Taropa Alexandra -Daniela [604252]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE , ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT
Programul de studii: DREPT

DIVORȚUL ȘI EFECTELE SALE

Coordonator științific:
Lector univ. dr. Roxana Roba

Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE,
ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE DIN TÂRGU MUREȘ LUCRARE DE LICENȚĂ

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT Candidat (a) TAROPA
ALEXANDRA -DANIELA
Programul de studii : DREPT
Anul absolvirii : 2019
Coordonator științific : Viza facultății
Lector univ. dr. ROXANA ROBA
a) Tema lucrării de licență : DIVORȚUL ȘI EFECTELE SALE

b) Problemele principale tratate :
1. Desfacerea căsătoriei prin divoț;
2. Efectele divorțului;
3.Impactul divorțului asupra copiilor .

c) Bibliografia recomandată :
1. Emeșe Florian, Dreptul familiei, ed. a 6 -a, Ed. C.H. Beck, București, 2018;
2. Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, ed. a 2 -a revizuită și adăugită,
Ed.Hamangiu, 2017 ;
3. Marieta Avram, Drept civil.Familia, ed.a2a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016
4. Alexandru Bacaci, Viorica – Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei, ed.a 7 -a, Ed.
C.H.Beck, București, 2012 ;
5. C.C. Hegeanu , Dreptul familiei și actele de stare civilă , Ed. Hamangiu, București, 2012.
6. Reviste de specialitate: -Pandectele Române; -Universul Juridic; -Dreptul.
d) Termene obligatorii de consultații :

e) Locul și durata practicii : Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu –
Mureș
– Facultatea de Economie si drept

Primit tema la data de : 11 octombrie 2018

Termen de predare : 01 iulie 2019

Semnătura Direc tor Departament Semnătura coordonatorului

Semnătura candidat: [anonimizat] 1
1.1 Noțiunea și definirea divorțului ………………………….. ………………………….. …………………… 1
Capitolul II – Desfacerea căsătoriei prin divorț ………………………….. ………………………….. ……….. 3
2.1 Considerații generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 3
2.2 Sisteme sau concepții privind divorțul ………………………….. ………………………….. …………. 5
Capitolul III – Desfacerea căsătoriei prin acordul soților ………………………….. ………………………. 6
3.1 Aspecte generale privind desfa cerea căsătoriei prin acordul soților ………………………….. 6
3.2 Divorțul pronunțat de către notarul public sau ofițerul de stare civilă ……………………….. 7
3.2.1 Procedura divorțului pe cale administrativă ………………………….. ……………………….. 8
3.2.2 Soluțiile pe care le poate pronunța ofițerul de stare civilă ………………………….. …….. 9
3.2.3 Procedura divorțului pe cale notarială ………………………….. ………………………….. ….10
3.2.4 Soluțiile pe care le poate pronunța notarul public ………………………….. ……………… 11
3.2.5 Refuzul ofițerului de stare civilă sau notarului public ………………………….. ………… 13
3.3 Divorțul prin acordul soților pron unțat de către instanța de judecată ………………………. 14
3.3.1 Condițiile pentru admisibilitatea divorțului ………………………….. ………………………. 14
3.3.2 Procedura divorțului prin acordul soților pronunțat de către instanța de judecată .15
Capitolul IV – Desfacerea căsătoriei la cererea unuia dintre soți ………………………….. …………. 16
4.1 Instanța competentă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 16
4.2 Procedura divorțului la cererea unuia dintre soți ………………………….. ………………………. 18
4.2.1 Participanții la procesul de divorț ………………………….. ………………………….. ………… 20
4.2.2 Motivele de divorț ………………………….. ………………………….. ………………………….. …20
4.2.3 Probele în procesul de divorț ………………………….. ………………………….. ……………… 22
4.2.4 Cererile accesorii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..24
4.2.5 H otărârea judecătorească și căile de atac ………………………….. ………………………….. 25
4.3 Divorțul din culpă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 27
4.4 Divorțul din motive de sănătate ………………………….. ………………………….. …………………. 31
Capitolul V – Efectele divorțului ………………………….. ………………………….. …………………………. 32
5.1 Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți …………………………. 32
5.2 Efectele divorțului cu privire la relațiile patrimoniale dintre soți ………………………….. ..34
5.2.1 Efecte cu privire la regimul matrimonial ………………………….. ………………………….. 34
5.2.2 Efecte cu privire la locuința comună a soților ………………………….. …………………… 37
5.2.3 Efecte cu privire la obligația de sprijin material reciproc ………………………….. …….37
5.2.4 Efecte cu privire la dreptul la moștenire ………………………….. ………………………….. .38

5.2.5 Efecte cu privire la obligația de întreținere între foștii soți ………………………….. ….38
5.2.6 Efecte cu privire la dreptul la despăgubiri ………………………….. ………………………… 39
5.2.7 Efecte cu privire la prestația compensatorie ………………………….. ……………………… 39
5.3 Efectele divorțului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre părinți și copii ……… 42
5.3.1 Locuința copilului după divorț ………………………….. ………………………….. …………… 43
5.3.2 Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești ………………………….. ……………….. 44
5.3.3 Îndatoririle și drepturile părintelui care este separat de copilul/ copii minori …….. 45
5.3.4 Exercitarea autorității părintești în caz de divorț ………………………….. ……………….. 47
5.4 Efectele divorțului cu privire la relațiile patrimoniale dintre părinți și copii …………….. 49
5.4.1 Obligarea părinților la suportarea cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională a copilului/ copiilor ………………………….. ………………………….. …….49
5.4.2 Exer citarea drepturilor părintești privind bunurile și actele civile patrimoniale ale
copilului/ copiilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 51
5.4.3 Alocația de stat pentr u copii ………………………….. ………………………….. ………………. 51
Capitolul VI – Divorțul în dreptul internațional privat ………………………….. ………………………… 53
6.1 Competența soluționării acțiunii de divorț de către instanțele române în cazul soților
care sunt cetățeni români, dar care au locuința în străinătate ………………………….. …………… 57
Capitolul VII – Aspecte de drept comparat în materia divorțului ………………………….. ………….. 58
Capitolul VIII – Modul în care divorțul schimbă relația dintre un copil și părinții săi ………….. 60
Capitolul IX – Impactul divorțului asupra copiilor ………………………….. ………………………….. ….61
9.1 Greșelile frecvente ale părinților în cazul în care aceștia ajung să apeleze la procedura
divorțului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 67
9.2 Mod urile concrete în care afectează divorțul copii ………………………….. …………………… 67
Capitolul X – Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 70
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 72

1
Capitolul I – Noțiuni introductive despre d ivorț
1.1 Noțiunea și definirea d ivorțului
Divorțul reprezintă singura modalitate de dezintegrare a căsătoriei pronunțată de
o autoritate competentă. Acesta poate fi constatat pe temeiul consimțământului
ambilor soți sau la cererea unuia dintre soți. D atorită creșterii ratei divorțurilor,
divorțul este considerat ca și o soluție în cazul neînțelegerilor care apar între soți.1
De-a lungul timpului , divorțul a fost acceptat sau negat , criticat sau solicitat ca
un drept fundamental al ființei umane , restrâns în beneficiul menținerii familiei și
protejării copiilor rezultați din aceasta , necesar pentru recunoașterea efectivă a
dreptului la viața intimă, familială sau privată.
Critica divorțului se fundamentează cel dintâi pe ideile religioase care susțin
încheierea pe viață a căsătoriei, dar ș i pe principiile de fermitate și respect pe care
trebuie să se întemeieze o familie sau, cel mai important, pe interesul copiilor2.
Interesele copiilor rezultați din căsătorie nu pot aspira la menținerea acestora în
mijlocul unui câmp de luptă sau în prezența unui părinte alcoolic sau violent care
constituie doar un exemplu negativ și o influență proastă asupra copiilor, asupra
viitorului acestora și ar împiedica creșterea într -un mediu aromonios și plăcut a unui
copil. În asemena cazuri, nici nu se mai iau în discuție interesele copiilor, acestea fiind
dizolvate și fără vreo importanță având în vedere mediul toxic și haotic în care ar fi
crescuți acești copii. De asemenea, s e mai spune că divorțul reprezintă răul necesar,
un remediu prin care se soluționează conflictele conjugale și care nu trebuie să
lipsească din legislațiile actuale.3
Căsătoria se încheie pe viață. În principiu legătura căsătoriei este menită să
dăinuiască pe tot timpul vieții soților. În mod firesc, în cazul decesului unuia dintre
soți, căsătoria încetează.4
Desfacerea căsătoriei este un mijloc juridic, prin care la cererea unuia dintre soți
instanța pune capăt existenței căsătoriei.5

1 Emeșe Florian, Dreptul familiei, ed. a 6 -a, Ed. C. H. Beck, București, 2018, p.289.
2 Conf. Univ. Dr. Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă , Ed.
Hamangiu, ed. a 2 -a revizuită și adăugită, 2007, p.164 .
3 Ibidem.
4 I.P.Filipescu – Tratat de dreptul familiei , Editua ALL, ediția 1996, p.205 .
5 Ghe. Tomșa, G.Grigore, D.Șerban, C. Pârlea – Dicționar de Dreptul Familiei – Editura
Științifică și Pedagogică, București, 1984, p.62 .

2
Divorțul este un mod de înfăptuire a desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească
atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.6
La începuturi, în țara noastră , divorțul a fost reglementat de Codul familiei, mai
precis în capitolul IV, Titlul I, art. 37 -44, iar cu privire la dispozițiile dreptului
material, acestea completându -se cu cele de procedură civilă cu privire la procedura
divorțului, adică art. 607 -619 ale Codul ui de Procedură Civil ă. Astăzi, divorțul este
reglementat în Noul Cod Civil, Capitolul VII din Cartea a II -a, intitulat ”Desfacerea
căsătoriei”, mai exact la art. 373 – art. 404, iar procedura divorțului este reglementată
în Codul de Proc edură Civilă, Cartea a VI -a, Titlul I, i ntitulat ” Proceduri speciale ”,
art. 915 – art.935 .
Procedura consacrată de Codul familiei a fost o procedură formalistă, greoaie și
descurajantă. Potrivit art. 38 Codul familiei , se prevedea că ”divorțul reprezenta
mijlocul de desfacere a căsătoriei pentru motive temeinice, care fac ca, pentru unul
dintre soți continuarea căsătoriei să fie absolut imposibilă, pentru că raporturile
dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate ”. Divorțul se realiza numai pe cale
judecătorească, iar divorțul prin consimțămâ nt nu era reglementat. Motivarea acestei
regelemntări a fost că divorțul nu este numai o problemă de ordin personal, ci și una
de ordin social, căsătoria fiind încheiată pe viață, iar familia și copiii rezultați din
căsătorie trebuie protejați împotriva efect elor negative ale destrămării acesteia.
Prin Legea nr. 59/1993, com pletată cu Legea nr.65/1993 s -a renunțat la termenii
absoluți în ca re era deschis divorțul, astfel că acesta nu mai trebuia să fie un remediu
împotriva imposibilității absolute a continuări i căsătoriei , iar raporturile dintre soți nu
mai trebuie să fie grav și iremediabil vătămate. Acest act normativ a introdus divorțul
prin consimțământ. Acesta era constatat tot prin hotărâre judecătorească și presupune
existența unui an de căsătorie și lip sa copiilor minori.
Actualul Cod Civil, a redus la maxim formalitățile pe care soții le au de
îndeplinit în cazul divorțului prin consimțământ, fiind suficiente prezența personală în
fața notarului, a ofițerului de stare civilă sau a instanței și un termen de reflecție de 30
de zile. Ca și în vechea legislație, motivele de divorț nu sunt enumerate, existând doar
un criteriu general de apreciere ”motive temeinice” și se prevede despărțirea în fapt de
cel puțin 2 ani și starea de sănătate a unuia dintre soți care face imposibilă continuarea

6 M.N. Costin, I. Leș, M. Șt. Minea, D. Radu – Dicționar de drept procesual civil – Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p.345.

3
căsătoriei. Procedura divorțului pe cale judiciară face obiectul Codului de procedură
civilă. 7
Practica judiciară a stabilit o abundență de motive de divorț care pot fi evaluate
ca temeinicie și care pot conduce la desfacerea căsătoriei. De asemenea, oricare dintre
soți poate cere divorțul atunci când starea de sănătate proprie face imposibilă
continuarea căsătoriei. Se aplică aceași regulă si în cazul unei boli incurabile,
indif erent dacă a fost sau nu cunoscută de celălalt soț la încheierea căsătoriei8.

Capitolul II – Desfacerea c ăsătoriei prin d ivorț
2.1 Considerații g enerale
Nici Codul familiei, nici Codul de Procedur ă civilă nu definesc noțiunea de
desfacere a căsătoriei, singură doctrina ocupându -se de definirea acestei noțiuni.
În literatura juridică au existat mai multe definiții, astfel:
1. Prin despărțenie s -a înțeles casarea în virtutea legii, prin justiție a legăturilor
căsătorești dintre soții în viață și valabil căsătoriți9;
2. Despărțirea sau divorțul este desfacerea căsătoriei pronunțată printr -o hotărâre
judecătorească, pe baza unei cauze determinate de lege sau pe temeiul voinței
statornice a soților de a se despărți10;
3. Prin divorț se înțelege desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, la
cererea oricăruia dintre soți11;
4. Divorțul este desfacerea căsătoriei în timpul vieții soților (”le divorce est la
dissolution du mariage du vivant des epoux ”)12 ;
5. Divorțul este de sfacerea căsătoriei în timpul vieții soților, prin hotărâre
judecătorească, pentru motive temeinice, care fac imposibilă continuarea
căsătoriei pentru soțul care cere desfacerea ei13;

7 Conf. Univ. Dr. Cristina Codruța Hageanu, op. cit., p.166 .
8 A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei , ediția a 7-a, Ed. C.H. Beck,
București, p.153.
9 G. Tabacovici, Prime elemente de drept civil, vol. I, Ed. Institutul de Arte Grafice C. Sfetea,
1901, București,p.346.
10 C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român , Ed.
Națională S. Ciornei, București, 1928, p.376.
11 T.R. Popescu , Dreptul familiei , Tratat, vol.I, Ediție revizuită, Ed. Didactică și Pedagogică,
1965, București, p.235.
12 A. Benabent, Droit civil, La famille , 8eme edition, Libraire de la Cour de cassation, 1997,
Paris, p.187.
13 I. Albu, Căsătoria în dreptul român , Ed. Dacia, 1988, Cluj -Napoca, p.247.

4
6. Prin despărțenie se înțelege desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, în
timpul vieții soților și potrivit unor reguli anume stabilite de lege14;
7. Divorțul este desfacerea unei căsătorii valabile în timpul vieții celor doi soți ( ”la
divorce est la rupture d ’un mariage valable du vivant des deux epoux ”)15.16
Desfacerea căsătoriei sau divorțul cum mai este numit , este singur a modalitate
legală de descompunere a căsăt oriei, constatată sau pronunțată de o autoritate
învestită. Fie că este constatat pe temeiul consimțământului ambilor soți, fie că este
pronunțat l a inițiativa unuia dintre ei, divorțul stinge, numai pentru viitor, starea de
căsătorie și, implicit, efectele căsătoriei.17
Potrivit dispozițiilor art.38 Codul familiei ”instanța judecătorească poate
desface căsătoria prin divorț18 atunci când, datorită unor motive temeinice,
raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsă toriei nu mai poate fi
posibilă”. Este unanim acceptat în literatura de specialitate19 și în practica judiciară20
că la baza desfacerii căsătoriiei st ă fie culpa soțului pârât, fie a amândurora, nefiind
posibilă pronunțarea divorțului atunci când culpa aparține exclusiv soțului reclamant.
În societatea contemporană, divorțul a devenit un fapt aproape banal; pe măsură
ce rata divorțialității a crescut, f enomenul a devenit mai lesne de perceput și mai ușor
de tolerat, treptat – treptat fiind acceptat ca posibilă soluție a unor relații
disarmonice.Divorțul nu este o instituție perfectă, ci doar un ”rău necesar, căci pune
capăt unui rău și mai grav”.21
Atunci când se pune problema desfacerii căsătoriei, trebuie să se aibă în vedere
și caracterul social al căsătoriei.22

14 M. Rarincescu, Curs de drept civil , vol.I, Ed. Societatea studenților în drept, 1941,
București, p.489.
15 I.P.Filipescu, op.cit., apud M. Planiol, G. Ripert, Traite pratique de droit civil francais ,
Tome II, Librairie generale de droit & de jurisp rudence, 1926, Paris, p.391.
16 Emeșe Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC , ed.4, Ed. C.H.Beck, București,
2011 , p.101 .
17 Idem, p.97.
18 Codul familiei consacră instituția divorțului în capitolul IV al titlului I (art.37 -44),
dispozițiile dreptului material fiind completate cu cele ale Codului de procedură civilă (art.
607-619), prin care se instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, de
urmat în toate pricinile având ca obiect desfacerea căsătoriei.
19 C.Turianu, ”Soluțiii contr adictorii din practica judiciară în procesele de divorț când se
constată culpa exclusivă a soțului reclamant”, în Dreptul nr.10/1992, pp.85 -86.
20 I. Mihuță, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1991 , Casa de editură și presă
Șansa SRL, București, pp.21 -22.
21 I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , Ed. All Beck, București, 1998, p.311.
22 Influența reglemantării juridice a obligației de întreținere asupra stabilității familiei , în
A.U.B., seria Științe juridice, nr.2/1971, p.89.

5
Căsăto ria asemenea unei baze a familiei, nu constituie nu mai o problemă de
ordin personal , pe lângă interesul celor doi soți există și interesul societății. . În toate
relațiile de familie trăiește un interes social. Caracterul social al căsătoriei face ca
voința soților să nu poată constitui prin ea însăși un temei îndestulător pentru
desfacerea căsătoriei. Prin urmare, soarta căsătoriei nu poate f i lăsată numai la
aprecierea soților, astfel, manifestarea de voință a soțil or sau numai a unuia dintre
aceștia poate fi luată în considerare pentru pron unțarea divorțului doar atunci când se
bazează pe faptul imposibilității con tinuării căsătoriei, datora tă unor motive
temeinice. Această imposibilitate se constată de către autoritatea de stat competentă.
Statul este direct interes at în apărarea căsătoriei și a familiei și de aceea a reglementat
modul în care poate fi admis divorțul. Apărarea căsătoriei nu înseamnă menținerea ei
cu orice preț. Această idee se găsește și în cazul admiterii divorțului prin
consimțământul soților, căci, dacă legea admite asemenea divorț, înseamnă că în
realitate există temeiuri suficiente care au determinat pe soți să divorțeze , legea
recunoscând această temeinicie . În consecință, divorțul prin consimțământul soților
este tot un mijloc pentru desfacerea căsătoriei.23 Legea noastră cunoaște atât
admisibilitatea, în cazuri justificate, a divorțului, cât și principiul stabilității c ăsătoriei
și familiei.24
În dr eptul modern sunt cunoscute, de regulă, două forme de desfacere a
căsătoriei prin divorț, și anume, divorțul pentru motive temeinice și divorțul prin
consimțământul mut ual25/ acordul soților.
2.2 Sisteme sau concepții privind d ivorțul
În primul r ând este vorba despre sistemul divorțului -remediu, potrivit căruia
divorțul intervine în cazul imposibilității continuării căsătoriei, indiferent dacă această
situație este reproșabilă sau nu vreunuia dintre soți. Divorțul apare c a un re mediu al
unei situații care nu mai po ate continua.
În al doilea rând, concepția divorțului -sancțiune reprezintă sancțiunea pentru
culpa unuia dintre soți sau a ambilor soți . Aceasta se pronunță împotriva soțului
culpabil, la cererea celui inocent. În cazul în care ambii soți sunt vinovați de

23 M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013 , Apud I.P.Filipescu,
Calificarea mențiunii despre imposibilitatea continuării căsătoriei , comunicare la sesiunea
științifică a Facultății de Drept București, 1968, p.42.
24 G. Aioanei, E.Poenaru, Căsătoria și d ivorțul , Ed. Hamangiu, București, 2008, p.119.
25 În legislația noastră, divorțul prin consimțământ mutunal a fost reintrodus prin Legea nr.
59/1993.

6
destrămarea căsătoriei , divo rțul se va pronunța din vina am ândurora. El nu va putea fi
acordat dacă este cerut de soțul caruia i se atri buie culpa exclusivă cu privire la
destrămarea vieții de familie, a căsătoriei.
În al treilea rând, sistemul sau concepția mixtă a divorțului remediu -sancțiune
îmbină elementele din primele două concepții prezentate anterior; fie se consideră
divorțul ca fiind întotdeauna un remediu însă, în multe cazuri, având la bază și culpa
unuia sau a ambilor soți, fie că divorțul este privit ca sancțiune, dar poate fi și un
remediu. Se observă că, în ambele ipoteze, se are în vedere culpa, care prezumă o
sancțiune, fără să se ignore faptul că, în același timp, divorțul este și un remediu, fiind
mijlocul de a pune capăt unei situații ce nu mai poate dura.26

Capitolul III – Desfacerea căsătoriei prin acordul s oților
3.1 Aspecte generale privind desfacerea căsătoriei prin acordul s oților
Desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de de strămare a unei
căsătorii valabil încheiate. La data la care hotărârea instanței prin care se pronunță
divorțul , rămâne irevobailă , se sting principalele efecte ale actului juridic al căsătorie i
încheiat între soți .
Din principiul libertății căsătoriei, ca re exclude căsătoria silită decurge și
principiul libertății divorțului. Așa cum încheierea căsătoriei este expresia
consimțământul soților, tot astfel voința acestora nu poate fi ignorată, ci trebuie luată
în considerare atunci când ea se manifestă în sen sul desfacerii căsătoriei. Oricare
dintre soți trebuie să aibă dreptul să ceară desfacerea căsătoriei a cărei continuare,
datorită unor motive temeinice care au vătămat grav și iremediabil raporturile dintre
soți, a devenit cu neputință pentru el.27
Divorțul prin acordul soților distinge două forme în funcție de momentul în care
intervine acordul asupra descompunerii căsătoriei raportat la procedura divorțului, și
anume: divorțul la cererea ambilor soți, în cazul în care la data cererii există acordul și
divorțul la cererea unuia din tre soți și acceptată de celălalt, atunci când acordul soților

26 Alexandru Bacaci, Viorica – Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul
familiei , ed.a 7 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p. 154 .
27 I.P.Filipescu, Cu privire la temeiul desfacerii căsătoriei prin divorț , comunicare la
sesiunea științifică a Facultății de Drept București, 1964, p.53.

7
intervine posterior cererii de div orț formulată inițial pe motivul culpei unuia dintre
soți în desfacerea căsătoriei.28
3.2 Divorțul pronunțat de către notarul public sau ofițerul de stare c ivilă
”Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă sau notarul public
de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comu ne a soților poate constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându -le un cert ificat de divorț ”,
potrivit art.375 , alin.1 din Codul civil.
Trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții pentru pronunțarea divorțului
pe cale administrativă:
1. Conform art. 375 alin.3 Cod civil, ”soții trebuie să aibă capaitate de exercițiu,
niciunul dintre ei nefiind pus sub interdicție ”;
2. În sensul desfacerii căsătoriei ambii soți să își exprime consimțământul liber și
neviciat;
3. Să nu existe copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați;
4. Potrivit art. 376 alin. 5 Cod civil, ”cei doi soți să se înțeleagă cu privire la numele
de familie care va fi purtat după divorț ”;
5. Anterior să nu fi fost formulată o altă cerere de divorț în fața instanței sau a
notarului pubilc.
În cazul divorțului pe cale notarială trebuie îndeplinite cumulativ parțial aceleași
condiții ca cele enunțate mai sus în cazul divorțului pe cale admini strativă, dar în
această situaț ie condiția ”Să nu existe copii minori, născuți din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptați” se înlocuiește cu următoarea condiție: ” potrivit art. 376 alin. 5
Cod civil, să existe o înțelegere a soților cu privire la capetele de cer ere accesorii
cererii de divorț: numele de familie pe care să îl p oarte după divorț; exercitatea
autorității părintești de către ambii părinți; stabilirea locuinței copiilor minori după
divorț; modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și
fiecare dintre copii; stabilirea contribuției părinț ilor la cheltuielile de creștere,
educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor .”
Comparativ cu divorțul pe cale administrativă, divorțul pe cale notarială poate fi
constatat chiar și atunci când există copii minori născuți din căsătorie, din af ara

28 Emeșe Florian, ”Desfacerea căsătoriei în reglementarea Noului Cod Civil”, în Dreptul,
nr.10/2011, p.66 .

8
căsătoriei sau adoptați, însă cu condiția ca cei doi soți să fie de acord cu capetele de
cerere accesorii cererii de divorț enumerate mai sus.
Competența teritorială este alternativă, atât pe cale administrativă, cât și pe cale
notarială care este lăsa tă la alegerea soților. Este competent ofițerul de stare civilă sau,
după caz, notarul pubilc, fie cel de la locul încheierii căsătoriei, fie cel de la ultima
locuință comună a soților.29
Certificatul de divorț eliberat de către ofițerul de stare civilă, sau după caz, de
către notarul public, este opozabil față de terți de la data la care au fost îndeplinite
formalitățile de publicitate prevăzute de lege pentru adoptarea regimului matrimonial
care a încetat.30
Împotriva soluției de desfacere a căsătoriei sa u a certificatului de divorț eliberat
nu există cale de atac. În practica judiciară s -ar putea ivi situația în care unul dintre
foștii soți să aibă interesul de a contesta divorțul, afirmând că nu s -a prezentat pentru
a-și exprima consimțământul la divorț, ori consimțământul exprimat a fost viciat, sau
era pus sub interdicție judecătorească la data cererii de divorț. Pentru asemenea
situații, doctrina a ava nsat ideea admisibilității de pr incipiul a unei acțiuni în anulare a
certificatului de divorț.31
3.2.1 Proced ura divorțului pe cale a dministrativă
Pe cale administr ativă, cererea de divorț se realizează în scris, se semnează și se
depu ne personal de către ambii soți în fața ofițerului de stare civilă delegat de la
primăria care are în arhivă actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință
comună a celor doi soți. În situația în care s oții nu cunosc limba română, la momentul
depunerii cererii de divorț, aceștia o să fie însoțiți de un traducător autorizat, iar
persoanele cu probleme speciale cum ar fi surdomuții, o să depună cererea de divorț în
prezența unui interpret, în acest sens încheindu -se un proces -verbal.
Pentru desfacerea căsătoriei pe cale adm inistrativă, soții au nevoie de
următoarele documente: certificatele de naștere și de căsătorie ale celor doi soți, în
original și copie; buletin ul de identitate, cartea de identitate , pașaportul, documentul
de călătorie a fiecăruia dintre soți, în origina l și copi e, în funcție de documentele cu

29 dr. Cristian Mareș, ”Divorțul pe cale administrativă sau prin procedură notarială”, în
Dreptul, nr. 7/2013, pp.89 -90.
30 dr.Cristian Mareș, ”Efectele d esfacerii căsătoriei prin divoț în lumina Noului Cod civil”, în
Dreptul , nr. 8/2013, p.46 .
31 Emeșe Florian, op. cit., p.73 .

9
care se face dovada identității acestora și nu în ultimul rând o declarație dată în fața
ofițerului de stare civilă .32
În cererea de divorț fiecare dintre soți trebuie să declare pe propr ia răspundere
următoarele con diții: că este de acord cu desfacerea căsătoriei; nu are copii minori cu
celălalt soț, născuți din căsătorie sau adoptați împreună cu acesta; nu este pus sub
interdicție ; numele pe care o să îl poarte ficare după desfacerea căsătoriei și faptul că
nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.
După depunerea documentelor care sunt constituite într -un dosar de divorț,
numerotat cronologic în ordinea primirii și verificarea acestora de către ofițerul de
stare civilă, acesta o să certifice pentru conformitate copiile depuse, în afara
certificatului de căsătorie deoarece în cazul ac estuia va fi reținut originalul și la data
eliberării certificatului de divorț, v a fi transmis spre anulare prmiăriei emitente.
Ofițerul de stare civilă înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost
primită și acesta pune în vedere soților că în termen de 30 de zile calendaristice de la
depunerea cererii își pot retrage cerere a de divorț. Când acest termen expiră, ofițerul
de stare civilă verifică dacă soții își mențin dorința de a divorța, solicitând soților o
declarație. Potrivit art. 376 alin.4 Cod Civil ”dacă aceștia stăruie în divorț, ofițerul
de stare civilă eliberează c ertificatul de divorț fără să facă o menț iune cu privire la
culpa soților” . 33
3.2.2 Soluțiile pe care le poate pronunța ofițerul de stare c ivilă
Soluțiile pe care ofițerul de stare ci vilă le poate pronunța sunt : clasarea,
admiterea sau respingerea cererii de divorț.
Ofițerul de stare civilă întocmește un referat care se va arhiva la dosarul de
divorț, referat prin care clasează dosarul în următoarele cazuri:
1. După expirarea celor 30 de zile, soții nu se prezintă împreună;
2. Dacă unul dintre soți sau amandoi renu nță la divorț, completând o cerere în acest
sens;
3. Dacă unul dintre soți este pus sub interdicție înainte de finalizarea procedurii de
divorț;
4. Dacă se naște un copil în viața celor doi soți, înainte de finalizarea procedurii de
divorț;

32 A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, op. cit., p.158.
33 dr.Cristian Mareș, op.cit. , pp.90 -92 .

10
5. Dacă unul dintre soți a decedat înainte de finalizarea procedurii de divorț, în acest
caz, căsătoria va înceta prin deces.
Dacă ofițerul de stare civilă constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de
lege, acesta constată desfacerea căsătoriei prin acordul soților și într -un termen de
maxim 5 zile lucrătoare eliberează certificatul de divorț care va fi înmânat foștilor
soți. Certificatul de divorț se întocmește în trei exemplare originale, dintre care le
revine foșt ilor soți câte un exemplar, iar unul va rămâne la dosarul de divorț. În caz de
pierdere, distrugere sau furt al certificatului de d ivorț, la cererea unuia dintre f oștii
soți, personal sau prin împuternicit cu procură specială, cerere care se va depune la
Servicil public comunitar de evidență a persoanelor, sau du pă caz, la primăria
competentă, ofițerul de stare civilă eliberează un duplicat conform cu originalul care
se află la dosarul de divorț.
Căsătoria este desfăcută la data eliberării certificatului de divorț.
Dacă cei doi soți s -au hotărât ca unul dintre ei să își schimbe numele pe care îl
va purta după desfacerea căsătoriei, ofițerul de stare civilă va anula cartea de
identitate a celui care își va schimba numele după divorț , prin tăierea colțului în care
se află înscrisă perioada de valabilitate. Termenul d e preschimbare este de 15 zile.34
3.2.3 Procedura divorțului pe cale n otarială
Pe cale notarială, cererea de divorț se face în scris și se semnează personal de
către soți în fața notarului public competent la care se depune cererea.35
Cererea de divorț pe cale notarială va cuprinde înțelegerea celor doi soți asupra
numelui de familie care va fi purtat după desfacerea căsătoriei, exercitării autorității
părintești de către ambii părinți, stabilirii locuinței a copiilor după divorț , stabilirii
contribuției părinți lor la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională a copiilor, precum și învoiala asupra modalității de păstrare a legăturilor
personale dintre copii și părintele separat.
Conform Regulamentului de punere în aplicare a Legii not arilor publici și a
activității notariale nr.36/199536, chiar dacă ”s-a interzis reprezentarea soților în
cadrul acestor proceduri notariale de divorț, aceștia fiind obligați să se prezinte

34 Idem, pp.92 -95.
35 Potrivit art. 872 alin.1 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a
activității notariale nr. 36/1995 .
36 În vigoare de la 16 mai 1995. Formă aplicabilă de la 18 iunie 2014 până la 18 martie 2018,
fiind înlocuită prin republicarea (r4) din Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 19 martie
2018 .

11
personal pentru depunerea cererii de divorț în fața notarului publi c, precum și pentru
exprimarea consimțământului liber și neviciat de desfacere a căsătoriei ”, potrivit art.
376 alin.2 Cod civil se prevede cu titlu de excepție ”posibilitatea depunerii cererii de
divorț la notarul pubilc și prin mandatar cu procură autent ică”, astfel că nu mai sunt
aplicabile dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și
a activității notariale nr.36/1995 prin care se interzice reprezentarea soților în fața
notarului public privind depunerea cererii de divo rț; restul prevederilor privind
interdicția cu privire la reprezentarea soților rămân aplicabile în ceea ce privește
stăruința în cererea de divorț și exprimarea consimțământului liber și neviciat la
desfacerea căsătoriei.
După primirea cererii de divorț, în aceași zi, notarul public înregistrează cererea
în registrul de divorțuri, verifică dacă informațiile cuprinse de cererea de divorț
coincid cu cele de pe documentele anexate cererii de divorț (certificatele de naștere
ale soților, actele de identitate ale acestora, certificatul de căsătorie – în original și
copie legalizată) și dacă există elemente de extraneitate , verifică competența
teritorială și dacă a fost plătit onorariul.
După efectuarea acestor verificări, notarul public acordă soților un termen de 30
de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorț, procedură care se aseamănă cu
cea a divorțului pe cale administrativă. După exirarea acestui termen de 30 de zile,
notarul public verifică dacă soții își mențin d orința în continuare de a divorța și dacă
consimțământul lor este liber și neviciat.37
3.2.4 Soluțiile pe care le poate pronunța n otarul public
Privind divorțul pe cale notarială, notarul public poate pronunța următoarele
soluții:
1. În cazul în care notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorț,
acesta va admite cererea de divorț;
Dacă soții stăruie în divorț, sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru
pronunțarea divorțului pe cale notarială, există consimțământul liber și neviciat a celor
doi soți, notarul public va emite o încheiere de admitere a cererii de divorț. În baza
acestei încheieri de admitere a cererii de divorț, notarul public eliberează certificatul

37 dr. Cristian Mareș, op. cit., pp.96 -98.

12
de divorț a cărui n umăr va fi același cu cel din Registrul unic al certificatelor de
divorț, ținut de Ministerul Afacerilor Interne38.
Certificatul de divorț se eliberează în 6 exemplare originale: un exemplar pentru
fiecare dintre soți, un exemplar care va fi pus în dosarul de divorț, un exemplar pentru
mapa de divorțuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării
civile de la locul în care s -a încheiat căsătoria și un exemplar pentru registrul stării
civile deținut de direcția județeană de evidență a persoanelor.
2. În cazul în care notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorț,
acesta respinge cererea de divorț, în următoarele cazuri, precum și atunci când nu
sunt îndeplinite cumulativ condițiile de desfacere a căsătoriei pe cale not arială:
1. Notarul public nu are competența legală să soluționeze cererea de divorț;
2. Unul dintre soți este pus sub interdicție;
3. Soții nu își exprimă consimțământul liber și neviciat;
4. Unul dintre soți nu este prezent atunci când se depune cererea de divorț;
5. Există refuzul unuia dintre soți de a semna persoanl cererea de divorț în fața
notarului public;
6. Refuzul soților de a da declarații;
7. Neînțelegerile soților cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat
după divorț de către fiecare dintre ei;
8. Soții nu prezintă actul de căsătorie în original la depunerea cererii de divorț;
9. Soții nu se înțeleg cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești
asupra copiilor sau cu privire la locuința acestora după divorț;
10. Atunci când din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților cu
privire la exercitarea în comun a autorității părintești asupra copiilor sau stabilirea
locuinței acestora după divorț , nu sunt în interesul copiilor;39
11. După ex pirarea celor 30 de zile, unul dintre soți revine la notar ul public și
declară că nu mai stăruie în cererea de divorț. Acest caz se referă și atunci când unul
dintre soți nu mai revine la notarul public după expirarea acestui termen sau când
aceștia se împacă ori își retrag cererea de divorț;

38 Înainte de eliberarea certificatului de divorț, notarul public va solicita, prin intermediul
administratorului registrelor unice ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici, alocarea
numărului certificatului de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț, ținut de
Ministerul Afacerilor Interne. Numărul alocat în acest registru se înscrie de către notarul
public pe certificatul de divorț.
39 Art. 375 alin.2 Cod Civil .

13
12. Desfacerea căsătorie i dintre cei doi soți a fost descfăcută de către o altă
autoritate competentă;
13. Înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți dece dează, în
acest caz căsătoria încetează prin deces.
După ce notarul public respinge cererea de divorț, acesta va comunica de îndată,
în format electronic soluția pronunțată, în vederea încheierii poziției respective în
Registrul național de evidență a cererilor de divorț. 40
3.2.5 Refuzul ofițerului de stare civilă sau notarului p ublic
Potrivit art. 376 alin. 5 NCC ”dacă soții nu se înțeleg asupra numelui de familie
pe care să îl poarte după divorț ori, în cazul prevăzut în art. 375 alin.2 , asupra
exercitării în comum a drepturilor părintești, ofițerul de stare civilă sau, după caz
notarul pubilc emite o dispoziție de res pingere a cererii de divorț și îndrumă soții să
se adreseze instanței de judecată, potrivit art.374 Cod civil ”.
Conform art. 378 NCC , ”dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 375 Cod Civil
pentru a se pronunța divorțul prin acord, ofițerul de stare civilă sau notarul public,
după caz, respinge cererea de divorț ”.
Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă sau a notarului pu bilc nu există cale
de atac, însă soții au posibilitatea de a se adresa cu cererea de divorț instanței de
judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt
temei prevăzut de lege.
Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofițerului de stare civilă sau
notarului pubic de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților și de a emite
certificatul de divorț, oricare dintre soți se poate adresa, pe cale separată, instanței
competente.41
Textul consacră dreptul părților la o acțiune în despăgubiri, pe temeiul
răspunderii civile delictuale. Cât privește caracterul abuziv al refuzul ui, suntem de
părere că se face trimitere la acele situații în care fie cererea de divorț a fost respinsă
cu toate că au fost îndeplinite cerințele divorțului prin procedură administrativă sau
notarială, fie deși cererea de divorț a fost admisă, s -a refuza t eliberarea certificatului
de divorț. Condiția prejudiciului pe care l -ar fi încercat unul dintre soți, din pricina
refuzului abuziv ar putea fi ilustrată, ca stare de fapt, cu situația în care se găsește unul

40 dr. Cristian Mareș, op. cit., pp.98 -100.
41 Marieta Avram, Drept civil.Familia , ed.a2a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București,
2016,p.119 .

14
dintre soți care și -a planificat o nouă căsăt orie mizând pe iminența desfacerii celei în
ființă.42
3.3 Divorțul prin acordul soților pronunțat de către instanța de j udecată
Potrivit art. 374 Cod Civil ”(1) Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat
indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați
din căsătorie. (2) Divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți
este pus sub interdicție. (3) Instanța este obligată să verifice existența
consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț. ”
La fiecare termen de judecată, instanța pune în vedere părților posibilitatea
împăcării acestora. Înainte de a apela la instanță, cei doi soți pot apela la mediere.
Prin mediere pot fi rezolvate neînțelegerile dintre soți privind continuarea
căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția
părinților la întreținerea copiilor, precum și orice alte neînțelegeri car e apar în
raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al
copilului, va încuraja părinții să se concentreze în primul rând asupra nev oilor
copilului, iar asumarea responsabilității părintești, separația în fapt sau divorțul să nu
aducă lipsă de respect asupra cre șterii și dezvoltării acestuia. Acordul de mediere care
conține înțelegerea părților privind exercitarea drepturilor părinteșt i, contribuția
părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, trebuie supus
încuviințării instanței, care are obligația de a verifica dacă acea înțelegere respectă
interesul copilului. 43
3.3.1 Condițiile pentru admisibilitatea d ivorțulu i
Potrivit art. 374 Cod Civil , ”soții pot divorța prin acord indiferent de durata
căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie ”.
Din coroborarea art. 374 cu art. 373 lit. a, Cod Civil, ”rezultă că divorțul prin
acord poate fi pronunțat de instanța de judecată la cererea comună a soților sau la
cererea unuia dintre soți, acceptată de celălalt soț ”.
Din punct de vedere al dreptului material, cerințele de admisibilitate ale
divorțului intenționat de către ambii soți și ad us în fața judecătorului se rezumă la
cerințele generale în materia disrupției materiale convenite, adică capacitatea deplină

42 Emeșe Florian, op.cit., pp.72 -73.
43 https://e -justice.europa.eu/content_divorce -45-ro-ro.do?member=1 accesat la data de
16.04.2019, ora 22:46.

15
de exercițiu, existența consimțământului liber și neviciat al fiecăruia dintre soți. În
cazul soților cu copii născuți din căsător ie sau cei care au adoptat copii, minori la data
cererii de divorț, pe lângă calea judiciară aceștia se pot adresa și notarului public așa
cum am specificat anterior.44
3.3.2 Procedura divorțului prin acordul soților pronunțat de către instanța de
judecată
1. Divorțul pe baza cererii comune a soților : Pe baza art. 930 alin.1 Cod de
Procedură Civilă, ”cererea de divorț, fiind întemeiată pe acordul soților, se semnează
de către ambii soți sau de către un mandatar comun cu procură specială autentică. ”
Conform art . 930 alin. 3 Cod de Procedură Civilă ,”primind cererea de divorț,
instanța va verifica existența consimțământului soților, după care va fixa termen
pentru soluționare a cererii în camera de consiliu”.
Potrivit art. 931 Cod Procedură Civilă, (1)”La termenul de judecată, instanța va
verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz
afirmativ, va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților. Prin
aceeași hotărâre, instanța va lua act de învoiala soților cu pri vire la cererile
accesorii, în condițiile legii. (2) Dacă soții nu se învoiesc asupra cererilor accesorii,
instanța va administra probele prevăzute de lege pentru soluționarea acestora și, la
cererea părților, va pronunța o hotărâre cu privire la divorț, p otrivit alin. (1),
soluționând totodată și cererile privind exercitarea autorității părintești, contribuția
părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor și numele soților după
divorț. (3) Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri acc esorii instanța va
continua judecata, pronunțând o hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege. (4)
Hotărârea pronunțată în condițiile alin. (1) este definitivă, iar hotărârea pronunțată
potrivit alin. (2) este definitivă numai în ceea ce privește div orțul, dacă legea nu
prevede altfel ”.
2. Divorțul pe baza cererii unuia dintre soți acceptată de celălalt soț:
Reglementarea cuprinsă în art. 932 Cod de Procedură Civilă prevede că atunci ”(1)
Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului pârât, iar acesta recunoaște
faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă recla mantul este
de acord, va pronunța divorț ul fără a cercet a temeinicia motivelor de divorț și fără a
face mențiune despre culpă pentru desfacerea căsătoriei. (2) Disp ozițiile art. 931

44 Idem., p.67 .

16
alin. (2) -(4) se aplică în mod corespunzător. (3) Dacă reclama ntul nu este de acord
cu pronunțarea divorțului î n condi țiile alin. (1), cererea va fi soluționată potrivit art.
934”.
Inițial, cererea de divorț formulată de un ul dintre soți are ca temei div orțul din
cauza unor motive temeinice, iar acordul soților se formează practic chiar în fața
instanței de judecată. Pentru ca divorțul să se pronunțe prin acordul părților, vor trebui
îndeplinite două condiții:
1. Recunoașterea de către pârât a faptelor care au dus la destră marea căsătoriei.
2. Reclamantul să fie de acord cu desfacerea căsătoriei pe baza acordului soților.
Dacă reclamantul nu este de acord, atunci recunoașterea de către pârât a faptelor
care au dus la destrămarea căsătoriei con stituie doar un mijloc de probă pe baza căruia
instanța de judecată va admite cererea de divorț bazată pe motive temeinice, dovedite
prin însăși recunoașterea pârâtului, și va stabili culpă exclusivă a pârâtului la
desfacerea căsătoriei, cererea de divorț urmând să fie soluționată potrivit art. 934 Cod
de Procedură Civilă, adică în condițiile divorțului judiciar bazat pe culpă.45

Capitolul IV – Desfacerea căsătoriei la cererea unuia dintre soți
4.1 Instanța c ompetentă
Soluționarea cererilor privind alte efecte ale divorțului asupra cărora soții nu se
înțeleg este de competența instanței judecătorești.
Potrivit dis p. art. 915 alin.1 NCPC , ”cererea de divorț este de competența
judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soți lor.
Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește
în circumscrpția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună,
judecătoria competentă este accea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul,
iar c ând pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente
internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința
reclamantul ”.
În înțelesul art. 321 NCC, ”locuința familiei este locuința comună a soților sau
în lipsă, locuința soțului la care se află copiii.” Prin expresia ”locuința familiei” s -ar
fi obținut extinderea ariei de cuprindere a criteriului principal într -o manieră care ar fi
ținut seama de locu l în care sunt adăpostite eventualele interese litigioase, facilitând

45 Marieta Avram, op.cit. , pp. 121 -122.

17
probațiunea ori de câte ori este necesară o etapă probatorie în caul neînțelegriilor între
soți, pentru soluționarea cererii principale sau/și cererilor accesorii, obligatorii sau
facult ative.46
Dispzițiile art. 915 alin.1 NCPC indică procedura cazului în care ”nici
reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă
cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord,
cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectoru lui 5 al municipiului
București” .
Normele privitoare la competența teritorială în materie de divorț sunt
imperative. Nu doar criteriile de stabilire a competenței teritoriale, ci și ordinea de
aplicare a acesto r criterii sunt obligatorii, acestea operând în cascadă, iar nu potrivit
opțiunii celor interesați. (exemplu cazul în care judecătoria de la domiciliul pârâtului
este compententă numai dacă soții nu au avut niciodată o locuință comună sau dacă
niciunul din tre ei nu mai locuiește în raza teritorială a instanței de la cea din urmă
locuință comună).47
În cazul divorțului prin acordul soților, aceste reguli privind competența
teritorială, nu se pot bucura de aceeași strictețe cu care sunt aplicate cererile de divorț
formulate de către un singur soț. În acest caz, divorțul se întemeiază pe cererea
comună a soților, cererea principală privind desfacerea căsătoriei, astfel soții au
calitatea de reclamant sau de pârât, proceedura fiind necontencioasă. Cererea comun ă
a soților care nu au avut o locuință comună poate fi depusă, la alegerea lor, la instanța
în a cărei rază de activitate locuiește oricare dintre soți.48
La soluționarea proceselor de divorț, instanța în primul rând trebuie să fie
preocupată a stabili și c unoaște cauzele reale ale neînț elegerilor dintre soți și a să se
strădui ască cât mai mult posibil să me nțină căsătoria mai ales în situația în care au
rezultat copii. La fiecare termen, instanța încearcă împăcarea soților.
Desfacerea căsătoriei se judecă î n ședință publică, iar cererea de divorț prin
acordul soților se judecă mereu în camera de consiliu.49

46 Emeșe Florian, op. cit., p.68 .
47 Ibidem.
48 A.Ștefan, ”Propunere de lege ferenda în materia competenței teritoriale a instanțelor în
cazul cererii de desfacere a căsătoriei prin acordul ambilor soți”, în Dreptul, nr.6/2004,
pp.130 -131.
49 Emeșe Florian, op.cit., p. 69 .

18
Conform prevederilor art. 382 alin. 1 NCC, ”căsătoria este desfăcută din ziua
când hotărârea prin care s -a pronunț at divorțul a rămas definitivă ”.
4.2 Procedura divorțului la cererea unuia dintre soți
Dreptul de a cere desfacerea căsătoriei are caracter personal, ceea ce înseamnă
că divorțul poate fi cerut numai de către soț i, adică doar soții au, individual, calitate
procesuală, puterea în virtutea căr eia o persoană exercită acțiunea în justiție50. Având
caracter personal, dreptul de a cere desfacerea căsătoriei nu se poate transmite
moștenitorilor.
În cazul în care unul dintre soți decedează în timpul procesului de desfacere a
căsătoriei, instanța va pronunța încetarea căsătoriei și astfel va dispune închiderea
dosarului printr -o hotărâre definitivă.
Pe lângă mențiunile pe care trebuie să le cuprindă orice cerere de chemare în
judecată51, cerer ea de divorț se poate solicita cu titlu accesoriu, conform art. 919 alin.1
C.proc. civ.:
1. ”încetarea regimului matrimonial și lichidarea comunității de bunuri și partajul
acestora.

50 I. Deleanu, Tratat de procedură civilă , p.207.
51 Elementele pe care trebuie să le cuprindă o cerere de chemare în judecată sunt expres prevăzute în
art. 194 C.proc.ci v. Cererea trebuie să cuprindă: ”1. Numele și prenumele, domiciliul sau reședința
părțilo r ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și
codul numeric personal sau după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală,
numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscrie re în registrul persoanelor juridice și
contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s -au atribuit aceste
elemente de identificare, potrivit legii, în măsura în care sunt cunoscute de reclamant. Dacă
reclamantul locu iește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se
facătoate comunicările privind procesul; 2.Numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea
în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele ac estuia și sediul profesional.
Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; 3.Obiectul cererii
și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și
modul de calcul pr in care s -a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor
corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru
identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile,
etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte
funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa
extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de
cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este
înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou , care atestă acest fapt;
4.Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; 5.Arătarea dovezilor pe care se
sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod
corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul
dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă
pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răs punde în scris la
interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se
vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II -a fiind
aplicabile în mod corespunzător; 6.Semnătura.”

19
2. numele soților după divorț;
3. despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale su ferite ca
urmare a desfacerii căsă toriei;
4. obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți;
5. locuința familiei;
6. exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere
și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul pă rintelui de a av ea legături
personale cu acesta”.
Ca mențiuni specifice, cererea de divorț va cuprinde numele copiilor din
căsătorie sau adoptați sau indicarea că soții nu au copii minori, pre cum și precizarea
modalităților în care soții au stabilit să fie soluționate cererile accesorii ale divorțului
în măsura înțelegerii dintre aceștia .52
Cererea de divorț va mai cuprinde și numele copiilor minori ai celor doi soți ori
adoptați de aceștia așa cum prevede art. 916 C. proc. civ. și se vor anexa acestei
cereri copii legalizate a certificatului de naștere al copiilor minori53.
Prin cererea de divorț, se mai face referire cu privire la exercitarea autorității
părintești, încredințarea copiilor minori, alegerea domiciliului copiilor minori, la
fixarea contribuției celuilalt soț in favoarea copiilor minori, precum si la păstrarea sau
renunțarea numelui purtat în timpul căsătoriei de către soțul reclamant.
Legea procesuală îi permite soțului pârât să se apere sau să solicite și el
desfacerea căsătoriei, prin intermediul cererii reconvenționale la aceeași instanță, cel
mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal.54 Art.
917 C. proc. civ. alin.4 prevede că, ” neintrodu cerea cererii în acest termen, atrage
decăderea soțului pârât din dreptul de a cere divorțul, cu excepția cazului în care
cererea reclamantului a fost respinsă și motivele divorțului s -au ivit ulterior ”.
”Cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la
încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei, instanța
poate lua măsuri provizorii pe tot parcursul procesului, prin ordonanță
președințială ”, așa cum se specifică în art. 920 C. proc. civ.

52 Emeșe Florian, op. cit., p.67 .
53 I. Leș, op. cit., p.359 .
54 Ibidem.

20
4.2.1 Participanții la procesul de divorț
La fel ca în toate acțiunile în instanța de judecată și în procesul de divorț părțile
sunt reclamant și pârât.
În fața instanței de judecată, soții se vor prezenta personal, cu excepția cazurilor
următoare în care aceștia se vor putea înfățișa prin avocat, mandatar sau după caz,
tutore sau curator:
1. Unul dintre soți este împiedicat de o boală gravă;
2. Unul dintre soț i este pus sub interdicție judecătorească;
3. Unul dintre soți are reședința în străinătate;
4. Unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate;
5. Sau atunci când există o altă cauză asemănătoare ca cele enunțate mai sus, care îl
împiedică pe unul dintr e soți să se prezinte personal.55
Prezența reclamantului la judecata cererii de divorț este obligatorie pe tot
parcursul judecății procesului, atât în fața instanței de fond, cât și în căile de atac,
fiind obligatorie preznța sa personală. Cererea de desfac ere a căsătoriei va fi respinsă
de către in tanță ca nesusținută în cazul în care la primul termen de judecată în primă
intsnță, reclamantul lipsește nejustificat și este prezent doar pârâtul. În situația lipsei a
ambilor soți , cazul se va suspenda. Dacă citarea pârâtului a fost legal îndeplinită prin
afișare, iar acesta nu se prezintă la primul termen de judecată, instanța va cere dovezi
sau va dispune să se efectueze cercetări pentru a se verifica dacă pârâtul își are
domiciliul la locul indicat în cerer e, iar dacă se va constata că acesta nu locuiește
acolo, se va dispune citarea lui la locuința sa efectivă, sau după caz, la locul de muncă
dacă este cunoscut.56
4.2.2 Motivele de divorț
Sub denumirea marginală ”motive de divorț”, art.373 NCC stabilește că divorțul
poate avea loc:
a) ”Prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți
acceptată de celălalt soț;
b) Atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt
grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) La cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2
ani;

55 dr. Cristian Mareș, ”Divorțul pe cale judiciară”, în Dreptul, nr.6/2013, p.90 .
56 Ibidem.

21
d) La cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei ”. (Prezența unei boli grave, nu constituie în sine motiv de
divorț : Soțul sănătos are obligația morală de a -l sprijini pe soțul bolnav, dar cu toate
acestea se are în vedere că boala de care suferă unul dintre soți poate afecta grav
raporturile firești dintre cei doi soți, astfel că continuarea căsătoriei nu ma i poate fi
posibilă, acesta constituind motiv de divorț. De asemenea, constituie motiv de divorț
și faptul că soțul bolnav îi ascunde celuila lt soț că suferă de o boala respectivă. )
În practica judiciară, în cazul divorțului din culpă, au fost recunoscute
următoarel e motive tehnice de divorț:
1. Despărțirea în fapt a soților, precum și refuzul nejustificat al unuia dintre ei de a
locui împreună cu celălalt. Pentru a fi considerată motiv temeinic de divorț,
despărțirea în fapt trebuie să aibă caracter definitiv, iar refu zul conviețuirii să -i
fie imputabil soțului pârât, ambele de natură să facă imposibilă continuarea
căsătoriei pentru soțul reclamant;57
2. Infidelitatea58;
3. Neînțelegeri grave între soți, generate de o atitudine necorespunzătoare a unuia
dintre ei, exprimată prin jigniri sau prin alte manifestări violente59 și care au
condus la o deteriorare iremediabilă a relațiilor dintre ei, de natură a face
imposibilă continuarea căsătoriei;60
4. Existența unei boli grave, incurabile a unuia dintre soți;
5. Diferența dintre divorț ul remediu și divorțul din culpa își arată importanța
datorită efectelor diferite ale desfacerii căsătoriei din cadrul acestor două tipuri
de divorț.

57 Sentința civilă nr. 953/07.06.2012 a dosarului nr. 1295/201/2012 , Judecătoria Calafat ,
Județul D olj, privind cererea divorțului cauzat printre alte motive și de despărțirea în fapt al
părților din luna august 2007. https://legeaz.net/sp ete-civil-2/sentinta -civila -nr-953-minori –
sentin%C5%A3a -2012 , accesat în data de 17.04.2019, ora:09:38.
58 Hotărârea nr. 1485/10.12.201 din 20.01.2015, Bihor, Judecătoria Marghita; privind
desfacerea căsătoriei în urma nențelegerilor pe fondul infidelității.
https://www.jurisprudenta.co m/jurisprudenta/speta -xca1ffa/ accesat la data de 02.04.2019,
ora: 19:47.
59 Decizie nr. 1386/R , Ședința publică din 16 i unie 2009, Curtea de Apel Târgu -Mureș, în
motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul în permanență provoca certuri, scandaluri, e ra
violent, avea o atitudine ostilă și jignitoare față de reclamantă și părinții acesteia . Decizie
publicată pe http://jurisprudenta.org accesat la data de 17.04.2019, ora: 20:47.
60 Sentință civilă 210 din 22.02.2010 , privind divorțul din vina exclusive a soțului datorită
violenței și jignirilor adresate reclamantei, pe lângă acestea fiind prezentă și infidelitatea
acestuia. https://w ww.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -yxy2lnr/ accesat la data de
17.04.2019, ora: 09:48.

22
Rezultatul este același în ambele cazuri, adică soții devin ”foști soți”, doar că se
pot naște unele urmări în relațiile personale dintre foștii soți în urma desfacerii
căsătoriei.
În cazul divorțului din culpă, vinovăția unuia dintre soți în deșirarea relațiilor
conjugale după constatarea acesteia de către instanță va imprima efectele divorțului o
funcți e sancționatoare pentru soțul împotriva căruia a fost pronunțat divorțul.
În cazul divorțului remediu, trebuie să se țină minte că divorțul prin acordul
soților este indiscutabil încurajat de către legiuitor, atât în cazul divorțului prin
acordul soților, cât și în cazul divorțului la cererea inițială a unuia dintre soți și
acceptată în cursul procesului de către celălalt soț.
În primul rând, spre deosebire de divorțul cerut pe orice alt temei, în cazul
despărțirii prin acordul soților, în cazul divorțului propriu-zis, motivele de divorț nu se
cer să fie indicate, iar în cazul divorțului acceptat, motivele rămân în stadiu de
afirmație a căror statornicie nu este cercetată de către instanță.
În al doilea rând, divorțul prin acordul soților, în ambele variant e va fi pronunțat
de către instanță sau după caz, de către ofițerul de stare civilă ori de către notarul
public, fără să se facă mențiuni cu privire la culpa soților.61
4.2.3 Probele în procesul de divorț
Cel care face o susținere în cursul proc esului trebuie să o dovedească.
Reclamantu l trebuie să dovedească proba, iar î n cazul excepțiilor invocate de către
pârât sarcina probei aparține pârâtului. Nimeni nu este obligat de a proba ceea ce
instanța a luat la cunoștință din oficiu. Probele trebuie să fie admisibile și să conducă
la soluționarea procesului.
Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de
chemare în judecată, iar d e către pârât prin întâmpinare. J udecătorul dacă consideră că
este necesar poate să ceară părților administrarea altor probe, precum și părțile pot
solicita următoarele probe : înscrisuri, expertize, proba cu martori, cercetarea la fața
locului, chemarea la interogatoriu, la cererea părții interesate în obținerea unei
mărturisiri din partea ad versarului. Asupra probelor solicitate de părți , instanța se
pronunță printr -o încheiere. Administrarea probelor este condusă de câteva reguli
esențiale, cum ar fi: dovezile trebuie administrate în ordinea stabilită de judecător; pe
cât posibil dovezile vor fi administrate în aceeași ședință de judecată; administrarea

61 Emeșe Florian, op. cit., pp.294 -295.

23
probelor se face înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului; dovada și dovada
contrarie vor f i administrate pe cât cu putință în același timp.
Locul administrării probelor este în fața ins tanței de judecată care a fost
sesizată , în camera de consiliu, dacă legea nu dispune altfel. Dacă, din motive
obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localității de reședință
a instanței, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de către o instanță de
același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de
același grad.
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori,
prezumții, mărturisirea uneia dintre părți (făcută din proprie inițiativă sau obținută la
interogatoriu), prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la
fața locului sau prin o rice alte mijloace prevăzute de lege. După încuviințarea probei
testimoniale, instanța va dispune citarea martorilor în vederea audierii lor.62
În ceea ce privește proba cu martori, Codul de procedură civilă prevede că ”în
procesul de divorț se pot audia ca martori rudele și afinii părților până la gradul al
treilea inclusiv, cu excepția descendenților ”.
Art. 264 alin. 1, C. civ. specifică că ”atunci când din căsătorie au rezultat copii
care sunt minori, instanța este obligată să se pronunțe, chiar și din o ficiiu, asupra
situației acestora, în acest scop este obligată să asculte minorii care au împlinit
vârsta de 10 ani . Cu toate acestea poate fi asultat și copilul care nu a împlinit vârsta
de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru
soluționarea cauzei ”.
În procesele civile n u pot fi martori rudele și afinii pân ă la gradul al treilea
inclusiv: soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul; cei aflați în dușmănie sau în
legături de interese cu una din părți; persoanele puse sub interdicție judecătorească,
precum și cei condamnați pentru mărturie mincinoasă. Ca excepție, în procesele de
divorț se vor putea asculta rudele și afinii cu excepția descendenților , pentru că, cei
apropiați cunosc cel mai bine situația familială , ce se petrece în căminele familiale ,
adică evenimentele intime din viața de familie sunt cunoscute doar de cei apropiați și
astfel cei audiați ca și martori pot ajuta la soluționarea cât mai corectă a procesului.
Copiii nu pot fi puși împotriva niciunuia dintre părinții săi, motiv pentru care aceștia
nu pot fi martori în procesul de divorț al părinților săi.

62 https://e -justice.europa.eu/content_taking_of_evidence -76-ro-ro.do?member=1 , accesat la
data de 16.04.2019, ora: 18:48.

24
Sunt ocrotiți de a fi m artori: avocații, medicii, farmaciștii, notarii publici,
executorii judecătorești, asistenți medicali, mediatorii alți profesioniști cărora legea le
impune s ă păstreze secretul de serviciu sau profesional cu privire la cele luate la
cunoștință în exercitar ea profesiei lor, chiar ș i după încetarea activității acestora ;
judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar și după încetarea funcției lor,
asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate; cei care
prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înșiși sau ar expune rudel e, afinii, soțul, fostul
soț ș.a . la o pedeapsă penală sau la disprețul public.63
4.2.4 Cererile a ccesorii
Cererile accesorii ale divorțului sunt: exercitarea autorității părintești,
contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copiilor
și dreptul părintelui de a avea legături persoanale cu acesta; numele soților după
divorț; locuința familiei; despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau
morale suferite ca urmar e a desfacerii căsătoriei; obligația de întreținere sau pretenția
compesatorie între foșii soți; încetarea rregimului matrimonial și, după caz, lichidarea
comunității și partajul bunurilor.
Conform art. 919 alin. (2) Cod de proc.civ., ”atunci când soții au copii minori,
născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra
exercitării autorității părinteș ti, precum și asupra contribuției părinților la
cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat
prin cererea de divort ”.
Nu există o obligație a părților de a se să formuleze aceste cereri accesorii, însă
instanța este obligată să se pronunțe din oficiu, chiar în lipsa unei astfel de cereri, doar
cu privire la cele menționate în art. 919 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Dintre cererile accesorii, pretenția cu privire la despăgubirea pentru prejudicii
materiale sau morale încercate din cauza divorțului, precum și cea referitoare la
prestația compesatorie între fo știi soți sunt incompatibile cu divorțul prin acordul
soților pentru că au ca premisă, vinovăția exclusivă a unuia dintre soți. Asupra oricărei
dintre prestațiile ce pot forma obiectul unei cereri accesorii, soții au libertatea de a
găsi o soluție amiabilă , în principiu instanța nu se va pronunța altfel decât la cerere
expresă. Unele efecte ale divorțului sunt obligatoriu de lămurit și consemnat prin
însăși hotărârea de divorț, fie că instanța ia act de înțelegerea soților, fie că se

63 Ibidem.

25
pronunță la cerere, sau din oficiu. În această situație fiind vorba despre cererile
accesorii obligatorii și se referă la exercitarea autorității părintești, contribuția
părinților la cheltuielile de creștere si educare a copiilorr, numele soților după divorț.64
4.2.5 Hotărârea judecătorească și căile de atac
În principal, instanța judecătorească se pronunță prin hotărârea de divorț asupra
admiterii sau respingerii cererii de desfacere a căsătoriei. Dacă există motive
temeinice cererea va fi admisă, iar astfel căsătoria va fi desfăcută , fie din vina
reclamantului, fie din vin a pârâtului, fie din vina ambilor soți, cu excepția atunci când
este vorba despre divorțul pentru alienație și debilitate mintală sau pentru o boală
gravă, în acest caz instanța de judecată nu va reține vi na vreunuia dintre soți.
Acțiunea de divorț se stinge prin împăcarea părților. Astfel, instanța poate lua
cunoștință de acest fapt în orice fază a procesului, chiar și pe parcursul căilor de atac,
instanța încercând la fiecare termen de judecată împăcarea soților.
Prin hotărârea prin care se pronunță divorțul, instanța de judecată soluționează și
alte cereri accesorii divorțului (numele pe care soții îl vor purta în viitor; locuința
copiilor minori; exercitarea autorității părintești; contribuția de întreți nere datorată
minorilor de către părintele la care aceștia nu locuiesc; daca este cazul și pensia de
întreținere între soți, a prestației compesatorii sau a despăgubir ilor prevăzute la art.
388 Cod c ivil; cererea de lichidare a regimului matrimonial; cerer ea de atribuire a
locuinței comune a soților ).
Instanța va admite cerere de desfacere a căsătoriei și va pronunța divorțul din
culpa soțului pârât atunci când din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia,
raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă.
Instanța mai poate admite cererea și să pronunțe divorțul împotriva ambilor soți,
chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate
reiese vina ambilor soți.
Cu privire la cererea de divorț privind separarea în fapt care a durat cel puțin 2
ani, instanța va admite cererea de divorț și va pronunța divorțul din culpa exclusivă a
reclamantului, cu excepția cazului în care soțul pârât se declară de acord cu divorțul,
când instan ța nu va face nicio mențiune cu privire la culpa soților.

64 Emeșe Florian, op. cit., p.67 .

26
În cazul divorțului cerut pentru că starea de sănătate a unuia dintre soți face
imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe privind existența bolii
și starea sănătății soțului bolnav, va admite cererea și va pronunța divorțul, fără a face
menșiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.65
În situația în care pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile
administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil d e destrămarea căsătoriei,
instanța va respinge cererea acestuia ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care sunt
îndeplinite condițiile prevăzute în cazul divorțului pentru separarea în fapt de cel puțin
2 ani privind pronunțarea divorțului din culpa excl usivă a reclamantului.66
Prin dispozițiile art. 927 C. civ, se constată că ”hotărârea prin care se pronunță
divorțul nu se va motiva, dacă ambele părți solicită instanței aceasta”. După
analizarea acestei prevederi reiese faptul că, hotărârea nu se motiveaz ă la cererea
ambilor soți și se mai adaugă cazul divorțului prin acordul soților și sitația divorțului
pronunțat pentru separarea în fapt care a durat cel puțin 2 ani, când pârâtul se declară
de acord cu acest divorț.
Hotărârea de divorț are efect constit utiv de drepturi, fiind opozabilă erga
omnes.67
Noul cod de procedură civilă legiferează ca singură cale ordinară de atac numai
apelul. Termenul de apel este de 30 de zile și acest termen curge de la comunicarea
hotărârii. Tribunalul este cel competent să soluționeze această cale de atac ordinară.
Art. 382 alin.1 ne arată că ”m omentul în care hotărârea prin care s -a
pronunțat divorțul rămâne definitivă reprezintă data desfacerii căsătoriei. ”
După pronunțarea hotărârii de divorț care a rămas definitivă, instanța trebuie să
o comunice Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor unde s -a
încheiat căsătoria, la Resgistrul național al regimurilor matrimoniale și Registrului
comerțului (în cazul în care unul dintre soți este profesionist).68

65 Dr. Cristian Mareș. op. cit., pp. 92 -93.
66 E. Florian, ”Considerații asupra divorțului d in culpa exclusivă a soțului reclamant, în lipsa
cererii reconvenționale a pârâtului, în lumina Codului civil și a noului Cod de procedură
civilă”, în Dreptul nr. 12/2012, p.31 .
67 Dr. Cristian Mareș, op. cit., p.93 .
68 Ibidem.

27
4.3 Divorțul din culpă
Conform dispozițiilor art. 374 NCC ”divorțul prin acordul soților poate fi
pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori
rezultați din căsătorie” .
Divorțul din culpă poate acționa în următoarele cazuri, a șa cum prevede art. 373
lit.b) și c) NCC: ”atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre
soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă și atunci când
unul dintre soți cere acest lucru după o separare în fapt care a durat celpuțin 2 ani”.
Potrivit art.379, alin. 1 NCC, ”în cazul prevăzut la art. 373 lit.b, adică atunci
când există motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, divorțul se
poate pronunța dacă instanța stabilește cu lpa unuia dintre soți în destrămarea
căsătoriei.Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți,
instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre
ei a făcut cerere e divorț. Dacă culpa aparține în totalitate reclamantului, căsătoria
poate fi desfăcută prin divorț, fiind aplicabile prevederile art. 388 Cod Civil.”69
Culpa este un element al vinovăției, ca urmare cel vinovat sau cel care a greșit
urmează a primi sancțiunea și nicidecum el nu pedeps ește pe soțul inocent.
Pentru a pronunța desfacerea căsătoriei, instanța trebuie să constate:
1. Neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor rezultând din căsătorie de către soțul
pârât. Pentru că noțiunea de culpă este foarte largă, ea trebuie întotdeauna rapor tată la
efectele căsătoriei. Divorțul reprezintă o sancțiune a neîndeplinirii obligațiilor
rezultate din căsătorie. Per a contrario, culpa unuia dintre soți în îndeplinirea
sarcinilor profesionale nu constituie motiv de divorț. Potrivit art.373 NCC se
stabilește că ”divorțul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice,
raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă”.
2. Gravitatea culpei soțului pârât.
”Motivele temeinice” reprezintă ”fapte” săvârșite de unul dintre soți sau
amândoi soții, care se concretizează în atitudini, în comportament, în inacțiuni, limbaj
etc. Acestea sunt cara cterizate pr in acte de voință a soților, prin atitudinea psihică a
autorului unei fapte ilicite, a unei fapte ce nu cores punde obligațiilor de familie
prevăzute de lege cu urmări negative. Acestea care constituie ”motive temeinice” sunt
precedate de un proces psihic care însoțește consumarea faptei ilicite. De aici apare

69 Marieta Avram, op. cit., p. 124.

28
”vinovăția” prin elementul său de ”culpă”. Stabilind m otivele temeinice, instanța
poate stabili culpa soților.
Nu este admisă doar existența cu lpei pentru justificarea desfac erii căsătoriei. Pe
lângă culpă, instnța trebuie să stabilească și să se pronunțe și cu privire la motivele
temeinice de divorț. După s tabilirea acestora, instanța trebuie să fie convinsă că
raporturile dintre soți sunt compromise și continuarea căsătoriei este imposibilă.
În cazul divorțului prin acordul soților, sau în situația desfacerii căsătoriei
pentru o boală gravă incurabilă, nu s e stabilește nici o culpă.
Prin divorț, va fi afectat și celălalt soț care poate nu este vinovat de desfacerea
căsătoriei. De fapt, culpa exclusivă a reclamantului la divorț a fost apreciată de
practica judiciară ca fiind neîndestulătoare pentru desfacerea căsătoriei astfel că s -au
respins acțiunile de divorț.
Instanța supremă s -a pronunțat în sensul că divorțul se admite din vina soțului
pârât sau din vina ambilor soți și acesta nu se poate pronunța decât dacă instanța
constată că motivele temeinice care f ac imposibilă continuarea căsătoriei au fost
provocate de soțul pârât, nu și atunci când cauza dezbinării este imputabilă exclusiv
soțului reclamant. Instanța va constata desfacerea căsătoriei fără a pronunța divorțul
din vina soțului pârât, în cazul divor țului cerut pentru alienație mintală sau debilitate
mintală cronică, ori pentru o boală gravă, incurabilă, survenită înaintea sau în timpul
căsătoriei.
Atunci când se pronunță divorțul din culpa unuia dintre soți în situația separării
în fapt care a durat cel puțin 2 ani, soțul reclamant va obține această pronunțare, dar în
dezavantajul lui, divorțul pronunțându -se din culpa sa exclusivă, cu excepția situației
când pârâtul se declară de acord cu divorțul, iar instanța se va pronunța privind
desfacerea căsăt oriei prin acordul soților și astfel aceasta nu va face mențiuni privind
culpa acestora, condiții care reies din cuprinsul art. 379 NCC.
Divorțul din culpă, poate fi cerut în situația în care unul dintre soți atunci când
este convis că celălalt soț este responsabil pentru destrămarea căsătoriei (soțul
reclamant este obligat să dovedească realitatea motivelor de divorț pe care le -a
invocat) , sau atunci când unul dintre soți este nevoit să urmeze această cale, pentru ca
în mod obiectiv sau subiectiv nu are alternativa divorțului prin acordul soților ori

29
atunci când celălalt soț este dispărut, ori pentru că acesta refuză să -și dea acordul
privind desfacerea căsătoriei.70
Fie că desfacerea căsătoriei este demonstrată de parte prin existența unor motive
temeinic e care au afectat grav relațiile conjugale, continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă în asemenea situații, sau dacă este vorba de o despărțire în fapt care a durat
cel puțin doi ani, probele vizează împrejurările de fapt, fiind admisibile oricare din
probele reglementate de lege.71
Atunci când vorbim despre separarea în fapt a celor doi soți de cel puțin 2 ani,
”instanța va verifica existența și durata despărțirii în fapt și va pronunța divorțul din
culpa exclusivă a reclamantului ”, așa cum prevede art. 9 35 alin.1 NCPC. Soții sunt
separați atunci când aceștia nu locuiesc împreună, dar nu orice separare semnifică
destrămarea unei căsnicii, putând fi vorba astfel de încarcerara unuia dintre soți,
spitalizarea acestuia ori efectuarea unui stagiu de pregătire profesională într -o altă
localitate sau într -o altă țară ș.a, dar ca și motiv de divorț reprezintă despărțirea faptică
intenționată reprezentând voința unuia sau ambilor soți de a renunța la viața de
familie.
Există posibilitatea că pe tot parcursul jude cății, cei doi soți se pot împăca, art.
924 NCPC reținând că ”reclamantul poate renunțaa la judecată în tot cursul
judecății, chiar dacă pârâtul se împotrivește. Renunțarea reclamantului nu are niciun
efect asupra cererii de divorț făcute de către pârât.”
Atunci când se solicită, ”instanța poate lua, pe tot parcursul procesului, prin
ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor
minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la
folosirea locuinței familiei.”, măsuri vremelnice menționate la art. 920 NCPC.
Dreptul de a cere desfacerea căsătoriei are caracter personal, aceasta fiind cerută
exclusiv de către soți, individual, cu excepția în care soțul pus sub interdicție are
posibilit atea de a cere divorțul prin reprezentant legal. Fiind vorba despre caracterul
personal, acest drept nu se poate transmite moștenitorilor, cu excepția împrejurării în
care este vorba despre posibila continuare a acțiunii de către moștenitori, adică atunci
când cererea de divorț se înființează pe culpa pârâtului, iar reclamantul decedează,
moștenitorii acestuia din urmă au dreptul de a continua acțiunea. În cazul în care
instanța va decide ca desfacerea căsătoriei este cauzată din culpa exclusivă a celui

70 Emeșe Florian, op. cit., p.78.
71 Idem, p.80 .

30
rămas în viață, atunci se va admite acțiunea, iar în caz contrar dacă este vorba despre
culpa celui decedat, ori din vina exclusivă a ambilor soți, atunci instanța va constata
încetarea căsătoriei și va dispune prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, astfel
cum se regăsește în disp ozițiile art. 926 Cod proc. civ .72
Condițiile de transmisibilitate ale acțiunii de divorț sunt delimitate:
1. Divorțul se află înscris pe un parcurs judiciar, continuarea procesului nefiind
posibilă pe cale administrativă ori prin procedura notarială;
2. Soțul supraviețuitor este cel căruia i se reproșează întreaga culpă privind
desfacerea căsătoriei;
3. La data intrării în procesul de judecată a moștenitorilor nu a intervenit perimarea
cererii sau a instanței;
Desfacerea căsătoriei s-a cerut din culpa exclusivă a soțului pârât, din cauza
unor motive temeinice, raporturile dintre soți fiind grav vătămate, iar continuarea
căsătoriei nu mai poate fi posibilă. Preluarea judecății de către moștenitori nu este
posibilă în cazul în care re clamantul a solicitat desfacerea căsătoriei din propria culpa
exclusivă în cazul separației faptice a soților care a durat cel puțin 2 ani și nici în cazul
în care divorțul se pron unță din culpa comună a soților.73
Acțiunea de divorț continuată de către moș tenitori va fi admisă numai în cazul
în care aceștia au realizat dovada temeiniciei cererii de divorț, sublinând culpa
exclusivă a pârâtului în desfacerea căsătoriei. Instanța de judecată va pronunța
desfacerea căsătoriei dintre defunct și soțul supraviețu itor, iar momentul desfacerii
căsătoriei va fi considerat cel al introducerii cererii de divorț. În situația în care
instanța va constata o împărțire în mod diferit a culpei părților, alta decât cea
referitoare la culpa exclusivă a pârâtului, fie culpa com una a celor doi soți, fie
nevinovăția pârâtului, astfel instanța de judecată va lua act de încetare a căsătoriei și
va dispune prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, căsătoria sfârșindu -se prin
încetare, data fiind cea a decesului soțului reclaman t, și nu prin intermediul
divorțului.74
În cazul în care acțiunea de divorț continuată de către moștenitorii lui de cujus s-
a admis , prin care s -a constatat culpa exclusivă a pârâtului , căsătoria fiind considerată
desfăcută în loc de a se constata încetarea acesteia la data decesului soțului reclamant,

72 Ibidem.
73 Emeșe Florian, op. cit., p.329 .
74 Ibidem.

31
caz în care fiind vorba despre dreptul succesoral, la data deschiderii succesiunii , soțul
supraviețuitor nu mai avea calitatea de soț. Astfel, în acest fel se înlătură situația în
care soțul unic vinovat de destrămarea căsătoriei să il moștenească pe cel care îi
reproșa culpa cerând divorțul, dar nu a avut timp să ducă la bun sfârșit in tervenția
judiciară. În caz contrar, dacă acțiunea continuă de către moștenitorii reclamantului se
va respinge, datorită faptului că din cele probate nu rezultă vinovăția exclusivă a
pârâtului, în act caz căsătoria încetează prin moartea soțului reclamant și se conservă
drepturile succesorale ale pârâtului care este soț suoraviețuitor.75
Prin urmare a celor relatate mai sus, în toate cazurile în care moștenitorii preiau
acțiunea de divorț, instanța ar urma să se pronunțe asupra căsătoriei la finalul
dezbater ilor, fie în sensul închiderii dosarului, constatând încetarea căsătoriei dacă din
probele administrate nu reiese vinovăția exclusivă a soțului supraviețuitor, fie în
sensul desfacerii căsătoriei la data decesului celuilalt soț, din vina exclusivă a soțulu i
supraviețuitor.76
4.4 Divorțul din motive de sănătate
Art. 381 NCC prevede ”posibilitatea desfacerii căsătoriei la cererea soțului a
cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. În acest caz, hotărârea
de divorț nu va face nicio mențiune referitoare la culpa soților ”.
Este firesc ca soțul bolnav având inițiativa divorțului, este firesc ca acesta să nu
fie sancționat deoarece fiind evidentă inexistența oricărei culpe a acestuia. În cazul
soțului sănătos care nu își încalcă obli gația de sprijin moral prin acordul divorțului,
astfel fiind reprezentată o manifestare a individualismului prin care se încearcă
redarea posibilității soțului sănătos de a -și reface viața. Dacă soțul bolnav refuză
introducerea cererii de divorț, singura a lternativă în favoarea soțului sănătos o
reprezintă separarea în fapt și introducerea acțiunii de divorț după împlinirea a cel
puțin 2 ani de la această separare ori introducerea unei cereri de divorț din culpă.77
Căsătoria poate fi desfăcută la cererea acelui soț a cărui stare de sănătate ar face
imposibilă continuarea căsătoriei . Pentru a fi plauzibilă o astfel de cerere cu privire la
divorțul din motive de sănătate trebuie întrunite condițiile: starea de sănătate șubredă
a unuia dintre soți, imposibilitatea continurii căsătoriei și relația de cauzalitate între

75 Idem, p.330 .
76 Idem, p.334 .
77 Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, ed. a 2 -a revizuită și
adăugită, Ed.Hamangiu, 2017, pp. 176 -177.

32
starea de sănătate a soțului și imposibilitatea continuării căsătoriei. Afecțiunea de care
suferă unul dintre soți poate fi de natură fizică, organică, dar și de nat ură psihică.
Desfacerea căsătoriei se poate pronunța, cum am specificat anterior, numai în cazul în
care boala face imposibilă continuarea căsătoriei avându -se în vedere gravitatea
maladiei, precum și severitatea formelor sale de menifestare. 78
Desfacerea căsătoriei din acest motiv, o poate cere doar soțul bolnav, chiar și în
situația în care acesta este pus sub interdicție judecătorească, însă prin reprezentant
legal sau personal dacă face dovada că are capacitatea de discernământ neafectată. În
cadrul pr ocesului, instanța va administra probe cu privire la existența bolii și starea de
sănătate a soțului bolnav. De asemenea, această hotărâre care va fi pronunțată de către
instanță, se va putea ataca cu apel în termen de 30 de zile socotite de la comunicarea
hotărârii.79
Capitolul V – Efectele d ivorțului
5.1 Efectele divorțului cu privire la relațiile nepatrimoniale dintre soți
Divorțul produce efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut. În privința acestor
efecte, se deosebește după cum este vorba de relațiile dintre soți sau de cele dintre
părinți (soți) și copii.
Potrivit disp. a rt. 384 Cod civil, ”divorțul este considerat pronunțat împotriva
soțului din a cărui culpă exclusivă s -a desfăcut căsătoria. Soțul împotriva căruia a
fost pronunțat divorțul pierde drepturile pe care legea sau convențiile încheiate
anterior cu terții le atribuie acestuia. Cu titlu de excepție, aceste drepturi nu sunt
pierdute în cazul culpei comune sau al divorțului prin acordul soților”.
Obligațiile d e respect reciproc, de sprijin moral, de fidelitate, precum și
obligația de a locui împreună încetează l a desfacerea căsătoriei .
Calitatea de soț încetează din momentul rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești de divorț. Această calitate încetează pentru viitor. Fiecare soț divorțat se
poate recăsători. De asemenea, soți divorțați se pot recăsători între ei. Ca urmare a
încetării calității de soț, nu mai există obligația de fidelitate și nu se mai poate săvârși,
sub acest aspect, adulterul.80
Privind numele de familie ale soților, art. 383 Cod Civil prevede următoarele:
”(1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat

78 Emeșe Florian, op. cit., p.75 .
79 Idem, p.76 .
80 dr.Cristian Mareș, op.cit, pp.43 -44.

33
în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această înțelegere prin hotărârea de divorț (2)
Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul
superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat
în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei (3) Dacă nu a intervenit o
înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă
numel e dinaintea căsătoriei.”
În general se practică regula că dacă unul dintre soți a purtat în timpul căsătoriei
numele celuilalt soț, e l va reveni la numele avut anterior căsătoriei81. Odată cu
divorțul, fiecare dintre cei doi soți își va relua numele avut anterior încheierii
căsătorie i. Dacă unul dintre soți a luat la încheierea căsătoriei numele celuilat soț,
după divorț , acesta va reven i la numele purtat înaintea încheierii căsătoriei. La această
regulă există o excepție care prevede că soțul care a purtat numele de familie al
celuilalt soț pe durata căsătoriei poate să îl păstreze și după desfacerea căsătoriei.
În practica judecătorea scă, cu privire la excepția ca soțul care a purtat num ele de
familie al celuilalt soț pe durata căsătoriei acesta poate să îl păstreze și după
desfacerea căsătoriei, s -a stabilit ca în urma pronunțării divorțului, copilul a fost
încredințat spre creștere și educare părintelui care a dobândit numele celuilalt soț prin
încheierea căsătoriei, iar această împrejurare constituie un motiv temeinic care să
permită instanței să dispună purtarea numelui avut în timpul căsătorie. Numele es te o
componentă importantă a identității unei persoane, astfel încât păstrarea aceluiași
nume de către ambii părinți este foarte importantă pentru consolidarea personalității
copilului și menținerea stimei de sine. 82 ”În orice decizie judiciară care priveș te direct
sau indirect un copil, instanța trebuie să țină seama de interesul acestuia, care să
prevaleze în raport cu alte interese, în speță, cu interesele părinților. ”83
Pentru a nu se aduce prejudicii morale persoanei care revine la numele avut
anterior încheierii căsătoriei, sau mai ales în sitația în care există un interes legat de
reputația pe care soțul și -a câștigat -o sub numele purtat în timpul căsătoriei , există

81 Cererea fostului soț de a reveni la numele purtat anterior căsătoriei, aceasta poate fi
formulată și ulterior divorțului, pe cale principală.
82 Judecătoria Bistrița, Sentința civilă nr.5283/11.05.2012, prin care instanța în conformitate
cu dispozițiile art. 383 alin. (2) NCC, „pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia
dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să
păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei”.
https://legeaz.net/spete -civil-2/div ort-pastrare -nume -casatorie -5283 -2012 .
83 art. 8, cap. I, Legea nr.272/21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului – Republicată și actualiztă în 2016.

34
posibilitatea ca soțul care și -a schimbat numele să își păstre ze numele dobândit la
momentul încheierii căsătoriei. Acest lucru se poate realiza fie în urma înțelegerii
dintre soți, fie în urma hotărârii instanței atunci când există motive temeinice pentru
păstarea numelui din timpul căsătoriei.84 85
Nici soții, prin c onvenția lor și nici instanța nu va putea încuviința ca soțul care
a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte după
desfacerea căsătoriei, atât acel nume, cât și numele său de familie dinaintea
căsătoriei.86
5.2 Efectele divorțul ui cu privire la relațiile patrimoniale dintre soți
5.2.1 Efecte cu privire la regimul matrimonial
”Ca regulă, în cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data
introducerii cererii de divorț ”, conform disp. art. 385 alin.1 Cod civil.
Ca excepție de la această regulă, art. 385 alin. 2 Cod civil, dispune că ”în cazul
divorțului prin acord, unul dintre soți sau ambii soți, pot cere instanței să constate că
regimul matrimonial a încetat de la data separației în fapt .” Această excepție este
aplicabilă și în cazul divorțului pe cale administrativă sau notarială.
Potrivit art. 356 Cod civil, ”dacă regimul comunității de bunuri încetează prin
desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor
comune până la st abilirea cotei -părți ce revine fiecăruia.”
Conform disp. art.386 Cod civil, ”actele de înstrăinare sau de grevare cu
drepturi reale ce privesc bunurile comune, a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit
legii, anumitor formalități de publicitate, precum și actele din care se nasc obligații în
sarcina comunității de bunuri încheia te de unul dintre soți după data introducerii
cererii de divorț sunt lovite de nulitate relativă dacă au fost făcute în frauda celulalt
soț. În măsura în care interesele sale au fost prejudiciate printr -un act juridic, soțul
care nu a participat la încheie rea actului nu poate pretinde decât daune -interese de la
celălalt soț fără a fi afectate drepturile dobândite de terții de bună -credință .”87
Împărțirea bunurilor comune se face în felul următor:

84 Jurisprudență C.E.D.O., Grozescu c. României, 27 septembrie 2007, M. Of. nr. 293 /2009,
http://www.monitoruljuridic.ro/act/hotarare -din-27-septembrie -2007 -in-cauza -grozescu –
impotriva -romaniei -emitent -curtea -europeana -a-drepturilor -omului -publicat -n-monitorul –
105378.html .
85 dr.Cristian Mareș, op.cit., pp.44 -45.
86 Alexandru Bacaci, Viorica – Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit, pp.172 –
173.
87 dr.Cristina Mareș, op.cit., pp.45 -46.

35
1. Dacă există o învoială a soților cu privire la determinarea co tei fiecăruia dintre soți
în bunurile comune, atunci împărțirea se face potrivit cotelor -părți astfel stabilite;
”Principala cale de încetare a raporturilor de prop rietate în devălmășie a soților
este împărțirea bunurilor comune prin învoiala soților . Aceasta prezintă o serie de
avantaje și este cea mai recomandabilă deoarece nu implică cheltuieli și permite
soților să -și împartă bunurile potrivit preferințelor și nevoilor fiecăruia dintre ei prin
bună învoială.
Învoiala părților poate avea loc, potri vit legii, în următoarele moduri:
1. Concomitent cu intervenirea hotărârii de divorț;
2. În cursul procesului de divorț, fie că învoiala se face în fața instanței, fie printr -un
act întocmit în fața notarului public;
3. În perioada imediat următoare rămânerii defin itive a hotărârii de divorț;
4. După înregistrarea hotărârâii de divorț pe marginea actului de căsătorie.
Partajul voluntar poate fi valabil încheiat în orice formă cerută de soți, chiar și
verbal, cu excepția situației în care printre bunurile supuse împărț elii există terenuri
sau construcții, în acest caz convenția soților se va putea face numai în formă
autentică cerută de lege ”ad validitatem” și nerespectarea acestei forme a convenției
soților de împărțire a bunurilor comune în astfel de situații este sa ncționată cu nulitate
absolută.
Judecătorul, atunci când ia act de învoiala soților cu privire la împărțirea
bunur ilor comune ca efect al pronunț ării hotărârii de divorț, trebuie să exercite un
dublu control, urmând să se convingă stât de realitatea și tem einicia motivelor de
divorț, cât și de conținutul învoielii prezentate. ”88
2. În caz contrar, stabilirea cotei -părți ce revine fiecărui soț în bunurile comune se
face prin hotărâre judecătorească, împărțirea făcându -se potrivit acestor cote.
”Atunci când între cei doi soți există neînțelegeri care au vătămat iremediabil
relațiile dintre ei și fac imposibilă continuarea căsătoriei, de cele mai multe ori nu este
posibilă nici realizarea unei învoieli a soților cu privire la împărțirea bunurilor
comune .

88 Vezi răspunsuri juridice acordate de av. Avocat Dobrescu Bogdan privind partajul bunurilor
comune, din 27.06.2013: http://www.raspunsurijuridice.ro/partajul -bunurilor -comune//
accesat la data de 13.03.2019, ora – 17:14 .

36
Nașterea și menținerea raporturilor de proprietate comună în devălmășie sunt
determinate de existența căsătoriei între soți . Comunitatea de bunuri a soților nici nu
se poate naște înainte de încheierea căsătoriei și nici nu poate dăinui după încetar ea ei.
La stabilirea cotei -părți ce se cuvine fiecărui soț asupra bunurilor comune, nu se
ține seama de bunurile sale proprii ori de importanța acestora.
Dacă soții nu se înțeleg în privința împărțirii bunurilor comune, ea se va face
prin hotărâre judecăt orească, de către instanța de judecată la cererea oricăruia dintre
soți.
Partajul bunurilor, presupune înainte de toate stabilirea cote -părți ce se cuvine
fiecăruia dintre soți și numai în funcție de aceasta, repartizarea bunurilor în
materialitatea lor.
Prin natura juridică, cererea de partaj are drept scop transformarea dreptului
indivizibil al părților într -un drept divizibil și exclusiv asupra unor bunuri anume din
cele supuse împărțelii.
La împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se stabilește întinderea
dreptului de proprietate sub forma de cote părți ale fiecăruia dintre soți asupra
bunurilor comune, în funcție de contribuția fiecăruia la dobândirea și conservarea
bunurilor comune. Stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune
se poate face prin orice mijloace de probă, pentru că este vorba de dovedirea unei
situații de fapt.
Patrimoniul supus împărțelii este acel a existent la data partajului, inclusiv
contravaloarea bunurilor comune care au fost înstrăinate în mod nelegal până la partaj.
Împărțirea se face astfel încât fiecărui soț să -i revină bunuri în natură, iar în cazul în
care împărțirea în natură nu este posibilă, să se procedeze la vânzarea bunurilor
comune prin bună învoială sau, în caz de neânțelegere, prin licitație publică ori să se
atribuie unuia dintre soți, urmând ca celalalt să primească echivalentul cotei sale părți
în alte bunuri sau bani.
Cota -parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport de contribuția
sa la dobândirea și c onservarea bunurilor comune. În stabilirea aportului fiecărui soț
se va lua în considerare și munca pe care o femeie o depune în gospodărie și pentru
creșterea copiilor. ”89

89 Ibidem.

37
5.2.2 Efecte cu privire la locuința comună a soților
Privind locuința familiei, instanța t rebuie să se pronunțe asupra cererii de
atribuire a beneficiului contractului de închiriere la divorț. Prevederile art. 324 alin.1
Cod civil fac următoarea referire: ”la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă
folosirea locuinței de către ambii soți ș i aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului
de închiriere poate fi atribuit unuia dinre soți, ținând seama, în ordine, de interesul
superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile
locative proprii ale foștilor soți. ”
Când i se atribuie unuia dintre soți acest beneficiu al co ntractului de închiriere,
acesta este dator celuilalt soț cu plata unei indemnizații pentru acoperirea cheltuielilor
de instalare într -o altă locuință, cu excepția situației în care cel din urmă menționat are
culpă exclusivă în divorț. Dacă există bunuri comune, indemnizația se poate atribui la
partaj , cotei cuvenite soțului căruia i s -a atribuit beneficiul constractului de închiriere.
Aceste prevederi referitoare la atribuirea bene ficiului contractului de închiriere
se aplică în mod asemănător și cazului în care bunul este proprietate comună a soților,
această atribuire producând efecte p ână la data rămânerii definitive a hotărârii de
partaj.90
5.2.3 Efecte cu privire la obligația de sprij in material reciproc
Odată cu încetarea calității de soț încetează și această obligație. Obligaț ia de
sprijin material reciproc include contribuția la cheltuielile căsniciei , stabilite în funcț ie
de mijloacele fiecaruia dintre soț i, dacă prin convenția matrimonială nu s-a stabilit
altfel. În situația în care soții sunt despărțiți în fapt înainte de divorț, de la data
separării celor doi, cheltuielile căsniciei vor consta în cele pentru creșterea, educarea,
învățătura și pregătirea pr ofesională a copiilor minori rezultați din căsătorie.91
Comparativ cu obligația de a suporta cheltuielile din cadrul căsniciei, obligația de
sprijin material reciproc se menține chiar și în situația în care s oții sunt sau nu separați
faptic în timpul căsăto riei.
În conformitate cu art. 326 Cod civil, ” munca î n gospodarie a oricaruia dintre
soți și pentru creșterea copiilor reprezintă contribuție la cheltuielile căsă toriei ”.

90dr.Cristian Mareș, op. cit., p.47 .
91 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic, București, 2001,
p.243.

38
5.2.4 Efecte cu privire la dreptul la moștenire
Conform art. 970 Cod c ivil, ”soțul s upraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat
dacă la data deschiderii moștenirii nu există o hotărâre de divorț definitivă ”. Prin
urmare, prin efectul divorțului dreptul la moștenire încetează și niciunul dintre foștii
soți nu au capacitatea de a veni la moștenirea celuilalt.92
5.2.5 Efecte cu privire la obligația de întreținere între foștii soți
Potrivit art. 389 alin.2 Cod civil, ”soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă
se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite îna inte de căsătorie
sau în timpul căsătoriei. El are dreptul la întreținere și atunci când incapacitatea se
ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea
este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria”93.
Așa cum prevede art. 519, lit.a, Cod civil, ”foștii soți își datorează întreținere,
ca și soții, înaintea oricăror alte persoane” .
În cazul în care divorțul este pronunțat din culpa exclusivă a unuia dintre soți,
acesta poate beneficia de obligația de întreținere doar termen de un an de la data
desfacerii căsătoriei.
Pentru a putea profita de această obligație, soțul solicitant al obligației de
întreținere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. Divorțul să nu fie pronunț at din culpă exclusivă a celui care solicită această
obligație , în caz contrar, solicitantul se va putea bucura de obligația de întreținere
doar timp de un an , pe când soțul inocent va beneficia de pensie de întreținere pe
termen nelimitat94;
2. Soțul divorțat solicitant trebuie să se afle în stare de nevoie;
3. Această stare de nevoie să fie rezultatul unei incapacități de muncă;
4. Incapacitatea de a munci să se fi ivit înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau
în termen de un an de la data desfacerii căsătoriei (numai dacă incapacitatea este
cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria).
Plata cuantumului întreținerii soțului aflat în nevoie se stabilește până la o
pătrime din venitul net al soțului care datorează această obligație, în raport cu

92 Mariet a Avram, op. cit., p . 152 .
93 Sentința civilă nr. 135/10 februarie 2006, Judecătoria Reghin, prin care instanța a obligat
pârâtul – având culpa exclusiv pentru desfacerea căsătoriei, la plata obligației de întreținere în
favoarea reclamantei. https://legeaz.net/spete -civil/divort -obligatie -de-intretinere -intre-648-
2007 .
94 B. Flavius -Antoniu, C. Eugen, C. Rodica, M. Ioan, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole ,
art. 389- Obligația de întreținere .

39
mijloacelesale și cu starea de nevoie a creditorului . Această obligație de întreținere nu
va putea depăși jumătate din venitul net al celui care e obligat la plată, precum e și
obligația de întrețineredatorată copiilor.95
Pensia de întreținere înt re foștii soți va fi acordată d e la data la care a fost
cerută. Pensia de întreținere poate fi cerută în timpul procesului de divorț, dar și după
divorț, dacă incapacitatea de muncă a apărut ulterior, însă nu mai târziu de un an de la
data desfacerii căsăt oriei.
Dreptul la întreținere se pierde dacă acela care o cere a săvârsit fapte grele,
contrare legii sau bunelor moravuri, împotriva celui căruia îi solicită întreținere,
indiferent dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte sau după divorț.96
Obligația de întreținere între foștii soți, încetează atunci când soțul îndreptățit se
recăsătoreste.97
5.2.6 Efecte cu privire la dreptul la despăgubiri
Art. 388 Cod civil, legiferează forma răspunderii civile delictuale specifică
raporturilor dintre soți în cazul divorțu lui:”soțul nevinovat care suferă un prejudiciu
prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despagubească, separat de
dreptul la prestație compesatorie.” Datorită faptului că în dispozițiile acestui articol
nu se face deosebire între prejud iciul moral, material sau profesional, se consideră că
soțul nevinovat de desfacerea căsătoriei poate solicita despăgubiri pentru orice fel de
perjudiciu ca t rebuie dovedit de către acesta. Fiind vorba despre răspunderea civilă
delictuală, soțul nevinovat solicitant are sarcina de a demonstra îndeplinirea
condițiilor acestei forme de răspundere civilă, adică fapta ilicită, prejudiciul, legătura
de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită , precum și vinovăția soțului realizator al
faptei ilicite.98
Aspupra unei asemenea cereri doar instanța de judecată se poate pronunța prin
hotărârea de divorț.
5.2.7 Efecte cu privire la prestația compe nsatorie
Art. 390 Cod civil definește prestația compesatorie astfel: ”În cazul în care
divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate
beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru

95 Marieta Avram, op. cit., p . 152 .
96 Ibidem.
97dr.Cristian Mareș, op. cit., p.47 .
98 Idem, p.48 .

40
semnificativ pe care divorțul l -ar determina în condițiile de via ță ale celui care o
solicită.” Tot în baza acestui articol se regăsește condiția în baza căreia se acordă
prestația compesatorie, aceasta fiind următoarea: ”prestația compesatorie se poate
acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani”.
Prestația compesatorie se poate cere doar odată cu divorț ul, fie în bani, fie în
natură, iar odată cerută prestația compensatorie, pensie de întreținere nu se mai poate
solicita de către solicitant .
Privind stabilirea prestației compensatorii , în baz a art. 391 alin.2 Cod civil,
”instanța va ține seama atât de resursele soțului care o solicită, cât și de mijloacele
celuilalt soț din momentul divorțului, de efectele pe care le are sau le va avea
lichidarea regimului matrimonial, precum și de orice alte împrejurări previzibile de
natură să le modifice, cum ar fi vârsta și starea de sănătate a soților, contribuția la
creșterea copiilor minori pe care a avut -o și urmează să o aibă fiecare soț, pregătirea
profesională, posibilitatea de a desfășura o activita te producătoare de venituri și
altele asemenea. ”
Conform art. 393 C. civil ” Instanța, la cererea soțului creditor, îl poate obliga
pe soțul debitor să constituie o garanție reală (ipotecă imobiliară, ipotecă mobiliară
sau gaj) sau să dea cauțiune (contract de fideiusiune) pentru a asigura executarea
rentei. ”
Prestația compe nsatorie reprezintă o instituție nouă în dreptul civil român având
scopul de a asigura soțului inocent condiții de viață asemenea celor din timpul
căsătoriei, prin obligarea soțu lui vinovat de divorț cu prestație în bani sau în natură,
astfel încât să se evite un dezechilibru (chiar dacă textul nu precizează, este evident că
este vorba este un dezechilibru patrimonial) semnificativ care ar putea fi cauzat de
divorț soțului inocent . Prestația compensatorie se poate solicita doar în același timp în
care se solicită și desfacerea căsătoriei, de unde se înțelege că aceasta nu poate fi
solicitată în timpul căsătoriei și nici după desfacerea căsătoriei .99
Din cele relatate anterior se ded uc condițiile care trebuie îndeplinite pentru a
putea fi admisă cererea de acordare a prestației compe nsatorii , iar aceste condiții sunt
următoarele:
1. Ca urmare a divorțului, soțul solicitant al prestației compe nsatorii trebuie să
sufere un dezechilibru patrimonial, în sensul diminuării nivelului său de trai .

99 Flavius – Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod
Civil – Comentariu pe articole , art.390 – Condițiile prestației compesatorii.

41
Împrejurările de fapt, cauzele diminuării nivelului de trai trebuie dovedite în
cauză ;
2. Soțul care solicită prestația compe nsatorie să nu fie vinovat de divorț, iar
soțul care este obligat la plata prestației compensatorii să aibă vina exclusivă
în desfacerea căsătoriei;
3. Prestația compensatorie nu poate fi acordată în cazul desfacerii căsătoriei
prin acordul celor doi soți și nici în cazul în care ambii soți sunt vinovați
pentru desfacerea căsătoriei ;
4. Prestația compensatorie poate fi acordată doar dacă căsătoria a durat cel
puțin 20 de ani;100
Dintre criteriile pentru stabilirea prestației compensatorii se numără
următoarele: resursele soțului care o solicită și mijloacele celuilalt soț din momentul
divorțului, starea de sănătate a soților, pregătirea profesională a soților, efectele pe
care le are lichidarea regimului matrimonial, contribuția ambilor soți la creșterea
copiilor minori.101
Instanța judecătorească poate stabili prestația compensatorie în dou ă variante,
adică :
1. în bani (variantă care se acordă și aceasta în două modalități: ca o sumă
globală sau sub forma unei rente viagere, în favoarea destinatarului; aceasta
din urmă fiind născută din voința părților ; stabilirea prestației compensatorii
sub f orma rentei se realizează într -o cotă procentuală din veniturile
debitorului, fie într -o sumă de bani determinată și se stabilește pe durata
vieții beneficiarului sau pe o durată mai scurtă );
2. în natură (variantă care se acordă sub forma dreptului de uzufruct asupra
unor bunuri mobile sau imobile care aparțin celui obligat la plata prestației
compensatorii, iar în acest caz debitorul prestației devine nud proprietar al
bunurilor respective și c reditorul devine uzufructuar. În cazul prestației
compensatorii, o biectul uzufructului se limitează la bunuri mobile sau
bunuri imobile, corporale sau necorporale ; asemenea prestației
compensatorii sub forma rentei viagere, prestația sub forma uzufructului se
stabilește pe durata vieții benefic iarului sau pe o durată mai scur tă).102

100 Ibidem.
101 Idem, art. 391- stabilirea prestației compensatorii .
102 Idem, art. 392 – forma prestației compensatorii.

42
În cazul în care se modifică mijloacele celui obligat la plata prestației
compensatorii, sau a celui care a solicitat prestația compensatorie, la cererea celui
interesat dintre ce i doi, debitor sau creditor, instanța poate micșora sau majora
cuantumul prestației.
Așa cum se prevede în art.395 Cod Civil , ”cazurile de încetare a prestației
compesatorii sunt următoarele:
1. Decesul unuia dintre soți;
2. Recăsătoria soțului solicitant;
3. Atunci când soțul solicitant obine resurse de natură să îi asigure condițiile de
trai asemănătoare celor din timpul căsătoriei” .
5.3 Efectele divorțului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre părinți
și copii
Pentru copii, divorțul, dar în general sep arația părinților este o experiență
dureroasă , în consecință aceștia reprezentând ”victimele colaterale” ale dizolvării
familiei. O astfel de procedură dă naștere unor consecințe pe termen lung, cu privire la
schimbările majore din viața copiilor, acestea fiind inevitabile și în acest context
aceste consecințe îi afectează pe copii pe latura psihologică, emoțională și nu în
ultimul rând pe cea socială, doar că consecințele diferă de la copil la copil în funcție
de intensitate și predispoziția unei vulnerabi lități în evoluția fiecărui copil în parte.
Termenul ”copil” este definit de art. 2 lit. g din Legea nr. 273/2004. Astfel,
potrivit acestui text, copil este ”persoana care nu a împlit vârsta de 18 ani sau nu a
dobândit capacitate deplină de exercițiu, în condițiile legii”.
Termenul ”copil” analizat stricto sensu, reprezintă persoana fizică minoră fără
capacitate deplină de exercițiu, aflată sub autoritatea părintească sau ocrotirea altei
persoane .
În schimb, lato sensu, termenul ”copil” desemnează persoana , indiferent de
vârstă și de nivelul capacității sale de exercițiu, care și -a stabilit legătura de filiație
față de o altă persoană. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 413 Cod Civil,
”dispozițiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplic abile și persoanelor
majore căror filiație este cercetată”103
Referitor la cele relatate mai sus, nici nu ar trebui să se pună în discuție că
descendentul care a dobândit capacitate de exercițiu deplină sau cel care a împlinit

103 Teodor Bodoașcă, ”Discuții despre definiția familiei și conținutul acesteia”, în Pandectele
Române , nr.3/2017, p.45.

43
vârsta de 18 ani, nu este deloc afectat de divorț, doar că interesul legiuitorului se
îndreaptă spre des cendentul care, deocamdată, se află în nevoie (având nevoie de
ocrotire ) și din această cauză, având intenția de a proteja interesul superior al
copilului, este necesară reg lementarea unui cadru al relației dintre părinți în legătură
cu copilul, precum și al relației dintre copil și fiecare dintre părinții lui.104
Raporturile personale d intre părinți și copii sunt reglementate în art. 396 și urm.
Cod Civil. ”Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra
raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul
superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și,
dacă este cazul, de învoiala părin ților pe care îi ascultă .” Ținând seama și de
prevederiile art.264 alin.1 Cod civil: ”Ascultarea copilului care a împlinit vâ rsta de
10 ani este obligatorie”.
Minorul care are vârsta peste 10 va fi audiat în ca mera de consiliu, fără prezența
altor persoane. La o asemenea vârstă , fragedă se poate spune , minorii sunt ușor de
influențat, din acest punct de vedere hotărârea pe care instanța de judecată o va lua , va
ține seama de interesul superior al copilului , chiar împotriva alegerii minorului în
cazul în care această alegere nu reprezintă interesul superior al acestuia . Instanța de
judecată trebuie să aibă în vedere următoarele condiții , având în vedere vârsta și sexul
copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, posibilități le
materiale ale părinților, comportamentul lor moral ș.a. Este indicat ca și procurorul să
formuleze concluzii în procesele în care sunt implicați copii minori .105
5.3.1 Locuința copilului după divorț
La st abilirea locuinței copilului , dar și în cazul autorității părintești exclusive,
instanța va avea în vedere, în mod excepțional , interesul superior al minorilor, sens în
care vor cer ceta posibilitățile materiale și garanțiile morale ale unei bune creșteri și
educări a copiilor minori, stabilind locuința copilului la acela dintre părinți care oferă
din toate punctele de vedere cele mai bune condiții.106
În principiu, foști soți se pot înțelege cu privire la s tabilirea locuinței copilului,
iar în cazul în care aceștia nu se înțeleg sau soluția pe care au ales -o nu coi ncide cu
interesul superior al copilului, instanța de judecată odată cu pronunțarea divorțului,

104 Emeșe Florian, op. cit., pp. 144 -145.
105 Alexandru Bacaci, Viorica -Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit., p.176 .
106 Tribunalul Maramureș, Decizia 33/A din 05.02.2015, privind interesul superior al copilului
în soluționar ea cer erii privind locuința copilului,
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -vl8ik8e/ .

44
stabilește și locuința copilului minor la părintele alături de care locuiește în mod
constant. În cazul foștilor soți care au mai mulți copii, dinaintea căsător iei, din
căsătorie sau adoptați, locuința acestora se poate stabili ori la unul dintre foști soți, ori
ca unii copii să locuiască la un părinte și cei lalți copii la celălalt părinte.
Atunci când niciunul dintre părinți nu î ndeplinește condițiile potrivite
interesului superior al copilului, cu excepție, instanța poate dispune locuința copilului
la bunici, la alte rude sau la o ins tituție de ocrotire dacă aceștia îndeplinesc toate
actele obișnuite privind sănătatea, educaț ia, învățătura etc. a copilului, exer citând doar
supravegherea copilului.
Comportamentul părinților față de copii trebuie să fie foarte grav încât să
formeze convingerea instanței că nu sunt capabili privin autoritatea părintească sau în
cazul în care ar exercita -o, ar pune în pericol viața, existența și evoluț ia copiilor.
Pentru aplicarea disp. art. 400 Cod civil, privind stabilirea locuinței copiilor după
desfacerea căsătoriei dintre părinți, instanța trebuie să ajungă la concluzia că părinții
au un comportament neadecvat în relațiile cu cop ii lor, dar nu atât de grave încât să fie
vorba despre vreo decădere din atribuția autorității părintești, ci fiind vorba doar de a -i
separa pe aceștia de copii lor.
Pentru o hotărâre cât mai justă, se administrează probe precum raportul de
anchetă psiho -socială.107
5.3.2 Exerc itarea drepturilor și îndatoririlor părintești
Drepturile și îndatoririle părintești se exercită într-un mediu familial, care
neccesită în cadrul instituției căsătoriei prezența permanentă a părinț ilor alături de
copilul sau copiii lor .
Drepturile copiilor de a profita și pe viitor de îngrijirea care le asigură
dezvoltarea fizică, mintală, psihică, morală și socială, nu trebuie prejudiciate în niciun
fel ca urmare a desfacerii căsătoriei dintre părinții lor, bucurându -se de acestea la fel
ca și înainte de desfacerea căsătoriei prin divorț.
Art. 6, punctul i din Legea nr. 272/2004108 privind protecția și promovarea
drepturilor copilului – prevede că ”asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea,

107 B. Flavius -Antoniu, C. Eugen, C. Rodica, M. Ioan, op. cit., art.400 privind locuința
copilului după divorț .
108 Consolidarea din data de 22 august 2018 are la bază republicarea din Monitorul Oficial,
Partea I nr. 159 din 05 martie 2014, Include modificările aduse prin următoarele acte: OUG
65/2014; L 131/2014; L 52/2016.

45
creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă,
culturală și lingvistică, î n cazul luării unei mă suri de pro tecție.”
Copilul sau copiii celor doi soți care se află în cursul desfacerii căsătoriei prin
divorț, după finalizarea divorțului, aceștia se pot încr edința unuia dintre părinți, unor
rude, altor persoane sau unor instituții de ocrotire.109
Părinților separați de copilul lor , le este recunoscut dreptul de a avea legături
personale cu acesta, iar în cazul neînțeleg erii dintre părinți, modalitățile de exerc itare
cu privire la acest drept vor fi hotărâte de instanța de tutelă.
Instanța de tutelă are dreptul de a modifica măsurile cu privire la drepturile și
îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori , aceste modificări făcându -se în
cazul schimării împrejurărilor , la cererea copilului, a oricăruia dintre părinți sa u a unui
alt membru de familie , a instituției publice specializate pentru protecția copilului , a
instanței de ocrotire sau a procurorului.110
5.3.3 Înda toririle și drepturile părintelui care este separat de copilul/ copii
minori
Conform prevederilor art. 398 Cod civil, ”dacă există motive temeinice, având
în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească
să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul
de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a
consimți la adoptarea acestuia” .
Instanța are obligația ca p rin hotărârea pronunțată la divorț , să hotărască atât cu
privire la dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta,
stabilind astfel un program de vizită a copiilor111, cât și să stabilească pensia de
întreținere în sarcina părintelui căruia nu i -a fost încredințat copil ul. 112 Cu pri vire la
pensia de întreținere, se poate înregistra și ulterior o acțiune civilă la judecătorie .
Instanța poate modifica măsurile cu privire la drepturile părintelui separat de
copil, în cazul în care se schimbă împrejurările.113

109 S. Cocoș, Dreptul familiei , vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.167.
110 Alexandru Bacaci, Viorica -Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit., p.175 .
111 Judecătoria Constanța, Sentință civilă 3897 din 03.04.2015, privind dreptul parintelui
separat de copilul minor de a pastra legaturi personale cu acesta. Stabilire program de vizita.
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -cmv7m3i/ .
112Decizia nr. 234/A/25.04.2018, Tribun alul Maramureș -Secția I Civilă, privind pensia de
întreținere minori, http://portal.just.ro/100/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=480 .
113 Cristian Mareș, op. cit., p.55 .

46
Potrivit art. 529 alin. 2 Cod civil, ” Cuantumul pensiei de întreținere se stabilește
astfel: pentru un copil se stabilește până la o pătrime din venitul net al părintelui, o
treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii ”114. 115
Părintele căruia nu i s -a încredințat copilul, păstrează exercițiul drepturilor
părintești, numai că acesta este diferit de exercițiul drepturilor părintești din timpul
căsătoriei, dar el rămâne responsabil de creșterea copilului sau cop iilor săi chiar și
după divorț.
Diferențele s unt determinate de separarea părinților și de imposibilitatea
obiectivă de menținere și după divoț a acelorași modalități de exercițiu al drepturilor
și îndatoririlor părintești.
Drepturile recunoscute părintelui care nu se bucură de încredințarea copilul ui
sunt acelea de a avea legături presonale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea,
educarea și pregătirea lui profesională, drepturi care reprezintă de fapt obligația de a
contribui la ocrotirea copilului.
Atunci când părintele căruia îi revin e obl igația plății pensiei de întreținere în
favoarea copilului său, face referire la faptul că nu este angajat și nu obține venituri, în
această situație instanța îl va obliga pe acesta dacă are capacitate de muncă, la o
pensie de întreținere calculată în func ție de venitul minim pe economie sau de situația
concretă dovedită în cauză. În cazul în care se stabilește contribuția la întreținerea
copilului în natură, se au în vedere nevoile concrete ale copilului și bunurile
părintelui. În practică s -a considerat, de exemplu, că uzufructul unui imobil al
debitorului obligației de întreținere ar putea fi dispus cu acest titlu.
Stabilire a și realizarea obligației de întreținere în natură reprezintă o altă
modalitate prin care părintele căruia nu i -a fost încredințat copilul, ar putea cumpăra
copilului cu care nu locuiește bunuri de care acesta se va putea folosi și ar avea
nevoie. În acest caz, relațiile dintre cei doi foști soți trebuie să fie foarte bune, încât să
existe între aceștia o comunicare eficientă cu privire la nevoile copilului și să fie de
acord cu stabilirea unei obligații de întreținere în această formă . În caz contrar, atunci
când între aceștia există relații conflictuale, printr -o astfel de obligație de întreț inere se
extind conflictele în interesul copilului.

114, Decizia civilă nr. 209/R/ 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj , Secția I -a Civilă , privind
pensie de întreținere pentru un minor. Stabilire la cota de 1/4 din venitul mediu realizat de
debitor, în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin.(2) din noul Cod civil.
https://legeaz.net/spete -civil-cluj-2015/pensie -intretinere -minor -209-2015 .
115 E. Florian, op. cit., p.149.

47
Acorda contribuți ei la cheltuielile de creștere, e ducare, învățătură și pregătire
profesională a copilului se poate realiza sub forma unor bunuri determinate, însă d oar
dacă părinții se înțeleg în acest sens și cooperează cu privire la creșterea și educarea
copilului, astfel încât să nu se creeze prin aceasta motive de dezbatere între aceștia cu
privire la alegerea bunurilor oferite copilului. Se consideră că ori de c âte ori relațiile
dintre părinți nu sunt foarte bune, stabilirea pensiei de întreținere în bani este cea mai
bună soluție. Părintele căruia nu i -a fost încredințat copilul are posibilitatea de a
veghea la modul în care celălalt părinte își exercită dreptur ile și își îndeplinește
obligațiile cu privire la creșterea și educarea copilului, iar dacă vede că acest părinte
cheltuiește banii copilului într -un mod neconform cu interesul acestuia, poate să
acționeze.116
5.3.4 Exercitarea autorității părintești în caz de divorț
Divorțul părinților reprezintă una dintre acele situații prevăzute de lege în care
exercitarea autorității pă rintești prezintă anumite caracteristici . Copiii fiind afectați în
mod serios de deșirarea relațiilor de familie, pentru acești copii repre zentând pierderea
unuia dintre părinți prin stabilirea unor locuințe separate pentru cei doi foști soți, iar
consecințele destramării familiei presupune schimbarea mediului în care a trăit până la
acel moment copilul , a locuinței, a cercului de persoane ap ropiate, familie și prieteni
și a școlii. Pot avea urmări grave toate aceste consecințe asupra dez voltării ulterioare a
copilului și de aceea fiind foarte important ca măsurile referitoare la copiii să fie luate
cu respectarea interesului superior al acest ora, trecând peste dorințele și orgoliile
adulților.117
Prin ”i nteresul superior al copiilor ” se face referire la suferința cât mai puțină a
acestora în urma divorț ului dintre părinți și astfel să se permită exercitarea autorității
părintești de către ambii soți divorțați.
Atunci când se hotărăște asupra exercitării autoritatății părintești, interesele
superioare ale copiilor nu sunt legate doar de posibilitățile materiale ale părinților, ci
și de preocuparea și comportamentul de care au dat dovadă părinții față de copii,
gradul de atașament al copilului de părinți.

116 Judecător dr. Cristiana -Mihaela Crăciunescu, Efectele divorțului cu privire la raporturile
dintre soți, precum și dintre părinți și copiii lor minori , pp.32 -33.
117 C.C. Hegeanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă , Ed. Hamangiu, București, 2012,
p.171.

48
Auto ritatea părintească care se exercită în comun de către ambii părinți
presupune examinarea în comun asupra luării deciziilor importante privin d creșterea
și educarea copiilor. Chiar dacă autoritatea părintescă se exercită în comun de către
ambii părinți, aceste decizii privind creșterea și educarea copiilor sunt luate de obicei
de către părintele la care s -a stabilit locuința copilului, iar celă lalt părinte fiind doar
consultat.118
În temeiul art. 504 Cod Civil, ”în caz de divorț, autoritatea părintească se
exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre
părinți și copii. ” În alte cuvinte, potrivit dispozițiilor art. 397 C. Civil, ”după divorț
autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, cu excepția cazului în care
instanța decide altfel ”.
”Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi di spusă de
instanța de divorț pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al
copilului ”119, conform art. 398 alin.1 C. Civil.120
În cazul în care niciunul dintre soți nu solicită ca autoritatea părintească să
revină în exclusivitate unuia dintre ei, nu este necesară administrarea de probe și nici
motivarea hotărârii de a menține exercitarea comună și egală a autorității părintești.
Numai pentru motive temeinice și analizate în raport cu interesul superior al copilului ,
instanța ar putea decide diviziunea drepturilor și îndatoririlor între părinți.
În caz excepțional, după divorțul părinților, autoritatea părintescă este divizată
cu alte persoane sau instituții cărora le revin îndatoririle și drepturile cu privire la
persoana copilului, iar cee a ce privește drepturile privind bunurile copilului, acestea le
revin decât părinților, ambilor în comun sau doar unuia dintre ei.121
Potrivit dispozițiilor art. 507 Cod civil, ”autoritatea părinteas că se exercită de
către un singur părinte în cazul în care unul dintre părinți este decedat, declarat mort
prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor
părintești sau se află în neputință de a -și exprima voința.”

118 Cristian Mareș, op. cit., p.51, apud D. Lupașcu, C.M.Crăciunescu, Dreptul familiei,
Ed.Universul Juridic, București, 2011, p.246 .
119Sentință civilă 118/10.04.2017, Judecătoria Vaslui , privind exercitarea autorității părintești
exclusiv de către mamă , http://portal.just.ro/333/Lists/Jurisprudenta/ DispForm.aspx?ID=118 .
120 Nora Daghie, ”Unele reflecții privind reglementarea exeritării autorității părintești în Noul
Cod Civil”, în Dreptul nr.3/2014, p. 60 .
121 B. Flavius -Antoniu, C. Eugen, C. Rodica, M. Ioan, op. cit., art.504 privind exercitarea
autorității părintești în caz de divorț .

49
Conform Legii nr. 272/2004122 privind protecția și promovarea d repturilor
copilului , răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului, sunt în
sarcina:
1. În primul rând părinților, ei au obligația de a -și exercita drepturile și a -și
îndeplini obligațiile față de copil, interesul superior al copilului fiind prioritar;
2. În subsidiar, colectivității locale din care face parte copilul. Autoritățile
administrației publice locale au obligația de a dezvolta și asigura astfel servicii
diversificate, accesibile și de calitate, potrivite nevoilor copilului , în ac est sens
sprijinind părinții sau o altă persoană care reprezintă legal copilul.
3. În mod complementar, statului prin instituțiile și autoritățile publice. Statul
fiind cel care asigură protecția copilului și care garantează respectarea tuturor
drepturilor sa le prin activitatea specifică realizată de instituțiile și autoritățile publice
cu atribuții în acest domeniu.123
5.4 Efectele divorțului cu privire la relațiile patrimoniale dintre părinți și
copii
Aceste efecte se analizează din punctul de vedere al stabilirii contribuției
părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a
copiilor, a exercitării drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la bunurile
copiilor și a alocației de stat.
5.4.1 Obli garea părinților la suportarea cheltuielilor de creștere, educare,
învățătură și pregătire profesională a copilului/ copiilor
Legiuitorul prevede expres că ”educarea, învățătura și pregătirea profesională a
copilului” conform prevederilor art. 487 C. civil, educația nu se referă numai la
educația școlară, ci și la educația morală, civilă și politică, profesională și la direcția
actelor curente în viața cotideană. Aceasta are o dimensiune intelectuală, culturală,
artidtică, psihică, morală și religioasă: învață virtuțile, binele și răul , bunele maniere
ș.a. Esențial, copilul va crește și se va dezvolta, însă ceea ce contează și e cel mai
important este cum anume, sub ce aspect.124
Art. 402 alin. 1 C. civil prevede că, ” prin hotărârea de divorț, instanța de tutelă
trebuie să hotărască și cu privire la contribuția ambilor părinți la cheltuielile de

122 Consolidarea din data de 22 august 2018 are la bază republicarea din Monitorul Oficial,
Partea I nr. 159 din 05 martie 2014, Include modificările aduse prin următoarele acte: OUG
65/2014; L 131/2014; L 52/2016.
123 Cristian Mareș, op.cit., p.33 .
124 Nora Daghie, op, cit., p. 62 .

50
creștere și educare , învățătură și pregătire profesională a copiilor .” De regulă,
părintele la care copilul nu locuiește este obligat la o aumită cotă din venitul său net,
pe care u rmează să o plăteasc ă celuilalt părinte în favoarea minorului . Părinții se pot
înțelege și cu privire la cuantumul contribuției fiecăruia la cheltuielile de creșt ere și
educare a copilului, dar învoiala lor trebuie încuviințată de instanța de judecată, car e
va lua seamă de sumele stabilite , acestea să corespundă nevoilor reale ale minorului.
Ambii părinți au obligația de a asigura întreținerea copilului minor, atât în
timpul căsătoriei, cât și după desfacerea căsătoriei, singura diferență fiind dată de
modalitatea de exercitare a acestei o bligații, care, după desfacerea căsătoriei prin
divorț, se va realiza prin prestații periodice stabilite prin hotărârea de divorț.
Obligația părinților de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură
și pregătire profesională ale copiilor se stabilesc de către instanță, chiar în lipsa unei
cereri exprese în acest sens și indiferent de modul încredințării acestora.
În situația în care se produc schimbări remarcabile în ceea ce privește nevoile
minorului, s au posibilitățile materiale ale părinților, instanța judecătorească poate
modifica obli gațiile de plată ale părinților, adică poate pronunța o nouă hotărâre de
majorare, reducere sau încetare a pensiei de întreținere. 125
Această contribuție este stabilită p rin învoiala soților, dar învoiala lor trebuie să
fie ratificată de către instanță pentru a produce efecte juridice.126
De regulă, atunci când părintele care nu locuiește împreună cu copilul,
contribuția acestuia îmbracă forma unei prestații bănești periodice, numită pensie de
întreținere.
În situația în care instanța de judecată a decis ca fiecare părinte să primească
câte un copil spre creștere și educare, dacă unul dintre părinți are posibilități materiale
mai mari, atunci va fi obligat să plăteasc ă celuilalt copil pensia de întreținere pe care o
va stabili instanța, pentru ca acești copii să beneficieze de condiții de trai aproximativ
egale. Dacă nevoile copilului minor sau posibilitățile materiale ale părinților s -au
schimbat, instanța poate stabi li printr -o nouă hotărâre judecătorească, o altă
contribuție de întreținere, neputându -se opune excepția autorității de lucru judecat.127

125 G. Aioanei, E. Poenaru, op. cit., pp. 194, 195.
126 L. Macarovschi, Dreptul familiei , Ed. Universul Juri dic, București, 2011, p. 87.
127 Alexandru Bacaci, Viorica -Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit., p.177 .

51
În cazul în care minorul are un venit pro priu, dar care nu este suficient, părinții
au obligația de a -i asigura condiții le necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea
sa profesională.
Părinții au obligația să îl întrețină pe copilul care a devenit major și dacă acesta
își continuă studiile, până la terminarea studiilor, dar fără să fi depășit vârsta de 26 de
ani.128
5.4.2 Exercitarea drepturilor părintești privind bunurile și actele civile
patrimoniale ale copilului/ copiilor
Exercitarea drepturilor părintești cu privire la bunurile copilului și actele sale
patrimoniale se face în comun, de către ambii părinți. În cazul în care copilul a fost
dat în plasament unei terțe persoane sau unei instit uții de ocrotire, instanța poate
stabili care dintre părinți îi va administra bunurile și -l va reprezenta sau îi va
încuviința actele juridice.129
Potrivit art. 501 C. civil, ”Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra
bunurile copilului lor minor, precum și de a -l reprezenta în actele juridice civile ori
de a-i încuviința aceste acte, după caz. După împlinirea vârstei de 14 ani minorul își
exercită drepturile și își execută obl igațiile singur, în condițiile legii, însă numai cu
încuviințarea părinților și, după caz, a instanței de tutelă. ”
Părintele căruia i s -a încredințat copilul exercită paza și supravegherea acestuia,
deci are dreptul și obligația de a se îngriji ca minorul să fie în siguranță, să nu fugă, să
nu dispară, respectiv să observe cu atenție, cu autoritate toate acțiunile copilului. 130
În baza dispozițiilor art. 261 C. civil, ”Părinții sunt cei care au în primul rând,
îndatorirea de creștere șii educare a copilului lor minor.”
5.4.3 Aloca ția de stat pentru copii
Condițiile pentru acordarea alocației de stat pentru copii, precum și categoriile
de beneficiari ai acesteia sunt stabilite de Legea nr.61/1993 din 22 septembrie 1993
Republicată 131 privin d alocația de stat pentru copii, t ext în vigoare începând cu data
de 29 noiembrie 2016 .

128 Cristian Mareș, op. cit., p.54 .
129 Ibidem.
130 G. Aioanei, E. Poenaru, op. cit., pp. 193, 194.
131 Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza a ctelor normative
modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 29 noiembrie
2016.

52
Toți copiii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de alocația de stat pentru
copii. De la această regulă, există însă o excepție, primesc această alocație de stat
pentru copii, și tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, însă numai cu condiția ca
aceștia să urmeze cursurile învățământului liceal sau profesional, fără întrerupere până
la terminarea acestora. Cei care rămân repetenți nu beneficiază de alocația de stat, ci
doar cei care repetă anul școlar din cauza sănătății , motive ce trebuie dovedite cu
certificatul medical.
Alocația de stat pentru cei în vârstă de până la 18 ani, se atribuie pe baza unei
cereri completate și semnate de reprezentantul legal al copilului, alături de care se
atașează certificatul de naștere al copilului (în cazul în care nu s -a eliberat certificatul
de naștere al copilului, cererea va fi însoțită de actul constatator al nașterii sau de
extrasul de naștere) , precum și actul de identitate al reprezentantului legal al acestuia
și documentul din cuprinsul căruia să rezulte situația juridică a copilului față de
reprezentantul legal (ex: livretul de familie; hotărâre judecătorească de încredințare a
copilului, în caz de divorț; hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției;
hotărâre judecătorească de încuviințare a adopției; hotărâre judecătorească pentru
protecția copilului pentru măsura de protecție specială a plasamantului în regim de
urgență; hotărâre judecătorească de instituire a tutelei; dispoziția a utorității tutelare de
instituire a curatelei; actul de deces al unuia dintre părinți).
Cererile pentru acordarea alocației de stat pentru copii și actele din care rezultă
îndeplinire a condițiilor legale pentru acordarea acestui drept , se depun și se
înreg istrează la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor
municipiului București, pe a cărei/cărui/căror rază teritorială reprezentanții legali ai
copiilor își au domiciliul sau reședeința.
Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului
acestora, sau în cazul neînțelegerii, plata revine părintelui căruia i s -a încredințat
copilul spre creștere și educare , pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii
judecătorești.
În cazul în care copilul este încredințat altor persoane, această alocație se va
plăti persoanei căreia i -a fost dat în plasament copilul sau persoanei căreia i -a fost
încredințat copilul în vederea adopției, tutorelui, curatorului sau asistentului maternal.

53
După ce titularul alocației de stat a împlinit vârsta de 14 ani, aceasta se poate
încuviința direct celui căruia îi revine, dar cu încuviințarea reprezentantului său
legal.132
Capitolul VI – Divorțul în dreptul internațional privat
Comparativ cu Noul Cod Civil, Legea n r. 105/1992133 a prezentat o viziune
diferită cu privire la desfacerea căsătoriei cu element de extraneitate134.135
Singurul text dedicat divorțului, în vechea lege, avea două mențiuni: una – care
făcea referire la materia căsătoriei prin care se menționa că divorțul este condus de
legea care se aplică relațiilor personale și patrimoniale dintre soți, iar cea de -a doua
mențiune este cea care conținea a spectele de ordine publică, care sunt aplicabile în
cazul în care legea străină competentă nu permite divorțul sau îl admite în mo d
restrictiv.136
Soții nu aveau cum să aleagă din timpul căsătoriei legea care să guverneze
divorțul, neavând posibilitatea să își valorifice voința autonomă. Din punctul de
vedere al stabilității circuitului civil transfrontalier și pentru evitarea fraudări i legii,
este esențială posibilitatea de alegere. În prezent, soții au timp alocat examinării
legiilor străine pe care le -ar putea viza, de a analiza conținutul acestora și de a se
decide asupra alegerii legii aplicabil e divorțului. Divorțul are propriile reguli în
dreptul internațional privat român, atât în privința elegerii legii aplicabile, pentru
localizarea obiectivă a legii divorțului, cât și pentru divorțul prin recunoaștere
unilaterală.137
Legea nr.105/1992138 prin art. 151 punctul 5 prevede a că ”desfacerea, anularea
sau nulitatea căsătoriei, precum și alte litigii dintre soți, cu excepția celor privind
imobile situate în străinătate, dacă, la data cererii, ambii soți domiciliază în
România, iar unul dintre ei este cetățean român sau străin fără c etățenie”.

132 Cristian Mareș, op. cit, pp.57 -58.
133 Lege abrogată odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil .
134 Element de extraneitate, definit conform www.dexonline.ro astfel: ”Caracter străin al
unui element cuprins într -un raport juridic, necesitând aplicarea unei legi nenaționale.
Situați a juridică a unei persoane care se află într -o țară străină”.
135 O.Ungureanu, C.Jugastru, A.Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu,
București, 2008, pp.222 -225.
136 I.Deleanu, Gh. Buta, ”Ordinea publică și motivele de ordine publică în apelul și recursul
civil” , în Dreptul, nr.2/2012, p.108.
137 J.Călina, ”Disoluția căsătoriei cu element de extraneitate”, în Universul Juridic, nr. 7/2016,
p.74.
138 În vigoare de la 30 noiembrie 1992 până la 14 februarie 2013, fiind abrogat prin Lege
76/2012.

54
Dreptul internațional privat român califică d ivorțul ca fiind modalitatea de
desfacere a căsătoriei cu element străin, în timpul vieții soțilo r și cu respectarea
condițiilor stabilite în Cartea a II -a a Codului civil („Despre familie”). Câteva
mențiuni pentru raporturile cu element de extraneitate:
1. divorțul este o instituție distinctă de încetare a căsătoriei. Comparativ de
divorț, încetarea căsătoriei are cauze naturale și produce efecte de drept, adică
încetarea căsătoriei se datorează decesul ui constatat fizic sau declarat pe cale
judecătorească;
2. instituția divorțului este repartizată diferit de desființarea căsătoriei în dreptul
internațional privat. Codul civil român are prevede ri aparte pentru nulitatea căsă toriei
și regulile aplicabile acesteia, din punctul de vedere al lex causae139. Nulitatea
căsătoriei este una dintre cauzele care conduc la dezintegrarea familiei , dar nu prin
desfacere, ci prin desființarea căsătoriei;
3. divorțul nu se suprapune cu separația de corp. Aceasta din urmă nu a re
reglementare în dreptul român substanțial; separația în fapt de cel puțin 2 ani a soților
este motiv de desfacere a căsătoriei (despărțirea în fapt apare ca și cauză a divorțului
din culpă) ;
4. nu numai conținutul noțiunilor este diferit, ci și legil e aplicabile în dreptul
interna țional privat – pentru divorț și pentru desființarea căsătorie i. Pe baza art. 2574
Noul Cod Civil, se poate preciza că ”declararea morții, stabilirea decesului și a datei
prezumate a morții, precum și prezumția că cel dispărut este în viață sunt cârmuite de
ultima lege națională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi
identificată, se aplică legea română.”
În schimb, separația de corp este cârmuită de aceeași lege care se aplică
divorțului cu element de extraneitat e.140
Soții au la dispoziție varianta de a alege legea aplicabilă divorțului,care sunt
precizate în art. 2597 Noul Cod Civil: ”a). legea statului pe teritoriul căruia soții au
reședința obișnuită comună la data convenției de alegere a legii aplicabile; b). l egea
statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă cel
puțin unul dintre ei mai locuiește acolo la data convenției de alegere a legii

139 Expresie latina, desemnand legea aplicabila unei situatii cu elemente de extraneitate, adica
unei situatii care creeaza un conflict de legi. Lex causae poate fi legea tarii a carei jurisdictie
solutioneaza conflictul sau o lege straina, conform explicațiilor
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/337511/Lex_causae .
140 J.Călina, op.cit., p.76.

55
aplicabile; c). legea statului al cărui cetățean este unul dintre soți; d). legea s tatului
pe teritoriul căruia so ții au locuit cel puțin 3 ani; e). legea română ”.
Potriv it art. 2598 alin (1) Noul Cod Civil, ” în cazul în care soții stabilesc de
comun acord legea aplicabilă divorțului, acest acord trebuie concretizat în formă
scrisă până cel târziu la data sesizării autorității c ompetente să pronunțe divorțul”.
Dispozițiile referitoare la alegerea legii aplicabile divorțului și, respectiv,
determinarea obiectivă a legii aplicabile, vizează divorțul care intervine pe cale
judiciară, adminis trativă ori prin procedură notarială . Aspectele incluse în sfera de
aplicare a legii div orțului vizează persoanele care pot cere divorțul, motivele de
divorț, efectele divorțulu cu privire la relațiile dintre soți, precum și în relațiile părinți –
copii141.
Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de
punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile
divorțului și separării de corp (denumit și Regulamentul Roma III) are un domeniu de
aplicare mai limitat sub aspectul statelor membre între care funcționează (un număr de
15 state membre ale Uniunii Europene) , stabilind n orme speciale, derogatorii în
materia divorțului și separării de corp, în situațiile în care există conflict de legi. El se
aplică a cțiunilor judiciare intentate și acordurilor menționate la art. 5 și încheiate
începând cu 21 iunie 2012 (art. 17 se aplică de la 21 iunie 2011) , cu excepția
procedurilor privind divorțul sau separarea de corp; capacitatea judiciară a
persoanelor fizice; e xistența, valabilitatea sau recunoașterea unei căsătorii; anularea
căsătoriei; numele soților; consecințe referitoare la efectele patrimoniale ale
căsătoriei; răspunderea părintească; obligațiile de întreținere; fiducia – actul fiduiciar
sau succesiunile142.
Potrivit dreptului francez , divorțul și separaț ia de corp sunt două cauze care
conduc la desfacerea căsătoriei. Dicționarul de termeni juridici relevă diferența.
Divorțul este pronunțat de autoritatea judiciară, ia r legea reglementează mai multe
modalități la care soții pot să recurgă. Spre deosebi re de divorț, separația de corp nu
are ca rezultat desfacerea căsătoriei. chiar dac ă este pronunțată prin hotărâre
judecătorească, separația de corp menține relația co njugală, dar permite soților să

141 I.Macovei, Dreptul internațional privat. În reglementarea noul Cod civil și de pro cedură
civilă , Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp.233 -235.
142 Conf. univ.dr. Gabriela Lupușan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului
familiei , Ed. Magic Print Onești, 2014, p.20 .

56
locuiască sepa rat. În Franța, autoritățile judiciare dețin monopolul în pronunțarea
divor țului sau a separației de corp, atunci când este prezent elemen tul de extraneitate.
Competența internațională aparține instanței de judeca tă, atât pentru soluționarea de
divorț sau separație de corp, cât și pentru a hotărî cu privire la efectele pe care le
produce, pe teritoriul francez, desfacerea căsător iei pronunțate în străinătate. În ceea
ce privește competența internațională a ins tanțelor franceze, dispozițiile Codului de
procedură civilă se corelea ză cu cele ale Bruxelles II bis (Regulamentul nr.
2201/2003)11. Legea aplicabilă des facerii căsătoriei se determină conform
prevederilor Codului civil și Regulame ntului Roma III (1259/2010), în funcție de
situația analizată. Regu lamentul se aplică a cțiunilor în justiție introduse începând cu
luna iunie 2012 și clauzelor de alegere a legii aplicabile încheiate după acest
moment.143
Ca încheiere, divorțul internațional sau divorțul cu element de extraneitate așa
cum este cunoscut în d octrina românească , diferă în funcție de legea națională a
fiecărui stat. Totuși recunoașt erea și executarea hotărârilor străine de divorț este
facilitată în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene datorită normelor instituite
în această privință la ni vel comunitar. Aceste norme au fost preluate într -un fel sau
altul de toate statele comunitare încercându -se facilitarea recunoașterii aceluiași statut
al unei persoane în toate statele. De asemenea se poate observa că reglementările
comunitare pun accent mai mare asupra efectelor desfacerii căsătoriei decât a
procedurii în sine, procedură care în majoritatea statelor europene, spre deosebire de
statele islamice spre exemplu, este liberalizată din ce în ce mai mult.144
În Uniunea Europeană, normele permit sta bilirea instanței în fața căreia trebuie
înaintată cererea de divorț în momentul separării cuplului. Aceste norme sunt utile în
special pentru cuplurile formate din persoane de naționalități diferite sau atunci când
membrii unui cuplu au locuit în diferite state membre pe parcursul căsătoriei. De
asemenea, normele permit ca un divorț pronunțat într -o țară din Uniunea Europeană să
fie mai ușor recunoscut într -un alt stat membru și să producă efecte în acesta.145

143 J.Călina, op.cit., pp.76 -77.
144Oana Voica Nagy, Some considerations about international divorce, Section:
communication and public relations, LDMD I .
145 https://e -justice.europa.eu/content_divorce -45-ro.do accesat la data de 16.04.2019, ora:
19:57.

57
6.1 Com petența soluționării acțiunii de divorț de către instanțele române în
cazul soților care sunt cetățeni români, dar care au locuința în străinătate
În practica judiciară actuală este cel mai des întâlnită situația în care acțiunile de
divorț sunt înaintate de către unul sau ambii soți care sunt c etățeni români, dar care
trăiesc în afara teritoriului României, într -unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene. Instanța este obligată să își verifice competența înainte de a face orice act
de procedură.
Cererea de divorț se soluționează în ordine d e următoarele instanțe:
1. Judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află ultima locuință a soților, cu
condiția ca soții să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre ei să
locuiască în raza ultimei locuințe comune;
2. Judecătoria de la locuința pârâtului, în cazul în care soții nu au avut o locuință
comună sau în cazul în care niciunul dintre ei nu mai locuiește în circumscripția
judecătoriei din raza ultimei locuințe comune;
3. Judecătoria de la locuința reclamantului , când pârâtul nu are locuința în țară și
instanța română este competentă internațional;
4. Orice judecătorie din România stabilită prin acordul soților, în cazul în care
niciunul nu are locuința în România;
5. Judecătoria Sectorului 5 din Municipiul București, în cazul în care nic i
reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în România și nu sunt de comun acord cu
alegerea unei judecătorii din țară.146
Atunci când soții sunt cetățeni români, dar ambii locuiesc pe teritoriul unui stat
membru al Uniunii Europene , devin aplicabile preveder ile art. 915 alin.2 C. proc. civ.,
competența revenind, judecătoriei alese prin acordul comun al soților sau în lipsa
acestui acord, Judecătoriei Sectorului 5 București. În cazul în care unul dintre soți este
cetățean străin, competența materială a instanț ei române se determină conform
tratatelor internaționale la care România este parte. Atunci când lipsesc reglementările
internaționale, competența este cea determinată de art. 1079 pct.5 C. proc. civ. care
are următorul conținut: ”Instanțele române sunt ex clusiv competente să judece litigii
cu elemente de extraneitate din sfera statului peronal referitoare la: 5. Desfacerea,
nulitatea sau anularea căsătoriei, precum și alte litigii între soți, cu excepția celor
referitoare la imobile situate în străinătate, dacă la data introducerii cererii ambii

146 Gabriela Cristina Frențiu, ”Competența soluționării acțiunii de divorț de către instanțele
române în cazul soților, cetățeni români, care își au locuința în străinătate”, în Dreptul
nr.10/2015, pp.9-10.

58
soți domiciliează în România și unul dintre ei este cetățean român sau apatrid.” sau
art. 1081 alin.2 pct. 2 C. proc. civ. : ”Instanțele judecătorești române sunt, de
asemenea, competente să judece: 2.cererile de div orț, dacă la data introducerii
cererii reclamantul domicilează pe teritoriul României de cel puțin un an.”
Competența teritorială revine judecătoriei, conform art. 1072 alin.1 C. proc.
civ.:”Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față,
competența se determină conform regulilor din prezentul cod, și după caz a ce lor
prevăzute în legi speciale.” 147

Capitolul VII – Aspecte de drept comparat în materia divorțului
Divorțul constituie o problemă delicată care a cunoscut o evoluț ie diferită nu
doar în plan legislativ , ci și în plan religios. Astfel, de -a lungul timpului divorțul a fost
fie suprimat total de către diferite religii fie, în anumite state, desfacerea căsătoriei a
fost lăsată la libera alegere a soților.
Începând din secolul al XI -lea, Biserica catolică a consacrat indisolubilitatea
căsătoriei și s -a pronunțat împotriva divorțului. Unele state catolice au acceptat
această idee și au exclus divorțul din legislația lor, iar pentru a atenua această regulă
au lărgit sfera cazurilor de nulitate a căsătoriei. De exemplu, Irlanda a interzis divorțul
până în anul 1995, iar în Malta în 2011.148
În sistemul de Drept romano -germanic, sub influența Bisericii romano -catolice
divorțul a fost interzis în țările în care predomină această religie, nu numai în Italia
sau Spania, dar și în regiunile catolice din Germania, Irlanda, precum și în Argentina,
Brazilia, Chile, Columbia etc. Pentru a înlătura conflictele ce pot să se ivească între
soți în caz de neînțelegeri grave s -a introdus inst ituția ”separației de corp” cu efecte
similare divorțului. În schimb, în țările unde a triumfat reforma religioasă, căsătoria
nu este privită ca o instituție sacră, și, ca atare, divorțul este admis ca orice alt contract
civil.149
În Portugalia este admis di vorțul prin consimțământul mutu al sau pentru motive
determinate, precum abaterile de la regulile conviețuirii, absența într -un timp mai
îndelungat sau boală gravă. În Austria, legislația de bază era constituită de un Cod

147 Idem, p.17 .
148 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic, București, 2012, p.
207.
149 Prof. Univ.dr.Adrian Pricopi, Dreptul familiei , Ed. Lumina Lex, București, 2004.

59
Civil general. Conform art. 115, di vorțul nu era permis decât necatolicilor și pentru
motive grave, apreciate conform propriilor concepții religioase . În prezent, dintre
statele europene numai statul Vatican nu recunoaște divorțul, iar pe lume, în Filipine.
Insula Malta, unde 95% din popula ție este catolică, a adoptat în iulie 2011 o lege care
permite divorțul după o separare între soți de minim patru ani. În general, țările cu
religie majoritar catolică au introdus divorțul târziu și numai după efectuarea unui
referendum național. De exempl u, Italia a introdus divorțul în anul 1974, iar Spania în
anul 1982.150
Viziunea socială și legală asupra d ivorțului s -a schimbat odată cu vremurile și a
variat în diferite sist eme de drept, de la respingerea acestei instituții, justificată de
principiul încheierii căsătoriei pe viață, până la facilitarea divorțului pe cale
electronică, fără a fi necesară prezența părților, atunci când există acordul ambilor soți
și când sunt îndeplinite anumite condiții .151
Potri vit Constituției franceze de la 1791, căsător ia era considerată indisolubilă,
dar mai târziu această dispoziție constituțională a fost modificată, fiind acceptat
divorțul. Au fost regl ementate două tipuri de divorț: divorțul prin consimțământ
mutual care era supus unor condiții foarte riguroase și di vorțul la cererea unuia din
soți, care era admis doar pentru anumite cazuri: adulter, excese, injurii grave și o
condamn are pentru o infracțiune gravă.
Obținеrеa divorțului în Bеlgia sе poatе rеaliza: pе motivе spеcificе (bazat pe
greșeala unuia dintre soț i) și dе comun a cord (realizat prin dorința unui soț de a
finaliza căsnicia).
În Spania, căsătoria nu atragе după sinе piеrdеrеa numеlui lor a unuia dintrе
soți, astfеl încât divorțul nu pеrmitе schimbarеa dе numе. Unica modificarе care este
produsă dе div orț, în starеa pеrsonală a soților, prеsupunе schimbarеa statutului civil,
dе la căsătorit la divorțat.152
Pe teritoriul României, divorțu l nu a fost interzis niciodată; în schimb,
reglementarea acestei instituții a urmat evoluția societății și a mentalităților. „Când
justiția constată că, credința ce și -o doresc soții nemaiexistând, căsătoria a devenit o
situație necinstită din dosul căreia se ascund relații ilicite sau că legătura sufletească

150 Conf. Univ. Dr. Cristina Codruța Hageanu, op. cit., pp.164 -165.
151 D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., pp.207 -208.
152 Chelaru I., Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat ,
Editura A92 Acteon, Iași, 2002, pp.224 -227.

60
dintre soți, nemaiputând exista, e înlocuită prin disp reț, aversiune și relații ostile, nu
e în interesul nici al copiilor, nici al familiei, nici al societății de a se impune
menținerea unei situații legale care nu mai corespunde realității” .153
Deși dreptul la divorț apare ca esenț ial într -o societate modernă și interzicerea
acestuia este de neimaginat pentru majoritatea europenilor, totuși în jurisprudența
Curții Eu ropene a Drepturilor Omului s -a stabilit că dreptul la divorț nu poate fi
derivat din dreptul la căsătorie prevăzut de art. 12 din Convenția europ eană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundament ale, mai precis că interzicerea
divorțului nu este considerată o încălcare a dreptului fundamental la căsătorie . În
schimb, dacă legislația nați onală permite divorțul, trebuie să asigure pe rsoanelor
divorțate dreptul de a se recăsători fără restricții nerezonabile . În acest sens, eșecul
autorităților statului de a asigura finalizarea procedurilor de divorț într -un termen
rezonabil, ceea ce ar impieta asupra posibilității părților de a se rec ăsători, în anumite
circumstanțe, ar putea fi analizat din per spectiva încălcării art. 12 din Convenție.154

Capitolul VIII – Modul în care divorțul schimbă relația dintre un
copil și părinții săi
În acest capitol o să fac referire la un studiu realizat de către doi cercetători
străini pe nume Fraley R. și Heffernan M .155, cu privire la schimbările prov ocate de
divorț asupra relațiil or dintre un copil și părinții săi. Acești doi cercetători străini au
dorit să realiz eze un studiu legat de divorțul care a apărut destul de devreme în viața
unui copil și care duce la relații mai puțin sigure cu părinții . Pentru acest studiu156, au
participat 7.735 de persoane care au răspuns la un chestionar legat de personalităț ile
lor și relațiile cu părinții lor . Dintre cei care au participat, mai mult de o treime dintre
aceștia aveau părinți care au divorțat atunci când ei aveau 9 ani. Pe baza întrebărilor
din chestionar s-a constatat că cei care erau copiii unor cupluri care au divorța t,

153 Av. Păuna Neculae, av. Daciana Popa, av. Ramona Cîrlig, Desfac erea căsătoriei prin
divorț, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.14 .
154 Ibidem.
155 Fraley R, Heffernan M., Attachment and Parental Divorce: A Test of the Diffusion and
Sensitive Period Hypotheses. Personality and Social Psychology Bulletin. 2013.
156 Studiu publicat de către Anthony Rivas pe : https://www.medicaldaily.com/divorce -early –
childs -life-leads -less-secure -relationships -parents -247278 , Divorce Early In A Child's Life
Leads To Less Secure Relationships With Parents , în data de 30 iunie 2013, ora 16:47 .

61
aceștia și-au descris relațiile cu părinții ca fiind mai puțin sigure. Atunci când copii
aveau vârsta între 3 și 5 ani când părinții lor au divorțat , aceștia aveau tendința să își
descrie relațiile cu păr inții ca fiind complet nesigure .
Fraley a declar ant că ”o persoană care are o relație sigură cu părinții are mai
multe șanse de a avea încredere în ei, comparativ cu un individ nesigur. O astfel de
persoană va putea depinde de părinte, fiind încrezător că familia îi va fi alături când
va avea nevoie” .
Oamenii de știință au declarat că divorțul afectează realațiile apropiate într -o
manieră selectivă, constatând că divorțul influențează siguranța în funcție de părintele
care primește custodia. Majoritatea participanților la acest studiu au declarat că se
simțeau mai în siguranță alături de mamă decât de tată. Cercetătorii pun ac est lucru pe
seama faptului că în majoritatea cazurilor custodia este primită de către mamă și astfel
ele reușesc să formeze o legă tură mai puternică cu copilul. Pentru a vedea dac ă
aceast ă concluzie este adevărată, ei au monitorizat un al doilea gru p alcătuit din 7.500
de persoane . În urma celui de -al doilea studiu s-a observat că în 74% dintre cazuri,
indivizii au fost dați în custodia mamei și doar 11% dintre aceștia au fost dați în
custodia tatălui. În aceste cazuri, cei care au locuit împreună cu mamele în copilărie
aveau relații mai nesigure cu tații și invers. Acești cercetători susțin că aceste
constatări subliniază cât de important este pentru un copil să petreacă timp cu ambii
părinți. Frașey a explicat că ”relațiile oamenilor atât cu părinții, cât și cu partenerii
joacă un rol important în viață. Acest studiu ne ajută să înțelegem mai bine de ce unii
oameni au relații relativ sigure cu cei aprop iați, pe când altora le este dificil să
depindă de oamenii importanți din viețile lor”.
Capitolul IX- Impactul divorțului asupra copiilor
Cu privire la aceast capitol al prezentei lucrări, aș dori să fac referire, mai mult
pe parte a de psi hologie a trăiril or și simțirilor copiilor implicați în divorțul părinților,
la schimbările pe care le suferă copii în cazul di vorțului dintre cei doi părinți, precum
și despre e fectele acestei destramări de familie asupra copiilor, eventualele remedieri
a acestei situații sau un altfel de comportament al părinților în relațiile cu copii lor în
asemenea situații. Despre acestea consider că sunt important e de știut, de rețiunt de
către fiecare persoană, părinte care își dorește într -un anumit timp să recurgă la
desfacerea că sătoriei prin divorț, că în această procedură interesul superior este țintit

62
numai către copil, iar apoi pe locul doi ar trebui pus părintele în fapt. Referitor la
acestea și cele care urmează în secțiunile următoare, m -am inspirat și documentat din
diferi te articole postate pe pagini web (pagini web pe care le voi menționa pe
parcursul lucrării în notele de subsol). Când este vorba despre destrămarea familiei ori
separarea părinților, orice copil suferă indiferent de vârsta pe care o are în momentele
în ca re părinții ajung să divorțeze. În acest caz, separarea sau divorțul au întotdeauna
un efect profund asupra copiilor , pe lângă tristețea și golul care își aștern amprentele
în viețile copiilor. Părinții care doresc să recurgă la un astfel de procedeu, trebuie să
aibă în vedere în primul rând interesul superior al copiilor . Cu timpul cicatricile
psihologice lăsate de divorț vor dispărea, însă până atunci, copii vor suferi în tăcere,
izolându -se chiar de res tul persoanelor din preajma lor, având un compor tament
diferit față de cel avut înaintea divorțului dintre părinții lor. Cu privire la cum
afectează divorțul copii, o să relatez câteva aspecte imediat după următoarea statistică
informativă a divorțurilor în diverse țări, și în România.
Conform Institutu lui Național de Statistică157 care a publicat informațiile
oficiale privind mișcarea naturală a populației, iar cifrele acestei statistici arată că în
decembrie 2018 divorțurile au crescut în România la 2.723, cu 164 mai multe față de
luna noiembrie 2018. Co mparativ cu decembrie 2017, s -au pronunțat cu 232 de
divorțuri mai mult. Din 1975, deși numărul mariajelor a scăzut dramatic, numărul
divorțurilor a crescut cu peste 32 5.000 per an, la 946.000 anual. Divorțul rămâne
prima cauză a inst abilității familiilor europene. Din 1975, în 2/3 din țările U niunii
Europene, numărul divorțurilor a crescut, la extremă fiind Spania (76.000). În
România scăderea a fost de 2.630. Aproape jumătate din căsătoriile din Uniunea
Europeană se termină cu un divorț. Proporția mariaj /divorț a scăzut de l a 6/1 în 1975
la 2,3/1 în 2015. Din totalul căsătoriilor care se desfac: 4 din 10 divorțuri survin
înainte de 10 ani, 1 din 7 căsătorii nu durează mai mult de 5 ani iar una din 4 căsătorii
durează între 5 și 9 ani. Cele mai multe căsăt orii se desfac (procentual) în Portugalia,
Belgia și Spania, iar cele mai puține, în România, Irlanda și Malta.158
Romania pare să fie fruntașa Uniunii Europene în ceea ce privește rata
divorțurilor ș i, conform tot datelor Institutului de Statistică , doar anul trecut în țara
noastră a divorțat unul din cinci cupluri, numărul fiind chiar mai mare în orașele mari,
iar din totalul numărului de divorț uri, 44,2 % sunt cupluri cu copii minori. În urma

157 www.insse.ro accesat la data de 9.04.2019, ora 20:37 .
158 http://ipfe.org/En/ accesat la data de 9.04.2019, ora 19:30.

63
pronunțării sentinț ei, 17.000 de copii minori au ramas cu unul dintre părinți. Ș i
acestea sunt datele înregistrate – probabil că, în realitate, numărul familiilor
destramate este ș i mai mare.
Comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, în anul 2015 (ultimul an
pentru care sunt date disponibile la nivel europea n), România, cu o rată a divorțurilor
de 1,6‰, a înregistrat un nivel mediu. Cele mai mici rate de divorțialitate la nivel
european s -au înregistrat în Malta (0,9 ‰) și Slovenia (1,2‰). Cele mai mari rate de
divorțialitate s -au înregistrat în Danemarca (2, 9‰) și Lituania (3,2‰).159
Atunci când părinții divorțează, această situație schimbă viața fiecărui membru
al familiei respective. Atunci când părinții divorțează, copilul este pus în fața faptului
împlinit neavând posibilitatea de a interveni pozitiv spre a stopa destrămarea familiei,
această decizie fiind luată exclusiv de către cei doi părinți . Divorțul dintre cei doi
părinți reprezintă responsabilitatea acestora și doar a lor, nefiind implicați și copii;
însă, într -un mod indirect sunt implicați și copii, aceștia suferind cât pentru toți
membrii familiei la un loc. Este interesant drumul în viața de familie, începând cu
cazul a două persoane care traiesc împreună o perioadă de timp, apoi se căsătoresc, cu
timpul se hotărăsc să aibă copii , dar după un anumi tă vreme aceștia ajung în punctul
în care nu se mai înț eleg, astfel soții ajungând de cele mai multe ori să divorțeze
având posibilitatea să își refacă viața, însă nu iau în considerare că copilul va suferi și
îl vor dărâma cel mai adesea emoțional și psih ic consecințele divorț ului; sau mai
există o altă variantă a poveștii, în cazul în care cele două persoane nu o să divorțeze
si vor trăi o viață de cuplu nesatisfăcătoare, astfel copilul nu o să fie nevoit să treacă
prin traumele unui divorț. Copilul simte că părinții nu mai sunt fericiți și că nu mai
există atmosfera plăcută în sânul familiei, chiar și atunci când părinții încearcă să țină
departe de copil problemele relației lor.
Indiferent de vârsta copilului, despărț irea parintilor provoacă consecinte asupra
acestuia, lăsând urme asupra vieții emoționale.
În primul an de viaț ă, deoarece copilul încă nu poate înțelege ce se întâmplă, un
divorț între părinți nu va trezi reacții foarte mari, însă apa r câteva reacții, adică
bebelușul poate să pr eia cu ușurință starea părinților și așa să devină agitat.
În jurul vârstei de 3 – 4 ani, divorțul începe să îi afecteze pe copii. Copiii vor
întreba mereu de părintele plecat, se simț triști și își expri mă prin cuvinte și

159 https://calatoriadivortului.ro/divortul -in-romania -in-2017/ accesat la data de 9.04 .2019, ora
20:53 .

64
comportament emotiile . Pot apărea probleme la grădiniță, adică copilul poate devein
mai retras în relațiile cu alți copii alfel de cum era obișnuit și refuză ca părintele care
îl duce la grădiniță să plece și să îl lase singur la acolo cu alți copii.
În perioada gimna zială , copiii, deși pot să înțeleagă motivele pentru care părinții
s-au separat, le este greu să accepte că părinții nu se mai înțeleg și pot apărea reacții
de furie față de părintele care a luat decizia de a divorța.
În perioadă adolescenț ei, reacțiile pot fi diferite . Unii adolescenți pot da dovadă
de înțelegere față de decizia părinților, dar acest lucru nu înseamnă că nu suferă și că
nu sunt afectați de divorț. Alți adolescenți pot avea reacții intense, agresive și pot
reproșa părinților dec izia de a divorț a. Sunt frecvent e încercările adolescenților de a -i
face pe părinți să se simtă vinovați pe ntru alegerea de a se despărți. De asemenea,
adolescenții pot apela la un comportament neadecvat cum ar fi consum ul de alcool, de
droguri, fumat și alăturarea unor grupuri de prieteni cu efecte negative pentru a face
față furiei, tristeții sau confuziei pe care le simț.
Atunci câ nd există o situație de divorț, unele semne de avertizare legate de
durerea pe care o simte copilul se manifestă prin comportamente explici te, adică fuga
de acasă, chiulul de la școală, suspendarea de la școală, altercații fizice, probleme cu
legea, abuzul de droguri și alcool etc. În schimb, a lții pot deveni deprimați și retrași, și
pot manifestă o creștere sau scădere accentuată a obiceiuri lor de ma să și somn, și pot
chiar exprima gânduri de suicid .
Odată cu divorțul părinților, copilul este pus în postura de a -și pune tot felul de
întrebări și să își asocieze sentimente de furie, anxietate, depresie și chiar cel mai
frecvent de vinovăție. Atunci când un părinte pleacă de acasă, copilul pus în situația
de a rămâne astfel fără un părinte se întreaba dacă este vina lui că părintele respectiv a
plecat de acasă, îndoiala vis -a-vis de comportamentul lui ridică și în acest caz tot felul
de întreba ri, dacă comportamentul lui obraznic a dus la această plecare a părintelui și
astfel acest copil se simte vinovat, însă grșeala majoritatea părinților este accea că nu
știu să pregătească la nivel psihic copilul despre cele ce vor urma. Copilul în general
are obiceiul sa se invinovateasca pentru destrămarea relațiilor de familie dintre parintii
săi si sa incerce sa repare ceva , care practic e imposibil să fie reparat. Din acest punct
de vedere este foarte important ca parintii să știe să vorbească cu copilu l lor, sa îl
asigure ca el nu constituie cauza separarii lor. De asemenea, copilul poate sa se simta
foarte nelinistit si furios in legatura cu divortul parintilor, adoptând astfel o atitudine
de sfidare si va deveni agresiv, astfel arătând că el este puternic si ca nu -l afecteaza

65
faptul ca p arintii lui s -au despartit. Totodată, acesta se va simti foarte trist, inu til si
neajutorat.160 Toate aceste frustrări de comportament ale copiilor în astfel de situații,
se ivesc deseori din cauza părintelui care refuză sau nu știe cum să abordeze discuțiile
pe această temă cu copilul său.
Cea mai întâlnită situație este cea în care părinții rămân împreună de dragul
copiilor , ceea ce reprezintă cea mai mare eroare pe care o pot face unele persoane.
Astfel păr inții dau un exemplu negativ copilului cu privire la viața de familie, referitor
la situația în care părinții sunt separați emoțional și comportamental, dar ei totuși se
chinuie să arate din exterior ca și când ar fi o familie fericită. 161
În continuare subliniez câteva repere despre posibilele greșeli ale părinților și
despre ce au ei de facut, astfel încât copilul să depășească cu bine această perioadă a
separării.
Procesul separării și al divorțului este dificil, complicat și afectează viața celor
doi părinți în mod semnificativ de cele mai multe ori rezultatul devenind traumatic. În
cele ce urmează o să analizez câteva tipuri de divorț și consecințele acestora.
1. Divorțul emoțional reprezintă acea situație care poate avea loc cu mult înainte
ca un cuplu să se separe fiz ic, reprezentând perioada în care unul dintre parteneri
încearcă să încheie relația, î n timp ce celalalt s e luptă să o mențină . Intervin emoții și
sentimente puternice de vi novăț ie, furie, astfel s e pierd planuri, visuri, idealuri, dar
totuși, în această etapă, coparentalitatea î ncepe să opereze, în bine sau în rău , și se pot
pune bazele menținerii relaț iilor cu familia fostului partener.162
2. Divorțul legal presupune desfacerea efectivă a căsătoriei prin intermediul
instanț ei judec ătoreș ti. Prin acest procedeu se renunță l a visul de reunire, apărând
atitudinea de retragere a tuturor lucrurilor inves tite, emoț ionale, materiale și se
reconstruiește noua rețea socială .163

160 http://www.alexaplescan.ro/divortul -parintilor -cum-afecteaza -copilul/ accesat la data de
28.01.2019, ora: 15:45 .
161 https://docslide.net/documents/copilul -si-divortul.html?h=docslide.com.br accesat la data
de 16.04.2019, ora 22:16
162 https://semneletimpului.ro/revista/divortul -consecinta -casatoriei.html accesat la data de
15.04.2019, ora: 20:36.
163 Roxana Ag afitei, psiholog/psihoterapeut, articol publicat pe site -ul
https://www.istt.ro/2017/02/10/impactul -divortului -parintilor -asupra -copiilor/ , accesat la data
de 15.04.2019, ora 20:42.

66
3. Divorțul economic poate aduce sau poate agrava problemele financiare ale
celor doi adulț i sau ale unuia dintre ei și se produce treptat: obiș nuire a cu traiul
separat, cu implicaț iile referitoare la cheltuieli, bani, pl anuri, relațiile părinț i-copii.164
4. Divorțul parental s e refera la procedurile legate de creș terea copiilor. A ici
apare rolul părintelui singur, care va negocia p entru timpul petrecut cu copilul, privind
zilele, orele și perioadele, și rolul a celui părinte cu drept de cust odie, care are nevoie
să se i ntegreze în noua sa viață. Aici apar cele mai mari conflicte între foștii soți: d upă
încheierea căsă toriei , mulți nu -și mai exer cită împreună rolul de părinți. Părinț ii care
nu se bucură de custodie , în timp vor renunța la rela ția dinre el și copil, deoarece se
simt inutili și nedreptățiți , considerand că vizitele sunt prea scurte si despartirile f oarte
dureroase. Pentru ei, este dificil de gestionat atitudinea dușmănoasă a celuilalt parinte
sau indiferenta din partea copilului. În asemenea situații, copilul poate fi indiferent
când vine vorba de părintele de care este separat, sau relația dintre ei să fie una rece,
deoarece aici intervine obișnuința cu părintele alături de care locuiește și se află zi de
zi.165
5. Divorțul comunit ar combinat și cu scă derea posibi lităților financiare, adu ce
pe tapet necesitatea schimbării locuinței, singurătatea ș i pierderea, cel puțin parțial, a
rețelei social e, care nu mai poate fi accesată la fel. Problemele practice ș i star ea de
tensiune determinate de găsirea unei noi locuințe și unei noi ș coli pentru copii pot fi
accentuate de lipsa prietenilor ș i a vecinilor, care i -ar fi pu tut ajuta pe pă rinți, în
special când ei nu își pot permite financiar să suplinească acest tip de suport
(babysitt er, after school etc.). Uneori, în încercarea de a gasi ajutor, p răintele divorțat
apelează la ajutorul bunicilor, î n special al celor materni . Mulți bunici nu posedă însa
nici spațiul, nici abilitățile de a se ocupa de nepoț i, iar din punctul de vedere al
adulților tineri, reînnoirea dependenței de proprii părinți semnifică pierderea statutului
și autorespectului. Toate acestea pot aduce mari tulburari atat adulților, cât ș i
copiilor.166
6. Divorțul psihologic este privit ca separarea de personalitatea și in fluenț a
fostului partener. Pent ru ca respectul de sine tinde să fie măsurat în termenii relațiilor
satisfăcătoare cu alții, divorțul poate să distrugă sentimentul de identitate și

164 Ibidem .
165 Roxana Agafitei, psiholog/ psiho terapeut, articol publicat în revista Psychologies în data de
22.12.2014 și pe site -ul https://psychologies.ro/anchete -si-dosar/impactul -divortului -asupra –
copiilor -2143786 accesat la data de 15.04.2019, ora: 20:50 .
166 Ibidem.

67
apartenență. Multor oameni le este teamă să fie independenți, apelând la noi relații,
făcute în grabă. Depăș irea ace stui moment poate fi un demers îndelungat și nu foarte
ușor, ce necesită ajutor specializat și presupune rezolvarea problemei a utonomiei
personale, asumarea ră spunderii cu privire la deciziile și greșelile proprii,
autocunoaștere ș i autoval orizare ca persoana independentă, capabilă să funcț ioneze
fără ajutorul celorlalț i.167
9.1 Greșelile frecvente ale părinților în cazul în care aceștia ajung să apeleze la
procedura divorțului
Pe lângă copii, și părinții la rândul lor trăiesc sentimente de trădare, ruș ine,
furie, anxietate, blocaj emoț ional, negare, nu își mai găsesc sensul vieții, se simt
inferiori, vinovați, confuzi, ca urmare aceștia simțind nevoia de liniște.
În condițiile unui proces de separare și divorț , toate ne voile copiilor sunt
puternic ameninț ate. Printre nevoile de zi cu zi ale copiilor, aceștia au și nevoi
emoționale importante în dezvoltarea armonioasă ș i echilibra tă a celui mic și a
viitorului adult: ataș ament ul, aprecierile, atenția, afecț iunea, nevoia d e a simți căldura
unui cămin familial armonios , protecția , ordine a și stabilitate a.
Cercetările au arătat că divorț urile traumatice sau brutale îi pot afecta pe copii
până la maturitate, iar unul dintre cei mai importanți factori care afectează reacția
copilului la divorț nu este nici timpul petrecut părinții săi, nici vâ rsta copilului, ci
calitatea relației părinț ilor în timpu l și după perioada de separare.168
9.2 Modurile concrete în care afectează divorțul copii
Divo rțul părinț ilor constituie una dintre cele mai dureroase experiente pentru
copil.
În continuare, o să prezint un stiudiu169, care pe mine personal m -au marcat
observațiile sociologiilor pe nume Bryce J. Christensen și Nicole M. King , care fac
referire la faptul că copiii care au părinți divorțaț i au rezultate mai slabe la școală,
comparativ cu elevii care vin din familii intacte. O primă cauză a acestei probleme
este relevată de un studiu recent al Universității din Oslo, Norvegia, care arată că

167 Ibidem .
168 Ibidem.
169 Bryce J. Christensen și Nicole M. King, în revista The Family in America, Traducere:
Cristina Dobrovie , publicat pe https://stiripentruviata.ro/studii -divortul -mai-nociv -ca-
moartea -parintelui -copii -care-isi-pierd -tatal-isi-pierd -si-ambitia -de-reusi -viata/ accesat la data
de 16.04.2019, ora: 22:08.

68
tinerii care pierd un părinte (de obicei, tatăl) pr in divorț își pierd, de obicei, și ambiția
de a performa la școală. Divorțul îi privează pe copii de oportunitatea de a avea un
model masculin, pentru că, de obicei, tatăl părăsește locuința. Absența tatălui (care a
divorțtat de mamă) contribuie puternic l a schimbarea practicilor parentale și a
mediului familial în ceea ce privește activitățile educaționale ale copiilor.
În acest studiu, cercetătorii s -au concentrat nu pe cum a afectat divorțul
părinților rezultatele la învățătură, ci, mai degrabă, cum le afectează ambiția
academică. Pentru a afla impactul divorțului parental asupra ambiției academice,
cercetătorii au colectat date de la două eșantioane de studiu cu adolescenți de 18 și 19
ani. Primul (studiu longitudinal, care compară aceiași subiecți la d iverse momentte din
timp) cuprindea 1,861 de tineri, iar al doilea (transversal, care compară date la același
moment în timp) cuprindea 2,391 de tineri.
Datele din ambele studii dau o dovadă clară că divorțul părinților scade dorința
de a învăța. Printre tinerii intervievați în studiul prospectiv, care au experimentat
divorțul părinților la vârste mai mari erau de două ori mai predispuși să abandoneze
planul de a urma o facultate, decât colegii lor. Legătura statistică dintre divorțul
părinților și diminua rea ambițiilor academice apare și în al doilea studiu, care
stabilește că: ”Adolescenții ai căror părinți au divorțat au tendința să fie indeciși în
privința a ce vor face mai departe din punct de vedere educațional, în comparație cu
colegii ai căror părin ți au rămas căsătoriți. În concluzie, experimentarea divorțului
părinților pare să fie asociată cu indecizia în ce privește educația viitoare printre
adolescenții de 18 -19 ani.”
Chiar dacă cercetătorii s -au concentrat pe efectele pe care le -a avut divorțul
părinților asupra adolescenților, aceștia ți -au construit concluziile: ”Familiile
monoparentale rezultate în urma divorțului au mai multe efecte negative asupra
bunăstării copii lor, decât familiile monoparentale rezultate în urma morții unui
părinte, ca de exemplu, copiii care trăiesc doar cu mama, rămasă singură în urma
divorțului au un nivel educațional semnificativ mai redus, decât cei care locuiesc cu
mama singură, rămasă văd uvă.”170
Având în vedere acest studiu, părerea mea este că, de fapt, nu ar trebui ca
situația părinților divorțați să afecteze situația școlară a copilului. Desigur că șocul
pune amprenta asupra copilului și îl doboară psihic, fizic, emoțional, însă după

170 Henok Zeratsion et al., “The Influence of Parental Divorce on Educational Ambitions of
18/19 Year -Old Adolescents”, Journal of Child and Family Studies 24.10 [2015]: 2,865 -73.).

69
vindecarea răninlor și depășirea momentului, nu ar trebui ca acest copil să fie mai
prejos decât alt copil al cărui părinți nu sunt divorțați. Divorțul dintre părinți nu
trrebuie să fie o scuză pentru a nu mai merge la școală, sau pentru ca copilul să se
izoleze de ceilalți, să renunțe la socializare sau mai degrabă să renunțe la activitățile
școlare, educative. Până la urmă contează și ambiția copilului respectiv, dar pe lângă
aceasta, într -adevăr și contribuția și sprijinul părinților au un rol importatnt, i ar dacă
prin divorț copilul este lipsit poate de persoana care îl ajuta cel mai mult la teme, sau
contribuia mai mult în susținerea acestuia în activitățile școalre, e posibil ca copilul să
aibă o decădere destul de vizibilă la nivelul învățăturii, a notel or primite, etc.
Este adevărat că în popor se afirmă ceea ce cei doi cercetători au descoperit și
au concluzionat, cum ar fi că copii ai căror părinți sunt divorțați nu mai prezintă prea
mult interes pentru școală și mai ales pentru studii universitare, ma re parte dintre ei
abandonând școala în stadiul în care se află în momentul despărțirii părinților
acestora, în acest caz fiind vorba despre familii fără prea multe posibilități, în care
poate nici părinții nu sunt atrași de situația în care copii lor să c ontinue studiile.
Pe lângă toate acestea, există și posibilitatea ca un copil a cărui părinți sunt
divorțați să dea clasă și să fie mult mai bun la învățătură decât un copil al cărui părinți
nu sunt divorțați, aici intervenind ce spuneam mai devreme, ambi ția și determinarea
copilului de a se realiza în viață, indiferent de situația pe care a avut -o sau o are în
cadrul familiei.
Aceste statistici și studii de caz trebuie să aibă în vedere mai multe situații, cum
ar fi: situația familială, mediul familial, implicarea părinților în viața copilului,
relațiile dintre părinți și copii, etc.

70
Capitolul X- Concluzii
În majoritatea famililor , chiar dacă cei doi soți nu ma i au o viață comună,
aceștia nu se despart în mod oficial din cauza copiilor , din cauza profesiei , carierei, ori
din alte motive. Cei doi soți se pot regăsi într -unul dintre următoarele cazuri: primul
caz este acela că cei doi soți s e pot despărți în fapt, însă să aibă locuința comună ; a
doua situație constă în separarea totală, fără ca cei doi soți să mai aibă locuința
comună, însă fără ca aceștia să divorțeze , sau în ultimul caz în care cei doi soți p ot
apela la di vorț.
Sunt comune tr ei tipuri principale de divorț: primul este d ivorțul sancțiune – în
cazul în care unul sau ambii soți sunt vinovați pentru destrămarea căsătoriei; al doilea
este d ivorțul constatare – atunci când prin sentință dată pe baza probelor că cei doi
soți sunt separați în fapt de multă vreme, iar nu în ultimul rând, al treilea este d ivorțul
prin consimțământ reciproc care presupune decla rația ambilor soți că nu mai doresc să
urmeze cursul căsătoriei, astfel doresc divorțul prin acordul comun .
Desfacerea căsătoriei prin divorț se poate solicita pe cale administrativă care
va fi constatată de către ofițerul de stare civilă, pe cale notarială care va fi constatată
de către notarul public și pe cale judecătorească pronunțată de către instanța de
judecată. Având în vedere trecerea grăbită a timpului, majoritatea persoanelor fiind
precupate tot mai mult , pe lângă alte probleme cotidiene, de locul de muncă, timpul
liber și buna – dispoziție diminându -se, predominând astfel stresul î n această lume
fugitiv. Din această cauză tot mai multe persoane care s-au hotărât asupra desfacerii
căsătoriei prin divorț, au dorința de o solicita pe cale notarială sau administrativă,
deoarece în ac este situații, comparativ cu calea judecătorească, în primul rând
procedura divorțului durează mai puțin și în al doilea rând, costurile sunt mai reduse.
Față de cauzele generale ale divorțului, violența familială prezintă o cauză
directă a divorțului, de exemplu abuz ul fizic, abuz ul sexual, abuz ul psihic și
emoțional, precum și abuz ul economic . Pornind de la unele neînțelegeri grave, ia
naștere v iolența , care întreține și amplifică neînțelegerile respective. Pe lângă violența
fizică sau verbală, ca motive de divorț mai sunt și: lipsa comunicării di ntre cei doi
soți, dezinteres față de viața de familie, infidelitatea, distanța dintre cei doi soți,
necompatibilitatea dintre cei doi soți, ș.a.
Divorțul are consecințe pozitive, ca exemplu, cazul în care suferința di ntr-o
căsătorie nefericită este înlocu ită cu posibilitatea în care după divorț se începe o nouă
viață, ca urmare divorțul nu mai este văzut ca un eșec, acesta începe să fie apreciat ca

71
o soluție în situația căsniciei nefericite , dar totodată divorțul prezintă și numeroase
consecințe negative , în special în cazul în care există copii rezultați din cadrul
căsătoriei pentru că de cele mai multe ori aceștia sunt afectați cel mai mult, indiferent
de vârsta pe care o prezintă în momentul în care părinții săi divorțează , precum și
faptul că divorțul afectea ză în mod diferit femeia și bărbatul în plan psihologic , chiar
și în plan material.
Epoca industrială și mai ales cea postindustrială afectează în mod se rios
funcționalitatea familiei. Spre exemplu, soțiile sunt angajate, având venituri , ca
urmare acestea se bucură de o mare independență și nu mai tolerează nici un
comportament neadecvat al soțiilor lor , nemaifiind inferioare acestora. Când soția
consideră că nu mai funcționează relațiile de familie dintre ea și soț, iar căsător ia nu
mai funcționea ză în bune condi ții, despărți rea i se pare acesteia cea mai bună variantă .
În cazul în care unul dintre soți întâmpină greutăți, iar căsnicia i se pare o
povară, acesta alege calea divorțului analizând situația în care, dacă ar continua acea
căsătorie nef uncțională pe durata mai multor ani, acesta va suferi în continuare și nu s –
ar simți împlinit deoarece nu va avea o familie unită, fericită, armonioasă, așa cum ar
fi normal să fie.
Această decădere a funcțiilor unei familii, determină creșterea spectacul oasă a
cazurilor de divorț, ca mijloc de desfacere a căsătoriei, dar și apariția unor moduri
diferite de viețuire și conviețuire.
Din punct de vedere juridic, divorțul reprezintă o modalitate unică de desfacere
a căsătoriei, o modalitate diferită de încetarea căsătoriei ; cea din urmă intervine prin
decesul unuia din tre soți, declararea judecătorească a morții unuia din tre soți ș i
recăsătorirea soțului celui care a fost declar at mort.
Divorțul se poate pronunța prin acordul soților prin mai multe proc edee: pe cale
administrativă, notarială și pe cale judiciară, iar atunci când lipsește acordul dintre
soți, divorțul are loc tot pe cale judiciară . Prin hotărârea pronunțată, se hotărăște
asupra desfacerii căsătoriei . Dacă cei doi soți au copii, divorțul p resupune pe lângă
separarea soților, o nouă situație care privește relațiile fiecărui a dintre părinți cu
copiii . Pe lângă acestea, prin desfacerea căsătoriei prin divorț se realizează și partajul
bunurilor deținute în comun de către cei doi soți și, dacă este cazul, plata unei prestații
compensatorii sau pensie de întreținere de către un soț în favoarea celuilalt soț sau
plata contribuției ambilor părinți la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională a copiilor .

72
BIBLIOGRAFIE

a. CĂRȚI , DOCTRINĂ :
1. Emeșe Florian, Dreptul familiei, ed. a 6 -a, Ed. C.H. Beck, București, 2018,
p.289.
2. Conf. Univ. Dr. Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare
civilă, Ed. Hamangiu, ed. a 2 -a revizuită și adăugită, 2007, p.164.
3. I.P.Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editua ALL, ediția 1996, p.205 .
4. Ghe. Tomșa, G.Grigore, D.Șerban, C. Pârlea – Dicționar de Dreptul Familiei –
Editura Științifică și Pedagogică, București, 1984, p.62 .
5. M.N. Costin, I. Leș, M. Șt. Minea, D. Radu – Dicționar de drept procesual
civil- Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p.345.
6. G. Tabacovici, Prime elemente de drept civil , vol. I, Ed. Institutul de Arte
Grafice C. Sfetea, 1901, București,p.346.
7. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băic oianu, Tratat de drept civil român ,
Ed. Națională S. Ciornei, București, 1928, p.376.
8. T.R. Popescu , Dreptul familiei , Tratat, vol.I, Ediție revizuită, Ed. Didactică și
Pedagogică, 1965, București, p.235.
9. A. Benabent, Droit civil, La famille , 8eme edition, Libraire de la Cour de
cassation, 1997, Paris, p.187.
10. I. Albu, Căsătoria în dreptul român , Ed. Dacia, 1988, Cluj -Napoca, p.247.
11. M. Rarincescu, Curs de drept civil , vol.I, Ed. Societatea studenților în drept,
1941, București, p.489.
12. I.P.Filipescu, op.cit., apud M. Planiol, G. Ripert, Traite pratique de droit civil
francais , Tome II, Librairie generale de droit & de jurisprudence, 1926, Paris, p.391 .
13. Emeșe Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC , ed.4, Ed. C.H.Beck,
București, 2011 , p.101 .
14. I. Mihuță, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1991 , Casa de editură
și presă Șansa SRL, București, pp.21 -22.
15. I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , Ed. A ll Beck, București, 1998, p.311.
16. M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013, a pud
I.P.Filipescu, Calificarea mențiunii despre imposibilitatea continuării căsătoriei ,
comunicare la sesiunea științifică a Facultății de Drept București, 1968, p.42.

73
17. G. Aioanei, E.Poenaru, Căsătoria și divorțul , Ed. Hamangiu, București, 2008,
p.119.
18. Alexandru Bacaci, Viorica – Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu,
Dreptul familiei , ed.a 7 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p. 154 .
19. Marieta Avram, Drept civil.Familia , ed.a2a revizuită și adăugită, Ed.
Hamangiu, București, 2016,p.119 .
20. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă , p.207.
21. Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, ed. a 2 -a
revizuită și adăugită, Ed.Hamangiu, 2017, pp. 176 -177.
22. D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic,
București, 2001, p.243.
23. S. Cocoș, Dreptul familiei , vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.167.
24. Judecător dr. Cristiana -Mihaela CRĂCIUNESCU, Efectele divorțului cu
privire la raporturile dintre soți, precum și dintre părinți și copiii lor minori , pp.32 –
33.
25. C.C. Hegeanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă , Ed. Hamangiu,
București, 2012, p.171.
26. Cristian Mareș, op. cit., p.51, apud D. Lupașcu, C.M.Crăciunescu, Dreptul
familiei, Ed.Universul Juridic, București, 2011, p.246 .
27. L. Macarovschi, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic, București, 2011, p.
87.
28. O.Ungureanu, C.Jugastru, A.Circa, Manual de drept internațional privat, Ed.
Hamangiu, București, 2008, pp.222 -225.
29. I.Macovei, Dreptul internațional privat. În reglementarea noul Cod civil și de
procedură civilă , Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp.233 -235.
30. Conf. univ.dr. Gabriela Lupușan, Ghid de drept internațional privat în materia
dreptului familiei , Ed. Magic Print Onești, 2014, p.20 .
31. Oana Voica Nagy, Some considerations about international divorce, Section:
communication and public relations, LDMD I .
32. D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei , Ed. Universul Juridic,
București, 2012, p. 207 .
33. A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei , ediția a 7 -a, Ed.
C.H. Beck, București, p.158.

74
34. Prof. Univ.dr.Adrian Pricopi, Dreptul familiei , Ed. Lumina Lex, București,
2004.
35. Chelaru I., Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept
comparat , Editura A92 Acteon, Iași, 2002, pp.224 -227.
36. Av. Păuna Neculae, av. Daciana Popa, a v. Ramona Cîrlig, Desfacerea
căsătoriei prin divorț, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.14 .

b. ARTICOLE DIN REVISTE, REGULAMENTE ȘI LEGIASLAȚIE DE
SPECIALITATE :
1. Dreptul nr.10/1992 .
2. Dreptul, nr.6/2004 .
3. Dreptul, nr.10/2011 .
4. Dreptul, nr.2/2012 .
5. Dreptul nr. 12/2012 .
6. Dreptul, nr.6/2013 .
7. Dreptul, nr. 7/2013 .
8. Dreptul, nr. 8/2013 .
9. Dreptul nr.3/2014 .
10. Dreptul nr.10/2015 .
11. Universul Juridic nr. 7/2016 .
12. Pandectele Române, nr.3/2017 .
13. ”Influența reglemantării juridice a obligației de întreținere asupra stabilității
familiei ”, în A.U.B ., seria Științe juridice , nr.2/1971, p.89.
14. I.P.Filipescu, ”Cu privire la temeiul desfacerii căsătoriei prin divorț ”,
comunicare la sesiunea științifică a Facultății de Drept București, 1964, p.53.
15. Potrivit art. 872 alin.1 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor
publici și a a ctivității notariale nr. 36/1995 , modificat și completat prin
Ordinul ministrului justiției nr. 1618/C/2017 .
16. art. 8, cap. I, Legea nr.272/21 iunie 2004 privind protecția și prom ovarea
drepturilor copilului – Republicată și actualiztă în 2016.
17. B. Flavius -Antoniu, C. Eugen, C. Rodica, M. Ioan, Noul Cod Civil –
Comentariu pe articole , art. 389 – Obligația de întreținere .
18. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului –
Republicată și actualizată în 2016, art. 6, lit.i.

75
19. Art. 226 Cod de Procedură Civilă, cap. II, secțiunea I, p.71 .
20. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului –
Republicata si Actualizata 2016 .
21. Henok Zeratsion et al., “The Influence of Parental Divorce on Educational
Ambitions of 18/19 Year -Old Adolescents”, Journal of Child and Family
Studies 24.10 [2015]: 2,865 -73.).
22. Noul Codul de procedură civilă, ediție îngijită de prof. univ. dr. Dan Lupașcu,
Ed. Universul Juridic, Bucurști, septembrie 2018.
23. Noul Codul civil, Universul Juridic, București, martie 2016.
24. Flavius – Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan
Macovei, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole .
25. Delia Narcisa Theohari, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole,
Vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2013.

c. PAGINI WEB :
1. https://e -justice.europa.eu/content_taking_of_evidence -76-ro-ro.do?member=1
2. http://www.raspunsurijuridice.ro/partajul -bunurilor -comune//
3. www.dexonline.ro
4. http://www.euroavocatura.ro/dictionar/337511/Lex_causae
5. https://www.medicaldaily.com/divorce -early -childs -life-leads -less-secure –
relationships -parents -247278
6. www.insse.ro
7. http://ipfe.org/En/
8. https://calatoriadivortului.ro/divortul -in-romania -in-2017/
9. http://www.alexaplescan.ro/divortul -parintilor -cum-afecteaza -copilul/
10. https://www.suntparinte.ro/reactiile -copiilor -la-divortul -parintilor -in-functie -de-
varsta
11. http://www.desprecopii.com/info -id-555-nm-Divortul -parintilor -cum-ii-
afecteaza -pe-copii.htm
12. https://stiripentruviata.ro/studii -divortul -mai-nociv -ca-moartea -parintelui -copii –
care-isi-pierd -tatal-isi-pierd -si-ambitia -de-reusi -viata/
13. https://docslide.net/documents/copilul -si-divortul.html?h=docslide.com.br
14. http://www.alexaplescan .ro/divortul -parintilor -cum-afecteaza -copilul/

76
15. Roxana Agafitei, psiholog/psihoterapeut, articol publicat pe site -ul
https://www.istt.ro/2017/02/10/impactul -divortului -parintilor -asupra -copiilor/
16. https://psychologies.ro/anchete -si-dosar/impactul -divortului -asupra -copiilor –
2143786
17. https://semneletimpului.ro/revista/divortul -consecinta -casatoriei.html
18. www.jurisprudenta.com
19. https://legeaz.net
20. www.monitoruljuridic.ro
21. http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx
22. http://jurisprudenta.org

d. JURISPRUDENȚĂ :
1. Sentința civilă, nr. 2870/17.11.2015, Judecătoria Bârlad
2. Hotărârea nr. 1485/10.12.201 din 20.01.2015, Bihor, Judecătoria Marghita;
privind desfacerea căsătoriei în urma nențelegerilor pe fondul infidelității.
https://www.jurisprudenta.com /jurisprudenta/speta -xca1ffa/
3. Sentința civilă nr.4145/08.04.2015, Judecătoria Constanța
4. Judecătoria Bistrița, Sentința civilă nr.5283/11.05.2012, prin care instanța în
conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (2) NCC, „pentru motive temeinice,
justifica te de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului,
instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul
căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei”. https://legeaz.net/spete -civil-
2/divort -pastrare -nume -casatorie -5283 -2012
5. Jurisprudență C.E.D.O., Grozescu c. României, 27 septembrie 2007, M. Of. nr.
293/2009, http://www.monitoruljuridic.ro/act/hotarare -din-27-septembrie -2007 –
in-cauza -grozescu -impotriva -romaniei -emitent -curtea-europeana -a-drepturilor –
omului -publicat -n-monitorul -105378.html .
6. Sentința civilă nr. 135/10 februarie 2006, Judecătoria Reghin, prin care instanța a
obligat pârâtul – având culpa exclusiv pentru desfacerea căsătoriei, la plata
obligației de întreținer e în favoarea reclamantei. https://legeaz.net/spete –
civil/divort -obligatie -de-intretinere -intre-648-2007

77
7. Tribunalul Maramureș, Decizia 33/A din 05.02.2015, privind interesul superior al
copilului în soluționarea cererii privind locuința copilului,
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -vl8ik8e/
8. Judecătoria Constanța, Sentin ță civilă 3897 din 03.04.2015, privind dreptul
parintelui separat de copilul minor de a pastra legaturi personale cu acesta.
Stabilire program de vizita. https://www.jurisprudenta.c om/jurisprudenta/speta –
cmv7m3i/
9. Tribunalul Maramureș -Secția I Civilă, Decizia nr. 2 34/A/25.04.2018, privind
pensia de întreținere minori,
http://portal.just.ro/100/Lists/Jur isprudenta/DispForm.aspx?ID=480
10. Curtea de Apel Cluj, Secția I -a Civilă, Decizia civilă nr. 209/R/ 8 aprilie 2015,
privind pensie de întreținere pentru un minor. Stabilire la cota de 1/4 din venitul
mediu realizat de debitor, în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin.(2) din noul
Cod civil. https://legeaz.net/spete -civil-cluj-2015/pensie -intretinere -minor -209-
2015
11. Sentința civilă nr. 118/10.04.2017, Judecătoria Vaslui, privind exercitarea
autorității părintești exclusive de către mamă.
http://portal.just.ro/333/Lists/Jurisprudenta/Dis pForm.aspx?ID=118 .
12. Sentința civilă nr. 953/07.06.2012 a dosarului nr. 1295/201/2012, Judecătoria
Calafat, Județul Dolj, privind cererea divorțului cauzat printer alte motive și de
despărțirea în fapt al părților din luna august 2007. https://legeaz.net/spete -civil-
2/sentinta -civila -nr-953-minori -sentin%C5%A3a -2012 , accesat în data de
17.04.2019, ora:09:38.
13. Hotărârea nr. 1485/10.12.201 din 20.01.2015, Bihor, Jud ecătoria Marghita;
privind desfacerea căsătoriei în urma nențelegerilor pe fondul infidelității.
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -xca1ffa/ accesat la data de
02.04. 2019, ora: 19:47.
14. Sentință civilă 210 din 22.02.2010, privind divorțul din vina exclusive a soțului
datorită violenței și jignirilor adresate reclamantei, pe lângă acestea fiind prezentă
și infidelitatea acestuia. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta –
yxy2lnr/ accesat la data de 17.04.2019, ora: 09:48.