SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LUCRARE DE LICENȚĂ COORDONATOR STIINȚIFIC PROF. UNIV. DR. ZULEAN MARIAN ABSOLVENTĂ, JOIȚA CĂTĂLINA-ELENA… [604452]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR STIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. ZULEAN MARIAN
ABSOLVENTĂ,
JOIȚA CĂTĂLINA-ELENA
BUCUREȘTI
Iunie 2018
UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
1

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI
SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
POLITICILE PUBLICE PRIVIND INCLUDEREA PERSOANELOR DE
ETNIE ROMĂ PE PIAȚA MUNCII: CAZUL ROMÂNIA
DISCIPLINA: POLITICI PULICE
Coordonator științific
Prof. Univ. Dr. ZULEAN MARIAN
Absolventă,
JOIȚA CĂTĂLINA-ELENA
București
Iunie 2018
CUPRINS
2

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………
…………..
CAPITOLUL I: DATE INTRODUCTIVE PRIVIND INCLUDEREA
PERSOANELOR DE ETNIE ROMĂ PE PIAȚA
MUNCII………………………………………………………………………………….
I.1. Minoritatea romă în România, date demografice și probleme
specifice ……………………………
I.2. Instituții și documente relevante pentru integrarea romilor pe piața
muncii………………………..
CAPITOLUL II: POLITICI PUBLICE PRIVIND INCLUDEREA PERSOANELOR
DE ETNIE ROMĂ PE PIAȚA MUNCII DIN
ROMÂNIA…………………………………………………………………….
II.1.Minoritatea romă – începuturi. Evoluția socială a romilor în România, probleme
principale…………………………………………………………………………………………………………..
…………….
II.2. Politici publice privind accesul și ocuparea minorității rome pe piața
muncii…………………….
II.3. Programe privind creșterea ocupării minorității
rome……………………………………………………….
CAPITOLUL III: POLITICI PUBLICE IN DOMENIU ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ……………
III.1. Populația roma în țări din Uniunea
Europeană………………………………………………
III.2. Cadrul european și politici publice privind accesul romilor pe piața
muncii………………..
3

III.3. Analiza comparativă a politicilor publice în domeniu de la nivel național
la nivel
european………………………………………………………………………………
….
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………
……………..
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………..
……………
CAPITOLUL I
DATE INTRODUCTIVE PRIVIND INCLUDEREA PERSOANELOR DE
ETNIE ROMĂ PE PIAȚA MUNCII
I.1. Minoritatea romă în România, date demografice și probleme specifice
Minoritatea romă reprezintă a doua minoritate etnică ca număr, după cea
maghiară, din totalul populației române. Odată cu sfârșitul perioadei comuniste în
România, respectarea drepturilor etnice a devenit un liant important în dezvoltarea
societății românești.
Inițiativa Europei de respectare a drepturilor etnice a reprezentat un punct important
de plecare în combaterea fenomenului de discriminare pentru populațiile minoritare,
prin urmare și pentru populația română romă, punându-se accent pe formele legale
prevazute în lege.
Constituția din 1991 a României recunoaște oficial apartenența la o etnie și
precizează că: „ Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților
naționale dreptul la păstrare, la dezvoltare și la exprimarea identității etnice,
culturale, lingvistice si religioase ”.
Deși populația romă beneficiază de aceeași legislație, drepturi și libertăți
4

cetățenești, ca și populația română, aceasta se confruntă cu un grad inferior de
dezvoltare socio-economică și cu un grad ridicat de discriminare fața de reprezentanții
acestui grup etnic. Aceaste situații sunt cauzate de lipsa unei identității legale (lipsa
documentelor de identitate), care duce la imposibilitatea de exercitare a drepturilor
cetățenești, precum și la nivelul scăzut de educație, care reușesc să limiteaze
semnificativ calificarea în alte meserii decât cele tradiționale.
Consecințele problemelor mai sus menționate sunt numeroase, însă cele mai
importante sunt: sărăcia, lipsa locurilor de muncă, incultura, lipsa locuințelor,
comportament defectuos cu tendințe infracționale, etc.
Incluziunea sociala, definită în documentele Uniunii Europene ca fiind
„procesul care conferă persoanelor confruntate cu riscul sărăciei și excluziunii
sociale oportunitățile și resursele necesare pentru a participa pe deplin la viața
economică, socială și culturală, pentru a se bucura de un standard de viață și
bunăstare considerat normal în societatea în care trăiesc“ , este etapa cea mai
importantă în integrarea și dezvoltarea populației rome.
Termenul de incluziune socială este integrat în limbajul instituțional
românesc odată cu anul 2001, începând cu adoptarea Hotarârii de Guvern 829/2002
privind aprobarea Planului Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale.
Prevazut în legislația românească, procesul de incluziune socială semnifică
„ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale,
ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-comunicării,
mobilității, securității, justiției și culturii “, care sunt dedicate exclusiv pentru
combaterea fenomenului de exluziune socială și care doresc asigurarea unei participări
active a persoanelor în aspectele vieții economice, sociale, culturale și politice ale
societății.
Legea asistenței sociale ( Legea 292/2011, litera z. sublitera dd)
caracterizează procesul de integrare socială ca fiind ,, interacțiunea dintre individ sau
grup și mediul social, prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcțional al
părților”. Problemele acestei minorități și eliminarea statutului de „grup
vulnerabil“ vizează politicile publice și politicile sociale de integrare pentru romii din
România, astfel că, incluziunea socială urmărește să ,, asigure participarea sporită a
5

acestor persoane la luarea deciziilor care le afectează viața, precum și accesul la
drepturile fundamentale ”.
Dimensiunea problemelor cu care se confruntă romii este dovedită prin
diverse studii, iar educația ocupă un rol central în problemele romilor, întâlnite atât pe
piața muncii, cât si în viața socială. În domeniul educației, calitatea dotărilor scade cu
cât crește ponderea copiilor romi în școală. În acest mod se ajunge la abandonul școlar
care, din păcate, este foarte greu de combătut atunci când se acționează deja prea
târziu sau când strategiile de prevenire sunt ineficiente. Abandonul școlar și
nepromovarea în rândul copiilor romi au drept cauză principală calitatea scăzută a
procesului educativ în școli. Participarea școlară redusă a romilor, precum si faptul că
există disciminare rasială în clase sau la nivel de școli, sunt alte două fenomene
prezente în învățământul românesc, astfel că, analfabetismul ajunge să afecteze un
sfert din adulții romi.
Pentru că o bună parte din populația romilor ajunge să nu aibă o calificare,
multi dintre aceștia ajung să lucreze cu statut de necalificați în agriculură, silvicultură
sau piscicultură, aproape jumatate din minoritatea romă (43,6%) declarând ca nu are
nicio calificare. Un procent de aproximativ 8,4% reprezintă persoanele ocupante, a căror
activitate nu necesităcalificare, precum: femeie de serviciu, îngrijitor, gunoier, „necalificat
la administrația publică” sau la spații verzi.
În domeniul sănătății, sărăcia este motivul principal de creștere a bolilor și al speranței
scazute de viață. Aproximativ 40,2% din populația romă, stabilită în mediul urban și
rural, își consideră starea de sănătate ca fiind proastă și foarte proastă.
O altă problemă care vizează minoritatea romă o reprezintă locuința sau, mai
bine spus, condițiile de locuire ale acestora, care sunt cu mult inferioare decât cele ale
populației majoritare. Supraaglomerarea romilor, lipsa documetelor de identitate și a
celor de proprietate sunt de actualitate, precum și tendințele acestora de găsi strada, la
propriu vorbind, locul cel mai des locuit.
Cum am menționat în introducerea acestui prim capitol, populația romă este
a doua populație minoritară, ca număr, dupa cea maghiară. Minoritatea romă are o
amprentă importantă asupra majorității, iar numărul acesteia nu este important doar
6

pentru realizarea statisticilor din diferite domenii, ci și pentru a determina consecințele
în plan social a defavorizării romilor.
Scopul acestei ultime acțiuni este acela de a decoperi soluții pentru problemele
întâmpinate de către minoritatea romă în societate.
Profilul demografic al populației de etnie romă nu este de cele mai multe ori bine
definit, iar principala cauza este aceea că romii nu se declară la recensăminte. Acest
lucru provine de la faptul că persoanele de etnie romă se tem de discriminare, din
cauza imaginii sociale negative de ansamblu a acestei etnii.
Conform statisticilor realizate și înregistrate la recensământul din diferite
perioade în România (numai la romii autoidentificați), putem observa că, de-a lungul
timpului, numărul romilor a crescut ( Figura 1.1 ). Astfel, în anul 1992 aproximativ
401,087 de persoane s-au declarat romi-țigani în România, comparativ cu anul 2002,
unde populația romă ajunge la un total de 535,140 de cetațeni, reprezentând 2,46% din
totalul populației.
Dezbaterea privind numărul real al populației de etnie romă a continuat, unii
cercetători fiind de părere că numărul acestora este mai mare decat cel autodeclarat,
susținându-se că aproximativ 4,3% din populația țării s-ar autoidentifica drept romi
(962.423), în timp ce, pe baza principiului hetero-identificării, un număr de 1.515.626
persoane (6,7%) ar fi de etnie romă (Zamfir, Preda, 2002, p. 13-14).
Pe de alta parte, organizațiile de romi au estimat aproximativ 2.500.000 –
3.000.000 de persoane ce constituie populația română de etnie romă, însă aceste cifre
nu au fost aprobate sau justificate printr-o metodă clara și chiar științifică de calcul. O
altă părere în privința populației rome reiese din datele Consiliului Europei și,
conform acestora, populația romă din România în anul 2010, a fost estimată între
6,5% și 13,5% din totalul populației române, în cifre însemnând un număr de
persoane cuprins între 1.200.000 și 2.500.000 de locuitori.
În urma recensamantului realizat în anul 2011, aproximativ 621.537 de
persoane de etnie romă locuiesc în România, ceea ce reprezintă 3,3% dintr-un total de
18.884.831 persoane pentru care a putut fi identificată etnia și care fac parte din
7

populația stabilă a României
Raportandu-ne la cifre, majoritatea populației rome, care s-a declarat la recensământ,
locuiește în mediul rural (63%), și doar puțin peste 230.000 dintre romii autodeclarați
locuiesc în municipii și orașe (37%).
Dintre persoanele care și-au declarat etnia romă la recensământ, 244.503
(39,3%) de cetățeni au declarat că au drept limbă maternă limba romani. Restul
romilor, identificați conform recensământului, au declarat că limba maternă este limba
română -342.674 persoane, care reprezintă 55.1% din populația romă.
Limba maghiară este vorbită de 32.777 persoane (5,2% din populația totală) , pe când
limba turcă de aproximativ 1.127 romi, 86 – tătară, 59 – sârba, etc.
8

În mediul rural se înregistrează cel mai mare număr de romi care au indicat limba
romani ca fiind limbă maternă a acestora (circa 150.000 persoane – 61,3% din totalul
celor 244.503 persoane care au declarat că limba maternă este romani).
În diagrama de mai jos( Figura 1.3 ) este prezentată structura populației rome
pe vârste, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populației și al
Locuințelor din anul 2011.
Comparând cu datele din anul 2002, modul de repartiție al populației rome stabile pe
grupe de vârstă, indică în mod cert fenomenul de îmbătrânire al populației.
Astfel, grupele de vârstă cuprinse între 10 -14 ani, 15 -19 ani și 20 -24 ani s-au redus
ca pondere în totalul populației stabile, ca urmare a scăderii continue a numărului de
nașteri după anul 2002.
Grupele de vârstă între 25 – 29 ani, 30 – 34 ani și 35 – 39 ani au o pondere mai ridicată
decât în 2002, ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a generațiilor de 15 – 29 ani,
iar grupa de vârstă a “decrețeilor”, mai exact 40 – 44 ani, deține cea mai mare
pondere, cu 8,7% în total.
Totodată, grupele de vârstă cuprinse între 75 -79 ani, 80 – 84 ani și respectiv 85 ani și
peste, formează un total de 7,2% din populația stabilă, față de 4,9% cât dețineau în
2002.
I.2. Instituții și documente relevante pentru integrarea romilor pe piața muncii
Agenda politică românească este vizată semnificativ în ultimii 20 de ani de
situația pe care populația romă o prezintă, condițiile de trai și dificultățile întâlnite în
incluziunea sociala de către reprezentanții acestui grup fiind principalele problematici
apărute dupa anul 1990.
Incluziunea socială a romilor nu presupune sub nicio formă pierderea
9

identității acestora, ci mai degrabă se referă la modalitațile de creare a unor
oportunități și a unor resurse egale pentru comunitațile de romi, care să le asigure
acestora posibilitatea de a se încadra în standarde normale de trai, luând totodată
parte și implicându-se în mod direct la viața economică, culturală și socială a țarii din
care fac parte.
Uniunea Europeană pledează pentru incluziunea populației de etnie romă în
cadrul economiei, în viața culturală, pe piața muncii și în luarea deciziilor. Pentru că
numărul romilor din Europa nu este deloc neglijabil, devenind o minoritate cu un ecou
puternic al nevoii de apartenență, conform Drepturilor Fundamentale ale Omului și
principiilor și politicilor Uniunii Europene, incluziunea acestora este mai mult decât
un proces în sine; ea reprezintă un obiectiv și o necesitate de a reduce decalajul dintre
romi și populația majoritară. Responsabilitate de incluziune socială a minorității rome
revine statelor membre ale Uniunii Europene, prin strategiile naționale pe care le
implementează în politica internă, ulterior schimbate, îmbunatățite sau preluate în
urma schimbului de bune practici dintre țările membre.
În privința țării noastre, legislația română a favorizat înființarea de
numeroase instituții publice a căror preocupare să o reprezinte activitățiile ce țin de
problemele minorităților naționale, implicit a situației romilor din România,
începându-se concret cu anul 1993, când a fost înființat Consiliul pentru Minoritățile
Naționale, având obiectivul de a asigura relațiile cu organizațiile în mod legal pentru
persoanele ce aparțin de monoritățile naționale.
Avocatul Poporului este instituția creată prin Constituția de la 1991, dar
înființată în 1997, care are ca scop protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în
raporturile pe care aceștia le au cu autoritățile administrației publice, contribuind prin
dialog, mediere și pe cale amiabilă la soluționarea de conflicte. Avocatul Poporului
este o instituție independentă și autonomă față de oricare altă autoritate publică, în fața
căreia cetățenii se pot adresa, primind sprijin în soluționarea problemelor întâlnite.
În privința situației romilor, Avocatul Poporului a identificat, conform
Raportului de activitate din 2007, că dintre persoanele fizice care s-au adresat
instituției pentru problema drepturilor încalcate, romii se situează pe primul loc.
Problemele semnalate vizau discriminarea în angajare și profesie, suspendarea sau
10

neacordarea ajutorului social, indiferența, ostilitatea sau încalcarea drepturilor de
petiționare de către autorități față de persoanele ce aparțin minorității rome. Prin
intervențiile pe care le face, Avocatul Poporului îmbunătățește activitățile
administrației publice și locale, și contribuie la schimbarea atitudinii funcționarului
public față de cetățean, prin umanizarea relațiilor dintre administrație și populație,
facilitând dialogul dintre aceste doua părți.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, constituit conform
prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 (republicată cu modificările și
completările uterioare pentru a fi în conformitate cu Directiva Uniunii Europene) și
prin Hotărârea de Guvern 1197/2001 (modificată), este autoritatea autonomă de stat
care reprezintă un garant al interesului public, al respectării și aplicării principiului
nediscriminării conform legislației interne a României, în raport cu documentele
internaționale la care statul român este parte.
Rolul Consiliului este acela de a implementa principiul egalității între cetățeni,
răspunzând totodată de aplicarea politicii inițiată de Guvern în materia discriminării.
Principalele atribuții ale Consiliului, conform actelor constituante, sunt: prevenirea,
medierea, investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare,
monitorizarea cazurilor de discriminare și acordarea de asistență de specialitate
victimelor discriminării.
Restructurarea Consiliului a adus numai beneficii acestei instituții, prin faptul
că devine un organism independent, având o vizibilitate mai crescută, implicit un
buget mai mare și capătând totodată o credibilitate mai mare din partea oamenilor.
Prin posibilitatea de a da avertismente sau amenzi contravenționale, în urma
sesizărilor și petițiilor care vizează soluționare discriminărilor, certitudinea că această
instituție este necesară este dovedită.
Prin Ordonanța Guvernului 121/2000, aprobată prin Legea 396/2001 s-a
înființat Institutul pentru Studierea Problemelor Minorității Naționale, care
funcționează conform prevederilor Hotărârii Guvernului 893/2007. Este o instituție
publică, cu personalitate juridică și se află în subordinea Guvernului, coordonată fiind
de Departamentul pentru Relații Interetnice.
11

Scopul pe care Institutul îl are este acela de studiere și cercetare a păstrării și
dezvoltării identității etnice, precum și al exprimării acesteia, analizând aspecte
sociologice, istorice, culturale, lingvistice, religioase sau de altă natură, ale
minorităților naționale și a altor comunități etnice din România.
În activitatea sa, Institutul are stabilite direcții principale de cercetare, iar câteva dintre
acestea sunt: analiza transformărilor identitate la nivelul minoritățile etnice din
România, dinamica etno-demografică a acestora, tipuri ale segregării etnice, analiza
rolului jucat de etnicitate în dinamica stratificării sociale, noii imigranți, etc.
Atribuțiile principale ale instituției vizează organizarea și realizarea de parteneriate cu
instituții și organisme internaționale, elaborarea și difuzarea internațională de rapoarte
și studii cu caracter stiințific în ceea ce privește minoritățiile naționale, precum și
organizarea de schimburi de experiență în țară și în străinătate pentru cunoașterea altor
viziuni și sisteme de protecție pentru drepturile minorităților.
Departamentul pentru Relații Interetnice este principala instituție în domeniul
activității legate de problema minorităților naționale. Aflat în subordinea Guvernului
și înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 111/2005, Departamentul își desfășoară
activitatea în cadrul birourilor locale, la nivelul prefecturilor. Conform actului de
constituire, departamentul are ca misiune promovarea diversității etnice din România,
prin întărirea și lărgirea cadrului de protecție oferit societății multiculturale. Una din
atribuțiile Departamentului este aceea de a colabora cu Consiliul Minorităților
Naționale, care este un organ consultativ al Guvernului, având ca una din organizațiile
membre Partida Romilor Social-Democrată. Departamentul are rol de liant în
repartizarea fondurilor către organizațiile Consiliului Minorităților Naținale, fonduri
ce sprijină activitațile administrative ale sediilor, până la editarea de proiecte
educaționale si culturale intercomunitare.
Departamentul, fiind structură guvernamentală, are fonduri alocate anual
pentru sprijnirea proiectelor interetnice, care au crescut de la an la an, punându-se
mare accent pe implicarea generației tinere în desfășurarea dialogului intercultural
dintre minoritate și majoritate.
Preocuparea și implicarea minorităților în problemele de actualitate ale vieții publice
este, de asemenea, o zonă de mare interes pentru Departament, lucru care a dus la
12

existența acțiunilor minorităților de a cunoaște cadrele legislative europene și
politicile publice pentru minorități existente în România. Prin realizarea de proiecte și
programe comune cu societatea civilă, Departamentul Relațiilor Interetnice devine
punctul de legatură între autorități și societatea mai sus menționată și, pe lângă
stabilire de parteneriate și elaborare de proiecte, această instituție are și funcția de
elaborare de acte normative, care este elementul cheie în promovarea și soluționarea
problemelor minorităților etnice.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 834/2003 s-a înființat Centrul Național de
Cultură al Romilor, care este o altă instituție relevantă pentru suținerea minorității
rome, și în al cărei act de înființare se precizează structura personalului și sursele de
finanțare, dar nu se prevăd atribuțiile organizației și rolul acesteia în dezvoltarea
culturii rome. Hotărârea a fost ulterior modificată prin Hotărârea Guvernului nr.
1486/2003, însa actului constitutiv nu i s-au adus explicatii legate de cele menționate
anterior.
Anterior Departamentului pentru Relații Interetnice, a fost înființată Agenția
Națională pentru Romi prin Ordonanța de Ugență a Guvernului nr. 78/2004 și
aprobată prin Legea nr. 7 din 28 februarie 2005. Aceasta este organul de specialitate al
administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care elaborează politica și
strategia Guvernului în domeniul protecției drepturilor minoritații rome. Agenția are
atribuțiile reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1703/2004, modificată în urma
Hotărârii Guvernului nr. 1124/2005.
Conform acestor acte, Agenția a preluat atribuțiile de la Oficiul pentru
Problemele Romilor, din structura Departamentului pentru Relații Interetnice, precum
și Unitatea de Implementare a programului PHARE, având ca principală atribuție
elaborarea strategiei si politicii Guvernului în ceea ce privește protecția drepturilor
minorităților rome. Agenția susține tinerii romi în vederea angajării, monitorizează
progresul profesional al tinerilor romi cu studii superioare, desfășoară campanii de
dipistare a anumitor boli sau afecțiuni, reușind să se axeze și pe diferite domenii
precum: programe de formare profesională și recalificare, evaluarea nevoilor
comunităților de romi, reabilitarea de locuințe și de mediu înconjurător în zonele
ocupate de romi și programe cu finanțare sau în parteneriat, care să ducă la asigurarea
13

codițiilor minime de locuit ale romilor. Agenția este direct implicată în elaborarea
programelor de reducere a ratei șomajului în rândul cetățenilor de etnie romă,
programe de combatere a discriminării în mass-media, pledează pentru respectarea
drepturilor civile, cele fundamentale ale omului, a drepturilor politice și sociale în
rândul minorității romilor.
De asemenea, Agenția analizează fenomenul „copiii străzii”, posibilitățile de
organizare a unor instituții de învățământ primar, secundar și profesional pentru romi,
inițiază proiecte culturale de reconstrucție a identității romilor, precum și promovarea
participării liderilor romi la procesul de luare a deciziilor politice cu impact asupra
vieții economice și sociale a comunităților.
Alte instituții importante cu atribuții în ceea ce privește minoritatea romă și
incluziunea acesteia în toate domeniile sociale, sunt: Oficiul Național al Romilor
(ONR), Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF) – cu rol de
coordonator al politicilor din domeniul incluziunii sociale, Comisia Națională privind
Incluziunea Socială (CNIS) – coordonator la nivel central al procesului strategic
privind incluziunea socială și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
(ANOFM) – care se ocupă cu strategiile și planurile pentru sprijinirea romilor care
prezintă riscuri de excludere pe piața muncii.
Instituțiile mai sus prezentate reprezintă un pas foarte important în protecția
minorităților, respectiv minoritatea romă și sunt, de asemenea, un început către
îmbunătățirea drepturilor acestora, în combaterea intoleranței și a discriminării, prin
realizarea procesului de incluziune în tot ceea ce înseamna viață socială, politică,
culturală, dar mai ales economică (piața muncii), utilizând politicile publice și
implementarea de programe ca pricipală metodă de rezolvare a problemelor cu care se
confruntă cetățenii români care aparțin minorității de etnie romă.
14

CAPITOLUL II
POLITICI PUBLICE PRIVIND INCLUDEREA PERSOANELOR DE ETNIE
ROMĂ PE PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA
II.1. Minoritatea romă – începuturi. Evoluția socială a romilor în România,
probleme principale.
Începuturile populației rome atestă că romii proveneau dintr-un grup etnic de
oameni care au părăsit India în secolele al IX-lea sau al XI-lea după Hristos, urmând
că mai apoi să vină în valuri migratoare către partea de vest (Iran-Persia) și Asia
Centrală. Ocuparea acestora în spațiul european s-a făcut nu mai târziu de anul 1250,
migrarea lor ajungând în Sud-Estul Europei prin anii 1300 și în următoare a sută de
ani în Europa de Vest. Încă de când au ajuns pe teritoriul Europei, romii obișnuiau să
spună faptul că aceștia provin din India, însă cu trecerea timpului, acest obicei a fost
uitat, apărând ulterior diferite ipoteze despre adevărata lor origine. Cât despre
15

denumirea acestora, din cauza faptul că niciodată nu s-au intitulat romi, li s-au atribuit
diferite nume precum: țigani, gitanos, gitans, zigeuner, tsiganes și cingaros.
Odată cu trecerea timpului, răspândirea populației de etnie romă a devenit un
fapt pe tot teritoriul Europei, începând cu a două jumătate a secolului al XIV-lea, când
au început să apară primele dovezile scrise. În Țara Românească și Moldova dovezile
cu privire la persoanele de etnie romă sunt: documentul de donație al lui Dan I,
voievod al Țării Românești, către Mănăstirea Tismana, în care este introdus un grup
de persoane de etnie romă (cunoscut sub numele de “tigani”), documente de pe
vremea lui Mircea cel Bătrân care aparțin, potrivit specialiștilor, perioadei 1390-1406,
în care se face referire la un grup de romi din Transilvania și în Moldova și
documentul de donație către o mânăstire, de pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Despre romii din țările medievale românești, se spune că au fost robi ai proprietarilor
de terenuri încă de la sosirea lor și până în anul 1851, când au fost eliberați.
Consemnări importante cu privire la răspândirea populației rome pe teritoriul
Europei regăsim și în Polonia (1401-Cracovia), Germania (1407-1416), urmând că
romii să fie atestați în Saxonia, Bavaria și Hasse, în urma migrației acestora spre
orașele hanseatice, în Peninsula Iberica (viitoarea Spanie), unde unele familii au reușit
să se stabilească în Andaluzia. Urmează, mai apoi, dovezi scrise despre romi în unele
țări precum: Portugalia (1521-„Auto Das Ciganas„ de Gil Vicente), urmând (4 ani mai
târziu de la dovadă scrisă a prezenței minorității) o persecuție dură a romilor, care a
culminat cu legi și măsuri de condamnări și exlirari, ce au dus la deportarea acestora
în Africa (Angola) și Brazilia, având că rezultat expansiunea populației pe alte
continente.
Despre romii din insulele Britanice, se crede că aceștia au ajuns în secolul al
XV-lea în Scoția, urmând că aceștia să fie atestați prin solicitarea pentru protecție, în
vederea unei călătorii, făcută regelui James al IV-lea al Scoției. Scrierea lui Sir
Thomas More, care a descris o femeie care ghicea în 1514 în Anglia și legile
represive, adoptate încă din 1530, și care forțau romii să părăsească Anglia, Scoția și
Țara Galilor(până în anul 1856, când legile represive au fost eliminate progresiv), sunt
alte doua dovezi ale existenței romilor în partea vestică a Europei.
Alte atestări ale romilor din Europa regăsim și în: Ljubljana (1387), Basel (1414),
16

Frankfurt, Strasbourg, Zurich, Bernă, Bruxelles (1414-1420), Trarile de Jos (1420),
Bologna (1422), Paris (1427), Constanța (1430), Rusia (1501), Suedia (1521),
Norvegia (1544), Finlanda (1597), Siberia (1721), etc.
De-a lungul timpului, populația romă a cunoscut schimbări uluitoare care au
dus lupta pentru recuperarea unei identități și a unei istorii legitime (perioadă
iluministă), desființarea sclaviei în România (secolul al XIX- lea) și culminând cu
două evenimente majore în secolul al XX-lea: Holocaustul și prăbușirea
comunismului pe continentul European. Aceste evenimente au accentuat migrația
populației rome în resul lumii, dar mai ales în Europa, și au reușit să schimbe într-o
mare măsură concepția despre această minoritate etnică, începând să se caute cu
adevărat soluții care vizează drepturile, traiul și incluziunea acestora.
În România, desființarea regimului comunist din decembrie 1998, a
reprezentat în mod cert o schimbare în bine pentru minoritatea romă, fiind evidentă
creșterea interesului pentru această comunitate, în ceea ce privește nevoia de
îmbunătățire a condiției sociale și economice a acestora.
Constituția României de la 1991 face un prim pas spre redefinirea etniei rome
și prevede libertatea de expresie la nivel individual, precum și dreptul oricărei
persoane de a-și asuma liber faptul că aparține unui grup etnic. De asemenea, odată cu
această schimbare, încep să fie înființate organizații politice și culturale ale romilor
ca: Uniunea Democratică a Romilor, Partida Romilor, Centrul Cultural Creștin al
Romilor, Federația Etnică etc, care reprezintă un alt pas important spre schimbare al
comunității de romi, în baza legii numărul 68/1992.
Sustenabilitatea unei intervenții pentru incluziunea socială a cetățenilor
români, care aparțin minorității rome este dată de câteva domenii cheie.
Educația reprezintă unul din domeniile cheie pentru incluziunea romilor și,
odată cu începerea anului 1990, au fost publicate o multitudine de studii și rapoarte ce
prezentau problema romilor din România. Concluzia acestora a fost că, în ceea ce
privește educația, nivelul de pregătire profesională și școlară al romilor din România
este unul foarte scăzut. Scopul acestor studii a fost să acopere lipsă unor statistici
oficiale, ele fiind realizate prin culegerea datelor la nivelul unor eșantioane
17

reprezentative pentru populația de etnie romă din România.
Ceea ce a rezultat în urmă unor astfel de studii, efectuate între anii 2002 – 2008,
2010 – 2011, a fost că există o diferență mare între rezultatele și performanțele
educaționale ale copiilor de etnie romă și ne-romă, dar și o diferență mare în ceea ce
privește participarea și implicarea romilor în sistemul de educație. În urma studiilor
efectuate, s-au identificat și factorii care influențează în mod negativ traiectoria
educațională a copiilor de etnie romă și care pot duce și la abandon școlar, urmând să
fie prezentați mai jos.
Perioada de criză în România a afectat populația din mediul rural, în special
copiii romi cu vârste cuprinse între 7-11 ani, 44% dintre aceștia având risc de abandon
școlar. Conform Institutului Național de Statistica (2010), în jur de 400.000 de copii
romi din învâțământul primar nu mergeau în mod regulat la școală și peste 75% dintre
copii romi nu reușeau să finalizeze ciclul gimnazial. Cât despre populația matură,
situația nu stă mai bine, 23-25% din romi au declarat că nu au terminat nicio scoală și
nici măcar nu știu să scrie și să citească. 17% din populația adultă fac liceul, o școală
profesională, sau nivelele superioară, în timp ce 9% ajung sa fie absolvenți de licei și
2% termină studiile superioare.
Ca o concluzie a celor prezentate anterior, este faptul că un nivel redus al
educației nu face decât să scadă vizibil șansele de reușită ale individului pe piața
muncii și, odată cu acestea, să scadă și nivelul de trai trai decent pentru individ și
familia acestuia, ajungăndu-se la sărăcie.
Sărăcia reprezintă unul din factorii cei mai importanți care influențează în
mod negativ starea de sănătate a populației de etnie romă, cât și participarea acesteia
în viața socială și educațională.
În privința sănătății, potrivit datelor statistice colectate la nivel de Uniune Europeană
în anul 2010, romii aveau o speranță de viață mai mică cu zece ani decât a populației
per ansamblu, pe când mortalitatea infantilă era de două cu pănâ la șase ori mai mare.
Barierele către accesul la servicii medicale (discriminarea față de romi a personalului
medical și impedimentele ce țin de distanța mare până la un cabinet medical – mediul
rural) sunt cele care explică decalajul între romi și neromi în ceea ce privește
18

sănătatea.
Ocuparea și integrarea pe piața muncii depinde într-o mare masură de nivelul
educației, combinat cu discriminarea, motiv pentru care, așa cum am prezentat
anterior, accesul cetățenilor români care aparțin de etnia romă este limitat, din cauza
educației precare și a creșterii cerințelor pieței de forță de muncă calificată. Romii din
România au o rată scăzută a participarii pe piața formală a muncii, însă situația stă
exact invers în privința pieței informale a muncii, unde au o participare ridicată, care îi
împiedică să beneficieze de mecanismele de securitate socială.
Conform unui studiu realizat pe un eșantion reprezentativ de cetățeni români ce
aparțin de minoritatea romă, rata de ocupare era reprezentată de 36%, pe când alte
36% erau în căutarea unui loc de muncă, iar 28% erau inactivi.
Femeile rome prezintă o rată scazută în participarea pe piața muncii, cu doar
27% desfăsurând acivități economice și 36% care declară că sunt in cautarea unui loc
de muncă. Desigur, nu trebuie neglijat faptul că majoritatea femeile rome au un numar
mare de copii în îngrijire, de la vârste fragede. 10 – 15% din persoanele care aparțin
de minoritatea romă sunt salariați, majoritatea neavând calificare, iar restul lucrând în
domenii în care nu este necesar acest lucru. Aruncând o privire de ansamblu, 38% din
cetățenii români romi, cu vârsta peste 15 ani, lucrează ca muncitori necalificați, 32%
au locuri de muncă care cer calificare(comercianți, vânzători, muncitori), 13% au
ocupații tradiționale rome, în timp ce 9% lucrează ca muncitori în agricultură.
Potrivit datelor Barometrului de incluziune socială (2010) numărul
concedierilor în cazul romilor este de zece ori mai ridicat față de întreaga populație, în
timp ce 41% dintre romii care sunt în cautarea unui loc de mună, nu sunt angajați din
cauza faptului că sunt romi. Acest lucru duce la un procentaj de 55% de romi angajați
fără contract de muncă și 45% cu slujbe ocazionale sau temporare. Din cauza acestor
condiții, mai mult de 70% din persoanele care își cauta un loc de muncă sunt dispuși
sa lucreze fără carte de muncă, pe când o bună parte din romi lucrează pe cont
propriu, ajungând astfel la situația în care nu vor beneficia de asigurări sociale și nu
vor contribui la sistemul de pensii.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă date conform
19

cărora, la sfârșitul lunii martie 2013, aproximativ 10% din totalul de șomeri
înregistrați în acea perioadă aparțineau minorițății de etnie romă, majoritatea fiind
bărbați și având un nivel scăzut de educație. Este de înțeles faptul că majoritatea
șomerilor nu sunt îndemnizați, ci doar se înregistrează pentru a obține docmentele
necesare care să le garanteze venitul minim. Persoanele care nu desfășoară activități
economice sunt numeroase, această categorie cuprinzând pensionarii, casnicii,
persoanele cu incapacitate de muncă, beneficiarii de ajutor social și persoane
șomere/fără ocupație. Potrivit studiului realizat de Soros, din 2011, realizat pe un
eșsantion reprezentativ de persoane, 41% dintre aceștia sunt casnici, în timp ce 10%
se declară a fi pensionari.
Veniturile gospodăriilor rome sunt simțitor de mici față de veniturile
populației per total, 60% dintre gospodării trăind cu un venit lunar mai mic decât
salariul minim. Putem spune că, în mod clar, participarea redusă pe piața muncii,
instabilitatea locului de muncă (reflectată în variația veniturilor) ajung să afecteze
copiii în mod special, care ajung să absenteze sau chiar să abandoneze școala (situație
prezentată anterior).
De asemenea, ei ajung să trăiască în condiții precare, fără posibilitatea de a atinge
limita normală de trai, ajung subnutriți, ba chiar cu boli și afecțiuni comportamentale,
etc.
Astfel, principala consecință a unei ocupări reduse pe piața muncii, a cetățenilor
români care aparțin minorității rome, este sărăcia și privațiunea materială a
gospodăriilor rome, care prezintă numeroși membrii ai familiei, însa cu niciuna sau
prea puține persoane care să aibă intr-adevăr un loc slabil și legal de muncă.
II.2. Politici publice privind accesul și ocuparea minorității rome pe piața muncii
Îmbunătățirea situației populației rome în România, prin dezvoltarea unui
cadru legislativ și a unor politici publice, s-a conturat cu adevarat la începutul anului
2000, în urma unei perioade îndelungate în care romii nu au beneficiat de un sistem
potrivit de protecție socială și în care au existau prejudecăți la adresa acestei
minorități. Perioada post comunistă a generat în România accentuarea decalajului
20

între romi și restul populației prin schimbările socio-economice frecvente, asociate cu
neșcolarizarea sau abandonul școlar al unui număr mare de romi, precum și a
discriminărilor care au dus la o rată a somajului foarte ridicată a acestei minorități.
Aceste situații au condus la multiplicarea obstacolelor întâlnite de romi în obținerea
unui trai decent și la conștientizarea și recunoașterea autorităților române de
necesitatea unor politici publice, care să reechilibreze poziția romilor în societatea
românească. Populația romă are o pondere importantă în constituirea populației
române per total (așa cum am arătat în capitolul anterior), lucru care face ca
problemele acestei minorități etnice să devină în aceeași măsură priblemele
majorității.
Înainte de prezentarea acțiunilor statului, cu privire la îmbunatățirea situației
populației de etnie romă, este necesară definirea conceptului de politică publică. Atfel,
o politică publică este „ o rețea de decizii legate între ele privind alegerea
obiectivelor, a mijloacelor și a resurselor alocate pentru atingerea lor în situații
specifice”.
Politicile de ocupare, destinate populației de etnie romă, sunt relativ recente,
ele constituind doar o mică parte a politicilor publice destinate comunităților de romi
sau potrivite pentru întreaga populație. Politicile privind ocuparea au un rol important
deoarece ele vizează domeniul sectorial cu cea mai slabă dezvoltare și pentru că, prin
ocuparea de lungă durată în economie a romilor, dar și prin certitudinea unui venit
stabil și constant, se ajunge la realizarea obiectivelor generale ale politicilor publice
edresate în mod special romilor: incluziunea socială, non-discriminarea și diminuarea
sărăciei.
Odată cu anul 200 s-a început elaborarea și implementarea de politici și
programe care veau in prim plan situația și problematica etniei rome. Este de precizat
faptul că, într-o mare masură, necesitatea unor soluții și acțiuni care să faciliteze
participarea activă a comunităților de romi la viața socială, economică, culturală și
politică, a fost influețată de condițiile impuse de aderarea României la Uniunea
Europeană.
Experiențele și situațiile dificile cu care se confruntă romii pe piața muncii din cauza
discriminării, și care favorizează marginalizarea socială, lipsa unor oportunități de
21

formare și de educare, conduc la importanța adoptării unui cadru legislativ și a unor
masuri necesare pentru combaterea discriminării și a facilitării accesului pe piața
muncii.
În acest sens, principalul document de politică publică care vizează
minoritatea de etnie romă, îl reprezintă Strategiei Guvernului României de
îmbunătățire a situației romilor pentru perioada 2001-2010, adoptată prin Hotărâreaa
Guvernului nr. 430/2001, din 25 aprilie.
La baza Strategiei a stat documentul intitulat „Recomandare de politică generală
asupra implementării programului guvernamental de îmbunătãțire a situației romilor”,
formulat de Grupul de Lucru al Asociațiilor Romilor. Covenția Cadru a Romilor a
preluat activitate Grupului, înaintând ulterior premierului o recomandare a unei
politici generale în ceea ce privește situația romilor. În strategie au fost incluse
principii enunțate de cele două formațiuni menționate mai sus, care vizau eliminarea
discriminării, stabilirea de mecanisme pentru alocarea de fonduri necesării
implementării programelor, fixarea unei relații de parteneriat cu asociațiile de romi.
Conform Hotărârii de adoptare, scopul Strategiei este „îmbunatățirea
semnificativă a situației romilor din România, prin promovarea unor măsuri de
incluziune socială”. Pentru a face acest lucru, Guvernul României adoptă 6 principii
directoare: principiul egalității, al consensualității, principiul utilității sociale, al
diviziunii sectoriale, principiul descentralizării în execuție, și principiul diferențierii
identitare. Documentul vizează 10 mari domenii de acțiune (administrația publică,
locuințele, sănătatea, justiția si ordinea publică, economia, securitatea socială,
protecția copilului, educația, cultura și cultele), având o structură instiuțională
competentă în a asigura implementarea obiectivelor strategiei la nivel local și central,
cu direcții de acțiune o perioadă de 10 ani și cu un plan de măsuri pe termen mediu de
4 ani.
Raportul de țară cu privire la progresul de aderare al României a apreciat
adoptarea Strategiei în ceea ce privește romii, bifându-se astfel realizarea unuia dintre
criteriile politice stipulate în Parteneriatul pentru aderare. Implicarea membrilor
comunităților de romi în elaborarea și implementarea Strategiei la nivel central și
local, precum și responsabilizarea lor în acest sens, reprezintă caracterul pozitiv al
22

dezvoltării Strategiei.
Raportul Guvernului României privind stadiul de implementare a Hotărârii
de Guvern nr. 430/2001, din luna septembrie a anului 2002, arată 60 de măsuri din
Planul General de Măsuri ca fiind îndeplinite în mod complet, 48 de măsuri relizate
parțial și 15 măsuri neîndeplinite.
În anul 2006, Strategia a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 522, fiind
incluse elemente noi de abordare, precum și un nou plan de măsuri pentru 2006 –
2008. Noul document prezenta doar 6 direcții de acțiune și modalitatea de finanțare a
măsurilor prevazute în plan prin: fonduri asigurate de bugetul de stat, fonduri
provenite de la Uniunea Europeană pentru preaderare plus alte fonduri, inclusiv
atragerea de resurse externe și interne.
Hotărârea Guvernului nr. 1221, din 14 decembrie 2001, aprobă o noua etapă
a strategiei, denumită Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor
români aparținând
minorității romilor pentru perioada 2012 – 2020, care este, la rândul său, revizuită
prin Hotărârea Guvernului nr. 18/2015, pentru aprobarea Strategiei Guvernului
României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru
perioada 2015 – 2020. Noua Strategie constituie revizuirea necesară Strategiei
existente (cea care vizează perioada 2012 – 2020), dar și continuarea Strategiei
Guvernului României pentru îmbunătățirea situației romilor 2001 – 2010. Aceasta
abordare noua a Strategiei are în vedere și Recomandarea Consiliului privind
măsurile eficiente de incluziune a romilor în statele membre din 2013, precum și
recomandările stipulate în Cadrul UE pentru strategiile naționale pentru incluziunea
romilor până în 2020. De asemenea, prin documentul noii Strategii, se dorește
obiectivelor sociale naționale Europa 2020 , inclusă în Programul Național de
Reformă.
Viziunea Strategiei se bazează acum nu doar pentru asigurarea justiției și
protecției sociale, ci și pentru sprijinirea, valorificarea și dezvoltarea capitalului uman
dat de cetățenii români care aparțin minorității rome și, de asemenea, aceasta prezintă
planuri de acțiune pentru fiecare domeniu de intervenție. Tinând cont de principiile
23

europene de bază, obictivul central al Strategiei este incluziunea socio –economică a
cetățenilor români aparținând minorității rome la un nivel similar cu cel al restului
populației, alături de asigurarea de șanse egale prin inițierea și implementarea unor
politici și programe publice în diverse domenii de intervenție , iar pentru
implementarea acesteia se vor folosi atât fonduri alocate din bugetul de stat, cât si
Fonduri Europene Structurale și de Investiții, din bugetul multi-annual al Uniunii
Europene.
Domeniul de intervenție privind ocuparea, are ca principal obiectiv
îmbunătățirea participării la piața muncii a cetățenilor români aparținând minorității
rome prin acțiuni precum: campanii de informare pe piața muncii pentru asigurarea
legăturii dintre angajatori și romii neangajați (prin furnizarea unor servicii gratuite de
informare, consiliere și mediere celor în căutarea unui loc de muncă în legătură cu
posturile vacante etc.); facilitarea mobilității forței de muncă și antreprenorialului
pentru romi (prin acordarea primelor de angajare, oferirea de consultanță gratuită
întreprinzătorilor începători); pregătirea profesională și certificarea competențelor;
acordarea de facilități pentru agenții economici care angajează candidați din grupurile
defavorizate etc. În vederea dezvoltării pregătirii și accesului lor pe piața muncii,
tineri romi (cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani) pot beneficia de măsuri sprijinite
prin implementarea Garanției pentru tineret.
Legea nr. 76/2002, din 16 ianuarie, completată și actualizată prin modificările
ulterioare, privind sistemul asigurărilor pentru somaj și stimularea ocupării forței de
muncă, este o altă politică publică care vizează, intr-o oarecare măsura, minoritatea
romă, în special prin articolele 2 și 4 (alineatul 1), care subliniază înclinarea către
persoanele care prezintă riscul de șomaj (cum este în cazul romilor), precum și
excluderea discriminării pe diferite criterii a tuturor persoanelor.
Hotărârea Guvernului 829/2002, din 31 iulie, privind Planul Național pentru
Combaterea Sărăciei și Promovarea Incluziunii Sociale (cu perioada de implementare
2002 – 2012), intrată în vigoare la 6 septembrie 2002, pune în prim plan două lucruri
importante care vizează cetățenii români care aparțin de minoritatea romă: Ocuparea
(regăsită în Capitolul 7, Obiectivul 3) – „ Eliminarea de pe piața muncii a tuturor
formelor de discriminare și stimularea încadrării în muncă a unor categorii de
24

persoane vulnerabile (romi) ” și Romii ( Capitolului 14, Obiectivul 5) – „ Stimularea
ocupării populației de romi în economia formală. Un accent special trebuie acordat
angajării tinerilor ”. Capitolul 14 al Planului este destinat în mod special romilor, a
reducerii sărăciei și excluziunii sociale a acestora, fiind elaborat după modelul dat de
Consiliul European în anul 2000 țărilor membre. La baza policii de antisărăcie, sunt
stabilite obiective pe termen lung (2002 – 2012) și alt set de obiective pe termen scrt,
care visează perioada guvernării 2002 -2004.
Planul național antisărăcie și promovarea incluziunii sociale are ca scop
constuirea unui proces global de dezvoltare social – economică a României, urmărește
totodată consolidarea participării romilor la viața socială, educațională, politică și
economică în societatea românească, dar și ameliorarea accesului la serviciile de
sănătate, și punând accent pe implicarea și responsabilizarea persoanelor de etnie
romă în acest proces. Principala instituție care se ocupă cu implementarea și
coordonarea masurilor, în cadrul Planului, este Agenșia Națională pentru Romi, iar
coordonatorul național al acestei politici este Comisia Antisărăcie și Promovare a
Incluziunii Sociale, înființată în luna aprilie a anului 2001 și aprobată ulterior prin
Hotărâre de Guvern în 2002. Planul național antisărăcie și promovarea incluziunii
sociale a avut o importanță majoră în România, prin faptul că a identificat cei mai
semnificativi factori care au condus la excuziunea socială și la sărăcie, dar mai ales a
evidențiat care sunt segmentele de populație cele mai afectate, cum sunt romii în
cauza de față.
Memorandumul comun de incluziune socială (Joint Inclusion Memorandum),
cu perioada de implementare 2005 – 2010, este tot o politică publică al cărei scop
vizează minoritatea romă și bunăstarea acesteia. Prevederile Memorandumului
privesc implementarea și finalizarea Strategiei pentru îmbunătățirea situației romilor
dar, de asemenea, fac trimitere la susținerea formării și ocupării forței de muncă,
sănătății, îngrijirii și educației acestei minorități. Programele de dezvoltare a
infrastructurii, precum și eliminarea situațiilor în care romii sunt fără acte de
identitate, sunt alte două prevederi ale documentului care să ducă la incluziunea
socială a romilor și la combaterea discriminării.
Deceniul de incluziune a romilor reprezintă o altă politică publică venită în
25

susținereaa problematicii minorității rome, cu perioada de implementare cuprinsă între
2005 și 2015. Deceniul este conceput ca un angajament politic intre 9 state, România
alăturându-se în anul 2003, alături de alte 8 state. , cu scopul de a reduce în decursul a
10 ani, decalajele socio-economice, care separă minoritatea romă de restul populației,
prin slujbe de lungă durată, calificate, integrate pe piața muncii din România și variate
ca sferă de profesie și angajare.
Domeniile de acțiune ale Deceniului vizează educația, sănătatea, locurile de mună și
sărăcia, fiind coordonate și puse în pactică de Guvernul României și de Agenția
Națională pentru Romi, presedintele celei din urmă fiind coordonatorul național al
Deceniului de incluziune.
II.3. Programe privind creșterea ocupării minorității rome
Ca programe privind creșterea ocupării minorității rome, este de menționat
Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (denumit pe scurt
POS DRU), desfășurat în perioada 2007–2013, care are ca obiectiv dezvoltarea
resursei umane și cresterea competitivității, prin a corela educația și învățătura de pe
parcursul vieții, cu piața muncii. Un alt obiectiv POS DRU important este acela de a
asigura oportinități multiple de a activa pe o piață modernă a muncii, inclusivă și mai
ales flexibilă. Prin stabilirea obicetivelor mai sus menționate, POS DRU dorea
ocuparea durabilă a 900.000 de persoane, până în anul 2013. Fondul social european
este cel în numele căruia, Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor
Umane stabilește structura și cadrul de intervenție în ceea ce privește resursele umane.
POS DRU finanțează 7 axe prioritare, care reprezintă, de fapt, domeniile de
activitate, 6 fiind axe perioritare, iar cealaltă axă este exclusiv dedicată asistenței
tehnice. Programul prezintă situația generală a minorității de etnie romă, subliniind
problemele sociale cu care se confruntă aceștia, dar și componentele de ocupare și de
formare educativă a copiilor romi. Axele prioritare 2,5 și 6 sunt dedicate pentru
măsurile specifice incluziunii sociale, care vizează gupurile vulnerabile ale societății
românești, fiind incluși și cetățenii români de etnie romă.
Un alt program demn de menționat, care vizează atât populația romă, cât și
26

restul populației române, este formulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de muncă, care a conceput programul numit Programul pentru ocupare a forței de
muncă al A.N.F.O.M. Datorită faptului ca Agenția este direct implicată în
implementarea propriu-zisă a Strategiei Guvernului României de Incluziune a
persoanelor de etnie romă, s-a elaborat “Programul 145, special pentru comunități cu
număr mare de etnici romi” (2017) , care acordă o deosebită importanță acțiunilor
personalizate, mai ales pe consilierea profesională și pe medierea muncii. Programul
îți propunea ocuparea a unui număr de 2400 de persoane rome, ceea ce însemna cam
54% din numărul total de romi propuși a fi ocupați în anul 2017 prin acest program
național.
Alte două programe care vizează creșterea ocupării minorității rome sunt:
Programului de guvernare 2005 – 2008, în care A.N.O.F.M a implementat programe
de ocupare și planuri de formare profesională de care a beneficiat și minoritatea etnică
a romilor, fiind un grup defavoriza pe piața muncii. Rezultatele au arătat că în 2007,
prin măsurile prevăzute în acest program național, 15.987 de persoane de etnie romă
au fost ocupate; și Programului de guvernare 2009 – 2012, care specifica prin
masurile sale, în capitolul despre relații interetnice, despre necesitatea intervenirii pe
sectorul care vizează accesul pe piața muncii, despre promovarea activităților ce aduc
venituri, precum și rezolvarea problemelor la nivel local, și reducerea de abandon
școlar.
27