1 UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE Programul de studii: INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL ÎN PROTECȚIA… [604581]

1 UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN
BUCUREȘTI FACULTATEA DE
INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: INGINERIA ȘI
MANAGEMENTUL ÎN PROTECȚIA MEDIULUI

ELIMINAREA AVANSATĂ
A NUTRIENȚILOR DIN
APELE
UZATE LA STAȚIA DE EPURARE A
APELOR UZATE DIN MUNICIPIUL
BUCUREȘTI

Coordonator științific:

Ș.l dr.ing. Victor -Viorel Safta

Masterand: [anonimizat] 2019

2 Cuprins

1 Efectul deversării nutrienților în apele naturale ……………………………………….. pag.3
1.1. Aspecte generale…………………………………………………………………….. pag.3
1.1.1. Starea naturală și proprietățile apei ………………………………………. pag.3
1.1.2. Importanța apei în natură …………………………………………………… pag.5
1.1.3. Cilurile nutrienților în natură……………………………………………….. pag.6
1.2. Efectele deversării nutrienților în apele naturale ……………………………… pag.9
1.2.1. Efectele poluării cu nutrienți a lacurilor ………………………………. pag.9
1.2.2. Efectele poluării cu nutrienți a râurilor…………………………………. pag.11
1.2.3. Efectele poluării cu nutrienți a mărilor și oceanelor ………………. pag.11
1.2.4. Efectele poluării cu nutrienți a apelor freatice………………………. pag.13
1.3 Autorpurificarea apelor naturale…………………………………………….. pag.14
2. Concluzii …………………………………………………………………………………………… pag.17
3. Bibliografie ……………………………………………………………………………………….. pag.18

3 1. Efectele deversării nutrienților în apele naturale

1.1 Aspecte generale

Apa, ca și energia, reprezintă o componentă esențială a existenței și dezvoltării
civilizației umane. Consumul de apă naturală (apă brută) presupune satisfacerea cerințelor de
apă ale populației urbane și rurale (apa potabilă), ale industriei (apa industri ală sau
tehnologică), ale agriculturii (apa pentru irigații) și zootehniei, precum și din considerente
urbanistice și de agrement.
În condiții date de temperatură și de presiune, apa există în una din cele trei stări de
agregare: solidă (gheață), lichidă s au gazoasă (vapori), după cum se prezintă în diagrama de
faze (Figura CH.01.8). Există un singur punct în care coexistă cele trei faze (S, L, G), numit
punctul triplu al apei, la +0,01 0 C și 4,6 torr.

Fig. 1 Diagrama de fază a apei [11]

Punctul de topi re este temperatura fixă la care o substanță solidă cristalizată pură, prin
încălzire, se transformă brusc în lichid. Punctul de topire variază puțin cu presiunea; prin
urmare nu este necesar să se indice presiunea decât atunci când aceasta este mult diferită de
presiunea atmosferică. Punctul de topire al gheții este la temperatura t = 0 0 C (T = 273,15 K).
Punctul de fierbere este temperatura la care presiunea de vapori a unei substanțe este
egală cu o anumită presiune indicată. Punctul de fierbere normal este temperatura de vaporizare
a unui lichid la presiunea de 760 torr = 1 atm. Pentru apă, punctul de fierbere normal este la t
= + 100 0 C (T = 373,15 K).
Punctul de solidificare este temperatura fixă la care un lichid devine solid. Pentru
substanțele pure, punctul de solidificare este egal cu punctul de topire. Pentru apă, punctul de
solidificare este la t = 0 0 C (T = 273,16 K).

1.1.1 Starea naturală și proprie tățile apei
Apa este un lichid inodor, insipid, incolor, de cele mai multe ori albăstrui sau chiar
verzui în straturi groase.
Este compus chimic al hidrogenului + oxigen având formula chimică H 2O.

În natură, apa se găsește din abundență în toate stările de agregare:

4 – în stare lichidă ( este forma care acoperă 2/3 din suprafața pământului,
sub formă de mări, ocean, râuri, fluvii, ape subterane).
– în stare solidă ( formează calote glaciare).
– în stare gazoasă ( atmosfera conține o cantitate considerabilă de apă,
sub formă de vapori de apă, invizibili).
Apa pură este întotdeauna un amestec de apă ușoară (H 2O) și de cantități extrem de mici
de apă grea ( D 2O) și apă hipergrea (T 2O).
Calitatea apelor naturale, este determinată de totalitatea substanțelor minerale sau
organice, a gazelor dizolvate și a organismelor vii.
Răspândirea apei pe Glob
Apa este elementul esențial pentru viață și pentru procesele naturale. Existența noastră
și activitățile noastre economice sunt în totalitate dependente de această resursă. Este în egală
măsură factorul climatic care susține dezvoltarea ecosistemelor precum și componenta cheie
în schimbul de substanță și energie în ciclul hidrologic.
La nivel global, apa reprezintă o sursă limitată, fapt care impune abordarea problemelor
legate de acestea, astfel încât să se asigure resursele de apă pentru generațiile viitoare.
Volumul apei pe Globul Pământesc este estimat la 1,4 miliarde km3, cea mai mare parte
o reprezintă apa sărată, iar 36 milioane km îi reprezintă apa proaspătă.
Apa se dovedește utilă într -o gamă largă de activități, care fac posibilă producția
agricolă datorită irigației, facilitează transporturile și deplasările prin navigație și este de
neînlocuit în producerea energiei electrice.

Tabelul 1. Repartiția apei pe Glob
Hidrosfera Volum
[km3] %
Oceane, lacuri sărate 1.348.000.000 97,390
Ghețari și suprafețe
înzăpezite 27.820.000 2,010
Pânze de apă, umiditatea
solului 8.062.000 0,580
Lacuri și râuri 225.000 0,020
Apă atmosferică 13.000 0,001
Total
Din care, apă dulce 1.384.120.000
36.120.000 100,00
2,600
Sursa:Demangeot(2000)

5
Fig.2 Circuitul apei în natură [1]

Clasificarea apelor
Există diferite criterii de clasificare a apelor: modul de formare, calitatea acestora,
conținut de săruri, scopul utilizării, etc.
Putem distinge următoarele tipuri de apă în funcție de starea și destinația lor:
 Ape naturale:

– ape subterane;

– ape de suprafață;

– apa mărilor și a oceanelor.

 Ape de consum:

– ape potabile;

– ape industriale (tehnice): de încălzire, de răcire, de proces;

– ape uzate.
În natură apa se găsește într -un circuit continuu, astfel apa de suprafață din râuri, lacuri,
fluvii, mări și oceane se evaporă trecând sub formă de vapori în atmosferă, cunoscută sub
denumirea de apă atmosferică.
Această formă de apă circulă sau este purtată de curenții de aer până se condensează ș i
cade la suprafața solului sub formă de ploai e, lapoviță sau ninsoare. Aceasta formă fiind regăsită
sub numele de apă meteorică.

1.1.2 Importanța apei în natură
Apa este factorul principal al întreținerii și dezvoltării vieții, fiind de o importanță
vitală.
Capacitatea apei este de a forma lanțuri și multe alte tipuri de structuri moleculare
complexe care au adus la apariția vieții.
Aceste molecule sunt asemănătoare ca formă de molecule de ADN și datorită structurilor
pe care le formează apa este vie, memorea ză, simte.

6 Toate formele de viață cunoscute depind de apă. Ea intră în alcătuirea plantelor și a
animalelor în proporție de 50 -50% din greutatea lor.
Este o parte vitală în multe din procesele metabolismului din interiorul organismului.
Cantitățile semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestia hranei.
Pe lângă aceste întrebuințări în cantități mari, apa este folosită de către om în diverse
scopuri:

 Activități gospodărești: cantități destinate consumului pentru prepararea hranei și pentru
igiena individuală. (Variază între 40 -280 litri/locuitor/zi);

 Activități urbaniste: cantitățile de apă folosite în instituții, unități de învățământ,
grădinițe, restaurante, etc. ( variază între 30-80 litri/locuitor/zi);

 Activități industriale: pentru procesele industriale ( fabricarea diferitelor produse,
răcirea utilajelor) , funcționarea instalațiilor, combaterea incendiilor;

 Activități agro -zootehnice: pentru localitățile rurale, ferme, care se ocupă cu
creșterea și îngrijirea animalelor, stropirea și udarea serelor.

1.1.3 Ciclurile nutrinților în natură
Azotul are un ciclu complex deoarece el se regăsește sub formă de compuși soli zi,
gazoși sau în stare dizolvată de natură organică și anorganică.

Reacțiile azotului biologice contribuie la transferul diferitelor rezervoare cum ar fi:
atmosfera, apele continentale și marine, ciosferă și litosferă. Cele mai întinse fluxuri sunt
asociate schimburilor dintre biosferă, fersă și apă.

În absența îngrășămi ntelor fixarea biologică este unica sursă pentru plante. Această
fixare se realizează prin intermediul algelor în mediul acvatic, iar în sistemele terestre prin
bacterii.

Microorganismele sun capabile de numeroase reacții prin care permit transforma rea
azotului în compuși către organismele vii.

Atmosfera este cel mai important rezervor de azot, sub formă moleculară ( N2).

Bacteriile nitrificatoare sau algele albastre îl transformă în nitrat, absorbindu -l continuu.

7

Fig.3 Ciclul azotului [6]

Ciclul fosforului în natură
Elementul esențial al materiei vii și suficient de rar astfel încât constituie un factor
limitant pentru numeroase ecosisteme îl reprezintă fosforul.
Fosforul se prezintă ca un ion fosfat (PO43) , iar toate formele lui, particulare sau
dizolvate sunt derivați ai acestui ion, care este susceptibil să formeze lanțuri sau compuși
ciclici. Fosforul disponibil pentru organismele vii este conținut în totalita te în stratul superficial
al litosferei și previne eroziunea rocilor continentale. În oceane este transportat sub formă
particulară sau dizolvată, prin intermediul râurilor, iar pe parcurs este posibilă
interacțiunea speciilor dizolvate cu si stemele biologice sau minerale.

Fosforul transportat în mediu marin sub formă particulară se depune ușor și este încorporat î n
sedimente. Această fracțiune transportată în stare dizolvată este antrenată foarte repede în ciclul
biologic, îndeosebi prin intermediul fitoplanctonului, astfel încât straturile superficiale ale
conținutului de fosfor să fie reduse.
Apele de profunzime au un conținut de fosfor ridicat, deoarece ele colectează totalitatea
materiei organice sub formă de particule, care odată căzută prin coloana de apa este oxidată de
bacterii.

8
Fig. 4 Ciclul fosforului [7]

Ciclul apei in natură
Ciclul apei numit și ciclul hidrologic este procesul de circulație continuă apei, în
cadrul hidrosferei. Acest proces este pus în mișcare de gravitație și de reacția solară. În acest
circuit, apa își schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.
De exemplu apa care se mișcă dintr -un element component al circuit ului în altul, dintr -un râu
într- un ocean, prin diferite procese fizice, cele mai însemnate fiind evaporația, transpirația,
infiltrația și scurgerea.
Cantitatea sau masa totală de apă, care ia parte la circuitul apei în natură rămâne
constantă, iar ca medie în timp se menține constantă cantitatea de apă înmagazinată în fiecare
dintre rezervoarele circuitului. Acest principiu se numește legea conservării masei.

În tabelul următor se află cantitățile de apă sub formă de precipitații, care cad sau s e
ridică prin evaporație de pe suprafața uscatului sau a oceanelor:
Tabel 2. Cantitățile de apă sub formă de precipitații
Fluxul de apă Cantitatea medie transportată anual
(mii km3/an)
Precipitații pe suprafața uscatului 107
Evapotranspir ație de pe suprafața uscatului 71
Scurgere de suprafață și subterană 36
Precipitații pe suprafața oceanelor 398
Evaporație de pe suprafața oceanelor 434
Sursa: Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova
Din tabel putem constata că totalul precipitațiilor de pe suprafața uscatului este
egală cu suma dintre cantitat ea de apă evaporată de pe suprafața uscatului si cantitatea de
apă scursă spre ocean

9 1.2. Efectele deversării nutrienților în apele naturale
Efectele deversării este reprezentată de o creștere a fitoplanctonului datorată îmbogățirii
excesive a apei mării cu nutrienți rezultați în urma activităților umane.
Nutrienții sunt compuși fosfați și azotați, care sunt esențiali pentru viața organismelor
care folosesc fotosinteza.
Fitoplanctonul nu se dezvoltă uniform și nu este distribuit în apele mării în spațiu sau în
timp.
Efectele deversării nutrienților este considerată o problemă majoră importantă în zonele
hipoxice sau moarte întâlnite în multe estuare, golfuri delte, bazine, lacustre sau marine. Acest
fenomen nu poate fi limitat doar la zonele moarte. Schimbarea tipului de fitoplancton într -un
bazin va determina schimbări majore asupra întregului lanț trofic.
Eutrofizarea este asociată cu înfloririle de alge care afectează sănătatea umană și are un
impact negativ asupra pescuitului și turismului, prin efectul asupra peisajului marin, deci ș i
asupra economiei.

Cauzele apariției eutrofizării:
 aportul de nutrienți în exces într -un corp de apă;

 dispersia nutrienților;

 ciclul oxigenului în corpul de apă;

 hidrodinamica ecosistemelor;

 energia luminoasă care pătrunde în masa de apă;

 surse difuze care provin din antrenarea unor substanțe minerale de la nivelul
bazinului hidrografic;

 naturale ( precipitațiile sub formă lichida, solidă și procesele de eroziune și
spălare a solurilor);
 artificiale ( activitățile umane, agricole și silvice, responsabile de îngrășăminte
organice, irigații și resturile vegetale);
 surse punctuale naturale sau artificiale sunt reprezentate de afluenții care ajung

în ecosistemele lacustre.

Un sistem tipic pentru eutrofizare este creșterea abundenței meduzelor și ctenoforelor,
care se adaptează mai ușor la mediile puternice afectate, ca și cel al Mării Negre.
1.2.1 Efectele poluării cu nutrienți a lacurilor
Efectele deversării nutrienților în lacuri, se manifestă mai ales în cazul apelor
stătătoare, sau cu viteza foarte mică de curgere, prin „înflorirea” masivă a lacurilor și a
bălților.

10 Procesul de îmbogățire a apelor cu substanțe nutritive (azot, fosfor) în mod direct s a u prin
acumularea de substanțe organice, folosite drept nutrienți de către plante. Dezvoltarea algelor
duce la scăderea transparenței apei și scăderea concentrației oxigenului dizol vat, în apa,
fenomene însoțite de dispariția faunei acvatice și în final poate duce la formarea unei mlaștini.
Lacurile artificiale și naturale se împart în funcție de gradul de eutrofizare, astfel:
a) lacuri oligotrofe;

b) lacuri mezotrofe;

c) lacuri eutrofe.
Indicatori pentru procesul de eutrofizare:
Tabel.3 Valori admise pentru lacuri naturale și de acumulare

Indicator Oligotrofe Mezotrofe Eutrofe
Grad de saturație în Minim 70 % 40-70 Maxim 40
oxigen %
Substanțe nutritive:

Azot total (mg/dm3)
Maxim 0,3
Maxim 1
Minimbi1,5

Fosfor total (mg/dm3)
Maxim 0,03
Maxim 0,01
Minim 0,5
Biomasa fitoplanctonului
Pâna la 10
10-20
Min. 20 mg subst. umedă/dm3
Sursa: Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova

Tabel 4 Indicatori ai procesului de eutrofizare în lacuri
Nr. crt Stadiul trofic P, total, mg P/l N, total, mg N/l Saturația
minima cu
oxygen, %
1 Ultraoligotrof Până la 0,005 0,200 Peste 70
2 Oligotrof 0,005 -0,1 0,200 -0,400 Peste 70
3 Mezotrof 0,1-0,03 0,400 -0,650 10-70
4 Eutrof 0,03-0,1 0,650 -1,500 Sub 10
5 Hipertrof Peste 0,1 1,500 Sub 10
Sursa: Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova

Consecințele eutrofizării în lacuri:


apariția modificărilor organoleptice ( gust, miros, culoare și turbiditate)
ale apei, datorită creșterii biomasei de alge planctonice în corpul de apă . Datorită
conținutului mare de alge verzi sau diatonee, apa poate avea o culoare verde, sau o
culoare roșie, datorată prezenței speciilor de alge alb ăstrui -verzi, sau chiar maronie

11 
colmatarea prematură a filtrelor, grătarelor și a instalațiilor de captare și
tratare din cadrul stațiilor de tratare alimentate direct din lac, datorită biomasei
fitoplanctonice crescute

datorită canti tății prea mari a materiei organice poate rezulta o
incapacitate de punere în circulație și transformare a acesteia;

în zona de fund a lacurilor, poate rezulta o scădere accentuată a
conținutului de oxigen dizolvat, datorită intensificării reacțiilor de descompunere a
materiei organice.

Epurarea avansată a apelor uzate menajere, și a celor provenite din
zootehnie, constituie o primă soluție de eliminare a compușilor cu fosfor și de
prevenire a eutrofizării.


de către plante

animale Aplicarea îngrășămintelor agricole în doze corespunzătoare asimilabile

Compostarea sau incinerarea reziduurilor de la crescătoriilor de

1.2.2 Efectele poluării cu nutrienți a râurilor
Substanțele care poluează solul sunt adesea spă late în pârâie și râuri, provocând
poluarea apelor. Cu toate ca evacuarea deșeurilor de către fabrici este strict controlată, este de
ajuns un mic accident pentru ca deșeurile să distrugă un râu.
Poluarea apelor curgătoare afectează canalele, fluviile și r âurile pe cursul lor până l a
revărsarea în mări. Ea poate afecta suprafețele întinse de apă cum sunt iazurile și lacurile
artificiale.
Suspensiile în râuri și lacuri sunt suspensiile cu un transportator major de nutrienți sau
poluanți organici și anorganici. Suspensiile provin din poluare dar și din eroziunea
naturală, cea provocată de om și din producția endogena din ape (care provine din alge pana l a 20
mg/litru în ape eutrofe).
Eutro fizarea se produce mai rar în râuri și e mai puțin gravă față de cea în lacuri.

1.2.3 Efectele poluării cu nutrienți a mărilor și oceanelor

Fig. 5 Eutrofizarea Mării Negre [10]

12
1913. Prima semnalare a unui fenomen de eutrofizare masivă din Marea Neagră a fost in

Efectele deversării nutrienț ilor este accentuată din ultimii 20 -30 de ani (deceniile ´70 –
´80) a fost cauzată de creșterea conținutului de fosfați, azotați, substanța organică de la litoralul
românesc.
Între anii 1981 -1990 au avut loc 46 de înfloriri, produse de 15 specii algale planctonice,
dintre care 12 au atins cele mai mari densități pe litoralul românesc.
În ultimii ani, Marea Neagră a suferit deteriorări puternice ale condițiilor de m edi u,
datorate în cea mai mare parte, eroziunii costiere, eutrofizării și a insuficienței tratării apelor
uzate. Deși la litoralul românesc nu s -au înregistrat înfloriri toxice (adică specii care să
sintetizeze fitotoxine), totuși efectele înfloririlor au fost foarte grave.
Pentru limitarea acestor specii se impu ne:

Scăderea concentrației de nutrienți în apele costiere prin controlul
deversărilor, creșterea eficienței proceselor de epurare.

Valorificarea înfloririlor pentru creșterea producției biologice (acvacultura)
și instalarea de recifi artificali care să permită fixarea unor organisme filtratoare mai
ales bivalve.

Studierea mecanismelor și dinamicii înfloririlor care să asigure identificarea
imediată a speciilor toxice care ar putea pătrunde în Marea Neagră,

În concluzie, fenomenul înfloririlor microalgale este rezultatul unor interacțiuni
complexe între factorii fizico -chimici ( temperatură, salinitate, lumina, nutrienții, agitația
apei), și biologici (prezența unei populații algale inițiale în zona optimă din punct de vedere al
condițiilor de mediu).
Eutrofizarea Mării Baltice
Marea Baltică este una dintre cele mai poluate mări din lume, iar eutrofizarea este
considerată ca fiind cea mai mare provocare cu care se confruntă aceasta1 . Marea Baltică este
mărginită de nouă țări: opt state membre ale UE (Danemarca, Germania, Estonia, Letonia,
Lituania, Polonia, Finlanda și Suedia) și Rusia. Belarus este o altă țară de mari dimensiuni d i n
cadrul bazinului hidrografic al Mării Baltice.
Eutrofizarea este u n proces care are loc atunci când o cantitate prea mare de n u t r i e n ț i generați
mai ales de activitatea umană, în special azot și fosfor, pătrund într-un corp de apă.
Concentrațiile ridicate de nutrienți conduc la o proliferare intensă și potențial toxică a
algelor

13
Fig. 6 Apă marină eutrofică [9]

Eutrofizarea poate reduce semnificativ utilitatea mării prin reducerea biodiversității,
prin alterarea aspectului coastei și prin epuizarea stocurilor de pește. Cele mai afectate
subbazine marine sunt Golful Finlandei, Golful Riga și zona centrală cea mai adâncă a Mării
Baltice, denumită Marea Baltică Centrală.

Fig. 7 Eutrofizarea în Marea Baltică [9]

1.2.4 Efectele poluării cu nutrienți a apelor freatice
Regimul natural al apelor subterane a suferit, în timp, o serie de modificări cantitative
și calitative, datorită executării unor lucrări hidrotehnice și hidroameliorative, inclusiv captări
precum și din cauza poluării, cu precădere în cazul apelor freatice.
Formele cele mai intense de depreciere multipla a calități apelor subterane s-au
identificat în zonele rurale, acolo unde, din cauza lipsei dotărilor cu instalații ereditare,
deșeurile lichide ajung în subteran, atât în mod direct (prin intermedi ul latrinelor
neimpermeabilizate, a șanțurilor și rigolelor, etc), cât și indirect prin infiltrare lentă ( de la
depozitele de gunoi de grajd, gropi de deșeuri menajere improvizate).

14 Lanțul trofic în apă
Apa oferă condiții de viață foarte d iferite de mediul terestru.
În râuri intervine și un element deosebit și anume curgerea apei care are d o u a consecințe:

– adaptarea organismelor astfel încât să evite smulgerea și tratarea de către
curenți;

– acțiunea abrazivă exercitată de particule pe care le transportă apa.
În ape, producătorii primari sunt algele, mușchii acvatici fixați pe pietre și chiar unele
plante superioare acvatice. Algele trăiesc în special pe suprafața pietrelor dacă au lumină
suficientă, iar unele dintre ele în apă, formând planc tonul.
În râuri, o importanță deosebită o au lanțurile trofice de tip detrivor. Datorită acțiunilor
permanente a curentului, producția primară din râuri nu este prea bogată.
În bălți și în lacuri, producătorii primari sunt algele din masa apei și (fitoplanctonul) și
macrofitele acvatice.
Apele marine se caracterizează printr -un conținut mai mare de săruri dizolvate î n
comparație cu apele dulci. Astfel apa oceanului are 35-38 g săruri la litru, în timp ce apa mari
cca 17 g săruri la litru.
În apele marine producătorii primari sunt algele, fie plutind în masa apei, fie fixate de
un substrat. Categoria filtrărilor este foarte bogată în mediul marin și cuprinde spongieri,
polichete, lamelibranhiate, crustacee. Pe fundul mărilor și oceanelor trăiesc numeroase specii
de descompunători, ca și organismele care se hrănesc cu mâl.

1.3. Autopurificarea apelor naturale
În cazul apelor autopurificarea reprezintă totalitatea proceselor naturale hidrodinamice,
chimice si biochimice, ce au loc în apele naturale poluate și joacă rolul de îmbunătățirea calității apei
până în particularitățile și proprietățile un ei ape naturale nepoluat e,
Ca urmare a amestecării apelor reziduale deversate în mediul înconjurător cu cele
naturale se micșorează concentrația poluanțilo r, sub acțiunea agenților chimici (oxidanților,
reducătorilor), a microorganismelor (oxidarea biochimică) și a proceselor fotochimice are loc
descompunerea substanțelor organice și anorganice.
Diferite procese naturale contribuie la autopurificarea apelor:

 Filtrarea

Solul este constituit ca fiind un filtru natural pentru suspensiile cele mai fine din apă.
Totodată particulele consistente ale solului adsorb la suprafața lor mai multe bacterii și compuși
nocivi. În plus, substanțele antibiotice din sol au o acțiune distructivă față de unele bacterii.

Acest fenomen face ca la anumite adâncimi să se întâlnească ape foarte pure.

 Diluarea

15 Datorită afluenților, apa râurilor sau a fluviilor se diluează pe parcurs, ceea ce face ca
acțiunea noxe lor să scadă.

 Sedimentarea

Este unul dintre factorii fizici principali. Una dintre caracteristicile apelor impurificate
este turbiditatea lor crescută datorită substanțelor coloidale și suspensiilor. Limpezirea
constituie, este o parte esențială a proce sului de autoepurare și se realizează prin depunerea
nutrienților în stare de suspensie pe fundul apei. Procesul de sedimentare este condiționat de
natura suspensiilor și de anumite caracteristici ale apei: greutatea specifică, viteza de curgere,
densitatea, vâscozitatea, temperatura, etc.

 Lumina

Influențează direct sau indirect reacțiile chimice ți procesele biologice care intervin in
autoepurare.
Penetrabilitatea luminii în masa apei depinde de gardul de turbiditate al acesteia.
Lumina constituie o sursă de energie pentru procesele fotosintetice, pentru unele reacții
fotochimice și determină mișcări pe verticală ale unor organisme acvatice.

 Temperatura

Influențează majoritatea proceselor fizice, chimice și biologice care participă în cadrul
autoepurării. Tot temperatura influențează regimul oxigenului în apă, intensitatea proceselor
de descompunere bacteriană, gradul de toxicitate a unor substanțe.

Apa primește căldură de la soare direct sau indirect , prin cedarea căldurii de către aer
și pământ, pierderile de căldură din aer se produc prin iradiere, evaporare și prin cedare
pefundul bazinului sau în aer. Curenții, în general mișcările apei curgătoare și mai ales din cele
stătătoare, este strâns legat de regimul lor termic, acesta determinând, în ultima analiză,
întreaga dinamică energetică și materiala din ecosistemele acvatice.

Mișcarea apei influențează procesul de amestec al apelor uzate cu cel al receptorului,
viteza de aerare, viteza de sedimentare a suspensiilor, etc, și joacă un rol important în poluare
cu organismele bazinelor acvatice.

La râuri, viteza de curgere a apei și natura rocilor determină morfologia fundului,
influențând asupra biocenozelor acvatice.

 Oxigenarea

Pe seama contactului cu aerul atmosferic, concentrația de oxigen poate crește ca urmare a
procesului de fotosinteză a plantelor acvatice. Această reacție este favorizată de radiațiile UV,
motiv pentru care, în timpul zilei cantitatea de O2 din apă se poate dubla față de cantitatea de
O2-ul din timpul nopții.

Dizolvarea oxigenului molecular favorizează distrugerea bacteriilor anaerobe și
contribuie la oxidarea materiei organice.
 Factorii chimici

16 Factorii chimici au un rol important în procesul de autoepurarea apelo r, contribuind
direct și indirect în crearea condițiilor de viață ale organismelor.
Cea mai mare importanță în procesul de autoepurare îl reprezintă oxigenul. De această
concentrație depind intensitatea proceselor de descompunere biochimică a materialelor
organice, a oxidării unor substanțe minerale și popularea cu organisme a sistemelor acvatice.
Scăderea oxigenului din apă poate avea loc ca urmare a proceselor de respirație a organismelor
acvatice, a proceselor de descompunere bacteriană, a materialelor organice și ca rezultat al
oxidării unor compuși chimici ca: hidrogenul sulfurat, clorura și sulfatul feros, sulfiții, etc.
Bioxidul de carbon se află în apă în stare liberă și combinat sub forma de bicarbonat si
carbonat de calciu. Apele bogate în bicarbonat calciu formează un tampon cu o mare capacitate
de neutralizare a acizilor și a bazelor aduse în apele uzate.
Procesul de autoepurare mai este influențat și de alți compuși chimici ai apei, care
contribuie la crearea condițiilor de viață ale organismelor acvatice sau favorizează unele reacții
fizico -chimice și biochimice: fierul, manganul, azotul, fosforul, sulful , siliciul, magneziul,
potasiul, aluminiul și unele oligoelemente.

 Factorii biologici
Organismele acvatice, dar în special bacteriile au rolul principal în procesul de
autoepurare a apelor, restul organismelor continuând transformările începute de bacterii,
eventual stimulând una dintre ele.
Bacteriile se împart în autotrofe și heterotrofe din punct de vedere nutritiv.
Un curs natural are capacitatea de a primi și de autoepura afluenți de ape uzate, funcție de
desfășurarea proceselor menționate anterior care sunt condiționate, la rândul lor de factorii de
mediu și fizico -geografici sau eventual de amenajările hidrotehnice.

17

Concluzii
Datorită calității și compoziției sale, apa reprezintă o influentă directă asupra sănătății

umane.
Deversarea apelor uzate, încărcate cu nutrienți ce d epășesc limita admisă conduce la
apariția fenomenului de eutrofizare, ce cauzează înfloriri algale excesive cu efecte directe
asupra ecosistemelor acvatice, producând dezechilibre prin scăderea concentrației de oxigen
dizolvat, rezultând dispariția unor sp ecii autohtone de pești și favorizând apariția altor specii
invazive.
Astfel accentul trebuie pus pe monitorizarea calității apelor care constituie o activitate
deosebit de importantă, primordială în acțiunile de prevenire și combatere a poluării apelor.

18
Bibliografie

1. „.Proprietățile apelor naturale ” – http://www.topfiltreapa.ro/ape -naturale –
proprietati
2. Mioara Surpățeanu -Elemente de chimia mediiului, (2004) –
https://science.nasa.gov/earth -science/oceanography/ocean -earth –
system/ocean -water -cycle
3. ”Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova” –
http://studiamsu.eu/wp -content/uploads/40. -p.196 –
199.pdf?fbclid=IwAR1c15xF54Az_ZlLYj1XYtcHUr4zCeCjGuUjY34 –
CcfAHwl1mmQWiIFkVgY
4. Haba Ch. -R. Co mponența calitativă a fitoplanctonului din lacul Valea -Morilor,
Chișinău // Congresul 1 al botaniștilor din Moldova. – Chișinău: Știința, 1994
5. A. Bucur – Elemente de chimia apei , (1999)
6. Ciclul azotului în apă –
https://www.google.com/search?q=ciclul+azotului+in+apa&rlz=1C1EJFA_en
RO683RO683&o
q=ciclul+az&aqs=chrome.5.69i57j0l5.6892j0j4&sourceid=chrome&ie=UTF -8
7. Ciclul fosforului în apă – https://www.scribd.com/doc/73359475/Circuitul –
Fosforului -in-Natura
8. http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/ecologie/AUTOEPURARE
A-APEI -Apa-in-natur87.php
9. HELCOM. What was the eutrophication status of the Baltic Sea in 2003 -2007?
(„Care era starea Mării Baltice în ceea ce privește eutrofizarea în perioada 2003 –
2007?”) Pyhälä Minna, Frias Vega Manuel, Laamanen Maria, Fleming –
Lehtinen Vivi, Nausch Günther și Norkko Alt ( 2010).
10. Moldoveanu M. ș.a, Cartea Roșie a Mării Negre, Constanța, 2008.
11. Nenițescu C.D., Chimie Generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1979