Lucrare de licență [604926]

UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Lucrare de licență

Coordonator științific
Conf. Univ. Dr. Cristina A. Ștefănescu

Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Lucrare de licență
Creditul ipotecar / de nevoi personale în România și perspectivele sale

Coordonator științific
Conf. Univ. Dr. Cristina A. Ștefănescu

Absolvent: [anonimizat]
2019 I

CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………… ….
CAPITOLUL 1 : NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CREDITAREA……………………………
1.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CREDITUL……………………………………….
1.2 TRĂSĂTURILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI…………………………………………………..
1.3 FORMELE CREDITELOR…………………………………………………………………………………..
1.4 ELEMENTE TEHNICE DE CREDITARE……………………………………………………………
1.4.1 SUBIECTELE CREDITULUI…………………. ……………………… …………………….
1.4.2 CEREREA DE CREDITARE…………………………………………………………………..
1.4.3 RAMBURSAREA CREDITULUI…………………………………………………………….
1.4.4 COSTUL CREDI TULUI…………………………………………………………………………..
1.4.5 GARANTAREA CREDITULUI………………………………………………………………..

CAPITOLUL 2: CREDITUL IPOTECAR/ DE NEVOI PER SONALE……………………
2.1 CREDITUL IPOTECAR ………………………………………………………. ………………………..
2.1.1 Considerații generale privind creditul ipotecar……………………………………….
2.1.2 Considerații generale privind creditul ipotecar în România……………………
2.2 CREDITUL DE NEVOI PERSONALE…………………………………………………… ………..
2.2.1 Considerații generale privind creditul de nevoi personale……. …………………..
2.2.2 Considerații generale privind creditul de consum în România…………………
2.3 Comparație între creditul ipotecar/ de nevoi personale……………………………………….
CAPITOLUL 3: STUDIU PRIVIND CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE

INTRODUCERE
Creditul, la modul general vorbind, este noțiunea ce definește o relație cu caracter special, ce
apare între un vânzător și partenerul său cumpărător, în cazul în care transferul de valoare,
respectiv de mijloace bănești, are loc după ce s -a realizat transferul de utilități, aceste două
tipuri de transferuri fiind, de fapt, decalate în timp . ( Ioan I. Trenca, Metode și tehnici bancare,
Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2006, p145)1

Ceea c e este caracteristic relațiilor de credit este faptul că ele definesc un transfer de valoare cu
caracter rambursabil, pentru un orizont de timp limitat și cu obligația plății dobânzii, drept preț
al capitalului împrumutat. ( Ioan I. Trenca, Metode și tehni ci bancare, Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2006, p145)2

Creditarea reprezintă una dintre activitățile de bază ale băncilor comerciale, activitate care poate
genera profituri importante pentru bancă, dacăeste practicată corect, dar care poate să ducă și
la perderi. Creditele dețin ponderea cea mai importantă în ansamblul acctivelor unei bănci și
reprezintă o sursă importantă de câștig, ca venit operațional. Pentru bancă este un aspect
important generarea profitului pentru a plăti dobânda deponenților, pentru a realiza profit în
beneficiul acționarilor săi, precum și pentru propria dezvoltare.

Lucrarea de față îș i propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice ale creditării
persoanelor fizice de căte bancă, prin evidențierea caracteris ticilor creditului ipotecar și de
nevoi personale (de consum) și prin procesele care se aplică de către bancă în cazul creditării
unei persoane fizice.

Conținutul lucrării prezintă aspectele teoretice alle creditului ipotecar și de nevoi personale( de
consum), clasificarea acestora și principiile după care sse acordă fiecare. Partea practică
prezinta procesul complex care se aplică în cazul în care o persoană vrea să solicite un credit,
fie acesta ipotecar sau de nevoi personale ( de consum). Acest proces conține o activitate
complexă de informare, evaluare, analiză și luare a deciziei, care începe cu cunoașterea
clientelei sub aspect juridic, economic, financiar, după care urmează stabilirea bonității
clientului în vederea determinării riscurilor semnifica tive cu care se confruntă.

1 Ioan I. Trenca, Metode și tehnici bancare, Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2006, p145
2 Ioan I. Trenca, Metode și tehnici bancare, Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2006, p145

Lucrarea este structurată pe patru capitole și se termină cu o serie de concluzii și referințe
bibliografice. Problematica creditării este abordată atât din punct de vedere teoretic cât și
practic. Partea teoretică a lucrării su rprinde abordarea economică a conceptului de credit,
funcțiile și rolul pe are acesta îl deține în economie, principiile care stau la baza creditării, dar
și elementele tehnice care îl compun. Din punct de vedere practic, se urmăreste identificarea
princip alelor criterii luate în considerare de către bănci în analiza efectuată pentru acordarea de
credite, respectiv identificarea avantajelor și dezavantajelor solicitării unui credit de către client.
Aceste identificări sunt realizate prin simularea credităr ii unei persoane fizice la două bănci
importante din România, dar și surprindderea principalelor trăsături și tendințe ale activității de
creditare la nivel macroeconomic.

Interesul pentru tema abordată este dat de actualitatea problematicii de creditare, dezvoltarea
unui mediu puernic competitiv, dinamica actuală a mediului bancar, cu influențe semnificative
asupra agenților economici și, a economiei în ansamblu, schimbările care au loc la nivelul
sistemului bancar, date de diversitatea activității de cre ditare, complexitatea relațiilor cu
clienții.

Documentarea lucrării a constat în consultarea unor publicații de specialitate, articoleși căfți pe
domeniul creditării, surse online și statistici ale Băncii Naționale a României, Băncii Central
Europene și d ocumen te ale băncilor avute în vedere.

CAPITOLUL 1 : NOȚIUNI GENERALE PRIVIND CREDITAREA

.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CREDITUL

Relațiile de credit au apărut încă din economiile premonetare, fiind strâns legate de relațiile de
schimb. Operațiunea de creditare este o operațiune de schimb, de transfer a unui bun dintr -un
patrmoniu în altul, în care plata nu se face în momentul schimbului, ci ulterior, adică cu un
decalaj în timp. De aici reiese principala caracteristică a crreditului și a nume înlocuirea unei
plăți imediate cu o promisiune de plată la o dată ulterioară. În consecință, persoana care acordă
un credit trebuie să aibă încredere că persoana pe care o împrumută își va onora obligația e plată
la scadență, încrederea acordată debit orului fiind o altă caracteristică importantă a creditului.
(Turcu, 1997 ).3

Etimologic, cuvântul credit vine de la verbul latin „credo -creere”, care înseamnă „a avea
încredere ”. Deci, creditul este rezultatul combinari a trei elementeȘ promisiunea de plat ă,
încrederea în debitor și factorul timp.

În literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din două puncte de vedere: juridic,
respectiv economic.
În accepțiunea juridică,creditul este perceput drept o conventie ce intervine între un credi tor și
debitorul său, de regulă materializată într -un contract, referitor la producerea, livrarea și plata
contravalorii unității.
În accepțiune economică, creditul exrimă relații ce se manifestă în cadrul mecanismului
economic al unei țări prin intermediu l cărora sunt mobilizate și apoi distribuite, după reguli bine
definite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a se satisface nevoile de finanțare ale
întreprinzătorilor.(Ion I. Trenca, 2006)4
Definirea creditului – scria economistul italian Amedeo Gambino – rămâne într -adevăr o
chestiune dintre cele mai controversate, iar belgianul Fernand Baudhuin susțne a că nu lipsesc
definiții ale creditului și că aproape fiecare economist propune propria -i definiție. Creditul se
dovedește a fi una dintre c ele mai complexe categorii valorice. (Turliuc, 2009)5

3 Turcu, 1997
4 Ion I. Trenca, 2006
5 Turliuc, 2009

Sistematizând opiniile exprimate, putem structura trei concceptii privind fundamentele definirii
creditului: creditul de încredere, creditul de formă a relațiilor de schimb și creditul de expresie
a relațiilor de redistribuire:
-creditul de încredere : după cum am menționat mai înainte încrederea stă la baza relațiilor
de împrumut. Pentru ca relația de credit să se manifeste, creditorul trebuie să aibă încredere în
calitățile morale ale debitorului, să fie convins de bonitatea sa, de capacitatea financiară a estuia
de a face plata la scadență, de solvabilitatea acestuia.(Turliuc , 2009).
-creditul de schimb : „un schimb care începe în prezent și se termină în viitor”(Dumitrescu,
1948).6
Creditul nu exprimă relații tipice de schimb ci mărimea valorii.
-creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire : prin intermediul creditului sunt imobilizate
capitalurile temporar disponibile din economie, metamorfozate într -un capial de împrumut, care
apoi este dirijat, prin redistribuire, spre diferite sectoare de activitate, ramuri și subramuri cu
scopul de a satisface nevoile suplimentare de finanțare generate de derularea reproducției
sociale (Trenca, 2008 ).7
Creditul poaate fi văzut mai mult ca fiind reprez entat de relațiile de repartiție, dar putem spune
că cele trei grupuri de concepții asupra creditului se corelează între ele, împreună configurând
relațiile de credit în ansamblul lor.

.2 TRĂSĂTURILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI
Conținutul princpal al creditului este transferul temprar de fonduri de la agenții excedentari la
cei deficitari dar și adaptarea prin emisiune a stocului de monedă în circulație.
Cât despre trăsăturile principale ale creditului putem reda următoarele:
Separarea proprietății asupra capitalului de împrumut de folosirea lui .Capitalul de
împrumut nu este folosit de agentul economic excedentar, de cel căruia îi aparține, ci de cel
care îl primeste cu titl de împrumut. Băncile apar așadar ca intermediari financciari specifici,
ce se inter pun între cei care dispun de resurse de finanțare și cei care au nevoie de ele. Băncile
sunt deci administratori generali ai creditului. ( Turliuc, 2009).8
Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut – dobânda pe care debitorul o
plătește pentr u dreptul de a utiliza capitalul de împrumut se calculează atât pentru dreptul de a
utiliza capitalul de împrumut deschis clienților, cât și pntru soldurile creditoare ale conturilor

6 Dumitrescu, 1948
7 Trenca, 2008
8 Turliuc, 2009

de disponibilități, ca remunerare a depunerilor vfăcute la bancă. Suma pe care o plătesc clienții
debitori ai băncilor pentru folosirea împrumuturilor reprezintă dobânda aferentă soldurilor
debitoare.
Rambursarea creditelor la scadență . Creditul este o finanțare cu caracter temporar.
Acordarea unui credit este urmată, după un timp variabil, de rambursare. Rambursabilitatea
creditelor presupune stabilirea scadențelor. În multe cazuri creditul nu este rambursat la
scadența sa, rambursabili tatea având susținere și în modul în care acestea sunt garantate .
Garantarea creditelor putându -se realiza prin garanții personale ( angajamentul luat de o terță
persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată sau prin garanții reale –
gajarea cu hârtii de valoare și bunuri materiale, prin vânzarea cărora se recuperează sumele
necesare achitării creditelor.
In ceea ce privește funcțiile creditului, în literatura de specialitate predomină opiniile prin care
i se atribuie acestuia trei funcții: de control, de repartiție și de emisiune.(Roșca, 2001).
Funcția de repartiție are 2 laturi inseparabile –de mobilizare și de redistribuire.
Prin credit se mobilizează și se redistribuie capitalurile disponibile degajate temporar din
circuitul economic care sunt păstrate în conturi bancare și, depunerile agenților economici
reprezentând capitalurile bănești iesite din sfera de producție și circulație a mărfurilor, fiind
păstrate la bănci sub forma depunerilor la termen ( cu scopul de a evita ev entuale riscurila care
acestea sunt expuse în procesul de producție și circulație a mărfurilor, preferănd , prin această
metodă un venit fix, care uneori este mai mic, sub formă de dobândă).
Tot prin credit se mai mobilizeaza și se redistribuie și economii le populației păstrate la bănci.
Funcția de control se concretizează prin faptul că băncile sunt direct interesate ca resursele
împrumutate să fie rambursate la scadență. În acest scop se urmărește modul în care se utilizează
creditele acordate de cei împr umutați.
Funcția de emisiune , constă în capacitatea creditului de a crea noi mijloace de plată în
economie, a unei mase monetare suplimentare, ăn cazul în care fondurile/resursele agenților
economici, administrației locale sau ale populației devin limitate.

.3 FORMELE CREDITELOR

În general nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face față în întregime
unor cheltuieli ocazionale.
În economia de piață există o mare varietate de forme ale creditului, care pot fi grupate după
mai multe criterii semnificative:
-calitatea creditorului – considerat de primă importanță deoarece permite delimitarea
creditelor în următoarele categorii fundamentale: creditul comercial și creditul bancar .
Creditul comercial este creditul pe care și-l acordă întreprinzătorii la vănzarea mărfurilor sub
forma amânării plații. Părțile implicate sunt agenți economici care se împumută reciproc.
Acest tip de credit contribuie astfel la accelerarea circulației mărfurilor și prin aceasta la
dezvoltarea eco nomiei naționale.
Acesta are totuși o serie de îngrădiri: este limitat de mărimea captalului dispnibil al
producătorului, iar proprțiile acestui credit depind de regularitatea incasării contravalorii
mărfurilor vândute anterior pe credit. În cazul în care contravaloarea mărfurilor vândute anterior
nu se încasează la timp, producătorul va trebui să restrângă vânzarea cu plata ulterioară.
Creditul bancar spre deosebire de cel comercial est e un credit sub formă bănească a cordat de
către bănci persoanelor fizice și juridice pe termen scurt, mediu și lung.
Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici și
mijlocii. Printre avantajele acestui credit se numără și faptul că în cazul anu mitor forme de
credit există un grad de flexibilitate în ceea ce privește sumele angajate, datele la care se
angajează sumele respective, dobânzile și termenele de rambursare. Obtinerea unui credit poate
funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacer ii, în fața altor potențiali investitori.
Cât despre dezavantajele creditului bancar, putem face referire la reticența băncilor în ceea ce
privește finanțarea firmelor noi, care nu ofera bancilor siguranța înapoierii banilor la timp, din
diferite motive: n u au istoric, nu au experiență, nu au foarte multe elemente care să le facă
elemente stabile în cadrul economiei.
Un alt dezavantaj ar fi riscul de a perde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul
nerestituirii creditului și riscul întrerup erii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile
pentru firmă.
Între creditul comercil și cel bancar există o legătură „organică” , deoarece deseori creditul
comercial se poate transforma în credit bancar sau creditul bancar poate constitui un bun sup ort
pentru creditul comercial. Aceste credite se pot acorda cu sau fără înscrisuri, cu garanții reale
sau fără, pe obiecte ale creditării sau global.

Creditele se mai clasifică și după următoarele criterii ( Beju, 2006):
După calitatea debitorului : credite acordate populației ( persoanelor fizice ) și credite
acordate agenților economici ( persoanelor juridice ).
După calitatea ambilor participanți la relația de credit: credit privat (părtile implcate sunt
subiecte de drept privat, fără implicarea statului ) și credit public ( părțile implicate sunt subiecte
de drept public, în care intervine statul, fie pentru a acorda credite persoanelor fizice și juridice,
fie pentru a împrumuta de la acestea ).
După destinație: credit de producție ( investiții, exploatare, leasing ) și credit de consum ( este
destinat procurări de bunuri de folosință îndelungată de mai mare valoare, care se plătesc în rate
).
După obiectul creditului : credit în bunuri sau mărfuri , credit în ban i și credit în credit (
răspunderea pe care și -o asumă o terță persoană pentru debitor, că acesta din urmă își va onora
obligațiile.
După scadență : credit pe termen scurt ( cu scadență mai mică de 1 an ), credit pe termen mediu
( cu scadență de până la 5 ani ) și credit pe termen lung ( cu scadență de peste 5 ani ).
După modalitatea de plată : credit real ( are drept acoperire materială garanții mobiliare și
imobiliare ) și credit persoonal ( este legat de calitatea umană a debitorului, fiind garantat cu
răspunderea morală a aestuia ) .
După modalitatea de acordare : credit acordat prin cont separat de imprumut și credit acordat
prin cont curent ( avansul în cont curent ).
După modalitatea de rambursare: credit amortizabil ( rambursarea are loc în rate ) și credit
cu perioadă de garanție ( clietul nu rambursează nici o rată, plătește doar dobânda) .

Alături de creditele tradiționale acordate de bănci, s -au dezvotat ulterior și alte forme alternative
de finanțare: factoringul, forfetarea și leasing -ul.

Creditele de factoring reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordat de bănci
comerciale prin compensarea creditului furnizor. Creditul sen garantează cu o factură inainte
de scadența apărută dintr -un contract de vânzare -cumpărare – cumpărare între un furnizor și un
cumpărător.

Din punc t de vedere juridic, factoring -ul reprezintă un contract încheiat între bancă( factor ) și
client (aderent) prin care factorul se obligă să plătească la prezentarea documentelor care atestă
o creanță comercială, o anumită sumă de bani în schimbul unui comi sion. Suma de bani pe care

o plătește banca la prezentarea facturilor poartă denumirea de finanțare imediată sau f actoring
disponibil. Suma de bani pe care banca o achită în momentul încasării facturilor poartă
denumirea de finanțare la încasare sau factor ing indisponibil .
În cazul în care există o factură achitabilă la scadență, dar necesitatea de bani apare înainte de
scadență, factura va fi achitată de către bancă la un preț mai mic decât cel înscris pe factură,
urmând ca banca să încaseze prețul total. Din diferența dintre prețul plătit de bancă și cel încasat
de ea la scadența facturii, banca îți acoperă cheltuielile și se formează profitul ei, ea cumpărând
practic factura la un preț mai mic.

Creditele de forfetare : reprezintă operațiunea prin care ban ca cumpără cr eanțe în valută, de
tipul cambiilor și biletelor la ordin , de la clienții săi , cu renunțarea la dreptul de recurs împotriva
vânzării creanțelor. Prin această operațiune exprtatorul îți poate recupera sumele înainte de
scadență, suportând o tax a de forfetare. Banca preia asupra sa toate riscurile de neplată , iar din
această cauză banca analizează titlul respectiv cu mare atenție și solicită ca garantul să fie
analizat de o bancă de prim rang din țara sa de origine sau să fie însoțit de o scriso are de garanție
bancară emisă de o bancă de prim rang din străinătae ( Oprițescu, 1998 ).9
Forfetarea se distinge de scontare prin faptul că titlurile achitate conțin clauza „făra regres”
(Beju,2006).

Leasingul este o operațiune de închiriere de bunuri, care se practică sub două forme : leasing
operațional ( urmând ca la finalul perioadei de închiriere clientul să restituie firmei de leasing,
bunurile care fac obiectul contractului de leasing ) și leasing financiar ( inchirierea unui bun,
însă la expirarea perioadei de leasing, dacă dorește clientul, titlul de proprietate asupra bunului,
se transferă utilizatorului ) . În acest ultim caz, clientul trebuie să plătească o redevență egală
cu rata bunului închiriat plus dobânda aferentă. ( Beju, 2006 ).10

9 Oprițescu, 1998
10 Beju, 2006

.4 ELEMENTE TEHNICE DE CREDITARE

.4.1 Subiectele creditului
Creditorii tradiționali sunt băncile sau o altă instituție financiară, insă în aceeași categorie se
mai înscriu și persoanele fizice, și corporațiile care cumpără sau vând obligațiuni, precum și
autoritățile lo cale sau centrale ;debitorii pot fi persoane juridice, fizice sau statul.

În cadrul procesului de creditare, un rol important îl dețin băncile. Banca reprezintă persoana
juridică autorizată să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și de caordare
de credite în nume propriu. Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte
complexă, esența acestora rămâne mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții
economici și persoanele fizice. (Matiș, 2010)

Gama creditorilor este diversificată, iar încadrarea în categoria creditorilor sau a debitorilor
depinde de modul în care se face analiza ( ex: o bancă poate acorda imprumutur i aflându -se în
poziția de creditor sau poate imprumuta pe termen scurt de la alta bancă , aflăndu -se astfel în
pozița de debitor ).

Similar populația și administrațiile publice se găsesc conjunctural când în ipostaza de creditor,
când în cea de debitor.

Pentru obținerea unui credit, viitorii creditori trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

.4.2 Cererea de creditare
În cadrul cererii de credit, banca ia în considerare următoarele aspecte : competența legală a
solicitantului, destinația creditului, dime nsiunea creditului, perioada pentru care se solcită
creditul, variantele de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor aferente, garanțiile
propuse pentru creditul solicitat ( Trenca, 2008 ).11

11 Trenca, 2008

.4.3 Rambursarea creditului
Etapa de stingere treptată a obligațiilor ce revin împrumutatului prin restituirea creditelor
primite de la bancă. Rambursarea creditului se face conform graficului de rambursare și a
prevederilor contractuale. În cazul în care ratele nu sunt rambursate la scadență, acestea devin
restante, atrăgând astfel și penalități.
În rapoartele de credit riscurile probabile sunt:
Risc de nerambursare : se referă la situația în care sumele împrumutate și dobânzile aferente
sunt plătite cu întârziere sau nu pot fi plătite datortă conjuncturii, difi cultăților industriale sau
deficiențelor împrumutatului.
Risc de imobilzare : este specific băncii, survine la bancă sau deținătorului de depozite care nu
este în măsură să satisfacă cererile titularului de depozite din cauza unei gestionări nereușite a
creditelor acordate.( Basno, 1996 ),12

Durata de rambursare a creditului poat e fi identificată cu ajutorul cash -flow-ului.O afacere de
succes are de regulă nevoie de multe lichidități. Ca urmare, rambursarea creditulu se recomandă
a se face în rate cât mai mici,eșalnate pe perioadă cât mai mare.

.4.4 Costul creditului
În schimbul puner ii la dispoziție a creditului, banca percepe o remunerație, pe care părțile,în
principiu, sunt libere să o stabilească de comun acord, chiar dacă în practică ea este impusă de
către bancă. Remunerația băncii, care pentru client reprezintă costul creditului , cuprinde 2
componente principale: comisionul și dobânda, la care se adaugă penalizarea pentru
rambursarea cu întârziere a creditului sau plata cu întârziere a dobânzilor .

Dobânda
Creditul este inseparabil de dobândă. Aceasta reprezintă forma de remunerare a creditorului de
către debitor pentru folosirea capitalului de împrumut, este ”prețul” capitalului de împrumut, al
valorii de întrebuințare a acestuia. Dobânda poate fi privită a tât ca mărime absolută, ca sumă
pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului, cât și ca mărime reativă, ca rată procentuală.

Dobânda se exprimă în formă absolută , reprezentând suma pe care debitorul trebuie s o
plătească, respectiv, în formă rela tivă, ca rată procentuală.

12 Basno, 1996

Rata dobânzii se determină raportând suma anuală a dobânzilor achitate( de achitat ) la capitalul
împrumutat.
Din punct de vedere al băncii , dobânzile se pot clasifica astfel : dobânda bonificată și dobânda
percepută.
Dobânda bonificată este dobânda cu care sunt remunerate disponibilitățile bănești ale
titularilor de conturi constituite ca depozite bancare, nivelul ei fiind influențat de : rata inflației,
rata dobânzii de refinanțare și ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale.
Dobânda percepută exprimă dobânda încasată de bănci de la clienții lor care beneficiază de
creditele acordate, în calitate de debitori. Factorii de influență ai dobânzii percepute sunt
următorii: erodare monetară , nivelul cheltuielilor cu operațiunile bancare, gradul de risc,
profitul bancar și rezerva minimă obligatorie.
Între aceste 2 dobânzi exustă o strânsă dependență, deoarece dobânda percepută se stabilește
pornind de la nivelul dobânzii bonificate, tinând cont de nivelul marjei do bțnzii șu de rezerva
minimă obligatorie depusă la banca centrală. ( Turliuc, 2009 ).13

Tot din punct de vedere al băncii, dobând se mai poate clasifica astfel: dobânda curentă,
dobânda restantă și dobânda penalizatoare.

Dobânda curentă (Dc) reprezintă dob ânda creditelor care nu au ajuns încă la scadență și este
considerată de către bănci o creanță atașată. Se percepe lunar de către bancă, de regulă în ultima
zi din lună având următoarea formulă de calcul:
Szcc × Nz ×Dc
Dc=
365 × 100

unde avem:
Szcc – soldul mediu zilnic al creditului curent angajat de client
Dc – procentul de dobândă stabilit prin contract pentru creditul curent
Nz – perioada în zile, pentru care se face calculul

13 Turliuc, 2009

Dobânda restantă (Dr) reprezintă dobânda curentă neachitată de către client la scadență .
Dobânda penalizatoare (Dp) este suma plătită de către client baăncii care se salculează prin
aplicarea procentului stabilit prin contractul de credit asupra soldului de credit restant, respectiv
la dobânzile restante pe intervalul cupri ns între momentul înregistrării acestora în contul de
credit (dobândă) restant(ă) și până în momentul recuperării acestora.
Szcr( Szdr ) × Nz × Dp
Dp =
365 × 100

unde :
Szcr (Szdr) – soldul zilnic al creditului restant (soldul zilnic al dobânzii resta nte )
Nz – perioada, în zile, pentru care se face calculul
Dp – procentul de dobândă penalizatoare stabilit pentru creditul/dobânda restant (ă)

Nivelul dobânzilor este revizuibil pe toată durata de creditare, conform clauzelor prevăzute în
contractul de creditare încheiat între bancă și împrumutat.
În cazul creditelor acordate în lei, variația ratei dobânzii se face în funcție de dobânda de
referință ROBOR, la operioadă de 3 luni, fiind comunicată de către Banca Națională a
României, respectiv la care se adaugă o marjă stabilită de bancă.
În cazul creditelor în valută, dobânda se stabilește și se percepe întotdeauna în valuta creditului.
Nivelul acesteia se modifică în funcție de n ivelul dobânzii EURIBOR , la o perioadă de 3 luni
la care se adaugă o marjă stabilită de bancă.

Comisioanele
Reprezintă a doua componentă de bază a veniturilor băncii rezultate din operațiuni de creditare
și au rolul acoperirii costurilor generate de activitățile complementare, dar necesare creditării
propriu -zise a băncii.
Principalele categorii pe care banca le percepe sunt:
-comision de analiză și instrumentare ce se calculează ca procent din volumul c reditului
acordat/ rescadențat / reeșalonat / reînnoit, având umătoarea formulă de calcul:
Ca ꞊ Sc × Ca %
i 100

unde avem:
Sc- suma (plafonul) creditului acordat/prelungit/rescadențat/reeșalonat
Ca % – nivelul procentual al comisionului de analiză

Comisionul de gestiune (Cg) se calculează procentual la soldul creditului curent,
percepându -se lunar odată cu dobânda

Szcc × Cg %
Cg=
100
Unde avem:
Szcc – soldul mediu zilnic al creditului curent angajat
Cg % – procentul comisionului de gestiune

Comisionul de neutilizare a liniei de credit (Cn) se calculează procentul la soldul zilnic al
plafonului neutilizat, aerent liniei de credit si se percepe lunar, odata cu dobănda, pentru
utilizarea parțială a plafonului aprobat al liniei de credit, având următoarea formulă de calcul

Szn × Cn %
Cg=
100
Unde avem:
Szn – soldul mediu zilnic al plafonului neutilizat al liniei de credit
Cn % – procentul comisionului de neutilizare
Comisionul de emitere a scrisorilor de garanție bancară ( C/SGB) se calculează procentual din
valoarea scrisorii, în funcție de destinația acesteia și termenul pentru care se eliberează, se
încasează la data emiterii/prelungirii scrisorii de garanție bancară șiare următ oarea formulă de
calcul:

C ꞊ Vsg × Cs %
SGB 100

Unde avem:
Vsg – valoarea scrisorii de garanție emise/prelungite
Csg % – procentul comisionului de emitere/prelungire a SGB
Comisionul de modificare/ anulare/ scrisoare de garanție bancară se calculează pentru
fiecare modificare/anulare a scrisorii de garanție bancară, în sumă fixă, la data efectuării
operațiunii solicitate de client

Comisionul de avalizare are rolul acoperirii serviciilor de analiză a operațiunii , se percepe
integral la d ata asumării angajamentului de către bancă ( Trenca ,2008)14

1.4.5 Garantarea creditului
Pentru a se proteja de pierderile potențiale ce ar putea fi generate de situațiile neprevăzute în
care debitorii odată creditați nu mai sunt în măsură să ramburseze c reditul, băncile pretinzând
în mod necesar aranții asiguratorii.
De obicei valoarea garanției cerute este mai mare decât valoarea creditului, dar, prin solicitarea
unei garanții de o valoare considerabil mai mare decât împrumutul, o bancă își reduce
capaci tatea de a împrumuta. Garanțiile solicitate fiind prea mari, clienții băncii vor renunța la a
mai solicita credite.
Acest lucru va limita profitul băncii și îndeplinirea principalului obiectiv al activității sale :
sprijinirea prin credit a dezvoltării economiei.
Băncile comerciale trebuie să ia în considerare următoarele aspecte, care au o importanță aparte
în procesul creditării:
 Operativitate maximă în relația cu clientul
 Creditele acordate unui singur client sau unui grup ce actionează împreună, nu pot dep
ășii 20% din fondurile proprii ale băncii.
 Creditele acordate persoanelor aflate în relații speciale se supun unor reglementări
exprese și se aprobă de către Consiliul de Administrație al Băncii.

14 Trenca ,2008

 Creditele mari, reprezentând 10% din fondurile proprii ale băncii, se supun unor
raportări periodice către BNR, în calitatea eu de autoritate de supraveghere a prudenței
bancare.
 Prudența în acordarea creditel or se manifestă atât prin analiza atentă a bonității
clientului cât și în ceea ce privește motivația creditului, planul de afaceri, natura și
dimensiunea afacerii, riscul pe care aceasta îl presupune.
 Întregul portofoliu de credite al băncii și implicit fi ecare credit acordat clienților, este
supus unei clasificări periodice, al cărei scop este acela de a se stabili performanța și
riscul în activitatea de creditae și de a se determina necesarul de provizioane de risc.

În funcție de natu ra elementelor constitutive ale garanțiilor, ele se clasifică în garanț ii reale
și garanții personale care reprezintă și cel mai uzual criteriu de clasificare a garanțiilor.

Garanția personală reprezină angajamentul luat de o terță persoană de a plăti datoria
debitorului în cazul în care acesta nu o poate plăti.
Formele de bază ale garanției personale sunt:
 Garanțiile guvernamentale : emise de către ministere în numele și în contul statului pent ru
creditele acordate de către bănci în temeiul unor acte normative.
 Fidejusiunea este un contract de accesoriu prin care o terță persoană fizică sau juridică
numită fidejusor se obligă față de creditor să execute obligația debitorului.
 Scrisoarea de granț ie bancară este angajamentul necondiționat și irvocabil pe care și -l
asumă o bancă de a plăti datoria unui client al său
 Polița de asigurare pentru neplata ratelor de credit și a dobânzilor aferente reprezintă un
contract prin care asigurătorul garantează plata la scadență a atelor de credit și a
dobânzilor, dacă acestea nu sunt achitate de către debitor
 Garanșia morală se bazează pe trăsăturile de caracter ale clientului, precum și pe modul
în care și -a respectat promisiunile în trecut.

Garanția reală reprezintă luarea sub gaj a unor mobile sau imobile și, care îi dă dreptul
creditorului ca în cazul neexecutării obligațiilor debitorului său, să ceară scoaterea în vânzare,
în scopul recuperării sumei creditate.

Formele garanției reale sunt :
 IPOTECA: actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui bun imobil din
patrimoniul său, fără deposedarea de bunul respectiv.
 GAJUL : este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui bun mobil din
patrimoniul său. După natură gajul poate fi: asupra titlurilor de credit, asupra creanțelor,
titlurilor de valoare, asupra bunurilor mobile. Gajul poate fi cu deposedare și fără
deposedare.
 Garanția principală a creditorului : debitorul răspunde de îndeplinirea obligațiilor sale de
plată cu toate bunurile mobile și imobile deținute ( dreptul de gaj general).
 Depozitul bancar se constituie sub forma unei sume fixe în lei sau în valută, care e depusă
la bancă. Dacă depozitul se constituie la altă bancă, sunt utilizate garanția reală și p ersonală.

Adesea se întâmplă ca agenții economici să nu îndeplineasscă condițiile impuse de bănci în
ceea ce privește bonitatea sau să nu poată oferi garanții suficiente. În aceste cazuri, înlesnirea
accesului la creditele oferite de bănci se poate face p rin intermediul fondurilor de garatare a
creditelor . Conform BNR, fondurile de garantare reprezintă ”instituții financiar -bancare sau
nebancare al căror rol este de a prelua din riscul de credit al unei entități creditoare, prin
garantarea unei părți din s erviciul datoriei unui debitor, în cazul incapacității de plată”.

Garanțiile puse la dispoziție de către fonduri sunt garanții financiare complementare sau
suplimentare în procesul de creditare a întreprinzătorilor privați de către bănci. ( Bercean,
2005)15

15 Bercean, 2005

CAPITOLUL 2 : CREDITUL IPOTECAR/ DE NEVOI PERSONALE ( DE CONSUM)

2.1 CREDITUL IPOTECAR

2.1.1 CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CREDITUL IPOTECAR