Carol Quintul și Reforma Protestantă [604493]

Carol Quintul și Reforma Protestantă
În anul 1500, la Gand, în Belgia (teritoriul Țărilor de Jos care, în timpul domniei lui
Carol Quintul va deveni centrul comerțului european) se năștea Carol al V-lea, cunoscut mai
târziu ca și "Carol Quintul", fiul lui Filip cel Frumos de Burgundia , rege al Franței și al Ioanei
de Castilia (cunoscută ca și Ioana Nebuna) regina Castiliei și Aragonului . Educația primită
din fragedă pruncie cu înclinație spre umanismul creștin a lui Adrian Florensz (care mai tarziu
devine papă în anul 1522, precedesor al papei Leon al X-lea) își lasă amprenta asupra lui
Carol al V-lea. Deja la varsta de 6 ani, ca urmare a decesului tatălui său, devine duce de
Burgundia sub stricta supraveghere a bunicului sau, împăratul Maximilian I și sub regenta
mătușii sale, Margareta de Habsburg. Acest statut rămâne neschimbat până la vârsta de 15 ani,
în anul 1515, declarat major de Statele Generale din Burgundia. Un an mai târziu moare
bunicul său (tatăl Ioanei nebuna) Ferdinand de Aragon iar lui Carol Quintul îi revine
Aragonul, Neapole și Sicilia. Devine chiar și guvernator general al Castiliei în numele mamei
sale dar nu fără conflicte. În anul 1519, după moartea celuilalt bunic, Maximilian I,
moștenește împreuna cu fratele său, Ferdinand, domeniile austriece ale casei de Habsburg,
propunându-se împărat al imperiului Romano-German, acesta fiind și scopul (refacerea
Sfântului Imperiu prin unirea elementelor de bază: Germania și Italia), iar modelul său de
suveran fiind Carol cel Mare (care încercase același lucru cu câteva secole înainte). În anul
1519 pe data de 28 iunie, Carol devine împărat peste un imperiu uriaș, întins pe milioane de
kilometri, acolo unde „soarele nu asfințea niciodată!”1. După ce cumpără voturile marilor
bancheri Fugger și a celorlalți electori, în detrimentul regelui Angliei (Henric al VIII-lea),
regelui Franței, (Francisc I care era susținut la rândul lui de electorii italieni) și electorul
Saxoniei (Frederic cel Înțelept). Fernand Braudel spune despre alegerea electorilor: „Electorii
din Frankfurt, în 1519 nu puteau deloc să se decidă în favoarea unei candidat: [anonimizat], Germania n-ar fi putut suporta povara unei asemenea
candidat: [anonimizat]: ea ar fi avut de luptat concomitent împotriva celor doi candidați, Francisc I și
Carol; a ales votându-l pe Carol, cel mai mic rău și nu doar, orice s-ar fi spus, pe acela care,
stăpânind Viena, îi păzea granița orientală amenințată”. Toate titlurile lui Carol Quintul
coroborate cu coroana imperială făceau din Carol Quintul să fie cel mai mare suveran al
1http://www.revistamagazin.ro/content/view/3659/8/
1

Europei în prima jumătate a secolului XV. Atât prin educația primită cât și prin sfaturile
consilierilor (printre care și cancelarul Mercurino Arborio de Gattinara) sau apropiaților săi
(printre care se află papa Leon X și papa Adrian al VI-lea după anul 1522) Carol a urmarit să
readucă universalismul imperiului roman prin realizarea unei republici creștine, o Europă cu
mai multe state care recunoșteau împăratul ca unic conducător politic și moral al creștinătății
împotriva Islamului.
În acele vremuri tulburi ale începutului de secol XV, biserica devine tot mai lacomă. În
anul 1513, după moartea papei Iuliu al II-lea, este ales papă Leon al X-lea (reprezentantul
familiei de Medici), un mare susținător al artelor, dar problemele spirituale nu prezentau prea
mare interes. Odată, se spune chiar că a afirmat: „Ce afacere profitabilă este pentru noi
această fabulă a lui Hristos!”2. Papa Leon al X-lea vede biserica drept mijlocul ideal de
finanțare a proiectelor sale (catedrala sfântului Petru din Roma). Datorită războaielor duse de
predecesorii săi, trezoreria papală era goală iar Leon trebuia să o reumple rapid pentru a-și
putea îndeplini obiectivele. Cea mai mare sursă de venit care aduce și începutul Reformei era
introducerea indulgențelor (îngăduirilor), o reducere a perioadei petrecută în purgatoriu contra
unei sume de bani plătite de către credincioși.
În Germania, Albert de Brandenburg, își dorea funcția de arhiepiscop de Mainz,
deoarece această funcție l-ar fi propulsat ca și conducător eclesial al tuturor statelor
germanice. Taxa pentru aceasta funcție (zece mii de ducați) era foarte mare, el având datorii
inclusiv papalității prin cele două episcopii din subordine (care era împotriva regulilor
bisericii să aibă două episcopii). S-a împrumutat la compania germană Fugger pentru a
acoperi toate datoriile. După multe negocieri cu papa Leon al X-lea, Albert obține drepturile
de a vinde indulgențe (orice creștin putea cumpăra o hârtie care le reducea timpul petrecut în
purgatoriu după moarte) pe teritoriile germanice
timp de opt ani. Jumătate din încasări se duc la
companiile Fugger pană la epuizarea datoriei
iar cealaltă jumătate se duce în trezoreria papală
(pentru proiectele papei de restaurare, mai ales
cel al catedralei Sfântul Petru care se crede că a
fost ridicată pe rămășițele pământești ale
apostolului Petru). Astfel, Johann Diezel (1465 – 1519),
2Fragmente din volumul Cetate tare este Dumnezeul nostru. Povestea vieții lui Martin Luther , Jim Cromarty,
Editura Făclia, Oradea, 2002.
2
Indulgență

cunoscut ca Johann Tetzel, călugar dominican și predicator, a fost împuternicit de Albert să
acorde indulgențe în numele Bisericii Romano-Catolice în schimbul unor bani care permit o
iertare a păcatelor. Cu cât suma era mai mare, cu atât păcatele erau mai puține, putând ajunge
până la momentul botezului. Indulgențele puteau fi parțiale sau plenare. Cele parțiale
reduceau timpul petrecut în purgatoriu cu un număr clar de zile sau ani în timp ce indulgențele
plenare tăiau de tot timpul petrecut în purgatoriu până la comiterea unui păcat nou. Existau
chiar și prețuri fixe, în funcție de păcat: pentru crimă se cereau opt ducați, pentru poligamie
șase ducați, pentru vrăjitorie doi ducați. Tetzel intră în orașele germane cu mare fast, el având
întotdeauna la el o cruce roșie având blazonul papei și, în fruntea alaiului, așezată pe o pernă
de catifea, declarația oficială prin care papa autoriza vânzarea acestor indulgențe. „Purtătorii
de indulgențe treceau prin țară în căruțe vesele, escortați de treizeci de cavaleri, cu fală și cu
dare de mână. Bula Papală era purtată în fața alaiului pe o pernă de catifea stacojie, sau uneori
pe o țesătură din aur. Căpetenia vânzătorilor de indulgențe venea în urma lui cu escorta sa,
ducând o cruce mare și roșie de lemn. Întreaga procesiune mergea astfel cântând, învăluită în
fum de tămâie. Îndată ce crucea a fost ridicată, iar brațele papei au fost atârnate asupra ei,
Tetzel a urcat în amvon și cu o voce puternică a început să preamărească în fața mulțimii,
eficiența indulgențelor. Papa a fost ultimul care luă cuvântul. El răcni: «dați banii, dați banii,
dați banii ». Acest răcnet îngrozitor i-a speriat pe câțiva tauri sălbatici care au dat iama în
mulțime cu coarnele.“ 3
Călugărul Tetzel nu avea voie să vândă indulgențe pe teritoriul Saxoniei, domeniul lui
Frederick cel Înțelept. Pe domeniul Saxoniei se afla și orășelul Wittenberg, al cărui locuitori,
din dorința de a-și răscumpăra păcatele, treceau granița când Tetzel se apropia de hotar.
În anul 1517, pe data de 31 octombrie, în zi de sărbătoare ( ajunul Zilei Tuturor
Sfinților) pe ușa catedralei din micul orășel Wittenberg, în locul unde sunt afișele pentru
comunitatea universitară, apar niște foi lipite, pe care sunt scrise 95 de teze de către Martin
Luther și este momentul în care începe revoluția protestantă care va face să tremure toată
instituția bisericii catolice. Ziua nu a fost aleasă la întâmplare, ea a fost aleasă de tânărul
călugăr ca să coincidă cu intrarea în orașul Wittenberg a lui Johann Tetzel, vânzătorul de
indulgențe.
Martin Luther s-a născut în Saxonia, în anul 1483, fiu al unui miner, iar în anul 1512 a
obținut doctoratul cu titlul de profesor în studii biblice în Wittenberg. Trebuie menționat
3Enciclopedia lui Diderot , 1759; dezvoltată în History of the Great Reformation of the 16th Century, J. H.
Merle d’Aubigné, 1840, Londra, ed. trad. Prof. S. L. MacGuire, 1942, vol. 2, pag. 168
3

faptul că Martin Luther a obținut și diploma de masterat în drept (anul 1505) la Universitatea
din Erfurt. Datorită unui eveniment personal, în același an, a lăsat studiile și a intrat într-o
mănăstire augustină.
Textul scris de Luther se numește "Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum"
sau "Cele 95 de teze", în care începe disputa cu Biserica Catolică și devine baza Reformei
Protestante. Cele 95 de teze erau scrise în limba latină, limbă care era cunoscută cu
preponderență majoră în mediul bisericesc. Pe un ton umil, dar și academic în același timp,
dând dovadă de o inteligență sclipitoare, Martin Luther pune întrebări Bisericii Catolice
despre corectitudinea vânzărilor acestor indulgențe și despre banii colectați în acest mod (nu
acuză, cere doar lămuriri). Primele două teze conțineau faptul că Dumnezeu dorește ca
oamenii să se căiască și că credința, nu faptele , duce la mântuire. Alte câteva teze criticau
modul în care va fi ridicată biserica Sfântul Petru (ambiția personală a papei Leon), pe banii
săracilor, pe credința că vor fi mântuiți în schimbul unor hârtii cumpărate de la biserică.
Restul tezelor susțineau pe primele două. Întrebarea pusă de el, care era atât de simplu
formulată, dar imposibil de răspuns era: „Cum poate fi cineva sigur că pedeapsa a fost cu
adevărat ridicată?”. O altă întrebare legată de indulgențe era „dacă papa are putere să
scoată sufletele păcătoșilor din Purgatoriu pentru bani, de ce nu o face din dragoste?”
Odată apărută acesta oportunitate de a cumpăra (căci asta este, o opoturnitate) scurtarea
timpului petrecut în purgatoriu, ce rost mai avea să petreci o viață în pioșenie sau sfințenie
când pentru o sumă de bani, ștergeai toate păcatele, toate relele făcute în timpul vieții? Nu
scria nicăieri în Sfintele Scripturi că cu Dumnezeu se poate negocia. Aceste indulgențe, prin
lejeritatea cu care se promovau și se vindeau, promovau un stil de viață haotic. Ca să
evidențieze lăcomia, biserica a inventat indulgențe chiar și pentru cei morți: puteai cumpăra
indulgențe papale în numele celor decedați ca să iasă mai repede din purgatoriu!
Cel mai important factor care a ajutat la răspândirea religiei protestante, a ajutat la
răspândirea tezelor, a fost tiparul și culmea, a fost promovat chiar de către biserică. Înainte de
apariția tiparului cu presă, Biblia și cărțile în general, erau copiate manual de către copiști, în
general călugări, prin scrisul de mână, copiau cărțile pentru a fi răspândite în toată lumea.
Odată cu apariția tiparului, bibliile erau multiplicate mult mai rapid și împrăștiate în toată
lumea. La fel a fost și cu tezele lui Martin Luther. Poate că dacă nu erau tipărite în numar
mare și distribuite în toată Europa, nu ar mai fi existat curentul Protestant. Țin să menționez
ca Martin Luther nu a fost primul care a criticat biserica. Înaintea lui au mai fost și alți
4

protestanți precum Jan Hus4, reformator ceh care a criticat vânzarea indulgențelor și a fost ars
pe rug pentru aceasta erezie sau John Wycliffe în Anglia dar, datorită inventării tiparului de
către Johann Gutenberg (tipar cu presă și litere mobile) prin multiplicarea masivă a ideilor lui,
Martin Luther a fost primul care a reușit să critice Biserica Catolică având foarte mulți
susținători (chiar și din rândul călugărilor augustini). Studenții din Wittenberg au reușit să
traducă tezele din latină în germană și să le multiplice în timp record. De ce reforma lui
Luther a fost mai presus decât a predecesorilor săi? Tiparul este răspunsul!
În timp ce Luther își afișa ideile, acesta a scris însuși papei prin memoriul intitulat
“Rezoluție asupra virtuții indulgențelor” la începutul anului 1518 în care demonstra
adevăratul scop al indulgențelor . La început, nimeni nu a fost interesat de intenția sa, crezând
că în timp, curentul se va stinge de la sine, așa cum a mai fost și cu alți protestanți. Călugarul
Tetzel, vânzătorul de indulgențe papale e primul care ripostează și scrie 106 anti-teze.
Răspunsul nu este cel dorit de biserică, anti-tezele fiind arse de studenții din Wittenberg. Papa
îi cere lui Luther sa vină la Augsburg în fața Dietei și să dea explicații. Cardinaul Caietan este
instruit să-i ofere lui Luther poziții de cinste în rândul bisericii dacă renunță la protest. În anul
1519, provocat de călugărul dominican Ioan Eck, Luther răspunde: “Biserica nu are decât un
singur cap adevărat, pe Hristos”.
Pe data de 15 iunie 1520, papa Leon, văzând că noul val protestant ia amploare, emite
o nouă bulă papală, Exsurge Domine în care îl amenință pe Martin Luther cu excomunicarea
din biserică dacă nu renunță la protest în 60 de zile. Răspunsul este dat pe 10 decembrie 1520
cand bula papală este arsă în incinta Universității din Wittenberg de către studenți, noii adepți
ai curentului protestant.
Împăratul Carol, în mod neașteptat, îl invită pe Martin Luther la Worms, în fața Dietei
și a lui să-și expună din nou ideile. În anul 1521, Martin Luther este excomunicat din biserică
la ordinul papei Leon. În același an, pe 17 aprilie, în fața Dietei de la Worms, Martin Luther
începe prin a critica biserica și noile metode de a strânge bani. Vizibil iritat, împăratul Carol
Quintul spune „Un singur călugăr, ce merge împotriva a 1000 de ani de consens, este greșit!”.
Pe 25 mai 1521, împăratul Carol semnează edictul în care ordonă ca scrierile lui Martin
Luther să fie arse. Dar acest edict scoate la iveală punctele slabe al imperiului condus de
Carol. Deși este împarat peste toată Germania, el obține cu greu acceptul prinților germanici
de a-l excomunica din imperiu pe Luther, iar Federic de Saxa (care a fost întotdeauna
4https://ro.wikipedia.org/wiki/Jan_Hus
5

apărătorul lui Martin Luther) se opune vehement excomunicării. În același an, Martin Luther
se întoarce în orașul de unde a plecat revoluția, Wittenberg.
În acea perioadă, imperiul german era imens dar și greu accesibil, atât luptele interne
cu prinții germanici independenți care dețineau teritorii precum Bavaria, Saxonia sau
Brandenbug cât și luptele cu francezii, italienii sau musulmanii, slăbeau puterea casei de
Habsburg. Pe lângă aceste nesfârșite lupte, Carol Quintul trebuia să facă față și Reformei
Protestante inițiate de Martin Luther. În anul 1555, la Augusburg se încheie pacea cu Franța și
prinții germanici. În același an Carol Quintul abdică împărțind imperiul fratelui său,
Ferdinand care devine ducele Austriei și viitorul împărat al imperiului iar Spania, Italia și
Țările de Jos revin fiului său, Filip.
Carol a trăit până în anul 1558, retras la mănăstirea Yuste în Extremadura, Spania.
Ca încheiere, remarc faptul că omul, ca ființă, este veșnic în căutarea de ispășire a
păcatelor, crede în ele, dar nu se poate abține în a le săvârși. Această credință, indiferent de
religie, sfârșește prin încercarea de a se auto păcăli crezând că la un moment dat, poate ajunge
prin procesiunea morții într-un loc mai bun.
Bibliografie:
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/cine-a-fost-martin-luther-si-ce-a-insemnat-
reforma-pentru-occident

Jim Cromarty – Istoria celor 95 de teze

https://semneletimpului.ro/religie/teologie/biblia/revolutia-lui-gutenberg-inventarea-tiparului-
si-raspandirea-bibliei.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jan_Hus
6