Conf. univ. dr. NANU MARIAN COSTIN Student, STREAȚĂ NICOLETA -ALEXANDRA 2020 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT… [604318]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator,
Conf. univ. dr. NANU MARIAN COSTIN

Student: [anonimizat]

2020
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE EFORT
LA ELEVII DIN CICLUL GIMNAZIAL
PRIN MJLOACE SPECIFICE DANSULUI MODERN

Coordonator,
Conf. univ. dr. NANU MARIAN COSTIN

Student: [anonimizat]

2020
CUPRINS

Cap I. Introducere
1.1. Importanța și actualitatea temei
1.2. Argumente teoretice și practice privind motivarea alegerii temei

Cap II. Efortul și dirijarea lui în dansul modern
2.1. Parametrii efortului și caracteristicile acestora
2.2. Fiziologia efortului în lecția de dans modern

Cap III. Dansul în lecț ia de educație fizică la ciclul gimnazial
3.1. Importanța dansului în școală
3.2. Indicații metodice privind învățarea ansamblurilor de scenă la elevii de
gimnaziu
3.3. Particularitățile morfo -funcționale și psihice ale elevilor din ciclul
gimnazial
3.4. Exemple de programe artistice

Cap IV. Metodologia cercetării experimentale
4.1. Formularea ipotezei și a obiectivelor de cercetare
4.2. Descrierea metodelor utilizate
4.3. Implementarea experimentului
4.4. Înregistrarea, analiza și interpretarea datelor

Cap V. Concluzii

Bibliografie

Capitolul I. Introducere

1.1. Importanța și actualitatea temei

Dansul este cea mai frumoasă artă, pentru că el nu este traducerea sau
abstractizarea vieții; el este viața însăși" (Havelock Ellis)

În viață, mișcarea este un lucru natural și important ca și respirația. Dacă
definim dansul în accepțiunea sa cea mai largă, el este ca și cum ființele vii respiră,
ființele în mișcare dansează. Dansul este expresia vieții care traversează corpul
pentru că acesta es te fascinant atât contemplat cât și practicat.
El ne trezește atenția prin energia sa și ne copleșește prin armonia sa. Fiecare
om aspiră în interiorul său să nu fie sau să nu se simtă stângaci. Aceste trăiri sunt
însăși esența dansului.
A urma un curs de dans, a dansa, sunt mijloace de a modela viața pentru a
primi grație și armonie într -o lume care pare câteodată să devină prea haotică
pentru a putea fi trăită.
Dansul utilizează un limbaj special care se adresează actorului sau
spectatorului. El vorbește despre lucruri dincolo de cuvinte. Tinerii îl apreciază și îl
folosesc adesea pentru că nu posedă încă un limbaj care să le permită exprimarea
emoțiilor și complexelor de idei asupra maturizării lor. Copiii, înainte de a ști să
meargă se leagănă în ritmul muzicii.
Educarea corpului trebuie făcută cu multă răbdare, perseverență și
continuitate. Energia care stă să evadeze din corpul nostru trebuie direcționată și nu
lăsată să se împrăștie și să se piardă.
Evident, ritmul civilizației actuale nu mai corespund e cu cel al veacurilor
trecute. Nobilul vals și distinsul tango au căzut în desuetitudine. Explicația o dau
sociologii, medicii, în special fiziologii. Omul contemporan a devenit mai sedentar,
mai inactiv. Dansurile rapide ar corespunde, deci, necesității fiziologice a
organismului care nu se poate lipsi de mișcare și efort fizic. Ele devin, așadar, un
mod original de destindere după oboseala provocată de inactivitatea musculară. Cu

alte cuvinte, dansul s -a transformat pe toate meridianele într -un soi de an trenament
fizic. Făcând bilanțul unor cercetări medicale complexe putem scoate în evidență
avantajele dansului în vederea menținerii sănătății și a vigoarei. Mișcarea în ritmul
alert al muzicii fortifică mușchii, îmbunătățește circulația sângelui, intensif ică
respirația, oferind o oxigenare pulmonară mai bogată, produce un "masaj" al
mușchilor abdominali, contribuind la o funcționare mai bună a stomacului și
intestinelor. Dansul păstrează suplețea siluetei și provoacă un somn mai sănătos
decât toate tranchi lizantele. Și nici nu s -ar putea altfel, căci, după observațiile unor
fiziologi, dansul necesită 750 de kilocalorii pe oră, cam aceeași energie cât
consumă un boxer pe ring timp de 9 – 10 reprize.
Dansul înseamna emoție, dansul înseamnă și cucerirea spați ului, curajul de a
depăși mobilitatea. Mallarme spunea: "… orice emoție ar pleca de la noi lărgește
un spațiu ori se năpustește asupra noastră și îl încorporează." Astfel, dansul oferă
multiple satisfacții, fără a le uita pe cele estetice. El ne învață să fim armonioși în
întreg limbajul gesturilor.

1.2. Argumente teoretice și practice privind motivarea alegerii temei

Dansul nu este numai o producție de forme, caracteristică și altor activități
fizice, ci este o modalitate de creație și comunicare a unor sensuri. Dacă formele
corporale pot să se asemene, intențiile diferă fundamental. Dansul prin aporturile
sale oferă perspective educative unice, având ca finalitate, crearea de sensuri și
emoție, precum și construirea expresivității motrice, prin angajare a individului în
procesul de creație artistică.
Conținutul motric specific dansului se concretizează printr -o gamă variată și
complexă de mișcări. Marea varietate de procedee tehnice, se combină permanent
într-o multitudine de structuri motrice expresive – combinații de dans, compoziții
coregrafice. Manierea de alcătuire a mișcărilor se caracterizează printr -un
pronunțat caracter artistic, expresiv, comunicativ, astfel forma mișcării,
plasticitatea, fluiditatea și expresia corporală, capătă atribute estetic e. Toate aceste
caracteristici ale comportamentului motor, angajează total capacitatea motrică.

Mișcarea în dans se caracterizează prin: exprimarea, transmiterea sugestivă prin
intermediul mișcării corporale a unor stări, idei, mesaje; eleganță și plastici tate;
unitate și cursivitate; siguranță și precizie în coordonările segmentare; plasament
segmentar corect și precis, cu încadrare într -o varietate de aspecte spațiale;
varietate în dinamism, imprimat de diversitatea ritmurilor și tempo -urilor muzicale;
concordanța cu particularitățile de formă și conținut ale muzicii pe care se
evoluează. Educația estetică se realizează prin:
– forma plastică, elegantă a mișcărilor artistice și fondul emoțional al
acestora, deci formarea sensibilității artistice;
– utilizarea acompaniamentului muzical, pentru a contribui la educarea
simțului muzical și la formarea unei culturi generale a executanților, care
să pătrundă sensul, conținutul de idei al piesei muzicale și apoi să -1 transpună în
mișcare c orporală expresivă;
– formarea unui bagaj motric expresiv cât mai complex, conturarea
personalității artistice a executanților prin intermediul mișcărilor de expresie,
având ca fond sensibilitatea artistică muzicală și particularitățile psiho -fizice ale
acestora;
– dezvoltarea simțului artistic, a imaginației creatoare și a expresivității
mișcărilor.
Motricitatea căutată prin dans trebuie să răspundă unei game nelimitate de
forme corporale, singurele constrângeri fiind cele individuale, de ordin bio –
mecanic . Prin dans se explorează sistematic evantaiul de raporturi:
corp/spațiu/timp (direcția, amplitudinea, forma mișcării, viteza, durata, ritmul,
accelerarea mișcării, energia corpului). Dansul marchează optimal aceste rapoarte
în serviciul programului expres iv.
Activitatea specifică dansului constă în:
– elaborarea, pe baza unei idei, teme (intenții), a unui program expresiv
(compoziții de ansamblu);
– confruntarea cu publicul, într -o perspectivă de comunicare.
A compune reprezintă:

– alegerea unei idei coregrafice și construirea unui "discurs" motrico -artistic
legând un început, o dezvoltare și un final;
– alegerea unor modalități de dezvoltare a ideii și elaborarea unui scenariu;
– determinarea soluțiilor (conținutului) motrice, combinarea elementelor,
realizarea formațiilor și coordonarea dansatorilor între ei.
Practicarea sistematică și organizată a dansului influențează în mod pozitiv
dezvoltarea armonioasă, multilaterală și sănătoasă a corpului și a psihicului uman.

Capitolul II. Efortul și dirijarea lui în ședințele de dans modern

2.1. Parametrii efortului și caracteristicile acestora

Efortul fizic, în general, implică sistemul muscular, energetic, de transmitere
și prelucrare a informației, determinând un anumit nivel de solicitare a
organismului, care are ca efect dezvoltarea la diferite niveluri a capacităților
motrice, efecte funcți onal-biochimice și psihice. Intensitatea, mărimea și direcția
desfășurării proceselor de adaptare ale organismului sunt determinate de mărimea,
orientarea și caracterul efortului.
Mărimea eforturilor poate fi apreciată din două perspective: din afară și d in
interior. Privit din afară, efortul este caracterizat de indicatori ca volum, intensitate,
densitate, complexitate, etc care condiționează modificările funcționale și
morfologice necesare creșterii capacității de performanță.
Volumul efortului constitui e un indicator important pentru creșterea
capacității de efort anaerob, aerob și mixt atâta timp cât cotele acestuia sunt
ridicate la niveluri ce permit lucrul cu intensități adecvate gradului de perfecțiune
propriu efortului competițional.
Volumul efortu lui poate fi înțeles ca produsul a trei factori: durata efectivă a
efortului fără pauze; amplitudinea (media sau dinamica ei); durata pauzelor.
Deci, volumul va fi cu atât mai mare cu cât durata efortului și amplitudinea
sunt mai mari, iar pauzele mai scu rte.

Densitatea efortului reprezintă un indicator care completează imaginea
volumului. Densitățile mici asigură refacerea completă a organismului astfel încât
caracteristicile efortului și capacitatea funcțională a acestuia rămân neschimbate la
fiecare r epetare.
Densitățile mari nu permit refacerea completă și de aceea se creează anumite
discrepanțe între caracteristice efortului care rămân neschimbate și posibilitățile în
continuă scădere ale organismului, pentru prestarea aceluiași efort, fiind deci
necesare, solicitări funcționale mai mari.

Intensitatea efortului se definește ca fiind cantitatea de lucru mecanic
efectuat pe unitatea de timp.
Relațiile dintre nivelul solicitării și intensitatea efortului sunt evidențiate prin
valorile funcționale și cel mai adesea prin frecvența cardiacă. Pentru măsurarea
intensității efortului se folosesc valorile consumului maxim de oxigen și se
calculează ec hivalentul mecanic al acestuia.

Complexitatea efortului este dată de numărul acțiunilor motrice efectuate
simultan în timpul unei activități și de originalitatea configurației topologice a
elementelor.
Caracterul complex al efortului este dat în primul rând de diversitatea actelor
motrice simple care compun o mișcare și de numărul grupelor musculare angrenate
în lucru.
Aprecierea completă a efortului se realizează însă din perspectiva internă
concretizată în reacția complexă a organismului la activitate a desfășurată. În
categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinse reacțiile imediate ale
organismului, manifestate prin schimbările funcționale în timpul efortului, după
care se iau în discuție caracteristicile și durata perioadei de restabilire.
Mărim ea efortului se apreciază după diverși indicatori ca caracterizează
gradul de activism al sistemelor ce asigură desfășurarea efortului, și anume: timpul
de reacție, timpul de execuție, date despre activitatea bioelectrică a mușchilor,
frecvența contracțiil or musculare, frecvența respiratorie și cardiacă, consumul de
oxigen, viteza de acomodare, cantitatea de lactat în sânge, etc.

Orientarea efortului este determinată de capacitățile ce urmează a fi
dezvoltate: forță, viteză, mobilitate, disponibilități anaerobe lactate sau alactate,
disponibilități aerobe, etc
Folosirea stimulilor extensivi care solicită rezistența aerobă determină
creșt erea rezervelo r intramusculare de glicogen și grăsimi ca reacție de răspuns
specific al mușchiului. Aceste rezerve, prin enzimele de transformare aerobă,

îmbunătățesc non -specific și activitatea sistemelor funcționale aferente care
contribuie la limitarea performanței c a, de exemplu, circulația sanguină.
În urma eforturilor extensive crește numărul și dimensiunea mitocondriilor
din fibrele musculare, crește consumul maxim de oxigen (VO 2max) și se
intensifică oxidarea grăsimilor care servesc drept sursă majoră de aliment ație a
mușchilor în timpul efortului de durată.
Orientarea efortului poate fi selectivă, când se acționează prioritar asupra
unui sistem funcțional (aerob) sau complexă, când se vizează mai multe sisteme.
Caracterul efortului determină următoarea clasifi care a eforturilor: specifice
și nespecifice.
Eforturile cu caracter specific nu trebuie stabilite numai după indicatorii
externi (amplitudine, traiectorie, etc), deoarece efectele pot fi necorespunzătoare
scopului în care sunt alese; de aceea se vor lua în considerare și particularitățile
asigurării surselor energetice, funcționale, reacțiile vegetative, etc, gradul de
specificitate al efortului depinzând în mare măsură de categoria de clasificare a
sportivului.
Pentru a înțelege ce funcții au sistemele aerobe și anaerobe în corpul uman,
trebuie mai întâi să explicăm ce rol joacă ele în timpul exercițiilor. În corp există
trei sisteme energetice care alimentează mușchii cu energie suficientă pentru
realizarea activităților fizice.
Există două sisteme ana erobe și unul aerob. Cele anaerobe sunt folosite în
exerciții intense. Unul este folosit de corp pentru "explozii" fizice rapide, iuți
susținute nu mai mult de 15 -20 de secunde: sprinturile, săriturile, aruncările,
ridicatul obiectelor grele. El are capaci tatea de a furniza energie imediat, întrucât se
bazează în întregime pe sursele chimice de alimentare.
Al doilea sistem anaerob se bazează pe glucoză, forma utilizabilă a
carbohidraților în corp. El furnizează energie pentru tipuri de exerciții în urma
cărora obosim după 45 -90 de secunde de activitate.
Al treilea sistem energetic este cel aerob. Cuvântul "aerob" înseamnă faptul
că organismul folosește oxigen pentru a furniza energia necesară pentru activități

fizice constante, moderate sau scăzute ca in tensitate, precum: mersul pe bicicletă,
jogging, ski, dansul aerobic sau o plimbare într -un ritm mai alert.
Antrenamentul aerob are ca specific oxigenarea sistematică, ritmică pentru
rezolvarea metabolismului energetic în cadrul antrenamentului de intens itate mică,
medie, mare.
Din punct de vedere biochimic, contracția musculară își are ca sursă acidul
adenozin -trifosforic, fosfocreatina și glicogenul, substanțe care se epuizează după
un minut de contracții intense. După acest timp acidul lactic se acumu lează ca efect
al descompunerii moleculelor de oxigen. Prin oxigenarea organismului acidul
lactic se resintetizează treptat în glicogen și astfel se creează substanțele energetice
necesare stimulării contracției musculare. Orice efort necesită un surplus e nergetic.
Această energie se obține prin intensificarea oxidărilor celulare, oxigenul
fiind furnizat prin actul respirator.
Intensificarea arderilor celulare în efort este apreciată printr -o creștere de
până la 20 de ori a consumului de oxigen față de rep aus. Efortul fizic aerob
produce la nivelul respirației modificări imediate (acute) și tardive (de
antrenament). Parametrii care suferă modificări imediate sunt:
a) Frecvența respiratorie – are valori optime în efortul aerob de până la 30 de
respirații pe minut; în consecință se intensifică respirația pulmonară;
b) Amplitudinea respirației – crește invers proporțional cu frecvența
respiratorie. Crescând amplitudinea respiratorie, crește și ventilația pulmonară;
c) Consumul de oxigen (VO 2) – reprezintă canti tatea de oxigen exprimată în
ml/kg corp, pe care sângele arterial o cedează țesuturilor timp de un minut. În
efortul fizic VO 2 crește proporțional cu solicitarea (în eforturile aerobe maximale
se întâlnesc valorile cele mai mari: VO 2max 3000 -3500 ml la nea ntrenați și 4000
ml la antrenați).
d) Coeficientul de împrospătare a aerului – reprezintă raportul dintre
cantitatea de aer proaspăt introdusă în alveole și cea a aerului poluat existent în
plămâni, cu care se amestecă. Efortul aerob creează condiții pentr u o mai bună
împrospătare a aerului în alveolele pulmonare, importanță având eficiența
mișcărilor respiratorii și, în special, profunzimea și durata expirației.

Dintre efectele tardive care apar în urma practicării efortului aerob, amintim:
– se mărește capacitatea vitală, prin intensificarea respirației;
– se îmbunătățește elasticitatea pulmonară;
– se tonifică mușchii respiratori (diafragmă, intercostali), favorizând
creșterea cantității de oxigen în inspirațiile ample;
– scade tensiunea arterială;
– se îmbunătățește circulația sanguină, buna oxigenare ajutând la dizolvarea
unor eventuale cheaguri sau staze periculoase;
– scade nivelul colesterolului;
– se întărește sistemul osos;
– se echilibrează metabolismul glucidic, datorită gradului de absorbție și de
folosire a substanțelor nutritive;
– se echilibrează activitatea sistemului nervos.
Așadar, dansul modern, corect aplicat pe baze științifice, prezintă avantaje
reale în favoarea întăririi sănătății și în combaterea bolilor. Ca deviză, orice
profesor de educație fizică trebuie să se conformeze aforismului Primum non
nocere, în traducere Întâi să nu faci rău și să difuzeze importanța mișcării pe care
marele pedagog J.J. Rousseau o susținea: Pentru ca mintea mea să lucreze, trebuie
corpul meu să se miște; când sunt în repaus simt că nu pot să gândesc.

2.2. Fiziologia efortului în lecția de dans modern

Desfășurarea unui efort fizic necesită un surplus de energie, ce se obține prin
accelerarea oxidărilor celulare. Atunci când organismul a re nevoie de o cantitate
mai mare de oxigen pentru a executa un anumit exercițiu, energia necesară se va
obține prin procese metabolice de tip aerob. Efortul aerob este acel efort desfășurat
cu o intensitate constantă și o durată mai mare de 3 -5 minute, în care producerea de
energie necesară se obține prin intervenția oxigenului.
Dansul modern, pe lângă alte forme de manifestare ale efortului aerob
(alergare, ciclism, înot) se caracterizează printr -o activitate musculară crescută și
ritmică, cu o intensita te submaximală, cu apariția întârziată a oboselii. Efortul de

realizare a structurilor de exerciții specifice dansului modern prezintă următoarele
caracteristici:
– efortul se desfășoară cu un consum mare de oxigen pe toată durata lecției;
– efortul cuprin de pauze active pentru relaxare;
– efortul solicită sistemele respirator și cardio -vascular;
– energia necesară se obține prin descompunerea glicogenului și a acizilor
grași;
– are loc o furnizare a oxigenului necesar spre celulele active;
– pe parcursul l ecției se produce și eliminarea toxinelor din organism.
În efortul aerob, organismul parcurge trei etape:
1. faza de adaptare – întâlnită în prima parte a lecției, prin încălzirea
organismului și pregătirea lui pentru efort;
2. faza de echilibru – întâlnită în partea de mijloc a lecției, caracterizată prin
efort submaximal și instalarea stării stabile (steady state), în care apare un echilibru
între consumul de oxigen din timpul efortului și necesarul de oxigen pentru
susținerea acestui efort;
3. faza de revenire – apărută la sfârșitul lecției și care se caracterizează prin
revenirea frecvenței cardiace la valori normale, dar nu ca cele înregistrate înainte
de începerea efortului.
Energia poate fi definită ca fiind capacitatea de a efectua o activita te, un
lucru mecanic, într -o anumită perioadă de timp. Mușchiul este apt să se contracte
datorită energiei eliberate din legăturile fosfat macroergice ale acidului adenozin –
trifosforic (ATP). Resienteza ATP -ului se realizează în trei modalități: creatin
fosfat (CP), din glucide prin glicoliză anaerobă sau acid lactic, din glucide și lipide
prin procese de oxidare.
În lecția de dans modern are loc o sinteză a ATP -ului prin oxidarea
glucidelor și lipidelor, datorită efortului cu intensitate submaximală și dur ată mare.
Dacă efortul durează mai mult de 3 -5 minute, refacerea ATP -ului se face prin
procese aerobe, din glucide, acizi grași și aminoacizi. Aceste reacții de degradare a
glucidelor au loc în prezența oxigenului și sunt reprezentate de: glicoliza aerobă,
ciclul Krebs și sistemul transportorilor de electroni sau lanțul respirator.

Glicoliza aerobă are ca substrat inițial glicogenul, șirul reacțiilor oprindu -se
la acidul piruvic (1 mol de glucoză formează 2 moli de acid piruvic și energie).
Energia elibera tă este utilizată la resintetizarea a 3 moli de ATP, iar acidul piruvic,
în prezența oxigenului, intră în ciclul Krebs.
Ciclul Krebs este momentul ce urmează glicolizei aerobe. Acidul piruvic
rezultat este transformat în acetil coenzimă A, intrând astfel î n lanțul de reacții al
ciclului Krebs. Aceste reacții determină formarea dioxidului de carbon care trece în
sânge, fiind eliminat prin plămâni. Tot în cadrul acestui ciclu se produce și
oxidarea produșilor rezultați.
Sistemul transportorilor de electroni. În cadrul acestor reacții are loc cedarea
de hidrogen oxigenului adus de sânge celulelor. Transportorii de electroni conduc
ionii de hidrogen și electronii către oxigen, reacțiile enzimatice care au loc ducând
la formarea apei. Energia rezultată în transp ortul de electroni este înmagazinată în
moli de ATP, iar pentru fiecare pereche de electroni transportați se resintetizează 3
moli de ATP.
Întreaga reacție de sinteză a ATP -ului arată astfel: de la un mol de glucoză
ce suferă glicoliză aerobă, trecând apo i prin ciclul Krebs și lanțul respirator, sunt
eliberate 12 perechi de electroni, rezultând sinteza a 36 moli de ATP.
A doua sursă de resinteză a ATP -ului prin procese aerobe o reprezintă
lipidele. Acizii grași liberi (AGL) rezultați din degradarea trigli ceridelor reprezintă
sursa principală de energie. Trigliceridele se află în celulele adipoase, de unde în
efort sunt mobilizați AGL sub acțiunea factorilor hormonali. Acizii grași intră în
mitocondrii, unde folosesc carnitina ca transportor, astfel putând fi degradați. Apoi,
acidul gras este desfăcut de pe carnitină și transformat în acetil coenzimă A. Sub
această formă va parcurge aceleași reacții ca și glucidele, însă cantitatea de oxigen
rezultată în urma oxidării lipidelor este mult mai mare. Această ca ntitate de oxigen
poate fi cedată țesuturilor numai în condiții de repaus sau în eforturi de lungă
durată și intensitate moderată sau mică.
În concluzie, efortul de lungă durată, cum este cel din lecția de dans modern,
duce la scăderea în greutate și la reducerea țesuturilor adipoase.

Capitolul III. Dansul în lecția de educație fizică la ciclul gimnazial

3.1. Importanța dansului în școală

Dansul este o totalitate de mișcări plastice, de gesturi și de pași, care se
execută succesiv în ritmul unei muzic i anumite, exteriorizându -i conținutul
emoțional. Dansul poate combina cât mai variat mijloacele proprii, cum se
întâmplă în Europa cu baletul sau dansurile folclorice, sau în Asia cu pantomima și
mișcările simbolice. El reprezintă un mijloc de comunicare nonverbală cu ajutorul
căruia descoperim modul de viață, tradițiile și imaginația tuturor poparelor.
Dansul este o formă de mișcare accesibilă pentru toate vârstele, de la 6 la 60
ani, poate fi practicat ca sport de performanță, ca activitate sportivă de î ntreținere,
de relaxare și refacere psihică, ca mijloc de socializare.
Mai mult decât atât, dansul poate fi: o exprimare a stării de spirit, a emoțiilor
sau ideilor; un bun povestitor; un slujbaș al nevoilor religioase, politice, economice
sau sociale; o e xperiență trăită plăcut sau într -un mod estetic.
Din punct de vedere fizic, dansul este rezultatul unui număr infinit de
mișcări ale corpului omenesc, sub formă de: flexii, extensii, deplasări, întoarceri,
sărituri, etc, prezente în combinații originale, e xecutate individual, pe perechi sau
în grup.
Mișcările se execută în baza controlului neoro -motor prin circuitul stimul –
nivel de analiză – transmitere a comezii – execuția propriu -zisă.
Pe lângă faptul că oferă plăcere fizică, dansul are și efecte psiho -sociale
datorită faptului că reunește mai multe persoane, care comunică sau simt la fel.
Sunt cazuri când el se manifestă chiar în sfera inconștientului, datorită unor emoții
puternice trăite în timpul efectuării lui.
În sinteză, dansul trebuie privit ca un termen umbrelă ce reprezintă o
activitate multifactorială. El este o expresie a existenței umane, o creație a
spiritului independent al omului și a dorinței sale de apartență socială, un mijloc de
trăire a sentimentelor, de adaptare și de aspirație, de consumare a energiei, de

relaxare, de terapie, de evaluare față de sine și de alții. În acest context, se explică
utilitatea sa socială și varietatea de forme sub care se prezintă.
Mijloacele de bază ale dansului sunt coregrafia, elementele și compozițiil e
de dans.
1. Coregrafia reprezintă prin sine un sistem determinat al exercițiilor și
metodelor influenței orientate spre formarea culturii motrice, în lărgirea
diapazonului mijloacelor expresivității. Ea este mijlocul de mare importanță al
educației estetice, unde s e formează senzația corectă a frumosului mișcărilor,
capacitatea transmiterii unor dispoziții emotive, emoții, senzații, trăiri.
Prin exercițiile coregrafice se dezvoltă suplețea, coordonarea mișcărilor, se
activează întreg aparatul locomotor, se învață î mbinările polimodale ale mișcărilor
brațelor, trunchiului, capului, picioarelor. Prin metoda corectării fiecărei mișcări se
educă expresivitatea ei, care este inseparabilă de esența conținutului și frumusețea
estetică a mișcării întregului corp.
2. Element e de dans și compoziții. Exercițiile specifice dansului au un
caracter aparte ce le diferențiează și definesc ca atare fiind, în unicitatea lor cele
mai accesibile genuri ale activității motrice umane. Ele contribuie la formarea
ținutei corecte, a eleganțe i mișcărilor, a expresivității corporale, mersului elegant,
etc. În același timp, dansul reprezintă prin sine un sistem bine conturat al
mișcărilor, care posedă forma perfectă artistică finalizată, ce este construită în baza
lucrului concomitent și coordon at al tuturor segmentelor corporale ale
executantului ce prezintă prin sine calitățile sale de coordonare.
Coordonarea astfel dobândită asigură unificarea tuturor eforturilor musculare
ale dansatorilor și întruchiparea lor într -o integritate artistică fin isată. De
coordonare, într -o mare măsură, depinde priceperea de a exprima fraza de dans, de
a repartiza mișcările în spațiul scenic. Nivelul înalt de coordonare asigură și
percepția mai bună a interpretării întregii compoziții de dans în acord cu
propoziți ile muzicale corect exprimate, precum și a elementelor principale cu cele
de legătură.
Dansul poartă în sine o funcție comunicativă, fiind în același timp un mijloc
valoros al comunicării, ce contribuie la unirea oamenilor, creând posibilitățile de a

se înțelege unul pe altul prin mișcările de coordonare comună. Educația ritmico –
muzicală utilizează elemente și compoziții de dans clasic, popular și contemporan.
Fiecare gen de dans, fiecare dans în parte, are un caracter propriu specific de
interpretare, un desen ritmic, tempou și amplitudine specifică. Aceasta creează
posibilitățile favorabile pentru extinderea diapazonului și a rezervelor coordonării
motrice a individului.
Referindu -ne strict la valoarea formativă a dansului subliniem faptul că
dintre multi plele funcții pe care dansul și implicit dansul modern le are, ne -am
oprit doar că câteva pe care le considerăm importante pentru atingerea obiectivelor
educației fizice:

a) funcția de dezvoltare armonioasă, de menținere și de întreținere a
sănătății
Dansul modern este una din activitățile care contribuie la obținerea de către
practicanți a unor indici somato -motrici corespunzători armoniei corporale, a unor
indici funcționali optimi. A spune că ai un corp de dansator este sinonim cu
proporționalitatea și armonia fizică, cu lipsa țesutului adipos, cu atitudine corporală
zveltă și atrăgătoare. La aceasta se adaugă un comportament și o conduită specifică
bazată pe respectul față de ceilalți parteneri, pe valori ce contribuie la sănătatea
psihică și morală a fiecărui individ.

b) funcția de satisfacere a dorinței de mișcare
Dorința de mișcare (conativă) l -a făcut pe om activ. Dorința de mișcare
(cognitivă) l -a făcut pe om inventiv prin descoperirea diferitelor forme de mișcare.
Dorința de a dansa, ca supor t în cheltuirea energiei, se întâlnește la toate
vârstele, de la copilul care se mișcă auzind muzica și până la adultul, care
descoperă în dans un mijloc de întreținere a organismului.

c) funcția de recreere
Mulți cercetători au descoperit că prin dans, individul se descarcă fizic și
psihic, fiind modul cel mai des întâlnit și plăcut de petrecere a timpului liber.

Diversitatea, facilitatea în execuție, moda și aria largă de popularitate a
dansurilor, fac din acestea cele mai eficiente opțiuni de distracț ie, socializare și
bună dispoziție.

d) funcția educativă
Educația prin dans se realizează pe tot parcursul susținerii activității. Cel
care dansează devine mai disciplinat, mai conștient de corpul și dinamica sa.
Echilibrul, coordonarea și sincronizarea s unt calități care se formează prin efort
susținut și prin programe bine stabilite. Dansul dezvoltă abilitatea de a gândi și de a
acționa rapid, de a te concentra, de a persevera. Toate acestea, o dată formate, se
transferă foarte ușor în viața de zi cu zi. Nu în ultimul rând, dansul ajută la
dezvoltarea încrederii în sine, la respectarea partenerilor, la noi mijloace de
comunicare.

Obiectivele dansului modern în școală
– întărirea și menținerea unei stări optime de sănătate a elevilor și
îmbunătățirea rezist enței organismului acestora la acțiunea agresivă a
factorilor de mediu și specificul activității profesionale;
– dezvoltare fizică armonioasă, perfecționarea indicilor somato -funcționali
și prevenirea instaurării atitudinilor deficitare;
– educarea esteticii c orporale și a esteticii motrice – ținută și execuție
artistică;
– dezvoltarea calităților motrice;
– învățarea unor noțiuni elementare de teorie muzicală;
– educarea capacității de percepere și redare a ritmului și tempoului;
– cultivarea deprinderilor și obișnuinței elevilor de a practica independent
exercițiile în scop corectiv, recreativ, compensator;
– dezvoltarea capacităților psihice: voință, încredere în sine, etc.

3.2. Indicații metodice privind învățarea ansamblurilor de scenă la elevii
de gimnaziu

Dansul în activitatea de educație fizică și sport se situează între lumea artei,
lumea sportului și cea a școlii. Dansul, prin aporturile sale, oferă perspective
educative unice în educație fizică, având ca finalitate crearea de sensuri și emoție,
precum și construirea unei expresivități motrice prin angajarea individului în
procesul de creație artistică. De aceea profesorul trebuie să înțeleagă dansul ca pe o
activitate care trebuie să genereze raportul „expresie – impresie" într -o perspectivă
de comunic are prin intermediul creației coregrafice.
Această activitate constă în:
– elaborarea, pe baza unei idei, teme (intenții), a unui program expresiv
(compoziții de ansamblu);
– punerea lui în formă pentru a realiza o creație coregrafică;
– confruntarea cu publicul, într -o perspectivă de comunicare.
Deci se presupune implicarea a trei participanți: coregraful (profesorul),
dansatorul (elevul) și spectatorul. Aceasta manieră de a pune în scena o activitate
de învățare, constituie un punct de plecare de la car e profesorii pot elabora
conținutul instruirii. Aceștia au rolul de a adapta intenția și mijloacele disponibile,
pentru a oferi în final un spectacol pe înțelesul spectatorului, compunând un
ansamblu de dans ce poate fi pus în scenă cu diferite ocazii dar ținând cont de o
serie de factori și stimulând totodată imaginația și creativitatea elevilor.
Profesorilor de educație fizică le revine sarcina de a pregăti ansamblurile și
dansurile cu copii în cadrul grădinițelor, claselor primare, gimnaziale și licea le, dar
și în afara acestora, folosind cele mai adecvate metode, dând dovadă totodată de
mult tact și răbdare.
Mișcările din dans trebuie să urmărească linia melodică, părțile ei mai line
sau mai tumultuoase, frazele muzicale. Pentru aceasta este recoman dabil ca piesa
muzicala aleasă să fie de multe ori ascultată și învățată de către profesorul care își
propune să realizeze dansul. În faza următoare, acesta definitivează ansamblul,

experimentându -l și simplificându -l unde crede de cuviință, urmărind mișca rea
naturală și cât mai apropiată de muzică.
Înainte de a trece la învățarea dansului, copiii trebuie puși în temă și atrași în
executarea acestuia, prin stimularea participării și captarea atenției elevilor,
activitatea profesorului fiind mult ușurată.
Pentru învățarea corectă și rapidă a mișcărilor, profesorul este obligat să
respecte cu strictețe principiile didactice, și anume: principiul intuiției; principiul
accesibilității cu cele trei reguli, de la simplu la complex, de la ușor la greu, d e la
cunoscut la necunoscut; principiul sistematizării și continuității; principiul
participării conștiente și active; principiul repetării pentru formarea stereotipului
dinamic; principiul însușirii temeinice a cunoștințelor; principiul legării teoriei de
practica.
Dintre metodele mai frecvente folosite menționam demonstrația – prin care
se formează reprezentarea corectă a mișcărilor, precizia și siguranța, ca și
corectitudinea deprinderilor motrice, și explicația, care trebuie să însoțească
demonstrația, să fie clară și concisă, pentru fiecare fază a mișcării. În felul acesta
atenția copiilor va fi orientată spre aspectele importante ale diferitelor faze de
mișcare. Este bine ca demonstrația profesorului să fie cat mai artistică, dar pot fi
folosiți în ac est scop și cei mai talentați copii, aceștia demonstrând pe măsura
posibilităților lor.
Din punct de vedere metodic, tre buie parcurse următoarele etape :
– demonstrația integrală a exercițiilor, în ritm normal, cu acompaniament
muzical;
– demonstrația mode l în ritm lent, fără acompaniament muzical;
– executarea de către copii împreună cu profesorul a unui fragment, lent și
fără acompaniament muzical, cu accelerarea treptată a ritmului;
– repetarea fragmentului care urmează;
– legarea părților componente și executarea integrală a mișcărilor, la început
mai lent, apoi cu intensificarea treptată a ritmului până se ajunge la cel normal;
– executarea pașilor de dans într -o formație de lucru, fără și cu deplasare;
– legarea pașilor cu schimbări de formații î n ritm lent, apoi în ritm normal;

– executarea dansului propriu -zis.
Se recomandă aplicarea metodei analitice (prin fragmentarea exercițiului
copiilor li se ușurează învățarea), apoi acelei sintetice care duce la învățarea
globală a exercițiului în condiț ii optime.
Concepția judicioasă a unui ansamblu la elevi se răsfrânge asupra aspectului
artistic, metodic al acestuia. Pentru reușita unui spectacol este bine să se ți nă seama
de următoarele aspecte :
● nivelul de pregătire fizică generală și specială a pre școlarilor pentru
pregătirea ansamblului;
● selecția executanților pentru pregătirea ansamblului și stabilirea efectivului;
● evenimentul sărbătorit și tematica sau libretul ansamblului;
● alegerea piesei muzicale:
● corespondența muzicii cu mișcarea;
● unitatea ansamblului cu sau fără obiect, introducerea formațiilor în
atmosfera generală a muzici și temei tratate;
● obținerea liniei ascensi onale a compoziției ansamblului ;
● probleme legate de costume, decor, lumini, regie de spectacol.
Nivelul de pregătire fizică generală și specială a elevilor pentru pregătirea
ansamblului trebuie să fie, bineînțeles raportat la posibilitățile lor pe grupe de
vârstă, determinând concepția ansamblului. Dacă există copii dotați cu calități
fizice și artist ice, talentați, aceștia pot fi folosiți ca soliști (dacă dansul cere acest
lucru) sau amplasați în prima linie a formației pentru a fi urmăriți de cei din spate,
care se orientează sau se concentrează mai greu.
La începători este indicat să se evite, la în ceput, mișcările complicate care
solicită coordonare, schimbările prea dese de formații (se pot folosi cel mult 2 -3
formații), executarea mișcărilor în mai multe planuri, durata prea mare a dansului
Selecția executanților – se face pe baza calităților fiz ice, coordonării,
capacității de recepție, memoriei motrice, muzicalității, orientării în spațiu s.a.
Selecția după criteriul dezvoltării fizice se face ținând seama de talie și de starea
ponderală, în special la amplasarea în formații. Astfel, se vor evit a contrastele

(copii foarte înalți alternați cu cei mici și grași), care defavorizează concepția
artistică a unui ansamblu.
Efectivul ansamblului se stabilește în funcție de spațiul de care dispunem, de
locul unde se va organiza serbarea – pe scenă sau în aer liber.
Evenimentul sărbătorit . De regulă, acesta își va pune amprenta pe tema
ansamblului. Prin intermediul serbărilor copii au posibilitatea să -și manifeste
bucuria de a participa la aniversarea respectiva (8 Martie, 1 Iunie, începerea noului
an școlar, sfârșitul anului școlar). În funcție de evenimentul sărbătorit se stabilește
concepția ansamblului, care trebuie să trezească interesul copiilor, prin însăși
logica compoziției.
Piesa muzicala aleasă – trebuie să răspundă anumitor cerințe pentru a servi
corespunzător ansamblului s ub aspectul calitativ, și anume :
– să corespundă vârstei copiilor, astfel încât aceștia s -o înțeleagă și să -i
urmărească ritmul cu ușurință;
– să fie unitară (să se evite combinarea mai multor piese cu caracter diferit,
de exemplu: r&b cu tango, o p iesă de folclor cu vals etc.);
– să marcheze clar un început sau o preparație, o evoluție de mijloc și un
sfârșit bine subliniat.
Corespondența muzicii cu mișcarea – impune anumite reguli, de care
profesorul trebuie să țină seama în vederea realizării unui ansamblu de calitate și
anume:
– este necesar să se cunoască caracterul muzical al piesei respective care
poate fi: modern, folclor, clasic prelucrat etc., în funcție de care se aleg și mișcările
– mișcările trebuie să corespund ă măsurii în care este scrisă piesa, să fie
adaptate ritmului, tempoului, timpilor accentuați și slabi etc. Dacă se cunosc bine
ritmul piesei și valoarea notelor, se poate compune corect și artistic durata
mișcărilor corespunzătoare duratei notelor
– studierea piesei muzicale permite respectarea împărțirii metrice a acestea
în fraze. Se va evita începerea unei noi mișcări la mijlocul frazei muzicale.

– dinamica muzicală impune, de asemenea, o cunoaștere atentă a piesei.
Contrastele între pianissim o și fortissimo și sunetele intermediare dau nuanțări
artistice gingașe și apreciate de public în cazul ansamblurilor cu copii.
În realizarea unui dans cu temă, mișcările alese trebuie să fie simple, dar
sugestive, să redea clar și să motiveze titlul dan sului. Pentru ușurarea învățării
acestor noțiuni, se pot folosi jocurile de mișcare, considerate mijlocul cel mai
plăcut și eficient în activitatea cu elevii.
Pentru dansurile cu solist, se alege cel mai talentat copil, care cunoaște și
execută cel mai bi ne mișcările impuse, natural, expresiv, cu ritm, posedă
capacitatea de a se orienta în spațiu, este îndrăzneț, are merite recunoscute și de
ceilalți copii. Cop iii care nu pot fi selecționați pentru ansamblu, din diferite motive,
pot primi alte roluri în ca drul serbării. Pentru aceștia se recomandă găsirea unor
roluri mai mici, pe măsura posibilităților lor pe care le pot interpreta bine.
Procedând așa, copiii vor fi feriți de ridicol și nu se vor simți îndepărtați de
colectiv.
Aplasarea copiilor se face în funcție de formațiile de lucru specifice dansului
ales. La dansurile în perechi se va căuta ca fetița și băiatul să fie de aceeași
înălțime (sau băiatul mai înalt). Diferența prea mare de înălțime între copiii care
alcătuiesc perechile este inestetic. Dac ă sunt mai putini băieți, fetele pot îmbrăca
costum de băiat și invers.
În alcătuirea perechilor se va ține seama ca un copil mai dotat să fie pereche
cu unul mai puțin dotat, pentru a se asigura reușita dansului. Este recomandat ca la
dansurile mixte, fet ele să se amplaseze la capetele formației, deoarece ele se mișcă
mai ușor, mai bine decât băieții și, de regulă, sunt mai atente.
Ansamblurile cu obiecte portative solicită mai mult sistemul nervos, știut
fiind ca mânuirea lor reclamă concentrare, orienta re în spațiu, îndemânare,
amplitudine, iar corectitudinea formei de mișcare este mai ușor de sesizat.
Obiectele portative prezintă avantajul că, într -un dans, ele pot reprezenta tema de
lucru de la bun început.
Obiectele folosite în dans pot fi simple acc esorii la costum dar este mai
indicat ca mișcarea în timpul dansului se reda mânuirea specifică a obiectelor

portative clasice sau derivate din acestea. Obiectele portative trebuie să fie cat mai
rezistente, frumoase, viu colorate, armonizate cu culorile c ostumelor.
În realizarea dansurilor și ansamblurilor, lipsa unui obiect portativ sau a
mișcării corporale este compensată prin deplasări mai multe, prin formații variate,
desene care se schimbă des tocmai pentru a echilibra structura lor. În situație
inversă, când se folosesc mânuiri mai complicate sau mișcări corporale mai dificile
se execută schimbări de formații și deplasări mai puține.
Costumele – prezintă o deosebită importanță în alcătuirea, și în final, în
aprecierea favorabilă a dansurilor cu t emă. În cazul în care costumul nu este
adecvat dansului, acesta derutează și în consecință duce la nerealizarea temei, deci
nereușita dansului. Modelul costumului trebuie să permită executarea diferitelor
mișcări din dans și, chiar, să le pună în valoare.
Regia de spectacol. Pentru ca dansurile și ansamblurile prezentate pe scenă
să fie mai bine puse în valoare, trebuie să se țină seama de unele cerințe scenice.
Elevii vor fi învățați să -și continue mișcarea până la ieșirea din scenă, în culise,
evitându -se ieșirea în alergar e, în dezordine.
Dacă ansamblul are poză finală, elevii trebuie învățați să o păstreze până la
lăsarea cortinei și numai după aceea să -și părăsească locurile. Este obligatoriu
obișnuirea copiilor cu publicul și c u prezența pe scenă. Astfel , e necesar ca a ceștia
să privească spre public, fără să neglijeze mișcările, și nu înspre culise, unde,
eventual, se află profesorul care le dă indicații.
La repetițiile generale pe scenă, elevii vor evolua cu costume și regie de
lumini. Cu cât se fac mai multe repetiți i în condiții de spectacol, cu atât mai mare
este reușita ansamblurilor sau dansurilor prezentate.
Luminile . Pentru spectacole se recomandă ca lumina de scenă să fie
deschisă, strălucitoare, astfel încât să stimuleze copiii și spectatorii. O lumină
slabă, neinspirat amplasată, creează o atmosferă de plictiseală, de dezinteres.
Schimbarea culorilor de lumini pe costume în nuanțe pastel dă o bogăție de culori
și conferă ansamblului valoare artistică.

3.3. Particularitățile morfo -funcționale și psihice ale elevilor din ciclul
gimnazial

Realizarea pe baze științifice a procesului didactic în lecțiile de educație
fizică asociate perioadei pubertare reclamă noțiuni aprofundate privind
caracteristicile de vârstă ale elevilor.
Datorită faptului că elevul puber este un adult în miniatură, preadolescența
este considerată ca o etapă a descoperirii identității, a dezvoltării emoționale și
intelectuale, a formării morale, spirituale și sociale, de conturare a tiparului
viitorului adult. Selectarea conținuturilor pred ate este condiționată de
particularitățile acestei etape, atât de controversată în opinia diverșilor specialiști.
Se afirmă că doar cunoașterea aspectelor extrem de variate ale vârstei respective
poate permite o programare corectă a elementelor din program a școlară, implicit a
celor legate de aptitudinile motrice.
În acest interval de timp, creșterea este influențată, fiind caracterizată de
puseuri și oscilații în antiteză cu uniformitatea în dezvoltare ce se întâlnește în
ciclul primar.
Fenomenul de creșt ere a organismului (aspect cantitativ), dublat de cel al
dezvoltării (aspect calitativ și efect direct al practicării exercițiilor fizice), îmbracă
aspecte variate în funcție de etapele din evoluția ontogenetică. Dezvoltarea,
obiectiv al educației fizice, urmărește „perfecționarea funcțională a aparatelor și
sistemelor organismului”. Fenomenele de creștere și dezvoltare nu prezintă un
caracter liniar, ci se remarcă printr -o evoluție variabilă, sinusoidală, generată de
genetică și mediul natural, la care își aduce aportul și factorul social.
Specialiștii psihologi definesc perioada pubertară ca fiind de fapt etapa
preadolescenței, ea manifestându -se la băieți mai vizibil între 12 -14 ani, evoluția ei
fiind strict individualizată. Analiza comparativă a evoluți ei tinerilor la pubertate a
condus la concluzia că generațiile actuale prezintă parametri somatici superiori
generațiilor precedente, fenomen numit accelerație biologică. Se remarcă valori cu
aproximativ 10 cm mai mari în înălțime și cu 5 kg în privința ma sei corporale,
dublate de maturizare sexuală mai rapidă.

La fete, maturizarea sexuală începe la 11 -12 ani și se termină la 16 -17 ani, la
băieți începe la 13 -14 ani și se termină la 17 -18 ani.
Vârsta școlară mijlocie a fost împărțită de mai mulți specialiș ti în etape bine
conturate, cu specific diferit în privința transformărilor organismului: prep ubertatea
– etapa antepubertară – (10-11-12 ani); pubertatea propriu -zisă (12 -14 ani);
postpubertatea (14 -15 ani).
Perioada pubertară se remarcă prin dizarmonia a spectului corporal, generată
de creșterea neuniformă a diferitelor segmente. Creșterea la nivelul toracelui și
bazinului este devansată de cea a membrelor, câștigul în înălțime fiind între 5 -10
cm/an. Este vârsta dizgrației și a lipsei de armonie corporală , fetele înregistrând
valori mai ridicate ale înălțimii decât băieții în prima parte, echilibrul restabilindu –
se în partea a doua a etapei (13 -14 ani). Palmele și plantele sunt mari în comparație
cu brațele și gambele ce sunt alungite și subțiri, trăsături ce pot afecta psihic elevul
în ceea ce privește percepția propriului corp. Creșterea în lungime nu este susținută
și de o creștere pe măsură a diametrelor și perimetrelor.
Metabolismul bazal este cu 2% peste cel al adulților, datorită necesarului de
nutrienți și proceselor de dezvoltare a țesuturilor, aportul de constituenți proteici
putând atinge valori de 2,5g/kg -corp.
Masa corporală crește la fete în intervalul 10 -11 ani iar la băieți între 11 -14
ani. Se intensifică osificarea, are loc sudarea completă a coxalului, depunerea de
săruri de calciu și fosfor în oase permite realizarea și consolidarea structurii interne
a acestora, dar elasticitatea lor se reduce, concomitent cu îmbunătățirea rezistenței
la forțele ce le suportă. Dezvoltarea somatică a fetel or se manifestă prin creșteri
mai mari la nivelul trunchiului, comparativ cu membrele inferioare, ce sunt mai
scurte. La 13 -14 ani, media greutății fetelor este cu aproximativ 2 kg peste a
băieților, cu 1 -2 cm în înălțime și cu maxim 2cm la nivelul perimet rului toracic.
Masa musculară crește de la 27% din masa corporală la 8 ani, la 33% la 14 -15ani.
Osificarea este neuniformă. Între 9 -11 ani are loc osificarea falangelor, a
carpienelor și metacarpienelor. După 10 -12 ani, formarea oaselor bazinului are loc
uniform la fete și băieți.

Cresc dimensiunile toracelui, lățimea umerilor (diametrul biacromial
generată de genetică și mediul natural, la care își aduce aportul și factorul social.
Aceste fluctuații scad ca intensitate pe măsură ce organismul începe să se
maturizeze.
Diferențierile se manifestă și în evoluția diferitelor segmente și sisteme ale
organismului.
Corpul elevilor în prima parte a pubertății prezintă trunchiul alungit, toracele
îngust, abdomenul supt, membre lungi și subțiri, toate acestea fiind d ublate de
dezechilibrul între dezvoltarea somatică și cea vegetativă, ultima având un ritm de
evoluție mai încetinitǎ .
Mobilitatea articulară este crescută, scheletul este încă format într -un procent
ridicat de țesut cartilaginos. Din acest motiv, (procesu l de osificare nefiind
finalizat), eforturile de intensitate crescută la nivelul membrelor inferioare,
amortizarea insuficientă la aterizări, pot conduce la platfus și deplasarea oaselor
bazinului. Mobilitatea activă și pasivă a coloanei prezintă valori ma i ridicate la
nivel lombar și părții distale a zonei toracale, trenul inferior se dezvoltă mai lent în
privința forței de contracție.
Articulațiile sunt mult mai mobile la fete, ligamentele nu sunt încă suficient
de rezistente la acțiuni de tracțiune și ră sucire, musculatura slab dezvoltată,
osificarea incompletă sunt factori predispozanți pentru apariția sau chiar
accentuarea atitudinilor deficiente în special la nivelul coloanei (lordoze, cifoze,
scolioze), justificând și capacitatea scăzutǎ de efort în s pecial în prima parte a
etapei. Accelerarea funcțiilor glandelor endocrine generează apariția caracterelor
sexuale secundare și instalarea pubertății mai rapid. Crește rezistența osoasă ca
urmare a depunerii sărurilor minerale, dar sunt de evitat mișcările bruște, violente,
lipsite de coordonare și precizie datorită insuficienței consolidării osteo –
ligamentare și articulare Dacă există carențe de săruri minerale atunci formarea
țesutului osos va fi afectată.
La pubertate, musculatura conține foarte multă ap ă, iar fibrele musculare
sunt puțin bogate în proteine și grăsimi. Musculatura se dezvoltă mai mult în
lungime și mai puțin în grosime, aspect ce conduce la diminuarea forței relative

(Fmax/G corporală). Din acest motiv, dezvoltarea flexorilor și extensori lor devine
prioritară în această etapă, datorită efectelor favorabile manifestate pe termen lung.
Dacă rezistența ce trebuie învinsă nu este foarte mare, atunci lucrul mecanic
efectuat poate avea valori ridicate. Fluctuațiile înregistrate în privința evolu ției
forței musculare sunt generate de transformările morfo -funcționale: schimbarea
compoziției și structurii, creșterea cantității de miozină, proteine și mitocondrii,
creșterea numărului de fibre roșii și intermediare, întărirea aparatului osteo –
ligament ar. Tonusul muscular mai redus favorizează mișcări de amplitudine în
detrimentul celor de precizie. Creșterea în diametru a fibrelor musculare este mai
intensă la fete între 11 -12 ani iar la băieți între 13 -15 ani.
Chiar dacă orientarea spațio -temporală și coordonarea mișcărilor sunt
apropiate de calitatea mișcării adultului, dizarmoniile în creșterea segmentară
conduc la mișcări nesigure și exagerate ca intensitate a contracției musculare.
Valori scăzute se manifest ă și la nivelul mobilității articulare și elasticității
musculare, în special la băieți. Progresele înregistrate în prima parte a etapei în
privința aparatului locomotor, constituie premise favorabile pentru dezvoltarea
capacității coordinative, momentul f iind denumit și vârsta îndemânării.
Cutia toracică rămâne în urmă ca dezvoltare, acest aspect manifestându -se și
la nivelul organelor interne, fiind cauze ce duc la adaptare insuficientă la solicitări
intense. La băieți se dezvoltă mai repede toracele și centura scapulo -humerală, iar
la fete bazinul și centura pelviană.
Exercițiile fizice nu pot compensa zestrea ereditară, ele neavând efecte
puternice în ceea ce privește sistemul de transport a oxigenului și metabolismul
energetic, genetica fiind determinantă. Calitatea mișcărilor depinde și de
analizatorii vestibulari și motori ce se dezvoltă la 12 -13 ani, având loc maturizarea
sectorului cortical al analizatorului motor.
Se remarcă o explozie în dezvoltarea fetelor comparativ cu băieții,
maturiza rea și chiar unele performanțe (la viteză în special), putându -le fi
favorabile, dar după 14 ani, cele mai bune performanțe le obțin băieții. Este o
perioadă propice inițierii în tehnica ramurilor de sport, deprinderile motrice putând
fi asimilate rapid da torită plasticității scoarței cerebrale.

Capacitatea centrilor nervoși de a menține excitabilitatea ridicată timp
îndelungat este scăzută. Mișcările utilizate pentru educarea aptitudinilor forță și
viteză trebuie să fie stăpânite foarte bine din punct de vedere al tehnicii și să nu fie
prea complexe.
Sistemul cardio -vascular are o evoluție constantă de scădere a valorilor F.C.,
care ajunge de la valori de 90 -100 p/min la începutul perioadei, în repaus, la valori
de 82 -88 p/min și chiar mai scăzute la cei b ine adaptați spre sfârșitul perioadei
(bradicardie de repaus).
Debitul cardiac ajunge la 4 -5 l/min în repaus și la 15 -20 l/min în efort spre
sfârșitul perioadei, dar lumenul arterelor este mai scăzut decât la adulți. Datorită
faptului că inima consumă mai multă energie, oboseala se instalează repede iar
eforturile de intensitate ridicată nu pot fi menținute mult timp.
Datorită elasticității vaselor sangvine, valorile tensiunii arteriale sistolice
(TAmax) și ale celei diastolice (TAmin) sunt cifrate în juru l a 105, respectiv 72mm
col Hg. Hemoglobina implicată în fixarea și transportul oxigenului este găsită în
procent mai mare decât la adulți, iar numărul de er itrocite este ridicat 4,5 -5 mil /ml.
Volumul sistolic este scăzut iar valorile frecvenței cardiace s unt crescute pentru a
compensa acest aspect, viteza sângelui este crescută, pot apărea tulburări
circulatorii (aritmii și crize de hipertensiune). Creșterea volumului sistolic este
diferențiată la băieți față de fete, aceștia prezentând valori superioare p e parcurs ul
întregii perioade pubertare ( la 14 -15 ani băieții: 170 -180 cm3 față de 120 cm3 la
fete). La 13 -14 ani, grosimea pereților inimii se dublează față de cea existentă la
naștere, volumul inimii crescând pe baza hipertrofiei ventriculului stâng.
În privința actului respirator se remarcă o îmbunătățire constantă și
substanțială a oxigenării țesuturilor irigate în timpul efortului fizic, ca urmare a
creșterii indicilor respiratori.
Cu toate acestea, capacitatea vitală (C.V.=V.C.+V.E.R.+V.I.R.) nu atin ge
valorile caracteristice adulților. Valorile frecvenței respiratorii scad odată cu
înaintarea în vârstă: 22 resp/min la 11 ani, 20 resp/min la 13 ani și 18 resp/min la
15 ani. Are loc o îmbunătățire a valorilor capacității vitale cu 250 ml/an la fete și
cu 300 ml/an la băieți și chiar pot fi înregistrate creșteri de 400 -500 ml/an în ultima

fază a pubertății, ajungându -se de la valori de 1800 -2000 ml la 11 ani, la valori de
3000 -3300 -3500 ml la 14 -15 ani.
Analizatorul chinestezic nu atinge încă nivelul sup erior de dezvoltare și
cumulat cu centrul de greutate prea ridicat (datorat creșterii în lungime a corpului),
nu permite un echilibru prea bun în acțiunile dinamice în special. Acest lucru poate
fi asigurat prin dezvoltarea echilibrată a grupelor musculare antagoniste, prin
postura corectă și asimilarea unui ritm corect al mișcărilor.
Dezvoltarea intelectuală cunoaște salturi spectaculoase, se dezvoltă
operațiile gândirii (analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare), spiritul
critic devine ma i accentuat la 13 -14 ani, învățarea fiind un proces complex mult
mai elaborat, incluzând pe lângă latura cognitivă și dimensiunea afectivă. Crește
capacitatea de concentrare a atenției voluntare, timpul cât aceasta poate fi
menținută este din ce în ce mai mare (1,5 -2 ore), în paralel cu distributivitatea
atenției.
Se dezvoltă gândirea logică, capacitatea de a face raționamente, simțul critic,
analiza detaliilor, înțelegerea relațiilor cauză -efect. Sunt totuși semnalate și
întârzieri ale acestor procese, con fuzia dintre relevant -irelevant, general -particular,
principal -secundar.
Saltul în ceea ce privește gândirea duce la inversarea ponderii celor două
sisteme de semnalizare spre sfârșitul perioadei (treapta logică dominǎ în
detrimentul senzorialului). Începe afirmarea eu -lui, dorința de a obține un statut
înalt, conștientizarea importanței și responsabilitǎții acțiunilor sale. Apar interesele,
tendința de a epata prin comportament și originalitate, creativitatea se manifestă
din plin. Sarcinile variate vor in fluența dezvoltarea intelectuală a elevilor, aceștia
participând conștient și activ în demersul didactic.
Memoria cunoaște un salt important după 10 ani, fiind mai selectivă și
înregistrând ușor aspecte din domenii de interes personal (muzică, film, discip line
de învățământ preferate), memorarea mecanică începe să fie înlocuită de învățarea
creativă, logică, de rezolvarea originală a problemelor. Îmbunătățirea procesului de
memorare are efecte benefice asupra randamentului școlar, eficientizând învățarea,
inclusiv cea motrică. În corelație cu gândirea se dezvoltă și limbajul din punct de

vedere cantitativ dar și calitativ (acesta este completat cu termeni științifici, tehnici,
literari), devenind mai complex, sugestiv și nuanțat în funcție de situație. Creșt e
debitul verbal și capacitatea de a relaționa (de la 60 -90 cuvinte/minut la 70 -120
cuvinte/minut). Se simte încercarea de integrare socială, de asumare sau depășire a
statutului alocat.
Toate acumulările realizate constituie premisele pentru o evoluție fa vorabilă,
la care mediul educațional (implicit educația fizică) contribuie. Prestarea
sistematică a efortului fizic poate contribui la compensarea reacțiilor agresive și
necontrolate specifice vârstei, impunând o anumită conduită motrică. Apar
manifestări reunite în „criza adolescenței” – comportament brutal în gestică și
limbaj, dorința de a sparge barierele morale, explozia hormonală, asumarea
riscurilor, acte de bravură – deseori inutile. Sunt intensificate dorința de
independență, manifestarea personali tății în formare, evidențierea propriului ego.
Elevii au inițiative dar crește și gradul de responsabilitate. Sensibilitatea sa crește,
ca și necesitatea de socializare și manifestările puternice legate de atitudinea
interogativă.
Creșterea sau scăderea în crederii în potențialul propriu înregistrează oscilații
puternice în funcție de succes sau eșec, apar opoziția la interdicții din partea
adulților, manifestări de încăpățânare și reacții agresive. Interesul pentru imaginea
de sine, pentru vestimentație și prestanță cresc, fetele depășind în această privință
băieții. Încep să se distingă grupuri de elevi, având ca principale criterii de
diferențiere valorile comune, interesele, experiența sau afinitatea pentru un anumit
domeniu. Fiecare grup poate suplini sa u completa parțial atributele familiei,
conferindu -le membrilor acceptare, înțelegere, recunoașterea valorii, membrii
grupului având un anumit statut ierarhic și respectând anumite norme impuse de
acesta .
Dezvoltarea somato -funcțională nu este dublată de a ceeași evoluție a
maturizării psihosociale (fenomen numit neotonie). Conduita elevilor nu se
manifestă prin constanță, când disciplina devine prea severă. Apar stări de reverie,
autonomie, neîndeplinirea integrală a atribuțiilor la școală și în familie. Or ice

sancționare brutală a acestor manifestări va fi exagerată și privită cu ostilitate,
putând genera conflicte ce influențează comportamentul.
Datorită acestui aspect, conducerea procesului didactic reclamă tact și
măiestrie astfel încât implicarea elevi lor în lecție să fie activă. Mai ales la nivelul
eșalonului 10 -12 ani se constată o eterogenitate și evoluții variate ale
comportamentul ui motric și dezvoltării fizice .
Specialiștii evidențiazǎ discrepanța majoră între vârsta cronologică –
biologică – psihol ogică, aspect ce conduce la ideea necesității tratării diferențiate a
elevilor de gimnaziu în procesul de dezvoltare a calităților motrice. Este perioada
marilor achiziții pe toate planurile, dorința de afirmare fiind transpusă în
necesitatea de a se între ce.
Dacă nu se acționează acum pentru capacitatea elevilor cu toate deprinderile,
cunoștințele și aptitudinile motrice, concomitent cu formarea obișnuinței de
prestare a efortului fizic, rezultatele viitoare vor fi exprimate în termeni negativi:
sedentari sm, obezitate, degenerare musculară, deficiențe fizice, afecțiuni organice
și psihice. Acționarea ulterioară pentru compensarea sau vindecarea acestor efecte
este în cele mai dese cazuri tardivă, datorită faptului că organismul este maturizat
și acumulăril e–restructurările reclamă eforturi susținute și deseori ineficiente față
de cele din etapa pubertară.
Procesul complex și dificil de dezvoltare a aptitudinilor motrice trebuie
ancorat în noțiunea de întrecere, ce este considerată a fi trăsătura definitorie a
acestei etape de vârstă, având rol de angrenare rapidă cu efecte asupra elevilor în
cadrul lecțiilor. Utilizarea concursurilor, a jocurilor este necesară pentru ca elevii
să se poată compara cu ceilalți, să -și testeze potențialul latent, să -și valorific e
calitățile. Importanța mișcării la vârsta pubertară este decisivă pentru întreținerea
relațiilor cu mediul natural și social, pentru evoluția ulterioară a viitorului adult.

3.4. Exemple de programe artistice

Ansamblu cu cerculețe

Executanții sunt amplasați pe patru șiruri în punctele 3, 4, 7 și 8 cu fața spre
centrul scenei. Cerculețul este ținut cu ambele mâini în plan frontal, cu brațele
îndoite.
– T1-6 – executanții din punctul 8 intră în scenă cu alergare ascuțită spre
punctul 2; T7 -8 – întoar cere 900 spre stânga și trecere în ghemuit cu așezarea
cerculețului în sprijin pe sol (tot în plan frontal). Poziția ghemuit se va menține
3X8T, până ce toți executanții vor intra în scenă;
– T1-6 – executanții din punctul 3 intră în scenă cu pas ascuțit ș i se opresc în
spatele celor care au intrat; T7 -8 – întoarcere 900 spre dreapta și trecere în ghemuit
cu așezarea cerculețului în sprijin pe sol (tot în plan frontal). Poziția ghemuit se va
menține 2X8T;
– T1-8 – executanții din punctul 7 execută mișcările celor de la punctul 8 și
mențin poziția ghemuit 8T;
– T1-6 – executanții din punctul 4 execută mișcările celor de la punctul 3 și
mențin poziția ghemuit pe timpii 7 -8. La sfârșitul celor 32T, executanții se vor afla
în coloană de gimnastică pe patru linii ;
– T1-2 – executanții din ultima linie se ridică în stând cu întinderea brațelor
și ridicarea cerculețului sus în plan frontal, T3 -4 – idem executanții din linia a
treia, T5 -6 – idem executanții din linia a doua, T7 -8 – idem executanții din prima
linie;
– T1-4 – toată formația execută trecere în ghemuit cu cerculețul sprijinit pe
sol, T5 -8 – toată formația execută ridicare în stând cu cerculețul sus, în plan
frontal;
– T1-2 – îndoirea trunchiului lateral stânga cu menținerea cerculețului sus în
plan fronta l, T3 -4 – revenire, T5 -6 – îndoirea trunchiului lateral dreapta cu
menținerea cerculețului sus în plan frontal, T7 -8 – revenire;

– T1-4 – șirurile 1 și 3 execută întoarcere la stânga, iar șirurile 2 și 4 execută
întoarcere la dreapta, astfel încât cele pat ru șiruri vor ajunge câte două față -n față
spre interiorul scenei, T5 -8 – șirurile se vor apropria ușor cu pas ascuțit, coborând
cerculețul și privind prin el la partener (ca în oglindă);
– T1-4 – întinderea brațelor oblic înainte sus cu ridicarea cerculeț elor și
apropierea lor la nivelul arcului de sus, formând un tunel, T5 -8 – retragere în
alergare ascuțită cu ducerea cerculețului în plan frontal la nivelul pieptului;
– T1-8 – coborârea cerculețului și trecerea lui în mâna dreaptă lateral, în plan
frontal , fiecare apucând cerculețul vecin cu mâna stângă. Primele și ultimele din
fiecare șir se prind și ele, formându -se astfel două cercuri mari;
– T1-4 – întoarcere 900 spre stânga fără a da drumul cerculețelor și deplasare
pe lungimea cercului, T5 -8 – contin uarea deplasării cu ridicarea cerculețelor oblic
sus în plan frontal;
– T1-8 – se repetă mișcările precedente, dar cu deplasare spre dreapta;
– T1-4 – întoarcere 900 spre stânga (cu fața spre centrul cercului) și deplasare
spre înainte cu adunarea cerculeț elor sus și formarea unui buchet, T5 -8 –
executanții se retrag cu pas obișnuit și coboară cerculețele jos mărind cercul;
– T1-2 – se dă drumul la un cerculeț, deschizând cercul într -un singur punct
(se stabilește dinainte acest lucru), T3 -16 – se face ieși rea din scenă fără a da
drumul la cerculețe.

Dansul piticilor

Executanții se află pe două șiruri în punctele 4 (aceștia au în mână câte un
felinar în mâna dreaptă) și 6 (aceștia au pe umărul drept câte un târnăcop), cu fața
spre centrul scenei. Toți exe cutanții au brațul stâng întins, cu mâna sprijinită pe
umărul celui din față.
– T1-16 – executanții intră în scenă pe diagonală (spre punctele 8 respectiv
2) cu mers cu genunchii ușor îndoiți, spatele rotunjit, iar trunchiul se leagănă
stânga -dreapta la fiecare pas;

– T1-8 – executanții se deplasează cu pas fandat și se strâng într -un cerc
mare în centrul scenei, intercalându -se cei cu felinare cu cei cu târnăcoape;
– T1-8 – se repetă pasul de la începutul ansamblului (cu genunchii îndoiți și
spatele rotunjit) și piticii desfac cercul, formând o linie cu fața pe direcția
principală;
– T1-2 – piticii cu târnăcoape ridică târnăcopul cu ambele mâini oblic înainte
sus, cu picioarele depărtate, T3 -8 – tot aceștia execută îndoirea trunchiului înainte
cu coborârea târnăcopului oblic înainte jos, imitând mișcarea specifică săpatu lui. În
tot acest timp, piticii cu felinare luminează celor care sapă, ținând felinarul în mâna
dreaptă;
– T1-8 – piticii cu târnăcoape continuă mișcarea de îndoire a trunchiului
înainte cu coborârea târnăcopului oblic înainte jos, imitând mișcarea specifi că
săpatului. În tot acest timp, piticii cu felinare înaintează spre punctul 1, cu
genunchii îndoiți și spatele rotund;
– T1-8 – piticii cu târnăcoape continuă mișcarea de îndoire a trunchiului
înainte cu coborârea târnăcopului oblic înainte jos, imitând m ișcarea specifică
săpatului. În tot acest timp, piticii cu felinare execută un pas lateral stânga și o
întoarcere de 3600 spre stânga (T1 -4) și un pas lateral dreapta și o întoarcere de
3600 spre dreapta (T1 -4);
– T1-4 – piticii cu târnăcoape se deplasează înainte, apropiindu -se de piticii
cu felinare și se prind de cotul stâng, T5 -8 – perechile astfel formate se învârtesc;
– T1-8 – piticii cu felinare continuă să se învârtească, dar de data aceasta în
jurul piticilor cu târnăcoape care vor rămâne pe loc și vor imita din nou mișcarea
specifică săpatului;
– T1-8 – mișcarea se repetă dar cu schimbarea locurilor, adică piticii cu
târnăcoape se vor învârti în jurul piticilor cu felinare care vor rămâne pe loc și vor
trece felinarul dintr -o mână în cealaltă odată ce deplasarea piticilor cu târnăcoape;
– T1-8 – piticii cu felinare își așează obiectele pe sol în centrul scenei și apoi
formează un cerc în jurul lor ținându -se de mâini, iar piticii cu târnăcoape vor face
același lucru (lăsându -și obiectele undeva spre exteriorul scenei), formând un alt
cerc spre exterior;

– T1-4 – piticii cu felinare se vor deplasa pe cerc spre stânga cu mers cu
genunchii ușor îndoiți și spatele rotunjit, iar piticii cu felinare, folosind aceeași
variantă de mers, se vor deplasa spre d reapta, T5 -8 – se schimbă sensul de
deplasare;
– T1-8 – toți piticii se deplasează spre obiectele lăsate pe sol, le ridică
așezând târnăcoapele pe umărul drept, iar felinarele în mâna dreaptă, formând o
linie cu fața la public (piticii sunt intercalați);
– T1-8 – formația se desparte la jumătate și se părăsește scena prin punctele
3 respectiv 7.

Dansul margaretelor

Executanții stau pe scenă în trei grupuri astfel: două grupuri în punctele 2 și
8, iar cel de -al treilea grup, puțin mai în spate, în mijlocu l scenei. Aceștia stau în
stând pe genunchi, cu fața spre interiorul formației, fruntea pe genunchi, brațele
întinse înapoi sus, formând 3 cerculețe. În punctul 6, în culise, se află solista.
– T1-8 – solista se deplasează cu pași mărunți spre grupul din p unctul 8 cu
mers pe vârfuri având în mâna stângă o baghetă;
– T1-4 – solista înconjoară cerculețul din punctul 8, T5 -8 – solista execută o
piruetă cu brațele sus coroană și apoi atinge cu bagheta unul din executanți. În
acest moment, margaretele din acest cerc îndreaptă trunchiul, apleacă capul înapoi
și duc brațele înainte sus, rămânând pe călcâie;
– T1-16 – solista se deplasează spre cercul din mijloc și execută aceleași
mișcări ca la primul cerc. Pe ultimii 1X8T executanții de la primul cerc execută
îndoirea trunchiului înainte cu brațele oblic înapoi sus (T1 -4) și apoi revin pe
călcâie (T5 -8);
– T1-16 – solista se deplasează spre cercul din punctul 2 și execută aceleași
mișcări ca la celelalte cercuri. Pe ultimii 1X8T executanții de la primele două
cercu ri execută îndoirea trunchiului înainte cu brațele oblic înapoi sus (T1 -4) și
apoi revin pe călcâie (T5 -8);

– T1-8 – solista se deplasează cu pași mărunți spre centrul scenei, executând
și două piruete succesive, cu brațele sus coroană. În acest timp, cele lalte margarete
execută: T1 -2 – din stând pe genunchi, pe călcâie așezat, ridicarea trunchiului cu
brațele înainte sus, T3 – pas înainte cu piciorul stâng și trecere în stând pe
genunchiul drept, T4 – ridicare în stând cu trecerea greutății pe piciorul stâ ng,
piciorul drept întins înapoi, sprijinit pe sol, T5 -6 – întoarcere 3600 spre stânga prin
deplasare pe vârfuri, cu brațele lateral, T7 -8 – întoarcere 3600 spre dreapta prin
deplasare pe vârfuri, cu brațele lateral;
– T1-4 – apropiere de centrul scenei și alcătuirea unui cerc în jurul solistei, de
mâini apucat, T5 -8 – executanții își dau drumul la mâini, trec în ghemuit, apoi se
ridică și se întorc 1800 cu fața în afara cercului. În acest timp, solista ocolește
cercul prin interior, cu brațul stâng oblic s us, iar brațul drept oblic jos, trunchiul
ușor îndoit lateral dreapta;
– T1-2 – margaretele execută aplecarea trunchiului înainte, cu brațele întinse
înapoi sus, T3 -4 – revenire, T5 -8 – se repetă aceleași mișcări. În acest timp, solista
se află în centrul cercului și execută îndoirea trunchiului lateral stânga respectiv
dreapta;
– T1-2 – întoarcere 900 spre stânga, T3 -8 – deplasare pe linia cercului cu pași
mărunți cu brațele lateral;
– T1-8 – solista intră în formație, cap de coloană, deschizând cercul și
continuând deplasarea cu mers pe vârfuri spre punctul 3. Pe ultimii doi timpi,
executanții se așează pe perechi (intercalate) în sprijin pe genunchi;
– T1-2 – ridicarea brațului stâng înainte sus, T3 -4 – revenire, T5 -8 – idem cu
brațul drept, timp în care solista se deplasează șerpuit printre cele două șiruri de
margarete;
– T1-2 – ridicarea ambelor brațe înainte sus, T3 -4 – îndoirea trunchiului
înainte cu sprijinirea frunții pe genunchi și ducerea brațelor înapoi sus, T5 -8 –
idem T1 -4, timp în care solista continuă deplasarea șerpuită printre margarete;
– T1-8 – margaretele se ridică în stând, cu piciorul stâng înainte, cu brațele
lateral și se întorc 1800 spre dreapta prin pășire, apoi se deplasează pe vârfuri după
solistă, formând un grup amorf, ca o tren ă în urma acesteia. Solista ocolește spre

dreapta, iar margaretele vor încerca să o atingă în timpul deplasării (fără însă a o
depăși);
– T1-8 – margaretele trec din grupul compact în două cercuri concentrice, cu
solista în centrul lor;
– T1-8 – margaretel e din cercul interior trec în ghemuit cu bărbia în piept, iar
cele din exterior se deplasează pe linia cercului, cu umărul stâng spre centru,
brațele sus coroană; solista execută două piruete spre stânga cu brațele sus;
– T1-8 – margaretele din cercul exte rior trec în ghemuit cu bărbia în piept,
iar cele din interior se deplasează pe linia cercului, cu umărul stâng spre centru,
brațele sus coroană; solista execută două piruete spre dreapta cu brațele sus;
– T1-4 – înaintare pe vârfuri cu pași mărunți spre c entrul cercului, cu brațul
stâng sus, iar brațul drept jos; margaretele din exterior se intercalează printre cele
din interior, iar solista trece în ghemuit fiind practic acoperită de petalele
margaretelor, care stau apropiate umăr la umăr, T5 -8 – margare tele se retrag ușor
într-un singur cerc, iar solista se ridică ușor în stând;
– T1-4 – executanții se întorc 900 spre stânga și se deplasează pe linia
cercului cu pași mărunți, cu brațul drept înainte și brațul stâng înapoi, formând lanț
de brațe; solista iese din cerc și îl înconjoară prin exterior în sens invers deplasării
margaretelor, T5 -8 – margaretele se desprind și revin în poziția inițială (în cele trei
cercuri, în stând pe genunchi cu brațele înapoi sus), iar solista se oprește în fața
cercului din centrul scenei în stând pe un picior, cu celălalt înapoi sprijinit pe sol,
cu brațele lateral sus.

Dansul clovnilor

Executanții se află în formație de coloană în cele patru colțuri ale scenei.
– T1-8 – executanții aflați în punctele 4 și 8 se deplasează pe diagonală cu
pasul ștrengarului;
– T1-8 – cei care au plecat din punctele 4 și 8 își continuă deplasarea, cu
ocolire la stânga în jurul scenei spre punctele 5 și 1, până ajung în spatele

executanților aflați în punctele 6 și 2; aceștia din ur mă își încep și ei deplasarea la
timpul 4;
– T1-8 – toți executanții continuă deplasarea în această formație, ajungând în
final în coloană pe două șiruri intercalate, față -n față;
– T1-6 – întrepătrunderea șirurilor prin deplasare înainte cu 3 pași de polc ă,
începând cu piciorul stâng, mâinile pe șold, T7 -8 – pas de polcă cu piciorul drept și
întoarcere 1800 spre dreapta;
– T1-6 – întrepătrunderea șirurilor prin deplasare înainte cu 3 pași de polcă,
începând cu piciorul drept, mâinile pe șold, T7 -8 – trecer e în coloană pe patru
șiruri (câte două față -n față) cu fața la public;
– T1-2 – întrepătrunderea șirurilor paralele prin doi pași de galop lateral, cu
mâinile pe șolduri, T3 -4 – îndoirea ușoară a piciorului din exterior și sprijinirea
piciorului din inter ior pe călcâi, trunchiul ușor îndoit spre piciorul întins, T5 -6 –
întinderea piciorului din exterior și ridicarea laterală a piciorului dinspre partener,
T7-8 – se repetă mișcarea de la T1 -2 dar în sens invers;
– T1-2 – jumătatea dreaptă a formației din fa ță și jumătatea stângă a
formației din spate se întorc 1800 la dreapta, iar executanții se apucă reciproc de
cotul stâng, T3 -8 – învârtire pe perechi;
– T1-8 – se repetă exercițiul dar la nivelul brațului drept; revenirea se face pe
două șiruri paralele, u nul cu fața la punctul 3, celălalt cu fața la punctul 7;
– T1 – pas lateral cu apropierea celor două șiruri, cu ridicarea brațului drept
lateral, T2 – apropierea picioarelor cu apucarea de mână cu perechea
corespunzătoare, T3 – săritură pe loc cu ridicar ea brațului stâng lateral sus, T4 –
săritură pe loc cu coborârea brațului stâng lateral jos, T5 -6 – pas de galop cu
trecerea executanților unul pe lângă altul, pe la spate, cu apucarea mâinii stângă,
T7-8 – se repetă cele două sărituri pe loc;
– T1-2 – desprinderea mâinilor și întoarcere către punctul 1, formând două
linii paralele, T3 -8 – pasul ștrengarului executat pe loc;
– T1-2 – săritură în depărtat cu ridicarea brațelor înainte, T3 -4 – săritură în
depărtat cu ridicarea brațelor lateral, T5 -6 – săritură în fandat pe piciorul stâng cu

brațul stâng lateral sus și brațul drept lateral jos, T7 -8 – săritură în fandat pe
picior ul drept cu brațul drept lateral sus și brațul stâng lateral jos;
– T1 – săritură dreaptă cu deplasare spre stânga, T2 – revenire, T3 -4 –
aceeași mișcare spre dreapta, T5 -6 – două sărituri pe loc cu bătaia palmelor în
dreptul pieptului, T7 -8 – două săritur i pe loc cu bătaia palmelor sus; pe ultimii
patru timpi, executanții din linia a doua avansează și se intercalează cu cei din
prima linie;
– T1-2 – jumătatea dreaptă a formației se întoarce la stânga, iar jumătatea
stângă a formației se întoarce la dreapta , ajungând față -n față; cele două executante
din centru se apucă de mâini, iar celelalte se prind de talie, cu trunchiul aplecat
ușor înainte, picioarele întinse și depărtate, T3 -4 – deplasare spre punctul 7 în
această formație, T5 -6 – deplasare spre punc tul 3, T7 -8 – revenire în stând și
întoarcere 900 spre punctul 1;
– T1-4 – deplasare înainte cu pas de galop și formarea a patru cerculețe, de
mâini apucat, T5 -8 – desprinderea mâinilor și săritură dreaptă cu aterizare în
diferite poziții, alternând cele î nalte cu cele joase.

Ansamblu cu elemente acrobatice

Executanții se află grupați în punctul 4 pe trei linii umăr la umăr, cu fața pe
direcția principală.
– T1-8 – deplasare spre înainte cu pas ascuțit până aproape de punctul 2 (pe
timpul 8 execută o săr itură în depărtat cu întoarcere 900 la stânga);
– T1-8 – se continuă deplasarea înainte cu desfacerea formației și trecere în
coloană pe trei șiruri pe toată suprafața scenei (pe timpul 8 execută o săritură cu
întoarcere în depărtat 900 la dreapta);
– T1 – ridicarea brațului stâng înainte și a brațului drept sus, T2 – revenire,
T3-4 – idem cu schimbarea brațelor, T5 – ridicarea brațelor lateral, T6 -7 – rotarea
brațelor în plan frontal pe jos, cu îndoirea genunchilor, T8 – revenire în stând;
– T1 – balansare a brațelor lateral stânga, T2 -3 – rotarea brațelor în plan
frontal pe jos spre dreapta, T4 – revenire în stând, T5 -8 – idem în celălalt sens;

– T1 – întoarcere 900 la stânga cu trecere în fandare înainte pe piciorul stâng,
cu ridicarea brațelor înainte sus , T2-3 – forfecarea brațelor, T4 – revenire, T5 -8 –
aceleași mișcări executate spre dreapta;
– T1 – îndoirea genunchilor cu trecere în așezat, cu umărul stâng la public,
T2 – întinderea genunchilor cu trecere în culcat, cu brațele pe lângă corp, T3 -4 –
ridicarea picioarelor în stând pe omoplați, T5 -6 – depărtarea picioarelor cu piciorul
stâng înainte, T7 -8 – depărtarea picioarelor cu piciorul drept înainte;
– T1 – îndoirea genunchiului stâng, T2 – revenire, T3 -4 – idem cu
genunchiul drept, T5 -6 – îndoirea ambilor genunchi cu trecere în sprijin ghemuit,
T7-8 – săritură în stând depărtat;
– T1-4 – ridicarea brațelor prin înainte sus și executarea podului din picioare,
T5-6 – menținerea poziției, T7 -8 – întoarcere spre stânga în cumpănă pe
genunchiul stâng, cu umărul drept la public;
– T1-2 – trecere în semisfoară pe genunchiul stâng, piciorul drept întins
înapoi, cu brațele înainte rotunjite din coate, T3 -4 – rotarea brațelor înapoi cu
privirea sus, T5 -6 – ridicarea piciorului drept și ducerea lui prin lateral în sprijin
înainte pe sol, cu brațele jos, T7 -8 – ridicare în stând cu brațele lateral;
– T1-4 – trecere în cumpănă pe piciorul drept cu brațele lateral, T5 -6 –
revenire și trecere în fandare înainte pe piciorul stâng cu brațele diagonal înainte
sus, T7 -8 – trecere în sprijin ghemuit, cu întoarcere către direcția principală;
– T1-2 – numerele 1 revin în stând cu brațele lateral sus, T3 -4 – numerele 1
trec în ghemuit, iar numerele 2 se ridică în stând cu brațele lateral sus, T5 -6 –
numerele 2 trec în ghemuit, iar numerele 1 se ridică în stând cu brațele lateral sus,
T7-8 – nume rele 2 revin în stând cu brațele lateral sus;
– T1-2 – ridicare pe vârfuri cu îndoirea genunchilor spre stânga, mâinile la
spate, T3 -4 – ridicare pe vârfuri cu îndoirea genunchilor spre dreapta, mâinile la
spate, T5 -6 – săritură în depărtat cu ridicarea brațelor lateral, T7 -8 – șirurile din
exterior se întorc 900 spre șirul din interior, care rămâne pe loc;
– T1-2 – șirurile din exterior execută balansarea unui picior înainte cu
ridicarea brațelor prin înainte sus, T3 -4 – ridicare în stând pe mâini a executanților

din exterior, în timp de cei din mijloc apucă picioarele acestora, T5 -6 – îndoirea
unui genunchi în stând pe mâini, T7 -8 – revenire în stând;
– T1-4 – șirul din interior formează un cerc, executanții ținându -se de mâini,
iar șirurile din exterior formează un alt cerc, mai mare, executanții având brațele
sus, T5 -6 – executanții din exterior execută cumpănă pe un picior cu brațele lateral,
iar cei din interior se deplasează pe linia cercului cu pași mărunți, cu brațele sus,
T7-8 – reven ire, intercalarea celor din interior printre cei din exterior, formând un
singur cerc mare și întoarcere 1800 spre stânga;
– T1-2 – balansarea piciorului stâng înainte cu brațele lateral și trecere în
sprijin ghemuit, T3 -4 – rostogolire înainte în ghemuit, T5-8 – revenire, deschiderea
cercului și trecere în linie pe un rând, pe linia mediană a cercului, executanții se
apucă de mâini încrucișat la spate;
– T1 – îndoirea genunchiului stâng întors spre dreapta, T2 – întinderea
piciorului stâng lateral sprijini t pe vârf, T3 -4 – se repetă aceleași mișcări, T5 -8 –
idem în partea opusă;
– T1 – pas înainte cu piciorul stâng cu balansarea piciorului drept lateral, T2
– trecere în fandare pe piciorul drept, pe diagonală, T3 -4 – revenire în stând cu
brațele sus, T5 -8 – alunecarea piciorului drept pe diagonală și trecere în sfoară cu
brațul stâng înainte și brațul drept sus.

Capitolul IV. Scop, ip oteze, sarcini, metodologie

4.1. Scopul și motivația cercetării

Estimarea posibilităților adaptative cardiovasculare și respiratorii ale
sportivilor în scopul evaluării și dirijării sub aspect medical al antrenamentului,
reprezintă o necesitate a celor ce se preocupă de acest domeniu, pentru
valorificarea optimă a potențialului biomotric, în vederea obținerii unotr
performanțe înalte și stabile într -un timp cât mai scurt.
Evaluarea capacității de efort aerob se realizează prin metode directe și
indirecte .
Am considerat că programele de exerciții specifice dansului modern, atent
selecționate și introduse în programa de gimnaziu, se pot transforma în mijloace
extrem de plăcute, prin aceasta obținând și eficiență pentru dezvoltarea capacității
de efort aero b.

4.2. Ipotezele de lucru

Pentru susținerea scopului lucrării, am formulat următoarele ipoteze:
– în ce măsură poate fi influențată capacitatea de efort aerob prin mijloace
specifice dansului modern și cât de mare este câștigul;
– sunt diferențe semnificative între clase la acest nivel de vârstă și între elevii
care au lucrat prioritar pentru aceast aspect față de ceilalți care au lucrat prin
mijloace conexe.

4.3. Sarcinile cercetării

Pentru verificarea ipotezelor propuse, am organizat un experiment pedagogic
la Clubul Army Dancers, Craiova desfășurat în anul școlar 2019 -2020, cu 40 de
copii cu vârste cuprinse între 12 -14 ani, împărțiți în mod egal într -o grupă
experimentală și, respectiv, o grupă de control.

Grupa experimentală a aplicat p eriodic programe de dans modern cu diferite
intensități, în timp ce la grupa de control s -au aplicat mai puține mijloace de acest
fel.

Descrierea probelor
Pentru a avea un criteriu obiectiv de apreciere colectivă, în prelucrarea și
interpretarea datelor antropometrice înregistrate, am folosit indici antropometrici și
fiziologici.
Deoarece la nivelul școlii (pe plan național) nu dispunem nici de timpul
necesar și nici de aparatura, prin care să se facă investigații complexe, am
selecționat din numeroasele teste existente, doar pe acelea care se pot efectua în
condițiile date și prin care se apreciază capacitatea de efort, prin modificările
frecvenței cardiace în perioada de revenire după efort.
Indicii antropometrici și fiziologici exprimă o serie de însuși ri complexe:
corpolența, rezistența (capacitatea de efort), proporționalitatea dintre segmente.
Unul din cele mai simple teste, dar cu rezultate bune pentru activitatea
școlară este testul Ruffier . Acesta constă în executarea a 30 de genuflexiuni,
efectuat e în 45 de secunde și urmărirea frecvenței cardiace în perioada de revenire,
care are o durată totală de un minut.
Se măsoară pulsul în repaus așezat, timp de 15 secunde (P); se efectuează
cele 30 de genuflexiuni în 45 de secunde; în următoarele 15 secunde se măsoară
din nou frecvența cardiacă (P1), precum și în ultimele 15 secunde ale minutului de
revenire (P2); cifrele obținute se înmulțesc cu 4 și se introduc în următoarea
formulă: (P+P1+P2) – 200/16
Indicele obținut se apreciază astfel:
– sub 1 = foarte b un;
– 1,1 – 5 = bun;
– 5,1 – 10 = mediocru;
– 10,1 – 15 = slab;
– peste 15 = foarte slab.

Indicele de corpolență (Bouchard ) sau de nutriție (Quetelet) – G/T – se
calculează împărțind greutatea în kilograme sau grame la talie, în decimetri sau
centimetri; noi am op tat pentru grame și centimetri; fiecărui cm. din înălțimea
corpului trebuie să -i corespundă 400 grame, la o corpolență medie; valorile
indicelui până la 500 de grame indică o corpolență crescută, iar peste această cifră,
o tendință de îngrășare; valorile p ână la 300 de grame, arată o corpolență scăzută,
iar sub aceasta o stare de nutriție nesatisfăcătoare.
Indicele de proporționalitate Adrian Ionescu – rezultă din scăderea
jumătății taliei din înălțimea bustului, adică B – T/2 (B – înălțimea bustului, T –
înălțimea corpului); la elevi valoarea medie a indicelui este de 3 -4 cm.

4.4. Metodologia cercetării

Pentru elaborarea prezentei lucrări am utiliz at următoarele metode de
cercetare:
a) studiul materialului bibliografic
Pentru realizarea unei cercetări științifice, am realizat o documentare
corespunzătoare și cât mai completă din sursele cele mai reprezentative.
Bibliografia studiată a constituit baz a prelucrării și interpretării datelor rezultate,
având posibilitatea concretizării și obiectivizării acestora.
b) metoda observației
Este cea mai simplă metodă de cercetare și a fost folosită cu scopul de a
urmări comportamentul elevilor pe toată durata e xperimentului. Au mai fost făcute
observații sistematice asupra conținutului unor modele și implicațiile acestora la
realizarea probelor și normelor de control.
c) metoda experimentului
Experimentul a fost realizat la clasele a VII -a cu scopul testării mi jloacelor
folosite în cadrul orelor de educație fizică în vederea creșterii capacității de efort
aerob.
d) metoda statistico -matematică

A fost utilizată pentru calcularea următorilor indicatori: media aritmetică,
abaterea medie, coeficientul de variabilit ate.

4.5. Rezultatele cercetării și interpretarea datelor

Testările inițiale și finale au fost aplicate ambelor grupe în aceeași perioadă
și în aceleași condiții. În urma prelucrării și interpretării statistico -matematice a
datelor culese s -au obținut u rmătoarele rezultate.

Greutate
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 55,43 51,06 8,9 8,43 13,6 13,81 6,91
2. Control 56,67 55,13 9,51 9,55 14,26 14,66 2,33

Grupa de experiment prezintă valori mai mici ale mediei aritmetice față de
grupa de control la ambele testări. Coeficientul de variabilitate evidențiază o
dispersie mare la amebele grupe și la ambele testări. Indicele Brada prezintă un
progres evident al grupei experiment (6,91%) față de grupa d e control (2,33%).

Perimetru bust
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 75,47 71,8 10,41 10,12 10,9 11,02 3,91
2. Control 75,93 74,67 11,89 11,8 12,39 12,46 1,32

Dacă la testarea inițială, cele două grupe prezintă medii aritmetice foarte
apropiate, la testarea finală grupa de experiment prezintă o medie mai mică.
Coeficientul de variabilitate reflectă o dispersie mare, superioară la grupa de
control, la ambele testări. Indicele Brada evidednțiază un progres mai mare la
grupa experiment față de grupa de control.

Perimetru talie
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 67,67 65,07 7,99 7,71 10,29 10,27 6,1
2. Control 69 67,47 7,63 7,49 9,66 9,67 1,95

Mediile aritmetice sunt superioare la grupa de control față de grupa
experiment la ambele testări. Dacă la grupa de control omogenitatea este bună, la
grupa experiment dispersia este mai mare. Indicele Brada evidednțiază un progres
susținut la grupa experiment (6,1%) comparativ cu cel înregistrat la grupa de
control (1,95%).

Perimetru șolduri
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 85,1 77,4 10,16 8,77 9,6 9 8,26
2. Control 83,2 81,9 10,27 10,17 9,93 9,98 1,43

La testarea inițială grupa experiment prezintă o medie superioară față de
grupa de control, iar la testarea finală situația se inversează. Coeficientul de
variabilitate indică omogenitate bună la ambele grupe și la ambele testări. Indicele
Brada are valori mult crescute la grupa experiment comparativ cu grupa de control
(8,26% față de 1,43%).
Perimetru braț stâng
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 29,73 27,87 3,57 3,18 12,01 11,41 2,93
2. Control 29,47 28,73 3,8 3,84 12,89 13,37 2,54

Mediile aritmetice de la testarea inițială sunt apropiate la cele două grupe, în
schimb la testarea finală grupa de control prezintă o medie mai mare. În ceea ce
privește coeficientul de variabilitate acesta reflectă o dispersie mare, la ambele
grupe și la ambele testări. Indicele Brada prezintă, de asemenea, valori apropiate
între cele două grupe (2,93% față de 2,54%).

Perimetru braț drept
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 28,1 27,67 4,08 3,5 14,52 12,65 1,54
2. Control 30,07 29,27 3,67 3,81 12,2 13,02 2,69

Grupa de control prezintă medii superioare la ambele testări. Deși ambele
colective prezintă o dispersie mare, la grupa experiment aceasta se micșorează la
testarea finală, în timp ce la grupa de control aceasta se mărește. Indicele Brada
evidențiază un pr ogres mai mare la grupa de control față de grupa experiment.

Perimetru coapsa stângă
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice
Brada Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 48,67 44,33 5,04 4,62 8,59 8,5 7,68
2. Control 47,60 46,07 5,46 5,34 9,48 9,52 2,69

Dacă la testarea inițială, grupa experiment prezintă o madie arimetică mai
mare, în schimb, la testarea finală media grupei de control este mai mare.
Coeficientul de variabilitate arată o omogenitate bună la ambele grupe și la ambele
testări. Progresul este mai evident lau grupa experiment (7,68% față de 2,69%).

Perimetru coapsa dreaptă
Nr.
crt.
Grupa Indicatori statistici
X AS Cv Indice Brada
Ti Tf Ti Tf Ti Tf
1. Exp. 48,73 44,4 5,51 5,01 9,38 9,21 7,65
2. Control 48,4 47 5,68 5,46 9,73 9,58 2,42

La testarea inițială mediile aritmetice sunt foarte apropiate, iar la testarea
finală grupa de control prezintă valori mai mari. Omogenitatea colectivelor este
bună la ambele testări. Indicele Brada are valori mult crescute la grupa experi ment
comparativ cu grupa de control (7,65% față de 2,42%).

Tabel centralizator cu indicii tendințelor centrale ale testărilor
parametrilor fiziologici

Parametru

Indicator Bouchard Adr. Ionescu Ruffier
I F D I F D I F D
M Grupa
experiment 380.5 384.3 3.8 4.2 3.5 0.7 4.52 2.92 1.6
Grupa de
control 379.1 380.9 1.7 4.7 4.34 0.42 5.21 4.52 0.69
W Grupa
experiment 60.6 75 4.4 10.5 10.5 0 7.9 4.5 3.4
Grupa de
control 129 123.7 5.3 7 7.5 0.5 9.3 6.9 2.4
Am Grupa
experiment 15.3 19.5 4.2 2.20 1.76 0.44 1.83 1.38 0.45
Grupa de
control 20.1 21.3 1.2 1.21 1.26 0.05 2.12 1.62 0.5
σ
(S) Grupa
experiment 19.2 22.9 3.7 3.05 2.42 0.63 2.2 1.61 0.71
Grupa de
control 33.6 35.3 1.7 1.54 1.7 0.16 2.63 2.14 0.49

Capitolul V. Concluzii

În urma desfășurării cercetării și a interpretării rezultatelor obținute, se pot
desprinde următoarele concluzii:

1. Rezultatele superioare obținute de practicantele din grupa experiment la
majoritatea indicilor vizați atestă eficiența mijloacelor aplicate în cad rul
experimentului, acest lucru confirmând de fapt ipoteza lucrării

2. Progresele cele mai mari s -au obținut la perimetrul șoldurilor (6,83%),
perimetrul coapselor (5,23% – coapsa dreaptă, 4,99% – coapsa stângă), greutate
(4,58%), talie (4,15%). La perime trul bustului, diferența dintre cele două grupe
este destul de mică (2,59%), în timp ce la perimetrul brațului drept, grupa de
control a obținut un progres mai mare, este adevărat nesimnificativ (1,15%).

3. Experimentul a mai demonstrat că prin folosirea metodelor și mijloacelor
specifice, introduse în unitățile de învățare s -au obținut indici superiori de
manifestare la parametri fiziologici abordați (indicele Bouchard/Quetelet, indicele
de proporționalitate Adrian Ionescu, testul Ruffier)

4. Pe parcursu l desfășurării experimentului nu s -au semnalat cazuri de
îmbolnăviri sau accidentări, frecvența la orele de curs s -a îmbunătățit, iar lecțiile în
sine s -au derulat într -o atmosferă plăcută, atractivă și dinamică.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexe, N., (1993), Antrenamentul sportiv modern , Ed. Editas, București
2. Bota, C., – Fiziologia educației fizice și sportului , MTS, București, 1993
3. Consiliu Național pentru Curriculum, (2001), Ghid metodologic de
aplicare a programelor de educație fizică și sport , învățământ gimnazial, Ed.
Aramis Print, București
4. Cosma, G.A., Nanu, M.C., (2014), Dans , Editura Sitech, Craiova
5. Crăciunoiu -Duță L ., (2007), Programa școlară pentru discipline
opționale, Craiova
6. Cucoș, C., (1998), Psihopedagogie – pentru examen ele de definitivare și
grade didactice , Ed. Polirom, Iași
7. Dragnea, A., Bota, A . (1999), Teoria activităților motrice , Ed. Didactică
și Pedagogică, București
8. Drăgan, I. (1982), Medicina sportivă , Ed. Sport -Turism, București
9. Dumitrescu, V. (1975), Metode statistico – matematice în sport , Ed.
Stadion, București
10. Dumitru, G . (2004), Activitatea fizică – factor însemnat al păstrării
sănătății în România , Ed. FSPT, București
11. Hăulică, I. (1989), Fiziologie umană , Ed. Medicală, București
12. Ifrim, M. (1986), Antropologie motrică , Ed. Științifică și enciclopedică,
București
13. Ivan, M., (2004), Sistemul componentelor psihopedagogice ale dansului
modern: ritm, comunicare, expresivitate (Lucrare de doctorat), București
14. Nanu, M.C. , Cosma, G.A., (2 014), Dans și gimnastica aerobică în
curriculum la decizia școlii , editura Sitech, Craiova
15. Serviciul Național de Evaluare și Examinare (1999), Sistemul național
Școlar de evaluare la disciplina Educație Fizică și Sport , Imprimeriile Media Pro,
Brașov
16. Scarlat, E., (2003), Educație Fizică și sport , Ed. Didactică și
Pedagogică, București
17. Todea, S.F., (2001), Metodica educației fizice și sportive , Ediția A II -A,
Editura Fundației România De Mâine, București

18. Vișan A ., (1997), Îndrumar dans , ANEFS , București
19. Vișan A ., (2005 ), Dansul pentru educația corporală , Cartea
Universitară, București