antropometria în creația vizuală preistorică și antică, între știință și artă – Introducere în antropometria comparată – COORDONATOR ȘTIINȚIFIC Prof…. [605110]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE
DOMENIUL ISTORIE
REZUMAT
Teză de doctorat
Contribuții la studiul privind
antropometria în creația vizuală
preistorică și antică, între știință și artă
– Introducere în antropometria comparată –
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. univ. dr. FLORIN STĂNESCU
doctorand: [anonimizat]
2013

Sumar
Capitolul 1 Introducere… ………………………………………………………….2
Capitolul 2 Analogia ca premisă……………………………………………….7
Capitolul 3 Canonul ca analogie ………………………………………………9
Capitolul 4 Analogia ca metodă……………………………………………….11
Capitolul 5 Elemente de prelucrare a informațiilor, analize
statistice și interpretarea rezultatelor………………………………………14
Capitolul 6 Concluzii………………………………………………………………16
Bibliografie……………………………………………………………………………..19

Capitolul 1 Introducere
Ca și în istorie, în viața fiecărei ființe umane corpul preexistă
rațiunii. Omul și-a folosit trupul înainte de a înțelege, pentru a
înțelege. Așa s-au petrecut lucrurile cu primii homo sapiens , cei care
au început să cunoască și să recunoască măsurând din priviri.
Probabil că asemenea nostalgii trezesc, uneori, tentația cercetătorilor de
a reevalua natura arhetipală a corpului: acel corp-artefact ce așteaptă
în străfundurile pământului, dar și în muzee; acel corp-pământ
suflat de duhul Genezei, cel dat de Creator dar, în egală măsură,
și de escatologie; acel corp-mesaj trimis în timp și spațiu
pentru a căuta și întreține dialogul; acel corp edenic mistificat de
cuvinte și învăluit în veșminte filistine; acel corp-paradox , când
idolatrizat până la extaz, când stigmatizat de propria sa formă; în
fine, acel corp „de aur” ce nu se lasă corodat de nepăsare și uitare.
Dorim ca din punct de vedere arheologic, mai precis arheometric,
lucrarea de față să propună o nouă metodă de investigare a repre-
zentărilor antropomorfe, dintr-o perspectivă antropometrică adaptată
percepției vizuale primare, pentru o mai bună înțelegere istorică și
antropologică a vremurilor ancestrale.
Nu avem pretenția unei viziuni cu totul originale în ceea ce
privește natura interdisciplinară a temei propuse, dimpotrivă, vrem să
arătăm că o asemenea abordare a ajuns să fie în mod firesc o cerință
a cercetării moderne. Una dintre cele mai importante lucrări dedicate
acestui subiect este cea a britanicului Douglass W. Bailey, Figurine
preistorice1, unde, încă din subtitlu („Reprezentare și corporealitate
în neolitic”), întâlnim un termen cu o nuanță semantică aparte:
„corporealitatea”. Studiul de față pornește tocmai de la analogiile
21 Bailey W. Douglass, Prehistoric Figurines , Routledge, London and New York, 2005.

fundamentale ale omului, de la similitudinile „corporealității” în ceea
ce privește structura fizică și psihică a prezentării și reprezentării. Omul
primitiv contemporan se aseamănă cu omul preistoric, atât anatomic cât
și prin percepția propriei ident ități, acestea constituind premisa metodei
pe care o supunem atenției. Nu este vorba de aplicarea anacronică a unui
model teoretic modern, inadecvat cercetării paleoantropologice, ci de
interpretarea statuetelor antropomorfe ca prime semne de comunicare,
deloc întâmplător legate de realitatea corporală. Evităm astfel tocmai
abordarea empirică, metrologică, ce nu oferă nicio explicație pentru
existența și rolul figurinelor preistorice.
Înțelegem că primele măsurători și comunicarea aceastora s-au
întâmplat printr-o media antropometrică. Piciorul, cotul, palma și
șchioapa s-au transmis până în ziua de azi ca unități de măsură, și la
fel s-a întâmplat cu celelalte gânduri și trăiri; figurinele paleolitice și
neolitice conțin asemenea mesaje antropometric „criptate”, ce așteaptă
să fie interpretate într-un mod analog.
„Pentru conștiința modernă, un act fiziologic – mâncatul,
sexualitatea – nu este decât un proces organic, deși împovărat de o serie
întreagă de tabuuri” (reguli de bună cuviință în timpul mesei; limite
impuse comportamentului sexual de „bunele moravuri”). Pentru
„primitiv” însă, un asemenea act nu este niciodată pur și simplu fiziologic,
ci este sau poate deveni o „taină”, o „participare la sacru”2. Cauza și
efectul primului gest de Weltanschuung a fost chiar propriul corp.
Prin conturul antropomorf, viu sau modelat, au intrat și au ieșit gândurile,
trăirile, acțiunile. A fost etapa transferului antropometric de la subiect
la obiect.
Uneltele, vasele, armele, podoabele, dar și locuințele și
construcțiile, de la peșteri până la piramide, toate poartă amprenta
32 Mircea Eliade, Sacrul și profanul , Ed. Humanitas, București, 1995, p.16.

proporției antropometrice, inclusă într-un registru semiotic de la
profan la sacru.
Când Pitagora a spus „La început a fost Numărul” se referea la
faptul că există o ordine universală guvernată de legi matematice, iar
cunoașterea acestora ne permite să înțelegem armonia numerică și
geometrică a lumii. După cinci secole, maxima evanghelistă „La început
a fost Cuvântul” poate fi interpretată ca o reluare a acestui concept,
știut fiind faptul că în scrierea ebraică numerele se redau prin litere,
astfel încât oricărui cuvânt îi corespunde o anumită valoare numerică.
Altfel spus, atât numărul cât și cuvântul au fost înțelese ca expresii ale
logos-ului, adică ale unei voințe divine3.
În matematica pitagoreică, logos-ul presupune o relație „calitativă”
între numere, care să explice esența transcendentală a lumii, dincolo
de raționamentul cantitativ al oricărei speculații aritmetice sau
geometrice. Euclid a reușit să surprindă această relație în teoria sa
despre raporturi și proporții. „Raportul reprezintă relația calitativă în
ceea ce privește dimensiunea dintre două mărimi omogene. Proporția
(analogia) reprezintă echivalența raporturilor”4.
Euclid a definit media și extrema rație în jurul anului 300 î.Hr.
Însă Doriforul lui Policlet, considerat canonul proporției de aur, a fost
sculptat cu mai bine de un secol în urmă. La fel s-a întâmplat cu statuile
celebrului Fidias, care a trăit între anii 490 și 430 î.Hr. În amintirea lui,
matematicianul american Mark Barr a dat raportului de aur numele phi
(φ), „deoarece mulți istorici ai artei au susținut că Fidias a folosit în
mod frecvent și minuțios Secțiunea de aur în sculptura sa”5.
În același secol V î.Hr., pitagoreicii erau îngroziți de
43 H.R.Radian, Cartea proporțiilor , Ed. Meridiane, București, 1981, p.8.
4 Matila C. Ghyka, Estetica și teoria artei , Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
1981, p.30.
5 Mario Livio, Secțiunea de aur , Ed. Humanitas, București, 2007, p.14.

incomensurabilitatea numărului de aur , considerând-ul „un fel de
eroare cosmică, o informație care trebuie suprimată și ținută secretă”6.
Extinderea ipotezei conform căreia secțiunea de aur a fost aplicată în
limbajul plastic înaintea formulării sale abstracte, în limbaj matematic,
stă la baza lucrării de față. Așa cum sculptorii Greciei antice au
utilizat armonia estetică a mediei și extremei rații înainte ca acest
adevăr să fie recunoscut ca un concept geometric, la fel, amplificând
decalajul temporal, putem spune că raportul de aur a fost aplicat de
artizanii pre și protoistorici printr-o intuiție a frumosului aflată dincolo
de orice convenție sau demonstrație matematică. „Unii autori vorbesc
de un instinct al numărului de aur, aparținând nu numai atiștilor, ci
oricărei ființe umane”7. Cercetările din ultimii ani au arătat că originea
naturală a analogiei și intuiția secțiunii de aur aparțin paleoliticului
inferior, ceea ce practic înseamnă că „nașterea” lui φ ar coincide cu
antropogeneza8. Structura osoasă a mâinii umane se conformează
proporției de aur, primele unelte de piatră preluând, prin analogie,
amprenta antropometrică. Analiza mai multor unelte ce aparțin culturii
Auchelean confirmă această ipoteză, motiv pentru care homo erectus
poate fi considerat ca fiind primul utilizator al acestei descoperiri.
În cartea a treia a lucrării De Architectura , capitolul 1, Vitruviu
ne explică sensul cuvântului proportio , ca fiind echivalentul terme-
nului grecesc αναλογια (analogia) . Azi, cele două cuvinte au evoluat
semantic în mod diferit. Observăm că proporția are un sens precis, de
egalitate matematică, în timp ce analogia este condiționată doar de o
asemănare relativă, o similitudine.
56 Ibidem , p.13.
7 Solomon Marcus, Artă și Știință, Ed. Eminescu, București, 1986, p.47.
8 Feliks, J., Phi in the Acheulian: Lower Palaeolithic intuition and the natural origins
of analogy , Bednarik, R. G. and D. Hodgson (Eds.), Pleistocene palaeoart of the
world, British Archaeological Reports International Series 1804, Oxford, 2008,
pp.11–31.

La începutul secolului al XX-lea, lingvistul genevez Ferdinand
de Saussure (1857-1913), afirma că „limba este un sistem de semne
exprimând idei și, prin aceasta, este comparabilă cu scrierea,
alfabetul surdomuților, riturile simbolice … Ea este pur și simplu cel mai
important dintre aceste sisteme ce se pot concepe, deci, o știintă care
să studieze viața semnelor în cadrul vieții sociale; ea ar putea forma
o parte a psihologiei sociale și, în consecință, a psihologiei generale;
noi o vom numi semiologie”. Astfel, studiul semnelor a dat naștere
unei noi științe numită semiotică sau semiologie. Aceast disciplină
cercetează felul în care funcționează comunicarea și semnificarea,
relațiile dintre cod și mesaj, dintre semn și discurs9.
Înțelegem că doctrina structuralistă este departe de a oferi o
explicație satisfăcătoare pentru nivelul actual al semioticii, dar observăm
dubla natură a semnului, de semnificat (conținut) și semnificant
(expresie) , model ce-și menține valabilitatea formală și în contextul
operei deschise , despre care Umberto Eco spune: „opera își transformă
neîncetat propriile denotații în conotații și propriile semnificații în
semnificanți ai altor semnificații. Experiența de decodificare devine
deschisă, procesuală…”10.
Analogiile vizuale din cadrul aplicațiilor au la bază tocmai
această corespondență dintre semnificatul și semnificantul trupului
uman, proporțiile sau, mai bine spus, disproporțiile, dovedindu-se a
fi semnificative. Omul preistoric putea percepe intuitiv componentele
unui raport matematic. Înțelegem că procesul de simbolizare a corpului
uman a pornit tocmai de la o divizare a unor piese corporeale care se
potrivesc: una naturală, vie, obiectiv proportionată, dar pieritoare, iar
cealaltă artificială, subiectiv proporționată, dar nepieritoare.
69 Umberto Eco, Signo , Editorial Labor, Barcelona, 1988, p.17.
10 Idem, Opera deschisă. Formă și indeterminare în practicile contemporane
Ed. pentru Literatură Universală, București,1969, p. VIII.

Capitolul 2 Analogia ca premisă
Antropometria comparată nu ne preocupă doar din punct de vedere
obiectiv, ca metodă de cercetare a creației vizuale, ci și din punct de
vedere subiectiv, ca formă de relaționare interumană. Comparația
antropometrică este specifică psihismului uman. Detaliile diferitelor
părți ale corpului, precum și înălțimea staturii, stimulează percepții
comparative mai mult sau mai puțin conștiente.
În cazul omului, comparația vizuală a anumitor componente
anatomice sau a întregului trup constituie premisa unei retorici fără
sfârșit. Așa s-au născut primele identități individuale și colective,
așa au apărut primii eroi și zei ai omenirii – prin comparație. În cazul
eroilor, analogia intuitivă a permis ca anumite identități imaginare să
acumuleze doar calitățile fizice și morale, iar altele să reprezinte
defectele și aspectele negative ale semenilor lor.
Tradus în termenii psihologiei analitice jungiene, de-a lungul a
două milioane de ani, omul și-a lărgit sfera psihică de la inconștientul
colectiv și individual la ego. Este de remarcat faptul că fazele de dezvoltare
a relației fizic-psihic se regăsesc în conceptele jungiene: arhetipurile,
ca elemente esențiale ale inconștientului colectiv, oferă sinelui, ca
model ideal al individului, diferite forme preexistente, care se umplu de
conținut prin viața psihică. Conținuturile psihice asociate unui arhetip,
numite complexe, se manifestă la nivelul inconștientului personal. Orice
complex are asociat un arhetip și, de asemenea, orice arhetip generează
un complex, dar modul de manifestare diferă în funcție de experiențele
individului. Cel mai important complex al omului este complexul
eului, numit și ego sau complexul identității. Așa cum sugerează și
numele, eul reprezintă imaginea prin care individul își percepe propria
identitate, felul în care acesta se vede pe el însuși. Importanța eului este
dată de faptul că acest complex se află într-o poziție centrală în cadrul
7

conștiinței. În consecință, imaginea corporală, ca identitate biologică
a eului, a căpătat semnificații multiple. De aceea, figurina preistorică
poate fi interpretată ca un substitut pentru arhetip, sine sau eu. Altfel
spus, primele statuete au putut fi reprezentări intuitive ale identității la
nivelul inconștientului colectiv sau personal, precum și al conștientului
colectiv sau personal, ori toate simultan. Și poate că tocmai în această
identitate psihică multidimensională constă valoarea primelor repre-
zentări corporale. În termeni semiotici, semnificantul unui semnificat
multiplu oferă figurinelor relevanță culturală.
Legătura fundamentală între analogia semiotică și cea perceptuală
constă în natura comparativă a binomului prezentare – reprezentare.
Animismul preistoric are la bază tocmai acest reflex al omului de-a se
compara cu natura înconjurătoare, de-a se regăsi în formele din mediul
ambiant. Senzația mistică a unei realități însuflețite ca și propriul corp
este dovada că homo sapiens sapiens s-a comparat cu întreaga natură.
Astfel, corporealitatea a ajuns să includă toată realitatea concretă, la care
s-a adăugat ulterior întreaga idealitate a lumii lăuntrice. Comparația
instinctivă s-a transformat în comparație metaforică . Omul s-a
comparat cu piatra, împrumutându-i forma în schimbul permanenței.
Nevoia individului de-a se prezenta prin comparație, precum și
abilitățile sale de a crea „unealta” specifică oricărei nevoi, l-au determinat
să se reprezinte. Asemănările și diferențele trebuiau exprimate plastic
tocmai dintr-o nevoie paradoxală de-a se distinge și, totodată, de-a se
integra în mediul social. Prin reprezentare, omul s-a trezit în fața unui
alt sine, un sine similar celui viu ca formă, dar nemișcat și durabil.
În ciuda inadvertențelor, reprezentarea întruchipa abilitatea individului
de a trece de la impresie la expresie . Iar această comparație metaforic
exprimată nu o putea face decât eul. Era desigur o fază preconștientă
a eului, în care instinctul procreației era sublimat în intuiția creației,
desigur fără înțelegerea rațională, estetică sau morală a gestului.
8

Din acest punct de vedere, antropometria comparată alătură trupul,
ca primă unealtă a sinelui, cu figurina, ca primă unealtă a conștiinței
de sine. Este practic o simulare a unei percepții mentale, o primă
exprimare prin corporealizare.
Capitolul 3 Canonul ca analogie
Înainte de a trece la prezentarea metodei antropometriei comparate,
sunt necesare câteva precizări și concluzii preliminare.
Așa cum am văzut, în lunga perioadă cuprinsă între paleoliticul
superior și Antichitate, omul a fost preocupat de prezentarea și repre-
zentarea ființei corporale ca principală formă de exprimare și raportare
la univers. Figurinele preistorice și, mai târziu, statuile, au creat
o media antropomorfă, tridimensională, prin care se transmiteau
mesaje, de la idei și sentimente imediate, la politicile, filosofiile și
religiile vremii. Omul apela în mod firesc la inter-mediul corporal
pentru a face legătura între ființa sa și ceilalți. Referile la această
formă de comunicare ne-a determinat să utilizăm conceptul de
„corporealitate” în accepția arheologului Douglass W. Bailey. Însă, din
punct de vedere semiotic, ducem raționamentul mai departe și extindem
semnificația termenului, analizând structura antropomorfă în tripla sa
calitate de emițător, vehicul și receptor. Această corporealitate
extinsă în domeniul semiologic permite identificarea proceselor ce
au loc la nivel semantic, sintactic și pragmatic. Nu ne oprim doar la
înțelegerea faptului că „figurinele erau filosofii în politica de a fi în
neolitic”11, ci urmărim și modul concret în care intuiția artizanului utiliza
unități și concepte antropometrice. Am observat că asemenea unități de
măsură antropometrice au fost identificate și aplicate mult mai târziu, în
911 Douglass W. Bailey, op.cit ., p.202.

Antichitate, unele fiind valabile și azi. De aceea considerăm că sistemul
de referință corporal poate deschide în continuare noi direcții pentru
interpretarea statuetelor, prin înlocuirea grilei metrologice cu una
analogică. Este posibil ca limbajul plastic al figurinelor preistorice să fi
fost „scris” într-un „alfabet” antropometric. Normele primelor canoane
antice demonstrează tocmai faptul că figura antropomorfă a fost tratată
ca o convenție atât pentru limbajul plastic, cât și pentru limbajul scris.
Hieroglifele și canoanele egiptene evidențiază corporealitatea comună
a textelor și sculpturilor. Corpul oscila între statutul de semn și de
simbol într-un mediu în care emițătorul și receptorul aveau aceeași
anatomie.
Ce aduce nou canonul grecesc? Dincolo de aportul enorm în
dezvoltarea plasticii, spuneam că diferența dintre arta Egiptului
antic și cea a Greciei antice este că prima a fost colosală, iar a doua a
generat artiști colosali. Prin exaltarea estetică și etică fără precedent a
nudului, grecii antici au dat subiectului o dublă identitate nemuritoare –
personajul sculptat a intrat în universalitate odată cu autorul. Identitatea
sculptorului s-a arătat concetățenilor prin subiectul eliberat din piatră.
Artistul s-a prezentat lumii prin reprezentarea plastică. Corporealitatea
cetății a făcut posibilă întâlnirea sinelui cu alteritatea, iar comunicarea
subconștientă la acest nivel nu putea avea o coerență decât antropome-
trică; doar aici sculptura și geometria, gimnastica și arhitectura,
filosofia și religia, își puteau găsi buna măsură. Școlile filosofice au
dezbătut tema alterității în plan orizontal, între membrii colectivității,
și în plan vertical, între zei și oameni, în ambele cazuri apelând la
același mediu corporeal . Alfel spus, asistăm la primele încercări ale
omului de-a pătrunde în problematica imagologiei. Ființa umană avea
un corp individual și un corp colectiv, care, ambele, îi dădeau identitate.
Locuitorii statelor învecinate nu puteau recunoaște un cetățean decât
prin emblema concetățenilor săi. Corporealitatea începea să-și trădeze
10

natura profund paradoxală: apropia și totodată îndepărta oamenii,
dându-le tocmai ceea ce căutau – identitatea.
Capitolul 4 Analogia ca metodă
Într-o primă etapă vom identifica două puncte de simetrie: unul în
accepția antică, iar celălalt în sensul modern. Procedăm astfel deoarece
termenul de simetrie are azi un înțeles cu totul diferit de cel din
trecut. „Simetria este într-un fel primul și cel mai evident principiu de
compoziție. Omul are paradigma acestui principiu în propriul său trup și
în decursul existenței sale l-a putut observa în chip obiectiv pretutindeni
în lumea naturală: la plante, minerale sau în trupurile animalelor.
Din simetrie a emanat întotdeauna o puternică intensitate expresivă fiind
fără îndoială, unul din mijloacele cele mai pregnante de reprezentare a
spațiului, întrucât simetria pune în mod constant într-o confruntare două
entități asemănătoare și în același timp diverse, egale și contrarii ”12.
În Antichitate simetria presupunea totalitatea mijloacelor folosite pentru
a da „o proporție plăcută unei opere de arhitectură sau de artă plastică,
printr-o justă alegere a raporturilor dintre elementele sau părțile acelei
opere între ele și dintre acele elemente sau părți și opera întreagă”13.
Simetria provine etimologic din grecescul συν μετρον (sin metron) ,
care se traduce în latinește prin commensus , ceea ce înseamnă măsurare
cu unități comune, ori cu etalon sau modul comun. Din interpretarea
tratatelor vitruviene înțelegem distincția dintre simetria aritmetică
și cea geometrică . Aflăm că simetria geometrică permite punerea în
proporție a suprafețelor, de unde deducem că simetria aritmetică are
12 Cornel Ailincăi, Introducere în gramatica limbajului vizual, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1982, pp.152 – 153.
13 H.R.Radian, op.cit ., p.57
11

o dimensiune liniară14. În lucrarea de față vom identifica analogiile
antropometrice verticale, pentru a evidenția modul în care simetria
liniară a contribuit la articularea limbajului plastic al diferitelor
culturi.
În primul capitol al Cărții a treia din De Architectura , Vitruviu ne
definește centrul corpului uman astfel: „ Ombilicul este în mod natural
centrul exact al corpului. Deoarece unui om care stă pe spate, cu mâinile
și picioarele îndepărtate, și pe ombilicul căruia este plasat centrul
unui cerc, degetele membrelor inferioare și superioare vor fi atinse de
circumferință. De asemeni, se va găsi un pătrat descris în cadrul figurii,
în același mod în care s-a realizat reprezentarea rotundă. Deoarece,
prin măsurarea distanței de la talpa piciorului la creștetul capului și
compararea acesteia cu cea dintre mâinile întinse, lățimea va fi găsită
egală cu înălțimea, ca în cazul laturilor normale ale pătratului ” 15.
Ombilicul va fi numit centrul de simetrie biometrică și se află la
interesecția diametrelor cercului circumscris (homo ad circulum); iar
prin intersecția diagonalelor pătratului (homo ad quadratum) obținem
centrul de simetrie izometrică , ce împarte înățimea corpului în două
părți egale. Centrul de simetrie biometrică este identificat prin
înscrierea corpului într-un cerc, simbol al cerului, al lumii spirituale cu
mișcare infinită; centrul de simetrie izometrică este identificat prin
înscrierea corpului într-un pătrat , simbol al lumii materiale guvernată
de cele patru elemente fundamentale ( apă, aer, pământ, foc ), de cele
patru stări de agregare ale materiei ( lichid, gazos, solid, plasmă) și de
cele patru puncte cardinale ( nord, sud, est, vest ) . Gestul ascendent al
brațelor îndică cercul, adică cerul cu toate semnificațiile sale, iar gestul
de întindere orizontală a brațelor indică în mod evident orizontul, adică
lumea pământeană. Observăm că atitudinea corporală este legată direct
14 Matila C. Ghyka, op.cit ., p.67.
15 www.vitruvius.be/boek3h1.htm.
12

de înțelesul simbolic. Prezentarea fizică este mijlocul reprezentării
metafizice. Corpul-semn devine corp-simbol. Cele două ipostaze ale
trupului exoteric, comun tuturor oamenilor, decriptează sensul ezoteric
al acestuia. Este modul în care corporealitatea dezvăluie limbajul
celor inițiați. Prin proporțiile celor două centre de simetrie, armonia
corporealității se extinde și în peisajul arhitectural. Din tratatul vitruvian
dedicat arhitecturii înțelegem că armonia unui templu trebuie să conțină
măsura corpului uman, așa cum armonia corpului uman trebuie trăită
precum măreția unui templu. Trupul își expune și impune cea mai
intimă identitate fizică și metafizică, personală și transpersonală. Prin
această „unitate” corporeală, omul are acces la tainele lumii materiale
și spirituale, la tot ceea ce îi determină viața ca individ și specie.
Aplicații
În cadrul acestui subcapitol s-au efectual măsurători prin metoda
antropometriei comparate, în cazul a peste două sute de reprezentări
plastice antropomorfe din:
arta plastică paleolitică, arta primitivă modernă, arta plastică de
pe teritoriul Anatoliei, arta plastică din Balcani, arta plastică de pe
teritoriul României, arta plastică de pe teritoriul Mesopotamiei,
arta plastică de pe teritoriul Egiptului, arta plastică de pe teritoriul
Chinei, arta plastică de pe teritoriul Japoniei, arta plastică de pe
teritoriul Mexicului, arta plastică de pe teritoriul Ecuadorului, arta
plastică incașă, arta plastică de pe teritoriul Greciei, arta plastică
hindusă, arta plastică etruscă și arta plastică romană.
Prin percepția și aplicarea intuitivă a secțiunii de aur, limbajul
artistic al figurinelor paleolitice reprezintă primul gest al omului de
transcendere a corpului biologic. Tocmai abaterea de la forma armoniei
13

naturale dovedește autenticitatea stilistică a artistului preistoric și îi dă
accesul la primele arhetipuri antropomorfe. Abaterea de la „canonul”
obiectiv al corpului viu articulează limbajul plastic, disproporțiile
„de aur” reprezentând exprimarea subiectivă a dinamicii armoniei
cosmice prin intermediul armoniei corporale. O asemenea formă
de comunicare menține într-un plan intuitiv atât emițătorul, cât și
receptorul, indiferent de coordonatele spațio-temporale ale percepției.
Din această perspectivă, corporealitatea poate fi definită ca un mediu în
care emițătorul, receptorul și vehiculul sunt deopotrivă antropomorfe.
Aici, antropometria comparată nu este doar o metodă de investigare
rațională și obiectivă, ci surprinde limbajul corporeal în procesul
de elaborare și percepție, cu toate implicațiile sale emoționale și
subiective; comparația însăși devine suportul comuniunii și comunicării,
dincolo de liminalul conștiinței. Înăuntru sau în afara oricărui canon,
proporționalitatea corpului generează involuntar trăiri ale privitorului.
Natura apodictică a relației minte-trup structurează subconștientul
individual și colectiv al corporealității, motiv pentru care ambiguitatea
redărilor plastice rămâne sursa mereu fecundă a unui șir nesfârșit de
interpretări.
Capitolul 5 Elemente de prelucrare a
informațiilor, analize statistice și interpretarea
rezultatelor

Sunt prezentate noțiunile și elementele informatice necesare pentru
pregătirea măsurătorilor și analizarea rezultatelor.
Pentru efectuarea juxtapunerilor vizuale s-a utilizat programul
de aplicație Adobe Photoshop (CS3 Extended, Version 10.0). Acest
software este destinat prelucrării documentului de tip bitmap (BMP),
adică a formatului de fișier – imagine utilizat pentru a stoca fotografii
14

digitale, în special pe sisteme de operare Microsoft Windows. Prin
instrumentele specifice acestui program, imaginile reprezentărilor
antropomorfe din studiul actual au fost optimizate în vederea efectuării
măsurătorilor.
Pentru ca măsurătorile din capitolul anterior să poată fi utilizate
într-o analiză mai amănunțită, acestea trebuie să fie structurate într-
un sistem de informații numit bază de date . Astfel, informațiile trec
printr-o serie de etape precum colectarea, organizarea și analiza. În urma
acestor prelucrări, se obține o colecție de informații sistematizate sub
formă de fișiere, astfel încât, cu ajutorul computerului, să se identifice
rapid datele în funcție de diferite criterii de analiză și interpretare.
Interogarea bazei de date ne determină să aplicăm testul χ²
de comparare sau de asociere16. Datorită simplității calculelor, a
specificului datelo r experimentale și a posibilităților imediate de a se lua
o decizie în urma aplicării sale, testul este frecvent utilizat în științele
sociale.
Interpretarea rezultatelor ne indică existența unei cauze oarecare în
alegerea proporțiilor plastice. Cu alte cuvinte, recurența abaterilor de
aur indică faptul că disproporționarea plastică nu este doar rezultatul
necunoașterii unor rapoarte antropometrice elementare, ci constituie o
formă firească de exprimare a unor trăiri estetice.
Considerentele psihologice și semiotice ale unei asemenea direcții
de cercetare pot fi dezvoltate și aprofundate pentru a desluși evoluția
perceptuală a mediului corporeal.
Pe de altă parte, extinderea bazei de date cu noi măsurători și
interogări pe direcția abordării actuale oferă posibilitatea unor analize
dedicate diferitelor domenii de cercetare. S-a observat importanța
1516 Florin Constantin Stănescu, Aplicațiile calculatoarelor în arheologie , Alba-Iulia,
2003, pp. 48-53. Formulele, prezentarea, exemplul și explicațiile au fost preluate din
lucrarea menționată.

formulării unor întrebări pertinente, pentru ca, ulterior, prin structurarea
unor baze de date adaptate acestor problematici, să se găsească răspunsul
prin metodele oferite de calculul statistic.
Site-ul dedicat măsurătorilor prin metoda antropometriei
comparate și bazelor de date aferente are următoarea adresă:
http://www.antropoz.zaan.eu

Capitolul 6 Concluzii
Aplicațiile antropometriei comparate din capitolul anterior generează
o serie întreagă de întrebări: Ce aduce nou metoda antropometriei
comparate? Care este semnificația abaterii de aur? De ce o regăsim
de-a lungul unei perioade atât de lungi? Ce indică abaterea de aur
spre deosebire de secțiunea de aur? Cum ajută aceasta la interpretarea
figurinelor și statuilor? Ce rol joacă în media corporealității? În cele ce
urmează, încercăm să dăm unele răspunsuri fără pretenția de a epuiza
amploarea și complexitatea problematicilor.
Juxtapunerea este justificată psihologic prin reflexul comparativ al
percepției vizuale. Măsurarea din priviri, ca reflex atavic al evaluării
vizuale, este prezentă la majoritatea speciilor, doar că, în cazul omului,
aceasta s-a obiectivat prin reprezentarea plastică a corpului. Mecanismul
unei comparații instinctive devine astfel metodă obiectivă de cercetare.
Metoda se reduce la măsurarea analogică a componentelor
saussuriene ale comunicării. Modelul semiotic este relevant tocmai
datorită principiului elementar pe care îl reprezintă și anume procesul
de semnificare vizuală.
Nudul sculptat reprezintă starea liminală a omului, forma ce desparte
individul de lume. Pragul la care se referă conturul corpului trimite la
binomul existenței sub toate formele sale:
microcosmos – macrocosmos, intracorporal – intercorporal, personal
– transpersonal, fizic – metafizic, real – ideal, relativ – absolut, ființă –
16

neființă, viață – moarte, conștient – inconștient, supraliminal -subliminal,
subiectiv – obiectiv, subiect – obiect, natural – cultural, individual –
social, sine – eu, profan – inițiat, identitate – alteritate, om – zeu, amorf
– antropomorf, individ – specie ș.a.m.d.
În retorica antropomorfă, abaterea de aur nu articulează un mesaj
conștient, ci unul subconștient, ce aparține mentalului colectiv, și
acționează ca un veritabil arhetip în exprimarea plastică a unei stări
liminale. Continuumul corporeal în care are loc această permanentă
căutare este guvernat de simetrii naturale și artificiale, când riguroase,
când ambigue, dar întotdeauna antropometrice. De aceea, antropometria
comparată este o metodă de măsurare și, în același timp, un model
de percepție vizuală a armoniei nude; juxtapunerea prezentării cu
reprezentarea corpului uman este un reflex mental axiomatic ce stă la
baza limbajului corporeal și, fără pericolul vreunei emfaze discursive,
putem spune că surprinde sincretismul dintre arhetipul creației și
cel al comunicării. Sintaxa exprimării este concretă, anatomică și nu
abstractă, iar ambiguitatea face posibil mesajul polisemic, eminamente
intuitiv, atât în elaborare cât și în percepție. Aflate undeva între senzorial
și senzual, cauzele și efectele limbajului corporeal sunt neuronale
și hormonale deopotrivă. Probabil că tocmai în acest dublu nivel de
manifestare constă și sensul hermeneutic al plasticii antropomorfe.
Mesajul se adresează minții, precum și trupului, întrucât apelează la un
„mesager” cu o morfologie holistică, subliminal analogică întregului
organism al receptorului. De la un corp natural, prin inter-mediul unui
corp artificial, la un alt corp natural – acesta este circuitul limbajului
plastic antropomorf menit să creeze legături între cele mai îndepărtate
zone ale ființei umane, de la înaltele culmi ale conștiinței individuale la
trăirile abisale ale mentalului colectiv.
Criptate sau decriptate, antropoglifele au constituit mediul de
comuniune și comunicare pentru inițiați și neinițiați deopotrivă. Ele
reprezintă o punte sincronică și diacronică între toți oamenii, din toate
17

locurile și toate timpurile. În viața de zi cu zi, ca și în întreaga istorie,
corporealitatea se dovedește a fi prima și ultima realitate a identității
noastre ca indivizi și specie. În această mass-media antropomorfă,
abaterea de aur evidențiază esența paradoxală a creației: pe de-o parte,
exprimă percepția subliminală a unei simetrii antropometrice obiective,
pe de altă parte, reprezintă aplicarea subiectivă a proporției de aur, ca o
„figură de stil” primordială în istoria limbajului plastic și a comunicării
în genere.
18

• Achiței, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă , Editura Meridiane, București, 1988.
• Ailincăi, Cornel, Introducere în gramatica limbajului vizual , Editura Dacia, Cluj-
Npoca,1982.
• Andreescu, Radian-Romus; Mirea, Pavel; Moldoveanu, Katia; Torcică, Ion, Noi
descoperiri în așezarea gumelnițeană de la Vitănești „Măgurice ”, în Buletinul
Muzeului Județean Teleorman . Seria Arheologie 1, 2009, pp.75-92.
• Asher-Greve, Julia, M., The Essential Body: Mesopotamian Conceptions of the
Gendered Body , în Gender and the Body in the Ancient Mediterranean , Oxford,
1998, pp.8-37.
• Alfredo López Austin, Cuerpo humano e ideología, Las concepciones de los antiguos
Nahuas , Universidad Nacional Autónoma de México, Instituto de Investigaciones
Antropológicas, México, 2008.
• Băcueț Crișan, Sanda, Cultura Starčevo-Criș în Depresiunea Șimleulu i, Editura
Mega, Cluj-Napoca, 2008.
• Bănciulescu, Victor; Ludu,Virgil, Sport și artă , Editura Sport – Turism, București,
1987.
• Bailey, Douglass, W., Prehistoric Figurines , Routledge, London, New York, 2005.
• Bailey, Douglass, W., The Figurines of Old Europe, în The Lost World of Old Europe,
The Danube Valley , 5000-3500 BC, David W. Anthony (Ed.), Institute for the Study
of the Ancient World at New York University and Princeton University Press, 2010,
pp.112-126.
• Bailey, Douglass, W., Figurines, Corporeality, and the Origins of the Genderd Body , în
A Companion to Gender Prehistory , Diane Bolger (Ed.), Published by John Wiley &
Sons, Inc., 2013, pp. 244-264.
• Bednarik, Robert G., The Lower and Middle Paleolithic origins of semiotics , în
Structural and Semiotic Investigations in Archaeology , 2006, pp.1-8.
• Berciu, D., Cultura Hamangia , Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1966.
• Black, Jeremy; Green, Anthony, Gods, Demons and Symbols of Ancient Mesopotamia ,
Fifth University of Texas Press printing, 2003.
• Bloch, Raymond, Etruscii , Editura Științifică, București, 1966.
• Buffiere, Fèlix, Miturile lui Homer și gândirea greacă , Editura Univers, București,
1987.
19Bibliografie
Lucrări generale și speciale

20• Caldwell, Duncan, Supernatural Pregnancies. Commom Features and New Ideas
concerning Upper Paleolithic Feminine Imagery, în Arts & Cultures , Barbier-
Mueller Museums, Geneva, Barcelona, 2010, pp.1-22.
• Chapman, John, Fragmentation in Archaeology, People, places and broken objects
in the prehistory of South Eastern Europe , Routledge, London and New York, 2000.
• Chapman, John; Gaydarska, Bisserka, Parts and Wholes, Fragmentation in
prehistoric context , Oxbow Books, Oxford, 2007.
• Ciută, Mihai -Marius, Metode și tehnici tradiționale și moderne de cercetare în
arheologie , Alba Iulia, 2006.
• Comșa, Eugen, Neoliticul din Romania , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1982.
• Danesi, Marcel, Messages, Signs, and Meanings – A Basic Textbook in Semiotics
and Communication Theory , Canadian Scholars Press, 2004.
• Daniel, Constantin, Cultura spirituală a Egiptului antic , Editura Cartea Românească,
București, 1985.
• Dennis, George, Lumea etruscilor , Editura Meridiane, București, 1982.
• Dicționarul explicativ al limbii române , ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1998.
• Drașovean, Florin, Cultura Vinča târzie (faza C) în Banat , Ed. Mirton, Timișoara,
1996.
• Drașovean, Florin; Popovici, Dragomir, Nicolae (Eds.), Neolithic Art in Romania ,
Editura Arte’m, Exhibition Steinzeitkunst. Frühe Kulturen aus Rumänien,
Historisches Museum Olten , June 3 October 5, 2008.
• Drioton, Etienne; Du Bourguet, Pierre, Arta faraonilor , Editura Meridiane,
București, 1972.
• Eco, Umberto, Istoria frumuseții , Editura Enciclopedia Rao, București, 2005.
• Eco, Umberto, Signo, Editorial Labor, Barcelona, 1988.
• Eco, Umberto, Opera deschisă. Formă și indeterminare în practicile contemporane ,
Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.
• Eco, Umberto, O teorie a semioticii , Editura Trei, București, 2008.
• Eliade, Mircea, Sacrul și profanul , Editura Humanitas, București, 1995.
• Eliade, Mircea, Oceanografie , Editura Humanitas, București, 1991.
• Eliade, Mircea, Mefistofel și androginul , Editura Humanitas, București, 1995.
• Eliade, Mircea, Mituri, vise și mistere , Editura Univers enciclopedic gold, București,
2010.
• Evola, Julius, Metafizica sexului , Editura Humanitas, București, 1994.

• Feliks, J., Phi in the Acheulian: Lower Palaeolithic intuition and the natural origins
of analogy , Bednarik, R. G. and D. Hodgson (Eds.), Pleistocene palaeoart of the
world , British Archaeological Reports International Series 1804, Oxford, 2008,
pp.4-24.
• Fortunati, Leopoldina, Is Body-to-Body Communication Still the Prototype ?, în The
Information Society , nr. 21, Routledge, Taylor & Francis Group, 2005, pp.53-61.
• Frobenius, Leo, Paideuma , Editura Meridiane, București, 1985.
• Gheorghiu, Dragoș, Ritual Technology: An Experimental Approach to Cucuteni-
Tripolye Chalcolithic Figurines, în Anthropomorphic and Zoomorphic Miniature
Figures in Eurasia, Africa and Meso-America, Morphology, materiality, technology,
function and context , BAR International Series 2138, 2010, p.61-72.
• Ghițescu, Gheorghe, Permanențele Artei , Editura Meridiane, București, 1976.
• Ghyka, Matila, C., Estetica și teoria artei , Editura Știintifică și Enciclopedică,
București, 1984.
• Goodson, Aileen, Therapy, Nudity & Joy: the Therapeutic Use of Nudity Trough
the Ages From Ancient Ritual to Modern Psychology , Elysium Growth Press, Los
Angeles, 1991.
• Gowlett, J.A.J. Mental Abilities of Early Man: A Look at Some Hard Evidence,
în Hominid Evolution and Community Ecology: prehistoric human adaptation
in biological perspective , Robert Foley (Ed.), Academic Press, London, 1984,
pp.167-192.
• Gulian, C.I, Lumea culturii primitive , Editura Albatros, București, 1983.
• Hallett, Christopher H., The Roman Nude, Heroic Portrait Statuary 200 BC – AD
300, Oxford University Press, Oxford, 2005.
• Hansen, Svend, Neolithic Sculpture. Some Remarks on an Old Problem, în The
Archaeology of Cult and Religion , Archaeolingua, Budapest, 2001, pp.37-45.
• Hansen, Svend, Bilder vom Menschen der Steinzeit , Teil 1, Verlag Philipp von
Zabern, Mainz, 2007.
• Hansen, Svend, Figuren aus Stein und Bein in der südosteuropäischen Kupferzeit,
în Moments in Time , Prehistoric Society, Eötvös Loránd University, Budapest, 2013,
pp.539-556.
• Harrod, James B., Deciphering Later Acheulian Period Marking Motifs (LAmrk):
Impressions of the Later Acheulian Mind (v1 2004, updated v2 11.25.2007), Center
for Research on the Origins of Art and Religion, Portland,USA, 2007.
• Hăulică, Dan, Nostalgia sintezei , Editura Eminescu, București, 1984.
• Himmelmann, Nikolaus, Ideale Nacktheit in der griechischen Kunst , Walter De
Gruyter, Berlin, New York, 1990.
21

• Hollingsworth, Mary, Arta în istoria umanității , Editura Enciclopedia Rao,
București, 2004.
• Hurwit, Jeffrey M., The Problem with Dexileos: Heroic and Other Nudities in Greek
Art, American Journal of Archaeology, vol.111, January 2007.
• Iorga, Nicolae, Materiale pentru o istoriologie umană , Editura Acadmiei Republicii
Socialiste România, București, 1968.
• Jennett, Karen Diane, „ Female Figurines of the Upper Paleolithic ” (2008).
University Honors Program. Paper 74. http://ecommons.txstate.edu/honorprog/74
(10.2011).
• Jung, C. G., Opere complete, Arhetipurile și inconștientul colectiv , vol.1, Editura Trei,
București, 2003.
• Knapp, Bernard A., Prehistoric & Protohistoric Cyprus , Oxford University Press
Inc., New York, 2008.
• Knobler, Nathan, Dialogul vizual , Editura Meridiane, București, 1983.
• Lawlor, Robert, Sacred Geometry , Thames & Hudson, London, 2002.
• Lazarovici, Gheorghe, Neoliticul Banatului , Bibliotheca Musei Napocensis IV , Cluj-
Napoca, 1979.
• Lazarovici, Gheorghe, Neoliticul timpuriu în România , în Acta Musei Porolissensis
VIII, 1984, pp.48-104.
• Lazurca, Marius, Invenția trupului , Editura Anastasia, București, 1996.
• Lesure, Richard G., Interpreting Ancient Figurines, Context, Comparision and
Prehistoric Art , Cambridge University Press, Cambridge, New York, Melbourne,
Madrid, Cape Town, Singapore, Sao Paolo, Delhi, Dubai, Tokyo, Mexico City, 2011.
• LeValley, Paul, Ancient India, Clothed with the Sun , vol.6.4, 1987.
• Lipps, Theodor, Estetica și bazele esteticii , Editura Meridiane, București, 1987.
• Livio, Mario, Secțiunea de aur , Editura Humanitas, București, 2007.
• Luca, Sabin Adrian, Așezări neolitice pe valea Mureșului (1), Habitatul turdășan de
la Orăștie – Dealul Pemilor (punct x2) , Bibliotheca Mvsei Apvlensis IV , Alba Iulia,
1997.
• Manca, Joseph; Bade, Patrick; Costello, Sarah, 1000 de sculpturi ale unor artiști de
geniu , Editura Aquila’93, Oradea, 2007.
• Marcu, Florin; Maneca, Constant, Dicționar de neologisme , Editura Academiei,
București, 1986.
• Marcu, Florin, Marele dicționar de neologisme , Editura Saeculum, București, 2000.
• Marcus, Solomon, Artă și Știință , Editura Eminescu, București, 1986.
• Matei, Ioan, Ramul de măslin al Olimpiei , Editura Albatros, București, 1985.
22

• Monah, Dan, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie , Bibliotheca
Memoriae Antiquitatis III, Piatra Neamț, 1997.
• Monah, Dan; Dumitroaia, Gheorghe; Monah, Felicia; Preoteasa, Constantin;
Munteanu, Roxana; Nicola, Dorin; Poduri – Dealul Ghindaru, O Troie în Subcarpații
Moldovei , Bibliotheca Memoriae Antiquitatis XIII, Piatra-Neamț, 2003.
• Morariu, V .V ., Proporțiile corpului uman în unele reprezentări neolitice, în Acta
Musei Napocensis, Preistorie – Istorie veche – Arheologie , 33.I., Extras, pp.531-547.
• Morariu, V .V .; Salvanu, V .; Frangopol, P.T.F., Dimensional Analysis of Ancient
Pottery, în Archaeometry in Romania , vol.2., București, 1990, pp.111-126.
• Morariu, V .V .; Card, Charles R., The Archetypal Hypothesis of C.G. Jung and
W. Pauli and the Number Archetypes: an Extension of the Concept to the Golden
Number, în Paideusis, Journal for Interdisciplinary and Cross-Cultural Studies ,
nr.1, 1998, pp.1-14.
• Mouratidis, John, The Origin of Nudity in Greek Athletics, în Journal of Sport
History , vol.12, nr.3, 1985, pp.213-232.
• Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea , Editura Polirom, Iași, 1999.
• Niculescu, Anita, Multidisciplinaritate în interpretarea simbolisticii plasticii
antropomorfe din neolitic și eneolitic, în Terra Sebus , nr. 3, Acta Mvsei Sabesiensis ,
2011.
• Noul dicționar explicativ al limbii române , Editura Litera Internațional, București,
2002.
• Nørretranders, Tor, Iluzia utilizatorului , Editura Publica, București, 2009.
• Oane, Sorin, Venus din Willendorf , în Historia , nr.74, Editura Historia, București,
2008.
• Perlès, Catherine, The Early Neolithic in Greece, Cambridge University Press,
Cambridge, 2004.
• Petecel, Stela, Antichitatea greco-romană despre sport , Editura Sport – Turism,
București, 1980.
• Piatkowski, Adelina, O istorie a Greciei antice , Editura Albatros, București, 1988.
• Platon, Opere V , Republica, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.
• Platon, Opere VII , Timaios, Editura Științifică, București, 1993.
• Popa, Marcel D.; Stănciulescu, Alexandru; Florin-Matei, Gabriel; Tudor, Anicuța;
Zgăvărdici, Carmen; Chiriacescu, Rodica, Dicționar enciclopedic , Editura
Enciclopedică, București, 1993 -2009.
• Radian, H.R., Cartea proporțiilor , Editura Meridiane, București, 1981.
• Rubin, Judith, Aron, Art-terapia, Teorie și tehnică , Editura Trei, București, 2009.
23

• Sauerlandt, Max, Griechische Bildwerke , Karl Robert Langewiesche, Düsseldorf,
Leipzig, 1907.
• Schier, Wolfram, Die Maske von Uivar, în Masken – Menschen – Rituale , Martin
von Wagner Museum der Universität Wüzburg, Wüzburg, 2005, pp.54-61.
• Schwaller de Lubicz, R.A., The Temple in Man , Inner Traditions International,
Vermont, 1977.
• Sendrail, Marcel, Înțelepciunea formelor, Editura Meridiane, București, 1983.
• Soustelle, Jaques, Olmecii , Editura Meridiane, București, 1982.
• Stănescu, Florin Constantin, Aplicațiile calculatoarelor în arheologie , Editura Ulise,
Alba-Iulia, 2003.
• Stănese, Radu, Canonul estetic și etic al Greciei antice, în Transilvania , nr. 3-4,
Editura Centrul Cultural Interetnic Transilvania, Sibiu, 2011, pp.88-94.
• Stănese, Radu, Corporealitatea arhetipurilor, în Saeculum , nr.2(30), Sibiu, 2010,
pp.25-35.
• Stevens, Anthony, Sinele de două milioane de ani , Editura Herald, București, 2012.
• Stingl, Miloslav, Indienii precolumbieni , Editura Meridiane, București, 1979.
• Strejović, Dragoslav (Ed.), The Neolithic of Serbia, Archaeological Research
1948-1988, Belgrade, 1988.
• Ștefan, Cristian, Several points of view regarding the interpretation of
anthropomorphic figurines, în Peuce , S. N. III-IV , ICEM Tulcea, 2005-2006,
pp.71-77.
• Tatarkiewicz, Wladyslaw, Istoria esteticii , vol.1, Editura Meridiane, București,
1978.
• Teampău, Petruța, Corpul în prezent, prezentul în corp, în Introducere în sociologia
corpului. Teme, perspective și experiențe întrupate , volum coordonat de Laura
Grünberg, Editura Polirom, București, 2010, pp.15-27.
• Tsatsos, Constantin, Filosofia socială a vechilor greci , Editura Univers, București,
1979.
• Ursulescu, Nicolae; Tencariu, Felix Adrian, Religie și magie la est de Carpați acum
7000 de ani, Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia , Casa Editorială Demiurg, Iași,
2006.
• Vandenberg, Philipp, Nefertiti , Editura Meridiane, București, 1980.
• Whittle, Alasdair, The Archaeology of People, Dimensions of Neolithic Life ,
Routledge, London and New York, 2003.
• Zamarovsky, V ojtech, La început a fost Sumerul , Editura Albatros, București, 1981.
24