Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă [605334]
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
1
PPLLAAGGIIAATTUULL ȘȘII DDRREEPPTTUULL DDEE AAUUTTOORR
Definiție
Plagiatul se define ște, conform DEX, ca fiind o “Oper ă literară, artistică sau științifică a
altcuiva, însu șită (integral sau par țial) și prezentat ă drept crea ție personal ă”. Originea
etimologic ă a termenului se pare c ă provine de la latinescul plagiarius , care definea pe cei care
răpeau oameni, pe care apoi îi vindeau ca sclavi. Ast ăzi, termenul de plagiat se refer ă numai la
“răpirea” produsului intelectual al altei persoane, însu șirea bunurilor materiale purtând
denumirea de piraterie.
Plagiatul academic
Plagiatul reprezint ă o formă de fraud ă academic ă și face parte din contextul eticii
academice, reprezentând o problem ă de educa ție etică.
Frauda academic ă reprezint ă un concept mai larg, care cuprinde: falsificarea unor date
sau informa ții provenite din procesul de cercetare; sabotarea lucr ărilor altora prin împiedicarea
acestora s ă-și finalizeze lucrarea; în șelarea sau coruperea în vederea ob ținerii unor avantaje
academice; favoritismul aplicat unei persoane în dauna alteia.
În legisla ția american ă referitoare la drepturile de autor, plagiat se consider ă utilizarea
repetată a mai mult de 8 cuvinte, f ără precizarea sursei originale, considerând c ă în acest fel,
lucrarea plagiat ă este prezentat ă ca o lucrare original ă. Am făcut aceast ă precizare pentru a
familiariza pe cei care utilizeaz ă surse de documentare provenite din aceast ă țară asupra
consecințelor.
Plagiatul poate fi involuntar , prin utilizarea unor idei sau cuvinte, f ără a preciza sursa,
citarea gre șită a sursei, f ără intenție (graba de a realiza un material nu reprezint ă o scuză), sau
voluntar , când ideile și/sau rezultatele cercet ării sau muncii altei persoane sunt însu șite conștient
de către plagiator.
Limita dintre plagiat și o lucrare elaborat ă de cineva este de multe ori neclar ă și nu
întotdeauna se poate judeca plagiatul numai cu DA și NU. Aici intervin o serie de factori de care
trebuie ținut cont, trebuie facut ă o distincție între plagiatul voluntar și cel involuntar, care de cele
mai multe ori este datorat necunoa șterii unor reguli și principii.
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
2
Inainte de apari ția internetului acest tip de în șelătorie reprezenta mai mult o pierdere de
timp, chiar dac ă și în acea perioad ă plagiatul exista, deoarece necesita consultarea unui num ăr
limitat de resurse, materialul trebuia scris de mân ă, iar posibilitatea detectarii era mult mai mare,
tocmai din aceste motive.
Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii (internetul), num ărul cazurilor de plagiat a crescut
brusc. O cre ștere lentă și redusă a apărut prin anii 80’, timp de aproximativ 8 ani,urmat ă de o
creștere brusc ă înainte de anul 1990, cre ștere care a durat timp de aproape 10 ani, dup ă care a
început o sc ădere a num ărului de cazuri, în mare parte datorit ă și dezvoltării metodelor de
depistare a plagiatului, prin crearea unor soft -uri specializate, aceasta reprezentând o alt ă fațetă a
avantajelor și dezavantajelor internetului (4).
Dreptul de autor
În legislația țării noastre, cadrul juridic privind dreptul de autor și drepturile conexe este
reglementat de Legea nr. 8/1996, modificat ă și completat ă prin urm ătoarele acte normative:
Legea nr. 285/2004, Ordonan ța de Urgen ță nr. 123/2005, modificat ă și completat ă prin Legea nr.
329/2006.
Dreptul de autor este definit, conform actelor normative men ționate, ca fiind dreptul
“asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de crea ție
intelectual ă este recunoscut și garantat în condi țiile prezentei legi. Acest drept este legat de
persoana autorului și comport ă atribute de ordin moral și patrimonial”.
Calitatea de subiect al dreptului de autor rezult ă din dispozi țiile art. 3 din Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel:
(1) Este autor persoana fizica sau pe rsoanele fizice care au creat opera.
(2) In cazurile expres prev ăzute de lege, pot beneficia de protec ția acordat ă autorului
persoanele juridice si persoanele fizice altele decat autorul.
Raportat la obiectul dreptului de autor, art. 7, literele (a) și (b), precum și art. 8 din Legea
nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modific ările și complet ările
ulterioare, define ște obiect al dreptului de autor "operele originale de creatie intelectuala in
domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de
exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt: a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte
opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
3
b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare,
manualele scolare, proiectele si documentatiile științifice;
Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al
dreptului de autor operele derivate care au fo st create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, si anume:
a) traducerile, adapt ările, adnot ările, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte
transformari ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezinta o munca intelectuala
de creație;
b) culegerile de opere literare, artistice sau stiin țifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile,
colectiile sau compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie crea ții intelectuale."
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modific ările și
completările ulterioare, define ște clar con ținutul dreptului de autor sub aspectul drepturilor
morale pe care trebuie s ă le dețină autorul unei opere, acestea constând în:
a) dreptul de a decide dac ă, în ce mod si când va fi adus ă opera la cunostin ța publică;
b) dreptul de a pretinde recunoa șterea calit ății de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cuno ștința publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrit ății operei și de a se opune oric ărei modific ări,
precum si oric ărei – atingeri aduse operei, daca prejudiciaz ă onoarea sau reputa ția sa;
e) dreptul de a retracta opera, desp ăgubind, dac ă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare,
prejudiciati prin exercitarea retract ării."
În ceea ce prive ște durata protec ției dreptului de autor, art. 24 din actul normativ sus
menționat stipuleaz ă că:
(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau știintifice se na ște din
momentul cre ării operei, oricare ar fi modul sau forma concret ă de exprimare.
(2) Dacă opera este creat ă, într-o perioad ă de timp, în p ărți, serii, volume și în orice alte
forme de continuare, termenul de protec ție va fi calculat, potrivit alin . (1), pentru fiecare dintre
aceste componente.
Legiuitorul limiteaz ă exercitarea dreptului de autor în art. 33 din Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe, cu modific ările și complet ările ulterioare, în sensul c ă "sunt
permise fara consim țământul autorului și fără plata vreunei remunera ții, utilizări ale unei opere
aduse anterior la cuno știnta public ă cu condi ția ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu
contravina exploat ării normale a operei și să nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor
de utilizare".
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
4
Legea cadru privind reglementarea dreptului de autor și a drepturilor conexe prevede
astfel și măsuri tehnice de protec ție a drepturilor de autor, definind la art. 1385 alin. 2 m ăsurile
tehnice ca fiind utilizarea oricarei tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în
cadrul function ării sale normale, este destinat ă să prevină sau să împiedice actele care nu sunt
autorizate de titularii drepturilor rec unoscute prin prezen ta lege. Aceste m ăsuri tehnice de
protecție sunt instituite de c ătre autorii men ționați la alin. (1) din prezentul articol.
Această lege cadru se remarc ă dealtfel și sub aspectul eficien ței măsurilor tehnice de
protecție instituite de c ătre titularii de drepturi, m ăsuri ce constau în "aplicarea unui cod de acces
sau a unui procedeu de protectie, precum criptare a, codarea, bruierea sau orice transformare a
operei ori a altui obiect al protectiei sau pr intr-un mecanism de control al copierii", dup ă cum
precizeaz ă expres dispozi țiile alin. (3) și (4) din art. 1385.
Cum putem împiedica apari ția plagiatului
In primul rând trebuie s ă ne gândim dac ă termenul plagiat este cunoscut și înțeles în
comunitatea noastr ă academic ă. Este ușor de sanc ționat un plagiat , dar în acest caz trebuie s ă fii
sigur că autorul respectiv știe ce înseamn ă acest lucru. Bineîn țeles că și acest lucru este greu de
demonstrat, cele mai multe cazuri de plagiat involuntar având drept cauz ă ignoranța în acest
domeniu. Cea mai simpl ă metodă este de a începe educa ția etică cât mai devreme, înc ă din primii
ani de studiu.
Din păcate, plagiatul nu este detectat în toate cazurile. Uneori poate fi remarcat atunci
când se face o documentare asupra unei teme și acest lucru se poate întâmpla dup ă câțiva ani de
la publicare.
Așa cum dezvoltarea internetului a permis o cre ștere a plagiatului, fiind la un moment dat
vorba de un fenomen, la ora actual ă tot el este cel care limiteaz ă această fraudă. Există website-
uri care sunt dedicate studierii acestui fenomen, precum și împiedic ării răspândirii lui.
(www.plagiarism.org ; www.turnitin.com ).
In privința revistelor, primul contact‚ si posibila evaluare a unui plagiat, îl constituie
procesul de peer review, care dac ă ridică suspiciuni, poate verifica prin intermediul internetului
(softuri specializate de detectare a plagiatului), confirmarea sau infirmarea plagiatului.
Urmărind amploarea pe care plagiatul a luat-o în ultimele 2 decenii, doi cercetatori de la
Southwestern Medical Center de la Texas University (5), Mounir Errami și Harold Garner, cu
ajutorul unui program (eTBLAST), au cercetat baza de date Medline, care cuprinde rezumatele a
17 milioane articole publicate. Cerc etând similitudinile existente într e cele 7 milioane de articole
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
5
studiate,cel mai des citate, au constatat 70.000 de cazuri de asem ănare, care extrapolate și
raportate la totalul bazei de date reprezint ă aproximativ 200.000 cazuri, aproape 3%.Cei doi
cercetatori au decis s ă publice rezultatele cercet ării pe un site ( http://spore.swmed.edu/dejavu ) în
speranța că jena de a fi nominalizat ca plagiator, va face ca num ărul celor care folosesc aceast ă
metodă să se reducă.
Pentru a preveni plagiatul este necesar s ă se cunoasc ă cât mai multe lucruri referitoare la
acest subiect și să se respecte o serie de reguli simple: citarea textual ă a cuvintelor exprimate de
altcineva se va pune întotdeauna între ghilimele și va fi înso țită de o referin ță completă, relatarea
ideii altei persoane va fi înso țită de o referin ță completă. Chiar dac ă un text este prelucrat și
cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea sursei este obligatorie. Dac ă există dubii în
privința sursei, a originii ei, chiar daca citatul sau ideea ar fi util ă recomandarea este de a renun ța
la ea. Citatele care cuprind mai mult de câteva râ nduri succesive, se trec în text cu alte caractere
și cu spațiere diferit ă, iar dacă depășesc o pagin ă se utilizeaz ă anexele.
Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau defini ții scurte considerate ca apar țin
noțiunilor de baz ă din specialitatea respectiv ă, sau folosirea unor no țiuni de cultur ă generală (6).
Plagiatul reprezint ă o formă gravă de fraud ă academic ă, soluția în majoritatea cazurilor
fiind foarte simpl ă și se referă la recunoa șterea paternit ății lucrarilor originale care au constituit
baza documentarii, prin specificarea exact ă a sursei, recunoscând astfel, onest, meritul autorilor
lucrărilor studiate.
Universitatea de Medicin ă și Farmacie din Craiova 2009
Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă
6
Surse de documentare:
1. Academia Romana, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan,DEX-Dictionarul explicativ al limbii
romane, Editura: Univers Enciclopedic, 2007, sv plagia, plagiat.
2. Barrie JM, Presti DE, Digital plagiarism – The web giveth and the web shall taketh, J Med
Internet Res 2000;2(1):e6; [http://www.jmir.org/2000/1/e6/]
3. Basso L, Ethics in bio-medical publishing: plagiarism and self-plagiarism, SICCR org., downloaded 15.04.2009; [http://www.siccr.org/newsing/258/Editorial_Basso_ Dec08_EN.pdf]
4. Doctor P, In Other Words….Plagiarism in the new age. Asian Stud Med J 2003;2:2 [Full text
available Online at: http://www.asmj.org/article0803.html ]
5. Errami M,Garner H, A tale of two ci tations, Nature. 2008 Jan 24;451(7177):397-9;
downloaded18.04.2009; [http://www.nature.com/nature/journal/v451/n7177/full/ 451397a.html]
6. Mihaela Miroiu (coord),Ana Bulai,Daniela Cuta ș,Liviu Andreescu,Daniela Ion, Etica În
Universități, Proiect, "Cum este și cum ar trebui s ă fie – Cercetare și Cod", downloaded
26.07.2008, http://www.edu.ro/index.php/rap_rez_desc_sitstat/2760
,
7. Purdue University Calumet, Academic Integrity, downloaded 15.04.2009; [http://webs. calumet.purdue.edu/integrity/]
8. Types of Plagiarism, Plagiarism.org.,downloaded 20.04.2009; [http://www.plagiarism.
org/resources/documentation/plagiarism/learning/types_of_plagiarism.doc]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comisia pentru Probleme Juridice, Etice și Disciplin ă Universitar ă [605334] (ID: 605334)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
