Din cele mai vechi timpuri, evoluția societății și a omenirii a gravitat în jurul a două [604796]

1
Introducere

Din cele mai vechi timpuri, evoluția societății și a omenirii a gravitat în jurul a două
sintagme cheie : „a fi” și „a avea ”, iar individul a fost preocupat să acumuleze valorile necesare
pentru a -și satisface nevoile în timpul vieții.
Apariția dreptului de proprietate asigură certitudinea stăpânirii acestor bunuri.
Evolutiv , după studiul nașterii persoanei, al raporturilor ei contractuale și extra –
contractuale, cunoștințele juridice se realizează prin aprofundarea consecințelor patrimon iale ale
morții ei.
Încetarea din viață a unei persoane ridică problema situației juridice a bunurilor
acumulate și implicit problema mod ului de transmitere a acestora. Transmisiunea întregului
patrimoniu al defunctului constituie una dintre căile principa le de circulație a bunurilor materiale
ce constituie obiecte ale dreptului de proprietate.
Regula în materia succesorală este că moștenirea poate fi transmisă prin două metode și
anume – prin temeiul legii (moștenirea legală), sau prin temeiul testamentulu i (moștenirea
testamentară). Excepția o constituie situația în care transmiterea moștenirii se face atât pe cale
legală, cât și p e cale testamentară (vacanța succesorală).
Tema lucrării de față și anume „Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice d e
bunurile moștenirii ” reprezintă o ramură a instituției moștenirii și anume a devoluțiunii
testamentare. Cercetarea acestui subiect reprezintă o importanță deosebită prin faptul că oferă
posibilitatea legală de ocrotire a intereselor generale ale societăț ii, a celor ce se bucură de
bunurile primite în urma moștenir i, precum și ocrotirea dispunătorului însuși. Este normal ca
oamenii, în general, să -și construiască anumite strategii, să -și facă anumite calcule, în funcție de
reglementările existente.
Ca arie de cuprindere, lucrarea și -a propus să trateze atât dreptul la moștenire cât și
materia liberalităților, prevăzute de legiuitor în Cartea a IV -a Codului Civil.
Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc
patrimoniul său, astfel încât patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric, cu totul neînsemnat,
nimeni nu este obligat să lase o moștenire, chiar dacă are rude sau soț supraviețuitor. Dreptul de
dispoziție care este un drept absolut și exclusiv, poate fi exercitat numai în limitele și cu
modificările determinate de lege.

2
Sub raportul conținutului, lucrarea este structurată în V capitole în care am abordat
problematici referitoare la: considerații generale privitoare la moștenire , oprirea pactelor asupra
unei succesiuni viitoare , oprirea substituțiilor fideicomisare , oprirea liberalităților care încalcă
rezerva succesorală și raportul donațiilor .
În primul capitol sunt reflectate elemente generale privitoare la moștenire, dezbătute în
secțiuni separate, și a nume noțiuni introductive, persoanele care lasă moștenirea și persoanele
care dobândesc moștenirea, libertatea dreptului de dispoziție .
Al doilea capitol dezvoltă oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare, prin analiza
noțiunii de pact asupra unei m oșteniri viitoare, nedeschise, condițiile cerute pentru existența unui
asemenea pact și în cele din urmă sancțiunile prevăzute de lege.
Cel de -al treilea capitol tratează oprirea substituțiilo r fideicomisare prin istoricul ș i
analiza noțiunii de substituție, a condițiilor cerute pentru existența unei substituții fideicomisare și
a sancțiunilor aplicabile acesteia din urmă.
Capitolul patru analizează rezerva succesorală precizându -se totodată moștenitorii
rezervatari și întinderea rezervei, precum și stabilirea bunurilor și a obligațiilor existente în
patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.
Capitolul cinci studiază cea mai importantă limitare de a dispune de acte juridice ce
alcătuiesc patrimoniul succesoral al dispunătorului și anu me „oprirea liberalităților care încalcă
rezerva succesorală ”.
Cel din urmă capitol prezintă un interes signifiant asupra raportului donațiilor, a
persoanelor care pot cere raportul donațiilor, a modurilor de efectuare ale raportului, precum și a
donațiilo r supuse raportului și excepțiile acestora, raportul mobilelor și raportul imobilelor.

3
CAPITOLUL 1
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVITOARE LA LIBERTATE A
DE A DISPUNE PRIN MOȘTENIRE

1.1. Noțiuni introductive
Dreptul civil, ramură a sistemului de drept privat românesc, surprinde în cadrul normelor
sale juridice întreaga viață omenească. Inițial pătrunde în tainele concepțiunii, apoi se ocupă de
logodnă, înființează căsătoria, pentru a încheia cu decesul și urmările asupra patrimoniului ,
acestea din urmă purtând denumirea de moștenire, succesiune sau ereditate.
În tezele lor, doctrinarii apreciază că voința defunctu lui îi supraviețuiește acestuia și este
impunătoare în fața celor aflați în viață, fiind mai mare decât deciziilor lor.
Dreptul succesiunilor reprezintă totodată un drept al vieții. Conform vechiului drept
francez – le mort saisit le vif – succesiunea este transmisiunea din gener ație în generație, iar
personalitatea defunctului continuă inclusiv după moartea sa.
Dreptul moștenirilor și al liberalităților se face cunoscut încă din Constituția României1,
în Capitolul II – Drepturile și libertățile fundamentale – art. 46: „Drept ul la moștenire este
garantat ”. Legiuitorul abordează această temă, lato sensu , în Cod ul civil2 – Cartea a IV -a –
Despre moștenire și liberalități , apoi în Cartea a III -a – Despre bunuri , în Titlul II – Proprietatea
privată – se fac referiri asupra modurilor de dobândire a proprietății, printre acestea regăsindu -se
și moștenirea legală și testamentară. Legea nr.36/19953 a notarilor publici și a activității no tariale
amintește la rândul ei de acest drept. La această enumerare succintă se adăugă doctrina,
jurispru dența, jurisprudența C .E.D.O., directivele Comisiei Europene precum și legislația
europeană în materie.
În principiu, în materia dreptului de moștenire, noțiunile de „moștenire ” și „succesiune ”
sunt sinonime. Potrivit art. 953 C .civ., prin „moștenire ” se înțelege transmiterea patrimoniului
unei persoane decedate către una ori mai multe persoane în ființă.
Termenul de succesiune are un înțeles larg, ce depășește înțelesul termenilor de
„moștenire ” sau „ereditate ”. În acest sens larg, este desemnată orice transmisiune de drepturi

1 Cons tituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, n r.767 din 31 octombrie 2003.
2Legea nr. 287/2009 Codul Civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, conform Legii nr. 71/2011 de
punere în aplicare , publicată în M onitorul Oficial al României, partea I, n r.409 din 10 iunie 2011 ;
3Republicată în M onito rul Oficial al României, partea I, n r.444 din 18 iunie 2014.

4
universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, între vii sau din cauză de moarte , iar î n sens
restrâns, se înțelege:
a) transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate c ătre una sau mai multe
persoane în viață. În acest sens, se spune că o persoană succede alteia, că o moștenește;
b) însuși patrimoniul transmis din cauză de moarte. În acest înțeles se vorbește de
succesiune, moștenire sau ereditate mobiliară sau imobiliar ă, de moștenire, succesiune sau
ereditate vacantă.
Trebuie precizat faptul că în dreptul civil prin noțiunile sinonime de succesiune,
moștenire și ereditate, este desemnată nu numai transmisiunea mortis causa, ci și obiectul acestei
transmisiuni.
Moștenire a are ca obiect ansamblul bunurilor, drepturilor și obligațiilor pe care le -a lăsat
defunctul.
Normele juridice care reglementează moștenirea sunt aplicabile numai în cazul încetării
din viață a unei persoane fizice, neoperând transmisiunea în cazul încet ării existenței unei
persoane juridice.

1.2. Persoanele care lasă moștenirea și persoanele care dobândesc moștenirea
Persoana despre a cărui moștenire este vorba, defunctul, se mai numește și de cujus ,
abreviere din formula dreptului roman is de cujussuccesionis (rebus) agitur (cel despre a cărui
moștenire /bunuri este vorba). Se mai utilizează, uneori, și termenul de „autor ”, iar în cazul
moștenirii testamentare, de „testator ”1.
Moștenitor sau succesor este persoana fizică sau juridică care dobândește fie întreg
patrimoniul defunctului, fie o fracțiune din acesta. Codul civil din 1864 folosea pentru
desemnarea moștenitorului legal și termenul sinonim, de origine latină, „erede ”. În cazul
moștenirii test amentare pentru desemnarea succesorului, este întrebuințat și termenul specific
„legatar ”. Persoana care îndeplinește condiția cerută de lege pentru a putea moșteni, dar care nu
și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală (de a accepta sau de a renunța la moștenire) se
numește succesibil .2

1F. Deak, R. P opescu , Tratat de drept succesoral , vol. I Moștenirea legală, Ediția a III-a actualizată și completă, Ed.
Universul Juridic, București, 2013, p. 20 .
2Prof. Univ. Dr. D.C . Florescu , Dreptul succesoral , Ediția a IV -a, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 8 .

5
1.3. Libertatea dreptului de dispoziție
Confo rm art.12 C.civ. „oricine poate dispune liber de bunurile sale dacă legea nu
prevede în mod expres altfel ”.
Dacă între vii este recunoscută posibilitatea subiectului de a dispune de patrimoniul său
prin acte juridice, pentru cauză de moarte legea impune existența voinței individuale în
transmiterea către moștenitori atât a activului patrimonial cât și a pasivului.
Instrumentul juridic prin care se materializează dreptul de dispoziție mortis causa este
testamentul , instituție reglementată de la art. 1034 până la art. 1085 din C.civ. Legiuitorul
definește testamentul ca fiind „actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cât nu va mai fi în viață ”.
D. Guevel arată că, „Testamentul este ilustrarea perfectă, paroxistă a teoriei autonomiei
de voință. El nu este o simplă ofertă, deși un legat trebuie acceptat de beneficiarul său. Este
permis să ne întrebăm dacă această forță pe care legislatorul i -o acordă (testamentului) nu -și
găsește rădăcinile în trecutul religios al acestui act. Teoria autonomiei de voință se aliază cu
tradiția creștină revărsându -și forța asupra actului unilateral de ultimă voi nță. Un popor nu este cu
adevărat liber, dacă nu are dr eptul de a testa, libertatea testamentului este cea mai mare dovadă a
libertății sale civile. Cine este acela care ar putea să nu respecte ultimele cuvinte ale unui
muribund? Voința omului, idealizată prin moarte, este una dintre cele mai mari puteri din l ume ”,
preciza Troplong1.
Astfel, se înțelege că libertatea testamentară nu este una absolută. Ea este mărginită de
normele dreptului obiectiv care schițează limitele de exercitare ale acestui drept , limite care
rezultă din prevederile art. 11 C.civ . „Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare
de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”. Acestea din urmă se împart în:
a) limite generale;
b) limite speciale.

1.3.1 Limitele generale
În dreptul civil român, nu tr ebuie să se aducă atingere dispozițiilor legale de ordine
publică, bunelor moravuri sau celorlalte dispoziții legale imperative.
Ordinea publică reprezintă un ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării
unui stat de drept. Dispozițiile cu car acter de ordine publică, ce privesc în special ordinea

1L.V. D ragu, Limitele dreptului de dispoziție asupra moștenirii , Teză de doctorat, București , 2010, p. 8

6
politică, economică și socială au un caracter imperativ și nu pot fi înlăturare prin convenții
particulare1.
Codul civil francez prezumă că un contract pentru a fi valabil nu trebuie sa contravină
ordinii publice. Legiuitorul român extinde sfera de aplicare a acestei limite inclusiv asupra actelor
unilaterale, implicit și asupra testamentului.
Astfel, ordinea publică are menirea de a apăra valorile care asigură echilibrul social:
statul, familia, om ul.
Pe lângă ordinea publică și bunele moravuri constituie o limită a dreptului de dispoziție.
Bunele moravuri constituie ansamblul normelor de conduită cu caracter moral, la care
legea civilă face uneori trimitere pentru a fi luate în considerare de către instanță, ca un criteriu de
apreciere a caracterului imperativ al unor texte de lege, a caracterului ilicit al unei cauze sau al
condițiilor contractuale2.

1.3.2 Limitele speciale
În afara limitelor generale care sunt incluse în exercitarea dreptului de dispoziție, dreptul
la moștenire cunoaște și limite specifice, reglementate prin norme imperative.
Aceste limite sunt: pactele asupra unei moșteniri nedeschise, substituțiile fideicomisare,
rezerva succesorală , care vor forma obiectul lucrării.

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinea_public%C4%83
2 http://www.av ocatura.com/d51 -ce-inseamna -bunele -moravuri.html

7
CAPITOLUL 2
OPRIREA PACTELOR ASUPRA UNEI SUCCESIUNI NEDESCHISE

2.1. Reglementare și noțiune
Regula prohibiției pactelor asupra moștenirilor viitoare are un lung trecut. Ea este
cunoscută încă din orânduirea sclavagistă. Pater familias , până la ultima sa suflare, trebuia să
păstreze neștirbită facultatea de a face singur și de a desface, la libera sa voință, dispozițiile sale
din cauză de moarte. Părintele de familie păstra astfel neatins, în mâinile sale, un puternic
instrument de constrângere asupra membrilor fam iliei. Astfel, el putea să recompenseze
ascultarea, să pedepsească împotrivirea și să revină oricând asupra acestor măsuri, de vreme ce
testamentul îi permitea.
Pactele succesorale constituiau unul din mijloacele juridice cu ajutorul cărora se asigura
menținerea orânduirii feudale.
Prin pact1 asupra unei moșteniri viitoare se înțelege orice contract sau act unilateral prin
care se renunță la o moștenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui sau se înstrăinează
drepturile eventuale ale uneia dintre părți la moștenire2.
Dacă dreptul roman respingea asemenea pacte, în legea burgheză, oprirea acestora va fi
consacrată expres, urmărindu -se înlăturarea renașterii unor organizări feudale care ar fi încetinit
evoluția social -economică burgheză. Asemenea pr evederi sunt conținute de C .civ.fr. și de C .civ.
C.civ.1864 a împrumutat din Codul Napolean oprirea pactelor succesorale, nu doar
pentru a rămâne credincios tradiției unei părți din vechiul nostru drept, ci mai ales pentru că
prohibirea pactelor asupra unei moșteniri viitoare servea interesele burgheziei române în
ascensiune.
Potrivit reglement ărilor actuale, f iecare persoană fizică poate dispune de p ropriul
patrimoniu pentru timpul cât nu va mai fi în viață. Astfel, legea consacră principiul libertății
testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său mo rtis
causa3.
Deși legea consacră principiul libertății testamentare, aceasta nu funcționează
nemărginit, ci trebuie exercitată în anumite limite determinate imperativ de lege.

1Pactum = angajament care poate fi asumat și unilateral .
2 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/succesiuni/limitele -dreptului -de-dispozitie -asupra –
mostenitorilor/
3L. Stănciulescu , Curs de drept civil, Succesiuni , Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 142 .

8
În principiu acestea constau în faptul că:
a) se poate dispune numai asupra unei moșteniri deschise și nu asupra unor drepturi
eventuale asupra unei moșteniri nedeschise;
b) testatorul poate dispune de patrimoniul său numai pentru cazul propriei sale morți,
nu și pentru moartea subsecventă a succesorilor săi;
c) dacă testatorul are la data deschiderii moștenirii, moștenitori rezervatari, legatele
testamentare vor produce efecte numai în limita cotității disponibile a moștenirii1.
Dreptul de dispoziție asupra patrimoniului pentru cauză de moarte se poate exercita
numai pe calea dispozițiilor testamentare, a legatelor – acte esențialmente revocabile – nu și pe
cale contractuală, caracterizată prin irevocabilitate, legea interzicând actele asupra bunurilor
dintr -o moștenire viitoare nedeschisă, inclusiv actele unilaterale (cu excepț ia testamentelor)2.
Analizând aceste principii, observăm că C . civ. a stabilit o serie de excepții în aplicarea
principiilor enumerate, excepții care confirmă valabilitatea ideilor respective.

2.2. Condițiile cerute pentru existența unui pact asupra unei succesiuni viitoare
Art. 956 alin. (2) C .civ. interzice expres actele juridice asupra unei moșteniri nedeschise:
”Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridic e având ca
obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise, precum actele prin care se acceptă
moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se
înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s -ar putea dobândi la deschiderea
moștenirii” .
Altfel spus, actul juridic asupra unei succesiuni viitoare interzis de lege este orice
contract sau act unilateral prin care una din părți dobândește drepturi eventuale la respectiva
moștenire, sau renunță la ele.
Justificarea interdicției prevăzute de art. 956 C.civ. are ca fundament rațiuni de ordin
moral care contravin regulilor de conviețuire socială – se împiedică nașterea dorinței și ideii
morții celui care ar lăsa moștenirea.
Este de pre cizat că, potrivit art. 1228 C.civ., „contractele pot purta și asupra bunurilor
viitoare ”. Însă moștenirea nu face parte din această categorie de bunuri. Obiectul unui contract nu
poate „purta ” asupra bunurilor cuprinse într -o moștenire care a nu a fost de schisă, datorită
existenței autorului ei.

1Prof. Univ. Dr. D.C F lorescu , op. cit , p.124 .
2Prof. Dr. F. D eak, Tratat de drept succesoral , Ed. Actami, București, 1999, p. 288 .

9
Pentru a exista un act juridic asupra unei moșteniri viitoare, nedeschise, trebuie
îndeplinite cumulativ trei condiții:
a) pactul să fie privitor la o moștenire, adică la dreptul de a moșteni sau de a nu moșteni
(pacta de succendo sau de non succendo ). Pactul este interzis întrucât are ca obiect drepturi
succesorale viitoare, eventuale, nesigure și care se vor putea concretiza numai în momentul
deschiderii succesiunii. Pactul poate avea ca obiect o universalitate s uccesorală, o cotă -parte din
aceasta sau un anumit bun. El s -ar putea referi atât la o succesiune legală, cât și testamentară ;
b) moștenirea să nu fie deschisă (să nu se fi produs decesul lui de cujus );
c) pactul să nu fie permis în mod excepțional de cătr e lege. Pactul este permis de lege în
următoarele situații:
c)^1 s ituația reglementată de Legea nr. 31/1990 legea societăților , în temeiul căreia
asociații pot stipula că societatea comercială sau civilă va continua cu moștenitorii asociatului
decedat.
c)^2 clauza de preciput, care -i permite soțului supraviețuitor să preia bunuri din
comunitate înaintea oricărui partaj .
c)^3 Substituțiile fideicomisare permise de lege.
c)^4 Renunțarea de către descendent, ascendent, privilegiat ori soț supraviețuitor de a
ataca un act care le încalcă rezerva, consimțind la acesta1.

2.3. Sancțiuni aplicabile
Legea noastră sancționează pactul asupra unei succesiuni nedeschise cu nulitatea
absolută. Validarea actului prin confirmare sau ratificare nu este posibilă2.
Rațiunea unei asemenea sancțiuni se regăsește în originile istorice ale pactelor asupra
succesiunilor nedeschise, precum și în alte considerente, de ordin moral.
Astfel, pactele asupra unei moșteniri viitoare sunt oprite, fiind socotite imorale încă din
orânduirea sclavagistă ca unele ce pot trezi dorința morții unei alte persoane ( votum
mortiscaptandae ). Este adevărat că dreptul cunoaște unele operații ce pot trezi o asemenea
dorință vinovată și care totuși sunt valide. De pildă, în cazul constituirii de uzufruct, nudul
proprietar trage foloase din moartea uzufrctuarului ; în contractul de rentă viageră, debirentierul
poate dori moartea credirentierului, etc. La acest motiv se adaugă, când este vorba de acele pacte
prin care se conferă drepturi în moștenirea unui a dintre contractanți, împrejurarea că asemenea

1I. Popa, Drept civil, Moșteniri și liberalități , Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 392 .
2E. Safta-Romano , Dreptul de moștenire , Ed. Graphix, Iași, 1995, p. 287 .

10
învoieli, prin caracterul lor irevocabil, aduc atingere libertății dispunătorului de a reveni, până la
moarte, asupra dispozițiilor sale de ultimă voință.
Acestea sunt rațiunile felurite, dar concordante, care î ndreptățesc oprirea pactelor asupra
unei succesiuni viitoare în dreptul civil.

11
CAPITOLUL 3
OPRIREA SUBSTITUȚIILOR FIDEICOMISARE

3.1. Noțiunea de substituție fideicomisară. Istoric
În genere, legea permite celui care lasă moștenirea să dispună liber de bunurile sale, prin
legat cuprins în testament.
Nimeni nu poate dispune de averea sa pentru timpul cât nu va mai fi, decât prin acte
juridice solemne și totodată revocabile. Acestea din urmă sunt singurele îngrădiri ale voinței
liberale din cauză de moarte .
Legea civilă română mai îngrădește dreptul omului de a dispune pentru cazul decesului
său și prin faptul că oprește substituțiile fideicomisare.
Etimologic, „fideicomis ” semnifică „încredințat pe încredere ”, iar liberalitatea
fideicomisară presupune transmiterea de către dispunător a unui bun către instituit, pe baza
încrederii pe care dispunătorul o are atunci când îi remite acestuia lucrul transmis unei alte
persoane.
Originea „fideicomisului ” o găsim în domnia lui Octavian Augustus ca o nouă manier ă
de a dispune mortis causa cu titlu particular: testatorul ruga pe una dintre persoanele care
primeau ceva din avere să dea unul sau mai multe bunuri unui terț beneficiar.1
Fideicomisul2 era o dispoziție prin care cineva lasă unei persoane (fiduciar) într eg
patrimoniul succesoral, o fracțiune din acesta sau un bun determinat din acel patrimoniu, cu
rugămintea de a transmite aceste bunuri unei alte persoane numită fideicomisar .3
Conform Codului Calimach, romanii au cunoscut două feluri de fideicomise :
fideicomisul de familie și fideicomisul de ereditate. Cel care prezintă o importanță deosebită, este
fideicomisul de familie, deoarece nobilii urmăreau menținerea averii în familie, devenind celebru
în dreptul francez, sub numele de „substituție fideicom isară ”.
În ceea ce privește reglementările vechiului drept românesc, acestea recunoșteau
valabilitatea substituțiilor fideicomisare. Astfel, în „Adunarea ” lui Andronache Donici, pravilă

1M.D. B ocșan , Practică testamentară – jurisprudență română 1865 -2002 , Ediția a 2 -a, Ed. Rosetti, București, 2003,
p. 107 .
2Fideicomisul înc heiat cu titlul mortis causa era, așadar, o manieră indirectă de a lega. Fiduciarius este o terță
persoană, de regulă una de încredere, care primește din partea dispunătorului, o dispoziție de ereditate
(hereditasfideicomissa ) referitoare la o parte din av erea sa succesorală și nu numai. Această dispoziție poate face
trimitere și la un bun ori serviciu determinat ( singulaereifideicommissum ) pe care fiduciarius trebuia să pună la
dispoziția unui beneficiar (fideicomissarius) .
3F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral , Vol.II, Moștenirea testamentară, Ediția a III -a actualizată și
completă, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 219.

12
apărută în 1814, se face următoarea mențiune cu privire la substituția fideicomisară: „Asemenea
poate să lase omul moștenirea sa la unul, îndatorându -l ca să ție și să păzească, sau toată
moștenirea sau numai o parte dintrânsa pentru rânduitul moștenitor arătându -se foarte curat
gândul și voința ce are. Deci, acela ce este î nsărcinat nu poate întru nici un chip a înstrăina vreun
lucru din moștenirea ce i s -a încredințat a o păzi pentru altul ”.
Și Codul Caragea a admis substituțiile fideicomisare, însă Codul civil român le -a interzis
cu desăvârșire. Raționamentul care a stat la baza acestei interdicții absolute a constat în faptul că
substituțiile încalcă două principii generale de drept civil și anume: principiul liberei circulații a
bunurilor și principiul potrivit căruia nimeni nu poate dispune decât pentru cazul morții sal e.
Într-adevăr, prin intermediul acestui mijloc juridic, dispunătorul scoate, practic, bunul din
circuitul civil, obligându -l pe instituit să îl conserve și să îl remită după moartea sa. Legiuitorul
român de la 1864, după modelul Codului civil napoleonian, a interzis substituțiile fideicomisare.
Spre deosebire de legislația franceză (Codul civil francez de la 1864), Codul civil român nu
admite nicio atenuare a principiului prohibiției, ceea ce face ca interdicția să fie una absolută1:
„Substituț iile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziții prin care donatarul, eredele
instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva și a remite la o a treia persoană, va fi nulă,
chiar în privirea donatarului, a eredelui numit sau a legatarului ” (art. 803 C . civ. 1864)2.
Codul civil, reglementează substituțiile fideicomisare în Cartea a IV -a (Despre moștenire
și liberalități), Titlul III (Liberalitățile), Secțiunea a 3 -a (Substit uțiile fideicomisare), art. 993 – art.
1000.
Substituția fideicomisară poate fi definită ca dispoziția cuprinsă într -un testament sau
într-o donație prin care dispunătorul obligă pe beneficiarul liberalității (legatar sau donatar),
numit instituit sau grevat, sa conserve bunurile primite și să le tra nsmită la moartea sa unei alte
persoane, numită substituit sau fideicomisar, desemnată de dispunător3.
Comparând dispozițiile legale mai sus menționate cu cele ale Codului civil din 1864,
incidente în materia substituției fideicomisare, constatăm că aceast ă instituție juridică
beneficiază, în mare masură de aceeași definiție. Spre deosebire de vechea reglementare, în
lumina căreia instituitul avea obligația de a conserva bunurile vizate de liberalități, actualul Cod

1 http://studia.ubbcluj.ro/download/pdf/809.pdf – Studia Universitatis Babeș – Bolyai Iursprudeția, Nr.3/2013.
2http://www.codurile.ro/articles/8/1CODUL -CIVIL -din-26-noiembrie -1864 -/Page1.html.
3Prof. Univ. Dr. D.C. F lorescu, op. cit ., p. 126 .

13
civil instituie în sarcina legatarului/do natarului obligația de a administra bunurile cu care acesta a
fost gratificat1.
Substituția fideicomisară presupune existența a trei subiecți :
a) dispunătorul care poate fi testator sau donator ;
b) un prim beneficiar – grevatul sau instituitul, legatar sau donatar;
c) un al doilea beneficiar – substituitul sau fideicomisarul.
Potrivit art. 996 alin. (1) C . civ., „drepturile substituitului se nasc la moartea
instituitului ”. De aici rezultă că substituitul posedă numai drepturi eventuale până în momentul
decesului instituitului. Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că substituitul nefiind moștenitorul
instituitului dobândește bunurile prin legat sau donație de la dispunăt or la data decesului acestuia
din urmă. Această nouă înfățișare a substituției fideicomisare fondată de actualul Cod civil, are
față de Codul civil din 1864, două co nsecințe:
a) există doar o singură transmisiune, respectiv, de la dispunător la substituit, ci nu două
transmisiuni succesive ;
b) substituția fideicomisară operează chiar dacă substituitul este nedemn față de instituit,
în cazul în care obiectul liberalității este alcătuit din bunurile transmise prin legat de către
dispunător.
Așadar, „substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității ca efect al
voinței dispunătorului ” (art. 996 alin. ( 2) C. civ.). Bunurile primite de substituit pot constitui la
rândul lor obiectul unei noi substituții fideicomisare în care substit uitul să fie dispunător, iar noul
instituit să fie obligat să conserve bunurile și să le transmită unei terțe persoane care reprezintă
noul substituit.
Substituția fideicomisară poate fi cuprinsă într -un testament sau într -o donație între vii.
Substituitul poate fi atât o persoană fizică cât și o persoană juridică. Ea mai poate fi simplă
(unică) – când este alcătuită din două sau mai multe liberalități care au același obiect; graduală –
când este formată din mai multe liberalități cu același obiect; veșnică – când se stipulează să
opereze în favoarea descendenților la infinit.

1I. Genoiu , Dreptul la moștenire în Codul civil , Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 210 .

14
3.2. Obiectul substituției fideicomisare
Conform art. 99 5 alin. (1) C . civ., sarcina produce efecte doar cu privire la bunurile care
au alcătuit obiectul liberalității și care la data morții instituitului pot fi indentificate și se află în
patrimoniul său.
O excepție este r eglementată de alin. (2) art. 99 5 C. civ. : „Atunci când liberalitatea are
ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte și asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc ”.
În cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.
Substituția fideicomisară poate avea ca obiect legate cu titlu particular, scopul acesteia
fiind să reglementeze devoluțiunea succesorală în viitor.

3.3. Condițiile substituției fideicomisare
Din analiza dispozițiilor art. 994, rezultă că substituția fideicomisară trebuie să
îndeplinească mai multe condiții:
a) existența a două liberalități având același obiect . Substituția fideicomisară implică
două liberalități făcute de dispunător care au același obiect și care se exercită succesiv, prima
liberalitate în favoarea donatarului sau legatarului denumit de lege instituit și a doua liberalitate
cu același obiect în favoarea unui terț denumit de lege substituit și care este desemnat tot de
dispunător. Prima liberalitate dacă este donație se exercită la încheierea acesteia, iar dacă este
legat la decesul dispunătorului , iar cea de -a doua liberalitate se exercită la decesul instituitului1.
Instituitul este supus obligației de administrare și de transmitere a bunurilor primite de la
dispunător. El nu este decât un intermediar între dispunător și substituit. Dispozițiile din C od civil
referitoare la fiduciar se aplică și instituitului, în mod corespunzător.
Dispunătorul are dreptul să stipuleze ca sarcină pentru instituit, să administreze și să
transmită bunurile primite cu titlu gratuit, considerând astfel substituția fid eicomisară simplă.
b) cele două liberalități trebuie să fie legate între ele printr -un interval de timp .
Deoarece bunurile intră în posesia substituitului doar la moartea instituitului, tractus temporis
durează din momentul deschiderii succesiunii testator ului până la decesul instituitului.
c) să stabilească o ordine succesivă între persoane . Substituitul trebuie să îl
moștenească pe instituit sau grevat, la moartea acestuia din urmă.

1D. Ș. S pânu , A. S pânu , Drept civil. Moștenirea , Ed. C.H.Beck, București, 2015, p. 179 .

15
d) să cuprindă o prevedere prin care să oblige instituitul să păstreze și să remită
substituitului, în urma decesului său, bunurile dăruite sau legate. Obligația trebuie impusă în mod
imperativ. Ea nu poate fi o recomandare sau o rugăminte a dispunătorului.

3.4. Efectele substituției fideicomisare
3.4.1 Obligațiile și drepturile instituitului
Potrivit art. 994 alin. (1) C . civ., o liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în
obligația instituitului de a administra bunurile care fac obiectul liberalități i și de a le transmite, la
decesul său, substituitului desemnat de dispunător. În scopul administrării și transmiterii acestor
bunuri, instituitul se poate prevala, în condițiile impuse de dispunător, de următoarele drepturi:
a) dreptul de posesie a bunurilor care poate fi exercitat, de instituit, numai în sco pul
transmiterii bunurilor deținute cu titlu precar la decesul său;
b) dreptul de folosință a bunurilor potrivit căruia instituitul le poate utiliza doar pentru
îndeplinirea sarcinii de transmitere acestora substituitului;
c) dreptul de dispoziție material ă asupra bunurilor cu respectarea destinației lor1.
Prin urmare, instituitul nu poate să înstrăineze bunurile sau să le schimbe, ori să le
deterioreze sau chiar să le distrugă.
În schimb, instituitul are dreptul de a închiria bunul care face obiectul liber alității, sau de
a încheia un contract de comodat. De asemenea, acesta poate să obțină producte, să execute
diferite lucrări care să consume substanța bunului (ex. t ăiere de arbori)2.
Dispunătorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune, iar instituitul inclusiv substituitul,
de a primi. Astfel, incapacitățile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a
primi, în raport cu instituitul și cu substituitul.
În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constit uirea de
garanții și încheierea unor contracte de asigurare3. Astfel, în sarcina instituitului poate fi stabilită
obligația de a menține bunul în starea în carea se afla în momentul primirii . Dacă bunul necesită
anumite reparații de -a lungul timpului, inst ituitul are îndatorirea de a le face.

1T. Toma, Drept civil – Moșteniri și liberalități , Ed. Vasiliana _ `98, Iași, 2014, p. 100 -101.
2G.C. F rențiu , Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Vol. II. Art. 953 -1649. Moșteniri și liberalități.
Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 89 .
3Art. 997 din Cod civil .

16
3.4.2 Drepturile substituitului
Conform art. 996 C . civ., drepturile substituitului se nasc la decesul instituitului.
În acest sens, substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității ca
urmare a voinței dispunătorului.
În ceea ce privește oferta de donație făcută substituitului, aceasta poate fi acceptată și
după decesul dispunătorului.

3.5. Liberalitățile reziduale
3.5.1 Legatul rămășiței
O dispoziție foarte apropiată de substituția fideicomisară și totuși scoasă de doctrina
burgheză de sub prohibiția legală, este legatul de eoquodresiduo – legatul rămășiței.
Cunoscut în doctrină și ca fideicomis fără inalienabilitate, este o liberalitate care nu
obligă legatarul să conserve bunurile, putând în timpul vieții să le înstrăineze însă, la moartea sa,
este obligat să transmită patrimoniul său succesoral unei terțe persoane desemnate de dispunător1.
Potrivit art. 1002 C . civ. liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte
cu titlu oneros – el are un drept de dispoziție asupra bunurilor care constituie obiectul liberalității
făcute de dispunător.
Prin urmare, liberalitatea reziduală se diferențiază de subs tituția fideicomisară prin faptul
că instituitul nu are obligația de a înlocui bunurile înstrăinate cu titlu oneros, cu sumele încasate
sau cu bunurile primite în schimb. Concluzionând, substituitul nu va putea cere instituitului să -i
achite contravaloarea bunurilor înstrăinate.
Instituitul nu poate însă să dispună prin testament de bunurile care au constituit obiectul
unei liberalități reziduale2. Potrivit alin. (2) al art. 1003 C . civ., dispunătorul poate interzice
instituitului să dispună prin donație. A ceastă interdicție operează numai dacă există o dispoziție
expresă în acest sens. Cu toate acestea, atunci când este moștenitor rezervatar al dispunătorului,
instituitul păstreză posibilitatea de a dispune, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, d e
bunurile care au constituit obiectul donațiilor imputate asupra rezervei succesorale.
Legiuitorul a instituit independența patri monială a instituitului în art. 1004 C . civ.
Astfel, i nstituitul este liber:
a) să dispună de bunurile care fac obiectul liberalității prin acte cu titlu oneros;
b) să rețină bunurile pentru sine;

1L. Stănciulescu, op. cit. , p. 148 .
2Art. 1003 alin. (1) Cod civil .

17
c) să dispună prin donații în măsura în care acest drept nu i s -a interzis în mod expres de
către dispunător;
d) să păstreze valoarea rezultată din încheierea acestor acte.
Liberal itatea reziduală devine ineficace prin:
i) decesul substituitului înaintea instituitului;
ii) prin renunțarea de către substituit la beneficiul liberalității.
Așadar, bunuril e revin instituitului, vor fi culese de către moștenitorii substituitului dacă
există o prevedere și revin celui de -al doilea substituit.

3.5.2 Dublul legat condițional
Pentru a obține rezultate cât mai apropiate de acelea ale unei substituții fideicomisare,
ocolind meșteșugit prohibiția legală, principalul mijloc tehnic la care au recurs practicienii
burghezi este procedeul dublului legat condițional : testatorul dispune de același lucru prin două
acte legate, care atârnă de același eveniment viitor și nesigur, eveniment ce joacă rolul de condiție
rezolutorie în primul legat și de condiție suspensivă în cel de -al doilea.
De exemplu, testatorul instituie legatar universal pe X, sub condiția rezolutorie a morții
aceastuia fără de posteritate; și tot sub aceeași condiție, însă de această dată suspensivă, îl
instituie legatar universal pe Y.
Unii autori, socotind nule ca alcătuind o substituție prohibită dispozițiile testament are
prin care primul gratificat dobândea liberalitatea sub condiție rezolutorie, au admis validitatea
dublului legat condițional în cazul când cei doi legatari erau instituiți sub două condiții
deopotrivă suspensive, dar inverse una celeilalte.
De exemplu, X este instituit sub condiția suspensivă de a muri cu posteritate, iar Y cu
condiția suspensivă ca X să moară fără posteritate.
În acest al doilea sistem, analiza operației învederează că în realitate până la urmă
suntem în prezența a trei legate deosebit e: un legat pur și simplu în uzufruct, făcut lui X; un legat
în nudă proprietate, făcut tot lui X, sub condiție suspensivă, și un legat în nudă proprietate făcut
lui Y, sub condiție suspensivă inversă, toate aceste legate având același obiect.
În oricare d intre aceste sisteme practice, operația se confundă cu o substituție
fideicomis ară. Nu este altfel de mirare că jurisprudența, până spre sfârșitul primei jumătăți a
secolului al XIX -lea, a văzut în dublul legat condițional un procedeu fraudulos prin care p ărțile
încercau să ocolească opreliștea legală a substituției fideicomisare.

18
Începând din a doua jumătate a secolului al XIX -lea, instanțele au început să valideze
dublul legat condițional, însușindu -și concepția doctrinei aflate în slujba capitalismului.
O asemenea dispoziție, susțin au torii burghezi, nu ar constitui o substituție
fideicomisară, de vreme ce ea nu înfățișează o dublă liberalitate și nici nu obligă pe primul legatar
să conserve bunurile primite spre a le transmite celui de -al doilea gratific at.
Prin aceste raționamente formale, jurisprudența burgheză a ajuns la concluzia că în cazul
dublului legat condițional nu ar exista o indisponibilitate a bunurilor ce alcătuiesc obiectul
liberalității, ci numai o incertitudine asupra persoanei proprietar ului acestor bunuri. În felul
acesta, jurisprudența burgheză a terminat prin a valida dublul legat condițional, dând astfel
satisfacție intereselor de clasă ale marelui capital.

3.5.3 Fideicomisarul fără obligație
Nu constituie o substituție fideicomisară, și prin urmare, nu este oprită de lege,
dispoziția prin care autorul unei liberalități nu impune gratificatului o obligație civilă de a
conserva bunurile primite și a le transmite, la moartea sa , unei alte persoane, desemnată de
dispunător, ci printr -o dispoziție precativă se mărginește să adreseze gratificatului o rugăminte ori
să-și arate o dorință în acest sens.

3.6. Sancțiunea aplicabilă substituțiilor fideicomisare
Conform art. 803 C . civ. 1864 se sancționează cu nulitatea absolută orice dispoziție care
conține o substituție fideicomisară.
Cod civil înlocuiește această sancțiune care trebuia constatată de o instanță
judecătorească, cu sancțiunea ineficacității dispoziției prin care este ins tituită substituția
fideicomisară, care poate fi invocată inclusiv pe calea de excepție de către partea interesată.
Atunci când substituitul predecedează instituitului, sau renunță la beneficiul liberalității,
bunul revine instituitului, cu excepția cazulu i în care s -a prevăzut că bunul va fi cules de
moștenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit1.
Ineficacitatea nu afectează vocația legatarului la alte bunuri succesorale decât cele care
au făcut obiectul substituției fideicomisare .
Nu se aplică ineficacitatea în cazul:

1Art. 1000 din Cod civil .

19
a) fideicomisului fără obligație – liberalitatea este grevată de o obligație morală care nu
afectează voința gratificatului;
b) legatului rămășiței – instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au
constituit obiectul unei liberalități reziduale. Dispunătorul are puterea de a interzice instituitului
să dispună de bunuri prin donație;
c) dublului legat condițional;
d) substituției vulgare.
Conform practicii judiciare1, prin dispozi ția testamentar ă întocmit ă, testatorul a
desemnat în mod subsidiar pe un al doilea legatar ( și anume reclamanta), care s ă beneficieze prin
substitu ție de legat, în cazul în care primul legatar nu dore ște să beneficieze de legat.
Rezult ă că, în acest caz, cel de -al doilea le gat își produce efectele numai sub condi ția
suspensiv ă a ineficacit ății celui dint âi și înlăturând astfel dreptul altor persoane de a beneficia de
aceast ă ineficacitate.
Suntem deci în prezen ța a dou ă liberalit ăți alternative, dintre care prima pur ă și simpl ă,
iar cea de -a doua sub condi ția suspensiv ă a ineficacit ății celei dint âi, care definesc substitu ția
vulgar ă, prev ăzută de art. 804 din Codul civil, și permis ă de lege, și nu substitu ția fideicomisar ă
(prev ăzută de art. 803 din Codul civil), a șa cum s-a sus ținut, aceasta din urm ă fiind prohibit ă de
lege.
În cauz ă, donatarul nu a fost însărcinat s ă conserve și apoi s ă remit ă bunul primit unei a
treia persoane, pentru a avea de -a face cu o substitu ție fideicomisar ă, ci, potrivit testamentului în
litigiu, av ând în vedere c ă primul legatar a renun țat în mod expres la legat, conform declara ției
atașate la dosar, cel de -al doilea legatar, reclamanta, a beneficiat de el.

1 Decizia Civilă Nr. 493 din 28 mai 2004 , Categorii de substituțiuni. Diferențe între substituția vulgară și cea
fideicomisară. Situații, emisă de Curtea de Apel București – Secția a IV -a civilă, nepublicată

20
CAPITOLUL 4
REZERVA SUCCESORALĂ . CALCULUL REZERVEI SUCCESORALE
ȘI A COTITĂȚII DISPONIBILE

4.1. Precizări prealabile. Istoric
Noțiunea de rezervă succesorală a primit diferite definiții în literatura juridică de -a
lungul timpului. Într -o primă opinie1 rezerva pare a fi „un drept de familie care constă în aceea că
o persoană oarecare găsită în legătură de rudenie cu o alta, este în drept să ceară la aceasta din
urmă ca din avere să lase ceva, astfel încât să nu poată dărui între vii sau prin testament peste o
măsură oarecare ”.
Într-o altă opinie2 rezerva poate fi definită ca f iind „o parte din succesiunea abintestat ,
garantată în folosul unor moștenitori, numiți rezervatari, în contra liberalităților lui de cujus ”.
În același sens se apreciază de către alți autori că rezerva ar fi: „partea din averea
defunctului ce legea destin a acestor moștenitori”3.
Codul civil reglementează rezerva succesorală ca fiind acea parte din moștenire, care
prin voința legii, se deferă anumitor moștenitori legali și de care testatorul nu poate dispune cu
titlu gratuit. Cu alte cuvinte rezerva succes orală este acea parte din patrimoniul celui care lasă
moștenirea , la care moștenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinței defunctului
manifestată prin liberalități făcute în timpul vieții (donații) sau prin dispoziții testamentare pentru
cauză de moarte (legate/exheredări).
Cotitatea disponibilă este defini tă expres în art. 1089 C . civ. ca fiind acea parte din
bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod
neîngrădit prin liberalități.

4.2. Caracterele juridice ale rezervei succesorale
a) Un prim caracter îl reprezintă faptul că rezerva succesorală este o parte a moștenirii,
atribuindu -se în mod imperativ moștenitorilor legali, împotriva voinței defunctului manifestată
prin liberalități sau exheredări.

1C. N acu, Dreptul civil rumân , vol.II, Ed. L. V. Socescu, București, 1902, p. 300 .
2D. A lexandresco , Explicațiunea teoretică și practică a Dreptului Civil Român , partea I -a, Ed. Socec, București,
1914, p. 506 .
3C. H amangiu , I. R osetti Bălănescu , Al. B ăicoianu , Tratat de Drept Civil Român , vol. III, Ed. Națională S. Ciornei,
București, 1928, p. 651 .

21
b) Rezerva succesorală are un caracter imperativ, în sensul că normele care stabilesc
cercul moștenitorilor rezervatari și cuantumul rezervei acestora sunt norme de ordine publică.
c) Dreptul la rezervă are un caracter propriu ce se naște în persoana rezervatarilor de la
data deschiderii succe siunii, nefiind dobândit o dată cu patrimoniul succesoral de la defunct.
d) Rezerva succesorală se acordă în natură .
e) Rezerva succesorală are în principiu un caracter colectiv – atunci când există mai mulți
moștenitori rezervatari din aceeași categorie, r ezerva se va stabili și se va atribui în mod colectiv.
f) Rezerva succesorală este indisponibilă – partea din moștenire care constituie rezerva
succesorală este lovită de indisponibilitate, dar numai după data deschiderii succesiunii, pentru
că, în timpul vieții, titularul patrimoniului poate dispune chiar și cu titlu gratuit de elementele
active ale universalității1.

4.3. Schema moștenitorilor legali
Moștenirea este legală în cazul în care transmiterea moștenirii are loc în temeiul legii la
persoanele, în ordinea și în cotele determinate de lege. Ea intervine în cazurile în care defunctul
nu a lăsat testament, sau deși dacă există testament, acesta nu produce efecte.
Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire în temeiul legi i, ea trebuie să
îndeplinească patru condiții. Acestea din urmă se împart în condiții pozitive și condiții negative.
a) Condiții pozitive : -să aibă capacitate succesorală;
– să aibă vocație succesorală legală.
b) Condiții negative : – să nu fie nedemnă ;
– să nu fie înlăturată de la moștenire , direct sau indirect, de către
testator.
Sub incidența acestor condiții, transmiterea moștenirii operează în virtutea legii din
momentul deschiderii moștenirii, însă moștenitorii legali nu sunt siliți să primească moștenirea ,
art. 1106 C . civ. „nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine”.
Art. 963 C . civ. reglementează următoarele aspecte:
„(1) Moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțul
supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor
acestuia, dupa caz.

1L.V. D ragu, op. cit ., p. 25 .

22
(2) Descendenții și ascendenții au vocație la moște nire indiferent de gradul de rudenie cu
defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv”.
Pentru a înțelege mai bine prevederile acestui articol, trebuie să desprindem următoarele
noțiuni, precum: grad de rudenie , descendenți , ascenden ți, colaterali .
Rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr -o altă persoană
sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia civilă este legătura
rezultată din adopția încheiată în condițiile prevăzute de lege .(art.405 C . civ.)
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr -o altă persoană și
poate fi ascendentă sau descendentă.
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au
un ascendent comun1.
Atunci când suntem în cazul rudeniei în linie dreaptă, aceasta se stabilește după numărul
nașterilor. De exemplu: copiii și părinții sunt rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de
gradul al doilea. Vocația succesorală a rudelor în linie dreapt ă descendentă sau ascendentă, este
nemărginită.
Dacă facem referire la rudenia în linie colaterală, aceasta se stabilește după numărul
nașterilor, urcând de la una din rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la
cealaltă rudă. Vocația s uccesorală legală a rudelor în linie colaterală este limitată la gradul al
patrulea inclusiv.
Astfel, pentru a fi chemat la moștenire, succesibilul trebuie să facă parte dintr -o clasă iar
în cadrul acesteia dintr -un grad de rudenie proxim față de defunct.
Descendenții sunt rudele în linie dreaptă, din generații ulterioare, care coboară una din
alta (copii, nepoți, strănepoți, etc..) în ordinea succesorală legală, formând prima clasă de
moștenitori2.
Ascendenții sunt cei care descind din prima persoană indif erent de gradul de rudenie.
Aceștia se împart în două categorii : ascendenți privilegiați (cei în linie directă reprezentați de
părinții defunctului), ascendenții ordinari ( cei în linie directă fără limită în grad, reprezentați de
bunicii și străbunicii defunctului). Ascendenții privilegiați împreună cu colateralii privilegiați
formează clasa a II -a de moștenitori legali, iar ascendenții ordinari formează clasa a III -a.
Colateralii sunt rude cu defunctul pe linii diferite. La fel ca și ascendenții, aceș tia se
împart în colaterali ordinari și colaterali privilegiați. Clasa a IV -a de moștenitori legali este

1Prof. Univ. Dr. D.C. Florescu, op. cit. , p. 28.
2 https://legeaz.net/dictionar -juridic/descendenti.

23
formată din c olateralii ordinari care sunt rudele colaterale ale def unctului până la gradul al
patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați. Colateralii privilegiați sunt frații și surorile
defunctului, precum și descendenții acestora până la gradul al patrulea inclusiv, din căsătorie, din
afara căsătoriei sau din adopție, precum și cei rezultați prin reproducere umană asistată medical
cu terț donator.

24
infinit

GRADUL 4 GRADUL 3

ascendenți
privilegiați GRAD 2 GRAD 3 GRAD 4

colaterali
privilegiați

infinitGRADUL 1 GRADUL 2 GRADUL 3
GRADUL 1
GRADUL 2
GRADUL 3 CLASA IV
colaterali ordinari
CLASA I
DESCENDENȚI SOȚUL SUPRAVIEȚUITOR Frațișisuro
ri Copii Nepoți

D E F U N C T părinți bunici străbunici
strănepoți nepoți copii CLASA III
Ascendențiordinari
CLASA II Veriprimari Unchișimătuși

25

4.4. Moștenitorii rezervatari și întinderea rezervei
Potrivit Codului civil, calitatea de moștenitori rezervatari o au descendenții defunctului
de orice grad, deci toți moștenitorii din clasa I de moștenitori legali, precum și părinții
defunctului, deci ascendenții privilegiați, moștenitori din clasa a II -a de moștenitori legali.
Ascendenții ordinari și rudele colaterale ale defunctului, indiferent de clasa din care fac
parte sau de gradul de rudenie, nu beneficiază de rezervă succesoral ă. De exemplu, colateralii
privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții lor), deși fac parte din aceeași clasă de
moștenitori legali ca și părinții, nu sunt moștenitori rezervatari.
Prin efectul Legii nr. 319/19441 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor,
dreptul la rezerva succesorală a fost prevăzut și în favoarea soțului supraviețuitor al defunctului,
chiar dacă vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori rezervatari.

4.4.1. Rezerva succesoral ă cuvenită descendenților
Întinderea rezervei descendenților rezultă în mod implicit din dispozițiile art. 841 din C .
civ. 1864, care stabilește cotitatea disponibilă pentru următoarele trei situații:
a) dacă defunctul lasă un copil legitim, liberalitățile nu pot trece peste jumătatea
bunurilor dispunătorului;
b) dacă defunctul lasă doi copii, liberalitățile nu vor putea trece peste a treia parte din
bunurile dispunătorului;
c) dacă defunctul lasă trei sau mai mulți copii, liberalitățile nu vor putea trece peste a
patra parte.
Prin urmare, rezerva era variabilă și cuantumul său este determinat de numărul copiilor.
Cotitatea disponibilă nu putea fi mai mică decât un sfert din succesiune, deoarece intenția
legiuitorului de la 1864 a fost de a lăsa o anumită libertate dispunătorului în vederea efectuării de
liberalități între vii sau testamentare.
Conform practicii judiciare2, în caz de mo ștenire testamentar ă, când testatorul a înțeles
ca prin testamentul întocmit s ă cuprind ă un legat universal, acesta îi conf eră beneficiarului

1 Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor publicată în M onitorul Oficial al
României, partea I, n r.133 din 10 iunie 21944.
2 Decizia Civilă Nr. 1101 din 20 februarie 2008, Moștenire testamentară. Cerere de restituire în natură a unui
imobil, formulată în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/200 1 de către persoane care nu beneficiază de rezerva
succesorală , emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală, nepublicată.

26
legatului (legatar universal) voca ția la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adic ă
dreptul de a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului.
În aceast ă situa ție, legiuitorul a indisponibilizat în favoarea anumitor mo ștenitori legali
care, conform dispozi țiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii, sunt descenden ții (art.
841 și art. 842 din Codul civil), ascenden ții privilegia ți (art. 843 din Codul civil) și soțul
supravie țuitor (art. 2 al Legii nr. 319/1944), doar o anumit ă parte a mo ștenirii denumit ă rezerva
succesoral ă.
Ascenden ții ordinari sau rudele colaterale ale defunctului, indiferent de clasa din care fac
parte sau gradul de rudenie, conform legii, nu beneficiaz ă de reze rva succesoral ă.
Ca atare, ace știa nu pot ob ține recunoa șterea unor drepturi succesorale legale în favoarea
lor în cadrul procedurii instituite prin dispozi țiile Legii nr. 10/20011, în concurs, conform art. 1
lit. c) din Legea nr. 319/1944, cu so ția suprav iețuitoare.
Spre deosebire de Vechiul Cod, Noul Cod civil reglementează rezerva acestora în mod
egal și global, fără a mai face distincție în funcție de numărul descendenților care vin la
moștenire.

Art. 841 Cod civil 1864
Liberalitățile, fie făcute prin acte între vii, fie
făcute prin testament, nu pot trece peste
jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la
moarte -i lasă un copil legitim; peste o a treia
parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte,
dacă lasă trei sau mai mulț i. Art. 1088 Noul Cod civil
Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor
rezervatar este de jumătate din cota
succesorală care, în absența liber alităților
sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca
moștenitor legal.

4.4.2. Rezerva succesorală cuvenită ascendenților privilegiați
Spre deosebire de dreptul civil francez unde toți ascendenții au calitatea de moștenitori
rezervatari, în sistemul consacrat de Codul civil numai ascendenții privilegiați sunt moștenitori
rezervatari.
Conform art. 843 C . civ. 1864, cotitatea disponibilă a moștenirii nu putea trece peste 1/2
din moștenire dacă de cujus lasă în viață unul sau ambii părinți, rezultând că rezerva acestora era
de 1/2 din moștenire.

1 Legea Nr. 10 din 8 februarie 2001privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în în M onitorul Oficial al României, partea I, n r.798 din 02 septembrie
iunie 2005

27
Cod civil reglementează în art. 1088 coroborat cu art. 978 că rezerva ascendenților
privilegiați v a fi de:
a) 1/2 din 1/4 ( 1/8) dacă la moștenire vine un singur părinte;
b) 1/4 dacă la moștenire vin ambii părinți.
Când părinții defunctului vin la moștenire împreună cu colateralii privilegiați, care nu
sunt moștenitori rezervatari, am arătat că aceștia din urmă pot fi dezmoșteniți în întregime, expres
sau indirect prin liberalități, de cel despre a cărui moștenire es te vorba, spre deosebire de părinți,
care fiind rezervatari, au dreptul să pretindă reducțiunea liberalităților care le încalcă rezerva. De
exemplu, în cazul în care de cujus lasă un părinte, un frate și un legat universal în favoarea unui
terț, părintele, care este rezervatar, are dreptul la o cotă – parte de 1/8 din moștenire, astfel încât ,
în exemplul dat, poate să ceară terțului legatar reducțiunea liberalității sale în limitele cotității
disponibile. În cazul în care la moștenire vin unul sau ambii păr inți și există liberalități, indiferent
de cuantumul acestora, părintele sau părinții au dreptul la o rezervă de 1/2 din moștenire1.
În cazul în care la moștenire vin unul sau ambii părinți, un frate al defunctului și un
legatar universal, părintele / părinții au dreptul la o rezervă de 1/2 din moștenire, iar legatarul
universal are dreptul la întreaga cotitate disponibilă de 1/2 din moștenire, fratele defunctului care
este nerezervatar fiind dezmoștenit implicit . În cazul în care la moștenire vin unul sau ambii
părinți, un frate al defunctului și există liberalități care nu consumă cotitatea disponibilă în
întregime, cum ar fi cazul unui legat cu titlu universal asupra unei cote părți de 1/4 din moștenire,
părintele / părinții au dreptul la o rezervă de 1/2 din moștenire, legatarul cu titlu universal are
dreptul la 1/4 din moștenire, iar restul de 1/4 din moștenirea rămasă se cuvine fratelui defunctului
cu titlu de moștenire legală2.
Rezerva se va calcula în funcție de situația concretă în care ne aflăm.

4.4.3. Rezerva succesorală cuvenită soțului supraviețuitor
Prin Legea nr. 319/1944 , soțului supraviețuitor i s -a recunoscut calitatea de moștenitor
rezervatar.
Sediul materiei care reglementează drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor sunt
prevăzute în art. 970 – art. 974 din Codul civil (Secțiunea I intitulată Soțul supraviețuitor ) din
Capitolul III – Moștenitorii legali din Titlul II – Moștenirea legală . Configurația drepturilor

1D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Ediția a 2 -a, Ed. Hamangiu, 2017, p. 319 .
2D. C hirică , op. cit. , p. 320.

28
succesorale recunoscute soțului supraviețuitor consacrată prin Legea nr. 319/1944, a fost preluată
în Cod ul civil.
Drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor sunt reglementate înaintea drepturilor
succesorale a celorlalți moștenitori legali ai defunctului, făcând parte din cele patru clase de
moștenitori, întrucât acesta vine în concurs cu oricare din aceste clase de moștenitori și pentru că
stabilirea cotei soțului supraviețuitor se determină cu prioritate față de aceștia.
Potrivit art. 2 din Le gea nr. 319/1944 , rezerva soțului supraviețuitor este de 1/2 din
partea succesorală ce i se cuvine ca moștenitor legal.
De vreme ce partea succesorală a soțului supraviețuitor depinde de clasa de moștenitori
cu care vine în concurs și întinderea rezervei va fi variabilă, depinzând de clasa de moștenitori cu
care concurează la moștenire1, astfel:
a) în concurs cu descendenții, cota succesorală este de 1/4 , urmând ca rezerva să fie de o
jumătate din 1/4, respectiv 1/8 din moștenire;
b) în concurs cu părinții și cu frații sau surorile lui de cujus, partea s uccesorală este de
1/3, iar rezerva va fi de o jumătate din 1/3, deci 1/6 din moștenire;
c) în concurs numai cu părinții sau numai cu frații și surorile defunctului, partea
succesorală este de 1/2, astfel că rezerva va fi 1/4 din moștenire;
d) în concurs cu ascendenții ordinari, partea succesorală este de 3/4, astfel că rezerva va
fi de o jumătate din 3/4, respectiv 3/8 din moștenire;
e) în concurs cu colateralii ordinari, partea succesorală este, de asemenea, de 3/4, rezerva
va fi tot 3/8 din moștenire;
f) în absența oricăror moștenitori legali din cele patru clase, rezerva va fi de 1/2 din
întreaga moștenire.
Rezerva soțului supraviețuitor prezintă unele particularități față de rezerva celorlalți
moștenitori și anume:
a) este o cotă fixă (jumătate) dintr -o variabilă care diferă în funcție de clasa de
moștenitori cu care vine în concurs;
b) nu este o fracțiune calculată asupra moștenirii direct, ca în cazul descendenților ori al
ascendenților privilegiați, ci o fracțiune calculată din partea ce îi rev ine ca moștenitor legal;
c) se atribuie individual, ea calculându -se distinct de rezerva celorlalți rezervatari care ar
veni în concurs cu soțul supraviețuitor.
Rezerva succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu alți rezervatari se calculează
exclu siv asupra cotității dinsponibile, pe care o va micșora, fără a aduce vreo atingere rezervei

1În cazul în care soțul predecedat a făcut liberalități, este necesar a se verifica gradul de rudenie al legatarului cu
persoana decedată care l -a gratificat, în vederea calculării rezerveri soțului supraviețuitor, adică să se stabilească dacă
legatarii fac sau nu parte din clasa de moștenitori legali cu care el vine în concurs la moștenire ( Trib. Suprem, se cția
civilă, decizia nr. 578/1986, p.81 -82)

29
cuvenite acestora din urmă1, deoarece prin instituirea ei, nu s -a urmărit defavorizarea celorlalți
moștenitori rezervatari.
În literatura juridică s -a formulat și o altă opinie în legătură cu modul de calcul al
rezervei soțului supraviețuitor, atunci când acesta vine în concurs cu alți rezervatari. Astfel, în
cazul concursului dintre soțul supraviețuitor și oricare alt rezervatar, din masa succesorală se va
scădea r ezerva primului, iar cotele celorlalți rezervatari se vor calcula asupra a ceea ce a mai
rămas în urma aceste operațiuni.
Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar numai în ceea ce privește dreptul de
moștenire conferit de Legea nr. 319/1944 prin art.1, el neavând această calitate când este vorba
de dreptul său de moștenire legală cu destinație specială asupra bunurilor aparținând gospodăriei
casnice și a darurilor de nuntă, pe care legea i le atribuie atunci când vine la moștenire în concurs
cu al ți moștenitori decât descendenții lui de cujus (art.5), și evident, cu condiția ca de cujus să nu
fi dispus de ele.
Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor
Codul civil duce mai departe ideile Codului civil 1864 , exprimate prin art. 939, cu
privire la cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor.

Art. 1090 C. civ. – Cotitatea disponibilă specială
a soțului supraviețuitor Art. 939 C. civ. 1864 – Despre dispozi țiile dintre
soți, făcute sau în contractul de maritagiu sau î n
timpul maritagiului
(1) Liberalitățile neraportabile făcute
soțuluisupraviețuitor, care vine la moștenire în
concurs cu alțidescendenți decât cei comuni lor, nu
pot depăși un sfert din moștenireși nici partea
descendentului care a primit cel mai puțin.
(2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de
diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită
potrivit Art. 1089 și cotitatea disponibilă specială,
atunci această diferență revine descendenților.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod
corespunzăt or atunci când descendentul menționat
la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această
dezmoștenire ar beneficia soțulsupraviețuitor. Bărbatul sau femeia care, avînd copii dintr -alt
maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent
maritagiu , nu va putea dărui soțului din urmă decît
o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a
luat mai puțin, și fără ca, nici într -un caz,
donațiunea să treacă peste cuartul bunurilor.

1Astfel, dacă de cujus a lăsat un patrimo niu succesoral în valoarea de 1000000 lei, iar ca moștenitori trei copii și pe
soțul supraviețuitor, rezerva copiilor este de 3/4 din moștenire, adică 750,000, iar restul de 250,000 lei reprezintă
cotitatea disponibilă. Rezerva soțului supraviețuitor în co ncurs cu descendenții este de 1/8 din moștenire, adică
125,000 lei. Această sumă reprezintă rezerva soțului supraviețuitor și se va retrage din cotitatea disponibilă.

30
În continuare vom prezenta o serie de modificări față de vechiul Cod civil.
În categoria liberalităților neraportabile intră:
 donațiile făcute cu scutire de raport prin voința dispunătorului (făcute
rezervatarilor cu excepția ascendenților privilegiați);
 donațiile exceptate de la obligația de raport prin lege;
 legatele.
Această instituție are scopul de a -i proteja pe descendenții defunctului în concurs cu
soțul supraviețuitor, și s -a considerat a fi necesară, deoarece, în urma modificărilor aduse,
cotitatea disponibilă ordinară de care ar putea avea parte soțul din ultima căsătorie, ar fi prea
mare daca nu ar exista o limită specială.
Noua reglementare stabilește față de cea veche, în art. 1090 alin. (2), cui i se cuvine
diferența dintre cotitatea disponibilă specială și cea ordinară, aceasta revenind descendenților.

Exem ple1
Defunctul, căsătorit având un descendent din prima sa căsătorie, a dispus printr -un legat
universal în favoarea soțului supraviețuitor.
Prima operațiune pe care o facem este să stabilim rezerva succesorală a moștenitorilor
rezervatari, după care stabilim cotitatea disponibilă:

Noul Cod civil Vechiul Cod civil 1864
– rezerva soțului supraviețuitor se impută asupra
întregii mase succesorală, care în concurs cu
descendenții este de 1/2 din 1/4 (jumătate din cota
legală), adică 2/16 (1/8);
– rezerva descendentului este de 1/2 din 3/4
(jumătate din cota sa legală), adică 3/8;
– rezerva soțului supraviețuitor se imputa asupra
întregii mase succesorală, care în concurs cu
desce ndenții este de 1/2 din 1/4 (jumătate din cota
legală), adică 2/16 (1/8);
– rezerva descendentului este de 1/2 și se impută
asupra restului moștenirii de 7/8 (rezultată după
deducerea rezervei soțului supraviețuitor, de 1/8
(8/8 minus 1/8 egal cu 7/8); în acest caz rezerva
descendentului era de 1/2 din 7/8, adică 7/16.
Totalul rezervei succesorale a rezervatarilor (soț
supraviețuitor și descendent) era de 4/8 (1/8 plus
3/8). Totalul rezervei succesorale a rezervatarilor (soț
supraviețuitor și descendent) era de 2/16, plus 7/16,
respectiv 9/16.
Rezultă că 4/8 reprezenta cotitatea disponibilă de
care putea dispune defunctul prin testament fără a
încălca rezerva descendentului. Această cotitate
este cotitatea ordinară . Rezultă că 7/16 reprezenta cotitatea disponibilă de
care putea dispune defunctul prin testament fără a
încălca rezerva descendentului. Această cotitate era
cotitatea ordinară .
Întrucât, în exemplul dat, soțul vine în concurs cu
un descendent dintr -o altă căsătorie , potrivit art.
1090 din noul Cod ul civil , cota soțului nu poate
depăși 1/4 din moștenire și nici partea
descendentulului care a luat mai puțin. Întrucât, în exemplul dat, soțul vine în concurs cu
un descendent dintr -o altă căsătorie , potrivit art.
939, din vechiul Cod, cota soțului nu putea depăși
1/4 din moștenire și nici partea descendentulului

1 https://legeaz.net/dictionar -juridic/cota -sot-supravietuitor -ncc

31
Rezultă că pătrimea de 2/8, reprezintă cotitatea
dispon ibilă specială, dar aceasta nu poate depăși
cota descendentului care a luat mai puțin, în cazul
nostru 3/8, ceea ce înseamnă că defunctul, prin
legat, nu putea să dispună decât de această cotă de
2/8 (l/4).
care a luat mai puțin, rezultă că pătrimea de 4/16,
reprezintă cotitatea disponibilă specială, dar aceasta
nu putea depăși cota descendentului care a luat mai
puțin, în cazul nostru 7/16.
Spre deosebire de vechiul Cod în care diferența
dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea
disponibilă specială nu era reglementată ca fiind
anume atribuită (soluția fiind, așa cum am arătat
mai sus, redistribuirea ei în cotele legale), în noul
Cod aceasta diferență se atribuie, potrivit art. 1090
alin (2) descendenților. În cazul nos tru, diferența
dintre cotitatea disponibilă ordinară (4/8) și cea
specială (2/8), respectiv cota d e 2/8 se va atribui
doar descen detului.
În lipsă de stipulație expresă în vechiul Cod această
cotă de 3/16 (diferența dintre cotitatea disponibilă
ordinară d e 7/16 și 4/16, cotitatea specială) se
atribuia soțului supraviețuitor și descendentului, în
cote legale, respectiv soțului supraviețuitor îi
revenea 1/4 din 3/16 ( 3/64), iar descendentului îi
revenea 3/4 din 3/16 ( 9/64).

Potrivit C . civ. 1864 , soțului supraviețuitor îi revenea în total cota de 27/64 , (8/64 [1/8,
rezerva] plus 16/64 [1/4,cotitatea d isponibilă]) plus cota de 3/64 ( redistribuirea cotei ce rămâne
după scăderea rezervelor și cotității disponibile speciale ).
Descendentului îi r evenea în total cota de 37/64 ( 28/64 [7/16, rezerva] plus 9/16
[redistribuirea cotei ce rămâne după scăderea rezervelor și cotității disponibile speciale]).
Potrivit noului C . civ., soțului supraviețuitor îi va reveni în total cota de 3/8, (1/8,
rezerva plus 2/8 cot itatea disponibilă specială); descendentului îi va reveni în total cota de 5/8
(3/8 rezerva plus 2/8 – redistribuirea cotei ce rămâne după scăderea rezervelor și cotității
disponibile speciale .
Noțiunea de „descendent ” la care se referă textul are în vedere copiii defunctului din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, precum și descendenții lor. Situația exceptată prin
ipoteza art.1090 alin. (1) este aceea în care soțul supraviețuitor ar veni la moștenire în c oncurs cu
copiii rezultați din căsătoria sa cu defunctul.
Din analiza art. 939 C civ .1864 și a art. 1090 C . civ. reiese principiul limitării drepturilor
succesorale ale soțului supraviețuitor dintr -o căsătorie subsecventă din care nu au rezultat copii.
Astfel, diferența dintre cotitatea disponibilă generală și cotitatea disponibilă specială, se atribuie
descendenților (fără excepție) defunctului, inclusiv celor rezultați din ultima căsătorie.
Din conținutul art. 1090 C . civ. trebuie să reținem că „liberalitățile neraportabile nu pot
depăși un sfert din moștenire”.

32
4.5. Noțiunea de masă succesorală
Masa succesorală reprezintă ansamblul bunurilor și valorilor de orice fel, care, făcând
parte din patrimoniul defunctului, constituie obiectul împărțeli i moștenirii. Nu fac parte din masa
succesorală contravaloarea primelor de asigurare plătite (afară de cazul în care se dovedește că
asigurarea respectivă a constituit, în realitate, o liberalitate – de exemplu – donație indirectă făcută
în avantajul unuia dintre moștenitori)1.
Masa succesorală , va cuprinde toate drepturile patrimoniale ale defunctului (drepturile
de proprietate asupra bunurilo r imobile ș i mobile, alte drepturi reale, dreptul de creanță, dreptul
de autor, etc., excepție făcând cele strâns le gate de persoana defunctului, care se sting odată cu
moartea acestuia: dreptul de rentă viageră, dreptul de întreținere, dreptul de abitație, etc., precum
și bunurile pe care defunctul le -a stăpânit în fapt, dovada posesiei putându -se face cu orice
mijloac e de probă (inclusiv cu martori).
Pentru a cunoaște dacă liberalitățile (donațiile și legatele) consimțite de de cujus întrec
marginile cotității disponibile, și fiind excesive, vor fi supuse reducțiunii deoarece știrbesc
drepturile succesorilor rezervatar i, va trebui să calculăm rezerva succesorală.
Altfel spus, pentru calculul rezervei și al cotității disponibile este necesar ca în prealabil
să se determi ne masa succesorală, numită masă de calcul , asupra căreia se vor aplica fracțiunile
rezervei și ale cotității disponibile.
Masa de calcul a rezervei și a cotității disponibile este o noțiune mai extinsă, ce nu se
confundă nici cu noțiunea de patrimoniu succesoral, ce cuprinde doar bunurile defunctului care se
deferă prin succesiune, nici cu noțiunea de m asă partajabilă, care nu cuprinde decât bunurile
succesorale deferite universal sau cu titlu universal, în temeiul legii sau al testamentului, iar nu și
cele deferite cu titlu particular2.
Pentru stabilirea masei de calcul, sunt avute în vedere două operaț iuni care se efectueaza
succesiv:
a) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii;
b) scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obține activul
net;
c) reunirea fictivă la a ctivul net a valorii donațiilor făcute de către cel care lasă
moștenirea.

1 https://legeaz.net/d ictionar -juridic/masa -succesorala
2D. C hirică , op.cit ., p. 327 .

33
4.6. Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data
deschiderii succesiunii
Toate bunurile (valorile) care se află în patrimoniul defunctului la data decesului
acestuia, indiferent de natura lor (corporale sau incorporale; mobile sau imobile), fac parte din
activul brut1.
Patrimoniul este reprezentat de universalitatea juridică care cuprinde totalitatea
drepturilor și obligațiilor care au conținut patri monial, precum și bunurile la care se referă aceste
drepturi, toate acestea aparținând unei persoane. În funcție de conținutul său, patrimoniul se
divide în activ patrimonial și pasiv patrimonial .
Activul patrimonial succesoral este alcătuit din drepturile patrimoniale existente la data
deschiderii moștenirii.
În activul moștenirii intră deci drepturile patrimoniale ale defunctului, indiferent de
natura lor, drepturi reale principale sau accesorii, drepturi de creanță, drepturi patrimoniale de
autor și acți unile în justiție patrimoniale la care defunctul avea dreptul și care pot fi continuate
sau chiar pornite de moștenitori. Vor fi incluse în activul moștenirii și fructele naturale și civile
produse de bunurile succesorale după deschiderea moștenirii, precu m și drepturile generate de
raportul donațiilor sau reducțiunea liberalităților excesive, deși acestea nu făceau parte din
patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii2.
În activul moștenirii nu intră drepturile cu caracter viager care se sting la moartea
titularului, precum și drepturile intuitu personae constituite în favoarea defunctului, și nici
acțiunile în justiție prin care se valorifică aceste drepturi.
Pasivul pat rimonial succesoral este constituit din datorii și sarcini.
Datoriile moștenirii reprezintă obligațiile patrimoniale ale defunctului indiferent de
izvorul și natura lor, existente în patrimoniul succesoral atunci când se deschide moștenirea.
Obligațiile v iagere sau cele intuitu personae care se sting prin moartea defunctului nu intră în
categoria datoriilor moștenirii.
Sunt sarcini ale moștenirii: cheltuielile de înmormântare și cele făcute cu pomenile
pentru rememorarea defunctului3, cheltuielile pentru a dministrarea și lichidarea moștenirii,

1D. C hirică , Ibidem , p.328
2Prof. Univ. Dr. D.C. Florescu , op. cit ., p.212 .
3Prin Decizia nr. 6/19 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , stabilind că: ”Cererile privind
lichidarea pretenții lor referitoare la cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase ce compun
pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripție atât în situațiile în care sunt formulate în
cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune , cât și atunci când sunt formulate pe cale separată”.

34
inclusiv taxele și impozitele pentru bunurile succesorale sau pentru efectuarea procedurii
succesorale, plata legatelor cu titlu particular dacă acestea au ca obiect o sumă de bani sau bunuri
determinate generic ori o bligații de a face sau a nu face, conferind astfel legatarului calitatea de
creditor al moștenirii1.
Așadar, la data deschiderii succesiunii intră în categoria bunurilor existente din
patrimoniul lui de cujus toate bunurile mobile, imobile, creanțele și inclusiv acelea pe care cel
decedat le avea împotriva moștenitorilor, precum și bunurile de care de cujus a dispus prin legate
sau donații de bunuri viitoare și care se exe cută la decesul gratificatului.
Ca exc epție de la regulă, nu intră în această operație de calcul următoarele:
a) drepturile viagere: uzufruct viager, creanță de întreținere sau de rentă viageră, dreptul
de pensie;
b) bunurile care nu au făcut niciodată parte din patrimoniul defunctului: fructe le naturale
percepute după data deschiderii succesiunii, fructele civile scadente posterior aceleiași date,
adăugirile sau îmbunătățirile aduse de moștenitor unui bun rămas de la defunct;
c) bunurile lipsite de valoare patrimonială: hârtiile de familie, fo tografii, diplome;
d) capitalul unei asigurări pe viață contractată de defunct în favoarea unui terț.
Deosebit de aceste excepții, toate celelalte bunuri aflate în patrimoniul lui de cujus la
data morții sale vor trebui evaluate, căci, din punct de vedere al rezervei, bunurile existente nu
sunt privite în individualitatea lor, ci numai ca valori active ale unei universalități2.
Evaluarea bunurilor existente se face după valoarea lor din mome ntul deschiderii
succesiunii, stabilindu -se în acest fel activul brut al moștenirii.

4.7. Stabilirea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente
După determinarea și evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral se identifică și se
scad din activul brut, obligațiile și cheltuielile de înmormântare sau cele de conservare și
administrare a patrimoniului succesoral făcute în interesul comun al moștenitorilor. Pasivul
urmează să fie scăzut, deoarece drepturile moștenitorilor rezervatari și a lega tarilor nu pot fi
satisfăcute decât după satisfacerea creditorilor.

1 ”Spre deosebire de datorii, prin sarcini se înțeleg toate obligațiile privitoare la moștenire și care se nasc în persoana
succesorilor, atât la deschiderea succesiunii, cât și după această dată. Che ltuielile de înmormântare, în măsura în care
nu sunt excesive, trebuie suportate de toți moștenitorii, în proporție cu cotele -părți ce le revin din succesiune.” Trib.
Suprem , Secția civilă, decizia nr. 478 din 25 februarie 1989, în ”Dreptul” nr.1 -2 din 199 0, p. 128 .
2M. E liescu , Curs de succesiuni , Ed. Humanitas, București, 1997, p.353 .

35
În principiu, se au în vedere și se scad din activul brut toate obligațiile defunctului
existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii. Nu reprezintă pasiv succesoral
obligațiile stinse prin moartea celui care lasă moștenirea, cum sunt obligațiile legate de o calitate
personală a defunctului (întreținerea datorată în calitate de rudă sau de soț) sau care au fost
contractate intuitu personae (ca antreprenor/mandatar). Nic i obligațiile civile imperfecte (datorii
stinse prin prescripție) nu se scad, nefiind sancționate prin acțiune în justiție. În schimb, datoriile
aleatorii (renta viageră, obligația de întreținere asumată de defunct în schimbul dobândirii unui
imobil, și ca re nu se stinge la moartea lui) urmează să fie scăzute din activul patrimonial.
Transmiterea activului și pasivului succesoral se produce, ținându -se seama de condițiile
legii, în momentul decesului titularului patrimoniului. Transmisiunea succesorală se d ivide în trei
categorii:
a) transmisiune universală , care are ca obiect patrimoniul defunctului la data decesului
acestuia și poate fi cules de moștenitorii cu vocație universală;
b) transmisiune cu titlu universal , care are ca obiect o fracțiune din moștenire și este
atribuit succesorilor cu titlu universal;
c) transmisiune cu titlu particular , care are ca obiect unul sau mai multe bunuri,
determinate sau determinabile (bunuri ut singuli ).
Deoarece patrimoniul succesoral este o universalitate juridică care cuprinde totalitatea
drepturilor și obligațiilor de cujus – ului, odată cu transmiterea activului moștenirii și în acee ași
proporție cu cota succesorală a fiecăruia, operează și transmisiunea pasivului moștenirii.
Art. 1114 C . civ. reglementează în a lin.(2) bunurile cu care moștenitorii răspund pentru
datoriile și sarcinile moștenirii, astfel: „Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu
universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul
succesora l, proporțional cu cota fiecăruia”.

36
CAPITOLUL 5
LIBERALITĂȚI CARE ÎNCALCĂ REZERVA SUCCESORALĂ

5.1.Noțiunea de reducțiune a liberalităților excesive
Reducțiunea este sancțiunea civilă care se aplică în cazul în care liberalitățile (donații
sau legate) făcute de către de cujus , care aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari,
încălcându -le rezerva conferită de lege1. Ea constă în ineficacitatea legatelor și desființarea
donațiilor dispuse prin voința defunctului, cu scopul de a reîntregi rezerva succesorală. Constituie
de asemenea o măsură de protecție a intereselor moștenitorilor rezervatari față de voința liberală a
defunctului testator sau donator. „
Conform art. 1097 alin. (2) C. civ., „Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se
realizează în natură. […] În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții
din bun care depășește co titatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut
reducțiunea”.
Reducțiunea liberalităților excesive nu produce efecte juridice de drept. Ea trebuie să fie
invocată de către cei care beneficiază de efectele ei și care au acest drept conferit de lege în mod
expres.
Dreptul de a cere reducțiunea este un drept propriu al moștenitorilor rezervatari. El face
ca liberalitățile prin care se încalcă rezerva succesorală, să nu poată fi opozabile moștenitorilor.

5.2.Persoanele care benef iciază de reducțiune
Dreptul de a invoca reducțiunea aparține doar persoanelor limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 1092 C . civ., „liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse
reducțiunii, la cerere”.
Reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza, pe calea procedurii succesorale
notariale prin învoiala celor îndreptățiți de a o cere, respectiv dintre legatar sau donatar și
moștenitorul rezervatar, moștenitorul acestuia sau creditorul chirografar al moștenitorului
rezervata r. Învoiala îmbracă natura juridică a unei convenții, pe cale de consecință, aceasta poate
fi revocată numai prin acordul părților și nu în mod unilateral.2

1M. C osin, M. M ureșan , V. U rsa, Dicționar de drept civil. Reducțiunea succesorală , Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1980, p. 442 .
2T. Toma, op.cit ., p. 244 .

37
Pot cere reducțiunea doar moștenitorii rezervatari care au acceptat moștenirea și nu au
renunțat la rezerva succesorală. Dacă moștenitorul rezervatar decedează înainte de exercitarea
dreptului de a cere reducțiunea liberalităților, dreptul se transmite prin urmare moștenitorilor săi,
încât ei pot cere sau pot renunța la reducțiune.
Dreptul de a pretinde reducțiunea ia naștere o dată cu rezerva, la data deschiderii
succesiunii. Acesta este un drept propriu, personal al moștenitorului rezervatar, ci nu dobândit pe
cale succesorală de la defunct. Moștenitorii legali nerezervatari, precum frații, unchii, etc .., nu pot
invoca acțiunea în reducțiune, o eventuală acțiune introdusă de aceștia urmând a fi respinsă
pentru lipsa calității procesuale civile.
Moștenitorul rezervatar poate solicita reducțiunea liberalității pe de o parte pe calea unei
acțiuni (acțiunea în reducțiune), pe de altă parte pe calea invocării unei excepții de drept material
(excepția de reducțiune). Reducțiunea, indiferent că este solicitată pe cale separată sau incidentală
sub forma cererii reconvenționale, este o acțiune patrimonială person ală, supusă unui termen de
prescripție aplicabil de 3 ani care începe să curgă de la data la care moștenitorii rezervatari au
pierdut posesia bunurilor care fac obiectul liberalităților.
În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscu tă de moștenitorii
rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora
și caracterul lor excesiv. Excepția de reducțiune este imprescriptibilă1.
În cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în limita
cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut -o și profită numai acestuia2.

Referitor la creditorii defunctului, va trebui să deosebim două ipoteze:
a) în situația în care moștenitorul rezervatar a acceptat succesiunea sub benefici u de
inventar, creditorii defunctului nu vor beneficia de reducțiune, deoarece nu -l reprezintă, iar
bunurile ce au făcut obiectul donațiilor sunt definitiv ieșite din patrimoniul defunctului și
neurmăribile.
b) în situația în care moștenitorul rezervatar a acceptat succesiunea pur și simplu, va
opera o confuziune între patrimoniul personal al moștenitorului rezervatar și patrimoniul
succesoral. În consecință, creditorii personali ai moștenitorului rezervatar, vor putea invoca
reducțiunea pe calea acțiunii o blice.

1Art. 1095 alin.(2) și (3) Cod civil .
2Art. 1094 alin. (3) Cod civil .

38
5.3. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive
Un aspect important din cadrul acestei instituții este ordinea reducțiunii liberalităților.
Acesta își are temeiul juridic în art. 1096 C . civ.
Dacă cel care lasă moștenirea a făcut mai multe liberalități – donații, legate, care
depășesc cotitatea disponibilă – se pune problema ordinei în care se va face reducerea acestora.
Codul civil, în art. 1026, stabilește următoarea ordine de reducțiune a li beralităților
excesive:
a) Legatele se reduc înaintea donațiilor
Această regulă este imperativă, consecință a principiului irevocabilității donațiilor.
Explicația aceste i reguli constă în faptul că legatele sunt ultimele liberalități consimțite de de
cujus și care își produc efectele de la data deschiderii succesiunii. Deci, ele sunt cele care au
depășit cotitatea disponibilă, încălcând rezerva. Dacă donațiile – care sunt liberalități anterioare
față de legate – ar fi reduse înaintea acestora, ar însemna că dispunătorul a reluat indirect ceea ce
a donat, a revocat, pentru a dispune din nou aceleași bunuri, prin legate cuprinse în testament;
prin aceasta s -ar încălca principiul irevocabilității donațiilor.
b) Legatele se reduc toate deodată și proporțional
Această regulă își are rațiunea în faptul că toate legatele au aceeași dată, respectiv
deschiderea succesiunii. Indiferent de obiectul lor – universale, cu titlu unive rsal sau cu titlu
particular – se vor reduce toate deodată și proporțional cu valoarea fi ecăruia, până la întregirea
rezervei succesorale.
Regula de mai sus are numai caracter dispozitiv, întemeindu -se pe prezumția că
defunctul nu a dorit să stabilească o anumită ordine în reducțiunea legatelor. Ordinea poate fi
stipulată în mod expres sau poa te fi implicită1.
c) Donațiile se reduc succesiv , în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă
Regula se justifică prin aceea că donațiile cele mai vechi s -au făcut din cotitatea
disponibilă și că numai ultima sau ultimele donații au depășit această cotitate, încălcând rezerva.
Dacă donațiile au aceeși dată, se reduc proporțional.
Principiul irevocabilității donațiilor impune ca și ordinea de reducere a donațiilor să fie
imperativă. De aici reiese că defunctul nu poate prestabili o altă ordine a reducțiunii.

1L. Stănciulescu, op. cit ., p. 169 .

39
Potrivit art. 1096 alin. (4) C . civ., „donațiile concomitente se reduc toate deodată și
proporțional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donații vor avea preferință, caz în care vor
fi reduse mai întâi celelalte donații”.

5.4.Căile procedurale de exercitare a dreptului la reducțiune
Una dintre problemele ridicate în cadrul acestei teme a fost următoarea: dacă
moștenitorul rezervatar este chemat în judecată de către beneficiarul unui legat pentru a preda
bunul – obiect al legatului1, acesta ar trebui să invoce excepția în reducțiune sau să formuleze
cerere reconvențională prin care să ceară constatarea ineficacității legatului pentru că i se încalcă
rezerva succesorală.
În literatura de specialitate, Dan Chirică opinează as upra tezei conform căreia
moștenitorul rezervatar ar trebui să utilizeze calea cererii reconvenționale , ca o alternativă la
soluția invocării excepției în reducțiune.
Titularul dreptului de a cere reducțiunea are la îndemână două căi procedurale:
a) excepț ia de reducțiune ;
b) acțiunea în reducțiune .
Excepția în reducțiune va putea fi invocată de moștenitorii rezervatari, ori de către cei
indreptățiți, numai în cazul în care bunul care face obiectul liberalității nu a fost predat celui
gratificat. De regulă, bunurile care fac obiectul donațiilor de bunuri viitoare și a legatelor se află
în posesia moștenitorilor rezervatari. În acest fel, ei vor refuza să execute liberalitățile care le
încalcă rezerva, apărându -se cu excepția în reducțiune.
Excepția de reducț iune este o veritabilă apărare de fond, de drept material sau
substanțial, iar pentru ocrotirea dreptului moștenitorului rezervatar în fața pretențiilor
gratificatului de a preda bunul care formează obiectul liberalității, este suficientă formularea unei
întâmpinări. Excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv2.
Excepția în reducțiune poate fi invocată, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/19583, numai
în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data deschiderii
succe siunii.

1 http://www.inm -lex.ro/NCC/doc/BrosuraNoulCodCivil.pdf – Consiliul Superior al Magistraturii , Institutul Național
al Magistraturii , Conferințele Noului Cod civil
2G. B oroi, L. S tănciulescu , Instituții de drept civil în reglementarea Noului Cod civil , Ed. Hamangiu, București,
2012, pag.286.
3 Decretul nr. 167/1958 privitor la prescrip ția extinctiv ă, publicat în Monitorul Oficial al Rom âniei, partea I, nr. 11
din 1 5 iulie 1960 .

40
Acțiunea în reducțiune poate fi folosită de către moștenitorii rezervatari în cazul în care
bunul ce face obiectul liberalității a fost predat celui gratificat, așa cum se întâmplă în cazul
donațiilor.
Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală patrimonială, fiind supusă prescripției de
3 ani prevăzută de Decretul nr. 167/1958. Acest termen începe să curgă de la data deschiderii
succesiunii. De la această regulă există și excepții, cum ar fi aceea impusă de situația în care
titularul dr eptului la acțiune nu a avut cunoștință din motive independente de voința lui, de
existența testamentului care i -a lezat rezerva, ipoteză în care termenul de prescripție începe să
curgă de la data la care a luat cunoștință de conținutul acelui testament.
Sarcina probei privind depășirea cotității disponibile incumbă moștenitorilor rezervatari,
atât în cazul invocării excepției, cât și în cazul intentării acțiunii în reducțiune. Ei se pot folosi de
orice mijloc de probă admis de lege.
Acțiunea în reducțiune este o acțiune divizibilă, ceea ce înseamnă că ea nu se poate
porni decât pentru partea de rezervă ce se cuvine moștenitorului în vederea completării ei, astfel
că, o dată ce se dispune reducțiunea de ea urmează să beneficieze doar cel care a cerut -o.
Redu cțiunea liberalităților excesive nu operează de drept, ci numai în măsura în care este cerută
pe cale de acțiune sau de excepție.

5.5.Efectele reducțiunii liberalităților excesive
În ceea ce privește efectele reducțiunii, va trebui să facem distincție dup ă cum
reducțiunea se referă la legate sau se referă la donații.
a) Efectele reducțiunii în cazul legatelor
În acest caz, reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor, cu scopul de a reîntregi
rezerva. Ineficacitatea poate fi totală – atunci când cotitatea disponibilă a fost epuizată în
totalitate prin donațiile făcute de defunct, parțială – în cazul în care unicul legat a depășit cotitatea
disponibilă, sau dacă totalul legatelor a depășit cotitatea disponibilă.
Ca și consecință a reducțiunii legat elor, întregirea rezervei se realizează în natură. Acest
mod de întregire a rezervei nu cre ează dificultăți pentru că bunurile ce formează obiectul
legatelor se află, de regulă în posesia moștenitorilor rezervatari1.

1 D. C hirică , Tratat de drept civil . Succesiunile și liberalitățile , Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 442 .

41
Noutatea adusă de Noul Cod civil constă în folosirea teremnului de „ineficacitate”.
Codul civil de la 1864 prevede că în cazul legatelor care încalcă rezerva succesorală intervine
caducitatea, care la fel ca ineficacitatea poate fi totală sau parțială.
Noul Cod civil a preferat termenul de „ineficacitate”, deoarece – strict juridic vorbind –
nu ne aflăm în prezența unei veritabile caducități. Caducitatea poate fi definită ca fiind o cauză de
ineficacitate a legatului, constând într -o imposibilitate de executare a legatului, instituit valabil de
către testator și nerevocat de acesta, ca urmare a unor împrejurări străine de voința testatorului.
Cu alte cuvinte, caducitatea se produce independent și chiar împotriva voinței testatorului. În
situația în care legatele depășesc cotitatea disponibilă nu se poate afirma, cu deplin temei, că
ineficacitatea legatelor intervine independent sau împotriva voinței testatorului, deoarece tocmai
acesta – prin liberalitățile făcute – a încălcat rezerva succesorală1.
În cazul în care bunurile care formează obiec tul legatului au fost deja predate legatarului
chiar de către defunct, iar legatarul l -a înstrăinat unui terț dobânditor care nu este de rea -credință,
întregirea rezervei se face prin echivalent.
Exemple:
i) dacă, înainte de deschiderea moștenirii, donatar ul a înstrăinat, cu titlu oneros sau cu
titlu gratuit, bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, rezerva se va întregi prin echivalentul
porțiunii ce depășește cotitatea disponibilă2;
ii) dacă donatarul este un erede obligat la raport, iar partea supusă reducțiunii valorează
mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul. În
acest caz, reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori, se va întocm i prin luare
mai puțin sau prin echivalent bănesc;
iii) reducțiunea are loc prin echivalent și în cazul în care bunul donat a pierit dintr -o
cauză imputabilă donatarului. Dacă bunul a fost fungibil și consumptibil restituirea se poate face
prin bunuri de a ceeași calitate, cantitate și valoare.

b) Efectul reducțiunii în cazul donațiilor
Reducțiunea donației reprezintă desființarea totală sau parțială a liberalității, în măsura
cerută pentru a se ajunge la reîntregirea rezervei succesorale. Astfel, moștenito rul rezervatar
devine proprietar al bunului cu care se întregește rezerva. El poate cere restituirea bunului în
natură.

1 http://revista.universuljuridic.ro/efectele -reductiunii -liberalitatilor -excesive -in-noul-cod-civil/
2Art. 1097 alin. (3) Cod civil .

42
După cum se arată în practica instanței supreme, rezerva trebuie asigurată moștenitorilor
rezervatari în plină proprietate – fără sarci ni, condiții sau clauze restrictive – și în natură,
defunctul neputând dispune prin testament, de exemplu, vânzarea bunului la licitație publică și
asigurarea rezervei din prețul obținut sau prin acordarea dreptului de uzufruc t1.
Cota de rezervă nu poate fi restituită moștenitorului rezervatar sub formă de echivalent
bănesc din valoarea bunului donat.

1Trib. Supr., s.c iv., dec. n r. 760/1969, în Dreptul nr.7, 1995, p. 87 .

43
CAPITOLUL 6
RAPORTUL DONAȚIILOR

6.1. Noțiunea și reglementarea raportului donațiilor
Raportul donațiilor își are sediul în Cod ul civil, Cartea a IV -a „Despre moștenire și
liberalități”, Titlul IV „Transmisiunea și partajul moștenirii”, Capitolul IV „Partajul succesoral și
raportul”, Secțiunea a 2 -a „Raportul donațiilor”.
Astfel, art. 1146 alin.(1) C. civ., corelat cu art. 1 din Legea nr.319/1944 , surprin de faptul
că descendenții defunctului, precum și soțul supraviețuitor – atunci când el vine în concurs cu
descendenții – sunt obligați să readucă la masa succesorală tot ce au primit cu titlu de donație de
la cel care lasă moștenirea.
Așadar, raportul donațiilor reprezintă obligația pe care o au anumiți moștenitori
(descendenții și soțul supraviețuitor în concurs cu descendenții) de a readuce la masa succesorală,
în natură sau prin echivalent, bunurile pe care le -au primit cu titlu de donație de la defu nct.
Excepția de la cele enunțate mai sus, este reglementată de alin. (2) al aceluiași articol –
„În lips ă de stipulație contrară din partea donatorului, cei menționați la alin. (1) sunt obligați la
raport numai dacă ar fi avut vocație concretă la moștenir ea defunctului în cazul în care aceasta
s-ar fi deschis la data donaț iei”.
Fiind vorba de persoane apropiate defunctului donator, față de care are afecțiune egală ,
legea prezumă că prin donația făcută de el nu a voit să avantajeze pe donatar cu bunul don at în
detrimentul celorlalți moștenitori legali, ci numai să facă un avans asupra moștenirii ce i se
cuvine potrivit legii1. De exemplu, dacă cu ocazia căsătoriei unuia dintre cei doi copii, tatăl lui îi
face din bunurile proprii o donație în valoare de 10 milioane lei și încetând din viață lasă un activ
de 50 de milioane lei, copilul donatar va trebui să raporteze la masa succesorală donația, astfel
încât fiecare să beneficieze de 30 milioane lei, asigurându -se egalitatea între ei. Dacă la moștenire
vine ș i soția supraviețuitoare, raportul asigură nu egalitatea între toți moștenitorii, ci cota legală
pentru fiecare, deci un echilibru legal, soția supraviețuitoare primind bunuri în valoare de 1,5
milioane lei, iar copiii cate 22,5 milioane lei, incluzând și bunul donat.
Deși donatarul bunurilor raportabile are obligația de a readuce bunurile primite la masa
succesorală, el beneficiază de unele avantaje de pe urma donației primite, și anume:

1Art. 3 Legea 319/1944 .

44
a) donatarii dobândesc imediat posesia și folosința bunurilor donate, cu dreptul de a
culege definitiv și exclusiv, până la data deschiderii succesiunii, fructele bunurilor donate;
b) la deschiderea succesiunii donatarul are dreptul să aleagă între a veni la moștenire
raportând bunul și a renunța la succesiune păstrând bunu l susceptibil de raport;
c) în cazul în care este posibil raportul prin echivalent, donatarul are dreptul să păstreze
în natură, în lotul său, bunul primit ca donație.

6.2. Condițiile raportului donațiilor
Pentru ca donațiile făcute de cel care lasă moște nirea să fie raportabile trebuie să fie
întrunite , cumulativ, mai multe condiții:
a) Să existe doi sau mai mulți moștenitori cu vocație legală la moștenire în calitate de
descendenți ai defunctului sau de soț supraviețuitor, acesta din urmă numai dacă vine în concurs
cu descendenții. Această condiție rezultă expres din dispozițiile art. 1146 C . civ. și art. 3 din
Legea nr. 319/1944.
Cele două categorii de moștenitori legali sunt obligați la raport în lipsă de stipulație
contrară din partea donatorului, potrivit art. 1146 alin. (2) C . civ., numai dacă ar fi avut vocație
concretă la moștenirea defunctului în cazul în care aceasta s -ar fi deschis la data donației1.
Descendenții obligați la raport sunt copiii defunctului, indiferent că sunt din căsătorie,
din afara căsătoriei, din adopție sau din reproducerea umană asistată medical cu terț donator,
precum și urmașii acestora în linie dreaptă, indiferent că vin la moștenire prin r eprezentare (de
exemplu, descendentul copilului decedat al defunctului vine la moștenire prin reprezentare
împreună cu copilul în viață), sau în nume propriu.
Ceilalți moștenitori legali și legatarii nu au obligația legală de a raporta liberalitățile
primi te. Ei suportă numai reducțiunea dacă liberalitatea este excesivă.
b) M oștenitorul obligat la raport să fi acceptat moștenirea, pur și simplu ori sub
beneficiu de inventar. În caz de renunțare la moștenirea legală, descendentul sau soțul
supraviețuitor nu mai are obligația de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele
cotității disponibile.
De la această regulă există și o excepție, prevăzută în art. 1147 alin. (2) C. civ. , astfel
încât, donatarul poate fi ținut la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire, numai dacă
există o stipulație expresă în contractul de donație. În acest din urmă caz, donatarul va readuce la

1D. Ș. S pânu , A. S ânu, op. cit ., p. 209 .

45
moștenire numai valoarea bunului donat care d epășește partea din bunurile defunctului la care ar
fi avut dreptul ca moștenitor legal.
c) Moștenitorul legal să aibă și calitatea de donatar.
Numai dacă coexistă cele două calități în aceeași persoană va exista obligația de raport.
În legătură cu această condiție legea aduce două precizări; una referitoare la momentul
coexistenței celor două calități și alta referitoare la calitatea de donatar.
În privința momentului la care trebuie să fie întrunite cele două calități de către cel
obligat la raport, Codul civil din 1864 consacră prin art. 753, regula potrivit căreia ele trebuie să
coexiste la momentul deschiderii succesiunii ci nu la momentul efectuării donației. Cu alte
cuvinte, donatarul care nu avea la data facerii donației vocație la moștenire, dar car e la moartea
lui de cujus avea vocație succesorală concretă, va datora raportul.
În privința persoanei care trebuie să fie donatară, se pune întrebarea dacă moștenitorul
trebuie să fie personal donatar pentru a fi obligat la raport sau dacă raportul poate fi datorat și în
ipoteza în care donația a fost făcută altei persoane, cum ar fi soțul sau altă rudă apropiată a
moștenitorului. Prin urmare, se pune problema dacă moștenitorii datorează raportul numai pentru
sine sau și pentru altul.
Codul civil român în vigoare consacră regula potrivit căreia raportul nu este datorat
pentru altul, ci numai pentru donațiile primite personal, de către cel ce este obligat la raport.
Astfel, în cazul în care descendentul donatarului vine în nume propriu la moștenirea donatoru lui,
el nu este silit să raporteze donația făcută ascendentului său, cu toate că a acceptat moștenirea
acestuia din urmă.
Atunci când descendentul vine la moștenire prin reprezentare succesorală, are obligația
să raporteze donația primită de la decedat de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar
dacă nu l -a moștenit pe acesta din urmă1.
d) O altă condiție a obligației de raport este ca donația făcută descendentului sau soțului
supraviețuitor, să nu fi fost scutită de raport. Scutirea urmează să f ie dată în mod expres, fie în
actul de donație, fie printr -un act ulterior făcut în formele prevăzute de lege pentru liberalități
între vii (forma autentică prevăzută pentru donații) sau pentru cauză de moarte (u na din formele
testamentare).
Cerința scutir ii exprese de raport și a formei în care voința donatarului poate fi
manifestată cunoaște anumite atenuări, admise în literatura de specialitate și în practica

1Art. 1149 alin. (3) Cod civil.

46
judecătorească, dacă intenția de scutire de raport, fie și tacită, manifestată indirect, este
neîndoielnică1.
Scutirea de raport poate rezulta din faptul deghizării donației sub forma unei vânzări
(dacă nu se dovedește că deghizarea a fost făcută în alt scop) sau din faptul efectuării donației din
persoane interpuse. Intenția scutirii de raport poate fi dovedită și fără act autentic în cazul
donației indirecte sau a darului manual pentru care nu există această cerință de formă solemnă.
De exemplu scutirea de raport în cazul remiterii de datorie sau a darului manual poate fi dovedită
și prin înscrisul sub semnătură privată confecționat cu ocazia încheierii contractului.

6.3. Persoanele care pot cere raportul donațiilor
Presupunând că sunt îndeplinite condițiile obligației legale de raport al donațiilor,
obligația raportării este reciprocă între descende nții defunctului și soțul supraviețuitor. În
consecință, oricare dintre ei va putea cere raportul donației de care a beneficiat moștenitorul.
Dreptul de a cere raportul are caracter individual, astfel încât – dacă unul dintre cei îndreptățiți
renun ță, după deschiderea moștenirii – donația se va raporta numai în măsura drepturilor
comoștenitorilor solicitanți.
În cazu în care titularul dreptului la raport moare înainte de exercitarea lui, dreptul –
având caracter patrimonial – se transmite asupra pro priilor moștenitori, care urmează să -l exercite
în mod unitar (colectiv), asemănător dreptului la reducțiunea liberalităților excesive.
În ceea ce privește legatarii, fără nicio distincție după cum aceștia sunt universali, cu
titlu universal sau cu titlu p articular, ei nu pot cere raportul donațiilor și nici nu pot trage foloase
de pe urma efectuării raportului solicitat de alții. Soluția consacrată de Codul civil este rațională,
întrucât dreptul legatarilor asupra bunurilor testate se naște la moartea test atorului și poartă
asupra bunurilor existente în patrimoniul acestuia la data deschiderii succesiunii, ori în acel
moment bunurile donate ieșiseră deja din patrimoniul testatorului. A permite legatarilor să ceară
raportul donației făcute de către defunct, ar însemna să se încalce principiul irevocabilității
donațiilor.
În privința creditorilor s-ar deduce că nu pot cere raportul donațiilor nici creditorii
personali ai moștenitorilor și nici creditorii succesorali. Aceștia nu au dreptul să ceară efectuarea
raportului dacă moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, întrucât, față de ei, bunurile
donate au ieșit definitiv și irevocabil din patrimoniul defunctului. Dacă moștenirea a fost

1M. Eliescu, op. cit ., p. 240 -241.

47
acceptată pur și simplu, patrimoniul succesoral se confundă cu patrimoniul personal al
moștenitorului, iar creditorii moșteni ri devin creditori personali ai moștenitorilor, calitate în care
ei pot cere raportul pe calea acțiunii oblice.
Sintetizând, putem spune că au dreptul să ceară raportul donațiilor descendenții
defunctului, soțul supraviețuitor și creditorii personali ai acestora (pe cale a acțiunii oblice). În
toate cazurile, dovada donațiilor raportabile trebuie făcută de către cel care cere raportul, întrucât
moștenitorul care solicită raportul are calitatea de terț față de actul de donație, el va putea face
dovada utilizând orice mijloc de probă admis de lege.

6.4. Donațiile supuse raportului și excepțiile acestora
Regula este raportarea donațiilor, indiferent de obiectul lor sau de forma în care au fost
încheiate1. Prevederile dispozițiilor art. 1146 alin. (1) C . civ. prezumă că, în principiu, toate
donațiile sunt supuse raportului în afara celor enumerate limitativ și expres de lege.
Excepțiile se reazemă fie pe voința legiuitorului, care a declarat exp res ca neraportabile
unele donații, fie pe voința donatorului, care are tăria să sustragă o donație de la obligația de
raport. Voința donatorului de a sustrage donația de la obligația de raport trebuie să fie manifestată
printr -un act încheiat în una dintr e formele prevăzute de lege pentru validitatea liberalităților2.
Această voință este cuprinsă în art. 1150 C . civ. Astfel, nu sunt supuse raportului:
a) donațiile pe care defunctul le -a făcut cu scutire de raport . Scutirea poate fi făcută prin
chiar actul de donație sau printr -un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru
liberalități3.
Așadar, scutirea de raport trebuie făcută în mod expres, fie prin actul de donație, fie
printr -un act ulterior donației, care trebuie întocmit în forma pr evăzută pentru liberalități deoarece
scutirea de rapor reprezintă ea însăși o liberalitate pe care o desăvârșește. De aceea trebuie
respectate anumite cerințe de formă: fie întocmirea în forma prevăzută pentru liberalități între vii,
deci forma autentică cerută pentru donații, fie în forma prevăzută de lege pentru liberalități
mortis causa adică în una din formele testamentare4.

1D. C hirică , op. cit. , p. 567 .
2J. Kocsis, P. Vasilescu , Drept civil. Succesiuni , Ed. Hamangiu, București, 2016, p.246 .
3Art. 1150 alin. (1) lit. a) Cod civil .
4F.A. B aiaș, E. C helaru , R. C onstantinovici , I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole , Ediția 2, Ed. C.H.
Beck, București, 2012.

48
b) donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin
persoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a lăsat moștenirea a
urmărit un al t scop decât scutirea de raport.
În practica judecătorească1 s-a decis că din simpla deghizare a donației se naște o
prezumție relativă de scutire de raport. Chiar dacă regula de l a lit. a) este că scutirea de raport se
realizează în mod expres, textul de lege surprins la lit. b) reprezintă o excepție care permite ca
scutirea de raport să fie făcută în formă tacită, îmbrăcând forma unei donații deghizate făcute
printr -o înstrăinare cu titlu oneros sau prin efectuarea prin persoane interpuse.
c) darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt excesive,
sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a
descendenților, a părinților sau a soțului și nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care
lasă moștenirea nu a dispus altfel.
De la această dispoziție există și o excepție, semnalată prin sintagma „în măsura în care
cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel”. Codul civil francez oferea donatorului, posibilitatea
de a supune raportului și donațiile din această categorie.
d) O altă excepție de la obligația de raport se referă la fructele culese, veniturile scadente
până în ziua deschiderii moștenirii și echivalen tul bănesc al folosinței exercitate de donatar
asupra bunului donat. Această excepție se justifică prin faptul că donatarul datorează raportul
numai de la data deschiderii succesiunii, pe când el devine proprietar de la data încheierii
contractului. Rațion amentul firesc este ca acesta să poată păstra fructele pe care le -a cules până la
data deschiderii moștenirii, deoarece el este proprietarul bunului donat. Legiuitorul exclude
expres de la raport fructele culese care constituie accesorii ale bunului donat. Fructele sau
veniturile care constituie chiar obiectul donației nu sunt înlăturate.
Clauza contractuală prin care donatorul și donatarul ar stabili că fructele și veniturile
bunului donat sunt raportabile este nulă deoarece reprezintă un pact asupra unei moșteniri viitoare
interzis de lege, însă este valabilă clauza prin care donatarul este scutit de raport pentru fructele și
veniturile produse de bun după deschiderea moștenirii, acesta fiind o liberalitate definitivă2.
Art. 1150 alin. (2) C. civ. prevede o altă excepție de la obligația de raport – „De
asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului.
Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizații încasate ca urm are
a pieirii sale, donatarul este ținut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizația a servit

1Trib. Supr em., col. Civ., dec. Nr. 1274/1959, în L.P. nr. 6/1960, p. 120 .
2D. C hirică, op. cit., p. 494 .

49
la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizația nu a fost utilizată în acest scop, ea
însăși este supusă raportului. Dacă indemnizația rez ultă dintr -un contract de asigurare, aceasta se
raportează numai în măsura în care depășește cuantumul total al primelor plătite de donator”.
Art. 1551 C . civ. prevede regula conform căreia raportul se va efectua prin echivalent,
atunci când bunul a pierit din culpa donatarului.
În Cod ul civil din 1864 nu există un text de lege care să permită raportul indemnizației
de asigurare obținute de către donatar în ipoteza în care bunul pierit era asigurat. Noul Cod civil
aduce ca titlu de noutate situația în care bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizații
încasate ca urmare a pierii sale . Astfel, donatarul este obligat să facă raportul bunului în măsura
în care indemnizația a condus la reconstituirea acelui bun. Dacă indemnizația nu a fost folosită cu
acest scop, ea însăși este supusă raportului.

6.5. Modurile de efectuare ale raportului
Raportul donațiilor se poate face fie în natură , fie prin luare mai puțin , adică prin
echivalent. Raportul în natură este acela în cadrul căruia moștenitorul obliga t la raport readuce la
masa succesorală însuși bunul pe care l -a primit cu titlu de donație de la cel care lasă moștenirea.
Raportul prin luare mai puțin sau prin echivalent este acela în cadrul căruia donatarul va
fi ținut să înapoieze la masa succesorală valoarea bunului donat .
a) Raportul prin prealuare – acest mod de efectuare a raportului se realizează prin luarea
din masa succesorală de către comoștenitorii îndreptățiți la raport, a unor bunuri, pe cât posibil de
aceeași natură și calitate cu acelea raportabile, ținând cont de cotele succesorale ale f iecăruia.
De pildă, dacă de cujus lasă doi copii, dintre care unul a primit deja de la defunct o
donație de 10.000 lei, iar în masa succesorală se găsesc și lichidități, moștenitorul îndrituit la
raport va prelua la rândul lui suma de 10.000 lei, iar ceea ce rămâne din masa succesorală se va
împărți între cei doi copii1.
b) Raportul prin imputație – în cadrul acestei metode de raportare, valoarea donației
raportabile se adaugă prin calcul pe hârtie la masa succesorală, rezultatul se împarte între
moștenitor i potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donației scăzându -se din partea
donatarului moștenitor, primind din restul masei succesorale numai diferența până la valoarea
cotei sale de moștenire.

1J. Kocsis P. Vasilescu, op. cit. , p. 247 .

50
c) Raportul în bani – cel ținut la raport trebuie să pun ă la dispoziția „celorlalți
moștenitori o sumă de bani care reprezintă diferența dintre valoarea bunului donat și partea din
această valoare care corespunde cotei sale succesorale”1. Așadar, valoarea donației trebuie să fie
mai mare decât partea succesorală a donatarului moștenitor.
Excepția de la raportul prin echivalent o constituie raportul donației în natură. Voința
donatarului pentru a reîntregi masa succesorală trebuie manifestată după deschiderea succesiunii.
Donatarul moștenitor va putea a lege realizarea raportului în natură doar dacă la data cererii de
raport era „încă proprietarul bunului și nu l -a grevat cu o sarcină reală și nici nu l -a dat în
locațiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani”2.
În cazul în care bunul nu va fi adus în natur ă la masa succesorală, se va pune problema
evaluării acestuia. Se va lua în considerarea valoarea bunului donat la momentul judecății,
„ținându -se însă cont de starea lui în momentul donației, din care se scade valoarea, la momentul
judecății, a sarcinilor asumate prin contractul de donație”3.
Dan Chirică arată că sintagma „momentul judecății” face referire la momentul
partajului.

6.6. Raportul mobilelor și a imobilelor
Pentru bunurile mobile, legiuitorul consacră regula potrivit căreia raportul se face prin
echivalent; donatarul poate să impună sau să autorizeze efectuarea raportului în natură.
Întrucât raportul mobilelor se face prin echivalent, donația nu este desființată cu efect
retroactiv, ceea ce presupune că donatarul rămâne proprietarul bunului d obândit. Din această
împrejurare decurg următoarele consecințe:
a) riscul pieirii fortuite a bunului donat îl suportă donatarul, în calitate de proprietar
(resperit domin ), el fiind obligat să aducă la masa succesorală contravaloarea bunului;
b) întrucât d onatarul rămâne proprietarul bunului donat, toate actele încheiate de acesta
în legătură cu bunul mobil donat (înstrăinări, grevări) își păstrează valabilitatea;
c) valoarea ce se raportează este aceea pe care bunul mobil o avea la momentul facerii
donație i. Acestă valoare se determină pe baza statului estimativ anexat donației sau, în lipsa
acestuia, evaluarea se face prin expertiză.

1Art. 1151 alin. (6) Cod civil.
2Art. 1151 alin. (2) Cod civil.
3Art. 1153 alin. (1) Cod civil.

51
Dacă donația a avut ca obiect o sumă de bani, raportul se va face prin luare mai puțin din
numerarul succesiunii de către mo ștenitorul gratificat. Dacă numerarul nu este suficient,
donatarul va lua mai puțin din mobilele succesiunii și, în caz de nevoie, din bunurile imobile.
Cu privire la raportul imobilelor, Codul civil consacră principiul potrivit cu care raportul
imob ilelor se efectuează în natură.
Ca urmare a raportului, donația este desființată cu efect retroactiv, ceea ce înseamnă că
moștenitorul obligat la raport este considerat că nu a fost niciodată proprietar, iar bunul donat,
intrând în masa succesorală, devine indiv iz pentru toti comoștenitorii.
Desființarea cu efect retroactiv a donației, împrejurare care face ca donatarul să devină
față de moștenire debitorul restituirii unui bun individual determinat, produce următoarele
consecințe1:
a) dacă bunul donat piere fort uit, moștenitorul gratificat este liberat de obligația de a
readuce la masa succesorală valoarea acestuia; riscul îl suportă moștenirea;
b) donatarul este răspunzător de toate degradările și deteriorările care au micșorat
valoarea imobilului, prin fapta sa ilicită și culpabilă. Dacă bunul a pierit din culpa donatarului,
acesta va suporta valoarea bunului de la data deschiderii succesiunii. În schimb, el are dreptul să
pretindă restituirea cheltuielilor necesare și utile pe care le -a făcut pentru imobil, avâ nd un drept
de retenție asupra imobilului până la momentul plății.
De la regula potrivit căreia raportul imobilelor se efectuează în natură, Codul civil
consacră trei excepții în care raportul imobilelor se face prin echivalență:
a) când donatarul impune s au autorizează efectuarea raportului prin echivalent;
b) când imobilul a pierit din culpa moștenitorului gratificat;
c) când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat înainte de deschiderea succesiunii.
În toate aceste cazuri de raport prin echivalent al imo bilelor, evaluarea se va face după
valoarea bunului din momentul deschiderii succesiunii.

1M. E liescu, op. cit., p. 251 .

52
PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Cu privire la donația unui bun de valoare însemnată, cum ar fi bunul imobil, în care
partea gratificată este un minor, doctrinarii consideră că ar fi necesară o reglementare care să
transfere din competența instanței de tutelă către notarul public instrumentator puterea de a
încuviința actul de dispoziție al minorului, împreună cu reprezentanții legali ai acestuia.
În prezent există ș i o practică neunitară cu privire la aplicabilitatea principiului dublei
încuviințări, astfel există notari publici care consieră că este necesară încuviințarea instanței de
tutelă, acceptarea unei donații fiind un act de dispoziție și solicită această înc uviințare instanței de
tutelă competente, pe când alți notari publici consideră că nu este necesară această a doua
încuviințare, autentificând actul de donație doar prin reprezentanții minorului1.

1C. N icușor , Liberalitățile în Noul Cod civil , Teză de doctorat, p. 61 .

53
CONCLUZII

În urma elaborării lucrării am desprins următoarele concluzii .
Legislația română reglementează prin Codul civil moștenirea legală și testamentară,
acest drept fiind garantat chiar de Constituție, legea fundamentală a statului.
O persoană nu poate dispune de bunurile sale oricum, ci în condițiile legii, dacă dorește
ca ultimele voințe să -i fie respectate.
Prin limitarea dreptului de a dispune prin acte juridice mortis causa de bunurile
moștenirii s -a urmărit chiar ocrotirea dispunătorului.
Pornind de la rațiuni de ordin moral, de ocrotire a intereselor generale ale societății sau
ale rudelor foarte apropiate ale lui de cujus , au determinat legiuitorul român să impună unele
restricții de a dispune prin acte juridice de bunurile ce alcătuiesc patrimoniul succesoral al
dispunătorului.
În primul rând, legea civilă îndreptățește orice persoană să dispună pentru cauză de
moarte, dar numai prin acte juridice revocabile, adică prin legate cuprinse într -un testament, fapt
care are menirea să asigure p osibilitatea celui care lasă moștenirea să dispună cum dorește de
bunurile agonisite până în ultima clipă a vieții.
Prin oprirea pactelor asupra succesiunilor viitoare legea interzice devoluțiunea
moștenirii printr -un contract propriu -zis, adică printr -un act irevocabil. Dreptul de opțiune
succesorală nu poate fi exercitat sub nicio formă de către prezumtivii moștenitori decât în
momentul deschiderii moștenirii, când devin succesibili.
În al doilea rând, nimănui nu -i este permis de lege să stabilească prin act de voință
transmisiunea bunurilor care îi aparțin, decât numai pentru cazul propriei sale morți. Dispunătorul
nu poate să stabilească prin voința sa soarta patrimoniului său și după moartea celor cărora l -a
transmis. Cu alte cuvinte, dispunătorul nu va putea stabili după voia sa devoluțiunea succesorală
din generație în generație, o ordine succesorală pentru urmașii săi, denumită substituție
fideicomisară , aceasta fiind interziă de lege sub sancțiunea nulității.
În sfârșit, cea mai importantă limitare a libertății testamentare este stabilită de lege prin
instituția rezervei succesorale .
Ocrotind rudele apropiate ale lui de cujus legea îi interzice acestuia să facă acte cu titlu
gratuit, prin care ar aduce atingere rezervei succesorale destinate moștenit orilor rezervatari.

54
Legea îngrădește dreptul defunctului de a dispune peste limitele cotității disponibile prin acte
juridice cu titlu gratuit de bunurile sale.
Dreptul de dispoziție prin liberalități al lui de cujus este îngrădit doar în ipoteza în care
există moștenitori legali rezervatari, iar nu și în ipoteza în care aceșia nu există. Rezerva se deferă
în puterea legii, astfel încât cauza de exheredare a moștenitorilor rezervatari inclusă de defunct
într-un testament nu este valabilă decât în limitele c otității disponibile.
Donațiile făcute de de cujus prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt și ele
reductibile până în limita cotității disponibile.