Studiul realizat a pornit din dorința de a găsi forme cât mai adecvate pentru creșterea eficienței programului de recuperare psihomotorie în cazul… [605377]

1.Motivarea alegerii temei
Studiul realizat a pornit din dorința de a găsi forme cât mai adecvate pentru
creșterea eficienței programului de recuperare psihomotorie în cazul copiilor cu
Cerințe Educative Speciale din cadrul învățămîntului școlar special. Să nu uităm
faptul că ceea ce se pune ca bază în recuperarea, dezvoltarea, educarea elevilor
rămâne ca fundament pentru buna utilizare și la nivelul altui ciclu de învățământ
dar și ca formă de activitate independentă efectuată în afara școlii.
Statisticile îngrijorătoare privind starea de sănătate reprezintă argumentul ptincipal
în alegerea studiului, fapt pentru care ar trebui să se sensibilizeze opinia publică și
implicit factorii de decizie. Numărul mare de elevi cu deficiențe morfologice și
funcționale localizate la nivelul aparatului neuro-locomotor, nu se poate trece cu
vederea și care pot fi evitate sau ameliorate prin programe de recuperare
psihomotrică, mai ales prin cea mai la îndemâna forma , jocul.
Dorința de a participa la cât mai multe tipuri de activități motrice, indiferent de
vârsta elevilor cu cerințe educaționale speciale, ne arată cât de bine se poate
deschide percepția lor pentru mișcare sub forma educației fizice în cadrul lecției de
educație fizică dar și în cadrul orelor de kinetoterapie. Educația prin și pentru
mișcare , indiferent de menirea în care este abordată, produce efecte benefice
asupra personalității elevilor.
Prezentând recuperarea motrică-kinetoterepia-, într-o abordare complexă și variată,
se pornește de la premisa că activitățile de recuperare trebuie să se desfășoare în
condițiile unei baze materiale adecvate și a unei organizări foarte bune a
conținutului de lucru și a modalităților de organizare a exersării.
O stimulare motrică adecvată aplicată de la o vârstă fragedă, se va dezvolta
percepția corecta și va păstra permanent dorința de mișcare de-a lungul întregului
ciclu școlar. Astfel se crește dorința de a participa la lecții împotriva schimbărilor
hormonale (începând cu ciclul gimnazial) și a atractivitșîii altor activități
extracurriculare.
Înlănțuirea exercițiilor-jocurilor- si organizarea lor, stabilirea conținutului, se face
respectându-se principiile pedagogice adaptate și aplicate la programul de
recuperare. Aplicarea metodică a principiilor va duce la îmbunătățirea statusului
funcțional, o dezvoltare armonioasă, corectarea deficiențelor neuro-fizice.
Exercițiile trebuie să respecte și indicațiile dar și contraindicațiile medicale.
introducerea activității independente la domiciliu amplifică efectele unor dozări
eficiente a efortului în cadrul programului de recuperare început la școală.
Exercițiile implicând și familiadevin mai atractive făcându-leimpreună dar ele
trebuie să fie simple, ușor de executat, în număr redus, să nu necesite aparatură sau
spațiu special de desfășurare.
Curiozitatea și nerăbdarea copiilor de a sosi în sala de sport, de a vedea ce se va
prede-exersa prin joc, m-a motivat în a prezenta aspecte privind formarea
deprinderilor motrice de bază prin jocuri psihomotrice.

2. Aspecte ale educației psihomotrice la persoanele cu
cerinte educationale speciale cu ajutorul jocurilor de mișcare
Formarea noastră ca oameni demni ai societății începe din clipa în care ne-am născut. Un mijloc
pe care îl folosim în formarea și transformarea noastră permanentă, este exercițiul fizic cu una
dintre formele sale cele mai cunoscute – jocul-.
Pentru a înțelege valențele lui instructiv-educative trebuie să știm de fapt ce este jocul.
Jocul este o ”activitate dusă după reguli convenționale implicând adesea o parte mai mică sau mai
mare de noroc, adică la întâmplare, fără randament real, dar în care fiecare jucător caută să
câștige, indiferent de natura acestui câștig.” După Epuran Mihai jocul, pe lângă notele generale
ale jocului din definiția lui H. Pieron, are încă șapte trăsături caracteristice:
-activitate autotelică opusă muncii sau al cărei scop este exterior activității;
-activitate inferioară, neadaptată la real ca munca (P. Janet);
-activitate destinată să utilizeze o parte a energiei cheltuite în executarea unei munci (Spencer);
-activitate constând în reproducerea acțiunilor acum inutile, dar care, în trecutul istoriei umanității
au fost activități de muncă (St. Hall);
-activitate autotelică dar care îl pregătește pe copil pentru munca adultului (Gross);
-activitate care pune în joc o funcție fără să urmărească un anumit scop (Buhler, Carr);
-activitate constând din asimilarea care funcționează pentru ea însăși, fără nici un efort de
acomodare ( Piaget).
Pentru a putea aplica cu succes jocurile în vederea educării și a persoanelor cu dizabilități trebuie
să cunoaștem caracteristicile și funcțiile jocului, astfel organizând o activitate cât mai plăcută,
atractivă îi stimulăm și îi vom avea alături de noi cu ocazia altor activități mai grele și cu mai
multe sarcini.
Caracteristicile jocului dupa M. Epuran sunt:
-activitate naturală, izvor al trebuințelor firești de mișcare și activitate, de manifestare și
-evidențiere a calităților ființei umane;
-activitate liberă lipsită de constrângere, în care primează inițiativa;
-activitate dezinteresantă urmărind satisfacerea trebuințelor de ordin psihic, în vederea trăirii
bucuriei activității autonome și gratuite;
-activitate recreativă, compensatorie prin care se caută destinderea, distracția cu scopul
dezvoltării, odihnei, distracției individului.
Funcțiile jocului după M. Epuran sunt:
-de cunoaștere a realității, de asimilare practică și mentală a caracteristicilor lumii vii și a vieții;
-de creștere și dezvoltare complexă a individului prin exercitarea complexă și stimulativă a
mișcărilor;
-formativ-educativă – de educare intelectuală, morală, de formare caracterială. Astfel se educă
îndemânarea mișcărilor, istețimea, independența, inițiativa,combativitatea și perseverența, spiritul
-de dreptate, spiritul de echipă, contribuind la formarea principalelor trăsături ale personalității și
ale conduitei integrată social;

-de tonifiere, echilibrare și compensare – funcție importantă în activitățile recreative;
-terapeutică.
„Psihomotricitatea este rezultatul integrării interacțiunii educației și maturizării sinergiei și
conjugărilor funcțiilor motrice și psihice, nu numai în ceea ce privește mișcările, dar și în ceea ce
le determină și le însoțește – voință, afectivitate, nevoi, impulsuri.”(Lefon-Vocabulaire de
Psychologie et de Psychiatrie de l’enfant, P.U.F, Paris, 1963).
Integrând aspectele psihomotricității în aplicarea jocurilor de mișcare ajutăm persoanele cu
dizabilități să se perfecționeze în privința: dezvoltării deprinderilor motrice si a calităților
motrice; dezvoltării simțului ritmului, a orientării spațiale etc.
Respectând integrarea psihomotrică, adică :
-de a face o evaluare inițială a fiecărei persoane care ia parte la programul de jocuri;
-propunând niște obiective viabile cu nevoile persoanei; acționând în concordanță cu obiectivele
propuse;
-analizând ceea ce s-a reușit prin programul ales;
-trăgând o concluzie la ceea ce s-a obținut;
-formulând un nou „plan de bătaie” pentru obținerea noilor obiective, vom realiza o adaptare în
societate printre oamenii așa ziși „normali”.
Jocul de mișcare este format din exerciții fizice care la rândul lor sunt compuse din acte motrice
determinate de stimuli care determină senzații și percepții.
Senzațiile sunt procese psihice elementare care reflectă diferitele însușiri ale obiectelor și
fenomenelor lumii externe, precum și stările interne ale organismului, în momentul acțiunii
nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.
Prin intermediul sezațiilor, noi primim informații despre nesfârșita bogăție de însușiri ale
obiectelor și fenomenelor lumii reale. Deprivarea sensorială chiar în momentul nașterii,
echivalează cu suprimarea oricărei dezvoltări psihice a individului uman și o întârziere motrică,
iar dacă deprivarea survine după ce structura psihică a omului s-a constituit pe baza funcționării
anterioare normale a organelor de simț, chiar dacă se produc o serie de tulburări, structura psihică
generală se menține în absența unor noi informații senzoriale.
Organele de simț sunt „ aparate senzoriale” în sensul că permit omului să obțină informațiile
necesare pentru a se orienta cât mai bine în timp și în spațiu. Organele de simț împreună cu alte
structuri corporale se implică în constituirea și dezvoltarea proceselor și structurilor psihice
superioare ale personalității dar și a mișcărilor.
Senzațiile dermice informează despre forma, consistența lucrurilor etc.
Senzațiile vizuale sunt considerate cele mai importante pentru viața și activitatea omului întru-cât
asigură orientarea în mediul înconjurător. Cu ajutorul acestor senzații, demonstrația și observarea
fac posibilă învățarea și dezvoltarea psihomotrică.
Senzațiile auditive au pentru om o deosebită importanță datorită faptului că ele ajută să ne
orientăm în mediul înconjurător, percepând diferitele sunete sau zgomote și mai ales vocea
umană.
Senzațiile kinetice ne înștiințează despre mișcarea și poziția diferitelor părți ale corpului.
Senzațiile de echilibru apreciază în linii mari poziția diferitelor părți ale corpului în spațiu.
Percepțiile reprezintă oglindirea în conștiința omului, a obiectelor și fenomenelor care acționează
direct asupra receptorilor. În percepție are loc ordonarea și unificarea diferitelor senzații în
imagini integrale ale obiectelor și fenomenelor respective. Împreună cu senzațiile, percepțiile
asigură orientarea senzorială nemijlocită a omului în lumea înconjurătoare.
Percepțiile sunt întotdeauna legate într-o măsură mai mare sau mai mică de memorie, gândire,
imaginație, ele sunt condiționate de atenție, au o anumită coloratură emoțională și sunt stimulate
și orientate selectiv de motivație.

Acțiunile și operațiile perceptive se constituie în cursul vieții pe baza asimilării experienței social-
istorice în variatele forme de activitate umană, inclusiv motricitatea.
În formarea și desfășurarea acțiunilor perceptive îndreptate spre „ examinarea” obiectului și
elaborarea percepției ca „model mintal” al acestuia, un rol important îl joacă procesele motrice
(mișcări ale mâinilor la pipăit, mișcările ochilor în urmărirea conturului).
Teoria motrică a percepțiilor potrivit căreia motricitatea joacă un rol decisiv în formarea
imaginilor perceptive este destul de răspândită.
Percepția mișcării constă în reflectarea modificărilor survenite în poziția pe care o ocupă obiectele
în spațiu într-un anumit interval de timp. Mecanismele percepției mișcării sunt foarte complexe,
are loc o combinare a informațiilor spațiale și temporale, participând într-un sistem cu diferiți
analizatori: vizual, kinestezic, vestibular, cutanat etc.
Senzațiile și percepțiile duc la formarea reprezentărilor pe scoarță, astfel putându-se realiza
diferite legături neuronale pentru a afla cât mai multe date despre un obiect, fenomen sau mișcare.
Aceste legături permit dezvoltarea personalității și psihomotricității omului.
Percepțiile împreună cu senzațiile măresc setea de cunoaștere a noi și noi informații, aceasta
implicând în „sațietate”- mișcarea, adică exercițiul „psiho-fizic”.
Mărind bagajul percepțiilor îmbunătățim sfera informațiilor percepute, putând realiza relații și
asociații cu obiective și mijloace precise crescând capacitatea noastră intelectuală psihomotrică.
Perioada de învățare ar trebui urmată de o perioadă de mișcare asigurându-se astfel o mai bună
stocare a informațiilor. Exercițiul fizic asigură o mai bună irigare cu oxigen, deschizând capilare,
care până nu demult erau închise, a creierului și a altor organe și sisteme făcând posibilă o nouă
„rundă” de învățare psihomotrică.
Jocul de mișcare fiind un act voluntar ce implică intenționalitate și orientare conștientă,
influențează benefic nivelul comportamental uman și se implică în gradul de solicitare a
proceselor psihice.
Trebuie menținut echilibrul dintre procesul de învățare, mișcare și relaxare, acest echilibru
implică dezvoltarea armonioasă a inteligenței umane.
Atenția, memoria, limbajul gândirea dezvoltă creativitatea necesară în practicarea jocurilor de
mișcare la persoanele cu dizabilități. Prin jonglarea cu procesele psihice care măresc creativitatea
și făcând posibile asocieri și relaționări în diferite ramuri sportive putem ajunge la excelență în
sport atât cel de masă cât și pentru persoanele cu dizabilități.
Jocurile de mișcare trebuie să provoace entuziasm, veselie chiar dacă se face apel la respectarea
unor reguli și sunt conduse sub îndrumarea unui adult. Respectarea regulilor contribuie pe lângă
obiectivul stabilit de profesor și la formarea capacității de abținere, de stapânire de sine,
rezolvarea situațiilor de joc, educă prezența de spirit, istețimea, inițiativa, corectitudinea,
îndemânarea,spiritul de grup și echipă etc.
Să nu uităm că totul trebuie început de la simplu la complex, de la ușor la greu. Persoanelor cu
dizabilități trebuie mai mult timp acordat învățării jocului. Se cere uneori să se lucreze individual
pentru a explica, demonstra și învăța un joc. Când toată lumea a înțeles ce are de făcut se pot
forma grupurile.
Activitatea corporală dezvoltă, previne, compensează și corectează activitatea umană pentru a
păstra echilibrul personalității umane privită din punctul de vedere al psihomotricității. Asftel se
evidențiază avantajele abordării unor jocuri psihomotrice atât pentru dezvoltarea deprinderilor
motrice, calităților motrice, ritmului, lateralității, creșterii amplitudinii de mișcare și chiar a
inteligenței dar numai folosind metodele, obiectivele și scopurile specifice domeniului
psihomotric.