I Nedelcu I Dr. Admin I [604754]

1

DREPT ADMINISTRATIV
ȘI
ELEMENTE DE ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI

-SUPORT DE CURS –

Prof. univ. dr. Iulian M. NEDELCU
Facultatea de Drept
Universitatea din Craiova
Motto :

„ Dreptatea fără putere este neputincioasă,
Puterea fără dreptate este tiranică”

Blaise Pascal

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptul ui de autor și orice folosire
alta decât în scopuri personale pentru studiu este interzis ă de lege sub sanc țiune
penal ă.

2
I. Informații generale
Numele cursului: Drept administrativ
Codul cursului: D16DRFRL211
An, semestru: An I, Sem. II
Tipul cursului: Obligatoriu
Coordonatorul de disciplină: Nedelcu Iulian
Birou: Calea Bucuresti nr.107 D, C 4.9, Craiova, Facultate a de Drept
E-mail: [anonimizat]
Consultații: Joi 16-18
Introducere
Cursul de „Drept administrativ” se pred ă în semestrul II, anul I, la Specializarea Drept, și are ca
scop studierea și aprofundarea conceptelor și no țiunilor specifice dreptului administrativ.

Obiective
Disciplina are ca scop imprimarea unui respect față de ierarhia statală, configurată atât în plan vert ical
cât și în plan orizontal de către administrația pub lică.
Rezultate așteptate

să în țeleag ă conexiunea dintre prevederile legisla ției interne și cele ale tratatelor interna ționale

să în țeleag ă locul și rolul administra ției europene în raport cu administra ția na țional ă.

să dobândeasc ă cuno știin țele necesare pentru exercitarea unei profesii jurid ice, inclusiv cea de
func ționar public.

3

Cursul este structurat în 7 module în care se regă sesc cunoștințe necesare înțelegerii noțiunilor
specifice dreptului administrativ.
MODUL I
Clarificări conceptuale
Conceptul de societate
Înțelesul noțiunii de societate
Scopul social
Mijloace de realizare a scopului social
Cadrul juridic al participării la realizarea scop ului social
Societatea civilă
Conceptul de stat
Înțelesul termenului de stat de drept
Organizarea statului
Structura de stat
Forma de guvernământ
Regimul politic
Principiul separației puterilor
Noțiunea de putere executivă
Executivul monocratic
Executivul dualist

Administrația Publică obiect de studiu al dreptu lui administrativ
Definirea Administrației Publice
Noțiunea de Administrație Publică
Principiile de organizare și funcționare a Administ rației
Publice
Funcțiile Administrației Publice în statul de drept
• Funcția de administrare a personalului
• Funcția de achiziționare a bunurilor și serviciilor de către
administrație
• Funcția financiară

4
• Funcția juridică
• Funcția de previziune și programare
• Funcția de relații cu cetățenii
• Funcția de garant al drepturilor și libertăților ce tățenești
Organizarea structurilor Administrației Publice
Conceptul de organ administrației publice
Componentele structurilor din administrația publică

MODUL II
INVESTIGAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
Fenomenul administrativ
Noțiunea de fenomen administrativ
Definire
Administrația Publică și separația puterilor
Analiza fenomenului administrativ
Dreptul administrativ
Noțiunea de drept administrativ
Norma de drept administrativ
Raportul de drept administrativ
Izvoarele dreptului administrativ
Relația dintre dreptul administrativ și știința
administrației
MODUL III
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
Autonomia locală
Conceptul de autonomie locală
Autonomia locală și principiul subsidiarității
Autoritățile Administrației Publice locale
Consiliile locale
Organizarea
Funcționarea Consiliului local
Actele Consiliului local
Primarul

5
Scurt istoric
Investirea
Atribuții
Viceprimarul
Secretarul unității administrativ-teritoriale
Serviciile publice locale

Consiliul Județean
Scurt istoric
Organizarea Consiliului Județean conform Legii 215/ 2001
Investirea –Constituire
Funcționarea Consiliului Județean conform Legii 215 /2001
Atribuțiile Consiliului Județean
Actele Consiliului Județean
Instituția Președintelui Consilului Județean
Secretarul Consiliului Județean

MODUL IV
PERSONALUL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Considerații generale
Noțiunea de funcție și funcționar public
Scurt istoric
Noțiunea de funcție publică
Noțiunea de funcționar public
Teoria funcționarului de fapt
Buna conduită administrativă și personalul din
administrația publică
Regimul juridic al funcționarului public
Accesul la funcția publică
Recrutarea funcționarilor publici
Evoluția carierei
Drepturile și obligațiile funcționarului public
Statutul funcționarilor publici

6
Principalele prevederi ale statutului funcționaru lui public
Statutul special al funcționarului public denumit m anager public.

Deontologia funcționarului public
Psihologia funcționarului public
Relația funcționar public – cetățeni

MODUL V
PROCESUL DECIZIONAL ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Decizia administrativă
Noțiunea de decizie administrativă
Natura juridică a deciziei administrative
Elementele deciziei administrative
Participanții la decizia administrativă
Procedura de adoptare și executare a deciziei admin istrative
Considerații generale
Motivația procesului decizional al administrației
Actele administrative
Noțiunea de act juridic administrativ
Caracteristici
Clasificare
Condițiile de valabilitate ale actelor administrati ve

Legalitate și oportunitate

Actele administrative atipice
Tăcerea administrației
Actele administrative jurisdicționale
Contractele administrative
Inexistența actului administrativ.

MODUL VI
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

7
Răspunderea autorităților administrației publice
Responsabilitate și răspundere, abatere administrat ivă
Răspunderea politică a autorităților administrației publice
Răspunderea Guvernului

Răspunderea disciplinară
Răspunderea contravențională
Noțiunea de contravenție și sancțiunile contraven ționale
Înlăturarea răspunderii contravenționale
Constatarea contravenției
Procedura aplicării sancțiunilor contravenționale
Răspunderea civilă a funcționarilor publici

MODUL VII
DOMENIUL PUBLIC
Precizări terminologice
Noțiunile de domeniu public, domeniu privat și do meniu
administrativ
Domeniu public
Noțiunea de proprietate publică și domeniu
Generalități
Proprietate publică
Proprietate privată
Clasificarea domeniului public
Caracterele domeniului public
Clasificarea domeniului public

8

PREFAȚĂ

Administra ția public ă a constituit întotdeauna o zon ă a activit ății umane de un maxim
interes pentru cercetarea știin țific ă, dat ă fiind importan ța acesteia pentru buna func ționare a
autorit ăților și a serviciilor publice, vitale organiz ării normale a vie ții oamenilor.
Acesta este motivul pentru care administra ția public ă a format obiect de cercetare nu doar
pentru juri ști, ci și pentru economi ști, istorici, sociologi, filozofi, politologi și chiar antropologi.
Fiecare dintre aceste specializ ări a abordat fenomenul administra ției într-o manier ă
monodisciplinar ă, astfel încât, de cele mai multe ori, imaginea ofe rit ă nu putea cuprinde
complexitatea mecanismelor, a institu țiilor și a structurilor implicate în func ționarea
administra ției.
Am apreciat întotdeauna încerc ările, mai mult sau mai pu țin reu șite, de abordare
interdisciplinar ă și am încercat, în repetate rânduri, s ă promovez interdisciplinaritatea pe care o
consider marea paradigm ă a cercet ării fenomenului administra ției.
Intitulat ă Drept administrativ și elemente de știin ța administra ției, lucrarea domnului
prof. univ. dr. Iulian Nedelcu, un cunoscut și apreciat administrativist, constituie un excelent
exemplu de abordare complex ă, oferind studen ților, dar și practicienilor, un instrument de
în țelegere profund ă a ceea ce numim activitatea administrativ ă în stat.
De și substan ța analizei o constituie abordarea juridic ă, aceasta, în primul rând, nu se
limiteaz ă la dreptul administrativ ci, se completeaz ă fericit cu informa ții ce provin din alte
ramuri de drept cum ar fi dreptul constitu țional dar și cu informa ții proprii teoriei și filozofiei
dreptului și chiar dreptului civil sau penal. Încercând s ă evite o analiz ă static ă a administra ției,
autorul face frecvent apel la analiza diacronic ă, reu șind s ă eviden țieze cauzele evolu ției unor
institu ții proprii administra ției publice. Toate aceste observa ții sunt extrase din analiza
problematicii abordate în Capitolele I și al II-lea, în care autorul se opre ște pe larg la clarificarea
unor concepte cum ar fi societate, stat, putere exe cutiv ă sau administra ție public ă, prilej cu care
face demonstra ția unei document ări profunde de tip comparatist.
Înc ă de sfâr șitul Capitolului al II-lea, intitulat Investigarea administra ției publice,
autorul simte nevoia s ă ne avertizeze c ă analiza ce o va realiza în capitolele urm ătoare va fi
făcut ă atât din punct de vedere al dreptului administrati v cât și din punctul de vedere al știin ței
administra ției, ele fiind știin țe complementare care împreun ă pot asigura o investigare mai
profund ă atât a modului de organizare cât și a modului de func ționare a administra ției publice.
Remarc ăm sistematizarea f ăcut ă de autor atunci când abordeaz ă organizarea structurilor
administrative împ ărțindu-le în autorit ăți ale administra ției de stat (Capitolul III) și autorit ăți ale

9
administra ției publice locale (Capitolul al IV-lea), în locul abord ării clasice: administra ție
central ă și administra ție local ă, de și credem c ă ar fi necesar s ă se clarifice suplimentar și regimul
juridic al autorit ăților administrative deconcentrate, dat fiind rolul acestora în asigurarea
coeren ței administra ției la nivel na țional.
Capitolul al V-lea, destinat personalului din admi nistra ția public ă și Capitolul a VI-lea,
intitulat Procesul decizional în administra ția public ă reprezint ă excelente exemple de analiz ă
integrat ă cu ajutorul celor dou ă discipline știin țifice: drept administrativ și știin ța administra ției,
autorul f ăcând dovada unei deosebite capacit ăți de analiz ă a fenomenului administrativ,
determinat ă și de experien ța practic ă pe care o are.
Trebuie neap ărat s ă remarc ăm un lucru, și anume faptul c ă domnul profesor Iulian
Nedelcu î și extrage excelenta expertiz ă în domeniu, nu doar din cercetarea livresc ă – de altfel de
mare amploare –, ci și din activitatea direct ă pe care a desf ăș urat-o în cadrul institu țiilor
administra ției publice și apoi ca avocat. Acest lucru se reflect ă și în modul în care a abordat
Răspunderea juridic ă în dreptul administrativ (Capitolul al VII-lea), î n Domeniul public
(Capitolul al VIII-lea) și Controlul în administra ția public ă (Capitolul al IX-lea).
Lucrarea se încheie cu un capitol intitulat Organ izare și metode în știin ța administra ției
(Capitolul al X-lea) care, a șa dup ă cum rezult ă și din titlu, este exclusiv din domeniul știin ței
administra ției.
Dimensiunile lucr ării, concep ția original ă în organizarea materialului ce face obiectul
celor dou ă discipline știin țifice, coeren ța analizei, precum și actualitatea informa țiilor ce se
reg ăsesc în aceast ă deosebit de valoroas ă lucrare ne determin ă s ă apreciem c ă ea va deveni un
reper în doctrina noastr ă de specialitate și deosebit de util ă nu doar studen ților, masteranzilor sau
doctoranzilor în drept și știin ța administra ției, ci și tuturor celor care sunt implica ți în activitatea
autorit ăților, institu țiilor și serviciilor publice.

Prof. univ. dr. Ioan Alexandru

10

ARGUMENTUM

Societatea uman ă este cadrul de apari ție și dezvoltare a civiliza țiilor, religiilor, culturilor.
Pentru înf ăptuirea binelui individual, în condi țiile asigur ării binelui general, de-a lungul
istoriei societ ății omene ști au existat nenum ărate modele de organizare social ă începând cu
familia primitiv ă, forma țiunile statale și mai nou cu organiza ții supra statale de tipul Uniunii
Europene.
Conceptul de societate nu poate fi în țeles decât împreun ă cu cele de „stat, drept, politic ă,
moral ă”, concepte pe care omul le-a creat în activitatea sa de perfec ționare a structurii
organizatorice ale c ărui nucleu este el însu și.
S-au elaborat nenum ărate teorii în leg ătur ă cu întrebarea ”Omul creeaz ă societatea sau
societatea îl creeaz ă pe om?”
Răspunsurile pe care omul și le formuleaz ă la problemele ap ărute în societate produc
adeseori muta ții în structura acesteia.
Uneori solu țiile formulate de om la problemele societ ății au produs pe ansamblu involu ții
chiar dac ă au determinat progres tehnic.
Un exemplu în acest sens îl constituie conflictele armate care au stimulat cercet ările în
domeniul militar dar au distrus civiliza ții.
S-au creat forme organizatorice supra statale cum este Organiza ția Na țiunilor Unite și
Uniunea European ă.
Substan ța analizei acestei lucr ări o constituie abordarea juridic ă a fenomenului
administrativ completat ă cu informa ții din drept constitu țional, filosofia dreptului, drept civil sau
chiar penal.
Clarificarea unor concepte cum ar fi societate, st at, putere executiv ă sau administra ție
public ă a fost f ăcut ă în mod comparat plecând de la realitatea institu țional ă a momentului
respectiv de la integrarea României în spa țiul administrativ al Uniunii Europene.
Organizarea structurilor administrative și clasificarea acestora în autorit ățile
administra ției de stat și autorit ățile administra ției publice locale în locul abord ării clasice:

11
administra ție central ă și administra ție local ă, este reflectarea concep ției autorului privind actul
guvern ării privit ca și coloan ă vertebral ă a sistemului social organizat în stat.
O analiz ă separat ă a fost f ăcut ă cu privire la procesul decizional în administra ția public ă,
corespunz ător credin ței profesionale a autorului în ceea ce prive ște rela ția de complementaritate
integrat ă dintre cele dou ă discipline știin țifice drept administrativ și știin ța administra ției.
Sper ăm c ă aceast ă lucrare, rod al unei experien țe teoretice și practice de peste 30 de ani,
poate deveni un punct de referin ță în peisajul teoretic și practic al celor ce studiaz ă fenomenul
administrativ.
La elaborarea lucr ării, considerând c ă omul și presta țiile lui – raporturile juridice în care
intr ă sunt elemente dominante în via ța societ ății, am încercat s ă valorific ăm tot ceea ce cu
generozitate ne-au transmis prin bucuriile editoria le pe care ni le-au pus la dispozi ție cei doi
mentori ai no ștri : domnul prof. univ. dr. Ion Dogaru- membru cor espondent al Academiei
Române- întemeietorul Școlii de Drept de la Craiova și domnul prof. univ. dr. Ioan Alexandru,
actualmente cel mai de prestigiu cercet ător al fenomenului administrativ din România, autor ul
primului Tratat de Știin ța administra ției din epoca postdecembrist ă.
Autorul

Formatul și tipul activităților implicate de curs
Parcurgerea acestora va presupune atât întâlniri fa ță în fa ță cu studen ții, cât și studiu individual.
Întâlnirile reprezint ă un sprijin direct acordat din partea profesorului – studentului. În ceea ce
privește activitatea individual ă, aceasta se va concretiza în parcurgerea materiale lor obligatorii și
în rezolvarea sarcinilor și exerci țiilor obligatorii. Studen ții au libertatea de a- și gestiona singuri
timpul pentru parcurgerea temelor stabilite astfel încât acesta s ă fie suficient pentru însu șirea și
sedimentarea cuno știn țelor dobândite.
Competențe obținute
• Cunoașterea conținutului instituțiilor dreptului ad ministrativ;
• Interpretarea normelor dreptului administrativ;
• Explicarea relației dintre dreptului administrativ si alte ramuri de drept
• Înțelegerea unor evenimente internaționale din pers pectiva dreptului administrativ;
• Dezvoltarea abilității de a înțelege și concilia pu ncte de vedere diferite asupra unor situații
conflicuale dintre autoritați ale administrației p ublice europene, centrale și locale ;

12
• Proiectarea, conducerea și evaluarea activităților practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici
și instrumente de investigare și de aplicare;
• Folosirea unei gândiri logice in analiza fenomenelo r international administrative.

Informații evaluare
Evaluarea studenților se realizează în mod continuu pe întreg parcursul anului universitar, prin
intermediul următoarelor activități: participarea a ctivă a studenților la seminar; verificarea continu ă a
cunoștințelor dobândite; rezultatul/rezultatele obț inute la testarea/testările semestriale; evaluarea
finală.
Evaluarea finală se realizează conform formei de ve rificare prevăzută în planul de învățământ .
Nota finală va fi calculată având în vedere cele do uă note și ponderarea (20% și 70%) conform
algoritmului: (nota evaluare parcurs x0,2) + (notă evaluare finală x0,7)+1p (pentru îndeplinirea
procentului de prezență). Exemplu: (6×0,2) + (8×0,7 ) =1,2 +5,6+1 =7,8.

Instrucțiuni privind parcurgerea resursei de învăț ământ
Suportul de curs conține toate informațiile necesar e însușirii cunoștințelor teoretice referitoare la
Dreptul internațional public. Conținutul este struc turat în module, în cadrul fiecărui modul regăsindu -se
mai multe unități de învățare, în așa fel încât să eșaloneze și să faciliteze parcurgerea materialului și
însușirea sa.
Pentru parcurgerea acestei resurse se recomandă ur mătoarea succesiune :
1. Citirea, cu atenție, a fiecărei unități și cons ultarea recomandărilor bibliografice.
2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unități de stud iu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fieca re unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiec are modul).
5. Pregătirea schemei de discuție pentru seminar.

13
II. Suport curs

MODULUL I
CAPITOLUL I
Timp alocat: 5 h
Bibliografie:
1. Ioan Alexandru, Administra ția public ă, Teorii. Realit ăți. Perspective, Ed. Lumina Lex, 1999, p.43, preluân d concluziile
studiilor lui S. Mennell din "Sociological Theory. Uses and Unities", New York, Washington Praeger Pub lishers, 1974.
2. Constantin Belu, Sociologie juridic ă, Editura Vertical, Craiova, 1997, p. 54 – 55, prel uând punctul de vedere al lui P.
Janet.
3. Dan Claudiu D ăni șor, Drept constitu țional și Institu ții politice, Editura Știin țific ă, Bucure ști, 1998, p.52.
4. Alina Livia Nicu, "Institu ția juridic ă a ini țiativei legislative în dreptul pozitiv românesc", R evista de Știin țe Juridice,
Craiova, nr.20/2001.
5. Iulian Nedelcu, Alina Livia Nicu, Drept Administrat iv, Editura Themis, Craiova 2002

Obiectivele modulului
Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:

definiți dreptul administrative ca ramură de drept public;

prezentați trasaturile specifice ale dreptului admi nistrativ

prezenta ți corela ția dreptului administrativ cu alte ramuri de drept;

prezenta ți raportul dintre dreptul administrativ european și dreptul intern administrativ;

prezenta ți principalele repere ale evolu ției dreptului administrativ intern și european;

NO ȚIUNI GENERALE
– Clarific ări conceptuale
– Conceptul de societate
-În țelesul no țiunii de societate

14
Dat ă fiind specificitatea demersului de studiere a feno menului administrativ este necesar ă
în țelegerea exact ă a no țiunilor cu care opereaz ă dreptul administrativ.
Societatea uman ă reprezint ă un complex sistematic de rela ții între oameni, rela ții
istorice ște determinate, condi ție și rezultat al activit ății acestora de creare a bunurilor materiale și
valorilor spirituale necesare existen ței individului singur și în colectiv.
Privit ă ca sistem, societatea este compus ă din urm ătoarele subsisteme
principale:
♦ sistemul social;
♦ organismul comportamental;
♦ personalitatea individului;
♦ mediul fizic – organic;
♦ sistemul cultural.
Societatea este o reuniune de oameni, dar nu numai atât. Oamenii nu formeaz ă o mul țime
de elemente privite izolat, ci între ei se stabiles c rela ții complexe atât la nivelul individ-individ,
la nivelul individ-grup sau individ-societate, la n ivelul între grupuri, aceste rela ții corespunzând
diverselor realit ăți economice și politice.
Numai o societate bine organizat ă asigură stabilirea și desf ăș urarea în mod corespunz ător
a rela țiilor din interiorul societ ății, ap ărând astfel germenii
Conceptul de societate nu poate fi în țeles decât împreun ă cu cele de "stat", "drept",
"politic ă", "moral ă", concepte pe care omul le-a creat din dorin ța de a avea un ansamblu de
instrumente cu care s ă opereze în activitatea sa de perfec ționare a structurii organizatorice al
cărui nucleu este el însu și.
Studiul societ ății se poate face prin intermediul multor știin țe, printre care psihologia
ocup ă un loc important pentru c ă societatea este o crea ție a individului, o proiec ție din planul
psihologic în realitate a dorin ței sale de a fi încojurat de semenii s ăi, și pentru c ă societatea are o
psihologie proprie.
În literatura de specialitate se disting dou ă modalit ăți de via ță social ă: una primordial ă,
absolut necesar ă existen ței umane, în care indivizii se nasc și cresc, ulterior putând s ă o resping ă
sau s ă o accepte în mod con știent, aceast ă modalitate numindu-se comunitate, iar a doua,
secundar ă, este derivat ă, putând exista numai pe baza și în cuprinsul comunit ății, fiind numit ă
conven țional grupare. Gruparea se realizeaz ă în conformitate cu voin ța și aspira țiile celor care o
compun.
S-au elaborat nenum ărate teorii în leg ătur ă cu întrebarea – omul creaz ă societatea sau
societatea îl creaz ă pe om?
Chiar dac ă nu s-au formulat r ăspunsuri unanim acceptate în leg ătur ă cu primordialitatea
omului sau a societ ății, totu și, este incontestabil faptul c ă societatea s-a n ăscut din nevoia de
asociere într-un cadru organizat a individului uman , iar societatea, prin problemele zilnice care
apar în interiorul ei, impune formularea unor r ăspunsuri, deci îi ofer ă omului ca membru al s ău

15
subiecte de medita ție. Actul social a ap ărut ca urmare a unui lung proces evolutiv. Pot fi
enumerate în cadrul acestui proces urm ătoarele stadii:
• stadiul de comportare exclusiv reflex ă;
• stadiul caracterizat prin exprimarea unei conduite perceptive, adic ă a unei conduite
schematice n ăscut ă dintr-o combinare de ac țiuni reflexe;
• stadiul adapt ării, în care conduita individului s-a modificat con tinuu în func ție de natura dat ă
sau transformat ă și de reac ția semenilor astfel încât s-a ajuns ca individul ca re ac ționa s ă
încerce s ă-și reprezinte în plan mintal reac ția celuilalt, sau celorlal ți membrii ai grupului;
• stadiul în care apare imita ția, prin care conduitele au devenit mai uniforme, m ai u șoare și mai
rapide;
• stadiul imediat urm ător stadiului imita ției este acela în care individul, aflat deja la sta diul
imitator, ajunge ca dup ă un num ăr de repeti ții s ă aib ă abilitatea ca atunci când a perceput
începutul unui act executat de c ătre semenul s ău s ă preia continuarea actului f ără a mai imita;
În acest stadiu omul a ajuns s ă execute un act într-o manier ă proprie.
• stadiul cooper ării ce a rezultat ca urmare a faptului c ă prin conduitele de imita ție se
determin ă conduite de asem ănare;
În acest stadiu s-au manifestat primele tendin țe ierarhice: dorin ța de a merge în funtea
grupului, concuren ța sexual ă, efortul de a înl ătura pe cel care devine obstacol și de a ob ține în
acest mod prestigiu, ajungându-se la conturarea une i distinc ții între " șef" și ceilal ți componen ți ai
comunit ății, distinc ție ce se va cristaliza într-un proces îndelungat.
• un stadiu îndelungat, de secole, în care a ap ărut și s-a impus un nou tip de conduit ă social ă,
aceea prin care omul în func ție de împrejur ări decide modul de exteriorizare și de ac țiune
concret ă, mod ce poate fi total diferit de cel re ținut în plan mintal, ca urmare a ascunderii
inten țiilor și a amân ării actelor și faptelor;
În acest stadiu se impune conduita uman ă bazat ă pe aparen țe. Este deosebit de important
pentru istoria evolu ției omului pentru c ă reliefeaz ă un puternic salt intelectual al fiin ței umane.
• un ultim stadiu este acela în care se formeaz ă și se dezvolt ă o con știin ță personal ă și o
con știin ță a apartenen ței la grup.
Structura societ ății și rela țiile ce se stabilesc în interiorul acesteia sunt su bordonate unui
singur obiectiv: realizarea scopului social.

Scopul social
Pentru a putea defini scopul social se impune evide n țierea diferen țelor între "natura
indivizilor" și "natura specific ă a societ ății înse și", pentru c ă în încercarea de definire și de
identificare a scopului trebuie pornit de la cea de a doua no țiune.
Așa cum am ar ătat deja, societatea nu este doar o sum ă de indivizi. Într-o exprimare
specific ă teoriei mul țimilor se poate spune c ă societatea reprezint ă o mul țime de elemente
(indivizii umani) caracterizate prin faptul c ă toate aceste elemente se afl ă în diferite rela ții unele
cu altele, între orice dou ă elemente putând exista mai multe tipuri de rela ții. Deci, no țiunea de
societate presupune un amestec eterogen de indivizi și de rela ții între ace știa, ordonat prin îns ăș i
transpunerea în act a spiritului social.
Se pune firesc întrebarea: ce este scopul social și care este con ținutul s ău?

16
Scopul social este o no țiune prin care se exprim ă obiectivul fundamental al societ ății.
Referitor la con ținutul acestei no țiuni se pune întrebarea dac ă acesta este definit prin binele
individului sau prin binele societ ății privit ă ca entitate trans – individual ă.
Pornind de la faptul c ă societatea este o entitate de sine st ătătoare și de la ideea c ă "orice
existen ță î și g ăse ște binele în conservarea naturii sale și a propriet ăților sale: deci, societatea, ca
fiin ță colectiv ă, are binele s ău propriu, care consist ă în conservarea unit ății sale", în doctrin ă s-a
apreciat c ă "bine comun este binele societ ății ca entitate trans-individual ă, este scopul spre care
aceasta tinde" de aceea este mai indicat ă utilizarea no țiunii de scop social fiind mai pu țin
ambigu ă.
Elementele formale ale scopului social sunt ordinea social ă și justi ția, ordinea social ă
reprezentând corpul scopului social, iar justi ția mijlocul de a ap ăra corpul, liantul între cele dou ă
realit ăți formale fiind omul.
În leg ătur ă cu cele dou ă elemente formale ale scopului social, G.Burdeau afirm ă: "Spre
deosebire de ordinea social ă care este un element static al binelui comun, just i ția constituie
elementul dinamic al acestuia (…). Ele se sus țin una pe alta, justi ția f ăcând ca ordinea s ă fie
acceptat ă, ordinea f ăcând ca justi ția s ă fie dorit ă. În aceste condi ții, justi ția este un element
constitutiv al binelui comun, pentru c ă ordinea nu este decât, dac ă ne este permis ă imaginea,
justi ția solidificat ă".
Mijloace de realizare a scopului social
Exercitarea ini țiativei legislative – mijloc de realizare a scopulu i social

Reinstaurarea statului de drept în România ca urmar e a evenimentelor din decembrie
1989 a determinat modific ări și în normele constitu țional juridice prin care se reglementeaz ă
ini țiativa legislativ ă.
Cadrul normativ general în care se încadreaz ă institu ția juridic ă a ini țiativei legislative îl
constituie Constitu ția României modificat ă și completat ă prin Legea de revizuire a Constitu ției
României nr.429/2003, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 8 din 29
octombrie 2003.
Reglementarea rela țiilor sociale prin lege și prin alte categorii de acte normative trebuie
realizat ă astfel încât să fie respectate principiile generale de legiferare proprii sistemului de drept
românesc.
Legea fundamental ă în art.74 alin.1 stabile ște c ă ini țiativa legislativ ă apar ține:
a) Guvernului;
b) deputa ților;
c) senatorilor;
d) unui num ăr de cel pu țin 100.000 de cet ățeni cu drept de vot, care s ă provin ă din cel
pu țin un sfert din jude țele ță rii, în fiecare din aceste jude țe sau în municipiul Bucure ști trebuind a
fi înregistrate cel pu țin 5000 de semn ături în sprijinul unei ini țiative legislative.
În art.150 din Constitu ție se precizeaz ă c ă ini țiativa revizuirii Constitu ției – ca specie
a ini țiativei legislative aplicat ă în materia legilor constitu ționale – apar ține:

17
a) Pre ședintelui României la propunerea Guvernului;
b) deputa ților și senatorilor, în acest caz cel pu țin o p ătrime din num ărul deputa ților sau al
senatorilor trebuind s ă promoveze ini țiativa;
c) cet ățenilor cu condi ția ca minim 500.000 de cet ățeni cu drept de vot s ă ini țieze
revizuirea, ace știa trebuind s ă provin ă din cel pu țin jum ătate din jude țele ță rii, iar în fiecare din
aceste jude țe sau în municipiul Bucure ști trebuie s ă fie înregistrate cel pu țin 20.000 de semn ături
în sprijinul ini țiativei respective.
Constituie excep ții de la principiul liberei exercit ări a ini țiativei legislative a cet ățenilor
urm ătoarele domenii: domeniul fiscal, domeniul reglemen t ării în probleme interna ționale,
amnistia și gra țierea (art.74, alin.(2) din Constitu ție).
În materia ini țiativei legislative dreptul pozitiv românesc cuprin de norme juridice
apar ținând mai multor acte normative, dintre care cele m ai importante sunt:
-Legea nr.189/1999 – Legea privind exercitarea ini țiativei legislative de c ătre cet ățeni,
republicat ă în temeiul art. II din Legea nr.76/2004 ;
– Legea nr.24/2000 – Lege privind normele de tehnic ă legislativ ă pentru elaborarea actelor
normative, republicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004,
modificat ă prin: Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea n r.194/2007 și Ordonan ța de
urgen ță a Guvernului nr.61/2009;
-Legea nr.3/2000 – Lege privind organizarea și desf ăș urarea referendumului, modificat ă
prin : O.U.G. nr.92/2003aprobat ă prin Legea 550/2003; Legea nr.551/2003; Legea nr.2 43/2006;
Decizia Cur ții Constitu ționale nr. 567/2006; O.UG.nr.27/2007; Legea nr.129/ 2007; O.U.G.
nr.34/2007 și Decizia Cur ții Constitu ționale nr.392/2007 ;
-Legea nr.73/1993 – Lege pentru înfiin țarea, organizarea și func ționarea Consiliului
Legislativ (Republicat ă în temeiul art.IV din Legea 509/2004);
-Legea nr.90/2001 – Lege privind organizarea și func ționarea Guvernului României și a
ministerelor, modificat ă prin: Legea nr.161/2003; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului
nr.64/2003; Legea nr.23/2004; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.11/2004; Ordonan ța de
urgen ță a a Guvernului nr.17/2005; Legea nr.117/2005; Ordon an ța de urgen ță a Guvernului
nr.76/2005, respins ă prin Legea nr.250/2005; Legea nr.250/2006; Ordonan ța de urgen ță a
Guvernului nr.87/2007; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.221/2008; Ordonan ța de urgen ță a
Guvernului nr.17/2009; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.24/2009;
-Legea nr.47/1994 privind organizarea și func ționarea Pre ședin ției României modificat ă
și completat ă prin Ordonan ța de Urgen ță a Guvernului nr.1/2001,
-Regulamentul Camerei Deputa ților aprobat prin Hot ărârea Camerei Deputa ților
nr.8/1994, republicat, modificat și completat ;

A. Ini țiativa legislativ ă a cet ățenilor

18
Exercitarea ini țiativei legislative de c ătre cet ățeni se face prin propuneri legislative
întocmite în temeiul art.74 din Constitu ție, dac ă este vorba despre legi organice sau ordinare, ori
în temeiul art.150 din Constitu ție, dac ă se dore ște revizuirea Constitu ției (materia legilor
constitu ționale).
A cunoa ște institu ția juridic ă a ini țiativei legislative a cet ățenilor înseamn ă a ști care sunt
condi țiile privind ini țiatorii unui proiect de lege, care sunt cerin țele privind propunerea
legislativ ă, care este procedura referitoare la elaborarea pro iectului, la înaintarea lui autorit ăților
competente, care sunt autorit ățile publice implicate în aceast ă procedur ă.
Prima etap ă în promovarea ini țiativei legislative a cet ățenilor este crearea comitetului de
ini țiativ ă.
Acest comitet trebuie s ă con țin ă cel pu țin zece cet ățeni români cu drept de vot, care s ă nu
fie persoane alese în func ție prin vot universal sau membrii ai Guvernului, or i persoane numite în
func ție de primul-ministru, sau persoane care nu pot fac e parte, potrivit legii, din partide politice.
Procedura constituirii comitetului de ini țiativ ă implic ă o declara ție autentificat ă la notar,
declara ție care trebuie s ă cuprind ă (art. 3, Legea nr.189/1999):
– scopul proiectului ini țiat;
-numele, prenumele, calitatea de aleg ător și domiciliul membrilor comitetului;
– declara ția pe proprie r ăspundere a membrilor comitetului c ă nu se încadreaz ă în nici una
din situa țiile prev ăzute de art.2 alin.(2) din Legea nr.189/1999, situa ții care i-ar împiedica s ă fac ă
parte din aceast ă form ă de asociere.
Etapa a doua const ă în elaborarea propunerii legislative care face obi ectul ini țiativei
legislative.
Comitetul de ini țiativ ă întocme ște propunerea legislativ ă în forma cerut ă pentru proiectele
de lege și realizeaz ă o expunere de motive semnat ă de to ți membrii comitetului, expunere care va
înso ți propunerea.
În etapa a treia este sesizat Consiliul Legislativ pentru a aviza propunerea legislativ ă în
vederea public ării acesteia în Monitorul Oficial al României. Sesizarea se fac e de c ătre un
membru al comitetului de ini țiativ ă împuternicit în acest scop, acesta r ăspunzând și de publicarea
propunerii legislative. Legea impune ca împuternici rea s ă fie semnat ă de membrii comitetului de
ini țiativ ă și s ă fie înso țit ă, când este sesizat Consiliul Legislativ, de actul de constituire a
comitetului.
Avizul se emite de c ătre Consiliul Legislativ în cel mult 30 de zile de la sesizare.
În etapa a patra se public ă propunerea legislativ ă împreun ă cu avizul Consiliului
Legislativ în Monitorul Oficial. Dup ă publicarea propunerii legislative urmeaz ă etapa întocmirii
listelor de sus țin ători – etapa a cincea – liste care cuprind semn ăturile cet ățenilor care ader ă la
propunerea legislativ ă. Listele de sus țin ători se întocmesc pe formulare imprimate pe coli A4 ,
deta șabile și numerotate, tip ărite pe o singur ă fa ță a colii, men țiunile de pe formulare fiind:
1. denumirea propunerii legislative care face obiec tul ini țiativei;
2. identificarea Monitorului Oficial al României în care a fost publicat ă propunerea
legislativ ă;

19
3. jude țul și localitatea (pentru municipiul Bucure ști se va trece sectorul) în care î și au
domiciliul sau re ședin ța sus țin ătorii;
4. numele, prenumele și domiciliul sus țin ătorilor;
5. identificarea c ărților de aleg ător (pentru cei care le posed ă), a actului de identitate și a
codului numeric personal;
6. semn ăturile sus țin ătorilor;
7. fiecare pagin ă imprimat ă a listei de sus țin ători se semneaz ă de c ătre un membru al
comitetului de ini țiativ ă sau de o alt ă persoan ă împuternicit ă în scris de comitet pentru a întocmi
lista. Este interzis ă orice fel de delegare sau de reprezentare pentru s emnarea listei de sus țin ători
(art.4 alin.(2), Legea nr.189/1999). Semn ătura valabil ă la data când a fost acordat ă nu poate fi
infirmat ă ulterior. Listele semnate de sus țin ători se p ăstreaz ă în dosare, pe localit ăți, șnuruite și
semnate pentru atestarea con ținutului, pe coperta a doua, de c ătre un membru al comitetului de
ini țiativ ă sau de o alt ă persoan ă împuternicit ă în scris de c ătre comitet pentru a întocmi lista.
Trebuie întocmite dou ă exemplare originale de liste, din care unul se p ăstreaz ă la Curtea
Constitu țional ă și unul la Parlament.
Etapa a șasea a procedurii este aceea a atest ării listei de sus țin ători. Atestarea calit ății de
cet ățean cu drept de vot și a domiciliului sus țin ătorilor se face de c ătre primarul localit ății
personal sau, în localit ățile urbane, prin func ționarii prim ăriei împuternici ți de primar în acest
scop, în colaborare cu organul local de poli ție, dac ă este cazul.
Un exemplar al dosarului cuprinzând listele de sus țin ători dintr-o localitate (sector al
municipiului Bucure ști) se depune la prim ărie, oricine putând consulta dosarul și putând contesta
realitatea semn ăturii sau a oric ărei prevederi cuprins ă în list ă. Contesta ția trebuie s ă fie scris ă și
se adreseaz ă primarului. Dac ă obiectul contesta ției îl constituie realitatea semn ăturii, primarul va
solicita sus țin ătorului s ă confirme semn ătura, apoi va solu ționa contesta ția printr-o dispozi ție.
Dispozi ția primarului poate fi contestat ă la judec ătorie, care o va solu ționa cu citarea p ărților,
conform procedurii ordonan ței pre ședin țiale (art.5, alin.(2), Legea nr.189/1999). Primarul atest ă
lista de sus țin ători prin semn ătura persoanei care a efectuat controlul, indicându -se actul de
împuternicire (dac ă este cazul) și data când s-a f ăcut atestarea, și prin aplicarea ștampilei. În
situa ția în care a fost solicitat sprijinul organului de poli ție, reprezentantul acestuia va semna
pentru atestarea listei, precizând aspectele pe car e le-a verificat. Termenul de atestare este de cel
mult 15 zile lucr ătoare de la înregistrarea dosarului la prim ărie. Lista de sus țin ători dup ă ce a fost
atestat ă nu mai poate fi contestat ă.
În etapa a șaptea propunerea legislativ ă se înregistreaz ă la Parlament, la una din Camere,
în termen de cel mult 3 luni de la data public ării acesteia, în caz contrar, dup ă împlinirea acestui
termen propunerea nu mai poate fi prezentat ă decât ca o nou ă ini țiativ ă, adic ă reluându-se toate
etapele procedurale.
Propunerea legislativ ă se înregistreaz ă la Camera Parlamentului pe baza unei cereri
semnat ă de membrii comitetului de ini țiativ ă, iar cererea va cuprinde și împuternicirea a cel mult
cinci membrii care s ă reprezinte comitetul în vederea promov ării și sus ținerea ini țiativei dup ă
înregistrare.

20
Propunerea legislativ ă trebuie înso țit ă de expunerea de motive și de dosarele cuprinzând
listele de sus țin ători, care pot fi toate atestate sau pot exista lis te neatestate la data înregistr ării
propunerii, dar pre ședintele Camerei Parlamentului va solicita Guvernul ui urgentarea
opera țiunilor de atestare și vor fi considerate ca depuse în termen listele de sus țin ători depuse în
completare în cel mult șapte zile de la atestare.
În etapa a opta va fi verificat ă ini țiativa legislativ ă de c ătre Curtea Constitu țional ă.
La Curtea Constitu țional ă vor fi trimise: propunerea legislativ ă, expunerea
de motive, dosarele cu listele de sus țin ători numai atestate, sesizarea pre ședintelui Camerei
Parlamentului. Dup ă primirea sesiz ării pre ședintele Cur ții Constitu ționale desemneaz ă un
judec ător raportor și stabile ște termenul când va avea loc întrunirea judec ătorilor pentru
verificarea ini țiativei. Cu prilejul verific ării se au în vedere urm ătoarele aspecte (art.7,
Legea nr.189/1999):
a) caracterul constitu țional al propunerii legislative care face obiectul ini țiativei;
b) îndeplinirea condi țiilor privind publicarea propunerii și cele referitoare la listele de
sus țin ători;
c) îndeplinirea cerin țelor privind num ărul minim de sus țin ători pentru promovarea
ini țiativei și cele referitoare la respectarea dispersiei terito riale a sus țin ătorilor în jude țe și în
municipiul Bucure ști. Decizia sau hot ărârea Cur ții Constitu ționale se comunic ă pre ședintelui
Camerei Parlamentului care a sesizat Curtea și se public ă în Monitorul Oficial.
În etapa ultim ă, se începe procedura parlamentar ă de legiferare, de la data primirii
hot ărârii Cur ții Constitu ționale de c ătre Camera sesizat ă cu ini țiativa legislativ ă.
De o deosebit ă importan ță pentru institu ția juridic ă a ini țiativei legislative sunt dou ă
aspecte:
a) membrii comitetului de ini țiativ ă și persoanele împuternicite de comitet sunt
"considerate func ționari publici și se bucur ă de protec ția legii, acordat ă celor care exercit ă o
func ție implicând exerci țiul autorit ății de stat", dar le și revine r ăspunderea legal ă corelativ ă;
b) constrângerea unei persoane sau inducerea ei în eroare ori determinarea ei în orice alt
mod ca împotriva voin ței sale s ă semneze lista de sus țin ători constituie infrac țiune și se
pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 5 ani;
c) folosirea f ără drept a calit ății de membru al comitetului de ini țiativ ă sau de împuternicit
al acestuia se pedepse ște în condi țiile prev ăzute în art.240 din Codul penal privind uzurparea d e
calit ăți oficiale, dac ă fapta nu constituie o infrac țiune mai grav ă.
Punerea în mi șcare a ac țiunii penale în cazul situa țiilor men ționate se face din oficiu.

B.Ini țiativa legislativ ă a Guvernului

Legea pentru organizarea și func ționarea Guvernului și a ministerelor României – nr.
90/2001 nominalizeaz ă printre atribu țiile Guvernului: ini țiaz ă proiecte de lege și le supune spre
adoptare Parlamentului (art.11 lit.b). Acest ă atribu ție e o aplica ție a principiului consacrat de

21
art.74 din Constitu ție, care spune c ă "Guvernul î și exercit ă ini țiativa legislativ ă prin transmiterea
proiectului de lege c ătre una din Camere."Proiectul de lege se supune mai întâi adopt ării în
Camera în care a fost prezentat.
Atât Regulamentul Senatului cât și Regulamentul Camerei Deputa ților precizeaz ă c ă în
exerci țiul dreptului de ini țiativ ă legislativ ă Guvernul înainteaz ă Camerei proiecte de legi care se
înregistreaz ă în ordinea prezent ării lor la Camer ă și care trebuie înso țite de o expunere de motive
și redactate în forma proprie unui act normativ, pe articole, și dup ă caz, pe capitole și sec țiuni.

C.Ini țiativa legislativ ă a deputa ților și senatorilor

Conform prevederilor art.74 alin.4 din Constitu ție, deputa ții și senatorii care exercit ă
dreptul de ini țiativ ă legislativ ă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerut ă pentru
proiectele de legi. Propunerile legislative se supu n întâi adopt ării în Camera în care au fost
prezentate. Propunerile legislative f ăcute de deputa ți sau de senatori se înainteaz ă Consiliului
Legislativ, spre avizare, de c ătre secretarul general al Camerei în care au fost d epuse, în ziua
înregistr ării.
Dup ă înscrierea pe ordinea de zi, se începe procedura l egislativ ă conform prevederilor
constitu ționale și celor din regulamentele Camerelor Parlamentului.
D.Consiliul Legislativ

Institu ția juridic ă a ini țiativei legislative nu poate fi complet cunoscut ă dac ă se face
abstrac ție de normele juridice privind Consiliul Legislativ .
Acest consiliu este organ de specialitate al Parlam entului, care avizeaz ă proiectele de acte
normative în vederea sistematiz ării, unific ării și coordon ării întregii legisla ții și ține eviden ța
oficial ă a legisla ției României. Proiectele de legi și propunerile legislative se supun dezbaterii
Parlamentului cu avizul consultativ dat de Consiliu l Legislativ.
Avizul are ca obiect:
a) concordan ța cu Constitu ția a reglement ării propuse și natura legii;
b) înl ăturarea contradic țiilor sau necorel ărilor dintre prevederile proiectului de lege sau
ale propunerii legislative și asigurarea caracterului complet al acestora, resp ectarea normelor de
tehnic ă legislativ ă;
c) prezentarea implica țiilor noii reglement ări asupra legisla ției în vigoare prin
identificarea dispozi țiilor legale care, având acela și obiect de reglementare, urmeaz ă s ă fie
abrogate, modificate sau unificate, precum și prin evitarea reglement ării unor aspecte identice în
actele normative diferite.
Senatorii și deputa ții, autori de propuneri legislative, mini ștrii, secretarii de stat și
subsecretarii de stat pot lua parte, din proprie in i țiativ ă sau la ini țiativa pre ședintelui Consiliului
Legislativ, la examinarea, în sec țiile Consiliului, a proiectelor de acte normative s upuse aviz ării.

22
Avizul Consiliului Legislativ se transmite în scris sub semn ătura pre ședintelui. Avizele
favorabile neînso țite de obiec ții sau propuneri nu trebuie motivate, în timp ce în celelalte cazuri
motivarea complet ă a fiec ărei obiec ții sau propuneri va fi cuprins ă în aviz, iar avizului i se vor
al ătura studiile, documentele și informa țiile pe care se sprijin ă obiec țiile sau propunerile.
Avizul nu poate cuprinde considera ții cu caracter politic.
Ini țiatorii sau autoritatea care a solicitat avizul pot cere Consiliului Legislativ l ămuriri
suplimentare sau îl pot invita pe pre ședintele acestuia ori pe reprezentantul s ău la dezbaterea
propunerilor legislative sau a proiectelor avizate.
Personalul Consiliului Legislativ nu poate face par te din partide politice.
Cadrul juridic al particip ării la realizarea scopului social
Societatea civil ă
Despre no țiunea de societate civil ă Ernest Gellnerafirm ă: "În ultimele decenii, s-a n ăscut,
sau a ren ăscut, un nou ideal: societatea civil ă. Înainte, o persoan ă interesat ă de no țiunea de
<<societate civil ă>> putea fi considerat ă un istoric al ideilor, preocupat probabil de Locke sau
Hegel. (…) Iar acum, dintr-o dat ă, a fost scoas ă la lumin ă și ștears ă de praf și a devenit un simbol
str ălucitor".
Desigur, nu este u șor a defini conceptul de societate civil ă. În mare pot fi enumerate trei
op țiuni, trei direc ții de ac țiune în încercarea de formulare a defini ției acestui concept:
• prima op țiune se refer ă la existen ța unor comunit ăți segmentare, dominate de etnie și ritual,
eliberate poate de tirania din centrul sistemului, dar care niciodat ă nu sunt cu adev ărat libere;
• a doua op ține se axeaz ă pe existen ța centraliz ării care abole ște toate institu țiile sociale
subsidiare sau subcomunit ățile, fie c ă sunt în ăbu șite prin ritual fie c ă nu;
• a treia alternativ ă exclude atât un comunitarism în ăbu șitor cât și autoritarismul centralizat,
încercând s ă dea o defini ție echilibrat ă și în concordan ță cu starea de fapt real ă
contemporan ă.
Societatea civil ă a fost definit ă ca fiind "ansamblul raporturilor interindividuale ale
structurilor familiale, sociale, economice, cultura le, religioase, care se desf ăș oar ă într-o societate
dat ă, în afara cadrului și interven ției statului".
Conceptul de societate civil ă î și are originea în opera lui Hegel, a fost preluat d e Marx și
abordat de marxism sub o form ă nou ă.

Conceptul de stat
În țelesul termenului de stat de drept
Conceptul de stat de drept a fost elaborat și fundamentat de doctrina german ă din a doua
jum ătate a secolului al XI-lea. Ideea de stat de drept a constituit, începând cu secolul al VIII-lea,
modelul de garan ție fundamental ă pentru drepturile și libert ățile cet ățenilor.

23
Statul de drept semnific ă subordonarea statului fa ță de drept, abordarea acestei no țiuni
putând fi f ăcut ă din dou ă puncte de vedere:
– puterea statului ca for ță de constrângere;
– rela ția dintre normalitate și putere.
Statul organizat în parametrii democra ției reprezentative ac ționeaz ă de regul ă prin trei
categorii principale de organe: Parlamentul, organe le executive, organele judec ătore ști.

Statul de drept este un stat organizat pe baza pri ncipiului separa ției puterilor în
stat, în aplicarea c ăruia justi ția dobânde ște o real ă independen ță și care urm ăre ște prin legisla ția
sa s ă promoveze drepturile și libert ățile inerente naturii umane, asigurând respectarea s trict ă a
reglement ărilor sale de c ătre ansamblul organelor lui, în întreaga lui activi tate.

Pentru a identifica cum statele membre al Uniunii E uropene pot oferi cet ățenilor s ăi o
administra ție eficient ă și eficace, Agen ția pentru Management Public din Suedia a condus o
cercetare, acum patru ani, privind identificarea ce lor mai bune practici din administra țiile
publice ale statelor membre ale U.E. Scopul acestei cercet ări a fost identificarea unor principii
esen țiale pentru asigurarea unei bune administra ții. Urmare a acestei cercet ări au fost
identificate 12 principii larg r ăspândite în cadrul statelor membre, f ără de care nu putem vorbi
de o bun ă administra ție. Principiile eviden țiate în aceast ă cercetare se reg ăsesc și în cadrul
administra ției publice din țara noastr ă, astfel:
► Principiul legalit ății, nediscrimin ării și propor ționalit ății – Constitu ția României
prevede în art.1, alin. 3 ,,România este stat de dr ept, democratic și social, în care demnitatea
omului, drepturile și libert ățile cet ățenilor, libera dezvoltare a personalit ății umane, dreptatea și
pluralismul politic reprezint ă valori supreme, în spiritul tradi țiilor democratice ale poporului
român și idealurilor Revolu ției din decembrie 1989, și sunt garantate" și art. 1 alin. 5 “În
România, respectarea Constitu ției, a suprema ției sale și a legilor este obligatorie”. De
asemenea, în art. 4 alin. 2, se precizeaz ă c ă ,,România este patria comun ă și indivizibil ă a
tuturor cet ățenilor s ăi, f ără deosebire de ras ă, de na ționalitate, de origine etnic ă, de limbii, de
religie, de sex, de opinie, de apartenen ță politic ă, de avere sau de origine social ă". Preciz ăm
faptul c ă, aspecte privind principiul propor ționalit ății nu exist ă reglementate constitu țional, în
țara noastr ă, referin țe putem g ăsi, îns ă, în Codul Penal, spre exemplu.
►Principiul impar țialit ății și corectitudinii – Codul de conduit ă al func ționarilor publici
prevede respectarea unor principii de c ătre func ționarii publici, printre care: " Impar țialitatea și
independenta, principiu conform c ăruia func ționarii publici sunt obliga ți s ă aiba o atitudine
obiectiv ă, neutr ă fa ță de orice interes politic, economic, religios sau d e alt ă natur ă, în
exercitarea func ției publice"; "cinstea și corectitudinea, principiu conform c ăruia, în exercitarea

24
func ției publice și în îndeplinirea atribu țiilor de serviciu, func ționarii publici trebuie sa fie de
bun ă-credin ță ."
►Principiul promptitudinii (problemele cet ățenilor trebuie rezolvate într-un timp
rezonabil) – Ordonan ța nr.27/2002 privind reglementarea activit ății de solu ționare a peti țiilor
prevede un termen de maxim 30 de zile calendaristic e pentru solu ționarea oric ărei petitii. În
cazul în care solu ționarea peti ției necesit ă o cercetare mai amanun țit ă, termenul de 30 de zile
poate fi prelungit cu cel mult 15 zile calendaristi ce. De asemenea, Legea nr.544/2001 privind
liberul acces la informa țiile de interes public, în art. alin.1 prevede c ă" autorit ățile și institu țiile
publice au obliga ția s ă r ăspund ă în scris la solicitarea informa țiilor de interes public în tennen
de 10 zile sau, dup ă caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea so licit ării, în func ție de
dificultatea, complexitatea, volumul lucr ărilor documentare și de urgen ța solicit ării."
►Dreptul de a fi ascultat – Ordonan ța nr.27/2001 privind reglementarea activit ăților de
solu ționarea a peti țiilor prevede dreptul oric ărui cet ățean de a dresa institu țiilor publice peti ții
și obligativitatea acestora din urm ă de a le primi și solu ționa în tennen. De asemenea, legisla ția
în vigoare prevede obligativitatea oric ărei institu ții publice de a afi șa programul de audien țe.
Constitu ția României reglementeaz ă în art.51, dreptul de peti ționare, astfel: (1) Cet ățenii au
dreptul s ă se adreseze autorit ăților publice prin peti ții formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organiza țiile legal constituite au dreptul s ă adreseze peti ții exclusiv în numele colectivelor
pe care le reprezint ă. (3) Exercitarea dreptului de peti ționare este scutit ă de tax ă. (4) Autori ățile
publice au obliga ția s ă raspund ă la peti ții în termenele și în condi țiile stabilite potrivit legii.
Totodat ă, Legea nr.52/2003 privind transparen ța decizional ă în administra ția public ă
are ca scop s ă sporeasc ă gradul de responsabilitate a administra ției publice fa ță de cet ățean, ca
beneficiar al deciziei administrative, s ă stimuleze participarea activ ă a cet ățenilor în procesul de
luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative, s ă sporeasc ă
gradul de transparen ță la nivelul întregii administra ții.
►Dreptul de a avea acces la dosarul personal – orice cet ățean are acces la informa țiile
aflate în dosarul personal (dosarul de impozite și taxe locale, de pensii, șomaj etc. De asemenea,
oferirea de copii din dosarul personal altor persoa ne este interzis ă, daca legea nu prevede altfel.
►Acces la informa țiile de interes public – Legea nr.544/2001 privind liberul acces la
infonna țiile de interes public garanteaz ă acest drept. Cet ățenii care solicit ă informa ții de interes
public nu trebuie s ă justifice de ce au nevoie de infonna țiile solicitate. Subliniez faptul c ă fiecare
institu ție trebuie s ă aib ă o list ă cuprinzând informat țiile de interes public, iar informa țiile sunt
oferite într-un termen limit ă de 10 zile, care poate fi prelungit numai în condi țiile prev ăzute de
lege.
►Obliga ția institu ției publice de a declara în scris motivele care au condus la luarea
unei decizii – Ordonan ța nr.27/2001 privind reglementarea activit ăților de solu ționarea a

25
peti țiilor prevede c ă în r ăspunsul trimis petentului s ă se indice, în mod obligatoriu, temeiul legal
al solu ției adoptate.
►Obliga ția institu ției publice de a notifica toate p ărțile interesate de luarea unei decizii.
Astfel, toate dispozi țiile primarului, hot ărârile consiliilor locale sau ale consiliilor jude țene,
ordinele prefectului trebuie aduse la cuno știn ță tuturor p ărților interesate (publicare pe site-uri
etc.).
►Obliga ția de a recomanda posibile solu ții pentru problemele ridicate de cet ățeni –
identificarea mai multor solu ții de rezolvare a unei anumite situa ții și prezentarea acestora
persoanei interesate. Func ționarii publici au obliga ția de a îndruma, redirija peti țiile c ătre
institu țiile cu atribu ții în rezolvarea problemelor ridicate de cet ățeni.
►Obliga ția de a redacta minute dup ă fiecare întâlnire – de și în România nu exist ă
reglement ări normative care s ă prevad ă obligativitatea întocmirii de minute pentru fiecar e
întâlnire, practica dovede ște c ă, din ce în ce mai multe astfel de întâlniri sunt r ezumate în
documente scrise.
►Obliga ția de a ține registre – toate institu țiile publice au registre de coresponden ță în
care sunt înregistrate toate documentele interne și externe din cadrul institu ției, precum și alte
informa ții relevante.
►Obliga ția func ționarilor publici de a fi indrept ăți spre îmbunat ățirea calit ății
serviciilor – Codul de conduit ă al func ționarilor publici prevede c ă ace știa au obliga ția de a
asigura un serviciu public de calitate în beneficiu l cet ățenilor, prin participarea activ ă la luarea
deciziilor și la transpunerea lor în practic ă, în scopul realiz ării competen țelor autorit ăților și ale
institu țiilor publice. În exercitarea func ției publice, func ționarii publici au obliga ția de a avea un
comportament profesionist, precum și de a asigura, în condi țiile legii, transparen ța
administrativ ă, pentru a câ știga și a men ține increderea publicului in integritatea,
impaqialitatea și eficacitatea autorit ăților administra ției publice.
Principiul legalit ății reprezint ă principiul fundamental al organiz ării și func țion ării
administra ției publice, principiu care se reg ăse ște în orice stat de drept.
Organizarea statului
Structura de stat

• No țiunea de "structur ă de stat"

Statul, a c ărui na ștere este determinat ă de circumstan țe istorice, este înainte de toate o
idee, un produs al inteligen ței umane.
Elementele fundamentale inerente existen ței unui stat sunt: teritoriul, popula ția, puterea
politicii suveran ă.

26
Structura de stat formeaz ă obiect de studiu atât pentru dreptul interna țional, cât si pentru
dreptul constitu țional. Acest lucru se explic ă prin complexitatea problematicii și, bineîn țeles prin
implica țiile sale politice, juridice și știin țifice.
Structura de stat a fost definit ă în doctrin ă ca fiind organizarea puterii de stat în anumite
limite spa țiale, adic ă pe un anumit teritoriu, desemnând raporturile spec ifice ce se constituie între
elementele alc ătuitoare ale ansamblului statal, precum și leg ăturile specifice dintre "întreg" și
"p ărțile componente". Din punct de vedere al structurii de stat, statele pot fi imp ărțite în state
unitare și state compuse.
• Structuri organizatorice în administra ția public ă
Organele administra ției publice sunt acele organe ale statului sau orga ne existente la
nivelul unit ăților administrativ – teritoriale (comun ă, ora ș/municipiu, jude ț) care desf ăș oar ă o
activitate de organizare a execut ării
și de executare în concret a legilor și celorlalte acte juridice cu caracter normativ.
Organele administra ției publice ac ționeaz ă fie direct pe baza legii prin acte juridice
individuale și fapte materiale, fie prin intermediul actelor nor mative pe care sunt competente s ă
le emit ă pe baza și în executarea legii.
Organele administra ției publice î și concretizeaz ă activitatea în mai multe categorii de acte
juridice apreciate de majoritatea autorilor dintr-o perspectiv ă dihotomic ă. Astfel, unii autori
consider ă c ă actele juridice adoptate de c ătre autorit ățile administra ției publice pot fi actele
administrative și actele contractuale.
Între organele administra ției publice exist ă rela ții de subordonare ierarhic ă sau rela ții
de colaborare.

În conformitate cu prevederile constitu ționale sistemul administra ției
publice cuprinde:
I. administra ția central ă:
• organele supreme aleadministra ției publice: Pre ședintele României și Guvernul;
• organele centrale de specialitate: ministerele și alte organe subordonate
Guvernului, respectiv autorit ățile autonome;
• institu ții centrale subordonate ministerelor sau autorit ăților autonome.
II. administra ția de stat din teritoriu:
• prefectul;
• comisia administrativ ă (sau comitetul directorial);
• serviciile ministerelor și ale celorlalte organe centrale.
III. administra ția local ă:
• consiliul local și primarul;

27
• consiliul jude țean.

Părțile constitutive ale unui organ al administra ției publice rezult ă din analiza no țiunii de
organ al administra ției publice ca institu ție în sensul dat acestui termen de literatura de
specialitate.
Într-o prim ă opinie se arat ă c ă "organele de stat care înf ăptuiesc în concret activitatea
puterii executive – a administra ției publice – sunt organe ale administra ției publice". Pentru a se
ajunge la aceasta defini ție s-au luat în considerare tr ăsăturile specifice acestor organe și anume:
• sunt organe de stat, ceea ce implic ă faptul c ă pentru realizarea sarcinilor lor
specifice au posibilitatea de a folosi for ța public ă a statului;
• sunt înfiin țate prin lege sau în baza legii, orice alt mod de î nfiin țare fiind exclus
pentru c ă ar lipsi aceste organe de autoritatea public ă de care au nevoie în îndeplinirea
atribu țiilor ce le revin;
• întreaga lor activitate se desf ăș oar ă pe baza și în vederea execut ării legii;
• actele juridice adoptate sau emise de aceste organe sunt supuse unui control de
legalitate prev ăzut de lege;
• activitatea lor este realizat ă de un personal de specialitate și anume func ționarii
publici;
• întreaga activitate a acestor organe urm ăre ște s ă îndeplineasc ă cerin țele
interesului general al statului sau unit ăților administrativ teritoriale în concordan ță cu
îndeplinirea cerin țelor interesului individual al cet ățenilor.
Opinia este criticabil ă pentru c ă, a șa cum am ar ătat deja, organe ale administra ției publice
nu sunt numai organe de stat, pentru c ă administra ția public ă în accep țiunea de activitate nu este
atributul exclusiv al statului, nu este o activitat e etatic ă, dimpotriv ă, în aceast ă activitate sunt
putemic implicate organele administrative de la niv elul comunit ăților locale.

În concep ția profesorului Antonie Iorgovan organul administra ției publice este acea
structur ă organiza țional ă care, potrivit Constitu ției și legii, are personalitate de drept public și
ac ționeaz ă din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea serviciilor publice, în limitele legii,
sub controlul direct sau indirect al Parlamentului.
Într-o opinie p ărțile componente ale organelor administra ției publice sunt:
• personalul organelor administra ției publice;
• mijloacele materiale și financiare;
• capacitatea juridic ă și competen ța.
Într-o alt ă opinie p ărțile constitutive ale unui organ al administra ției publice sunt:
• lucr ătorii care îl compun;
• competen ța sa;
• mijloacele materiale pe care le folose ște.
Concluzii

28
Ținând cont de defini ția organului administra ției publice, de tr ăsăturile acestuia și de
menirea sa se poate concluziona c ă p ărțile constitutive ale unui organ al administra ției publice
sunt:
• func ționarii publici din cadrul administra ției publice;
• competen ța autorit ății administrative;
• mijloacele materiale și b ăne ști pe care le utilizeaz ă autoritatea administrativ ă.
Func ționarii administra ției publice sunt elementul esen țial pentru îndeplinirea sarcinilor
ce îi revin acesteia. Pentru aceast ă component ă a organelor administra ției publice se folose ște
uneori o terminologie mai larg ă: lucr ători administrativi sau cadre administrative.
Personalul organelor administra ției publice prezint ă o deosebit ă însemnatate pentru c ă
activitatea acestor organe este rezultanta compuner ii tuturor activit ăților desfa șurate de fiecare
persoan ă ce face parte din personalul respectiv. Se poate d educe, deci, ca de calitatea activit ății
personalului depinde îns ăș i calitatea activit ății organelor administra ției publice. În concluzie
pentru ca administra ția public ă s ă i și realizeze menirea de a sluji interesul general al societ ății
este necesar ă recrutarea și formarea pe baze știintifice a personalului, astfel încât acesta s ă aib ă o
preg ătire pasional ă corespunz ătoare sarcinilor ce îi revin.
Dat fiind rolul atât de important al personalului e ste necesar a se sublinia importan ța
stimul ării materiale și morale a acestuia astfel încât s ă ob țin ă performan țe în linie cresc ătoare în
activitatea sa.
Competen ța autorit ăților administra ției publice, ca dealtfel a tuturor organelor statul ui,
reprezint ă dreptul și totodat ă obliga ția, prev ăzut ă de lege și de celelalte acte normative adoptate
în baza și pentru executarea legii, de a desf ăș ura o anumit ă activitate, respectiv de a avea
calitatea de subiecte în diverse raporturi juridic e.
În sistemul autorit ăților administra ției publice competen ța poate fi: competen ța material ă
și competen ța teritorial ă. La rândul s ău competen ța material ă este general ă sau de specialitate.
Competen ța material ă se refer ă la domeniile în care i și pot desfa șura activitatea organele
administrative.
Competen ța teritorial ă – ratione loci – a unui organ al administra ției publice reprezint ă
tocmai dreptul și totodat ă obliga ția legal ă a acestui organ de a ac ționa numai în anumite limite
teritoriale. Acest tip de competen ță este rândul s ău de dou ă feluri: competen ța teritorial ă general ă
și competen ță teritorial ă local ă. În baza competen ței teritoriale generale
organele administra ției publice pot ac ționa pe tot teritoriul statului, în timp ce compete n ța
teritorial ă local ă le d ă dreptul și le creeaz ă obliga ția de a ac ționa la nivelul unit ăților
administrativ – teritoriale subordonate ierarhic po trivit dispozi țiilor constitu ționale.
Se poate vorbi și de o competen ță temporal ă a organelor admistra ției publice. Aceasta se
refer ă la limita de timp, la perioada de timp, în cadrul c ăreia i și desfa șoar ă activitatea un organ al
administra ției publice.
În general, organele administra ției publice au o competen ță temporal ă nelimitat ă în timp,
întrucât normele juridice le înfiin țeaz ă și le organizeaz ă pentru un interval nedeterminat de timp.

29
De la aceast ă regul ă exist ă și excep ții. Astfel, unele organe ale administra ției publice sunt
înfiin țate pentru un interval de timp determinat, prestabi lit sau pentru îndeplinirea unei activit ăți
determinate, toate acestea fiind stabilite prin act ul de înfiin țare. În asemenea situa ții când se
ajunge la termenul prestabilit sau când organul adm inistrativ respectiv și-a încheiat misiunea, el
iși înceteaz ă existen ța.
Mijloacele materiale și bane ști reprezint ă o component ă important ă a activit ății
autorit ăților administra ției publice deoarece este practic pârghia cea mai i mportant ă a autonomiei
locale. Acest fapt este dovedit și de prevederile din Legea administra ției publice locale
nr.69/1991 modificat ă (art.94) care arat ă c ă veniturile și cheltuielile unit ăților administrativ –
teritoriale sunt prev ăzute pentru fiecare an financiar în bugetele respec tive, aprobate de consiliul
local sau, dup ă caz, de cel jude țea, în condi țiile legii. "
Importan ța deosebit ă a acestei componente pentru existen ța organelor administra ției
publice, în general, și pentru realizarea autonomiei locale, în special, este dovedit ă de
preocuparea autorit ății legiuitoare din România care a elaborat și adoptat un act normativ special
pentru acest domeniu al rela țiilor sociale, mai exact Legea privind finan țele publice locale nr.189
din 22 octombrie 1998.
Se impune observat c ă reglementarea juridic ă a componentelor, organelor administra ției
publice este asigurat ă de ramuri de drept diferite. Astfel, regimul jurid ic al personalului este
stabilit de dreptul muncii, dreptul administrativ și chiar de dreptul constitu țional (a se vedea
statutul juridic al deputatului, al senatorului), i ar de mijloacele materiale și financiare se ocup ă
dreptul financiar, dreptul comercial, dreptul civil .
Dat ă fiind importan ța deosebit ă a sistemului autorit ăților administrative pentru existen ța
societ ății, este absolut necesar ă în țelegrea structurii acestui sistem.
Structura, ca no țiune general ă, ofer ă date atât despre modul în care sunt ordonate
elementele unui sistem cât și despre rela țiile ce se stabilesc între elementele respective at unci
când se deruleaz ă procesul realiz ării func țiilor sistemului respectiv.
Așa cum cum se arata în literatura de specialitate un poate organiza sub forma
urm ătoarelor tipuri de structuri:
• structura linear ă sau ierarhic ă;
Acest tip de structur ă asigur ă în principal coeren ța în conducere.
• structura func țional ă care determin ă pluralitatea conducerii;
• structura mixta.
Acest tip de structur ă se mai nume ște și ierarhic – func țional ă, ea îmbinând dou ă tipuri de
structuri și fiind mai r ăspândit ă în practica administrativ ă și economico-social ă.
Din punctul de vedere al administra ției publice trebuie c ăutat un molel de structurare al
acesteia ținându-se seama de faptul c ă exist ă un num ăr mare de autorit ăți administrative la nivel
central si local.
Pentru a fi realizate în condi ții optime func țiile componentelor sistemului administra ției
publice, privite individual și în sistem, este necesar a se ține seama de dou ă criterii, deosebit de
importante:

30
• criteriul teritorial;
Acestui criteriu îi corespunde structura ierarhic ă.
• criteriul competen ței materiale.
Acest criteriu mai poart ă denumirea de criteriu func țional și determin ă structura
func țional ă.
În concluzie, pe ansamblu sistemul administra ției publice are o strctur ă mixt ă și anume o
structur ă ierarhic-func țional ă.
Criteriul teritorial se aplic ă structurii sistemului administra ției publice pentru c ă el
eviden țiaz ă care este aria teritorial ă în care poate ac ționa o component ă a acestui sistem și care
este colectivitatea ale c ărei interese le
gestioneaz ă componenta respectiv ă.
Pe baza acestui criteriu se poate face distinc ția între autorit ățile
administra ției publice centrale și autorit ățile administra ției publice locale, dar nu numai atât. El
permite a se deosebi între autorit ățile administra ției publice locale și serviciile publice
descentralizate ale administra ției publice centrale de specialitate care ac ționeaz ă într-o anumit ă
zon ă și care sunt structuri teritoriale ale anumitor auto rit ăți administrative centrale.
Criteriul teritorial, de și conduce la o delimitare în plan teritorial a comp onentelor
sistemului administra ției publice, nu oblig ă la a fi privit ă în mod rigid aceast ă demarca ție ci
permite și chiar recomand ă a se ține seama de rela țiile de colaborare între aceste componente.
În Legea administra ției publice locale este consacrat principiul autono miei locale, în
consecin ță știin ța administra ției trebuie s ă analizeze gradul de autonomie func țional ă a
autorit ăților locale.
Autonomia local ă trebuie privit ă în ansamblul mai larg al unor rela ții de colaborare între
componentele sistemului administra ției publice și trebuie subliniat rolul deosebit al activit ății de
control în cadrul acestui sistem, în conformitate c u prevederile constitu ționale și legale.
Atunci când se realizeaza organizarea administrativ – teritorial ă într-un stat trebuie s ă se
țin ă seama de faptul c ă obiectivele urm ărite sunt cre șterea eficien ței activit ății autorit ătilor
publice, cre șterea operativit ății acestora în serviciul public, încurajarea ini țiativei, îmbun ătățirea
leg ăturilor dintre autorit ățile centrale și locale asigurarea unui control mai eficient și a unui
sprijin mai competent unit ăților administrativ – teritoriale, pentru c ă o organizare judicioas ă a
teritoriului și a administra ției locale permite amplasarea ra țional ă a investi țiilor publice pe tot
cuprinsul ță rii și dezvoltarea echilibrat ă a zonelor ță rii.
Practic, se poate afirma c ă unul din mijloacele prin care administra ția public ă i și
realizeaz ă eficient func țiile este perfec ționarea structurii administrativ – teritoriale.
În ceea ce prive ște criteriul fun țional intitulat și criteriul competen ței materiale, acesta
permite împ ărțirea autorit ăților administra ției publice în autorit ăți cu competen ță general ă și
autorit ăți ale administra ției publice cu competen ță de specialitate.
Pe baza acestui criteriu se realizeaz ă structura func țional ă a administra ției publice.
În baza prevederilor Constitu ției, în conformitate cu principiul separa ției puterilor în stat,
sistemul administra ției publice este de fapt un subsistem al sistemului autorit ăților publice.

31
În doctrin ă s-a mai propus o organigram ă de detaliu a sistemului administra ției publice
privit ca subsistem al sistemului autorit ăților publicedin România.
Oricare dintre scheme ar fi analizat ă se poate observa c ă în func ție de criteriul teritorial
exist ă autorit ăți centrale (Guvernul, ministerele și celelalte organe centrale ale administra ției
publice), a c ăror competen ță se întinde asupra întregului teritoriu al ță rii, autorit ăți teritoriale
(serviciile publice descentralizate ale ministerelo r și ale celorlalte organe centrale) a c ăror
competen ță se întinde asupra unei p ărții din teritoriul na țional și autorit ăți locale a caror
competen ță se refera la o singur ă unitate administrativ – teritoria ă (consiliile locale comunale,
ora șene ști, rnunicipale, jude țene), iar din punct de vedere al criteriului func țional se pot delimita
autorit ăți cu competen ță general ă care exercit ă puterea executiv ă în orice domeniu de activitate
(Guvernul, consiliile locale și prim ării) și autorit ăți ale administra ției publice de specialitate, care
realizeaz ă puterea executiv ă într-o anumit ă ramur ă sau domeniu de activitate (este cazul
ministerelor și al celorlalte organe centrale de specialitate ale admistra ției publice precum și al
serviciilor publice descentralizate ale acestora).
Guvernul este organul central al puterii executive care organizeaz ă realizarea
administra ției publice pe întreg teritoriul ță rii și în toate domeniile de activitate. Guvernul
este format din: Primul ministru, mini ștrii de stat, mini ștrii și secretari de stat.
Primul ministru este desemnat de Pre ședintele României, iar componen ța Guvernului se
aprob ă la propunerea Primului ministru de c ătre Adunarea Deputa ților și Senat. Guvernul î și
realizeaz ă competen țele prin activitatea deliberativ ă adoptând hot ărâri și regulamente.
Pentru adoptarea hot ărârilor și regulamentelor, legea cere acordul primului minis tru și
votul deschis al majorit ății simple a membrilor Guvernului. Regulamentele se emit numai în
condi țiile în care legea special ă prevede aceasta și numal în legatur ă cu aplicarea acestei legi.
Pentru rezolvarea problemelor urgente Guvernul î și constituie un organ executiv format din
Primul ministru, ministrul de interne, mini ștrii de stat, ministrul ap ărării na ționale, ministrul
finan țelor și ministrul justi ției.
Pe lâng ă Primul ministru func ționeaz ă un Consiliu al reformei, rela țiilor și informa țiilor
publice, un Cabinet al Primului ministru și consilierii acestuia.
Pentru realizarea atribu țiilor ce revin Guvernului func ționeaz ă un Secretariat general
condus de Secretarul General al Guvernului, Secreta r General care este numit de Primul
ministru.
Secretariatul General este format din func ționari ce îndeplinesc activit ăți legale de
pregatire și punere în aplicare a deciziilor Guvernului.
Primul ministru reprezint ă Guvernul în raporturile cu Parlamentul, Pre ședintele, Curtea
Suprem ă de Justi ție, Procurorul General, partidele și forma țiunile politice și alte organiza ții de
interes na țional și în rela ții interna ționale.
Ministerele sunt organe centrale ale puterii execut ive care conduc și coordoneaz ă
administra ția public ă în diferite domenii de activitate.

32
Ministerele îndeplinesc serviciul de conducere și organizare în condi țiile stabilite de lege
conform fiec ărui domeniu. Ele sunt conduse de mini ștrii ce sunt ajuta ți de secretari și
subsecretari de stat numi ți de Guvern, desemna ți de Primul ministru și aproba ți de Parlament.

Forma de guvern ământ
Conceptul de form ă de guvern ământ desemneaz ă modul de folosire și de
organizare a organelor statului, precum și caracteristicile și principiile care stau ca fundament
raporturilor dintre acestea, în mod special dintre organul legiuitor și organele executive, inclusiv
șeful statului. Forma de guvern ământ este determinat ă de maniera în care sunt desemna ți agen ții
acestei puteri și de modul în care ace știa o exercit ă.
În literatura de specialitate din punct de vedere al formelor de guvern ământ se vorbe ște
de monarhii și de republici.
Monarhia este acea form ă de guvern ământ în care organul care îndepline ște func ția de șef
al statului este transmis ă, de obicei, ereditar, iar în mod excep țional ocupantul ei este ales pe
via ță .
În cadrul formei de guvern ământ republic ă func ția de șef al statului este îndeplinit ă de o
autoritate care poate avea fie caracter unipersonal , fie colegial. Din moment ce acesta este ales pe
timp determinat, vom fi în prezen ța unei forme de guvern ământ republicane, indiferent de
compozi ția acestei autorit ăți.
În literatura juridic ă de specialitate unii autori, atunci când definesc no țiunile de
monarhie și de republic ă, se c ălăuzesc dup ă sensul care se d ă acestora în practica politic ă a
poporului și nu procedeaz ă potrivit unor considerente subiective.

Regimul politic
Regimul politic reprezint ă ansamblul institu țiilor, metodelor și mijloacelor prin
care se realizeaz ă puterea. Regimul politic are determin ări mult mai complexe decât raporturile
dintre puteri și modul lor de organizare, care constituie totu și un element definitoriu al
regimului politic.
Regimul parlamentar utilizeaz ă ca baz ă ideea colabor ării puterilor. Este un sistem politic
în care separa ția puterilor – presupunând autonomia func țional ă a celor trei categorii de organe,

33
îndeosebi a legislativului, și existen ța unor mijloace specifice de presiune reciproc ă – se
caracterizeaz ă prin suple țe și dinamism.
Regimul parlamentar este un regim politic în care organul executiv și organul legislativ,
efectiv distincte, sunt ținute s ă colaboreze în exercitarea func țiilor etatice și dispun de mijloacele
politice care le permit s ă se controleze mutual.
De și autorit ățile publice (în principal Parlamentul și Guvernul) sunt autonome, ele au
zone de interferen ță din punct de vedere func țional. De exemplu, Guvernul are dreptul la
ini țiativ ă legislativ ă, dreptul de a participa la lucr ările Parlamentului, de a- și angaja r ăspunderea
politic ă, dreptul de a demisiona. Pe de alt ă parte, Parlamentul înveste ște Guvernul, îl poate
demite prin mo țiunea de cenzur ă, îi controleaz ă activitatea.
Executivul este bicefal, existând un șef de stat și un Guvern care, chiar dac ă provin din
voin ța aceluia și Parlament, au un statut diferit. Guvernul, ca org an colectiv și solidar, nu este
subordonat șefului statului și nu r ăspunde de activitatea sa în fa ța acestuia, ci în fa ța
Parlamentului, care îl poate demite.
Guvernul se sprijin ă în activitatea sa pe o majoritate parlamentar ă provenit ă din interiorul
propriului partid sau pe o coali ție parlamentar ă constituit ă în scopul desemn ării Guvernului și
pentru a sprijini activitatea acestuia. Guvernul, p rin intermediul șefului statului, poate recurge la
disolu ția Adun ării, provocând astfel un arbitraj popular, prin org anizarea de noi alegeri.
Șeful statului, în principiu nu r ăspunde politice ște în fa ța Parlamentului, dar prerogativele
pe care le are șeful statului sunt condi ționate în exerci țiul lor de voin ța parlamentar ă, iar actele
emise în exercitarea prerogativelor sale sunt supus e contrasemn ării primului ministru.
Parlamentul este singurul ales prin sufragiu unive rsal, el postulându-se astfel în unic
reprezentant al na țiunii și tot din acest motiv, în autoritate preeminent ă fa ță de celelalte autorit ăți.
Regimul preziden țial se bazeaz ă pe ideea separ ării organice a puterilor în stat, dar în
acela și timp și pe colaborarea lor func țional ă.
În regimul preziden țial autorit ățile publice sunt rigid autonome, practic f ără interferen țe
semnificative, existând o strict ă repartizare a atribu țiilor între puterea legislativ ă și cea executiv ă.
Cele dou ă puteri sunt independente. Aceast ă independen ță este marcat ă și prin faptul c ă,
principial, ele nu dispun de instrumente de presiun e reciproc ă pentru adoptarea deciziilor.
Executivul este monocefal, pre ședintele fiind în acela și timp șeful statului și șeful
Guvernului.
Guvernul nu ac ționeaz ă ca organ colegial și solidar, membrii s ăi fiind simpli colaboratori
ai șefului statului și întru totul subordona ți și dependen ți fa ță de acesta.
Șeful statului și al guvernului are largi și substan țiale prerogative întrucât el este legitimat
prin sufragiu direct sau printr-un grup de electori .
În principiu, Parlamentul nu cenzureaz ă activitatea pre ședintelui, dar nici acesta nu poate
provoca dizolvarea Parlamentului.
Un regim constitu țional perfect încadrabil în scheme teoretice preela borate nu exist ă.
Problemele practicii constitu ționale sunt întotdeauna mult mai prolifice decât so lu țiile anticipativ
și sumar preconizate.

34
Regimurile mixte sau semi-preziden țiale sunt produsul unor combina ții de elemente
apar ținând unor regimuri politice diferite, în special r egimul preziden țial și cel parlamentar.
Având drept criteriu raporturile dintre puteri, re gimurile semi-preziden țiale se pot grupa
în trei categorii:
a) regimul conven țional, în care are preeminen ță Parlamentul, primul ministru aflându-se sub
conducerea și controlul acestuia;
b) regimul preziden țialist, în care hegemonia apar ține pre ședintelui mai ales pentru c ă
majoritatea din organul legislativ și majoritatea constituit ă ca suport al pre ședintelui sunt
concertate;
c) regimuri intermitent preziden țiale, întrucât pre ședintele și primul ministru î și protejeaz ă
atribu țiile executive, cu intensit ăți variabile și în func ție de circumstan țe.
Regimurile mixte nu reprezint ă o categorie omogen ă. Fiecare țar ă prezint ă un model
propriu.
În România func ționeaz ă regimul semipreziden țial. Sub acest aspect Constitu ția
României prezint ă câteva elemente de originalitate, ea decretând o r epublic ă preziden țial ă care
func ționeaz ă, în mare m ăsur ă, dup ă regulile esen țiale ale republicii parlamentare.
Sistemul românesc se aproprie de cel preziden țial numai prin modalitatea de alegere a
pre ședintelui, dar se îndep ărteaz ă de acest model de regim sub aproape toate celelalt e aspecte.
Ata șându-se regimului parlamentar îi atribuie acestuia o dimensiune în plus, deloc neglijabil ă:
angajarea r ăspunderii politice a Pre ședintelui prin intermediul Parlamentului.

Principiul separa ției puterilor
Separa ția puterilor în stat este considerat ă o condi ție a existen ței statului de
drept.
Originea teoriei separa ției puterilor în stat se afl ă în antichitate la istoricii Herodot și
Tucidide, la filosofii Platon și Aristotel, la scriitorii Eschil și Sofocle.
Pentru prima dat ă problema separa ției puterilor în stat a fost cu claritate formulat ă de
John Locke, preocuparea sa pornind de la necesitate a practic ă a moder ării for ței puterilor
statului. Locke considera c ă în stat exist ă trei puteri: puterea legislativ ă, puterea executiv ă și
puterea confederativ ă. El nu diferen țiaz ă o putere judec ătoreasc ă fiind de p ărere c ă aceasta
depinde de puterea legislativ ă, dar distinge patru func țiuni ale statului, dintre care una este
func ția jurisdic țional ă.

35
Principiul separa ției puterilor în stat a devenit o dogm ă a democra țiilor liberale
și garan ția esen țial ă a securit ății individului în raporturile cu puterea. Conform a cestui
principiu statul are de îndeplinit trei func ții:
♦ edictarea regulilor generale – func ția legislativ ă;
♦ aplicarea sau executarea acestor reguli, adic ă func ția executiv ă;
♦ rezolvarea litigiilor care apar în procesul aplic ării legilor – func ția jurisdic țional ă.
Exerci țiul fiec ărei func ții apar ține unei puteri, deci rezult ă existen ța unei puteri
legislative, unei puteri executive și unei puteri judec ătore ști.
Montesquieu elaborând teoria separa ției puterilor în stat a și condensat-o în maxima ce a
devenit o sublim ă speran ță : "Le pouvoir arrète le pouvoir". Mai exact, Montes quieu arat ă c ă
puterile în stat sunt: "puterea legislativ ă, puterea executiv ă a lucrurilor care depind de dreptul
gin ților și puterea executiv ă a celor care depind de dreptul civil", adic ă puterea legislativ ă,
puterea executiv ă și puterea judec ătoreasc ă, aceste puteri fiind definite în raport cu func țiile
statului.
În concep ția lui Montesquieu fiecare putere trebuia atribuit ă unui organ sau sistem de
organe independent, astfel încât, fiecare organ sau sistem de organe desf ăș urându-și activitatea în
limitele func ției de stat care corespundea puterii c ăreia el îi apar ținea, se realiza practic un
control reciproc al celor trei puteri din stat și se evitau abuzurile.
În literatura juridic ă se consider ă mai apropiat ă de realitate formularea "principiul
separa ției puterilor, al egalit ății, cooper ării și controlului reciproc al acestora" și ca principal
argument în sus ținerea acestei teorii poate fi adus însu și modul de reglementare de c ătre
Constitu ția României a problemei puterilor din stat.
Constitu ția României în Titlul III – Autorit ățile publice- consacr ă puterile existente în stat
sub forma:

capitolul I – Parlamentul (art.61 – 79) – face refe rire la puterea legislativ ă;

capitolul al II-lea – Pre ședintele României (art.80 – 101)

și capitolul al III-lea – Guvernul (art.102 – 110) – fac referite la executiv;

capitolul al VI-lea – Autoritatea judec ătoreasc ă (art.124 – 134) – consacr ă puterea
judec ătoreasc ă.
Conform Constitu ției, între Parlament și Executiv se stabilesc rela ții de conlucrare dup ă
cum urmeaz ă:
 Parlamentul prime ște jur ământul Pre ședintelui (art.82);
 Parlamentul poate prelungi mandatul Pre ședintelui în caz de r ăzboi sau catastrof ă (art.83);
 Parlamentul poate hot ărî punerea sub acuzare a șefului statului pentru înalt ă tr ădare
(art.96);
 Parlamentul ascult ă mesajele Pre ședintelui (art.88);
 Parlamentul ratific ă tratatele interna ționale încheiate de șeful statului (în condi țiile
art.91);

36
 Parlamentul aprob ă declararea de c ătre șeful statului a mobiliz ării par țiale sau generale a
for țelor armate (art.92);
 Parlamentul încuviin țeaz ă instituirea st ării de asediu sau de urgen ță (art.93);
 Parlamentul poate suspenda din func ție Pre ședintele României în cazul s ăvâr șirii unor fapte
grave prin care acesta a înc ălcat prevederile Constitu ției (art.95);
 Parlamentul stabile ște indemniza ția și celelalte drepturi ale șefului statului (art.101);
 Parlamentul acord ă votul de încredere asupra programului și întregii liste a Guvernului
(art.110 și art.113);
 Parlamentul poate cere informa ții și documente Guvernului (art.111) ;
 prin senatori și deputa ți se formuleaz ă întreb ări și se adreseaz ă interpel ări (art.112);
 Parlamentul apreciaz ă asupra r ăspunderii politice a Guvernului, putând cere urm ărirea
penal ă a membrilor Guvernului, în condi țiile art.109;
 Parlamentul abiliteaz ă Guvernul pentru a emite ordonan țe în domenii care nu fac obiectul
legilor organice, conform art.115 din Constitu ție (delegarea legislativ ă);
 calitatea de parlamentar este compatibil ă cu cea de membru al Guvernului;
 Pre ședintele României promulg ă legile putând cere o singur ă dat ă reexaminarea legii
(art.77);
 Pre ședintele poate dizolva Parlamentul în condi țiile prev ăzute de art.89;
 Guvernul are ini țiativ ă legislativ ă (art.74);
 Guvernul poate solicita adoptarea în procedur ă de urgen ță a proiectelor sau propunerilor
legislative (art.75);
 Guvernul î și poate angaja r ăspunderea în fa ța Parlamentului asupra unui program, unei
declara ții de politic ă general ă sau unui proiect de lege (art.114) acestea conside rându-se
aprobate dac ă Guvernul nu este demis în condi țiile art.114 alin.2 și art.113;
 pe baza și în vederea execut ării unei legi, Guvernul emite hot ărâri sau alte acte cu caracter
normativ.
Exist ă interferen țe și între executiv și puterea judec ătoreasc ă.
Concluzii
Astfel, în condi țiile art.125 și art.134 din Constitu ție, judec ătorii și procurorii se numesc
de c ătre Pre ședintele României.
Prin Constitu ția aprobat ă prin referendum la 8 decembrie 1991 în România a f ost
reinstaurat statul de drept. În consecin ță , a șa cum se arat ă în art.2 din legea fundamental ă,
unicul titular al puterii este poporul român. Const itu ția României evitând cuvântul "separa ție"
care poate duce la o interpretare a termenului excl usivist ă, rigid ă, consacr ă "echilibrul" sau
"conlucrarea puterilor în stat".

No țiunea de putere executiv ă

37
Montesquieu distingea trei tipuri de putere: legisl ativ ă, executiv ă și
judec ătoreasc ă.
Puterea executiv ă reprezint ă o func ție distinct ă a statului, al ături de cea legislativ ă și de
func ția judec ătoreasc ă. În aceast ă func ție a statului sunt reunite atribu ții care constituie obiectul
activit ății unor autorit ăți publice distincte cum ar fi: definirea politicii generale a ță rii, elaborarea
proiectelor de legi necesare înf ăpturii acestei politici, adoptarea actelor normativ e și individuale
necesare aplic ării legilor, luarea deciziilor necesare func țion ării serviciilor publice,
întreprinderea unor m ăsuri de executare material ă, dispunerea teritorial ă a for țelor armate și a
celor de poli ție, conducerea rela țiilor interna ționale. Aceste atribu ții se exercit ă de un executiv
monocratic, de un executiv colegial sau de un execu tiv ce exprim ă o combina ție a primelor dou ă
tipuri.
Unii autori de drept administrativ înlocuiesc no țiunea de executiv cu cea de func ție
administrativ ă, considerând-o ca una din cele trei func ții ale statului, al ături de func ția legislativ ă
și de func ția jurisdic țional ă.
Speciali știi de drept constitu țional consider ă c ă func ția executiv ă a statului nu se
confund ă cu autorit ățile care exercit ă puterea executiv ă, în timp ce speciali știi în drept
administrativ consider ă c ă administra ția de stat și executivul reprezint ă o unitate structural ă
unic ă, în ale c ărei sarcini intr ă întregul con ținut al func ției executive.

Executivul monocratic
Regimurile pluraliste și liberale promoveaz ă democra ția. Din punct de vedere
institu țional, democra ția readuce în prim plan principiul separa ției și echilibrului puterilor în
stat. Gradul de separare și de colaborare a puterilor este cel care face dist in ția între:
– separa ția rigid ă a puterilor care se caracterizeaz ă prin indepeden ța ce o d ă executivului
fa ță de legislativ, dar și prin colaborarea promovat ă între acestea prin intermediul șefului statului:
regimul preziden țial;
– separa ția supl ă a puterilor care se caracterizeaz ă printr-o colaborare a puterilor legilativ ă
și executiv ă, cea dintâi fiind dotat ă cu mijloace de ac țiune și de presiune: regimul parlamentar;
– regimul semipreziden țial a ap ărut ca rezultat al combin ării primelor dou ă regimuri,
astfel atât puterea legislativ ă cât și ce a executiv ă au organe care eman ă de la popor, care sunt
dotate cu legitimitate direct ă din partea celui care de ține suveranitatea. Acest regim nu
promoveaz ă superioritatea unei puteri fa ță de cealalt ă, dar de cele mai multe ori cade în extrema
promov ării șefului statului, chemat s ă asigure echilibrul puterilor, chiar dac ă acesta este parte a
puterii executive, de aceea de cele mai multe ori s e transform ă în regim preziden țial.

• Regimul separa ției rigide a puterilor

38
Separa ția absolut ă sau rigid ă a celor trei puteri caracterizeaz ă, îndeosebi, regimurile
preziden țiale.
Constitu ția este cea care stabile ște departajarea net ă a puterilor.
În epoca contemporan ă, în afara Statelor Unite ale Americii, care au fun damentat în
doctrina constitu țional ă și institu ționalizat pentru prima oar ă sistemul preziden țial, de asemenea,
au adoptat acest regim și statele Americii Latine, precum și unele state africane.
În general, regimurile preziden țiale se caracterizeaz ă prin:
– puterea executiv ă este încredin țat ă prin Constitu ție pre ședintelui, învestit, totodat ă, cu
largi responsabilit ăți în conducerea general ă a statului;
– pre ședintele este ales prin vot universal, egal, direct și secret pentru un mandat a c ărui
durat ă variaz ă de la un sistem constitu țional la altul (4 ani în Statele Unite ale Americii , 7 ani în
Turcia etc);
– procedura alegerii pre ședintelui este, din punct de vedere al reprezentati vit ății, similar ă
cu cea prev ăzut ă pentru alegerea Parlamentului. În acest fel, pre ședintele de ține o pozi ție egal ă
cu cea a Parlamentului în ceea ce prive ște reprezentarea na țiunii;
– pre ședintele nu poate dizolva Parlamentul, iar acesta n u-l poate revoca sau demite pe
pre ședinte. Imposibilitatea revoc ării mandatului pre ședintelui nu înl ătur ă posibilitatea punerii sub
acuzare a șefului statului pentru anumite fapte și potrivit unei anumite proceduri. Cu toate
acestea, spre exemplu, în regimul Statelor Unite, p re ședintele dispune de un drept de veto
legislativ;
– mini ștrii nu r ăspund politic pentru activitatea guvernamental ă pe care o desf ăș oar ă în
fa ța Parlamentului.

Executivul dualist
Executivul dualist reprezint ă o structur ă caracteristic ă, în primul rând, regimurilor
parlamentare în cadrul c ărora func ția executiv ă este încredin țat ă unei persoane și unui organ
colegial, care au atribu ții pe care le exercit ă în mod relativ autonom; persoana îndepline ște
func ția de șef de stat, iar organul colegial poart ă denumirea de cabinet ministerial. Prin natura sa,
executivul dualist comport ă nuan ță ri de la stat la stat și, în cadrul aceluia și stat, în func ție de
natura concret ă a raporturilor dintre șeful statului și organul colegial.
În afara colabor ării armonioase și a echilibrului între puterea legislativ ă și cea executiv ă,
regimul parlamentar se caracterizeaz ă prin:
– alegerea pre ședintelui republicii de c ătre Parlament. Aceast ă tr ăsătur ă este evident ă,
desigur, doar în formele de guvern ământ republicane;
– răspunderea politic ă a membrilor Guvernului și a acestuia în întregul s ău fa ță de
Parlament. Membrii Parlamentului sunt cei care aleg , printr-un sufragiu direct cu majoritate,
Guvernul;
– învestirea șefului statului (monarh sau pre ședinte de republic ă) cu atribu ții limitate
privind conducerea efectiv ă. Șeful Statului nu- și asum ă o r ăspundere politic ă, putând îns ă s ă fie

39
sanc ționat, potrivit unei proceduri speciale, doar pentr u anumite fapte: înalt ă tr ădare, violarea
Constitu ției și a legilor;
– prerogativele constitu ționale conferite executivului ca în anumite condi ții, prev ăzute
expres și limitat în legea fundamental ă, s ă dizolve Parlamentul. Dizolvarea Parlamentului nu
este, îns ă, o sanc țiune aplicat ă acestuia, ci o cale de rezolvare a unui conflict. În general, actorii
politici, Șeful Statului, Parlamentul (pre ședin ții celor dou ă Camere, liderii grupurilor
arlamentare), șefii de partide – de țin instrumentele politice și juridice pentru a preveni crizele și
msiunile sociale, st ările conflictuale generate de inapeten ța sau chiar refuzul unei p ărți de a
colabora sau de a fi cooperant ă în c ăutarea unei solu ții constitu ționale pentru rezolvarea unei
numite probleme. În ultim ă instan ță , se poate recurge la noi alegeri generale pentru f ormarea nui
nou parlament și a unei noi echipe guvernamentale.
Profesorul Charles Cadoux identific ă trei modalit ăți de realizare a unei preponderen țe a
șefului statului:
– stabilirea unei duble responsabilit ăți a guvernului: fa ță de parlament, dar și fa ță de Șeful
Statului, care, îns ă, nu se subordoneaz ă puterii legislative;
– men ținerea responsabilit ății guvernului fa ță de parlament, concomitent cu învestirea cu
puteri reale a șefului statului ales prin sufragiu universal și direct. Șeful Statului de ține o for ță
deosebit ă, se bucur ă de prestigiu na țional și este arbitra al celorlal ți actori politici. In doctrin ă,
acest regim este denumit, de mul ți autori, „regim preziden țialist", „preziden țialism ra ționalizat".
Se consider ă c ă sistemul constitu țional francez actual a pus în practic ă acest sistem;
– asumarea de c ătre Șeful Statului a func ției de premier (executivul monocefal), dar
supunerea acestuia unui control politic exercitat d e parlament. Acest sistem caracterizeaz ă unele
sisteme constitu ționale africane care tind spre un sistem sau un reg im politic preziden țial.

Administra ția Public ă obiect de studiu al dreptului administrativ
Definirea Administra ției Publice
No țiunea de Administra ție Public ă
În ceea ce prive ște no țiunea de administra ție public ă, se impune precizat c ă în
ambele accep țiuni aceasta este mai cuprinz ătoare și nu se confund ă cu "administra ția de stat"
întrucât conceptul de administra ție public ă se refer ă nu numai la guvern și ministere, respectiv la
activitatea lor în domeniul aplic ării legii, ci și la activitatea respectiv la structura organizator ic ă
prin intermediul c ăreia se organizeaz ă aplicarea și se aplic ă legea la nivelul unit ăților
administrativ – teritoriale în conformitate cu prin cipiul autonomiei locale și al descentraliz ării
administrative, aplicabile într-un stat de drept.
Astfel, s-a apreciat c ă administra ția constituie ansamblul organismelor care sub autor itatea
Guvernului sunt chemate s ă asigure multiplele cerin țe ale interesului general, care incumb ă
statului. Mai sunt întâlnite și alte accep țiuni ale no țiunii de administra ție public ă:

40
• activitatea de organizare a execut ării și de executare în concret a legilor și a celorlalte acte ale
organelor statului, îndeplinit ă de acestea, prin realizarea puterii de stat, în sc opul dezvolt ării
societ ății;
• ansamblul activit ăților Pre ședintelui României, Guvernului, autorit ăților administrative
autonome centrale, autorit ăților administrative autonome locale și, dup ă caz, structurilor
subordonate acestora, prin care, în regim de putere public ă, se aduc la îndeplinire legile sau,
în limitele legii, se presteaz ă servicii publice.
No țiunea de administra ție public ă este analizat ă și prin raportarea la alte no țiuni, cum ar
fi: autoritate administrativ ă, putere public ă, serviciu public, organ administrativ.
Literatura de specialitate a reliefat și factorii dezvolt ării fenomenului administrativ
astfel:
• cre șterea teritoriului statului (formarea marilor imper ii – China, Persia, Egipt, Imperiul
inca șilor, Imperiul roman, etc);
• dezvoltarea civiliza ției;
• anumite st ări de pericol (amenin țarea unei invazii).
Dintre to ți ace ști factori dezvoltarea civiliza ției r ămâne baz ă a dezvolt ării fenomenului
administrativ și aceasta în lumina puternicelor transform ări ale sfâr șitului de mileniu. Acest
aspect duce, a șa cum s-a eviden țiat în literatura de specialitate, la necesitatea d e evolu ție
profesional ă nu numai a specialistului în administra ție dar și a omului politic, mai ales a celui
care conduce servicii publice administrative.
Necesitatea adapt ării administra ției la noile cerin țe impuse de evolu ția societ ății conduce
la a șa – numitul fenomen al plasticiz ării, unde un loc important revine managementului
administrativ.
Principalele caracteristici generale ale administr a ției publice sunt:
– administra ția constituie un corp intermediar creat în vederea ac țiunii;
– administra ția este ierarhizat ă și ordonat ă;
– administra ția este remunerat ă, civil ă, laic ă, egalitar ă;
– administra ția este formalist ă, scris ă și birocratic ă;
– administra ția este permanent ă și necesit ă din ce în ce mai mult cunoa ștere și tehnicitate;
– administra ția public ă este într-o continu ă dezvoltare.

Principiile de organizare și func ționare a administra ției publice
Administra ția public ă, în accep țiunea de activitate de organizare a execut ării și de
executare în concret a legii, este guvernat ă de câteva principii fundamentale:
• principiul legalit ății;

41
• principiul ierarhiei;
• principiul continuit ății;
• principiul operativit ății;
• principiul oportunit ății;
• principiul revocabilit ății;
• principiul autonomiei locale aplicat pentru adminis tra ția public ă;
• principiul descentraliz ării serviciilor publice;
• principiul consult ării cet ățenilor în solu ționarea problemelor locale de interes deosebit.
Administra ția public ă în accep țiunea de activitate poate exista și se poate desf ăș ura
normal numai prin intermediul unei structuri organi zatorice corespunz ătoare care poart ă aceea și
denumire – administra ția public ă.
Persoanele care lucreaz ă în cadrul acestor structuri și care au calitatea de func ționar
public sunt numite sau alese.
Principiilor deja enun țate, care guverneaz ă administra ția public ă, li se poate ad ăuga un
alt principiu consacrat prin Constitu ție și prin Legea administra ției publice locale –
nr.215/2001(republicat ă și modificat ă prin: Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.20/2008;
Legea nr.35/2008; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.66/2008; Legea nr.131/2008):
principiul eligibilit ății, aplicat autorit ăților administra ției publice și Pre ședintelui României.
 Principiul legalit ății
Încadrarea principiului legalit ății între principiile fundamentale ale administra ției publice
este un imperativ determinat de esen ța și de natura acestei no țiuni. O structur ă și o activitate de
organizare a execut ării, de executare și de garantare a execut ării legii nu pot exista independent
de lege.
 Principiul ierarhiei
Un principiu nou, specific statelor democratice, es te principiul general al activit ății
Guvernului în realizarea sarcinilor politice și a celor administrative: principiul cooper ării cu
organismele sociale interesate. Acest principiu are rolul de a garanta transparen ța Guvernului.
 Principiul continuit ății
Acest principiu trebuie avut în vedere atunci când se organizeaz ă activitatea în sistemul
administra ției publice, mai concret, atunci când se definesc și se dimensioneaz ă elementele
acestui sistem și când se direc ționeaz ă fluxurile informa ționale între elemente.

 Principiul operativit ății
Operativitatea trebuie s ă se manifeste pe mai multe direc ții:
– în primul rând în ceea ce prive ște recep ționarea mesajelor și identificarea solicit ărilor
sau sesiz ărilor comune formulate în respectivele mesaje;

42
– în al doilea rând în identificarea modalit ăților de r ăspuns la mesajele primite, în
definirea mecanismelor de ac țiune și în ac țiunea concret ă de r ăspuns;
– în al treilea rând, din punct de vedere al caract erului activit ății, trebuie ac ționat cu
operativitate atât în domeniul presta țiilor efectuate în folosul membrilor colectivit ății cât și în
ceea ce prive ște activitatea dispozitiv ă a organelor administra ției publice.
Elaborarea și adoptarea cu întârziere a unui act cu caracter no rmativ îl poate face
inaplicabil ca urmare a c ăderii sale în desuetudine.
Sistemul administra ției publice trebuie s ă ac ționeze permanent pentru a- și perfec ționa
sistemul de mecanisme prin care urm ăre ște realitatea social ă pentru a putea ac ționa operativ.
 Principiul oportunit ății
Condi ția de oportunitate a actelor administrative trebuie corelat ă cu legalitatea acestora.
Majoritatea actelor administrative sunt emise de or ganele administra ției publice tocmai
utilizându-se dreptul lor de a aprecia în leg ătur ă cu oportunitatea acestor acte.
Se poate concluziona c ă principiul oportunit ății subliniaz ă prerogativa conferit ă
administra ției publice, prerogativ ă în conformitate cu care aceasta are dreptul și obliga ția de a
aprecia la momentul emiterii unui act administrativ conformitatea dintre norma de drept și
situa ția de fapt, apreciere pe care administra ția public ă o face pornind de la un unic criteriu:
interesele colectivit ății pe care o reprezint ă.
 Principiul revocabilit ății
Revocarea este opera țiunea juridic ă prin care organul emitent al unui act administrati v
sau organul ierarhic superior desfiin țeaz ă acest act.
În literatura de specialitate și chiar și în legisla ție s-a impus și termenul de retractare,
termen care face trimitere la revocarea dispus ă de organul emitent.
Revocarea, se arat ă în literatura de specialitate, constituie o specie a nulit ății, dar în
acela și timp și o regul ă, un principiu al regimului juridic al actelor admi nistrative.
Principiul revoc ării actelor administrative apare ca un efect firesc al tr ăsăturilor
administra ției publice, al îns ăș i ra țiunii de a fi a actelor administrative.
Revocarea intervine pentru nerespectarea condi țiilor de legalitate, dar mai ales a
condi țiilor referitoare la oportunitate.
În func ție de diferite criterii de clasificare se poate vor bi despre diferite categorii de acte
administrative: acte administrative normative, acte administrative individuale, acte
administrative jurisdic ționale, acte administrative constitutive de dreptur i și obliga ții, contracte
administrative.

Valabilitatea acestora este condi ționat ă de îndeplinirea anumitor cerin țe:
a. actul s ă fie emis de organul competent în limitele competen ței sale;
b. actul s ă fie în conformitate cu prevederile legilor și ale actelor administrative cu for ță juridic ă

43
superioar ă;
c. emiterea actului trebuie f ăcut ă în forma și respectându-se procedura prev ăzut ă de lege;
d. actul s ă fie oportun (condi ție de valabilitate, nu de legalitate).
Se pune întrebarea: cum se rezolv ă problema ap ărut ă prin constatarea nelegalit ății sau
neoportunit ății unui act administrativ?
De și Codul de procedur ă administrativ ă r ămâne o dorin ță neîndeplinit ă a lucr ătorilor din
administra ție totu și practica a f ăcut ca procedura administrativ ă s ă fie guvernat ă de principii ca:
• principiul necontradictorialit ății;
• principiul nepublicit ății;
• principiul indisponibilit ății;
• principiul egalit ății în fa ța organelor administra ției publice;
• principiul sesiz ării din oficiu.
Ca urmare a acestor principii și a regulilor concrete de procedur ă administrativ ă s-a g ăsit
răspuns la întrebarea referitoare la modul de solu ționare a situațiilor practice generate de un act
administrativ nelegal sau neoportun și anume se poate recurge la suspendarea, la revocar ea sau la
anularea actului respectiv.
Prin suspendare actul administrativ, f ără a fi desfiin țat, nu se mai aplic ă temporar pentru
că legalitatea lui este contestat ă de o persoan ă fizic ă sau juridic ă, sau pentru c ă aplicarea lui este
considerat ă inoportun ă chiar dac ă este legal.
Suspendarea poate fi hot ărât ă de organul emitent al actului , de organul ierarhi c superior
sau, în unele cazuri, pe baza unor dispozi ții legale exprese, de instan țele judec ătore ști.
Suspendarea înceteaz ă ca urmare a anul ării actului sau prin repunerea lui în vigoare.
Revocarea actelor administrative, ca opera ție juridic ă prin care organul administra ției
publice care a adoptat sau emis un act administrati v de autoritate hot ărăș te ca actul respectiv s ă
nu-și mai produc ă efectele juridice, poate avea caracter obligatoriu în situa ția în care este
prev ăzut ă de lege în mod expres sau când este dispus ă de organul ierarhic superior, în rest având
caracter facultativ.
Se pun în mod firesc întreb ările: care este temeiul juridic al revoc ării, care sunt limitele
acestui procedeu, ce efecte produce, care sunt cond i țiile, care sunt formele în care revocarea
poate avea loc?
Revocarea, de și neconsacrat ă ca principiu în nici un text de lege, este recunos cut ă
implicit de Constitu ția României revizuit ă în 2003(art. 21 considerat împreun ă cu art.52) și de
Legea contenciosului administrativ, ea fiind o nece sitate, o expresie a elasticit ății de care trebuie
să dea dovad ă administra ția public ă în raport cu cerin țele socialului, pe de o parte, în raport de
regulile impuse prin actele normative pe de alt ă parte.
Revocarea decurge în mod necesar din principiul aut onomiei administrative. Revocarea
este întemeiat ă și pe dreptul de control pe care îl are orice autori tate administrativ ă, drept și
datorie a organelor ierarhic superioare, de a anula sau modifica actele emise de organele
administrative inferioare pentru motive de neoportu nitate sau de ilegalitate.

44
Și în prezent, ca și în perioada interbelic ă, se consider ă revocabile actele administrative
normative, iar cele individuale cu anumite excep ții.
Nu exist ă o reglementare prin act normativ care s ă precizeze un termen (de dec ădere sau
de recomandare) în care se poate revoca actul admin istrativ. Opinia majoritar ă este c ă actele
administrative pot fi revocate oricând, revocarea f iind determinat ă în special de motive de
oportunitate.
În ceea ce prive ște forma, ca o consecin ță a principiului simetriei actelor juridice, actul d e
revocare se emite dup ă acelea și reguli care au guvernat emiterea actului revocat. Exist ă o singur ă
excep ție: atunci când dup ă emiterea actului s-a modificat procedura de elabor are pentru
respectiva categorie de acte, urmând a se folosi no ua procedur ă.
În ceea ce prive ște efectele revoc ării se impun concluzii diferen țiate în func ție de
categoria de acte administrative.
Astfel, revocarea actelor administrative normative produce efecte numai ex nunc, efectele
juridice produse de actele respective r ămânând valabile, iar drepturile dobândite de persoa nele
fizice în temeiul acestor acte intr ă în domeniul drepturilor câ știgate. Aceast ă afirma ție este
valabil ă pentru actele administrative legale. În cazul acte lor ilegale, efectele juridice produse nu
pot r ămâne valabile, obligatoriu revocarea actului admini strativ ilegal producând efecte ex tunc
din momentul adopt ării sau emiterii actului. De fapt, actele adoptate cu violarea legalit ății sunt
lovite de nulitate, deci, întrucât nulit ățile administrative sunt în general absolute, neputâ nd fi
acoperite, revocarea trebuie s ă poat ă avea loc oricând.
Referitor la actele administrative individuale revo carea determinat ă de ilegalitatea actului
trebuie s ă produc ă efecte ex tunc, din momentul emiterii actului, și ex nunc, dar numai în ceea ce
prive ște efectele juridice, pentru c ă desfiin țarea consecin țelor de fapt este imposibil ă (aici se
impun amintite excep țiile de la principiul revocabilit ății actelor administrative), în timp ce
revocarea pe motiv de oportunitate produce efecte n umai ex nunc.
În ceea ce prive ște excep țiile de la principiul revocabilit ății actelor administrative se
impune precizat c ă toate aceste excep ții se refer ă numai la actele administrative individuale.
În literatura de specialitate contemporan ă s-a exprimat opinia c ă de la principiul
revocabilit ății exist ă urm ătoarele excep ții:
• actele administrative declarate irevocabile printr- o dispozi ție legal ă;
• actele administrative cu caracter jurisdic țional;
• actele administrative de aplicare a sanc țiunilor corespunz ător formelor r ăspunderii din
dreptul administrativ;
• actele administrative de putere în executarea actel or procedurale penale;
• actele administrative care produc efecte ca urmare a existen ței unor contracte civile;
• actele administrative care și-au produs efectele;
• actele administrative care dau na ștere la drepturi subiective garantate de lege sub a spectul
stabilit ății;
• actele administrative care au fost executate materi al.

45
Ca o concluzie a celor prezentate se desprinde idee a c ă revocabilitatea actelor
administrative este o regul ă decurgând din structura func țional ă a administra ției publice, pentru
că regulile regimului juridic nu pot fi stabilite dec ât pe baza regulilor care constituie fundamentul
structurii organizatorice a administra ției publice. Actele administrative intrate în circu itul civil
sunt irevocabile.
 Principiul eligibilit ății în administra ția public
Ca fundament al democra ției stau dou ă reguli esen țiale: reprezentativitatea, care implic ă
eligibilitatea și participarea direct ă.
Alegerea Pre ședintelui României, se face prin vot universal, ega l, direct, secret și liber
exprimat, conform prevederilor Legii pentru alegere a Pre ședintelui României nr.69 din 1992
(art.81 alin.(1) din Constitu ție). Art. 121 alin.(1) din Legea fundamental ă a României prevede c ă
autorit ățile administra ției publice prin care se realizeaz ă autonomia local ă sunt consiliile locale
alese și primarii ale și în condi țiile legii. Principiul eligibilit ății se refer ă și la consiliul jude țean
care este (art.122 din Constitu ție) autoritatea administra ției publice pentru coordonarea activit ății
consiliilor comunale și or ăș ene ști, în vederea realiz ării serviciilor publice de interes jude țean.
Dobândirea și exercitarea dreptului de vot sunt condi ționate de îndeplinitrea cumulativ ă a
mai multor exigen țe, unele obiective, altele subiective:
• titularul dreptului trebuie s ă aib ă calitatea de cet ățean român, întrucât, legitim, numai
cet ățenii români pot participa la exercitarea puterii în România, pe calea sufragiului;
Aceast ă cerin ță care rezult ă din suveranitatea de stat.
• persoana trebuie s ă aib ă capacitate electoral ă, ceea ce înseamn ă c ă subiectul de drept trebuie
să fi împlinit vârsta de 18 ani;
• persoana trebuie s ă aib ă aptitudinea moral ă, adic ă s ă nu fi fost condamnat ă prin hot ărâre
judec ătoreasc ă la pierderea drepturilor electorale.
Dreptul de a fi ales se realizeaz ă, în principiu, în acela și condi ții ca și dreptul de a alege.
Totu și, legea fundamental ă și legea electoral ă stabilesc un num ăr de condi ții în plus care privesc
dreptul de a fi ales. Astfel:
• candidatul trebuie s ă aib ă numai cet ățenia român ă, exercitarea func ției sau demnit ății nefiind
posibil ă dac ă persoana are dou ă sau mai multe cet ățenii;
• candidatului s ă nu îi fost interzis ă asocierea în partide politice, acest lucru însemnâ nd c ă acel
candidat s ă nu fie membru al Cur ții Constitu ționale, Avocat al poporului, magistrat, membru
activ al armatei, poli țist ori s ă nu fac ă parte dintr-o alt ă categorie de func ționari publici
precizat ă prin lege organic ă;
• candidatul s ă aib ă domiciliul în România, pentru c ă numai astfel el poate s ă-și îndeplineasc ă
mandatul, dac ă va fi ales;
• candidatul s ă fi împlinit pân ă în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel pu țin dou ăzeci și trei
de ani pentru a fi ales în Camera Deputa ților sau în organele administra ției publice locale și
de cel pu țin 35 de ani pentru a fi ales în Senat sau în func ția de Pre ședinte al României.

46
 Principiul autonomiei locale
Legea administra ției publice locale, nr.215/2001, republicat ă și modificat ă,
precizeaz ă c ă administra ția public ă în unit ățile administrativ-teritoriale se organizeaz ă și
func ționeaz ă în temeiul autonomiei locale.
Legiuitorul a definit autonomia local ă ca fiind "dreptul și capacitatea efectiv ă a
autorit ăților administra ției publice locale de a solu ționa și de a gestiona, în numele și în interesul
colectivit ăților locale pe care le reprezint ă, treburile publice, în condi țiile legii". În lege se
prevede c ă autonomia local ă, ca drept, se exercit ă de consiliile locale, de primari și de consiliile
jude țene în calitate de autorit ăți ale administra ției publice locale alese prin vot universal, egal,
direct, secret și liber exprimat.
Autonomia local ă este numai administrativ ă și financiar ă, fiind exercitat ă pe baza și în
limitele stabilite de lege. În fapt autonomia local ă prive ște organizarea, func ționarea,
competen țele și atribu țiile autorit ăților administra ției publice locale și gestionarea resurselor
care apar țin – în conformitate cu prevederile legale – comune i, ora șului sau jude țului.
 Principiul consult ării cet ățenilor în solu ționarea problemelor locale de interes deosebit
Legea administra ției publice locale în toate formele ei cunoscute în perioada 22
decembrie 1989 – 1 septembrie 2009 a consacrat prin cipiul consult ării cet ățenilor în problemele
locale de interes deosebit .
Pentru aplicarea acestui principiu legiuitorul româ n a creat cadrul juridic necesar prin
Legea nr.3/2000- Lege privind organizarea și desf ăș urarea referendumului modificat ă prin
O.UG. nr.92/2003 aprobat ă prin Legea 550/2003; O.U.G. 99/2005 respins ă prin Legea 243/2006;
Decizia Cur ții Constitu ționale 567/2006; O.U.G. 27/2007; Legea 129/2007; O. U.G. 34/2007;
Decizia Cur ții Constitu ționale nr.292/2007. În articolul nr.2, aliniat (2) din legea men ționat ă se
precizeaz ă c ă "se poate organiza și desf ăș ura referendum local asupra unor probleme de intere s
deosebit pentru unit ățile administrativ-teritoriale", în cadrul referendu mului popula ția putând fi
consultat ă cu privire la una sau la mai multe probleme pe bul etine de vot separate.
Participarea la referendum este neîngr ădit ă cu urm ătoarele excep ții:
– minorii sub 18 ani, întrucât nu au capacitate de exerci țiu deplin ă;
Se impune precizat c ă au dreptul de a participa la referendum to ți cet ățenii români care au
împlinit vârsta de 18 ani pân ă în ziua referendumului inclusiv.
– debilii sau aliena ții mintal pu și sub interdic ție;
– persoanele condamnate prin hot ărâre judec ătoreasc ă definitiv ă la pierderea drepturilor
electorale.
Legea utilizeaz ă no țiunea de "referendum local" în dou ă accep țiuni. Stricto sensu prin
referendum local se în țelege referendum organizat în comune și ora șe sau în subdiviziunile
acestora. Lato sensu prin referendum local se face referire atât la consultarea organizat ă în
comune și ora șe, cât și la cea organizat ă la nivel jude țean, care poart ă denumirea de "referendum
la nivel jude țean".
 Principiul descentraliz ării administrative

47
Analiza, organizarea și func ționarea administra ției publice presupun cu necesitate, nu
numai examinarea principiilor generale (centralizar ea, descentralizarea, deconcentrarea), cu
efecte imediate asupra structurilor administrative, ci și determinarea rela țiilor stabilite intre
acestea pe diferite trepte de organizare in cadrul raportului func țional centru-local, a modului
de structurare și organizare a autorit ăților administra ției publice, func ție de principiile
dominante-centralizare și descentralizare a raporturilor ce se stabilesc in tre centru-teritoriu-
local, in func ție de natura structurii de stat- unitar ă, federal ă, de forma de guvern ământ sau
regimul politic, neputându-se vorbi de un model in organizarea administra ției publice general
valabil.
Indiferent cum ar putea fi conceput ă abordarea organiz ării administrative, din punct de
vedere al dreptului constitu țional sau administrativ, nu pot fi disociate, dimpo triv ă a șa cum spune
profesorul Antonie Iorgovan "trebuie s ă recunoa ștem c ă tradi ția este de partea dreptului
administrativ".
Studiile privind organizarea administra ției publice s-au axat pe trei orient ări
principale:
– o orientare tehnico-juridic ă, de sorginte. francez ă, care procedeaz ă la o examinare "stricto
sensu", a organiz ării puterii executive, de la principii pân ă la autorit ăți publice și chiar serviciile
și stabilimente le publice;
– o orientarea filozofic ă juridic ă sau structural ă, bazat ă pe studiul rela țiilor și constituirii În
sistem a autorit ăților sau pe cunoscuta sintagm ă "organizarea de stat este forma, iar puterea de
stat con ținutul”
– orientarea promovat ă de știin ța administra ției care examineaz ă organizarea administra ției sub
aspectul metodelor, a principiilor de eficientizare și ra ționalizare cunoscut ă și sub numele
"organizare și metode, cât și organizarea activit ății func ționarilor din administra ție".
Ceea ce este specific sistemului administrativ cent ralizat este recunoa șterea puterii
ierarhice a autorit ăților executive centrale, dreptul de control al aces tora asupra autorit ăților
locale, care se poate materializa atât in anulare-s uspendarea și in reformarea actelor autorit ăților
subordonate, cât și in substituirea in executarea anumitor atribu ții.
Deasemenea, sistemul centralizat permite și sanc ționarea persoanelor controlate, inclusiv
revocarea lor din func ție.
Ceea ce deosebe ște sistemul centralizat de sistemul descentralizat, este tocmai
dependen ța administra ției locale fa ță de administra ția central ă, lipsa ini țiativei și a capacit ății,
administra ției locale de a lua decizii, activitatea acestora, reducându-se la îndeplinirea sarcinilor
stabilite de administra ția central ă sau conformarea fa ță – de directivele stabilite de acestea.
Centralizarea imbrac ă dou ă forme: concentrarea administrativ ă, desconcentrarea
administrativ ă .

48
Concentrarea administrativ ă presupune o grupare a autorit ăților administrative -la sediul
puterii executive, ceea ce a f ăcut ca unii autori s ă afirme c ă acest sistem" este nu numai absurd,
dar și impracticabil,,
Deconcentrarea administrativ ă presupune un transfer al atribu țiilor autorit ăților centrale
către autorit ățile teritoriale ale statului sau c ătre autorit ățile locale, in realizarea unor atribu ții
statale.
Aceast ă form ă recunoa ște o putere de decizie a autorit ăților locale in anumite materii
prestabilite .
Sistemul descentraliz ării înlocuie ște puterea ierarhic ă cu controlul administrativ,ceea ce
presupune o mai mare libertate de ac țiune a autorit ăților teritoriale și a acelor locale, cât și
solu ționarea mult mai eficient ă și operativ ă a problemelor de interes general.
Descentralizarea îmbrac ă dou ă forme:
– descentralizarea administrativ-teritorial ă;
– descentralizarea tehnic ă.
Descentralizarea administrativ-teritorial ă are în vedere recunoa șterea calit ății de subiect
de drept public a colectivit ății locale și a personalit ății juridice a acestora, a dreptului lor de a se
administra.
Indiferent de regimul administrativ consacrat într- un stat sau altul, teoreticienii și
practicienii din domeniul administrativ și chiar constitu țional au relevat avantajele și
dezavantajele fiec ăruia dintre acestea, determinând o diversitate de s olu ții de la aplicarea unuia
dintre ele, pân ă la aplicarea lor concomitent ă.
Func țiile Administra ției Publice în statul de drept
Func țiunea sau func ția este definit ă ca fiind "activitate administrativ ă pe care o presteaz ă
cineva în mod regulat și organizat într-o institu ție, în schimbul unui salariu" sau "grad pe care îl
de ține cineva într-o ierarhie administrativ ă".
În raport cu administra ția public ă, func ția constituie un ansamblu de atribu ții stabilite de
lege sau prin acte emise pe baza și în executarea legii, atribu ții pe care le îndepline ște o persoan ă
fizic ă angajat ă într-un organ al administra ției publice și care are abilitarea legal ă de a îndeplini
aceste atribu ții ale administra ției publice.
Legea nr.188/1999 republicat ă și modificat ă – Legea privind Statutul
func ționarilor publici define ște func ția public ă ca fiind "ansamblul atribu țiilor și
responsabilit ăților stabilite de autoritatea sau institu ția public ă, în temeiul legii, în scopul
realiz ării competen țelor sale". Func țiile publice sunt prev ăzute în anexa la lege putând fi
completate prin hot ărâre a Guvernului.

49
Pentru a studia administra ția este necesar în primul rând a se defini obiectul activit ății
acesteia, a se identifica func țiunile sale.
Activit ățile desf ăș urate de administra ția public ă fiind nenum ărate este, evident, necesar ă
realizarea unei clasific ări a func țiunilor și serviciilor publice. Se apreciaz ă c ă dintre numeroasele
clasific ări ale func țiilor și serviciilor cea mai clar ă este cea propus ă de anumi ți speciali ști
americani din domeniul administra ției publice. Ace ști autori disting în administra ție trei
categorii de organisme sau de servicii: servicii op era ționale ("line service"), servicii auxiliare
("auxiliary services") și a șa-zisele "servicii de stat major" ("staff services" ), adic ă servicii de
concep ție sau de comand ă.
Serviciile opera ționale îndeplinesc, sub form ă de presta ții directe c ătre cei administra ți,
înse și misiunile (serviciile) pentru care administra ția sau serviciul au fost create. Activitatea
acestor servicii, care se identific ă cu scopul administra ției, este – sau ar trebui s ă fie – îndreptat ă
spre public, spre utilizatori. Iat ă câteva exemple de servicii opera ționale: un birou de po ștă, un
birou de eviden ța popula ției, o bibliotec ă municipal ă.
Serviciile auxiliare – pe care André Molitor, specialist belgian în dom eniul știin ței
administra ției, prefer ă s ă le califice drept servicii institu ționale prin opozi ție cu serviciile
func ționale – nu au o finalitate proprie. Ele nu lucreaz ă direct în contact cu utilizatorii serviciului
public. Ele au ca sarcin ă s ă furnizeze presta ții materiale sau imateriale altor servicii și în special
serviciilor opera ționale, fie punându-le la dispozi ție mijloace de ac țiune, fie îndeplinind anumite
opera ții administrative în locul lor. Se spune adesea c ă ele "administreaz ă administra ția".
Care sunt tipurile de presta ții ale serviciilor auxiliare?
Aceste presta ții în primul rând pot privi personalul din cadrul a dministra ției. Este vorba
despre direc ții, servicii sau birouri de personal care au misiun ea de a recruta și forma
func ționarii, de a asigura executarea deciziilor referit oare la cariera acestora, de a calcula salariul
lor, etc.
În al doilea rând aceste servicii trebuie în țelese ca servicii financiare și de contabilitate.
Ele trebuie s ă procure fondurile necesare func țion ării administra ției și s ă vegheze la corecta lor
utilizare.
A treia serie de sarcini a serviciilor auxiliare e ste de a furniza bunuri și servicii altor
unit ăți administrative. Furnizarea bunurilor materiale se face prin serviciile de produc ție
(existente în special în domeniul militar), prin se rviciile de aprovizionare. Serviciile f ără caracter
material sau cu un caracter material mai pu țin eviden țiat se ocup ă cu sarcinile preponderent
intelectuale cum sunt: servicii de documentare, ser vicii de consultan ță juridic ă, serviciile de
contencios, servicii cu sarcini de execu ție: dactilografiere, multiplicare prin diverese mi jloace
tehnice (xerox, imprimerie), oficii de calcul.
Serviciile de stat major denumite adesea servicii de concep ție sau de comand ă nu au de
îndeplinit sarcini de gestiune cotidian ă ci sarcini care sunt legate de luarea marilor deci zii.
Func ționarii care figureaz ă în "statele – majore" au de desf ăș urat urm ătoarele activit ăți:

50
• efectueaz ă toate cercet ările și studiile necesare elabor ării politicii fiec ărui serviciu public;Ei
pot consulta personalit ăți sau organisme exterioare administra ției.
• elaboreaz ă previziuni sau stabilesc ipoteze privind evolu ția viitoare a fiec ărui serviciu public
și a lumii exterioare acestuia;
• preg ătesc proiecte de programe sau planuri de ac țiune;
• vegheaz ă la executarea deciziilor și programelor, coordonând activitatea serviciilor d e
execu ție și controlându-le rezultatele;
• preg ătesc toate m ăsurile referitoare la reorganizarea structurilor, l a perfec ționarea metodelor
de lucru și la îmbun ătățirea rela țiilor umane în interiorul și exteriorul serviciului.
Aceast ă clasificare tripartit ă are meritul de a reflecta destul de fidel structur a multor
organiza ții: din domeniul armatei, întreprinderi, b ănci, companii de asigurare, institu ții
administrative, permi țând compara ții utile și rodnice.

Pentru a trece peste dificult ățile generate de clasificarea tripartit ă anumi ți autori au
propus înlocuirea ei cu o clasificare bipartit ă prin formarea unui singur grup din func țiile
auxiliare și cele de comand ă, desemnate de un termen generic: "func ții orizontale".
Toate aceste considera ții au menirea de a ar ăta c ă în domeniul func țiilor publice din
cadrul administra ției publice nu exist ă o formul ă simpl ă și c ă între toate activit ățile din acest
domeniu exist ă leg ături numeroase și adesea subtile, complexe.
În vocabularul administrativ curent termenul misiu ne este sinonim cu sarcin ă sau
atribu ție, fiind aplicabil activit ății oric ărui serviciu, indiferent care este obiectul acestui a. Acestui
cuvânt îi pote fi atribuit ă o accep țiune mai larg ă și anume prin misiuni ale administra ției se va
în țelege func țiile în vederea îndeplinirii c ărora serviciile publice au fost instituite de c ătre puterea
politic ă.
O problem ă important ă care trebuie solu ționat ă de c ătre știin ța administra ției este aceea
de a preciza cum se pot clasifica misiunile adminis tra ției publice.
O variant ă de clasificare grupeaz ă activit ățile administrative în patru categorii : a) de
protec ție; b) de ajutor; c) de reglementare; d) prestare d irect ă de servicii. Defectul acestei grup ări
este c ă separa ția între activit ățile "de protec ție " și cele "de ajutor" nu este foarte precis ă.
Au fost propuse și alte clasific ări. Anumi ți autori disting de exemplu, "func ții politice" și
"func ții tehnice" sau "func ții de administrare general ă" și "func ții specializate".
Misiunile administra ției sunt numeroase și interdependente. Ideea de interdependen ță este
exemplificat ă prin faptul c ă exist ă probleme din anumite domenii ale vie ții socio-economico-
politice care nu pot fi solu ționate decât prin cooperarea dintre diversele struc turi administrative
centrale sau locale de profil. Ca exemplu se pot am inti:
♦ în domeniul ap ărării, preg ătirile pentru o poten țial ă stare de r ăzboi implic ă toate ministerele,
chiar dac ă rolul de coordonare apar ține Ministerului Ap ărării ca autoritate de specialitate;
♦ domeniul cercet ării știin țifice este deservit de unit ăți specializate din subordinea diferitelor
verigi ale administra ției publice centrale;

51
♦ programele de investi ții se elaboreaz ă prin colaborarea ministerului în al c ărui profil se
realizeaz ă investi ția, cu Ministerul Finan țelor Publice, cu ministerele care pot oferi sprijin
știin țific, baz ă material ă pentru elaborarea și transpunerea în practic ă a programelor
respective și cu ministerele beneficiare ale programelor de inv esti ții;
♦ ac țiunile în vederea dezvolt ării turismului implic ă o colaborare între Ministerul Turismului ,
Ministerul Finan țelor Publice și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul
Dezvolt ării regionale și Locuin ței.

 Func ția de administrare a personalului
De și func ționarului public îi va fi acordat un capitol separa t, consider ăm necesare câteva
considera ții privind func ția administra ției publice de administrare a personalului.
Întrucât o component ă esen țial ă a administra ției publice este reprezentat ă de func ționarii
publici (al ături de mijloacele materiale și de competen ță ), este normal ca una din misiunile
administra ției s ă fie legat ă de problemele de personal din cadrul administra ției. Aceast ă func ție
vizeaz ă probleme privind recrutarea, preg ătirea și perfec ționarea profesional ă a func ționarilor din
administra ție, drepturile de personal.
Legea privind Statutul func ționarului public nr.188/1999 a consacrat dreptul la
stabilitate în func ție. Prin acest drept trebuie s ă li se garanteaze func ționarilor publici c ă nu pot
fi elibera ți din func ție, transfera ți sau pedepsi ți decât în condi țiile stabilite de lege.
No țiunea de stabilitate a func ționarilor publici a fost definit ă astfel:
• situa ția juridic ă a unui func ționar care nu poate fi transferat, pedepsit, înlocu it sau destituit
decât în cazurile și respecându-se formele stabilite de legi;
• situa ția func ționarului care nu poate fi transferat, pedepsit și înlocuit decât în condi țiile
prev ăzute de lege și care de și este legat de gradul func ției sale poate fi mutat, independent de
orice idee de pedeaps ă, în condi țiile legii;
• regimul juridic potrivit c ăruia nici un func ționar public nu poate fi înlocuit ad nutum din
func ție și nici nu poate fi transferat oricând și oricum f ără un minim de garan ție c ă i se va
respecta o situa ție legal dobândit ă: grad, salariu, prestigiul func ției.
Un aspect important legat de administrarea persona lului este cel al recrut ării și form ării
func ționarilor din administra ție.
Modalitatea de administrare a resurselor umane din administra ția public ă depinde de
concep ția referitoare la func ționarul public. Este vorba despre dou ă mari orient ări, la nivel
mondial, în aceast ă materie.
Una dintre condi țiile pentru ca o persoan ă s ă aib ă calitatea de func ționar public este s ă fie
învestit ă legal cu o func ție de stat. Învestirea asigur ă legitimitatea.
Modurile de învestire sunt diferite, corespunz ător diferind și modalit ățile de recrutare și
încadrare a func ționarilor administra ției publice. De-a lungul istoriei, începând cu anti cii, a
existat o preocupare constant ă pentru selec ția func ționarilor publici.

52
Așa cum se arat ă și în doctrin ă de-a lungul istoriei "întotdeauna sistemul formal –
normativ al select ării func ționarilor de stat a fost înso țit de un sistem rela țional real-uman. [… ]
Cu alte cuvinte, între formele de selec ție a func ționarilor de stat, a func ționarilor publici, în
general, recunoscute oficial, și modul concret de aplicare a acestora n-a existat, istoric vorbind,
de fiecare dat ă, concordan ță , ceea ce este valabil și pentru perioada contemporan ă".
În dreptul comparat exist ă diverse clasific ări ale metodelor de selectare a func ționarilor
publici, cum ar fi:
a) în lucr ările occidentale se enumer ă dou ă categorii de metode:
• metode nedemocratice (de exemplu: ereditatea, favor itismul, norocul, întâmplarea);
• metode democratice (de exemplu: selec ția politic ă, selec ția intelectual ă, selec ția
profesional ă).
b) conform opiniei profesorului Jerzy Starosciak r eferitoare la administra țiile de stat
contemporane, exist ă ca metode de selectare a func ționarilor:
• selec ția liber ă;
• satisfacerea unor criterii formale;
• concursul.
În ță rile Uniunii Europene se îmbin ă, din punct de vedere al recrut ării și încadr ării
func ționarilor publici, dou ă principii care, de și contradictorii, sunt totu și complementare:
principiul egalit ății în fa ța legii, concretizat în principiul accesului egal l a func ții publice și
principiul meritului, conform c ăruia func ția public ă nu poate fi ocupat ă decât prin concurs,
respectându-se și o serie de condi ții prealabile înscrierii.
În România prin apari ția Legii nr.188/1999 privind Statutul func ționarilor publici
au fost consacrate ca principii de baz ă pentru exercitarea func ției publice (art.4) urm ătoarele:
a) asigurarea prompt ă și eficient ă, liber ă de prejudec ăți, concep ție, abuz de putere și
presiuni politice a tuturor activit ăților efectuate de func ționarii publici;
b) selectarea func ționarilor publici exclusiv dup ă criteriul competen ței;
c) egalitatea șanselor la intrarea și la promovarea în corpul func ționarilor publici;
d) stabilitatea func ționarilor publici.

 Func ția de achizi ționare a bunurilor și serviciilor de c ătre administra ție
Problematica achizi țion ării de bunuri și servicii de c ătre administra ție este un subiect fa ță
de care interesul speciali știlor din administra ție este în continu ă cre ștere. Acest interes este
justificat de faptul c ă dup ă primul r ăzboi mondial s-a înregistrat o schimbare în domeniu . Mai
exact, înainte de primul r ăzboi mondial volumul bunurilor și serviciilor achizi ționate de
administra ție era mic și problemele legate de aceste achizi ții prezentau un interes redus. În pragul

53
finalului de mileniu volumul anual de achizi ții mobiliare și imobiliare realizat de administra ție a
crescut, în special în ță rile industrializate.
În condi țiile în care achizi țiile de bunuri și servicii implic ă vehicularea unor sume mari de
bani problema erorilor func ționarilor îns ărcina ți cu achizi ția de bunuri și cu supravegherea
lucr ărilor imobiliare trebuie exclus ă pentru c ă asemenea erori pot genera disfunc ționalit ăți și
pentru c ă fondurile utilizate provin din banii contribuabili lor, deci ele trebuie corect utilizate, în
exclusivitate în scopul satisfacerii cerin țelor interesului general, mai ales în condi țiile de
austeritate bugetar ă.
Complexitatea temei abordate în acest subcapitol r ezult ă și din sublinierea câtorva
aspecte legate de autoritatea care ia decizia în le g ătur ă cu latura calitativ ă a bunurilor și
serviciilor achizi ționate de administra ție. De și poate p ărea paradoxal, totu și se poate spune c ă
principiul autonomiei locale în administra ție a accentuat aceast ă complexitate. Afirma ția se
sus ține prin considera țiile care urmeaz ă.
În ceea ce prive ște determinarea necesit ăților cantitative de produse și servicii, aceasta nu
este mai pu țin important ă.
Cantit ățile se stabilesc în func ție de cel pu țin trei factori: disponibilul bugetar, cerin țele
calitative referitoare la bunuri sau servicii și priorit ățile în programul de activit ăți al structurii
administrative respective.
Bunurile pot fi dobândite prin cump ărare, prin loca ție sau pot fi confec ționate în unit ăți
de produc ție proprii.
Prestarea de servicii se ob ține pe baza unui contract.
Atât pentru contractarea de prest ări de servicii cât și pentru procurarea de bunuri,
autorit ățile administrative pot utiliza:
• negocierea direct ă;
• prezentarea unei oferte;
• licita ția public ă (cu formele: licita ție cu strigare; licita ție cu ofert ă în plic închis).
Legisla ția româneasc ă a consacrat licita ția public ă drept modul cel mai transparent,
obiectiv și cel mai corect pentru procurarea de bunuri și servicii. Licita ția este considerat ă ca
fiind un mod de procurare a bunurilor și serviciilor prin care se elimin ă suspiciunile, se evit ă
eventuale conflicte și implic ă seriozitate de ofert ă din partea ofertan ților.
 Func ția financiar ă
Administra ția public ă îndepline ște și o func ție numit ă func ție financiar ă.
Aceast ă func ție se refer ă la întocmirea proiectului de buget (atât cel na țional cât și
proiectele bugetelor locale) și la execu ția bugetar ă.
Elaborarea anual ă a bugetului de c ătre Guvern și administra țiile locale este un proces de
durat ă și complex, pentru c ă întocmirea documenta țiilor privind bugetul care vor fi depuse spre
dezbatere și aprobare Parlamentului antreneaz ă toat ă piramida administra ției de la temelie pân ă
la vârf.

54
Elaborarea bugetului are o mare importan ță pentru via ța politic ă pentru c ă structura
bugetului este cea care permite sau împiedic ă realizarea obiectivelor programului de guvernare.
 Func ția juridic ă
Func ția juridic ă a administra ției se refer ă la presta țiile specifice ale celor care au
cuno știn țe teoretice și practice de legisla ție, de reglementare și de jurispruden ță .
În administra ție activitatea juridic ă poate fi sintetizat ă în urm ătoarele categorii de ac țiuni:
– interpretarea legilor și altor acte normative;
– codificarea textelor;
– participarea la procedurile judiciare.
Redactarea proiectelor de decizii, în particular, și de documente, în general, este foarte
important ă pentru c ă de claritatea și corectitudinea textului depinde eficien ța viitoarelor decizii
și documente, mai exact modul cum vor fi receptate a cestea de public și modul în care vor fi
respectate.
În redactarea proiectelor rolul personalului de spe cialitate este hot ărâtor pentru c ă atât
forma cât și fondul actului, prin limbajul folosit, contribuie la claritatea proiectului și implicit la
în țelegerea u șoar ă a acestuia de c ătre cet ățeni. Pe de alt ă parte, o corect ă redactare preîntâmpin ă
apari ția unor situa ții de anulare a actelor de c ătre instan țele judec ătore ști.
Administra ția public ă trebuie s ă dispun ă de func ționari având o cultur ă juridic ă foarte
solid ă și cuno știn țe aprofundate de practic ă judiciar ă pentru c ă interesele disputate în diversele
litigii solu ționate prin procedura contencioas ă sunt foarte importante. Este vorba despre situa țiile
în care exist ă riscul ca autorit ăți administrative s ă fie obligate la plata de daune interese sau de
cazurile în care anularea de c ătre instan ță a unor decizii administrative poate duce la parali zarea
activit ății în anumite domenii sau la întârzierea considerab il ă a acestora.
Deasemenea un litigiu de competen ța instan ței de contencios administrativ care se
solu ționeaz ă în defavoarea autorit ății administrative poate avea și efecte de ordin psihologic,
afectând imaginea autorit ății respective în con știin ța cet ățenilor.
 Func ția de previziune și programare
Henry Fayol a afirmat c ă "Administrer c’est prévoir, commander et contrôler " (A
administra înseamn ă a prevede, a comanda și a controla). Aceast ă afirma ție subliniaz ă ideea c ă
pentru a-și realiza func țiile sale administra ția public ă apeleaz ă la toate atributele conducerii, ea
trebuind:
• să prevad ă și s ă programeze;
• să organizeze procesul de execu ție;
• să decid ă, dar s ă și preg ăteasc ă variante de decizii pentru factorul politic de dec izie;
• să coordoneze procesul de execu ție;
• să controleze întreaga activitate de punere în execut are și de realizare a valorilor politice.
În concluzie func ția de previziune și programare a administra ției publice presupune:
• cunoa șterea în am ănunt a st ărilor de fapt prezente;

55
• prevederea evolu țiilor "spontane";
• elaborarea de programe.
Orice decizie administrativ ă este adoptat ă în scopul solu țion ării unei probleme a unei
colectivit ăți umane. O decizie implic ă existen ța responsabilit ății celor care o adopt ă și atrage
răspunderea lor pentru consecin țele adopt ării acesteia.
Erorile de administra ție sunt cel mai frecvent datorate perceperii gre șite a realit ății.

 Func ția de rela ții cu cet ățenii
Motivul pentru care exist ă administra ție public ă este acela c ă trebuie organizat ă
executarea legii și trebuie executat ă în concret corect legea în vederea realiz ării obiectivului
societ ății: asigurarea binelui individual în contextul bine lui general, deci îmbinarea și
armonizarea interesului individual cu interesul gen eral.
Administra ția nu poate exista f ără cet ățeni. Administra ția este constituit ă pentru a sluji
cet ățeanul, deci ar fi lipsit ă de sens existen ța sa f ără cel slujit. Se subîn țelege c ă pentru ca
administra ția s ă î și împlineasc ă menirea și pentru ca beneficiarul activit ății sistemului
administra ției publice s ă se simt ă slujit de acest sistem este necesar s ă existe un canal de
comunicare biunivoc ă între administra ție și cet ățean. Acesta este motivul pentru care la nivelul
tuturor structurilor administrative s-au constituit departamente pentru rela ții cu publicul și s-a
instituit sistemul audien țelor acordate de func ționarii publici ocupând principalele func ții de
decizie sau de execu ție.

 Func ția de garant al drepturilor și libert ăților cet ățene ști
„Sfâr șitul mileniului al doilea și primul an al noului mileniu se caracterizeaz ă prin
prezen ța frecvent ă și constant ă în circuitul informa țional realizat de mijloacele de comunicare de
mas ă a unor expresii ca integrare european ă, integrare euroatlantic ă, globalizare. Vehicularea
acestor no țiuni este rezultatul trecerii de la stadiul de form ulare a unor idei, de modelare pur
teoretic ă la stadiul de transpunere în practic ă a teoriei, proces care la rândul s ău poate determina
modific ări în concep ția teoretic ă pe baza rezultatelor și constat ărilor practice. Sub înveli șul
acestor expresii se afl ă un con ținut foarte cuprinz ător, con ținutul unor fenomene complexe
sociale, economice, politice, care au ca subiecte s tatele și care se deruleaz ă pentru a fi ajutate
popoarele din statele respective s ă î și protejeze valorile fundamentale și s ă î și îndeplineasc ă
aspira țiile prin mijloace de ac țiune specifice, uneori determinându-se modific ări în definirea
valorilor și aspira țiilor respective. Valorile fundamentale și idealurile popoarelor au fost
întotdeauna determinate de modul de în țelegere, la un moment dat într-o arie geografic ă dat ă, a
locului și rolului individului uman în colectivitate. În evo lu ția istoric ă a societ ății omene ști pot fi
observate modific ări și chiar redefiniri ale valorilor fundamentale ale d iferitelor colectivit ăți
umane în diverse zone geografice.

Organizarea structurilor Administra ției Publice

56
Conceptul de organ al administra ției publice

Organele administra ției publice sunt acele organe ale statului sau orga ne
existente la nivelul unit ăților administrativ – teritoriale (comun ă, ora ș/municipiu, jude ț) care
desf ăș oar ă o activitate de organizare a execut ării, de executare în concret și de garantare a
execut ării a legilor și celorlalte acte juridice cu caracter normativ.
Organele administra ției publice ac ționeaz ă fie direct, pe baza legii, prin acte juridice
individuale și fapte materiale, fie prin intermediul actelor nor mative pe care sunt competente s ă
le emit ă pe baza și în executarea legii.
Organele administra ției publice î și concretizeaz ă activitatea în mai multe categorii de acte
juridice apreciate de majoritatea autorilor dintr-o perspectiv ă dihotomic ă.
În concluzie, în ceea ce prive ște regimul juridic de drept administrativ s-au
conturat dou ă interpret ări: o interpretare dihotomic ă și o interpretare trihotomic ă. Indiferent de
modul în care este privit ă activitatea organelor administra ției publice, acesteia i se aplic ă regimul
juridic de drept administrativ ca parte component ă a dreptului public, pentru c ă numai astfel se
poate asigura coeren ța activit ății și func ționalitatea ansamblului organelor administra ției publice.
Între organele administra ției publice exist ă rela ții de subordonare ierarhic ă sau rela ții
de colaborare.
În conformitate cu prevederile constitu ționale sistemul administra ției publice cuprinde:
I. administra ția central ă:
 organele supreme ale administra ției publice: Pre ședintele României și Guvernul;
 organele centrale de specialitate: ministerele și alte organe subordonate Guvernului,
respectiv autorit ățile autonome;
 institu ții centrale subordonate ministerelor sau autorit ăților autonome.
II. administra ția de stat din teritoriu:
 prefectul;
 comisia jude țean ă consultativ ă;
 serviciile ministerelor și ale celorlalte organe centrale.
III. administra ția local ă:
 consiliul local și primarul;
 consiliul jude țean.

57
Componentele structurilor din administra ția public ă
Într-o prim ă opinie se arat ă c ă "organele de stat care înf ăptuiesc în concret activitatea
puterii executive – a administra ției publice – sunt organe ale administra ției publice". Pentru a se
ajunge la aceast ă defini ție s-au luat în considerare tr ăsăturile specifice acestor organe și anume:
 sunt organe de stat, ceea ce implic ă faptul c ă pentru realizarea sarcinilor lor specifice au
posibilitatea de a folosi for ța public ă a statului;
 sunt înfiin țate prin lege sau în baza legii, orice alt mod de î nfiin țare fiind exclus pentru c ă ar
lipsi aceste organe de autoritatea public ă de care au nevoie în îndeplinirea atribu țiilor care le
revin;
 întreaga lor activitate se desf ăș oar ă pe baza și în vederea execut ării legii;
 actele juridice adoptate sau emise de aceste organe sunt supuse unui control de legalitate
prev ăzut de lege;
 activitatea lor este realizat ă de un personal de specialitate și anume func ționarii publici;
 întreaga activitate a acestor organe urm ăre ște s ă îndeplineasc ă cerin țele interesului general al
statului sau unit ăților administrativ – teritoriale în concordan ță cu îndeplinirea cerin țelor
interesului individual al cet ățenilor.

Într-o prim ă opinie p ărțile componente ale organelor administra ției publice sunt:
 personalul organelor administra ției publice;
 mijloacele materiale și financiare;
 capacitatea juridic ă și competen ța.
Într-o alt ă opinie p ărțile constitutive ale unui organ al administra ției publice sunt:
 lucr ătorii care îl compun;
 competen ța sa;
 mijloacele materiale pe care le folose ște.
Subscriem punctului de vedere c ă prin organe ale administra ției publice se în țelege
"colectivit ăți umane constituite pe baza și în executarea legii, înzestrate cu mijloace mater iale și
financiare potrivit legii, precum și cu presonalitate juridic ă și competen ța necesar ă pentru a putea
ac ționa în vederea organiz ării și a execut ării legii și care se încadreaz ă în sistemul organelor
administra ției publice".
Ținând cont de defini ția organului administra ției publice, de tr ăsăturile acestuia și de
menirea sa se poate concluziona c ă p ărțile constitutive ale unui organ al administra ției publice
sunt:
 func ționarii publici din cadrul administra ției publice;
 competen ța autorit ății administrative care implic ă și capacitatea juridic ă, neputând exista f ără
aceasta ;
 mijloacele materiale și b ăne ști pe care le utilizeaz ă autoritatea administrativ ă.

Așa cum cum se arat ă în literatura de specialitate un sistem se poate o rganiza sub forma
urm ătoarelor tipuri de structuri:

58
 structura linear ă sau ierarhic ă;
Acest tip de structur ă asigur ă în principal coeren ța în conducere.
 structura func țional ă care determin ă pluralitatea conducerii;
 structura mixt ă.
Acest tip de structur ă se mai nume ște și ierarhic – func țional ă, ea îmbinând dou ă tipuri de
structuri și fiind mai r ăspândi ă în practica administrativ ă și economico-social ă.
Din punctul de vedere al administra ției publice trebuie c ăutat un mod de structurare al
acesteia ținându-se seama de faptul c ă exist ă un num ăr mare de autorit ăți administrative la nivel
central și local.
Pentru a fi realizate în condi ții optime func țiile componentelor sistemului
administra ției publice, privite individual și în sistem, este necesar a se ține seama de dou ă
criterii, deosebit de importante:
 criteriul teritorial;
Acestui criteriu îi corespunde structura ierarhic ă.
 criteriul competen ței materiale.
Acest criteriu mai poart ă denumirea de criteriu func țional și determin ă structura
func țional ă.
În concluzie, pe ansamblu sistemul administra ției publice are o structur ă mixt ă și anume
o structur ă ierarhic-func țional ă.

59
Test de autoevaluare:
1. Definiți noțiunea de administrație publică. – 2 puncte
2. Enumerați principalele caracteristici ale admini strației publice. – 2 puncte
3. Menționați principiile fundamentale ale administ rației publice. – 2 puncte
4. Ce sustine principiul revocabilității? – 2 puncte
5. Ce presupune conceptul de organ al administrație i publice ? – 2 puncte

Grile :
1. Care lege priveste Statutul functionarilor publici ?
a) Legea 188/1999;
b) Legea nr. 215/2001;
c) Legea nr. 286/2006.

2. Din puncte de vedere al structurii de stat ele pot fi împ ărțite în:
a) state unitare;
b) state compuse;
c) state unitare și state compuse.
3. Sistemul administra ției publice cuprinde:
a) administra ția central ă;
b) administra ția de stat în teritoriu sau administra ția central ă;
c) administra ția central ă, administra ția de stat în teritoriu și administra ția local ă

60
MODUL II
INVESTIGAREA ADMINISTRA ȚIEI PUBLICE

. Timp alocat: 1 h
Bibliografie:

1. Alina Livia Nicu, "Considera ții referitoare la competen ța instan țelor de a solu ționa litigiile care pot apare între
func ționarul public și autoritatea sau institu ția public ă prin voin ța c ăreia s-a înfiin țat func ția public ă pe care o ocup ă",
Revista de Știin țe juridice a Facult ății de Drept "Nicolae Titulescu", din Craiova, nr. 1 8/2000; Ioan Santai, "Implica ții
ale inciden ței Legii func ționarului public, Revista Dreptul, nr. 8/2001, p. 1 00 – 109.
2. Legea nr. 90/2001 (modificat ă prin: Legea nr.161/2003; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.64/2003; Legea
nr.23/2004; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.11/2004; Ordonan ța de urgen ță a a Guvernului nr.17/2005; Legea
nr.117/2005; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.76/2005*, respins ă prin Legea nr.250/2005; Legea nr. 250/2006;
Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr.87/2007; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 221/2008; Ordonan ța de
urgen ță a Guvernului nr. 17/2009; Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 24/2009), art. 1, alin. 19.
3. Constitu ția României, 1991 republicat ă, art. 102 alin.(2):"În îndeplinirea atribu țiilor sale, Guvernul coopereaz ă cu
organismele sociale interesate".

Fenomenul administrativ
No țiunea de fenomen administrativ

Ca principale tr ăsături caracteristice ale faptului administrativ pot fi amintite:
 faptul administrativ este un fapt social;
 faptul administrativ sluje ște interese care nu-i apar țin, ci sunt formulate de autorit ăți care sunt
superioare sistemului prin care se realizeaz ă faptul administrativ;
 faptul administrativ, având menirea de a realiza in terese care îi sunt superioare și exterioare,
se caracterizeaz ă prin organizarea unor ac țiuni care s ă duc ă la îndeplinirea acelor interese,
prin combinarea de mijloace materiale, umane și financiare.
Principiul separa ției puterilor în stat a devenit o dogm ă a democra țiilor liberale și
garan ția esen țial ă a securit ății individului în raporturile cu puterea. Conform acestui principiu
statul are de îndeplinit trei func ții:
♦ edictarea regulilor generale – func ția legislativ ă;
♦ aplicarea sau executarea acestor reguli, adic ă func ția executiv ă;
♦ rezolvarea litigiilor care apar în procesul aplic ării legilor – func ția jurisdic țional ă.
Exerci țiul fiec ărei func ții apar ține unei puteri, deci rezult ă existen ța unei puteri
legislative, unei puteri executive și unei puteri judec ătore ști.
În literatura juridic ă se consider ă mai apropiat ă de realitate formularea "principiul
separa ției puterilor, al egalit ății, cooper ării și controlului reciproc al acestora" și ca principal

61
argument în sus ținerea acestei teorii poate fi adus însu și modul de reglementare de c ătre
Constitu ția României a problemei puterilor din stat.
Administra ția public ă și separa ția puterilor în stat

Principiul separa ției puterilor în stat – considerat în accep țiunea clasic ă sau în cea
modern ă – a avut o influen ță determinant ă atât asupra fenomenului administrativ în general, cât și
asupra administra ției publice în particular.
Astfel, într-un stat totalitar administra ția este redus ă la administra ție ca activitate etatic ă
și ca sistem de organe statale, datorit ă centralismului excesiv.

Analiza fenomenului administrativ
Dreptul administrativ
No țiunea de drept administrativ

În condi țiile sistemului nostru administrativ complexitatea rela țiilor sociale care
apar în administra ția public ă implic ă existen ța unei multitudini de norme juridice diferen țiate
prin obiectul lor de reglementare și deci grupate în ramuri diferite ale sistemului de drept.
Sistemul dreptului este format din totalitatea norm elor juridice care reglementeaz ă
raporturi juridice sociale. Aceste norme juridice s unt instituite sau sanc ționate de stat și sunt
garantate prin for ța sa de constrângere pe baza convingerii majorit ății colectivit ății. Dreptul
administrativ ca ramur ă a dreptului în general reglementeaz ă numai anumite raporturi sociale
specifice obiectului s ău de activitate.
Norma de drept administrativ
Norma de drept administrativ este "regula de condui t ă general-obligatorie al c ărei scop
este acela de a organiza executarea și de a executa concret legile, de a asigura ordinea public ă și
de a satisface nevoile de interes general, regula c are poate fi adusa la îndeplinire, la nevoie, prin
constrangere". Normele juridice de drept administra tiv pot avea ca autor legislativul, înf ățișat de
Parlament, sau autorit ăți din zona puterii executive: Pre ședintele României, Guvernul României,
autorit ăți ale administra ției publice de stat sau locale.

62
Normele de drept administrativ sunt acele norme car e se deosebesc de restul normelor
juridice din dreptul românesc prin aceea c ă ele exprim ă fie voin ța entit ății organizate în stat, fie
voin ța colectivit ăților locale exprimate prin interme-diul autorit ăților alese, aceste autorit ăți
instituind regulile și conferindu-le for ța juridic ă diferit ă în func ție de pozi ția în sistemul
entit ăților publice.
Normele de drept administrativ pot fi grupate în ma i multe categorii în func ție de
anumite criterii.
Un prim criteriu este for ța juridic ă a actului normativ.
Raportat la acest criteriu exist ă:
a) norme care provin din dreptul interna țional sau din dreptul comunitar european și sunt
înscrise în Tratate, Acorduri, Regulamente, Directi ve etc.;
b) norme care provin din dreptul intern și sunt înscrise în Constitu ție, în legi, în decrete-
legi, în decretele Pre ședintelui Romaniei, în ordonan țele Guvernului României, în hot ărârile
Guvernului României, în acte ale administra ției publice centrale de specialitate, în acte ale
administra ției publice locale (hot ărârile consiliilor jude țene, hotarârile consiliilor locale,
dispozi țiile primarului).
Un al doilea criteriu este structura logic ă.
În raport de acest criteriu exist ă norme juridice complete, care au ipotez ă, dispozi ție și
sanc țiune și norme juridice incomplete, din structura c ărora poate lipsi un element constitutiv sau
dou ă elemente. Normele incomplete în mod obligatoriu se afl ă în rela ție cu alte norme de drept
administrativ. Astfel, normele juridice incomplete pot fi norme de trimitere, în cazul în care se
afl ă în rela ție cu acte juridice normative deja existente indife rent de for ța juridic ă a acestora, și
norme în alb, atunci cand rela ționarea este pentru viitor și actul normativ de completare urmeaz ă
să apar ă.
Al treilea criteriu este obiectul de reglementare.
În raport cu acest criteriu exista norme organizat orice, norme de drept material și norme
de func ționalitate. Normele organizatorice sunt acelea care reglementeaz ă înfiin țarea,
organizarea, reorganizarea și desfiin țarea unor entit ăți din administra ția public ă și fundamenteaz ă
cadrul legal de func ționare a acestora. Normele de drept material stabil esc drepturile și obliga țiile
subiec ților de drept administrativ și reglementeaz ă rela țiile care se stabilesc între entit ățile din
administra ția public ă și celelalte elemente ale sistemului social. Normele de func ționalitate
reglementeaz ă modul de func ționare al entit ăților din administra ția public ă.
Al patrulea criteriu este sfera de aplicare.
În raport de acest criteriu exist ă norme generale, norme speciale și norme de excep ție.
Normele generale au gradul cel mai mare de generali tate cu privire la sfera de aplicabilitate. Ca
exemplu poate fi dat Codul de conduit ă al func ționarilor publici. Normele speciale se aplic ă doar
unei sfere restrânse a rela țiilor sociale. Ca exemplu pot fi date Codul rutier, Codul aerian, Codul
vamal. Normele de excep ție completeaz ă normele generale sau speciale reglementând situa ții de
excep ție, f ără a fi în contradic ție cu acestea și existând obligativitatea ca norma special ă s ă țina
cont de norma general ă, iar cea de excep ție de norma special ă și, implicit, de norma general ă.

63
Al cincelea criteriu este modul de reglementare a c onduitei.
În raport de acest criteriu exista norme onerative, norme prohibitive și norme permisive.
Normele onerative oblig ă subiectul de drept s ă s ăvâr șeasc ă o anumit ă ac țiune. Normele
prohibitive oblig ă subiectul s ă se ab țin ă de la savar șirea unor ac țiuni. Atât normele onerative cât
și cele prohibitive sunt imperative.
Al șaselea criteriu este modul de sanc ționare.
Raportat la acest criteriu exist ă norme punitive și norme stimulative. Normele punitive
stabilesc o sanc ționare de ordin negativ, adic ă o pedeaps ă, în timp ce normele stimulative
stabilesc un sistem articulat de stimulente, în ace st caz fiind în prezen ța unei sanc țion ări pozitive.

Modalit ățile de încetare a ac țiunii normei juridice de drept administrativ sunt:
– abrogarea expres ă direct ă sau indirect ă,
– abrogarea tacit ă,
– desuetudinea,
– ajungerea la termen și
– declararea neconstitu ționalit ății.
Raportul de drept administrativ
Raporturile de drept administrativ sunt rela ții sociale care se formeaz ă, în
principal, în leg ătur ă cu organizarea și exercitarea competen ței de c ătre alc ătuirile sociale care
formeaz ă administra ția public ă, rela ții sociale care sunt supuse reglement ării prin norme de
drept administrativ.
Categorii și tipuri de raporturi juridice de drept administrat iv
Orice clasificare se realizeaz ă în raport de anumite criterii.
Un prim criteriu pentru clasificarea raporturilor d e drept administrativ este cel al
participan ților la rela ția social ă reglementat ă prin norma de drept administrativ. S-a ar ătat deja c ă
exist ă raporturi de drept administrativ la care partici p ă: – dou ă autorit ăți ale administra ției
publice;
– o autoritate a administra ției publice și o alt ă autoritate public ă;
– o autoritate a administra ției publice și un organ nonguvernamental;
– o autoritate a administra ției publice și un agent economic (societate comercial ă,
regie autonom ă) sau institu ție social-cultural ă;
– o autoritate a administra ției publice și o persoan ă fizic ă.
Un alt criteriu este con ținutul raportului juridic, adic ă drepturile și obliga țiile pe care le au
subiectele participante. În raport de acest criteri u identific ăm dou ă categorii de raporturi de drept
administrativ, fiecare categorie cuprinzând mai mul te tipuri de astfel de raporturi.

64
Raporturile de subordonare ierarhic ă sunt acele raporturi de drept administrativ în car e
subiectele de drept se afl ă în cadrul ierarhiei administrative, iar subiectul activ este titularul unei
competen țe pe care o exercit ă ca autoritate ierarhic superioar ă fa ță de cel ălalt subiect participant.
În cadrul subordon ării ierarhice subiectul care are calitatea de autor itate ierarhic
superioar ă are în competen ță dreptul de a conduce, îndruma și controla activitatea subiectelor de
drept subordonate (pasive).
Un al doilea tip este cel al raporturilor de colab orare.
În cadrul raporturilor de colaborare, subiectele de drept au competen țe pe care le folosesc
pentru realizarea administra ției publice conlucrând în cadrul sistemului adminis tra ției publice.
Spre exemplu, titularul unei func ții colaboreaz ă cu titularul altei func ții pentru preg ătirea
proiectului unui act administrativ sau chiar pentru emiterea unui astfel de act.
De exemplu mai mul ți inspectori de specialit ăți diferite din cadrul aparatului propriu al
consiliului jude țean, din structura Serviciului urbanism și amenajarea teritoriului, colaboreaz ă în
derularea procedurii de primire, verificare și supunere spre aprobare a documenta țiilor din
teritoriu pentru emiterea certificatului de urbanis m și pentru autorizarea lucr ărilor.
Al treilea tip este cel al raporturilor de partici pare. În cadrul acestor raporturi titularii
diferitelor competen țe sau func ții particip ă la realizarea unor sarcini care apar țin administra ției
publice. Acest tip de raporturi se prezint ă sub forme variate. Un exemplu este cel al raportur ilor
care pot apare între organele administra ției publice centrale și cele ale administra ției locale care
este organizat ă pe principiul autonomiei locale și descentraliz ării serviciilor publice.
O a doua categorie este cea a raporturilor care se formeaz ă între subiecte de drept care
apar țin sistemului administra ției publice și subiecte de drept care se situeaz ă în afara acestui
sistem.
De exemplu, anumite organiza ții profesionale organizate prin lege au rolul de a realiza
presta ții de interes public. Avoca ții sunt organiza ți, pe baza prevederilor legale, în barouri de
avoca ți, prin presta ția lor specific ă participând la înf ăptuirea justi ției prin asisten ța juridic ă pe
care o acord ă. Între barouri și Ministerul Justi ției se stabilesc raporturi juridice de colaborare și
de participare în vederea asigur ării bunei func țion ări a serviciului public de realizare a justi ției,
serviciu organizat de Ministerul Justi ției.
Izvoarele dreptului administrativ
Conceptul de izvor de drept exprim ă ideea de surs ă a dreptului, adic ă surs ă a
ansamblului normelor juridice. În literatura de spe cialitate și în practic ă se folosesc doua
concepte: izvor material al dreptului și izvor formal al dreptului.
Izvoarele materiale ale dreptului sunt condi țiile materiale care determin ă apari ția normei
juridice și determin ă necesitatea de a p ăstra con ținutul normei juridice sau de a-l modifica într-un
anumit mod. Aceste condi ții poart ă denumirea general ă de surs ă social ă a dreptului.

65
Izvoarele formale ale dreptului sunt diferite modur i de prezentare a dreptului sau, altfel
spus, diferitele forme în care se exprim ă dreptul.
Dreptul administrativ, ca subsistem al sistemului d rept, are multe surse. Exista
izvoare materiale ale dreptului administrativ și izvoare formale ale acestuia.
Deoarece exista o infinitate de conditii materiale care impun elaborarea de norme juridice
și este imposibil de analizat o infinitate de izvoar e materiale, se limiteaza prezentarea la
izvoarele formale.
Legea este principala form ă de exprimare a dreptului, fiind și pentru dreptul administrativ
izvor fundamental. For ța juridic ă a legii se exprim ă în principiul suprema ției legii care presupune
urm ătoarele aspecte:
• lege a este cel mai important act juridic din sta t, Constitu ția fiind ea îns ăș i un tip de
lege: legea fundamental ă;
• legea este obligatorie pentru toate categoriile d e subiecte de drept: persoane juridice de
drept public, persoane juridice de drept privat și persoane fizice;
• legea este incontestabil ă, controlul constitu ționalit ății sale fiind organizat ca procedur ă
de excep ție.
Într-un sens restrâns, formal, juridic, izvor al dr eptului înseamn ă forma în care este
exprimat dreptul.
Guvernul este organizat și func ționeaz ă în baza Legii nr.90/2001 modificat ă.
Jurispruden ța administrativ ă are un rol deosebit în formarea și aplicarea normelor
dreptului administrativ.
Ordinele prefec ților, dispozi țiile primarilor și hot ărârile consiliilor locale și jude țene
constituie, de asemenea, izvoare de drept administr ativ, for ța lor juridic ă fiind direct
propor țional ă cu locul pe care-l ocup ă în sistemul organelor administra ției publice.
Unele acte normative mai pot purta și denumirea de statut.
Statutele ca norme de drept administrativ reglemen teaz ă fie situa ția juridic ă special ă a
unui corp de func ționari, fie organizeaz ă o activitate special ă a administra ției publice. Statutele
pot îmbr ăca diferite forme juridice.
Conven țiile interna ționale sunt acte de drept interna țional încheiate între state suverane
indiferent de denumirea acestora (tratate, acorduri , în țelegeri, aranjamente, proceduri prealabile).
În leg ătur ă cu problema recunoa șterii conven țiilor interna ționale s-au formulat mai multe teze
privind gradul de recunoa ștere a impactului con ținut de aceste norme asupra dreptului intern a șa
dup ă cum rezult ă din opinia unor autori.
Cutuma are rol de izvor de drept în dreptul admini strativ, mai ales prin
complementaritatea acesteia cu legea, c ăreia potrivit principiului: optima leges interpres
consuietudo (obiceiul asigur ă interpretarea mai corect ă a legilor) îi asigur ă o interpretare mai
aproape de valorile reale.
Codificarea dreptului administrativ

66
În actual ă perioad ă care tinde spre o stabilizare legislativ ă se pune la nivelul tuturor
ramurilor dreptului problema necesit ății sistematiz ării normelor juridice în raport de noile
realit ăți sociale și constitu ționale.
Codificarea administrativ ă, a șa cum s-au exprimat p ăreri în literatura de
specialitate, trebuie s ă asigure într-o concep ție unitar ă: organizarea ra țional ă a întregului aparat
de specialitate al administra ției publice în scopul cre șterii eficien ței acestuia; stabilirea precis ă a
drepturilor și obliga țiilor care revin func ționarilor din administra ția public ă, a r ăspunderii lor
pentru faptele de serviciu, cunoa șterea de c ătre cet ățeni a drepturilor și obliga țiilor ce le revin în
calitate de subiecte ale raporturilor juridice al ături de administra ția public ă. S-a apreciat c ă acest
cod de drept administrativ ar trebui s ă reflecte pe planul reglement ărilor juridice atât activitatea
administrativ ă în ansamblul ei cât și fenomenul administrativ derivat din faptul admini strativ.
Rela ția dintre dreptul administrativ și știin ța administra ției
Reinstaurarea statului de drept, afirmarea principi ilor democra ției și crearea cadrului
legislativ pentru materializarea acestora au determ inat multe schimb ări în plan social,
economic, politic, schimb ări cu puternice efecte în planul psihologiei indivi dului și psihologiei
maselor astfel încât tot mai multe concepte, no țiuni necesit ă clarific ări și chiar redefiniri.
Privit dintr-o perspectiv ă istoric ă raportul dintre cele dou ă știin țe ne permite a distinge
dou ă orient ări :

o tendin ță potrivit c ăreia suntem în fa ța a dou ă știin țe cu obiect de studiu diferit (pe de o
parte, cea care studiaz ă raportul dintre stat și cet ățean, iar pe de alt ă parte știin ța
administra ției redus ă doar la o simpl ă știin ță ce studiaz ă sarcinile administra ției). Aceast ă
tendin ță caracterizeaz ă perioada cuprins ă înainte de al doilea r ăzboi mondial.

cea de a doua tendin ță , resim țit ă mai ales dup ă al doilea r ăzboi mondial, sub influen ța
ideologic ă american ă, se axa în studiile sale pe problema eficien ței organiz ării activit ății
executive, recunoscând coexisten ța celor dou ă știin țe cu obiect și metode proprii de studiu
care, a șa cum preciza Charles Debbasch, "coexist ă ra țional".

67
Test de autoevaluare:

1. Conform principiului separa ției puterilor în stat, statul are de îndeplinit 3 f unc ții.
Enumera ți-le ! – 2 puncte
2. Ce presupune principiul separa ției puterilor în stat ? – 2 puncte
3. No țiunea de drept administrativ. -2 puncte
4. Ce sunt raporturile de drept administrativ ? – 2 pu ncte
5. Care sunt modalit ățile de încetare a ac țiunii normei juridice de drept administrativ ? – 2
puncte

Grile :
1. Cutuma presupune:
a) Un element obiectiv
b) Un element subiectiv
c) Ambele variante
2 . Func ția financiar ă a administra ției publice se refer ă la:
a) Intocmirea proiectului de buget
b) Execu ția bugetar ă
c) Intocmirea proiectului de buget (atât cel na țional cât și proiectele bugetelor locale) și
execu ția bugetar ă.
3. In administra ție, activitatea juridic ă pote fi sintetizat ă în :
a) Interpretarea legilor și altor acte normative, Codificarea textelor, Part iciparea la
procedurile judiciare
b) Codificarea textelor
c) Participarea la procedurile judiciare, Codificarea textelor

68

MODUL III ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
Timp alocat: 4 h
Bibliografie:
1. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura Nemira, Bucure ști, 1996, p. 333 și urm ătoarele.

2. V.Popa, P.Petri șor, D.A. Cr ăciuneascu, Drept administrativ și contenciosul administrativ, Editura Helicon, Timi șoara, 1995,
p.108.
3. În Mélanges Paul Negulesco, (Monitorul Oficial și Imprimeriile statului, Imprimeria na țional ă, Bucure ști, 1935, p. 623),
C.Rarincescu precizeaz ă c ă actele administrative se diferen țiaz ă de alte acte juridice prin dou ă caracteristici esen țiale :
a) actele administrative au caracter executoriu; b) actele administrative sunt revocabile prin acte un ilaterale emanând de la
administra ție îns ăș i. A se vedea și Alina Livia Nicu, "Scurte considera ții privind revocarea actului administrativ", Revist a de
Știin țe Juridice, Craiova, nr. 11-12/1998.

Obiectivele modulului
Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:

defini ți administra ția public ă local ă;

realiza ți o clasificare a izvoarelor;

ar ăta ți situa țiile în care se folosesc izvoarele auxiliare.

Autonomia locală
Conceptul de autonomie locală
Autonomia locală și principiul subsidiarității

Principiul subsidiarității
În esență, în afara competențelor exclusive ale Uni unii, principiul
subsidiarității prevăzut de alineatul (3) al noului articol 5 TUE, presupune că
Uniunea să își exercite competențele numai dacă și în măsura în care statele
membre nu pot realiza anumite obiective preconizate nici la nivel central, nici la
nivel regional și local, iar acțiunea avută în vede re pentru îndeplinirea acestora
poate fi realizată mai bine la nivelul Uniunii, pri n prisma dimensiunilor și efectelor
pe care aceasta le determină. Parlamentelor naționa le -chemate să cpntribuie la
buna funcționare a Uniunii în conformitate cu noul articolul 12 TUE – le revine rolul
să asigure respectarea acestui principiu în conform itate cu Protocolul privind

69
aplicarea principiilor subsidiarității și proporțio nalității. La rândul său, alineatul (4)
al aceluiași articol prevede că, „în temeiul princi piului proporționalității, acțiunea
Uniunii, în conținut și formă, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea
obiectivelor tratatelor".
În raport cu actuala reglementare a celor două prin cipii conținută în
articolul 5 TCE, se impun două observații.
În primul rând, remarcăm consacrarea „deplinei impo sibilități" a statelor
membre de a aduce la îndeplinire obiectivele Uniuni i, care trebuie să se manifeste
atât la nivel central, cât și la nivel regional sau teritorial. Totuși, această „stare de
imposibilitate" trebuie evaluată de la caz la caz d e fiecare instituție a Uniunii și, în
mod specific, de către Comisie care, înainte de a p ropune un act legislativ, are
obligația să procedeze la consultări extinse cu ins tituțiile Uniunii și cu
parlamentele naționale și care trebuie să aibă în v edere dimensiunea regională și
locală a acțiunilor preconizate .
În al doilea rând, formularea „acțiunea Uniunii, în conținut și formă"
cuprinsă în noul articol 5 TUE în definirea princip iului proporționalității determină
intensitatea acțiunii, atât din perspectiva alegeri i de către instituția competentă a
Uniunii a instrumentului adecvat de reglementare (r egulament, directivă sau
decizie), cât și a obiectivului urmărit de actul le gislativ în discuție, care trebuie să
fie proporțional cu obligațiile pe care le va impun e atât Uniunii, cât și celorlalți
destinatari ai acestuia. Totuși, în timp ce control ul aplicării principiului
subsidiarității este potențat atât prin intervenția parlamentelor naționale, cât și
de Curtea de Justiție, la sesizarea acestora, princ ipiul proporționalității nu se
bucură de aceeași atenție din partea autorilor Trat atului de la Lisabona. Aplicarea
principiului proporționalității și controlul acesto ra se va face așadar în continuare
în virtutea interpretării pe care Curtea de Justiți e a avut ocazia să o evidențieze în
numeroase cauze, precum și a obiectivului urmărit d e la caz la caz și a
competenței de care dispune Uniunea în domeniul res pectiv, astfel cum este
reglementată de tratate.

70
Autoritățile Administrației Publice locale
Consiliile locale
Scurt istoric

Printre atribuțiile autorității comunale se aflau a părarea teritoriului
târgului, cercetarea și rezolvarea pricinilor dintr e locuitori, aprovizionarea
localității, strângerea dărilor, mobilizarea armate i în caz de război.
Prin Regulamentele Organice orașelor li s-a recuno scut dreptul la
autonomie. Orașele aveau "sfaturi" care hotărau asu pra bugetului local,
repartizării dărilor, aprovizionării orașului, în p roblemele privind școlile,
înfrumusețarea orașului. Satul era condus de șase s ăteni aleși, preotul și
proprietarul sau vechilul satului, aceștia formând sfatul satului.
Legea comunală din 1 aprilie 1864 prevedea prima da tă organizarea
comunei rurale cu personalitate juridică. Comuna er a condusă de primar și un
consiliu compus din 5 – 17 membri, primarul și cons iliul fiind autorități alese.
După 1989 administrația locală este guvernată de pr incipiile democratice
specifice statului de drept.

Organizarea
♦ Componența consiliilor locale

În baza art.28 din Legea nr.215/2001 consiliile loc ale ale
comunelor, orașelor și subdiviziunilor administrati v – teritoriale ale municipiului
București sunt compuse din consilieri aleși prin vo t universal, egal, direct, secret și
liber exprimat în condițiile prevăzute în Legea pri vind alegerile locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabi lește prin ordin al
prefectului în funcție de populația comunei, orașul ui sau subdiviziunilor
administrativ – teritoriale ale municipiului Bucure ști înregistrate la 1 ianuarie anul

71
în care au loc alegerile sau la 1 iulie în anul car e precede alegerile (art.29 din
Legea nr.215/2001).

♦ Incompatibilități

Calitatea de consilier este incompatibilă cu:
a funcția de prefect și subprefect;
b) calitatea de funcționar public în aparatul propr iu de specialitate al
autorităților administrației publice centrale și lo cale; calitatea de funcționar public
în aparatul propriu de specialitate al consiliului județean, al prefectului, al
serviciilor publice de interes local sau județean, al serviciilor publice
descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației
publice locale; calitatea de angajat în cadrul auto rităților administrației publice
locale respective sau în cadrul aparatului propriu al prefectului din județul
respectiv;
c) funcția de manager sau membru în consiliul de ad ministrație al regiilor
autonome ori de conducător al societăților comercia le înființate de consiliile
locale sau de consiliile județene;
d) calitatea de primar;
e) calitatea de senator, deputat, ministru, secreta r de stat și cele asimilate
acestora.
Se mai pot stabili incompatibilități prin lege (ar t.30, Legea nr.215/2001).

♦ Constituirea consiliului local
Se face în termen de 20 de zile de la data alegeril or. La ședința de
constituire, convocată de către prefect, participă prefectul sau reprezentantul său.
Primarul va fi și el convocat la această ședință, c hiar dacă procedura de validare
care îl privește nu a fost definitivată.

72
Ședința este legal constituită dacă participă cel p uțin două treimi din
numărul consilierilor aleși. Dacă nu se poate asigu ra această majoritate ședința
urmează a se ține peste trei zile, în aceleași cond iții. Dacă se menține
neîndeplinirea condiției de prezență și la a doua c onvocare se reconvoacă ședința
peste trei zile. Dacă și la această a treia convoca re lipsesc fără motiv temeinic
consilierii aleși, astfel încât ședința nu poate fi legal constituită, prefectul va
declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat de la
cele trei convocări anterioare, dacă locurile vacan te nu pot fi completate cu
supleanți de pe listele de candidați și se vor orga niza alegeri de completare în
termen de 30 de zile.
Ordinul prefectului prin care se declară vacante l ocurile consilierilor absenți
nemotivat poate fi atacat de cei în cauză în termen de 5 zile de la comunicare la
instanța de contencios administrativ, hotărârea pri mei instanțe fiind definitivă și
irevocabilă.
Se consideră absență motivată acea absență cauzată de boală care a
necesitat spitalizare, de deplasare în străinătate în interes de serviciu sau de
evenimente de forță majoră.
Comisia de validare (3 – 5 membri), aleasă de cons ilieri (dintre membrii
consiliului) pe întreaga durată a mandatului, exami nează legalitatea alegerii
fiecărui consilier propunând validarea sau invalida rea mandatelor.
Invalidarea se propune dacă se constată încălcarea condițiilor de
eligibilitate, fraudă electorală constatată de Biro ul Electoral Central sau orice altă
încălcare a Legii privind alegerile locale.
Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu vo tul deschis al majorității
consilierilor prezenți la ședință, persoana al căre i mandat este supus validării
neparticipând la vot.
Consilierii ale căror mandate au fost validate dep un jurământul prevăzut de
art.32 din Legea nr.215/2001.

73
♦ Încetarea mandatului de consilier
Mandatul de consilier încetează de drept în caz de:
1) deces;
2) demisie;
3) incompatibilitate;
4) schimbare a domiciliului în altă unitate adminis trativ – teritorială;
5) lipsa nemotivată de la trei ședințe ordinare con secutive ale consiliului;
6) imposibilitate de exercitare a mandatului pe o p erioadă mai mare de
șase luni consecutive;
7) dacă s-a constatat, după validarea mandatului, c ă alegerea s-a făcut prin
fraudă sau altă încălcare a Legii privind alegerile locale;
8) în caz de condamnare, prin hotărâre judecătoreas că definitivă, la o
pedeapsă privativă de libertate;
9) în caz de punere sub interdicție judecătorească;
10) în cazul pierderii drepturilor electorale.
Încetarea de drept a mandatului de consilier se co nstată prin hotărâre a
consiliului local la inițiativa primarului sau a or icărui consilier.
În caz de demisie, consilierul poate reveni asupra demisiei până la
adoptarea hotărârii.
♦ Durata mandatului

Consilierul local se alege pentru un mandat de 4 an i (ce poate fi prelungit
numai în caz de război sau catastrofă, prin lege or ganică) mandat exercitat de la
data cosntituirii consiliului până la data declarăr ii ca legal constituit a noului
consiliu ales.
♦ Actele consiliului local
Consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorități i membrilor prezenți, în
afară de cazurile în care legea sau regulamentul de funcționare a consiliului cere o
altă majoritate. În caz de paritate de voturi, hotă rârea nu se adoptă și se reiau
dezbaterile în ședința următoare.

74
Proiectele de hotărâri pot fi propuse de către con silieri sau de către primar,
acela care face propunerea fiind obligat să redacte ze proiectul cu sprijinul
secretarului și al personalului din aparatul propri u al autorității administrației
publice locale.
Hotărârile normative devin obligatorii de la data aducerii la cunoștință
publică, cele individuale devin obligatorii de la d ata comunicării lor celui pe care îl
privesc.
Funcționarea consiliului local
♦ Lucrările consiliului local
Consiliul local se întrunește în ședință ordinară l unar, la convocarea
primarului. Dacă este necesar, la cererea primarulu i sau a cel puțin o treime din
numărul membrilor consiliului, consiliul se poate î ntruni în ședințe extraordinare.
Ordinea de zi se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului
prin presa locală ori prin alt mijloc de publicitat e.
Ședințele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă
majoritatea consilierilor în funcție.
Prezența consilierilor la ședințe este obligatorie .
Ședințele consiliului local sunt publice, cu excep ția cazurilor în care
consilierii hotărăsc desfășurarea lor cu ușile înch ise. Pentru a adopta o astfel de
hotărâre este necesară majoritatea voturilor consil ierilor prezenți.
Ședințele în care se discută probleme referitoare la buget sunt întotdeauna
publice.
Dezbaterile din ședințele consiliului se consemnea ză într-un proces – verbal.
Procesul – verbal trebuie semnat de consilierul car e conduce ședințele, de
secretarul unității administrativ teritoriale.
La începutul fiecărei ședințe, secretarul prezintă procesul – verbal al
ședinței anterioare, iar consilierii au dreptul să conteste conținutul procesului –
verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor e xprimate în ședința anterioară.

75
Nu poate participa la deliberare și la adoptarea u nei hotărâri consilerul care
are un interes patrimonial în problema supusă dezba terii consiliului, fie personal,
fie prin soț, soție, afin sau rude până la gradul a l patrulea inclusiv.
La lucrările consiliului local pot participa prefe ctul, președintele consiliului
județean, reprezentanții acestora, parlamentarii al eși în județ, precum și
persoanele invitate de consiliul local, a căror pre zență este considerată utilă.
Toate persoanele enumerate participă fără drept de vot.
Delegatul sătesc este cel care reprezintă la ședin țele consiliului local pe
cetățenii satelor care nu au consilieri aleși în co nsiliul local. Desemnarea acestui
delegat se face prin alegere, pe perioada unui mand at al consiliului local, de către
adunarea sătească formată din câte un reprezentant al fiecărei familii. La alegere
este prezent primarul sau viceprimarul.
Delegatul sătesc este în mod obligatoriu invitat l a ședințele în care se
dezbat probleme ce privesc satul din care vine.
Votul delegatului sătesc are caracter consultativ.

♦ Comisiile de specialitate
Consiliul local își organizează, după constituire, comisii de specialitate în
principalele domenii de activitate, comisii compuse numai din consilieri. Fiecare
comisie își alege câte un președinte și un secretar . Aceste comisii analizează și
avizează proiectele de hotărâri din domeniul lor de activitate. Hotărârile comisiilor
de specialitate se adoptă cu votul majorității memb rilor lor.
Prin Regulamentul de funcționare a consiliului loca l se stabilește
organizarea, funcționarea și atribuțiile acestor co misii.

76
Actele consiliului local
♦ Atribuțiile consiliului local
Principalele atribuții ale consiliului local sunt ( conform art.36 din
Legea nr.215/2001):
a) alege din rândul consilierilor viceprimarul, res pectiv viceprimarii, după
caz; stabilește în limitele normelor legale, număru l de personal din aparatul
propriu;
b) aprobă statutul comunei sau al orașului, precum și regulamentul de
organizare și funcționare a consiliului;
c) avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze și programe de
dezvoltare economico-socială, de organizare și amen ajare a teritoriului,
documentații de amenajare a teritoriului și urbanis m, inclusiv participarea la
programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare
transfrontalieră, în condițiile legii;
d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de
utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de înc hidere a exercițiului bugetar;
stabilește impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii;
e) aprobă, la propunerea primarului, în condițiile legii, organigrama, statul
de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare a
aparatului propriu de specialitate, ale instituțiil or și serviciilor publice, precum și
ale regiilor autonome de interes local;
f) administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau
orașului;
g) hotărăște darea în administrare, concesionarea s au închirierea bunurilor
proprietate publică a comunei sau orașului, după ca z, precum și a serviciilor
publice de interes local, în condițiile legii;
h) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închiriere a bunurilor proprietate
privată a comunei sau orașului, după caz, în condiț iile legii;
i) înființează instituții publice, societăți comerc iale și servicii publice de
interes local; urmărește, controlează și analizează activitatea acestora; instituie,
cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare și

77
funcționare pentru instituțiile și serviciile publi ce de interes local; numește și
eliberează din funcție, în condițiile legii, conduc ătorii serviciilor publice de interes
local, precum și pe cei ai instituțiilor publice di n subordinea sa; aplică sancțiuni
disciplinare, în condițiile elgii, persoanelor pe care le-a numit;
j) hotărăște asupra înființării și reorganizării re giilor autonome de interes
local; exercită în numele unității administrativ-te ritoriale toate drepturile
acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat; hotărăște asupra
privatizării acestor societăți comerciale; numește și eliberează din funcție în
condițiile legii, membrii consiliilor de administra ție ale regiilor autonome de sub
autoritatea sa;
k) analizează și aprobă în condițiile legii, docume ntațiile de amenajare a
teritoriului și de urbanism ale localităților, stab ilind mijloace materiale și
financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocartea de fonduri din
bugetul local pentru acțiuni de apărare împotriva i nundațiilor, incendiilor,
dezastrelor și fenomenelor meteorologice periculoas e;
l) stabilește măsurile necesare pentru construirea, întreținerea și
modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a înt regii infrastructuri aparținând
căilor de comunicații de interes local;
m) aprobă, în limetele competențelor sale, document ațiile tehnico-
economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile
necesare în vederea realizării acestora;
n) asigură, potrivit competențelor sale, condițiile materiale și financiare
necesare pentru buna funcționare a instituțiilor și serviciilor publice de educație,
sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordin ii publice, apărarea împotriva
incendiilor și protecția civilă, de sub autoritatea sa; urmărește și controlează
activitatea acestora;
o) hotărăște, în localitățile cu medici sau cu pers onal sanitar în număr
insuficient, acordarea de stimulente în natură și î n bani, precum și de alte
facilități, potrivit legii, în scopul asigurării se rviciilor medicale pentru populație;
asemenea facilități pot fi acordate și personalului didactic;
p) contribuie la organizarea de activități științif ice, culturale, artistice,
sportive și de agrement;

78
q) hotărăște cu privire la asigurarea ordinii publi ce; analizează activitatea
gardienilor publici, poliției, jandarmeriei, pompie rilor și a formațiunilor de
protecție civilă, în condițiile legii, și propune m ăsuri de îmbunătățire a activității
acestora;
r) acționează pentru protecția și refacerea mediulu i înconjurător, în scopul
creșterii calității vieții; contribuie la protecția , conservarea, restaurarea și punerea
în valoare a monumentelor istorice și de arhitectur ă, a parcurilor și rezervațiilor
naturale, în condițiile legii;
s) contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență sociale; asigură
protecția drepturilor copilului, potrivit legislați ei; aprobă criteriile pentru
repartizarea locuințelor sociale; înființează și as igură funcționarea unor instituții
de binefacere de interes local;
t) înființează și organizează târguri, piețe, oboar e, locuri și parcuri de
distracție, baze sportive și asigură buna funcționa rea a acestora;
u) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denum iri de străzi, de piețe și de
obiective de interes public local;
v) conferă persoanelor fizice române sau străine, c u merite deosebite, titlul
de cetățean de onoare al comunei sau al orașului;
x) hotărăște în condițiile legii, cooperarea sau as ocierea cu persoane
juridice române sau străine, cu organizații neguver namentale și cu alți parteneri
sociali, în vederea finanțării și realizării în com un a unor acțiuni, lucrări, servicii
sau proiecte de interes public local; hotărăște înf rățirea comunei sau orașului cu
unități administrativ-teritiriale similare din alte țări;
y) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau a socierea cu alte autorități
ale administrației publice locale din țară sau stră inătate, precum și aderarea la
asociații naționale și internaționale ale autorităț ilor administrației publice locale
în vederea promovării unor interese comune;
z) sprijină activitatea cultelor religioase, în con dițiile legii;
w) asigură libertatea comerțului și încurajează lib era inițiativă în condițiile
legii.
Desigur, consiliul local poate exercita și alte atr ibuți stabilite prin lege.

79
♦ Răspunderea consilierilor
Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr.215/2001, cu
modificările și completările ulterioare, a preveder ilor prezentei legi și ale
regulamentului de organizare și funcționare a consi liului atrage aplicarea
următoarelor sancțiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de ședință;
e) excluderea temporară de la lucrările consili ului și ale comisiei de specialitate;
f) retragerea indemnizației de ședință, pentru 1 – 2 ședințe.
Sancțiunile prevăzute prevăzute de art. 57 din Lege a nr.393/2004, alin.(1)
lit.a) – d) se aplică de către președintele de șed ință, iar cele prevăzute de lit. e) și
f) se aplică de către consiliu, prin hotărâre. Pent ru aplicarea sancțiunilor prevăzute
la alin. (1) lit. e), cazul se va transmite comisie i de specialitate care are în obiectul
de activitate și aspectele juridice, aceasta prezen tând un raport întocmit pe baza
cercetărilor efectuate, inclusiv a explicațiilor fu rnizate de cel în cauză.

Dizolvarea consiliului local
Consiliul local poate fi dizolvat dacă a adoptat, î ntr-un interval de cel
mult 6 luni, cel puțin 3 hotărâri care au fost anul ate de instanța de contencios
administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă d efinitivă și irevocabilă.
Dizolvarea consiliului local se face prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărâ rile judecătorești rămase
definitive și irevocabile.Hotărârea de dizolvare po ate fi atacată de oricare dintre
consilieri la instanța de contencios administrativ.

80
Până la constituirea noului consiliu local primarul , viceprimarul sau, în
absența acestora, secretarul va rezolva problemele curente ale comunei sau ale
orașului, potrivit competențelor și atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.
În cazul în care consiliul local nu se întrunește t imp de 3 luni consecutive
sau nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre, precum și în
situația în care numărul consilierilor se reduce su b jumătate plus unul și nu se
poate completa prin supleanți, acesta se consideră dizolvat de drept.
Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesați la instanța de
contencios administrativ, în termen de 10 zile de l a comunicare sau de la luarea la
cunoștință.
Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen
de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar
introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii d e dizolvare. Horărârea
instanței este definitivă și irevocabilă.
Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de
către Guvern, la propunerea prefectului.
Consiliul local se poate întruni în ședințe extraor dinare, la cererea
primarului sau a cel puțin o treime din numărul mem brilor consiliului.
Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului
unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare
sau cu cel puțin 3 zile înainte de ședințele extrao rdinare.

În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor
locuitorilor comunei sau ai orașului convocarea con siliului local se poate face de
îndată.
În invitația la ședință se vor preciza data, ora, l ocul desfășurării și ordinea
de zi a acesteia.
Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor
comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin or ice alt mijloc de publicitate.
În comunele sau orașele în care cetățenii aparținân d unei minorități
naționale au o pondere de peste 20% din numărul loc uitorilor ordinea de zi se

81
aduce la cunoștință publică și în limba maternă a c etățenilor aparținând
minorității respective.
În toate cazurile convocarea se consemnează în proc esul verbal al ședinței.

Primarul
Primarul trebuie să fie, în unitatea administrativ – teritorială unde a
fost ales, un creator, chiar dacă tot ceea ce însea mnă creație de valoare este cel
mai adesea contestat sau comentat contradictoriu, a stfel încât destul de rar o
operă de valoare se bucură de aprecierile favorabil e la momentul realizării ei.
Nu cred să fi fost vre-o dată, în țara noastră, vre -un primar care să fi avut o
mai curată, o mai sfântă grije de banul public" (Pr efața la "Din activitatea mea ca
primar", 1926, pag.5).
Scurt istoric
Prima reglementare despre funcția de primar aparțin e Legii comunelor
nr.394 / 1864. Conform acestei legi primarul comune i în comunele rurale era ales
de alegătorii comunei odată cu membrii consiliului și se aproba de către prefect, în
timp ce în comunele urbane era numit de Domn, dintr e primii trei consilieri care
obținuseră cel mai mare număr de voturi la alegeri.
Printre atribuțiile primarului erau:
1) supraveghea legalitatea actelor consiliului și rapo rta prefectului situațiile
în care consiliul adopta actele ilegale sau care de pășeau competențele sale;
2) era șef al poliției locale, în situații speciale , cum ar fi revoltele, având
dreptul să emită ordonanțe și regulamente de poliți e;
3) era ofițer de stare civilă;
4) în calitate de șef al administrației comunale ad ministra și apăra
proprietatea comunei, se îngrijea de aprovizonarea ei, supraveghea stabilimentele
comunale, întocmea bugetul comunei, controla aparat ul administrativ al comunei.

82
Legea din 1874 prevedea că primarul comunelor rurale n u mai este ales ci
numit de către Guvern.

Ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989 insti tuția primarului și-a
modificat conținutul în conformitate cu principiile democratice ale statului de
drept.

♦ Definiție
Primarul reprezintă acea autoritate a administrație i publice locale care
realizează, alături de consiliul local, autonomia l ocală la nivel de comună, de oraș,
de subdiviziune administrativ – teritorială a munic ipiilor (art.121 din Constituție) și
de municipii (art.61, din Legea administrației publ ice locale).
Investirea
Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secre t și liber
exprimat, în condițiile Legii privind alegerile locale.
Pe toată durata mandatului de primar se suspendă co ntractul de muncă la
instituțiile publice, la regii autonome, companii n aționale, societăți naționale la
societățile comerciale cu capital majoritar de stat sau la societățile comerciale
aflate sub autoritatea consiliilor locale sau județ ene, al persoanei ce ocupă funcția
de primar.
După validarea alegerii (care are loc în termen de 20 de zile de la data
alegerilor) primarul va depune jurământul al cărui text este prezentat în art.34 al
Legii administrației publice locale.
Depunerea jurământului se face în fața consiliului local. Refuzul primarului
de a depune jurământul este considerat demisie.
În cazul invalidării mandatului primarului, se org anizează alegeri în termen
de cel mult 30 de zile de la invalidare, sau, după caz, de la data rămânerii
definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești .

83

♦ Încetarea mandatului
Mandatul primarului este de 4 ani. El se exercită d e la depunerea
jurământului până la depunerea jurământului de cătr e primarul nou – ales.
Această regulă are două excepții: prelungirea manda tului, care poate interveni în
timp de război sau de catastrofă și se dispune prin lege organică, și încetarea
mandatului înainte de termen. Art.15, alin.2 din Le gea nr.393/2004 privind
Statutul aleșilor locali arată că mandatul înceteaz ă înainte de termen în
următoarele situații:
a) deces;
b) demisie;
c) incompatibilitate;
d) schimbare a domiciliului într-o altă unitate ad ministrativ – teritorială;
e) imposibilitate de a fi exercitat mandatul pe o perioadă mai mare de 6
luni consecutive, cu excepțiile prevăzute de lege;
f) dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească , rămasă definitivă, după
validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fr audă electorală sau prin orice
altă încălcare a Legii privind alegerile locale;
g) în cazul condamnării definitive la o pedeapsă p rivativă de libertate;
h) în cazul punerii sub interdicție pentru debilit ate sau alienare mintală;
i) în cazul pierderii drepturilor electorale;
j) când, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin p rin lege, a emis, 3 dispoziții cu
caracter normativ în timp de 3 luni, care au fost a nulate de instanța de contencios
administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă d efinitivă și irevocabilă.
Demisia este actul de voință unilaterală prin care primarul renunță din
proprie inițiativă la mandat.
În toate cazurile în care mandatul încetează înain te de termen prefectul
emite ordine prin care ia act de încetarea mandatul ui primarului și declară
vacantă funcția acestuia.

84
Atribuții
Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau
juridice din țară și din străinătate și în justiție.
Primarul participă, obligatoriu, la ședințele cons iliului local.
În conformitate cu art.63 din Legea administrației publice locale
atribuțiile principale ale primarului sunt următoar ele:
a) atribuții exercitate în calitate de reprezentan t al statului, în condițiile
legii;
b) atribuții referitoare la relația cu consili ul local;
c) atribuții referitoare la bugetul local;
d) atribuții privind serviciile publice asigur ate cetățenilor;
e) alte atribuții stabilite prin lege.
Astfel în temeiul lit. a), primarul îndeplineste fu ncția de ofițer de stare civilă
și de autoritate tutelară și asigură funcționarea s erviciilor publice locale de profil,
atribuții privind organizarea și desfașurarea alege rilor, referendumului și a
recensamântului. Primarul îndeplinește și alte atri buții stabilite prin lege. În
exercitarea atribuțiilor prevăzute la lit. b), prim arul:
a) prezinta consiliului local, în primul trimes tru, un raport anual privind starea
economică, socială și de mediu a unității administr ativ-teritoriale;
b) prezinta, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte și informări;
c) elaborează proiectele de strategii privind s tarea economică, socială și de
mediu a unității administrativ-teritoriale și le su pune aprobării consiliului local. În
exercitarea atribuțiilor prevăzute la lit. c), prim arul:
a) exercita funcția de ordonator principal de c redite;
b) întocmește proiectul bugetului local și cont ul de încheiere a exercițiului
bugetar și le supune spre aprobare consiliului loca l;
c) inițiază, în condițiile legii, negocieri pen tru contractarea de împrumuturi și
emiterea de titluri de valoare în numele unității a dministrativ-teritoriale;

85
d) verifică, prin compartimentele de specialita te, corecta înregistrare fiscală a
contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a
sediului secundar.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la lit.d), primar ul:
a) coordonează realizarea serviciilor publice d e interes local prestate prin
intermediul aparatului de specialitate sau prin int ermediul organismelor
prestatoare de servicii publice și de utilitate pub lică de interes local;
b) ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, ge stionarea situațiilor de urgență;
c) ia măsuri pentru organizarea executării și e xecutarea în concret a activităților
din domeniile prevăzute la art.36 alin.(6) lit.a) – d) din legea 215/2001;
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, e videnței statistice, inspecției și
controlului efectuării serviciilor publice de inter es local prevăzute la art.36 alin.(6)
lit.a)-d), precum și a bunurilor din patrimoniul pu blic și privat al unității
administrativ-teritoriale;
e) numește, sancționează și dispune suspendarea , modificarea și încetarea
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturi lor de muncă, în condițiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului de speciali tate, precum și pentru
conducătorii instituțiilor și serviciilor publice d e interes local;
f) asigură elaborarea planurilor urbanistice pr evăzute de lege, le supune
aprobării consiliului local și acționează pentru re spectarea prevederilor acestora;
g) emite avizele, acordurile și autorizațiile d ate în competența sa prin lege și
alte acte normative;
h) asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile
angajamentelor asumate în procesul de integrare eur opeană în domeniul
protecției mediului și gospodăririi apelor pentru s erviciile furnizate cetățenilor.
Primarul prezintă trimestrial (sau la cererea cons iliului local) informări
privind executarea hotărârilor adoptate de consiliu .
Viceprimarul

Legea administrației publice locale instituie alătu ri de noțiunea de primar și
pe aceea de viceprimar. Numărul viceprimarilor este reglementat prin lege astfel:

86
– pentru comune și orașe câte un viceprimar;
– pentru orașele reședință de județ câte doi vicep rimari;
– pentru municipiul București șase primari (art.79 din Legea nr. 215/2001) și
șase viceprimari, câte unul pentru fiecare sector, un primar general și doi
viceprimari.
Viceprimarul se alege cu votul secret al majorităț ii consilierilor în funcție.
Durata mandatului viceprimarului este aceeași cu c ea a mandatului
consiliului local.
Prevederile referitoare la participarea primarului la ședințele consiliului
local și la încetarea mandatului înainte de termen se aplică în mod corespunzător
pentru viceprimar.
În conformitate cu art.72 din Legea nr.215/2001 în cazul în care funcția de
primar devine vacantă și în caz de suspendare din f uncție a acestuia, atribuțiile
primarului vor fi exercitate, de drept, de către vi ceprimar, până la validarea
mandatului noului primar sau, dup caz, până la înce tarea suspendării.
Primarul delegă viceprimarilor exercitarea unora d intre atribuțiile care îi
revin. Delegarea se face prin dispoziție emisă în t ermen de cel mult 30 de zile de
la validare. Atribuțiile în legătură cu care poate interveni delegarea sunt limitativ
prevăzute.
Test de autoevaluare:
1. Enumerați pe scurt, atribuțiile primarului. 2p
2. În ce condiții încetează mandatul de consilier? 2p
3. Ce se stabilește prin Regulamentul de funcționare a consiliului local?2p
4. Principiul subsidiarității –deosebire față de princ ipiul autonomiei locale
naționale.3p