TEMA: „COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE PRIN DISPOZIȚII DE DREPT PENAL” CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: Prof. univ. dr. VIOREL PASCA DOCTORAND: LAURA CODRUȚA… [604412]

-1 – ROMÂNIA
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT Șl ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

TEZĂ DE DOCTORAT

TEMA: „COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE
PRIN DISPOZIȚII DE DREPT PENAL”

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Prof. univ. dr. VIOREL PASCA

DOCTORAND: [anonimizat]ÖVESI

TIMIȘOARA
– 2011 –

-2 –

-3 – CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………… ………………………………………… … 7

CAPITOLUL I. REPERE CONCEPTUALE PRIVIND
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN ROMÂNIA…………………………. …… 13
Secțiunea l. Apariția și evoluția grupurilor infracționale de tip
organizat………………………………………………………………… ………………. ……….. 13
I.1. l. Considerații preliminare………………………………………….. ………….. . 14
I.1.2. Cauze și condiții care au generat și au favorizat apariția
grupurilor criminale de tip organizat………….. ……………………………. 16
I.1.3. Criminalitatea organizată – fenomen transnațional…………….. 21
Secțiunea a 2 -a. Forme de manifestare a criminalității organizate în
România……………………………………………………….. ………………………….. ………. 28
I.2. l. Traficul de persoane……………………………………… …………………… 34
I.2.2. Traficul de droguri……………………………………….. ……………………. 37
I.2.3. Criminalitatea informatică…………………………….. ……………………. 39

CAPITOLUL II. MĂSURI LEGISLATIVE ȘI INSTITUȚIONALE PRIVIND
PREVENIREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
ORGANIZATE…………………………………………. ……………………………………. ………. 45
Secțiunea l. Măsurile legislative privind incriminarea criminalității organizate și
a formelor ei de manifestare……………………………………………………………. ……….
45
II.1.1 Traficul de persoane………………………………………………………. ……… 46
II. 1.2. Traficul ilegal de droguri……………………………… ………………………. 49
II.1.3. Crima organizată……………………… ………………………. …………………..
54
II. 1.4. Criminalitatea informatică……………………….. …………………………… 56
Secțiunea a 2 -a. Tehnici speciale de investigare prevăzute în legile de combatere
a criminalității o rganizate………………. ………………………………………………. ………..
60
II.2.1. Livrarea su pravegheată…………….. …………………………………….. ….. 65
II.2.2. Folosirea investigatorilor sub acoperire……………………………….. .. 70
II.2.3. Autorizarea procurării de droguri, substanțe chimice esențiale
sau precursori de către investigatorul acope rit și colaboratorii săi………….
83
II.2.4. Accesul și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau
informatice…………………………………………………………….. …………………….. 87
II.2.5. Punerea sub supraveghere a conturilor ba ncare și a conturilor
asimilate acestora……………………………… ………………………………. …………. 94
II.2.6. Autorizarea efectuării unei investigații medicale…………………….. 99
Secțiunea a 3 -a. Măsuri și strategii naționale și internaționale de
prevenire și combatere a criminalității organiz ate…………………………………. ….

-4 – 100
II.3.1. Prevenirea și combaterea crimei organizate……………………………..102
II.3.2. Prevenirea și combaterea traficului de ființ e umane………………….
110

II.3.2.1. Considerații gene rale………………………………………… ……….. . 110
II.3.2.2. Cooperarea dintre instituțiile statului în prevenirea
traficului de ființe umane……. …………………………………………………….. 111
II.3.2.3. Planul Național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe
umane…………………………………………………………….. ………………………. . 114
II.3.2.4. Formele de cooperare internațională…………………………….. 116
II.3.2.5. Politica europeană privind prevenirea și combaterea
traficul de ființe umane……………………………………………………….. …….. 118
II.3.3. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri…………. ………………………………………………………………….. ……….. 121
II.3.3.1. Strategia antidrog a Uniunii Europene………………………….. ….. 122
II.3.3.2. Activitățile de prevenire și contracarare a consumului
ilicit d e droguri în România……………………………………………………… ….. 128
II.3.4. Prevenirea și combaterea criminalității informatice……………… …. 143

CAPITOLUL III. REPERE GENERALE PRIVIND CRIMINALITATEA
ORGANIZATA………………………………………………………………………………… ……. 149
Secțiunea l. Conceptul de criminalitate organizată prin prisma
Convenției O.N.U. privind criminalitatea transfrontalieră………………… ………. 149
Secțiunea a 2 -a. Grupul infracțional în deciziile -cadru și recomandările
Comisiei Europene…… …………………………………………………….. ………………….. 162
Secțiunea a 3 -a. Exemplificări privind grupul infracți onal în alte
legislații penale……………………………………………………………………………. ……… 168
Secțiunea a 4 -a. Grupul criminal organizat în legea penală română…….. …….. 177
Secțiunea a 5 -a. Conținutul constituti v al infracțiunii de inițiere sau
constituire a unui grup infracțional organizat………………….. ……………………… 183
III.5.1. Sediul materiei……………………………………………………………. 183
III.5.2. Elementele constitutive ale infracțiunii………. ……………………… 188
III.5.3. Conținutul constitutiv al infracțiunii de tăin uire…………………… 202
III.5.4. Cauzele de nepedepsire și de reducere a p edepsei………………… 203
III.5.5. Conf iscarea specială …………………………………………………. 207
III.1.5.6. Sancționarea infracțiunilor de crimă organiz ată……………………
210
Secțiunea a 6 -a. Incriminarea grupului infracțional organizat în noul
Cod penal…… ………………………………………………………. ………………………………
212
III.6.1. Conținutul legal, obiectul juridic și subi ecții infracțiunii……… 212
III.6.2. Latura obiectivă și latura subiectivă privind incriminare a grupului

-5 – infracțional organizat………………………… …………………………………………..
214
III.6.3. Tentativa și consumarea infracțiunii……………………………. …….. 216
III.6.4. Aspecte procesuale și regim sancționa tor…………………….. …….. . 217
III.6.5. Cauze de nepedepsire și de nereducere a pedepsei ……………….. 218

CAPITOLUL IV. TRAFICUL DE PERSOANE……………………………… ………. 221
Secțiunea l. Fenomenul traficului de persoane……………………………………. ….. 221
IV. 1.1. Considerații generale…………………………………………………. …….. 221
IV. l .2. Cauzele care înlesnesc sau favorizează traficul de persoane….. 224
Secțiunea a 2-a. Incriminarea traficului de persoane……………………… 227
IV.2. l. Cadrul legislativ………………………………………… 227
IV.2.2. Conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea nr
678/2001……………………. ………………………………………………………….. 229
IV.2.2.1. Traficul de persoane………………………………………………….. 231
IV.2.2.2. Traficul de minori……………………………………………. 231
IV.2.2.3. Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane……………. 257
IV.2.2.4. Măsurile de siguranță………………………………………………… 262
IV.2.2.5. Cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei…………. 264
Secțiunea a 3-a. Incriminarea traficului de persoane în noul Cod penal.. 265
Secțiunea a 4 -a. Traficul de persoane în conexiune cu alte infracțiuni…. 272
IV.4. l. Proxenetismul în raport cu infracțiunile de trafic de persoane.. 274
IV.4.2. Traficul de persoane și li psirea de libertate în mod ilegal……… 280
IV.4.3. Prostituția în contextul infracțiunilor de trafic de persoane ….. 283
IV.4.4. Traficul de persoane și contrabanda cu migranți………………….. 285
IV.4.5. Traficul de persoane și infracțiunea d e sclavie…………………….. 289
IV.4.6. Traficul de persoane și munca forțată sau obligatorie…………… 291
IV.4.7. Traficul de persoane și cerșetoria………………………………………. 293

CAPITOLUL V. INCRIMINAREA TRAFICULUI ȘI C ONSUMULUI
ILICIT DE DROGURI………………………………………………………………………. 295
Secțiunea l. Reglementarea internațională și națională cu privire la
traficul de droguri…………………………………………… …………………………… …….. 295
V.1.1. Considerații generale…………………………………………………….. ….. 296
V. 1.2. Considerente istorice și reglementări internaționale…………… …. 296
V. 1.3. Reglementarea traficului de droguri în România……………….. …. 303
V. 1.4. Noțiunea de drog. Clasificarea drogurilor…………………………. …. 307
Secțiunea a 2 -a. Conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea
nr.143/2000……………… ………………………….. ……………………………………………. 313
V.2.1. Considerații generale…………………………………………….. …………… 313
V.2.2. Conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea nr.
143/2000………………………………………………………………………………… …… 316
V.2.2. l. Infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul
de droguri de risc și de mare risc. Elementele constitutive.. ……………. 316

-6 – V.2.2.2. Infracțiunea prevăzută de art. 3 – traficul internațional de
droguri…………………………………………………………………………….. ……… 328
V.2.2.3. Infracțiunea prevăzută de art. 4 – deținerea d e droguri
pentru consum propriu………………………………………. ……………………….
334
V.2.2.4. Infracțiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziție a
unui spațiu pentru consumul de droguri……………. …………………… …. 338
V.2.2.5. Infracțiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri
de mare risc și eliberarea sau obținerea de droguri de mare risc în
mod ilicit………………………………………………………………………………… 340
V.2.2.6. Infracțiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de
droguri de mare risc…………………………………………………………… …. 341
V.2.2.7. Infracțiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanți
unui minor…………. ………………………………………………………….. …… 342
V.2.2.8. Infracțiunea prevăzută de art. 10 – organizarea,
conducerea sau finanțarea operațiunilor privind drogurile …….. ….. 342
V.2.2.9. Infracțiunea prevăzută de art. 11 – îndemnul la consumul
de droguri………………………………………………………………………. 343
V.2.2.10. Circumstanțe agravante……………………………………. 344
V.2.2.11. Alte incriminări privind traficul ilicit d e droguri……. 345
V.2.2.12. Formele infracțiunilor și regimul sancționator……….. 343
V.2.2.13. Cauze de nepedepsire și de reducere a pedepsei ……. 348
V.2.2.14. Confiscarea specială…………………………………………… 354

CAPITOLUL VI. CRIMINALITATEA INFORMATICĂ…………………….. .. 359
Secțiunea l. Criminalitatea informatică în reglementările internaționale …. 359
Secțiunea a 2 -a. Aspecte de drept comparat privind criminalitatea
informatică………. …………………………………………………………………………. … 368
Secțiunea a 3 -a. Incriminarea infracțiunilor de fraudă informatică………. .. 377
VI.3.1. Aspecte generale de reglementare……………………………. ……… 377
VI.3.2. Explicații terminologice……………………………………………….. .. 380
VI.3.3. Analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea
nr. 161/2003…………………………………………… ……………….. …………….. 382
VI.3.3.1. Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic – art.
42……………………………………………………………………………….. ……… 382
VI.3.3.2. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
– art. 43……………………………………………………………………………. …. 390
VI.3.3.3. Infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice –
art. 44………………………. ………………………………………………………… 395
VI.3.3.4. Infracțiunea de perturbare a funcționării sistemelor informatice
– art. 45……………………………………………………… ………………………….. 402
VI.3.3.5. Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice – art. 46……………………………………………………………….. 406
VI.3.3.6. Infracțiunea de fals informatic – art. 48………………….. ….. 411

-7 – VI.3.3 .7. Frauda informatică -art. 49……………………………………. …. 414
VI.3.3.8. Infracțiunea de pornografie infantilă prin intermediul
sistemelor informatice – art.
51……………………………………………………………….. . 420

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………………. …….. . 427
LISTA CU ABREVIERI…………………………….. ………………………………………… 445
BIBLIOGRAFIE……………………… ……………………………. …………………………… . 449

INTRODUCERE

La începutul secolului XXI, crima organizată a devenit unul dintre
pericolele cele mai grave la adresa existenței, stabilității și continuității
societăților statale din cauza transformării grupurilor infracționale primitive de
tip mafiot în adevărate întreprinderi criminale, cu scopul de a se opune
autorităților statale și de a teroriza întreaga comunitate prin exacerbarea
violenței, diversificării modurilor de opera re, a diversificării structurilor de tip
criminal și comiterea de infracțiuni din aproape întregul spectru al
infracționalității. Ceea ce este specific criminalității organizate la începutul
secolului XXI este nu numai creșterea periculozității sale social e, ci și faptul că
ea afectează toate comunitățile umane, toate statele, fără deosebire, încercând
să-și impună propria piață de afaceri ilegale.
Dezvoltările sociale, politice și economice recente au fost urmate
îndeaproape de evoluții ale rețelelor crimi nale, fapt dovedit de diversitatea de
structuri și de compoziția grupurilor criminale care operează la nivel global.
Liberalizarea granițelor, volumul crescut al comerțului internațional,
dezvoltările în domeniul tehnologiei și al informației au contribuit la creșterea
dramatică a criminalității internaționale, care amenință siguranța, securitatea și
prosperitatea pretutindeni și subminează securitatea și stabilitatea globală.
În prezent, crima organizată reprezintă una dintre amenințările non –
militare maj ore la adresa securității și stabilității globale. „Crima organizată iese

-8 – în evidență între noile amenințări la adresa păcii și securității. Ea subminează
eforturile de dezvoltare susținută și respectul pentru domnia legii”1. Crima
organizată nu este un fe nomen nou, noutatea este reprezentată de mediul fertil
pentru o dezvoltare rapidă pe care lumea globalizată l -a creat. Profitând de
beneficiile globalizării, crima organizată a evoluat, distincția tradițională între

activitățile licite și cele ilicite d evenind tot mai neclară, în acel modus operandi
al grupurilor criminale, fapt ce face detectarea și controlarea fenomenului mult
mai dificilă.
În scopul luptei contra criminalității organizate, convențiile
internaționale se multiplică, iar legislațiile naț ionale se dotează cu un arsenal de
incriminări și proceduri. Criminalitatea organizată este un fenomen antisocial
grav care atrage atenția opiniei publice, funcționarilor și instituțiilor publice,
România implicându -se în mod activ în lupta împotriva acest ui flagel.
Schimbările politice, economice, sociale și tehnologice produse în ultimele
decenii au permis structurilor de criminalitate organizată să devină din ce în ce
mai active pe arena internațională.
Deși s -au intensificat măsurile și intervențiile îm potriva unor asemenea
manifestări antisociale, în toate țările democratice – printre care și România – se
constată o recrudescență și o multiplicare a delictelor de crimă organizată.
Pentru a -și întări și continua „eforturile infracționale”, cercurile de c riminalitate
organizată profită de facilitățile oferite de transportul internațional, de politica
liberalizată de migrare, de extinderea comerțului și, nu în ultimul rând, de
echipamentele avansate de comunicații, adaptându -se permanent procesului de
globa lizare.
Dimensiunile criminalității organizate pun în pericol instituțiile
democratice, economice, sociale și politice, constituind un adevărat risc la
adresa siguranței naționale a României și a statului de drept. Activitățile

1 The United Nations in Vienna, Press Release, Secretarul general îndeamnă la implementarea
Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate , UNIS/CP/494, 28
iunie 2004, www.unis.vienna.org

-9 – criminale sunt diferite și variate, pornind de la furtul internațional de mașini
până la piața neagră a drogurilor, de la gestionarea imigrației clandestine și a
traficului de ființe umane până la crimele împotriva mediului, a pirateriei
informatice, a corupției, a spălării banilor proveniți din fapte ilicite. Asemenea
manifestări antisociale grave sunt realități crude ale zilelor noastre, sunt
componente ale peisajului contemporan. Acestea sunt prezente în societatea
noastră și vor dăinui atâta timp cât statul și instituțiile sale n u vor spori măsurile

de prevenire și combatere, precum și de schimbare a condițiilor social –
economice și politice care le -au generat.
Societatea românească după 1990 s -a confruntat cu o perioadă de tranziție
care a favorizat apariția și dezvoltar ea pe plan național a unor grupări criminale
care acționează organizat și structurat în diverse domenii ale vieții sociale și
care s -au specializat în obținerea de profituri cât mai mari și într -un timp cât
mai scurt. Totuși, nu există un model structural general și nici o paradigmă
comportamentală care să ofere o soluție unică asupra fenomenului.
Organizațiile criminale variază atât în ceea ce privește structura, mărimea,
conexiunile (inclusiv cu structurile oficiale, generând corupție), tipurile de
activi tăți sau scopul, cât și în ceea ce privește modul de operare și reacția față de
acțiunile de destructurare. În acest context, în prezent, s -a ajuns la o specializare
a grupurilor criminale în domenii în care profitul este enorm, prejudiciind de
cele mai mu lte ori sistemul economic și social prin: fraudarea banilor publici și
trecerea acestora în profitul grupurilor de interese; organizarea unor rețele de
traficanți de droguri și atragerea tinerilor în sfera consumatorilor; traficarea de
persoane în vederea exploatării sexuale; constituirea unor rețele de aducere în
România și trecerea ilegală peste frontieră a unor grupuri de migranți. Aceste
grupuri de crimă organizată s -au orientat spre tipuri de infracțiuni care implică:
acțiuni premeditate, concertate, s tructuri de comandă și execuție bine conturate,
folosirea violenței, sechestrări de persoane, tâlhării și șantaj, impunerea unor
taxe de protecție.

-10 – Dificultățile economico -sociale generate de criza mondială au favorizat
amplificarea criminalității organiza te, în principal pe fondul creșterii
vulnerabilităților ce pot fi speculate de grupările infracționale. Deși, per
ansamblu, fenomenul se situează pe un trend ascendent, unele forme de
manifestare – precum evaziunea fiscală, spălarea banilor, traficul de dr oguri,
criminalitatea informatică – cunosc dezvoltări semnificative, acestea putând fi
conexate cu influențele negative generate de criza economică.

Amploarea fenomenului infracțional asociat criminalității organizate
determină accentuarea sentimentului de insecuritate socială și a percepției
privind disoluția autorității instituțiilor statului abilitate în contracararea
activităților ilegale. De aceea, dezvoltarea cooperării dintre state în domeniul
criminalității organizate este esențial motivată de ne cesitatea eficientizării
combaterii acestui fenomen, care capătă pe zi ce trece o dimensiune globală
Având o privire de ansamblu a fenomenului criminalității de la nivel
național, am dorit ca prin elaborarea prezentei teze de doctorat cu această temă
de ma xim interes pentru etapa actuală a dezvoltării societății românești să
realizez o prezentare a manifestărilor organizațiilor criminale, cu rădăcinile pe
care le au în istorie, a cauzelor care le generează și a condițiilor ce le
favorizează, să fac o analiz ă a incriminării legale, a instrumentelor juridice
naționale și internaționale de prevenire și combatere. Prezenta teză de doctorat
având ca temă criminalitatea organizată, cu direcțiile sale cele mai grave –
traficul de ființe umane, traficul de droguri, criminalitatea informatică și
criminalitatea economico -financiară – abordează fenomenul atât ca realitate
socială, cât și ca actualitate.
Având în vedere acestea, în prezentul demers științific am încercat și sper
să fi reușit o analiză a fenomenul crimina lității organizate din punct de vedere al
incriminării legale, dar și al procedurilor de investigare, cercetare penală și
judecată. Nu mi -am propus prin această lucrare a da „rețete” sau a găsi soluții
miraculoase de eradicare a criminalității organizate, ci am considerat necesar ca

-11 – – printr -o explorare științifică a fenomenului – să pun și să îmi pun întrebări,
dar și să fac propuneri legislativului pentru a le transforma în instrumente
juridice penale eficiente de combatere.
M-am străduit ca, prin calitat ea analizei, lucrarea să răspundă unei nevoi
resimțite de juriști și practicieni în dreptul penal, de a avea la dispoziție o
panoramă largă a criminalității organizate, în același timp, am dorit ca prin
această lucrare să tragem și un semnal de alarmă pent ru politicieni, instituțiile

abilitate ale statului, pentru toți cei care doresc și înțeleg să contribuie la
combaterea criminalității organizate, care a căpătat un caracter global. Dat fiind
caracterul său de pericol internațional, numeroase personalită ți și specialiști au
tras asemenea semnale de alarmă.
În România, fenomenul criminalității organizate a cunoscut o răspândire
largă și a pătruns în principalele sectoare ale societății. Practic toate grupările
criminale dispun de rețele și mecanisme financ iar-economice, aproape perfecte,
mobile și bine reglate, pe care le aplică în comiterea de infracțiuni și în sporirea
veniturilor ilicite.
Prezentul demers științific nu se vrea a fi o monografie a criminalității
organizate accesibilă doar celor cu studii juridice, ci un demers pentru
identificarea instrumentelor politico -juridice de prevenire și combatere a
fenomenului.
Teza oferă o viziune de ansamblu asupra criminalității organizate în
sectoarele sale cele mai sensibile – traficul de persoane, traficul d e droguri și
criminalitatea informatică – cu o retrasare a rolului justiției în combaterea ei,
punând în evidență principalele incriminări în materie, dar și mijloacele
moderne de probațiune. Elaborând -o, am încercat o întrepătrundere între dreptul
naționa l și cel internațional, între legislația română și cea a altor state
democratice, o situare în plan economic și social, evidențiind strategiile
naționale și internaționale de prevenire și combatere.

-12 – Analiza incriminării legale s -a făcut având ca punct de p lecare doctrina și
practica judiciară. La fiecare categorie de infracțiuni am folosit exemplele
semnificative cercetate de procurori sau judecate de instanțe, pentru a întări și
mai mult demersul nostru în analiza acestui fenomen și necesitatea combatem
prompte a acestuia.
Pentru a evita interpretările, m -am axat asupra analizei reglementărilor
legale, renunțând la comentarii, acolo unde textul de lege este clar și concis, în
scopul de a nu influența cititorul.

Problematica criminalității organizate – ca m anifestare antisocială foarte
gravă – este vasta și complexă și în prezentul demers științific nu ne -am propus
acoperirea în totalitatea a fenomenului. Unele aspecte ar putea fi considerate ca
fiind tratate sumar, ca urmare a amplorii domeniului și implica țiilor acestuia,
precum și a copleșitoarei răspunderi pe care ne -am asumat -o alegând o
asemenea temă. Prezenta teză poate fi un început pentru o tratare exhaustivă în
viitor sau un bun prilej pentru cei care o citesc de a aprecia gestul și munca, dar
și un îndemn pentru cei care doresc o muncă de cercetare mai aprofundată.

-13 –

CAPITOLUL I
REPERE CONCEPTUALE PRIVIND CRIMINALITATEA
ORGANIZATĂ ÎN ROMÂNIA

Secțiunea l
Apariția și evoluția grupurilor infracționale de tip organizat

În ultimul secol, comunitatea internațională, inclusiv cea românească, a
fost cuprinsă de proliferarea manifestărilor infracționale grave, dintre care crima
organizată, corupția, traficul de droguri și de persoane s -au evidențiat în mod
deosebit. Crima organi zată este un fenomen antisocial deosebit de periculos, ca
organizare, structură și rezonanță internațională, care afectează profund în
fiecare etapă istorică în care își face simțită prezența, ordinea de drept și
democrația. La nivel mondial, crima organiz ată a pătruns în viața socială și
politică și a izvorât din tendința grupărilor infracționale de a folosi
criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială2 pentru acapararea puterii3.
Capacitatea de organizare, coordonare și specializare a permis unor
organ izații criminale să acumuleze o puternică forță economică și influență

2 Kelly, Robert J., Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice , Herbert Edebertz, ed. V.S.
Departamentul Justiției, 1987
3 Nistoreanu, Gh., Păun, C., Criminologi e, Editura Europa Nova, București, 1996, p.309; în același
domeniu, vezi și Stancu, E milian, Tratat de criminalistică , Ediția a IV -a, Editura Universul Juridic,
București, 2007

-14 – politică. Grupările infracționale și -au diversificat în timp preocupările în sfera
crimei organizate, membrii acestora fiind implicați în fapte de sechestrare de
persoane, șantaj, spăla re de bani, trafic de persoane și alte fapte de violență
circumscrise crimei organizate.
Scopul constituirii acestor grupări infracționale organizate îl reprezintă
acumularea ilicită de bani, bunuri și valori într -o cantitate cât mai mare și într –
un timp cât mai scurt. Structurile de criminalitate organizată au dovedit, în timp,
o capacitate deosebită de adaptare la condiții și situații noi, precum și de
infiltrare

în structurile economice, financiare, politice și guvernamentale. Majoritatea
dintre acestea pornesc de la asocierea mai mult sau mai puțin liberă ajungând
până la principii organizaționale bine definite. Mai mult, disciplina strictă și
regulile de conspirativitate asumate de membrii unor asemenea structuri le fac
dificil de penetrat.

1.1.1. Considerații preliminare
Logistica grupurilor de criminalitate organizată depinde permanent de
procesul tehnologic, acestea investind o mare parte dintre profiturile obținute
pentru a avea la dispoziție cele mai noi tehnologii cu scopul de a îngreuna
depistarea și monitorizarea operațiunilor ilicite. Amplificarea fenomenului este
strâns legată de fondul disfuncționalităților și disipării autorităților statale, ceea
ce a impus nu numai cercetarea sub aspect cauzal, ci și stabilirea de măsuri și
acțiuni p entru prevenire și combatere. Manifestările infracționale grave de
această natură reprezintă o problemă socială complexă, ale căror modalități de
manifestare și soluționare interesează nu numai factorii instituționalizați de
control judiciar (poliție, just iție, administrație), cât și opinia publică. Crimele și
delictele comise prin violență și corupție tind să devină deosebit de intense și
periculoase pentru stabilirea și securitatea instituțiilor statului și a ordinii de
drept, a societății umane în genera l și a indivizilor în special.

-15 – În ultima perioadă se constată o tendință de flexibilizare a grupurilor de
criminalitate organizată, ce le permite o mai bună exploatare a „oportunităților”
și o mai eficientă „camuflare” a activităților infracționale. Totoda tă, se remarcă
structurarea grupurilor de criminalitate organizată și specializarea acestora pe
criterii multi -etnice, precum și recurgerea, în activitatea infracțională, la servicii
profesioniste, respectivi avocați, contabili, experți financiari.
La niv el global, grupurile de criminalitate organizată desfășoară activități
multiple, se specializează pe anumite tipuri de infracțiuni, orientându -se în
domenii ce le -ar putea aduce profit. Astfel, se poate vorbi de existența unor

structuri puternice, pirami dale – „organizații verticale”, dar și a unor rețele
formate „orizontal”. Structurile de criminalitate organizată sunt preocupate
permanent de identificarea de noi acoperiri legale, în acest sens turbulențele
economice constituind premisele apariției de no i instrumente de escamotare a
activităților ilicite, două fiind cauzele cele mai frecvente la acest moment, și
anume:
 criza economică – ce oferă oportunități pentru introducerea în
circuitul legal a unor resurse financiare ilicite, având în vedere că o ser ie de
obiective sunt disponibile la prețuri derizorii;
 amplificarea corupției unor factori decizionali – care favorizează
delapidarea fondurilor financiare, eliberarea nejustificată a autorizațiilor,
implicarea în derularea unor proiecte.
Multă vreme, evol uția acțiunilor criminale și dezvoltarea lor dinamică a
fost cercetată doar sub aspect criminologie, majoritatea specialiștilor și
cercetătorilor apreciind că sursele acestor fenomene diferă de la o țară la alta și
rezidă din penetrarea unor structuri poli tice, economice și legislative deficitare,
din menținerea și accentuarea discrepanțelor sociale și economice dintre
indivizi, grupuri și comunități, precum și din intensificarea conflictelor și
tensiunilor sociale și etnice, în ultimii ani, ca urmare a acu tizării fenomenului a
fost necesar ca țările democratice să treacă de la cercetarea sub aspect

-16 – criminologie la o investigare sub aspect juridico -penal, impunând legislativului
adoptarea de incriminări specifice, completate de un sistem sancționator
adecvat , în același timp, s -a impus stabilirea unor reguli de procedură și
probatoriu care să corespundă particularităților cauzelor de această natură.
În prezent, crima organizată a căpătat o extindere și o diversificare
deosebită atât în plan intern, cât și în plan internațional, ducând la o adevărată
„internaționalizare”, determinând amenințări serioase la adresa ordinii, liniștii
publice și legalității naționale și internaționale. Grupurile criminale, care operau
la nivel național și regional, în prezent acțio nează la nivel global. Structurile de

acest fel au dovedit, în timp, capacitate deosebită de adaptare la condiții si
situații noi, de infiltrare în structurile politice de conducere ori în cele
economice și financiare. Totodată, rețelele de crimă organiz ată se întrepătrund
de cele mai multe ori cu rețele teroriste, ceea ce constituie o amenințare tot mai
serioasă asupra democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale ale
cetățenilor.
Legătura dintre terorism și crima organizată a căpătat o nouă dimensiune
din cauza reducerii în ultimii ani a finanțării de către unele state a grupurilor
teroriste și a declanșării la inițiativa S.U.A. a războiului împotriva terorismului
internațional.4 Principala diferența dintre grupările teroriste și rețelele cr imei
organizate constă în faptul că în timp ce grupările teroriste sunt implicate în acte
violente motivate în special politic și religios, cele mai multe rețele ale crimei
organizate sunt interesate în relația cu puterea politică doar de obținerea, prin
acte de corupție, a protecției necesare pentru activitatea propriei organizații,
motivată în primul rând de obținerea de profit.5
Putem concluziona că, în evaluarea amenințărilor contemporane la adresa
securității naționale a statelor și a democrației, a de venit tot mai dificilă
posibilitatea de a face distincție între motivațiile politice și cele criminale.6

4 Tamam, M., Conexiunile între terorism și criminalitate , Londra, 2004, p. 184,
5 Mora, S., Global Organized Crime , Conference Woodrow Wilson School Policz, 6.01.19 96
6 Tamam, M., op, cit., p. 184,

-17 –

1.1.2. Cauze și condiții care au generat și au favorizat apariția
grupurilor criminale de tip organizat
Criminalitatea, ca fenomen social, a apărut o dată cu structurarea primelor
comunități sociale, când s -au impus norme juridice care reglementau conduita
indivizilor. Ca urmare a transformărilor geopolitice, economice și sociale ce au
marcat sfârșitul secolului XX, organizațiile criminale și -au extins aria de
cuprindere și sfera de activitate, de la nivel național la cel transnațional.7

Cercetările criminologice, sociologice și psihologie au relevat drept cauze
ale criminalității ca fenomen social următoarele: industrializarea, nivelul de trai,
crizel e economice, factorii demografici, mobilitatea socială, urbanizarea etc. La
acestea s -au adăugat ulterior imigrarea spre sau dinspre zone favorizate din
punct de vedere economic, din țări sărace spre țări bogate, iar lipsa comunicării
datorată necunoașteri i limbii au determinat traficul de ființe umane, prostituție,
cerșetorie, dezvoltarea rețelelor de traficanți, spălarea banilor, violență.
La fel de relevantă sub aspect criminologie este și restructurarea
economiei globale, diversificarea piețelor de desfacere, globalizarea piețelor
financiare, comerțul, protecția mediului etc. Forța crimei organizate este pusă în
evidență mai ales prin influența ei deosebită în planul destabilizării interne care
a cunoscut transformări esențiale, prin trecerea de la e conomia centralizată la
cea de piață liberă, de la un regim politic autoritar la unul democratic. Folosind
forța financiară de care dispun, grupurile de crimă organizată au penetrat foarte
rapid democrațiile europene în formare și au corupt oficialități gu vernamentale,
oameni politici, polițiști și magistrați.
Procesul de privatizare care s -a declanșat în statele din fostul bloc
comunist, în absența unor reglementări clare și a unei minime strategii, a fost în
avantajul lumii interlope și a fostei nomencla turi comuniste, care au avut de la

7 Stancu, Emilian, Tratat de criminalistică , Ediția a IV -a, Editura Universul Juridic, București, 2007,
p.661.

-18 – început forța financiară necesară pentru a cumpăra părți importante din capitalul
scos la privatizare. De -a lungul anilor acestei realități, care evidențiază evoluția
acțiunilor criminale, dar și dezvoltarea lor dinamică, i s-a circumscris, pe de o
parte interesul pentru analiza cauzelor crimei organizate, a efectelor ei, iar pe de
altă parte necesitatea analizei instrumentelor de contracarare, a măsurilor și
acțiunilor de prevenire și combatere.8
Rata criminalității infra cțiunilor grave comise în spațiul european arată că
pe primele 5 locuri se situează alături de Estonia, Croația, Rusia și țări cu
democrații solide, state membre ale Uniunii Europene, precum Spania si Franța,

urmate de Portugalia, Danemarca, Luxemburg, G ermania, Suedia, Austria,
Belgia și Italia ceea ce denotă că violența este răspândită în întreaga Europă.9
Globalizarea economică s -a extins și în sfera crimei organizate, care a căpătat
aspect mondializat. afectând siguranța publică și suveranitatea state lor, fiind
extinsă la nivel transnațional și trans -continental, sub diverse tipologii.
Crima organizată sub toate formele ei, trafic de armament, droguri spălare
de bani, imigrație ilegală, terorism, constituie o amenințare globală atât prin
amploarea, dar și prin varietatea ei, prin ingeniozitatea mijloacelor de care
dispun și pe care le utilizează pentru atingerea propriilor obiective10.
Evoluția criminalității ne arată că fiecare etapă istorică a cunoscut și
cunoaște o varietate a formelor de crimă organi zată, o varietate de ipoteze, de
cauze și condiții generatoare sau favorizante. în contextul manifestării crizei
economice se poate vorbi despre existența unor factori favorizanți de
criminalitate organizată, respectiv:
 accentuarea dezechilibrelor pe piața muncii și pauperizarea unor
categorii largi de populație, ceea ce contribuie la creșterea disponibilității unor
indivizi pentru angrenarea în activități infracționale. Mai mult, nivelul scăzut de
trai are ca principal efect majorarea cererii de produse ie ftine, indiferent de

8 Pentru amănunte, vezi Adler, F., Criminologia , ED. A II -a, Mac Grew, N. J. Aill, 1995, pp.304 -305
9 Adler, F. , op. cit ., pp. 304 -305
10 http://liberarything.com.author

-19 – proveniența acestora (contrafăcute) și extinderea fenomenului de camătă;
 amplificarea dificultăților (inclusiv pe fondul restrângerii creditării)
cu care se confruntă agenții economici, favorizează implicarea firmelor în
operațiuni ili cite (spre exemplu, evaziunea fiscală, contrabanda, spălarea
banilor);
 creșterea fiscalității (ca modalitate luată de autorități pentru
contracararea tendinței de reducere a veniturilor atrase la buget) generează
efecte contrare celor scontate, conducând l a amplificarea fenomenului de
evaziunea fiscală;

 reducerea bugetelor instituțiilor cu atribuții de control ori de
aplicare a legii, ceea ce are consecințe negative asupra eficienței activităților
specifice. Totodată, amplificarea corupției și administrare a nejudicioasă a
resurselor financiare limitate ale instituțiilor publice sunt de natură să favorizeze
proliferarea economiei subterane și să faciliteze grupurilor criminale obținerea
controlului asupra actului decizional;
 deteriorarea conjuncturii economi co-sociale din state mai puțin
dezvoltate, cu potențial migrator ridicat, constituie motivație pentru
amplificarea fenomenului migrației ilegale către zone mai dezvoltate.
În România, analiza prezenței și a modului de acțiune a structurilor de
crimă organi zată evidențiază următoarele caracteristici:
• perpetuarea unor factori favorizanți – ce țin de sistemul legislativ intern
și comunitar – și a unor disfuncții administrative;
• structura grupurilor prezintă două tipare majore: segmentară (mai multe
„celule ” specializate și interconectate, cu un nucleu de comandă) și piramidală
(cu trei sau patru nivele);
• extinderea continuă a ariei de acțiune, ajungând să vizeze penetrarea și
punerea în dependență a palierului decizional;
• raport direct de cauzalitate în tre aria de manifestare/modalitatea de
acțiune și etnia/specificitatea zonei de proveniență;

-20 – • rețelele criminale nu desfășoară activități singulare, fiind orientate – pe
termen mediu și lung – către operațiuni complementare.
Actualul context a generat o s erie de modificări în relaționarea dintre
structurile de criminalitate organizată, evidențiindu -se două tendințe:
 intensificarea coordonării și cooperării acțiunilor, inclusiv cu rețele
din străinătate, în scopul constituirii de capacități infracționale puternice (mai
bine organizate și diversificate);
 amplificarea conflictelor – inclusiv violente – între grupări de
criminalități: organizată concurente (referitoare la activități specifice și/sau

zonele de influență), pe considerentul prezervării sau accederii la poziții
dominante pe scena infracțională.
Sub aspectul teoriilor științifice care descifrează din punct de vedere
criminologie cauzele criminalității, se poate merge în analiză de la teorii bazate
pe caracteristici biologice și fizice ale om ului, teorii ale contractului social ale
reacției sociale etc., până la sisteme informatice, ca mijloc de comitere a unor
infracțiuni, întrucât nu acesta este demersul nostru științific în această lucrare
pentru o analiză pertinentă și o situare în context a criminalității, considerăm
util a tace unele referințe sumare sub aspect criminologie, în scop enunțiativ,
forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numește „mafie”,
acest termen apărând în Italia și apoi extinzându -se în mai multe ță ri.
Grupările infracționale de crimă organizată s -au dezvoltat, sunt în
continuă expansiune și constituie o amenințare globală atât prin amploarea de
nestăvilit, dar și prin varietatea lor, prin ingeniozitatea mijloacelor de care
dispun și pe care le utili zează pentru atingerea propriilor obiective.11
De subliniat este și faptul că schimbările radicale de la sfârșitul anilor '80
din Europa Centrală și de Est au fost privite de rețelele criminale ca o
oportunitate în executarea operațiunilor transfrontaliere pe întregul continent, în
ultimul deceniu, criminalitatea organizată a crescut în intensitate datorită, în

11 http://liberarything.com.author

-21 – parte unor motive proprii (capital financiar, material și uman deosebit,
perfecționarea continuă a organizării și modului de operare), dar și datorit ă
fenomenului globalizării.
Putem concluziona că în era globalizării organizațiile criminale nu mai au
nevoie de o bază teritorială de unde să -și coordoneze acțiunile, pentru că
progresul tehnologic a creat posibilitatea să -și conducă afacerile indiferent de
locul unde se află, datorită multiplelor rețele de calculatoare și telecomunicații.

1.1.3. Criminalitatea organizată – fenomen transnațional
Crima organizată poate fi percepută ca un produs „pătruns în viața noastră
socială si politică”, ce izvorășt e din tendința diferitelor grupuri de a folosi
criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială12 și chiar de acaparare a puterii13.
Această teorie, dezvoltată de către A. J. Ianni și Daniel Bell14, afirmă că
la baza crimei organizate se află un proces social. De exemplu, în America,
explică D. Bell, crima organizată este modul în care grupurile de emigranți
sărăcite se ridică deasupra condiției de ghetou și acționează pentru evitarea
opresiunii și a discriminărilor. Este una dintre explicațiile ce sunt date exi stenței
Mafiei italiene sau altor grupări de crimă organizată cum sunt: organizațiile
tong, triadele, yakuza, grupările columbiene, rusești etc.15. Într -o teorie similară,
denumită teoria transmisiunii culturale, Edwin Sutherlan16 argumentează
comportamentul criminal ca fiind deprins, învățat, iar acest fapt implică ceva
mai mult decât simpla imitare. Cei ce devin criminali cunosc o asemenea
evoluție atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea, cât și
datorită relativei lor izolări de cei care respectă legea.

12 Kelly, Robert J., Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice , SUA, 1987, p.5.
13 Nistorescu, Gh. Păun, C., Criminologie, Editur a Europa Nova, București, 1996, p.211.
14 Koening, Dorean Marguerite, Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată în
Statele Unite, Raport la Colocviul preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal, Egipt,
1977, în Revista Internațională de Drept Penal, vol,69, p.306.
15 Miclea, Damian, Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2002, pp. 12 -13.
16 Sutherland, E., White coilar crime, Editura Dryden Press New York. 1949, p.53.

-22 – Sociologii au arătat că anumite zone, medii, „hrănesc” (încurajează)
delincventa devenind terenuri propice pentru bande și structuri ale crimei
organizate. Acolo unde nu există alternativă, succesul și bun ăstarea traficanților
de droguri și a altor infractori implicați în activități criminale, constituiau
modele demne de urmat pentru tineri17. Sursa crimei organizate își găsește astfel
locul în destrămarea și proasta funcționare a sistemului (înțelegând sis temul în
ansamblul său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state
totalitare, crima organizată să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând
structurile de drept, spulberând circuitele bancare, acaparând clasa politică,
reușind să intimideze ori să copleșească sistemul represiv18.
În opinia majorității cercetărilor, crima organizată, ca fenomen, este o
creație a ultimelor secole și a apărut în diverse puncte de pe glob (SUA, China
Japonia, Italia) în anumite condiții și având cauze s pecifice de ordin istoric si
social, sub diverse denumiri: mafia, Yakuza, triade etc. Aceste organizații
criminale au abordat criminalitatea ca modalitate de obținere a unor profituri
ridicate prin săvârșirea unor infracțiuni specifice cum sunt: prostituți a, jocurile
de noroc, traficul de stupefiante, de persoane, de arme, contrabanda, spălarea
banilor etc.
Ultimul deceniu al secolului al XX -lea s-a caracterizat printr -o veritabilă
schimbare în toate domeniile vieții economico -sociale și politice, a gândirii și a
modului de viață. O doctrină retrogradă de înăbușire a drepturilor și a
libertăților cetățenești s -a prăbușit și alta, opusă, își face loc pe spații geografice,
îndeosebi în Europa de Est, dar și în Asia, Africa și America Latină. Această
schimbare s -a repercutat și asupra criminalității, având în vedere că aceasta
constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori19.
Dezvoltarea mijloacelor de transport și a căilor de comunicație, a
schimburilor comerciale și a turismului la scară mondială , creșterea vitezei
acestor mijloace de transport, a permis deplasarea tot mai rapidă a infractorilor

17 Alder F. Și alții, Criminologia , Ediția a II -a, Editura MacGrew N.J.All., SUA. L995, p.304.
18 Miclea, Damian, Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2002, p, 13
19 Miclea, Damian, op, cit., p.12.

-23 – în diferite țări pentru săvârșirea de fapte penale, pentru a scăpa de răspunderea
juridică, ori pentru a ascunde sau valorifica produsul infracțiunilor. A sistăm,
astfel, la un fenomen de globalizare al comerțului, al piețelor financiare, al
protecției drepturilor omului20. Această tendință a dus, în primul rând, la
dispariția limitelor dintre național, regional și internațional și la întrepătrunderea
problem elor politice, economice și sociale, în cadrul acestei tendințe
globalizarea s -a extins și în sfera criminalității.
Deschiderea granițelor a însemnat nu doar creșterea cooperării

economice, culturale și politice dintre state, ci coroborate cu instabi litatea
economică și slăbirea controlului la frontieră și creșterea criminalității. A apărut
astfel criminalitatea organizată la nivel transnațional și trans -continental.
Această tipologie a infracționalității și -a îndreptat atenția spre anumite domenii,
favorizate de climatul globalizării, cum ar fi: traficul de stupefiante, traficul
ilicit de arme, de materiale nucleare, terorismul, traficul de persoane, prostituția,
pedofilia, spălarea hanilor, furtul și contrabanda de mașini scumpe, furtul și
contraba nda cu obiecte din patrimoniul național, răpirea oamenilor de afaceri și
vedetelor în scopul răscumpărării, corupția din companiile multinaționale,
pirateria maritimă și aeriană etc. Crima organizată a îmbrăcat un aspect
mondializat aducând atinger e siguranței publice și siguranței naționale,
tulburând buna desfășurare a activității organismelor economice, politice și
sociale.
De la o zi la alta, formele de manifestare a criminalității organizate s -au
diversificat, acestea trecând de la domenii trad iționale, cum sunt jocurile de
noroc, camătă și prostituția, la traficul internațional de autoturisme furate,
traficul cu opere de artă și obiecte arheologice furate, frauda cu cărți de credit,
comerțul cu animale și păsări rare etc., ajungându -se la organizarea activității

20 Chipăilă, Ion și colectiv, Globalizarea traficului de copii , Editura Sitech, Craiova, 2006, p.16.

-24 – infracționale după modelul companiilor legale (sectoare de preluare, producție,
transport, valorificare, protecție).21
Organizațiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de
dumping și înregistrarea unor pierderi fictive, operațiuni realizate deseori cu
complicitatea unor funcționari corupți. O situație de noutate, exploatată de
crima organizată, o constituie scăderea ofertei mondiale de organe umane
pentru transplant. Ca urmare, s -a dezvoltat o piață neagră cu ast fel de organe
care exploatează sărăcia, îndeosebi în țările slab dezvoltate, iar progresele
înregistrate în tehnicile de transplant a organelor prelevate sunt de natură a spori
această

activitate atât de sumbră.22 Fața nevăzută a profiturilor ilicite, re alizate prin
spălarea banilor cunoaște mijloace din ce în ce mai sofisticate, iar sumele uriașe
obținute sunt valorificate de cartelurile criminale pentru a ține sub control
importante instituții financiar -bancare, sau instituții economico -sociale creându –
se de multe ori adevărate monopoluri prin înlăturarea concurenței. Prin corupție,
arma cea mai uzitată, crima organizată urcă spre vârfurile societății cuprinzând
instituții vitale ale statului, punând în pericol siguranța națională.
În ceea ce privește co nceptul de criminalitate internațională, acesta
include în conținutul său două aspecte: criminalitatea, având în vedere
totalitatea infracțiunilor comise pe teritoriul statelor într -o anumită perioadă de
timp (statistică greu de realizat) și criminalitate internațională, care se referă la
numărul infracțiunilor comise într -o anumită perioadă de timp, prin care au fost
încălcate obligatoriu, legislațiile a cel puțin două state23. Sintetizând toate aceste
elemente, considerăm că noțiunea de criminalitate inter națională cuprinde
totalitatea faptelor infracționale săvârșite într -o perioadă de timp, bine

21 Miclea, Damian, Combaterea crimei organizate, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
București, 2004, p. 12
22 Pitulescu, I., Al treilea război mondial, crima organizată , Editura Național, București, 1996, p. 15.
23 Suceavă, Ion și colabo ratorii, Omul și drepturile sale , Editura Ministerului de Interne, București,
1991, p. 240

-25 – determinată pe teritoriul statelor din comunitatea internațională sau pe teritoriul
statelor dintr -o anumită zonă geografică, de către persoane fizice și juridice .
Având în vedere faptul că infracțiunile au căpătat deja un caracter
internațional, organele legislative ale statelor au fost obligate să specifice faptul
că infracțiunea cu caracter transnațional este considerată orice faptă care, după
caz: este săvârșit ă atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara acestuia; este
săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea și
controlul său, are loc, în totalitate sau în parte, pe teritoriul altui stat; este
săvârșită pe teritoriul unui st at de un grup infracțional organizat care desfășoară
activități infracționale în două sau mai multe state; este săvârșită pe teritoriul
unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.
Raportat la aceste patru criterii de referință, criminalitatea reprezintă acel
segment infracțional care integrează activități ilegale, comise de persoane în
mod individual sau care se asociază în mod întâmplător, folosind diverse
metode și mijloace și urmărind scopuri variate.
Noțiunea de criminalitat e comportă mai multe categorii24, în funcție de
diferitele elemente de referință cu care se operează:
• în funcție de spațiul de referință există o criminalitate națională și
internațională;
• referindu -ne la perioada de timp putem vorbi de criminalitate an uală,
semestrială, lunară;
• dacă faptele sunt raportate la diferite categorii de persoane există
criminalitatea adultă, juvenilă, masculină, feminină, criminalitatea „gulerelor
albe” (persoane ce ocupă poziții importante în sfera relațiilor de afaceri etc .);
• după gradul de cunoaștere a faptelor penale de către organele de justiție
criminalitatea poate fi reală (fapte comise efective), aparentă și legală (sau
judecată).
Conceptul de infracțiune internațională este de dată relativ recentă, deși
unele legislații naționale conțin de mult timp prevederi juridice referitoare la

24 Cioclei, Valerian, Manual de criminologie , Editura All Beck, București, 1998, pp.14 -16.

-26 – reprimarea faptelor de acest gen. Astfel, Constituția SUA din anul 1787 și cea a
Confederației Helve tice cuprind dispoziții în temeiul cărora organele interne
sunt competente să reprime infracțiunile internaționale.25
Treptat, dreptul internațional a căpătat același fundament ca și dreptul
intern, unii autori contemporani afirmând că prima manifestare a d reptului
infracțiunilor internaționale datează din 1945, fără a fi avut nici precedente, nici
precursori.26 Această opinie este însă infirmată de numeroase acte și documente
internaționale. Pentru a se aprecia dacă un fapt are sau nu caracterul unei
infracț iuni internaționale de ordin penal trebuie avut în vedere dreptul
internațional, în ansamblul său, și nu numai dreptul convențional. Este deci
incontestabil că, în momentul comiterii lor aceste fapte erau ilegale si
sancționate nu numai de dreptul internaț ional, dar și de dreptul comun al
statelor27, care conștiente de pericolul acestor infracțiuni au încheiat o serie de
convenții ce prevăd reprimarea lor.28
Amploarea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că
aceasta afectează toate statel e lumii constituie un flagel care se manifestă în
forme variate: de la terorism, trafic de droguri, trafic de ființe umane, crimă
organizată, spălarea banilor, traficul cu armament și explozivi, și până la reglări
de conturi între structurile criminale, sa u execuții de tip mafiot, creează o
psihoză generală de insecuritate civică și de teroare.29
Potrivit doctrinei dreptului internațional penal au existat multiple
încercări de definire a infracțiunii internaționale, încercări care au avut drept
scop conturar ea cât mai precisă a elementelor constitutive ale acesteia, în
vederea delimitării ei de infracțiunea cu caracter național. Una dintre aceste

25 Geamănu Grigore, Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale , Editura Academiei
Române, București, 1977, p. 127.
26 Meiyrowotz, H., La repression el par les tribunaux allemands des crimes contre l’humanite et de
l’appartenance a une organisation criminelle en aplication de la loi , Conseil de Controle a llie, nr.
10, Paris 1960, p. 5.
27 Geamănu, Grigore, op. cit., p.128.
28 Convenția din 1904 privind traficul cu ființe umane și Convenția din 1961 privind traficul de
stupefiante
29 Șerb, Stancu, Draghici, C -tin, lacob, A., Ignat, A., Drept polițienes c, Editu ra Tritonic, București,
2003, p. 192

-27 – definiții aparține juristului român Vespasian Pella, care consideră infracțiunea
internațională „o acțiune sau ina cțiune sancționată de o pedeapsă pronunțată și
executată în numele comunității statelor”.30 Un alt jurist, Ștefan Glaser,
consideră infracțiunea internațională ca fiind „un fapt contrar dreptului
internațional și atât de vătămător pentru interesele apărate de acest drept, încât
statele de comun acord îi atribuie un caracter criminal, cerând totodată și
reprimarea penală”.31
În opinia noastră, cea mai completă definiție dată acestor infracțiuni
aparține profesorului Grigore Geamănu care afirma că „infracțiunea
internațională este un act constând dintr -o acțiune sau omisiune, contrară
dreptului internațional, iar elementul esențial al infracțiunii internaționale este
periculozitatea manifestată pentru pacea și securitatea internațională ceea ce
atrage în mod obl igatoriu sancțiunea penală”.32
Doctrina OIPC – INTERPOL consideră infracțiune internațională „orice
activitate criminală care interesează mai multe țări, fie datorită naturii faptei
săvârșite, fie personalității sau conduitei autorului ori complicilor săi”. Aceeași
doctrină arată că: „O infracțiune este socotită ca fiind internațională dacă sunt
implicate cel puțin două state în ceea ce privește locul comiterii ei, cetățenia
autorului (autorilor), locul depozitării sau traficării obiectelor corp delict”.33 O
infracțiune internațională va avea astfel, repercusiuni internaționale în funcție
de circumstanțele sale (fapte comise în mai multe țări sau fuga infractorului în
străinătate) sau de consecințele actului său delictuos (trafic de droguri, trafic cu
ființe u mane, cu mașini furate, terorism etc.).
O deosebită importanță pentru determinarea caracterului internațional al
unei infracțiuni o are personalitatea infractorului. Din acest punct de vedere, un
individ care a comis fapte ilicite cu caracter local (furtur i din magazine, din

30 Pella. V. V., La criminalite collective des etats , București, 1927. p. 175.
31 Glaser, St., Drept internațional penal convențional, Paris, 1929, pp. 145 -148.
32 Geamănu Grigore, Dreptul internațional penal și infracțiun ile internaționale , Editura Academiei
Române, București, 1977, p. 131.
33 Pele, Gh. Hurdubaie, Ioan, Interpolul și criminalitatea internațională , Editura Ministerului de
Interne, Biroul Național Interpol, București, 1983, p. 4.

-28 – locuințe, tâlhării, trafic de droguri etc.), dar succesiv în mai multe țări este un
infractor internațional. Tot astfel, un infractor care a comis infracțiuni pe
teritoriul unui stat și care se refugiază pe teritoriul altui stat este un infractor
internațional.34
Pe de altă parte, sunt unele infracțiuni care prezintă un grad de
periculozitate deosebit și chiar dacă ele se comit pe teritoriul statului al cărui
cetățean este autorul, interesează și celelalte state în vederea cooperării ținâ nd
seama de o posibilă „expansiune internațională”. Astfel de situații sunt
determinate de infracțiuni cum sunt: terorismul, traficul de droguri, traficul de
persoane, falsul și traficul cu monedă falsă, traficul cu mașini furate, cu
armament etc., infracț iuni care sunt incriminate în legislațiile tuturor țărilor și
care necesită prevenirea și combaterea lor, concentrarea eforturilor mai multor
țări dintr -o anumită regiune geografică, sau din zone diferite determin
conjunctural.35
Clasificarea infracțiunilor internaționale se poate face după mai multe
criterii: după subiectul infracțiunii distingem infracțiuni al căror subiect nu
poate fi decât statul, adică infracțiunile comise de organele statului în numele și
pe seama statului și infracțiunile al căror sub iect este individul ca persoană
particulară (traficul de droguri, terorismul, pirateria, traficul de persoane etc.);
după scopul urmărit de autor, infracțiunile internaționale pot avea un scop
politic ori ideologic, în care sunt încadrate crimele contra u manității, inclusiv
genocidul, crimele de război și terorismul internațional; un alt criteriu, ar fi
timpul în care se comit asemenea fapte (în timp de pace sau în timp de război).36
Profesorul Grigore Geamănu clasifică infracțiunile după gravitatea lor
astfel: crime internaționale; infracțiuni comise de persoane particulare (traficul
de droguri, prostituția și proxenetismul, traficul cu ființe umane, falsul și

34 Șerb, Stancu, Drăghici, C -tin, Iacob, A., Ignat, A., Drept polițienesc , Editura Tritonic, București,
2003, p. 193.
35 Suceavă, Ion, Coman, Florian, Criminalitatea și organizațiile internaționale, Editura Romcartexim,
București 1997, p. 13
36 Glaser, St., Droit internațional penal convențional , p. 51

-29 – traficul de monedă etc.).37 Astfel de fapte sunt calificate infracțiuni
internaționale prin acordur i, tratate sau convenții internaționale încheiate între
statele semnatare prin care acestea se obligă să le incrimineze în legislația lor
penală internă și să le sancționeze ca atare.

Secțiunea a 2 -a
Forme de manifestare a criminalității organizate în România

Odată cu extinderea granițelor Uniunii Europene s -a extins și
criminalitatea transfrontalieră. într -o Europă care devine din ce în ce mai
integrată, criminalitatea transfrontalieră devine din ce în ce mai mult o
criminalitate fără frontiere. O ast fel de transformare radicală este determinată și
avantajată de o mulțime de realități ale noii construcții europene care asigură nu
numai o arhitectură nouă, ci și reversul acesteia, adică un con de umbră ce oferă
condiții propice pentru dezvoltarea crimin alității. Dintre condițiile de favorizare
a criminalității transfrontaliere, în opinia noastră, se detașează următoarele:
 posibilitatea ascunderii perfecte a afacerilor mafiote, care capătă
dimensiune internațională, transfrontalieră, în spatele unor activ ități legale
desfășurate de companiile multinaționale;
 libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor
în spațiul Uniunii Europene oferă șansa liberei circulații a criminalității
transfrontaliere, având în vedere că aceasta nu poa te fi depistată decât atunci
când se produce;
 înlocuirea structurilor mafiote și ale crimei organizate de tip
piramidal cu un nou tip, pe orizontală, pe principiile filosofiei și fizionomiei de
rețea, întrucât există deja infrastructurile informaționale a ccesibile tuturor, din
rândul cărora se detașează Internetul, cât și soft -urile necesare acestuia;
 vecinătatea unor culoare strategice tradiționale care nu mai sunt

37 Geamănu Grigore, Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale , Editura Academiei
Române, București, 1977, p. 133.

-30 – folosite pentru deplasări clasice de trupe sau derulări de războaie sau conflicte
armate, c i pentru trafic de arme, de droguri, „carne vie”, pentru migrații și
transporturi ilegale;
 existența unor focare conflictuale înghețate și a unor zone încă
nestabilizate.
Economia neagră, criminalitatea economico -financiară transfrontalieră,
cu toate compo nentele ei, la care se adaugă migrația ilegală și nu în ultimul rând
terorismul, se dezvoltă în aceeași măsură prin unificarea de facto și de jure a
continentului. Insecuritatea se dezvoltă proporțional cu securitatea în sensul în
care, cu cât continentul european tinde mai mult spre a fi mai puternic, mai
stabil, mai unitar, cu atât se adâncesc vulnerabilitățile tradiționale, completate
cu vulnerabilități noi, generate de perioada de tranzit, cu o dinamică deosebita
în ceea ce privește perioada de tranzit, de la fragmentare și opoziție la entitate și

unitate și nu în ultimul rând, de la conflictualitate la cooperare.
Pe măsură ce societatea se globalizează, iar frontierele se transformă din
linii care separă și opun în linii sau zone care identifică și unesc, aceste tipuri de
provocări, pericole și amenințări se amplifică și se diversifică. Deci,
globalizarea criminalității nu are doar un singur sens, de la Est spre Vest, ci și
de la Vest spre Est, de la Nord spre Sud și de la Sud spre Nord.
Ultima extin dere a Uniunii Europene a făcut ca aceasta să aibă ca
frontieră de est Marea Neagră, Republica Moldova și Ucraina și, de asemenea,
spațiul islamic reprezentat de Turcia, ceea ce a determinat creșterea
criminalității transfrontaliere europene, eurasiatică ș i, în consecință, extinderea
structurilor de criminalitate mai rapid decât structurile și funcțiunile europene.
Considerăm că acest lucru este posibil din următoarele motive:
 criminalitatea transfrontalieră este mult mai flexibilă decât
structurile europen e caracterizate de birocratism și formalism, extrem de
prudente la configurarea politică, economică, juridică, socială, militară,
culturală și informațională a noilor realități;

-31 –  criminalitatea transfrontalieră dispune de rețele dinamice, de
organizații rel ativ independente și noduri de rețea funcționale, operative, în
contradicție cu structurile ierarhice și greoaie, dominate de mecanisme
complicate și cronofage ale Uniunii Europene;
 regulile după care funcționează criminalitatea transfrontalieră, deși
extrem de dure, sunt simple și, în principiu, nescrise;
 criminalitatea transfrontalieră, rețelele și structurile mafiote,
teroriste dețin aproape în permanență inițiativa strategică; ele nu reacționează, ci
acționează.
Crima organizată reprezintă, în momentul de față, un pericol deosebit
pentru toate statele. În cazul în care instituțiile abilitate nu vor reacționa prompt,
atât prin demersuri legale, cât și prin măsuri operaționale extrem de energice,
zonele locuite, indiferent unde și cum sunt ele constituite – pe principii etnice,

culturale, de teritoriu ori de altă natură – vor plăti, firesc, profitorilor, propria
lor indolență, neputință ori lașitate. În acest sens trebuie să recunoaștem că acest
flagel contemporan, cu implicații profunde în toată lumea, necesită un antidot
pe măsură pe care avem obligația să -l descoperim si să -l folosim atât în
combatere, cât și în profilaxie.
Mutațiile survenite în domeniul activității infracționale, de la nivel
național la cel transnațional, au fost favorizate de o seri e de factori, cum sunt:
evoluția conceptului de „spațiu european comun”, cu facilitățile ce le incumbă,
care a deschis ferestre nesperate crimei organizate prin universalitatea rețelelor
comunitare; sfârșitul războiului rece, triumful democrației în fostel e țări
socialiste și mecanismele rudimentare care le reglementează activitatea
economică; creșterea valului migraționist către țările dezvoltate și constituirea
de rețele pe criterii etnice, care reprezintă adevărate enclave ale criminalității,
greu de pen etrat datorită barierelor lingvistice, culturale și mecanismelor care le
guvernează activitatea; revoluția din domeniul comunicațiilor care a condus la
creșterea gradului de flexibilitate și mobilitate a rețelelor infracționale

-32 – transnaționale; liberalizare a deplasării persoanelor ca urmare a acordurilor și
înțelegerilor bi – și multilaterale dintre state etc.
Nu există un model unic la organizațiile criminale, acestea variind ca
formă, norme de conduită, experiență, specializare în activitatea infracțională,
arie de operare, tactici și mecanisme de apărare, drept pentru care și lupta de
prevenire și combatere a acestora presupune un grad sporit de complexitate,
care reclamă în mod necesar și o cooperare interstatală.
Privită drept totalitatea infracțiunilor s ăvârșite pe teritoriile mai multor
state, într -o anumită perioadă de timp, ca rezultat al acțiunilor planificate ale
unui ansamblu de persoane reunite în mod stabil, ce -și repartizează și
coordonează însărcinările, pe baza preocupării comune de a obține pr ofit, crima
organizată transfrontalieră constituie în ultimă instanță un fenomen rezidual al
procesului de globalizare, strâns legat de acesta datorită unor similitudini, dar și

individualizat ferm și plasat în extrema ilegalității prin scopurile acțiuni lor
mijloacelor și metodelor sale specifice.
Legătura dintre crima organizată transfrontalieră și procesul globalizării
rezultă din dualismul globalizării în sensul în care într -o situație ceea ce este
pozitiv în acțiune și efect pentru unul este în acelaș i timp negativ pentru altul.
Dualitatea, alături de mobilitate și glocalizare sunt trei dintre trăsăturile
definitorii ale globalizării. Glocalizarea38 exprimă unitatea indestructibilă dintre
tensiunile globalizante și cele localizante, dintre existența lib eră și viața
îngrădită, dintre acolo și aici, întrucât ceea ce pentru unii reprezintă opțiune
liberă, pentru alții înseamnă destinul nefast al vieții. Crima organizată
transfrontalieră este unul dintre fenomenele ce exprimă noul concept al
glocalizării în sensul în care aparent crima organizată transfrontalieră este un
furnizor de servicii pentru îndeplinirea dorințelor interzise, mai ales ale celor

38 Bauman, Zygmunt, Globalizarea și efectele ei sociale , Editura Antet, București , 2003, p. 70,
precizează că termenul a fost inventat de Roland Robertson. Termenul este folosit și de Gerd
Schönwälder în Globalization, Violent Conflict and Peacebuilding – A concept Note on Future
Programming Possibilities , martie 2003

-33 – localizați – fixați de barierele, constrângerile, regulile morale, sociale,
religioase, economice – dar, în f apt, este capcana ce poate spulbera protecția
drepturilor fundamentale ale individului, începând cu anii '90, în contextul unor
evoluții majore geopolitice și geostrategice, cele două fenomene – globalizarea
și crima organizată transfrontalieră – lipsite d e coordonarea unui centru de
comandă unic, au fost influențate de acțiunile unui nou tip de actori ai scenei
internaționale, comparabil cu un conglomerat sau mozaic caracterizat de
consistențe, culori și nuanțe diferite – rețelele.
Rețelele îmbracă două f orme, și anume:
 legale – alianțe de state, organizații internaționale, companii din
cadrul trusturilor multinaționale sau ale organizațiilor neguvernamentale
grupate în diverse curente și tendințe sociale, ecologice, de apărare a drepturilor
fundamentale a le cetățenilor ori umanitare;
 ilegale – cele ale crimei organizate transfrontaliere, ale
organizațiilor teroriste și ale grupărilor extremiste.
Chiar dacă, pentru unii, termenul de rețea are o conotație negativa,
noțiunea de actor tip rețea este acceptată pe plan internațional, deoarece acoperă
multitudinea și complexitatea legăturilor de interese ce există și se multiplică în
toate sferele vieții globale. Cele două tipuri de rețele provoacă, în domeniile în
care se manifestă, efecte contradictorii prin val orificarea în acțiunile lor a
caracteristicilor elementelor definitorii ale procesului de globalizare, și anume:
informația, bazele de date, decizia, libertatea de acțiune, capitalul liber,
proprietatea, profitul, polarizarea, puterea, revoluția tehnologic ă, spațiul etc.
Tendința actorilor rețelelor legale este de a -și proiecta o structură stabilă
de alianțe pentru o perioadă îndelungată care să corespundă intereselor proprii și
celor comune determinate de un sistem de valori convergente. Cu cât aceste
valori sunt mai profunde, se respectă și sunt apărate pe arii mai întinse, cu atât
mai mult se manifestă procesul de accelerare al globalizării în acel spațiu
comun. La nivelul actorilor statali, diferențele dintre sistemele de valori
generate de concurența pe ntru resurse determină crearea de grupări și alianțe

-34 – diverse, de natură politică, economică sau militară. Legăturile și efectele lor,
plecând de la indivizi și ajungând la state, sunt profunde și transformatoare, în
etapa actuală de dezvoltare a societății umane, influențând modul de a trăi,
precum și modul în care dorim să fim guvernați. Răspunzătoare de gradul
enorm de integrare al societății omenești este revoluția tehnologică ce a
influențat mijloacele, metodele, posibilitățile de exprimare și acțiune d in toate
domeniile de manifestare a celor două forme – legală sau ilegală. Revoluția
tehnologică a promovat invențiile și inovațiile ce au dus la digitalizarea datelor
și valorilor, miniaturizarea, informatizarea, comunicațiile și transporturile, ca
factor de accelerare a gradului de integrare la nivel global.
Cele mai profunde și numeroase transformări s -au produs și se vor mai
produce la nivelul statelor naționale ca urmare a procesului deosebit de dinamic
al creșterii interdependenței dintre statele nați onale, ca urmare a extindem și

adâncirii legăturilor transnaționale în toate sferele vieții economice, politice
sociale și culturale, având drept implicație faptul că problemele devin mai
curând globale decât naționale, ceea ce implică nemijlocit o soluționare globala
decât națională.

1.2.1. Traficul de persoane
Traficul de persoane și migrația ilegală fac parte din fenomenul cu
răspândire criminogenă cea mai largă, în acest început de secol. Acest fenomen
care este în atenția autorităților național e și internaționale aduce o gravă
atingere drepturilor fundamentale ale omului. Fenomenul migrației
internaționale este strâns legată de perpetuarea unor tensiuni ori probleme de
ordin etnic, religios sau politic, precum și de deteriorarea nivelului de tra i. De
asemenea, nu trebuie ignorată nici influența favorabilă pe care o are asupra
exodului de persoane cadrul legislativ din domeniu, vulnerabilitățile sistemului
de securizare a frontierei ori disponibilitatea unor cetățeni de a sprijini activități
infra cționale.

-35 – După anul 1990, în timp relativ scurt, țările din statele ex -comuniste au
devenit sursă și tranzit pentru traficul de persoane, asigurând piețele vestice cu
femei și copii în vederea exploatării sexuale și muncă forțată. Datorită
poziționării geo grafice și apartenenței la Uniunea Europeană, după l ianuarie
2007, România a devenit din ce în ce mai atractivă pentru rețele implicate în
activități ilegale de trafic de persoane. Cazuistica ultimilor ani demonstrează că
aceasta se dezvoltă și se adaptea ză în raport cu factorii favorizanți interni sau
externi, cum sunt: stagnarea sau scăderea economică, sărăcia și incultura,
șomajul, inconsistența sau lipsa de fermitate a mecanismelor de combatere și
control a criminalității organizate, condiții sociale p recare etc.
Filierele transnaționale de migrație sunt alcătuite din nuclee (segmente)
autonome, în interiorul cărora există o ierarhie precisă, fiecare palier având un
rol bine definit – racolare, transport, găzduire, călăuzire si o zonă de acțiune clar
determinată. Coordonatorii rețelei provin, de regulă, de pe spațiul de origine al

migranților, în multe situații aceștia asigurând conducerea operațiunilor de pe
teritoriul unor state vest -europene tranzitate sau de destinație. Pentru
operaționalizarea uno r circuite migraționiste clandestine, în ultimii ani, se
constată utilizarea drept „acoperire” a unor modalități legale, între cele mai
frecvente figurând:
 vizele turistice;
 vizele pentru muncă;
 implicarea în activități comerciale;
 participarea la evenimen te cultural -artistice;
 solicitarea de azil pe motive politice sau sociale;
 căsătoriile încheiate cu cetățenii statelor -țintă;
 vizele pentru studii;
 derularea unor presupuse cooperări în domeniul științific sau economic.

Aceste modalități sunt asociate cu demersuri de obținere, realizare,

-36 – falsificare a documentațiilor necesare, favorizate de coruptibilitatea unor
funcționari cu competențe pe acest palier. Chiar dacă unele victime sunt
vulnerabile pentru că trăiesc în sărăcie, toate categoriile de oameni po t deveni
victime ale traficului.
Recrutorul, prima verigă a rețelei criminale care ia legătura cu victima,
poate fi atât bărbat, cât și femeie. Există cazuri în care, pentru credibilitate în
cazul recrutării acționează un cuplu, soț și soție. Traficantul n u poate fi
recunoscut după anumite caracteristici fizice, precum sex, aspect corporal,
ținută, posesia unei mașini sau a unui telefon mobil. Traficantul poate fi intuit
după comportamentul său prietenos în primă instanță și aparent dezinteresat și
identifi cat doar ulterior, când devine violent, agresiv, pentru a pune victima în
situația de exploatare. O categorie aparte o constituie copiii abandonați de
părinți ce prezintă o vulnerabilitate deosebită pentru traficul de persoane,
îngrijorător este faptul că în acest „comerț ilicit de carne vie” sunt atrase la

practicarea prostituției, în diverse locuri și modalități, din ce în ce mai multe
minore, care provin din familii dezorganizate ori lipsite de mijloace de
subzistență. De cele mai multe ori racolarea î n aceste cazuri se face prin
înșelăciune, șantaj și determinare forțată. De asemenea, devine tot mai evidentă
creșterea activității infracționale a unor rețele de traficanți care se ocupă cu
trecerea ilegală prin țara noastră a unor grupuri de emigranți di n țările sărace ale
Asiei, care sunt racolați în țările lor și folosesc ruta Singapore – Moscova –
Chișinău – România cu destinația preponderentă țările Europei de Vest.
Participanții la filiera de introducere în România a cetățenilor asiatici și
scoaterea lor către statele vecine spre Vest, încasează sume mari în valută, care
în unele cazuri sunt spălate prin intermediul unor firme și agenții particulare
înființate pe teritoriul României. Rețelele de astfel de traficanți manifestă
preocupări de a se angaja clandestin și cât mai riguros posibil, stabilind puncte
de sprijin solide (imobile, firme, gazde și oameni) în mai multe țări aflate pe
teritoriul de tranziție, în măsură să le asigure siguranța acestei activități în care

-37 – se vehiculează sume enorme de ban i în lei sau valută. Anual, sunt depistați în
trecerea frauduloasă a frontierei și returnați de polițiștii de frontieră a statelor
vecine zeci de mii de cetățeni străini, preponderența având -o cei de origine
asiatică. În afara acestora, pe teritoriul Român iei se află un număr important de
imigranți, care sunt găzduiți la diferite adrese, mai ales pe raza localităților
vecine cu granița de vest, stând în așteptare pentru a trece frontiera în statele
vecine.
Un alt fenomen îngrijorător și care face parte din criminalitatea
organizată îl reprezintă „traficul de copii” și „adopțiile ilegale”, în acest sens,
sunt cunoscute cazurile de adopții ilegale prin care s -au scos din țară peste
4.000 de copii. Deja traficul de copii a atins cote alarmante. Aceștia sunt sco și
din țară cu ajutorul unor documente false și duși în străinătate în vederea
exploatării sexuale, la muncă forțată, cerșit sau chiar pentru trafic de organe.

Investigațiile din ultimii ani au arătat că prevenirea și combaterea
traficului de persoane necesită îmbunătățiri și că se impun elaborarea de
strategii locale și cooperarea autorităților cu organizațiile neguvernamentale și
mass media pentru sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenului și
combaterea lui.

1.2.2. Traficul de droguri
Internaț ionalizarea crimei organizate a determinat rețelele implicate în
acest gen de activitate să includă România în circuitul tuturor formelor de
criminalitate transfrontalieră. Progresele tehnologice, dispariția unor valori
tradiționale, fenomenele de marginal izare socială, lipsa unor perspective clare,
mai ales pentru tineri au dus la nesiguranță și stres sau la creșterea consumului
de droguri.39 Cert este că fenomenul drogurilor a păstrat o traiectorie potrivit

39 Bengescu, C. B. , Drogurile – alarmă națională , Editura Polirom, București, 2000, pp. 30 -31; 36 –

-38 – căreia vârsta medie a consumatorilor a scăzut, co ncomitent crescând numărul
consumatorilor, dar a crescut și implicarea tinerilor în trafic, în calitate de
dealeri, cărăuși, plasatori.
În același timp s -a conturat tot mai mult implicarea unor cetățeni români
în angrenajul unor structuri de crimă organiza tă, cu ramificații ce depășesc
granițele Europei. Permanent, sursele de informare aduc la cunoștință publică
faptul că, la nivel mondial milioane de oameni cad pradă „morții albe”, iar aria
consumatorilor se extinde și din nefericire vârsta acestora este d in ce în ce mai
mică (au fost depistați copii de 14 -15 ani consumatori de droguri). Acest flagel
poate fi cunoscut și în bună măsură combătut, controlat, însă este foarte trist că
în nici un caz nu poate fi eradicat.
Dacă la începutul anilor 1990, când s -a prefigurat ruta balcanică a
traficului de droguri, România era o țară de tranzit, actualmente este în
continuare zonă de tranzit, dar și de depozitare temporară a drogurilor de mare

risc, fapt ce rezultă din datele statistice40 care arată gradul de creș tere al
persoanelor cercetate și trimise în judecată, precum și cantitatea de droguri
depistată și confiscată, aflată în creștere. Această creștere s -a materializat de la
câteva sute de grame la tone. Semnificativ în acest sens este faptul că în anul
2009 s-au obținut rezultate notabile în lupta antidrog, într -o singură cauză fiind
confiscate 1.200 kg de cocaină.
Raportul mondial al O.N.U. privind drogurile pentru perioada 2007 -2008
împreună cu Rapoartele INTERPOL și EUROPOL subliniază că 5% din
populația l umii cu vârste între 15 și 64 de ani a consumat droguri în ultimele 12
luni, o parte chiar când se aflau în închisori pentru diverse delicte. În România
se prefigurează un fenomen al consumului de droguri în închisori, dar pentru
prevenirea acestuia se der ulează măsuri cuprinse în programe de tratament

37.
40 Datele statistice pe anii 2005 -2010 ale Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și
Terorism, www.diicot.ro

-39 – medical, inspirate și bazate pe strategia europeană. Conform datelor statistice
relevante, numărul deținuților care se declară consumatori de droguri la nivelul
unui semestru este de aproximativ 1.230, dintre care 5,11% au între 15 și 19 ani,
46% au între 20 și 24 de ani, 26% au peste 30 de ani, doar 9% sunt femei, iar
restul bărbați, 80% sunt consumatori de heroină, 5,6 % de cocaină și 3,68% de
ecstasy.41 Așadar, vorbim în România de o adevărată „piață a drogu rilor” și
precizăm că aceasta este concentrată în marile centre urbane și universitare
(București, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara, Brașov etc.). Din păcate orașele
mari din țară își dispută cu București „supremația” în ceea ce privește numărul
cel mai ma re de cazuri de trafic și consum de droguri. Aproape zilnic sunt
depistați traficanți și consumatori de droguri, mare parte fiind cetățeni străini
sau români, cu precădere tineri, elevi și studenți.
Grupările implicate în traficul de stupefiante dispun de un amplu sistem
relațional, care le asigură accesul la furnizori, beneficiari și persoane de sprijin
(transportatori, depozitari) din țări diferite. Riscul pedepselor este compensat de

randamentul financiar al operațiunilor de trafic, valoarea drogurilor crescând cu
până la de zece ori, de la furnizorul en -gros până la distribuitorul final.
Structurile care derulează trafic de stupefiante sunt permanent interesate
de identificarea de noi rute sau modalități de transport si introducere pe piață a
substanțe lor respective. Un mediu ofertant si dificil de monitorizat pentru
diseminarea stupefiantelor este reprezentat de Internet, ce prezintă potențial
semnificativ de dezvoltare.
Nivelul operațiunilor de introducere în România a substanțelor
stupefiante în vede rea distribuției interne este scăzut, țara noastră fiind, în
continuare, zonă de tranzit și de depozitare temporară a drogurilor de mare risc,
grupările autohtone fiind implicate marginal în activități de distribuție locală.

1.2.3. Criminalitatea informat ică

41 Datele sunt extrase din comunicatele oficiale ale Agenției Naționale Antidrog.

-40 – Internetul este o super rețea informațională cu un accentuat caracter
public, folosit de instituții ori companii de stat sau private, în lumea afacerilor,
de utilizatori particulari, de publicul larg. Majoritatea utilizatorilor navighează
pe Internet pentru satisfacerea unor nevoi științifice, culturale, educaționale,
profesionale sau de afaceri, dar și a unor necesități legate de organizarea și
desfășurarea vieții de familie ori de petrecerea timpului liber. Evident că prin
serviciile pe care le oferă , computerul a adus și aduce multiple avantaje
cercetării științifice, învățământului, administrației, afacerilor, comunicării
interumane etc.
Dezvoltarea fără precedent în domeniul tehnologiei informatice la nivel
mondial are din păcate și o parte negativ ă, prin aceea că s -a deschis o poartă
către producerea unor fapte antisociale atât în dreptul penal internațional, cât și
în dreptul penal național.
Dacă apariția Internetului a adus beneficii miraculoase omului, ea
reprezintă, în același timp, și un mediu extrem de favorabil pentru cei care se
dedau la comiterea unor fapte indezirabile social, care se pot întinde de la acte

teroriste până la hărțuirea sexuală sau diseminarea imaginilor pornografice
Conectându -se la această rețea cu ajutorul unui calculator (pe care a fost instalat
în prealabil un program informatic adecvat) și al unui modem, prin intermediul
unei simple linii telefonice, orice individ se poate afla la un „clik” de o
infracțiune, iar cei interesați de aceasta, acționând și într -un relativ anonimat, n –
au întârziat nici o secundă să facă acest pas. Altfel spus, mulți criminali de cele
mai diverse tipuri și ranguri și -au orientat imediat (înainte ca sistemele de drept
și polițienești să ajungă aici) „afacerile” pe terenul virgin al Int ernetului, reușind
să devină, în foarte scurt timp, mai eficienți ca oricând în desfășurarea acțiunilor
lor socialmente periculoase. Deplasarea „afacerilor” criminale pe terenul
Internetului nu s -a produs întâmplător, ci din rațiuni cât se poate de pragmat ice,
care țin de faptul că „Această mega -rețea planetară prezintă practic cel puțin trei

-41 – avantaje de marcă pentru escroci: abolirea distanțelor, costuri minime și o
fațadă și mai anonimă”42.
Domeniile Internetului, atât de benefice pentru majoritatea utiliz atorilor
cinstiți ai acestei rețele informaționale, reprezintă, în același timp, câmpuri
infracționale dintre cele mai „mănoase” pentru cei interesați să le folosească în
astfel de scopuri. Toate serviciile oferite de Internet s -au bucurat și se bucură de
o atenție din ce în ce mai mare din partea criminalilor.43
Grupările infracționale și -au diversificat și perfecționat, în timp,
mijloacele și metodele, afectând sisteme informatice și echipamente electronice
ale unor instituții publice, financiar -bancare, m edicale, educaționale, operatori
de comunicații electronice sau aducând atingere confidențialității, integrității și
disponibilității datelor cu acces reglementat ale persoanelor fizice. Activitățile
ilegale pendinte criminalității informatice au devenit, treptat, o atracție pentru
elemente din mediul criminal, având în vedere că, asumându -și un risc relativ
scăzut, pot fi obținute câștiguri semnificative și facile într -un timp relativ scurt.
Majoritatea serviciilor Internet oferă posibilități de conspirare a identității și,

mai ales, de transcendere instantanee a barierelor geografice, ceea ce
îngreunează activitățile de depistare și combatere a activităților ilicite
Rețelele de criminalitate informatică pot fi organizate în sistem
„piramidal” (ierarhia g rupării este structurată pe paliere, în funcție de nivelul de
pregătire executanți, coordonatori și specialiști) sau „celular” (două -trei celule
care acționează în țara de origine procură echipamentele necesare și în statul
țintă – identifică țintele, inst alează echipamentele, captează datele și le transmit
în țară. Informațiile sunt prelucrate și inscripționate pe cardurile -clonă, ulterior
fiind transmise înapoi pe spațiul țintă sau în alte state pentru extragerea
fondurilor, operațiuni realizate de aceeaș i celulă externă sau de o alta).
Cele mai răspândite operațiuni specifice criminalității informatice sunt
phishing -ul (ascunderea identității sistemului sursă și trimiterea de mesaje

42 Patriciu, V. V., Vasiu, I., Șerban, G., Internetul și dreptul , Editura All Beck, București, 1999, p. 45
43 Vasiu, I. și colab., op. cit. p. 45.

-42 – nesolicitate unui număr mare de utilizatori, în vederea obținerii unor da te
personale care să fie utilizate în comiterea unor fraude informatice), skimming –
ul (fraudarea bancomatelor aparținând instituțiilor bancare), pharming -ul
(obținerea de date confidențiale prin oferirea/copierea de servicii ori prin
accesarea rețelelor de socializare on -line), hacking -ul (spargerea unor rețele
computerizate pentru a obține informații sau date relevante).
În țara noastră, se constată extinderea arealului în care operează grupările
specializate în activități de skimming, clonare de carduri b ancare, comerț cu
date necesare inscripționării de cârduri, în sensul apariției și dezvoltării de rețele
puternice și în județe în care, până în prezent, activitățile se derulau la nivel
individual.
Unele grupări care desfășoară activități subsumate crimin alității
informatice sunt implicate și în alte infracțiuni, fie din proprie inițiativă, fie
pentru că aparțin unei structuri mai mari ori sunt nevoite să -și asigure protecția
în lumea interlopă. Între operațiunile conexe se află: cămătăria, recuperări de
creanțe, trafic de persoane, contrabandă cu diverse produse, furturi de obiecte
de lux, trafic de droguri de mică amploare, trafic cu țigarete, evaziune fiscală.
Precum și spălarea banilor. Din evaluarea grupărilor infracționale dezmembrate
de procurorii Di recției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, care au acționat în domeniul criminalității informatice
în perioada 2006 – 2010, se desprind următoarele caracteristici:
 specializarea generală, dar și micro -specializarea mem brilor
grupărilor cu formarea de celule independente destinate desfășurării unei
activități infracționale specifice (ex: pentru confecționarea dispozitivelor de
„skimming” sunt utilizați specialiști în mase plastice, mulaje, electronică,
achiziții de piese „achiziții” de dispozitive originale ca model, software special
de criptare încărcare, prelucrare, descărcare de date, cărți bancare, „montaj”,
„alergători”, „finanțatori” etc.). Se remarcă utilizarea unor ateliere cu activitate
preponderent legitimă pent ru executarea unora dintre piesele componente;
 recrutarea tinerilor cu abilități în a utiliza computerele și noile

-43 – tehnologii prin subordonarea sau cointeresarea acestora de către lideri ai unei
grupări infracționale tradiționale;
 trecerea de la fraudele i nformatice clasice (licitații) la fraude
informatice complexe, în care predominant este factorul tehnic, respectiv
folosirea de programe informatice și scheme de fraudare (activități de phishing,
infectarea cu diverse forme de malware cu scopul obținerii d e date etc.);
 caracterul transnațional, fie că este dat de locul în care sunt
săvârșite faptele, fie că este vorba de localizarea victimelor;
 investiția financiară efectivă în care crearea/cumpărarea de scheme
infracționale producătoare de venituri substan țiale dintr -o singură operațiune
(ținta acestor scheme este reprezentată de companii și firme comerciale, având
diverse obiecte de activitate);
 crearea unor rețele de spălare de bani formate din cetățeni români,
dar și străini;
 orientarea grupărilor infrac ționale către fraudarea mijloacelor de
plată electronice străine, dar și românești.

Analiza concretă a cauzelor soluționate în aceeași perioadă confirmă
tendința observată în ultimii ani cu privire la migrația unor persoane din crima
organizată de drept comun către criminalitatea informatică, în special în zona
operațiunilor frauduloase cu instrumente de plată electronica.
Natura transfrontalieră a infracțiunilor informatice, respectiv rețele
speciale plasate în străinătate, rămâne în continuare una dintr e problemele greu
de surmontat în soluționarea operativă a dosarelor înregistrate.

-44 –

-45 –
Pagina albă

CAPITOLUL II
MĂSURI LEGISLATIVE ȘI INSTITUȚIONALE PRIVIND
PREVENIREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
ORGANIZATE

Secțiunea 1
Măsurile legislative privind incriminarea criminalității organizate și a
formelor ei de manifestare

-46 – Mai mult ca oricând, lumea de azi este confruntată, alături de complexele
probleme ale începutului de mileniu, cu grave consecințe ale formelor de
criminalitate organizată. Abordarea realităților de astăzi ne duce adesea la o
foarte tristă constatare și anume că structurile crimei organizate dovedesc o
mare capacitate de adaptare față de schimbările de co ndiții și situațiile
intervenite în lume. Așa de mult a crescut nivelul activităților infracționale
transfrontaliere, încât Europa și în general comunitatea internațională se
confruntă cu adevărate tare sociale: crima organizată, comerțul cu droguri,
traficul de persoane și arme, emigrarea ilegală, frauda informatică, terorismul,
spălarea de bani etc.
Este o realitate că principalul capital al organizațiilor criminale care
acționează în plan național și internațional este reprezentat de traficul de
droguri , prostituție, exploatarea ilegală a forței de muncă, răpirile de persoane,
contrabanda, pornografia. Veniturile substanțiale obținute din astfel de acțiuni,
riguros organizate și finalizate sunt folosite cel mai adesea, de către grupările
criminale pentru a penetra, a controla și a corupe politicieni, polițiști, magistrați,
înalți funcționari, instituții financiar -bancare.

II.1.1 Traficul de persoane
Criminalitatea organizată, din care face parte și traficul de droguri si de
persoane, dispune de o forța teribilă de a se infiltra și a corupe sistemele politice
si juridice, ajungând foarte rapid la stadiul de a influența decisiv actul de decizie
în materie economică, politică și juridică. Asemenea fapte grave, pe lângă
urmările pe care le produc în plan uma n, social și economic, pot constitui cu
adevărat atac la drepturile fundamentale ale omului, democrației, siguranțe
naționale și a stalului de drept. Faptul că aceste pericole se manifestă cu
intensitate suficientă pentru a fi percepută, obligă legiuitorul și celelalte
autorități ale statului să -și reconsidere poziția față de fenomenul criminalității și
să se implice, potrivit competențelor legale, în contracararea eficientă a

-47 – acestuia.
Rapiditatea și coerența unor asemenea intervenții sunt reclamate nu
numai de dimensiunea actuală a criminalității din România și din întregul spațiu
european, dar, mai ales,. de realitatea că infractorii de azi sunt mai bine
organizați, informați, dotați logistic, mai abili și mai rafinați în acțiunile lor
ilegale decât orga nele care luptă împotriva lor. Toate aceste aspecte și evoluții,
ca și proliferarea fenomenului crimei organizate, nu puteau lăsa indiferente
autoritățile române și, în special, legiuitorul. Orice întârziere, atât în luarea
măsurilor în plan legislativ, câ t și în punerea lor în aplicare, nu poate decât să
ofere posibilitatea ca această lacună legislativă să fie exploatată în continuare de
către infractori. În aceste împrejurări nu trebuie omis nici un moment faptul că
rolul legislativului este cu certitudin e crucial în procesul de prevenire și de
combatere a traficului de persoane.
Din cauza faptului că în legislația română nu a existat până în 2001 o
reglementare specială a traficului de persoane, Parlamentul României a adoptat
Legea nr.678/2001 privind pre venirea și combaterea traficului de persoane.44
Prevederile acestei legi, inclusiv dispozițiile sale penale, sunt în deplină

concordanță cu normele dreptului internaționa l45 cât și cu dispozițiile
Constituției, din 1991, revizuită în anul 2003.46 Potrivit art. 49 din lege, aceasta
a intrat în vigoare la momentul publicării (11 decembrie 2001) urmând ca în
termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, Guvernul sa adopte, printr -o
hotărâre, regulamentul de aplicare a acesteia.
Elaborarea legi i a constituit un obiectiv al Planului Național de acțiune
pentru combaterea traficului cu ființe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/200147,
cadrul legislativ în materie fiind ulterior întregit prin prevederile

44 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001.
45Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de
persoane, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000 și pu blicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002.
46 Constituția României din 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429 din 18
septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 22 septembr ie 2003.
47 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 17 decembrie 2001.

-48 – Regulamentului de aplicare a legii nr. 678/2001 aprobat prin H.G. nr.
299/200348 și prin dispozițiile Planului Național de acțiune pentru prevenirea și
combaterea traficului de copii, aprobat prin H.O. nr. 1295/200449.
Legea nr. 678/2001 este principalul instrument de politică penală în
materia traficulu i de persoane astfel încât ea conține, pe lângă norme de
incriminare și dispoziții care definesc termenii și expresiile uzitate, dispoziții
care privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituțiilor
responsabile în acest segment, norme de i ncriminare a unor infracțiuni aflate în
legătură cu traficul de persoane, dispoziții speciale în materia confiscării,
reducerii pedepselor, dispoziții speciale privind procedura judiciară, dispoziții
vizând protecția și asistența victimelor traficului de p ersoane și dispoziții
referitoare la cooperarea internațională.

Până la incriminarea traficului de persoane prin Legea nr. 678/2001,
normele penale care prevedeau și sancționau activitățile ilicite desfășurate în
legătură cu exploatarea și traficarea pers oanelor (lipsirea de libertate în mod
ilegal – art. 189 C.pen. în vigoare și art. 205 C.pen. nou; sclavia – art. 190 C.pen.
în vigoare și art. 209 și 439 C.pen. nou; supunerea la muncă forțată sau
obligatorie – art. 191 C.pen. în vigoare și art. 213 C.pen. nou; prostituția 328
C.pen. în vigoare și proxenetismul – art. 329 C.pen. în vigoare și art. 213 C.pen.
nou), nu asigurau o prevenire și o combatere eficace a fenomenului în întreaga
lui complexitate. Datorită faptului că fenomenul traficului de persoane căpătase
un caracter transnațional și organizat, care se interfera cu alte forme de
criminalitate, s -a impus cu necesitate intervenția legiuitorului.
O premisă a adoptării acestei legi a constituit -o și existența unor multiple
și importante instrumente jur idice internaționale – semnate și/sau ratificate de
România care consacră standarde, principii, prevederi și modalități de cooperare
în materia traficului ilicit de ființe umane.
Astfel, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului

48 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 31 martie 2003.
49 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 31 august 2004.

-49 – de ființe umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția O.N.U.
împotriva criminalității transnaționale organizate, definește în art. 3 pct. a)
traficul de persoane ca fiind: „Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea
sau primirea de persoane, prin amenințare sau prin recurgere la forță sau la alte
forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau
prin oferta sau acceptarea de plăți sau avantaje pentru a obține consimțământul
unei persoane având autoritat ea asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea,
conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte
forme de exploatarea sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile
analoage sclaviei, folosirea sau prelevare a de organe”50.
Ulterior adoptării legii, pentru a realiza armonizarea acesteia cu legislația
europeană, dispozițiile sale au fost modificate succesiv, prin O.U.G. nr.
143/200251 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și
unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale.
prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate52, si prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 678/2001 privind prevenirea ș i combaterea traficului de persoane”53
Definițiile legale ale infracțiunilor de trafic de persoane sunt cuprinse în
art. 12, 13 și 15 din Legea nr. 678/2001, și vor fi analizate în mod detaliat în
Capitolul IV al prezentei lucrări.

II. 1.2. Traficul ilegal de droguri
Este bine de știut că traficul de droguri ca și consumul acestor substanțe
au efecte negative, periculoase sub aspect fizic și psihic asupra organismului
uman, constituind o adevărată plagă socială, împotriva căreia întreaga lume

50 Este demn să amintim și unele documente ale Consiliului Uniunii Europene în domeniu: Decizia
Consiliului Uniunii Europene privind completarea definiției crimei numite „tra fic de ființe umane" ,
în anexa Convenției Europene, Consiliul U.E. nr. 1999/C/26; Decizia -cadru a Consiliului Uniunii
Europene din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile (2004/68/JAI)
51 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
52 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2003.
53 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2005.

-50 – civilizată tre buie să -și dea mâna pentru combatere și eradicare. Problema
traficului ilegal de droguri a devenit în ultimii ani deosebit de actuală atât în
plan internațional, cât și în plan național.
Dimensiunile traficului ilegal de droguri ne permit să vorbim despre un
stadiu de formare a narcomaniei, structură a crimei organizate care include
importul ilegal, transportarea și desfacerea stupefiantelor, dar și consumul
acestora. Datorită profitului uriaș, afacerile cu stupefiante, prin dimensiunile
sale, depășesc toat e celelalte genuri de infracțiuni din cadrul crimei organizate.
Deosebit de grav este faptul că fenomenul traficului și consumului de droguri se
răspândește cu rapiditate îndeosebi în rândul adolescenților și tinerilor54
(aproape 2/3 dintre consumatorii de droguri sunt persoane în vârstă de până la
30 de ani), adolescenții consumând de 6 ori mai multe droguri decât adulții, în
ultimii ani, spre consumul de droguri sunt atrași din ce în ce mai mult copiii de
până la 16 ani, vârsta medie la care începe consumu l de droguri coborând la 14
ani. în ultimii 5 ani, numărul copiilor și adolescenților care sunt supravegheați
de instituțiile de stat privind protecția sănătății și împiedicarea consumului de

droguri și stupefiante a crescut de câteva ori. Conform statis ticilor medicale
durata medie a vieții consumatorilor de droguri și stupefiante, după ce încep să
consume aceste substanțe, este de 5 -6 ani, iar marea masă a narcomanilor
cronici de obicei nu ajunge la vârsta de 40 de ani.
Narcomania (consumul de droguri), ca una dintre formele grave de
comportament -deviant, reprezintă un factor de risc care contribuie la
răspândirea rapidă a infecției HIV/SIDA, hepatitei B și C, precum și a
diferitelor boli sexuale transmisibile.
Flagelul comerțului ilicit cu stupefiante a pornit din America de Sud și
Orientul Mijlociu și acum a cuprins întreaga planetă.
Dându -și seama de puterea destructivă pe care o au drogurile asupra

54 Raportul mondial privind drogurile 2009 (al UNODC – Biroul Națiunilor Unite privind combaterea
Drogurilor și a Criminalității),
disponibil la www.unodc.org/unodc/en/data -and-analysis/WDR -2009.html

-51 – omenirii, națiunile lumii au început să colaboreze atât la nivel național, cât și
internațional. Elocven t este faptul că, la sfârșitul secolului al XVIII -lea, o treime
din populația masculină a Chinei era consumatoare de opiu. Pentru a stopa
consumul opiului autoritățile chineze au somat pe toți negustorii străini să -și
aducă stocurile de opiu pentru a fi di struse, englezii protestând atunci când cele
1400 tone de opiu ce le aparțineau au fost aruncate la Canton în apele fluviului.
Ca urmare, la 4 aprilie 1840 regina Victoria a Angliei a declarat război
împăratului Chinei, război pierdut de China, iar prin pa cea de la Nankin în
1842, englezii obțineau insula Hong Kong, precum și stimularea comerțului cu
opiu. A urmat al doilea război al opiului (1856 -1858) câștigat de francezi și
englezi, iar prin pacea de la Tianjin, China a fost obligată să legalizeze comerț ul
cu opiu contra unei taxe vamale, ceea ce a dus la creșterea importului, dar și la
cultivarea macului, China devenind primul producător de opiu din lume, cu
100.000 de tone între 1905 și 190855. Acest lucru a făcut ca opiul să se
răspândească nu numai în regiune, ci și în statele occidentale prin marele număr
de imigranți chinezi, indieni, filipinezi. Această perioadă a făcut să se
perfecționeze și să se extindă organizațiile criminale denumite triadele
chinezești. În fața acestei

situații, Occidentul a interzis comerțul ilicit prin Convenția de la
Shanghai din anul 1909 la care au participat SUA, Germania, Franța, Marea
Britanie, Iran, Portugalia, Rusia și Cambodgia, ceea ce a constituit un început în
lupta împotriva crimei organizate. La reuniunea de l a Shanghai, din anul 1909,
un număr de 13 state care aveau interes în Orient și care au creat “Comisia
Opiumului” au adoptat un număr de 9 rezoluții, care au pregătit terenul pentru
conservarea drogurilor ca o chestiune de drept internațional.
Primul act c are marchează începutul cooperării națiunilor în domeniul,
controlului asupra drogurilor este „Convenția Internațională asupra

55 Miclea, Damian, Combaterea crimei organizate , Editura Mi nisterului Administrației și Internelor,
București, 2004, p.11.

-52 – stupefiantelor”, semnată la Haga, în anul 1912. Prin această convenție statele
semnatare își asumau obligația să controleze produ cția de opiu brut, să
reglementeze importul si exportul de opiu manufacturat, să supravegheze
comerțul cu opiu medical și cu derivatele acestuia.
La data de 13 iulie 1931 a fost semnată, la Geneva, „Convenția
internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii
stupefiantelor”, acord internațional care a condus la o lărgire însemnată a
colaborării internaționale.
Tot la Geneva s -a adoptat, la data de 26 iunie 1936, „Convenția pentru
suprimarea traficului de droguri periculoase” act care solicita statelor semnatare
pedepsirea severă a traficanților.
La 30 martie 1961, la sediul O.N.U. a fost adoptată „Convenția unică
asupra stupefiantelor”, intrată în vigoare în 1964. Convenția unică asupra
stupefiantelor urmărește trei obiective principa le:
 simplificarea mecanismelor de control internațional;
 extinderea controlului asupra culturilor de plante din care sunt
extrase stupefiantele;
 codificarea dreptului tratatelor multilaterale existente în materie de
droguri.

Continuând pe linia colaborăr ii internaționale împotriva produceri
consumului și traficului de droguri, la Viena, a fost adoptat la 21 februarie 1971
„Convenția asupra substanțelor psihotrope”, act care are ca scop punerea sub
interdicție a unor substanțe cu efect halucinogen ce prezi ntă riscul dependenței
(stimulatoare, tranchilizante, halucinogene), care a intrat in vigoare la 16 august
1976.
„Convenția împotriva traficului și consumului ilicit de stupefiante și
substanțe psihotrope” din anul 1988 (adoptată de România prin Legea nr. 118

-53 – din 15 decembrie 199256), este ultimul act juridic internațional de anvergură în
materie de trafic și consuni de droguri.
Această Convenție, adoptată de 108 state, obligă fiecare țară să pună în
afara legii faptele care privesc producerea, traficul și v ânzarea drogurilor,
inclusiv spălarea banilor proveniți din aceste activități ilicite. Convenția
permite, totodată, suspendarea unor reglementări privind secretul bancar,
sperându -se ca în acest fel să se depisteze ușor profiturile obținute din traficul
ilicit de droguri. În tabelele I și II, anexă la Convenție, erau nominalizate 12
substanțe clasificate drept precursori și puse sub control internațional.
În baza constatărilor ulterioare și a propunerilor făcute de statele membre,
Comisia pentru stupefiante a O.N.U. a hotărât, în anul 1992, includerea a încă
10 precursori ce pot servi la obținerea de droguri.
În România, după Marea Unire din 1918, cea mai mare realizare în
domeniul incriminării traficului de droguri o constituie „Legea nr. 58/1928
pentru com baterea traficului de stupefiante”. Această lege era menită să
sancționeze pe toți acei care, direct sau indirect, contribuiau la apariția și
proliferarea toxicomaniei. Desăvârșirea procesului legislativ avea să fie făcută
prin promulgarea „Regulamentului monopolului de stat și a stupefiantelor .
Perioada interbelică marchează și începutul colaborării internaționale, în
lupta contra traficului si consumului de droguri. Astfel, România, în calitate de

membră a comunității internaționale, s -a alăturat lupte i contra traficului de
droguri, aderând la toate convențiile adoptate în materie de stupefiante. În plan
intern, România a elaborat legi care reglementează regimul juridic al
stupefiantelor: astfel, prin Legea nr. 73/1969, legiuitorul român a reglementat
regimul acestor substanțe în așa fel încât persoana fizică să nu aibă acces la ele,
decât în cazuri strict limitate, prevăzute de lege.
De asemenea, Codul penal român, încă de la adoptarea sa din anul 1968,
în art.312 a incriminat producerea, deținerea sau orice operație cu produse sau

56 Publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992

-54 – substanțe stupefiante sau toxice.
După 1990, s -a constatat că dispozițiile acestor acte normative nu mai
corespund noilor realități sociale, economice și juridice din țară și că
incriminările erau total depășite și ca urmare a necesității armonizării legislației
naționale cu cea internațională s -a impus elaborarea Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri57. Această lege corespunde
cerințelor Convenției contra traficului ilicit de stupefian te și substanțe
psihotrope din 1998, la care România a aderat prin Legea nr. 118 din 8
decembrie 1992. Prevederile Legii nr. 143/2000 sunt în deplină concordanță nu
numai cu normele dreptului constituțional, dar și cu prevederile Constituției
României58.
Noul Cod penal59 incriminează în art. 359 „producerea, deținerea, precum
și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice,
cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori
experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept”.

II.1.3. Crima organizată
Amploarea, din ultimii ani, a acțiunilor infracționale de tipul celor
aparținând crimei organizate a surprins comunitatea internațională.
Amplificarea fenomenelor criminalității organizate, pe fondul
disfuncționalităților și disipării autorităților statale , precum și
„internaționalizarea” acesteia, au impus tuturor țărilor democratice să manifeste

57 Publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000.
58 Constituția României din 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429 din
18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. nr. 669 din 22 septembrie
2003.
59 Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Mo nilorul Oficial al
României, partea I, nr. 510 din 24 iunie 2009

-55 – o tendință de investigare sub aspect juridico -penal, adoptarea de incriminări
specifice, cu un sistem sancționator adecvat. S -a impus, prin urmare, stabilirea
unor reguli de procedură și de probatoriu specifice, care să corespundă
particularităților acțiunilor criminale, de această natură.
Conștiente de pericolul grav al acestor manifestări infracționale, statele
membre ale O.N.U. au decis să -și unească eforturile pentru elaborarea unor
instrumente juridice internaționale de incriminare și combaterea criminalității
organizate. În acest sens a fost adoptată „Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului privin d
prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor
și copiilor, actul adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de
migr anți pe cale terestră, a aerului și pe mare”60, adoptată la New York la
15 noiembrie 2000. Această convenție este primul tratat O.N.U. destinat
luptei contra crimei organizate și acoperă, din punct de vedere juridic,
domenii importante, precum: participarea la activitatea unui grup
infracțional organizat, spălarea banilor, corupția, responsabilitatea penală a
persoanelor juridice, urmărirea, judecarea și sancționarea acestor infracțiuni,
sechestrul și confiscarea, cooperarea internațională, asistență juridic ă etc.
Totodată, acest act juridic internațional definește următoarele expresii,
„grup infracțional organizat”; „grup structurat”; „infracțiune gravă”; „bunuri”;

„produsele infracțiunilor”; „sechestrarea și confiscarea”, „livrare
supravegheată” etc.
România, confruntată din ce în ce mai mult cu fenomenul crimei
organizate și pusă în fața necesității de a incrimina și de a sancționa într -un mod
modern și european aceste manifestări infracționale grave, dar și de a crea
instrumentul legal adecvat de pre venire și combatere, a adoptat „Legea nr.

60 România a ratificat această Convenție prin Legea 565 din 2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 813, din 8 noiembrie 2002.

-56 – 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate”61.
Scopul elaborării acestei legi este indicat chiar în art. l, fiind acela de a
reglementa „măsuri specifice de prevenire și combatere a criminali tății
organizate la nivel național și internațional”.
Prin actul normativ adoptat, în acord cu Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate – legiuitorul român – a înlocuit
sintagma „crimă organizată” cu sintagma „grup infr acțional organizat” căruia i –
a dat următoarea definiție: „Grup structurat, format din trei sau mai multe
persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul
comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direc t sau
indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”.
Din definiția de mai sus se poate desprinde foarte ușor condițiile unui
grup infracțional organizat sau organizații criminale:
• aceste grupuri sunt constituite din asociații de infractori – „grup
structurat format din trei sau mai multe persoane” – cu o structură bine definită,
cu statute și regulamente proprii, reguli de comportare și ierarhizare de funcții și
atribuții etc.;
• asemenea grupuri organizate își propun să desfășoare „activită ți ilicite”
în vederea săvârșirii de „infracțiuni grave” (enumerate de legiuitor în art.2 lit.
b);
• activitatea grupului infracțional organizat să se desfășoare pe „o
perioadă mai îndelungată și în mod coordonat”, aceasta presupune asigurarea de

infor mații, mijloace de executare, de transport, de valorificare a produselor
rezultate din infracțiuni;
• scopul acestor grupuri criminale este „obținerea de beneficii financiare
sau materiale”, într -un timp cât mai scurt posibil;

61 Publicată în Monitorul Oficial al Român iei, Partea I, nr. 50, din 29 ianuarie 2003.

-57 – • grupurile criminale își con centrează activitatea spre acele „tipuri de
activități” care aduc profituri mari: jocuri de noroc, trafic de stupefiante trafic
de persoane, spălare de bani, proxenetism, corupție, contrabandă etc. De altfel
legiuitorul incriminează în categoria crimei org anizate „orice altă infracțiune
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei maxim special este de cel
puțin 5 ani”;
• o altă caracteristică a crimei organizate, care nu este relevată în definiția
legală, ci doar în doctrină este „folosirea viol enței sau a constrângerii de orice
fel”, pentru atingerea scopurilor grupului, asigurarea disciplinei interne și a
secretului operațiunilor.
La fel, o preocupare specifică o constituie și ascunderea surselor de venit
și reciclarea banilor proveniți din ope rațiuni criminale, prin înființarea de
diferite societăți cu aparență legală sau prin alte modalități: investiții în operații
comerciale, bancare, de asigurări etc.
În dispozițiile art. 7 -10 din lege sunt descrise faptele considerate
infracțiuni, pedepsele ce se aplică în caz de săvârșire, unele cauze de reducere a
pedepsei și cauzele de nepedepsire.
Noul Cod penal62 reglementează, la rândul său, în art. 367 „inițierea sau
constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice
formă a unui astfel de grup”.

II.1.4. Criminalitatea informatică
Apariția calculatoarelor a avut un impact deosebit asupra vieții cotidiene,
asupra modului de desfășurare a afacerilor, de comunicare si de gestiune a

informației. Noua tehnologie informatică a adus mari și numeroase avantaje
administrației,afacerilor și chiar particularului însuși.63

62 Codul penal nou, adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 510 din 24
iulie 2009.
63 Pentru amănunte, vezi Voicu, C., Boroi, Al., Dreptul penal al afacerilor , Editura C.H. Beck,
București, 2006, p. 355.

-58 – Apariția calculatorului a adus și posibilitatea apariției unei game largi de
acțiuni ilegale cu caracter extrem de sofisticat, el putând fi folosit și la
comitere a sau facilitarea săvârșirii unor infracțiuni clasice, cum ar fi furtul sau
înșelăciunea.
Pătrunzând în aproape toate domeniile de activitate, calculatorul a fost
folosit ca o țintă a infracțiunii sau un instrument de comitere a unei infracțiuni,
astfel că , infracționalitatea informatică a luat o amploare deosebită în zilele
noastre.
În anul 1985, criminalitatea prin calculator a beneficiat și de o definiție:
„Prin criminalitate prin computer se înțeleg toate faptele în care prelucrarea
automată a datelor e ste un mijloc de acțiune și care motivează bănuirea unei
fapte penale”.64
Această definiție include atât delictele criminalității prin calculator în
sens restrâns cât și delictele în care prelucrarea automată a datelor servesc drept
mijloc de săvârșire a un or fraude. Dar aceste delicte ce caracterizează
criminalitatea prin computer constituie doar o mică parte din cele posibile.
În doctrina română, infracțiunea informatică a fost definită ca fiind „orice
acțiune ilegală în care un calculator constituie instr umentul sau obiectul
delictului, altfel spus, orice infracțiune al cărei mijloc sau scop este influențarea
funcției unui calculator”65.
La scurt timp s -a dovedit că și traficul de stupefiante, comerțul ilegal de
arme, pornografia infantilă, diverse forme de infracțiuni economice și chiar
unele infracțiuni privind protecția mediului înconjurător pot fi făcute prin
intermediul calculatorului.

Ultimii ani ai secolului douăzeci și primii ani ai secolului douăzeci și unu
au uimit lumea prin descoperirea unei no i tehnici tipografice. Noile
echipamente, precum scanerele, imprimantele laser, software -ul grafic CD –

64 Dobrinoiu, M., Infracțiuni în domeniul informatic , Editura C.H. Beck, București 2006, p. 62.
65 Dobrinoiu, M., op. cit ., p. 62.

-59 – ROM -ul și altele au făcut posibil nu numai ca un computer să poată fi utilizat
tipografic, iar cartea să poată deveni „electronică”, dar și să producă „mi nciuni
patentate” de genul reproducerii monedelor, falsificării înscrisurilor de orice fel,
documentelor și fotografiilor etc.
Mult timp, infracțiunile electronice s -au aflat în afara unei reglementări
juridice. Primele legi împotriva criminalității inform atice cu ajutorul
computerului conțineau, în esență, prevederi împotriva actelor de pătrundere în
baza de date, de înșelătorie și sabotaj, precum și de piraterie software.
Creșterea continuă a criminalității informatice a pus statele lumii în
situația de a -și armoniza legislațiile în vederea combaterii fenomenului atât la
nivel național, cât și la nivel internațional.
Demersurile legislative ale comunității internaționale au fost determinate
de numeroase acte juridice internaționale, dintre care se remarcă Recomandarea
R(89) 9 și Recomandarea R(95) 13 ale Consiliului Europei.
Cea mai importantă Recomandare a Consiliului Europei este însă R 89 (9)
privind unele norme care trebuie aplicate de statele membre pentru combaterea
criminalității informatice. Această inițiativă are meritul de a fi realizat o primă
definire a faptelor ilegale în legătură cu sistemele informatice, în paralel cu o
împărțire a acestora în două secțiuni intitulate sugestiv: lista minimală și lista
facultativă.
Lista minimală cuprindea: fra uda informatică; falsul informatic;
prejudiciile aduse datelor sau programelor pentru calculator; sabotajul
informatic; accesul neautorizat; interceptarea neautorizată; reproducerea
neautorizată de programe pentru calculator protejate; reproducerea neautor izată
a unei topografii protejate.

Lista facultativă conținea: alterarea datelor și programelor pentru
calculator; spionajul informatic; utilizarea neautorizată a unui calculator;
utilizarea neautorizată a unui program pentru calculator protejat.

-60 – Prin ap robarea de către Consiliu, Europei a Recomandării R(95) 13
privind probleme legate de procedura judiciară a cazurilor legate de tehnologia
informatică și de crearea de autorități cu atribuții în acest domeniu s -a întregit la
nivel european concepția privin d combaterea criminalității informatice, iar
principalele norme statuate de această Recomandare au stat la baza modificării
Codurilor de procedură penală ale statelor europene.
Convenția privind criminalitatea informatică66, adoptată de către statele
membre ale Consiliului Europei și de celelalte state semnatare ale acestei
convenții arată necesitatea de a urmări, cu prioritate, aplicarea unei politici
penale comune, destinată să protejeze societatea împotriva criminalității
informatice, în special prin adop tarea unei legislații adecvate în privința
prevenirii actelor îndreptate împotriva confidențialității, integrității și
disponibilității sistemelor informatice, a rețelelor și a datelor, precum și prin
adoptarea unor măsuri eficiente pentru a permite combat erea eficace a acestor
infracțiuni, măsuri menite să faciliteze descoperirea, investigarea și urmărirea
penală a acestora atât la nivel național, cât și internațional.
Însă o analiză mai detaliată a acestor norme juridice europene se va face
în Capitolul V I, privind criminalitatea informatică.
În România, prin Legea nr. 161/200367 se reglementează aspectele ce țin
de criminalitatea informatică, în Titlul III, Capitolul 3, infracțiunile sunt
structurate și clasificate în 3 secțiuni:
 Secțiunea I, „Infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și
sistemelor informatice”, cuprinde: accesul ilegal la un sistem informatic,

interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, alterarea integrității
datelor informatice, perturbarea funcționa rii sistemelor informatice, operații
ilegale cu dispozitive sau programe informatice;

66 Adoptată la Budapesta la 23.11.2001 și Ratificată de România prin Legea nr. 64/2004, publicată în
Monit orul Oficial, Partea I, nr. 343 din 20.04.2004.
67 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003

-61 –  Secțiunea a II -a, „Infracțiuni informatice”, cuprinde falsul
informatic, frauda informatic ă;
 Secțiunea a III -a, „pornografia infantilă prin sisteme informatice”.
Multe di ntre aceste infracțiuni au fost preluate într -o formă asemănătoare
de noul Cod penal, în Titlul VII, Capitolul VI, intitulat „Infracțiuni contra
siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice” (art. 360 – accesul
ilegal la un sistem informati c; art. 361 – interceptarea ilegală a unei transmisii
de date informatice; art.362 – alterarea integrității funcționării sistemelor
informatice; art. 364 – transferul neautorizat de date informatice; art. 365 –
operațiuni ilegale cu dispozitive sau program e informatice.
Falsul informatic este reglementat de art. 325 C.pen. nou din Titlul VI,
Capitolul III, intitulat, „falsuri în înscrisuri”, iar pornografia infantilă este
reglementată în art. 374, din Titlul VIII, Capitolul I, intitulat „Infracțiuni contra
ordinii și liniștii publice”.

Secțiunea a 2 -a
Tehnici speciale de investigare prevăzute în legile de combatere a
criminalității organizate

Cercetarea infracțiunilor în domeniul criminalității organizate presupune
cunoașterea aprofundată a fenomenului p rin culegerea, stocarea și prelucrarea în
bazele de date a unor informații complete privind infractorii, antecedentele
penale, structura organizațiilor criminale, modurile de operare, tranzacțiile
suspecte, conexiunile în sfera factorilor de decizie politi că și social –
economică68.

Structura închisă a organizațiilor criminale, modurile tot mai sofisticate,
diversificate și ingenioase de comitere a infracțiunilor din sfera crimei

68 Stancu, Emilia, op. cit ., p. 669.

-62 – organizate au impus introducerea de către legiuitor a unor instrumente
legislati ve care să poată fi folosite eficient de către instituțiile care au rolul de a
preveni și a combate criminalitatea organizată.
Pentru prima dată în legislația românească s -au introdus mijloace de
probă moderne, dar absolut necesare pentru descoperirea și c ercetarea acestui
tip de infracțiuni, cum ar fi: investigatorul acoperit, livrările supravegheate,
accesul la sisteme de telecomunicații sau informatice, suspendarea unor
tranzacții financiar -bancare. Totodată s -au introdus noi cauze de nepedepsire
sau de reducere a pedepsei, care pot fi folosite cu succes în activitatea de
investigare a acestor infracțiuni.
Rațiunea instituirii unor dispoziții procedurale speciale își are
fundamentul în natura infracțiunilor de criminalitate organizată care au și un
caract er transfrontalier, față de care mijloacele și metodele clasice procedurale
au devenit insuficiente și uneori depășite pentru combaterea eficientă a
fenomenului infracțional. Astfel, s -a impus perfecționarea regulilor procedurale,
implicit a celor care se referă la culegerea de informații, instituirea unor noi
mijloace de probațiune, mai eficiente și care să fie de natură a duce la
descoperirea faptelor ilicite și la identificarea autorilor acestor fapte.
În cele ce urmează expunem aceste procedee probatorii care sunt
reglementate, în principal, prin legi speciale, fiind de o aplicabilitate precisă și
expres stabilită de legiuitor.
În Capitolul IV, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea
criminalității organizate69 (art. 11 -23), instituie dispoziții procedurale prin care
sunt reglementate procedee speciale de investigare a faptelor de crimă
organizată.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de

69 Publicată în Monitorul Oficial A Rom âniei. Partea I nr. 171 din 18 martie 2003.

-63 – droguri70 reglementează în art. 20 -25 instituții juridice procedu rale noi folosite
în cercetarea faptelor de trafic și consum ilicit de droguri.
Normele și principiile care guvernează investigarea și judecarea
infracțiunilor de trafic de persoane sunt reglementate prin dispoziții speciale în
această materie și prevăzute în art. 21 -25 din Legea nr. 678/200171.
Legea nr. 161/2003 reglementează dispozițiile procedurale privind
cercetarea infracțiunilor informatice, în cuprinsul art. 54 -59.
Trebuie să mai precizăm că în instrumentarea cauzelor de criminalitate
organizată se a plică toate regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitări
stricte prevăzute de legile speciale, dar care în esență sunt derogări ce nu
afectează dreptul fundamental sau regulile de bază ale procesului penal.
Dispoziții speciale privind competenț a procurorului și efectuarea de către
acesta a urmăririi penale au fost introduse prin Legea nr. 39/2003 care, în art.
11, prevede că urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de către un grup
infracțional organizat se efectuează în mod obligatoriu d e către procuror.
În ceea ce privește competența exclusivă a procurorului de a efectua
urmărirea penală, aceasta nu revine procurorilor de la parchetele de pe lângă
tribunale, ci procurorilor specializați din cadrul Direcției de Investigare a
Infracțiunilo r de Criminalitate Organizată și Terorism. Această Direcție
specializată a fost creată prin Legea nr. 508/200472, în cadrul Ministerului
Public.
Legiuitorul a creat această structură specializată, cu atribuții pe întreg
teritoriul României, pentru combatere a criminalității organizate și a
terorismului, cu procurori specializați care dispun de o echipă stabilă și
interdisciplinară de specialiști în domeniul prelucrării și valorificării
informațiilor economice,

70 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 03 august 200 0, cu modificările și
completările ulterioare.
71 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu
modificările și completările ulterioare.
72 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004

-64 –
financiare, bancare, vamale, informatice și în alte domenii, echipă menită să
faciliteze activitatea de urmărire penală.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 508/2004, infracțiunile de crimă organizată
prevăzute de Legea nr. 39/2003 sunt, de competența Direcției, iar dacă în cursul
urmăriri, penale procuror i, parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești
constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre
infracțiunile atribuite prin lege în competența Direcției, aceștia au obligația de a
înainta de îndată dosarul procurorului compete nt.
Pentru eficientizarea luptei împotriva fenomenului de crimă organizată,
organelor judiciare angrenate în combaterea acestui fenomen li s -au pus la
dispoziție o serie de instrumente juridice moderne și extrem de utile.
Astfel, Legea nr. 143/2000 privi nd combaterea traficului și consumului
ilicit de droguri reglementează în art. 20 -25 instituții procedurale noi, folosite în
cercetarea unor asemenea fapte. Acestea sunt:
 autorizarea de livrări supravegheate (art. 20);
 autorizarea folosirii investigatorulu i acoperit (art. 21);
 autorizarea procurării de droguri, substanțe chimice esențiale și
precursori de către investigatorul acoperit (art. 22);
 accesul la sistemele de telecomunicații sau informatice (art. 23);
 autorizarea unor percheziții (art. 24);
 autori zarea efectuării unor investigații medicale (art. 25).
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, reglementează în art. 22 instituția „investigatorului sub acoperire”, iar
în art. 23 „accesul la sisteme de telecomunicații și supravegherea lor”.
Ulterior, aceleași procedee probatorii au fost preluate și în dispozițiile din
Legea nr. 39/2003:
 punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate
acestora, punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicații , și
punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informaționale (art. 15);

-65 –
 livrările supravegheate (art.16);
 folosirea polițiștilor sub acoperire (art.17 – 23).
Legea nr. 161/2003 – Titlul III „Prevenirea și combaterea criminalității
informatice” re glementează, la rândul său, mai multe procedee probatorii'
specifice acestui domeniu:
 conservarea datelor informatice (art. 55);
 ridicarea obiectelor care conțin date informatice (art. 56);
 percheziția în sisteme informatice (art. 57);
 accesul într -un sist em informatic (art. 58).
Întrucât aceste procedee probatorii sunt de o aplicabilitate precisă și
expres stabilită de legiuitor analizăm în cele ce urmează condițiile în care pot fi
folosite în investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată.
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală prevede o
reglementare nouă a procedeelor probatorii specifice investigării infracțiunilor
de criminalitate organizată, grupând în Capitolul IV „Tehnici speciale de
supraveghere sau cercetare” atât instituț ii existente în Codul de procedură
penală în vigoare (precum interceptarea convorbirilor și utilizarea
investigatorilor sub acoperire), cât și instituții reglementate în prezent numai în
legile speciale (precum accesul într -un sistem informatic sau livrare a
supravegheată). Această abordare permite o reglementare coerentă a tehnicii
speciale de investigare, înlocuind situația actuală în care o instituție, precum
utilizarea investigatorilor sub acoperire, este reglementată în mai multe legi73,
cu condiții dife rite de autorizare, ceea ce ridică probleme de identificare a
normei aplicabile în situația unui concurs de infracțiuni incriminate de normele
relevante.
Totodată, noul Cod de procedură penală aduce noutăți semnificative, pe

73 Codul de procedură penală, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și comba terea criminalității organizate
și Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

-66 – care practicienii le solicita seră în mod repetat, în materia folosirii documentelor
de acoperire de către investigatori, a posibilității ca aceștia să fie autorizați să
săvârșească o contravenție și a autorizării să participe la săvârșirea unei
infracțiuni în vederea obținerii de info rmații sau mijloace de probă în cadrul
procesul penal.
Având în vedere că data intrării în vigoare a noului Cod de procedură
penală nu a fost stabilită, iar proiectul Legii de punere în aplicare a codul de
procedură penală propune mai multe modificări al e dispozițiilor referitoare la
tehnicile speciale de investigare, forma finală a acestora nefiind stabilită. În
cuprinsul lucrării am tratat dispozițiile existente în legislația aflată în vigoare.

II.2.1. Livrarea supravegheată
Folosirea livrării suprave gheate ca metodă de probațiune specială a fost
introdusă pentru prima dată de către legiuitor în capitolul II al Legii
nr.143/2000, art. 20 – 25 stabilind condițiile de autorizare și atribuții noi pentru
organele judiciare în ceea ce privește descoperirea și cercetarea infracțiunilor
din domeniul consumului și traficului de droguri.
Astfel, art. 20 al Legii nr.143/2000 prevede că “Parchetul de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau
organelor legal abilitate, ef ectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără
substituirea totală a drogurilor sau precursorilor”.
Noțiunea de “livrare supravegheată” este definită chiar în lege, la articolul
1 litera j, fiind “ metoda folosită de instituțiile sau organele legal abilit ate, cu
autorizarea și sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau
circulației pe teritoriul țării de droguri ori precursori, suspecți de a fi expediați
ilegali, sau de substanțe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul
descoperirii activităților infracționale și al identificării persoanelor implicate în
aceste activități”.
În același articol, la literele b și e sunt definite și noțiunile de “droguri” și

-67 – “precursori”, substanțe care fac obiectul livrărilor supravegheate, și care sunt:
plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin
asemenea plante și substanțe înscrise în tabelele nr. I – III (droguri) și
substanțele utilizate frecvent în f abricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV
(precursori).
Livrările supravegheate sunt efectuate pentru a se descoperi întreaga rețea
de traficanți de droguri, începând de la cultivator, producător, și până la
distribuitor, cumpărător și consumator.
Aceste livrări supravegheate se efectuează în condițiile Legii nr.143/2000
privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Regulamentul de
aplicare a dispozițiilor Legii nr.143/2000 și Legii nr. 1 18/1992 prin care
România a aderat la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la
Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din
1988.74
Metoda conspirată de muncă a livrărilor supravegheate presupune
colaborarea mai multor state în depistarea și prinderea rețelelor de traficanți de
droguri, care își de sfășoară activitatea infracțională sau o parte din această
activitate pe teritoriul acestor state.
Dacă principiile fundamentale ale sistemelor lor juridice interne o permit,
statele iau măsurile necesare, ținând cont de posibilitățile lor, pentru a permi te
recurgerea adecvată la livrări supravegheate pe scară internațională, pe bază de
acorduri sau angajamente pe care ele le -au încheiat, în scopul identificării și
prinderii persoanelor implicate în infracțiunile de trafic de droguri. De aceea, o
primă con diție este aceea ca, fiecare stat în parte, dintre cele care participă la
livrări supravegheate să obțină aprobările necesare de la organele lor interne.
abilitate în acest sens, pentru a putea participa la livrări s upravegheate.
Decizia de a recurge la livrări supravegheate este luată în fiecare caz în
parte și poate, dacă este cazul, să țină cont de aranjamentele și înțelegerile
financiare în ceea ce privește exercitarea competenței lor de către părțile

74 Publicată în Monilorul Oficial nr. 341/30.12.1992

-68 – interesate.

Livrările supravegheate pot fi de două feluri: cu substituirea drogurilor,
care la rândul ei poate fi substituire totală sau parțială și fără substituirea
drogurilor, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
Expedierile ilicite pentru c are s -a conveni t să fie supravegheată pot, cu
consimțământul parților interesate, să fie interceptate și autorizate în continuare,
în trimiterea lor, fie așa cum sunt, ( în acest caz , este vorba de livrare
supravegheată fără substituirea drogurilor), fie după ce droguril e au fost
înlocuite total sau parțial cu alte produse ( livrare supr avegheată cu substituirea
drogurilor).
Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din
1998, prevede o serie de măsuri pe care le pot lua statele semnatare p entru a
controla pe teritoriul lor, fabricarea și distribuirea drog urilor. Î n acest scop,
părțile pot:
 să exercite supravegherea tuturor persoanelor și întreprinderilor
care se ocupă cu fabricarea și distribuirea substanțelor menționate;
 să supună unui re gim de licență localurile și stabilimentele în care
poate avea loc fabricarea sau distribuirea drogurilor;
 să solicite ca titularii unei licențe să obțină autorizații pentru a se
ocupa de operațiile susmenționate;
 să împiedice acumularea de către fabricanț i și distribuitori a unor
cantități din substanțele menționate care să le depășească pe cele care solicită o
funcționare normală a întreprinderilor și situației pieței.
În desfășurarea acestei activități se stabilesc și se menține un sistem de
supravegher e a comerțului internațional cu droguri în scopul de a ușura
detectarea operațiunilor suspecte. Aceste sisteme de supraveghere trebuie să fie
puse în funcțiune în strânsă cooperare cu fabricanții, importatorii, vânzătorii en –

-69 – gros și în detal iu care semnale ază autorităților competente comenzile și
operațiile suspecte.

În momentul în care, prin exercitarea acestor măsuri, se culeg informații ori date
care duc la suspiciuni că o substanță este importată, exportată sau în tranzit în
scopul fabricării ilici te de stupefiante sau substanțe psihotrope fiecare stat
semnatar informează, cât mai rapid posibil, autoritățile și serviciil e competente
ale părților interesate, mai ales furnizându -le informații privind numele și adresa
exportatorului și importatorului ș i, atunci când este cunoscut , cel al
destinatarului, desemnarea substanței, cantitatea de substanță exportată punctul
de intrare în țara interesată și data expedierii, modalitățile de plată utilizate și
toate celelalte elemente esențiale pe care se bazează convingerea sa .
Atunci când una dintre părți furnizează informații celeilalte, potrivit
dispozițiilor Convenției, ea poate solicita părții care le primește să păstreze
caracterul confidențial al oricărui secret economic, industrial, comercial sau
profesi onal sau procedeu comercial pe care pot să -1 conțină.
În organizarea livrărilor supravegheate, este necesar ca după ce se
transmit toate aceste informații statelor pe teritoriul cărora se vor tranzita
drogurile, să se obțină aprobările din partea organelor abilitate, iar aceste
aprobări, împreună cu actele procedurale se trimit autorităților străine
competente.
Articolul 41 din Regulament prevede că “instituțiile sau organele legal
abilitate ” care participă la efectuarea livrărilor supravegheate a utorizate de către
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, aparțin structurilor
Ministerului de Interne. Astfel, în concret, cei care vor asigura buna desfășurare
a livrării supravegheate vor fi numai cei angajați în structurile Ministerul ui de
Interne.
Organele vamale pot propune organelor competente inițierea unei livrări
supravegheate, dacă în timpul desfășurării controlului vamal descoperă produse

-70 – ce intră sub incidența Legii 143/2000, însă desfășurarea acestei livră ri
supravegheate se va rea liza cu personalul specializat din structurile Ministerului
de Interne (articolul 42 din Regulament).

Pentru obținerea din partea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a autorizării de efectuare a unei livrări supravegheate trebuie înainta te
următoarele date:
 solicitarea de efectuare a unei livrări supravegheate venită din
partea unor autorități, străine competente, a Direcției Generale a Vămilor sau
propuneri ale organelor de poliție care doresc sa inițieze o livrare supravegheată
de drogu ri;
 date referitoare la tipul și cantitatea de drog care face obiectul
livrării supravegheate;
 data la care transportul urmează să intre în România și eventual
punctul de trecere a frontierei folosit;
 mijlocul de transport și ruta de deplasare propus;
 date despre suspecții implicați în transportul de droguri ce face
obiectul livrării supravegheate (identitatea, domiciliul sau reședința,
naționalitatea);
o >numele ofițerilor de poliție care coordonează activitatea, precum
și ale eventualilor funcționari străi ni care participă la acțiune pe teritoriul
României;
 date referitoare la polițiștii sub acoperire sau străini sau la
informatorii care eventual sunt infiltrați în caz, în situația în care legea permite.
Pe baza documentelor înaintate, procurorul desemnat să analizeze cererea
de autorizare, o avizează dacă nu există motive sau temeiuri legale pentru a o
refuza, sau poate solicita date suplimentare.
Realitățile sociale și folosirea eficientă a acestui procedeu probator a

-71 – determinat legiuitorul să extindă sfe ra de aplicare a livrărilor supravegheate și la
alte bunuri, astfel că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.39/2003 s -a statuat
că se pot efectua livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea
totală ori parțială a bunurilor care fac ob iectul livrării.
Art. 16 din Legea 39/2003 a adus completări și în ceea ce privește actul
de autorizare, în sensul că, “livrarea supravegheată este autorizată prin
ordonanță motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la
art. 203 din C odul de procedură penală, următoarele:
 „indiciile temeinice care justifică măsura și motivele pentru măsura
este necesară”;
 „detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării
supravegheate și după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori sub stituite,
precum si la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea”;
 „timpul și locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce
urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute”;
 „datele de identificare a persoanelo r autorizate să supravegheze
livrarea”.
Autorizația de livrări supravegheate se dă în toate cazurile de un singur
procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. și este permisă această activitate doar în
situația existenței unei cauze penale. Nu se poate autoriza efectu area livrărilor
supravegheate în cazul în care prin acestea s -ar pune în pericol siguranța
națională, ordinea sau sănătatea publică [art. 16 alin. (3) din Legea nr. 39/2003].
Actele încheiate ca urmare a efectuării livrării supravegheate se vor
înainta pri n comisia rogatorie statului care a solicitat efectuarea de livrări
supravegheate și constituie probe.

11.2.2. Folosirea investigatorilor sub acoperire
Dacă în legislația altor state s -a creat de mult timp cadrul legal care
reglementează activitatea agent ului acoperit sau a investigatorului sub acoperire
infiltrat în structurile criminale, protejându -i persoana, în legislația româneasca

-72 – s-a făcut o reglementare târzie, dar adevărat, binevenită.
Această instituție a fost menționată pentru prima dată, în Rom ânia, în
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri75 .

Potrivit art.1 lit. k) din Legea nr. 143/2000, „investigatorul acoperit este
un polițist special desemnat să efectueze cu autorizarea procurorului investigații
în veder ea strângerii datelor privind existența infracțiunii, identificarea
făptuitorilor și acte premergătoare sub o alta identitate decât cea reală, atribuită
pe perioadă determinată”.76
La data apariției legii menționate nu existau prevederi procesual penale
relative la activitatea investigatorului sub acoperire, însă prin Legea nr. Art.
2241 și următoarele s -a prevăzut că în această materie, dispozițiile Codului de
procedură penală se completează cu cele din legi speciale.
Este cazul și a prevederilor Legii nr. 39/2003 privind combaterea și
prevenirea criminalității organizate care, în art. 17, face vorbire de polițiștii sub
acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului Administrației și
Internelor care pot fi folosiți în vederea strângerii date lor privind săvârșirea
infracțiunilor și identificarea făptuitorilor.
Legea nr. 508/2004 în art. 17 definește noțiunea de „investigator sub
acoperire” ca fiind ofițeri sau agenți ai poliției judiciare special desemnați în
acest scop și care pot efectua inv estigații numai cu autorizarea motivată a
procurorului anume desemnat de procurorul șef al D.I.I.C.O.T.
Introducerea acestei instituții juridice în legislația română s -a impus
datorită faptului că modalitățile concrete de pregătire ori de săvârșire a

75 Monitorul Oficial, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000 și republicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
76 Martorii anonimi care fac parte din organele poliției mai sunt cunoscuți sub denumirea de „agenți
infiltrați ” CEDO a adoptat o atitudine mai strictă în privința asigurării contradictorialității cu ocazia
administrării „agenților infiltrați”, deoarece, spre deosebire de „martorii anonimi obișnuiți”, aceștia
au o îndatorire generală de subordonare față de au toritățile executive statale, în special față de
Ministerul Public (a se vedea, Udroiu, M., Petrescu, O., Protecția europeană a drepturilor omului și
procesul penal român – Tratat , Editura C.H. Beck, București, 2008, pp. 755 -761).

-73 – infra cțiunilor de crimă organizată au luat forme tot mai diversificate, în fața
cărora posibilitățile de identificare și de stabilire a vinovăției deveneau tot mai
anevoioase, pe de o parte, iar pe de altă parte, riscurile la care se expun polițiștii
și colabor atorii voluntari infiltrați în rețelele infracționale, impuneau protejarea
lor.

Mijloacele și metodele clasice avute la dispoziție de organele judiciare,
până la aceste modificări legislative s -au dovedit insuficiente și lipsite de
eficacitate.
Este unanim admis că infracțiunile de crimă organizată, de cele mai mult
ori se comit în taină, fie că necesită gândire, pregătire, acțiune, fie că șterg
urmele infracțiunii, compromit actele de descoperire întreprinse de organele
judiciare, fie recurg, la nevo ie, la acțiuni de intimidare ori acționează agresiv
Sunt si cazuri în care alte persoane sunt plătite să comită faptele, se folosesc de
ținte false, efectele unor acțiuni se produc la distanțe mari de timp de la
descoperire, iar infractorii dispar pentru p erioade lungi de timp. De aceea
descoperirea lor, dar mai ales probarea acțiunilor infracționale apare ca o
problemă dificilă.
Ca atare, pentru o mai bună eficientizare a muncii probatorii în dovedirea
faptelor de criminalitate organizată s -a impus utiliza rea agenților acoperiți.
Folosirea acestor agenți sub acoperire se face și în cazul altor infracțiuni: trafic
de droguri, trafic de persoane, acte de terorism, spălare de bani, falsificarea de
monedă etc.
Ceea ce caracterizează activitatea investigatorului acoperit este
împrejurarea că acționează sub o altă identitate decât cea reală. Situația de a
desfășura activitatea sub o altă identitate presupune nu numai schimbarea
datelor de stare civilă ci și a oricăror date referitoare la persoană (ocupație,
funcți e, loc de muncă, studii etc.) astfel că agentul acoperit va dobândi – în
activitatea sa acoperită – un loc de muncă, o altă ocupație și funcție, de multe ori

-74 – și dacă este cazul, chiar o altă înfățișare. Aceasta înseamnă că pentru a -și derula
activitățile s ale investigatorul acoperit poate să apară ca funcționar al unei
instituții, agent economic, patron al unei societăți comerciale, agent de asigurări
etc.
Folosirea investigatorilor sub acoperire a ridicat și ridică probleme în
special prin prisma dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din
Convenție, dar poate aduce limitări și dreptului la viață privată prevăzut de

art.81, spre exemplu atunci când investigatorii sunt folosiți pentru obținerea de
informații, și nu în cursul unei proceduri penale, ca în situația testelor de
integritate.
Pentru a evita riscul unei încălcări a drepturilor fundamentale ale
persoanei trebuie organele judiciare trebuie să interpreteze legislația internă prin
raportare la practica CEDO în materia investigatorilor sub acoperire. Trebuie
avut în vedere, însă, faptul că aceasta este încă în curs de formare, astfel încât
Curtea nu a răspuns încă la toate întrebările cu privire la condițiile de autorizare,
persoanele care pot acționa ca investigatori, activitățile pe c are le pot desfășura
aceștia sau modul în care pot fi audiați.
Trebuie avut în vedere, totodată, că dispozițiile Convenției pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale77 reprezintă doar un
standard minim în materia drepturilor omului. Mai mult decât atât, există riscul
ca generalizarea afirmațiilor cuprinse în hotărârile Curții să dea naștere la
inexactități, având în vedere că aceasta verifică dacă în cazurile concrete care
sunt supuse examinării au avut loc încălcări ale drepturilor r eglementate de
Convenție și numai în anumite cauze stabilește principiile genera. Mai mult,
spre deosebire de instanțele naționale, sarcina Curții nu este de a determina dacă
anumite probe au fost obținute în mod nelegal, ci de a determina dacă această
„nelegalitate” a avut ca rezultat încălcarea altui drept consfințit de către

77 Convenția pentru apăra rea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată de România
prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial, nr. 135/31 mai 1994.

-75 – Convenție, analizând procedura în ansamblul ei.
Primul caz în care Curtea s -a pronunțat cu privire la participarea
investigatorilor sub acoperire în investigarea unei infracțiuni a f ost Ludi
împotriva Elveției, în anul 199278Ulterior, principiile au fost dezvoltate în cazul,
Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, în anul, 199879. În ultimi, ani au
existat mai multe cazuri care au privit Lituania, stat în care investigatori, sub
acope rire

sunt folosiți în mod frecvent în investigarea infracțiunilor de corupție. Cel mai
important este Ramanauskas împotriva Lituaniei, din 200880, care conține p
prezentare detaliată a poziției de principiu a Curții cu privire la limitele acestei
instituț ii. De asemenea, Miliniene împotriva Lituaniei81 din același an, poate fi
privit ca o sursă de bune practici, având în vedere că instanța de la Strasbourg a
apreciat că în acest caz nu a existat o violare a Convenției82.
Concluzia care se desprinde din acest e hotărâri este că folosirea
investigatorilor sub acoperire nu reprezintă în sine o încălcare a dreptului la un
proces echitabil, cu condiția ca acesta să se realizeze cu respectarea unor reguli
și garanții prevăzute expres și în mod previzibil în lege, as tfel încât persoanele
să poată prevedea în ce condiții pot fi folosite aceste metode investigative.
În legislația română, cadrul general care reglementează procedura de
folosire a investigatorilor sub acoperire în procesul penal este cuprins în
prevederile art. 2241 – 2244 C.proc.pen. și în legile speciale (art. 261 din Legea
nr. 78/200083 pentru investigarea infracțiunilor de corupție, art. l lit. k din Legea

78 A se vedea CEDO, hotărârea din 15 ianuarie 1992, paragraf 49 -50 în cauza Ludi contra Elveției.
79 A se v edea CEDO, hotărârea din 9 iunie 1998, în cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei,
paragraf 36 -39.
80 A se vedea CEDO, hotărârea din 5 februarie 2008, în cauya Ramanauskas împotriva Lituaniei, paragraf
49 -73.
81 A se vedea CEDO, hotărârea din 24 iuni e 2008, în cauza Miliniene împotriva Lituaniei, paragraf 35 -41.
82 Alte cazuri importante sunt: Malininas împotriva Lituaniei, Khan împotriva Regatului Unit, Sequeira
împotriva Portugaliei, Vanyan împotriva Rusiei, Khudobin contra Rusiei, Eurofinacom împotr iva Franței
și Constantin și Stoian împotriva României. A se vedea pe larg, în analiza Udroiu, M., Predescu, O., op.
cit. p. 242 -253.
83 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 219/18 mai 2000.

-76 – nr. 143/200084și art. 17 din Legea nr. 39/200385 privind prevenirea și
combaterea criminalității orga nizate).
Dacă prevederile Codului de procedură penală se referă exclusiv la acte
premergătoare efectuate în vederea strângerii de date și informații, legile
speciale cuprind și obținerea mijloacelor de probă printre activitățile efectuate
de investigator. Mai mult, textul art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificat prin
O.U.G. nr. 124/200586) prevede în mod expres că investigatorii sub acoperire
pot

fi „autorizați să promită, să ofere sau, după caz” să dea bani ori alte foloase unui
funcționar.
Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizației
primite si se pune în totalitate la dispoziția procurorului. Autorizația de a
interveni într -o cauză penală este emisă de procuror atât în cazul agenților, cât și
în cazul persoanelor particulare care colaborează în mod obișnuit cu poliția sau
informatori ocazionali. În această autorizație, sunt specificate limitele din
activitatea acestora.
Posibilele activități ilegale ale acestora pot, antrena răspunderea penală
atât în ceea ce -l privește pe polițistul de legătură, cât si pe informatorul în
cauză. În cauzele penale de crimă organizată, atât polițistul, cât și agentul sub
acoperire primesc identități false.
Întreaga activitate a investigatorilor acoperiți se derulează în contextul
respectării drepturilor constituționale și ale tratatelor și convențiilor
internaționale la care România este parte.
Trebuie să mai amintim că activitatea desfășurată de către investigatorii
acoperiți precum și de către magistrații c are autorizează este supusă regulilor
secretului profesional. Cât privesc limitele de acțiune ale investigatorilor sub

84 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 362/03 au gust 2000.
85 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50/29 ianuarie 2003.
86 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 842/19 septembrie 2005.

-77 – acoperire apreciem că aceștia pot să -și continue activitatea și după declanșarea
urmăririi penale, deși art. 2241 C.proc.pen. în denumire a sa marginală se referă
doar la informațiile dobândite prin actele premergătoare87 .
Pentru a fi admisibilă această probă, legea română prevede că este
necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
 „să existe date sau indicii temeinice și concrete despre să vârșirea
ori pregătirea unei infracțiuni de criminalitate organizată”: legea nu cere
existența unor probe, ci doar a unor indicii temeinice, a unor informații suficient
de

convingătoare în sensul pregătirii sau săvârșirii unei sau unor infracțiuni de
crimă organizată”;
 „să privească o infracțiune pregătită sau săvârșită în condițiile
criminalității organizate, iar infracțiunea respectivă să nu poată fi descoperită
ori făptuitorii să nu poată fi identificați prin alte mijloace”;
 „scopul urmărit să fie a cela de descoperire a faptelor, de
identificare a autorilor și de obținerea mijloacelor de probă”.
Potrivit practicii CEDO o condiție esențială pentru a putea dispune
autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire este existența unor motive
rezonabil e de a bănui că persoana cercetată este implicată într -o activitate
infracțională sau că a comis anterior o infracțiune de aceeași natură. Noțiunea
de „motive rezonabile” nu a fost definită în cuprinsul hotărârilor și poate fi
apreciată prin comparație cu noțiunea de „suspiciune rezonabilă” folosită în
hotărâri și care a fost definită88 ca presupunând existența unor fapte sau
informații care ar satisface un observator obiectiv și imparțial că persoana ar fi
putut fi implicată în săvârșirea de infracțiune.

87 Pentru amănunte, vezi Lascu, I, Investigatorii acoperiți , R.D.P. nr. 3/2003; Vonica, D.,
Investigatorul acoperit , R.D. 1/2005; Hărăstășeanu, P. Investigatorul sub acoperire , R.D. nr. 5/2004;
Mateuț, Gh. și colaboratorii, Traficul de ființe umane , Editura Alternative Sociale, Iași, 2005
88 CEDO, hotărârea din 16 februarie 2000, Fox, Campbell și Harley împotriva Regatului Unit.

-78 – Astfel, s -a considerat că nu este suficientă simpla afirmație că poliția
deține informații cu privire la implicarea unei persoane în traficul de droguri89,
sau atunci când suspiciunea s -a bazat pe o sursă indirectă90 sau pe o sursă care
nu era de încredere.91
Curtea nu interzice folosirea în această fază a informațiilor obținute de la
surse anonime însă acestea trebuie să prezinte un grad suficient de veridicitate,
care ar trebui indicat în cuprinsul actului de autorizare.
Cererea de autorizare îmbracă forma scr isă, se adresează procurorului și
potrivit art. 2242 alin. (3) C.proc.pen. va cuprinde datele și indiciile privitoare la
faptele și persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o infracțiune
în perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordo nanța procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorilor
sub acoperire trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203
C.proc.pen. și următoarele date:
 „indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele
pentru ca re măsura este necesară”;
 „activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub
acoperire”;
 „persoanele față de care există presupunerea că au săvârșit o
infracțiune”;
 „identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să
desfășoare activităț ile autorizate”;
 „perioada pentru care se dă autorizare”.
CEDO a considerat ca suficient pentru autorizarea folosirii unui
investigator sub acoperire denunțul formulat de o persoană căreia i s -a solicitat
foloase materiale92 și care nu avusese relații anterioare cu persoana cercetată,

89 CEDO, hotărârea din 15 decembrie 2005, Vanyan împotriva Rusiei.
90 CEDO, hotărârea din 5 februarie 2008, Ramananskos împotriva Lituaniei.
91 CEDO, hotărârea din 26 octombrie 2006, Khudobin împotriva Rusiei.
92 CEDO, hotărâre a din 24 iunie 2008, Miliniene împotriva Lituaniei.

-79 – astfel încât nu putea fi bănuită de subiectivism.
În viziunea Curții, actul de autorizare trebuie să conțină indicarea
motivelor care justifică aplicarea măsurii, o descriere detaliată a scopul ui
urmărit și a limitelor în care poate acționa investigatorul. Un element esențial cu
privire la această condiție, este ca actul de autorizare să indice în mod expres
care sunt elementele care justifică această presupunere.
Cerința se regăsește, parțial, și în legislația noastră internă, care prevede
că ordonanța procurorului trebuie să cuprindă activitățile pe care investigatorul
sub acoperire cu identitate reală este autorizat să le efectueze.
În cauza Constantin și Stoian contra României, Curtea a cri ticat că
ordonanța procurorului nu conținea suficiente referiri la elementele obiective
din care să rezulte date cu privire la activitatea infracțională a persoanelor cu
privire la care s -a autorizat folosirea investigatorilor sub acoperire.

Curtea a su bliniat, totodată, importanța ca modul în care acționează
investigatorul să fie supus unei supravegheri efective și a apreciat
supravegherea efectuată de către procuror este suficientă93, menționând totuși că
o supraveghere efectuată de instanță ar fi fost mai potrivită.
Limitele în care pot acționa investigatorii sub acoperire și scopul urmărit
ridică cele mai multe probleme din perspectiva dreptului la un proces echitabil
întrucât există un risc semnificativ ca investigatorul să determine persoana
cerceta tă să săvârșească o infracțiune, situație asimilată unei violări a
Convenției.
Curtea a indicat în mod constant că rolul agentului sub acoperire trebuie
să se limiteze la o investigare pasivă a activității infracționale94, element
esențial pentru a -1 difer enția de un agent provocator, care determină o persoană
să săvârșească o infracțiune. Noțiunea de investigare pasivă a fost nuanțată

93 CEDO hotărârea din 24 iunie 2008, Miliniene împotriva Lituaniei.
94 CEDO hotărârea din 9 iunie 1998, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei.

-80 – ulterior95, arătându -se că investigatorul poate să se alăture unei activități
infracționale în curs de desfășurare fără a ad uce atingere dreptului la un proces
echitabil.
În privința provocării polițienești, în doctrină96 s-a arătat că acțiunea
organelor de urmărire penală nu trebuie să supună suspectul unei constrângeri
caracterizată printr -o provocare la săvârșirea unei infra cțiuni, care să anihileze
voința acestuia sau să abolească libertatea sa de acțiune. Organele de urmărire
penală, ce au suspiciunea rezonabilă că o persoană participă la o infracțiune sau
pregătește săvârșirea unei infracțiuni, trebuie să îi ofere suspectu lui (făptuitor)
doar o „tentație obișnuită”, o oportunitate ce nu are caracter excepțional de a
încălca legea97.
Astfel, în cauza Teixeira de Castro contra Portugaliei CEDO a constatat o
încălcare a dreptului la un proces echitabil întrucât activitatea inv estigatorilor

sub acoperire nu se situa în cadrul unei de combatere a traficului de droguri
aflate sub coordonarea unui magistrat. CEDO a reținut că cei doi polițiști nu s –
au limitat să examineze de o manieră pur pasivă activitatea reclamantului, ci au
exercitat asupra acestuia o influența de natură să -l, provoace să comită
infracțiunea. Astfel, activitatea celor doi ofițeri de poliție a depășit natura
activității unor agenți infiltrați, deoarece ei au provocat săvârșea infracțiunii și
nimic nu arăta că f ără intervenția lor aceasta ar fi fost comisă.98
Instanța supremă din România a folosit un raționament similar, arătând că
folosirea investigatorului sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a
unei persoane pentru trafic de droguri nu consti tuie o încălcare a dispozițiilor
art. 68 alin.(2) C.proc.pen., dacă făptuitorul a luat hotărârea de a comite și a
comis în mod repetat acțiuni specifice traficului de droguri, înainte de începerea

95 CEDO hotărârea din 24 iunie 2008, Miliniene împotriva Litu aniei.
96 A se vedea Merle, R., Vitu, A., Traité de droit criminel.Procédure pénale, vol. II, Ed. Cujas, 1997,
p. 199.
97 Dennis, I. N., The Low of Evidence, 3rd edition, Sweet & Maxwell, 2007, p. 330.
98 Udroiu, M., Predescu, O., op. cit., p. 244, comentari i la cauza Teixeira de Castro împotriva
Portugaliei și Ramanauskas împotriva Lituaniei.

-81 – activității investigatorului sub acoperire.99
În cauza Cons tantin și Stoian contra României s -a reținut că persoanele
cercetate au fost provocate să săvârșească infracțiunea de trafic de droguri
întrucât faptele nu ar fi fost săvârșite în lipsa unei solicitări exprese a
investigatorului sub acoperire, în condițiil e în care nu existau nici un fel de
informații din care să rezulte predispoziția inculpaților pentru acest gen de
fapte.
Instanța europeană a mai stabilit că oferirea unei sume disproporționat de
mari a fost considerată ca o provocare100, ca și stabilirea r epetată a întâlnirilor la
inițiativa exclusivă a investigatorului101 sau formularea de solicitări repetate de
furnizare a unor substanțe interzise.
Obligația pozitivă a statului de a asigura garanțiile procedurale la care ne –
am referit nu se limitează numai la ofițerii de poliție care acționează ca
investigatori sub acoperire, ci se extinde la orice alte persoane care acționează la

indicațiile acestora, precum un colaborator sau o persoană care oferă
făptuitorului avantaje materiale.
Astfel, la începutul lunii martie 2008, organele de urmărire penală s -au
sesizat din oficiu că inculpatul C.M.R. vinde droguri în municipiile București și
Pitești, motiv pentru care s -a dat curs cercetărilor penale. Cercetările întreprinse
au relevat că susnumitul vindea hașiș și cannabis la prețul de 10 Euro gramul fie
printr -o rețea de distribuitori, fie în mod direct la consumatorii care solicitau
cantități mai mari de substanțe stupefiante. Folosindu -se un investigator sub
acoperire și un colaborator al acestuia s -au realiz at patru cumpărări de droguri
de la inculpatul în discuție. Administrându -se și alte probe, precum și
informațiile obținute prin interceptarea convorbirilor telefonice, s -a stabilit că
produsele stupefiante puse în vânzare erau trimise din Spania. În acest fel a fost
destructurată întreaga rețea și confiscată cantitatea de 3.706 grame de hașiș și

99 Î.C.C.J., Secția penală, dec. Nr. 5269/2007.
100 CEDO, hotărârea din 24 iunie 2008, Miliniene împotriva Lituaniei.
101 CEDO, hotărârea din 5 februarie 2008, Ramanauskas împotriva Lituaniei.

-82 – cannabis, droguri de risc102.
Potrivit dispozițiilor art. 2242 alin. (2) C.proc.pen., perioada pentru care
se poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperir e este de cel mult 60 de
zile. Această perioadă poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate,
fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în
aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate depăși 1 a n.
Datele și informațiile obținute de investigatorul sub acoperire vor fi puse
în totalitate la dispoziția organelor de urmărire penală, putând fi folosite numai
în cauza penală și în legătură cu persoana la care se referă autorizația emisă de
către procu ror. Deși dispoziția este imperativă, în alin. (2) al art. 2243
C.proc.pen se prevede că aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte
cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente sau utile.
Pentru asigurarea unei reale prote cții a lucrătorului care desfășoară
activități de investigare sub acoperire, în art. 2244 C.proc.pen. este prevăzut că
identitatea reală a acestuia nu poate fi dezvăluită în timpul sau după
desfășurarea

misiunii. Procurorul care a autorizat activitatea a re dreptul de a cunoaște datele
reale ale lucrătorului, fiind însă obligat la respectarea secretului profesional.
Pentru ca actele întocmite de către investigatorul sub acoperire să aibă
valoare probantă, instanța de judecată va verifica respectarea condi țiilor de
formă și de fond ale autorizației, astfel cum sunt prevăzute de art. 2242
C.proc.pen., dar păstrarea identității investigatorului sub acoperire este esențială
atât față de instanța de judecată, de părțile din dosar sau apărătorii acestora
Astfel, se impune să nu fie menționate în actele de procedură care se
efectuează: numele de familie, prenumele, domiciliul, locul de muncă și
profesia, nici alte informații pentru identificarea investigatorului sub acoperire,
putând fi utilizate pentru ace asta un număr, o parolă sau un alt semn.
Pentru reușita operațiunii, păstrarea confidențialității identității agentului

102 Kövesi, Laura Codruța, Tițian Dana, Frăsie Daniela, Arestarea preventivă. Practică judiciară.
Hotărâri CEDO, Editura Hamangiu, București, 2009, p.143

-83 – sub acoperire este esențială, în sensul că despre autorizarea introducerii
investigatorului trebuie să aibă cunoștință cât mai puține p ersoane de preferință
doar procurorul, șeful serviciului din care face parte investigatorul și eventual
lucrătorul din structura specializată desemnat ca persoană de legătură a
agentului sub acoperire.
Aceleași reguli se vor aplica și cu ocazia audierii a cestor persoane, ele
urmând să fie introduse în cauză și audiate sub identitatea acordată pentru
operațiunea desfășurată, iar materialul probator obținut va putea fi folosit după
efectuarea formalităților prevăzute de art. 911 și următoarele C.proc.pen.
Persoana de legătură din cadrul structurii specializate din care face parte
polițistul sub acoperire are obligația de a prezenta procurorului rapoarte
periodice referitoare la activitățile desfășurate de acesta, datele și informațiile
culese cu privire la infracțiunile grave săvârșite sau care urmează să fie
săvârșite și la făptuitori [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 39/2003].
În cazuri temeinic justificate, polițistul sub acoperire poate solicita
autorizarea desfășurării și a altor activități decât cele p entru care există

autorizarea, potrivit art. 18 alin.(l), procurorul urmând să se pronunțe de îndată
prin ordonanță motivată în cazul aprobării acestei solicitări.
În cazul în care agentul sub acoperire desfășoară alte activități decât cel
pentru care a primit autorizarea, precum și dacă intră în posesia unor informații
referitoare la posibilitatea survenirii unui pericol imediat, acesta informează de
îndată ce este posibil persoana de legătură, care are obligația de a aduce
neîntârziat aceste informații la cunoștința procurorului care a dat autorizarea
Procurorul se pronunță de îndată prin ordonanță motivată, autorizând activitățile
desfășurate de polițistul sub acoperire, sau după caz, retrăgând autorizația dată
în condițiile legii și ia măsurile ce se impun.
Dacă prin desfășurarea activităților autorizate, polițistul sub acoperire
cauzează pagube materiale persoanelor fizice sau juridice care nu au legătură cu

-84 – grupul infracțional organizat și cu activitățile infracționale desfășurate de
acesta, plata d espăgubirilor se asigură din fondurile prevăzute la art. 32 din
Legea nr. 39/2003 (din bugetele Ministerului Administrației și Internelor,
Ministerului Justiției și Ministerului Public).
În situații excepționale – stabilite prin art. 21 din Legea nr. 39/2 003 – dacă
există indicii temeinice că s -a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea unei
infracțiuni grave de către unul sau mai mulți membri ai unui grup infracțional
organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați
prin alte mijloace, pot fi folosiți informatori în vederea strângerii datelor privind
săvârșirea infracțiunii și identificarea făptuitorilor. Informatorii pot beneficia de
recompense financiare, în condițiile stabilite prin Ordin al ministrului de interne
și al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție.

II.2.3. Autorizarea procurării de droguri, substanțe chimice esențiale sau
de către precursori de către investigatorul acoperit și colaboratorii săi
O noua inst ituție introdusă prin Legea nr. 143/2000 privind combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri este aceea a autorizării procurării de
droguri de către investigatorul acoperit și colaboratorul acestuia
Aceasta metodă de probațiune se poate aplica n umai în cazul investigării
infracțiunilor de trafic de droguri, fiind specifică acestei categorii de infracțiuni
și fiind reglementată numai de legea specială de combatere a consumului si
traficului de droguri.
Potrivit art. 22 al Legii nr. 143/2000 “în e xercitarea misiunii sale,
investigatorul acoperit poate procura droguri, substanțe chimice esențiale și
precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului”.

-85 – Referitor la persoanele care pot primi această autorizare, art.22 din legea
nr.143/2000 le enume ra în mod expres și limitativ: „polițiștii care acționează ca
investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora, pot procura droguri,
substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a
procurorului în vederea descoperirii activi tăților infracționale și a identificării
persoanelor implicate în astfel de activități”, iar în alineatul 2 al aceluiași articol
se prevede că “ actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora, prevăzuți la
alineatul l pot constitui mijloace de pro bă”.
Ca atare, legiuitorul a stabilit două categorii de persoane care pot
desfășura aceste activități procedurale: polițiștii și colaboratorii acestora. Dacă
autorizarea unui polițist ca investigator acoperit care să procure droguri nu
ridică probleme din cauza calității pe care trebuie să o aibă, credem că este
necesar să ne referim la calitatea de colaborator introdusă de legiuitor în Legea
nr.143/2000.
Apreciem că, prin „colaboratori” se înțeleg persoanele care furnizează
informații investigatorului ac operit sau care îl ajută pe acesta să se infiltreze în
rețeaua infracțională și care fac echipă cu investigatorul acoperit introdus în

cauză, în scopul descoperirii activităților infracționale și a identificării
persoanelor implicate în astfel de activi tăți.
Poate fi colaborator atât o persoană fizică care face parte dintr -o rețea
infracțională, cât și una care nu aparține unui astfel de grup, însă în ambele
cazuri aceasta este de acord să participe la descoperirea unor infracțiuni de
trafic de droguri, iar participarea sa este indispensabilă pentru atingerea
scopului misiunii. De multe ori, e necesară participarea unui colaborator la
procurarea de droguri pentru a nu risca dezvăluirea identității investigatorului
acoperit sau pentru ca acesta să își poa tă continua activitatea.
Pentru a se putea autoriza procurarea de droguri și substanțe chimice
esențiale și precursori sunt necesare întrunirea următoarelor condiții cumulative:

-86 –  „să existe date sau informații că s -au comis sau că se pregătește
comiterea unor infracțiuni”. Spre deosebire de autorizarea folosirii
investigatorului acoperit, când legea prevede expres că trebuie să existe indicii
temeinice, în acest caz sunt necesare doar existența unor date informative din
care să rezulte că s -au comis ori se pregătesc comiterea unor infracțiuni. Aceste
date se obțin prin mijloacele și în modurile arătate la capitolul anterior în urma
desfășurării activităților informativ – operative desfășurate de organele
specializate în combaterea traficului de droguri. În lipsa oricărei informații sau
date că s -a comis o infracțiune apreciem că nu se poate acorda o astfel de
autorizare. Această condiție e necesară pentru a evita abuzurile ori posibilitatea
procurării “legale” de droguri;
 „indiciile să privească săvârșirea s au pregătirea unei infracțiuni
prevăzute în Legea nr. 143/2000”. Sfera de aplicare a acestor prevederi legale
este strictă și expres limitată, neputând fi extinsă în cazul comiterii sau
pregătirii altor infracțiuni;
 „activitățile infracționale și persoanel e implicate în acestea să nu
poată fi identificate în alt mod”;

 scopul procurării de droguri sau de substanțe chimice esențiale și
precursori să fie „descoperirea activităților infracționale și identificarea
persoanelor implicate în astfel de activități ”.
Competenta de a autoriza procurarea de droguri și substanțe chimice
esențiale și precursori aparține numai procurorului, iar autorizarea se dă în
forma scrisă.
Deși legiuitorul nu a prevăzut în mod expres această condiție, apreciem
că solicitarea de a utorizare trebuie să fie anterioară procurării drogurilor ori
substanțelor chimice. În cazul în care se procură droguri sau substanțe chimice
fără să existe o autorizare a procurorului în acest sens, cel care a făcut
procurarea nu va fi apărat de pedeapsă, indiferent că are calitatea de investigator

-87 – acoperit sau nu.
Această autorizare se poate da odată cu autorizarea folosirii
investigatorului acoperit ori poate fi dată și ulterior, dacă aceasta se impune
pentru realizarea scopului prevăzut în articolul 21 și 22 al legii. În acest caz,
prin cererea de autorizare a investigatorului acoperit se va solicita și autorizarea
ca acesta să procure droguri sau substanțe chimice esențiale sau precursori.
Considerăm că, atunci când procurorul autorizează folosirea inv estigatorului
acoperit, în actul de autorizare, la activitățile pe care urmează să le desfășoare
investigatorul urmează să se menționeze că acesta poate procura droguri, în ce
cantitate și ce fel de drog, precum și data și locul de unde vor fi cumpărate, i ar
în cazul în care se cunoaște identitatea sau porecla vânzătorului, se vor înscrie și
aceste date.
În opinia noastră, atât cererea, cât și actul de autorizare trebuie să prevadă
și ce drog sau substanță chimică se va procura, în ce cantitate și în ce mo d.
Legea nu prevede durata pentru care se va emite această autorizație,*, însă
aceasta este limitată la un caz concret, astfel ca nu va putea fi folosită de mai,
multe ori de investigatorul acoperit sau colaboratorul său.

În cazul autorizării unui colab orator să procure droguri este necesar ca
acesta să fie identificat, iar în momentul autorizării să se cunoască identitatea
acestuia.
După obținerea autorizației, investigatorul acoperit sau colaboratorul
acestuia poate să procure drogurile sau substanțel e chimice înscrise în
autorizație și în cantitatea menționată.
Prevăzând expres că investigatorul acoperit poate doar „procura” droguri
cu autorizare prealabilă, apreciem că acesta este apărat de pedeapsă numai în ce
privește această activitate, de procur are și nu altă activitate care este
incriminată, cum ar fi, de exemplu: cultivarea, prepararea, prelucrarea,
fabricarea. Dacă legiuitorul ar fi vrut să extindă sfera actelor materiale pe care

-88 – investigatorul acoperit sau colaboratorul le pot desfășura în sc opul pentru care e
autorizat, atunci considerăm că nu ar fi prevăzut expres și limitativ activitatea
care poate fi autorizată. Pe cale de consecință, orice altă activitate pe care
investigatorul acoperit o desfășoară în afara celei de procurare, intră în s fera
ilicitului.
În situația în care, însă, agentul infiltrat săvârșește un act material sau
chiar mai multe care intră în conținutul laturii obiective a uneia sau mai multor
infracțiuni – fie că este nevoit a comite acele fapte pentru a nu trezi suspiciu nea
grupului infracțional penetrat, fie că este „pus la încercare”, ori verificat de
membrii rețelei infracționale penetrate – legea română nu oferă posibilități
speciale de exonerare de răspundere penală, urmând să se aplice fie dispozițiile
referitoare l a starea de necesitate, fie cele referitoare la circumstanțe atenuante
(articolul 74 litera c din Codul Penal). Consider că acesta este unul dintre
domeniile în care este necesară intervenția legiuitorului, pentru a reglementa
situațiile în care săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către
investigatorul sub acoperire poate fi justificată.
Aceste reguli sunt aplicabile în aceeași măsură și colaboratorului
investigatorului acoperit.

În ceea ce priveze activitatea desfășurată de către investiga torii acoperiți
sau colaboratorii acestora în urma autorizării procurării de droguri, valorificarea
acesteia este la fel ca și în cazul autorizării folosirii investigatorului acoperit, și
anume actele încheiate de aceștia constituie mijloace de probă.

II.2.4. Accesul și supravegherea sistemelor de telecomunicații sau
informatice
Codul de procedură Penală din 1968103, în redactarea de atunci a art. 64
nu a prevăzut înregistrările audio și video ca mijloace de probă, nefiind stabilite

103 Publicată în Buletinul Oficial nr. 145 -146 din 12 noiembrie 1968.

-89 – de către legiuitor con diții exprese și limitative pentru a utiliza acest procedeu
probator.
Ulterior, Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României104 în
art.13 a reglementat posibilitatea culegerii informațiilor prin intermediul
interceptărilor și înregistrării comun icațiilor, prevăzându -se că autorizarea
folosirii acestora se face de către procuror în cazul în care există date sau indicii
privind amenințări la adresa siguranței naționale.
Evoluția fenomenelor infracționale și dezvoltarea tehnologiilor a impus
modificarea Codului de procedură penală și a art.64 prin Legea nr. 141/1996105,
noile dispoziții prevăzând o procedură de administrare a probelor prin
intermediul înregistrării audio sau video, prin introducerea unei Secțiuni noi cu
nr. V/1 în cadrul Capitol ului II privind mijloacele de probă din Titlul III al
Codului de procedură penală.
Secțiunea V/1 privind interceptările și înregistrările audio sau video a
suferit modificări prin Legea nr. 281/2003106; Legea nr. 356/2006107 și O.U.G.
nr.60/2006108. Demn de rem arcat în acest domeniu este și Convenția Uniunii

Europene din 29 mai 2000 (a intrat în vigoare la 23 august 2005) privind
asistența juridică în materie penală între statele membre109.
O noutate adusă de această Convenție este aceea că reglementează între
formele moderne de asistență judiciară pentru prima dată „intercepția
telecomunicațiilor”, oferind o bază concretă și explicită cu privire la
interceptarea și înregistrarea telecomunicațiilor în scopul anchetei penale.
Modificările aduse Codului de proce dură penală prin O.U.G. nr.60/2006
au schimbat competența autorizării accesului la asemenea sisteme si

104 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991.
105 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
106 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003,
107 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 667 din 7 august 2006.
108 O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 764/7 septembrie 2006.
109 Pentru România, Convenția din 29 mai 2000 și Protocolul Adițional la aceasta, a intrat în vigoare
începând cu data de l decembrie 2007.

-90 – înregistrarea lor, de la procuror la judecător.
Totuși, în fața formelor tot mai diversificate de comitere a infracțiunilor
de corupție și criminalitate organizată, care în ultimul timp au luat o amploare
deosebită, legiuitorul s -a văzut nevoit să extindă, din nou, metodele de
probațiune, pentru a crea astfel anchetatorilor posibilități reale în lupta cu acest
fenomen infracțional.
Astfel, introducerea i nstituției accesului la sistemele de telecomunicații
ori informatice s -a impus cu necesitate întrucât, de cele mai multe ori
înregistrarea convorbirilor telefonice erau insuficiente pentru probarea unor
infracțiuni a căror caracteristică principală este că se comit cu participarea unui
număr restrâns de persoane, iar rezultatul infracțional este benefic tuturor
participanților, așa încât nici unul dintre aceștia nu au interes să denunțe fapta.
Potrivit reglementărilor existente în Codul de Procedură Penală nu se
puteau supraveghea și intercepta decât convorbirile telefonice și se puteau
efectua doar înregistrări de imagini, rămânând astfel descoperite sfera celorlalte
mijloace de transmitere a informațiilor din categoria sistemelor de
telecomunicații sau in formatice. Spre exemplificare, nu se puteau supraveghea
în condițiile articolelor 911 și următoarele Cod Procedură Penală transmiterile
de informații prin Internet, prin poșta electronică sau alte asemenea transmiteri.

Prin introducerea acestei posibilit ăți de accesare și supraveghere a
sistemelor de telecomunicații și informatice au crescut și posibilitățile organelor
de urmărire penală de a strânge probe pentru dovedirea acestor fapte grave. De
asemenea, informații privind comiterea acestor infracțiuni se pot procura și de
pe calculatoare, fiind uneori necesar a se accesa și supraveghea, de fiecare dată,
conectările la Internet ori în diferite rețele de calculatoare. Extinderea
posibilităților organelor de urmărire penală de a verifica și a supraveghea t oate
mijloacele de trimitere și receptare a informațiilor s -a impus și datorită
dezvoltării mijloacelor de comunicare și a dezvoltării tehnologiilor în cadrul
comunicațiilor.

-91 – Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de
droguri este prima lege care a introdus această instituție prin articolul 23, care
prevede că, atunci „când sunt indicii temeinice că o persoană care pregătește
comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a
comis o asemenea infracți une folosește sisteme de telecomunicații sau
informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să
aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme și să le supravegheze.
Dispozițiile art. 911- 915 din Codul de procedură pena lă se aplică în mod
corespunzător.”
Autorizarea accesului la sistemele informatice ori de telecomunicații este
reglementat în aceeași formă și în articolul 23 al Legii nr.678/2001 privind
prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și în artic olul 27 al
Legii nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Potrivit art.15 din Legea nr. 39/2003 când sunt indicii temeinice cu
privire la săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată în scopul strângerii de
probe sau al identifică rii făptuitorilor, procurorul poate dispune, pe o durată de
cel mult 30 de zile punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicații ori
punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informaționale.
Întrucât legea nu definește în mod expres noțiunile de „sisteme de
telecomunicații”, „sisteme informatice”, „accesare”, „supraveghere”,

„interceptare a comunicațiilor” ne revine sarcina de a le stabili conținutul în
sensul în care au fost reglementate prin aceste legi speciale.
Apreciem că prin „sisteme de telecomunicații” se înțeleg totalitatea
mijloacelor tehnice care formează o unitate și prin care se transmit si receptează
la distanță informațiile alcătuite din semne, sunete sau imagini Aceste sisteme
sunt cele care ajută la comunicarea prin cablu, pe c ale verbală sau prin mijloace
electronice.
Avantajul supravegherii ori accesării acestor sisteme de telecomunicații
este că ele oferă informații într -un timp foarte scurt, ceea ce permite obținerea

-92 – evidenței contactelor infractorului, înregistrarea tuturo r numerelor de telefon
formate de la un aparat sau către un aparat, localizarea telefoanelor folosite de
suspecți, precum și orice alte informații sau date necesare anchetei.
Principalele sistemele de telecomunicații ce pot fi supuse supravegherii
electro nice sunt:
 telefonul (postul telefonic fix sau mobil, postul telefonic privat sau
cel public dacă sunt date că suspecții folosesc în mod uzual un telefon public
pentru a pregăti sau comite o infracțiune din sfera crimei organizate;
 pagerele;
 faxurile;
 comu nicațiile prin intermediul computerelor;
 televiziunea prin circuit închis.
Accesul și supravegherea sistemelor de telecomunicații include și
interceptarea imaginilor vizuale, nu doar comunicările verbale sau scrise.
Opinăm ca prin „sisteme informatice” se înțeleg toate mijloacele tehnice
prin care se transmit informații cu ajutorul sistemelor automatice de calcul.
Amintim aici computerele, rețelele de computere, casele de marcat.
bancomatele, cititoarele de carduri. Astfel, accesarea și supravegherea ace stor
sisteme informatice oferă anchetatorilor posibilitatea de a afla numeroase
informații, indicii sau chiar probe, deoarece aceste sisteme informatice

îndeplinesc un dublu rol. Primul este reprezentat de faptul că pot fi utilizate ca
mijloace de comunicare (calculatorul poate fi folosit pentru a transmite date prin
poșta electronică) și totodată pot fi dispozitive de stocare a datelor (hard -diskul
unui calculator poate reține conținutul documentelor ce au fost redactate cu
ajutorul său).
Cele mai răspândite sisteme informatice utilizate în comiterea unor fapte
de crimă organizată sunt:
 computerele sau rețelele de computere. Ca și mijloc de stocare a
datelor, computerul poate da multe informații cu privire la documentele create

-93 – cu ajutorul său sau chiar să conțină date necesare anchetei. Ca și mijloc de
comunicare calculatorul este folosit cel mai des pentru comunicații prin
Internet, și în această ipostază, este cel mai important sistem informațional care,
accesat sau supravegheat poate da suficien te probe anchetatorilor. Principalele
modalități de localizare, copiere sau schimb de informații sunt: poșta electronică
(e-mail), grupuri de difuzare știri Usenet , sistemul de discuții în direct Internet
Relaz Chat (IRC), Facebook, Skype, Gmail;
 casele de marcat, bancomatele și cititoarele de carduri.
Noțiunile de „accesare” și „supraveghere” a sistemelor de telecomunicații
și informatice au un conținut mai larg decât noțiunea de înregistrări audio, video
sau pe banda magnetică, motiv pentru care dispozi țiile articolelor 911 și 915 Cod
Procedură Penală la care legea specială face trimitere, se aplică în mod
corespunzător, numai în ceea ce privește condițiile de admisibilitate și
procedura autorizării.
Legea nu definește noțiunile de „accesare” și „suprav eghere”, motiv
pentru care vom încerca să definim noi aceste noțiuni.
Considerăm că „accesare” constituie operațiunea de a pătrunde în
sistemele de telecomunicații sau cele informatice, pentru un scop anume și
pentru o perioadă limitată de timp. Accesarea nu presupune o activitate care să
se desfășoare continuu în timp. Spre exemplu, accesarea unui sistem informatic

constă în verificarea la o anumită dată și anumită oră a contului bancar al unui
suspect.
Prin „supraveghere” se înțelege operațiunea de a o bserva și de a avea sub
control informațiile care se transmit prin sistemele amintite. Spre exemplu se
poate dispune doar supravegherea liniilor telefonice ale unor suspecți pentru a
se verifica ce telefoane primește fără, însă a se dispune și înregistrare a lor.
Astfel, apreciem că legiuitorul a intenționat să extindă posibilitățile
organelor de urmărire în ceea ce privește modul de probare a acestor infracțiuni
prin introducerea acestei noi instituții, care să cuprindă toate mijloacele de

-94 – trimitere și rec eptare a informațiilor, nu numai înregistrările de pe bandă
magnetică sau cele de imagini.
Prin aceste noi reglementări, dar și prin trimiterile la articolele din Codul
de Procedură Penală care stabilesc condițiile de înregistrare video, audio și de
imagi ni, legiuitorul permite astfel anchetatorilor să folosească mai multe tipuri
de metode și tehnici de strângere de probe. Modul de realizare al acestora
permite folosirea mai multor procedee, și anume: verificarea inopinată și
sporadică a acestor sisteme, s upravegherea lor permanentă, efectuarea de
înregistrări ale convorbirilor telefonice, ale transmisiilor prin Internet, prin fax,
prin pagere, efectuarea de înregistrări video, audio, de imagini, prin folosirea
microfoanelor sau a altor aparate tehnice.
Considerăm că folosirea microfoanelor și a dispozitivelor de ascultare și
urmărire sunt procedee de punere în aplicare a autorizațiilor de înregistrare.
Pentru a se autoriza accesul sau supravegherea sistemelor de
telecomunicații sau sistemelor informatice sunt necesare îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiții:
 „să existe indicii temeinice că se pregătește comiterea unei
infracțiuni sau că s -a comis o infracțiune”;
 „indiciile temeinice să privească săvârșirea sau pregătirea unei
infracțiuni prevăzute de legile speciale care prevăd acest mijloc probator ;

 „persoana care pregătește comiterea uneia dintre infracțiunile
prevăzute în prezenta lege sau a comis o asemenea infracțiune să folosească
sisteme de telecomunicații sau sisteme informatice”. Apreciem că nu este
permisă autorizarea interceptării și înregistrării unei linii telefonie, în general
pentru a se afla dacă se comite vreo infracțiune, ci este necesar să existe indicii
cu privire la comiterea unei anumite infracțiuni, de către un posibil infrac tor;
 scopul autorizării să constea în „strângerea de probe sau
identificarea făptuitorului” ;
 „accesul si supravegherea acestor sisteme să fie utilă pentru aflarea

-95 – adevărului”. Art. 911 Cod Procedură Penală prevede expres că este posibilă
autorizarea înreg istrărilor convorbirilor dacă: “sunt date sau indicii temeinice
privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se
face din oficiu, iar interceptarea este utilă, pentru aflarea adevărului”. Deși
această condiție este prevăzu tă expres pentru interceptarea convorbirilor
telefonice, considerăm că ea se extinde și în cazul celorlalte mijloace de
accesare și folosire a sistemelor de telecomunicații sau informatice, întrucât
legea specială menționează că regulile din legea generală se aplică în mod
corespunzător.
Autorizarea accesului și supravegherea sistemelor de telecomunicații se
face potrivit dispozițiilor din legile speciale completate cu dispozițiile Codului
de procedură penală.
Astfel, autorizația se dă pe durata înregistrării și interceptării, dar nu mai
mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de președintele instanței căreia i -ar
reveni competența să judece cauza în primă instanță, sau de la instanța
corespunzătoare acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din
care face parte procurorul care efectuează urarea penală În lipsa președintelui
instanței, autorizația se dă de către judecătorul desemnat de acesta [art. 91, alin.
(3) C.proc.pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G: nr. 60/2006].

Autorizația poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare,
fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata totală a interceptărilor si a
înregistrărilor autorizate cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate
depăși 120 de zile.
Autorizarea interceptării și a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor
se face prin încheiere motivată, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute
de lege.110

110 Deși prin Decizia nr. 962 a Curții Constituționale (cu considerații critice de Nicu Jidovu. în Revista

-96 – Pentru cazuri de urgență, când întârzierea obținerii autorizării ar aduce
grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează
urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată
înregistrată în registrul special prevăzut în art. 228 alin. (l)1, interceptarea și
înregistrarea convo rbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.
În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de mai sus, procurorul
prezintă ordonanța împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și
înregistrările efectuate și un proces verb al de redare rezumativă a convorbirilor
judecătorului de la instanța căreia i -ar reveni competența să judece cazul în fond
[art. 912 alin. (2) și (3) din C.proc.pen.].
11.2.5. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor
asimilate acestor a
În peisajul general al criminalității organizate, spălarea de bani se
detașează ca fenomen de pericol social major, care poate distorsiona
desfășurarea normală a vieții economice. De aceea, organele judiciare care

efectuează cercetările trebuie să ado pte modalități tactico -penale specifice și
eficiente, care să asigure o ripostă fermă, concretizată în descoperirea și tragerea
la răspundere penală a infractorilor.
În acest sens, s -a introdus în legislația penală specială o nouă metodă de
investigare, ș i anume supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate
acestora.
Măsura se dispune pentru a verifica sumele de bani care se

Dreptul nr. 7/201 0, pp. 170 -171) a fost respinsă excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor ari. 911
C.proc. pen., în motivarea acesteia se arată că dispozițiile procedurale prevăd suficiente garanții, iar o
eventuală nerespectare a lor nu constituie o problemă de c onstituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce
însă excede competențele Curții Constituționale. S -a apreciat că dispozițiile legale menționate nu
contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53 care oferă legiuitorului libertatea unei astfel de
reglementari, secretul corespondenței nefiind unul absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de
un fenomen infracțional din ce în ce mai compl ex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a
combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe
teritoriul lor. Asemenea dispoziții legislative devin necesare într -o societate democratică, în vederea
securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

-97 – tranzacționează de către persoane suspecte de a fi comis infracțiuni de crimă
organizată ori corupție sau pentru a sta bili operațiuni financiar bancare ilicite.
Este de notorietate că cele mai frecvente operațiuni bancare se desfășoară prin
intermediul conturilor bancare, așa încât supravegherea acestora este în cele mai
multe cazuri utilă investigării infracțiunilor.
Reglementarea legală a acestei măsuri în materia infracțiunilor de crimă
organizată se regăsește în art. 15 alineatul 1 litera a din Legea nr.39/2003,
precum și în art. 27 alineatul 2 din Legea nr. 656/2002, care stabilesc că atunci
când sunt indicii teme inice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, de crimă
organizată ori de spălare a banilor, procurorul poate dispune punerea sub
supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, pe o durată
de cel mult 30 de zile.
Ca instrument jur idic de realizare a operațiunilor bancare, contul
reprezintă o convenție cu privire la reglementarea creanțelor și datoriilor
reciproce existente între doi corespondenți111“.
În vederea aplicării acestui mijloc probator sunt necesare întrunirea
următoarelor condiții cumulative:
 „să existe indicii temeinice că se pregătește comiterea unei
infracțiuni prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 sau o infracțiune de spălare
de bani Prevăzută de Legea nr.656/200 ori că s -a comis o asemenea
infracțiune”;

 indiciile temeinice să privească săvârșirea sau pregătirea infracțiuni
prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 sau o infracțiune de spălare de bani
prevăzută de Legea nr.656/2002”;
„persoana care pregătește comiterea uneia dintre infracțiunile de crimă
organizată sa u spălare de bani ori a comis o asemenea infracțiune să aibă
conturi bancare sau asimilate acestora și să le folosească în operațiuni financiar

111 Turcu Ioan, ”Operațiuni și contracte bancare”, Editura ”lumina Lex”, București, 1994, p. 171

-98 – bancare”.
Această condiție se referă la împrejurarea în care, din datele existente si
informațiile culese rezul tă că suspectul folosește conturile bancare sau cele
asimilate acestora, iar acestea sunt cunoscute organelor de urmărire penală.
Supravegherea acestor conturi pot furniza date de o deosebită importanță
probatorie, astfel că, este necesar ca, înainte de a se dispune această măsură, să
se cunoască toate conturile pe care suspectul le folosește, indiferent dacă
acestea sunt deschise la o bancă sau la mai multe bănci.
Pentru a fi aflate aceste conturi în afara metodelor clasice de culegere a
informațiilor pri n mijloace operativ – informative, legiuitorul a venit în ajutorul
anchetatorilor și a introdus o serie de obligații în sarcina anumitor persoane care
pot furniza informații cu privire la săvârșirea acestor tipuri de infracțiuni.
Art. 3 din Legea nr.656/2 002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor prevede obligația de comunicare a unor astfel de date, și anume, de
îndată ce angajatul unei persoane juridice sau persoana fizică dintre cele
prevăzute112 la art. 8 are suspiciuni că o operațiune care urmează să aibă loc are
drept scop spălarea banilor va sesiza persoana sau persoanele desemnate
conform, legii, care pe baza unor indicii temeinice, vor informa, la rândul lor,
Oficiul Național de Prevenire și Co mbatere a Spălării Banilor.
Dacă aceste suspiciuni sunt întemeiate, Oficiul Național de Prevenire și
Combatere a Spălării Banilor va sesiza ulterior organele de urmărire penală.

112 băncile, sucursalele băncilor străine și instituțiile de credit, instituțiile financiare, cum ar fi: fonduri de
investiții, societăți de investiții, societăți de administrare a investițiilor, societăți de depozitare, de
custodie. societăți de valori mobiliare, fonduri de pensii și alte asemenea fonduri, care îndeplinesc
următoarele operațiuni: creditarea, incluzând, printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar,
factoringul, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operațiuni de plăți,
emiterea și administrarea uno r mijloace de plată, cărți de credit, cecuri de călătorie și altele asemenea,
acordarea sau asumarea de garanții si subscrie de angajamente, tranzacții pe cont propriu sau in contul
clienților prin intermediul instrumentelor pieței monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite
și altele, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori
de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acțiuni și oferirea de servicii legate de
acest e emisiuni, consultanța acordata întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia
industrială, consultanță si servicii in domeniul fuziunilor și achizițiilor de întreprinderi, intermedierea pe
piețele interbancare, administrarea de portof olii și consultanță în acest domeniu, custodia și administrarea
valorilor mobiliare, societățile de asigurări și reasigurări, agenții economici care desfășoară activități de
jocuri de noroc ori de amanet, persoanele fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică,
notarială, contabilă, financiar -bancară, orice altă persoană fizică sau juridică, prin acte și fapte săvârșite
în afara sistemului financiar -bancar.

-99 – Pe lângă aceste posibilități de aflare a conturilor bancare sau a
tranzacții lor suspecte, legea oferă anchetatorilor și posibilitatea de a se informa
direct de la instituțiile financiare.
Astfel, pentru a identificarea conturilor suspecților, în vederea punerii lor
sub supraveghere, se pot cere aceste date direct de la instituții le financiare
acestea fiind obligate să comunice datele solicitate. Art. 26 din Legea
nr.656/2002 și art. 14 din Legea nr. 39/2000 stabilesc că secretul bancare și cel
profesional nu este opozabil organelor de urmărire penală, iar art. 27 alin. 1 lit.
d din legea nr. 78/2000 și art. 15 alineatul 4 din Legea nr. 39/2003 prevăd
posibilitatea procurorului de a dispune să i se transmită înscrisuri, documente
bancare, financiare sau contabile dacă se investighează vreuna dintre faptele
prevăzute de cele două leg i speciale.
Aceste dispoziții vin în completarea art. 96 și următoarele din Codul de
Procedură penală privind ridicarea silită de obiecte și înscrisuri. Astfel, în
condițiile legii generale, organul de urmărire penală sau instanța de judecată are
obligați a să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în
procesul penal, iar orice unitate a unei organizații din cele prevăzute în articolul
145 din Codul Penal sau orice persoană în posesia căreia se află un obiect sau
un înscris ce poate servi ca mijloc de probă este obligată să -l prezinte și să -l
predea sub luare de dovadă organului de urmărire penală sau instanței de
judecată, la cererea acestora.
Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate
acestora trebuie să fie efectuate „în scopul strângerii de probe sau al identificării

făptuitorului”. Supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate
acestora se poate efectua la inițiativa organelor de cercetare penală sau a
procurorului, atunci când sunt î ntrunite condițiile expuse mai sus.
Competența de a pune sub supraveghere conturile bancare și conturile

-100 – asimilate conturilor bancare revine, potrivit legilor speciale, procurorului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală și care emite ordonanț ă în acest
sens.
În ceea ce privește durata autorizării, punerea sub supraveghere a
conturilor bancare și a conturilor asimilate conturilor bancare se poate dispune
pe o durată de cel mult 30 de zile, măsura putând fi prelungită în aceleași
condiții, pent ru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși
30 de zile. Prelungirea duratei autorizării se face în aceleași condiții, precum
acordarea autorizării inițiale, pentru motive temeinic justificate. Aceasta
presupune examinarea de către pr ocuror a materialului obținut prin
supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate conturilor bancare și
apoi constată dacă mai subzistă temeiurile care au justificat propunerea inițială,
dacă rezultatele obținute oferă premise temeinice pentru continuarea folosirii
lor, dacă au rezultat date concludente privind existența infracțiunii și
identificarea persoanei față de care a existat presupunerea că a săvârșit o
infracțiune.
Atunci când apreciază ca justificată propunerea de prelungire a
autoriz ării, procurorul va dispune prelungirea ei, prin ordonanță, pe o perioadă
care nu poate depăși, de fiecare dată 30 de zile. Legea nu limitează numărul
prelungirilor, ci prevede numai durata acestora.
Valorificarea rezultatelor obținute prin folosirea aces tei autorizări se face
prin depunerea documentelor primite de la instituțiile bancare, financiare care
au efectuat supravegherea conturilor bancare și a conturilor asimilate conturilor
bancare, acte care constituie probe.

II.2.6. Autorizarea efectuării unei investigații medicale
S-a constatat in cadrul investigațiilor privind traficul și consumul ilicit de
droguri că există posibilitate ca unele persoane să ascundă droguri în corpul lor
cu scopul de a le transporta și pentru a evita descoperirea lor. De aceea, s -a

-101 – impus introducerea unei noi instituții procedurale și anume autorizarea
efectuării unor investigații medicale.
Art. 25 al Legii nr.143/2000 prevede ca „în cazul în care exista indicii
temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corp ul său, pe baza
consimțământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor
examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita
autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce urmează să
efectu eze aceste investigații medicale”.
Ca atare, din reglementarea legală a procedurii de autorizare a efectuării
unor investigații medicale se desprind condițiile cumulative care trebuie să
existe pentru a se putea dispune această autorizare, și anume:
 „să e xiste indicii temeinice ca o persoană transportă droguri
ascunse”;
 „drogurile transportate să fie ascunse în corpul persoanei”
Apreciem că prin noțiunea de „droguri ascunse” trebuie să înțelegem
acele droguri care au fost introduse în corpul unei persoane pentru a nu fi văzute
sau găsite de către organele de control sau de constatare, și care nu pot fi
descoperite, valorificate sau folosite decât după scoaterea lor din corpul
persoanei care le transportă;
 „persoana care ascunde drogurile în corpul său nu î și dă
consimțământul pentru a se efectua examene medicale”. Așadar, această
autorizare este necesară numai în cazul unui refuz al persoanei care transportă
droguri ascunse. Consimțământul trebuie să fie liber exprimat, să fie formulat,
în scris, să priveas că acordul pentru efectuarea de examene medicale în vederea
depistării drogurilor și să nu fie dat pentru efectuarea altor examene medicale
sau analize, să emane de la o persoană care are capacitate de exercițiu,
capacitate pe care și -o poate exercita pe deplin. Nu poate fi valabil.
consimțământul exprimat de către o persoană care este pusă sub interdicție și
care, cu sau fără știrea sa transportă droguri, sau consimțământul dat de minor
care nu are capacitate de exercițiu. În aceste cazuri, apreciem că tr ebuie să

-102 – existe consimțământul reprezentantului legal, sau, după caz, a părintelui. Pentru
a se dispune această autorizare e necesar ca refuzul să fie expres și să privească
efectuarea unui examen medical pentru depistarea drogului.
 scopul efectuării exame nelor medicale să fie „depistarea drogurilor
ascunse în corpul unei persoane”.
Competența de a emite astfel de autorizații revine procurorului care
efectuează urmărirea penală, iar în baza acestui act de autorizare, persoana
suspectă că transportă droguri ascunse în corpul său este examinată medical,
urmând a se stabili dacă există substanțe ascunse în corpul său și, apoi dacă
acestea sunt sau nu droguri.
Actele consemnând rezultatul investigațiilor medicale, precum și cele
privind modul în care acestea s -au efectuat se transmit de îndată procurorului
sau, după caz, organului de urmărire penală care le -a solicitat, urmând ca, în
funcție de rezultat să se efectueze cercetări penale pentru comiterea uneia dintre
faptele incriminate de legea specială.

Secți unea a 3 -a
Măsuri și strategii naționale și internaționale de prevenire și combatere a
criminalității organizate

La începutul acestui mileniu, comunitatea internațională este confruntată
cu amenințări grave la adresa securității și ordinii mondiale, cu n oi forme
manifestare a criminalității, mai ales sub aspectul său organizat. Criminalitatea
organizată constituie o amenințare majoră și în continuă creștere, globalizarea
activităților infracționale grave, a căror caracter transnațional este
din ce în ce mai manifest, reprezintă pentru orice stat democratic un atentat la
siguranța națională.
România ca membră a comunității internaționale se confruntă cu
diversitatea criminalității organizate, respectiv, traficul de persoane, traficul de

-103 – droguri, migrația ilegală, falsul de monedă, spălarea de bani, frauda informatică
etc. În fața dificultăților întâmpinate, din care organizațiile criminale încearcă să
tragă foloase cât mai mari, statele trebuie să pună la punct strategii adaptate și
rapide, ca o reacție e ficientă împotriva fenomenului. Combaterea acestor
fenomene de natură a afecta ordinea de drept a statelor, se poate realiza atât prin
elaborarea si implementarea unei politici de securitate în care elementele de
politică penală dețin un rol deosebit de im portant, cât și prin crearea și
dezvoltarea unor instrumente internaționale specializate113.
În perioada de tranziție parcursă de România după Decembrie 1989,
criminalitatea și -a făcut apariția și s -a dezvoltat, grupurile infracționale
acționând structurat în diverse domenii ale vieții economice și sociale. O parte a
cetățenilor români uzitând de dreptul la liberă circulație a săvârșit fapte penale
în afara teritoriului național, pentru ca ulterior, în baza „experienței” acumulate,
să inițieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja
existente în alte zone geografice114. În acest context s -a ajuns la o specializare a
grupărilor criminale în domenii în care profitul este maxim, prejudiciind de cele
mai multe ori sistemul economic și social prin: fraudarea banilor publici și
trecerea acestora în profitul grupurilor de interese; organizarea unor rețele de
traficanți de droguri și atragerea tinerilor în sfera consumatorilor; traficarea de
persoane în vederea exploatării sexuale; constituirea un or rețele de aducere în
România și trecerea ilegală peste frontieră a unor grupuri de migranți. De aceea
au fost și sunt preocupări importante în instituirea de măsuri juridico -penale
specifice de

prevenire și combaterea criminalității organizate au avut loc atât la nivel
internațional, cât și la nivel național.

113 Schmidt Hăineală, O.A., Recentele modificări legislative în domeniul prevenir ii și spălării
banilor și combaterii actelor de terorism…, în R.D. nr. 1/2009, p. 174
114 Din expunerea de motive a H.G: nr. 2209/09/12/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr.1256/27.12.2004 privind aprobarea Strategiei naționale de combatere a c riminalității organizate.

-104 – II.3.1. Prevenirea și combaterea crimei organizate
Un document juridic internațional deosebit de important în materia
combaterii criminalității și prevenirii criminalității organizate îl constitu ie
Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate și Protocoalele
adiționale, adoptată la New -York la 5 noiembrie 2000115 . România și -a
manifestat, prin notificarea acestei convenții, opțiunea privind implicarea sa
activă în lupta împotriva acestui fenomen.
Demn de amintit este și faptul că prin Legea nr. 470/2002 a fost ratificat
Protocolul Facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la
vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New –
York, la 6 septembrie 2000. Convenția definește în mod clar ce înseamnă: grup
infracțional organizat, infracțiune gravă, grup structurat, produs al crimei,
confiscare etc. și incriminează: participarea la un grup infracțional organizat,
incriminarea spălă rii produsului infracțiunii, a corupției, măsuri de luptă
împotriva spălării banilor, răspunderea penală a persoanei juridice, urmărirea
penală și judecata unor asemenea fapte penale grave, confiscarea, cooperarea
penală internațională în materie, combater ea și prevenirea traficului de
persoane, minori și migranți etc. Prin această Convenție statele sunt îndemnate
să ia măsuri de natură să asigure o bună cooperare internațională, ținând seama
de efectele negative ale criminalității organizate asupra societă ții, în general și
asupra dezvoltării durabile în special. Statele părți trebuie să facă eforturi, în
măsura posibilităților de a coopera cu organizațiile regionale și internaționale, în
vederea prevenirii și combaterii criminalității transnaționale organi zate.

Pe baza acestei Convenții, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 39/2003
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate116. Conform art. 3 din

115 Această Convenție a fost ratificată de către România prin Legea nr. 565/2002, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002
116 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.50 din 29 ianuarie 2003

-105 – această lege, autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale
precum și alți reprezentanți ai Societății Civile desfășoară, separat sau în
cooperare, activități susținute de prevenire a criminalității organizate. De
asemenea, art. 4 din lege prevede că autoritățile și instituțiile publice desfășoară
activitatea de prevenire a criminalității organizate în cadrul Grupului central de
analiză și coordonare a activităților de prevenire a criminalității, care fac parte
din Comitetul Național de Prevenire a Criminalității, înființat prin H.G. nr.
763/2001.
Grupul central de analiză ș i coordonare a activităților de prevenire a
criminalității ia măsurile necesare pentru elaborarea și actualizarea periodică a
Planului Național de acțiune pentru prevenirea și combaterea criminalității
organizate, care este aprobat prin Hotărâre de Guvern.
Ministerul Administrației și Internelor, prin structurile sale specializate,
realizează și menține în actualitate baza de date privind criminalitatea
organizată, monitorizează și evaluează periodic acest fenomen, luând în
considerare atât categoriile de persoane care fac parte din grupurile infracționale
organizate sau care au legătură cu asemenea grupuri, cât și victimele
criminalității organizate.
Publicarea informaților statistice și a rapoartelor de evaluare se face anual
de către Inspectoratul Genera l al Poliției Române, cu avizul ministrului de
interne. În conformitate cu art. 24 din lege, Ministerul Administrației și
Internelor, Ministerul Justiției și Ministerul Public cooperează în mod direct și
nemijlocit, în condițiile și cu respectarea obligați ilor decurgând din
instrumentele juridice internaționale la care România este parte, cu instituțiile
având atribuții similare din alte state, precum și cu organizațiile internaționale
specializate în domeniu.

Cooperarea care se organizează și se desfășo ară în scopul prevenirii și
combaterii infracțiunilor transnaționale săvârșite de grupuri infracționale poate

-106 – avea ca obiect, după caz: asistența juridică în materie penală, extrădarea,
identificarea, blocarea, sechestrarea și confiscarea produselor infra cțiunii,
desfășurarea anchetelor comune, schimbul de informații, asistență tehnică sau
de altă natură pentru culegerea și analiza informațiilor, formarea personalului de
specialitate, precum și alte asemenea activități.
Dimensiunile criminalității organiz ate fac din aceasta un risc la adresa
securității naționale a României prin afectarea majorității domeniilor de
manifestare ale mediului economic și social, ceea ce a impus elaborarea unei
Strategii adecvate117.
Strategia națională prezintă factorii de risc la adresa asigurării unui climat
de siguranță și securitate, principiile care stau la baza combaterii fenomenului
de crimă organizată, stabilește obiectivele generale și specifice, precum și
modalitățile de realizare a acestora, cât și responsabilitățile fiecărei instituții cu
atribuții în combaterea fenomenului, în raport cu prioritățile și resursele
destinate acestui domeniu.
Astfel, în prima secțiune sunt prevăzute principiile directoare ale
Strategiei naționale, respectiv:
 principiul priorității – problema combaterii criminalității
organizate este asumată ca o prioritate de Guvernul României;
 principiul viziunii globale și unitare – măsurile de combaterea a
criminalității organizate se bazează pe viziunea global și unitară a problemei;
 principiul profe sionalizării în toate domeniile de activitate –
lupta împotriva criminalității organizate presupune pregătirea profesională
corespunzătoare a specialiștilor, precum și diseminarea experienței, bunelor
practici și a instrumentelor de lucru în domeniu;
 princ ipiul continuității – activitățile desfășurate în vederea
combaterii fenomenului vor avea un caracter permanent;

117 H.G: n r. 2209 din 09.12.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1256 din 27.12.2004
privind aprobarea Strategiei Naționale de combatere a criminalității organizate în perioada 2004 –
2007.

-107 –  principiul legalității – respectarea prevederilor Constituției și
legislației naționale în materie, precum și a prevederilor specifice din trat atele
internaționale la care România este parte;
 principiul confidențialității – datele personale deținute rezultate
din activitățile specific nu se fac publice decât în cazurile și în condițiile
prevăzute de lege;
 principiul nediscriminării – activitățile specifice de contracarare
se aplica tuturor cetățenilor care săvârșesc fapte ilicite, indiferent de sex,
apartenență etnică și religioasă;
 principiul coordonării și cooperării unitare între toate
instituțiile implicate – practicile și proce durile în domeniul combaterii
criminalității organizate vor avea la bază o concepție națională unitară;
 principiul cooperării internaționale active – cooperarea activă în
procesul de integrare în Uniunea Europeană și asigurarea unui rol activ al
României la nivel internațional.
Principalii factori de risc și vulnerabilități interne sunt redați/redate în
cele ce urmează, fără a se intra în analiza acestora. Din categoria factorilor de
risc intern fac parte:
 așezarea geografică a României, teritoriul țării fiind tranzitat de
unele rute utilizate de către rețele ale criminalității organizate internaționale;
 instabilitatea socială, politică și economică a unor zone din
proximitatea României;
 expansiunea rețelelor criminalității organizate transnaționale, a
traficului ilegal de persoane, droguri, arme și muniții, tehnologii sensibile,
materiale radioactive și strategice;
 proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor și
materialelor nucleare, a armelor și mijloacelor letale neconvenționale;
 creșterea fluxului de migranți ilegali;

-108 –  acțiunile individuale sau colective de accesare și folosire ilegală a
sistemelor informatice sau de comunicații.
Din categoria vulnerabilităților interne fac parte:
 accentuarea unor manifestări ale fenomenului de corupț ie;
 amplificarea infracționalității economico -financiare;
 contrabanda, migrația clandestină și traficul de persoane;
 traficul cu armament, muniții, materii explozive, substanțe toxice și
radioactive;
 escaladarea traficului și consumului ilicit de stupefiante și substanțe
psihotrope;
 contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargo
internațional;
 posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor de
telecomunicații;
 unele defi ciențe ale cadrului legislativ necesar desfășurării
activităților;
 insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare;
 lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.
O deosebită importanță în Strategia Națională de Combatere a
Criminalității Organizate prezintă obiectivele propuse și rezultate din cerințele
pe plan internațional. În formularea obiectivelor cuprinse în Strategia Națională
de Combatere a Criminalității Organizate au fost luate în considerare
prevederile legilor prin care România a ratificat Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate adoptată la New -York, în 15
noiembrie 2000, precum și Protocoalele adiționale. De asemenea, la baza
elaborării strategiei au stat documentele progra matice privind aderarea
României la Uniunea Europeană, precum și observațiile, recomandările și
concluziile rezultate din analiza stadiului actual al acestui proces.
Dintre obiectivele fixate de Strategia Națională de Combatere Națională a

-109 – Criminalității reținem:
A. Obiective generale
 dezvoltarea instituțională și operațională pentru compatibilizarea cu
structurile europene în conformitate cu convențiile, acordurile, recomandările
internaționale și legislația națională;
 dezvoltarea și modernizarea capac ității manageriale, precum și
profesionalizarea personalului;
 armonizarea legislației în domeniu cu acquis -ul comunitar;
 combaterea infracțiunilor din sfera criminalității organizate;
 dezvoltarea cooperării interinstituționale;
 dezvoltarea cooperării in ternaționale în lupta împotriva
criminalității organizate.
B. Obiective specifice
 compatibilizarea instituțională și funcțională cu structurile
europene;
 perfecționarea legislației în domeniu;
 optimizarea activităților structurilor implicate în combaterea
criminalității organizate;
 creșterea eficienței activităților operative prin utilizarea tehnologiei
informatice și de comunicare;
 îmbunătățirea comunicării inter -instituționale în scopul combaterii
eficiente ale criminalității organizate;
 intensificarea activităților de combatere a traficului și consumului
ilicit de droguri având ca efect creșterea capturilor de droguri de mare risc și
reducerea cererii de droguri;
 contracararea deturnării de precursori din circuitul legal;
 confiscarea bunurilo r și valorilor folosite la săvârșirea de
infracțiunii sau obținute din săvârșirea infracțiunilor privind criminalitatea
organizată;

-110 –
 reducerea traficului ilegal de persoane;
 menținerea trendului descendent al infracțiunilor comise cu mare
violență;
 scăder ea numărului de autoturisme furate din Uniunea Europeană și
care sunt indigenizate sau tranzitate plin România;
 dezvoltarea activităților de prevenire a traficului ilicit cu materiale
strategice;
 reducerea volumului de monedă falsă din circuitul economic și
financiar, cât și a fraudelor cu instrumente de plată contrafăcute;
 combaterea spălării banilor de către rețelele naționale și
internaționale de infractori;
 diminuarea fenomenului corupției;
 informatizarea bazelor de date și interconectarea structurilor de
specialitate la nivel național.
Deoarece România a devenit o ,,piață de viitor pentru crima organizată,
unde grupurile mafiote române se disting prin amplitudinea violenței cu care
săvârșesc faptele criminale, consider necesare, față de cele de mai sus , și alte
măsuri care ar trebui luate sub aspectul îmbunătățirii cadrului 1egislativ
referitor la eficientizarea activităților de combatere a acestui fenomen, după
cum urmează:
 preluarea poliției judiciare de către Ministerul Public și
înființarea poliție i judiciare a DIICOT
În concordanță cu dispozițiile constituționale, care situează Ministerul
Public în rândul Autorității Judecătorești, o eventuală organizare a poliției
judiciare în cadrul Ministerului Public ar putea reprezenta una dintre soluțiile de
eficientizare a combaterii fenomenului infracțional în general și al crimei
organizate în special. Constituția României, republicată, menționează în Titlu
III, la cap.6, secțiunea a 2 -a (Autoritatea judecătorească) faptul că în activitatea

-111 – judiciară, Minis trul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără

ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Ministerul Public
își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.
Parchetele func ționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile
legii (art.131).
Apreciem că este absolut necesar ca structura specializată să aibă propria
poliție judiciară, formată di n ofițeri de poliție specializați în combaterea crimei
organizate și terorismului, care să acționeze sub autoritatea exclusivă a
procurorilor DIICOT. Este esențială diferențierea între poliția administrativă și
poliția judiciară, cea din urmă structură avâ nd sarcina de a constata și urmări
orice infracțiune, conformându -se regulilor de procedură penală și de a executa
măsurile dispuse de către procurori. Evident, opțiunea către un asemenea mod
de organizare ar presupune detașarea unui număr de ofițeri și ag enți de poliție
judiciară, stabilit în funcție de evoluția anumitor indicatori ai criminalității, iar
evaluarea profesională a 1ucrătorilor de poliție judiciara ar urma să fie în
competența procurorilor, care de altfel exercită atât coordonarea, controlul, cât
și conducerea activităților de cercetare penală. De aceea, structura de poliție
judiciară trebuie să fie complet și clar diferențiată de structura de poliție
administrativă, cea de menținere a ordinii publice;
 organizarea completelor specializate la i nstanțele care judecă
cauzele de criminalitate organizată
Apreciem că judecarea acestor cauze de către judecători specializați în
domeniul crimei organizate ar duce la creșterea gradului de combatere al acestui
flagel, dar și la prevenirea lui. Completele specializate ar putea contribui la
aplicarea unitară și uniformă a dispozițiilor din legile speciale și mai ales a
dispozițiilor privind tehnicile speciale de investigație, precum și la aplicarea
unor pedepse cu grad ridicat disuasiv. Mai mult, crearea ac estor complete ar

-112 – permite magistraților o specializare pe diverse domenii – criminalitatea
informatică, trafic de droguri, trafic de persoane etc. – elaborarea unor ghiduri
de bune practici in judecarea acestui gen de cauze, precum și o creștere a
celerit ății în judecarea cauzelor;
 armonizarea legislației penale și procesuală penală la cea europeană ,
mai ales în ceea ce privește tehnicile de investigare specială în domeniul crime
organizate sau dispoziții procedurale (acestea se regăsesc în secțiunea a 2 -a, dar
și în capitolul de concluzii și propuneri).

II.3.2. Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane
II.3.2.1 Considerații generale
Noua configurație a Europei, accentuată de dispariția frontierelor interne,
evidențiază pericolul deosebit al criminalității organizate, din cadrul căreia
traficul de ființe umane s -a dezvoltat la nivel internațional cu o viteză
alarmantă. În fața acestor amenințări, Uniunea Europeană și statele membre au
trebuit să pună la punct strategii adoptate și rapide, ca r eacție eficientă pentru
combaterea fenomenului. S -a impus astfe1 armonizarea legislațiilor penale ale
statelor Uniunii Europene pentru a se ajunge la incriminări asemănătoare ale
traficului de persoane si măsuri comune de cooperare și combatere a
fenomenul ui.
România și -a manifestat opțiunea privind implicarea activă în lupta
împotriva traficului de ființe umane, ratificând:
 prin Legea nr. 470/2001 – Protocolul Facultativ la Convenția cu
privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, pros tituția copiilor
și pornografia infantilă, semnată la New -York la 6 septembrie 2000;
 prin Legea nr. 565/2002 – Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și
copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității

-113 – transnaționale, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe
cale terestră, a aerului și pe mare, adoptată la New -York la 15 noiembrie 2000.
Pe plan intern, prin adoptarea Strategiei Naționale de Prevenire și
Combatere a Traficului de Ființe Umane, au fost stabilite instituțiile cu atribuții
în domeniu și reguli de colaborare instituțională.118
II.3.2.2 Cooperarea dintre inst ituțiile în prevenirea traficului de ființe
umane
Atribuții în domeniul prevenirii și combaterea traficului de persoane,
separat sau în cooperare, au, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 678/2001:
Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Muncii, Familie i și Protecției Sociale;
Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului; Ministerul Sănătății; Ministerul de Justiție; Ministerul
Public; Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție; Cons iliile
județene, Consiliile locale și alte instituții.
În prevenirea și combaterea traficului de persoane, se pot implica potrivit
dispozițiilor din lege și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai
societății civile care separat ori prin coopera re cu organisme similare sau
instituții ale statului, pot desfășura activități în acest sens. Numărul mare de
instituții implicate în prevenirea și în combaterea traficului de persoane se
explică prin amploarea și diversitatea fenomenului atât la nivel naț ional, cât și la
nivel internațional.
Fiecărei instituții, prin lege, i -au fost atribuite sarcini în prevenirea și
combaterea traficului de persoane, sarcini care trebuie realizate separat sau prin
cooperare. Între cele mai importante atribuții în domeniu, i-au fost atribuite
Ministeru1ui Afacerilor Externe, instituție a cărei activitate se răsfrânge atât în
sfera cooperării interne, cât și internaționale. Printre a1tele, M.A.E. are obligația
de a întocmi și de a transmite instituțiilor interesate o listă c u statele care
prezintă potențial ridicat sub aspectul traf1cu1ui de persoane. Deși legea nu face

118 În decembrie 2001, Guvernul a aprobat Planul național de a cțiuni pentru combaterea traficului
de ființe umane

-114 – distincții, apreciem ca în sfera acestei atribuții trebuie cuprinse doar acele state

care asigură tranzitul și ,,consumu l traficului de persoane119. Potrivit notei
întocmită de această instituție, printre țările cu potențial ridicat sub aspectul
„beneficiarilor” traficului de persoane, se numără țări precum: Germania, Italia,
Spania, Olanda, Franța, Turcia, Japonia, Polonia. Sub aspectul tranzitului și
stabilir ii legăturilor dintre traficanți, prezente sunt țări precum: Albania, Serbia,
Moldova, dar și celelalte state enumerate cu potențial ridicat sub aspectul
existenței beneficiarilor persoanelor exploatate.
Instituțiile interesate în receptarea acestor informații oferite de M.A.E.
sunt cele care asigură verificarea documentelor de călătorie în exterior pentru
potențiale victime (poliție, vamă).
O altă atribuție importantă a M.A.E. este acea legată de posibilitatea
identificării cetățenilor străini asupr a cărora există indicii că ar fi implicați în
traficul de persoane, în vederea luării de măsuri pentru a împiedica accesul lor
pe teritoriul României.
Celelalte atribuții ale M.A.E. privesc acordarea de asistență victimelor
cetățeni români aflate pe teri toriu1 altor state și eliberarea de documente în
vederea repatrierii. De asemenea, M.A.E. facilitează cetățenilor străini, victime
ale traficului aflați pe teritoriu1 României, eliberarea de pașapoarte sau titluri de
călătorie. Alte atribuții ale M.A.E. pr ivesc o activitate de informare a victimelor
despre drepturile conferite de legislația română, de promovare a legislației
române și a legislației altor state în domeniul traficului de ființe umane.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are obl igația de a stabili
măsuri care să conducă la integrarea în piața muncii a persoanelor care prezintă
un risc ridicat de a fi traficate, în special femeile din zonele defavorizate și
persoanele marginalizate social.
În acest sens, Agenția Națională de Ocup are a Forței de Muncă trebuie să
dezvolte programe de informare privind piața muncii, de formare profesională,

119 Gh. Mateuț și colab., op. cit. , p.175

-115 –

de informare cu privire la dreptul salariaților, de cooperare cu agenții economici
pentru angajarea cu prioritate a persoanelor cu risc de a fi traficate.
Pe linia protecției victimelor traficului, M.M.F.P.S. prin Agențiile
județene de ocupare a forței de muncă, trebuie să elaboreze programe de inițiere
și formare profesională a victimelor care sunt cazate în centre de asistență, să le
asigure servicii de Consiliere în vederea identificării de locuri de muncă.
De asemenea, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, M.M.F.P.S. are
obligația de a identifica posibilității de stimulare a agenților economici dispuși
să angajeze persoane cu risc ridi cat de a fi traficate ori victime ale traficului de
persoane, dacă acestea au absolvit cursurile de formare profesională.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are, potrivit legii,
obligația ca împreună cu celelalte ministere și cu org anizațiile
neguvernamentale să inițieze și să aplice programe educative pentru părinți și
copii, în mod deosebit pentru grupurile care prezintă potențial ridicat de a fi
victime, programe care să conștientizeze participanții asupra riscurilor ce le
presupu ne o acceptare conștientă a exploatării unei persoane prin muncă forțată,
sclavie, aservire, prostituție, pornografie, prelevare de organe ori alte asemenea
încălcări ale drepturilor și libertăților omului. Aceleiași instituții îi revine și
sarcina de a in forma părinții și copiii cu privire la drepturile pe care le au atunci
când sunt victime ale traficului de persoane.
Ministerul Justiției și Ministerul Public au obligația de a efectua periodic
studii cu privire la cauzele care determină și condițiile care favorizează traficul
de persoane.
Ministerul Administrației și Internelor are atribuții importante în stoparea
traficului de persoane, protecția și prevenirea victimelor, de evaluare statistică a
fenomenului. Pe linie de prevenire, M.A.I. are obligația de a realiza și de a
difuza materiale documentare prin care să fie cunoscute riscurile la care pot fi

-116 – supuse potențialele victime ale traficului de persoane. Prin structurile
specializate, în colaborare și cu alte ministere, M.A.I. monitorizează și

evaluea ză periodic fenomenul, în baza de date luându -se în considerație
traficanții, victimele și persoanele juridice care s -au implicat în activitatea de
trafic de persoane. Baza de date se menține în actualitate, iar rapoartele de
evaluare și informațiile stati stice se publică semestrial cu avizul ministrului. De
asemenea, M.A.I. are obligația de a asigura la cerere, pe teritoriul României,
protecția fizică a victimelor traficului. Prin Poliția de frontieră identifică și preia
victimele în vederea îndrumării lor către centrele de asistență specializată.
M.A.I. stabilește, pentru transportatorii care au fost complici la o infracțiune de
trafic de persoane, perioada cât unitatea va asigura cazare și întreținere
victimelor.
Atunci când victima este o persoană străin ă, M.A.I. împreună cu M.A.E.
facilitează eliberarea actelor de identitate când acestea au fost furate sau
distruse. Pentru identificarea traficului de persoane M.A.I., prin lucrătorii
operativi, poate efectua, cu respectarea legii, controale în incinta ori cărei
persoane juridice.
Consiliilor județene și Consiliilor locale le revine obligația, potrivit legii,
de a sprijini și de a finanța centrele de asistență și protecție a victimelor
traficului de persoane, de a asigura cu prioritate victimelor locuințe so ciale.

II.3.2.3. Planul Național de acțiune pentru combaterea traficului de
ființe umane
Prin H.G. nr. 1266/2001, Guvernul României, a impus, în baza unui plan
național, instituțiile implicate în combaterea traficului de persoane, direcții de
cooperare și acțiune care să eficientizeze această activitate în conformitate cu
dispozițiile din Legea nr. 678/2001. Într -o listă anexă hotărârii sunt enumerate
instituțiile cu atribuții în combaterea traficului de ființe umane, principalele
fiind: Ministerul Adminis trației și Internelor; Ministerul Justiției; Ministerul

-117 – Afacerilor Externe; Ministerul Public; Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale; Ministerul Sănătății; Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului; Organizația Internațională p entru Migranți; Oficiul Național pentru

Refugiați Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Direcția de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Planul prevede și activitățile pe care trebuie să le întreprindă în coope rare
instituțiile mai sus menționate pe linia combaterii traficului de ființe umane,
fiind axat pe acțiuni de cercetare, prevenire, combatere, asistență și întărirea
cadrului legal. În principal, acțiunile pe care trebuie să le desfășoare instituțiile
guve rnamentale și organizațiile nonguvernamentale se înscriu în următoarele
direcț4i:
 îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane
aflate într -un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului;
 informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și
pericolelor implicate de traficul de ființe umane;
 elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea
traficului;
 asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;
 protecția vic timelor traficului de ființe umane;
 aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;
 cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea
traficului de ființe umane;
 identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabi lirea
măsurilor de eliminare a cauzelor;
 reducerea posibilităților de eludare a legii;
 pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în
materie;

-118 –  tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea
traficului de persoan e;
 securizarea controlului la trecerea frontierei de stat. Obiectivele din
plan sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile
și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru
atingerea lor, sunt stabiliți partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele
de realizare și indicatorii de eficiență.
Unele dintre obiectivele cuprinse în plan sunt realizabile și pot contribui
în mare măsură la prevenirea traficului de ființe umane. Altele sunt de durată și
implică, p entru realizarea lor, resurse materiale și umane însemnate.
Tot în scopul combaterii traficului de ființe umane, dat fiind că printre
victime se regăsesc din ce în ce mai mulți minori, prin H.G. nr. 1927/2004 a
fost aprobat Planul Național de acțiune pentr u prevenirea și combaterea
traficului de copii, plan conform căruia Autorității Naționale pentru Protecția
Copilului și Adopții, dar și altor instituții ale statului, le revin importante
atribuții.
Indiferent de forțele de prevenire existente sau care se v or mai înființa,
combaterea acestui flagel depinde de eficiența și operativitatea cu care se aplică
legea penală în cauzele descoperite, dar și de existența unor măsuri concrete de
informatizare și conștientizare asupra riscului acestui fenomen, în special pentru
categoriile sociale vulnerabile, femei și copii. Nu trebuie să omitem și faptul că
pentru prevenirea traficului de ființe umane sunt necesare, în primul rând,
măsuri de ordin general, cu caracter economic și social, eliminarea sărăciei,
dezvoltarea educației, acordarea de șanse egale pentru toate persoanele
indiferent de categoria socială din care provin.
II.3.2.4. Formele de cooperare internațională
Componentă a crimei organizate, traficul de ființe umane poate fi prevenit
și combătut printr -o coop erare internațională efectivă între toate instituțiile cu
atribuții de aplicare a legii, prin organizații neguvernamentale prin adoptarea
unor legislații interne și internaționale corespunzătoare.

-119 – Prin Legea nr. 671/2001, așa cum a fost modificată, în art. 45-47, s -a
prevăzut o cooperare internațională în materia traficului de ființe umane doar
informală. Potrivit acestor dispoziții, Ministerul Administrației și Internelor și
Ministerul Public au obligația de a desemna ofițeri și procurori de la parchetele

de pe lângă tribunale, de legătură cu ofițerii și magistrații din alte state cu
scopul coordonării acțiunilor din cursul urmăririi penale. În acest sens, s -au
constituit puncte de contact în cadrul M.A.E. și Ministerului Public cu instituții
similare din a lte state. Potrivit acelorași dispoziții legale, societățile de transport
internaționale și personalul abilitat să controleze documentele de călătorie, au
obligația să verifice realitatea și legalitatea condițiilor de tranzit sau de primire
pentru persoane le care călătoresc cu un astfel de mijloc de transport.
Cooperarea internațională în prevenirea și în combaterea traficului de
ființe umane nu se limitează la aceste dispoziții legale. Convențiile
internaționale în domeniu, la care România a devenit parte prin semnare sau
ratificare, constituie instrumente juridice care permit atât o cooperare informală,
cât și judiciară. Ratificarea de către România a Convenției Europene privind
Extrădarea – Paris, 1957 și a celor două Protocoale adiționale a Convenției
Europene de asistență juridică în materie penală – Strasbourg 1959 și a
Protocolului adițional, a Convenției privind transferul de proceduri în materie
penală – Strasbourg, 1972, a Convenției privind valoarea internațională a
hotărârilor represive – Haga, 1 970, a Convenției Europene privind transferul
persoanelor condamnate – Strasbourg, 1983, și a altor convenții de cooperare în
materie penală, a creat premisele adoptării unei legislații interne care să
corespundă aquis -ului comunitar în domeniu.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004120 (cu modificările ulterioare)121

120 Publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 594 din 1.07.2004.
121 Modificată prin Legea nr. 229/2006; O.U.G. nr. 103/2006 si Legea nr. 228/2008 și republicată în
Monitorul Oficial, Partea I, din 10 noiembrie 2008.

-120 – privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a derogat
legislația internă anterioară mai lacunară și neunitară, a armonizat legislația
internă cu procedurile mai simplificate stabilite de Convenția Uniunii Europene
din 29 mai 2000 și al doilea Protocol adițional a Convenției a Consiliului
Europei din 8 noiembrie 2001 , ambele cu privire la asistența judiciară
internațională în materie penală.
Devenită lege internă de bază în m ateria cooperării penale internaționale,
Legea nr. 302/2004, este un instrument de bază pentru organele judiciare în
combaterea traficului de ființe umane componentă a criminalității organizate
transfrontaliere. Toate formele reglementate de Legea nr. 302/ 2004 sunt
aplicabile în materia combaterii traficului de ființe umane prin cooperare
judiciară internațională.
Formele de cooperare judiciară internațională în materie penală
reglementate de Legea nr. 302/2004 sunt:
 extrădarea;
 predarea în baza unui mandat european de arestare;
 transferul de proceduri în materie penală;
 recunoașterea și executarea hotărârilor;
 transferarea persoanelor condamnate;
 asistența judiciară în materie penală;
 alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală dintr e
care putem aminti: ridicarea de obiecte și înscrisuri, audierile prin sistemul de
videoconferință, transmiterea spontană de informații, livrări supravegheate sau
echipe comune de anchetă.
II.3.2.5. Politica europeană privind prevenirea și combaterea tra ficului
de ființe umane
La nivelul Uniunii Europene, problematica traficului de ființe umane se
situează din punct de vedere tematic în domeniul Justiției și Afacerilor Interne,
fiind subsumată problematicii noii legi a combaterii crimei organizate. Din
punct de vedere politic, se poate spune că traficul de ființe umane apare ca temă

-121 – distinctă pe agenda în materie a justiției și afacerilor interne din anul 1986, când
Parlamentul European începe să adopte primele rezoluții privind situația
femeilor, în gener al și a traficului de femei în particular. Cu toate acestea, se
poate spună că traficul de ființe umane devine un punct important pe agenda
politică a Uniunii Europene un deceniu mai târziu, când Comisia Europeană
face publică prima sa Comunicare în aceast ă materie122. De atunci, la nivel
instituțional european s -a dezvoltat o serie de politici, acte legislative și scheme
de finanțare care au făcut ca prevenirea și combaterea traficului de ființe umane
să nu mai fie o temă periferică.
Instrumentele legislativ e comunitare sunt, potrivit art. 249 din Tratatul
privind Comunitatea Europeană (TEC): regulamentele, directivele, deciziile,
recomandările și opiniile.
Recomandările și opiniile nu au caracter obligatoriu și nu stabilesc
drepturi sau obligații pentru cei cărora li se adresează. Măsurile comunitare
obligatorii sunt instituite prin:
 regulamente – obligatorii pentru toate statele membre și sunt direct
aplicabile;
 directive – obligatorii numai în ce privește rezultatul prescris și lasă
la alegerea statelor membre mijloacele pentru atingerea rezultatului în cauză;
 deciziile – obligatorii pentru cei cărora li se adresează.
Instrumentele legislative existente la nivelul U.E. s unt determinate de
cadrul instituțional pentru acest domeniu și pun accent, în principal, pe
cooperarea polițienească și cooperarea judiciară în materie penală.
Cooperarea în materie penală a condus la adoptarea mai multor norme,
acorduri și tratate.
Cel m ai important instrument legislativ pentru materia combaterii
traficului de ființe umane este reprezentat de art. 29 din Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE). În temeiul art. 29, ,,Obiectivul Uniunii este acela de

122 Comunicarea privind traficul de femei pentru exploatare sexuală, COM (1996) 567 din 11
noiembrie 1996, a ccesibilă la portalul UE la http:/europa eu.int/eur -lex/index.html

-122 – a oferi cetățenilor un nivel ridicat de protecție într -un spațiu de libertate,
securitate și justiție, prin elaborarea unei acțiuni comune a statelor membre în
domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală”. Tratatul
menționează explicit că acest lucru se va realiza inclusiv p rin prevenirea
traficului de ființe umane și prevede o mai strânsă cooperare polițienească și
între autoritățile judiciare. În același sens, este menționată explicit
uniformizarea dispozițiilor de drept penal ale statelor membre.
În materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, cele mai
importante etape legislative sunt reprezentate de adoptarea Deciziei cadru a
Consiliului din 19.07.2002 privind combaterea traficului de ființe umane123;
Directiva Consiliului din 29.04.2004 privind permisul de rezidență temporară
pentru victimele traficului sau care au fost supuse unei acțiuni de facilitare a
imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile124și Decizia cadru a
Consiliului din 22. 12.2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și
pornografiei infantile125, legată numai în anumite privințe de traficul de ființe
umane.
,,Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul
de rezidență eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului
de ființe umane sau care au făcut obiectul unei acțiuni de facilitare a imigrației
ilegale, care cooperează cu autoritățile126, constituie o măsură importantă în
contextul acceptării unor măsuri speciale pentru persoanele care sunt victime
ale fenomenului. Directiva a re drept obiect definirea condițiilor și termenii
eliberării unui permis de rezidență temporară resortisanților țărilor terțe care
cooperează în lupta împotriva traficului de ființe umane și a imigrației
clandestine.
În ceea ce privește victimele infracți unilor legate de traficul de persoane
în sens larg, directiva prevede ca măsura eliberării unui permis de rezidență să

123 JOL 203, din 1 august 2002.
124 JOL 261, din 6 august 2004.
125 JOL 13, din 20 ianuarie 2003.
126 JOL 261, din 6 august 2004.

-123 – se facă inclusiv pentru acele persoane care au intrat clandestin pe teritoriul
statelor membre (art. 3).
Recunoașterea drepturilor fundam entale prevăzute de Carta Europeană a
Drepturilor Fundamentale, enunțată și în preambul, se traduce și prin existența
unei perioade de reflexie care să permită victimelor să se refacă oarecum după
experiența traumatizantă și să scape de sub influența trafi canților (art. 6),
precum și prin măsuri de asistență acordate victimelor înainte de eliberarea
permisului de ședere, cum ar fi accesul la îngrijiri medicale, asistență lingvistică
și asistență juridică gratuită.
„Decizia cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind
combaterea traficului de ființe umane”127 reprezintă cel mai important
instrument în această materie. Decizia -cadru are caracter obligatoriu, deși este
lipsită de efect direct, și poate constitui un instrument eficient de combatere la
nivel european al fenomenului. Textul deciziei cadru se întemeiază în mare
măsură pe Protocolul Convenției O.N.U. împotriva criminalității organizate
transnaționale.
În același context, al combaterii tuturor formelor de trafic și de exploatare
a persoan elor, este ,,Decizia 2000/375/JAI a Consiliului din 9 iunie 2000 pentru
combaterea pornografiei infantile pe Internet”128, care reprezintă un instrument
important pentru protecția drepturilor copilului.
Trebuie menționată, de asemenea, ,,Decizia 2001/87/CE a Consiliului din
4 decembrie 2000”129, privind semnarea, în numele Comunității Europene a
Convenției O.N.U. împotriva criminalității organizate transnaționale și a
Protocoalelor acesteia.

II.3.3. Prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri
La nivel mondial, producerea și comercializarea drogurilor, la sfârșitul

127 JOL 203, din 1 august 2002.
128 JOL 138, din 9 iunie 2000.
129 JOL 030, din 1 februarie 2001.

-124 – anilor ‘70, ocupa locul al doilea între activitățile umane, conform statisticilor
O.N.U., cu o cifră anuală de afaceri de peste 500 de miliarde dolari, din care
pentru trafican ți rezulta un profit net de circa 50 de miliarde dolari130.
Cu implicații dramatice asupra existenței a milioane de oameni, drogul,
,,moartea albă”, cu toate derivatele sale, a devenit în ultimele decenii una dintre

principalele forme de exprimare a crimei organizate și, prin urmare,
inamicul public numărul unu al statelor și obiect al incriminării penale
internaționale.
II.3.3.1. Strategia antidrog a Uniunii Europene
În Strategia antidrog a UE pentru anii 2005 – 2012 se menționează că
problema drogurilor poate fi abordată din diverse perspective: politică, sănătate,
cercetare științifică, practică, cooperare operațională împotriva traficului de
droguri131. Cu ocazia reuniunii din 25 -26 februarie 2010, Consiliul Justiție și
Afaceri Interne a adoptat ,,Strategia de securitate internă a Uniunii Europene:
Către un model european de securitate”, Strategie adoptată de Consiliul
European din 25 -26 martie 2010. Conform Strategiei de securitate internă,
principalele riscuri și amenințări infracționale cu care se confruntă în prezent
Europa sunt terorismul, formele grave de criminalitate, criminalitatea
organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de ființe
umane, exploatarea sexual ă a minorilor și pornografia infantilă,
infracționalitatea economică și corupția, traficul de armament și criminalitatea
transfrontalieră132.
Deși nu se vizează crearea de noi competențe, ci integrarea strategiilor și
a abordărilor conceptuale existente și r ecunoașterea cadrului Programului de la
Stockholm, Strategia de securitate a UE răspunde acestei situații. Aceasta

130 Geamănu, Grigore , Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale , Editura Academia
Română, București, 1977, p.133.
131 Pentru conținutul integral al Strategiei, a se vedea www.g ov.ro
132 Secretariatul General al Consiliului European, Strategia de Securitate internă a Uniunii
Europene : Către un model european de securitate, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, ISBN 978 -92-842-2690 -6, p.7.

-125 – demonstrează un angajament ferm de a continua să înregistreze progrese în
cadrul spațiului de justiție, libertate și securitate, prin interme diul unui model
european de securitate care se confruntă cu următoarele provocări: protecția
drepturilor și a libertăților; îmbunătățirea cooperării și a solidarității între statele
membre; abordarea cauzelor insecurității și nu doar a efectelor acesteia;
stabilirea priorităților în materie de prevenire și anticipare; implicarea tuturor
sectoarelor care dețin un rol în protecția publică (politic, economic, social etc.);
informarea cetățenilor cu privire la politicile de securitate și , în cele din urmă,
recunoașterea interdependenței, dintre securitatea internă și cea externă în
stabilirea unei abordări de ,,securitate globală cu țările terțe.133
Situația actuală privind drogurile este prezentată în rapoartele anuale ale
EMCDDA134 și ale EUROPOL -ului. În ciuda faptului că modelele consumului
de droguri au variat în cele 27 de state membre ale UE, mai ales în ceea ce
privește proporțiile, noi probleme au apărut în anumite zone și nu există date
care să sugereze o scădere semnificativă a consumului de droguri135. Și totuși,
incidența cazurilor de punere in pericol a sănătății ca urmare a consumului de
droguri și a numărului de decese asociate consumului de droguri s -au stabilizat
și chiar au început să scadă. Prevederile legate de tratament pentru consumatorii
de droguri au crescut, iar serviciile s -au diversificat. Referitor la reducerea
ofertei, se conchide că în ciuda eforturilor notabile și adeseori încununate de
succes atât la nivel național, cât și la nivel UE, traficul de droguri rămâne unul
dintre cele mai profitabile tipuri de comerț pentru grupările de criminalitate
organizată din cadrul UE.
Rezultatele evaluării finale a Strategiei UE în domeniul drogurilor și a
Planului de Acțiune 2000 -2004 indică faptul că s -au realizat progrese în
atingerea unor obie ctive ale Strategiei actuale. În plus, multe dintre acțiunile
prevăzute în Planul de Acțiune curent au fost implementate sau se află în curs
de implementare.

133 Ibidem, pp. 7 -8
134 European Monitoring Centre for Drog Addiction
135 Hotca, M.A., Dobrinoiu, M., op. cit ., p.112.

-126 – Totuși, datele disponibile nu sugerează că s -ar înregistra o reducere
semnificativă în ceea ce pri vește consumul de droguri sau ca disponibilitatea
drogurilor s -ar fi redus substanțial. De asemenea, rezultatele evaluării finale duc
la următoarele concluzii: ar trebui stabilite obiective și priorități clare și precise,
care să poată fi transpuse în indi catori operaționali și în acțiunile viitoarelor
Planuri, cu responsabilități și termeni limită clar definiți; ar trebui să se
înregistreze un progres constant în ceea ce privește disponibilitatea, calitatea și

capacitatea de comparare a informației refer itoare la monitorizarea situației
drogurilor; programul multianual de consolidare a zonei de libertate, securitate
și justiție ar trebui să reflecte obiectivele noii Strategii antidrog și ale noilor
Planuri de Acțiune; principala atenție a activității Grup ului Orizontal pe Droguri
(HDG) ar trebui să se concentreze pe avansarea și monitorizarea implementării
acțiunilor stabilite în viitoarele Planuri de Acțiune, precum și pe coordonarea
activității altor grupuri de lucru pe droguri ale Consiliului.
Noua Stra tegie europeană antidrog se concentrează pe două linii:
reducerea cererii și reducerea ofertei, precum și pe două teme intersectate:
• cooperare internațională;
• cercetare, informare și evaluare.
A. Reducerea cererii
În domeniul reducerii cererii, Strateg ia europeană antidrog 2005 -2012 a
urmărit și urmărește reducerea măsurabilă a consumului de droguri, a
dependenței și a riscurilor medicale și sociale prin dezvoltarea și îmbunătățirea
unui sistem de reduceri a cererii care să fie efectiv și integrat și ba zat pe
rezultate științifice.
Un astfel de sistem de reducere a cererii implică următoarele măsuri :
 prevenirea consumului de droguri – printr -un vast program
european de popularizare a efectelor distructive ale drogurilor;
 prevenirea consumului experimenta l pentru a nu deveni consum
regulat;

-127 –  intervenții rapide pentru comportamentele la risc;
 asigurarea de programe de tratament conform ultimelor informații
științifice, care să ofere toată gama de măsuri terapeutice existente;
 asigurarea de programe de reab ilitare și reintegrare socială;
 reducerea consecințelor medicale asociate consumului de droguri.
Toate aceste măsuri sunt complementare și de importanță egală.

În domeniul reducerii cererii, Consiliul și Comisia Europeană au
identificat următoarele priorități :
 îmbunătățirea accesului la programe de prevenție și creșterea eficienței
acestora, creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor consumului de
substanțe psihoactive și a consecințelor acestora;
 îmbunătățirea accesului la programe de tr atament țintite și diversificate;
 îmbunătățirea accesului la programe de reducere a riscurilor.
B. Reducerea ofertei
În domeniul reducerii ofertei, Strategia UE 2005 -2012 și Planul de
Acțiune prevăd:
 o îmbunătățire a eficienței, eficacității și a cunoștin țelor de bază în
intervențiile și acțiunile de aplicare a legii de către Uniunea Europeană și
Statele Membre având ca țintă producerea, traficul de droguri, deturnarea
precursorilor din cadrul legal, spălarea banilor în legătură cu infracțiunile la
regimul juridic al drogurilor;
 întărirea cooperării în domeniul aplicării legii atât la nivelele
strategice cât și la cele de prevenire a criminalității, cu scopul de a dezvolta
activitățile operative în domeniul drogurilor și al deturnării precursorilor din
circuitul legal de producție, al traficului de droguri atât peste frontierele interne,
cât și la cele externe ale Uniunii Europene;

-128 –  intensificarea cooperării în aplicarea legii între statele membre prin
utilizarea actualelor instrumente și cadre de lucru: echi pe comune de
investigație, Mandatul European de arestare, EUROPOL și EUROJUST, măsuri
de confiscări a bunurilor și aplicarea Convenției O.N.U. privind combaterea
criminalității organizate transnaționale și a protocoalelor sale;
 lărgirea cooperării între st atele membre în domeniul aplicării legii,
al investigațiilor în cauze penale și al criminalității, stabilirea unor rețele de
schimburi de date în orice domeniu, creșterea eficienței acțiunilor organelor
vamale și a celor judiciare;

 intensificarea aplicării legii direcționată către țările care nu sunt
membre ale UE, în special țările producătoare și regimurile aflate de -a lungul
rutelor de trafic. Pentru ca Uniunea să fie mai puțin atractivă pentru
organizațiile criminale este imperativ necesar ca p rin autoritățile vamale și
autoritățile de aplicare a legii să se îmbunătățească controalele pe teritoriile
respective. Controalele naționale completează măsurile luate la granițele
exterioare ale UE. Trebuie întreprinse acțiuni majore pentru încurajarea ș i
extinderea cooperării cu instituțiile de aplicare a legii din țările terțe.
C. Coordonarea
Planul de Acțiune Antidrog a Strategiei europene include acțiuni menite a
contribui la dezvoltarea mecanismelor de cooperare europene, astfel:
 coordonarea politic ilor privind drogurile la nivelul UE – prin
intermediul Grupului Orizontal de Lucru pe Droguri (GLD). Rolul și mandatul
GLD sunt de a consilia și de a monitoriza politicile dezvoltate de către Consiliu,
de a asigura managementul strategiei și al planului d e acțiune, precum și a
proiectelor individuale;
 pentru ca GDL să își îndeplinească rolul coordonator în domeniu,
trebuie informat permanent asupra evoluțiilor relevante la nivel național în
domeniu precum și asupra altor activități desfășurate de alte grup uri importante
în domeniu la nivelul Consiliului, cum sunt: Grupele de Cooperare

-129 – Poliție/Vamă, Grupul Multidisciplinar pe Crimă Organizată, Grupul pe
Sănătate, Grupul pe probleme economice;
 Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri trebuie să acorde atenție în
mod regulat aspectelor de politică externă privind drogurile. Trebuie să fie
pregătit pentru schimbul de informații și să pregătească poziții comune ale UE
în relațiile externe privind politica UE în domeniul drogurilor;
 cooperarea dintre UE și statele can didate la integrare, cu statele aflate pe
rutele de tranzit ale drogurilor către Europa, cu alte state aflate pe posibile rute
de trafic;
 coordonatorii naționali pe droguri sunt responsabili pentru coordonarea la
nivel național a Politicilor de implementar e a Strategiei antidrog și a Planului de
Acțiune.
D. Cooperarea internațională
În domeniul cooperării internaționale, Strategia UE 2005 -2012 are
următoarele priorități:
 manieră de acțiune coordonată, efectivă și mai clară din partea UE
în cadrul organizați ilor internaționale și a conferințelor, precum și promovarea
unei abordări echilibrate a problemei drogurilor;
 eforturi speciale în relațiile cu țările din Pactul de stabilizare și
aderare, precum și cu țările potențial candidate, cum este Croația pentru 2 013,
precum și cele în așteptare în vederea nominalizării, cum sunt Albania, Bosnia
și Herțegovina, Macedonia, Serbia și Muntenegru;
 să asiste alte țări, cum ar fi cele vecine ale UE, precum și țările
importante producătoare de droguri sau aflate pe rutele majore de tranzit al
drogurilor, să promoveze măsuri mai eficiente în vederea cererii și a ofertei de
droguri, în parte prin întărirea cooperării cu UE și în parte prin promovarea
problemelor legate de droguri pe agendele de lucru ale întâlnirilor de poli tică
externă și securitate.
E. Informare, cercetare și evaluare

-130 – În domeniul informării și cercetării Strategia UE antidrog 2005 -2012 va
avea următoarele priorități :
 mai bună utilizare a infrastructurii informațiilor referitoare la
droguri în UE prin identi ficarea potențialului existent și capacitatea acestuia,
prin identificarea și abordarea deficiențelor și prin regândirea și realocarea
împărțirii sarcinilor în domeniul drogurilor, folosind cu prioritate informațiile
disponibile la structuri, precum Grupul Pompidou, Grupul de la Dublin, OMS,
UNODC și alți parteneri;
 dezvoltarea și menținerea standardelor de calitate, inclusiv
indicatorii de performanță și etici, precum și ghidurile de bună practică, având
ca rezultat un proces continuu de atestare a acțiuni lor și intervențiilor;
 îmbunătățirea calității politicilor UE, a acțiunilor și intervențiilor în
domeniul drogurilor prin sprijinirea evaluărilor independente și a cercetării și a
sistemelor de modernizare la standarde ridicate;
 dezvoltarea și menținerea transferului de informații pe o scară
largă, precum și a experiențelor și informațiilor relevante despre droguri,
folosind strategii de comunicare detaliate și susținute la nivelul instituțiilor UE
și a statelor membre. Se va acorda o atenție specială schi mburilor de informații
privind noile tendințe referitoare la consumul de droguri și la droguri.
II.3.3.2. Activitățile de prevenire și contracarare a consumului ilicit de
droguri în România
Legea nr. 143/2000 reglementează pentru prima dată situația persoanelor
consumatoare și dependente de droguri, prin luarea de măsuri de prevenire și
combatere a consumului ilicit de droguri. Astfel, legiuitorul a statuat în mod
expres în art. 27 din lege (modificat prin Legea nr. 522/2004): ,,Consumul de
droguri af late sub control național, fără prescripție medicală, este interzis pe
teritoriul României”. În cazuri de boli grave și pe baza unei expertize medicale
stabilite de unitățile medicale din sistemul Ministerului Sănătății, se pot folosi
asemenea substanțe, c u un control riguros.
Legiuitorul, prin H.G. nr. 1359/2000, a stabilit și activități de prevenire a

-131 – consumului ilicit de droguri, ca și organele care sprijină, inițiază și dezvoltă
asemenea programe. Astfel, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului au obligația de a întocmi și de a dezvolta
programe pentru prevenirea și educarea populației în vederea conștientizării
pericolelor la care se expun prin consumul ilicit de droguri. Activitățile
specifice de prevenire a consumului ilicit de droguri se referă la:

 organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun
activități de instruire, informare, comunicare, incluse în programa școlară;
 organizarea de programe educative pentru adolescenți în afara
școlii;
 realizarea de campanii mass -media prin: articole în presa scrisă,
anunțuri publicitare, emisiuni, reportaje, concursuri video și audio, clipuri
tematice;
 furnizarea de informații și sfaturi privind efectele negative ale
consumului de droguri, consecințele d eținerii și traficului ilicit de droguri,
precum și posibilitățile de prevenție și tratament, care pot fi aduse la cunoștința
părinților, profesorilor, tinerilor și consumatorilor de droguri prin linii
telefonice de informare și ajutorare;
 organizarea de p rograme comunitare, consiliere psihologică și
psihoterapeutică.
Activitatea de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri se
organizează și se realizează de organele administrației publice, organele
judiciare, unitățile de învățământ, unitățile medicale, centrele de reeducare
pentru minori, penitenciare, organizații guvernamentale și alte instituții
interesate.
Principalele instituții ale statului pe linia activității de combatere a
traficului și consumului de droguri au ca principale responsabi lități:
 Ministerul Sănătății – măsuri de combatere și reducere a
consumului de droguri prin activități de prevenție primară și măsuri de reducere

-132 – a consecințelor Consumului, tratament medical și reabilitarea persoanelor
dependente de droguri;
 Ministerului Administrației și Internelor – măsuri de combatere a
consumului de droguri prin organizarea și coordonarea activităților de prevenire
desfășurate atât de către organele de stat, cât și de populație, instruirea cadrelor
în combaterea consumului de droguri, elaborarea de materiale instructiv –
educative pentru pregătirea anti -infracțională a populației;

 organele vamale – competențe în materia combaterii traficului și
consumului ilicit de droguri prin efectuarea de supravegheri și verificări ale
clădirilor, dep ozitelor, terenurilor, sediilor persoanelor fizice și juridice,
mijloacelor de transport etc., în legătură cu mărfurile importate, exportate sau
tranzitate pe teritoriul țării noastre;
 organele judiciare – măsuri de combatere a traficului și consumului
ilicit de droguri prin aplicarea Codului de procedură penală și în legilor speciale
în domeniu.
Astfel, potrivit art. 27 din Legea nr. 143/2000 persoana care consumă
ilicit droguri aflate sub control național este supusă, după caz, uneia dintre
următoarele măsuri: cura de dezintoxicare sau supravegherea medicală. Acest
articol a fost modificat prin Legea nr. 522/2004, iar măsurile care se pot lua
față de persoanele consumatoare de droguri sunt:
 includerea într -un program integrat de asistență a persoanelor
consumatoare de droguri;
 stabilirea unui program terapeutic individualizat.
Mai mult, art. 27 alin.(2) (modificat prin Legea nr. 522/2004) prevede că
persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național poate fi inclusă,
cu acordul său, într-un program integrat de asistență a persoanelor
consumatoare de droguri . Deci, pentru includerea consumatorului într -un
asemenea program legea cere consimțământul scris al acestuia.

-133 – Stabilirea programului psihologic și social individual se face de către
centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, pe baza evaluării
psihologice și sociale și în concordanță cu rezultatele examinării medicale
solicitate unei unități medicale.
Unitățile medicale în care se desfășoară asemenea programe terapeutice
pentru consumatori de droguri dependenți, transmit centrelor de prevenire,
evaluare și consiliere antidrog datele necesare în vederea menținerii continuității
programului integrat de asistență, pe baza unui raport medical.
Programul terapeutic și programul psiho logic și social se desfășoară
integrat, astfel încât consumatorul dependent să poată beneficia de o asistență
medicală, psihologică și socială concomitentă și continuă. Programele
psihologice și sociale se elaborează de către Agenția Națională Antidrog în
colaborare cu Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și Ministerul Justiției.
Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății stabilesc, prin ordin comun,
măsurile medicale și educative sau programele care vor fi aplicate
consumatorilor de droguri în penitenciare. De altfel, art. 19 din Legea nr.
143/2000 (modificat) prevede că atunci când consumatorul este condamnat la
pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei alte infracțiuni decât cele prevăzute
în art. 4, instanța poate di spune includerea acestuia într -un program terapeutic
derulat in sistemul penitenciarelor.
Datele personale ale consumatorilor dependenți de droguri, incluși în
programul integrat de asistență a consumatorilor, beneficiază de
confidențialitate, iar datele referitoare la persoanele supuse unui asemenea
program vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii medicale. În
cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistență a
consumatorilor dependenți de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
Evidența centralizată a consumatorilor incluși în circuitul terapeutic se
ține de Observatorul Român de Droguri și Toxicomani din cadrul Agenției

-134 – Naționale Antidrog [art. 29, alin.(3) din lege]. Persoanei căreia i s -a aplicat un
asemenea program terapeutic i se va elibera un certificat nominal sau o
legitimație în format electronic codificată, în care se vor menționa: unitatea
emitentă, datele de identificare a persoanei în cau ză, durata, obiectul și
rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului și starea sănătății în
cauză.

Prin modificările aduse Legii nr. 143/2000, prin Legea nr. 522/2004, s -a
dorit și o armonizare a măsurilor procedurale cu dispozițiile noului Cod penal.
Astfel, dispozițiile art. 191 din Legea nr. 522/2004, ce vor intra în vigoare odată
cu noul Cod penal, prevăd posibilitatea renunțării la pedeapsă sau a amânării
aplicării pedepsei pentru consumatorii de droguri. Față de particularitățile
infracțiunii și de măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea consecințelor
consumatorului de droguri, legiuitorul a oferit o reglementare specială a celor
două instituții prevăzute și de noul Cod penal în art. 80, respectiv art. 83136.
Dacă până în moment ul pronunțării, inculpatul respectă protocolul
programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri,
instanța de judecată are facultatea de a nu aplica acestuia nici o pedeapsă sau să
amâne aplicarea pedepsei, chiar și în ipoteza în care ar fi recidivist, textul
nefăcând nici o distincție. În cazul în care inculpatul refuză includerea în
programul terapeutic se aplică dispozițiile Codului penal sau de procedură
penală – legea generală.
Potrivit Strategiei Naționale Antidrog (2005 – 2012)137, activitatea de
reducere a cererii și ofertei de droguri este guvernată de următoarele principii :
 principiul priorității – problematica prevenirii și combaterii

136 Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 510 din 24 iulie 2009. Conform art. 446 acest Cod va intra în vigoare la data stabilită în legea
pentru punerea în aplicare a acestuia. În termen de 12 luni de la data publicării acestui Cod, Guvernul
va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal.
137 Pentru conținu tul integral al Strategiei naționale pentru anii 2005 – 2012, a se vedea, www.gov.ro

-135 – traficului și consumului ilicit de droguri este asumată ca o prioritate de
Guvernul României;
 principiul continuității – activitățile desfășurate pentru reducerea
cererii și ofertei de droguri au caracter permanent și se bazează pe experiența
anterioară;
 principiul abordării globale, unitare, multidisciplinare și
echilibrate – măsurile de reducere a cererii și ofertei de droguri trebuie să se
încadreze în concepția internațională de combatere a fenomenului;

 principiul coordonării – pentru asigurarea unei abordări unitare cu
privire la fenomenul drogurilor, activitățile de reducere a cererii și ofertei de
droguri trebuie coordonate și integrate în programe și instrumente practice cu
respectarea autonomiei funcționale;
 principiul cooperării – lupta împotriva traficului și consumului
ilicit de droguri are la bază cooperarea inter -instituțională atâ t la nivel național,
cât și internațional;
 principiul legalității – întreaga activitate de reducere a cererii și
ofertei de droguri se desfășoară cu respectarea Constituției și ale legislației
naționale în materie, precum si a prevederilor specifice dintre tratatele
internaționale la care România este parte;
 principiul confidențialității – datele personale privind
consumatorii de droguri sunt confidențiale;
 principiul complementarității și transparenței – implementarea
Strategiei se face în mod transparent, cu participarea societății civile alături de
instituțiile guvernamentale, în vederea realizării obiectivelor.

a) Reducerea cererii
Una dintre problemele actuale ale societății românești o constituie
creșterea cererii de droguri în rândul populației în ge neral și îndeosebi a

-136 – tinerilor. Proliferarea fenomenului consumului ilicit de droguri și a traficului cu
aceste substanțe în București și în marile orașe ale țării a surprins opinia publică
și autoritățile prin amploarea și gravitatea sa. Astfel, din rapor tul de bilanț al
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
pe anul 2008138, a rezultat că a crescut numărul de cauze penale privind traficul
și consumul ilicit de droguri de la 2.360 în anul 2007 la 2.575 în anul 2008,
fiind trimiși în judecată 891 de inculpați dintre care 577 de inculpați în stare de
arest preventiv.

Creșteri semnificative la aceste categorii de infracțiuni s -au înregistrat în
București: cu 18,24% la totalul de cauze soluționate prin rechizitoriu, res pectiv
numărul inculpaților trimiși în judecată crescând cu 30,34%, de la 290 de
inculpați, în anul 2007, la 378 de inculpați în anul 2008. Tot statisticile ne mai
arată că din totalul celor anchetați pentru infracțiuni la Legea nr. 143/2001, 60%
sunt cons umatori și nu traficanți.
În egală măsură, trebuie subliniat și faptul că în materia confiscării în
special a heroinei, ca principal drog de mare risc consumat în municipiul
București, s -au înregistrat creșteri semnificative, de 220%, respectiv de la 120
kg la 385 kg. Îngrijorător este și faptul că a crescut numărul consumatorilor de
droguri în rândul elevilor și studenților și că acest consum este asociat cu
alcoolul. Totodată consumul de amfetamine s -a dublat, iar cel de „ecstasy” s -a
triplat.
Pe baza exp erienței acumulate în implementarea Strategiei Naționale
Antidrog în perioada 2003 -2004, beneficiind și de recomandările Uniunii
Europene, noua Strategie privind reducerea cererii de droguri susține înființarea
și dezvoltarea unui sistem integrat de instit uții și servicii specializate în
domeniu. Acesta va contribui la reducerea consumului de droguri în rândul
populației generale, și în special în rândul grupurilor cu risc ridicat de consum,
reducerea problemelor asociate consumului de droguri, asigurarea a ccesului

138 http://www.diicot.ro/pdf/2009/raport2008.pdf

-137 – consumatorilor de droguri la asistență medicală, psihologică și socială
specializată și reinserția socială a acestora.
Sistemul de asistență medicală, psihologică și socială, dezvoltat la nivel
național, va fi structurat pe trei niveluri de interv enție incluzând: sistemul de
asistență medicală ambulatorie (primară și de specialitate) și spitalicească,
serviciile psihologice și serviciile sociale. Sistemul va include componente
publice, private sau mixte acreditate și/sau autorizate și va fi coordon at și
monitorizat de Agenția Națională Antidrog în conformitate cu standardele de
calitate. Primul nivel al sistemului presupune identificarea, atragerea, motivarea

și trimiterea consumatorilor de droguri spre servicii specializate, abordarea
necesitățil or sociale și medicale de bază ale consumatorilor de droguri. Nivelul
doi este constituit din unități specializate din sistemul de sănătate publică și din
centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și asigură asistența
specializată. Cel de -al treilea nivel asigura reinserția socială prin intervenții
specifice și prin servicii cu nivel crescut de specializare.
Programele de prevenire a consumului de droguri în rândul populației și
în special a copiilor și tinerilor cuprinde următoarele direcții:
• prevenirea în școală – are ca obiective specifice:
 dezvoltarea unor atitudini și practici la nivelul întregii populații
aflată într -o formă de învățământ, prin intermediul programelor școlare și de
petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viață sănătos, fără
tutun, alcool și droguri;
 creșterea influenței factorilor de protecție la vârste mici pentru
evitarea sau cel puțin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun și
droguri;
 sensibilizarea și educarea populației școlare în s copul evitării
consumului experimental de droguri și trecerea de la acesta la cel regulat.
• prevenirea în familie – are ca obiective specifice:
 sensibilizarea, conștientizarea și motivarea părinților în vederea

-138 – implicării active, obiective și corelate a a cestora cu celelalte arii de intervenție
preventivă;
 oferirea de programe de prevenire care să permită părinților să
devină activi în prevenirea consumului de droguri în cadrul familiei;
 dezvoltarea de programe de prevenire în vederea creșterii influenței
factorilor de protecție și scăderii celor de risc în consumul de droguri.
• prevenirea comunitară – are ca obiective specifice:
 inițierea și dezvoltarea de către autoritățile administrației publice
locale a unor proiecte în parteneriat public -privat, de in teres local, pentru
protecția

antidrog a comunităților proprii, cu sprijinul centrelor județene de prevenire
evaluare și consiliere antidrog;
 stimularea și sprijinirea de către unitățile administrației publice
locale a inițiativelor organizațiilor neguve rnamentale care desfășoară activități
de prevenire a consumului de droguri în comunitățile locale;
 elaborarea și derularea programelor finanțate de la bugetul de stat
pentru prevenirea consumului de droguri în arii regionale de interes, diferențiate
în rap ort de numărul consumatorilor, preferințele de consum, statutul
ocupațional, caracteristicile grupurilor de risc, particularități ale dezvoltării
economice, turistice, de mediu etc.;
 inițierea și dezvoltarea unor proiecte și programe adecvate în
folosul co munităților locale, pentru consolidarea educației civice, culturale și
spirituale, cultivarea abstinenței la consumul de droguri, inclusiv alcool și tutun;
 crearea oportunităților și stimularea participării mass -media la
susținerea, prin mijloace specifice , a programelor, proiectelor și campaniilor
antidrog;
 dezvoltarea de programe de informare și conștientizare a întregii
populații pentru dobândirea unei atitudini de toleranță în scopul diminuării
marginalizării și stigmatizării consumatorilor de droguri, precum și a unei

-139 – atitudini de responsabilitate în prevenirea consumului;
 dezvoltarea unui sistem de evaluare și monitorizare, integrat și
individualizat, al copiilor și tinerilor aflați în situații de risc, care să favorizeze
procesul de maturizare, integr are socială, educație și formare profesională;
 sensibilizarea, informarea și responsabilizarea tuturor mediilor de
comunicare în masă, în vederea transmiterii unor mesaje cu caracter preventiv
bazate pe evidențe științifice;
 dezvoltarea unor programe de in formare și educare antidrog
adresate tuturor persoanelor aflate în serviciul militar, precum și a altor
categorii profesionale, ce implică responsabilitate și risc public;

 extinderea programelor de educație pentru promovarea unui stil de
viață sănătos și pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tuturor
persoanelor aflate în penitenciare;
 îmbunătățirea prevederilor legislative pentru implementarea
masurilor de protecție antidrog și antidoping a sportivilor;
 crearea și dezvoltarea unui sistem națion al integrat de servicii
specializate de prevenire a consumului de droguri, precum și a unui sistem
național de formare profesională în domeniu.
b) Reducerea ofertei
Din evaluările efectuate rezultă că țara noastră reprezintă în principal o
zonă de tranzit, doar o parte din cantitatea de droguri în tranzit rămâne în
România pentru consum. În același timp, România a devenit în prezent și
teritoriu de depozitare, în care drogurile, introduse în special prin frontiera de
sud, sunt stocate pe diferite pe rioade de timp, iar în final sunt direcționale spre
țările cu consum ridicat din vestul Europei.
Principalele tendințe privind evoluția fenomenului criminalității în
domeniul drogurilor sunt:
 amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional
transfro ntalier;

-140 –  modificarea continuă a rutelor utilizate și a tipurilor de droguri
traficate, în funcție de cerințele pieței ilicite;
 extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg
teritoriul țării;
 amplificarea și diversificarea criminalității a sociate consumului de
droguri;
 diversificarea modalităților de spălare a banilor rezultați din
operațiunile ilicite cu droguri prin racolarea unor specialiști din domeniul
financiar -bancar și coruperea unor funcționari publici;
 creșterea numărului de consu matori de droguri și, în special, al
celor care preferă amfetaminele și cannabisul.
Evoluția criminalității este puternic influențată de situațiile, condițiile
și/sau elementele interne și externe care trebuie identificate, analizate și care
constituie rep ere pentru stabilirea concepției de combatere a acestui fenomen.
Principalii factori de risc care pot influența nivelul ofertei de droguri
sunt:
 poziția României la intersecția principalelor rute tradiționale
utilizate de traficanții internaționali de drog uri și faptul că, din anul 2007, țara
noastră reprezintă granița de est a Uniunii Europene;
 creșterea numărului de imigranți spre România și alte state membre
ale Uniunii Europene;
 dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră, cu
consecințe asupra scăderii timpilor de control;
 creșterea consumului de droguri și, în special, a celui de droguri
sintetice;
 implicarea în fapte de corupție a unor funcționari publici care au
atribuții directe în activitatea de control la frontieră;
 proliferarea r ețelelor teroriste interesate în obținerea de fonduri din
traficul ilicit de droguri;
 cooperarea insuficientă dintre instituțiile abilitate în reducerea

-141 – ofertei de droguri.
Reducerea la un nivel cât mai scăzut a infracționalității în domeniul
drogurilor și a celei conexe, prin eficientizarea activităților instituțiilor abilitate
în combaterea criminalității organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al
îmbunătățirii și extinderii cooperării inter -instituționale, al consolidării
legislative și instituț ionale, specializării personalului din domeniu și asigurării
resurselor necesare constituie un obiectiv primordial al Strategiei Naționale
Antidrog.

Obiectivele specifice ale reducerii cererii sunt:

 îmbunătățirea capacității de reacție a instituțiilor specializate
față de traficul și consumul ilicit de droguri prin:
• documentarea operativă a activității infracționale a grupurilor organizate
de traficanți, a legăturilor infracționale și a rutelor utilizate de aceștia, a
metodelor și mijloacelor de săvâr șire a infracțiunilor la regimul drogurilor;
• corelarea activităților de combatere a traficului ilicit cu cele legate de
consumul de droguri și cu măsurile de asistență destinate consumatorilor
• corelarea activităților de combatere a micro -traficului cu cele de
prevenire și combatere a traficului transfrontalier;
• dezvoltarea sistemului de analiză operativă a informațiilor;
 contracararea riscurilor de către instituțiile abilitate în
combaterea traficului ilicit de droguri prin:
• colectarea în sistem in formatic a datelor, monitorizarea acestora și
dezvoltarea analizei strategice;
• dezvoltarea activității de cercetare științifică și prognozare a
fenomenului drogurilor;
• dezvoltarea sistemului analizelor de risc;
• implementarea managementului frontierei la standarde europene și

-142 – dezvoltarea activităților specifice antidrog;
• îmbunătățirea controlului vamal;
 optimizarea activității structurilor implicate în reducerea ofertei
de droguri și creșterea eficacității acestora prin:
• adoptarea și dezvoltarea ca drului metodologic de desfășurare a
activităților antidrog în raport cu cele europene;
• extinderea folosirii tehnicilor și mijloacelor moderne de investigații;
• facilitarea accesului la bazele de date necesare desfășurării activității de
reducere a ofert ei de droguri;

• fluidizarea schimbului de informații on -line între instituții la nivel
național și internațional și realizarea schimbului de experiență și bune practici
domeniu;
• extinderea și îmbunătățirea cooperării inter -instituționale;
 combaterea t raficului internațional de droguri și precursori
prin:
• intensificarea acțiunilor operative de cooperare internațională vizând
identificarea și anihilarea rețelelor internaționale de trafic ce desfășoară
activități infracționale pe teritoriul țării;
• intensificarea acțiunilor de identificare a noilor droguri de sinteză și
extinderea colaborării inter -instituționale interne și internaționale în acest scop;
• participarea la acțiuni internaționale comune ce au drept obiectiv
anihilarea unor rețele de traficanți, prin includerea experților români în echipe
mixte de acțiune;
• dezvoltarea colaborării internaționale în vederea împiedicării deturnării
substanțelor stupefiante și psihotrope și a precursorilor utilizați la fabricarea
ilegală a acestora din c ircuitul legal în traficul ilicit;
• participarea activității României la operațiunile interstatale: TOPAZ,
PURPLE și altele;

-143 –  intensificarea măsurilor de identificare, sechestrare și
confiscare a bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunilor de trafic il icit de
droguri și precursori și a produselor acestor infracțiuni și folosirea eficientă a
fondurilor realizate din valorificarea acestora pentru susținerea activităților de
reducere a cererii și ofertei de droguri;
 prevenirea și combaterea practicilor de spălare a banilor
proveniți din infracțiuni la regimul drogurilor și precursorilor, prin măsuri
comune de luptă antidrog cu Banca Națională a României și Oficiul Național de
Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
 prevenirea si combaterea deturnării pre cursorilor ce pot fi
utilizați la fabricarea ilegală a substanțelor și produselor stupefiante și
psihotrope;
 îmbunătățirea cooperării dintre instituțiile și structurile
abilitate în combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și crearea unei
rețele integrate de informații la nivel național privind criminalitatea în domeniul
drogurilor, prin implementarea programului Marea Alianță Română Antidrog
(M.A.R.A.);
 perfecționarea legislației și a cadrului instituțional în domeniu
prin adoptarea acestora î n raport cu evoluția formelor concrete de manifestare a
infracționalității în domeniu și cu prevederile acquis -ului comunitar;
 modernizarea dotării tehnice necesare instituțiilor abilitate în
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri la nivelul standardelor
internaționale;
 dezvoltarea capacității manageriale și a profesionalizării
specialiștilor din domeniu prin programe de cooperare internațională.
c) Cooperarea internațională
Aderarea României la Uniunea Europeană presupune raportarea
permane ntă la obiectivele și la acțiunile instituției comunitare.
În domeniul luptei împotriva drogurilor, România participă activ la
inițiativele comune și asigură o cât mai bună coordonare a activităților proprii

-144 – cu cele desfășurate de partenerii europeni atât în faza de planificare, cât și în
fazele de implementare și evaluare a acestora. Totodată, România a intensificat
cooperarea cu țările de proveniență a drogurilor și cu cele aflate pe rutele
internaționale ale traficului de droguri, acționând permanent pen tru o abordare
globală și acțiuni concertate împotriva rețelelor de traficanți.
În plan regional, România a utilizat relațiile bune existente cu toate țările
vecine pentru a promova și a dezvolta măsuri ce vizează abordarea comună și
integrată a fenomenulu i atât în planul combaterii traficului de droguri la
frontiere, cât și al transferului de bune practici în domeniile prevenirii
consumului, tratamentului și reintegrării socio -profesionale a persoanelor
dependente.

Obiectivele specifice ale cooperării int ernaționale sunt:
 dezvoltarea relațiilor cu partenerii din statele membre ale
Uniunii Europene și cu organismele specializate ale Uniunii Europene, în
special prin:
• preluarea și implementarea corespunzătoare a prevederilor acquis -ului
specific în cadrul legislativ și instituțional național;
• dezvoltarea relațiilor parteneriale din sfera relațiilor internaționale,
desfășurate de instituțiile naționale implicate în reducerea cererii și/sau sferei de
droguri, cu structurile similare din statele membre ale Uniunii Europene, în
vederea asigurării unui transfer de date, informații, experiențe și bune practici și
desfășurării de acțiuni comune;
• participarea activă a României la activitățile desfășurate de instituțiile
Uniunii Europene (EMCDDA/REITOX, EUROPOL, EUROJUST etc.) în
domeniile prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri;
 intensificarea relațiilor cu alte state și structuri internaționale
implicate în lupta împotriva drogurilor prin:
• participarea României la activitățile instituțiil or, organizațiilor și
forurilor internaționale ce au ca obiectiv lupta împotriva traficului și

-145 – consumului de droguri (United Nation Office on Drogs and Crime, CDD,
INCB, INTERPOL etc.) și reducerea consecințelor negative ale consumului de
droguri (UNAIDS, WHO etc.);
• intensificarea cooperării bilaterale și multilaterale cu statele de origine a
drogurilor sau aflate pe rutele internaționale ale drogurilor;
• dezvoltarea relațiilor parteneriale cu statele care au experiență relevantă
în domeniile reducerii cererii și ofertei de droguri în scopul asigurării
transferului reciproc de experiență și know -how;
 participarea la programe internaționale privind reducerea cererii
și ofertei de droguri, prin:
• participarea la programele Uniunii Europene privind preveni rea și
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, reducerea ofertelor
asociate

abuzului de droguri, tratamentul și/sau recuperarea socioprofesională a
persoanelor dependente de droguri;
• participarea la programe de luptă împotriva drogurilor lansate de
organizațiile internaționale sau structurile guvernamentale și neguvernamentale
din alte state;
• susținerea participării în parteneriat, a instituțiilor publice cu
organizațiile neguvernamentale române la proiecte internaționale;
• implicarea tot mai activă a comunităților locale, prin instituțiile locale,
autoritățile locale și reprezentanții societății civile în proiecte internaționale.

II. 3.4. Prevenirea și combaterea criminalității informatice
La sfârșitul anului 1997, cu prilejul Summitului G8 de la Denver,
miniștrii de interne și de justiție ai statelor prezente la reuniune au luat act de
intensificarea fără precedent a acțiunilor criminale în domeniul informaticii,
adoptând un document final. Astfel, reprezentanții G8 au discutat despre
pericolul acestui tip de infracționalitate pe care l -au clasificat în două mari

-146 – domenii :
 criminalitatea informatică care are ca ținte de distrugere rețelele de
calculatoare și sistemul de telecomunicații, fapt care produce pagube importante
atât autorităților oficiale, cât și persoanelor private;
 organizațiile teroriste sau de crimă organizată care utilizează
facilitățile noilor tehnologii pentru săvârșirea de infracțiuni deosebit de grave.
Comunicarea prezentat ă la sfârșitul Summitului G8 din anul 1997
cuprinde 10 principii și direcții de acțiune pentru combaterea criminalității
informatice, idei care au fost citate în foarte multe Recomandări și Directive
care au fost adoptate din 1998 până în prezent. Aceste principii au fost:
• nu trebuie să existe nici un loc sigur pentru cei care comit abuzuri prin
intermediul tehnologiei informatice;

• investigațiile și pedepsele aplicate acestor infracțiuni trebuie coordonate
cu sprijinul tuturor statelor, chiar dacă n u se produce nici un fel de pagubă;
• legea trebuie să combată explicit fiecare infracțiune de acest tip;
• legea trebuie să protejeze confidențialitatea, integritatea și utilitatea
bazelor de date informatice, precum și să sancționeze pătrunderea neautori zată
în sistemele informatice;
• legea trebuie să permită apărarea și conservarea bazelor de date cu acces
rapid, cele mai expuse din punct de vedere al atacurilor exterioare;
• regimul de asistență mutuală al statelor trebuie să permită informarea
periodică și în caz de necesitate, în situațiile unor infracțiuni trans -continentale;
• accesul la baze de date electronice deschise trebuie să se poată realiza
liber, fără acordul statului pe teritoriul căruia se află acestea;
• regimul juridic privind tr imiterea și autentificarea datelor electronice
utilizate în cazul investigațiilor informatice trebuie dezvoltat;

-147 – • extinderea unui sistem de telecomunicații practic și sigur trebuie
cumulată cu implementarea unor mijloace de detecție și prevenire a abuzuri lor;
• activitatea în acest domeniu trebuie coordonată de instituții și foruri
internaționale specializate în domeniul informatic.
La rândul său, Planul de acțiune cuprindea următoarele direcții :
• utilizarea rețelei proprii de calculatoare și a cunoștințe lor acumulate în
domeniu pentru a asigura o comunicare exactă și eficientă privind cazurile de
criminalitate care apar în rețele mondiale;
• realizarea pașilor necesari creării unui sistem legislativ modern și
eficace pentru combaterea fenomenului care să fie pus la dispoziția statelor
membre;
• revizuirea legislației naționale a țărilor membre și armonizarea acestora
cu legislația penală necesară combaterii criminalității informatice;
• negocierea unor noi acorduri de asistență și cooperare;
• dezvoltarea soluțiilor tehnologice care să permită căutarea
transfrontalieră și efectuarea unor investigații de la distanță;

• dezvoltarea procedurilor prin care pot obține date de interes de la
responsabilii sistemelor de telecomunicații;
• concertarea eforturilor c u ramurile industriale pentru obținerea celor mai
noi tehnologii utilizabile în combaterea criminalității informatice
• asigurarea de asistență în cazul unor solicitări urgente prin întregul
sistem tehnologic propriu;
• încurajarea organizațiilor internați onale din sistemul informatic și cele
din telecomunicații pentru creșterea standardelor și măsurilor de protecție
oferite sectorului privat;
• realizarea unor standarde unice privind transmiterea datelor electronice
utilizate în cazul investigațiilor ofici ale sau private.
Strategia Uniunii Europene privind combaterea criminalității informatice
are la bază documentul comun tuturor instituțiilor europene -11632/98

-148 – CR1MORG 149 – care prezintă structura domeniilor de interes rezultată din
activitatea forurilor și organizațiilor internaționale și anume:
• îndatoririle și responsabilitățile administratorilor de rețea;
• lupta împotriva combaterii pornografiei infantile pe Internet;
• tipurile de acțiuni care pot fi încadrate în categoria criminalității
informatice ;
• crearea unui cadru legal care să permită realizarea unei cooperări
transfrontaliere;
• crearea unui suport tehnologic prin care să se realizeze implementarea și
armonizarea cadrului legal în domeniu;
• dezvoltarea unui cadru juridic internațional stand ard privind sancțiunile
aplicate acestui tip de infracțiune.
Din studiul documentelor de mai sus, rezultă în mod direct necesitatea
protejării pe cale juridică a rețelelor și sistemelor informatice. De asemenea,
apare imperios necesar implicarea activă nu numai a companiilor de IT, ci mai
ales, a instituțiilor și a organelor abilitate ale statelor. Nu în ultimul rând, iese în

evidență și oportunitatea armonizării reglementărilor și crearea unor noi
instrumente procedurale internaționale139.
Comitetul European pentru Probleme Criminale din cadrul Consiliului
Europei a recomandat elaborarea unui document internațional care să angajez
răspunderea statelor semnatare atât în ceea ce privește obligația de a incrimina
fapte săvârșite prin intermediul sistemel or informatice, cât și în ceea ce privește
dispoziții procedurale și de asistență juridică internațională în acest domeniu
Prin urmare, a fost constituit un comitet de experți privind cyber -criminalitatea
care a elaborat Convenția Consiliului Europei asupr a Criminalității Informatice
semnată la Budapesta, la 23 noiembrie 2001.
Convenția încearcă, în principal, să armonizeze dispozițiile de drept
substanțial cu caracter penal în domeniul informatic, să implementeze dispoziții

139 Dobrinoiu, M., op. cit., p.72

-149 – procedurale necesare pentru inve stigarea și urmărirea unor asemenea infracțiuni
și să pună la punct un sistem rapid și eficient de cooperare internațională.
Convenția are patru capitole: I – înțelesul unor termeni și expresii, II –
Măsuri necesare a fi luate la nivel național – Drept pena l și procedură penală, III
– Cooperarea internațională și IV – Dispoziții finale.
Secțiunea I a Capitolului al II -lea (Dispoziții de drept penal) se referă atât
la incriminarea unor fapte ca infracțiuni, cât și la alte aspecte de drept material,
referitoar e la răspunderea penală, participație și sancțiuni.
Secțiunea a II -a a Capitolului al II -lea se referă la dispoziții procedurale
în materie penală, aplicabile în cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în
Secțiunea I, în cazul săvârșirii oricărei infracț iuni de drept comun prin
intermediul sistemelor informatice ori în situațiile în care dovada săvârșirii
oricărei infracțiuni se regăsește stocată într -un sistem informatic.
Capitolul al III -lea conține dispoziții privind asistența judiciară
internațională în materie penală în privința infracțiunilor săvârșite prin mijloace
informatice, incluzând și dispoziții referitoare la extrădare.

Importanța privind prevenirea și combaterea criminalității informatice a
fost subliniată de Uniunea Europeană prin „Strateg ia de securitate internă a
Uniunii Europene: Către un model european de securitate”, adoptată de
Consiliul Justiție și Afaceri Interne cu ocazia reuniunii din 25 -26 februarie 2010
și aprobată de Consiliul European din 25 -26 martie 2010, la capitolul
„Ameni nțări comune”. Problema criminalității informatice, conform Strategiei,
este considerată una din provocările pentru securitatea internă a UE și
„reprezintă o amenințare globală, tehnică, transfrontalieră și anonimă la adresa
sistemelor noastre informatice și prin urmare, implică numeroase provocări
suplimentare pentru autoritățile de aplicare a legii”140. Pentru a răspunde acestor
provocări au fost elaborate numeroase instrumente pentru facilitarea cooperării,

140 Secretariatul General al Consiliului European, Strategia de securitate internă a Uniunii
Europene: Către un model european de securitate , Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, ISBN 978 -92-824-2690 -6, p.7.

-150 – dintre care cele mai relevante sunt: analiza situ ațiilor și scenariilor viitoare
pentru anticiparea amenințărilor, precum și un răspuns adecvat ce privește
planificarea, programarea și gestionarea consecințelor. Eficiența pe teren este
previzionată a fi dată de activitatea agențiilor, a instituțiilor și a organismelor
din cadrul UE, În acest sens, au fost create și agențiile specifice a UE, printre
care EUROPOL, ale cărui obiective principale sunt colectarea și schimbul de
informații și facilitarea cooperării dintre autoritățile de aplicare a legii în lup ta
acestora împotriva criminalității organizate și terorismului. O altă agenție
specifică a UE este EUROJUST, care asigură coordonarea și sporește eficiența
autorităților judiciare. Nu în ultimul rând, trebuie amintită și o altă agenție, și
anume FRONTEX, care gestionează cooperarea operațională la frontierele
externe.

Pagina alb ă

-151 –

CAPITOLUL III
REPERE GENERALE PRIVIND CRIMINALITATEA
ORGANIZATĂ

Secțiunea l
Conceptul de criminalitate organizată prin prisma Convenției O.N.U.
privind criminalitatea transfrontalieră

Amploarea acțiunilor infracționale de tipul celor aparținând crimei
organizate, remarcată în ultimele decenii, a relevat încă o dată faptul că
realitatea socială a luat -o înaintea reglementării legale.
Multă vreme conceptele de „crimă organizată” sau „criminalitate

-152 – organizată” au fost analizate sau definite mai mult sub aspect sociologic,
criminologic, doctrinar și nu juridico -penal. Inițial au fost incriminate doar
faptele individuale, marginalizându -se fapte le grave săvârșite de grupuri sau
asociații criminale. Comunitatea internațională, realizând pericolul proliferării
unor asemenea acțiuni criminale, s -a decis să elaboreze convenții internaționale
pentru combaterea fenomenului, iar statele naționale să ado pte incriminări,
metode și proceduri penale precum și structuri instituționalizate cu acest scop.
În acest fel, s -a trecut din domeniul teoriei penale în cel juridico -penal,
impunând legislativului adoptarea de incriminări specifice și sancționarea
severă a complexelor activități caracteristice crimei organizate.
Polivalența conceptelor de „criminalitate organizată”, „crimă organizată”
sau „organizație criminală” a constituit mai întâi apanajul unor definiții
academice, sociologico -criminologice, termenii f iind utilizați de o manieră
diferită în funcție de autori, documente, reglementări penale. În literatura de
specialitate s -au conturat trei concepte: criminalitate, crimă și mafie, pentru
delimitarea cărora, s -a pornit de la definiția dată „mafiei” de cătr e Giuseppe
Rizzoleto și Gaetano Mosca. Potrivit acestor autori, „Mafia reprezintă o
expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi aroganți și
violenți uniți între ei prin raporturi secrete și de temut, aliați la originea unor
acțiuni crim inale”141. Acest concept a rămas neschimbat până la apariția
necesității delimitării sferei de cuprindere a acestuia cu cea a criminalității sau a
crimei organizate.
În acest sens, cea de -a V-a Conferință a O.N.U. din anul 1992, privind
„Prevenirea criminali tății și tratamentul infractorilor”, a evidențiat, printr -o
rezoluție specială, patru criterii definitorii pentru criminalitatea organizată:
 „scopul” – obținerea unor câștiguri substanțiale;
 „legăturile” – bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul
grupului;
 „specificul” – folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale

141Gherasim, T, Aspecte ale crimei organizate în România , în R.C.C.P., nr. 8/2000, pp.39 -44

-153 – participanților;
 „nivelul” – ocuparea de către participanți a unor funcții superioare
în economie și societate.
Potrivit unor autori, activitățile de tip mafiot au următoarele
caracteristici:142
• prezintă un grad de periculozitate deosebită prin faptul că urmăresc
preluarea controlului asupra anumitor sectoare economice și vizează nivelurile
superioare de decizie;
• se desfășoară prin metode predominant agresive;
• se dezvoltă în concordanță cu structurile statale, economice, sociale și
politice;
• scopul final al acestor activități îl constituie obținerea unor câștiguri
uriașe.
Organizațiile de tip mafiot au o structură și un mod specific de acțiune,
diferit de a altor organizații criminale.143

Deși opiniile rămân împărțite, se consideră totuși că sintagma „crimă
organizată” sau „organizarea crimei” desemnează concepte și realități diferite a
căror rezolvare are nu numai o relevanță teoretică, ci și implicații practice în
strategia de prevenire și combatere a criminalității.
În literatura de specialitate se face deosebire între „organizație criminală”
și „crimă organizată” sub următoarele aspecte:144
 structura ierarhica rigidă este înlocuită de un sistem internațional
flexibil și efici ent;
 nu întotdeauna violența este cea mai bună cale de înlăturare a
persoanelor incomode;
 infiltrarea în sferele de decizie nu este necesară, infractorii înșiși se
află în aceste sfere;

142 Stancu, E., op .cit ., p. 656.
143 Pitulescu, I. Al treilea război mondial – crima organizată , Editura Național, București, 1996
144 Ursa, V., Criminologie , Editura Drept, Cluj -Napoca, 1996, p.26.

-154 –  prejudiciul social este cu atât mai mare cu cât societatea este mai
puțin conștientă că „organizarea crimei” se repercutează catastrofal asupra
nivelului de trai.
Ca atare, „organizația criminală”145 a fost definită ca fiind activitatea sau
activitățile unui grup de persoane construit pe principii conspirative, în scopul
obținerii de importante profituri materiale, prin folosirea corupției, șantajului
sau violenței.
Spre deosebire de acțiunile unor indivizi care ocazional se asociază
pentru a comite infracțiuni, o organizație criminală constituie o asociație
premeditată, conc epută în cele mai mici amănunte în ce privește rolul și modul
de acțiune al celor ce o constituie.
Având în vedere aceste aspecte, definirea „criminalității organizate'' în
doctrina juridică internațională s -a axat în principal pe următoarele trăsături146.

• constituie o grupare de persoane (în general de tip familial de clan sau
etnic) sau de asociații criminale (de tip bande profesionale, organizații teroriste
sau grupări oculte);
• grupările urmăresc comiterea de acte delictuoase, fie exclusiv, fie în
legătură cu activități legale (de acoperire și de infiltrare în sfera economico
financiară);
• activitatea de pregătire și metodele de executare a sarcinilor se
caracterizează printr -o organizare riguroasă, strategică și profesională
(managerială);
• este o adevărată întreprindere sau industrie a crimei, vizând o strategie
de profituri și de extindere internațională;
• operează în trei mari domenii ale crimei organizate :
 criminalitatea organizată a violenței : omucideri, activități teroriste,

145 Ursa, V., op. cit., pp.26 -27
146 Cesoni, Maria Luisa, Criminalite organisee, des representations sociales aux definitions
juridiques, L.G.D.J

-155 – răpiri, luări de ostatici, intimidare, șantaj etc.;
 organizarea de activități și trafic ilicit extrem de profitabile:
exploatarea caselor de jocuri de noroc, cazinouri, proxenetism și prostituție,
comerț cu ființe umane (cu caracter sexual sau nu), traficuri de droguri,
medicamente, de arme, de materiale explozibile, cu opere de artă, cu mașini
furate, contrafaceri;
 criminalitatea economică și a afacerilor : forme de participare
viclene și ilicite la economia legală și obișnuită (fraude financiar -fiscale,
vamale, escrocherii etc.); mijloc pentru a -și asigura influența și implantarea
(corupție, cumpărarea votului etc.); mod de reciclare a profiturilor criminale
(spălarea de bani);
• structurarea în filiere și rețele naționale și internaționale asociate cu
mijloacele sale enorm e în capitaluri sau criminalității organizate:
 o foarte mare capacitate de adaptare (suplețe, flexibilitate a
schimbările politice, socio -economice, juridice etc.);

 atuuri de putere și de influențare foarte importante, prin
ancorarea sa periculoasă în ec onomia legală și prin relațiile lor cu aparatul
politic, cu poliția și cu justiția.
După cum lesne se poate observa din trăsăturile enunțate, nu este vorba
de o definiție juridică, ci mai mult de o descriere analitică și relativ detaliată a
fenomenului, ca re caută să explice modurile de organizare și finalitățile
criminalității organizate.
Deosebit de importantă este precizarea efectuată de către Maria Luisa
Cesoni care consideră că în definirea criminalității organizate este necesar a se
reține ca fiind es ențială „capacitatea acesteia de a paraliza, eventual corupe
aparatul judiciar și aparatul politic. Altfel spus, doar organizațiile criminale sunt
puternice pentru a infiltra guverne, parlamente, administrații polițienești
și palate de justiție. Ele creează o contra -societate capabilă să negocieze cu

-156 – statul de drept și să organizeze un spațiu unde nici o normă socială, nici o lege,
nici o structură juridică nu le deranjează afacerile”147.
În doctrina română, criminalitatea organizată a fost definită ca fiind acel
segment infracțional la care se raportează activitățile ilegale, de natură să
afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice,
desfășurate prin diverse met ode și mijloace, în mod constant, planificat și
conspirat, de către asociații de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de
profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.148 Din această definiție se pot
desprinde principalele trăsături caracteristice ale conceptului de criminalitate
organizată:
 gradul de pericol social al activităților ilegale desfășurate de acest
segment infracțional și care poate afecta anumite sectoare ale vieții economice,
sociale și politice;
 desfășurarea constantă, organizată, planificată și bine conspirată a
acestor activități infracționale.
În accepțiunea nord -americană, „criminalitatea organizată este o activitate
infracțională desfășurată de două sau mai multe persoane, în vederea obținerii
de profit, prin violență, amenințări și/sau coruperea unor persoane publice”.149
Demn de remarcat este faptul că amploarea fenomenului criminalității
organizate a constituit o preocupare în definire, nu numai pentru doctrină ci și
pentru diferitele organisme naționale și internaționale. Astfel, la primul
colocviu al INTERPOL -ului asupra crimei organizate care s -a ținut în Franța,
la St Cloud, în luna mai 1988, crima organizată a fost definită ca „orice
întreprindere sau grup de persoane angajate într -o activitate continuă ilegală
care are ca scop principal realizarea de profituri, independent de frontierele

147 Maria Luisa Cesoni, op. cit ., p. 187
148 Referitor la definirea criminalității organizate în literatura noastră de specialitate, a se vedea
Antoniu, G., Reflecții asupra crimei organizate , R.D.P., nr. 3/1997; Nistoreanu Gh., Păun, C.,
Criminologie, op.cit .; Păun, C., Crima organizată sau organizarea crimei , Analele Academiei de
Poliție, Al. I. Cuza, București, 1993.
149 Palmioto, M. J., Criminal investigation, Nelson – Hall Publisher, Chicago, U.S.A., 1994, p.506

-157 – naționale”. Această definiție a fost criticată deoarece nu cuprindea condiția ca
grupul criminal să aibă o anumi tă structură organizatorică.
În concepția INTERPOL, organizațiile criminale pot fi împărțite în cinci
grupe distincte:150
 familiile mafiei – au structuri ierarhice, norme interne de
disciplină, un cod de conduită și desfășoară o diversitate de activități ili cite;
 organizațiile profesionale – membrii acestora se specializează
într-una sau două tipuri de activități infracționale (traficul de mașini, imprimerii
clandestine pentru falsificarea de monedă, laboratoare clandestine pentru
fabricarea drogurilor, răpir i de persoane cu scop de răscumpărare, jafuri
organizate);
 organizații criminale etnice – sunt rezultatul expansiunilor
geografice, a diferențelor dintre nivelurile de viață, a severității excesive a
condițiilor de imigrare („Triadele”, organizații crimina le chineze; „Yakuza”,
grupări japoneze, s.a.);

 reciclarea banilor – activitatea infracțională desfășurată de
persoane cu venituri ilicite, pentru mascarea și transformarea acestora în
venituri licite pentru reinvestirea lor;
 organizații teroriste interna ționale – categorie implicată în
asasinate, deturnări de avioane, răpiri de persoane, toate efectuate sub diverse
motivații.
O altă definiție propusă a fost cea a poliției germane, care consideră
organizația criminală151 ca fiind orice grupare de persoane ca re a decis în mod
conștient și deliberat să coopereze în vederea desfășurării de activități ilegale
pentru o perioadă de timp, împărțindu -și sarcinile între membrii săi utilizând
adesea sisteme ale suprastructurii moderne, în scopul de a obține profituri
substanțiale într -un mod cât mai rapid posibil. Dar și această definiție a fost

150 Pitulescu, I., op. cit., p.416.
151 Antoniu, George, Reflecții asupra crimei organiate , în Revista de drept penal, nr. 3/1997, p. 43

-158 – imediat criticată, pentru că lipsea elementul de violență pentru atingerea
scopurilor organizației.
Pe baza mai multor sugestii, departamentul pentru crimă organizată din
cadrul INTERPOL -ului a redefinit această noțiune: „Ca orice grup criminal
având o structură de corp constituit care are ca scop obținerea de profituri prin
mijloace ilegale, adesea folosind teama și corupția”
În proiectul de rezoluție al Adunării generale a O.N. U., din anul 1996, la
care și -a adus aportul și România se definește astfel conceptul de crimă
organizată: „Activitățile desfășurate de orice grup format din cel puțin 3
persoane între care există raporturi ierarhice sau personale care permit celor
aflați la conducere să se îmbogățească sau să controleze teritorii sau piețe
interne sau străine, prin folosirea violenței, corupției, urmând fie să desfășoare o
activitate infracțională, fie să se infiltreze în economia legală, folosind în special
mijloacele de mai jos:
a. traficul de stupefiante și spălarea banilor;
b. traficul de carne vie;
c. traficul de obiecte din patrimoniul național;
d. falsul de monedă;
e. furtul de materiale radioactive;
f. actele teroriste;
g. traficul de arme și materiale explozive;
h. traficul de autoturisme;
i. coruperea funcționarilor”.152
Expresia „crimă organizată”, se arată în rezoluție, include orice faptă
comisă de un membru al unui grup, cu ocazia desfășurării activității
infracționale de către grupul respectiv.
În actul internațional menționat se propune ca statele să sancționeze
participarea sau asocierea la un grup al crimei organizate în scopul comiterii de
infracțiuni, să se prevadă posibilitatea de a fi angajată răspunderea penală a

152 Din proiectul de rezoluție al Adunării Generale al O.N.U. din 1996.

-159 – persoanelor morale care obți n profituri dintr -o organizație criminală sau care
servesc drept acoperire unei asemenea organizații.
Cele mai multe analize despre criminalitate sau crimă organizată,
indiferent de exprimare, sunt prea vagi pentru a releva elemente naționale,
proprii crim ei organizate. Unele analize se bazează pe o singură calitate a crimei
organizate, iar altele combină un număr de caracteristici într -un concept
multidimensional al formelor organizate de infracționalitate.
Criminalitatea abordează tipuri certe de activită ți criminale. De exemplu,
procurarea de bani, bunuri și servicii ilegale, fără a ține cont de tipul
organizației, de cei implicați în aceste activități. Tot aici se încadrează și traficul
de stupefiante, carne vie, opere de artă, arme etc.153
Criminalitatea organizată este percepută, în esență, ca o realitate socială
în care structurile criminale și cele legale sunt părți integrante ale aceluiași
sistem corupt social, politic și economic, fără a ține seama de tipul de acțiuni
promovate sau de tipurile de orga nizații ale celor ce susțin acest sistem.154

Noua dimensiune a „criminalității organizate a mobilizat statele în sensul
focalizării eforturilor pentru combaterea acestui flagel, sens în care la Palermo –
Italia, între 12 și 15 decembrie 2000 peste 120 de st ate membre ale O.N.U. au
semnat Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate și
Protocoalele anexe acesteia. Conștiente de amplificarea și diversificarea
criminalității organizate, precum și de faptul că eforturile naționale nu sunt
sufic iente pentru combaterea acestui fenomen, statele membre ale Organizației
Națiunilor Unite au decis să -și unească forțele pentru stabilirea unor
instrumente juridice care să fundamenteze cooperarea internațională și care să
permită dinamizarea acțiunilor de detectare și combatere a criminalității
organizate. Convenția adoptată de O.N.U. a fost ratificată de România prin
Legea nr. 565/2002155.

153 Stancu, E., op. cit., p.657.
154 Ibidem, p.658.
155 Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenției O.N.U. împotriva criminalității transnaționale

-160 – Convenția este primul tratat O.N.U. destinat luptei contra crimei
organizate și acoperă, din punct de vedere juridic ur mătoarele domenii:
 protecția suveranității;
 participarea la activitatea unui grup criminal;
 spălarea produselor infracțiunii;
 spălarea banilor;
 corupția;
 responsabilitatea penală a persoanelor juridice;
 urmărirea, judecarea și sancționarea infracțiunilor;
 sechestrul și confiscarea;
 cooperarea internațională în materia confiscării;
 transferul persoanelor condamnate;
 asistența juridică în materie penală;
 tehnica anchetelor speciale;
 protecția martorilor;
 asistarea și protecția victimelor infracțiunii;
 cooperarea dintre serviciile de depistare și reprimare a infracțiunilor
 colectarea, analiza și schimbul informațiilor.
Totodată, în Convenție sunt definite și expresiile ce caracterizează
fenomenul:
 grup infracțional organizat grup structurat alcătuit din trei sau
mai multe persoane, care există de o anumită perioadă de timp și acționează în
înțelegere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni grave sau
infracțiuni prevăzute de prezenta convenție, pentru a obține direct sau indirect
un avantaj financiar sau alt avantaj material;
 grup structurat – grupul care nu s -a constituit la întâmplare pentru
a comite neapărat o infracțiune și care nu deține neapărat un anumit rol de
continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi;

organizare, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în
special a femeilo r și a copiilor, precum și a protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe
cale terestră, a aerului și pe nave, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 8
noiembrie 2002.

-161 –  infracțiune gra vă – un act care constituie o infracțiune pasibilă de
o pedeapsă privativă de libertate al cărui maxim nu trebuie să fie mai mic de 4
ani sau o pedeapsă mai gravă.
Acest document juridic internațional mai definește noțiunile de bunuri,
produsele infracțiun ilor, sechestrarea și confiscarea, infracțiunea principală;
livrare supravegheată etc.
Incriminarea participării la un grup infracțional organizat se referă la:
 participarea la infracțiuni în formă consumată sau tentativă;
 fapta de a organiza, a conduce, a facilita, a ajuta sau a încuraja ori
favoriza prin sfaturi sau acte materiale săvârșirea de infracțiuni grave;
 participarea la asemenea activități atât în calitate de autor sau
coautor, cât și în calitate de complice, instigator sau favorizator.
Crima org anizată reprezintă un fenomen social grav, care cunoaște în
toată lumea nu numai o amploare deosebită, dar și noi și variate forme, cum ar
fi atragerea în activități criminale a societăților comerciale, cu ramificații ce
depășesc granițele naționale. Socie tățile comerciale din această categoric, prin

metode de șantaj și amenințare obțin profituri uriașe si, sub o „aparență legală”
le repun în circuitul economic pentru a -și spori avantajele. De aceea statele
comunității internaționale au considerat necesar să se reorienteze în sensul
reglementării răspunderii penale a persoanelor juridice.
În domeniul dreptului internațional, identificăm numeroase instrumente
juridice prin care se incriminează organizarea de întreprinderi ce desfășoară
activități de crimă o rganizată și care atrage răspunderea penală a persoanelor
juridice. Dintre acestea amintim:
A. Recomandarea Consiliului Europei nr. (88) 18 privind răspunderea
întreprinderilor pentru săvârșirea de infracțiuni, precizând în primul său alineat
că „prejudici ul considerabil cauzat persoanelor particulare de numărul de
infracțiuni comise, în exercițiul activităților specifice întreprinderilor”, oferă
principalele direcții de luat în considerare de către fiecare stat, cu ocazia

-162 – reglementării acestei instituții j uridice. Dintre aceste direcții, cele mai
importante sunt:
 recomandă statelor să rețină răspunderea penală a întreprinderilor,
indiferent dacă a fost sau nu identificată persoana fizică autoare a infracțiunilor
sau a omisiunilor cu caracter infracțional;
 organizarea răspunderii întreprinderilor nu trebuie să exonereze de
răspundere persoanele fizice implicate;
 necesitatea de a reține o culpă proprie a persoanei juridice, distinctă
de cea a persoanei fizice chemate să o reprezinte.
B. Al doilea protocol al Convenției privind protecția intereselor
financiare ale comunității europene (în continuare Protocol) adoptat prin Actul
Consiliului Uniunii Europene din 19 iunie 1997, apreciind că statele membre
consideră lupta contra criminalității, ce aduce atingere in tereselor financiare ale
comunității europene, ca o problemă de interes comun, ținând de cooperarea
interstatală, de Titlul VI al Tratatului, a vizat în particular răspunderea persoanei
juridice, confiscarea și spălarea capitalurilor.

În ceea ce privește răspunderea persoanelor juridice, art. 3 cere statelor
membre să ia măsurile necesare pentru a asigura că persoanele juridice pot fi,
trase la răspundere penală pentru trei categorii de infracțiuni: fraudă, corupție
activă și spălarea c apitalurilor. Pentru ca răspunderea persoanelor juridice să fie
angajată, infracțiunea trebuie să fie comisă în următoarele condiții :
• în numele persoanei juridice;
• de orice persoană acționând fie individual, fie ca membru al unui organ
al persoanei jur idice care are atribuții de conducere în interiorul ei, pe una dintre
următoarele baze alternative :
 puterea de reprezentare a persoanei juridice;
 autoritatea de a lua decizii în numele persoanei juridice;
 autoritatea de a exercita un control în interiorul persoanei juridice.
Răspunderea persoanei juridice va fi angajată și pentru participarea la

-163 – comiterea acestor infracțiuni în calitate de complice sau instigator și, de
asemenea, la tentativa acestor fapte.
De asemenea, art. 3 al Protocolului face precizări și cu privire la genul de
conduită pentru care persoana juridică poate fi trasă la răspundere. Paragraful 2
al art. 3 prevede că, în afara cazurilor prevăzute la paragraf l, persoana juridică
trebuie să fie ținută responsabilă și atunci când lipsa suprave gherii sau a
controlului din partea unei persoane vizate în paragraf l a făcut posibilă
comiterea unei fapte de natura celor avute în vedere de Protocol.
Conform art. 3 paragraf 3, răspunderea persoanei juridice nu trebuie să
excludă răspunderea persoanelo r fizice autoare, complice sau instigatoare la
faptele amintite.
În plus, art. 4 descrie sancțiunile sugerate a fi aplicabile persoanelor
juridice. Sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și descurajante.
Categoriile de sancțiuni recomandate sun t următoarele:
• amenda, care poate avea un caracter penal sau nepenal;
• alte sancțiuni care pot fi eventual adăugate și care ar putea fi:

 măsuri de excludere de la beneficiul unei facilități sau al unui ajutor
public;
 plasarea sub supraveghere judiciară;
 dizolvarea judiciară.
C. Tot în cadrul U.E. au fost adoptate două acțiuni comune:
• Acțiunea comună din 21 decembrie 1989, adoptată de Consiliul Europei
pe baza art. 3 al Tratatului U.E., referitoare la incriminarea participării la o
organizație criminală în cadrul statelor membre ale U.E. Solicitând statelor să
incrimineze sub aspectul sancțiunii penale efective, proporționale și disuasive,
anumite compartimente care denotă participarea conștientă la activitățile unei
organizații criminale, acți unea comisă cere, în art.3, statelor membre să se
asigure că împotriva persoanelor juridice poate fi angajată răspunderea penală
sau, în lipsa acesteia, altfel de răspundere pentru comiterea infracțiunilor care

-164 – fac obiectul acțiunii comune, „precizând că a ceastă răspundere va fi angajată
după modalitățile ce vor fi definite de dreptul intern al fiecărei țări”.
Documentul face, de asemenea, referire la necesitatea de a sancționa, în paralel,
persoanele fizice vinovate, ca și caracterul efectiv, proporțional și descurajant al
sancțiunilor aplicabile, sancțiuni care trebuie să aibă o natură patrimonială și
economică.
• Acțiunea comună din 22 decembrie 1998, relativă la corupția în sectorul
privat, are ca obiect incriminarea faptelor de corupție în medii profesi onale sau
comerciale, considerând că o acțiune eficace contra criminalității organizate
trebuie să prevadă o politică globală de luptă împotriva corupției.
La nivelul O.E.C.D., în 17 decembrie 1997, a fost adoptată Convenția
pentru lupta împotriva corupție i funcționarilor publici străini în tranzacțiile
comerciale internaționale. Acest act internațional este foarte succint, lăsând
statelor membre posibilitatea ca în conformitate cu principiile lor naționale să
incrimineze infracțiunile ce fac obiectul acest ui document.

D. La nivelul Consiliului Europei , au fost adoptate două convenții ce se
referă la problema pusă în discuție, și anume:
• prima este Convenția pentru protecția mediului prin mijloace de
drept penal , din 4 noiembrie 1998. Pornind de la constatarea că atingerile
aduse mediului tind să antreneze consecințe grave și, astfel, necesită măsuri cu
caracter penal, documentul cere statelor, în art. 9, să adopte măsurile necesare
pentru a sancționa penal sau administrativ, atunci când o infracțiun e contra
mediului a fost comisă.
• Convenția penală împotriva corupției , adoptată la 27 ianuarie 1999.
Această convenție conține în art. 18 și art. 19 aceleași dispoziții detaliate
privind răspunderea persoanei juridice.

-165 – Secțiunea a 2 -a
Grupul infracțion al în deciziile -cadru și recomandările Comisiei Europene

Dacă criminalitatea organizată tinde să devină, din ce în ce mai mult, o
caracteristică a vieții contemporane, internaționalizarea acesteia a impus tuturor
statelor moderne să acorde o atenție deose bită fenomenului, prin legiferări la
nivel național, european și internațional. Preocupări intense în această privință a
avut și are Uniunea Europeană, care prin adoptarea deciziilor -cadru a
reglementat diferite domenii ale crimei organizate. Dintre aceste acte juridice
europene, cele mai semnificative sunt:
A. Decizia -cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea
terorismului
Uniunea Europeană consideră că terorismul constituie o serioasă
încălcare a principiilor democrației și a statului de dre pt și incriminează
infracțiunile teroriste ca acte intenționate prin care se aduce atingere gravă unei
țări sau unei organizații internaționale, atunci când sunt săvârșite cu scopul (art.
l)156;

 de a intimida grav o populație;
 de a constrânge nelegitim pute rile publice sau o organizație
internațională să îndeplinească sau să se abțină a îndeplini un act oarecare;
 de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice
fundamentale, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau
organizații int ernaționale.
În aceasta direcție, vor fi considerate a fi infracțiuni teroriste :
• atingerile aduse vieții unei persoane care poate cauza moartea;
• atingerile grave ale integrității fizice a unei persoane;
• răpirea sau luarea de ostatici;
• faptul de a c auza distrugeri masive unei instalații guvernamentale sau

156 Publicată în Jurnalul Oficial , L. 164 din 22.06. 2001

-166 – publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem
informatic, unui loc public sau unei proprietăți private, susceptibile să pună în
pericol vieți umane sau să producă pier deri economice considerabile;
• deturnarea de aeronave și de nave sau de alte mijloace de transport
colective de pasageri sau de mărfuri;
• fabricarea, posesia, achiziționarea, transportul, furnizarea sau utilizarea
de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice și chimice;
• eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, inundații
sau explozii care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;
• perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau o rice
altă resursă naturală fundamentală, care ar avea efect punerea în pericol a
vieților umane;
• amenințarea de a înfăptui unul dintre comportamentele enumerate mai
sus.
Actul juridic european definește grupul terorist ca „aceea asociere
structurată, a m ai mult de două persoane, stabilită în timp și care acționează
concertat în vederea săvârșirii de infracțiuni teroriste”.

Termenul „asociere structurată” desemnează o asociație care nu s -a
constituit la întâmplare pentru a săvârși imediat o infracțiune ș i care nu are în
mod necesar roluri formal definite pentru membrii săi, continuitate în
compoziție sau structură elaborată. Prin urmare, sunt incriminate atât faptele de
conducere a unui grup terorist, cât și participarea la activitățile unui astfel de
grup și deci se sancționează atât infracțiunea consumată, cât și tentativa, precum
și participarea la astfel de grupuri în calitate de autori, coautori, complici sau
instigatori.
B. Decizia -cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de
stabilire a dispozițiilor minime privind elementele constitutive ale
infracțiunilor și sancțiunilor aplicabile în domeniul traficului ilicit de

-167 – droguri157
Necesitatea combaterii consumului de droguri a fost recunoscută de către
Uniunea Europeană ca reprezentând o ameni nțare pentru sănătatea, siguranța și
calitatea vieții cetățenilor U.E., cât și pentru economia legală, stabilitatea și
siguranța statelor membre.
De aceea, a incriminat la art. 2, următoarele fapte intenționate ca fiind
considerate infracțiuni atunci când sunt săvârșite pe nedrept:
a) producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea,
comercializarea, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiții, intermedierea,
expedierea, transportul, importul sau exportul de droguri;
b) cultivarea macului opi aceu, a arborelui de coca sau a cannabisului;
c) deținerea sau achiziția de droguri în vederea desfășurării uneia dintre
activitățile menționate la litera (a);
d) producerea, transportul sau distribuirea precursorilor, cunoscând ca
aceștia urmează a fi uti lizați la sau pentru producerea sau fabricarea ilicită de
droguri.

Instigarea, complicitatea sau tentativa la infracțiunile de mai sus se
pedepsesc. Sancțiunile penale aplicabile pentru astfel de infracțiuni trebuie să
fie efective, proporționale si dis uasive. Pentru infracțiunile prevăzute în art. 2,
pedepsele privative de libertate trebuie să aibă o durată maximă între unu până
la trei ani.
În cazul în care infracțiunea implică cantități mari de droguri sau
infracțiunea implică drogurile cele mai dăună toare pentru sănătate ori
infracțiunea a produs vătămarea gravă a sănătății, mai multor persoane,
sancțiunile privative de libertate trebuie să aibă o durată maximă de cel puțin
cinci până la zece ani. Pedeapsa privativă de libertate poate avea o durată

157 Publicată în Jurnalul Oficial , L. 335/11.11.2004.

-168 – maximă de cel puțin cinci până la zece ani, în cazul în care infracțiunea a fost
săvârșită în cadrul unei organizații criminale.
C. Decizia -cadru nr. 841 din 24 octombrie 2008 privind lupta
împotriva crimei organizate158
Acest act juridic a fost elaborat de că tre Consiliul Uniunii Europene,
pentru a îmbunătăți capacitățile comune ale Uniunii și ale statelor membre în
combaterea crimei organizate transnaționale. În înțelesul acestei decizii -cadru
prin organizație criminală se desemnează „o asociație structurată, stabilită în
timp, de mai mult de două persoane, care acționează concertat în vederea
comiterii de infracțiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate sau de
aplicarea unei măsuri de siguranță privative de libertate cu o durată maximă de
cel puțin p atru ani, sau de o pedeapsă mai severă, pentru a obține direct sau
indirect, un beneficiu financiar sau de altă natură materială”.
Conform acestei Decizii, „asociația structurată” desemnează o asociație
care nu este formată la întâmplare pentru comiterea i mediată a unei infracțiuni
și care nu prezintă în mod necesar roluri definite formal pentru membrii săi,
continuitatea membrilor sau o structură dezvoltată.
Actul juridic european incriminează ca fapte de crimă organizată :

a) „comportamentul oricărei pers oane care, în mod intenționat și în
cunoștință de cauză privind fie scopul și activitatea generală a organizației
criminale, fie intenția sa de a comite infracțiunile respective, ia parte în mod
activ la activitățile criminale ale organizației, inclusiv pr in furnizarea de
informații și mijloace materiale, recrutarea de noi membri, precum și toate
formele de finanțare ale activității acesteia, cunoscând că această participare va
contribui la realizarea activităților infracționale ale organizației”;
b) „compo rtamentul oricărei persoane, constând în încheierea unui acord
cu una sau mai multe persoane cu privire la exercitarea unei activități care, în
cazul în care ar fi pusă în aplicare, ar echivala cu comiterea infracțiunilor

158 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene , nr. 300 din 11.11.2004.

-169 – menționate la art. l, chiar dacă p ersoana respectivă nu participă la executarea
propriu -zisă a respectivei activități”.
Decizia -cadru prevede și circumstanțe de nepedepsire sau de reducere a
pedepsei dacă infractorul:
 renunță la activitățile infracționale;
 furnizează autorităților administrative sau judiciare informații pe
care acestea nu ar fi fost capabile să le obțină altfel;
 să prevină, să pună capăt sau să limiteze efectele infracțiunii;
 să identifice și să îi defere justiției pe ceilalți infractori;
 să găsească dovezi;
 să priv eze organizația criminală de resurse ilicite sau de beneficiile
rezultate din activitățile sale infracționale;
 să împiedice ca alte infracțiuni asemănătoare să fie comise în viitor.
Prin același act juridic european se instituie răspunderea penală pentru
persoanele juridice pentru oricare dintre infracțiunile de crimă organizată,
comise în beneficiul lor de orice persoană activând fie individual, fie ca
membru al unui organ al persoanei juridice și care deține o poziție de conducere
în cadrul persoanei juri dice, bazată pe unul din următoarele elemente:
• puterea de a reprezenta persoana juridică;

• autoritatea de a lua decizii în numele persoanei juridice;
• autoritatea de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
Răspunderea penală a persoanei jur idice nu exclude răspunderea penală a
persoanelor fizice care sunt autori sau complici la oricare dintre infracțiunile de
crimă organizată.
Sancțiunile aplicabile persoanei juridice pot consta în amenzi penale, dar
și alte sancțiuni cum ar fi:
• anularea d reptului de a primi avantaje sau ajutor public;
• interdicția temporară sau permanentă de a exercita o activitate
comercială;

-170 – • plasarea sub control judiciar;
• lichidarea temporară;
• închiderea temporară sau permanentă a proprietăților care au fost
folosite pentru comiterea infracțiunilor.
În stabilirea competenței de jurisdicție se va ține seama de următorii
factori:
• statul membru pe teritoriul căruia s -au produs actele;
• statul membru unde făptașul este cetățean sau rezident;
• statul membru de orig ine al victimelor;
• statul membru pe teritoriul căruia a fost descoperit făptașul.
D. Decizia nr. 2008/615/JAI a Consiliului U.E. din 23 iunie 2008
privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul
combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere159
Această decizie stabilește regulile pe baza cărora autoritățile judiciare din
statele membre pot schimba rapid și eficient date și informații în vederea
desfășurării cercetărilor penale, cu privire la infracțiunile de terorism și crimă
organizată.

Schimbul de date și informații între statele membre cupri nde următoarele
domenii:
• dispoziții privind condițiile și procedura de transfer automatizat al
profilurilor ADN. al datelor dactiloscopice și al anumitor date referitoare la
înmatricularea vehiculelor la nivel național;
• dispoziții privind condițiile de furnizare de date referitoare la
evenimente majore care au o dimensiune transfrontalieră;
• dispoziții privind condițiile de furnizare a informațiilor pentru
prevenirea infracțiunilor teroriste:
• dispoziții privind condițiile și procedura pentru intensif icarea cooperării

159 Publicată în Jurnalul Oficial , L. 210 din 06.08.2008.

-171 – poliției la nivel transfrontalier prin diferite măsuri.
Decizia cuprinde dispoziții și cu privire la protecția și la asistența
agențiilor altor state care traversează frontiera, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, răspunderea civilă și penală a acestora.

Secțiunea a 3 -a
Exemplificări privind grupul infracțional în alte legislații penale

► Legislația franceză incriminează crima organizată în art. 450 -1-
450-3 C.pen., astfel:
Art. 450 -1 – „Constituie o asociație de răufăcători orice grup are formată
sau înțelegere stabilită în vederea pregătirii, constând din una sau mai multe
fapte materiale, a uneia sau mai multor crime sau a uneia sau mai multor delicte
pedepsite cu 10 ani închisoare.
Participația la o asociație de răufăcători este pede psită cu 10 ani
închisoare și l milion de franci amendă”.
Art. 450 -2 – „Orice persoană care a participat la o grupare sau înțelegere
definită prin art. 450 -1 este scutită de pedeapsă dacă, înainte de orice urmărire,

denunță gruparea sau înțelegerea auto rităților competente și permite
identificarea celorlalți”.
Art. 450 -3 – „Persoanele fizice vinovate de infracțiunea prevăzută de art.
450-1 vor suferi, de asemenea, diferite pedepse complementare”.
Art. 132 -7 – „Constituie o bandă organizată, în sensul legii, orice grupare
formată sau orice înțelegere stabilită în vederea pregătirii constând dintr -una sau
mai multe fapte materiale, a uneia sau mai multor infracțiuni”. Această
circumstanță atrage agravarea pedepsei acolo unde legiuitorul o prevede explici t
în partea specială.
Art. 222 -34 – Incriminează „fapta de a conduce sau organiza o grupare

-172 – având ca obiect producerea, fabricarea, importul, exportul, transportul,
deținerea, oferirea, cedarea, achiziționarea sau întrebuințarea ilicită de
stupefiante: ped eapsa este privațiunea de libertate pe viață și 50 milioane franci
amendă”.
Art. 222 -38 C.pen. francez incriminează „faptul, prin orice mijloc
fraudulos, de a facilita justificarea falsă a originii resurselor sau bunurilor
autorului uneia dintre infracțiun ile menționate în art. 222 -37 (trafic de
stupefiante) sau de a aduce cu bună știință concursul la orice operație de
plasare, disimulare sau conversiunea produsului într -o astfel de infracțiune”.
Odată cu noul Cod penal francez intrat în vigoare la l martie 1994,
comiterea unei infracțiuni în bandă organizată constituie o circumstanță
agravantă într -un mod mai larg decât înainte, când această circumstanță
agravantă nu cuprindea decât furtul, degradările și deteriorările, care se aplică
azi și escrocheriei, e xtorcării de fonduri, falsificării monedei, tăinuirii și
traficului de stupefiante. De altfel, cum rezultă din textul de lege mai sus
reprodus, șeful unei organizații criminale riscă privarea de libertate pe viață.
În anul 1994, a fost creată în Franța în cadrul Direcției afacerilor
criminale și grațierii, o nouă subdirecție a afacerilor economice și a luptei
împotriva crimei

organizate. Ea este însărcinată să coordoneze acțiunea de ansamblu a
parchetelor și cea a diverselor administrații160.
Legiuitorul francez a prevăzut, totodată, și niște facilități în caz de
denunțare: astfel, legea acordă o scutire de pedeapsă denunțătorului care
permite să se evite realizarea unui act de trădare sau cu caracter terorist (art.
414-2 C.pen.) și o reducere de pedeapsă la jumătate față de denunțătorul care
permite să înceteze un trafic de stupefiante și să identifice dacă este cazul și alți

160 Pentru amănunte, vezi Pradel, Jean; Droit Penal compare , Editura Codes Dolloz, Paris, 1996.

-173 – vinovați (art. 222 -43 C.pen).
La fel, pentru eficientizarea luptei contra crimei organizate, printr -o lege
din 1991 [azi art. 706 -32 alin.(2), C.pen.] permite ofițerilor de poliție judiciară
și funcționarilor de la vamă să dețină droguri și să le pună la dispoziția
persoanelor care fac trafic, cu condiția să obțină autorizația procurorului
Republicii sau a judecătorului care știe de af acere.
► Legislația italiană
În Italia, fenomenul mafiot care a cuprins întreaga societate a determinat
legislativul să intervină cu severitate.
O primă lege din anul 1992 a adăugat Codului penal un nou articol 416
bis după care simplul fapt „de a face part e dintr -o asociație de tip mafiot,
formată din trei sau mai multe persoane, este pedepsit cu închisoare de la 3 la 6
ani. Acei care inițiază, conduc sau organizează asociația sunt pedepsiți, numai
pentru aceasta cu închisoare de la 4 la 9 ani”.
Art. 416 – incriminează că: „Trei sau mai multe persoane care se asociază
în scopul comiterii mai multor delicte, acei care inițiază, constituie și
organizează asociația sunt pedepsiți numai pentru aceasta cu închisoarea de la 3
la 7 ani. Pentru fapta de participar e la asociație, pedeapsa este închisoarea de la
l la 5 ani. Conducătorii vor suferi aceeași pedeapsă ca și inițiatorii. Dacă
asociații străbat înarmați localitățile sau căile publice se aplică închisoarea
de la

5 la 15 ani. Pedeapsa se majorează dacă numărul celor asociați este de 10
persoane sau mai mare”.
O asemenea asociație este pedepsită de legea italiană conform art. 416 bis
și atunci când „cei care fac parte din ea se prevalează de forța de intimidare a
legăturii dintre asociați cu condiția supunerii și tăcerii, care derivă din aceasta,
pentru comiterea de infracțiuni, pentru obținerea direct sau indirect, a gestiunii
sau controlului activității economice, concesiunii, autorizații, antreprize și

-174 – servicii publice sau pentru a realiza profitur i ori avantaje ilicite pentru sine sau
pentru alții”. Această dispoziție a fost larg utilizată în dreptul italian în ultimii
ani. A doua lege, din anul 1992, luată în mare parte în urma asasinării
magistraților care au luptat cu mare energie împotriva mafi ei (procurorul
Borsellino și judecătorul Falcone) a modificat art. 416, reprimând prin acesta și
faptul de a „împiedica sau a obstrucționa libera exercitare a votului sau pentru a
procura voturi pentru ei sau pentru alții cu prilejul consultărilor locale” contra
banilor.
Textul de lege prevede și o agravantă și anume atunci când „asociația este
înarmată”.
„Asociația se consideră înarmată când participanții au la dispoziție,
pentru realizarea scopurilor asociației, arme, materiale explozive, chiar ascunse
sau ținute în depozite.
Dacă activitatea economică asupra căreia asociații înțeleg să -și asume sau
să-și mențină controlul este finanțată, în totalitate sau în parte cu prețul,
produsul sau profitul obținut din infracțiuni, pedepsele se majorează de la o
treime la jumătate”.
În Italia se utilizează și procedura „agenților provocatori”, introdusă prin
decretul Președintelui Republicii din 9 octombrie 1990, care permite polițiștilor
să procedeze la o cumpărare simulată a drogului, cu obligația de a anunța
procu rorul Republicii (art. 97).

► Și în Elveția este incriminată crima organizată, în special, în
domeniul spălării banilor.
Astfel art. 305 bis C.P. elvețian incriminează: „Pe cel care ar comite un
act propriu să antreneze identificarea originii, descoperirea sau confiscarea
valorilor patrimoniale de care el știa sau trebuia să prezume că provin dintr -o
crimă”.
În versiunea elvețiană, elementul moral al infracțiunii este, deci, conceput

-175 – foarte larg pentru că dolului propriu -zis, legiuitorul adaugă dolul eventu al
(trebuia prezumat).
În ceea ce -1 privește pe condamnat, este întotdeauna obligatorie
confiscarea lucrurilor care au servit sau au fost destinate la comiterea
infracțiunii, precum și a lucrurilor care reprezintă prețul acestora, produsul sau
profitul car e constituie folosul obținut. Pe lângă acestea, este decăzut din
dreptul la diferite permise, concesiuni, antreprize. Dispozițiile legale se aplică și
organizației Camorra, precum și altor asociații, oricum ar fi pe plan local
denumite care, prevalându -se de forța intimidantă a legăturii dintre asociații,
urmăresc scopuri asemănătoare celor ale organizațiilor de tip mafiot.
De altfel, începe să apară în câteva legislații conceptul de „anchetă pro –
activă”, poliția putând proceda la măsurile de demascare a in fractorilor asupra
cărora probele sunt încă subțiri (interceptarea și ascultarea convorbirilor,
intrarea în locuința deținută de infractori într -o manieră secretă) pentru a face
constatările necesare. Astfel de posibilități există și în Germania, Belgia,
Olanda, Italia etc.
La fel, în Italia, până la legea din 28 iulie 1984 se autoriza pentru crimele
cele mai grave o detenție provizorie, putând atinge 11 ani (art. 272 C.pen. astăzi
abrogat). La fel și dreptul clasic la tăcere, drag dreptului din common law,
dispare pentru infracțiunile grave.

► Legislația americană (RICO)
The Reekoteering Influenced & Corrupt Organizations Act constituie una
din cele mai criticate, dar și una din cele care exercită o deosebită influență
socială. În realitate este vorba de un complex de reglementări ale statelor sau
legi federale în care sunt enumerate infracțiunile specifice grupului criminal s i
pe care procurorul .trebuie să le dovedească pentru a fi justificată urmărirea atât

-176 – pentru crima de a fi constituit o organizație, cât și pentru întreaga activitate
desfășurată de grupul criminal.161 Aceste infracțiuni sunt următoarele:
amenințare, răpire, omor, incendiu, jocuri de noroc, spargere, jaf, estorcare de
bani cu forța ori prin amenințare, corupție, fals, fraudă poștală, prostituție, trafic
de narcotice, delapidare.
Secțiunea 1962 din Codul Statelor Unite definește activitatea de racket și
că: „U tilizarea sau investirea de bani sau de profituri obținute prin activitatea de
racket pentru a dobândi o întreprindere angajată în operațiuni de comerț în
statele americane sau de a obține asemenea întreprinderi pentru desfășurarea
activităților de racket ”.
Asocierea care desfășoară activități de racket poate fi formată din orice
individ, societate de persoane sau de capitaluri sau din orice asociație de fapt
fără personalitate juridică.
Practica judiciară americană a decis că subzistă o asociație de tip racket
dacă asociația nu prezintă absolut toate trăsăturile acestui tip de asociere. Aceste
asociații au un caracter de continuitate și sunt formate de persoane care s -au
asociat pe bază de ierarhie și consimțământ.
Persoanele care participă la activitățile RICO sunt socotite complici, cu
condiția ca ele să fi consimțit să participe direct sau indirect la afacerile
asociației într -un mod care să releve activitatea de racket . RICO poate cuprinde
în sfera sa și întreprinderi legale care desfășoară totodată și activități ilegale,
precum și alte organizații ilegale sau criminale.

Un alt instrument de combatere a crimei organizate în legislația penală
americană este incriminarea complicității. În legislația penală americană se
sancționează complicitatea ca delict distinct atunci când cel puțin două persoane
se înțeleg să comită un act ilegal sau un act legal prin mijloace ilegale sau un act
tinzând la realizarea unei infracțiuni.
În concepția nord -americană, în funcție de activitățile pe care le

161 Palmiotto, M. J., op. cit. , p. 507.

-177 – desfășoară, pe lân gă activitățile de racketing , se disting și următoarele tipuri de
organizații criminale:162
• „operațiuni de vicii” – grupuri de indivizi care desfășoară o activitate
continuă prin furnizarea de bunuri și servicii ilegale, cum sunt: narcoticele,
prostituția, jocurile de noroc, cămătăria;
• „furtul” – grupuri de indivizi care se angajează într -un tip particular de
furt, bazat pe continuitate, cum ar fi frauda, escrocheria, jaful, furtul de mașini,
achiziționarea de bunuri de date pentru revânzare;
• „bande” – grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenență socială,
care se asociază în vederea comiterii unor activități ilicite, pentru a se impune
într-o comunitate (bande de tineri, cluburi de motocicliști, bande de deținuți);
• „teroriști” – grupuri de in divizi care se asociază pentru a comite acte
criminale spectaculare, cum ar fi asasinatele și răpirile de persoane publice,
pentru a submina încrederea publică în stabilitatea guvernamentală, din motive
politice ori pentru satisfacerea unor revendicări.
► Alte legislații penale
Un alt exemplu de severitate în materie de crimă organizată întâlnim în
Irlanda de Nord, art. 2 din Legea nr. 1989 este redactat astfel:
„O persoană este vinovată de infracțiune dacă:
a) aparține sau practică apartenența la o organiz ație proscrisă;
b) încurajează un susținător al unei organizații proscrise altfel decât prin
aport de bani sau de bunuri;

c) participă sau asista la un angajament sau organizare a unei reuniuni de
trei sau mai multe persoane (fie că este vorba sau nu de o reuniune la care
publicul este admis) ,știind că aceasta reuniune este destinată:
 să ajute o organizație interzisă;
 să favorizeze activitățile unei astfel de organizații;
 să se adreseze unei persoane aparținând sau făcând profesia de a

162 Palmiotto, M. J., op. cit ., p 507.

-178 – aparține unei astfe l de organizații”;
Este deci un delincvent de crimă organizată persoana care, chiar dacă nu
face nici cel mai mic act material, se mulțumește să aparțină unei organizații
criminale sau să asiste la o reuniune având ca obiect ajutorul terorismului.
Se poate de asemenea cita art. l din Legea greacă nr. 1916/1990 despre
crima organizată în general: este incriminată „fondarea sau participarea la o
organizație cumulativă a unei serii (foarte largi) de infracțiuni ca: omorul,
incendierea voluntară, atentatele con tra instituțiilor polițienești, traficul de
stupefiante”.
► Pedepsele
În ceea ce privește pedepsele pentru faptele de crimă organizată
majoritatea legislațiilor nu evită să prevadă pedepse lungi. Pentru faptele grave,
multe legislații prevăd pedeapsa pe via ță, ca în Anglia, Germania și Franța.
Traficul de stupefiante antrenează o pedeapsă severă: privarea de libertate
perpetuă sau de 20 ani, în Franța (art. 222 -34 și 222 -334 C.pen.), 23 de ani, în
Spania (legea din 1988), 20 de ani minimum, în Italia, 12 ani maximum, în
Țările de Jos etc.
Pentru a proceda la această severitate, legiuitorii uzează două tehnici163 și
anume:
 severitatea directă prin instituirea diverselor incriminări pedepsite
mai mult sau mai puțin dur, asociate unele dintre ele unor circumstanțe
agravante, ca săvârșirea în bandă organizată sau calitatea de minor a persoanei
căreia i se

oferă droguri (spre exemplu, Franța – prin art. 222 -34, C.pen.) sau, plecând de la
infracțiunea de bază, cea de trafic, legiuitorul prevede un număr mare de
circumstanțe agravante: victima este minor, traficul are loc într -un spațiu public,
cantitatea de droguri este considerabilă, traficantul este funcționar sau aparține
unui grup difuzând drogul, legiuitorul creând alte noi circumstanțe agravante

163 Pradel, Jean, op. cit ., p.140.

-179 – (exemplul S paniei).
 severitatea indirectă – în sensul în care pedepsele foarte blânde sunt
prevăzute în favoarea „îndreptarului, căitului” sau persoanelor care se disociază
de grupul criminal denunțând la poliție alți membrii ai grupului (cazul Franței și
al Italiei) . În Italia este, fără îndoială, faptul cel mai uzitat al conceptului de
„îndreptat”. Decretul din 9 octombrie 1994 (art. 74) despre traficul de droguri
prevede o reducere la jumătate sau două treimi din pedeapsă în timp ce legea nr.
203 din 1991 prevede o reducere cu o treime din jumătate.
În același timp, severitatea legilor penale în materia criminalității
organizate se manifestă și în refuzul liberărilor condiționate.
Franța cunoaște, după anul 1978, regimul zis „al siguranței” în virtutea
căruia persoa nele condamnate pentru câteva infracțiuni grave după lege, nu
beneficiază de -a lungul executării pedepsei de nici o măsură de liberare
condiționată, semi -libertate sau permis de ieșire (art. 132 -23 C.pen.).
În același spirit, Curtea Supremă a Statelor Unit e reduce conceptul de
drepturi ale deținutului în materie de primire a publicațiilor și a vizitelor. Astfel,
o hotărâre din anul 1989 a decis că dacă o reglementare penitenciară enumeră
categorii de vizitatori susceptibili a fi excluși, deținutul nu are al t drept de
vizitator în afară de listă.
Pentru represiunea și combaterea infracțiunilor de crimă organizată, în
legislațiile diferitelor state s -au prevăzut și unele măsuri de siguranță. Spre
exemplu, în Franța este cunoscută instituția expulzării într -o colonie (Guyana)
care se adaugă la o pedeapsă privativă de libertate. În Marea Britanic sau
Irlanda de Nord se prevede excluderea, pentru trei ani, a oricărei persoane care
s-a

remarcat prin pregătire, săvârșire sau instigare la acte de terorism. Individu l
victimă a unei asemenea măsuri n -are decât 7 zile pentru a contesta această
măsură la administrația Secretary of State .
În același sens, al măsurilor de siguranță care însoțesc cel mai adesea o

-180 – pedeapsă privativă de libertate, putem cita legea italiană din anul 1992 legată de
mafie, care a introdus obligația de sejur într -o comună determinată ca măsură de
prevenție. Procurorul național anti -mafia a decis această măsură cu privire la
indivizii care sunt pe punctul „de a comite grave delicte”, utilizând o structură
mafiotă. Măsura durează maxim un an. Cel interesat poate face recurs după
judecarea anchetei preliminare, apoi în fața Curții de Casație.
Pedeapsa cu moartea este menținută în multe țări din Asia și Africa. În
America Latină câteva state o conser vă sau chiar o restabilesc, de exemplu,
Peru (legea din 3 august1993).
În S.U.A. problema divizează juriștii, mai ales din cauza
Amendamentului 8 care prevede că „nimeni nu va fi supus unei pedepse crude
si neobișnuite” ceea ce duce la întrebarea asupra pe depsei capitale în unele state
componente care încă o mai aplică. Trebuie să mai arătăm că, în S.U.A., Curtea
Supremă nu declară neconstituțională pedeapsa cu moartea și este admisă astfel
de numeroase legi, mai ales legile de stat.

Secțiunea a 4 -a
Grupul criminal organizat în legea penală română

Conștiente de recrudescența criminalității organizate, care în ultimele
decenii a luat proporții deosebite, precum și de faptul că eforturile internaționale
nu sunt suficiente pentru combaterea acestui fenomen, dacă statele membre nu
elaborează instrumente juridice adecvate, autoritățile române au elaborat
incriminări pentru combaterea crimei organizate.

Separat de definiția și trăsăturile doctrinare ale crimei organizate,
legiuitorul român, în baza Convenției O.N.U. cu privire la lupta împotriva
criminalității organizate, definește conceptul în art. 2 lit. a) din Legea nr

-181 – 39/2003164 în felul următor: „Grup infracțional organizat – grupul structurat
format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o peri oadă și
acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor
infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau
alt beneficiu material”“.
Din definiția legală de mai sus putem desprinde principalele trăsături ale
conceptului de grup infracțional organizat (crimă organizată)165:
 de regulă, aceste activități de crimă organizată sunt desfășurate de
grupuri de infractori compuse, în concepția legii române, din cel puțin trei
persoane. Acest grup se bazează pe o struc tură organizată bine definită, cu
statut, reguli de comportare, ritualuri de aderare, ierarhizări de funcții și
atribuții, cu șefi și subalterni care își propun să desfășoare activități ilicite
organizate și cu eficiență maximă. Așadar, nu poate exista gru p infracțional
organizat dacă nu există o organizare, reguli de acționare, o ierarhizare în rândul
membrilor și o repartizare a valorilor. De asemenea, caracterul de grup
organizat presupune și planificare, organizare, control, procurare de
instrumente, mi jloace, informații, folosirea de combinații etc.
Astfel, în practică s -a decis că fapta inculpatului A.C. de a se asocia la o
grupare infracțională care avea ca obiect traficul de droguri pe relația America
Centrală și de Sud – Europa Occidentală – România , din care făceau parte și
inculpații A.C., U.A. și M.D., în care fiecare membru al rețelei avea sarcini
precise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau
constituire de grupuri infracționale organizate, care inițial a fost incri minata de

art. 12 alin.(l) din Legea nr. 143/200, iar după intrarea în vigoare a Legii nr.
39/2003, de către art. 7 din această lege.166
Într-o altă speță, s -a decis că nu ne aflăm în prezența unui grup de cel

164 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003
165 A se vedea în același sens, Timoce, M.C., Unele aspecte cu privire la infracțiunea prevăzută de
art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizare , în Revista
Dreptul nr. 6/2004, p. 158
166 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 2294/2006, disponibilă pe site-ul www.scj.ro

-182 – puțin trei persoane, constituit cu reguli și structură bine determinată, întrucât din
probele dosarului rezultă, în mod cert, că doar doi inculpați au ajuns la un
moment dat pe perioada infracțională, să aibă legături aparent coordonate pentru
realizarea comercializării drogurilor și nici un moment, nu a fost antrenată cea
de a treia inculpată, respectiv D.T.P., care, în fapt, este concubina inculpatului
P.C. și spre finalul realizării unor acte din lanțul infracțional, a fost nevoită, în
virtutea conjuncturii și legăturilor preexistente de concubinaj cu inculpatul P.C.,
să aducă la îndeplinire cerințele acestuia, astfel că în cauză nu este îndeplinită
latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin.(l) și (3) din Legea nr.
39/2003.167
Caracterul structurat al grupului se manifestă nu numai obie ctiv, ci și
subiectiv, prin atitudinea psihică a membrilor care aparțin unui grup ce are ca
scop săvârșirea unor infracțiuni grave, că trebuie să acționeze după anumite
reguli prestabilite, că există o diviziune a muncii și o anumită ierarhizare între
memb rii ei.
Din punct de vedere juridic, un asemenea grup reprezintă o pluralitate
constituită și nu o participație penală. Participația penală presupune pentru
fiecare dintre participanți un anumit rol în săvârșirea infracțiunii.
În cazul grupului infracționa l, membrii acesteia – cel puțin trei – pot să nu
participe toți la săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor propuse: pot stabili ca o
anumită infracțiune sau mai multe infracțiuni să fie săvârșite de unul sau unii
dintre ei. Ba mai mult, pot recruta pent ru săvârșirea infracțiunii sau a
infracțiunilor executanți din afara grupului. Se creează în acest mod un
organism autonom, distinct de cei ce vor avea rolul de autori, complici,
instigatori la săvârșirea infracțiunii sau a infracțiunilor, organism menit s ă
organizeze, să

găsească mijloace, să delibereze și să hotărască cu privire la infracțiunea sau

167 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 4469/2006 , disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-183 – infracțiunile ce urmează a fi săvârșite.
Cu privire la atitudinea psihică, apreciem că încă de la începutul
constituirii grupului, membrii acestuia trebuie să cunoască faptul că fac parte
dintr -o grupare creată tocmai pentru comiterea unor infracțiuni grave și trebui să
aibă reprezentarea clară a faptului că grupul funcționează după reguli
prestabilite, că există o anumită ierarhizare în rândul membrilor. De asemenea,
trebuie să -și cunoască, chiar în linii extrem de vagi, rolul și atribuțiile pe care le
vor avea în cadrul grupului168;
 aceste grupuri criminale organizează , pe baza divizării muncii, în
mod minuțios, fiecare operație criminală asigurând informații le necesare,
mijloacele de executare, de transport, de valorificare a produselor infracțiunii.
Pericolul provine din însăși constituirea și finanțarea grupului, al cărui scop este
comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave. Grupurile criminale
organi zează chiar întreprinderi proprii prin înlăturarea concurenței și instaurarea
unui adevărat monopol într -un anumit domeniu de activitate (de exemplu, în
domeniul jocurilor de noroc, al producției și circulației băuturilor alcoolice, al
substanțelor stupefi ante, al traficului de arme etc.).
Practica arată că există organizații criminale care preiau adeseori
întreprinderi care desfășoară activități legale și de larg interes economic (cum ar
fi, șantiere de construcții, fabrici de produse alcoolice etc.) pe ca re le
organizează cu maximum de eficiență, însușindu -și profiturile uriașe pe care le
aduc. În asemenea cazuri, suntem în fața unei organizații legale în sânul căreia
se comit fapte ilegale, ori sunt orientate spre asemenea scopuri;
 organizațiile criminale , pe lângă șefii sau capii care conduc și
dirijează din umbră activitățile ilegale, pe lângă membrii care au aderat
formal la grupul infracțional respectiv sau au fost recrutați de acesta în mod
special, se folosesc și de un număr de persoane care realize ază în mod

168 Timoce, M. C., op. cit., p.142.

-184 – permanent sau temporar obiectivele organizației criminale , în schimbul
protecției pe care acestea le -o asigură și a sprijinului pe care îl vor primi la
nevoie din partea asociației;
 grupul criminal trebuie să acționeze o durată de timp, să aibă
independență organizatorică și să urmărească comiterea uneia sau mai
multor infracțiuni grave.
Infracțiunile grave sunt definite prin Legea nr. 39/2003, în art. 2 lit. b).
Astfel, sunt considerate infracțiuni grave: 1) Omorul, omorul calificat, omoru l
deosebit de grav; 2) Lipsirea de libertate în mod ilegal; 3) Sclavia; 4) Șantajul;
5) Infracțiunile contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de
grave; 6) Infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
7) Folosire a de monede și alte valori; 8) Divulgarea secretului economic,
concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operațiile de import sau
export, deturnare de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de
deșeuri și reziduuri; 9) Proxenet ismul; 10) Infracțiunile privind jocurile de
noroc; 11) Infracțiunile privind traficul de droguri sau precursori; 12)
Infracțiunile privind traficul de persoane; 13) Traficul de migranți; 14) Spălarea
banilor; 15) Infracțiunile de corupție, infracțiunile a similate acestora, precum și
infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție; 16) Contrabanda;
17) Bancruta frauduloasă; 18) Infracțiunile săvârșite prin intermediul sistemului
și rețelelor informatice sau comunicații; 19) Traficul de țesutu ri sau organe
umane; 20) Orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii,
al cărei maxim special este de cel puțin 5 ani.
Criteriile de delimitare folosite de legiuitor au fost natura infracțiunilor
comise, cumulată în cazul infracțiun ilor contra patrimoniului de urmarea
imediată produsă și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, mai exact minimul
special;
 Grupul infracțional organizat trebuie să urmărească prin întreaga sa
activitate, obținerea, direct sau indirect, „a unui beneficiu f inanciar sau alt

-185 – beneficiu material”, adică ceea ce în mod curent se înțelege prin folos material.
Deci folosul urmărit trebuie să fie patrimonial , fiindcă în cazul unui scop
nepatrimonial nu mai putem vorbi de grup infracțional organizat, ci doar de
grup constituit în condițiile art. 167 C.pen. (complotul) sau ale art. 323 C.pen.
(asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni). Folosul material nu poate fi
decât injust, ca orice faptă penală folosită ca mijloc pentru a -1 obține;
 altă condiție prevăzută de lege pentru existența grupului
infracțional organizat o constituie factorul timp, adică să „existe o anumită
perioadă de timp”. Legea nu precizează care trebuie să fie perioada de timp
pentru a putea vorbi de o asemenea asociație criminală.
În încercare a de a înlătura orice echivoc legiuitorul român a precizat însă
în lege că „nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în
scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are
continuitate sau o structură determ inată ori roluri prestabilite pentru membrii săi
în cadrul grupului”.
Determinarea temporală se poate deduce și din alte împrejurări: grupul
trebuie să aibă o continuitate, formarea sa să nu fie ocazională, iar scopul să nu
fie comiterea imediată a unor in fracțiuni.
Formarea grupului presupune un plan, un studiu prealabil în care sunt
precizate posibilitățile de realizare a activităților ilegale, specializarea
membrilor, obținerea de informații, de mijloace, instrumente etc.
Specific acestor grupuri crimina le poate fi și atragerea în sfera lor de
activitate a unor politicieni, magistrați, polițiști, personalități publice, care devin
instrumente de realizare a scopului asociației.
O preocupare caracteristică acestor grupuri criminale este ascunderea
surselor de venit și reciclarea banilor proveniți din operații ilegale prin
înființarea de societăți cu aparență legală, investiții în operațiuni comerciale.
bancare, asigurări etc.

-186 – Și, în fine, dar nu în ultimul rând specific grupurilor criminale este și
folosir ea violenței, a constrângerii prin cele mai dure mijloace, inclusiv prin
răpirea de persoane, uciderea celor care pun în pericol asociația, distrugerii de
bunuri etc.

Secțiunea a 5 -a
Conținutul constitutiv al infracțiunii de inițiere sau constituire a unui
grup infracțional organizat

III.5.1. Sediul materiei
Art. 323 C.pen. în vigoare169 incriminează fapta de asociere în vederea
comiterii de infracțiuni și are următorul cuprins: „Fapta de a se asocia sau de a
iniția constituirea unei asocieri în scopul s ăvârșirii uneia sau mai multor
infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub
orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15
ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pent ru infracțiunea ce
intră în scopul asocierii”.
Reglementarea din Codul penal în vigoare nu era suficientă și nu acoperă
toate palierele conceptului de crimă organizată. Astfel, nu se relevă direcțiile de
acțiune a unor asemenea grupuri criminale, structura și modul de organizare,
obținerea de profituri materiale și financiare mari și într -un termen cât mai
scurt, că nu orice infracțiune ar constitui obiectul acestor organizații, ci numai
cele care au caracter grav.
Pe de altă parte, dat fiind că acest fenom en – crima organizată – a luat o
amploare deosebită și că România a ratificat toate instrumentele juridice
internaționale privind criminalitatea transnațională organizată, s -a simțit nevoia
unei incriminări printr -o lege specială. Așa fiind, s-a adopta t de către

Parlamentul României Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea

169 Codul penal în vigoare a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968, publicată în B. Of. nr. 79 -79 bis din
21.06.1968 și repu blicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 65 din 16.04.1997.

-187 – criminalității organizate.
În conformitate cu art. 7 alin.(l) din Legea nr. 39/2003170 „Inițierea sau
constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijin irea sub
orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani
interzicerea unor drepturi”.
După cum lesne se poate observa la prima vedere, textul cuprinde
incriminări aproape identice cu cele din art. 323 C.pen., fără a preci za însă
natura infracțiunilor ce trebuie comise pentru a se încadra în fenomenul crimei
organizate de către asocierea de persoane, Codul penal dispunând generic
„săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni”.
Totuși, textul art. 323 C.pen. exceptează infrac țiunile arătate în art. 167
C.pen., text care incriminează, la rândul său, infracțiunea de complot, sub
următoarea formă: „Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări în scopul
săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155 -163, a rt. 165 și art.
1661 , ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociații sau
grupări se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de
ani și interzicerea unor drepturi”.
De asemenea, este incriminată aderarea s au sprijinirea, sub orice formă, a
unei asemenea asocieri. Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei
infracțiuni, va exista concurs real de infracțiuni, sancțiunea prevăzută de lege
fiind închisoarea de 3 la 15 ani [art. 323, alin.(2), C.pen. ]. Legea mai prevede o
cauză de limitare a pedepsei, și anume: pedeapsa pentru fapta de a se asocia, de
a iniția constituirea unei asocieri sau de a adera sau sprijini asocierea nu poate fi
mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care face parte
din scopul asocierii.171

De asemenea, se prevede o cauză de nepedepsire pentru făptuitorul care

170 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 29.01.2003
171 Pentru amănunte, în legătură cu infracțiunea reglementată de art. 323, C.pen. în vigoare, vezi
Toader, T., Drept penal, Parte a specială , Ediția a 4 -a, revizuită și reactualizată, Editura Hamangiu,
București, 2008, pp. 997 -1003, comentariu Petre Dungan.

-188 – denunță autorităților asocierea mai înainte de a fi descoperită și de a se fi
început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.
Dar dis pozițiile legii penale satisfac, numai parțial cerințele legate de
combatere eficientă a crimei organizate Aceste dispoziții au în vedere doar
asociațiile clasice în vederea săvârșirii de infracțiuni nu și cele care desfășoară
activitățile complexe pe care le implica crima organizată.
Art. 7 din Legea nr. 39/2003 prevede o incriminare specială a infracțiunii
prevăzute de art. 323 C.pen. (asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni) dar
cu unele deosebiri esențiale: în timp ce art. 167 C. penal (complotul )
incriminează asocierea în vederea comiterii de infracțiuni la siguranța națională,
iar art. 323 C.pen. persoanele asociate urmăresc comiterea unora sau mai multor
infracțiuni, cu excepția celor privind siguranța națională, art. 7 din Legea nr.
39/2003 in criminează grupul criminal constituit expres pentru comiterea unui
anumit tip de infracțiuni și anume infracțiuni grave, menționate în mod expres
de legea specială.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 39/2003, prin infracțiune gravă se înțelege
infracțiunea care face parte din următoarele categorii:
1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;
2. lipsirea de libertate în mod ilegal;
3. sclavia;
4. șantajul;
5. infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de
grave;
6. infracțiuni privito are la nerespectarea regimului armelor și munițiilor,
materiilor explozive, materialelor nucleare sau altor materii radioactive;
7. falsificarea de monedă sau alte valori;

8. divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea

-189 – dispoziții lor privind operații de import sau export, deturnarea de fonduri,
nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri;
9. proxenetismul;
10. infracțiunile privind jocurile de noroc;
11. infracțiunile privind traficul de droguri și precurso ri;
12. infracțiunile privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu
traficul de persoane;
13. traficul de migranți;
14. spălarea banilor;
15. infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și
infracțiunile în legătură dire ctă cu infracțiunile de corupție;
16. contrabanda;
17. bancruta frauduloasă;
18. infracțiunile săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor
informatice sau de comunicații;
19. traficul de țesuturi sau organe umane;
20. orice altă infracțiune pentru c are legea prevede pedeapsa închisorii, al
cărei minim special este de cel puțin 5 ani.
O altă diferență o constituie faptul că în cazul crimei organizate prevăzute
de art. 7 din Legea nr. 39/2003, grupul criminal acționează cu intenție calificată
în scopul obținerii de beneficii sau alte avantaje materiale, scop care lipsește în
cazul infracțiunilor prevăzute de art. 167 și art. 323 C.pen.
Membrii unei grupări criminale nu se bucură de nici o protecție legală sau
constituțională, deoarece dreptul de asociere consacrat în art. 40 din Constituție
presupune existența unei activități care funcționează în baza legii și conform
principiilor statului de drept (asociațiile cu caracter secret sunt interzise).

La infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen leg ea nu impune asociației

-190 – un anumit număr de persoane, pe când la infracțiunea de crimă organizată,
grupul trebuie să fie format din trei sau mai multe persoane și să funcționeze pe
o perioadă determinată de timp și în mod coordonat.172 Cu privire la modul
coordonat de funcționare, este nevoie în cadrul, grupului criminal organizat să
existe o subordonare ierarhică prestabilită, o ierarhizare în rândul membrilor, pe
când la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni nu se cere o asemenea
condiție.
O altă co ndiție care diferențiază grupul criminal de asocierea de membri
impune ca acesta să nu aibă caracter ocazional , ci să fie constituit pe baza
unei organizări prealabile, care să aibă în vedere calități, însușiri, specializări,
deci o structură determinată. O asociere ocazională a unui grup de persoane în
vederea săvârșirii uneia sau unor infracțiuni, constituie infracțiunea prevăzută
de art. 323 C.pen. și nu infracțiunea de crimă organizată.
Cu privire la atitudinea psihică a membrilor grupului criminal, est e
necesar ca încă de la începutul constituirii grupului, aceștia trebuie să cunoască
faptul că fac parte dintr -o grupare creată pentru comiterea unor infracțiuni grave
și să aibă reprezentarea clară că grupul funcționează după reguli prestabilite și
că exi stă o anumită ierarhizare în rândul membrilor.
Crima organizată reprezintă o pluralitate constituită de infractori,
deoarece structurarea grupului criminal, trebuie să aibă o perioadă de ființă, iar
acest grup să acționeze în mod coordonat, în scopul comit erii unor infracțiuni
grave, pentru a obține direct sau indirect un folos material.
Pentru caracterizarea unei, fapte ca fiind pluralitate constituită este
necesar și elementul programatic, anume propunerea săvârșirii de infracțiuni173.
Nu constituie plurali tate constituită grupul de infractori format ocazional
în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are

continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi

172 Timoce, M. C., op. cit., p. 141 și Olaru, C., op. cit., p. 158
173 Boroi, A., Nistoreanu, Gh., Drept penal. Partea generală, Editura ALL Bech, București, 2004,
p.183.

-191 – [art. 2 lit. a), teza finală din Legea nr. 39/2004].
Pentru existența pluralității constituite legea pretinde conlucrarea mai
multor persoane, de natură să dureze în timp și cu o pronunțată coeziune
determinată de un obiectiv comun, concepție unică și disciplină statornică a
membrilor.174

III.5.2. Elementele constitutive ale infracțiunii
A. Obiectul juridic

Îl constituie relațiile sociale privitoare la regulile de conviețuire socială, la
liniștea publică, la ordinea de drept statornicită la noi în țară175.
Obiectul material lipsește, de regulă, la unele infracțiuni prevăzute în
Legea nr.39/2003, însă în unele cazuri, când grupul organizat comite și
infracțiuni care au obiect material, cum ar fi: falsificarea de monedă sau alte
valori ori spălarea de bani, obiectul material a l infracțiunii de crimă organizata
îl constituie moneda sau valoare supusă falsificării ori sumele de bani reciclate.
B. Subiecții infracțiunii
După cum se știe, infracțiunea este o faptă a omului. Ca atare, numai o
faptă a omului poate primi denumirea de faptă infracțională. De aceea, subiect
activ al infracțiunii este persoana fizică sau juridică care săvârșește sau
participă, în orice formă, la comiterea unei acțiuni/inacțiuni periculoase și care
îndeplinind vârsta și condițiile legale, suportă consecinț ele încălcării de lege.
Se face deosebire între subiectul activ și subiectul pasiv al infracțiunii.
Așadar, subiect activ al unei fapte penale, inclusiv a celor de crimă organizată,
poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.

B1. Subiectul activ este în primul rând persoana fizică , care a împlinit

174 ibidem, p.184.
175 Tanislav, E.,Cornea, N., Tanislav jr., Infracțiuni prevăzute în legi speciale, Editura Semn E,
București, 2006, p.199

-192 – vârsta de 14 ani și a săvârșit infracțiunea sau a participat la săvârșirea ei, cu
vinovăție și care lezează valoarea socială ocrotită.
Potrivit art. 144 C.penal anterior și ari. 174 C.pen al nou, are calitatea de
subiect activ al infracțiunii sau de infractor, persoana care săvârșește o
infracțiune – fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă – și la care participă ca
autor, coautor, instigator ori complice.
În cazul infracțiunii prevăzute d e art. 7 din Legea nr. 39/2003, actele de
instigare (inițiere) sau complicitate (sprijinire, aderare) sunt asimilate actelor de
autorat. Când cel care săvârșește o acțiune/inacțiune prevăzută de legea penală,
indiferent că aceasta rămâne în fază de tentati vă sau devine consumată, și
indiferent în ce calitate participă la săvârșirea acesteia (autor, coautor, instigator
sau complice) este făptuitor .
Răspunderea penală intervine atunci când acțiunea/inacțiunea a fost
săvârșită cu vinovăție, moment în care făpt uitorul devine infractor . Dacă
împotriva infractorului s -a pornit procesul penal, el devine învinuit , iar atunci
când s -a pus în mișcare acțiunea penală, el este inculpat .
Pentru ca o persoană fizică să poată fi subiect activ al unei infracțiuni
trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
a) să fie persoană fizică;
b) persoana respectivă să fi împlinit vârsta de 14 ani.
Codul penal anterior a prevăzut în art. 99, iar noul Cod penal în art. 113
că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi su biect al infracțiunii,
astfel că nu va răspunde penal. Până la această vârstă nu există răspundere
penală, fiindcă se prezumă de către legiuitor că nu are discernământ.
„Prin discernământ, din punct de vedere juridic, se înțelege capacitatea
persoanei de a -și da seama de caracterul socialmente periculos al faptei și de a –
și manifesta conștient voința, capacitatea, raportat la fapta concret săvârșită”176

Potrivit legii noastre penale, minorul între 14 și 16 ani răspunde penal

176 Dongoroz, V., op. cit., vol. II, p.407

-193 – numai dacă a săvârșit fapta cu di scernământ (de la vârsta de 16 ani
discernământul se prezumă). Aceasta înseamnă că minorul trebuie să aibă
puterea de a -și da seama de urmările acțiunilor sau inacțiunilor sale, cât și pe
aceea de a fi stăpân pe conduita sa.
c) Responsabilitatea (discernăm ântul), cea de -a treia condiție, nu este
definită de lege, dar constă în capacitatea biopsihică a persoanei din punct de
vedere penal de a acționa în cunoștință de cauză, în sensul că își dă seama de
activitatea sa și de urmările ei periculoase și poate fi stăpân pe voința sa.
Responsabilitatea presupune, deci, atât un factor „intelectiv”
(discernământul), care constă în capacitatea subiectului de a înțelege ce face, de
a distinge caracterul periculos al faptei, cât și un factor „volitiv” (de voință),
care constă în puterea persoanei respective de a se conduce, de a fi stăpână pe
faptele sale177. Persoanele cărora le lipsesc aceste însușiri nu pot fi considerate
ca subiecți activi ai unei infracțiuni, deoarece iresponsabilitatea înlătură
caracterul penal al faptei.
Pentru existența responsabilității ca o condiție a subiectului activ al
infracțiunii, este necesar să se constate dacă ea a existat în momentul în care s -a
comis infracțiunea de către persoana fizică respectivă.
În concluzie, pentru ca o persoană fizică să fie subiect activ al
infracțiunii, se cere să aibă vârsta de 14 ani împliniți (respectiv 14 -16 ani dacă a
comis fapta cu discernământ) sau vârsta de 16 ani împliniți și responsabilitate.
► În al doilea rând, subiect activ al infracțiunii poate fi o persoană
juridică.
Astfel, art. 191 C.pen. anterior și respectiv art. 135 C.pen. nou prevede că:
„persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor
publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniu lui privat,
răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate

177 Boroi, A., Nistoreanu, Gh., Drept penal. Partea generală, Editura All Beck, București, 2004, p.
105.

-194 – sau în interesul ori în numele persoanei respective, dacă fapta a fost săvârșită cu
forma de vinovăție prevăzută de legea penală”.
Această calitate – de persoană juridică – este necesar să existe numai
pentru autor și ea trebuie să existe în momentul comiterii infracțiunii respective.
De asemenea, se mai arată în legea penală că răspunderea penală a
persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a perso anei fizice care a
participat la săvârșirea aceleiași fapte [art. 191 alin.(2) C.pen. anterior și art. 135
alin.(3) C.pen. nou].
În ceea ce privește răspunderea penală a persoanei juridice, legea penală
română a optat pentru modelul de răspundere directă, consacrat de dreptul
belgian și olandez. În consecință, răspunderea penală a persoanei juridice poate
fi antrenată de orice persoană fizică ce acționează în condițiile prevăzute de lege
și nu doar de acțiunile organelor sau reprezentanților acesteia. Cons acrarea
răspunderii penale a persoanei juridice de către legiuitorul român se întemeiază
nu numai pe rațiunile de ordin practic, dar și de recomandările și deciziile în
acest domeniu cuprinse în documentele internaționale cu referință în materie.
Dintre cele mai semnificative documente internaționale, care au stat la
baza reglementării în legislația română a răspunderii penale a persoanei juridice,
pe lângă Codul penal belgian și cel olandez, putem cita: Rezoluția R(81)12
asupra criminalității afacerilor; Recomandarea R (77)28 privind contribuția
dreptului penal la protecția mediului; Recomandarea R(88)18 privind
răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracțiunile comise în
activitatea lor; Recomandarea R (96)8 privind politica penală în Eu ropa;
Rezoluția (97)24 privind cele 20 de principii directoare în lupta împotriva
corupției.
Pentru ca o persoană juridică să poată fi subiect activ al răspunderii
penale trebuie îndeplinite următoarele condiții :
a) Persoana juridică să fi săvârșit o infracți une.

-195 – Legea penală nu instituie nici o limitare în privința infracțiunilor
susceptibile de a fi comise de o persoană juridică, ceea ce înseamnă că în
principiu, o asemenea persoană poate comite orice infracțiune – inclusiv de
crimă organizată – prevăzută de Codul penal sau legi speciale. Totuși, sfera
ilicitului penal pentru care poate fi angajată răspunderea penală a persoanei
juridice, este în mod indiscutabil mai restrânsă decât în cazul persoanelor fizice
existând și infracțiuni a căror săvârșire în c alitate de autor de către o persoană
juridică este de neconceput (viol, incest, bigamie, evadare etc.).
b) Infracțiunea să se săvârșească în realizarea obiectului de activitate
sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Prin această condiție, l egiuitorul circumscrie trei categorii de infracțiuni
pentru care poate fi angajată răspunderea penală a unei persoane juridice:
• O primă categorie de infracțiuni o reprezintă acelea comise de însăși
persoana juridică în realizarea obiectului său de activi tate. Este firesc ca
persoana juridică să răspundă, mai întâi, pentru infracțiunile care au o legătură
directă cu obiectul de activitate al acesteia. Se includ în această categorie,
infracțiunile comise de către organele statutare ale persoanei juridice în
exercitarea atribuțiilor lor, fiind faptele ce decurg din hotărârile persoanei
juridice;
• A doua categorie de infracțiuni o formează cele săvârșite în interesul
persoanei juridice, interes care poate consta în obținerea unui profit sau evitarea
unei pier deri;
• A treia categorie de infracțiuni se referă la cele săvârșite în numele
persoanei juridice. Pot face parte din această categorie unele infracțiuni comise
în cadrul activităților de asigurare a organizării și funcționării persoanei
juridice.
c) Perso ana juridică să nu fie dintre cele exceptate de la
răspundere penală.
Atât art. 191 C.pen. anterior, cât și art. 135 alin.(l) C.pen. nou,
exceptează de la răspundere penală statul, autoritățile publice și instituțiile

-196 – publice, iar

acestea din urmă dacă desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul
domeniului privat.
Revenind la subiectul activ al infracțiunii de grup infracțional
organizat , acesta este de regulă plural178, deoarece, în cazul când fapta se
comite sub forma constituirii, aderări i sau sprijinirii, existența infracțiunii
presupune mai multe persoane în calitate de subiecți activi, indiferent de
calitatea acestora la săvârșirea infracțiunii.
În cadrul acestui grup infracțional organizat sau constituit, trebuie ca
fiecare dintre incu lpați să aibă un rol prestabilit. De aceea, instanța de judecată a
apreciat într -o speță179, că în cauză nu rezultă existența unei structuri organizate,
care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau constituită de
inculpați ori Ia care aceștia să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit și în cadrul
căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit, în sarcina inculpaților judecați
pentru comiterea infracțiunilor privind traficul de droguri nu se poate reține și
săvârșirea infracțiunii p revăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În concepția doctrinei românești, fapta de a iniția constituirea unui grup
criminal poate fi comisă de una sau mai multe persoane care vor avea calitatea
de autori ai infracțiunii; de asemenea, vor fi autori cei care au luat parte la
constituirea grupului, cei care au aderat ulterior sau care au sprijinit în orice
mod asocierea. Într-o speță180, instanța supremă a statuat că nu există grup
infracțional organ izat dacă inculpații nu au avut roluri prestabilite și
continuitate, ci s -au întâlnit doar ocazional.
Într-o altă speță181, s-a reținut infracțiunea de constituire/apartenență la un
grup de crimă organizată în vederea săvârșirii de infracțiuni de înșelăciun e cu
privire la calitatea mărfurilor, spălare de bani și evaziune fiscală. Dintre probele

178 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M. Infracțiuni prevăute în legile speciale, Editura C.H.Beck, București,
2008, p.25.
179 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr, 21/2008, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
180 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr, 21/200, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
181 Kövesi, L.C. și colab., op.cit., p.40.

-197 – administrate a rezultat faptul că, pentru a se reuși crearea unor rețele de
valorificare a produselor alcoolice și vinurilor contrafăcute, fără plata taxelor și
impoz itelor datorate bugetului de stat, și pentru a crea o aparență de legalitate și
realitate a operațiunilor comerciale desfășurate în perioada 2006 -2007
inculpatul S.T., sprijinit de mai mulți cetățeni români și moldoveni, în calitate
de persoană de decizie și coordonator a două societăți comerciale ce îi
aparțineau a dispus achiziționarea mai multor societăți comerciale, care să aibă
comportamentul unor „firme fantomă”, cu obiect de activitate circumscris
domeniului producerii și comercializării băuturilor a lcoolice și vinurilor.
Prin maniera de „dezvoltare” și acțiune, gruparea infracțională a avut
două „direcții de încercare de obținere a resurselor financiare ilicite”, respectiv
prin producerea și distribuirea de băuturi alcoolice și vinuri falsificate,
utilizându -se în acest sens firme fantomă, sau prin ascunderea sursei
impozabile, fiind organizată în următoarea manieră:
– inculpatul S.T. a fost inițiatorul, coordonatorul și conducătorul acesteia,
fiind persoana consultată de toți inculpații și învinuiții în legătură cu toate
acțiunile și deciziile ce au privit tranzacțiile comerciale și financiare vizând
societățile cercetate;
– inculpații T.C.E., S.N.M. și S.I. au fost persoanele de încredere care 1 –
au ajutat și care au participat în mod activ la săvârși rea activității infracționale,
fiind în același timp oamenii de legătură cu angajații societăților, care
desfășurau activitățile de producere și comercializare a mărfurilor ilicite;
– palierul imediat următor a fost alcătuit din inculpații M.G., P.C. și B. P.,
persoane pe care inculpatul S.T. le -a folosit pentru producerea, comercializarea
băuturilor falsificate, crearea aparenței de legalitate cu privire la societățile ce
au obținut inițial autorizațiile prevăzute de lege, care colectau resursele
financiare obținute din vânzarea acestor bunuri;
– al treilea palier a fost alcătuit din persoanele, cetățeni români și
moldoveni, pe care inculpatul S.T. le -a folosit în vederea achiziționăm
societăților de tip fantomă;

-198 –

– palierul numărul patru a fost alcătuit di n angajații ce au fost folosiți
pentru producerea băuturilor alcoolice și vinurilor falsificate la societățile
controlate de inculpatul S. T'.
S-a constatat astfel că activitățile grupului organizat de a influența masa
impozabilă a societăților înființate în acest scop și a introducerii în circuitul
comercial a unor mărfuri cu caracter ilicit a dus la fraudarea bugetului de stat cu
suma de aproximativ 6.000.000 lei (RON) și a existat necesitatea pentru
membrii grupării de a „recicla” fondurile nelegal obțin ute.
Aderarea poate fi explicită în forma unei declarații exprese, orale sau
scrise ori prin depunerea unui jurământ sau poate să fie tacită, rezultând din
activitatea de fapt desfășurată de membrii grupului.
Acestei infracțiuni, deși îmbracă forma unei pl uralități constituite de
făptuitori (pe care legea penală o incriminează prin ea însăși, chiar fără o
activitate ulterioară), poate să i se alăture și o pluralitate ocazională
(participație), dar numai sub forma instigării la inițierea constituirii asocier ii
ori la aderarea sau sprijinirea acesteia , deoarece instigarea la constituirea
grupului criminal ar echivala cu inițierea constituirii, cel în cauză devenind
autorul infracțiunii.
Complicitatea prin sprijinire nu este posibilă deoarece, cum am mai
arătat , sprijinirea sub orice formă este asimilată cu săvârșirea ca autor al
infracțiunii, va fi însă posibilă complicitatea morală prin promisiunea de
tăinuire sau favorizare.
În cazul grupului infracțional, membrii acestuia – cel puțin trei – nu pot să
nu part icipe toți la săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor propuse: pot stabili
ca o anumită infracțiune sau mai multe infracțiuni să fie săvârșite de unul sau
mai mulți dintre ei. Ba mai mult, pot recruta pentru săvârșirea infracțiunii sau a
infracțiunilor executanți din afara grupului.

-199 – În doctrină182 se subliniază că pericolul social al unei asemenea constituiri
constă în existența unei anumite structuri organizatorice (repartizarea
atribuțiilor

între membrii grupării, reguli de disciplină, existența unui p rogram comun de
activitate etc.), care sporește simțitor capacitatea operativă a grupului, amplifică
îndrăzneala făptuitorilor și sub multe aspecte, îngreunează descoperirea și
prinderea acestora.
B2. Subiectul pasiv principal este statul ca reprezentant a l tuturor
valorilor sociale apărate prin lege, în timp ce subiect pasiv secundar poate fi
orice altă persoană ale cărei interese au fost lezate prin comiterea infracțiunii.
C. Latura obiectivă
Elementul material al acestor infracțiuni se realizează prin m odalitățile
alternative, constând în acțiunea de a iniția, de a constitui, adera sau sprijini
un grup infracțional organizat.
Constituirea implică asocierea, înțelegerea a cel puțin trei persoane, în
scopul de a ființa în timp și de a pregăti, a organiza ș i a duce la îndeplinire
săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni grave, expres prevăzute în art. 2 din
lege.
De aceea, au apreciat corect instanțele atât cea de fond, cât și cea de
control judiciar, că fapta inculpatului de a se asocia, în perioada 2001 – 2002, la
o grupare infracțională organizată, având ca obiect trafic de droguri, din care
făceau parte și inculpații A.C., U.A. și M.D., întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de inițiere sau constituire de grup infracțional organizat, care,
inițial a fost incriminată în art. 12 alin.(l) din Legea nr. 143/2000183.
Prin urmare, acțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat
presupune intrarea în acel grup chiar în momentul constituirii, prin exprimarea
dorinței de a constitui. Prin u rmare, constituirea are în vedere o revenire cu
perspectiva unei oarecare durate în timp a mai multor făptuitori, în vederea

182 Legea nr. 39/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 29.01.2003
183 Disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-200 – realizării unui scop infracțional laolaltă184.

De aceea, instanța supremă185 a stabilit că fapta inculpatului săvârșita în
mod repeta t și având în vedere o anumită durată de timp, de a prelua grupuri de
persoane în vederea trecerii frauduloase a acestora peste frontiera de stat și de a
solicita celorlalți inculpați ca, în schimbul unor sume de bani, să organizeze și
să asigure trecerea efectivă a frontierei de stat în mod ilegal, de către grupuri de
persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 7
alin.(l) din Legea nr. 39/2003, sub forma inițierii sau constituirii unui grup
infracțional organizat în scop ul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.
Inițierea implică comunicarea proiectului de constituire a grupului
infracțional organizat186: caracterul structurat, numărul minim de persoane,
existența în timp a grupului și scopul său, să acționeze în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, urmărind obținerea
direct sau indirect, a unui beneficiu financiar sau material. Acțiunea de inițiere
presupune în același timp și propunerea către persoanele cărora li se poate face
această comunicare de a adera la ideea asocierii, dar și activități de materializare
a ideii: lămuriri, întruniri, constituiri, stabilirea rolurilor, a șefilor ierarhici, a
modului de comunicare. Simpla inițiere – în forma menționată – este suficientă
pentru a caracteriza consumarea infracțiunii, independent de constituirea
grupului infracțional organizat. Vor intra în noțiunea de inițiere toate actele
întreprinse în vederea constituirii grupului187.
Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimțământul ui expres
sau tacit al unei persoane de a face parte dintr -o astfel de structură infracțională.
În cazul aderării tacite, făptuitorul își manifestă implicit voința de a intra

184 Dobrinoiu, V., ș.a., Drept penal, Partea specială, vol. II, Editura Lumina Lax, București, 2004,
p.248
185 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 1255/2006, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
186 Pentru amănunte, vezi Pașca, V., Dungan, P., Medeanu, T. si colab., Codul penal comentat, vol.
II, Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008, pp.1000 -1002
187 Dongoroz, V. și colab., Explicații teoretice ale Codului penal – Vol. IV, Partea specială, Editu ra
Academiei R.S.R., București, 1972, p. 689

-201 – în grupul infracțional, acționând ca un membru de fapt al acestuia. Atât din
declarațiile sau formalitățile îndeplinite, cât și din activitatea desfășurată trebuie
să rezulte fără echivoc aderarea efectivă a persoanei la grupul infracțional

organizat, nefiind suficientă simpla intenție sau dorință de a adera. Cel care
aderă la un grup infracțional organizat trebuie să -și cunoască rolul și șefii
ierarhici, căci astfel nu se poate susține că a aderat la grup și că de fapt nu este
implicat în structura organizatorică a acestuia.
Într-o speță s -a reținut că inculpații au pus bazele unei grupări structurate
ai cărei membri au acționat coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni
grave pentru obținerea unor importante beneficii materiale. În jurul celor doi
inculpați au aderat ceilalți membrii, respectiv 20, pe care, pe măsur a dezvoltării
rețelei infracționale, în funcție de specificul activităților și de abilitățile
fiecăruia, liderii îi foloseau în culegerea datelor despre potențialele victime,
falsificarea de documente, transferuri, transport de valori dintr -o localitate î n
alta, intruziuni informatice ilegale etc. Ca atare, grupul infracțional respectiv a
comis infracțiuni grave prin modalități diferite de acționare și în baza unei
organizări bine structurate188.
Infracțiunea subzistă indiferent dacă s -a făcut expres prin declarație
formală de aderare, orală sau scrisă, fie prin depunerea unui jurământ ori
îndeplinirea unui ritual cerut de regulile și obiceiurile grupului189.
Sprijinirea presupune activitatea unui terț, care nu și -a exprimat
niciodată voința de a deve ni membru și care acordă asistență, ajutor ori sfaturi
în vederea săvârșirii infracțiunilor grave prevăzute de lege. Deci persoana care
sprijină grupul infracțional nu face parte din structura acestuia, iar sprijinirea
poate consta în orice ajutor care con tribuie la existența acestuia.
Sub aspectul ajutorului dat pentru sprijinirea grupului acesta poate fi:
 material: ajutor bănesc, procurarea de mijloace, instrumente, scule
sau a pune la dispoziție un local pentru ca membrii grupului să țină ședințe, să

188 Kövesi L. C. și colab., op. cit., p.52
189 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 21/2008, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-202 – se întâlnească sau a face legătura dintre membrii acestuia;
 moral : furnizarea de informații, indicații, consiliere, încurajări etc.

În ceea ce privește modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii sub
forma aderării sau sprijinirii, trebuie să precizăm faptul că oricare dintre acestea
se pot realiza numai în care grupul infracțional organizat există deja, a fost
constituit, deo arece este imposibil să aderi sau să sprijini un grup care nu există.
Ca atare, pentru realizarea infracțiunii de constituire de grup infracțional
organizat, în oricare dintre modalitățile normative, este necesar ca acesta să fie
bine structurat. De aceea instanța supremă a stabilit că în cauză nu rezultă
existența unei structuri organizate, care acționează coordonat, după reguli bine
stabilite, inițiată sau constituită de inculpați ori la care aceștia să fi aderat sau pe
care să o fi sprijinit și în cadru l căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit,
în sarcina inculpaților judecați pentru comiterea infracțiunilor privind traficul de
droguri nu se poate reține și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea
nr. 39/2003.190
De asemenea, se imp une să mai precizăm că, dacă același grup
infracțional a săvârșit mai multe acțiuni de inițiere și sprijinire, dar în realizarea
aceleiași rezoluții infracționale, va exista o infracțiune unică și nu o pluritate de
infracțiuni.
Tot cu privire la latura obi ectivă a infracțiunii prevăzută de art. 7 din
lege se mai impune o precizare, și anume cerința esențială prevăzută de lege ca
grupul să fie organizat pentru comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave,
expres prevăzute în textul de lege.
În ipoteza în care nu sunt întrunite condițiile legale pentru existența
grupului infracțional organizat, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea
nr. 39/2003, vor fi aplicabile dispozițiile art. 167 C.pen., fie dispozițiile art. 323
C.pen. Așadar, în cazul infr acțiunii prevăzute de art. 7 din lege, grupul criminal

190 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.5o din 29.01.2003

-203 – trebuie constituit expres pentru comiterea de infracțiuni grave expres prevăzute
în lege: în cazul infracțiunii de la art. 167 C.pen. grupul trebuie să urmărească
comiterea de infracțiuni privind sigur anța națională, iar în cazul infracțiunii de
la

art. 323 C.pen., persoanele asociate urmăresc săvârșirea uneia sau mai multor
infracțiuni de altă natură decât cele înscrise în art. 2 lit. b) din Legea nr.39/2003.
Faptele prevăzute la art. 8 din lege se pedepsesc, după caz, potrivit art. 167 sau
art. 323 din C.pen.
În ceea ce privește urmarea imediată , în cazul infracțiunilor de crimă
organizată, aceasta constă în crearea unei stări de pericol pentru ordinea de
drept. Astfel, cu toate că grupul infracțion al organizat nu săvârșește imediat
infracțiunile ce formează scopul constituirii, infracțiunea își produce urmarea
specifică de îndată ce elementul material, în oricare dintre modalitățile sale, este
realizat integral191.
În cazul în care membrii grupului in fracțional săvârșesc infracțiunea sau
infracțiunile propuse, va exista concurs între această infracțiune și cea de crimă
organizată.
Legătura de cauzalitate trebuie demonstrată pentru fiecare faptă în
parte, făcându -se astfel legătura dintre fapta comisă ș i rezultatul produs.
D. Latura subiectivă
Infracțiunile de crimă organizată se comit sub aspectul formei de
vinovăție – cu intenție directă calificată prin scop – obținerea direct sau indirect
a unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Prin ur mare, grupul
infracțional organizat rămâne perfect constituit până când își atinge scopul ilicit
sau până când activitatea sa este stopată prin intervenția organelor de drept și
tragerea la răspundere a celor vinovați.

191 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M., op. cit., disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-204 – În speță192, inculpata și -a căutat mai mulți colaboratori în România care
să o ajute în activitatea infracțională, colaboratori care s -au constituit într -un
grup infracțional organizat, ce a funcționat o perioadă mai mare de timp și în
care fiecare membru a efectuat activități bine stabilite de racolare, transportare,
transferare, cazare și primire a victimelor traficului de persoane. În acest grup
existau persoane care asigurau obținerea pașapoartelor victimelor, după care
erau deplasate cu aceeași firmă de transport în Italia, unde erau pre luate de alți
membrii a i rețelei care le cazau, le duceau în stradă în vederea practicării
prostituției, le verificau și supravegheau pe timpul desfășurării acestei activități.
Săvârșirea din culpă a unor asemenea fapte, deși posibilă în principiu, nu
este incriminată de lege.
Persoana care comite vreuna dintre infracțiunile prevăzute în mod expres
de lege, indiferent de modalitatea de săvârșire, știe, după caz, ca intră într -un
grup criminal constituit, că inițiază constituirea grupului, că aderă sau sprij ină
acel grup și că dorește aceasta.
Ca cerință esențială, nu este suficient din punct de vedere subiectiv că
făptuitorul a știut că inițiază constituirea, aderă sau sprijină grupul infracțional,
ci și faptul că grupul are drept scop săvârșirea uneia sau m ai multor infracțiuni
grave193.
Numai dacă făptuitorul a cunoscut scopul inițierii sau constituirii
grupului organizat, se poate vorbi de vinovăție sub forma intenției directe, căci
numai pe această bază se poate prevedea și rezultatul socialmente periculos.
E. Actele preparatorii și tentativa
Deși inițierea și constituirea grupului organizat, ca și aderarea sau
sprijinirea grupului, reprezintă o intenție susceptibilă de desfășurare în timp,
actele preparatorii și tentativa fiind posibile, ele nu sunt incrimi nate de lege.
F. Consumarea
Are loc în momentul săvârșirii vreuneia dintre acțiunile alternative care
constituie elementul material al acesteia. Acest moment diferă pentru anumiți

192 Î.C.C.J., Secția penală, dec, nr. 1459/2006, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
193 Mateuț, Gh. și colab. Op. cit., p.68

-205 – făptuitori, în funcție de acțiunea pe care au săvârșit -o fiecare.194
Astfel, pentru cel care a săvârșit infracțiunea prin inițierea constituirii
grupului, infracțiunea se consumă în momentul în care s -a efectuat inițierea.
Pentru cei care au luat parte la constituirea grupului, infracțiunea se consumă în
momentul în care s -a constituit grupul, iar pentru celelalte modalități fapta se

consumă în momentul aderării la grup sau când s -a realizat un act de sprijinire a
acestuia.
G. Epuizarea
Deși infracțiunile de crimă organizată se consumă, în funcție de
modalitatea de săv ârșire, la date diferite, fapta se poate prelungi în timp, în
raport cu programul grupului. Această prelungire este posibilă prin voința
membrilor grupului în cazul unora dintre modalitățile de săvârșire, fie prin
însăși natura infracțiunilor, în cazul alt or modalități.
Momentul epuizării infracțiunii în diferitele modalități de săvârșire este
momentul epuizării ultimului act infracțional.

III.5.3. Conținutul constitutiv al infracțiunii de tăinuire
Infracțiunea de tăinuire este reglementată la art. 10 a lin. (1) din Legea nr.
39/2003, în sensul următor: „Tăinuirea de bunuri, prevăzută de Codul penal,
dacă bunul provine dintr -o infracțiune gravă săvârșită de unul sau mai mulți
membrii ai unui grup infracțional organizat, se pedepsește cu închisoare de la 3
la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea gravă din care provine bunul tăinuit.
(2) Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește”.
Din punct de vedere al obiectului mater ial, infracțiunea de tăinuire se
comite printr -o acțiune de primire, dobândire sau transformare a unui bun sau
înlesnirea valorificării lui.
Primirea presupune că făptuitorul (tăinuitorul) acceptă cu orice titlu să

194 Mateuț, Gh. și colab. Op. cit., p.69

-206 – primească și să dețină bunul care provin e din săvârșirea unei infracțiuni de
crimă organizată.
Dobândirea presupune ca tăinuitorul să devină proprietarul bunului în
cauză, prin cumpărare, deținere, dare de plată, schimb etc.

Transformarea unui bun înseamnă o modificare a formei sale,
tăinuitorul folosindu -se de o serie de mijloace cum ar fi: topire, montare, turnare
în diferite forme etc.
Înlesnirea valorificării înseamnă a ajuta la înstrăinarea bunului/bunurilor
în vederea obținerii unor foloase.
Pentru realizarea laturii obiective a acestei infracțiuni este necesară
realizarea oricăreia dintre acțiunile enumerate, conținutul fiind alternativ.
Cerința esențială pentru întregirea laturii obiective a acestei infracțiuni
este aceea ca bunul asupra căruia se efectuează acțiunea să provi nă din
săvârșirea unei fapte penale grave de către un grup infracțional organizat, în
sensul prevăzut de art. 10 din lege.
Urmarea imediată o constituie schimbarea situației de fapt a bunului, fie
prin trecerea lui în altă sferă patrimonială, fie prin mod ificarea substanței și
formei sale.
Legătura de cauzalitate rezidă din însăși natura acestei acțiuni
(primirea, dobândirea, transformarea, valorificarea) și anume între urmarea
imediată și tăinuire.
Latura subiectivă a acestei infracțiuni o constituie in tenția, adică voința
de a efectua acțiunea de tăinuire și intenția de a vedea realizată urmarea sa
imediată, adică schimbarea situației de fapt a bunului tăinuit prin înstrăinarea
sau transformarea lui. Tăinuirea din culpă nu este incriminată.

III.5.4. C auzele de nepedepsire și de reducere a pedepsei

-207 – ► În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr.
39/2003, nu se pedepsește persoana care, săvârșind una dintre faptele prevăzute
la art. 7 alin. (1), denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte
de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii grave care intră
în scopul acestui grup.

Instituirea acestei cauze de nepedepsire a fost, pe de o parte, pentru că cel
care a participat la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de legea specială regretă
fapta și se autodenunță pentru a scăpa de răspunderea penală, iar pe de altă
parte, s -a avut în vedere că prin asemenea exonerări de răspundere se vine în
ajutorul organelor judiciare pentru descoperirea întregului grup infracțional și
dovedirea faptelor.
Pentru a fi aplicabilă această cauză de nepedepsire, trebuie îndeplinite
mai multe condiții cu mulative :
 să existe un denunț – condiția se referă la faptul că autorul unei
infracțiuni la care se referă textul de lege aduce la cunoștința autorităților
abilitate că a participat la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art.7 al legii
speciale. Denun țarea poate fi scrisă sau orală, putând îmbrăca și oricare dintre
formele de sesizare a organelor judiciare prevăzute de art. 221 C.proc.pen.:
plângerea penală sau denunțul.
Denunțarea nu este sinonimă cu recunoașterea, conținutul celor două
noțiuni fiind diferit. În cazul denunțării autorul dezvăluie fapte săvârșite din
proprie inițiativă, în mod oportun, fără a fi provocat de organul judiciar, pe când
în cazul recunoașterii, dezvăluirea este întotdeauna determinat de intervenția
autorităților competente, ca urmare a audierilor;
 „Denunțul existenței grupului infracțional organizat să fie făcut
înainte de a fi descoperit și a se fi început săvârșirea infracțiunii grave”
Aceste două condiții cumulative sunt subsumate cerinței ca autoritățile
judiciare să nu aibă date despre existența grupului infracțional;

-208 –  „Denunțul să privească participarea la un grup infracțional
organizat pentru săvârșirea infracțiunilor grave prevăzute de art. 2 lit. b)
din Legea nr. 39/2003”
Denunțătorul poate beneficia de clemența leg ii numai în cazul în care a
participat la grupul infracțional organizat ce are drept scop săvârșirea vreuneia
sau mai multor infracțiuni din cele vizate de legea nr.39/2003;

► „Prin denunțul făcut să se permită identificarea și tragerea la
răspundere a celo rlalți membri ai grupului infracțional organizat”
Așadar, denunțul trebuie să furnizeze toate datele necesare pentru
realizarea scopului final, urmărit de legiuitor, adică identificarea celorlalți
participanți și tragerea la răspundere a acestora. Prin de nunțul formulat trebuie
să se ajungă la identificarea celorlalți participanți și la strângerea unor probe
suficiente pentru ca aceștia să fie pedepsiți. Astfel, autorul denunțului trebuie să
dea date concrete și clare pentru a putea fi, identificați și pri nși ceilalți
participanți, fiind necesar să îi indice pe aceștia cu numele, prenumele,
domiciliul sau reședința ori, în lipsa acestor date, să indice alte informații pe
baza cărora aceștia să poată fi identificați (spre exemplu, poreclele acestora sau
locuri pe care le frecventează în mod obișnuit sau să îi recunoască după
fotografii ori din grup). În cazul în care autorul denunțului nu furnizează date
concrete pentru ca și ceilalți participanți să poată fi identificați și face doar
referiri la aceștia, ne fiind posibilă identificarea lor din cele relatate de
denunțător, acesta nu va putea beneficia de cauza de nepedepsire, condițiile care
permit acest lucru fiind clare și limitative.
Un ultim caz de nepedepsire pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr.
39/2003, îl constituie prevederile art. 10 alin. (2) al legii, potrivit cărora
tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.
Rațiunea de impunitate este de ordin psihic, sentimental, afectiv, dar mai ales a
relațiilor de familie și de rudenie până la gradul al IV -lea.
În concluzie, reținem că rațiunea legii în impunerea acestei cauze de

-209 – nepedepsire a fost aceea de a înlesni descoperirea infracțiunii, oferind o
posibilitate făptuitorului de a nu răspunde penal dacă denunță fapta.
► Cauze de reducere a pedepsei
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003,
persoana care a săvârșit una din faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) și
care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează

identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membrii ai
unui grup infracțional organizat, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor
pedepsei prevăzute de lege.
Pentru a beneficia de această circumst anță legală, făptuitorul care a
săvârșit vreuna din faptele prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din lege și pentru
care s -a început urmărirea penală și trimiterea în judecată, trebuie să denunțe și
să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere pen ală a unuia sau mai
multor membrii ai unui grup infracțional organizat.
Denunțul poate fi făcut atât în cursul urmării penale, cât și al judecății și
trebuie să aibă ca finalitate identificarea și tragerea la răspundere penală a cel
puțin unuia din membrii grupului infracțional organizat.
Prin denunț nu este suficient a indica numai datele de identificare a unuia
sau mai multor membrii ai grupului infracțional organizat, ci, așa cum prevede
textul legal, este necesar a se facilita identificarea și tragerea la răspundere
penală a acestora, sens în care este necesară colaborarea pentru strângerea și
administrarea unor probe clare, din care să rezulte, fără dubii, vinovăția
făptuitorului.
Această cauză de reducere a pedepsei pentru cel care a săvârșit una din
faptele prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din lege operează numai în cazul
denunțării unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat
prevăzut de art. 7 alin. (1) și nu a grupului infracțional prevăzut de art. 7 alin.
(3) din lege.

-210 – Situaț ia este similară cu cauza de nepedepsire prevăzută de art. 9 alin. (1)
din lege, cu cerința că în acel caz denunțătorul să fie autorul numai a infracțiunii
prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege și nu și a celei prevăzute de art. 7 alin. (3) și
care este a plicabil doar cazului de reducere de pedeapsă suficiente pentru
stabilirea identității, a contribuției și vinovăției celui denunțat.

III.5.5. Confiscarea specială
În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 7 și art. 10 din Legea nr. 39/2003,
se aplică di spozițiile art. 118 C. Pen. privind confiscarea bunurilor. Potrivit art.
13 alin.2 și alin. 3 din Legea nr. 39/2003 dacă bunurile supuse confiscării nu se
găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul
acestora, iar veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile supuse
confiscării, de asemenea, se confiscă.
Legea specială reglementează în art. 13 alin. 4 și 5 situația bunurilor
supuse confiscării care nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în
mod le gal, stabilind că se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor
supuse confiscării, iar aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și
veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării
ce nu pot fi individual izate față de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua
măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală, respectiv
dispozițiile art. 163 și următoarele.
Aceste dispoziții din L egea nr.39/2003 au adus o modificare esențială în
activitatea organelor judiciare în ceea ce privește instituirea măsurilor
asigurătorii și confiscarea specială întrucât se poate confisca și echivalentul
bunurilor supuse confiscării.
Cu toate acestea, în a ctivitatea practică s -au ridicat numeroase probleme
privind instituirea măsurilor asigurătorii în cazurile de criminalitate organizată,

-211 – fiind numeroase situațiile în care membrii grupurilor infracționale, deși realizau
beneficii materiale serioase din acti vitatea ilicită, nu dețineau bunuri în
proprietate sau venituri care să poată fi indisponibilizate. De multe ori,
imobilele ori terenurile dobândite cu venituri din activitatea ilicită au fost
transferate pe numele unor membrii ai familiei sau prieteni, as tfel că
indisponibilizarea acestora a fost de multe ori dificilă.

Principalele impedimente practice sunt generate de modul în care este
reglementată instituirea măsurii asigurătorii în art.163 alin.2 („măsurile
asigurătorii în vederea reparării pagubei s e pot lua asupra bunurilor învinuitului
sau inculpatului”), dar mai ales datorită normelor Constituției României, care în
art.44 alineatul 8 prevede prezumția dobândirii licite a averii.
De aceea, apreciem noi că introducerea confiscării extinse este neces ară
în legislația noastră și se impune chiar și o modificare a Constituției cu privire
la această prezumție, iar în cele ce urmează ne argumentăm acest punct de
vedere
Un sistem eficient de recuperare a sumelor obținute prin infracțiuni
presupune ca, în anumite situații, legislația națională să permită răsturnarea
sarcinii probei.
Această afirmație pornește de la premisa că în orice sistem juridic este
imposibil ca statul să stabilească cu precizie proveniența infracțională a tuturor
bunurilor dobândite d e un inculpat, la același standard de probă necesar pentru
condamnarea unei persoane.
Se întâmplă de multe ori, ca unui traficant de droguri să i se poată
confisca doar sumele obținute la ultima tranzacție sau unui funcționar corupt să
i se confiște doar u ltima mită și să nu fie posibilă confiscarea averii pe care. în
mod vădit nu o putea obține din venituri legale195.
În aceste situații, statul nu își poate permite ca persoanele condamnate să

195 http://www.mplublic.ro/presa/2011/discurs_bilan t_2010.pdf

-212 – păstreze bunurile dobândite de persoanele condamnate și care nu po t fi
justificate.
La această concluzie au ajuns majoritatea statelor europene, iar răsp unsul
pe care l -au oferit a fost reglementarea unor instituții în baza cărora în cazuri
limitativ prevăzute de lege o persoană trebuie să dovedească originea bunurilor
pe care le -a dobândit, în caz contrar acestea fiind confiscate.
Soluțiile sunt diverse . In unele țări prezumția este răsturnată pentru
persoanele condamnate pentru infracțiuni grave sau condamnate de mai multe

ori într -un anumit interval. În alte țări e ste incriminată fapta de a deține bunuri a
căror origine nu o poți justifica. Alte state au reglementat așa numita confiscare
civilă în baza căreia se poate dispune confiscarea în lipsa unei condamnări,
statul trebuind să dovedească doar că este probabil c ă bunurile provin dintr -o
infracțiune. O altă reglementare permite confiscarea sumelor în numerar
identificate asupra persoanelor și care nu pot fi justificate. În unele state
infracțiunea de spălare de bani este interpretată în sens extensiv, astfel încât
acoperă orice tranzacție cu bunuri a căror proveniență nu poate fi justificată și
cu privire la care există suspiciunea că provin din infracțiuni.
Asemenea instituții au fost adoptate în ultimii ani în majoritatea statelor
europene – Anglia, Franța, Oland a, Belgia, Spania și, de curând, și Bulgaria.
Unele dintre aceste prevederi au fost examinate de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, care a concluzionat că nu încalcă drepturile fundamentale
ale persoanei. Mai mult, Consiliul European a impus tuturor st atelor membre
ale Uniunii, prin Decizia Cadru 212 din 2005, să prevadă în legislația lor
confiscarea extinsă, care să permită răsturnarea sarcinii probei în legătură cu
proveniența bunurilor persoanelor condamnate pentru infracțiuni.
România are nevoie, la rândul său, de asemenea instituții și trebuie să își
îndeplinească și obligațiile care îi revin ca stat membru. În ultima perioadă au
existat numeroase cazuri puternic mediatizate de persoane implicate în activități
de crimă organizată sau de corupție, ca re, deși au fost condamnate, și -au păstrat

-213 – averea care nu ar fi putut fi justificată prin surse legale de venit. Este nevoie de
instrumente care să permită ca aceste persoane să răspundă integral pentru
activitățile ilicite, însă în prezent adoptarea unor asemenea instrumente e
împiedicată de prevederile Constituției referitoare la prezumția caracterului licit
al averii.
Aceste prevederi nu permit răsturnarea sarcinii probei și, implicit, nu
permit, ca România să adopte una sau mai multe dintre soluțiile id entificare
deja de celelalte state membre. Modificarea Constituției ar crea astfel o
oportunitate

pentru a elimina o situație de inechitate socială și ar aduce, în același timp,
sume semnificative la buget.
România trebuie să implementeze decizia cadru n r.212 a Consiliului
Uniunii Europene referitoare la confiscarea extinsă nu doar pentru a ne îndeplini
obligațiile asumate ca stat comunitar, ci în primul rând, pentru a răspunde unei
nevoi sociale presante.
Credem că ar fi necesară adoptarea unei legislați i privind confiscarea
extinsă. Prevederile constituționale se referă la averea tuturor cetățenilor, însă
confiscarea extinsă privește doar persoanele care sunt condamnate pentru fapte
penale și nu își pot justifica averea.

III.5.6. Sancționarea infracțiun ilor de crimă organizată
► Sancțiunea pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 39/2003 pentru persoanele fizice este de la 5 la 20 de ani închisoare
și interzicerea unor drepturi (din cele prevăzute de art. 64 C.pen.).
Pentru persoana juridică, în cazul comiterii unor asemenea infracțiuni,
pentru care legea prevede pentru persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult
10 ani sau amenda, pedeapsa amenzii se situează între minimul special de 5000
lei și maximul special de 600.000 lei [a rt. 711 alin. (1) C.pen în vigoare].
Conform alin.(2) din același articol, pentru faptele prevăzute în alin.(l),

-214 – pedeapsa nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru
infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat,
iar conform alin. (3), dacă aceleași fapte au fost urmate de săvârșirea unei
infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni (art. 34 -35,
C.pen.).
Când maximul pedepsei pentru infracțiunea cea mai gravă ar fi mai mare
de 20 de ani închisoare, pedeapsa aplicată persoanei fizice nu va putea depăși
20 de ani închisoare, iar dacă maximul pedepsei pentru infracțiunea planificată ,

urmărită a se executa ar fi mai mic de 20 de ani de închisoare, atunci pedeapsa
aplicată nu va putea depăși acel maxim.
În cazul persoanei juridice, când legea prevede pentru infracțiunea
săvârșită de persoana fizică detențiunea pe viață sau pedeapsa închisorii mai
mare de 10 ani, pedeapsa se stabilește între minimul special al amenzii de
10.000 lei și maximul special al amenzii de 900.000 lei [art. 711 alin. (2), C.
Pen. în vigoare].
► Infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea 39/2003 se
pedepsește, pentru persoanele fizice, după caz, potrivit, art. 163 sau art. 323
C.pen., adică de la 15 la 25 de an i închisoare și interzicerea unor drepturi,și
respectiv 3 la 15 ani închisoare, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asociației, iar
dacă in scopul asociației intră mai multe infracțiun i, se va avea în vedere
pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre acele infracțiuni. În
cazul concursului de infracțiuni se vor aplica prevederile art. 34 -35 C.pen.
Persoana juridică se pedepsește cu amendă de la 10.000 lei la 900.000 lei.
► Infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 39/2003
se pedepsește pentru persoana fizică cu închisoare de la 3 la 10 ani, fără ca
sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru

-215 – infracțiunea gravă din care provine bunul t ăinuit. În cazul persoanei juridice, se
aplică amenda de la 5.000 lei la 600.000 lei.
Această limitare prevăzută de lege privește maximul pedepsei pentru
infracțiunea corespunzătoare faptei prevăzute de lege, din săvârșirea căreia a
provenit bunul, iar n u pedeapsa corect aplicată celui care a comis această faptă.
Pentru toate cele trei infracțiuni prevăzute de art. 7, 8 și 10 din Legea
nr.39/2003, natura pedepsei este privativă de libertate, cu aplicarea, acolo unde
este cazul, a instituției suspendării executări, pedepsei și evident și cu reținerea
de circumstanțe atenuante.

Secțiunea a 6 -a
Incriminarea grupului infracțional organizat în noul Cod penal

Noul Cod penal196 a renunțat la incriminarea infracțiunii de asociere în
vederea săvârșirii de infra cțiuni, incriminată de Codul penal în vigoare în
art.323, în ideea de a simplifica regimul juridic al criminalității organizate
reglementând în art. 367 constituirea unui grup infracțional organizat (Titlul
VIII, Capitolul I – Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice). Noua lege
penală a realizat această operațiune juridică în ideea de a renunța la
paralelismul existent azi care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional
organizat asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, gru pare
teroristă), în favoarea unei incriminări cadru „constituirea unui grup infracțional
organizat”.

III.6.1. Conținutul legal, obiectul juridic și subiecții infracțiunii
A. Conținutul legal
„ (1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organi zat, aderarea
sau sprijinirea sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare
de la l la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

196 Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I.
Nr. 510 din 24 iulie 2009.

-216 – (2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat
este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai
mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin.(l) și (2) au fost urmate de săvârșirea
unei infracțiun i, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în
alin.(l) și (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca
acesta să fi fost descoperit și să se fi înce put săvârșirea vreuneia dintre
infracțiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârșit una din faptele prevăzute în alin (1) –
(3) înlesnește, în cursul urmăririi penale aflarea adevărului și tragerea la
răspundere penală a unuia sau mai mulți membri ai unui grup infracțional
organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumate.
(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structural,
format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioad ă de
timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii unuia sau mai
multor infracțiuni”.
B. Obiectul juridic
 Obiectul juridic generic îl constituie relațiile sociale referitoare la
protejarea societății împotriva unor fapte apte de a produce p ericol public
 Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care apără
respectarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii de drept și liniștii publice
De aceea legiuitorul a incriminat această infracțiune în Capitolul intitulat
„infracțiuni contra ordinii și liniștii publice”.
De regulă, la aceste infracțiuni lipsește obiectul material. Dar dacă în
cadrul programului grupului criminal fac parte infracțiuni cu caracter
patrimonial, falsul de monedă, spălare de bani, trafic de persoane etc., obiectul
material îl poate constitui bunul sau persoana spre care s -a îndreptat activitatea

-217 – criminală.
C. Subiecții infracțiunii
 Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care
răspunde din punct de vedere penal.
În situația „constituirii grupului infracțional organizat”, este vorba de mai
mulți subiecți, deci de o pluralitate constituită.
În modalitățile de „inițiere, aderare sau sprijinire a grupului infracțional
organizat”, subiectul activ poate fi și o singură persoană.

Activitatea de complice prin „sprijinire” este considerată a fi una de
autor197. Devin autori și cei care au aderat sau care au sprijinit în orice mod
grupul astfel constituit. Poate exista complicitate morală și prin promisiunea de
tăinuire sau favorizare [art. 48 alin .(2) din noul Cod penal].
 Subiect pasiv principal poate fi statul ca reprezentant al tuturor
valorilor sociale apărate prin lege, în timp ce subiect pasiv secundar poate fi
orice altă persoană ale cărei interese au fost lezate prin comiterea infracțiunii.

III.6.2. Latura obiectivă și latura subiectivă privind incriminarea
grupului infracțional organizat
A. Latura obiectivă
► Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin patru
modalități alternative de acționare : inițierea, constituirea, aderarea sau
sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Prin acțiunea de a iniția un grup organizat, în vederea săvârșirii uneia sau
mai multor infracțiuni se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să
pregătească constituirea unui astfel de grup. Prin această activitate se propun
acte de constituire a grupului infracțional organizat, se încearcă determinarea

197 Boroi, AL., Nistoreanu, Gh., Drept penal, Partea generală, Editura All Beck, București, 2005,
p.477.

-218 – altor persoane de a intra în grup, se efectuează instruirea în vederea constituirii
grupului. În literatura de specialitate198 prin sintag ma de „inițiere” se înțelege
efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea grupului
infracțional organizat. Simpla inițiere este suficientă pentru a caracteriza
consumarea infracțiunii independent de constituirea grupului.
Constitui rea unui grup infracțional organizat presupune asocierea prin
acordul mai multor persoane a unei pluralități organizate de făptuitori, în scopul
de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și aduce la îndeplinire săvârșirea
uneia sau mai multor infracțiu ni.
Aderarea presupune existența unui grup infracțional în scopul săvârșirii
de infracțiuni și că autorul și -a manifestat voința (fie formal, fie tacit) de a face
parte din acel grup. Nu este necesar pentru existența infracțiunii ca cel în cauză
să fi acti vat în cadrul grupului ori să fi luat parte la vreo consfătuire. De
asemenea, nu este necesar ca respectivul să cunoască pe toți membrii grupului.
Este suficientă doar manifestarea de voință de a se integra în grupul constituit,
de a activa în cadrul acest uia pentru realizarea scopurilor ilicite, cu condiția însă
ca solicitarea să fie acceptată de ceilalți membri.
Sprijinirea înseamnă înlesnirea sau ajutorul dat de o persoană care nu
face parte din grupul infracțional organizat. Sprijinirea constă în orice ajutor
material sau moral acordat pentru a putea înlesni sau asigura menținerea sau
desfășurarea activității grupului pe parcursul existenței.
Activitățile ce constituie elementul material trebuie să se refere la un
„grup infracțional organizat”, în sensul art. 36 alin.(6) din Codul penal nou,
adică un „grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit
pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni”.
De menționat că noul Cod penal nu condiționează incriminarea de
săvârșirea unor „infracțiuni grave” așa cum prevede art. 2 din Legea nr. 39/2003

198 Boroi, Al., Nistoreanu, Gh., op. cit., p.478; Dongoroz, V. și colab., op., cit., vol. IV, p. 689;
Pașca, V., Dungan, P., Basarab, M., Mateuș, Gh., Medeanu, T. ș.a., Codul penal comentat , vol. II,
Partea specială, Editura Hamangiu, 2008, p.1001.

-219 – privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, ci se referă la un
palier mai larg de săvârșire, adică „în scopu l comiterii uneia sau mai multor
infracțiuni”. Ca atare, aceste infracțiuni pot fi grave sau mai puțin grave,
principal fiind ca ele să fie comise de un grup infracțional organizat.
► Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru relațiile de
convi ețuire, ordine și liniște socială. Acest pericol derivă din posibilitatea ca
grupul infracțional organizat să pășească la îndeplinirea scopului în vederea
căruia s -a constituit: săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni. Este vorba de

caracterul organizat al grupului respectiv și din amenințarea care rezulta din
această organizare199.
► Legătura de cauzalitate . Pentru existența conținutului infracțiunii
trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea (acțiunile) prin care s -a
realizat elem entul material al faptei și urmarea socialmente periculoasă, legătură
ce rezultă chiar din inițierea sau constituirea grupului infracțional organizat.
B. Latura subiectivă
Infracțiunea se comite cu intenție directa calificată de scop. Participanții
trebui e să cunoască și să urmărească realizarea scopului pe care îl are în vedere
grupul infracțional organizat, adică „comiterea uneia sau mai multor
infracțiuni”. Acest scop este generic determinat de legiuitor, pe când în cazul
legii speciale (art. 2 din Lege a nr. 39/2003), scopul este precis determinat,
„comiterea uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau
indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”. Așadar, legiuitorul
noului Cod penal nu a cuprins în elementul constit utiv obținerea de foloase
materiale sau financiare, ci doar scopul grupului infracțional – comiterea uneia
sau mai multor infracțiuni.

199 Dobrinoi u, V. și colab. op. cit., vol. II, p.412.

-220 –
III.6.3. Tentativa și consumarea infracțiunii
Deși este o infracțiune comisivă, actele pregătitoare și tentativa nu sunt
incriminate de noul Cod penal, iar în cazul modalității de săvârșire prin
„inițiere”, ele sunt asimilate actelor de executare.
Consumarea are loc în momentul comiterii uneia sau mai multor
infracțiuni, moment în care se creează starea de pericol care formează urmarea
imediată. Consumarea nu este condiționată de realizarea scopului prevăzut de
norme de incriminare, adică de săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni
grave, ci numai de urmărirea acestuia.

Fapta se comite prin mai multe modalități norm ative, respectiv: inițiere,
constituire, aderare sau sprijinire. Pe lângă acestea pot exista o multitudine de
modalități de fapt în raport cu împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

III.6.4. Aspecte procesuale și regim sancționator
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Competența de efectuarea
urmăririi penale revine procurorului, conform art. 209 alin.(3) C.proc.pen., iar
competența de judecată în primă instanță revine tribunalului200.
Persoana fizică, în cazul infracțiunii de la alin.(l) al art. 367 se pedepsește
cu închisoare de la l la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Persoana
juridică se pedepsește cu 120 și 240 de zile -amendă [art. 137 alin.(4) lit. b)
C.pen. nou].
Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțio nal organizat este
sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii sau cu închisoarea mai mare de 10
ani, persoana fizică se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi. Persoana juridică se pedepsește cu 360 și 510 zi le-
amendă [art. 137 alin.(4) lit. e) C.pen. nou].

200 Este posibil ca odată cu adoptarea noului Cod de procedură penală, care intră în vigoare odată cu
noul Cod penal, legiuitorul să reglementeze alte competențe judiciare.

-221 – De menționat că în noul Cod penal, persoana juridică este sancționată cu
zile-amendă, spre deosebire de Codul penal în vigoare care prevede ca pedeapsă
principală amenda, cu limite minime și maxime. Suma co respunzătoare unei
zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor –
amendă, care este cuprins între 30 și 600 de zile.
Instanța stabilește numărul zilelor -amendă ținând cont de criteriile
generale de individualizare a pedepsei . Cuantumul sumei corespunzătoare unei
zile-amendă se determină ținând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei cu
scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane
juridice, precum și de celelalte obligații ale persoa nei juridice [art. 137 alin.(3),
C.pen. nou].

Dacă faptele prevăzute în alin.(l) și alin.(2) ale art. 367 C.pen. nou au fost
urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de
infracțiuni.

III.6.5. Cauze de nepedepsire și de reducere a pedepsei
► În conformitate cu prevederile art. 367 alin.(4) C.pen. nou „nu
se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin.(l) și alin.(2),
dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi
fost desc operit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care
intră în scopul grupului”.
Rațiunea instituirii acestei cauze de nepedepsire este dublă: pe de o parte
s-a avut în vedere că cel care a participat la comiterea unei infracțiuni de cri mă
organizată, s -a autodenunțat, regretă fapta și nu prezintă sub raportul persoanei
sale un pericol social; pe de altă parte, legiuitorul a ținut seama de interesul
pentru descoperirea faptei și sancționarea celor vinovați, care de cele mai multe
ori nu a u interes să -și denunțe faptele.
Pentru ca această cauză de nepedepsire să -și producă efectele, considerăm
că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții :

-222 –  „să existe un denunț” fie oral, fie scris;
 „denunțul existenței grupului infracțional organizat să fie făcut mai
înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia
dintre infracțiunile care intră în scopul grupului”;
 „denunțul să privească participarea la un grup infracțional
organizat”;
 „prin denunțul făcut să se permită identificarea și tragerea la
răspundere penală a celorlalți membrii ai grupului infracțional”.
► În conformitate cu prevederile art. 367 alin.(5) C.pen. nou ,
„dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin.(l) – (3)
înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la
răspundere penală a

unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate”.
Așadar, pentru a beneficia de această circumstanță de reducere a
pedepsei, este necesar ca făptuitorul care a săvârșit una sau mai multe din
infracțiunile enumerate în art. 367 alin,( l ) -(3) din C.pen. nou, trebuie să
denunțe fapta și să înlesnească aflarea adevărului și tragerea la răspundere a
celorlalț i membrii ai grupului.
Această cauză de reducere a pedepsei, pentru cel care a săvârșit una
dintre faptele prevăzute în textul incriminat din noul Cod penal, operează numai
în cazul în care prin denunțul făcut s -a reușit aflarea adevărului și tragerea la
răspundere penală a celor vinovați. Nu este suficient, de exemplu, a se indica
numai datele de identificare a unui membru al grupului infracțional organizat ci
și la fapte concrete și probe de natură să servească la aflarea adevărului și la
pedepsirea cel or vinovați.

-223 –

Pagina albă

-224 –

CAPITOLUL IV
TRAFICUL DE PERSOANE

Secțiunea l
Fenomenul traficului de persoane

Traficul de ființe umane – ca formă a criminalității organizate – a cunoscut
în ultimii ani o creștere alarmantă, devenind o problemă națională și
internațională. El își are rădăcinile și se dezvoltă nu numai în statele care
întâmpină dificultăți economice, cu implicații adânci în ce privește nivelul de
trai al populației, dar și în statele puternic dezvolt ate și unde există un nivel
ridicat de trai. Fenomenul nu este unul episodic, ci ia amploare atât în țara
noastră, cât și în întreaga comunitate internațională.
Traficul de ființe umane reprezintă o amenințare la adresa siguranței
naționale a fiecărui stat , a securității publice și chiar a familiei, fiind lezate,

-225 – astfel valori sociale colective sau publice201. El implică un număr mare de
persoane și are implicații negative în plan economic și social, constituind o
încălcare profundă a drepturilor fundamentale ale omului.
Traficul de ființe umane nu este un fenomen recent, existând date ale
poliției din diferite state încă de la sfârșitul secolului al XIX -lea, care indicau
răpiri și vânzări de copii și fete. Deși cauzele care generează acest fenomen au
rămas ac eleași, datorită tendințelor de industrializare și globalizare, au apărut și
cauze noi.

I V. 1.1. Considerații generale
În domeniul traficului de ființe umane, în România, fenomenul comportă
trei aspecte:

 țară de recrutare – pentru tinerele ce sunt exploatate sexual în țări
dezvoltate din Europa Occidentală, în Turcia sau în țări din fosta Iugoslavie;
 țară de tranzit – pentru tinerele din țări ale fostului spațiu sovietic
recrutate de grupări care acționează pe teritoriul României, unde li se contraf ac
documentele de identitate pentru ca ulterior să fie transportate peste graniță;
 țară de destinație – în raport cu zonele „de plăceri” din cluburile de
noapte din capitală și din marile orașe din țară.
Câștigurile obținute din traficarea de persoane și e xploatarea lor sexuală
sunt uriașe, uneori ajungând la sume de 4.000 -5.000 euro/lună/de persoană
exploatată. Prostituția organizată sub apanajul unor localuri de lux, cluburi.
discoteci, activitate atent supravegheată de cei care au tendința de a domina
această sferă a lumii interlope, constituie o posibilitate de acumulare ilicită de
bunuri și valori într -o cantitate cât mai mare și într -un timp cât mai scurt.
În zilele noastre, în cifre, traficul de femei și copii înseamnă peste
500.000 de victime într -un singur an numai în Europa. Dar dimensiunea reală a
fenomenului nu poate fi cunoscută, datorită mobilității foarte mari, intensei

201 Stănescu, L., Consimțământl victimei tra ficului de persoane, R.D.P. nr. 3/2004, p.132

-226 – circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, desființarea vizelor între
statele membre al Uniunii Europene etc. Deș i fenomenul cunoaște o
recrudescență în întreaga lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu mai
multă pregnanță în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un
sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societ atea
civilă202.
Orice întârziere atât în luarea măsurilor în plan legislativ, cât și în plan
preventiv, nu putea decât să ofere posibilitatea ca persoanele să fie în continuare
exploatate de traficanți. În aceste împrejurări, rolul legislativului a fost cruc ial
în contracararea fenomenului antisocial. Deoarece în legislația română nu a
existat până în prezent o reglementare specială a traficului de persoane, cu
excepția acelor care reglementează unele modalități de săvârșire a infracțiunilor
și
răspândirea m aterialelor obscene (art. 328, C.pen. actual), Parlamentul
României a adoptat Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane203. Prevederile acestei legi, inclusiv dispozițiile sale
penale, sunt în deplina concordanța cu dreptul internațional204 cat și cu
dispozițiile Constituției României din 1991, revizuită în 2003205.
Prin Legea nr. 678/2001 legiuitorul a reglementat prevenirea și
combaterea traficului de persoane, precum și protecția și asistența acordată
victimelor unui astfel de trafic ce constituie o violare a drepturilor persoanei și o
atingere a demnității și integrității acesteia. Astfel, acest act normativ este

202 Mateuț, Gh., și colab., Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune , Editura
Alternative Sociale, Iași, 2005, p.11.
203 Legea nr. 678/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 783 din 11 dece mbrie 2001 și a
suferit modificări prin O.U.G: nr. 143/2002 aprobată prin Legea nr. 45/2003; Legea nr 39/2003;
O.U.G. nr. 79/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 287/2005.
204 Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul cu ființe umane la nivel mondial este
Organizația Internațională pentru Migrațiune (OIM). La aceste eforturi s -a raliat și România prin
ratificarea următoarelor documente internaționale; Legea nr. 47 -/2001 care a ratificat Protocolul
Facultativ la Convenția cu privire la dr epturile copilului, prostituția copiilor și pornografia infantilă,
semnată la New -York la 6 septembrie 2000; prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Convenția
Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexă.
205 Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

-227 – primul din țara noastră care abordează traficul de persoane și incriminează
activitățile susceptibile de a contribu i la realizarea acestuia. Legea nr. 678/2001
este principalul instrument de politică penală în materia traficului de persoane.
Apariția acestui act normativ a fost generată de fenomenul traficului de
persoane care devenise manifest, tindea către un caracte r transnațional și
organizat, interfera cu alte forme de criminalitate, expunea, pe fondul
dificultăților legate de perioada de tranziție, persoane din categorii sociale și de
vârstă vulnerabile, cu o multitudine de implicații indiscutabil grave, formele
traficului de persoane excedând conținutul constitutiv al infracțiunilor
reglementate de Codul penal actual, respectiv, lipsirea de libertate (art. 189),
sclavia (art. 190 C.pen.), supunerea la muncă forțată sau obligatorie (art. 191
C.pen), prostituția (ar t. 328) și proxenetismul (art. 329 C.pen.).

IV.1.2. Cauzele care înlesnesc sau favorizează traficul de persoane
O examinare a cauzelor care au determinat sau înlesnit apariția
proliferarea acestui fenomen, la nivelul țării noastre, ne permit a face o gru pare
acestora:
 efectele tranziției, schimbările politice, sociale și culturale, care au
determinat o creștere a sărăciei și a șomajului, o distribuție inegală pe piața
muncii între bărbați și femei, ducând la sporirea migrației și angajarea femeilor
în ind ustria sexului;
 tranziția din țările din sud -estul Europei, corupția autorităților, ca
factor ce permite dezvoltarea traficului de persoane. Traficul și corupția se
completează reciproc prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au
ca finali tate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare
a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen206;
 controlul slab al frontierelor, lipsa cadrului legislativ sau existența
unui cadru legislativ neadecvat (i naplicabil referitor la migrație, la combaterea

206 Mateuț, Gh. și colab., op. cit., p.12.

-228 – traficului de persoane), protecția victimelor și a martorilor;
 restricționarea oportunităților de migrare în țările dezvoltate, spre
care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migr ațiune
legală și care are drept consecință traficul ilegal;
 internaționalizarea grupurilor criminale și profiturile mari obținute
în urma traficului cu femei. Astfel, Interpol -ul califică traficul de persoane ca
fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentuează că
traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de
dolari207.
Potrivit unui studiu comandat de Organizația Internațională pentru
Migrație208, în România s -au identificat o serie de factori care determi nă
vulnerabilitatea la trafic de persoane a tinerelor, factori care constituie tot atâtea
cauze care determină și prevede apariția traficului de ființe umane, astfel:

• amplasarea geografică „avantajoasă” România fiind țara de origine, de
tranzit și de de stinație;
• comunitatea din care provine victima traficului, atunci când ne referim
la localizarea geografică într -o regiune săracă sau rezidența într -o aglomerare
urbană;
• grupurile de apartenență, tinerii care trăiesc într -un mediu
instituționalizat sun t mai vulnerabili;
• abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și
dezintegrarea socială;
• discriminarea existentă pe piața muncii între bărbați și femei;
• achizițiile și aspirațiile personale, dorința de realizare personală și
independență financiară se află într -un raport de directă proporționalitate cu
riscul traficării.
În concluzie, se poate afirma că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața
muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în

207 www.migrație.md
208 www.migrație.md

-229 – general , nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună”, astfel încât
ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință209.
Cauzele traficului de persoane pot fi categorisite în 3 grupe:
 traficul în vederea exploatării sexuale;
 traficul în vederea exploatării forței de muncă;
 traficul în vederea donării de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai importantă formă a
traficului, din simplul motiv că reprezintă cea mai importantă sursă de venituri
pentru traficanți.
Trafic ul de persoane se poate prezenta sub mai multe forme210:

• din punctul de vedere al „drepturilor omului”, traficul de persoane
include: sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică
și psihică;
• sub aspect „economic”, traficul d e persoane presupune: profituri uriașe;
rețele regionale și internaționale; circulația ilicită a banilor (spălarea banilor);
• din punct de vedere al „originii fenomenului”, distingem: sărăcia
accentuată a victimelor; nivelul educațional scăzut; neîncreder ea în sine;
eșecurile în viață;
• din perspectiva „valorilor sociale lezate”, persoanele traficate sunt
reduse la condiția de „marfă”, fiind dezumanizate treptat;
• din perspectiva „implicațiilor sociale”, traficul de persoane a devenit un
fenomen național și internațional;
• prin prisma „scopului vizat” , traficul de ființe umane presupune
profituri scăzute pentru societate, dar profituri uriașe pentru traficanți, care
reinvestesc veniturile realizate în alte activități ilicite. Prostituția reprezintă

209 Mateuț , Gh. și colab., op. cit., p.13.
210 Din definiția traficului de persoane cuprinse în „Protocolul privind prevenirea, reprimarea și
pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și al copiilor” , adițional la Convenția
Națiunilor Unite împotriva c riminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se
concretizează această infracțiune.

-230 – scopul principal al traficului și modalitatea cea mai adecvată de a obține
câștiguri mari pentru traficanți.
În traficul de persoane pot fi implicate „persoane fizice” (agenți de
recrutare, contrabandiști, complici), dar și „persoane juridice” (agenții
hoteliere, de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de
casete video, sex -shopuri);
 din perspectiva „organizării traficanților” , traficul de persoane
poate fi:
• trafic ocazional;
• trafic în bande sau grupuri mici;
• traficul inter național.
 din perspectiva „victimelor”, traficul poate fi clasificat în funcție de
natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:

• aspectul „social” (abuz psihologic, atac sexual sau viol, lipsa puterii
de decizie, lipsa accesului la se rvicii medicale, obligarea la consum de alcool și
droguri, avort forțat, înfometare etc.);
• aspectul „juridic” (deposedarea de acte de identitate, utilizarea de
acte false, amenințările cu predarea la poliție);
• aspectul „economic” (împovărarea cu datori i, neplata, reținerea unor
plăți nejustificate).

Secțiunea a 2 -a
Incriminarea traficului de persoane

IV.2.1. Cadrul legislativ
Prin Legea nr. 678/2001, legiuitorul a reglementat prevenirea și
combaterea traficului de persoane, precum și protecția și asistența acordată
victimelor unui astfel de trafic ce constituie o violare a drepturilor persoanei și o

-231 – atingere a demnității și integrității acesteia.
Acest act normativ este primul care abordează traficul de persoane și care
incriminează activitățile su sceptibile de a contribui la realizarea acestuia. Legea
nr. 678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia traficului
de persoane, astfel încât ea conține, pe lângă norme de incriminare și dispoziții
care definesc termenii și expresiile utilizate, prevederi referitoare la prevenirea
traficului de persoane, cu indicarea instituțiilor responsabile în acest domeniu,
norme de incriminare a unor infracțiuni aflate în legătură cu traficul de
persoane, dispoziții speciale privind procedura judi ciară și asistența victimelor
traficului de persoane, cooperarea internațională211.

Elaborarea acestei legi a constituit un obiectiv al Planului național de
acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G. nr
1216/2001212. Acest cadru l egislativ a fost ulterior întregit prin prevederile
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 678/2001, aprobat prin H.G. nr
299/2002213 și prin dispozițiile Planului național de acțiune pentru prevenirea și
combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr. 1295/2004214.
Această lege incriminează mai multe fapte: traficul de persoane (art. 12)
traficul de minori (art. 13), precum și fapte în legătură cu traficul de
persoane (art. 17 și art. 18).
La baza adoptării acestor acte cu caracter normativ intern au sta t mai
multe documente juridice internaționale – semnate și/sau ratificate de România –
care consacră standarde, principii, proceduri și modalități de cooperare în

211 Legea privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, nr.678/2001, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 783 din 11.12.2001, cu mod ificările și completările aduse prin:
O.U.G. nr. 143/2002, publicată în M. Of. nr. 804 din 05.11.2002 (aprobată prin Legea nr. 45/2003);
Legea nr. 39/2003, publicată în M. Of. nr. 50 din 29.01.2003; O.U.G. nr. 79/2005, publicată în M.
OF. nr. 629 din 19.07 .2005 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 287/2005); Legea nr. 230/2010,
publicată în M. Of. nr. 812 din 06.12.2010; O.U.G. nr. 117/2010, publicată în M. Of. nr 891 din
30.12.2010; O.U.G. nr. 41/2011, publicată în M. Of. nr. 304 din 03.05.2011.
212 Public ată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 17 decembrie 2001.
213 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 31 martie 2003.
214 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806 din 31 august 2004.

-232 – materia traficului de ființe umane.
În acest sens amintim cu titlu exemplificativ:
 „Protocolu l pentru modificarea Convenției de la Geneva privind
reprimarea traficului de femei și copii”, semnat la 12 noiembrie 1947;
 „Declarația Universală a Drepturilor Omului”, adoptată la 12
decembrie 1948;
 „Convenția O.N.U. pentru suprimarea traficului de perso ane”,
semnată la 21 martie 1956;
 „Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului”, ratificată prin
Legea nr. 18/1990;
 „Convenția O.N.U. împotriva criminalității transnaționale
organizate”, ratificată prin Legea nr. 84/1994;
 „Rezoluția Parlamentului Eu ropean din 1986 privind violența
împotriva femeilor”;

 Rezoluția Parlamentului European privind exploatarea prostituției
și a trafi cului de ființe umane”;
 „Convenția O.N.U. împotriva criminalității transnaționale
organizate” ratificată prin Legea nr. 565/ 2002;
 „Decizia Consiliului Uniunii Europene privind completarea
definiției numite trafic de ființe umane ”;
 „Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene” din 22 decembrie
2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile.
Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de ființe
umane, în special a femeilor și copiilor, adițional la Convenția O.N.U.,
definește în art. 3 traficul de persoane ca fiind „recrutarea, transportul,
transferul, adăpostirea sau pr imirea de persoane, prin amenințare sau prin
recurgere la forță sau la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă,

-233 – înșelăciune, abuz de autoritate sau prin oferta sau acceptarea de plăți sau
avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritatea asupra
alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea prin
prostituarea altei persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau
serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau
prelev area de organe”.

IV.2.2. Conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea nr.
678/2001
În concepția legiuitorului, traficul de persoane, în variantele sau
modalitățile alternative de săvârșire, reprezintă o „infracțiune de scop”, în
sensul că existența ei este condiționată de urmărirea unui scop și anume acela al
exploatării unei persoane, î n înțelesul dat de art. 2, pct. 2 din actul normativ la
care facem referire.
Între normele penale ce incriminează sclavia, supunerea la muncă forțată
sau obligatorie, prostituția, producerea, difuzarea ori răspândirea de materiale

obscene pentru minori poate exista concurs cu normele cu caracter penal al I nr.
678/2001.
Evident, dacă scopul urmărit prin comiterea infracțiunilor prevăzute de
art. 12 -15 din Legea nr. 678/2001 nu se realizează, dar a fost urmărit de învinuit
sau inculpat, aceste infracțiun i își păstrează caracterul lor de norme penale
autonome, de sine stătătoare.
În dispozițiile art. 12 -18 sunt descrise faptele considerate infracțiuni,
conținutul acestora urmând a fi complinit și cu unele prevederi nepenale din
aceeași lege sau cu dispoziț ii penale cuprinse în alte acte normative, ori cu
prevederile din Codul penal (partea generală) sau Codul de Procedură Penală.
De precizat că din modul de exprimare, cât și din cel de incriminare,
„constituie infracțiuni privind traficul de persoane” sau „ infracțiuni în legătură

-234 – cu traficul de persoane”, se poate deduce cu certitudine că s -a voit să se înscrie
în lege actele de trafic de persoane ca fapte penale distincte și nicidecum o
singură infracțiune de trafic de persoane, cu mai multe modalități de
incriminare215.
Este de observat, în sprijinul ideii de mai sus, că unele infracțiuni au
forma simplă (de bază) de incriminare, iar altele forma calificată (agravantă)
și sunt sancționate cu pedepse diferite și nu cu aceeași pedeapsă.
Ori, nu se poate concepe , ca pentru modalitățile diferite de incriminare să
se prevadă pedepse diferite. Ca atare, numai pentru infracțiuni distincte, diferite,
se prevăd pedepse diferite. La infracțiunea unică cu modalități multiple de
incriminare se poate prevedea o singură san cțiune.
Precizarea de mai sus se impune, deoarece, dacă se comit mai multe fapte
din cele înscrise în lege, atrage reținerea concursului real sau ideal de
infracțiuni, după caz, iar dacă se consideră că aceste fapte sunt o singură
infracțiune, cu modalităț i multiple de incriminare, ar atrage reținerea unei
singure infracțiuni, indiferent dacă se comite una sau mai multe dintre aceste
modalități.

În cele ce urmează ne vom referi la traficul de persoane și distinct la
minori, cu analizarea obiectului juridi c, a subiecților infracțiunilor, a laturilor
obiective și subiective, precum și a formelor, modalităților și sancțiunilor.
IV.2.2.l. Traficul de persoane
Definiție legala:
Infracțiunea de trafic de persoane prezintă o formă de bază sau tip [art. 12
alin.( l)] și 4 forme agravate [art. 12 alin.(2) lit. a), b), c) si alin.(3)].
art. 12
Forma tip:
„(1) Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea,

215 Lascu, I., incriminări privind traficul de persoane , Revista Dreptul, nr. 7/2002

-235 – transportarea, transformarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin
amenințare, violență sau prin a lte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori
înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de darea, acceptarea sau primirea
de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.
Formele agravate:
„ (2) Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a
sănătății:
c) de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei”.

IV.2.2.2. Traficul de minori
Definiție legală: art. 13
Forma tip:
„( l) Recrutarea, transportarea, transferarea , găzduirea sau primirea unui
minor în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori”.

Formele agravate:
„(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(l) este săvârșită prin amenințare
violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz
de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a -și
exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de
alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care a re autoritate
asupra minorului.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin.( l) și (2) sunt comise în condițiile art.12
alin.(2) pedeapsa este mai gravă.
(4) Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea

-236 – sau sinuciderea victimei.”
art. 14 -a fost abrogat de Legea nr. 39/2003.
art. 15
„(1) Tentativa infracțiunilor prevăzute la art. 12 -13 se pedepsește.
(2) Organizarea săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol
constituie infracțiune și se pedepsește ca și infracțiune organizată”.
Potrivit art. 16 din lege, consimțământul persoanei, victimă a traficului,
nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
Prevederea legală este prezentată și în Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane în special al femeilor și copiilor,
adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale,
în următoarea formă: „Consimțământul unei victime a traficului de persoane
pentru exploatarea amintită, astfel cum este enunțată la litera a) din prez entul
articol, este indiferent atunci când unul dintre oricare din mijloacele enunțate la
litera a) a fost folosit”.
În doctrină s -a subliniat că existența consimțământului poate fi analizată
sub un triplu aspect: fie ca un element constitutiv al unei in criminări
determinate, fie ca o cauză de reducere a pedepsei sau ca o cauză
justificativă216.
De asemenea, s -a subliniat și faptul că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta
în pofida existenței consimțământului victimei întrucât se apreciază că acest
consimțământ este întotdeauna viciat și, ca atare, nu îndeplinește condițiile unui
consimțământ valabil exprimat217.
Consimțământul nu trebuie să fie viciat de violență, dol sau eroare, de
asemenea acesta nu este valabil dacă este dat pentru o faptă rușinoasă s au pentru
o faptă contrară bunelor moravuri218. Întrucât consimțământul victimei poate fi
considerat ca o renunțare la un drept sau ca o renunțare la protecția legii sau
chiar un mandat, consimțământul trebuie să fie serios și valabil, adică dat de

216 Antoniu G., Consimțământul victimei , Revista de Drept Penal, nr.4/2003, p.9.
217 Ibidem, p. 10
218 Stănescu, L., op. cit., p.131 .

-237 – către o p ersoană capabilă de a consimți și, mai ales, în condiții care nu alterează
consimțământul219.
În practica judiciară s -a decis că în cazul infracțiunii de trafic de persoane,
consimțământul victimei la recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau
prim irea sa, prin înșelăciune, în scopul exploatării, nu înlătură răspunderea
penală a făptuitorului, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001.220 Dar aceasta nu
este cazul la infracțiunile din Legea nr. 678/2001, unde acest consimțământ este
obținut explicit sau implicit prin mijloace ilegale, și anume: prin amenințare,
violență, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate, sau profitând de imposibilitatea
acelei persoane, ori prin darea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase
de către persoana care are aut oritate asupra victimei traficului de persoane.
Totodată, consimțământul victimei nu poate avea valoare, întrucât persoana nu
poate dispune de un interes superior.
Instanța a reținut că partea vătămată S.G., acuzând pe inculpat că urmează
să plece la muncă în străinătate și că poate să o ajute să muncească la un centru
pentru îngrijirea copiilor cu deficiențe psihice, i -a cerut să o ajute să plece la
muncă în străinătate. În acest scop, inculpatul a procurat formularele pentru
obținerea pașaportului, a plăt it taxele necesare, a cumpărat biletul de călătorie
pentru partea vătămata, a dat acesteia 300 USD și 200 EURO necesari la
frontieră și a îndrumat -o în vederea întâlnirii în străinătate cu C.P. Inculpatul a
cerut părții vătămate să -i trimită în țara sumele cheltuite de el și jumătate din
salariul pe care -l va obține pe 3 luni. Ajungând în străinătate, partea vătămată a
fost cazată într -un club, în scopul practicării prostituției, fiindu -i luat pașaportul.
Fapta inculpatului care, prin înșelarea părții vătăm ate că o va ajuta să
meargă la muncă în străinătate, a întocmit formalitățile necesare obținerii
pașaportului și a documentului de călătorie, a remis părții vătămate sumele de
bani necesare trecerii frontierei, i -a indicat o persoană de legătură și un loc de
cazare, toate acestea în scopul exploatării acesteia, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin.(l) din

219 Dongoroz, V., op. cit., p.377.
220 Î.C:C:J., Secția penală, dec. nr. 5487/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-238 – Legea nr. 678/2001.
Chiar dacă victima și -a dat consimțământul pentru a pleca în străinătate și
a acceptat ca inculpatul să efectueze formalitățile și să achite sumele necesare
trecerii frontierei, potrivit art. 16 din legea specială, consimțământul victimei
infracțiunii de trafic de persoane nu înlătură răspunderea penală a
inculpatul ui221.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic principal
Este constituit din relațiile sociale care se formează și se dezvoltă în
jurul valorilor sociale ca atribut al ființei umane și anume viața, integritatea
corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și
demnitatea222.
► Obiectul juridic secundar
Este determinat de relațiile sociale a căror desfășurare este condiționată
de apărarea libertății și a drepturilor persoanei, a demnității, a integrității
corporale și sănătății, și chiar a vieții persoanei, împotriva faptelor de exploatare
a acesteia și de transformare a persoanei în sursă de câștig223. De asemenea,
obiceiul

juridic secundar este constituit, în cazul unor modalități de săvârșire a
infracțiunii de relațiile socia le care privesc libertatea morală a persoanei,
integritatea corporală și sănătatea acesteia, precum și relațiile sociale care
privesc apărarea vieții persoanei224.
► Obiectul material
Infracțiunile de trafic de persoane, realizate prin acte de violența ori pr in
orice alte forme de constrângere, au și un obiect material care este reprezentat
de corpul victimei în viață, indiferent dacă acesta este nou -născut, tânăr sau

221 Stănescu, C., op. cit., p.132.
222 Mateuț, Gh. și colab., op. cit., p.27.
223 Lascu, I., Lascu L. C., Corupția și crima organizată. Realitate socială, actualitate și incriminare ,
Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, p.214.
224 Bădilă, M., Drept penal , Partea special, vol. I, Editura Alma Mater, Sibiu, 2005

-239 – bătrân, de sex masculin sau feminin. Unele fapte (art. 18 din lege) pot avea ca
obiect materi al și: filme, fotografii, dispozitive, embleme sau alte suporturi
vizuale, cu condiția de a exprima poziții ori acte sexuale cu caracter
pornografic.
B. Subiecții infracțiunilor
B1. De regulă, subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunilor de trafic
de persoane, este necircumstanțiat, aceste fapte putând fi săvârșite de orice
persoană care îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde din punct de
vedere legal. Traficanții pot fi persoane fizice sau juridice, bărbați sau femei.
Subiect activ poate fi și o persoană juridică, care răspunde numai pentru
infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în
numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție
prevăzută de legea penală [art. 191 alin.(l) C.pen. în vigoare]. Răspunderea
penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit, în orice mod, la săvârșirea aceleiași infracțiuni [alin. (2)].
În general, recrutorii sunt persoane tinere, îmbrăcate în grijit și care fac o
bună impresie (au vestimentație modernă, mașină de marcă, telefon celular) și
sunt convingători, cu promisiuni de posturi bune și bine plătite în străinătate.
Femeile ca subiecți activi ai infracțiunii de trafic de ființe umane sunt, d e
cele mai multe ori, prima verigă în lanțul de traficare și captează foarte ușor
încrederea, interesul și lipsa de experiență în viață a tinerilor.

La infracțiunea calificată prevăzută în art. 12 alin.(2) lit. a) din lege fapt
se comite „de două sau mai multe persoane”.
Prin O.U.G. nr. 79/2005 s -a modificat conținutul art. 12 alin.(2) din Legea
nr. 678/2001, prevăzându -se și o calitate specială pe care trebuie să o
îndeplinească subiectul activ, respectiv cea de „funcționar public în exercițiul
funcțiunii ”. Introducerea acestei calități speciale în incriminare a fost impusă de
două considerente: pe de o parte, în numeroase cazuri activitatea infracțională
desfășurată de traficanți a fost facilitată de reprezentanți ai autorităților publice,

-240 – iar pe de altă parte, prin această reglementare se armonizează normele interne
cu legislația europeană existentă în materie (art. 24 din Convenția Consiliului
Europei încheiată la Varșovia la 16 mai 2005 și semnată de România, enumără
o asemenea agravantă).
Conform art. 147 C.pen., prin „funcționar public” se înțelege orice
persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a
fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei
unități dintre cele la care se referă art. 145 C.pen.
Potrivit art. 145 C.pen., prin termenul „public” se înțelege tot ce privește
autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de
interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate
publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit
legii, sunt de interes public.
Noul Cod penal225 a adus importante modificări în privința conținutului
noțiunii de „funcționar public” În reglementarea adoptată , în acord cu soluțiile
în materie din alte legislații și cu convențiile internaționale în materie, noțiunea
de funcționar public va desemna persoana care, cu titlu permanent sau temporar,
cu sau fără remunerație:
,,a) exercită atribuții specifice puterii legislative, executive sau
judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice
natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome, al altui agent economic sau unei persoane juridi ce cu capital integral
sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate
publică, atribuții legate de realizarea obiectivului de activitate al acesteia”.
(art.175).”
În același timp, legiuitorul a optat pentru „asimilarea cu funcționarii

225 Adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009

-241 – persoanelor fizice care exercită o profesie de interes public, pentru care este
necesară o abilitare specială a autorităților publice și care este supusă
controlului acestora (notari, executori judecătorești etc.). Prin termenul „public”
se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte
persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate
publică.
În raport de aceste dispoziții legale, din categoria subiecților activi ai
traficului de ființe umane, calificați de calitatea de funcționar public, pot face
parte, cu titlu exemplificativ: lucrători vamali, ofițeri de poliție, persoane din
aparatul administrativ etc.
Participația penală este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare,
complic itate.
Coautoratul – o condiție de existență a coautoratului o reprezintă, în
cazul acestor infracțiuni, voința comună a coautorilor de a coopera la săvârșirea
nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile
exprese sau tacite. Prin efectuarea nemijlocită a uneia dintre acțiunile ce
caracterizează traficul de persoane (recrutarea, transferarea, transportarea,
cazarea, găzduirea etc.), fiecare participant își aduce contribuția sa directă la
săvârșirea infracțiunii.
Acțiuni le coautorilor pot avea caracter identic (de exemplu, două
persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în scopul exploatării
sexuale) sau

diferit (de exemplu, o persoană recrutează femeia, o alta o transportă într -o țară
străină, iar o a tre ia o supune muncii forțate).
Pentru fapta săvârșită în forma -tip (alin. 1), coautoratului și/sau
complicității concomitente i se substituie agravanta prevăzută de art. 12 alin (2)
lit. a)226, fapta fiind săvârșită de două sau mai multe persoane.

226 Mitrache, Constantin, Mitra che, Cristian, Drept penal român . Partea generală, Editura Universul

-242 – Complicitate a se materializează în activitatea persoanei care, cu intenție,
înlesnește sau ajută în orice mod la realizarea infracțiunii de traficare sau
promite de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea traficului de persoane sau
de a favoriza pe infractor, promi siunea făcută anterior începerii executării sau în
timpul realizării acesteia.
Actele de complicitate pot consta dintr -un comportament pasiv ce
favorizează săvârșirea infracțiunii ori în acțiuni de ajutorare sau sprijinire cu
caracter material sau moral. I ndiferent însă de natura actelor de înlesnire ori
ajutorare efectuate, complicele trebuie să acționeze întotdeauna cu intenție,
având reprezentarea asupra caracterului ilicit al faptei săvârșite, dar și asupra
caracterului activității sale de participant.
Complicitatea la infracțiunea de trafic de persoane se poate concretiza în:
obținerea de informații cu privire la potențialele victime și furnizarea acestora
către traficanți, atragerea victimei, procurarea actelor necesare pentru
transportarea lor în țări le de destinație, împiedicarea victimei de a se deplasa
conform propriei sale voințe atunci când ea dorește aceasta, procurarea de
autoturisme pentru transport sau locuințe pentru găzduirea victimelor.
Instigarea la infracțiunile incriminate prin Legea nr. 678/2001 constă în
activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe o alta să efectueze una
sau mai multe dintre acțiunile specifice traficului de persoane, respectiv
recrutarea, transportul, transfera rea, cazarea, găzduirea sau primirea unei
persoane adulte sau minore. În concret, instigatorul ia cel dintâi rezoluția de a
trafica o persoană, pe care apoi o transferă altei persoane care o va prelua și o va

pune în aplicare. În situația în care instig atorul va continua acțiunea de
stimulare morală și după ce autorul nemijlocit trece la executare, actele sale vor
constitui o complicitate morală.
B2. Subiectul pasiv al infracțiunilor prevăzute de art. 12 și art. 13 din

Juridic, București, 2006, p.866.

-243 – Legea nr. 678/2001este persoana împ otriva căreia este îndreptată acțiunea
infracțională a traficanților și care poate fi un minor ori persoana adultă,
indiferent dacă este bărbat sau femeie. Subiectul pasiv al infracțiunii de trafic de
persoane este, în general, orice persoană, însă în anum ite cazuri aceasta poate fi,
o persoană aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a -și exprima voința [art.
12 alin.(l)] sau o persoană care se află sub autoritatea unei alte persoane [art. 12
alin.(l)].
În practica judiciară s -a decis că recrutarea m ai multor persoane în același
timp și loc, în baza unei rezoluții infracționale unice, pentru practicarea
prostituției și transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase
materiale, constituie câte o unică infracțiune de trafic de persoane și de
proxenetism, iar nu atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi au fost recrutați în
acest scop.227
De asemenea, cu privire la subiectul pasiv al acestei infracțiuni, se reține
că poate fi orice persoană indiferent de sex. Astfel este fals mitul conform
căruia numai o persoană de sex feminin poate fi subiect pasiv al infracțiunii de
trafic de persoane. Deși statistic cele mai multe victime ale traficului de
persoane sunt de sex feminin, nu este exclusă posibilitatea ca o persoană de sex
masculin să fie vic timă a traficului de persoane, spre exemplu este posibilă
exploatarea acelei persoane de sex masculin prin obligarea acesteia să practice
cerșetoria.
În cazul infracțiunilor de trafic de minori prevăzută de art. 13 și respectiv
pornografie infantilă prevăzută de art. 18, subiectul pasiv poate fi doar o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani228.

În cazul infracțiunii prevăzută de art. 17 din Legea nr. 678/2001, subiectul
pasiv este unul circumstanțial și anume o persoană care nu este cetățean româ n
(cetățean străin sau apatrid).
Legislația internațională (Convenția privind drepturile copilului, adoptată

227 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 32 din 14.02.2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
228 Lascu, I., Lascu, L.C., op. cit., p.217.

-244 – la 20 noiembrie 1989 la New York) operează cu termenul de „copil” prin care
se înțelege orice formă de ființă umană sub vârsta de 18 ani.
În urma m odificărilor aduse dispozițiilor art. 13 alin.(l) din Legea
nr.678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 s -a oferit o protecție juridică egală tuturor
persoanelor sub 18 ani, victime ale traficului, indiferent dacă este minor cu
vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani o ri de un minor care nu a împlinit 15 ani,
eliminându -se distincția existentă în reglementarea anterioară între aceste două
categorii de subiecți pasivi ai infracțiunii, pentru care erau prevăzute pedepse cu
închisoare într -un cuantum diferit.
C. Latura obi ectivă a infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută în
art. 12 și trafic de minori prevăzută în art. 13 din Legea nr. 678/2001 constă în
una sau mai multe din acțiunile prevăzute ca modalități alternative de realizare.
C1. Elementul material al acțiun ii poate consta în: recrutarea,
transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane,
acțiuni ce trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei. Dar acțiunea
sub aspectul său material se mai poate înfățișa și sub forma de: ră pire, recrutare,
înșelăciune, amenințare, violență, abuz de autoritate, profitând de starea
minorului de a nu se putea apăra, prin acceptarea sau primirea de bani etc.229
„Recrutarea” constă în atragerea (racolarea) victimei prin convingerea
acesteia spre a fi exploatată în vederea obținerii de foloase materiale. Printre
mijloacele frecvente de recrutare folosite de către traficanți se numără: mirajul
unui câștig rapid, lipsa de educație, starea materială proastă a victimelor,
anunțurile matrimoniale, Interne tul. Astfel, s -a reținut că recrutarea unui minor

în scopul exploatării acestuia prin practicarea cerșetoriei și recrutarea unei
persoane majore, prin oferirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea
consimțământului persoanei care are autoritate a supra acesteia, în același scop,

229 Pentru amănunte, vez i Mateuț, Gh. și colab., Traficul de ființe umane, Asociația Magistraților
Iași, Editura Alternative Sociale, 2005, și Hotca, M.A., Dobrinoiu, M., Infracțiuni prevăzute în legi
speciale , vol. I. Editura C.H. Beck, București, 2008.

-245 – întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și trafic
de persoane prevăzute în art. 13 și art. 12 din Legea nr. 678/2001.230
Instanța a reținut că inculpații G.I și R.B. s -au deplasat în orașul N. și,
interesându -se despre existența unui copil cu handicap, au fost îndrumați la
familia minorei B.M. Minora, care avea o infirmitate la un picior, a acceptat
oferta inculpaților de a o duce în străinătate la cerșit cu condiția de a fi însoțită
de sora sa B.A. Inculpații au convins -o și pe mama celor două surori, B.C., să
fie de acord cu plecarea acestora, dându -i bani și bunuri.
În realizarea scopului propus, inculpatul R.B. a dus pe minoră și pe sora
acesteia, precum și pe mama lor, la autoritățile pentr u îndeplinirea formalităților
de obținere a pașapoartelor. Inculpatul a achitat taxele pentru eliberarea
pașapoartelor, pe care, apoi, le -au reținut. La 15 iulie 2002, au fost reținuți la
frontieră, încercând să scoată din țară pe cele două minore.
Art. 1 3 din Legea nr. 678/2001 prevede că „recrutarea, transportarea,
transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și
18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de
minori.”
Art. 12 alin.(l) din ac eeași lege, referindu -se la victime majore,
condiționează existența infracțiunii de trafic de persoane de o activitate
prealabilă de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primirea unei
persoane, prin amenințare, violență sau alte forme de constr ângere, prin răpire,
fraudă ori înșelăciune, prin abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea
acelei persoane de a se apăra sau de a -si exprima voința ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea
consi mțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul
exploatării acestei persoane.

În esență, instanța a reținut că inculpatul C.I., în luna august 2002 cu
complicitatea inculpatei A.N., care este mama părții vătămate O.M.E., în vârs tă

230 Î.C.C.J., Secția penal ă, dec. nr. 593/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-246 – de 13 ani, a recrutat -o pe minoră, a transportat -o în Germania și apoi în Polonia
în scopul exploatării, supunând -o la activități de furt si cerșetorie. În scopul
realizării activității infracționale descrise mai sus, inculpata A.N. a înlesnit
recrutare a fiicei sale de către inculpat231.
Art. 2 pct. (2) lit. b) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin exploatare se
înțelege „ținerea în starea de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire
de libertate ori de aservire”, iar lit. e) a aceluiași articol p revede că „efectuarea
unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți
fundamentale ale omului”, constituie, de asemenea, o formă de exploatare prin
„aservire” în sensul textului citat, înțelegându -se „acțiunea de a se supune”.
„Transportarea” presupune deplasarea victimei dintr -un loc în altul, fie în
interiorul statului de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de
destinație.
Astfel, în practică s -a decis că recrutarea, transportarea, transferarea,
cazare sau primi rea unei persoane, cu promisiunea de a o duce în străinătate
pentru a munci în condiții avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la
practicarea prostituției în scopul exploatării ei de către făptuitor, constituie
infracțiunea de trafic de persoa ne.232 La operațiunea de transport de ființe
umane pot fi implicate și grupuri de persoane specializate în trecerea ilegală a
frontierei.
„Transferarea” constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul,
atunci când este vândută pur și simplu ca o marfa, inițial fără ca ea să știe, sau
face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (ex. schimbul). Din
punct de vedere temporal transferarea este ulterioară recrutării victimei. Din
practica ilicită a traficului de persoane, prețul cu car e sunt „vândute” victimele

diferă în funcție de vârstă, aspect etc. și pornește de la 300 de dolari și poate
ajunge până la 4.000.

231 Kövesi, L.c. și colab., op. cit., p.137.
232 Î.C.C.J., Secția Penală, dec. nr. 4158/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-247 – Din păcate, obiect al traficanților de persoane, sunt de multe ori copii.
Potrivit art. 2 lit. a) din Protocolul facultati v al Convenției cu privire la
drepturile copilului (ratificat prin Legea nr. 470/2001), vânzarea de copii este
considerat orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice
persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către alt grup contra cost
sau contra oricăror alte avantaje materiale.
„Cazarea” – ca element al laturii obiective – constă în instalarea temporară
a unei persoane într -o locuință sau într -un alt loc având această destinație.
Cazarea victimei este realizată cu sco pul de a o exploata prin modalitățile
prevăzute de textul incriminator.
„Găzduirea” este activitatea prin care un minor este adăpostit vremelnic
într-o locuință sau alt loc având această destinație. La fel ca și în cazul cazării,
găzduirea minorului este făcută în scopul exploatării acestuia.
„Primirea” constă în activitatea prin care un traficant preia victima de la o
altă persoană, de regulă, tot traficant, ca urmare a unei tranzacții.
Fiecare dintre acțiunile enumerate mai sus sunt suficiente pentru
realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de
minori, atât în variantele tip, cât și în variantele agravate, în cazul în care
activitatea infracțională desfășurată de traficant reunește două sau mai multe
dintre modalit ățile alternative (de exemplu, făptuitorul, după ce recrutează
victima, o transportă în țara de destinație, iar aici o transferă altei persoane în
scopul exploatării sale), fapta acestuia nu va constitui un concurs de infracțiuni,
ci o unitate infracțional ă.
Pentru existența infracțiunii de trafic de persoane adulte, latura obiectivă a
infracțiunii trebuie să se realizeze prin : amenințare, violență sau prin alte forme
de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau
profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a -și exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase
În schimb, în cazul traficului de minori modul și mijloacele de săvârșire nu au

-248 – relevanță în ce privește existența infracțiunii.
„Amenințarea” este un mijloc des utilizat de traficanți și constă în
insuflarea victimelor a temerii că ele sau alte peroane față de care victimele sunt
legate afectiv urmează a fi supuse unor urmări negative grave – de exemplu
amenințarea cu moartea, cu tortura, răpirea sau mutilarea membrilor familiei
sau unei rude apropiate.
„Orice forme de constrângere” ce poate fi folosite de traficanții de
persoane constă în lipsirea de libertate a victimei, utilizarea drogurilor,
sustragere a documentelor de identitate, crearea unei dependențe materiale.
„Răpirea” este o formă particulară de lipsire de libertate fizică a unei
persoane prin luarea forțată sau frauduloasă a acesteia din mediul său și ținerea
într-o stare care nu -i permite să a cționeze conform voinței sale.
„Frauda” este un mijloc prin care subiectul activ al infracțiunii induce în
eroare victima și obține un avantaj material.
„Înșelăciunea” constituie un mijloc des uzitat de traficanți, prezentând ca
adevărată o faptă mincino asă sau ca mincinoasă o faptă adevărată. De obicei,
această modalitate în practică este realizată prin promisiuni că victimele vor fi
angajate în locuri de muncă bine plătite sau că le vor căsători cu persoane bine
înstărite.
În practica judiciară s -a deci s că în cazul în care persoana recrutată nu știa
că, după ce va fi dusă în străinătate, va obține un loc de muncă, așa cum a fost
încredințată prin înșelăciune de către inculpați, ci va trebui să practice
prostituția împărțind banii câștigați de ea, consti tuie infracțiunea de trafic de
persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.233

„Abuzul de autoritate” constă în exercitarea ilicită a influenței sau puterii
pe care o persoana o are asupra alteia, De pildă, autoritatea părintească,

233 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 4968/2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-249 – autoritatea p reotului, medicului, profesorului, pedagogului etc.
„Profitarea de imposibilitatea victimei” de a se apăra sau de a -și exprima
voința este un mijloc de săvârșire a infracțiunii ce constă în reprezentarea de
către subiectul activ a stării delicate a victim ei și folosirea prilejului pentru
exploatarea sa. Starea victimei poate avea cauze diverse, ea putând fi
determinată chiar de către făptuitor. O persoană se află în neputința de a se
apăra când nu are resurse fizice să se opună acțiunii făptuitorului. O pe rsoană se
află în neputință de a -și exprima voința și în situația în care acesteia îi lipsește
capacitatea psihofiziologică de apreciere a conduitei sale, chiar dacă se află în
posibilitatea fizică de a se apăra (de pildă, un debil mintal).
„Oferirea” est e activitatea traficantului de a prezenta altei persoane o
sumă de bani sau alte bunuri pentru obținerea consimțământului persoanei care
are autoritate asupra victimei, în scopul exploatării acesteia.
„Darea” reprezintă remiterea banilor sau bunurilor.
„Acceptarea” semnifică acțiunea prin care făptuitorul intră în posesia
banilor sau bunurilor, iar „primirea” este acțiunea prin care făptuitorul intră în
posesia banilor sau bunurilor.
Darea, oferirea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase trebu ie să
aibă ca obiectiv obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra
persoanei care urmează a fi exploatată.
Acțiunile de realizare a traficului de persoane și de minori pot fi comise
alternativ, o singură dată sau de mai multe ori, prin tr-o singură activitate sau
prin mai multe activități.
Astfel, mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest
preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup
infracțional organizat, trafic de persoane ș i trafic de minori, fapte prevăzute și
pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

S-a reținut că membrii grupării s -au constituit într -un grup organizat care,
în perioada 2006 -2008, a racolat atât prin înșelăciune (respectiv promisiunea

-250 – unui loc de muncă decent în străinătate), cât și prin lipsire de libertate (prin
folosire de violență sau amenințări) tinere de pe raza mai multor județe și a
Municipiului București, care erau exploatate sexual pe piața prostituției în
diferite cluburi de noapte din Spania. Tinerele erau găzduite în mai multe
imobile aparținând membrilor grupărilor situate în județul Constanța, până se
întocmeau documentele de călătorie, ulterior fiind transportate în străinătate.
Fiecare dintre inc ulpați avea sarcini diferite și bine stabilite în cadrul
grupării infracționale, unii ocupându -se cu racolarea tinerelor, alții de
transportarea acestora în străinătate, iar alții de procurarea documentelor,
supravegherea, amenințarea și lipsirea de libert ate a fetelor. Veniturile obținute
în urma exploatării sexuale a tinerelor, erau în totalitate însușite de membrii
grupului infracțional organizat. Infracțiunea de trafic de persoane
prevăzută de art. 12 din Legea nr.678/2001 este o infracțiune complexă,
absorbind în conținutul ei infracțiunea de proxenetism în variantele prevăzute în
art. 329 alin.(2) și (3) C.pen., precum și infracțiunile de lovire și amenințare.
Spre deosebire de infracțiunea de trafic de persoane, în cazul infracțiunii
de proxenetism, recrutarea și traficul de persoane nu se face în scopul obligării
la practicarea prostituției, persoana recrutată sau traficată practicând de
bunăvoie prostituția, iar proxenetismul sub forma constrângerii la prostituție nu
presupune recrutarea sau trafic ul de persoane în acest scop, fiind reglementat ca
o varianta alternativă în conținutul constitutiv a infracțiunii de proxenetism
prevăzuta în art. 329 alin.(2) C.pen. în vigoare. Prin urmare, ori de câte ori
recrutarea, transportarea, transferarea, cazare a sau primirea unei persoane s -a
realizat prin constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției,
fapta

-251 – întrunește elementele constitutive ale infracțiuni, de trafic de persoane
prevăzută de art. 12 din Legea nr, 678/2001.234
Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 15 alin.(2) din
lege presupune efectuarea de acțiuni de organizare a săvârșirii infracțiunii de
trafic de persoane, constând în pregătirea activităților de recrutare, transportare
transferare, cazare, găzdu ire sau primirea unei persoane în scopul exploatării
sale. elaborarea de planuri în acest scop, stabilirea valorilor și sarcinilor
făptuitorilor, a metodelor și mijloacelor concrete de acțiune.
C2. Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentr u atributele
fundamentale ale persoanei, sub aspectul libertății, demnității, onoarei etc.
Traficul de persoane, în afară de urmarea periculoasă imediată, poate avea și
alte consecințe – când infracțiunea este una de rezultat – constând în vătămarea
corpor ală gravă sau a sănătății, contaminarea venerică, moartea, avortul
provocat ilegal sau sinuciderea victimei. Producerea unui anumit rezultat,
precum cele enumerate mai sus, nu este o cerință obligatorie pentru existența
infracțiunii de trafic de persoane, ci numai împrejurări care determină reținerea
unei forme agravate a infracțiunii.
C3. Legătura de cauzalitate
De regulă, relația cauzală rezidă din săvârșirea însăși a faptei incriminate.
Legătura de cauzalitate este realizată numai atunci când între acț iunea
făptuitorului realizată prin modalitățile prevăzute de lege și urmarea imediată se
poate stabili cu certitudine un raport cauzal.
D. Latura subiectivă
Din punct de vedere subiectiv, faptele de trafic de persoane se comit cu
intenție, care poate fi directă sau indirectă. Face excepție agravanta constând în
traficul de persoane care produce sinuciderea sau moartea victimei, când latura
subiectivă se manifestă sub forma praeterintenției. În cazul în care moartea se
produce intenționat, va exista concur s între infracțiunea de trafic de persoane și
infracțiunea de omor (simplu, calificat sau deosebit de grav). Intenția este

234 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 5999/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-252 – calificată prin scop , legea precizând ca faptele să fie săvârșite în scopul
exploatării persoanei.
În viziunea practicii judiciare expresia ..în scopul exploatării victimei”
trebuie înțeleasă în sensul executării unei munci în mod forțat, cu încălcarea
normelor legale vizând condițiile de muncă, obligarea la practicarea prostituției
sau la alte forme de exploatare sexuală. Cât priveșt e latura subiectivă
infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.235
Dacă scopul este atins, în funcție de alte date ale faptei, se poate pune
problema unui concurs între infracțiunea de trafic de persoane și alte infracțiuni,
de exemplu cu proxenetismul.
Conform Legii nr. 678/2001, [art. 2 alin.(2)] prin „exploatarea unei
persoane” se înțelege236:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu
încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, săn ătatea și
securitatea;
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de
libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în
vederea producerii și furnizării de materiale pornogra fice sau alte forme de
exploatare sexuale;
d) prelevarea de organe;
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și
libertăți fundamentale ale omului.
Noul Cod penal237 definește, în art. 183, ce se înțelege prin expresia
„exp loatarea unei persoane”, definiție asemănătoare celei din legea specială și
din documentele internaționale Raportat la aceste prevederi legale, scopurile

235 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 1498/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
236 Art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al
femeilor și copiilor , adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere
prevede că expresia „exploatarea unei persoane” trebuie să conțină cel puțin exploatarea prin prostituarea
unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile
analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.
237 Adoptat prin Legea nr. 286/2009, publica tă în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.

-253 – traficului includ, dar nu se limitează la: munca în condiții de sclavie, munca în
contul datoriilor, prostituția forțată, cerșitul, turismul sexual, pornografia,
utilizarea victimei în scopuri criminale, contrabanda, adopțiile ilegale, mariajul
forțat, prelevarea de organe.
În concluzie, prin „exploatarea unei persoane” se înțelege:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu
încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și
securitate.
Modificările aduse art. 2 pct. 121 din Legea nr. 678/2001 prin O.U.G.
79/2005 au instituit condiții alternative și nu cumulative, raportat la exploatarea
muncii unei persoane, victimă a traficului, care se realizează atât prin
executarea muncii sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, cât și prin
executarea unei munci sau îndeplinirea de ser vicii cu încălcarea normelor legale
privind condiții de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
Convenția privind munca forțată și obligatorie, adoptată de Organizația
Mondială a Muncii la 28 iunie 1930, care a intrat în vigoare la l mai 1932
prevede î n art. 2 că munca forțată și obligatorie „înseamnă orice muncă sau
serviciu pretins unei persoane sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru
care acea persoană nu s -a oferit de bunăvoie”.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind abolire a muncii
forțate din 25 iunie 1957 care a intrat în vigoare la 17 ianuarie 1959 prevede în
art. l că statele ce ratifică această convenție se angajează să abolească munca
forțată sau obligatorie și să nu recurgă sub nici o formă la ea.
Codul penal român i ncriminează în art. 191 C.pen. infracțiunea de
supunere la muncă forțată sau obligatorie, constând în fapta de a supune o
persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea
unei munci contra voinței sale sau la o muncă oblig atorie;

b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de

-254 – libertate ori de aservire
Precizăm faptul că sclavia este o infracțiune contra libertăților persoanei
prevăzută de art. 190 C.pen. Ținerea unei persoane în stare de scl avie este fapta
de a exercita asupra acesteia unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de
proprietate. Incriminarea faptei de sclavie a avut loc în urma unor obligații
internaționale asumate de statul român. Aceste obligații internaționale decurg
din Convenția de la Geneva din 30 septembrie 1921 pentru reprimarea traficului
femeilor și copiilor; Convenția de la Geneva din 26 septembrie 1920 privitoare
la sclavie și Convenția suplimentară din 6 septembrie 1956 privitoare la
abolirea sclavajului. Acea stă din urmă convenție enumără în art. l următoarele
practici și instituții asemănătoare sclaviei:
 servitutea pentru datorii;
 aservirea, constând în supunerea unei persoane să locuiască într -un
spațiu impus de o altă persoană și să presteze anumite activit ăți determinate,
fără posibilitatea de a -și schimba condiția;
 mariajul forțat, situație în care victimei nu i se lasă posibilitatea de
a exprima liberul consimțământ la încheierea căsătoriei;
 cedarea unei femei către o altă persoană, de către soț, familie ori
comunitate cu titlu oneros, sau în alt mod;
 transmiterea unei femei prin succesiune, unei alte persoane, la
moartea soțului;
 vânzarea, unui copil sau unui adolescent care are mai puțin de 18
ani, fie de către rude ori membrii comunității;
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în
vederea producerii de difuzări de materiale pornografice sau alte forme de
exploatare sexuală
Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale reprezintă cea mai
frecventă și importantă f ormă a traficului, cu un ritm rapid de dezvoltare,

deoarece aduce cele mai mari profituri traficanților. Pe de altă parte, controlul

-255 – deținut asupra unei femei reprezintă o sursă de venit sigură și pe termen lung.
Exploatarea sexuală a unei persoane presu pune obținerea în mod abuziv de către
traficant a unui profit material sau de altă natură prin obligarea unei alte
persoane la practicarea prostituției sau a altor activități ori servicii sexuale.
De regulă, femeile tinere sunt ademenite peste hotare cu p romisiuni de a
fi angajate în slujbe de chelnerițe. menajere sau dansatoare, însă odată ajunse la
destinația finala, sunt obligate să se prostitueze, fiind vândute de mai multe ori.
De cele mai multe ori. victimele sunt deposedate de acte, sunt plasate înt r-un
mediu de izolare fizica și socială, unde sunt supuse în permanență abuzului și
degradării umane. Metodele de intimidare și umilire sunt din cele mai diverse și
mai crude, incluzând violul, tortura, amenințările cu moartea, bătăile,
captivitatea, foame a. Supuse acestui regim de exploatare, victimele sunt
vândute în mai multe rânduri, devenind astfel sclave. Exploatarea sexuală se
desfășoară în spațiile controlate de traficanți, în baruri, cluburi de noapte,
hoteluri, saloane de masaj ori alte locuințe c are sunt permanent supravegheate.
Scopul traficanților este de a obține sume cât mai mari din exploatarea
victimelor pe o perioadă cât mai îndelungată.
Obligarea la practicarea prostituției constituie forma de exploatare cel
mai des întâlnită și presupune constrângerea victimelor traficului să întrețină
relații sexuale cu alte persoane, în scopul obținerii de avantaje materiale pentru
traficant.
Prostituția presupune oferirea de bună voie de către o persoană a
serviciilor sexuale pentru a -și procu ra mijloacele de existență, pe când traficul
de ființe umane în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției
constă în aceea că victimele mai întâi sunt recrutate prin diverse mijloace de
către traficanți – manipulare, violență, înșelăc iune, răpire – după care sunt
vândute și forțate de cei în stăpânirea cărora intră să presteze servicii sexuale.
Victima sau victimele – femei și copii – sunt practic înjosite și transformate în

-256 – obiecte sexuale, aflate la bunul plac al exploatatorilor traficanți care, prin
metodele de constrângere dintre cele diverse, incluzând violența fizică și
verbală, șantajul, teroarea psihică, le umilesc și le depersonalizează.
Victima este într -o țară străină, izolată, aflată în imposibilitatea de a
comunica cu cei apropiați, fără documente de identitate care i -au fost luate de
către traficanți, este dezorientată, este supusă unor abuzuri fizice și sexuale
repetate, nu poate cere ajutorul poliției pentru că se teme de consecințe, este
obligată să ofere servicii periculoase, riscând să se îmbolnăvească și este supusă
unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei sau familiei.
„Obligarea la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării
de materiale pornografice” constituie o altă fo rmă de exploatare sexuală și
constă în determinarea prin constrângere a victimei să participe la crearea
produselor pornografice (filme, casete video, reviste, fotografii etc.) prin
adoptarea unui comportament sexual explicit, real sau simulat.
Uneori, vi ctimele sunt forțate să participe la ședințe foto și de înregistrări
video cu conținut pornografic, după ce în prealabil au fost selectate de către
clienți pe baza fotografiilor din albumele de prezentare a ofertelor anume
pregătite de traficanți în acest scop.
Legea nr. 196 din 13 mai 2003238 privind prevenirea și combaterea
pornografiei definește în art. 2 înțelesul termenilor de pornografie, acte cu
caracter obscen și materiale cu caracter obscen. De asemenea, Protocolul
facultativ al Convenției cu privir e la drepturile copilului, privind vânzarea de
copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat de România la 25
septembrie 2001 și ratificat prin Legea nr. 470/2001239 definește termenii de
prostituția copiilor și pornografia infantilă.
Prin ob ligarea persoanelor traficate la reprezentări pornografice sunt
încălcate implicit și prevederile legale anterior menționate, situație în care, dacă
activitatea infracțională desfășurată de traficanți se circumscrie conținutului
constitutiv al infracțiunil or incriminate în aceste acte normative, ei vor răspunde

238 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2003.
239 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 601 din 25 septembrie 2001.

-257 – penal si pentru, aceste fapte.
d) „Prelevarea de organe”
Această formă de exploatare presupune ca traficantul, să -și divizeze
acțiunile în scopul atragerii victimelor prin diferite promisiuni, ori s ub diferite
pretexte în țara de destinație și obligarea lor prin diverse metode să consimtă să –
și doneze unele organe.
Prin prelevarea de organe în conformitate cu Legea nr. 2/1998 se înțelege
recoltarea de țesuturi și/sau organe sănătoase, morfologic și f uncțional, în
vederea realizării unui transplant.
„Prin transplant de țesuturi sau/și organe umane” se înțelege acea
activitate medicală complexă care, în scop terapeutic, înlocuiește țesuturi sau/și
organe umane compromise, morfologic și funcțional, din c orpul unui subiect
uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sănătoase. Prelevarea și
transplantul de țesuturi și organe umane nu pot face obiectul vreunei tranzacții,
iar prelevarea și transplantul de țesuturi și organe ca urmare a exercitării un ei
constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane fizice sunt
interzise.
În legătură cu latura subiectivă a infracțiunii de trafic de persoane trebuie
să facem precizarea că, indiferent de consimțământul victimei, legea nu înlătură
răspunder ea penală a făptuitorului (art. 16 din Legea nr. 678/2001). Din
perspectiva acestei dispoziții legale rezultă voința legiuitorului de a sancționa
infracțiunile de trafic de persoane independent de consimțământul victimei,
fiind lipsită de orice relevanță e xprimarea acestuia în contextul activității
infracționale a traficanților.
În cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 alin. (1) care incriminează traficul
de persoane majore, este subînțeleasă lipsa consimțământului victimei la vreuna
dintre acțiunile des fășurate de traficant, atâta timp cât existența infracțiunii este
condiționată de utilizarea unor procedee de natura a înfrânge libertatea de a

-258 – hotărî și a acționa o persoană față de care se exercită acestea, mijloacele
constrângătoare fiind susceptibile a vicia un eventual consimțământ care,
obținut în aceste circumstanțe, este afectat de violențe, dol sau eroare esențială.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni
E1) Forme
Actele de pregătire și tentativa sunt incriminate. .Actele de pregătire”
dacă realizează conținutul art. 15 alin.(2) din Legea nr. 678/2001, sunt
incriminate în mod distinct. Este vorba de organizarea comiterii infracțiunilor
prevăzut e de art. 12 și 13 (trafic de persoane adulte și trafic de minori).
„Tentativa” este de asemenea incriminată, în cazul traficului de persoane adulte
sau minore, cu excepția formelor infracționale praeterintenționate și a
infracțiunilor prevăzute de art. 15 alin.(2), la care nu este posibilă. Forma
imperfectă (tentativa) va putea însă intra în concurs cu această din urmă
infracțiune.
„Consumarea” infracțiunilor incriminate prin dispozițiile Legii
nr.678/2001 în art. 12 și 13 are loc în momentul în care s -a executat cel puțin
una dintre acțiunile de traficare ce compun elementul material și s -a produs
urmarea imediată a infracțiunii, respectiv crearea stării de pericol. Consumarea
infracțiunii prevăzute în art. 15 alin.(2) din Legea nr.678/2001 se realizează
atunci când este finalizată activitatea de organizare ce constituie elementul
material și se produce urmarea imediată, adică starea de pericol pentru relațiile
sociale referitoare la atributele esențiale ale persoanei.
„Epuizarea” infracțiunilor de trafic a re loc atunci când elementul material
al laturii obiective se înfăptuiește prin acțiunile de transportare, transferare și
cazare care, prin natura lor, au un caracter continuu și se prelungesc în timp,
încetând odată cu sistarea activității infracționale.
În cazul modalităților prin care se realizează elementul material al
infracțiunilor de trafic de persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul
aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte de recrutare, transferare,
cazare sau

-259 –

primire a unei p ersoane, situație în care infracțiunea dobândește o formă
continuată, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Codul penal și care se
epuizează în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezoluții sau
în momentul descoperirii infracțiu nii.
E2) Modalități
Modalitățile agravate privesc:
> mijloacele și procedeele folosite (amenințarea, violența, constrângerea,
răpirea etc.);
> persoana făptuitorului (pluralitatea de participanți, calitatea specială a
subiectului activ);
> natura și gravitatea consecințelor produse (cauzarea vătămării grave a
integrității corporale sau a sănătății victimei, moartea sau sinuciderea victimei).
Art. 12 alin.(2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cuprinde formele agravate
al căror conținut este următorul:
a) „fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună”.
De regulă, în traficarea persoanelor sunt implicați mai mulți subiecți care
asigură, prin îndeplinirea rolurilor ce le revin, realizarea actului infracțional.
Cooperarea făptuitorilor care acțione ază împreună la efectuarea actelor de
executare produce un efect intimidant asupra victimei și îi diminuează
posibilitățile de a se opune acțiunilor acestora, sporind totodată șansele de
reușită. Pentru a fi realizată această circumstanță agravantă, este n ecesar ca cel
puțin o persoană dintre cele două sau mai multe care acționează împreună să
aibă calitatea de autor și ea se răsfrânge asupra celorlalți participanți care au
cunoscut împrejurarea că fapta va fi comisă de mai multe persoane, astfel încât
acestea vor răspunde pentru forma mai gravă a infracțiunii;
b) „prin fapta de trafic s -a cauzat victimei o vătămare corporală gravă a
integrității corporale sau a sănătății”. Conținutul. acestei modalități presupune
producerea uneia dintre urmările prevăzute d e art. 182 C.pen. și anume: o

-260 – vătămare care necesită pentru vindecare îngrijirii medicale mai mult de 60 de

zile, pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate
permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții
persoanei;
c) „fapta este săvârșită de un funcționar public în exercițiul atribuțiunilor
de serviciu”. Pentru existența infracțiunii în această formă, trebuie îndeplinite
două condiții:
> calitatea de funcționar a subiectului activ;
> săvârșirea faptei în exercițiul atribuțiunilor de serviciu.
d) „dacă infracțiunea a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei”.
Această modalitate agravată a infracțiunii subzistă datorită rezultatului
foarte grav produs și anume pierderea vieții u nei persoane – victimă a traficului
– și care trebuie să fie consecința activității infracționale desfășurate de
traficanți. Pentru încadrarea faptei în această modalitate normativă, este necesar
ca, în cazul când acțiunea făptuitorului are drept urmare mo artea sau
sinuciderea victimei, să se stabilească foarte riguros dacă există legătură de
cauzalitate între actele de executare și finalitatea produsă.
În art. 13 alin.(2) și (4) sunt prevăzute următoarele forme agravate:
a) săvârșirea faptei prin amenințar e, violență sau alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând
de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a -și exprima voința sau prin
oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte fo loase pentru
obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului;
b) săvârșirea faptelor prevăzute la alin.(l) și (2) în condițiile prevăzute la
art. 12 alin.(2), respectiv: fapta este comisă de două sau mai multe persoane
împreună; p rin fapta de trafic s -a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității
corporale sau sănătății; fapta este săvârșită de un funcționar public în exercițiul
atribuțiunilor de serviciu.
c) dacă faptele prevăzute în art. 13 alin.( l) (3) au avut ca urmare moa rtea

-261 – sau sinuciderea victimei.

E3) Sancționarea
Traficul de persoane adulte în cazul persoanelor fizice, se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Traficul săvârșit în
condițiile art. 12 alin. (2) se pedepsește cu închis oare de la 5 la 15 ani și
interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau
sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Traficul de minori se pedepsește cu închisoare de la 5 an i la 15 ani și
interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de minori este comis în condițiile art.
13 alin.(2), pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor
drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin.(l) și (2) ale art. 13 sunt săvârșit e în
condițiile prevăzute la art. 13 alin.(2), pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18
ani și interzicerea unor drepturi la alin.(l) și închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în art. 13 alin.(l) -(3) au avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 ani la 25 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 15 alin.(2) din Legea nr. 678/2001, organizarea săvârșirii
infracțiunilor de trafic de persoane adulte și de minori se pedepsește ca și
infracțiunea organizată.
În cazul persoanelor juridice, pedeapsa principală este amenda de la 2.500
lei la 2.000.000 lei, care se poate aplica alături de una dintre pedepsele
complementare prevăzute în art. 531 C.pen. în vigoare alin.(2) lit. a) -c).
Practica judiciară a stabilit că în cazul infracțiunii de trafic de persoane,
se poate lua „măsura de siguranță a expulzării”240.
IV.2.2.3. Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane
Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane sunt reglementate în art.

240 Î.C.C:J., Secția penală, dec. nr. 3317/2003, dis ponibilă pe site -ul www.scj.ro

-262 – 17 și 18 din Legea nr. 678/2001.

Definiție: art. 17
„(1) Fapta de a determina sau de a permite, cu știință, fie direct, fie prin
intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei persoane car e nu
este cetățean român, supusă traficului de persoane în sensul prezentei legi:
a) folosind lată de aceasta mijloace frauduloase, violență sau amenințări
ori altă formă de constrângere sau
b) abuzând de starea specială în care se găsește acea persoană, d atorită
situației sale ilegale ori precare de intrare sau ședere în țară, ori datorită sarcinii,
unei boli sau infirmități ori unei deficiențe, fizice sau mintale, constituie
infracțiune și se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de
trafic de persoane.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(l) se săvârșește în mod repetat, maximul
special al pedepsei se majorează cu 2 ani”.
Art. 18
„ (1) Fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a
confecționa ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție
ori de a deține în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive,
embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu
caracter pornografic, ce prezintă sau impl ică minori care nu au împlinit vârsta
de 18 ani, constituie infracțiunea de pornografie infantilă și se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și importul ori predarea de
obiecte dintre cele prevăzute în alin.(l) unui agent de transport sau de
distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor”.
A. Obiectul juridic al infracțiunii din art. 17 este constituit din relațiile
sociale privitoare la atributele fundamentale ale persoanei fără cetățenie ro mână
(cetățean străin sau apatrid) supusă traficului de persoane, iar obiectul juridic
al infracțiunii din art. 18 îl reprezintă relațiile sociale referitoare la libertatea și

-263 – inviolabilitatea sexuală a persoanei care nu a împlinit 18 ani, relații care

presupun asigurarea unui climat normal de dezvoltare fizică și psihică a oricărui
minor.
Infracțiunile în legătură cu traficul de persoane au și un obiect material
constând, în cazul celor reglementate în art., 17 în corpul persoanei (subiect
pasiv al i nfracțiunii) dacă acțiunea ilicită se realizează prin acte de violență
fizică, iar în cazul pornografiei infantile, incriminate în art. 18, în filmele,
reprezentări cu caracter pornografic în care sunt implicați minori și care
constituie materiale cu carac ter obscen.
B. Subiecții infracțiunilor
► Subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 17 și art. 18 din
Legea nr. 678/2000 poate fi orice persoană fizică sau juridică, care îndeplinește
condițiile generale ale răspunderii penale. El nu necesită o cal itate specială.
► Subiectul pasiv atât în cazul infracțiunii prevăzute de art. 17, cât și
a celei prevăzute în art. 18 este calificat, în cazul faptei incriminate de art. 17
subiectul pasiv trebuie să fie o persoană fără cetățenie română (cetățean străin
sau apatrid) iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 18 subiectul pasiv este
necesar a fi minor. Ca o cerință esențială a legii impune ca persoana aflată în
această situație să fie supusă unei acțiuni de recrutare, transportare, transferare,
cazare, primire sau găzduire, acțiuni care trebuie efectuate în scopul exploatării
ei.
Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare,
complicitate.
C. Latura obiectivă
► Elementul material al acestor infracțiuni se realizează prin
modalități alternative, constând în cazul infracțiunii reglementate de art. 17, în
următoarele acțiuni:
 a determina intrarea sau rămânerea pe teritoriul țării a unei
persoane care nu este cetățean român, supusă tr aficului de persoane, ceea ce

-264 – presupune ca

făptuitorul să provoace, să influențeze, să condiționeze acțiunile subiectului
pasiv legate de trecerea frontierei de stat a României ori de șederea lui teritoriul
acestui stat;
 a permite intrarea sau rămânere a pe teritoriul țării a unei persoane
care nu este cetățean român, supusă traficului de persoane, ceea ce înseamnă a
lăsa accepta, a îngădui ca subiectul pasiv, victimă a traficului, să treacă în
condiții nelegale granița și să ajungă în România, ori, odat ă aflată pe teritoriul ei
să rămână în continuare, toate aceste activități infracționale având drept scop
facilitarea traficării acelei persoane.
În toate modalitățile reglementate în art. 17 din Legea nr. 678/2001 este
necesar ca făptuitorul să cunoască f aptul că persoana vizată prin actele de
executare este supusă traficului de persoane, în absența acestei cerințe fiind
exclusă reținerea acestei infracțiuni.
Pentru existența infracțiunii este necesar ca acțiunile să fie realizate prin
folosirea față de su biectul pasiv – a unor mijloace cu caracter alternativ –
violența, amenințările ori altă formă de constrângere.
► Acțiunile ce caracterizează elementul material al infracțiunii
prevăzute în art. 18 se referă la expunerea, vânzarea, răspândirea, închirierea,
distribuirea, confecționarea, producerea, transmiterea, oferirea, punerea la
dispoziție ori deținerea în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii,
diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte
sexuale cu caracte r pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au
împlinit vârsta de 18 ani241.
„A expune” înseamnă a prezenta, a înfățișa, a arăta materialele cu caracter
obscen vizând minori, iar „a vinde” aceste materiale presupune comercializarea

241 Mateuț Gh. și colab., op. cit., p.63.

-265 – lor, înstrăinare a în schimbul obținerii unui profit.

„A răspândi” materialele enumerate în art. 18 semnifică propagarea,
difuzarea, împrăștierea acestora, iar „închirierea” lor se referă la acțiunea de a le
da ori a le lua în folosință temporară, în schimbul unei chiri i.
„Distribuirea” materialelor care conțin reprezentări cu caracter
pornografic în care sunt implicați minori presupune împărțirea lor în mai multe
locuri sau la mai multe persoane.
A confecționa materiale cu caracter obscen vizând minori înseamnă a le
fabrica, a le crea, a le elibera, a le realiza, iar „a le produce în alt mod”
presupune folosirea în scopul obținerii lor a unor procedee diferite de cele care
caracterizează confecționarea (de exemplu, fotocopierea).
„A transmite” materialele cu conținut por nografic în care sunt implicați
minori semnifică trecerea lor de la o persoană la alta, „a le oferi” înseamnă a le
da altor persoane cu titlu gratuit ori a propune acestora să le achiziționeze, iar „a
le pune la dispoziție” presupune lăsarea temporară a re spectivelor materiale
altei persoane.
„A deține” materiale cu caracter obscen înseamnă primirea și păstrarea
acestora, indiferent dacă deținătorului i -au fost încredințate spre păstrare și le
deține pentru o altă persoană, sau pentru sine. Pentru a fi reți nută această
modalitate de săvârșire a infracțiunii, trebuie îndeplinită cerința esențială ca
deținerea să fie săvârșită în vederea răspândirii materialelor cu conținut
pornografic în care sunt implicați minori, neîntrunirea acestei cerințe înlăturând
caracterul infracțional al faptei de deținere.
Pentru realizarea laturii obiective a acestor infracțiuni în legătură cu
traficul de persoane este suficientă săvârșirea uneia dintre aceste acțiuni, iar
dacă făptuitorul a efectuat mai multe din aceste activități, fapta constituie o
singură infracțiune și nu un concurs de infracțiuni.

-266 – D. Latura subiectivă
Infracțiunile prevăzute de art. 17 și art. 18 se comit numai cu intenție ,
care poate fi directă sau indirectă,. În toate cazurile, făptuitorul prevede
rezultatul

faptei și îl urmărește (intenție directă) sau, cel puțin, acceptă eventualitatea –
producerii lui (intenție indirectă).
Existența elementului subiectiv al acestei infracțiuni presupune
cunoașterea de către făptuitor a faptului că materialele cu caracter pornografic
prezintă sau implică mino ri, cunoaștere ce permite făptuitorului să prevadă
rezultatul acțiunii sale, în caz contrar fapta sa reprezentând, după caz, o altă
infracțiune (de exemplu, infracțiunea de răspândire de materiale obscene
prevăzută de art. 325 C.pen.).
E. Forme. Modalități . Sancțiuni
Tentativa și actele de pregătire în cazul acestor infracțiuni, deși sunt
posibile nu sunt incriminate.
Potrivit art. 17 alin.(2) din Legea nr. 678/2001, dacă fapta se comite în
mod repetat, ea realizează conținutul variantei agravate. Prin urma re, în cazul
acestei infracțiuni este exclus, de regulă concursul de infracțiuni.
În art. 18 alin.(2) este descrisă o variantă asimilată, constând din importul
ori predarea de obiecte dintre cele menționate în textul incriminator al variantei
tipice unui a gent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării sau
distribuirii lor.
Cu toate că sunt prevăzute de același articol (18), dacă o persoană
săvârșește simultan sau succesiv ambele fapte, va exista concurs de infracțiuni,
deoarece fapta prevă zută la alin.(2) este o infracțiune distinctă.
Fapta incriminată în art. 17 alin.(l) se sancționează cu pedeapsa prevăzută
pentru infracțiunile de trafic de persoane, iar în cazul variantei agravate
prevăzute de art. 17 alin.(2), maximul special se majorea ză cu 2 ani.
Pornografia infantilă, precum și varianta asimilată se pedepsește cu

-267 – închisoare de la 3 la 10 ani.

IV. 2.2.4. Măsurile de siguranță
Art. 19 din Legea nr. 678/2001 prevede că banii, valorile sau orice alți
bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute de lege ori cele care
au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute
de art.118 C.pen. sunt supuse confiscării speciale în condițiile stabilite de acest
articol.
Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și
„mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor
traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă
aparțin făptuitorilor”.
Art. 18 din Legea nr. 678/2001 este o normă specială care stabilește
confiscarea bunurilor dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor de trafic de
persoane sau care au servit la săvârșirea acestora, fără a aduce nimic în plus față
de prevederile părții generale a Codului penal. Cum aminteam mai înainte, alin.
(2) al art. 19, face o precizare, în sensul că include în categoria bunurilor și
mijloacele care au servit la transportul persoanelor traficate.
Practica judiciară în materie nu este unitară în privința aplicării acestor
dispoziții lega le, în sensul că unele instanțe au dispus confiscarea
autoturismelor folosite pentru transportul victimelor, dacă aparțin
făptuitorilor242 (dec.pen.nr. 36/2003 a Trib. Sibiu), în timp ce altele apreciază că
autoturismul nu intra sub incidența dispozițiilor a rt. 118 C.pen. nefiind nici
indispensabil și nici destinat să servească la comiterea infracțiunii, victimele
putând fi transportate și cu alte mijloace de transport, cum ar fi avionul, ori cu
transporturi combinate.
În ceea ce ne privește, apreciem că, din moment ce legiuitorul a înțeles să
reglementeze această modalitate specifică de confiscare, dacă se dovedește că
autoturismul aparține făptuitorului, incidența dispozițiilor art. 19 din Legea

242 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 1701/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-268 – nr.678/2001 și art. 118 C.pen. este indiscutabilă.
Nu are nici o relevanță în cauză că autoturismul este sau nu indispensabil
sau destinat să servească la un asemenea transport. Din moment ce infractorul
l-a folosit la un asemenea transport el trebuie confiscat, pentru că obiectul

reglementării legale este acela de a indisponibiliza bunuri care pot servi la
săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
IV.2.2.5. Cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
În art. 20 din Legea nr. 678/2001, astfel cum a fost modificată prin
O.U.G. nr. 79/2005, legiuitorul a instituit o cauză de nepedepsire a persoanei
supusă traficului de persoane care a săvârșit infracțiunile de prostituție sau
cerșetorie.
Astfel, această persoană nu se pedepsește, dacă mai înainte de a se fi
început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane
încunoștințează autoritățile despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea
penală, înlesnește arestarea autorilor. Legea a conferit acestor împrejurări
caracterul unor cauze de nepedepsire, întrucât ele caracterizează într -un anumit
fel per soana făptuitorului. Este știut faptul că principala rațiune pentru care sunt
traficate persoanele este cea în scopul exploatării lor de natură materială,
sexuală, activități care aduc profituri substanțiale, iar atitudinea acestor
persoane de a înlesni de scoperirea rețelelor de traficanți și arestarea lor,
legiuitorul i -a atribuit un efect de înlăturare a răspunderii penale pentru
infracțiunea de prostituție.
Fiind interesat de apărarea integrității valorilor sociale, legiuitorul a
considerat că acordarea impunității persoanei care a săvârșit infracțiunea de
prostituție sau cerșetorie și deci, stimularea ei pentru încunoștințarea
autorităților pentru a înlesni arestarea traficanților este mai importantă și
folositoare decât angajarea răspunderii penale pent ru infracțiunile de prostituție
sau cerșetorie. Această atitudine trebuie să se manifeste mai înainte de a se fi

-269 – început urmărirea penală sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după
ce au fost descoperiți făptuitorii, înlesnește arestarea acestor a.
În alin.(2) al art. 20 din Legea nr. 678/2001, astfel cum a fost modificată
prin O.G. nr. 79/2005 a fost instituită o cauză de reducere a pedepsei pentru
persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 67/2001
și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și
tragerea

la răspundere penală a altor persoane care au comis infracțiuni prevăzute de
această lege. Aceste persoane care cooperează cu organele de anchetă și oferă
informații relevante pentru des coperirea altor autori ai infracțiunilor de trafic de
persoane sau membrii ai rețelelor constituite, beneficiază de înjumătățirea
pedepsei prevăzute de lege pentru fapta comisă. Denunțarea despre care se face
vorbire în text constă în sesizarea organelor d e urmărire penală pe calea unui
denunț, care trebuie să cuprindă date privind persoana denunțătorului, fapta
denunțată, făptuitorul, precum și date privind mijloacele de probă.
O altă condiție pentru ca această cauză de reducere a pedepsei să
funcționeze e ste aceea că încunoștințarea și activitatea concretă de facilitare a
identificării altor persoane care au săvârșit infracțiuni similare, să aibă loc în
timpul urmăririi penale, deci după ce organele de urmărire penală au fost
sesizate pentru comiterea infr acțiunii de trafic de persoane. Concomitent cu
denunțul, persoana în cauză trebuie să întreprindă demersuri în scopul
identificării și angajării răspunderii penale a altor persoane, pentru infracțiunea
de trafic de persoane.

Secțiunea a 3 -a
Incriminarea traficului de persoane în noul Cod penal

-270 – Capitolul al VII -lea din noul Cod penal243 cuprinde infracțiunile de
„trafic și exploatare a unor persoane vulnerabile”, fiind aduse în acest capitol
incriminări cuprinse în prezent în Legea nr. 678/2001 și în Ord onanța de
Urgență a Guvernului nr. 194/2002. Textele de incriminare a traficului de
persoane (art. 210) și de minori (art. 211) au fost sistematizate pentru o mai
ușoară înțelegere și o mai bună corelare cu alte texte de incriminare.
A fost introdusă o nou ă incriminare – folosirea serviciilor unei persoane
exploatate – art. 216, în urma ratificării de către România a Convenției
Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane (prin
Legea nr. 300/2006), incriminarea cerută de art. 1 9 din Convenție.
Spre exemplu, textul va fi aplicabil în cazul persoanei care acceptă să
primească prin transplant un organ, știind că este prelevat ilegal de la o victimă
a traficului de persoane, sau a celui care acceptă să folosească munca forțată
impus ă acestor victime.
Definiția legală:
Art. 210 – Traficul de persoane
„(1) Recrutarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în
scopul exploatării acesteia, săvârșită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a -și exprima voința ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei
persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză
justificativă”.
Art. 211 – Traficul de minori
„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui

243 Adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009.

-271 – minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin.(l), ped eapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză
justificativă”.

Analiza incriminării
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special244 îl constituie r elațiile sociale care apără
libertatea persoanei, respectarea demnității acesteia, protejarea integrității
corporale sau sănătății acesteia și în special a minorilor, contra faptelor de
exploatare de orice fel și de transformare a persoanei sau minorilor î ntr-un
mijloc de obținere de profituri materiale.
► Obiectul material este corpul persoanei traficate, respectiv a
minorului, în vederea exploatării245.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ poate fi orice persoană fizică care îndeplinește
condițiile legal e pentru a răspunde penal. Participația penală este posibilă sub
forma instigării, a complicității și a coautoratului.
Subiectul activ poate fi și o persoană juridică, care va răspunde numai
dacă fapta a fost săvârșită în realizarea obiectului de activitat e sau în interesul
ori în numele persoanei juridice [art. 135 alin.(l) din C.pen. nou]. Dar
răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.
► Subiectul pasiv în cazul i nfracțiunii de la art. 210 nu este calificat,

244 A se vedea Boroi, Al., Nistoreanu, Gh., Drept penal. Partea specială , conform Noului Cod penal,
Editura All Beck, București, 2005, p.105.
245 Lascu, L., Incriminări privind traficul de persoane, Revista de Drept Penal, nr. 3/20202, p.65.

-272 – putând fi orice persoană care este supusă acțiunii de traficare. Așadar, subiect
pasiv poate fi atât o femeie cât și un bărbat.
În cazul infracțiunii prevăzute de art. 210 alin.(l) lit. b), subiect pasiv este
o persoană aflată în imposibilitate de a se apăra sau de a -și exprima voința ori în
stare de vădită vulnerabilitate.
În cazul infracțiunii de trafic de minori, (art. 211, C.pen.nou) subiect
pasiv poate fi doar o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

C. Latura obiectivă
C1. Elementul material al laturii obiective se realizează sub forma unei
„acțiuni” cu mai multe modalități de săvârșire, modalități care se regăsesc și în
Legea nr. 678/2001, dar și într -o serie de documente juridice internaționale.246
Toate modalitățile de realizare a elementului material al infracțiunilor de
trafic de persoane (art. 210 C.pen.nou) și trafic de minori (art. 211 C.pen nou au
fost analizate pe larg în acest Capitol, la Secțiunea a -2-a, când ne -am referit la
realizarea laturii obiective a infracțiunilor de trafic reglementate în art. 12 și 13
din Legea nr. 678/2001. Astfel fiind, nu ne rămâne decât a face succinte referiri
la modalitățile de săvârșire a celor două infracțiuni reglementate de noul Cod
penal.
Prin săvârșir ea traficului de persoane „prin constrângere” se înțelege atât
constrângerea fizică, cât și cea morală.
„Răpirea” reprezintă procedeul folosit de făptuitor prin care acesta ia o
persoană, împotriva voinței acesteia, din locul în care se află și o duce într -un
alt loc. Pentru existența răpirii nu are importanță dacă acel loc în care este dusă
victima este cunoscut de aceasta din urmă ori dacă rezistența victimei este sau

246 În acest sens in dicăm art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului
de persoane, în special al femeilor și copiilor , adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalității transnaționale organizate, prevede că prin expresia „trafi c de persoane” se
indică:recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de
recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune,
abuz de autoritate sau de situ ație de vulnerabilitate ori prin oferte sau acceptarea de plăți ori avantaje
pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării.

-273 – nu înfrântă cu ușurință. Este necesar și suficient ca victima să nu fi mers de
bună voie în acel loc, ci numai datorită existenței acțiunii de constrângere, fie ea
fizică sau morală, exercitată de către făptuitor. Răpirea, care prin ea însăși
prezintă gravitate, dovedește din partea celui care recurge la acest procedeu
pentru săvârșirea infra cțiunii, un grad ridicat de pericol social247.
„Inducerea în eroare” există atunci când subiectul activ prezintă ca
adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată.

„Abuz de autoritate” există atunci când subiectul activ având o calitate
oficială abuzează de aceasta pentru a trafica sau exploata victima.
Cu privire la modalitatea de săvârșire a traficului de persoane de către
făptuitorul care a profitat de „imposibilitatea de a se apăra sau de a -și exprima
voința ori starea de vădită vulne rabilitate”, se reține că subiectul activ trebuie să
fi cunoscut si să profile de această imposibilitate.
„Oferirea” constă în aceea că subiectul activ al infracțiunii de trafic de
persoane prezintă folosul pe care urmează să -l primească cel care are autor itate
asupra persoanei care va ti exploatată, în timp ce „darea” reprezintă remiterea
unei sume de bani sau alte foloase către făptuitor. „Acceptarea” constă în
existența acordului în sensul de a obține banii sau foloasele, alături de
„primire”, fiind într eprinse de către cel care are autoritate asupra altei persoane.
Banii sau celelalte foloase sunt date de către făptuitor pentru obținerea
consimțământului persoanei care are autoritate asupra celei care urmează a fi
traficată.
În cazul „traficului de minor i” (art. 211 C.pen. nou) modalitățile de
săvârșire sunt următoarele:
• „recrutarea” unui minor pentru a fi exploatat – înseamnă descoperirea
unui minor susceptibil de a fi exploatat și determinarea acestuia să devină
victimă a exploatării;

247 Toader, T., Drept penal, Partea specială, op. cit., p.156.

-274 – • „transportarea ” – constă în acțiunea unei persoane, numită transportator,
de a muta dintr -un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport, minorul care
urmează a fi exploatat;
• „transferarea” – constă în acțiunea unei persoane de a dispune și realiza
schimbarea l ocului de cazare sau în care se află ascuns ori este exploatat un
minor;
• „adăpostirea sau primirea” unui minor – constă în cazarea, adăpostirea,
găzduirea unui minor în vederea exploatării acestuia.
În toate modalitățile de săvârșire atât în cazul trafi cului de persoane
(art.210 C. pen. nou), cât și a traficului de minori (art. 211 C.pen. nou), l egea

cere ca o condiție specială existența unui anumit scop al infracțiunii
„exploatarea victimei”. Prin „exploatarea victimei”, conform art. 3 din
Protocol ul adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate248 și a art. 2 pct.(2) din Legea nr. 678/2001 se înțelege:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu
încălcarea normelor legale pr ivind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și
securitate;
b) ținerea în sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate
ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în
vederea producerii și dif uzării de materiale pornografice sau alte forme de
exploatare sexuală;
d) prelevarea de organe;
e) efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și
libertăți fundamentale ale omului.

248 Art. 3 al Protoco lului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în
special al femeilor și copiilor , adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transfrontaliere prevede că expresia „exploatarea unei persoane” trebuie să conț ină cel puțin
exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau
serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

-275 – Noul Cod penal249 definește expresia „exploatarea unei persoane” în art.
182 în mod asemănător documentului internațional.
C2. Urmarea imediată
Acțiunea subiectului activ trebuie să aibă de urmare o stare de pericol
care s -a creat pentru relațiile privind libertatea persoanei (inclusiv a minorilor),
respectarea drepturilor acestora, a demnității și integrității fizice și psihice și
care se materializează prin însăși săvârșirea infracțiunii incriminate250.
Pentru realizarea anumitor modalități se cere realizarea unui anumit
rezultat: beneficii materiale importante.
C3. Legătura de cauzalitate are loc între acțiunea făptuitorului și
urmarea imediată. Această legătură de cauzalitate se realizează prin însăși
săvârșirea infracțiunii descrise în norma de incriminare (atunci când legea nu
condiționează pro ducerea unui rezultat material).
D. Latura subiectivă
Infracțiunile de trafic de persoane (art. 210) și trafic de minori (art. 211)
se realizează, în general, sub forma intenției directe, calificate prin scop. în
ambele modalități normative se cere ca fap ta să fie săvârșită în „scopul
exploatării” unei persoane, respectiv a unui minor.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni
E1. Forme
„Actele preparatorii”, deși posibile, nu se pedepsesc. „Tentativa”
infracțiunilor de trafic de persoane (art. 210) și trafic de mi nori (art. 211) se
pedepsește (art. 217). „Consumarea” infracțiunii are loc în momentul în care s -a
comis acțiunea în una dintre modalitățile incriminate de lege și s -a produs
urmarea imediată
Ambele infracțiuni de trafic au conținut alternativ, așa că fap tele prin care
se concretizează două sau mai multe acțiuni (răpire, recrutare, transportare etc.)
sunt săvârșite de aceeași persoană, neîntrerupt și, cu aceeași ocazie, avem o
unitate naturală de infracțiune. Dacă faptele se comit la interval mai mari de

249 Adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009.
250 Boroi, Al., Nistoreanu, Gh., op. cit., p.107.

-276 – timp și cu aceeași rezoluție infracțională, ele vor lua forma unei infracțiuni
continuate. Dacă lipsește unitatea de rezoluție, va exista o pluralitate de
infracțiuni251.
Unele dintre modalitățile de săvârșire, cum ar fi răpirea, inducerea în
eroare, recrutar ea, transportarea, transferarea, găzduirea, presupun activități ce
necesită o prelungire în timp, ceea ce ne determină a concluziona că
infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori sunt infracțiuni continue.

E2. Modalități
În forma sa tip, fapta de trafic de persoane (art. 210 C.pen. nou) prezintă
mai multe modalități normative de săvârșire. Modalitățile faptice pot fi diverse
și variate. Infracțiunea de trafic de persoane nu are forme agravate.
Forma tip de la infracțiunea de trafic de mino ri prezintă 3 modalități de
agravare [art. 211 alin.(2)], și anume când fapta este săvârșită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a -și exprima voința ori
starea de vă dită vulnerabilitate;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase.
E3. Sancționarea
Infracțiunea de trafic de persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării unor drepturi [art. 210 alin.( 2) C.pen. nou].
Infracțiunea de trafic de minori în forma sa simplă se sancționează cu
închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar în forma
agravată cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi
[art. 211 alin.(2) C.pen. nou]. În cazul persoanelor juridice, pedeapsa se

251 Boroi, Al., Nistoreanu, Gh., op. cit., p.108.

-277 – stabilește în amendă între 240 și 420 zile amendă, când legea prevede pentru
infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani.

Secțiunea a 4 -a
Traficul de persoan e în conexiune cu alte infracțiuni

În analiza fenomenului traficului de ființe umane se impune o abordare
multidisciplinară, în conexiune și cu alte norme juridice pentru a se putea face o
încadrare corectă a unei acțiuni ilicite.
În România, până în anul 2001, prevederile legale referitoare la traficul de
persoane se rezumau la câteva infracțiuni prevăzute în Codul penal, fără însă ca
acestea să acopere întreaga gamă a acțiunilor ilicite ce aveau ca scop
exploatarea ființelor umane (de exemplu, lipsirea d e libertate în mod ilegal – art.
189 C.pen. – proxenetismul – art. 329 – sclavia – art. 190) și fără a se asigura, în
consecință, protecția reală și eficientă a valorilor sociale lezate.
În acest context legislativ, pe de o parte, rămâneau nesancționate o s erie
de activități ilegale desfășurate în scopul de a favoriza traficarea persoanelor,
iar, pe de altă parte, nu se asigura o protecție juridică eficientă împotriva tuturor
formelor de acțiune susceptibile să realizeze traficul și exploatarea ființelor
umane.
Odată cu apariția Legii nr. 678/2001 din 21 noiembrie 2001 privind
prevenirea și combaterea traficului de persoane252, sfera acțiunilor ce intră în
conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane a devenit suficient
de cuprinzătoare pentru a include o serie de activități ilegale, privind traficul și
exploatarea acestora.
Deosebirile esențiale rezidă în evidențierea în conținutul legal al
infracțiunilor de trafic de persoane a tuturor activităților ilegale susceptibile de a

252 Publicată în Monitorul Oficia, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, modificată și completată
prin O.U.G. nr. 39 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 29 iulie 2005,
citată în continuarea Legea nr. 678/2001.

-278 – contribui la real izarea traficului de persoane, fiind avute în vedere toate formele
de exploatare evidențiate în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 și a art. 3 din
Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane,
în special al femeilor și c opiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate.
În conținutul infracțiunilor comune sunt relevate doar anumite activități
infracționale și doar anumite forme distincte de exploatare a ființei umane.
Mult e state care au o definiție pentru traficul de persoane incriminează
numai traficul în scopul exploatării sexuale și omit alte forme de exploatare
(cele cunoscute fiind oferirea de servicii sexuale diferite de prostituție, precum:
pornografia, strip -tease -sul sau masajul erotic)253.

Dar, când analizăm traficul de ființe umane, trebuie să avem în vedere și
alte infracțiuni colaterale, cum ar fi proxenetismul, lipsirea de libertate în mod
ilegal, prostituție etc., ceea ce vom face în cele ce urmează.

IV.4.1. Proxenetismul în raport cu infracțiunile de trafic de persoane
Potrivit art. 329 alin.(l) C.pen. în vigoare, „Îndemnul ori înlesnirea
practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției
de către o persoană se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
unor drepturi”.
Potrivit alin.(2) al art. 329 C.pen. în vigoare, fapta este mai gravă și se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi când
constă în „recrutarea unei persoane pentru prostituție ori pentru trafic de
persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție”.
Conform alin.(3) al art. 329 C.pen. în vigoare „dacă fapta prevăzută în
alin.(l) sau (2) este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi”.
Trebuie să remarcăm că forma de text de mai sus, așa cum a fost

253 Mateuț, Gh. și colab., op. cit., p. 157.

-279 – modificată prin Legea nr. 169/2002 privind modificarea și completarea C.pen.
și a C.proc.pen., și a unor legi special e254, este ulterioară intrării în vigoare a
Legii nr. 678/2001, ceea ce a dat naștere unor controverse în practica și
literatura juridică255.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de
proxenetism, în forma sa de bază se poate real iza prin următoarele acțiuni
alternative256:
 îndemnul la prostituție;
 înlesnirea practicării prostituției;

 tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o
persoană
Practica judiciară a stabilit că, spre deosebire de infracțiunea de trafic de
persoane, în cazul infracțiunii de proxenetism, recrutarea și traficul de persoane
nu se face în scopul obligării la practicarea prostituției, persoana recrutată sau
traficată practicând de bunăvoie prostituția, iar proxenetismul sub forma
constrângeri i la prostituție nu presupune recrutarea sau traficul de persoane în
acest scop, fiind reglementat ca o variantă alternativă în conținutul constitutiv al
infracțiunii de proxenetism. Prin urmare, ori de câte ori recrutarea,
transportarea, transferarea, caz area sau primirea unei persoane s -a realizat prin
constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției, fapta
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane
prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001. Infracțiu nea de trafic de persoane
este o infracțiune complexă, absorbind în conținutul ei infracțiunea de
proxenetism.257
În altă cauză, dimpotrivă, s -a decis că există infracțiunea de proxenetism,
prin îndemnul și constrângerea a două persoane, asigurarea condițiil or pentru

254 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002.
255 Mateuț, Gh. și colab., op. cit., p. 158.
256 Pentru amănunte, vezi Toader, T., Drept penal, partea specială, Ediția a 4 -a revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, București, 2009, p.447.
257 Î.C.C:J., Secț. pe., dec. nr. 5999/2004, disponibilă pe site -ul www. scj.ro

-280 – practicarea prostituției, prin acte repetate timp de mai multe luni.258
Noul Cod penal (art. 213) care incriminează proxenetismul a fost
reformulat sub mai multe aspecte. În primul rând, a fost înlocuit termenul
„îndemnul” cu „determinarea”, ceea c e înseamnă că elementul material al laturii
obiective este mai restrâns, deoarece un îndemn fără succes nu mai poate fi
considerat act de executare a infracțiunii de proxenetism.
O altă restrângere a câmpului de aplicare al noii norme de incriminare
este c ea care rezultă din precizarea naturii folosului urmărit, care, potrivit art.
213, trebuie să fie patrimonială, în timp ce în Codul penal anterior se preciza că
făptuitorul „trage foloase”, fără a specifica genul acestora.
Din cauza caracterului său impre cis, a fost înlăturată din conținutul
variantei agravate expresia „caracter grav”.

Pe de altă parte, prin definirea conceptului de „practicare a prostituției”
este precizată sfera de incidență a art. 213. Conform normei de interpretare din
textul legal, p rin „practicarea prostituției” se înțelege întreținerea de acte
sexuale cu diferite persoane, în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru
sine sau pentru altul.
În fine, constatăm că prostituția în sine nu mai constituie infracțiune259.
„Îndemnul la p rostituție” constă în trezirea interesului, încurajarea sau
convingerea unei persoane să practice prostituția260. Îndemnarea la prostituție
înseamnă mai puțin decât instigarea la aceeași faptă, deoarece nu presupune
determinarea persoanei, adoptarea de către aceasta a hotărârii infracționale și,
cu atât mai puțin, trecerea la executarea unor acte de practicarea prostituției261.
În consecință, infracțiunea este realizată, în această modalitate de
săvârșire, atât în situația în care îndemnul s -a adresat unei persoane care luase
anterior și independent de activitatea făptuitorului o astfel de hotărâre, cât și în

258 Î.C.C:J., Secț. pe., dec. nr. 5999/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
259 Pentru amănunte, vezi Hotca, M. A., Noul cod penal și Codul penal anterior. Aspecte diferențiale
și situații tranzitorii , Editura Hamangiu, București, 2009, p.207.
260 Trib. Suprem, Secția penală, dec. nr. 1077/1972/ în C.D. 1972, p.385.
261 Dongoroz, V., ș.a. op. cit., vol. IV, p.737; Vasiliu, T., Pavel, D., ș.a., op. cit., vol. II, p.474.

-281 – situația în care o persoană îndemnată în acest sens a respins sugestia
făptuitorului262.
„Înlesnirea practicării prostituției” constă în ajutorul dat une i persoane să
practice prostituția. Este vorba de o activitate de complicitate la infracțiunea de
prostituție, pe care însă legiuitorul a incriminat -o ca infracțiune de sine
stătătoare. Înlesnirea practicării prostituției se poate realiza sub orice formă ș i
prin orice mijloace. Fapta constituie infracțiunea de proxenetism și dacă a fost
săvârșită o singură dată263.
„Tragerea de foloase” de pe urma practicării prostituției de către o
persoană constă în obținerea de profituri sau a oricăror avantaje materiale d in
practicarea prostituției de către o persoană. Foloasele la care se referă textul
legal pot fi obținute în orice fel și sub orice titlu.

Forma agravată prevăzută în alin (2) a) al art. 329 C. Pen. în vigoare se
realizează prin una sau mai multe dintre următoarele trei acțiuni alternative:
 recrutarea unei persoane pentru prostituție;
 traficul de persoane in acest scop;
 constrângerea la prostituție.
Prin „recrutarea” unei persoane pentru prostituție se înțelege descoperirea,
atragerea, angajarea și înd rumarea unei persoane să practice prostituția.
Prin „traficul” de persoane în scopul practicării prostituției se înțelege
efectuarea unor acte de comerț (procurare, livrare) cu persoane în vederea
practicării prostituției.
„Constrângerea” la prostituție co nstă în silirea, impunerea, obligarea unei
persoane să practice prostituția.
Așadar, s -a stabilit că recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau
primirea unei persoane, între altele, prin înșelăciune, cu promisiunea de a o duce
în străinătate pent ru a munci în condiții avantajoase, dar în realitate pentru a o
constrânge la practicarea prostituției în scopul exploatării ei de către făptuitor,

262 T. Toader, op. cit., p.447.
263 Trib. Suprem, Secția penală, dec. nr. 166/1972/ în C.D. 1972, p.386.

-282 – constituie infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea
nr.678/2001, iar nu aceea de p roxenetism, prevăzută de art. 329 C.pen.264
Instanța a reținut că, în februarie 2003, inculpații au recrutat două femei
spunându -le că le duc în Spania să lucreze într -un restaurant, le -au transportat
din localitatea de domiciliu la locuința lor din alt județ, unde le -au cazat, au
făcut demersuri pentru procurarea pașapoartelor, dându -le și bani; în cele din
urmă femeile și -au dat seama că inculpații intenționează să le ducă în străinătate
în vederea practicării prostituției, spre a le exploata. În urma d enunțului făcut la
poliție, fapta a fost descoperită.
A doua formă agravată există, potrivit alin.(3) în următoarele două cazuri:
 săvârșirea faptei față de un minor, circumstanță care trebuie să fie
cunoscută de către făptuitor;

 producerea unui alt caract er grav, consecință care se va aprecia de
către organul judiciar în fiecare caz concret.
Analizând modalitățile de realizare a infracțiunii de proxenetism în
comparație cu cele incriminate în art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, putem
distinge mai multe d eosebiri. Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 329 alin.(2)
C.pen. în vigoare săvârșită în modalitatea „constrângerii” la prostituție,
constituie o formă specială de șantaj, calificată de scopul urmărit și anume
„prostituția”, pe care legiuitorul, având în vedere relațiile sociale lezate prin
săvârșirea acestei fapte, a înțeles să o incrimineze distinct, ca o modalitate
alternativă de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, cu un regim sancționator
propriu265.
Unele dintre formele de săvârșire a infracțiun ilor incriminate de art. 12 și
13 din Legea nr. 678/2001 au fost prevăzute de către legiuitor ca modalități
alternative de comitere a infracțiunilor de trafic de ființe umane. Astfel, și în art.
12 și în art. 13 din Legea nr. 678/2001, una dintre acțiunile comisive, expres și
limitativ prevăzute de textele incriminatoare, este acțiunea de „recrutare”. În

264 Î.C.C:J., Secția penală, dec. nr. 4158/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
265 Mateuț Gh., și colab. op. cit., p.160.

-283 – accepțiunea Legii nr. 678/2001, recrutarea presupune atragerea, angajarea sau
îndrumarea unei persoane care urmează să fie exploatată, în vederea obținerii
unui profit. Modalitățile de realizare a recrutării pot îmbrăca diferite forme,
identificându -se diverse tehnici de recrutare, de la răpire și căsătoria fictivă
până la amăgirea totală sau parțială a victimei, inducerea în eroare cu privire la
natura munc ii pe care o va presta sau cu privire la condițiile financiare sau de
muncă.
Dacă în cazul infracțiunilor incriminate în art. 12 și 13 din Legea
nr.678/2001 în modalitățile exemplificate presupun o viciere a
consimțământului și, uneori, chiar lipsa consimț ământului persoanei traficate, în
cazul infracțiunii de proxenetism realizată prin modalitatea „recrutării” de
persoane în vederea practicării prostituției, persoana recrutată își dă acceptul,
consimte nestingherit

și întotdeauna în înțelegere cu perso ana care o recrutează, în vederea obținerii
de avantaje reciproce.
Așadar, pentru delimitarea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr.
678/2001 de infracțiunea de proxenetism, este necesar să se stabilească dacă
părțile vătămate și -au dat acordul la practicarea prostituției sau acesta a fost
obținut prin constrângere sau prin fraudă. De pildă, inculpatul Z.D. a fost
condamnat la 4 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism,
prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin.(l ) din legea specială în
art.329 alin.(2) C.pen., pentru că cele două părți vătămate au fost recrutate în
vederea practicării prostituției, cu acordul acestora, fără vicierea
consimțământului, împrejurare ce le -a fost adusă la cunoștință. S -a reținut că
inculpatul a recrutat două persoane vătămate din Balș, promițându -le 1500 euro
lunar și pentru care trebuiau să „danseze goale” și să întrețină raporturi sexuale
cu clienții unui club din Germania. În acest sens, le -a cumpărat acestora bilete

-284 – de călătorie pe ruta Timișoara -Viena, a achitat contravaloarea asigurărilor
medicale pentru spațiul Schengen și le -a remis câte 500 de euro, în vederea
prezentării autorităților vamale la trecerea graniței.266
În consecință, elementul semnificativ, esențial, de diferențiere între
infracțiunea de proxenetism prin recrutarea de persoane și infracțiunile de trafic
de persoane prevăzute de art. 12 și 13 din legea specială, realizate prin aceeași
modalitate de săvârșire, constă în caracterul neviciat al consimțământului în
cazul proxenetismului și respectiv, viciat, în cazul infracțiunilor de trafic de
persoane.
Aceasta este și rațiunea pentru care răspunderea penală a celui ce
săvârșește traficul de persoane nu este înlăturată prin consimțământul persoanei
traficate (art. 16 din Legea nr. 678/2001). De altfel și noul Cod penal conține o
astfel de dispoziție [art. 210 alin.(2)]. Legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta
în pofida consimțământului persoanei vătămate, apreciind că un astfel de

consimțământ este întotdeauna v iciat. În art. 12 și, respectiv art. 13 alin (2) din
Legea nr. 678/2001 se prevăd și modalități prin care se realizează
consimțământului persoanei recrutate, respectiv: prin amenințare, violență prin
alte forțe de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșe lăciune, abuz de autoritate
etc.
În acest sens s -a pronunțat și practica judiciară267, considerând că ori de
câte ori se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de
trafic de persoane, se vor aplica dispozițiile Legii nr. 678/2001, deoarece, după
intrarea în vigoare a acestei legi, incidența prevederilor art. 329 C.pen. fiind
limitată, ceea ce nu presupune însă excluderea aplicabilității art. 329 C.pen., în
cazul când se constată îndeplinirea elementelor constitutive și ale acesteia din
urmă infracțiuni.
Pe de altă parte, dacă, în cazul proxenetismului, constrângerea este
prevăzută ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii în forma agravată,

266 C.A. Craiova, Secția penală, dec. nr. 33/2004
267 Î.C.C:J., Secția penală, dec. nr. 2250 din 11 mai 2004 (nepublicat ă)

-285 – în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, constrângerea constituie unul dint re
mijloacele de realizare al laturii obiective a acestor din urmă infracțiuni, în toate
modalitățile lor alternative de săvârșire.
În altă ordine de idei, infracțiunea de proxenetism restrânge exploatarea
persoanei doar la forma specifică de exploatare se xuală, în timp ce infracțiunile
de trafic de persoane se concentrează și asupra condițiilor de muncă forțată,
aservire, ținerea în stare de sclavie și asupra altor procedee asemănătoare de
lipsire de libertate.

IV.4.2. Traficul de persoane și lipsirea de libertate în mod ilegal
Potrivit art. 189 alin.(l) din Codul penal în vigoare, „Lipsirea de libertate
a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani .
Conform alin.(2), în cazul în care „fapta este săvârșită prin simularea de
calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe
persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau
orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă
unor suferințe o ri sănătatea sau viața îi este pusă în pericol, infracțiunea este
mai gravă, pedeapsa fiind închisoarea de la 7 la 15 ani”.
Potrivit alin.(3) al art. 189 C.pen. în vigoare, „lipsirea de libertate a unei
persoane săvârșită în scopul de a o obliga la practic area prostituției se
sancționează cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani”.
În privința infracțiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”, noul Cod
penal (art. 205) a restructurat reglementarea, prin eliminarea unor forme
agravate sau elemente de agrav are care nu se mai justifică și introducerea altora,
menite a acoperi lacunele în reglementare. Astfel, spre exemplu, s -a renunțat la
agravanta incidență în cazul în care în schimbul eliberării se cere un folos, în
acest caz urmând a opera regulile concurs ului de infracțiuni între lipsirea de
libertate și șantaj. A fost introdusă agravanta de la alin.(2) – răpirea unei
persoane aflată în imposibilitatea de a -și exprima voința de a se apăra – căci în

-286 – cazul acestor persoane, doar printr -o analogie în defavoar ea inculpatului se
putea vorbi până acum de lipsire de libertate (spre exemplu, răpirea unui nou
născut dintr -o maternitate)268.
Raportate la normele de incriminare ale infracțiunii de trafic de persoane
în reglementarea Legii nr. 678/2001, aplicarea normel or infracțiunii prevăzute
de art. 189 C.pen. în vigoare au ridicat în practică numeroase probleme și
anume: dacă lipsirea de libertate este absorbită în conținutul constitutiv, de bază
sau, după caz, calificat al infracțiunilor de trafic de persoane sau în asemenea
cazuri sunt incidente dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni.
Ori de câte ori lipsirea de libertate a persoanei traficate este necesară
realizării în condițiile arătate de normele de incriminare ale art. 12 și 13 din
Legea nr. 678 /2001, a elementului material al infracțiunilor respective, lipsirea

de libertate este absorbită în mod natural în conținutul constitutiv al infracțiunii
fiind intrinsecă săvârșirea acesteia.
Astfel, fiecare dintre acțiunile de recrutare, transportare , cazare și primire
sunt susceptibile de realizare prin lipsirea de libertate a persoanei traficate iar în
cazul folosirii unor mijloace pentru realizarea elementului material al
infracțiunii în discuție (de exemplu, prin răpire), aceste acțiuni nefiind po sibile
fără lipsirea de libertate a persoanei.
Pe de altă parte, se poate aprecia că fiecare dintre modalitățile alternative
de săvârșire a infracțiunilor de trafic de persoane poate presupune restrângerea
totală sau parțială, după caz, a libertății.
În ce ea ce privește aprecierea duratei de timp necesar ca victima traficului
să fie lipsită de libertate, pentru ca făptuitorul să săvârșească infracțiunea de
trafic de persoane, aceasta se va face de la caz la caz, în funcție de împrejurările
în care fapta se comite, în toate cazurile însă victima trebuind să fie împiedicată

268 Din expunerea de motive a Legii nr. 286/2009, publicată de Editura Hamangiu, București, 2009,
p.38

-287 – în mod efectiv să se deplaseze în conformitate cu propria sa voință269. Lipsirea
de libertate care depășește această necesitate realizează atât infracțiunea de
lipsire de libertate în mod ile gal, cât și infracțiunea de trafic de persoane în
concurs.
Astfel, într -o cauză, instanța de judecată a reținut că partea vătămată, în
perioada ianuarie 2008 – februarie 2009, a fost lipsită de libertate, ținută contrar
voinței sale la locuința inculpatulu i și obligată să se prostitueze în toată această
perioadă.
Controversele din practica judiciară s -au actualizat în momentul în care
sunt luate în considerare noile dispoziții ale art. 189 alin.(3) introduse prin
Legea nr. 169/2002270, conform cărora: „Cu pe deapsa închisorii de la 7 la 15
ani se sancționează și lipsirea de libertate a unei persoane săvârșite în scopul
de a
obliga la practicarea prostituției”.

Noile dispoziții legale referitoare la lipsirea de libertate fundamentate pe
relația mijloc -scop trebuie analizate prin prisma infracțiunii de proxenetism,
comisă prin folosirea constrângerii.
„Constrângerea” exercitată de făptuitor asupra unei persoane în vederea
practicării, prostituției este reglementată de legiuitor ca modalitate alte rnativă
de săvârșire a infracțiunii de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin.(2) teza
finală C.pen. în vigoare. Textul de lege nu definește noțiunea de constrângere,
dar considerăm că acesta poate îmbrăca unele dintre cele mai variate forme.
Dispozițiile art. 189 alin.(3) C.pen. în vigoare devin aplicabile în situația în care
o persoană este obligată de făptuitor la practicarea prostituției, prin lipsirea
totală sau parțială a libertății fizice (adică a posibilității sale de a se deplasa
liber, nestingher it, conform propriei sale voințe), care depășește limitele
temporale necesare realizării în fapt a constrângerii.

269 Mateuț Gh., și colab. op. cit., p. 163
270 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002.

-288 – Astfel, atunci când constrângerea la prostituție se realizează prin lipsirea
de libertate a persoanei, care excede acestor limite, suntem de p ărere că sunt
aplicabile dispozițiile art. 189 alin.(3) C.pen. în vigoare, ca formă calificată a
infracțiunii tip de lipsire de libertate în mod ilegal, care absoarbe în conținutul
său calificat și infracțiunea de proxenetism, în modalitate alternativă de
săvârșire „prin constrângere la prostituție”. Într -o asemenea situație apreciem că
nu se poate reține concursul între infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.
329 alin.(2) teza finală C.pen. în vigoare și infracțiunea de lipsire de libertate în
mod i legal, în forma prevăzută de art. 189 alin.(l) C.pen. și cu atât mai puțin în
forma prevăzută de art. 189 alin.(3) (în această ipoteză putându -se ajunge la
dubla incriminare a faptei).

IV.4.3. Prostituția în contextul infracțiunilor de trafic de persoane
Potrivit dispozițiilor art. 329 C.pen. în vigoare: „Fapta persoanei care își
procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență practicând

în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani”.
Noul Cod penal dezincriminează prostituția, dar incriminează conceptul
de „practicare a prostituției” în textul art. 213 privind infracțiunea de
„proxenetism”, când întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane se face în
scopul obținer ii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Deosebirea dintre infracțiunea de prostituție și infracțiunea de trafic de
persoane rezidă, în principal, cu privire la calitatea persoanei care practică
relații sexuale în vederea realizării de veni turi. Dacă în cazul infracțiunii de
prostituție, acestei persoane (indiferent de sex) îi revine calitatea de subiect
activ, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane această persoană are
întotdeauna calitatea de subiect pasiv al infracțiunii.

-289 – În cazul infracțiunii de prostituție, persoana care practică relații sexuale
cu diferite persoane acționează cu intenție directă, calificată, în scopul
procurării pe această cale a mijloacelor de existență (sau a principalelor
mijloace de existență), pe când, în ca zul infracțiunilor de trafic de persoane,
victima traficului de persoane practică relații sexuale cu diverse persoane,
acționând sub imperiul constrângerii exercitate asupra ei, sub o formă sau alta,
în lipsa consimțământului valabil în acest sens (consimț ământ obținut prin
amenințare, violență, fraudă etc.).
Activitatea de prostituție desfășurată de tinerele fete este întotdeauna
precedată de o activitate de racolare, de traficare a persoanelor care, din cauza
condițiilor precare de trai și a lipsei de ins truire, înțeleg să -și câștige traiul zilnic
din exploatarea propriului corp. În susținerea acestei idei, oferim spre
exemplificare 10 motive pentru care traficul de femei nu constituie
prostituție271:
 intimidarea prin mijloace psihice și fizice;
 folosirea f orței, a înșelăciunii sau a manipulării pentru recrutarea
persoanelor de sex feminin;

 cazarea forțată a victimelor pe teritoriul de origine sau în
străinătate;
 îngrădirea libertății de mișcare a victimei prin confiscarea tuturor
documentelor legale (carte de identitate, pașaport etc.);
 imposibilitatea victimei de a alege identitatea și numărul de clienți;
 izolare față de familie, prieteni sau orice altă persoană din afara
locului de unde este ținută victima (mai ales de autorități sau servicii sociale);
 impunerea prestării de servicii din partea, victimei ca răscumpărare
a unei așa -zise „datorii”;
 alegerea ca țintă a persoanelor de sex feminin care caută securitate
economică prin muncii în străinătate;

271 Identificate de Asociația Alternativ e Sociale Iași și citate din Mateuț Gh., și colab., în lucrarea
Traficul de ființe umane , Editura Alternative Sociale, Iași, 2005, p.165.

-290 –  exploatarea femeilor și copiilor ca obiecte sexuale;
 profilarea de condițiile economice precare a victimelor, precum și
manipularea autorităților locale în sistemul traficului de femei.
Deosebirea dintre prostituție (art., 328 C.pen, în vigoare) și traficul de
persoane (prevăzută în art. 12 și 13 din Legea nr, 328/2001) are o deosebită
importanță în practică, în mod special în ceea ce privește tratamentul ce
urmează a fi aplicat persoanei descoperite ca practicând prostituția, fie luarea
măsurilor de protecție și ocrotire, fie tragerea la răspundere penală, în funcție de
caracterul benevol sau forțat al exercitării acestei activități.

IV.4.4. Traficul de persoane și contrabanda cu migranți
Cunoașterea și analiza distincției dintre traficul de persoane și
contrabanda cu migranți are o importanță deosebită, mai ales în ce privește
aplicarea corectă a legii. Traficul de migranți înseamnă, în principal, deplasarea
organizată a unor persoane, în scopul obținerii unui profit.
Diferența dintre traficul de ființe umane și introducerea ilegală a
migranților rezidă dintr -o caracteristică specifică traficului și anume folosirea

forței, folosirea constrângerii și/sau a înșelăciunii, în scopul exploatării
victimelor.
De obicei, elementele specifice care deosebesc traficul de persoane de
introducerea ilegală a migraților sunt evidente, alteori însă, sunt greu de
dovedit, fiind necesare investigații aprofundate.
Necesitatea diferențierii se impune pentru a evita ca victimele traficate
care au fost supuse, cel mai probabil, unor abuzuri înjositoare și ale căror
drepturi au f ost grav încălcate, să fie confundate cu migranții, care din motive
economice, au fost introduși ilegal în țara de destinație sau au trecut frontiera pe
cont propriu, urmând a fi deportați ca atare Într -un asemenea context, victimele

-291 – traficate nu ar fi rec unoscute ca victime ale violenței, încălcându -se astfel
drepturile acestora la siguranță, redresare, sănătate și sprijin din partea
instituțiilor societății civile care au responsabilitatea de a proteja indivizii foarte
vulnerabili și de a -i sancționa pe c ei care -i abuzează sau exploatează.
Diferența dintre traficul de persoane și introducerea ilegală a migranților a
fost stabilită pentru prima dată în Convenția O.N.U. împotriva criminalității
transnaționale organizate și cele două Protocoale privind trafic ul de persoane și
contrabanda cu migranți272.
În România, în art. 70 din O.U.G. nr. 105 din 27 iunie 2001 privind
frontiera de stat a României273, modificată și completată prin Legea nr. 243 din
29 aprilie 2002274 și prin Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003275, cita tă în
continuare O.U.G. nr. 105/2001 se prevede că „intrarea sau ieșirea din țară, prin
trecerea ilegală a frontierei, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani”. Dacă fapta prevăzută în alin.(l) a fost săvârșită în scopul
sustragerii de la executarea unei pedepse, fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani.

Potrivit art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001:
„(1) Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane
în scopul trecerii frauduloase a fronti erei de stat, precum și organizarea acestor
activități, constituie infracțiunea de trafic de migranți și se pedepsește cu
închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin.(1) este de natură a pune în pericol viața
sau securitatea migranților ori a -i supune pe aceștia unui tratament inuman sau
degradant, pedeapsa este de la 5 la 10 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin (2) a avut ca urmare moartea sau
sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani”.

272 Semnate la 15 noiembrie și ratificate prin legea nr. 565/2002, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002.
273 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001.
274 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 302 din 8 mai 2002.
275 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.

-292 – Potrivit art. 2 din O .U.G. nr. 112 din 30 august 2001 privind sancționarea
unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane
fără cetățenie domiciliate în România276, se sancționează cu închisoarea de la 2
la 7 ani „fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliate pe
teritoriul României care racolează, îndrumă sau călăuzește una ori mai multe
persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care
organizează una ori mai multe din aceste activități ilega le”.
Potrivit alin.(2) din același act normativ se sancționează și „racolarea
uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui
stat străin sau organizarea unei asemenea activități săvârșite pe teritoriul
României de alte perso ane decât cele prevăzute la alin.(l)”.
În contextul definițiilor legale de mai sus, traficul sau contrabanda cu
migranți este o infracțiune îndreptată contra ordinii publice și care incriminează
pătrunderea ilegală a persoanelor pe teritoriul unui stat.
În forma tip a infracțiunii reglementate în art. 71 alin.(l) din O.U.G. nr.
105/2001 nu se poate vorbi de existența unor victime, căci traficul de migranți
se realizează fără a se exercita vreo constrângere asupra persoanei introduse
ilegal.

Astfel, într -o speță s -a reținut că pe raza mai multor județe s -a constituit o
grupare infracțională organizată constituită din cetățeni români și care avea
drept scop traficul cu migranți români și est europeni în țările din vestul
Europei. S -a stabilit că pașapoartele valabile erau achiziționate, de regulă, de la
titularul de drept al acestora, contra unor sume de bani cuprinse între 50 și 300
euro, traficanții căutând persoane care să aibă aceleași semnalmente ca
persoanele interesate să părăsească țara în mod fraudulo s. După ce erau
falsificate prin înlocuirea fotografiei titularului cu cea a migrantului, acestea
erau restituite altor inculpați care le înmânau beneficiarilor, moment în care se

276 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 549 din 3 septembrie 2001, O.U:G. nr. 112/2002 a
fost modificată prin Legea nr. 252 din 29 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
307 din 9 mai 2002.

-293 – încasa restul de bani din cei pretinși pentru falsificarea pașapoartelor. Ac ești
bani erau de fapt sume cuprinse între 500 și 1800 euro, din care inițial se
solicita un avans. O parte a grupării se ocupa cu transportul migranților cu
autoturismele personale pe teritoriul țării, iar o altă parte îi prelua pe migranți
după ce trecea u fraudulos frontiera de stat a României și îi transporta până la
destinație, de regulă Italia, Germania, Franța277.
Deși traficul de persoane și cel de migranți sunt în aparență tot forme ale
migrațiunii ilegale, ele se deosebesc însă esențial. În cazul tra ficului de persoane
vorbim de exploatarea unei persoane realizată printr -o constrângere, în timp ce
în cazul traficului de migranți lipsește o astfel de constrângere. Dar în cazul
alineatelor 2 și 3 ale infracțiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/ 2001 se
poate vorbi de victime, ele devenind astfel, ca urmare a producerii uneia dintre
consecințele mai grave, arătate în text, consecințe care depășesc intenția
făptuitorului, acționând în forma de vinovăție a praeterintenției. Pe de altă parte,
prin in criminarea traficului de migranți se ocrotește, în principal, ordinea
publică, pe când în cazul traficului de persoane se ocrotește ființa umană.
Traficul de migranți presupune întotdeauna trecerea unei frontiere de stat,
traficul de persoane nu are întotd eauna caracter transnațional, săvârșirea acestei
fapte nedepinzând de extinderea activității infracționale pe teritoriul mai multor
state, legea națională nefăcând distincție între traficul intern și traficul
internațional. Esența infracțiunii de trafic de persoane nu este trecerea victimei
peste frontieră, ci deplasarea acesteia într -un mediu de izolare, în scopul
exploatării sale.
Elementul esențial în cazul traficului de ființe umane este „exploatarea ca
scop” a victimei și nu doar migrarea dintr -o țară în alta. În cadrul acestei
activități infracționale, relația de tip exploatativ dintre traficant si victimă se
menține și după trecerea ilegală a frontierei, spre deosebire de traficul de
migranți, în care relația încetează după intrarea ilegală în țara d e destinație
În cadrul traficului de migranți, migrantul ilegal este cel care ia legătura

277 disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-294 – cu traficantul care, după încasarea unei plăți în avans, însoțește migrantul până
în țara de destinație aleasă. În cazul traficului de persoane, migranții ilegali sunt
recrutați fie cu forța, fie prin înșelăciune sau abuz de autoritate, astfel încât
acordul lor de a se deplasa și de a migra ilegal nu se bazează pe liberul
consimțământ.
Astfel fiind, Legea nr. 678/2001, în acord cu prevederile art. 3 din
Convenția Na țiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere,
definește traficul de persoane fără a impune, în mod necesar, ca o victimă să
treacă granița, iar femeile sau copii care sunt traficați, pentru prostituție sau
muncă forțată, în țara lor să fie p rotejați și tratați în instituții specializate.

IV.4.5. Traficul de persoane și infracțiunea de sclavie
Potrivit prevederilor art. 190 C.pen. în vigoare, constituie infracțiune:
„Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul d e
sclavi și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor
drepturi”.
Noul Cod penal reglementează infracțiunile de sclavie (art. 209), traficul
de persoane (art. 210) și traficul de minori (art. 211), printr -o mai bună
sistematizare, p entru o mai ușoară înțelegere și o mai bună corelare cu alte texte

de incriminare (Legea nr. 678/2001 și O.U.G. nr. 194/2002), fără a li se
aduce însă modificări substanțiale. Așadar, constituie această infracțiune fapta
unei persoane care pune în stare de sclavie o altă persoană, adică aducerea
acesteia într -o totală stare de dependență, transformarea ei într -un simplu obiect
al dreptului de proprietate, persoană care înainte era liberă278.
Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr.678/2001, prin exploatarea unei
persoane (care se referă la scopul infracțiunii) se înțelege, la lit. b) și „ținerea în

278 Toader, T., op. cit., p. 91.

-295 – stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de
aservire”. Sclavia reprezintă o formă a exploatării, ce constituie scop al
traficului de persoane. Deci esența sclaviei este dezrădăcinarea unei persoane și
strămutarea ei intr -un mediu nefamilial, în care lipsa resurselor materiale și
sociale o face vulnerabilă și o expune la exploatare.
Totodată, prin sclavie se mai poate în țelege și obligarea unei persoane să
ofere servicii sexuale și muncă prin forță sau constrângere, esența sclaviei fiind
privarea unei persoane de aspectele esențiale ale independenței sale.
Când ne referim la sclavie, ca formă a ființelor umane traficate, ne
referim și la aservirea domestică ce se caracterizează printr -o relație personală
între exploatator și victimă, de coabitare, în contextul cărora traficantul
exploatează abuziv serviciile victimei, bazându -se pe izolarea și vulnerabilitatea
acesteia279. Exercitarea acestor puteri de către exploatator capătă relevanță în
cazul traficului de persoane, în special al traficului de femei, făcând legătura
între trafic și practicile similare sclaviei280.
S-a stabilit, plecând de la Convenția Adițională care prevede abolirea
completă a sclaviei, a comerțului de sclavi și a practicilor similare sclaviei
(Geneva, 7 septembrie 1956), ca fiind forme moderne de practici similare
sclaviei:
 constrângerea prin datorie;

 aservirea;
 căsătoria forțată a unei femei în schimbul a chitării unei obligații;
 transferarea femeii de către soț, familia acestuia sau comunitate,
unei alte persoane;
 moștenirea unei femei de către o altă persoană, după decesul
soțului;
 vânzarea unui copil sau a unui tânăr de către părinții săi în scopul
explo atării copilului sau a mamei sale.

279 Hutopilă, V., Traficul de persoane și rolul puterii judecătorești , p. 14, nepublicată
280 Mateuț, Gh. și colab., op, cit., p. 170.

-296 – În art. 3 din Carta Uniunii Europene se stipulează că „o formă modernă a
sclaviei este și traficul de ființe umane”.

IV.4.6. Traficul de persoane și munca forțată sau obligatorie
Conform art. 191 C.pen. în vigoare, „fapta de a supune o persoană, în alte
cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra
voinței sale sau la o muncă obligatorie constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Noul Cod penal i ncriminează supunerea la muncă forțată sau obligatorie
(art. 212) în mod similar celei din Codul penal în vigoare.
Incriminarea acestei fapte s -a produs ca urmare a ratificării de către
România a Convenției nr. 39/1930 privind munca forțată sau obligatorie , prin
Decretul nr. 213 din 18 mai 1957281, ea corespunzând și prevederilor
constituționale care, în art. 42 alin.(l) prevăd că „munca forțată este interzisă”.
Orice persoană are posibilitatea să -și aleagă în mod liber munca pe care dorește
să o desfășoare, în raport cu aptitudinile și pregătirea sa. Orice act contrar de
obligare a unei persoane la o muncă forțată reprezintă o încălcare gravă a
libertății umane.
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, executarea unei munci
sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale

privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate înseamnă
exploatarea acelei persoane.
Într-o cauză penală, inculpații au fost trimiși în judecată pentru inițiere și
constituire a unui grup infracțional organizat și săvârșirea infracțiunilor de trafic
de persoane în vederea exploatării la muncă, fapte prevăzute de art. 7 din Legea
nr. 39/2003 și art. 12 din Legea nr. 678/2001. În fapt s -a reținut că această
grupare de crimă organizată a recrutat în vederea exploatării prin muncă 24 de

281 Publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958.

-297 – cetățeni români de pe raza județelor Giurgiu, Constanța și municipiul București,
sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine remunerat în domeniul
agriculturii, la cules de măsline, în Spania. Totodată, membrii grupării le mai
promiteau asigurarea transportului, condiții decente de cazare și masă și o plată
de 4-5 euro pentru fiecare lădiță de măsline culeasă. Ajunse în Spania, părțile
vătămate au fost deposedate de actele de identitate și au fost duse pe o plantație
de măslini, unde au constatat că nu există locurile de cazare ce le fuseseră
promise în țară, fiind nevoite să -și improvizeze niște corturi din resturi de
materiale de construcții și folii de celofan. Drept hrană li se serve au conserve
expirate și mezeluri de la groapa de gunoi. Victimele care protestau erau deseori
lovite și amenințate cu acte de violență, astfel că era menținută o permanentă
stare de teroare. Din cauza acestor condiții, profitând de neatenția
supraveghetori lor, părțile vătămate au reușit să fugă și să ia legătura cu
autoritățile române de la Consulatul României din Sevilla, cerând sprijin pentru
a fi trimiși în țară și a se lua măsurile legale împotriva celor responsabili pentru
situația creată282.
Problema ca re se pune în practică este de a diferenția situațiile când
supunerea unei persoane la o muncă forțată sau obligatorie constituie
infracțiunea prev. de art. 191 C.pen. în vigoare sau una dintre infracțiunile de
trafic de persoane. În cazul în care o pers oană este constrânsă să îndeplinească
o sarcină, o muncă pe care, în mod normal, nu ar fi efectuat -o sau este pusă în

situația de a presta o muncă la care nu era obligată, ca și când ar fi avut
îndatorirea să o facă, iar executarea muncii respective se face în mod forțat, prin
modalitățile și mijloacele incriminate prin art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001,
făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea de trafic de persoane.

282 Î.C.C.J. Seacția penal ă, dec. nr. 4158/2004, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-298 – IV.4.7. Traficul de persoane și cerșetoria
Potrivit art. 326 C.pen. în vigoa re „fapta persoanei care, având
capacitatea de a munci apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor
material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani”.
La fel ca și infracțiunea de prostituție, distincția dintre infracțiunile de
trafic de persoane și acea de cerșetorie poartă asupra calității persoanei care
apelează, în mod repetat, la mila publicului, cerând ajutor material. Astfel, dacă
în cazul infracțiunii de cerșetorie, persoanei care o practică îi revine întotdeauna
calitatea de subiect activ, în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, persoana
care practică cerșetoria are calitatea de subiect pasiv, neputând fi condamnată
pentru săvârșirea acestei infracțiuni, fiind o victimă a traficului săvârșit.
Noul Cod penal renunță l a incriminarea cerșetoriei în forma consacrată de
Codul penal în vigoare, dar reglementează două incriminări noi, conexe
cerșetoriei, menite să răspundă unor situații frecvente în ultimii ani. Este vorba
de „exploatarea cerșetoriei” (art. 214) practicată d e un minor sau o persoană cu
dizabilități (determinarea la practicarea cerșetoriei sau obținerea de foloase de
pe urma acestei activități) și respectiv de „folosirea unui minor”, de către
majorul care are capacitatea de a munci, în scopul de a obține astfe l ajutor
material din partea publicului (art. 215). Această din urmă situație – spre
exemplu, o femeie care merge la cerșit iar pentru a inspira milă trecătorilor ține
în brațe un copil cu vârstă fragedă – prezintă un evident pericol, nu doar prin
aceea că lezează grav demnitatea umană, copilul ajungând să fie folosit ca un
obiect de recuzită, dar periclitează sănătatea sau chiar viața minorului, date fiind
condițiile în care

acesta este ținut în timpul cerșitului (temperaturi foarte scăzute sau foarte
ridicate, ploaie etc.).

-299 –

CAPITOLUL V
INCRIMINAREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI
ILICIT DE DROGURI

Secțiunea 1

-300 – Reglementarea internațională și națională cu privire la traficul de droguri

La acest început de mileniu, comunitatea internațională își manifestă tot
mai frecvent îngrijorarea față de amploarea fără precedent pe care a luat -o crima
organizată, traficul de droguri, traficul de persoane, actele de terorism etc.,
fenomene ce tind să erodeze bazele sistemului eco nomic și să afecteze
instituțiile fundamentale ale statului de drept283.
Este bine cunoscut că traficul de droguri, ca și consumul acestor
substanțe, au efecte negative, periculoase sub aspect fizic și psihic asupra
organismului uman, constituind un adevărat flagel social, împotriva căruia
întreaga lume civilizată trebuie să conlucreze pentru combatere și eradicare.
În ultimii ani, problema traficului și a consumului ilegal de droguri a
devenit deosebit de actuală atât în plan internațional, cât și în plan na țional, iar
dimensiunile traficului și consumului ilegal de droguri ne permit să vorbim
despre un stadiu de formare a narcomaniei, structură a crimei organizate care
include importul ilegal, transportarea și desfacerea drogurilor, dar și a
consumului ilega l al acestora. Datorită profitului foarte mare, afacerile ilegale
cu droguri, prin dimensiunile sale, depășesc toate celelalte genuri de infracțiuni
dm cadrul crimei organizate.

V.1.1. Considerații generale
Pericolul social deosebit de mare al traficului și consumului ilicit de
droguri se datorează faptului că în societate se răspândește narcomania, ceea ce
reprezintă o grava și globala amenințare pentru sănătatea oricărei națiuni.
A devenit o certitudine că organizațiile criminale se folosesc d e
contradicțiile generale, de lipsa sau permisivitatea unor legi, precum și de

283 Pentru amănunte, vezi Antoniu, George, Reflecții asupra crimei organizate, în Revista Dreptul ,
nr. 3/1997

-301 – insuficiența ori slaba colaborare dintre structurile statului, ca să prolifereze
această activitate infracțională, aducătoare de mari venituri materiale, dar și de
traume psihic e și fizice, deoarece se știe că consumul de droguri duce în mod
iremediabil la moarte.284
Deoarece în ultimele decenii s -a dezvoltat un adevărat comerț
internațional ilicit de droguri atât dreptul intern, cât și cel internațional a fost
nevoit a adopta regu li stricte privind producția, cultivarea, folosirea și comerțul
cu asemenea substanțe.

V.1.2. Considerente istorice și reglementări internaționale
Tentația de a ajunge la stări euforice își are rădăcina în timpuri de mult
apuse, când se fumau anumite ierburi cu efecte afrodiziace și halucinogene.
Drogurile au fost substanțe create artificial de oamenii de știință în anumite
situații limită, principala cauză fiind, de regulă, războaiele. Efectele drogurilor
erau „benefice” pentru armatele diverselor pop oare care trebuiau să reziste în
regim de război, de multe ori fără hrană și apă. Așa au luat naștere substanțele
excitante, halucinogene, droguri în formă primară.
Astfel, în secolul al XVII -lea s-a descoperit morfina, un medicament care
calma durerile pr ovocate de răni grave. Cu timpul, s -a realizat că morfina
administrată în mod repetat duce foarte repede la dependența fizică și psihică și
s-a căutat un înlocuitor. Prin derivarea morfinei cu opiumul s -a descoperit
heroina. Proprietățile terapeutice ale m acului (din care se produce opiul și
derivatele sale) au fost cunoscute încă din antichitate, în Persia, Egipt sau
Grecia. În Europa Evului Mediu, „opiul” a avut o carieră interesantă: pe lângă
folosirea sa în tratamentul unor boli, a fost folosit la supri marea unor adversari
politici
„Hașișul” este un alt tip de drog folosit din vechime, produs al plantei

284 Privitor la problematica drogurilor, a se vedea: Țurlea, S., Bomba drogurilor , Editura Hu manitas,
București 1991; Drogurile în viața românilor , Editura Magicart Design, București, 1996; Bercheșan,
V., Pletea, C., Drogurile și traficanții de droguri , Editura Paralela 45, Pitești, 1997; Stancu, Emilian,
Tratat de criminalistică , Ediția a IV -a, Editura Universul Juridic, București, 2008.

-302 – Cannabis Sativa L., cunoscut mai ales sub denumirea de „cânepă indiană”. Deși
în principal se fumează, este folosit în diferite băuturi, consumul său fi ind
tolerat în unele țări asiatice. Drumul hașișului este pomenit în legendele
orientale fiind descris drept o substanță halucinogenă și euforizantă. Hașișul
reprezintă pentru vechii indieni un aducător de fericire și un medicament,
servind totodată la sus ținerea unor ceremonii religioase.
„Cocaina” se numără printre drogurile cele mai cunoscute, produs de un
arbust cu frunze perene ce crește în vestul Americii de Sud, frunzele sale fiind
masticate, de multe secole.
După primul război mondial, aceste substa nțe au început să fie consumate
în toată lumea. Până la sfârșitul anilor 1930 drogurile și consumul lor erau
legale. Comercializarea lor, în timp, a dus la profituri enorme, iar odată scoase
în afara legii, drogurile au devenit o sursă inestimabilă pentru piața neagră.
Flagelul comerțului ilicit cu stupefiante pornit din America de Sud și Orientul
Mijlociu a cuprins întreaga planetă. Astfel, traficul de droguri a devenit una
dintre cele mai rentabile „afaceri”, câștigându -se sume fabuloase.
Dându -și seama d e puterea distructivă pe care o au drogurile asupra
omenirii, națiunile lumii au început să colaboreze atât la nivel regional, cât și la
nivel internațional. Momentul începutului luptei împotriva drogurilor îl
constituie reuniunea de la Shanghai din anul 1 909, la care au participat 13 state
care aveau interes în Orient și care au creat „Comisia Opiumului”, adoptând un
număr de 9 rezoluții, care au pregătit terenul pentru considerarea drogurilor
chestiune de drept internațional.

Primul act care marchează începutul cooperării națiunilor lumii în
domeniul controlului asupra drogurilor este „Convenția Internațională asupra
stupefiantelor”, semnată la Haga, în anul 1912. Prin această convenție statele
semnatare își asumau obligația să controleze producția de o piu brut, să
reglementeze importul și exportul de opiu manufacturat, să supravegheze

-303 – comerțul cu opium medical si cu derivatele acestuia. Convenția de la Haga urma
să intre în vigoare în anul 1915, însă declanșarea primului război mondial a
întârziat aplic area prevederilor stabilite în Convenție. După terminarea
războiului, toate statele semnatare ale Tratatului de la Versailles s -au angajat să
aplice prevederile Convenției adoptate în anul 1912. Conform art. 23 al Pactului
Ligii Națiunilor, această organiz ație își asuma în mod oficial sarcina de a
asigura respectarea și aplicarea Convenției din 1912. În acest scop,
problematica drogurilor a fost reluată prin constituirea unui „Comitet
consultativ pentru traficul opiumului și a altor droguri periculoase”, în cadrul
Ligii Națiunilor. Prin urmare, au loc două conferințe la Geneva, în 1924 și în 11
februarie 1925. La această ultimă Conferință este semnat „Acordul privind
producerea, comerțul interior și folosirea opiumului preparat”, act care a fost
urmat de „Co nvenția internațională a opiumului”, (convenție semnată la data de
19 februarie 1925).
Prin această Convenție guvernele se obligau să prezinte anual statistici
din care să rezulte producția de opiu și de frunze de coca, cantitățile de droguri
fabricate, c onsumul intern, importul și exportul de stupefiante, precum și
stocurile disponibile.
La data de 13 iulie 1931, a fost semnată, la Geneva, „Convenția
internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii
stupefiantelor”, acord internați onal care a condus la o lărgire însemnată a
colaborării internaționale.
Tot la Geneva s -a adoptat, la data de 26 iunie 1936, și „Convenția pentru
suprimarea traficului ilicit de droguri periculoase” act care solicita statelor
semnatare pedepsirea severă a traficanților.

Prin dizolvarea Societății Națiunilor activitatea umanitară în lupta contra
drogurilor și toxicomaniei a fost preluată de Organizația Națiunilor Unite.
Astfel, în cadrul noului organism creat „Comisia de stupefiante” a Consiliului
economic și social devine elementul central al acestei acțiuni, asumându -și un

-304 – rol de control, de studiu și de coordonare. Primul act al noului organism a fost
„Protocolul din 1946”, prin care s -au adus amendamente convențiilor și
acordurilor anterioare.
La data de 19 noiembrie 1949, s -a semnat „Protocolul de la Paris”, prin
care Organizația Mondială a Sănătății era autorizată să supună unui control
internațional orice drog nou care era susceptibil să ducă la toxicomanie. În anul
1953, la New York a fost adoptat „Pr otocolul asupra opiumului”, care viza
limitarea și reglementarea culturilor de mac, producția, comerțul și utilizarea
opiumului.
Procedura și modalitățile de control, prin convențiile și protocoalele
anterioare era greoaie, motiv pentru care, la 30 martie 1961, la sediul O.N.U. a
fost adoptată „Convenția unică asupra stupefiantelor” (intrată în vigoare în
1964) și care urmărește trei obiective principale:
> simplificarea mecanismelor de control internațional;
> extinderea controlului asupra culturilor de pl ante din care sunt extrase
stupefiantele;
> codificarea dreptului tratatelor multilaterale existente în materie de
droguri.
Deși la această Convenție au aderat 79 de state, abuzul de droguri care
periclitează grav sănătatea persoanelor a cunoscut o recrude scență, devenind în
unele state o adevărată epidemie.
Pentru combaterea acestui flagel, lupta contra drogurilor a luat o amploare
și mai mare, astfel că, în anul 1971, s -a impus o nouă reuniune și adoptarea unei
noi convenții de contracarare a acestui feno men.

Astfel, la 21 februarie 1971, la Viena s -a adoptat „Convenția asupra
substanțelor psihotrope” , act care are ca scop punerea sub interdicție a unor
substanțe cu efect halucinogen ce prezintă riscul dependenței (stimulatoare
tranchilizante, halucinoge ne). Aceste substanțe nu au făcut până la acea dată

-305 – obiectul controlului internațional, astfel că noua convenție vine că completeze si
sa adapteze la noile condiții economice și sociale Convenția unică din 1969.
Convenția de la Viena a intrat în vigoare la 16 august 1976.
Din păcate, rezultatele pozitive așteptate prin adoptarea acestei Convenții
nu au fost cele dorite, traficul ilicit de droguri a cunoscut o amploare deosebită,
astfel că, în noiembrie 1988, la Viena, a fost dezbătut proiectul noii convenți i
care urma să completeze convențiile existente.
„Convenția împotriva traficului și consumului ilicit de stupefiante și
substanțe psihotrope”, adoptată în anul 1988, este ultimul act juridic
internațional de anvergură în materie de trafic și consum de drog uri. Această
convenție adoptată de 108 state, obligă fiecare țară să pună în afara legii faptele
care privesc producerea, traficul și vânzarea drogurilor, inclusiv spălarea banilor
proveniți din aceste activități ilicite. De asemenea, Convenția permite
suspendarea unor reglementări privind secretul bancar, sperându -se că în acest
fel să se depisteze mai ușor profiturile obținute din traficul ilicit de droguri.
În tabelele I și II anexă la Convenție, erau nominalizate 12 substanțe
clasificate drept precursori și puse sub control internațional, în baza
constatărilor ulterioare și a propunerilor făcute de statele membre, Comisia
pentru stupefiante a O.N.U., a hotărât, în anul 1992, includerea a încă 10
precursori ce pot servi la obținerea de droguri.
Referitor la aceste substanțe, Convenția din 1988, cere părților în art. 31
lit. a) și c) să incrimineze și să sancționeze:
 producția, transportul sau distribuirea în cunoștință de cauză a
echipamentelor, materialelor și substanțelor citate, știind că ele p ot fi utilizate în

scopuri ilicite la cultivarea, producerea sau fabricarea de stupefiante ori de
substanțe psihotrope;
 organizarea, administrarea sau finanțarea delictelor internaționale
mai sus citate;

-306 –  posesia materialului si a echipamentului sau a su bstanțelor citate,
știind că ele au fost ori că vor fi utilizate în scopul cultivării, producerii ori
fabricări, ilicite de stupefiante și substanțe psihotrope;
 participarea ori asocierea în scopul săvârșirii, tentativa de săvârșire,
ajutarea, favorizarea, facilitarea și sfătuirea la comiterea infracțiunilor cuprinse
în acest articol.
De asemenea, este de remarcat că este pentru prima dată când statele
semnatare se obligă să extrădeze traficanții de droguri condamnați și să dispună
confiscarea bunurilor ace stora.
În prezentul demers științific comparăm și felul în care legea penală a
diferitelor state reglementează problema traficului și consumului ilicit de
droguri.
Astfel, legislația olandeză se caracterizează printr -o atitudine liberală,
acceptând legalit atea unor categorii de droguri ușoare (marijuana). De exemplu,
în Rotterdam există o asociație a narco -dealerilor, care a primit permisiunea
semioficială pentru comercializarea în cluburi special amenajate, în care se vând
nu numai droguri „ușoare”, ci și heroină. Tot în această țară, există o lege
specială, din anul 1928, și anume Legea pentru opiu.
În Spania, art. 368 al Codului penal sancționează cultivarea, producerea,
comercializarea, precum și îndemnarea și ajutorul dat pentru consumul ilegal de
drogu ri cu privare de libertate de la l la 3 ani. Chiar dacă aceste infracțiuni au
fost săvârșite cu substanțe care dăunează grav sănătății, termenul maxim de
privare de libertate este de 3 -9 ani.
Dimpotrivă, în alte state sancțiunile pentru traficul și consumu l ilegal de
droguri sunt foarte severe, incluzând chiar și pedeapsa cu moartea. Țările care

prevăd o asemenea sancțiune extremă sunt: Iranul, Malaezia, Pakistanul,
Singapore. De exemplu, în Singapore pedeapsa cu moartea este aplicată pentru
răspândirea drogurilor, iar o persoană este considerată drept dealer, fără

-307 – aducerea altor dovezi, dacă asupra acesteia au fost găsite peste două grame de
heroină, trei grame de morfină sau 15 grame de marijuana.
În Suedia, normele care prevăd răspunderea penală pentr u săvârșirea
infracțiunilor cu droguri sunt cuprinse în Legea penală pentru droguri adoptată
în 1968. De asemenea, măsurile contra folosirii ilegale de droguri în Japonia
sunt prevăzute nu în Codul penal, ci conform Legii pentru controlul
cannabisului (ado ptată în anul 1953), Legii pentru opium (adoptată în anul
1954) și Legii pentru substanțele stimulatoare (adoptată în anul 1951).
În SUA, răspunderea pentru acțiuni ilegale cu droguri este reglementată
de Codul penal al fiecărui stat în parte (de exemplu, art. 292 din Codul penal al
statului Ohio, art. 220 -222 al Codului penal din statul New -York, art. 13 al
Codului penal al statului Georgia).
Legislația penală a fostelor state sovietice sancționează traficul și
consumul ilicit de droguri și se bazează pe C odurile penale elaborate în
majoritatea țarilor după anul 1996.
De lege ferenda , s-ar putea modifica legea penală în România, în
domeniul consumului ilicit de droguri în sensul de a se elimina pedepsele
penale pentru posesie de cantități mici de droguri și care nu sunt de mare risc,
precum și diferențierea pedepselor pentru deținerea unei cantități ce depășește o
anumită limită. Astfel, pentru drogurile de risc (cum este cannabisul), singura
măsură ar trebui să fie includerea făptuitorului în programe de tr atament și
reabilitare, iar pentru drogurile de mare risc (heroină, cocaină, ecstasy) să fie
prevăzută aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Apreciem că nu se poate rezolva această problemă complexă doar prin
interzicere și incriminare, ci prin in struire, informare, tratament, reinserție
socială și în ultimul rând sancționarea penală. În acest sens, și-au exprimat

opinia în spațiul public numeroși specialiști în domeniu, precum și multe
organizații neguvemamentale.

-308 –
V.1.3. Reglementarea trafi cului de droguri în România
Este cunoscut faptul că, în Țările Române, nu a existat o legislație
medicală și , cu atât mai puțin, acte cu caracter normativ care să instituie un
regim strict plantelor și substanțelor cu efect stupefiant sau tonic. Totuși, di ntre
documentele vremii rezultă preocuparea de a nu lăsa la îndemâna oricui
vânzarea sau folosirea acestora. O primă intenție legislativă în acest sens o
găsim în pravila domnitorului Vasile Lupu „Cartea românească de învățătură”,
unde apare pentru prima d ată interdicția impusă celor care comercializau
otrăvuri și ierburi de leac de a elibera aceste substanțe și produse numai
„vracilor”, nicidecum prostituatelor și bolnavilor psihici, în caz contrar fiind
considerați ucigași.
În Transilvania, începând cu an ul 1770, se aplică legea sanitară austriacă
care interzicea în mod categoric comercializarea otrăvurilor și substanțelor
opiacee de către alte persoane decât farmaciștii.
Actul care a pus bazele juridice și administrative ale organizării pe
principii moder ne și a ocrotirii sănătății publice în România a fost
„Regulamentul comercial cu obiecte medicamentoase și otrăvitoare în
Principatele Unite”, publicat la l ianuarie 1864.
Zece ani mai târziu este redactată și „Legea sanitară”, care stabilește că
organul a bilitat să autorizeze deschiderea și funcționarea farmaciilor este
Ministerul de Interne.
După Marea Unire din 1918, cea mai mare realizare în domeniu este
promulgarea „Legii nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante”,
care era menită să sancți oneze pe toți acei care, direct sau indirect, contribuiau
la apariția și proliferarea toxicomaniei.

Desăvârșirea procesului legislativ avea să fie tăcută prin promulgarea
„Regulamentului monopolului de stat și a stupefiantelor”, contribuind decisiv la

-309 – stoparea fenomenului toxicomaniei în România, prevăzând că „importarea
depozitarea, fabricarea, debitarea, punerea în circulație și comerț în întreaga țară
a tuturor produselor și substanțelor stupefiante sunt un drept exclusiv al statului
exploatat din mono polul de stal al stupefiantelor”.
Perioada interbelică marchează și începutul colaborării internaționale în
lupta contra traficului și consumului de droguri. Astfel, România, în calitate de
membră a comunității internaționale, s -a alăturat luptei contra tr aficului de
droguri, aderând la toate convențiile adoptate în materie de stupefiante.
După anul 1990, pe lângă actele normative de cooperare internațională,
alte legi interne adoptate de România au primit aderarea la acorduri și convenții
încheiate între d iferite state pentru întărirea colaborării internaționale în
domeniul traficului și consumului ilicit de droguri (Legile nr. 147/1997;
nr.148/1997; 101/1999; 154/1999; 208/1999; 6/2000; 13/2001; 64/2001;
664/2001; 394/2002).
În plan intern, România a elabo rat legi care reglementează regimul juridic
al stupefiantelor. Astfel, prin Legea nr. 73/1969 , legiuitorul român a
reglementat regimul acestor substanțe în așa fel încât persoana fizică să nu aibă
acces la ele, decât în cazuri strict limitate, prevăzute d e lege. De asemenea,
Codul penal român încă de la adoptarea sa, în 1968, în art. 312 a incriminat
producerea, deținerea sau orice operație cu produse sau substanțe stupefiante
sau toxice285. Cu toate acestea, s -a constatat că dispozițiile acestor acte
normat ive nu mai corespund noilor realități sociale, economice și juridice din
țară și că incriminările erau total depășite. Prin urmare, necesitatea armonizării
legislației

285 Pentru amănunte, vezi Toader, T., Drept penal român , Partea specială, Ediția a 4 -a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2009, pp. 408 -410; Basarab, M., Pașca, V., Mateuț, Gh.,
Medeanu, T., Du ngan, Petre, Butiuc, C., Bădăilă, M., Mirișan, V., Mancaș, R. Miheș, C., Codul
penal comentat , vol. II, Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008, pp. 938 -944, comentariu
Petre Dungan.

-310 – naționale cu cea internațională a impus elaborarea Legii nr. 143/2000 privind
comba terea traficului și consumului ilicit de droguri.286
Această lege corespunde cerințelor Convenției contra traficului ilicit de
stupefiante și substanțe psihotrope din anul 1988 la care România a aderat prin
Legea nr. 118 din 8 decembrie 1992. Prevederile Leg ii nr. 143/2000 sunt în
deplină concordanță nu numai cu dreptul internațional, dar și cu prevederile
Constituției României.
Pe lângă această lege specială mai amintim și alte acte normative care
cuprind prevederi în lupta cu traficul si consumul ilicit de droguri:
 Codul vamal (Legea nr. 141/1997287) care incriminează drept
contrabanda în art. 176 și pedepsește trecerea frontierei, fără autorizație, a
substanțelor narcotice și psihotrope, a precursorilor și substanțelor chimice
esențiale;
 Legea nr. 3I/1996288 privind regimul monopolului de stat și care
stabilește ca fiind monopol de stat producerea și comercializarea substanțelor
stupefiante;
 Legea nr. 300/2002289 privind regimul juridic al precursorilor
folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor;
 Hotărârea de Guvern nr. 1359/2000290 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
 „Hotărârea de Guvern nr. 1121/2002291“ pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor;

286 Lascu, I., Lascu, L.C., Extinderea incriminării traficului d e stupefiante , în Revista Dreptul nr.
12/2000, p. 10 și Lascu, I., Lascu, L.C., Corupția și crima organizată. Realitate socială, actualitate
și incriminare , Editura Alma Mater Sibiu, 2002, p.126.
287 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 180 din 01 august 1997.
288 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996.
289 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 409 din 13 iunie 2002.
290 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr . 46 din 29 ianuarie 2001.
291 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772 din 23 octombrie 2002.

-311 –  Legea nr. 38l/2004292 privind unele măsuri financiare în domeniul
prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri;
 Hotărârea de Guvern nr. 534 /1999293 cu privire la înființarea
Comitetului Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor;
 Hotărârea de Guvern nr. 767/2001294 privind regimul de
comercializare a produselor în compoziția cărora intră substanțe cu efect
ebrionarcotic, produse denumite gene ric „aurolac”;
 Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 251/2002295 privind
aprobarea Listei cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman și veterinar
care conțin substanțe ce intră sub incidența Legii nr. 143/2000;
 Prin Legea nr. 508/2004296 a fost înfii nțată, în cadrul Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – DIICOT – cu structură
specializată în vederea eficientizării luptei împotriva infracțiunilor pr ivitoare la
traficul și consumul de droguri;
 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 121/2006297 privind
regimul juridic al precursorilor de droguri.
O.U.G. nr. 12/2006 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007
și abrogă Legea nr. 300/2002.
O.U.G. nr. 12/2006 reglementează regimul juridic al substanțelor folosite
frecvent la fabricarea ilicită a substanțelor stupefiante și psihotrope, așa cum
sunt definite în art. 2 din Regulamentul (C.E.) nr. 273/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului din 11 februarie 2004 privind precursorii de droguri,
și în art. 2 din Regulamentul nr. 111/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004
privind supravegherea comerțului cu precursori de droguri între Comunitate și
statele membre.

292 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 896 din 01 octombrie 2004.
293 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 329 din 12 iullie 1999.
294 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001
295 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 572 din 02 august 2001
296 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004.
297 Publicată în Monitorul Oficial, Parte a I, nr. 1039 din 28 decembrie 2006.

-312 – Art. 22 și 23 din O.U.G. nr. 1 21/2006 reglementează infracțiuni ca:
 punerea pe piață a substanțelor clasificate, importul, exportul și
activitățile intermediare acestora;
 deținerea de substanțe clasificate fără autorizație;
 deținerea de echipamente ori materiale în scopul utilizării lor la
producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor;
 comercializarea de substanțe clasificate către operatori economici
sau persoane fizice neautorizate;
 trecerea peste frontieră a substanțelor clasificate, fără documentele
prevăzute de lege.
Urmărirea p enală în cazul acestor infracțiuni se realizează de către
procurorii din cadrul Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate
organizată și terorism.
În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 22 -23, se dispune confiscarea
substanțelor clasificate.
 Legea nr. 522/2004298 privind modificarea și completarea Legii nr.
143/2000, introduce noi dispoziții procedurale în materia consumului de
droguri.
 Noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009299 reglementează
în art. 359 infracțiunea de „Trafi c de produse sau substanțe toxice”.

V. 1.4. Noțiunea de drog. Clasificarea drogurilor
Cuvântul „drog” desemnează termenul general sub care sunt cunoscute
substanțele stupefiante și substanțele psihotrope. În vorbirea curentă, prin
„drog” se înțelege orice substanță care, datorită unor proprietăți pe care le are și
datorită consumului abuziv și îndelungat, este nocivă pentru corpul uman.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, „drogul” este substanța care,
fiind absorbita de un organism viu, îi modific ă acestuia una sau mai multe
funcții. În sens farmacologic, „drogul” este o substanță utilizată în medicină, a

298 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1155 din 5 decembri e 2004.
299 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.

-313 –
cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică ori psihică sau tulburări
grave ale activității mentale, ale percepției și ale comportament ului. În acest
sens. denumirea de drog se aplică numai substanțelor care pot fi desemnate și
prin termenul general de „stupefiante”.
Dicționarul limbii române definește cuvântul „drog” ca fiind substanța de
origine vegetală, animală sau minerală care serve ște la prepararea unor
medicamente sau ca stupefiant.
Noțiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanța medicamentoasă
care inhibă centrii nervoși, producând o stare de inerție psihică și fizică, care.
folosită în mod sistematic duce la o intoxicar e lentă.
Potrivit Convenției Unice asupra stupefiantelor din anul 1961, prin
„droguri” se înțeleg o parte dintre stupefiantele supuse controlului
internațional, iar prin noțiunea de „substanțe psihotrope” se înțeleg
substanțele supuse controlului internați onal prin Convenția Internațională a
substanțelor psihotrope din 1971.
Substanțele psihotrope sunt substanțe de origine naturală sau sintetică.
capabile să influențeze activ psihicul și comportamentul uman. Legea nr.
143/2000 definește în art. l lit. b) cu vântul „drog” ca fiind plantele și substanțele
stupefiante sau psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante ori
substanțe înscrise în tabelele nr. I – III ale acestei legi.
Deci putem conchide că aceste noțiuni – drog, stupefiant, substanțe
psihotrope – pot fi considerate sinonime și că diversele definiții poartă amprenta
sensurilor din a căror punct de vedere au fost definite.
Un caz particular îl constituie drogurile de genul cofeinei din cafea,
nicotinei din tutun, alcoolului și unele medicame nte (eliberate din farmacii fără
prescripție medicală) pot fi considerate droguri admise de societatea în care
trăim. În doze mari ele pot produce intoleranță psihică sau fizică.
Spre deosebire de acestea, drogurile care fac obiectul unor convenții
intern aționale sau legi naționale sunt denumite și „droguri de abuz” .

-314 –
Referindu -ne la drogurile de abuz, acestea sunt clasificate după mai multe
criterii:
► în funcție de natura lor:
 „analgezicele” – deprimante neselective ale sistemului nervos
central ce servesc pentru atenuarea durerilor, fără ca persoana care le utilizează
să își piardă cunoștința;
 „sedativele” – deprimante neselective care la doze terapeutice
normale produc diminuarea hiperexcit abilității psihomotorii și reduc la normal
tonusul sistemului neurocerebral;
 „hipnoticele” – somniferele – substanțe care induc somnul prin
deprimarea sistemului nervos central;
 „Stimulentele” – activează sistemul nervos central și măresc
activitatea creie rului și a măduvei spinării (amfetamina, cocaina);
 „halucinogenele” — substanțe care acționează asupra sistemului
nervos central, provocând atât denaturarea percepțiilor, cât și iluzii senzoriale
(LSD și psiloeybina). Halucinogenele induc numai dependență psihică.
Potrivit clasificării făcute de Convenția O.N.U. din anul 1971, substanțele
psihotrope se împart în trei grupe de droguri.300
• „Stimulentele” (amfetaminele și derivații lor);
• „Depresive” (barbiturice, alcool, tranchilizante);
• „Halucinogene” (LSD, MDMA – Ecstasy, mescalina, marijuana).
Alți autori adaugă acestei clasificări o nouă categorie, aceea a
narcoticelor, din care fac parte: morfina, heroina, codeina, metadona.301
► în funcție de modul de acțiune asupra sistemului nervos central
sunt:
► „psihot rope” (depresive) – hipnotice, neuroleptice, tranchilizante;

300 Aceeași clasificare și în Les Substances Psychotropes , În raportul Mon dial Interpol, Franța, Lyon,
1999.
301 Saferstein, R., Criminalistics: au introduction to forensic science , N. Y. Pretince Holl, 1995, p.
248.

-315 – ► „psihoaneleptice” (stimulente) – opiaceele, cocaina, amfetaminele;
► „psihodisleptice” (halucinogene) – halucinogenele propriu -zise,
halucinogenele depersonalizate.
► după modul de obținere:
 „natural e” – opiumul, morfina, cocaina, cannabisul, psilocina,
mesculina;
 „semisintetice” – heroina, LSD, oxicodonul, codeina;
 „sintetice” – amfetaminele, metadona, dipidoralul, fortralul.
► după tipul general de drog , acestea pot fi:
 „substanțe psihotrope” – care, la rândul lor, se pot clasifica: după
substanțele din care derivă; după originea lor; după efecte; după compoziția
chimică;
 „substanțe psihoactive” — care pot fi: naturale, semisintetice,
sintetice, produse din extracte de cannabis, cocaina, barbi turicele etc.
► în funcție de gradul de toxicitate și de dependență pe care îl
exercită, drogurile pot fi:
 „droguri de mare risc” – heroina, cocaina etc.;
 „droguri de risc” — cannabis, barbital.
► în raport de regimul juridic care le reglementează , stupefiantele
pot fi: „legale” și „ilegale”.
► după modul de administrare (consum), ele sunt:
 „injectabile”;
 „ingerabile”;
 „de prizare”;
 „de masticare”;
 „de fumat”;
 „de inhalat”.

Din categoria principalelor droguri folosite în traficul ilicit se dis ting:
ș opiumul – este o substanță stimulentă de natură vegetală și constă

-316 – în latexul recoltat manual după incizarea capsulelor imature ale unor varietăți de
mac opiaceu, denumit și opiu brut, care este purificat (preparat) și ambalat în
vederea distribuirii pe piața ili cită a drogurilor sau pentru prepararea unor
produse farmaceutice (tincturi, siropuri, pulberi) ori pentru prepararea morfinei;
ș morfina – este principalul alcaloid al opiumului, obținut atât din
opiumul brut, cât și din capsulele uscate ale macului de opiu . Morfina se
produce și prin sinteză. Morfina este folosită frecvent în medicină pentru
calmarea durerilor puternice în faze terminale ale bolilor incurabile. Morfina
este folosită sub formă de clorhidrat de morfină, care se prezintă sub formă de
pudră alb ă incoloră atât în comprimate, cât și în conținutul unor fiole
injectabile. Se eliberează din farmacii pe baza unor prescripții medicale cu
regim special, „rețete cu timbra sec”, circuitul legal al morfinei fiind supus unei
monitorizări riguroase. După adm inistrare, pe cale injectabilă sau pe cale orală,
morfina induce dependență fizică și psihică.
ș Atât opiumul, cât și morfina sunt incluse în Tabelul nr. II – Droguri
de mare risc – al Legii nr. 143/2000, privind combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri;
ș heroina – este cel mai puternic alcaloid al opiumului. Se obține fie
prin sinteză din morfină, fie direct din capsule de Paparer Somniferum. Se
prezintă sub forma unei pulberi extrem de fine, cristaline, de culoare albă, cu
gust amar, solubilă în apă și alcool. Heroina este inclusă în Tabelul nr. I –
Droguri de mare risc – al Legii nr. 143/2000;
ș cannabisul – numită popular cânepă indiană, are peste 100 specii
și varietăți, ușor diferite între ele din punct de vedere morfologic, biologic și
chimi c numiți cannabionoiuzi. Este cuprins ca drog de risc în Tabelul nr. III al
Legii nr. 143/2000. Cannabisul se obține prin recoltarea inflorescenței plantei,
însoțită sau nu de înlăturarea semințelor de cânepă indiană. Uneori, acestui
produs vegetal și se adaugă și frunze uscate de cânepă. Modul de prezentare pe
piața ilicita a drogurilor sunt: marijuana, rășină de cannabis, ulei de cannabis;

-317 –
ș cocaina – este principalul alcaloid extras pe cale chimică din
frunzele arborelui de coca. fiind un stimulent pu ternic al sistemului nervos
central. Consumul acestui drog duce la dependență fizică și psihică. Cocaina se
prezintă sub formă de frunze de coca, pastă de coca, zăpadă de coca (pulbere de
culoare albă, amorfă sau cristalină):
ș LSD (Dietilamida Acidului Lise rgic) este un drog semisintetic. Se
prezintă în stare pură sub formă de lichid incolor, insipid și inodor, dar în
traficul ilicit apare ca o pulbere de culoare alb murdar, tablete sau capsule, de
diferite mărimi sau culori. LSD -ul se administrează oral, in jectabil sau prin
îmbibarea bucăților de zahăr în această soluție. LSD -ul este cel mai puternic
halucinogen cunoscut și este inclus în Tabelul nr. l – Droguri de mare risc – al
Legii nr. 143/2000;
ș metadona – deși diferită din punct de vedere fizic și chimi c de
morfină și heroină, produce efecte identice cu ale acestora. Aceasta este folosită
în tratarea narcomanilor și este inclusă în Tabelul nr. I – Droguri de mare risc –
al Legii nr. 143/2000;
ș ecstasy – este un drog de abuz inclus în Tabelul I al Convenți ei
Națiunilor Unite din anul 1961 și Tabelul nr. II – Droguri de mare risc – al
Legii nr. 143/2000. Este un drog sintetic, cu acțiune halucinogenă;
ș amfetaminele – se prezintă sub formă de comprimate, pulberi sau
lichide, de proveniență licită sau ilicită. Amfetaminele au efecte halucinogene
puternice. Amfetaminele sunt fabricate în scopuri medicale, însă în traficul ilicit
ele sunt produse în laboratoare clandestine. Se administrează pe cale naturală.
Amfetaminele sunt incluse în Tabelul nr. II – Droguri de mare risc – al Legii
nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

-318 –
Secțiunea a 2 -a
Conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute de Legea nr.143/2000

V.2.1. Considerații generale
Așa cum arătam mai înainte, traficul și consumul de droguri au efecte
negative, periculoase sub raport psihic și fizic asupra organismului uman,
constituind un adevărat flagel social împotriva căruia întreaga lume civilizată
trebuie să lupte cu toate forțele.
Necesitatea armonizării legislației naționale cu cea internațională a impus
elaborarea Legii nr. 143/2000, act normativ care este în deplină concordanță cu
convențiile internaționale la care România a aderat.302 Legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri stabilește
categoriile de droguri supuse controlului, faptele ce constituie trafic de droguri,
dar conține și dispoziții procedurale aplicabile în domeniul descoperirii și
investigării acestui tip de infracțiuni, în sensul acestei legi sunt „ substanțe
aflate sub control național” drogurile și precursorii înscriși în tabelele anexă
nr. I – IV, care fac parte integrantă din lege.
Legiuitorul definește „drogurile” în art. l alin.(l) lit. b) ca fiind plantele și
substanțele stupefiante și psihotrope sau amestecurile ce conțin asemenea plante
și substanțe, înscrise în tabelele nr. I – III. Totodată, drogurile au fost împărțite
în mai multe categorii, în raport de periculozitatea lor și de efectele pe care
acestea le produc. Astfel, sunt:
• droguri de m are risc (cele înscrise în tabelele I -II);
• droguri de risc (cele înscrise în tabelul nr. III).
Tabelul nr. IV al Legii nr. 143/2000 conține lista „precursorilor”, adică a
substanțelor utilizate frecvent la fabricarea drogurilor. În art. 2 -12 sunt înscri se
faptele considerate infracțiuni, conținutul acestora urmând a fi complinit și cu

302 Legea nr. 143/2000, modifictă prin Legile nr. 169/2000, 39/2003, 522/2004.

-319 – unele prevederi nepenale din aceeași lege sau cu dispoziții penale cuprinse în

alte acte normative ori cu prevederile Codului penal sau Codul de procedură
penală.
Legea nr. 143/2000 face distincție în privința categoriilor de droguri
implicate în traficul ilicit, cu efecte asupra pedepsei, dar nu face nici o distincție
în ceea ce privește cantitatea de droguri traficată. Cum nici noul Cod penal (art.
386 si 387) nu fac e vreo diferențiere cu privire la cantitatea de droguri traficată
și pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru fapta de trafic ilicit de droguri. Se
poate trage concluzia că în concepția legiuitorului român, pentru reținerea
infracțiunii de trafic de droguri în oricare din modalitățile normative (inclusiv
„deținerea ilicită”), nu are importanță cantitatea de droguri implicată în traficul
ilicit. Deci, indiferent de cantitate, fapta va constitui infracțiune și se va aplica
pedeapsa în limitele prevăzute de text ul incriminator.
De precizat este faptul că din modul de reglementare a faptelor penale
înscrise în art. 2 -12 se poate deduce cu certitudine că legiuitorul a voit să înscrie
mai multe feluri de infracțiuni de trafic de stupefiante, unele cu modalități
multiple de săvârșire.
Astfel, în art. l din lege se definesc noțiunile:
 „consum ilicit de droguri” – ce înseamnă consumul de droguri
aflate sub control național, fără prescripție medicală;
 „toxicoman” – persoana care se află în stare de dependență fizică
și/sau psihică de consumul de droguri, constatată de către una dintre unitățile
sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății;
 „cură de dezintoxicare și supraveghere medicală” – măsurile luate
pentru înlăturarea dependenței fizice și/sau psihice faț ă de droguri;
 „livrare supravegheată” – metodă folosită de instituțiile sau
organele legal stabilite cu autorizarea și sub controlul procurorului, care constă
în permiterea trecerii sau circulației pe teritoriul țării de droguri ori precursori,
suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanțe care au înlocuit drogurile ori

-320 –
precursorii, în scopul descoperirii infracționale și al identificării persoanelor
implicate în aceste activități;
 „investigatorii acoperiți” – polițiști desemnați să e fectueze, cu
autorizarea procurorului, investigații în vederea strângerii datelor privind
existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor precum și acte premergătoare
sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.
Prin Legea nr. 522/2004 s -au adus modificări si comutări Legii nr
143/2000 în ceea ce privește și alte denumiri folosite în această materie,
definindu -le după cum urmează:
 „consumator” – persoana care își administrează sau permite să i se
administreze droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, inhalare sau
alte căi prin care drogul ajunge în organism (art. 2 lit. h);
 „consumator dependent” – consumatorul care, ca urmare a
administrării drogului în mod repetat și sub necesitate ori nevoie, prezintă
consecințe fizice și psihice conform criteriilor medicale și sociale (art. 3 lit. h1);
 „program integrat de asistență a consumatorilor și a
consumatorilor dependenți de droguri” – totalitatea serviciilor de sănătate și a
serviciilor de asistență psihologică și socială asigurate în mod integrat și
coordonat persoanelor consumatoare de droguri, prin unitățile medicale,
psihologice și sociale, publice, private și mixte (art. 3 lit. h2 );
 „circuit integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor
dependenți de droguri” – totalitatea programelor integrate de asistență asigurată
consumatorilor și consumatorilor dependenți în vederea ameliorării stării de
sănătate în sensul bunăs tării fizice, psihice și sociale a individului (art. 3 lit. h3);
 „program terapeutic” – totalitatea serviciilor și a măsurilor
medicale și psihologice integrate, individualizate prin evaluare, planificare,
monitorizare și adaptare continua pentru fiecare c onsumator dependent, în
vederea întreruperii consumului, a înlăturării dependenței fizice si psihice și a
reducerii riscurilor asociate consumului (art. 4 lit. i);

-321 –

 „circuit terapeutic” – ansamblul de programe terapeutice aplicate
consumatorului dependent de droguri în mod complex, multidisciplinar,
multisectorial și continuu, având ca scop ameliorarea stării de sănătate (art. 4
lit.m);
 „program psihologic și social” – totalitatea serviciilor de evaluare
consiliere și psihoterapie individuală sau de grup ș i a serviciilor și măsurilor
sociale, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare și adaptare
continuă pentru fiecare consumator în vederea înlăturării dependenței
reabilitării și reinserției lui sociale (art. 5 lit. l);
 „evaluare” – determina rea caracteristicilor psihologice și sociale
ale consumatorului de către centrele de prevenire, evaluare și consiliere
antidrog, în vederea includerii consumatorului într -un program psihologic și
social ( art. 5 lit. n).

V.2.2. Conținutul constitutiv al i nfracțiunilor prevăzute de Legea
nr.143/2000
V.2.2. l. Infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 –
traficul de droguri de risc și de mare risc. Elementele constitutive
A. Obiectul juridic
Ceea ce este comun acestor infracțiuni înscrise în art . 2-12 ale Legii nr.
143/2000 este obiectul juridic generic de grup . Obiectul rezultă atât din titlul
legii, cât și din reglementările pe care le cuprinde și constă în relațiile sociale
privitoare la sănătatea publică, a cărei ocrotire depinde de respectar ea strictă a
dispozițiilor legale care reglementează regimul drogurilor în România303. Legea
incriminează faptele de trafic ilicit de droguri în scopul apărării sănătății
populației care ar putea fi grav afectată ca urmare a folosirii necorespunzătoare
a dro gurilor și deturnării lor din circuitul legal către traficul ilicit. Legea apară

303 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M., Infracț iuni prevăzute în legi speciale , Editura C.H. Beck, București,
2008.

-322 – sănătatea publică, dezvoltarea fizică și mentală a omului, în așa fel încât accesul
persoanelor fizice la ele să fie permis numai în cazuri de lege.
Pe lângă obiectul juridic princi pal, amintit mai sus, unele dintre
infracțiunile reglementate de Legea nr. 143/2000 au și un obiect juridic
secundar , obiect format din relațiile sociale privitoare la sănătatea persoanei
fizice, privită în mod individual, care ar putea cădea victimă toxicomaniei
tocmai datorită nerespectării regimului legal al drogurilor. Prin urmare, putem
reține că obiectul juridic al infracțiunilor reglementate de această lege este unul
complex . Distingem în alcătuirea acestuia, pe de o parte relațiile sociale privind
normele legale referitoare la producția, deținerea și circulația drogurilor și
derularea unor raporturi legale cu acestea, iar pe de altă parte, utilizarea acestor
substanțe de către medic, când se impune, în condițiile legii, apoi relațiile
privin d sănătatea publică și cea a individului, ca și relațiile sociale privind
conviețuirea în societate. Așadar, în cazul acestor infracțiuni legea ocrotește
sănătatea în raport cu toți componenții societății, socotind că este un interes
vital pentru însăși ex istența colectivității umane să se afle la adăpostul
pericolului pe care îl prezintă nerespectarea regimului stabilit de lege, pentru
stupefiante, dar în același timp ocrotește și sănătatea fizică și mintală a
individului.
Sub aspectul obiectului material , acesta poate fi constituit din: droguri,
inhalanți chimici toxici, plante sau substanțe care conțin elemente toxice sau
stupefiante, echipamente sau materiale necesare producerii și cultivării de
droguri. Aceste plante, substanțe sau preparate stupefiante trebuie supuse
controlului național304.

304 Conform legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor
stupefiante și psihotrope, regimul juridic privind cultivarea, producerea, gabricarea, depo zitarea,
comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea,
utilizarea și tranzitul pe teritoeiul național al plantelor spontane și cultivate, substanțelor și
preparatelor prevăzute în tabelele I, II și I II din anexa care face parte integrantă din lege. Substanțele
prevăzute în tabelele II și III din anexă și preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în
scop medical, și altor dispoziții aplicabile substanțelor și preparatelor de uz uman sau v eterinar, în
măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.

-323 –

B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de trafic de
droguri este de regulă necircumstanțiat, aceste fapte putând fi săvârșite de orice
persoane, fizice sau juridice, care îndeplinesc condițiile răspunderii penale. Spre
exemplu, art. 1 incriminează cultivarea, producerea , fabricarea, experimentarea,
prepararea etc. fără drept. Această infracțiune poate fi săvârșită, de regulă, de
orice persoană, însă în cazul experimentării considerăm că subiectul activ
trebuie să posede cunoștințe de specialitate privind substanțele util izate și
rezultatele care le produc, în această categorie, intrând medicii, chimiștii,
farmaciștii. La fel, fapta oricărei persoane , care pune la dispoziție cu știință, cu
orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat în care are
acces publicul sau care tolerează consumul ilicit de droguri, constituie
infracțiune, cu subiect activ necalificat.
Cu toate acestea, la unele infracțiuni subiectul activ este calificat și poate
fi: „Medic sau alte cadre medicale, ori persoane care în deplinesc o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat sau care are potrivit legii atribuții în lupta
împotriva drogurilor”.
Din ansamblul dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 143/2000 (art.
27) rezultă că în țara noastră consumul de droguri e ste interzis, dar nu
întotdeauna este și sancționat de lege. Prin urmare, un consumator de droguri,
cetățean român sau străin care se prezintă de bunăvoie la o unitate sanitară
pentru dezintoxicare, nu poate fi sancționat din punct de vedere penal pentru
consum de droguri, neexistând nici o dispoziție în acest sens. Pe de altă parte,
dacă cel care consumă droguri este prins de poliție în momentul în care le
cumpără sau cu ocazia percheziției corporale se găsesc asupra lui droguri ori la
domiciliu, el va răs punde penal pentru deținere ilicită de droguri și nu pentru

-324 – consum (art. 4 din lege).
Ca să constituie infracțiune deținerea de droguri în vederea consumului
propriu, este necesar ca acest consum să fie ilicit . În acest sens, observăm că
nu

numai la noi în țară, dar și oriunde în lume consumatorii de droguri se împart în
două categorii:
• consumatori legali;
• consumatori ilegali.
Sunt consumatori legali de droguri acele persoane care își procură în mod
legal drogurile în baza unor rețete cu timbru sec sa u autorizație eliberată de
organele sanitare. Deci, toate persoanele care consumă droguri în afara unei
prescripții medicale sunt consumatori ilegali de droguri.
Subiectul activ al unei asemenea infracțiuni este calificat . Deși legea nu
prevede explicit ca litatea pe care trebuie să o aibă subiectul activ, aceasta se
poate deduce implicit din dispozițiile art. 4 și anume că el trebuie să fie o
persoană consumatoare de droguri sau mai bine -zis toxicoman. Deci, nu
orice persoană poate comite această infracțiun e, ci numai un toxicoman.
Calitatea de consumator (toxicoman) trebuie constatată potrivit dispozițiilor art.
l alin.(l) din lege, de către una dintre unitățile sanitare stabilite în acest sens de
Ministerul Sănătății.
► Subiectul pasiv al infracțiunii de tra fic de droguri
Dacă subiectul activ nemijlocit, care a săvârșit infracțiunea de trafic ilicit
de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a avut sprijinul unui
funcționar public cu atribuții în acest domeniu, contra unei sume de bani sau
alte fo loase materiale, infracțiunea de trafic de droguri în temeiul Legii nr.
78/2000 este considerată ca fiind infracțiune în legătură cu infracțiunile de
corupție. Funcționarul public care a primit mită, va răspunde penal atât pentru
săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cât și pentru complicitate la infracțiunea
de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în concurs.

-325 – Probleme se pun doar în cazul când același individ este în același timp și
producător, dar și consumator de droguri și d acă el poate fi atât subiect activ,
cât și subiect pasiv305. Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, adică același
individ poate fi atât subiect activ cât și subiect pasiv, deoarece legea ocrotește în
mod egal sănătatea fizică și mentală, adică atât a persoan elor care nu sunt
consumatoare de droguri și care pot cădea victime ale traficului ilicit, cât și a
persoanelor care devin consumatori de droguri.
Infracțiunile incriminate în această lege se pot comite în toate formele de
participație: coautorat, instigar e, complicitate și tăinuire. De pildă, faptul că
inculpatul cunoștea că prietenul său vindea heroină din apartamentul lui,
precum și împrejurarea că l -a găzduit tocmai pentru a vinde heroină rezultă din
declarațiile date la urmărire penală, aspect ce a fos t confirmat și de coinculpat,
el fiind și direct interesat să permită găzduirea, în schimb primind heroină
pentru consumul propriu.
În condițiile în care, potrivit art. 26 C.proc.pen., complicele este persoana
care, cu intenție, înlesnește sau ajută în ori ce mod autorul să săvârșească
infracțiunea, fapta coinculpatului întrunește elementele constitutive ale
complicității la infracțiunea de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C.pen.,
raportat la art. 2 alin.( l) și (2) din Legea nr. 143/2000.306

C. Latura obiectivă
C1. Elementul material
Latura obiectivă a infracțiunilor incriminate prin art. 2 din Legea nr.
143/2000 poate consta dintr -o acțiune, dar și dintr -o inacțiune prin care sunt
vătămate relațiile sociale privind viața și sănătatea individ ului față de consumul
de droguri.
Acțiunea , fiind o activitate pozitivă prin care se face ceva ce nu trebuie
făcut sau prin care se efectuează ceva ce legea interzice, este reprezentată în

305 Dima, Traian, Dacă subiectul activ al unei infracțiuni poate fi și subiect pasiv , în revista Dreptul
nr. 1/2002, p. 99.
306 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 44/2006

-326 – cadrul acestor infracțiuni prin: „cultivare, producere, fabricare, experimentare,
extragere, preparare, oferire, vânzare, distribuire, cumpărare, livrare, primire,
eliberare, administrare, furnizare etc.”. Acestor tipuri distincte de acțiuni le
corespund tot atâtea modalități normative în care se săvârșesc infracțiuni
reglementate de această lege. Totodată săvârșirea se poate realiza și printr -o
comisiune, spre exemplu: „deținerea de droguri”.
Este de precizat că legea a reglementat atât forma simplă , de bază, cât și
forma agravată. În ce privește modalitățile de realizare a laturii obiective,
infracțiunile de trafic de droguri se pot comite prin: „Cultivarea, producerea
fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transp ortul,
procurarea, cumpărarea, deținerea și orice alte operațiuni privind circulația
drogurilor de risc fără drept” (art. 2).
Această infracțiune se poate comite, de regulă, de orice persoană, iar una
dintre condițiile necesare existenței acestei infracțiu ni este acțiunea să se facă
„fără drept” . Spre exemplu, nu există această infracțiune dacă acțiunea de
oferire a morfinei, drog de risc, se face de către un medic în cadrul ameliorării
unei boli incurabile, cum ar fi cancerul.
În ce privește modalitățile n ormative prin care se comite această
infracțiune (art. 2 din Legea nr. 143/2000), acestea sunt următoarele:
 cultivarea de plante ce conțin droguri – este permisă, în
România, numai în baza unei autorizații eliberate de Ministerul Agriculturii și
numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic.
Proprietarul, posesorul ori deținătorul cu orice titlu al unui teren cu
destinație agricolă sau cu orice altă destinație are obligația să distrugă plantele
aflate sub controlul legislației naționale care ar putea crește spo ntan pe terenul
respectiv. Costurile distrugerii plantelor spontane și a culturilor neautorizate se
suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deținătorul terenului, după caz.
În doctrina juridică s -a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a
plantelor ce conțin droguri, se înțelege „complexul de activități privind

-327 – însămânțarea, întreținerea, îngrijirea și racolarea în scop de prelucrare, respectiv
culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot fi extrase drogurile”307.

Cultivarea fără drept a plantelor ce conțin droguri pe o suprafață mică,
cum ar fi cultivarea în ghivece de flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din
ele de către cel care le -a cultivat realizează conținutul infracțiunii prevăzute de
art. 4 din Legea nr. 143/2000;
 producerea ilicită de droguri – în sensul Legii 143/2000 este
activitatea ce are ca rezultat crearea unui drog ce face parte din, categoria celor
supuse controlului, național, în ceea ce privește activitatea de producere ilicită
de droguri, constatăm c ă ea este foarte apropiată, din punct de vedere al
conținutului, de fabricarea ilicită de droguri308.
Noțiunea de „producere”, așa cum s -a spus în doctrină, cuprinde și pe
cele de „fabricare”, „extracție” și „preparare” ori „condiționare” a unui produs
ori a unei substanțe stupefiante sau psihotrope309. Pentru a evita eventualele
interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre modalitățile de săvârșire a
acestor infracțiuni și noțiunile de „fabricare”, „extracție” și „preparare”;
 fabricarea de droguri – activitatea organizată, de tip industrial, care
presupune un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operații și utilitățile
corespunzătoare, la care participă un număr mare de persoane și prin care se
obțin droguri în cantități mari. Fabricile care prod uc droguri sau condiționează
droguri trebuie să fie autorizate și au obligația de a se înregistra la organul de
poliție competent din punct de vedere teritorial;
 experimentarea drogurilor fără drept – este o modalitate normativă
de comitere al cărei conț inut presupune o activitate prin care sunt testate sau
încercate substanțele ori plantele ce constituie droguri. Experimentarea
drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau științific, în baza unei

307 Dobrinoi, V., Cern ea, N., Drept penal. Partea specială , Editura Lumia Lex, București, 2002, p.
495.
308 Hotca, A. M., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 143
309 Diaconescu, Gh., Infracțiunile în legile speciale și legile extra -penale, Editura All Beck,
București, 1996, p. 573.

-328 – autorizații emise de organul competent;
 extra gerea de droguri din plantele ce le conțin, fără autorizație, chiar
și pentru propriul consum, reprezintă o operație ilicită ce realizează conținutul

acestor infracțiuni, de exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac
extragerea hașișului sau a uleiului din planta de cannabis;
 prepararea drogurilor – este o activitate prin care sunt amestecate
anumite substanțe, în urma căreia rezultă un drog. Prepararea de droguri ca
infracțiune nu trebuie sa fie confundată cu amestecarea unor produse care,
consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor droguri supuse
controlului național, de exemplu, alcoolul cu medicamente neuroleptice sau
barbiturice;
 transformarea drogurilor – reprezintă operațiunea prin
intermediul căreia, cu ajutorul unor reacții chimice la care se folosesc
precursori, un drog este transformat în alt drog, de exemplu, morfina (drog de
mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). Dar, de cele mai
multe ori, dintr -un drog mai ieftin (de pildă morfina), printr -o reacție chimică cu
ajutorul unui precursor (anhidrina acetică) se obține un alt drog (heroina) care
se vinde la un preț mult mai bun;
 oferirea de droguri supuse controlului național unei persoane, constă
în sensul Legii nr. 143/2000, în fapta unei persoane de a da altuia, în mod
gratuit, un drog care este supus controlului național. Oferirea de droguri în mod
gratuit reprezintă o metodă curentă de lucru a traficanților pentru a atrage
viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează depend ență
și în acest fel se pune în mișcare un adevărat mecanism al cererii și ofertei de
droguri, de pe urma căruia traficanții obțin venituri fabuloase. Oferirea de
droguri constituie infracțiune indiferent de scopul cu care este efectuată,
inclusiv ipoteza în care este dezinteresată material310. Spre exemplu, instanța a

310 Hotca , A. M., Dobrinoiu, M ., op. cit., p. 145.

-329 – reținut că, la 19 mai 2003, inculpata a fost surprinsă pe stradă având asupra sa
16 punguțe cu heroină pentru consum propriu, neputându -se dovedi traficul de
droguri. Inculpata a declarat const ant că cele 16 punguțe cu heroină găsite
asupra sa au fost cumpărate cu bani de la soțul ei și că împreună cu acesta și alți
doi prieteni din cartier, consumau heroină de 4 -5 ani, fapt confirmat de martorii
în cauză inculpata ocupându -se de procurarea lor. În acest context s -a reținut în
sarcina inculpatei și infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.(l) și (2) din Legea nr
143/2000, textul incriminând ca trafic și activitățile de oferire, distribuire și
traficare de droguri.311;
 punerea în vânzare de droguri – este activitatea prin care o
persoană introduce în „circuitul comercial” droguri, de regulă, prin intermediul
unor distribuitori ori prin introducerea lor în anumite localuri publice sau
private pentru a fi vândute, în această modalitate de săvârșire, perso ana nu
vinde ea drogurile, ci folosește alte persoane care predau drogurile
consumatorilor și încasează contravaloarea acestora În majoritatea cazurilor,
ajungerea drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
Astfel, instanța a reținut312 că inculpa ții au conlucrat pentru împărțirea
cantității de heroină achiziționată în scopul revânzării, confecționând mai multe
doze, iar ulterior, și -au împărțit rolurile în vederea realizării tranzacției. Astfel,
drogurile au fost transportate la locul întâlnirii d e către inculpatul S.C., care s -a
deplasat cu o bicicletă, în scopul de a supraveghea zona, ceilalți inculpați
venind separat cu un autoturism. Inculpatul S.C. a înmânat pachetul cu droguri
inculpatului D.A. care, la rândul său, le -a predat inculpatului I. T., acesta din
urmă fiind desemnat să le remită cumpărătorului.
Fapta inculpaților de a oferi spre vânzare unei persoane mai multe doze
de heroină și de a le transporta la locul tranzacției întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de trafic de d roguri de mare risc, în formă
consumată și nu ale tentativei la această infracțiune, chiar dacă tranzacția nu a

311 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 2744/2004.
312 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 2334/2005.

-330 – avut loc datorită intervenției organelor judiciare, întrucât art. 2 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 143/2000 incriminează, ca modalități alternat ive de săvârșire a
infracțiunii, și punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul
sau deținerea de droguri;
 vânzarea de droguri – este activitatea prin care se realizează,
contra cost, transferul drogurilor către consumatori sau între diverse paliere ale
piramidei traficanților de droguri. În mecanismul traficului ilicit de droguri un
rol foarte important îl are distribuitorul. A cesta este ultima verigă a lanțului
vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer și consumator și
aduce înapoi banii investiți în droguri, precum și profitul ce constituie scopul
traficului de droguri. Distribuirea de droguri într -o instituție de învățământ ori
în locuri în care elevii, studenții și tinerii își desfășoară activități educative,
sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie „circumstanță agravantă”;
 livrarea de droguri – este activitatea prin care are loc furni zarea
sau retrimiterea acestora la o anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros;
 trimiterea de droguri – este fapta unei persoane, care fără a face
comerț ilicit de droguri, le trimite prin poștă sau alte mijloace (de exemplu
curieri), unor persoan e, pentru ca acestea să fie introduse în traficul ilicit;
 transportul de droguri – este activitatea prin care drogurile sunt
deplasate dintr -o țară în alta sau dintr -un loc în altul pe teritoriul aceluiași stat,
indiferent de mijlocul de locomoție (animale de povară, trenuri, autocamioane,
autoturisme, nave sau aeronave);
 procurarea de droguri – este activitatea persoanei care, prin
posibilitățile proprii sau relațiile pe care le are în lumea traficanților, găsește și
furnizează droguri pentru consumatori s au dealeri. În cele mai multe cazuri, cel
ce procură droguri obține și avantaje pecuniare;
 cumpărarea de droguri – este o activitate prin care acestea sunt
achiziționate contra cost de la distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care
cumpără droguri este sau nu consumator nu are nici o relevanță pentru existența
infracțiunii;

-331 –  deținerea de droguri -esteactivitatea prin care o persoana
stăpânește sau are în posesie asemenea substanțe. Deținerea de droguri poate fi
licita sau

ilicită. Deținerea de droguri e ste licită dacă ea se desfășoară conform legii (de
pildă în depozite de medicamente, spitale, farmacii etc.).
Pentru că asemenea modalități de săvârșire a traficului de droguri pot fi
diverse, legiuitorul a reglementat sintagma „alte operațiuni privind cir culația
drogurilor”, în care se includ orice alte asemenea activități prin care se pune în
pericol sănătatea publică sau a consumatorului, altele decât cele reglementate în
mod expres în lege.
Infracțiunile de droguri de mare risc și deținerea de droguri î n vederea
consumului propriu prezintă un grad deosebit de pericol social. Aceste
infracțiuni, de o amploare deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai
importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică.
Inculpatul prezintă un grad ridicat de periculozitate socială, având în vedere că a
recurs la obținerea mijloacelor materiale necesare, pe căi ilicite, și anume prin
vânzarea de droguri de mare risc.313
Într-o altă speță s -a reținut că inculpatul a deținut heroina pentru a fi
vândută ș i nu pentru consum propriu, concluzie impusă de cantitatea mare de
droguri și sumele de bani găsite, precum și de faptul că la analizele biologice
făcute inculpatului nu au evidențiat compuși specifici consumului de heroină.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 1 43/2000, constituie infracțiune cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transportarea,
cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept. Rezultă
că subiectul activ al acestei infracțiuni este cali ficat, în sensul că trebuie să fie
consumator de droguri . Insă, în speță, dintre probele administrate, rezultă că
inculpatul nu era consumator de droguri, ceea ce duce la concluzia că el a

313 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 334/2005.

-332 – deținut drogurile nu pentru consum propriu, ci pentru a le vind e.314 În legătură
cu elementul material al acestei infracțiuni trebuie să menționăm faptul că
pentru întregirea laturii obiective este necesar ca traficul de droguri să aibă loc

fără drept. Așadar, pentru a avea caracter infracțional, operațiunile descri se mai
trebuie să fie desfășurate în mod ilicit.
C2. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru sănătatea publică și
a consumatorilor, generată de săvârșirea activității incriminate
C3. Legătură de cauzalitate există între acțiunea făptuitorului si
rezultatul socialmente periculos produs.
D. Latura subiectivă
Din punct de vedere subiectiv, această infracțiune prevăzută de art. 2 din
Legea nr. 143/2000, fapta incriminată de lege se comite cu intenție (directă sa u
indirectă). Intenția presupune cunoașterea de către făptuitor a naturii produselor
sau substanțelor la care se referă acțiunea sa315.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Confiscare
E1. Forme
Textul incriminator cuprinde două forme: simplă (alin. 1) și agravat ă
(alin. 2). în cazul formei simple, traficul se referă la droguri de risc , iar în cazul
variantei agravante, obiectul traficului îl constituie drogurile de mare risc .
E2. Modalități
Actele de pregătire și tentativă sunt incriminate. Astfel, potrivit art. 13 din
lege, se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori
instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii.
Astfel, s -a stabilit că fapta persoanei de a procura droguri și de a le
introduce într -un penitenciar, în scopul de a fi livrate unor persoane aflate în
locul de detenție pentru a fi puse în vânzare de către acestea, constituie
infracțiunea de trafic de d roguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/200 în

314 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 2647/2002.
315 Dobrinoiu, V., Cornea, N., op. cit., p. 497

-333 – formă consumată iar nu în forma tentativei, chiar dacă făptuitorul a fost prins în
flagrant înainte ca drogurile să fie livrate efectiv persoanelor în locul de
detenție, întrucât art. 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează și faptele
constând în

„oferirea”, „procurarea” și „deținerea” drogurilor fără drept. În acest caz
drogurile fiind introduse într -un penitenciar, fapta este săvârșită în condițiile
circumstanței agravante prevăzută în art. 14 a lin.(l) lit. c) din Legea nr.
143/2000, care se referă la comiterea într -un loc de detenție.316
Alături de modalitățile normative analizate mai înainte, în practică, pot fi
întâlnite variate modalități faptice.
E3. Sancționarea
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3
la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect
droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi.
E4. Confiscarea
Drogurile și alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute în
art.2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice
alte bunuri dobândite prin va lorificarea drogurilor și a altor bunuri care au făcut
obiectul infracțiunii prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea
bunurilor confiscate și banii confiscați constituie venituri ale bugetului de stat și
se evidențiază în cont separat în bug etul de stat.
V.2.2.2. Infracțiunea prevăzută de art. 3 – traficul internațional de
droguri
Constituie infracțiune:
„ (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul
de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și

316 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 2336/2008.

-334 – interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin.(l) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”.

A. Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr.
143/2000 este constituit din relațiile sociale privitoare la sănătatea publică,
precum și de cele referitoare la sănătatea consumatorilor. Putem afirma, fără
teama de a greși, că aceste infracțiuni au un obiect juridic complex, deoarece
cuprind și relațiile care apără regimul vamal.
Obiectul material al acestei infracțiuni, ca și cea de la art. 2, îl constituie
drogurile de risc și drogurile de mare risc. Pentru mai multe amănunte cu privire
la obiectul material, a se vedea explicațiile date cu prilejul analizei art. 2 din
Legea nr. 143/2000.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni nu este calificat,
deoarece legiuitorul nu cere nici o calitate specială subiectului pentru ca fapta să
constituie infracțiune. În cazul în care subiectul are calitatea de cadru medical
ori face parte din categoria persoa nelor care, potrivit legii, au atribuții în lupta
împotriva drogurilor sau îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității
publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții, va fi realizat
conținutul circumstanței agravante prevăzute de art. 14.
► Această infracțiune are atât subiect pasiv principal , cât și
secundar . Subiect pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv secundar este
persoana fizică care suferă consecințele produse sau pe cale de a se produce, ca
urmare a faptei săvâ rșite, fiindu -i pusă în pericol sănătatea.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 3 al Legii nr.
143/2000 constă în „introducerea sau scoaterea din țară, importul sau exportul

-335 – de droguri de risc, fără drept”.
Astfel, i nstanța a reținut că, la 30 aprilie 2003, inculpatul s -a prezentat la
Vama Giurgiu pentru a intra în România cu autoturismul. Cu ocazia controlului
vamal, în lăcașele portbagajului autoturismului s -au găsit ascunse 8 pachete
conținând heroină. Faptul de a introduce în țară și aceea de deținere și transport
de droguri săvârșită de aceeași persoană și constatată cu același prilej, la punctul
de frontieră constituie infracțiuni distincte prevăzute în art. 2 și în art. 3 din
Legea nr. 143/2000, aliate în concur s, cea dintâi neabsorbind pe cea din urmă.
Elementele constitutive ale celor două infracțiuni, atât obiectul juridic, cât și
urmarea socialmente periculoasă, precum și elementul material, acțiunea de
realizare a infracțiunii, fiind diferite, una nu este ab sorbită de cealaltă.317
Potrivit art. 20 din Legea nr. 339/2005318, operațiunile de export sau de
import cu plantele, substanțele și preparatele prevăzute în tabelele I, II, III, din
anexa la această lege se face în baza unei autorizații de import sau export,
eliberată pentru fiecare operațiune de către Ministerul Sănătății prin serviciul
specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a
acestei legi.
Dintre probele administrate -n cauză, inculpatul a fost condamnat pentru
infracțiune a prevăzută de art. 3 alin.(l) și (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece
la intrarea în țară s -au găsit asupra sa 52 de casete cu opiu, nedeclarate la vamă.
Această infracțiune subzistă și în cazul în care inculpatul ar fi, din motive
medicale, consumator de opiu, atâta timp cât introducerea în țară s -a făcut în
mod clandestin, fără aprobare prealabilă și fără declararea la vamă a drogului
pretins folosit ca medicament.319
Operațiunile de import sau export cu plante, substanțe și preparate
prevăzute în tabele le I, II, III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele
titulare ale autorizației prevăzute de lege, în limitele estimărilor anuale (art. 21).

317 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 5596/2003, disponibilă pe sile -ul www.scj.ro
318 Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și
psihotrope, Publicată in Monitorul Oficial, Partea l, nr. 1095 din 5 decembrie 2005 și modificată prin
H.G. nr. 282/2008
319 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 4769/2003, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-336 – Documentele comerciale, documentele de vamă sau de transport, precum și alte
documente de expediere trebui e să indice numele plantelor și ale substanțelor
așa cum acestea figurează în tabelele convențiilor internaționale și, după caz,
denumirea comercială a preparatelor, cantităț ilor exportate de pe teritoriul

național sau care urmează a fi importate, num ele și adresa exportatorului,
ale importatorului și cele ale destinatarului (art. 27).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în
regim de antrepozitare și în zonele libere a plantelor, substanțelor sau
preparatelor ce conțin sub stanțe stupefiante sau psihotrope indigene sau de
import. Sunt interzise pe teritoriul României sub formă de transporturi adresate
unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României sub
formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepția cazului în care
autoritatea competenta a țării importatoare a precizat pe autorizația de import că
aprobă o astfel de operațiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoțite
de o autorizație de import sau de export, precum și cele care nu sunt conforme
autorizației sunt reținute de organele competente, până la justificarea
legitimității transportului sau până la rămânerea definitivă și irevocabilă a
hotărârii judecătorești prin care se dispune confiscarea transportului respectiv
(art. 29).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanțe
sau preparate conținând substanțe prevăzute în tabelele I, II, III din anexa la
Legea nr. 143/2000 este permisă numai dacă la punctele de control p entru
trecerea frontierei se prezintă autorizația de import -export pentru acel transport.
Destinația unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate fi
schimbată numai după eliberarea unei autorizații de export de către autoritatea
competentă din țara exportatoare. Nici un transport de plante, substanțe și
preparate prevăzute în tabelele I, II, III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în
tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus vreunui tratament care să -i

-337 – modifice natura sau ambalaj ul (art. 31). Conform art.32 din Legea nr.
339/2005, regulile de mai sus nu sunt aplicabile dacă transportul este efectuat
pe cale aeriană. I n situația în care aeronava face escală sau aterizează forțat pe
teritoriul
României, transportul va fi tratat c a un export de pe teritoriul României către

țara destinatară numai în condițiile descărcării sau dacă circumstanțele impun
acest lucru.
În practică se pune problema incidenței art. 3 din Legea nr. 143/2000 cu
art. 271 C.vamal. Potrivit art. 271 C.vamal, introducerea în sau scoaterea din
țară, fără drept, de arme, materiale explozibile, droguri , precursori, materiale
sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale
chimice periculoase constituie infracțiunea de contraband ă.
Cele două norme de incriminare creează un concurs de calificări care
urmează a fi soluționat după regula subsidiarității. Norma de incriminare
cuprinsă în art. 271 C.vamal se aplică numai dacă legea penală nu prevede o
pedeapsă mai mare, ceea ce înseamn ă că art. 3 din Legea nr. 143/2000 are
întâietate în aplicare, deoarece prevede o pedeapsă mai mare decât cea
aplicabilă pentru infracțiunea de contrabandă calificată320.
C2. Urmarea imediată constă într -o stare de pericol pentru sănătatea
publică și a consu matorilor, precum și pentru regimul vamal național.
C3. Există legătură de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și
rezultatul socialmente periculos produs.
D. Latura subiectivă
Infracțiunea examinată și prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 se
comite cu intenție , care poate fi directă sau indirectă.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Confiscare
E1. Forme

320 Hotca, A. M.. Dobrinoiu, M., op. cit ., p.166.

-338 – Actele de pregătire și tentativa sunt incriminate. Infracțiunea prevăzu tă de
art. 3 alin.(2) din Legea nr. 143/2000 este tentativă, iar nu consumată, în cazul
în care este descoperită pe culoarul de ieșire din țară, înainte ca făptuitorul să fi
depășit frontiera României321.
E2. Modalități

Alături de modalitățile normative e xaminate mai sus la pct. „elementul
material”, în practică, pot fi întâlnite diverse modalități faptice de realizare.
Textul incriminator reglementează două modalități infracționale – simplă și
agravată, în cazul variantei simple, obiectul material îl cons tituie drogurile de
risc, iar în cazul variantei agravate, obiectul este constituit din droguri de mare
risc.
E3. Sancționarea
Forma simplă, constând în introducerea sau scoaterea din țară, precum și
importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare
de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Forma agravată, constând în introducerea sau scoaterea din țară, precum
și importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept, se sancționează cu
închisoarea de la 15 la 2 5 de ani și interzicerea unor drepturi.
E4. Confiscarea
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile și alte bunuri care au
făcut obiectul infracțiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,
condamnatul este obligat la plata echivalentului lor î n bani. Se confiscă, de
asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea
drogurilor și a altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii. Sumele rezultate
din valorificarea bunurilor confiscate și banii confiscați constituie ve nituri ale
bugetului de stat și se evidențiază în cont separat la bugetul de stat.
Astfel instanța a stabilit că autoturismul cu care făptuitorul a venit din

321 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 4914/2003, în Revista de Drept penal, nr. 1/2004, p. 174.

-339 – străinătate în România având asupra sa în buzunarul hainei, o cantitate de
droguri nu este supus confiscării potrivit art. 118 lit. c) C.pen., deoarece drogul
nu a fost ascuns în autoturism și ca atare acesta nu a servit la săvârșirea
infracțiunii. Deși s -a reținut că drogurile au fost găsite într -un buzunar de la
haina inculpatului N.L. și deci, nu au fost ascunse în autoturism, prin urmare se

impune a se ridica măsura indisponibilizării prin sechestru asigurător a
autoturismului, deoarece nu a servit la săvârșirea infracțiunii.322
V.2.2.3. Infracțiunea prevăzu tă de art. 4 – deținerea de droguri pentru
consum propriu
Constituie infracțiune conform art. 4:
„(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru
consum propr iu, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin.(l) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani”.
Având în vedere faptul că, exceptând sintagma „consum propri u”,
elementul material al infracțiunii din art. 4 este același ca și conținutul de la
art.2. și. ca atare, facem trimitere acolo în ce privește explicațiile la modalitățile
de săvârșire. Analiza noastră va cuprinde ce se înțelege prin cultivare,
producere, fabricare etc. de droguri de risc când acestea privesc consumul
propriu.
În drept – a stabilit instanța supremă323 – că fapta inculpatului de a deține
diferite cantități de cannabis și opiu pentru consumul său, fără drept, întrunește
elementele constitut ive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr.
143/2000. Infracțiunile de consum de droguri au ca element material o acțiune

322 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr.4333/2003, disponibilă pe si te-ul www.scj.ro
323 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr.3282/2003, disponibilă pe site -ul www.scj.ro.

-340 – care se prelungește (continuă, durează) în timp, în chip natural, chiar după
momentul consumării până când încetează activ itatea infracțională.
Ceea ce caracterizează elementul material al acestei infracțiuni este faptul
că acesta se realizează printr -o dublă atitudine a făptuitorului, și anume una
comisivă, prin care se creează starea infracțională și alta omisivă, prin car e se

lasă ca infracțiunea să dureze, nu i se pune capăt. Infracțiunea prevăzuta de art.
4 din Legea nr. 143/2000 nu este o infracțiune continuată ci continuă.324
Tot practica judiciară a stabilit că infracțiunea prevăzută de art. 4 din
Legea nr. 143/2000 presupune, între altele, realizarea acțiunii de deținere de
droguri pentru consum propriu, fără drept. Prin urmare, împrejurarea că
inculpatul este consumator de droguri nu este suficientă pentru existența acestei
infracțiuni, atâta timp cât acțiu nea de deținere fără drept nu este dovedită pe
bază de probe.
Concepția legiuitorului român cu privire la sancționarea deținerii de
droguri pentru consum propriu o întâlnim și în legislația altor state europene325.
De pildă, legislația austriacă în domeniul drogurilor pune în prim plan principiul
terapiei în locul pedepsei în cazul dependenței de droguri; în concepția legii
italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie infracțiune, iar deținerea de
droguri pentru consumul propriu este sancționată contrav ențional; în sistemul
olandez, cu unele excepții, consumul de droguri nu constituie infracțiune. De
asemenea, nu constituie infracțiune nici deținerea unor cantități mici de anumite
droguri pentru consumul propriu. Conform politicii penale olandeze se
apreciază că folosirea drogului nu este o crimă. În Olanda, o persoană care

324 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 705/2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
325 Pentru tratarea pe larg a acestei probleme, vezi Dima, T., Hotca, M.A., Aspecte de practică
judiciară și de drept penal comparatbreferitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu, în
Revista Dreptul nr. 10/2007 pp. 193 -200.

-341 – deține ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce figurează în lista a II -a
(tranchilizante, barbiturice și cannabis) nu va face obiectul unei acțiuni penale,
măsura luată de a utorități rezumându -se doar la confiscarea acestora, iar dacă
este vorba de cannabis, deținerea în scopul consumului propriu a unei cantități
mai mică de 5 kg nu atrage investigații și nici condamnări. Începând cu anul
1976, în Olanda, magazinele de cafea și cafenelele au început să devină treptat
puncte de vânzare a cannabisului în condiții stricte. Ideea liberalizării
consumului de cannabis în cantități mici se bazează pe politica olandeză potrivit
căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumu l de cannabis (drog
ușor) decât să treacă la

consumul unor droguri tari, susținându -se că, în acest mod, tinerii sunt feriți de
tentația de a consuma droguri periculoase326.
Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracțiune
distinctă327, în schimb sancționează deținerea de droguri indiferent de cantitate
și de scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu. Prin
incriminarea distinctă a deținătorului de droguri pentru consum propriu, în art. 4
din Legea nr. 143/2000, legiuit orul român a înțeles să sancționeze mai blând pe
deținătorul dependent de droguri care folosește pentru sine, decât pe deținătorul
care le trafica328. În ceea ce privește cantitatea sau natura drogului deținut ori
scopul pentru care se face deținerea ilicită de către făptuitor, acestea sunt
aspecte care trebuie luate în considerare de către judecător la încadrarea juridică
a faptei și individualizarea sancțiunilor.
În țările din Uniunea Europeană există un cadru juridic corespunzător
care permite autoritățilo r și societății civile prevenirea și educarea populației, în
special a tinerilor, pentru a renunța la consumul de droguri. De asemenea, sunt
instituite tratamente medicale corespunzătoare și eficiente în unitățile sanitare
specifice. În practica judiciară a acestor țări este vizibilă o tendință de relaxare a

326 Dima, T., Hotca, M.A., op. cit., p. 194
327 În alte țări, de pildă Franța și Suedia, consumul de d roguri constituie infracțiune.
328 Hotca, M.A., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 178.

-342 – pedepselor aplicabile dependenților care dețin anumite categorii de droguri
pentru consum propriu, apreciindu -se că față de aceștia trebuie să primeze
măsurile de natură medicală și socială. Instanțele fac diferența între un simplu
dependent de droguri (consumator din nevoi patologice) și un consumator care
face în același timp și trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită a instanțelor țărilor
membre ale Uniunii Europene sancționarea mai blândă a deținerii de cannabis,
hașiș, marijuana și a derivatelor acestora în scopul consumului propriu,
comparativ cu deținerea de heroină sau cocaină în același scop.

În ceea ce privește cantitatea de droguri deținută pentru consum propriu,
practi ca judiciară în rândul statelor europene nu este unitară. Datorită sistemelor
legislative diferite ale țărilor membre ale Uniunii Europene, nu se poate
menționa cantitatea acceptată de autorități ca fiind destinată consumului propriu
și cea care excede ace stei destinații. Pe lângă criteriile menționate mai sus, în
aplicarea sancțiunii deținătorului de droguri pentru consumul propriu, instanțele
statelor europene țin seama și de alte date, precum: recidivă, starea psihică a
consumatorului deținător, locul de ținerii etc.
În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii incriminate de art. 4 din
Legea nr. 143/2000, acesta este circumstanțial, putând avea această calitate
numai o persoană fizică cu capacitate penală, consumator sau consumator
dependent .
O per soană care deține o cantitate cât de mică de droguri, care nu este
consumator, nu va comite infracțiunea prevăzută de art. 4, ci infracțiunea
descrisă de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
„Consumatorul” este persoana care își administrează sau permite să i se
administreze droguri în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare,
inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism. Consumatorii
pot fi dependenți sau simpli. „Consumatorul dependent” este consumatorul

-343 – care, ca urmare a adminis trării drogului în mod repetat și sub necesitate ori
nevoie, prezintă consecințe fizice și psihice conform criteriilor medicale și
sociale.
Din punct de vedere al normei de incriminare, consumatorii de droguri se
împart în două categorii, respectiv consuma tori legali și consumatori ilegali.
Sunt „consumatori legali” de droguri persoanele fizice care își procură în mod
legal drogurile, în baza unei prescripții medicale sau autorizații eliberate de
organele sanitare abilitate. Toți ceilalți consumatori sunt i legali.
Sub aspectul laturii subiective , această infracțiune se comite numai cu
intenție calificată , adică făptuitorul obține drogul numai pentru consum
propriu.

V.2.2.4. Infracțiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziție a unui spațiu
pentru consumul de droguri
Constituie infracțiune:
„Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemene a locuri se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.
Punerea la dispoziție a unui local, locuință sau a oricărui loc amenajat
înseamnă oferirea unui asemenea spațiu unor persoane spre a -l folosi în vederea
consumului ilici t de droguri în colectiv. Punerea la dispoziție a unui asemenea
spațiu sau locuință poate fi gratuită sau contra cost. Folosirea spațiilor în scopul
drogării poate fi impusă de însuși stăpânul localului, locuinței sau locului
amenajat sau poate fi numai to lerată de el. Pentru existența infracțiunii nu are
importanță dacă localul sau locuința sunt special amenajate pentru consumul de
droguri și dacă se plătește sau nu intrarea. Pentru existența acestui infracțiuni
este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiții:

-344 –  în locurile „puse la dispoziție” trebuie să se întâlnească mai multe
persoane; întâlnirile întâmplătoare, la care participă două sau mai multe
persoane determinate nu realizează această condiție;
 persoanele cărora li se oferă spațiile pentru întâlnire să fie
consumatoare ilicite de droguri.
În legătură cu incriminarea prevăzută de art. 5 al Legii nr. 143/2000, în
practica judiciară s -au dat soluții contradictorii în legătură cu sintagma din
textul legal „punerea la dispoziție, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau
loc amenajat”…
Astfel într -o speță, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului sub
motivarea că legiuitorul a urmărit să prevină consumul organizat de droguri,
prin adunarea mai multor persoane, care împreună să se drogheze în anumite
locuri precum cele indicate prin textul de lege. Totodată, arată instanța, prin

dispozițiile art. 5, legiuitorul a înțeles să -i, sancționeze pe aceia care ar pune la
dispoziție pentru public un local, o locuință sau alt loc amenaj at în care să aibă
acces persoane consumatoare de droguri.
Înalta Curte de Casație și Justiție329, judecând recursul, a reținut că în
speță s -a comis infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, în
argumentarea soluției sale instanța supremă dezv oltând argumente ca cele ce
urmează.
Potrivit textului incriminator se pedepsește „punerea la dispoziție, cu
știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui loc amenajat, în
care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri o ri tolerarea
consumului în asemenea loc”. După cum lesne se observă, dispoziția legală
citată mai sus nu condiționează existența infracțiunii de numărul celor cărora li
se pune la dispoziție localul, locuința sau spațiul amenajat, în care are acces
publicu l și nici de realizarea consumului ilicit de droguri în public sau în
colectiv.

329 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 2096/2003, disponibilă și pe site -ul www.scj.ro

-345 – De exemplu, instanța de judecată a reținut, în esență că, în data de 2
martie 2005, inculpatul N.M. a oferit spre vânzare inculpatei N.M.D. anumite
cantități de heroină, iar a ceasta, la rândul său, a vândut mai multe doze de
heroină inculpaților N.M. și S.M. și a pus la dispoziția lui S.M. locuința sa
pentru consumul ilicit de droguri, în speță s -a reținut comiterea infracțiunilor de
trafic de droguri și punerea locuinței la dispoziție în vederea consumului de
droguri, în concurs.330
Într-o altă speță s -a reținut că, la data de 17 februarie 2005 și respectiv, l
martie 2005, denunțătorii D.R.L. și A.N. au adus la cunoștința organelor de
urmărire penală că într -un imobil situa t în București se desfășoară activități
ilicite de comercializare de droguri, în speță s -a reținut comiterea infracțiunilor
de trafic de droguri și punerea locuinței la dispoziția consumatorilor de droguri,

fapte prevăzute și pedepsite de art. 2 alin.(2 ) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, în
concurs.331
Tot astfel, din interpretarea textului legal nu rezultă că acela care pune la
dispoziție locul respectiv sau care tolerează consumul ilicit de droguri trebuie să
aibă asupra acelui loc un drept în virtutea c ăruia să poată dispune de acesta și
nici că are relevanță dacă această persoană consumă sau nu ilicit droguri in acel
loc. De asemenea, în opinia înaltei Curți de Casație și Justiție, condiția de a fi
un loc în care are acces publicul nu se referă la locui nțe care prin destinație nu
sunt accesibile publicului, ci sunt locuri private, ocrotite ca atare prin
Constituție, cât și prin alte dispoziții legale.
Doctrina critică soluția instanței supreme pe considerentul că legiuitorul a
avut în vedere o continuita te în timp a „punerii la dispoziție”, când făptuitorul
este cunoscut de terțe persoane că își pune la dispoziție locuința, dar se pune și
pe el la dispoziția persoanelor (clienților) ce doresc să consume acolo droguri.
Prin urmare, acceptarea în mod ocazio nal ca cineva să consume droguri într -o

330 Î.C.C.J. Seacția penală, dec. nr. 436/2006, disponibilă și pe site -ul www.scj.ro
331 Î.C.C. J. Seacția penală, dec. nr. 1506/2006, disponibilă și pe site -ul www.scj.ro

-346 – locuință nu poate să cadă sub incidența legii penale332.
V.2.2.5. Infracțiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri de
mare risc și eliberarea sau obținerea de droguri de mare risc în mod ilicit
Constituie in fracțiune:
,,(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără
ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu
închisoare de la l an la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obțin erea, cu
intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în
condițiile alin.(1) sau a unei rețete medicale falsificate”.
Prin această reglementare, legiuitorul a incriminat penal pe cel care
prescrie, eliberează sau utilizează dro guri de mare risc.

Subiectul activ este circumstanțiat , el neputând avea decât calitatea de
medic (cel care prescrie) sau farmacist (cel care eliberează).
Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conține droguri
supuse controlului naționa l, se înțelege activitatea necondiționată frauduloasă a
medicului, de a face să ajungă în mâinile unei persoane o rețetă care îi dă
posibilitatea acestuia sa obțină droguri de mare risc, constituie infracțiune [art. 6
alin.(2)], într -o primă ipoteză, atunc i când subiectul activ (farmacistul), primind
o rețeta în care se prescrie droguri de mare risc pentru a o onora, își dă seama că
prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară și, totuși,
eliberează drogurile respective, în loc să ia m ăsura lămuririi situației.
Din punct de vedere al laturii subiective , infracțiunile incriminate în art.6
sunt intenționate . În cazul infracțiunii prevăzute de art. 6 alin.(2) teza a II -a,
elementul subiectiv trebuie să se manifeste sub forma intenției directe.
V.2.2.6. Infracțiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de
droguri de mare risc
Constituie infracțiune:

332 Dima, T., Al -Kawadri, L. M., Relfecții privind infracțiunea prevăzută în art. 5 din Legea nr.
143/2000 în varianta punerii la dispoyiție a unei locuințe , în Revista Dreptul, nr. 9/2009

-347 – „Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor
legale, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”.
Săvârșirea infracțiunii sub această modalitate înseamnă acțiunea prin care
se introduc în corpul unei persoane droguri de mare risc, spre exemplu, prin
injectare, prizare (de pildă, cocaina), fumare (de exemplu, hașiș, opium),
inhalare (de exemplu, încălzirea unei doze de heroină și inhalarea fumului
rezultat) sau prin ingestie alimentară (drogul este amestecat în mâncare, băuturi
alcoolice sau răcoritoare).
Administrarea poate avea loc cu sau fără consimțământul consumatorului.
Mijloacele folosite pot consta în acte violente, inducere în eroare sau pe ascuns.
Pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 143/2000
sunt necesare îndeplinirea în mod cumulativ a două condiții:
 drogul ce se administrează să fie de mare risc;

 administrarea să se f acă în afara condițiilor legale.
V. 2.2.7. Infracțiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanți unui
minor
Constituie infracțiune:
„Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui
minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
La ora actuală există o mare varietate de produse care conțin substanțe
chimice volatile toxice. De exemplu, lacurile de mobilă, vopselele, adezivii, oja
pentru unghii, acetona etc. Copii străzii se droghează folosind bronzul pentru
sobe (argintiu sau auriu) fapt pentru care aceștia sunt denumiți aurolaci.
Furnizarea de inhalanți chimici toxici are înțelesul unei activități prin care
o persoană oferă produse ce conțin substanțe chimice volatile toxice. Fapta de
furnizare se poate face contra cost, gratis, într -un cadru „oficial” sau
„neoficial”. De pildă, un minor (aurolac) se prezintă la un magazin și cere o
sticluță cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea își dă seama că este vorba de un
minor care se droghează, fapta ei întrunește elementele constitu tive ale acestei

-348 – infracțiuni. Pentru existența acestei infracțiuni, trebuie realizate următoarele
condiții cumulative:
 obiectul material să constea în inhalanți chimici toxici;
 subiectul pasiv secundar trebuie să fie un minor;
 activitatea ce formează elementul material al laturii obiective
(furnizarea) trebuie să aibă drept scop consumul inhalanților chimici toxici
furnizați.
V.2.2.8. Infracțiunea prevăzută de art. 10 – organizarea, conducerea sau
finanțarea operațiunilor privind drogurile
Constituie i nfracțiune:
„Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2 – 8 se
pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime
ale acestora sporindu -se cu 3 ani”.

Subiectul activ al infracțiunii este unul circumstan țial deoarece nu poate
fi decât o persoană implicată în traficul ilicit de droguri supuse controlului
național, în calitate de organizator, conducător sau finanțator.
Organizatorul este o persoană care angajează oamenii necesari și asigură
logistica pentru procurarea drogurilor și plasarea lor consumatorilor printr -o
rețea de distribuție.
Conducătorul este șeful de la vârful piramidei, care ia toate deciziile
necesare pentru reușita traficului.
Finanțatorul este persoana care pune la dispoziție resursele m ateriale
necesare derulării unei afaceri ilicite de droguri.
Așadar, subiectul activ al acestei infracțiuni agravate de trafic ilicit de
droguri nu poate fi decât o persoană care are calitatea de organizator,
conducător sau finanțator.
V.2.2.9. Infracțiune a prevăzută de art. 11 – îndemnul la consumul de
droguri
Constituie infracțiune:

-349 – „(1) îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este
urmat de executare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă îndemnul nu este ur mat de executare, pedeapsa este de la 6 luni
la 2 ani sau amendă”.
Îndemnul este o activitate ce constă în rugăminți ori insistențe, oferirea
unor sume de bani sau alte avantaje până ce victima cedează (consumă droguri)
ori nu cedează (nu consumă). Ea poat e fi realizată atât pe cale orală cât și în
scris, îndemnul la consumul ilicit de droguri se poate adresa unei persoane sau
mai multora și poate fi direct, în mod explicit, dar și indirect.
Îndemnul la consumul ilicit de droguri nu trebuie confundat cu ins tituția
instigării urmat sau neurmat de executare, deși se aseamănă foarte mult cu
aceasta. Diferența este aceea că fapta la care se instigă nu este una prevăzută de
legea penală. Vinovăția se înfățișează exclusiv sub forma intenției directe.

V.2.2.10 C ircumstanțe agravante
În ceea ce privește formele agravante ale acestor infracțiuni prevăzute în
art. 14 al Legii nr. 143/2000 menționăm:
 fapta persoanei traficante de droguri „de a face parte dintr -o
organizație sau asociație ori dintr -un grup de cel puți n trei persoane”, cu
structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acestor fapte și a
obținerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite [art. 12 alin.(l) din lege].
Dacă faptele descrise mai sus au avut ca urmare moartea victim ei, pedeapsa este
detențiunea pe viață [art. 12 alin.(3) ].
 comiterea infracțiunii de către o „persoană care îndeplinește o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat”, iar fapta a fost comisă în
exercițiul acestei funcții;
 când fapta a fost comisă de „un cadru medical” sau de o „persoană
care are, potrivii legii, atribuții de luptă împotriva drogurilor”;
 „când drogurile au fost trimise și livrate, distribuite sau oferite unui
minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub

-350 – supraveghere medicală” ori s -au efectuat alte asemenea activități interzise de
lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într -o
instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de
asistență socială, de reeducare sau instituții medicale educative, locuri în care
elevii, studenții sau tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale sau
în apropierea acestora.
Art. 14 alin.(l) lit. c), a fost modificat prin Legea nr. 522/2004 în sensul
că incriminează și fapta când drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau
oferite unui m inor, unui bolnav psihic, dar și unei persoane aflate într -un
program terapeutic. Textul din Legea nr. 143/2000 cuprindea pe lângă minor.
bolnav psihic și persoanele aflate în cură de dezintoxicare sau supraveghere
medicală, iar textul modificat a înlocuit termenul „cură de dezintoxicare sau
supraveghere medicală” cu „persoane aflate într -un program terapeutic” ;
 art. 14 lit. e), din Legea nr. 143/2000 prevede ca circumstanță agravantă
amestecarea drogurilor cu alte substanțe care le -au mărit pericolul pentr u
viață și integritatea persoanelor.
Considerăm necesar a mai preciza că sub aspectul material al laturii
obiective, aceste infracțiuni se pot comite printr -o acțiune materială
(producerea, cultivarea, fabricarea), dar și prin „administrarea”, „furnizarea” ,
„prescrierea, „îndemnul”, „oferirea”, „organizarea”, „conducerea” sau
„finanțarea”.
V.2.2.11. Alte incriminări privind traficul ilicit de droguri
O altă reglementare juridică în materie o reprezintă Ordonanța de Urgență
a Guvernului nr. 121/2006333 privind precursorii, aprobată prin Legea nr.
186/2007. O.U.G. nr. 121/2006 reglementează regimul juridic al substanțelor
folosite frecvent la fabricarea ilicită a substanțelor stupefiante și psihotrope, așa
cum sunt definite în art. nr. 2 din Regulamentul ( CE) nr. 273/2004 al
Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind

333 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1039 din 28 decembrie 2006.

-351 – precursorii de droguri334. Art. 22 și art. 23 incriminează următoarele infracțiuni:
Art. 22 : „(1) Punerea pe piață a substanțelor clasificate, importul
exportul și ac tivitățile intermediare acestora, precum si deținerea de substanțe
clasificate fără autorizația prevăzută la art. 5 alin.(l), respectiv fără înregistrarea
prevăzută la art. 7 alin.(l) și (4), constituie infracțiuni și se pedepsesc cu
închisoare de la l la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează deținerea de echipamente ori
materiale în scopul utilizării lor la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor.
(3) Constituie infracțiune și comercializarea de substanțe clasificate de
către operatori econ omici ori persoane fizice neautorizate potrivit art. 5 alin.(l)
sau, după caz, neînregistrate potrivit art. 7 alin.(l) și (4) pentru activitatea cu
astfel de substanțe și se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alin.(l).

(4) Săvârșirea faptelor la alin.( l) și (2) în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor se pedepsește cu închisoarea de la
3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.
Art. 23 : „Trecerea peste frontieră a substanțelor clasificate, fără
documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, constituie infracțiunea
de contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 271 din Legea nr.
86/2006 privind Codul vamal al României”.
Punerea pe piață a substanțelor clasificate, importul, exportul și
activitățile intermediare acestora, precum și deținerea de substanțe clasificate, se
poate face numai în baza unei autorizații emise de către Agenția Națională
Antidrog.
În vederea înregistrării la Agenția Națională Antidrog, înainte de
începerea activității , operatorii care pun pe piață substanțe clasificate de
categoria 2, atunci când cantitățile de substanțe clasificate depășesc limitele
anuale prevăzute în anexa II la Regulamentul 273/2004, precum și operatorii
implicați în import, export și activități in termediare cu aceste substanțe, declară

334 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 47 din 18 februarie 2009.

-352 – și actualizează, imediat ce intervine o modificare, adresele localităților în care
își desfășoară activitățile. Declarația conține lista substanțelor clasificate din
categoria 2, tipul operațiunii și coordonatele de contact ale operatorului.
Pentru operatorii care desfășoară operațiuni cu substanțe clasificate din
categoria 2 se realizează o înregistrare specială. Operatorii care desfășoară
operațiuni de export cu substanțe clasificate de categoria 3 în cantități mai mari
decât limitele anuale prevăzute în anexa 2 la Regulamentul 1.277/2005 au
obligația efectuării înregistrării menționate mai sus.
Trecerea peste frontieră a substanțelor clasificate, fără documentele
prevăzute de O.U.G. nr. 121/2006, constituie infracți unea de contrabandă
calificată, prevăzută și pedepsită de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind
Codul vamal al României.
Conform art. 24 din O.U.G. nr. 121/2006, în cazul infracțiunilor
prevăzute la art. 22 și 23, se dispune confiscarea substanțelor clasi ficate în
condițiile legii.

În cazul în care substanțele clasificate care au făcut obiectul infracțiunilor
prevăzute la art. 22 nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului
lor în bani.
Urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzut e la art. 22 -23 se
realizează de către procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată (în continuare DIICOT) din cadrul Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (art. 25).
Distrugerea substanțelor clasificate confiscate sau predate în custodie la
încetarea activității, care nu pot fi valorificate, se face în condiții ecologice,
printr -un operator autorizat în condițiile legii, în prezența unei comisii din care
face parte persoana respon sabilă de activitatea cu substanțe clasificate a
operatorului care realizează distrugerea și, după caz, a celui de la care au fost
confiscate, un reprezentant al formațiunii antidrog competente teritorial și un

-353 – specialist în protecția mediului. Distrugerea substanțelor clasificate depreciate
calitativ se poate face de operator, în prezența comisiei de mai sus. O copie a
procesului verbal de distrugere se comunică Agenției Naționale Antidrog (art.
26).
Noul Cod penal335 incriminează în art. 359, sub denumirea marginală de
trafic de produse sau substanțe toxice, următoarele: „Producerea, deținerea,
precum și orice operațiuni privind circulația produselor ori substanțelor toxice,
cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori
experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept”.
Așadar, legiuitorul a înțeles să incrimineze producerea, deținerea și orice
alte operațiuni, a produselor sau substanțelor toxice, precum și cultivarea de
plante care conțin astfel de substanțe, dacă toate aceste operațiuni se fac fără
drept.

V.2.2.12. Formele infracțiunilor și regimul sancționator
„Actele pregătitoare” sunt incriminate în art. 9 din Legea nr. 143/2000
doar în cazul infracțiunii prevăzută în art. 2 alin.(2), în modalitățile c ultivării
producerii sau fabricării ilicite de droguri de mare risc.
„Tentativa” este incriminată în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2 -7
art. 9 si 10, iar cea de la art. 8 nu se sancționează.
„Consumarea” infracțiunii intervine în momentul efectuări i oricăreia
dintre acțiunile prin care s -a realizat traficul de droguri. Ca modalități
distingem:
 „traficul propriu -zis”: producerea, fabricarea, deținerea, circulația
etc.;
 „înlesnirea traficului”: cultivarea, exportul, importul, cumpărarea
vânzarea;

335 Adoptat prin Legea nr. 286/2009 și publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009.

-354 –  „favorizarea traficului”: prescripția medicală, îndemnul,
îngăduirea sau tolerarea consumului ilicit de droguri.
Infracțiunile reglementate de Legea nr. 143/2000 sunt sancționate cu
pedepse la închisoare cuprinse între limite minime și maxime. În cazul altor
fapte de trafic ilicit de droguri [art. 8 și art. 11 alin.(l) și (2)] sunt prevăzute
pedepse alternative, amendă sau închisoare. Pentru formele grave, pedepsele
sunt aspre, mergându -se până la detențiunea pe viață dacă faptele au avut ca
urmare moartea vict imei.
Tot pentru formele calificate, legea prevede și pedeapsa complementară
a interzicerii unor drepturi.
În cazul tentativei la infracțiunile incriminate, limitele se reduc la
jumătate.
V.2.2.13. Cauze de nepedepsire și de reducere a pedepsei
► Cauze de nepedepsire
Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000 „nu se pedepsește persoana care,
mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente
participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii vreuneia din
infracțiu nile prevăzute de art. 2 -10, permițând astfel identificarea si tragerea la
răspundere penală a celorlalți participanți. ”
Rațiunea instituirii acestei cauze de nepedepsire este dublă. Pe de o parte,
s-a avut în vedere că cel care, după ce a participat la comiterea unei infracțiuni
prevăzută de legea în discuție, s -a autodenunțat, regretă fapta și nu prezintă, sub
raportul persoanei sale, un pericol social accentuat. Pe de altă parte, s -a ținut
seama de interesul descoperirii și sancționării celor vinovați de comiterea
acestor fapte, care, de ce le mai multe, ori nu au interes să denunțe faptele sale,
cum ar fi, de exemplu, cazul producătorului ori distribuitorului de droguri, care
și-ar pierde avantajele materiale pe care le obține din activitatea ilicită. Or,
această cauză de nepedepsire s -a introdus și în vederea sporirii posibilităților de
a ajunge la adevăr și de a ușura activitatea organelor judiciare în migăloasa
acțiune de probațiune. Condițiile de aplicare a cauzei de nepedepsire sunt

-355 – cumulative și acestea sunt:
a) „să aibă loc o denunțar e”.
Denunțarea cerută de art. 15 din lege poate fi scrisă sau orală, putând
îmbrăca oricare dintre modurile de sesizare prevăzute în art. 221, C.pr.pen.,
plângere penală sau denunț.
Această denunțare nu este sinonimă cu recunoașterea, conținutul celor
două noțiuni fiind diferit. Chiar dacă există similitudine, fiindcă atât în cazul
recunoașterii, cât și în cazul denunțului, autorul dezvăluie autorităților propria
faptă, nu există identitate, deoarece în cazul denunțării, autorul dezvăluie fapta
săvârșită de el din proprie inițiativă, în mod spontan, fără a fi provocat la
aceasta de autorități, pe când în cazul recunoașterii, dezvăluirea este totdeauna
determinată de intervenția organului de urmărire penală ca urmare a audierilor
și, de cele mai multe ori, c u neputință de evitat, datorită prezenței altor probe,
care fac inutilă orice negare. Denunțarea intervine, de cele mai multe ori înainte
ca organul de urmărire penală să aibă certitudini asupra comiterii infracțiunii de
către denunțător, pe când recuno așterea faptei poate interveni abia după ce

organele judiciare aduc la cunoștința persoanei care a comis infracțiunea că este
învinuit de o anumită faptă, este audiat cu privire la acea faptă despre care
organele de urmărire penală au deja anumite probe și date, și, pus în fața
acestora, învinuitul recunoaște fapta comisă.
Astfel, denunțarea trebuie să fie făcută din inițiativa făptuitorului, să fie
urmarea voinței liber exprimate a acestuia, fără a exista o intervenție în acest
sens din partea organelor judiciare. Dacă și simpla recunoaștere ar avea ca efect
imunitatea, ar însemna că nu pot fi pedepsiți decât făptuitorii care n -au
recunoscut comiterea infracțiunii, ceea ce, desigur, nu a putut fi intenția
legiuitorului.
Neaplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, a decis instanța
că este justificată, în condițiile în care în favoarea inculpatului s -a reținut cauza

-356 – de reducere a pedepsei prevăzută în art. 16 din lege, el neputând beneficia de
două ori de reducerea la jumătate a pedepsei, într ucât cele două dispoziții
invocate au același conținut.336
b) „denunțul să fie făcut înainte de a se începe urmărirea penală ”.
Denunțătorul beneficiază de această impunitate dacă denunțul său s -a
produs în timpul în care se efectuau acte premergătoare, potrivit art. 224
C.proc.pen., deci înainte de a se începe urmărirea penală împotriva lui pentru
faptele comise („in rem” ) sau față de persoana lui („in personam ”).
De aceea, în mod corect instan ța nu a reținut aplicarea cauzei de
nepedepsire prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000, întrucât inculpatul, la
data de 11 martie 2004, a fost prins în flagrant de către polițiști în timp ce
cumpăra de la inculpatul B.G. cocaină. Ulterior, inculpatul a contribuit la
anihilarea rețelei de traficanți de droguri d in care făcea parte și el. Dispozițiile
art. 15 din Legea nr. 143/2000, cu consecința încetării procesului penal, nu sunt
aplicabile în speță, întrucât privesc denunțarea către autoritățile comp etente a
participării la o asociație sau înțelegere în vedere a comiterii vreuneia dintre
faptele prevăzute de art. 2 -10 din această lege, permițând identificarea și
tragerea la răspundere penala a celorlalți inculpați.
Rezultă, așadar, că denunțul trebuie făcut înainte de săvârșirea faptei sau
descoperirea acesteia de către organele abilitate, ceea ce nu este cazul în speță,
inculpații fiind prinși în flagrant. Declarațiile date de către inculpatul B.G. în
timpul urmăririi penale, după prinderea în flagrant, care au condus la
identificarea și tragerea la răspundere p enală a altui inculpat, au atras, în mod
corect, numai incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.337
c) „denunțul să privească participarea sa la o asociație sau înțelegere
în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 -10 din
lege”.
Apreciem că denunțătorul poate beneficia de impunitate numai în cazul în
care a participat la o asociere sau înțelegere de comitere a infracțiunilor

336 Î.C.C.J., Secția penală, dec. Nr. 545/2004, disponibilă pe site -ul www.s cj.ro
337 Î.C.C.J., Secția penală, dec. Nr. 5473/2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-357 – reglementate prin legea incriminată. Având în vederea această reglementare
expresă, denunțătoru l nu va beneficia de această cauză de nepedepsire în cazul
comiterii unei infracțiuni fără participarea altor persoane sau în cazul în care nu
a existat o înțelegere și cu alte persoane în vederea comiterii unei astfel de fapte.
d) „prin denunț să se perm ită identificarea și tragerea la răspundere
a celorlalți participanți ”.
Prin denunț, autorul trebuie să dea date concrete și clare pentru a putea fi
identificați și prinși ceilalți participanți, fiind necesar să se indice numele și
prenumele, domiciliul s au reședința, ori, în lipsa acestora, să indice alte date pe
baza cărora aceștia să poată fi identificați (spre exemplu, poreclele acestora sau
locuri pe care le frecventează în mod obișnuit și să îi recunoască). In cazul în
care autorul denunțului nu fur nizează date concrete pentru ca și ceilalți
participanți să poată fi identificați și prinși, acesta nu va putea beneficia de
consecințele art. 15 din lege, condițiile care permit acest lucru fiind clare și
limitative.

► Cauze de reducere a pedepsei
Art. 16 din lege prevede că „persoana care a comis una dintre
infracțiunile prevăzute de art. 2 -10, iar în timpul urmăririi penale denunță și
facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au
săvârșit infracțiuni legate de drogur i beneficiază de reducere la jumătate a
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege ”.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege
denunțătorul va beneficia de reducerea la ju mătate a limitelor de pedeapsă
Urmează ca instanța de judeca tă, în procesul de individualizare a pedepsei, să
aibă în vedere această prevedere legală, și anume va stabili pedeapsa între
jumătatea minimului și jumătatea maximului pedepsei prevăzute de textu l
incriminator.
Trebuie avut în vedere că legea prevede expr es că se reduc limitele de

-358 – pedeapsă prevăzute de lege și nu pedeapsa aplicată de instanță.
Ca și în cazul reglementării anterioare privind cauza de nepedepsire și în
această situație de reducere a pedepsei trebuie realizate anumite condiții
cumulative:
a) „să existe un denunț ”, ca și în cazul anterior;
b) „denunțul să fie făcut în timpul urmăririi penale ”.
În acest caz, denunțul trebuie făcut după începerea urmăririi penale și
până la punerea în mișcare a acțiunii penale. Legea nu stabilește un termen fix,
ci precizează doar că denunțul poate fi făcut imediat după începerea urmăririi
penale și în tot cursul desfășurării acestei activități. Odată încheiată faza de
urmărire penală denunțul nu mai poat e avea efectul stabilit prin art. 16 din lege.
Practica judi ciară a stabilit că făptuitorul nu poate beneficia de
prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 dacă denunțul a fost formulat după
terminarea urmăririi penale și sesizarea instanței de judecată . În speță, rezultă
că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 26 mai 2005, iar
denunțul său a

fost formulat ulterior acestei dale și anume în 28 mai 2005, astfel că în mod
corect instanțele nu au aplicat prevederile ari. 16 din Legea nr. 143/2000.
Art. 16 din Legea nr. 143/ 2000 prevede că persoana care a comis una
dintre infracțiunile prevăzute în art. 2 -10, iar în timpul urmăririi penale denunță
și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care
au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de red ucerea la jumătate a
limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Din această prevedere rezultă că beneficiul reducerii pedepsei se acordă
făptuitorilor care, în cursul urmăririi penale, colaborează cu organele de
urmărire penală, intenția legiuitorului fiind ace ea de a ușura situația juridică a
făptuitorilor care au o asemenea conduită.
Prevederile ari. 16 din Legea nr. 143/2000 – referitoare la cauza de

-359 – reducere a pedepsei de care beneficiază persoana care a comis infracțiunea
privind traficul de droguri, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează
identificarea și tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârșit
infracțiuni legate de droguri, cum este cea prevăzută de art. 4 din Legea nr.
143/2000 – sunt aplicabile inculpatului, chiar dacă pers oana împotriva căreia a
formulat denunțul nu a fost trimisă în judecată, ci a fost scoasă de sub urmărire
penală pentru cazul prevăzut în art. 10 alin.(l) lit. b1) C.proc.pen. întrucât fapta
denunțată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiun i.338
c) „denunțul să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere
penală a altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri ”.
Ca și în cazul anterior, denunțul trebuie să fie de așa natură încât să ducă
la identificarea autorilor și la trag erea lor la răspundere penală. Este adevărat că
inculpatul, în declarațiile date, a indicat numele unor traficanți de droguri, dar
unele precizări s -au făcut în faza de cercetare judecătorească, deci nu intră sub
incidența art. 16 din Legea nr. 143/2000, i ar cele din faza de urmărire penală nu
reprezintă informații concludente, care să faciliteze identificarea unor persoane
care vând droguri, atâta vreme cât denunțurile au vizat persoane față de car e era
deja începută urmărirea penală, la denunțul altor inc ulpați.339
Textul art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost criticat atât de doctrina
juridică, cât și de către reprezentanți ai societății civile, deoarece este ineficient
întrucât cei care sunt denunțați sunt tot „consumatori ” de droguri și nu dealeri
Într-o opinie340, s-a susținut că folosirea sistemului reglementat poate
duce adesea la abuzuri când persoane nevinovate pot cădea victime ale unor
aranjamente, combinații și provocări. Acest mecanism a fost creat de către
legiuitor pentru polițiști, în cercetarea utilizatorilor de droguri, iar în baza art. 16
scot la iveală alți consumatori sau distribuitori.
În opinia noastră, textul de lege este clar și impune condiții riguroase și

338 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 4170/2007, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
339 Î.C.C.J., Secția penală, dec. nr. 2707/2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
340 Dima, T., Păun, A.G., Un alt mod de abordare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art .
16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri , în revista Dreptul, nr. 2 /2008

-360 – limitate . În cadrul con trolului judiciar, instanța de judecată va aprecia dacă
organul de urmărire penală a invocat discreționar sau nelegal acest text de lege.
Pentru a aprecia asupra nevoii de eliminare a acestei dispoziții, apreciem că este
necesar a se efectua studii în cauzele rămase definitive pentru a se stabili dacă
ponderea cel or care au beneficiat de această cauză de nepedepsire o reprezintă
dealerii și nu tot „consumatorii ”.
V.2.2.14. Confiscarea specială
Prin această lege specială s -a instituit (art. 17) posibilitatea luării măsurii
de siguranță a confiscării speciale a drogurilor și a altor bunuri care a u făcut
obiectul infracțiunilor Legii nr. 143/2000.
În ceea ce privește bunurile care fac obiectul confiscării, nefiind definite
în mod expres în această lege, apreciem că acestea se vor stabili după criteriile
prevăzute în Codul penal art. 118 lit. a) – f), (așa cum a fost modificat prin Legea
nr. 278/2006).
„Astfel sunt supuse confiscării speciale, potrivit acestui text de lege:
a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fos t folosite, în orice mod la săvârșirea unei
infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane,
aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în
cazul infracțiunilor de presă;
c) bunuril e produse, mod ificate sau adoptate în scopul săvârșirii unei
infracțiun i,. dacă au fos t, utilizate la comiterea acesteia si dacă sunt ale
infractorului. Când bunurile aparțin a ltei persoane confiscarea se dispune dac ă
producerea, modificarea sau adoptarea a fost efectua tă de proprietar ori de
infractor cu știința proprietarului;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau
pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală,
dacă nu sunt res tituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la
despăgubirea acesteia;

-361 – f) bunurile a căror deținere este interzisă de lege ”.
În cazul bunurilor care au fost folosite în orice mod la săvârșirea unei
infracțiuni, dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit
disproporțională față de natură și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea
în parte , prin echivalentul bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de
contribuția bun ului la producerea acesteia.
Dacă bunurile folosite, p roduse, modificate sau adoptate nu pot fi
confiscate, pentru că nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a
cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul lor în bani.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă
bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau
folosirea bunurilor supuse confiscării.
Prin modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 278/2006, este și
aceea că instanța poate să nu dispună confiscarea bunului „dacă acesta face

parte din mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a
profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura
confiscăr ii speciale”.
În practic a judiciară s -au pus probleme în legătură cu aplicare a
dispozițiilor art. 118 lit. b) din Codul penal si ale art. 17 alin.(l) din Legea
nr.143/2000, deoarece nu există un punct de vedere unitar, cu privire la
confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracțiunilor prevăzute
de art. 2 -10 din aceeași lege.
Astfel, unele instanțe s -au pronunțat în sensul că, în cazul acestor
infracțiuni, confiscarea specială se dispune ori de câte ori mijlocul de transport a
fost folosit la realizarea laturii ob iective a uneia dintre infracțiunile prevăzute de
art. 2 -10 din Legea nr. 143/2000, fără a constitui însă mijloc indispensabil de

-362 – săvârșire a infracțiunii341.
Alte instanțe, dimpotrivă, s -au pronunțat în sensul că, în cazul
infracțiunilor prevăzute de art. 2 -10 din Legea nr. 143/2000, confiscarea
specială a mijlocului de transport se dispune atunci când a servit efectiv la
realizarea laturii obiective a uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 -10 din
aceeași lege, precum și atunci când mijlocul de trans port, prin modul în care a
fost concepută activitatea infracțională, este destinat să servească la realizarea
laturii obiective a uneia dintre infracțiunile menționate.
Pentru a pune capăt acestor pract ici controversate, a intervenit Inalta
Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – și prin decizia nr. XVIII din 12
decembrie 2005342 a statuat următoarele:
„Măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de transport se va
dispune, în temeiul art. 17 alin.(l) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118
lit. b) din Codul penal, numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit
efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale
infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum și în cazul

în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat , pregătit ori adaptat
în scopul realizării laturii obiective a acestor infracțiuni ”. Tot potrivit
dispozițiilor art . 17 alin.(2), se vor confi sca în aceste condiții banii, valorile sau
orice alte bunuri , cu condiția ca acestea să fie dobândite prin valorificarea
drogurilor.
Legea prevede în art. 18 ca drogurile ridicate în vederea confiscării se
distrug. Păstrarea de con traprobe este obligatorie.
Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte
mijloace adecvate, de către o societate comercială autorizată, în prezența unei
comisii formate din câte un r eprezent ant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație si Justiție, al Ministerului Mediului și Pădurilor, al Agenției
Naționale Antidrog, un specialist din cadrul formațiunii centrale specialitate în

341 Î.C.C.J., Secția penală, dec. Nr. 4333/2005, disponibilă pe site -ul www.scj.ro
342 Publicată în Monitorul Oficial, part ea I, nr. 285 din 29 martie 2006.

-363 – prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri din
Inspectoratul General al Poliției Române și gestionarul camerei de corpuri
delicte a aceleia și unități [ar t. 18 alin.(3) din Legea nr. 143/2000].
Cheltuielile ocazionate de distrugerea drogurilor se suportă de proprietar
sau de persoana de la care au fost ridicate [art. 18 alin.(4) din Legea nr.
143/2000, introdus prin Legea nr. 522/2004].
Sunt exceptate de la distrugere :
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităților
spitalicești după avizul prealabil al Direcției Farmaceutice din cadrul
Ministerului Sănătății;
b) plantele și substanțele utilizate în industria farmac eutică sau în altă
industrie în funcție de natura acestora care au fost remise unui agent economic
public sau privat, autorizat să le utilizeze ori să le exporte;
c) unele cantități corespunzătoare, care vo r fi păstrate în scop didactic și
de cercetare șt iințifică sau au fost remise instituțiilor care dețin câini și alte
animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea și menținerea
antrenamentului acestora, cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu resp ectarea acelorași reguli se va dispune și distrug erea culturilor de
plante care conțin droguri, dacă acestea nu au fost autorizate conform legi i. În
Regulamentul de aplicare al Legii nr. 143/2000 se prevăd condițiile în car e se
pot autoriza culturile de pl ante ce conțin droguri.
Autorizarea, conform prev ederilor legale în vigoare, pentru cultivarea
plantelor ce conțin droguri și sunt prelucrate în scop licit, se realizează de
Ministerul Sănătății prin Direcțiile Județene de Sănătate Publică, respectiv
municipiului București.
Referitor la alte măsuri de siguranță, Legea nr. 143/2000 prin art . 19
(modificat prin Legea nr. 522/2004) prevede că în cazul în care un consumator
este condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei alte infracțiuni

-364 – decât cele prevăzute în art. 4, instanța poate dispune in cluderea acestuia într -un
program terapeutic derulat în sistemul penitenciar.
O măsură nouă, introdusă prin art. 191 din Legea nr. 522/2004 se referă la
cazul când infractorul a săvârșit o infracțiune prevăzută de art. 4 din Legea nr.
143/2000, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi
penale, evaluarea consumatorului de către circuitul integrat de asistență a
perso anelor consumatoare de droguri. În continuare, textul de mai sus citat ,
prevede ca după primirea raportului de evalua re, întocmit de centrul de
prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în baza expertizei medico -legale, în
termen de 5 zile, procurorul, dispune, cu acordul învinuitului sau inculpatului,
includerea acestuia în programul integrat de asistență a persoanel or
consumatoare de droguri.
Dacă împotriva învinuitului sau inculpatului s -a luat măsura arestării
preventive, aceasta poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură preventivă. În
toate cazurile, urmărirea penală este continuată potrivit Codului de proced ura
penală.

CAPITOLUL VI
CRIMINALITATEA INFORMATICĂ

Secțiunea l
Criminalitatea informatică în reglementările internaționale

Apariția și dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informatice a deschis
și posibilitatea apariției unei game variate de acț iuni ilicite, unele cu caracter
extrem de sofisticat. Astăzi, calculatorul a pătruns în toate domeniile de
activitate, iar criminalitatea informatică a luat o amploare deosebită atât în plan

-365 – intern, cât și în plan internațional, datorită rolului jucat de c alculatoare, care nu
sunt utilizate doar pentru creșterea performanțelor economice sau sociale ale
unei țări, ci acestea au devenit parte integrantă a vieții personale a individului.
Expansiunea transnațională extraordinar de rapidă a rețelelor de
calcul ator și extinderea accesului la aceste rețele prin intermediul telefoniei
mobile a dus la creșterea vulnerabilității acestor sisteme și la crearea de
oportunități pentru producerea de infracțiuni343. Cu mulți ani în urmă au existat
comentarii care avertizau că, într -o bună zi, computerul va fi implicat în toate
formele de delicvență.344 Dacă luăm în considerare datele statistice din ultimii
ani se poate susține că fenomenul criminalității informatice este în continuă
creștere.
În legătură cu definiția criminalității informatice au existat și există mai
multe opinii atât în plan intern, cât și internațional. Astfel, în studiile elaborate
pe plan internațional, Raportul Comitetului European pentru Probleme
Criminal e a adoptat urm ătoarea definiție: „Abuzul informatic este orice
comportament ilegal sau contrar eticii sau neautorizat care privește un tratament
automat de date și/sau transmitere de date ”345.
O altă definiție privind criminalitatea prin calculator a fost dată încă di n
anul 1985, aceasta fiind „toate faptele în care prelucrarea automată a datelor
este un mijloc de acțiune și care motivează bănuirea unei fapte penale ”346.
Acea stă definiție include atât delictele criminalității prin calculator în sens
restrâns, cât ș i toate delictele în care prelucrarea automată a datelor servește la
comiterea d e fapte penale.
Alți autori definesc criminalitatea informatică: „Orice acțiune ilegală în
care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului, altfel spus
orice infra cțiune al cărei mijloc sau scop este influențarea funcției unui

343 Dobrinoiu, Maxim, Infracțiuni în domeniul informatic , Editura C.H. Beck, București 2006, p. 60
344 Voicu, Costică, Boroi, Al., Dreptul penal al afacerilor , , Editura C.H. Beck, București 2006, p.
356
345 Dobrinoiu, M., op., cit., p. 62.
346 Dobrinoiu, M., op., cit., p. 62.

-366 – calculator ”347.
Abuzul informatic este definit, la rândul său, prin „orice incident legat de
tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un
prejudiciu și din care autorul a obținut sau ar fi putut obține intenționat un
profit ”348, sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într -o
anumită perioadă de timp și pe un a numit teritoriu bine determinat”349.
În fața acestei creșteri a criminalității infor matice, legislația comunității
internaționale este într -o continuă schimbare și adaptare la noile realități. Din ce
în ce mai multe state au procedat la armonizarea propriilor legislații în vederea
combaterii acestui fenomen. Problemele ridicate în cadrul reuniunilor
internaționale privind combaterea criminalității organizate sunt următoarele:
 lipsa unui consens global privind definiția „criminalității
informatice ”;
 lipsa unui consens global privind motivația realizării acestor fapte;
 lipsa e xpertizelor d in partea persoanelor autorizate aparținând unor
instituții cu atribuții de control în domeniu;
 inexistența unor norme legale adecvate privind accesul și
investigația sistemelor informatice, inclusiv lipsa normelor prin care pot fi
confiscate bazele de dat e computerizate;
 lipsa armonizării legislative privind investigațiile în domeniu;
 caracterul transnațional al acestui tip de infracțiune;
 existența unui număr redus de tratate internaționale privind
extrădarea și asistența mutuală în domeniu .
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) a fost
una dintre primele organizații internaționale care a realizat un studiu privind
armonizarea legislației în domeniu . În anul 1983, OECD a publicat un raport
prin care a propus diferite rec omandări legi slative statelor membre ale Uniunii
Europene precum și o listă minimă de activități care trebuiau pedepsite:

347 Dobrinoiu, M., op., cit., p. 62.
348 Vasiu, I., Criminalitatea informatică , Editura Nemira, București, 1998, p. 27
349 Amz a, T., Amya, C.P., Criminalitatea informatică, Editura Lumina Lex, București, 2003, p. 13.

-367 – fraudarea și falsificarea pe calculator, alterarea programelor de calcul și a
datelor, copyright -ul, interceptarea comunicațiilor sau a altor funcț ii a unui
calculator, accesul și utilizarea neautorizată a unui calculator.
În completarea raportului OECD, Consiliul Europei a inițiat propriul
studiu de caz pentru dezvoltarea cadrului legal privind combaterea criminalității
informatice. Comisia de exper ți a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea
R (89)9 care reprezintă un ghid de acțiune pentru statele membre ale Uniunii
Europene.
Organizația Națiunilor Unite s -a implicat, la rândul ei, în studiul și
combaterea fenomenului analizat. Au fost publicate numeroase documente,
dintre care amintim: raportul „Propuneri privind concertarea acțiunilor
internaționale privind combaterea oricărei forme de activitate criminală ”
(1985); „Rezoluția introdusă de reprezentantul Canadei privind combaterea
criminalității pe calculator ” (1990); „Declarația Națiunilor Unite privind
principiile de bază ale justiției aplicabile victimelor abuzului de putere și
crimei ” (1990); raportul „Provocarea fără frontiere: Cybercrime – eforturi
internaționale pentru combaterea crimei or ganizate, transnaționale ” (2000).
În ceea ce privește criminalitatea informatică, statele membre ale Uniunii
Europene, au identificat patru activități distincte:

• activitățile care aduc atingere vieții private: colectarea, stocarea,
modificarea și dezvăluirea datelor cu caracter personal;
• activitățile de difuzare a materialelor cu conținut obscen și/sau
xenofob: materiale cu caracter pornografic, materiale cu caracter rasist și care
incită la violență;
• criminalitatea economică, accesul neautoriz at și sabotajul; activități
prin care se urmărește distribuirea de viruși, spionajul și frauda realizată prin
calculator, distr ugerea de date și programe sau alte infracțiuni; pro gramarea
unui calculator de a „distruge” alt calculator

-368 – • încălcarea dreptulu i de proprietate intelectuală.
În ceea ce privește documentele juridice, Consiliul Europei a inițiat
numeroase demersuri pentru reglementarea activității informatice, dintre care
enumerăm următoarele:
► Recomandarea R(85)10 – cuprinde normele de apli care a
Convenției Europene de Asistență Mutuală în Materie Infracțională, cu referire
la comisiile rogatorii privind interceptarea telecomunicațiilor;
► Recomandarea R(88)2 privind pirateria în contextul existenței
drepturilor de autor și a drepturilor conex e;
► Recom andarea R(87)15 privind reglementarea utilizării datelor
personale în munca de poliție;
► Recomandarea R(95)4 privind protecția datelor personale în
domeniul serviciilor de telecomunicații;
► Recomandarea R(95)13 privind aspecte de procedură penală în
legătură cu Tehnologia Informației;
► Rezoluția 1 adoptată de miniștrii europeni ai justiției (1997) care
recomandă Comitetului de Miniștri sprijinirea Comitetului European pentru
Probleme Infracționale în combaterea criminalității informatice printr -o
armonizare a prevederilor legale naționale în materie;

► „Recomandarea nr. R(89)9” – este cea mai importantă decizie a
Consiliului Europei și privește unele norme care trebuie aplicate de statele
membre pentru combaterea criminalității informatice. Aceasta Rec omandare are
meritul de a f i realizat o primă definire a faptelor ilegale în legătură cu sistemele
informatice, în paralel cu o împărțire a acestora în două secțiuni intitulate
sugestiv: lista minimală și lista facultativă.
„Lista minimală ” cuprinde: fraud a inform atică; falsul informatic;
prejudiciile aduse datelor sau programelor pentru calculator; sabotajul
informatic; accesul neautorizat; interceptarea neautorizată; reproducerea

-369 – neautorizată de programe protejate pentru calculator; reproducerea neautori zată
a unei topografii protejate.
„Lista facultativă ” conține: alterarea datelor și programelor pentru
calculator; spionajul informatic; utilizarea neautorizată a unui calculator;
utilizarea neautorizată a unui program protejat pentru calculator.
Recomand area R(8 9)9 sugera entităților statale să manifeste
adaptabilitate, iar listele anterior menționate să fie completate cu alte fapte
susceptibile de incriminare, cum ar fi: crearea și difuzarea de viruși informatici,
traficul cu parole obținute ilegal etc. destin ate să faciliteze penetrarea unui
sistem informatic, tulburând buna funcționare a acestuia ori a programelor
informatice stocate ș.a.m.d.350;
► „Recomandarea nr. R(95)13” privind probleme legate de
procedura judiciară a cazurilor legate de tehnologia informati că și de crearea de
autorități cu atribuții în acest domeniu. Principalele norme statuate de această
Recomandare au constituit baza modificării Codurilor de procedură penală ale
statelor europene și se referă la următoarele domenii:
a) „în privin ța căutării și copierii datelor ”
• trebuie făcută distincția dintre activitățile de căutare și copiere a datelor
dintr -un calculator și cea de interceptare a transmisiunii datelor;

• Codul de procedură penală trebuie să permită autorităților competente
să controleze sistemele de calculatoare în condiții similare celor care au permis
scanarea și furtul datelor. Sancțiunile împotriva acestor fapte trebuie extinse
asupra ambelor tipuri de activități ilegale;
• pe parcursul realizării oricărui tip de investigaț ii, autorităților
specializate trebuie să li se permită, atunci când este necesar, extinderea
cercetărilor si asupra altor sisteme de calculatoare legate în rețea cu cel aflat sub
investigație și care se află în zona de jurisdicție.
b) „în privința tehnici i de supraveghere”:

350 I. Vasiu, op. cit., p. 49.

-370 – • din punct de vedere al convergenței dintre tehnologia informatică și
telecomunicații, legislația trebuie să permită introducerea tehnicii de
interpretare și supraveghere a sistemului de telecomunicații în scopul
combaterii criminalită ții informatice;
• legislația trebuie să permită autorităților abilitate să utilizeze întreaga
tehnică disponibilă pentru a putea să monitorizeze traficul dintr -o rețea în cazul
unei investigații;
• datele obținute prin monitorizarea traficului precum și r ezultatele
obținute prin prelucrarea acestora trebuie protejate c onform legislației în
vigoare;
• Codurile de procedură trebuie revizuite pentru a se facilita procedurile
oficiale de interceptare, supraveghere și monitorizare, în scopul evitării aducerii
unor atingeri confidențialității, integrității și validității sistemului de
telecomunicații sau al rețelelor de calculatoare.
c) „în privința obligativității cooperării cu autoritățile abilitate ”:
• multe dintre reglementările legale ale statelor lumii perm it autorităților
abilitate să le solicite persoanelor care se bucură de un anumit tip de imunitate
sau sunt protejate de lege, punerea la dispoziție a materialului probator. În
paralel, prevederile legale trebuie să oblige persoanele implicate să prezinte
orice tip de material necesar investigațiilor unui sistem de calculatoare;

• pentru persoanele care se bucură de un anumit tip de imunitate sau sunt
protejate de lege, autoritățile abilitate trebuie să aibă puterea și competența de a
solicita orice mater ial, aflat sub controlul acestora, necesar investigațiilor.
Codul de procedură penală trebuie să prevadă același lucru și pentru alte
persoane care au cunoștințe privind funcționarea unei rețele d e calculatoare și
care aplică măsurile de securitate asupra acestora;
• operatorilor rețelelor publice sau private d e calculatoare care deservesc
sistemele de telecomunicații trebuie să li se impună obligații specifice care să le

-371 – permită interceptarea comunicațiilor la solicitarea organismelor abilitate;
• aceleași obligații specifice trebuie impuse și administratorilor d e rețele
ale serviciilor d e telecomunicații pentru identificarea unui utilizator, la
solicitarea autorităților în drept.
d) „referitor la evidenta electronică ” – activitățile de stocare, protejare
și expediere ale evidențelor electronice trebuie să se reflecte prin autenticitatea
și integritatea irefutabilă a materialelor, atât pentru necesitățile private, cât și
pentru cele oficiale. Procedurile și metodele te hnice ale manipulării evidențelor
electronice trebuie dezvoltate, asigurându -se compatibilitatea lor între statele
membre. Prevederile Codului de procedură penală aplicabile documentelor
obișnuite pe suport de hârtie trebuie aplicate și documentelor stocat e electronic.
e) „în privința utilizării criptării ” – trebuie luate măsuri prin care să se
prevadă limitarea efectelor negative ale criptografiei în cazul aplicării acesteia
în investigații oficiale, fără a afecta legitimitatea utilizării acestei metode ma i
mult decât este necesar.
f) „referitor la ce rcetare, statistică, instruire ”:
• riscul impunerii noilor aplicații tehnologice în raport cu comiterea
infracțiunilor informatice trebuie studiat continuu. Pentru a se permite
autorităților cu atribuții în co mbaterea acestui fenomen să țină pasul cu nivelul
tehnic al cauzelor pe care le investighează, trebuie să se realizeze o bază de date

care s ă cuprindă și să analizeze cazurile cunoscute de criminalitate informatică –
modul de operare, aspecte tehnice și încadrări juridice;
• trebuie creat un corp de specialiști pregătiți și instruiți continuu în
domeniul expertizelor impuse de fenomenul realizat.
g) cooperarea internațională ”:
• trebuie impuse competențe care să permită instituțiilor abilitate să
desfăș oare investigații și în afara zonei de jurisdicție, dacă este necesară o
intervenție rapidă. Pentru a se evita posibilele încălcări ale suveranității unui

-372 – stat sau ale legilor internaționale, cadrul legal existent in momentul de față
trebuie modificat și c ompletat corespunzător pentru eliminarea ambiguităților.
Trebuie să se negocieze rapid la nivel internațional pentru obținerea unui acord
care să precizeze cum, când și ce este permis în efectuarea unei investigații;
• trebuie realizată îmbunătățirea acord ului mutual de asistență care este
în vigoare, pentru clarificarea tuturor problemelor care pot apărea în cadrul unei
investigații privind autorizarea verificării unei anumite rețele informatice,
confiscarea unor anumite tipuri de date necesare anchetei, i nterceptarea
telecomunicațiilor specifi ce sau monitorizarea traficului.
La sfârșitul anului 1997, cu prilejul Summitului G8 de la Denver,
miniștrii de interne și de justiție ai statelor membre prezenți la reuniune au luat
act de intensificarea fără preced ent a acțiunilor criminale în domeniul
informaticii, adoptând un document final. Reprezentanții G8 au discutat despre
pericolul acestui tip de infracționalitate pe care 1 -au clasificat în două mari
domenii :
► criminalitatea informatică – are ca ținte de dist rugere rețelele de
calculatoare și sistemul de telecomunicații, fapt care produce pagube importante
atât autorităților oficiale cât și persoanelor private;
► organizațiile teroriste sau de crimă organizată – care utilizează
facilitățile noilor tehnologii pentru săvârșirea de infracțiuni deosebit de grave.
Comunicarea prezentată la sfârșitul Summitului G8 din anul 199 7
cuprinde 10 principii și direcții de acționare pentru combaterea criminalității

informatice, idei care vor fi citate in foarte multe Recomandari si Directive care
vor fi adoptate începând din anul 1998. Aceste principii sunt:
 nu trebuie să existe nici un loc sigur pent ru cei care comit abuz uri
prin intermediul tehnologiei informației;
 investigațiile și pedepsele aplicate acestor infracțiuni trebuie
coordonate cu sprijinul tuturor statelor, chiar dacă nu se produce nici un fel de
pagubă;

-373 –  legea trebuie să combată explicit fiecare infracțiune d e acest tip;
 legea trebuie să protejeze confidențialitatea, integritatea și utilitatea
bazelor de date informatice, precum și să sancționeze pătrunderea neautorizată
în sistemele informatice;
 legea trebuie să permită apărarea și conservarea bazelor de date cu
caracter rapid, cele mai expuse din punct de vedere al atacurilor exterioare;
 regimul de asistență mutuală al statelor trebuie să permită
informarea periodică și în caz de necesitate, în situațiile unor infracțiuni trans –
continentale;
 accesul la baza de date electronice deschise trebuie să se poată
realiza liber, fără acordul statului pe teritoriul căruia se află acestea;
 regimul juridic privind trimiterea și autentificarea datelor
electronice utilizate în cazul investigațiilor informatice trebuie dezv oltat;
 extinderea unui sistem de telecomunicații practic și sigur trebuie
cumulată cu implementarea unor mijloace de detecție și prevenire a abuzurilor;
 activitatea în acest domeniu trebuie coordonată de instituții și foruri
internaționale specializate în domeniul informatic.
Planul de acțiune cuprinde următoarele direcții;
 utilizarea rețelei proprii de calculatoare și a cunoștințelor acumulate
în domeniu pentru a asigura o comunicare exactă și eficientă privind cazurile de
criminalitate care apar în rețelele mondiale;

 realizarea pașilor necesari creării unui sistem legislativ modern
eficace pentru combaterea fenomenului care să fie pus la dispoziția statei
membre;
 revizuirea legislației naționale a țărilor membre și armonizarea
acest eia cu legislați a penală necesară combaterii criminalității informatice;
 negocierea unor acorduri de asistentă și cooperare;
 dezvoltarea soluțiilor tehnologice care să permită căutarea

-374 – transfrontalieră și realizarea unor investigații de la distanță;
 dezvoltarea proceduril or prin care se pot obține date de interes de la
responsabilii sistemelor de telecomunicații;
 concertarea eforturilor ca ramurile industriale pentru obținerea
celor mai noi tehnologii utilizate în combaterea criminalității informatice;
 asigurarea de asiste nță în cazul unor solicitări urgente prin întregul
sistem tehnologic propriu;
 încurajarea organizațiilor internaționale din sistemul informatic și
cele din telecomunicații pentru creșterea standardelor și măsurilor de protecție
oferite sectorului privat;
 realizarea unor standarde unice privind transmiterea datelor
electronice utilizate în cazul investigațiilor oficiale sau private.

Secțiunea a 2-a
Aspecte de drept comparat privind criminalitatea informatică

Africa de Sud
În Africa de Sud, stat semnatar al Convenției Europene asupra
criminalității informatice, este în vigoare Legea Comunicațiilor Electronice și
Tranzacțiilor din 2 august 2002351. În cuprinsul acestei legi, în Capitolul XIII,
intitulat „Criminalitatea informatică ” (art. 85 -89), sunt incrimin ate infracțiunile
de accesare neaut orizată și intercepția datelor într -un sistem informatic, precum
și distrugerea și restricționarea acces ului la asemenea date. De asemenea, se
pedepsește persoana care, în mod ilegal, produce, comercializează, distribuie,
procură pentru folosință programe informatice ori componente dar si persoanele
care utilizează in mod ilegal unul dintre dispozitivele or i programele
informatice. Legea din republica Africa de Sud sancționează și falsul și fra uda
informatică, precum si tentativa, complicitatea sau instigarea la faptele penale

351 http://cybberlawsa.co.za

-375 – descrise mai sus.
Australia
Legea criminalității informatice, din anul 2001, incriminează următoarele
fapte352:
 modificarea neautorizată a datelor informatice;
 accesul ne autorizat la respectivele date sau la oricare alte date stocate
în
sistemul informatic;
 cel care atentează la siguranța, securitate a și operarea oricăror
asemenea date;
 perturbarea neautorizată a unei comunicații electronice;
 accesul neautorizat sau mo dificarea unor date restricționate;
 punerea în pericol, fără drept, a datelor stocate pe un suport de
memorie;
 deținerea sau controlul de date infor matice cu scopul comiterii unei
infracțiunii informatice;
 producerea, distribuirea sau obținerea de date cu scopul de a comite
infracțiuni informatice.
Austria
Legea privind protecția datelor priva te, din anul 2002, în Secțiunea 10,
prevede că în situațiile în ca re delictele produse prin intermediul calculatorul ui

nu au relevanță juridică pentru instanță sau nu sunt pedepsite prin alt e cauze
penale administrative, acestea se sancționează doar cu amendă.
Belgia
Prin Legea criminalității informatice, din 28 noiembrie 2000, a fost
modificat Codul penal belgian și incriminează în plus (art. 210 bis, 550 bis

352 http://cybbercrimelaw.net/countries/australia.html

-376 – 550ter)353:
 persoana care comite un fals prin introducerea, modificarea sau
ștergerea de date informatice stocate ori transmise printr -un sistem informatic
ori prin restricționarea prin orice mij loace tehnice a accesului la aceste date
dintr -un sistem informatic;
 persoana care utilizează date informatice astfel obținute, știind că
sunt false;
 tentativa la aceste infracțiuni se pedepsește;
 persoana care obține, pentru sine sau pentru altul, un avan taj
patrimonial ilicit prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date
informatice stocate sau transmise prin intermediul unui sistem informatic ori
prin restricționarea prin orice mijloace tehnice a accesului la aceste date dintr –
un sistem informatic ;
 se sancționează și persoana care accesează un sistem informatic,
știind că nu este autorizată;
 de asemenea, este culpabilă de săvârșire a unei infracțiuni
informatice persoana care, în scop fraudulos sau pentru a cauza un prejudiciu își
depășește dreptur ile la un sistem informatic;
 persoana care dispune comiterea uneia dintre infracțiunile informatice
sau care incită la comiterea unor asemenea fapte; persoana care, cunoscând ca
datele informatice au fost obținute ca rezultat al unor infracțiuni informatice, le
deține ori le divulgă altei persoanei; pedepsele vor fi dublate dacă o infracțiune
de acest fel va fi comisă într-un interval de 5 ani de la pronunțarea unei
condamnări definitive;
 constituie infracțiune și fapta persoanei care, cu inten ția de a cauza
un prejudiciu, direct sau indirect, introduce, modifica, șterge sau restricționează
prin orice modalitate accesul la dalele unui sistem informatic;

353 http://cybbercrimelaw.net/countries/belgium.html

-377 –  persoana care, prin comiterea de infracțiuni informatice cauzează o
pagubă datelor conținute într-un sistem informatic sau în alt sistem informatic la
distanța, se pedepsește;
 se pedepsește și persoana care, cu intenție ilicită sau cu scopul de a
cauza un prejudiciu, pune la dispoziție, difuzează sau comercializează date
informatice stocate sau tr ansmise printr -un sistem informatic, știind că
respectivele date ar putea fi utilizate pentru producerea unei pagube sau pentru
împiedicarea funcționării corespunzătoare a unui sistem informatic.
Canada
Codul penal, în Secțiunea 342.1, sancționează faptu l că354: „O persoană în
mod fraudulos sau neautorizat:
a) utilizează, direct sau indirect, un serviciu informatic;
b) interceptează, direct sau indirect, cu ajutorul unui dispozitiv
electromagnetic, acustic, mecanic sau de orice alt tip orice funcțiune a un ui
calculator;
c) utilizează sau produce utilizarea unui sistem informatic pentru
realizarea unei acțiuni prevăzute la lit. a) sau b) sau altei infracțiuni informatice;
d) posedă, utilizează, navighează sau permite altei persoane să aibă
acces la parola un ui calculator pentru a săvârși o infracțiune informatică ”.
Franța
Codul penal francez prevede în Capitolul III, denumit „Acțiuni îndreptate
contra sistemelor automatizate”, următoarele infracțiuni:355

 accesul fraudulos într -un sistem întreg sau parțial de prelucrare
automată de date (art. 423 -1);
 împiedicarea sau deformarea funcționării unui sistem de prelucrare
automată (323 -2);

354 www.lexinformatica.org/cybbercrime
355 O.G. nr. 916/2000 și Legea nr. 575/2004.

-378 –  introducerea frauduloasă a datelor într -un sistem de prelucrare
automată sau oprimarea sau modificarea fraud uloasă a d atelor pe care le conține
(art. 323 -3);
 importarea, deținerea, oferirea, cedarea, punerea la dispoziție fără
vreun anumit motiv, a unui echipament, instrument, program informatic sau
vreunei date concepute sau special adoptate pentru comiterea unor sau mai
multor infracțiuni informatice (art. 323 -31);
 participarea la o grupare formată sau la o înțelegere stabilită în
vederea pregătirii caracterizată de unul sau mai multe fapte materiale, a uneia
sau mai multor infracțiuni, se pedepsește (art. 323 -4);
 persoa nele fizice vinovate de infracțiuni informatice pot primi una
sau mai multe din pedepsele complementare prevăzute de lege (art. 323 -5);
 persoanele juridice pot fi declarate penal responsabile pentru
comiterea de infracțiuni juridice și pot fi sancționate c u amendă și pedepse
complementare;
 tentativa la aceste infracțiuni se pedepsește ca și infracțiunea
consumată.
Trebuie să mai precizăm că legislația franceză incriminează numai faptele
care aduc atingere integrității și securit ății sistemelor informatice. Nu
incriminează în schimb falsul și frauda informatică, considerând că sunt
acoperite de prevederile dreptului comun.
Germania
Codul penal federal conține anumite prevederi legale, disparate în articole
separate și nu într -un titlu distinct, care trate ază modalități electronice de
comitere a unor infracțiuni considerate drept tradiționale356.

Astfel, art. 202 incriminează „spionajul datelor ” ca fiind fapta persoanei
care, fără autorizație, obține, pentru sine sau pentru altul, date care nu îi sunt
adresa te ori erau în mod special protejate împotriva accesului neautorizat.
Art. 263 din Codul penal german s ancționează „frauda informatică ” ca
fiind fapta persoanei care, cu intenția de a obține ilegal, pentru sine sau pentru

356 http://icp o-vad.tripod.com/crimen.html

-379 – altul, un avantaj, provoacă un prejudiciu patrimonial unei alte persoane prin
influențarea rezultatului unei procesări automate de date informatice prin
configurarea inc orectă a unui program informatic, folosirea unor date incorecte
sau incomplete, folosirea neautorizată a unor date sau orice altă influență
neautorizată asupra ordinii evenimentelor.
Codul penal german incriminează și „alterarea integrității datelor ”
(art.303); „sabotarea unui sistem informatic” (art. 303 b); „ingerința într -un
sistem d e telecomun icații ” (art. 317).
Grecia
Codul penal al Greciei prevede357 în art. 370 §. 2 că:
 se pedepsește accesul ilegal la date stocate electronic sau transmise
prin rețea de telecomunicații;
 dacă activitățile ilegale prejudiciază relațiile internaționale sau
securitatea statului grec, fapta este sancționată mai aspru (circumstanță
agravantă).
Grecia nu incriminează decât accesul ilegal, celelalte incriminări fiind
acoperite de prevederile dreptului comun.
Danemarca
Codul penal danez, în art. 263358, prevede:
 acțiunea prin care o persoană obține acces la datele sau programele
unei alte persoane și le utilizează în folos personal se pedepsește;
 acțiunea prin care se obține acc esul la date considerate secrete
constituie circumstanță agravantă.
Danemarca incriminează n umai accesul ilegal, celelalte fapte putând fi
acoperite în legislația daneză de prevederile de drept comun.
Elveția
Codul penal elvețian359 incriminează următoare le fapte:

357 http://cybbercrimelaw.net/countries/grece
358 http://cybbercrimelaw.net/countries/denmark
359 http://cybbercrime.admin.ch

-380 –  „sustragerea de date informatice” – constă în fapta aceluia care, cu
intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust sustrage
pentru sine sau pentru altul, da te înregistrate sau transmise electronic sau printr –
o modalit ate similară, care nu îi erau destinate și care erau în mod expres
protejate împotriva accesu lui ilegal (art. 143);
 „accesul ilegal la un sistem informatic” – constituie fapta aceluia
care, fără a avea intenția de a obține un avantaj material injust, cu aj utorul unui
mijloc de transmisie a datelor, accesează ilegal un sistem informatic aparținând
altei persoane, protejat în mod fraudulos contra pătrunderii neautorizate (art.
143 bis);
 „alterarea datelor informatice” – constituie fapta aceluia care, fără
drept, modifică, șterge sau deteriorează date informatice stocate sau transmise
cu ajutorul unui sistem informatic (art. 144 bis);
 „utilizarea frauduloasă a unui calculator ” – constituie fapta aceluia
care, cu intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un avantaj material
ilegal, folosește de o manieră incorectă (nelegală) sau incompletă date
informatice, influențând un proces electronic de prelucrare automată sau de
transmitere de date, obținând prin aceasta date neconforme cu adevărul sau un
transfer de patrimoniu, dacă prin aceasta s -a produs un prejudiciu unei persoane
(art. 147).
Legislația elvețiană prevede atât infracțiuni de drept comun săvârșite prin
intermediul sistemelor informatice, cât și infracțiuni îndreptate împotriva
confidențialității, integrității și securității datelor și sistemelor informatice.
Estonia
Codul penal estonia n, modificat, a intrat în vigoare la l septembrie 2002.
Estonia a ra tificat Convenția Europeană asupra Criminalității Informatice la 12

mai 2003. Prevederile Codului penal referitoare la inf racțiunile informatice sunt
urmă toarele:360
 art. 206 – sabotajul informatic;

360 www.techlawed.org/page.php?0=24&c=estonia

-381 –  art. 207 – perturbarea conexiunilor unei rețele informat ice
 art. 208 – răspândirea de viruși informa tici;
 art. 213 – frauda informatică;
 art. 217 – folosirea neautorizată a unui sistem informatic;
 art. 284 – furnizarea de coduri de protecție.
Finlanda
Codul penal finlandez incriminează361 în Capitolul 38 infracț iuni
privitoare la regimul datelor și comunicațiilor:
 „Interceptarea corespondenței ” – Secțiunea a 3 -a;
 „Interceptarea corespondenței în circumstanțe agravante ” –
Secțiunea a 4 -a;
 „Imixtiunea” – Secțiunea a 5 -a;
 „Accesarea ilegală a unui co mputer” – Secțiunea a 8 -a;
 „Infracțiuni privind dispozitive ilegale folosite pentru a accesa
servicii restricționate ” – Secțiunea a 8 -a;
 „Infracțiu ni privind regimul computerelor” – Secțiunea a 9 -a.
China
În Republica Populară Chineză, aspectele legate de crimi nalitatea
informatică sunt acoperite din punct de vedere juridic printr -o serie de legi și
ordine care reglementează activitățile în Internet362. Cele mai importante două
organizații responsabile pentru securitatea internă și externă sunt: Biroul
Securității Publice – intern și Ministerul pentru Securitatea Statului – extern.
Pe linia combaterii infracționalității cibernetice, responsabilitățile
Biroului pentru Securitate Publică sunt în mod formal prevăzute în Legea
de
reglementare a rețelelor informatice, a securității, protecției și managementului
în Internei, aprobată de Consiliul de Stat pe II decembrie 1997
Responsabilitatea pentru asigurarea securității în Internet revine fiecărui IS8

361 www.wipo.org/clea/docs_news/en/fi/fioo4en.html
362 http://cybbercrimelaw.net/regions/china.html

-382 – (furnizor de servicii Internet), întrucât în caz de înc ălcare a legislației în
domeniu acesta va f i posibil de anularea licenței de funcționare, de amendă și
chiar de dosar penal.
Alături de aceste reglementări, Codul penal al R.P. Chineze (cu
modificările aprobate la 14 martie 1997) conține următoarele preved eri:
 „pătrunderea neautorizată într -un sistem informatic ce conține date
privitoare la afaceri de stat, construcția de echipamente militare sau alte aspecte
ce țin de domeniul științei sau tehnologiei ” – art. 285;
 „oricine încalcă legislația și șterge, alt erează, introduce date
informatice sau abuzează de un sistem informatic, dacă prin aceasta s -a cauzat
perturbări ale funcționării sistemului sau alte consecințe grave ” – art. 286;
 „oricine folosește un sistem informatic în scopul comiterii unei
fraude fina nciare, furt, unui act de corupție, unei obțineri ilegale de fonduri,
furtului de date confidențiale sau altor infracțiuni ” – art. 287.
Legislația chineză acoperă prevederile Convenției în ceea ce privește
recomandările acesteia în domeniul infracțiunilor îndreptate împotriva
confidențialității, integrității și securității datelor și sistemelor informatice. De
asemenea, sunt incriminate infracțiuni de drept comun săvârșite prin
intermediul sistemelor informatice, cum ar fi: folosul, înșelăciunea, furtul,
faptele de corupție, șantajul.
Marea Britanie
Legea pentru prevenirea abuzului asupra computerelor, în vigoare din
anul 1990, a fost creată pentru a preveni accesarea neautorizată a sistemelor
informatice și, totodată, pentru a împiedica elementele infracționale din
societatea britanică să folosească tehnica de calcul ca instrument în comiterea
de

fapte penale sau să dispună într -o manieră ilegală de date informatice363. Legea

363 http://www.unix.geek.org.uk/~arny/cmuse.html.

-383 – introduce trei noi infracțiuni, astfel: accesul neautorizat la resursele unui sistem
informatic; accesul neautorizat cu scopul de a facilita comiterea de alte
infracțiuni și modificarea neautorizată a resurselor unui sistem informatic.
Accesul ilegal la resursele unui sistem informa tic reprezintă cea mai des
întâlnită infracțiune informatică. Ea cuprinde, de exemplu, obținerea sau aflarea
parolei de acces a unei persoane, apoi folosirea acesteia pentru a intra într -un
sistem informatic și obținerea de date informatice364.
Accesul neaut orizat cu scopul de a facilita comiterea de alte infracțiuni se
constituie pe scheletul infracțiunii anterioare.
Modificarea neautorizată a resurselor unui sistem informatic poate
însemna ștergerea de fișiere, schimbarea setărilor hardware sau software inițiale
sau introducerea unui cod malițios cu intenția de a perturba funcționarea
respectivului sistem informatic.

Secțiunea a 3 -a
Incriminarea infracțiunilor de fraudă informatică

VI.3.1. Aspecte generale de reglementare
Dată fiind amploarea criminalității informatice din ultimii ani și avându –
se în vedere și Recomandările Consiliului Europei, legiuitorul român s -a
preocupat de elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul și
desfășurarea activității prin intermediul sistemelor informatice î n diferite
sectoare.
În prezent, în România, există în vigoare mai multe prevederi legale,
cuprinse în legi speciale, care reglementează diferite fapte în legătură cu
sistemele informatice ori societatea informațională în ansamblul ei.
Considerăm ca relevante în acest domeniu următoarele prevederi legale;

364 Maxim Dobrinoiu, op., cit., p. 116.

-384 –  „Legea nr. 365/2002 privind reglementarea comerțului
electronic ”365
 „Hotărârea de Guvern nr. 1308/2002 privind adoptarea normelor
metodologice pentru aplicarea Legii nr. 365/2002 ”.366
 „Ordonanța de Guvern nr. 130/2000 privind regimul juridic al
contractelor la distanță367, modificată prin Legea nr. 51/ 2003 ”368;
 „Legea nr. 81/1996 privind drepturile de autor și drepturile
conexe369 împreună cu Legea nr. 285/2004370 și Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr 123/2005371 pentr u modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 ”;
 „Legea nr. 455/2001 privind semnătura electr onică ”372;
 „Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date .”373
 „Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter
personal și protecția vieții private în domeniul comunicațiilor electronice ”374;
 „Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Autorității Naționale de Supraveghere și Protecție a Datel or cu Caracter
Personal375;
 „Legea nr. 64/2004 pentru ratificarea Convenției Consiliului
Europei asupra criminalității informatice376;
 „Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea
pornografiei377, modificată de Legea nr. 496/2004 ”378;
 „Legea nr. 451/2004 privind marca temporală379;

365 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 483 din 5 iulie 2002
366 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 877 din 5 decembrie 2002.
367 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000.
368 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 57 din 31 ianuarie 2003.
369 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 60 din 26 martie 1996
370 Publicată în Monit orul Oficial, partea I, nr. 587 din 30 iunie 2004.
371 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 843din 19 septembrie 2005
372 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 429 din 31 iulie 2001
373 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001
374 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1101 din 25 noiembrie 2004
375 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 391din 9 mai 2005
376 Publicată în Monitorul Of icial, partea I , nr.343 din 20 aprilie 2004
377 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 342 din 20 mai 2003
378 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.1070 din 18 noiembrie 2004

-385 –  „Legea nr. 589/2004 privind reglementarea activității electronice
notariale380“
 „Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței și exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediului
de afacer i, prevenirea și sancționarea corupției381. Această lege este cea mai
importantă reglementare în materia criminalității informatice.
 Aceasta introduce un număr de 7 infracțiuni, ce corespund
clasificărilor și definițiilor prezentate odată cu analiza prevede rilor Convenției
asupra criminalității informatice. Infracțiunile sunt clasificate și structurate în 3
secțiuni :
• Secțiunea I , „Infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor
și sistemelor informatice ”, care cuprinde: accesul ilegal la un s istem informatic,
interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, alterarea integrității
datelor informatice, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni
ilegale cu dispozitive sau programe informatice;
• Secțiunea a II -a, „Infracțiuni informatice” : falsul informatic și frauda
informatică;
• Secțiunea a III -a, „Pornografia infantilă prin sisteme informatice ”;
 Noul Cod penal (adoptat prin Legea nr. 286/2009)382 – care
reglementează în Capitolul VI, din Titlul VII, „Infracțiuni co ntra siguranței și
integrității sistemelor și datelor informatice ” (art. 360 -365).
Noul Cod penal reglementează, în plus față de infracțiunile prevăzute
în
Secțiunea I a Legii nr. 161/2003, următoarele: transferul neautorizat de date
informatice (art.364) și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice (art. 365), în Titlul VII, Capitolul VI, intitulat „Infracțiuni contra
siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice ”; falsul informatic este

379 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.1021 din 5 noiembrie 20 04.
380 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.1227 din 20 decembrie 2004
381 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.279 din 21 aprilie 2009
382 Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.510 din 24 iulie 2009

-386 – reglementat în art. 325 la Capitolu l „Fals în înscrisuri”; frauda informatică este

reglementată în art. 249 la Capitolul „Fraude comise prin sisteme informatice și
mijloace de plată electronice ”; pornografia infantilă în art. 374, la Capitolul
„Infracțiuni contra ordinii și liniștii publ ice”.
Deoarece noul Cod penal va intra în vigoare la data care va fi stabilit ă în
legea pentru punerea în aplicare a acestuia (art. 446), vom analiz a frauda
informatică prin prisma infracțiunilor reglementate de Legea nr. 161/2003.
Textul reglementat atât de Legea nr. 161/2003, cât și de noul Cod penal
în ce privește frauda informatică este o adaptare rapidă si eficientă la mediul
românesc a prevederilor Convenției Consiliului Europei asupra criminalității
informatice si reprezintă un instrument eficient în lupta împotriva acestui flagel.

VI.3.2. Explicații terminologice
Pentru început este necesară o definire a instrumentelor sau conceptelor
cu care legiuitorul a înțeles să opereze în acest domeniu383. Această definire a
unor conc epte juridice în materie de fraudă informatică este făcută de către
legiuitor în art. 35, astfel:
a) prin „sistem informatic” se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu
de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională dintre care unul sau
mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program
informatic;
b) prin „prelucrare automată a datelor ” se înțelege procesul prin care
datele dintr -un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program
informatic;

383 Pentru amănunte, vezi Hotca, Mihai Adrian, Dobrinoiu, Maxim, Infracțiuni prevăzute în legi
speciale, vol.I, Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2008, p.572.; Voicu, C.,
Boroi, Al., Dreptul penal al afacerilor, Ediția 3, Editura C.H. Be ck. București, 2006, p.357;
Dobrinoiu , Maxim, Infracțiuni in domeniul informatic, Editura C.H. Beck, București, 2006, p.141.

-387 – c) prin „program informatic” se înțelege un ansamblu de instrucțiuni
care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obținerii unui rezultat
determinat;
d) prin „date informatice” se înțelege orice reprezentare a unor fapte,
informații sau concepte într -o formă care ponte fi prelucrată print r-un sistem
informatic;
e) prin „furnizor de servicii” se înțelege:
• orice persoană fizică sau ju ridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de
a comunica prin intermediul sistemelor informatice;
• orice alta persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date
informatice pentru persoanele prevăzute la pct. l și pentru utilizatorii servici ilor
oferite de acestea;
f) prin „date referitoare la traficul internațional ” se înțelege date
informatice referitoare la o comunicare realizată printr -un sistem informatic și
produse de acesta, care reprezintă o parte din lanțul de comunicare, indicând
originea, destinația, ruta, ora, mărimea, volumul și durata comunicării, precum
si tipul serviciului utilizat pentru comunicare;
g) prin „date referitoare la utilizatori” se înțelege orice informație care
poate duce la identificarea unui utilizator, incluzân d tipul de comunicație și
serviciul folosit, adresa poștală, adresa geografică, numere de telefon sau alte
numere de acces și modalitatea de plată a serviciului respectiv, precum și alte
date care pot conduce la identificarea utilizatorului;
h) prin „măsur i de securitate ” se înțelege folosirea unor proceduri,
dispozitive sau programe informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la
un sistem informatic este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de
utilizatori;
i) prin „materiale pornogr afice cu minori” se înțelege orice material care
prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană
majoră care este prezentată cu un minor având un comportament sexual explicit
ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simul ează, în mod credibil,

-388 – un minor având un comportament sexual explicit.

De asemenea, în sensul Legii nr. 161/2003, „acționează fără drept ”
persoana care se află în una din următoarele situații:
 nu este autorizată, în temeiul legii sau a unui contract;
 depășește limitele autoriză rii;
 nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice
competente potrivii legii, s ă o acorde, de a folosi, administra sau controla un
sistem informatic ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice
altă operațiune într -un sistem informatic.

VI.3.3. Analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute de
Legea nr. 161/2003
VI.3.3.1. Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic – art. 42
Sediul materiei îl constituie art. 42 din Legea nr. 161/2003:
„(1) Accesul fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și
se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin.(l), săvârșită în scopul obținerii de d ate
informatice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin.(l) sau (2) este săvârșită prin încălcarea
măsurilor de securitate, pedeapsa est e închisoarea de la 3 la 12 ani”.
Cum rezultă din analiza textului legal de mai sus, alin.(l) al art. 42
consideră ca infracțiune „accesul, fără drept, la un sistem informatic ”, iar în
alineatele următoare sunt prevăzute două agravante: atunci când fapta este
săvârșită în scopul obținerii de date informatice și atunci când est e săvârșită prin
încălcarea măsurilor de securitate.
A. Obiectul juridic
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care apără
securitatea sistemului informatic, inviol abilitatea acestuia și care sunt de naturii

-389 – a garanta confidențialitatea și integritatea atât a datelor, cât și a sistemelor
informatice. Așadar, această infracțiune lezează mai multe relații sociale,

precum patrimoniul organizației, instituției, pe rsoanei fizice, persoanei juridice,
relațiile privind protecția acestui patrimoniu și cele privind încrederea publică în
măsurile de siguranță ale integrității datelor și programelor informatice.
Reglementarea legală urmărește să protejeze sistemele inform atice și datele
stocate pe acestea, de accesul neautorizat.
Putem afirma că în raport cu dispoziția legală aceste infracțiuni lezează
mai multe relații sociale și ca atare au două sau mai multe obiecte juridice,
dintre care unul principal și altul secunda r. În cazul de față, de exemplu, accesul
neautorizat la un sistem informatic în domeniul apărării lovește atât în siguranța
națională și capacitatea de apărare a statului, cât și în instituția sau persoana
titulară a sistemului penetrat sau a informațiilor accesate384.
► Obiectul material constă în anumite entități cum ar fi sistemele
sau rețelele informatice (hardware -cabluri, servere, plăci, programe etc.) asupra
cărora se îndreaptă fapta de a accesa, fără drept, la un sistem informatic.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care
îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde din punct de vedere penal, legea
neprevăzând o calitate specială pentru aceasta. Astfel, persoana fizică răspunde
penal dacă a împlinit vârsta de 14 ani și a săvârșit fapta cu vinovăție și are
discernământ, iar persoana juridică dacă a comis fapta în realizarea obiectului
de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice (art. 19 C.pen. în
vigoare, introdus prin Lege a nr. 278/2006 și art. 135 din noul Cod penal,
adoptat prin Legea nr. 286/2009).
De precizat, în legătură cu aceste infracțiuni de fraudă informatică, că
practica judiciară a stabilit că, în marea majoritate a cazurilor, asemenea
persoane posedă aptitudi ni și cunoștințe în domeniul utilizării unui sistem

384 Hotca, M.A., op.cit , p.576

-390 – informatic sau chiar angajat într -o firmă cu profil informatic ori un funcționar
public. Dintre aceștia, un procent important îl reprezintă adevărații experți în

sisteme de calcul și rețele de c alcul atoare, familiarizați cu „spargerea ” măsurilor
de securitate a calculatoarelor sau rețelelor de calculatoare.
Din evaluarea grupurilor criminale dezmembrate de către procurorii
DIICOT, în anul 2008385, care au acționat în domeniul criminalității informatice
se desprind următoarele caracteristici:
 supra -specializarea membrilor grupărilor, formarea de celule
independente specializate în desfășurarea unei activi tăți infracționale specifice;
 recrutarea tinerilor cu abilități în a utiliza computerele și noile
tehnologii prin subordonarea sau cointeresarea acestora de către lideri ai unor
grupări infracționale tradiționale;
 trecerea de la fraudele informatice clasice (licitații) la fraude
informatice complexe, în care predominant este factorul tehnic, respectiv
folosirea de programe informatice și scheme de fraudare (activități de phising,
infectarea cu diverse forme de malware în scopul obținerii de date);
 caracterul transnațional, fie că este dat de locul în care sunt
săvârșite faptele, fie că este vorba de locali zarea vi ctimelor; permanenta
preocupare în identificarea unor noi moduri de operare;
 investiția financiară efectivă în crearea/cumpărarea de scheme
infracționale producătoare de venituri substanțiale dintr -o singură operațiune;
 recrutarea prin mijloace din ce în c e mai sofisticate a „săgeților ”,
precum și specializarea acestora după necesități (deschiderea de conturi
bancare, transportul unor sume de bani etc.);
 orientarea grupărilor infracționale și către fraudarea mijloacelor de
plată electronică româneșt i.
Participația penală la aceste infracțiuni este posibilă sub toate formele:

385 Din raportul de activitate pe anul 2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crima
Organi zata si Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție.

-391 – coautorat, instigare, complicitate.
► Subiectul pasiv poate fi persoana fizică sau juridică al cărei sistem
informatic a fost accesat fără drept. De regulă este persoana fizică sau juridică

proprietara sau deținătoarea de drept a sistemului informatic accesat ilegal sau a
datelor inform atice vizate. Acest subiect pasiv poate fi și unul colectiv, alcătuit
dintr -o mulțime de persoane fizice sau juri dice, atunci când accesul în sistemul
informatic generează în mod automat accesul ilegal în alte sisteme similare
interconectate cu primul.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material se realizează printr -o acțiune și anume „accesul
interzis ”, adică fără drept, într -un sistem informatic. Așadar, pentru realizarea
acestei infracțiuni, trebuie ca subiectul activ să nu fie autorizat.
Accesul fără drept la un sistem informatic presupune, potrivit art. 35
alin.(2) din Legea nr. 161/2003, că persoana respectivă se află în una din
următoarele situaț ii:
 nu este autorizată, în temeiul legii sau a unui contract;
 depășește limitele autorizării;
 nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice
competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un
sistem informatic ori de a desfășura activități științifice sau de a desfășura orice
altă operațiune într -un sistem informatic.
Accesul , în înțelesul dat de lege, desemnează intrarea în tot sau numai
într-o parte a sistemului i nformatic. Metoda de comunicare – la distanță,
inclusiv prin satelit sau nu, ori de aproape – nu prezintă importanță, în forma sa
cea mai simplă, accesul fără drept la un sistem informatic presupune o acțiune a
făptuitorului cu tehnica de calcul vizată pri n intermediul echipamentelor sau
diverselor componente ale sistemului vizat (sursă de alimentare, butoane de
pornire, tastatură, mouse, joystick). Manipularea acestor dispozitive se
transformă în solicitări către Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) a

-392 – sistemului, care va procesa date ori va rula programe de aplicații în beneficiul
intrusului.
Va exista acces ilegal în formă simplă și în cazul în care intrusul,
manipulând propriile echipamente periferice, de la distanță, găsește și utilizează

o cale exte rnă de intrare într -un alt sistem de calcul. Este cazul tipic al accesării
unei alte stații de aflate într -o rețea . Pentru obținerea accesului, făptuitorul va
încerca o gamă variată de procedee tehnice, cum ar fi : atacul prin parolă , atacul
care exploatează slăbiciunile tehnologice, atacul care exploatează bibliotecile
partajate, atacul IP ori atacul de deturnare prin TCP etc.386.
Un tip interesant de acces ilegal, utilizat din ce în ce mai des azi, îl
reprezintă atacurile prin inginerie socia la. Acestea au devenit mai frecvente și
mai periculoase pe măsură ce tot mai mulți utilizatori se conectează la Internet
și la rețele interne. Un exemplu frecvent de inginerie sociala este ca un
„hacker” să trimită mesaje e -mail către utilizatori (sau pur si simplu să
folosească telefonul) pentru a -i anunța pe aceștia că el este administratorul
sistemului. Deseori, mesajele solicită utilizatorilor să -și trimită parola prin e –
mail către administrator, fiindcă sistemul este într -o pană sau că va fi dezafectat
temporar. Un atac prin inginerie socială se bazează cel mai mult pe ignoranța
utilizatorilor în materie de calculatoare și rețele. Cea mai bună rețetă împotriva
acestor atacuri o reprezintă educația utilizatorilor.
Practica a demonstrat că, în marea majo ritate a cazurilor, făptuitorul
acționează pentru obținerea de date informatice, care pot să însemne: captarea
vizuală a acestor date pe monitor; intrarea în posesia unei imprimante alfa
numerice; rularea unor programe sau aplicații care gestionează date i nformatice.
De pildă, practica judiciară a considerat că fap ta de a monta, la un bancomat,
un dispozitiv de citire a benzii magnetice a ca rdurilor întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic prin
încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin.(l) și (3) din Legea

386 A se vedea Kandler, L., Anti -Hacker, Editura Educațional, București, 1998, pp.22 -25, 250, 430.
431, 508, 509

-393 – nr. 161/2003, întrucât bancomatul constituie sistem informatic în sensul art. 35
alin.(l) lit. a) din această lege, prin montarea dispozitivului de citire a benzii
magnetice se încalcă măsurile de securitate ale bancomatului, care

au scop asigurarea secretului numărului de cont și al operațiunii efectuate,
precum și preve nirea folosirii frauduloase a cardurilor.387
Prin obținerea de date informatice se înțelege inclusiv copi erea acestora,
pe suporți de stoca re (Floppy Disk, CD, Memory Stick, Card etc,).
Astfel, mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată pentru că, în nume
person al ori folosindu -se de identitatea unor complici, au transmis prin e-mail,
în mod repetat, în scopul obținerii unor sume de ba ni, dale de identificare ale
unor instrumente de p lată electronică în posesia c ărora au ajuns în mod ilicit.388
Din activitatea infracționala desfășurată de inculpați, a fost obținută suma de
cca. 60.700 USD. Urmare a sesi zării Biroului FBI din L as Vegas, SUA,
organele de urmărire penala române s -au sesizat din oficiu cu privire la
săvârșirea unor infracțiuni informatice de către mai multe persoane. Î n cadrul
investigațiilor sub acoperire au fost identificați autorii faptelor, care au intrat în
contact, pe site -ul Dolnet, în camera de chat (chat room) cu o persoană
identificată inițial doar de un nickname și care s -a arătat dispus să
tranzacționeze (vândă) date (numere, serii) ale unor cărți de credit.
Mai apoi, investigatorii au intrat î n contact și cu alte persoane, ce păreau a
forma, împreună cu primul contact, un grup cunoscut sub n umele de
„Defender's Team” . În cadrul operațiunii sub acoperire desfășurate de către
investigatorii FBI și verificările referitoare la datele f urnizate, aceștia au fost de
acord să cumpere informațiile oferite. Se reține că între investigatori și grupul
infracțional organizat s -a purtat o corespondență e-mail, context în care au fost
achiziționate un număr de 42 de date de identificare ale unor instrumente de
plată electronică (cărți de credit). I n acest s ens, s -au purtat mai multe

387 Î.C.C.J., Secț. pe., dec, nr. 5288/2006, disponibilă p e site -ul www.scj.ro
388 disponibilă pe site-ul www.scj.ro

-394 – corespondențe între grupul de infractori și investigatori, prin care au fost
obținute date de identificare a peste 1.000 de cărți de credit. Din actele de
urmărire p enala a rezultat că datele privind instrumentele de plată, precum și
dalele de identificare ale posesorilor (adrese, număr de asigurări sociale ori
soldul contului) nu ar fi trebuit să se afle în posesia vreunei alte persoane decât
cele autorizate să le dețină și cu atât mai mult, nu ar fi trebuit să fie transmis e
prin Internet.
Astfel, într -o cauză instanța a reținut că, în luna mai 2005, inculpații s -au
înțeles să folosească dispozitivele d e citire a benzii magnetice a ca rdurilor și o
minicameră, pe care le -au procurat anterior, în vederea obținerii datelor
necesare pentru donarea mai multor date. Apoi inculpații s -au deplasat în mai
multe localități, au montat dispozitivele de citire a benzii magnetice a cardurilor
și minicamera pe mai multe bancoma te, pe care le -au descărcat și le -au stocat
într-un computer la domiciliul altui inculpat. După ce toate datele obținute au
fost stocate pe computer, inculpații au achiziționat carduri neinscripționate și au
lipit pe fiecare dintre acestea câte o etichetă clonată pe care au scris codul sau
codurile PIN citite anterior cu minicameră, la computerul inculpatului I.F. fiind
atașat și un dispozitiv de inscripționare electronică, cu ajutorul căruia inculpatul
G.M. a realizat inscripționarea benzii magnetice a fi ecărui blank, cu contul
anterior copiat, corespunzător codului PIN înscris pe etichetă. Ulterior, în mai
multe zile, inculpații au retras numerar cu ajutorul ca rdurilor clonate de la
bancomatele mai multor bănci.389
C2. Urmarea imediată constă în punerea în pericol a confidențialității și
a integrității datelor pe care le conține un sistem informatic.
În practică, urmarea formei simple de acces fără drept este trecerea într -o
stare de nesiguranță a sistemului informatic și/sau resurselo r sale (hardware,
software etc.). Dacă scopul accesului neautorizat [art. 42 alin.(2)] a fost
obținerea de date informatice, starea de nesiguranță a sistemului de calcul este
dublată de starea de nesiguranță a datelor informatice stocate în acesta sau

389 Î.C.C.J., Secția penală, dec, nr. 432/2008, disponibila pe site -ul www.scj.ro

-395 – prelucrate de către acesta.

Încălcarea măsurilor de securitate [art. 42 alin.(3)] va determina însă o
transformare efectivă adusă obiectului material al infracțiunii, măsura de
securitate fiind, în acest caz, parte integrantă a sistemului informatic.
C3. Legătura de cauzalitate rezultă din simpla comitere a eleme ntului
material al inf racțiunii. Î n cazu l de acces fără drept trebuie demonstrată forțarea
măsurilor de securitate (parole, coduri de acces etc.).
D. Latura subiectivă
Sub aspect subiectiv, infra cțiunea de accesare neautorizată se poate
comite cu intenție directă sau indire ctă, în cazul obținerii de date informatice
[art. 42 alin.(2)] , intenția acestuia este calificată prin scop390.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate și, ca atare, nu se
pedepsesc. Anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracțiuni de sine
stătătoare, cum ar fi cazul art. 46, „Operațiuni ilegale cu dispozitive sau
programe informatic e”391. Tentativa se pedepsește, conform art. 47 din lege.
Consumarea infracțiunii în modalitatea prevăzută la alin.( l) se realizează
în momentul în care făptuitorul accesează în mod direct sau de la distanță
resursele sistemului informatic. Î n modalitatea prevăzută la alin.(2), consumarea
infracțiunii are loc atunci când intrusul acționează asupra măsurilor de
securitate, indiferent dacă a reușit sau nu neutralizarea ori înlăturarea acestora.
E2. Modalități
Infracțiunea analizată prezintă o singură moda litate normativă, accesul
fără drept la un sistem informatic. Acestei modalități normative pot să -i

390 Dobrinoiu, M., op.cit., p.159
391 Hotca,M.A., op. Cit., p. 581

-396 – corespundă însă variate modalități de fapt. Infracțiunea prezintă și două
modalități agravate . Astfel, fapta este mai gravă [alin.(2)] dacă este săvârșită
în scopul obținerii de date informatice ori prin încălcarea sau înlăturarea
măsurilor d e securitate [alin.(3)].
E3. Sancțiuni
Pedeapsa principală pentru forma simplă de la alin.(l) este închisoarea de
la 3 luni la 3 ani sau amenda. Pentru agravanta de l a alin.(2), pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar fapta prevăzută în alin.(3) se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 12 ani392.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.2. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice –
art. 43
Sediul materiei îl constituie art. 43 din Legea nr. 161/2003.
„(l) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care
nu este publică și care este destinată unui sistem informatic, provine dintr -un
asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic, constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a
unei emisii electromagnetice provenite dintr -un sistem informatic ce conține
date informatice care nu sunt publice ”.
Prin reglemen tarea acestei infracțiuni s -a urmărit protejarea transmisiilor
de date informatice din cadrul sau între sisteme informatice, in diferent de modul
cum se realizează acestea. Incriminarea acestei fapte a fost necesară, deoarece
în ultimul timp a cunoscut o amploare deosebită fenomenul interceptării
cumpărăturilor „on -line” făcute de diverși cetățeni români sau străini care au
ales ca modalitate de plată c ardul de credit, interceptări care au avut ca scop

392 Noul Cod penal sancționează infracțiunea de la alin.( 1) și (2) la fel ca cea din art. 42 alin.(1) și
(2), adicâ cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, respectiv, închisoarea de la 6 luni la 5
ani. Pentru forma agravată de la alin.(3), noul Cod penal prevede o sancțiune mai puțin severa ca în
legea specialii, și anume, închisoare de la 2 la 7 ani.

-397 – furtul datelor aflate pe respectivele cârduri, pentru ca acestea să fie folosite
ulterior de către alte persoane decât adevărații titulari.

În prezent, traficanții de informații de sfășoară activități în special în sfera
financiară și cea de business, de cele mai multe ori încercând să vândă
informațiile inte rceptate unor companii rivale393.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale
referitoare la telecomunicații și comunicațiile informatice, în general, respectiv
la comunicațiile de date (informatice) care nu sunt publice, în special. Ca atare,
prin intermediul acestei infracțiuni se apără drept ul la o viață privată
neperturbată (protejat și prin art. 18 al Convenției Europene de salvgardare a
drepturilor omului și libertății fundamentale) și dreptul la exclusivitate a
comunicațiilor datelor.
Secretul corespondenței este un drept constituțional, garantat de art. 28
din Constituția României, republicată394, care prevede că: „Secretul scrisorilor,
al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și a l
celorlalte mijloace legale este inviolabil”.
Comunicațiile în formă electro nică se referă la mai mult decât o simplă
corespondență, protejată în virtutea dreptului la viață privată. Din ce în ce mai
multe activități sunt informatizate, atât în cadrul mediului de afaceri, cât și în
sectorul public. Toate aceste comunicații conțin date ce trebuie protejate de
interceptarea lor ilegală.
► Obiectul material al infracțiunii îl constituie suporturile materiale
prin care se realizează comunicațiile de date între echipamente (cablurile de
conexiuni, casetele de conexiuni, distribuitorii de rețea).
În cazul alin.(2), obiectul material este constituit din energia (emisia)

393 Voicu,C., Boroi, Al., op. cit., p.361.
394 Constituția României a fost modificată și completată prin Legea nr. 429 din 18 septembrie 2003,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 22 septembr ie 2003.

-398 – electromagnetică, ce radiază sau se găsește în formă reziduală ori necontrolată
în imediata vecinătate a echipamentelor electronice care alcătuiesc sistemul
informatic vizat . Astfel, emisia electromagnetică din jurul unui echipament

(imprimant ă, moni tor, cablu ele.) nu va putea fi considerată drept obiect
material dacă, în momentul acțiunii de interceptare (captare), acesta nu era
conectat la u n sistem informatic în con dițiile alin.(2)395
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică,
responsabilă din punct de vedere penal . În cazul infracțiunii de față, făptuitorul
trebuie să folosească (în mod direct) anumite echipamente electronice special
destinate interceptărilor în mediul IT, fără ca deținerea unor cunoștințe specifice
în domeniu să aibă vreo relevanță. Participația este posibilă în toate formele
sale: coautorat, instigare, complicitate.
► Subiectul pasiv poate fi persoa na fizică sau juridică, deținătoare de
drept a sistemului informatic ori a componentelor de legătură (transmisiuni)
între două sau mai multe sisteme informatice. În mod adiacent, subiect pasiv
poate fi deținătorul de drept al datelor informatice intercepta te sau persoana
vizată în mod direct de prelucrarea automată a acestor date396.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material este realizat prin acțiunea de interceptare , prin
orice mijloace, a unor transmisii de date sau de emisii electromagnetice.
Prin interceptare (în sens tehnic) se înțelege acțiunea de a capta, cu
ajutorul unui dispozitiv electronic special fabricat în acest scop sau a unui
computer, impulsurile electrice, variațiile de tensiune sau emisiile
electromagnetice care tranzitează în interior ul unui sistem informatic sau se
manifestă ca efect al funcționării acestuia ori se află pe traseul de legătură dintre
două sau mai multe sisteme informatice care comunică.

395 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 583.
396 A se vedea, Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr, 1101 din 25 noiembrie 2004.

-399 – În cazul comi terii infracțiunii prin interceptarea unei transmisii de date
informa tice care nu este publică, trebuie îndeplinite următoarele condiții
alternative cu privire la transmisia de date:

 aceasta trebuie să fie destinată unui sistem informatic, să provină
dintr -un asemenea sistem sau să se efectueze în cadrul unui sistem informatic;
 făptuitorul să fi acționat fără drept.
Actul va fi legitim dacă persoana care procedează la interceptare:
• are dreptul de a dispune de datele cuprinse în pachetele de transmis ie
(este cazul proprietarilor sau deținătorilor sistemelor informatice);
• dacă acționează în baza unui contract, la comanda sau cu autorizația
participanților la procesul de comunicație ;
• daca datele sunt destinate uzului propriu sau marelui public;
• dacă, pe fondul unei dispoziții legale specifice, supravegherea este
autorizată în interesul securității naționale sau pentru a permite serviciilor
speciale ale statului să aducă la lumină infracțiuni grave (este cazul organelor
specializate care dețin aparatură corespunzătoare și sunt abilitate prin lege).
Orice acțiune care se situează în afara celor de mai sus sau depășește
termenii de legitimitate va fi considerată în mod automat ca fii nd fără drept .
Interceptarea prin mijloace tehnice cuprinde ascultarea conținutului
comunicațiilor, obținerea conținutului datelor, fie direct, accesând sistemul
informatic și folosindu -l, fie indirect, recurgând la procedee electronice de
ascultare clande stine.
Prin intermediul unui interceptor de pachete, hackerii pot inte rcepta
pachetele de date, care călătoresc între diferite locații din Internet. După ce
interceptează un pachet, hackerul îl poate deschide și poate fura numele host-
ului, al utilizatorul ui, precum și parola asociată pachetului. Hackerii folosesc
unul dintr e cele mai comune tipuri de interceptări de pachete înaintea unor
atacuri IP. Experții în materie de securitate denumesc deseori interceptarea

-400 – pachetelor ca „spionaj în rețea ” sau „supra veghere ascunsă ”. Atacurile care pot
fi executate sunt de două feluri397;

 „atacuri pasive” – în cadrul cărora intrusul „observă ” informația
care trece prin canal, fără să interfereze cu fluxul sau conținutul mesajelor;
 „atacuri active” – în care intrusul se angajează fie în furtul
mesajelor, fie în modificarea, reluarea sau înserarea de mesaje false etc.
În alin.(2) al art. 43 este prevăzută o modalitate asimilată de săvârșire a
infracțiunii, respectiv interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice
provenite dintr -un sistem informatic ce conține date care nu sunt publice.
Aceasta presupune captarea emisiilor parazit e ori a câmpurilor electromagnetice
prezente (pe o anumită distanță determinată științific) în jurul oricărui di spozitiv
(tranzitat de impulsuri electrice sau electromagnetice).
C2. Urmarea imediată constă în starea de pericol, de amenințare pentru
valoarea socială pe care legea o apără, și anume interesele persoanelor care
afectează în mod legal transmisii de date informatice. Textul de lege nu cere în
mod expres producerea unui anume prejudiciu. Este suficientă interceptarea
transmisiilor, fără a se impune ca datele astfel obținute să fie divulgate către alte
persoane.
C3. Legătura de cauzalitate rezultă din simp la interceptare neautorizată
a unei transmisii de date.
D. Latura subiectivă
Din punct d e vedere subiectiv, infracțiunea neautorizată a unei transmisii
de date se comite doar cu intenție directă .
Din analiza elementului material al laturii obiective, r ezultă că este
imposibil ca făptuitorul, prevăzând rezultatul acțiunii sale să capteze (și
eventual să și înregistreze) pachetele de date ale unei comunicații într -un sistem
informatic sau între două astfel de sisteme fără să urmărească acest lucru,

397 Patriciu, V.V., Criptografia și securitatea rețelelor de calculatoare, Edit ura Tehnică, București,
1994, p.22.

-401 – accep tând numai posibilitatea producerii rezultatului398.

E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Asp ecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, deși posibile, nu se pedepsesc. Anumite acte
pregătitoare sunt incriminate ca infracțiuni de sine stătătoare, cum ar fi art. 42 –
accesul ilegal la un sistem informatic ori art. 46 – operațiuni ilegale cu
dispozitive sau programe informatice,
Tentativa se pedepsește conform art. 47 din lege.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul interceptării fără drept a
unei transmisii de date informatice sau a emisiei electromagnetice a uneia dintre
componentele s istemului informatic.
E2. Modalități
Infracțiunea analizată prezintă două modalități normative: interceptarea
unei transmisii de date și, respectiv, captarea emis iei electromagnetice. Acestor
modalități normative pot să le corespundă variate modalități d e fapt.
E3. Sancțiuni
Pentru ambele forme ale infracțiunii, pedeapsa principală este închisoarea
de la 2 la 7 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pun e în mișcare din oficiu.
VI.3.3.3, Infracțiunea de alterare a integrității datelor informat ice –
art.44
Sediul materiei îl constituie art. 44 din Legea nr. 161/2003.
„(1) Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a
restricționa a ccesul la aceste date, fără drept, constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

398 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M., op. cit ., p. 587

-402 – (2) Transferul neautorizat de date dintr -un sistem informatic se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin.(2) se sancționează și transferul
neautorizat de date dintr -un mijloc de stocare a datelor inform atice”.

Această infracțiune are î n vedere, în general, comportamentul oricărei
persoane care, cu bună știință și fără autorizare, alterează, avariază sau distru ge
un computer, un sistem informatic, o rețea de computere, datele stocate pe
acestea sau ori ce parte a acestora.
Incriminarea urmărește să protejeze datele informatice stocate în cadrul
sistemelor informatice, urmărind să împiedice modificarea, ștergerea sau
deteriorarea datelor informatice, restricționarea accesului la ele. transferul
neautoriz at de date dintr -un sistem informatic sau dintr -un mijloc de stocare a
datelor informatice.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special este unul complex, constit uit, pe de o parte, din
relațiile sociale ce protejează încrederea în corectitudinea datelor stocate în
sistemele informati ce și, pe de altă parte, relațiile sociale ce protejează
confidențialitatea datelor stocate în sistemele informatice sau pe alte mijl oace
de stocare.
Interesul juridic protejat va fi acela al proprietarului sau deținătorului d e
drept al datelor informatice pentru ca acesta să fie în măsură să dispună efectiv
de respectivele informații.
► Obiectul material al infracțiunii îl constituie su portul material pe care se
află datele modificate, șterse, deteriorate, transferate sau la care a fost
restricționat accesul.
Prin extensie, obiect material ar putea fi considerat și mediul de stocare
pe care se găsesc datele informatice, respectiv Hard Disk, discuri magnetice,
optice, chipuri de memorie, memorii flash etc.
B.Subiecții infracțiu nii

-403 – ► Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică, responsab ilă
din punct de vedere penal. Î n general, cum rezultă din practică, autorul este o
persoană cu cunoștințe în domeniul calculatoarelor sau al electronicii, deși
există si unele caz uri (mai rar) în ca re acest aspect nu mai are nici o relevanță.

Participația este posibilă în toate formele sale: coautorat. instigare,
complicitate.
► Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana fizică sau juridică
deținătoarea de drept a datelor și informațiilor care constituie obiectul material
al infracțiunii. Acesta este proprietarul ori deținătorul datelor modificate, șterse,
deteriorate, transferate sau la care a fost restricționat accesul.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul materia l al infracț iunii în var ianta tip se realizează prin
acțiunea de a modifica, șterge, deteriora datele informatice ori pentru
transferarea acestora sau restricționarea accesului la acestea. Infracțiunea
analizată are conținut alternativ, putându -se săvârși prin oricare dintre acțiunile
menționate.
Spre exemplu, într -o cauză, inculpații au fost trimiși în judecata pentru
comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C.pen. raportat la art. 44 alin. (1) și
art. 44 alin.(2) din Legea nr. 161 din 2003, respect iv pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute art. 41 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161 din 2003 și
art. 44 alin. (l) si alin.(2) din Legea nr. 161 din 2003.
S-a reținut, în esență, că inculpatul C.C. 1 -a instigat pe inculpatul B.M.S.,
la data de 2 septembrie 2007, să acceseze fără drept sistemul informatic (laptop)
al numitei G.E., soția primului inculpat, prin utilizarea frauduloasă a sistemului
de parolare, obținând date informatice, respectiv conținutul mesajelor aflate pe
adresa acesteia de pe s erverul yahoo , computerul fiind destinat exclusiv
utilizării profesionale ca avocat. Datele au fost transferate pe un memory stick în
care au fost stocate, iar apoi au fost transferat pe adresa de e -mail a surorii

-404 – inculpatului C.C. S -a mai reținut că, după utilizare, inculpatul B.M.S. ar fi pus o
nouă parolă de acces la căsuța de corespondență electronică399.
Modificarea constă în acțiunea făptuitorului de alterare a formei inițiale a
datelor informatice, prin introducerea de noi secvențe sau de a șterge anumite

porțiuni ale datelor informatice, având drept consecința noi date informatice,
diferite de cele inițiale.
Prin ștergere se înțelege acțiunea de înlăturare în tot sau în parte a datelor
informatic e din sistemul informatic sau alte dispozitive pe care sunt stocate.
Ștergerea de date echivalează oarecum cu distrugerea de obiecte materiale400. S-
a reținut aceasta infracțiune într-o cauza când persoana deținătoare a lăsat
calculatorul conectat la rețeaua Internet pentru a finaliza un download de mari
dimensiuni, iar un hacker i-a accesat PC -ul prin conexiunea DSL și a instala t un
program care i -a permis să controleze calculatorul, să fure fișiere importante și
să șteargă informațiile de pe hard disk -uri401. În săvârșirea infracțiunii în această
varianta poate fi vorba și de distrugerea suportului de date, de supraimprimarea
pe benzi, platane magnetice, discuri optice etc. Trebuie să mai reținem, însă,
faptul că ștergerea datelor informatice nu înseamnă întot deauna și eliminarea lor
definitivă.
Deteriorarea presupune alte rarea conținutului respectivelor date
informatice ce are drept consecință imposibilitatea folosirii acestor date în
scopul în care au fost create. De exemplu, se accesează ilegal un sistem
informatic și se modifică conținutul unui mesaj ce urmează a fi tri mis prin e –
mail. Î n acest caz se va reține un concurs de infracțiuni între accesul ilegal la un
sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice.
Într-un sens mai grav, distru gerea de date poate fi rezultatul unor atingeri
concrete ale unor instalații informatice prin acte de terorism, acte specifice de
sabotaj, elaborate sau foarte simple, precum și ștergerea de date cu magneți sau

399 Kövesi, L. C. și colab., op. cit., p. 137.
400 Vaiu, I., Vasiu, L., Informatica juridica și drept informatic, Editura Albastră, 2002, p.160
401 disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-405 – prin înserarea de programe incidente, bombe b iologice etc.
Din punct de vedere tehnic, una dintre cele mai si mple modalități de
distrugere a da telor este plasarea unui mag net în imediata vecinătate sau în
contact cu un media de stocare electronic sau magnetic (platanele Hard Disk –
ului, folia magneti că a Floppy -disk-ului, chip -ul unei memorii flash etc.)

Exist ă restricționare atunci când autorul face să dispară datele fără ca ele
să fie în fapt șterse ca rezultat al operării unor instrucțiuni corespunzătoare.
Restricționarea accesului cuprinde reținerea, ascunderea, incriptarea,
modificarea autorizărilor pentru utilizatorii legitimi sau permiterea accesului cu
mare întârziere la datele informatice402. Așadar, restricționar ea accesului la
datele informatice este rezultatul uneia sau mai mult or acțiuni exercitate de
făptuitor asupra sistemel or de calcul sau mediilor de st ocare, astfel încât
utilizatorul de drept ști nu le mai poată regăsi în forma lor inițială ori prin
procedurile standard de oper are a sistemelor de calcul403.
În cazul restricționării fizice , făptuitorul acționează direct pentru
blocarea accesului la resursele unui sistem prin dezafectarea componentelor
perif erice gen tastatură sau mouse. Î n cazul restricționării logice , spre exem plu,
făptuitorul poate modifica tabele de alocare a fișierelor FAT – File Allocation
Table – o componentă a sistemului de operare care alocă fiecărui fișier una sau
mai multe porțiuni pe suportul de stocare prin menționarea unor adrese
corespunzătoare de r egăsire.
Un exemplu actual de restricționare îl reprezintă atacurile informatice la
adresa paginilor web, care au ca rezultat imposibilitatea de afișare a paginii sau
chiar blocar ea întregului „site web”, privând atât proprietarii sau deținătorii de
drept , cât mai ales vizitatorii de conținutul informațional.
Prin transfer neautorizat se înțelege mutarea fără drept a reprezentării
binare a informațiilor din mediul de stocare curent (autorizat) pe un alt suport de
stocare extern sau chiar în interiorul ace luiași sistem informatic, dar în altă

402 Vasiu, I., Vasiu, L., Frauda informatică, în revista de Drept penal, nr. 1/2005, p.46
403 Hotca, M.A., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 591

-406 – locație.
Astfel, s -a reținut într -o cauză penală că inculpatul D.V. a constituit un
grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni în domeniul
informatic și au efectuat în repetate rânduri operațiuni de acces neautorizat al
conturilor de e -mail aparținând clienților și angajaților eBay , în scopul obținerii

de date informatice. Prin încălcarea măsurilor de securitate, inculpații au
transferat neautorizat o serie de date informatice atât pe laptopul personal, cât și
pe forumul eBay, au pus la dispoziție ș i au deținut fără drept programe
informatice și aplicații destinate săvârșirii infracțiunilor informatice și de
aseme nea, au introdus date infor matice rezultând aspecte neadevă rate în mai
multe domenii de Internet în vederea producerii de consecințe juridice.
Prejudiciul total reclamat de partea vătămată eBay Inc , este de 7.500.000 USD,
constituit atât din costul importa ntelor daune de nat ură morală, în urma alterării
încrederii în rândul clienților acestei compan ii, cât și de costurile necesare
reconstituirii programelor de securitate, protecție servere, noi coduri de
parole.404
Într-o altă cauză penală s -a reținut că m embrii unui grup infracțional
organizat, în scopul obținerii unor sume de bani de la cetățeni străini, au
organizat licitații frauduloase prin intermediul site -ului eBay, oferind la vânzare
telefoane mobile sau aparatură electronică pe care în realitate n u le dețineau,
inducând în eroare în această modalitate 183 de cetățeni străini, de la care au
primit suma totală de 114.700 USD405 .
O altă forma de infracțiune informatică o constituie migrarea date lor de
pe un sistem informatic cu o anumită configurație „hardware ” sau „software” ,
pe un alt sistem cu o configurație diferită poate determina disfuncționalități, iar
informația să nu se mai regăsească în formatul cu care utilizatorul era obișnuit.
Cele mai peri culoase instrumente care alterează datele informa tice sunt
însă programele tip Virus, Vierme sau Cal Troian , care se reproduc și se pun

404 disponibilă pe site -ul www.scj.ro
405 disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-407 – în lucru în alte programe ori fișiere de date ca programe de distrugere.
C2. Urmarea imediată este constituită de existența de date informatice
alterate (modificate, șt erse, distruse ori de negăsit), care nu mai prezintă
caracteristicile inițiale și, deci. nici importanța ori valoarea inițială.

În cazul transferului de date informatice, urmarea o constituie, pe de o
parte, ștergerea datelor informatice din locația ini țială, astfel că acestea nu mai
există pentru utilizatorul de drept și crearea concomitentă a unei replici a datelor
informatice, pe același suport de stocare sau pe un altul, extern, în posesia
făptuitorulu i.
C3. Legătura de cauzalitate dintre activitate a făptuitorului și urmarea
produsă trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă
Infracțiunea de alterare a datelor informatice se realizează cu intenție
directă sau indirectă . În majoritatea cazurilor, autorul caută să aducă daune.
Intenția de a scoate dintr -un asemenea act un profit ilicit nu este necesară și nici
tipică acestei forme de comportament delictual. Este, totuși, posibil să existe o
motivație indirectă, cum ar fi dorința de a face rău unui concurent. Daunele
informatice sunt adesea motivate de dorința de răzbunare a unui angajat al cărui
contract de muncă a fost reziliat sau este pe cale de a fi. Motivațiile politice sau
ideologice sunt și ele caracteristice, de exemplu în actele teroriste . În fine,
dorința de a atrage atenția publicului sau a unor organizații nu este rară.406
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare sunt posibile, dar nu sunt incriminate și ca atare nu
sunt pedepsite.
Tentativa se pedepseșt e conform art. 47 din lege.
Infracțiunea s e consideră consumată atunci când făptuitorul a modificat,

406 Vasiu, I., Vasiu, L., op. cit ., p. 161.

-408 – șters sau deteriorat în vreun fel datele dintr -un sistem informatic, a împiedicat
accesul la aceste date de către deținătorii de drept sau a reușit transferul datelor
selectate pe un alt mediu de s tocare. Infracțiunea este continuă, epuizarea ei
intervenind în momentul în care încetează aceste acțiuni.

E2. Modalități
Infracțiunea analizată prezintă patru modalități normative în varianta tip
și anume: modificarea, ștergerea, deteriorarea ori restricționarea accesului la
date informatice.
Infracțiunea pr ezintă și două modalități agravate: transferul de d ate dintr –
un sistem informatic [alin,(2)| și transferul de date dintr -un mediu de stocare
[alin.(3)].
E3. Sancțiuni
Pedeapsa pentru variant a tip a infracțiunii este de la 2 la 7 ani închisoare.
Pedeapsa prevăzută pentru modalitățile agravate este închisoarea de la 3
la 12 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.4. Infracțiunea de perturbare a fu ncționării sistemelor
informatice – art. 45
Sediul materiei îl constituie art. 45 din Legea nr. 161/2003.
„Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic,
prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor
informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice constituie
infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani ”.
Prin incriminarea acestei fapte penale s -a urmărit să se protejeze în primul
rând datele informatice stocate în cadrul sistemelor informatice. Spre deosebire
de infracțiunea reglementată în art. 44, aici s -a pus accentul pe efectul pe care îl
au pentru sistemele informatice, acțiunile asupra datelor informatice

-409 – (introducere, transmitere, modificare, șterg ere, deteriorare, restricționarea
accesului).
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care
protejează buna funcționare a sistemelor informatice.

► Obiectul material este sistemul inf ormatic al cărui activitate este
grav perturbată de făptuitor și care se poate referi la următoarele entități
materiale: componentă, calculator (computer), rețea, Internet.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care este
responsabilă din punc t de vedere penal.
► Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică deținătoarea de
drept a sistemului informatic a cărui funcționare este perturbată.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material se realizează prin orice acțiune care perturbă
grav funcționarea unui sistem informatic. Textul legal incriminează modalitățile
de acțiune și anume: introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau
deteriorarea, precum și restricționarea accesului l a date informatice.
Introducerea de date informatice presupune implementarea acestora în
cadrul unui sistem informatic. Datele pot fi introduse direct, de la tastatură, ori
transfer de pe un mijloc extern de stocare. De la tastatură (sau din mouse),
ataca torul poate accesa anu mite zone rezervate ale echipamentului de calcul
(cum ar fi: zona de BIOS -Basic Input Output System, care controlează
activitatea Unității Centrale de Prelucrare) sau ale sistemului de operare. Datele
greșite pot afecta progresiv și funcționarea altor componente, mai ales în
condițiile unei rețele.
Poate fi cazul operatorului unui sistem informatic de control al activității
unei hidrocentrale, care introduce de la tastatură o serie de parametri ce sunt în
mod greșit interpretați de p rogramul sau aplicația de bază, rezultatul fiind

-410 – funcționarea haotică a sistemului ori blocarea anumitor segmente de execuție.
Transmiterea de date informatice presupune deturnarea acestora către un
alt sistem informatic. Transmiterea de date informatice se realizează de la
distanță, folosind facilitățile oferite de conectarea sistemului vizat la o rețea
informatică (de tip LAN – locală sau WAH – de largă utilizare). Este cazul unei
persoane care, indiferent de motiv, trimite prin intermediul Internetului un
număr mare de mesaje către sistemul informatic ale unei instituții,
supraaglomerând portalul de date și blocând accesul acestuia în exterior.
Un astfel de exemplu este „Denial of Service” (refuzarea serviciului) în
care o sursă de pe Internet, cum ar f i un server sau un sit e „web” nu mai
funcționează corespunzător deoarece atacatorii lansează un atac coordonat care
supraîncarcă ținta cu atât de multe solicitări false, încât sistemul nu mai poate să
le administreze și este copleșit. Cel mai comun tip de atac „DOS” are ca efect
împiedicarea accesului utilizatorilor de Internet la un anumit „site web”, ceea
ce poate avea ca rezultat pierderi financiare imense în contextul unei organizații
ale cărei afaceri depind de Internet.
O altă modalitate prin care un atacator poate să preia controlul asupra
unui sistem informatic sau să introducă aplicații malițioase este prin intermediul
Codului Mobil. Astfel, inculpatul D.C. a fost trimis în judecată pentru că a
produs și a eliberat pe Internet un virus informatic, reținându -se în sarcina sa
acuzația de perturbare gravă a unui sistem informatic și deținere fără drept de
date informatice. S -a reținut că a virusat calculatoarele instituției unde era
angajat, dar și computere din Belgia și Olanda, cu ajutorul unei vari ante
modificate a viru sului Ms Blast.407
În același fel, un individ a blocat calculatorul unei alte persoane pe care
nu o simpatiza, astfel încât după ce accesa programul Word, calculatorul se
reseta, devenind inutilizabil.
Așadar, concluzionând, transmiterea se poate realiza prin:
 transferul (copierea) în sistemul informatic vizat de fișiere sau

407 disponibilă pe site -ul www.scj.ro

-411 – programe infectate de pe suporți externi;
 transmiterea de mesaje „e -mail” având ca atașament fișiere
infectate;
 descărcarea de fișiere sau programe purtătoare de cod malițios din
Internet .

Celelalte modalități de săvârșire a infracțiunii de mai sus, cum ar fi:
„modificarea ”, „ștergerea ” sau „deteriorarea” datelor informatice ori
restricționarea accesului la aceste date constituie și modalități de co mitere a
infracțiunii „de alterare a integrității datelor informatice ”, facem trimitere la
explicațiile date cu ocazia analizei acestei infracțiuni. Trebuie să mai precizam
că pentru existența acestei infracțiuni în modalitățile enumerate mai sus condiția
este ca acționarea să se facă fără drept .
Va acționa îndreptățit, spre exemplu, persoana fizică sau juridică, care, în
baza unui contract specific încheiat cu proprietarul sau deținătorul de drept al
sistemului informatic, execută o operațiune de „Ethical Hacking” – Penetrare
cu Acord – prin care se determină vulnerabilitățile sistemului și se propun
mijloacele adecvate de securitate, provocând o perturbare a funcționării
respectivului ansamblu informatic.
C2. Urmarea imediată constă în alterarea datelor informatice, creându –
se prin aceasta o stare de pericol asociată funcționării defectuoase, haotice, de
necontrolat a sistemului informatic în cauză, rezultând o perturbare gravă a
funcționării sistemului.
Prin perturbarea funcționării unui sistem informat ic se înțelege
alterarea totală sau parțială a parametrilor funcționali ai acestuia, de natură să
provoace un dezechilibru temporar sau permanent408, spre exemplu, virusarea
sistemului informatic de gestiune a tranzacțiilor în cadrul unei burse de valori.
Gravitatea perturbării este dată de importanța obiectivului social sau economic
controlat prin intermediul sistemului informatic afectat, dar mai ales de

408 Hotca, M.A., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 597

-412 – dimensiunea și valoarea pagubelor materiale rezultate.
C3. Legătura de cauzalitate
Pentru realizarea acestei infracțiuni se impune a exista o legătură de
cauzalitate între activitatea făptuitorului și urmarea produsă.

D. Latura subiectivă
Infracțiunea de perturbare a funcționării unui sistem informatic se poate
comite cu intenție directă sau indirectă .
Adesea, diferența dintre cele două forme de vinovăție este dată de natura
datelor introduse, transmise, modificate, șterse, deteriorate sau supuse
restricționării.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, de și posibile, nu sunt incriminate și ca atare nu se
pedepsesc.
Anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracțiuni de sine
stătătoare, cum ar fi: art. 42 – accesul ilegal la un sistem informatic, art. 43 –
interceptarea ilegală a unei transmisii de d ate informatice ori art. 46 – operațiuni
ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Tentativa se pedepsește conform art. 47 din lege.
Infracțiunea se consideră consumată atunci când sistemul informatic vizat
dă primul semn de funcționare defectuoasă sau de blocare.
E2. Modali tăți
Infracțiunea analizată prezintă 6 modalități normative în varianta tip,
respectiv introducerea, transmiter ea, modificarea, ștergerea, deteriorarea sau
restricționarea accesului la date informatice.
E3. Sancțiuni
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 la 15 ani.
E4. Aspecte procesuale

-413 – Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.5. Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice –
art. 46
Sediul materiei îl constituie art. 46 din legea nr. 161/2003.
„( l) Constituie i nfracțiune și se pedepsește cu închisoare de la l la 6 ani:

a) fapta de a produce, vinde, importa, distr ibui sau pune la, dispoziție,
sub orice forma, fără drept , un dispozitiv sau program informatic, conceput sau
adaptat în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute de art. 42 -45;
b) fapta de a produce, vinde, importa, distribui sau pune la di spozi ție,
sub orice formă. fără drept, o parola, cod de acces sau alte asemenea date
informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic în
scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute de art. 42 -45;
(2) cu aceeași pedeapsă se sancț ionează și deținerea, fără drept, a unui
dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică, dintre
cele prevăzute în alin. (l) în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute în
art. 42 -45”.
Prin incriminarea acestor fapte s -a urmărit să se limiteze accesul la
instrumente (dispozitive, programe, parole, coduri de acces) care permit
săvârșirea de infracțiuni informatice.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale
referitoare la încreder ea în datele, dispozițiile și programele informatice, în
sensul utilizării corecte și legale a acestora, precum și în desfășurarea corectă și
legală a operațiunilor comerciale în legătură cu acestea.
► Obiectul material , se concretizează în:
 dispozitive;
 programe informatice;
 parolă;
 cod de acces, de natură a permite accesul total sau parțial la un

-414 – sistem informatic.
Pentru a săvârși această infracțiune autorul poate folosi anumite
modalități de a exploata vulnerabilitatea unui computer sau a unei rețele, cum ar
fi: sc ript sau program; agent independent; virus sau Troian; program integrat;
unelte distribuite; sau interceptor de date.

B. Subiecții infra cțiunii
 Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică
sau juridic ă care îndepl inește condițiile de tragere la răspundere penală .
Participația penală este posibilă sub cele trei forme: coautorat, instigare si
complicitate.
 Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică care suferă vreun
prejudiciu, deținătoare de drept a sistemulu i informatic, dar și proprietarul ori
deținătorul dreptului de autor pentru produsele „hardware ” ori „software”
modificate sau adaptate în scop infracți onal.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material este reprezentat de acțiunea de a produce, vinde,
importa, distribui sau pune la dispoziție unul sau mai multe dispozitive ori
programe informatice, special concepute sau adaptate cu scopul săvârșirii uneia
din infracțiunile informatice menționate mai sus .
Producerea unul dispozitiv informatic constă în efectuarea unor
activități de ordin tehnic prin care anumite componente electronice sunt astfel
îmbinate și interconectate încât produsul obținut să poată interacționa cu un
sistem informatic sau să devină o parte integrantă a acestuia.
Spre exemplu, mai multe persoane au fost trimise în judecată pentru că în
cursul anului 2006 au constituit un grup infracțional organizat, care a
achiziționat aparatură electronică pentru a o folosi la bancomate în Olanda , în
scopul obținerii de beneficii materiale. Echipamentele achiziționate au fost
montate la mai multe bancomate din Olanda și în acest fel au obținut date de pe
cardurile bancare folosite de titularii ace stora, iar mai apoi au pus în circulație

-415 – instrument e de plată electronică, procedând la efectuarea de extrageri
neautorizate. Din această activitate ilegală gruparea infracțională a obținut in
numai două luni peste 32.000 Euro, bani ce au fost împărțiți în mod egal între
membrii grupări i.409

Crearea unui program informatic presupune elaborarea unei schițe
logice a programului în funcție de scopul urmărit ș i transcrierea instrucțiunilor
într-un limbaj de programare, pentru a fi înțelese și ulterior executate de către
sistemul informatic vizat. Un exemplu în acest sens poate fi conceperea, cu
ajutorul limbajului de programare de nivel înalt C++ , a unui program care, pus
în execuție pe un computer, permite accesul unei persoane neautorizate la
resursele sale ori la întregul sistem informatic la care este con ectat, prin
efectuarea unei operațiuni de identificare a parolei ori codului de acces. Cele
mai periculoase programe informatice sunt, însă, cele care generează viruși
informatici, cai troieni sau „bombe l ogice”410.
Legiuitorul incriminează, totodată, și f apta aceluia care, deși nu are nici o
contribuție la crearea dispozitivului sau programului informatic, îl impută, îl
distribuie ori îl pune la dispoziția persoanei care acționează în mod nemijlocit
asupra sistemului informatic. Î n același timp, vor fi san cționate și producerea,
vânzarea, importul, distribuirea ori punerea la dispoziția peroanelor neautorizate
a parolelor, codurilor de acces sau oricăror alte date informatice care permit
accesul, total sau parțial, la un sistem informatic.
Parola ca și codul de acces reprezintă o înșiruire cu lungime variabilă de
cifre, litere și sume speciale rezultate în urma atingerii unor butoane ale
tastaturii, ori generate aleatoriu, prin aplicarea unui algoritm mat ematic
anumitor semnale electrice (sau de altă natu ră) în cadrul unui dispozitiv special
fabricat în acest sens.
C2. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol, de

409 disponibilă pe site -ul www.scj.ro
410 Hotca, M. A., și colab. op. cit ., p. 601

-416 – amenințare la adresa datelor, dispozitivelor sau programelor informatice.
C3. Legătura de cauzalitate există între activitatea făptuitorului și
urmarea produsă. Această legătură rezultă din materialitatea faptei.

D. Latura subiectivă
Operațiunile ilegale cu dispozitive sau programe informatice se săvârșesc
cu intenție directă calificată de scop. Astfel, acțiunile descrise în alin.(l) și (2)
vor fi comise în scopul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 42 -45 (accesul
ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date
informatice, alterarea int egrității datelor informatice, perturbarea funcționării
sistemelor informatice).
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate și ca atare nu sunt
pedepsite. Observăm însă că faptele incriminate la art. 46 lit. a) – c) constituie
acte pregătitoare ale infracțiunilor prevăzute în art. 42 – 45, însă legiuitorul
român a preferat să le incrimineze în mod separat.
Tentativa se pedepsește conform art. 47 din lege.
Infracțiunea se consideră consumată în momentul producerii,
comercializării, importului, distribuirii, punerii la dispoziție ori deținerii, fără
drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau alt tip de
date informatice în scopul săvârșirii infracț iunilor mai sus menționate.
Săvârșirea faptelor incriminate în art. 46 lit. a) – c), cu aceeași ocazie și în
mod neîntrerupt, realizează conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni
(unitate naturală de infracțiune)411.
E2. Modalități
Infracțiunea prezentată are șase modalități normative, respectiv

411 Dobrinoiu, M. și colab. op. cit. p. 541

-417 – producerea, vânzarea, punerea la dispoziție sau deținerea, fără drept, a unui
dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau alte date informatice.
Acestor modalități normative pot să le coresp undă o multitudine de
modalități faptice de săvârșire.

E3. Sancțiuni
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la l an la 6 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.6. Infracțiunea de fals informatic – art. 48
Sediul materiei îl constituie art. 48 din Legea nr. 161/2003.
„Fapta de a i ntroduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori
de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, dacă fapta are ca rezultat
obținerea de date necorespunzătoar e adevărului, în scopul de a fi utilizate în
vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani ”.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special constă în relațiile sociale referitoare la
încrederea publică în siguranța și fiabilitatea sistemelor informatice, la
valabilitatea și autenticitatea datelor informatice, a întregului proces modern de
prelucrare, stocare și tranzacționare automată a datelor de interes oficial sau
privat.
Datele inform atice au dobândit un rol important în societatea actuală.
Ele contribuie la facilitarea contractelor sociale și la o mai bună comunicare
între persoane (fizice sau juridice, în conformitate cu exigențele statului de
drept și interesele individuale ale cetă țenilor)412
► Obiectul material al infracțiunii constă în suportul (listing, disc
magnetic etc.) pe care se înscriu datele sau programele pentru calculator supuse

412 Dobrinoiu, M. și colab. op. cit. p. 542

-418 – activității infracționale.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică sau
juridică, responsabilă din punct de vedere penal. Trebuie să precizăm însă că,
cel mai adesea, manipulările frauduloase sunt efectuate de inițiați și, mai ales,
de
persoane care au acces, prin natura ser viciului lor, la date și programe pentru
calculator (cei care fac parte din „criminalitatea gulerelor albe”), cei care
efectuează îndeosebi tranzacțiile bancare, operații contabile și plățile413.
► Subiectul pasiv poate fi persoana fizică sau juridică prejudic iată în
propriile interese și față de care se produc consecințe juridice (de ordin
patrimonial, moral ori social) în urma contrafacerii datelor informatice.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material este dat de una dintre acțiunile de a:
 „introduce”;
 „modifica”;
 „șterge ”;
 „restricțion a accesului la date informatice”.
Întrucât aceste modalități alternative de săvârșire au fost analizate în
cadrul infracțiunii de alterare a integrității datelor informatice, facem trimitere
la explicațiile de la respectiva infracțiune.
Pentru a exista a ceastă infracțiune, trebuie îndeplinită o cerință esențială
și anume fapta trebuie să aibă ca rezultat obținerea de date necorespunzătoare
adevărului. De asemenea, trebuie să se dovedească că aceste date au fost
obținute în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Actele prin care s e realizează elementul material al infracțiunii implică
efecte negative asupra stării datelor în ce privește capacitatea lor de a funcționa
și atesta fapte ori situații de maniera prevăzută de persoana care dispune de ele,
ajungându -se la o situație care c orespunde fabricării unor documente false sau

413 Vasiu, I., Criminalitatea informatică , Editura Nemira, București, 1998, p. 82.

-419 – falsificării unor documente autentice414.
Cu titlu de exemplu, falsificarea datelor informatice s -ar putea realiza sub
următoarele forme:
 înserarea, modificarea sau ștergerea de date în câmpurile unei baze de
date existente la nivelul unui centru de evidență informatizată a persoanei, a
unei

bănci sau societăți de asigurare ele. – prin acțiunea directa a făptuitorului asupra
tastaturii ori prin copie rea datelor de pe un suport de stocare extern;
 alterarea documentelor stocate în format electronic, prin
modificarea sau ștergerea directă a cuvintelor etc.
De pildă, comite infracțiunea de mai sus acela care intra în baza de date a
unei universități și își modifică situația școlară, după care merge și ridică
diploma de studii ce va cuprinde date privind situația la învățătură,
necorespunzătoare realității415.
C2. Urmarea imediată constă în obținerea de date necorespunzătoare
adevărului și, prin aceasta, se creează o stare de pericol pentru încrederea care
se aco rdă datelor informatice și, în general, prelucrării automate a acestora.
C3. Legătura de cauzalitate dintre activitatea făptuitorului și urmarea
produsă trebuie dovedită.
D. Latura obiectivă
Infracțiunea de fals informatic se săvârșește numai cu intenție directă ,
calificată prin scop .
În condițiile înserării, modificării sau ștergerii de date informatice, va
exista infracțiune chiar dacă persoana a alterat adevărul din cuprinsul acestor
date cu un scop „legitim” (de exemplu, pentru a crea proba unei situații
juridice). De asemenea, nu este necesară utilizarea efectivă a acestor date, ci
numai obținerea lor în vederea realizării scopului propus.

414 Vasiu, I., Vasiu, L., op. cit., p. 169.
415 Voicu, C., Boroi, A., op. cit., p.370

-420 – Scopul urmărit îl reprezintă utilizarea datelor necorespunzătoare obținute
în vederea producerii unei consecințe juridice. Datele sunt susceptibile să
producă consecințe juridice dacă sunt apte să dea naștere, să modifice sau să
stingă raporturi juridice creând drepturi și obligații.416

E. Forme. Modalit ăți. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate de lege și ca atare
nu se pedepsesc.
Tentativa se pedepsește conform art. 50 din lege.
Infracțiunea se consideră consumată atunci când făptuitorul a introdus
modificat ori șters în vreun fel acele date informatice dintr -un sistem ori
restricționat accesul la respectivele date dacă prin aceasta s -au produs alte date
sau situații juridice necorespunzătore valorii de adevăr inițiale.
E2. Modalități
Infra cțiunea analizată prezintă patru modalități normative de săvârșire,
respectiv: introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, precum și
restricționarea accesului la aceste date.
Acest or modalități normative pot să le corespundă o multitudine de
variante de fapt.
E3. Sancțiuni
Fapta est e pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.7. Frauda informatică – art. 49
Sediul materiei îl constituie art. 49 din Legea nr. 161/2003.

416 Toader, T., Drept penal , Partea specială , Editura A ll Beck, București, 2002, p. 386; Loghin, O.,
Filipaș, A., Drept penal român , Partea specială , Casa de Editura și Presă Șansa, București 1992, p.
269; Dobrinoiu, V. și colab., op. cit., p. 618; Boroi, Al., Nistoreanu, Gh., Drept Penal, Partea
specială , Editura All Beck, București, 2004, p. 723.

-421 – „Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin
introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea
accesului la date informatice ori prin împiedicarea, în orice mod, a funcționării
unui sistem informatic, în sc opul de a obține un beneficiu material pentru sine
sau pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la
12 ani”.
Cu alte cuvinte, frauda informatică presupune intrarea, alterarea, ștergerea
sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator sau orice alt ă

intruziune care ar putea sa genereze o influență a rezultatului, cauzând prin
aceasta un prejudiciu material sau economic important, făptuitorul urmărind să
obțină un avantaj patrimonial pentru sine o ri pentr u altul.
A. Obiectul juridic
► Obiectai juridic special îl constituie relațiile sociale care
protejează integritatea datelor informatice, securitatea sistemelor informatice și
patrimoniul unei persoane.
► Obiectai material este reprezentat atât de da tele inf ormatice
(stocate în sistemele informatice vizate), cât și de entitățile materiale care
compun un sistem informatic (precum CD -ul, discheta, hard -disck-ul etc. pe
care pot fi înscrise datele și programele protejate).
B. Subiecții infracțiunii
► Subiectul a ctiv poate fi orice persoană fizică sau juridică aptă din
punct de vedere penal de a săvârși infracțiuni . În practică se constată că
asemenea infracțiuni se comit cel mai adesea de persoane inițiate în domeniul
informatic ori de persoane care, prin natura serviciului, au acces la date și
sisteme informatice417.
Participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare
ori complicitate.
► Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică, afectată

417 Vasiu, I., Vasiu, L., op. cit., p. 159.

-422 – patrimonial prin acțiuni as upra sistemelor informatice pe care l e dețin sau pe
care le utilizează.
C. Latura obiectivă
C1. Elementul material este realizat prin oricare dintre următoarele
acțiuni:
 „introducerea de date informatice”;
 „modificarea de date informatice”;
 ștergere d e dat e informatice”;
 „restricționarea accesului la date informatice ”;
 „împiedicarea funcționării unui sistem informatic ”.
Întrucât primele patru modalități de săvârșire au fost deja analizate în
cadrul infracțiunii de alterare a datelor informatice, facem trimitere la
explicațiile date la acea infracțiune.
Prin „împiedicarea fun cționării sistemului informatic ”, ca a cincea
modalitate de realizare a elementului material, trebuie să înțelegem realizarea
oricărui act care are drept consecință imposibilitatea utilizării, parțiale sau
totale , temporar sau permanent, a respectivului sistem.
Împiedicarea funcționării unui sistem informatic cuprinde atacuri fizice
(spre exemplu, tăierea de cabluri, întreruperea alimentării cu energie etc.) și
atacuri logice , care împiedică pornirea normală a unui calculator (spre
exemplu, prin modificarea setărilor inițiale), atacuri de tip „refuz al serviciului ”
(Devial of service), blocarea sistemului prin folosirea de contaminanți
informatici, blocarea tastaturii, consumarea mem oriei sau a spațiului de stocare
de pe discuri. Aceste acțiuni trebuie să fie efectuate de făptuitor în scopul de a
obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dar pentru existența
infracțiunii nu este necesar să îl obțină418 .
Frauda poat e fi comisă cu ajutorul mai multor mijloace, însă în lucrarea
de față vom aborda doar mediile electronice (poștă electronică, telefon, cablu,
Internet).

418 Vasiu, I., Vasiu, L., op. cit . p. 46

-423 – În mediul informatic, frauda poate avea mai multe forme și adesea se
poate confunda cu înșelăciunea trad ițională, mijlocul de realizare fiind
computerul. Din activitatea practică a rezultat că formele cele mai utilizate de
comitere a infracțiunilor informatice în scopul obținerii de foloase materiale
injuste sunt vânzările și cumpărăturile fictive prin intermediul platformelor

comerciale on -line, precum și efectuarea de licitații fictive on -line, inculpații
folosind cel mai frecvent următoarele moduri de operare419
 „Metoda Phishing” – este utilizată de inculpați în special pentru
comiterea de infracți uni informatice prin intermediul platformelor comerciale
on-line (cum este de exemplu, platforma eBay ). Acestea sunt portaluri de
comerț on -line, fără frontiere, unde se poate vinde sau cumpăra aproape orice și
oferă clienților săi șansa de a afișa produse spre vânzare pe site -urile sale prin
licitație sau chiar vânzare directă și, de asemenea, oferă posibilitatea să participe
la asemenea licitații sau de a accede la produsele afișate spre vânzare pe site -uri.
Persoana care intenționează să vândă un produs postează o ofertă de
vânzare cu un preț minim de la care pornește licitația on -line (de la antichități la
autoturisme, articole sportive sau cărți). Produsul este afișat pe site -ul
platformei comerciale pentru o perioadă determinată (de exemplu, în caz ul
platformei comerciale eBay , produsul este afișat timp de 7 zile), în această
perioadă, orice utilizator poate accesa produsul pe Internet. Persoana interesată
de un anumit produs poate utiliza browser -ul de căutare pe categorii de produse,
iar în ofertă găsește informațiile postate de vânzător referitoare la
particularitățile produsului, fotografii ale acestuia.
În scopul postării de licitații fictive pe platformele comerciale, inculpații
își creează ba ze de date care conțin adrese valide de e -mail ( useri și parole) ale

419 Koveși, L.C., Finta, S, Încadrarea juridică a unor fapte de fraudă informatică , în Revista
Dreptul, nr. 12/2006.

-424 – unor utilizatori ai platformei comerciale . În acest sens, se faci litează pagina de
înregistrare „sign -in” a site -ului de licitații prin modificarea codului sursă, în
sensul că se înlocuie ște adresa de contact a administratorului platformei
comerciale cu o altă adresă de e -mail controlată de inculpați. Pagina falsă de
înregistrare se transmite către adresele valide de e -mail din baza de date creată
anterior ( spam ). O parte dintre utilizator ii care primesc mesajul nesolicitat de
înregistrar e (sau reconfirmare a datelor de înregistrare) sunt induși în eroare de
mesajul aparent autentic și își introduc datele de înregistrare pe site -ul

comercial. Datele de înregistrare ale utilizatorului legitim, introduse la rubrica
„user ID” și „password” (parola) sunt direcționale fără știrea utilizatorului,
către adresa de e -mail specificată în codul sursă, odată cu efectuarea click -ului
și mail-urilor , pentru ca titularii legitimi să nu mai poată fol osi aceste date și
apoi postează licitații fictive, în sensul că folosesc useri care nu le aparțin (deci
nu poate fi verificată identitatea lor) și oferă spre vânzare bunuri care în realitate
nu le dețin, știind că, în cazul în care un potențial client tri mite banii pentru
produsul oferit, acesta nu va primi niciodată bunul.
Ulterior, inculpații inițiază o corespondență prin e -mail cu persoana
interesată și, în cazul în care acesta este de acord cu încheierea tranzacției,
încurajează potențialul client să trimită contravaloarea produselor oferite (la
prețuri avantajoase) sau a unui avans printr -un sistem rapid de transmitere a
banilor ( Western Union sau Money Gramm ).
Astfel, inculpații solicită o copie scanată a chitanței din care rezultă că au
fost trimiș i banii, iar când se primește prin e -mail copia scanată a chitanței de
transmitere a banilor, aceștia se prezintă la instituțiile bancare și ridică sumele
de bani, fără a trimite vreodată bunul pentru care i s -au trimis banii.
 „Metoda Shipping” – este simi lară cu metoda phishing , respectându -se
același mod de operare până în momentul participării la licitațiile fictive,
diferența constând în faptul că, în loc să primească banii, autorii primesc
produsele, în acest caz, inculpații participă la licitațiile fictive nu în calitate de

-425 – vânzători, ci în calitate de cumpărători și propun potențialei victime trimiterea
produsului anterior efectuării plății. Bineînțeles că, după primirea produsului,
inculpații nu trimit bunul licitat, înșelând în acest fel victima.
 „Metoda Escrow” – prin utilizarea acestei metode, inculpații postează
licitații fictive pe diferite site -uri comerciale, în modurile descrise mai sus, iar
atunci când potențiala victimă este interesată să cumpere produsul, inculpații
propun potențialului client intermedierea tranzacției printr -un site escrow
falsificat și controlat tot de ei. Această metodă este folosită în ca zul clienților

suspicioși sau reticenți care nu doresc să trimită banii printr -un sistem rapid de
transfer al sumelor de bani și care folosesc în mod regulat site -uri de tip escrow ,
cunoscute pentru garantarea tranzacțiilor on -line.
 „Metoda carding” – utilizând aceasta metodă, inculpații urmăresc
sustragerea și folosirea datelor deținătorilor de conturi pe site -urile comerciale.
Pentru sustragerea datelor, inculpații transmit mesaj e nesolicitate ( spam ), de
actualizare a datelor deținătorilor de contu ri pe site -urile comerciale.
Prin modificarea codului sursă a paginii originale, informațiile introduse
de utilizatorii legitimi sunt direcționate spre o adresă de e -mail specificată de
inculpați și pentru sustragerea datelor aferente cărților de credit e mise de
instituții bancare.
După ce deținătorii legitimi ai conturilor sau c ardurilor își introduc datele,
acestea sunt culese de autori din memoria căsuței de e -mail specificata în codul
sursă, după care sunt folosite la postarea de licitații fictive pe site-urile de
comerț on -line, la tranzacții on -line la diverse magazine virtuale, pentru crearea
de domenii pen tru site -urile false sau la falsificarea unor carduri de tip blank.
C2. Ur marea imediată constă în crearea unui prejudiciu patrimoniului
unei persoane.
C3. Legătura de cauzalitate există între activitatea făptuitorului și
urmarea produsă.
D. Latura subiectivă

-426 – Frauda informatică se săvârșește numai cu intenție directă , calific ată
prin scop . Fapta se săvârșește în scopul obținerii unui beneficiu material pentru
sine sau pentru altul. Pentru existența acestei infracțiuni nu este nevoie ca
prejudiciul material să fi fost efectiv realizat, ci numai să fi existat ca o
posibilitate urmărită de făp tuitor.
E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, sunt posibile, dar nu sunt pedepsite de lege.

Tentativa se pedepsește conform art. 50 din lege.
Infracțiunea se consumă atunci când făptuitorul a introdus, mod ificat șters
în vreun fel date informatice ori a restricționat accesul la aceste date sau
împiedicat în orice fel funcționarea unui sistem informatic, cauzând prin aceasta
un prejudiciu patrimonial unei persoane.
E2. Modalități
Infracțiunea analizată pre zintă cinci modalități normative de realizare,
respectiv introducerea, modificarea, ștergerea datelor informatice,
restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a
funcționării unui sistem de calcul. Acestor modalități normative pot să le
corespundă variate modalități de fapt.
E3. Sancțiuni
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 la 12 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
VI.3.3.8. Infracțiunea de pornografie infantilă pr in intermediul
sistemelor informatice – art. 51
Sediul materiei îl constituie art. 51 din Legea nr. 161/2003.
„(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani
producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândir ea
sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul, de materiale

-427 – pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept, de
materiale pornografice cu minori într -un sistem informatic sau mijloc de stocare
a datelo r informatice.
(2) Tentativa se pedepsește ”.
A. Obiectul juridic
► Obiectul juridic special îl constit uie relațiile sociale ce urmăresc
protejarea minorilor.

► Obiectul material îl reprezintă suporți de stocare a datelor din
sistemele informatice ce conți n materiale pornografice cu minori.
Astfel, potrivit art. 35 alin.(l) lit. i) din Legea nr. 161/2003, prin
materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un
minor având un comportament sexual explicit sau o persoana majoră care este
prezentata ca un minor având un comportament sexual explicit, ori imagini care,
deși nu prezintă o persoana reală, simulează în mod cre dibil un minor având un
comportament sexual explicit . În art. 35 se folosește și termenul de „imagini ”
care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil un minor
având un comportament sexual explicit. Ca urmare, înregistrările audio nu pot
constitui „materiale pornografice cu minori ” decât în corelație cu înregistrările
video420.
În definirea materialelo r pornografice cu minori se face referire la un
comportament sexual explicit. Acest comportament poate însemna și o poziție
sexuală, tot atâ t de bine cum poate prezenta un act sexual sau orice atitudine
care poate fi considerată un comportament sexual; acesta trebuie să fie de
asemenea explicit421, iar nu implicit, și anume să reiasă în mod direct din
imaginile prezentate, să nu fie simple suger ări.
Comportamentul sexual al minorului trebuie să fie evident cuprins pe

420 Hotca, M. A., Dobrinoiu, M., op. cit., p.611.
421 Breban, V., Dicționar al Limbii române contemporane de uz curent , Editura științifică și
Enciclopedică, București, 1980, p. 196.

-428 – respectivul material pornografic422. Trebui e subliniat însă că un tablou, un film,
o scriere ori o fotografie vor avea caracterul de pornografie dacă detaliile
lascive sunt folosite a nume pentru a pune în lumină acest caracter obscen și
pentru a deschide drum pornografiei și pornirilor către imoralitate sexuală.
B. Subiecții infracțiunii
► Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică
responsabilă penal.

În cazul „produc erii în vederea răspândirii ” sunt considerați subiecți ai
acestei infracțiuni toate persoanele care iau parte la diferite stadii ale procesului
de elaborare sau producere a materialelor pornografice cu minori, chiar și cele
care au servit de model (la fotografiere, filmare etc.).
Participația penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat,
instigare ori complic itate.
► Subiectul pasiv va fi minorul ale cărui ipostaze pornografice au
fost înregistrate, stocate ori transmise prin sisteme informatice.
C. Latura obiectivă
C1. Element ul material este constituit din mai multe modalități
alternative de executare, și anume: „producerea în vederea răspândirii ”;
„oferirea” ; „punerea la dispoziție ”; „răspândirea ”; „transmiterea”; „procurarea
pentru sine sau pentru altul de materiale pornogra fice cu minori” ; „deținerea,
fără drept, de materiale pornografice cu minori într -un sis tem informatic sau un
mijloc de stocare a datelor informatice”.
Producerea în vederea răspândirii a materialelor pornografice cu
minori presupune fabricarea, extragere a, combinarea acelor materiale. Pentru
existența infracțiunii în această modalitate este necesar ca aceste materiale să fi
fost produse în vederea răspândirii lor. Dacă producerea materialelor nu s -a
făcut în vederea răspândirii lor, ci pentru sine, acțiu nile respective nu vor
constitui elementul material al infracțiunii. Va exista totuși faptă penală în

422 Pătrăuș, M., Uzvat, C.Fl., Pornografia infantilă în reglementările actuale, Revista Dr eptul, nr.
4/2003, pp.38 -52

-429 – varianta deținerii fără drept de materiale pornografice cu minori.
Oferirea materialelor pornografice cu minori înseamnă acțiunea de a
prezenta cuiva ace ste materiale.
Prin acțiunea de a pune la dispoziție , se înțelege asigurarea pe orice căi a
accesului, fie contra cost, fie gratuit, la materiale pornografice cu minori,
posibilitatea unor persoane de a dispune, de a folosi materiale cu caracter
pornograf ic.

Acțiunea de răspândire de materiale pornografice cu minori are loc de
câte ori as emenea materiale sunt difuzate sau transmise persoanei care trebuie
să le difuzeze sau unor amatori. Nu are importantă din punct de vedere al
existenței faptei penale dacă cel care răspândește materialele pornografice cu
minori este chiar persoana care le -a confecționat sau o altă persoană. Este de
precizat că intră în noțiunea de răspândire și expunerea publică cu sau fără scop
de vânzare a materialelor respective, în cazul răspândirii considerăm că este
vorba de o pluralitate de acte de transmitere care p ot fi concomitente sau
succesive.
Acțiunea de transmitere a materialelor prevăzute în textul incriminator
presupune trimiterea, predarea obiectelor în care sunt mater ializate imagini cu
caracter pornografic cu minori.
Procurarea pentru sine sau pentru al tul reprezintă orice acțiune prin care
se intră în posesia materialelor pornografice cu minori (cumpărare, închiriere,
primire etc.).
Deținerea fără drept a materiale lor pornografice cu minori constă în
simplul fapt de a le avea în stăpânire contrar dispozițiilor legale. Prin urmare,
deținerea legitimă a acestora exclude răspunderea penală.
Pentru existența infracțiunii analizate este necesar ca activitățile
incrimina te să se refere la materialele pornografice cu minori.
C2. Urmarea imediată

-430 – Aceasta es te reprezentată de starea de pericol la adresa minorilor. Ea are
loc în momentul declanșării acțiunii de producere, oferire, punere la dispoziție,
răspândire, transmit ere, procurare sau deținere de materiale pornografice cu
minori.
C3. Legătura de cauzali tate trebuie să existe între acțiunea făptuitorului
și urmarea socialmente periculoasă produsă.
D. Latura subiectivă
Latura subiectivă este caracterizată atât de in tenție directă, cât și de
intenție indirectă.

E. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
E1. Forme
Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate și ca atare nu sunt
pedepsite de lege.
Tentativa se pedepsește conform alin.(2) din a cest articol. Infracțiunea se
consideră consumată atunci când făptuitorul a produs, oferit, pus la dispoziție,
răspândit, transmis, procurat pentru sine sau pentru altul ori a deținut materiale
pornografice cu minori într -un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor.
E2. Modalități
Infracțiunea analizată prezintă șapte modalități normative de realizare,
respectiv cele enunțate în textele articolului. Acestor modalități normative pot
să le corespundă variate modalități faptice.
E3. Sancțiuni
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 la 12 ani.
E4. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
În prezent, în România, există în vigoare mai multe prevederi legale,
cuprinse în legi speciale, care incriminează diferite fapt e în legătură cu
sistemele informatice ori societatea informațională în ansamblul ei. Ca atare, se
poate trage concluzia că există un cadru coerent și conform cu ultimele

-431 – dispoziții internaționale în domeniu. Coerența reglementării va deveni deplină
odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, care reglementează în Capitolul
al VI-lea al titlu lui VII „Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și
datelor informatice ”. Cu toate acestea, nu înseamnă că lucrurile sunt perfecte și
nu este loc de mai bine și de aceea facem unele propuneri de lege ferenda :423
 Potrivit art. 8 din cadrul Co nvenției Consiliului Europei privind
criminalitatea informatică, ratificată prin Legea nr. 64/2004, România se obligă

să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a
incrimina ca infracțiune fapta intenționată săvârșită „fără drept ”, de natură a
cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducere, alterare,
ștergere sau suprimare a datelor informatice ori prin orice formă care aduce
atingere funcționării unui sistem informatic, cu intenția frauduloasă de a obține
fără drept un beneficiu economic pentru el însuși sau pentru o altă persoană.
În mod cu totul inexplicabil, legiuitorul român a incriminat atât în art. 49
din Legea nr. 161/2003, cât și în noul Cod penal (art. 249), infracțiunea de
fraudă informatică, omițând referirile la cauzarea „fără drept ” a unui prejudiciu
patrimonial ori la obținerea „fără drept ” a unui beneficiu economic, așa cum se
prevede în Conven ția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică .
 Consider oportun a se incrimina și săvârșirea infracțiunilor informatice
din culpă de către persoanele răspunzătoare pentru aplicarea dispozițiilor legale
în materie, prin neglijență. Prin aceast ă incriminare s -ar crea o infracțiune
obstacol în calea săvârșirii unor alte infracțiuni mai gr ave.
 Posibilitatea descoperirii faptelor îndreptate contra integrității și
securității datelor și sistemelor informatice ar putea crește dacă și în cazul
acestor infracțiuni ar fi reglementată o cauză de nepedepsire sau de reducere a
pedepsei care să încurajeze denunțarea acestor fapte. Ar putea fi luat exemplul
altor domenii în care operează asemenea instituții de drept penale: art. 15 -16 din

423 Pentru amănunte, a se v edea Dobrinoiu, Maxim, op. cit., pp. 378 -381.

-432 – Legea nr. 143/2 006, art. 10 din Legea nr. 241/2005, art. 9 din Legea nr.
39/2003.

Pagină albă

-433 –

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pericolele – omniprezente și amenințările – omnidirecționale pot schimba
complet direcția de evoluție a sistemelor și proceselor, determinând adevărate
catastrofe în ceea ce privește relațiile internaționale. Privind în acest sens,
criminalitatea transfrontalieră se constituie într -o sursă de generare și regenerare
a conflictualității, a instabilității și in securității . Începând cu ultimul deceniu al
secolului al XX -lea, dimensiunea transfrontalieră a devenit esențială în
redefinirea criminalității organizate. Constituirea spațiului Schengen, departe de
a diminua această nouă caracteristică, a accentuat -o și mai mult, astfel încât
putem afirma că dimensiunea transfrontalieră a criminalității organizate a
devenit dominantă la acest început de mileniu.
De cele mai multe ori, crima organizată se întrepătrunde cu terorismul și
conține un nucleu dur, reprezentat d e criminalitatea economico -financiară, la
care se adaugă corupția, fenomen ce tinde să erodeze baza sistemului economic
și având ca finalitate afectarea instituțiilor fundamentale ale statului de drept.
Organizațiile criminale profită de contradicțiile ge nerate de permisivitatea sau
chiar lipsa unor legi, de neaplicarea legilor existente, de relațiile neadecvate

-434 – dintre sferele politice, economice și administrative, precum și de ineficienta ori
slaba colaborare dintre structurile interne sau internaționale abilitate în
combaterea fenomenului infracțional.
Una din caracteristicile organizațiilor criminale ale acestui început de
mileniu este menținerea și dezvoltarea relațiilor mult mai eficient, cu un sistem
de cooperare și de lucru în timp real, pentru realizarea scopului și produsului
infracțional, corobor at cu spălarea banilor și introducerea lor în circuitul legal
statal sau multinațional. Mai mult decât atât, organizațiile criminale reușesc să
se adapteze imediat pentru a scăpa de măsurile întreprinse împotriva lor de către
poliție și justiție, ceea ce denotă că există un anumit „model criminal ” ce
cuprin de elemente de tactică, căi și mijloace de acțiune, foarte sofisticate și
deosebit de periculoase. Experiența a demonstrat că nu există o singură
abordare în combaterea crimei organizate care să fie cu a devărat eficientă,
succesul putând fi asigurat de o gamă largă de strategii care acționează în mod
concertat.
În contextul în care forurile continentale și mondiale își canalizează
eforturile pe direcția identificării soluțiilor adecvate pentru ținerea f enomenului
criminalității organizate sub control, România și -a amplificat eforturile de
contracarare a acestui flagel, atât în plan intern, cât și internațional. Aceste
eforturi vizează alăturarea României la efortul internațional, prin punerea la
dispoziț ie a potențialului național de combatere și intensificarea măsurilor de
actualizare a cadrului legislativ, cu preponderență cel penal.
Dacă în domeniul clasic al asistenței judiciare penale internaționale,
reglementată prin convenții, uniformizarea legis lațiilor penale ale țărilor
membre ale UE întâmpină inerente dificultăți cauzate de specificul național
tradițional al acestora, apreciem că în privința noilor forme ale crimei
organizate transnaționale cum ar fi criminalitatea informatică, această
uniform izare va fi mult mai ușor de realizat, întrucât în acest domeniu nu există
o tradiție juridică a țărilor europene, iar o reglementare unitară la nivel
continental va fi convenabilă tuturor și va fi ușor de pus în aplicare la nivel

-435 – național, cât și internaț ional. Mergând pe această linie, sunt de actualitate
cuvintele vizionarului politician francez Robert Schumann, care în 1950 spunea:
„Europa nu se va face dintr -o dată, nici într -o construcție de ansamblu, ci prin
realizări concrete care să creeze mai întâ i solidaritate de fapt. ”
Prin urmare, abordarea sist emică a problematicii privind criminalitatea
organizată implică în mod obligatoriu luarea în calcul a două elemente
inseparabile, respectiv obiectivele urmărite și metodele folosite . În acest sens,
obiec tivele ce trebuie avute în vedere la elaborarea strat egiilor de prevenire și
reprimare a crimei organizate ar putea fi: reducerea vulnerabilității societății la
infiltrarea organizațiilor criminale; reducerea posibilităților de acumulare și
folosire a prof iturilor obținute din activități ilicite; identificarea, dezmembrarea

și lichidarea organizațiilor criminale prin urmărirea și condamnarea membrilor
acestora, confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni și a celor folosite în
astfel de scopuri.
Pentru realizarea acestor obiective, este nevoie de elabo rarea, adoptarea și
aplicarea unor strategii de prevenire și reprimare adecvate, prin metode și
mijloace eficiente, motiv pentru care considerăm că se impune ca
reglementarea tehnicilor speciale de inve stigare424 în legislația română să
fie îmbunătățită . Practica organelor judiciare a demonstrat că pe parcursul
urmăririi penale a unor infracțiuni de criminalitate organizată pot fi necesare
procedee probatorii care presupun limitări ale drepturilor fundamen tale ale
persoanelor vizate și pentru care nu există în prezent o procedură legală care să
prevadă condițiile de autorizare într -o manieră care să garanteze respectarea
drepturilor fundamentale ale persoanelor.
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedur ă penală prevede o
reglementare nouă a tehnicilor speciale de investigare, însă nu răspunde tuturor

424 Potrivit Recomandării (2005) 10 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, prin noțiunea
de tehnici speciale de investigare se înțelege tehnicile f olosite de autoritățile judiciare în cadrul
anchetelor penale, urmărind depistarea unor infracțiuni grave, astfel încât persoanele în cauză sa nu
aibă cunoștința de acest lucru.

-436 – provocărilor pe care le presupune crima organizată, omițând reglementarea unor
instrumente esențiale în probarea unei activități infracționale.
În acest sc op, propun lărgirea sferei tehnicilor speciale de
supraveghere prin reglementarea utilizării persoanei juridice sub acoperire ,
precum și a posibilității folosirii colaboratorului investigatorului sub
acoperire în cazul investigării infracțiunilor prevăzut e de Legea
nr.39/2003 . Aceste procedee probatorii sun t utilizate în majoritatea statelor din
Europa și reprezintă elemente esențiale pentru a asigura succesul misiunilor,
conspirativitatea acțiunilor și protejarea identității reale a investigatorilor sub
acoperire. Evoluția infracționalității a determinat ca în anumite situații organele
de urmărire penală să nu poată pătrunde în mediul unor persoane suspectate de
săvârșirea de infracțiuni decât folosind acoperirea unei persoane juridice, prin
intermediul cărora să desfășoare anumite activități, sau prin int ermediul unei
persoane care este deja cunoscută de membrii grupului infracțional și care
beneficiază de încrederea acestora.
Astfel, persoana juridică de acoperire este forma de asociere sau
organizare cu sau fără personalitate juridică, înființată în co ndițiile legii, care
este folosită în scopul derulării activităților specifice ale investigatorilor sub
acoperire, în cadrul activităților de legendare. În Germania, spre exemplu,
aceste persoane juridice sunt folosite în cadrul unor investigații de mare
amploare, procedura de înființare fiind cea obișnuită pentru toate societățile
comerciale, iar cheltuielile de funcționare fiind avansate de către stat.
Reglementarea persoanei juridice sub acoperire prezintă o dificultate
suplimentară prin aceea că în aces t mod se naște un subiect de drepturi și
obligații, atât de natură patrimonială cât și nepatrimonială. Pe parcursul
existenței, persoana juridică poate avea angajați, poate încheia contracte cu
executare succesivă în timp sau poate acumula obligații fiscal e, iar legea trebuie
să prevadă soarta acestor raporturi juridice în momentul în care societatea și -a
îndeplinit scopul în vederea căreia a fost creată și își încetează existența.
Colaboratorul este persoana care nu face parte din autoritățile judiciare

-437 – și care, în baza și limitele autorizării date de organul competent, efectuează
anumite acte și activități, în scopul stabilirii existenței infracțiunii și identificării
membrilor unui grup de crimă organizată sau a unor persoane care au legături
infracționa le cu un astfel de grup. Legislația britanică425, spre exemplu, prevede
posibilitatea de a autoriza în cadrul unei investigații „surse umane acoperite de
informații”, criteriul esențial pentru stabilirea acestei calități fiind relația
existentă între sursă ș i persoana investigată, și nu apartenența sursei la organul
judiciar. Potrivit acestei norme, pot fi autorizați pentru obținerea de informații și
mijloace de probă în procesul penal atât investigatori sub acoperire, cât și
colaboratori ai poliției fără ca litate specială. De asemenea, legislația
olandeză426

prevede că atunci când folosirea unui investigator sub acoperire este imposibilă,
poate fi folosit un civil pentru realizarea unei operațiuni acoperite.
Pentru a garanta protejarea drepturilor fundamen tale ale persoanelor
vizate de aceste procedee probatorii, condițiile și procedura de autorizare a
persoanei juridice sub acoperire și a colaboratorilor trebuie să fie similare celor
de autorizare a investigatorilor sub acoperire, atât sub aspectul testulu i de
proporționalitate, cât și din perspectiva organului competent să autorizeze
activitatea.
Practica organelor judiciare a demonstrat, totodată, că reglementarea
actuală a instituției investigatorilor sub acoperire nu acoperă toate ipotezele în
care act ivitățile desfășurate de investigator implică o atingere adusă dreptului
persoanei la respectarea vieții private și a domiciliului. Astfel, nu există
dispoziții exprese referitoare la situația în care investigatorul pătrunde în
locuința unei persoane în vederea obținerii de informații sau de mijloace de
probă.
Potrivit art. 27 din Constituție, nimeni nu poate pătrunde în domiciliul sau
reședința unei persoane fără învoirea acesteia, iar excepțiile trebuie să fie

425 Regulation of Investigatory Powers Act 2000
426 Special Power of Investigation Act (Wet Bijzondere opsporingsbevoegdheden) din 2000

-438 – prevăzute de lege. Dispoziții similare se re găsesc în Articolul 8 al Convenției
Europene a Drepturilor Omului, care prevede în plus condiția proporționalității
ingerinței cu importanța interesului legitim protejat.
În ipoteza unui investigator sub acoperire care pătrunde în locuința unei
persoane pe ntru a cumpăra droguri, spre exemplu, se poate argumenta că
acordul persoanei care folosește locuința este suficient pentru a conferi
legalitate activității sale. Pe de altă parte, se poate susține și că în această
situație acordul nu este valabil exprima t, având în vedere că persoana care 1 -a
exprimat nu cunoștea adevărata calitate a investigatorului, și că viața privată a
persoanei cercetate a suferit o atingere care nu este prevăzută de lege. Astfel,
există posibilitatea de a contesta legalitatea mijlo acelor de probă administrate
în această modalitate.

Specificul activității desfășurate de un investigator sub acoperire
presupune ca acestea să aibă un comportament normal în mediul în care
încearcă să se integreze, ceea ce poate presupune accesul în loc uințele
membrilor unui grup infracțional. În asemenea situații este imposibilă
determinarea în prealabil a tuturor locuințelor în care investigatorul va fi nevoit
să pătrundă, astfel încât nu se poate obține o autorizație individuală pentru
accesul în fiec are imobil. Totodată, într -o asemenea situație intensitatea
ingerinței este în mod vădit mai mică decât în cazul unei percheziții domiciliare,
astfel încât nu se justifică o procedură de autorizare similare percheziției.
Pentru a evita riscul unor interpr etări neunitare în practică și
jurisprudență, soluția pe care o propun este ca reglementarea instituției
investigatorului sub acoperire să cuprindă referiri exprese la posibilitatea ca
acesta sa pătrundă în locuințe pentru a obține informații în baza auto rizației
emise de către organul judiciar competent. O asemenea dispoziție se regăsește
în legislația landului german Baden Wurtemberg427, care prevede în mod

427 Joubert, C., Bevers, H., Schengen investigated. A Comparative Interpretation of the Schengen

-439 – expres ca acordul persoanei care folosește o locuință este suficient pentru
accesul în imobil al in vestigatorului.
Reglementările actuale în materia investigatorului sub acoperire nu
cuprind dispoziții referitoare la situația în care activitățile de integrare în mediul
infracțional presupun săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru
care nu există o autorizare expresă prealabilă din partea organului judiciar
competent.
Infiltrarea unui agent sub acoperire într -o grupare de criminalitate
organizată poate presupune ca acesta să adopte comportamentul celorlalți
membri ai grupării, inclusiv săvâr șirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Pentru aceste situații, regula ar fi ca procurorul care autorizează folosirea
investigatorului sub acoperire să poată autoriza si comiterea acestor fapte după

realizarea unui test de proporționalitate. Această ipoteză este reglementată în
legislația română cu privire la cumpărarea de droguri în articolul 22 din Legea
nr. 143/2000, iar de noul Cod de procedură penală în articolul 150, care acoperă
și alte fapte prevăzute de legea penală ce pot fi autorizate. Prev ederi similare se
regăsesc în legislațiile din majoritatea statelor europene.
În practică au apărut situații în care activitatea grupării de crimă
organizată s -a desfășurat într -o modalitate diferită de cea prefigurată la
momentul autorizării, astfel încât investigatorul a fost pus în situația de a
săvârși o fapta pentru care nu fusese autorizat, riscând ca astfel să fie
deconspirat. Având în vedere că prevederile referitoare la stare de necesitate nu
sunt întotdeauna deplin aplicabile în aceste situații, î n legislația altor state s -a
simțit nevoia unei reglementări exprese a acestor situații.
Astfel, legislația olandeză prevede că în situații urgente investigatorul
poate fi autorizat verbal să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală,
urmând ca procur orul să emită ulterior o autorizație scrisă în termen de 3 zile.
Consider că se impune adoptarea unei reglementări similare și în legislația

Provisions on mInternational Police Cooperation in the light of the European Convention on Human
Rights, Ed. Kluwer Law International , 1996, p. 222

-440 – română pentru a răspunde problemelor care apar în practica organelor judiciare.
Practica organelor judiciare a demonstrat că o altă lipsă a legislației
actuale în materia tehnicilor de supraveghere, care este reluată în noul Cod de
procedură penală, este omisiunea unei reglementări legale a supravegherii
operative .
Acest procedeu probatoriu constă în monitorizarea activităților unei
persoane de către un lucrător de poliție, în scopul obținerii de informații. În
situațiile în care supravegherea nu este însoțită de realizarea de înregistrări de
imagini și sunete, lucrătorul de poliție consemnează constatările persona le într –
un proces verbal, care constituie mijloc de probă428, iar în aceste situații
reglementarea în vigoare nu prevede necesitatea obținerii unei autorizații.

Având în vedere că supravegherea sistematică a unei persoane reprezintă
o ingerință în viața privată a acesteia429, exigențele articolului 8 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului presupun ca aceasta să fie prevăzută într -o lege
care să definească atât infracțiunile pentru care poate fi dispusă măsura, cât si
procedura de autorizare. Totodată, decizia de a folosi un asemenea procedeu
trebuie luată numai în urma efectuării unui test de proporționalitate.
Din acest motiv, propun ca reglementările referitoare la tehnicile de
supraveghere să fie modificate, astfel să fie reglementată o procedură le gală de
autorizare și condiții de administrare pentru orice activitate a organelor judiciare
care presupune o ingerință în viața privată. În viziunea noastră, criteriul după
care o activitate trebuie sau nu să fie autorizată trebuie să fie existența unei
ingerințe, și nu modalitatea practică în care se realizează activitatea sau modul
în care se consemnează rezultatele. Considerăm că nu se justifică situația
actuală, în care realizarea unei supravegheri, ale cărei constatări se regăsesc
într-o înregistrare de imagini, presupune o autorizație emisă de un judecător, pe

428 Udroiu, M., Predescu, O., Proiecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român ,
Editura C.H. Beck, 2008, p.858
429 A se vedea CEDO, hotărârea din 26 martie 1987 în cauza Le ander contra Suediei

-441 – când o supraveghere ale cărei rezultate sunt consemnate în scris de lucrătorul de
poliție nu are o reglementare legală care să cuprindă suficiente garanții.
Un exemplu poate fi legislația adopt ată în Marea Britanie în cursul anului
2000430, care reglementează detaliat procedura de autorizare a supravegherii
operative, distingând, totodată, între metodele de supraveghere obișnuite și cele
intruzive, care vizează activități efectuate în interiorul unei locuințe sau
presupun prezența unei persoane sau a unui dispozitiv în interiorul unei locuințe
și care implică exigențe sporite și un grad mai înalt de autorizare. Totodată, în
Olanda431, supravegherea sistematică a unei persoane, care permite obținerea
unei imagini de ansamblu asupra vieții private a unei persoane, poate fi realizată
numai cu autorizarea procurorului, pe când supravegherea obișnuită, a unei

activități individuale sau întâmplătoare, se poate realiza fără o autorizare
specială.
O alt ă propunere, vizează reglementarea în legislația procesual penală a
unor instituții care să permită organelor judiciare accesul într -un loc, ridicarea
și repunerea la loc a unui obiect sau instalarea de obiecte . Aceste tehnici de
investigare sunt reglement ate în prezent în Legea nr. 535/2004 privind
prevenirea și combaterea terorismului și pot fi folosite doar de către organele de
stat cu atribuții în domeniul securității naționale.
Astfel, pe parcursul unei investigații poate fi necesar ca organele de
urmă rire penală să pătrundă în locuința unei persoane pentru a instala un
dispozitiv de înregistrare cu ajutorul căruia să se realizeze o înregistrare de
convorbiri autorizată de judecător, în condițiile în care nu există o autorizare
expresă a acestui tip de ingerință în viața privată a persoanei și nicio o
prevedere legală expresă din care să rezulte că autorizația de interceptare
presupune și dreptul de acces în locuința persoanei vizate, reglementarea actuală
nu permite folosirea acestei tehnici de investig are.

430 Articolul 26 din Regulation of Investigatory Powers Act
431 Special Power of Investigalion Act (Wet Bijzondere opsporingsbevoegdhcdun) din 2000

-442 – De asemenea, pentru a asigura conspirativitatea unei investigații, poate fi
necesar ca un obiect să poată fi studiat fără cunoștința celui care îl deține,
activitate care nu poate fi efectuată în baza dispozițiilor în vigoare referitoare la
condițiile de efectuare a perchezițiilor domiciliare.
Prin reglementarea unei proceduri de autorizare pentru aceste tehnici de
investigare similare procedurii aplicabile pentru interceptarea și înregistrarea
convorbirilor, soluția pe care o propun asigură suficiente garanții pentru a
respecta exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului și asigură un
instrument eficient în combaterea criminalității organizate.
În ciuda dificultății de a identifica un echilibru între interesul statului de a
combate criminalitat ea organizată și drepturile fundamentale ale persoanelor
vizate de tehnicile speciale de investigare, importanța acestor instituții
determină necesitatea reglementării lor. Totodată, trebuie avută în vedere
necesitatea ca în

statele membre ale Uniunii Eu ropene să existe principii standard ale
procedurilor de executare a acțiunilor sub acoperire, iar legislația să fie adaptată
la aceste principii.
În acest sens, trebuie avută în vedere propunerea de Directivă a Uniunii
Europene privind Ordinul European de Investigație432, aflată în curs de adoptare
care reglementează punerea în executarea a procedeelor probatorii dispuse de
un organ judiciar dintr -un alt stat membru, inclusiv a tehnicilor de investigare
sub acoperire, astfel încât este esențial ca legislația română sa prevadă
instrumente similare celor din statele europene.
Preocuparea de standardizare a instrumentelor de combatere a crimei
organizate se manifestă la un nivel mai larg decât cel al Uniunii Europene,
reprezentând o prioritate a tuturor agențiilo r de aplicare a legii. Summit -ul
Mondial al Procurorilor Generali și Procurorilor Șefi desfășurat în 2009 la
București a remarcat că răspândirea tehnologiilor moderne de informare și

432 http://register.consilium.europe.eu/pdf/en/10/st09/st09288 -ad0l.en10.pdf

-443 – comunicare, precum și crescânda trans -naționalitate a activităților infr acționale
aferente creează o vastă gamă de noi oportunități pentru comiterea de
infracțiuni, iar evoluția constantă a mediului social, cultural și economic ridică
noi și schimbă dramatic modul de abordare a și impactul infracționalității
tradiționale și c onvenționale. Din acest motiv, summit -ul a recomandat ca,
pentru combaterea noilor și sofisticatelor forme de infracționalitate, să se
dezvolte o reacție mai eficientă din partea justiției penale, inclusiv o
reconsiderare și actualizare a standardelor și normelor, în mod corespunzător și
conform necesităților, pentru a se asigura un răspuns adecvat nevoilor actuale
ale tuturor statelor.433
O altă modificare legislativă pe care noi o considerăm necesară este
preluarea poliției judiciare de către Ministerul Pu blic și înființarea poliției
judiciare a DIICOT.

În concordanță cu dispozițiile constituționale, care situează Ministerul
Public în rândul Autorității Judecătorești, o eventuală organizare a poliției
judiciare în cadrul Ministerului Public ar putea repre zenta una dintre soluțiile de
eficientizare a combaterii fenomenului infracțional în general și al crimei
organizate în special. Constituția României, republicată, menționează în Titlul
111, la cap.6, secțiunea a 2 -a (Autoritatea judecătorească) faptul că în
activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în
cond ițiile legii. Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc
și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile
legii (art.131).
În prezent, dubla subordonare a lucrătorilor de poliție judiciară, funcțion al
față de parchete, iar administrativ față de Ministerul Administrației și Internelor

433 www.http://www .summitgp2009.ro/upload/Raport_final_Summit_PG_2009.doc

-444 – duce în unele situații la o scădere a eficienței. Cele două instituții pot avea la un
moment dat priorități diferite, astfel încât aceiași lucrători pot fi implicați
administrativ într -un anumit tip de activități, urmărind combaterea unui anumit
fenomen, iar din punct de vedere al cercetării penale prioritățile parchetului pot
viza combaterea unui alt fenomen. Această abordare implică irosirea resurselor
investigative, iar preluarea poliției judiciare de către Ministerul Public ar
înlătura acest impediment.
Este esențială, din această perspectivă, diferențierea între poliția
administrativă și poliția judiciară, cea din urmă structură având sarcina de a
constata și urmări orice infracțiune, conformându -se regulilor de procedură
penală și de a executa măsurile dispuse de către procurori.
Totodată, apreciem că este absolut necesar ca structura specializată în
combaterea crimei organizate și terorismului să aibă propria poliț ie judiciară,
formată din ofițeri de poliție specializați, care să acționeze sub autoritatea
exclusivă a procurorilor DIICOT. Evident, opțiunea către un asemenea mod de

organizare ar presupune detașarea unui număr de ofițeri și agenți de poliție
judicia ră, stabilit în funcție de evoluția anumitor indicatori ai criminalității iar
evaluarea profesională a lucrătorilor de poliție judiciară ar urma să fie în
competenta procurorilor, care de altfel exercită atât coordonarea, controlul, cât
si conducerea activ ităților de cercetare penală. De aceea, structura de poliție
judiciară trebuie să fie complet și clar diferențiată de structura de poliție
administrativă, cea de menținere a ordinii publice.
O altă măsură legislativă care apreciem că ar trebui introdusă es te cea
privind confiscarea extinsă și modificarea reglementărilor referitoare la
prezumția dobândirii licite a averii.
Dispozițiile din Legea nr.39/2003 au adus o modificare esențială în
activitatea organelor judiciare în ceea ce privește instituirea măsur ilor
asigurătorii și confiscarea specială întrucât se poate confisca și echivalentul
bunurilor supuse confiscării.

-445 – Cu toate acestea, în activitatea practică s -au ridicat numeroase probleme
privind instituirea măsurilor asigurătorii în cazurile de criminali tate organizată,
fiind numeroase situațiile în care membrii grupurilor infracționale, deși realizau
beneficii materiale serioase din activitatea ilicită, nu dețineau bunuri în
proprietate sau venituri care să poată fi indisponibilizate. De multe ori,
imobi lele ori terenurile dobândite cu venituri din activitatea ilicită au fost
transferate pe numele unor membrii ai familiei sau prieteni, astfel că
indisponibilizarea acestora a fost de multe ori dificilă.
Principalele impedimente practice sunt generate de mo dul în care este
reglementată instituirea măsurii asigurătorii în art.163 alin.2 („măsurile
asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului
sau inculpatului”), dar mai ales datorită modului în care sunt interpretate
norm ele Constituției României, care în art.44 alineatul 8 prevede prezumția
dobândirii licite a averii. În practica organelor judiciare, acest text este
interpretat, pornind și de la deciziile Curții Constituționale, ca instituind o

obligație pentru au torități de a stabili cu exactitate infracțiunea din care provine
un bun supus confiscării.
De aceea, apreciem că introducerea confiscării extinse este necesară în
legislația noastră și se impune chiar și o modificare a Constituției cu privire la
această p rezumție, astfel încât, în situația în care organele judiciare dovedesc că
veniturile unei persoane condamnate nu justifică bunurile pe care le deține, acea
persoană să aibă obligația de a le dovedi proveniența licită, iar în caz contrar
bunurile să fie co nfiscate.
Un sistem eficient de recuperare a sumelor obținute prin infracțiuni
presupune ca, în anumite situații, legislația națională să permită răsturnarea
sarcinii probei cu privire la proveniența bunurilor. Această afirmație pornește de
la premisa că î n orice sistem juridic este imposibil ca statul să stabilească cu
precizie proveniența infracțională a tuturor bunurilor dobândite de un inculpat,
la același standard de probă necesar pentru condamnarea unei persoane.

-446 – Se întâmplă de multe ori, ca unui traf icant de droguri să i se poată
confisca doar sumele obținute la ultima tranzacție sau unui funcționar corupt să
i se confiște doar ultima mită și să nu fie posibilă confiscarea averii pe care, în
mod vădit nu o putea obține din venituri legale434. În aceste situații, statul nu își
poate permite ca persoanele condamnate să păstreze bunurile dobândite de
persoanele condamnate și care nu pot fi justificate.
La această concluzie au ajuns majoritatea statelor europene, iar răspunsul
pe care l -au oferit a fost regl ementarea unor instituții în baza cărora în cazuri
limitativ prevăzute de lege o persoană trebuie să dovedească originea bunurilor
pe care le -a dobândit, în caz contrar acestea fiind confiscate.
Soluțiile sunt diverse. Spre exemplu, în Anglia435, prezumția este
răsturnată pentru persoanele condamnate pentru infracțiuni grave sau
condamnate de mai multe ori într -un anumit interval. După dispunerea unei
asemenea condamnări, aceste persoane trebuie să facă dovada faptului că toate
bunurile pe care le -au dobândi t în ultimii 6 ani și toate cheltuielile pe care le -au
efectuat în această perioadă provin din surse licite, în caz contrar dispunându -se
confiscarea. Mai mult, dacă persoana condamnată nu achită suma la care este
obligat, pedeapsa îi poate fi majorată.
Tot în Anglia, este reglementată așa numita confiscare civilă436, în baza
căreia se poate dispune confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni chiar în
lipsa unei condamnări. În această situație, statul poate demara o procedură civilă
îndreptată împotriva b unurilor, în care trebuie să dovedească doar că este
probabil că bunurile provin dintr -o infracțiune, invocând, spre exemplu,
prezența unor urme de droguri pe bancnote, un standard sensibil mai scăzut
decât pentru a obține o condamnare.
O altă reglementare437 din același sistem de drept permite confiscarea
sumelor în numerar mai mari de 10.000 de lire sterline identificate asupra

434 http://www.mpublic.ro/presa/2011/discurs_bilant_2010.pdf
435 Art.6 din Proceeds of Crime Act, adoplat în 2002.
436 Art.240 din Proceeds of Crime Act, adoptat în 2002.
437 Art.249 din Proceeds of Crime A ct, adoptat în 2002.

-447 – persoanelor și care nu pot fi justificate. Poliția este îndreptățită să rețină aceste
sume, urmând ca proprietarul să conteste măsu ra într -un termen determinat și să
facă dovada provenienței licite a banilor, iar dacă acest lucru nu se întâmplă,
sumele sunt confiscate.
În Spania, a fost adoptată o altă metodă, care duce în final la același
rezultat. În practica organelor judiciare inf racțiunea de spălare de bani este
interpretată în sens extensiv, astfel încât acoperă orice tranzacție cu bunuri a
căror proveniență nu poate fi justificată și cu privire la care există suspiciunea
că provin din infracțiuni. Astfel, orice bun a cărui prove niență licită nu poate fi
stabilită este prezumat ca provenind dintr -o infracțiune, astfel încât devine
obiect material al infracțiunii de spălare de bani și implicit supus confiscării.
Din momentul în care autoritățile demonstrează că veniturile legale a le unei
persoane nu justifică bunurile pe care le deține și că există o legătură de orice
natură cu o

activitate infracțională, devine obligația deținătorului de a indica proveniența
exactă a acestor bunuri pentru a evita confiscarea lor.
În Franța, s -a ales soluția adoptări unei incriminări speciale. Astfel, fapta
de a justifica originea bunurilor deținute sau a cheltuielilor efectuate constituie o
infracțiune autonomă, care atrage atât condamnarea autorului cu o pedeapsă de
până la 3 ani de închisoare , cât și confiscarea bunurilor.
Asemenea instituții au fost adoptate în ultimii ani în majoritatea statelor
europene – Anglia, Franța, Olanda, Belgia, Spania și, de curând, Bulgaria. Unele
dintre aceste prevederi au fost examinate de Curtea Europeana a Dre pturilor
Omului438, care a concluzionat că o asemenea procedură conține suficiente
garanții și nu încalcă drepturile fundamentale la un proces echitabil sau la
garantarea proprietății.

438 Philips contra Regatului Unit, 2001; Grayson și Barnham contra Regatului Unit, 2008.

-448 – Mai mult, Consiliul European a impus tuturor statelor membre ale
Uniunii, prin Decizia Cadru 212, din 2005, să prevadă în legislația lor
confiscarea extinsă, care să permită răsturnarea sarcinii probei în legătură cu
proveniența bunurilor persoanelor condamnate pentru infracțiuni.
România are nevoie, la rândul său, de asemenea instituții și trebuie să își
îndeplinească și obligațiile care îi revin ca stat membru. În ultima perioadă au
existat numeroase cazuri puternic mediatizate de persoane implicate în activități
de crimă organizată sau de corupție, care, deși au fost condamna te, și -au păstrat
averea care nu ar fi putut fi justificată prin surse legale de venit. Este nevoie de
instrumente care să permită ca aceste persoane să răspundă integral pentru
activitățile ilicite, însă, în prezent, adoptarea unor asemenea instrumente es te
împiedicată de prevederile Constituției referitoare la prezumția caracterului licit
al averii.
Aceste prevederi nu permit răsturnarea sarcinii probei și, implicit, nu
permit ca România să adopte una sau mai multe dintre soluțiile identificate deja
de celelalte state membre. Modificarea Constituției ar crea astfel o oportunitate

pentru a elimina o situație de inechitate socială și ar aduce, în același timp,
sume semnificative la buget.
România trebuie să implementeze decizia cadru nr.212 a Consiliului
Uniunii Europene referitoare la confiscarea extinsă nu doar pentru a ne îndeplini
obligațiile asuma te ca stat comunitar, ci în primul rând, pentru a răspunde unei
nevoi sociale presante.
Credem că ar fi necesară adoptarea unei legislații privind confiscarea
extinsă. Prevederile constituționale se referă la averea tuturor cetățenilor, însă
confiscarea ex tinsă privește doar persoanele care sunt condamnate pentru fapte
penale și nu își pot justifica averea.
O măsură la nivel instituțional, care apreciem noi că ar trebui
implementată, este organizarea completelor specializate la instanțele care
judecă cauzel e de criminalitate organizată . Apreciem că judecarea acestor

-449 – cauze de către judecători specializați în domeniul crimei organizate ar duce la
creșterea gradului de combatere al acestui flagel, dar și la prevenirea lui.
Completele specializate ar putea contr ibui la aplicarea unitară și uniformă a
dispozițiilor din legile speciale și mai ales a dispozițiilor privind tehnicile
speciale de investigație, precum și la aplicarea unor pedepse cu grad ridicat
disuasiv. Mai mult, crearea acestor complete ar permite ma gistraților o
specializare pe diverse domenii – criminalitatea informatică, trafic de droguri,
trafic de persoane, etc. — elaborarea unor ghiduri de bune practici în judecarea
acestui gen de cauze, precum și o creștere a celerității în judecarea cauzelor.
Adoptarea propunerilor prezentate mai sus s -ar înscrie în principiile și
orientările strategice ale UE, definite în „Strategia de securitate internă a
Uniunii Europene: Către un model european de securitate”. Strategia consideră
că „principalele riscuri și amenințări infracționale cu care se confruntă în
prezent Europa, și anume terorismul, formele grave de criminalitate,
criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul
de ființe umane, exploatarea sexuală a minorilor și pornografia infantilă,

infracționalitatea economică și corupția, traficul de armament și criminalitatea
transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la schimbările științifice și
tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod ilegal și de a submina
valorile și prosperitatea societăților noastre deschise.”439
Astfel, Uniunea Europeană stabilește ca principiu faptul că „cetățenii
europeni vor să trăiască în condiții de securitate și să se bucure de libertățile lor:
securitatea constituie, în sin e, un drept fundamental. Valorile și principiile
stabilite în tratatele Uniunii și enunțate în Carta drepturilor fundamentale au
inspirat Strategia de securitate internă a UE.”440 În ceea ce privește prezentul
demers științific, de o deosebită importanță est e principiul politicilor în materie

439 Secretariatul General al Consiliului European, Strategia de securitate internă a Uniunii
Europene: Către un model european de securitate. Luxembur g: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene. ISBN 978 -92-824-2690 -6, p.7.
440 Strategia de securitate internă a Uniunii Europene: Către un model european de securitate, op.
cit., p. 19.

-450 – de justiție, libertate și securitate care se consolidează reciproc, respectând
totodată drepturile fundamentale, protecția internațională, statul de drept și viața
privată.
Pe baza principiilor sunt stabilite zece orient ări pentru acțiune în vederea
garantării securității interne a UE în următorii ani:
 abordarea vastă și globală a securității interne;
 asigurarea supravegherii democratice și judiciare efective a activităților
de securitate;
 prevenirea și anticiparea: o abo rdare pro -activă și fondată pe informații;
 elaborarea unui model global pentru schimbul de informații;
 cooperarea operațională;
 cooperarea judiciară în materie penală, care stabilește pentru
„autoritățile judiciare ale statelor membre să coopereze mai în deaproape, după
cum este necesar ca Eurojust să își pună în valoare întregul potențial în cadrul
legislației aplicabile. La nivelul UE, operațiunile și anchetele în materie penală
care s -au desfășurat cu succes trebuie să ne permită să conștientizăm sinerg iile
potențiale dintre serviciile de aplicare a legii și cele de gestionare a frontierelor
și autoritățile judiciare, în scopul prevenirii criminalității transfrontaliere”441;
 gestionarea integrată a frontierelor;
 angajamentul în favoarea inovării și a formării;
 dimensiunea externă a securității interne/cooperarea cu țările terțe;
 flexibilitatea în vederea adaptării la dificultățile viitoare.
„Riscul zero nu există, dar în ciuda acestui fapt, Uniunea trebuie să
creeze un mediu sigur în care oamenii să se simtă protejați. În acest sens,
trebuie instituite mecanismele necesare pentru menținerea unui nivel ridicat de
securitate, nu numai pe teritoriul UE, ci și, într -o măsură cât mai mare, atunci
când cetățenii călătoresc în țări terțe sau se află în medi i virtuale, precum
Internetul”442.

441 Strategia de securitale internă a Uniunii Europene: Către un mod el european de securitate, op.
cit., p. 26.
442 Strategia de securitale internă a Uniunii Europene: Către un model european de securitate, op.

-451 –

LISTA CU ABREVIERI

BIOS Basic Input Output System – zonă care controlează
activitatea Unității Centrale de Prelucrare

C.pen. Codul penal

C.proc.pen. Codul de procedură penală

CDD Collaborative Drug Discovery – companie privată de
software cu o platformă web pentru monitorizarea datelor
privind drogurile

CD-ROM Compact Disk Read -only-memory

cit., pp. 11.

-452 – CE Consiliul Europei

CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CRIMORG Bază de date privind actualitatea crimei organizate și
traficului ilicit

CSI Comunitatea Statelor Independente – alianță formată din
11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice

DIICOT Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism

EMCDDA European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction

EUROJUST Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară

EUROPOL Oficiul de Poliție al UE, sediul Haga (Olanda)

FAT File Allocation Table – componentă a sistemului de
operare care al ocă fiecărui fișier una sau mai multe
porțiuni pe suportul de stocare prin menționare unor
adrese corespunzătoare de regăsire

FBI Biroul Federal de investigații (Federal Bureau of
Investigation) – agenție a Departamentului de Justiție
al SUA

G8 Grupul celor 8 – forum internațional al guvernelor celor
8 economii majore – Franța, Germania, Italia, Japonia,
UK, USA, Canada și Rusia

HG Hotărâre de Guvern

HIV Virusul Imunodeficienței Umane

INCB Consiliul Internațional pentru Controlul Drogurilor
(Inter national Narcotics Control Board)

INTERPOL International Criminal Police Organization –
Organizația Internațională de Cooperare a Forțelor de
Poliție – sediul Lyon (Franța)

-453 –
IP Internet Protocol – protocol care asigură un serviciu de
transmitere a datelor fără conexiune permanentă

ÎCCJ Înalta Curte de Casație și Justiție

KNOW -HOW Cunoștințe specifice asupra unui produs sau procedeu
de fabricație, adesea obținute prin lucrări de cercetare
și dezvoltare importante și costisitoare
LAN Rețea inform atică locală (Local area Network)

LSD Dietilamida Acidului Lisergic

M.Of. Monitorul Oficial

MAE Ministerul Afacerilor Externe

MAI Ministerul Administrației și Internelor

MARA Marea Alianță Română Antidrog

MDMA Methyl enedioxymethamphetamine(Ecstasy)
MMFPS Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

OECD Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare

ONPM Oficiul Național pentru Protecția Martorului

ONU Organizația Națiunilor Unite

OUG Ordonanță de Urgență a Guvernului

PIN Personal identification number – parolă numerică pentru
autentificarea într -un sistem

PURPLE Operațiune internațională ONU, în acțiune din 1999,
menită să prevină deturnarea permanganatului de potasiu
(precursor folosit în fabricarea cocainei)

REITOX The European information networkon drugs and drug
addiction

-454 – RICO The Reekotering Influenced & Corrupt Organizations Act

SIDA Sindromul Imunodeficienței Dobândite

SIE Serviciul de Informații Externe

SRI Serviciul Român de Informații

SUA Statele Unite ale Americii

TCP Transmission Control Protocol – protocol Internet de
control al transmisiei

TEC Tratatul privind Comunitatea Europeană (Tratatul de la
Roma)

TOPAZ Inițiativă internațională ONU de monitorizare a comerțului
licit cu anhidridă acetică (precursor folosit în fabricarea
ilicită a heroinei) și de investigare a metodelor și rutelor de
deturnare

TUE
Tratatul privind Uniunea Europeană

TVA Taxa pe valoarea adăugată

UCP Unitatea Centrală de Prelucrare

UE Uniunea Europeană

UNAIDS United Nations Programme on HIV/AIDS

UNODC Biroul Națiunilor Unite de luptă împotriva Drogurilor și a
Criminalității (The United Nations Office on Drugs and
Crime)

USD United States dollar

WAH Rețea informatică de largă utilizare (Working at Home)

WHO World Health Organization

-455 –

BIBLIOGRAFIE

I.Tratate, cursuri, monografii
Adler, F. – Criminologia , Ed. a II -a, Mac Grew, N. J. Aill, 1995

Amza, T. Amza, C.P. – Criminalitatea informatică, Editura Lumina Lex,
București, 2003

Amza, T., Amza, C.P.
– Criminologie, Editura Lumina Lex, București, 2008

Antoniu G. – Vinovăția penală, Editura Academiei Române,
București, 1995

Antoniu G., Bulai, C.
– Practică ju diciară penală, vol. I. Partea generală,
Editura Academiei, București, 1988

-456 – Antoniu G., Bulai, C.
– Practică judiciară penală, vol. II. Partea generală,
Editura Academiei, București, 1990

Antoniu, G.
– Noul Cod penal. Codul penal anterior. Studiu
comparativ , Editura „All Beck", București, 2004

Antoniu, G. și colab.
– Reforma legislației penale, Editura Academiei,
București, 2003

Antoniu, G., Bulai, C.
– Practică judiciară penală, Partea specială, Editura
Academiei, București, 1992

Baciu, D. , Rădulescu,
S.M.
– Corupția și crima organizată, Editura Continent,
București, 1994

Balaban, C.
– Infracțiuni prevăzute în legi speciale care
reglementează domeniul comerțului , Editura Rosetti,
București, 2005

Banu, E, Constantin,
A,
– Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați,
Craiova, 1994

Basarab, M., Pasca,
V., Mateuț, Gh.,
Medeanu, T.,
Dungan, Petre,
Butiuc, C., Bădilă,
M., Mirișan, V.,
Mancaș, R., Miheș,
C. – Codul penal comentat, vol. II, Partea specială,
Editura Hamangiu, București, 2008, comentariu Petre
Dungan

Bauman, Zygmunt
– Globalizarea și efectele ei sociale, Editura Antet,
București, 2003

Bădilă, M.
– Drept penal. Partea specială, vol. I, Editura Alma
Mater, Sibiu, 2005

Bengescu, C. B.
– Drogurile – alarmă națională, Editura Polirom,
București, 2000

Bercheșan, V., Pletea,
C.
– Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela
45, Pitești, 1997

-457 – Boroi, Al,
Nistoreanu, Gh.
– Drept penal. Partea specială, Editura All Beck,
București, 2004

Boroi, Al., Voicu, C.
– Dreptul penal al afacerilor, Editura C.H. Beck,
București, 2004

Breban, V.
– Dicționar al limbii române contemporane de uz
curent, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1980

Bulai, C.
– Manual de drept penal, Editura All, București, 1997

Bulai, C., Filipaș, A.,
Mitrache, C.
– Instituții de drept penal, Editura Trei, București, 2001

Cesoni, Maria Luisa
– Criminalité organisee, des representations sociales
aux definitions juridiques, L. G. D. J. Paris, Georg
Geneve, Bruylant Bruxelles, 2004

Chipăilă, Ion și
colectiv
– Globalizarea traficului de copii, Editura Sitech,
Craiova, 2006

Cioclei, Valerian
– Manual de criminologie. Editura All Beck,
București, 1998

Ciopraga, A.
– Tactică criminalistică, Iași, 2004

Crețu, V.
– Drept internațional penal, Editura Tempori, București,
1996

Dennis, I.N.
– The Low of Evidence, 3rd edition, Sweet & Maxwell,
2007

Diaconescu, Gh.
– Infracțiunile în legile speciale și legile extrapenale,
Editura All Beck, București, 1996

Diaconescu, H.
– Infracțiuni de corupție și cele asimilate sau în legătură
cu acestea, Editura All Beck, București, 2005

Dima, T.
– Drept penal, partea generală, vol. I – 2004, vol. II –
2005, Editura Lumina Lex, București

-458 – Dobrinoiu, M.
– Infracțiuni în domeniul informatic, Editura C. H. Beck,
București, 2006

Dobrinoiu, M.,
Hotca, A.M.
– Infracțiuni prevăzute în legi speciale, vol. I,
Editura C.H. Beck, București, 2008

Dobrinoiu, V.
– Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983

Dobrinoiu, V.
– Corupția în dreptul penal român, Editura Lumina Lex,
București, 1995

Dobrinoiu, V.
– Drept penal. Partea specială, vol. II, Editura Lumina
Lex, București, 2004

Dobrinoiu, V.,
Cernea, N.
– Drept penal. Partea specială, Editura Lumina Lex,
București, 2002

Dobrinoiu, V., și colab.
– Cauze penale comentate. Partea specială, Editura
Semne, București, 2003

Dongoroz, V., și
colab.
– Explicații teoretice ale Codului penal român.
Partea specială, vol. III – IV, Editura Academiei
R.S.R., București, 1971 -1972

Dragoman, I., și
colab. – Relații internaționale actuale, Editura Intergraf,
București, 2004
Drăgan, I.
– Dicționar de droguri, Editura Național, București
2005
Drăgan, J.
– Drogurile în viața românilor, Editura Magicart
Design, București, 1996

Filipaș, A., Loghin, O.
– Drept penal român. Partea specială, Casa de
Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1992

Geamănu, Grigore
– Dreptul internațional penal și infracțiunile
Internaționale, Editura Academiei Române, București,
1977

Glaser, St.
– Droit internațional penal convențional, Paris, 1929

Hanga, V.I. – Dreptul și calculatoarele, Editura Academiei,

-459 – București, 1991

Hedeșiu, E., Toma,
Gh.
– Combaterea crimei organizate, Editura Universitatea
Națională de Apărare, București, 2005

Hotca, A.M.,
Dobrinoiu, M.
– Infracțiuni prevăzute în legi speciale, Editura C. H.
Beck, București, 2008

Hotca, M. A.
– Noul Cod penal și Codul penal anterior. Aspecte
diferențiale și situații tranzitorii, Editura Hamangiu,
București, 2009

Kandler, L.
– Anti-Hacker, Editura Educațional, București, 1998

Kelly, Robert J.
– Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice,
Herbert Edelbertz, ed. V.S. Departamentul Justiției
S.U.A., 1987

Kövesi, Laura
Codruța, Tițian,
Dana, Frăsie, Daniela – Arestarea preventivă. Prac tică judiciară. Hotărâri
CEDO, Editura Hamangiu, București, 2009

Lascu, I.
– Drept penal. Partea generală. Analiză
comparativă, Editura Hamangiu, București, 2010

Lascu, I., Lascu, L.C.
– Corupția și crima organizată. Realitate socială,
actualitate și incriminare, Editura Alma Mater,
Sibiu, 2002

Loghin, O., Filipaș,
A.
– Drept penal român. Partea specială. Casa de Editură
și presă Șansa S.R.L., București, 1992

Mateuț, Gh. și
colaboratorii
– Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă.
Infracțiune, Editată de Asociația Magistraților lași și
Asociația Alternative Sociale, lași, 2005

Merle, R., Vitu, A.
– Traité de droit criminel. Procédure pénale, vol. II, Ed.
Cujas, 1997

Miclea, Damian
– Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion,
Ploiești, 2002

Miclea, Damian
– Combaterea crimei organizate, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, București, 2004

-460 –
Mircea, I.
– Vinovăția în dreptul penal român, Editura Lumina
Lex, București, 1998

Mitrache, C.
– Drept penal român, Casa de Editură și Presă Șansa
S.R.L., București, 2002

Mitrache, Constantin,
Mitrache, Cristian
– Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul Juridic, București, 2006

Mocuța, G.
– Criminalitatea organizată și spălarea banilor, Editura
Noul Orfeu, București, 2004

Neagu, I.
– Tratat de procedură penală, Editura Pro, București,
1997

Neagu, I.
– Drept procesual penal. Tratat, Editura Global Lex,
București, 2002

Nelson, B. și colab.
– Guide to Computer Forensics and investigations ,
Thomson, Course Technology, Boston. 2004

Nistoreanu, Gh,
Boroi. Al.
– Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck
Ediția a 3 -a, București, 2005

Nistorescu, Gh.,
Păun, C.
– Criminologie, Editura Europa Nova, București, 1996

Oprea, D.
– Protecția și securitatea informațiilor, Editura Polirom,
Iași, 2005

Papadopol, V., Pavel,
D.
– Formele unității infracționale în dreptul penal român.
Editura Șansa, București, 1992

Paraschiv, C.I.,
Damaschin, M.
– Drept procesual penal, Editura Lumina Lex,
București, 2004

Pascu, I.
– Drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu,
București, 2007

Pașca, V., Dungan,
P., Medeanu, T. și – Codul penal comentat, vol. II, Partea specială, Editura
Hamangiu, București, 2008

-461 – colab.
Patriciu, V. V.
– Criptografia și securitatea rețelelor de calculatoare,
Editura Tehnică, București, 1994

Patriciu, V. V., Vasiu,
I., Șerban, G.
– Internetul și dreptul, Editura AU Beck, București,
1999

Pele, Gh., Hurdubaie,
Ioan
– Interpolul și criminalitatea internațională, Editura
Ministerului de Interne, Biroul Național Interpol,
București

Pella, V.V.
– La criminalite collective des etats, București, 1927

Pitulescu, Ion
– Al treilea război mondial – Crima organizată, Editura
Național, București, 1996

Popa, M., și colab.
– Dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică,
București, 1993

Pradel, J.
– Droit pénal compare. Editura Codes Dolloz, Paris,
1996

Stancu, E.
– Tratat de criminalistică. Ediția a IV -a – revăzută și
adăugită. Editura Universul Juridic. București, 2007

Streteanu. Fl.
– Drept penal. Partea generală. Editura Rosseti,
București, 2002

Streteanu, Fl.,
Chitită, R.
– Răspunderea penală a persoanei juridice, Editura
Rosseti, București, 2002

Suceavă, Ion și
colaboratorii
– Omul și drepturile sale. Editura Ministerului de
Interne, București, 1991

Suceavă, Ion, Coman,
Florian
– Criminalitatea și organizațiile internaționale, Editura
Romcartexim, București, 1 997

Sutherland, E
– White coilar crime, Editura Dryden Press New York,
1949

Șerb, Stancu,
Drăghici, C -tin, – Drept polițienesc, Editura Tritonic, București, 2003

-462 – Iacob. A., Ignat, A.
Tanislav, E., Conea,
N., Tanislav jr., E.
– Infracțiuni prevăzute în legi speciale, Editura Semn E,
București, 2006

Theodoru, Gr.,
Plăieșu, T.
– Drept procesual penal. Partea specială, Universitatea
Al. I. Cuza, Iași, 1987

Toader, T.
– Drept penal. Partea specială, ediția a IV -a, Editura
Hamangiu, București, 2009

Trancotă, C.
– Neliniștile insecurității, Editura Tritonic, București,
2005

Turianu, C.
– Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârșite
de minori, Editura Continent XXI, București, 1995

Țurlea, S.
– Bomba drogurilor. Editura H umanitas, București,
1991
Udroiu, M., Predescu,
O.
– Protecția europeană a drepturilor omului și procesul
penal român – Tratat, Editura C. H. Beck, București,
2008

Ursa, V.
– Criminologie, Editura Drept, Cluj -Napoca, 1996

Vasiliu, T., și colab.
– Codul penal, comentat și adnotat Partea specială,
vol. 1 – 1975, vol. II – 1977, Editura Științifică și
enciclopedică, București

Vasiu, I.
– Drept și informatică, Editura Academiei, București,
1993

Vasiu, I.
– Criminalitatea informatică, Editura Nemira, București,
1998

Vasiu, I.
– Totul despre hackeri, Editura Nemira, București, 2001

Vasiu, L, Vasiu, L.
– Informatică juridică și drept informatic, Editura
Albastră, București, 2002

Voicu, C.
– Spălarea banilor murdari, Editura Sylai, București,
1999

-463 – Voicu, C., Boroi, Al.
– Dreptul penal al afacerilor, Editura C.H. Beck,
București, 2006

Voicu, C., și colab.
– Globalizarea si criminalitatea economico – financiară,
Editura Universul Juridic, București, 2005

II. Articole publicate în reviste de specialitate

Antoniu, G.
– Reflecții asupra criminalității organizate, Revista
Dreptul, nr. 3/1997

Apostol, D.,
Bărbăcioru, T.
– Interceptările și înregistrările audio video în situații
speciale, Revista de Drept Penal, nr. 1/2009

Bică, Gh.. Puică,
P.P., Gheorghe, V.T.
– Sfera infracțiunilor în privința cărora se poate
autoriza interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau
comunicațiilor. Revista Dreptul, nr. 8/2006

Boroi. Al., Neagu, N. – Armonizarea legislației penale române cu legislația
europeană în materie de corupție. Revista Dreptul, nr.
4/2003

Buneci, P.
– Protecția martorilor. Revista de Drept Penal, nr.
2/2003

Ciuncan, D.
– Cauzele care generează si condițiile care favorizează
corupția, în Revista Pro -Lege, nr. 1/2006

Dabu, V.
– Reflecții privind unele modificări aduse Legii nr.
87/1994 prin Legea nr. 161/2003, Revista Dreptul, nr.
12/2003

Dima, T.
– Droguri. Deținere. Consum, Revista de Drept Penal,
nr.4/2005

Dima, T.
– Din nou despre consumul de droguri, Revista de Drept
Penal, nr. 4/2004

-464 – Dima, T., Al –
Kawadri, L.M.
– Reflecții privind infracțiunea prevăzută în art. 5 din
Legea nr. 143/2000 în varianta punerii la dispoziție a
unei locuințe, Revista Dreptul, nr. 9/2009

Dima, T., Hotca, M.
A.
– Aspecte de practică judiciară și de drept penal
comparat referitoare la deținerea de droguri pentru
consum propriu, în Revista Dreptul, nr. 10/2007

Dima, T., Păun, A.G.
– Un alt mod de abordare a cauzei de reducere a
pedepsei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000
privind prevenirea și combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri. Revista Dreptul, nr. 2/2008

Dima, Traian
– Dacă subiectul activ al unei infracțiuni poate fi și
subiect pasiv, în Revista Dreptul, nr. 1/2002

Gârbuleț. I.
– Considerații tn legătură cu traficul de droguri, Revista
Dreptul, nr. 12/2008

Gherasim, T.
– Aspecte ale crimei organizate în România, în
R.C.C.P., nr. 8/2000

Ghigheci, C.
-Infracțiunile în domeniul informaticii, Revista de Drept
Penal, nr. 2/2002

Gorgăneanu, 1.
– Protecția juridică a martorului, R evista de Drept
Penal, nr. 1/2001

Hărăstășanu, P.
– Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr.
5/2004

Herghelegiu, L.
– Instigatorul sub acoperire, Revista de Drept Penal
nr.2/2005

Hotca, A.M., Dima,
T.
– Noua reglementare a regimului juridic al
precursorilor de droguri în România, Revista Dreptul,
nr. 3/2008

Jidaru, N.
– Interceptările și înregistrările audio sau video
prevăzute în art. 911 din Codul de procedură penală
în jurisprudența Curții Constituționale, Revista
Dreptul, nr. 7/2010

-465 –
Koening, Dorean
Marguerite
– Confruntarea dintre sistemul justiției penale și
crima organizată în Statele Unite, Raport la Colocviul
preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal,
Egipt, 1977, în Revista Internațională de Drept Penal,
vol.69, p.306

Kövesi, L.C.
– Autorizarea procurării de droguri, Revista Dreptul,
nr.7/2002

Kövesi, L.C.
– Cauze de nepedepsire prevăzute în legi speciale,
Revista Dreptul, nr. 5/2003

Kovesi, L.C., Finta,
S.
– Încadrarea juridică a unor fapte de fraudă
informatică, Revista Dreptul, nr. 12/2006

Lascu, I.
-Infracțiuni de corupție. Noi incriminări, Revista
Dreptul, nr. 10/2000

Lascu, I.
-Extinderea incriminării traficului de stupefiante,
Revista Dreptul, nr. 12/2000

Lascu, I.
– Particularitățile de investigare și cercetare a
infracțiunilor de corupție, Revista Dreptul nr 11/2002

Lascu, I.
– Traficul de persoane, Revista Dreptul, nr. 7/2002

Lascu, I.
– Combaterea traficului de materiale pornografice,
Revista Dreptul, nr. 6/2003

Lascu, I.
– Protecția martorilor. Noutate de reglementare,
Revista Dreptul, nr. 7/2003

Lascu, I.
– Investigatorii acoperiți, Revista de Drept Penal,
nr. 3/2003

Lascu, I.
– Investigatorii acoperiți, Revista de Drept Penal,
nr. 3/2003

-466 – Lascu, I.
– Prevenirea și combaterea criminalității
organizate, Revista Dreptul, nr. 9/2003

Lascu, I., Lascu, L.C.
– Extinderea incriminării traficului de stupefiante,
în Revista Dreptul, nr. 12/2000

Lascu, L.C.
– Dispoziții procedurale prevăzute de Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului și
consumului de droguri, Revista Dreptul, nr. 11/2002

Lazăr, A.
– Utilizarea procedeelor probatorii în efectuarea
actelor premergătoare privind fraudele în aface ri, în
R.C.C.P., nr. 1/2001

Lazăr, A.
– Criminalitatea contra patrimoniului cultural
național, Revista Dreptul, nr. 7/2007
Lupulescu, N.
– Corupția ca principală amenințare la adresa
intereselor naționale ale României, Revista Pro -lege
nr. 1/2006

Mateuț, Gh.
– Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr
1/2005

Meiyrowitz, H.
– La repression et par les tribunaux allemands des
crimes contre 1'humanite et de l'appartenance a une
organisation criminelle en aplication de la loi , Conseil
de Contrele allie, nr. 10, Paris, 1960, p.5

Mihuț, E.A., Moca,
D.
– Metodica cercetării traficului de persoane, Revista
Dreptul, nr. 4/2009

Moise, Adrian
Cristian
– Investigarea criminalistică a infracțiunilor
informatice, în Revista Dreptul, nr. 4/2009

Moise, M.,
Corlățeanu, S.
– Conceptul de criminalitate organizată financiar –
economică și criminalitate în afaceri, Revista Dreptul,
nr. 10/2009

Mora, S.
– Global Organized Crime, Conference Woodrow
Wilson School Policy, 06.01.1996

-467 – Olaru, C.
– Prevenirea si combaterea crimei organizate, Revista
de Drept Penal, nr. 4/2004

Olaru, C.
– Unele considerații teoretice referitoarei la Legea nr.
39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate, în Revista Dreptul, nr. 6/2004, p. 158

Olaru, C.,
– Proxenetism. Trafic de persoane, Revista de Drept
Penal, nr.2/2003

Opriș, O.
– Represiune și prevenție în politica penală de
combatere a corupției, Revista de criminologie, nr.
1/2003

Palmiotto, M. J.

– Criminal investigation, Nelson – Hali Publisher,
Chicago, U.S.A., 1994

Pașca
– Cânepă pentru fibră – drog sau plantă tehnică?,
Revista de Drept Penal, nr. 2/2002

Patrăuș, M., Uzvat,
C. Fl.
– Pornografia infantilă în reglementările actuale,
Revista Dreptul, nr. 4/2003

Păun, C.
– Crima organizată sau organizarea crimei, Analele
Academiei, de Poliție, Al. I. Cuza, București, 1993

Predescu, O., Udroiu,
M.
– Jurisprudența Curți Europene a Drepturilor Omului
cu privire la agenții provocatori, Revista Dreptul, nr.
1/2009

Rusu, D.
– Impulsul împotriva corupției. Revista de criminologie,
nr. 1/2003

Simion, B.,
Corlățeanu, S.
– Unele aspecte controversate privind infracțiunile de
persoane și proxenetism, Revista Dreptul, nr. 4/2005

Spiridon, I.C.
– Considerații referitoare la Legea nr. 39/2003 privind
prevenirea și combaterea criminalit ății organizate,
Revista Dreptul, nr. 3/2008

Stănescu, L.
– Consimțământul victimei traficului de persoane,
Revista de Drept Penal, nr. 3/2004

-468 –
Tamam, M.
– Conexiunile între terorism și criminalitate, Londra,
2004

Tănăsescu, C., Ispas,
D.
– Opinie privind confiscarea în materie de corupție,
Revista Dreptul, nr. 6/2006

Timoce, M.C.
– Unele considerații referitoare la infracțiunea
prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, Revista
Dreptul, nr. 12/2005

Tuhașu, C.
– Moduri de operare inedite utilizate de traficanții de
droguri, în Buletinul Informativ al Poliției antidrog, nr.
1/1991

Turianu, C.
– Traficul ilicit de droguri, Revista Dreptul, nr.
8/2005

Udroiu, M., Predescu,
O.
– Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
cu privire la agenții provocatori, Revista Dreptul nr.
1/2009

Ușvat, C.F., Pătrăus,
M.
– Aspecte legate de incidența dispozițiilor art. 329 din
Codul penal, după intrarea în vigoare a Legii nr .
678/20111 privind prevenirea și combaterea traficului
de persoane, Revista Dreptul, nr. 10/2003

Vasiu, I., Vasiu, L.
– Frauda informatică, Revista de Drept penal, nr.
1/2005

Vlăsceanu, A. N.
– Cooperarea internațională în domeniul
criminalității informatice, Revista de Drept Penal, nr.
3/2008

Vonica, D.
– Investigatorul acoperit, Revista Dreptul, nr. 1/2005

Vonica, D.
– Investigatorul acoperit, Revista Dreptul, nr. 5/2004

Vrânceanu, N.I.,
Hoțea, M.A., Dima,
T.
– Flagelul drogurilor. Preocupări actuale, Revista de
Drept Penal, nr. 3/2006

-469 – Zara, B.
– Trafic ilegal de droguri, Revista de Drept Penal, nr.
4/2005

III. Legislație națională

*** – Constituția României, din anul 1991, modificată și
completată prin Legea de revizuire a Constituției României
nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
758 din 29.10.2003

*** – Codul penal român, adoptat prin Legea nr. 15/1968
(B. Of. nr. 79 -79 bis din 21.06.1968), republicat
ulterior în B. Of. nr. 55 -56 din 23.04.1973, republicat,
în temeiul Legii nr. 140/1996, în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 65 din 16.04.1997

*** – Noul Cod penal, publicat în Monitorul Oficial, Partea
I, nr. 575 din 29.06.2004, adoptat prin Legea nr.
286/2009 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr
510 din 24.07.2009

*** – Codul de procedură penală – republicat în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 78 din 30.04.1997, cu modificările
ulterioare la zi

*** – Codul civil – decretat la 26.11.1864, promulgat la
06.12.1864 și pus în aplicare la 01.12.1865, de -a lungul
timpulu i suferind mai multe modificări, ultima
republicare – Codul civil din 17.07.2009, republicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505 din 15.07.2011

*** – Codul de procedură civilă – decretat la 09.09.1865 și
promulgat la 11.09.1865, pus în aplicare la 01.12.1865,
modificat esențial prin D -L nr. 1228/1990, republicat în
Monitorul Oficial, nr. 45 din 24.02.1998, cu

-470 – modificările esențiale prin O.U.G. nr. 138 din
14.09.2000 și O.U.G. nr. 59 din 27.04.2001

*** – Codul familiei, cu modificările și completările aduse
prin
Legea nr.59/1993 și republicat în Monitorul Oficial
Partea I, nr. 177 din 26.07.1993 și Legea nr. 288/2007,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 749 din
05.11.2007

*** – Legea privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate, nr.39/2003, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 50 din 29.01.2003, modificată și completată
prin O.U.G. nr.54/2010, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 421 din 23.06.201 0
*** – Legea pentru preve nirea și combaterea evaziunii
fiscale, nr. 241/2005, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I , nr. 672 din 27.07.2005 , modificată și
completată prin O.U.G. nr.54/ 2010, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I , nr. 421 din 23.06.2010

*** – Legea privind combaterea traficului și consumului
ilicit de droguri, nr. 143/2000, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 362 din 30.08.2000, cu modificările
și completările aduse prin: Legea nr.169/2002 (M. Of.
nr. 261 din 18.04.2002): Legea nr. 39/2003 (M. Of. nr.
50 din 29.01.2003): Legea nr. 522/ 2004 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 143/ 2000 (M. Of.
nr. 1155 din 07.12.2004): O.U.G. nr. 121/ 2006 privind
regimul juridic al precursorilor de droguri (M. Of. nr.
1039 din 28.12.2006): O.U.G. nr. 6/ 2010 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 143/ 2000 și Legii
nr. 339/ 2005, publicată în Monitorul Oficial , Partea I ,
nr.
100/ 15.02.2010; Hotărârea nr. 575 2010 (M. Of. nr.509
din 22.07.2010)

*** – Legea privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, nr.678/ 2001. publicată în Monitorul Oficial,
Partea I. nr. 783 din 11.12.2001, cu modificările și

-471 – completările aduse prin: O.U.G. nr. 143/ 2002, publicată
în M. Of. nr. 804 din 05.11.2002 (aprobată prin Legea
nr. 45/200 3): Legea nr. 39/ 2003. publicată în M. Of. nr.
50 din 29.01.2003; O.U.G. nr. 79/ 2005. publicată în M.
Of. nr. 629 din 19.07.2005 (aprobată cu modificări prin
Legea nr. 287/ 2005): Legea nr. 230/ 2010, publicată în
M. Of. nr. 812 din 06.12.2010; O.U.G. nr . 117/ 2010,
publicată în M. Of. nr. 891 din 30.12.2010; O.U.G. nr.
41/2011, publicată în M. Of. nr. 304 din 03.05.2011

*** – Legea privind prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție, nr. 78/2000, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu
modificările și completările aduse prin O.U.G. nr.
83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.
50/1996 (M. Of. nr. 425 din 01.09.2001); O.U.G. nr.
43/2002 privind Direcția Națională Anticorupț ie (M.
Of. nr. 425 din 11.04.2004); Legea nr. 521/2004 (M. Of.
nr. 1123 din 29.11.2004); O.U.G. nr. 50/2006 (M. Of.
nr. 566 din 30.06.2006); Legea nr. 69/2007 (M. Of. nr.
215 din 29.03.2007)

*** -Legea privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției, nr. 161/2003, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 19.04.2003, cu
modificările aduse prin O.U.G. nr. 40/2003 (M. Of. nr.
378 din 02.06.2003); O.U.G. nr. 77 (M. Of. nr. 640 din
09.09.2003); Legea nr. 23/2004 (M. Of. nr. 187 din
03.03.2004); Legea nr. 114 (M. Of. nr. 336 din
16.04.2004); Legea nr. 171/2004 (M. Of. nr. 456 din
20.05.2004); Legea nr. 280/2004 (M. Of. nr. 574 din
29.06.2004); Legea nr. 359/2004 (M. Of. nr. 839 din

-472 – 13.09.2004); O.U.G. nr. 14/2005 (M. Of. nr. 200 din
09.03.2000); O.U.G. nr. 2/2006 (M. Of. nr. 50 din
20.01.2006); O.U.G. nr. 31/2006 (M. Of. nr. 357 din
20.04.2006); Legea nr. 96/2006 (M. Of. nr. 380 din
03.05.2006); Legea nr. 25/2006 (M. Of. nr. 574 din
04.07.2006); O.U.G. nr. 119/2006 (M. Of. nr. 1036 din
28.12.2010); Legea nr. 330/2009 (M. Of. nr. 762 din
09.11.2009); Legea nr. 284/2010 (M. Of. nr. 877 din
28.12.2 010); O .U.G. nr. 37/2011 (M. Of. nr. 285 din
22.04.2011); Legea nr. 134/2011 (M. Of. nr. 481 din
07.07.2011)

*** -Legea privind comerțul electronic, nr. 365/2002, publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 483 din 05.07.2001,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 956 din
29.11.2006

*** – Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe, nr.
8/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 60 din
26.03.1996, modificată și completată prin: Legea nr.
146/1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr 173
din 29.07.1997: Legea nr. 285/2004, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 587 din 30.06.2004; O.U.G. nr.
123/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 843
din 19.09.2005; O.U.G. n r. 190/2005, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1179 din 28.12.2005;
Decizia nr. 471/2010, publicată în Monitorii Oficial, Partea
I, nr. 430 din 28.06.2010; Legea nr. 202/2010, publicată în
Monitorul Oficial, P artea I, nr. 714 din 26 .10.2010; Legea
nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
409 din 10.06.2011

*** – Legea privind protecția martorilor, nr. 682/2002,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 964 din
28.12.2002, cu modificările și completările aduse prin
O.U.G. nr. 157/2005 (M. Of. nr. 1045 din 24.11.2005),
aprobată prin Legea nr. 79/2006 (M. Of. nr. 293 din
31.03.2006)

*** – Ordonanța de urgență a Guvernului privind Direcția
Națională Anticorupție, nr. 43/ 2002, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 244/2002, cu modificările și
completările aduse prin: Legea nr. 503/2002 (M. Of. nr. 523

-473 – din 18.07.2002); Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279 din
21.04.2003); O.U.G. nr. 102/2003, publicată în M. O f. nr.
747 din 26.10.2003 (aprobată prin Legea nr. 26/2004,
publicată în M. Of. nr. 222 din 15.03.2004); O.U.G. nr.
24/2004, publicată în M. Of. nr. 365 din 27.04.2004
(aprobată prin Legea nr. 601/2004, publicată în M. Of. nr.
1227 din 20.12.2004); O.U.G . nr. 103/2004 (M. Of. nr. 1097
din 24.11.2004); Legea nr. 247/2005 (M. Of. nr. 653 din
22.07.2005); O.U.G. nr. 120/2005 (M. Of. nr. 809 din
06.09.2005); O.U.G. nr. 134/2005 (M. Of. nr. 899 din
07.10.2005); O.U.G. nr. 27/2006 (M. Of. nr. 314 din
07.04. 2006); H.G. nr. 655/2006 (M. Of. nr. 468 din
30.05.2006); Legea nr. 356/2006 (M. Of. nr. 677 din
07.08.2006); O.U.G. nr. 60/2006 (M. Of. nr. 764 din
07.09.2006); Decizia nr. 365/2009 (M. Of. nr. 237 din
09.04.2009); H.G. nr. 665/2010 (M. Of. nr. 528 d in
29.07.2010)

*** – Legea privind organizarea judiciară, nr. 304/2004,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 576 din
29.06.2004, republicată în Monitorul oficial, partea I,
nr. 827 din 13.09.2005, cu modificările și completările
aduse pri n: Legea nr. 17/2006 (M. Of. nr. 48 din
19.01.2006); O.U.G. nr. 50/2005 (M. Of. nr. 566 din
30.06.2006); O.U.G. nr. 60/2005 (M. Of. nr. 764 din
07.09.2006); O.U.G. nr. 100/2007 (M. Of. nr. 684 din
08.10.2007); O.U.G. nr. 137/2008 (M. Of. nr. 745 din
04.11.2008); O.U.G. nr. 56/2009 (M. Of. nr. 381 din
04.06.2009); O.U.G. nr. 114/2009 (M. Of. nr. 919 din
29.12.2009); Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din
26.10.2010); O.U.G. nr. 109/2010 (M. Of. nr. 846 din
16.12.2010); Legea nr. 71/2011 (M. Of. nr. 409 din
10.06.2011); Legea nr. 148/2011 (M. Of. nr. 510 din
19.07.2011)
*** – Legea privind organizarea și funcționarea Poliției
Române nr. 218/2002, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificările aduse
prin Legea nr. 281/2003 (M. Of. nr. 468 din 1.07.2003);
Legea nr. 60/2009 (M. Of. nr. 227 din 07.04.2009)

*** – Legea privind Codul vamal al României nr. 86/2006,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din

-474 – 19.04.2006, modificată și completată prin: O.U.G, nr.
33/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
226 din 07.04.2009; Legea nr. 291/2009, publica tă în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 645/01.10.2009;
O.U.G. nr. 54/2010, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 421 din 23. 06.2010

*** – Ordonanța de urgență privind protecția mediului nr.
195/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
1196 din 31.01.2006, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 265/2006 (M. Of. nr. 586 din 06.07.2006), modificată
și completată pr in: Rectificarea publicată în M. Of. nr.
88 din 31.01.2006; O.U.G. nr. 57/2007 (M .Of. nr. 442
din 29.06.2007); O.U.G. nr. 114/2007 (M .Of. nr. 713
din 22.10.2007); O.U.G. nr. 164/2008 (M .Of. nr. 808
din 03.12.2008)
*** – Legea pentru prevenirea și s ancționarea spălării
banilor nr.656/2002, publicată în Monitorul Oficial,
Partea l, nr. 904 din 12.12.2002, cu modificările și
completările aduse prin: Legea nr. 39/2003 (M. Of. nr.
50 din 29.01.2003); Legea nr. 230/2005 (M. Of. nr.618
din 15.07.20 05); O.U.G. nr. 135/2005 (M .Of. nr. 897
din 07.10.2005); Legea nr. 36/2006 (M. Of. nr. 200 din
03.03.2006); Legea nr. 405/2006 (M. Of. nr.947 din
23.11.2006); O.U.G. nr. 53/2008 (M. Of. nr. 333 din
30.04.2008)
*** – Legea privind înființarea, organizare a și funcționarea în
cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr.
508/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
1089 din 23.11.2004, modificată și completată prin:
O.U.G. nr. 7 /2005 (M. Of. nr. 177 din 01.03.2005);
Legea nr. 247/2005 (M. Of. nr. 653 din 22.07.2005);
O.U.G. nr. 190/2005 (M. Of. nr. 1179 din 28.12.2005);
O.U.G. nr. 27/2006 (M. Of. nr. 314 din 07.04.2006);
Legea nr. 356/2006 (M. Of. nr. 677 din 07.08.2006);
O.U.G. nr. 60/2006 (M. Of. nr. 764 din 07.09.2006);
O.U.G. nr. 131/2006 (M. Of. nr. 1646 din 30.12.2006);
Decizia nr. 365/2009 (M. Of. nr. 237 din 09.04.2009);
O.U.G. nr. 54/2010 (M. Of. nr. 421 din 23.06.2010);

-475 – Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26.10.2010);
H.G. nr. 54/2011 (M. Of. nr. 77 din 31.01.2011)

*** – Legea privind cooperarea judiciară în materie penală
nr. 302/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr
594 din 01.07.2004, modificată prin Legea nr. 224/2006
(M. Of. nr. 534 din 21.06.2006); O.U.G. nr. 103/2006
(M. Of. nr. 1019 din 21.12.2006) și Legea nr. 222/2008
(M. Of. nr. 758 din 10.11.2008), republicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 377 din 31.05.2011

*** – Legea privind unele măsuri pentru asigurarea protecției
victimelor infracțiunilor, nr. 211/2004, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505/2004, cu modificările
aduse prin O.U.G. nr. 113/2007 (M. Of. nr. 729 din
26.10.2007
*** – O.G. privind organizarea și funcționarea serviciilor de
reintegrare socială a infract orilor și de supraveghere a
executării sancțiunilor neprivative de libertate, nr.
92/2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
423 din 01.09.2000, cu modificările și completările
aduse prin Legea nr. 129/2002 (M. Of. nr. 190 din
20.03.2002); Leg ea nr. 123/2006 (M. Of. nr. 407 din
10.05.2006)

*** – Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 927 din 23.12.2003, cu
multiplele modificări ulterioare

IV. Legislație internațională

***
– Acțiunea comună din 21 decembrie 1985, adoptată de
Consiliul Europei pe baza art. 3 al Tratatului U.E.
referitoare la incriminarea participării la o organizație
criminală în cadrul statelor membre ale U.E.

***
– Al doilea Protocol al Convenției privind protecția
intereselor financiare ale Comunității Europene

-476 – ***
– Convenția asupra substanțelor psihotrope adoptată la 21
februarie 1971, la Viena

***
– Convenția împotriva traficului și consumului ilicit de
stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată în anul 1998

***
– Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, a Protocolului privind
prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de
persoane, în special a femeilor și copiilor, adițional la
Convenție, precum și a Protoco lului împotriva traficului
ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare,
adoptată la New -York la 15 noiembrie 2000 și adoptată de
România prin legea nr. 565/2002, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002

***
– Convenții O.N.U. asupra stupefiantelor, adoptată la 30
martie 1961 și intrată în vigoare în 1964

***
– Convenția pentru protecția mediului prin mijloace de
drept penal din 4 noiembrie 1998

***
– Planul național de acțiune pentru combaterea traficului
de ființe umane

***
– Protocolul Facultativ la Convenția cu privire la
drepturile copilului, prostituția copiilor și pornografia
infantilă, semnată la New York, în 6 septembrie 2000

***
– Recomandarea Consiliului Europei nr. (88)18 privind
răspunder ea întreprinderilor săvârșirea de infracțiuni

***
– Recomandarea R (85)10 privind normele de aplicare a
Convenției Europene de Asistență Mutuală în Materie
Infracțională

***
– Recomandarea R (87)15 privind utilizarea datelor
personale în munca de poliție

*** – Recomandarea R (95)13 privind aspecte de procedură

-477 – penală în legătură cu Tehnologia Informației

***
– Recomandarea R (95)4 privind protecția datelor
personale în domeniul serviciilor de telecomunicații

***
– Rezoluția 1 adoptată de miniștrii europeni ai justiției
(1997)
***
– Strategia antidrog a Uniunii Europene

***
– Strategia de securitate internă ti Uniunii Europene:
Către un model european de securitate, Secretariatul
General al Consiliului European, Luxemburg: Oficiul
pentru Publicații al Uniunii Europene, ISBN 978 -92-824-
2690 -6

*** – Strategia Națională Antidrog
***
– Strategia Națională de combatere a criminalității organizate

***
– Strategia Uniunii Europene privind combaterea
criminalității informatice

V. Internet
*** http://candidates.emcdda.eu.int.ces.report.section.2.about.cees
.România
*** http://cosmmons.orgdunstaffnage.in
*** http://cosmmons.orgdunstaffnage.in
*** http://icp o-vad.tripo.com/crimen.html
*** http://liberarything.com.author
*** http://europa eu.int/eur -lex/lex/index.html
*** www.altrodiritto.unifi.it – "Centro di documetazione su
carcere, devianzza e marginalita"
*** www.bee.ccppe – biblioteca electronică europeană care
cuprinde articole relevante din Europa și jurisprudența
europeană privind criminalitatea informatică
*** www.bioetica.ro
*** www.blog.laur.popescu
*** www.coe.int
*** www.coe.int/cybercrime
*** www.coe/engl/fr/legaltxt
*** www.criminalitate.ro

-478 – *** www. cybercrime.admin.ch
*** www. cybercrimelaw.net/countries/belgium.html
*** www. cybercrimelaw.net/countries/denmark
*** www. cybercrimelaw.net/countries/grece
*** www. cybercrimelaw.net/regions/china.html
*** www.diicot.ro
*** www.diicot.ro/pdf/2009/raport2008,pdf
*** www.ecdo
*** www.efrauda.ro
*** www.forumulpentruguvernareainternetului
*** www.fraudeinformatice.ro
*** www.frontnews.ro.social
*** www.frontnews.ro.social
*** www.gov.ro
*** www.HotNews. ro
*** www.iccj.ro
*** www.infolegal.ro
*** www.InstitutulDiplomatic.ro
***
www.interpol.int/Public/Children/SexualAbuse/National
Laws/Default.asp
*** www.juridice.ro
*** www.lasuperiorcourt.org
*** www.legis.comunitar.com
*** www.lexinformatica.org/cybercrime
*** www. libralithing. com. author
*** www. librarything. com. author
*** www.mcti.ro
*** www.ndu.edu/edu/inss/…/globcencont.html
*** www.oim.gov.com
*** www.onuinfo.ro.documente _fundamentale
*** www.opinii.ro
*** www.pm.sommer.com
*** www. politici.publice.antimigratie
*** www.rap.nesting.ro
*** www.rationamente.org
*** www.scj.ro .
*** www.securityfams.com
*** www.stiinte.ro
*** www.summitgp.2009.ro
*** www.summitgp2009.ro
*** www.tacrim.sp.gov.br \biblioteca \livros
*** www.techlawe d.org/page.php?0=24&c=estonia

-479 – *** www.timpolis.ro
*** www.trafic -persoane -victime -htm
*** www.unhrdiap.gov.in – Mohamed Chawki Senior judge Egypt,
State Council, International Conference, Systemics
Cybernetics an d Informatics, 7.07.2009
*** www.unhcr.org
*** www.ums.unvienna.org
*** www.unodc.org/unodc/en/data -and-analysis/WDR -2009.html
*** www.uvg.ro studia_economice, pagina fiscala
*** www.vacarel@colectivul_fmanțe publice Tribuna Economică
2000
*** www.wipo.org/clea/docs_news/en/fi/fioo4en. ht ml
*** www.ziare.com . articole.droguri