EFECTUL APRECIERILOR SOCIALE. FACTORI DETERMINAN ȚI COODORNATOR ȘTINȚIFIC: CONF. UNIV. DR. FILARET SÎNT ION ABSOLVENT: ALEXANDRA TINCULESCU 2016 2… [604327]

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PU SIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE
PROGRAM DE STUDII: LICENȚĂ

EFECTUL APRECIERILOR SOCIALE. FACTORI
DETERMINAN ȚI

COODORNATOR ȘTINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. FILARET SÎNT ION

ABSOLVENT: [anonimizat]

2016

2
CUPRINS

Argument / Introducere …………………………………………………………………………………………….4

1. STIMA DE SINE ÎN STRUCTURA PERSONALITĂȚII

1.1. Definiție, tipologi i și componente ………………………………………………………………………… 6
1.2. Apariția și evoluția………………………………………………………………………………………. …….12
1.3. Fenomenologia manifestării stimei de sine …………………………………………… ………………. 13
1.4. Componentele stimei de sine……………………………………………………………………………….. 15
1.4.1. Iubirea de sine ………………………………………………………… ………………………….15
1.4.2. Concepția despre sine ………………………………………………. ………………………….16.
1.4.3. Încrederea în sine ……………….. ………………………………….. …………………………. .18
1.5. Echilibrul stimei de sine …………………………………………………………. ……………………………20
1.6. Stima de sine în funcție de susținerea adu ltului………………………… …………………………. …21

2. FEEDBACK -UL SOCIAL

2.1. Eul social ……………………………………………………………………………………………………………. 23
2.1.1. Exteriorizare a eului ………………………………………………………………………………. 24
2.1.2. Influențele exercitate de ceilalți ……………………………………………………………… 26
2.2. Feedback -ul în comunicare ……… …………………………………………………………………………… 27
2.2.1. Lauda și critica – modalități de realizare a feedback -ului…………………………..27
2.2.2. Interacțiunea om – om……………………………….. …………….. ………………………….29
2.2.3. Interacțiunea om – computer …………………………………….. …………………………. .32.

3. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Despre nevoia de apreciere în cunoașterea de sine ……….. ………. ……………………… 35
3.2. Obiectivul cercetării …………………………………………………………. …………………………. 36
3.3. Ipotezele cercetării ……………………………………………………… …………… …………………………. 37
3.4. Metodologia utilizată ……………………………………………………………….. ………………………… ..38
3.4.1. Descrierea loturilor de tineri investigate …………………. …….. …………………………. 38
3.4.2. Designul cercetării ……………………………………………………… ……………………….. …39
3.4.3. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor ……………. ……………………….. ….40
3.5. Considerente etice …………………………………………………………………. ……………………….. …..44

3

4. REZULTATELE CERCETĂRII

4.1. Prezentarea și analiza datelor statistice privind ipoteza n r. 1 și ipoteza nr. 2 ………………….46
4.1.1. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 1 ……………………….. ………………………..50
4.1.2. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 2 ………………………. ……………………… …54
4.1.3. Concluziile privind ipoteza nr. 1 și ipoteza nr. 2 ………….. ………………………….58
4.2. Prezentarea și analiza datelor statistice privind ipoteza nr. 3 și ipoteza nr. 4 ………………….. 59
4.2.1. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 3 ……………………….. …………………………61
4.2.2. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 4 …………………………………………………. .64
4.2.3. Concluziile privind ipoteza nr. 3 și ipoteza nr. 4 …………… ………………………… 66

Concluzii, limite și direcții viitoare ale cercetării ……………………………….. ………………………… 68
Summary ………………………………………………………………………………. …………. ……………………….. 69.
Bibliografie ………………………………………………………………………………………. ………………………… 71
Anexe …………………………………………………… ……………………………………………. ………………………. 76.

4
Argument

Lucrarea de față are ca temă “ Efectul aprecierilor sociale. Factori determinanți” și
prezintă sinteza unor investigații din literatură de specialitate, pe problematica efectului
aprecierilor sociale și factorilor determinanți. Structura lucrării presupune două părți, una
teoretică (Stima de sine în structura personalității și Feedback -ul social) și alta aplicativă
(Metodologia cercetării și Rezultatele cercetării).
Obiectivul general al cercetării este studiul efectelor resimțite de tineri la primirea unui
feedback (pozitiv sau negativ) unde emițătorul este omul, prin comparație cu un alt grup de tineri
unde aprecierea a fost emisa de o aplicație prin intermediul computerului. Cel de -al doilea grup
experimental a fost ales datorita interacțiunii zilnice dint re indivizi si dispozitivele electronice
existente in societatea modernă.
Pornind de la ideea că personalitatea reprezintă un complex de atribute prin care un
individ poate fi integrat unui grup cu aceleași caracteristici sau diferențiat de alte persoane,
motivația acestui demers constă, în primul rând, în dorința de a trata mai pe larg o serie de efecte
ale aprecierilor sociale. Astfel, această lucrare este centrată pe o serie de aspecte specifice stimei
de sine și feedbackului social.
Cei mai mulți psiho logi definesc stima de sine ca evaluare globală a valorii proprii în
calitate de persoană. Este vorba de evaluarea pe care o persoana o face cu privire la propria sa
valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulțumire față de propria persoană (Harter, S ., 1998).
Din punct de vedere sociologic stima de sine apare ca un construct social uneori fiind confundată
in evoluția sa cu dezvoltarea conștiinței morale. Stima de sine acționează la nivelul psihicului
prin procesele de identificare, interiorizare și ad aptare (Tap, P., 1998).
Cei din jur reprezintă o oglindă socială în care persoana se privește pentru a -și face o
idee despre părerea altora cu privire la ea. Această părere va fi rapid încorporată în percepția sa
de sine. Stima de sine crește în măsura în care cei din jur au o părere cât mai bună despre noi. Și
invers, dacă ceilalți nu au o părere cât mai bună despre noi, se va integra opinia lor negativă și se
va dezvolta o stimă de sine scăzută. O persoană cu o stimă de sine echilibrată va avea un mod
stabil de a gândi despre sine și nu va risca a fi destabilizat de aprobări sau de critici.
Psihologii sociali susțin că personalitatea poate fi conturată mult mai bine prin prisma
factorilor sociali, iar aceștia favorizează răspunsuri comportamentale care sun t în acord cu
specificul situației și mai puțin cu determinanții interni, chiar dacă există o relație de dependență

5
prin care factorii interni sunt subordonați celor externi. Dacă situația este puternică, influența
determinanților interni în propagarea act elor comportamentale scade considerabil. Modul în care
oamenii tind să influențeze comportamentul unei persoane sau reacția în prezența anumitor
persoane constituie o importanță deosebită pe care o au factorii sociali în construirea
personalității.
Complex itatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoștințe din
ce în ce mai bogat. De asemenea, viteza cu care informația circulă în volum imens inhibă
capacitatea receptorului de interpretare în timp util a acesteia, cerința actuală fiind p entru
informația analizată și semiprelucrată. Datorită noilor medii de comunicare cunoștințele
relevante nu mai pot fi obținute prin experiențe sau trăiri proprii și prin contactul direct cu faptele
și oamenii din mediul nostru imediat.
Există numeroase st udii pornind de la această temă, mai ales pentru că omul, în general,
are capacitatea de a trăi și de a se organiza în grupuri sociale. Încă din copilărie, omul preia
mijloace de comunicare socială și învață să interacționeze în cadrul unui grup, asimilând
progresiv modele de comportament. Pe măsură ce se dezvoltă, el își consolidează un statut, își
definește propria personalitate în contexte sociale.
Tema deși abordează aspecte deja studiate în literatura de specialitate, poate constitui un
punct de sprij in în studiile viitoare realizate în acest sens, deoarece aprofundează anumite
trăsături importante ale aprecierilor sociale.

6
CAPITOLUL I
STIMA DE SINE ÎN STRUCTURA PERSONALITĂȚII

1.1. Definiție, tipologii și componente

Stima de sine repre zintă un concept important în diverse domenii ale psihologiei:
socială, clinică, a sănătății, a personalității, a dezvoltării. Noțiunea a fost introdusă prima dată de
către William James, unul dintre fondatorii psihologiei științifice. Astfel, în concepția lui
William James (Mruk, C., 2006, pg. 84), urmată apoi de perspectiva psihologilor psihanalitici,
"stima de sine rezultă din raportul dintre succes și pretenții, diferența dintre sinele real și cel ideal
și este strâns legată de succesul și de eșecul înt r-un anumit domeniu".
După James, W. (1890), stima de sine reprezintă rezultatul raportului dintre succesul
unor acțiuni și aspirațiile individului cu privire la întreprinderea acelei acțiuni. Dacă reducem
aspirațiile la zero vom avea universul la picioar e. O persoană va avea o stimă de sine ridicată in
măsura în care succesele sale sunt egale sau superioare aspirațiilor. Și invers, dacă aspirațiile
depășesc reușitele, stima de sine va avea un nivel scăzut. În același timp, dacă un individ nu
cunoaște suc cesul într -un domeniu care nu are o importanță foarte mare pentru el, stima sa de
sine nu va avea de suferit.
James, W. mai definește stima de sine ca și conștiință a valorii de sine. Suntem stăpâni
pe "satisfacția noastră interioară și minimalizăm ceea c e nu depinde de noi" (1890, pg. 65). El
consideră stima de sine ca fiind conștiință de sine cu valențe afective de o intensitate/tonalitate
medie. Putem fi mulțumiți/satisfăcuți de felul cum suntem sau enervați de propria persoană.
Sentimentele de mulțumi re sau de dezgust față de sine sunt în mod normal provocate de succese,
de dorințe împlinite, de poziția bună sau recunoașterea pe care o avem in societate. În cultura
iudeo -creștină stima de sine ridicată apare constant asociată cu egoismul și culpabilita tea. În
psihanaliză stima de sine este considerată a se dezvolta prin interiorizarea imaginilor parentale și
identificarea cu acestea, ea fiind deseori asociată cu sentimentul de culpabilitate. Mecanismele de
apărare prezentate in teoria psihanalitică sunt considerate a avea drept scop evitarea pierderii/
scăderii exagerate a stimei de sine și apariția panicii traumatice. Stima de sine navighează intre
Supraeu (societatea interiorizată) și Eul care se autoamăgește pentru a se proteja.
Așadar, James, W. a considerat stima de sine ca rezultat al legăturii dintre succesele
unei persoane și pretențiile acesteia. Definirea stimei de sine constituie un proces nu foarte

7
simplu, existând de -a lungul timpului o multitudine de definiții, fiecare cercetător axându -se pe
diverse aspecte cuprinse în acest termen.
Conform Dicționarului de Psihologie (2006) stima de sine reprezintă "o trăsătură de
personalitate în raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale" (pg.241). În ceea
ce privește teoriile echi librului, stima de sine face referire la o funcție a relației dintre trebuințele
satisfăcute și trebuințele resimțite. În ceea ce privește teoriile comparației sociale, ea se referă la
rezultatul comparației pe care o realizează subiectul între sine și alț i indivizi.
Stima de sine este considerat un element cheie al sistemului personalității și al
comportamentelor interpersonale și sociale ale indivizilor. Din această cauză a devenit obiectiv
principal al cercetărilor de specialitate, precum și al acțiuni lor psihopedagogice, formative.
Stima de sine se referă în sens extins la sentimentul valorii auto -percepute a unei
persoane, la măsura în care o persoană se valorizează, se aprobă, se apreciază, se laudă sau se
place pe ea însăși (Hayes, S. D. et al., 19 99). Cea mai frecventă definiție a stimei de sine este cea
a lui Rosenberg, M. (1965), care descrie stima de sine ca fiind atitudinea favorabilă sau
nefavorabilă față de sine. Așadar, stima de sine poate fi folosită cu semnificația de sentiment
general al valorii de sine. De asemenea, se consideră că stima de sine funcționează ca o
trăsătură, adică este stabilă de -a lungul timpului pentru individ. Pentru că stima de sine este un
concept extrem de utilizat în psihologie, fiind raportată la fiecare alt conce pt sau domeniu
psihologic și vizând concepte din psihologia personalității, comportamentală, cognitivă și clinică.
Astfel, unii cercetători s -au axat în mod deosebit de înțelegerea nuanțelor constructului de stimă
de sine, iar alții s -au concentrat pe func țiile adaptative și autoprotectoare le stimei de sine.
Bednar, R. L., Wells, M. G., & Peterson, S. R. (1989) arată că stima de sine reflectă
modul cum individul percepe și valorizează sinele la nivelele fundamentale ale trăirii
psihologice, stima de sine fiind un sentiment durabil și afectiv al valorii personale bazate pe
percepții de sine precise. O consecință a acestei definiții este aceea că stima de sine scăzută s -ar
caracteriza pe de o parte prin emoții negative asociate cu diferite roluri în cadrul c ărora persoana
acționează și pe de altă parte fie printr -o valoare personală scăzută, fie prin percepții de sine
imprecise. Într -o examinare a considerațiilor dezvoltării, autorii sugerează că sentimentele
competenței și stima de sine asociată lor sunt măr ite la copii atunci când părinții le oferă o
mixtură optimă de acceptare, afecțiune, control și limite raționale și așteptări înalte. Într -un mod
similar, "este probabil ca și profesorii să producă sentimente pozitive atunci când furnizează o
astfel de com binație de acceptare, limite și așteptări intenționate și realiste privind
comportamentul și efortul" (Lamborn, S. D., 1991).
Branden, N. (1998) consideră stima de sine ca și dispoziție de a te cunoaște pe tine ca
fiind capabil de a face față provocărilor de bază ale vieții și de a merita fericirea. Studiile au

8
demonstrat că dintre toate teoriile și definițiile propuse de -a lungul anilor, această descriere a
stimei de sine a rezistat cel mai bine la testul timpului în ceea ce privește acuratețea și
compreh ensiunea.
Stima de sine se fondează pe premisa existenței unei legături puternice cu sentimentul
competenței și al valorii și cu relația dintre cele două în viața unui om. Sentimentul valorii,
această componentă a stimei de sine, este deseori greșit înțel es, atribuindu -se doar semnificația
de "a avea sentimente pozitive despre sine" (Sîntion, F., 2009, pg. 305), pe când de fapt se
raportează la ideea potrivit căreia o persoană este sau nu la înălțimea anumitor valori umane,
cum ar fi găsirea unor sensuri c are să sprijine creșterea umană și luarea unor angajamente care să
conducă la sentimentul integrității și satisfacției. A avea sentimentul competenței înseamnă a
avea convingerea că persoana în cauză este în general capabilă de a produce rezultatele dorite , a
avea încredere în eficacitatea propriei minți și a abilității de a gândi, precum și de a face alegerile
și de a lua deciziile cele mai adecvate. Valoarea poate fi considerată aspectul psihologic al stimei
de sine, în timp ce competența ar fi aspectul c omportamental sau sociologic. Stima de sine
provine din experiența de a trăi în mod conștient și poate fi astfel interpretată ca judecata
generală a unei persoane despre ea însăși, raportându -se la competența și valoarea de sine bazate
pe realitate.
Valoa rea acestei definiții este dată de faptul că este utilă în acest sens distincția dintre
stima de sine autentică și pseudostima. Un sentiment al valorii personale fără competență este la
fel de limitator ca și competența fără valoare. Un sentiment puternic al valorii împiedică
respectiva competență de a deveni aroganță, ținându -l pe individ centrat asupra valorilor
fundamentale, iar competența împiedică valoarea de a deveni narcisism, solicitând câștigarea și
nu renunțarea la sentimentele pozitive. Astfel, c omportamentele ce pot fi descrise ca egoiste,
egocentriste, orgolioase, de laudă, de terorizare, de profitare sau dăunare a celorlalți reprezintă
comportamente defensive ce indică o lipsă a stimei de sine. Asemenea comportamente, prin
urmare, nu ar trebui să fie confundate cu stima de sine autentică, reală.
Această viziune despre fenomenologia stimei de sine, inter relaționarea celor două
aspecte care compun stima de sine, este prezentată și de către Branden (1992, pg. 16):
Stima de sine are două aspecte c orelate, un sentiment de eficacitate personală (auto -eficacitate) și
un sentiment de valoare personală (respectul de sine). Definirea stimei de sine, conform lui
Branden, se face prin inter relaționarea celor doi factori și este mult mai complexă, reușind mai
bine să surprindă întreaga fenomenologie a problematicii.
Ca o experiență psihologică pe deplin realizată, este suma integrată a acestor două
aspecte. Auto -eficacitatea are un rol central în mecanismele de autoreglare a organismului la
cerințele mediu lui. Auto -eficacitatea determină modul în care oamenii gândesc, se motivează,

9
simt, se comportă. Persoanele care au evaluări mai optimiste asupra propriei auto -eficacități sunt
mai predispuse să inițieze acțiuni, să persiste în atingerea scopurilor, experi entează mai multe
emoții pozitive, sunt mai orientate spre succes și spre mijloacele de a -l obține, sunt mai
focalizate spre găsirea de soluții pentru obstacolele/problemele cu care se confruntă. Un nivel
scăzut al auto -eficacității determină comportamente de pasivitate în acțiuni, persoanele nu
inițiază și nu persistă în sarcini, își îndreaptă atenția asupra propriei persoane, resimt afecte
negative în raport cu inabilitatea lor de a face față problemelor. De asemenea, aceste
comportamente și sentimente ne gative pot conduce la probleme mai grave, precum anxietate sau
depresie (Băban, A., 1998).
Respectul de sine este sentimentul propriei demnități și integrități, este o atitudine
pozitivă asupra dreptului la fericire, siguranță, confort, un sentiment al pr opriei valori ca
persoană umană – cu propriile gânduri, nevoi, sentimente.
Așadar, stima de sine este o nevoie fundamentală a oamenilor, o stimă de sine ridicată
ajută la dezvoltarea noastră psihologică, dacă stima de sine este scăzută suntem supuși unui risc
crescut de a nu face față noilor provocări ale vieții, obstacolelor pe care le întâlnim (Branden, N.,
1992).
Una dintre teoriile populare prezente în psihologie a definit stima de sine ca fiind "un
sentiment de competență al individului care este baz at pe două lucruri – pretențiile unei persoane,
dorințele si aspirațiile ei, și capacitatea de a le realiza, de a -și atinge scopurile" (Mruk, C., 2006,
pg. 102 ). Astfel, nivelul stimei de sine se măsoară prin abilitățile deținute și succesele obținute
în domenii importante persoanelor.
Cercetări realizate (Crocker, J., 2002, pg. 604) au scos în evidență faptul că un nivel
înalt al stimei de sine, definită în acest mod, nu este de dorit. Concentrându -se doar pe evitarea
eșecului și înregistrarea succesului în domeniul de activitate, "indivizii au un grad scăzut al
autonomiei, al capacității de învățare, sunt incapabili în a -și asuma riscuri și devin agresivi în
relație cu ceilalți atunci când primesc un feed -back care le -ar pune în pericol stima de sine".
Astfel, atunci când se înregistrează un eșec, stima de sine se traduce prin competență, indivizii
devin vulnerabili, demoralizați, putând să adopte un comportament violent.
O mare parte din confuzia creată asupra termenului de stimă de sine s -a născut din
programele și strategiile folosite pentru a dezvolta această calitate dar care nu s -au bazat pe
cercetări serioase. Astfel de strategii includ încercarea de stimulare a copiilor cu laude
nemeritate, ne bazate pe realizări. Se consideră că este foarte impo rtant ca orice efort de
construire a stimei de sine să fie întemeiat pe realitate (Pop, M., 2013). Se consideră că stima de
sine nu poate fi obținută doar prin repetarea unor afirmații și cineva nu poate da astfel celorlalți o
stimă de sine autentică. A fa ce în acest fel ar duce probabil la un sentiment supradimensionat al

10
valorii; un sentiment al competenței este format și întărit prin (auto)aprecieri realiste și precise,
realizări semnificative, depășirea eșecurilor și problemelor și adoptarea unor practi ci precum
asumarea responsabilității și menținerea integrității, factori care determină sentimentul
competenței și valorii unei persoane.
O altă definiție a stimei de sine îi aparține lui Coopersmith (apud. Corsini, R.J., 1994,
pg.369), în viziunea căruia , aceasta reprezintă "evaluarea pe care individul o face și în mod
obișnuit o menține cu privire la sine. Ea exprimă o atitudine de aprobare sau dezaprobare sau
dezaprobare și indică măsura în care individul se consideră capabil, semnificativ, merituos și cu
succese semnificative" sau, cu alte cuvinte, valoarea pe care un individ o atribuie propriei
persoane. Pe scurt, stima de sine a unei persoane este o judecată de valoare exprimată de
atitudinea pe care persoana o are față de sine. Este o experiență subi ectivă transmisă celorlalți
prin relatări verbale și alte comportamente expresive (autoprezentare).
Stima de sine reprezintă deci, un set de atitudini și convingeri pe care persoana le aduce
cu ea în înfruntarea cu lumea, incluzând: convingeri referitoare la capacitatea de a accepta
succesul sau eșecul, cantitatea de efort folosită, posibilitatea ca eșecul să fie dureros pentru o
persoană, posibilitatea ca persoana să devină mai capabilă ca rezultat al diferitelor experiențe. În
termeni psihologici, stima de sine furnizează un set mental care pregătește persoana pentru a
răspunde conform expectanțelor de succes, acceptare și putere personală.
Stima de sine reprezintă și o stare de bine, prin existența unor sentimente pozitive
despre propria persoană. De mu lte ori s -a pus semnul egal între stima de sine și egocentrism,
aroganță, narcisism, atitudine de superioritate și o trăsătură care duce la violență. Aceste
caracteristici nu pot fi atribuite unei stime de sine autentice, pentru că ele sunt de fapt reacții
defensive la lipsă unei stime de sine autentice (Sîntion, F., 2009).
Stima de sine reprezintă măsura în care o persoană se aprobă, se acceptă pe sine și se
privește pe sine ca fiind demnă de laudă, fie în mod absolut, fie comparându -se cu ceilalți. Ea s e
constituie drept componentă evaluativă a conceptului de sine și se referă la judecățile și ideile
interiorizate cu privire la valoarea unei trăsături sau calități personale. Ca și imaginea de sine, și
stima de sine are un nucleu stabil, alături de o seri e de stime periferice care se bazează pe
relațiile cu diferite grupuri de oameni (Argyle, M., 1967).
Sîntion, F. (2009), consideră că există un acord general asupra faptului că termenul de
stimă de sine cuprinde elemente: cognitive, afective și comportame ntale:
– elementele cognitive apar în condițiile în care o persoană are informații despre sine, se
gândește la propria persoană în mod conștient și ia în considerare diferența dintre eul său ideal,
persoana care vrea să fie și eul perceput sau evaluarea să reală;

11
– elementele afective presupun sentimentele sau emoțiile pe care persoana le are când ia în
calcul diferența dintre eul său ideal, persoana care vrea să fie ți eul perceput sau evaluarea să
reală;
– elementele comportamentale se referă la comport amente asertive, flexibilitate, hotărâre,
respectul pentru ceilalți.
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la trăirea afectivă,
emoțiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană (Constantin, T .,
2004). Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înșine și care poate avea
diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale, personale sau
colective). De exemplu, Rosenberg, M. (1979) face distincția dintre stimă de sine ridicată
(pozitivă) și stimă de sine scăzută (negativă). El consideră că stima de sine dictează atitudinea
mai mult sau mai puțin bună a individului față de propria persoană și consideră stima de sine ca
o sinteză cognitivă și afectivă compl exă. Luhtanen, R. și Crocker, J. (1992), vorbesc despre
stimă de sine personală – cu trimitere la evaluarea subiectivă a atributelor care îi sunt proprii,
specifice individului și stimă de sine colectivă – cu trimitere la judecăți de valoare asupra
caracte risticilor grupului sau grupurilor cu care persoana se identifică.
Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind "evaluarea globală a valorii
proprii in calitate de persoană". Este vorba de evaluarea pe care o persoana o face cu privire la
propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulțumire față de propria persoană.
(Harter, S., 1998, pg. 127). Baumeister, R. F. și Bushman, B. J. (1998) definește stima de sine
folosind termeni sinonimi ca: mândrie, egoism, aroganță, narcis ism, un f el de superioritate.
Din punct de vedere sociologic stima de sine apare ca un construct social uneori fiind
confundată în evoluția sa cu dezvoltarea conștiinței morale. Stima de sine acționează la nivelul
psihicului prin procesele de identificare, interi orizare și adaptare (Tap, P., 1998). Cooley, C.
(1902) avansează o ipoteză conform căreia stima de sine este o construcție socială. Evaluarea
propriei persoane este dirijată de interacțiunile sociale și lingvistice cu cei din jur, începând încă
din copilăr ie. Conform autorului, cei din jur reprezintă o "oglindă socială în care persoana se
privește pentru a -și face o idee despre părerea altora cu privire la el" (pg.97). Astfel, această
părere, odată aflată, va fi rapid încorporată în percepția sa de sine. S tima de sine crește în măsura
în care cei din jur au o părere cât mai bună despre noi. Și invers, dacă ceilalți nu au o părere cât
mai bună despre noi, vom integra opinia lor negativă și vom dezvolta o stimă de sine scăzută. O
persoană cu o stimă de sine e chilibrată va avea un mod stabil de a gândi despre sine și nu va risca
a fi destabilizat de aprobări sau de critici. Modelul construit de Cooley (împreună cu M. Mead)
conform căruia o atitudine pozitivă din partea celor din jur este un determinant importan t pentru
stima de sine a fost validat prin cercetări empirice. La această opinie se aliază și Codol (apud.

12
Tap, P., 1998, pg. 104) care susține că "stima de sine este elaborată social plecând de la
evaluările făcute de cei din jur, evaluări și pe care indi vidul le interiorizează". Astfel, valorizarea
propriei persoane are la bază percepția individului asupra evaluărilor pe care le primește de la cei
din jur.

1.2. Apariția și evoluția stimei de sine

Începuturile stimei de sine sunt corelate cu cele ale conșt iinței de sine, a cărei
componentă importantă este. Studiile consideră că în jurul vârstei de opt ani, copiii acced la o
reprezentare psihică globală despre ei înșiși și care poate fi măsurată/evaluată. Ei sunt atunci
capabili să spună că au diferite carac teristici: aspect fizic, trăsături de caracter și să -și descrie
stările emoționale. Aceștia își percep trăsăturile invariante, înțeleg că rămân la fel de -a lungul
diferitelor momente pe care le trăiesc. Imaginea pe care încep să și -o formeze despre această
personalitate, despre care au luat puțin câte puțin conștiință, constituie baza pentru viitoarea lor
stimă de sine.
Lelord,F. și André, C. (1999) consideră, plecând de la observarea copiilor, că toate
aceste lucruri încep înainte de opt ani, chiar dacă e le nu pot decât cu foarte mare dificultate să fie
evaluate științific. Acești autori remarcă faptul că apariția frecventă a chipurilor parentale
surâzătoare și atente joacă un rol important în constituirea viitoarei stime de sine. Se pare că
reușitele din copilărie influențează stima de sine, ele putând fi chiar ierarhizate: a reuși o
performanță acasă va fi gratificat, dar mai puțin decât în mediul extern. De asemenea, de la trei
sau patru ani, copilul începe să se preocupe de acceptanța să socială, însoț it fiind de o serie de
tentative de a se valoriza în ochii celorlalți.
Pe măsură ce copiii trec de anii pre școlarității, societatea mai largă este cea care
impune criterii și condiții asupra iubirii și acceptării. Dacă sentimentele foarte timpurii de iub ire
și acceptare sunt destul de profunde, copilul cel mai probabil va trece cu bine de refuzurile și
ripostele din anii care urmează. Copiii încep să -și interiorizeze astfel criteriile de autoevaluare și
un simț al standardelor de atins impuse de comunitat ea mai mare pe care o observă și în care
încep să se implice.
Copiii de vârstă școlară se dedau comparațiilor sociale foarte minuțioase (Higgins, E.T.
et al. 1985). Dacă acest lucru le este solicitat, cei mai mulți dintre ei vor fi capabili de a -și clasă
cu precizie colegii în mai multe categorii: de frumusețe, popularitate, performanțe școlare etc., de
a se situa pe ei înșiși în acest clasament și de a trage concluziile care se impun.

13
Cele mai importante cinci domenii în constituirea stimei de sine a co piilor și
adolescenților, conform lui Sîntion, F. (2009) sunt: "aspectul fizic, aptitudini sportive,
popularitatea în grupuri, conformismul comportamental, reușita școlară" (pg.326). Importanța pe
care copilul o acordă diferitelor aspecte ale stimei de si ne nu depinde doar de judecata lui, ci și
de cea pe care persoanele semnificative o au despre competențele sale.
S-a demonstrat că nivelul stimei de sine prezice destul de bine valoarea strategiilor ce
vor fi puse în joc de copil atunci când se va confrun ta cu dificultăți școlare (Bariaud, F. și
Bourcet, C., 1998): "o stimă de sine ridicată este asociată cu comportamente mai adaptate,
precum căutarea susținerii sociale, o relativă încredere în viitor, capacități de refacere, o
confruntare activă cu realita tea". În schimb, "o stimă de sine scăzută este, mai frecvent corelată
cu atitudini mai puțin productive și riscă să agraveze situația: fatalism, evitarea problemei,
anticipări negative etc." (pg. 178).
Unul dintre cele mai mari paradoxuri în cercetarea co nceptului de sine este oferit de
datele care arată că, pe de o parte, părerea de sine este stabilă și rezistentă la schimbare, iar pe de
altă parte, că părerea despre sine poate varia dramatic în funcție de situația în care se află
persoana (Scott,R., Sco tt, W.A., 1998). În urma studiilor realizate s -au identificat o serie de
factori care influențează determinarea conținutului părerii de sine a unei persoane: evenimentele
majore ale vieții, cultura, poziția socială, comparațiile sociale, feedback -ul social , experiențele
importante de succes – eșec.

1.3. Fenomenologia manifestării stimei de sine

Fenomenologia manifestării stimei de sine pornește de la tipurile stimei de sine și
anume: stimă de sine ridicată și stimă de sine scăzută. Conform unor autori (Hoy le, R.H., et al.,
1999) a avea stima de sine ridicată înseamnă că "persona în cauză este mândră de cine este și
cum este, se simte superioară majorității, gata oricând să se protejeze contra amenințărilor care
pun în discuție imaginea favorabilă pe care o are despre sine” (pg. 85). Altfel spus, astfel de
persoane se antrenează cu ușurință în activități de promovare a propriului eu (self – promoting
activities) (Baumeister, R. F., Tice, D. M. and Hutton, D. G., 1989).
Aceste promovări ale propriului eu au f ost urmărite în mai multe circumstanțe
stabilindu -se că ele pot îmbrăca o varietate de forme și comportamente. Astfel, comparativ cu
persoanele cu stima de sine scăzută, persoanele cu stima de sine ridicată apelează mai des la
atribuirile de auto – complez ență: își asumă cu multă ușurință succesul în același timp fiind

14
tentați să atribuie eșecul unor cauze externe (Tennen, H. și Herzberger, S., 1987). De asemenea,
atunci când persoanele cu stima de sine ridicată obțin o performanță scăzută sau sunt criticat e ele
răspund vehement protestând și criticând pe ceilalți (Crocker, J. et al., 1987). Atunci când cineva
obține o performanță mai bună persoanele cu stima de sine ridicată insistă asupra continuării
competiției pentru a se ajunge la comparări suplimentare a performanței (Wood, W. et al., 1994).
Probabil că ele sunt înclinate să aprecieze performanța superioară a celuilalt ca fiind
determinată de “norocul orb” pentru că sunt fermi convinși că sunt mai buni. În condițiile în care
le este amenințat eu -l, pe rsoanele cu stima de sine ridicată sunt înclinate să insiste pe stabilirea
unor scopuri dificile și riscante ajungând să obțină un rezultat final mai slab decât persoanele cu
stima de sine scăzută (Baumeister, R. F., Tice, D. M. and Hutton, D. G., 1989). Atunci când nu
le este amenințat eu -l persoanele cu stima de sine ridicată reușesc să stabilească scopuri optimale
și sunt în stare să le atingă.
Studiile prezintă persoanele cu stima de sine ridicată ca fiind nesigure în sentimentele
pozitiv pe care le a u față de propriul eu (Tice, D., 1991) și, datorită acestui fapt, acestea sunt
nevoite în permanență să -și demonstreze sieși si celorlalți superioritatea lor.
O altă viziune asupra persoanelor cu stima de sine ridicată este prezentă în cadrul
teoriilor um aniste (Rogers, C., 1959). Pentru teoreticienii acestei orientări o persoană cu stima de
sine ridicată se percepe ca fiind întotdeauna o ființă valoroasă, este mulțumită de sine și se
respectă, recunoscând și acceptându -și în același timp defectele sale. Sentimentele pozitive pe
care le au astfel de persoane față de propria lor ființă sunt fondate pe convingerea valorii
intrinseci a individului și nu necesită să fie continuu validate sau promovate. În plus, atunci când
intervin, inevitabil, anumite eșecur ile cotidiene stima de sine a acestor persoane nu este afectată.
O astfel de stimă de sine, în tradiția psihologiei umaniste, se mai numește stimă de sine
necondiționată. Desigur, insuccesul este neplăcut și pentru astfel de persoane; la fel ca și ceilalț i
ei se bucură de succes însă, ceea ce este specific pentru astfel de persoane rezidă în faptul că nu
gândesc în termeni comparativi. În acest sens stima de sine necondiționată este foarte puțin
influențată de performanța individului sau de procesul de com parație socială.
La fel ca și în cazul conceptualizării stimei de sine ridicate și în cazul înțelegerii stimei
de sine scăzute există opinii diferite. De -a lungul timpului s -au conturat două opinii majore
asupra modului în care se manifestă stima de sine scăzută și consecințelor pe care le produce în
funcționarea psihologică și personalitatea individului.
O parte din cercetători împărtășesc o viziune specială asupra persoanelor cu stima de
sine scăzută. Conform acestei viziuni persoanele cu stima de sine scăzută posedă o paletă largă
de pattern -uri cognitive, afective, motivaționale și comportamentale defectuoase care duc spre o
inadaptabilitate socială. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor,

15
acceptă cu ușurință feedback -urile negative despre propria persoană, trăiesc o mare varietate de
emoții negative, sunt înclinați spre anxietate și depresie, adoptă strategii ineficiente în fața
obstacolelor (Brockner, J., 1984). Cercetările au demonstrat că adolescenții cu o stimă de sine
scăzută sunt înclinați spre delincvență, narcomanie, practici sexuale neprotejate (Hawkins, J. D.,
Catalano, R. F. and Miller, J. Y, 1992), au frecvent idei și comportament suicidar (Harter, S.,
1993). În plus, stima de sine scăzută este implicată într -o serie de boli mintale care necesită
intervenție și asistență psihoterapeutică (Leary, M. R. et al., 1995).
Se poate întâmpla ca persoanele care, dincolo de faptul că au o stimă de sine scăzută, au
ajuns să facă facultate, utilizează strategii eficiente de integrare socială. De asemenea, este
posibil ca, doar un număr redus de persoane cu o stimă de sine foarte scăzută să ajungă la
inadaptare socială severă.
Puține studii au examinat diferențele de gen în ceea ce privește dezvoltarea și
manifestarea stimei de sine, acestea raportând rezultate mixte. Unele cercetări au raportat
diferențe semnificative între nivelurile stimei de sine obținute de băieți comparativ cu fetele
(Gherasim, L.R., Butnaru, S., 2013).

1.4. Componentele stimei de sine

1.4.1. Iubirea de sine

Iubirea de sine, mai poartă numele de acceptare de sine în literatura de specialitate și
este considerată a fi elementul cel mai important al stimei de sine. A se stima înseamnă a se
evalua, dar a se accepta nu suportă nicio condiție: persoana se acceptă în ciuda defectelor și
limitelor, în ciuda eșecurilor și înfrângerilor. Această acceptare de sine necondiționată nu
depinde de performanțele persoanei, ci ea explică faptul că persoana poate rezista la adversități și
se poate restabili după un eșec (Sînti on, F., 2009).
În cazul lipsei iubirii de sine subiectul reușește să parcurgă un drum excepțional pentru
că este susținut de o concepție de sine foarte bună. Un eșec sentimental va duce la apariția unor
îndoieli și complexe cu privire la încrederea în si ne, astfel încât, stima de sine va avea de suferit.
Iubirea de sine este necondiționată în ciuda defectelor și a limitărilor, o voce interioară
care spune că suntem demni de iubire și respect. Aceasta nu depinde de performanțele obținute,
nu ferește de su ferință și de indecizie, dar apară de starea de disperare. Baza stimei de sine,

16
elementul cel mai profund si cel mai intim, depinde de afectuozitatea primită în copilărie.
Carentele iubirii de sine în practica clinică sunt cele mai dificil de compensat. Fr ecvent apare o
carență, o lipsă a iubirii de sine în tulburările de personalitate de toate felurile în care relaționarea
cu ceilalți este deficitară și orice relație se îndreaptă spre conflict și/sau eșec.
Dicu, L. consideră că neacceptarea este însoțit ă de mai multe răni dobândite de -a lungul
timpului: poate fi neputință, respingere și umilință, trădare. Dacă, la un moment dat, o persoană
nu primește ceea ce așteaptă de la ceilalți, ajunge să creadă că nu merită toate lucrurile bune,
precum aprecierea, încrederea celorlalți etc. Este important, ca pe drumul spre iubirea de sine, să
se înțeleagă faptul că oamenii nu fac anumite lucruri deliberat împotriva cuiva. De cele mai
multe ori, ceilalți rănesc din dorința de a face bine, din dorința de a căuta altc eva sau pentru că
nu se cunosc încă foarte bine pe ei înșiși. Când o persoană își proiectează aceste lucruri asupra
sa, este dificil să fie cu adevărat mulțumită și în echilibru cu sine
(http://www.psychologies.ro/cunoaste -te-2/invata -iubirea -de-sine-2145 942, accesat aprilie,
2016).

1.4.2. Concepția despre sine

Concepția despre sine se referă la părerea pe care persoana o are despre sine, la
evaluarea, fondată sau nu, a calităților și defectelor sale. Nu este vorba doar de cunoașterea de
sine, importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o are persoana de a fi
deținătoarea calităților sau defectelor, a potențialităților și limitelor. Concepția despre sine se
datorează mediului familial de apartenență a persoanei și în special proiectelor p e care părinții le
fac pentru copiii lor.
Concepția despre sine reprezintă astfel, concepția care o are o persoană despre sine,
convingerea că este deținătorul calităților și defectelor. Subiectivitatea joacă un rol esențial cu
înțelegerea delicată. "Con cepțiile despre sine sunt parțial subiective", conform lui Floyd, K.
(2013, pg. 58). Astfel, unele dintre detaliile pe care o persoană le știe despre sine se bazează pe
aspecte obiective. Aspectele obiective se bazează pe fapte, nu pe opiniile celor din ju r. În ceea ce
privește aspectele concepției despre sine de tip subiectiv, acestea se bazează pe impresiile despre
sine și mai puțin pe realități obiective. Uneori, propriile autoevaluări sunt nerezonabil de
optimiste (Floyd, K., 2013). Concepția de sine p ozitivă reprezintă o forță interioară care permite
ca individul să se bucure de șansă pe care o are. Aceasta se datorează în principal mediului
familial și proiectelor pe care părinții/familia le face pentru copil. Persoanele cu o stimă de sine

17
amplă tind să minimalizeze importanța feedback -ului negativ, tratându -l ca pe un accident sau ca
pe un eveniment aleatoriu.
Uneori apare copilul împovărat cu misiune, nemaiținându -se cont de îndoielile și
neliniștile unui copil, la vârste fragede și fragile, precum și faptul că nu se ține cont de dorințele
și capacitățile sale. Astfel, apare modul în care o persoană se evaluează pe sine nerezonabil de
negativ. Acest lucru este întâlnit adesea în cazul persoanelor cu o stimă de sine scăzută. O serie
de studii arată c ă astfel de persoane tind să amplifice importanța eșecurilor lor. Ele își
subestimează capacitățile, iar când primesc feedback negativ, tind să creadă că acestea le reflectă
în mod adecvat valoarea proprie. De asemenea, unele studii sugerează că persoanele cu o stimă
de sine scăzută au un risc mai mare decât media de a suferi de depresie clinică, boală care
afectează nu doar bunăstarea mintală și emoțională a individului, ci și sănătatea fizică și calitatea
relațiilor sociale (Buller, D.B., Burgoon, J.K, 19 96)
Concepția despre sine este un model interior unic al fiecăruia, care include stima de
sine, identitatea, valorile, convingerile, și care de multe ori influențează comportamentul și
abilitățile exercitate într -un anumit mediu și context/cadru. Pentru fiecare persoană, aceasta
reprezintă, în multe feluri, baza existenței interioare sau exterioare și care de cele mai multe ori
semnifică o bază fundamentală a înțelegerii și a semnificației.
Concepția despre sine este important să fie durabilă, puternică și rezistentă în fața
provocărilor, atât din interior, cât și din exterior. Fără baza pe care i -o conferă concepția despre
sine unei persoane, viața acesteia poate deveni confuză, neplăcută, se poate simți pierdută.
Concepția despre sine se modifică pe par cursul timpului, atât odată cu trecerea prin fazele de
evoluție umană, copilărie, adolescență, maturitate, cât și sub influența unor factori interiori sau
exteriori (Cozma, F., 2013). Astfel, se pot observa persoane care se cred iubitoare, inteligente,
competente, etc., însă prin comportamentul lor exterior contrazic aceste reprezentări proprii
interioare. Iar alte persoane pot fi percepute cum în interiorul lor, sunt afectate de lipsa de
încredere în sinele propriu și în concepția acestui sine.
Concepțiil e despre sine sunt persistente, dar se pot modifica. În cea mai mare parte,
concepția despre sine se dezvoltă lent, pe parcursul întregii vieți. Modul în care evoluează
concepția despre sine este influențat de mulți factori, inclusiv de structura biologică , locul și
modul în care o persoană a fost crescută și de tipul de oameni cu care a fost petrecut timpul
(Floyd, K., 2013). Astfel, influențele creează o înțelegere a sinelui care nu se modifică ușor. O
serie de studii au arătat că, după ce o persoană își dezvoltă o concepție despre sine, tinde să caute
alte persoane care o vor confirma, purtându -se cu ea, așa cum se percepe pe sine (Knapp, M.L.,
2008). Așadar, dacă o persoană are o concepție despre sine pozitivă, este posibil să se asocieze
cu prieteni, co legi și rude care au la rândul lor o impresie pozitivă cu privire la ea, iar dacă o

18
persoană are o concepție despre sine negativă, poate fi fi dispusă să se înconjoare de persoane cu
o impresie negativă despre ea. Dacă există asocierea cu persoane care văd o persoană așa cum se
vede și ea pe sine, concepția despre sine va fi mereu consolidată și devine mai rezistentă la
schimbare.
Block, J. și Robins, R. (1993) au realizat studii și au constatat "concepțiile despre sine
se schimbă, ca reacție la modificări le evolutive și la evenimentele e xistențiale semnificative" (pg.
72). Astfel, pe măsură ce se traversează modificările evolutive pe parcursul vieții, multe persoane
ajung să aibă o impresie mai bună sau mai puțin bună despre sine. Oamenii își mai pot schim ba
concepția despre sine ca urmare a unui eveniment existențial semnificativ. O concepție sănătoasă
despre sine este flexibilă și se poate schimba pe măsură ce evoluează circumstanțele existențiale.
Acest lucru se referă la faptul că nu orice eveniment sem nificativ atrage modificări ale concepției
despre sine a unei persoane, ci că modificările concepției despre sine sunt asociate adesea cu
evenimente importante din etapa evolutivă a persoanei.
O componentă importantă a concepției despre sine este persona litatea, tiparele de
modalități distincte în care o persoană tinde să gândească și să acționeze în majoritatea
situațiilor. Aceasta presupune trăsături caracteristici, care descriu persoana în majoritatea
circumstanțelor. Unele aspecte ale personalității s unt influențate, de locul și modul în care o
persoană este crescută (Floyd, K., 2013).

1.4.3. Încrederea în sine

Încrederea în sine, deși se confundă adesea cu stima de sine, se referă la percepția
propriei capacități de a acționa într -o manieră adecvată î n situațiile importante. Rolul ei este
primordial în măsura în care stima de sine are nevoie de fapte pentru a se menține sau a se
dezvolta, întrucât micile succese cotidiene sunt necesare pentru menținerea echilibrului
psihologic.
În timp ce stima de sin e se referă la sentimentele pe care le avem raportate la propriul
nostru eu, încrederea în sine face trimitere la credințele despre eu -l personal. Altfel spus, stima
de sine ține de domeniul afectivității în timp ce încrederea în sine se referă la domeniul cognitiv.
Perceperea auto -eficacității (Bandura, A., 1997) ține de asemenea de dimensiunea credințelor
despre propria persoană.
Încrederea în sine reprezintă capacitatea de a acționa într -o manieră adecvată în
situațiile importante. Se manifestă în situa ții noi și neprevăzute și care au o miză deosebită și

19
permite mobilizarea calităților, sau daca persoana este copleșită de dificultăți (tulburare de
adaptare). Este esențială în susținerea stimei de sine și provine în principal de la educația primită
în fa milie și la scoală, unde membrii grupului social prezintă eșecurile ca posibile, dar nu
catastrofice.
Se transmite prin exemplu (puterea exemplului, ce vede copilul în casă), dar și prin
conversație (ce i se spune copilului). Insuficienta încredere în sin e provoacă inhibiție la persoane
și lipsă inițiativei în ciuda competenței.
Încrederea este o intuiție și o decizie personală, însoțită mai mult de speranță decât de o
certitudine. Este o formă de optimism ce conferă liniște în fața absenței manifeste a unor situații
problematice. Ea poate ghida o persoană în evoluția sa favorabilă și, fiind centrată pe relațiile
sociale, contribuie la transformarea societății într -una mai umană (Demian, A., 2015).
Capacitatea de a avea încredere, rezidă din resursele pe rsonale, din energia pe care o
persoană o preia din relațiile cu persoanele față de care dezvoltă un atașament sănătos sau din
lucrurile care îi susțin activitățile personale sau profesionale. Pe de alta parte, se poate transpune
sursa încrederii și în ins tanțele timpului. În trecut, ea a putut fi dezvoltată prin intermediul
părinților care au responsabilizat copilul și investit cu încredere. În prezent încrederea este dată
de natura relațiilor interumane pe care le deține o persoană, precum și de raporturi le dintre eșec
și succes și modalitatea de gestionare a acestora. Raportată la viitor, încrederea depinde de
modalitatea de proiectare și de capacitatea de a fixa obiective realiste de îndeplinit. Alte
elemente importante în generarea încrederii sunt conec tate la viața emoțională. Ea este facilitată
de emoțiile pozitive și blocată de emoțiile negative. Aceasta influențează nu doar nivelul de
încredere la nivel personal, dar și calitatea funcționării grupurilor umane și a comunicării.
Anthony, R. (2003) pre cizează că a nu avea încredere înseamnă să se crească nivelul de
consum energetic în sensul observării și supravegherii propriei persoane, ca și mecanisme de
apărare împotriva unor posibile pericole, să se adopte comportamente de evitare sau de amânare
împotriva libertății de acționare și influențarea stării de bine psihic și fizic prin tensiune și
toxicitate. A avea încredere presupune acceptarea unui risc relativ în schimbul unui beneficiu
palpabil și anume obținerea calității vieții și câștigarea posibil ității de a experimenta și a acorda
șansa testării granițelor proprii, care ajută la adaptarea mai bună la situații viitoare și
autocunoaștere.
O încredere prea mare în sine presupune o supraevaluare a unor capacități proprii, iar
aceasta anulează posibil itatea de a trece prin filtrul propriu a acelor experiente cu rol de modelare
a acțiunilor viitoare, influențează negativ raporturile cu ceilalți, fără a se mai putea implica într -o
colaborare datorită subpoziționării celor din jur. De asemenea, o încreder e extremă reduce

20
capacitatea de autocontrol reacțional și comportamental, iar limitele personale se dizolvă,
alungând orice mecanism de apărare în fața unor situații neprevăzute.

1.5. Echilibrul stimei de sine

Între cele trei elemente ale stimei de sine (i ubire de sine, concepție despre sine și
încredere în sine) se crează legături de interdependență. Iubirea de sine necondiționată provoacă
o concepție de sine pozitivă și determină o influență favorabilă asupra încrederii de sine. Există
persoane care prezi ntă o disociere a acestor trei elemente, prin faptul că o concepție de sine
fragilă presupune că o persoană întâlnește un obstacol grav în viață, o perioadă grea care se
permanentizează, și are ca rezultat stima de sine care se prăbușește; iar lipsă iubir ii de sine
constă în faptul că persona cu o reușită excepțională datorită unei concepții de sine foarte bune,
dar un eșec sentimental, va face să se nască îndoieli și complexe în același timp.
Diferite dezechilibre existente între nevoile fundamentale car e reglează comportamentul
creează diverse tulburări mentale. Spre exemplu, Epstein, S. (2003) prezintă o astfel de tulburare,
în care nevoia fundamentală care se află în dezechilibru este stima de sine. Paranoia cu iluzii de
grandoare poate fi înțeleasă ca o reacție compensatorie la o amenințare asupra stimei de sine. În
cazul paranoiei cu iluzii de persecuție persoana încearcă să -și păstreze stabilitatea sistemului
conceptual, prin extinderea stimei de sine.
Stima de sine se construiește pe încrederea în forțele proprii adică pe capacitatea de a
face unele lucruri. Atunci când o persoană reușește un anumit lucru după mai multe eșecuri, va
învăța importanta lecție a perseverenței, prin care se construiește atitudinea. Dacă, însă, renunță
după un eșec sau ma i multe, acest lucru ar putea să -i influențeze, în timp, stima de sine. O stimă
de sine sănătoasă se dezvoltă prin echilibrul dintre sentimentul de a fi capabil de a face ceva și
sentimentul de a fi iubit și apreciat (Ene, I., http://psihologcopil.blogspo t.ro/2012/12/stima -de-
sine-la-copil.html , accesat aprilie, 2016)
O persoană cu stima de sine crescută se simte bine în grup și se bucură de interacțiunea
cu ceilalți. El își cunoaște atât punctele tari, cât și pe cele slabe și le acceptă. Un copil cu stim ă
scăzută evită, în general, să încerce lucruri noi, renunță ușor și are o toleranță scăzută la frustrare.

21
1.6. Stima de sine în funcție de susținerea adultului

Din dorința de a -i feri de suferințe și eșecuri în viață, mulți părinți își supra protejeaz ă
copiii menținându -i dependenți și împiedicându -i astfel să -și dezvolte încrederea în sine. Familia
este cea mai puternică forță în dezvoltarea stimei de sine. Primii ani sunt importanți în stabilirea
unei stime de sine autentice la o persoană. Stima de s ine pozitivă parentală este crucială în
abilitatea de a le crea copiilor stima de sine pozitivă și eficiență personală (Hussey -Gardner, B.,
1992 -2003).
De asemenea, climatul școlar joacă un rol important în dezvoltarea stimei de sine la
elevi. Astfel, în școlile care au ca țintă stima de sine, elevii devin mai axați pe succesul academic
la fel ca și în dezvoltarea unui stil de viață sănătos. Se consideră că este mai puțin probabil ca
persoanele care au stimă de sine pozitivă să se implice în comportamente (auto)distructive, abuz,
droguri, violență și agresivitate. Stima de sine pozitivă nu poate fi dată unei persoane de o altă
persoană sau de societate. Ea trebuie „câștigată” de fiecare persoană în parte.
Pentru a -și forma o stimă de sine pozitivă copilul are nevoie ca adulții din anturajul său
să instaureze un echilibru între susținere și reguli. Modul în care adultul îl susține pe copil are
asupra stimei de sine consecințe diferite. De aici rezultă numeroase tipologii ale copilului:
– Copilul care integreaz ă faptul că are valoare, părinții îl iubesc dincolo de orice, dar nu
este pregătit să obțină dragostea altor persoane, acesta fiind rezultatul susținerii
necondiționate, adică orice ar face, copilul primește susținere.
– Copilul care știe că susținerea primi tă depinde de actele sale,ceea ce este liniștitor dar mai
puțin securizant. Acesta este efect al susținerii condiționate.
– Copilul se formează când acționează cele două tipuri de susținere , cea condiționată și cea
necondiționată, necesare stimei de sine.
– Copilul ce se formează în absența celor două tipuri de susținere și care determină o lezare
majoră a stimei de sine (Luca, M. R. et al., 2004).
Stima de sine a copilului poate fi hrănită pe de o parte de susținerea necondiționată, mai
exact prin iubire. Ac easta hrănește direct stima de sine, dar nu îl învață pe copil să primească
stima celorlalți. Cu cât copilul va fi mai iubit, cu atât stima de sine va fi mai înaltă. Pe de altă
parte, susținerea condiționată sau educația, se caracterizează prin dependența comportamentului
adultului de cel al copilului, prin criticarea constructivă a comportamentelor neadecvate ale
copilului. Această susținere hrănește mai puțin stima de sine, dar îl învață pe copil să fie stimat
de ceilalți, influențează stabilitatea stimei de sine.

22
De stima de sine depinde cât de mult se prețuiesc pe ei înșiși cei mici. Acest lucru se
poate schimba de la o zi la alta sau de la an la an, dar, în general, stima de sine tinde să se
dezvolte din copilărie și continuă să evolueze până la maturi tate. Stima de sine poate însemna, de
asemenea, să te simți capabil și iubit. Un copil care este fericit cu o realizare personală, dar care
nu se simte iubit, poate dezvolta, în cele din urmă, o stimă de sine scăzută.
De asemenea, un copil care se simte iubit, dar nu este sigur în ceea ce privește abilitățile
sale, poate avea o stimă de sine scăzută. Stima de sine sănătoasă se construiește atunci când este
menținut un echilibru bun între cele două. Stima de sine prinde contur foarte devreme în viață.
Conc eptul de succes, urmat de efort și persistență, începe destul de devreme. Odată ce oamenii
ajung la maturitate, este mai greu să facă modificări asupra modului în care se văd și se definesc
pe ei înșiși ( http://www.totuldespremame.ro/copilul -tau/psihologie -si-comportament/cum -sa-
crestem -copii -cu-stima -de-sine-sanatoasa , accesat aprilie 2016)
Prin urmare, este înțelept ca părinții să se gândească la dezvoltarea și cultivarea
respectului de sine în timpul copilăriei. Pe măsură ce copiii încearcă, eșuează, în cearcă din nou,
iar eșuează, până când într -un final reușesc, li se dezvoltă ideile cu privire la capacitățile proprii.
În același timp, își creează o părere de sine în funcție de interacțiunea cu alte persoane. Acesta
este motivul pentru care implicarea p ărinților este esențială în a -i ajuta pe copii să își formeze
o părere sănătoasă despre sine.

23
CAPITOLUL II
FEEDBACK -UL SOCIAL

2.1. Eul social

În structura Eului social alături de concepția de sine un loc deosebit ocupă stima de sine.
Stima de sine se referă la evaluările pozitive sau negative despre noi înșine. În timp ce mulți
oameni gândesc bine despre ei înșiși, ocazional ei suferă perioade de timp de îndoială de sine
când se simt incompetenți într -o problemă. În conformitate cu sc hemele de sine, oamenii se
evaluează favorabil în anumite privințe și nefavorabil în altele.
Stima de sine este o componentă complexă a Eului ce se bazează pe sentimentul intim al
propriei valori corelat cu concepția despre sine, încredere în forțele prop rii, convingerea omului
că merită să fie fericit (Crăciun, A., 1998).
O formă a conflictului dintre individ și societate o constituie problema definiri de sine și
a identității sociale care, conform aprecierii lui Codol (1979) este o preocupare majoră a
special iștilor în domeniul socio -uman, "este pur și simplu un conflict între afirmarea și
necesitatea individuală și afirmarea și necesitatea colectivă, între căutarea identității personale și
căutarea identității colective". Pe coordonata înțelegerii psiho logiei sociale ca știință a afirmării
omului în societate vom aborda în continuare tema Eu -lui social înțeles ca fenomen psihosocial
ce se constituie și se manifestă în "zona de interferență dintre individual și social" îndeplinind
funcții de definire, med iere și orientare a persoanei în mediul său sociocultural. Deschamp, J. C.
(1984) apreciind că "Noțiunea de identitate propune o definiție a individului situată la articularea
dintre domeniul sociologic și cel psihologic" (pg. 37) și ea permite întrebări a supra importanței
apartenențelor sociale în definirea individului și care este partea propriu -zis individuală introdusă
în această definiție. Autorul citat reliefa că reflecția asupra identității pune problema generală a
integrării agenților sociali într -un spațiu social (recunoașterea unor apartenențe) și în același timp
problema faptului că acești agenți caută un loc specific în acest spațiu social (caută să se
diferențieze, să se singularizeze).
Un exemplu concret în sensul reflecției asupra identită ții și definirii de sine este dat de
cunoscutul om de știință profesor Septimiu Chelcea care cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani
spunea colaboratorilor, prietenilor șu "ucenicilor" săi: "cine sunt eu, așadar? un psihosociolog
român din zona Muscelului , european prin vocație și cetățean al lumii ca aspirație" (Chelcea, S.,
2002, pg. 87). Problema identității ocupă un loc central în psihologia socială și studiul Eului și al

24
formării conceptului și imaginii de sine au fost abordate de mulți cercetători (G .H. Mead, G.
Allport, Hennry Ey, Mielu Zlate etc).
Conceptul de Eu a fost pus în centru edificiului personalității ca factor integrator care
asigură interpretarea și sinteza informațiilor despre propria persoană și despre lume într -un
ansamblu de reprezen tări, credințe și idei ce conduce la formarea imaginii de sine și a imaginii
de altul, contribuie la generare și cristalizarea sentimentului identității de sine, la înțelegerea
continuității și unității propriei existențe. Eul unui individ se dezvoltă plec ând de la judecăți pe
care celălalt le emite asupra lui în interiorul unui context social în care individul și celălalt
interacționează.
Mead, G. H. (1934) scria: "Faptul că Eul se constituie în procesul social și că reprezintă
un reflex indi vidual al acestuia, originea socială, constituția și structura comună a Eurilor nu
exclud diferențele dintre ele, nu interzic individualitatea pe care fiecare Eu o posedă de fapt" (pg.
126).

2.1.1. Exteriorizarea eului

Cunoașterea și respectul de sine țin de viața lăuntrică a Eului. Majoritatea oamenilor
sunt intens preocupați de imaginea lor în ochii celorlalți. De asemenea, oamenii sunt preocupați
și de impresiile pe care le produce comportamentul lor în public. Un act de exteriorizare a Eului
poate lua diferite forme. Poate fi deliberat sau inconștient, sincer sau înșelător, îndreptat către un
public exterior sau către noi înșine.
Există două tipuri fundamentale de exteriorizare a Eului, fiecare din ele având o anumită
motivație. Exteriorizarea de tip strategic constă în eforturile de a crea celor din jur o anumită
impresie favorabilă, spre a dobândi influență, putere, simpatie sau aprobare. Promisiunile din
campaniile politice sau pledoariile acuzaților în fața completului de judecată sunt exemple
elocvente. Exteriorizarea strategică poate urmări să creeze diferite aparențe, printre care aceea de
persoană plăcută, competentă, morală, periculoasă ori, dimpotrivă, neajutorată. Indiferent de
scopul urmărit, oamenii încearcă să își alcătuiască o anumită imagine nu numai prin ceea ce
spun, dar și prin intermediul limbajului nonverbal.
Identitatea specifică pe care oamenii încearcă să o proiecteze în exterior diferă în funcție
de persoană și de situație. Există însă, două scopuri foarte des întâlnite ale exteriorizării
strategice. Primul este ingrațierea – termen folosit cu referire la actele motivate de dorința de

25
acomodare cu anturajul și de a fi plăcut de către ceilalți. Cel de -al doilea scop
este autopromovarea – actele care urmăresc să câștige respec tul celorlalți.
La o privire superficială, aceste scopuri par ușor de atins. Atunci când vor să placă,
oamenii sunt serviabili, zâmbesc mult, dau din cap, sunt de acord cu toată lumea și, dacă este
nevoie, recurg la favoruri, complimente și lingușiri. Cân d vor să fie admirați pentru competența
lor, oamenii încearcă să impresioneze vorbind despre ei înșiși, fără modestie de statutul lor
social, de cunoștințele și reușitele lor. În ambele cazuri, trebuie să existe o anumită măsură.
Tacticile de ingrațiere tr ebuie să fie subtile, altfel duc la efecte contrare. De asemenea, cei care
își promovează tot timpul succesele sunt considerați egocentrici și încrezuți, stârnind antipatie.
Dorința de a proiecta o imagine publică favorabilă îi poate duce pe unii la acte nesăbuite
și periculoase. Tot mai mulți tineri, din dorința de a -și epata amicii de aceeași vârstă, consumă
droguri, beau fără măsură și se apucă de fumat. Nenumărate accidente de circulație rutieră,
soldate cu victime inocente, sunt cauzate de dorința de a părea neînfricați, conducând
neregulamentar.
Al doilea motiv al exteriorizării Eului este verificarea sinelui : dorința de a -i face pe
ceilalți să ne vadă așa cum ne percepem noi înșine. William Swann consideră că "oamenii sunt
puternic motivați să își v erifice propriul concept al Eului prin ochii celorlalți". Cercetările sale
susțin ideea că oamenii solicită, își reamintesc și acceptă selectiv acele forme
de feedback interpersonal care le confirmă imaginea despre sine. Câteodată chiar încearcă să
corecte ze opiniile favorabile despre ei ale celorlalți, dacă acestea sunt – în viziunea lor –
inadecvate (apud Frățiman, L., 2011).
În ceea ce privește aspectele importante ale conceptului de Eu, cercetările arată că
oamenii preferă, cel mai adesea, să reflecte ze mai mult asupra trăsăturilor lor pozitive decât
asupra celor negative. Totuși, se pare că dorința de autoverificare este destul de puternică și,
câteodată, poate fi mai presantă decât nevoia de supradimensionare a Eului.
Desi toți oamenii își exterior izează Eul, există mari diferențe între modurile de
manifestare ale indivizilor. Unii oameni sunt mai grijulii decât alții în ceea ce privește imaginea
lor publică. De asemenea, unii oameni sunt mai înclinați spre exteriorizarea strategică, pe când
alții p referă autoverificarea. Mark Snyder afirmă că aceste diferențe sunt legate de o trăsătura de
personalitate pe care o numește autosupraveghere sau "automonitorizare : tendința de reglare a
propriului comportament astfel încât să fie satisfăcute solicitările situațiilor sociale" (Snyder, M.,
1987, pg. 48)
Indivizii cu grad înalt de automonitorizare par să posede un repertoriu de Eu -ri din care
îl aleg pe cel mai potrivit situației. Sensibili față de considerentele exteriorizării strategice, ei
sunt dispuși și capabili să își modifice comportamentul de la o situație la alta. Spre deosebire de

26
aceștia, indivizii cu grad scăzut de automonitorizare sunt, prin natura lor, înclinați spre
autoverificare, părând mai puțin preocupați de respectarea conveniențelor socia le.

2.1.2. Influențele exercitate de ceilalți

Influența socială, în sensul că modul în care ne văd alții influențează modul în care ne
definim. Noi ne definim (autodefinim atunci când suntem întrebați) apelând în parte la
comparații cu alții. Din cont ribuțiile teoretice acest subiect se poate exemplifica prin teoria
comparării sociale elaborată de Leon Festinger și teoria celor doi factori emoționali elaborată de
S. Schachter și J. Singer.
Procesul de influență socială intervine chiar și atunci când si tuația nu comportă nici o
ambiguitate. Pentru aceasta este suficient ca o majoritate să se manifeste, fie că face sau nu în
mod explicit presiuni pentru a -și impune părerea, fie că este cantitativă (numerică) sau calitativă
(o persoană competentă sau cu st atut deosebit). Oamenii se evaluează pe ei înșiși de cele mai
multe ori comparându -se cu indivizi similari din punct de vedere psihologic. Comparația socială
apare ca o sursă generatoare de uniformitate întrucât tendința oamenilor de a se compara cu cei
din jur apare ca un reper esențial în ceea ce privește integrarea socială, corectarea și adecvarea
propriei conduite (Harter, S., 1998).
L. Festinger (1954) a elaborat teoria comparării sociale prin care subliniază că atunci
când oamenii sunt nesiguri cu privire la abilitățile și opiniile lor ei își evaluează propriile abilități
și opinii comparându -se cu alții asemănători. Alți cercetători au testat teoria comparării sociale
punând -o să răspundă la două întrebări principale:
 Când ne orientăm către alții p entru a ne compara pentru informații comparative?
 Dintre milioanele de oameni care locuiesc pe pământ cu cine ne comparăm noi? (apud
Boncu, Ș., 2002, pg. 98)
Adesea, persoana aflată în suferință se simte izolată, exclusă, singură fără voia ei. Din
acest punct de vedere, de multe ori respingerea din partea celorlalți nu este atât de mult reală, ci
poate fi în mare măsură anticipată, temută. Pentru a se proteja de posibila respingere, persoanele
se autosustrag din viața socială, se autoexclud și suferă gând indu-se la respingerea pe care ar
putea să o înfrunte dacă ceilalți ar afla despre stările prin care trec. În general, teama anticipată
provoacă mai multă durere și suferință decât dacă evenimentul de temut s -ar întâmpla cu
adevărat.

27
2.2. Feedback -ul în c omunicare

2.2.1. Lauda și critica – modalități de realizare a feedback -ului

Lauda – aprecierea si încurajarea indivizilor, stimularea acestora spre noi performanțe,
mai valoroase; atribuie succesul capacităților elevului si efortului depus de acesta.
Critica – evidențierea greșelilor, lipsurilor, arătând cauzele si indicând mijloacele de
remediere, de îndreptare. Pentru a fi eficientă, critica trebuie să respecte câteva condiții:
– să fie realizată într -un loc privat, „între patru ochi”;
– să fie bazată p e fapte reale, iar elevului să i se spună unde a greșit;
– să sugereze posibilități de îmbunătățire a situației;
– să lase individului posibilitatea de a -și exprima sentimentele, atitudinile;
– să evite tonul ridicat, sarcasmul si etichetările verbale.
Bazele m odului în care o persoană se percepe vine din copilărie, atunci când încă nu
există un sistem de valori la care să se raporteze. Nu apare atunci decât părerea părinților față de
actele făcute. Părinții sunt primii care pot aprecia, lăuda, copiii pentru cee a ce fac sau îi pot
pedepsi, critica, pentru lucrurile greșite. Se consideră că o atitudine extrem de critică a părinților
face copilul să înțeleagă că nu este suficient de bun. Acest lucru determină ca atunci când copilul
devine adolescent să caute acele lucruri care să îl facă mai bun, mai interesant, mai acceptat/bil
în societate, acesta dorindu -și o comunitate care să -l accepte așa cum este. O atitudine extrem de
permisivă cu laude exagerate și lipsa pedepselor, face ca viitorul adult să aibă o părere e xtrem de
bună despre sine, dar exagerată și nerealistă, fapt care va fi penalizat în viitoarele lui relații
sociale (Siru,A., https://www.cdt -babes.ro/articole/imaginea -de-sine-stima -de-sine-si-increderea –
in-sine.php, accesat aprilie, 2016).
Acestea sunt două dintre atitudinile părintești extreme care pot orienta imaginea de sine
într-o direcție sau alta. Așadar, echilibrul dintre critică și laudă este, în primul rând,
responsabilitatea părinților, din perioada copilăriei, pentru că părinții sunt primii ca re sădesc în
interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulți fiind, atunci când își
vor contura imaginea de sine.
Părinții cred în puterea laudelor și le folosesc în mai multe situații: când copiii se
comportă așa cum își doresc sau li se cere, când fac lucruri frumoase, când părinții simt nevoia să
îi încurajeze sau să -i motiveze, etc. Studiile arată că ar fi benefic copiilor, doar că laudele pot
avea și efectul nedorit de părinți atunci când sunt neadecvate. Laudele făcut e la momentul

28
nepotrivit sau doar ca evaluare a unui copil pot într -adevăr afecta respectul de sine. Laudele,
pentru a avea un efect pozitiv, trebuie să fie specifice, clare, îndreptate către acțiunile concrete
făcute de copil. Laudele generale sau abstrac te nu îl ajută pe copil să înțeleagă pentru ce a fost
lăudat. În același timp, laudele trebuie să fie adaptate și corespunzătoare acțiunii. Laudele
exagerate ajung să fie copleșitoare pentru un copil, să provoace anxietate, pentru că el știe că nu
se potri vesc cu ceea ce a făcut sau cu propria lui evaluare în acel moment (Boncu, Ș., 2002). Unii
părinți cred că laudele exagerate îl vor încuraja pe copil, dar din păcate acestea vor pune de fapt
mai multă presiune pe nesiguranța lui. Laudele nespecifice îl pot face pe copil să se simtă
nevăzut cu adevărat, pentru ca nu îi reflectă comportamentul. Este ca și cum părinții au doar o
imagine ideală a lui și nu se pot conecta la ceea ce este copilul în realitate. Iar această discrepanță
este resimțită de copil.
În toate familiile sunt folosite atât laudele, cât și criticile, ambele cu scop educațional.
Prin ele, părinții încearcă să modeleze caracterul copiilor, să îi învețe anumite valori în așa fel
încât să ajungă să aibă integritate (Crăciun, A., 1998). Cuvintele apreciative, atunci când sunt
specifice și adaptate acțiunii copilului, îl pot ajuta să -și întărească respectul de sine. Dar în viața
de familie nu există numai laude. Când părinții nu sunt de acord cu ceea ce fac copiii lor, apar
inevitabilele critici. D ar, pentru a avea un rol în educație, pentru a fi eficientă, critica este un
instrument de folosit cu multă atenție.
Nu există nimic surprinzător sau condamnabil în faptul că un copil greșește, pentru că
din greșeli se învață. Însă părinții nu îl pot lăsa fără să -i explice greșeala, astfel încât el să o poată
îndrepta. Modul în care părinții reacționează este hotărâtor pentru respectul de sine pe care
copilul îl va dobândi. Critica poate fi constructivă în dezvoltarea emoțională a unui copil, dacă
este făc uta cu respect. Ea își dobândește efectul pozitiv scontat atunci când nu se referă la
persoana copilului, ci doar la comportamentul acestuia.
Așadar, criticile inadecvate sunt la fel de nocive pentru stima de sine ca și laudele
nepotrivite. Atunci când pă rinții vor putea face reproșuri sau vor putea critica fără să încalce sau
să atingă demnitatea copilului, dacă îl vor putea respecta chiar și atunci când sunt dezamăgiți de
ceea ce a făcut la un moment dat, înseamnă că au reușit să stăpânească una dintre c ele mai mari
încercări. Mulți părinți reușesc, conform studiilor, ceea ce conduce la ideea că, în principiu, toți
pot înțelege nuanțele delicate ale educației făcute cu dragoste, apreciere, empatie și respect.

29
2.2.2. Interacțiunea om – om

"Interac țiunea presupune producere, prelucrare și comunicare de semnificații și
internalizarea lor în conduite observabile" (Stănciulescu, E., 1996, pg. 200). După 1960, relația
socială a devenit obiect de studiu pentru interacționismul simbolic. Denumirea de inte racționism
simbolic a fost introdusă de H. Blumer în 1938, pentru a desemna o perspectivă teoretică în
psihologia socială, al cărei concept central este conceptul de interacțiune simbolică.
Aceasta impune ca celălalt să apară în subiect, ca subiectul să se identifice cu celălalt și
să devină conștient de sine grație celuilalt (Mead, G.H., 1934, pg. 215). Așadar, având în vedere
capacitatea omului de a crea și de a folosi simboluri, Mead a pornit de la premisa că viața socială
se constituie prin intermediu l limbajului, astfel comunicarea este principiul vieții sociale.
Jack Douglas distinge între un interacționism comportamentist și unul fenomenologic:
ambele consideră viața cotidiană ca fundament al realității sociologice, numai că, în timp ce
primul exp lică viața cotidiană prin scheme conceptuale și ipoteze construite de cercetător, cel de –
al doilea încearcă să descrie și să analizeze modul în care actorii înșiși interpretează experiențele
lor cotidiene (apud Stănciulescu, E., 1996, pg. 42).
Înțelegerea socialului este dependentă, conform acestei teorii, de studierea
semnificațiilor pe care oamenii le atribuie acțiunilor lor, propriilor persoane și contextului.
Diferențele în atribuiri pot genera tensiuni și insatisfacții în relaționarea socială. Unitatea sinelui
individual rezultă din raporturile stabilite între oameni. Comunicarea și înțelegerea, fundamente
ale unei benefice interacțiuni umane, sunt mediate de sistemul de simboluri universal
semnificativ (cuvinte, gesturi etc.). Interacțiunea este actul în care orice persoană se pune în locul
alteia prin substituirea sau preluarea de roluri. Această metodă interacționistă a fost dezvoltată de
Erving Goffman (1922 -1982) în lucrarea The Presentation of Self in Everyday Life, în conceptul
de dramaturgie soci ală. În concepția sa, viața socială este o ”scenă” iar indivizii ”actori” care
joacă anumite ”roluri” cu scopul de a evidenția dimensiunile pozitive ale propriilor personalități
și a obține aprobarea celorlalți. Erving Goffman împarte scena socială în ”reg iunea din față” –
indivizii performează roluri formale și ”regiunea din spate” – indivizii performează
comportamente mai puțin dezirabile social. Numai cunoscând bine regulile sociale, individul
devine credibil și înregistrează succes.
Pentru antropologul a merican Henri Garfinkel și pentru etnometodologie, orice fenomen
social se analizează în interacțiunea dintre oameni și conformitatea normativă a conduitei
membrilor unei organizații se construiește în “interacțiunea negociată”, prin efortul concertat al
acestora pentru a face acțiunea lor înțeleasă și celorlalți (prin descriere rațională, coerentă, logică,

30
inteligibilă). Însăși ordinea socială este o ordine interacțional – cognitivă, produsă prin acțiunea
umană cooperativă. Încadrată în sistemul prescripți ilor, atribuțiilor, sarcinilor și solicitărilor,
asociate statusului și rolului, în raport cu o situație pe care o traversează, persoana este obligată
să se comporte interacțional. Pentru T. Parsons și pentru funcționalismul sistemic, în procesul de
intera cțiune, "indivizii ocupă simultan două poziții: de actor (generează și utilizează simboluri) și
de obiect, în funcție de care este orientată acțiunea celuilalt și propria acțiune" (apud Surdu, E.,
2004, pg. 111).
Legătura între teoriile macro sociologice ș i cele microsociologice o realizează teoria
schimbului social (apud Agabrian, M., 2003, pg. 86). Paradigma costuri – beneficii se bazează pe
asumpția că oamenii sunt capabili să aleagă varianta optimă pentru ei, în urma estimării și
cântăririi costurilor ș i beneficiilor implicate. Potrivit lui Petru Iluț (Chelcea, S., Iluț, P., 2003, pg.
351), "teoria alegerii raționale are ca principale surse ideatice raționalismul, neobehaviorismul
(B.F. Skinner) și teoria schimbului social (G. Homans) și se plasează în p aradigma mai largă
costuri -beneficii, deci a abordării conduitei umane prin modelul microeconomic". Așadar, din
perspectiva teoriei schimbului social, relațiile dintre oameni se construiesc ca urmare a nevoii de
promovare a propriului interes.
Noțiunea de comunicare provine din latinescul communis care înseamnă " comun ", iar
procesul de comunicare poate fi definit ca fiind un schimb de informații de la un transmițător la
un receptor, totul într -o bună înțelegere a mesajului transmis.
Comunicarea este un proces de bază în viața individului aflat, de -a lungul vieții lui, în
interacțiuni permanente cu alți parteneri sociali. Tocmai din acest motiv, în interiorul grupurilor
procesul de comunicare este considerat ca fiind acea forță care menține funcționa rea și care leagă
obiectivele grupului cu cele ale membrilor, comunicarea aflându -se, fără îndoială, în centrul
atenției.
O bună desfășurare a comunicării trebuie să respecte o serie de etape ale acestui proces
(HR. România, 2007) :
 codificarea – sensul m esajului este transformat în sunete, gesturi, litere sau alte simboluri;
 transmiterea – mesajul codificat este transferat prin intermediul unui canal de comunicare de
la emițător la receptor;
 decodificarea – simbolurile primite sunt transformate în mesaje interpretate;
 filtrarea – modificarea în proporții diferite a sensului mesajului. Aceste deformări au loc din
cauza unor limite psihologice, fiziologice sau tehnologice;
 feed-back – răspunsul pe care receptorul îl trimite transmițătorului ca urmare a proce sării
mesajului primit de la acesta din urmă.

31
Pentru a fi cu adevărat eficientă, comunicarea trebuie să se desfășoare ca un sistem
circular care are capacitatea de autoreglare. Elementul de bază care oferă posibilitatea acestei
autoreglări este reprezen tat de feed-back .
Existența feedback -ului aduce în discuție comunicarea bilaterală . În lipsă acestuia se
poate vorbi doar de o comunicare unidirecțională .
Pentru creșterea performanțelor legate de comunicarea , una din abilitățile importante
este acela d e a primi un feed-back rapid și concret la mesajele transmise. Și asta pentru simplul
motiv că un feed-back corect asigură înțelegerea și receptarea în bune condiții a mesajului,
adaptarea mesajului la caracteristicile receptorilor, reglarea socială prin f lexibilitatea rolurilor și
a funcțiilor îndeplinite de receptori, precum și reducerea aprehensiunii și mărirea satisfacției.
O comunicare eficientă se bazează pe identificarea acelor factori -cheie care asigură
buna ei desfășurare:
 în primul rând, cel care transmite un mesaj ar trebui să cunoască în prealabil audiența căreia i
se adresează, dar și tipul de răspuns pe care îl așteaptă;
 emițătorul trebuie să cunoască capacitatea și tipul de decodificare a receptorului atunci când
codifica mesajul;
 să se asi gure că transmite mesajul cu vectorii optimi;
 să asigure suportul pentru feed-back .
Din punct de vedere teoretic, sunt foarte multe opinii care susțin faptul că există
comunicare și nu doar " transfer " atunci când receptorul transmite un feed-back către e mițător.
Dar la nivelul comunicării organizaționale nu numai existența feedback -ului este esențială, ci
mai degrabă accentul este pus de rapiditatea, consistența și corectitudinea cu care acestea este
oferit. În lipsa unui feed-back corect, procesul de co municare este incomplet, iar efectele acestui
tip de perturbație în procesul comunicațional se pot traduce prin scăderea eficienței actului de
conducere. Pentru a obține o comunicare eficientă, cu un transfer corect al mesajului, persoanele
trebuie să găs ească și să utilizeze cele mai bune metode care să le permită obținerea feedback –
ului.
Fenomenul de raporturi interpersonale, înțeles ca interacțiuni psihosociale directe,
nemijlocite, dintre cel puțin două persoane, a fost denumit foarte variat și id entificat cu relații
umane, raporturi interumane, raporturi interafective etc (Mead, G., 1934). Interacțiunea socială
are un rol esențial în formarea și educarea copiilor, numai în contact cu alteritatea putându -se
desfășura orice proces de achiziție a uno r roluri sociale noi. Prin socializare, individul negociază,
asimilează și interiorizează un set de moduri de a gândi, de simțire și acțiune, statusuri, valori,
norme, simboluri, cutume, ideologii specifice societății în care acesta evoluează și de care ar e
nevoie imperioasă pentru a acționa. Prin socializare, societatea se perpetuează, transmițându -și

32
moștenirea culturală de la o generație la alta. Identitatea socială a individului, creșterea
solidarității între membrii grupurilor datorită cristalizării se ntimentului de apartenență la acel
grup, se dobândesc prin socializare. Personalitatea apare din interacțiunea comunicațională și
socială.

2.2.3. Interacțiunea om – calculator

Interfațarea om – calculator se definește ca fiind "procesul de comunicar e între om și un
calculator sau o rețea de calculatoare", iar interfața om – calculator este "totalitatea elementelor
fizice reale (dispozitive periferice: tastatură, ecran, mouse etc.) sau virtuale (butoane, ferestre,
meniuri sau alte modalități de afișar e și interacțiune afișate pe ecran sau aflate în contact cu alte
simțuri umane: auz, simț tactil etc.) și a programelor de calculator implicate în realizarea
interfațării om – calculator" (Trăușan -Matu, Ș., 2000, pg 63.)
Interacțiunea dintre utilizatori și calculatoare apare la nivelul interfeței cu utilizatorul
(engleză: user interface ), care include aspecte ergonomice, software și hardware, de exemplu la
perifericele calculatoarelor de uz general sau și la sisteme mecanice mari precum avioane,
aeroportu ri, uzine electrice, rețele de energie sau și informatice și multe altele. La calculatoarele
moderne există următoarele puncte centrale ale interfeței IOC (Pribeanu, C., 2003):
– Interfețe de hardware , ce presupun interfața grafică (pe un monitor sau ecran d e calculator),
mijlocită prin tastatură și un dispozitiv de indicat cum este mouse -ul; Interfața grafică
mijlocită prin atingerea monitorului (tehnologia touch screen ) și Interfața grafică mijlocită
prin comenzi verbale (recunoașterea vorbirii).
– Interfețe de software, ce presupun interfața grafică, interfața de text etc.
Interfața cu utilizatorul reprezintă o parte a aplicației software care permite utilizatorilor
să-și exprime intențiile de operare asupra calculatorului și să interpreteze rezultatele acți unilor
efectuate de mașină. Acest termen își are originile din anii 1970 și provine din inginerie. Interfața
este locul de întâlnire al utilizatorului și computerului. Iosif, G. (1994) susține că în aceasta
interacțiune, utilizatorul poate decide dacă inte rfața folosită îi este cu adevărat utilă, iar
componentele hardware și software sunt pentru el doar unelte cu ajutorul cărora interfața e
construită. Astfel că, interfața nu este percepută doar ca parte vizuală a software -ului, ci pentru
majoritatea utiliz atorilor reprezintă întregul sistem de calcul. Conform autorului, orice interfață
trebuie să fie: "utilă, utilizabilă, utilizată" (pg. 67). "Proiectarea interfețelor cu utilizatorul este

33
suma activităților de: înțelegere a nevoilor utilizatorilor (cunoaște rea profilului utilizatorului),
proiectare (design), prototipizare, evaluare/testare, implementare finală, menținere" (pg. 102) .
Trăușan -Matu, Ș (2002) consideră că elementul esențial în interfațarea om – calculator
este interacțiunea fizică și informați onală între om și calculator. Spre deosebire de alte domenii
inginerești, în care predomina interacțiunea fizică, în informatică aspectul cel mai important este
cel informațional, interacțiunea fizică având doar un rol secundar, și aceasta direcționată tot către
asigurarea interacțiunii informaționale (de exemplu, apăsarea unor taste, mutarea mouse -ului
etc.). Atât omul cât și calculatorul au reprezentări diferite ale informației (calculatorul sub formă
de biți de memorie sau, la un nivel mai înalt, de stru cturi simbolice în limbaje de programare;
omul sub forma structurilor simbolice și a imaginilor din memorie). Calculatorul prezintă sub o
anumită formă (alfanumerică, grafică, imagistică, auditivă, tactilă etc.) informații utilizatorului
iar acesta din urm ă le preia, face anumite raționamente și, drept rezultat, dă niște comenzi,
selectează o anumită variantă de prelucrare. Toate aceste interacțiuni sunt intermediate de semne
și semnale, care se constituie în modalități de comunicare om -calculator.
În gen eral, comunicarea informațiilor se face între un emițător și un receptor care
schimbă informații printr -un anumit canal de comunicație, conform unui anumit cod (Van
Guilenburg, J.J., et al., 1998).
Pentru a comunica, trebuie folosit un număr de semne grup ate sintactic, conform unei
codificări (un limbaj). Efectul comunicării este influențat de capacitatea și disponibilitatea
emițătorului de a transmite și de cea a receptorului de a recepta.
Orice comunicare este plasată într -un context spațial și temporal , are un scop declarat
dar, uneori și unul nedeclarat. O comunicare are un efect dorit dar, nu de puține ori și unul
neprevăzut, de multe ori nedorit. Dacă receptorul este om, dispoziția și dorința sa de comunicare
pot avea un rol fundamental într -o bună c omunicare.
Principala modalitate specific umană de comunicare este limbajul vorbit. Deocamdată
nu s-a putut realiza un program de calculator care să permită un dialog în limbaj uman total
similar cu cel între doi oameni. Problemele întâlnite, în special î n înțelegerea semnificațiilor unei
propoziții, sunt deosebit de dificile, unele dintre ele cum ar fi limbajul idiomatic, după unii autori
fiind chiar insurmontabile.
Un rol deosebit de important în cercetările de înțelegere de către calculator a limbajulu i
uman este și contextul actului de comunicare, care, la limită, poate să fie chiar întreaga viață a
interlocutorilor. În prezent, una din problemele de context în programele de dialog în limbaj
uman este succesiunea replicilor. Aceasta este tratată în răspândita teorie a actelor de vorbire a
lui Austin și Searle. Teoria încadrează fiecare replică dintr -un dialog într -o categorie bine
precizată: informare, cerere, ofertă etc.

34
Se poate face o clasificare a modalităților de comunicare Dikareva, S. (2000, pg. 198):
 În funcție de modalitatea de comunicare:
– verbal, prin limbaj;
– non-verbal, paralingvistic, prin gesturi, mimică, tonul vocii, poziție, pauze, acte
nonverbal
 În funcție de comunicabilitate: cu sau fără partener explicit.
 Cu sau fără replică, de exempl u, o cerere, respectiv un anunț. Comunicarea cu replică
urmează anumite reguli pragmatice.
 În funcție de numărul de adresanți: unul sau mai mulți adresanți.
 În funcție de tipul de contact:
– nemediat (față în față )
– mediat (la distanță).
 Dacă se ține cont ș i de momentul și locul comunicării, se pot identifica următoarele tipuri de
comunicare (în contextul Internet -ului):
– față în față (pagină de web)
– în alt loc (e -mail)

35
CAPITOLUL III
METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Despre nevoia de apreciere în cunoașterea de sine

Cu toții avem nevoie de căldură, respect și acceptare din partea celorlalte persoane, în
special a „celor apropiați”, așa cum sunt părinții noștri. Aceasta nevoie de apreciere pozitivă este
înnăscută și rămâne activa de -a lungul întregii noastre vieți. Ea devine însă și parțial
independentă de contactele concrete cu alți oameni, generând o nevoie secundară, învățată, de
autoapreciere pozitivă. Cu alte cuvinte, felul în care ajungem să ne privim pe noi înșine este
puternic influenț at de ceea ce gândesc despre noi cei apropiați. Efortul de a satisface puternică
nevoie de apreciere pozitivă reprezintă singurul impediment serios în calea tendinței de
actualizare, tendința înnăscută de a dezvolta potențialitățile noastre sănătoase, cons tructive
(Rogers, C., 1961).
Omul este o ființă socială care trăiește și se dezvolta optim în grup. „Grupul” la care ne
referim are astăzi mai multe cercuri din ce în ce mai largi. Avem un cerc restrâns alcătuit din
acele persoane cărora le putem dezvălui aproape orice fără să ne fie teamă că vom fi aspru
judecați sau respinși. Apoi avem un cerc care cuprinde persoane cu care ne întâlnim des, dar
cărora nu le prea încredințam grijile noastre sau aspecte personale care nu ne măgulesc. Și apoi
avem cercuri di n ce în ce mai largi de cunoștințe din diverse contexte, până la grupul larg al
comunității orașului, țării de care aparținem etc.
Atunci când renumitul psiholog umanist, Abraham Maslow, a desenat piramida nevoilor
umane, printre cele opt se afla și nevoia de apreciere, de stimă și aprobare socială, nevoia de
statut. Acest lucru devine problematic în unele situații:
 căutam excesiv aprecierea celorlalți și nu facem nimic dacă nu ne așteptam să primim
aprecieri;
 nu luăm decizii decât după consultări extinse c u cei din jur, nici chiar decizii relativ minore;
 facem compromisuri și luăm decizii care nu ne satisfac (sau chiar ne displac) dacă asta ne
aduce aprecierea celorlalți.
Există chiar situații limită în care nevoia patologică pentru aprobarea celor din jur
determina o persoană să fure sau chiar să omoare. În ultima perioadă au existat numeroase cazuri
în care tinerii și -au riscat viața, unele dintre ele sfârșind cu deces, pentru o poză menită să obțină
aprecieri pe rețelele de socializare.

36
În secolul nostru , credința că auto -cunoașterea acurată este esențială pentru funcționarea
socială optimă a persoanei a fost îmbrățișată de psihiatri ca și de psihologii clinicieni. Persoană
sănătoasă mental este capabilă să -și perceapă eul așa cum este în mod real, fără c a percepțiile să –
i fie deformate de aspirații și dorințe. Potrivit lui Maslow, indivizii sănătoși sunt cei în stare să se
accepte așa cum sunt, indiferent de discrepanțele dintre eul ideal și eul real. Și alți psihologi
cunoscuți (G. Allport, Erikson, From m) au sugerat că fericirea și acuratețea auto -percepției merg
mână în mână.

3.2. Obiectivul cercetării

Obiectivul general al cercetării este studiul efectelor resimțite de tineri la primirea unui
feedback (pozitiv sau negativ) transmis de o persoană (în cazul nostru de experimentator), prin
comparație cu un alt grup de tineri unde aprecierea a fost emisă de o aplicație prin intermediul
computerului. Cel de -al doilea grup experimental a fost ales datorită interacțiunii (uneori zilnice)
dintre indivizi și d ispozitive electronice.
În societatea contemporană omul trăiește, simultan, în două planuri: unul real și unul
virtual. În ultimi ani, internetul și lumea virtuală au luat amploare, ajungându -se la situații în care
populația nu are acces la apă potabilă și hrana, dar aceștia dețin conturi pe diferite rețele de
socializare. Pentru tineri este un lucru absolut normal și necesar să dețină o “persona online”,
există situații în care timpul alocat mediului virtual este mai important decât interacțiunea directă
cu oamenii.
În România, în momentul actual, exista o generație de tineri care a crescut (încă de la
naștere) cu un computer conectat la internet. Acest aspect a influențat dezvoltarea indivizilor din
punct de vedere psihologic, cognitiv și nu numai. Interne tul a facilitat transmiterea de informații
eliminând bariera spațio -temporală, dar lumea virtuală generează și evaluări (adevărate sau
false), poate fi o sursă de divertisment sau un mijloc de comunicare.
Obiectivele specifice ale prezenței lucrări sunt:
 studierea modificărilor asupra stimei de sine induse de feedback -ul pozitiv și negativ.
 verificarea faptului că mediul virtual influențează stima de sine.
 sublinierea faptului că autodeprecierea și infatuarea joacă un rol în acceptarea feedback -ul
primit.

37
3.3. Ipotezele cercetării

Pornind de la observațiile din literatură de specialitate, am presupus că:
1. Feedback -ul influențează stima de sine a persoanei care îl primește.
2. Indivizii accepta sau resping feedback -ul în funcție de proveniența și de modul în care acesta a
fost emis.
3. Prezența dimensiunilor accentuate ale stimei de sine (infatuare și autodepreciere) influențează
acceptarea evaluării primite.
Ipotezele de lucru (operaționale) care ne -au orientat în analiză cantitativă a
răspunsurilor parti cipanților au fost:
1. Elevii evaluați pozitiv, atât de experimentator cât și de computer, vor obține o medie a
scorurilor la stima de sine post -factor semnificativ mai mare.
2. Lotul elevilor evaluat negativ de experimentator va obține o medie a scorurilo r la stima de sine
post-factor 2 semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de elevi evaluat de computer.
3. Se prezuma ca prezența factorului autodepreciere influențează acceptarea evaluării pozitive.
4. Se prezuma ca prezența factorului infatuare infl uențează acceptarea feedback -ului negativ.

38
3.4. Metodologia utilizată

3.4.1. Descrierea loturilor de tineri investigați

În cercetarea noastră am investigat 53 de elevi ai Colegiului Național "Mircea cel Bătrân"
din Constantă. Vârsta tinerilor in vestigați variază între 18 -19 ani și toți se afla în clasa a XII -a.
Repartiția subiecților pe grupe este următoarea :

Tabelul nr. 1. Repartiția subiecților pe grupe

La cercetare au participat elevii a două clase de a XII -a., iar departajarea loturilor a fost
făcută în funcție de clasă în care se aflau aceștia. Astfel am obținut două grupe, una cu 26 de
subiecți evaluați în mod direct de experimentator și o grupă cu 27 de elevi evaluați de computer.

Figura nr. 1. Reprezentarea grafică a repartiției s ubiecților pe grupe

39
3.4.2. Designul cercetării

În cercetarea noastră am folosit un plan factorial mixt (mixed design) deoarece se pot
combina variabile between subjects cu cele within subjects . Planul experimental presupune
combinarea a două grupur i independente (variabilă between ) cu măsurarea repetată, în două
condiții experimentale (variabilă within ):

pre
factor Grupa OM Grupa PC

Stima de sine inițială – Chestionarul ASSI
 Variabila de control
Autodepreciere – Chestionarul ASSI
Infatuare – Chestionarul ASSI
 Variabile discrete

Feedback pozitiv emis de experimentator
 Variabila independentă

Stima de sine – Scala Rosenberg
 Variabila dependentă

Feedback negativ emis de experimentator
 Variab ila independentă

Stima de sine – Scala Toulouse
 Variabila dependentă
Stima de sine inițială – Chestionarul ASSI
 Variabila de control
Autodepreciere – Chestionarul ASSI
Infatuare – Chestionarul ASSI
 Variabile discrete

Feedback pozitiv emis de compute r
 Variabila independentă

Stima de sine – Scala Rosenberg
 Variabila dependentă

Feedback negativ emis de computer
 Variabila independentă

Stima de sine – Scala Toulouse
 Variabila dependentă factor
1

post
factor
1

factor
2
post
factor
2

 Controlul variabilei independente – pentru contracararea efectelor nedorite ale atitudinilor
subiectului față de situația experimentală am folosit tăinuirea (participanții la cercetare au fost
informați ca aceasta vizează stimularea potențialului creativ în funcție de trăsături individuale).

40
După aplicarea ultimului test, pentru a respecta normele de conduită etică, toți elevii au primit
toate detaliile privind cercetarea.

3.4.3. Instrumentele utilizate pentru cole ctarea datelor

Factorii meniți să influențeze nivelul stimei de sine în rândul subiecților sunt feedback –
ul pozitiv și negativ. Toți participanții au primit aceeași cerință, de două ori, la un interval de
două săptămâni (“ Ai 60 de secunde la dispoziție să folosești cel puțin patru forme geometrice
într-un mod creativ astfel încât să formezi o imagine de ansamblu”) . Acestora li s -a spus că este
o probă ce vizează creativitatea, la sfârșitul căreia au primit o apreciere pozitivă sau un feedback
negativ. D iferența este că:
 Lotul cu 26 de participanți a primit feedback după un test de tip “creion/hârtie”, aprecierea
fiind emisă de experimentator.
 În cazul grupul alcătuit din 27 de tineri, feedback -ul a fost emis de computer după un test de
tip “display/mou se”.
Mesajul primit (în cazul ambelor grupe) la aprecierea pozitivă a fost: “Felicitări! Este un desen
creativ”, iar la cea negativă: “Desenul este banal, nu a fost folosită creativitatea”.
Lotul care a interacționat cu computerul a folosit o aplicație spe cial creată pentru
experimentul nostru. Aceasta conține cerința, un spațiu destinat desenului și se oprește automat
după timpul setat. Acest lucru a permis experimentatorului manipularea feedback -ului fără să
interacționeze în mod direct cu subiecții.
Grupul unde aprecierea a fost emisă de o persoană (în cazul nostru de experimentator) a
primit o coală de hârtie ce conținea cerința și un spațiu destinat desenului, proba fiind oprită la
intervenția directă a experimentatorului.
Pentru colectarea datelor re feritoare la stima de sine, am aplicat trei chestionare:
 Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima de Sine, Infatuare) – această probă vizează atât
stima de sine "normală" (cu valori mai scăzute sau mai înalte), cât și polii accentuați ai
acestei dimensiun i: autodeprecierea și infatuarea. (vezi anexă)
 Scala Rosenberg a stimei de sine. (vezi anexă)
 Scala Toulouse a stimei de sine (E.T.E.S). (vezi anexă)
1) Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima de Sine, Infatuare) este o probă standardizată
de evaluare a stim ei de sine ca și trăsătură individuală. Această probă vizează atât stima de sine

41
"normală" (cu valori mai scăzute sau mai înalte), cât și polii accentuați ai acestei dimensiuni:
autodeprecierea și infatuarea.
Cei 45 de itemi ai chestionarului (câte 15 it emi pe fiecare factor) se prezintă sub forma
unor aserțiuni cu 4 variante de răspuns („Foarte rar”, „Uneori”, „Deseori”, „Foarte des”).
Afirmațiile se referă la gândurile, sentimentele și opiniile pe care persoana care completează le
are despre sine, fiind rugată să aleagă varianta de răspuns care indică frecvența cu care apar
aceste gânduri în viața sa.
În Chestionarului ASSI, pentru început, sunt luate în calcul numai valorile la scala stima
de sine („normală”). Doar dacă valorile pe această scală se apr opie de una dintre cele două
extreme (stima de sine puternic negativă sau stima de sine puternic pozitivă), este luat în calcul și
interpretat scorul la una dintre cele două scale accentuate: autodepreciere sau infatuare. Astfel se
poate vedea dacă persoa na investigată are o stimă de sine între valorile „normale” (stimă de sine
pozitivă, medie sau negativă) sau dacă tinde spre una dintre aspectele „accentuate” ale acesteia.
Chestionarul ASSI are calități psihometrice valoroase. Coeficienții de consistență
internă sunt superiori pragului de .70 iar validitatea de conținut a fost testată prin aplicarea probei
împreună cu Inventarul DA12profile, cei doi poli extremi măsurați (autodepreciere și infatuare)
dovedindu -se a fi caracteristici individuale accentuate .
Factorii evaluați în cu ajutorul Chestionarului ASSI sunt stima de sine "normală",
autoaprecierea și infatuarea:
 Stima de sine (normală) – vizează evaluarea pe care o persoană o face cu privire la
propria sa valoare, reflectând gradul de mulțumire faț ă de propria persoană. Această evaluare
care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale).
Stima de sine individuală se dezvoltă atât prin evaluările pe care persoana o face asupra
comportamentelor sale, asupra in teligenței sale, asupra succesului în plan social cât și prin
asimilarea evaluărilor făcute de alții.
 Autodeprecierea – scorurile mari la această dimensiune caracterizează persoanele cu o
părere extrem de proastă despre sine, cele care așteaptă puțin de la propria persoană, le este frică
de respingere, se văd că victime ale sorții, considerându -se deseori ca o povară pent ru sine și
pentru cei din jur.
 Infatuarea – persoanele care obțin scoruri mari la această dimensiune se consideră
speciale, ieșiți di n comun și se așteaptă să fie admirate pentru calitățile sau realizările lor
deosebite. Centrate pe sine, deseori lipsite de compasiune față de suferința altora, se laudă
excesiv cu reușitele lor și trăiesc cu convingerea că sunt menite să reușească în to t ceea ce fac,
meritând aprecierea și recunoștința din partea celorlalți.

42
2) Scala Rosenberg a stimei de sine (Rosenberg, 1965) a fost elaborată inițial pentru a
măsura sentimentul global al valorii personale și autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4
posibilități de răspuns între total dezacord (1 punct) și total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se
cotează invers.
Scorurile pot fi cuprinse între 10 și 40; scorurile ridicate indica o stimă de sine scăzută.
Coeficientul Cronbach = 0,89, raportat de auto r, indica o bună consistență internă iar fidelitatea
test-retest e cuprinsă în studiile autorului între 0,85 (la o săptămână interval) și 0,88 (la două
săptămâni interval). Coeficientul de fidelitate obținut în cazul aplicării de un eșantion inițial de
5024 de elevi de liceu și gimnaziu a fost de 0,77. S -au semnalat corelații negative semnificative
între nivelul stimei de sine și anxietate (r= -0,64) și între nivelul stimei de sine și depresie (r= –
0,54). Corelații pozitive sunt raportate între nivelul stimei de sine și aspectului fizic (r=0,66),
abilitați școlare (r=0,42) și încredere socială (r=0,35).
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între: 10 -16 puncte – stima
de sine scăzută, 17 -33 puncte – stima de sine medie, 34 -40 puncte – stima de sine înaltă.
3) Scala Toulouse a stimei de sine (E.T.E.S) a fost elaborată în 1991 de N. Oubrayrie,
C. Safont și M. De Leonardis și publicată în 1994 în Revistă de psihologie aplicată. În alcătuirea
ei, autorii s -au inspirat din scalele uni și mu ltidimensionale deja existente. Ea a fost concepută
astfel încât să permită reflectarea percepției – mai mult sau mai puțin pozitivă – pe care subiectul
o are în raport cu sine, poate identifica anumite rezonanțe afective ce însoțește autoevaluarea
identit ății sub aspect multiplu: sinele emoțional, sinele social, sinele fizic, sinele școlar , sinele
prospectiv . Cei 60 de itemi ai scalei (afirmații cu răspuns forțat dihotomic), elaborați într -o
manieră empirică și repartizați în mod egal la nivelul celor 5 subscale, reflectă conținutul
dimensiunilor considerate după cum urmează:
a. Sinele emoțional exprimă reprezentarea controlului emoțiilor și al stăpânirii
impulsivității. Controlul afectelor permite o mai bună organizare a activității, facilitează
planificarea și elaborarea realistă scopurilor și strategiilor prin care acestea pot fi atinse. Exemplu
de itemi: “Sunt adesea anxios”.
b. Sinele social capacitatea de comunicare și de adaptare în colectiv, aceasta condensează
reprezentarea interacțiunilor cu ceilalți (părinți, colegi, prieteni) și a sentimentului de
recunoaștere socială. Exemplu: “Îmi place să mă fac remarcat și să fiu recunoscut în cadrul unui
grup”.
c. Sinele fizic reprezentarea autoaprecierea pe care o are subiectul față de aparența sa
fizică (aspect corporal, abilități fizice, sănătate). Se știe că, la 13 -14 ani, există un interes sporit
față de înfățișarea proprie (the look), cu impact deosebit în construirea identității de sine.
Exemplu : “Mă simt prea gras/slab”.

43
d. Sinele școlar ref lectă percepția pe care subiectul o are asupra propriilor lui competențe
în comportamentele și performanțele sale școlare. Exemplu de itemi: “Mă descurajez cu ușurința
când obțin rezultate slabe la scoală”.
e. Sinele prospectiv vizează reprezentările subie ctului asupra sinelui așa cum va fi acesta
în viitor; în construirea acestei subclase autorii au plecat de la ipoteză conform căreia la puber și
adolescent planul de viitor privește inserția în lumea adultă și participarea la activitățile proprii
vârstei a dulte . De aceea autorii au propus itemi care să corespundă rolurilor jucate de adult.
Exemplu: “Aș vrea să -mi asum responsabilități cât mai târziu posibil”.
După totalizarea punctajului pentru fiecare sine, se va calcula valoarea globală a stimei de
sine și se va verifica corespondența valorii globale obținute, conform unei grile de interpretare a
scorurilor. Pentru calcularea cotelor s -a acordat câte un punct răspunsurilor afirmative și negative
la întrebările înscrise în tabelul de mai jos:
Da Nu
Sinel e fizic 4, 14, 19, 30, 33, 57 9, 23, 27, 41, 47, 52
Sinele emoțional 6, 16, 21, 31, 35, 44 1, 11, 18, 40, 49, 54
Sinele școlar 10, 24, 26, 42, 48, 60 3, 13, 20, 29, 38, 51
Sinele social 2, 12, 22, 28, 50, 53 7, 32, 36, 45, 56, 58
Sine prospectiv 8, 37, 39, 46, 55, 59 5, 15, 17, 25, 34, 43

Fișǎ de interpretare a scorurilor:

Componentele stimei de sine Stima de sine – valori parțiale
Subestimare Apreciere
obiectivă Supraestimare
Sinele fizic 0 – 6 puncte 7 – 11 puncte peste 11 puncte
Sinele e moțional 0 – 5 puncte 6 – 10 puncte peste 10 puncte
Sinele școlar 0 – 4 puncte 5 – 9 puncte peste 9 puncte
Sinele social 0 – 7 puncte 8 – 11 puncte peste 11 puncte
Sine prospectiv 0 – 6 puncte 7 – 10 puncte peste 10 puncte
Stima de sine – valoare
globa lă 0- 21 puncte 22 – 48 puncte peste 48 puncte

44
Chestionarele și testul ce implica folosirea creativității au fost manipulate , iar aplicarea
acestora a avut mai multe etape pentru fiecare grup:
1. Prezentarea foarte succintă a proiectului cu atenție pentru a nu fi influențați în răspunsuri.
2. Prezentarea principiului de confidențialitate și a importanței unor răspunsurilor sincere.
3. Prezentarea chestionarului/probei.
4. Discuții și răspunsuri la întrebările subiecților privind chestionarul/probei.
5. Selecționarea ce lor care doresc să fie voluntari din grupul de elevi din clasă.
6. Aplicarea chestionarului/probei.
7. Verificarea chestionarelor (completarea tuturor datelor).
8. Adresarea de mulțumiri participanților la proiect în calitate de voluntari.

3.5. Considerente etice

Etica cercetării presupune un ansamblu de principii și proceduri coerente și comune
tuturor disciplinelor de cercetare, reprezentând, în același timp, o latură educativă pusă la
dispoziția tuturor celor care participa la realizarea proiectelor de cercetare . Cadrul etic presupune
două elemente esențiale:
 Pe de o parte propune cercetătorilor informații cu privire la etică cercetării cu subiecți umani
și prezintă principiile fundamentale (reguli și idei) vizând influențarea conduitei lor;
 Pe de altă parte stab ilește procedurile destinate să faciliteze aplicarea principiilor.
Părțile implicate în procesul de cercetare își asumă o serie de responsabilități privind
planificarea proiectului de cercetare, calitatea cercetării, cunoașterea procedurilor de etică, luar ea
deciziei, derularea cercetării.
Cercetarea care include subiecți umani nu poate să se desfășoare dacă aceștia nu au avut
posibilitatea să ia o decizie clară în acest sens. Participanții trebuie să aibă permanent
posibilitatea de a reveni la decizia lor. În activitățile de curs ce necesită subiecți umani trebuie
descrise sau explicate scopul, utilitatea, beneficiile dezirabile, metodele, riscurile și procedurile
alternative posibile la activitatea experimentului inițiat. Subiecților trebuie să li se aducă la
cunoștință factorii care i -ar putea determina să refuze să ia parte la experiment sau dreptul de a
renunța în orice moment fără a fi supuși vreunei metode coercitive și de asemenea vă fi
respectată confidențialitatea.
Informarea subiecților poate fi o misa doar în cazul în care instructorul poate demonstra
că vor fi trase concluzii extrem de importante care nu sunt posibile de obținut prin alte

45
metodologii. În cazul programelor experimentele și respectiv a cursurilor trebuie evitate sau
minimizate riscu rile (procedurile ce presupun riscuri trebuie duse la bun sfârșit cu succes fără ca
acest fapt să fie în detrimentul subiecților).
Reflecțiile și principiile ce rezulta din procedurile și regulile de etică constituie un cadru
de lucru ce delimitează inter pretarea și aplicarea lor. Pentru înțelegerea acestor reguli nu trebuie
să se uite că un adevăr etic, ca și un adevăr științific depășește simpla aplicare mecanică și
dogmatică a unor reguli rigide aplicabile la situații punctuale. Etapa acceptării unui pr oiect de
cercetare nu trebuie văzută ca o etapă birocratică ci mai mult, să conducă la o reflexie etică clară
asupra cercetării și presupune o supraveghere continuă.

46
CAPITOLUL IV
REZULTATELE CERCETĂRII

4.1. Prezentarea și anal iza datelor statistice privind ipoteza nr. 1 și ipoteza nr. 2

Pentru analiza datelor am utilizat SPSS un program de analiză statistică.
Descrierea eșantioanelor:
 Grup 1 (OM) – 26 persoane, clasa a XII -a liceu, vârsta cuprinsă între 18 și 19 ani
Tabele de frecvență a scorurilor obținute pe baza chestionarelor:
 Variabila de control, stima de sine inițială
Tabelul nr. 2. Frecvența scorurilor pentru stima de sine inițială

Se observă repartiția subiecților în funcție de nivelul stimei de sine: cei mai mulți
subiecți (46.2%) au un nivel mediu, urmează cei cu un nivel scăzut (30.8%), iar cei mai puțini
sunt participanții cu un nivel ridicat al stimei de sine (23.1%).

Figura nr. 2. Reprezentarea grafică a distribuției Stima de sine inițială

47
 Variabila depend entă, stima de sine post-factor 1
Tabelul nr. 3. Frecvența scorurilor pentru stima de sine post-factor 1

Distribuirea subiecților în funcție de nivelul stimei de sine post -factor 1 (după o
evaluare pozitivă): cei mai mulți subiecți au un nivel mediu (42.3%) și înalt (42.3%), iar cei mai
puțini sunt participanții cu un nivel scăzut al stimei de sine (15.4%).

Figura nr. 3. Reprezentarea grafica a distributiei Stima de sine post -factor 1
 Variabila dependentă, stima de sine post -factor 2
Tabelul nr. 4. Frecvența scorurilor pentru stima de sine post -factor 2

În repartizarea subiecților în funcție de nivelul stimei de sine post -factor 2 (după o
evaluare negativă) s -au obținut următoarele date: cei mai mulți participanți au un nivel mediu

48
(50%), urmeaz ă cei cu un nivel scăzut (42.3%), iar cei mai puțini sunt subiecții cu un nivel
ridicat al stimei de sine (7.7%).

Figura nr. 4. Reprezentarea grafica a distributiei Stima de sine post-factor 2

 Grup 2 (P.C.) – 27 persoane, clasa a XII -a liceu, vârstă cu prinsă între 18 și 19 ani
Tabele de frecvență a scorurilor obținute pe baza chestionarelor:
 Variabilă de control, stima de sine inițială
Tabelul nr. 5. Frecvența scorurilor pentru stima de sine inițială

Figura nr. 5. Reprezentarea grafică a distribuție i Stima de sine inițială

49
Se observă repartiția subiecților în funcție de nivelul stimei de sine: cei mai mulți
subiecți (37%) au un nivel ridicat, urmează cei cu un nivel mediu (33.3%), iar cei mai puțini sunt
participanții cu un nivel scăzut al stimei de sine (29.6%).
 Variabila dependentă, stima de sine post -factor 1
Tabelul nr. 6. Frecvența scorurilor pentru stima de sine post -factor 1

Distribuirea subiecților în funcție de nivelul stimei de sine post -factor 1 (după o
evaluare pozitivă): cei mai mulț i subiecți au un nivel ridicat (51.9%) , urmează cei cu un nivel
mediu (37%), iar cei mai puțini sunt participanții cu un nivel scăzut al stimei de sine (11.1%).

Figura nr. 6. Reprezentarea grafică a distribuț iei Stima de sine post -factor 2

 Variabila d ependentă, stima de sine post -factor 2
Tabelul nr. 7. Frecvența scorurilor pentru stima de sine post -factor 2

50
În repartizarea subiecților în funcție de nivelul stimei de sine post -factor 2 (după o
evaluare negativă) s -au obținut următoarele date: cei mai mulți participanți au un nivel mediu
(51.9%), urmează cei cu un nivel ridicat (25.9%), iar cei mai puțini sunt subiecții cu un nivel
scăzut al stimei de sine (22.2%).

Figura nr. 7. Reprezentarea grafică a distribuției Stima de sine post -factor 2

4.1.1. Prez entarea datelor pentru ipoteza nr. 1

Ipoteza 1: Elevii evaluați pozitiv, atât de experimentator cât și de computer, vor obține o
medie a scorurilor la stima de sine post -factor semnificativ mai mare.
Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit Chestion arul ASSI și Scala Rosenberg a
stimei de sine.
Pentru interpretarea nivelului stimei de sine (inițial și post -factor 1) am verificat dacă
datele sunt distribuite normal din punct de vedere statistic, folosind testul Kolmogorov – Smirnov
pentru testarea no rmalității distribuției.

 Grup 1 (OM)

Media privind stima de sine inițială, a participanților din primul grup experimental, este
1.92, abatere standard = 0.744, iar media privind stima de sine post -factor 1 este 2.27, abatere
standard = 0.724.

51
Tabelul nr. 8. Statistica descriptivă pentru stima de sine inițială și post -factor 1

Tabelul nr. 9. Test de normalitate pentru stima de sine inițială și post -factor 1

Distribuția datelor nu este una normală d in punct de vedere statistic, s ig. < 0.05. Vom
folosit în continuare testul Wilcoxon pentru două eșantioane perechi.

Tabelul nr. 10. Test Wilcoxon pentru două eșantioane perechi

52
Din tabel observăm că există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul stimei
de sine pre și post factor la un p rag de semnificație p=0.003, în sensul că feedback -ul emis de
experimentator a influențat într -un mod pozitiv nivelul stimei de sine.

 Grup 2 (P.C.)

Tabelul nr. 11 . Statistică descriptivă pentru stima de sine inițială și post -factor 1

Media privind sti ma de sine inițială, a participanților din al doilea grup experimental,
este 2.07, abatere standard = 0.829, iar media privind stima de sine post -factor 1 este 2.41,
abatere standard = 0.694.

Tabelul nr. 12 . Test de normalitate pentru stima de sine iniția lă și post -factor 1

Distribuția datelor nu este una normală din punct de vedere statistic, sâg. < 0.05. Vom
folosit în continuare testul Wilcoxon pentru două eșantioane perechi.

Tabelul nr. 13 . Test Wilcoxon pentru două eșantioane perechi

53

Din tabe l observăm că există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul stimei
de sine pre și post factor la un prag de semnificație p=0.003, în sensul că feedback -ul emis de
computer a influențat într -un mod pozitiv nivelul stimei de sine.
Având în ved ere rezultatele testelor Wilcoxon pentru cele două grupe experimentale,
prezentate în tabelele nr. 10 și nr. 13 , unde pragul de semnificație este mai mic de 0.05 și
intervalul de încredere este mai mare de 95%, acestea duc la acceptarea ipotezei conform c ăreia
evaluarea pozitivă determina o medie a scorurilor la stima de sine post -factor 1 semnificativ mai
mare.
Așa cum se poate vedea în figură de mai jos, rezultatele au evidențiat faptul că elevii au
avut un nivel mai ridicat al stimei de sine după ce ac eștia au fost evaluați într -un mod pozitiv.

Figura nr. 8. Reprezentarea grafică a mediilor la stima de sine pre si post -factor 1 între grupurile
experimentale

În urma tabelelor și graficelor de mai sus, rezultatele au evidențiat că nivelul stimei de
sine post -factor 1 diferă față de nivelul inițial al acesteia. În această situație se confirmă existența

54
diferențelor înalt semnificative (p=0.003) dintre cele două categorii de variabile și se observă un
prag de încredere mai mare de 95% (>95% din cazuri), ceea ce înseamnă că există diferențe
semnificative între testarea pre și post feedback pozitiv, subiecții obținând scoruri mai mari la a
doua aplicare a chestionarului ce vizează stima de sine.
Pragul de semnificație obținut prin aplicarea test Wilcoxon es te același în cazul ambelor
grupe experimentale. La un anumit nivel psihologic, aceste rezultate sugerează ideea că
computerul nu este doar o mașină, ci un actor social. Flatările și laudele pe care ni le adresează
acesta au asupra noastră același efect ca și când ar fi fost emise de o persoană “în carne și oase”.

4.1.2. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 2

Ipoteza 2: Lotul elevilor evaluat negativ de experimentator va obține o medie a scorurilor
la stima de sine post -factor 2 semnificativ mai scăzută, com parativ cu lotul de elevi evaluat de
computer.
Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit Chestionarul ASSI și Scala Toulouse a
stimei de sine.
Pentru interpretarea nivelului stimei de sine (inițial și post -factor 2) am verificat dacă
datele sunt distr ibuite normal din punct de vedere statistic, folosind testul Kolmogorov – Smirnov
pentru testarea normalității distribuției.

 Grup 1 (OM)
Tabelul nr. 14. Statistica descriptivă pentru stima de sine inițială și post -factor 2

Media privind stima de sine i nițială, a participanților din primul grup experimental, este
1.92, abatere standard = 0.744, iar media privind stima de sine post -factor 2 este 1.65, abatere
standard = 0.629.

55
Tabelul nr. 15. Test de normalitate pentru stima de sine inițială și post -factor 2

Distribuția datelor nu este una normală din punct de vedere statistic, sâg. < 0.05. Vom
folosit în continuare testul Wilcoxon pentru două eșantioane perechi.

Tabelul nr. 16. Test Wilcoxon pentru două eșantioane perechi

Din tabel observam că există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul stimei
de sine pre și post factor la un prag de semnificație p=0.035, în sensul că feedback -ul emis de
experimentator a influențat într -un mod negativ nivelul stimei de sine.

56
 Grup 2 (P.C.)

Tabelul nr. 17. Statistica descriptivă pentru stima de sine inițială și post -factor 2

Media privind stima de sine inițială, a participanților din al doilea grup experimental,
este 2.07, abatere standard = 0.829, iar media privind stima de sine post -factor 2 este 2.04,
abatere standard = 0.706.

Tabelul nr. 18. Test de normalitate pentru stima de sine inițială și post -factor 2

Distribuția datelor nu este una normală din punct de vedere statistic, sâg. < 0.05. Vom
folosit în continuare testul Wilcoxon pentru două eșantioane perechi.

Tabelul nr. 19. Test Wilcoxon pentru două eșantioane perechi

57

Din tabel observam că nu exista o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul
stimei de sine pre și post factor (p=0.705), în sensul că feedback -ul emis de computer nu a
influențat nivelul stimei de sine.
Având în vedere rezultatele testelor Wilcoxon prezentate în tabelul nr. 16 unde pragul
de semnificație este mai mic de 0.05 și intervalul de încredere este mai mare de 95% și tabelul
nr. 19 unde pra gul de semnificație este mai mare de 0.05, acceptăm ipoteză conform căreia lotul
de elevi evaluat negativ de experimentator va obține o medie a scorurilor la stima de sine post –
factor 2 semnificativ mai scăzută, comparativ cu al doilea lot unde feedback -ul a fost emis de
computer.
Așa cum se poate vedea în figură de mai jos, rezultatele au evidențiat faptul că elevii au
avut un nivel mai scăzut al stimei de sine după ce aceștia au fost evaluați într -un mod negativ de
o persoană “în carne și oase”. În cazul grupului de elevi unde feedback -ul a fost transmis prin
intermediul computerului, stima de sine a subiecților nu a fost influențată de evaluarea negativă.

Figura nr. 9 . Reprezentarea grafică a mediilor la st ima de sine pre si post -factor 2 între grupur ile
experimentale

58
În urma tabelelor și graficelor de mai sus, pentru primul grup experimental (grup om),
rezultatele au evidențiat că nivelul stimei de sine post -factor 2 diferă față de nivelul inițial al
acesteia. În această situație se confirmă existența diferențelor înalt semnificative (p=0.035) dintre
cele două categorii de variabile și se observă un prag de încredere mai mare de 95% (>95% din
cazuri), ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între testarea pre și post feedback
negativ, subiec ții obținând scoruri mai mici la a doua aplicare a chestionarului ce vizează stima
de sine.
În al doilea grup experimental (grup P.C.) stima de sine post -factor 2 nu a fost influențată
de feedback -ul negativ emis prin intermediul computerului (p=0.705 => n u exista diferențe
semnificative intre stima de sine pre și post -factor).

4.1.3. Concluziile privind ipoteza nr. 1 și ipoteza nr. 2

Concepțiile tradiționale despre sănătatea mentală susțin că indivizii adaptați sunt
conștienți atât de aspectele pozitive ale eului, cât și de aspectele lui negative, acceptându -le pe
unele ca și pe celelalte. În contrast cu aceste idei, cercetările contemporane au evidențiat faptul
că majoritatea indivizilor își concep eul în termeni preponderent pozitivi. Aproape toți indivizii
cred că posedă cu mult mai multe trăsături pozitive decât trăsături negative. Aproape toți
indivizii văd propriul eu “mai bun” decât eurile celorlalți. Ei cred că atributele pozitive sunt mai
descriptive pentru eul lor decât pentru individul mediu și că a tributele negative sunt mai puțin
descriptive pentru ei decât pentru persoana medie.
Paul Watzlawick (1976) a distins două aspecte ale realității și distincția lui s -ar putea
dovedi extrem de utilă în acest context. Există, desigur, o realitate perceptivă : acest aspect al
realității se referă la percepția senzorială a proprietăților obiective și tangibile ale obiectelor și
evenimentelor. Dar există și o realitate interpretativă, realitate care se referă la înțelesurile
subiective pe care indivizii le atribu ie obiectelor și evenimentelor. Între cele două tipuri de
realitate există o diferență de verificabilitate: în general, ne putem verifica ușor percepțiile asupra
mediului fizic, dar interpretările noastre sunt subiective și, din această cauză, sunt foarte greu de
infirmat. Dacă indivizii sunt constrânși în percepțiile lor să respecte realitatea fizică, ei sunt
relativ liberi să -și construiască propria realitate interpretativă.
Totuși, indivizii dezvoltă iluzii pozitive și pe dimensiuni ce se pretează la ver ificare
obiectivă. De pildă, cei mai mulți indivizi cred că în privința inteligenței ei se situează deasupra
mediei, deși testele de inteligență, ca măsuri obiective, arată limpede că majoritatea indivizilor

59
nu poate depăși media. Studiile de psihologie so cială au arătat că indivizii sunt capabili să
mențină iluzii pozitive dacă folosesc unul din următoarele tipuri de strategii: a. strategii
comportamentale ce reduc posibilitatea ca individul să ia cunoștință de feedback -ul negativ; b.
strategii cognitive c e reduc posibilitatea ca feedback -ul negativ, atunci când nu poate fi evitat, să
fie perceput ca implicând eul. c. strategii “de control al pagubelor”, ce reduc șansele ca feedback –
ul negativ, în cazul în care se ia cunoștință de el, să aibă impact asupra sentimentului general de
mulțumire de sine (asupra auto -evaluării pozitive a persoanei).
Din datele cercetării, putem spune că, cele două grupuri experimentale au reacționat în
același mod și la același prag de semnificație atunci când au primit o evaluar e pozitivă; diferența
apare în cazul feedback -ului negativ, unde grupul P.C. a folosit o strategie cognitivă de a face
fata acestuia și anume, o atribuire selectivă.
O strategie de a limita impactul feedback -ului negativ este aceea de a recunoaște
existenț a să dar de a -i nega implicațiile. În câmpul atribuirii cauzale s -a pus în evidență tendința
indivizilor de a accepta într -o mai mare măsură responsabilitatea pentru succes decât pentru eșec.
Indivizii pot reduce impactul unei incompetențe recunoscute mini malizându -i importanța.
Ca atare, putem spune că, în societatea modernă, omul a ales să interacționeze din ce în
ce mai mult cu tehnologia și mediul virtual pentru a se simți apreciat. Lumea virtuală pune
accent pe evaluările pozitive și permite indivizilo r să se prezinte într -o lumină mai pozitivă decât
sunt ei în realitate. Acest acest aspect poate fi îngrijorător observând preferința oamenilor de a
sta “conectați” în detrimentul interacțiuni umane clasice deoarece, pentru o dezvoltate echilibrată
a eului , indivizii au nevoie și de critică. Lauda excesiva poate încetini performanta prin reducerea
efortului investit în îndeplinirea sarcinilor și prin scăderea interesul pentru dezvoltare.

4.2. Prezentarea și analiza datelor statistice privind ipoteza nr. 3 și ipoteza nr. 4

Factorii evaluați sunt stima de sine "normală", autodeprecierea și infatuarea. În
departajarea subiecților în funcție de caracteristicile individuale accentuate
autodepreciere/infatuare s -au obținut următoarele date, rezultate prin prelucr area SPSS a datelor
obținute din aceeași aplicare a Chestionarul ASSI:

60
 Poli extremi măsurați – autodepreciere
Tabelul nr. 20. Frecvența scorurilor pentru factorul autodepreciere

Se observă repartiția subiecților în funcție de factorul autodeprecier e, acesta dimensiune
a stimei de sine fiind prezența la 41.5% din participanții la cercetare.

Figura nr. 1 0. Reprezentarea grafică a repartiției subiecților – prezența sau absența autodeprecier i

0 = absenta factorului autodepreciere 58.5% 31 subie cți
1 = prezenta factorului autodepreciere 41.5% 22 subiecți
N = total = 53 subiecți

 Poli extremi măsurați – infatuare
Tabelul nr. 21. Frecvența scorurilor pentru factorul infatuare

61

Se observă repartiția subiecților în funcție de factorul infatuare, acesta dimensiune a
stimei de sine fiind prezența la 22.6% din participanții la cercetare.

Figura nr. 1 1. Reprezentarea grafică a repartiției subiecților – prezența sau absența infatuar i

0 = absenta factorului infatuare 77.4% 41 subiecți
1 = preze nta factorului infatuare 22.6% 12 subiecți
N = total = 53 subiecți

4.2.1. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 3

Ipoteza 3: Se prezuma ca prezența factorului autodepreciere influențează acceptarea
evaluării pozitive.
Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima
de Sine, Infatuare) și Scala Rosenberg a stimei de sine.
Pentru interpretarea nivelului stimei de sine și a dimensiunii accentuate a acesteia am
verificat dacă datele sunt distribuite normal din punct de v edere statistic, folosind testul
Kolmogorov – Smirnov pentru testarea normalității distribuției.

62
Tabelul nr. 22. Statistica descriptivă pentru factorul autodepreciere și stima de sine (pre și post –
factor 1 )

Media participanților la cercetare, privind factorul autodepreciere, este 0.42, abatere
standard = 0.497, media privind stima de sine inițială este 2.00, abatere standard = 0.784, iar
media privind stima de sine post -factor 1 este 2.34, abatere standard = 0.706.

Tabelul nr. 23. Test de normalitate pentru factorul autodepreciere și stima de sine (pre și post –
factor 1 )

Distribuția datelor nu este una normală din punct de vedere statistic, sâg. < 0.05. Vom
folosit în continuare Testul de concordantă Kolmogorov -Smirnov.

Tabelul nr. 24. Testul de co ncordantă Kolmogorov -Smirnov

63

Din tabel observam că există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul stimei
de sine inițial (p=0.004) și post factor (p=0.000) în funcție de prezența factorului autodepreciere.
Se observă că stima de sin e post -factor are un prag de semnificație mai ridicat fata de
cea inițială, de unde deducem că subiecții ce prezintă caracteristica individuală autodepreciere
tind să respingă evaluarea pozitivă primită.
Așa cum se poate vedea în figură de mai jos, rezulta tele au evidențiat faptul că elevii
care prezintă factorul autodepreciere au avut un nivel mai scăzut al stimei de sine post -factor
după ce aceștia au fost evaluați într -un mod pozitiv.

Figura nr. 1 2. Reprezentarea grafică a testul de concordantă Kolmog orov-Smirnov

Având în vedere rezultatele testului de concordantă Kolmogorov -Smirnov prezentate în
tabelul nr . 24, unde pragul de semnificație este mai mic de 0.05 și intervalul de încredere este
mai mare de 95%, acestea duc la acceptarea ipotezei conform căreia prezenta factorului
autodepreciere influențează acceptarea evaluării pozitive.

64
4.2.2. Prezentarea datelor pentru ipoteza nr. 4

Ipoteza 4: Se prezuma ca prezența factorului infatuare influențează acceptarea feedback –
ului negativ.
Pentru verificarea ace stei ipoteze am folosit Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima
de Sine, Infatuare) și Scala Toulouse a stimei de sine.
Pentru interpretarea nivelului stimei de sine și a dimensiunii accentuate a acesteia am
verificat dacă datele sunt distribuite normal din punct de vedere statistic, folosind testul
Kolmogorov – Smirnov pentru testarea normalității distribuției.

Tabelul nr. 25. Statistica descriptivă pentru factorul infatuare și stima de sine pre și post -factor 2

Media participanților la cercetare, pr ivind factorul infatuare, este 0.23, abatere standard
= 0.423, media privind stima de sine inițială este 2.00, abatere standard = 0.784, iar media
privind stima de sine post -factor 2 este 1.85, abatere standard = 0.690.

Tabelul nr. 26. Test de normalitate pentru factorul infatuare și stima de sine pre și post -factor 2

Distribuția datelor nu este una normală din punct de vedere statistic, sâg. < 0.05. Vom
folosit în continuare Testul de concordantă Kolmogorov -Smirnov

65
Tabelul nr. 27. Testul de concordan tă Kolmogorov -Smirnov

Din tabel observam că există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul stimei
de sine inițial (p=0.004) și post factor (p=0.001) în funcție de prezența factorului infatuare.
Se observă că stima de sine post -factor are un prag de semnificație mai ridicat fata de
cea inițială, de unde deducem că subiecții ce prezintă caracteristica individuală infatuare tind să
respingă evaluarea negativă primită.

Figura nr. 1 3. Reprezentarea grafică a testul de concordantă Kolmog orov-Smirnov

66
Așa cum se poate vedea în figură de mai sus, rezultatele au evidențiat faptul că elevii
care prezintă factorul infatuare au avut un nivel mai ridicat al stimei de sine post -factor după ce
aceștia au fost evaluați într -un mod negativ.
Având în vedere rezultatele testului de concordantă Kolmogorov -Smirnov prezentate în
tabelul nr. 27, unde pragul de semnificație este mai mic de 0.05 și intervalul de încredere este
mai mare de 95%, acestea duc la acceptarea ipotezei conform căreia prezenta facto rului infatuare
influențează acceptarea evaluării negative.

4.2.3. Concluziile privind ipoteza nr. 3 și ipoteza nr. 4

Din datele cercetării, putem spune că, cele două caracteristicile individuale accentuate ale
personalității au influențat acceptarea evaluări i:
 subiecții cu scoruri mari la dimensiunea autodepreciere au tendința de a respinge feedback -ul
pozitiv;
 subiecții cu scoruri mari la dimensiunea infatuare au tendința de a respinge evaluarea
negativă.
Există două perspective asupra modului de definire a conținutului stimei de sine. În
estimarea unor trăsături specifice, o înaltă stimă de sine este asociată cu o mai mare încredere în
sine și în răspunsurile personale, cu răspunsuri autoevaluative în mai mare măsură extreme, cu o
mai bună consistență inter nă a răspunsurilor autoevaluative și cu o mai mare stabilitate temporală
a acestora. Aceste date sunt concordante cu altele, obținute prin studii similare, conform cărora
indivizii cu stimă de sine ridicată au tendința de a se prezenta într -o manieră valor izantă, de a
accepta riscurile, de a acorda o mai mare atenție și de a se centra pe punerea în evidență a
calităților proprii. În opoziție, indivizii cu stimă de sine scăzută au tendința de a se prezenta
autoprotectiv, de a evita riscurile, de a evita pune rea în lumină a defectelor etc. La originea celor
mai multe diferențe se află cu certitudinea cu care aceste două tipuri de indivizi se definesc .
Subiecții cu o slabă stimă de sine acceptă mult mai ușor o întărire negativă și mai greu o
întărire pozitivă, comparativ cu subiecții cu stimă de sine puternică. Indivizii cu stimă de sine
scăzută sunt mai apți de a explica evenimentele negative prin invocarea unor cauze interne și se
simt mai responsabili de eșecul lor, comparativ cu omologii lor cu stimă de sine mare. În plus,
indivizii cu stimă de sine scăzută sunt mai puțin dispuși să -și asume riscuri, comparativ cu
ceilalți subiecți, probabil din nevoia de a se proteja de amenințare, ei beneficiind de resurse

67
puține de autoprotecție. Prin comparație, indivizii cu stimă de sine ridicată au resurse auto –
protective bogate și ușor accesibile și deci vor putea mult mai ușor face față unei amenințări .
În concluzie, pare evident faptul că stabilitatea sau instabilitatea componentei afective a
sinelui depinde de certit udinea pe care indivizii o au despre ceea ce sunt ei. În alți termeni, cu cât
această componentă este mai puternică (stimă de sine pozitivă), cu atât ea este mai stabilă și mai
insensibilă la variațiile situaționale; cu cât această componentă este mai puți n puternică (stimă de
sine negativă), cu atât ea este mai instabilă și deci mai sensibilă la caracteristicile situaționale.
Dar uneori, ambele extreme ale stimei de sine pot destabiliza structura personalității.

68
Concluzii, limite și direcții viitoare ale cercetării

Cercetarea prezentă și -a propus să studieze modificările care apar la nivelul stimei de
sine în urma influențării prin feedback. Orice om reacționează într -o mai mică sau mai mare
măsură atunci când este evaluat.
Obie ctivul specific al lucrării l -a reprezentat studierea modificărilor asupra stimei de
sine induse de feedback -ul pozitiv și negativ. Gradul de modificare ține de nivelul stimei de sine
al fiecăruia și de caracteristicile individuale accentuate ale personali tății.
Din datele cercetării, putem spune că, cele două grupuri experimentale au reacționat în
același mod și la același prag de semnificație atunci când au primit o evaluare pozitivă; diferența
apare în cazul feedback -ului negativ, unde grupul care a inte racționat cu computerul a folosit o
strategie cognitivă de a face fata acestuia și anume, o atribuire selectivă.
Evoluăm tot mai mult spre un univers în care lumea socială este descrisă – prescrisă de
televiziune, iar lumea culturală este dimensionată de tehnologiile informației și comunicării.
Internetul devine, pe zi ce trece, arbitrul accesului la existența întru cultură. Aceste sisteme
complexe ale comunicării pun în mișcare capitaluri imense, echipamente tehnice sofisticate,
resurse umane uriașe și ar e ca beneficiari miliarde de oameni – conferindu -le o poziție vitală în
angrenajele politic, economic și social ale oricărei societăți. Viteza de penetrare și de impunere a
unei inovații, conducând până la schimbare socială și modernizare, este condiționat ă de canalele
de comunicare de care dispune o societate. (Coman, M., 1999)
Între noi și lume se insinuează treptat un mediator, o instituție care adună informația, o
selectează, o ambalează în forme accesibile și o difuzează, facilitând, prin chiar efortul ei de
mediere, accesul nostru la realitate. Structura și conținutul mesajelor sunt adecvate la canalul de
transmitere, iar acesta, la rândul său, determină un anumit efect comunicațional cu deplasări de
semnificații. În consecință, fiecare tehnică de tran smitere a informațiilor structurează deosebit
felul în care percepem și gândim lumea înconjurătoare.

69
Summary

This paper has as its theme “The effect of social evaluations. Determinant factors” and
presents the synthesis of investigations from spe cialized literature, on the effect of social
evaluations and determinant factors. The structure of the paper has two parts, a theoretical one
(Self -esteem in the personality structure and social feedback) and another applicative one
(Research methodology a nd Research results).
Social psychologists argue that personality can be outlined much better in terms of
social factors, and these favor behavioral responses that are consistent with the specific of the
situation and not so much with internal determinants , even if there is a dependency relationship
through which the internal factors are subordinated to the external. If the situation is strong, the
influence of internal determinants in the propagation of behavioral acts decreases considerably.
Others around represent a social mirror in which the person gazes to get an idea about
the opinion of others about one‟s self. This view will be quickly incorporated into one‟s self
perception. Self -esteem grows as others around have a good opinion about us. Conversely , if the
others do not have good opinion about us, their negative opinion will be integrated and will
develop a low self -esteem. A person with a balanced self -esteem will have a stable way of
thinking about one self and will not risk being destabilized by approval or criticism.
The complexity of phenomena in the modern society requires an increasingly richer
knowledge package. Also, the speed with which information travels in huge volume inhibits the
receptor‟s ability to timely interpret it, the current re quirement being for the analyzed and semi –
processed information. Thanks to the new communication media, the significant real is extended
to the level of „global village‟ and, complementary, relevant knowledge can no longer be
obtained through own experienc es or feelings, through direct contact with the facts and the
people in our immediate environment.
Starting from the idea that personality is a complex of attributes through which an
individual can be integrated in a group with the same characteristics or differentiated from
others, the motivation of this approach is, mainly, the desire to more fully treat a number of
social assessments effects. Thus, this paper focuses on a number of specific issues of self -esteem
and social feedback.
The overall objective of the research is to study the effects felt by young people upon
receiving a feedback (positive or negative) where the emitter is man, by comparison to another
group of young people where appreciation has been issued by an application via the computer.

70
The second experimental group was chosen because of daily interactions between individuals
and existing electronic devices in modern society.

71
BIBLIOGRAFIE

1. Agabrian, M. (2003). Sociologie generală , Iași, Editura Institutului European
2. Anthony, R. (2003). The ultimate secrets of total self -confidence , Total Success
Publishing, Brisbane, Australia
3. Argyle, M. (1967). The Psychology of Interpersonal Behaviour , Harmondsworth:
Penguin
4. Bandura, A. (1997). Self-efficacy. The exercise of control . NY: W.H. Freeman and
Company
5. Bariaud, F., Bourcet, C. (1998). L'estime de soi á l'adeolescence (Self -esteem at
adolescence) in Estime de soi: Perspectives développmentales (Self -esteem:
Developmental perspectives), M. Bolognini & Y.Prêteur (Eds .), Lausanne: Delachaux &
Niestlé
6. Baumeister, R. F., Tice, D. M. and Hutton, D. G. (1989). Self-Presentational Motivations
and Personality Differences in Self -Esteem. Journal of Personality, 57
7. Baumeister, R. F. și Bushman, B. J. (1998). Threatened Egotism , Narcissism, Self –
Esteem, and Direct and Displaced Aggression: Does Self -Love or Self -Hate Lead to
Violence? , Journal of Personality and Social Psychology, 75 (1)
8. Băban, A. (1998). Stres și personalitate , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj –
Napoca
9. Bednar, R. L., Wells, M. G., & Peterson, S. R. (1989). Self-esteem: Paradoxes and
innovations in clinical theory and practice. Washington, D.C: American Psychological
Association
10. Block, J., Robins, R. (1993). A Longitudinal Study of Consistency and Change i n Self –
Esteem from Early Adolescence to Erly Adulthood , Child Development, vol. 64, No 3
11. Boncu, Ș. (2002). Psihologia influenței sociale , Iași, Editura Polirom
12. Branden, N. (1992). The power of self -esteem . Deerfield Beach, FL: Health
Communications
13. Branden , N. (1998). Self-esteem at work: How confident people make powerful
companies. San Francisco: Jossey -Bass
14. Brockner, J. (1984). Low self -esteem and behavioral plasticity: Some implications of
personality and social psychology . In L. Wheeler (Ed.), Review o f personality and social
psychology (pp. 237 –271). Beverly Hills, CA: Sage
15. Buller, D.B., Burgoon, J.K. (1996). Interpersonal deception theory , Communication
Theory, 6

72
16. Chelcea, S. (2002). Un secol de cercetări psihosociologice , Iași, Editura Polirom
17. Chelcea , S., Iluț, P. (2003). Enciclopedie de psihologie , București, Editura Economică
18. Coman, Mihai. (1999 ). Introducere în sistemul mass -media . Iași : Polirom
19. Constantin T. (2004). Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei vieți ,
Iași, Editura In stitutului European
20. Cooley, C. (1902). Human Nature and the Social Order , Charles, Scribner, New York
21. Corsini, R.J. (1994). Encyclopedia of Psychology , A Wiley -Interscience Publication,
New York
22. Cozma, F. (2013). Concepția despre sine . articol online, acc esat aprilie, 2016
(http://www.nlp -evolutiv.ro/nlp/conceptia -despre -sine)
23. Crăciun A. (1998). Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative , în vol. Anuar, Tom
VIII – Științe socio -umane, Iași. Universitatea Petre Andrei
24. Crocker, J., Thompson, L., McGr aw, K., and Ingerman, C. (1987). Downward
comparison, prejudice, and evaluation of others: Effects of self -esteem and threat .
Journal of Personality and Social Psychology, 52
25. Crocker, J. (2002). The Costs of Seeking Self -Esteem , Journal of Social Issues, 5 8 (3)
26. Demian, A. (2015). Încrederea în sine , articol online, accesat aprilie, 2016
(http://www.ziare.com/life -style/psihologi/psihologie -pe-intelesul -tau-cu-alexandra –
demian -increderea -in-sine-ce-e-mult-strica -1343823)
27. Deschamps, J. C. (1984). Identité soc iale et différenciations individuelles . Cahiers de
Psychologie Cognitif, 4
28. Dicu, L. Învață iubirea de sine, articol online, în revista Psychologies România, accesat
aprilie, 2016
(http://www.psychologies.ro/cunoaste -te-2/invata -iubirea -de-sine-2145942)

29. Dikareva, S. (2000). Communicative Models of Language: Interaction on the Web , in
S.A.Cerri, D.Maraschi (eds.), Proceedings of WITREC, Montpelier, France
30. Doron, R.,Parot, F. (2006). Dicționar de psihologie , ediția a II -a, București, Editura
Humanitas
31. Ene, I. Stima de sine la copil . Articol online, accesat aprilie, 2016
(http://psihologcopil.blogspot.ro/2012/12/stima -de-sine-la-copil.html)

73
32. Epstein, S. (2003). Cognitive -experiential self -theory of personality . In Millon, T., &
Lerner, M. J. (Eds), Comprehensive Handbook of Psychology, Volume 5: Personality
and Social Psychology. Hoboken, NJ: Wiley & Sons.)
33. Floyd, K. (2013). Comunicarea interpersonală, Iași, Editura Polirom
34. Frățiman, L. (2011). Psihologie socială , suport de curs
(http://documents.tips/documents/curs -psihologie -sociala.html
35. Gherasim, L.R., Butnaru, S. (2013). Performanța școlară , Iași. Editura Polirom
36. Harter, S. (1993). Causes and consequences of low self -esteem in childr en and
adolescents. In R. F. Baumeister (Ed.), Self-esteem: The puzzle of low self -regard . New
York: Plenum
37. Harter, S. (1998). The development of self -presentations . in N. Eisenberg (Ed.),
Handbook of child psychology: Vol. 3, Social, emotional, and person ality development ,
New York: Wiley
38. Hawkins, J. D., Catalano, R. F. and Miller, J. Y. (1992). Risk and protective factors for
alcohol and other drug problems in adolescence and early adulthood: Implications for
substance abuse prevention . Psychological Bull etin 112
39. Hayes, S. D., Crocker, P. R. E., & Kowalski, K. C. (1999). Gender differences in physical
self-perception, global selfesteem and physical activity: Evaluation of the physical
selfperception profile model. Journal of Sport Behavior, 22, 1 – 14.
40. Higgins, E. T., Klein, R., & Strauman, T. (1985). Self-concept discrepancy theory: A
psychological model for distinguishing among different aspects of depression and
anxiety. Social Cognition, 3
41. Hoyle, R. H., Kernis, M.H., Leary, M. R. & Baldwin, M. W. (1999) . Selfhood: Identity,
esteem, regulation . Boulder: Westview Press
42. Hussey -Gardner, B. (1992 -2003). Emotional Development Fostering a Positive Self –
Esteem (http://www.parentingme.com/selfest.htm)
43. Iosif, G. (1994). Activitatea cognitiv ă a operatorului uman, București. Editura Academiei
44. James, W. (1890). Principles of psychology , Volume 1. New York: Henry Holt
45. Knapp, M.L. (2008). Lying and deception in human interaction. Boston, Pearson/Allyn &
Bacon
46. Lamborn, S. D., Mants, N. S., Steinberg, L., & Dornbusch, S. M. (1991). Patterns of
competence and adjustment among adolescents from authoritative, authoritarian,
indulgent, and neglectful families .Child Development , 62
47. Leary, M. R., Schreindorfer, L. S., & Haupt, A. L. (1995). The role of self -esteem in
emotional a nd behavioral problems: Why is low self -esteem dysfunctional? Journal of
Social and Clinical Psychology, 14

74
48. Lelord, F., André, C. (1999). Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu
ceilalți , București, Editura TREI
49. Luca, M. R., Clinciu, A. I., Pavalache -Ilie, M., Lupu, D., Fărcaș, L. E. (2004).
Consilierea în școală, o abordare psihopedagogică , Sibiu. Editura Psihomedia
50. Luhtanen, R., Crocker, J. (1992). A collective self -esteem scale: Self -evaluation of one's
social identity . Personality and Social Psychology Bulletin, 18
51. McLuhan, Marshall. (1975) Galaxia Gutenberg . București: Politică
52. Mead, G. H. (1934). Mind, Self, and Society . Edit by Charles W. Morris. University of
Chicago Press
53. Mruk, C. (2006). Self-esteem research, theory, and practic e: Toward a positive
psychology of self -esteem (3rd Ed). New York: Springer.
54. Pop, M. (2013). Stima de sine . Articol online, accesat aprilie, 2016
(http://www.psihoterapie -homeopatie.ro/?p=126 )
55. Pribeanu, C. (2003). Introducere în interacțiunea om -calculator . București. Editura
Matrix Rom
56. Scott, Ruth and Scott, W.A. (1998). Adjustment of Adolescents: Cross Cultural
Similarities and Differences . Routledge: London
57. Siru, A. Imaginea de sine – stima d e sine și încrederea în sine , articol online, accesat
aprilie, 2016
(https://www.cdt -babes.ro/articole/imaginea -de-sine-stima -de-sine-si-increderea -in-
sine.php)
58. Sîntion, F. (2009). Introducere în psihologia socială . Constanța, Editura Europolis
59. Stănciulesc u, E. (1996). Teorii sociologice ale educației , Iași, Editura Polirom
60. Snyder, M. (1987). Public Appearances, Private Realities: The sychology of Self –
Monitoring . New York: W.H. Freeman/ Henry Holt & Co
61. Surdu, E. (2004). Sociologia educației , Timișoara, Edi tura Eurostampa
62. Rogers, C. (1961). On Becoming a Person: A Therapist's View of Psychotherapy
63. Rogers, C. (1959). A theory of therapy, personality, and interpersonal relationships, as
developed in the client -centered framework . In S. Koch (Ed.), Psychology: A study of a
science (pp. 184 –256). New York: McGraw -Hil
64. Rosenberg, M. (1965). Society and the adolescent self -image . Princeton, NJ: Princeton
University Press
65. Rosenberg, M. (1979). Conceiving the Self . New York: Basic Book

75
66. Tap, P. (1998). Preface. In M. B olognini & Y.Prêteur (Eds.). L'estime de soi: Perspective
dévelopmentale (Self -esteem: Developmental perspective) , Lausanne: Delachaux &
Niestlé
67. Tennen, H., Herzberger, S. (1987). Depression, self -esteem, and the absence of self –
protective attributional bi ases. Journal of Personality and Social Psychology, Vol 52(1)
68. Tice, D. (1991). Esteem protection or enhancement? Self -handicapping motives and
attributions differ by trait self -esteem . Journal of Personality and Social Psychology, 60
69. Trăușan -Matu, Ș. (2000 ). Interfațarea evoluată om -calculator
(https://www.academia.edu/462984/Interfa%C5%A3area_evoluat%C4%83_om –
calculator )
70. Van Guilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen , G.W. (1998). Știința comunicării ,
București, Editura Humanitas
71. Wood, W., Lundgren, S., Ouellette, J., Busceme, S., Blackstone, T. (1994). Minority
influence: a meta -analytic review of social influence processes. Psychol. Bull. 115
72. Cum să creștem copii cu stimă de sine sănătoasă ,
http://www.totuldespremame.ro/copilul -tau/psihologie -si-comportament/cum -sa-crestem –
copii -cu-stima-de-sine-sanatoasa , accesat aprilie 2016
73. HR. România (2007). Feedback -ul- elementul cheie al comunicării ,
(http://www.myjob.ro/sfaturi -cariera/feed -back -ul-elementul -cheie -al-comunicarii.html ,
accesat aprilie 2016)

76
Stima de sine
Chestionarul de mai jos își propune s ă vă ofere o indicație despre nivelul
stimei dvs. De sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai
scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de
punctui dvs. De vedere actual.

Total de
acord
De acord
Dezacord
Total
dezacord
10) În general sunt
mulțumit(ă) de mine

10) Câteodata ma
gândesc
că nu valorez nimic

10) Cred că am o serie
de calități bune

10) Sunt capabil(ă) sa fac
lucrurile la fel de bine
ca
ceilalți

5) Simt că nu am în mine
prea multe de care sa fiu
mândru (ă)

6) Câteodată mă simt
realmente in util

7) Mă gândesc că sunt
un om de valoare,
cel puțin la fel ca alte
persoane

8) Mi-ar plăcea să am mai
mult respect fată de mine
însumi

9) Ținând cont de toate, am
tendința sa cred ca sunt
un (o) ratat(ă)

10) Am o părere pozitivă
despre mine

77
Chestionar: Stima de sine

CONSEMN: Răspundeți cu spontaneitate și sinceritate la toate întrebările chestionarului. Citiți -le cu
atenție și bifați răspunsul DA, când afirmația corespunde conduitei dvs. obișnuite, re spectiv răspunsul NU,
când aceasta nu vi se potrivește. Răspundeți cât mai repede posibil. Majoritatea celor care au folosit acest
instrument de autoanaliză au reușit să răspundă în maxim 15 minute. La sfârșitul chestionarului verificați
dacă ați răspuns l a toți cei 60 de itemi . Răspunsurile se dau pe foaia de răspuns !

NR. CRT. ITEMI DA NU
1. Mă înfurii cu ușurință
2. În general, părinții mă înțeleg atunci când discut cu ei.
3. Mă descurajez cu ușurință la școală.
4. Înfățișarea mea este apreciată ca plăcută, atrăgătoare.
5. A deveni tu însuți înseamnă a -ți îndeplini dorințele
6. Mă simt bine în propria -mi piele.
7. Ceilalți nu -mi fac confidențe.
8. Nu voi fi mulțumit de mine decât dacă voi realiza lucruri mari în viață.
9. Mă simt neînde mânatec, inabil , nu știu ce să fac cu mâinile.
10. Profesorii sunt mulțumiți de mine.
11. Mă simt tensionat și agitat.
12. Sunt fidel prietenilor mei.
13. Nu știu să -mi organizez activitatea.
14. Sunt încântat de corpul meu (de aspectul meu fizic).
15. Singurul lucru care contează în viață este să câștigi mulți bani.
16. Mă simt rareori intimidat.
17. Nu-mi fac niciodată proiecte de viitor.
18. Sunt adesea anxios.
19. Corpul meu este bine proporționat.
20. Am rezultate slabe la ș coală pentru că nu învăț suficient.
21. În general, am încredere în mine.
22. Țin cont de complimentele și criticile pe care mi le fac ceilalți.
23. Mă simt mai bine atunci când folosesc stimulente: cafea, tutun, alcool
24. Asimilez cu ușurință cunoș tințele predate la ore.
25. Mi-ar plăcea să devin o persoană importantă și apreciată.
26. Îmi place să răspund la lecții.
27. Cred că sunt prea gras (slab)
28. Îmi plac activitățile în grup.
29. Rezultatele școlare slabe mă descurajează repede.
30. Acord importanță felului în care mă îmbrac și în general ținutei mele.
31. În general, am încredere în mine.
32. Cred că este plictisitoare compania mea.
33. Capacitățile fizice îmi permit să mă adaptez cu ușurință la orice sport.
34. Aș vrea să -mi asum responsabilități cât mai târziu cu putință.
35. Cel mai adesea reflectez înainte de a reacționa.
36. Mă cert adesea cu ceilalți.
37. Consider că fiecare om trebuie să fie util societății.
38. La ore nu îndrăznesc să cer lămuriri atunci când nu înțeleg explicațiile.
39. Aș dori să particip la acțiuni de solidaritate.
40. Trec cu ușurință de la râs la lacrimi.
41. Mă simt nestingherit atunci când sunt privit in timp ce dansez sau fac sport.
42. Rețin bine când învăț.
43. Nu mai cred în nimic.
44. Sunt o persoană optimistă.
45. Nu mă simt bine decât atunci când sunt singur.
46. Am încredere în viitor.
47. Deseori mă îngrijorează starea sănătății mele.
48. La școală colegii îmi caută compania.
49. Am impresia că, în ceea ce fac, reușesc mai puțin d ecât ceilalți.
50. Când sunt într -un grup, îmi place să mă fac remarcat și apreciat.
51. Nu fac nici un efort pentru a învăț a mai bine.
52. Nu mă consider frumos și nici suficient de atrăgător.
53. Am influență asupra celorlalți.
54. Îmi pierd cu ușuri nță calmul când mi se fac reproșuri.
55. Scopul meu principal este de a avea o meserie care să -mi placă.
56. Când sunt într -un grup nu -mi place să iau inițiativa.

78
57. Sunt mulțumit de dezvoltarea mea fizică.
58. Când mă aflu într -un grup încerc un sent iment de izolare.
59. Unul din obiectivele mele de viitor este de a -mi întemeia o familie.
60. Sunt mândru de rezultatele mele școlare.

79
Declarație

Subsemnata, Tinculescu Alexandra, declar prin prezenta că Lucrarea de licență cu
titlul „ Efectul aprecierilor sociale. Factori determinanți ” a fost elaborată de mine și nu a mai fost
prezentată niciodată la o instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că
toate sursele bibliografice utiliz ate, indiferent de natura lor, sunt indicate în lucrare, cu respectarea
regulilor de evitare a plagiatului.

Constanța,
30.06.2016
Absolvent,
Tinculescu Alexandra