Reabilitarea și conversia [604821]

Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Bucuresti , 2016

Reabilitarea și conversia
patrimoniului industrial
Exploatarea Minieră Petrila
Profesor coodonator:
Lect. dr.arh. Toader Popescu
Dr. arh. Ilinca Paun Constantinescu Student: [anonimizat] – Exploatarea Minieră Petrila

1

„Clădirile și structurile construite pentru activităti industriale, procesele și
uneltele folosite în cadrul acestora, precum și orașele și locurile unde ace stea
sunt plasate, impreună cu toate celelalte manifestări ale acestora, tangibile și
intangibile, sunt de o importantă fundamentală. Ele trebuie studiate, istoria
acestora trebuie cunoscută, înțelesul și semnificația lor trebuie explicate
astfel încât să fie clare tuturor, iar cele mai semnificative și relevante
exemple trebuie identificate, protejate și conservate în conformitate cu
prevederile Cartei de la Veneția , spre beneficiul prezentului și viitorului. ”
Carta Patrimoniului Industrial, preambul

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

2
CUPRINS

Introducere
Argument 4
Metoda de cercetare 5
Capitolul I
Notiuni teoretice
1.1. Patrimoniu industrial 6
1.2. Orașe monoindustriale 7
1.3. Shrinking city 9
Capitolul II
Studiu de caz – Orașul monoindustrial Petrila
2.1. Amplasamen t 10
2.2. Context istoric 10
2.3. Efectul încheierii activității miniere 19
Capitolul III
Poten țialul de regenerare – Posibile interven ții asupra ansamblului EM Petrila
3.1. Modele de interven ție 20
3.2. Concepte opera ționale 24
3.3. Propunere d e conversie a minei Petrila – Centru cultural – turistic 26
3.3.1. Beneficiile conversiei fostelor clădiri miniere 27
3.3.1.1. Socio – Economice 27
3.3.1.2. Culturale 27
3.3.1.3. Turistice 28
3.3.1.4. Protecția mediului 28
3.4. Oportunitățile intervenției 28
Concluzii 30
Bibliografie 31

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

3
Plan de idei
Capitolul I prezintă, la nivel teoretic, trei noțiuni care stau la baza acestei lucrări:
patrimoniu industrial, oraș monoindustrial și shrinking city. Toate acestea se aplică orașului
Petrila și se referă la trei dimensiuni ale acestuia:
• Patrimoniul industrial se încadrează în latura culturală a orașului și reprezintă o mărturie
istorică a activităților ce au avut loc.
• Orașul monoindustrial se referă la dimensiunea economică a orașului, intucat ace sta s-a
format ca urmare a descoperirii și exploatării str aturilor de huilă din subteran.
• Shrinking city încadrează, din punct de vedere social, orașul în categoria așezărilor care
suferă, de pe urma încetării activității industriale, migrarea masivă a locuitorilor în căutarea unor
noi locuri de muncă în zonă s au în alte mari centre urbane.
În Capitolul II atenția se concentrează pe studiul de caz al orașului monoindust rial Petrila.
Amplasat la limita estică a Depresiunii Petroșani, într -o zonă bogată î n zăcământ
carbonifer, și cu o istorie de sute de ani, existența orașului nu poate fi analizată decât în legătură
cu prezența și funcționarea minei Petrila. Destinul celor două a fost atât de strâns împletit de -a
lungul timpului, încât, astăzi, odată cu în cetarea activității miniere, orașul și -a pierdut identitatea
și odată cu aceasta își pierde, treptat și rațiunea de a mai există. Dispariția principalului pol
economic a generat o criză resimțită pe mai multe paliere, printre care, cel mai vizibil este cel
demografic prin migrarea masivă a populației tinere în căut area unor noi locuri de muncă.
În Capitolul III sunt analizate trei modele vest -europene de intervenție asupra unor cazuri
similare de clădiri industriale: Le Grand Hornu, Borinage, Belgia, Fabric a de mașini “Lingotto”,
Turin, Italia, Mina Wendel -Vuillemin, Lorraine, Franța, care odată cu dezindustrializarea au fost
închise și modul în care această situație a fost gestionată.
Următoarea parte a capitolului prezintă o serie de concepte identificate ca numitori comuni
în cele trei exemple menționate anterior. Acestea, împreună cu analizele istorică, funcțională și
socio -economică au stat la baza propunerii conversiei Minei Petrila în tr-un centru cultural –
turistic.
Ultima parte a capitolului vizează pr opunerea personală de conversie a Minei Petrilă într –
un centru cultural -turistic și prezintă beneficiile și oport unitățile acestei intervenții.

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

4
Introducere

Argument
Patrimoniul architectural al României a fost un subiect care m -a fascinat încă din primii ani
de facultate. Fiecare monument istoric reprezintă o filă din istoria țării și un r eper al identității
românilor.
În cazul orașului Petrila, clădirile monument ale minei reprezintă mai mult decât atât,
legătura pe care o au locuitorii orașului cu acest ea având rădăcini mult mai adânci. Fiind un oraș
monoindustrial, întreaga existență a petrilenilor s -a desfășurat în jurul Minei, iar, odată cu
închiderea acesteia, pe lângă locurile de muncă, aceștia și -au pier dut și o parte din identitate.
În urma vizite lor în Petrila și a discuțiilor cu oamenii din zonă am observant, cu uimire,
rolul pe care îl are mina ca liant pentru comunitate. Căldura cu care vorbeau despre mina,
aproape ca despre o entitate vie, un prieten, de care s -au despărțit subit m -a făcut să realizez, că
în cazul dispariției acesteia, ar pieri, oda tă cu ea și spiritul orașului.
Încetarea activității miniere din data de 30 octombrie 2015 a generat o criză resimțită pe
mai multe paliere, cel mai important fiind cel economic, prin pierderea masiv ă a locurilor de
muncă, dar și pe plan social și demografic.
Propunerea unui hub cultural -turistic s -a născut în urma analizelor multicriteriale la nivelul
orașului, care au relevant faptul că în Petrila, dimensiunea culturală este slab reprezentată, doar
prin Casa de Cultură și Casa Memorială Ion D. Sîrbu, iar cea turistică lipsese aproape în
totalitate.
Realizarea acestui centru, va aduce multiple beneficii: economice, urgentă fiind asigurarea
de locuri de muncă locale pentru a stopa tendința actuală, ma i ales în rândul tinerilor, de a părăsi
orașul, culturale, prin crearea unui spațiu al memoriei istoriei mineritului și prin ateliere
demonstrative și de calificare, sociale prin săli de conferința și spații de recreere și turistice
printr -un punct de info rmare cu privire la t raseele și obiectivele locale.
Așadar, conversia Minei Petrila într -un centru cultural -turistic ajută la păstrarea identității
orașului și a locuitorilor, stopeaza procesul de shrinking prin care trece orașul în prezent și prin
încuraj area investițiilor în oraș, încurajarea turismului în zonă și schimbarea mentalității față de
minerii din Valea Jiului pro vocate de mineriadele din ’89.

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

5
Metoda de cercetare

Metoda de cercetare pentru realizarea acestei lucrări și a proiectului de diplomă poate fi
calogata în trei tipuri de analize care, pe parcursul studiului, s -au desfășurat concomitent: studiul
teoretic, studiul documentar și studiul pe teren .
Studiul teoretic a fost realizat prin consultarea publicațiilor de specialitate cu privire la
patrimoniul industrial și la orașele monoindustriale.
Acestea categorie de orașe, dezvoltate în jurul unui pol al industriei (fabrici, mine, etc), au
stat la baza dezvoltării economiei naționale. Însă, odată cu dezindustrializarea și închiderea
sistemat ică a fabricilor, uzinelor și a exploatărilor miniere, orașele monoindustriale și -au pierdut
identitatea și, din cauza desființării locurilor de muncă, au intrat într -un proces de shrinking .
Studiul documentar a constat în consultarea hărților istorice, a istoriei orașului și a minei,
releveelor și a unor documente cu privire la tehnicile de extracție și a utilajelor folosite.
De asemenea, la baza studiului documentar a stat analiză unor cazuri din Europa de Vest
similare cu situația minelor din Valea J iului și interpretarea modurilor prin care principiile
aplicate acolo sunt viabile și în cazul Petrilean: Le Grand Hornu, Borinage, Belgia, Fabrica de
mașini “Lingotto”, Turin, Italia și Mina Wendel -Vuillemin, Lorraine, Franța.
Analizele multicriteriale a le Petrilei, funcționale, culturale, demografice, etc. au stat la baza
deciziei conversiei minei într -un centru cultural -turistic, ambele funcțiuni fiind slab reprezentate
în oraș.
Studierea procesului și a traseului parcurs în extracția cărbunelui a rep rezentat o parte
importantă a acestei documentări pentru înțelegerea modului de funcționare al minei. Acesta au
generat direcțiile de abordare a parcursului noului centru cultural -tursitic.
Studiul pe teren s-a materializat prin călătorii de studiu în Va lea Jiului în cadrul cărora am
vizitat atât orașul Petrila și împrejurimile, cât și clădirile minei.
În cadrul vizitei, cel mai marcant moment, în discuțiile cu locuitorii, a fost să descopăr
nivelul de importanță pe care îl are mînă pentru aceștia și mo dul în care destinul lor se împletește
cu cel al Minei Petrila.
În același timp, am observat faptul că, deși mina se află la marginea orașului, această este o
prezență marcantă și un reper, clădirile ei fiind vizibile printre case și blocuri.
Vizita fă cută la mină, împreună cu un inginer, fost angajat al minei Petrila m -a determinat
să îmi aleg acest sit ca obiect de studiu întrucât valoarea de patrimoniu industrial este
nemăsurată, din punct de vedere structural, clădirile se află într -o stare bună, ia r prin potențialul
mare de reutilizare se asigură păstrarea acestora că spațiu al memoriei, al valorilor culurale și
istorice și punct de plecare pentru dezvoltarea și creșterea atractivității zonei.

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

6

CAPITOLUL I
Noțiuni teoretice

1.1. Patrimoniu industri al
Carta Patrimoniului Industrial elaborată în cadrul Congresului Comitetului Internatinoal
pentru Conservarea patrimoniului Industrial, de la Moscova din anul 2003 definește Patrimoniul
Industrial ca fiind
„constituit din mărturiile culturii industriale care au semnificație istorică,
tehnologică, socială, arhitecturală și stiintifică. Aceste mărturii pot fi clădiri,
mașini și instalații, laboratoare, mori și fabrici, mine și situri pentru procesare și
rafinare, depozite, locuri în care energia este genera tă, transmisă și folosită,
structuri și infrastructuri de transport, precum și locuri folosite pentru activităti
sociale legate de industrie cum ar fi locuințe, lăcasuri de cult, clădiri pentru
educație. ”1
Noțiunea de „Arheologie industrial ă” a fost utiliz ată pentru prima dată în anii 50 ai
secolului XVIII, în Anglia, iar recunoașterea acesteia s -a oficializat în 1959 de către „Council for
British Archeology”. Momentele 1973 – înființarea TICCIH și prima Recomandare în domeniu a
Consiliului Europei – nr. 87 2/1979 au reprezentat pietrele de temelie care au stat la baza
consolidării legitimității domeniului și au generat o preocupare tot mai mare pentru cercetarea și
conservarea patrimoniului industrial .2
Patrimoniul industrial reprezintă o mărturie istorică a activităților ce au avut loc. Această
se bazează mai degrabă pe valori universale și nu pe caracterul de unicitate specific
patrimoniului arhitectural, în general .3

1 Carta Patrimo niului Industrial, Moscova, 2003 , Cap 1
2 Iamandescu,Irina Ioana, “Protect ia patrimoniului industrial si arheologia industrial a in romania – scurta privire de
ansamblu”, Revista muzeelor, 2006 , Editorial, pag. 5
3 Carta Patrimo niului Industrial, Moscova, 2003 , Preambul

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

7
Studierea, catalogarea și înțelegerea patrimoniului industrial ajută la păstrarea memoriei
vieții de zi cu zi a oamenilor, a căror existența a depins de industrie, a proceselor tehnologice și a
utilajelor care, la vremea lor au revoluționat modul de producție . 4
Un instrument important de documentare îl reprezintă realizarea releveelor, studiil or
fotografice, filmelor cu procesele tehnologice și referiri la documentația existentă. O altă
modalitate de salvare a memoriei locului o reprezintă dimensiunea umană, sursă unică de
amintiri și relatări care ajută la înțelegerea modului de lucru și de v iață al muncitorilor și trebuie
înregistrată și documentată până aceasta nu se pierde . 5
Inventarierea informațiilor este un proces foarte important al studiului monumentului.
Acesta constă în realizarea unei înregistrări complete
„a caracteristicilor și a stării în care se află un sit, date care ar trebui clasate în
arhive publice. O cantitate importantă de informații poate fi câștigată dacă
inventarierea se face înainte ca un proces sau sit să -și înceteze activitatea.
Inventarierea trebuie să includă des crieri, desene, fotografii și filme ale proceselor
de producție și referiri la documentația existentă.”6
Pentru a se asigura menținerea acestor monumente ale arhitecturii industriale în stare bună
și, deci, păstrarea istoriei, este acceptată conversia func țională cu anumite limitări: situl să nu
aibă o importanță istorică deosebită, trebuie respectate materialele originale, traseele de
producție originale să fie compatibile cu noua funcțiune și să se păstreze o arie de evocare a
vechii activități industrial e.7
1.2. Orașele monoindustrial e miniere
“Orașele monoindustriale reprezintă o parte distinctă a piesajului urban românesc
în care viață economică gravitează în jurul unei singure ramuri industriale. În cele

4 Carta Patrimo niului Industrial, Moscova, 2003 , Cap 2, paragraful II
5 Idem. Cap 3, paragraful III
6 Ibidem.
7 idem, Cap 5, paragraful IV

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

8
mai multe cazuri, aceste comunități s -au dezvoltat pe baza unei singure companii
sau industrii .”8

Apariția și poziționarea orașelor monoindustriale miniere a fost condiționată de prezența în
teritoriu a materiei prime. La începutul industrializării, cărbunele a fost principala sursă
energetică, iar amploar ea pe care au luat -o minele a generat apariția unor noi orașe în vecinătatea
straturilor de exploatare .9
În ciuda progreselor tehnologice care au ușurat munca minerilor, necesitatea mâinii de
lucru, în cazul orașelor miniere, rămâne constantă. În aceste co ndiții, pentru acomodarea
muncitorilor s -au creat, în jurul minei, cartiere de locuințe individuale care, în timp, au dus la
mărirea suprafeței orașelor . 10
Având în vedere că ariile de exploatare a bazinelor carbonifere sunt destul de vaste, acestea
au per mis săparea de numeroase puțuri și galerii pe teritorii mari de teren, generând orașe
distincte și apropiate care au dus la formarea de aglomerări urbane .11
Aceste orașe, prin continua necesitate de forță de muncă, au funcționat ca niște poli ai
migrației, atrăgând populația, atât din zonele învecinate cât și din alte regiuni ale țării . 12
Odată cu revoluția din 1989, întreaga țară a intrat într -un proces de restructurare, fapt
resimțit și la nivelul orașelor. Aceasta a generat probleme la nivel economic, soc ial și de mediu,
prin oscilația cererii de huilă și lignit începând cu 1997 și reducerea sprijinului acordat de către
stat exploatărilor miniere . 13
Deși, inițial, aceste orașe au jucat un rol vital în dezvoltarea socio -economică locală și
națională, odată cu privatizarea și capitalizarea Vest Europeană, acestea au suferit de pe urma
închideri succesive ale principalei surse de locuri de muncă și venit, ceea ce a dus la creșterea
șomajului și dezrădăcinarea populației. Odată cu încetarea activitătii din mine sau fabrici, orașele
intră într -un proces de ‘ shrinking ’, care are ca efect depopularea și imbătranirea populației .

8 Dumitrescu, Bianca “Orasele monoindustriale din Romania: intre industrializare fortata si declin economic”,
Editura Universitara, 20 08, pag.25
9 Dumitrescu, Bianca “Orasele monoindustriale din Romania: intre industrializare fortata si declin economic”,
Editura Univer sitara, 2008, pag.54
10 Idem, pag. 55
11 Ibidem
12 Idem, pag 60
13 Idem, pag. 143

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

9
1.3. Shrinking city
Fenomenul de “ shrinking city ” a apărut în Estul Europei în perioada post -socialistă când
vechile regiuni industriale au sufe rit din cauza privatizării și capitalismului Vest European. Cele
mai afectate orașe au fost cele monoindustriale care, odată cu încetarea principalei activităti
economice (mine, fabrici, etc), au suferit mari migrări ale populației în vederea căutării unor noi
locuri de muncă .
Pentru a înțelege fenomenul de “ shrinking city ” și cauzele lui, trebui, însă, să privim în
urmă cu aproximativ două sute de ani, când odată cu revoluția industrială, orașele au intrat într -o
perioadă de ‘creștere’ din punct de vedere al populației, economiei, prosperității fapt ce a generat
o creștere rapidă a orașelor . 14
Asemănător ‘cresterii’, procesul de ‘ shrinkage ’ este limitat în timp. Unele orașe vor
dispărea, altele își vor pierde o mare parte din locuitori timp de câteva deceni i și se vor stabiliza
sau vor crește din nou. Așa cum fenomenul de ‘ growth ’ nu a fost privit întotdeauna ca un fapt
pozitiv (ex. criza locuințelor, poluarea produsă de industrie, condițiile insalubre din cartierele
marginea marilor orașe), nici shrinking -ul nu va fi perceput în viitor ca un efect negative, ci va
oferi posibilitatea transformării urbane . 15
Un alt efect al shrinking city-urilor este imbătranirea populației. Studii efectuate în unele
din orașele afectate de acest fenomen arată că populația în varstă și o parte din cea matură este
atașată de acele locuri dar, populația tânără nu se mai poate adapta în orașele care nu mai pot
oferi locuri de muncă. Astfel, odată cu închiderea activitătii industriale, orașele intră într -un
proces de depopulare .

14 Oswalt, Philipp, “Shrinking Cities: Volume 1”, Hatje Cantz Publishers, 2006, pag 12
15 Ibidem.

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

10

CAPITOLUL I I
Studiu de caz – Orașul monoindustrial Petrila

2.1. Amplasament
Orașul Petrila este situat în sud -vestul Transilvaniei, la limita estică a Depresiunii
Petroșani .
Situată pe Valea Jiului, între Munții Retezat și Sebeș la nord, Munții Vâlcan și Parâ ng la
sud, Munții Făgărașului la est și Munții Oslea și Godeanu la vest, Depresiunea Petroșani este
străbătută de apele “Jiului Transilvănean ” care are ca afluenți pârâurile Voievodu, Taia, Jieț,
Bolii, Maleia și Sălăntruc.
De origine tectonică, depresiun ea a fost formată în paleogen și are o umplutură de mai
multe vârste: paleogen, neogen și cuaternar. Din punct de vedere al aspectului morfologic,
marginea depresiunii este fragmentată de văi adanci și înguste.
2.2. Context i storic
Primele mărturii scrise ca re atestă
existența Petrilei datează din secolul X V. La
18 ianuarie 1493 regele Ungariei Vladislav al
II-lea daruiește nobilului Mihail Kendeffi din
Râu de Mori, tuturor mo ștenitorilor și
urmașilor lui : păduri, pământuri arabile,
pășuni, dumbr ăvi, munți și văi, ape, râuri,
eleștee aflate pe pământurile din Petrila,
Maleia, Rotunda, Merișor și Câmpul lui Neag.
Dar, deși nu există mărturii scrise,
dovezile arheologice ale existenței locuitorilor
pe teritoriul Văii Jiului sunt numeroase: case
de locuit, unelt e gospodărești, monede, arme,
Fig. 1 – Petrila în Harta Iosefin ă a Transilvaniei
– 1769 – 1773

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

11
vase de ceramică, fibule de aur și argint, obiecte de podoabă, un mormânt rudimentar cu două
schelete umane, unelte de spălat aurul, etc. În Munții Sureanu pe Vârful lui Pătru, Comărnicel și
Jigurelu au fost descoperite urme a le unor foste castre romane construite cu prilejul războaielor
duse împotriva Daciei, fiind părăsite după aceea .
O altă dovadă a continuității locuirii acestei zone o reprezintă mărturiile lingvistice,
îmbrăcămintea și preocupările locuitorilor transimse d in generație în generație până în zilele
noastre. În Valea Jiului se află comunități de Momârlani, descendeți ai Dacilor care păstrează
încă datinile și obiceiurile strămoșilor lor. Pe aceștia îi găsim și astăzi în sate precum Jiet,
Răscoala, Tirici, Cimpa , Tăia și Popi .
Până la începutul exploatării cărbunelui din Valea Jiului, principala ocupație a locuitorilor
din zonă era cea agro -pastorală.
Fiind o zonă slab populată, s -au realizat două valuri de colonizare, primul între secolele
XV-XVI, iar cel de -al doilea începând cu a două jumătate a secolului al XIX -lea.
În anul 1733 Episcopul Inocențiu Micu Klein a întocmit primul recensământ (conscripție)
în care menționează că în Valea Jiului există trei sate amintite cu nume generice Magyar Sij (Jiul
ungures c) cu 12 familii de români, Sij în Petrilă (Jiu Petrilă) cu 48 de familii și Olah Sij (Jiul
Românesc) cu 21 de familii. Considerând că o familie avea în medie 4 membrii, putem aprecia
că în Valea Jiului adăpostea aproximativ 400 de locuitori, dintre care 2 40 trăiau în Petrila .
Odată cu descoperirea și începerea exploatării cărbunelui, Valea Jiului suferă cel de -al
treilea val al migrațiilor. Un număr mare de mineri calificați vin la Petrilă de la Săcăramb, Roșia
Montană, Bălan, Baia Sprie, Lăpus, Băita, Ab rud, dar și din alte țări precum Germania, Austria,
Cehia și Polonia .
În data de 23 mai 1854 intră în vigoare “Legea miniera” fapt ce a declanșat dorința de a
avea în stăpânire cât mai multe perimetre miniere .
În anul 1840 baronul Victor Maderspach, deți nător al unor mari suprafețe bogate în
zăcăminte de cărbune, descoperite încă din 1835 în estul bazinului, apelează la frații Karol și
Rafael Hoffman, proprietari de mine la Rusca Montană și specialiști în domeniul minier. Aceștia
întreprind o călătorie în Valea Jiului în anul 1853 pentru a efectua cercetări geologice și confirmă
existența unor uriașe rezerve de cărbune. Studiind aflorimentele de suprafața descopertate la
Petrilă, aceștia afirmă că există un cărbune de bună calitate. Dar din cauza izolării Văii Jiului de

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

12
restul țării, inexistentă drumurilor de acces
și dotarea tehnică scăzută față de alte zone
miniere ale țării s -a considerat a fi
nerentabilă începerea exploatării cărbunelui
aici.
Se poate considera, așadar că baronul
Victor Maderspach și frații Karol și Rafael
Hoffman au pus bazele industriei miniere
în Valea Jiului, prin studiile geologice și
asupra calității cărbunelui din zonă .
La 30 decembrie 1858, compania
“Max, Egon, Furst” ia în posesiune prima
concesiune de teren minier pe teritor iul
Petrilei, cunoscută sub denumirea de “Concesiunea Maximilian” cu o suprafața de teren de
135.349.2 mp .
În data de 21 mai 1866, Ministerul de Finanțe ungar, prin adresa 12708, dispune ocuparea
tuturor terenurilor miniere în favoarea statului ungar, dob ândind astfel 77 de perimetre miniere în
zona Văii Jiului .
Perspectiva construirii căii ferate Simeria – Petroșani generează emiterea unui alt ordin de
către Ministerul de Finanțe ungar prin care acesta intră în posesiunea tuturor perimetrelor
miniere răm ase neocupate, numărul total ajungând astfel la 121 .
Data de 1 ian uarie 1859 este considerată data oficială de începere a exploatării primului
perimetru minier din Valea Jiului, la Petrila .
“Mina Deak Ferencz – Petrila” și -a început activitatea de extrac ție a cărbunelui în data de
12 decembrie 1869 și a avut în primul an o producție de 853 tone realizată cu numai 64 de
muncitori .
Lipsa de experiență a conducătorilor minelor, condițiile inadecvate de lucru, nerespectarea
metodelor de exploatare și de susț inere a galeriilor, aerajul minier necorespunzător și existența în
mina a gazelor nocive au dus la numeroase accidente de lucru. Cea mai mare catastrofă s -a
produs în noaptea de 12 decembrie 1872. O puternică explozie de gaz metan în amestec cu praf
Fig. 2 – Galeria de coastă “Deak” a minei Petrila

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

13
de căr bune, urmată de un incendiu a distrus puțul de extracție și sala casei de mașini, luând viața
a 17 mineri care se aflau în galeria de coastă Deak .
Acest eveniment dar și criza economică declanșată în anul 1873, au avut că efect mari
pierderi financiare pe ntru statul magiar, acesta fiind nevoit să închirieze în 1879, pe o perioadă
de 17 ani, jumătate din minele deținute Societății Anonime de Mine și Furnale Brașov, împreună
cu toate concesiunile, licențele de exploatare, instalațiile de exploatare, construc țiile industriale
și de transport pe calea ferată pe care le deținea .
La 1 august 1879, Societatea Anonimă de Mine și Furnale Brașov devenea cea mai
importantă forță economică din bazinul carbonifer al Văii Jiului. Sub conducerea acesteia se
încep consoli dările puțului Deak, se refac galeriile principale de transport din subteran, se
îmbunătățește sistemul de aeraj al minei, se încep lucrările de săpare și amenajare a noului puț de
extacție Deak (actualul puț cu skip) și se construiesc clădirile pentru ate lierul mecanic, fierărie și
dulgherie. Tot în această perioadă încep lucrările pentru casa cazanelor, sala casei mașinii de
extracție și sala compresoarelor .
Sub noua conducere brașoveană, se poate observa un progres: în anul 1896, după 17 ani de
activitat e, producția a crescut la 198.880 tone, iar în mina lucrau 1400 de muncitori. Dar în ciuda
acestui fapt, atât exploatarea minieră cât și transportul materiei prime încă se făcea cu unelte
rudimentare. Așadar creșterea productivității nu s -a datorat îmbunăt ățirii condițiilor de lucru, ci
intensific ării exploatării forței fizice a minerilor .
Dar, în ciuda progresului vizibil, conducătorii minieri erau încă lipsiți de experiență și
urmărind profitul în detrimentul respectării regulilor de siguranță, lucrările miniere au intrat în
presiune, fapt ce a genereat focuri de mină provocate de autoaprinderea cărbunelui neexploatat a
căror ardere a fost stimulată de oxigenul pătruns în mină prin crăpăturile din pământ generate de
secetă .
Din cauza pierderilor provenite din aceste accidente, Societatea Anonimă de Mine și
Furnale Brașov nu își mai poate prelungi contractul de arendă pe o perioadă de încă 10 ani, cum
era prevăzut în contractual inițial. Asfel, la 31 decembrie 1984, Societatea Brașoveană este
nevoită să vân dă toate minele împreună cu licențele de exploatare Societății Anonime de Mine
Salgotarjan .
Având în vedere situația în care se afla Mina Deak Ferencz la momentul preluării de către
Societatea Salgotarjan, primii pași realizați pentru a remedia situația de la Petrila au fost

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

14
elaborarea unor studii tehnice, economice și organizatorice pentru a găsi soluții de eficientizare a
activităților miniere .
Noile măsuri de îmbunătățire a calității și siguranței muncii: achiziționarea de utilaje,
mașini și unelte noi acționate cu forța aburului sau a energiei electrice pentru a înlocui forța
fizică a muncitorilor, modernizarea transportului și reamplasarea utilajelor de suprafață pentru a
realiza un traseu rațional de exploatare au generat o sporire a productivității m inei, de această
dată nemaipunând în pericol siguranța muncitorilor .
În urma implementării noilor măsuri de exploatare și siguranță Mina Deak Petrilă devine
un exemplu pentru toate minele din zonă .
Între anii 1868 – 1874 s -a construit la Petroșani “Colon ia Deak” unde s -au realizat locuințe
destinate funcționarilor și muncitorilor minei care beneficiau de grădini pentru zarzavaturi și
spații pentru anexe gospodărești proprii și de cișmele cu apă potabilă și cuptoare de copt pâinea
aferente unor grupuri de case.
După anul 1900, începe o nouă etapă a constririi de locuințe, care a configurat localitatea
Petrila, în care s -au ridicat case pentru funcționari și muncitori, clădiri administrative, sanitare,
culturale și de cult. Aceasta a genereat o modificare a demografiei orașului: dacă în anul 1870
localitatea Petrila avea 2487 de locuitori, la recensământul din 1910 numărul locuitorilor
crescuse la 9271 .
Perioada în care Mina Petrila s -a aflat sub administrația Societății Salgotarjan a fost una
prolifică atâ t pentru producția de cărbune cât și pentru nivelul de trai al muncitorilor. Pe lângă
locuințe, înainte de Primul Război Mondial se construiește la Petrila un Cazinou muncitoresc
care avea sală de spectacole, bibliotecă și restaurant, un parc cu foișor și terenuri de tenis și un
magazin de alimente și îmbrăcăminte care asigură salariaților produse la prețuri favorabile .
Tot în această perioadă se instituie “Casa frațească” care asigură asistența socială a
angajaților, văduvelor și orfanilor. Aceasta organi zează două fonduri de ajutor la care cotizau toți
muncitorii minei: fondul de ajutor pentru boală și fondul de pensii .
Declanșarea Primului Război Mondial este resimțită în Valea Jiului prin numeroasele
sacrificii făcute de mineri. Cantitatea tot mai mare de cărbune, alimente și bani solicitată de
Imperiul Austro -Ungar, a generat o scădere drastică a nivelului de trai. S -au înființat detașamente
militare de muncă, s -a introdus programul de lucru de 10 -12 ore (uneori chiar 16, în locul

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

15
programului de 8 ore c are funcționa înainte de război), s -au anulat primele și indemnizațiile, în
același timp scăzând și salariile, toate acestea fiind însoțite de drastice măsuri disciplinare .
Efectele cererii a unei tot mai mari cantități de cărbune sunt numeroase, cele mai
semnificative fiind epuizarea fizică și morală a muncitorilor, exploatarea haotică a galeriilor și
lipsa măsurilor de protecție a muncii. Acestea au generat un număr mare de accidente care au
cauzat pierderi de vieți: atât explozii provocate de prezența f ocurilor endogene, a gazelor toxice
și aerajul necorespunzatot, cât și inundarea cu apă a galeriilor de transport. Astfel, efectul a fost
diametral opus scopului inițial, producția de cărbune scăzând substanțial .
La finalul Primului Razboni Mondial, situaț ia din Valea Jiului și implicit de la Petrila era
una sumbră. Minele se aflau într -o stare avansată de degradare cauzată de exploatarea fără
discernământ a galeriilor, care, din cauza neglijării întreținerii galeriilor, a focurilor endogene și
a inundațiil or, devin impracticabile, pentru reparații fiind necesare sume mari de bani. Golul
financiar rămas în urma războiului se resimte și aici prin masive concedieri în rândul minerilor .
Nemaisuportând condițiile inhumane de muncă, lipsa hranei, medicației și a banilor, în
rândul minerilor se pornesc mișcări revoluționare. Încheierea Primului Război Mondial a trezit,
în rândul românilor de pretutindeni, ideea unei Românii unite. Astfel, la sfârșitul anului 1918, în
Transilvania au izbucnit lupte revoluționare la care au aderat și minerii, declarând grevă
generală .
Primul efect al grevei minerilor a fost înlăturarea conducerii minei care a fost înlocuită de
“Consilii Muncitoresti”, astfel, puterea intră în mâna muncitorilor. Printre primele măsuri luate
putem enu mera: revenirea la programul de lucru de 8 ore, mărirea salariilor minerilor, controlul
asupra vânzării produselor la prețuri preferențiale , etc.
Al doilea efect a fost acela de a institui “G ărzile Muncitore ști” care înlocuiau posturile de
jandarmi.
Prin aceste două măsuri, înlocuirea controlului Habsburgic și trecerea puterii în mâna
locuitorilor români, locuitorii Văii Jiului au creat condiții propice mișcărilor de unire a
Transilvaniei cu România. Astfel, la 1 decembrie 1928 a fost adoptată în unanimita te Declarația
de Unire a Transilvaniei cu România .
În urma creării Statului Național Român, la 7 decembrie 1918 se decide ca bunurile și
bogățiile natural ale subsolului, care până atunci se aflau în posesia societății maghiare
Salgotarjan, să fie naționa lizate, intrând sub tutela noii Societăți Anonime Române .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

16
Preluarea minelor de către statul român nu a fost una ușoară, întrucât acestea încă nu -și
reveniseră de pe urma războiului. În 1921 încep o serie de lucrări în vederea reabilitării și
modernizării galeriilor și clădirilor aferente producției de cărbune. Printre acestea se număra
săparea unui nou puț de extracție lângă vechiul puț Deak și contruirea unui complex de deservire
alcătuit din sala cazanelor, sala mașinii de extractive, sala compresoarelo r, circuitul pentru
vagoneti și un punct de distribuție a energiei
electrice .
În perioada 1921 -1949 se construieste
Cladirea Preparatiei si se continu ă procesul de
modernizare a cl ădirilor și instala țiilor minei
import ând utilaje din Austria, Belgia,
Cehos lovacia, etc.
O altă perioadă neagră a istoriei minelor
din Valea Jiului este aceaa a Celui de -al
doilea Război Mondial. Odată cu declanșarea
acestuia s -a accentuat din nou nevoia
extragerii unei cantități cât mai mari de cărbune pentru a servi mașinii germane de război.
Alături de mărirea impozitelor, micșorarea salariilor și scumpirea alimentelor și a bunurilor
necesare traiului cotidian, aceasta a generat o nouă criză întrucât mulți mineri decid să
părăsească locul de muncă și să se stabilească în zon a Ardealului de Nord, care fusese cedat
Ungariei .
Drept urmare, cantitatea de cărbune extras fiind din ce în ce mai mică, mareșalul
Antonescu aprobă solicitateea Ministerului Coordonării Economiei de a aduce de la societatea
“Mica Brad” 200 de mineri pentr u o perioadă de două luni care să completeze efectivele
muncitorilor. Ulterior perioada de rechiziție s -a prelungit la patru și apoi la șase luni, dar
conditile grele de muncă și depărtarea de familie a făcut că mulți dintre aceștia să dezerteze, în
ciuda consecințelor grave pe care le -ar fi suportat dacă ar fi fost prinși .
Alte măsuri pentru completarea efectivelor muncitorești a fost aducerea din Basarabia și
Bucovina a 600 de refugiați și înființarea în Valea Jiului a unor lagăre de prizonieri ruși aduș i din
Germania .
Fig. 3 – Prepara ția în construcție
1930

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

17
Nici această măsură nu a fost una
viabilă, întrucât prizonierii refuzau intrarea
în mînă și, în ciudă măsurilor de securitate
înăsprite, au existat numeroase probleme
de disciplină în rândul acestora .
Greutățile cauzate de prizonieri,
șuturile prelungite (10 -12 ore),
nerespectarea zilelor de odihnă, lipsa
alimentelor, a medicamentelor, a hainelor
și încălțămintei a stârnit nemulțumirea
minerilor, care în data de 15 aprilie 1941 au declarat grevă, refuzând să mai coboare în mină.
Greva s -a extins și la celelalte mine deținute de Societatea Anonimă Română – Petroșani, astfel
în data de 30 aprilie 1941, toată Valea Jiului se află în grevă generală, care a culminat cu
închiderea muncitorilor în subteran. Greva a fost însă abolită prin forțare a ieșirii minerilor din
subteran prin oprirea sistemului de aeraj al minei .
Odată cu încheierea Celui de -al doilea Război Mondial, prizonierii de război sunt deportați,
iar muncitorii aduși din alte zone ale țării sunt concediați pentru a se putea întoarce acasă .
Urmele războiului au fost puternic resimțite în România din punct d e vedere economic. În
Valea Jiului, exploatarea irrationala din perioada 1938 -1944 a adus minele într -o stare de
dezordine generală .
În 1945 s -au efectuat o serie de analize care au scos la iveală faptul că în perioada 1944 –
1945 s -au desfășurat o serie de acțiuni care urmăreau îngreunarea activităților minelor precum:
îngreunarea aprovizionării cu hrană și obiecte cotidiene pentru mineri, repartizarea minerilor
calificați în posturi de suprafață, invocarea prezenței unor concentrații periculoase de gaz met an
sau a focurilor endogene pentru a -I oprit pe muncitori să coboare în mine , etc.
În aceste condiții, minerii de la Petrila, cărora li s -au alaturiat muncitorii de la celelate
mine, au luat măsuri proprii de redresare a condițiilor de viață și de lucru. La Petroșani și la
Lupeni s -au organizat mari adunări populare care au votat moțiuni care aveau să schimbe situația
minerilor. Printre prevederi amintim restituirea banilor pe chirie, combunstibil și lumina pe
intervalul 1 ianuarie 1943 – 30 septembrie 194 4, luarea măsurilor pentru aprovizionarea Văii
Jiului cu alimente, asigurarea de alimente și adăpost pentru pensionari. În schimbul acestor
Fig. 4 – Incinta minei Petrila
1932

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

18
măsuri, minerii se angajau să crească producția de cărbune, material indispensabil economiei
naționale .
Că răspuns al acestor mișcări, Gheorghe Gheorghiu Dej se deplasează în Valea Jiului
pentru a garanta aplicarea măsurilor împunse de mineri și pentru a -i încuraja la refacerea minelor
și creșterea producției. Pentru ambiționarea minerilor se organizează întreceri patr iotice,
schimburi de experiență și ‘echipe de șoc’ care să lucreze peste programul normal .
De asemenea, se trimit ajutoare în Valea Jiului care constau în zahăr, ulei, grâu, pânză,
încălțăminte, săpun și alte produse necesare traiului zilnic și se organiz ează cantine care asigurau
o masă caldă înainte de intrarea în șut asigurată de Direcția Minelor Petroșani .
Impulsionați de aceste măsuri și ajutoare, minerii se mobilizează, iar producția de cărbune
crește cu 45% față de anul anterior .
Întrucât producția planificată depășea 3000 de tone pe zi, lucru greu realizat cu numărul de
muncitori existenți la mine, au luat naștere inițiativele “Actiunea 2000” și “Actiunea 5000”,
denumite după numărul de muncitori care urmau să lucreze în subteran .
Acesata mișcare s-a dovedit una greu de controlat, întrucât minerii beneficiau de ajutoare
din partea statului, iar minele din Valea Jiului au devenit un pol spre care se îndreptau oameni
din toate colțurile țării, majoritatea necalificați, fără carte de muncă .
Noii anga jați intrau într -o perioadă de instructaj de 10 zile, iar ‘examenul’ constă în modul
în care se descurcau în primul șut în abataj, care testa rezistența fizică și psihică a muncitorului și
modul în care se încadrează în colectiv .
Această inițiativă s -a do vedit una greu de controlat și ineficientă din punct de vedere
economic, întrucât mulți noi muncitori nefăcând față condițiilor vitrege din mina dezertau luând
cu ei și echipamentul pus la dispoziție .
Mărirea numărului de mineri a avut un impact major și asupra Petrilei care în urma
sistematizărilor s -a transformat din comună în oraș. Pentru acomodarea acestora s -au construit
între anii 1960 – 1967 cartierele muncitorești 7 Noiembrie, 8 Martie care puneau la dispoziție
1675 de apartamente .
Schimbarea regi mului politic, după 1989, a generat și o schimbare a economiei naționale.
Procesul de dezindustrializare a avut un impact major asupra orașelor monoindustriale din cauza
micșorării cererii și majorării costurilor de extracție .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

19
Situația în Valea Jiului est e din ce în ce mai sumbră, acumularea de datorii și
imposibilitatea plății acestora a dus la închiderea a numeroase mine începând cu 1997 .
Acest fapt a generat o scădere bruscă a numărului de angajați (de la peste 50 000 în 1990 la
aproximativ 7500 în anu l 2012) și, întrucât minele reprezentau principală activitate economică a
orașelor, se produce un fenomen de depopulare. Tinerii și o parte din populația matură a acestor
zone migrează în căutarea locurilor de muncă, generând astfel îmbătrânirea populației și efectul
de shrinking ciy.
30 octombrie 2015 reprezintă o zi neagră pentru istoria Minei Petrila. Aceasta își închide
definitiv porțile și încetează activitatea minieră .
2.3. Efectul încheierii activității miniere la Petrila
Fiind un oraș monoindustrial, ef ectele negative ale închiderii sunt resimțite pe mai multe
paliere: economic, social și demografic .
Minele Petrila și Lonea reprezentau principala sursă de venit pentru majoritatea locuitorilor
Petrilei, iar închiderea Minei Petrila și concedierile masive de la Mina Lonea au generat o
depopulare accentuată a orașului, în special în rândul tinerilor, care migrează spre orașele vecine
(ex. Petroșani) sau spre alte zone ale țării în căutarea locurilor de muncă. Astfel, orașul intră într –
un proces rapid de depo pulare și îmbătrânire a populației, proces ce va fi accentuat și mai
puternic odată cu închiderea iminentă a Minei Lonea .
Odată cu închiderea minei Petrila, orașul își pierde identitatea, fiind nevoit să se
reinventeze pe cont propriu, fără o strategie ca re ar putea să împiedice dezvoltarea haotică a
acestuia .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

20

CAPITOLUL III
Potentialul de regenerare – Posibile interventii
asupra ansamblului EM Petrila

3.1. Modele de interventie
Având în vedere că cea mai bună soluț ie pentru salvarea patrimoniului ind ustrial de
la Mina Petrila este conversia funct ională a clă dirilor supraterane , am ales o serie de exemple
care reprezintă modele de referință î n ceea ce priveș te transformarea siturilor industriale
dezafectate în clă diri cu caracter cultural.
Le Grand Ho rnu, Borinage, Belgia16
Grand -Hornu este un vechi complex
industrial de extracție a cărbunelui situat în
orașul Hornu din regiunea Borinage, Belgia.
Complexul de mine ‘Grand Hornu’ este un
exemplu remarcabil de arhitectură realizată în
perioada Revoluției Industriale. Construit între
anii 1810 -1830 de Henri De Gorge, este un
exemplu de planificare functională unic în
Europa acelei perioade .
Construit în stilul Neoclasic, Grand –
Hornu este alcătuit din ateliere, birouri,
locuințe pentru muncitori și reședi nța
administratorului. Ansambulul a fost construit
în jurul a două curți, una de formă elipsoidală,
iar cealaltă, mai mică, de formă pătrată .

16 Informatii preluate de pe site -urile: http://www.cid -grand -hornu.be/en/Grand -Hornu/The_history/8/ ;
https://bobobrussels.com/2015/07/31/le -grand -hornu -from -mining -complex -to-cultural -hub/ (accesate la 5
februarie 2016)
Fig. 5
Fig. 6

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

21
Muncitorilor le era oferită o locuintă
cu grădină remarcabilă prin confortul
oferit, iar întregul ansamblu conțin ea
aproximativ 440 de case. Ulterior acestora
le-au fost adăugate o scoală, o librărie, băi
publice, o sală de bal și un spital .
Astăzi, Grand -Hornu se află în
proprietatea Provinciei Hainaut și
adăpostește proiecte culturale, turistice și
tehnologice. După închiderea minei în
1954 ansamblul rămâne abandonat până în
1969 când se propune demolarea lui.
În 1971 arhitectul Henri Guchez
cumpără, restaurează și renovează clădirile
minei transformându -le într -un centru
cultural. Clădirea care adăpostea birou rile
inginerilor a fost renovată de arhitectul
Pierre Hebbelinck a devenit sediul Muzeului de Artă Contemporană al Wallonia -Brusseles.
Fig. 7
Fig. 8

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

22

Fabrica de m asini “Lingotto”, Turin, Italia17
Fabrica Lingotto este situată în Via Nizza,
districtul Turin, Italia. Construcția fabricii de
mașini Fiat a început în 1916 și a fost finalizată în
1923. Proiectată de arhitectul Matte Trucco,
clădirea se desfășoară pe cinci etaje. Asamblarea
începea la parter iar linia de asamblare mergea
circular spre etajele superioare. Mașinile
finalizate ajungeau la nivelul acoperișului unde
erau testate pe pistă. A fost cea mai mare fabrică
de automobile din lume la vremea respectivă. Le
Corbusier susținea că este “una din cele mai
impresionante realizări industriale” și “o bază de
pornire pentru planificarea urbana”.
În condi țiile progresul ui tehnologic al
anilor ‘70, procesul tehnologic învechit a dus la
încetarea activității acesteia în anul 1982.
Închiderea a generat numeroase dezbateri
publice asupra vitorului fabricii care au co ndus
la lansarea unui concurs câștigat de Renzo
Piano. În viziunea acestuia, vechea fabrică de
automobile s -a transformat într -un complex
modern care adăpostea săli de concerte, teatre,
un centru de conferințe și comerț și două
hoteluri. Partea estică a cl ădirii a devenit sediul secției Factulta ții de Automatică din cadrul

17 Informatii preluate de pe site -urile:
http://www.rpbw.com/files/3a96a61cd95bb3a5038d6d9705fac4d7aa1227f8. pdf ;
http://www.rpbw.com/project/62/lingotto -factory -conversion/ (accesate la 5 februarie 2016) Fig. 9
Fig. 10
Fig. 11

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

23
Universității Politehnice din Turin. Clădirea a fost finalizată în 1989. Pista de verificare a fost
păstrată și poate fi vizitată astăzi la ultimul nivel al mall -ului și al hotelurilor.
Păstrând anvelopantă în totalitate, interiorul a fost complet modificat pentru a se adapta
cerințelor noilor funcțiuni. Singura propunere nouă în ceea ce privește exteriorul clădirii este
“The Bubble” -o sală de conferințe circulară complet transparentă am plasată pe acoperișul
clădirii.

Mina Wendel -Vuillemin, Lorraine, Franta18
Mina de cărbune Wendel -Vuillemin este situată în
Petite -Rosselle, Lorraine, Franța. Primul puț de
extracție, Saint -Charles, a fost construit în anul 1856.
Între anii 1862 -1889 s -au mai construit o serie de puțuri
“Wendel 1, Wendel 2, Vuillemin 1 și Vuillemin 2.
Ultimele două au fost denumite după inginerul
consultant Emile Vuillemin. Inițial cărbunele produs a
fost folosit pentru fabrică de oțel Wendel. După cel de –
al 2lea război mo ndial, guvernul a cerut ca producția de
cărbune să se tripleze în următorii zece ani.
Odată cu naționalizarea din 1946, mina a intrat în
posesia companiei de Huilă din Ba zinul Lorraine. În
1952 a fost săpat puțul Wendel 2 iar puțurile Wende l 1
și 2 au fost modernizate. În anul 1986 a încetat
activitatea principală a minei. o parte din infrastructură
a continuat să fie folosită până în 1989.
După încetarea activității miniere, clădirea a
fost transformată în m uzeu, inaugurat în anul 2006. În

18 Informatii preluate de pe site -urile: http://www.musee -les-mineurs.fr/en/the -museum/history -of-the-wendel –
headquarters/ ; http://www.erih.net/nc/anchor -points/selection –
criteria.html?user_erihobjects_pi2%5BshowUid%5D=15133 ; http://www.patrimoine –
minier.fr/carreau_wendel/index.html (accesate la 5 febr uarie 2016)
Fig. 12

Fig. 13

Fig. 14

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

24
cadrul ace stuia se organizează mai multe tipuri de tururi care privesc diferite aspecte ale
activității desfășurate în trecut la mina. Unul din tururi
oferă vizitatorilor o imagine asupra vieții minerilor și
pericolele pe care le înfruntau, un altul oferă
oportunita tea de a vizita galeriile minei și să descop ere
universul subteran.
În anul 2008 s -au demarat lucrările pentru
restaurarea unei noi părți a minei care adăpostea spațiile
în care minerii se schimbau și își luau lămpile pentru a
cobor î în subteran și în a celași timp s -a restaurat și
fațad ă clădirii.
Fig. 15

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

25
3.2. Concepte op erationale
In urma analizarii exemplelor prezentate anterior, am identificat patru concepte ce pot fi
aplicate si in cadrul scenariului de conversie al Minei Petrila.
Reutilizare adaptată
Termenul de Reutilizare adaptată se referă la utilizarea unor situri și clădiri cu un alt scop
decât cel inițial. Astfel, clădirii îi este oferită o nouă speranța de viață, fiind salvată de la soarta
pe care majoritatea clădirilor de acest gen o au: transfor marea în ruine. Aceasta se bazează pe
identificarea posibilităților care se găsesc între demolare și regenerare .
Efectele procesului sunt vizibile la o scară mai largă decât cea a clădirii în sine, acestea
fiind vizibile la nivelul zonei, orașului. Adăugân d noi funcțiuni și moduri de utilizare a spațiului,
întreagă zonă intră într -un proces de transformare, fapt care este benefic întregii comunități .
Conservare integrată
Noțiunea de conservare integrată a fost folosită prima dată cu referire la patrimoniul
arhitectural în Rezoluția (76)28/1976 privind adaptarea legilor și regulamentelor la cerințele
conservării integrate a patrimoniului arhitectural . Conservarea integrată include
“toate măsurile posibile ce au drept scop perpetuarea patrimoniului cultural,
menținerea sa ca parte a mediului de viață (fie el natural sau creat de om),
utilizarea și adaptarea sa la nevoile societății ”19.
A doua definire a noțiunii de conservare integrată s -a realizat în cadrul Convenției de la
Granada, din 3 octombrie 1985, pen tru protecția patrimoniului arhitectural al Europei. Aceasta
listează mai multe obiective pe care arhitectul trebuie să le aibă în vedere atunci când intervine
pe un monument istoric :
“să includă protecția patrimnoului arhitectural printre obiectivele ese nțiale ale
amenajării teritoriului și ale urbanismului și să asigure luarea în considerare a
acestui imperatv în diversele stadii de elaborare a planurilor de amenajare și a
procedurilor de autorizare a lucrărilor; […]să facă din conservarea, animarea și
punerea în valoare a patrimoniului arhitectural un element major al politicilor

19Rezoluția (76)28/1976 privind ado ptarea legilor și regulamentelor la cerințele conservării integrate a patrimoniului
architectural

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

26
în materie de cultură, de mediu și de amenajare a teritoriului; […] să favorizeze
aplicarea și dezvoltarea tehnicilor și materialelor tradiționale, indispensabile
pentru viitoru l patrimoniului.”20
Conservarea integrată are două obiective: conservarea patrimoniului (cultural environment)
și integrarea patrimoniului cultural în viața societății contemporane. Primul obiectiv poate fi
aplicat prin mecanisme de protecție, luarea de măs uri pentru conservarea sau îmbunătățirea stării
fizice a elementelor constructive; iar cel de -al doilea prin programe de dezvoltare locală,
regională si națională care să includă problematica patrimoniului cultural.
Societate participativă
În domeniul patr imoniului cultural, c onceptul de societate participativă, presupune o
implicare activă a membrilor comunității în vederea aplicării unor politici de dezvoltare durabilă
și conservare integrata. Pentru a putea fi implementate mecanismele legislative, politi ce,
economice, juridice și administrative este nevoie de interes public. Așadar, comunitatea trebuie
să fie informată în permanență pentru a putea lua decizii în ceea ce privește monumentele
istorice.
Totodată, prin consultarea opiniei publice, cu privire la soarta monumentelor istorice se
crează sau se consolidează legătura emoțională pe care o au cu acestea, generând astfel,
constiientizarea importanței acestora atât pentru prezent, cât și pentru viitorul zonei .
Dezvoltare durabilă
Conceptul de ‘Dezvolt area durabilă’ se referă la un tip de intervenție care să răspundă
nevoilor prezentului, dar în același timp să ofere generațiilor viitoare posibilitatea de a -și alege
propriile căi de acțiune.
Este considerată una din politicile prioritare ale Consiliului Europei și are la bază principii
democratice de coeziune socială și luptă împotriva sărăciei.
În ceea ce privește patrimoniul cultural, aceasta are ca scop o adaptare a structurilor și
funcțiunilor la nevoile dezvoltării comunității. Pentru aceasta este necesară o politică de
gestionare prudentă a patrimoniului natural și cultural.
Drept urmare, nu poate fi vorba de o abordare punctuală a unui monument, ci de aplicarea
acestor principii din per spectiva nevoilor comunității.

20 Convenț ia de la Granada, 3 octombrie 1985, pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

27
3.3. Propunere de conversie a minei Petrila – Centru cultural – turistic

Încetarea activității miniere la Petrila a generat o dilemă în ceea ce privește situația
clădirilor din componența ansamblului Minei. Propunerea inițială era de a demola tot ce există la
suprafața, a astupa puțu rile de extracție, și a înlocui toată zona cu o suprafață plantată. Din
fericire, acest monument al arhitecturii industriale a fost salvat de o echipă de arhitecți, sociologi,
economiști, peisagiști și profesori universitari care au evidențiat importanța p e care o are ca reper
cultural, istoric și de patrimoniu și au înscris pe lista monumentelor clădirile simbol ale
ansamblul Exploatării Miniere Petrila .
Inchiderea Exploatării Miniere Petrila are un efect direct asupra demografiei orașului. Un
studiu efect uat în perioada 14 -20 Octombrie 2012 de către studenți ai facultăților de arhitectură
din Cluj și București, coordonați de sociologul Ciprian Pantea, relevă faptul că în rândul
populației adultă și în vârstă mina are o deosebită importanță și este o sursă de înrădăcinare,
drept urmare nu există dorința de a părăsi orașul. Pentru tineri, însă, închiderea minei și implicit
dispariția sursei principale de locuri de muncă a dus la migrarea intr -un numar foarte mare a
acestora , orașul intr ând astfel într-un proc es de shrinking .
În urma analizelor multicriteriale (culturale, funcționale, demografice, etc) făcute în orașul
Petrila, am observat necesitatea unui spațiu cultural de pe urma căruia să beneficieze locuitorii
orașului și care va avea potențialul creării unor noi locuri de muncă, atât de necesare în zonă, dar
și atragerii investitorilor .
De asemenea, orașul reprezintă un punct de plecare pentru numeroase trasee montane, ceea
ce generează un interes pentru oraș și din punct de vedere turistic .
Așadar, pent ru a stopa fenomenul de shrinking cu care se confruntă orașul momentan,
propunerea mea este aceea de a converti Mina Petrila într -un centru cultural -turistic .
Procesul de reutilizare adaptată aduce numeroase beneficii prin stoparea sorții pe care o are
clădirea în condițiile în care nu s -ar interveni, și anume, transformarea în ruine. Printre aceste
efecte, cele mai vizibile sunt cele de natură economică, socială, culturală și de protecția
mediului .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

28
3.3.1. Beneficiile conversiei fostelor clădiri miniere

3.3.1.1. Socio – Economice
Din punct de vedere economic, păstrarea monumentelor arhitecturale ale minei ca piese
muzeale nu este rentabil, întrucât acestea au nevoie de întreținere și pază (împotriva vandalizarii
și furturilor de materiale), așadar, soluția optimă este aceea de a realiza o conversie funcțională.
Aceasta va genera locuri de muncă, atât pe termen scurt prin lucrările de ecologizare, reabilitare
și amenajare a ansamblului cu mână de lucru locală, cât și pe termen mediu și lung prin
implicarea locuitorilor î n activitățile culturale, ateliere, demonstrații, conferințe etc.
În același timp, prin implicarea locuitorilor, atât la nivelul creării locurilor de muncă cât și
prin oferirea posibilității de a avea un factor de decizie cu privire la acest proces, se pă strează și
identitatea locală, întrucât aceștia sunt profund atașați emoțional de mină .
Un alt factor economic este reprezentat de crearea unui spațiu benefic atragerii
investitorilor atât pentru beneficiul ansamblului, cât și pentru cel al orașului. Aces t fapt
generează surse externe de venit pentru bugetul local din taxe și impozite .

3.3.1.2. Culturale
În ceea ce privește dimensiunea culturală, în urma analizei funcționale a clădirilor din
orașul Petrila, am observant necesitatea existenței unui centru cultural care să împletească mai
multe ramuri ale acesteia .
Momentan, în oraș există doar două clădiri cu această funcțiune: casa de cultură de pe
Strada Republicii, și casa memorială Ion D. Sîrbu de pe strada Ion Desideriu Sîrbu .
Propunerea unui centru cultural -turistic la Mina Petrila va aduce beneficii atât pentru
locuitorii orașului, prin ateliere de lucru, workshop -uri, săli de conferințe etc, cât și pentru turiști,
care vor avea ocazia să viziteze muzeul interactiv care va conține unelte, utilaje, uniforme, lămpi
de minerit, etc, să vizioneze proiecții cu teme locale, să participle la ateliere demonstrative și
multe altele .
De asemenea, centrul va avea și un spațiu destinat cercetării istoriei orașului și istoriei
miniere sub formă unei biblioteci cu sală d e lectură și a unei arhive .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

29
3.3.1.3. Turistice
Din orașul Petrila pleacă o serie de trasee montane spre diverse puncte de interes: Cabana
Surean, Cabana Voievodul, Cabana Oasa .
De asemenea, pe teritoriul Petrilei și în vecinătatea acesteia, există numeroase punc te de
interes precum Cheile Taiei, Peștera Bolii (unde s -au descoperit urme ale prezenței oamenilor
peșterilor), iar în Munții Sureanu s -au descoperit urme ale unor castre romane pe Vârful lui
Pătru, Comarnicel și Jigurelu datând din perioada războaielor D aco-Romane .
Drept urmare, existența unui punct de informare turistică care să se ocupe atât de
îndrumarea turiștilor la fața locului, cât și de promovarea acestora în vederea atragerii unui
număr cât mai mare de oameni pasionați de natură și istorie, repre zintă o necesitate pentru
creșterea atractivității zonei și încurajarea investitorilor .

3.3.1.4. Protec ția mediului
Având în vedere că Mina Petrila este un sit industrial, pentru a putea fi folosit după
încetarea exploatării, este necesară ecologizarea lui .
Deoa rece costurile acestui proces sunt considerabile, ecologizarea nu ar fi rentabilă în
contextul conservării clădirilor și păstrarea acestora că atare. Procesul de conversie a
monumentelor într -un centru cultural -turistic necesită și ecologizarea sitului, da r costurile vor fi
absorbite în timp prin utilizarea acestuia .

3.3.2. Oportunitatile interventiei

Orașul monoindustrial Petrila se află într -un moment de cumpănă, întrucât închiderea
Minei Petrila a generat o transformare bruscă a orașului. Având în vedere că principalele locuri
de muncă din oraș erau cele aferente mineritului, încetarea activității a avut că rezultat o migrare
masivă în rândul populației, dând naștere astfel efectului de shrinking city.
Reutilizarea adaptată a minei Petrila va genera efecte p ozitive pe mai multe paliere :
 La nivel socio -economic,conversia clădirilor supraterane ale Minei Petrila într -un
centru cultural -turistic încearcă să stopeze acest proces prin crearea unor locuri de
muncă locale și, în același timp, să atragă turiști și i nvestitori în zonă .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

30
 Din punct de vedere cultural, intervenția va ajuta la păstrarea memoriei locului, în
primul rând prin conservarea clădirilor minei și în al doilea rând prin muzee ale
mineritului, expoziții, demonstrații , etc
 Din punct de vedere turist ic, prin promovarea punctelor de interes locale, se
realizează o creștere a interesului pentru zona Valea Jiului și în același timp,
aceasta va atrage investitori în Petrila, fapt ce va genera noi surse de venit pentru
bugetul local, din taxe și impozite .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

31
Concluzii
În ciuda încetării activității de extracție a cărbunelui la Petrila, mina încă reprezintă o
prezența vie în viața locuitorilor orașului. Istoria orașului Petrila s -a împletit cu istoria minei,
generând, astfel, o interdependență care depășește natura economică și socială de la care a pornit .
Condițiile vitrege de muncă din subteran și pericolele care pândeau la tot pasul au
reprezentat liantul dintre oameni în interiorul minei, iar legăturile create s -au consolidat într -o
comunitate strâns leg ată, la nivelul orașului .
Atelierele realizate la Petrila de către echipe pluridisciplinare (arhitecți, profesori
universitari, sociologi, peisagiști, etc.), în contextul închiderii minei și propunerii de a fi
demolată, au avut ca efect atragerea atenției și conștientizarea importanței salvării patrimoniului
industrial atât pentru comunitatea locală, cât și pentru identitatea națională. În urma acestor
ateliere, atât opinia publică cât și cea a administrației locale s -a schimbat, clădirile minei fiind
salvate de la o soartă sumbră prin introducerea acestora pe Lista Monumentelor Istorice, la
începutul anului 2016.
Având în vedere rolul pe care mina încă îl are ca memorie a locului, propunerea realizării
unui centru cultural -turistic, în clădirile suprateran e ale acesteia, o va putea perpetua, prin
crearea unor expoziții ale tehnicilor și obiectelor de minerit, filme, proiecții fotografice,
demonstrații , etc.
Totodată, atât prin dimensiunea culturală, cât și prin cea turistică, această conversie
funcțională v a pune orașul Petrila pe harta obiectivelor de interes din România generând, astfel,
un magnet pentru investitori și, implicit, locuri de muncă și noi surse de venit la bugetul local .

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

32

Bibliografie
Carti:
 Chelcea, Liviu, “Bucure știul postindustrial: memo rie, dezindustrializare și regenerare
urban ă”, Polirom, 2008
 Dumitrescu, Bianca “Ora șele monoindustriale din Romania: între industrializare for țată și
declin economic”, Editura Universitar ă, 2008
 Jujan, Constantin; Svoboda, Tiberiu, “Mina Petrila – 150 de ani de activitate în mineritul
industrial”, Cetate Deva, 2009
 Oswalt, Philipp, “Shrinking Cities: Volume 1”, H atje Cantz Publishers, 2006

Articole:
 Iamandescu,Irina Ioana, “Protec ția patrimoniului industrial și arheologia industrial ă în
romania – scurta p rivire de ansamblu”, Revista muzeelor, 2006 , Editorial

Documente:
 Carta de la Vene ția pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor și Siturilor, 1964
 Carta Patrimoniului Industrial , Moscova, 2003
 Convenț ia de la Granada, 3 octombrie 1985
 Rezoluția (76)2 8/1976 privind ado ptarea legilor și regulamentelor la cerințele conservării
integrate a patrimoniului architectural
 Studiu de prefezabilitate – Păstrarea, punerea în Securitate și conversia functional ă a
structurilor cu valoare patrimonial ă din cadrul expl oatării miniere Petrila, Bucure ști,
Cluj- Napoca, 2013

Webografie
 http://www.rpbw.com/files/3a96a61cd95bb3a5038d6d9705fac4d7aa1227f8.pdf (accesat
la 5 februarie 2016)
 http://www.rpbw.com/project/62/lingotto -factory -conversion/ (accesat la 5 februarie
2016)

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

33
 http://www.musee -les-mineurs.fr/en/the -museum/history -of-the-wendel -headquarters/
(accesat la 5 februarie 2016)
 http://www.erih.net/ nc/anchor -points/selection –
criteria.html?user_erihobjects_pi2%5BshowUid%5D=15133 (accesat la 5 februarie
2016)
 http://www.patrimoine -minier.fr/carreau_wendel/index.html (accesat la 5 februarie 2016)
 http://www.cid -grand -hornu.be/en/Grand -Hornu/The_history/8/ (accesat la 5 februarie
2016)
 https://bobobrussels.com/2015/07/31/le -grand -hornu -from -mining -complex -to-cultural –
hub/ (accesat la 5 februarie 2016)
 https://www.iglo o.ro/articole/peisaje -industriale -si-scenarii -de-locuire/ (accesat la 19
ianuarie 2016)

Surse foto:
Fig.1. –
https://ro.wikipedia.org/wiki/Petrila# /media/File:Josephinische_Landaufnahme_pg250.jpg
(accesat 7.02.2016)
Fig. 2 – Jujan, Constantin; Svoboda, Tiberiu, “Mina Petrila – 150 de ani de activitate în mineritul
industrial”, Cetate Deva, 2009, pag 175
Fig. 3 – idem, pag 183
Fig. 4 – idem, pag 181
Fig. 5 –
http://s806.photobucket.com/user/Ania_Nemezis/media/TdW/LeGrandHornu3_zps6d7e
844e.jpg.html (accesat 5.02.2016)
Fig. 6 –
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c5/Le_Grand_Hornu.jpg/102
4px-Le_Grand_Hornu.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig. 7 – http://magazine.designbest.com/globalassets/blocks/places/cid –grand -hornu/cover –
grand -hornu -courtyard.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig. 8 –
http://www.visitmons.nl/sites/visitmons/files/styles/gallery_lightbox/public/content/ima

Reabilitarea și conversia patrimoniului industrial – Exploatarea Minieră Petrila

34
ges/419040_grand hornu -photoaerienne_copt -s.wittenbol.jpg?itok=JgWQ09YG (accesat
5.02.2016)
Fig. 9 – http://1gr.cz/fotky/idnes/11/072/org/JB3c7b41_Z_Fiat_Lingotto_veduta_1928.jpg
(accesat 5.02.2016)
Fig. 10 – http://3.bp.blogspot.com/ –
5fDGjFwoZqs/Vo6pOl6RyXI/AAAAAAAAj4M/Mn5B6hSX6Ak/s1600/Fiat -Lingotto-
fabrica -actual -650×236.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig. 11 –
http://emma.polimi.it/emma/events/changingthechange/images/lingotto%20esterno%20
bolla_ b.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig 12 – http://www.shpn.fr/page61/files/stacks_image_860.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig 13 – https://c1.staticflickr.com/5/4093/4786061639_985dff24f2_b.jpg (accesat 5.02.2016)
Fig 14 – https://c1.staticflickr.com/5/4077/4786693618_45c5dffe95_b.jpg (accesat 5.0 2.2016)
Fig 15 – http://l7.alamy.com/zooms/5ef71a376fe44d22b4c90bc11468521b/aerial -view -coal-
mine -museum -muse -du-carreau -wendel -petite -roselle -c4amxr.jpg (accesat 5.02.2016)