UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ SPECIALIZAREA DREPT LUCRARE DE LICENȚĂ CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC… [604300]

UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
PROF.UNIV.DR. LIDIA BARAC

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEOR IE ȘI JURI SPRUDENȚĂ ÎN
MATERIA INFRACȚIUNII DE
UCIDERE DIN CULPĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
PROF.UNIV.DR. LIDIA BARAC

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

ABREVIERI

alin. Alineatul/alineatele
apud. Citat după
art. Articolul/articolele
art. cit. Articolul citat
C. fisc. Codul fiscal
C. pen. Codul penal
NCP Noul Cod penal
C. pr. pen Codul de procedură penală
CSJ Curtea supremă de justiție
Dec. Deciz ia
Ed. Editura
ed. ediția
etc. etcetera
H.G Hotărârea Guvernului
idem același autor (i), aceeași lucrare, aceeași
pagină/aceleași pagini
ibidem același autor (i), aceeași lucrare
ÎCCJ Înalta Curte de Casație și Justiț ie
lit. litera/literele
M. Of. Monitorul Oficial
O. G. Ordona nța Guvernului
op. cit. operă citată
O.U.G. Ordonan ța de urgență a Guvernului
p./pp. pagina/paginile
par. paragraful/paragrafele
pct. punctul/punctele
S. pen. Secția penală
ș. a. și alț ii/altele
Trib. jud Tribunalul județean
TS Tribunalul suprem
TMB Tribunalul Municipiului Bucureș ti
UE Uniunea Europeană
urm. următorul/următoarele
vol. volumul/volumele

CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………… ………… .…6
CAPITOLUL I
CARACTERIZAR EA GENERALĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA VIEȚII
PERSOANEI
1.1. DIFERENȚE DE REGLEMENTARE ÎNTRE VECHIUL COD PENAL ȘI CODUL PE –
NAL ÎN VIGOARE …………………………………………………………. ……………………………………… 10
1.2. REGLEMENTAREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ ……………………….. 19
1.2.1 SCURT ISTORIC PRIVIND IN FRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN CULPĂ ……… 19
1.2.2. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
ÎN CODUL PENAL ACTUAL ………………………….. ………………………….. ………………………. 21

CAPITOLUL II
UCIDEREA DIN CULPĂ ÎN V ARIANTA NORMATIVĂ SIMPLĂ
2.1. CONCEPT LEGAL. CARACTERIZAREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN
CULPĂ. SPEC IFICUL STĂRII DE PERICOL AL INF RACȚIUNII ȘI IMPACTUL SĂU ÎN
SOCIETATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 22
2.2. OBIECTUL ȘI SUBIECȚII INFRACȚIUNII ………………………….. ………………………….. .. 23
2.2.1 . OBIECTUL INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ ………………………….. ….. 23
2.2.1.1 OBIECTUL JURIDIC GENERI C ………………………….. ………………………….. …….. 23
2.2.1.2 OBIECTUL MATERIAL ………………………….. ………………………….. ………………… 23
2.2.2. SUBIECȚII INFRACȚIUNII ………………………….. ………………………….. ………………… 23
2.2.2. 1. SUBIECTUL ACTIV ………………………….. ………………………….. …………………….. 23
2.2.2.2 SUBIECTUL PASIV ………………………….. ………………………….. ………………………. 25
2.3. CONȚINUTUL CON STITUTIV AL INFRACȚIUNII DE UCI DERE DIN CULPĂ …. 25
2.3.1. LATURA OBIECTIVĂ ………………………….. ………………………….. ……………………….. 25
2.3.1.1 . ELEMENTUL MATERIAL ………………………….. ………………………….. ……………. 25
2.3.1.2 URMAREA IMEDIATĂ ………………………….. ………………………….. ………………… 28
2.3.1.3 RAPORTUL DE CAUZALITATE ………………………….. ………………………….. …… 28
2.3.2. LATURA SUBIECTIVĂ. FELURILE INTENȚIEI ȘI SPECIFICUL ACESTORA 31

CAPITOLUL III
FORME. MODALITĂȚI. SANCȚIUNI. CAZUL FORTUIT
3.1. UCIDEREA DIN CULPĂ – INFRACȚIUNEA CONSUMATĂ ………………………….. …. 36
3.2. MODALITĂȚI NO RMATIVE ALE INFRACȚIUNII DE UCI DERE DIN CULPĂ ….. 36
3.3. SANCȚIUNI PENTRU INFRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN CULPĂ ………………….. 38
3.4. CAZUL FORTUIT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 39

CAPITOLU L IV
ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN CULPĂ
4.1. ASPECTE CRIMINOLOGICE ………………………….. ………………………….. …………………… 43

4.1.1 CAUZE ȘI CONDIȚII CARE FAVORIZEAZĂ SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII
DE UCIDER E DIN CULPĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 46
4.1.2. PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ 53
4.2. ASPECTE MEDICO -LEGALE ………………………….. ………………………….. …………………… 54
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 56

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
6
INTRODUCERE

Omorul este infracțiune a în care o persoană suprimă viața unei alte persoane, cu in –
tenție. Când decesul unei persoane este rezultatul unei acțiuni nein tenționate, de obicei din
neglijență, fapta se numește ucidere din culpă . Aceste două infracțiuni, aflate în strâ nsă
legătură, urmează a fi analizate în conținutul lucrării de licență, în detaliu.
În primul cap itol este prezentată omuciderea și im portanța ocrotirii vieții omeneș ti. De
asemenea, sunt prezentate diferențele de reglementare dintre vechiul C od pen al si noul C od
penal în ceea ce priveș te modificarea formelor ag ravante ale infracțiunii de omor , excluderea
sau modificar ea anumitor elemente circum stanț iale, modificarea sancțiunilor, etc .
În continuare realizăm o analiză referitoare la obiectul juridic comun al infracțiunilor
contra vieții, subi ecții infracțiunilor contra vieții, latura obiectivă, latura subiec tivă, tentativa
și consumarea, sancțiun ea. Discutăm despre omorul calificat săvârș it cu premeditare ; din
interes material; pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sa u de la executarea unei pedepse; pentru a înlesni sau a ascun de săvârșirea altei
infracțiuni; de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la
infracțiunea d e omor; asupra a două sau a mai multor persoane; săvârșit asupra unei femei
gravide; săvârșit prin cruzimi.
Tot î n primul capitol este prezentată evo luția infracț iunii de ucidere din culpă de-a
lungul timpului, din punct de vedere istoric.
În al doilea capitol se găsesc mai multe aspecte referitoar e la caracterizarea generală a
infracțiunii de ucidere din culpă , la gradul de pericol ș i impactul său în societate, la obiectul
și subiecții infracțiunii, la conținutul constitutiv al infracț iunii de ucid ere din culpă , la care
sunt adă ugate , ca exemplu , diferite spețe preluate din jurisprudență, cu ajutorul că rora putem
înțelege mai bine desfăș urarea l ucruril or în practica judiciară.
Capitolul cu numărul trei are în vedere : formele infracț iunii de ucidere din c ulpă,
moda litățile normative care prezintă infracțiunea săvârșită în formele ei agrava nte, sancțiunile
aplicate în funcție de gravitatea faptei și nu în ultimul râ nd, cazul fortuit care elimină
caracterul penal al faptei .
Ultimul capitol explică atât conceptul de crim inalitate, cât și factorii care determină o
persoană să comită infracț iunea de omor. Tot aici discutam despre accidentele de circulație
care au loc pe drumurile publice , săvârșite din culpă ș i despre factorii care favorizează aceste
întâmplări tragice dar din pă cate foart e des întâ lnite. De asemenea, î n vederea reducerii
numărului de accidente și a deceselor pe drumurile publice , sunt enumera te mai multe soluții :
îmbunătățirea sistemului de management integrat al serviciilor specializate de urgență care
intervin în cazul accidentelor rutiere, întărirea capacității instituționale, inclusiv a Consiliului
Interministerial pentru Siguranță Rutieră , întărirea rolului educației rutiere și a campaniilor de
sensibilizare și conștientizare, crearea de programe universitare, post -universitare și de
formare în domeniul siguranței rutiere, în conformitate cu legislația în vigoare și cu
standardele ARACIS, îmbunătățirea calității cercetării la locu l accidentului și a expertizelor
tehnice judiciare etc .
În încheiere subliniem importanța expertizei medico -legale în constatarea : cauzei
morții; gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității cor porale ; stării psihice

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
7
și fizice a bănuitului, învinuitului sau părții vătămate ; stării psihice și fizice a persoanei în
privința căreia se reclamă ca s -au comis acte de tortură, t ratamente inumane sau degradante;
vârstei bănuitului, învinuitului, inculpat ului sau părții vătămate , etc.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
8
CAPITOLUL I
CARACTERIZAREA GENERALĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA
VIEȚII PERSOANEI

Omul este creatorul tuturor bunurilor materia le si spirituale din societate. Transmise
din generație în generație, aceste valori au asigurat și asigură progresul continuu al omenirii.
Numai omul , spre deosebire de toate cele lalte ființe, este cel care reușește să își domine por –
nirile primare, să acționeze conștient și să se comporte pe baza unor principii fundamentale
de viață care țin seama de c eea ce este bun, adevărat si drept în relațiile sociale.
De asemenea, numai el este capabil să se perfecționeze continuu, să își examineze
critic comportarea, să se lase influențat de regulile de conduită din societate (elaborate în
decursul timpului t ot de oameni) și să acționeze cu devotament și pasiune pentru realizarea
marilor idealuri ale omenirii.
De aceea, este firesc ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii
vieții omului.
Sub denumirea generică de „omucidere” , Codul penal, incriminează faptele care aduc
atingere vieții omului, ca atribut fundamental și indispensabil al persoanei umane și de care
depinde existența și ființa sa. Aceste i ncriminări sancționează cele mai grave atentate
împotriva vieții persoanei: omorul, omorul cal ificat, omorul deosebit de grav, uciderea din
culpă, pruncuciderea și determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
Apărarea vieții persoanei constituie o preocupare constantă, comună tuturor ramurilor
de drept. În orice orânduire socială, viața a fost ocrotit a de lege, nu atât ca fenomen biologic,
ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primară și absolută a oricărei societăți.
Legea ocrotește interesul fiecărui individ de a trăi, de a -și conserva și prelungi viața, dar mai
ales interesul societă ții ca viața fiecărui om să fie păstrată și respectată de cei din jur, conser –
varea vieții indivizilor fiind hotărâtoare pentru existența societății care nu poate fi concepută
decât ca formată din indivizi în viață.
Din cele mai vechi timpuri, fiecare gru p social s -a preocupat să asigure ocrotirea vieții
persoanelor prin toate mijloacele posibile, fie că a apelat la reguli tradiționale (cutumiare), la
reguli religioase, la reguli morale, fie la cele juridice. Dintre mijloacele juridice de apărare
legea pen ală a avut, de timpuriu, un rol tot mai important, dreptul penal fiind cea mai
energică formă de influențare a relațiilor sociale și de ocrotire a valorilor fundamentale ale
societății. În toate legiuirile, începând cu codul Hammurabi (sec. XVIII în.Hr), c odurile
chinezești (sec. XIII), cărțile sacre egiptene, legile lui Manu (sec. XI), legile lui Licurg,
Solon, Dracon (sec. VII -IX), legile romane, legile popoarelor germanice, și până la legiuirile
epocii moderne, grija pentru oc rotirea vieții omului stă în centrul atenției legiuito rului.
Vechile noastre pravile i ncriminau, de asemenea, f aptele de omor, întocmai ca si C odurile
penale ale României moderne din 1864, 1936.
Primul act al poporului american eliberat a fost Declarația de Independență din 4 iulie
1776 care proclamă solemn dreptul la viață al tuturor oamenilor. În declarație se arată că oa –
menii sunt făcuți de Creat or, cu anumite drepturi inalien abile, printre care se numără și
dreptul la viață. Ocrotirea ei dă expresie celor mai nobile năzuințe ale omenirii. Aceleași idei
au fost exprimate și prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea
Generală a O.N.U. la 10. XII. 1948.
În art. 3 din declarație se arată că „Orice om are dreptul la viață, libertate și la invio –
labilitatea persoanei” iar Pactul cu privire la drepturile civile și politice prevede în art. 6 pct.
1 că „Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Ni –
meni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar” . Acest drept figure ază și în alte
documente internaționale importante, cum ar fi: Convenția europeană pentru protecția

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
9
drepturilor omului și libertăților fundamentale (art.2), Documentul Reuniunii de la
Copenhaga a Conferinței pentr u dimensiunea umană a C.S.C.E. Constituția României,
adoptată în decembrie 1991, reglementează și garantează dreptul la viață în art. 22.1
Codul penal român, adoptat prin Legea nr. 286/2009, pus în aplicare prin Legea nr.
187 din 24 octombrie 2012, dezvoltă o concepție particulară în jurul persone i care este privită
nu doar în sine, în mod individual, ci în corelație cu entități și valori precum familia,
societatea, viața înainte de naștere, morala publică, ca ambient de dezv oltare a omului în
societate și totodată, ca garanție a exercitării dreptu rilor și libertăților fundamentale ale
omului, recunoscute de lege.
Obiectul juridic al infracțiunilor la care se referă Titlul I al Codului penal absoarbe
relații sociale mult mai diverse, punând în evidență raportul dintre om și comunitate și impor –
tanța acestuia în univers.
Este suficient să observăm dispozițiile art. 202 din Cod, referitoare la vătămarea
fătului, pentru a înțelege că legea penală română ocrotește, inclusiv, viața în devenire.
Cu toate acestea, se observă o oarecare îndepărtare a legi uitorului român al anilor
2009 -2013 de la spiritul care a condus la reconfigurarea conceptului de persoană umană în
dreptul internațional, cu atât mai mult cu cât o astfel de preocupare a existat cu ocazia
elaborării Legii nr. 301/2004 (Codul penal suspend at), care a atras în sfera obiectului juridic
al infracțiunilor contra persoanei și relațiile sociale pentru a căror existență și normală
dezvoltare se impune ocrotirea umanită ții, ca spațiu de manifestare deplină a omului,
ocrotirea ființei și speciei uma ne, prin i ncriminarea infracțiunilor privind manipularea
genetică, ocrotirea moralei publice , prin i ncriminarea infracțiunilor contra bunelor moravuri,
ocrotirea protecției muncii pentru asigurarea unei protecții efective a dreptului persoanei la
muncă și securitate socială, legii muncii și securității sociale, prin intermediul incriminării
infracțiunilor contra protecției muncii, ocrotirea persoanei după moartea acesteia , prin
incriminarea infracțiunilor contra cultelor și respectului datorat morților.
Constatăm ca unele relații sociale, care înconjoară valorile amintite, sunt ocrotite de
noul Cod pena l sub titluri diferite , ceea ce obligă doctrina și jurisprudența la abordări cu
conse cințe diferite , căci obiectul juridic al acestor din urmă infracțiuni se dorește a fi
diferențiat față de obiectul juridic al infracțiunilor contra persoanei, cuprinse în Titlul I al
Codului penal. De exemplu. materia concursului de infracțiuni va suporta efectele neatașării
tuturor acestor valori sociale ocrotite de leg ea pen ală instituției persoanei , ca valoare ocrotită
de Codul penal.
În egală măsură, noul Cod lasă impresia nevalorizării în dreptul intern a
reglementărilor internaționale în domeniul ocrotirii persoanei, cu toate că multe astfel de
instrumente internaționale , dedicate ocrotiri i persoanei, a ființei umane, a omului și
drepturilor și libertăților acestuia au fost ratificate de România.
Revenind la Titlul I al Codului penal, care reglementează infracțiunile contra
persoanei, observăm că persoana este ocrotită î n privința drepturilor sale, precum: dreptul la
viață, dreptul la integritate corporală și sănătate, dreptul la demnitate și libertate, dreptul la
viață privată, dar și în raport cu familia și viața în devenire, noul Cod incriminând
infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie și infracțiunile care reprezintă forme de
agresiune asupra fătului.
Solidaritatea umană este stimulată prin reglementarea infracțiunilor care privesc
obligația de asistență a celor aflați în pericol – ca parte a regulilor de conviețuire socială
(morală publică), această valoare socială făcând, însă, substanța Titlului VIII al Codului
penal.

1 A se vedea Al exandru Boroi, Infracțiuni contra vieții , Ed. All Beck, București , 1999, p. 1-3.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
10
În acest sens, credem că delimitările efectuate de legiuitorul noului Cod penal, în
cadrul relațiilor sociale care privesc persoana uman ă sunt mai greu de explicat și de natură să
genereze consecințe juridice importante, în sfera aplicării dreptului penal în viața cetății.2
1.1. DIFERENȚE DE REGLEMENTARE ÎNTRE VECHIUL COD
PENAL ȘI CODUL PENAL ÎN VIGOARE
În ceea ce privește evoluția Codului penal în timp, la 1 februarie 2014, odată cu
intrarea în vigoare a noului Cod penal, multe dintre instituțiile dreptului penal au suportat
importante modificări. În această tendință s -au înscris și infracțiunile contra vieții, care în
noul Cod sunt regle mentate în Titlul I, „Infracțiuni contra persoanei” , Capitolul I,
„Infracțiuni contra vieții ”, având următoarele denumiri: “Omorul” (art. 188), “Omorul
calificat” (art. 189), “Uciderea la cererea victimei” (art. 190), “Determinarea sau înlesnirea
sinucider ii” (art. 191) și “Uciderea din culpă” (art. 192).
Față de Codul penal din 1969, în noul Cod penal s -a urmărit o mai bună sistematizare
a materiei și prin urmare, legiuitorul a inclus infracțiunile contra vieții într -un capitol separat,
intitulat „Infracț iuni contra vieții” , făcâ nd as tfel o delimitare mai pronunțată și mai riguroasă
între acest tip de infracțiuni și alte tipuri.
Referitor la infracțiunea de omor, noul Cod nu aduce nicio modificare importantă,
conținutul și limitele de pedeapsă fiind ace leași ca și în reglementarea anterioară.
În ceea ce privește variantele infracțiunii de omor, noua lege penală reglementează o
singură variantă agravată, omorul calificat, renunțându -se la omorul deosebit de grav, și o
variantă atenuată, respect iv ucidere a la cererea victimei .3
Anumite variante circumstanțiale agravate care caracterizau omorul deosebit de grav
sunt rectificate prin noul Cod penal ca fiind forme ale omorului calificat. Acestea sunt omorul
săvârșit: prin cruzimi, asupra a două sau mai multe persoane, de către o persoană care a mai
săvârșit un omor, asupra unei femei gravide .4
În noul Cod penal, infracțiunea de omor calificat devine singura variantă agravată a
infracțiunii de omor, renunțându -se la infracțiunea de omor deosebit de grav, regle mentată în
art. 176 C. pen. 1969.
În noua lege, s -a optat pentru combaterea unor elemente circumstanțiale specifice
omorului calificat, reglementat în Codul penal din 1969, cu unele specifice omorului deosebit
de grav. Anumite elemente au fost excluse iar altele au fost modificate, clarificâ ndu-se astfel
aria de aplicabilitate și fiind eliminate controversele legate de condițiile de existență a
acestora. Sub aspect punitiv, infracțiunea de omor calificat, așa cum este descrisă în noul Cod
penal, se sancțio nează cu pedeapsa prevăzută de Codul penal din 1969 pentru sancțiunea de
omor deosebit de grav, prin aceasta omorul calificat preluând gravitatea și gradul de pericol
social caracteristice omorului deosebit de grav care în reglementarea penală anterioară,
constituia fapta de omor cu sancțiunea cea mai aspră.
Din conținutul infracțiunii de omor calificat au fost eliminate următoarele elemente
circumstanțiale: omorul săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate; omorul săvârșit prin
mijloace care pun în pe ricol viața mai multor persoane; omorul săvârșit profitând de starea de
neputință a victimei de a se apăra; omorul săvârșit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau publice ale victimei; în public.
De asemenea, nu au fost preluate în conți nutul infracțiunii de omor calificat, urmă –
toarele elemente circumstanțiale caracteristice infracțiunii de omor deosebit de grav

2 A se vedea Lidia Barac , Drept penal –partea specială , Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.11 –
12.
3 A se vedea E duard Constantin, Infracțiunile contra vieții in noul C od penal , Ed. Universul Juridic,
Bucureș ti, 2016, p. 9 .
4 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 21.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
11
prevăzută de art. 176 C. pen. 1969: omorul comis pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei
tâlhării sau piraterii, omorul să vârșit asupra unui magistrat, polițist, jandarm ori militar, în
timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, de
către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu
îndep linirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale ace stora .5 În acest din urmă caz, fapta va
constitui omor simplu, prevăzut de art. 188 C. pen., în concurs cu infracțiunea de purtare
abuzivă, prevăzută de art. 296 C. pen. sau cu infracțiunea de cercetare abuzivă, prevăzută de
art. 280 C. pen. În aceste condiți i s-a renunțat la incriminarea ca formă a omorului calificat a
variantei de omor deosebit de grav cuprinsă în art. 176 lit. g) C. pen. (1969).
Forma de omor calificat prevăzută de art 189 lit. c) C. p en. are un conținut mai larg
decât varianta de omor calificat din art. 175 lit. g) C. pen. (1969), deoarece absoarbe, de
exemplu, și sustragerea de la faza de judecată, ca fază a procesului penal destinat să
finalizeze tragerea la răspundere penală a celor care săvârșesc infracțiuni.
Noul Cod penal își propune să clarifice unele inconsecvențe jurisprudențiale apărute
sub imperiul aplicării în vechiul C od. În felul acesta se explică introducerea unor norme
interpretative – art. 242 din Legea de punere în apl icare a noului Cod penal (LPANCP),
potrivit căruia, prin omor comis anterior se înțelege fapta de ucidere cu intenție direct ă sau
indirect ă, cu excepția infracțiunilor de ucidere la cererea victimei și cea de ucidere sau
vătămare a noului -născut de către m amă.
Astfel, faptele săvârșite din culpă sau faptele care conțin în latura lor subiectivă
praeterintenția – ca formă de vinovăție nu vor putea fi incluse în antecedența infracțiunii de
omor calificat – art. 189 lit. e) C. pen. – căci nu se mai circumscriu n oului înțeles al sintagmei
“omor comis anterior” , prevăzut de lege.
În egală măsură fapta, va fi încadrată în prevederile art. 189 lit e), chiar dacă fapta
anterioară de omor a rămas în faza de tentativă.
Anumite acte de instigare la infracțiuni grave, pre cum infracțiunea de omor calificat,
au fost incriminate ca infracțiuni de sine stătătoare. Astfel, încercarea de a determina o
persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau a î nchisorii mai mare de 10 ani constituie infracțiunea de
încercare ori de determinare a săvârșirii unei infracțiuni, prevăzută de art. 370 C. pen. Dacă
infracțiunea de omor calificat a fost săvârșită sau a rămas în forma de tentativă pedepsibilă,
persoana c are a exercitat actele de determinare va fi pedepsită ca instigator la infracțiunea de
omor calificat, limitele de pedeapsă fiind cele specifice autorului infracțiunii de omor
calificat6.
Noul Cod penal reglementează infracțiunea de ucidere la cererea vict imei prevăzută
de art. 190. NCP , care statuează că “uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conș –
tientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă
atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani ”.
Uciderea la cererea victimei, varia ntă atenuantă a omorului simplu , este o infracțiune
cu caracter de noutate în legislația penală contemporană și a fost preluată, cu unele diferențe
de fo rmulare, din Codul penal “Carol al II -lea” – act normativ adoptat în epoca modernă, în
anul 1936 .
În noul Cod penal este reconfigurată infracțiunea de determinare sau înlesnire a
sinuciderii reglementată de art. 191 NCP, având corespondent în art. 179 C. p en. 1969. În
conținutul infracțiunii a noii reglementări au intervenit mai multe modificări.

5 A se vedea E. Constantin, op. cit ., 2016, p. 223.
6 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 22 -23.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
12
Art. 191 alin. 1 NCP (varianta tip), prevede că “fapta de a determina sau înlesni
sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoa rea de la 3
la 7 ani” . Alin. 2 al aceluiași articol, (varianta agravată) prevede că fapta de determinare sau
înlesnire a sinuciderii săvârșită față de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față
de o persoană cu discernământul diminuat, se pede psește cu închisoarea de la 5 la 10 ani iar
în alin. 3 (variant a agravată) se statuează că “determinarea sau sinuciderea, săvârșită față de
un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să -și dea
seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor
drepturi” . Art. 191 alin. 4 NCP (varianta atenuantă), prevede că atunci când actele de
determinare sau înlesnire a sinuciderii descrise în alin 1 -3 ale aceluiași articol au fost urmare
de o încercare de sinucidere, limitele special e ale pedepsei se reduc la jumătate.
În alin. 1 al art. 191 din noul Codul penal, care instituie varianta tip a infr acțiunii,
urmarea imediată constă numai în sinuciderea victimei și se deosebește astfel de
reglementarea anterioară care prevedea alternativ, sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
Codul penal din 1969, spre deosebire de noul Cod, reglementa u n tratamen t sancționator egal
pentru faptele care conduceau la asemenea urmări. În noul Cod penal, încercarea sinuciderii
este reglementată separat, în ultimul alineat al art. 191, iar faptele care produc acest r ezultat
sunt sancționate mai blâ nd. Limita minimă a p edepsei pentru varianta tip a infracțiunii s -a
majorat cu 3 ani de închisoare, față de legea veche, care prevedea 2 ani de închisoare.
În alin. 2 al art. 191 din noul Cod penal, se instituie o variantă agravată a infracțiunii,
raportat la capacitatea redus ă a victimei de a decide asupra existenței sale, fiind vorba despre
un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau despre o persoană cu discernământul
diminuat. Limita maximă a pedepsei pentru determinare sau înlesnirea sinuciderii unui minor
cu vârsta de 13 ani sau mai mare s -a majorat cu 5 ani de inchisoare, față de vechea
reglementare, care prevedea 3 ani de închisoare.7
Uciderea din culpă își pierde caracterul de infracțiune complexă, deoarece în noul
Cod penal legiuitorul nu mai reglementează cele două variante agravate, prevăzute de art. 178
alin. 3 și 4 C. pen. (1969). De asemenea, instituie concursul de infracțiuni pentru ipoteza
reglementa tă în art. 192 alin. 2 NC P, între uciderea din culpă și infracțiunea reprezentată de
încalcarea dispozițiilo r legale și a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii ori
meserii sau pentru efectuarea une i anumite activități, că ci legea penală infracționalizează
asemenea fapte, în mod distinct. De exemplu, uciderea din culp ă prevăzută de art. 192 NC P.
va intra în concurs cu infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului
sau a altor substanțe, prevăz ută de art. 336 alin. 1 NC P.
Starea de ebrietate, vizată de vechea normă (art 178 alin. 4 C. pen.), va reprezenta un
simplu criteriu c u relevanță la individualizarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii
prevăz ute de art. 192 alin. 2 NCP , legiuitorul noului Cod penal renunțând la incriminarea
variantei prevăzute de alin 4 al art. 178 C. pen. (1969).8

OBIECTUL JURIDIC COMUN
Obiectul ju ridic comun al infracțiunilor contra vieții este reprezentat de relațiile
sociale care se nasc, se dezvoltă în jurul dreptului persoanei la viață, ca drept fundamental al
omului și care privește c orpul persoanei. Dreptul penal i ncriminează faptele care au drept
consecință suprimarea vieții unei persoane, chiar și în ipotezele în care asemenea fapte au fost
săvârșite cu consimțământul persoanei în cauză sau la cererea acesteia.

7 A se vedea E. Constantin, op. cit ., 2016, p. 223 -224.
8 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 24.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
13
Obiectul material al acestor infracțiuni îl constituie corpul pe rsoanei aflate în viață la
data sau momentul săvârșirii infracțiunii .9
Viața persoanei este perioada care se întinde de la naștere și până la moarte.
Momentul de la care o persoană este în viață este acela al desprinderii totale a fătului de
cordonul ombilical al mamei, a dică momentul când produsul concepției nu mai este făt, ci
este nou -născut, începând să ducă o viață independentă de cea a mamei. Momentul final al
vieții este acela al morții cerebrale.10

SUBIECȚII INFRACȚIUNILOR
În ceea ce privește subiecții infracțiunil or, “orice persoană poate fi subiect activ al
unei infr acțiuni contra vieții persoanei ”.
În cazul infracțiunii de ucidere din culpă, în forma sa agravată, “subiectul activ se
particularizează, prin aceea că acesta se află în anumite raporturi de muncă pres upuse de
exercițiul unei profesii, meserii sau alte activități, cu precizarea că asemenea raporturi de
muncă pot fi formale sau informale ”. Este important “ca legea să instituie un regim juridic
pentru exercițiul profesiei, meseriei sau activității vizat e de norma i ncriminatoare, deoarece
în caz contrar fapta va fi încadrată juridic în ipoteza prevăzu tă de alin. (1) al art. 192 NCP ”.
Dacă ne raportăm la subiectul pasiv al infracțiunilor din grupa infracțiunilor contra
vieții, observăm că legea penală vizeaz ă un subiect pasiv calificat în cazul infracțiunilor de
omor calificat [ art. 189 lit. g)], de exemplu femeia gravidă, un minor [art. 191 alin. (2) NCP.]
sau anumite trăsături care caracterizează victima infracțiunii – uciderea la cererea victimei
(art 190 NCP.), aceasta suferind de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical și greu de suportat.
Asemenea stări sunt evaluate în raport cu rezultatele științelor medicale atestate, ca
atare, la data săvârșirii infracțiunii. În caz c ontrar, fapta de ucidere va fi î ncadrabilă, în dispo –
zițiile art. 188 sau art. 189 NCP , după caz.

LATURA OBIECTIVĂ – Elementul material
Infracțiunile în discuție pot fi savârșite atât prin acțiuni cât și prin inacțiuni însă ca re –
gulă, fiind infrac țiuni comisive, sunt savârșite prin acțiuni, care prin firea lucrurilor reprezintă
manifestări de energie fizică, materială, îndreptată împotriva victimei infracțiunii, precum ac –
țiunile fizico -mecanice (sugrumare, lovire, tăiere, împușcare, înțepare, electrocutare etc.), ac –
țiuni chimice (otrăvire), acțiuni psihice (șocuri psihice) , etc.
Inacțiunile – (de exemplu, omisiunea intenționată de a alimenta o persoană nepu –
tincioasă – din cauza vârst ei sau a bolii de care suferă , lăsarea în frig, neadministrarea unor
medicamente vitale, prescrise victimei și cunoscute de făptuitor etc.) -, ca o parte constitutivă
a elementului material al infracțiunii, vizează, în principal, uciderea din culpă, dar nu sunt
excluse din sfera infracțiunilor i ntenționate, vizate de n ormele i ncriminatoare.
Acțiunile menite să produ că rezultatul vizat de normele i ncriminatoare pot fi săvârșite
în mod direct sau indirect de către făptuitor. Relativ la utilizarea lor în mod indirect, jurispru –
dența a evidențiat asemenea cazuri, precum: as muțirea unui câine, folosirea unui animal
sălbatic sau chiar folosirea energiei fizice a victimei, constrânse fizic sau moral la a -și curma
viața (să se arunce de la înalțime, să se împuște , etc.).
Instrumentele folosite de către făptuitor pot fi diverse i ar în acest sens, important
rămâne ca ele să fie apte să producă moartea persoanei sau să se fi dovedit că au fost apte să
conducă la un asemenea rezultat, în cazul particular dedus judecății. Ne referim aici la:
mijloacele fizice, contodente, cele chimice (substanțe apte să producă moartea persoanei), cât

9 Ibidem , p. 14.
10 A se vedea M. Udroiu – Drept penal Partea ge nerală. Partea specială , ed. I , Ed. C.H. Beck,
București, 2010, p. 180.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
14
și mijloacele psihice, de natură să provoace șocuri, cu consecința morții persoanei, precum o
amenințare gravă, o sperietură puternică etc., cu precizarea că aptitudinea unor astfel de
instrumente de a pr oduce moartea unei persoane trebuie apreciat ă în concret , nefiind
suficientă natura lor intrinsecă de a determina sau nu moartea unei persoane.
Doctrina clasifică aceste instrumente, identificând instrumentele care prin natura lor
sunt apte să ucidă o pers oană (un pistol spre exemplu), instrumente care prin modul lor de
întrebuințare produc moartea persoanei (intensitatea lovirii cu o piatră, administrarea de
dulciuri în mod repetat unei persoane care suferă de diabet etc.), instrumente care, datorită
particularităților victimei sau altor circumstanțe, s -au dovedit a fi apte să producă moartea
persoanei, fiind un exemplu în acest sens: sperietura unei persoane cardiace, provocată
intențion at.11

Inculpatul a aplicat victimei aflată într -o avansată stare de ebrietate o puternică
lovitură cu pumnul, care a proiectat -o într -un bazin cu ape reziduale, căderea ei fiind auzită
de inculpat, și a părăsit -o fără a încerca să o salveze, victima decedând. Latura obiectivă a
infracțiunii de omor trebuie analizată nu numai sub aspectul acțiunii de lovire a victimei, dar
și sub acela al omisiunii, cu intenție, de a încerca să o salveze, deși știa că a proiectat -o în
bazin și că starea în care se afla îi diminua mult posibilitatea de a se salva. (Trib. Suprem,
secția pe nală, decizia nr. 1851/1979, Repertoriu 1975 -1980, p. 275).12

URMAREA IMEDIATĂ
Infracțiunile în discuție sunt infracțiuni de rezultat. Pentru ca aceste infracțiuni să
existe, normele penale impun producerea morții persoanei.

LEGĂTURA DE CAUZALITATE
Chia r dacă în cazul infracțiunilor de rezultat sau materiale legătura de cauzalitate
dintre acțiunile/inacțiunile făptuitorului și rezultatul material produs în realitatea obiectivă –
moartea victimei – pare a fi o problemă simplu de rezolvat, totuși aceasta se complică și
trebuie dovedită în cazul în care rezultatul infracțiunii nu este consecința tipică a unor acțiuni
apte să provoace moartea, prin natura lor. Este ipoteza în care infracțiunea s -a săvârșit prin
inacțiuni sau cu legatura unor instrumente net ipice de omor. Acestei ipoteze i se adaugă cele
derivate din circumstanțele cauzei care pot pune în evidență un subiect pasiv direct al
infracțiunii netipic, precum o persoană bolnavă, cu resorturi fizice sau psihice slabe, sau
modalitați perverse de săvâr șire a infracțiunii, traduse în modul concret de săvârșire a
acesteia, din perspectiva modului de utilizare/prelucrare a instrumentelor utilizate de către
făptuitor pentru săvârșirea inf racțiu nii.13

Fapta conducătorului de autovehicul, căruia i se cere cu insistență de victimă să
oprească autovehiculul pentru că, altfel, va sări din mers, de a nu da curs acestei cereri și de a
mări viteza în momentul deschiderii portierei de către aceasta pentru a coborî, determinând
lovirea ei, prin cădere, urmată de dece s, constituie infracțiunea de omor prevăzută în art. 174
alin. (1) C. pen., iar nu infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. (2) C.
pen., Între acțiunea inculpatului de a menține autoturismul în viteză și chiar de a o mări și
decesul v ictimei, există legătură directă de cauzalitate, iar pe plan subiectiv, acțiunea sa este
caracterizată de intenție, deoarece a acceptat ca victima să sară din autoturismul aflat în

11 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 14 -15.
12 A se vedea M. Udroiu , op. cit ., 2010 , p. 180.
13 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 15 -16.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
15
deplasare, cu toate consecințele decurgând din aceasta (C.S.J., secția pena lă, decizia nr. 1620
din 11.06. 1998, în www.legalis.ro ).14

LATURA SUBIECTIVĂ
Cu excepția uciderii din culpă, sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunile
analizate pot fi săvârșite cu intenție directă sau indirectă. De regulă ne aflăm în prezența unei
forme simple de intenție. În cazul omorului calificat, legiuitorul asociază intenției un anume
scop, interes, în absența căruia nu vom fi în prezența infracțiunii de omor calificat prevăzută
de art. 189 lit, b) -d), ci în varianta simplă, prevăzută de art. 188 NCP.15
În cazul în care moartea victimei nu s -a produs ca urmare a acțiunilor sau inacțiunilor
infractorului, se va reține tentativa la omor dacă aceasta a acționat cu intenția de a ucide.
Altfel fapta va constitui in fracțiunea de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, ori
vătămare corporală gravă.

Lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, cu urmarea unor plăgi care, după
suturare, au necesitat 8 -9 zile de îngrijiri medicale și care, potrivit actelo r medico -legale, nu
au pus în primejdie viața victimei constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu
infracțiunea de lovire sau alte violențe, deoarece într -o atare situație numai datorită
întâmplării rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s -a produs. Față de natura obiectului
folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturii care a produs cele două
plagi nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului
victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat, și care a fost evitat numai datorită întâmplării
(Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3570/2005, în Dreptul nr. 8/2006, p. 233).

Dacă a survenit moartea victimei se distinge între infracțiunea de omor și cea de loviri
sau vătămări cauzat oare de moarte, în principal, în funcție de: zona în care au fost aplicate
loviturile (vitală sau nevitală); aptitudinea obiectului cu care au fost aplicate loviturile de a
produce moartea; numărul și intensitatea loviturilor aplicate .

Lovirea cu intensitate a victimei cu briceagul în zona inghinală, cu consecința
secționării arterei și venei femurale, leziuni ce au dus la deces, constituie infracțiunea de
omor, iar nu aceea de loviri cauzatoare de moarte, ținând seama că lovitura viza abdomenu l,
zona conținând organe a căror lezare prin tăiere sau înțepare duce, de regulă, la moartea
victimei, că obiectul vulnerant este apt pentru uciderea unei persoane, iar lovitura a fost
aplicată cu intensitate deosebită (Trib. Suprem, secția penală, decizia nr. 17/1987, în C.D.
1987, p. 286) .16

TENTATIVA ȘI CONSUMAREA
În cazul infracțiunilor contra vieții persoanei tentativa este posibilă la toate formele
infracționale intenționate, însă sancționarea ei este prevăzută de lege doar în cazul
infracțiunilor d e omor și omor calificat.
Consumarea infracțiunilor are loc în momentul în care se produc e rezultatul prevăzut
de norma i ncriminatoare .

SANCȚIUNEA
Infracțiunile menționate, fiind grave, sunt sancționate cu pedepse privative de
libertate, precum detențiune a pe viață (art 189 NCP.) în limite relativ ridicate. Caracterul grav

14 A se vedea M. Udroiu, op. cit ., 2010, p. 181.
15 A se vedea L . Barac , op. cit ., 2014, p.16.
16 A se vedea M. Udroiu, op. cit ., 2010, p. 181.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
16
sau deosebit de grav al unor fapte din această categorie este determinat de: rezultatul produs
[art. 189 lit. f ) NCP., art 191 alin. (1) NCP.] ; modalitatea producerii rezultatului [pri n
cruzime – art. 189 lit. h) NCP.]; calitatea victimei sau a subiectului activ, numărul victimelor
[art. 191 alin. (2) și (3) NCP., art. 192 alin. (3) NCP.] ; mobilul făptuitorului [art. 189 lit. b) –
d) NCP.] .17

OMORUL CALIFICAT – prevăzut de art. 189 NCP., constă în omorul săvârșit
în vreuna din următoarele împrejurări:
1. Omorul cu premeditare [art. 189 lit. a) NCP.]
Premeditarea este hotărârea de a comite infracțiunea, luată înainte de săvârșirea
acțiunii sau inacțiunii infracționale. În intervalul de timp c uprins între momentul luării
hotărârii de a săvârși omorul și momentul executării infracțiunii, făptuitorul trebuie să
realizeze actele preparatorii materiale sau morale.

Pentru a reține premeditarea, este necesar să se constate că făptuitorul a luat hot ărârea
de a săvârși infracțiunea cu suficient timp înainte pentru a avea posibilitatea să reflecteze
asupra împrejurărilor, locului și momentului de săvârșire a faptei și de a persista în această
hotărâre. Totodată, mai este necesar ca în acest interval de timp să fi întreprins acțiuni
specifice de pregătire în acest scop cum ar fi: pândirea victimei, procurarea de mijloace sau
strângerea de informații etc. În situația în care în urma unui conflict avut cu ocazia unei
întâlniri întâmplătoare cu victima, făp tuitorul se duce acasă și se înarmează cu un cuțit, apoi
revine la locul conflictului avut înainte și aplică victimei lovituri de cuțit care se soldează cu
moartea acesteia, reținerea faptei ca fiind săvârșită cu premeditare este greșită (C.S.J., secția
penală, decizia nr. 5155/2001, www.legalis.ro) .

Premeditarea, în sensul dipozițiilor art. 175 alin. 1, lit.a) C. pen., presupune
îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: luarea rezoluției infracționale trebuie să
preceadă cu un interval de timp ac țiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie
suficientă iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de
pregătire, de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii. În consecință, dacă între momentul luării
rezoluție infracționale de a ucide victima și săvârșirea infracțiunii de omor a trecut un interval
de timp care a fost mai îndelungat decât cel obișnuit, iar infractorul a conceput un plan de
realizare a rezoluției infracționale, prin care a reușit, folosindu -se de o altă persoană, să atragă
victima la o oră târzie din noapte, într -un loc retras, necirculat, unde a ucis -o, fapta constituie
omor calificat săvârșit cu premeditare (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 19 10 din 25 mai
2009, B.J. 2009, p.685) .18

2. Omorul s ăvârșit din interes material [art. 189 lit. b) NCP.]
În această ipoteză, legiuitorul configurează o formă gravă de omor, evaluând pericolul
social pena l, în principal, din perspectiva persoanei făptuitorului, care urmărește să
beneficieze de pe urma rezult atului infracțional, sporindu -și, pe nedrept
patrimonial/veniturile .
Interesul material se traduce prin bunuri sau drepturi cu privire la bunu rile apte a
configura patrimoniu l unei persoane pe care făptuitorul urmărește să și le aproprie și pe care
nu le -ar putea dobândi fără o contraprestație, conform legii.
Deopotrivă, interesul material reprezintă un mobil al crimei. Altfel, nu suntem în pre –
zența omorului calificat, ci în prezența infracțiunii simple de omor, care se poate asocia ( intra

17 A se vedea L. Barac, op. cit , 2014, p. 16 .
18 A se vedea M. Udroiu, op. cit ., 2010, p. 183 -184.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
17
în concurs ) cu alte infracțiuni. De exemplu, dacă omorul a fost săvârșit ca urmare a disputei
între făptuitor și victimă pentru stăpânirea unui bun, ca urmare a unui conflict în legătură cu
folosința unui bun , nu vom fi în prezența omorului calificat, ci a infracțiunii s imple de omor,
circumstanțele astfel reliefate de cauză judiciară putând conta exclusiv în procesul de
individualizare judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată făptuitorului, deși, prin
eliminarea victimei, in cele mai multe cazuri este posibil ca “impedimentul” existent în
timpul vieții acesteia să înceteze. În jurisprudență s -a decis că uciderea victimei, deoarece nu
i-a permis inculpatului să folosească un teren pentru pășunatul ani malelor, respectiv pentru
faptul că aceasta i -a interzis inculpatulu i accesul la un drum de trecere, nu justifică aplicarea
agravantelor în discuție.
3. Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse [art. 189 lit. c)
NCP.]
Această form ă de omor calificat a duce în discuție mai multe sintagme, precum:
tragerea la răspundere penală și executarea unei pedepse , care, la rândul lor, implică o serie
de alte noțiuni cu semnificație juridică, și anume: urmărirea penală, arestarea preventivă și
executarea unei pedepse .
Sensul acestor expresii este cel atribuit de Codul de procedură penală.
Așadar, nu vom fi în prezența acestei variante de omor calificat, în cazul în care
omorul s -a săvârșit pentru ca inculpatul să se sustragă de la o urmărire a sa efectivă (de niște
recuperatori de bunuri, de exemplu). Prin urmare, obiectul juridic al acestei variante de omor
calificat este mai complex, deoarece absoarbe și relațiile sociale pentru a căror existență și
normal ă dezvoltare se impune ocrotirea justiți ei, a prestigiului acesteia și a organelor prin
care justiția se înfăptuiește.
Pentru reținerea acestora, forma de omor calificat nu are relevanță juridică dacă prin
săvârșirea infracțiunii de omor subiectul activ al infracțiunii a și reușit să se sustragă pe el sau
pe altul de la urmărirea penală, judecată sau din executarea unei pedepse. Important este ca
mobilul infracțional să fie identificat și să constea în urmărirea unui scop précis determinat,
respectiv sustragerea sa sau a altuia de la oricare dint re formele de tragere la răspundere
penală sau executarea unei pedepse.
Activitatea in fracțională a subiectului activ va fi apreciată ca tipică omorului calificat,
dacă aceasta a început după momentul începerii urmăririi penale, judecății sau după începere a
execitării unei pedepse, în condițiile legii, respectiv după momentul rămânerii definitive a
unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă executabilă .
În jurisprudență s -a decis că nu se poate vorbi de un omor săvârșit în scopul
sustragerii de la urmărirea penală, dacă împotriva inculpatului nu a fost luată nici măsura
reținerii, nici măsura arestării.
Noul Cod de procedură penală prevede declanșarea urmăririi penale in rem , caz în
care considerăm că orice faptă de ucidere săvârșită după momentul urmăririi p enale, animată
de mobilul în cauză (sustragerea de la procesul de tragere la răspundere penală) face sens,
încadrarea juridică adecvată fiind cea prevăzută de art. 189 lit. c) NCP., independent dacă
inculpatul sau persoana pe care acesta a urmărit a o sust rage de la răspunderea penală a
dobândit sau nu calitatea de suspect, în sensul noii legi procedurale penale române.
Raționamentul se justi fică prin aceea că orice proces de tragere la răspundere penală
debutează cu faza începerii urmăririi penale.

4. Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni [art.
189 lit. d) NCP.]
Norma în discuție are caracter general și vizează un scop care îl poate privi pe
subiectul activ al infracțiunii de omor calificat sau pe orice altă persoană car e a săvârșit o

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
18
infracțiune, în sensul legii penale, și pe care subiectul activ al infracțiunii în discuție înțelege
să-l “protejeze” de rigorile legii.
În limbajul legii penale nu contează dacă infracțiunea înlesnită sau ascunsă, vizată de
text, a fost co nsumată sau a rămas în formă de tentativă pedepsibilă. De asemenea, nu are
relevanță juridică dacă scopul urmărit de făptuitor a fost sau nu îndeplinit prin săvârșirea
faptei de omor.
Dacă scopul s -a realizat va exista un concurs de infracțiuni între infra cțiunea de omor
calificat și infracțiunea î nlesnită prin săvârșirea omorului, respectiv infracțiunea descoperită
după ce, în prealabil, făptuitorul a reușit ascunderea ei.

5. Omorul săvârșit de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor
sau o tentativă la infracțiunea de omor [art. 189 lit. e) NCP.]
Această formă de omor calificat își are justificarea în periculozitatea socială a
subiectului activ, care “recidivează” în săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură – omorul.
Pentru reținerea a cestei infracțiuni nu are relevanță dacă pentru infracțiunea comisă
anterior a intervenit reabilitarea, amnistia sau prescripția, respectiv alte cauze care înlătură
răspunderea penală.
De asemenea, existența acestei forme de omor calificat nu împiedică și nu exclude
reținerea concursului de infracțiuni sau a recidivei, dacă sunt întrunite cerințele legale pentru
existența acestora.
Însă, varianta de omor calificat în discuție este exclusă, dacă infracțiunea anterior
săvârșită a fost săvârșită în prezența un ei cauze care înlătură caracterul penal al faptei,
precum ar fi legitima apărare.

6. Omorul săvârșit asupra a două sau a mai multor persoane [art 189 lit. f) NCP.]
În acest caz pericolul social al faptei caracterizat în principal de rezultatul infracțiunii,
de cantitatea acestuia, care aduce în discuție și periculozitatea sporită a făptuitorului,
deoarece această infracțiune nu poate fi săvârșită, decât cu intenție direct ă sau indirect ă,
respectiv făptuitorul dorește sau are reprezentarea că prin acțiunea/ac țiunile sale săvârșite în
aceeași împrejurare sau împrejurări diferite curmă viața a cel puțin două persoane. Norma nu
impune existența premeditării, astfel că intenția făptuitorului de a curma mai multe vieți poate
fi și una spontană, respectiv care să su rvină în timpul săvârșirii unei infracțiuni de omor, ca
urmare a unor circumstanțe special e, care survin în cursul derulării activității infracționale
primare desfășurate de făp tuitor .19

7. Omorul săvârșit asupra unei femei gravide [art. 189 lit. g) NCP.]
Dacă infractorul nu cunoaște starea de graviditate, nu există omor în forma calificată
prevăzută de lit. g), dar se va reține această agravantă dacă făptuitorul trebuia și putea să o
cunoască . În caz de error in personam/aberratio ictus nu se reține agravant a.20
Cunoașterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când
victim a se prezintă într -o stare care nu lasă nicio îndoială asupra situației de femeie gravid ă,
cât și subiectiv, atunci când această situație a fost adusă la cun oștința infractorului .21

8. Omorul săvârșit prin cruzimi [art. 189 lit. h) NCP.]
Există o bogată doctrină și jurisprudență care stabilește natura și conținutul “cruzimi –
lor”, vizate de normă.

19 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 18 -20.
20 Pentru detalii http://bloghamangiu.ro/omorul -calificat -fise-de-drept -penal -alexandru -boroi -simona –
anghel/.
21 A se vedea M. Udroiu , op. cit ., 2010, p. 194.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
19
Cruzimile pot fi evaluate începând cu observarea modului de concepe re a faptei și
continuând cu modul de executare a rezoluției infracționale de a ucide. Scopul urmărit de
inculpat nu este unul simplu, uciderea victimei sale, ci unul caracterizat. Făptuitorul dorește
să obțină rezultatul -moartea victimei, însă nu oricum, ci prin supunerea acesteia la suferințe
fizice și psihice deosebit de mari și care nu sunt necesare pentru a obține rezultatul tipic al
infracțiunii de omor. Ca regulă, metodele utilizate de făptuitor provoacă morala public ă,
asemen ea fapte având impact so cial major, răsunător.

Iată câteva cazuri puse în evidență de jurisprudență: stropirea victimei cu benzină,
biciuirea acesteia, tăierea unei părți a corpului, împungerea cu obiecte ascuțite, lovituri
repetate cu intermitențe specifice culegerii satis facției chinuirii victimei de către făptuitor,
etc.
Toate aceste acțiuni trebuie săvârșite în timpul vieții victimei, iar nu după decesul
acesteia. În caz contrar, vom fi în prezența altei infracțiuni, precum profanarea de cadavre, iar
nu în prezența omoru lui calificat.
Legea nu cere, în schimb, ca asemenea acte de cruzime să fie el e însele cauza morții
persoanei. De exemplu, după săvârșirea unor acte de cruzime, dar în timpul vieții victimei,
făptuitorul împușcă victim a, acțiunea de împușcare fiind stabili tă ca fiind cauza morții
victimei.
Chinurile la care victima a fost suspusă, însă, anterior acțiunii de împușcare vor i ntra
și vor caracteriza elementu l material al infracțiunii de omor calificat, rațiunea incriminării
fiind activă.

ALTE ASPECTE
La omorul săvârșit asupra a două sau mai multe persoane (art. 189 alin. 4 NCP.), fapta
incriminată în vechiul Cod penal sub denumirea marginal ă atribuită vechiului art. 176 alin. 1
lit. b) C. pen. (1969) de omor deosebit de grav, s -au conturat două opinii.
Astfel, s-a apreciat că, pentru ca această infracțiune să existe, trebuie ca moartea a
două sau mai multe persoane să fie rezultatul unei singure acțiuni, constând, de exemplu, în
aruncarea unei bombe într -un spațiu populat.
A doua opinie afirmă că infracțiunea ex istă și atunci când aceasta este săvârșită prin
acțiuni diferite, dar în aceeaș i împrejurare, inclusiv atunci când făptuitorul a folosit mijloace
diferite.
Cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a
statuat că actele de violență cu intenția de a ucide, săvârșite prin aceeași împrejurare asupra a
două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracțiunea de omor simplu, calificat
sau deosebit de grav comisă asupra unei singure persoane, cât și tent ativa de omor, după caz,
simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs.22

1.2. REGLEMENTAREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
1.2.1 S CURT ISTORIC PRIVIND INFRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN
CULPĂ
Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate con tra vieții s -a impus ca o
necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepartate. Acel a care suprima viața unui
membru al grupului social era alungat din comunitate și numai atunci când nu prezenta un
pericol pentru trib, părțile interesate aveau la îndemână posibilitatea răzbunării. Făptuitorul
alungat din cadrul tribului și lipsit de protecția grupului era, în mod practic, condamnat la
dispariție.

22 A se vedea L. Barac, op. cit ., 2014, p. 20-21.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
20
Treptat, un rol mai mare revine răzbunării, nelimitate la început, a poi limitată (legea
talionului). R ăul suferit de c el vinovat nu trebuia să depășească răul pricinuit victimei (ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte).
Cea mai straveche lege care are la bază legea talionului este Codul Regelui
Hamurappi din Babilon (1792 -1749 î.Hr.). Astfel, legea prevedea c ă: dacă cineva ucidea
femeia altuia, i se omora fiica; dacă o construcție se prăbușea dintr -un viciu de construcție și
omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului; dacă un om liber, deținut pentru datorii,
murea din cauza loviturilor sau a li psurilor, era ucis fiul credit orului care a cerut ca acesta să
fie închis pentru neachitarea datoriilor.
Pe vremea domniei lui Al. Ioan Cuza s -a elaborat Codul penal roman, care a fost
redactat în anul 1864 și a fost pus în aplicare la 1 mai 1865, fiind in fluențat de Codul penal
francez din 1810.
Omorul involuntar prevăzut în art. 248 era reglementat î n Codul penal din 1865, fiind
pedepsit cu închisoarea de la 3 luni până la 1 an și jumătate și cu amendă, apărând sub denu –
mirea de “omor fără voie”.
În Trans ilvania, infracțiunea de omor era considerată în acea epocă drept cea mai
gravă dintre faptele de interes privat. Decretele regale, cu începere de la Ștefan I, desemnau
aceasta infracțiune sub denumirea de “homicidium” .
În aceste decrete s -a făcut distincț ia între omorul cu premeditare și omorul involuntar,
distincție care ducea la stabilirea a două categorii de fapte ce se deosebesc între ele din punct
de vedere penal, atât în ceea ce privește conținutul și caracterul infracțional cât și
sancțiunea.23
Omoru l savârșit cu intenție se pedepsea cu moartea, iar cel din culpă cu pedepse
banești. Spre sfârșitul Evului Mediu, pe lângă omorul simplu se pedepsea și omorul agravat,
omorul prin mandat, omorul unei rude, omorul patronului, asasinatul (denumirea d ată, la
început, omorului prin mandat, apoi a fost extins și la omorul premeditat).24
În Grecia antică, omorul era pedepsit, fie ca era premeditat sau involuntar. Omorul
involuntar se judeca în Areopag, în complet alcătuit din mai mulți arhonși aleși pe viață,
prezidat de arhontele -rege. Oratorii erau obligați să se rezume la expunerea faptelor și să nu
apeleze la pasiuni sau milă, iar s entințele cuprindeau fie o soluț ie de condamnare la moarte,
fie o soluție de achitare. În caz de paritate de voturi, președintele a dăuga un vot în favoarea
condamnatului. Omorul in voluntar se judeca de un tribunal compus din 50 de cetățeni liberi,
încercându -se în prealabil, concilierea părților. În cazul acestei infracțiuni, partea vătămată
putea să primească o despăgubire sau un pre ț al sângelui.25
Baza legislației în dreptul roman era Legea celor XII table, care îl obliga pe cel care a
săvârșit uciderea din culpă la o expiere religioasă iar ulterior, pedeapsa a fost modificat ă,
costând în plata unei amenzi în valoare de 2000 de seste rți a autorului.
În perioada imperiului, pedeapsa pentru asemenea fapte era renegarea și munca
forțată. Reglementarea acestei infracțiuni și diferența dintre omorul intenționat și cel din
culpă s -a conturat destul de târziu.26
Cele dintai legiuiri românești au fost Cartea româ nească de învățătură de la pravilele
împărătești, tipărită în 1646 la mănăstirea Trei ierarhi din Iași și Îndreptarea legii, tipărită în
1652 la Târgoviște. În aceste legi omul era pedepsit cu asprime și discriminare. Uciderea unei
persoane se pedepsea cu moartea pr in spânzurătoare sau decapitare, dar se puteau aplica ș i
pedepse mai ușoare, în raport cu categoria socială căreia îi aparținea vinovatul. Tentativa era
pedepsită mai blâ nd. Erau prevăzute unele cauze care apărau de pedeapsă ( nebunia, vârsta,

23 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/22273390/Uciderea -Din-Culpa.
24 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p. 26.
25 Ibidem , p. 23-24.
26 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/22273390/ Uciderea -Din-Culpa .

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
21
obiceiul locului, ordinul superiorului, legitima apărare) și c auze de micșorare a pedepsei
(mânia, vârsta, beția, obiceiul locului, ignoranța, somnambulismul, somnul, dragostea). 27
Omorul era considerat încă de pe atunci o infracțiune gr avă (faptă mare), judecându –
se în prima epocă de către căpeteniile obștei și apoi de către domn.
Diferențierea între intenție și culpă se face mai târziu, în Codul lui Calimachi care
spune că cel ce ucide cu greșeală și fără de voia lui, să nu se certe ca un ucigătoriu, concepția
dreptului românesc fiind diferită de cea germanică, care nu consideră ca este suficientă doar
fapta, fără intenție.28
Legiuirea Caragea a fost ul tima legiuire feudală, intrând î n vigoar e la 1 septembrie
1818 și aplicâ ndu-se până la 1 decembrie 1865. Omorul, potrivit acestei legi, “iaște mai
înainte cugetat sau necugetat” , cineva va omorî “cugetat singur sau dimpreună cu altul, să
se omoare” . Omorul cel necugetat , după întâmplări, micșorează sau mărește vina; “cine va
omorî apărându -și viața de primejdie, nevinovat iaște; cine fiind copil mic sau nebun sau
smintit la minte va omorî, nevinovat iaște; cine asvârlind ceva și cu nebăgare de seamă, va
omorî, să răscumpere cu bani omorul de la rudele celui omorât” .29
În 1937 legislația penală a fost unificată prin Codul penal al lui Carol al II-lea, fiind
primul C od penal românesc. Uciderea din culpă este reglementată de art. 467, având
denumirea de omucidere prin imprudență, pedeapsa pentru modalitatea simplă fiind
închisoarea de la 1 l a 3 ani. Acest cod determină cu lpa prin: nedibăcie, nesocotință , nebăgare
de seamă, nepăzirea legilor sau regulamentelor. Prin dezvoltarea științei si tehnicii, ca urma re
a apariției autovehiculului și deci a apariției de victime ale accidentelor de circul ație, în
Codul penal din 1937 erau prevăzute modalități agravate cu privire la conducătorii de
autovehicule cu tracțiune mecanică (art.467 alin. 2 și 3), la starea de ebrietate (beție
voluntară ). Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1969 a Codului pe nal, infracțiunea de
ucidere din culpă primește o reglementare îmbunătățită.30

1.2.2. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN
CULPĂ ÎN CODUL PENAL ACTUAL
Uciderea din culpă este reglementată în Art. 192 din Codul Penal actual, astfel:
(1) Uci derea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5
ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor
de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumi te
activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale
ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind
concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s -a cauzat moartea a două sau mai multor persoane,
limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin . (2) se majorează cu jumătate.

27 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 27.
28 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/22273390/Uciderea -Din-Culpa.
29 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p . 27.
30 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/22273390/Uciderea -Din-Culpa .

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
22
CAPITOLUL II
UCIDEREA DIN CULPĂ ÎN VARIANTA NORMATIVĂ SIMPLĂ

2.1. CONCEPT LEGAL. CARACTERIZAREA INFRACȚIUNII DE
UCIDERE DIN CULPĂ. SPECIFICUL STĂRII DE PERICOL AL
INFRACȚIUNII ȘI IMPACTUL SĂU ÎN SOCIETATE
Dreptul la viață pe care legea îl asigură fiecărui om impune ocrotirea penală a vieții și
împotriva faptelor săvârșite din culpă. Aceste fapte, deși sunt mai puțin g rave decât cele
savârșite cu intenție, produc totuși, același rezultat, și anume moartea unei persoane. De
aceea, legiuitorul român, a i ncriminat întotdeauna, în afara omorului și uciderea din culpă.
Infracț iunea de ucidere din culpă era i ncriminată și în legislația anterioară: as tfel Codul penal
din 1864 i ncrimina uciderea din culpă sub denumirea de omucidere fără voie în art. 248 și se
prevedea pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an ș i amendă. Codul penal din 1936 i ncrimina
uciderea din culpă sub denum irea de omor fără voie în dispozițiile art. 467, pedeapsa pentru
modalitatea simplă fiind închisoarea de la 1 la 3 ani. Toate aceste reglementări au reflectat o
preocupare identică a legiuitorului român din toate timpurile, aceea a ocrotirii vieții persoan ei
și împotriva faptelor comise din culpă. Acestea reprezintă trăsătura esențială comună tuturor
dispozițiilor menționate chiar dacă există și unele deosebiri între aceste reglementări, atât cu
privire la conținutul i ncriminărilor, cât și cu privire la lim itele sancțiunilor. Codul penal
anterior (ca și cel din 1864) determina culpa prin enumerarea diferitelor modali tăți de fapt
sub care se poate î nfățișa culpa: “nedibăcie, nesocotință, nebăgare de seamă, nepăzirea
legilor sau regulamentelor” , în timp ce nou l Cod folosește termenul “culpă” în sensul definit
în partea generală, fără a face o enumerare a diferitelor modalități ale acesteia.
Faptele de ucidere din culpă provoacă un număr mult mai mare de victime decât
faptele intenționate de omor. Asemenea fapt e se comit în legătură cu exercitarea celor mai
diferite profesii și ocupații cum ar fi: circulația rutieră activitatea sanitară, în construcții, în
industrie etc. Tocmai frecvența unor asemenea fapte a determinat leguitorul să sancționeze
din ce în ce mai aspru aceste fapte pentru a crea în conștiința oamenilor o anumită forță
inhibitivă, de natură să -i oblige la o reflecție mai profundă atunci când efectuează acte care ar
putea să producă moartea unei persoane.
O asemenea concentrare a atenției, a spirit ului de prudență și de grijă față de cei din
jur este cu atât mai necesară în condițiile moderne ale progresului tehnic și a sporirii
factorilor care pun în pericol viața omului. O serie de activități moderne riscante pe care
societatea trebuie să le toler eze (de exemplu: activitatea nucleară, folosirea otrăvurilor în
industria de medicamente, fabricarea de arme și explozibile, activitățile sportive de
performanță etc.) pot să aibă consecințe nocive asupra vieții persoanei dacă nu se manifestă
maximum de di ligență și grijă în exercitarea profesiunii respective.
Uciderea unei persoane, chiar neintenționată, produce consecințe serioase pentru
societate ca și pentru familia victimei, astfel că legea penală trebuie să intervină și să combată
atitudinea de ușurin ță, neatenție, nebăgare de seamă care au ca urmare moartea unei persoane.
La romani, de exemplu, se aplicau pedepse mari cu amendă și chiar muncă forțată pentru
faptele din culpă. Legislația ulterioară până astazi a avut înto tdeauna în atenție necesitatea
incriminării faptelor din culpă urmărind prin sancțiunile aplicate să asigure cât mai eficient
viața persoanelor în condițiile sporirii continue a activităților umane cu caracter riscant, sus –
ceptibile să conduc ă la pierderi de vieți omenești .31

31A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 182-184.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
23
Un factor important în lupta pentru prevenirea comiterii unor asemenea fapte, este
reprezentat de societatea care este datoare să -și protejeze toți membrii, să asigure cadrul
necesar dezvoltării normale a tuturor componenților săi .32

2.2. OBIECTUL ȘI SUBIECȚII INFR ACȚIUNII
2.2.1. OBIECTUL INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
2.2.1.1 O BIECTUL JURIDIC GENERIC (special)
Obiectul juridic generic al infracțiunii de ucidere din culpă este comun cu cel al
tuturor infracțiunilor contra vieții. Obiectul juridic special al aces tei infracțiuni îl constituie
relațiile sociale a căror dezvoltare și desfășurare nu este posibilă fără ocrotirea vieții omului,
chiar în raport cu faptele comise din culpă, care ar putea aduce atingere acestei valori sociale
fundamentale. Chiar dacă infr acțiunile de ucidere din culpă au același obiect juridic special ca
și omorul, totuși, între cele două fapte penale există unele deosebiri evidente, atât sub
aspectul gradului de pericol care le este propriu, cât și din punctul de vedere al tratamentului
penal care le -a fost rezervat de către legiuitor, ca urmare a consecințelor pe care le produc
(suprimarea vieții unei persoane ).
Gravitatea deosebită a celor două fapte rezultă din poziția subiectivă diferită a
autorului în cazul omorului, în raport cu ucid erea din culpă, această din urmă faptă fiind o
infracțiune neintenționată, în timp ce omorul este o infracțiune săvârșită cu intenție. S -ar
putea afirma că nici din punctul de vedere al laturii obiective nu se poate pune semnul
egalității între cele două i nfracțiuni, deoarece mijloacele și modalitățile de săvârșire ale
omorului sunt, de regulă, alese și puse în funcție de autorul faptei, în raport cu modul cum a
conceput săvârșirea faptei, de aceea ele pot fi diversificate la infinit, pe când modalitățile
uciderii din culpă sunt legate de împrejurările obiective în care aceasta acționează și în raport
cu care agentul demonstrează neatenție, nebăgare de seamă, lipsă de diligență etc.
Ecoul social produs de infracțiunea de omor este mult mai profund decât ace la
determinat de infracțiunea de ucidere din culpă, ca și semnificația socială a celor două
infracțiuni care este sensibil diferențiată. În primul caz, fapta de omor apare ca o consecință a
unei rezoluții criminale, ca și manifestare a unei persoane capabi le să acționeze deliberat în
vederea suprimării vieții victimei, pe când în cazul faptelor din culpă, rezultatul produs apare
ca datorat unei anumite întâmplări care a pus pe agent în situația să nu poată manifesta atenția
și grija necesară evitării unor c onsecințe dăunătoare.
2.2.1.2 O BIECTUL MATERIAL
Obiectul material este constituit din corpul fizic al omului asupra căruia se exercită
acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.33

2.2.2. SUBIECȚII INFRACȚIUNII
2.2.2.1 . SUBIECTUL ACTIV
Subiect activ poate fi o rice persoană, fizică sau jurid ică, care are capacitate penală .34
Uneori, legea cere să existe o anumită calitate (de exemplu o persoană aflată în exercițiul
profesiei sau a meseriei) a subiectului activ, dar nu pentru existența variantei simple, ci a
varia ntei agravate a infracțiunii.
După unii autori, la infracțiunile din culpă ar fi posibil coautoratul ca formă de parti –
cipație, atunci când rezultatul este produs prin actele culpabile săvârșite simultan sau succesiv

32 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie.
33 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p 184 -185.
34 A se vedea Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod pen al, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck,
București 2015, p . 34.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
24
de mai multe persoane. În acest caz, to ate persoanele care au produs rezultatul comun vor fi
socotite coautori ai faptei din culpă. Această ipoteză trebuie deosebită de situația în care
rezultatul este produs de mai multe persoane, dintre care unele au acționat cu intenție iar
altele din culpă , deoarece, în acest caz, va exista participație improprie, în con dițiile art. 52,
alin. 1 N CP. Observăm, însă, că în această ipoteză persoana care a comis fapta din culpă
răspunde autonom, răspunderea sa fiind influențată de cea a persoanei care a instiga t sau
ajutat intenționat la comiterea faptei din culpă. Forma de participație improprie există pentru
persoanele care au comis fapta cu intenție, deoarece, acestea s -au folosit de existența unei
acțiuni din culpă pentru a realiza scopuri proprii deliberate .
În ceea ce privește posibilitatea coautoratului la infracțiunile din culpă s -au exprimat
și alte puncte de vedere în doctrină, mai ales în legătură cu soluțiile pronunțate de instanța
supremă care a reținut existența coautoratului în situația conducătoru lui auto care a cedat
volanul mașinii sale unei alte persoane, despre care știa că nu are carnet de conducere, iar
acesta din urmă a provocat răsturnarea mașinii și accidentarea sa mortală. S -au motivat aceste
soluții susținându -se că între fapta inculpatu lui și moartea victimei există raport de
cauzalitate, chiar dacă la producerea morții a contribuit și acțiunea imprudentă a victimei,
deoarece, fără încredințarea volanului, accidentul nu s -ar fi produs; de asemenea că există și
vinovăția inculpatului sub forma culpei, deoarece, încredințând volanul unei persoane
necalificate, inculpatul a putut prevedea rezultatul survenit.
De asemenea, încredințarea conducerii unui autovehicul unei persoane care nu are
pregătirea necesară și care, prin nerespectarea regul ilor de circulație, comite un accident
mortal, constituie un factor cauzal evident al producerii accidentului și al morții victimei.
Deși, autorul nu a avut reprezentarea acestor consecințe, el trebuia și putea să le
prevadă față de experiența de viață obi șnuită, care arată că asemenea mijloace devin
periculoase dacă nu sunt folosite cu grijă și cu respectarea regulilor de circulație (pentru
aceasta este necesară cunoașterea regulilor respective și formarea deprinderilor
corespunzătoare), rezultat care se d obândește, de obicei, de acela care se instruiește în acest
sens și primește atestatul respectiv. O asemenea imprundență se poate asemăna cu aceea de a
înmâna unui copil o armă de foc, știind că acesta o va folosi, deși nu cunoaște modul în care
funcțione ază respectiva armă. Dacă nevârst nicul comite un omor cu arma de foc ar fi greu de
exclus răspunderea (cel puțin pentru fapta din culpă) celui care i -a încredințat arma în mod
imprudent.
Chiar dacă, în cazurile rezolvate de instanța supremă există atât o cu lpă a celui care a
încredințat vehicului, cât și a celui care l -a condus, în mod impru dent, pe drumurile publice
este discutabil dacă ar fi posibil așa cum motivează instanța supremă, ca aceștia să răspundă
în calitate de coautori la infracțiunea de ucider e din culpă. În această chestiune unii autori și –
au exprimat părerea în sensul că este posibil coautoratul la infracțiunile din culpă când,
datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane, s -a produs un
rezultat care întregește con ținutul unei fapte din culpă. Alți autori exclud însă această
posibilitate, motivând că participația este posibilă doar la infracțiunile comise cu intenție.
Există și un punct de vedere intermediar, care admițând posibilitatea coautoratului la
infracțiunil e din culpă, o limiteză numai la cazurile în care mai multe persoane re alizează
simultan sau succesiv, acte care întregesc conținutul unei acțiuni comune săvârșite din culpă.
În această viziune, activitatea din culpă a coautorilor nu poate fi raportată la rezultatul produs,
deoarece acesta nu s -a gasit în reprezentarea coautorilor ci numai la acțiunea comună
desfășurată de ei. Dacă raportăm la speța citată acest punct de vedere, desprindem concluzia
că acela care încredințează vehiculul altei persoane spre a-l conduce, ca și acesta din urmă
care conduce vehiculul, desfășoară acțiuni diferite din culpă și nu aceeași acțiune. Ca urmare,
în acest caz nu poate exista o participare sub forma coautoratului.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
25
Într-o altă viziune, s -a motivat că, în cazurile în care făptuitorul creează, prin fapta sa,
posibilitatea producerii unor consecințe antisociale, posibilitate care nu se poate transforma
prin ea însăși în realitate, ci numai prin fapta vinovată a altei persoane, astfel de fapte sunt
incriminate de legiuitor ca infracțiuni distincte, infracțiuni „obstacol” .
Cu toate că aceste fapte au fost i ncriminate pentru a preveni săvârșirea unor
infracțiuni mai grave, subsecvente (de unde și denumirea de infracțiuni de obstacol), acestea
din urmă, în cazul când se săvârșesc, nu absorb în conținutul lor infracțiunile obstacol, care
își păstrează autonomia și atrag în mod independent răspunderea penală a făptuitorului, chiar
și atunci când acesta ar săvârși și infracțiunea subsecventă. Soluția aceasta a fost deja
adoptată de in stanța noastră supremă, prin reținerea, în sarcina făptuitorului a unui concurs de
infracțiuni în cazul uciderii din culpă, ca urmare a nerespectării regulilor de pro tecție a
muncii, soluție care s -ar impune și în situația pe care o examinăm.
Existența ind ependentă a infracțiunii obstacol și a infracțiunii subsecvente exclude
posibilitatea identificării unei legături de cauzalitate între fapta care constituie elementul
material al infracțiunii obstacol și urmarea imediată cerută pentru existența infracțiuni i
subsecvente. Legătura între cele două infracțiuni corelative nu trebuie să fie indentificată cu
legătura cauzală, după cum conexitatea dintre cele două infracțiuni nu conduce la unitatea
acestora. Neexistând legătura de cauzalitate între fapta celui care săvârșește infracțiunea
obstacol și urmarea imediată a infracțiunii subsecvente, nu se poate pune nici problema unui
coautor la infracțiunea din culpă.
2.2.2.2 S UBIECTUL PASIV
Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana ucisă din culpă. Uneori, aceeași persoană
poate fi, în mod concomitent, subiect activ și subiect pasiv al infracțiunii de ucidere din culpă
(de exemplu, în cazul unui accident de circulație cauzat din culpa conducătorului unui
autoturism, accident în care și -a găsit și acesta moartea).35

2.3. CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNII DE UCI –
DERE DIN CULPĂ
2.3.1. LATURA OBIECTIVĂ
2.3.1.1 . ELEMENTUL MATERIAL
Elementul material constă în uciderea unei persoane în viață printr -o acțiune sau
printr -o inacțiune ilicită.36
Există o anumită asem ănare între activitățile care au ca rezultat uciderea unei
persoane, indiferent dacă sunt intenționate sau neintenționate, asemănare reflectată și în aceea
că legea folosește pentru ambele activități materiale substantivul provenit dintr -un verb
„uciderea” indiferent de modul în care s -a desfășurat activitatea care a avut ca rezultat
pierderea vieții. O asemenea tehnică de i ncriminare nu permite o diferențiere între actul în
sens de omor și actul în sens de ucidere din culpă. Dintr -un punct de vedere exclus iv material,
o asemenea diferență nici nu există, pentru că o armă este declanșată în direcția victimei
printr -o mișcare asemănătoare, indiferent de caracterul intenționat sau neintenționat al
actului. Cu toate acestea, actul intenționat și acela din culpă sunt esențial distincte.
Actul de omor intenționat dă expresie unei conduite violente și reprezintă o formă de
manifestare a făptuitorului care a luat hotarârea de a suprima viața unei persoane, folosindu –
se de mijloacele apte să realizeze acest scop. În materie de ucidere din culpă nu avem un act

35 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 185-188.
36 A se vedea M. Udroiu , op. cit ., 2015, p. 35

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
26
de violență ci o conduită greșită a agentului într -o situație periculoasă, susceptibilă ca, în
anumite împrejurări să producă grave consecințe pentru viața persoanei.
Așadar, putem spune că există ucidere din c ulpă și nu omor, în cazul în care în timpul
unei întreceri neregulament are între doi militari privind î ncărcarea pistoalelor mitralieră afl ate
asupra lor, unul dintre aceș tia declanșează focul si îl împușcă pe celălalt militar. În speță, cei
doi militari a u hotărât sa se întreacă la încarcarea pistolului mitralieră, motiv pentru care s -au
așezat față în față urmând să își încarce armele ținându -le cu țevile îndreptate unul spre altul.
În timpul întrecerii, dupa ce a dezasigurat pistolul mit ralieră, inculpat ul a manevrat
închizătorul și apăsând pe trăgaci, a declanșat focul, împușcându -l pe militarul aflat în fața sa
în inimă.
Instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor cu intenție
indirectă, deoarece a prevăzut posibilitatea rez ultatului mortal pe care l -a acceptat. În schimb,
instanța de recurs nu a acceptat acest raționament, motivând că inculpatul a manevrat corect
arma în timpul întrecerii organizate din inițiativa victimei, că până în momentul declanșării
focului inculpatul și victima au acționat identic asupra armelor lor, că se aflau în relații bune
anterior, ceea ce ar face inexplicabilă acceptarea de către inculpat de a posibilității producerii
unui rezultat atât de grav cum este împușcarea victimei. De asemenea, s -a mai precizat că
după comiterea faptei, inculpatul și -a arătat disperarea și prin urmare nu se poate reține că
acesta ar fi acționat cu intenție indirectă. În acest caz, apare reală apărarea inculpatului, că
după terminarea întrecerii, în momentul în care a acț ionat pentru a readuce pistolul mitralieră
la umăr, în poziția inițială, a atins din neatenție trăgaciul acestuia.
Așadar, fiind evident faptul că inculpatul nu a acționat asupra trăgaciului cu intenția
de a ucide victima, ci din culpă, în condițiile nere spectării dispozițiilor regulamentare
referitoare la mânuirea armamentului, fapta sa trebuia încadrată în infracțiunea de ucidere din
culpă și nu în aceea de omor.37
Exemplificăm în continuare două situații din jurisprudență:

Din probele administrate în cauză rezultă ca inculpatul, în urma unor gesturi ale
colegului său, l -a apucat de umeri și l -a rostogoloit de două ori peste cap, crezând ca îi va
cauza doar o suferință fizică minoră, prin șocul căderii. La cea de -a doua rostogolire s -a
produs însă o fra ctură a coloanei vertebrale, prin hiperextensia forțată a gâtului, având drept
consecință decesul victimei, prin contuzie cu hemoragie meningo -medulară cervicală. În
această situație, fapta inculpatului, constând dintr -o acțiune violentă intenționată prin care a
urmărit cauzarea unei suferințe neînsemnate, dar al cărei rezultat (moartea victimei) a depășit
intenția sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte (C.S.J., secția penală, decizia nr. 351/1996 , www.legalis.ro ).

Un alt exemplu, este fapta militarului, care în timpul serviciului de pază, a lăsat arma
încărcată și nesupravegheată în apropierea unui grup de copii –din care cauză unul din
aceștia, folosind -o, a împușcat o altă persoană care a decedat. Această faptă constituie, pe
lângă infracțiunea de călcare de consemn și aceea de ucidere din culpă. (Trib. Suprem, secția
militară, decizia nr. 81/1975, în Repertoriu 1969 -1975, p.419) .38

Pe lângă marea majoritate a manifestărilor umane care sunt lipsite de pericol pentru
viața altor persoane, există și acțiuni care devin tot mai frecvente și care pot afec ta profund
viața omului, conținând într -o mă sură mai mare sau mai mică, o potențialitate de peric ol
(conducerea unui autovehicul, mânuirea unui agregat, aparat, dispozitiv mecanic etc.,

37 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 188-190.
38 A se vedea M. Udroiu , op. cit ., 2015, p. 35 .

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
27
efectuarea unei operații chirurgicale). În raport cu această situație se elaborează reguli de
diligență care trebuie respectate (semnalizarea unui obstacol, presiunea gazelor sau vap orilor
într-un dispozi tiv, luarea unor mă suri de precauție etc.), pentru a ține sub control pericolul
care rezultă din desfășurarea acestor activități și a evita producerea de consecințe grave
pentru viața omului.
În cazul instalațiilor, sau surselor de e nergie puse în mișcare sau achiziționate de
făptuitor (mașini, aparate, agregate, gaze, substanțe otrăvitoare, v apori, terasamente, lucruri
neînsuflețite, construcții, poduri, garaje și chiar animale), în măsura în care se află sub contro –
lul omului, perso ana care le are în grijă trebuie să manifeste o maximă prudență și diligență
pentru supravegherea acestora cu atenție și urmărirea continuă a bunei lor funcționări spre a
nu da naștere unor consecințe grave.
Uneori, stările periculoase sunt create chiar d e persoanele care din această cauză
devin victimele propriei lor neglijențe, un exemplu în acest sens fiind pietonul care
traversează strada prin locuri interzise și cu fluență rutieră. Alteori, aceste stări periculoase
sunt rezultatul unor conduite neglij ente, considerate doar aparent a fi lipsite de pericol pentru
viața altor persoane. În acest sens, instanța supremă a admis că nerespectarea dispozițiilor
prin care se interzice staționarea autovehiculelor pe partea carosabilă a drumurilor naționale
și sta ționarea vehiculelor în timpul nopții pe partea carosabilă a drumurilor publice (unde este
admisă trebuie semnalată prin aprinderea luminilor de poziție cât și prin lumina roșie din
spate, dacă locul este neluminat) constituie contravenție numai atâta timp cât din cauza
aceasta nu s -au produs consecințe care cad sub incidența legii penale. În schimb, dacă
nerespectarea acestor dispoziții a contribuit la producerea unui accident care a avut ca urmare
moartea unei persoane, fapta constituie infracțiunea de uc idere din culpă. De asemenea,
asigurarea necorespunzătoare a stabilității mașinii, dacă aceasta s-a pus în mișcare în absența
șoferului, provocând un accident mortal, se califică ucidere din culpă.
În cadrul manifestărilor și îndeletnicirilor lui curente, îndeosebi în conjunctura alertă a
vieții moderne, omul este confruntat cu forme variate de pericol pentru viața lui sau a altor
persoane. El nu le dă mereu rezolvarea cea mai fericită ceea ce, în raport cu o conduită
greșită, produc efecte mortale. Dar nu materilitatea în sine a actului interesează pentru ca
efectele respective să corespundă infracțiunii de ucidere din culpă, ci caracterul lor periculos
pentru viața persoanei, rez ultat din incidența manifestării cu o anume împrejurare care
conține surse de periculozitate. Dacă acțiunea sau inacțiunea nu este periculoasă nici prin
natura ei, nici printr -o altă împrejurare aptă să pună în pericol viața cuiva, nu prezintă interes
penal. De exemplu, în cazul în care un automobilist împrumută mașina unei persoan e care nu
posedă permis de conducere și aceasta săvârșește un accident mortal de circulație,
automobilistul răspunde pentru rezultatul produs, deoarece fapta lui a fost riscantă și
periculoasă. În schimb, dacă împrumutul se face unui conducător auto care p osedă permis de
circulație, fapta nu prezintă nicio semnificație penală, neavând caracter periculos. În practica
judiciară se arată că tractoristul, care în mod nelegal, încredințează conducerea tractorului
unui alt tractorist, care săvârșește un accident în care își pierde viața, nu săvârșește o faptă de
ucidere din culpă. În același mod se rezolvă și împrumutul sau vânzarea unei arme de
vânătoare unui alt vânător sau unei persoane care o lasă incărcată la îndemâna copiilor
provocând un accident mortal. N u împrumutul sau vânzarea sunt relevante, ci existența sau
inexistența împrejurarilor purtătoare a stării de pericol.
Așadar, materialitatea actului prin care, din culpă, este ucisă o persoană, deși de cele
mai multe ori ne apare expresivă, nu este prin e a însăși concludentă pentru fixarea cadrului
obiectiv al infracțiunii respective, nici aptitudinea acelui act sau a inacțiunii lui de a suprima
viața persoanei și nici caracterul lor ilicit. Singura condiție care se pretinde este starea de
pericol pe care o conține acțiunea sau inacțiunea, fie prin ea însăși, fie prin felul în care este
săvârșită și prin împrejurările care condiționează un anume comportament.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
28
În situațiile în care acțiunea sau inacțiunea devine periculoasă prin contribuția a două
sau mai multor persoane, toate aceste persoane răspund pentru starea de pericol creată și
pentru rezultatul produs. Dacă victima însăși participă la starea de pericol, ca de exemplu
persoana care traversează strada fără să se asigure și prin locuri rezervate circu lației
vehiculelor, fiind ucisă de un autoturism, caracterul periculos al situației create se deduce în
raport cu toți cei care au contribuit la producerea lui. În acest din urmă caz, nu se produce o
compensare a culpelor iar fiecare din persoanele c are au contribuit la rezultat ră spund
autonom pentru culpa proprie. Cel mult dacă există și o culpă a victimei aceasta va fi avută
în vedere la individualizarea răspunderii penale și la stabilirea despăgubirilor legale.

2.3.1.2 U RMAREA IMEDIATĂ
Infracțiunea d e ucidere din culpă este condiționată de producerea unui rezultat
specific, moartea victimei. În lipsa acestui rezultat, fapta nu constituie infracțiunea de ucidere
din culpă. În cazul în care, un accident se soldează cu vătămarea gravă a unei persoane,
făptuitorul este condamnat printr -o hotărâre definitivă pentru această infracțiune. Dacă,
victima moare totuși în urma accidentului, nu se mai poate reexamina soluția rămasă
definitivă pentru a se reține uciderea din culpă, intervenind autoritatea de lucru j udecat.39

2.3.1.3 R APORTUL DE CAUZALITATE
Raportul de cauzalitate se definește ca fiind acel raport în care două fenomene inte –
racționea ză și în care un fenomen – cauză precede și determină ori generează în mod obiectiv
alt fenomen – efect. Raportul cauz al reprezintă un raport obiectiv, în sensul că fenomenul –
cauză determină prin forța lui un alt fenomen numit efect. Acest raport de cauzalitate
determinat printr -o legătură de determinare, de cauzare între două fenomene, diferă și exclude
orice similitud ine cu o legatură de interdependență, raport în care un fenomen depinde de un
alt fenomen.40
De exemplu, când făptuitorul aruncă de la etaj un corp greu care în cădere ucide o
persoană, când acesta conduce o mașină cu viteză mare și accidentează mortal un pieton sau
când manevrează un agregat fără a respecta normele de securitate și un muncitor este ucis, în
toate aceste situații, stabilirea raportului de cauzalitate , ca element necesar al răspunderii
penale, nu comportă dificultăți. În fiecare caz avem o acțiune sau o inacțiune într -un domeniu
de potențialitate periculoasă care se soldează cu uciderea unei persoane, iar corelația dintre
cauză și efect se impune cu evidență.
Însă, există situații când intervin elemente sau factori adiacenți, fie anterior o ri
concomiten t cu acțiunea sau inacțiunea făptuitorului, fie mai târziu, până la producerea
rezultatului constând în moartea persoanei, care se interferează și provoacă o complexitate a
legăturii cauzale. Deoarece în domeniul dreptului penal nu este tras l a răspundere decât acela
care săvârșește o acțiune sau inacțiune care poate fi pusă în legătură cauzală cu consecința
negativă prevăzută în norma de i ncriminare, trebuie să desprindem din multitudinea de
contribuții care alcătuiesc acea complexitate, pe ce a care are valoare cauzală, fiind expresia
conduitei periculoase a subiectului cercetat. În acest scop va trebui să luam în considerare
conexiunile care pot fi generate, fie de acțiunile sau inacțiunile mai multor persoane, inclusiv
victima, fie de interve nția unor împrejurări externe.
Interferența a două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni aparținând unor persoane
diferite, dar toate în strânsă legătură cu rezultatul , constând din moartea prin imprundență a
unei persoane se întâlnește destul de frecvent în traficul rutier și în accidentele de muncă. De
exemplu: coliziunea a două autovehicule sau mânuirea de către mai multe persoane a unui
dispozitiv periculos. În toate asemenea situații contribuțiile mai multor persoane la

39 A se v edea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 190-193.
40 Pentru detalii http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Analiza -juridicopenala -a-infra 76 . php.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
29
producerea rezultatului se ordon ează succesiv într -un lanț cauzal. Chiar dacă toate aceste
contribuții se produc simultan, nu toate au în mod egal capacitatea de a con strui cauza
rezultatului produs, fie că unele sunt mult prea îndepărtate de rezultat, fie că nu apar eficiente,
se impune să se stabilească criteriile pentru selectarea lor, dar nu în general, ci potrivit
circumstanțelor concrete ale fiecărui caz.
În situația în care acțiunile sau inacțiunile mai multor persoane sunt concordante și de
natură să realizeze împreuna rezultatul infracțional, toate aceste acțiuni sau inacțiuni
alcătuiesc antecedența cauzală a rezultatului produs. De exemp lu, mai mulți muncitori ridică
împreuna pe un șantier un bloc de piatra iar rupându -se dispozitivul de susținere, este ucisă o
persoană. În aces t caz, toți muncitorii au lucrat cu aceeași culpă, deci sunt răspunzători fiind
coautori la infracțiunea de ucidere din culpă.
Nu întotdeauna acțiunile sau inacțiunile mai multor persoane sunt însă concordante ș i
deci capabile să alcătuiască împreuna ante cedența cauzală a rezultatului survenit. În exemplul
de mai sus, dacă legătura de susținere a blocului de piatră nu a fost efectuată de muncitori, ci
de o altă persoană și se constată că a fost superficial executată, rezultatul se impută acelei
persoane ia r nu muncitorilor, dacă aceștia nu aveau obligația de a verifica modul în care a
fost efectuată legătura de susținere a blocului de piatră. În concluzie, nu orice acțiune sau
inacțiune anterioară rezultatului poate fi pusă în legătură cauzală cu acel rezul tat, ci doar
aceea sau acelea care, obiectiv și subiectiv, sunt concordante sub aspectul urmărilor și al
semnificației lor juridice.
În cazurile în care, deși acțiunile sau inacțiunile mai multor persoane se produc
aproape concomitent și contribuie obiect iv la producerea rezultatului constând din moartea
victimei, acesta apărând drept consecința lor directă, totuși, sub aspect subiectiv unele din
aceste contribuții pot să fie atribuite unora dintre persoanele menționate. De pildă, în cazul
unui șofer care conducea în mod regulamentar autocamionul transportând mai multe persoane
și căruia îi apare fără să se aștepte un microbuz care a virat la dreapta, derapând și așezându –
se perpendicular în fața autocamionului. Acest rezultat fiind consecința culpei șoferu lui care
conducea microbuzul, acesta va răspunde iar nu șoferul autocamionului. Chiar dacă victimele
au fost ucise de șoferul autocamionului, acesta nu a încălcat nicio regulă de circulație, iar în
situația dată nu trebuia și nu putea să prevadă modul de c omportare al șoferului de pe
microbuz. Ca urmare, acțiunea sa, deși obiectiv legată cauzal de rezultatul produs , nu poate
atrage răspunderea din moment ce, subiectiv nu se poate reține vreo culpă în modul de
conducere a autocamionului. Acțiunea șoferului d e pe microbuz este singura care poate fi
luată în considerație, deoarece acesta a condus microbuzul fără diligența cerută în
împrejurările de mai sus cu consecințele care s -au arătat.
Mai complicate sunt situațiile în care mai multe acțiuni sau inacțiuni se interferează în
producerea aceleași stări de pericol dar rezultatul, constând din moartea unei persoane, nu are
loc decât ca urmare a unei singure acțiuni sau inacțiuni rămasă neidentificată. De exemplu,
două persoane mânuiesc o armă pe rând. La un mome nt dat arma se descarcă și este ucis un
copil, fără să se poată determina care dintre cele două persoane a manevrat arma în momentul
fatal. Ca urmare, se consideră că ambele persoane au creat, prin imprudență comună, riscul
grav soldat cu moartea copilul. Acestă soluție este discutabilă deoarece este greu de conceput
faptul că nu s -a putut determina autorul manevrării greșite a armei de foc și condițiile în care
urmarea s -a produs instantaneu odată cu manevra făcută de ultima persoană care a avut arma
asupr a sa.
În multe cazuri, însăși victima are un rol important în producerea accidentului în urma
căruia își pierde propria viața. În această privință, amintim situațiile în care victima circulă pe
căile publice în stare de ebrietate, nu respectă regulile de circulație sau regulile de securitate a
muncii. Viața modernă, cu stilul ei trepidant, nu permite dezinteres din partea nimanui deci, și

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
30
sub aspect cauzal, contribuția victimei poate avea, ca orice altă contribuție, caracter
determinat.
În rezolvarea prob lemei privind raportul de cauzalitate și rolul victimei, este necesar
să ținem seama de cazurile în care există o conexitate a acțiunilor sau inacțiunilor
făptuitorului și victimei, și când legătura cauzală între acțiunea si inacțiunea făptuitorului și
moartea victimei nu este întreruptă. Ca urmare, subzistă răspunderea penală a acestuia și se
poate lua în considerare cel mult contribuția victimei ca o circumstanță atenuantă judiciară.
Pe această linie se situează următoarele spețe:

-inculpatul este de ac ord ca victima, aflată în stare de ebrietate, să fie transportată pe
aripa din dreapta a tractorului pe care îl conducea. Aceasta, la un moment dat s -a
dezechilibrat și a cazut, fiind ucisă sub roțile tractorului. În situația dată, făptuitorul nu poate
susține că ar fi și culpa victimei, atât timp cât a avut cunoștință de la început că prin fapta sa
încalcă dispozițiile Regulamentului privind circulația pe drumurile publice, expunând victima
unui risc periculos.

-împrejurarea că victima sare din mașină și se accidentează mortal, în momentul când
inculpatul nu mai era stăpân pe volan, deoarece intrase cu mașina în șanțul șoselei, izbind -o
de un pom, nu modifică procesul cauzal și nu înlătură răspunderea penală a inculpatului.

-excesul de curaj și imprude ța victimei, care nu a fost suficient de atentă, urcându -se
pe o podină neconsolidată, nu înlătură răspunderea inculpatului cu atribuții de protecția
muncii, care nu a luat măsurile necesare pentru construirea reglementară a schelei.
Situațiile de mai sus se deosebesc de cazurile de autonomie a acțiunii sau inacțiunii
victimei, când aceasta își asumă singură riscul unei anume activități deși este conștientă de
starea de pericol legată de acț iunea respectivă, provocând ea î nsăși acea stare de pericol, fără
contribuția făptuitorului. În ultima situație, actul făptuitorului nu poate sta la baza rezultatului
survenit,având î n vedere că nu conține potențialitatea periculoasă care să justifice
răspunderea sa. În practica judiciară s -a decis că nu va exista răspund erea conducătorului auto
dacă victima s -a urcat în camion fără ca șoferul să știe și la o curbă periculoasă,
nesprijinindu -se de barele mașinii, a căzut accidentându -se mortal. Nu poartă răspundere
penală nici cel care, deși are atribuții pe linia protecți ei muncii, lucrând la un fierăstrău
mecanic, alunecă și intră cu mâna în dispozitivul mecanic aflat in funcțiune. De asemenea,
șeful de echipă nu răspunde, dacă victima, depășind dispozițiile primite de a schimba un
servoregulator defect la o stație de reg lare a gazelor, după ce demontează piesa trece la
probarea tensiunii arcului folosind o rangă cu care a apăsat pe tija servoregulatorului,
provocand o explozie în care o persoană a fost ucisă. Precizăm că nu există legătură cauzală
între omisiunile inculpa tului de a face instructajul tehnic al victimei și accidentarea acestuia,
în cazul în care se stabilește că victima, deși era repartizată la o anumită mașină, din proprie
inițiativă a ales să lucreze la altă mașină mai puțin cunoscută, unde s -a accidentat.
Pe de altă parte, există legături de cauzalitate dacă medicul își indeplinește superficial
obligațiile și stabilește cu ușurință diagnosticul de plagă înțepată nepenetrantă în loc de plagă
abdominală penetrantă, cu lezarea peretelui gastric, având drept c onsecință neacordarea
îngrijirilor medicale necesare (intervenția chirurgicală), instalarea unei septicemii generale iar
în cele din urmă, decesul victimei. În acest caz, nu se poate susține că activitatea medicului ar
constitui numai o împrejurare perifer ică care nu a influențat moartea victimei și că acest
rezultat s -a produs exclusiv din cauza lovirii victimei cu cuțitul de către inculpat.
În realitate, acțiunea culpoasă a medicului, cu toate că se înscrie ca o condiție care a
favorizat procesul cauzal, prin conținutul său concret și prin intensitatea sa are, în speță,

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
31
valoare cauzală, contribuind deopotrivă, alături de activitatea autorului loviturii, la
producerea rezultatului unic, moartea victimei.
Influența unor factori exteriori nu întrerupe legătur a cauzală dacă faptuitorul avea
obligația de a lua măsurile corespunzătoare determinate de acești factori. În acest fel, s -a
decis că există răspunderea penală a automobilistului care, deși constată existența unui vânt
puternic și a zăpezii, nu ia măsurile necesare și accidentează un pieto n sau dacă un muncitor,
constată existența unor trepidații la un recipient și nu intervine la timp, provocând o explozie
cu consecințe mortale.
Un alt exemplu în acest sens este situația în care inculpatul, văzând în grădi na casei
sale un copil care a intrat fără a -i cere permisiunea, strigă la el și încearcă să îl prindă. Speriat
fiind, copilul aleargă spre fundul grădinii care se termină la marginea unei pante abrupte cu o
înclinație de 45 de grade. Coborând în fugă pant a, copilul se împiedică și se lovește în
abdomen de un ciot, decedând la scurt timp. S -a motivat corect că în spe ță, inculpatul deși a
cunoscut periculozitatea pantei, a acționat cu ușurință și cu nebăgare de seamă, deci se
găsește vinovat pentru uciderea din culpă.
Cu atât mai mult nu întrerupe legătura cauzală prezența unor factori externi legați de
profesia inculpatului și pe care acesta avea datoria să -i cunoască și să acționeze cu maximă
diligență. Iată câteva exemple:
– un vânător trage în aer pentr u a-i avertiza pe ceilalți vânători că drumul este jalonat
însă focul secționează un cablu electric din apropiere și provoacă electrocutarea altui vânător.
În acest caz, se pronunță condamnarea vânătorului imprudent.
– în urma unei tentative de sinucidere, un bărbat a fost spitalizat la secția de psihiatrie.
Medicul, față de eșecul tratamentului chimioterapeutic și de teama unei noi tentative de sinu –
cidere, se decide pentru electroșoc, sub anestezie generală iar bolnavul moare în urma unei
crize cardiace. Instanța, deși reține neglijența medicului de a nu fi cerut asistența unui
anestezist calificat consideră că această greșeală, deși poate a lipsit pe bolnav de o șansă la
viață, nu a constituit cauza determinantă a morții.
Nu va exista legătură de cauzalit ate dacă între acțiunea făptuitorului și rezultat se
interpun factori care provoacă producerea morții victimei. De pildă, inculpatul care conduce
mașina cu viteză foarte mare nu răspunde pentru accidentarea mortală a victimei, dacă se
stabilește că aceasta s-a datorat răsturnării vehiculului ca urmare a surpării neașteptate a
șoselei pe porțiunea de teren în care s -a circulat. Tot astfel, inculpatul nu răspunde pentru
moarte unei persoane pe care a fugărit -o și care a decedat ca urmare a spamei produsă prin
infarct miocardic, despre care inculpatul nu avea cunoștință. La fel, un conducător auto, aflat
în stare de ebrietate, intra neregulamentar într -un viraj, în timp ce un biciclist venea din sens
opus. Pentru a evita coliziunea, biciclistul pătrunde pe trot uar și cade, fără să se accidenteze,
după care, se ridică revoltat și pleacă în urmărirea conducătorului auto. După o cursă de
aproximativ de 100 m, acesta suferă un stop cardiac și moare. Conducătorul auto a fost
achitat, deoa rece moartea victimei nu a fost urmarea accidentului inițial, ci consecința acelei
curse nerezonabile de 100 m, astfel încât nu se poate stabili o legătură cauzală între greșeala
comisă de inculpat, cri za cardiacă și moartea victimei .41

2.3.2. LATURA SUBIE CTIVĂ. FELURILE INTENȚIEI ȘI SPECIFICUL
ACESTORA
Latura subiectivă ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii, cuprinde tota-
litatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței făptuitorului față
de fapta și urmările acesteia, pentru carac terizarea faptei ca infracțiune .42

41 A se vedea A. Boroi, op. cit., 1999 , p. 193- 200.
42 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 54.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
32
Uciderea din culpă, după cum o arată și denumirea, se săvârșește din culpă, fie în
forma culpei cu previziune (ușurință), fie în forma culpei simple (neglijență).
În cazul uciderii din culpă, făptuitorul nu voiește să se producă rezultatul, constând în
moartea persoanei dar, într -o primă ipoteză, speră în mod ușuratic și fără temei că rezultatul
aflat în reprezentarea sa nu se va produce iar în a doua ipoteză, nici nu prevede rezultatul, cu
toate că trebuia și putea sa îl prevadă .43
În sens general, culpa exprimă o conduită greșit ă față de modul de comportament
acceptat de conștiința grupului, iar în concret ea traduce formele de manifestare neadmise de
acea conștiință: nerespectarea unor reguli , nesocotința, neatenția, ușurința etc.
Elementul de diferențiere între actele și manifestările omului considerate acceptabile
pentru comunitate și cele contrare intereselor comunității, în care exprimă pericol social, este
culpa. Aceasta reprezintă, de f apt, criteriul de intervenție al dreptului penal.44
Criteriul „previzibilității rezultatului” , emis de autorii clasici, stă la baza definiției
culpei. Deși se propun și alte criterii, acesta rămâne criteriul general acceptat de comentatori.
În Codul nostru penal, fapta este săvârșită din culpă când făptuitorul prevede rezultatul faptei
sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce (ușurința) sau când nu
prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă (neglijență ).
Ușurința corespunde cu acea atitudine inadmisibilă, caracteristică celui care riscă
nerațional socotind fără temei, într -o situație primejdioasă că rezultatul constând în moartea
victimei nu se va produce.
Cele mai frecvente cazuri de ușurință sunt: c onducerea autovehiculului sub influența
alcoolului, cu viteză excesivă sau în stare de boală ori de oboseală”; depășirea riscantă a
autovehiculului din față; organizarea defectuoasă a lucrărilor pe un șantier;45 efectuarea unui
experiment riscant; examinare a bolnavului de către medic în mod superficial etc.46
Ușurința este foarte apropiată de intenția indirectă. Când făptuitorul nu are niciun
temei sau niciun temei serios să considere că rezultatul mai grav nu se va produce, ci se
bazează î n această convinge re exclusiv pe jocul întâmplării (spre exemplu, un individ având
asupra sa o armă, trage mai multe focuri în mulțime), va exista intenție indirect ă de omor.
Când făptuitorul crede sincer, dar ușuratic, că rezultatul pe care îl prevede nu se va produce,
deoarece el ar fi în stare să prevadă rezultatul, ne aflăm în prezența culpei din ușurință.
Neglijența (sau neprevederea), denumită și culpă simplă, echivalează cu lipsa de
precauție; nu se prevede ceea ce trebuia să se prevadă, în raport cu conduita ipoteti că a
omului normal, care, în condiții similare, se presupune că ar fi prevăzut ceea ce făptuitorul nu
a prevăzut. De exemplu: un militar în termen, aflat în serviciul de pază, lângă un depozit de
carburanți, lasă arma încarcată și nesupravegheată în apropi erea unui grup de copii care se
aflau în preajmă. Unul dintre copii se joacă cu arma, aceasta se descarcă și un alt copil este
omorat. Militarul în termen este vinovat pentru uciderea din culpă, deoarece trebuia și putea
să prevadă rezultatul .47
Un alt exe mplu, este cazul unui muncitor care primește dispoziția de serviciu de a
demola, împreună cu mai mulți colegi, o cladire cu trei etaje. Aflându -se la ultimul nivel,
după ce a desprins o fereastră fără să se asigure, o aruncă jos. În cădere fereastra loveșt e un
alt muncitor, cauzându -i moartea. Fapta constituie ucidere din culpă, deoarece făptuitorul a
considerat fără temei că rezultatul nu se va produce.48

43 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p 210 .
44 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 54-55.
45A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 210.
46 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie p. 56.
47 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p . 211.
48 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 56 (nota de
subsol ).

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
33
În cazul neglijenței, făptuitorul nu are deci o reprezentare mintală a rezultatului
constând în moar tea unei persoane și ignoră în mod nepermis un asemenea rezultat,
demonstrând o anume deficiență, nu în legătură cu elementul volitiv, ci cu elementul
intelectiv, neprevăzând posibilitatea survenirii rezultatului respectiv, deși în condițiile date
trebuia și putea să prevadă aceasta .49
Imposibilitatea subiectivă de a prevede un rezultat, dimpotrivă, nu poate fi stabilită
decât dacă se știe cin e este făptuitorul și numai după examinarea stării personale a acestuia.
Se mai folosește denumirea de „greșeală s cuzabilă”, în sensul că răspunderea penală
nu trebuie să funcționeze în cazul existenței culpei,50și denumirile de culpă conștientă și culpă
inconștientă. După unii autori, caracterul conștient al culpei se deduce din încălcarea cu bună
știință a dipozițiil or legale sau a normelor de conduită, făptuitorul sperând că rezultatul nu se
produce, iar caracterul inconștient al culpei rezultă din apariția unor împrejurări în sfera de
acțiune a subiectului, în fața cărora, deși ar fi avut posibilitatea unui răspuns corepunzător,
printr -un anume efort, nu l -a ales pe acesta, ci un altul, care a avut ca rezultat uciderea
persoanei. Sunt citate în aceasă privință cazurile de neîndemânare sau de incapacitate de
reacție la un eveniment rutier care în mod normal putea fi evitat.
Tiparul abstract al „omului mijlociu” , într -o lume a mașinismului în continuă
transformare, permite ca granița între răspunderea penală și lipsa de răspundere să devină
labilă si nesigură Dacă adăugăm și problema încă nerezolvată a „dualității cul pelor” – dacă
există o singură culpă atât în dreptul penal cât și în dreptul civil sau, din contră, culpa penală
este diferită și cuprinde elementele proprii de id entificare față de culpa civilă – observăm că
tabloul de incertitudini pe care îl oferă răspund erea penală pentru fapte săvârșite din culpă
este destul de bogat.
În practica noastră judiciară, vinovăția pentru uciderea din culpă se fixează î n raport
cu elementele concrete , care permit să se ajungă la concluzia dacă făptuitorul a trebuit să
prevadă rezultatul, ori dacă a riscat în mod ușuratic.
Elementele specifice fiecărei cauze pot să releve aspecte de natură să infirme
judecățile șablon și să dezvăluie date în baza cărora se obține o mai bună înțelegere a
condițiilor în care s -a aflat făptuitoru l în momentul săvârșirii faptei și în raport cu care, se
poate ajunge la o concluzie mai corectă cu privire la posibilitatea prevederii rezultatului de
către aceasta.51
Există și situații, condiții sau stări psihologice particulare care nu permit făptuitor ului
să reacționeze corespunzător, ca de exemplu persoana în vârstă sau bolnavă, înspăimântată,
atmosfera poluată, frigul sau caldura excesivă, când vinovăția sub formă de culpă nu poate fi
reținută decât de la caz la caz52.
În unele situații se impune să facem diferența între culpă si preaeterintenție, adică
între cazurile în care o persoană este ucisă din culpă și violențele care au ca urmare moartea
victimei53. Atunci când rezultatul mai grav al faptei (moartea victimei) are la bază culpa, însă
fapta iniț ială a fost intenționată ( lovirea, vătămarea), făptuitorul va răspunde pentru
infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte iar nu pentru ucidere din culpă.
În acest mod s -a reținut în practica judiciară, că aplicând victimei, aflată în stare de
ebrietate, o lovitură de pumn sub bărbie, inculpatul a determinat căderea, lovirea cu capul de
trotuar iar in cele din urmă, moartea ei. În aceste condiții, inculpatul a săvârșit cu intenție
fapta de lovire, dar nu a prevăzut rezultatul survenit, deși, în raport cu experiența sa de viață
trebuia și putea să îl prevadă. Așadar, el a acționat cu praeterintenție, element subi ectiv

49 A se vedea A. Boroi , op. cit .,1999, p. 211.
50 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie ., p. 57.
51 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p . 211-213.
52 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie ., p 58.
53 Ibidem , p 61.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
34
specific inf racțiunii de loviri sau cauzatoare de moarte. O asemen ea faptă nu constituie
infracțiunea de ucidere din culpă, pentru că, din pu nct de vedere subiectiv, fapta comisă se
caracterizează prin intenție în ceea ce privește lovirea victimei, și prin culpă în ceea ce
privește rezultatul letal produs. În aceeași situație se află inculpatul care, în dorința de a face
o glumă, cuprinde în br ațe victima, o deplaseaza cu toată împotrivirea acesteia lângă un foc,
pentru ca apoi să o treacă prin flăcările deasupra cărora a continuat să o țină imobilizată. Între
aceste acte materiale de violență și moartea victimei a existat o evidență de cauzalit ate, iar din
punct de vedere subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea de
vătămări, prin punerea victimei în contact cu flacăra și din culpă în raport cu rezultatul mai
grav, moartea victimei, deoarece trebuia și putea să pr evadă că, în condițiile concrete în care
a acționat, victima era expusă flăcărilor și eventualității ca hainele sale de lucru să ia foc, din
cauza substanțelor inflamabile cu care acestea au fost îmbibate inevitabil în timpul
serviciului.
O formă a culpe i profesionale stă și la baza manoperelor avortive care au condus la
moartea femeii insărcinate. În această situație vor ope ra prevederile art 192 NC P, chiar dacă
au fost abrogate dispozițiile speciale din materia avortului, deoarece altfel ar însemna că
autoarea faptei care a provocat moartea victimei, să nu poată fi trasă la răspundere penală. În
acest fel se orientează și practica juridică.
De exemplu, într -o speță, instanța a decis că inculpatul care întrerupe cursul sarcinii
victimei în condiții necor espunzătoare, aspect care i -a provocat moartea, va fi tras la
răspundere în baza art 192 alin. (2) NCP. În altă speță s -a decis că în cazul în care în timpul
judecății inter vine abrogarea art. 201 NC P, referitor la infracțiunea de provocare ilegală a
avort ului, instanța de judecată trebuie să pună în discuție, din oficiu, schimbarea încadrării
juridice a faptei celei care a provocat ilegal un avort care s -a soldat cu decesul victimei, din
infracțiun ea prevăzută de art 201 NC P, în aceea prevă zută de art. 192 alin. (2) NCP .
În cazul culpei profesionale, culpa făptuitorului se poate afla în concurs cu culpa
victimei. În această situație, culpele concurente nu se anihilează, nici nu se compensează, ci
sunt independente, culpa victimei servind la individualizare a răspunderii penale. Luăm ca
exemplu următoarea speță: victima, aflată pe șosea într -un grup de persoane care așteptau
repararea unei defecțiuni la autobuzul cu care călătoreau, s -a deplasat dincolo de axul șoselei,
în momentul depășirii grupului de autot urismul condus de inculpat, fiind accidentată mortal.
În această situație, imprudența victimei se înscrie în raportul de cauzalitate a producerii
decesului, alături de încălcarea de către inculpat a regulilor de circulație privind trecerea pe
lângă grupuri de persoane.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din cu lpă
prevăzută de art. 192 alin. ( 2) N.C.P . Recursul declarat în cauză a fost admis motivându -se că
prin hotărârea atacată s -a reținut greșit culpa exclusivă a inculp atului în producerea
accidentului mortal, deoarece a condus autoturismul la trecerea pe lângă grupul de persoane
fără a reduce viteza până la limita evitării oricărui pericol54, încălcând astfel dispozițiile
legale în materia circulației pe drumurile public e.55
Din probele administrate rezultă, însă cum, de altfel a reținut și instanța că în
momentul în care autoturismul trecea prin dreptul grupului de oameni din spatele
autobuzului, victima a făcut câțiva pași imprudenți, depășind axul drumului pe banda de
circulație a autoturismului, fiind lovită, aruncată pe capotă și apoi la sol.
Potrivit legislației în vigoare, pietonii sunt obligați, între altel e, să circule numai pe
trotuare , iar în lipsa lor pe potecile laterale ale drumurilor publice, fiindu -le inte rzise
plimbările și staționările în grup pe partea carosabilă a acestora.

54 A se vedea A. Boroi , op cit ., 1999, p. 213-214.
55 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 60.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
35
În concluzie, după cum s -a reținut, victima a încălcat dispozițiile legale în vigoare,
astfel încât între activitatea sa și rezultatul produs există legătură de cauzalitate , situați e pe
care instanța trebuia să o aibă în vedere și să rețină la stabilirea pedepsei și a despăgubirilor
civile că accidentul s -a produs din culpa comună a inculpatului și a victimei, în proporții
egale.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
36

CAPITOLUL III
FORME. MODALITĂȚI. SANCȚIUNI

3.1. UCIDEREA DIN CULPĂ – INFRACȚIUNEA CONSUMATĂ
Infracțiunea de ucidere din culpă, ca și omorul, este o fapta comisivă care poate
rezulta atât dintr -o activitate pozitivă cât și din atitudini negative dar și o infracțiune
materială, de rezultat.
Cum în gener al la infracțiunile săvârșite din culpă nu există o hotărâre infracțională a
cărei realizare să fie pregătită și pusă în executare, este exclusă posibilitatea formelor
imperfecte (acte pregătitoare sau tentativa), implicit nici la infracțiunea de ucidere d in culpă
nu vor exista aceste forme.
Infracțiunea se consumă în momentul producerii morții persoanei ca rezultat al
activi tății făptuitorului .56
3.2. MODALITĂȚI NORMATIVE ALE INFRACȚIUNII DE UCI –
DERE DIN CULPĂ
În afara uciderii din culpă în forma simplă, legiuitorul a prevăzut în următoarele
alineate ale art. 192 NC P., unele modalități normative agravate, acestea fiind reglementate în
raport cu două împrejurări specifice: prima privind nerespectarea dispozițiilor legale
referitoare la exercitarea unei pro fesii, meserii, activități, iar a doua privind pluralitatea de
victime .57
Potrivit art. 192 alin. 2 NC P, pedeapsa pentru ucidere din culpă este mai mare în si –
tuația în care este săvârșită “ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de
prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite
activități” . Această modalitate agravată se referă la caracterul activității în legătură cu care s –
a săvârșit fapta.
Profesionistul ori meseriașul care nu săvârșește fapta în exercițiul profesiei sau
meseriei sale, răspunde pentru forma simplă sau de bază, în schimb cel care nu are nicio
profesie sau meserie, dar exercită în fapt o activitate specifică și fără să respecte regulile
acestei activități, va răspunde pentr u ucidere din culpă în forma agravată.
În practica judiciară se observă că ori de câte ori o persoană, cu sau fără cunoștințe
minime, se angajează într -un sector în care există reguli specifice de exercitare a acelei
activități, iar prin nerespectarea reg ulilor săvârșește un accident mortal, răspunde în baza
agravantei de mai sus. De exemplu, cel care instalează un mecanism pentr u curent electric,
fără să ia mă surile de prevedere necesare și astfel, provoacă electrocutarea unei persoane,
precum si cel care conduce un electrostivuitor fără a avea calificarea necesară și face manevre
greșite, provocând astfel moartea unei persoane.
Așadar, potrivit legii, este necesar ca subiectul să fie un pr ofesionist, un meseriaș ori
să îndeplinească o activitate determin ată și să existe reguli, dipoziții legale, măsuri de
prevedere edictate prin diferite acte normative, referitoare la exercitarea acelei profesii,
meserii sau activități pe care subiectul să nu le fi respectat .58
Culpa profesională, în semnificația dată de textul i ncriminator, cuprinde orice
domeniu de activitate în care se angajează o persoană și care este caracterizat prin anumite

56 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 215.
57 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 64 .
58 A se vedea A. Boroi, op. cit .,1999, p. 200 -201.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
37
cunoștințe și prin o anumită abilitate practică. Sunt anumite profesiuni în care, prin specificul
lor, ambele cerințe sunt într unite, un exemplu în acest sens fiind: medicii, inginerii,
farmaciștii, tehnicienii, laboranții, chimiștii, etc. Altele însă, nu relevă elementul de
îndemânare practică și nici o formă de pericol aparte iar aici ne referim la: artiști, muzicieni,
avocați, profesori. Meseriașii, în general mecanicii, electricienii, zidarii, instalatorii, precum
și cei care efec tuează o anumită activitate, o î ndeletnicire care este socialmente utilă sau
distractivă și pretinde cunoștințe și îndemânare (pescarii, barcagii, etc .) răspund în caz de
ucidere din culpă pentru forma agra vată.59
Din punct de vedere al conținutului său subiectiv, culpa profesională se poate înfățișa
sub ambele modalități de culpă definite de lege, adică atât cu ușurință cât și cu neglijență. Ca
urmare , făptuitorul va răspunde dacă a cunoscut regulile domeniului de activitate și a înțeles
finalitatea lor, însă nu le -a respectat, sperând în mod ușuratic că rezultatul nu se va produce.
În acest caz, culpa este evidentă și putem afirma că este vorba de o c ulpă gravă , dat fiind
disprețul manifestat față de norme. De asemenea, el va răspunde dacă a nesocotit regulile
instituite, dând dovadă de dezinteres față de ele, ori le -a cunoscut greșit, vag, sau trunchiat,
fără o prezentare largă a funcționalității lor , deși, cu un mai mare efort de voință, putea să se
documenteze pentru a evita încălcarea lor. Într -un asemenea caz subzistă culpa simplă,
neglijența. În cazul în care, făptuitorul nu a cunoscut și nici nu a avut posibilitatea să
cunoască din cauza anumito r factori adiacenți, dispozițiile prescrise, însă el putea să își dea
seama de pericolul accidentării unei persoane, după unii autori, subzistă culpa însă într -o
formă mai ușoară. De exemplu, un muncitor este obligat să lucreze la o mașină pe care nu o
stăpânea suficient sau față de care nu avea capacitatea intelectuală necesară pentru a -i
înțelege toate manevrele.60
Instanțele noastre se orientează în funcție de specificul cauzei și țin cont de formele de
exercitare a profesiei sau meseriei, de actele de o rdin științific sau tehnic în care se plasează
utilajul, de procentul de risc pe care îl implică acesta și de toți acei factori care, într -un fel sau
altul, contribuie la diminuarea capacității de concentrare a muncitorului .
În unele domenii de activitat e profesională sunt instituite reguli speciale pentru
protecția vieții persoanelor iar ca urmare, soluți ile privind culpa profesională se obțin atât
prin referire la aceste reguli, cât și prin referire la cele de drept comun.
Pe plan internațional, există numeroase discuții cu privire la culpa profesională.
Unii autori fac distincție între comportările pozitive săvârșite din culpă și omisiunea
de a da ajutor ori de a îndeplini o îndatorire profesională, care atunci când este voluntară,
conștientă și a con dus la producerea morții unei persoane, constituie infracțiunea de omor cu
intenție indirectă.
Mulți dintre autori sunt de acord cu faptul că greșelile scuzabile nu ar trebui să atragă
răspunderea penală, atunci când este vorba de exercitarea unei profesi i sau meserii. Această
concepție a fost adoptată de legislația turcă și austriacă.
Unii autori consideră că ar trebui să se revină la distincția tripartită din dreptul roman,
răspunderea pena lă trebuind să intervină numai î n caz de culpă lata și levis, pe ntru culpa levi –
sima impunându -se măsuri disciplinare.
Alții, dimpotrivă, sunt de acord cu răspunderea penală pentru orice greșeală
profesională, cerând astfel un grad superior de atenție, prudență și precauție .61
Și în activitatea medicală s -a reținut ex istența culpei profesionale atunci când se comit
acte de neglijență ori din neatenție, când are loc o consultație superficială a pacientului sau
orice alte acte care relevă neîndeplinirea corespunzătoare sau neîndeplinirea îndatoririlor care
revin personal ului sanitar. Prin urmare, există răspunderea penală a medicului care, după

59 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 66 .
60 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p. 201 -202.
61 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 69-70.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
38
efectuarea operației chirurgicale, a uitat o compresie și un instrument în corpul bolnavului,
cauzând astfel decesul pacientului. Tot astfel se întâmplă și în următoarele cazuri: î n cazul
medicului care a administrat unui copil de nouă ani ser antitetanic în cantitate mare și fără a
ține cont de antecede ntele copilului; medicului care, anunțat telefonic des pre situația gravă a
bolnavului, nu se deplasează de urgență la spital ci se limitează la a da explicații telefonice
asistentei, bolnavul neputând fi salvat mai târziu; medicului de gardă care, deși solicitat, se
eschivează să dea ajutor unei persoane bolnave; sau med icului care, pe considerentul că boala
este ireversibilă ori incu rabilă, refuză să acorde asistență persoanei bolnave.
Chiar și organizarea greșită sau dispoziții greșit date pot atrage răspunderea pentru
uciderea din culpă.
De exemplu, medicul chirurg execută operația și lasă anestezistului sarcina
supravegherii până la revenirea bolnavului din anestezia generală. În momentul în care
anestezistul constată redeșteptarea pacientului, acesta îl trimite pe bolnav în cameră printr -un
infirmier. După o jumătate de oră este rechemat pentru reanimare, însă este prea târziu,
deoarece pacientul a decedat în urma unei sincope cardiorespiratorii. Au fost condamnați atât
chirurgul cât și anestezistul , primul deoarece în calitate de conducător al clinicii, a dat
instrucțiuni personalului de a nu îl deranja pentru urmări postoperato rii iar al doilea pentru că
nu a așteptat revenirea la starea de conștiență a celui operat și nu a mers în cameră pentru a
verifica cum a evoluat situația .62
A doua modalitate normativă agravată privește pluralitatea de victime și anume că
prin fapta inculp atului sunt ucise două sau mai multe persoane.
Din modul în care a fost redactat textul,63„dacă prin fapta săvârșită s -a cauzat
moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin.(1)
și alin.(2) se majorează cu jumătate ”64 rezultă că legiuitorul a păstrat, în cazul dat, unitatea
de infracțiune. Ca urmare, dacă prin fapta săvârșită inculpatul a cauzat, din culpă, moartea a
două sau mai multor persoane, există o singură infracțiune de ucidere din culpă, în forma
agravată pr evăzut ă de art. 192, alin. 3 NCP , iar nu două infracțiuni de ucidere din culpă, în
concurs.
Agravanta prevăzută în textul menționat, constând în cauzarea morții a două sau mai
multor persoane, caracterizează o infracțiune unică, o unitate infracțională leg ală, compuse
din fapte care, altfel, ar fi rămas infracțiuni distincte65.

3.3. SANCȚIUNI PENTRU INFRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN
CULPĂ
După cum este menționat și în art. 192 alin. 1 NC P, în forma simplă, infracțiunea de
ucidere din culpă se pedepsește cu înch isoarea de la 1 la 5 ani.
Formele agravate ale uciderii din culpă sunt pedepsite în mod diferit. Așadar, forma
prevăzută de alin. (2) al art. 192 NC P, este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani iar în
cazul formei prevăzu tă la alin. 3 al aceluiași art icol, limitele speciale ale pedepsei prevăzute
la alin. (1) și ali n. (2) se majorează cu jumătate .66
În practica judiciară, culpa comună a autorului și victimei determină, în cele mai
multe cazuri, scăderea substanțială a pedepsei, fie prin aplicarea de ci rcumstanțe atenuante,
fie prin fixarea pedepsei cât mai aproape de minimul special. De acest lucru se ține cont și la
stabilirea despăgubirilor civile.

62 A se vedea A. Boroi , op. cit ., 1999, p. 204 -205.
63 Ibidem , p. 209
64 Pentru detalii http://legeaz.net/noul -cod-penal/art -192.
65 A se vedea A. Boroi, op. cit .,1999, p. 209 .
66 Pentru detalii http://legeaz.net/noul -cod-penal/art -192.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
39
În general, instanțele aplică pedepse corecte în această materie, urmărind să
influențeze, prin pedeaps ă, conduita viitoare a făptuitorului, astfel încât acesta să răspundă
corespunzător la solicitările exterioare, să își creeze structuri inhibitorii mai rezistente și să
aibă o putere mai mare de chibzuire atunci când acționează în situații de pericol poten țial
pentru viața oamenilor. Între exigența socială, care pretinde o pedeapsă aspră în raport cu
gravitatea rezultatului și imperativul resocializării făptuitorului prin întărirea funcțiilor
conștiinței (atenție și prevedere) care nu necesită o asemenea pe deapsă, pot apărea anumite
dezacorduri. Acestea explică încercările doctrinei de a găsi soluții noi și mai eficiente de
tratament penal a infracțiunilor din culpă.
Majoritatea autorilor consideră că sancționarea infracțiunilor neintenționate cu
pedepse int imidante nu are o influență bună a comportamentului. Astfel, se impune dozarea
corespunzătoare a sancțiunilor, nu după gravitatea rezultatului, ci în raport cu intensitatea
culpei (starea de beție, refuzul de a opri mașina în anumite situații ) ca și folosi rea pe scară
largă a altor forme de trat ament penal în locul închisorii .67
Cele mai frecvente sisteme de sancționare sunt următoarele: obligarea la muncă
corecțională în condiții de libertate, folosirea pedepselor care permit păstrarea locului de
muncă și contactul permanent cu familia, arestul la sfârșit de saptamană, arestul la domiciliu,
supravegherea protectoare, lăsarea condamnatului sub supravegherea unui agent și probator.
În vederea reintegrării în societate a deținutului, penitenciarele trebuie să fie astfel
organizate, încât să primeze conținutul educativ al sancțiunii față de privarea de libertate ca
atare.
Din punct de vedere al executării pedepsei privative de libertate, se poate prevedea ca
deținutul să beneficieze la anumite intervale de tim p, de ieșiri care sa îi permită să pastreze
contactul cu viața de familie și cu mediul social, iar după împlinirea unui anume coeficient
din totalul pedepsei să beneficieze de suspendarea condiționat ă a restului de pedeapsă .68

3.4. CAZUL FORTUIT – CAUZA CA RE ÎNLĂTURĂ CARACTE –
RUL PENAL AL FAPTEI
Întâlnim această cauză atunci când peste o faptă umană, social -utilă, se suprapune o
întâmplare sau împrejurare imprevizibilă care deviază direcția și rezultatul firesc al faptei
inițiale a omului, realizându -se con ținutul unei fapte prevăzute de legea lenală. În acest caz,
agentul produce un rezultat pe care nu l -a conceput sau urmărit, ci este consecința intevenției
unei energii, obiectiv imprevizibile, care s -a interpus în desfășurarea acțiunii ori a amplificat
acțiunea subiectului. Nu interesează cauza împrejurării fortuite. Ene rgia intervenită pe
neașteptate poate să provină din partea unor factori distincți, ca de exemplu: imprudența
victimei în cazul în care, un copil care se joacă pe balcon, cade în stradă și este lovit de o
mașină care circula normal; să provină din partea făptuitorului în cazul în care, un conducător
auto are o stare de leșin, pe neașteptate, provocând un accident de circulație; din partea unor
fenomene ale naturii: cutremure, alunecări de t eren); a unui animal, dacă o pisică răstoarnă o
lampă de petrol în casă, provocând un incendiu; ori din cauza unor defecțiuni tehnice
imprevizibile cum ar fi, de exemplu, explozia unui cazan sau a unei anvelope, un defect de
fabricație a frânelor la un aut ocamion, etc.
Uneori, energia străină imprevizibilă poate să reprezinte o dezvoltare în continuare , o
amplificare a acțiunii agentului (de exemplu, o persoană în timp ce sapă în curtea casei o
groapă pentru nevoi gospodărești, declanșează, în mod imprevi zibil, o alunecare de teren care
distruge gospodăria vecinului), sau poate să nu aibă nicio legătură cu acțiunea anterioară a

67 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 216 .
68 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 83-84.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
40
acestuia. De exemplu, asistenta de la spital îi administrează bolnavului medicamentul indicat,
fără să știe că, din greșeala farma cistului, medicamentul valabil a fost înlocuit cu unul
otrăvitor.
Intervenția împrejurării fortuite, se grefează pe existența unei acțiuni sau inacțiuni a
făptuitorului, îndreptată spre obținerea unui alt rezultat decât acela care s -a produs ca urmare
a fortuitului. Nu este necesar ca rezultatul urmărit de agent să fi fost ilicit. Este posibil ca
împrejurarea fortuită să se interpună în desfășurarea unei acțiuni licite a făptuitorului. De
exemplu, agentul fuge cu lucrurile furate și este urmărit de victimă . Fiind suferindă de inima,
aceasta face infarct și moare. În acest caz, rezultatul mai grav s -a produs în mod imprevizibil
pentru agent și prin urmare, acesta nu va răspunde pentru infracțiunea praeterintenționată.
Acțiunea ori inacțiunea agentului trebu ie să fie voită de acesta, în raport cu rezultatul
urmărit, adică să ii aparțină subiectului. În cazul în care agentul a fost constrâns fizic să
acționeze într -un anumit fel, nu se poate vorbi de lipsa de previziune a acestuia, chiar dacă ar
interveni o î mprejurare fortuită. De exemplu, impegatul CFR este imobilizat și împiedicat să
își îndeplinească obligațiile legale. În asemenea cazuri, ar trebui să se admită existența unor
cauze care înlătură existența acțiunii sau inacțiunii, cu toate consecințele pe c are le -ar atrage
aceasta.
Pe lângă acțiunea sau inacțiunea subiectului, mai este necesar ca între împrejurarea
fortuită și rezultat să existe o legătură de cauzalitate. Nu are relevanță dacă împrejurarea
fortuită a avut loc înainte de activitatea făptuito rului (de exemplu, substituirea
medicamentului a avut loc înainte de acțiunea asistentei), sau după ce agentul a efectuat
acțiunea și a început să se producă rezultatul (de exemplu, alunecarea de teren s -a produs
după săparea gropii de către agent). Nu est e necesar însă, ca o asemenea legătură să existe
între acțiunea subiectului și împrejurarea fortuită. Este suficient ca această împrejurare să fi
intervenit în desfășurarea acțiunii subiectului, producând rezultatul. De exemplu, nu există
nicio legătură de cauzalitate între acțiunea asistentei și împrejurarea care a condus la
înlocuirea medicamentului.
Acțiunea (inacțiunea) subiectului, trebuie însă să fi făcut parte, alături de împrejurarea
fortuită, dintre factorii care au cauzat rezultatul. Fortuitul în lătură răspunderea penală a
agentului numai în legătură cu o acțiune care, din punct de vedere material, a produs un
rezultat ilicit pe care acesta a fost în imposibilitate obiectivă să îl prevadă.
Acțiunea subiectului, chiar îndreptată spre obținerea unu i rezultat diferit de cel
produs, constituie, în raport cu rezultatul produs, o condiție necesară, pentru că fără existența
acesteia, împrejurarea fortuită nu ar fi putut produce rezultatul ilicit. Sub acest aspect teza
susținută de unii autori, în sensul că fortuitul înlătură legătura cauzală între acțiunea
subiectului și rezultat și, ca urmare, ar trebui analizată în cadr ul problematicii cauzalității ni
se pare, teoretic, discutabilă. În măsura în care împrejurarea fortuită, pentru a produce
rezultatul, a trebuit, în mod necesar, să folosească acțiunea în curs de desfășurare a
făptuitorului, să se grefeze pe aceasta, contribuția cauzală a agentului nu poate fi înlăturată.
Fortuitul va înlătura numai reflectarea în psihicul agentului a acestei legături, car e a acționat
în imposibilitatea obiectivă de a prevedea consecințele acțiunii sale și implicit intervenția
împrejurării fortuite.
Legea penală română a adoptat această a doua poziție teoretică reglementând cazul
fortuit în cadrul cauzelor de excludere a v inovăției.
În concepția legii penale române fortuitul constituie o cauză care înlătură vinovăția,
deoarece lipseș te prevederea de către subiect a consecințelor acțiunii (inacțiunii). Ceea ce
obiectiv este imposibil de a fi prevăzut de orice persoană, va fi, firește imposibil de prevăzut
și subiectiv, adică în raport cu capacitatea de prevedere a subiectului, raportată la însușirile
unei persoane care ar fi acționat în aceleași condiții ca și aceasta. Ca urmare, n -ar fi imposibil
să se susțină că, în acest caz, făptuitorul ar fi trebuit sau ar fi putut să prevadă rezultatul

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
41
faptei. Fortuitul, ca imprevizibilitate obiectivă, exclude, prin urmare, culpa agentului (acolo
unde norma de incriminare prevede și culpa ca cerință subiectivă) întocmai ca și
imprevizi bilitatea subiectivă ș i impersonală. Dacă fapta este incriminată doar câ nd este
comisă cu intenție, intervenția cazului fortuit, cu atât mai mult, va exclude vinovăția
făptuitorului.
S-ar putea afirma că în cazul faptelor incriminate numai când sunt săvâr șite cu
intenție nu are relevanță cauza neprevederii rezultatului, și anume, dacă aceasta s -a datorat
imprevizibilității obiective ori lipsei de diligență a subiectului. În toate cazurile, agentul nu ar
fi putut răspunde pentru comiterea unei fapte cu inte nție. De exemplu, intenția este exclusă
dacă cel care a deschis o corespondență adresată altuia era în imposibilitate absolută de a -și
da seama că respectiva corespondență nu ii era adresată sau numai subiectiv și personal s -a
găsit în imposibilitate să p revadă împrejurarea că acea corespondență nu ii era adresată ori
din greșeală, a comis fapta. Din contră, în cazul infracțiunilor care se pot comite și din culpă,
interesează cauza neprevederii rezultatului deoarece dacă acționează una din
imprevizibilităț ile de mai sus însă cauza neprevederii este lipsa de diligență a agentului, care
ar fi trebuit sau ar fi putut sa prevadă rezultatul, acesta va răspunde pentru o infracțiune
comisă din culpă.
În doctrina penală, cazul fortuit este considerat o cauză de e xcludere a răspunderii
penale „fără patrie” , fiind controversată poziția acesteia în sistematica infracțiunii: unii
autori, așa cum am văzut, consideră că fortuitul aparține problematic ii cauzalității, alții
propun ca fortui tul să fie studiat în cadrul pro blematicii acțiunii deoarec e înlătură apartenența
faptei unui autor determinat (de exemplu, în cazul șoferului care, pe neașteptate, are o stare
de leșin urmată de pierderea controlului volanului și accidentarea unui pieton). Teza
dominantă propune examina rea fortuitului în legătură cu inexistența culpei agentului (ca
urmare a imposibilității absolute cu prevedere). S -a obiectat împotriva previzibilității ca și
criteriu de diferențiere între culpă și caz fortuit, deoarece, criteriul ar fi relevant numai în
privința culpei generice, nu și în cazul culpei specifice (sau prin neobservarea anumitor
reguli) și care ar fi, conceptual, incompatibilă cu fortuitul. O asemenea diferențiere ar fi greu
de admis deoarece și în cazul culpei, prin neobservarea anumitor reg uli de diligență, poate fi
conceput fortuitul în sensul imposibilității obiective de a respecta regula de diligență care ar fi
evitat producerea rezultatului. De exemplu, un moment de tulburare a vederii -fosfenă – poate
face ca agentului să ii pară culoare a roșie a semaforului ca verde. Tot astfel, când spargerea
parbrizului pe neașteptate îl împiedică pe șofer să vadă drumul sau în cazul exploziei
cauciucului de curând montat. Împotriva previzibilității s -au formulat critici și de către alți
autori, susțin ându -se că nu se poate deosebi fortuitul de culpă în raport cu previzibilitatea,
deoarece nu se poate cere a prevedea un rezultat care nu poate fi prevenit. Previzibilitatea,
fără posibilitatea de a preveni echivalează cu a n u preved ea. O asemenea echivale nță este
greu de admis. În realitate, agentul poate prevedea și împrejurări asupra cărora nu este în
măsură să acționeze pentru a preveni rezultatele negative care s -ar produce. De exemplu,
agentul prevede furtuna care se apropie și care îl va arunca la ma l, odată cu barca în care se
află, peste bunurile aflate acolo și pe care le va distruge, însă nu poate evita acest rezultat. O
asemenea s ituație constituie forță majora (vis major). În cazul fortuitului, ceea ce i se cere
agentului este să se găsescă în i mposibilitatea obiectivă de a prevedea energia străină care va
interveni și va produce rezultatul, nu i se cere să fi putut lua măsuri ca rezultatele negative să
nu se producă. Dacă există atât imposibilitatea de prevedere, cât și imposibilitatea de a
preveni rezultatul, ne vom afla în fața unui fortuit peste care s -a suprapus forța majoră
(constrângerea fizică).
Esențial pentru caracterizarea cazului fortuit este caracterul obiectiv și general al
imposibilității de previziune. De aceea nu are relevanță co ndiția personală a agentului, starea
sa de sănătate, studii, experiență etc. Chiar dacă, uneori, întâmplările care provoacă

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
42
rezultatele fortuite sunt cunoscute, aceasta nu exclude fortuitul dacă nicio persoană nu ar fi
putut cunoaște momentul intervenției împrejurării respective. Sub acest aspect, cazul fortuit
se deosebește de inexistența vinovăției, situație în care lipsa de prevedere este personală și
subiectivă, fiind determinată de situația făptuitorului.
În raport cu prevederea rezultatului este de o bservat că în cazul fortuitului, ceea ce nu
este în măsură să prevadă agentul, în mod direct, este intervenția împrejurării fortuite (a
cauzelor și proceselor ascunse) care vor produce rezultatul. Fiind vorba de o împrejurare
obiectiv imprevizibilă, aceast a se va răsfrânge și asupra subiectului care va fi, în
imposibilitate și subiectiv să prevadă rezultatul. Dimpotrivă, în cazul lipsei de vinovăție,
imprevizibilitatea subiectului are caracter pur subiectiv și se concentrează în mod direct
asupra rezultatul ui faptei (pe care nu putea și nici nu trebuia să îl prevadă).
Dacă într -o cauză anume se va reține că subiectul nu a prevăzut împrejurarea care a
produs rezultatul, cu toate că acesta, obiectiv, era previzibil, nu vor fi aplicabile dispozițiile
relative la cazul fortuit. Se va examina însă, dacă în raport cu însușirile și capacitatea
subiectului acesta nu ar fi trebuit sau putut să prevadă rezultatul. Dacă se răspunde negativ și
la o altă examinare, atunci nu va exista vinovăția agentului. Cu atât mai puț in va exista cazul
fortuit dacă împrejurarea care a intervenit în desfășurarea acțiunii subiectului nu numai că a
fost prevăzută de acesta, dar a și contat pe ea pentru a produce rezultatul (de pildă, subiectul,
prevăzând că este iminentă o furtună puterni că, părăsește imediat barca, lăsând în voia
valurilor victima care dormea în barca și pe care urmărea să o ucidă). În acest caz, faptuitorul
răspunde pentru infracțiunea de omor intenționat. Tot astfel, dacă împrejurarea fortuită a
accelerat numai procesul de finalizare a rezultatului care s -ar fi produs și fără aceasta (de
exemplu, victima lovită mortal la cap, în drum spre spital decedează, ambulanța întârziind
datorită exploziei unui cauciuc). Existența cazului fortuit înlătură prin urmare, întotdeauna
caracterul penal al faptei prin excluderea vinovăției, pe când lipsa de prevedere subiectivă
poate să înlăture, automat, vinovăția numai în cazul faptelor săvârșite cu intenție. În cazul
faptelor i ncriminate și atunci când sunt săvârșite din culpă, lipsa de prevedere nu înlătură
vinovăția decât dacă nu se constată culpa agentului (și anume că acesta nu a prevăzut, deși
trebuia și putea să prevadă rezultatul) .69

69 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 217 -224.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
43

CAPITOLUL IV
ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE
UCIDERE DIN CULPĂ

4.1. ASPECTE CRIMINOLOGICE
Termenul “criminologie” este compus din cuvantul latinesc “crimen” care înseamnă
crimă (infracțiune) și cuvantul grecesc “logos” cu sens de cuvânt, idee, știință.
În acest sens crimonologia ar fi știința care studiază fenomenul criminal (definiția cri –
minologiei rezultând din s ensul etimologic al cuvintelor) .70
În decursul dezvoltării, criminologia a avut mai multe definiții, deseori determinate de
concepția și viziunea autorilor, sau în funcție de momentul istoric și de gradul de dezvoltare
al științelor s ociale și umane.
La general, autorii moderni pleacă de la definiția dată de J. Pinatel, după care “cri-
minologia este studiul științific al omului delincvent și al delictului” , astfel autorul, preluâ nd
definiț ia lui Garofalo, consideră criminologia ca o “știință completă despre om” , ce studiază
“cauzele și remediile comportării sale antisociale” . Criminologia este preocupată să
cerceteze cu precădere cauzalitatea criminalității, ca fenomen social. Ea este chemată să
examineze sursele socio -umane ale crimei și criminalității, ale fiecărei infracțiuni în parte, ale
diverselor categorii și grupe de infracțiuni, precum și criminalitatea în ansamblu. Ca știi nță
criminologia examinează: – reacția socială contra criminalității; – cercetarea problematicii
profilaxie i și terapeuticii sociale a criminalității; – investigarea metodelor și procedeelor de
prevenire și combatere a crimei și criminalității; – apărarea socială împotriva crimei.
Criminologia este unica știință socială, extrajuridică, care oglindește societate a, oferă o
imagine globală, esențială și multilaterală a realităților socio -umane. Deci, criminologia este
știința fenomenului infracționalității în ansamblul său și nu doar a unei părți a acestuia .71
Conceptul de criminalitate nu a fost niciodată absolut d eterminat. Din acest punct de
vedere, trebuie menționat faptul că Codul penal în vigoare, nu face o delimitare în crime și
delicte, consacrând pentru toate faptele antisociale sancționate de legea penală denumirea
unică de infracțiune. Cu alte cuvinte, cri minalitatea este echivalentă din punct de vedere
criminologic cu infracționalitatea sau delincvența. În acest sens, devine importantă însăși
definiția dată infracțiunii ca faptă cu caracter antisocial: “Infracțiunea este o faptă (acțiune
sau inacțiune) pre judiciabilă, prevăzută de legea penală, săvâ rșită cu vinovăție și pasibilă de
pedeapsa penală” . Aici, trăsăturile caracterului antisocial și de vinovăție sunt punctele de
contact esențiale dintre cele două planuri – criminologic și penal – de luptă împotri va
infracționismului, iar trăsătura prevederii formale reprezintă delimitarea zonei de contact .72
Criminalitatea desemnează ansamblul comportamentelor umane considerate
infracțiuni, incriminate și sancționate de legea penală. Conținutul conceptului de crimi nalitate
cuprinde ansamblul infracțiunilor săvârșite într -o perioadă determinată, în cadrul unui
teritoriu național -statal. Ca știință, criminologia abordează prioritar problemele stării,
structurii, dinamicii și, mai ales, ale cauzalității criminalității ca fenomen socio -uman,
precum și problemele apărării sociale a valorilor ocrotite de legea penală contra criminalității.
Conținutul conceptului de criminalitate include nu numai infracțiunile, ci și toate faptele
prevăzute de legea penală, chiar dacă, în c onsecință, acestea nu întrunesc condițiile înaintate
de lege pentru a fi calificate ca infracțiuni. Din această categorie fac parte toate faptele care,

70 A se vedea Igor A. Ciobanu -Criminologie , Ed. Cartdidact, Chișinău 2007 , p. 7.
71 Ibidem , p. 9-10.
72 Ibidem , p. 12.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
44
deși incriminate de legea penală, din pricina unor situații înlătură caracterul penal al faptei și
exclu d răspunderea penală cu aplicarea unei sancțiuni penale, cum sunt faptele săvârșite în
legitimă apărare, extremă necesitate, din cauza unei constrângeri etc. Ca știință, criminologia
abordează și examinează sistemul de măsuri de prevenire și de apărare so cială contra
criminalității. Cercetarea și explicarea etiologică a crimei și criminalității contribuie la
cunoașterea reală, veridică, esențială a fenomenului criminalității și folosește la elaborarea
metodelor și mijloacelor de intervenție preventivă și de apărare socială contra criminalității.
Criminologia, de la apariția ei și până astăzi, a fost și este preocupată de dezvăluirea
cauzelor criminalității, găsirea soluțiilor sau remediilor pentru a evita sau a diminua
consecințele economice și sociale apăru te ca urmare a expansiunii criminalității și
metodologice ale cercetării criminologice, în „Studii și cercetări juridice” de elaborarea
modelelor de luptă pentru prevenirea și combaterea criminalității și pe ntru tratamentul
delincvenților .73
În ceea ce pri vește cauzele infracțiunilor contra vieții, este de observat că, în
majoritatea cazurilor aceste infracțiuni sunt comise de indivizi care și -au pierdut simțul uman,
dominați de mentalități profund retrograde, de concepții suburbane, primitive și josnice,
elemente inadaptate, ale căror structuri psihologice și etice proiectează răsturnat valorile
sociale, aceștia manifestând o desăvârșită insensibilitate, cel mai adesea unită cu o
imbecilizare intelectuală, cu o mumificare sufletească, cu trăsături esențialm ente
dizarmonice, adică cu tendințe impulsive, agresive, obsesive, paranoide sau chiar schizoide,
ori cu sugestibilitate exacerbată etc.
Majoritatea teoriilor care tratează etiologia faptelor contra vieții folosesc conceptul de
„personalitate criminală” ca bază teoretică a explicării acestui tip de comportament.
Așadar, din perspectiva teoriei psihanalitice a doctorului Sigmund Freud, entitățile
responsabile pentru agresivitatea individuală ar fi atât Sinele cât și Supraeul .74 Sinele (Id)
reprezintă un com plex de tendințe și reflexe din gândirea inconștientă, care nu sunt trăite în
mod conștient. Zis altfel, S inele sau inconștientul reprezintă partea cea mai ascunsă și tainică,
precum și cea mai adâncă a sufletului . Sinele este considerat ca o componentă bi ologică a
personalității, reprezentant al influențelor ereditare, iar răbufnirile inconștientului se pot
produce în anumite manifestări, străbătând cenzura pe care o instituie Eul și Supraeul .75 La
nivelul Sinelui, orice persoană este considerată a fi capab ilă să săvârșească infracțiuni grave,
cu violență. Manifestarea spontană și nespecifică a instinctelor abisale distructive nu exclude
vinovăția penală sub forma intenției directe sau indirecte.
Cu toate acestea, Freud insistă asupra faptului că, în mod fre cvent, entitatea psihică
vinovată de comportamentul antisocial este Supraeul, în funcție de tipul său de structurare.76
Supraeul (Super -Ego) sau conștiința morală reflectă nivelul de dezvoltare a
personalității, influența pe care mediul social și cultural o exercită asupra psihicului. Supraeul
contribuie și el, ca și Eul, la refularea instinctelor, nivelul său de cenzură fiind cu atât mai
puternic, cu cât persoana este mai matură, sănătoasă psihic, mai instruită, mai educată și mai
experimentată în viață. S upraeul este cel care dictează Eului, iar acesta din urmă ordonă
controlarea și stăpânirea Sinelui .77
Astfel, insuficienta structurare a Supraeului permite acceptarea nediferențiată a
instinctelor și tendințelor abisale cu caracter antisocial, cenzura moral ă fiind abolită din
necunoaștere, nepricepere, indiferență ori lipsă de maturitate social ă. Acesta este motivul
pentru care infractorii minori se bucura de un tratament penal atenuant.

73 Ibidem , p. 19-21.
74 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 18.
75 A se vedea I. A. Ciobanu , op. cit ., 2007, p . 129.
76 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p . 18-19.
77 A se vedea I. A. Ciobanu, op. cit ., 2007, p. 130.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
45
Structura negativă a Supraeului sugerează existența unei personalități profund
antisociale care a asimilat, în timp, norme și valori total opuse celor general acceptate de
societate. Din această categorie fac parte infractorii care săvârșesc infracțiuni de omor
calificat și omor deosebit de gra v. Principala lor caracteristică , alături de agresivitate, este
indiferența afectivă, lipsa de sensibilitate față de suferința umană.
Structura aberantă a Supraeului sugerează constituirea unei conștiințe morale
extemiste. Din această categorie fac parte fanaticii de toate nuanțele, cât și cei care suferă de
complexul de vinovăție.
Supraeul fanatic se formează în contextul unor situații de frustrare cu bază diversă:
etnică, rasială, politică sau religioasă. Reprezentanții fanatici ai unei cauze suferă o diminuare
a propriului Eu care se c ontopește într -un Eu colectiv, adesea nebulos și absurd, ce utilizează
deviza “distruge pentru a salva” . Din această categorie se recrutează teroriștii -Kamikadze,
deoarece “împotriva atacului celor care vor să moară nu există apărare perfectă” .
Persoanele care suferă de un complex de vinovăție cu bază reală sau imaginară,
(complexul Oedip, de exemplu), se implică, uneori, în săvârșirea unor infracțiuni cu violență
pe care le „semnează” pentru a fi descoperiți cu ușurință și pentru a primi o pedeapsă pe care
ei înșiși nu sunt capabili să și -o aplice.
Pe această linie etiologică se află argumentarea teoretică a criminologului John
Dollard, care consideră că agresiunea este un comportament deviant ce reprezintă o reacție la
o situație frustrantă. Această reacți e poate fi spontană sau decalată în timp, deci premeditată.
Criminologul belgian Etienne de Greef accentuează rolul socialului în formarea
personalității antisociale cu caracter agresiv. Autorul consideră că personalitatea infractorului
se structurează de -a lungul unui proces lent de degradare morală a individului, denumit
proces criminogen, care îl conduce pe individ, în cele din urmă, la săvârșirea actului
infracțional.
Acest proces evoluează în trei etape. În prima etapă individul suferă o degradare
progresivă a personalității, ca urmare a unor frustrări repetate. Din momentul în care se
convinge de nedreptatea mediului său social, el nu mai găsește nicio rațiune pentru a respecta
cadrul legal al acestui mediu. În a doua etapă a procesului criminogen, ind ividul acceptă
comit erea crimei, își caută justific ări, precum și un mediu mai tolerant. În ultima etapă acesta
acționează. Trăsătura psihică fundamentală care permite săvârșirea infracțiunii violente ar fi
indiferența afectivă.
De altfel, acest punct de v edere a fost preluat de criminologul francez Jean Pinatel,
care a formulat teoria personalității criminale. Acesta este de părere că trăsăturile
personalității criminale (egocentrismul, labilitatea psihică, agresivitatea și indiferența) nu
conduc la consti tuirea personalității criminale decăt dacă sunt reunite într -o constelație c are
reprezintă nu cleul acestui tip de personalitate. În consecință, între personalitatea infractorilor
și cea a non -infractorilor ar exista o diferență cantitativă iar nu una calit ativă.
Din perspectiva teoriilor criminologice de orientare sociologică, agresivitatea
individuală este explicată mai ales prin prisma „învățării sociale” a comportamentului
infracțional. Una din cele mai reprezentative teorii ale învățării sociale, care c oncentrează
asupra achiziționării comportamentului agresiv, aparține criminologului american Albert
Bandura. Autorul susține că, în dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv al
celui agresiv, intervin diferite mecanisme, precum: imitația și m odelarea. Trăsăturile de
personalitate, printre care și agresivitatea, pot fi învățate de alții. De asemenea, învățarea
poate fi influențată de specificitatea formelor de întărire și recompensă.
În ceea ce privește societatea actuală din România, se poate observa că, începând cu
anul 1990, criminalitatea contra vieții în țara noastră își are cauze și motivații strâns legate de
perioada de criză.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
46
Prima dintre cauze este specifică evenimentelor revoluționare în general și rezidă în
declanșarea unei stări anom ice de ansamblu, cu consecințe greu de evaluat pe termen mediu
si lung. Starea de anomie, înteleasă ca o stare de anormalitate socială determinată de crize de
amploare, determină o devalorizare a sistemului de norme și valori care par să aparțină unei
epoc i trecute.
Această situație a condus l a o diminuare considerabilă a respectului față de lege și față
de instituțiile însărcinate cu impunerea acesteia. Starea de timorare a reprezentanților acestor
instituții a încurajat în mare măsură un val infracțional multidimensionalin. Lipsa lor de
reacție a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor și obligațiilor indivizilor certați
cu normele morale și legale, care și -au imaginat că democrația permite orice și că pot scăpa
nepedepsiți pentru faptele lor antisociale.
O altă cauză a fost lipsa de reacție a factorilor de putere în cazul unor tensiuni sociale,
politice, economice, fapt care a permis inițierea, desfășurarea și amplificarea unor conflicte
majore, soldate cu morți și răniți. Avem în vedere confl icte politice mutate în stradă, cele
interetnice, precum și conflictele politice grave, ca de exemplu: mineriadele. De asemenea,
trebuie luate în considerare deciziile eronate ale factorilor de putere în materia detensionării
și anihilării unor conflicte m ajore previzibile, cum ar fi evenimentele din perioada 13 -15
iunie 1990, ori cele de la Târgu Mureș din martie 1991.
Tot la nivelul ansamblului social post -revoluționar, se observă apariția unei cauzalități
economice din ce în ce mai pronunțată, determinat ă pe de o parte de „furia devastatoare” a
goanei după îmbogățire rapidă, iar pe de altă parte de lipsa efectivă a mijloacelor de trai în
anumite cazuri. Această situație are toate șansele să se adânceasca în cazul unei deteriorări
mai profunde a nivelului de trai. Alte cauze ale infracțiunilor săvârșite cu violență sunt de
ordin individual, cum ar fi alcoolismul, conflictele personale etc., dar și acestea se manifestă
pe fundalul etiologiei generate de evoluția ansamblului social .78

4.1.1 C AUZE ȘI CONDIȚII CARE FAVORIZEAZĂ
SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
În ceea ce privește persoana infractorilor trimiși în judecată, datele statistice
evidențiază că în perioada 1998 -2002 au fost trimise în judecată 12 481 persoane pentru
infracțiuni contra vieț ii. Influența alcoolului a fost constatată la 2 862 inculpați din totalul
celor trimiși în judecată. Atrage atenția faptul că din infracțiunile săvârșite sub influența
alcoolului , 947 de inculpati au comis infracțiuni de omor și tentativă de omor, iar rest ul
infracțiunea de ucidere din culpă .79
Cele mai multe infracțiuni de ucidere din culpă au loc pe drumurile publice. În
practica judiciară, urmările încălcării normelor privind circulaț ia pe drumurile publice sunt
denumite generic „ accidente de circulaț ie”. Acci dentele de circulație reprezintă, de fapt,
consecințe ale încălcării normelor privind circulaț ia pe drumur ile publice, constituind
infracțiuni prevăzute de legea penală. Pe lânga marile avantaje și facilități aduse în viața
persoanei și a societăț ii, transporturile auto au produs și continuă să producă efecte de osebite.
Printre acestea se numără, pierderile de vieți omeneș ti si pagube materiale incalculabile .
Statisticile î ntocmite atât pe plan mondial, cât și la nivel naț ional evidențiază faptul
că accidentele de circulație ocupă locul al treilea , ca factor de mortalitate, după bolile cardio –
vasculare ș i cancer, iar pentru persoanele ce nu depăș esc 35 ani, accidentele de circulație
constituie principala cauză de deces. În lume, se înregistrează 1-2 decese și peste 60 de
vătămări la fiecare 3 minute, iar î n decurs ul unei zile aproape 1.000 mor î n urma accidentelor
rutiere, iar alte peste 20.000 suferă vătămă ri.

78 A se vedea A. Boroi, op. cit ., 1999, p. 18 -22.
79 Pentru detalii https://www.scribd.com/doc/809332 40/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie , p. 89-90.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
47
Factorii care concură la pro ducerea accident elor de circulație pot fi grupaț i în două
mari categorii: factorii externi și factorii interni. Dintre aceș tia amintim: caracteristicile ș i
starea drumului public; condițiile meteorologice ș i de vizibilitate; intensificarea trafic ului
rutier pe artera respectivă ; starea autovehiculelor angajate î n acci dent; starea ș i
comportamen tul participanț ilor la traficul rutier.
Caracteristicile ș i starea drumului public
Pentru aprecierea cât mai exactă a împrejurărilor î n care s -a produs accidentul de
circulație, precum și a altor factori perturbatori în relația a utovehicul – conducă tor a uto –
victimă, organele de urmărire penală trebuie să se edifice asupra drumului sau porț iunii de
drum unde s -a produs evenimentul rutier. Elementele caracteristi ce ce definesc forma unui
drum în plan în profil longitudinal ș i tran sversal, constituie elemente geometrice ale
drum ului. De aceea, organele de urmărire penală trebuie să lămurească ce secțiune are
drumul î n profil longitudinal, în panta. Aceeași importanță trebuie acordată si profilului
transversal al drumului – rambleu o ri debleu.
Cele mai des i ntâlnite elemente geometrice ale drumului sunt: al iniamentele, curbele,
declivită țile, lățimea părț ii carosabile si acostame ntele. Existenț a curbelor, oferă posibilitatea
stabilirii măsurilor de conduită preventivă pe care trebuia sa le ia conducatorul aut o, știut
fiind faptul că în astfel de situaț ii, viteza pentru a tacarea virajelor trebuie mult ș i din timp
redusă , raza de curbură fiind elementul geometric ce influențează direct asupra stabilității și
înscrierii autovehiculului în curbă. Lă murind aceste p robleme, organul de urmărire penală va
putea ulterior stabili dacă cel afl at la volan a rulat cu viteza până la limita „evitării orică rui
pericol” , dacă s-a conformat indicatoare lor rutiere ce impuneau restricții de viteză în zonă, ori
dacă victima – prin acțiunile sau inacț iunile sale, a contribuit sau nu, parț ial ori î n
exclusivitate, la producerea accidentului.
Referitor la partea carosabilă, pentru porțiunea centrală a drumului, trebuie stabilită
lățimea acesteia, numărul de ben zi pe sens, existenț a trotuarelor și a bordurilor de î ncadrare
sau a acostamentelor. Trebuie urmă rită existenț a indicatoarelor ruti ere, a marcajelor
transversale și longitudinale, în raport cu acestea putându -se aprecia atât comportamentul
participanț ilor la trafic cât ș i alte elemente ce pot demonstra meca nismul producerii
accidentului ș i cauze le care l -au generat. De o atenție deosebită trebuie să se bucure lămurirea
problemei privind învelișul drumului. Învelișul părții carosabile este prezent î ntr-o mare
varietate de struc turi: beton, asfalt, pavaj de piatră, pământ, nisip etc. Importanța cunoașterii
acestui aspect derivă din aceea că, în raport cu suprafaț a ce acoperă calea de rulare, se va
calcula și coeficientul de aderență al pneurilor, element ese nțial î n stabilirea vitezei
autovehiculului, atât înainte, cât și î n momentul impactului.
În literatura de specialitate sunt p rezentate o ser ie de circumstanțe care influenț ează
fiziologia conducerii ș i limite le de adaptabilitate ale conducă torului auto, g enerate de
caracteri sticile geometrice și topometrice ale căilor rutiere. Astfel, lățimea benzii de circulație
are efect asupra capacităț ii de conducere a autovehiculului. Reducerea lăț imii benzii produce
un efect psihologic asupra conducătorului auto, mat erializat în micșo rarea capacității de
conducere cu 15 -25% față de situația când ar circula pe o bandă cu lățimea normală. Starea
căii rutiere are repercusiuni asupra capacității de conducere și în cazul în care suprafaț a
carosabilă este deteriorată . La de plasarea pe un astfe l de drum valoarea aderenței la un
anum it moment poate să nu fie aceeaș i la toate roțile, ceea ce sporeș te probabilitatea
producerii dera pajului. Formarea unor declivități mari în îmbracă mintea dr umului,
nesemnalizate, determină, mai al es în condiț iile cir culării cu vit eze mari, producerea unor
defecțiuni la sistemele de direcție sau de rulare, în acest fel explicâ ndu-se pierderea
controlului volanului, intrarea î n coliz iune cu alte autovehicule ori părăsirea părț ii carosabile.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
48
Cele expu se prezintă importan ță în aprecierea corectă a situației de la fața locului, a
împrejură rilor care au concu rat la producerea accidentului și, în final, la stabilirea vinovăț iei
persoanelor implicate.

Condiț iile meteo rologice ș i de vizibilitate
Vizibilita tea î n sectorul de drum pe care s -a produs accidentul de circulație este
determinată, în primul rand, de starea ș i caracteristicile drumului public. În afara acestora,
vizibilitatea mai poate fi influențată și de condițiile atmosferice existente î n momentu l
producerii acciden tului, prezenț a vegetaț iei (copaci, tufe etc.) pe părț ile la terale ale drumului
sau circulaț ia pe timp de noapte.
După cum rezultă din statisticile și cercetă rile efectuate de persoanele abilitate,
condiț iile me teorologice nefavorabile ca ceaț a, ploaia, ninsoarea sau poleiul, pe de o parte,
micșorează vizibilitatea ș i fac drumul alunecos, iar, pe de altă parte, afectează capacitatea de
conducere, prin suprasolicitarea sistemului nervos central. Sub aspectul lă muririi mecani s-
mului prod ucerii accidentului și deci a vinovăț iei persoanelor implic ate, factor ii
meteorologici menționați au î nrâurire directă asupra coeficientului de aderență. Variația
coeficientului de aderență în diverse condiț ii de deplasare a autovehiculelor și în raport cu
diverș i factori ce a fectează valoarea acestora, a fost stabilită pe cale experimentală. În afară
de natura învelișului drumului și de condiț iile meteorologice, va lorile coeficientului de
aderență sunt influențate și de construcția ș i starea anvelopelor, d e elasticitate, de profilul
acestora, de pre siune sau de gradul lor de uzură .
Pantele, rampele ș i curbele re duc considerabil vizibilitatea î n planul drumului, acestea
fiind generatoare d e evenimente rutiere, mai ales în cazul manevrelor de depăș ire pe
sectoarele de drum respec tive. Circulația pe timp de noapte favorizează producerea
evenimentelor rutiere, datorită faptului că obstaco lele aflate pe partea carosabilă sau î n
imediata apropiere a acesteia, pe acostament ori î n afara drumul ui – par a fi mult mai departe
și mai mari decât î n realitate. Acest lucru trebuie avut în vedere atât în stabilirea situației
exacte de la fața locului, cât și în aprecierea declarațiilor î nvinuitului sau inculpatulu i,
martorilor ori persoanelor vătă mate.
Intensitatea traficu lui rutier pe artera respectiv ă
Pentru a avea o imagine cât mai clară a mecanismului și cauzelor care au generat ș i
concurat la producerea acc identului, cercetarea trebuie să lămurească intensitatea fluxului pe
segmentul de drum î n momentul producerii eve nimentului. Intensita tea circulației este un
indicator de bază î n aprecierea fluxul ui de trafic. Ea este neuniformă în timp, modificându -se
în anumite ore din zi, zile ale săptămânii ș i luni ale anului, ceea ce influențează negativ
desfășurarea traficului, favorizâ nd producere a accidentelor. Crescând intensitatea și viteza de
circulaț ie apare pericolul coliziu nii autovehiculelor care circulă pe aceeași bandă, cauza
principală fiind frânarea bruscă și nepăstrarea distanț ei dintre autovehiculele care se succe d.
Literatura de spec ialitate evidențiază elementele care limitează și adesea întrerup
fluenț a traf icului rutier. Astfel, intersecțiile la acelaș i nivel sunt cele mai frecvente „locuri
generatoare de accidente de circulație” . După opinia specialiștilor, ab undenț a de indicatoar e,
reclame și diverse panouri distrag atenția conducătorilor auto și chiar îi orbesc. De asemenea,
circulația pe aliniamente lungi și monotone pot provoca oboseli ș i uneori, e ste cauza
adormirii la volan. Lă murirea acestei probleme est e importantă, atâ t pentru stabilirea
vizibilității influențată de prezența pe artera rutieră a altor mijloace de transport, cât și pentru
evidențierea faptului dacă cel aflat la volan a respectat sau nu obligațiile ce -i reveneau, în
condițiile deplasării p e o arteră intens circulată .

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
49
Starea autovehiculelor angajate î n accident
În traficul rutier, coliziunile dintre autovehicule pot fi de cele m ai diverse tipuri:
frontale, față -spate, laterale; sub aspectul numă rului de dimens iuni cu care autovehiculul int ră
în impact , ele putâ nd fi unidimensionale ș i/sau b idimensionale. Organelor de urmărire penală
le revine sarcina de a lă muri cauzel e producerii acestor coliziuni și, î n raport cu acestea, de a
elucida mecanismul pro ducerii accidentului de circulaț ie.
Din practica judiciară a rez ultat că intrarea greșită într -un viraj, depășirea fără să se
asigure, explozia unui pneu ș i adormirea la volan, sunt cauzele principale ale coliziunii
frontale.
Coliziunile față -spate, produse, în special, pe ș osele le aglomerate di n afara
localităților ș i în traficul urban se datorează, fie nerespectării distanței corespunzătoare față
de autovehiculul din față raportată la viteza de circulație și condițiile de drum, fie
defecț iunilor existente la sistemul de frâ nare, iluminare, semnalizare sau direcț ie. În unele
cazuri, nereducerea vit ezei pe timp de noapte generează tamponările autovehiculelor
staționate.
Coliziunile laterale produse în intersecț ii pot fi exp licate prin neacordarea priorității
de trecere ori a semnificaț iei culor ii semaforului electric, precum și prin preselectarea
defectuoasă a benzii de circulație sau schimbarea bruscă a direcț iei de mers.
Lămurirea problemei stării autovehiculului angajat în accident prezintă importanță
din mai multe considerente:
– oferă posib ilitatea stabilirii exac te a împrejură rilor producerii accidentului, a vitezei
de impact sau a poziț iei relative a autovehiculelor;
– dă o imagine clară, atâ t asupra manevrelor efectuate de conducato rul auto anterior
impactului, cât și asupra persoanelor vinovate de nerespectare a regulilor privind circulaț ia pe
drumurile publice;
– creează posibilitatea evidențierii defecț iunilor tehnice pe care le prezenta
autovehiculul în momentul accidentului și, pe această bază, stabilirea legă turii de cauzalitate
dintre acestea ș i rezultatul produs. Este obligatorie stabilirea stă rii tehnic e a autovehiculului
imediat după producerea accidentului, știut fiind că ulterior se produc anumite modificări, cu
toate consecinț ele negative pe care le antrenează și cu efect direc t în determinarea cauzelor ș i
mecanismului p roducerii evenimentului rutier și implicit a vinovăț iei;
– asigură stabilirea și ulterior evaluarea corectă a avariilor, respectiv a pag ubelor
materiale cauzate prin săvârșirea infracț iunii;
– este de natura să c onducă la o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor
săvârș ite.80

Starea și comportamentul participanților la trafic
Factorii principali care se asociază în cauzalitatea apariției accidentelor rutiere sunt –
omul, autovehiculul și drumul. Apariția unor stări anormale la oricare dintre ei prezintă surse
de apariție a accidentului .
Având în vedere faptul că peste 80% din accidentele de circulație se datorează
factorului uman, este explicabilă preocuparea organelor de urmărire penală, de a lămuri sub
toate aspectele starea și comportamentul persoanelor care au concurat la producerea
accidentului. Analizând comportamentul participanților la trafic, organele de urmărire penală
trebuie să acorde atenție deosebită stabilirii măsurilor și manevrelor efectuate de
conducătorul auto pentru evitarea accidentului. Acest lucru se impune mai ales în situația
când se invocă starea de necesitate, ori cazul fortuit.

80 Pentru detalii http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/METODELE -CERCETARII -ACCI –
DENTEL 224.php.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
50
Oboseala la volan trebuie să stea în atenția organelor de urmărire penală întrucât, în
anumite situații, ace astă stare, pe lângă faptul că explică împrejurările care au dus la
producerea accidentului, poate constitui temei pentru extinderea cercetărilor .81 De asemenea,
boala, alcoolul ș i medicamentele, diferite boli, coroborate cu consumul de medicamente ori
stimulente, se constituie în factori favorizanț i ai producerii accidentelor. Consumul de
medicamente , sedativele, hipotensivele, antialergicele sau antibio ticele, fiecare cu specificul
său, influenț eaza negativ capacitat ea de conducere. Contrar unor pă reri, co feina nu
diminueaza oboseala sau influenț a alcoolului ci, la unele persoane, pro duce o stare contrară
de neliniște, tremurări și nesiguranță în mișcă ri.
Analizând comportamentul participanților la trafic, organele de urmărire penală
trebuie să acorde o ate nție deo sebită stabilirii măsurilor luate ș i manevrelor efectuate de
conducă torul auto pentru evitarea accidentului. Acest lucru se impune mai ales în situația
când se invocă starea de necesitate ori cazul fortu it. Starea de necesitate implică existenț a
unui peric ol grav care nu ar putea fi înlăturat decât prin săvârșirea unei fapte de natură
penală.
Există caz fortuit dacă, în timp ce o persoană conducea autovehiculul cu viteză legală,
datorită uzurii p remature, pivotul inferior a ieșit din lăcașul său î n urma ruperii accidentale a
armaturii metalice ce fixează această articulație, făcând ca mecanismul de direcție să se
blocheze și să se producă un accident de circulaț ie soldat cu mo artea unei persoane și
vătămarea gravă a alteia. O boseala are ca efect pri ncipal încetinirea manevrelor, scăderea
atenției, nesincronizarea mișcă rilor. Conducerea autovehiculului într -o asemenea stare,
coroborată și accelerată de anumite circumstanț e cum ar fi: căldura din cabină , zgomotul
uniform al motorului, monotonia drumulu i etc., oboseș te sistemul nervos.
De toate acestea trebuie să țină cont organele de urmărire penală întrucât, în anumite
situații, starea de oboseală, pe lângă faptul că poate explica împrejură rile care au dus la
producerea accidentului, poate constitui temei pentru extinderea cercetă rilor. Astfel, practica
judiciară a statuat că fapta unui funcționar de a da dispoziție unui conducător auto, aflat în
subordinea sa, să plece într -o nouă cursă pe o distanță mare, deși cunoștea că acesta este
obosit ca urmare a conducerii autovehiculu lui timp de mai multe ore, prevăzând și acceptând
în condițiile date – timp de noapte ș i ploaie – posibilitatea produ cerii unui accident cu
consecințe vătămă toare pentru persoanele transportate ș i pentru autovehicul, constituie în
cazul când asemenea consecințe au avut loc, infracțiunea de abuz î n serviciu.
Consumul de alcool, prin efectele sale – paral izarea centrilor inhibi tori, scăderea
atenției, î ncetinirea reflexelor, reducerea acuității vizuale, apariția tulburărilor de echili bru –
afectează puter nic capacitatea de conducere a șoferului și se constituie într -o importantă
cauză a pro ducerii accidentelor de circulaț ie.
Din punct de vedere al cercetă rii, star ea conducătorului auto și a victimei î n
momentul impactului, pe fondul co nsumului de alcool, are o importanță deosebită , pe de o
parte, pentru elucidarea mecani smului producerii accidentului și dovedirii vinovăției, iar pe
de altă parte, pentru extinderea cercetărilor î n cauz ă.82
Pentru a -și forma o imagine completă asupra compo rtamentului conducătorului auto,
organele de urmărire penală trebuie să urmărească ce activități a desfășurat acesta după
producerea accidentului respectiv – dacă a oprit și a acordat primul ajutor victimei, sau a
transportat -o la cea mai apropiată unitat e sanitară ori, dimpotrivă, a părăsit locul faptei, a
abandonat autovehiculul implicat în accident etc.
În legătură cu victimele, trebuie să se stabilească ce calitate au avut : pietonii, bicicliștii,
însoțitorii, pasagerii, ocupanți ai mijloacelor de tran sport – locul pe care -l ocupau, acțiunile

81 Pentru detalii https://andreivocila.wordpress.com/2010/04/22/accidentele -de-trafic -rutier/.
82 Pentru detalii http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/METODELE -CERCETARII -ACCI –
DENTEL224.php.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
51
întreprinse înainte de eveniment, manevrele efectuate pentru evitarea impactului, contribuția
lor la producerea accidentului.
Pentru pietonul implicat în evenimentul rutier, organele de urmărire penală trebuie să
elucideze și următoarele aspecte:
 direcția în care se deplasa victima în momentul în care a fost lovită de autovehicul;
 distanța parcursă de la trotuar sau acostament spre axul drumului, ori de la ultimul loc
de oprire până la locul impactului;
 viteza de de plasare;
 starea fizico -psihică a victimei.
Viteza de deplasare a pietonului constituie un factor important în lămurirea mecanismului
producerii accidentului. Astfel, dacă acesta a circulat în pas obișnuit, circa 4 km/h,
observându -l din timp, conducătorul auto are posibilitatea să evite impactul, dar nu se putea
întâmpla același lucru, dacă pietonul se angajează în traversarea în fugă, adică având o viteză
de aproximativ 9 -10 km/h.
Literatura de specialitate oferă puține informații despre bicicliști, deși a cești participanți
la traficul rutier sunt, nu de puține ori, victime ale accidentelor de circulație. Este cunoscut că
viteza de deplasare a bicicliștilor variază între 10 km/h și 25 km/h.

Persoanele vinovate și forma de vinovăție
Referitor la persoanele vinovate de producerea consecințelor trebuie avut în vedere atât
participanții la tra ficul rutier, cât și celelalte categorii de persoane care au concurat, într -un fel
sau altul, la producerea urmărilor.
Din această ultimă categorie fac parte:
 persoanele c are aveau obligația și îndatorirea să verifice starea tehnică a
autovehiculelor înainte de plecarea în cursă,
 persoanele care au îndeplinit defectuos sau nu ș i-au îndeplinit atribuțiile de verificare
tehnică ori inspecție tehnică periodică a au tovehiculelo r, remorcilor sau tramvaielor,
ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către
persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s -a
produs un accident de circulație care a avut ca rezu ltat uciderea sau vătămarea
integrității corporale ori a sănătății unei persoane,
 persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau de către executantul
unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru
semnaliza rea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s -a
produs un accident de circulație din care au rezultat victime omenești sau pagube
materiale;
Din analiza împrejurărilor în care s -a produs accidentul, ținând cont de toate aspect ele
cauzei, organele de urmărire penală trebuie să aprecieze dacă este vorba de culpa exclusivă a
victimei ori dacă la producerea evenimentului și a cons ecințelor a concurat și aceasta ,
conducătorul auto și alte persoane, reținându -le în acest caz, așa num ita culpă „comună”.
În legătură cu persoanele vinovate trebuie să se lămurească și alte probleme, cum ar fi:
profesia, antecedentele penale în materie, cetățenia și alte aspecte care int eresează în
soluționarea cauzei .83
Iată câteva exemple din jurisprudenț ă:

Circulând cu o viteză mai mare decât limita legală (70 Km/h), rezultatul produs,
respectiv accidentarea victimei , era previzibil, deci i nculpatul trebuia să -l prevadă .
Pentru existența culpei ca formă de v inovație este necesar să se st abileasca d acă
inculpatul putea să prevadă rezultatul faptei sale. Posibilitatea concretă de prevedere a

83 Pentru detalii https://andreivocila.wordpress.com/2010/04/22/accidentele -de-trafic -rutier/.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
52
inculpatului este apreciată în fun cție de personalitatea acestuia , experiența de viață, pregătirea
profesională. Dacă inculpatul nu a putut prevedea rezultatul, v inovăția sub forma culpei nu
poate fi reținută datorită imposibilității subiective a inculpatului de a -l prevedea . Din
cuprinsul expertizei auto întocmita în cursul urmării penale rezultă că victima s -a angajat în
traversarea drumului public fără să se asi gure din ambele direcții; viteza autovehiculului în
momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 105 km/h; accidentul putea fi
evitat de inculpat, dacă viteza de deplasare în momentele premergătoare evenimentului rutier
era de pană la 51,3 km/ h, prin locul respectiv, auto vehiculele din categoria celui î n cauză,
puteau să circule cu viteza de 70 km/h. Din concluziile raportului medico -legal rezultă că
victima, la momentul decesului, prezen ta o alcoolemie de 2,50 gr. %o. În condițiiile în care
victima s -a angajat în traversarea părții carosabile printr -un loc nepermis, in culpatul nu a fost
avertizat și pus în situația de a -și mări atenția și de a reduce viteza autoturismului. Deși a
circulat cu o viteză mai mare decâ t limita maxima admisă (70Km/h) inculpatul nu a putut
evita impactul cu victima prin manevra de frânare, deoarece timpul de care a dispus pentru
evitarea măsurilor de evitare a accidentului de 1,08 secunde, a fost mai mic decât cel care î i
era necesar pentru oprirea autoturismului (5,7 secunde). Accidentul putea fi evitat prin
manevra de frânare dacă inculpatul observa victima angajată în traversarea drumului public
când se afla la o distanță de 98,6 metri, ori în condițiile în care victima era î mbracată cu haine
de culoare neagră, fară a purta vestă reflectorizantă, distanța maximă de la care ar fi putut fi
văzut pietonul pe carosabil, cu luminile de intâlnire pe timp de noapte era de cca. 30 metri.
De asemenea, curtea constată că nu există nicio legătură de cauzalitate între î ncălcarea de
către inculpat a vitezei legale și produc erea rezultatului periculos, atâ ta timp cât nici în
situația în care autovehiculul s -ar fi d eplasat cu viteza maximă legală stabilită de 70 km/h,
accidentul nu p utea fi evitat de către acesta. În aceste condiții curtea reține că nu viteza a fost
cauza determinantă a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s -a aflat pe
partea carosabilă într -un loc nepermis, fiind și într -o stare avansată de ebrietate, cu o
alcoolemie de 2,50 gr%0. Valoarea ridicat ă de alcoolemie a victimei a presupus un grad de
intoxicație cu alcool încât s -a produs o paralizie apro ape completă a energiei fizice și a
facultă ților psihice ale acesteia , încât a acționat involuntar și fără a -și lua cele mai elementa re
norme de preved ere. Curtea consideră că depășirea vitezei legale î n localitate, în condițiile
date, îmbracă conținutul unei contravenții și nu a unei infracțiuni. În consecință, inculpatul nu
poate fi tras la răspundere penală pentru ucidere din culpă ci doar aplicarea u nei contravenții
în co ndițiile prev ăzute de OUG 195/ 2002. În condițiile în care inculpatul nu a putut prevedea
rezultatul socialmente periculos al faptei , aceasta fiind consecința intervenției unei
împrejurări străine de voința și conștii nța sa – fapta v ictimei – sunt î ndeplinite astfel
dispozițiile art . 52 NCP , fapta fiind săvârșită în caz fortuit, lipsindu -i trăsătura esențială a
vinovăț iei.84

Potrivit art. 49 alin.1 OUG 195/2002, „limita maximă de viteză în localități este de 50
km/h”, iar potrivi t art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002, „participanții la trafic trebuie sa aibă
un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol
viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii pr oprietății p ublice
sau private. Atât din raportul de expertiză tehnica auto, cât și din opinia expertului parte
al inculpatului, cat și din recunoașterea inculpatului a faptelor așa cum au fost reținute în
rechizitoriu, rezultă că la momentul producerii accidentului r utier viteza autoturismului
era peste limita legala de 50 de km/h. Ori, în condițiile în care, inculpatul era obligat să

84 Curtea de Apel Bacau, Decizia penala nr. 611/2015, http://www.legal -land.ro/codul -penal -adnotat/
art-192-uciderea -din-culpa/.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
53
circule cu viteza maximă admisa de lege în localitate și cu atenție sporită la trafic rezultă
că producerea accidentului a fost astfel cauzată de nerespectarea de către inculpat a
prevederilor art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. si art. 3 5 alin. 1 din OUG 195/2002
rep. Totodată, cu privire la comportamentul victimei instanța reține, în calitatea sa de par –
ticipant la trafic ca pieto n, aceasta s -a angajat în traversarea carosabilului în mod nere –
gulamentar, prin loc nepermis ș i fără să se asigure, în fugă, având o alcoolemie de 0,60
‰g alcool în sânge deși era obligată să prevină accidentarea sa și să se comporte în așa
fel încât să n u constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și să se angajeze în
traversarea străzii numai prin loc special amenajat (existent în apropiere) și după o
asigurare prealabilă, corespunzatoare, potrivit art. 167 lit. d) din RAOUG 1 95/2002. În
plus, potrivit art. 72 alin. 4 din OUG 195/2002, pietonii surprinși și accidentați ca urmare
a traversării prin locuri nepermise, poarta întreaga răspundere a accidentării lor, în
condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat preveder ile legale privi nd
circulația prin acel sector. Față de nerespectarea de către inculpat a reglementărilor legale
privind viteza pe drumurile publice din localități, în condițiile în care victima a traversat
prin loc nepermis și fără a se asigura, instanța va reține existența, dincolo de orice
îndoială rezonabilă, a culpei comune a inculpatului și a victimei în producerea
accidentului de circulație în proporție de 30% pentru inculpat și 70% pentru victimă .85

Fapta conducătorului unui autoturism care nu a r espectat regimul legal de viteză stabilit
pentru sectorul de drum pe care circula, încălcând dispozițiile art. 35 alin. (1) si art. 48 din
O. U. G. nr. 195/2002, și a accidentat victima care traversa neregulamentar strada, pro-
ducând decesul acesteia, într unește elementele constitut ive ale infracțiunii de ucidere din
culpă prevazută în art. 192 alin. (1) și (2) NCP ., care are corespondent în prevederile art.
178 alin. (1) si (2) C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vi novăție sub forma culpei cu
prevedere, realizând că, prin nerespectarea regimului legal de viteză, poate pune în pericol
viața altor persoane si cauza decesul acestora, fără, însa, a accepta producerea rezultatului,
socotind fără temei ca nu se va produce. Având, însă, în vedere î mprejurările concrete în care
s-a produs evenimentul rutier soldat cu decesul unei persoane, cauzat în mare măsură de
comportamentul acesteia, care s -a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis, în
condiții de maximă aglomerație și fără a se asigura, precum ș i faptul că inculpatul, deși a
încălcat regimul circulației pe tronsonu l respectiv, s -a deplasat, totuș i, cu o viteză situata cu
puțin peste limita legală admisă, instanța a reținut un grad de contribuție mai mare al victimei
la producerea accident ului, stabilind culpa acesteia î n proporție de 75%, iar a inculpatului în
proporție de 25% .86

4.1.2. PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN
CULPĂ
În ceea ce privește circulația în siguranță pe drumurile publ ice “Ministerul Trans –
porturilor a lansat în dezbatere publică Strategia națională pentru Siguranță Rutieră pentru
perioada 2016 – 2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia, în care se pre –
vede reducerea la jumătate a numărului de decese din accidente rutiere până în 2020, la c el

85Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, Sentinta penala nr. 29/2015, http://www.legal -land.ro/codul –
penal -adnotat/art -192-uciderea -din-culpa/ .
86 ÎCCJ, Secția penala, Decizia nr. 352/A din 30 octombrie 2014 , http://www.legal -land.ro/codul –
penal -adnotat/art -192-uciderea -din-culpa/ .

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
54
mult 1.188, raportat la anul 2010, când s -au înregistrat 2.377 de cazuri ”.
Strategia care însoțește proiectul HG arată că "siguranța rutieră este o problemă de
interes individual, național, european și mon dial, iar abordarea acesteia trebuie să fie
corespunzătoare fiecărui nivel în parte, cu răspunderea împărți tă între toți actorii implicați ”.
Se mai precizează ca de la primul accident rutier care a fost înregistrat în Irlanda în anul 1869
și până în prezen t numărul persoanelor decedate pe drumurile publice se ridică aproximativ la
30 de milioane. De asemenea, se estimează că mai bine de 1,24 milioane de persoane își pierd
viața anual pe drumurile din întreaga lume, mult mai mulți rămân cu handicapuri defini tive și
între 20 și 50 milioane sunt vătămați. Aceste evenimente sunt frecvente mai ales în țările în
curs de dezvoltare, în rândul participanților vulnerabili la trafic și în rândul celor activi din
punct de vedere social.
Potrivit sondajelor, “cu o tendință de creștere puternică a numărului de accidente rutiere
în cursul perioadei 2003 – 2008, inversată ulterior într -o tendință de scădere, datele
publicate de Consiliul European pentru Siguranța în Transporturi (ETSC) în 2015 au relevat
faptul că, di n 2001, când a fost stabilită ținta pentru reducerea numărului de decese din
accidentele rutiere și până în prezent, România are cea mai slabă perfo rmanță, alătur i de
Malta, Bulgaria și Polonia ”.
Apreciind evoluțiile indicatorilor dinamici specifici din perioada 1990 – 2014, se poate
observa o tendință de creștere puternică a numărului de accidente rutiere în cursul perioadei
2003 – 2008, care a fost apoi inversată într -o tendință de scădere. Accidentele rutiere au
scăzut de la 2.796 în 2009 la 1.818 în 2014 ( -35%). Cu toate acestea, vătămările au scăzut
mai puțin în aceeași perioadă, de la 15.295 la 13.237 ( -9%).
În vederea reducerii numărului de accidente și a deceselor pe drumurile publice, “prin
adoptarea și implementarea prezentului proiect de Ho tărâre a Guvernului se ating urmă –
toarele deziderate: îmbunătățirea sistemului de management integrat al serviciilor
specializate de urgență care intervin în cazul accidentelor rutiere, întărirea capacității
instituționale, inclusiv a Consiliului Intermini sterial pentru Siguranță Rutieră, întărirea
rolului educației rutiere și a campaniilor de sensibilizare și conștientizare, crearea de
programe universitare, post -universitare și de formare în domeniul siguranței rutiere, în
conformitate cu legislația în vi goare și cu standardele ARACIS, îmbunătățirea calității
cercetării la locul accidentului și a expertizelor tehnice judiciare, îmbunătățirea practicii
judiciare prin introducerea în programele de pregătire a magistraților a unor tematici
generale, necesare unei corecte înțelegeri a aspectelor ce țin de accidentele rutiere și care nu
aparțin domeniului juridic, îmbunătățirea evaluării medicale și psihologice a candidaților
pentru obținerea permisului de conducere, îmbunătățirea evaluării medicale și psihologi ce a
persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației, îmbunătățirea calității instruirii
oferite de școlile de șoferi și centrele de pregătire și perfecționare profesională a
personalului de specialitate din domeniul transportului rutier, îmbu nătățirea calității
examinării, îmbunătățirea legislației și a contr olului respectării acesteia etc ”.87

4.2. ASPECTE MEDICO -LEGALE
Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea
circumstanțelor ce pot avea importan ță probatorie pentru cauza penală sunt necesare
cunoștiințe specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte domenii.
Posedarea unor asemenea cunoștințe specializate de către persoana care efectuează urmărirea
penală sau de cătr e judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea exper –

87 Pentru detalii http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/strategie -nationala –autoritatile -vor-
sa-reduca -pana -la-jumatate -numarul -deceselor -in-urma -accidentelor -rutiere -415072.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
55
tizei se face, la cererea părților, de către organul de urmărire penală sau de către instanța de
judecată, precum și din oficiu de către organul de urmărire penală.
Părțile, din in ițiativă proprie și pe cont propriu, sunt în drept să înainteze cerere despre
efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia lor, vor putea utilizate
în apărarea intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la ce rerea părților se
prezintă organului de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale și urmează a
fi apreciată o dată cu alte probe.
În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoștințele necesare
pentru a prezenta conc luzii care se referă la circumstanțele apărute în legătură cu cauza
penală și care pot avea importanță probatorie pentru cauza penală.
Fiecare dintre părți are dreptul să recomande un expert pentru a participa cu drepturi
depline la efectuarea expertizei.
Experiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
1. cauzei morții .
2. gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale .
3. stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului sau părții vătămate .
4. stării psihice și fizice a persoanei în privința căreia se reclamă ca s -au comis acte de
tortură, tratamente inumane sau degradante .
5. vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părții vătămate – în cazurile în care
această circumstanță are i mportanță pentru cauza penală, iar documentele ce confirm vârsta
lipsesc sau prezintă dubiu.
6. stării psihice sau fizice a părții vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privința
capacității ori de a percepe just împrejurările ce au importanță pentru cauza penală și de a
face declarații despre ele, dacă aceste declarații ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în
principal, în baza hotărârii în cauza dată.
7. altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
Expertizele cu u n grad sporit de complexitate se efectuează de o comisie alcătuită din
mai mulți experți de aceeași specializare sau după caz, de specializări diferite. La cererea
părților, în componența comisiei de experți pot fi incluși experții invitați (recomandați) d e
ele.
Dacă sunt experți de aceeași specializare, membrii comisiei se consultă între ei și,
ajungând la o opinie comună, întocmesc un raport unic, pe care îl semnează fiecare. Dacă
între experți există dezacord, fiecare dintre ei prezintă câte un raport s eparat cu privire la
toate întrebările sau numai cu privire la întrebările pe marginea cărora există dezacord.
Dacă membrii comisiei sunt experți de specializări diferite, la efectuarea expertizei se
aplică prevederile referitoare la expertiza complexă.
Cerința organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a cere ca expertiza
să fie efectuată de o comisie de e xperți este obligatorie pentru ș eful instituției de expertiză,
precum și pentru experții desemnați. Dacă expertiza este pusă în sarcin a instituției de
expertiză și conducătorul, analizând complexitatea investigațiilor ce urmează a fi efectuate,
consideră că este necesară o expertiză în comisie, acesta comunică organului de urmărire
penală sau instanței de judecată propunerea de dispuner e a efectuării expertizei.
În cazul în care constatarea vreunei circumstanțe poate avea importanță probatorie în
cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigații în diferite domenii, se
dispune expertiza complexă.
În cazul torturii, efectuarea expertizei complexe, cu operarea examinării medico –
legale, psihologice și, după caz, a altor forme de examinare, este obligatorie .88

88 Pentru detalii https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/drept -procesual -penal -partea –
speciala/mijloacele -de-proba -si-procedeele -probatorii/.

TEOR IE ȘI JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ
56

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Boroi , Infracțiuni contra vieții , Ed. All Beck, București, 1999
2. Lidia Barac , Drept penal – partea specială , Ed. Universul Juridic – București, 2014
3. Eduard Constantin , Infracțiunile contra vieții in noul Cod penal , Ed. Universul Juridic,
București, 2016
4. Mihail Udroiu , Drept penal Partea generală. Partea specială (EXAMENE) , ed. 1, Ed.
C.H. Beck, București, 2010
5. Mihail Udroiu , Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, ed. a 2 -a, Ed. C.H. Beck,
București 2015
6. Igor A. Ciobanu , Criminologie , Ed. Cartdidact, Chișinău 2007
7. http://bloghamangiu.ro/omorul -calificat -fise-de-drept -penal -alexandru -boroi -simona .an-
ghel/.
8. https://www.scribd.com/d oc/22273390/Uciderea -Din-Culpa.
9. https://www.scribd.com/doc/80933240/Uciderea -Din-Culpa -Disertatie .
10. http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Analiza -juridicopenala -a-infra76.php .
11. http://legeaz.net/noul -cod-penal/art -192.
12.http://www.creeaza.com/tehnologie/criminalistica/METODELE -CERCETARII -ACCI –
DENTEL224.php .
13. https://andreivocila.wordpress.com/2010/04/22/accidentele -de-trafic -rutier/ .
14. Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 611/2015 , http://www.legal -land.ro/codul –
pena l-adnotat/art -192-uciderea -din-culpa/.
15. Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, Sentința penală nr. 29/2015 , http://www.legal -land.ro/
codul -penal -adnot at/art -192-uciderea -din-culpa/.
16. ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/A din 30 octombrie 2014 , http://www.legal -land.ro/
codul -penal -adnot at/art -192-uciderea -din-culpa/.
17. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/strategie -nationala –autoritatile -vor-
sa-reduca -pana -la-jumatate -numarul -deceselor -in-urma -accidentelor -rutiere -415072 .
18. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/drept -procesual -penal -partea -spe-
ciala /mijloacele -de-proba -si-procedeele -probatorii/