3 2“Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea” » Nelson Mandela 5 4LECȚIA I. INTRODUCERE V om vedea în acest manual că importanța… [605222]
1
3 2“Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea”
» Nelson Mandela
5 4LECȚIA I. INTRODUCERE
V om vedea în acest manual că
importanța animalelor a depășit
sfera utilității, motiv pentru care
omul s-a apropiat de ele în
trecut. Animalul face parte
din cultura oamenilor, din
tradițiile lor, din religie
sau astronomie. Este
personaj de desene
animate, este o
imagine pe un hanorac
sau este o mascotă.
Legătura nu există de
azi, de ieri, ci de mii
de ani. Dovezile sunt
incontestabile: zodiacul
chinezesc vechi de peste
3000 de ani, picturile din
peșteri, basmele și legendele
populare.
În cadrul acestui curs veți
descoperi de ce animalele sunt atât
de importante! De milioane de ani, animalele locuiesc pe pământ, în ape și în văzduh. De la insecte minuscule și până la elefanți, animalele sunt vitale pentru circuitul vieții de pe pământ.
Vietățile nu s-ar fi născut dacă Pământul nu ar fi existat așa cum îl știm: un susținător al vieții. De la
pădurile tropicale până la fundul oceanului, de la un câmp sau o fermă până la curtea școlii, toate acestea reprezintă ecosisteme. Fiecare ecosistem suportă unul sau mai multe habitate, care sunt la fel de importante
pentru animale cum sunt cartierele pentru oameni. Pământul oferă alimente esențiale, coridoare de migrație,
zone de reproducere și asistență „tehnică.” Fiecare specie are propriile sale cerințe, esențiale pentru supraviețuire.
Animalele ne înconjoară. Peste tot unde privim, observăm un animal. Există o mulțime de animale chiar în
curtea școlii, unele cu abilități demne de invidiat. Știați că păianjenul își țese pânza în așa fel încât rezistența sa este comparabilă cu a unei sârme de oțel de aceeași grosime? Dacă bunicii tăi au crescut iepuri, înseamnă
că știi că un iepure este capabil să vadă în spatele său fără să-și miște capul. Când vezi o furnică urcând pe
pantoful tău, nu o omorî! Dacă ar fi fost puțin mai mare, atunci ar fi fost capabilă să te poarte în spate. Este
singurul animal care poate să ridice de 10 ori propria greutate! Motto : « Obișnuindu-ne cu actele de cruzime față de animale, riscăm să ne pierdem sensibilitatea și să
acționăm în același fel și față de semenii noștri » Emmanuel Kant – filozof
De ce sunt importante animalele?
7 6 Organizația Națiunilor Unite a realizat un studiu privind numărul speciilor, prin care a demonstrat că există
între 3 și 30 de milioane de specii de animale care populează planeta noastră. Protecția animalelor este necesară, întrucât o cincime din toate mamiferele cunoscute și 12% din toate păsările cunoscute sunt amenințate cu dispariția. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a realizat o listă recunoscută la nivel global privind speciile pe cale de dispariție. „Lista roșie” cuprinde 8.462 de specii, de la insecte, moluște și crustacee, până la gorile și elefanți. Din păcate, până la sfârșitul secolului XXI, 30% dintre toate mamiferele, păsări și pești, sunt amenințate cu dispariția, iar acest proces este ireversibil. Protejând animalele, vom proteja viitorul nostru pe această planetă, pentru că orice verigă din lanțul ecosistemului nostru care dispare pune în pericol tot lanțul existențial al celorlalte specii.
Fig 2. Opt animale pe cale de dispariție în România: 1-zimbrul, 2-dihorul pătat, 3-râsul, 4-boa de
nisip, 5-vulturul egiptean, 6-balaurul dobrogean, 7-șoimul dunărean, 8-aspretele.
Biodiversitate – existența la nivelul globului terestru
a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte.
Ecosistem – o unitate de funcționare și organizare a
ecosferei.
Fig 1. Ecosistem acvaticDICȚIONAR
TEMĂ DE
CASĂ 1. alegeți un animal si descrieți importanța lui.
2. enumerați animalele de pe fiecare continent.LECȚIA II
ETOLOGÍE – ramură a biologiei moderne
care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi, în cadrul aceleiași specii sau populații. Din punct de vedere social, pentru omul modern animalele se împart în două mari categorii, criteriul fiind
reprezentat de apropierea sa față de acestea: animale sălbatice și animale domestice . La rândul lor, animalele
domestice se împart în două mari categorii: animale de fermă și animale de companie . Animalul, între zoologic și socialANIMALE SĂLBATICEANIMALE DOMESTICEDICȚIONAR Există multe feluri în care putem să privim un animal. Zoologii și, în general, oamenii de știință definesc animalele ca fiind organisme pluricelulare care mănâncă, respiră și se înmulțesc.
Definiția științifică
animal = organism (ființă vie) pluricelular, heterotrof, aerob sau anaerob.
La nivel european, Tratatul asupra funcționării Uniunii Europene (1992) stipulează că „Uniunea și statele
membre țin cont de exigențele bunăstării animalelor ca fiind ființe sensibile”. Pornind de la omul din popor și până la cercetătorii în etologie, observațiile au arătat că animalele nu sunt
caracterizate doar de instincte primare, ci și de calități sau abilități asemănătoare omului: inteligență socială,
inteligență emoțională, empatie, devotament sau chiar iubire, egoism, lăcomie sau invidie. Încă de acum două milenii, latinii au observat calitățile animalelor și au considerat că, la fel ca oamenii, aceste vietăți au suflet.
Însuși cuvântul animal provine de la cuvântul latin " animale", forma de neutru a termenului "animalis" și
este derivat din "anima", care înseamnă suflet.
Fig 3 (dreapta). Cercetător studiind
comportamentul unui babuin
9 8 De curând, studiile științifice au demonstrat că multe din speciile de
animale sunt capabile de compasiune.
În cartea sa „Pledoarie în favoarea animalelor”, Matthieu Ricard dă
mai multe exemple de compasiune față de animale. Când un elefant este pe moarte, semenii lui îl înconjoară, încearcă
să-l ridice și îi aduc mâncare. Când constată că e mort, aceștia aduc
ramuri cu care-l acoperă.
Alegeți o povestioară din scrierile lui Emil Gârleanu și comentați-o în câteva
cuvinte. TEMĂ DE CASĂ
CURIOZITĂȚI
Hipopotamii sunt și ei în stare de compasiune chiar față de animalele din altă
specie. În parcul național Kruger din Africa de
Sud, a fost filmată o scenă extraordinară. În timp ce bea apă, o antilopă impala este atacată
de un crocodil. Crocodilul o trage în apă, iar
un hipopotam sare în ajutorul ei. Se bate cu crocodilul și trage antilopa la mal, îi linge rănile
și își pune capul pe pieptul ei.
Câinele, cel mai fidel prieten al omului, e gata să-și dea viața pentru a-și salva stăpânul și preferă să moară
după ce stăpânul său a dispărut. Sunt câini care, părăsiți de stapânii lor , refuză să mai mănânce și se sting ca o
lumânare.
Marele filozof Schopenhauer, în lucrarea sa „Fundamentul moralei”, definește compasiunea care se
adresează tuturor suferințelor și tuturor celor care suferă: „o compasiune fără limite care ne unește cu toate ființele vii, iată garanția cea mai sigură a moralității".
Legendă românească:
Când Dumnezeu a făcut animalele, păsările și insectele, le-a împărțit fiecăreia dintre ele și hrana de care au nevoie. Iată că, la rând este și țânțarul! Dar cum coada era tare lungă, nevasta țânțarului îl tot
împingea pe acesta să intre înaintea celorlalți. Atunci, Dumnezeu s-a mâniat și a blestemat țânțăroiaca să
se hrănească doar cu sângele oamenilor ca să-și poată crește puii și să fie mereu alungată de om, de frica înțepăturilor. Așa că-l omorâm degeaba pe bietul țânțăroi care nu pișcă, ci doar trage ponoasele după
nevastă!
Deși este o povestioară, o legendă plină de umor, în realitate, cercetările științifice au arătat că, într-adevăr, doar femela țânțar înțeapă!
Fig 5. Antilopă Gnu împinsă din calea crocodililor
de un hipopotamFig 4. Pui de elefant ajutat de mamă să escaladeze un mal de pământLECȚIA III
Selecția naturală
Domesticirea câinelui este unul dintre cele mai bune exemple de selecție naturală. Se crede că, de-a lungul
mai multor generații din populația de lupi care exista în apropierea așezărilor umane, lupii cei mai puțin temători s-au apropiat de oameni. Avantajul lor era că, apropiindu-se de hrană, puteau să se hrănească mai ușor cu resturile de la masă. Oamenii au găsit și ei un avantaj în această apropiere: lupii țineau celelalte animale la distanță. Lupul domesticit a devenit câinele din ziua de azi.
Câinele (Canis lupus) este considerat drept primul animal
domesticit. Totodată, el este cel mai folosit animal pentru muncă, vânătoare și companie din istoria omenirii. Specia câinelui domestic este descendentă din cea a lupilor îmblânziți acum mai bine de 16.000 de ani, la Sud de râul Yangtse din China. Unele dovezi arată că prietenia dintre om și lup a fost mult mai timpurie. În Siberia, au fost descoperite rămășițe de câini domesticiți în urmă cu aproximativ 33.000 de ani. Ipotezele legate de modul în care lupul și omul au început să relaționeze sunt numeroase. Firea retrasă a lupului și încăpățânarea de a urma comenzile date de om arată că procesul de domesticire a apărut prin selecție naturală, în Mezolitic. În această perioadă, comunitățile umane au început să-și construiască așezări permanente, în preajma arealelor lupilor. Este foarte posibil ca lupii să se fi aciuat pe lângă aceste comunități, atrași de resturile de hrană lăsate de oameni. Domesticirea animalelor
Charles Darwin a fost primul savant care a observat legătura dintre domesticire, selecție naturală și evoluție.
Astăzi știm că evoluția are loc datorită mutațiilor genetice, care apar de-a lungul miilor de ani și este un răspuns de adaptare al organismelor vii la cerințele mediului. Animalul între sursă de hrană și pericol
Viața pe Pământ a apărut cu 3,8 miliarde de ani în urmă, însă primul organism pluricelular, Alga Grypania, s-a dezvoltat cu 2,2 miliarde de ani în urmă. Mai trece mult timp până când animalele, așa cum le percepem noi azi, ajung să împânzească pământul. Pentru o poziționare corectă în timp, apariția Omului de Neanderthal, strămoșul omului modern (Homo Sapiens), produsă acum 500.000 de ani, constituie un punct de referință. Relația animal-om se baza la început pe supraviețuire, animalul însemnând o sursă de hrană sau un pericol. Metodele de supraviețuire erau asemănătoare atât pentru om, cât și pentru animal, ambii bazându-se pe câștigarea hranei din vânat sau cules. Cel mai semnificativ pas în relația omului cu animalul a avut loc în momentul în care omul a înțeles că unele animale îi aduc mai mult folos dacă îi sunt prietene decât dacă le vânează. Procesul acesta poartă denumirea de domesticire a animalelor.
Animalul, prietenul omului
Fig 6. Fosilă a algei Alga Grypania,
cu dimensiunea de un centimetru,
descoperită în Michigan, USA
Fig 7. Lupul cenușiu
11 10
Câinele
– este una dintre subspeciile Lupului cenușiu, mamifer carnivor din familia Canidelor; – are mirosul de aproape 1000 de ori mai dezvoltat decât omul; – este cel mai loial animal; – poate mirosi bolile. Nasul lui este atât de fin, încât poate detecta celulele bolnave; – este invidios și devine nervos atunci când un alt câine este recompensat; – este enervat de ploaie pentru că e prea… zgomotoasă.BINE DE ȘTIUT Domesticirea cailor s-a desfășurat acum circa 7.000 ani, într -un vast perimetru care cuprinde stepele ierboase
din Ucraina de azi, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului, însă dovezi clare datează de numai 4 000 de ani.
Picturile rupestre de pe pereții peșterilor preistorice înfățișează cai desenați cu patos, semn că omul preistoric
simpatiza acest animal și îl considera uimitor. Legendele vorbesc despre faptul că, în urmă cu 7 000 de ani, un om s-a apropiat de un cal, însă nu pentru a-l vâna, ci pentru a-i întinde mâna și a-i zâmbi. Calul nu a fugit, ci a
venit încet spre el. Este foarte posibil ca acel animal să fi fost o femelă, care a venit către om împreună cu puiul
ei, urmată și de armăsar. Știința spune că pentru a se fi întâmplat acest lucru, omul trebuie să fi avut sufletul curat, iar gestul lui să fi fost sincer, altfel animalul s-ar fi speriat și ar fi fugit.
Pisica este alături de oameni de peste 6 000 de ani și, în prezent, este printre cele
mai răspândite animale domestice din toată lumea. Deși a fost domesticită mai târziu,
pisica a ocupat un loc important începând cu antichitatea.
Fig 8. Propalaeotherium
– strămoșul calului
modern
Calul este un mamifer copitat, care a apărut acum 50 de milioane de ani și avea mărimea unui câine.
Un cal:
– poate dormi în picioare și nu are nevoie de mai mult de 3 ore de somn pe noapte; – își recunoaște stăpânul după voce, după înfățișare dar și după îmbrăcăminte;
– înțelege aproximativ 80 de cuvinte din vorbirea oamenilor;
– pe timp de război, caii se aruncau în tranșee pentru a se feri de explozii.BINE DE ȘTIUT
Calul
Pisica
Fig 9. Calul domesticit Au existat și încercări nereușite de domesticire a unor specii de animale sălbatice. Zebra, deși înrudită cu
calul și cu măgarul, nu poate fi înmulțită în captivitate. De fapt, de-a lungul istoriei doar câteva zeci de specii au reușit să se apropie de casa omului. Deși câinele este acceptat a fi primul animal domesticit, încă există dispute asupra animalelor care i-au urmat și în ce ordine a avut loc fenomenul de îmblânzire. Până la domesticirea pisicii, alte câteva animale erau deja folosite și hrănite de om: oaia, capra, porcul, vaca. – pisica este un mamifer carnivor din familia felinelor; – poate recunoaște mersul stăpânului de la sute de metri depărtare; – distinge dacă oamenii sunt veseli sau triști; – atunci când îi este foarte cald, transpiră numai prin pernuțele de la lăbuțe; – ca și oamenii, poate fi dreptace sau stângace, având o preferință pentru una din lăbuțe; – nu suportă mirosul de citrice; – adoră să i se vorbească în șoaptă; – are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 metri.
Studiile științifice recente au demonstrat că prezența unei pisici este benefică pentru om. Un simplu
gest de mângâiere reduce tensiunile negative și chiar tensiunea arterială!
Ordinea domesticirii animalelorBINE DE ȘTIUT
CățelulOaia
Porcul și capraVaca și calul
Pisica
Fig 10. Grafic – Ordinea domesticirii animalelor
Fig 11. Baronul de Rothschild (1868-1937), celebru
datorită cramelor famililor sale și a armăsarilor pur sânge,
și-a atras faima în Londra după ce a reușit să atașeze
patru zebre la trăsură.
Cuvântul domesticire provine din latinescul domesticus, care înseamnă de-al casei și este procesul
prin care o populație de organisme este schimbată la nivel genetic, de-a lungul mai multor generații
pentru a accentua anumite calități în folosul omului. Selecție naturală – mecanism fundamental al evoluției, în urma căruia, în cadrul unei populații
supraviețuiesc în lupta pentru existență indivizii cei mai bine adaptați la mediu.
Notă: Termenul „domesticit” se referă la o specie întreagă, pe când „dresat” se referă la un unul sau
mai multe exemplare.DICȚIONAR
Enumerați alte animale din specia felinelor și descrieți-le în câteva propoziții. TEMĂ DE CASĂ
13 12 Ursul Peșterilor – între dragon și balaur
Ursus Spelaeus sau ursul peșterilor a trăit în perioada ultimei glaciațiuni, în
urmă cu 2,6 – 2,7 milioane de ani. Trăia și se deplasa în teritoriul constituit între zona de Nord a Spaniei și Munții Ural, fiind răspândit și pe teritoriul României de azi. Strămoș al Ursului brun (Ursus arctos), Ursus Spelaeus era considerabil mai mare decât urmașii lui, având greutatea maximă de 600 de kg. Osemintele sale au fost descoperite pentru prima dată în Evul Mediu. Oamenii erau ferm convinși că au dat peste oase de… balauri, dragoni, unicorni, diavoli sau oameni păcătoși, căzuți pradă blestemelor. De asemenea, descoperitorii au crezut că rămășițele pot fi ale lui Cerber, câinele care păzea Infernul. Tot strămoșului ursului brun i se atribuie și ridicarea primei statui din lume. La Montespan (Franța) a fost
descoperită o sculptură tridimensională săpată în relieful peșterii. Ursul Peșterilor
În cinstea animalelor, oamenii peșterilor ridicau temple și
altare. Astfel, animalul își depășește statutul de sursă de hrană sau
de pericol și devine zeu.
Ursul peșterilor (Ursus Spelaeus) este disputat ca fiind primul animal-zeu din istoria omenirii. Unii specialiști afirmă că lui îi
este închinată prima pictură creată vreodată de om, dar și prima
statuie zămislită de mâinile strămoșilor noștri. Primele dovezi datează de mai bine de 35.000 de ani, fiind descoperite în peștera
Chauvet din Franța. Sit Unesco, peștera ascunde dovezi bine
conservate ale interacțiunii om-animal, printre care reprezentări de cai, lei sau bizoni de stepă. Totuși, conturul unui urs, vechi de
peste 35.000 de ani, este disputat ca fiind prima pictură rupestră
din lume. Animalul între simbol și idolLECȚIA IV
Încercând să explice lucrurile sau evenimentele pe care nu le
înțelegeau, oamenii peșterilor au atribuit puteri supranaturale nu numai focului sau fulgerului, dar și animalelor. Omul primitiv credea că moștenește puterea de la animalele pe care le vânează, iar desenelor de pe pereții peșterilor le sunt atribuite puteri magice. Picturile rupestre ne arată și răspândirea animalelor pe Pământ, în timpul ultimei ere glaciare. Spre exemplu, în peștera Cueva de las Mnedeas (Spania) au fost descoperite reprezentări de reni. Deși azi sunt întâlniți numai în nordul continentului, renii populau ținuturile Spaniei înainte de încălzirea climatului.
Cine a fost primul animal desenat de om: Ursul peșterilor sau Porcul-cerb? Până nu demult, Ursus Spelaeus era creditat ca fiind primul animal pictat de omul peșterilor, în urmă cu 35.000 de ani. Cele mai recente datări cu Carbon 14 arată că o pictură dintr-o peșteră situată pe insula Sulawesi, reprezentând un "porc-cerb" ar fi fost realizată cu 4.000 de ani mai devreme.
Fig 13 (stânga). Peșteră Sulawesi, Indonezia
Fig 12. Pictură din Peștera Cueva de las Mnedeas (Spania)
Fig 14. Chauvet, Franța c. 30.000 BP. Una din
cele mai vechi picturi din lume
Povestea urșilor de pluș celebri
Elvis Presley a avut un ursuleț pe nume Mabel, care îl însoțea la toate concertele. Atunci când
Neil Armstrong a plecat în primul zbor pe Lună, a avut cu el un ursuleț de pluș care să-i poarte noroc.
Fostul președinte american Theodore Roosvelt, căruia prietenii îi spuneau Teddy, a fost cel care a dat
viață ursulețului de pluș maroniu, cu picioare lungi și urechi blegi, botezat Teddy bear.
Zalmoxe – zeul urs
Etimologia zeului suprem al geto-dacilor, Zalmoxis, este legată de urs prin cuvântul trac zalmos, „piele,
blană”. Legendele spun că la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis. De aici și teoria că Zalmoxis ar fi fost la origine un Zeu-urs. Dar ursul nu a fost întotdeauna considerat un zeu. Omul, considerându-se superior , a dorit să-l înfrângă pe urs
nu numai în luptă, ci și transformându-l într-un obiect de distracție. Astfel, ursul a fost închis în cușcă, obligat să danseze la circ sau să se lupte cu câinii. Până nu demult, aceste practici au existat în toate regiunile de pe glob, unde trăiesc urși. Dar despre asta vom vorbi în lecțiile viitoare. Și totuși, ursulețul de pluș este cea mai vândută jucărie din lume de la apariția ei, pentru că orice copil și-a dorit să poată să mângâie o dată blănița unui ursuleț. Cum ne explicăm faptul că după ce în copilarie au dormit cu un ursuleț de pluș pe pernă, ajunși maturi, unii dintre ei se distrează chinuind, schingiuind și batjocorind ursul? Practicile arcolatrice se întâlnesc în multe culturi, printre
care laponii, popoarele semi-nomade din Estul Rusiei, indigenii Ainu din Japonia, dar și la vechii locuitori ai Țării
Bascilor, Finlandei și României.
Cele mai prețioase dovezi din spațiul carpato-danubiano-pontic au fost descoperite la Pietroasa, în județul Bihor.
Peștera cu oase (Peștera Urșilor) și-a luat denumirea de la
cele 140 schelete de urși de cavernă descoperite aici. În Peștera Rece de la Deva, cercetătorii au descoperit un cimitir
al urșilor. Printre zecile de cranii și oseminte, patru cranii
așezate în formă de cruce trădau un presupus altar ridicat de locuitorii peșterilor în cinstea urșilor. Cultul urșilor – prima religie a omenirii?
Legătura dintre Omul preistoric și urșii peșterilor nu este doar o întâmplare. Ultima eră glaciară s-a
finalizat în urmă cu 12.500 de ani. Până atunci, ținuturi întregi din Europa erau acoperite de gheață și zăpadă,
iar temperaturile se mențineau sub -6 grade Celsius. Peșterile reprezentau unul din adăposturile preferate de oameni și animale. În aceste peșteri au fost descoperite cele mai multe oseminte, aparținând ambelor specii,
de multe ori însoțite de picturi rupestre. Dispunerea unor cranii și oase în poziții ciudate i-au determinat pe
cercetători să creadă că este vorba de altare – mese de cult. Dimensiunile respectabile ale ursului, forța lui și inteligența nativă (ursul este unul din cele mai inteligente
animale) i-au impus respectul și adulația printre oamenii din caverne. Se presupune că interacțiunea directă
între om și urs se rezuma la vânătoare – activitate periculoasă, desfășurată în ceată, cucerirea de teritorii (alungarea urșilor din peșteri) și implicit protecția teritoriilor (protejarea peșterilor de urși). Oamenii se închinau
și aduceau ofrande ursului pentru a primi izbândă în timpul vânătorii și, ulterior, pentru a mulțumi pentru carnea
și blana lui. Neanderthalienii vedeau în urși strămoși îndepărtați, animale mitice sau zei încarnați în animale.BINE DE
ȘTIUT
Fig 15. Schelet de urs peșteră (Ursus
spelaeus) în Peștera Urșilor
Zeu – (la feminin zeiță) este o entitate supranaturală, imaginară, care este adorată sau respectată de către oameni. Arcolatria (termen adapatat din limba engleză: „aroclatry”) reprezintă cultul religios al venerării
ursului. Picturile rupestre – termen generic desemnând picturile realizate pe stânci, bolovani, pereți muntoși, abrupți sau pe pereții și tavanele peșterilor, de obicei datând din timpuri preistorice.DICȚIONAR
15 14
Benu este inițial zeul morții în mitologia Egiptului Antic, apoi este adorat ca pasăre sfântă, Ardeapurpurea, o
specie de stârc. Vechii egipteni credeau că la apusul soarelui, zeul Benu este un șoim, care în zori, sub formă de Egiptenii îl venerau și pe Apis, reprezentat ca un taur negru cu labele și cu burta albe, purtând între coarne
un disc solar. Însăși nașterea zeului Apis ia conotații extraordinare. Legenda spune că zeița Isis, transformată
într-o vacă, l-a născut pe Apis dintr-o rază de soare. În timpul ritualurilor de venerare, preoții alegeau un taur care trebuia să posede 29 de semne specifice
întrupării zeului pe pământ. Taurul slăvit este ales după criterii bine definite: trebuie să fie negru, să aibă o
semilună albă pe grumaz și pe laterale, o pată albă în frunte, iar pe limbă să aibă forma unui scarabeu. Mai trebuie să aibă un anumit desen și număr de pete. Acest taur reprezintă întruparea zeului și de aceea este
venerat pe pământ. Animalul ales trăia timp de 25 de ani într-un palat, în Memfis, împreună cu 7 vaci sacre,
care reprezentau cele 7 manifestări ale zeiței Hathor. La momentul sacrificiului, taurul era strangulat într-un mod ritualic, deoarece se considera că fiind un zeu, nu putea muri într -o formă naturală. În continuare, taurul
era mumificat și îngropat împreună cu mama lui. Dar taurul, ca și ursul, n-a rămas mereu un zeu! Forța lui, care a trezit mereu admirația oamenilor, a făcut din el un animal de luptă, fiind forțat să lupte în arene, într-un război inegal. Temutul lui adeversar este omul care îl chinuie, îl torturează și îl lasă să agonizeze până își dă
ultima suflare. Iar el, omul, părăsește arena, în uralele spectatorilor , purtând cu el o victorie înecată în sânge
nevinovat. În mitologia egipteană, pisica era considerată divinitate și era
reprezentarea zeiței BASTET, zeița lunii și a fecundității, ocrotitoarea
femeilor însărcinate și zeița felinelor. Astfel, în Valea Regilor din Egipt au fost descoperite mii de mumii de pisici. Statutul social al pisicii era
atât de puternic încât oricine ucidea o pisică era condamnat la moarte.Animalul între simbol și idol (continuare)
Fig 16. Pisică mumificată În epoca antică, animalul a devenit nu doar un prieten al omului dar și simbol sau idol în religie
sau cultură. Așa după cum am arătat mai sus, totul a pornit în urmă cu 30.000 de ani. Încercând să explice
lucrurile sau evenimentele pe care nu le înțelegeau, în special cele care le inspirau teamă, oamenii peșterilor au
atribuit puteri supranaturale nu numai focului sau fulgerului dar și animalelor. Minunându-se de abilitățile fizice și psihice ale animalelor, vechile civilizații le-au atribuit roluri importante în cultura lor. Unele animale aveau
rol de protecție și ocrotire a oamenilor, a naturii sau a obiectelor ori rol de îmbelșugare și dezvoltare în diferite
domenii ale vieții de zi cu zi. Cu 3.500 de ani în urmă, egiptenii au început să folosească pisica pentru a ține departe șoarecii. În acea
perioadă, nivelul de trai al unei țări se măsura după cât de pline sau de goale erau hambarele. Dacă reușeau să-și
salveze grânele de dăunători, nici măcar revărsarea Nilului nu mai provoca foamete, motiv pentru care valoarea pisicii a crescut considerabil. Ea era atât de venerată că atunci când murea pisica unei familii, toți membrii
acesteia își rădeau sprâncenele în semn de respect și de doliu.
Fig 17. Zeița Bastet
Fig 19. OsirisFig 18. Amon-Ra
Fig 20. Benu
LECȚIA V
Fig 21. Dagon Ganesha (sau Ganapati) este una din cele mai cunoscute și mai venerate
zeități din religia hindusă, influența ei depășind granițele Indiei și Nepalului. Capul de elefant al lui Ganesha îl face ușor de identificat. El este considerat Domn al planului fizic (Muladhara), cel care printre altele oferă bunăstare sau bogăție materială, ofrandele (Puja) care îi sunt aduse, întotdeauna fiind însoțite și de bancnote. Zeul Elefant are puterea de a îndepărta obstacolele, oferă inspirație în domeniul artelor și științelor, fiind un zeu al intelectului și înțelepciunii. Este invocat și onorat la începutul ritualurilor și ceremoniilor ca Patron al Literelor, în timpul perioadelor ce implică scrisul, examene, proiecte etc.
Fig 23. Statuie Ganesha din secolul al 13-lea
China
În cultura chineză, tigrul ia locul leului, ca rege al animalelor . Tigrii
reprezintă curajul, monarhia și furia. Tigrul este și unul din cele 12 semne
zodiacale chinezești, reprezentat adesea ca un rival al dragonului. Împreună, cei doi reprezintă bătălia dintre trup și spirit. Tigrii albi, rari și misterioși, au o semnificație mai adâncă. În China, ei sunt considerați zeii provinciei de est, Baihu și sunt asociați cu toamna și metalul. În popor, tigrii albi sunt aducători de putere, frumusețe și distincție.
India
În Hinduism, vaca este simbolul hranei, pământului și al vieții.
Scripturile hinduse spun că vaca trebuie tratată cu același respect care i se cuvine unei mame. Ele nu trebuie ucise sau mâncate. Oferă hrană prin lapte, iar excrementele sunt folosite ca îngrășământ. Deși pentru hinduși vaca este un animal sfânt, ei nu venerează bovinele, ci le privesc doar ca pe un dar de la Dumnezeu. În India rurală, vaca este considerată cel mai pios dar care poate exista și este adesea folosită ca zestre.
În doctrina religioasă hindusă, dacă omul duce o viață exemplară, sufletul său se va reîncarna
într-o ființă mai bună decât cea precedentă. O viață nedemnă va face ca sufletul să regreseze și să se reîncarneze la un nivel inferior, în corpul unui animal.BINE DE
ȘTIUTHieratic – care ține de lucruri sfinte
Venerare – a respecta în mod deosebit, a manifesta o prețuire profundă pentru cineva sau ceva, a cinsti în cel mai înalt grad, a trata cu dragoste sau admirație exagerată, a diviniza, a idolatriza, a adora.DICȚIONAR
Fig 22 (dreapta). În hinduism, vaca este un simbol al bogăției, puterii și abundenței
Fig 24. Tigrul albstârc, aduce soarele înapoi. Alte animale care au puteri divine sunt șarpele, întruchipat sub forma lui Apophis,
spiritul răului și al distrugerii. Sfinxul reprezintă esența și simbolul Egiptului antic. Monumentul este una dintre cele 7 minuni ale lumii.
El reprezintă abundența, puterea, înțelepciunea și misterele. Sfinxul combină capul, deci inteligența regelui
conducător, cu trupul puternic al leului. A fost folosit pentru prima dată de greci care l-au reprezentat intr-o creatură cu capul unei fete, corpul unui leu și aripi de pasăre, care își strangula victimele.
Dagon, jumătate om-jumătate pește, era zeul fertilității la asiro-babilonieni. Ulterior , a devenit zeu al
grânelor (ca simbol al fertilității) și al peștelui/pescuitului – ca simbol al multiplicării.
17 16 Mitologia greacă
Într-o perioadă mai timpurie a mitologiei grecești, când se făceau și sacrificii umane, în vechea Arcadie
exista un altar unde aveau loc astfel de ritualuri, situat pe un munte care a fost denumit L ykaon (Muntele
Lupului). Lykaon, fiul lui Pelasgos, este transformat în lup ca pedeapsă din partea lui Zeus. Chronos, zeul timpului, apare în trei ipostaze: câinele simbolizând trecutul, leul ca imagine a prezentului și lupul simbolizând viitorul. Zeul solar Apollo proteja turmele de amenințarea lupului prin intermediul razelor sale, motiv pentru care mai era numit și Lykoktonos (Ucigașul de lupi). Animalele favorite ale zeului războiului Ares erau: câinele, șoimul și lupul. Europa – Imperiul Roman
Conform mitologiei romane, viitorii întemeietori ai Romei, Romulus și Remus, sortiți dispariției de către unchiul lor, Amulius, sunt salvați de o lupoaică ce îi alăptează. Din acest motiv, Lupa devine un animal sacru, aflat în suita zeului războiului, Marte. Faun este zeul fecundității din mitologia romană. Este reprezentat ca o ființă imaginară în chip de bărbat, cu coarne, urechi lungi și picioare de țap, protector al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor. Lupul (Canis lupus) este unul din animalele emblematice, atât în mitologiile europene, cât și în cadrul celorlalte continente, încă din cele mai vechi timpuri. Fără să fi avut un cult de prim rang, lupul era legat, mai ales ca totem sau ca simbol, de organizarea cetelor de războinici sau de presupusa origine a unor triburi.
America
În zona Americii de Nord, lupul este totem pentru unele triburi, fiind
asociat lumii subterane a morților. Imperiul Maiaș a dezvoltat un cult al animalelor. Ekchuah, "șeful negru
al războiului", era zeul patron al războinicilor și al negustorilor , descris ca
fiind cel ce poartă o povară pe umăr, de obicei o blană de jaguar. În artă,
el era reprezentat ca un om cu pielea închisă la culoare, cu cercuri în jurul ochilor, cu o coadă de scorpion.
Zeița dragostei, Xochiquetzal, era adesea înfătișată în compania
fluturilor, libelulelor și a păsărilor. Fratele ei geaman, Xochipilli, prințul
florilor, era printre puținii zei care nu își doreau sacrificii umane, ci numai ofrande sub formă de pasări, fluturi și șerpi.
Poporul aztec s-a declarat ghidat de zeul lor Huitzilopochtli, nume care
înseamnă Colibri stângaci sau Colibri din sud.
În mitologia celtică, Badb (însemnând "corb") este zeița războiului, ce apare adesea pe câmpul de luptă sub forma a trei ciori.
Fig 26. Lupa Capitolină
Fig 27. Zeița războiului În mitologiile chineză și mongolă, lupul este identificat drept creatorul dinastiilor sau în ipostaza lupului albastru, drept paznic al palatului ceresc, în care caz este identificat cu steaua Sirius.
Fig 25. O miniatură (pictură mică), care prezintă o vânătoare de lupi în Persia antică
Mitologia dacică
Lupul este prezent și în mitologia dacică. Steagul
de război al dacilor era de fapt un fel de instrument de producere a sunetului cu ajutorul vântului, fiind modelarea unui cap de lup, cu trupul redus la minimum. Acest lup-dragon era emblematic. Steagurile dacilor erau confecționate din capete de lup, făcute din bronz sau argint, iar trupul serpentiform era confecționat dintr-un material moale, probabil din cele folosit la haine.
Și în vechea mitologie românească, lupul participa, în mod indirect, la viața oamenilor . La naștere, copiii
slabi primeau numele de Lup pentru a prelua din puterea acestora.MITOLOGÍE – reprezintă totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite.
TOTÉM – animal, plantă sau obiect considerat de un grup de persoane, cum ar fi o familie, clan, grup,
popor sau trib, drept obiect de cult și socotit uneori ca strămoșul populației respective. Spre deosebire de vulpe și urs, în spațiul finlandez, lupul este detestat, fiind considerat un simbol al
distrugerii și dezolării. Odin era însoțit de câinii săi de pază Geri și Freki, care de fapt erau lupi.
De-a lungul timpului, popoarele lumii i-au atribuit diferite “fețe”, acesta fiind deopotrivă creator al
dinastiilor chineză și mongolă, erou războinic al poporului turc, care reconstruiește o imagine mai veche, cea a lui Gingis Han mitic, lupul albastru, fiind simbolul luminii uraniene, care se unește cu căprioara albă, care
întruchipează pământul, formând astfel poporul.DICȚIONARFig 28. Zeus transformându-l în lup pe Lycaon
TEMĂ DE DISCUȚIE Găsiți alte animale care reprezintă divinități în culturile diverselor popoare.
Fig 29. Steagul de luptă dacic
19 18LECȚIA VI
Horoscopul
La radio sau la televizor, în ziare sau reviste, în
fiecare dimineață suntem călăuziți de horoscop – un fel de buletin al destinului care ne prezice cum ne va merge în ziua respectivă. Horoscopul este o previziune astrologică, bazată pe momentul nașterii unei persoane sau pe poziția planetelor, Soarelui și Lunii. Aceste previziuni sunt pseudo-științifice, adică nu reprezintă un adevăr dovedit științific. Unul dintre conceptele pe care se bazează horoscopul este Zodiacul.Astronomie și astrologie
Fig 30. Animale ce sunt reprezentate în semnele zodiacale
Zodiacul
Zodiacul provine din observațiile astronomice ale babilonienilor , vechi de mai bine de 3 000 de ani, fiind
folosit în special de către romani. Cea mai mare dezvoltare au adus-o însă grecii, a căror mitologie descrie
formarea zodiacului după cele 12 constelații care au fost create de zeul suprem Zeus și soția sa Hera. În greacă, zodiac înseamnă cercul animalelor și nu e de mirare. 7 din semne sunt animale, iar două sunt ființe jumătate om-jumătate animal.
ARIES – BERBEC
În mitologia greacă, Chrysomallos era berbecul magic cu aripi care i-a salvat pe copiii nimfei Nephelle, care erau gata să fie sacrificați. Legenda spune că regele Athamas a avut
doi copii cu prima soție Nephelle: pe Helle și Phryxos. Apoi regele a lăsat-o și a luat-o de soție pe Ino, devenită mamă vitregă a celor doi copii. Dorind să scape de ei, Ino l-a îndemnat pe rege să-i sacrifice pentru a potoli mânia zeilor, care trimiseseră o foamete mare. Mama copiilor, Nephelle, a trimis berbecul Chrysomallos, care i-a luat în zbor. Pe drum, unul din coarnele berbecului s-a rupt și Helle s-a înecat în mare. Phryxos a ajuns în siguranță în Colchis, primește lâna de aur a berbecului, sacrificat cu legendara generozitate. Pentru acest lucru, Zeus îl transformă pe Chrysomallos în constelația Berbecului.
CANCER – RAC
În una din misiunile sale, Hercule, fiul lui Zeus, trebuia să ucidă un balaur înfricoșător .
Balaurul nu a rezistat puterii nemărginite a lui Hercule, capetele fiindu-i retezate rând pe rând. Nemulțumită de acest fapt, Hera, soția lui Zeus, a trimis un rac să-l împiedice pe Hercule să ucidă monstrul. Hercule strivește racul, iar drept răsplată a sacrificiului acestui animal iubit de ea, Hera pune racul pe cer, între celelelate constelații.TAURUS – TAUR
Zeul suprem Zeus se preschimbă deseori în diverse animale pentru a-și cuceri mai lesne iubitele. Îndrăgostit de frumoasa prințesă feniciană Europa si pentru a-i câștiga dragostea, el s-a transformat într-un superb taur alb, pe pajiștea unde frumoasa prințesă feniciană se plimba cu suita ei. Văzând frumusețea acelui taur, Europa l-a mângâiat și l-a încălecat. Zeus a răpit-o atunci, ducând-o pe insula Creta. În amintirea acelei aventuri, Zeus a pus Taurul între constelațiile cerești, ca simbol al dragostei și frumuseții.
Zodiacul reprezintă una din metodele de descriere a calităților și defectelor unei persoane, în funcție de simbolul zodiei. Ce calități sau defecte au împrumutat oamenii de la animalele din zodiac?Zodiacul chinezesc
La fel ca zodiacul occidental, zodiacul chinezesc are 12 zodii, însă ele reprezintă un an întreg. Zodia unei persoane este dată de anul nașterii și reprezintă aparența sau felul în care persoana este percepută de cei din jur. Toate cele 12 zodii chinezești reprezintă
animale: Șobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Șarpe, Cal, Capră,
Maimuță, Cocoș, Câine și Mistreț.CAPRICORNUS – CAPRICORN
Amaltheea a fost capra divină care l-a hrănit pe Zeus în insula Creta, când era micuț
și ascuns de mama sa, spre a fi ferit de tatăl său, Cronos, care își înghițise proprii copii.
Hrănit de nimfe cu laptele caprei și cu miere, micuțul Zeus a rupt din joacă un corn al
caprei, pe care l-a înzestrat apoi cu virtuți minunate, numindu-l cornul abundenței. Din recunoștință pentru capra divină, Zeus a așezat pe boltă constelația Capricornului.PISCES- PEȘTI
Monstrul Typhon avea 100 de capete și șerpi pe trup, dorința lui fiind aceea de a-l birui pe Zeus. Afrodita, zeița frumuseții și Cupidon, zeul iubirii, au fost urmăriți de acest
monstru, iar pentru a scăpa de el, cei doi s-au prefăcut în doi pești cu cozile îngemănate,
pentru a nu se pierde unul de celălalt și s-au ascuns în mare. În amintirea acestei întâmplări, Zeus a creat constelația Peștilor.
SCORPIO – SCORPION
În mitologia greacă Artemis reprezintă zeița vânătorii, fiind o fecioară sălbatică și singuratică, ce străbătea pădurile însoțită de o haită de câini. Insensibilă la dragoste, pedepsea crunt pe cei care încercau să se apropie de ea. Primul care-i cade pradă este Acteon, pe care îl transformă în cerb, sfâșiat apoi de câini, iar cel de-al doilea este Orion. Pe acesta din urmă nu l-a putut ucide. Orion a căzut răpus de Scorpionul trimis de fratele lui Artemis, Apollo. Bucuroasă că răzbunarea ei s-a împlinit, Artemis pune Scorpionul pe bolta cerească, între celelalte constelații. LEO- LEU
Același Hercule a avut de îndeplinit 12 munci, iar printre ele s-a aflat și uciderea Leului din Nemeea. Acesta era o fiară înspăimântătoare, care făcea prăpăd în acel ținut. Hercule s-a luptat cu leul, l-a sugrumat și i-a luat pielea, cu care s-a învelit. Zeus, mândru de isprava fiului său, pune Leul între constelațiile de pe cer, în amintirea izbânzii lui glorioase.
Fig 31(stânga). Zodiacul chinezesc
TEMĂ DE CASĂ
TEMĂ DE DISCUȚIE Descoperiți ce animal repezentați după Zodiacul chinezesc și căutați calitățile și defectele tipice animalelor din această zodie.
21 20 Superstiții despre pisica neagră
Legenda spune că în anul 1560, în regiunea Lincolnshire, un tată și fiul său au fost speriați într -o
noapte fără lună, când o creatură mică le-a sărit în cale de nicăieri. Aruncând cu pietre în jur, aceștia au
văzut o pisică neagră rănită, care alerga spre casa unei femei, suspectată că ar fi vrăjitoare. A doua zi, cei
doi au întâlnit-o pe femeia respectivă pe stradă. Aceasta avea vânătăi pe față, un braț bandajat și mergea șchiopătând. Din acea zi, în Lincolnshire, toate pisicile negre sunt suspectate că ar fi vrăjitoare. Acest
mit persistă și în zilele noastre. În cultura românească, legendele spun că pisica s-a născut din mănușa lui Dumnezeu, care a fost aruncată pe
Arca lui Noe. Mănușa s-a transformat în pisică pentru a prinde șoarecele care amenința să roadă corabia. În timpul Inchiziției, oamenii credeau că vrăjitoarele sau magicienii
au capacitatea de a se transforma în pisici negre. În Franța, mii de
pisici erau sacrificate lunar, până când Regele Louis XIII a pus capăt acestei practici, în anul 1630, la începutul Epocii Moderne. În Italia,
există superstiția că în cazul în care o felină neagră stă pe patul unei
persoane bolnave, aceasta va muri. Tot aici, se spune că dacă auzi o pisică strănutând, vei avea noroc. În Asia, există persoane care cred
că pisicile negre sunt vestitorii foametei și ai săraciei. Pe de altă parte,
fermierii letoni care găsesc pisicuțe negre dansează de fericire, sperând într-o recoltă bogată. În același spirit, marinarii tratau pisicile negre cu o
deosebită atenție, deoarece credeau că dacă ele sunt fericite, vor menține
o vreme frumoasă atunci când sunt plecați pe mare.Animale domestice
Pisica
Atitudinea față de pisici s-a transformat în Evul Mediu, fiind privite diferit în culturile
vestice, față de cele orientale.Venerate de majoritatea culturilor antice, pisicile au fost în general persecutate pe seama influenței religioase, fiind asociate cu diabolicul, adică tot ce e malefic și necurat. Așa a ajuns pisica să fie arsă sau aruncată de la mare înălțime, ucisă în cele mai barbare metode, obiceiuri care se mai practică sporadic și în ziua de azi. Relația oameni-animale în Evul Mediu s-a dezvoltat în special în jurul agriculturii, pisciculturii,
păstoritului și a fermelor. Vânătoarea devine apanajul aristocrației, iar braconajul este practicat pentru procurarea hranei. Fiind o perioadă de maximă expansiune religioasă, în special a creștinismului, credințele și obiceiurile străvechi (păgâne) țesute în jurul animalelor s-au transformat sub influența religiei creștine. Majoritatea societăților au considerat animalele ca fiind încărcate spiritual: unele erau considerate malefice, în timp ce altele aduceau noroc și fericire. Adesea, ele erau personificate, umanizate, pornind de la dorința oamenilor de a împrumuta din trăsăturile necuvântătoarelor. Ele sunt caracterizate în termeni omenești: bune sau rele, virtuoase sau imorale, harnice sau leneșe. În funcție de atitudinea culturală, unele animale au fost privite cu îngăduință, în timp ce altele au fost detestate. În Evul Mediu târziu, datorită descoperirii noilor teritorii prin intermediul explorărilor maritime, cultura continentală ia contact cu animalele din și de peste mări și oceane.
Mituri, obiceiuri și tradiții legate de animale în Evul MediuBINE DE ȘTIUTLECȚIA VII
Fig 32. Pisică neagră „Pisicile sunt animale rezonabile atâta timp cât și noi ne comportăm
rezonabil față de ele.” Agatha Christie
„Cine poate crede că în spatele acestor ochi luminoși nu există un suflet?” Theophile Gautier
„Cea mai frumoasă ofrandă pe care o pisică o poate
a d u c e u n u i o m e s t e a t u n c i c â n d î i a c o r d ă î n c r e d e r e a . ”
Charles Darwin „O pisică nu este altceva decât un suflet învelit în blană.” Brigitte
Bardot
Mai mult, la Ieper/Ypres, un orășel pe teritoriul actual al Belgiei, a existat
multă vreme obiceiul ca în ultima zi a marelui târg anual al cetății, din turn să fie aruncate pisici vii. Ultimele pisici vii au fost aruncate în 1817 pentru ca ulterior, pentru a împăca păstrarea unei tradiții cu umanitarismul, au început să fie aruncate pisici de jucărie.
Fig 33. Festivalul pisicilor din Ypres, Belgia
Fig 34. Brigitte Bardot, Franța, 1959
Fig 35. Intrarea Domnului în Ierusalim, călare pe un măgar Măgarul
În ciuda aparențelor, măgarul a avut tot timpul un atu:
faptul că este menționat în Biblie și că poartă o cruce pe spate. Acest animal cu înfățișare caraghioasă a fost binecuvântat de Fecioara Maria pentru că a purtat-o în spate, în fuga ei din Egipt. Ulterior, s-a remarcat ducându-l pe Isus la Ierusalim. Printre calitățile remarcate la măgar se numără simplitatea, modestia și devotamentul, iar ca defecte, încăpățânarea. Înfățișarea – urechile mari, capul prea mare, răget
dizgrațios și încăpățânarea specifică – ar fi fost lăsate de la
Dumnezeu. O legendă românească spune că, pe când era un
mânz obraznic, Dumnezeu l-a certat pentru neastâmpărul lui. Motivând că nu a auzit prea bine ceea ce-i spusese Creatorul, acesta l-a pedepsit pentru minciuna sa, făcându-i urechile și mai mari.
Câinele și pisica
Câinele reprezintă simbolul loialității, prieteniei și încrederii.
Este un animal blând și puternic și „plăcut lui Dumnezeu”. Toate baladele vorbesc despre el ca fiind protector al omului.
„Războiul” dintre câine și pisică apare ca urmare a faptului
că aceștia trebuie să împartă aceeași hrană aruncată de stăpân, dar și că pisica este alintată prin aceea că stă în casă,
bucurându-se de favorurile stăpânilor, în timp ce câinele trebuie
să stea afară și să păzească gospodăria.
23 22 Legenda Caprei
Legendele spun că atunci când Dumnezeu a făcut oaia, diavolul a vrut și el să creeze ceva asemănător . A
amestecat pământ din baltă, în loc de lână a așezat frunze și ierburi și a încheiat cu o barbă, asemeni lui. Însă,
a uitat un lucru important, acela că el nu a putut să o însuflețească, minune pe care doar Dumnezeu o putea face. Ținând cont de caracterul caprei, legendele spun că sufletul i-a fost dat de Dumnezeu, iar zbieratul,
neastâmpărul și picioarele de la diavol.„Plouă cu câini și pisici” – Raining cats and dogs
O celebră expresie englezească „Plouă cu câini
și pisici – Raining cats and dogs” provine din Evul
Mediu. În acea vreme, sătenii obișnuiau să-și acopere casele cu paie și coceni, fără a folosi scânduri. Datorită
căldurii emanate de paie, câinii și pisicile obișnuiau
să se ascundă sub acestea. Atunci când ploua, paiele o luau la vale, iar animalele cădeau odată cu ele, uneori
chiar peste oameni. De aici a apărut și zicala „plouă cu
câini și pisici”. Pornind de la acest lucru, s-a inventat baldachinul. Insectele sau mizeriile căzute din cer
puteau murdări așternuturile, așa cineva a avut ideea de
a întinde un cearșaf deasupra patului, protejând în acest fel lenjeria patului.BINE DE ȘTIUT
Oaia și capra
Multe din sărbătorile creștine din timpul anului au în centru figura oii, oaia fiind „placută lui Dumnezeu”.
Astfel, în Moldova, de sărbătoarea Sf. Gheorghe, ciobanul stropea oile cu apă pentru a da mult lapte. În
Transilvania, de Rusalii, oile erau trecute prin foc pentru ca duhurile rele să le ocolească. De Sfântul Ilie se sărbătoarea belșugul obținut de pe urma mioarelor.
La polul opus se află capra, al cărei chip era asociat cu sărăcia, întrucât ea mănâncă mult, distruge
lăstărișurile și mugurii, aducând pagubă. Peste toate acestea, ea este neastâmpărată și rea.
Fig 37. Oaia domestică (Ovis aries) Fig 36. Capră domestică (Capra hircus) Gospodăria medievală
În urma studierii oaselor descoperite în localitățile
medievale din Moldova, oamenii de știință au putut să stabilească ce animale creșteau localnicii în Evul Mediu.
Majoritatea țăranilor liberi creșteau animale într-un mod
similar zilelor noastre. Cel mai popular animal domestic era vaca. În egală măsură, moldovenii creșteau oi, capre
și porci, însă nici calul nu lipsea din gospodăria lor. Din
punct de vedere statistic, într-o gospodărie tipică existau șase vaci, două oi, doi porci și un cal. 90% din animale
erau femele.
Vaca și boul
Cele mai apreciate animale și, de asemenea, importante
pentru o gospodărie erau boii și vacile. Vaca înseamnă
belșug, în basme ea învinge forțele răului, ară pământurile și
aduce belșug. Pentru a o proteja de rău, pentru ea se făceau descântece și, în unele zone din țara noastră, chiar și astăzi, se mai practică astfel de obiceiuri. O panglică roșie legată de
coarne avea puterea de a o ține departe de forțele malefice.
De asemenea, ea trebuia hrănită doar cu boabe descântate,
femeia care îi mulgea laptele trebuia să țină post în anumite
zile din an, iar în staul se îngropau obiecte cu puteri magice.
Boul este și el un animal extrem de prețuit, tocmai din
acest motiv el nu trebuia să fie vândut. Unul din cele mai importante ritualuri avea loc de Rusalii, atunci când animalul era împodobit cu beteală, coronițe făcute din flori
și clopoței și era purtat din gospodărie în gospodărie de cete de flăcăi, stropit cu apă, ca simbol al fertilității. La
finalul ritualului, coronița era așezată în casă și păstrată pentru ca ogorul, care era arat de plugul tras de bou, să fie îmbelșugat.
Bourul
Bourii au apărut în India, fiind strămoșul vacii.
Diferențele sunt majore: înălțimea unei vaci domestice
este de 1,4 metri, în timp ce bourii atingeau 1,75 metri. Bourul european era cel mai masiv și agresiv dintre rudele
sale, astfel că un mascul adult putea cântări chiar 1.500
kilograme. Ultimul bour în viață înregistrat a fost vânat de braconieri în 1627, în Polonia. Bourul era simbolul
Principatului Moldovei, iar acum îl regăsim pe stema
națională a României și pe cea a Republicii Moldova.
TEMĂ DE CASĂ Căutați maxime celebre legate de animale.
25 24Mituri, obiceiuri și tradiții legate de animale în Evul Mediu (2)
SUPERSTÍȚIE – credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și
rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice. Șarpele de pildă, pentru lumea românească tradițională, poate fi și bun și rău. Vechile
credințe fac o mare deosebire între "șarpele
casei", făptură fastă, ocrotitoare și șarpele
întâlnit pe câmp sau în pădure, care trebuie
omorât fără milă, căci "dacă trece de doi ani,
se preface în balaur". Astfel de superstiții
generează comportamente regretabile, mulți
oameni, chiar și copii, încearcă să omoare orice
șarpe întâlnit. Pe alte continente, șarpele este
un simbol al energiei vieții, al vindecării și al
renașterii. Pe baza credințelor populare creștine sau precreștine, unele animale sălbatice au fost stârpite, altele au fost
protejate. LECȚIA VIII
Animale sălbatice
Fig 38.Vipera cu corn
Fig 39. Sculptură reprezentând un liliac în
Guangzhou, China Liliacul
Secole de-a rândul, în Europa, ei au avut de
suferit de pe urma credințelor religioase. În Evul Mediu, aceștia apăreau asociați cu vrăjitoria, situațiile malefice sau moartea. În multe reprezentări ale Judecății de Apoi, apar creaturi diabolice, cu aripi de liliac, în contrast cu îngerii, înzestrați cu aripi cu pene. Mai mult, liliecii sunt asociați și cu vampirii. Spre deosebire de alte părți ale lumii, în China, liliecii sunt considerați a fi buni și aducători de noroc, fericire și prosperitate. Printre simbolurile tradiționale chinezești se numără “cele 5 noroace”: bogăția, sănătatea, viața lungă, dragostea și virtutea, reprezentate prin 5 lilieci. Credințele din Evul Mediu au inspirat cel mai celebru liliac-vampir, Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker. Acțiunea romanului
este asociată cu Castelul Bran din România. DICȚIONAR
Animalele fantastice
Sfârșitul Epocii Mijlocii a marcat cucerirea noilor
teritorii și marile expediții peste mări și oceane. Contactul cu speciile marine necunoscute sau cu
animalele terestre de pe noile continente a marcat
imaginația marinarilor, care întorși din călătorii, au dat
naștere la mituri și ființe fantastice. Cea mai evidentă
dovadă este „Carta Marina”, prima hartă din istoria
omenirii. Harta lui Olaus Magnus, din 1593, prezintă
însemnări care atenționează despre pericolele din
adâncuri. Grifoni, sirene, șerpi uriași sau dragoni, sunt
o parte din creaturile care puteau ieși oricând în calea
marinarilor.
Monștrii marini
Cel mai temut animal menționat de hartă a fost ziphius, despre
care se povestește că ar fi putut distruge un vapor cu o singură lovitură de coadă. Ziphius nu ar fi fost altceva decât o balenă cu cioc sau o orcă, mamifere care ating ușor câteva tone și măsoară cel puțin 5 metri lungime. În desenele de pe hartă, cetaceul are capul de bufniță, „ochi oribili” și un bot ascuțit ca o sabie. Pe aceeași hartă apar tot felul de monștri creați prin combinarea animalelor de uscat cu cele maritime. Vaca de mare sau porcul de mare sunt pești cu copite și cap de vacă.
Sirenele
Sirena reprezintă simbolul tentației. Ea apare în mitologia
greacă și are înfățișare de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, iar mai târziu cu coadă de pește. Prin cântecele ei, ademenea marinarii în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. Odiseea lui Homer vorbește prima oară despre aceste ființe, jumătate om, jumătate pește. Aveau voci minunate, care atrăgeau corăbierii. Aceștia, pentru a le auzi mai bine, se apropiau foarte mult de ele, strivind navele de stânci. Fig 40. Harta lui Olaus Magnus
Fig 41. Ziphius
Grifonii
Aceștia erau creaturi fantastice, jumătate pasăre, jumătate
felină, însoțitori credincioși ai aurului. Vechile legende spun despre ei că dezgroapă aurul din mine și îl păzesc de oamenii răi la suflet. Reușeau să desprindă aurul din adâncuri folosindu-se de ciocul lor extrem de dur. Grifonii au mărimea și puterea leilor, însă mult superiori datorită aripilor, cu care îi puteau birui pe elefanții și șerpii uriași. Datorită demnității lor, ei au fost
aleși drept simbol de biserică.Fig 42. Grifon
Fig 43. Sirenă
27 26Animalele în religia creștină
Atunci a zis Dumnezeu: "Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe
pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Și a fost așa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape și
toate ființele vii, care mișună în ape, unde ele se prășesc după felul lor , și toate păsările înaripate după
felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine. Și le-a binecuvântat Dumnezeu și a zis: "Prășiți-vă și
vă înmulțiți și umpleți apele mărilor și păsările să se înmulțească pe pământ! Și a fost seară și a fost
dimineață: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul ființe vii, după felul lor: animale,
târâtoare și fiare sălbatice după felul lor". Și a fost așa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor. Și a văzut
Dumnezeu că este bine.”
Vechiul Testament – Cartea Genezei Capitolul 1. 20-25. Este remarcabil numărul animalelor care apar în Biblie. Mielul, oaia, leul,
capra, taurul și șarpele sunt doar câteva exemple. Primele referiri generice la
animalele din Biblie apar în relatarea Creației. Primul animal la care se face
referire este șarpele, din nefericire într-un episod capital al istoriei omului. Șarpele, cel mai șiret dintre toate fiarele pământului, a convins-o pe Eva să
guste tocmai din roadele pomului interzis, spunându-i femeii că nu va muri, ci
doar va cunoaște binele și răul. Odată cu izgonirea din Paradis, omul n-a mai
trăit in armonie cu animalele.BINE DE ȘTIUTLECȚIA IX
Creștinismul, una din cele trei credințe monoteiste extinse pe întreg mapamondul, cuprinde în dogmele sale și învățături despre lumea animalelor. Prima menționare a animalelor este în Geneză (sau Facerea) unde
este descrisă Creația lumii de către Dumnezeu.
Ordinea în care este prezentată Creația lumii coincide cu ordinea științifică legată de apariția vieții pe pământ- apariția apei și aerului ca elemente esențiale pentru dezvoltarea or ganismelor unicelulare, pluricelulare,
și ulterior, a plantelor și animalelor.
Fig 45. Ziua a V-a a Creației Fig 44. Ziua a VI-a a Creației
Sfinți protectori ai animalelor
Sfântul Serafim de Sarov este un sfânt ortodox care
a trăit in Rusia sec. XVIII și este cunoscut ca un mare
iubitor de animale. În biografia sa, se găsesc multe
mărturii despre legătura lui cu animalele, legătură ce amintește de paradisul pierdut al omului. Se spune că
acesta era vizitat nu doar de păsări, ci și de animale
sălbatice. Acestea veneau la miezul nopții, așteptau ca el să-și termine rugăciunea, după care erau hrănite cu
pâine. Cineva l-a întrebat odată, cum se face că acea
puțină pâine care se afla în traista sa poate hrăni atâtea animale. „Întotdeauna se găsește destulă pâine în Dragostea față de animale în literatura creștină
Creștinismul a cunoscut o mare extindere în ultimii
2.000 de ani, fiind religia cu cei mai numeroși adepți
din lume. De-a lungul secolelor, din Antichitate și până în Epoca modernă, există o sumedenie de mărturii ale
sfinților creștini care înfăptuiau minuni cu ajutorul
animalelor. Povestea biblică arată că, înainte de a purifica lumea
prin înec, Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să construiască
o corabie și să urce în ea câte o pereche din fiecare
animal. Noe și familia sa au urcat în arcă, iar asupra pământului s-a abătut un potop timp de 40 de zile și 40 de
nopți. Când apele au început să se retragă, Noe a trimis
un corb să caute pământul, apoi să se întoarcă și să dea de veste. Corbul însă, uită să se mai întoarcă, rămânând
să caute printre numeroasele hoituri care zăceau în urma
potopului. Pentru neascultarea lui, Noe l-a blestemat să-și schimbe culoarea penelor, care din albe au devenit
negre, să se hrănească cu hoituri, iar puii săi să iasă în
anotimpul cel mai rece al anului. După corb, Noe trimite un porumbel să caute pământul, care se întoarce cu
ramura de măslin, simbol al păcii și împăcării Domnului
cu oamenii. Poate cel mai important episod după Ispitirea omului pe care îl regăsim în Biblie este Potopul, un mit întâlnit
în mai multe culturi, prin care Creatorul pedepsește prin distrugere civilizația nesupusă. Cercetările științifice au adus dovezi clare ale potopului care a avut loc în urmă cu 7.500 de ani. Atunci,
revărsarea Mediteranei în lacul care urma să devină Marea Neagră, a inspirat prin amploarea și gravitatea sa, povestea potopului biblic. În această perioadă, clima globală trecea prin transformări importante: încălzirea care a urmat ultimei glaciațiuni a cauzat topirea masivă a ghețarilor și prin urmare, creșterea rapidă a nivelului mărilor și oceanelor.
Fig 46. Arca lui Noe
29 28 Sfântul Francisc de Assisi provine dintr-o familie de
oameni înstăriți, tatăl său fiind negustor de stofe scumpe din provincia Umbria, din Italia (1182-1226). El este întemeietorul ordinului franciscan, protectorul animalelor și considerat a fi primul ecologist. Ziua de 4 octombrie este ziua morții lui și se sărbătorește în întreaga lume ca „Ziua mondială a animalelor”.Este foarte cunoscut nu numai de credincioșii catolici, dar și de toți iubitorii de animale pentru respectul pe care Sfântul Francisc îl avea pentru creația universală. Un episod demn de menționat este cel în care, odată a redus la tăcere un stol de
păsări gălăgioase, care au întrerupt recitarea unei rugăciuni.
Spre marea uimire a asistenței, păsările au tăcut până când
rugăciunea a fost spusă.
Despre Sfântul Gherasim se spune că mergând prin pustietatea
Iordanului, a întâlnit un leu care răgea de durere din cauză că îi intrase un spin în labă. Cuviosul Gherasim, fără să se teamă, i-a scos spinul, apoi i-a
pansat rana cu grijă, după care i-a spus: „Acum ești bine, poți mer ge”. Dar
leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe cuvios. Cuviosul Gherasim
l-a pus pe leu să păzească măgarul care păștea lângă apa Iordanului. Într -o
zi însă, leul s-a depărtat de catâr și a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo niște negustori cu o caravană de cămile. Au luat măgarul și au plecat cu el. Când s-a trezit leul, văzând că măgarul nu mai este, a plecat
în căutarea lui, dar nu l-a mai găsit. S-a întors la mănăstire foarte întristat,
dându-și seama de greșeala făcută. Ca pedeapsă pentru neascultarea lui, Sfântul Gherasim i-a spus acestuia că toate treburile pe care le făcea
catârul, le va face el. Leul, ascultător, a cărat zi de zi apa de la râul Iordan.
După un timp, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, aducând cu sine și măgarul. Pe când trecea Iordanul împreună
cu catârul și cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare de fiară,
a lăsat catârul și cămilele și a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, așa cum făcea înainte și s-a întors la Sfântul Gherasim nu doar cu catârul,
ci și cu trei cămile încărcate cu grâu. Cand l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că își
recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăția și ascultarea leului. Drept răsplată, bătrânul l-a numit atunci pe leu Iordan.
Atunci când Sfântul Gherasim a murit, leul, așezându-se lângă mormântul stăpânului său, a răcnit puternic
și a murit îndată.
Fig 47. Sfântul Francisc de Assisitraistă”, a răspuns Părintele Serafim. Era blând și răbdător, îmblânzea lupi și urși, șerpi și jivine, iepuri și vulpi,
toate adunate în jurul colibei. Și niciuna dintre fiarele pădurii nu i-au făcut vreodată vreun rău. Nici viperele care dădeau ocol casei, nici colții sălbăticiunilor.
Alături de Sfântul Serafim, cel mai important protector al animalelor este Sfântul Francisc de Assisi. Povestea lupului îmblânzit
În timp ce Sfântul Francisc se afla în vizită în orașul Gubbio, a aflat despre un lup hămesit care ucidea și
mânca nu doar animale, ci și oameni. Mulți curajoși au plecat să-l omoare, însă niciunul dintre ei nu s-a întors
viu, toți fiind sfâșiați de fiara sălbatică. Francisc s-a hotărât să mear gă să se întâlnească cu lupul. Luând cu el
un călugăr și câțiva săteni, au plecat toți în căutarea fiarei. Lupul a tâșnit din pădure, arătându-și colții fioroși.
După semnul crucii făcut asupra lui de Sfântul Francisc, lupul și-a ascuns colții. Apoi, l-a chemat la el: „Vino la
mine, frate lup. Eu știu că ești flămând și de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atâtea necazuri omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Plin de smerenie, lupul stătea nemișcat la picioarele Sfântului. „Promite-mi că nu vei mai ucide și ne vom îngriji de tine să nu duci lipsă de nimic”. Lupul, în semn de
supunere, a întins lăbuța, plecându-și capul în fața Sfântului. Din acel moment, lupul a făcut pace cu locuitorii
orășelului, care au promis că îl vor hrăni pe lup și nu-l vor mai alunga din casele lor . Timp de doi ani, cât a mai
trăit lupul, acesta a mers din casă în casă pentru a primi mâncare. El nu a mai rănit pe nimeni și nimeni nu i-a
mai făcut rău. Iar atunci când a murit, locuitorii din Gubio au plâns ca după un prieten bun și au construit o
biserică în amintirea lui. Îngropate sub altar, resturile lupului sunt dovada că această îmblânzire a unui animal sălbatic nu este o legendă.
Fig 48. Sfântul Francisc de Assisi și lupul
BINE DE ȘTIUT Atitudinea omului față de animale în învățătura creștină
Atitudinea creștină față de animale este una de respect și iubire. Spre exemplu, în una din sfintele
scrieri se arată că Dumnezeu a poruncit ca vitele să nu fie private de hrană cât timp erau puse la muncă și
să nu fie împovărate peste măsură (Exodul 23:5; Deuteronomul 25:4). Era interzis să se înjuge un taur cu un măgar, pentru ca niciunul să nu sufere (Deuteronomul 22:10).
Biblia arată clar că animalele trebuie tratate așa cum se cuvine: cu respect și compasiune. Cea mai
clară referință se găsește în profețiile lui Isaia, legate de Judecata de Apoi și Regatul lui Dumnezeu.
„Lupul va sta uneori cu mielul, leopardul se va culca cu iedul, vaca și ursoaica vor paște, puii lor se vor
culca împreună. Chiar și leul va mânca paie ca taurul. Sugarul se va juca deasupra găurii cobrei și copilul
înțărcat își va pune mâna deasupra vizuinii șarpelui veninos“. Isaia 1 1.6 Ce perspectivă minunată!
Aceste învățături arată că viitorul oamenilor și animalelor este conviețuirea în deplină armonie prin
accceptare și respectare a fiecărei specii.
31 30Trofeu – parte a unui animal vânat, păstrată și afișată pentru valoarea sau
frumusețea ei. Vânătoarea în Antichitate și Evul Mediu
În această perioadă, scopul principal al vânătorii era hrana, apărarea vieții și a avutului, precum și asigurarea
îmbrăcăminții (piele și blană). Arcul și săgeata au apărut la sfârșitul erei preistorice, în Neolitic, în urmă cu 4.000 de ani. Animalele preferate ca pradă erau bizonul și cerbul roșu în Europa, renul și elanul în teritoriile nordice și antilopa în Africa. Vânătoarea în Preistorie
Vânătoarea a fost prima îndeletnicire care a dus la născocirea și dezvoltarea uneltelor. Dintre uneltele
folosite pe post de arme, remarcăm piatra șlefuită și oasele animalelor mari, eficiente și pentru apărare. Pentru a asigura hrana tribului, omul primitiv vâna pahiderme precum mamutul, elefantul de pădure și rinocerul lânos.
În lipsa unor arme eficiente, ei vânau în cete sau grupuri. Așa a avut loc prima diviziune a muncii: bărbații
mergeau la vânătoare, iar femeile aveau grijă de adăposturi și de copii. Îndeletnicire străveche, vânătoarea a apărut ca ocupație a omului în Paleolitic, fiind principalul mijloc de existență. Ea prefațează creșterea animalelor și cultivarea plantelor , fiind o necesitate pentru asigurarea traiului
de zi cu zi. Trăind în natură, omul primitiv a învățat de la animale să se apere, să vâneze, să-și caute adăposturi
sigure și să-și găsească aliați printre animale. Atât la om cât și la animale, vânătoarea denotă capacitatea de
supraviețuire. Dezvoltarea tehnicilor de vânătoare sunt dovada evoluției inteligenței omului și a progreselor
culturale și tehnologice pe care le-a făcut societatea. Dacă în trecut raportul de forțe era favorabil animalelor ,
avansul tehnologic a făcut ca în zilele noastre vânătoarea să fie lipsită de fair -play.
Și dacă vânatoarea a fost la începuturile ei un mijloc de existență, cu timpul s-a preschimbat într -o
distracție, pentru că omul nu mai este nevoit să vâneze ca să supraviețuiască.LECȚIA X
Vânătoarea și pescuitul
DICȚIONAR
Fig 49. Animalele vânate de omul preistoric în urmă cu 10.000 de ani
Fig 50. Scenă de vânătoare. Asigurarea hranei, acțiune riscantă pentru membrii triburilor Între fair play și extincție
Pe măsură ce înaintăm în istorie și ne apropiem de perioada zilelor noastre, putem observa că animalele au
tot mai puține șanse de supraviețuire în fața vânătorilor. Inventarea prafului de pușcă în secolul XIV , precum și
perfecționarea carabinei cu cocoș, un secol mai târziu, au dus la schimbarea totală a modului de vânătoare. Cu ajutorul lor, doborârea păsărilor și mamiferelor se putea face de la distanțe mai mari, iar numărul exemplarelor
vânate a crescut, transformându-se pe alocuri în măcel. În decurs de patru secole, 15 specii de animale au fost
vânate până la extincție (dispariție), iar alte câteva zeci se mai regăsesc doar în anumite teritorii. Cel mai grăitor caz din România este cel al zimbrului, cel mai mare animal european de uscat, care acum mai poate fi întâlnit
doar în rezervații. Negru V odă este cunoscut ca fiind un pasionat de vânătoare, iar Ioan Corvin își leagă numele și stema nobiliară a familiei de un corb vânat. Toți voievozii și boierii români, fără excepție, aveau privilegiul de a
participa la partide de vânătoare. Vânătoarea ca simbol al statutului social și-a pierdut treptat rolul său primar – acela de asigurare a hranei – și s-a transformat într-o activitate recreativă, tratată fie ca hobby, fie ca sport. Însăși întemeierea Moldovei este pusă pe seama unei partide de vânătoare de
bour (zimbru) Vânătoarea ca simbol al statutului social și ca hobby
În Evul Mediu, lorzii feudali de pe continentul european au limitat vânătoarea. Astfel, doar cei care făceau
parte din clasele conducătoare aveau privilegiul de a vâna. Distracția lor consta în vânătoarea de cerbi cu ogari
și cai, iar urmărirea păsărilor se făcea cu șoimi antrenați. În acest fel, vânătoarea și-a schimbat rolul: a devenit
o activitate de afișare a statutului social și, implicit, a privilegiilor care derivă din acesta: bogăție, putere, faimă.
În timp ce accesul la armele și domeniile de vânătoare era decis în funcție de statut, priceperea, curajul și bărbăția se stabileau după valoarea trofeului.
CURIOZITĂȚI
Fig 51. Dragoș V odă la vânătoare de zimbru
33 32 Etica și vânătoarea. Vânători celebri
În ultimul secol, vânătoarea a creat dispute majore
de ordin moral și din acest punct de vedere, a creat și
personaje celebre. Disputele morale, altele decât cele referitoare direct la uciderea animalelor, țin de faptul
că mulți vânători, prin statutul lor social important
(președinți, oameni de afaceri etc), au servit ca modele pentru populație, promovând vânătoarea.
În Europa, familia regală britanică a fost criticată
pentru vânătoarea de vulpi și păsări cu câini, o practică deosebit de crudă care a suscitat oprobriul opiniei
publice și, în consecință, a fost abolită. Cel mai
cunoscut vânător român rămâne dictatorul Nicolae Ceaușescu. Protecția animalelor sălbatice
Puțini au fost cei care, având puterea necesară, s-au opus vânătorii.
Totuși, încă din secolul XIII, apar sporadic primele constrângeri. Împăratul mongolilor Kublai Khan le-a interzis supușilor să vâneze în timpul perioadelor de împerechere, creând astfel o lege păstrată până în zilele noastre. În 1500, Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor. 300 de ani mai târziu, englezii aveau să treacă prin parlament legi speciale, însă pentru protecția animalelor de fermă. Cea mai importantă lege pentru protecția animalelor sălbatice este Convenția de la Berna din 1979. Ea a fost votată de peste 50 de state din Euroasia și Africa, dar și de România, în 1993, care a ratificat-o prin Legea 13/1993. Ea conține o listă cu animale protejate, strict protejate și cu metodele interzise de recoltare și vânătoare. Zimbrul (Bison Bonasus)
În Europa de Vest, zimbrii au dispărut
încă din secolul al XI-lea. În Europa de
Est, zimbrii erau proprietatea regilor
poloni, lituanieni și ai țarilor ruși. Ultimul zimbru european din sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume, în Caucaz în 1927. În Moldova, ultimul zimbru a fost ucis în 1762, iar în Transilvania în 1790. În anul 2000, specia număra 3.600 de exemplare, toate fiind descendente din doar 12 exemplare. Acum zimbrul mai trăiește doar în rezervații, iar asociațiile de protecție a mediului fac eforturi pentru naturalizarea lui în libertate.
Fig 52. Kublai Khan
Fig 53. Nicolae Ceaușescu la vânătoare Braconajul
Braconajul este o vânătoare ilegală și constă în prinderea și omorârea animalelor fără știrea autorităților
competente și cu încălcarea conștientă a legilor de protecție a animalelor . Realizat de cele mai multe ori cu
arme și capcane improvizate, braconajul este mult mai brutal, imoral și lipsit de etică, întrucât animalul este
chinuit uneori zile întregi până să fie omorât. În timp ce vânătoarea, din punct de vedere istoric, devenise
apanajul celor bogați și influenți, braconajul a ajuns să fie practicat inițial pentru hrană și supraviețuire de către
oamenii săraci. Chiar și după apariția legilor care interzic și pedepsesc braconajul, acest obicei s-a practicat Vânătoarea în România
Din cauza industrializării târzii și a contextului istoric și politic, România a rămas una din puținele țări
europene care se poate mândri că mai deține o bogăție de neprețuit: o faună aproape completă. 40% din populația de urși bruni a Europei și cea mai mare populație de lupi din Europa, circa 3.000 de exemplare, se
află în România.
După Revoluția din 1989, vânătoarea în România a devenit un apanaj al vânătorilor străini, mai ales în ceea ce privește trofeele de urs, râs sau capră neagră. Din cauza riscului de extincție, cocoșul de munte, bufnița și
toate animalele din Rezervația Biosferei Delta Dunării sunt protejate de lege împotriva vânătorii. Vânătoarea și managementul faunei
În epoca modernă, vânătoarea a devenit controversată mai ales de
către reprezentanții protecției animalelor și a îmbunătățirii atitudinii societății față de animale, pe fondul necesității tot mai mici de a vâna
pentru hrană și apărare. În schimb, specializarea vânătorii ca sport a
condus la apariția de noi roluri: cel de management al faunei, respectiv vânătoarea de selecție, eliminarea dăunătorilor și de aport la economie
și de asemenea, vânătoarea pentru trofee.
În timp ce iubitorii de animale socotesc această practică o distracție barbară, periculoasă și lipsită de sens, pasionații acestui sport
consideră că restabilesc echilibrul faunei prin eliminarea surplusului de
dăunători, protejarea stânelor, a livezilor etc.
Fig 54. Trofeu de urs vânat de
Nicolae Ceaușescu în 1981
Fig 55. ANIMALE SCUTITE DE LA VÂNATOARE ÎN ROMÂNIA: 1. râsul carpatin (cu derogare);
2. nurca europeană; 3. cocoșul de munte; 4. bufnița; 5. pisica sălbatică (cu derogare); 6. hermina (cu derogare). 1 2 3
45
6
35 34
Fig 56. Capcane de vânătoareCușcă
folosită
pentru a
captura
animale de
talie mareCapcană cu
pedală
Capcană cu
laț și element
vegetal elasticCapcană cu
pedală și
arcuri
Cabluri metalice
pentru capturarea
mistrețilortacit în zonele rurale. Lipsiți de arme sofisticate, localnicii folosesc, în general, capcane fabricate artizanal.
După 1989, din cauza valorii comerciale ridicate a cărnii și trofeelor , braconajul a început să fie praticat pe
scară largă. Braconierii moderni folosesc mașini de teren puternice, arme cu lunetă și capcane sofisticate. Ei nu țin cont de sezoanele de vânătoare sau de practicile legale. Pentru prinderea peștilor , braconierii folosesc plase
cu ochiuri mici, undițe cu mai multe cârlige, curent electric sau dinamită. Uneori, cerbii sunt „hipnotizați” cu
proiectoarele sau farurile mașinilor de teren, putând fi împușcați „pe îndelete”.
Fără să țină cont de faptul că reprezintă emblema Africii, braconierii l-au ucis pe elefantul Sato, cel care
purta această distincție datorită lungimii impresionante a colților . Sato a fost omorât cu o săgeată otrăvită,
cadavrul său mutilat fiind găsit într-un parc național din Kenya. Elefantul avea aproape 45 de ani, iar colții săi, care aproape că atingeau pământul, erau socotiți ca fiind cei mai lungi din Africa. Braconajul în lume
Vânarea ilegală a elefanților pentru fildeș
Elefantul, uriașul planetei și cel mai impunător mamifer terestru, este măcelărit în fiecare an pentru fildeșii
săi, care se vând pe piața neagră cu milioane de dolari. Pentru a putea face față cererii extrem de mari de
fildeș, peste 38.000 de elefanți africani sunt măcelăriți anual pentru a li se extrage dinții. Se estimează că un colț de elefant poate ajunge să fie cumpărat și cu 10.000 de dolari. Dinții elefanților sunt folosiți pentru fabricarea diferitelor obiecte și accesorii de lux. China și Japonia sunt cele mai mari consumatoare de fildeș din lume. Oamenii bogați se mândresc cu piane ale căror clape sunt confecționate din fildeș, la fel ca și bilele de biliard din reședințele lor. De la adoptarea Convenției Internaționale împotriva Traficului de Fildeș, braconarea elefanților a luat proporții uriașe. Spintecați pe viu, otrăviți cu cianură, uciși cu gloanțe sau atacați din aer, elefanții sunt răpuși în câteva minute. Apoi, colții le sunt smulși ori tăiați cu drujbele.
Fig 57. Elefantul Sato
Comentați poezia „Moartea caprioarei” de Nicolae Labiș și filmul de desene animate Bamby.Ce diferență este între cele două stiluri de vânătoare?
TEMĂ DE
DISCUȚIE
37 36Pescuitul
Vânătoarea de delfini
Delfinii au și ei aceeași soartă, însă tradițiile legate de vânătoarea lor sunt mult mai controversate. În
Japonia, Danemarca și Insulele Feroe, ritualurile presupun uneori tehnici de masacrare prin care animalul este
lăsat să se chinuie ore în șir. Aceste ritualuri păstrate din preistorie au rol de inițiere: masacrând delfinii, tinerii locuitori ai insulei arată că au devenit adulți. Când întâlnesc un grup de delfini, pescarii introduc în apă o bară
de metal pe care o lovesc cu un ciocan. Din cauza zgomotului, delfinii încearcă să fugă, ei fiind conduși către
un golf blocat cu plase de pescuit. Mamiferele rămân acolo peste noapte pentru a se calma, iar dimineața, pescarii se întorc și le triază: exemplarele reușite sunt vândute, iar restul sunt ucise cu harpoane și cuțite,
animalele sângerând până la moarte. Imaginea apelor înroșite este puternic dezaprobată de societatea modernă.
Vreme de șase luni, atât cât durează un sezon de vânătoare, pescarii ucid circa 2.000 de delfini, carnea fiind vândută ulterior la supermarket-urile locale, contra sumei de 500 de dolari delfinul. Un delfin în viață costă zeci
de mii de dolari, aceștia ajungând în acvariile din diverse țări.
Cunoscuta actriță Brigitte Bardot, o voce puternică în domeniul protecției animalelor , luptă de ani de zile
pentru a pune capăt unei alte practici barbare. În fiecare an, mii de foci sunt omorâte cu bâtele pentru blana
lor, din care sunt confecționate haine, vândute apoi celor cărora nu le pasă de viețile sacrificate pentru un lux
efemer. Și asta se întâmplă în multe țări civilizate din lume. Vânătoarea de balene (Whaling)
Încă din Epoca de piatră, eschimoșii și indienii nord americani vânau balene și delfini. O făceau strict
pentru mâncare, iar numărul lor era foarte mic. Apoi trecerea timpului și descoperirile făcute le-a mai simplificat oamenilor munca. Au ajuns la stadiul în care ajutați de bărci și caiace, ei aruncau harpoane asupra
balenelor. Dacă le ieșea în cale o balenă mai mare, vânătorii aruncau o frânghie de care erau legate mai multe
bucăți de lemn sau burdufuri de piele umplute cu aer. Balena se încurca în sfoară, putând fi vânată mai ușor. În cazul speciilor mai mici, vânătorii le mânau spre țărm cu zgomote și țipete. Măcelul asupra balenelor a fost declanșat în secolele XIX și XX, având ca scop goana după uleiul de balenă, folosit în trecut la iluminat sau
ca ingredient pentru fabricarea săpunului sau margarinei. Nici după apariția lămpilor cu petrol, iluminatului
cu gaz și mai apoi a curentului electric, balenele nu au scăpat de vânătoare. Sunt vânate pentru carne,
care este sterilizată și conservată pentru consum. Din oase și grăsime se fabrică uleiuri, folosite ulterior în industria alimentară și cosmetică. De asemenea, oasele și cartilagiile mai sunt folosite ca îngrășăminte sau ca
hrană pentru animalele de companie. Laptele de balenă este considerat un produs de lux.
Fig 58. Deși tehnicile de vânătoare la balene au evoluat în timp, acestea nu și-au schimbat scopul
Fig 59. Delfini masacrați Braconajul piscicol
Un episod de braconaj poate arăta astfel: sub
adăpostul întunericului, braconierii atrag peștii în fanta de lumină. Cu ajutorul unor ancore pe care le trag pe fundul albiei, agață peștii care stau iarna inactivi în mâl. Ancorele reușesc să agațe doar peștii mai mari, iar cei mici sunt răniți de vârfurile “uneltelor”. După maxim două zile, aceștia sunt găsiți în aval morți, aproape intrați în putrefacție. O altă metodă este aceea în care peștii sunt înțepați cu furcile și ademeniți, la fel ca în cazul anterior, cu lanternele.
Animale vânate până la extincție
În Africa, până în 1883 trăia Quagga, un
animal erbivor, jumătate cal – jumătate zebră.
A fost vânat pentru carne și piele în mod
necontrolat, până la dispariție. Tigrul Tasmanian, dispărut din 1936, a fost cel mai mare carnivor marsupial al vremurilor moderne. Este cunoscut și sub numele de Lupul tasmanian și poreclit Tassie sau Tazzie. Vaca de mare a fost descoperită în apele Mării Bering. Aceasta avea 7,9 metri lungime și cântărea până la 3 tone, arăta ca o focă imensă, dar avea două membre puternice în față și o coadă ca de balenă. Tigrul persan, dispărut în 1970, a fost al treilea cel mai mare dintre toate speciile de tigrii. Avea picioare puternice, corp solid, labe cu gheare neobișnuit de lungi și urechi foarte mici. Pinguinul nordic gigant: dispărut în 1844, era cel mai mare dintre speciile de pinguini. Avea în jur de 75 de centimetri înălțime și cântărea în jur de 5 kg.
Fig 61. Tigrul tasmanian
Fig 60. Braconaj piscicol
Fig 62. Diavolul tasmanianMoartea căprioarei
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit și a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte și gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.
……………………………………………………………
Ea s-arătă săltând și se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,Și nările-i subțiri înfiorară apaCu cercuri lunecoase de aramă.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam că va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireș.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puștii tatii să dea greș!
Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Își ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apăFugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Și viața căprioarei spre zările târziiZburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure și pustii.
Împleticit m-am dus și i-am închisOchii umbroși, trist străjuiți de coarne,
Și-am tresărit tăcut și alb când tata
Mi-a șuierat cu bucurie: – Avem carne!…………………………………………………………….
Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, și-aș
vrea…Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Și codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândește tata? Mănânc și plâng.
Mănânc!
Nicolae Labiș
39 38 Circul în Evul Mediu
După căderea Imperiului Roman, spectacolele
de circ au continuat să strângă mii de spectatori.
Artiștii de circ și-au dus faima mai departe în orașele din Europa organizând spectacole în
bâlciuri. În Saxonia Evului Mediu, circarii nomazi
erau singura sursă de informații. Ei aduceau vești despre ce se întâmpla în lume. Nomazii au
introdus pentru prima dată expozițiile de animale în
spectacolele lor. Aceste expoziții poartă denumirea de „menajerii”.
O altă categorie de artiști apăruți în circurile
Evului Mediu a fost cea a funambulilor – ei mergeau și dansau pe frânghie. O funie era legată între doi stâlpi, iar caii lor, la fel ca și stăpânii, puteau merge pe două frânghii paralele, aflate la o distanță mare de sol.
După o dezvoltare continuă, în secolul al XVI-lea, spectacolele de circ au cunoscut un declin. Din cauza
modului de trai „sălbatic” și a vieții nomade, circarii au fost mar ginalizați. Spectacolele desfășurate în piețe sau
bâlciuri au fost treptat înlocuite cu cele în locuri special amenajate pentru ei. Epoca antică
Date care atestă existența circurilor se regăsesc
încă din perioada Romei Antice. Circul roman nu era
rotund, ci avea o formă rectangulară.
Clădiri construite special, în formă de amfiteatru, găzduiau expoziții ecvestre, curse cu care de război,
sau lupte între gladiatori și animale. Deosebit de
crude, aceste distracții au atins apogeul în perioada împăratului Nero. Rolul lor era de „entertainment”,
împăratul încercând în acest fel să câștige simpatia
poporului – de aici și expresia „pâine și circ”. Pe lângă numere de comedie și acrobație,
spectacolele de circ din vremea împăratului Marc
Aureliu cuprindeau numere cu maimuțe muzicante, care interpretau diverse melodii la instrumente
muzicale. Câțiva elefanți le țineau isonul, dansând
în ritmul muzicii. Nu lipseau nici urșii, care se întreceau în gale de box.
Cel mai mare circ din Roma era Circus Maximus
și putea găzdui până la 250.000 de persoane. Circul reprezintă o metodă de divertisment practicată din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre,
sub diferite forme. El este format dintr-un ansamblu de interpreți: clovni, acrobați, muzicieni, jongleri,
cascadori, dresori și animale dresate. Spectacolele se desfășoară în arene, fiind presărate cu muzică și zgomote. Deși reunește numeroase forme de exprimare artistică, circul a devenit renumit prin numerele de
dresaj de animale și de acrobație.
DICȚIONARLECȚIA XI
Circul
Fig 63. Circ cu gladiatori din perioada Romei antice
Circ – Numele de circ provine de la cuvântul latin “circus” sau “kirkos” în elenă și
înseamnă cerc sau inel. Menajerie – loc special amenajat în care sunt ținute animale vii, mai ales sălbatice,
pentru a fi expuse publicului. Efectele dresajului asupra animalelor
Animalele sălbatice nu au fost create de natură pentru a deveni vedete
de circ. Dacă în mediul lor natural parcurg zilnic zeci de kilometri, în captivitate ele au la dispozitie un spațiu de câțiva metri pătrați. Desprinderea animalului de mediul natural este traumatizantă, iar legarea în lanțuri și pedepsirea au efecte psihice negative. Ele provoacă teamă și pot duce la apariția depresiei și a episoadelor de agresivitate, fugă sau automutilare. Vindecarea lor durează mulți ani, timp în care animalele prezintă comportamente stereotipe. Conformația fizică (scheletul, musculatura) nu este optimizată pentru desfășurarea giumbușlucurilor: mers pe bicicletă, pe sfoară, practicarea hocheiului. În ultimul secol, spectacolele au fost duse la extrem: urși care merg pe motocicletă sau care joacă hochei.
În mod frecvent, animalele ajung să se îmbolnăvească atât fizic
cât și psihic. Cele mai comune afecțiuni fizice întâlnite sunt cele ale
încheieturilor, articulațiilor membrelor și ale coloanei vertebrale. Cum se dresează animalele
Capturate de pui, animalele sunt supuse unor antrenamente lungi și chinuitoare pentru a deveni vedete de
circ. În timpul dresajului, ele primesc pedepse și încurajări pentru a învăța „numărul”. Dresorul se înarmează cu
răbdare și de multe ori își pune viața în pericol. Atunci când reușesc să realizeze comportamentul dorit (să sară,
să stea în poziție bipedă etc.), animalul este recompensat cu dulciuri sau alte „bunătățuri”. Răsplata este vizibilă
mai ales în timpul spectacolelor, astfel că publicul are percepția că animalele „se distrează”. Învățarea noilor
trucuri nu se desfășoară niciodată în prezența publicului. Deși nerecunoscute în mod oficial, metodele de dresaj
pot fi restrictive și uneori violente: lipsirea de libertate, înfometarea, bătaia cu biciul, încătușarea, împungerea
sau înțeparea, aplicarea de șocuri electrice. De cele mai multe ori frica este cea care determină animalul să
execute exercițiile impuse de dresor. Circul in Epoca Modernă
Circul modern apare la Londra, in 1768. Având drept
model circul roman, ofițerul de cavalerie Philip Astley pune în scenă o demonstație de cascadorie ecvestră și câștigă admirația publicului. În Anglia se construiesc clădiri care puteau fi folosite pentru reprezentații de circ: numere de acrobație sau spectacole cu animale mari. În România, primul circ stabil a fost întemeiat în anul 1874 la București, de către Theodor Sidoli. Cel mai celebru artist român a fost San Marino, poreclit “Ursul secolului XIX”. Era atât de puternic încât ridica în mâini opt ponei.
Fig 64. Amfiteatrul lui Astley din Londra
Fig 65. Lecție de dresaj pentru un pui de
elefant
Fig 66. Maimuță dresată cu biciul pentru a merge pe bicicletă
Fig 67. Urs la circ – dresaj pe sfoară
41 40 Accidentele de circ
În secolul XXI, circurile care folosesc animale și-au
atras o proastă reputație din cauza măsurilor slabe de siguranță din timpul spectacolelor. În ultimii 15 ani, peste
35 de accidente s-au produs în circuri în întreaga lume.
123 de lei chinuiți au atacat dresorii și ulterior au evadat
în public, în timpul spectacolelor și antrenamentelor.
Din punct de vedere statistic, în medie, trei elefanți mor
prematur în circuri în fiecare an. Cazurile elefanților „scăpați” din arenă, ajunși furioși în stradă, au fost puternic mediatizate. În toate cazurile, animalele au încercat să scape
de stresul și tratamentele rele la care erau supuse.
Protecția animalelor și viitorul circului
În secolul XXI, asociațiile de protecție a animalelor au început să lupte împotriva folosirii animalelor
sălbatice în spectacole de circ. În 2011, Bolivia a fost prima țară din lume care a ridicat această măsură inclusiv asupra animalelor domestice. Aceeași măsură a fost preluată de Grecia, în 2012. În scurt timp, cel puțin 14 țări europene, dintre care Belgia, Germania, Austria și țările nordice, au adoptat interzicerea spectacolelor de circ cu animale. În România, eliminarea animalelor din circuri a fost pusă în discuție în Parlament, în 2015. Singura speranță a animalelor este ca circul să nu mai aibă spectatori. Refuzând să participați la acest spectacol, în care animalele au fost tratate cu cruzime, circul, așa cum a fost el inventat acum 2.000 de ani, nu-și va mai găsi locul în societatea noastră modernă. Viitorul circului va sta sub semnul spectacolelor fără animale – animal-free entertainment. Acrobații, clovnii, și iluzioniștii vor continua să uimească publicul cu magia, curajul, muzica și sclipiciul spectacolelor , fară
dramele care se ascund în spatele circului cu animale. Cel mai renumit circ fără animale din lume este „Circul soarelui”, care a luat naștere în Canada.
DICȚIONAR
TEMĂ DE CASĂ
Fig 70. În 2014, 3 elefanți scăpați de la circul St.
Louis (SUA) au provocat distrugeri
Comportament STEREOTÍP – comportament anormal compus din mișcări repetitive realizate
în continuu după același tipar. Ex: mersul 'în cerc', 'opt' sau 'linie' observat și la animalele de la zoo
(fig.69)
Anxietate – stare patologică de teamă, de neliniște, îngrijorare
Depresie – stare sufletească de tristețe, asociată cu neliniște, descurajare
Fig 69. Comportament stereotip prezent la un urs salvat de la
circ
Fig 68. Cuști pentru urși într-un vagon de
circ
Inițiați un joc de rol în care doi elevi să joace, imaginar, două roluri: un animal închis în
cușcă la circ și unul liber. Cel liber poate face tot ceea ce dorește, în schimb cel închis este pus să execute diverse lucruri. Alegeți un altul care să joace rolul dresorului. Explicați la finalul experimentului comportamentele observate asupra celor doi. Parcurile safari sunt grădini zoo în care vizitatorii circulă cu mașina și observă viața sălbatică în mediul său natural. Aceste parcuri alocă animalelor mai mult spațiu și libertate față de grădinile zoo convenționale. În Epoca modernă, grădinile zoo s-au transformat din exponenți ai puterii regale în metode de divertisment pentru
societate. În urmă cu mai bine de 3.500 de ani, faraonii
egipteni aveau colecții private de hipopotami, elefanți, babuini și feline mari. În Asia antică, împărăteasa chineză Tanki construise o casă a cerbilor, iar una din primele zoo asiatice a fost „Grădina Inteligenței” (Ling-Yu). Regele Solomon și Regina Semiramis erau și ei proprietari de animale sălbatice. Obiceiul utilizării animalelor sălbatice pentru epatarea puterii regale a continuat în Evul Mediu la Curtea regilor Angliei. Turnul Londrei găzduia în secolul XIII lei și leoparzi, astfel că a rămas în istorie drept „Turnul Leilor”. Deschis publicului încă din secolul XVII, micul zoo din turn putea fi vizitat în schimbul plății „în natură”: leii erau hrăniți cu pisici și câini primiți de la vizitatori. În 1752 a fost creată Tiergarten (Grădina cu animale) la Schonbrunn. Ea este cea mai veche grădină zoo din lume încă în funcțiune. O altă grădină celebră a fost a regelui Louis XIV , înființată la Palatul Versailles. Manifestare a puterii regale, dorința de a deține si domina animale sălbatice, a dus la crearea grădinilor
zoologice destinate publicului larg. Leii sau tigrii – simboluri regale – reprezentau cadouri de preț, iar parcurile
zoologice moderne nu ar fi existat dacă în antichitate, regii și împărații orientali și asiatici nu și-ar fi dorit propria colecție de animale. Primele colecții regale au fost deschise publicului în Europa medievală. Din secolul
XIX, grădinile zoo și-au impus rolul de cercetare și educație și au îmbunătățit condițiile oferite animalelor . În
zilele noastre, cele mai importante parcuri obțin victorii importante în conservarea speciilor , precum înmulțirea
ursului panda. În această lecție vom învăța cum să evaluăm o grădină zoologică după gradul de bunăstare al animalelor!
LECȚIA XII
Grădinile zoologice
Fig 71. Expoziție de lei în Turnul Londrei (sec XVII)
Fig 72. Grădina Zoologică din Schönbrunn (Austria)
Fig 73. Parc safari Africa
43 42 Aspecte morale
Înmulțirea necontrolată, trocul și eutanasia
Tratamentele inumane, lipsa hranei și a apei, lipsa de intimitate și, mai ales limitarea spațiului de mișcare,
sunt în multe grădini zoologice o dovadă a nerespectării normelor elementare de bunăstare a animalelor .
Grădinile zoologice au obligația să achiziționeze doar animale crescute în captivitate, care provin din alte grădini zoologice, evitând capturarea animalelor sălbatice din natură. Opinia publică dezaprobă înmulțirea
necontrolată a animalelor, care duce la suprapopularea țarcurilor și favorizează trocul. Deși unele grădini au În timpul vizitei la zoo, ați observat animale care se învârt
în cuști? Din cauza neputinței de a-și manifesta comportamente naturale (căutarea hranei, fugă, împerechere), animalele dezvoltă comportamente stereotipe, repetitive, anormale. În libertate, animalele sunt ocupate să-și caute hrana și să perpetueze specia. Odată închise după gratii, singura lor ocupație rămâne să aștepte ca o dată pe zi, îngrijitorul să le aducă de mâncare. Singure în cușcă, animalele ajung să se automutileze și preferă moartea în locul unei vieți în captivitate.
Fig 74. Harta și intrarea unei gradini zoo moderne, reabilitate
Bunăstarea animalelor în zoo
Majoritatea grădinilor zoo sunt construite în mijlocul așezărilor urbane. Arhitectura clasică, veche de peste
100 de ani, presupunea cuști înguste, adăposturi de beton și condiții improprii de bunăstare a speciilor găzduite.
Unele parcuri desfășurau spectacole cu animale, iar publicul avea posibilitatea de a le hrăni și de a le atinge.
Uniunea Europeană a introdus în 1999 primele reglementări legate de spațiul minim și condițiile obligatorii
pe care trebuie să le pună la dispoziție un zoo, pentru fiecare specie în parte. Din cauza nerespectării condițiilor
impuse și a condițiilor inumane, din 2007 aproape jumătate din grădinile zoo din România au fost închise.
Cele care au atras fonduri pentru modernizare au amenajat țarcuri mari, dotate cu piscine, au înființat săli de
curs, mini-ferme unde copiii pot vedea viața de zi cu zi a unui animal domestic.
Fig 75 (dreapta). Comportament stereotip: tigru care merge în cerc
în celula sa Cea mai vizitată grădină zoologică din lume este
cea din Berlin, deschisă în 1844. În timpul celui de-al doilea război mondial au murit în bombardamentul Berlinului în jur de 3.000 de animale. Grădina este renumită pentru celebrul ursuleț alb Knut, care a fost respins de mama sa și crescut de un îngrijitor. La 3 ani de la moartea îngrijitorului, ursulețul s-a stins de dorul celui care l-a crescut. Cea mai controversată zoo este Lujan Zoo, din Argentina. Aici poți să te fotografiezi călare pe spatele unui leu! Animalele sunt bine hrănite înainte ca vizitatorii să intre în cușcă! Prima grădină zoologică din România a fost deschisă la Sibiu, în anul 1929, la inițiativa inginerului Szekely, căruia i-a venit ideea după ce a găsit niște vulpi, în timp ce lucra la repararea barajului de la Sadu.Conservarea și adăposturile de urgență
Parcurile zoo care desfășoară programe de înmulțire
a animalelor care sunt pe cale de dispariție precum rinoceul indian, gorila, ursul panda au un rol important în conservarea speciilor aflate în pericol. La Londra s-a înființat prima gradină zoo axată pe cercetare. Un alt rol comunitar este adăpostul în regim de urgență oferit animalelor sălbatice rănite sau pierdute.DICȚIONARapelat la tehnici de sterilizare, majoritatea
eutanasiază animalele și le oferă pe post de
hrană altor animale. Deși trocul, vânzarea
sau scoaterea animalelor la licitație sunt considerate o practică imorală, cu toate
acestea, sunt acceptate și practicate la scară
largă, atât în țara noastră cât și în străinătate. Excepție fac unele țări din Europa cu un grad
foarte ridicat de civilizație.
Fig 76. Girafă de doi ani sacrificată la o
gradină zoologică
Fig 77. Pui de Panda gigant născut la zoo San
Diego
Troc – Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului
Conservare – totalitatea măsurilor luate pentru salvarea unor specii de animale și plante aflate pe cale de dispariție. Conservarea include înmulțirea controlată în captivitate. Zoo este prescurtarea de la parc sau grădină zoologică, loc în care trăiesc animale sălbatice și domestice, acestea putând fi văzute de public. Termenul de grădină zoologică se referă la zoologie, știința care se ocupă cu studiul animalelor. Cuvântul provine din grecesul “zoon”, care înseamnă animal și “logos”, care înseamnă studiu. Abrevierea “zoo” a fost folosită pentru prima dată de Grădina Zoologică din Londra.
Fig 78. Ursulețul Knut
45 44 Imaginează-ți o grădină zoologică virtuală, în care să te plimbi văzând animale de
pe toate continentele, ascultând vântul și oceanele vuind, foșnetul frunzelor , până la
mirosul ierbii proaspete, fără suferința nici unui animal! Ți-ar plăcea? TEMĂ DE CASĂ- cea mai mare gorilă din toate timpurile a fost un mascul, care a decedat la vârsta de 18 ani la
Grădina Zoologică din San Diego, în 1944. N”gagi cântărea 310 kg, cercetătorii bănuind că devenise obez din cauza abundenței de mâncare, fapt ce a dus la decesul acestuia, la o vârstă relativ tânără;- în 10 minute o cămilă poate să dea gata porția de apă de 125 de litri. Ea rezistă fără apă 14 zile, însă pierde 30% din greutate în acest interval de timp; – cel mai înalt animal este girafa. Cu gâtul ei lung, ea măsoară mai mult de 5 m înălțime;- în fiecare zi, un elefant trebuie să mănânce mai mult de 200 de kg de hrană și să bea 200 l de apă. Datorită progresului tehnic, în prezent, animalele sălbatice pot fi văzute pe posturile televiziunilor specializate în astfel de reportaje (Discovery, Animal Planet, National Geografic). Rolul grădinilor zoologice de-a face cunoscute specii care nu se găsesc pe toate continentele a scăzut simțitor . Totodată,
trebuie să ținem cont de faptul că un animal în captivitate nu are același comportament ca în natură și că vizita la o grădină zoologică nu poate juca un rol educativ, ci doar unul distractiv. Dar care este prețul: suferința unui animal separat de semenii săi, închis după gratii, care nu trăiește în mediul lui natural!
Cum să evaluezi o grădină zoologică
Pentru a te asigura că grădina zoo pe care o vizitezi respectă normele minime de bunăstare a animalelor ,
urmează indicațiile următoare:
Intri într-un zoo.
1. Există plăcuțe de avertizare „Nu hrăniți animalele!”? Dar reguli de comportament (păstrați liniștea, nu deranjați animalele)?
Uită-te în jur:
2. Sunt mai multe țarcuri sau există mai multe cuști?
3. Privește atent în țarcuri: solul e „pavat” cu beton?
4. Încearcă să identifici o sursă de apă. Există piscine? 5. Dacă sunt pline, apa este curată?
6. Există copaci în țarcuri?
7. Animalele au unde să se ascundă la umbră? Te-ai plimbat printre țarcuri și cuști.
8. Animalele sunt bine hrănite?
9. Animalele se învârt în cerc, rod barele, merg înainte-înapoi pe o singură cărare? 10. Există angajați care asistă publicul?
Și, în sfarșit, gândește-te: „oare e fericit acel urs închis după gratii sau ar prefera să alerge prin
pădure, să caute un fagure de miere în loc să aștepte să i se arunce ceva de mâncare?”
CURIOZITĂȚI
Fig 79. Unele
grădini zoo
încurajează hrănirea
animalelor
Fig 80. Bazin cu apă murdară Fig 81. Țarc pavat cu betonFig 82. Țarc cu copaci și pământ
neacoperitLECȚIA XIII
Migrația, un fenomen uimitor
În fiecare toamnă, 600 de milioane de păsări părăsesc Europa
pentru a petrece iarna la soare. Pleacă din Scandinavia, din Rusia, din România, unele se opresc în Franța, pe malurile Mediteranei, altele în Spania, iar primăvara se întorc, toate, în țara lor pentru perioada de reproducere. Acest fenomen este cunoscut sub numele de migrație și a permis unor specii de păsări să dezvolte aptitudini speciale, capacități de orientare și rezistență surprinzătoare.
Cum găsesc animalele drumul? Parcurg mii de kilometri, navighează pe mai toată întinderea Pământului, străbat mări și țări și nu se rătăcesc. Știu întotdeauna să se întoarcă acolo de unde au plecat. Și totuși cum? Ce simțuri uimitoare le fac să se orienteze? Mirosul? Stelele nopții? Soarele? Curenții? Fenomenul migrației încă așteaptă explicații. Studiul științific al migrației a început în urmă cu 200 de ani, cu tehnicile clasice gen plăcuțe, marcarea cu inele, procedee care permiteau aflarea destinației, precum și Migrația este considerată a fi una din marile enigme ale lumii. Pentru multe specii de animale, migrația face parte din viața lor: colindă lumea, Pământul, în căutare de hrană. Așa au apărut și primele teorii cu privire la acest fenomen. Aristotel era de părere că unele păsări s-ar adăposti în timpul iernii în scorburi, în timp ce altele ar pleca în țările calde. Arhiepiscopul Olaus Magnus din
Upsala spunea la vremea lui că rândunelele s-ar aduna în grupuri mari în zonele în care există stufăriș, iar apoi s-ar cufunda în apă, unde ar rămâne până la venirea primăverii. În anii 1770, naturalistul francez Buf fon infirma
teoria hibernării cu argumente, susținând-o pe cea a migrației. Una din teoriile care stă la baza migrației din toamnă și a celei din primăvară ar fi aceea că, acest fenomen este declanșat de efectele biologice ale duratei zilei asupra vietăților , manifestându-se prin agitație până la
momentul plecării.
estimarea distanțelor. O dată cu avansarea tehnologiei, au fost puse în funcțiune emițătoare radio care indică traseul, viteza sau timpul pe care îl folosesc pentru odihnă. De asemenea, sistemele extrem de performante din zilele noastre permit urmărirea păsărilor cu ajutorul sateliților .
Un experiment științific a demonstrat faptul că animalele adulte au un simț de orientare extraordinar ,
funcționând ca după o reală busolă. Cel care a pus la cale exercițiul a fost un ornitolog german. În timpul migrației de primăvară, mai mulți sturzi închiși într-o colivie s-au îndreptat către direcția bună pentru migrare, respectiv înspre sud-vest, orientându-se cu ajutorul luminii solare. Se știe însă că păsările se orientează și după stele pentru că multe din ele călătoresc noaptea. S-a procedat la fel ca în experimentul anterior, doar că păsările supuse exercițiului au fost lăsate să vadă cerul nopții. Rezultatul a fost de-a dreptul uimitor! Cât timp păsările au putut să vadă stelele, s-au îndreptat către direcția bună. Au
întâmpinat însă probleme cât cerul nu s-a putut vedea din cauza norilor , lipsind vederea stelelor călăuzitoare.
Aceiași cercetători au pus la cale un alt experiment, prin simularea anotimpurilor . Păsările au fost puse într-un
planetariu, unde savanții au simulat perioada dorită a anului prin schimbarea poziției aștrilor . Prin inducerea
anotimpului primăvara, păsările au ales să se orienteze către nord-est, iar la „venirea” toamnei, păsările au plecat spre sud-vest. Alături de principalele lor sisteme de navigație, respectiv soarele și stelele, păsările migratoare se folosesc și de câmpul magnetic al Pământului, pe care îl simt cu ajutorul unui receptor , localizat chiar deasupra ciocului. Fig 83. Migrația crabilor roșii
47 46 Concluzia unor specialiști de la Universitatea Cornell este aceea că păsările nu trăiesc în aceeași lume
senzorială ca noi, ele aud, văd și imită o lume mult mai vastă decât a noastră. Acest fapt demonstrează cât de complexă este lumea animalelor și cât de departe suntem noi, oamenii, de a cunoaște și de a folosi capacitățile extraordinare cu care sunt dotate animalele. Ca să poată supraviețui pe parcursul migrației, păsările trebuie să fie sănătoase, să aibă pene noi și un strat de grăsime bine dezvoltat, care se acumulează pe tot corpul, sub piele. Efortul intens pe care îl depun în lunga lor călătorie necesită un consum ener getic
pe măsură. Atunci când ajung la destinație, multe păsări cântăresc jumătate din greutatea pe care au avut-o atunci când au plecat la drum. Există însă și păsări pentru care migrația reprezintă biletul cu un singur drum. Cel pentru dus. Din cauza prădătorilor, furtunilor, deșertului și a epuizării, elemente pe care le întampină în migrația lor, multe dintre păsări pier pe drum. Dar, dintre toate pericolele, cel mai mare este tot omul, prin acțiunile lui devastatoare asupra planetei, distrugând zonele umede care servesc drept halte de oprire pentru păsările migratoare.
De ce migrează păsările?
Principalul și cel mai cunoscut motiv este lipsa hranei din perioada iernii. Cu frigul, s-ar descurca ele. Multe păsări migratoare ar putea suporta temperaturile scăzute, însă nu ar avea ce să mănânce. Iarna pamântul este înghețat și acoperit cu zăpadă, la fel bălțile și lacurile, iar insectele nu sunt de găsit. Așa că, toate păsările care
se bazează și depind de aceste surse de hrană sunt nevoite să plece în căutarea lor . Ținând cont de lungile lor
călătorii, ne întrebăm oare de ce nu rămân păsările și primăvara acolo unde și iernează. Răspunsul este legat tot de abundența de hrană. Primăvara are loc o explozie a naturii, care aduce cu ea hrana necesară păsărilor și puilor acestora. VITEZA
Păsările de talie mică nu depășesc 40km/oră însă, unele rândunele depășesc100 km/oră. Institutul
Ornitologic elvețian a înregistrat un specimen care poate zbura timp de 6 luni încontinuu.
Rațele și lebedele pot atinge o viteză de până la 150 km/oră. FORMAȚIA DE ZBOR
Rațele și cocorii formează mari triunghiuri vizibile pe cer ,
pentru că această tehnică le permite să economisească energie.
Migrația în grupuri mari le permite să se apere mai bine de prădători. Unele păsări zboară ziua, cum sunt rândunelele, dar cele mai multe dintre ele preferă noaptea. Păsările care bat din aripi în permanență zboară la o altitudine mică, în timp ce păsările care planează, cum ar fi rațele sălbatice sau păsările de pradă, știu să folosească curenții de aer ascendenți și zboară între 2.000 și 6.000 metri altitudine.
Fig 85. Cuib de barză pe timp de vară Fig 84. Barză pe un lac înghețat căutându-și hrana
Cum migrează berzele?
Berzele albe migrează
către sud, o parte din ele rămânând peste iarnă în sudul Spaniei, în timp ce altele zboară până în Africa Centrală. Drumul pe care îl parcurg măsoară aproximativ 12.000 de km. Ceea ce este
interesant de reținut în cazul
lor este faptul că berzele
zboară doar în timpul zilei, iar pentru a putea străbate distanțe lungi, trebuie să planeze la înălțimi mari, folosind curenții de aer cald, care poartă denumirea de termali. Intrate în acest aer cald, el este cel care împinge berzele în sus. Organizate în stoluri mari, care numără chiar și 12.000 de berze, ele pot găsi acești curenți de aer mult mai ușor.
Marea majoritate a păsărilor migratoare preferă Africa pentru iernat, însă există și specii care se adăpostesc iarna în bazinul Mării Mediterane, în sudul Asiei și chiar în zona mării noastre. Pe litoralul nostru și în zonele din împrejurimi putem vedea pe perioada iernii lebede, câteva specii de rațe, lișițe sau găinușe de baltă. România numără aproximativ 400 de specii de păsări, 350 din ele fiind migratoare. Dacă acestea din urmă se
îndreaptă către continentul african sau țările mai
calde din Europa, la noi ajung oaspeți din Siberia și zonele nordice ale Europei. Astfel că această categorie de păsări poate fi observată doar în perioada de iarnă. Pe lângă rolul de gazdă pe care îl îndeplinim în anotimpul rece, țara noastră este și țară de pasaj pentru păsările care se opresc din călătorie pentru a se odihni sau hrăni. Zona cea mai căutată este Delta Dunării, aici putând fi observate rațele sălbatice, prepelițele, ciocârliile sau graurii. Fig 86. Rață sălbatică din Delta
Dunării
Una dintre cele mai cunoscute păsari migratoare este rândunica. Se presupune că ea este cea care i-a făcut pe oameni să înțeleagă acest fenomen. Spre sfârșitul sec. al XVIII-lea s-a descoperit că rândunelele își petrec iarna în locuri ce se bucură de mai multă căldură și nu ascunse, așa cum se credea inițial. În călătoria sa, în fiecare an, rândunica străbate distanțe de până la 10.000 de km. Motivul pentru care ele părăsesc țara este căutarea hranei.
EUROPA
AFRICA
49 48
Dar rândunelele?
Îmbrăcate la 4 ace, „haina” lor semănând perfect cu un frac, la care se asortează și un papion, ele sunt cele care, o dată ajunse în țară, ne dau de veste că a venit primăvara sau că toamna se apropie, atunci când ne părăsesc. Începem să le vedem de la jumătatea lunii aprilie, după un drum lung de patru săptămâni și 10.000 de km parcurși. Pot străbate aceste distanțe lungi cu multă ușurință și asta datorită corpului aerodinamic și a greutății mici. Există însă și o
parte mai puțin plăcută a acestei călătorii. Nu toate rândunelele ajung la capătul drumului. Din cauza epuizării, multe cad în Marea Mediterană. Un vapor care traversează marea este o binecuvântare pentru ele pentru că îl folosesc pentru odihnă. Locul preferat pentru iernat este Africa de Sud.
Fig 87. Rândunică
Imaginea care dă de veste că ele se pregătesc de plecare este strângerea lor pe firele electrice, devenind extrem de agitate și neliniștite. Primii care pleacă sunt puii, iar cei care sosesc întâi sunt masculii. Către Africa,
drumul este mai lung cu două săptămâni. Ele călătoresc în timpul zilei, iar zborul lor este destul de jos. Noaptea se odihnesc pentru o nouă zi de zbor în stufărișurile care le apar în cale.Cuibul vorbește despre rândunea că este foarte
pricepută. Ea construiește un cuib în maxim 10
zile, iar ceea ce impresionează este faptul că
mereu se întoarce nu doar în același loc, ci și la
același cuib. Cum migrează peștii?
Despre pești se știe că se orientează cu ajutorul mirosului sau al gustului. Cu aceste simțuri, peștii reușesc să detecteze
proprietățile chimice ale apei și să recunoască regiunea din
care fac parte. Unul din peștii care reprezintă o adevărată minune
este anghila. În decursul vieții ei, aceasta străbate o
distanță de aproape 7.000 de km, între locul nașterii și cel al reproducerii. De ce înoată așa de mult? Care este
Uimitorul fluture monarh
Eroul migrației este însă fluturele monarh. De mărimea unei frunze, acesta străbate peste 1.500 de km în căutarea unui ținut cald. Vara,
fluturii monarh pot fi văzuți în SUA și Canada, iar o dată cu scăderea
temperaturilor, aceștia pornesc spre sud, cei mai mulți dintre ei iernând în Mexic. Au fost descoperiți pentru prima dată în 1975, în Munții Sierra
Madre. Copacii „îmbrăcați” în mii de fluturi este un tablou care taie
răsuflarea!Fig 89. Migrația antilopelor Gnu în Africa
motivul pentru care parcurge această distanță
considerabilă? Savanții sunt de părere că în
urmă cu milioane de ani, atunci când America
de Nord și Europa erau foarte aproape una de cealaltă, anghilele migrau pentru a se reproduce
într-un braț de mare, nu prea lat, care despărțea
cele două continente. Deși acum, Europa și America nu se mai află așa de aproape una față
de cealaltă, anghilele au rămas credincioase
modelului lor de reproducere, astfel că ele continuă să migreze, cu toate că distanțele au
crescut simțitor.Fig 88. Anghilă
Cea mai cunoscută migrație este cea a păsărilor, întâlnită
mai ales de noi, europenii, însă există și alte animale care migrează. În Africa, milioane de animale lasă în urmă câmpiile uscate, în căutarea unora verzi. Rozătoarele sau lăcustele migrează aproape zilnic. Dacă ne-am afla în apele unui ocean, am putea observa o întreagă faună de crustacee minuscule care se deplasează în fiecare noapte în căutarea unor alge microscopice, care pot fi găsite la suprafața apei. De asemenea, alte viețuitoare marine traversează oceanele, iar multe specii de pești înoată prin ape învolburate și cascade pentru a ajunge în matca râului unde s-au născut. Migrează liliecii, balenele, țestoasele, care străbat mii de kilometri pentru a-și depune ouăle pe plajele unde, cu ani în urmă și ele au venit pe lume.
51 50LECȚIA XIV
Animale diverse – Șoarecele, piticul casei
Este mic, pufos, vioi, sprinten, un acrobat desăvârșit,
iar peste toate acestea se adaugă doi ochi strălucitori, ca două mărgele. Șoarecele este personaj de desene animate, este fugărit, pândit, trecut prin foc, însă mai tot timpul iese învingător. Cine nu-l cunoaște pe Jerry, cel care este într-o luptă continuă cu motanul Tom? Deși mai mic, Jerry scapă întotdeauna din capcanele întinse de Tom și reușește să facă față tuturor provocărilor la care este supus de pisoi. Alături de Jerry, în galeria șoarecilor celebri, se află si Micky, împreună cu șoricica Minnie și nu în ultimul rând, Ratatouille, șoarecele bucătar .
Într-un cuvânt, putem spune că micii șoricei sunt omniprezenți. Îi întâlnim în
desenele animate, îi avem imprimați pe tricouri, șepci, rucsacuri, căni sau penare.
Șoarecele aparține unei mari familii, cea a rozătoarelor, din care fac parte și hamsterul, iepurele și marmota. Măsoară între 4,5 și 12 cm, coada lor fiind la fel de lungă cât este și corpul și nu cântăresc mai mult de 30 de grame. În unele excepții, rare ce-i drept, un șoricel poate atinge 60 de grame. Sunt de culoare cenușie-brună, gri sau scorțișoară, iar pe burtică sunt albi. Pentru a se sătura, îi sunt necesare între 5 și 20 de grame de hrană, însă mai tot timpul este pus pe ros. Pentru a se orienta, își folosește mustățile, denumite vibrize. Este unul dintre cele mai mici mamifere și posedă abilitatea de a se strecura printr-o crăpătură de câțiva milimetri.
Șoarecele este un animal care trăiește în familie și are o viață foarte bine or ganizată. În funcție de vârstă și
caracter, fiecare șoricel își cunoaște locul în ierarhia familiei. În realitate, din păcate, șoarecii nu sunt așa de iubiți ca cei din benzile desenate. Considerate animale
dăunătoare, șoarecii sunt omorâți fără milă, chinuiți în laboratoarele de cercetare sau vânduți în petshopuri ca niște obiecte.
Fig 91. Șoareci ce prezintă diferite tumori în urma diferitelor experimenteFig 90. Ratatouille
PIXAR ANIMATED STUDIOS
Fig 93. Prea bine cunoscutul război dintre pisică și șoarece, exemplificat și în desenul animat "T om și Jerry"Fig 92. Șoareci de toate tipurile, vânduți in petshopuri
Șoarecii se împart în două categorii: șoareci de casă și șoareci de câmp. Șoarecele de câmp are corpul mai mare decât cel de casă. Poate fi întâlnit în mai toate zonele. Nu-i plac pădurile pentru că preferă zonele cu climă uscată și cu ierni mai puțin aspre. Numărul șoriceilor poate fi apreciat în funcție de numărul de găuri făcute pe terenurile agricole. Sub greutatea piciorului, pământul se lasă, întrucât este brăzdat de numeroase galerii. Sub pământ sunt foarte bine organizați, galeriile lor încurcate fiind săpate la 30 cm adâncime. Ele comunică cu exteriorul prin mai multe deschideri, iar între ele se pot observa zone de pământ bătătorit, asemeni unor cărări. Fiecare colonie de șoareci deține o cameră secretă, aflată la o adâncime mai mare decât restul galeriilor. În această încăpere femelele nasc puii și tot aici ei cresc până când sunt apți să iasă la suprafață. Camera secretă este destul de dificil de găsit, iar apa ajunge aici doar dacă plouă foarte mult. Când se întâmplă acest lucru, apa face prăpăd. Inundă camera, omoară puii, femelele, dar și șoarecii mai bătrâni care s-au refugiat acolo. În acest fel se explică faptul că anii secetoși aduc cu sine un număr impresionant de șoareci, în timp ce anii ploioși nu le sunt favorabili pentru înmulțire.
Șoarecii de casă sunt cei care-și stabilesc domiciliul prin podurile caselor , prin pivnițe și șoproane. Le place
să răscolească fânul din hambare, să roadă lemnele, cablurile și se hrănesc cu resturile menajere. Teama de
șoareci este nejustificată pentru că șoarecelui îi este mai frică de om decât omului de șoarece, așa că la cel mai
mic zgomot, șoarecele caută o crapătură pe unde să se facă nevăzut.
Dacă spațiile unde trăiesc oamenii sunt curate și nu au acces la mâncare, șoarecii părăsesc casele și își caută
alte domicilii. Într-un an de zile, șoarecii de câmp se înmulțesc de până la 8 ori și, de fiecare dată, o femelă naște între 4
și 8 pui, iar în unele cazuri chiar și 12. După doar 30 de zile, un șoarece ajunge la maturitate, moment în care se poate reproduce, dând naștere la alte generații de șoareci. Ținând cont de faptul că ei nu trăiesc mai mult de 18-19 luni, constatăm că în decursul unui an, dintr-o pereche de șoareci pot lua naștere 10.000 de șoricei.
Fig 94. Femelă și puii ei
Bieții șoricei albi !
O altă categorie de șoareci este cea folosită pentru experimente. În laboratoarele destinate acestui gen de
activitate se găsesc șoareci albi sau albinoși, adică fără pigmentație. De mai bine de un secol, în laboratoare sunt testate pe șoareci medicamente și cosmetice. Din datele culese se arată că în fiecare an, aproximativ 30 de milioane de șoareci de laborator sunt folosiți numai în SUA pentru cercetări medicale sau cosmetice.
Fig 95. Șoarecele alb
sau albinos folosit la
experimente
53 52 Dar șoarecii, ca toate speciile de animale existente pe
planeta noastră, fac parte din ecosistemul nostru și s-a dovedit că existența lor nu este inutilă.
-datorită tunelelor pe care le sapă, au un rol de «aerisire» a
straturilor de pământ;
– șoarecii reprezintă hrană pentru un număr mare de
prădători carnivori de pe întreaga suprafață a pământului (șerpi, șopârle), multe specii de păsări răpitoare de noapte și de zi (bufnițe, vulturi, șoimi, berze) și chiar animale mari cum ar fi lupul sau vulpea, atunci când nu găsește altă pradă;
– șoarecii reprezintă rezervoare de virusuri, bacterii și
germeni susceptibili de a provoca infecții;
– șoarecele este și el o verigă din lanțul de animale care
asigură echilibrul faunei pe planeta noastră. Șoarecii și ecologia
Șoarecii sunt considerați dăunători de către om și, din acest motiv , sunt exterminați. Este adevărat și că
șoarecii pot transmite paraziți interni și externi și sunt vectori ai unor germeni patogeni.
Șoriceii, pe cât sunt de mici, pe atât sunt de fioroși. Pentru a se apăra, nu au nici o problemă în a
ataca animale mult mai mari ca ei.
Incisivii lor nu se opresc niciodată din crescut, astfel că ei au nevoie să roadă tot timpul câte ceva.
În 2004, în Cipru, s-a descoperit o nouă specie de șoareci aparținând erei paleolitice.
Dacă întâlniți un șoricel priviți-l cu simpatie, nu ca pe un dușman!
Nu-l chinuți! El e deja speriat de vederea omului. Șoriceii pot să râdă! Și nu e o glumă! Când sunt scărpinați pe
burtică (imagine dreapta), scot un chițăit deosebit pe care cercetătorii
îl asimilează râsului.ȘTIAȚI CĂ…
Într-un astfel de laborator se aud țipetele șoriceilor,
iar moartea vine uneori după zile și nopți de suferințe crunte.
Utilizarea animalelor de laborator în industria cosmeticelor a fost
deja interzisă de Comisia Europeană, iar pentru celelalte experiențe din domeniul farmaceuticii există soluții alternative, doar că sunt
mai costisitoare.
Doctorul Theodore Monod, membru al Academiei de Știință din
Franța, un înflăcărat luptător împotriva experiențelor pe animale a afirmat: "În ciuda curiozității mele nestăvilite, prefer ignoranța
decât dobândirea cunoașterii cu prețul suferinței unei ființe vii."
Patogen – orice virus, bacterie, care poate provoca o boală.DICȚIONAR
LECȚIA XV
Animale diverse -Vulpea
Fig 96. Vulpe în centrul
Londrei
Fig. Vulpea polară
Nu avem dubii că vulpea nu este un animal
descurcăreț și îndrăzneț. Așa a reușit să supraviețuiască
și să se adapteze oricăror condiții. Specialiștii sunt
de părere că vulpea va fi carnivorul viitorului și asta pentru că ea este cea mai numeroasă specie de
carnivore din lume. Zoologii nu sunt prea optimiști
în ceea ce privește șansele ca generațiile viitoare de copii să mai găsească pentru multă vreme lei, urși,
elefanți sau leoparzi în sălbăticie. Vulpea poate trăi în
munți, câmpii, delte, zone aride, păduri sau la periferia
orașelor.
Vulpea face parte din marea familie
Canide, adică este „rudă” cu lupii, șacalii,
coioții și câinii. Din subfamilia vulpilor fac parte: vulpile arctice sau albe, vulpile fennec,
vulpile culpeo și vulpile roșii.
Cele mai multe vulpi trăiesc în Marea Britanie, aproximativ 300.000, din care 10.000
în Londra. Acestea au devenit o prezență
constantă pe străzile londoneze. Autoritățile nu iau măsuri împotriva lor pentru că ele ajută la
prevenirea invaziei de șobolani.
Vulpea arctică, vulpea albă sau vulpea polară
Este considerată a fi cea mai interesantă rasă
dintre toate celelalte. O putem întâlni în nordul Canadei, în Alaska, Groenlanda sau Rusia de Nord. Nu este însă nimic neobișnuit să o vedem și pe gheața Oceanului Arctic. Blana vulpii polare este complet albă pe tot timpul iernii, ca apoi, primăvara, aceasta să se schimbe în brun. Este singura rasă de vulpi care își schimbă culoarea blănii. Datorită acestei „haine” extrem de călduroase, dar și a rezervei de grăsime în corp, vulpea polară poate supraviețui
la temperaturi de – 50 de grade Celsius. Talpa labelor este și ea îmbrăcată în blăniță. De altfel, blana vulpilor
polare este considerată drept cea mai călduroasă blană din lumea animală. În timpul viscolelor își sapă adăposturi în zăpadă. Din întreaga populație de vulpi polare, un procent de 1% este reprezentat de vulpile albastre. În timpul verii, culoarea blănii acestora se schimbă în ciocolatiu închis. Vulpea are auzul bine dezvoltat, reușind să găsească rapid prada, chiar și pe cea ascunsă în zăpadă. Mănâncă insecte, ouă și pui de păsări, rozătoare, pești dar și cadavre de animale lăsate de urșii polari. Vulpile polare au aceleași deprinderi ca și suratele lor roșcate pentru că și ele fură mâncarea din corturi.
Hrana preferată a vulpilor polare este lemmings-ul sau șoarecele zăpezilor . Cu cât numărul rozătoarelor este
mai mare, cu atât și numărul vulpilor este ridicat.
55 54 Vulpea polară poate alerga cu o viteză de până la 48 km/h. De
asemenea, este o bună „patinatoare”, putând să alunece pe gheață ca o
adevărată campioană.
Este un animal nomad, mutându-se din loc în loc pentru căutarea
Vulpea fennec este cea mai mică specie de vulpi. Este considerată a fi cel mai frumos animal din zona caldă.
Vulpea fennec este simbolul Algeriei, echipa națională de fotbal fiind denumită „Les fennecs”. CURIOZITĂȚI
CURIOZITĂȚI Vulpea Fennec sau Vulpes Zerda
Această specie de vulpi, cea mai mică din familia
Canidelor, poate fi găsită în deșertul Sahara și al Arabiei, precum și în peninsula Sinai. Poate trăi în mediul arid al deșertului, datorită calității ei extraordinare de adaptare la această zonă. În captivitate poate trăi până la 12 ani și mai puțin în mediul ei natural. Datorită aspectului lor extrem de nostim, din păcate, în multe părți ale lumii sunt întâlnite în casele oamenilor drept animale de companie. Sunt mignone, au 40 de centimetri lungime și nu sunt mai grele decât o sticlă plină cu apă, de 1,5 litri. Blănița lor este aurie, iar vârful cozii este negru. Urechile lor lungi și bine vascularizate le ajută să-și mențină o temperatură constantă a corpului. Zona în care ele trăiesc se înregistrează peste 40 de grade Celsius. Pe tălpi au blăniță care le ajută să nu simtă fierbințeala nisipului. Vulpea fennec are nevoie de foarte puțină apă pentru a supraviețui, rinichii ei fiind adaptați să reducă pierderea apei din organism. Lichidele de care au nevoie pentru a le ține de sete sau pentru a se hidrata și le procură din mâncare. Își sapă vizuinele în locuri greu accesibile, între rădăcini sau stânci, transformându-le în încăperi foarte confortabile. Hrana lor constă în insecte, rozătoare, păsări și ouă. Ca și animale de companie sunt foarte prietenoase. Domesticirea își lasă amprenta asupra lor , devenind
ascultătoare și sociabile.
Vulpea culpeo (poză dreapta)
Este o specie care se întâlnește în America de Sud, preferând
să trăiască în zonele cu arbuști și ierburi înalte. Blana ei este un
adevărat spectacol de culori. Gri, cafeniu și roșiatic formează un
curcubeu purtat cu mândrie de vulpea culpeo.
hranei. Pe timpul verii, vulpea polară trăiește în grupuri alcătuite din mai mulți masculi și câteva
femele, însoțite de puii lor.
Citiți fabula "Corbul și vulpea" și reprezentați fiecare dialog prin desene.
TEMĂ DE CASĂ Este cea mai mare vulpe din America de Sud. Hrana ei este formată în proporție de 70% din carne, iar restul din vegetale.
Cea mai bătrână vulpe descoperită în sălbăticie ar fi avut 1 1 ani.CURIOZITĂȚI
VULPEA
CULPEO
Vulpea roșie
Este cea mai răspândită rasă de vulpi
din câte există. Poată fi văzută pe tot
continentul nostru dar și în nordul Americii.
În țara noastră trăiește în Câmpia Română, Dobrogea, dealurile subcarpatice și pe
platoul Bucegilor. Sunt animale care preferă
locurile sălbatice, cu multă vegetație, unde omul nu poate pătrunde așa ușor.
Din lungimea ei de maxim un metru,
numai coada are 40 de centimetri. Culoarea blănii este roșcată, cu excepția zonelor de
sub bărbie și burtă, acolo unde este albă.
La fel de alb este și vârful cozii, asemeni unui ciucure. Blana ei se adaptează
anotimpurilor, astfel că vara perii sunt
scurți, iar iarna sunt lungi pentru a o proteja
pe cumătră împotriva frigului.
Vulpea roșcată este un animal nocturn și preferă singurătatea. Ziua doarme iar noaptea iese la vânătoare.
Dacă foamea îi dă târcoale sau are pui de hrănit, atunci pleacă în căutarea hranei și ziua.
Vulpile sunt animale carnivore, ele măncând insecte, puii și ouăle păsărilor, faguri de albine dar și
căprioare. Preferă rozătoarele, iar în lipsa cărnii se mulțumește și cu o masă formată din fructe de pădure.
Pe distanțe scurte, vulpile aleargă mai repede ca un iepure de câmp.
Sunt posesive cu hrana lor.
Vulpile nu își pot arăta colții, așa cum fac lupii.CURIOZITĂȚI
57 56LECȚIA XVI
Familia ursului. Speciile de urși de pe tot globul
Familia urșilor cuprinde mai multe specii. Aici se regăsesc ursul brun, ursul koala, ursul negru american,
ursul negru asiatic, ursul cu ochelari, ursul panda, ursul polar , ursul soare, ursul grizzly, ursul leneș și ursul
spirit.
Ursului brun îi vom dedica un capitol special, el fiind o reală emblemă a țării noastre. În această secțiune
vom trata rasele de urși enunțate mai sus și care se găsesc pe tot globul.
Ursul koala
Urșii koala trăiesc în Australia, nu măsoară mai mai mult de 70 de
cm înălțime și cântăresc între 8 și 12 kilograme. Deși sunt considerați
urși, despre ei se spune că nu ar face parte din familia urșilor , ei fiind
o specie de marsupiale erbivore, care trăiesc în Australia. Numele științific provine din cuvintele grecești “phaskolos”, care înseamnă pungă sau marsupiu și “arktos” care înseamnă urs. Numărul celor care trăiesc în sălbaticie ar fi în jur de 40.000, față de 100.000 cât erau în urmă cu 5 ani. Specialiștii sunt de părere că
până în 2040, aceștia vor dispărea complet de pe fața pământului. Scăderea populației a fost cauzată de încălzirea globală, extinderea construcțiilor și distrugerea habitatului lor. De asemenea, mulți urși au fost omorâți de boala secolului, cea care ne afectează deopotrivă și pe noi și anume, stresul.
Koala sunt animale
tăcute, însă, în perioada împerecherii, sunetele
scoase de masculi pot fi auzite de la un kilometru.
Atunci când sunt cuprinși de stres, ursuleții koala aproape că plâng, țipetele lor fiind asemănătoare cu
cele ale unui copil.
Această specie trăiește aproape toată viața în copaci, principala lor hrană fiind formată din frunze
de eucalipt. Pentru că metabolismul lor este unul
extrem de lent, koala sunt niște somnoroși, putând să doarmă până la 20 ore pe zi. Fig 97. Urs koala
Koala se află printre puținele mamifere care are amprente digitale, similare cu ale noastre.
Creierul unui koala este foarte mic, aproape jumătate din cutia lui craniană fiind umplută cu lichid.
Blana lor este moale precum lâna.
Sunt singurele animale care mănâncă frunzele și scoarța copacilor de eucalipt, frunze care sunt otrăvitoare pentru alte animale.
Atunci când se nasc, puii nu măsoară mai mult de 2 centimetri.
CURIOZITĂȚI
Fig 98. Ursoaică și puiul său
Ursul negru american sau ursul cafeniu
Este una dintre cele mai cunoscute specii de urși, putând fi
întâlnită pe continentul nord american, dar și în Mexic. Estimările
indică faptul că în toată America de Nord ar trăi în jur de 700.000
de urși cafenii. Au o durată de viață destul de lungă, putând atinge vârsta de 35-40 de ani. Greutatea medie a unui urs negru este de
aproximativ 300 de kilograme.
Ursul negru american este un animal care are simțurile foarte ascuțite. Cel care îl ajută foarte mult este simțul mirosului. Și auzul
este bun, asta în ciuda urechilor mici cu care a fost înzestrat de
natură. Văzul îl ajută să deosebească fructele coapte de cele crude. Cu ajutorul buzelor, care sunt foarte flexibile, pot decoji fructele,
reușind astfel să mănânce doar miezul.Fig 99. Ursul negru
american
Ursul negru asiatic
Ursul negru asiatic are mai multe denumiri sub care se
„prezintă”: ursul asiatic, ursul negru himalayan sau ursul lunii. Este un mamifer de talie medie și însemnat, în sensul
că pe piept, specia lor prezintă o pată albă, în formă de
semilună și o pigmentare roșiatică pe o parte a botului. Blana lor, așa cum o indică și numele, este închisă la culoare, iar pe
gât și umeri este mai lungă, formând un fel de coamă, aspect
care îi face să pară mai puternici. Zonele în care poate fi în văzută această specie sunt:
Pakistan, Afganistan, Nepal, India de nord, Taiwan, Japonia.
Estimarile precizează că în zonele în care trăiește această specie de urși s-ar mai număra aproximativ 50.000 de
exemplare. Durata lor de viață este de 20 de ani.
Aceste mamifere își petrec aproape jumătate din timp
în copaci, acolo unde construiesc platforme, pe care
dorm sau se hrănesc. În timpul zilei dorm, iar noaptea
devin activi. Toamna mănâncă mult, pregătindu-se în acest fel pentru iarnă. O parte dintre ei hibernează, însă
mulți preferă să se deplaseze în zone mai calde, evitând
astfel somnul. Atunci când atacă, își lovesc inamicul cu labele din
față. În restul timpului se deplasează în patru labe. Nu
agreează întâlnirile cu oamenii, însă devin agresivi dacă sunt răniți sau trebuie să-și apere puii.
Sunt animale omnivore, hrănindu-se cu nuci, mere,
insecte, leșuri, miere sau cereale. Uneori vânează capre de munte sau oi.Fig 100. Ursul negru asiatic
Fig 101(dreapta). Pui de urs negru asiatic in copac
59 58Ursul cu ochelari
Ursul cu ochelari sau ursul Anzilor este singura specie
de urs care trăiește în America de Sud, el putând fi întâlnit
în Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia și Venezuela. Este un
animal de mărime medie, iar cele două pete albe dispuse în jurul ochilor sunt răspunzătoare de numele speciei.
Din cauza defrișărilor, numărul urșilor din acestă specie
este în scădere. Ultimele estimări vorbesc de circa 18.000 de urși.
Fig 102. Ursul cu ochelari
Ursul panda
Dacă până nu demult urșii panda ocupau mare parte din China, Vietnam și nordul Birmaniei, schimbările
climatice și creșterea populației i-au alungat din aceste regiuni, în prezent aceștia mai pot fi întâlniți doar în șase regiuni din sud-vestul Chinei.
Doar 1.600 de urși panda mai trăiesc la ora actuală în sălbăticie, fiind cele mai rare mamifere întâlnite pe
întreg globul. Din acest motiv, pe bună dreptate sunt numiți ambasadorii speciilor pe cale de dispariție. Au un aspect nostim, panda numărându-se printre cele mai frumoase specii de animale. Prezintă o față
rotundă, blănița albă, urechi negre și pete negre în jurul ochilor , asemeni unor ochelari.
După cum îi este și înfățișarea, ursul panda este un animal prietenos și deloc agresiv . Nu se prezintă ca fiind
un bun luptător, ci mai degrabă un bun fugar pentru că așa procedează atunci când dă cu ochii de un inamic, oricare ar fi el. Este un excelent cățărător dar și înotător, precum și un abil vânător de pește.
Urșii panda fac parte din singura specie de urși care nu hibernează niciodată. Acest lucru se datorează,
într-o oarecare măsură faptului că bambusul, principala lor hrană, nu este suficient de sățios, ca să le poată ține
de foame luni de zile, atât cât ar dura hibernarea.
Hrana lor este formată în proporție de 99% din bambus, timp de 12 ore din cele 24 cât măsoară o zi, ei mâncând încontinuu. Pentru a se simți sătui, urșii panda au nevoie de aproape 13 kilograme de bambus. Pot
mânca și alte ierburi, păsări mici, rozătoare sau pește.
Fig 103. Ursul panda
Ursul cu ochelari este singurul urs care vânează în timpul zilei, majoritatea urșilor fiind animale nocturne.
La fel ca și în cazul celorlalte specii, nu îi place să dea cu ochii de oameni, preferând să fugă, însă nu se dă
înlături să atace atunci când trebuie să-și apere puii.
Sunt animale omnivore, consumând plante și rozătoare mici.
Ursul polar
Trăiește în apele Oceanului Arctic și pe uscatul înconjurător și este considerat a fi cel mai mare animal de pradă întâlnit pe uscat. În zonele în care trăiește această specie, temperaturile variază între minus 20 de grade și minus 40 de grade Celsius, iar vara, mercurul din termometre nu urcă mai sus de 0 grade. Locul preferat
al urșilor este calota glaciară a Oceanului Arctic, însă habitatul lor este amenințat cu dispariția din cauza
încălzirii globale. Bucățile de gheață au început să se topească, gheața fiind cu aproape jumătate mai puțină ca acum 60 de ani.
Media de viață a urșilor polari este de 35 – 40 de ani. Această specie numără
până la 40.000 de exemplare. Este un animal protejat prin lege, iar vânarea lui este strict interzisă.
Ursul polar este un mamifer masiv, cu blana de culoare albă. Aceasta
este foarte călduroasă, temperatura corpului fiind neschimbată, indiferent de cât de frig este afară. Are gheare puternice, care îi servesc la prinderea
prăzii, dar și la apărare. Sub piele, are un strat de grăsime care îi ține de
cald și, la fel ca în cazul blănii, îl ajută să facă față iernilor cumplit de geroase.
Urșii polari au un simț al mirosului foarte bine dezvoltat, putând simți
prada de la o distanță de 30 de kilometri. Tălpile lor sunt căptușite cu păr și ventuze care le oferă stabilitate pe gheață. Este un vânător desăvârșit,
pândindu-și prada precum felinele mari, ca leii sau tigrii. Vânează foci,
pești, dar și morse sau balene. Aspectul îl recomandă ca pe un animal foarte puternic, întrucât numai un mamifer de talia lui poate ucide o
morsă sau poate sfărâma o banchiză de gheață groasă de 70 de
centimetri, pentru a vâna foca ascunsă dedesubt. Urșii polari nu hibernează, ei fiind activi în tot timpul anului. Nu
au teritorii delimitate, străbătând tot întinsul continentului înghețat.
Urșii polari sunt stângaci.
Pot mirosi o focă de la 32 kilometri distanță.
Firele lor de păr sunt transparente, iar pielea este neagră. Culoarea albă vine de la modul în care este
reflectată lumina.CURIOZITĂȚI
Fig 104. Urs panda nou-născut La naștere, urșii panda se nasc fără blană și au culoarea roz.
Vreme de aproape 8 săptămâni, urșii panda nu-și
pot deschide ochii, iar până la vârsta de 3 luni sunt imobili.
Dacă sunt mutați dintr-un loc în altul, urșii panda
pot dezvolta depresii. Din specia urșilor panda fac parte panda gigant și
panda roșu.
Puii de panda au nevoie să fie ținuți permanent în brațe, iar cum mama nu poate face acest lucru cu cei
doi pui pe care îi naște, unul dintre ei este condamnat
pieirii. CURIOZITĂȚI
Fig 105. Pui de urs panda, de 4 luni, născut la
grădina zoologică din Taipei, China
61 60Ursul soare
Ursul soare este cel mai mic urs dintre toate speciile de urși. Din
acest motiv, din păcate, el este întâlnit în multe case drept animal de companie. Trăiește în Vietnam, Thailanda și Malaezia. În unele zone ale Asiei el poate conviețui alături de urșii negri asiatici. Media de viață este de aproximativ 30 de ani.
Blana lor este de culoare maro spre negru, iar pe piept au o pată
portocalie, de unde și denumirea de ursul soare.
Sunt urși care își construiesc culcușuri în copaci, preferând să
stea la înălțime. Sunt animale de dimensiuni mici, însă au o limbă
foarte lungă, care îi ajută la extragerea mierii din stupi. Mănâncă
orice este comestibil: fructe, șopârle, termite, ouă, melci sau păsări.
Ursul grizzly
Este o subspecie a ursului brun și, fiind un animal pe cale de dispariție, poate fi întâlnit doar în parcul
național Yellowstone din America de Nord. Este foarte asemănător ursului brun, însă dimensiunile sunt cele
care fac diferența. Grizzly este mai mare și mai agresiv decât ursul brun.
Culoarea blănii lui nu este așa deschisă ca cea a urșilor bruni. Sunt animale care preferă să doarmă ziua și să vâneze noaptea. Mulți experți consideră grizzly ca fiind cea mai agresivă specie de urși, femelele fiind cele care se fac
răspunzătoare de cele mai multe atacuri împotriva oamenilor.
Hibernarea lor nu este una totală. Daca găsesc hrană din belșug, aceștia nu mai hibernează. Însă, atunci când o fac, în ajunul iernii, pot lua în greutate până la 200 de kilograme. Sunt animale masive, care măsoară
chiar și trei metri și cântăresc peste o tonă. Au mușchi puternici, gheare curbate și lungi de 10 centimetri, care
îi ajută la săpat. La fel ca și „frații” lor din celelalte specii, sunt animale omnivore care mănâncă orice, de la insecte,
rădăcini și fructe de pădure până la oi, elani sau bizoni.
Fig 106. Ursoaica grizzly și puii săiUrsul leneș
Această specie, întocmai ca și ursul negru asiatic,
trăiește în Asia, în zonele împădurite ale Indiei, în Sri Lanka, Bangladesh și Nepal. Nu depășește înălțimea de un metru, iar greutatea ursului leneș este de circa 130 kilograme. Populația este estimată la 7.000 de exemplare. Specia lor este una pe cale de dispariție din cauza braconajului, a pierderii habitatului, dar și a capturării puilor care sunt folosiți pentru dresaj și spectacole. Blana lui este lungă și aspră, iar culoarea poate fi neagră, maro închis sau roșcat. Botul este alb sau crem, iar pe piept, la fel ca „frații” lui, negrul asiatic și ursul soare are desenat un V de culoare albă.
Sunt animale nocturne, preferând să doarmă ziua și să se hrănească noaptea. Hrana lui este formată din
vegetale, hoituri, ouă, dar adoră și termitele sau albinele. Labele sale foarte puternice, prevăzute cu gheare ascuțite, în formă de seceră și lungi de 8 centimetri, îl ajută să pătrundă în construcțiile insectelor pentru a le
extrage cu buzele și mânca. Îți țuguie buzele și suge insectele din mușuroaie. Zgomotul pe care îl face atunci
când este în toiul acestei acțiuni poate fi auzit de la o distanță de 100 de metri. Când este în pericol și este atacat, se apără cu ghearele ascuțite ale membrelor anterioare. Ursul leneș nu
intră în categoria cățărătorilor buni.
Fig 107. Ursul leneș
Fig 108. Ursul spiritUrsul spirit
Ursul blond, ursul Kermode sau panda al Canadei este o
specie pe cale de dispariție, a cărei populație nu numără mai mult de 500 de exemplare. Sunt cele mai rare animale de pe planetă, fiind o subspecie a ursului negru american. Culoarea blănii lor este deschisă, blondă, nu închisă ca cea a celor bruni. Urșii spirit nu au legătură cu urșii polari și nu sunt nici albinoși. Pot fi întâlniți în Canada, greutatea masculilor fiind de 250 kilograme, iar femelele cântăresc până la 130 de kilograme. Fiind o specie protejată de lege, guvernul canadian a stabilit amenzi de 40.000 de lire sterline pentru cei care îi împușcă. Urșii spirit sunt extrem de dibaci în prinderea peștilor. Într-una din trei încercări reușesc să vâneze un somon. Ceea ce îi ajută foarte mult este culoarea albă a blănii. Se pare că acești pești nu sunt așa speriați de o „arătare” albă deasupra apei, în comparație cu una mai închisă la culoare, cum este cazul urșilor negri sau bruni. Sunt în stare să mănânce până la 80 de pești la o masă. Cu așa rezerve de grăsime provenite din somoni, urșii spirit pot trece ușor peste perioada hibernării.
63 62LECȚIA XVII
Ursul brun, simbolul României
Una din marile comori ale României este chiar el: chinuitul, batjocoritul, "bestia ucigașă" sau "fiara
turbată", etichetat în acest fel, pe nedrept, de mulți dintre semenii noștri și vinovat mai tot timpul de toate
relele. Ursul este cel care a așezat țara noastră pe un loc fruntaș în bogăția faunei sălbatice în Uniunea
Europeană. În loc să le fim recunoscători și să ne mândrim că trăiesc pe pământ românesc, noi, oamenii, îi chinuim, îi omorâm, le distrugem habitatul, poluăm râurile și pădurile, îi zăvorâm cu lacăte mari și grele
în cuști de fier și le călcăm în picioare identitatea. Aduși în aceste situații, din măreția și puterea lor nu mai
rămâne nimic!
Fără doar și poate, ursul a făcut subiectul multor legende și povești. Ne amintim de el din poveștile istorisite de bunicii noștri ca fiind un
animal ușor de păcălit și leneș. El a fost cel care a inspirat de-a lungul
vremii o serie de personaje de desene animate și jucării, precum celebrii ursuleți de pluș, care nu lipsesc din casa nici unui copil.
În povestea Harap Alb de Ion Creangă, cei doi feciori ai lui Crai
Împărat, care doresc să ajungă urmași ai tronului lui Verde Împărat, nu reușesc să treacă de proba întâlnirii cu ursul. Ce doi sunt puși pe fugă de
urs, speriați fiind de forța și puterea emanată de mărețul animal.
Ursul este considerat a fi, pe bună dreptate, “regele pădurilor”, un animal isteț, este asociat cu natura curată, curajul și identitatea
românească, fiind cel mai mare animal al României. Simbol al puterii și
frumuseții sălbatice, specie protejată de lege, casa ursului se întinde în toți Carpații, în pădurile înalte și pășunile bogate.
O poveste plină de învățăminte frumoase, în care eroul principal este un
urs brun, românesc, ne îndeamnă să prețuim mai mult aceste animale deosebi –
te. „Povestea Ursului cafeniu” de Vladimir Colin spune așa: într-o zi, un urs cafeniu s-a rătacit și a ajuns tocmai la Polul Nord. În ce fel a ajuns el acolo, să nu întrebați pentru că nimeni nu știe. La Polul Nord, după cum știm cu toții, trăiesc doar urși polari, cu blana albă ca neaua. Ursulețul nostru s-a făcut vizi –
bil imediat, având în vedere culoarea închisă a „cojocelului” său. Aflându-se
într-un loc complet necunoscut, Martinel a început să se uite cu ochi mari și curioși la munții de gheață și la focile care se jucau. Văzându-l, animalele au început să râdă de el, toate crezând că este murdar. „E mânjit tot! De la gheare pân’ la bot! Vai, vai, ce caraghios! Parc-a fost muiat în sos!”, chicoteau focile. Ursulețul nostru era gata să se prăpădească și el de râs, căutându-l cu privi –
rea pe ursul cel murdar. Spre marea lui mirare, nu văzu nici
unul. Realizând că el era ținta distracției, a plecat supărat de ne –
adevărurile spuse. Nu merse prea mult și se întâlni cu mai mulți urși polari. „Salutare, fraților!”, strigă bucuros Martin. Nedume –
riți de o așa neobrăzare, un urs murdar să își permită să le dea binețe și să se creadă drept frate cu ei, urșii polari i-au întors spatele, lăsându-l pe ursul nostru plângând. Un pui de pinguin, aflat în preajmă, l-a văzut pe Martinelul cafeniu și, apropiin –
du-se de el, a aflat de supărarea lui. Pinguinul, pasăre isteață,
Animale nevinovate sunt ucise an de an pentru bani.
Un urs mort valorează mai mult decât unul viu. 9.000 –
10.000 de euro este suma plătită pentru craniul și blana
unui urs de talie medie. După ce este împușcat, ursul este jupuit, carnea se servește la restaurante cu profil
vânătoresc, iar trofeele sunt vândute pe piața neagră.
Studiindu-l pe Moș Martin, o să constatăm că, din multe puncte de vedere acesta seamănă cu noi, oamenii.
Mersul este cel care ne face să ne asemănăm. Este
plantigrad, calcând pe toată talpa. Coboară de pe o scară așa cum o fac și oamenii: cu spatele, alternând
picioarele. Atunci când culege fructele de pădure le
apucă cu toate degetele. “Dezbrăcat” de blană, seamănă foarte bine cu omul. Când vrea să se uite la cerul
înstelat, ursul se pune pe șezut și privește în sus. Cu
excepția lui, nici un alt animal nu poate să mai facă ast a.
Primele urme de urs par să dateze de acum 10
milioane de ani și au fost descoperite în pădurile
subtropicale ale Europei. Cu trecerea timpului, aspectul său s-a modificat, el transformându-se în ursul zilelor
noastre, cel pe care îl cunoaștem cu toții. Fig 109. Ursul brun Ajunși cu bine la mal, mama ursului se repezi să-i mulțumească, însă când ajunse la el, toate animalele
amuțiră. Toată spuma albă cu care era îmbrăcat salvatorul nostru se împrăștie în apă, lăsând la vedere adevărata blană cafenie a ursului carpatin. "Alb sau cafeniu, ești un urs viteaz", spuse mama puiului de urs polar , fiind încuviințată de toată suflarea. De
atunci, cât timp a rămas la Pol, ursul cafeniu nu a mai fost nevoit să-și ascundă culoarea blănii, bucurându-se de aprecierea tuturor animalelor. Povestea ne dezvăluie sufletul bun și curat al ursului rătăcit. De asemenea, ne putem considera mândri că un urs care trăiește pe meleagurile noastre a fost singurul urs care l-a salvat pe pui. "Crezi că-mi pasă că te știu Negru, alb sau cafeniu?
Inima să-ți fie dreaptă.
Eu te judec după faptă!"
Fiind un animal sălbatic, ursul nu are nevoie de prezența noastră în viața lui. Este construit în așa
fel încât poate să trăiască fără amestecul nostru. Cu o singură excepție, nu este necesară hrănirea lui de către
oameni deoarece poate deveni dependent de ei, deviindu-i comportamentul de animal sălbatic. Hrănirea se
poate realiza doar primăvara, însă foarte discret și fără a avea un scop ascuns, respectiv acela de a-i vâna. La ieșirea din hibernare, ținând cont de faptul că ursul nu a mâncat nimic pe toată perioada iernii, animalul este
slăbit, lipsit de vlagă, iar pădurea nu prea abundă în hrană. Hrănirea trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu
apară dependență față de punctele de hrănire. Zonele alese trebuie să fie unele liniștite și doar în perioade cheie din viața ursului.l-a luat pe ursuleț de o lăbuță și l-a dus de l-a cufundat într-o baie cu spumă, umplându-l din cap până în
picioare de clăbuc strălucitor și alb ca laptele, fără a-l lăsa însă să se mai clătească. „Îmbrăcat” așa, pinguinul l-a dus în mijlocul urșilor albi, care se minunau de cât este de frumos. Imediat, toate animalele au început joaca de-a baba oarba, fericite nevoie mare și uitând de toate. De sloiul pe care erau cu toții s-a apropiat cu repeziciu –
ne un munte de gheață, pe care l-a lovit cu putere. Toate animalele au sărit în apă și au înotat până la mal, mai puțin ursulețul nostru rătăcit și un pui de urs polar. Disperată, mama lui striga după ajutor, însă nici unul dintre urșii albi nu au dorit să se întoarcă pe sloi. Înțelegând despre ce este vorba, Martinel a luat la subsori puiul alb și a pornit cu el către mal, înotând voinicește în oceanul rece ca gheața.
65 64
Fig 110. Celebrul cartier Racădău din Brașov, locul în care urșii erau o prezență constantă
Populație
În România, ursul brun își găsește cel mai
prielnic adăpost de pe întreg continentul.
Țara noastră se poate mândri cu un număr de
aproximativ 6.000 de exemplare, aproape jumătate din populația totală a urșilor din întreaga Europă.
În multe țări de pe bătrânul nostru continent, urșii
au dispărut complet. Cea mai mare concentrație de urși din România
se găsește în Harghita, aproximativ 1.200 de
exemplare, urmată de Covasna, cu 1.000 de indivizi, Brașov – 900, Argeș – 600 și Mureș
cu 500. Există însă locuri în țara noastră unde
nu trăiește niciun urs. Zonele în care nu calcă picior de Moș Martin sunt Botoșani, Brăila, Dolj,
Călărași, Constanța, Iași, Tulcea, Sălaj, Vaslui și
Giurgiu.
Fig 111. Distribuția populației de ursi bruni în România
Comportament
Ursul este un animal masiv, corpolent și musculos. Un urs puternic poate măsura aproximativ 2,5 metri și cântări în jur
de 500 de kilograme. O asemenea greutate poate fi atinsă de
masculi, în măsura în care aceștia găsesc hrană din abundență. În sălbăticie, speranța de viață este de aproximativ 25 de ani,
mai longevivi fiind masculi, în timp ce femelele trăiesc în jur de
20 de ani. În captivitate, în condiții bune, cu hrană și tratament, pot atinge vârsta de 50 de ani.
Dar cum arată ursul? Dacă s-ar privi în oglindă, ar observa
că are un cap lat, mare, de formă rotundă spre ovală. Fruntea
Fig 112. Urs tânăr cu guler alb Acesta este motivul pentru care se acceptă punerea hranei, din loc în loc, în pădure. Cu timpul, animalul
prinde forță și poate fi din nou apt pentru a purcede la vânătoare.
Din primăvară până toamna, străbate pădurile în lung și-n lat în căutarea hranei și mai apoi în găsirea locului
potrivit pentru bârlog. Habitatul lui este destul de vast. Caută locurile unde nu locuiesc oameni, însă poate trăi
și în preajma lor dacă zona abundă de mâncare. Dă iama în livezi, cotețe și în ogoare, dar asta pentru că este
flămând și trebuie să mănânce. Oamenii îi acaparează teritoriul, distrugându-l și culegând fructele de pădure pe care ar trebui să le mănânce el. Pentru a se hrăni, urșii străbat distanțe destul de mari, uneori chiar de zeci
de kilometri. Se întorc însă mai mereu în locul de unde au plecat, acolo unde rămân pe perioada iernii. În
general, caută o pantă de munte, acoperită cu zăpadă, pentru a-i folosi ca izolație. Hrana acumulată în perioada primăverii, verii și toamnei, transformată în depozite de grăsime, îl ajută să treacă peste iernile geroase. Ursul este un adevărat campion la cățărat în copaci, fiind ajutat de ghearele lungi pe care le posedă. Acestea
îl ajută să se agațe de scoarța copacilor, să le înfigă bine în
coaja lor, ajungând aproape de vârf. Da, poate că pare un pic nereal, ținând cont de greutatea pe care o au, însă în ciuda
kilogramelor bune, urșii sunt foarte rapizi și foarte pricepuți
la cocoțatul în pomi. Știu să alerge foarte bine, în salturi mari, iar dacă în cale le
apare vreo pantă abruptă, preferă să se rostogolească.
Ursul nu este un animal sociabil, singura perioadă în care iese din această stare este cea de împerechere, între lunile mai
– iulie, atunci când este în căutarea unei femele. Odată găsită,
stă lângă ea aproximativ două săptămâni, după care se face nevăzut.
este bombată, nasul mic, urechile rotunde, iar ochii sunt mici și oblici. Gâtul lui este scurt, gros și musculos. Picioarele lui sunt lungi, foarte puternice, iar labele se termină cu niște gheare lungi și curbate, adevărate arme.
„Haina” ursului este „confecționată” dintr-o blană deasă, cu peri moi, lungimea lor fiind diferită, în funcție de
anotimp. Astfel, în lunile de vară, firele de păr sunt mai scurte, în timp ce în perioada iernii acestea sunt mai lungi pentru că au rolul de a-l proteja împotriva frigului. Culoarea blănii lor variază de la cafeniu deschis până
la negru. Urșii tineri sunt mândri posesori ai unui guler alb, care se închide la culoare o dată cu înaintarea în
vârstă. Dacă la capitolul miros și auz ursul stă foarte bine, nu același lucru se poate spune despre văz, care este
destul de slab.
Atunci când se retrage în bârlog pentru hibernare, se va poziționa
cu capul spre ieșire, pentru ca în caz de pericol să poată fugi.
Bârlogul este amenajat astfel încât ursul să se simtă confortabil în
cele câteva luni în care va locui în el. Patul este făcut din mușchi și cetină. Totul îmbracă o formă cât mai comodă pentru ca somnul să fie
unul odihnitor și liniștit. În perioada hibernării, funcțiile vitale sunt
diminuate, tocmai pentru a nu consuma din energie. Pulsul și bătăile inimii sunt încetinite, la fel și respirația, iar temperatura corpului
scade. Sunt urși mai leneși care dorm până primăvara, alții care dorm o
săptămână și, la prima rază de soare și ceva bun de mâncare, ies, gustă, după care se culcă la loc. Însă, ei nu dorm buștean, așa că nu este indi –
cat să intrăm în bârlog, chiar dacă îl auzim pe Moș Martin sforăind. Fig 113. Ursul Charles din Sanctuarul
Libearty în bârlog
67 66 Dieta urșilor conține orice și este reflectată de dinți. Ei posedă molari rotunjiți și canini
puternici, care îi ajută în apărare, în omorârea prăzii, precum și în dezmembrarea carcaselor .
Urșii sunt omnivori, ei consumând de la ierburi, semințe, rădăcini și muguri, până la insecte, fructe, scoarță de copaci, carne și cereale. Ca să ajungă să se hrănească cu legumele crescute în pământ, urșii își folosesc ghearele
lungi și puternice pentru a săpa și a le extrage. O adevărată delicatesă pentru Moș Martin
este mierea, pe care o procură din stupi. Nimeni și nimic nu-l împiedică pe regele pădurilor să-și refuze o masă dulce, formată din miere. Nici durerea provocată de înțepăturile
albinelor nu-l ține departe de dulceața mierii.
Este suficient să ne gândim la cunoscutul personaj animat Winnie de Pluș și am spus tot!
CURIOZITĂȚIUrsul brun carpatin poate alerga cu aproape 45 de km/h.
În timpul somnului de iarnă, ursul nu mănâncă și nu bea nimic pentru mai mult de 100 de zile.Pe cerul nopții, constelațiile Ursa Mare și Ursa Mică reprezintă urși.Fiind un animal teritorial, ursul își marchează spațiul prin zgârierea copacilor .
Mascota cunoscută sub numele de Smokey Bear a devenit parte a culturii americane. În 1944, ursulețul care purta pălărie de cowboy a contribuit la răspândirea mesajului „Și tu poți împiedica focul să ne distrugă pădurile!”Urșii nu au dușmani naturali, singurul lor dușman fiind omul.
S-a discutat mult despre întâlnirile dintre om și urs, unele dintre ele neavând întotdeauna un final fericit. Ceea ce trebuie reținut este faptul că niciodată ursul nu atacă dacă nu are motiv. Cele mai întâlnite cazuri în care animalul devine agresiv sunt cele în care el este provocat. Este atacat cu pietre, cu cărbuni încinși (asta dacă ursul își face apariția la grătarul organizat la marginea pădurii sau lângă corturi), cu pietre, sticle sau cu orice alt fel de obiecte care, în opinia oamenilor ,
îl pun pe fugă. Toate aceste acțiuni nu fac decât să-l întărâte și îl determină să riposteze în fața atacului. Nici ursoaicele mame nu se dau înlături de la o înfruntare în cazul în care puii ei sunt în pericol. Ursoaicele sunt mame extrem de devotate și care fac prăpăd dacă vreunul din puii ei este amenințat!
Ziua Ursului
Conform tradiției noastre populare, ziua Ursului sau Stretenia, sărbătorită pe 2 februarie, este ziua în care se întâmpină iarna cu primăvara. În calendarul religios, în această zi se sărbătorește Întâmpinarea Domnului. Din bătrâni se spune că în această zi de Stretenie, ursul va ieși din bârlog și, cu acest prilej, se pot face previziuni meteorologice importante. Astfel, în ziua de Stretenie, ursul iese din bârlogul lui și joacă de jur-împrejurul lui. Dacă afară e soare și ursul își vede umbra, atunci se va speria, se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă însă ursul nu-și va vedea umbra în ziua de Stretenie, atunci va rămâne afară și iarna se va întrerupe, iar
primăvara urmează să se apropie.Fig 114. Urs dând târcoale cortului în căutare de mâncareLECȚIA XVIII
Rezervațiile
Oricât de mult și-ar da omul silința și oricât de inventiv ar fi, nu poate egala natura. Natura singură a
fost cea care a creat forme și culori uimitoare. Pământul, în decursul evoluției sale, a dobândit o adevărată
zestre de animale și plante. Pentru protejarea zonelor a căror faună sau vegetație prezintă caractere
deosebite, au fost înființate rezervații naturale, științifice, forestiere, fauniste, geologice, parcuri naționale, parcuri naturale, iar anumite animale și plante au fost declarate monumente ale naturii și puse sub ocrotirea
legii.
Rezervațiile și parcurile naționale sunt locuri unice și sunt create pentru a proteja ecosistemul. Acestea se
bazează pe biodiversitate, tocmai pentru că toate resursele naturale din care sunt formate să fie protejate.
Rezervațiile naturale sunt arii în care întregul cadru natural oferă “laboratoare vii”, unde pot fi observate specii de animale și plante în habitatul lor natural. Sunt mulți care distrug aceste locuri și puțini cei care
manifestă interes și nu calcă în picioare ceea ce natura a făurit în milioane de ani. Reușim să păstrăm petice din
ea, să le îngrijim, să le îngrădim cu garduri și legi pentru a le pune la adăpost de distrugere.
În momentul de față, în România există 134 de
rezervații naturale și monumente ale naturii, care se
întind pe o suprafață de 130.000 de hectare. Multe dintre speciile prioritare sunt pe cale de dispariție.
Un exemplu ar fi foca sihastru, cu burta albă, al
cărei habitat se află pe coasta bulgară și română a Mării Negre. Specia aproape că a fost eradicată
de către pescari, întrucât se credea că le distruge
plasele. De asemenea, din categoria monumente ale naturii aflate în pericol de a dispărea complet mai
fac parte ursul, capra neagră, râsul, floarea de colț,
sângele voinicului sau arbori de vârste considerabile. Nici broaștele țestoase nu sunt ocolite de pericolul
dispariției. Au reușit să traverseze sute de milioane
de ani în armurile lor ciudate, grele și incomode, ca să dispară tocmai în zilele noastre, când ar trebui să
fie ocrotite și lăsate să trăiască fără a se interveni în
viața lor.
Fig 117. Foca sihastruFig 116. Floarea de colț
Fig 115. Parcul Național Retezat
69 68 Urșii din rezervație provin din circuri, pensiuni, fabrici, stații de benzină, mânăstiri și multe alte locuri
neadcvate traiului unui urs. Au trăit în cuști mizere, legați cu lanțuri, au fost bătuți, maltratați, schilodiți, ca
să devină sclavi ascultători. Au fost expuși după gratii pentru a amuza turiștii. Noi suntem răspunzători de
traumele psihice și de rănile fizice produse animalelor ținute în captivitate. Din cele mai vechi timpuri, omul a folosit animalele pentru hrană, la muncile agricole, pentru a se
îmbrăca, pentru experiențe, au fost vânate sau îngrădite și ținute împotriva voinței lor pentru amuzamentul oamenilor. Tot mai puține au ajuns să se bucure de libertatea cu care au venit pe lume și tot mai puține sunt
respectate.
Pe întreg cuprinsul globului pământesc există mii de parcuri naturale, sute de rezervații științifice și parcuri naționale. Multe din ele sunt de-a dreptul uriașe, cu suprafețe imense, altele sunt mici, cât o pajiște unde este
ocrotită o floare rară.
În încercarea de a salva, educa și responsabiliza generația tânără, lângă Brașov , a fost înființată cea
mai mare rezervație de urși bruni din Europa. Aici, și-au găsit adăpost 88 de urși bruni, toți provenind din
captivitate. Rezervația "Libearty" din Zărnești oferă urșilor aceleași condiții pe care le au în mediul lor
natural.
Fig 120. Mura în Rezervația Libearty ZărneștiFig 118. Rezervația Libearty Zărnești
Fig 119. Mura, ursoaica salvată de la circ
Concepeți o scrisoare de maxim două pagini pe care să o adresați,
imaginar, autorităților și în care să expuneți motivele pentru care animalele nu
ar mai trebui ținute captive. Încercați să găsiți soluții pertinente, astfel încât să
fiți convinși că acest document va fi soluționat favorabil. Cea mai mare populație de urși bruni din Europa se găsește în România, aproximativ 6.000 de exemplare,
exceptând Rusia. Numărul poate părea mare la prima vedere, însă specia este amenințată de pierderea și fragmentarea habitatelor, cauzate de dezvoltarea economică, imobiliară și prezența activităților umane.
Urșii nu au dușmani naturali, singurul dușman îl reprezintă omul, care poate extermina specia prin
vânatoare excesivă, braconaj, montarea de lațuri sau otravă pusă în cadavre de animale, cunoscut fiind
faptul că ursul se hrănește și cu hoituri.
În urmă cu mulți ani, nu era de domeniul S.F.-ului să vezi urși care se luptau în ring cu oamenii.
Aceste lucruri se petreceau în cadrul evenimentelor sportive sau festivalurilor . Urșii competitori
purtau botniță și aveau ghearele smulse. Adversarii lor, în speță oamenii care se găseau în ring, luptau
împotriva urșilor și primeau premii și recompense, în funcție de cât de mult reușeau să stea în arenă,
fără a fi imobilizați.
Deși mulți dintre noi știm că Yellowstone este cel mai mare parc național din lume, ei bine, nu este
așa! Cel mai mare parc național existent în lume este Northeast Greenland National Park, care are o
suprafață de 972.000 km pătrați, adică de patru ori suprafața României!
TEMĂ DE CASĂ
ȘTIAȚI CĂ…BINE DE ȘTIUT De asemenea, în schimbul unor sume infime, plătite la intrare, animalele au stat și stau ani de zile
în grădinile zoologice, în spații mici, fără a avea posibilitatea de a se mișca prea mult. Ochii lor triști, zăriți
printre gratiile de fier ale țarcurilor în care sunt ținuți prizonieri, spun mai mult decât o mie de cuvinte.
Raportată la alte rezervații din lume, Rezervația din Zărnești este considerată de către EARS (Alianța Europeană a Centrelor de Salvare și a Sanctuarelor) ca fiind locul care oferă cele mai bune condiții de viață
pentru urșii bruni. Sanctuarul încearcă să ofere o “a doua șansă” urșilor cărora omul le-a furat mulți ani din
viață, redându-le libertatea după care au tânjit atât. După ani de zile petrecuți în cuști mizere, după ce au cunoscut doar betonul umed și rece, stropiți cu furtunul și înfometați, fără un adăpost de-asupra capului în
iernile geroase sau în verile fierbinți, urșii se bucură acum de o vegetație din abundență, de izvoare și piscine,
se răsfață în iarba crudă, ascultă foșnetul vântului și cântecul păsărilor , privesc cerul fără gratii și aleargă liberi
alături de semenii lor. În Rezervația de la Zărnești au venit și urși din alte țări, dar și de pe alte continente.
Ursoaica Betsy a traversat oceanul pentru a găsi în mijlocul urșilor noștri o oază de liniște și pace.
Fig 121. Sanctuarul Libearty din Zărnești, o oază de
libertate pentru urșii schilodiți
71 70LECȚIA XIX
Fermele
Hrana omului cuprinde și produse de origine
animală. Atunci când o bucată de carne, fie ea de porc,
de vită sau de pui, ajunge în farfuriile noastre nu ne
punem întrebarea de unde vine ea cu adevărat. Știm că vine dintr-un supermarket, fără să-i cunoaștem însă
tot drumul pe care îl parcurge până să ajungă pe masa
noastră. Dar până să ajungă în magazine, unele animalele își
petrec parte din viață în ferme.
Pe rafturile supermarket-urilor am întâlnit cofraje cu ouă ecologice. Dar ce sunt ouăle eco? Ouăle
ecologice sunt ouă care provin de la găini crescute în
libertate și hrănite natural cu iarbă și cereale.
În cea mai mare parte a vieții lor, animalele de consum sunt tratate în același mod în care fabricile își tratează piesele care rulează pe bandă. Este vorba
despre animalele care stau cel mai adesea în spații
înghesuite, expuse la boli, răni și la un stres intens. Adesea, ele sunt mutilate în mod voit pentru a le face
mai docile. Mutilările sunt realizate fără nici un fel de
anestezie, iar în multe cazuri, animalele mor din cauza șocului.
Fig 123. Fermă de găini suprapopulatăFig 122. Fermă de găini în sistem ecologic
Începând cu 2012, Europa a impus noi norme pentru creșterea găinilor în ferme, însă
din păcate, nu toate le respectă.
Așa cum putem cumpăra ouă ecologice, pe piață găsim și alte produse, respectiv
carne și brânză, provenite de la animale care au fost respectate în timpul vieții lor și nu au fost chinuite. Interesul produselor ecologice nu stă numai în faptul că animalele au
avut o existență decentă, dar aceste animale nu au fost îngrășate forțat, nu au fost tratate
cu antibiotice și hormoni de creștere și nu au suferit stresul transportului până la abator .
Toate aceste elemente influențează sănătatea animalelor și, în mod direct și sănătatea
omului care consumă produsele provenite de la acestea.
Ați auzit cu siguranță că multe persoane sunt vegetariene, din dieta lor lipsind produsele din carne. Este un curent din ce în ce mai răspândit în lume, peste 900 de
milioane de oameni din populația globului fiind adepți ai acestui gen de hrană.
Curentul «vegan» pledează pentru o hrană din care lipsește complet orice produs animal adică și laptele, brânza și ouăle.
Dacă vegetarismul este bine suportat de om, persoanele care aleg un regim «vegan» au
nevoie de suplimente alimentare și o dietă controlată de un medic pentru a evita carențele
de vitamine, proteine și minerale.
Păsările crescute în ferme stau înghesuite, lovindu-se
puternic cu ciocurile una pe alta. Pentru a le opri, angajații le taie o parte din ciocuri cu cuțite fierbinți. Unele păsări nu mai pot mânca după o astfel de procedură și ajung să moară de foame. De același tratament au parte și puii. La scurt timp după ce ies din ou, fără nici un fel de anestezie, ciocurile lor sunt cauterizate cu o lamă încinsă.
Gâștele și rațele crescute în ferme pentru cunoscuta delicatesă „foie-gras” suferă abuzuri îngrozitoare. Păsările sunt hrănite cu forța, printr-un tub de metal introdus în gâtul lor, lucru care conduce la rănirea lor sau chiar la moarte. Păsările sunt îndopate cu forța, o dată la câteva ore, cu o cantitate de mâncare care este de patru ori mai mare decât greutatea corpului lor. Această metodă de hrănire duce la creșterea excesivă a ficatului, ajungând să fie de zece ori mai mare decât în mod normal. Un alt chin la care sunt supuse păsările este acela că nu sunt lăsate să doarmă, tot din cauza programului strict de hrănire. Cei care servesc această „delicatesă” nu știu că, de fapt, mănâncă un ficat de pasăre bolnav!
Fig 124. Hrănirea forțată a gâștelor
Crescătoriile tradiționale de animale sunt din ce în ce mai puține. Cu cât țara este mai dezvoltată din punct de vedere economic, cu atât fermele intensive au luat locul grajdurilor, unde animalele sunt crescute respectând un minim de bunăstare. Atunci când bem lapte, nu știm cât suferă vacile pentru a ni-l da nouă. Din păcate, cele crescute în ferme sunt îndopate cu un hormon de creștere care stimulează producția de lapte. Cu ajutorul acestuia, o vacă este capabilă să dea 30 de tone de lapte pe an. Cantitatea mare de lapte provoacă inflamații și răni ale ugerului. De asemenea, pentru a avea tot timpul lapte, vacile sunt mai mereu gestante, prin tehnici forțate. Vacile mulgătoare ajung
rar să-și crească vițeii. O treime din vițeii masculi sunt tăiați imediat, în timp ce aproape jumătate sunt crescuți pentru “carne specială de vițel”. Aceștia din urmă sunt ținuți de obicei în grajduri timp de 20 de săptămâni, legați de un pripon cu lanțuri care atârnă greu în jurul gâtului. Lanțul nu măsoară mai mult de 2 metri lungime, astfel că posibilitatea mișcării este total îngrădită. La împlinirea celor 20 de săptămâni, aceștia ajung să fie tăiați. În timpul transportului, toate animalele crescute în ferme pierd cel puțin 3% din greutatea lor, cel mai mult în prima oră și asta ca urmare a stresului.Fig 125. Fermă de vaci
Fig 126. Transport vaci
După 5 ani, vacile nu mai pot produce lapte și nu mai sunt considerate a fi profitabile. Aproape toate sunt
tăiate pentru consum, scurtându-li-se, în mod forțat, durata de viață cu 10-15 ani.
Peștii care sunt pescuiți cu năvoadele, în momentul în care sunt scoși din ocean, presiunea internă înaltă le rupe branhiile, le aruncă ochii afară din orbite și le împinge stomacul pe gură. După asta, sunt aruncați peste bord, unde mulți dintre ei se sufocă lent sau sunt striviți mortal.
73 72 Fermele de blană
Purtate încă din preistorie, atunci când omul vâna
animale pentru a se hrăni dar și pentru a folosi blana
pentru a se apăra de frig, în zilele noastre există destule persoane care consideră că hainele de blană fac dovada
eleganței și a bunăstării. Puțini sunt însă cei care știu
câtă suferință îndură animalele până să fie transformate în obiecte vestimentare de lux. Marea majoritate a
animalelor provin din ferme specializate, acolo fiind
chinuite de când apar pe lume, până când sunt omorâte. În fiecare an, aproximativ 100 de milioane de animale
sunt ucise pentru recoltarea blănii. Dintre acestea, în
jur de 70 de milioane sunt nurci, iar restul vulpi, lupi, iepuri, dihori, chinchile și chiar câini și pisici din China.
Continentul nostru deține supremația în producția de
blană, Finlanda ocupând primul loc în producerea blănurilor de vulpe, iar Danemarca și Olanda în cea de
nutrii. România deține și ea circa 10 ferme de blană,
unde trăiesc în condiții greu de imaginat vulpi, nurci și
chinchile.
Trăind în spații strâmte, în cuști mici și înghesuite, animalele ajung să se automutileze, să se atace între
ele sau chiar să se mănânce între ele. Multe dintre ele nu supraviețuiesc și ajung să moară înainte de a fi transformate în haine de blană.
Atunci când împlinesc opt luni, animalele sunt ucise. Sunt gazate, electrocutate anal sau injectate cu o
substanță letală.
Fig 128. Fermă de
chinchile
Fig 129. Blana naturală –
o industrie a suferinței în
România
Motivul invocat pentru a nu schimba condițiile de viață a animalelor: Cei care sunt insensibili la suferința animalelor găsesc întotdeauna o scuză cum ar fi:
• costuri mult prea ridicate;
• nu cred în bunăstarea lor;
• consideră că sunt proprietari și pot dispune asupra vieții animalelor;
• sunt considerate a fi doar animale și pot crește în orice fel de condiții.
Puțini sunt însă cei care știu că și animalele, la fel ca noi, oamenii, pot fi capabile să aibă aceleași trăiri. Simt bucuria, simt tristețea și simt lipsurile. Mai mult decât atât, ele pot să plângă, cu lacrimi adevărate,
așa cum o facem și noi. Fermele de porci
Porcii din ferme petrec mare parte din viața lor în grajduri, în cuști de metal. Mulți dintre crescători preferă să le smulgă dinții și să le taie cozile pentru a-i împiedica să se mutileze între ei. Aceste practici se realizează
fără anestezie.
Fig 127. Porci în ferme supraaglomerate
ȘTIAȚI CĂ… – pentru confecționarea unei singure haine de blană de chinchila sunt necesare în jur de 80 de animăluțe. Animalele crescute pentru blană sunt jupuite, iar carnea lor se aruncă! – apașii și alte triburi de indieni, înainte de-a porni la vânătoare de bizoni, cereau iertare și mulțumeau animalelor pentru sacrificiul lor; – vedete renumite ale ecranului s-au angajat în campanii și au denunțat aceste practici de o cruzime fără margini. De câteva zeci de ani, există pe piața mondială haine din blănuri sintetice, chiar mai elegante decat cele naturale, create de cele mai mari case de modă ale lumii. Printre vedetele internaționale care au luat poziție împotriva uciderii
Fermele de bilă
China este țara care are credința că bolile pot fi vindecate cu produse provenite din or ganele animalelor și nu
cu medicamente.
Cerbul este vânat pentru coarnele sale, care conțin o substanță numită pantocrină, foarte prețuită în medicina asiatică. Dacă bei o licoare care conține acest element, se spune că devii mai ener gic.
Și rinocerii sunt vânați pentru prețiosul lor corn, despre care asiaticii spun că este bun pentru tratarea febrei și a convulsiilor.
animalelor se numără: Brigitte Bardot, Jean Claude Vandamme, Paul Mc Cartney, Pamela Anderson și mulți alții. În timpul demonstrațiilor care au avut loc la Paris, afișele cu haine de blană au fost însemnate cu roșu, ca și sângele nevinovat, vărsat pentru un lux scump și inutil.
Încă din secolul al XIX-lea, din ce în ce mai multe persoane s-au mobilizat pentru protecția animalelor, fie ele din ferme sau sălbatice, ori cele folosite în experimente medicale. Prima societate de protecție a animalelor din lume s-a înființat în anul 1824, în Anglia.
În 1924, scriitorul francez André Geraud publica "Declarația drepturilor animalelor", prin care cerea ca animalele să fie tratate în funcție de sensibilitatea lor la suferința și nevoia de libertate. În 1978 UNESCO preia acestă declarație. În tratatatul de funcționare a Uniunii Europene din 1992, se prevede că “Uniunea și
țările membre trebuie să țină cont de bunăstarea animalelor în calitatea lor de ființe sensibile”, bunăstarea
animalelor fiind considerată una din valorile Uniunii Europene.
În 2002, Germania a fost prima țară europeană care a inclus drepturile animalelor in Constituție.
Fig 130. Captură de cornuri de rinoceri în Kenya
Fig 132. Fermă de cerbi
Fig 131
(dreapta).
Rinocer cu
cornul tăiat de
braconieri
75 74LECȚIA XX
Lupul, strămoșul câinelui
Teoriile potrivit cărora descendenții câinelui ar fi vulpea și șacalul nu au fost dovedite științific
din cauza diferențelor anatomice, fiziologice și comportamentale dintre aceste specii. În plus de asta,
încrucișarea între aceste specii nu este posibilă. Pe când lupul se poate împerechea cu un câine din care rezultă
un «câine-lup». Un astfel de câine nu poate fi domesticit, el va păstra comportamentul sălbatic al lupului
dar există în acest fel dovada că cele două specii sunt compatibile din punct de vedere biologic și genetic. Atât fiziologic, anatomic cât și comportamental, cele două specii se aseamănă foarte mult. Atunci când au
posibilitatea, câinii se strâng în haite în care, ca și în cazul lupilor , se respectă o serie de reguli specifice vieții
de grup. Ierarhia, lipsa agresivității față de pui și femelele haitei, grija care este îndreptată asupra lor , se
manifestă la fel ca în haitele de lupi. Ne-ar fi greu să credem că atunci când ne uităm la un caniche, un chihuahua, șorecar sau sharpei, că strămoșul lor comun este lupul. Ca să se edifice în privința acestui aspect, numeroși cercetători au purces la un drum lung, care să arate de unde vine câinele. Câinii sunt singurele animale carnivore mari pe care oamenii le-au domesticit, acum 33.000 de ani. Din specia canidelor, cele mai apropiate rude ale câinelui și care au supraviețuit erelor geologice până în zilele noastre sunt lupul, vulpea și șacalul. Până la un moment dat, aceste rude ale câinelui de astăzi au fost considerate drept potențial strămoș al câinelui domestic sau doar al unor rase actuale de câini.
A fost odată un lup…da, lupul din binecunoscuta
poveste “Scufița roșie". Sau cel din "Capra cu trei iezi". Din păcate, aceste povești i-au construit lupului o imagine de animal crud, rău, diabolic și extrem de feroce. Lupul popula pe vremuri pădurile Europei. Începând cu secolul XIX, populația de lupi a scăzut masiv, din cauza vânătorii necontrolate. În prezent, lupul este o specie protejată, pe cale de dispariție și depinde numai de noi, oamenii, ca acesta să nu ajungă să fie văzut doar în atlasele zoologice.
Fig 133 (dreapta). Scufița roșie și lupul
Fig 135. Haită lupi Fig 134. Haită câini Chiar si după domesticire, câinii au preluat multe din atributele lupilor: sociabilitatea, instinctul de
vânătoare, cel de haită și apărare a teritoriului, dar și atașamentul față de conducător , în speță față de om.
Legat de înfățișările atât de diferite ale câinilor de astăzi, teoriile științifice au arătat faptul că acestea au la bază mutațiile genetice, produse din cauza faptului că lupii domesticiți au început să se înmulțească între ei, în cadrul aceluiași grup. Acest lucru ar fi fost responsabil de mutațiile genetice care i-au oferit omului posibilitatea de a crea peste 300 de rase canine. O altă teorie ar fi aceea că lupii ar fi fost cei care au venit singuri la om, aciuându-se pe lângă casa lui. În acest fel, au descoperit repede avantajele așezărilor umane. Câinii au devenit utili pentru oameni, ajutându-i pe aceștia din urmă la alungarea prădătorilor. Atitudinea lor prietenoasă a dus la schimbări în rândul lupilor, iar în câteva generații, aceștia au devenit prietenoși și foarte diferiți, în comparație cu rudele lor sălbatice. Transformarea lor nu s-a petrecut numai la nivel fizic, ci și la nivel psihologic, ajungând să citească gesturile omului. În momentul de față, nici un alt animal nu interpretează gesturile noastre la fel de bine cum o fac câinii. Descendența câinelui din lup
Din punct de vedere istoric și paleontologic, teoria descendenței câinelui din lup se bazează pe dovezi materiale ale existenței acestei specii pe toate continentele. Primele indicii arată că strămoșii câinelui au fost lupii suri, originari din estul Asiei. Oamenii de știință care
au lansat această teorie au prelevat probe ADN de la 151 de câini masculi, adunați din diferite colțuri ale lumii. Rezultatele au arătat că cea mai mare diversitate genetică se găsește la sud de râul Yangtze, în China. Astfel,
studiul indică faptul că domesticirea lupilor a luat naștere în sudul Chinei. Arheologii au descoperit o serie de dovezi atunci când săpăturile arheologice au scos la iveală schelete de câini și oameni, îngropați împreună, acum mai bine de 14.000 de ani. Alți cercetători au fost de părere că
domesticirea lor s-a produs mult mai repede, în urmă cu 33.000 de ani.
Întrebarea este de ce a fost domesticit lupul? O primă și cea mai îmbrățișată teorie este aceea că omul a avut nevoie de ajutor , dar și
protecție la vânătoare, așa că și-a căutat însoțitor. Se presupune că omul a găsit câțiva pui de lup și a decis să-i adopte. Arătându-și talentul de vânători pe care îl aveau sădit în genele lor, oamenii i-au păstrat pe lângă ei. Lupii prietenoși, blânzi și cei docili, au rămas lângă om transformându-se în timp în prieteni ai acestuia, care au devenit apoi câinii de azi. Pentru că aveau la dispoziție mai multă mâncare decât semenii lor sălbatici, aceste grupuri aveau o viață mai lungă, iar puii lor erau mai numeroși. Beneficiind de această bunăstare, lupii domesticiți s-au putut dezvolta mai repede și mai ușor.
Fig. «câine-lup» rezultat din împerecherea unui lup cu un câine
77 76Mai multe experimente au
demonstrat faptul că puii de lup
capturați la câteva săptămâni după
naștere și mutați în captivitate, dobândesc comportamente și obiceiuri asemănătoare câinilor. Acest lucru nu este posibil în cazul vulpilor, care nu pot fi domesticite, ci doar ținute în
captivitate.
Lupul, un mare sportiv!
Atunci când fuge, lupul poate atinge 50 de km/oră și, spre deosebire de urs, care abandonează repede fuga,
lupul are o mare rezistență la curse, așa că poate parcurge 60 de km într-o singură noapte.
Lupul este periculos? Puține animale au o reputație așa de rea ca cea a lupului. Omul a inventat povești care au transformat lupul într-o fiară. În realitate, se întâmplă destul de rar ca lupul să atace omul. De cele mai multe ori, animalul fuge din calea acestuia. Lupul vârcolac ?
O altă poveste care a făcut mult rău lupului.
În nopțile cu lună, se spune că lupul geme, mârâie
și urlă la aceasta. Nu este nimic înfiorător în acest comportament. Nu se transformă în vârcolac! V orbește
pe limba lui, comunicând cu semenii lui.
Lupul este un animal sociabil și trăiește în haită. De-obicei, o haită numără până la 12 membri, dar au
fost observate și haite de 38 de lupi. Viața în această
formă de organizare le permite să vâneze mai ușor, dar și să-și păzească puii de alți prădători. Fiecare haită
Fig 137(dreapta). Haită de husky
are un șef. Atunci când un lup mai tânăr vrea să-i ia locul, trebuie să-l înfrunte pe lider și
numai dacă învinge, poate să-i ia locul, fiind
recunoscut de grupare ca noul șef. Acest comportament de haită condusă de un șef
este întâlnită la rasa de câini husky, câinii
zăpezilor care conduc săniile eschimoșilor. Toți membrii ascultă de șeful lor, iar câinele
lider se supune omului doar dacă are
încredere în el.Fig 136.
Celebrul lup-
vârcolac din
seria "Twilight"
LECȚIA XXI
Animale marine
La suprafața apei respiră
datorită unui orificiu, localizat deasupra frunții. O singură “gură de aer” este suficientă pentru a reînoi 90% din capacitatea plămânilor. Chiar și atunci când doarme, delfinul iese la suprafață la fiecare jumătate de oră ca să respire. Strămoșul delfinului a fost un mamifer terestru care s-a aventurat în apă și s-a adaptat mediului acvatic. Aripioarele lui de astăzi
Flipper (poză stânga), cel mai celebru delfin Flipper, inteligentul și simpaticul delfin, a fost cel care a cucerit generații după generații de copii, dar și adulți, datorită istețimii sale. A rămas în
inimile tuturor celor care l-au urmărit ca fiind unul dintre cei mai mari eroi ai animalelor din lumea filmului. Istețul delfin îi ajuta de fiecare dată pe cei doi copii la prinderea braconierilor, care furau pește din mare. De asemenea, Flipper era tot timpul un ajutor de nădejde în salvarea victimelor din atacurile rechinilor. Deși este extrem de plăcut și sociabil, delfinul nu este ocolit de dușmani. Cel mai mare dușman al lui este omul. Mii de delfini mor înecați în plasele pescarilor.
Când vorbim de apele marine, ne gândim la pești, scoici și crustacee. În mările și oceanele de pe planeta noastră trăiesc însă și mamifere. Unul dintre ele este delfinul. Cu toate că seamănă cu un pește și petrece mare parte din timp în apă, delfinul trebuie să iasa la suprafață pentru a respira. Înoată până la suprafața apei, își deschide orificiile și suflă aerul din plămâni. Apoi, inspiră aer proaspăt, își închide orificiile și se întoarce în valuri. Cu alte cuvinte, frumoasele mamifere își țin respirația în timp ce sunt sub apă. Pot rezista până la 15 minute și pot coborî până la 200 metri adâncime.
erau la origine labe. Delfinii trăiesc în toate oceanele lumii, în special în Oceanul Pacific și Atlantic, dar există o specie care
trăiește în fluviile din America de Sud. În Europa există mai multe specii și anume: delfinul albastru, delfinul alb și marele delfin. Acesta din
urmă poate atinge până la 4 metri și 650 de kilograme. Delfinul este un animal sociabil, care trăiește în grupuri mici, formate din mai multe familii, cu părinții și puii lor. Între ele nu există concurență și pot să pescuiască împreună, fară să se bată între ei. La naștere, puiul de delfin este scos de mama lui la suprafață, pentru prima gură de aer . Delfinii ajung la
maturitate în jurul vârstei de doi ani. Corpul lor este alunecos și are culoarea gri. Se hrănesc cu sardine, heringi, creveți și calamari și pot atinge sub apă o viteză de 45 km/oră. Deasupra capului, delfinii au o umflătură care le permite să emită și să primească ultrasunete, cu ajutorul cărora pot localiza prada cu o precizie deosebită.
79 78 Delfinul, un mare vorbăreț!
Delfinii au limba lor proprie, emițând sunete foarte ascuțite care le permit să comunice și să se recunoască între ei. Limbajul lor este atât de complex încât oamenii de știință care-i studiază n-au reușit până în prezent să-l descifreze! Delfinul jucăuș Datorită inteligenței sale și a faptului că are o înclinație naturală pentru joacă, delfinul a avut și are în continuare mult de suferit. Delfinariile nu se deosebesc cu nimic de arena unui circ. Chiar dacă spectatorii nu știu, delfinii sunt ținuți în bazine foarte mici, iar lipsa de spațiu și mișcare îi afectează, scurtându-le viața. În plus, dresorii îi țin nemâncați zile în șir înainte de spectacole.
– armata americană dresează și folosește delfinii la căutarea și neutralizarea minelor submarine;- în antichitate, delfinii erau considerați protectorii ambarcațiunilor pentru că le conduceau până în port, salvându-le de la naufragiu;
– cuvântul «delfin» vine din limba greacă, care înseamnă «cel care vine din mare»;
– delfinul este emblema orașului Corinth din Grecia.
ȘTIAȚI CĂ…
Tonul roșu
Este un pește care poate atinge până la 500 de kilograme și 3 metri lungime. Tonul roșu este un pește migrator, care parcurge mii de kilometri în fiecare an. În prezent, această specie este în pericol și dacă nu se iau măsuri, până în anul 2050 va dispărea complet. Tonul trăiește în colonie, poate atinge o viteză de 80km/h și poate să coboare până la 1.000 metri în adâncul oceanului. Tonul este un prădător, unul din ultimele verigi ale lanțului trofic al oceanelor. Din această cauză, el concentrează în organism substanțele toxice numite metale grele, cum ar fi mercurul. Consumându-l, omul ingerează aceste metale care pot provoca boli grave.
Foca Specie protejată în ultimii 30 de ani, foca este o specie foarte sensibilă la poluare și stres. În libertate, foca nu trăiește mai mult de 30 de ani. Un exemplar de 200 de kg are nevoie de aproximativ 10 kg de hrană, constând în pești și crustacee. Focile trăiesc în grupuri formate dintr-un mascul și 5 femele și sunt foarte sensibile la epidemii. Unul din inamicii focii rămâne plasa pescarilor. Cele care sfârșesc primele sunt cele tinere, din cauză că neavând suficientă forță să se elibereze, acestea mor înecate. Cea mai cunoscuta specie de foci este foca gri. Cu o lungime de 2,5 metri și o greutate de 300 kg pentru masculi și 1,90 metri și 190 kg în cazul femelelor, este cea mai cunoscută specie de foci.
Fig 138. Ton vândut la licitație
Foca poate coborî până la 200 de metri sub apă și poate rezista 10 minute fără să respire. Poate dormi la suprafață, pe pământ dar și în apă, aproape o jumătate de oră, fără să urce la suprafața apei.
Puii se nasc cu o blăniță albă, dar care nu este etanșă, de-aceea nu pot intra în apă imediat după naștere.
Când vin pe lume cântăresc 10 kg și sunt alăptați 3 săptămâni. Ating vârsta maturității la un an, însă doar
jumătate dintre ele supraviețuiesc. Din păcate, foca nu este protejată în Canada și, anual, mii de pui de focă sunt omorâți cu cruzime pentru blana lor. O altă specie de foci este foca-călugăr, dar care este pe cale de dispariție. Doar 500 de exemplare mai există repartizate între Grecia, Turcia si Cipru. În ceea ce privește mamiferele, toți oamenii de știință sunt de acord asupra faptului că ele suferă și sunt sensibile la durere. Acest fapt este demonstrat prin aceea că cele mai multe specii produc substanțe anti durere. Dacă nu ar suferi, nu ar avea nevoie de astfel de substanțe. Dar cercetările științifice dovedesc în continuare că și animalele lipsite de circuite nervoase, transmise prin șira spinării, pot fi sensibile la durere. În această categorie se găsesc peștii, crustaceele și chiar viermii. O catastrofă ecologică! Tonul, o dată capturat, este închis într-o cușcă unde este îngrășat artificial pentru a lua în greutate și a fi vândut mai scump. Un ton trebuie să mănânce 15 kg de pește ca să ia un kilogram în greutate. Tonele de pește
folosite agravează echilibrul și așa fragilizat al mărilor și oceanelor planetei noastre.
81 80 Căluții de mare
Nu au copite, nu nechează și nu sunt înhămați la căruță. Sunt în schimb extrem de mici și fragili și fac parte din categoria viețuitoarelor marine. V orbim despre căluții de mare, aceste mici minuni ale naturii. Pot fi întâlniți pe coastele europene ale Oceanului Atlantic și în apropierea coastelor din Marea Mediterană și Marea Neagră. Calul de mare nu seamănă deloc cu un pește, dar face parte din clasa peștilor osoși, respiră prin branhii, măsoară între 1,5 și 35 cm, este carnivor, nu are dinți și nici stomac. Hrana trece prin sistemul digestiv atât de repede încât este nevoie să mănânce constant pentru a nu muri. Durata lor de viață este cuprinsă între 1 și 5 ani. Îi place să trăiască în preajma coralilor, printre algele de pe fundul mării, de care se agață cu coada. De asemenea, tot de coadă se folosesc pentru a apuca plantele cu care se hrănesc și pentru a se prinde unul de celălalt, deplasându-se în șir indian. Pe lângă alge, hrana lor constă și în mici crustacee.Căluții de mare sunt întâlniți într-o varietate de culori, de la negru-cafeniu, până la roșcat-cafeniu, auriu și roșu.
Caracatița
Caracatița este o moluscă cefalopodă, care
are doi ochi, opt brațe cu ventuze, trei inimi și nu
are structură osoasă, lucru care le permite să se strecoare prin cele mai strâmte locuri.
Caracatițele sunt cele mai inteligente animale
nevertebrate. În ciuda creierului de mărimea unei nuci, ele sunt extrem de inteligente. Sunt capabile
să evadeze din acvarii, să scape din labirinturi și
chiar să se furișeze la bordul ambarcațiunilor, fără să fie văzute.
Dețin numeroase strategii de apărare împotriva
prădătorilor. Știu să se ascundă foarte bine, astfel încât să nu fie văzute sau detectate. În cazul în care
aceste metode au dat greș, caracatițele dețin un
mare “as în mânecă”: împrăștierea cernelii. Este o metodă unică de a se pune la adăpost.
De ce este o minune?
În familia căluților de mare, rolul de mamă este îndeplinit de mascul. El este cel care poartă urmașii în punga specială. Femela este cea care depune ouăle în acest “săculeț” al masculului, acolo unde stau între 4 și 6 săptămâni. La finalul acestei perioade, tatăl aduce pe lume puii, nașterea putând să dureze chiar și două zile. Micile vietăți nu sunt mai mari de un centimetru și seamănă leit cu părinții lor. Așa mici cum sunt, ei pot supraviețui chiar și în condiții extreme. Forma corpului și culoarea îi ajută să se camufleze foarte bine printre plantele aflate pe fundul mărilor, apărându-se dușmani. Fig 139. Săculeț special
Fig 140. CaracatițaMarea majoritate a speciilor au capacitatea de a produce această cerneală, întâlnită în trei culori: roșie, neagră
sau maro, compusă din melanină, același pigment care colorează pielea oamenilor . Rolul cernelii este de a
dezorienta vizual, olfactiv și gustativ prădătorul. O dată împrăștiată această substanță, atacatorul este blocat, caracatița având timp să scape.
Nu toți neuronii caracatiței sunt dispuși în creier, așa cum am putea crede. Două treimi din ei se găsesc
în tentacule. Este ca și cum fiecare braț, care poartă aproximativ 250 de ventuze, ar avea propriul lui creier .
Experimentele au demonstrat faptul că, un tentacul tăiat (care crește la loc) se poate deplasa singur , iar dacă
găsește hrană, o imobilizează și încearcă să o ducă spre locul unde știe că se află gura. Caracatițele se hrănesc cu creveți, melci, scoici și broaște țestoase. Prind prada cu brațele, omorând-o cu otrava ei, după care este consumată. Fiind cele mai inteligente nevertebrate, caracatițele au fost supuse unor teste de către biologi. Aceștia au
demonstrat faptul că ele pot stoca informații pe termen scurt și lung. Singurul lucru la care încă se mai caută răspunsuri este cel referitor la puii de caracatiță. Cu toate că stau foarte puțin alături de părinții lor , neavând
timp să învețe prea multe, ei au o bază de cunoștințe extrem de bogată. Caracatița imitatoare este specia care se poate “deghiza” în mai multe animale, într -un timp foarte scurt.
Astfel, ea poate lua forma unui șarpe, a unui căluț de mare, a unei stele de mare sau chiar o rândunică de mare. Toate caracatițele sunt veninoase, însă doar cea cu inele albastre poate ucide un om.
Întâlnirea cu o caracatiță Sy, scriitoare și om de știință, a experimentat întâlnirea cu o caracatiță gigant, pe nume Athena, cântărind aproape 20 de kg, aflată în acvariul din New England. „În momentul în care capacul acvariului a fost dat la o parte, ne-am întins una spre cealaltă. Cele 8 brațe alunecoase ale ei le-au întâlnit pe ale mele. Mi-am băgat mâinile până la cot în apă. Capul Athenei, de mărimea unui pepene, a ieșit la suprafață, iar ochiul ei stâng (caracatițele au un ochi dominant, așa cum oamenii au mână dominantă) m-a privit fix. Neluându-și privirea de la mine, Athena și-a înfășurat
brațele în jurul mâinilor mele, lipindu-și tentaculele de mine. Fiecare braț al ei are peste 200 de astfel de ventuze, iar fiecare atingere pe care am simțit-o am perceput-o ca pe un sărut, o mângâiere. Deși caracatițele pot simți gustul prin toată pielea lor, la nivelul acestor ventuze simțurile sunt mult mai dezvoltate. Exact asta făcea Athena. Mă gusta și mă simțea, cunoscându-mi pielea într-un mod pe care nu mi-l mai imaginasem până acum. Când i-am mângâiat capul moale cu vârfurile degetelor, ea și-a schimbat culoarea, pielea ei pierzându-și nuanța roșiatică și devenind mai albă și mai netedă. Acesta era un semn că se relaxase. Athena a fost extrem de blândă cu mine. Părea să încerce încet, încet, să mă tragă în acvariu, iar eu nu m-aș fi opus”, a povestit Sy .
83 82
LECȚIA XXII
Reguli de îngrijire a câinelui
Pentru a fi sănatos și fericit, un câine are nevoie de:
o dietă echilibrată specifică lui;
asistență veterinară;
exercițiu zilnic;
atenția ta permanentă.
Câinii sunt animale sociabile, sunt la fel de credincioși, loiali și iubitori, indiferent de rasă, mărime ori
culoare.
Dacă îți dorești să ai un animal fericit, este nevoie să știi că acest lucru depinde doar de tine. Soarta lui
este influențată de stăpânul pe care îl are.
Îngrijirea animalului de companie este una din
nevoile lui de bază și are o mare importanță atât pentru stăpân cât și pentru animal. Este regula care face din necuvântătorul nostru un suflet vesel, vioi și mai ales sănătos. Primul an de viață este extrem de important în dezvoltarea animalului și orice greșeală poate avea urmări grave asupra lui.
Primele săptămâni într-o familie nouă sunt foarte
importante pentru companionul vostru în materie de socializare și modelare a caracterului. Din acest motiv
Nu permiteți niciodată câinelui să vă muște, pe voi sau pe alte
persoane și nu-l întărâtați să facă acest lucru nici măcar în joacă.
Va crede că îi este permis și nu se va da înapoi să recurgă la această
manifestare ori de câte ori se va simți deranjat.
Pentru o dezvoltare armonioasă a câinelui vostru este necesară
socializarea cu alte persoane, dar și cu alte animale. La finalul schemei de
vaccinare, plimbarea zilnică și joaca cu alți căței îl va face să devină un animal sociabil și adorat de stăpân.
Niciunuia dintre noi nu-i place să stea mult timp singur în casă și este
valabil și pentru patrupedele noastre. Ele depind aproape în totalitate de noi, iar singurătatea le poate provoca devieri de comportament. Animalul
poate deveni apatic, va crede că nu mai este iubit de stăpân și se va retrage într-un colț. În cazul în care credeți că nu aveți timp pentru animalul
vostru de companie sau lipsiți mult timp de acasă, nu vă luați astfel de
responsabilități. Animalul este o ființă vie, cu nevoi, asemeni nouă. Oamenii și câinii au trăit împreună de peste 10.000 de ani. Câinele a fost dintotdeauna
cel mai bun prieten al omului. L-a ajutat să pască turmele de animale sălbatice, i-a folosit ca paznic al locuințelor, iar în ultimele secole a devenit o companie fidelă. După 1900 s-au identificat specii de câini care sunt folosiți de către persoanele cu dificultăți de vedere, de auz sau handicapuri grave. Dacă ai ales să devii părintele unui cățel, să știi că ți-ai asumat o responsabilitate pentru toată durata de viață a câinelui.
este important să petreceți cât mai mult timp împreună, să vă jucați cât
de mult posibil cu el și să-i acordați cât mai multă atenție. În această perioadă se modelează caracterul patrupedului. O dată cu această etapă a socializării vin și primele reguli de bază.
Fig 141. Sesiune de socializare
Mișcarea, ca și în cazul nostru, este le fel de importantă și pentru câini. Lipsa ei poate provoca probleme de sănătate. Lăsat mult timp închis într-o cușcă, în casă sau într-o curte mică, el se poate plictisi și atunci începe să latre fără încetare, exasperându-te atât pe tine cât și pe vecini. Plimbările în natură fac minuni în cazul lui. Are
posibilitatea să se miște, să-și antreneze mușchii, să alerge după mingea aruncată de tine și poate socializa cu alți câini.
Fig 142. Obie, un patruped obez, este nevoit să înceapă o nouă viață, după ce actualii stăpâni l-au pus să slăbească.
Câinele ajunsese la o greutate de aproape 35 de kilograme. Cauza ar fi supraalimentarea și lipsa mișcării.Înainte După
În cazul în care câinele tău „locuiește” la curte, atunci este necesar ca el să aibă o cușcă menită să-l apere de căldură, frig sau ploaie. „Casa” lui trebuie să fie suficient de încăpătoare, să fie bine izolată și curată.
Îngrijiți-vă de el și nu-l lăsați să-l năpădească puricii sau
căpușele! Sunt o adevărată pacoste! Pe lângă disconfortul pe care îl creează, acești paraziți pot transmite o serie de boli. Deparazitarea externă se face regulat, cam o dată la trei luni, cu produse speciale adaptate vârstei și greutății sale. Puteți vedea dacă blănița lui ascunde „musafiri” nepoftiți și dacă îl periați zilnic. Operațiunea este benefică atât pentru îndepărtarea murdăriei și a prafului, dar și pentru descâlcirea părului. În plus de asta, periatul vă dă posibilitatea să petreceți câteva clipe de relaxare în compania prietenului vostru necuvântător. Obișnuit de mic cu toaleta blăniței, nu se va feri și nu va fugi atunci când vă va vedea cu peria în mână. O blană periată zilnic va străluci de sănătate și va aduce, în mod sigur, aprecieri pozitive.
Spălatul sau îmbăiatul prea des nu este recomandat. Sunt suficiente 2-3 băi pe an. Nu încercați să vă spălați cățelul cu șamponul vostru pentru că așa va mirosi frumos. Nu-i face bine! În magazine există produse speciale de uz veterinar, destinate în exclusivitate câinilor.
În ceea ce privește deparazitarea internă, în jurul vârstei de 4-6
săptămâni este recomandat să-i faceți cățelului vostru un examen coproparazitologic, care indică prezența sau absența paraziților interni. Cum în 90% din cazuri rezultatul examenului este pozitiv, se efectuează prima deparazitare internă cu produse specifice vârstei, greutății puiului și, bineînțeles, speciei de paraziți cu care este infestat animalul.
Următoarea doză de medicament se administrează peste trei luni, dacă
examenele de laborator sunt negative sau mai devreme, dacă probele sunt pozitive.
Țineți cont de faptul că multe dintre speciile de paraziți se pot transmite
și la om. Din acest motiv este importantă deparazitarea internă la intervale regulate.Fig 143. Exemplu de cușcă
85 84
Dacă vă vedeți cățelul apatic, nu are poftă de mâncare, doarme mai tot timpul și își ține corpul într -o poziție
anormală, înseamnă că ascunde o afecțiune. Nu mai stați pe gânduri și mer geți cu el la doctor. Există însă
posibilitatea ca aceste stări să nu fie neapărat cauza unei boli. Poate că patrupedul vostru este trist și dorește să
i se acorde timp pentru joacă sau să fie mângâiat. Hrana pe care o consumă cățelul vostru este de preferat să fie din cea specială, destinată lui și pe care o găsești în magazine. Crochetele uscate sau hrana umedă asigură o alimentație optimă și echilibrată. Ca să rămână mereu proaspătă și bună de savurat, hrana trebuie să fie ferită de căldură și umiditate, iar sacul să fie închis ermetic. Proteina și grăsimea din hrana de animale poate mucegăi sau poate oxida, exact ca orice alt tip de aliment care are o compoziție similară. Cât de bun ar fi un salam după ce a stat vreo două săptămâni pe masa din bucătărie?
Nu-i lăsați mâncare la discreție! Unul dintre motive este tocmai cel explicat în rândurile de mai sus. Hrana
oxidează și își pierde din calități. De asemenea, având tot timpul mâncare sub nas, cățelul vostru poate deveni
un mare mofturos.
În cazul în care alegeți să vă hrăniți câinele cu mâncare gătită în casă, să știți că și aici există restricții. În
primul rând, resturile rămase de la masa voastră și aruncate lui nu-i sunt suficiente pentru menținerea greutății și pentru dezvoltarea unei musculaturi puternice. O altă regulă este aceea de a nu-i da să mănânce alimente condimentate. De asemenea, nici produsele prăjite, smântâna sau oasele de pui nu intră în categoria celor permise. Ca să nu vă roadă papucii sau colțurile mobilei, puneți-i tot timpul la îndemână un os mare de vită, bine fiert sau o jucărie specială. Nu uitați de apă, care trebuie să fie proaspătă, schimbată de 1-2 ori pe zi și să aibă temperatura camerei.
Fig 144. O serie de jucării cu care îți poți ține cățelul ocupat
Fig 145. Pui abandonați
Înmulțirea În fiecare an, sute de mii de câini sunt omorâți din cauza faptului că nu există destule familii care să-i adopte. Femelele pot naște de la 6 până la 9 pui, de două ori pe an. Într -un an, o pereche de câini și urmașii lor pot da
naștere la 67.000 de câini. Sănătatea unei femele poate avea de suferit dacă ea naște pui în fiecare an. Femelele gestante și cele care alăptează au nevoie de hrană suplimentară. Femela își protejează puii ca o adevarată mamă, de-aceea poate deveni agresivă în această perioadă. Pentru a preveni venirea pe lume a puilor nedoriți de nimeni, condamnați la moarte, sterilizați-vă câinele!!
Sterilizarea/Castrarea Este o operație sigură, fară dureri și cu o recuperare foarte rapidă. Nu este nevoie ca o cățea să nască cel puțin o dată înainte de-a fi sterilizată. Castrarea după vârsta de 8 săptămâni poate reduce riscul tumorilor dar și a agresivității. Fără sterilizare, în decursul unei vieți, o pereche de câini și puii lor pot să dea naștere la:1 an: 16 pui2 ani: 128 pui3 ani: 512 pui4 ani: 2.048 pui5 ani: 12.228 pui6 ani: 67.000 pui
87 86POVESTIRE CU TÂLC
Se spune că un om a murit o dată cu câinele lui și-au ajuns amândoi în cer . Au umblat ei ce-
au umblat, până au ajuns la un drum pietruit cu aur și la o poartă mare și bogată, făcută toată din
diamante. În fața porții stătea de strajă un gardian, îmbrăcat de-asemenea în haine scumpe, cu o
mulțime de perle. Omul întrebă : – Unde suntem?
– În rai, nu se vede? răspunse străjerul.
– Venim de departe spuse omul, putem bea o cană cu apă, eu și prietenul meu? – De vrei să treci poarta, intră, spuse străjerul, dar prietenul tău nu e primit.
Omului îi era sete, dar uitându-se la câinele lui, se întoarse către străjer și spuse:
– Dacă nu putem intra împreună, mergem mai departe. Așa că plecară abătuți și însetați amândoi.
După un timp, găsiră un drum din piatră și se treziră în fața unei porți sărăcăcioase din lemn. În
fața ei, un om cu fața blândă, mânca o bucată de pâine, așezat pe-o buturugă. – Să nu vă fie cu supărare, suntem tare însetați și obosiți și eu, dar și prietenul meu.
– Intrați pe poartă și veți găsi ce căutați, răspunse omul, care se pare că făcea și el de strajă la
poarta cea de lemn! – Dar unde suntem?
– În rai, zise de astă dată, străjerul.
– Păi, am găsit pe drum o poartă frumoasă și bogată și ni s-a spus că este poarta raiului, dar cum nu l-au lăsat să intre pe prietenul meu, n-am intrat nici eu! Nu vă deranjează că și acolo spun că este
Raiul?
– Apăi, nu ne deranjează, zise străjerul! Acolo intră toți cei care-și părăsesc prietenii!! Și-atunci, la noi ajung doar cei care prețuiesc prietenii, mai mult decât orice bogăție.
LECȚIA XXIII
Responsabilitatea proprietarului unui animal domestic
Preferințele românilor în ceea ce privește animalele de companie
sunt câinii și pisicile. Din păcate, omul dorește să aibă în proprietate și animale sălbatice, cum ar fi: urși, lupi, căprioare, cerbi, maimuțe, crocodili, șerpi, iguane, broaște, dar și o serie de păsări exotice, animale care nu au ce căuta în preajma omului, întrucât acesta nu le poate asigura condițiile din mediul lor natural. De multe ori, aceste animale, luate de mici, devin agresive când ajung la maturitate și ajung să sfârșească în cuști mizere, uitați acolo chiar de proprietari.
Atunci când alegem un animal de companie trebuie să ne gândim bine la ce putem să-i oferim, să fim conștienți că îi luam libertatea și șansa de-a trăi printre semenii lui, în mediul lui natural.
Fig 148. Leu folosit ca animal de companie Nu este destul să iubim animalele, trebuie să fim și responsabili! Doar așa animalul nostru poate
crește în siguranță și poate fi fericit. Se integrează rapid în familiile noastre, iar prezența lui are și rol terapeutic.
A fi responsabil nu înseamnă doar a merge la veterinar și a hrăni animalul. Responsabilitatea este un termen
mai larg, mai complex, din care decurg o serie de obligatii.
Gândiți-vă însă, că în timp ce noi ne alintăm prietenii necuvântători,
în lume, milioane de animale sunt gonite, lovite, suferă de boli, tremură de frig și nu au adăpost. Când noi le îmbiem pe ale noastre cu un bol cu mâncare, altele mor de foame. Pentru viața lor tristă, grea și uneori atât de scurtă, noi, oamenii, cei care ar trebui să fim responsabili, suntem principalii vinovați.
Cu alte cuvinte, atunci când ne dorim un animal de companie, trebuie să ne îndreptăm privirea spre un câine
sau o pisică, animale care de-a lungul evoluției omului și-au creat aptitudini care le permit să accepte viața alături de om.
Proprietarul unui caine care stă afară, în curte sau în grădină, trebuie să-i asigure acestuia un adăpost
individual, care să fie construit în funcție de necesități și să-l apere împotriva vântului, a frigului, a ploii și a soarelui. Cușca pentru câini trebuie să fie suficient de încăpătoare, în funcție de talia animalului, astfel ca el să se poată întoarce, dar și să stea în picioare.
89 88 Proprietarii câinilor au obligația de a
se prezenta la medicul veterinar pentru microcipare. Această operație este obligatorie în țara noastră începând cu data de 15 martie 2014. Refuzul proprietarului de a-și microcipa câinele duce la amendarea acestuia.
Vrei să pleci în străinătate și nu vrei să te desparți de câinele tău? Nici o problemă! Îl poți lua cu tine. Dar, așa cum părinții tăi s-au îngrijit să-ți facă pașaport, tot așa trebuie să te ocupi de obținerea unui astfel de act și în cazul animalului de companie. O altă obligație care îți revine este aceea de a-i aduce la cunoștința medicului veterinar dacă animalul tău a fost furat, a dispărut, a fost pierdut, l-ai vândut, l-ai donat sau a murit. Nu ai prea mult timp la dispoziție să faci acest lucru, ci doar 7 șapte zile. De asemenea, o altă obligație a stăpânului unui câine este aceea de vaccinare antirabică a patrupedului. Acest vaccin se face după ce câinele a împlinit trei luni și se face anual. Atunci când stăpânul
își scoate câinele la plimbare, trebuie
să aibă la el carnetul de sănătate al
animalului. Nu trebuie uitată nici
Fig 149. Proces de microcipare
Fig 150
(dreapta).
Carnet de
sănătate
câini și
pisici
curățenia care trebuie menținută în spațiile publice, dar și pe holurile blocului. Așa
că, de fiecare dată când ieși cu câinele la plimbare, ia de acasă o pungă și niște mănuși de unică folosință cu care să strângi mizeria făcută de acesta.
Nu punem la îndoială faptul că au fost situații în care ai fost martor
sau măcar ai auzit despre stăpâni care și-au bătut câinii, pisicile, caii, oile sau alte animale, ori pe unele din ele le-au ucis pentru simplul motiv că se săturaseră de ele. Și pentru acest gen de fapte există sancțiuni: amendă, dar și privare de libertate. În aceste situații trebuie să iei atitudine pentru că a fi indiferent la maltratarea unui animal înseamnă a fi complice la astfel de fapte. Sunt pedepsiți și cei care își abandonează câinii prin lăsarea lor fără hrană, adăpost sau tratament medical. Cei care recurg la astfel de practici au toate șansele să stea în spatele gratiilor între doi și cinci ani.
Fără îndoială că cei care se înscriu în această categorie sunt oamenii care urăsc animalele. De ce? Nici ei nu ar putea da un răspuns clar. Poate pentru că așa au văzut ei la părinții lor. Sunt copii ai căror părinți și-au abandonat animalele, ai acelor părinți care își bat copiii, care râd și se bucură de nefericirea altora. Într -un
cuvânt, ei pot fi incluși în categoria oamenilor cruzi și limitați. Nu sunt atinși de nici o remușcare atunci când taie, împușcă, maltratează, calcă cu mașina, otrăvesc sau îneacă. În SUA, psihologii au demonstrat că la cei mai mari criminali s-au întâlnit cele mai dese cazuri de maltratare și ucidere a animalelor .
Nu sunt exemple de urmat! Cei care sunt
atașați de animale sunt oamenii care se ghidează
după valori, au credință, au intenții bune și
doresc să ajute. Ei sunt oamenii care se opresc
pe stradă să mângâie un câine sănătos sau
bolnav, nu stau pe gânduri dacă trebuie dus la
veterinar, îl hrănesc, îl adoptă sau se înfurie și
iau atitudine în fața maltratării.CĂȚELUȘUL ȘCHIOP
Eu am numai trei picioare
Și de-abia mă mișc: țop, țop!Râd când mă-ntâlnesc copiiiȘi mă cheamă "cuțu șchiop".
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar euNu pot alerga ca dânșii,Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândescCă tot șchiop voi fi de-acumaȘi tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,Și-aș lătra și eu din poartăLa copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți și cât de multMi-ar plăcea să stau cu dânșii,Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acelCare m-a șchiopat pe mine,Și nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,Și-am zăcut și-am plâns atâta,De credeam că am sa mor…
Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bunȘi-aș putea să-l mușc odatăDe picior, să mă răzbun.
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățelAre inima mai bună Decât a avut-o el. Fig 151.Pui abandonați
91 90Fig 152. Campanie de sterilizare desfășurată in Brașov de Asociația "Milioane de Prieteni" Sterilizarea, cea mai importantă obligație
Nu trebuie să ai un animal de rasă ca să ai parte de bucuria pe care ți-o aduce un suflet necuvântător . Și
el, ca și cel care costă foarte mulți bani, este capabil de afecțiune. Uneori, câinele adoptat direct de pe stradă
sau dintr-un adăpost se lipește mai puternic de inima ta decât cel dintr-o rasă “la modă”. Îți va rămâne veșnic recunoscător că l-ai primit în casă, i-ai facut un loc în suflet, i-ai amenajat un loc cald și l-ai hrănit. Aceste
animale fără stăpân nici nu trebuie să facă prea multe ca să ne miște sufletul. Înfățișarea și viața animalelor fără stăpân, de pe străzi sau din adăposturi, este grăitoare și nu au cum să nu ne înduioșeze. Nu sunt câini de rasă sau și dacă au vreuna, ea nu se mai vede din cauza mizeriei și a prafului atâtor sute de kilometri străbătuți zi de zi. Îi vedem șchiopătând, scormonind prin gunoaie, goniți, speriați, slabi de li se văd coastele sau ținându-se după noi, cu ochii vii, dornici de atenție și iubire.
Ne-am putea întreba acum de unde vin acești câini de rasă comună și de ce sunt așa de mulți. Una din responsabilitățile unui proprietar de animale este aceea de a le steriliza. Noi suntem responsabili de numărul mare de animale fără stăpân! Noi suntem cei care nu le sterilizăm și le lăsăm să se reproducă, iar puii apăruți îi abandonăm imediat sau după câteva luni pe câmp, lângă pubele, în scările blocurilor , în curțile oamenilor,
în cimitire sau pe marginea apelor. Ne descotorosim ușor de ei, punându-i într-o cutie sau într-o pungă și, pe furiș, fără ca cineva să ne vadă, îi abandonăm. Ei, puii pe care noi nu i-am dorit, vor ajunge să umple străzile, să fie urâți de oameni, să fie otrăviți, înfometați sau călcați de mașini. La rândul lor , în scurt timp, vor ajunge
să facă și ei pui, care vor da naștere la alți pui. Și tot așa, ca într -un lanț fără sfârșit…
Să ne gândim la cațeaua mamă care-și apără de multe ori puii cu prețul vieții. Ce simte ea atunci când puii abia născuți, care sug și pe care ea îi spală cu grijă, sunt luați de lângă ea pentru a fi aruncați sau omorâți? Dacă nu vrem ca un câine să faca pui, cel mai bine este să se recurgă la sterilizarea lui. Și acest lucru este valabil și pentru masculi. Și, la fel ca și câini și pisicile de pe stradă au și ele aceeași soartă.
Măreția unei națiuni și progresele sale morale pot fi măsurate după felul în care tratează
animalele.
Mahatma Ghandi 1869 – 1948 (Premiul Nobel al Păcii)
O veche vorbă românească spune că “ai memorie de elefant” atunci când reușești să impresionezi lumea cu date, ani de naștere, ani de domnie, nume sau citate știute pe dinafară. Iar legătura făcută cu memoria elefanților nu este una întâmplătoare. Aceștia au creierul mai dens decât al nostru, iar lobii temporali, cei răspunzători de memorie, sunt mult mai dezvoltați decât în cazul nostru. Lobii lor conțin mai multe straturi, ceea ce înseamnă că ei pot stoca mai multă informație. Ca să comunice între ei, elefanții folosesc infrasunetele, care pot penetra obstacolele, depășindu-le. Distanțele până la care se pot face auziți între ei sunt de 20 de km. Începând cu secolul al XIX-lea, oamenii de știință au început să studieze aptitudinile deosebite ale animalelor, aptitudini la care noi oamenii putem doar să visăm. Spunem că vedem destul de bine, auzim la fel de bine, iar unii dintre noi, cu ceva antrenament, putem detecta mirosurile a câtorva sute de substanțe, identificăm gusturi și avem simț tactil, suficient de puternic la nivelul mâinilor. În lumea animalelor însă, există capacități care nouă ne sunt total inaccesibile și care ne fac să părem de-a dreptul subdezvoltați, în comparație cu ele. Chiar dacă ne place să credem că unele specii se găsesc mai jos pe scara evoluției, acestea posedă simțuri fantastice, încât ne activează simțul modestiei, pe care, în cursul evoluției noastre, l-am cam pierdut. Simțurile noastre sunt eclipsate de simțurile multor animale.
Dacă mulți dintre noi avem nevoie de o o hartă, o busolă sau de modernul GPS pentru a putea găsi o locație necunoscută nouă, porumbelul călător nu apelează la aceste tehnici. El găsește drumul spre casă după o călătorie lungă și se întoarce cu precizie din locul de unde a plecat, prin detectarea câmpului magnetic al pământului. Unele insecte aud cu ajutorul unor perișori subțiri care reacționează nu doar la sunete, dar și la cele mai ușoare mișcări ale aerului, asemeni celor făcute de mâna unui om. Trompa elefanților este un organ care îi ajută la hrănire și adăpare. Însă, puțini dintre noi știu că trompa pachidermelor le ajută pe acestea să monitorizeze și să detecteze până la 30 de membri ai propriei familii, prin adulmecarea mirosului lor și crearea unei hărți mentale a locului în care aceștia se află. LECȚIA XXIV
Simțuri uimitoare ale animalelor
93 92
În 2012, elefantul Koshik dintr-un zoo din Corea de
Sud a învățat să pronunțe cuvinte punându-și trompa pe limba. Se știa până atunci că doar cimpanzeii sunt capabili să învețe până la 250 de cuvinte și că papagalii sunt singurii care pot articula cuvintele așa cum o face omul. O clădire din Zimbabwe a fost izolată termic după modelul folosit de o specie de termite care trăiește în acea țară. Aceste mici viețuitoare și-au dezvoltat o tehnică proprie de cultivare a unei ciuperci din care se
Clădirea Eastgate Center folosește mai puțin de 10% din energia consumată de o clădire convențională pentru ventilație și încălzire
Mușuroi de termiteSagrada Familia din Barcelona (Spania)
imită arhitectura mușuroaielor de furnici
din Africa (vezi foto stânga)Fig 146. Elefantul Koshik
Mușuroi de furnici din Africa de Sud
Detectarea câmpului magnetic
Rechinii sunt capabili să detecteze câmpuri electrice slabe care le indică prezența, în apropiere, a unor vietăți care le-ar servi drept hrană. Rechinii posedă niște celule speciale, cu ajutorul cărora percep aceste impulsuri transmise prin apă. Cu alte cuvinte, un rechin poate să simtă un pește ascuns în nisip doar după slabele impulsuri date de contracțiile mușchilor săi. Delfinii și liliecii pot să navigheze pe nevăzute și să simtă prezența unui obstacol, chiar dacă acesta se află la câteva zeci de metri distanță. Pulsațiile de ultrasunete (sunete pe frecvență înaltă pe care urechea umană nu le poate percepe) se izbesc de obstacolul din față și se întorc, exact ca un ecou, la emițător. Liliacul știe dacă în fața lui se găsește o stâncă, un om sau o insectă. Cum ar fi să putem auzi pașii unei insecte? Acest simț îi aparține doar liliacului, singurul mamifer din lumea zburătoarelor. Liliecii au nevoie de un auz anume pentru a se orienta în întuneric și pentru a prinde insecte. hrănesc. Pentru a putea crește, ciuperca are nevoie de o temperatură constată de 30 de grade Celsius. Cum
temperaturile de afară oscilează, ziua fiind înregistrate 40 de grade Celsius, iar noaptea nu mai mult de 2 grade, ca să le reziste ciupercile, termitele au pus la cale un sistem de menținere constantă a temperaturii în interiorul adăposturilor lor, prin deschiderea și închiderea permanentă a unor guri de aerisire. Ideea atât de ingenioasă a
fost preluată și pusă în practică, centrul Eastgate din Harare, Zimbabwe, fiind proiectat după sistemul termitelor. Receptori de temperatură
Cam același lucru se întâmplă și cu receptorii de temperatură. Și noi avem acest simț pentru că știm când este cald sau rece. Însă, se poate și mai mult. Șerpii boa percep căldura (radiația infraroșie) emisă de corpul unui șoarece aflat la o oarecare distanță. Organele cu care poate detecta prada sunt în număr de două și se află poziționate între ochi și nări, de ambele părți ale capului, ajutându-l să știe cu precizie unde se găsește prada și cât măsoară distanța până la ea. De asemenea, șerpii mai culeg informații și cu ajutorul limbii. Limba lor bifurcată este “fluturată” atunci când se deplasează. În acest fel, ei “gustă” aerul prin particulele
Detectarea feromonilor Există câteva specii de fluturi care pot simți prezența membrilor de sex opus. Da, dar este valabilă și în cazul nostru, o să spunem mulți dintre noi. Dar ca să simțim aceste semnale feromonale noi trebuie să stăm foarte aproape unii de alții, pe când fluturii le simt de la distanțe apreciabile, unele chiar de peste 10 km. Sunt capabili să detecteze cantități foarte mici de feromoni, de genul câteva molecule într -un ocean de aer. Este ca și cum noi
am avea puterea să detectăm gustul de vin dintr-un lac în care s-au picurat doar câțiva stropi de vin.
Orientarea cu ajutorul mustăților
La om, mai ales în cazul bărbaților, mustățile reprezintă semn de masculinitate. În cazul animalelor, acestea îndeplinesc cu totul alt rol: acela de organ de simț. Poartă denumirea de vibrize și sunt poziționate în jurul botului. În momentul în care se deplasează, acestea se mișcă întruna, culegând informațiile din împrejurimi, care ajută mamiferele să se orienteze chiar și într-un întuneric total. Rozătoarele nu sunt posesoarele unei vederi foarte bune, însă această lipsă este compensată de alte simțuri puternice: cel olfactiv ,
un auz mult mai bine dezvoltat decât cel al nostru, la care se adaugă acest uimitor aparat de detecție reprezentat de vibrize. V-ați întrebat vreodată cum reușesc șobolanii, care au o vedere atât de slabă, să se orienteze prin locuri întunecate, prin canale și pivnițe? Observați de specialiști, aceștia au concluzionat faptul
Toate abilitățile care îi permit liliacului să determine distanța, viteza și, uneori, chiar specia din care face parte insecta pe care dorește să o mănânce, sunt procesate de un creier care nu măsoară mai mult decât unghia de la degetul nostru mare.
Fig 147. Mustățile lor „culeg” informații din jurpe care le captează din atmosferă, încărcându-și limba cu aceste informații. Apoi, limba este introdusă în niște
canale din cerul gurii, numite organele lui Jacobson, care “citesc” informațiile strânse. În cazul nostru, aceste date referitoare la mediu sunt “culese” cu ajutorul mucoasei nazale.
Vederea pe timp de noapte Cum este vederea noastră pe timp de noapte, dacă ar fi să o comparăm cu cea a pisicilor? Multe mamifere, cea mai cunoscută fiind pisica, au fundul ochiului căptușit cu o membrană reflectorizantă, precum o oglindă, care amplifică și cea mai slabă rază de lumină. În cazul pisicilor, într-un întuneric total, acestea pot să vadă foarte bine, membrana făcând ca ochii să le strălucească foarte tare. "Cine poate crede că în spatele acestor ochi luminoși nu există un suflet?" (Theophile Gautier)
că șobolanii “pipăie” fără oprire suprafețele din jur cu ajutorul mustăților , care vibrează cu frecvențe diferite,
informații transmise creierului care, la rândul lui, are capacitatea de a analiza valul de informații. Șobolanii își folosesc mustățile, tot așa cum persoanele fără vedere se ajută de bastoane. Trecându-și mustățile deasupra
obiectelor care le apar în cale, atât șobolanii, cât și alte rozătoare își formează o imagine asupra împrejurimilor .
95 94 Pot simți apropierea cutremurului
Multe cronici medievale în care se vorbește despre cutremure, atestă că înainte de producerea lor , unele
animale se comportă ciudat. Astfel, pisicile fug și caută să se ascundă, câinii urlă, iar alte vietăți dau și ele semne de neliniște. Și în istorie găsim suficiente observații interesante. Una dintre ele se referă la cutremurul din anul 373 î.Hr., care a distrus Grecia. Atunci, locuitorii au constatat că șerpii și alte târâtoare au ieșit în grupuri mari din ascunzișurile lor. De asemenea, în anul 1910, atunci când un oraș german a fost lovit de cutremur, înainte de producerea lui, toate albinele și-au părăsit stupurile și s-au întors abia după ce a trecut unda seismică. Un alt cutremur care a avut loc în Alaska în 1964, a dus la trezirea urșilor din hibernare cu două săptămâni înainte de seism și părăsirea bârlogurilor. Semne de neliniște au dat și animalele de la o grădină zoo dintr -o provincie chineză. În 1969, atunci când
zona a trecut printr-un cutremur, cu două ore înainte de producerea acestuia, animalele s-au zbătut în cuști, prevestind prin comportamentul lor apropierea cutremurului.
Și atunci când se vorbește despre «conștiința» animalelor, cea mai răspândită părere este că ele nu au. Pentru a dovedi că animalele au conștiință «de sine» s-a recurs la experimentul cu oglinda. Aceasta constă în a aplica
un pic de vopsea pe fruntea unui animal înainte de a așeza o oglindă în fața lui. Maimuța încearcă imediat să-și șteargă vopseaua de pe frunte și are conștiința că reprezintă imaginea pe care o vede în oglindă. Elefanții și delfinii supuși acestui test au răspuns în același fel! Corbii sunt capabili să simtă care sunt oamenii care vor să le facă rău și își amintesc de ei chiar și după un an. În Canada, o specie de corbi își aruncă nucile pe stradă pentru ca mașinile să le strivească, ele putând să le mănânce mai ușor. Până și moluștele sunt în stare să deschidă un borcan de pe fundul oceanului dacă simt că în el se găsește hrană pentru ele. Toți cei care au o legătură afectivă puternică cu câinele sau pisica au putut constata că atunci când lipsesc de acasă, animăluțul simte întoarcerea lor cu mult înainte de-a fi ajuns în fața porții.
– greutatea tuturor furnicilor de pe Terra este mai mare decât greutatea tuturor oamenilor. De asemenea, furnicile nu dorm niciodată;- saltul unui purice este de 350 de ori mai mare decât lungimea corpului său. Este ca și cum un om ar sări peste un teren de fotbal;- inima unei balene albastre este tot atât de mare cât o mașină;- Cartea "Sensory Exotica – A World Beyond Human Experience" spune că: “în fiecare zi, la vremea amurgului, se produce un lucru uimitor pe dealurile vălurite din apropiere de San Antonio, Texas. De la distanță, ți se pare că din străfundurile pământului se ridică un nor negru, uriaș. Dar , în realitate, ceea
ce întunecă cerul serii nu este un nor de fum, ci ieșirea în masă a 20 de milioane de lilieci mexicani din adâncurile peșterii Bracken.”
– delfinul este capabil să producă mai multe sunete diferite decât omul. Limbajul delfinului este considerat
în prezent de către cercetătorii științifici cel mai elaborat limbaj din regnul animal!
– știați că albinele dansează? Atunci când una dintre albine a găsit un câmp de flori «interesant», execută
un dans special pentru a le arăta suratelor în ce direcție și la ce distanță se găsesc florile. Și nu numai atât,
ele sunt în stare să-și amintească până la 4 zile de acel câmp înflorit;- știați că cimpanzeii pot memora suite de cifre? Și le pot aranja în mod crescător sau decrescător;
– limba cameleonului poate atinge lungimea dublă a corpului său;
– urșii polari sunt stângaci;
– colibri este singura pasăre care poate zbura cu spatele;
– elefantul poate mirosi apa de la o distanță de 2 km;- cei mai mari ochi sunt cei ai calamarului gigant, aproximativ 40 cm;
– cel mai încet înotător este căluțul de mare, care poate înota cu maxim 0.016 km/oră.
Căutați și întocmiți o listă cu alte curiozități legate de lumea animalelor .CURIOZITĂȚI
TEMĂ DE CASĂ Natura are încă multe mistere pe care nici cei mai mari oameni de știință nu au reușit să le deslușească în
totalitate. Studiul animalelor continuă pentru că omul dorește să afle cât mai multe cu privire la ce-l înconjoară.
Ca urmare a numeroaselor experiențe, în ultimele decenii s-a dezvoltat o ofensivă împotriva ideii că omul este singurul în drept să exploateze natura și animalele fără să răspundă de actele sale. Destinele noastre, ale oame –
nilor și ale animalelor, sunt strâns legate atâta timp cât planeta noastră va exista.„E momentul să coborâm de pe piedestalul nostru și să le ascultăm pentru a le putea înțelege” – Franz Olivier Giesbert (scriitor francez)„A trata animalele cu cruzime este opusul datoriei omului față de el însuși” – Emmanuel Kant
97 96LECȚIA XXV
Să protejăm ce ne înconjoară
„Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul, dintr-o apă
rea, nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele.
În această lecție vom încerca să înțelegem de ce este important să protejăm natura și să avem grijă de zestrea
pe care pământul a creat-o și ne-a lăsat-o. Nimic nu este întâmplător pe planeta noastră și fiecare ființă vie care trăiește pe cuprinsul ei are rolul ei bine
determinat. Ea există pentru a ajuta la menținerea unui echilibru al sistemului nostru planetar . Fauna sălbatică
și pădurile care înconjoară lumea contribuie la menținerea mediului natural și la supraviețuirea speciilor de
animale.
Multe din speciile de animale sau plante aflate pe cale de dispariție vor putea să ajungă din nou la cifra
inițială și să fie salvate doar dacă omenirea face eforturi pentru protejarea lor . Lumea ar fi mai plină de viață
și culoare dacă noi toți am avea grijă de tot ce ne înconjoară și nu am distruge habitate, nu am vâna excesiv și
nu am defrișa pădurile. Nu este important doar pentru noi să conservăm biodiversitatea, ci și pentru generațiile
care vin în urma noastră. Cum ar fi să știm că urmașii noștri, copiii noștri, nepoții noștri se vor trezi în fața unui pământ sterp, fără plante, fără animale, fără păsări și fără ape? O lume cenușie pustiită de noi, cu voia noastră!
Ceea ce consumăm trebuie pus la loc și curățat, exact așa cum faci acasă. Aceste ecosisteme nu doar că ne
protejează, ci ne întrețin viața și modul de viață, într-un cuvânt ele fiind vitale pentru noi.
Este trist că trebuie să afirmăm că în momentul actual, resursele de ener gie sunt atât de mult afectate încât
se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar ceea ce ne este nouă vital, apa și aerul, prezintă semne
de otrăvire. Aceste semne au început să fie cunoscute încă din 1970, observându-se subțierea stratului de ozon, încălzirea globală, poluarea aerului, a solului, a apelor sau apariția ploilor acide. Să nu mai vorbim de împuținarea speciilor de animale! Multe dintre ele au dispărut complet, despre ele mai găsind, în momentul de față, doar informații în cărți și enciclopedii. Unele mai numără doar câteva exemplare. Toate aceste lucruri
s-au petrecut ca urmare a acțiunilor necontrolate ale omului, care a călcat în picioare tot ce i-a ieșit în cale.
Din regnul animal din care face parte și omul, el este singurul animal care își distruge mediul în care trăiește. Prin tot ceea ce face el, omul a modificat multe din caracteristicile mediului înconjurător , lucru care duce în
mod inevitabil la punerea în pericol a vieții generațiilor care vin după noi. Nu putem proteja animalele fără a proteja mediul în care trăiesc și, protejând animalele, protejăm omul pentru că fauna, flora și noi, oamenii, facem parte cu toții dintr -un ecosistem în care fiecare verigă contează.
Cel mai mic dezechilibru are efecte dezastruase pentru întreg sistemul. Când ne gândim la protejarea naturii trebuie să avem în vedere faptul că resursele pe care ni le oferă planeta nu sunt infinite, ci epuizabile, iar dacă nu punem la loc, nu mai avem de unde să luăm data viitoare, când vom avea nevoie. Poate că nu este la fel de rapid sau de confortabil, însă o plimbare cu bicicleta este mult mai frumoasă și mai sănătoasă decât una cu mașina. Și, mai mult decât atât, în cazul producerii unui accident între două biciclete, șansele ca bicicliștii să moară sunt cu mult mai mici decât în cazul unui accident între două mașini. De ce să nu le oferim șansa celor care vin în urma noastră să se bucure și ei de ceea ce ne-am bucurat și noi: soare sănătos, aer curat, apă limpede, locuri încântătoare și păduri cu copaci sănătoși. Grija privind protejarea mediului nu ar trebui să fie lăsată doar pe umerii or ganizațiilor ecologiste care luptă
pentru menținerea unei planete curate, ci ar trebui să fie în sarcina fiecărui locuitor al Terrei. Să nu mai tăiem
copacii, să nu mai otrăvim apele, să nu mai aruncăm gunoaie la voia întâmplării, care ajung în albiile râurilor și sunt luate o dată cu prima ploaie, făcând imposibilă supraviețuirea vietăților și plantelor .
Poluarea naturii aduce lacrimi pe obrajii acesteia, însă puțini sunt cei care le văd și le șter g prin ocrotirea ei!
Cuvântul «ecologie» este foarte des folosit. Dar care este definiția lui și cine l-a utilizat pentru prima dată? Termenul a fost inventat în 1866, de zoologul german Ernst Haeckel, și definește relația tuturor ființelor vii cu mediul înconjurător. Relația poate fi amicală sau antagonistă.Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță. Culcă-te și trezește-te o dată cu păsările. Vei culege toate grăunțele de aur ale zilei. Mănâncă mult verde. Vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului. Înoată des și te vei simți pe pământ precum peștele în apă”.
99 98 Protejând natura, protejăm implicit și toate animalele care trăiesc în ea. Nu cred că ne-am dori să ajungem să
vedem animale doar în muzee, împăiate sau doar imagini cu ele în atlasele zoologice. Prin protejare, înțelegem să nu le mai distrugem habitatele și să nu le mai vânăm excesiv. Noi oamenii nu suntem stăpânii acestei planete, suntem doar administratorii ei, pe o perioadă limitată de timp. Datoria noastră este să lăsăm planeta urmașilor noștri, dacă nu mai frumoasă și mai bogată, cel puțin așa cum am găsit-o la venirea noastră pe lume.
Temă de realizat cu clasa
Organizăm un picnic, în care copiii vor aduce de acasă sandvișuri, biscuiți, sticle cu apă. La finalul acestuia, copiii vor fi învățați cum să lase locul curat, cum să selecteze deșeurile și să le arunce în containere. În acest fel, ei vor conștientiza că protejează mediul și că prin strângerea tuturor resturilor alimentare nu vor ademeni animalele sălbatice să coboare din păduri. De asemenea, în cazul în care vremea permite, putem ieși în natură pentru a strânge gunoaiele din locurile des frecventate de cei care ies la picnicuri.
Temă pentru acasă
1. Ce soluții aveți pentru a proteja mediul înconjurător? Gasiți înlocuitori naturali la produsele chimice care fac treaba în casele noastre (dezinfectanți, înălbitori, soluții anticalcar) și care dau aceleași rezultate. Întrebați-vă bunicii ce produse foloseau ei pentru a da strălucire obiectelor din casă, fără a folosi însă chimicalele din magazine. 2. Ce modalități ați găsi pentru a păstra fauna planetei și ce ați face pentru a împiedica uciderea animalelor?
LECȚIA XXVI
Cu animalul de companie în vacanță
Un animal de companie, fie el câine, pisică, iepuraș sau hamster , este o responsabilitate pe care ți-o asumi
pentru toată durata vieții lui. Aceste animale, pe care noi le alegem să-și petreacă toată viața lângă noi, le des –
părțim de semenii lor, nu au pe nimeni altcineva pe care să se bazeze, în afară de noi. Pregătirea unui concediu înseamnă a ține cont de faptul că un animaluț, care depinde de tine, nu poate ră –
mâne singur, închis în casă sau într-o curte, fără hrană, fără apă, fără îngrijire în caz de boală și, mai ales, fără o prezența umană. Așa că, înainte de-a alege destinația și de-a pregăti bagajele de plecare, trebuie să te gândești care este cea mai bună soluție pentru prietenul tău blănos.
Îi poți găsi o gazdă sau îl poți lua cu tine, cu condiția de a-l pune la punct cu toate documentele de călătorie. Fie că traversezi oceanul cu avionul sau călătorești cu mașina, necuvântătorul tău se va bucura împreună cu tine de zilele de vacanță. Întâi de toate, ocupă-te de carnetul de sănătate al companionului tău. Fără acest document nici nu te mai apuca de căutat ceva, întrucât este obligatorie deținerea lui. Treci pe la medicul veterinar pentru a te asigura că blănosul tău este cipat, deparazitat și are toate analizele și vaccinurile la zi.
După ce ai pus la punct toate aceste lucruri, de acum poți să cauți un hotel care să accepte animale de companie. Dacă nu poți face singur acest lucru, o agenție de turism te poate ajuta. Taxele de cazare în cazul animalelor este cuprinsă în –
tre 10% și 50% din tariful zilnic al camerei. Hotelul îți poate furniza informații cu privire la anumite servicii dedicate acestora, de exemplu dacă au un meniu special pentru ele, dacă există locuri amenajate pentru plimbat sau porțiuni de plajă unde patrupedul să poată alerga în voie. Nici ziua plecării nu trebuie neglijată. La fel ca noi și animalele de companie trebuie să călătorească în condiții bune și, mai ales comode. Dacă acasă, prietenul necuvân –
tător era obișnuit să doarmă într-un coșulet , instalează-i-l Fig 153. Carnetul de sănătate, pașaportul și microcipul – obligatorii în cazul plecării în vacanță
în mașină. Dacă nu ai așa ceva, este bună și o cutie sau, de ce nu, chiar un tricou de-al tău pe care l-ai purtat recent. Mirosul tău îl va face să se simtă în siguranță. În cazul în care câinele tău face parte dintr -o rasă mare,
asigură-l în mașină cu centura de siguranță. O frână bruscă, îl poate catapulta prin parbriz. Nu uita nici de jucării! Îl vor ține ocupat și nu va face năzbâtii pe durata călătoriei. În timpul popasurilor ,
nu-l lăsa în căldura din mașină. Animalele sunt extrem de sensibile, se pot supraîncălzi repede și dacă nu au
acces la apă și aer, pot să moară de căldură.
101 100 Oprește-te o dată la două ore pentru
câte o pauză. Se va dezmorți, bucurân –
du-se de puțină libertate, își va putea face nevoile și va putea bea apă. Întorși în mașină, chiar dacă poate părea ciu –
dat, vorbește cu animalul tău. Și cățeii, dar și pisicile răspund la numele lor și se bucură atunci când sunt strigați sau aud vocea stăpânului. În cazul în care alegeți să călătoriți cu avionul, aici lucrurile sunt puțin diferite. Câinele sau pisica trebuie să aibă o cușcă potrivită mărimii sale și acceptată de compania de zbor. În cazul în care greutatea animalului și a cuștii depășește 5 kg, atunci el va călători în cala avionului. Ca să nu fie neliniștit,
Pensiune pentru animalul de companie În cazul în care crezi că prietenul tău nu va suporta stresul unei călătorii, este mai bine să optezi pentru o pensiune specială pentru animale. Înainte de a-l duce acolo, fă o vizită și vezi ce condiții oferă. Trebuie să ai în
vedere dacă personalul îi poate acorda o îngrijire asemănătoare cu ceea ce-i oferi tu. Dacă totul este pe placul tău, atunci nimic nu te împiedică să-ți lași blănosul la pensiune. La fel ca și tine, își va face prieteni noi și se va considera și el în vacanță!
cu ceva timp înainte de plecare, ar fi bine ca el să se obișnuiască să stea în cușcă. Nu-i da să mănânce cu 12 ore înainte de decolare și apă să bea cu trei ore înainte de zbor.
Fig 154. Transportul animalelor de talie mare
Cuprins
Lecția I. Introducere…………………………………………………………………………………………………………………………..3
Lecția II. Animalul, între zoologic și social…………………………………………………………………………………………..5
Lecția III. Animalul, prietenul omului………………………………………………………………………………………………….7
Lecția IV . Animalul între simbol și idol……………………………………………………………………………………………..10
Lecția V . Animalul între simbol și idol (continuare)……………………………………………………………………………..12
Lecția VI. Astronomie și astrologie……………………………………………………………………………………………………16
Lecția VII. Mituri, obiceiuri și tradiții legate de animale în Evul Mediu…………………………………………………18 Lecția VIII. Mituri, obiceiuri și tradiții legate de animale în Evul Mediu(2)……………………………………………22
Lecția IX. Animalele în religia creștină………………………………………………………………………………………………24 Lecția X. Vânătoarea și Pescuitul……………………………………………………………………………………………………….28
Lecția XI. Circul……………………………………………………………………………………………………………………………..36 Leecția XII. Grădinile zoologice………………………………………………………………………………………………………..39
Lecția XIII. Migrația, un fenomen uimitor………………………………………………………………………………………….43
Lecția XIV . Animale diverse – Șoarecele, piticul casei………………………………………………………………………….48
LecțiaXV . Animale diverse – Vulpea…………………………………………………………………………………………………..51
Lecția XVI.
Familia ursului. Speciile de urși de pe tot globul………………………………………………………………..54
Lecția XVII. Ursul brun, simbolul României………………………………………………………………………………………60
Lecția XVIII. Rezervațiile………………………………………………………………………………………………………………..65
Lecția XIX. Fermele………………………………………………………………………………………………………………………..68
Lecția XX. Lupul, strămoșul câinelui…………………………………………………………………………………………………72
Lecția XXI. Animale marine……………………………………………………………………………………………………………..75
Lecția XXII. Reguli de îngrijire a câinelui………………………………………………………………………………………….80 Lecția XXIII. Responsabilitatea proprietarului unui animal domestic……………………………………………………85
Lecția XXIV . Simțuri uimitoare ale animalelor……………………………………………………………………………………89
Lecția XXV . Sa protejăm ce ne înconjoară…………………………………………………………………………………………..94
Lecția XXVI. Cu animalul de companie în vacanță……………………………………………………………………………..97
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………………………100
103 102
Bibliografie
1. Descopera.ro
http://www.descopera.ro/natura
2. Marea Enciclopedie Ilustrată. Animale. Editura Litera 3. Historia.ro http://www.historia.ro/
4. Revista National Geographic
http://www.natgeo.ro/ 5. Fundația Brigitte Bardot
6. "Respecter les animaux" de Florence Pinaud, Anne Lise
7. Istoriiregasite.wordpress.com 8. www.clopoțel.ro
9. www.zooland.ro
10. www.referat.ro 11. Crestinortodox.ro
12. Biblia
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 3 2“Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea” » Nelson Mandela 5 4LECȚIA I. INTRODUCERE V om vedea în acest manual că importanța… [605222] (ID: 605222)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
