PRIVIRE LA CONTENCIOSUL CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE REGLEMENTAT DE LEGEA NR. 554/2004 Cătălin Silviu S ĂRARU Cătălin Silviu S ĂRARU Preparator univ…. [605240]

137CONSIDERA ȚII CRITICE CU
PRIVIRE LA CONTENCIOSUL CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE REGLEMENTAT DE LEGEA NR. 554/2004
Cătălin Silviu S ĂRARU
Cătălin Silviu S ĂRARU
Preparator univ. drd., Catedra de DreptFacultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune Academia de Studii Economice, Bucure ști,
Tel: 00-40-21-319.19.00 interior 118, 228
Email: [anonimizat]
Abstract
The evolution of the Romanian legislation,
especially after the first revision of the Romanian
Constitution in 2003, requested the adoption of
a new law on this issue, Law no. 554 of 2004,
which entered in force in January 2005. Its examination permits us to detect a series of
essential modi fications of the old regulation. We
will expose some critical re flection and proposals
for answering to the signi ficant points of view
expressed on the new legal regime of the judicial
review of administrative contracts. Our study is
based on the unanimous admitted necessity of this
new law and re flects many of its valences, but, in
our opinion, the Law no. 554 of 2004 also contains
some rules that could paralyze the activity of the
administrative public authorities, so that we think its modi fication is necessary.Transylvanian Review
of Administrative Sciences,
20/2007, pp. 137-152

1381. Considera ții generale
Legea contenciosului administrativ, nr. 554/20041, arată în art. 2, lit. c), teza a
doua, că: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele
încheiate de autorit ățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor
proprietate public ă, executarea lucr ărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,
achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prev ăzute și alte categorii de contracte
administrative supuse competen ței instan țelor de contencios administrativ”.
Prin aceast ă formulare s-a dorit ca litigiile ce au drept obiect contractele încheiate
de autorit ățile publice s ă cadă în competen ța instanței de contencios administrativ2.
Făcând o prim ă observație, constat ăm că s-a optat astfel și la noi pentru supunerea
contractului administrativ judec ătorului specializat. Practic, în condi țiile în care
legislația este din ce în ce mai stufoas ă, iar dreptul din ce în ce mai complicat,
nu se poate cere tuturor judec ătorilor cuno ștințe care să se întind ă asupra tuturor
domeniilor vie ții juridice; capacitatea uman ă are limite, de aceea este de dorit ca de
materiile administrative, a c ăror amploare și complexitate cre ște fără încetare, s ă se
ocupe judec ătorii specializa ți3.
Asimilarea contractelor încheiate de autorit ățile publice actelor administrative
se face doar „în sensul legii”, adic ă doar din punct de vedere procesual. De altfel,
nici nu s-ar putea vorbi de o asimilare din punctul de vedere al dreptului material,
dat fiind c ă între actul administrativ și contractul administrativ exist ă un criteriu
de departajare având o natur ă mixtă, rezultat ă din îmbinarea unui criteriu formal
(caracterul unilateral sau bilateral al actului) cu unul de fond (calitatea administra ției
de putere public ă sau de gestionar ă a patrimoniului statului)4. Cu toate acestea,
vom arăta, în cele ce urmeaz ă, că nici asimilarea din punct de vedere procesual (al
contenciosului administrativ) nu este solu ția cea mai fericit ă pentru care putea opta
legiuitorul.
2. Noțiunea de „contracte încheiate de autorit ățile publice”
Observăm că legiuitorul a folosit formularea „contractele încheiate de autorit ățile
publice”. În mod curent, autorit ățile publice pot încheia atât contracte administrative
guvernate de regulile dreptului public, cât și contracte de drept privat. Supunerea
litigiilor cu privire la contractele administrative instan țelor de contencios administrativ
apreciem c ă este un lucru bun, dat fiind considerentele de mai sus5. Dar nu exist ă
1 Publicat ă în M. Of. Nr. 1154/2004, cu modific ările ulterioare.
2 A se vedea Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Genez ă și explicații,
Editura Roata, Bucure ști, 2004, p. 284, 285, 317.
3 A se vedea Ioan Alexandru, Administra ția public ă. Teorii. Realit ăți. Perspective . Ediția a II-a,
Editura Lumina Lex, 2001, p. 534, 535.
4 R. N. Petrescu, Criterii de distingere între actele administrative de autoritate și actele de
gestiune ale statului, implica ții pe planul contenciosului administrativ , în Revista „Dreptul”
nr. 10/1992, p. 42.
5 În trecut, pornind de la prevederea art. 2 lit d) din Legea nr. 29/1990 care ar ăta că “Nu pot fi
atacate în justi ție [la instan ța de contencios administrativ]: … d) actele de gestiune s ăvîrșite

139nicio justificare pentru supunerea litigiilor cu privire la contractele de drept privat,
încheiate de autorit ățile publice, instan ței de contencios administrativ, când, în mod
normal, competent ă ar trebui s ă fie instan ța de drept comun. Ne raliem astfel punctului
de vedere al profesorului Tudor Dr ăganu care sublinia c ă lit. c) a art. 2 din Lege nu
ține seama de faptul c ă, astăzi, punerea în valoare a unor bunuri proprietate public ă,
executarea unor lucr ări de interes public și prestarea unor servicii publice se fac în
unele cazuri prin contracte de drept privat (închirieri, achizi ții etc)6.
Astfel, de exemplu, contractul de voluntariat, reglementat de Legea nr. 195/2001,
este considerat în doctrin ă un contract de drept privat7, acest lucru reie șind și din
voința legiuitorului care, în art. 11, prevede c ă, răspunderea pentru neexecutarea
de stat în calitate de persoan ă juridică și pentru administrarea patrimoniului s ău” în
doctrină au existat mai multe puncte de vedere cu privire la instan ța competent ă să judece
litigiile cu privire la contractele administrative: într-o opinie s-a considerat c ă actele de
gestiune public ă (contractele administrative) puteau fi atacate de persoanele fizice și juridice
numai în fa ța instanțelor de drept civil – a se vedea Anton Tr ăilescu, Momentul încheierii
actelor de gestiune ale administra ției publice , în Revista “Dreptul” nr. 10/1999, p. 40,41 (în
argumentare se sus ține că potrivit art. 8 din Codul comercial, statul, jude țul și comuna nu
pot avea calitatea de comercian ți, iar prin actele de gestiune încheiate de stat și unitățile
administrativ-teritoriale nu se urm ărește obținerea și împărțirea profitului, ci asigurarea
continuit ății serviciilor publice); într-o alt ă opinie s-a considerat c ă litigiile cu privire la actele
administrative de gestiune ar fi de competen ța instanțelor judec ătorești care solu ționează
litigiile comerciale – a se vedea Valentin I. Pris ăcaru, Contenciosul administrativ român , Ediția
a II-a, Ed. All Beck, Bucure ști, 1998; al ți autori au considerat c ă sunt acte de gestiune, fiind
exceptate de la contenciosul administrativ, contractele de drept privat încheiate de autorit ățile
publice și actele de aprobare a acestora; spre deosebire de acestea contractul administrativ
și actul de aprobare a acestuia (hot ărâre a Consiliului local, hot ărâre de Guvern etc.) sunt
contestabile pe calea contenciosului administrativ – a se vedea Dacian Cosmin Drago ș, Legea
contenciosului administrativ. Comentarii și explica ții, Editura All Beck, Bucure ști, 2005,
p. 183, 184. În jurispruden ța formată în baza Legii nr. 29/1990 s-a statuat de c ătre Curtea
Supremă de Justiție faptul c ă, deși Consiliul local nu are calitatea de comerciant, activitatea
de concesionare și închiriere reprezint ă însă o operațiune de comer ț în sensul prevederilor
art. 9 Cod comercial, astfel c ă urmează să fie supus ă regimului oric ăror acte de comer ț adică
legii jurisdic ției comerciale (C.S.J., s.cont. adm., Decizia nr. 514 din 7.02.2003 publicat ă în
rezumat în „Curierul Judiciar”, nr. 7-8/2004, p. 81).
6 Tudor Dr ăganu, Câteva reflec ții pe marginea unui recent proiect de Lege a contenciosului
administrativ , Revista de Drept public, nr. 3/2004. Pentru un punct de vedere contrar a se
vedea Oliviu Puie, Actul administrativ de autoritate și gestiune în contextul actualei legi a
contenciosului administrativ în Caietul Științific nr. 8/2006. Sec țiunea pentru științe juridice
și administrative, ISA “Paul Negulescu”, Editura Burg, Sibiu, 2005, p. 381 – „se impune ca
în sfera de inciden ță a Legii nr. 554/2004 s ă fie incluse toate contractele pe care le încheie
administra ția în exercitarea capacit ății sale de drept public”.
7 A se vedea Iulian Nedelcu, Ioan Alexandru, «Îmbun ătățirea modalit ăților de ac țiune a
administra ției publice locale prin intermediul voluntariatului și a parteneriatului public-
privat» articol publicat în Caietul Științific nr. 7/2005, Sec țiunea pentru științe juridice și
administrative, publica ție a Institutului de Științe Administrative “Paul Negulescu”, Editura
Burg, Sibiu, 2005, p. 284.

140sau pentru executarea necorespunz ătoare a contractului de voluntariat este supus ă
regulilor prev ăzute de Codul civil. În sensul legii, contractul de voluntariat este o
convenție cu titlu gratuit, încheiat ă între o persoan ă fizică, denumit ă voluntar, și o
persoană juridică, denumit ă beneficiarul voluntariatului, în temeiul c ăreia prima
se obligă față de a doua s ă presteze o activitate de interes public f ără a obține o
contrapresta ție material ă. Potrivit legii, beneficiar al contractului poate fi și o persoan ă
juridică de drept public, iar activitatea de interes public care face obiectul contractului
de voluntariat poate fi desf ășurată în domenii cum sunt: asisten ța și serviciile
sociale, protec ția drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de
învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protec ție a mediului,
social și comunitar. În condi țiile în care contractul de voluntariat este încheiat de o
autoritate public ă și are ca obiect prestarea serviciilor publice (de exemplu prestarea
serviciilor de asisten ță socială) înseamn ă că acest contract intr ă sub inciden ța art.
2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, competent ă în judecarea litigiilor fiind instan ța de
contencios administrativ, de și în esen ța sa acesta este un contract civil, ceea ce ar
atrage în mod firesc competen ța instanței civile. În plus fa ță de aceasta se creeaz ă o
reglementare neunitar ă a contenciosului institu ției voluntariatului, dat fiind c ă, atunci
când beneficiarul contractului este o persoan ă juridică de drept privat, competent ă
va fi instan ța de drept comun, în condi țiile art. 11 din Legea nr. 195/2001 și a art. 15
care prevede c ă litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea
contractului de voluntariat sunt de competen ța instanțelor judec ătorești, dacă părțile
contractului nu le pot rezolva pe cale amiabil ă.
Din perspectiva dreptului comparat, observ ăm că în Franța, majoritatea doctrinei
face distinc ția formal ă între actele de gestiune public ă (contractele administrative) și
actele de gestiune privat ă (contractele civile și comerciale) realizate de administra ția
publică8. La fel, în Spania institu țiile din administra ția public ă încheie atât contracte
guvernate de reguli de drept public, cât și contracte perfectate pe baza regulilor de drept
privat9. În alte țări primeaz ă contractul de drept privat, administra ția nebeneficiind
în mod tradi țional de prerogative derogatorii de la dreptul comun și fiind supus ă
judecătorului ordinar (Marea Britanie)10.
3. Determinarea sferei contractelor încheiate de autorit ățile publice care intr ă
sub inciden ța Legii contenciosului administrativ
Legiuitorul român limiteaz ă sfera contractelor încheiate de autorit ățile publice
care intr ă sub inciden ța Legii contenciosului administrativ la patru domenii:
8 A se vedea Andre de Laubadere, Traite theorique et pratique des contrats administratifs ,
Librairie generale de droit et de jurisprudence, Paris, 1956; L. Richer, Droit des contrats
administratifs , 3e edition, L.G.D.J., Paris, 2002.
9 A se vedea Ion Dogaru, coord., Drept civil. Contractele speciale , Editura All Beck, 2004, p. 980.
10 În țările anglo-saxone, administra ția, sub rezerva important ă a vechii sale iresponsabilit ăți,
se găsește plasat ă (în principiu) în fa ța curților de justi ție ordinare, pe acela și picior ca și
particularii, trebuind s ă asculte de interven țiile judec ătorului – a se vedea în acest sens Ioan
Alexandru, op. cit. (2001), p. 538-547.

141punerea în valoare a bunurilor proprietate public ă; executarea lucr ărilor de interes
public; prestarea serviciilor publice; achizi țiile publice, la care se adaug ă, în urma
modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007, și alte categorii de contracte
administrative supuse competen ței instan țelor de contencios administrativ prin legi
speciale. Apreciem ca deficitar ă această construc ție legislativ ă realizată prin procedeul
enumerării, deoarece:
– criteriile prin care se determin ă sfera contractelor administrative au fost
determinate în doctrina și jurispruden ța occidental ă. Promotorul teoriei
contractelor administrative a fost Consiliul de Stat din Fran ța, care prin
jurispruden ța sa de la sfâr șitul sec XIX (avizul Consiliului de Stat din 18 martie
1888, hot ărârea Therond din 4 martie 1910) a subliniat caracterul exorbitant,
derogatoriu de la dreptul comun al unor clauze din unele contracte încheiate
de administra ție cu persoane particulare; s-a vorbit astfel despre contracte sui
generis în care elementul contractual era dublat și chiar dominat de elementul
de putere public ă. Pe baza acestei jurispruden țe, doctrina francez ă, începând cu
Laferriere („Traite de la juridiction administrative et du recours contencieux”
din 1886), beneficiind de aportul deosebit al lui Gaston Jeze11 („Les contrats
administratifs de l’Etat, des departements, des communes et des etablissementes
publics” din 1927) și de lucrarea excep țională a lui Andre de Laubadere12 (Traite
11 Profesorul Gaston Jeze apreciaz ă că pentru existen ța unui contract administrativ sunt necesare
următoarele condi ții: un acord de voin ță între administra ție și particulari; acordul de voin ța să aibă
ca scop crearea unei obliga ții juridice de prestare a unor lucr ări materiale sau servicii în schimbul
unei remunera ții; prestația să fie destinat ă a asigura func ționarea unui serviciu public; p ărțile,
printr-o clauz ă expresă, prin forma contractului, prin genul de colaborare cerut contractantului
sau prin orice alt ă manifestare de voin ță, să fii înțeles a se supune regimului de drept public;
inegalitatea p ărților contractante; interpretarea extensiv ă a contractului, particularul trebuind s ă
sacrifice interesul s ău privat interesului public al administra ției contractante, cu rezerva dreptului
la despăgubiri; dreptul administra ției de a lua m ăsuri unilaterale executorii f ără interven ția
justiției cum ar fi: modificarea unilateral ă, rezilierea unilateral ă, sancțiunea unilateral ă atunci
când interesul public o cere; aplicarea teoriei impreviziunii potrivit c ăreia atunci când împrejur ări
excepționale fac executarea prea oneroas ă pentru particular, administra ția public ă îi acordă o
revizuire a condi țiilor economice ale contractului pentru adaptarea lor la noua conjunctur ă
(principiul echilibrului financiar); litigiile sunt supuse judec ătorului administrativ – Gaston
Jeze, Les contrats administratifs de l’Etat, des departements, des communes et des etablissementes
public , Paris, vol. I, 1927, p. 16.
12 Acest autor remarc ă faptul c ă practica judiciar ă franceză a apelat pentru identificarea
contractelor administrative la dou ă criterii alternative: a) prezen ța clauzelor exorbitante
(derogatorii de la dreptul comun) și b) participarea direct ă a contractan ților la realizarea
acelorași servicii publice a c ăror organizare reprezint ă o obliga ție legală a autorit ății
administra ției publice contractante. În opinia lui Laubadere leg ătura contractului cu serviciul
public se poate prezenta sub trei forme: a) când contractul are ca obiect exploatarea unui
serviciu public pe care administra ția îl încredin țează co-contractantului s ău (concesiunea de
serviciu public); b) când leg ătura prive ște o colaborare a co-contractantului la func ționarea
serviciului public (contractul de furnituri); când leg ătura se refer ă la utilizarea serviciului
public (contractul între administra ție și utilizatorii serviciului public) – A. De Laubadere,
Traite theorique et pratique des contrats administratifs , Paris, 1956, vol. I, p. 11.

142theorique et pratique des contrats administratifs”, 1956) a dezvoltat permanent
teoria contractelor administrative c ăutând să găsească criterii cât mai adecvate
pentru delimitarea acestor contracte și autonomizarea lor în raport cu contractele
de drept civil sau comercial. De asemenea, în România interbelic ă criteriile prin
care se determin ă sfera contractelor administrative au fost îndelung analizate
în doctrina13 și jurispruden ța14 vremii. Cu toate acestea, Legea nr. 554/2004, a
preferat o formulare ambigu ă, sfera contractelor c ărora li se aplic ă textul legal
fiind determinat ă exclusiv prin referire la obiectul lor15.
– clasificarea este departe de a fi complet ă, mult mai firesc fiind ca legiuitorul s ă
fi arătat criteriile care au stat la baza ei. Legea ar fi fost extins ă atunci și asupra
contractelor administrative nenumite .
Doctrina francez ă de dată recentă16 vorbește despre cazurile când suntem în
prezența unor contracte administrative prin determinarea legii (contracte numite)–
când legea este aceea care stabile ște regimul juridic administrativ al acestor contracte
și competen ța jurisdic țională, inclusiv drepturile și obligațiile părților (vânzarea
imobilelor de stat, contractele privind ocuparea domeniului public, conven țiile dintre
organismele de securitate social ă și sindicatele medicilor). Putem men ționa Legea din
28 Pluviose, anul VIII prin care contractele de lucr ări publice și vânzările de imobile
ale statului erau considerate contracte administrative și li se aplica un regim de drept
public. De asemenea, un decret lege din 17.06.1938 calific ă contractul de ocupare a
domeniului public ca fiind un contract administrativ. Legea din 20.07.1975 consider ă
ca fiind contracte administrative conven țiile încheiate între anumite organisme de
securitate și sindicatele din medicin ă. În România legisla ția nu calific ă expres anumite
contracte ca fiind administrative.
13 Petre Strihan, “Contractele administrative sub unghiul competen ței secțiunilor Înaltei Cur ți
de Casație”, Curierul Judiciar , nr. 16/1936; Petre Strihan, Contractele administrative în dreptul
român. Contribu țiuni la o teorie general ă, Tipografia Curierul Judiciar, Bucure ști, 1946;
George Costi, Noțiunea contractului administrativ , Buc. Monitorul Oficial și Imprimeriile
Statului, Buc., 1945; Jean H. Vermeulen, Contractul de concesiune de serviciu public , în
Revista de Drept Public nr. 1-2/1930.
14 Astfel Tribunalul Ilfov a re ținut – “contractele intervenite între Soc Br ăila -Tramvai și Iluminat
Electric și Primăria Municipiului Br ăila se definesc ca fiind contracte administrative, prin
următoarele caracteristici: a) concesiunea unui serviciu public, în spe ță iluminatul ora șului
Brăila și organizarea unei c ăi de comunica ții de folos comun și instalația pe domeniul
public al acestui ora ș; b) existen ța unui caiet de sarcini; c) cooperarea activ ă și directă a
concesionarului la organizarea și asigurarea serviciului concesionat; d) dreptul de monopol al
acestuia, precum și dreptul de a percepe o tax ă cu caracter public de la particularii beneficiari
ai serviciului organizat de concesionar” (Trib. Ilfov II, dec. Nr. 950 din 22 dec. 1942).
15 A se vedea Dacian Cosmin Drago ș, Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații,
Editura All Beck, Bucure ști, 2005, p. 97. Ne raliem opiniei autorului care consider ă că „s-a
irosit o ocazie excelent ă pentru consacrarea acestei no țiuni [a contractelor administrative]
atât de utilizat ă de doctrina și practica statelor vestice, dar refuzat ă ani de-a rândul de
legiuitorul român și de practica noastr ă judiciară”.
16 A se vedea J. M. Auby, Droit administratif , Librairie Montaigne, 1975, p. 167; A de Laubadére,
J. C. Venezia, Y. Gaudemet, Traite de droit administratif , 14 edition, 1996, LGDJ, Paris, p. 731.

143În afara contractelor administrative prin determinarea legii, în activitatea
administra ției publice se mai utilizeaz ă, pentru solu ționarea diferitelor probleme
pe care via ța socială le ridică, o categorie special ă de contracte, respectiv contracte
administrative prin natura lor (contracte nenumite – cele care nu sunt reglementate
printr-o lege special ă), ale căror elemente, necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ,
au fost definite de doctrin ă și jurispruden ță:
„ părțile contractului: suntem în prezen ța unui contract administrativ dac ă una din
părți este o persoan ă juridică de drept public sau un împuternicit al acesteia.
„ obiectul contractului: este administrativ acel contract al c ărui obiect se
încadreaz ă în executarea direct ă a unui serviciu public, executarea lucr ărilor
publice, realizarea achizi țiilor publice, punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică.
„ clauzele contractului: contractul este administrativ dac ă conține o clauz ă
exorbitant ă, adică o clauză derogatorie de la dreptul comun și care consacr ă
puteri sporite în favoarea autorit ății publice pe considerentul ocrotirii interesului
public. Clauzele exorbitante sunt de obicei prev ăzute în caietul de sarcini, precum
și în actul normativ care reglementeaz ă respectivul contract (de exemplu dreptul
de denun țare unilaterala a contractului de concesiune a bunurilor proprietate
publică de către autoritatea public ă contractant ă atunci când interesul public
o cere, în condi țiile OUG nr. 54/2006, clauz ă care prevede dreptul de control
al autorit ății publice, clauza care prevede dreptul administra ției de a modifica
unilateral partea reglementar ă a contractului etc.).
În legătură cu noțiunea de „clauze exorbitante de la dreptul comun”, M. Lamarque17
arăta că este vorba despre clauze care, dup ă caz: 1) comport ă exercițiul prerogativelor
puterii publice; 2) atribuie administra ției o prerogativ ă licită și conform ă ordinii
publice; 3) sunt stipulate într-un contract administrativ în profitul unei p ărți,
dar explicabile exclusiv pentru preocuparea pentru interesul general; 4) sunt de
neconceput într-un contract de drept privat.
În Franța, pentru delimitarea clauzelor exorbitante, instan țele au avut în vedere
mai multe aspecte, care în mod obi șnuit nu apar în contractele civile și care presupun
o procedur ă de drept public. A. de Laubadere subliniaz ă faptul c ă, de-a lungul
timpului, aceste aspecte au fost evocate prin hot ărârile instan țelor de contencios
administrativ, în special ale Consiliului de Stat, folosindu-se expresii de genul18:
„care nu sunt susceptibile de a fi constituite în mod liber în cadrul Legii civile și
comerciale”; „care comport ă acordarea de prerogative de putere public ă”; „care poart ă
marca administrativului”; „care sunt inserate în considerarea interesului general
nesusceptibil de a se manifesta în contractele dintre particulari” etc.
Existența contractelor nenumite de drept administrativ este îmbr ățișată și de
doctrina româneasc ă19. Cu toate acestea, jurispruden ța româneasc ă formată pe baza
Legii nr. 554/2004 reliefeaz ă ca particularit ăți ale contractelor administrative doar
17 M. Lamarque, Le declin du critere de la clause exorbitante , Melanges Walire, 1974, t. II R. 497.
18 A. de Laubadere, op. cit. , p. 306.
19 A se vedea în acest sens Ion Dogaru, coord., op. cit. , p. 985.

144următoarele: „contractele administrative sunt asimilate actelor administrative în
funcție de obiectul lor, au particularitatea c ă una din p ărțile contractante este o
autoritate public ă și sunt reglementate prin dispozi ții legale speciale”20. Observăm
că nu se face absolut nicio referire la clauzele exorbitante care consacr ă regimul de
drept public.
Aceste criterii elaborate de doctrina francez ă ar fi putut s ă stea la baza reglement ării
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, renun țându-se astfel la enumerarea incomplet ă
și neconcludent ă a activit ăților care fac obiectul contractului. Varianta includerii în
lege a unor criterii de determinare a sferei contractelor administrative are avantajul cuprinderii și a contractelor nenumite de drept administrativ, astfel încât și litigiile
cu privire la acestea vor fi supuse instan ței de contencios administrativ.
De asemenea, utilizând aceste criterii, putem identifica natura juridic ă a diverselor
contracte reglementate de legisla ția româneasc ă. Astfel, contractul de grant prev ăzut
de Legea nr. 129/199821 privind înfiin țarea, organizarea și funcționarea Fondului
Român de Dezvoltare Social ă este un contract administrativ în lumina acestor
criterii22. Legea define ște acordul de grant ca fiind acea conven ție, încheiat ă între
Fond și reprezentan ții de drept ai beneficiarilor, în temeiul c ăreia Fondul transmite
beneficiarilor sau, dup ă caz, organiza țiilor intermediare, cu titlu gratuit, sume de bani,
denumite granturi, în scopul exclusiv al execut ării proiectelor aprobate (art. 2 alin.1
lit f). Analizând contractul de grant reglementat de Legea nr. 129/1998, constat ăm
următoarele:
– în con ținutul său se regăsesc clauze exorbitante (specifice regimului de drept
public). Astfel Fondul poate desfiin ța23 sau rezilia24 contractul f ără interven ția
instanței de judecat ă;
– părțile contractului sunt: Fondul Român de Dezvoltare Social ă și beneficiarii
formați din grupuri din comunit ăți rurale s ărace, grupuri s ărace de etnie rom ă,
grupuri dezavantajate, grupuri productive provenind din comunit ăți sărace și
alte categorii sociale stabilite ca eligibile, de comun acord cu finan țatorii sau
donatorii (art. 2 alin. 1 lit.a). Fondul Român de Dezvoltare Social ă este organism
20 Decizia nr. 912 din 13 februarie 2007, nepublicat ă a Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție, în
Gabriela-Victoria Bîrsan, Bogdan Georgescu, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
adnotată. Jurispruden ță. Decizii ale Cur ții Constitu ționale. Doctrin ă, Editura Hamangiu, 2007,
p. 22.
21 Republicat ă în M. Of. nr. 483/08.06.2005, cu modific ările ulterioare.
22 A se vedea Dacian Cosmin Drago ș, op. cit ., 2005, p. 107-109 și D.C. Drago ș, Despre Fondul
Român de Dezvoltare Social ă și contractul de grant , în Dreptul nr. 5/2000.
23 Art. 32(1) din Legea nr. 129/1998 prevede: “Utilizarea grantului în alte scopuri decât cele
prevăzute în acordul de grant este interzis ă și atrage desființarea acordului de grant, f ără
intervenția instan ței judecătorești sau a celei de arbitraj, dup ă caz”.
24 Art. 34 din Legea nr. 129/1998 prevede: „Dac ă în cursul execut ării acordului de grant se
constată încălcări ale obliga țiilor contractuale sau nesocotiri ale dispozi țiilor prezentei legi și
ale prevederilor din reglement ările Fondului, acesta poate proceda la suspendarea execut ării
până la remedierea deficien țelor constatate sau rezilierea acordului de grant, f ără interven ția
instanței judecătorești ori a instan ței de arbitraj”.

145de interes public, f ără scop lucrativ, cu personalitate juridic ă, desfășurându-și
activitatea sub autoritatea Guvernului (art. 1);
– obiectul contractului const ă în acoperirea unei nevoi de interes general prin
prestarea unui serviciu public25. Conform art. 8 (1) din lege, Fondul are ca scop
contribu ția la reducerea s ărăciei prin finan țarea de proiecte în comunit ățile
sărace beneficiare, inclusiv pentru grupurile s ărace de etnie rom ă și pentru
grupurile dezavantajate, cre șterea capacit ăților manageriale locale, sus ținerea
descentraliz ării administrative, cre șterea capacit ății de organizare la nivel local.
Pentru realizarea acestui scop administra ția acordă sume de bani, iar beneficiarii
realizeaz ă proiectele aprobate. Prin urmare, administra ția și particularii
(beneficiarii) colaboreaz ă în vederea satisfacerii unei nevoi de interes general
– reducerea s ărăciei.
În lipsa unor criterii clare, revine jurispruden ței rolul de a identifica natura juridic ă
a diverselor contracte reglementate de legisla ția româneasc ă26. Astfel, prin decizia nr.
694 din 7 februarie 2007, nepublicat ă27, Înalta Curte de Casa ție și Justiție a considerat
contractul de finan țare încheiat între Agen ția SAPARD și o Asocia ție a unor consilii
locale, prin care Agen ția și-a asumat obliga ția de a finan ța un anumit proiect, ca fiind
un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Tot
astfel, Înalta Curte a considerat c ă litigiile având ca obiect contractarea, finan țarea,
monitorizarea și evaluarea programelor, proiectelor de cercetare, dezvoltare și inovare
și a acțiunilor cuprinse în Planul na țional de cercetare-dezvoltare se solu ționează
de instan ța de contencios administrativ competent ă în condi țiile art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3761 din 1 noiembrie 2006, Sec ția de contencios
administrativ și fiscal, ICCJ)28.
Contractele de drept privat ale administra ției prezint ă două trăsături29 :
• aceste contracte nu sunt legate, în principiu, de un serviciu public și nu vizeaz ă
direct utilitatea public ă;
• aceste contracte, în care administra ția acționează ca un proprietar, sunt analoage
contractelor de drept privat. Ele nu con țin clauze exorbitante.
Pequignot apreciaz ă că pot fi considerate contracte de drept privat trei categorii
de contracte încheiate de persoanele administrative30:
1. O prim ă categorie, suficient de bine conturat ă, este aceea care cuprinde toate
contractele referitoare la domeniul privat în care administra ția se prezint ă ca un
simplu proprietar.
25 A se vedea Dacian Cosmin Drago ș, op. cit. (Legea…), p. 108.
26 Însă este de recomandat ca legisla ția să fie suficient de clar ă în a identifica regimul juridic
de drept public sau privat aplicabil unui contract, altfel dezideratul interpret ării și aplicării
unitare a legii de c ătre instan ță ar fi de nerealizat.
27 A se vedea Gabriela-Victoria Bîrsan, Bogdan Georgescu, op. cit ., p. 24.
28 Idem, p. 22, 23.
29 G. Pequignot, Contribution a la Theorie generale du Contrat administratif , Universite de
Montpellier, 1945, p. 137.
30 Idem, p. 144.

1462. O a doua categorie include contractele tip de drept privat (cele prev ăzute de
Codul civil ): de vânzare, închiriere etc. De la aceast ă regulă există o excepție:
contractele care pot fi transformate în contracte administrative prin inserarea de clauze exorbitante, derogatorii de la dreptul comun.
3. O a treia categorie este mai vag ă, mai puțin conturat ă, fiind necesar ă analiza și
interpretarea riguroas ă a contractului pentru a identifica natura sa. Sunt, astfel,
contracte de drept privat toate contractele care, cu toate c ă nu sunt contracte civile
numite, nu con țin clauze diferite de cele pe care le pot con ține contractele între
particulari; contractele care nu comport ă, prin urmare, nici o clauz ă exorbitant ă
de la dreptul comun.
Legea nr. 554/2004 asimileaz ă actelor administrative contractele încheiate de
autoritățile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate public ă.
Per a contrario contractele încheiate de autorit ățile publice care au ca obiect punerea
în valoare a bunurilor proprietate privat ă sunt de competen ța instanțelor de drept
comun, fiind considerate contracte de drept privat. În acest sens se pronun ță o parte
a doctrinei31 și jurispruden ței. În jurispruden ța româneasc ă formată în baza Legii nr.
554/2004 au fost calificate ca fiind contracte de drept privat: contractul de vânzare-cumpărare a locuin ței de serviciu, contractul de arend ă. Astfel, prin Decizia nr. 4628
din 19 decembrie 2006, nepublicat ă, Înalta Curte de Casa ție și Justiție considera c ă
nu se circumscrie no țiunii de act administrativ, în sensul art. 2 alin.(1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004, contractul de vânzare-cump ărare a locuin ței de serviciu, în spe ță
reglementat de Legea nr. 562/2004 privind autorizarea institu țiilor publice din sistemul
de apărare, ordine public ă și securitate na țională de a vinde personalului propriu
unele locuin țe de serviciu pe care acestea le au în administrare, astfel c ă o cerere de
chemare în judecat ă purtând asupra unui astfel de act cade în competen ța instanței
de drept comun, în considerarea caracterului civil al contractului respectiv32. De
asemenea, Curtea a ar ătat că nu este un contract administrativ, în sensul art. 2 alin.
31 Dana Apostol Tofan, Câteva reflec ții pe marginea Proiectului Codului de procedur ă
administrativ ă (partea a II-a) în Revista de drept public nr. 4/2005. Autoarea arat ă că în
cazul contractelor administrative pot fi avute în vedere doar bunurile proprietate public ă,
nu și cele proprietate privat ă, p. 49. Un punct de vedere contrar îl exprim ă Oliviu Puie
care consider ă că „actuala lege a contenciosului administrativ, prin conceptualizarea legal ă
– omnis definitio periculoso est – a termenului „act administrativ”, instituit ă prin art. 2
alin. (1) lit. c) din lege, restrânge sfera actelor administrative doar la actele administrative
de autoritate sau unilaterale, și respectiv la actele administrative de gestiune public ă, ceea
ce în opinia noastr ă contravine dispozi țiilor art. 52 alin. (1) coroborat cu art. 126 alin. (6)
din Constitu ția revizuit ă, care nu disting între actele administrative de gestiune public ă sau
privată, fiind de esen ța principiilor de drept și în concordan ță cu principiul suprema ției
constituției în piramida normativ ă, faptul c ă, atunci când legiuitorul constituant nu distinge,
a fortiori , nici legiuitorul ordinar și interpretul nu poate distinge (ubi lex non distinguit,
nec nos distinguere debemos)” – Oliviu Puie, Actul administrativ de autoritate și gestiune în
contextul actualei legi a contenciosului administrativ în Caietul Științific nr. 8/2006. Sec țiunea
pentru științe juridice și administrative, ISA “Paul Negulescu”, Editura Burg, Sibiu, 2005.
32 A se vedea Gabriela-Victoria Bîrsan, Bogdan Georgescu, op. cit. , p. 23.

147(1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractul de arend ă încheiat în condi țiile
Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societ ăților comerciale ce de țin în administrare
terenuri proprietate public ă și privată a statului cu destina ție agricol ă și înființarea
Agenției Domeniilor Statului, întrucât Agen ția Domeniilor Statului nu ac ționează în
regim de putere public ă, ci este o institu ție de interes public cu caracter comercial
și financiar, iar contractele respective se încheie cu aplicarea principiului egalit ății
părților contractante, legea conferindu-le expres caracter comercial (Decizia nr. 912
din 13 februarie 2007, nepublicat ă)33.
Dacă un contract este încheiat pe baza unui caiet de sarcini, acesta nu este un
element care s ă-l claseze automat în sfera regimului de drept public. Practic nimeni nu
interzice unui particular s ă întrebuin țeze un instrument identic în contractele pe care
le încheie cu un alt particular. Pentru ca o conven ție să fie inclus ă în sfera contractelor
administrative este necesar ca analiza caietului de sarcini s ă releve existen ța unor
clauze exorbitante34, iar una dintre p ărți să fie o autoritate administrativ ă sau un
stabiliment public.
4. Contracte administrative între persoane juridice de drept privat
Trebuie observat faptul c ă există și contracte administrative care nu sunt încheiate
de organe ale statului sau unit ăților administrativ-teritoriale. Astfel în cazul încheierii
unui contract dintre dou ă persoane fizice sau juridice private, dac ă una din acestea
acționează în scopul execut ării unui serviciu public și/sau dac ă acționează în contul
unei persoane juridice de drept public se pot crea raporturi juridice de drept public, contractul dobândind un caracter administrativ.
Jurispruden ța francez ă a fost confruntat ă cu problema dac ă poate exista un
contract administrativ între dou ă persoane private. Răspunsul la aceast ă întrebare îl
putem găsi cercetând jurispruden ța Consiliului de Stat și a Tribunalului de Conflicte
din Fran ța. Decizia Consiliului de Stat din 30.05.1975 (Société d’équipement de la
Région Montpelliéraine) referitoare la punerea în valoare a litoralului din Langudoc
Roussilon, ar ăta că în cazul în care o persoan ă privată este investit ă cu misiunea
îndeplinirii unui serviciu public, aceasta poate încheia contracte publice. Judec ătorul
a apreciat c ă o primă condiție este ca persoana privat ă să primeasc ă de la persoana
publică un mandat explicit din care s ă reiasă clar: modalitatea de realizare a controlului,
modul de utilizare a subven țiilor primite de la alte persoane private și faptul c ă
persoana public ă răspunde de ac țiunile persoanei private mandatate.
Merită menționată și cauza din 08.07.1963 (Société entreprise Peyrot) solu ționată
de Tribunalul de Conflicte, având ca obiect construc ția de autostr ăzi. În acest caz
statul a încheiat un contract cu societatea de autostr ăzi Esterel Cote d’Azur, contract
calificat ca fiind administrativ prin determinarea legii. Societatea Esterel va încheia apoi un contract cu Întreprinderea Peyrot pe care o îns ărcinează cu realizarea unor
lucrări publice în cadrul autostr ăzii. Tribunalul de conflicte va considera al doilea
contract ca fiind administrativ pentru c ă societatea privat ă Esterel a ac ționat în contul
33 Idem, p. 23.
34 G. Pequignot, op. cit. , p. 169.

148statului în alegerea f ăcută. S-a realizat astfel o subcontractare subordonat ă condițiilor
din contractul principal și ținând cont de faptul c ă realizarea de autostr ăzi aparține
prin tradi ție statului. O lege din 1955 permitea realizarea de c ătre o întreprindere
privată a unei str ăzi sau autostr ăzi. Pornind de la aceast ă ipoteză, antreprenorul privat
a dedus c ă poate încheia contracte administrative cu alte societ ăți private care s ă aibă
ca obiect realizarea de lucr ări pentru autostrad ă.
Prin urmare, de și apare ca un paradox, poate exista și un contract public între
două persoane private.
În aceste condi ții, litigiile cu privire la contractele administrative care nu sunt
încheiate în mod direct de autorit ățile publice ies din sfera de reglementare a Legii
nr. 554/2004, ele supunându-se jurisdic ției prevăzute de legea special ă care le
reglementeaz ă. O problem ă intervine în determinarea jurisdic ției în cazul litigiilor
cu privire la contractele nenumite de drept administrativ care nu sunt încheiate în
mod direct de autorit ățile publice.
5. Asimilarea & Autonomia contractelor administrative în doctrina și legislația
Uniunii Europene și a statelor membre
Asimilarea contractelor încheiate de autorit ățile publice cu actele administrative
unilaterale este în dezacord cu doctrina și legislația Uniunii Europene și a statelor
membre. Ast ăzi capătă contur conceptul de „administra ție contractual ă”. Astfel, pe
ansamblu, se poate observa c ă, deși dezvoltarea procedeului contractual apare inegal ă
de la o țară la alta, asist ăm la o expansiune continu ă a tehnicii contractuale, chiar
și între persoanele juridice de drept public. Aceasta în contextul general în care
se vorbește despre trecerea de la „Old Public Administration” (bazat ă pe modelul
clasic weberian) la „New Public Management” (NPM), ca factor de convergen ță între
administra țiile europene, bazat pe externalizarea activit ăților cu caracter comercial
prin contracte administrative și de drept comercial35. Observăm că presiunile grupurilor
de interese economice și sociale (sindicate, patronate) și ale organiza țiilor societ ății
civile își pun amprenta asupra func ționării administra ției publice. Asist ăm, astfel,
la o expansiune a tehnicilor de negociere prealabil ă emiterii actelor administrative
unilaterale între factorii interesa ți în aplicarea lor. Astfel prerogativa de putere public ă
nu mai înseamn ă impunere, ci din ce în ce mai mult atractivitate, persuasiune.
Legislația comunitar ă cu privire la contractele publice are ca scop deschiderea spre
concuren ță a procedurilor de acordare a contractelor publice pentru toate întreprinderile
de pe teritoriul Uniunii Europene36. Rolul reglement ării Uniunii Europene, pornind
35 A se vedea și Mariana Stancu- Țipișcă, Persoanele juridice de drept public , Editura C.H. Beck,
2006, în special Cap. VII, Sec țiunea a 6-a. Persoanele juridice de drept public și mediul
concuren țial, p. 282-301. Autoarea arat ă că „în considerarea specificului economiei de pia ță,
statul nu mai este de ținătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul s ău fiind limitat
la crearea cadrului general – economic, social și politic necesar pentru derularea activit ății
agenților economici…” p. 283.
36 A se vedea și Pierre Mathijsen, Compendiu de drept european , Ediția a 7-a, Editura Club
Europa, 2002, p. 448-451.

149de la dezideratul economic, este de a dep ăși frontierele na ționale dând libertate de
mișcare operatorilor economici și, pe de alt ă parte, de a interzice discrimin ările între
operatorii publici și privați37. Astfel, potrivit principiului recunoa șterii mutuale ( mutual
recognition ) statele membre trebuie s ă accepte produsele și serviciile furnizate de c ătre
operatorii economici din alte țări comunitare, dac ă produsele și serviciile se g ăsesc la
standardele statului care le recep ționează. Apoi, din reglement ările Uniunii Europene
cu privire la contractele publice se contureaz ă cu claritate principiul egalit ății de
tratament a operatorilor publici și privați, în virtutea c ăruia regulile comunitare se
aplică în acelea și condiții întreprinderilor publice și private. Prin urmare dreptul
comunitar ac ționează ca un factor de unificare a dreptului public și privat.
Tendința este de a deplasa accentul de la manifestarea unilateral ă de voință la
negociere, administra ția public ă fiind un partener al societ ății civile și nu doar o surs ă
de putere. În Uniunea European ă procedeele contractuale utilizate de administra ția
publică, pe lângă faptul că se bucur ă de autonomie, au o pondere în continu ă creștere.
Or, a vorbi ast ăzi în România despre asimilarea contractelor încheiate de autorit ățile
publice, actelor administrative unilaterale, chiar dac ă aceasta se face numai în
limitele prev ăzute de Legea nr. 554/2004, înseamn ă a da naștere la o contradic ție cu
mecanismele de func ționare ale administra țiilor moderne. Legea 554/2004 pune în
prim plan actul administrativ unilateral, acordând o importan ță subsidiar ă contractelor
administrative, ceea ce contravine tendin țelor manifestate la nivelul Uniunii Europene
care pun accent pe procedee cum ar fi acordul voluntar „voluntary agreement” și
„gentlemen’s agreement”.
O serie de directive europene, mai cu seam ă cele care privesc protec ția mediului,
instituie no țiunea de “acord voluntar” („voluntary agreement”).
Astfel, avem Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 94/62/CE din
20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje ( Official Journal L 365,
31/12/1994 P. 0010 – 0023) . Art. 3 pct. 12 din aceast ă Directiv ă definește „acordul
voluntar ” ca fiind acordul oficial încheiat între autorit ățile publice competente ale
statului membru și sectoarele economice interesate, care trebuie s ă fie deschis tuturor
partenerilor care doresc s ă întruneasc ă condițiile acordului, în vederea realiz ării
obiectivelor prezentei directive. Aceast ă Directivă a fost amendat ă de Directiva 2004/
12/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004.
Prevederea este dezvoltat ă de Directiva Parlamentului European și a Consiliului
nr. 2002/96/CE din 27 ianuarie 2003 privind de șeurile de echipamente electrice și
electronice (DEEE). La punctual 25 din Preambulul la aceast ă directivă se prevede
că Statele membre pot alege s ă aplice anumite dispozi ții ale prezentei directive
prin intermediul unor acorduri încheiate între autorit ățile competente și sectoarele
economice în cauz ă, cu condi ția respect ării unor cerin țe specifice.
În art. 9 se prevede c ă, fără să aducă atingere dispozi țiilor directivei, produc ătorii
și alți utilizatori decât gospod ăriile particulare pot încheia acorduri care stabilesc
alte metode de finan țare.
37 A se vedea C ătălin-Silviu S ăraru, Contractele publice , în Ioan Alexandru, coord., Drept
administrativ european , Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 2005, p. 133-141.

150În art. 17 se precizeaz ă că, dacă se ating obiectivele stabilite în prezenta directiv ă,
statele membre pot transpune anumite dispozi ții indicate în Directiv ă prin intermediul
unor acorduri între autorit ățile competente și sectoarele economice în cauz ă. Aceste
acorduri trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele cerin țe:
(a) acordurile sunt executorii;(b) acordurile precizeaz ă obiectivele și termenele corespunz ătoare;
(c) acordurile se public ă în jurnalul oficial al statului membru în cauz ă sau într-un
document oficial la fel de accesibil publicului și se transmit Comisiei;
(d) rezultatele ob ținute fac obiectul unui control periodic, sunt comunicate
autorităților competente și Comisiei și sunt puse la dispozi ția publicului în
condițiile prevăzute în acord;
(e) autorit ățile competente asigur ă examinarea rezultatelor ob ținute în cadrul
acordului;
(f) în cazul nerespect ării acordului, statele membre trebuie s ă pună în aplicare
dispozițiile pertinente ale directivei adoptând m ăsuri legislative, de reglementare
sau administrative.
Observăm că, în acest caz, acordurile încheiate de autorit ăți cu destinatarii directivei
capătă o funcție primordial ă, actele administrative unilaterale intervenind doar în
subsidiar în cazul nerespect ării acordurilor.
Un alt concept vehiculat în dreptul european este cel de „gentlemen’s agreement” .
În acest caz lipse ște intenția părților de a se obliga juridic, fiind vorba despre o negociere
urmată de un acord, dar care, pentru mul țimea celor interesa ți, nu produce efect juridic
pentru că nu rezult ă din acord nici un angajament juridic38. În administra țiile publice
naționale este cunoscut și aplicat acordul tip „gentlemen’s agreement” atunci când
sunt semnate protocoale în care se prevede s ă se ia o decizie unilateral ă ulterioar ă sau
să se încheie contracte ulterioare, ca, de exemplu, un protocol încheiat cu sindicatele
funcționarilor pentru a pune cap ăt unei greve39. Asemenea acorduri au valoare moral ă
și politică, ele neputând s ă înlocuiasc ă actele viitoare pe care le prev ăd și nici să
oblige autorit ățile administrative competente. Acest procedeu a c ăpătat amploare în
statele cu o democra ție consolidat ă.
6. Concluzii și propuneri de lege ferenda
În țările care au adoptat sistemul dualist se observ ă astăzi o reconfigurare a criteriilor
care au stat la baza acestei distinc ții din perspectiva relativit ății mediului social.
Imperativul celerit ății și unificarea dreptului sub cupola comunitar ă impun proceduri
rapide și atractive. Realitatea social ă și condițiile concrete imprim ă metodologia și
instrumentele care vor fi folosite de administra ție. De multe ori metodologii tradi țional
publice g ăsim în contracte private încheiate între persoane private (contractele de
asigurare). Multe formalit ăți, printre care și licitația public ă, nu mai sunt specifice doar
sectorului public. Procedeele contractuale ne apar ca fiind instrumentele esen țiale care
38 A se vedea – Ion Dogaru, coord., op. cit ., p. 982.
39 Ibidem .

151trebuie s ă stea la baza reformei administra ției publice40. Acest spa țiu în care aria de
manifestare a ac țiunilor serviciilor publice nu mai coincide cu sectorul public, leg ăturile
fiind tot mai numeroase cu spa țiul privat, este numit în doctrina contemporan ă „spațiu
de organizare a func țiilor colective ”41. Apreciez c ă această noțiune explic ă cel mai
bine tendin ța apropierii dintre dreptul public și dreptul privat, în condi țiile în care
administra ția, căutând acordul partenerilor s ăi, acceptând necesitatea rentabiliz ării și,
în unele cazuri, existen ța concuren ței, își plaseaz ă interven țiile sub semnul economiei
de piață, utilizând procedee contractuale.
*
De lege ferenda propunem ca în Legea nr. 554/2004 s ă fie eliminat ă sintagma
„contractele încheiate de autorit ățile publice” și să se facă referirea stric ă la
contractele administrative pentru c ă doar acestea pot face obiectul contenciosului
administrativ. De asemenea propunem renun țarea la solu ția „asimil ării în sensul legii”
a contractelor încheiate de autorit ățile publice cu actele administrative unilaterale
și crearea unui capitol distinct dedicat solu ționării litigiilor cu privire la contractele
administrative. Într-un viitor cod de procedur ă administrativ ă ar trebui s ă își găsească
locul reglementarea contractelor administrative și a criteriilor de departajare fa ță de
contractele de drept privat.
Bibliografie:
1. Iorgovan A., Noua lege a contenciosului administrativ. Genez ă și explicații, Editura Roata,
București, 2004.
2. Drago ș D. C., Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații. Editura All Beck,
București, 2005.
3. Bîrsan G.V., Georgescu B., Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 adnotată.
Jurispruden ță. Decizii ale Cur ții Constitu ționale. Doctrin ă, Editura Hamangiu, 2007.
4. Alexandru I., Administra ția public ă. Teorii. Realit ăți. Perspective . Ediția a II-a, Editura
Lumina Lex, 2001.
5. Alexandru I., Curente de gândire privind administra ția public ă, Ed. Economic ă, București,
2000.
6. Alexandru I., S ăraru C. S., Manda C. C., Ivanoff I. V, Nicu A., Gorjan I., Drept administrativ
european , Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2005.
7. Dogaru I. coord., Drept civil. Contractele speciale , Editura All Beck, 2004.
8. Drăganu T., “Câteva reflec ții pe marginea unui recent proiect de Lege a contenciosului
administrativ”, Revista de Drept public , nr. 3/2004.
9. Petrescu R. N., „Criterii de distingere între actele administrative de autoritate și actele de
gestiune ale statului, implica ții pe planul contenciosului administrativ”, în Revista Dreptul
nr. 10/1992.
40 Intruziunea progresiv ă a administra ției în sectoarele neadministrative prin natur ă, cât și în
sectoarele industriale și comerciale, a condus la o gestiune încredin țată persoanelor private
și, fie că este vorba de o ac țiune administrativ ă condusă direct de persoane publice sau de
acțiuni administrative conduse de persoane private, aceste ac țiuni se definesc, prin natura
lor, ca o sarcin ă de interes general – Mariana Stancu- Țipișcă, op. cit ., p. 187.
41 I. Alexandru, Curente de gândire privind administra ția public ă, Ed. Economic ă, București,
2000, p. 108 și urm.

15210. Tofan D. A., „Câteva reflec ții pe marginea Proiectului Codului de procedur ă administrativ ă”
(partea a II-a) în Revista de drept public nr. 4/2005.
11. Nedelcu I., Alexandru I., „Îmbun ătățirea modalit ăților de ac țiune a administra ției publice
locale prin intermediul voluntariatului și a parteneriatului public-privat”, Caietul Științific
nr. 7/2005 , Secțiunea pentru științe juridice și administrative, ISA “Paul Negulescu”, Editura
Burg, Sibiu, 2005.
12. Puie O., „Actul administrativ de autoritate și gestiune în contextul actualei legi a
contenciosului administrativ” în Caietul Științific nr. 8/2006 , Secțiunea pentru științe
juridice și administrative, ISA “Paul Negulescu”, Editura Burg, Sibiu, 2005.
13. Stancu- Țipișcă M., Persoanele juridice de drept public , Editura C.H. Beck, Bucure ști,
2006.
14. Strihan P., “Contractele administrative sub unghiul competen ței secțiunilor Înaltei Cur ți
de Casație”, Curierul Judiciar , nr. 16/1936.
15. Trăilescu A., „Momentul încheierii actelor de gestiune ale administra ției publice”, în Revista
Dreptul nr. 10/1999.
16. De Laubadère A., Traite theorique et pratique des contrats administratifs , Librairie générale
de droit et de jurisprudence, Paris, 1956.
17. Jeze G., Les contrats administratifs de l’Etat, des departements, des communes et des
etablissementes public , Paris, vol. I, 1927.
18. Richer L., Droit des contrats administratifs , 3e edition, L.G.D.J., Paris, 2002.
19. Pequignot G., Contribution a la Théorie générale du Contrat administratif , Universite de
Montpellier, 1945.
20. Curierul Judiciar. Hotărârile pronun țate de instan țele judecătorești de contencios administrativ
și executarea lor .