România între orient și occident [605135]

România între orient și occident
De-a lungul timpului România s-a confruntat cu o serie numeroasă de schimbări politice,
economice, sociale și culturale venite din interiorul dar și din exteriorul țării.
Cultura Română a fost influențată în spcial de către civilizația orientală dar și de către
occident. De-a lungul istorei se poate înșirui o lungă serie de evenimente ce a șlefuit România în
forma sa pe care o știm în ziua de azi.
Perioada cea mai tranzitorie a României a fost cea cea dintre anii 1800-1848. România a
avut o trecere rapidă între stilul de viață oriental și stilul de viață occidental într-o perioada de
câteva decenii.
Perioada pre-modernistă se referă la domniiile fanariote în Țară Românească și Moldova. În
această perioadă ritmul vieții era foarte asemănător cu cel de la Constantinopol (Istambulul de
astăzi).
Stilul de viață al populației orășeneșți din perioada domniilor fanariote este descris de o stare
generală de letargie. Ritmul vieții era mult mai lent, iar oamenii mai neserioși.
Dorința populației din cele două țări române a fost de a împrumuta obiceiurile culturii
occidentale. Vestimentația în perioada domniilor fanariote avea clare influențe turceșți unde chiar și
boierimea locală purta veșminte fanariote. Pornind de la această dorință pentru schimbare, Țările
Române s-au adaptat foarte rapid la o schimbare majoră de la stilul de viață oriental la stilul de viață
occidental.
Există numeroase ilustrații ce prezintă vestimentația mixtă a populației din ciclul de tranziție
dintre perioada fanariotă și perioada modernă. Populația era împărțită în două stiluri de viață extrem
de diferite. O parte conservativa ce ținea la vechiul stil de viață, și o parte ce s-a adaptat rapid noilor
tendințe occidentale la nivel cultural și social.
Cu timpul, încet, încet, perioada de tranziție spre epoca modernă a eliminat influența
fanariotă. Apar regulamentele organice și se formează generația ce va conduce revoluția de la 1848,
și ulterior realizează unirea Principatelor Române și la crearea statului modern român.
România se află la frontiera dintre imperiile de răsărit, imperiul țarist, turcesc și europa
regilor catolici și a reformei, astfel România fiind văzută că o “cortina de fier” în care diferențele de
organizare politică, economie și mentalitate sunt întâlnite până și în ziua de azi.
Defectele politice și de comportament ale românilor de astăzi vin din regimul corupt și avar
al claselor de sus străine și autohtone din perioada fanariotă.
Secolul al XIX-lea a însemnat o deschidere spre occident a societății romansesti.
Iluminismul francez a pătruns la început pe filiera neogreacă, astfel domnii fanarioți, foșți dregători
ai Imperiului Otoman, se ocupau de relațiile diplomatice cu statele europene. Aceștia erau obligați
să cunoască limba franceză.
Fanarioții veniți în Țările Române și-au luat profesori de limba străînă pentru a-și educa
copii, model ce a fost preluat mai departe de către boierii români. Franceza a devenit o epidemie.
Unii domni fanarioți iubeau cultura așa că au deschis biblioteci impresionante, iar boierii locali,
înstăriți, le-au urmat modelul.
În perioada stăpânirii Olteniei (1718-1739) de către austrieci, domnitorul Constantin
Mavrocordat a fost nevoit să preia reforme austriece ce au fost înainte aplicate în partea olteniei ce a
fost timp de 21 sub stapanire. Această schimbare a a avut un impact pozitiv la nivelul Țării
Româneșți. Cea mai importantă măsură luată de către Mavrocrodat a fost abolirea dependenței
țăranului de boieri.
Mavrocordat a impus folosirea limbii române în administrație și a interzis limba grecească.
În consecință, în această epoca fanariotă, s-au tipărit foarte multe cărți în limba Română. S-au
înfințat două școli domneșți în București și Iași, ce au devenit instituții de învățământ superior unde
tineri din tot sud-estul europei veneau să studieze. Profesorii de origine greacă erau școliți în
universitățile din apus.
Odată cu domniile fanariote, societatea românească s-a turcizat și grecizat parțial rămânând
cuvinte, expresii, obiceiuri și meserii din acea perioada. Fanarioții au adus cu ei o mulțime de

meserii noi care au rămas până aproape de secolul XX în vocabularul românesc.
În limba și-au făcut apariția următoarele cuvinte greceșți și turcești: “cântar”, “odaie”,
“cearșaf”, “mușama”, “tichie”, “baclava” “anafură”, “a catadicsi”, “icoană”, “cafea”, “chiftea”,
“pilaf”, “slavă”, “a iubi”, “crâng”, “dumbravă”, “gleznă”, “picior”. Există multe alte cuvinte ce și-
au găsit locul în vocabularul limbii române dar cu timpul nu au mai fost folosite la nivel formal dar
nici la nivel colocvial, astfel devenind cuvinte de noblețe.
Pentru a fi pe placul noilor stăpâni, boierii locali au adoptat obiceiuri și modă turcească. Un
exemplu de obicei împrumutat în această perioada de la turci este că doamnele au început să își
petreacă mult mai mult timpul întinse pe divane, lucru ce validează asemănarea leneșitatii stilului de
viață din Constantinopol cu stilul de viață din Țările Române în această perioada.
Boierii pământeni cu tradiție au rezistat domniilor fanariote încercând orientarea culturii
româneșți către occident. Aceștia își trimiteau copii la învățătură în marile centre ale europei pentru
a contracara această influență orientală. Prin proiecte și prin constituție se voia scoaterea
Principatelor Române din sfera de influență otomană.
Tinerii educați în spirit vest european au format baza intelectualității ce a scos Principatele
Române din influența politică și culturală turcească. Există o replică a unui tânăr din perioada
respectivă către un boier turcizat: “Nu-mi grăi truco-grecește | Că-ți răspund evropenește”
Prin slăbirea puterii otomane în Țările Române și intrarea influențelor habsburgice și ruse
chiar și unii fanarioți au trecut la obiceiurile europei de vest.
Pe plan politic se poate observa mentalitatea generală a occidentului față de Țările Române.
Aici se află problema Țărilor Române. Această se referea la faptul că Țările Române se aflau la un
punct de întâlnire între imperiul țarist și imperiile occidentale. Dorința puterilor occidentale era de a
bloca controlul Rusiei asupra continentului european. Faptul că Țările Române se aflau la
confluența acestor imperii a făcut că marile puteri să își împartă interesele lor strategice în funcție
de acest punct de confluența. Mai departe, românilor li s-a dat șansa să-și decidă soarta în cadrul
unor Divanuri ad-hoc.
După revoluția de la 1848, în România se putea vedea că tranziția de la principile orientale
la principile occidentale a avut un mare impact, România rămânând la obiceiurile occidentale până
în ziua de astăzi.
În 1862 Alexandru Ioan Cuza a numit orașul București că fiind noua capitală a României.
De atunci, capitală a trecut printr-o lungă serie de influențe occidentale, care au dus că orașul să fie
numit “Micul Paris” pentru un timp în perioada interbelică.
Pe parcursul secolului al XIX-lea Bucureștiul a fost europenizat de către populația română
ce se întorcea din occident dar și de către imigranții veniți de la apus. Printre imigranți se numărau
și o serie de intelectuali francezi ce au avut rolul de a reîmprospăta din punct de vedere cultural
populația bucureșteană.
Primirea călduroasă a culturii franceze a dus la o rapidă schimbare într-o mare varietate de
de domenii, de la arhitectură și vestimentație până la gesturile si comportamentul lumii. Desigur că
această schimbare de mentalitate la cultura franceză a dus la adaptarea limbii franceze la nivelul
clasei sociale de mijloc, unde vorbirea limbii franceze caracteriza statutul social al oamenilor. De la
un anumit nivel social, vorbirea limbii române nu era îngăduită, aceasta era considerată limba
oamenilor mici, iar franceza, limba oamenilor mari de un statut social înalt.
Porecla capitalei “Micul P aris” a venit, într-un fel, pe cale externă. Pentru populația țărilor
balcanice Parisul era un oraș foarte îndepărtat. Datorită influenței culturale franceze în Bucureșți,
capitala a devenit cea mai apropiată experiență franțuzească pe care balcanicii și-o puteau permite
în acea vreme, drumul până în “Micul Paris” fiind mai scurt și mai puțîn costisitor decât drumul
către adevărata experiență pariziană.
Odată cu înălțarea comunismului în România capitala a avut de suportat o imensă pierdere la
nivel social și cultural. O bună parte din construcțiile arhitecturale de tipic francez ale capitalei au
fost complet sfărâmate ca mai departe să fie înlocuite cu munți de beton sau “blocuri”, munți ce au
căpătat leneșa arhitectură comunistă cu care ne confruntăm și în ziua de azi. Așa și-a găsit tragicul
sfârșit “Micul Paris”.