. Mru Def, Principii, Obiective [604819]

Managementul Resurselor
Umane

1.Definire, importanță
2.Principii și obiective
3.Funcțiile MRU

Managementul resurselor umane:
definire, importanță

Managementul resurselor umane constituie complexul
de activități orientate către utilizarea eficientă a
personalului unei organizații, urmărindu -se atât realizarea
obiectivelor acesteia cât și satisfacerea nevoilor
angajaților .

Resursele umane constituie elementul creator, activ și
coordonator al activității din cadrul organizațiilor, ele
influențând decisiv eficacitatea utilizării resurselor
materiale, financiare și informaționale .

Resursele umane în organizații
Resurse
materiale
Resurse
financiare
Resurse
informaționale Resurse
umane Firma
Bunuri Resursele unei organizații :
Servicii

Resursele umane în organizații
Rolul și particularitățile resurselor umane :

-reprezintă organizația ;
-reprezintă una dintre cele mai importante investiții ale
unei organizații ;
-sunt unice în ceea ce privește potențialul lor de creștere și
dezvoltare, precum și capacitatea lor de a-și cunoaște și
învinge propriile limite ;
-trebuie înțeles e, motivat e sau antrenat e în vederea
implicării lor cât mai depline la realizarea obiectivelor
organizaționale ;
-sunt puternic marcate de factorul timp, necesar schimbării
mentalităților, obiceiurilor, comportamentelor etc.

5

Managementul resurselor umane:
Definire, importanță

Evoluția practicii și gândirii manageriale a determinat
deplasarea atenției specialiștilor de la factorul material
către resursa umana .

S-a ajuns astfel la concluzia :

– că individul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor
productivi

– analiz ând toate aspectele ce definesc personalitatea umană,
abilitățile, cunoștințele, aspirațiile, trăsăturile de temperament și
caracter, managementul poate reuși să conducă resursa cea mai
prețioasă .

6
Managementul resurselor umane:
Definire, importanță

Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate,
cultura, motivație, dorințe și în special prin conștiința de sine,
reprezintă marea necunoscută a unui sistem, putând împiedica
sau, dimpotrivă, putând potența o acțiune, un proces, o
activitate .

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă
o subevaluare a celorlalte resurse .

Supra solicitarea resurselor umane în detrimentul
celorlalte afectează echilibrul dinamic al organizației .

Managementul resurselor umane:
Definire, importanță

Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea
obține implicarea acestuia în realizarea obiectivelor
organizației și numai contribuind la succesul organizației
angajații vor putea să-și satisfacă nevoile legate de munca
pe care o desfășoară .

Numai atunci când cei implicați înțeleg această relație
managementul resurselor umane ocupă o poziție
importantă în cadrul organizației și poate contribui la
succesul acesteia .

Managementul resurselor umane:
principii și obiective
Principiile esențiale ale managementului resurselor umane sunt:
1.Aprecierea factorului uman ca o resursă vitală ;
2.Corelarea, într-o manieră integrată, a politicilor și sistemelor privind
resursele umane cu misiunea și strategia organizației ;
3.Preocuparea susținută de concentrare și direcționare a capacităților
și eforturilor individuale în vederea realizării eficiente a misiunii și
obiectivelor stabilite ;
4.Dezvoltarea unei culturi organizaționale sănătoase .
Obiectivele urmărite de managementul resurselor umane consta u în:
•Creșterea eficienței și eficacității personalului (sporirea
productivității) ;
•Reducerea absenteismului, fluctuației și numărului mișcărilor
greviste ;
•Creșterea satisfacției în muncă a angajaților ;
•Creșterea capacității de inovare, rezolvare a problemelor și
schimbare a organizației .

Funcțiile
Managementului
Resurselor Umane

Func țiile MRU
Managementul resurselor umane presupune exercitarea a 4
funcții:
asigurarea, dezvoltarea, motivarea și menținerea resurselor
umane

Managementul resurselor umane este un proces continuu

Influențele externe au un impact important asupra managementului resurselor umane :
cadrul legislativ, piața forței de muncă, sindicatele, contextul cultural (inclusiv filozofia și
practicile manageriale), conjunctura economică, etc.
Figura 1: Managementul Resurselor Umane
Mentinerea RU prin:
1.Disciplina,
securitate si
sanatate
2.Consilierea
angajatilor si
managementul
stresului
Dezvoltarea RU prin:
1.Formarea si
perfectionarea
angajatilor
2.Administrarea
carierelor
3.Dezvoltare
Organizationala
Asigurarea RU prin:
1.Planificare
2. Recrutare si
Selectie
3. Integrarea
angajatilor
Motivarea RU prin:
1.Recompensare
2.Evaluarea
performantelor
3.Analiza, proiectarea si
reproiectarea
posturilor
Influente Externe *

Actualitatea domeniului
Politica de resurse umane reprezintă în economia
concurențială una dintre cele mai importante laturi ale
managementului unei organizații .

Inexistența unei strategii coerente în MRU sau aplicarea
defectuoasă a acesteia este o garanție a pierderii
competitivității pe termen mediu și lung.

Implementarea unei politici MRU corectă și eficientă necesită
eforturi financiare și umane în condițiile în care rezultatele
nu sunt vizibile imediat .

Managerul de resurse umane(1)

Poziția Managerului de resurse umane este:

Subordonat direct al Directorului general/Președintelui
organizației

Membru al echipei de manageri

Șeful departamentului de resurse umane care cuprinde :
consultanți pe probleme de recrutare și selecție, dezvoltare
organizațională, training, securitatea muncii etc.

Managerul de resurse umane(2)

Atribuții și responsabilități :

Construcția și administrarea fișelor posturilor
Recrutarea și selecția personalului
Conceperea unei strategii de integrare profesională
Instruirea și formarea profesională
Evaluarea periodică a angajaților
Elaborarea unor strategii de motivare a angajaților
Crearea și dezvoltarea culturii organizaționale
Managementul schimbării și dezvoltării
Managementul carierei
Aspecte administrative

Similar Posts

  • Tulburarile De Ritm Atrial Prof. Dr. Grigore Tinica, Dr. Floria Mariana Signed [611047]

    TULBURĂRILE DE RITM ATRIAL Prof. dr. Grigore Tinica Dr. Floria Mariana 2 CUPRINS I. TAHIARITMII SUPRAVENTRICULARE 1. Tahicardia paroxistică supraventriculară pag. 3 1.1 Tahicardia atrială pag. 18 1.2 Tahicardi a prin reintrare nodală pag. 27 1.3 Tahicar dia p rin reintrare atrioventriculară și sindromul WPW pag. 34 1.4 Tahicardia joncțională ectopic ă pag. 53 2….

  • Catedra de Medicină Legală și Bioetică MORFOLOGIA LEZIUNILOR TRAUMATICE PRODUSE PRIN PRECIPITARE Coordonator științific Îndrumător Prof. Dr. Curcă… [301787]

    Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București Catedra de Medicină Legală și Bioetică MORFOLOGIA LEZIUNILOR TRAUMATICE PRODUSE PRIN PRECIPITARE Coordonator științific Îndrumător Prof. Dr. Curcă George Cristian Asist. Univ. Chirica Violeta Absolvent: [anonimizat] 2019 Cuprins INTRODUCERE 1 [anonimizat] 2 CĂDEREA 10 PRECIPITAREA 13 [anonimizat] 30 INTRODUCERE PARTEA SPECIALĂ 35 PREZENTARE CAZURI 36 CONCLUZII 69…

  • Bpf Andries Ivascu Dinu Marian Mng. Riscului De Lichiditate [632102]

    UNIVERSITATEA“ALEXANDRUIOANCUZA”IAȘI FACULTATEADEECONOMIEȘIADMINISTRAREA AFACERILOR MASTERBĂNCIȘIPIEȚEFINANCIARE LUCRAREDEDISERTAȚIE Coordonatorștiințific Conf.univ.dr.habil.MariusAlinAndrieș Absolvent: [anonimizat]-Marian 2017 UNIVERSITATEA“ALEXANDRUIOANCUZA”IAȘI FACULTATEADEECONOMIEȘIADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREAMANAGEMENT Managementulrisculuide lichiditateînactivitateabancară dinRomânia Coordonatorștiințific Conf.univ.dr.habil.MariusAlinAndrieș Absolvent: [anonimizat]-Marian Iași,2017 3Listafigurilorșiatabelelor Listafigurilor Figura1.Modelulipotezelordezvoltatîncadrulstudiului………………………………………………14 Figura2.Dimensiunilebăncilor(activetotale)înperioada2005-2016…………………………….17 Figura3.EvoluțiaROAlanivelulsistemuluibancarromânescînperioada2005-2017……..18 Listatabelelor Tabel1.Explicațiavariabilelor"dummy"…………………………………………………………………….16 Tabel2.Statisticidescriptive………………………………………………………………………………………19 Tabel3.Matriceacorelaților……………………………………………………………………………………….20 Tabel4.Influențacrizeiasupradecalajuluidelichiditate………………………………………………..20 Tabel5.Rezultateleregresieiînperioadaante-criză………………………………………………………21 Tabel6.Rezultateleregresieiînperioadapost-criză………………………………………………………22 Tabel7.Tabelcomparativante-criză/post-criză…………………………………………………………….23 Tabel8.Rezultateleregresieipentrubăncilemici………………………………………………………….24 Tabel9.Rezultateleregresieipentrubăncilemari………………………………………………………….25 Tabel10.Tabelcomparativbăncimicișibăncimari……………………………………………………..26 Tabel11.Rezultatulregresieipentrubănciledeficitare…………………………………………………..27 Tabel12.Rezultatulregresieipentrubăncileexcedentare……………………………………………….28 Tabel13.Tabelcomparativbăncideficitare/bănciexcedentare……………………………………..29 Tabel14.Rezultateleregresieimultiplepeîntreagaperioadă………………………………………….30 4CUPRINS Abstract…………………………………………………………………………………………………………………….5 1.Introducere…………………………………………………………………………………………………………….6 2.Stadiulcunoașterii………………………………………………………………………………………………….8 2.1.Risculdelichiditate……………………………………………………………………………………………8 2.2.ManagementulRisculuidelichiditate…………………………………………………………………..9 2.3.Managementulrisculuidelichiditateîncondițiipost-criză……………………………………11 2.4.Impactullichiditățiiasupraprofitabilitățiibancare……………………………………………….11 3.Metodologiacercetării………………………………………………………………………………………….12 3.1.Ipotezelecercetării…………………………………………………………………………………………..12 3.2.Dateleutilizateîncercetare……………………………………………………………………………….14 3.3.Metodologia…………………………………………………………………………………………………….18 4.Rezultateșicomentarii………………………………………………………………………………………….19…

  • Șef Lucrări Dr. Farm. ANGELA CAUNII [311540]

    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “VICTOR BABEȘ” TIMIȘOARA FACULTATEA DE FARMACIE LUCRARE DE LICENȚĂ STUDIUL COMPARATIV AL APELOR MINERALE DIN ROMÂNIA Coordonator științific: Șef Lucrări Dr. Farm. ANGELA CAUNII Candidat: [anonimizat] 2 0 1 5 CUPRINS Introducere A existat vreodată un moment în care deschizând o sticlă de apă minerală gândul v-a [anonimizat], uneori mii…

  • Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………….. [629481]

    Cuprins Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 1 Capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 2 Protocolul HAR T ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 2 1.1 Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 2 1.2 Principiul de funcționare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 2 1.3 Principiul Bell 202 FSK ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 3 1.4…

  • Disciplina: PSIHOLOGIE [628020]

    Disciplina: PSIHOLOGIE Clasa a X a Test de evaluare I. 1. Memoria este o funcție fundamentală a vieții psihice, un proces complex, aflat în multiple raporturi cu toate celelalte procese și mecanisme /funcții psihice. A. Caracterizați succint m emoria. B. Analizați succint legătura dintre memorie și uitare. 2. Una dintre laturile sau dimensiunile personalității este…