Specializarea Sisteme Informaționale Geografice LUCRARE DE DISERTAȚIE Puncte de întâlnire în București. Aplicații de cartografie istorică Absolvent… [604963]

Universitatea din București
Facultatea de Geografie
Specializarea Sisteme Informaționale Geografice

LUCRARE DE DISERTAȚIE
Puncte de întâlnire în București. Aplicații de cartografie istorică

Absolvent: [anonimizat] 2014

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………… ……….3
I. Istoricul Cercetării………….. ………………. ……………….. ………………….. ……….5
II. Terminologie. Metodologie…… ……………….. ………… ……………………. …….12
III. Spațiul studiat. Incursiune în timp. Identitatea Bucureștiului ………… ……19
1. Geneza și așezarea geografică ………………. ……………………… …….. …..19
2. Secolele XV – XVI. Atestări ……………… ……………………… …….. …….20
3. Perioada 1 – Bucureștiul Renascentist (secolele XV -XVI) …………..22
4. Perioada 2 – Bucureștiul Brâncovenesc și Fanariot …………….. ………23
5. Perioa da 3 – Bucureștiul revoluționar…………….. …………. ……………..25
IV. Puncte de întâlnire. Clasificare. Evoluție. …………….. ……… … …………….31
V. Studiu de caz. Puncte de întâlnire în Bu curești. …………………. … ………..44
1. Limite. Regiune …………………….. ……. …………………….. …. .. …………44
2. Bucureștiul lui Carol I …………………….. ……. ……………………. …. .. …46
A. Conturarea perioadei …………………….. ……. ………….. ……………..46
B. Puncte de întâlnire …………………….. …… …………… …………………52
3. Bucureștiul lui Eliade …………………….. ……. ………………. .. …. ……….59
A. Conturarea perioadei ……….. …………… ……. …………… …………….59
B. Puncte de întâlnire …………………….. …… …………… …………………64
4. Bucureștiul lui Ceaușescu ………………. ……………………………………….69
A. Conturarea perioadei …………………….. ……. …………… …………….69
B. Puncte de întâlnire …………………….. …… …………… …………………70
5. Bucureștiul meu …………………….. ……. …………… ……….. …. .. …………77
Concluzii …………………….. ……. …………………….. ……. ………………………………….84
Bibliografie …………………….. ……. …………………….. ……. ………………………………8 5
Anexe …………………….. ……. …………………….. ……. ………………………………………88

3
Introducere

„This City is what it is because our citizens are what they are.” (Platon)

Așezările umane reprezintă subiectul de studiu a diverse discipline. Încă din cele mai
vechi timpuri, tendința omului spre apartenența la un grup social s -a făcut simțită prin
formarea triburilor și întemeierea așezărilor. Evoluând, expresia dorinței umane de stabilizare
s-a concretizat în crearea sistemelor din ce în ce mai complexe, astfel luând naștere, în cele
din urmă, orașul. „Orașul este forma complexă de așezare omenească, cu dimensiuni variabile
și dotări edilitare, îndeplinind de obicei mai multe funcții administrativă, industrială,
comercială, politică și culturală.” (Dicționarul Explicativ al Limbii române, 1996).
În ultimii 150 de ani, domeniul așezărilor umane a fost plasat în „zona de interferență
a disciplinelor clasice” (Gabriel Pascariu, 2 010), studiat intens de geografi, sociologi,
antropologi, istorici, urbaniști, economiști, din diferite perspective, una mai interesantă decât
cealaltă. Lucrarea de față își propune abordarea îndrăzneață a unei teme de actualitate și
anume introducerea per spectivei socio -psihologice în domeniul geografiei. Studiul tratează
relația dintre oraș și om, implicarea afectivă a cetățeanului față de spațiul în care locuiește ,
valoarea pe care o capătă diverse repere din oraș fiind dată de parametri precum unicitate a,
calitatea, amplasarea , vechimea, corelarea reperului cu momente istorice și cu personalități
importante. Motivele pentru care un anumit spaț iu sau un anumit monument devin important e
pentru societate, pentru colectivitate , sunt multiple și le vom studia amănunțit în această
lucrare.
Orientarea este o necesitate aproape primară în ziua de astăzi, când suntem bombardați
de o aglomerare de construcții cu mai mult sau mai puțin sens estetic și practic. Astfel,
punctele de întâlnire, (pe care le vom numi în continuare puncte de întâlnire, puncte de reper
sau repere – cf. DEX, reper: corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziția unui corp
fix sau mobil; sem n sau obiect care ușurează orientarea) constituie atât pentru locuitorii
permanenți ai orașului, cât și pentru vizitatori, locuri de o importanță aparte, atât din punct de
vedere afectiv , cât și funcțional. În afară de existența materială a reperelor, impo rtanța lor este
dublată de componenta conceptuală.
Pentru a spori utilitatea cunoașterii acestor puncte de întâlnire, concluziile analizei
făcute asupra relației dintre om și loc vor fi concretizate în hărți tematice, grupate după

4
criteriul temporal, după cum voi detalia ulterior. Hărțile vor integra atât componenta
geografică, cât și cea istorico -socială.
Astfel, ne propunem să răspundem la întrebările, ce face un punct de întâlnire să
dureze sau să dispară odată cu trecerea timpului? și de ce alegem une le elemente spațiale ca
puncte de întâlnire în detrimentul altora? . Lucrarea analizează o teorie personală, conform
căreia punctele de întâlnire din trecut, evoluează în aglomerări de puncte de întâlnire, în
funcție de percepția individului și a comunității, punctul principa l dintr -o astfel de aglomerare
schimbându -se în funcție de diferiți factori, pe care îi vom analiza ulterior, principalii factori
considerați fiind unicitatea și continuitatea.
Teza își propune analiza evoluției Bucureștiului de -a lungul timpului, studiul
modificării valorilor reperelor, amplasarea acestora în spațiu, ana liza factorilor care duc la
schimbarea locurilor ce prezintă interes. Lucrarea va analiza importanța continuității
elementelor spațiale din perimetrul Calea Victoriei – Centrul Vechi și împrejurimi le, în
comparație cu alte criterii de alegere a punctelor d e întâlnire. Intenția lucrării de față este, de
asemenea , stârnirea interesului pentru «geografia vie» a orașului, geografie consemnată nu
doar în documente oficiale, prin metodele și instrumentele științelor exacte, ci mai ales prin
ceea ce J.J.Wunenburge r numea «atlasul interior » al fiecăruia.

5
I. Istoricul cercetării

„Bucureștii trebuie tratați ca o individualitate și ca un personaj” (Tudor Arghezi,
1972)
Etapa de studiu a literaturii de specialitate își propune consolidarea motivației pentru
care am ales studiul problematicii de față. În consecință, vom evalua riscul de a repeta un
demers de cercetare neproductiv, ce nu aduce inovație, și, în plus, vom avea avantajul de a
extrage dintre informațiile deja existente, datele care ne pot fi de fol os în elaborarea lucrării.
Bucureștiul a constituit un subiect de studiu controversat și intens discutat; relația
dintre om și loc, considerând latura afectivă a acestei relații , a început să fie studiată recent,
însă cercetarea acesteia și a dimensiunii l ocului în viața omului aplicat în contextul
Bucureștiului este o temă prea puțin exploatată.
Reperul , ca punct de întâlnire , reprezintă un pilon al orientării, având o importanță
constantă în orice perioadă. Punctele de întâlnire sunt adevărate izvoare de informație,
oferindu -ne nu numai idei despre cum arăta un oraș la un moment dat, dar și despre tabieturile
și principiile vremii respective. Relația dintre om și oraș a fost mai puțin studiată în sensul
semnificației locurilor.
Relevante pentru analiza al easă ca subiect al acestei lucrări am considerat mai multe
lucrări . Una dintre acestea pune accent pe latura simbolică a studiului, Bucureștiul lui Mircea
Eliade a Dr. Andreea Răsuceanu și una care ne va ajuta să departajăm importanța punctelor de
reper, î n funcție de criteriile temporale și de schimbările politico -sociale. Pe lângă acestea, voi
menționa alte lucrări care pot fi de ajutor în conturarea ideii principale a studiului și în
detalierea motivațiilor intrinseci și extrinseci ale durabilității sau dispariției anumitor puncte
de reper.
Foarte importantă este inovația adusă în domeniu de Kevin Lynch, care se învârte în
jurul conceptualizării hărții mentale . Noțiunea de hartă mentală se referă la percepția
persoanei asupra ariei de interacțiune cu spa țiul. Deși pare un subiect al studiului științelor
sociale, în zilele noastre este studiat adeseori de către geografi, pentru a determina trăsăturile
subiective ale publicului precum preferințele personale și utilizările practice ale geografiei,
precum flu xurile de circulație. Mass media are, de asemenea, un efect direct virtual asupra
hărților mentale ale lumii geografice.

6
Hărțile mentale sunt un rezultat al domeniului geografiei comportamentale. Hărțile
imaginate sunt considerate unul dintre primele studii ale asocierii geografiei cu acțiunile
umane. Una dintre contribuțiile fundamentale în studiul hărților mentale îi revine lui Kevin
Lynch. În lucrarea „The Image of the City” , Lynch folosește sc helete de hartă create din
amintirea unei arii urbane, pentru a evidenția cele 5 elemente ale orașului: linii, limite,
regiuni, noduri și repere.
Hărțile mentale au fost folosite într -o colecție de cercetări spațiale. Mai multe dintre
studii au pus accent ul pe calitatea mediului, în termeni precum frica, dorința și stresul. Un
studiu al lui Sorin Matei din 2005 a folosit hărțile mentale pentru a revela rolul mass media în
conturarea spațiului urban din Los Angeles. Studiul a folosit GIS pentru a procesa 21 5 hărți
mentale a 7 cartiere ale orașului. Rezultatele au arătat că percepția oamenilor asupra fricii în
Los Angeles nu a fost asociată cu zonele cu criminalitate ridicată, ci, mai degrabă cu o
concentrație crescută a anumitor etnii din zonele respective. Hărțile mentale înregistrate în
studiu atrag atenția că aceste arii cu concentrație crescută a altor etnii sunt spații în general
evitate.

Fig. 1 – Harta fricii în București ,
Sursă: http://mentalgeo.wordpress.com
Hărțile mentale au fost, de asemenea, folosite pentru a descrie experiențele urbane ale
copiilor. În 2008, Olga Besten a folosit hărțile mentale pentru a reda fricile și neplăcerile
copiilor în Berlin și Paris. Peter Gould și Rodney White au performat analize proeminente în
cartea „Hărți mentale”. Cartea reprezintă o investigație asupra dorin țelor spațiale ale

7
persoanelor și întreabă participanții în ce loc ar alege să trăiască dacă ar putea face abstracție
de toate constrângerile ce apar în viață. În această manieră, sup rafața dorințelor ne ajută să
vizualizăm preferințele persoanelor și influențele de părtinire regională.
O lucrare de excepție, ce constituie o inovație în domeniul ales pentru studiu, este cea
a doctorului în filologie Andreea Răsuceanu, Bucureștiul lui Mircea Eliade, în care aceasta
aduce în discuție conceptul de geografie literară . Dr. Andreea Răsuceanu, întocmește o
analiză temeinică a importanței și a valorii Bucureștiului pentru scriitorul Mircea Eliade,
făcând referire la operele acestuia: Pe strada Mântuleasa, Domnișoara Christina, În curte la
Dionis, Uniforme de General, Incognito la Buchenwald, Șarpele, Întoarcerea din Rai,
Huliganii, Tinerețe fără tinerețe, Nuntă în cer, Noaptea de Sânziene, La țigănci, O fotografie
veche de 14 ani.
Geografia li terară este un domeniu nou teoretizat, care are două direcții principale,
după cum punctează Franco Moretti, și anume studiul literaturii în spațiu și studiul spațiului în
literatură. Deoarece operele literare sunt considerate a conține imagini valoroase a le
topologiei prezentată în acestea, vom extrage informații din acest studiu critic într -o nouă
viziune, vizavi de domeniul nostru de interes, reperele din București. În lucrarea respectivă se
creează o diferențiere clară între spațiu și loc, spațiul repre zentând dimensiunea abstractă
existentă în literatură, iar locul – echivalentul, transpoziția spațiului în realitatea geografică.
Importanța acordată spațiului a crescut enorm în ultimele decenii. În contrast cu
contribuția pe care istoria a avut -o în con textualizarea literaturii, apropierea de geografie a
fost mult mai fadă, aspect care începe să se schimbe. În lucrarea Andreei Răsuceanu, se face,
de asemenea, referire la geocritică, aceasta fiind o poetică reprezentativă a interacțiunilor
dintre spațiul uman și literatură, mai exact presupune compararea analitică a percepțiilor
diferiților scriitori asupa unui aceluiași spațiu. Astfel, geocritica devine cadrul interacțiunii
dintre elemente ce aparțin filosofiei, psihanalizei, geografiei umane, antropologi ei,
sociologiei, științelor politice.
Spațiul literar include mai multe componente, după teoria Barbarei Piatti, după cum
urmează: scena, reprezentată de locul acțiunii, spațiul proiectat reprezentat de spațiul imaginat
de personaje – zona de acțiune care presupune fuziunea mai multor scene, indicatorul, care
semnalează un loc doar amintit, fără semnificație pentru poveste sau personaje și traseul care
constă în ruta de -a lungul căreia se mișcă personajele și asigură relația dintre scene.
Dr. Andreea Răsuc eanu semnalează și importanța hărților literare care au avantajul de
a descrie peisaje existente, însă dublate de componenta fenomenelor abstracte. Astfel, se

8
conturează dualitatea hărților literare care redau și identitatea locului dar, totodată,
teoretiz ează legătura spațiului cu acțiunea operei literare.
Afirmații precum „Harta este, de fapt, o metaforă.” (Philip C. Muehrcke, Juliana O.
Muehrcke) sau „Harta este o odisee” (Italo Calvino) sunt citate și parafrazate pentru a
evidenția subiectivitatea aces tui instrument de orientare. Interpretarea hărților este dependentă
de două sisteme de referință ce pot fi diferite, și anume a creatorului și a cititorului.
Simbolurile reprezintă un element foarte important întrucât cu ajutorul lor se realizează
conversi a dintre cele două sisteme.
În continuare, ni se vorbește despre semnificația peisajului, care este considerat nu
ținutul în sine, ci imaginea sa, fapt ce implică existența unui observator și face referire la
relativitatea caracteristică teoriilor cuantic e. Astfel, peisajul capătă culorile pe care scriitorul
le percepe în imaginea sa asupra lumii. Făcând analogie cu subiectul studiat în teza de față,
reperele nu constituie simple construcții sau monumente, ele capătă valoare datorită manierei
de interpreta re a colectivului contemporan reperului. În funcție de elementele educației
privitorului, de starea sa emoțională, de legăturile afective cu spațiul observat și detaliile
focalizate de acesta, reperul se poate aprecia sau deprecia. Peisajele sunt non -locur i, fiind
etichetate în urma modificării modului obișnuit de percepție. Dr. Andreea Răsuceanu atrage
atenția asupra teoriilor lui Kant, conform cărora, percepția peisajului este în legătură cu
percepția provocată de vesania, ce presupune depărtarea de la sensorium communi .
Bucureștiul lui Mircea Eliade reprezintă o imagine complexă, eclectică a orașului,
cuprinzând două oglindiri ale acestuia: dimensiunea modernă, în care Bucureștiul este
amprentat de viteza schimbării , și dimensiunea mistică, în care Bucur eștiul păstrează mirosul
mahalalelor și trecutului antebelic și interbelic. Prin noua percepție a orașului, orașul devine
personaj.
Jean-Jacques Wunenburger discuta în jurul anului 1996 pe marginea problemelor de
psihogeografie, imaginație geografică și pulsiune topofilă , luând în considerare existența unui
atlas interior al geografului, a unei geografii psihice, care presupune predeterminarea spațiului
exterior prin prisma spațiului interior.
Jung, în schimb, consideră că geografia oferă cadrul lumii imp erfecte, spațiul omului
contemporan, care capătă dublă valoare prin adăugarea elementului istoric, ceea ce amplifică
emoția nosta lgiei. Așa cum pentru Eliade spațiul devine adevărat în momentul adăugării
sentimentelor lui față de acesta, așa pentru omul de rând, Bucureștiul își îmbracă și își

9
dezbracă diversele straie în funcție de evenimentele întâmplate aici și de distanța în timp față
de acestea.
Bucureștiul ne este prezentat cu o dublă personalitate. Locuri de întâlnire din perioada
interbelică revin ca laitmotiv în critica Dr. Andreea Răsuceanu asupra Bucureștiului lui
Eliade, precum locurile consacrate întâlnirilor grupurilor de intelectuali bucureșteni
(Cafeneaua Corso, Barul Automat), spațiile publice predilecte pentru proteste și manifestații
(Piața Teatrului Național, Cercul Militar), spații ale loisirului, întâlnirilor moderne și
plimbărilor (Calea Victoriei, Palatul Regal, Cișmigiul). Drept urmare, putem concepe și o
clasificare a punctelor de reper, în funcție de motivația alegerii lor drept pu ncte de întâlnire.
Această motivație poate fi proximitatea de locurile ce oferă cadrul acțiunii sau poate fi
constituită de scopul întâlnirii în sine. Alte puncte de reper ale epocii sunt amintite, precum
Opera Română, care își avea sediul la Teatrul Lyric „Leon Popescu”, în Piața Valter
Mărăcineanu, Cercul Militar, Teatrul „Maria Ventura” – fostă Sala Comediei, actualul Teatru
Odeon și Piața I.C.Brătianu.
Mai departe, ni se prezintă transformarea Bucureștiului din personajul tihnit, armonios
reprezentativ pentru „La Belle Epoque”, într -un București haotic, grăbit, caracterizat de
„rătăcirea fără țintă, plimbarea fără plăcere”, a cărui imagine ne -a urmărit până în trecutul
apropiat sau chiar până în prezent. Tinerețea interbelică a Bucureștiului era văzută d e Dan C.
Mihăilescu drept „generația între bibliotecă și bordel”.
O a doua lucrare ce poate fi folosită ca temelie a lucrării de față, este cartea Călătorie
în timp prin București, de Georgeta Filitti, în care sunt redate, cronologic, schimbările majore
ale Bucureștiului, pornind de la utilitatea spațiului acum 40.000 de ani, în Paleolitic, când
comunitatea a început să se contureze, pân ă în zilele noastre, când după „ cancerul”
reprezentat de perioada comunistă, Bucureștiul încearcă să își revină sub auspi ciul noii
conștiințe naționale, noilor generații. Deși cartea are o alură mult mai obiectivă decât lucrarea
menționată anterior, diverse detalii legate de tradiții și de sentimente sunt specificate, astfel
încât sinteza devine cu atât mai adecvată studiulu i nostru.
Cartea Călătorie în timp constituie punctul de plecare în împărțirea perioadelor
reprezentate cartografic în capitolele următoare. Aflăm detalii importante despre perioada de
început a Bucureștiului, atât din punct de vedere al mitului cât și din punct de vedere al
atestării de facto în documente. Informațiile existente în această lucrare sunt folositoare atât
pentru a studia evoluția credințelor populației bucureștene de -a lungul timpului, cât și de a
memora anii de construcție și de demolare ale diferitelor repere. Pornind de la nucleul

10
Bucureștiului secolului al XV -lea, reprezentat de Curtea Veche, ne este relatat cum acesta își
țese pânzele, la început prin construirea de edificii religioase, lăcașurile de cult fiind puncte de
reper fundamentale în perioada în care religia ocup a locul principal în viața cetățenilor de
rând.
Urmează relatări despre perioade amprentate de conducătorii Țării Românești,
devenirea Bucureștiului capitală, introducerea influențelor străine prin ocupațiile sau
dominațiilor altor popoare și date statist ice despre inovațiile aduse de -a lungul timpului
Bucureștiului. Nu sunt omise nici detaliile culturale și ocupațiile de bază ale bucureștenilor,
acțiuni care au influențat locurile de întâlnire ale orășenilor. De asemenea, suntem informați
în legătură cu s uperlativele și „ neologismele ” perioadelor.
Alte lucrări de referință pentru studiul de față sunt reprezentate de Bucureștii de
altădată a lui Constantin Bacalbașa, în care relatările se fac luând ca unitate de referință anul,
de la 1878 până în 1918. Deo arece perioada acoperită de Constantin Bacalbașa este redusă, nu
vom insista asupra lucrării. Scopul autorului este de a informa, nu de a înflori, el punând
accent pe veridicitatea faptelor relatate. De aceea, lucrarea sa poate reprezenta un pilon de
bază în aflarea amănuntelor despre reperele care ne interesează.
O altă lucrare din care putem extrage informații despre reperele importante din
București este cartea Străzi vechi din Bucureștiul de azi , de Alexandru Ofrim. Acesta susține
că multe dintre numel e străzilor din București păstrează în povestea lor date istorice
importante. În plus, oferă detalii despre motivele persoanelor de a introduce strada în
itinerariul lor personal, interior, atât atunci cât și acum. Informațiile existente în această carte
susțin teoriile fondate despre rațiunile etapelor de dezvoltare a orașului. Viziunea sa este, de
asemenea, una obiectivă, iar aportul adus cunoștințelor necesare pentru buna cunoaștere a
orașului este uriaș. Din cauza evenimentelor nefaste precum invaziile, incendiile, cutremurele
și demolările masive s -au produs numeroase schimbări, astfel încât reperele identitare au fost
înlocuite, locurile trebuind să fie reînvestite cu noi semnificații. Deși obiectiv, și Alexandru
Ofrim lasă loc regretului, nosta lgiei t recutului, considerând că Bucureștiul vechi era „un oraș
locuit de oameni și nu de instituții”.
În concluzie, există numeroase lucrări care tratează punctele de interes din București,
din diverse perioade, acestea fiind ușor de identificat și ca puncte tur istice și ca focare de
activitate pentru bucureșteni. Pe baza acestor informații, aplicând diverse metode, putem
construi ipoteze despre fluxurile de circulație din diferite perioade istorice, ulterior construind
teoria punctelor de întâlnire din București. În legătură cu acestea din urmă, cercetarea

11
științifică este mod estă, existând puține lucrări de referință din care putem extrage informații
directe.

12
II. Terminologie. Metodologie

„Citirea unei hărți presupune o deliberată abandonare a modurilor obișnuite de a
vedea orașul .” Water Benjamin, Berlin Chronicle

Acest capitol își propune lămurirea unor probleme de tratare a temei, precum
terminologia adoptată, metodele alese în elaborarea studiului și enunțarea teori ilor pe care ne
așteptăm să le confirmăm la finalul studiului.
Tematica abordată necesită lucrul cu concepte bine definite, întrucât tratează aspecte
mai ales calitative. Așadar, studiul debutează cu definirea noțiunilor pe care le vom utiliza în
continuare, și anume:
 Punct de interes (PDI) : orice loc/destinație, obiective reprezentative pentru
desfășurarea activităților bucure ștenilor.
 Flux de circulație: direcția care se suprapun străzilor/bulevardelor, sensul
deplasării efectuate de localnici dinspre locul de plecare înspre destinația
dorită, suprapusă punctului de interes în care localnicul va ajunge.
 Punct de întâlnire: pun ct prezumtiv (aflat prin prezumție), folosind analiza
datelor sintetizate anterior și fiind repr ezentat de o porțiune determinată în
spațiu cu anumite caracteristici, ce datorită valențelor afective, cognitive și
spațiale dobândite, este integrat în „atlas ul interior” ( J.J.Wunenburge r) al
bucureștenilor.
Pentru a obține o panoramă a celor descrise mai sus, putem considera de ajutor
următoarea diagramă.

Puncte
de întâlnire
Fluxuri de
circulație
Puncte de interes
Fig. 2 – Relația dintre punctele de întâlnire și punctele de interes

13
Ce m etode relevante pot fi aplicate în lucrarea de față?
Abordarea în lucrarea de față este atât calitativă cât și cantitativă , studiul fiind
îndreptat în primă fază spre generarea teoriilor. Acestea vor fi formulate pe baza metodei
Grounded theory , o metodă care folosește analiza datelor și folosește atât inducția cât și
deducția. Informațiile extrase din materialele de documentare sunt sintetizate, urmând analiza
datelor, pentru a identifica niște coduri ce descriu date similare. Astfel, ajungem la id eea de
concepte, pe baza cărora putem construi teorii. Ulterior, ipotezele se vor testa pe date noi,
extrase, de această dată, direct, prin metoda sondajului. Metoda calitativă se bazează mai ales
pe tehnici nestructurate precum observația participativă, i nterviul individual intensiv, interviul
de grup, studii de caz, analiză a documentelor. În planul cantitativ , după structurarea eficientă
a problemei, vom folosi principiul deducției, al cauzei și efectului, orientarea spre explicație și
predicție. Metodel e folosite în această lucrare sunt cara cteristice următoarelor domenii
Metode științifice generale, metode geografice, metode sociologice, metode istorice, metode
GIS.
Metodologia stabilirii punctelor de întâlnire :
1. Folosirea metodelor științifice generale pentru a putea avea o viziune de ansamblu
a ceea ce dorim să realizăm :
a. Metoda dialectică este una dintre metodele principale folosite în această
lucrare. Aceasta este reprezentată de un proces de raționare menit să
faciliteze cunoașterea unui anumit subiec t, ajutând cercetătorul să înțeleagă
și să aplice creativ o serie de categorii științifice și filosofice, de esență și
fenomen, conținut și formă, necesitate și întâmplare, cauză și efect,
inderdependență, posibilitate și realitate, general și singular. Ac eastă
metodă stă la baza alegerii celorlalte metode folosite ulterior în lucrare,
ajutând la conceperea planului de urmat pentru a atinge scopul dorit.
Astfel, această lucrare își propune să aducă cititorului informații noi,
concretizate prin metode cartog rafice.
b. Metoda de cercetare bibliografică, urmând natural etapele acesteia:
informare generală, identificarea și accesarea surselor de informație,
culegerea materialelor bibliografice și ordonarea acestora.
2. Cercetarea istorică a Bucureștiului, pentru a formula ipoteze de identitate urbană a
acestuia se va face folosind următoarele metode:

14
a. Operaționalizare (metodă sociologică de cercetare): pentru a conecta
conceptul cu realitatea. Aceasta semnifică un ansamblu de proceduri prin
care se specifică modul de cuantificare a aspectelor manifeste ale
abstractului.
b. Metoda sintezei va avea rolul de integrare a informațiilor într -un tot unitar,
deoarece au fost folosite numeroase surse bibliografice. Sinteza se va
realiza cu ajutorul metodei comparative, astfel în cât informațiile vor avea
prioritate în funcție de numărul de apariții în surse diferite de date și,
totodată, selectiv, în funcție de perioada din care provin informațiile sau de
atitudinea scriitorului (subiectivă sau obiectivă). Sinteza va sta la baza
analizelor următoare, inducției și deducției.
3. Împărțirea în subcapitole pe perioade relevante : în realizarea acestui subpunct se
vor avea în vedere sinteza elaborată anterior și metoda comparativă, cu ajutorul
căreia vom discerne perioadele asemănătoare ca preocupări și stil, pentru a putea
face împărțirea lor în mod optim.
4. Cercetarea perioadei – atmosferă, ocupații, construcții
a. Metoda cercetării istorice: Întrucât a fost necesar procesul de retrospectivă,
la teoretizarea lucrării au contribuit și metode de cercetare istorică. Faptele
produse într -un anumit interval de timp pot fi studiate doar prin prisma
urmelor, mărturiilor rămase. Deoarece noi posedăm doar reprezentări ale
trecutului, percepția subiectului devine o funcție cel puțin de două ori
subiectiv ă, întrucât aceasta trece prin interpretarea celui care a consemnat -o
la momentul observării și, nu în ultimul rând, prin interpretarea cititorului
în momentul cercetării. Întrucât identitatea istorică este pregnant
controversată, „adevărul” fiind filtrat prin mediul cultural, social, dar și
politic, am recurs la metoda cercetării istorice, aceasta conferind
credibilitate discursului în temă.
b. Metoda analizei datelor, pe baza sintezei obținute anterior și pe baza
informațiilor nou aduse în discuție prin integrarea opiniei personale a
locuitorilor Bucureștiului.
Una dintre metodele de analiză folosite va fi a naliza calitativă , care va
decurge astfel: prima etap ă va fi cea a reducerii datelor, în care datele sunt
codate, adică selectate și simplificate, conceptualizate și transformate. A
doua etapă se referă la prezentarea lor într -o formă concretă și accesibilă.

15
În a treia etapă se vor elabora și se vor verifica rezultatele, concluziile,
pentru a observa regularitățile, explicațiile și lanțurile cauzale.
Pentru a naliza cantitativă, bivariată, ne vom folosi de variabilele calitative,
între care există un raport de interrelaționare. Astfel, vom construi baza de
date, reprezentată de un tabel de contingență, în care vom exprima
asocierea dintre unitățile de bază, reprezentate de punctele de interes și
unitățile deduse/induse, reprezentate de punctele de întâlnire.
c. Metoda interviului va avea, la rândul ei, două eta pe:
i. Etapa pregătitoare, în care se fixează scopurile, se formulează
întrebările și se contactează persoanele ce se doresc a fi
interveviate;
ii. Etapa interviului propriu -zis, care reprezintă o discuție sistematică
și ordonată, controlată de intervievator pen tru a evita distorsionarea
informației. Pentru obținerea rezultatelor necesare, în această
lucrare s -a folosit metoda interviului nestructurat, nestandardizat,
analitic și diagnostic.
d. Metoda centralizării datelor – introducem conceptele psiho -sociologice î n
studiul geografice, pentru a arăta importanța și relevanța materialelor
realizate la final pentru oameni;
e. Metoda observației participative care este folosită în studiul perioadei
contemporane, metodă folosită atât natural, pentru a înțelege activitatea
grupului, cât și sistematic, pentru a delimita comportamentele pe care
dorim să le studiem și modul în care vom face acest lucru.
5. Metoda clasificării reprezintă metoda și operația logică prin care
obiectele/elementele dintr -o mulțime dată sunt repartizate în submulțimi de obiecte
cu anumite proprietăți, în funcție de asemănările și deosebirile dintre ele.
Compararea obiectelor/elementelor se face din diferite puncte de vedere, denumite
criterii. Această metodă a fost folosită pentru a enunța valorile puncte lor de
întâlnire și pentru a le împărți pe categorii. Astfel, structura clasificării va conține
universul/domeniul clasificării (punctele de întâlnire), criteriile clasificării
(caracteristicile în funcție de care acestea vor fi clasificate) și clasele (re zultatul
operației de clasificare). În această lucrare se vor folosi atât clasificarea naturală
(după criterii obiective, ce pun în lumină caracteristicile esențiale ale obiectelor de
clasificat) dar și clasificarea artificială (după criterii pasive, în f uncție de nevoile
„utilizatorilor”). (floringeorgepopovici.wordpress.com)

16
6. Metoda inductivă va fi folosită pentru a stabili destinațiile fluxurilor de circulație
și, efectiv, a punctelor de întâlnire. Am ales această metodă, de la particular la
general, înt rucât în acest studiu există factori care se influențează reciproc,
designul se definitivează în funcție de parcursul construcției, formularea este
dependentă de context, există regularități și teorii construite pentru înțelegere,
poate fi evaluată prin ve rificare.
7. Implementarea bazelor de date. Acestea au reprezentat fundamentul organizării și
centralizării datelor referitoare la punctele de interes și punctele de întâlnire; de
asemenea, a fost necesară implementarea unei baze de date care să conțină nume le
vechi ale străzilor și echivalențele acestora pentru fiecare dintre cele 4 perioade
studiate. În această etapă, s -au însușit atribute fiecărui punct de întâlnire enunțat,
pentru a putea fi alocat unei categorii.
8. Pentru realizarea punctului 7 a fost nece sară aplicarea metodei de comparație și a
metode lor de cartografie istorică. Cercetarea cartografică este o sursă principală de
informație, pe lâng ă analiza de teren și cercetarea documentar ă.
Materialele au fost studiate pentru a vedea corespondențele dintre diferitele
elemente spațiale, precum modificarea tramei stradale, modificarea construcțiilor
sau destinației/scopului utilizării acestora, apariția unor noi puncte de întâlnire etc.
9. Metode grafice, mai ales, metoda tabelelor pentru a organiza inform ația în tabele,
definind relații între noțiunile din diferite câmpuri ale acestora;
10. Metode informațional -geografice/metode GIS
Pentru concretizarea rezultatelor obținute în urma formulării și verificării
ipote zelor, vor fi folosite metode de prelucrare d igitală a datelor obținute.
– Surse de date folosite :
o Prima hartă folosită ca bază a studiului de caz datează din 1871 și face parte
din colecția Planurile Papazoglu (D. Pappasoglu – editor și compuitor) – 1871 –
1875. Materialul cartografic a fost dedicat „Majestatei sele Imperatorul tuturor
Russ ielor, Alexandru Nikolaevitz” și nu are caracter topografic. Scara hărții
este de 1 cm = 100 de pași. Harta a fost georeferențiată în proiecția WGS 1984,
UTM zona 35N.
o Cel de -al doilea material cartografic folosit c a bază a studiului de caz pentru
„Bucureștiul lui Eliade” este reprezentat de o hartă de la 1938, cu scara de
1m:20 000, harta fiind realizată și georeferențiată în proiecția Gauss-Kruger,
după care , proiecția a fost transformată prin salvarea în Global Mapper cu

17
proiecția WGS 1984, UTM zona 35N. Harta este un produs al Institului
cartografic „Unirea” Brașov.
o Cea de -a treia hartă folosită ca bază a studiului de caz, pentru „Bucureștiul lui
Ceaușescu” e ste reprezentată de o hartă de la 1968, cu scara de 1 cm = 200 cm ,
realizată și georeferențiată în proiecția Gauss-Kruger, convertită apoi prin
salvarea în Global Mapper cu proiecția WGS 1984, UTM zona 35N.
o Materialul folosit ca bază pentru perioada contem porană este reprezentat de un
mozaic din 2014, în proiecția Stereo 70, datumul Dealul Piscului 1970, preluat
de la Agenția de Plăți și Intervenți e pentru Agricultură (APIA).
– Georeferențiere:
Atât georeferențierea imaginilor cât și cea a materialelor cartog rafice vechi presupune
un proces prin care acestea s -au aliniat la un sistem de coordonate definit anterior. Aceasta
presupune o metodă matematică de translație și/sau rotație a imaginii. Astfel, fiecărui pixel al
imaginii, prin rezolvarea unui sistem de e cuații, i se alocă o pereche de coordonate
matematice sau geografice. Input -ul utilizatorului este reprezentat de punctele de pe imagine
cu coordonate cunoscute, atribuția softului folosit fiind de a atribui tuturor celorlalte puncte de
pe imagine perechi de coordonate, în urma rezolvării unui algoritm. Selectarea acestor puncte
de control s -a făcut prin folosirea unor hărți deja georeferențiate și identificarea elementelor
comune pe harta negeoreferențiată.
Georeferențierea produselor cartografice din ace astă lucrare a fost efectuată în
programul ArcMap, utilizând bara de ustensile Georeferencing (View -> Toolbars ->
Georeferencing). Astfel, a fost folosită harta topografică, cu scara 1:25 000, în proiecția
Gauss -Krṻger, realizată d e Direcția Topografică Militară , după care s -au găsit 10 puncte
comune, pentru a putea georeferenția materialele.
– Construire bază de date a shapefile -urilor: puncte de interes, puncte de întâlnire, străzi;
– Creare shapefile perimetru : în aplicația ArcCatalog, selectăm folderul în care dorim să
salvăm vectorul cu reprezentarea perimetrului de studiat. Cu click dreapta, selectăm
New ->Shapefile -> iar în fereastra care se deschide, completăm numele shapefileului
perimetru și selectăm tipul de vector dorit, și anume Polygon. Selectăm referințele
spațiale, prin funcția Import, de unde selectăm fișierul cu harta corespunzătoare
shapefile -ului respectiv (proiecția va fi WGS 1984 UTM ZONE 35N)
– Vectorizarea arealului de studiu – Folosind toolbar -ul Editor, selectăm Start Editing și
shapefi le-ul perimetru pe care dorim să îl edităm.

18
– Decupare hartă (Extract by Mask) – Spatial Analyst – Extraction – Extract by mask

– Creare shapefile puncte de întâlnire , după procedura specificată mai sus, însă, de
această dată, selectăm ca tip de vector – Point
Cu ajutorul acestor metode sperăm să obținem atât o privire de ansamblu relevantă
pentru obiectul de studiu, cât și o înțelegere detaliată a problematicii. Termi nologia și
argumentele au fost folosite pentru a înlesni percepțiile și pentru a sublinia necesitatea
studiului de față.

Fig. 3 – Folosirea uneltei Extract by mask, ArcMap 10.1

19
III. Spațiul studiat. Incursiune în timp.
Identitatea Bucureștiului

„Nemurirea oamenilor s -ar stinge de nu ar avea în cuget lucrurile trecute”. (MIRON
COSTIN, Predoslovia Letopisețului)
Acest capitol își propune argumentarea detaliată a alegerii locului pentru studiul de
caz, și anume, orașul Bucureș ti. Totodată pregătește și dă formă informațiilor, fiind constituit
prin sinteti zarea datelor obținute despre acest spațiu și construind identitatea acestui oraș
pentru o înțelegere mai bună a celor ce vor fi prezentate în capitolul următor. În capitolul de
față, focalizarea va fi asupra formării Bucureștiului, conturării sale ca locu ință a unor categorii
de oameni, datării a diferite construcții și elemente de urbanism și asupra felului în care
acestea au rezistat sau au dispărut din peisaj.
1. Geneza și așezarea geografică
Legătura dintre om și pământul pe care acesta și -a ales să se așeze este o unealtă de o
reală necesitate pentru a cunoaște aspectele care au determinat alegerea acelui loc care devine
unic pentru întemeierea unei localități și maniera în care s -a dezvoltat. Din acest motiv,
considerentele geografice și istorice capăt ă o importanță aparte în orice studiu al unui oraș sau
al unui popor.
Bucureștiul este situat între meridianul de 25049’50’’ și cel de 26027’15’’ longitudine
estică și între paralela de 44044’30’’ și cea de 44014’05’’ latitudine nordică, având în prezent
o suprafață de 228 km2. Este inclus în Regiunea de dezvoltare București -Ilfov și este singurul
oraș care nu apaține nici unui județ.
Începuturile Bucureștiului sunt oarecum o enigmă, acest fapt având ca motivație în
primul rând lipsa izvoarelor istorice, li psa planurilor orașului până în secolul al XVIII -lea și
melanjul dintre legendă și adevăr istoric.
Însă, încă din vremuri imemoriale, adică din Paleoliticul de acum 40.000 de ani,
datează primele mărturii ale punerii bazelor unei comunități în spațiul care astăzi găzduiește
personajul București. Datorită condițiilor fizico -geografice optime traiului omenesc, viața a
existat în mod continuu în aces t spațiu devenit București, cele mai multe așezări întemeindu –
se, la început, pe Valea Dâmboviței (Roșu -Militari, Ciurel, Cotroceni, Mihai -Vodă, Dealul
Spirii, Radu -Vodă, Biserica lui Bucur, Dudești, Dealul Piscului, Glina) și pe Valea Colentinei
(Chitila, Mogoșoaia, Bordei, Heăstrău, Lacul Tei, Plumbuita, Colentina, Fundeni, Ziduri –

20
între-Vii, Halta Bolintineanu, Mărcuța, Cățelu). De asemenea, s -au întemeiat așezări în
interiorul și exteriorul liniei de centură ale forturilor, precum Bucureștii -Noi, Străule ști,
Dămăroaia, Giulești, Popești -Leordeni, respectiv Jilava, Măgurele, Ciorogârla, Arcuda,
Buftea, Căciulați. În Neolitic, numărul acestor așezări crește, lăsând vestigii drept martor al
formării civilizațiilor, de tip Dudești, Bolintineanu și Boian (până pe la 2500 î.Hr) și de tip
Gumelnița (între 2500 și 1800 î.Hr.), Glina III – Schneckenberg, Tei -București (Epoca
Bronzului), de tip Hallstat (Epoca Fierului) (Istoria Bucureștilor: din cele mai vechi timpuri
până în zilele noastre).
2. Secolele XV – XVI. Atestări
Cât de vechi este orașul București și care este nucleul originar din care a pornit
dezvoltarea sa, sunt întrebări care își găsesc cu greu răspunsul. Deși există unele păreri
(Nicolae Iorga, Ionescu -Gion) conform cărora Bucureștiul s -ar identifica cu „Cetatea
Dâmboviței” a lui Vladislav Basarab, consemnată în izvoare istorice de la 1368, această teorie
nu are un fundament istoric, ba din contră, este pertinent contrazisă de argumentele lui
Domenico Caselli, în lucrarea sa „Cum au fost Bucureștii odini oară: Cu chipuri și icoane” și
de alți cercetători precum Al. Vasilescu. Aceeași divergență persistă și în cazul amplasării
nucleului originar al orașului, despre care cercetători precum D. Papassoglu și Nicolae Iorga
susțin că s-ar fi concentrat pe colina Radu -Vodă, iar alții susțin că ar fi fost situat pe malul
stâng al Dâmboviței, în jurul curții domnești de mai târziu.
Următoarea teorie cu privire la înființarea Bucureștiului se situează la limita dintre
adevăr și legendă, în continuare lovindu -ne de ne ajunsul existenței „hrisoavelor” din care să
extragem informațiile necesare, ci, mai mult, bazându -ne pe folclor și pe teoriile
personalităților preocupate de această temă, precum Dionisie Fotino, în „Istoria Daciei”,
Mihail Kogălniceanu, în „Histoire de l a Dacie” și Cezar Boliac în „Mémoire pour servir à
l’histoire dela Roumanie”. În relatările acestora, Mircea cel Bătrân ar fi locuit vara la
Târgoviște și iarna la București, unde ar fi întemeiat o curte domnească. Tot de la aceștia,
aflăm că Mircea cel Bă trân, în urma unei victorii asupra sultanului Baiazid, ar fi întemeiat „de
bucurie”, pe malul Dâmboviței, un oraș numit București.
Teoria întemeierii orașului București de către Mircea cel Bătrân este susținută de
scrierile istoriografice ale preotului Gri gore Musceleanu, care, în lucrarea „Monumentele
străbunilor” afirmă că Mircea cel Bătrân ar fi îngropat oasele ostașilor turci inamici căzuți în
luptă, într -o mică biserică numită „biserica lui Bucur”, având la temelia declarațiilor sale o
pisanie a cărei autenticitate nu este confirmată, cu cuvintele domnitorului. Domenico Caselli,

21
contrazice și această posibilitate, reședința domnitorului Mircea cel Bătrân fiind, de fapt, la
Curtea de Argeș. Gion, infirmă această teorie, de asemenea, pe baza condicelor și hrisoavelor
studiate în cadrul cercetării sale despre București.
Însă, această „biserică a lui Bucur”, a fost obârșia unei legende minunate, care explică
formarea orașului București și a devenit parte din conștiința acestuia. Xilografia ce a stârnit
urzirea poveștii ciobanului Bucur, „ce -și păștea oili pe țărmii Dâmboviții” (A. Pelimon,
1858) , în jurul misterului întemeierii Bucureștiului , spune că acest cioban a dat numele
orașului pe care noi, astăzi, îl cunoaștem drept București. Prima casă din cetate se spune că ar
fi fost a sa, Cetatea lui Bucur, peste care s -ar fi construit Biserica lui Bucur, mai apoi.
Tot ca parte a folclorului, se crede că Bucureștiul a fost întemeiat de Negru -Vodă,
existând consemnări ale raguzanului Lucccari, conform cărora, „Negru -Vodă a întemeiat
orașul Câmpulung și a tras câteva întărituri de cărămidă la București , Târgoviște, Floci și
Buzău”, informație culeasă de acesta doar din tradiție, neavând la dispoziție cronici scrise.
Totuși, aceste două presupuneri folclorice, nu se contrazic, întrucât îl recunosc pe
Bucur drept întemeietor, iar pe Negru -Vodă drept cel c are a întărit așezarea.
Importanța, sau, mai bine zis, relevanța confirmării uneia dintre acestei teorii, nu
schimbă foarte mult perspectiva noastră asupra ev oluției Bucureștiului, întrucât, la acea
vreme, Bucureștiul era doar un loc de la câmpie, prin care ciobanii treceau cu ocazia
transhumanței. Cea mai veche parte a Bucureștilor este reprezentată de ceea ce cunoaștem noi
astăzi ca suprafața din jurul vechii Curții Domnești, până la vechiul curs al apei, ulițele
corespunzătoare străzilor Șelari și Gab roveni de astăzi și de o linie paral elă cu strada Șepcari
de astăzi (Constantin Giurescu , 1966 ). În vatra originară a târgului și în jurul acesteia, luându –
se în considerare rezultatele săpăturilor arheologice și documentele scrise de mai târziu, s -au
dezvoltat numeroase meșteșuguri precum metalurgia, prelucrarea materialelor (lemn, piatră,
piele, țesături), alimentație, prelucrarea metalelor prețioase, prestarea de servicii. Astfel,
ramura meșteșugarilor a devenit o caracteristică principală a populați ei bucureștene, la care s –
a adăugat, ulterior, cea a negustorilor.
Bucureștiul este atestat documentar la data de 20 septembrie 1459, într -un hrisov în
limba slavonă, prin care Vlad Țepeș voievod, considerat unul dintre ctitorii așezării (și chiar
primul c onstatat documentar), întărește lui Andrei și altora ocine în poiana lui Stev și lui
Ponor, scutindu -i de dăjdii și slujbe. (Documenta Romaniae Historica , 1966 ). Ulterior, se
consideră că, datorită numeroaselor hrisoave emise din București, Vlad Țepeș ar f i petrecut o

22
perioadă substanțială de timp la această curte a sa. Lui Vlad Țepeș i se datorează prima
delimitare a hotarelor orașului.
De asemenea, fratele și dușmanul domnitorului Vlad Țepeș, Radu cel Frumos, dă 18
dintre 25 de documente din „cetatea Bucu rești”, ceea ce arată o preferință de netăgăduit
pentru această localitate, devenită cetatea sa de scaun. Deși motivul preferințelor celor doi
domni pentru București sunt diferite, ambele au constituit un bun prilej de dezvoltare a sa, din
toate punctele d e vedere.
Așadar, Bucureștii devin „cetatea cea mai puternică a țării, întărită și prin lucrări de
artă și de la natură” (citat extras din scrisoarea regelui Mateiaș Corvinul adresată papei Sixt al
IV-lea), moment ce constituie obârșia unui drum sinuos spr e capitala României, așa cum o
cunoaștem astăzi.

3. Perioada 1 – Bucureștiul Renascentist (secolele XV -XVI)
Această perioadă stă sub auspiciile unei noi delimitări a orașului și o delimitare a
moșiei locuitorilor, înfăptuite, de această dată, de domnitorul Țării Românești, Mircea
Ciobanul. Nucleul dezvoltării orașului medieval poate fi considerat Curtea Veche. S ecolul al
XV-lea reprezintă începutul atestării documentare a bisericilor din București, și anume:
Sărindar, pe locul unde astăzi se află Cercul Militar, întemeiată de Vlad Țepeș, Mânăstirea
Plumbuita, care datează din 1531, Biserica Buna Vestire a lui Mir cea Ciobanul, datând din
1558, fiind astăzi cel mai vechi loc de cult din oraș în formă inițială, Sfântul Gheorghe Vechi
– 1562, Sfânta Ecaterina – 1574, Mânăstirea Mărcuța – 1587. Până la sf. secolului al XVI -lea
au mai fost construite și alte lăcașuri de cult, care au fost distruse. Ex: Mânăstirea Sf. Ioan cel
Mare, 1577.
După cum se poate observa, această perioadă este marcată de o pregnantă conștiință
religioasă, fapt ușor de dedus, din multitudinea lăcașurilor de cult. Această realitate are drept
consecință concentrarea fluxurilor de bucureșteni pe traiectorii cu puncte de plecare și
respectiv pornire la edificiile religioase și la casele acestora. De asemenea, lăcașurile de cult
puteau reprezenta puncte de întâlnire, religia dominând viețile locataril or. Mahalele erau
grupate, de obicei, în jurul bisericilor omonime, biserica devenind locul de desfășurare al
evenimentelor importante din viața bucureștenilor și, drept urmare, fiind mijlocul prin care
aceștia se apropiau și punctul de stabilitate ce le o ferea sentimentul de apartanență la
colectivitate. (Parusi, 2005)

23
Aceste biserici și mânăstiri au constituit o bază temeinică în dezvoltarea ulterioară a
Bucureștilor, atrăgând numeroși meșteșugari și negustori. Astfel, după „temelia” cetății
constituită d e religie, a fost construită așa -zisa „structură de rezistență”, reprezentată de
comerț. În zona „Sf. Gheorghe” de azi se găseau cuptoarele meșterilor fierari, iar zona dintre
Piața Unirii și Colțea de astăzi era zona cuptoarelor meșterilor olari. Tăbăcari i s-au stabilit pe
malurile Dâmboviței, iar negustorii, cojocarii și croitorii și -au făurit adăposturi în partea de
nord a Curții Domnești. Traiectoria comercială și meșteșugărească cea mai importantă devine
„Ulița Mare” – atestată documentar la 5 iunie 15 89, uliță care astăzi poartă numele de Strada
Lipscani. (cugiralba.wordpress.com )
O hartă foarte interesantă care prezintă aspecte ale vremurilor prezentate, este cea a lui
D. Papazoglu, care a apărut sub numele „Planul primitiv al Capitalei – 1328” și a f ost tipărită
în 1871. Aceasta prezintă o resursă vie, atât din punct de vedere al analizei istorice, cât și al
imaginației. Pe marginile hărții, se regăsesc mențiuni ale bisericilor existente la acea vreme,
împreună cu numele fondatorilor și o listă a case lor. (edusoft.ro)
Între secolele XV și XVI se remarcă o luptă constantă pentru titlul de capitală, dusă
între București, Târgoviște și Curtea de Argeș. Bucureștiul a fost în numeroase rânduri asediat
și jefuit, dar și -a găsit resursele necesare pentru a se renaște din propria -i cenușă.

4. Perioada 2 – Bucureștiul Brâncovenesc și Fanariot
În vremea lui Mihai Viteazul, turcii au ajuns în București, acesta fiind ocupat de
ordiile lui Sinan pașa. S -au construit fortificații, inclusiv o palancă – întăritură cu trunghiuri
de copac, șanțuri, bastioane pentru câte 15 tunuri, iar bisericile au fost tranformate în moschei.
După 20 de ani, Radu Mihnea a ctitorit mânăstirea care îi poartă numele, lângă palancă.
În vremea lui Matei Basarab a început rec onstrucția orașului. A renovat Curtea
Domnească, a ridicat mânăstirile Zlătari, Sf. Apostoli, Sf. Ilie Gorgani din mahalaua zisă
altădată Calicească. În această perioadă, diverși boieri, negustori și meșteșugari au început să
construiască. Se remarcă Biser ica Batiștei, construită la 1654. Tot în această perioadă este
inițiat Târgul Moșilor (tradiție romană existentă de pe vremea dacilor, de pomenire a
sufletelor morților). (Georgeta Filliti, 2008 )
Constantin Brâncoveanu are ca merit construirea Palatului Mogoșoaia, palat
renascentist și Podul Mogoșoaii care se identifică cu Calea Victoriei de azi. În plus, acesta a

24
reluat lucrările la Sf. Gheorghe Nou. Din vremea lui datează: Biserica cu Sibile a po pii Fiera,
Fundenii Doamnei, Colțea (ctitorii ale Familiei Cantacuzino). În 1707, din veniturile
spitalului Colțea, s -a constituit Societatea de Frățietate, prima societate de asigurare de la noi.
Turnul Colții a fost ridicat ridicat de oșteni refugiați ai lui Carol al XII -lea în 1712, fiind
dărâmat de primarul Pake Protopopescu, în 1888. (Georgeta Filliti, 2008 )
În ceea ce privește domniile fanariote, acestea au contribuit la dezvoltarea localității,
construind numeroase biserici și așezăminte. Biserica S f. Spiridon a fost ctitorită de Scarlat și
Alexandru Ghica, fiind considerată cea mai mare din București. Dintre așezăminte menționăm
Văcărești și Pantelimon, așezămintele familiilor Mavrocordat și Ghica care au fost demolate
în 1986. Alte edificii răsărit e în vremea fanarioților au fost Biserica Crețulescu, Stavropoleos,
Armenească, Luterană, Comunitatea evreilor sefarzi, prima sinagogă (1781), Biserica
Calvinilor.
Fanarioții pun în practică metode de ținere în evidență a populației Bucureștilor și de
sistematizare a localității, astfel că , în 1773, are loc primul recensământ. Acestuia îi urmează
sistematizarea Dâmboviței, hotarnicirea orașului – ultima măsură asemănătoare avusese loc în
1545, făurită de Mircea Ciobanul, introducerea pașapoartelor, primele farmacii, interzicerea
discuțiilor împotriva domniei în cafenele.
Din punct de vedere al facilităților și comerțului, în acestă perioadă apar primele
cișmele – 1781, prima farmacie cu autorizație, primul magazin universal (Hortolan – 1792),
primul magazin franțuzesc (1796). Lui Nicolae Mavrogheni, Bucureștii îi datorează prima
Grădină Europeană. Acesta a domnit în epocă fără a fi fanariot: i -a obligat pe preoți să țină
bisericile deschise non -stop și le -a dotat cu sobe. În 1783 apare prima reglementare de
circulație „pentru apărarea oamenilor îmblători” de „răul năra v și netrebnicia vizitiilor” ce
goneau pe uițe și, tot acesta, este momentul introducerii iluminatului public. În 1789 (anul
Revoluției Franceze) București număra deja 80.000 de locuitori și avea ca servicii sociale și
dotări tehnico -edilitare, 3 școli mari, 1 spital, 16 hanuri, 58 biserici de piatră, 13 de lemn, 17
fântâni, 3 băi publice, 1 foișor de foc. În aceas tă perioadă se dă prima lege somptuară,
împotriva luxului, asistența socială pentru calici și saloane speciale pentru femei la spitalul
Colțea. Ocupațiile străine din această perioadă, atât cea a nemților cu coadă ai principelui de
Saxa Coburg cât și cea r usească din 1770, au avut și avantaje precum conceperea unor
prețioase planuri ale orașului, care, însă, se află astăzi află la Moscova și Londra. Tot în
această perioadă apare Hotel d’Europe, ținut de vienezul Brenner, pe strada pe care azi o
cunoaștem dr ept strada Smârdan. Este o perioadă înforitoare din punct de vedere al distracției
din timpul liber; apar cafenele, apare prima berărie – a lui Andrei Kube, în 1815; de asemenea,

25
se înființează Teatrul de la Cișmeaua Roșie al Domniței Ralu Caradja, unde se țineau
spectacole în limba greacă (în 1819 având loc și prima reprezentație teatrală în limba română,
cu Eliade Rădulescu în rol principal).
Din punct de vedere educațional, apare acum Școala de la Sf. Sava, școală în limba
română, inaugurată la 24 marti e 1818, unde a predat Gheorghe Lazăr. Astăzi, pe locul acesteia
se mai găsește doar o statuie. Un alt moment important este marcat de înființarea primei
tipografii particular e – „de la cișmea” – a doctorului Caracaș, în casele domnești ale lui
Mavrogheni.

5. Perioada 3 – Bucureștiul revoluționar
În perioada revoluțiilor se ridică numeroase clădiri importante pentru București. În
1821 este ridicată , pe Podul Mogoașoaii , Casa Vernescu – un cazino foarte frecventat astăzi –
de către Filip Lenș.
Primul domn păm ântean, după aproape 100 de ani fanarioți, a fost Domnul Grigore
Ghica, primit în 1822 cu ușurare de către bucureșteni. Curțile domnești fuseseră distruse
(prima ajungând o ruină iar cealaltă fiind arsă, de unde și -a câștigat și reputația de „curtea
arsă”) . Curtea Domnului Grigore Ghica se întindea de la Capșa până spre Hotelul Continental.
În această perioadă au fost pavate podurile, au fost recondiționate cele 14 cișmele ale orașului,
s-au deschis prima librărie a francezului Therin de Meronville și primu l magazin cu prețuri
fixe – „La globul verde”, în zona Lipscani, și a avut loc primul crah comercial, falimentul
negustorului Polizaki. Lipscani își menține faima de centru negustoresc, fiind aici la mare
căutare marfa de Lipsca, existând chiar și un ziar la 1827 – ziarul „Fama Lipscăi”. În 1828,
bucătarul lui Vodă, Momolo , a înființat un teatru pe Podul Mogoșoaii care a rezistat cam 30
de ani și a fost în mare vogă.
În mai 1828, Bucureștiul este ocupat de ruși pentru 6 ani. Generalul Kiseleff – aflat în
fruntea administrației militare – a înființat o comisie de înfrumusețare a orașului în 1830, a
sistematizat orașul, aducându -l aproape de standardele europene. A delimitat aria orașului cu
bariere, a făcut trama, țesătura stradală (trotuare, canale, spații c arosabile), serviciu de
salubritate și ecarisaj, piețe stabile, a scos cimitirele din perimetrul urban, a fixat locuri anume
pentru industriile urât mirositoare: pescării, tăbăcării, săpunarii. Apar medici, veterinari plătiți
de stat, se creează Eforia spi talelor, se organizează poliția, pompierii, miliția națională.

26
În 1829 apare Curierul Românesc sub egida lui Eliade Rădulescu. În 1831 se
înființează Muzeul de Istorie Naturală de către Mihai Ghica, la Colegiul Sf. Sava. Apare
primul pensionat particular, apar Arhivele Statului, Regulamentul Organic – prima noastră
constituție, care a fost arsă la 1848. Tot în această perioadă se face organizarea municipală și
dreptul orășenilor de a se organiza este recâștigat, deoarece fusese suprimat de Constantiv
Brânc oveanu la 1700. În 1832 se introduce învățământul în limba franceză. În această epocă
se remarcă următoarele construcții: Palatul Șuțu ( ulterior azi Muzeul de Istorie a
Bucureștiului), Palatul Știrbei ( ulterior Muzeul sticlei și Porțel anului), Casa Romaniti (ulterior
Muzeul C olecțiilor de Artă).
După războiul ruso -turc, încheiat cu Pacea de la Adrianopol în 1829, turcii trebuie să
plătească despăgubiri, iar la conducere vine un nou domn pământean – Alexandru Ghica. În
vremea acestuia, Bucureștiul est e împărțit în 78 de mahalale (față de doar 16 mahalale din
împărțirea administrativă inaugurată de Alexandru Vodă Ipsilanti, la 1775, când a fost făcută
pentru prima oară și împărțirea pe culori a orașului). Boierimea locuia de -a lungul Podului
Mogoșoaiei, capătul fiind la Biserica Izvorului Tămăduirii, unde Nicolae -Vodă Mav rogheni
își clădise un chioșc unde își bea cafeaua, cunoscut sub numele de Palatul de Agrement.
Podurile de la acea vreme își aveau capetele după cum urmează: capetele Podului Târgului –
de-Afară: Biserica Sfinților – Olari – Gura Oborului; Podul Beilicului: Biserica Sfânta
Ecaterina – Biserica Slobozia (Strada Trofeelor); Podul Calicilor: Schitu Maicilor – Biserica
Mărgineanului de la răspântia de sus a Antimului; Podul -de-Pământ: de la Li vedea
Gospodului și Biserica Sf. Constantin la capătul dinspre Gârlă al Uliței Farmazonului.
Podurile reprezentau în această perioadă elemente spațiale importante pentru comunitate,
putând fi puncte de întâlnire pentru majoritatea locuitorilor Bucureștiulu i.
Tot acum apare Obșteasca Adunare, un fel de parlament în fașă. Ocupația rusă luase
sfârșit în această perioadă, însă dominația, protectoratul, au continuat. S -a înființat Biblioteca
de la Sf. Sava, din care se trage Biblioteca Metropolitană de astăzi. C arol Valenstein, croat,
organizează prima expoziție de artă la colegiu și începe formarea colecției de antichități. Tot
în această perioadă , Tezaurul Cloșca cu pui, des coperită lângă Buzău, este adus la București.
Are loc inaugurarea spitalului Brâncovenes c, a prime i școli primare de fete, construirea casei
logofătului Alecu Florescu pe Podul Mogoșoaii – azi proprietatea familiei Manu. Orașul
continuă modernizarea, se înființează Sfatul orășenesc, cu sediu propriu în piața Grigore
Ghica.

27
Imaginea Bucureștiu lui din jurul anului 1830, ne -o putem forma din informațiile
furnizate de G. Ionescu -Gion , autorul celei mai vaste lucrări de „Istoria Bucureștilor”. Astfel,
remarcăm ca puncte de interes și ca puncte de întâlnire:
 Vechea Curte Domnească – situată între P oarta de sus, cea de fier, din Ulița
Covacilor de la gura Pieței (devenită ulterior Piața cu flori) și până la Poarta de jos, poarta cea
mică din capătul de jos al Uliței Șelarilor, care trecea pe la „Băile Turcești” din curtea
Hotelului Victoria de mai tâ rziu.
 Pușcăria din Piața Sfântului Anton, spre Moara „La Rotile” de lângă Bărăție –
pusă în mișcare de „Bucureștioara” c e venea din lacul de la Icoană;
 Târgul Lipscanilor cu prăvălii cu pivnițe mari, cu ulicioare ce legau Strada
Lipsanilor de Str. Covacilo r – Str. Băcanilor, Str. Blănarilor – Hanul cu tei, ulicioara Sf.
Niculae – Șelari;
 Biserica Stavropoleos, zidită ca și Hanul lui Constantin -Vodă – pe locul de mai
târziu al Palatului Poștelor și Telegrafului, pe locurile trufașilor Bălăceni (boieri neaoși).
 Podul Brașovului, numit și Podul Mogoșoaiei în vremea Brâncoveanului
 Casele Văcărești lor, casele lui Damari (ulterior Hotelul de France – Grande
Hotel Lafayette), casele lui Meitani (Casele Socec și palatul Prefecturii Poliției Capitalei),
casele Filipeștilor (Grădina „Colos”), casele Cantacuzinilor (Hotelul Bulevard), casele
Ghiculeștilor (Clubul Tinerimii), casele Cocorăștilor (Cafeneaua Royal), casele Kretzuleștilor
(lângă aripa dreaptă a Pasajului Român și Biserica Kretzulescu), locul Colfescul ui (Palatul
Regal), Livada Văcăreștilor (Fostă grădină a Episcopiei, azi scuarul Ateneului Român),
mahalaua Botean ului, Colțea, vechea Carvasarà ( clădirile vechii case a Vămilor, de pe locul
din jurul palatului actual al Ministerului Internelor, din strada Vămii – azi Dem.Dobrescu),
casele Corneștilor (blocul Carlton – Strada Regală), casele Câmpinenilor, locul Șuțuleștilor
(Palatul lui Vodă Șuțu – azi Muzeul Municipiului București, fostă Banca Crissoveloni), Hanul
lui Zamfir, Hanul Sfântului Gheorghe -Nou ( Hanul Dracului) – spre Podul Târgului -de-Afară
(capăt din oraș al căii Moșilor – Biserica cu Sfinți – cu Sibile)
 Biserica Ghiorma -Banul (biserica din spatele clădirii Creditului Rural, în curtea
caselor fostei tipografii a lui Iosef Göbl de pe Strada Doamn ei, și devenită paraclis al
Lahovăreștilor)
 Casele Băleanului (în jurul Bisericii Sf. Niculae -Șelari) și casele Bărcănescului
(de pe locul Palatului Camerei de Comerț și Industrie, în care se afla Direcția Poștelor și
Teleg rafului pe la 1884 – de la aces tea se întindeau pivnițe care duceau, prin gangurile
subterane, la Curtea Veche (Palatul Domnesc de lângă Biserica Sf. Anton).

28
 Biserica Răzva, gârlișa Bucureștioara, Pescăria -veche, mahalaua Domniței
Ancuța, Casele Băltărețului (lângă Biserica Stelea, unde a fost cândva reședință domnească).
 Mahalaua Lucacilor , Biserica Oltenilor (aproape de pădure – dinspre „Raion”)
 Mahalaua Broștenilor (cartierul Gramont, dincolo de Biserica Sf. Niculae –
Vlădica, de pe Strada 11 iunie, până sub dealul pe care stau acum Sem inarul Central și
fabricile Bragadiru).
 Podurile mari ale Mogoșoaiei, Calicilor, Târgului -de-Afară și Beilicului (Calea
Victoriei, Rahovei, Moșilor, Șerban -Vodă)
 Mahalaua Arhimandritului și a Goleștilor (Azi „Antim” și „Sfinții Apostoli”)
 Curțile Dudeștilo r, Goleștilor, Brâncoveneștilor, Fălcoienilor, Obedienilor,
Grecenilor
În 1840, are loc prima împărțire pe culori a Bucureștiului, după cum urmează:
 Culoarea de Roșu (cea din miezul orașului)
 Culoarea de Albastru
 Culoarea de Galben
 Culoare de Verde
 Culo area de Negru
Se trasează Șoseaua Kisellef, de către peisagistul vienez Meyer. În timpul lui Vodă
Bibescu (1842 – 1848), se ridică prima instalație de filtrare a apei, „mașina fântânilor”.
Rromii scapă din robie ( fuseseră robi în toate atestările documentare, care încep de pe la
secolul XIV).
Un alt eveniment care își pune amprenta pe capitala românească este reprezentat de
„Focul cel Mare”, stârnit d e la casa cluceresei Drugăneasa, care a făcut scrum mai bine de o
treime din oraș: centrul comercial cu hanuri, biserici, prăvălii. Zona comercială Gabroveni a
fost refăcută foarte rapid.
Spiritul revoluționar caracteristic acestei perioade a continuat să se facă remarcat prin
guvernul revoluționar, după abdicarea lui Bibescu , pentru 3 luni. Au fost arse în piața publică
Regulamentul Organic și Arhondologia, condica rangurilor boierești iar Câmpul Filaretului a
devenit Câmpia Libertății. 20 000 turci au năvălit în București , iar peste o lună, rușii au venit
aceleași intenții, însă au și rămas până în 1851, această perioadă fiind stagnantă.

29
În 1849, vine la conducere Barbu Știrbei. Meritul cel mai mare al acestuia a fost acela
de a înțelege nevoia de instruire pe care o aveau românii. A pus bazele școlii de poduri și
șosele, ale școlii de arte și meserii, a organizat galeria de tablouri (expozanți precum Gh.
Tattarescu și Th. Aman). Se înființează Conservatorul de muzică și Institutul de agricultură de
la Pantelimon. Tot Barbu Știrbei a edificat, în 1852, „Teatrul cel Mare”, T eatrul Național –
clădire iubită de bucureșteni, care a rezistat până în 1944 (bombardată de nemți și jefuită de
ruși) și care, de altfel, a fost primul teatru din lume iluminat cu petrol lampant. Tot în această
perioadă apare cofetăria și, mai apoi, resta urantul Capșa. Domnia principelui Știrbei este
întreruptă de tripla ocupație ruso -austro -turcă. Se extind industrii bucureștene, bere, mătase,
tipografii, legăturile cu Europa se diversifică. Societatea bucureșteană imită Occidentul, dar
dă un plus de culo are datorită accentelor orientale.
După Tratatul de la Paris de la 1856, care a pus capăt războiului Crimeii, principatele
române se deschid spre lumea occidentală. Bucureștiul absoar be elementele de modernizare
cu o rapiditate uimitoare: telegraful, cafe neaua cu valoare de club (Fialkovski), studiile în
străinătate, decorarea locuinței, moda, bucătăria.
Alegerea lui Cuza la Iași, dublată de alegerea muntenilor, mai ales a bucureștenilor la
24 ianuarie 1859 a dat proporții uriașe evenimentului. Un Arc de Triumf – temporar – a fost
construit în cinstea lui; are loc un nou recensământ, populația Bucureștiului numărând deja
121 734 locuitori. Lângă M ânăstirea Cotroceni se întemeiază Grădina Botanică . Străzile sunt
pavate cu granit din Scoția și Franța. Apar societăți științifice, armata este mordernizată și se
pune la punct un program reformator competat de Carol de Hohenzollern care constituie
temelia României moderne. Vodă Cuza și doctorul francez Carol Davilla sunt întemeietorii
azilului Elena Doamna – astăzi o ruină. România cunoaște un proces de industrializare, acum
luând naștere fabricile Lemaître, Wolf, Belvedere, Tonola. În această perioadă, se alege stema
orașului, Sfântul Dumitru devenind patronul Bucureștiului.
La 1861, Bucureștii erau considerați „o grămadă de sate înghesuite unul în altul”
(Richard Kunisch), la acea vreme acaparând deja satele din jur, precum: Grozăvești,
Cărămidarii de Sus și de Jos, Sârbi, Olteni, Brpșteni, Văcărești, Măicănești, Grivița, Crângași,
Giulești, Andronache, Balta Al bă, Dudești, Cioplea, Berceni. În 1862, Bucureștiul devine
capitala întregii Românii, acest statut dând startul unei epoci a progresului și a civilizației.
În 1865 se întemeiază oficiul de stare civilă al Bucureștiului. Până atunci, nașterile,
căsătoriile, decesele se înregistrau la biserici. Cele 50 de mori încă existente făceau probleme

30
pe Dâmbovița. Acestea au fost desființate când Dâmbovița a fost canaliz ată, la sfârșitul
secolului al XIX -lea.
În concluzie, Bucureștiul este un oraș viu, dinamic, în continuă schimbare, un oraș
legat de locuitorii săi, un oraș ce poartă amprentele deciziior conducătorilor săi, iar acest
capitol este de o importanță evident ă pentru a putea formula teoriile privitoare la punctele de
întâlnire și de rolul acestora în viața citadină.

31
IV. Puncte de întâlnire. Clasificare. Evoluție

„The essential feature of a landmark is not its design, but the place it holds in a city's
memory.”( Muschamp, Herbert)
În acest capitol, ne propunem să conturăm trăsăturile de baz ă ale fiecărei perioade, să
identificăm atmosfera, ocupațiile și destinațiile preferate de bucureșteni. Pe baza acestora vom
propune ipoteze despre fluxurile d e circulație majore, urmând ca ulterior să stabilim care sunt
punctele de întâlnire relevante/reprezentative pentru acea perioadă. Fiecare perioadă va avea o
abordare diferit ă, în funcție de amplasarea sa în timp. Așadar, în perioada 4, vom folosi
metode de extragere din texte a informațiilor folosite ca tehnică principală. În perioada 5 –
vom folosi lucrarea dr. Andreea Răsuceanu, unde punctele de întâlnire sun t deja enunțate .
Pentru perioada 6 vom folosi sursele bibliografice și metoda deducției. În perioada 7, tehnica
principală va consta în metoda interviului și a observației , apelând la hărțile mentale ale
interveviaților.
Datele astfel obținute și centralizate vor fi surs a principală de informație în
constituirea materialelor cartografice.
Ce sunt punctele de întâlnire?
Harta ar trebui să încurajeze o privire diferită asupra spațiului, să -i reveleze o nouă
dimensiune . Această viziune este dublată de noțiunea de atlas inte rior, introdusă de
J.P.Richard, care este echi valentă cu adevărata geografie și dezvăluie „amprenta” unui oraș în
memoria celui care l -a locuit cândva. Locurilor li se adaugă un atribut suplimentar, în funcție
de observator, schimbându -și în acest mod semn ificația și anexând concretului o realitate în
plus față de cea cotidiană. Acestea ajută oamenii să se orienteze, locuitorii orașelor integrând
aceste puncte -cheie în atlasul interior propriu, acordându -le o semnficație bine stabilită.
Canalul vizual este , după unele studii, cel mai important receptor, deoarece privim
mereu lucrurile din jur, le comparăm, le interpretăm. Această informație pe care o
înmagazinăm pe cale vizuală este declanșatorul unor procese psihice ulterioare, responsabile
de apariția sp ontană a emoțiilor și gândurilor, ceea ce ne face să transformăm niște simple
date în legături afective recurente. Pornind de la această idee și corelând -o cu nevoia de
amplasare în spațiu, de cunoaștere a mediului în care ne învârtim, de orientare, ajunge m să
realizăm importanța indiciilor spațiale.

32
De multe ori, ne întâlnim cu exprimări de genul „puncte de întâlnire”, „puncte de
reper” sau cu structuri sintactice care conțin adverbe de loc și locuțiuni adverbiale de loc
(„lângă”, „vizavi”, „aproape de”, „în dreapta” „în stânga”, „în fața”, „în spatele”), oferind
astfel indicii spațiale, atunci când dorim să ușurăm efortul interlocutorului de a ajunge la o
destinație. Cu toate acestea, sintagmele respective trec aproape neobservate, deoarece sunt
parte int egrată a cotidianului. Conștientizându -le existența și importanța, putem nu numai să
le centralizăm și să le clasificăm, dar le putem și analiza fluctuațiile temporale, spațiale,
putem studia motivația pentru care acel element devine punct de întâlnire și rolul său în
întărirea identității urbane.
Din păcate, informația privitoare la punctele de întâlnire nu este încă încorporată în
baze de date, dar se cunoaște din ce în ce mai bine necesitatea de a furniza informații exacte
pentru pietoni. Foarte importan t în redarea cartografică a punctelor de reper este felul în care
utilizatorul le percepe și interpretează. Punctele de întâlnire pot fi stabilite, de exemplu, luând
în considerare rezultatele unui sondaj în care oamenii sunt rugați să descrie un traseu, p unctele
de reper importante fiind punctele de decizie sau cele care restabilesc poziția noastră în cadrul
rutei.
Punctele de întâlnire pot avea diferite semnificații, în funcție de grupul căruia li se
adresează sau care l -a ales și reprezintă un subiect in dispensabil al materialelor cartografice
ale perioadei contemporane, precum hărțile folosite de dispozitivele GPS sau cele pentru
telefoanele mobile și alte dispozitive dar și în viața de zi cu zi. Astfel, punctele de reper sunt
importante fie pentru persoanele care călătoresc în spațiul respectiv, ele trebuind să fie ușor
de remarcat de la distanță, fie pentru persoanele care locuiesc în zonă , trebuind să aibă
particularități bine definite, spre a se diferenția de alte locuri asemănătoare dimprejur.
În afară de categoria de persoane cărora li se adresează, punctele de reper pot fi
împărțite și după utilitatea acestora. În afară de calitatea de puncte de întâlnire, acestea pot fi
repere pentru orientare, pot avea încărcătură subiectivă, multiplicând va loarea
monumentului/construcției respective. Punctele de întâlnire sunt reprezentate, de cele mai
multe ori, de obiecte bine definite fizic, cultural sau din punct de vedere al construcției, ușor
de remarcat în aria din care fac parte, fiind astfel un spri jin în orientare pentru a stabili poziția
geografică.
Un mod bun de reprezentare a ceea ce semnifică punctele de întâlnire pentru individ și
pentru colectivitate este harta mentală, adică realitatea spațială trecută prin filtrul percepției.
Hărțile mental e au coordonatele punctelor pe care o persoană le va da ca referințe atunci când

33
trebuie să dea direcții pentru o destinație, când trebuie să descrie o zonă sau să facă o schiță a
acesteia sau atunci când o persoană trebuie să enumere reperele existente în tr-un anumit areal.
O teorie foarte interesantă asupra „lizibilității” locurilor este introdusă de Kevin
Lynch, care, în esență, reprezintă ușurința cu care oamenii înțeleg spațiul și aranjarea
elementelor spațiale. Cu ajutorul acestei idei, Lynch a fost capabil să diferenție ze
componentele unui oraș și să vadă care dintre acestea rezonează cu ansamblul social. Pentru a
percepe corect un proiect citadin în care o persoană este integrată, aceasta trebuie să înceapă
cu conturarea unei hărți mentale. O hartă mentală este reprezen tată de imaginea orașului
asimilată de observator, devenind astfel o proiecție individuală a spațiului. Aceasta conține
anumite elemente care formează o rețea de linii, limite, regiuni, noduri și „landmarks”
(repere). Linile sunt canalele pe care persoanel e generează fluxuri de circulație (șosele,
trotuare, poteci). Limitele sunt toate liniile care nu sunt incluse în grupul drumurilor (pereți,
coaste litorale). Regiunile reprezintă secțiunile în care un oraș este împărțit, după un anumit
criteriu. Nodurile sunt punctele strategice pe care există o focalizare suplimentară sau care
adaugă valoare car acteristicilor orașului. Landma rks sunt obiectele fizice de la exterior care se
remarcă drept puncte de referință (magazin, munte, școală sau orice altceva ce ne p oate ajuta
în orientarea către destinație). (Kevin Lynch , 1960 )
Pe baza acestei teorii, putem considera că punctele de reper (de întâlnire) sunt de
fapt rezultatul operației matematice de intersecție dintre punctele existente pe harta
mentală a individului și punctele existente pe harta obiectivă a colectivității. Teoria pe
care încercăm să o susținem este că, vechimea și unicitatea punctelor de întâlnire sunt
criteriile principale în alegerea acestora. Vechimea este motivul pentru care, în timp, se
creează mai multe elemente spațiale ce pot avea rol de punct de întâlnire, formând astfel
o aglomerare de puncte de întâlnire, iar unicitatea este criteriul care diferențiază
punctul principal de celelalte elemente din aglomerare.
Punctele de întâlnire s -au schimbat în funcție de trecerea timpului și de schimbarea
intereselor, de apariția unor noi locuri și unor noi ocupații și modalități de petrecere a timpului
liber. Majoritatea punctelor de întâlnire sunt definite fie de amprenta vizuală pe care o lasă
elementele spațiale asupra noastră, fie de ce o necesitate, acele elemente fiind remarcate de
noi doar pentru că ne satisfac o nevoie, fie de frecvența cu care auzim de ele sau am putea
spune de „modă”. Unul dintre indiciile care ne confirmă supremația unor elemente spațiale
asupra altora este nominalizarea acestora. Un criteriu de diferențiere de -a lungul timpului a
alegerii punctelor de întâlnire este viteza . Bucureștiul lui Carol era un București al vitezei de

34
25 km/h, un Bucureșt i în care spațiul putea fi observat în toată măreția sa, un București în care
timpul nu exercita presiune, iar cunoașterea elementelor din aria apropiată sinelui era
esențială.
În perioada interbelică, crește importanța edificiilor culturale și a zonelor d e relaxare,
întrucât acestea devin spațiile refugiului și înclinării spre frumos. Luxul devine o direcție
predilectă a bucureștenilor. Schimbări foarte mari ale mentalității nu există, drept urmare,
percepția asupra spațiului rămâne aproximativ în aceeași sferă.
În perioada comunistă, multe dintre edificiile religioase vor fi rase de pe fața
Bucureștiului iar altele strămutate, știrbindu -le valoarea de edificii istorice și de puncte de
întâlnire. În ultima perioadă a comunismului, ritualul cozilor pentru a limente a avut drept
consecință crearea unor noi puncte de întâlnire sau accentuarea celor existente deja și
relaționate cu locurile din care oamenii puteau achiziționa cele necesare (ex: Piața Amzei –
foarte bine aprovizionată). Transportul, atât cel cu m așina personală, dar și cel în comun
devenise o corvoadă, întrucât totul era raționalizat. Magazinele de haine existente erau puține,
dintre care în perimetrul nostru de interes se aflau doar Magazinele Victoria, Cocor și Unirea.
În perioada contemporană, a Bucureștiului nostru, multe dintre edificiile religioase nu
mai sunt cunoscute, cel puțin de generația nouă care locuiește în capitală permanent sau în
interes de studii/servicii. Fiind martorii unei epoci a vitezei de 100 km/h, față de epoca lui
Carol, cea de 25 km/h, tindem, de cele mai multe ori să privim cu nepăsare spațiul
înconjurător, fiind ghidați de necesitate și nu de frumos. Cu toate acestea, în ultimii ani, se
observă o tendință de reîntoarcere la autenticitate, la artistic, la frumos. Efectu l de globalizare
a dus la consacrarea unor noi puncte de întâlnire, precum brandurile de magazine și localuri
McDonald’s, KFC, Carrefour, Pizza Hut, Mega Image, Subway etc. Zonele frecventate mai
des pe jos tind să poată fi redate mult mai în detaliu, pe c ând cele străbătute cu mijloacele de
transport, sunt cel mai des remarcate prin prisma stațiilor de autobuz și metrou și locurilor din
jurul acestora. În ceea ce privește necesitățile, puncte importante de pe harta mentală sunt
diferite în funcție de fieca re persoană, deoarece există o diversitate însemnată din fiecare
tipologie de punct de interes. Un exemplu bun în acest sens sunt benzinăriile, băncile, cinema –
urile, covrigăriile sau fast -food-urile, unde fiecare dintre acestea are un număr semnificativ d e
clienți fideli, pentru fiecare dintre aceștia, unul dintre aceste locuri având prioritate. Un astfel
de utilizator fidel poate să enumere toate elementele spațiale aparținând filialei de interes din
toate zonele din București pe care le frecventează. Ace astă observație aduce în prim -plan
importanța publicității și elementelor vizuale în secolul nostru. În plus, relația tinde să se

35
formeze mai mult între instituție și individ, decât între instituție și comunitate, ceea ce ne va
face să găsim harta punctelo r de întâlnire prin suprapunerea hărților mentale individuale și
evidențierea punctelor în comun. Podurile și -au pierdut din însemnătate în detrimentul
pasajelor care au ieșiri nominalizate și care sunt repere bine fixate în spațiu. Reclamele își
aduc cont ribuția în a repera mai ușor anumite elemente spațiale și, de asemenea, clădirile
mari, impunătoare, care satisfac anumite nevoi sau care au importanță
istorică/arhitecturală/culturală.
Ce elemente spațiale pot fi încadrate în categoria punctelor de întâl nire: clădiri,
monumente (statui, fântâni, ceasuri), piețe (intersecții mari – inters ecția, conform Sans ot, fie
ea deschisă sau închisă este un loc tradiț ional de întâlnire a oamenilor, sau ronduri, squaruri),
intersecții sau puncte de convergență ale unor trasee urbane, stații ale unor mijloace de
transport ( acestea dobândesc un caracter particular dato rită tendinței generale de a fi luate
drept puncte de reper), parcuri, poduri, zone pietonale, scări.
În continuare, vom detalia importanța fiecărei tipolog ii de punct de întâlnire din punct
de vedere funcțional, în decursul celor 4 perioade.
Bulevardul și strada organizează spațiul în maniere diferite și influențează viziunea
locuitorilor și atitudinea acestora. Bulevardul impune o atitudine determinantă, of erind un
grad de teat ralitate, de emfază, iar strada este spațiul uniformizării, recâștigarea libertății.
Acestea au constituit cadrul de formare a axelor de interes și a fluxurilor de circulație din cele
mai vechi timpuri, până în zilele noastre. În trecut, importanța acestora poate fi considerată
ceva mai crescută, numele străzilor aveau semnificații pregna nte în hărțile mentale ale
locuitorilor bucureșteni, mai ales deoarece arterele largi erau destul de rare. Aplicând teoria
unicității formulată anterior, acestea își câștigau mai ușor locul în hărțile mentale ale
localnicilor. Intuind această ușurință de a similare a axelor, edificiile de importanță comunitară
sau administrativă, monumentele, elemente spațiale cu scop recreațional, au fost amplasate,
nu de puține ori, la intersecțiile axelor.
Intersecțiile au fost dintotdeauna importante, deși din motivații diferite. Pentru
perioada numită Bucureștiul lui Carol, am considerat relevante intersecțiile în care se găsește
cel puțin un punct de interes sau un punct de întâlnire . Dintre intersecții, remarcăm drept
puncte de întâlnire intersecția Căii Mogoșoaei cu: Str. Banului (Palatul Știrbei), Str.
Episcopiei (Episcopia), Str. Calvină (Hotel d’Orient), Str. Palatului (Palatul Regal), cu Str.
Teatrului – bombardat 1944, demol at 1946, actual Novotel din 2007, între Str. Matei Millo și
Ion Câmpineanu (Piața Teatrulu i), cu Bulevardul (Biserica Sărindar), cu Str. Stavropoleos

36
(Biserica Sf. Ioan cel Mare și Biserica Stătari) și cu Str. Carol (Piața Constantin Vodă) și cu
Șoseaua Bonaparte (Capul Podului – punct important de pe traseul pe care familiile înstărite
își efe ctuau promenada la Șosea – actuala strada Kisselef).
Piețe . Piața este definită conform DEX drept „Loc întins și deschis dintr -o localitate,
unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui”. Din
punct de vedere retrospectiv, motivația apariției piețelor a fost justificată de o activitate la care
acestea se raportau, precum o construcție importantă sau un element central pentru societate,
piețe destinate comerțului și piețe care adună și dirije ază circulația (categorie în care se
încadrează și rondurile și squarurile, o altă atribuție a acestora fiind cea estetică, odată cu
introducerea conceptului lui Leon Battista Alberti, de „oraș frumos, nu doar comod”).
(http://www.bucurestiivechisinoi.ro/ ) Acestea nu urmăreau modelul piețelor larg deschise din
străinătate, însă existau un tip de piețe ca locuri de întâlnire, și anume : Piața lui Mihai
Viteazul (cuprindea lățimea din fața Universității și s cuarul din jurul statuilor) și Piața
Teatrului Național (loc de staționare a muscalilor). Teatrul Național și Piața Teatrului au
constituit puncte de întâlnire încă din perioada construcției lor (1852, după planul arhitectului
vienez Heft), deși teatrul nu era frecventat de un număr însemnat de persoane. Piețele și -au
păstrat atributul de a fi categorisite drept puncte de întâln ire până în perioada contemporană,
fiind elemente spațiale de o valoare deosebită și fiind asociate, adeseori, cu alte elemente de
interes comunitar.
Sculpturile, statuile, monumentele de for public sunt legate de noțiunile de
bulevard, piață publică, grăd ină publică, având rolul de a moderniza și a înfrumuseța structura
urbană. „Monumentele orașului (statui, biserici) se află, de obicei, în intersecții, acestea
funcționând ca prelungiri simbolice ale monumentelor pe care le găzduiesc, și, fie că sunt
desch ise sau închise, ele permit locuitorilor orașului să -și fixeze puncte de întâlnire.”
(Andreea Răsuceanu , 2013 ) Lupa Capitolina reprezintă un dar al Romei pentru București. A
fost amplasată în diverse locuri în București, nefiind tot timpul în stare complet ă. A constituit
un punct de întâlnire, această calitate păstrându -se și în perioada contemporană. Alte statui ce
constituie un punct remarcabil în hărțile mentale ale bucureștenilor sunt cele din fața
Universității și anume cele ale lui Mihai Viteazul, Ghe orghe Lazăr, Ion Heliad e Rădulescu și,
ulterior , statuia lui I.C.Brătianu.
Fântâni : Importanța surselor de apă dintr -un oraș se reflectă și în numele străzilor
precum Strada Fântânii, Strada Izvorul Tămădurii, Strada Puțul de Piatră etc. indicând astfel
un interes crescut pentru aceste elemente spațiale, ele fiind bine integrate în hărț ile mentale

37
ale locuitorilor. Acestea au avut consecvență în afirmarea ca puncte de întâlnire, fiind în
continuare repere în orientare.
Poduri. Pe vremuri, cursul Dâmboviței nu era regularizat, drept urmare, râul își
urmărea cursul natural, zona dimprejur fiind totodată predispusă inundațiilor. Podurile
reprezentau elemente spațiale importante pentru locuitori, facilitând transportul. Regularizarea
cursului a avut loc în vremea domniei lui Carol I. Odată cu aceasta, podurile au căpătat un
atribut supliment ar pentru a fi alese drept puncte de întâlnire, întrucât malurile dâmbovițene s –
au transformat într -un loc potrivit pentru promenadă. (rezistenta.net) Un argument care
susține valoarea podurilor pentru comunitate este nominalizarea acestora. Cu timpul însă ,
această valoare s -a diminuat, astăzi informațiile despre podurile din arealul de studiu fiind
aproape inexistente, la fel ca și valoarea lor estetică, singura lor atribuție fiind cea funcțională.
Pasajele au preluat în timp importanța podurilor, întrucâ t sunt culoare de trecere
adaptate la nevoile pietonilor, asigurând fluența și fiind des asociate cu puncte fixe, cu puncte
de întâlnire. Astfel, în prezent, acestea ocupă un rol important în hărțile mentale ale
persoanelor. În viziunea antropologică, ele ajută la relaționarea cu spațiul imediat
înconjurător.
Clădirile se pot clasifica, la rândul lor, după brand sau după felul în care arată; unele
dintre criterii sunt: numele magazinelor – KFC, H&M, McDonald’s, specificul locației – hotel,
farmacie etc, fu ncția generală asociată cu numele unic – Biserica Luterană, Biblioteca
Națională, aspectul vizual – o casă mare galbenă.
Biserici. Existau la acea vreme, așa ca și astăzi, peste 100 de biserici în București,
evlavia bisericoasă fiind o caracteristică de bază a localnicilor, care credeau, fără a cerceta, în
datinile și obieciurile vechi. Drept urmare, lăcașurile de cult reprezentau, ș i în această
perioadă, cel puțin puncte de interes duminicale, dar și puncte de întâlnire, întrucât acestea
erau cunoscute de toți bucureștenii, fiind situate strategic în piețe sau intersecții.
Edificii de petrecere a timpului liber (culturale, localuri, hoteluri etc) : În lumea
activităților culturale și a cenaclurilor libere, locurile predilecte de petrecere a timpului liber
se suprapuneau localurilor, căpătând astfel dublă valență. Sunt bine definite pe hărțile mentale
ale localnicilor, din cele mai vec hi timpuri și până astăzi. Deoarece bombardarea vizuală este
din ce în ce mai masivă, majoritatea a astfel de edificii sunt asimilate în funcție de preferințe,
așa că pot fi considerate drept puncte de întâlnire relevante pe categorii de vârstă.

38
În ceea c e privește evoluția de -a lungul timpului a acestora, Calea Victoriei era
aproape goală în perioada lui Carol I , activitatea fiind concentrată pe lângă Capșa – cafeneaua
la modă, unde se lua pulsul orașului și se aflau bârfele. „Chefliii cu dare de mână” mai
frecventau grădinile de afară: Herăstrăul vechi, Vila regală, Avedic, Sans Souci. Frații Capșa,
Bragadiru, Zamfirescu, Riegler dețineau brevete de furnizori ai casei regale, motiv de
emulație, de ambiție care a făcut bine comerțului bucureștean. Aici aveau loc discuții precum
furtul tezaurului de la Pietroasa, forma primilor bani de hârtie, vizita lui Schliemann,
arheologul german care a descoperit ruinele Troiei și ale palatului de la Micene, dar și
uituceala lui Razis, trimisul grec . Spiritul Capșei este redat în cronicile lui Claymoor – Mișu
Văcărescu – „L’indépendance roumaine”.
Exemple de acest gen se aflau în capătul dinspre Grădina Episcopiei, precum
cafeneaua „High Life” din colțul Străzii Franklin, cafeneaua lui Kübler de la colțul străduței
Imperială, de lângă Palatul Regal. În Piața Teatrului Național se găsea cafeneaua cofetăriei lui
Fialkovski, iar dincolo de teatru, Terasa. Cel mai de seamă cenaclu bucureștean era cel care se
întâlnea la cafeneaua lui Capșa. Un alt spațiu de desfășurare a b oemului era porțiunea de
prelungire în jos a Bulevardului, având în capăt Grădina Cișmigiului, unde se găseau berăria –
cafenea cu grădină a Hotelului Bulevard și renumita cofetărie a lui Baziliu. Preumblarea se
făcea și pe Calea Victoriei – între Bulevard ș i Strada Carol, la Café de France, la Cofetăria lui
Frederik de lângă Legația Rusească și la Carul cu Bere, din colțul Zlătarilor. Pentru cei care
nu doreau să se aventureze prea mult în plimbări, o altă posibilitate era reprezentată de cursul
de apă al Dâ mboviței, pe bulevardele celor două cheiuri ale Gârlei. Lângă fostul sediu al
Primăriei orașului, pe strada Colței, exista un loc de atracție numit Panorama Griviței, ce
putea reprezenta un alt punct de întâlnire pentru bucureșteni. Aceste locuri erau înse mnate cu
precădere în timpul zilei. Alte exemple: Cafeneaua Fialkovski (din 1938 – Blocul Adriatica)
Cafeneaua Macca, Imperial, strada Câmpineanu, la colțul Pasajului Român, Birtul lui
Ghunter, la celălalt colț al Pasajului Român . După 1900, locurile de în tâlnire cu muzica ale
cetățenilor bucureșteni erau Grădinile Oteteleșanu, Bragadiru, cafeneaua de la Hotelul
Bulevard.
Pentru orele de după crepuscul, bucureștenii se orientau spre alte puncte de interes,
fapt care atrage după sine, necesitatea unor alte p uncte de întâlnire. Locuitorii capitalei aveau
preocupări de seară precum vizite la teatru sau sindrofii la domiciliu. Altfel de distracții
puteau fi găsite în grădinile orașului, la fabricile de bere sau la reprezentațiile Circului și ale
„varieteurilor” de la Hugo și din sala Băilor Eforiei, de pe Bulevardul Elisabeta.

39
O altă formă de divertisment și petrecere a timpului liber, mai ales în timpul iernii, era
constituită de spectacolele circurilor, dintre care se remarcă Circul Sidoli, care s -a stabilit î n
București. Bucureștenii erau destul de pretențioși în ceea ce privește arta spectacolului, așa că,
odată cu dezvoltarea preferințelor, aceștia au luat de la circuri numerele ce li se păreau
senzaționale și au format așa -zisele „teatre de varieté”, în săl ile „Eforia”, „Orfeu” și „Teatrul
Modern” din spatele Băncii Naționale.
Parcuri. Grădini . Podoabele cele mai de preț ale Bucureștiului erau reprezentate de
grădinile publice și parcurile în care bucureștenii alegeau să își petreacă timpul liber.
Bucureștiu l era cunoscut sub numele de „orașul -grădină”. Astfel, intrările în aceste grădini și
parcuri, constituiau, de asemenea, puncte de întâlnire care s -au păstrat până astăzi. Cișmigiul
este un astfel de exemplu, preschimbat din pădurice în parc de către Gheor ghe Bibescu -Vodă,
prin intermediul grădinarului austriac Mayer. În Parcul Cișmigiu exista o mică scenă, la bufet,
ce putea fi folosită drept punct de întâlnire. Cișmigiul a reprezentat parcul -școală al
cetățenilor Capitalei în multe privințe frumoase și ut ile ale unui trai ales, de la activități
culturale și apropiate de natură, până la loc de joacă pentru copii și prilej de vâslire și patinaj
pentru adulți, fiind, de asemenea, locul potrivit pentru petrecerile câmpenești. Un alt punct de
întâlnire din Cișm igiu poate fi considerat izvorul dinspre Strada Știrbei Vodă. Grădina
Icoanei este, de asemenea, un fragment dintr -o dumbravă, despărțită prin tăierea Străzii
Polonă, partea de dincolo de această stradă devenind Parcul Ioanid. Grădina Cotrocenilor
(Grădin a lui Davila) era încadrată de către Strada Izvorului și Șoseaua Cotrocenilor. Partea
rămasă dincolo de Șoseaua Cotrocenilor a devenit Grădina Botanică a Universității.
Petrecerile primăverii se țineau în Grădina Bordei – mai ales la Paște, la Sf. Gheorghe , la 1
Mai. Lumea venea în grupuri de prieteni sau familii, stăteau pe iarbă, în preajma tufișurilor,
pentru mai multă umbră și stătateau la picnic pe ziare: vin, mititei, cașcaval, pâine, ridichi.
Lăutarii erau nelipsiți, iar petrecerea ținea până la apus .
Noduri de transport. Un alt eveniment care a marcat alegerea punctelor de întâlnire a
fost introducerea traseelor de tramvai. Până în 1871, singurele modalități de deplasare prin
București erau trăsurile și mersul pe jos. În 1872 s -au dat în folosință primele linii de tramvai
pentru tramvaiele cu cai (inaugurate cu un an în urmă). Prima linie de tramvai electric din
București a fost tramvaiul 14. L inia a fost înființată în 1893, de la Dealul Cotrocenilor la
Obor. Pornea din dreptul Uzinei electrice, str ăbătând Splaiul Independenței, traversând
Dâmbovița pe podul Domnița Maria, apoi străbătând Splaiul Gării Centrale, Bd. Elisabeta,
Bd. Academiei, Bd. Carol I, Bd. Em Protopopescu Pache. (Ghidul Oficial al Bucureștiului din
1934 ). A circulat o vreme în para lel cu varianta cu cai. Traseul tramvaiului 14 e ra bipolar,

40
făcând legătura dintre zona mahalalelor sordide și cea a protipendadei strălucitoare. La
început, bucureștenii erau ostili față de acest nou mijloc locomotor introdus. Dar, încet,
acesta și -a câș tigat spațiu în obișnuințele bucureștenilor, mijloacele de transport începând să
se aglomereze. Exemple de noduri pe linia tramvaiului 14 din perimetrul de studiu : Piața
Brătianu – cu statuia lui Brătianu . (Andreea Răsuceanu , 2013 ).
Cum putem clasifica p unctele de întâlnire?
Considerând punctele de întâlnire o mulțime de elemente, vom enunța, în continuare,
criteriile de clasificare considerate definitorii pentru compararea acestora și vom compara
obiectele sub aspectul asemănărilor și deosebirilor pe baza criteriilor alese pentru a le putea
distribui în submulțmimi exclusive, în funcție de criteriul ales .
Criterii le de clasificare sunt constituite de acele caracteristici care ne ajută să
recunoaștem mai ușor un nod sau un reper, deci, factorii de favor abilitate care ne fac să
reținem un element spațial în detrimentul altuia.
– După criteriul ierarhic – multe dintre componentele spațiale au proprietatea de a fi
deja consacrate drept cunoscute la scară largă. Astfelm acestea pot fi scala te la o
scară mai m are a ariei de interes, recurgând ulterior la repere auxiliare, de
magnitudine mai mică.
– După vizibilitate (include dimensiunea, aspectul, forma,capacitatea de a fi observat
de la distanță, adică are o deschidere mare etc., factorul de favorabilitate fiin d
reprezentat de trăsăturile care fac diferența între elementul respectiv și celelalte
elemente care aparțin aceleiași clase).
– După densitate (unicitate) (cantitatea de puncte de întâlnire/suprafață): odată cu
trecerea timpului, cu creșterea numărului popu lației și cu dezvoltarea urbană,
numărul de elemente spațiale de un anumit tip a crescut. Drept urmare, un indiciu
de spațiu care putea fi considerat punct de reper acum 200 de ani, poate fi
retrogradat în perioada contemporană, deoarece își pierde proprie tatea de a fi unic,
odată cu apariția altor elemente încadrate în aceeași categorie. Pentru o înțelegere
mai bună, vom folosi schema de mai jos. Din mulțimea de mai jos, reprezentată de
elementele , dorim să alegem punctul de întâlnire pe care să îl
încadrăm în categoria reprezentată de pătratul albastru din stânga. Urmărind regula
enunțată mai sus, și anume, că unicitatea unui element spațial îi conferă prioritate

41
în a fi ales drept punct de întâlnire, elementul care apare cel mai rar, adică va
fi situ at în pătratul din stânga.

Astfel, putem spune că funcția care definește probabilitatea ca un astfel de obiect
să fie ales punct de întâlnire este invers proporțională cu numărul de variabile de
același gen (din aceeași clasă).
– După utilitate – acest criteriu constituie un argument suplimentar în alegerea unui
punct de întâlnire, întrucât atât edificiile de care depind nevoile uzuale, cât și
locurile în care ne place să ne petrecem timpul sunt reținute mai ușor, decât cele de
care nu ne leagă o nevoie sau o emoție.
– După amplasare/frecvența circulației (locurile apropiate ne sunt mai familiare
decât cele depărtate; locurile pe lângă care trecem des sunt mai familiare decât cele
pe lângă care trecem rar)
– După continuitate – elementele spațiale ca re rezistă în timp au proprietatea de a fi
mai ușor de remarcat, datorită referințelor pe care le primim despre ele de la alte
persoane (ex: referințe precum fostul APACA) și datorită valorii istorico -culturale
căpătată. De asemenea, elementele care sunt f oarte recente sunt ușor de remarcat,
datorită mass media.
Clasificare:
– Din punct de vedere ierarhic
o Puncte de întâlnire de bază;
o Puncte de întâlnire auxiliare (atunci când punctele de întâlnire de bază au o
întindere spațială prea mare; ex: Piața Unirii – punct de întâlnire de bază,
ieșirea de la metrou înspre Hotel Horoscop – punct de întâlnire auxiliar);
Mulț imea elementelor spațiale
Mulțimea punctelor de întâlnire
Fig. 4 – Criteriul unicității

42
*O altă explicație a clasificării ierarhice poate fi ca talogarea punctelor de reper drept
globale , restrâng aria de interes suficient încât să putem observa punctele de reper locale, care
sunt mult mai exacte .
– Din punct de vedere al viz ibilității
o Puncte de întâlnire care se observă de la o distanță mai mare de 500m
o Puncte de întâlnire care se observă de la o distanță între 500m și 100m
o Puncte de întâlnire care se observă de la o distanță mai mică de 100m
– Din punct de vedere al densității
o Puncte de întâlnire unice
o Puncte de întâlnire redundante
– Din punct de v edere al utilității
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere al circulației
 Intersecții, ronduri, squaruri
 Piețe
 Poduri
 Pasaje
 Noduri de transport (Stații de metrou, autobuz, tramvai, troleibuz,
trăsură , gări, autogări, aeroporturi)
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere vizual
 Monumente
 Statui
 Fântâni
 Ceasuri
 Alte monumente
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere recreațional
 Parcuri și grădini publice
 Localuri (restaurante, baruri, cofetării, terase, casinouri)
 Edificii culturale
 Teatre
 Muzee
 Cinematografe
 Stadioane
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere comunitar
 Biserici

43
 Edificii edilitare
 Edificii educaționale
 Edificii de cazare
 Edificii c omerciale (Bănci, farmacii, benzinării , magazine,
bancomate)
– Din punct de vedere al frecvenței circulației
o Puncte de întâlnire izolate
o Puncte de întâlnire amplasate în zone cu trafic intens
– Din punct de vedere al continuității
o Cu vechime mai mare de 300 de ani
o Cu vechime cuprinsă între 100 și 300 de ani
o Cu vechime cuprinsă între 100 și 10 ani de ani
o Cu vechime mai mică de 10 ani

44
V. Studiu de caz. Puncte de întâlnire în București.

„Orice pământ natal alcătuiește o geografie sacră. Pentru cei care l -au părăsit, orașul
copilăriei și al adolescenței devine mereu un oraș mitic. Pentru mine, Bucureștiul este centrul
unei mitologii inepuizabile. Datorită acestei mitologii am reușit să -i cunosc adevărata istorie.
Poate și pe a mea.” (Eliade)
1. Limite. Regiune.
 Orânduirea Bucureștiului de la 186 6
Odată cu consacrarea Bucureștiului drept capitală a Principat elor Române Unite,
orașul devine tot mai dichisit și mai împlinit. Are loc î ndreptarea și așternere a ulițelor, cu
surogate de trotu are și scurgeri , stăvilirea întinderii neregulate a orașului înlăuntrul șoselelor
mărginașe (azi știute ca Bonaparte, Ștefan cel Mare, Mihai Bravu, Vitanului, Piscului,
Pandurilor, Belvedere și Basarabilor) la capetele cărora existau străji ce verificau carele ce
voiau să intre și să iasă, deci Bucureștiul ocupa cam o treime din dimensiunea pe care o are
azi. Vechile mahalale au început să se fărâmițeze în mahalale mai mici cu nume precum:
Apostolul, Fântâna Boului, Caimata, Hagiul, Livedea -Gospod, Podul -de-Pământ,
Pantelimonul, Staicu, Popa Cosma, Popa Ivașcu , Antim -Bărbătescu, Sfinții Apostoli –
Arhimandritul, D obroteasa -Văcărești, Troița -Dudești, Schitul Maicilor -Arsenal, Sf. Mina –
Negustori, Popa Soare, Lucaci, Icoanei -Biserica Icoanei „făcătoare de minuni”, Mavrogheni –
„La Cișmea”, Radu -Vodă (în spatele vechii mână stiri și al bisericii lui Bucur Ciobanul), Popa
Chițu (Silvestru și Armenească), m ahalalele Abagiilor de lângă Cavafii din Piața Mare,
Blănarii în „Sfinți” și în spatele Bisericii Sf. Gheorghe -Nou; Boiangiii și Găitănarii sub
Bărăție, Birjarii spre bariera Moșilor, unde aveau grajdurile cărăușii ce țineau trăsuri pe piață
pentru oraș; a Căldărarilor, ce -și aveau prăvăliile pe capătul dinspre Piață al Căii Moșilor; a
Covacilor, sau a negustorilor de talpă și de toval, vecină cu aceea a Gabrovenilor, negusori de
aceeași teapă, pripășiți din Gabrova bulgărească; a Șelarilor și a Șepcarilor; a Făinarilor și a
Franzelarilor, din preama morilor de la marginea Podului Târgului -de-Afară și până spre Popa
Rusu; a Făurarilor, din coasta Bisericii Olteni; a Orzarilor, negustori de nutrețuri din bariera
Vergului; a Potcovarilor, din spatele Colței, rămași acolo de pe vremea hanurilor din alte
vremi; a Tabacilor sau Tăbăcarilor, dinspre Abator și a Zlătarilor sau a argintarilor ce -și aveau
prăvăliile în hanul cu acelaș i nume, de pe Podul Mogoașoaiei, Mahalaua lui „Bate -pește” – un
cârciumar de la capătul de sus al Căii Șerban -Vodă, în răspântia de sub cazanele Uzinei de
Gaz, Mahalaua lui „Falcă prăjită” (în Oțetari), Mahalaua lui Stan Țăranul (Calea Grivița cu

45
Buzești), Pi tar-Moș și Manea -Brutaru (ctitorii bisericilor locului), Tirchileștilor (Dichiu),
Jarcaleților (Spirea -Veche), Cișmeaua Roșie (în fața Bisericii Albe, la colțul Străzii Fântânii),
Salcia Trăsnită (puțul cu cumpănă din răspântia Buzeștilor), Crucea de Piatr ă din Dudești,
Puțul -de-Piatră de lângă Biserica Sf. Vasile, Puțul -cu-Apă-Rece, de sub dealul de la Izvor,
Sfinților, de la biserica cu același nume din Calea Moșilor, Scaunelor, la Zece Mese (Calea
Moșilor).
 Bucureștiul la 1871, împărțire constatată de ma iorul D.Papazoglu (vezi
Călăuza sau Conducătorul Bucureștiului, tipărită în 1871 la tipografia C. Petrescu și
I.G.Costescu din Calea Mogoșoaiei nr. 7, de maiorul D. Papazoglu)
o Orașul era împărțit în 5 despărțiri numite culori
 Culoarea galbenă – nobilitatea orașului
 Culoarea verde – mijloc
 Culoarea neagră – mijloc
 Culoarea albastră – mijloc
 Culoarea roșie – centrul capitalei, magazinele comercianților
Bucureștiul avea 92 de mahalale, cuprinzând 658 de străzi . Zona aleasă cuprinde
culoarea de roșu și, în pl us, punctele apropiate de axa Căii Mogoșoaiei.
Culoarea de Roșu: străzile Vămii (azi Wilson), Colței (până în Batiște), Scaunelor (azi
Nicolae Filipescu), Polonă (azi Gogu Cantacuzino), Teilor, Bolintineanu, Sfinților, Calea
Moșilor, Sfânta Vineri, Calea Văcăreștilor, Negru -Vodă (la Morgă), Bibescu -Vodă, Artei,
Apolodor, cheiul Gârlei până la Podul de la Mihai -Vodă, Domnița Anastasia, Brezoianu,
Renașterii și Știrbei -Vodă, până la Palatul Domnesc. Cuprindea străzile: Sărindarului,
Teatrului (Matei Millo), Zorilor, Sf. Ionică, Câmpineanu, Regală (Aristide Birand), Biserica
Enei, Strada Nouă (Edgar Quinet), Pensionatului (Vasile Borescu), porțiunile „Elisabeta” și
„Academiei” ale unicului bulevard ce tăia în două această culoare, apoi Strada Academiei
(Raymon d Poincaré), Calea Victoriei, străzile Belvedere, Doamnei, Vestei (Bursei), Smârdan,
Sf. Niculae -Șelari, Lipscani, Basarabilor, Blănarilor, Băcanilor, Pătrașcu -Vodă, Sf. Gheorghe –
Nou, Mihai -Vodă, Râureanu, Ilfov, Carol I, Brâncoveanu, Sf. Dumitru, Șelarilo r, Soarelui,
Covacilor, Gabrovenilor, Șepcarilor, Pânzarilor, Bărăției, Deceval, Halelor, Patriei, Lazăr, Sf.
Ion-Nou, Sticlarilor, Mămularilor, Bazaca, Israelită, Spaniolă, Negru -Vodă, Jignița.
Cele 7 căi care porneau din miezul orașului și îl legau cu dr umurile naționale
principale ale fostei Muntenii: Podul Mogoșoaiei, Podul Târgului -de-Afară, Calea Dudeștilor,

46
Calea Sârbilor (Calea Văcăreștilor), Podul Beilicului, Podul Calicilor, Podul -de-Pământ; la
capătul lor au fost așezate primele bariere. (George Costescu, Bucureștii vechiului regat)
Arealul de interes selectat pentru studiul de față este reprezentat de Calea Victoriei,
centrul vechi și împrejurimile, fiind delimitat de Capul Podului (Piața Victoriei din 1878 ) și
Mitropolia Bucureștiului ( Catedrala Patriarhia lă), urmărin d linia Căii Mogoșoaiei (Calea
Victoriei) , acoperind aria determinată de străzile: Strada Budeștilor, Str. Berdi, Str. Popa
Tatu, Str. Schitu Măgureanu, C. Belvedere, Strada Isvoru, râul Dâmbovița, Piațeta Libertății,
Strad a Principatele Unite, Calea Șerban -Vodă, Strada Negru, Strada Sfântul Ion Nou, Calea
Moșilor, Strada Pescari, Strada Polonă, Strada Scaunelor, Poșta Veche, Strada Primăverii,
Strada Romană, Șoseaua Bonaparte.

2. Perioada 4 – Bucureștiul lui Carol I (1866 – 1916)
A. Conturarea perioadei (interese, elemente spațiale, fluxuri)
În timpul domnitorului Carol (1866 – 1916), Bucureștiul capătă o nouă valoare. Deși
bucureștenii încă aveau o vastă moștenire orientală, aceasta intră în plan secundar, în
detrimentul educației occidentale introdusă de Carol I. Au început să se înfăptuiască
numeroase lucrări edilitare pentru asigurarea salubrității, s -au luat măsuri împotriva întinderii
neregulate a orașului, a fost desemnată pază pentru a monitoriza intrările și ieșirile din
capitală. Modernizarea se înfăptuia însă destul de greu, din pricina fondurilor monetare
insuficiente. Frumusețea Bucureștiului consta, în princ ipal, în multitudinea de spații verzi și în
bunăstarea locuitorilor săi. Viața bucureșteană era marcată de recepții, baluri, primiri, parade,
Te-Deum -uri, vizite oficiale, inaugurări, înființări de așezăminte de binefacere, crearea de
fundații culturale și alte instituții cu corespondent în Occident: cercul francez, Jockey Clubul
Român, Filarmonica, Academia. Viața de petrecere și mediul de afaceri înfloreau văzând cu
ochii. Boierii se plimbau călare sau în trăsuri.
La acea vreme existau 2 -3 cluburi și un n umăr de case de joc clandestine. Această
perioadă se remarcă drept epoca jocului de cărți, a băuturii, a femeilor cu viața ușoară și a
fraudelor la scară largă. Deși genul de distracție din mahala era foarte diferit față de
divertismentul din centru, impo rtanța activităților de acest gen în viața orășenilor crește
vizibil. Perioada este reprezentativă pentru balurile particulare ale înalte societăți, acestea
având loc în saloane precum Salonul prințesei Grigore Șuțu din Strada Colțea și Salonul
Doamnei Ote teleșanu din Calea Victoriei (astăzi Terasa Oteteleșanu).

47
Embleme ale perioadei (evenimente): steagurile capturate la Plevna în 1877, trecerea
prizonierilor turci, ridicarea arcului de triumf pentru parada trupelor victorioase, botezarea
unor străzi cu num ele localităților unde s -au dat bătălii: Grivița (fosta stradă Târgoviștei),
Smârdan (fostă str. Germană), Plevna (fostă str. Podul de Pământ), Călărași, Rahova (fosta
str. Craiova). Au loc vizite din partea capetelor încoronate: țarul Alexandru al II -lea,
împăratul Franz Joseph al Austro -Ungariei, princepele Milan al Serbiei, principele de
Monaco.
Plimbările cu birja – pe traseul Capul Podului (Piața Victoriei), primul rond (aflat
lângă fosta Monetărie a Statului), al doilea rond, unde se află astăzi Arcul de Triumf – era o
chestiune foarte importantă, toată lumea bună dorind să fie remarcată și având staționări dese
la Șosea. Pe acest traseu de la „Șosea” se găseau și unel e localuri dedicate celor ce participau
la promenadă, precum „Flora” (lângă Rondul II), Bufetul (lângă Rondul I), Vila Roza (în fața
Bufetului), Vila Regală (în spatele Bufetului). O altă preumblare uzuală a localnicilor se
petrecea între Capșa și Palat, ș i în porțiunea de bulevard aflată între Calea Victoriei și Strada
Colței și între Calea Victoriei și Grădina Cișmigiului. Aici se găseau „vaduri de odihnă”
precum berăria și bodega lui Goerges Kosman.
Întrucât marginile și regiunile de studiu au fost delim itate anterior, vom continua cu
identificarea axelor din arealul studiat. Axa principală , „starostele străzilor” , (Gheorghe
Crutzescu , 1944 ) din arealul delimitat este Podul Mogoșoaei/Calea Mogoșoaei ce primește
numele de Calea Vic toriei în 1880, după ce t rupele române au intrat triumfătoare pe această
arteră, în urma Războiului de Independență . „Această Cale a Mogoșoaii era un drum al vechii
familii românești a serdarului Mogoș, care ședea în casele lui, foste în urmă ale lui Grigore
Brâncoveanu.” ( Papazog lu, 1891 ). Despre anul inaugurării străzii aflăm că „Aceasta s’a
petrec ut în anul 1692. Podul Mogoșoai se deschisese și deschis a rămas și va rămâne cât or fi
Bucureștii” ( Gion , 1899 ). Calea Mogoșoaei era împărțită, oarecum, în două părți: partea
dreaptă – partea dedicată comerțului și partea stângă – partea dedicată clădirilor publice.
Din punct de vedere edilitar, pentru Calea Mogoșoaei s -a dat primul pitac pentru
luminare publică în anul 1814, cu felinare cu lumânări. Lămpile cu gaz au apărut încă din
1861, înaintea Parisului și a Berlinului, iar în 1881 se trece la luminatul electric. Începând cu
anul 1871, Podul Mogoșoaei este înzestrat cu trotuare. Lucrările pentru conductele de apă
încep în 1884 și durează 4 ani, sub conducerea lui B. Urelly Ziegler. Din 1832, a început
organizarea poliției, iar prima pază de noapte eligibilă este pusă la cale în 1871.

48
Calea Mogoșoaei se intersecta cu următoarele străzi (pornind dinspre centrul orașului
spre periferie):
– Pe stânga: Strada Sebastopolu, Strada Frumoasă, Strada Verde, Str. Sf. Voivodi,
Calea Tîrgoviștei, Strada Banului, Str. Fântânii, Str. Calvină , Str. Palatului, Str.
Teatrului, Bulevardul
– Pe dreapta: Șoseaua Bonaparte, Strada Clopotaru, Strada Puțu de Piatră, Strada
Verde, Strada Romană, Strada Cosma, Str. Piața Amza, Str. Dreapta, Strada
Umbrei, Strada Episcopiei, Strada Franklin, Str. Clementi, Str. Vămii, Bulevardul,
Str. Domni, Str. Lipscani, Str. Stavropoleos, Str. Carol, Str. Brâncoveanu.
Centrul orașului era marcat de Grădina Episcopiei, Bulevard și Strada Academiei, aici
concentrându -se în mare parte locuitorii dornici de ieșiri urbane.
Se remarcă „așa -zisul bulevard”, puțin mai larg decât celelalte străzi și însemnat de
clădirea Universității (construită după planurile inginerului Alexandru Orăscu) și de statuile
lui Mihai -Vodă Viteazul (inaugurată la 8 noiembrie 1878), a ardeleanului Gheorghe Lazăr și a
târgovișteanului Ion Heliade Rădulescu, statui așezate mai târziu și care au constituit puncte
de întâlnire, mărci ale Pieții Universității, continuând să aibă această funcție și în zilele
noastre. Bulevardul a luat ființă în 1861, după construirea Palatului Universității, fiind primul
bulevard trasat din București. (Alexandru Ofrim, 2011)
Alte axe: Strada Carol, Strada Regală (de la Strada Ac ademiei până la Strada Colței),
Strada Academiei, Strada Colței, Strada Lipscani (din anul 1930 a devenit zonă pietonală),
Strada Romană – actuala Stradă Mihai Eminescu, Strada Vămii, Strada Schitu Măgureanu
(începută în 1751), Strada Berzei – la intersecț ia Străzii Berzei cu Strada Știrbei Vodă –
Biserica „Cuibul cu Barză”, Strada Amzei, Strada Gabroveni, Strada Șelari, Strada Șepcari,
Strada Stavropoleos (unde se află astăzi Caru’ cu Bere), Strada Batiștei (una dintre cele mai
moderne străzi existente în București, pe la 1869, după spusele lui Ulysse de Marsillac,
francez stabilit la București), Strada Șerban -Vodă (Podul Beilicului, baie publică aproape de
Curtea Veche, Podul Șerban -Vodă), Str. Covaci (Restaurantul lui Iordache Ionescu – „La o
idee”).
Elemente spațiale
Industrializarea a continuat să se dezvolte, în această perioadă luând naștere instituții
precum: Abatorul, Fabrica de bere „Grivița”, Societatea de Gaz și Electricitate, Uzina de gaz
„Filaret”, fabrica de zahăr „Chitila”, prima fabrică de ch ibrituri, fabrica „Bragadiru”, fabrica

49
de uleiuri „Phoenix”, Uzinele Grozăvești (cu filtrele de apă de la Arcuda), fabrica de ciocolată
„Zamfirescu”. Tot acum are loc o sistematizare riguroasă: străzile și bulevardele sunt aliniate;
apar cartiere noi: Mili tari, Gramont, Suter, Bucureștii Noi, parcul Filipescu, cartierele de
funcționari.
Sistemul de comunicații este și el modernizat, adecvat sporului de populație: în 1877
erau recenzați 200 000 locuitori, care locuiau în circa 25 000 case. Piatra de temelie a Gării de
Nord se pune în 1868, se construiesc linia de cale ferată București -Giurgiu (pusă în funcțiune
în 1869) și prima linie de tramvai electric – 1894 (tramvaiul cu cai funcționa din 1872). Un
alt mijloc de transport popular era bicicleta, urmând c a automobilul să fie și el integrat în viața
de zi cu zi a bucureștenilor. Automobilul nr. 0 a aparținut Principelui George Valentin
Bibescu. Se regularizează cursul Dâmboviței și se ridică edificii ca la Paris – hotels
particuliers. Modelul francez este s upra-adoptat, bucureștenii fiind foarte francofili iar
arhitecții francezi venind cu plăcere să ajute la construirea Micului Paris.
În rândul construcții lor publice se remarcă : Monetăria, Banca Națională, Bursa,
Monitorul Oficial, Ministerul Instrucțiunii Publice, Ateneul, Școala Centrală, Școala
Kretzulescu, Fundațiile universitare, Palatul Justiției, Liceul Lazăr, Bufetul „Doina”,
Observatorul astronomic, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Poșta, CEC, Curtea de
Conturi (azi spitalul „C. Davilla”), Hip odromul Băneasa, Ministerul Lucrărilor Publice (astăzi
primăria orașului), Institutul Geologic, Parlamentul.
Construcții ale oamenilor „de rând”: palatul lui Gheorghe Gr. Cantacuzino
(Nababul), casa Dissescu, casa lui Manolache Costache Iepureanu, vila Min ovici; se
renovează casa Monteoru -Catargi, sediul de acum al Uniunii Scriitorilor, Casa Simu
(dărâmată în 1964), casa Storck acestea două din urmă fiind transformate în muzeu.
Construcții bisericești : Mitropolia (construită la 1654), c omunitatea catolică r idică
Palatul arhiepiscopiei, Biserica Mihai -Vodă, Biserica Antim, Biserica Sfântului Spiridon,
Biserica Stavropoleos, Biserica Sărindari sau a Pomenirii, Metohul Episcopiei Râmnicului,
catedrala Sf. Iosif, Capela Notre Dame (azi Facultatea de Instalații), Biserica Domniței Balașa
(prima oară 1784, reclădită în 1831 de către banul Grigore Basarab Brâncoveanu, și din nou
reclădită în 1838 de băneasa Safta Grigore Basarab Brâncoveanu, piatră fundamentală 1881),
Biserica Sf. Vincent de Paul. Rușii, englezii, g recii ridică și ei biserici. Cea rusească aparține
astăzi studenților români de la teologie. Cea anglicană a fost proiectată de un român. La 1900,
evreii aveau 70 de lăcașuri de cult în capitală.

50
Clădirile istorice și de folos public: Palatul Regal, Palat ul lui Vodă -Șuțu, „Palatul cel
Mic” al Brâncoveanului, Palatul banului Dumitrache Ghica, Palatul Știrbei, clădirea ocupată
apoi de Ministerul Finanțelor, „Palatul de agrement” al lui Nicolae -Vodă Mavrogheni, Palatul
lui Grigore -Vodă Ghica, Palatul din chil iile Mânăstirii Cotrocenilor, Palatul Adunării
Deputaților de pe Dealul Mitropoliei, Palatul Sturdza cam pe unde e azi Palatul Victoria, care
a fost sediul Ministerului de Externe unde s -a semnat pacea de la București, în 1913, după
războaiele balcanice.
Spații destinate timpului liber, recreației și agrementului:
Grădini : Grădina Stavri (Strada Academiei), Grădina Bordeiului – lipită de Herăstrăul
vechi, pe șoseaua ce ulterior ducea la Grădina Fronescu; o suprafață de aproximativ 80 de
pogoane, se afla în nordul orașului, de o parte și de alta a Bulevardului Aviatorilor de mai
târziu, cam de la Monumentul Eroilor Aerului și până către lacurile Herăstrău și Floreasca. Pe
locul acesteia s -au clădit cvartale de locuințe iar o parte a fost înglobată parcului Herăstrău.
(nume de străzi care amintesc de p. Bordei: str. Grădina Bordei, Strada Armindeanului, strada
Crângului, strada Heleșteului). Grădina Rașca – Strada Academiei, Grădina Gagel – ulterior
Blanduzia, Grădina „la Constantin” – ulterior Epurescu, Grăd ina Alcazar sau Guenter, „în
dosul Pasagiului român”, grădinile de afară: Herăstrăul vechi, Vila regală, Avedic, Sans
Souci, pe partea dreaptă a Șoselei – Arcul de Triumf (ținută de Papa Gilet, antreprenorul
restaurantului Frascatti, „cu prețuri pipărate”) , Grădina Eldorado – în spatele parcului
Episcopiei, Grădina Orfeu – Kosman de pe strada Știrbei – Vodă, Grădina Kogălniceanu
Sporturi: sala de scrimă de la Jockey Club (i naugurată de Gheorghe Bibescu).
Locurile de luat masa în oraș reprezentau un alt mijloc de petrecere a timpului liber
pentru cetățenii capitalei, restaurantele fiind copii fidele ale celor din Paris și Viena.
Restaurante și hoteluri : Restaurantul Hugues (cel mai bun din București, ulte rior
Cofetăria Riegler), pentru înalta societate – Capșa și Șoseaua Kisellef, Restaurante „a la
carte”: Grand Hôtel du Boulevard, Broft, Labes (Str. Smârdan), Rașca (Str. Academiei 23) –
patron Ignatz Hrtska, Stavri (Str. Academiei 27), restaurante a la ca rte et a prix -fixe, vin
compris: Guichard (Știrbei Vodă 12), Casino Francais (Str. Sf. Ionică, în spatele Teatrului
Național), Union Suisse (Str. Știrbei Vodă, vis -a-vis de Guichard), – acest segment de Știrbei
Vodă – va deveni strada Câmpineanu -, Frascat ti (Calea Victoriei, în fața Teatrului),
Oteteleșanu (tot pe Calea Victoriei) – (Bucarest Manuel du voyageu r, par, A.L., București,
1879) , Cofetăria Nestor (loc viran în Calea Victoriei), cafeneaua regală (sub hotel Rega, în

51
colțul str. Regale cu str. Acad emiei) – o cafenea mar e, ce cuprindea tot parterul, Cofetăria
Rădulescu – în fața Grădinii Episcopiei, Calea Victoriei, nr. 53, lângă Hotel Manu, Hotel
Metropol – Calea Victoriei, nr.66;
Birturi românești : la Iordache, la Constantin, la Enache (strada Acad emiei), Birtul
Mielul Alb, ținut de madam Mari Popovici, lângă Biserica Albă, birturile birtașilor menționați
de un ghid din 1882: Antonovici Avedic, Stavri, Constantinovici, E. Gilet, Ioan Constantin
(Str. Doamnei 5), Ione scu N. Iordache (Str. Covaci 7) (Th. Bauer, Călăuza Bucureștilor
1882), birtul și grădina de vară Sfînt -Ion 1897 – amintit și de Caragiale în „balada
haiducească”, Strada Lipscani, lângă Banca Agricolă – tipografia P. Cucu în care una dintre
camere adăpostea birtul pentru studenți ținut d e către macedoneanul Costache Belimace, la nr.
3, pe lângă Calea Victoriei, birtul Mariei Schencovici – „La ochiul lui Dumnezeu”, Băcănia
lui Păun Popescu – Calea Victoriei nr. 17.
Birturi de mâna a doua : Leul și Cârnatul, Zdrafcu, Purcel.
Cultură : Sala D acia – teatru secundar, alte „teatre de vară” conform Ioan Massoff:
Sala Ziegler – Calea Griviței, Pațac – Piața de flori, Stadt – Pest, Bufetul Doina – Patiseria
Doina, Sala vechiului – Teatrul Lyric, Sala Societății Carpați, Sala Societății Unirea pentru
studențime.
În ceea ce privește cultura, în 1896 au loc primele proiecții de film Lumi ére, iar în
1897 are loc deschiderea cinematografului Oeser unde rulează filmul războiului de
independență. La Muzeul Antipa se montează prima dioramă din lume, cu recon stituirea
mediului natural al unor viețuitoare. Cabinetul numismatic al Academiei devine accesibil
publicului. În 1870, Nicolae Grigorescu obține medalia de aur la salonul de pictură și începe
să expună în vitrina lui Gebauer – negustorul de știme și cărți de preș de unde se aproviziona
și Eminescu. În 1895 – Leon Alcalay lansează colecția „Biblioteca pentru Toți”, distrusă în
timp. Apar primele chioșcuri de ziare, cu publicații din toată Europa, se deschide biroul
agenției internaționale de informații HAVA S. Se instalează primul telefon particular, la
magazinul „Socec”.
În domeniul sănătății se inaugurează Institutul de Medicină Legală dr Mina Minovici,
fiind o premieră mondială, însă nu a rămas, fiind dărâmată prostește în 1985, la comanda lui
Nicolae Ceaușescu. Sunt înființate Facultatea de Medicină și Spitalul TBC „Fil aret”, Leagănul
Sf. Ecaterina – ctitorie cantacuzinească păstrată până azi – afiliat la Organizația Internațională

52
de la Geneva pentru protecția copilului (unde a funcționat prima catedră de puericultură din
Europa).
Sectorul comercial : Magazinul de covoar e Lipscani (Haas) .
Statuile ridicate în această perioadă întruchipează pe: Mihai Cantacuzino, Mihai
Viteazul, Eliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Alexandru Lahovari, Gogu
Cantacuzino, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Lascăr Catargiu, St. Goleștilor, Ion Heliade
Rădulescu.
B. Puncte de întâlnire:
În continuare, vom enumera punctele de întâlnire din perioada Bucureștiul lui Car ol,
clasificate după criteriul utilității:
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere al circulației
 Intersecții, ronduri, squaruri : Calea Victoriei cu Str. General
Berthelot , Calea Victoriei cu Bd. Universității , Calea
Victoriei cu Calea Griviței , Calea Victoriei cu Str. Carol ,
Calea Victoriei cu Str. Lipscani , Calea Victoriei cu Str.
Stavropoleos , Calea Victoriei cu Strada Banului , Calea
Victoriei cu Strada Episcopiei , Calea Victoriei cu Strada
Teatrului , Calea Victoriei cu Strada Știrbei -Vodă , Calea
Victoriei cu Șoseaua Bonaparte ;
 Piețe
 Piața Teatrului Național, Piața Academiei , Piața 24 genarie ,
Piața de Flo ri, Piața Amsa , Piața Constantin -Vodă , Piața
Roma;

Fig. 5 – Piața Teatrului, Teatrul Național, Parcul Oteteleșanu, perioada antebelică
(sursa: /www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

53
 Poduri
 Podul Mihai -Vodă ( unde Strada Mihai -Vodă cobora înspre
zona Izvor de astăzi, fiind situat pe Strada Poliției ), Podul
Rahova ( în apropierea Hanului Verde, Străzii Șelari și
Străzii Carol I ), Podul Bazaca ( în apropierea Hanului lui
Manuc, pe strada Bazaca ce ducea la Piața Sf. Anton );
 Pasaje
 Pasajul Român, inaugurat în 1859, peste drum de Terasa
Oteteleșanu, unde astăzi se află Magazinul Muzica, între
arterele Calea Victoriei și Strada Ion Câmpineanu de astăzi,
demolat în 1930 (1958?) cu Imperial, strada Câmpineanu, la
colțul Pasajului R omân și Birtul lui Ghunter, la celălalt colț
al Pasajului Român , Pasagiul Vilacrosse (1890) , Pasagiul
Macca (1890) ;
 Noduri de transport (Stații de metrou, autobuz, tramvai,
troleibuz, trăsură ; gări ): Piața Teatrului Național , Sf.
Gheorghe , Capul Podului;

o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere vizual
 Monumente
 Statui : Statuile din fața Universității (Statuia lui Mihai
Viteazul – 1874 – primul monument de această factură din
capitală, Statuia lui Gheorghe Lazăr – 1886 și, ulterior,
Statuia lui Ion Heliade Rădulescu – 1880) , Lupa Capitolina,
Fig. 6 – Piața Teatrului Național, stație de birje, 1890,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

54
Statuia spătarului Mihail Cantacuzino (amplasată în curtea
Spitalului Colțea din 1869);

 Fântâni: Fântâna din fața Bisericii Sărindar (1779) , Fântâ na
din fața Bisericii Izvorul Tămăduirei (1786) , Cișmeaua
Roșie (înainte de 1800, situată pe Calea Victoriei intersecție
cu strada Berthelot, zisă mult timp Strada Fântânei), Puțul
cu zale (marca bariera de nord a orașului până la începutul
secolului XIX – aproape de Biserica Kretzulescu );
o Puncte de întâlni re relevante din punct de vedere recreațional
 Parcuri și grădini publice : Grădina Cișmigiu (lacul, cișmeaua,
izvorul dinspre Strada Știrbei Vodă) , Grădina Botanică din 1860 –
Grădina Dimitrie Brândză ;
 Localuri (restaurante, baruri, cofetării, terase, casin ouri) : Casa
Capșa ( la intersecție cu strada Edgar Quinet. Inițial co fetărie
(1868), 1886 – hotel și restaurant, 1891 – cafenea ), Terasa
Oteteleșanu (ulterior, Palatul Telefoanelor) , Casino de Paris ( lângă
Hotel Union, pe strada Regală ), Grădina Orfeu , Athenée Palace ,
Casa Mănescu (închiriată J ockey -Clubul ui), Grădina Rașca (capătul
Străzii Edgar Quinet, în spatele Universității , până în 1897 ), Berăria
Grădina Carpați (unde este acum Librăria Eminescu, la Intersecția
Străzii Academiei cu Bd Regina Elisab eta) – până în 1936 – blocul
Librăriei Cartea Românească, distrus de bombardamentele din
1944.
 Instituții culturale (teatre, muzee , cinematografe , săli de spectacol )
Fig. 7 – La statui, 1877, (sursă: Colectia de Stampe, Biblioteca
Academiei Romane)

55
 Teatre : Teatrul de la Cișmeaua Roșie (din intersecția Căi i
Mogoșoaei cu strada Berthelot), Teatru l Național ( pe locul
vechiului han Filaret, început în 1847, inaugurat în 1852 ),
Sala Bossel (astăzi blocul cu magazinul Romarta),
Cinematograful Lumiére ;
 Muzee : Muzeul Grigore Antipa (1908)
o Puncte de întâlnire relev ante din punct de vedere comunitar
 Biserici : Turnul Colței , Mitropolia (Patriarhia de astăzi) ,
Biserica Albă (1727) , Biserica Kretzulescu (1720, 1722) , Curtea
Veche , Stavropoleos (1724) , Sf. Gheorghe Nou , Biserica
Sărindar (fosta Biserică a Coconilor) – ulterior Cercul Militar

 E
d






 Edificii edilitare: Palatul Romanit (1813, aflat la intersecția cu
Calea Griviței – folosit drept Ministerul de Finanțe, astăzi
Muzeul Colecțiilor de Artă, Podul Mogoșoaei cu Podul
Târgoviștei ), Palatul Cantacuzino (1898 – 1900 , astăz i Muzeul
Național George Enescu, între Strada Frumoasă și Strada
Verde ), Curtea Domnească (1834 – 1842, în timpul Domniei lui
Ghica, devine Palatul Regal; 1848 – sediul guvernului
provizoriu ; incendiu 1926, refăcut 1930; anterior Casa lui
Dinicu Golescu , pe locul mărginit astăzi de Șelari, Lipscani,
Bărăției, Calea Moșilor și strada Halelor ), Palatul Sturdza
(1902 , astăzi Palatul Victoria ce adăpostește Ministerul de
Fig. 9 – Biserica Sărindar, 1895,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechi
FotoSiIstorie )

Fig. 8 – Turnul Colței, cea mai veche fotografie a turnului, 1856
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

56

Scările de la Universitate
La Statui Externe al României ), Palatul Regal , Palatul Casei de Depune ri
și Consemnațiuni (1897 , pe locul fostei mânăstiri, Sfântul Ioan
cel Mare ), Palatul Poștelor (1900 – azi Muzeul Național de
Istorie, construit pe locul fostului han Constantin Vodă; 1857 –
Walhalla – Café Concert, Circul Soulié; 1894 – încep lu crările
pentru Palatul Poștelor), Palatu l Fundației Culturale Carol I
(astăzi Bibliotec a Centrală Universitară), Palatul Șuțu (Muzeul
de Istorie a Bucureștilor) , Palatul Știrbey ;
 Edificii educaționale : Universitatea ;
 Hoteluri : Hotel și magazi n Luvru (ulterior Hotel Capitol , peste
drum de Capșa – Clădirea Societății Generale, la Colțul
Sărindarului cu Calea Victoriei) , Hotel de France (1882 – demolat
după 1977, apoi sq uar, astăzi clădire de afaceri – Grand Hotel
Lafayette) , Grand Hotel ( Hotel Broft pe locul d e azi al Hotelului
Continental, construit la 1900) , Hotel Oteteleșanu (ulterior Hotel
Frascati) , Hotel Lazăr (Piața Teatrului) , Hotel Hugues (în fața
Teatrului ), Hotel Orient (în fața Episcopiei , ulterior Hotel
Splendid ), Hotel Boulevard (1873) ;
Fig. 10 – Universitatea văzută din Turnul Colței, 1872, Duschek Franz,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

57
 Edificii c omerciale (Bănci , farmacii, b enzinării , magazine) : Banca
Națională a României (în fostul han Șerban -Vodă) , Libăria Socec –
ulterior Galeries Lafayette str. Lipscanii Noi, azi în prelungirea
Splaiului Independenței , Lipscani (zona comercială, tarabe în 4
hanuri : Hanul Filipescu – între Lipscani și pasagiul Vilacrosse –
Central , Hanul Sf. Gheorghe , Hanul Câm pinencei – între ambele
pasagii, Hanul lui Manuc ).
Dintre acestea, vom reprezenta cele mai importante 20 de puncte de întâlnire din
perioada Bucureștiul lui Carol, având ca bază un material cartografic de la 1871, întocmit de
D. Papassoglu.

58

Fig. 11 – Harta punctelor de întâlnire din Bucureștiul lui Carol

59
3. Perioada 5 – Bucureștiul lui Eliade – Perioada interbelică (1916 – 1944)
A. Conturarea perioade (interese, elemente spațiale, fluxuri)
După 2 ani de neutralitate, în august 1916, România a intrat în război de partea
Antantei. Avea să apună o epocă strălucitoare cu rochii pompoase, baluri, bătăi cu flori de
șosea, concerte ale lui George Enescu la Ateneu. Apoi a venit dezastrul de la Turtucaia.
Tezaurul a fost capturat de Rusia și nu s -a întors nici până azi. În 1957, ni s -au restituit Cloșca
cu pui și câteva documente. Firmele nemțești și bulgărești au acaparat pia ța în locul celor
românești. Autoritățile românești erau reprezentate de colaboraționiști.
Nemții, bulgarii și turcii au invadat Bucureștiul, Calea Victoriei. A urmat o perioadă
de un tragism evident, în care colindele au fost interzise, copacii din Cișmig iu au fost tăiați
pentru foc, iar clopotele bisericilor au fost topite.
Această epocă a fost marcată și de către bombardamente din Zeppelinuri, urmate la
rândul lor, de numeroase nenorociri: lume închisă la Cercul Militar care a fost transformat în
închiso are, rechiziționarea spitalelor pentru răniții lor, surori voluntare molestate,
documentate ale Academiei vândute în piață ca hârtie pentru pungi, devastarea casei lui Take
Ionescu (proantantist notoriu). Bulgarii benchetuiau la Capșa și au furat moaștele Sf. Dumitru
Basarabov de la Mitropolie – dar nemții le -au adus la loc. Pe turci i -au lăsat însă să ducă la
Istanbul moara lui Assan și tunurile capturate la Plevna care străjuiau statuia lui Mihai
Viteazul. Pentru ținuta morală din vremea războiului, capit ala României a primit Crucea de
război franceză.
Alte schimbări semnificative care însuflețesc Bucureștiul: se amenajează pădurile
Snagov și Băneasa, se organizează expoziția industrială în parcul Carol (unde ia ființă și
Muzeul Militar), se adoptă noul c alendar, apare radioul (în 1930 – 48.500 abonați = 1/10 *
populația totală).
La congresul din 1938, au luat naștere Arenele Romane și au existat 4000 de delegați
din toată țara. Cultura se răspândea spre toate clasele sociale. În anul 1940, România pierde
Basarab ia, Bucovina de Nord, Transilvan ia de Nord și Cadrilaterul.
Orașul cunoaște pe plan modial o devalorizare, doarece locuințele sunt naționalizate,
ceea ce înseamnă că proprietățile aparțin statului, deci, nimănui. Apar cartierele -dormitor,
sordide, lăsate la voia întâmplării, atitudinea oamenilor față de ele devine nepăsătoare.

60
În 1938 firma Philips vine în București pentru a face primele demonstrații de
televiziune. Viața era luxoasă, cafenelele pline, existau numeroase parade, inaugurări, serbări ,
federații, concursuri hipice, raliuri. Erau organizate, de asemenea, evenimente precum
Săptămâna Cărții în Parcul Carol.
Bucureștiul a devenit un amestec de grandoare și decadență, arivism, străucire, oraș în
care străinii se simțeau excelent. Se remarc ă activitatea Fundațiilor regale, amenajarea
generoasă a spațiului urban, jocuri balcanice, viață elitistă de club și etalarea averii celor peste
700 de milionari, contracte dubiose (afacerea Skoda), lingușirea nemăsurată a regelui, cadouri
de tot felul (k ilograme de aur, tablouri, mașini, bijuterii, volume omagiale – toată recuzita
pentru nașterea unui dictator).
Dictatura regală, s -a născut în 1938 și a avut drept urmări cenzura, măsurile
antisemite, munca obligatorie, starea de asediu, existența unui partid unic – Frontul Renașterii
Naționale – concentrări, organizarea paramilitară a studenților, o Constituție care consfințea
dictatura, votată oral. Extrema dreaptă devenea tot mai agresivă. A avut loc asasinarea
primului ministru Armand Călinescu, iar ucigașii au fost pedepsiți ca în Evul Mediu.
După pierderile din vara anului 1940, regele a fost silit să abdice la 6 septembrie 1940.
Următorul a fost regele Mihai, dar conducea generalul Antonescu. Războiul era în prag,
existând multiple excese legionare, prigoana antisemită. Bucureștiul a avut de pierdut atât din
cauze naturale, precum cutremurul de pe 9 -10 nov 1940, precum și din cauze sociale,
deoarece acum are loc apariția militarilor germani, raționalizarea alimentelor, militarizarea
unor in stituții, rebeliunea legionară, ianuarie 1941.
Viața era convulsivă. La 4 aprilie 1944 s -au făcut 48 de raiduri. În consecință, 10 000
de clădiri și 75 000 de oameni au rămas fără adăpost. Dintre clădirile foarte afectate se
remarcă Gara de Nord, Atelierel e CFR, și clădiri de pe Calea Victoriei. După 23 august 1944,
armele s -au întors împotriva lor. Însă adversarii apucaseră să bombardeze Palatul Regal,
Teatrul Național și încă 700 de clădiri.
Bucureștiul devine d e la Bucureștiul din La Belle Epoque, tihni t, armonios un
București haotic, grăbit, caracterizat de „rătăcirea fără țintă, plimbarea fără plăcere”. După
înfăptuirea unirii țării, națiunea a rămas fără o nouă rațiune de a fi, necesitând un nou ideal de
atins. După Primul Război Mondial, s -a instaura t așa zisă „Epocă de ruptură” (Mircea Eliade),
pierzându -se și armonia politică și paradisul.

61
Bucureștiul lui Eliade este reprezentat de „orașul însuflețit, centru al unei «geografii
spirituale» sau «interioare», spațiu prin excelență al regăsirii de sine.
Pe la 1924, aflăm că Bucureștiul este proclamat drept un oraș modern, al marilor
bulevarde, al cafenelelor, restaurantelor, al reclamelor, automobilelor elegante și cercurilor
mondene . Eleganța și de cadența Bucureștiului atinseseră culmi nemaipomeni te, în plină epocă
a jazzului și cocktailului, „când bântuia moda părului tuns à la garçonne și rochiile se purtau
scurte până deasupra genunchiului.”
Imaginea Bucureștiului se schimbă enorm, trecând de la dimensiunea mi(s)tică,
amprentată de La Belle Epoq ue, cu mahalale cu iz de sat la imaginea Bucureștiului cu linii
geometr ice, al vitezei care are ca simbol automobilul, tramvaiul, clădirile cubiste.
Sistematizarea a continuat în timpul primarului Al. Donescu („Primarul târnăcop”):
sens unic pe Calea Victo riei, numirea străzilor justificată, un nou plan al Bucureștiului,
desființarea comerțului ambulant (acțiune temporară). Începe să se discute problema canalului
Dunăre – București, avansată de inginerul Leonida – idee care, ca și Catedrala Neamului –
sunt idei care revin la aproximativ două decenii, fără rezultat.
Se întemeiază institute de cercetare precum Școala Politehnică, în anul 1925.
Avangarda devine un curent de bază, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Luca Gherasim, Victor
Brauner, fiind ai săi adepți. Se întemeiază Patriarhia, se țin congrese internaționale. Peste
18 000 de studenți și 144 de publicații. În 1920 ia naștere compania aviatică româno -franceză
iar în 1929 rulează primul film sonor. În acea perioadă era o criză economică mondială.
În 1930 însă, prințul Carol revine. Carol al II -lea a avut meritul de a se înconjura de o
elită de profesioniști inegalabilă, ceea ce e presupus reconfigurarea Bucureștiului. Planul
director de sistematizare cuprindea: asanarea salbei de lacuri Băneasa, Herăstrău, Floreasca,
Colentina, Funde ni, Cernica, Tei. Uzinele Comunale București au luat medalia de aur la
Liège. Au apărut cartiere noi, care au și rămas. Au apărut parcurile: Domenii, Bonaparte,
Jianu; cartierele Cotroceni, Panduri, Vatra Luminoasă, Filantropia, Elefterie, Mihai Bravu,
Progresului, Apărătorii Patriei, Cetatea voluntărească, Giulești, Băneasa, Andronache.
În 1936, Bucureștiul avea 800 000 de locuitori, cele mai multe locuri de muncă fiind
în industrie. Existau numeroase fabrici care să susțină acest fenomen: Malaxa, Vulcan,
Lemaître, Voina, Metaloglobus, Fichet, Laromet, Wolf, Mociornița, Herdan, Gagel, Luther,
Assan, Fabrica de timbre. Se creează o solidaritate specifică mahalelor, un spirit civic puternic
(pozitiv).

62
o Elemente spațiale
Construcții: S -au ridicat Biserica Ital iană, Liceul Spiru Haret, Muzeul Kalinderu. Tot
acum apar Hotelul Athénée Palace, în Cartierul General German. Anii postbelici au
reprezentat o nouă schimbare a stilului bucureștean, acesta devenind mai descătușat. Era a fost
marcată de evenimente precum î ncoronarea perechii regale la statuia lui Mihai Viteazul,
ridicarea monumentului eroului necunoscut în parcul Carol, care în 1958 a fost scos, iar în
1991 s -a revenit asupra deciziei nesăbuite. Alte evenimente reprezentative pentru această
perioadă au fost acordarea votului universal, adoptarea Constituției din 1923 și reforma
agrară. Protipendada face loc burgheziei, îmbogățiților de război, păturilor lucrative.
Clădiri semnificative din perioada interbelică: Institutul C antacuzino, liceele Spiru
Haret și Mihai Viteazul, Fundația Carol, Academia Comercială, Palatul ziarului „Universal”,
Primăria de Verde, Crematoriul „Cenușa”, Seminarul Central, Așezământul Ionel Brătianu,
Palatul Telefoanelor, Uzinele Malaxa.
Edificii reprezentative: Palatul ARO, Fundația Dalles, Spitalul Elias, Prefectura,
Palatul CFR, Palatul CAM, Biblioteca Academiei, Facultatea de Drept, Școala de Război,
Palatul Consiliului de Miniștri, Biserica Cașin, Ministerul de Interne, Halele Obor. Se
construiește Arcul de Triumf și se amenajeaz ă Herăstrăul – cel mai mare parc al orașului. Tot
acum se deschide muzeul de factură europeană consacrat satului românesc și se termină
construcția palatului regal.
Statui: Monumentul Eroilor Sanitari, Monumentul Aerului, Statuia lui Spiru Haret,
Kogălnic eanu, Brâncoveanu, Ionel Brătianu, a Aviatorilor. Statui distruse: Carol I, Ferdinand.
Locurile de întâlnire a grupurilor de intelect uali bucureșteni erau cafeneaua Corso (din
Piața Palatului) , Barul Automat . Cafeneaua Corso era locul de întâlnire a intele ctualilor
interbelici, în clădirea Jockey -Club, vizavi de restaurantul Cina, acesta putând fi considerat
spațiul predilect al intelectualității bucureștene, care face ca „întreaga cultură românească” să
se învârtă „între Corso, Ateneu, Fundația Carol și Ca lea Victoriei”.
Piața Teat rului Național (de pe Calea Victoriei), Cercul Militar devin spații publice
predilecte pe ntru proteste și manifestații iar s pații ale loisirului, întâlnirilor moder ne sau
plimbărilor precum Calea Victoriei, Palatul Regal și Cișmigiul se transformă în scena unor
ciocniri violente între jandarmi și manifestanți. Atelierele Grivița se remarcă drept punctele
izbucnirilor violente din epocă.

63
Alte puncte de întâlnire sunt reprezentate de locurile în care au loc manifestații
culturale precum Opera Română – sediul la Teatrul Lyric „Leon Popescu”, în Piața Valter
Mărăcineanu , Teatrul „Maria Ventura” – fostă Sala Comediei, actualul Teatru Odeon .
Alte puncte de întâlnire: Piața I.C. Brătianu , Bar Automat (vizavi de Palatul
Telefoanelor) , 1932 – repere violențe: Facultatea de Drept, statuia lui Brătianu , Fundătura
Mătăsari, strada Aurelian, strada Batiștei, strada Grigore Alexandrescu, Continental, grădina
Modern (grădina Berlin – azi, pe strada Constantin Mille), grădină de cartier – vizavi de stația
tramvaiului 14, la întretăierea străzii Mătăsari cu bulevardul Pache Protopopescu sau
cârciumă din spatele Gării de Nord, stația de trăsuri și automobile din faț a Teatrului Național
– sec XX. În zona Cotroceni – case și vile, foișor, Podul Elefterie, Facultatea de Medicină,
Atelierele CFR. Pe Bd. Take Ionescu – blocul Carlton, clădirea Creditul Minier . Cotrocenii,
cartierul dintre Foișorul de Foc și Piața Pache Protopopescu, cel din p reajma Spitalului
Militar, Oborul, malul Dâmboviț ei, Cetatea studențească (zona Facultății de Drept de astăzi),
Fabricile Lemaître (Timpuri Noi de azi) și bariera – locuri unde se plimbă cei doi îndrăgostiți.
Piața și Statuia Brătianu – pe locul Pieții Uni versității de astăzi, Catedrala Sf. Iosif,
Mitropolie , Cetatea universitară, Bd Pache Protopopescu, Foișorul de Foc, Oborul, Fabricile
Lemaître, cartierul din preajma Spitalului Militar , Bd. Ferdinand, Statuia Pache, Foișorul de
Foc, Strada Batiștei .
Centr ul spațiului cartografic eliadian era centrul perimetrului zonei cu limitele Str.
Mântuleasa, Str. Popa Soare, Str. Pache Protopopescu , Bd: Take Ionescu, Calea Victoriei,
Brătianu . Puncte -cheie: Restaurantul de lux – Continental, Cercul Militar, Poșta, Ciș migiul.
Statuia Brătianu este o emblemă atât a Bucureștiului vetust cât și a celui prezent.
Aceasta se afla în centrul Pieței Universității care se numea pe atunci Piața I.C.Brătianu.
Opera aparține sculptorului Ernest Dubois și a fost inaugurată la 18 mai 1903 (G. Parussi,
Cronologia Bucureștilor). Se afla la întâlnirea bulevardelor importan te Carol I, Colței și era
aproape de Calea Victoriei, drept urmare și -a câștigat renumele ca punct de reper în orientarea
urbană. Era, de asemenea, simbolul lumii apuse odată cu instaurarea Republicii Populare dar
și al modernității noii amprente occidentale.
o Fluxuri
Calea Victoriei rămâne, în continuare, o axă principală de desfășurare a vieții
bucureștenilor, fiind gazdă a numeroase puncte de întâlnire. În această perioadă, însă, Calea
Victoriei și străzile care se desprind din aceasta sunt un spațiu mai degrabă viol ent, devenind

64
astfel un perimetru reprezentativ pentru tulburările din jurul anilor 1930 și din timpul celui de –
al Doilea Război Mondial. Astfel se va contura harta Bucureștiului „modern”, al violenței dar
și al trăirilor personajelor lui Eliade. Calea Vic toriei reprezintă coloana vertebrală a Capitalei
interbelice, fiind „Bulevardul”, magnet pentru tinerii intelectuali, cale de acces, punte de
legătură între Bucureștiul periferic (care cuprind Atelierele Grivița) și centru.
B. Puncte de întâlnire
Din punct d e vedere al utilității :
o Puncte de întâlnire relevante din punct estetic, arhitectural
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere al circulației
 Intersecții, ronduri, squaruri : Calea Victoriei cu Str. General
Berthelot , Calea Victoriei cu Bd. Regina Elisabeta, Calea

Victoriei cu Calea Griviței, Calea Victoriei cu Str. Carol,
Calea Victoriei cu Str. Lipscani, Calea Victoriei cu Str.
Stavropoleos, Calea Victoriei cu Strada Banului, Calea
Victoriei cu Strada Episcopiei, Calea Victoriei cu Strada Ion
Câmpineanu, Calea Victoriei cu Strada Știrbei -Vodă, Calea
Victoriei cu Șoseaua Bonaparte ;
 Piețe : Piața Teatrului Național, Piața I.C.Brătianu , Piața
Mare (Piața Unirii) , Piața Sf. Anton , Piața Amsa , Piața
Palatului , Piața Sf. Gheorghe , Piața Senatului , Piața Poștei;

Fig. 12 – Intersecție Calea Victoriei cu Bd. Regina Elisabeta, perioada
interbelică, (sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie/ )

65
 Poduri : Podul Mihai -Vodă , Podul Rahova

 Pasaje : Pasajul Român (inaugurat în 1859, peste drum de
Terasa Oteteleșanu, unde astăzi se află Magazinul Muzica,
între arterele Calea Victoriei și Strada Ion Câmpineanu de
astăzi, demolat în 1930 (1958?) cu Imperial, strada
Câmpineanu, la colțul Pasajului Român și Birtul lui Ghunter,
la celălalt colț al Pasajului Român ), Pasagiul Vilacrosse
(1890) , Pasagiul Macca (1890) ;
 Noduri de transport (Stații de metrou, autobuz, tramvai,
troleibuz, trăsură , gări): Piața Teatrului Național , Piața Sf.
Gheorghe ;
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere vizual
 Monumente
 Statui : Statuile din fața Universității (Statuia lui
Mihai Viteazul , Statuia lui Gheorghe Lazăr, Statuia
Fig. 13 – Piața Senatului, 1933,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 14 – Podul Rahova, 1927,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

66
lui Ion Heliade Rădulescu, Statuia lui I.C.Brătianu) ,
Lupa Capitolina, Statuia spătarului Mihail
Cantacuzino;

 Fântâni: Fântâna di n fața Bisericii Sărindar ,
Cișmeaua din Parcul Cișmigiu ;
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere recreațional
 Parcuri și grădini publice : Grădina Cișmigiu (lacul, cișmeaua,
izvorul dinspre Strada Știrbei Vodă)
 Localuri (restaurante, baruri, cofetării, terase, casinouri) : Casa
Capșa , Terasa Oteteleșanu, Grădina Modern , Athenée Palace ,
Casa Mănescu – închiriată Jockey – Clubul – în 1883 se mută la
colț cu Franklin , Grădina Rașca, Berăria Grădina Carpați,
 Edificii culturale (teatre, muzee) : Teatr ul Național Vechi ,
Ateneu
 Edificii educaționale : Universitatea , Facultatea de Arhitectură ,
Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (1926 –
clădirea actuală)
 Muzee
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere comunitar
 Biserici : Mitropolia (Patriarhia de astăzi) , Biserica Albă,
Biserica Kretzulescu (1720, 1722) , Curtea Veche , Stavropoleos
(1724) , Biserica Colțea , Biserica Sărindar
 Edificii edilitare: Curtea Domnească – Curtea Veche , Palat
domnesc – Palatul Știrbey , Palatul C.E.C. (Palatul Casei de
Depuneri și Consemnațiuni) , Palatul Cantacuzino – Președinția
Consiliului de Miniștri , Palatul Fundației Carol I – Biblioteca
Fig. 15 – Lupa Capitolina, Piața Sf. Gheorghe, perioada interbelică
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie

67
Centrală Universitară, Palatul Poștelor (fosta Piață Constantin –
Vodă) , Palatul Regal Nou , Palatul Șuțu

 Hoteluri : Hotel și magazin Luvru, Hotel de France, Hotel
Hugues (în fața Teatrului, primul din oraș) , Hotel Boulevard;
 Edificii c omerciale (Bănci, farmacii, benzinării , magazine) :
Banca Națională a României (în fostul han Șerban -Vodă) ,
Galeries Lafayette, Hanul lui Manuc , Pasajul Macca -Villacrose ;
Harta punctelor de întâlnire arată elementele spațiale cu valoare de reper pentru
locuitorii Bucureștiului interbelic.

Fig. 16 – Pala tul C.E.C., Piața Poștei, 1926,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

68

Fig. 17 – Harta punctelor de întâlnire din Bucureștiul lui Eliade

69
4. Perioada 6 – Bucureștiul lui Ceaușescu (1945 – 1989)
A. Conturarea perioadei (interese, elemente spațiale, fluxuri)
După război, venirea rușilor, a traumatizat întregul organism urban. Viața tradițională
bucureșteană, care a avut la bază aceleași ocupații și principii pentru mai multe secole, a avut
mult de suferit din cauza frământărilor sociale și politice. Noul regi m democrat -popular a avut
ca scop lichidarea vechiului, a tradițiilor ce confereau unitate și unicitate comunității. Multe
destine au fost frânte sau, cel puțin , delapidate. Bucureștiul s -a transformat în emblema
străzilor întunecate, megafoanelor asurzitoare cu propagandă comunistă, panouri de același
gen, serbări -mamut pentru aniversarea revoluției bolșevice din 1917, procese politice,
instituții restructurate – Academia. S -au înființat instituții precum: ARLUS, SOVROM -uri și
s-au desfășurat nedre ptăți precum: alungarea din case a propri etarilor, impozite aberante,
confiscări, cartele, îmbrăcăminte „pe puncte”. Represiunea era cumplită, existând multe
execuții, procese, condamnări. Miliția populară, Securitatea, tribunalele „poporului” au
înăbușit revolta. Cultul greco -catolic a devenit interzis. Au apărut școli de marxism și de
învățământ politic. În 1948 s -a compus lista cărților interzise, cele ale autorilor: Iorga,
Eminescu, Blaga, Eliade. Călătoriile în străinătate erau interzise, la fel ca și ascultarea
posturilor străine de radio. Corespondența era cenzurată, iar telefoanele ascultate. Apare și
„Problema spațiului locativ”, punându -se regula de 8 metri pe cap de locuitor. Tot
reprezentative pentru această perioadă sunt talciocurile cu veselă m arcată, decorații, mobilă
Bidermeier, blănuri, bijuterii. În această perioadă, au dispărut micile crâșme de cartier,
cizmăriile, băcăniile, frizeriile, garajele, cabinetele medicilor de familie și farmaciile
particulare, a dispărut o lume întreagă care con stituia farmecul și autenticul Bucureștiului.
Aceasta a fost înlocuită cu o lume nouă, cu alte nevoi și aspirații.
Evoluția armonioasă și naturală a Bucureștiului interbelic este brutal întreruptă de
instaurarea regimului comunist. Această perioadă transf ormă Bucureștiul într -un experiment
devastator. Are loc o industrializare forțată și, astfel, sunt aduse în capitală, persoane care să
constituie forța de muncă necesară. Odată cu aceste măsuri, s -au construit cartiere satelit
muncitorești de blocuri -dorm itor. Deși demolarea poate fi considerată un pas în procesul
evolutiv, actele masive de acest gen au mutilat permanent orașul. Numeroase monumente
extrem de valoroase au fost rase de pe fața pământului, pentru a face loc clădirilor staliniste.
Proprietatea privată era condamnată pe toate căile. S -a schim bat destinația unor clădiri
și s-au șters însemnele tradiționale. Edificii de tip stalinist: Casa Scânteii, Opera, Monumentul

70
eroilor Comuniști. Construcțiile pentru populație erau reprezentate de blocuri – dormitor,
locuințe urâte, inestetice, fără personalitate.
Edificii reprezentative: Aeroportul Otopeni, Sala Palatului, Teatrul Național, Hotelul
Intercontinental, Pavilionul Expozițional (pe locul hipodromului de galop), Magazinul
„Unirea”.
Orașul socialis t a fost marcat de acțiunea de spulberare a unor cartiere și monumente,
care constituiau adevărate repere istorice. Multe altfel de dezastre s -au produs, mai ales asupra
bisericilor: 22 dintre ele au dispărut sub târnăcoape sau au fost ascunse ca lucruri d e rușine
între blocuri: Văcărești, biserica Enei, Sf. Spiridon Vechi, Schitul Maicilor, Mihai Vodă, Sf.
Ionică Pârșcoveanu. În locul unui cartier întins, plin de verdeață și de parfum istoric s -a ridicat
Casa Poporului. – „construcție faraonică ce stă ca p umnul pe ochii orașului”
În ceea ce privește mijloacele de transport, linia de metrou M2, cea inclusă în
perimetrul nostru de interes este inaugurată abia în 1887, deci nu va fi luată în considerație
pentru perioada Bucureștiul socialist.
Revoluția din decembrie 1989 a însemnat distrugerea unor edificii emblematice:
Muzeul de Artă – fostul palat regal, Biblioteca Centrală Universitară – fosta fundație Carol I,
pe acestea fiind lăsate urme de gloanțe.
B. Puncte de întâlnire
Din punct de veder e al utilității :
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere al circulației
 Intersecții, ronduri, squaruri : Calea Victoriei cu Str. General Berthelot ,
Calea Victoriei cu Bd. Regina Elisabeta , Calea Victoriei cu Calea
Griviței , Calea Victoriei cu Str. 30 Decembrie , Calea Victoriei cu Str.
Lipscani , Calea Victoriei cu Str. Stavropoleos , Calea Victoriei cu
Strada Banului , Calea Victoriei cu Strada Episcopiei , Calea Victoriei
cu Strada Ion Câmpineanu , Calea Victoriei cu Strada Știrbei -Vodă ,
Calea Victoriei cu Bulevardul Ilie Pintilie ;
 Piețe : Piața Teatrului Național, Piața I.C.Brătianu, Piața Unirii, Piața
Sf. Anton, Piața Amsa, Piața Palatului, Piața S f. Gheorghe , Piața
Sărindar, Piața Poștei, Piața Națiunilor Unite ;

71

 Poduri : Podul Mihai -Vodă, unde Strada Mihai -Vodă cobora înspre
zona Izvor de astăzi, fiind situat pe Strada Poliției

Fig. 19 – Piața Națiunilor Unite și Fântâna Națiunile Unite,
1974, (sursă: www.facebook.c om/BucurestiiVechiFotoSiIstorie)
Fig. 160 – Piața Romană, 1955,
(sursă: /www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 18 – Piața Vic toriei, 1955
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 21 – Podul Mihai -Vodă, 1958,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

72
 Pasaje : Pasagiul Vilacrosse, Pasagiul Macca , Pasajul Lipscani (actualul
Pasaj Latin)
 Noduri de transport ( Stații de metrou, autobuz, tramvai, troleibuz,
trăsură , gări ): Piața Teatrului Național Nou, Sf. Gheo rghe
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere vizual
 Monumente
1. Statui : Statuile din fața Universităț ii (Statuia lui Mihai Viteazul,
Statuia lui Gheorghe Lazăr, Statuia lui Ion H eliade Rădulescu ,
Statuia lui I.C.Brătianu) , Lupa Capitolina – Piața Sf. Gheorghe ,
Statuia spătarului Mihail Canta cuzino, amplasată î n curtea
Spitalului Colțea;
2. Fântâni: Fântâna din fața Cercului Militar , Cișmeaua din Parcul
Cișmigiu , Fântâna Piața Națiunile Unite , Fântâna din Piața
Unirii

o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere recreațional
 Parcuri și grădini publice : Grădina Cișmigiu (lacul, cișmeaua, izvorul
dinspre Strada Știrbei Vodă)

Fig. 23 – Grădi na Cișmigiu, intrarea principală, 1968,
(sursă: /www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 22 – Fântâna din Piața Unirii, 1966,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

73
 Localuri (restaurante, baruri, cofetării, terase, casinouri) : Cofetăria și
Restaurantul București , Terasa Oteteleșanu – restaurant, berărie,
cafenea (ulterior, Palatul Telefoanelor) , Grădina Modern , Athenée
Palace ;

 Instituții culturale și educaționale
1. Teatre și săli de spectacol, concert : Teatrul Național Vechi ,
Ateneu , Sala Palatului

Fig. 25 – Ateneu, 1962 (sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 24 – Piața Sărindar, Cofetăria și Restaurantul București, 1968,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

74
2. Muzee : Muzeul Curtea Veche , Muzeu de Artă Populară ,
Muzeul Memorial George Enescu , Muzeul Național de Istorie a
României (1972) , Muzeul Național de Artă al României ,
Muzeul Colecțiilor de Artă , Muzeul de Istorie a Bucureștiului
(1959)
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere funcțional
 Biserici : Patriarhia, Biserica Albă, Biserica Kretzulescu, Curtea Veche ,
Stavropoleos, Biserica Colțea

 Edificii edilitare și administrative : Casa Centrală a Armatei (Cercul
Militar) , Palatul Telefoanelor, Palatul C.E.C.

Fig. 27 – Biserica Stavropoleos, 1968,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 28 – Casa Centrală a Armatei și fântâna Sărindar, 1969,
(sursă: www.facebook.c om/BucurestiiVechiFotoSiIstorie)
Fig. 26 – Sala Palatului și Piața Palatului, 1962,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

75
 Edificii Educaționale: Biblioteca Centrală Universitară, Universitatea ,
Facultatea de Arhitectură , Academia de Studii Economice (denumire
din 1967)

 Hoteluri : Hotel Capitol , Hotel Boulevard , Hotelul Intercontinental

 Edificii Comerciale (Bănci, farmacii, benzinării, magazine) : Banca
Națională a României (în fostul han Șerban -Vodă) , Magazinul Victoria ,
Hanul lui Manuc , Pasajul Macca -Villacrose , Magazinul Unirea

În continuare, avem reprezentarea grafică a localizării punctelor de întâlnire din
perioada comunistă, grupate după tipologii.

Fig. 29 – Biblioteca Centrală Universitară, 1969,
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )
Fig. 30 – Intercontinental, cc.1970
(sursă: www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

76

Fig. 31 – Harta punctelor de întâlnire din Bucureștiul lui Ceaușescu

77
5. Bucureștiul meu – Bucureștiul de azi (1990 – 2014)
Orașul e un organism viu care în urma transformărilor pozitive și negative, își vine în
fire. Suprafața sa s -a dublat după cel de al Doilea Război Mondial, având în prezent o arie de
228 km2, iar suprafața constrită constând în 70% din această arie. Bucureștiul continuă să fie
centrul cultural și economico -social al României.
Astăzi, orașul este un amestec de vechi și nou, de convențional și șocant, de tradițional
și modern, de oriental și occidental, aceste caracteristici dându -i o notă aparte, un farmec
special. Metropolă eclectică, are toate șansele de a ajunge destinație tu ristică în specal pentru
turismul de genul „city break” și pentru turismul de distracție, întrucât viața de noapte și
evenimentele culturale se fac remarcate din ce în ce mai puternic în capitala României.
Alegerea punctelor de întâlnire pentru perioada co ntemporană a fost confirmată de
răspunsurile a 30 de interveviați. Interviul liber și nestructurat a constat în accesarea tiparelor
de hărți mentale existente în percepțiile acestora. Interviul și -a propus să acceseze intuiția
participanților, folosindu -se de trucuri pentru a vedea ce elemente spațiale sunt implementate
natural în hărțile mentale ale acestora.
Feluri în care poți investiga hărțile mentale ale receptorilor:
 Cerând direcții pentru a ajunge într -o anumită locație
 Cerând participantului să de seneze o schiță a suprafeței de studiu sau o descriere
 Cerând unei persoane să enumere cât mai multe locuri într -o perioadă scurtă de timp
Interviul a început prin enumerarea unor puncte de reper ale arealului ales (Piața
Victoriei, Piața Romană, Piața Uni versității, Piața Unirii, Parcul Cișmigiu, Patriarhia, Centrul
Vechi al Bucureștiului). După identificarea mentală a spațiului, participanții au fost rugați să
îndrume pe cineva din punctul X în punctul Y, puncte aflate în areal, să descrie reperele
vizual e făcând un tur de 3600 al unuia dintre punctele solicitate de interveviator, să enumere
un anumit tip de elemente spațiale, să își imagineze că trebuie să se întâlnească cu cineva care
vine direcția X, iar interveviatul din direcția Y, pentru a stabili un punct de întâlnire, să aleagă
un punct de întâlnire simbolic în cazul în care este vorba de o întâlnire importantă din punct
de vedere emoțional etc.
Prin centralizarea acestor răspunsuri, putem vedea influența pe care o au elementele
spațiale asupra perc epției locuitorilor de astăzi ai Bucureștiului, acest fapt ajutând, de

78
asemenea, la deducerea motivelor care au produs aceste schimbări în schematizarea mentală a
locurilor.
În continuare, vom lista punctele de întâlnire relevante pentru perioada contempor ană.
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere al circulației
 Intersecții, ronduri, squaruri : Calea Victoriei cu Str. General
Berthelot, Calea Victoriei cu Bd. Regina Elisabeta, Calea Victoriei
cu Calea Griviței, Calea Victoriei cu Str. 30 Decembrie, Calea
Victoriei cu Str. Lipscani, Calea Victoriei cu Str. Stavropoleos,
Calea Victoriei cu Strada Banului, Calea Victoriei cu Strada
Episcopiei, Calea Victoriei cu Strada Ion Câmpineanu, Calea
Victoriei cu Strada Știrbei -Vodă, Calea Victoriei cu Bulevardul
Iancu de Hunedoara ;
 Piețe : Piața Universității , Piața Victoriei, Piața Unirii, Piața 21
decembrie 1989 (Piața Teatrului Nou) , Piața Sf. Anton , Piața Amsa ,
Piața Sf. Gheorghe , Piața Națiunile Unite , Piața Palatului , Piața
Revoluției ;

 Poduri – podurile de peste Dâmbovița nu mai au importanța din
trecut, nemaiavând nici măcar denumiri . În schimb, există unele
poduri importante drept puncte de întâlnire, precum Pod Grozăvești
sau Pod Basarab, care nu aparțin zonei de studiu.
 Pasaje : Pasajul Latin , Pasajul Victoriei , Pasajul Universității ,
Pasagiul Vilacrosse (1890) , Pasagiul Macca (1890)
Fig. 32 Piața Universității, 2013, (sursă:c olorsinbucharest.wordpress.com )
„Căruța cu paiațe”
Fântâna Dunărea
Colțea

79

 Noduri de transport (Stații de metrou, autobuz, tramvai, troleibuz,
trăsură, gări ): Sf. Gheorghe (RATB) , Piața Victoriei
(METROREX) , Piața Romană (METROREX) , Universitate
(METROREX) , Piața Unirii (METROREX)

 Bariere – La barieră (Lipscani)
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere vizual
 Monumente
 Statui : Statuile din fața Universităț ii (Statuia lui Mihai
Viteazul, Statuia lui Gheorghe Lazăr, St atuia lui Ion
Heliade Rădulescu, Statuia lui I.C.Brătianu) , Lupa
Capitolina – Piața Sf. Gheorghe , Statuia spătarului
Mihail Cantacuzino (amplas ată în curtea Spitalului
Colțea) , Statuia din fața Muzeului Național de Istorie ;
 Fântâni: Fântâna din fața Cercului Militar , Fântana de la
Universitate , Fântâna din Piața Unirii ;
 Ceasuri : Ceasul de la Universitate , Ceasul de la intrarea în
Parcul Cișmigiu dinspre Bd. Regina Elisabeta ;
 Alte monumente : Arca lui Noe de la Cărturești ( de pe Bd.
Gheorghe Magheru ), Memorialul Renașterii (zisă și „La
Cartof”) , Căruța cu Paiațe (în fața Teatrului Național);
Fig. 195 – Metrou Universitate – ieșirea Universitate,
2012, (sursă: www.ziuacargo.ro )
Fig. 18 – Pasajul Latin, 2013,
(sursă:bucuresti.turneo.ro)
Fig. 17 – Pasajul Macca -Villacrosse, 2012
(sursă: http://commons.wikimedia.org )

80

o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere recreațional
 Parcuri și grădini publice : Grădina Cișmigiu (lacul, cișmeaua,
izvorul dinspre Strada Știrbei Vodă)
 Localuri (restaurante, baruri, cofetării, terase, casinouri) : Casa
Capșa , Hanul lui Manuc , Pizza Hut , McDonald’s (Piața Unirii) ,
McDonald’s (Cișmigiu) , McDonald’s (Piața Romană) , Springtime
(Universitate) , KFC (Universitate – Cișmigiu)



Fig. 36 – Memorialul Renașterii, Piața Revoluției,
(sursă: http://steerageyearns.wordpress.com )
Fig. 20 – Arca de la Cărturești, (sursă:
http://despresufletulmeu.wordpress.com )
McDonald’s
Fig. 38 – McDonald's Unirea, print screen Google Earth

81
 Edificii culturale (teatre, cinematografe, muzee)
 Teatre, cinematografe și săli de concert : Teatrul Național ,
Cinema Patria , Sala Palatului , Teatrul Odeon , Ateneu
 Muzee : Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Curtea Veche ,
Muzeul Memorial George Enescu, Muzeul Națio nal de
Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României ,
Muzeul Colecțiilor de Artă , Muzeul de Istorie a
Bucur eștiului.
o Puncte de întâlnire relevante din punct de vedere funcțional
 Edificii religioase : Biserica Colței , Mitropolia (Patriarhia de astăzi) ,
Biserica Rusă , Biserica Lute rană, Biserica Kretzulescu, Curtea
Veche , Stavropoleos
 Edificii educaționale: Universitatea, Facultatea de Arhitectură,
Biblioteca Centrală Universitară , Academia de Studii Economice
(denumire din 1967) ;
 Edificii edilitare: Cercul Militar , Guvernul (Piața Victoriei) , Palatul
de Justiție , Palatul Telefoanelor , Palatul C.E.C.
Fig. 21 – Paralelă între Bd. Regina Elisabeta intersecție cu Calea
Victoriei de azi (Pizza Hut) și din secolul XIX (sursă:
www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie )

82
 Hoteluri : Hotel Novotel , Hotel Capitol , Grand Hotel Boulevard,
Athenée Palace Hotel , Hotel Intercontinental , Hotel Radisson ,
Hotel Horoscop
 Edificii c omerciale (Bănci, farmacii, benzinării , magazine ,
bancomate ): Banca Națională a României (în fostul han Șerban –
Vodă) , Magazinul Unirea , Magazinul Cocor , Librăria Mihai
Eminescu (pe colțul Universității) , Librăria Cărtur ești (pe Bd.
Gheorghe Magheru) , Librăria Humanitas (lângă Cișmigiu) .

„Ne explică Paul Morand, de la Academia Franceză, într -o lucrare tipărită în 1938 la
Editura Plon, din Paris și reeditată la noi în 1996 „Bucureștiul este un loc de întâlnire. Este un
oraș unde îți golești punga și te umpli de apucături occidentale. Lecția pe care o oferă
Bucureștiul este una de viață : te învață cum să te adaptezi, chiar și la imposibil. Pe parcursul
destinului său sinuos și pitoresc, Bucureștiul a rămas un ora ș vesel". ” (art -emis.ro)
Concluzia subcapitolului este reprezentat de materialul cartografic ce arată localizarea
punctelor de întâlnire din perioada contemporană.

Fig. 39 – Magazinul Cocor, 2013, (sursă: reptilianul.blogspot.com )

83

Fig. 40 – Harta punctelor de întâlnire din Bucureștiul meu

84
Concluzii
„Bucureștii trebuie tratați ca o individualitate și ca un personaj” (Tudor Arghezi,
1972 ).
Scopul inițial al lucrării de față a fost analiza punctelor de întâlnire corelată cu evoluția
Bucureștiului , având în vedere atât axa sp ațială, cât și pe cea temporală. Premisa pe care am
dorit să o susținem este că cele mai importante criterii în diferențierea punctelor de întâlnire
sunt reprezentate de continuitate și de unicitate, prin crearea de aglomerări de puncte de
întâlnire în locurile în care acestea există de mult ti mp și prin prioritizarea element ului spațial
care are cea mai mică densitate, deci este favorizat de criteriul de unicitate. Aceste aglomerări
tind să se creeze în spațiul în care se dezvoltă concomitent mai multe fluxuri de circulație,
care, la rândul lor, sunt generate de existența punctelor de interes în anumite perimetre.
Prin crearea unei metodologii de clasificare, am putut verifica ipoteza din introducere.
Rezultatele analizei factorilor care duc la schimbarea punctelor de întâlnire confirmă faptul că
spațiul este perceput de fiecare individ într -o manieră proprie, iar în funcție de interesele
comunității, de grupele de vârstă, de densitatea reperelor, elementele spațiale câștigă sau pierd
teren pe hărțile menta le personale.
În ceea ce privește punctele de întâlnire presupuse și asumate pentru perioadele din
trecut, confirmarea nu a putut fi alta decât rezistența acestora în timp ca puncte de întâlnire și
densitatea enumerării acestora în diferite lucrări științi fice. În ceea ce privește punctele de
întâlnire contemporane, presupunerile au fost confruntate cu rezultatele unui interviu luat unui
număr de 30 de participanți, confirmând astfel teoria inițială, în legătură cu efectul schimbării
intereselor și apariție i unor noi repere care, din anumite motive, sunt mai repede integrate în
hărțile mentale decât repere vechi, irelevante pentru o bună parte a interveviaților.
Lucrarea este un studiu de căpătâi pentru aprofundări ulterioare, întrucât tema este
foarte vastă . De exemplu, o abordare ulterioară ar putea consta în acordarea de punctaje
punctelor de întâlnire, în funcție de criteriile favorabile și nefavorabile. Întrucât aplicațiile de
orientare în spațiu sunt din ce în ce mai populare, aceste materiale cartograf ice reprezentând
punctele de întâlnire ar putea constitui o nouă sursă de informații, în ceea ce privește relevanța
hărților folosite pe telefoanele mobil e, GPS, diferite aplicații, hărți cu localizarea punctelor de
interes dintr -un oraș .
„În cele din ur mă, Bucureștii au avut în fiecare caz dreptate, fără să se laude cu
dreptățile lor” (Tudor Arghezi, 1972 )

85
Bibliografie

 Academia Republicii Socialiste România, Secția de Științe Istorice, Documenta
Romaniae Historica. Seria B: Țara Românească. Volumul I: 1247 – 1500, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966;
 Arghezi, Tudor, Cu bastonul prin București , Editura Minerva, București, 1972;
 Bacalbașa, Constantin, Bucureștii de altădată , volumele 1 și 2, Editura Ziarului
Universul, Bucureș ti, 1927;
 Baedeker, Karl, Autriche -Hongrie: y compris Cettign , Belgrade et Bucarest Manuel
du voyageur , București, Leipzig,1911;
 Berindei, Dan; Bonifaciu, Sebastian; București Ghid turistic , Editura Sport -Turism,
București, 1980 ;
 Caselli, Domenico , Cum au fost Bucureștii odinioară: Cu chipuri și ic oane, Editura
Ars Docendi, București, 2014;
 Costescu, George, Bucureștii vechiului regat , Editura Capitel, București, 2005;
 Coteanu, Ion, Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Editura Univers Enciclopedic,
1996, București;
 Crutzescu, Gheorghe, Podul Mogoșoaei, Povestea unei străzi , Editura S.O.C.E.C
&Co, SAR, București, 1986;
 Damé, Frédéric, Bucarest en 1906 , Editura S ocec & CIE, București, 1907 ;
 Elias, Birgit ; Paelke , Volker ; Kuhnt, Sascha; Concepts for the Cartographic
visualization of landmarks , ikg Institute of Cartography and Geoinformatics,
University of Hannover , 2005;
 Filitti, Georgeta, Călătorie în timp prin București , Editura Do -minoR, București,
2007;
 Fundația pentru Literatură și A rtă, Ghid oficial București cu 20 Hărți pentru
Orientare , Editura Imprimeria Fundației Regale, București, 1934;
 Giurescu, Constantin, C., Istoria Bucureștilor din ce le mai vechi timpuri până în zilele
noastre , Editura pentru Literatură , București, 1966
 Ionescu -Gion, Gheorghe, Istoria Bucurescilor, Editura Socec, București, 1899;
 Leahu, Gheorghe, Lipscani, Centrul Istoric al Bucureștilor , Editura Arta Grafică,
București, 1993;

86
 Lynch, Kevin, The Image of the City , Harvard -Mit Joint Center for Urban Studies ,
Massachusetts, 1960;
 Ofrim, Alexandru , Străzi vechi din Bucureștiul de azi, București, Editura Humanitas,
București, 2011;
 Papazoglu, Dimitrie Istoria Fond ărei Orașului Bucureș ti, Capitala Regatului Rom an,
Editura Curtea Veche, Colecț ia Memorii si Corespondență , Bucure ști, 2005 (după
ediția din 1891 );
 Parusi, Gheorghe, Cronica Bucureștilor , Editura Compania, București , 2005 ;
 Pascariu, Gabriel, Structura și Dinamica Sistemelor de Așezări Umane în Procesul de
Planificare Teritorială (cu o aplicație în cazul României) , Școala Doctorală „Simion
Mehedinți”, București, 2010;
 Pelimon, Alexandru, Bucur, istoria fundării Bucureștilor , Editura Tipografia
Națională Iosif Romanov & co, București, 1858 ;
 Răsuceanu, Andreea, Bucureștiul lui Mircea Eliade, Elemente de Geografie Literară,
Editura Humanitas, București, 2013;
 Potra, George, Din Bucureștii de Ieri , Editura Științifică și Enciclopedică, 1990,
București
 Scrisoarea R egelui Mateiaș Corvinul adresată Papei Sixt al IV -lea
 altmarius.n ing.com
 www.apubb.ro ;
 www.art -emis.ro (baze de date)
 art-historia.blogspot.ro (baze de date)
 www.b365.ro ;
 www.bucurestiivechisinoi.ro (baze de date)
 bucures ti.turneo.ro
 commons.wikimedia.com
 cugiralba.wordpress.com
 www.digibuc.ro
 www.edusoft.ro
 www.facebook.com/BucurestiiVechiFotoSiIstorie
 floringeorgepopovici.wordpress.com
 geography.about.com
 www.hetel.ro
 www.historia.ro

87
 www.ideiurbane.ro
 mentalgeo.wordpress.com
 www.muzeuldefotografie.ro
 pantaleonescu.hi2.ro
 politeia.org.ro
 reptilianul.blogspot.com
 rezistenta.net
 www.simplybucharest.ro;
 www.strazibucuresti.ro
 turistinbucurestiro.blogspot.ro
 www.zf.ro

88
Anexa 1 – Punctele de întâlnire din Bucureștiul lui Carol I

Punct1 Tip
Capul Podului Statie
Piata Teatrului National Piata
Academia Edificiu educational
Palatul Regal Edificiu administrativ
Turnul Coltii Edificiu religios
Biserica Sarindar Edificiu religios
Gradina Cismigiu Parc
Ateneu Edificiu cultural
Piata 24 Genarie Piata
La statui Monument
Palatul Fundatiei Carol Edificiu administrativ
Lupa Capitolina Monument
Curtea Veche Edificiu administrativ
Biserica Stavropoleos Edificiu religios
Hanul lui Manuc Edificiu comercial
Hotel Luvru Hotel
Casa Capsa Local
Hotel Boulevard Hotel
Dealul Mitropoliei Edificiu religios
Podul Mihai -Voda Pod
Piata Roma Piata

89
Anexa 2 – Punctele de întâlnire din Bucureștiul lui Eliade

Punct2 Tip
Piata Victoriei Piata
Piata Teatrului National Statie
Academia Edificiu educational
Palatul Regal Edificiu administrativ
Biserica Coltea Edificiu religios
Biserica Sarindar Edificiu religios
Gradina Cismigiu Parc
Ateneu Edificiu cultural
Piata Unirii Piata
La statui Monument
Palatul Fundatiei Carol Edificiu administrativ
Lupa Capitolina Monument
Curtea Veche Edificiu administrativ
Biserica Stavropoleos Edificiu religios
Hanul lui Manuc Edificiu comercial
Hotel Luvru Hotel
Casa Capsa Local
Hotel Boulevard Hotel
Dealul Mitropoliei Edificiu religios
Podul Mihai -Voda Pod
Piata Sfantu Gheorghe Piata
Banca Nationala a Romaniei Edificiu comercial

90
Anexa 3 – Punctele de întâlnire din Bucureștiul lui Ceaușescu

Punct3 Tip
Piata Victoriei Piata
Piata Romana Piata
Muzeul National de Arta Edificiu cultural
Universitatea Edificiu educational
Cercul Militar Monument
Gradina Cismigiu Parc
Ateneu Edificiu cultural
Piata Unirii Piata
Biserica Coltea Edificiu religios
La statui Monument
Biblioteca Centrala Universitara Edificiu educational
Lupa Capitolina Monument
Curtea Veche Edificiu cultural
Athenee Palace Hotel
Hanul lui Manuc Local
Hotel Capitol Hotel
Cofetaria si Restaurantul Bucuresti Local
Piata Sfantu Gheorghe Piata
Hotel Intercontinental Hotel
Pasajul Lipscani Pasaj
Dealul Patriarhiei Edificiu religios
Piata Amzei Piata
Magazin Unirea Edificiu comercial
Teatrul National Edificiu cultural
Sala Palatului Edificiu cultural

91
Anexa 4 – Punctele de întâlnire din Bucureștiul meu

Punct4 Tip
Piata Victoriei Statie
Teatrul National Edificiu cultural
Universitatea Edificiu educational
Iesirea Coltea Statie
Cercul Militar Monument
Gradina Cismigiu Parc
Ateneu Edificiu cultural
Piata Unirii Metrou
La statui Monument
Biblioteca Centrala Universitara Edificiu educational
Lupa Capitolina Monument
Hanul lui Manuc Local
Hotel Capitol Hotel
Casa Capsa Local
Dealul Patriarhiei Edificiu religios
Piata Sfantu Gheorghe Piata
Banca Nationala a Romaniei Edificiu comercial
Piata Romana Piata
Libraria Mihai Eminescu Edificiu comercial
Athenee Palace Hotel
Hotel Intercontinental Hotel
Pasajul Latin Pasaj
McDonalds Unirea Local
Sala Palatului Edificiu cultural
McDonalds Cismigiu Local
Ceasul de la Cismigiu Monument
McDonalds Romana Local
Arca de la Carturesti Monument
Fantana Dunarea Universitate Monument
Magazinul Cocor Edificiu comercial
Pizza Hut Local
Memorialul Renasterii Monument
La bariera Alt reper

92
Anexa 5 – Bază de date a corespondențelor străzilor

Nume stradă 1 Nume stradă 2 Nume stradă 3 Nume stradă 4
Calea Mogoșoaei Calea Victoriei Calea Victoriei Calea Victoriei
Strada Banului Strada Banului Strada Banului Strada Banului
Strada Episcopiei Strada Episcopiei Strada Episcopiei Strada Episcopiei
Strada Palatului Știrbei -Vodă Știrbei -Vodă Str. Știrbei -Vodă
Strada Teatrului Ion Câmpineanu Ion Câmpineanu Ion Câmpineanu
Bulevardul Regina Elisabeta Regina Elisabeta Bd. Regina Elisabeta
Strada Stavropoleos Stavropoleos Stavropoleos Stavropoleos
Str. Carol Str. Carol Str. 30 decembrie Str. Franceză
Str. Calvină Știrbei -Vodă Știrbei -Vodă Strada Știrbei -Vodă
Strada Popa Tatu Strada Popa Tatu Strada Popa Tatu Strada Popa Tatu
Podul Tîrgoviștei Calea Griviței Calea Griviței Calea Griviței
Strada Fântânii General Berthelot General Berthelot General Berthelot
Șoseaua Bonaparte Șos Bonaparte Bd. Ilie Pintilie Iancu de Hunedoara
Strada Frumoasă Strada Frumoasă Strada Frumoasă Strada Frumoasă
Strada Verde Gheorghe Manu Gheorghe Manu Gheorghe Manu
Piața Senatului Piața Senatului P. Națiunile Unite P. Națiunile Unite
Strada Nouă Edgar Quinet Edgar Quinet Edgar Quinet
Strada Sărindar Constantin Mille Constantin Mille Constantin Mille