Lect.Univ.Dr. ALINA MARTOMA Absolvent: ZAMFIR DRAGOȘ 2017 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE EDUCAȚIE… [605398]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRAREA DE DIPLOMĂ

Conducător științific:
Lect.Univ.Dr. ALINA MARTOMA Absolvent: [anonimizat]

2017

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

METODE KINETOTERAPEUTICE DE RECUPERARE
A PACIENȚILOR CU BRONHONEUMOPATIE
OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ

Conducător științific:
Lect.Univ.Dr. ALINA MARTOMA

Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 2
Actualitatea temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 3
Motivul alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 4
Scopul Lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 4
Ipoteza Lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4
Sarcinile Ce rcetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 4
Obiectivele Cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 5
I.FUND AMENTAREA TEORETIC Ă A LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ……………… 6
1.1 Noțiuni de anatomie a aparatului respirator ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
1.2 Noțiuni de fiziologie a aparatului respirator ………………………….. ………………………….. ………………….. 10
1.3 Tulburări în funcția respiratorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.3.1. Tulburările de arterializare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.3.2.Tulburările ventilatorii obstructive ………………………….. ………………………….. ………………………… 16
1.3.3. Tulburările ventilatorii restrictive ………………………….. ………………………….. …………………………. 17
1.3.4. Tulburări de perfuzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
1.4 Bronhoneumopatia obstructivă cronică ………………………….. ………………………….. ………………………… 18
1.4.1 Definiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 18
1.4.2 Etiopatogenie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 20
1.4.3 Tablou Clinic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 20
1.4.4 Factori de risc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 21
1.5 Coordonate generale și principii de tratament ale kinetoterapiei în Bronhoneumopatia obstructivă
cronică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 23
1.5.1 Relaxarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 23
1.5.2 Posturarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 24
1.5.3 Gimnas tica corectoare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 25
1.5.4 Gimnastica respiratorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 27

1
1.5.5 Antrenamentul la efort dozat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 28
1.5.6 Terapia Ocupațională ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 31
II. ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETÃRII ………………………….. ………………………….. …….. 32
2.1 Data,locul și subiecții cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 32
2.2. Aparate Instalații și materiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 32
2.3 Defășurarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 32
2.4. Metode de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 33
2.4.1. Metoda studiului de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 33
2.4.2. Metoda cazului – cercetare descriptivă ………………………….. ………………………….. ………………….. 34
2.4.3. Metoda observației ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 35
2.4.4. Metoda convorbirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 35
2.4.5. Metoda grafică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 36
2.4.6 Metoda experimentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 36
2.5. Măsurarea și evaluarea kinetică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 37
2.6 Prezentarea pacientului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 38
2.7 Programul de tratament pentru Bronhoneumopatia obstructivă cronică ………………………….. ………… 40
III. PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATE LOR CERCETĂRII …… 47
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 50
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 51

2
INTRODUCERE
Kinetologia sau kineziologia — termeni creați de Daily, în 1857 — este o știință, și anume este
știința care se ocupă cu studiul miș cării organismelor vii și al structurilor care participă la aceste mișcări.
Definiția aceasta este mai mult teoretică, deoarece în accepțiunea ei. cu rentă ea se limitează la Unul dintre
domeniile kinetologiei, iși anume la aplicarea acesteia în medicină (kinetologia medicală).
„Kinetologia medicală" studiază mecanismele neuromusculare și ar ticulare care asigură omului
activitățile motrice normale, prcoc upîndu -se totodată de înregistrarea, analizarea și corectarea mecanismelor
neuro – musculoarticulare deficitare. (Sbenghe.T.,1987, pp.11)
Plămânul este, fără îndoială, organul despre care s -au acumulat în ultima perioadă cele mai multe
idei și date novatoare de fiziologie și fiziopatologie, concomitent cu dezvoltarea unui arsenal tehnic de
investigare, posibil azi de manipulat doar de specia liști bine calificați.
Nu este vorba doar de un ritm de progres obișnuit în medicina modernă, ci de o preocupare
direcționată a corpului medical și a cercetătorilor spre o patologie care se contura și lua amploare ca un
corolar a însăși eforturilor umanit ății de a se moderniza, de a deveni tot mai civilizată, de a trăi mai bine și
mai comod.
Industrializarea, chimizarea și urbanizarea întregii vieți s -a făcut și continuă să se facă prin plata
unui tribut uneori prea sever din partea organismului, în primu l rând a aparatului respirator și cardiovascular.
Statisticile din întreaga lume semnalează de mult schimbările survenite atât în structura morbidității
prin boli respiratorii, cât și locul “fruntaș” ocupat de bolile cronice respiratorii atât ca indice de prevalență,
cât și ca indice de gravitate.
Aparatul respirator este, după aparatul locomotor, a doua localizare de suferință a omului; plămânul
este după aparatul cardiovascular, a doua cauză de pensionare de boală sub 50 de ani; este a treia, a patra
cauză de mortalitate, cca. 40% din insuficiențele cardiace au de fapt la bază cordul pulmonar; în sfârșit,
plămânul “costă” cel mai mult societățile de asigurări pentru boală.
Este justificabil așadar, pe deplin interesul crescând pentru studiul funcției și pa tologiei respiratorii,
ca și pentru o nouă atitudine în ceea ce privește asistența medicală a celor diagnosticați cu afecțiuni
respiratorii. (Lozincă.I.,2002,pp.3)
Datele despre bronhoneumopatia obstructivă cronică(BPOC) sunt greu de obținut, având în vede re
prevalența mare a fumatului în societățile modeme, indiferent de nivelul economic. Tabagisinul atinge

3
procente între 30 și 50% din populațiile active din țările de cultură de tip european.
(Bogdan.M.A.,2008,pp.247)
În SUA, 14% din bărbații fumători ave au o disfuncție ventilatorie obstructivă definitorie al unei
BPOC, în comparație cu nefumătorii, care prezentau doar 3% de disfuncții obstructive. Numărul cazurilor
de BPOC din SUA era estimat în 1996 la 14 milioane, cu o prevalență în populația generală a dultă de 4 -6%
la bărbați și 1 -3% la femei.
Tot în SUA, ea reprezintă a 4 -a cauză de mortalitate și singura care manifestă tendință la creștere
(rata mortalității prin BPOC, crescând cu 71% între 1966 -1986). Datele nord -americane indică prevalențe
mai mici pentru indivizii de culoare, ceea ce este un argument că factorii genetici influențează dezvoltarea
BPOC.
În Franța, se estimează numărul fumătorilor purtători de bronșită cronică la cca. 2,5 milioane, din
care cca. 800.000 prezintă BPOC. Din cei cu BPOC, se află în stadiul de IRCO estimativ o cincime, deci
cca. 150.000 -200.000.
Mortalitatea este mai mare la populația senescentă (de 6 ori mai mare la grupa de vîrstă 70 -74 ani
decât la aceea 55 -59 de ani). Cum fenomenul de îmbătrânire al populației este evi dent și cum tabagismul
este foarteprevalent în țările de cultură europeană, se poate prevedea creștere semnificativă a datelor de
morbiditate în aceste țări în următoarele două decenii.
Datele OMS estimează că, în anul 2020, BPOC va reprezenta a 5 -a cauză mondială de pierdere de
DALY (disability adjusted life year – suma anilor pierduți prin mortalitate prematură sau incapacitate), acum
fiind doar a 12-a cauză în țările industrializate.
În România, mortalitatea prin BPOC la bărbați (cu vârsta intre 65 -74 ani) era în 1984 de cea. 40%,
situndu -ne pe pnmul loc în statistica mondială a acelei epoci. Cum fumatul este estimat la 38-40 din
populația activă și cum programele antifumat nu au fost ferm dema rate. se poate presupune că, și în țara
noastră, morbiditat ea mortalitatea prin BPOC vor fi în creștere, in următoarele două decenii.
(Bogdan.M.A.,2008,pp.247)
Actualitatea temei
Bronhopneumopatia Obstructiv Cronică afecteză aproximativ 10% din populația peste 40 de ani și
să reprezinte o cauză majoră de mortalitate și morbiditate pe glob. BPOC reprezintă a patra cauză de
mortalitate la nivel mondial, iar în viitor se consideră că în anul 2020 va ocupa locul al treilea ca incidență
potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

4
Motivul alegerii temei
Analizân d efectele atât de negative și ireversibile ale acestei boli,am considerat că este datoria mea
de viitor kinetoterapeut să concep un plan de recuperare prin mișcare,care alături de medicația aferentă să
ducă la menținerea stării de sănătate a pacienților ș i la îmbunătățirea condițiilor acestora de viață(capacității
de efort).În cele ce urmează vom defini tot mecanismul implicat în boală și vom demonstra utilitatea
programului kinetic conceput.
Scopul Lucrării
Propunem pentru cercetare: – un program de exerci ții pentru recuperarea respiratorie în cazul
bronhopneumdpatiei cronice obstructive cu recuperarea respiratorie pentru menținerea unei capăcități de
efort cât mai bune a pacientului
Încercarea de a menține capacitatea respiratorie maximă la blonavul cu bronhopneumdpatie cronică
obstructivă
Împiedicarea apariției exacerbărilor sau ameliorarea simptomatologiei,pentru îmbunătățirea calității
vieții și menținerea pacientului în activitățile zilnice pe o perioadă cât mai îndelungată
Ipoteza Lucrării
Analizând aceste fapte este justificat pe deplin interesul crescut pentru studiul terapiilor de reabilitare
respiratorie cât și pentru n oi perspective în acest domeniu . Acesta are nevoie de un ansamblu de măsuri
complementare și progresive, care să vizeze ameliorar ea condiției clinice și a condiției fizice globale,trebuie
analizat din perspectiva mai multor discipline.
În tot acest context al BPOC -ului se impune recuperarea respiratorie cu toate componentele ei :
program de kinetoterapie, educație, suportul psihoso cial, comportamental si nutrițional.
Sarcinile Cercetării
Principalele sarcini ale cercetării au vizat:
➢ Diminuarea simptomatologiei
➢ Încurajarea participării în activități fizice și sociale
➢ Renunțarea la fumatul activ și pasiv
➢ Schimbarea stilului de viață prin modificări cu efect benefic pe termen lung
➢ Prevenirea invalidității respiratorii
➢ Creșterea calității vieții

5
Obiectivele Cercetării
Evidențierea importanței reabilitări respiratorii corecte și la momentul oportun,a pacienților cu
BPOC,precum și acumul area de cunoștințe de reabilitare(mijloace,metode și tehnici), precum și a
cunoștințelor obiective și subiective de evaluare clinică funcțională a celor suferinzi.
Identificarea celei mai indicate metodologii de reabilitare în funcție de antecendetele încercări de
recuperare efectuate, diagnostic, gravitate, stadiul afecțiunii, bolile asociate, antecedente heredo -colaterale,
personale fiziologice, patologice.
Obiectivul aplicativ se concentrează pe propunerea unui model concret de program kinetic de
recuperare a capacitatii de efort

6
I.FUNDAMENTAREA TEORETIC Ă A LUCRĂRII
1.1 Noțiuni de anatomie a aparatului respirator
Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii. Căile respiratorii sunt re prezentate de
cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii.

Fig.1 –Aparatul Respirator(1)
Plămânii
Plămânii sunt principalele organe ale respirației. Sunt doi plămâni (stâng și drept), situați în cavitatea
toracică, fiecare fiind acoperit de pleura viscerală. Plămânii au forma unei jumătăți de con. Culoarea lor
variază cu vârsta; la făt este roșu -brun, la copil gri -rozie, la adult cenușiu mai mult sau mai puțin închis.
Greutatea plămânilor este de 700 g pentru plămânul drept și 600 g pentru cel stâng.
Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 cm3 aer. Consistența plămânilor este elastică, buretoasă.
Diametrul vertical este de 22 cm, antero -posterior la bază de 18-20 cm, iar transversal la bază de 9 -10 cm
(la plămânul drept diametrul vertical este mai mic decât la stângu l, dar celelalte diametre sunt mai mari).
Fața externă a plămânilor este convexă și vine în raport cu coastele. Pe această față se găsesc
șanțuri adânci, numite scizuri, care împart plămânii în lobi.
(Niculescu.C.Th.,Cârmaciu.R.,Voiculescu.B.,2009, pp. 31 8-319)

7
Pe fața externă a plămânului drept se găsesc două scizuri, una oblică (principală) și una orizontală
(secundară) care începe la mijlocul scizurii oblice. Aceste două scizuri împart plămânul drept în trei lobi
(superior, mijlociu și inferior). Pe fața externă a plămânului stâng se găsește o singură scizură (scizura
oblică) care împarte plămânul stâng în doi lobi (superior și inferior).
Fața internă este plană și vine în raport cu organele din mediastin. Pe această față, mai aproape de
marginea post erioară a plămânilor, se află hilul pulmonar, pe unde intră sau ies din plămân vasele, nervii și
bronhia principală. La plămânul stâng anterior de hil se află impresiunea cardiacă lăsată de ventriculul stâng
și impresiunea lăsată de aorta descendentă.
La plămânul drept, anterior de hil se află impresiunea cardiacă, mai mică decât cea stângă, lăsată
de atriul drept, cât și impresiunile lăsate de vena cavă superioară (deasupra impresiunii cardiace) și de vena
cavă inferioară (sub impresiunea cardiacă). Deasu pra hilului se află im presiunea lăsată de crosa marii vene
azygos, iar posterior de hil se află impresiunea marii vene azygos.
Baza plămânilor este concavă și vine în raport cu diafragma. Prin intermediul diafragmei, la dreapta
vine în raport cu fața supe rioară a ficatului, iar la stânga cu fundul stomacului și cu splina. Vârful plămânului
depășește în sus prima coastă și vine în raport cu organele de la baza gâtului. Marginea anterioară, ascuțită,
este situată înapoia sternului și acoperită de recesul cos to-mediastinal, iar cea posterioară, rotunjită, este în
raport cu coloana vertebrală și extremitatea posterioară a coastelor.
(Niculescu.C.Th.,Cârmaciu.R.,Voiculescu.B.,2009, pp.318 -320)

Fig.2 – Plămânul stâng –față medială (Niculescu.C.Th.,Cârmaciu.R.,Voiculescu.B.,2009, pp.318)

8
Structura plamânilor
Plămînii sînt constituiți în felul următor:
➢ Componenta bronhiolă , care se arborizează în ramificații din. ce în ce mai mici și are rol în
conducerea aerului pină la nivelul parenchimului pulmonar.
➢ Componenta parenchimatoasă , reprezen tată de totalitatea acinilor, cu rol in realizarea schimburilor
respiratorii pulmonare.
➢ Stroma , care delimitează și unește cele lalte componente ale plăminilor.
➢ Vasele și nervii plăminilor.
Componenta bronhială formează ramificații intrapulmonare bogate, provenite din ramifica rea
bronhiilor principale. Bronhiile intrapul monare grupează in jurul lor celelalte compo nente ale plăminilor:
parenchimul, stroma, va sele și nervii, realizind împreună cu acestea teritoriile bronhopulmonare.
Bronhiile intrapulmonare mai voluminoase au in jurul lor teritorii bronhopulmonare mari, dar pe
măsură ce bro nhiile se împart în ramuri din ce în ce mai mici, în jurul lor se organi zează și teritorii
bronhopulmonare cu extin dere mai redusă.
Urmărind ramificațiile intrapulmonare ale bronhiilor, se observă că bronhia princi pală dreaptă dă
trei bronhii lobare (Br onchus lobaris): superiori, mijlocie și inferioară (Bronchus lobaris superior dexter,
Bronchuslobaris medius dexter, Bronchus lobaris infe rior dexter), în timp ce bronhia princi pală stingă dă
două bronhii lobare: su perioară și inferioară (Bronchus lobar is supe rior sinister, Bronchus lobaris inferior
sinister)
Numărul bronhiilor lobare corespunde astfel nu mărului de lobi ai fiecărui plămîn. bronhiu lobară
servind la aerația parenchimului ; corespunzător.
Bronhiile l obare se divid în continuare bronhii segmentare (Bronchu: mentalis). Bronhiile
segmentare desenritoriile bronhopulmonare numite bronhopulmonare.
Segmentele bronhopulmonare (St bronchopulmonalia) se caracterizează prin aerație proprie, dată de
bronhia segmentară pedicul arterial propriu; strom ă intenă care le delimitează de segmentele vecine.
Aceste caracteristici conferă fiecărui segment bronhopulmonar o individualitate de ventilație,
arterială, topografică, radiologică și clinică). (Papilian.V.,1982, pp.204)
Componenta parenchimatoasă . Ramuri le bronhiilor segmentare continuă să se dividă în bronhiole
1 o b u 1 a r e sau terminale (Bronchioli). Bronhiolele lobulare deservesc teritorii care reprezintă unitățile
morfologice ale plămînilor, adică lobulii pulmonari.

9
Bronhiolele lobulare se ramifică apoi în bronhiole respiratorii (Bronchioli respiratorii). Acestea
continuă să se ramifice în duete alveolare (Duduii alveolares), terminate prin dilatații, numite săculeți al –
veolari (Sacculi alveolares). Săculeții se compartimentează în mai multe formațiuni veziculare, numite
alveole pulmonare (Alveoli pulmonis).
Bronhiola respiratorie și ramificațiile ei (duetele alveolare, săculeții alveolari, alveolele pulmonare)
formează acinii pulmonari. Totalitatea acinilor pulmonari alcătuiesc parenchimul pulmonar, la nivelul
căruia au loc schimbul de gaze.
Stroma plamînilor . Țesutul conjunctiv elastic al stromei formează la suprafața plamânilor o lamă
continuă, membrana subpleuralâ, acoperită de pleura pulmonară. L a nivelul la iului pulmonar acest țesut
conjunctivo -elastic stromal pătrunde în plămân împreună cu țe sutul conjunctiv mediastinal, însoțind
arboriza – țiile bronhice și pe cele ale arterelor pulmo nare.
Țesutul conjunctivo -elastic însoțește ra mificațiile bronhopulmonare în interiorul lo bilor și a
segmentelor. El nu însoțește bron hiolele lobulare; pătrunde totuși în lobului pul monar, însoțind ramura
arterială pulmonara intralobulară. Prin faptul că se oprește la nivelul bronhiilor segmentare, țesutul
conjuctivo -elastic nu realizează legături cu septele interalveolare. (Papilian.V.,1982, pp.206)
Vascularizarea plămânilor
Plămânii au o dublă vascularizație: nutritivă și funcțională.
Vascularizația nutritivă este asigurată de arterele bronșice, ramuri ale arterei toracale, care aduc la
plămân sânge cu oxigen pentru arborele bronșic, parenchimul pulmonar și pereții arterelor pulmonare,
deoarece acestea din urmă conțin sânge cu C0 2. Arterele bronșice intră în p lămân prin hil și însoțesc arborele
bronșic, ajungând numai până la nivelul bronhiolelor respi ratorii, unde se termină în rețeaua capilară, de la
care pornesc venele bronșice ce duc sângele cu C0 2 în sistemul venelor azygos, acesta terminându -se în
vena c avă superioară. Vascularizația nutritivă a plămânului face parte din marea circulație.

Fig.3 Vascularizarea Plămânilor (4)

10
Vascularizația funcțională aparține marii circulații. Ea începe prin trunchiul pulmonar care își are
originea în ventriculul drept. Trunchiul pulmonar aduce la plămân sânge încărcat cu C0 2. După un scurt
traiect se împarte în artera pulmonară dreaptă și stângă, pătrunzând fiecare în plămânul respectiv, prin hil.
În plămân, arterele pulmonare se divid în ramuri ce însoțesc ramificațiile arborelui bronșic până în
jurul alveolelor, unde forme ază rețeaua capilară peri – alveolară. La acest nivel, sângele cedează C0 2 și
primește 0 2.
De la rețeaua capilara pornesc venele pulmonare (câte două pentru fiecare plămân). Ele ies din
plămân prin hil și se duc spre atriul stâng.Limfa plămânului este cole ctată de ganglionii din hilul plămânului.
Inervația plămânilor provine din plexul bronhopulmonar. Fibrele parasimpatice deter mină
bronhoconstricție și secreția glandelor din mucoasa bronșică, iar cele simpatice determină bronhodilatație.
(Niculescu.C.Th., Cârmaciu.R.,Voiculescu.B.,2009, pp.321)
1.2 Noțiuni de fiziologie a aparatului respirator
Mecanismul respira ției
Actul complex al respirației începe cu fenomenele mecanice de distensie și retracție a cuștii toracice,
indispensabile ventilației pulmonare ca proces fiziologic de asigurare a schimbărilor gazoase intre mediul
extern și aerul alveolar.
Mișcările ventilatorii pulmonare realizează primenirea aerului din teritoriul de schimb alveolo –
capilar prin procese fizice convective de deplasare și transport î n dublu sens al aerului respirat.
La baza lor stau diferențe de presiune transaeriene, transpuIntonare și iranstoracice din timpul
ciclului respirator, realizate cu participarea mișcărilor cutiei toracice, elasticității pulmonare, distensibililății
loraco -pulmonare și a vidului intrapleura.
Sensul dublu de circulație a aerului se realizează ciclic in două etape distincte aia. procesului de
ventilație:
➢ inspirația , care constă în pătrunderea în plămân a unui volum de aer atmosferic mai bogat în 0 Jt față
de aerul alveolar, și
➢ expirația , in cursul căreia este eliminat Ea exterior un volum de aer aproape egal cu cel inspirat și
care conține piai mult CO : și mat puțin O, (coeficientul respirator este 0.8).
Tranzitul de aer intre cele două sectoare – alveolar și atmosferic – este urmarea modificărilor de
presiune din interiorul sistemului toraco -pulmonar, modificări care se produc prin activitatea mușchilor

11
inspiratori și expiratori, cu participarea toracelui, plămânilor și pleurei. In acest fel, integ ritatea
anatomică și funcțională a fiecărei verigi implicate și a sistemului în întregime apare obligatorie.
Spre deosebire de inspirație, care se produce în mod activ cu participarea obligatorie a mușchilor
inspiratori, expirația se realizează pasiv in pr ima sa parte și doar componenta finală a expirului este activă,
necesitând intervenția mușchilor expiratori.(Haulică.,2007,pp.394)
Ventilația Pulmonară
Ventilația pulmonară, ca proces dinamic ciclic de introducere și expulzie a aerului din căile
respirator ii, depinde de profunzimea fiecărei respirații și de numărul acestora în unitatea de timp. Inspirația
constă tn deplasarea aerului atmosferic în plămâni și se realizează printr -un mecanism activ. în timpul
inspirului. contracția mușchilor inspiratori creșt e diametrele: vertical, antero -posterior și transversal, ale
cuștii toracice, determinând accentuarea presiunii negative (subatmosferice) pieurale, dublată de creșterea
volumului toraco -pulmonar
Presiunea intrapieurală scade de la 4 -6 mmHg, in repaus, la -10, -15 mmHg, în timpul inspirului,
putând atinge -50, -60 mmHg in inspirul profund.Ca organ fibro -elastic dilalabil în cavitatea toracică
închisă, plămânul urmează cu fidelitate mișcările cuștii toracice, prezentând variații de presiune și volum in
acela și sens cu ale acesteia.
Datorită creșterii presiunii negative și volumului toraco -pulmonar, aerul atmosferic se deplasează în
inspir spre teritoriul de schimb alveolo -capilar.
În expir, revenirea pasivă (relaxareaj a mușchilor inspiratori, întregită de c ontracția musculaturii
expiratorii, reduce diametrele cuștii toracice, cu consecințe presionale și volumetrice inverse celor din
timpul inspirului Presiunea negativă intratoracică scade progresiv, ajungând să depășească valoarea
presiunii atmosferice cu +6 +8 mmHg in condiții de repaus. în expirul forțat, presiunea intratoracică pozitivă
poate crește până la +60 mmHg.

Fig.4 Ventilația Plămânilor (Haulică.,2007,pp.407)

12
Presiunea coloanei de aer din plămâni, deși prezinți valori mai mici, variază in timpul ciclului
respirator in același sens cu variațiile presiunii toracice și pleurale.
Viteza de deplasare a aerului in timpul inspirației este de 20 -30 cm/s în porțiunea inițială a căilor
respiratorii. Ea scade progresiv la nivelul căilor respiratorii inferioare, ajungând la valoarea de 0 tn alveolă.
În expir, viteza de deplasare a aerului expirat este mult mai mare. atingând +60, +80 mmHg în
expirai forțai.Variațiile presiunii toraco -pulmotiare din timpul ciclului respirator mobilizează convectiv
volum e de aer variabile între aerul atmosferic și aerul alveolar.
Din volumul de aer inspirat în condiții normale de repaus, doar 2/3 ajung până ia nivelul teritoriului
alveolar. Aproximativ 1/3 din fracția de aer inspirată nu participă la schimburile gazoase p ulmonare, întrucât
rămâne în spațiul mort anatomic al căilor respiratorii superioare.
Aceasta înseamnă că la nivelul alveolelor vor ajunge numai 350 ml de aer proaspăt din cei 500 ml
inspirați, la care se adaugă 150 mi de aer alveolar reinspirat, prezent in spațiul mort din timpul expirației
precedente.
Deși scade eficiența ventilației alv eolare, spațiu mort împiedică variațiile mari ale concentrației și
presiunii parțiale ale gazelor respiratorii, participă la încălzirea și umidifierea aerului inspirat și asigură un
raport constant al aportului de O, și eliminării de CO 2.
La nivel atveolo -capilar, nu toate alveolele sunt egal ventilate sau perfuzate. Raportul normal, de
0.8, dintre ventilație și perfuzie se modifică în numeroase circumstanțe fiziologice și patologice. în poziție
orto- statică, de exemplu, există alveole din zona apicalâ a plămânului puțin sau deloc perfuzate.
Numărul alveolelor neperfuzate crește dacă se reduce debitul cardiac sau dacă scade presiunea in
artera pulmonară, în sectorul neperfuzat al plămânului, aerul alveolar are compoziție identică sau apropiată
de cea a ae rului inspirai deoarece schimbul gazos aivcolo -captlar nu are loc.
Acesta este spațiul mort alveolar fiziologic sau patologic, reprezentat de volumul de aer din teritoriul
atveolo -capilar neperfuzat. Modificarea indicelui veniilație/perfuzie poate fi ori discordantă, ca urmare a
afectării numai a unuia din cei doi termeni ai raportului, sau adaptați vă, cu variații în același sens.
(Haulică.,2007,pp.406 -407)
Schimbul de gaze la nivelul plămânilor.
La nivelul plămânului are loc, în permanență, un schimb de gaze între aerul din alveole și gazele
dizolvate în sângele venos ce ajunge la acest nivel pe calea vaselor capilare. În cadrul acestui schimb

13
oxigenul trece din aerul alveolar în sângele venos, iar CO 2 aflat în exces în sângele venos, trece în aerul
alveolar. Deci la plămâni sângele încărcat cu CO 2 se oxigenează prin procesul de hematoză, părăsind
plămânii prin venele pulmonare.
Difuziunea gazelor se face în virtutea gradientului de presiune parțială a oxigenului și a CO2 de o
parte și de alta a membranei alveolo -capilare. Sângele sosit prin artera pulmonară este încărcat cu CO 2 având
o presiune parțială de 47 mm Hg.
În aerul alveolar, CO 2 are o presiune parțială de numai 40 mm Hg. Conform legilor fizic e, CO2 va
difuza de la presiunea mai mare din capilare la presiunea mai mică din aerul alveolar.
În aerul alveolar O2 se găsește sub o presiune parțială de 100 mm Hg iar în sângele capilar are 40
mm Hg și va difuza deci din aerul alveolar în sângele capila r. Difuziunea gazelor la nivel pulmonar este
favorizată și de suprafața mare de schimb (cca. 80 m2) a celor aproximativ 300 milioane de alveole
pulmonare.
Tot un factor favorizant îl reprezintă și distanța de difuziune foarte mică, membrana alveolo -capilară
având o grosime de 0,5 -1p. Coeficientul de difuziune a CO 2 este de 30 de ori mai mare ca cel al O2, ceea
ce explică vitezele de difuziune practic egale pentru cele două gaze, deși gradientele de presiune sunt diferit e
(60 mm Hg pentru O2 și numai 7 mm Hg pentru CO2).
(Raveică.G.,Maxim.G.,2008,pp.25)
Reglarea respirației
Contracțiile musculaturii respiratorii sunt reglate printr -un mecanism foarte riguros în vederea
menținerii ritmicității frecvenței și amplitudinii lor, în raport cu nevoile de oxigen ale organismului.
Reglarea mișcărilor respiratorii se realizează simultan prin mecanisme nervoase și umorale.
Reglarea nervoasă.
Reglarea nervoasă a mișcărilor respiratorii utilizează un mecanism reflex coordonat de cătr e centrii
respiratori, localizați în bulb și în punte, cu reprezentare bilaterală în bulb se găsesc centrul inspirator și
centrul expirator, iar în punte, centrii respiratori accesori: centrul pneumotaxic și centrul apneustic.
Centrii bulbari sunt alcătui ți din două tipuri de neuroni: unii a căror descărcare provoacă inspirația
și alții a căror descărcare provoacă expirația.
Ambele tipuri de neuroni, dar în special cei inspiratori, prezintă proprietatea de automatism , adică
sunt capabili să genereze ritmi c impulsuri fără să primească excitații din exterior.
(Raveică.G.,Maxim.G.,2008,pp.25)

14
Activitatea automată a centrilor respiratori bulbari este controlată și influențată de centrii respiratori
pontini. Astfel, centrul apneustic are acțiune excitatoare continuă asupra centrului inspirator iar centrul
pneumotaxic are acțiune inhibitorie intermitentă.
Secționarea legăturior dintre centrul pneumotaxic și cel apneustic atrage o prelungire a inspirației și
o scurtare a expirației (respirație apneustică). (Raveică.G.,Maxim.G.,2008,pp.25)
În condiții normale însă, activitatea ritmică a centrilor bulbari este modulată în sensul unei creșteri
ori scăderi a frecvenței de descărcare a impulsurilor, prin excitații cu punct de plecare din dif eriți receptori
periferici. Influențele nervoase pot fi de două feluri:
– directe, de la centrii nervoși encefalici (de la hipotalamus și scoarța cerebrală);
– reflexe , de la receptorii răspândiți în tot organismul.
Influențe nervoase directe corticale permit controlul voluntar pentru scurte perioade de timp a
amplitudinii, frecvenței și ritmului mișcărilor ventilatorii.
Influențele reflexe pot proveni de la totalitatea interoceptorilor, exteroceptorilor și proprioceptorilor
din organism. Pri ncipalele reflexe respiratorii sunt inițiate la nivelul interoceptorilor aparatului respirator și
cardiovascular.
Reflexul Hering -Breuer , este declanșat de distensia alveolelor pulmonare în timpul respirației.
Reflexul de tuse și reflexul de strănut , au punct de plecare receptorii situați în mucoasa căilor
aeriene inferioare ( tusea) și superioare ( strănutul) . Ele sunt reflexe de apărare și duc la expulzia forțată a
corpurilor străine ce au pătruns în aceste căi.
Reflexe pornite de la zonele reflexogene cardiovasculare sunt inițiate de chemoceptorii sau
baroceptorii localizați în sinusul carotidian sau în arcul aortic. Astfel, scăderea presiunii parțiale a oxigenului
în sânge (hipoxia), ori creșterea concentrațiilor H+ (acidoza), pot determina o creștere a f recvenței și
amplitudinii mișcărilor respiratorii (hiperventilație) .
Creșterea tensiunii arteriale produce rărirea mișcărilor respiratorii (bradipnee) iar scăderea tensiunii
arteriale produce accelerarea frecvenței mișcărilor respiratorii (tahipnee).
Excitarea receptorilor cutanați termici și dureroși este urmată de inspirație bruscă și oprirea
respirației (apnee); așa se explică efectul unui duș rece aplicat pe tegumentele cefei, sau scufundarea
corpului în apă rece.Excitarea proprioceptorilor localiz ați în musculatura respiratorie, determinată de starea
de contracție a mușchilor intercostali, a diafragmului în timpul efortului fizic, stimulează de asemenea
activitatea centrilor respiratori bulbari. (Raveică.G.,Maxim.G.,2008,pp.27 -29)

15
Reglarea umorală.
Reglarea umorală a respirației constă în modularea activității centrilor respiratori prin acțiunea
gazelor respiratorii CO 2 și O 2 și variațiile de pH ale sângelui și mai ales ale lichidului cefalorahidian. Aceste
substanțe influențează centrii respiratori acționând atât direct asupra neuronilor respectivi cât și indirect,
prin intermediul chemoceptorilor din zonele reflexogene ale a paratului cardiovascular.
Rolul CO 2 este esențial și de aceea a și fost denumit hormon respirator. El acționează direct asupra
centrilor; creșterea presiunii parțiale a CO 2 (hipercapnee) declanșează hiperventilația. Scăderea pCO 2
determină rărirea respirației și chiar oprirea ei (apnee). Creșterea pCO 2 poate stimula respirația și prin
intermediul chemoceptorilor alveolari și ai zonelor reflexogene.
Rolul O2 . Scăderea pO2 din sângele arterial excită chemoreceptorii zonelor reflexo gene producând
hiperventilație. Acțiunea scăderii pO 2 direct asupra centrilor respiratori are efecte mai slabe.
Rolul H+. Creșterea concentrației H+ din sânge stimulează chemoceptorii vasculari și determină
intensificarea respirației. Un rol și mai mare îl joacă creșterea concentrației H+ în lichidul cefalorahidian și
în lichidul interstițial din jurul neuronilor centrilor apneustic și inspirator.
(Raveică.G.,Maxim.G.,2008,pp.27 -29)
1.3 Tulburări în funcția respiratorie
Principalele tulburări în funcția respiratorie sunt cele de:
1.3.1.arterializare (tulburarea raportului V/Q, tulburări de distribuție și difuziune);
1.3.2.ventilatorii obstructive;
1.3.3.ventilatorii restrictive;
1.3.4.de perfuzie;
1. 3. 1. Tulburările de arterializare
Hipoventilația alveolară, determină scăderea presiunii parțiale a CA (PA02) și creșterea PAC02 în
alveolă; după echilibrarea gazelor de o parte și alta a membranei alveolo -capilare, se ajunge la hipoxemie
arterială și la creșterea de PaCO 2. Insuficiența respiratorie cauzată de hipoventilație poate fi detenninată
de:
➢ tulburarea activității pompei toracice , prin lezarea elementelor structurale ale peretelui toracic
(distrofii musculare, miastenia gravis, miozita, poliomielita, cifoza, cifoscolioza, simfiza pleurală);
➢ lezarea unor elemente implicate în reglarea respirației (centrii respiratori bulbar i, căile de
conducere medulare, coamele ventrale ale măduvei spinării, nervul frenic și nervii intercostali);
➢ leziunile pulmonare (BPOC, TBC, pneumoconioze, compresiunile pulmonare);

16
Tulburarea raportului ventilație/perfuzie Așa cum a fost enunțat anterior, la nivelul plămânului
există o inomogenitate a raportului V/Q, dar, per ansamblu, raportul rămâne la 0,8. în menținerea constantă
a raportului V/Q (ajustarea ventilației la perfuzie sau invers) intervin următoarele mecanisme:
➢ mecanismul alveolo -capilar (mecanismul Euler -Liljestrand) declanșat de scăderea P A02 în alveolele
hipoventilate, ce induce arterioloconstricție și scăderea perfuziei sanguine, rearmonizând raportul);
➢ bronhioloconstricția (declanșată de scăderea P AC02) din alveolele hipoperfuzate tradusă prin
scăderea ventilației alveolare.
La baza tulburărilor de distribuție stă creșterea constantei mecanice de timp (reprezentând timpul
necesar pentru ca o unitate funcțională a plămânului să se umple cu aer în inspirație și să se gol ească în
expirație) prin:
➢ creșterea rezistentei la flux, cauzată de îngustarea lumenului bronșiolar (ex.: în BPOC, astm
bronșic);
Creșterea constantei de timp in cadrul unităților afectate face ca aceste unități să fie lent sau rău
ventilate, în timp ce un itățile neafectate (cu constantă de timp normală) vor fi rapid și bine ventilate.
Deoarece unitățile funcționale ale plămânului sunt conectate în paralel, există posibilitatea ca o unitate
funcțională normală să fie conectată cu una afectată, ceea ce expli că apariția aerului pendulam.
Apariția aerului pendulant poate fi explicată prin faptul că, compartimentul lent se golește încet și
continuă să expulzeze aer și după ce compartimentul rapid a început o nouă fază de inspirație. Apare astfel
posibilitatea ca o parte din aerul expirat din compartimentul lent să fie inspirat de cel rapid. Acest aer sărac
în O: și bogat în CO2 va tulbura schimburile gazoase.
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.18 -19)
1.3.2.Tulburările ventilatorii obstructive
Tulburarea ventilatorie obstructivă este determinată de reducerea progresivă, lentă și ireversibilă a
fluxului de aer în căile respiratorii, cauzată de leziuni pulmonare locale, cum ar fi:
leziunile emfizematoase:
intlamația căilor aeriene mici și fibroza;
hiperplazia glandulară (în căile aeriene largi).
Aceste leziuni sunt prezente în boala pulmonara obstructivă cronică (BPOC ), afecțiune ce a devenit
azi o problemă majoră de sănătate și de mortalitate la scară mondială și care include: emfizemul, bronșitele
cronice și astmul bronșic, a căror patogeneză este încă incomplet clarificată.

17
Studiile experimentale au relevat că distrugerea colagenului din septul alveolar și fonnarea
colagenului aberant de reparație, constituie stări a procesului emfizematos . Multe enzinie elastolitice
prezente în plămân au importantă majoră în patogeneza emfizemului.
Astfel, neutrofil -elastaza este considerată elementul pivot în producerea emfizemului, asociată
deficienței în alfa -l-AT. Creșterea neutrofil – elastazei a putut fi detectată în lavajul bronhoalveolar imediat
după fumat, și de asemenea detectată în țesutul emfizematos.
Macrofagele alveolare sunt considerate a fi implicate în producerea emfizemului, p e considerentul
că plămânul fumătorului conține un mare număr de macrofage și că acestea produc numeroase enzime
proteolitice cu activitate elastazică incluzând macrofag elastaza, gelatinaza B și cathepsina 1 și 5.
Tinerii adulți fumători au agregate de m acrofage în bronhiolele respiratorii, locul tipic unde începe
emfizemul. în țesutul pulmonar sau în alte structuri se produc inhibitori ai proteinazelor care se opun
digestiei enzimatice a pereților alveolari și componentelor matricei extracelulare. deci a pariției
emfizemului.
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.21 -23)
1.3.3. Tulburările ventilatorii restrictive
În cadrul tulburărilor ventilatorii restrictive se înscriu stările patologice care cuprind: plămânul,
pleura și peretele toracic. Dintre aceste stări se pot enumera:
➢ modificarea foitelor pleurale (ex, stare post pleurită TBC);
➢ modificarea parenchimului pulmonar (frecvent fibroza pulmonară;)
➢ deformările toracelui sau afecțiuni ce privesc unele structuri toracice.
Ca o consecință caracteristică instalării procesului de fibroză pulmonară apare scăderea complianței
pulmonare (prin scăderea elasticității țesutului pulmonar). Ca urmare, apare o distribuție in omogenă a
raportului V/Q, scăderea capacității de difuzie care conduc în final la instalarea hipoxemiei și a dispneei.
1.3.4. Tulburări de perfuzie
La nivel pulmonar, tulburarea perfuziei poate fi cauzată de afectarea primară a structurii plămânului
sau a funcției circulatorii a plămânului. Dintre stările patologice ce evoluează cu acest tip de tulburare se
pot enumera:
➢ embolia pulmonară ftromboembolia plămânului), situație în care circula ția pulmonară regională se
reduce, raportul V/Q, prezintă o distribuție inomogenă regională, iar saturația sângelui arterial în
oxigen scade.

18
➢ cordul pulmonar ; o creștere de durată a presiuni în arterele pulmonare, stă la baza unei încărcări
constante a in imii drepte, ceea ce conduce la hipertrofia musculaturii inimii drepte și la creșterea .
inimii. Instalarea hipertrofiei și dilatării ventriculului drept prin tulburarea structurii și funcției
pulmonare determină apariția cordului pulmonar.
➢ edemul pulmonar (împreună cu forma acestuia sindromul plămânului de soc, sau Adult Respiratory
Distress Syndrom -ARDS). Creșterea presiunii hidrostatice în capilarele pulmonare (scăderea
presiunii coloidosmotice și un drenaj limfatic insuficient) conduce la creșterea filt rării și deci la
ieșirea lichidului în spațiul interstițial (apariția edemului interstițial și în continuare la edem
alveolar). Cauza majoră care determină apariția edemului este un blocaj în circulata pulmonară
determinat de insuficienta ventriculului stâ ng sau de stenoza valvei mitrale. Edemul pulmonar
(edemul pulmonar toxic) se poate instala la inhalarea de substanțe iritante (dimetilsulfat, azot,
fosgen), mai ales pentru bronhiole sau alveole.
O formă a edemului pulmonar este cea a sindromului plămânulu i de șoc. Acest tablou fiziopatologic
poate surveni după 18 -36 de ore de la dezvoltarea unui șoc circulator, în timpul când raportul volum –
presiune sanguină deja a revenit la normal. în patogeneza plămânului de șoc pot fi implicate următoarele
mecanisme:
➢ agregarea trombocitară și coagularea intravasculară conduce la tulburarea severă a
microcirculatiei;
➢ mediatorii eliberați determină o vasoconstrictie precapilară, care limitează perfuzia capilară încă
redusă;
➢ ca urmare a lezări pneumocitelor are loc o tulburare în producerea de surfactant, astfel că alveolele
se pot colaba și poate apare atelectazia.
Mediatorii liberi (histamină, serotonină), împreună cu enzimele și kininele (eliberate din granulocite
și din celulele endoteliale ale capilarelor lezate) conduc la instalarea edemului interstițial și alveolar.
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.29 -31)
1.4 Bronhoneumopatia obstructivă cronică
1.4.1 Definiție
Bronhopneumdpatia cronica obstructivă (BPOC) este o afecțiune plurifactorială (condiționată
genetic, consti tuțional și prin poluare cronică a aerului respirat), care determină scăderea progresivă și lentă
a VEMS cu rever sibilitate minimă, nesemnificativă și caracterizată de un sindrom inflamator cronic, ca
răspuns la factori iritativi cronici din aerul respirat.

19
O mare parte din obstrucția la flux este determinată de o combinație variat ă de emfizem și afectare
a căilor aeriene, contribuția relativă a celor două procese fiind greu de stabilit in vivo. Studiile
morfopatologice au demonstrat că, în toate formele de BPOC, există un grad mai mare sau mai mic de
emfizem.
Emfîzemul se definește prin distrucția septurilor alveolare și mărirea consecutivă, anormală și
permanentă, a teritoriilor aeriene distale bronhiolelor terminale , fără o fibroză evidentă.
Bronșita cronică se definește prin hipersecreție cronică sau recurentă, susceptibilă de a provoca tuse
și expectorație cel puțin trei luni pe an, doi ani consecutivi. Există bronșitici cronici, care nu au sindrom
obstructiv; vechii fumători (peste 20 de ani de fumat) sunt de obicei și tușitori cronici.
Se observă din cele de mai sus că definiț ia BPOC este una strict funcțională, pentru a pune diagnosticul
pozitiv fiind aparent necesară doar o spirogramă. în mare, BPOC cuprinde cazurile de obstrucție difuză a
căilor aeriene intratoracice.
Astfel, sunt excluse obstrucția căilor aeriene extratora cice, precum și obstrucția localizată,
determinată de o cicatrice fibroasă sau distorsiuni produse de tu berculoză, tumori sau sarcoidoză. în mod
convențional, sunt excluse și majoritatea cauzelor specifice de obstruc ție difuză, ca: fibroza chistică,
bronșiectaziile, bissinoza și unele cauze rare de bronșiolită obliterantă.
BPOC este o boală lent evolutivă, iar termali evoluției il reprezintă insuficiența respiratorie
cronnică obstructivă (IRCO).
Distincția BPOC fața de asmul bronșic (AB) este uneori dificilă. Atunci când, în anii 1960, s -a lansat
termenul de BPOC, erau cuprinse sub această denumire toate bolile care determinau sindrom obstructiv
cronic.
Astmul bronșic determină însă o obstrucție total sau parțial reversibilă a arborelui bronșic; cerce tările
ultimilor 15 ani au demonstrat că între natura inflamației dintre asm și aceea din BPOC există o diferență
importantă, având un corolar terapeutic marcat. Uneori, la un același bolnav pot coexista AB și BPOC (în
succesiunea cronologică dt BPOC și ap ariția tardivă pe acest fond, după vârsta de 50 ani)
Diagnosticul de BPOC este sugerat de istoricul lung de fumat, de decelarea imagistică a
emfizemului, de scăderea factorului de transfer și de prezența hipoxemiei cronice. Diagnosticul de astm este
sugerat dc atopic și de ameliorarea valorilor spirometrice după bronhodilatatoare.
(Bogdan.M.A.,2008,246 -247 )

20
1.4.2 Etiopatogenie
BPOC reprezintă o boală care afe ctează întreaga structură plumonară.Descrierea sistematică a
acestor modificări se referă la leziunile :
➢ căilor mari aeriene.
➢ căilor mici aeriene (periferice),
➢ parenchimului pulmonar (alveole și interstițiu)
➢ vascularizației pulmonare.
În faze mai avansate ale bolii, se vor modifica și mușchii striați și miocardul, iar insuficiența
respiratorie cronică împreună cu cordul pulmonar cronic decompensat induc o afectare morfofuncțională a
întregului organism
Complexul modificărilor morfopato logice din BPOC este suficient de specific, iar consecințele
fiziopatologice ale acestuia determină un tablou caracteristic, care regru pează sindroamele de: disfuncție
ventilatorie (obstructivă sau mixtă — restrictiv și obstructivă), insuficiență respirato rie (acută sau cronică),
insuficiență cardiacă. Relația dintre modificările morfopatologice și corolarul lor fiziopatologic. deși
evidentă, nu poate fi prezentată ca o cauzalitate liniară de tip “anomalie structurală – disfuncție ”
Căile aeriene mari prezintă o marcantă hipertrofie a glandelor submucoase , hiperplazia celulelor
caliciforme. Aceste sunt responsabile de hipersecreția bronșicâ , hipervâs cozitatea secreției bronșice la
pacienții cu BPOC modificări sunt mai puțin constante și se referă la h ipertrofia musculaturii netede
bronhice.
Căile mici aeriene sunt sediul leziunilor celor mai caracteristice ale BPOC. Boala poate fi descrisă
ca o bronșită lent evolutivă, de etiologie cel mai adesea tabagică, Modificările sunt caracterizate de
înlocuirea ca epileliului monostratificat ciliat cu un epiteliu pluristratificat.
Parenchimul pulmonar este afectat prin leziunea cea mai caracteristică; emfizemul pulmonar.
Expresia emfizemului este distrucția septurilor alveolare, asociată cu dilatarea spațiilor alveolare distale
bronhiolelor distale, fără o fibrozare marcată a interstițiului restant. După cum modificările interesează
global acinul sau doar o altă parte a lui, se descriu emfizemul panlobular și emfizemul ccntrolobular.
(Bogdan.M.A.,2008,247 -248)
1.4.3 Tablou Clinic
Tabloul clinic este de cele mai multe ori nespecific mai ales în fazele ușoare sau moderate de
BPOC.Pentru confirmarea diagnosticului se utilizează testul spirometric care ajută la determinarea gradului
bolii.În lipsa spirometriei diagn osticarea BPOC este nesigură.

21
Spirometria prezintă gradul de obstrucție a căilor aeriene care prezintă următoarele valorii:
➢ VEMS ˂ 80% din valoarea de referință
➢ VEMS/CVF ˂ 70% din valoarea de referință
Gradul de severitate al BPOC după valoarea procentuală a VEMS :
Ușor VEMS=80% din valoarea de referință
Moderat 50%˂VEMS˂ 80%
Sever 30%˂VEMS˂ 50%
Foarte sever VEMS˂ 30% sau 30%˂VEMS˂ 50% asociat cu insuficență respiratore. (6)
Clasificarea BPOC se efectuează în funcție de confirmarea simptomel or și a valorilor obținute la
testarea spirometrică:

Fig.5 Clasificarea Severității BPOC după GOLD (5)
1.4.4 Factori de risc
Funcția respiratorie prezintă o tendință naturală de scădere, în decursul vieții. Valoarea scăderii
anuale a VEMS nu este în mod normal prea mare, ci de ordinul 15 – 30 ntl/an. Factorii de risc sunt acei
factori susceptibili de a crește rata de degradare a VEMS.
Factorii de risc pot acționa în orice perioadă a vieții: înainte de naștere (influențând dezvoltarea
aparatului respirator), în copilărie în perioada de creștere (nivel maximal atins mai scăzut), în faza de platou
a VEMS (debut precoce al declinului VEMS) și în faza de declin (ritm accelerat de scădere a VEMS).
(Bogdan.M.A.,2008,247)

22
Valoarea VEMS la un anumit moment al vieții depinde astfel de trei factori: valoarea de start
(parametrii la naștere ai funcției repiratorii), factorii de risc externi și factorii de risc individuali.
Valoarea de start este dată de parametrii la naștere ai funcției respiratorii. Indivizii cu parametrii
mai mici respiratorii la naștere își vor începe degradarea din cursul vieții de la valori mai mici, ceea ce va
determin a o scădere a vârstei de atingere a pragului de boală.
Funcția respiratorie a nou -născutului este condiționată de parametri genetici; în plus, ea poate fi
alterată printr -o naștere prematură, care detennină un deficit de dezvoltare a aparatului respirator, care nu
va fi niciodată recuperat convenabil.
Fumatul matern are ca rezultat nașterea unor copii, a căror CV poate fi cu până la 10 % mai scăzută
decât la copii din mame nefumătoare, având în plus un risc crescut de infecții respiratorii, în cursul primi lor
ani de viață; pneumoniile grave din perioada vieții de sugar pot induce la rândul lor sechele indelebile, în
ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a aparatului respirator. (Bogdan.M.A.,2008,247)
1.4.4 Factori de risc externi
Fumatul reprezintă cel ma i important factor de risc cunoscut, în ceea ce privește BPOC. Fumătorul
comun va avea o scădere de cca. 50 -60 ml/an, iar după instalarea bolii propriu -zise, rata de declin poate
ajunge la 90 -100 ml/an.
BPOC a devenit o problemă de sănătate publică odată cu introducerea fumatului de țigarete ca
principal mod de consum al tabacului, în timpul primului război mondial. în țările cu cultură de tip european,
se consideră că peste 90% din cazurile de BPOC sunt determinate de fumat.
Durata fumatului care determi nă instalarea bolii este în medie de 20 de ani (la un cuantum de cel
puțin 20 pachete -an), iar evoluția este lentă și insidioasă, neforțând pacientul să abandoneze fumatul decât
tardiv.
Poluanții atmosferici pot reprezenta o etiologie unică (mai ales în mediile industriale poluante) sau
factori etiologici accesorii în combinație cu fumatul.
Mediile industriale cele mai expuse sunt cele din industria siderurgică (turnătorii, cuptoare de
producție), extractivă (mine de cărbuni, metale feroase sau neferoase), chimică (producție sau prelucrare de
SO,, NO,, clor, amoniac etc),mediile de sudură, vopsitorie/boiangerie (solvenți vola tili), industria
cauciucului sintetic.
(Bogdan.M.A.,2008,247)

23
1.5 Coordonate genera le și principii de tratament ale kinetoterapiei în Bronhoneumopatia
obstructivă cronică
Kinetoterapia este o metoda complexa si de baza In cadrulmetodologiei de recuperare functională
a deficientelor respiratorii si care se adreseaza unor importante verigi patogenetice ale bolilor respiratorii.
Importanta exceptională pentru cei care o practică rezidă în faptul că este o terapie la îndemâna
fiecarui pacient, internat sau la domiciliu, ce poate fi folosită atunci când pacientul dorește. În kinetoterapie
se includ urmatoarele metode:
Relaxarea;
Posturarea;
Gimnastica corectoare;
Gimnastica respiratorie;
Antrenamentul la efort dozat;
Terapia ocupatională.
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.87)
1.5.1 Relaxarea
Relaxarea ca tehnic ă terapeutic ă poate fi utilizata in profilaxie, tratament sau recuperare. Efectele
benefice pe care le poate avea aceasta tehnica pot fi:
➢ Refacerea tonusului muscular general și a celei respiratorii in special (tensiunea musculara crescuta
este si consumatoare de oxigen si producatoare de metaboliti);
➢ Scaderea starii de anxietate si refacerea echilibrul psihoemotional al pacientului (starea emotionala
poate constitui un stimul în apariția bronhospasmului, a dispneei si a tusei);
➢ modalitate de preventie sau de sista re a crizelor paroxistice, de scadere a doze lor de medicatie
specifice, a bronhodilatatoarelor, la pacientii astmatici;
Tipuri de relaxare: extrinsecă (pozitie pasiva a pacientului) si intrinsecă (pozitie activa a
pacientului).
Relaxarea extrinsecă, rezol vă starea de tensiune prin diversi factori extemi cum ar fi:
Terapia medicamentoasa (medicatia: sedativa, miorelaxanta);
Masajul sedativ, miorelaxant;
Utilizarea unor aparate pentru relaxare;

24

Hipnoza (induce relaxarea pe cale parapsihologica).
Relaxarea in trinseca , este o tehnica valoroasa care induce relaxarea cu o conditie sa fie corect
efectuata. In acest tip de rel axare se inscriu trei curente:
Oriental (Hath a -Yoga -India. Zen -Japonia, Soufis -Iran);
Fiziologic a lui E. Jacobson, care identifica zonele de tensiune -contractie si cauta sa induca controlat
relaxarea (lipsa contracturii);
Psihologic (inducerea mentala, imaginative a relaxarii periferice, influentand tonusul visceral).
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.8 8)
1.5.2 Posturarea
Posturarea are rol deosebit in tratamentul pacientului cu suferinta respiratorie internat în secțiile
medicale, chirurgicale sau neurologice si aplicabil în toate formele clinice de boala.
Tipuri de posturi : relaxante si facilitatoare ale respiratiei și de drenaj br onsic .
În ortostatism postura corecta a subiectului este diferita de cea a bolnavului dispneic, care este una
facilitatoare. Postura impusa pacientului cu suferinta respiratorie cronica care necesita dezobstructia
bronsica prin evacuarea secretiilor este f acilitata de mai multi factori printre care se pot aminti :
Fluxul de aer din timpul expirului fortat sau din timpul tusei;
Exercitarea unei presiuni exteme pe torace In timpul expiruIui;
Producerea manuala a unor vibratii la nivel de torace, care ar favorize desprinderea secretiilor de pe
peretii bronhiilor.
În drenajul postural se impun cateva conditii:
Procedura se efectueaza totdeauna inainte de masa, de mai multe ori pe zi iar durata totala poate fi
de cca 30 -40 min;
Zonele pulmonare încarcate se dreneaza priroele;
Administrarea cu 10 -15 min. inainte de inceperea procedurii a unui bronhodilatator;
Drenajul poate fi completat eu administrarea de antibiotic, sub forma de aerosoli.
Exista totusi situatii cand drenajul postural este contraindicat și anume:
➢ În marile urgente medicale san chirurgicale ale aparatului respirator cum ar fi de exemplu: corpii
straini intra în arborele respirator, hemoptizia, pneumotoracele, embolia pulmonata și edemul
pulmonar;
➢ Existenta durerii sau a altor tulburari care n u permit o corecta comunicare cu pacientul;

25
Cand este prezenta: dispneea de grad mare, insuficienta cardiaca, imediat post operator, varsta
înaintată (drenajul oboseste pacientul varstnic) sau obezitatea; (Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi –
Pop.P.,2007,pp.88)
1.5.3 Gimnastica corectoare
Independent de orice afectare respiratorie. Este surprinzator cât de frecvent de anormala este cinetica
respiratorie. Dupa Heybrock -Seiff, aproape 70% dintre indivizii de toate vârstele si deambele sexe au o
respiratie vicioasa, dezarmonizata, care ar e drept consecinta un cost ventilator mai mare decât ar fi normal.
O respiratie "normala" este dependenta de forma structurii mobilizate în respiratie (trunchi -abdomen), ca
si fortele mobilizante (musculatura).
Atât structura mobilizata, cât si fortele m obilizatoare pot prezenta o mare varietate de perturbari prin
deficiente proprii, dar pot fi induse si de tulburari ale unor structuri la distanta de torace, pe care însa îl pot
influenta.
Asa spre exemplu, o curbura nefiziologica a coloanei dorsale de ca uza locala va perturba respiratia
în aceeasi masura ca si o curbura patologica similara dar determinata de o basculare de bazin printr –
o inegalitate a membrelor inferioare.
Orice respiratie vicioasa ar trebui, profilactic, sa fie corectata pr intr-o gimnastica adecvata, care va
restabili o post ura corecta toraco -abdominala, respectiv o coloana dreapta si întinsa (cu respectarea
curburilor fiziologice), cu abdomenul în prelungirea toracelui. De asemenea, ca cinetica, se va asigura în
inspi r o distensie toracala inferioara în sens lateral, cuplata cu bombarea abdomenului .
În expir, miscarea longitudinala (de ridicare în inspir a toracelui) nu poate fi considerata
normala, desi Bergsmann si Eder, prin studii electromiogr afice, arata ca grupul scalenic executa contractii
active în respiratia normala ridicând tot toracele. Desigur ca este usor de imaginat care este rezultatul asupra
functiei respiratorii al unei respiratii dizarmonice de cauze mai sus discutate l a un bolnav
bronhopulmonar.
Observa ția clinic ă dovedeste de fapt c ă inciden ța unor astfel de fenomene este deosebit de mare,
uneori precedând boala bronhopulmonara, de cele mai multe ori instalându -se ulterior, din cauza ei.
Exerci țiile gimnasticii co rectoare sunt extrem de variate, fiind bineînteles în functie obiectivul
urmarit, dar si de preferintele si imaginatia kinetoterapeutilor. Gimnastica corectoareexecuta în programe
individuale daca este vorba de bolnavi, dar se preteaza perfect la teracolectiva când se face în scop
profilactic. Asocierea terapiei fizicale (termoterapie, maselectroterapie) este deosebit de indicata,
pregatind structurile pentru kinetoterapie. (Ochină.G.,2008,pp.60 -61)

26
Gimnastica corectoare respiratorie are 3 mari metodologii:
A. Gimnastica de sala
B. Hidrogimnastica
C. Manipularile (Maigne)
(Ochină.G.,2008,pp.60 -61)
A.Gimnastica corectoare la sala
Reprezintă gimnastica de baza pentru scopul propus, putându -se executa în salile de cultura fizica
medicala, dar și la domiciliul pacientului.
Se vor expune execitiile din metoda daneza Heckscher, cu unele modificari în functie de principalele
obiective urmarite.
✓ Corect area curburilor patologice ale gâtului si pozitiei capului
✓ Corect area pozitiei umerilor si sc apulei
✓ Corect area curburilor patologice ale coloanei dorsale
✓ Corect area curburilor patologice ale coloanei lombare
Exercitiile vor fi desigur selectionate care corespund nevoilor unui anumit pacient. Programul
de exercitii va fi progresiv ca intensitate, nu trebuie sa oboseasca bolnavul. O mare parete din exercitii
nu e necesar sa fie ritmate de respirati e.
În afara de o serie de actiuni specific locale, majoritatea exercitiilor corectoare au ca scop
facilitarea destinderii peretelui abdominal pentru a permite executarea unei corecte respiratii abdominale.
B. Hidrogimnastica
Hidrogimnastica sau hidrokinetoterapia este o metoda larg utilizata în cele mai diverse afectiuni
disfunctionale ale aparatului locomotor. Se executa în bazine mai mari sau mai mici, în grupuri sau
individual. Fata de gimnastica la sala, exercitiile de gimnastica efec tuate în apa au o serie de avantaje:
➢ caldura apei (32 – 36 grade) sedeaza durerile, relaxeaza musculatura, creste complianta tesutului
conjunctiv facându -l mai usor distensibil. Toate acestea permit o miscare articulara mult mai ampla;
➢ descarcarea de g reutate a corpului în apa (principiul lui Arhimede) permite un mai bun control
asupra posturii corpului si o mai mare relaxare. Presiunea hidrostatica a apei poate fi utilizata
în cadrul exercitiilor fie în sens facilitator al miscarii (când m iscarea se executa de jos în sus) fie în
sens de contrarezistenta (când miscarea se executa lateral sau de sus în jos).

27
Tinând seama de aceste aspecte, o mare parte din exercitii se pot executa în apa cu rezultate uneori
superioare.
Imersia corpului în ap a are si o serie de efecte asupra circulatiei si respiratiei, iar înotul în piscina
este astazi recomandat ca un foarte bun antrenament la efort pentru bronhopulmonarii cronici.
(Ochină.G.,2008,pp.61 -63)
C.Manipularile
Exista o serie de situatii particulare, mai frecvente decât s -ar putea crede, în care se produc blocaje
în articulatiile costovertebrale sau în articulatiile posterioare intervertebrale dorsale. De obicei, aceste
blocaje nu au expresie radiologica, fiind bine cunoscu te însa de reumatologi si kinetoterapeuti din
practica clinica prin urmatoarele semne:
o durere locala spontana si la presiune;
o durere iradiata metameric sau pe traiectul ramurii posterioare a nervului rahidian respectiv;
o redoare a coloanei dorsale (uneo ri si lombare);
o mobilitate redusa a toracelui.
În practica pneumologica, sunt cunoscute acuzele dureroase toracice ale unor bolnavi dispneici,
interpretate ca dureri de insertii ale musculaturii suprasolicitate (muschii oblici mari si mici) sau ale
insertiilor diafragmului sau, alteori, ca dureri pleurale.
Adevarul este ca multe dintre aceste dureri se datoresc blocajelor articulare costovertebrale si
intervertebrale posterioare. Cauzalitatea lor este greu de precizat, desi probabil ca leziunile
degenerative articulare reprezinta fundalul, iar miscarile toracale inadecvate si contracturile musculare
toracale induse de dispnee sunt declansatoare. (Ochină.G.,2008,pp.63)
1.5.4 Gimnastica respiratorie
Acest tip de girnnastică constituie un ansamblu de tehnici de kinetoterapie care incearca sa corecteze
deficitul functional respirator prin:
❖ Tonifierea musculaturii respiratorii;
❖ Corectarea ritmului respirator, cu accent pe fazele ventilatiei pulmonare (inspir -expir);
❖ Scaderea travaliului ventilator prin cresterea compliantei toraco -pulmonare sau prin scaderea
rezistentei la fluxul de aer prin caile aeriene (vezi evaluarea functiei pulmonare).
Tonifierea musculaturii inspiratorii
Tonifierea musculaturii inspiratorii poate fi fac uta prin:

28
✓ Inspir pe o singura nara, cealalta fiind presata cu degetul și in mod alternativ (respiratie alternativa
pe cate o nara);
✓ Inspir intrerupt, ca si cum s -ar mirosi o floare;
✓ Inspir bătand ritmic cu degetele aripioarele nazale;
✓ Expir cu buzele stranse ca pentru fluierat (se creeaza o presiune reglabila la iesirea aerului în
atmosfera, evidentiindu -se colapsul bronsic expirator);
Cântatul este o alta tehnica de antrenare respiratorie prin dirijarea coloanei de aer expirat.Pacientul
trebuie ajuta t sa faca inspirul pe nas, aceasta fiind modalitatea fiziologica a respiratiei, iar expirul de obicei
tot pe nas, cu exceptia pacientului cu sindrom obstructiv, care vor face expirul oral, ceea ce determina
scaderea rezistentei la fluxul aerian din timpul expirului.
Acest tip de educare intereseaza respiratia: costala si diafragmatică, cu un efect benefic exceptional.
Se controleaza ritrnul respirator si raportul dintre fazele ventilatiei Inspir/Expir (Inspir -Pauza -Expir -Pauza).
Controlul dirijat al fluxulu i aerian se poate face cu exercitiul care mimeaza "suflarea în lumanare".
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.90 -100)
1.5.5 Antrenamentul la efort dozat
Simptomul cel mai supărător pentru un bolnav respirator este incapacitatea lui la efort, exprimată
prin dispneea de efort de grade diferite. Această incapacitate antrenează într -o mai mare sau mai mică
masară starea de dependență a bolnavului, îi modifică însăși personalitatea.Toleranța la efort este principala
măsură peutru aprecierea capaci tății de muncă a bolnavului.
Desigur că în general există nn raport între starea patomorfică a bolii și această incapacitate de efort.
Dar acest raport nu este și pro porțional, deoarece în multe cazuri pacientul și -a limitat cu mult mai mult
propria activ itate decît ar fi impus boala.
Lipsa activității fizice antrenează ea însăși perturbări funcționale în special eardiocirculatorii,
musculare și metabolice, ce se vor repercuta asupra respirației însăși.
Așadar, condiția fizică a unui pacient respirator nu este numai rezultatul leziunilor sale ci, uneori,
mai ales, a lipsei de antrenament. în ultimii 10 ani, antrenamentul fizic prin exerciții de efort dozat face
parte integrantă din toate programele de recuperare ale deficientului respirator, fiind chiar con siderat una
din componentele cele mai importante ale acestor programe
În sindromul obstructiv bronhic, bolnavul este tahipneic și în repaus, iar această frecvență crescută
respiratorie mărește neuniformitatea distribuției aerului inspirat și crește reziste nța la flux, elemente de

29
agravare a func ției respiratorii. Din aceste motive, reeducarea respiratorie la acești bolnavi se face la ritmuri
scăzute ventilatorii.(Sbenghe.T,1983,pp.262 -272)
Deci, teoretic, în efort acești pacienți ar trebui să -și realizeze VE pe seama volumului curent
menținînd o frecvență joasă pentru a avea o V A bună, cn schimburi gazoase eficiente. B. Sergysels și colab.
au demonstrat însă că în efort (chiar la 40 W), la bolnavii cu BPOC severă care mențin un ritm ventilator
scăzut,* vent ilația se reduce și este posibil ca să apară o hipoventilație alveolară cu afectarea gazelor
sanguine. Cauzele sînt de ordin mecanic prin scăderea diametrului bronhie și a forței disponibile pentru
expirație .Deci constatările lui Grimby și Stiksa nu mai s înt valabile dacă ritmul ventilator în efort este
scăzut în așa fel îneît volumul curent atinge 50 —53% din CV.
Antrenamentul fizic crește toleranța organismului la efort cu atît mai mult cu cît nivelul de efort
menținut în antrenament a fost mai înalt.Amel iorarea toleranței la efort se concretizează clinic prin scăderea
dispneei de efort cu eel puțin 1 grad, mărindu -se astfel performanțele acti vității vieții cotidiene.
Desigur că nivelul de efort antrenat nu trebuie să determine tulburări cardiace (aritmii , modificări de
ST—T) sau hemodinamice.
Antrenamentul la bicicleta ergometrică
Permite un foarte bun dozaj al puterii (travaiiu/sec.) exprimată în Watti (1 Watt = 0,102 Kgm/sec =
1 Joule/sec.). Pedalarea se poate executa în ritmul cel mai convenabil pacien tului, dar menținîndu -se aceeași
putere a efortului.
Dozarea efortului la bicicletă se va putea deci realiza prin creșterea intensității lui (respectiv a puterii,
a wattajului), ca și a duratei în timp. Un alt avantaj al bicicletei ergometrice este faptul că permite cu ușu rință
aplicarea, în timpul efortului, a unei măști pentru oxigenoterapie.Există și cîteva dezavantaje: cere o
oarecare îndemînare și obiș nuință, antrenează grupe limitate musculare, nu poate reprezenta o modalitate
uzuală de antrenament la domiciliu etc.
Există, evident, o largă variație metodologică în acest tip de antre nament. Fiecare recuperator își
adaptează metodologia la o serie de con diții concrete din compartimentul de kinetoterapie al serviciului de
recuperare medicală (dotare , personal, număr de bolnavi, durata de lucru a compartimentului etc.).
(Sbenghe.T,1983,pp.272)
Antrenamentul la covorul rulant Este un excelent mijloc de antrenament deoarece utilizează cel
mai banal și fiziologic exercițiu: mersul (pe plat, pe pantă) sa u chiar alergatul, dînd în același timp
posibilitatea unei dozări perfecte a aces tui efort. Mersul pe covorul rulant, datorită automatismului, necesită

30
un consum mai mic de 0 2 pentru aceeași intensitate de efort comparativ cu bicicleta ergometrică, cu efo rtul
la scăriță sau cu genuflexiile (Kar – rasch și Schmidt). Desigur, covorul rulant este o instalație costisitoare
care ocupă și spațiu destul de mult.
Parametrii variabili ai covorului sînt viteza de derulare și înclinarea (panta). în funcție de acești
parametri, se calculează wattajul.
Antrenamentul prin mers
Este cel mai utilizat atît de bolnavii care -și încep mobi lizarea după un episod de IE A, cît și de cei
cu o relativ bună capacitate de efort, pentru menținerea acesteia. îfu este necesar să se insiste asupra
avantajelor acestei modalități de efort: fiziologie, se desfășoară pe baza automatismelor cîștigate, nu c ere
vreo instalație, pune în acțiune mai multe grupe musculare.
Singurul dezavantaj este imposibilitatea de cuantificare a dozajului, dar în același timp este ușor de
dozat (număr pași, distanță, durată) pe baza reacției clinice a bolnavului. în cazurile grave, după imobilizări
prelungite la pat, mersul se începe sub mască de 0 2, prin salon sau culoarul spitalului, pacientul fiind însoțit
de o asis tentă care poartă rezervorul de 0 2 (o cutie metalică de 2 —3 kg prinsă cu o curea de umăr), cu
posibilitate de reglaj al debitului de 0 2.
Pe măsură ce antrenamentul progresează, se reduce 0 2 (se începe cu cca 40%) pînă cînd bolnavul va
respira doar aer. în general, admi nistrarea de 1 —2 1 0 2/min. este suficientă.
Antrenamentul la piscină
Odată cu extinderea construcțiilor de piscine de înot și bazine de kinetoterapie, s -a trecut la
antrenamentul fizic în piscină și pentru recu perarea deficientului respirator. Această formă de antrenament
începe să fie chiar preferată de mulți autori și cu totul deosebit pent ru astmul indus de efort.
Iată, după A. Maregiano și F. Michel, care sînt virtuțile unui astfel de antrenament:
➢ poziția orizontală în apă omogenizează distribuția circulației pul monare, mărind suprafața de
schimb;
➢ aerul cald și umed de la nivelul apei oprește pierderea de căldură a mucoasei tractului respirator și,
prin aceasta, oprește apariția bronho – spasmului (ca în astmul de efort). De asemenea, îmbunătățește
evacu area secrețiilor bronhice, a „clearance“ -ului bronhie. La aceasta contri buie și hip erventilația,
ca și mobilizarea toracoabdominală din timpul înotului;
➢ apa caldă a piscinei stimulează circulația periferică, are rol seda tiv, iar stimularea cutanată se pare
că eliberează din țesutul adipos pre cursorii prostaglandinelor;

31
➢ presiunea hidros tatică facilitează expirai prin presiunea externă pe abdomen;
➢ asuplizează articulațiile coloanei, umerilor și șoldurilor. Tonifică musculatura.
Înotul (cu excepția „crau” -ului care tonifică sealenii, stemocleidomastoidianul și trapezul superior),
ca mijloc de antrenament la efort este în special recomandat copiilor și tinerilor astmatici.
Școala franceză și canadiană au aplicat și dezvoltat însă această metodă și la adulții cu insuficiență
respiratorie fie prin disfuneție obstructivă fie în unele cazuri de disfuneție restrictivă. Există chiar o serie de
amenajări pentru antre narea în piscină, sub oxigen, a bolnavilor cu grad avansat de invalidi tate respiratorie .
(Sbenghe.T,1983,pp.272 -275)
1.5.6 Terapia Ocupațională
În cadrul metodelor și metodologiei asi stenței de recupe rare, terapiei ocupaționale i se acordă din ce
în ce mai mult un loc predominant. în literatura de specialitate, avînd același înțeles, cir culă termenul de
„ergoterapie” (școala franceză) și cel de „terapie oeu pațională” (școala america nă). Treptat, ultimul termen
a cîștigat ade ziunea aproape unanimă, ca fiind mai corespunzător.
Ideea terapiei ocupaționale se conturase ea o metodă complementară kinetoterapiei sau „terapiei prin
mișcare”, astăzi ea a devenit compartimentul principal al c entrelor de recuperare funcțională, cu cadre
specializate și uneori cu independență, organizatorică -administrativă completă.
Scopul „terapiei ocupaționale” a început să se confunde cu însuși scopul asistenței de recuperare, iar
proble matica unui tratat d e terapie oeupațională cuprinde azi aspecte de eva luare funcțională, kinetoterapie
analitică, ortezare —protezare, terapie recre ațională, readaptare profesională .
Aspecte organizatorice diferite la noi în țară obligă să acordăm în continuare terapiei ocupaționale o
interpretare mai strictă, limitată la ideea de bază, că această terapie asigură o continuitate a kinetoterapiei
specifice, utilizînd mijloace recre ative sau lucrative practice.
Terapia ocupațională cere efort din partea bolnavului, motiv pe ntru care trebuie prescrisă în
contextul „antre namentului la efort dozat“.
De asemenea, aspectul plăcut, recreativ, uneori competițional al formelor terapiei ccupaționale
interferează în sens pozitiv psihicul bolnavului, existînd tendința depășirii canti tății de efort prescrise, motiv
pentru care această terapie trebuie bine supra vegheată și condusă. (Sbenghe.T,1983,pp.282 -285)

32
II. ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETÃRII
2.1 Data,locul și subiecții cercetării
Programul de tratament a fost aplicat la domiciliul pacientului. Studiul experimentului a fost efectuat
pe un singur subiect suferind de bronhoneumopatie obstructivă cronică. Tratamentul a fost început la data
de 27 februarie 2017 și s -a finalizat la data de 30 mai 2017.
2.2. Aparate Instalații și materiale
Pentru tratarea pacientului și pentru efectuarea programului kinetic s -au utilizat următoarele: banca
de gimnastică;canpele,scaun,bicicletă ergonomică ;cronometru.Materialele folosite au fost adaptate pentru
pacient în așa fel încat să ajute în procesul de recuperare .
2.3 Defășurarea cercetării
Tabel 1 – Desfășurarea cercetării

Nr.
crt. Sarcinile cercetării Perioada
desfășurării cercetării
2017
Februarie 2017
Martie 2017
Aprilie 2017
Mai
1. Studierea și analiza obiectiv ă a
literaturii de specialitate X
2. Formularea ipotezei X
3. Pregătirea materială a cercetării
(locul, aparatura) X
4. Pregătirea instrumentelor de lucru
(fișă de observație) X
5 Desfășurarea cercetării propriu -zise
(aplicarea programului kinetoterapeutic) X X X X
6 Centralizarea rezultatelor X X
7 Prelucrarea și redactarea lucrării și a
concluziilor X X
8 Publicarea rezultatelor și
comunicarea lor X X

33
2.4. Metode de cercetare
2.4.1. Metoda studiului de caz
Principala sa caracteristică este aceea că verifică o ipoteză. Metoda cazului este denumită astfel de
cel ce este considerat părintele ei, Roger Mucchielli, și este utilizat într -o mulțime de domenii, unde calitatea
relațiilor interumane are o deosebită semnificație.
Tehnica analizei cazului se aplică cu succes in condițiile colaborării a diverși specialiști, ceea ce in
domeniul educațional școlar presupune implicarea corpului profesoral, diriginți, conducerea unităților și
inspectoratelor școla re – în unele situații – familie, medici, psihologi etc.
Cu privire la viabilitatea studiului de caz, GORDON W. Allport apreciază că …”dacă e făcut corect,
produsul e relevator. Făcut prost, devine cronologie fără sens, o confuzie între fapte și ficțiune, între
presupuneri și interpretare eronată”.
Metodologic vorbind, studiul de caz seamănă cu metoda biografică și aceasta pentru că …”studiul
de caz, luat în forma sa pură, face parte din arta biografiei”. Studiul oricărui caz, pornește de la premiza că
personalitatea umană este unică, originală, irepetabilă, prin urmare configurarea ei bio -psiho -socială la un
moment dat trebuie să fie rezultatul unui studiu special, al unui studiu asupra cazului.
Desigur că, într -o asemenea concepție, oricine poate deveni “un caz”, în funcție de scopul urmărit
de autorul investigației. Cu toate acestea, este necesar să specificăm, citîndu -l pe Roger Mucchielli, că “nu
orice situație ar putea constitui un caz” și că un caz “bun” trebuie să indeplinească următoarele condiții:
– să fie autentic, adică situația să fie concretă;
– să presupună urgența intervenției, adică sa fie realmente o situație – problemă;
– să fie centrat pe preocupările subiecților (e vorba de subiecți în raport cu care trebuie
să se adopte o soluție);
– să fie co mplet, total, adică să conțină absolut toate informațiile de care este nevoie
pentru rezolvarea lui.
Pentru a nu aluneca în pseudoștiință, autorul unui studiu de caz trebuie să se asigure asupra validitătii
interpretărilor sale, ceea ce se poate realiza re spectând următoarele condiții recomandate de Gordon W.
Allport:
1. sentimentul de certitudine subiectivă;
2. conformitatea cu faptele cunoscute;

34
3. experimentarea mentală – încercând a se imagina evoluția cazului în absența
interpretărilor;
4. forța predictivă;
5. acord ul social;
6. coerența internă.
În ansanblu, un studiu de caz cuprinde, cu necessitate, următoarele momente :
A. Dia gnosticarea cazului, adică identificarea, determinarea și definirea lui concretă în vederea
stabilirii unor măsuri de intervenție pe dir ecția ameliorării sau rezolvării situației respective.
B. Alegerea, optarea pentru o alternativă sau alta de acțiune, de rezolvare a cazului, deci intervenția
deciziei.
C. Conceptualizarea cazului, adică extragerea unor concluzii generale sau învățăminte sau teze cu
caracter de mare generalitate, care pot fi utilizate în explicarea sau în rezolvarea și a altor situații, a altor
cazuri, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cel discutat.
2.4.2. Metoda cazului – cercetare descriptivă
Aspectul acestei metode , se regăsește sub forma studiului de caz, utilizată ca un instrument de
cercetare discriptivă a unui individ, program, instituție, structură socială, structură economică, etc.
Demersul cerecetării în aplicarea metodei cazului, nu este riguros standardiza t, fiecare caz având
specificacitatea si originalitatea sa, în funcție de domeniul studiat. Demersul cercetării se realizează, din
aproape în aproape prin pași succesivi ai cunoașterii.
Primul pas constă în definirea și descrierea situației prezente. Al doilea pas, realizează acumularea
informațiilor de bază, despre cazurile posibile care pot determina situația dată. Aceste informații, se referă
la cele mai diverse aspecte, informatorii fiind aleși din personalități diferite. Al treilea pas, constă din
formularea ipotezelor, verificarea acestora, eliminarea cauzelor de eroare, reexaminarea anumitor situații
sau aspecte. Ultimul pas, în cercetarea cauzistică, este acela al reducerii ipotezelor la una sau două
verificarea lor, formularea concluziilor și rec omandărilor, in vederea remedierii deficiențelor.
Avantajul acestei metode constă în faptul că, oferă noi idei și ipoteze din sfera de apartenență a
cazului. Această metodă este larg utilizată în activitățile de perfecționare a cadrelor de specialitate, în
activitățile pedagogice, în vederea stimulării gândirii și formulării de ipoteze noi, privind diferite aspecte
ale realității înconjurătoare, precum și a întregii activității a ființelor vii.

35
Datele menționate anterior sunt completate cu date de observați e dar și cu date obținute prin metoda
convorbirii. Convorbirea a fost de tip neformal, semistandardizat și a vizat o serie de date obiective,
subiective și deprinderi de deprinderi de conportament: vârsta, sexul, experiența motrică anterioară, efortul
fizic anterior, antecedente patologice personale, probleme curente de sănătate.
2.4.3. Metoda observației
Observația reprezintă contemplarea inten ționată a unui obiect , document,fenomen sau proces și are
ca scop culegerea de date concrete a caror analiză ștințifiică sa permită generalizarea.(Turcu.I.,2007,p.66) .
Aplicarea metodei obserației pe parcursul lucrării a stat la baza investigațiilor funcționale, pentru a
stabili ceea ce s -a considerat a fi important de consemnat în fișa subiectului.
De asemenea, a fost utilizată și pentru a stabili cauzele ce au produs modificari față de parametrii
cunoscuți și în plus, a dus și la formarea unor obiective pentru etapele următoare ale programelor de
tratament.
2.4.4. Metoda convorbirii
Această etapă completeaz ă interviul anamnestic are un caracter de psihodiagnosticare și de multe
ori terapeutic. In ambele cazuri ea reprezintă un ansamblu de comunicări între pacient si kinetoterapeut.
Obiectivele convorbirii anamnestice se re feră la:
➢ controlul, verificarea, analiza și interpretarea datelor psihomotrice;
➢ depistarea datelor și informațiilor ce nu pot fi obținute prin alta modalitate de
investigație;
➢ raționalizarea și sitematizarea aspectelor dominante obținute din datele
culese ;
➢ furnizarea de date pacientului intervievat, în vederea cunoașterii de sine a
personalității, precum și relația acestuia cu realitatea înconjurătoare.
Convorbirea anamnestică, poate însă să nu conducă la rezultatele scontate, datorită în special
subiecti vității pacientului a subiectivității pacientului anchetat. Pentru această convorbirea trebuie să se
încadreze in anumite limite, pentru a nu distorsiona culegerea informațiilor .
Elemente comune oricărei convorbiri ar fi: vârsta, starea de sănătate, traum atisme sau accidente,
situația familiala, activitatea în afara profesiunii proprii; perspectivele în anii următori; legăturile
sentimentale si afective; eșecuri și umilințe; aspirații si imbolduri; concepția despre viata; emoțiile trăite de
pacient înainte , in timpul si după programul kinetic, contribuie la încrederea în forțele proprii.

36
2.4.5. Metoda experimentului propriu – zis
Metoda experimentală reprezintă un sistem complex de cunoaștere a realității care verifică o relație
propusă (față de ipoteză) dintre două fenomene prin care provocarea și controlul acestora de catre
experimentator.(Turcu,I.,2007,p.112)
În cadrul experimentului a fost observat pacientul din punct de vedere somatic și funcțional cât și
impactul pe care il are traumastismul asupra acestuia și programul de recuperare la care a fost supus.
2.4.5. Metoda grafică
Metoda statistică reprezintă totalitatea procedeelor ,tehnicilor și principilor utilizate pentru
efectuarea observării fenomenelor sociale de masa ,prelucarea datelor obținute prin observare și pentru
analiza și interpretarea rezultatelor care permit finalizarea procesului de cunoaștere statică prin examinarea
expresiilor numerice generalizatoare obțiunte în urma procesului de prelucrare(Turcu.I.,2007,p.139).
Această metodă a constat în reprezentarea grafică a parametrilor folosiți și a indicilor măsurați pe
baza acestora. Cu ajutorul reprezentării grafice se obține o bună vizualizare a efectelor experimentelor
precum și oprecum și o apreciere de ansamblu a rezultatelor cercetă rii.
2.4.6 Metoda experimentului
Metoda experimentală reprezintă un sistem complex de cunoaștere a realității care verifică o relație
presupusă (dată de ipoteză) dintre două fenomene, prin provocarea și controlul acestora de către
experimentator . Experime ntul este o producere sau modificare intenționată a fenomenului cu scopul de a -l
studia în condiții mai favorabile
Experimentul presupune o stare activă a subiectului unei cercetări implicând o activitate metodică
și orientată spre scopul precis de verifi care a unei ipoteze.
Experimentul este o activitate complexă cu caracter premeditat care se desfășoară pe baza unui
raționament logic și care urmărește producerea unui fenomen în condițiile dorite de cercetător.
Principiul general în cadrul unui experimen t îl reprezintă provocarea modificării unei situații
(stimul) și urmărirea efectelor acesteia asupra comportamentului.
În cadrul desfășurării unui experiment, răspunsurile subiecților depind de stimulul aplicat precum și
de personalitatea subiecților (Pau l Fraisse).
Factorul manipulat de către experimentator se numește variabilă independentă , iar factorul
modificat de către variabila independentă se numește variabilă dependentă . (Turcu.I.,2007,p.116).

37
2.5. MĂSURARE ȘI EVALUARE KINETICĂ
Primul și ultimul act al medicului și kinetoterapeutului în procesul asistenței de recuperare
funcțională este evaluarea. Iniți al evaluarea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi
recuperat și a restantului funcțional pe care se bazează capac itățile și activitățile pacientului, iar în final
evaluarea apreciază rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare și concluzionează asupra
măsurilor care se mai impun, eventual, în continuare.
“Eficiența individualizării tratamentului, r ezultată din selecționarea, dozarea, ritmicitatea,
secvențialitatea și asocirea mijloacelor, este evaluată printr -un sistem de măsurare și
evaluare ”(Cordun.M.,1999,pag 59).
1. Testul apneei.
Se cere bolnavului ca după un inspir maxim să execute o apnee cât mai lungă posibil. În general, cu
cât disfuncția este mai severă, cu atât apneea va fi mai scurtă, iar apneea de la sfârșitul expirului va fi aproape
imposibilă. Momentul de oprire al apneei (“breaking point”) se produce în general când PaCO2 a crescut la
50 mm Hg iar PaO2 a scăzut sub 70 mm Hg. Cu cât apneea este mai scurtă, cu atât gazele sanguine se aflau
inițial mai aproape de aceste valori. Cronometrată, durata apneei reprezintă un test de evoluție a bolii sau
de eficiență a tratamentului aplicat.(Lozi ncă.I.,2002,pp.62 )
2. Evaluarea Spirografic ă
Evaluarea spirografică permite măsurarea funcției ventilatorii în condiții statice (se măsoară
volumele pulmonare) și în condiții dinamice (fluxul de aer expirat). Plămânii sunt structuri elastice, care
conțin cola gen și fibre elastice, care -i permit expansiunea.
Pentru a se destinde plămânii au nevoie fie de o presiune pozitivă în interiorul lor (în căile
respiratorii și în spațiile alveolare) fie de o presiune externă negativă (la exteriorul plămânului). Relația
dintre volumul de aer conținut în plămân și presiunea de umplere (presiunea transpulmonară -Ppr este egala
cu diferența dintre presiunea interna și cea externa) este data de curba presiune -volum pentru plămân.
(Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P.,2007,pp.62 -63)

Fig.5 -Reprezentarea grafică a curbei presiune -volum a plămânului (1)

38
3. Perimetrul toracelui
Cu ajutorul unei benzi centimetrice se măsoară circumferința toracelui în fazele de expirație și
insprație maximă la nivelul bazei toracelui și subaxilă notând nivelele unde s -au executat măsurtorile.În
sindroamele restrictive evolutia măsurătorilor în din amica lor poate reprezenta o evaluare indirectă a
ameliorării capacități vitale sau a îmbunătățirii bolii netratate.
4. Antrenamentul la efort dozat -Bicicleta Ergonomică
Antrenamentul la efort constituie un obiectiv deosebit de important atât în kinetoprofil axie cât și în
kinetorecuperare. Metodele antrenamentului la efort sunt dintre cele mai diverse. Astfel, bicicleta este o
modalitate mai frecvent utilizată în Europa, pe când covorul rulant este preferat în America, fiecare dintre
cele doua metode de efort standardizat având avantajele și dezavantajele lor.
Ședința este întodeauna formată din 2 reprize, cu pauză între ele în care timp bolnavul nu coboară
de pe bicicletă. Repriza de pedalare durează de la 3 min., la 10 min., iar pauza are durata ședinței. A juns la
10 min. de padalare, se începe creșterea wattajului pînă la dubla rea lui (80 W), după oare se rămîne la această
putere și se crește durata reprizei piuă la 20 —30 min. (fără a se mai mări și pauza). Ședința de ergociclu se
poate repeta în timpul zi lei dacă există posibilități.
Ajuns la o astfel de performanță (de multe ori chiar mai înainte), oprim acest gen de antrenament
care obligă pecientul să vină mereu (zilnic sau de 3 —4 ori pe săptămână) în serviciul de recuperare, acesta
urmînd să -și continue antrenamentul fizic prin alt e forme (mers, urcat scări, alergat)..
(Sbenghe.T.,1993,pp.274 -275)
2.6 PREZENTAREA PACIENTULUI
NUME ȘI PRENUME : V.E
DATA NAȘTERII: 23.11.1965
VÂRSTĂ : 52 ani
NAȚIONALITATE: Română
ÎNĂLȚIME: 1,75 cm
GREUTATE : 98 Kg
PROFESIE:Pensionar (Fost lucrător în turnătorie)
DIAGNOSTIC: Bronhoneumopatie obstructivă cronică și atitudine cifotică

39
SIMPTOME :Tuse cronic ă și dispnee progresivă
MEDICAȚIE : Salbutamol se administrează în pufuri în criza
INFORMA ȚII SUPLIMETARE : Fum ător, 2 pachete pe zi.

Tabel 1 – Rezultatele testului spirometric al pacientului V.E

VEMS= Volum expirator maxim pe secunda (FEV l)
CVF=capacitate vitală forțată

Tabel 2 – Rezultatele testului perimetrului toracic al pacientului V.E

Tabel 3 – Rezultatele testului de apnee al pacientului V.E

Tabel 4 – Rezultatele testului de efort al pacientului V.E

Parametri Testare
inițială Testare finală
% de referința
din valorile % din valorile
de referința
VEMS 60% 70%
VEMS/CVF 55% 64%
Parametru Testare Ini țială Testare Finală
Apnee 5 sec 15 sec Parametru Testare Ini țială Testare Finală
Primetru toracic 113 cm 114,5 cm
Parametru Testare Ini țială Testare Finală
Testare efort 180 bpm 150 bpm

40
2.7 Programul de tratament pentru Bronhoneumopatia obstructivă cronică
În cadrul metodologiei de recuperare functională a deficientilor respiratori, kinetoterapia
reprezinta metoda de baza, indiferent de boala, de stadiul sau tipul disfunctional. N u numai ca se adreseaza
direct celor mai importante ve rigi fiziopatologice ale bolii respiratorii, dar reprezinta o terapie de
permanenta si de "domiciliu", pa care bolnavul o poate aplica cu succes oriunde s -ar gasi.
Rcuperarea respiratorie este un program multidisciplinar de ingrijire a pacienților cu afecțiuni
respiratorii cronice ce are drept scop creșterea calității vieții pacientului prin creșterea activității fizice ,
reintegrarea în societate și recâștigarea a utonomiei. Programele de recuperare pot să fie folosite de la
pacienții cu risc de BPOC pana la BPOC sever. (2),(3)
Obiectivele programului kinetoterapiei respiratorii sunt :
➢ Dezobstrucția cailor aeriene;
➢ Prevenirea si corectarea deformarilor de statica ale ansamblului corporal;
➢ Tonifierea musculaturii respiratorii intercostale
➢ Readaptarea pacientului la efort;
Posturi relaxante si facilitatoare ale respiratiei
1. Din decubit lateral spatele cifozat; șoldurile și genunchii fle xați; antebratele încrucisate pe piept
2. În ortostatism cu trunchiul usor flexat, capul sprijinit pe antebrate. (Fig.7)

Fig.7 – Postură relaxantă din ortostatism

41
3. În pozitia sezând trunchiul este aplecat în fata, cu antebratele sprijinite pe genunchi.(Fig.8)

Fig.8 – Postură relaxantă din șezând
4. Șezând pe pat sau podea, genunchii mult flectati, plantele pe sol. Bratele atârna pe lânga corp,
trunchiul usor aplecat;
5. Șezând pe gambe si taloane (ca în pozitia de salut din Yoga), mâinile pe coapse, trunchiul usor
aplecat. (Ochină.G.,2008,pp.53 -54)
Exerciții de tonifiere a musculaturii respiratorii
1. Din culcat dorsal inspir concomitent cu ducerea genunchilor la abdomen și presarea acestora cu
mainile.Expir concomitent cu revenirea la poziția inițială(Fig.9) Dozare :2×15 rep
Fig.9 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii

42
2. Din stand cu pricioarele depărtate la lățimea umerilor cu bastonul apucat de capete se inspriă
concomitant cu aplecarea trunchiului înainte și expirare cu revenire la poziția inițială.(Fig.10)
Fig.10 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii
3. Culcat dorsal cu batonul apucat de capete de execute ducerea brațelor prin inainte sus cu inspirare și
revenirea la poziția inițială cu expirație.(Fig.11) Dozare :2×15 rep
Fig.11 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii
4. Din stand cu pricioarele depărtate la lățimea umerilor inspirarea cu ducerea brațelor prin lateral și
expirare cu revenire la poziția inițială(Fig.12) Dozare :2×15 rep
Fig.12 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii

43
5. Din stand cu pricioarele depărtate la lățimea umerilor cu bastonul apucat de capete se inspriă
concomitant cu aplecarea trunchiului lateral stânga și expirare pe aplecarea lateral dreapta și revenire la
poziția inițială.(Fig.13) Dozare:2×15 rep
Fig.13 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii
6. Stand cu picioarele departate si mainile sprijinite pe proeminentele costale se inspira profund pe nas,
apoi se apasa cu palmele pe torace și se expiră pe gură. (Fig 14) Dozare :10 rep

Fig.14 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii
7. Din culcat dorsal cu brațele pe lânga corp inspirare și expirare cu ducerea brațelor prin lateral sus si
depărtarea picioarelor. Dozare:2×15 rep
8. Stând pe genunchi cu picioarele usor departate,și palmele pe coapse, aplecarea trunchiul pe spate cu
ducerea bratelor prin late ral cu inspirație; și revenire la poziția inițială cu expirare Dozare:2×15 rep
9. Din culcat dorsal inspirație profundă cu mărirea capacității cutiei toracice și revenire cu expirație.
Dozare:2×15 rep

44
10. Acelasi exercitiu cu o minge medicinala ținută pe abdomen . Dozare :2×10 rep
11. Plimbare cu respira ție normal ă Dozare : 2 min
12. Din stând cu picioarele departate, se execut ă fandare lateral ă spre stanga si ducerea brațelor în diagonală ,
cu inspirare și revenire la poziția inițială cu exprirare.;(Fig.15) Dozare :2×15 rep

Fig.15 – Exercițiu de tonifiere a musculaturii respiratorii
Exerciții pentru corectarea posturii cifotice
Pe spate culcat, brațele întinse deasupra capului în prelungirea trunchiului :tîrîre prin întinderea
alternativă a brațelor și împingerea cu tălpile -(3×5);
2.Înainte culcat, mîinile la ceafă, extensia trunchiului cu menținerea coatelor lateral -sus și inspirație.
Revenire cu expirație -(3×5);
3.Culcat pe spate cu picioarele sprijinite sub spalier, brațele p e lîngă corp, ridicarea trunchiului
aproape de ver ticală cu proiectarea pieptului înainte și presarea palmelor înapoi cu brațele întinse pe lîngă
trunchi și genunchii ușor îndoiți -(4×5)
4. Atîrnare activă cu fața la spalier, extensia trunchiului cu sau f ără depărtarea picioarelor – (4×5);
5. Pe spate culcat mîinile la ceafă ridicarea picioarelor la 450 și forfecări laterale , fară ridicarea
coatelor de pe sol și cu respirație ritimică -(4×5);
6. Înainte culcat ,transversal pe bancă cu picioarele fixate s ub spalier ,mîinile pe ceafă extensia
tunchiului menținand coatele lateral -(3×5);
7.Înainte culcat, mîinile la ceafă, extensia trunchiului cu menținerea coatelor lateral -sus și inspirație.
Revenire cu expirație -(4×5)

45
7. Șezând cu mâinile pe șold răsucire în culcat înainte cu sprijin pe palme , o dată cu ridicarea unui
picior întins înapoi sus -(3×10) (Fig 16)

Fig.16 – Exercițiu de corectare a posturii cifotice
8.Șezând cu mâinile pe șold răsucire în culcat înainte cu sprijin pe palme , o dată cu ridicarea unui
picior întins înapoi sus. (3×10)
9.Pe spate culcat, mâinile sub ceafă îndoirea genunchilor la piept , îintinderea lor pe verticală și
coborârea picioarelor cu genunchii întinși.Se execută în ritm cu respirație ritmică și fără dezlipirea coatelor
de pe sol -(4×5)
10.Pe spate culcat bratele pe lângă corp , ridicareaîn sezând cu genunchii ușor îndoiți mâinile pe
ceafă trunchiul drept ,înclinat înapoi cu împingerea pieptului înainte sus coatele lateral , inspirație.Revenire
cu expirație -(10×5)
11. .Mers pe vîrfuri cu mîinile pe câp încleștate și întoarse cu palma în sus, coatele trase înapoi. –
(4×5) ( Fig.17 )

Fig.1 7– Exercițiu de corectare a posturii cifotice

46
12.Mers cu un baston la spate pe umeri,apucat de capete sau ținut cu mâinile în sus,având brațele
întinse în extensie,cu îndoirea sau răsucirea trunchiului alternativ spre stânga și spre dreapta,cu inspirație și
expirație î n ritmul pașilor.(3×10)
13. Înainte culcat ,picioarele depărtate brașele de lângă corp ținând un baston de capete peste fese:
extensia tunchiului cu depărtarea bastonului către înapoi sus cu inspirație .Revenire cu expirație -(5×5) ( Fig
18)

Fig.18– Exercițiu de corectare a posturii cifotice
14. Înainte culcat picioarele depărtate brațele întinse în prelungirea trunchiului cu degetele mari
prinse în cârlig: extensia trunchiului cu îndoirea laterală spre stînga , revenire tot prin extensie spre dreapta
-(5×10)
15. . Înainte culcat ,picioarele depă rtate brațele ținând un baston de capete se executa: extensia
tunchiului cu depărtarea bastonului către înapoi sus cu inspirație .Revenire cu expirație -(3×5)(Fig.19)
(Antonescu D.;Ovezea A.;Corneliu O.;1993;pag.90 -96)

Fig.1 9– Exercițiu de corectare a posturii cifotice

47
III. PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR CERCETĂRII
Rezultatele obținute în urma aplicării programului kinetoterapeutic le vom prezentat în dinamica
evoluției lor, pornind de la valorile înregistrate la testarea inițială, odată cu intrarea în tratament a pacientului
precum și de la testarea finală rezlizată la încheierea programului de tratament care ne -a demonstrat
ameliorarea parametrilor vizați .
Graficul 1 – Testing spirometric al pacientului V.E
La testarea spirometric ă a pacientului V.E s-a înregistrat o ameliorare a parametrilor vizați.La testare
inițială efectuată la intrarea în tratament pacientul a prezentat o valoare de 60% a VEMS(Volumul expirator
maxim pe secundă) iar valoarea raportului VEMS la CVF(Capacitatea vitală forțată) a f ost de 55 % din
valoare de referință acestea confirmând diagnosticul de BPOC.
La testarea finală s -a constat o creștere a parametrilor asfel VEMS a ajuns la o valoare de 70% iar
raportul dintre VEMS și CVF a fost de 64% din valoare de referință, acest fapt ne-a demonstrat ameliorarea
afecțiunii.
VEMS VEMS/CVF
Testare inițială 60 55
Testare finală 70 6460%
55%70%
64%
01020304050607080Testing spirometric al pacientului V.E

48
Graficul 2 –Testing perimetru toracic al pacientului V.E

Pentru testingul perimetrului toracic la testarea inițială s -a înregistrat o valoare de 113 cm pacientul
prezentând probleme în efectuarea unei inspirații profunde si menținerea acestuia.La testarea finală
parametrul vizat s -a îmbunătățit ajungând la o valoare de 114.5 cm pacientul reusind la finlalul programului
kinetoterapeutic să iși mărească perimetrul toracic cu 1,5 cm.
Graficul 3 –Testing de apnee a l pacientului V.E
Perimetru Toracic (Cm)
Testare inițială 113
Testare finală 114.5113cm114.5 cm
112112.5113113.5114114.5115Testing perimetru toracic al pacientului V.E
Perimetru Toracic (Cm)
Testare inițială 113
Testare finală 114.5113cm114.5 cm
112112.5113113.5114114.5115Testing perimetru toracic al pacientului V.E
Testing Apnee (sec)
Testare inițială 5
Testare finală 155 sec15 sec
0246810121416TESTING DE APNEE AL PACIENTULUI
V.E

49
Pentru testingul de apnee (Graficul.3 ) s-a înregistrat la testarea inițială o valoare de 5 secunde
pacientul V.E nereusind să își țină respirația pentru o perioadă mai indelungată datorită senzației de
sufocare.După parcurgerea programului kinetoterapeutic la testarea finală valoarea testingului de apnee a
prezentat o valoare de 15 secunde, asfel parametrul măsurat s -a ameliorat cu 10 sec.
Graficul 4 –Testing de efort al pacientului V.E
Testingul de efort ( Graficul.4 ) s-a realizat după instrucțiunile menționate în capitolul anterior asfel
pacientul V.E la intrarea în programul de tratament a fost înregistrat la testarea inițială cu o valoare de 180
de bpm acestea fiind înregistrate în primele 4 minute de pedalat la biciclet a ergonomica acest fapt a dus la
întreruperea executării testării conform indicaților testului.
La testarea finală valoarea înregistrată a fost de 150 bpm pacientul reusind să parcurgă întregul test
de efort, acest fapt a dovedit îmbunătățirea capacit ății de efort a pacientului. Testing Efort (bpm)
Testare inițială 180
Testare finală 150180 bpm
150 bpm
135140145150155160165170175180185TESTING DE EFORT AL PACIENTULUI V.E

50
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Comparând rezultatele testări inițiale cu cele finale am constatat că s -au obținut rezultate pozitive în
ceea ce privește perimetrul toracic durata apneeiei și capacitatea de efort a pacientului.
2. Pentru o diagnosticare cât mai corectă a afecțiunii s -au utilizat valorile testului spirometric care ne
demonstrează limitarea fluxului aerian și monitorizează funcția respiratorie evidențiind reduceri
semnificative a sindromului obstructiv după recuperare a respiratorie .
3. Reducerea fumatului a avut un impact pozitiv asupra ameliorării afecțiunii.
4. În urma realizării antrenamentului la efort dozat prin intermediul bicicletei ergonomice a crescut
capacitatea de efort a pacientului.
5. Deoarece BPOC este o boală care se dezvoltă progresiv și este diagnosticată tardiv din cauza lipsei
specifice a simptomelor se impune identificarea precoce a cazurilor și îndrumarea către un program
de recuperare respiratorie.

RECOMANDĂRI
1. Se recomandă reducerea consumului de tutun.
2. În cazul crizelor se administrează medicamentația bronhodilatatoare
3. În cazul crizelor se recomandă adoptarea de posturi facilitatoare de respirație.
4. Pentru îmbunătățirea capacității de efort se recomandă îmbinarea metodelor de dezvoltarea a
capacității de efort(Mersul pe banda, Mersul pe jos,Bicicleta ergonomică, înotul)

51
BIBLIOGRAFIE
Bibliografie pe suport clasic
1. Antonescu D, Ovezea A, Corneliu O – 1993 -Corectarea coloanei vertebrale, Editura
Medicală,București.
2. Bogdan.M.A. -2008 – Pneumologie , Ed.Universitară “Carol Davila ” București
3. Cordun.M -1999 – Kinetologie Medicala, Ed Axa, București.
4. Haulică.I -2007 -Fiziologie Umană Ed.Medicală București
5. Lozincă.I. -2002 -Elemente de patologie a aparatului respirator și recuperarea prin kinetoterapie ,
Editu ra Universității din Oradea
6. Niculescu. C.Th.,Cârmaciu.R.,Voiculescu.B. -2009 -Anatomia și Fizologia Omului ,Ed Corint
București
7. Ochiană G., -2002 -Kinetoterapia în afecțiuni respiratorii ,Editura Universitară Oradea
8. Papilian.V -1982 -Anatomia Omului vol II Ed Didactică și pedagogică, București
9. Petrescu.G -2009 – Esențiale în Fiziologie ,Ed.UMF “Gr.T.Popa” Iași
10. Raveică.G.,Maxim.G. -2008 – Fiziologie note de curs ,Bacău
11. Sbenghe.T., -1983 -Recuperarea medicală a bolnavilor respiratori , Editura Medicală București
12. Sbenghe.T -1987 – Kinetologie profila ctică,terapeutică și de recuperare, Editura M edicală
București
13. Turcu I.-2007 – Metodologia Cercetării în Educație Fizică și Sport; Editura Universității
Transilvania din Brașov
14. Zamora.E.,Gligor.E.,Ciocoi -Pop.P., -2007 -Recuperarea pacienților cu patologii
respiratorii ,Ed.Risoprint,Cluj -Napoca
Bibliografie pe suport electronic
1. http://www.romedic.ro/arata_img.ph p?img=sectiune_3_53.jpg&w=1000&h=2000&cale=/uploadar
t/anatomie

52
2. Ștefani Constantin – Estimarea prevalenței consumului de tutun în unitățile sanitare din Ministerul
Apărării Naționale – Elaborarea unui program de prevenire și abandon a fumatului în mediul
militar – teza doctorat 2011;
Celli Br, Cote Cg, Marin Jm et al – The body mass index, airflow obstruction, dyspnea and
exercise capacity index in chronic obstructive pulmonary disease “, N Engl J Med 350 10051012,
2004;
3. Cote Cg, Celli Br – Pulmonary rehabilitation and the BODE Index in COPD, Eur Respir J26: 630 –
636, 2005;
4. http://www.creeaza.com/files/medicina/1773_poze/image001.gif
5. https://image.slidesharecdn.com/actualitatighiduribpoc -150725081456 -lva1-
app6892/95/actualitati -ghiduri -bpoc -9-638.jpg?cb=1437812170
6. Postolache.P. -2017 –Kinetoterapia în BPOC –
(http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Recu perare%20r
espiratorie%20 -%20conf.%20univ.%20dr.%20Paraschiva%20Postolache/curs%2009%20 –
%20Kinetoterapia%20in%20BPOC%20extenso.pdf )