Notiunea, obiectul, metodele si principiile criminalisticii [605109]

Notiunea, obiectul, metodele si principiile criminalisticii

1. NOTIUNEA

Apararea ordinii de drept presupune nemilocit com baterea eficienta prin
metode stiintifice, pe baza si in spiritul legii, a faptelor antisociale, cu prioritate a
celor pe care socie tatea a inteles sa le sanctioneze prin normele sale penale.

O prima forma de protectie a societa tii a reprezentat -o initierea unui sistem
de legi prin care se arata si se sanctioneaza ceea ce nu este permis sau
considerat periculos.
Nu numai normele de drept sunt suficiente in acest sens dar si conceperea
unui mod de actiune in vederea de scoperirii actului ilicit si a c elor implicati in
incalcarea legii.

Pornind de la forme empirice de lupta cu criminalitatea, concepute de
catre Vidoq – reprezentand sig uranta publica pariziana pe timpul lui Napoleon,
au urmat treptat aparitie primelor elemente ale stiintei ce trebuia sa slujeasca
adevarului.

Astfel, o serie de profesionisti ai dreptului au inteles ca pentru
solutionarea cauzelor penale numai simpla apl icare a regulilor de drept este
insuficienta. Penalistii dreptului modern au argumentat cu succes ca trebuie sa se
recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realitatii precum si la reguli
tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale. Astfel a devenit necesar
crearea unui sistem stiintific coerent, destinat investigarii faptelor penale.

Fondatorul noii stiinte judiciare este judecatorul austriac de instructie
HANS GROSS care in anul 1893, „Manualul judecatorului de instructie” , reedit at
in scurt timp sub denumirea „ Manualul judecatorului de instructie in sistemul
criminalisticii”.

In acest sens si -a facut aparitia pe langa stiinta investigarii faptelor
penale si CRIMINALISTICA. Intemeietorul ei a definit -o ca o stiinta a starilor d e
fapt in procesul penal.
Din anali za majoritatii punctelor de vedere exprimate in literatura de
specialitate, continutul notiunii de criminalistica poate fi definit
astfel: Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar care
insumea za un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si
procedeele tactice destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor identificarii
persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

Criminalistica este privita ca o stiinta care este intr -un continuu progres,
punand la indemna instantelor ci vile si penale deopotriva mijlo ace noi pentru
aflarea adevarului, mijloace pe care justitia le foloseste din plin – Ilie
Stoenescu si Savelly Zilberstein „ Tratat de drept pr ocesual civil”

2. OBIECTUL CRIMINALISTICII

Conturarea obiectului propriu criminalisticii prezinta importanta pe cel putin 2
planuri:
– evidentierea aportului sau particula r in aflarea adevarului;

– a sublinia unitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si
nejuridice, dar aflate in slujba justitiei si anume medicina legala,
psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara.

Principalele directii in care actioneaza criminalistica sunt urmatoarele:

initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiuni,
incepand cu urmele specifice omului si continuand cu cele ale armelor sau
instrumentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico -chimice in
vederea identificarii persoanelor sau obiectelor;
studierea si adaptarea la necesitatiile proprii criminalisticii a unor metode
din alte domenii ale stiintei cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei si
matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activitatii de prevenire si
combatere a infractiunilor;
elaborarea de reguli si procedee tactice in vederea efectuarii unor acte de
urmarire penala ;
studierea practicii judiciare in vederea valorificarii stiintifice si generalizarii
experientei pozitive rezultate din activitatea organelor de urmarire penala
pe linia investi garii infractiunilor;
analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor pe nale pentru stabilirea
celor mai adecvate procedee de combatere si de prevenire a lor, inclusiv
de identificare a autorilor acestora;
perfectionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infractiuni,
cu preponderenta a celor care aduc atingere unor valori sociale deosebite,
cele care sunt savarsite cu violenta si in general a faptelor penale care
prezinta dificultati de investigare;
elaborarea de metode si prefigurarea de mas uri destinate prevenirii
infractiunilor sau alt or fapte cu caracter antisocial.

3. METODELE CRIMINALISTICII

Avand in vedere obiectul propriu de cercetare a acestei stiinte, criminalistica are
metode specifice de cunoastere, unele dintre ele tipice stiint ei respective, altele
comune mai multor stiinte dar aplicate in mod particular,potrivit obiectului sau:

 La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de
cunoastere cum sunt observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia,
compar atia, adaptate la specificul obiectului criminalisticii. De ex., metoda
comparativa este fundamentala in procesul de identificare a persoanelor si
obiectelor, ea constituind baza metodologica a activitatii de expertiza
criminalistica.
 Metodele adaptate la specificul criminalisticii din alte domenii stiintifice,
metode de analiza fizico -chimica a urmelor si microurmelor, metodele
biologice de examinare a urmelor de secretii, tesuturi moi, metodele
antropologice, metodele de examinare optica in radiatii vizi bile sau
invizibile, etc.
 Metode de examinare proprii Criminalisticii care tin de particularitatiile
obiectului sau de cercetare: metode destinate descoperirii si examinarii
urmelor sau mijloacelor de proba, metode de identificare a persoanelor si
cadavrel or semnalmente exterioare ori dupa resturi osoase, metode de
cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute,
etc.
 Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala,elaborate
atat pe baza generalizarii experientei org anelor judiciare cat si prin
adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psiholodiei;
 Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand
prevenirea falsului, a furtului, etc.

4. CARACTERELE CRIMINALISTICII

Raportata la alte stiinte ch emate sa participe la activitatea judiciara, medicina
legala, drept penal si procesual penal, drept civil, criminalisticii ii sunt specifice
anumite caractere:

i. Caracterul judiciar – are in vedere legatura criminalisticii cu activitatile
de cercetare si urmarire penala. In foarte multe situatii activitatea
consacrata solutionarii cauzelor pe nale este precedata de un proces
laborios destinat strangerii probelor, clarificarii imprejurarilor in care a fost
savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata chiar a victimei.
Astfe, acest proces incepe deseori cu cercetarea la fata locului si continua
cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor sau
mijloacelor materiale de proba, cat si cu alte acte de urmarire penala.
ii. Caracterul autonom – obiectul criminalisticii este deosebit de cel al
altor stiinte juridice. Astfel nici una dintre acestea nu -si propune sa
elaboreze metode si mijloace tehnico -stiintifice de descoperire, ridicare si
examinare a urmelor infractiunii sau de identificare a infractorilor. In
domeniul prevenirii savarsirii de fapte antisociale, prezent in politica
penala si comun tuturor ramurilor dreptului nostru, modalitatile de
realizare se paticularizeaza in procedee sau masuri cu totul specifice
criminal isticii.
iii. CARACTERUL UNITAR – criminalistica este o stiinta cu o structura
complexa, impusa de necesitatea rezolvarii unor probleme dintre cele mai
diverse. Pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare,
criminalistica poate fi struc turata in urmatoarele parti principale:

 Tehnica criminalistica – cuprinzand ansamblul metodelor si
mijloacelor teh nico-stiintifice destinate desc operirii, fixarii, ridicarii si
examinarii urmelor sau mijloacelor materiale de proba;
 Tactica criminalistica – insumand totalitatea procedeelor si regulilor
altele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea
actelor de urmarire penale si in general de ancheta;
 Metodologia criminalistica – vizand cercetarea unor categorii de
infractiuni cum sunt i nfractiunile impotriva vietii, furturile,
accidentele rutiere, navele sau aeriene, etc.

iv. CARACTERUL PLURIDISCIPLINAR – in activitatea complexa de
prevenire a fenomenului infractional, in lupta dusa de organele judiciare
pentru descoperirea infractiunilor s i identificarea autorilor este necesar a
se recurge la mijloace, metode si procedee din ce in ce mai perfectionate
si eficiente. Toate acestea nu pot reprezenta decat fie rezultatul cercetarii
stiintifice criminalistice fie rezultatul celor mai noi cucerir i din
quasitotalitatea domeniilor stiintei si tehnicii.

5. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CRIMINALISTICII

 NOTIUNEA

A analiza principiile fundamentale ale criminalisticii presupune in primul rand
conturarea acestui sistem avandu -se in vedere specificul ob iectului Criminalisticii
si in al doilea rand rolul pe care il joaca aceasta stiinta in stabilirea adevarului.

 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
1) PRICIPIUL LEGALITATII – fundamental pentru sistemul de
drept. Acest principiu este stipulat atat in legea fundament ala cat si
in normele penale. In acest sens dispozitiile codului penal art. 2 si
dispozitiile codului de procedura penala art. 2 prevad ca intreaga
activitate procesual penala, in consecinta, si aceea proprie
investigarii infractiunilor, se desfas oara in s tricta conformitate cu
prevederile legii. Art. 2 cod penal prevede ca : „ Legea prevede
care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor
si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte.” Avand in
vedere dispo zitiile legal e, totalitatea activitatilor de cercetare
criminalistica trebuie sa se desfasoare in deplina concordanta cu
dispozitiile legii, cu respectarea drepturi lor si libertatilor cetatenilor,
etc.
2) PRINCIPIUL AFLARII ADEVARULUI – Conform dispoz. Art. 3
cod proc. Pe n. – „ in desfasurarea procesului penal trebuie sa se
asigure aflarea adevarului cu privire la faptele cauzei precum si cu
privire la persoana faptuitorului.” Aflarea adevarului este rezultatul
unei activitati complexe de investigare a faptelor si impreju rarilor
concrete, obiective referitor la o anumita cauza. Criminalistica pune
la dispozitie justitiei mijloace de cunoastere stiintifica a adevarului,
descoperirea autorului faptei ilicite si strangerea probelor necesare
in acest sens.
3) PREZUMTIA DE NEVINOV ATIE – este o regula fundamentala ce
guverneaza desfasurarea procesului penal. Astfel, orice persoana
impotriva careia a fost pornit un proces penal este prezumata
nevinovata, numai organelor judiciare revenindu -le obligatia de a
administra probele necesar e dovedirii vinovatiei. In activitatea
complexa de cercetare si analiza a urmelor unei infractiuni sau a

mijloacelor materiale de proba, specialistii criminalisti trebuie sa
caute elemente care pot stabili vinovatia dar si elemente de
dovedire a nevinovati ei. Organele judiciare au datoria de a analiza
cu atentie si responsabilitate probele puse la dispozitie, in scopul
stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei.
4) STABILIREA UNEI INFRACTIUNI DETERMINA MODIFICARI
MATERIALE IN MEDIUL INCONJURATOR – potrivit acestui
principiu toate
faptele ilicite ale omului, ca de altfel toate activitatile sale produc modificari care
din punct de vedere criminalistic se obiectivizeaza in urme ale infractiunii. Este
unanim admisa teza conform careia nu exista infractiune fara urme, dar in
practica pot fi intalnite si asa -numitele „crime perfecte”. Trebuie sa definim
cateva notiuni.
– Astfel, prin urma a infractiunii se intelege orice modificare materiala care
intervine in conditiile savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Est e
necesar sa existe un raport cauzal intre fapta autorului si modificarea
intervenita. Urma este interpretata nu numai ca o modificare materiala
produsa de autorului faptei ci si ca o modificare determinata de victima
unei agresiuni, dar ca o consecinta a infractiunii, ca de exemplu:
muscaturile, zgarieturile, petele de sange de pe corpul sau imbracamintea
agresorului, etc.
– Notiunea de urma trebuie privita intr -un sens foarte larg , deoarece
intelegem nu numai urma formata prin contactul direct a doua cor puri
(urmele de maini, picioare, de dinti, de buze, de pneuri, ale instrumentelor
de spargere) ci si urmele formate din resturi materiale (urme biologice,
reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse, etc)

5) PRINCIPIUL IDENTITATII

Printre a ctivitatile pe care organele judiciare le desfasoara in cadrul
procesului penal, aflam activitatea de identificare a persoanelor, obiectelor sau
fenomenelor aflate in legatura directa, cauzala cu faptele incriminate de legea
penala.
Identificarea – reprezi nta activitatea de cautare si valorificare stiintifica a
probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza
acestei activitati sta principiul identitatii definit ca fiind o activitate prin care se
stabileste identitatea per soanelor sau obiectelor pe baza trasaturilor si
particularitatilor dinainte cunoscute.
Acest principiu capata anumite valente proprii determinate de natura scopului
urmarit prin identificarea subiectilor infractiunii fie activi fie pasivi, cat si prin
stabilirea exacta a tuturor faptelor si imprejurarilor in care a fost savarsita o
anumita fapta penala.

6) PRINCIPIUL URGENTEI SAU OPARATIVITATII IN
EFECTUAREA INVESTIGATIEI PENALE

Necesitatile practice impun celeritate in activitatea de investigare a
infractiu nilor, in vederea constatarii la timp si in mod complet a faptelor
prevazute d e legea penala cat si la id entificarea infractorilor.
Cercetarea la fata locului se desfasoara cu maxima urgenta pentru
prevenirea disparitiei urmelor – toate categoriile de urm e – biologice,
pozitionale, etc.
Urgenta este impusa in conditiile efectuarii de constatari tehnico -stiintifice
sau expertize destinate identificarii unor obiecte ale caror caracteristici exterioare
se pot modifica datorita uzurii sau degradarii in timp.

Subliniem importanta ascultarii operative a martorului si invinuitului,
martorul putand sa uite anumite elemente semnificative pentru aflarea
adevarului sau sa fie influenta t iar invinuitul sa isi pregate asca raspunsurile la
acuzatiile ce i se aduc.

Conex iunile cu stiintele juridice si judiciare

Dintre stiintele juridice Criminalistica ar e cele mai stranse legaturi cu d reptul
penal, dr etul p rocesula penal, si criminologia. Legaturile nu se reduc numai la
stiintele penale ci si la alte ramuri de drept si anume: dreptul m uncii, dr eptul
transporturilor, dr eptul c ivil etc. De ex emplu c ercetarea la fata locului in cazurile
unor accidente de munca, stabilirea autenticitatii unui testament olograf, etc.

Conexiunea cu dr eptul p enal- avand in vedere faptul ca dre ptul pena l
„apara valorile si relatiile sociale esentiale ale societatii”, constatam o relatie
stransa intre cele 2 stiinte, criminalistica avand rolul specific de descoperire a
faptelor prevazute de legea penala, de cercetare si interpretare a urmelor
acestora precum si de identificare a autorilor infractiunilor . Practic criminalistica
serveste la clarificarea si conturarea elementelor constitutive ale infractiunii –
obiect, subiect, lat ura obiectiva, latura s ubiectiva .

Conexiunea cu dr eptul Proc esual Penal – dreptul Procesual Penal
priveste studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice
reglementate de acestea. Legatura dintre cele 2 stiinte se concretizeaza in
domeniul luptei impotriva fenomenului infractional, activitatea crimin alisticii
servind scopul procesului penal prin descoperirea si punerea in evidenta a
probelor necesare aflarii adevarului. Normele de dr.proc.penal au o
preponderenta deosebita in intreaga activitate de cercetare criminalistica –
initierea si aplicarea reg ulilor sau metodelor tactice de efectuare a unor acte de
urmarire penala cum sunt perchezitia si reconstituirea sau ascultarea martorilor si

invinuitului se fac numai cu respectarea normelor procesual penale. Codul de
procedura penala instituie normele jur idice care sumt respectate la derularea
oricarei activitati specifice criminalisticii incepand cu cerecetara la fata locului si
continuand cu celelalte acte de ancheta , cu intocmirea rapoartelor de expertiza
sau de constatare tehnico -stiintifica.

Conexi unea cu criminologia – este determinata de scopul general al
celor 2 stiinte respectiv combaterea si prevenirea fenomenului infractional.
Diferenta dintre cele 2 stiinte consta in specificitatea obiectului fiecareia si
anume: criminologia studiaza starea d inamica si cauzele criminalitatii in scopul
initierii de masuri destinate prevenirii sau combaterii faptelor ilicite in timp ce
criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico -stiintifice si tactice de
descoperire si cercetare a infractiunilor, a urme lor acestora precum si de
identificare a infractorilor.

Conexiunile cu stiintele judiciare – legatura cu medicina legala, cu
psihologia judiciara, conexiunea cu stiintele naturii.

ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA DE
EFECTU ARE A CONSTATARII TEHNICO -STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI
CRIMINALISTICE

Solutionarea in mod legal si temeinic a unui proces presupune in primul
rand clarificarea tuturor imprejurarilor de fapt privind cauza penala sau civila. O
mare parte din expertizele sau constatarile tehnico -stiintifice solicitate in
procesele penale apartin domeniului criminalisticii si medicinei legale.

CONSTATAREA TEHNICO -STIINTIFICA; ASPECTE PROCESUAL
PENALE.

Constatarea tehnico -stiintifica se inscrie printre mijloacele de prob a
specifice legislatiei procesual penale. Potr ivit dispozitiilor Cod proc. pen.
constatarea tehnico -stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica
a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei unor mijloacelor
materiale de proba sau de schimbarea unor situatii de fapt.
Constatarea tehnico -stiintifica este efectuata de catre specialisti –
tehnicieni criminalisti – care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care
apartine organul de cercetare sau de urmarire penala, fara ca acestia sa -si
insuseasca atributii de organ de urmarire penala.
In confo rmitate cu dispozitiile codului de p rocedura p enala constatarea
tehnico -stiintifica se dispune numai in cursul urmaririi penale, exceptand cazul

refacerii sau completarii ac esteia , cand poate fi dispusa si de instanta de
judecata.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA. ASPECTE PROCESUAL – PENALE

Expertiza criminalistica face parte din categoria expertizelor judiciare,
reprezinta un mijloc de proba prin care pe baza unei cercetari funda mentate pe
date si metode stiintifice, se ajunge de catre expert la concluzii motivate stiintific
privitor la fapte a caror lamurire solicita cunostiinte specializate.

Expertiza criminalistica reprezinta o cercetare stiintifica a probelor
materiale in ved erea identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si
fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii proprietatilor acestora si
modificarilor de forma, continut sau structura.

Efectuarea expertizei, in conformitate cu dispozitile art. 1 16 C pr. Pen.
este dispusa de organul de urmarire penala sau o instanta de judecata, in
situatia in care pentru lamurirea unor imprejurari sau fapte ale cauzei pentru
stabilirea adevarului sunt necesare cunostiintele unui expert.

In ipoteza savarsirii un ei infractiuni de omor deosebit de grav ori a
existentei unor dubii asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului, expertiza
psihiatrica in baza lui 117 c.proc.pen. este obligatorie.

Spre deosebire de constatarea tehnico -stiintifica, la efectuarea expertizei
poate participa alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert
recomandat de parti.
Expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii
penale.

Mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi atat pentru constata rea
tehnico -stiintifica cat si pentru expertiza, asemanatoare fiind si regulile de
efectuare, modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor.

Constatarile tehnico -stiintifice ( sublinierea calitatii stiintifice a examinarii)
efectuate de cat re experti ai organelor de cercetare penala nu sunt incluse in
categoria expertizelor criminalistice asa cum sunt ele definite de legea
procesuala.

Conturarea domeniului de cercetare al fiecarei categorii de expertize
judiciare se face in functie de obi ectul cercetarii si de metodele proprii de
investigare. Avem astfel o expertiza simpla, dar sunt situatii extrem de frecvente
cand nu se mai poate vorbi de o simpla expertiza criminalistica, medico -legala
tehnica sau artistica, deoarece imprejurarile cauze i reclama o cercetare
multidisciplinara cu participarea expertilor din mai multe domenii.

Astfel de situatii se intalnesc in cazul savarsirii infractiunilor impotriva
persoanei, al accidentelor auto sau de munca, al expertizelor operelor de arta,
etc.

Sistemul unitatilor si laboratoarelor de expertiza criminalistica

Laboratoarele in sistemul Ministerului Justitiei
Laboratoarele de expertiza criminalistica au fost infiintate in anul 1969.
Din acest sistem fac parte Laboratorul Central si Laboratoarele i nterjudetene de
expertize criminalistice cu sediul in Bucuresti si Cluj Napoca.
Laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza la cererea
organelor de urmarire penala, a instantelor de judecata, in domeniul
dactilosopiei, balisticii judiciare, al cercetarii inscrisurilor si ingeneral cercetarea

stiintifica a tuturor categoriilor si mijloacelor materiale de proba, exceptie facand
cele care intra in competenta serviciilor de medicina legala.
Laboratorul central efectueaza orice expertiza criminalisti ca precum si
prima expertiza in cazul accidentelor de circulatie, incendii si explozii

La nivelul MINISTERULUI DE INTERNE isi desfasoara activitatea
Institutul de Criminalistica cat si laboratoarele de criminalistica din unitatile
teritoriale ale politie i.

REGULI TACTICE LA DISPUNEREA EFECTUARII CONSTATARILOR
TEHNICO -STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE

In efectuarea constarilor tehnico -stiintifice si a expertizelor criminalistice
trebuie sa fie respectate cerintele legale cat si reguli priv ind oportunitatea si
stabilirea obiectului supus expertizei, formularea clara a intrebarilor adresate
expertului, asigurarea calitatii materialelor trimise expertului, toate aceste
elemente fiind de natura sa influenteze direct rezultatele expertizelor.

OPORTUNITATEA EXPERTIZEI – reprezinta o prima cerinta ce trebuie
respectata de organele judiciare. Avandu -se in vedere probele, datele sau
materialele existente in cauza se va stabili oportunitatea unei expertize, utilitatea
acesteia. Oportunitatea expertiz ei se raporteaza si la momentul in care s -a dispus
efectuarea acesteia, deoarece consecinte negative pot fi atat in cazul intarzierii
efectuarii ei (in aceasta situatie materialele trimise expertului pot suferi
modificari, degradari) cat si in cazul efect uarii ei premature (situatie in care
datele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii).

STABILIREA CORECTA A OBIECTULUI EXPERTIZEI – are consecinte
directe asupra modalitatii de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba.
Obiectul expertizei j udiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari ce
necesita cunostiinte speciale din diverse domenii vezi art. 116 cod. Proc. Pen., in
care se arata ca instanta de judecata poate apela la parerea unor specialisti
pentru lamurirea unor imprejurari d e fapt. Obiectul expertizei judiciare se
limiteaza numai la ceea ce inseamna fapte sau imprejurari si nu la probleme de
drept, si anume stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane, stabilirea
naturii juridice a unei fapte, etc ( omor sau sinucider e, delapidare sau abuz in
serviciu).

FORMULAREA CLARA A INTREBARILOR ADRESATE EXPERTULUI –
intrebarile adresate circumstantiaza in mod direct obiectul expertizei si trebuie sa
fie formulate cu claritate, concis si precis, evitandu -se exprimari echivoce,
neclare, confuze si gresite.

ASIGURAREA CALITATII MATERIALELOR TRIMISE SPRE EXPERTIZA –
constituie premisa de baza a obtinerii rezultatelor cele mai corecte si
fundamentate stiintific. Expertul va trebui sa aiba la dispozitie urmele, obiectele
ce constitui e mijloacele materiale de proba cat si modele de comparatie sau
obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite la locul savarsirii infractiunii. In
legatura cu mijloacele materiale de proba si cu modelele tip ori obiectele
suspecte trimise expertului treb uie sa se cunoasca cu certitudine de unde provin
iar aceste materiale trebuie sa contina sau sa reflecte suficiente elemente
caracteristice pe baza carora sa se faca identificarea.
Expertului i se vor trimite mijloacele materiale de proba insotite de
model ele de comparatie sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fata
locului, mentionandu -se carei categorii ii apartine fiecare obiect. La expedierea

materialelor trebuie sa se tina cont de factorii care le pot deteriora sau care pot
determina distruge rea elementelor caracteristice de identificare.

TACTICA EFECTUARII EXPETIZELOR CRIMINALISTICE

Cerinta esentiala in efectuarea expertizelor criminalistice cat si a oricarei
alte expetize judiciare sau a constarilor tehnico -stiintifice o reprezinta
corectitudinea si probitatea profesionala – o cerinta de ordin deontologic.
De asemenea, expertiza trebuie sa fie operativa si sa se limiteze la
obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.

Avem trei etape sau momente principale si anume:
1. cunoastere a obiectului expertizei: unde expertul studiaza actul
de dispunere a lucrarii cat si materialele de cercetat in vederea
stabilirii relatiei de cauzalitate dintre indicatiile si datele
continute in ordonanta sau incheiere si obiectele primite;
expetul va st abili daca materialele corespund din punct de
vedere calitativ si cantitativ.
2. examinarea separata a fiecarei categorii de materiale: obiectele
trebuie sa fie fixate prin fotografiere. Examinarea are in vedere
atat urmele sau obiectele in litigiu cat si mo delele de
comparatie in vederea identificarii caracteristicilor pe baza
carora se poate stabili identitatea sau neidentitatea persoanei
sau obiectului inclus in sfera cercetarii.
3. examinarea comparativa: a caracteristicilor continute in urma
ridicata de la locul faptei cu carcteristicile modelelor de
comparatie create experimental cu obiectele incluse in sfera

cercetarii. Procedeele folosite in examinarea comparativa sunt
confruntarea, juxtapunerea si suprapunerea. Confruntarea se
realizeaza prin modalitati diverse, avem confruntarea unor
imagini, a unor diagrame, confruntarea urmelor cu impresiunile
aflate in cartotecile criminalistice, confruntarea cu obiectele
aflate in colectiile laboratoarelor pentru stabilirea apartenentei
de grup, etc. Juxtapunerea sa u continuitatea liniara este
intalnita in cazul situatiilor specifice armelor de foc sau
instrumentelor de spargere. Suprapunerea a 2 imagini dintre
care una este transparenta, reprezentand urma, persoana sau
obiectul in litigiu si modelul de comparatie, este o alta metoda
folosita in examinarea comparativa.

REDACTAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZA

In conformitate cu dispozitiile art. 123 Cod proc. Pen. raportul de expertiza
cuprinde rezultatele investigatiilor stiintifice si are trei parti:
– Partea introduc tiva – unde se mentioneaza organul judiciar ce a dispus
efectuarea expertizei, data la care s -a dispus efectuarea, numele
expertului, data si locul unde a fost efectuata lucrarea, data intocmirii
raportului de expertiza, obiectul acesteia si intrebarile la care urma sa
raspunda expertul, materialul pe baza caruia a fost efectuata expertiza si
daca partile care au participat au dat explicatii in cursul expertizei;
– Partea descriptiva – mijloacele si metodele tehnico -stiintifice folosite in
efectuarea expertiz ei, eventualele obiectii sau explicatii ale partilor, analiza
lor avand in vedere cele constatate de expert;
– Partea finala – concluziile expertului.

Raportul de expertiza se redacteaza in termeni clari si precisi, se vor evita
formularile echivoce sau te hniciste. Din modul de redactare a raportului trebuie
sa rezulte in esenta urmatoarele: respectarea de catre expert a prevederilor
legale limitandu -se la obiectivele indicate in actul de dispunere a expertizei,
examinarea intregului material trimis spre ex pertizare, folosirea celor mai
moderne si adecvate metode si mijloace tehnico -stiintifice de examinare,
fundamentarea stiintifica a rezultatelor cercetarii.

In functie de rezultatele la care a ajuns examinarea, concluziile pot fi
CERTE, PROBABILE sau IMPO SIBILITATEA REZOLVARII PROBLEMEI.

Concluziile certe sau categorice subliniaza convingerea categorica a
expertului privind solutionarea problemei si rezultatele stiintifice ferme la care s -a
ajuns prin expertiza. Concluziile pot fi negative sau pozitive, c larificand existenta
unui fapt, a identitatii unei persoane sau obiect, sau stabilind excluderea
persoanei sau obiectului din cercul de suspecti.

Concluziile de probabilitate sunt consecinta existentei unei anumite
indoieli, incertitudini care este determ inata de insuficienta calitativa sau
cantitativa a elementelor caracteristice ale materialului cercetat.
Concluziile de imposibilitate a rezolvarii problemei care nu trebuie a fi
confundata cu o concluzie certa negativa sunt determinate fie de calitatea
complet nesatisfacatoare a elementelor caracteristice de identificare a obiectelor
supuse examinarii sau de lipsa unor mijloace tehnice, stiintifice adecvate pentru
investigare. Imposibilitatea ajungerii la o anumita concluzie mai poate fi
determinata si de modul in care a fost prelevata, fixata si ridicata urma de la
fata locului sau modalitatea in care a fost expediata.

Verificarea raportului de expertiza

In aceasta directie vor fi verificate pe de o parte respectarea prevederilor
legale referitoare la expertiza (verificarea formala) iar pe de alta parte verificarea
continutului stiintific al raportului de expertiza (verificarea de fond sau
substantiala).
Pentru verificarea formala sunt examinate de catre instant de judecata
sau organul de urmarire pena la urmatoarele aspecte:
– respectarea conditiilor legale de numire a expertului, daca exista motive
de recuzare a acestuia;
– formularea raspunsurilor clare si complete la toate intrebarile in cauza;
– respectarea conditiilor de citare a partilor;
– semnatura si d atarea raportului.

In ceea ce priveste verificarea de fond, vor fi examinate problemele de
fond ale raportului de expertiza si anume:
– examinarea intregului material pus la dispozitia expertului;
– folosirea unor mijloace si tehnici moderne si adecvate de in vestigare;
– concordanta dintre concluzii si continutul raportului de expertiza.

In ipoteza in care organul judiciar nu isi insuseste concluziile raportului de
expertiza, acesta isi va motiva pozitia pe baza constatarilor facute cu prilejul
verificarii rapo rtului.
O eventuala neconcordanta dintre concluziile raportului si alte mijloace de
proba nu poate constitui de la inceput un motiv de respingere a rezultatelor
expertizei, deoarece se impune o analiza a intregului material probator

Valorificarea con cluziilor expertizei

Rolul si importanta acestui mijloc de proba in formarea convingerii intime
a instantei de judecata sau a organului de urmarire penala este demonstrat
prin aceea ca peste 85% din concluziile rapoartelor de expertiza sunt insusite
de catre instanta, ele servind la stabilirea adevarului in cauza.
Cele mai valoroase concluzii ale unui raport sunt cele cu caracter de
certirudine, caci interpretarea lor nu ridica probleme deosebite. De cele mai
multe ori expetizele criminalistice reprezinta singura modalitate de a scoate
la lumina probele necesare constatarii existentei sau inexistentei unei
infractiuni si identificarii autorului ei.

METODE SI MIJLOACE TEHNICO – STIINTIFICE DESTINATE
INVESTIGATIILOR CRIMINALISTICE

Mijloace tehnico -stiintifice folosite la cercetarea la fata locului.

Investigarea locului faptei reprezinta actul initial de urmarire penala si
presupune cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care a fost
savarsita infractiunea sau acolo unde au fost descoperite urmele sau consecintele
infractiunii.

In conformitate cu dispozitiilor cod ului de procedura penala cercetarea la
fata locului este necesara in vederea efectuarii de constatari cu privire la situatia
locului savarsirii infractiunii, descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor infractiunii,
stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba precum si a imprejurarilor
in care a fost savarsita infractiunea.

„ Fata locului” sau „loc al savarsirii faptei” reprezinta atat locul efectiv al
savarsirii infractiunii cat si zonele apropiate sau alte locuri unde exista date cu
privire la pregatirea, comiterea si rezultatul faptei.

Locul savarsirii unei fapte este zona in care se gasesc cele mai multe urme
si date referitoare la ac tul infractional si la autor.
Din punct de vedere tactico -criminalistic cercetarea la fata locului se
realizeaza in 2 faze:
1. faza statica;
2. faza dinamica.

Cele 2 faze sunt sunt anticipate de actiuni premergatoare, preliminare respectiv:
– stabilirea locului savarsirii infractiunii si paza lui in vederea conservarii si
protejarii urmelor;
– acordarea primuliu ajutor victimei si inlaturarea pericolelor iminente;
– fixarea tuturor imprejurarilor care se pot schimba sau modifica (retinerea
unor imprejurari si date c are sunt trecatoare sau perisabile respectiv
temperatura, miros, caracterul iluminarii).

Faza statica – cercetarea la fata locului incepe cu luarea primelor masuri si
anume inlaturarea eventualelor pericole, delimitarea locului, contatarea mortii
victimei , selectionarea martorilor asistenti si retinerea persoanelor suspecte,
examinarea la modul general al locului faptei, stabilirea modificarilor intervenite
in campul infractional, etc.
Nici un obiect nu trebuie atins sau miscat de la locul sau; se fixeaz a pozitia
obiectelor principale, a victimei, in scopul formarii unei imagini asupra naturii
faptei, modalitatii in are s -a savarsit si a momentului savarsirii.
Fixarea se realizeaza prin fotografiere, filmare, se executa masuratori pentru
stabilirea distan tei dintre obiectele principale asa cum au fost gasite.

Faza dinamica – faza complexa a cercetarii. In aceasta faza are loc
cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, microurmelor sau mijloacelor
materiale de proba, se executa fotografii de de taliu sau masuratori fotografice la
scara.
Obiectele se pot deplasa in vederea examinarii lor.
In aceasta etapa trebuie a fi clarificate imprejurarile negative reprezentate de
neconcordantele dintre starea si pozitia victimei sau a unor obiecte si situati a de
fapt ca de exemplu descoperirea unui cadavru care prezinta plagi taiate profund
fara ca in jur da existe urme de sange. Imprejurarile negative pot ascunde

intentia autorilor de a ascunde fapta sau de a directiona cercetarile pe o pista
gresita.

Cerce tarea la faza locului presupune folosirea unor mijloace tehnico -stiintifice
foarte diverse si variate:

1. Trusele criminalistice universale: sunt formate dintr -un instrumentar divers;
se pot efectua cu ajutorul lor operatiuni principale de cercetare la fa ta locului.
Trusele criminalistice universale sunt impartite in mai multe compartimente
astfel:

Compartimentul traseologic – care este destinat
descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor de maini, de picioare, de
dinti, ale instrumentelor de spargere. Con tine: substante
pulverulente, pensula magnetica, pulverizatoare, plicuri cu folii
adezive pentru transferarea urmelor papilare, sursele de
lumina vizibila si ultravioleta, etc.
Compartimentul pentru executarea masurilor si
marcare – marcarea obiectelor pri ncipale si a zonei cercetate.
Avem ruleta, banda metrica colorata alternativ alb -negru,
jetoane.
Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei
– locului faptei si avem rigla gradata, busola, hartie
milimetrica, hartie de calc, creioane colorate, etc.

De asemenea, trusa contine instrumentarul de amprentare a persoanelor si
cadavrelor la fata locului cat si alte instrumente ajutatoare si anume; diamant
pentru taiat geamul, magnet, surubelnite, ciocan, dalta, claste, patent, eprubete
pentru ambalare a urmelor biologice, materiale, microurmelor, aparatura foto.

2. Trusele criminalistice specializate

Avand in vedere infractiunile cercetate avem urmatoarele categorii de truse:

 Truse pentru testarea stupefiantelor – unde avem tuburi cu
reactivi ce permit identificarea substantelor stupefiante ca: hasis,
marijuana, LSD, alte substante din grupa opiaceelor, amfetaminelor.
Se introduce o cantitate din substanta respectiva intr -un tub de
cauciuc sau plastic, tub ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea
peretilor tubului se sparge fiola iar reactivul intra in reactie cu
substanta suspecta. Categoria stupefiantului se determina in functie de
modul de colorare a reactivului.
 Truse pentru marcarea unor obiecte – se folosesc substante
fluorescente sau chimice. De exemplu pentru prinderea in flagrant in
cazul savarsirii infractiunii de dare de mita. Identificarea persoanelor
care vin in contact cu obiectele marcate se face fie datorita aderarii
prafului fluorescent la mainile sau imbracamintea persoanei (pus in
evidenta numai cu radiatii ultraviolete) fie datorita reactiei dintre
substantele chimice si elementele din compozitia transpiratiei ce
determina o culoare specifica a pielii. Substantele din trusa necesita
respectarea unor reguli stricte de conservare si tr ansport deoarece
contin elemente toxice. Se vor pastra in vase inchise ermetic, ferite de
lumina puternica si caldura.
 Truse pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiatia de
tip laser – folosite pentru descoperirea urmelor si fixarii lor prin
fotografiere; trusa este portabila.
 Alte categorii de truse cu destinatie speciala – astfel avem truse
destinate investigarii accidentelor de circulatie, exploziilor si incendiilor,

pentru examinarea cadavrelor neidentificate, pentru cercetarea
falsurilor in in scrisuri.

LABORATOARELE CRIMINALISTICE MOBILE

Pentru investigarea completa a anumitor infractiuni si in special al
infractiunilor care prezinta un grad de pericol social ridicat este necesara
folosirea unor mijloace tehnice -criminalistice extrem de va riate. Astfel organele
de ancheta au la dispozitie laboratoare criminalistice mobile care sunt instalate
pe diferite autoturisme, iar in ipoteza efectuarii cercetarilor in locuri greu
accesibile laboratoarele criminalistice pot fi montate pe elicoptere, n ave, etc.
Laboratoarele mobile au in dotare principalele truse criminalistice
universale si specializate care sunt complete cu mijloace suplimentare si anume:
descoperirea si ridicarea microurmelor, descoperirea urmelor latente de picioare
pe covoare, li noleum, refacerea inscriptiilor, executarea de mulaje, instrumente
optice de examinare si anume microscoape, diversi reactivi, instrumentar,
compartiment foto, etc.

Se va folosi aparatura de filmat si de inregistrare video -magnetica in
vederea consemnari i rezultatelor cercetarii sau a altor acte procedurale
efectuate la fata locului si anume declaratiile martorilor, victime, persoanelor
suspecte.

Pentru identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare se va
folosi „Foto identic kit” sau „Identik it” la care se adauga trusa speciala de
identificare a cadavrelor necunoscute.

Aparatura de detectie cuprinde detectoare de metale cu camp electric,
detectoare cu radiatii roentgen, detectoare pentru descoperirea cadavrelor
ascunse sau ingropate – detectoarele de cadavre functioneaza pe principiul
reactiei dintre gazele de putrefactie si reactivul impregnat intr -o hartie de filtru.
Alte detectoare: detectoarele de materiale radioactive, de substante explozibile,
detectoare cu radiatii invizibile ultravi olete si infrarosii.

De asemenea, aceste laboratoare mai contin truse de prim ajutor,
echipament special de protectie, masti de gaze, etc.

PRINCIPALELE TEHNICI SI METODE FOLOSITE IN EXAMINAREA
URMELOR SI MIJLOACELOR MATERIALE DE PROB A

1. Metode de examinare microscopica.

Instrumente optice de examinare – Marea parte a investigatiilor
criminalistice de laborator impun folosirea de metode si tehnici stiintifice in
scopul vizualizarii sau revelarii unor detalii caracteristice in vederea
identificarii obiectelor si efectuarii determinarii din punct de vedere cantitativ
si calitatii.
Astfel in vederea examinarii unor categorii de urme si microurme sau a
diverselor mijloace materiale de proba ce poarta elemente caracteristice de
identifica re se va apela la mijloace electronice sau optice de examinare.
Din punct de vedere stiintific se apeleaza la instrumente care sa permita
vizualizarea caracteristicilor existente dincolo de anumite limite deoarece se
cunoaste faptul ca in situatia vederii monoculare puterea de separare sau de
rezolutie a ochiului este de cca. 0,075mm iar in ipoteza vederii binoculare nu
mai pot fi percepute spatial obiecte sau detalii situate la un interval mai mic
de 0,1mm.

LUPA – este un instrument optic de marit. Est e folosita pentru
descoperirea urmelor la fata locului si pentru examinarea initiala a mijloacelor
materiale de proba.
Exista lupele simple formate dintr -o singura lentile convergenta si
lupele compuse formate dintr -un sistem convergent de lentile.
Puterea de marire a lupelor se calculeaza in dioptrii si este invers
proportionala cu distanta focala. Puterea de marire denumita grosisment
ajunge la de 40x.

Alte categorii de lupe folosite: lupele cu piedestal care sunt folosite in
examinarile dactiloscop ice, lupe de masurat, lupe cu dispozitiv propriu
de iluminare, lupe binoculare.

MICROSCOPUL OPTIC – este un instrument optic, de cercetare, folosit
in examinarea urmelor si in desfasurarea procesului de identificare.

Este folosit in examinarile traseol ogice in vederea identificarii persoanelor,
armelor, instrumentelor de spargere, descoperirii falsului in inscrisuri, examinarii
probelor biologice, a microurmelor, etc

Se compune din 2 parti si anume:
– partea optica
– partea mecanica
la care se adauga dis popzitivele accesorii de iluminare si microfotografiere.

Partea optica – este formata dintr -un obiectiv si un ocular fiecare
definindu -se prin anumite caracteristici. In acest sens obiectivul are
urmatoarele caracteristici:
– grosismentul sau puterea de mar ire a obiectivului care poate ajunge la
120x;
– puterea de rezolutie care exprima capacitatea de distingere unui numar
cat mai mare de detalii indicata prin numar zecimal si anume 0,15; 0,30;
– claritatea care este direct proportionala cu luminozitatea obiecti vului.

Partea mecanica – se compune din tubul mecanic care sustine ocularul,
revolverul in care se monteaza obiectivele, un stativ si o masa cu dispozitive
de deplasare, talpa de sustinere a microscopului, etc.

Sistemele de iluminare – pentru iluminare se folosesc trei sisteme
principale si anume:
– iluminarea laterala;
– iluminarea prin obiectivul microscopului;
– iluminarea prin lumina transmisa.

Se folosesc pe langa radiatii vizibile, radiatii infrarosii si ultraviolete.

Metode curente de cercetare in mi croscopie

Principalele metode sunt:
 vizualizarea in camp luminos – a obiectelor opace si transparente,
ale urmelor biologice, ale altor urme de natura organica sau
anorganica;
 vizualizarea in camp intunecat – pentru observarea bacteriilor vii,
celulelor care nu pot fi colorate;
 ultramicroscopia – pot fi depistate substante de dimensiuni foarte
fine;
 contrastul de faza – folosit in cercetarea micropreparatelor fara
structura care se cerceteaza in vitro, respectiv urme de natura
organica;
 polarizarea – in vederea examinarii unor substante optice active de
tipul celor care contin nicotina, zaharuri, unele elemente de natura
toxica (au proprietatea sa roteasca plan ul de polarizare a luminii).

Tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele crimin alistice

Tipurile de microscoape si microscopii folosite in criminalistica sunt:

STEREOMICROSCOPUL sau LUPA STERICA – are utilizare in examinarea
optica a mijloacelor materiale de proba; permite examinarea in relief a suprafetei
obiectului. Puterea de marire este mai mica decat a microscopului clasic dar
permite o cercetare a unei suprafete mai intinse de la o distanta mai mare decat
aceea a microscopului simplu.
Este format dintr -o platina care culiseaza in toate unghiurile pe care se
aseaza proba ce trebuie examinata; lateral exista o sursa de lumina obisnuita iar
deasupra acestei platine se gaseste un dispozitiv optic maritor care mareste de
1,5 pana la de 3x dar acest sistem optic maritor(lupa maritoare) se amplifica
gratie a 2 oculare care se pu n in continuarea acestuia.

MICROSCOPUL OPTIC CU SURSA DE LUMINA OBISNUITA – este folosit
atat in domeniul traseologiei cat si in cercetarea unor urme materiale cum ar fi
firele de par, resturi de imbracaminte, etc. Are o putere de marire de pana la
2000x.

MICROSCOPUL DE POLARIZARE – se foloseste pentru a observa cu
ajutorul luminii polarizate a acelor structuri care au puncte de difractie diferita
adica structuri bio -chimice diferite.

MICROSCOAPE DE CERCETARE IN RADIATII INVIZIBILE ULTRAVIOLETE,
INFRAROSII – pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri, a urmelor suplimentare
ale tragerilor cu armele de foc, categorii de urme biologice.

MICROSCOAPE CU CONTRAST DE FAZA SIMPLU , INTERFERENTIAL, CU
CAMP INTUNECAT cel din urma pune in evidenta o serie i ntrega de microbi.

Microscoapele electronice se impart in :
1. microscop electronic de transmisie – care permite examinarea
specimenului dupa o prealabila pregatire prin intermediul
bombardamentului electronic a specimenului. Electronii sunt emisi de
relatia catod -anod si au proprietatea de a penetra specimenul de
examinat. In final se realizeaza imaginea specimenului pe o placa
fotografica avand mariri de pana la un milion de ori.
2. microscopul electronic cu baleiaj sau scanning – este un alt tip de
microscop care foloseste vizualizarea specimenului pe o placa fotografica
gratie emisiei de electroni secundari care sunt realizati prin bombardarea
primara cu electroni emisi de catod deasupra specimenului care in
prealabil a fost acoperit cu metal pe suport de gr afit. Concomitent cu
bombardarea de electroni primari a suprafetei metalizate secundar se
smulg alti electroni din structura metalului. Acestia ajung pe pelicula
fotografica si avem desenul specimenului care se analizeaza de ex. firul
de par. Puterea de ma rire este de 100.000x.

In timp ce in microscopia electronica de transmisie avem imagine fixa cu
imagine unidimensionala sau plana, microscopia electronica de baleiaj –
imaginea se face prin scanare adica „maturare” (adica imaginea apare punct
de punct si se misca) si imaginea este bidimensionala sau
pseudodimensionala.

De exemplu, avem de analizat un fir de par. In acelasi timp se solicita un
examen comparativ. Examenul firului de par se face prin microscopia
electronica de baleiaj deoarece fiecare f ir de par al fiecarui om are o
arhitectura particulara a cuticulei. (zona de invelis a tijei firului de par) – un
fir de par practic are o arhitectura si o structura. Arhitectura este de invelis si
structura este de interior.
Cuticula nu poate sa fie exam inata prin transmisie deoarece transmisia
rezolva toate problemele de structura nu de arhitectura. Baleiajul rezolva
numai problemele de arhitectura si nu de structura.

Citirea prin baleiaj a firului de par are aceeasi valoare cu testul de
dactiloscopi e, de ADN, etc.

ADN = o structura care se gaseste in nucleu si foarte putin in mitocondrie
care este un organism citoplasmatic. Mitocondria este „plamanul” celulei si este
furnizorul energiei celulei.
ADN este o structura prezenta in nucleu si care al catuieste genomul
celulei. El este o structura dublu helicoidala adica dublu spiralata care este
alcatuita dintr -o multisecventa de baze purinice si pirimidinice si anume adenina,
guanina, citozina si timina. Sunt stabilizate prin legaturi de hidrogen de s laba
energie.
Secventialitatea celor 4 baze este specifica fiecarui individ. Un individ
intotdeauna are secventa celor 4 baze ale parintilor.

ELEMENTE DE FOTOGRAFIE JUDICIARA

ROLUL FOTOGRAFIEI JUDICIARE IN INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR.

Autor ii de specialitate considera ca fotografia judiciara sta la baza
majoritatii activitatilor specifice criminalistice.

Principalele avantaje ale fotografiei judiciare sunt :
– fidelitatea in fixarea si redarea imaginii locului faptei, a urmelor
infractiunii, etc ;
– obiectivitatea in prezentarea datelor obtinute prin mijloace
criminalistice in ceea ce priveste fapta si persoana infractorului ;
– rapiditatea si simplitatea executarii fotografiilor, permitandu -se
astfel urgentarea anchetei si rezolvarea pe cale de c onsecinta a
anchetei ;
– evidenta probatorie a fotografiei cat si a imaginilor video ;
– influenta psihologica pe care o poate avea asupra invinuitului
sau inculpatului. Se afirma in literatura de specialitate ca « un
raport, oricat de documentat, nu va putea reda niciodata
oroarea unui asasinat ca o fotografie ».

METODELE FOTOGRAFICE APLICATE INVESTIGATIILOR JUDICIARE.

Fotografia judiciara reprezinta un ansamblu de procedee tehnico -stiintifice
necesare investigarii, fixarii, si redarii rezultatelor cerce tarilor criminalistice sub
forma imaginilor fotografice.

Fotografia judiciara cuprinde 2 mari categorii de metode si anume :
1. Fotografia judiciara operativa – din care fac parte fotografiile
executate la locul faptei, incepand cu fotografia de ansamblu si
continuand cu procedee speciale de fotografiere a urmelor,
fotografia semnalmentelor, fotografia de reconstituire, alte
fotografii care sunt destinate fixarii rezultatelor unor activitati de
urmarire penala.
2. Fotografia judiciara de examinare – unde sunt in cluse
fotografiile executate in laboratoarele criminalistice si anume
fotografia de ilustrare, fotografia in radiatii invizibile, etc.

Trebuie sa retinem urmatoarele aspecte importante ale necesitatii
cunoasterii fotografiei judiciare de catre magistrati si avocati :
1. organele de urmarire penala supravegheaza sau conduc direct
anumite activitati procedurale unde este nevoie de executarea unor
fotografii, de exemplu in cazul omorului sunt ele insele obligate sa
execute fotografii in interesul propriei anche te.
2. instantele de judecata ca si avocatii trebuie sa cunoasca si sa se
pronunte asupra rezultatelor cercetarii criminalistice care majoritatea
sunt redate prin imagini fotografice. Aceasta apreciere, insusire sau
respingere a concluziilor poate fi facuta n umai daca se cunosc limitele
de executare a fotografiilor judiciare.

FOTOGRAFIA JUDICIARA OPERATIVA

Procedee de fotografiere la fata locului

Reprezinta un procedeu important de fixare a rezultatelor cercetarii. Cercetarii la
fata locului i se adaug a in cazul savarsirii unor infractiuni ca omor, accidente de
circulatie, navale, aeriene, explozii soldate cu victime omenesti, talharii, etc
filmarea sau inregistrarea pe banda videomagnetica.
Procedeele de fotografiere la fata locului includ : fotografi a de orientare,
fotografia schita, fotografia obiectelor principale, fotografia de detaliu, fotografia
urmelor si masuratorilor fotografice.

1. FOTOGRAFIA DE ORIENTARE
Serveste la fixarea imaginii intregului loc al faptei in scopul identificarii zonei
in care a fost savarsita infractiunea.
De asemenea, se urmareste surpreinderea acelor aspecte care por oferi o
anumita imagine asupra raportului dintre locul faptei si zona inconjuratoare.
In ceea ce priveste fotografiile executate in locuri deschise punctele de
orientare pot fi cladiri, poduri, diverse indicatoare, borne kilometrice, in general
orice element cu o prezenta si infatisare stabila in zona.
In ceea ce priveste locurile inchise, fotografia de orientare va cuprinde
exteriorul cladirii, cu diverse pun cte de reper si anume partticularitatile strazii,
cladirilor invecinate, etc.

2. FOTOGRAFIA SCHITA
Este executata in vederea redarii, in exclusivitate a intregului loc al faptei, cu
toate caracteristicile lui.
Avem urmatoarele tipuri de fotografie schita :
– fotografia schita unitara – unde se reda totalitatea locului faptei
intr-un singur cadru. ;
– fotografia schita panoramica – este executata in situatia in care
locul faptei ocupa o suprafata mai mare si este imposibil de
redat intr -o singura fotografie. La randul ei aceasta se imparte in
fotografia panoramica liniara unde aparatul se deplaseaza
paralel cu locul faptei, fotografia panoramica circulara care se
realizeaza prin luarea d eimagini prin rotirea aparatului situat
intr-un punct central.
– fotografia sc hita pe sectoare – in care se reda pe portiuni locul
faptei. Se executa acolo unde nu s epoate executa o fotografie
unita de exemplu apartamente.
– fotografia schita incrucisata – aparatul este situat succesiv in
puncte diferite in scopul evitarii asa -numite lor « zone oarbe ».

3. FOTOGRAFIA OBIECTELOR PRINCIPALE

Modalitatea fotografierii obiectelor principale consta in consta in fixarea
imaginilor acelor obiecte care sunt in legatura sau care reflecta urmele si
rezultatele actului infractional.
Din grupa o biectelor importante pot face parte; corpul victimei, armele si
instrumentele folosite la savarsirea infractiunii, obiectele care poarta urme,
urmele ca atare, etc.

Fotografia obiectului principal va fi dublata de o fotografie ce va reda pozitia
acestui ob iect in campul infrctional cat si in raport de pozitia fata de celelalte
obiecte.
Obiectele sunt fotografiate astfel incat sa se redea elementele si detaliile sale
caracteristice de identificare.

4. FOTOGRAFIA DE DETALIU

Este specifica fazei dinamice a cerc etarii al fata locului cand este permisa
deplasarea si modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a
detaliilor caracteristice , a urmelor si identificarii lor pe suprafata obiectului.
Detaliile sunt fotografiate din apropiere, la scara mare, cu surse de lumina
laterale.

5. PROCEDEE SPECIALE DE FOTOGRAFIERE LA FATA LOCULUI

Procedeele speciale includ mai multe categorii de fotografii si anume:
– procedeele de fotografiere a urmelor de maini, picioare, etc;
– procedeele de fotograiere a armelor , instrumentelor de spargere
si a urmelor lor.

Pentru executarea fotografiei urmelor trebuie respectate anumite conditii
tehnice. Fotografierea se va face dupa revelarea urmelor, in primul rand a celor
latente, dar si a celor a caror nuanta nu se disting e de culoarea fondului.

6. PROCEDEE DE FOTOGRAFIERE A CADAVRELOR

Indiferent de cauza mortii – omucidere, sinucidere, accident – este necesar a
se efectua fotografii pentru redarea pozitiei corpului, a starii imbracamintei, a

leziunilor vizibile in acel mome nt, a distantei si raportului cu obiectele din
apropiere.

Regula generala este aceea potrivit careia in ipoteza mortii violente cadavrele
sa fie fotografiate in pozitia si in starea in care au fost gasite, nu ese permisa nici
o modificare.

In functie de specificul situatiei, trebuie avute in vedere pe langa regula
general si urmatoarele aspecte:
– cadavrele dezmembrate vor fi fotografiate in 2 etape si anume:
se fotografiaza fiecare parte in locul si pozitia in care se afla si
ulterior se fotografiaza intre gul corp refacut;
– cadavrele inecatilor vor fi fotografiate in apa daca asa au fost
gasite si ulterior dupa scoatere, pentru a nu risca instalarea
putrefactiei;
– cadavrele spanzurate sau in pozitia sezand vot fi fotograiate din
fata, spate si lateral;
– cadavr ele carbonizate vor fi fotografiate in starea in care au fost
gasite iar ulterior vor fi asezate pe o suprafata alba – hartie,
cearceaf – pentru a se obtine suficient contrast si vor fi
fotograiate cu ajutorul unei lumini puternice;
– cadavrele inghetate vor fi fotografiate in starea initiala precum si
dupa dezghetare la temperatura camerei.

FOTOGRAFIA SEMNALMENTELOR

Reprezinta un ansamblu de procedee fotografice in vederea inregistrarii
imaginii persoanelor care au savarsit infractiuni precum si a cadavrelor
necunoscute in vederea identificarii lor ulterioare.

De asemenea, in aceasta categorie intra si fotografia de urmarire care are
drept scop surprinderea pe pelicula a unor acte cu caracter infractional, fotografii
care sunt efectuate numai in co nditiile legii.

1. FOTOGRAFIA DE IDENTITATE A PERSOANELOR

Sau de identificare a persoanelo in particular a celor care au savarsit
infractiuni.
Se executa 2 fotografii de bust una din fata si alta din profil.
Persoana este fotografiata cu capul descoperit, pieptanata, barbierita, fara
ochelari, cu urechea dreapta descoperita. Privirea va fi indreptata inainte. Se pot
executa si fotografii in radiatii infrarosii pentru a surprinde detalii din piele pana
la o adancime de 2 -3 mm.
Se va atasa perosanei o placu ta cu data si numarul de ordine, placuta ce
are o lungime de 28cm, la nivelul pieptului persoanei.

2. FOTOGRAFIA DE IDENTIFICARE A CADAVRELOR NECUNOSCUTE
In majoritatea cazurilor cadavreloe sunt pozate in pozitie culcata, iar
pentru fotografierea profilului aparatul va fi instalat in partea laterala a mesei pe
care este intins cadavrul.

Toaleta cadavrului are drept scop readucerea figurii unei persoane cat mai
aproape de infatisarea avuta in timpul vietii. Fata va fi spalata, se vor inlatura
urmele de sange sau de mizerie; ochii dca sunt deshidratati se va injecta o
solutie de apa cu glicerina in spatele globului ocular. In situatia in care ochii sunt
disstrusi sau lipsa vor fi inlocuiti cu ochi de sticla. Fata se va unge cu vaselina si
se va pudra cu talc pe ntru acoperirea leziunilor.

3. FOTOGRAFIA DE URMARIRE

Fotografia de urmarire sau de filaj sau de supraveghere consta in
inregistrarea prin fotografiere sau filmare in conditiile prevazute de lege a unor
activitati cu caracter infractional, a contactelor din tre participantii la savarsirea
faptei prevazute de legea penala, inclusiv cu subiectul pasiv al infractiunii (in
cazul infractiunii de santaj, persoana santajata) in vederea probarii acestor
activitati.
Fotografia se executa fara stirea persoanei urmarit e. Se vor folosi radiatii
infrarosii pentru fotografierea in intuneric sau ceata.

FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR UNOR ACTIVITATI DE
URMARIRE PENALA

In vederea fixarii rezultatelor unor acte de urmarire penala si anume a
perchezitiilor si reconstit uirilor este necesar efectuarea de fotografii care vor
ilustra constatarile cuprinse in procesul -verbal.

1. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PERCHEZITIEI.

Modul de executare a acestui gen de fotografie se raporteaza la natura
perchezitie si anume: co rporala sau domiciliara.

Astfel, se va surprinde locul perchezitiei, se vor executa fotografii tip schita
ale incaperii sau spatiului in care au fost ascunse obiectele.
Se vor fotografia obiectele descoperite cu prilejul perchezitiei, detalii ce vor
servi la stabilirea identitatii sau particularitatilor obiectelor care au folosit la
savarsirea infractiunii sau care reprezinta produsul ei.

2. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR RECONSTITUIRII

In situatia in care se efectueaza acte de investigare de natura re constituirilor,
se vor fotografia cela mai importante aspecte din cadrul verificarii experimentale
a modului in care a fost savarsita infractiunea precum si declaratiile martorilor,
invinuitilor sau inculpatilor.

3. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PREZE NTARII PENTRU
RECUNOASTERE.

Este utila pentru evidenta sa probatorie.
Avem prezentarea pentru recunoasterea de persoane si de obiecte.
Din punct de vedere tehnic este necesar sa se efectueze astfel de fotografii
din care sa rezulte ca din intregul grup de persoane sau obiecte alcatuit in
vederea recunoasterii a fost identificata o anumita persoana sau un anumit
obiect.

4. INREGISTRAREA VIDEO A ACTIVITATILOR DE URMARIRE PENALA.

Filmul si banda videomagnetica cu caracter judiciar pot fi considerate ca
avand un grad sporit de obiectivitate si exactitate fata de fotografia judiciara.
De subliniat faptul ca folosirea acestor mijloace impune respectarea cu
strictete a dispozitiilor legale si a regulilor criminalistice de efectuare a lor.
Procesul -verbal inchei at co ocazia efectuarii actelor de ancheta inregistrate
tehnic criminalistic trebuie sa contina referiri exacte, in detaliu si explicite privitor
la inregistrarile facute.
Desi sunt perfecte din punct de vedere tehn ic, totusi mijloacele de
inregistrare nu port servi pe deplin stabilirii adevarului decat in conditiile de
folosire si interpretare a rezultatelor cu maxima competenta si obiectivitate.

FOTOGRAFIA JUDICIARA DE EXAMINARE
FOTOGRAFIA JUDICIARA DE EXAMINARE

1. Fotografia judiciara de examinare i n radiatii vizibile.

Fotografia judiciara de examinare reprezinta un ansamblu de procedee
destinate cercetarii, in conditii de laborator, a mijloacelor materiale de proba,
precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico -stiintifice a corpurilor delict e sau
a urmelor ridicate de la fata locului.

Fotografia judiciara de examinare se poate clasifica in:

– fotografia de examinare in radiatii vizibile: fotografia de ilustrare, de
comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor,
microfot ografia.
– Fotografia de examinare in radiatii invizibile: ultraviolete, infrarosii,
roentgen, gamma si beta, radiatii neutronice si holografia.

FOTOGRAFIA DE ILUSTRARE – scopul sau consta in fixarea imaginii initiale a
obiectului ce urmeaza a fi examinat, a caracteristicilor si dimensiunilor sale.
Domeniile in care se aplica frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sunt:
cercetarea tehnica a inscrisurilor care sunt presupuse a fi falsificate sau
contrafacute, cercetarea unor mijloace de proba cu supraf ata plana, expertiza
unor corpuri delicte, de genul armelor sau instrumentelor de spargere.

FOTOGRAFIA DE COMPARARE – una dintre metodele cela mai importante si
mai frecvent intrebuintate in examinarile de laborator, in special in traseologie, in
balisti ca judiciara, in expertiza inscrisurilor, in orice imprejurare in care se solicita
efectuarea unui examen comparativ de natura optica.

Avem trei variante ale fotografiei de comparare si anume:
– fotografia de comparare prin confruntare – procedeul se bazeaz a
pe confruntare a 2 imagini dintre care una reprezinta urma sau mulajul
ridicat de la locul faptei iar alta impresiunea sau mulajul creat
experimental in laborator cu obiectul cercetat. Procedeul se aplica in
vederea identificarii persoanelor dupa semnalm entele exterioare;
– fotografia de comparare prin suprapunere – consta in
suprapunerea a 2 imagini dintre care cel putin una este fixat pe un
suport transparent. Se determina astfel fie coincidenta, fie divergenta
detaliilor ori trasaturilor caracteristice c eea ce conduce la stabilirea

identitatii sau la excluderea din sfera cercetarii a obiectului suspect.
Metoda este utilizata in traseologie pentru identificarea persoanei sau
obiectului creator de urma, in expertiza bancnotelor, a stampilelor,
ilustrarea fa lsului, identificarea cadavrelor necunoscute, etc;
– fotografia de comparare prin stabilirea continuitatii liniare sau
numai prin juxtapunere – serveste la stabilirea identitatii unei
persoane sau unui obiect ca urmare a determinarii continuitatii
elementelo r caracteristice reflectate in urma si modelul tip (impresiune)
obtinut pe cale experimentala.

FOTOGRAFIA DE UMBRE – este destinata scoaterii in evidenta a
caracteristicilor de relief. Se aplica inclusiv in fotografiile de detaliu executate la
fata locul ui, in cazul urmelor de adancime de maini si de picioare ori al urmelor
unor instrumente de spargere.

FOTOGRAFIA DE REFLEXE – are ca destinatie punerea in evidenta a urmelor
de suprafata greu sesizabile la o prima vedere – de ex urmele papilare.

FOTOGR AFIA SEPARATOARE DE CULORI – serveste la revelarea petelor, a
urmelor, a modificarilor textului unui inscris, etc, greu vizibile cu ochiul liber
datorita nuantelor de culoare apropiate de culoarea suportului. Un exemplu tipic
il constituie petele de sange pe care autorul unui omor a incercat sa le inlature
de pe haine sau modificarile aduse unui inscris prin adaugarea sau inlaturarea de
text, etc.

FOTOGRAFIA DE CONTRAST – este inclusa in categoria fotografiilor de
examinare datorita posibilitatilor de mar ire a gamei mijloacelor de evidentiere a
unor urme sau detalii caracteristice apte a fi folosite in procesul de identificare.

2. Fotografia judiciara de examinare in radiatii invizibile

Radiatiile electromagnetice invizibile de tipul ultravioletelor, inf rarosiilor,
radiatiilor X si gama au devenit indispensabile examinarii stiintifice a probelor
materiale, a urmelor in general.
Avem:

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE IN RADIATII ULTRAVIOLETE – face parte
dintre metodele stiintifice de investigare folosit in mod cu rent in laboratoarele
criminalistice si in cercetarile la fata locului pentru descoperirea urmelor de
maini, a urmelor biologice, etc.
Domeniile de folosire a radiatiilor ultraviolete in Criminalistica sunt: –
traseologia – revelarea si cercetarea de iden tificare a urmelor, printer care mai
importante sunt urmele de maini, urmele biologice, alte urme organice, si anume
cele care contin proteine, hidrocarburi, etc.
– balistica judiciara – pentru descoperirea urmelor suplimentare ale
tragerii cu armele de foc ;
– cercetarea tehnica a inscrisurilor – descoperirea falsului prin inlaturare
de text, descoperirea unor falsuri in documente cu caracter financiar,
etc, cercetarea operelor de arta, in special a picurilor.
– efectuarea de fotografii in cadrul unor activitati de urmarire penala
printre care se pot numara descoperirea sau prevenirea furturilor,

prinderea in flagrant delict a persoanelor care savarsesc infractiuni de
genul luarii sau darii de mita.

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE IN RADIATII INFRAROSII – isi gasesc
numeroase aplicatii in cadrul cercetarii infractiunilor, incepand cu fotografierea la
locul faptei sau cu aceea de urmarire si terminand cu efectuarea unor investigatii
de laborator in cercetarea falsurilor ori in balistica judiciara.
Printre proprietatile principale ale radiatiilor infrarosii se numara capacitatea
de a strabate anumite corpuri si de a fi retinute de altele. De retinut faptul ca ele
nu sunt influentate de elemente poluante din atmosfera si anume fum, praf,
ceata.
Domeniile de folosire a radi atiilor infrarosii in Criminalistica sunt:
– cercetarea tehnica a inscrisurilor;
– cercetarea unor valori sau opere de arta;
– descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc;
– efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ.

MICROFO TOGRAFIA – este o metoda de fixare a imaginii rezultatelor
cercetarii la microscop, devenita indispensabila in toate domeniile stiintei.
De exemplu in ipoteza unei expertise balistice de laborator destinata
identificarii armei cu care s -a savarsit un omor, se va apela la un microscop
comparator. Rezultatul examinarii va fi fixat printr -o microfotografie de
comparare care va reda continuitatea liniara a striatiilor lasate de arma pe
proiectilul gasit in corpul victimei si a striatiilor lasate de arma pe proi ectilul tras
experimental, situatie ce va duce la identificarea armei in litigiu.

HOLOGRAFIA – aparitia laserului a determinat un adevarat salt calitativ in
fixarea si redarea imaginilor luminoase ale obiectelor.
Din punct de vedere etnic holografia rep rezinta o metoda de inregistrare si
redare integrala a obiectelor, a intregului camp fotografiat, prin intermediul
undelor de lumina de tip laser.
Pentru criminalistica avantajele holografiei dar mai ales ale radiatiei de tip
laser sunt cu totul deosebite . De ex la cercetarea la fata locului, holografia poate
servi atat la fixarea in relief a locului faptei cat si la descoperirea urmelor
infractiunii.

TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA URMELE LASATE
DE CORPUL UMAN

NOTIUNEA DE URMA A INFRACTIUNII – orice actiune a oamenilor se
reflecta prin transformarile produse in mediul in care se desfasoara la fel cum
orice fapta ilicita produce transformari obiective, sub raport criminalistic, in urme
ale infractiunii.
Prin urma a infra ctiunii intelegem orice modificare materiala intervenita in
conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si modificarea produsa existand
un raport de cauzalitate.

Producerea unei modificari nu este limitata la persoana autorului faptei, ea
putand apartine si subiectului pasiv al infractiunii. Astfel, petele de sange sau
firele de par ale victimei gasite pe imbracamintea agresorului sunt urme
pretioase care fac dovada contactului dintre cei 2, imprejurare de natura sa
conduca la implicarea persoanei suspecte in cauza cercetata sau la includerea in
cercul de banuiti.

CRITERII DE CLASIFICARE A URMELOR INFRACITUNII

Clasificarea urmelor in fucntie de diferite criterii are drept scop cresterea
gradului de precizie si claritate al formularii concluziil or cercetarilor criminalistice
in solutionarea cauzelor penale.
Avem in vedere urmatoarele criterii:

1. Factorul creator de urma – factorii care au determinat aparitia urmei
pot fi diversi: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale,
fenomene cum sunt in cediul, explozia.
2. Tipul sau natura armei – avem: urme care reproduc forma suprafetei
de contact a obiectului creator, de ex urmele de maini, de picioare,
urmele instrumentelor de spargere, etc; urme sub forma de pete sau
resturi de materii organice si anor ganice – inclusive resturi sau
fragmente de obiecte ce sunt denumite generic si urme materiale
(petele de sange, firul de par, praful, ciobul, pilitura, pelicula de
vopsea, resturi vegetale, etc.); urme sonore vocea, vorbirea,
zgomotele obiectelor, care s unt conditionate de prezenta la locul faptei
de un mijloc de inregistrare sau un martor de auditu capabil sa retina
anumite caracteristici ale vocii sau ale modului de vorbire, situatie in
care nu mai putem vorbi de urme; urme vizibile si urme latente ultimile
invizibile cu ochiul liber sau foarte putin vizibile, ceea ce impune
revelarea lor prin diferite metode; macro si microurmele.
3. Modul de formare a urmelor – avem in vedere raportul de miscare in
care se afla la un moment dat obiectul creator si obiectu l primitor de
urma, iar pe de alta parte, locul in care se fixeaza urma pe obiectul
primitor (la suprafata sau in adancime). Din acest punct de vedere
deosebim: urme statice – create prin atingere, apasare sau lovire, fara
ca suprafetele de contact sa se a fle in miscare una fata de cealalta in
momentul contactului (urmele de maini, buze, picioare,etc); urme
dinamice – formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a
unei suprafete una peste alta. Un exemplu tipic il constituie urma de
franare a unui autovehicul sau urma lasata de un cleste in momentul
taierii unui belciug; urme de suprafata – de ex atingerea cu mana a
unei suprafete prafuite, etc; urme de adancime – specifice suporturilor
sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit grad de pla sticitate, in

care se imprima suprafata obiectului ce a format urma (urma de picior
in pamantul moale).

CERCETAREA CRIMINALISTICA A URMELOR DE MAINI

Cercetarile intreprinse asupra desenelor papilare si a utilitatii lor in
identificarea persoanelor au pus bazele unei ramuri importante a criminalsiticii si
anume dactiloscopia (dactilos=deget, scopia=prin care se poate privi, cerceta).
Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si
clasificarea desenelor papilare in vederea ident ificarii persoanei.

Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul
degetelor, palmei si talpii piciorului cunoscute sub denumirea de dermatoglife,
sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate intre ele
de santuri papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor
dermice, aflate la linia de legatura dintre cele 2 straturi principale ale pielii,
derma si epiderma, dintre care ultimul, aflat la suprafata, cunoaste un
permanent proces de descuamare.

In varful crestelor papilare se gasesc orificiile sudoripare sau porii prin
care este secretata sudoarea. Formata din apa, saruri minerale si substante
organice, sudoarea reprezinta unul din elementele importante de formare a
urmelor pe supraf etele cu care pielea intra in contact.
Nu numai desenul papilar, dar si crestele papilare si porii prezinta
elemente de specificitate, puncte caracteristice de natura sa deosebeasca un
individ de altul.

Proprietatile desenului papilar

1. Unicitatea desenul ui papilar – se deosebesc intre ele prin forma
si prin detalii caracteristice, al caror numar si varietate fac
practic imposibila intalnirea a 2 amprente identice. Pornindu -se
de la un numar de 4 caracteristici, posibilitatea repetarii a 2
desene papilare cu aceleasi puncte coincidente ar exista
teoretic numai la 64 milioane de amprente. Daca numarul
detaliilor caracteristice creste rezultatul calculului ajunge la cifre
astronomice.
2. Fixitatea desenului papilar – consta in mentinerea formei si
detaliilor ca racteristice ale desenului papilar de la formarea sa in
luna a 6 a de viata intrauterina si pana la moartea persoanei.
Singura modificare, fara implicatii in procesul identificarii, o
reprezinta cresterea in dimensiuni a amprentei. Pe masura
dezvoltarii co rpului, fara influenta asupra caracteristicilor
crestelor papilare.
3. Inalterabilitatea – in mod normal un desen papilar nu poate fi
modificat sau inlaturat. Numai ranile adanci care afecteaza in
adancime stratul dermic, distrugand papilele, precum si unele
boli de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntara a
desenului.

Clasificarea desenului papilar :
Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Astfel, s -a impus
impartirea lor pe categorii, grupe sau tipuri.

Primul criteriu il repre zinta regiunea anatomica a corpului pe care o ocupa,
respectiv regiunea digitala, palmara sau plantara.
Desenele papilare ale mainii sunt impartite astfel:
– regiunea digitala cu zonele falangetei, falanginei si falangei, despartite de
santurile flexorale;
– regiunea palmara cu zonele palmara, tenara si hipotenara.

Indiferent de regiunea sau zona in care se gasesc desenele papilare au o
importanta aproape egala in identificare. Dintre acestea se disting desenele de
pe falangete ale caror urme raman cel mai frecvent la fata locului.

Crestele papilare formeaza de regula trei zone:
– zona bazala dispusa intre santul flexoral si centrul desenului;
– zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea cea mai mare in
clasificare;
– zona marginala alcatuita din crestel e aflate la exteriorul desenului.

Locul de intalnire al celor trei zone poarta denumirea conventionala de
DELTA.

Al doilea criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia
si numarul deltelor astfel:

– desenele adeltice sau de tip a rc lipsite de zona centrala;
– desenele monodeltice sau de tip lat in care zona centrala are forma
unui lat pornind din dreapta sau din stanga desenului, de unde avem
clasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice;
– desene bideltice sau de tip cerc zona cen trala fiind sub forma de cerc,
de spirala, de laturi gemene, etc;
– desene polideltice sau de tip combinat majoritatea prezen tand trei
delte si foarte rar patru delte;
– desene exceptionale sau amorfe care nu se apropie de desenele
papilare obisnuite.

DETA LIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR

Amprenta digitala contine o serie de puncte caracteristice sau detalii de
natura sa permita identificarea certa a individului.

Intr-un desen papilar se pot gasi in jur de 150 de detalii caracteristice.

Poroscopia si crestoscopia
Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi exploatate
cu success in identificarea criminalistica numai daca sunt prezente intr -un numar
sufficient sau reflectate, in conditii bune, de urma.
Sunt frecvente situatiile in care la fata locului urmele digitale se prezinta
sub forma unor fragmente de creste papilare. Si in aceste cazuri identificarea
este posibila prin examinarea formei porilor si a marginilor crestelor papilare.

Cercetara si interpretarea l a fata locului a urmelor de maini

Urma papilara a degetelor, a palmei sau a intregii maini se formeaza prin
contactul direct al acesteia cu o suprafata sau un obiect oarecare.
In functie de modul de formare se pot imparti astfel:
– urme de maini statice sau dinamice – valoarea cea mai mare pentru
identificare o au urmele de maini statice deoarece redau cu claritate
desenul papilar si detaliile sale caracteristice. Urmele dinamice care se
prezinta sub forma unor manjituri pot servi la o identificare generi ca.
– Urme de suprafata sau de adancime – in functie de plasticitatea
suportului primitor de urma. Urmele formate pe suprafete tip plastilina,
chit moale, vopsea neuscata se formeaza in adancime spre deosebire de
urmele lasate pe o suprafata dura, de tipul s ticlei care sunt urme de
suprafata. Urmele de suprafata se pot forma prin stratificare datorita
depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare,vopsea, grasime, sange,
etc.) pe suprafata atinsa precum si prin destratificare datorita ridicarii
substantei exi stente anterior pe obiect (praf, vopsea);
– Urme de maini vizibile sau latente – urmele latente se formeaza prin
depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu
fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar al por ilor.
Urmele de maini latente contrar aparentelor sunt in majoritatea cazurilor
de o calitate mai buna decat urmele vizibile. Cu toata valoarea redusa de
identificare a urmelor vizibile ele servesc la constatarea imprejurarilor in
care a fost savarsita inf ractiunea

Descoperirea urmelor de maini

Presupune in primul rand o cautare sistematica a lor in functie de natura
locului si de modul de savarsire a faptei.

Cautarea urmelor papilare poate incepe din locul in care se presupune ca a
intrat infractoru l, prin cercetarea clantelor usii, a incuietorilor, comutatorului, etc.
Daca s -a patruns prin spargerea geamului cioburile acestuia pastreaza in conditii
bune urmele crestelor papilare. De asemenea, obiectele de portelan si sticla,
suprafetele metalice, m obilier, suprafete relative zgrunturoase, gulerele,
mansetele de camasi pot retine urme in conditii bune.

In situatia in care infractorul a folosit manusi, trebuie sa retinem faptul ca
insesi aceste manusi pot crea urme specifice.

Stabilirea vechimii u rmelor de maini

Reprezinta o probleme importanta de care se tine seama atat in procesul
descoperirii cat si in cel al revelarii urmelor crestelor papilare.

Stabilirea vechimii se face in functie de factori variati si este uneori
relativa. Astfel, urmel e de portelan, sticla, suprafete netede, lustruite sau lacuite
pot fi pastrate chiar ani de zile, in vreme ce hartia le pastreaza cateva ore in
functie de calitatea ei.

In primele momente ale cercetarii stabilirea vechimii urmelor este absolute
necesara pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare – de ex revelarea unei
urme proaspete de circa o ora, prin prafuire, poate sa conduca la alterarea urmei
datorita imbacsirii.

Fixarea si ridicare urmelor de maini

Din punct de vedere procedural principal ul mijloc de fixare a urmelor il
reprezinta procesul -verbal. Fixarea in acest document presupune consemnarea
exacta, precisa si detaliata a metodelor de revelare intrebuintate, a locului in
care au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiect ele principale

Din punct de vedere tehnic – criminalistic fixarea presupune in primul rand
fotografierea urmelor atat in cadrul general a locului faptei cat si in calitatea lor
de obiecte principale.
Fotografiile se executa dupa revelarea urmelor late nte, cateodata chiar
inainte, daca exista pericolul degradarii.

Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numara schitele si desenele
intocmite la fata locului si care se anexeaza procesului -verbal.

Ridicarea urmelor de maini

Se poate realiza fie prin transferarea pe pelicula adeziva speciala, fie prin
efectuarea unui mulaj.
1. Transferarea pe pelicula adeziva denumita folio se face dupa revelarea si
fotografierea urmelor. Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre,
alegerea lor fiind in fu nctie de culoarea urmei.
2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaza in cazul urmelor de
adancime, dupa fotografierea prealabila a lor;
3. Transportarea obiectelor putatoare de urma impune respectarea unor
cerinte de manipulare si ambalare vizand prevenir ea distrugerii sau
alterarii urmelor.

Expertiza criminalistica a urmelor de maini

Expertiza dactiloscopica reprezinta etapa finala a activitatii de clarificare a
aspectelor legate de formarea urmelor de maini la fata locului, de obtinerea de
informat ii privind persoana, precum si de precizarea raportului dintre urma si
activitatea infractionala.

Daca expertului i se prezinta numai urma ridicata la fata locului acesta are
posibilitatea sa stabileasca de la ce mana provine, regiunea mainii sau degetu l
care a format -o, din ce tip sau varietate de desen papilar face parte, in ce mod
s-a format, vechimea urmei si daca aceasta contine suficiente date de
identificare.

In cazul in care i se prezinta expertului si impresiunile digitale luate
persoanei sus pecte, ori cele existente in cartoteca dactiloscopica, se poate stabili
daca urma si impresiunea sunt formate de acelasi deget deci de aceeasi
persoana.

Un aspect particular al identificarii pe baza amprentelor digitale il
reprezinta posibilitatea identi ficarii unor cadavre necunoscute.

Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificarii
persoanei ce a lasat urme in campul infractional. Pentru efectuarea expertizei
dactiloscopice este necesara in primul rand amprentarea persoanelo r aflate in
sfera de interes a inestigatiilor.

Amprentarea cadavrelor prezinta anumite particularitati datorate
proceselor specifice putrefactiei, rigiditatii cadaverice mumificarii si
deshidratarii.

Cercetarea criminalistica a urmelor lasate de al te parti ale corpului

1. Cercetarea urmelor lasate de picioare

Sunt folosite destul de rar in activitatea de identificare, considerandu -se ca
au mai putine posibilitati de individualizare datorita numarului relative redus de
elemente caracteristice, cu ex ceptia celor specifice crestelor papilare de pe talpa
piciorului.

Din categoria urmelor de picioare fac parte:
– urmele plantei piciorului – ale piciorului gol;
– urmele piciorului semi -incaltat;
– urmele de ciorapi sau de incaltaminte.

Urmele plantei piciorul ui si anume cele formate de piciorul gol sunt cele mai
valoroase pentru individualizare, deoarece amprenta plantara (amprenta talpii
piciorului) poate servi la o identificare certa a individului, echivalenta cu
identificarea bazata pe amprentele digitale.
Urmele piciorului semiincaltat sau ale ciorapilor reproduce forma generala a
plantei piciorului, a regiunilor sale si a tesaturii.

Urmele de incaltaminte daca sunt formate in conditii corespunzatoare (de ex.
urme statice in pamantul moale) pot reflecta e lemente caracteristice utile
identificarii.

In legatura cu urmele de picioare trebuie sa precizam ca nu trebuie sa
confundam o urma dinamica (prin excelenta o urma de alunecare) cu urma
create de piciorul aflat in mers, urma de natura statica.

Experti za criminalistica a urmelor de picioare
Problemele principale pe care le poate rezolva expertiza criminalistica a
urmelor de picioare indiferent daca este vorba de urma piciorului gol ori de cea
de incaltaminte sunt in functie daca expertului i se trimite spre examinare numai
urma in sensul mulajului, fotogramei sau desenului ridicata de la fata locului sau
si urma si modelele tip de comparative.
Daca expertului i se trimite numai urma acesta va putea solutiona
urmatoarele probleme: determinarea sexului, va rsta, talia, greutatea
aproximativa, particularitatile anatomo -patologice, mecanismul de formare si
vechimea urmei, alte date rezultate din interpretarea elementelor crearii de
urma.
In ipoteza in care i se pun la dispozitie expertului si modele de compara tie,
respectiv impresiunea plantei piciorului sau incaltamintea suspecta, se poate
ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urma.

Urmele de dinti
Fac parte din categoria acelor urme care ofera o baza de identificare atat sub
raport crim inalistic cat si medico -legal, datorita unor caractersitici ale formei,
dispunerii si particularitatilor prezentate de fiecare dinte, indeosebi dupa varsta
de 25 de ani cand intreaga dantura este formata.

Urmele de dinti asa cum se descopera ele pe corpul persoanelor, pe alimente
sau diverse obiecte se prezinta sub forma statica sau dinamica de suprafata sau
de adancime.
In cazul Ramaru urmele de dinti descoperite pe corpul victimelor alaturi de
modul de operare au constituit un indiciu pretios de stabilire a faptului ca
omorurile erau savarsite de acelasi autor servind la alcatuirea portretului robot.
Cerecetarea la fata locului a urmelor de dinti nu necesita mijloace de
investigare deosebite fiind prin excelenta vizibile.
Fixarea urmelor de dinti se face p rin consemnarea in procesul -verbal si prin
fotografiere, insistandu -se numai asupra detaliilor si asupra corpurilor purtatoare
de urma fata de celelalte obiecte principale.
Expertiza urmelor de dinti sau expertiza odontologica poate raspunde la
intrebari p rivind natura umana sau animala a urmei, sex, varsta, tipul
antropologic al persoanei, mecanismul de formare si caracteristicile dintilor
reflectate in urma.

Urmele de buze
Se formeaza la contactul acestora cu diverse obiecte, prin depuneri de natura
biologica (saliva), alimentara si cosmetica. Urmele se prezinta sub forma statica
sau dinamica, pentru identificare fiind realmente utile urmele statice. Se pot
prezenta sub forma vizibila sau latenta si in majoritatea cazurilor numai ca urme
de suprafata.

Expertiza criminalistica a urmelor de buze poate sa dea raspunsuri privind
natura umana sau animala a urmelor, mecanismul de formare, vechimea urmei,
varsta, sexul, tipul antropologic aproximativ al individului, natura substantelor
existente in urma.

Alte u rme formate de parti ale corpului uman: – avem urme de urechi, urmele
nasului, urmele fruntii, urmele de unghii – toate acestea pot furniza data

referitoare la cele petrecute in momentul savarsirii infractiunii, la raportul dintre
victima si agressor, la m odul in care a actionat autorul, la numarul de persoane,
etc.

Cercetarea criminalistica a urmelor biologice de natura umana

Din categoria urmelor biologice face parte marea masa a urmelor de
materie biologica umana, indeosebi produsele de secretie, ex cretie si tesuturi
umane.
Secretiile principale sunt: saliva, secretia nazala, laptele matern. Excretiile
include: urina, fecalele, sperma, sputa, vomismentele, meconiul, etc. Tesuturi
moi: sange, piele, tesut muscular, masa cerebrala. Tesuturi dure: oase si unghii.

Cercetarea urmelor de sange

Urmele de sange detin o pondere particulara in cadrul investigarii
criminalistice.
Sangele detine aproape 1/13 din greutatea unei persoane si se compune
din 2 parti principale: plasma si elementele celulare forma te din globule rosii –
hematii, globule albe – leucocite si trombocite.
La fata locului urmele de sange se prezinta sub forma de picaturi, stropi,
dare, si sunt consecinta unei actiuni violente exercitate asupra corpului
persoanei, de natura sa determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor
sanguine.
Culoarea urmelor de sange difera in functie de vechimea, cantitatea,
natura suportului si factorii care actioneaza asupra lor: temperature, lumina,
agenti fizici si chimici. O urma proaspata are o culoare rosu-stacojiu si un luciu

caracteristic. Cu timpul luciul dispare iar culoarea se transforma in maroniu si
negru.
O influenta importanta asupra urmelor de sange o au actiounile exercitate
de om, respective de persoana care cauta sa indeparteze pata prin razuire,
spalare sau prin distrugerea suportului sau a portiunii sale care contine urma,
cum ar fi de pilda arderea prosopului, a batistei, decuparea unei portiuni din
material, etc.
Expertiza urmelor de sange incadrata in categoria mai larga a expertiz elor
biocriminalistice este destinata sa ofere clarificari la numeroasele intrebari
formulate de organele judiciare si anume daca urma este sau nu este sange,
daca este de natura umana sau animala, caror grupe din sistemul AB0, serice,
enzimatice sau limfo citare apartine sangele, care este organul din care provine,
daca contine alcool sau elemente de natura toxica, sangele apartine unui barbat
sau unei femei, care este vechimea aproximativa a urmei, etc?

Cercetarea urmelor de saliva si de sperma

Urmele de saliva intereseaza pentru obtinerea unor date privind persoana,
indeosebi pe baza grupei sanguine, cu precizarea ca acest lucru este posibil
numai in ipoteza in care individual este de tip secretor. Calitatea de secretor o au
persoanele care elimina in secretiile organismului antigene ce se gasesc si pe
hematiile sangelui, ceea ce permite determinarea grupei sanguine.
La cautarea urmelor de saliva nu trebuie pierdut din vedere ca ele se pot
confunda cu alte urme biologice – sperma, secretie vaginala, tr anspiratir, mucus
nasal – precum si cu pete de alta natura organica sau anorganica – sucuri,
detergenti, vopsea.

Expertiza urmelor de saliva serveste la clarificarea unor aspecte relative
asemanatoare urmelor de sange. In saliva pot fi depistate si o se rie de

caracteristici individuale reflectate de compozitia celulara si de flora microbiana
specifica zonei bucale.

Urmele de sperma – sau urmele seminale. Prezenta lor este caracteristica
savarsirii de infractiuni de un grad de periculozitate deosebit sau al caror mod de
savarsire prezinta anumite particularitati. Si anume omorul, infractiunile
privitoare la viata sexuala.
Expertiza biocriminalistica a urmelor seminale este destinata stabilirii
faptului daca urma este de sperma si daca aceasta este de ori gine umana sau
animala, determinarea caracterului de secretor sau nesecretor a individului,
grupei sanguine, vechimii petei, substantelor straine prezente in urma si a
eventualelor boli venerice.
Posibilitatile de examinare a urmelor de sperma fata de alt e urme
biologice sunt amplificate de capacitatea de supravietuire a spermatozoizilor.
Astfel, la o femeie in viata, spermatozoizii supravietuiesc intravaginal circa 48
ore, iar la un cadavru ei se pot conserva un timp mai indelungat, mergand pana
la 19 z ile, in ipoteza cadavrelor inghetate.

Cercetarea firului de par

Firele de par uman alcatuiesc o categorie aparte de urme biologice
denumite si urme de natura piloasa. – prin care se obtin date importante cu
privire la personae si la imprejurarile fap tei. In esenta se pot obtine date despre
natura, originea, caracteristicile de sex, varsta, regiunea corporala din care
provine, pigmentatia, diverse particularitati morfologice ale firului de par, etc.
In general unui fir de par ii este caracteristica o anumita lungime,
grosime, pigmentatie, ondulatie precum si unele degradari, toate raportate la
varsta si sexul persoanei, la regiunea corpului din care provine, la starile
fiziopatologice si la influenta unor factori de mediu.

Expertiza firelor de par es te consacrata pe de o parte cercetarii structurii
intime a parului, cu elementele sale caracteristice iar pe de alta parte , analizei
suprafetei acestuia a diverselor particule aderente, urme ale materiei in care a
fost descoperit.
Expertiza va trata an umite aspecte:
– natura si originea umana sau animala a firului de par;
– modul de detasare a firelor de par;
– sexul, varsta aproximativa si rasa persoanei;
– eventualele alterari produse de diverse boli;
– natura depunerilor de pe suprafata firului de par.

Este p osibila identificarea grupei sanguine a persoanei datorita prezentei
antigenelor specifice sistemului A,B, O.

Cercetarea urmelor olfactive

Urmele de miros reprezinta o categorie aparte de urme specifice nu numai
omului ci si animalelor, inclusiv majorit atii substantelor care contin elemente
volatile.
Formarea urmelor olfactive este practice inevitabila, orice persoana lasandu -si
moleculele de miros peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse,
nici pantofii, nici imbracamintea si nici ma nusile neputand sa impiedice formarea
acestui tip de amprenta olfactiva.

Exploatarea in investigatiile criminalistice a urmelor olfactive s -a impus
datorita proprietatii acestora de a se forma invariabil la simpla trecere a
[persoanei printr -un anumit loc .

O urma olfactiva formata in locuri inchise poate persista in conditiile cele mai
bune max. 20 ore. Temperatura ridicata, vantul,ploaia, trecerea unui numar
mare de oameni conduc la degradarea rapida a urmei.
In functie de persistenta urmelor acestea sun t clasificate in urme proaspete
cu o vechime de pana la o ora, urme normale cu o vechime de trei ore si urme
reci cu o vechime de 6 -7 ore.

Spre deosebire de om, un caine poate selecta o urma din alte 200, el
dispunand de un numar de cellule olfactive de 3 0 de ori mai mare. Calitatile care
servesc la descoperirea urmelor olfactive sunt in fucntie de rasa, pregatirea si
sexul cainelui. Printre cei mai folositi caini in descoperirea si prelucrarea urmelor
de miros este ciobanescul german (cainele lup), acuit atea olfactiva maxima
avand -o femelele.
Folosirea “cainilor politisti” in descoperirea si prelucrarea urmelor olfactive a
devenit o practica curenta datorita eficacitatii ei, nu numai in cazurile de
identificare a persoanelor dar si in domenii ca de ex:
– depistarea stupefiantelor;
– detectarea explozivilor;
– descoperirea de persoane rapite, victime ale unor actiuni de natura
terorista ori personae care se ascund pentru a se sustrage urmaririi penale
ori altor masuri judiciare.

Identificarea persoanel or dupa semnalmente, dupa voce si prin alte
metode criminalistice

Identificarea persoanelor si cadavrelor dupa semnalmentele
exterioare.

Pentru ca o persoana sa poata fi deosebita de o alta sub raport
criminalistic si identificata este necesar ca des crierea caracteristicilor sale
anatomice sa se faca dupa metode riguros stiintifice. Descrierea semnalmentelor
– cunoscuta in literature de specialitate sub denumirea de metoda portretului
vorbit – are in vedere caracteristicile intregului corp, accentul f iind pus pe
particularitatile anatomice ale fetei.

In esenta, identificarea se face cu ajutorul unor metode si tehnici
specializate, in cadrul unor activitati de urmarire penala desfasurate potrivit unor
reguli tactice specifice ascultarii martorilor sau victimilor infractiunii.

METODE CRIMINALISTICE DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA
SEMNALMENTELE EXTERIOARE

Imprejurarile in care sunt savarsite infractiunile impugn in mod frecvent
identifcarea autorilor unor infractiuni, a victimelor acestora prin me tode destinate
exploatarii imaginilor fixate memorial, majoritatea acestora fiind aplicabile si in
cazul cadavrelor necunoscute descoperite intr -o stare care permite o astfel de
identificare.

METODA PORTRETULUI VORBIT

Porteretul vorbit este o metoda st iintifica care seveste la identificarea
persoanelor pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora de catre o
alta persoana.

DESCRIEREA FORMELOR STATICE vizeaza elemente caracteristice privind
talia, constitutia fizica sub aspectul general al perosanei, forma capului si a fetei,
eventuale infirmitati, etc.

Talia poate fi scunda, mijlocie si inalta. In acest sens avem 3 gradatii: 160
cm pentru talia scunda, 160 -175 cm pentru talia mijlocie si peste 175 cm pentru
talia inalta, urmand ca aceste aprecieri sa se modifice avand in vedere conditiile
de crestere a mediei inaltimii.

Constitutia fizica sau corpolenta este apreciata ca robusta sau solida,
mijlocie, slaba sau uscativa, in functie de marimea sistemului osos si de masa
musculara a individ ului. De asemenea, intereseaza si forma umerilor, lungimea
gatului, particularitati ale mainilor si picioarelor, etc.

Aspectul general sau tinuta unei persoane poate fi evaluata ca sportiva,
eleganta, atletica, greoaie, ori asociata unor profesiuni cum ar fi cele de ofiter,
balerin, functionar, marinar, intellectual, student, etc.

CAPUL PERSOANEI – detine locul principal in descrierea portretului vorbit, astfel:
– forma capului – privit din fata poate fi alungita, ovala, dreptunghiulara,
triunghiulara, c u baza in sus sau in jos, patrata, colturoasa, romboidala.
Din profil capul poate avea un contur normal sau regulat, tuguiat, etc.
Forma capului trebuie raportata la conturul fetei si la conturul profilului;

– fata se imparte de regula in 3 zone ; frontala, nazala si bucala. Zona
frontala cuprinde regiunea dintre baza nasului si baza acestuia; zona
bucala cuprinde regiunea dintre baza nasului si varful acestuia;
– fiecare element component al fetei se descrie separate astfel:
– PARUL se descrie dupa culoare, for ma carliiontata, intins, ondulat, calvitie,
lungime, mod de pieptanare;
– FRUNTEA se descrie dupa inaltime, latime, contur, inclinare, particularitati,
mod de ridare;
– OCHII se descriu dupa forma, pozitie, culoare, spatiu interocular,
particularitatile pleoap elor, genelor, adancimea in orbite, etc;
– NASUL are caracteristica radacina, linia dorsala sau muchia, inaltimea,
latimea, baza, conformatia narilor, culoarea;
– GURA SI BUZELE se descriu dupa marime, contur, culoare, pozitie,
grosime, proeminenta;
– BARBIA se descrie potrivit profilului ei, latimii, inaltimii, particularitatilor
sale si anume plata, ascutita, ingropata, Barbie dubla, etc;
– URECHEA intereseaza atat in privinta aspectului general, pozitia fata de
cap cat si sub aspectul elemntelor sale componente – lob, tragus,
antetragus, helis, etc;
– RIDURILE sunt apreciate in functie de zona in care se gasesc , dupa
forma si numarul lor.
– SEMNELE PARTICULARE fac parte din elementele pretioase pentru
identificarea persoanelor si cadavrelor. Tatuajul ocupa un loc im portant in
suita semnelor particulare; el poate fi gasit pe toata suprafata corpului cu
exceptia palmelor, talpilor si pielii de pe cap, de regula pentru tatuajul
ornamental se prefera pieptul, spetele si bratele. Daca eventual s -a
incercat inlaturarea lui chirurgicala, cu ajutorul fotografiei sub radiatii
infrarosii i se poate observa forma initiala, datorita resturilor de pigment
ramase in tesut.

DESCRIEREA FORMELOR DINAMICE

Denumite si functionale se refera in special la tinuta corpului, felul mersul ui,
mimica, privirea, diferite forme de manifestare, etc.

Mersul unei personae poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant,
cu pasi mari sau mici, saltaret, cu alte particularitati date de morfologia
piciorului, de anumite infirmitati, si de starea de sanatate.

Modul de manifestare se intelege gestica, vorbirea care sunt in functie de
personalitatea si temperamental individului.

Vorbirea trebuie inclusa in conturarea portretului vorbit, prin particularitatile
de genul vorbirii normale,precip itate, balbaite, organizate precum si timbrului,
accentului, etc.

Metode tehnice folosite in identificarea persoanelor dupa
semnalmentele exterioare.

Portretul schitat – sau schita de porter consta in schitarea unui portret
dupa descrierea martorului s au a victimei, de catre un desenator cu calitati
plastice foarte bune.

Fotorobotul – este o metoda de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic
de elemente faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor personae
diferite.

Sintetizatorul fot ografic, portretul robot computerizat, sunt alte doua
metode folosite.

Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Procedeele criminalsitice de identificare a persoanelor dupa seemnalmente
exterioare pot fi utile si in cazul identifica rii cadavrelor necunoscute insa
aplicabilitatea lor este limitata de transformarile firesti prin care trece corpul
uman ca urmare a anumitor fenomene cadaverice, procesul de putrefactie, etc.

Metodele criminalistice de identificare a cadavrelor utilizate mai frecvent in
practica sunt:
Metoda supraproiectiei – consta in proiectarea sau suprapunerea imaginii
craniului necunoscut peste imaginea fotografica a persoanei disparute, careia se
presupune ca i -a apartinut craniul. Cele 2 imagini negative sunt proie ctate pe un
ecran in vederea stabilirii coincidentei sau necoincidentei elementelor anatomice
si antropometrice appreciate ca puncte de reper.
Suparpunerea electronica a imaginilor este o varianta perfectioanta a
supraproiectiei.

Reconstituirea fizionomi ei dupa craniu – mai este denumita si metoda
GHERASIMOV – RISCUTIA dupa numele celor 2 care s -au ocupat de aceasta
metoda in Rusia si in Romania. Metoda consta in reconstituirea plastica si grafica
a tesuturilor moi ale capului, potrivit unor standarde de grosime determinate
stiintific. Intreaga operatie se executa pe craniul cadavrului caruia se incearca sa
i se determine identitatea.

Identificarea dupa resturile osoase – expertiza criminalsitica osteologica este
efectuata de specialistul antropolog care este in masura sa determine daca

urmele osteologice sunt sau nu de natura umana, daca ne aflam in prezenta unui
schelet intreg sau daca oasele apartin mai multor personae.
De asemenea se pot obtine informatii referitoare la sex, varsta, talie si
eventuale le boli de care a suferit personae ain timpul vietii.

Identificarea dupa sistemul dentar si lucrarile stomatologice – este valoaroasa
datorita elementelor specifice de individualizare pe care le prezinta in mod
natural dantura unei personae.
Practica dem onstreaza ca in anumite situatii si anume explozii, incendii,
catastrophe, accidente, distrugerea premeditate a corpului victimei prin diverse
modalitati printre foarte putinele elemente care mai pot oferi date cu privire la
personae, mergandu -se pana la i dentificare, sunt cele ale sistemului dentar.

Identificarea prin expertiza fotografiei de portret – este un procedeu frecvent
aplicat de organelle judiciare in stabilirea identitatii unui cadavru caruia I se
poate face o fotografie a semnalmentelor dupa efectuarea toaletei sale. La
aceasta se adauga identificarea unei personae amnezice sau care isi ascunde
identitatea. Metoda consta in compararea unei fotografii cat mai recente a
persoanei disparate cu fotografia semnalmentelor cedavrului.

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPA VOCE SI VORBIRE

Metoda moderna in slujba aflarii adevarului si descoperirii autorului
infractiunii.

Individualitatea vocii si vorbirii determinate de diverse particularitati
anatomice si fiziologice permite identificarea neta a unei per osane de alta pe
baza unor caracteristici de natura diferita.

Pentru a putea initia un astfel de proces de identificare este necesara
descoperirea de urme specifice respective cele denumite urme sonore ale vocii si
vorbirii a caror existenta este determina te de raspandirea pe scara larga a
mijloacelor electronice de inregistrare fonica.
Particularitatile care determina individualitatea vocii fiecarei persoane sunt
urmatoarele:
– particularitatile de constructie ale aparatului fonorespirator ale fiecaruia
dintre componentele sale (plamiani, trahee, laringe, coarde vocale,
cavitate bucala, etc) servesc la diferentierea neta a unei personae de alta.
– Particularitatile functiei fonatorii determinate de fiziologia specifica a
actului respirator si de modul de compor tare a coardelor vocale. Aceste
particularitati se reflecta in cele 3 caracteristici principale ale vocii: timbru,
frecventa, intensitate, unde primele 2 sunt foarte importante pentru
identificarea persoanei deoarece scapa controlului constient al acesteia ;
– Particularitati determinate de modificari ale aparatului fonorespirator
aparute ca urmare a unor maladii.

De remarcat ca vocea prezinta o alta proprietate esentiala si anume
stabilitatea. Din momentul schimbarii vocii la pubertate aceasta ramane
relativ e stabile pe intreaga durata a vietii.

Expertiza criminalistica a vocii si vorbirii

Ea nu se rezuma numai la identificarea persoanei, ea incearca sa resolve si
probleme cum ar fi:
– stabilirea autenticitatii fonogramei in litigiu;
– identificarea persoanei vorbitorului ;
– stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii;

Inregistrarea penala

Privita in ansamblu inregistrarea penala consta in esenta in urmatoarele:
– identificarea persoanelor care au mai savarsit infractiuni pe baza
inregistrarii penale nomminale si dactiloscopice;
– identificarea autorilor unor fapte penale pe baza inregistrarii dactiloscopice
monodactilare si dupa modul de operare;
– identificarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate
necunoscuta potrivit semnalmentelor exteri oare ori a altor date
antropologice;
– identificarea unor obiecte corp delict ari stabilirea apartenentei lor de
grup, pe baza datelor din cartoteci sau diverse colectii.

Importanta inregistrarii penale trebuie privita in dublu sens si anume:
combaterea i nfractiunilor prin identificarea autorilor lor , inclusive a celor cu
antecedente penale precum si a unor mijloace materiale de proba si al doilea
sens priveste scopul preventiv al activitatii judiciare , inregistrarea celor
condamnati penal, servind la o supraveghere a modului lor de reeducare si de
reinsertie sociala pentru a nu mai comite alte infractiuni.

ELEMENTE DE BALISTICA JUDICIARA

Aparitia acestui domeniu al tehnicii criminalisticii denumit “balistica
judiciara” s -a impus datorita f recventei folosirii armelor de foc in savarsirea de
infractiuni si datorita particularitatilor referitoare la cercetarea la fata locului si la
examinarile specifice de laborator.

Balistica judiciara reprezinta o ramura distincta a tehnicii criminalistici i,
destinata examinarii armelor de foc si urmelor acestora prin metode si mijloace
tehnico -stiintifice specializate in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost
folosita o arma la comiterea unei infractiuni si al identificarii sale.
Balistica judi ciara se diferentiaza de balistica exterioara sau balistica tintei
avand in vedere obiectivele urmarite si metodele la care apeleaza. Ea isi
propune sa identifice o arma dupa urmele lasate pe tub, sa determine distanta
de la care s -a tras dupa urmele sec undare, sa stabileasca vechimea aproximativa
a impuscaturii, etc.

NOTIUNI TEHNICE DESPRE ARMELE DE FOC
Elementele de constructie ale armelor de foc sunt: teava, mecanismul de
inchidere, mecanismul de percutie (de dare a focului), si de scoatere a tubului
tras, patul sau crosa armei si sistemul de ochire.
Din punctul de vedere al examinarii criminalistice intereseaza in special
teava si mecanismul de tragere.

Teava armei – este formata din camera cartusului sau camera de
detonare, conul de fortare sau rac ordare care asigura patrunderea glontului in
ultima zona a tevii, zona ghintuita. Tevile ghintuite imprima o miscare de rotatie

proiectilului, necesara stabilitatii traiectoriei proiectilului. Ele se diferentiaza dupa
calibru, numarul, sensul de rotatie a ghinturilor, latimea si pasul acestora.
Ansamblul mecanismelor – de inchidere, percutie si scoatere a tubului
tras serveste procesului de identificare datorita particularitatilor de constructie si
de prelucrare a pieselor componente ce vin in contact nemij locit cu tubul
cartusului. De ex. percutorul, pragul aruncator, etc lasa urme specifice apte sa
serveasca la identificare armei.

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC
Criteriile de clasificare urmaresc in principal stabilirea celor mai adecvate
repere care pot faci lita identificare de grup sic ea individuala. Astfel avem:
Dupa destinatie – armele se impart in arme militare, arme de aparare apropiata (
pistoale, revolvere), arme de vanatoare, arme sportive sau de tir si arme cu
diverse destinatii speciale si anume pi stoale de semnalizare, de alarme, cu gaze
lacrimogene etc.
Dupa modul de functionare – arme cu repetitie la care introducerea cartusului se
face prin manevrarea inchizatorului dupa fiecare foc, arme semiautomate de tipul
pistoalelor la care este necesara a pasarea tragaciului pentru fiecare foc, si arme
automate cu o cadenta de tragere care poate ajunge la cateva lovituri pe
secunda.
Dupa constructia canalului tevii – avem cu teava lisa, specifica armelor de
vanatoare, arme cu teava ghintuita si arme cu tevi combinate de tipul armelor de
vanatoare cu 3 sau 4 tevi.
Dupa calibru – pot fi de calibru mic pana la 6,35 mm, mijlociu intre 6,35 si 9mm
si mare peste 9 mm.
Dupa lungimea tevii – arme cu teava lunga (pusti si carabine), arme cu teava
mijlocie, specifica in present majoritatii pistoalelor mitraliera si cu teva scurta
pentru revolvere, pistoale.

Munitia armelor de foc

Simpla examinare a caracteristicilor generale ale unui glont ori proiectil
conduce la stabilirea tipului de arma folosit de infractor.

Elementele componente principale din care este format un cartus
indiferent de destinatie si de modul de fabricatie sunt:
– proiectilul sau glontul – care se prezinta sub forma gloantelor,
alicelor sau mitraliilor. Un glont se compune dintr -un miez de otel,
de plumb ori otel acoperit cu plumb si dintr -o camasa metalica.
Forma si compozitia gloantelor este foarte diferita in functie de
destinatie sau de tipul de arma folosit.
– Tubul cartusului – confectionat din metal, material plastic sau
carton (la armele de vana toare) a carui rozeta este intotdeauna
metalica. El contine incarcatura de pulbere, capsa si proiectilul.
– Capsa – destinata aprinderii incarcaturii contine un exploziv
puternic si sensibil la actiunile mecanice de ex fulminatul de
mercur sau stibiatul de p lumb. Aprinderea are loc in momentul
lovirii capsei de catre percutor urmata de spargerea ei pe o pist
interioara denumita nicovala.

Incarcatura de pulbere a unui cartus se compune din substante
explozive de azvarlire a caror combustie foarte rapida este insotita de degajarea
unei cantitati mari de gaze, capabila sa propulseze proiectilul cu o anumita
viteza. Aceasta incarcatura se poate prezenta sub 2 forme si anume: pulbere
coloidala fara fum si pulbere neagra sau cu fum, ultima intalnita in present foa rte
rar in special la munitia armelor de vanatoare fabricate artizanal.

Elemente imediate de identificare sunt oferite de poansonarea
cartusului respectiv sau cifre batute pe suprafata exterioara a proiectilului si in
special pe rozeta cartusului. Primele 2 cifre reprezinta codul uzinei de fabricatie
iar ultimile 2 anul de fabricatie.

Elementele tragerii
Principalele elemente ale tragerii cu semnificatie in solutionarea cauzelor
penale sunt:
Viteza proiectilului – este in functie de tipul si de cantitate a de
pulbere, de greutatea proiectilului si de lungimea tevii.
Traiectoria – reprezetnata de linia curbata descrisa de centrul de
greutate al proiectilului in drumul parcurs de la iesirea din teava
armei si pana la tinta este definite printr -o serie de ele mente cum
sunt unghiul si linia de tragere, punctul de incidenta, etc.
Bataia armei – reprezinta distanta maxima la care poate sa
ajunga un proiectil. Sub raport balistico – judiciar intereseaza bataia
eficace si anume distanta la care proiectilul isi menti ne precizia si
forta distructiva. Aceasta depinde de viteza initiala a glontului.

Urmele formate prin folosirea armelor de foc

1. Urmele formate de arma pe cartus – la tragerile executate cu o
arma de foc indiferent de tipul aceteia se formeaza invar iabil urme de
tubul cartusului iar in cazul armelor cu teava ghintuita se formeaza pe
glont urme caracteristice reliefului tevii.
– Urmele de pe tub – se formeaza in trei etape succesive: incarcarea,
tragerea si extragerea tubului tras. In momentul incarc arii se formeaza
urme dinamice longitudinale pe peretii laterali ai tubului prin impingerea

cartusului in camera de detonare. In momentul tragerii sau al declansarii
focului apar in primul rand urmele percutorului si ale peretelui frontal al
inchizatorulu i ce se formeaza pe fundul cartusului. In momentul extragerii
tubului se imprima pe rigola sau marginea anterioara a rozetei urmele
ghearei extractoare iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator
(ejectorului). Avand in vedere perfectionarile aduse mu nitiei armelor de
foc se afla si aceea a confectionarii tuburilor din materiale plastice care se
autodistrug prin insasi arderea pulberei de azvarlire situatie in care
resturile acesteia nu mai pastreaza urmele sus -mentionate.
– Urmele de pe glont – au un caracter dinamic si reflecta caracteristicile
constructiei interioare a tevii ghintuite.

2.Urmele de impuscare – prin care se inteleg in primul rand urmele
specifice formate de proiectil urme care sunt denumite si factori primari sau
urme principale ale tragerii. De asemenea, avem urme secundare sau factori
suplimentari ai tragerii formate in special in tragerile de la o anumita distanta.
Urmele principale – sunt rezultatul actiunii directe exercitate. Ele se intalnesc sub
trei forme:
– urme de perforare – in situatia in care proiectilul a traversat
intreg corpul;
– urme de patrundere – sau canale oarbe cand glontul patrunde in
corp fara a mai iesi;
– urme de ricosare – cand glontul este deviat de obiect, in functie
de densitatea obiectului, de unghiul de lovir e.

URMELE DE PERFORARE – acestora le sunt specifice trei elemente:
orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire.
Orificiile de intrare si iesire se deosebesc intre ele prin anumite
caracteristici pe baza carora se stabileste directia din care a pa truns proiectilul,

directie ce nu coincide in toate cazurile cu directia de tragere, traiectoria
glontului putand fi influentata de diversi factori.
Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut iar
diametrul sau este apropiat d e cel al proiectilului. Orificiul de iesire nu prezinta
lipsa de tesut.
Pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textile
orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.
Urmele formate in obiectele lipsite de elasticitate (caram ida, piatra, beton)
orificiul de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic ne aflam in
fata unei ruperi sau sfaramari. La obviectele din lemn diametrul orificiilor
corespunde in mare cu cel al proiectilului.
La geamuri perforarea capata forma unui trunchi de con cu baza mare in
directia de inaintare a proiectilului astfel ca orificiul de intrare este mai mic decat
cel de iesire.

URMELE DE RICOSARE – constau din adancituri sau zgarieturi in fucntie
de unghiul de lovire si de natura obs tacolului aflat pe traiectoria glontului.
Ricosarea determina o modificare a traiectoriei glontului concomitant cu o
reducere a fortei sale cinetice.

Urmele secundare – sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai
tragerii altii decat cei specifi ci proiectilului. Urmele secundare pot fi impartite in 2
mari categorii:
– urme secundare formate indiferent de distanta de tragere – inelul
de frecare creat prin depunerea prin marginea orificiului de
intrare a unor particule de unsoare, praf, rugina sau or icare alta
substanta aflata pe suprafata proiectilului si inelul de metalizare
care consta din depuneri de particule metalice desprinse de pe
suprafata proiectilului in momentul perforarii unor obiecte cu un

anumit grad de densitate ( de ex strabaterea uno r oase plate ale
corpului uman);
– urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp
sau de la mica distanta – si anume rupturile provocate de gaze
apar la tragerile effectuate la distante mai mici de 10cm, urmele
gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de corp, urmele de
unsoare existent ape teava armei apar sub forma de stropi depusi
in jurul orificiului de intrare, etc.

Sub raport tehnic criminalistic examinarea urmelor secundare se face in
conditii de laborator, descoperirea lor nec esitand folosirea radiatiilor invizibile,
cele infrarosii, analizele spectrale si chimice, analize prin activare cu neuroni etc.

Expertiza balistica criminalistica a armelor de foc si a urmelor
acestora
Expertiza balistica judiciara este una dintre cele mai complexe examinari la
care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora.
Problemele curente care se cer a fi rezolvate vizeaza modelul, seria si
calibrul armei, starea tehnica, posibilitatea de autodeclansare, tipul de munitie
folosita, dista nta si directia de tragere , etc.

Expertiza criminalistica a urmelor principale ale tragerii consta din
examinarea orificiilor de intrare si de iesire, a canalelor formate atat pe corpul
uman cat sip e obiectele cu care glontul a venit in contact. De ase menea, sunt
supuse examinarii si urmele de ricosare..
Cercetarea criminalistica a urmelor secundare ale tragerii este destinata
descoperirii si examinarii urmelor apartinand factorilor secundari sus -mentionati
ai tragerii cu o arma de foc, formati in jurul sau in interiorul orificiului de intrare a

proiectilului ca si a urmelor specifice de tragere formate pe mana persoanei care
s-a folosit de arma.

Cercetarea criminalistica a inscrisurilor, a scrisului, a falsului in
inscrisuri si a altor categorii de fa lsuri

Investigarea criminalistica a inscrisurilor, ca domeniu distinct al tehnicii
criminalistice are urmatoarele obiective principale:
– cercetarea tehnica a actelor scrise destinata in special
descoperirii falsului ori a contrafacerilor de documente, i nclusiv a
inscrisurilor dactilografiate;
– cercetarea criminalistica a scrisului de mana care are drept
scop stabilirea autenticitatii scrisului unei persoane ori
identificarea persoanei scriptorului, inclusive a unor falsuri de
tipul imitarii sau deghizari i;
– cercetarea falsului la monede, banknote, timbre, cecuri, opera
de arta, in special picturi.

Spre deosebire de dreptul civil, in dreptul penal si in dreptul procesual
penal notiunea de inscris este privita atat in calitatea sa de mijloc de proba cat s i
de obiect material al infractiunii.

Reguli minime de precautie necesare pastrarii si conservarii inscrisului care
ar putea contine sau purta o urma a unei infractiuni:

– incrsisurile presupuse purtatoare de urme de maini ale persoanei
care le -a redactat s au folosit sunt prinse de colturi cu o penseta,
o clema sau cu mana inmanusata;
– inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le -ar
putea altera, de ex umezeala, caldura, lumina puternica, lumina
solara, etc;
– pe respectivele inscrisuri nu se fac nici un fel de insemnari,
sublinieri, mentiuni si nu se pliaza, decat in situatia in care este
absolut necesar;
– pentru protejare si prindere la dosar, inscrisurile se introduce in
plicuri sau mape speciale;

Refacerea documentelor deteriorate – cum sun t cele arse ori rupte,
este adeseori absolut necesara solutionarii unei cause penale sau civile.
Prin reconstituirea inscrisurilor disparute, pe baza metodelor criminalistice,
avem in vedere inscrisurile degradate sau distruse partial, respectiv numai pe
acelea la care este posibila refacerea.
Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efectueaza in
mai multe etape. Refacerea propriu -zisa se face de la colturile si marginile actului
continuandu -se cu celelalte fragmente, pe baza formei marginilor acestora, a
directiei randurilor, a urmelor de pliere, a continutului ori a altor elemente grafice
care permit stabilirea succesiunii fragmentelor de hartie.

Fragmentele de hartie se fixeaza intre 2 placi de sticla sau 2 coperti de
plastic tra nsparent care se lipesc pe margini cu o banda adeziva. Nu este permisa
lipirea directa abucatilor de hartie su folosirea benzilor adezive.

Refacerea documentelor arse – necesita procedee laborioase si o
atentie deosebita pentru prevenirea distrugerii defi nitive.

Transportarea inscrisurilor carbonizate se face in cutii cu vata care sa nu
preseze hartia arsa si sa nu permita lovirea acesteia de peretii cutiei. Examinarea
in laborator necesita asigurarea elasticitatii hartiei prin pulverizarea cu vapori de
apa si ulei de ricin. Revelarea scrisului de pe hartia carbonizata este posibila prin
fotografierea separatoare de culori, prin folosirea radiatiilor ultraviolete si in
special cu ajutorul radiatiilor infrarosii.

Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei- este posibila in
functie de mai multi factori si anume: calitatea hartiei si calitatea cernelii, timpul
cat inscrisul a stat in apa, vechimea actului, compozitia apei, gradul de poluare,
aciditate, etc.

Stabilirea autenticitatii unui inscris – in mo d frecvent se solicita
stabilirea autenticitatii documentelor sau buletinelor de identitate, a legitimatiilor
de serviciu, a permiselor de acces in diverse locuri, a actelor de stare civila,
certificatelor, documentelor contabile, etc. De asemenea, la acea sta clasificare
trebuie sa adaugam documentele cu character fiduciary si anum e moneda de
hartie, diferite titluri, cecuri, titluri de credit, etc.

Principalele elemente commune avute in vedere la stabilirea autenticitatii
unui inscris sunt urmatoarele:
– indeplinirea cerintelor legale privind forma si continutul actului
sctis, acesta trebuind sa fie datat, semnat, stampilat, inregistrat,
evidentiat, numerotat;
– aflarea actului in termenul de valabilitate;
– corespondenta dintre datele referitoare la identitate a persoanei
mentionate in act si buletinul sau alt document cu care se
legitimeaza;

– existenta elementelor de protectie sau de securitate, care sunt
destinate sa ateste autenticitatea unui document si sa previna
falsificrea sau contrafacerea sa.

Principale le masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau
contrafacerii sunt:
– securitatea hartiei – prin compozitie;
– imprimarea de securitate realizata in forme variate;
– perfectionarea elementelor accesorii de identificare

Deosebirea dintre falsifica re si contrafacere este aceea ca prima se
realizeaza prin modificarea, in forme variate a continutului unui inscris sau
document iar cea de -a doua reprezinta confectionarea intregului act astfel incat
el sa semene cu unul original.

Stabilirea vechimii unu i inscris – se cere in situatia in care data reala
ori momentul redactarii nu corespunde cu data indicate in act sau atunci cand
anumite parti din inscris sunt redactate in perioade diferite de timp, contrar
aparentelor, multe din acestea fiind tipice pent ru falsul prin adaugare de text.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA A SCRISULUI DE MANA

Obiectul principal al acestui tip de expertiza il constituie identificarea
persoanei dupa scris si stabilirea autenticitatii scrisului, ori semnaturii unei
persoane ori a depis tarii falsurilor prin deghizare, imitare, etc.

Scrisul care este definit ca find un sistem de comunicare, de reproducere
prin semne grafice a gandurilor si a vorbirii – constituie un complex de reflexe
conditionate format printr -un process de invatare.

Identificarea dupa scrisul de mana are ca fundament stiintific existenta
unor elemente particulare prezente in scrisul fiecarei personae, elemente
dependente de specificul activitatii nervoase la nivelul scoartei cerebrale. Scrisul
are o proprietate fundame ntala si anume individualitatea sa, proprietate care se
manifesta atat in forma cat si in continut.
O alta proprietate a scrisului o constituie stabilitatea caracteristicilor
grafice, stabilitate relative date fiind mai multe modificari mai mult sau mai pu tin
semnificative.
Principalele cause ale modificarilor survenite in scrisul unei persoane sunt
in esenta urmatoarele:
– necesitatea scrierii rapide;
– starile patologice;
– conducerea mainii de o alta persoana;
– starile de intoxicatie cu alcool, diverse substant e tranchilizante
sau stupefiante, cu substante otravitoare;
– existenta unor conditii improprii de scris.

Efectuarea expertizei grafice – propriu -zisa consacrata individualizarii
persoanei parcurge fazele oricarui process de identificare criminalistica:
– cercetarea prealabila a materialelor, necesara cunoasterii
obiectului expertizei si stabilirii calitatii si cantitatii modelelor de
comparative, urmata de analiza separate a scrisului in litigiu si a
celor de referinta;
– examinarea comparativa care conduce la stabilirea asemanarilor
si dupa caz a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de
comparatie;

Prin urmare, rezultatul unei expertize grafice reprezinta rodul unei
examinari calitative a caracteristicilor cu valoare de identificare prin care s -a

ajuns fie la o concluzie certa privind identitatea sau neidentitatea persoanei, fie
la o concluzie de probabilitate.

CERCETAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI IN INSCRISURI

Potrivit dispozitiilor legale falsul in inscrisuri poate fi de natura materiala
sau intel ectuala.
Falsul material, atat cel in inscrisuri oficiale cat sic el in inscrtisuri sub
semantura private este consecinta contrafacerii sau alterarii sale in orice mod, de
natura sa produca efecte juridice.
Falsul intellectual consta in falsificarea unui i nscris oficial cu prilejul
intocmirii acestuia de catre un functionar ori alt salariat aflat in exercitiul
atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari neadevarate in
inscrisul astfel intocmit.

Principalele procedee de realizare a f alsului in inscrisuri le reprezinta
inlaturarea sau acoperirea unui text, adaugarea de text, modificarea unui semn
graphic, imitarea unuiu scris sau semnaturi, deghizarea propriului scris.

In falsificarea unui inscris poate fi folosita numai una dintre a ceste
modalitati , dupa cum pot fi intrebuintate concomitant mai multe procedee, cum
ar fi inlaturarea unui text urmata de adaugarea altuia, in care s -a imitat scrisul
initial.

Cercetarea falsului prin inlaturarea de text – reprezinta o modalitate
de fals ificare intalnita frecvent in practica judiciara, penala si civila, ea
realizandu -se pe cale mecanica sau chimica fiind deseori urmata de adaugarea
altui text, situatie in care avem falsul prin substituire.

Inlaturarea mecanica efectuata prin razuirea text ului cu o lama ori un alt
obiect ascutit sau prin radierea sa cu o guma.
Inlaturarea chimica se realizeaza prin spalarea cu anumite substante
chimice a unui text, in intregime sau numai partial avand ca rezultat inlaturarea
textului.
Acoperirea unui text o ri a unor semne grafice prin hasurarea ori prin
patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura.

Expetiza criminalistica a textelor sterse se desfasoara in 2 etape si anume:
– stabilirea locului alterarii – operatie relative usor de realizat in
unele imprejurari datorita vizibilitatii cu ochiul liber a portiunii de
inscris sau cu folosirea radiatiilor ultraviolete;
– refacerea textului inlaturat – unde avem metode fizice de
refacere a textelor scrise cu cerneala sau cu creioane chimice
care au la b aza radiatiile invizibile atat cele ultraviolete cat si cele
infrarosii si metodele chimice – de refacere a textului inlaturat
care au la baza reactia dintre diversi reactivi chimici si
componentele cernelii sau creionului patrunse in masa hartiei
care vo r intra in reactie cu solutii de revelare;
– refacerea textului acoperit – acest gen de revelare este in functie
de diferenta de vechime dintre scrisul acoperit cu substanta
intrebuintata la acoperire precum si de calitatea sau de culaorea
acestsora. Revelar ea textului se poate face prin examinarea
scrisului prin transparenta intr -o lumina puternica, de asemenea
se paote recurge la fotografia separatoare de culori;

Cercetarea falsului prin adaugare de text – este tipic pentru falsurile
partiale. Poate fi ex ecutat prin simpla modificare a unei cifre , din adaugari de
cifre, cuvinte.

Cercetarea falsului prin imitarea si prin deghizarea scrisului – se
inscrie printre falsurile intalnite mai des in practica, mai ales in cazul
semnaturilor, al mentiunilor ori t extelor de mai mica intindere. Falsificarea de
semnaturi se numara printre cele mai frecvente categorii de falsuri, cu implicatii
juridice, sociale, econimice.
Falsul prin deghizarea scrisului se intalneste frecvent in cazul scrisorilor
anonime cu charac ter injurios, calomnios, de amenintare sau de santaj, situatie
in care autorul incearca sa isi ascunda identitatea. Principalele procedee de
realizare a deghizarii scrisului sunt:
– deformarea sau modificarea unor caracteristici grafice generale
sau particu lare proprii;
– scrierea cu mana stanga;
– scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar