INVESTIGAREA OMORULUI SÃVÂRȘIT CU ARME DE FOC [604222]
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Științe Juridice și Administrative
Criminalistică
MASTER: CERCETÃ RI CRIMINALISTICE APLICATE
LUCRARE DE DISERTAȚ IE
TEMA: INVESTIGAREA OMORULUI SÃVÂRȘIT CU ARME DE FOC
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. RUIU MARIN
Masterand: [anonimizat]
2018
2
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE CONTRA
VIEȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 6
Secțiunea 1. Demers introductiv ………………………….. ………………………….. ……………………….. 6
Secțiunea 2. Cadrul legal al infracțiunii de omucidere ………………………….. ……………………… 8
Secțiunea 3. Definiția și importanța criminalisticii ………………………….. ………………………….. 9
Secțiunea 4. Scurtă istorie a medicinei legale și a criminalisticii ………………………….. ……… 11
CAPITOLUL II: ACTIVITÃȚI PRELIMINARE PE CARE LE DESFÃȘOARÃ
ORGANELE JUDICIARE SOSITE PRIMELE LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNILOR DE OMOR PRIN ÎMPUȘCARE ………………………….. …………………. 17
Secțiunea 1. Importanța cercetării la fața locului în cazul omorului prin împușcare ……….. 17
Secțiunea 2. Primele măsuri ce trebuie luate anterior cercetării la fața locului ……………….. 18
2.1. Acordarea primului ajutor victimelor rămase în viață ………………………….. …………… 19
2.2. Delimitarea câmpului infracțional; asigurarea și conservarea urmelor și a celorlalte
mijloace de proba ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 20
2.3. Identificarea martorilor oculari, urmărirea și reținerea autorului ………………………… 21
2.4. Fazele cercetării locului faptei în cauzele privind fapte comise cu arme de foc ……. 22
2.5. Examinarea cadavrului ………………………….. ………………………….. …………………………. 22
Secțiunea 3. Cercetarea criminalistică a urmelor create de armele de foc ……………………… 26
3.1. Noțiuni balistico -tehnice referitoare la conditiile tragerii ………………………….. ………. 26
3.2. Urmele crea te pe tubul cartuș și proiectil ………………………….. ………………………….. .. 27
3.3. Urmele create de proiectil pe corpul uman și pe alte obiecte ………………………….. …. 29
3.4. Stabilirea distanței și direcției de tragere ………………………….. ………………………….. … 31
CAPITOLUL III: ASPECTE CE VIZEAZÃ MORTEA VIOLENTÃ SÃVÂRȘITÃ CU
ARME DE FOC ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 33
Secțiunea 1. Principalele aspecte urmărite în cadrul constatării medico -legale ………………. 33
1. 1. Tanatologie medico -legală ………………………….. ………………………….. …………………… 33
Secțiunea 2: Elemente de balistică medico -legală ………………………….. ………………………….. 36
Secțiunea 3: Noțiuni de balistica rănirii ………………………….. ………………………….. …………… 36
3. 1. Leziunile prin arme de foc ………………………….. ………………………….. …………………… 41
3.2. Rana – efect al penetrării proiectilului ………………………….. ………………………….. ……. 42
3
3.3. Aprecierea rănirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 46
3.4. Capacitatea de penetrare a gloantelor ………………………….. ………………………….. …….. 47
Secțiunea 4. Interacțiunea glonț – organism viu ( considerente medicale) ………………………. 48
4. 1. Efectele locale asupra părților corpului ………………………….. ………………………….. …. 49
4. 2. Perturbarea sau afectarea gravă a aprovizionării creierului cu sânge oxigenat …….. 50
4. 3. Perturbarea sistemului nervos central ………………………….. ………………………….. ……. 51
4. 4. Ruperea oaselor și a structurii scheletului ………………………….. ………………………….. . 52
4. 5. Motive psihologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 52
4. 6. Șocul neuronal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 52
4. 7. Unda de șoc balistică ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 53
ANEXĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 54
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 67
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 69
4
INTRODUCERE
Lucrarea abordează un domeniu de actualitate și utilitate practică în contextul creșterii
fenomenului infracțional din ultimii ani.
Lucrarea este structurată într -o succesiune logică, în trei capitole cuprinzând mai multe
secțiuni, reușind s ă surpindă segmentele problematicii pe care o ridică fenomenul
infracțiunilor de omor cu arme de foc.
Capitolul I, intitulat „ Aspecte generale privind infracțiunile contra vieții” este împărțit în
patru secțiuni și este axat pe o analiză penală a in fracțiunilor ce vizează viața, cât și definiția
și importanța criminalisticii și a medicinei legale, care prezintă importanță deosebită în tema
abordată de mine în această lucare.
Urmatorul capitol, intitulat „ Activități preliminare pe care le desfă șoară organele judiciare
sosite primele la fața locului în cazul infracțiunilor de omor prin împușcare”, cuprinde
probleme generale pe care trebuie să le lămurească ancheta în cazul omorului săvârșit cu arme
de foc, cum sunt: importanța cercetării la fața locului; primele măsuri ce trebuie luate;
stabilirea naturii și cauzei morții; circumstanțele de loc și timp în care a fost săvârșită fapta;
descoperirea mijloacelor sau a armelor folosite la suprimarea vieții victimei; identificarea
autorului, precum și a eventualilor participanți la comiterea omorului; scopul pentru care a
fost săvârșită fapta de omor fiind totodată prezentate și aspectele ce țin de condițiile și
împrejurările care au generat, înlesnit ori favorizat săvârșirea faptei de omor cu arme de fo c.
În capitolul III, intitulat „ Aspecte ce vizează moartea violentă săvârșită cu arme de foc”
sunt prezentate principalele aspecte urmărite în cadrul constatării medico -legale, precum:
tanatologie medico -legală; noțiuni de balistica rănirii; leziunil e produse prin arme de foc
(rănirea țesutului moale, rănirea pielii, rănirea oaselor, răniri ale craniului și vertebrelor).
Aceste leziuni necesită o investigare criminalistică atentă și un studiu multidisciplinar al
acțiunilor întreprinse și a corpur ilor folosite, precum și punerea concluziilor comune
criminalistice și medico -legale, după acumularea unei cantități de informații concludente,
argumentând cele spuse cu mai multe exemple din practica judiciară și medico -legală.
În încheiere, am atașat o „ Anexă” a cărui conținut evidențiază o expertiză medico -legală a
unei infracțiuni comise prin împușcare cu o armă de foc, victima fiind găsită decedată,
5
împușcată în cap la vânătoare. Această ultimă parte mai conține și câte va articole din Codul
de procedură penală, Partea generală, Capitolul VII , cum ar fi: Art. 172 – Dispunerea
efectuării expertizei sau a constatării; Art. 173 – Numirea expertului; Art. 174 –
Incompatibilitatea expertului; Art. 175 – Drepturile și obligațiile ex pertului; Art. 176 –
Înlocuirea expertului; Art. 177 – Procedura efectuării expertizei; Art. 178 – Raportul de
expertiză; Art. 179 – Audierea expertului; Art. 180 – Suplimentul de expertiză; Art. 185 –
Autopsia medico -legală.
6
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIN D INFRACȚIUNILE
CONTRA VIEȚII
Secțiunea 1. Demers introductiv
Viața omului a stat în centrul acțiunilor pe tot parcursul istoriei, aceasta având o
semnificație deosebită1.
Una dintre dezbaterile clasice din domeniul drepturilor omului este cea legată de dreptul la
viață. Paradoxal, tocmai dreptul la viață, care reprezintă un principiu esențial, constituind
condiția indispensabilă de a exercita celelalte drepturi garanta te, nu se bucură de stabilirea
unor frontiere bine determinate2.
Pe plan intern, punerea în aplicare a unui sistem penal eficient presupune existența a priori
a unor definiții precise a noțiunilor la care acest sistem penal se referă explicit: viața, moartea,
persoana, ființa umană3.
Frontierele dreptului la viață rămân imprecise, relativ la limita inferioară a acestui drept
fiind neclar dacă trebuie să ne referim la momentul nașterii sau cel al contracepției.
Declaratia Universală a Dreptur ilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a ONU
la 10 decembrie 1948, precizează în articolul 3: „ orice ființă are dreptul la viață, la libertate
și la securitatea persoanei sale ”.
În Pactul Internațional privitor la drepturile civile și politi ce (adoptat la 12 decembrie
1966) se precizează la articolul 6, într -o formulare asemănătoare: „ dreptul la viață este
inerent persoanei umane. Acest drept trebuie să fie protejat de lege. Nimeni nu poate fi privat
în mod arbitrar de viața sa ”.
Convenț ia Europeană a Drepturilor Omului perpetuează aceeași nebuloasă, articolul 2
prevăzând că: „ Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate
fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pron unțată, de
1 E. Stancu, Tratat de criminalistică , ed. a IV -a, Ed. Universul Juridic, 2007, pag. 513. În același sens V.
Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, Ed. Academiei Române, București, 1971, pag.
7.
2 M. Ruiu, Investigarea omorului să vârșit cu arme de foc , Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 13.
3 C. Butoi, A. Filipași, C. Mitrache, Instituții de drept penal, Ed. Trei, București, 2001, pag. 280 -281.
7
un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege ”.
Convenția Americană a Drepturilor Omului, adoptată la 22 noiembrie 1969 la San Jose (Costa
Rica), merge cel mai departe în acest domeniu, afirmând în arti colul 4: „ orice persoană are
dreptul la respectarea vieții sale. Acest drept trebuie să fie protejat de lege, în general
începând din momentul concepției ”. De la început, dezbaterile au vizat în principal dreptul la
avort, stabilirea acestei limite inferio are a dreptului la viață intrând în contradicție cu dreptul
femeilor de a renunța, în anumite condiții, la sarcină4.
Codul penal român, în articolele 174 -179 incriminează faptele care aduc atingere vieții
omului, ca atribut fundamental și indispensabi l al persoanei umane și de care depinde
existența și ființa sa.
Aceste incriminări sancționează cele mai grave atentate împotriva persoanei: omorul5,
omorul calificat6, omorul deosebit de grav7, pruncuciderea8, uciderea din culpă9, determinarea
sau în lesnirea sinuciderii10.
Legea ocrotește nu numai interesul fiecărui individ de a trăi, de a -și conserva și prelungi
viața, dar mai ales interesul societății ca viața fiecărui om să fie păstrată și respectată de
ceilalți, conservarea vieții indivizilor fiind hotărâtoare pentru existența societății care nu poate
fi concepută decât ca fiind formată din indivizi în viață11.
Viața umană este ocrotită de legea penală într -un cadru mai larg, acela al ocrotirii
persoanei și a principalelor atribute ale ace teia: viața, integritatea fizică și psihică, sănătatea,
libertatea, inviolabilitatea vieții sexuale, onoarea. Fiecare din aceste însușiri ale persoanei
constituie valori pe care statul de drept are menirea și obligația să le ocrotească, să le asigure
exist ența și dezvoltarea. Aceste valori nu reprezintă realități izolate, ci au o importanță
socială; în jurul și pe baza lor se formează, se desfășoară și se dezvoltă relații interumane,
conferind acestor valori caracterul de valori sociale12.
4Din lucrarea domnului profesor Marin Ruiu , Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Ed. Universul
Juridic, 2012, pag. 13 -14.
5 Codul penal al Româ niei, art. 174.
6 Ibidem, 175.
7 Ibidem, 176.
8 Ibidem, 177.
9 Ibidem, 178.
10 Ibidem, 179.
11 V. Manzini, Tratatto di diritto penale italiano, volume ottavo , Torino, 1937, pag. 8.
12 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 16.
8
Concepând via ța ca o relație socială, se explică posibila incriminare și sancționarea
încercării de sinucidere. Aceasta nu e de conceput, nu pentru că o persoană nu ar avea dreptul
să-și ia viața, ori pentru că sinuciderea nu ar fi în contradicție cu interesele persoan ei sau că
fapta nu ar fi de natură să alarmeze societatea, ci pentru că în această situație nu poate fi vorba
de o relație socială cu privire la viață. O persoană nu poate stabili relații sociale cu sine însăși,
ca urmare, lipsește obiectul juridic special al ocrotirii penale, adică relația socială care se
creează în jurul acesteia și conferă semnificație acestei valori devenind astfel o valoare
socială13.
Secțiunea 2. Cadrul legal al infracțiunii de omucidere
Infracțiunea de omor este cuprinsă î n categoria infracțiunilor contra vieții, în art. 188
din Capitolul I al Codului penal, și prezintă importanță pentru că vizează protecția penală a
dreptului la viață, drept consfințit constitutional în art. 22 din Constituția României14.
Dreptul la v iață este protejat de legea penală din momentul începerii vieții persoanei și
până la decesul acesteia, fără să se facă distincție în raport de sex, vârstă, ori alte elemente ce
ar putea fi incluse într -o perspectivă discriminatorie15.
Omorul a fost in criminat în toate legislațiile, deoarece asemenea fapte au adus
dintotdeauna atingere celui mai important atribut al persoanei, viața. Punerea în pericol sau
suprimarea vieții persoanei au fost combătute nu numai din punct de vedere al intereselor
victimei , dar mai ales pentru că asemenea fapte prezentau un pericol pentru întreaga
societate16.
Legea penală, ca expresie a voinței societății, apără viața omului, nu ca bun individual, ci
ca bun social, ca o valoare supremă pentru existența colectivității î nsăși. Aceasta dă dreptul
13 V. Manzini, Tratatto di diritto penale italiano, volume ottavo , Torino, 1937, pag. 8.
14 Art. 22 alin. (1) din Constituția României: Dreptul la viață și la integritate fi zică și psihică “(1) Dreptul la
viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei sunt garantate”.
15 E. G. Simionescu, Criminal Law. General part I , Didactic and Pedagogic Publishing House, Bucharest, 2014,
pag. 183.
16 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc, Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 18.
9
legiuitorului să pretindă tuturor cetățenilor să -și apere reciproc viața și să se abțină de la orice
fapte ce ar aduce atingere acestei valori sociale, implicit intereselor vitale ale comunității17.
Omorul, asa cum apare defin it de legea penală18, constă în uciderea unei persoane.
Acțiunea de ucidere poate consta într -o lovire, împușcare, înjunghiere, otrăvire și, deci
poate fi îndreptată împotriva fizicului persoanei, dar poate să vizeze și psihicul victimei, când
făptuito rul știind că victima are o boala cardiacă îi provoacă o emoție puternică ce duce la
moartea acesteia19.
Deși, infracțiunea de omor prezintă întotdeauna aceleași caracteristici, și anume, existența
unei acțiuni ( inacțiuni), comise cu intenția de a suprima viața unei persoane, acțiune ce are ca
rezultat moartea victimei, în realizarea sa concretă, acțiun ea sau inacțiunea poate prezenta
unele particularități, după cum, în jurul faptei tipice se grupează diferite elemente, sporindu -i
gradul de pericol social. Legea prevede împrejurări care constituie elemente circumstanțiale în
conținutul infracțiunii de om or, creând astfel anumite modalități normative agravate ale
acesteia. Elementele circumstanțiale se alătură fie laturii obiective a infracțiunii, fie laturii
subiective. Alte ori, împrejurările agravate privesc subiectul activ sau pasiv al infracțiunii sau
relația ce există între cei doi subiecți20.
Potrivit Codului penal al României, există două modalități normative, agravate ale
omorului și anume omorul calificat și, respectiv omorul deosebit de grav.
Secțiunea 3. Definiția și importanța criminalisti cii
Criminalistica s -a format ca o știință judiciară la sfârșitul secolului al XIX -lea,
fondatorul ei fiind recunoscut de cei mai mulți specialiști, cunoscutul judecător de instrucție
austriac și profesor de drept penal, Hans Gross. Acesta a fol osit pentru prima dată în literatura
juridică termenul de criminalistică în anul 1893.
17 V. Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea specială , Ed. Academiei Române,
București, 1971, pag. 7.
18 Codul penal al României, ar t. 174.
19 Gh. Mateuț, Drept penal special, Sinteză de teorie și practică judiciară, vol. I , Ed. Lumina Lex, 1999, pag. 65.
20 V. Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, Partea specială, Ed. Academiei Române,
București, 1971, pag. 1 86-187.
10
Imediat după Hans Gross, noua știință judiciară apărută a fost consolidată și de alte lucrări
importante aparținând unor mari juriști: La police et l’anquet judiciè r scientifique (A.
Niceforo, 1907); Manuel de police scientifique (R. A. Reiss, 1911); La police scientifique (E.
Goddefroy, 1911)21.
Deoarece, metodele, mijloacele și procedeele criminalistice au fost utilizate în mod special
de organele de poliție, criminalistica a fost cunoscută până la sfârșitul celui de -al doilea
Război Mondial și sub denumirea de poliție tehnică sau poliție șt iințifică, aceste denumiri
referindu -se numai la componenta sa tehnico – științifică, nu și la cea tactică și metodologică22.
Hans Gross a definit criminalistica o „ știință a stărilor de fapt în procesul penal ”. Alte
definiții ale științei criminalistic e sunt următoarele:
„Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul crimei
pentru a se ajunge la dovedirea ei ”23.
„Criminalistica este o știință multidisciplinară care se ocupă cu elaborarea mijloacelor
tehnico – științifice, a metodelor și a procedeelor tactice de descoperire, fixare, administrare și
examinare a probelor, în scopul cercetării și prevenirii infracțiunilor ”24.
„Criminalistica este știința care este într -un continuu progres, pune la îndemâna
instan țelor civile, deopotrivă cu cele penale, mijloace noi pentru aflarea adevărului, și justiția
le folosește din plin ”25.
„Criminalistica este o știință judiciară, pluridisciplinară, care are ca principale ținte
descoperirea infracțiunilor, identificarea infracțorilor și probarea științifică a activității lor
delictuoase, asigurarea măsurilor de prevenție împotriva criminalității ”26.
„Criminalistica este o știință multidisciplinară cu caracter autonom și unitar care
elaborează și folosește metode și mi jloace tehnico – științifice de descoperire, fixare, ridicare,
examinare și interpretare a urmelor infracțiunii, procedee tactice și metodologice de
21 E. Stancu, Tratat de criminalistică , Ediția a a V -a, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pag. 27.
22 Nelu Viorel Catuna, Criminalistică , Ed. C. H. Beck, București, 2008, pag. 2.
23 Pierre Fernand Ceccaldi, La criminalistique , Presses Universita ires de France, Paris, 1962, pag. 6.
24 Ion Anghelescu și colab., Dicționar de criminalistică , Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984, pag.
48.
25 Ilie Stoenescu, Savelly Ziberstein, Tratat de drept procesual civil, Tipografia Universității București, 1973,
pag. 95.
26 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică. Tradiție și modernism , Ed. Curtea Veche, București, 2009, pag.
14.
11
cercetare a infracțiunilor în vederea identificării autorilor și prevenirii faptelor
antisociale ”27.
Rem arcăm, fie numai prin semnificația ei, o opinie foarte răspândită, conform căreia,
printre altele, Criminalistica ar fi o artă28. Astfel, în anul 1983, secretarul general de atunci al
INTERPOL – ului, Jean Nepote, definea criminalistica „ arta și tehnica inve stigațiilor
penale ”29.
Astfel, din analiza majorității punctelor de vedere expimate în literatura de specialitate, atât
din strainatate, cât și din țara noastră se desprinde o concluzie referitoare la caracterul
științific al acestei discipline dedus d in obiectul său propriu și metodele sale specifice de
cercetare. În esență, conținutul noțiunii de criminalistică a fost definit astfel de prof. univ. dr.
Emilian Stancu: „ Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care
însumea ză un ansamblu de cunoștiințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele
tactice, destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în
săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale ”30.
Secțiunea 4. Scurtă ist orie a medicinei legale și a criminalisticii
Medicina legală, criminalistica, toxicologia legală, psihiatria și psihologia legală,
precum și alte științe fac parte din ceea ce numim generic Forensic Science . Aceste științe
participă cu mijloace proprii și specifice, alături de justiție, la investigarea infracțiunilor
comise, în sensul de a proba sau nu fapta comisă, la identificarea persoanei care a săvârșit -o,
precum și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei31.
Medicina Legală se ocpă cu descifrarea semnificațiilor leziunilor traumatice la persoanele
vii sau la decedați.
27 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminalistică , Ediția a II-a, Ed. Sitech, Craiova, 2009,
pag. 16.
28 Edmond Locard, Traité de criminalistique , Vol. I, Ed. J. Desvigne, Lyon, 1931, pag. 7 -8.
29 Jean Nepote, Situation actuelle et tendance d’evolution de la criminalistique , Revue Internationale de Police
Criminelle , nr. 384, ianuarie 1983, pag. 2.
30 E. Stancu, Tratat de criminalistică , Universul Juridic, 2007, pag. 28.
31 Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae, Curs universitar. Introducere în medicina legală pentru juriști , Ed. C.
H. Beck, 2007, pag. 3.
12
„Codul Lui Hamurabi ” este prima culegere scrisă a Medicinei Legale. Acest cod cuprinde
articole despre răspunderea medicilor, precum și sancțiunile pentru greșeli32.
În Grecia antică contribuții la dezvoltarea elementelor medicinei legale au avut -o
Hipocrates (al II -lea) referitor la avort, graviditate, gravitatea leziunilor corporale, Herophil,
care efectua autopsii în public și Eras istrate , considerat părintele anatomiei patologice33.
Romanii rezolvau, în legi speciale, inclusiv probleme medico -legale. Amintim: Lex Aquilia
privind responsabilitatea medicului, Lex Pompeea privind intoxicațiile, Lex Scantinia privind
perversiunile sexuale. Nu poate fi uitată activitatea deosebită a medicului Antistus, care a
autopsiat corpul lui lulius Cezar , afirmând că din cele 22 de plăgi doar una era letală. Galenus
studiază elementele simulării și diferențele între plămânul respirat și nerespi rat al nou –
născuților, iar în Codul lui Justinian se reglementează rolul medicilor în procesul de judecată.
Prima lucrare medico -legală apare la chinezi în anul 1247, scrisă de Sun-Tzi și intitulată "Cum
se spală nedreptatea" , în care sunt descrise autopsia, diferențierea traumatismelor mortale de
cele nemortale, asfixiile, moartea subită, moartea survenită în tratamentele cu acupunctură34.
La vechii evrei, în cărțile biblice și la vechii egipteni, se găsesc o serie de referiri la fapte
medicale sau medico -legale, cum ar fi: rănirile, omuciderile, sinuciderile, sarcina, amânarea
condamnării la moarte a femeii cu graviditate confirmată (până după naștere), constatarea
morții, perversiunile sexuale, semnele virginității, violul, etc35.
Galenus a fost reprezentantul Școlii medicale a Romei Antice , iar acesta a contribuit din
punct de vedere medico -legal cu o serie de concepte.
În secolul XVI, Ambroise Pare a publicat unul din primele tratate de medicină legală, iar
în secolul XVII, Paulo Zacc hia a elaborat un tratat de medicină legală în zece volume. Din
secolul XIX se poate vorbi despre o școală de medicină legală în fiecare din țările civilizate
ale lumii, publicându -se numeroase tratate, precum și numeroase periodice de specialitate36.
În țara noastră primele elemente de medicină legală se găsesc în „ Cartea Românească De
Învățătură De La Praviile Împărătești ”, întocmită de Vasile Lupu în anul 1646 și
32 Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în identificarea medico -legală , Ed. SITECH, Craiova, 2016, pag.
11.
33 https://criminology.md/suport/sup28.pdf
34 https://criminology.md/suport/sup28.pdf
35 Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în identificarea medico -legală , Ed. SITECH, Craiova, 2016, pag.
11.
36 Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în identificarea medico -legală , Ed. SITECH, Craiova, 2016, pag.
11.
13
„Îndreptarea Legii ”, realizată de Matei Basarab în anul 1652. Aceste două cărți fa c referire la
expertiza medico -legală, indicându -se categoriile de medici care puteau să facă expertize,
precum și modul de efectuare al acestora.
Denumirea de medicină legală se apreciază a fi utilizată începând cu anul 1700, iar cursuri
de medicină legală încep la Copenhaga în 1740, la Academia din Dijon -Franța , la
Universitatea din Praga în 1784, Viena 1818 ( Institut Medico -Legal condus de Josef Bernt ,
apoi de Peter Franck ), Glasgow 1839. În 1799 în Germania se înregistrează oficial
specialitatea d e medicină legală, iar în 1862 cea de stomatologie medico -legală, sub
conducerea lui Pfefferman , apoi a lui Oskar Amoedo . În Rusia, în 1828 apare Statutul
medicinei legale , și în 1829 volumul "Reguli pentru examinările judiciare ". În această
perioadă, în G ermania, Bohn tratează despre felul cum trebuie examinate leziunile mortale și
descrie tehnica autopsiilor37.
În România, primele dispoziții cu caracter medico -legal apar în 1500 în " Pravila de la
Ieud" respectiv Psaltirea Scheiană , unde este stipulat aportul medicului în procesul de
judecată. Urmează apoi pravilele lui Matei Basarab și Vasile Lupu , unde sunt descrise
aprecierea leziunilor în răniri și otrăviri, deflorarea și violul, aberațiile sexuale, alienația
mintală, divorțul pentru impotență, per versiune sau nebunie, pruncuciderea în cazul nașterii
de malformați monstruoși, medicii otrăvitori. În 1777 este înregistrat primul post de vraci
orășenesc (de poliție) la Iași, remunerat din veniturile mănăstirii. La 22 iunie 1811 divanul
Moldovei hotărăș te ca pe viitor persoanele otrăvite sau cele decedate prin morți violente să fie
autopsiate de medic. Primul Certificat Medico -Legal, semnat de medicii Filiti, Darvari și
Caracas , datează din anul 1812. Gh. Atanasovici a fost primul profesor de medicină le gală
numit în 1861 la Școala Națională de Medicină și Farmacie . Un an mai tîrziu a fost numit
medic legist al capitalei și membru în consiliul superior. A funcționat ca profesor până în anul
1867, când a demisionat și a fost numit din nou în 1869 până în 1 877. Dintre lucrările sale
menționăm " Expertizele medicolegale "38.
Cel dintâi act cu caracter medico -legal a fost „ Engrafonul ”.
Primul atestat a fost scris în primavara anului 1812 pentru un pacient care trebuia tratat în
Austria, certificându -se în scris realitatea bolii și necesitatea tratării ei în străinătate.
37 https://criminology.md/suport/sup28.pdf
38 https://criminology.md/suport/sup28.pdf
14
Prima autopsie cu caracter medico -legal efectuată la noi, s -a realizat la 6 februarie 1832.
Aceasta s -a realizat în cazul unui negustor, a cărui moarte a fost considerată suspectă.
Otrăvirea, inițial considerată cauza morții, a fost infirmată prin autopsie39.
În 1856, Carol Davila înființează „Școala de Chirurgie ” ,care se va numi „ Școala
Națională de Medicină și Farmacie” .
În 1862 Medic Legist al Capitalei a fost Gheorghe A tanasovici , iar în 1890 postul a fost
ocupat de dr. Mina Miovici .
Știința „ Criminalistică ” a apărut oficial în anul 1908, prin apariția cărții „ Handbuch fur
Untersuchungrichter ” a lui Hans Gross . Acesta a definit cadrul juridic și a conturat
principalele direcții ale acestei științe.
Alphonse Bertillon, Edmund Locard și R.A. Reiss sunt admiși oficial printre întemeietorii
criminalisticii, activând în mod direct în acest domeniu pe o perioadă antemergătoare de peste
200 de ani40.
De-a lungul evoluției științelor medicale și juridice, definiția medicinei legale a fost
diferită de la autor la autor, existând o mare varietate privind concepția, obiectul și domeniul
de activitate. Astfel, Foderer si Mahon : „Arta de a aplica cunoștiințele și preceptele
diverselor ramuri principale și accesorii ale medicinei la întocmirea legilor și la diversele
chestiuni de drept, pentru a le lumina și interpreta cum se cuvine”.
Orfila: „ Totalitatea cunoștiințelor medicale proprii să lumineze diversele chestiuni de
drept și să îndrume pe legiuitor în făurirea legilor”.
Metzger: „Medicina chemată să lumineze știința dreptului”.
Adelon si Bayard: „ Medicina privită în raporturile ei, e instituția legilor și administrarea
justiției”.
Strassma nn: „Substratul cunoștiințelor medicale care servesc la rezolvarea chestiunilor
judiciare”.
39 Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în ide ntificarea medico -legală , Ed. SITECH, Craiova, 2016, pag.
12.
40 Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în identificarea medico -legală , Ed. SITECH, Craiova, 2016, pag.
13.
15
Devergie: „Arta de a aplica documentele pe care ni le furnizează științele fizice și
medicale, pentru întocmirea unor anumite legi, cunoașterea și interpretare a unor anumite
fapte în materie judiciară”.
Tourdes: „ Aplicarea cunoștintelor medicale la chestiunile care privesc drepturile și
datoriile oamenilor alcătuiți în societate”.
Lacassagne: „ Arta de a pune cunoștiințele medicale în serviciul admini strării justiției”.
Citind aceste definiții, propuse de -a lungul timpului, rezultă ideea că știința medicală
sprijină și îndrumă actul de justiție, atunci când acestea nu pot rezolva problemele. Astfel,
medicina legală este o specialitate medicală ce pune cunoștințele sale de specialitate, dar și
biologice, în slujba actului de justiție și echitate socială.
Aducerea științelor medicale alături de actul de justiție s -a născut din nevoia individului
uman de a afla adevărul în toate domeniile sale de activitate, iar adevărul este întotdeauna
științific. Astfel, putem vedea cele două laturi distincte ale medicinei legale, latura
consacarată principiilor de drept și latura consacrată cunoștiințelor medicale. În timp, aceasta
a devenit știința de sine st ătătoare, acționând prin mijloace proprii, direct în administrarea
justiției și aducându -și contribuția la prevenirea faptelor antisociale, dar și la perfecționarea
relațiilor sociale41.
Activitatea medicinei legale, are la bază, efectuarea de expertiz e necesare și utilizabile
numai în justiție. Astfel, aceste expertize pot fi grupate în42:
Expertiza persoanei vii;
Expertiza cadavrelor, expertiza corpurilor delicate, purtătoare de urme biologice sau
nu;
Expertiza actelor medicale, precum și a actelor med ico-legale;
Expertiza responsabilității profesionale medicale (malpraxis).
În consecință, proba medico -legală are concludență și pertinență. Această probă nu trebuie
să fie neglijată, dar nici absolutizată. Expertul nu trebuie și nu poate să se substi tuie juristului
41 Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae, Curs universitar. Introducere în medicin a legală pentru juriști , Ed. C.
H. Beck, 2007, pag. 21.
42 Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae, Curs universitar. Introducere în medicina legală pentru juriști , Ed. C.
H. Beck, 2007, pag. 22.
16
în acte ce sunt de competența acestuia. Juristul nu trebuie să -și bazeze concluziile numai pe
expertiza medico -legală.
17
CAPITOLUL II: ACTIVITÃȚI PRELIMINARE PE CARE LE
DESFÃȘOARÃ ORGANELE JUDICIARE SOSITE PRIMELE LA FAȚA
LOCULUI ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR DE OMOR PRIN
ÎMPUȘCARE
Secțiunea 1. Importan ța cercetării la fața locului în cazul omorului prin
împușcare
Cercetarea la fața locului este activitatea de căutare, localizare, descoperire, relevare,
documentare/fixare, ridicare/co lectare, ambalare și transport a probelor provenind din locul
faptei43.
Cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile ce contribuie în mod substanțial la
realizarea scopului procesului penal. În accepțiunea legii procesual penale, cercetar ea la fața
locului constituie un procedeu probatoriu care servește la administrarea sau la aflarea unor
mijloace de probă44.
Acestei activități i se atribuie o semnificație cu totul deosebită, de modul în care este
organizată, desfășurată și finalizată depinzând, nemijlocit, de aflarea adevărului cu privire la
faptele și împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului45.
Cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală și de tactică criminalistică al
cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s -a săvârșit infracțiunea,
descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a mijloacelor materiale de
probă, precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și î mprejurărilor
comiterii faptei, precum și a datelor necesare identificării făptuitorului46.
Cercetarea la fața locului reprezintă condiția fundamentală pentru soluționarea corectă a
cauzelor penale deoarece, în marea majoritate a infracțiunilor, rezult atele obținute cu acest
43 Cercetarea la fața lucului cod PSI – 00.1.
44 V. Dongoroz, Explicații ale codului de procedură penală român , vol. I, partea generală, Editura Academiei
Române, 1975, pag. 169.
45 E. Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor, Curs de criminalistică , partea a II -a și a III -a, Universitatea
București, Facultat ea de Drept, București, 1988, pag. 28.
46 A. Ciopraga, Criminalistică. Elemente de tactică, Universitatea Al. I. Cuza, Iași, ed. 1986, pag. 24.
18
prilej constituie punctul de plecare, determinând ansamblul de activități ce se vor întreprinde
ulterior pentru finalizarea cercetărilor. În unele situații, cercetarea la fața locului reprezintă
singura modalitate de obținere a prob elor, în prima fază, a cercetărilor47.
Trebuie observat, încă de la început, că săvârșirea unui omor induce, în mod inevitabil, în
mediul social o tensiune neobișnuită ce își pune amprenta și asupra membrilor, implicit, și
asupra activității lor, astfe l încât există riscul implicării emoționale, cu consecința directă a
lipsei de obiectivitate, însușirii unei anumite „explicații” cu privire la ceea ce s -a întâmplat și
a „orbirii”, în cazul apariției unor elemente de natură a nu confirma versiunea accepta tă48.
Neefectuarea sau efectuarea cu întarziere sau cu nepricepere a cercetării locului faptei duce
la imposibilitatea descoperirii și fixării urmelor, la întârzierea cercetărilor și, în final, la
imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză49.
Secțiunea 2. Primele măsuri ce trebuie luate anterior cercetării la fața locului
Ofițerii și agenții de poliție ajunși primii la locul producerii evenimentului ori
săvârșirii faptei iau următoarele măsuri50:
a) participă la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor în viață;
b) fac o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condițiile concrete existente,
precum și necesitatea prezenței unor unități specializate de intervenție din cadrul
Inspectoratului pentru Situații de Urgență, serviciilor medicale, recipientelor sub
presiune și instalațiilor de ridicat, distribuție gaz metan/curent electric si altele
asemenea, în funcție de existența și de natura pericolului;
c) raportează evenimentul la dispeceratul unității/subunității pe a căre i rază de
competență s -a produs, despre măsurile luate si cele care se impun ;
d) protejează fixează și ridică probele care sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori
alterate de condițiile atmosferice existente sau de către alte persoane. În condiții m eteo
47 C. Aionițoaie, Tactica cercetării la fața locului, Curs Criminalistică – Anexă, Academia de Poliție Al. I. Cuza,
București, ed. 1985, pag. 2 .
48 I. G. Olteanu, Despre cercetarea la fața locului, Editura Cermaprint, București, 2007, pag. 144.
49 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 106.
50 Cercetarea la fața lucu lui cod PSI – 00.1.
19
nefavorabile, deviază apa, acoperă urmele, acționând cu precauție pentru a nu lăsa
propriile urme care vor putea acoperi sau distruge pe cele relevante;
e) stabilesc perimetrul inițial al câmpului infracțional și iau măsuri de semnalizare, de
avertizare și de pază, procedând la notarea și marcarea poziției inițiale în cazul în care
survin schimbări;
f) nu permit accesul nici unei persoane neautorizate în câmpul infracțional;
g) notează ora la care a ajuns la fața locului și ora la care fapta a fost comisă, at unci când
este posibil;
h) notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii lor, datele de
identificare ale martorilor și ale altor persoane care au pătruns în locul faptei, în
vederea eliminării urmelor neconcludente;
i) identifică martorii oculari și procedează la investigarea sumară a acestora cu privire la
date despre producerea evenimentului;
j) procedează la organizarea urmăririi și reținerii autorului, atunci când există indicii
privind identitatea acestuia precum și la transmiterea semnal mentelor la
unitatea/subunitatea de poliție;
k) separă autorul de martori, dacă este posibil;
l) instruiesc martorii să nu discute despre evenimentul produs cu alte persoane sau între
ei, prevenind astfel distorsionarea faptelor prin sugestionare, iar dacă est e posibil
separă principalul martor de restul martorilor;
m) nu furnizează date despre eveniment mass -media sau altor persoane, cu excepția celor
îndreptățite potrivit legii/ atribuțiilor funcționale.
2.1. Acordarea primului ajutor victimelor rămase în viaț ă
Primii sosiți la fața locului au obligația, în primul rând umanitară, să salveze victimele.
Ajutorul medical trebuie acordat chiar și atunci când există riscul modificării unor urme, viața
și sănătatea victimelor având prioritate față de alte interese51.
Starea victimei poate fi stabilită prin poziția nefirească a corpului, prezența sângelui pe
îmbrăcăminte ori în apropierea căilor bucale și/sau nazale, paliditatea feței, lipsa respirației,
51 A. Ciopraga , Tratat de tactică , Ed. Gama, 1992.
20
lipsa pulsului la artera radială, prezența bătăilor inimii s ub sau peste limita normală raportată
la sex și vârsta, imposibilitatea victimei de a vorbi sau de a răspunde la întrebări.
Procedeele prin care se poate constata dacă victima mai este sau nu în viață, cele mai
simple și mai uzitate în practica medico -legală sunt52:
a) proba cu foița de hârtie: se așaza o foiță de hârtie la nivelul gurii sau nasului victimei,
astfel ca aceasta să fie mișcata de curentul de aer produs de inspirație -respirație;
b) proba oglinzii : se realizează prin așezarea unei oglinzi sau a unui obiect metalic plat și
lustruit la nivelul orificiilor buco -nazale, respirația producând aburirea acesteia prin
condensarea vaporilor de apa conținuți de aerul expirat;
c) proba vasului cu apă: se așază pe pieptul victimei un vas cu apă, iar daca la s uprafața
acesteia se formeaza unde, acestea indică mișcările respiratorii ale cutiei toracice;
d) încetarea scurgerilor sanguine la nivelul zonelor lezate este un indiciu al opririi
circulației sanguine, și implicit al instalării morții;
e) lipsa reacției pupil are la lumina puternică;
f) lipsa de reacție la stimuli olfactivi sau olfactivi -iritanți ca amoniac, eter sau la stimuli
cutanați (ciupire, înțepare superficiala, etc.);
Salvarea victimelor care sunt în viață se face numai cu respectarea regulilor de acordare a
primului ajutor, în funcție de traumatismele suferite.
În astfel de cazuri se recomandă ca după acordarea primului ajutor, victima să fie însoțită
la spit al de către un cadru de poliție și de către o persoană care cunoaște amănunte despre
felul în care s -a produs traumatizarea, relatând respectivele împrejurări medicilor, ceea ce va
fi foarte util pentru luarea măsurilor medico -chirurgicale sau toxicologice53.
2.2. Delimitarea câmpului infracțional; asigurarea și conservarea urmelor și a celorlalte
mijloace de proba
În primul rând, după ce se ajunge la convingerea că s -a produs o infracțiune, cei ajunși
la fața locului trebuie să îndepărteze de l ângă victimă sau de lângă cadavru persoanele aflate
la locul incidentului, iar după aceea se va trece la delimitarea câmpului infracțional.
52 Prof. d r. Mina Minovici, Tratat complet de medicina legala , vol. 2, pag. 881 -885.
53 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârș it cu arme de foc , Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 102 -103.
21
Delimitarea câmpului infracțional se face pentru a păstra cadavrul sau victima și locurile
din vecinatatea imed iata exact așa cum se gaseau în momentul săvârșirii infracțiunii, acest
aspect fiind foarte important in desfasurarea constatarilor ulterioare54.
Locul săvârșirii infracțiunii de omor cuprinde:
sectorul sau porțiunea de teren ori încăpere unde a fost descoperit cadavrul;
împrejurările locului faptei, unde s -au găsit corpurile delicte sau obiectele care poartă
urmele săvârșirii omorului;
terenul, încăperea sau locurile unde a început sau s -au desfășurat, în total sau în parte,
acțiunea de omor ori unde s-a instalat decesul.
Pentru a exista distrugerea, dispariția sau modificarea obiectelor și urmelor infracțiunii
datorită intenției unor persoane de a pătrunde în zona care urmează a fi cercetată, condițiilor
atmosferice sau alte cauze, este necesar c a organele care sosesc primele la fața locului să ia
imediat toate măsurile de protejare și conservare a lor, utilizând în acest scop mijloacele
tehnico -criminalistice din dotare sau alte obiecte care se pot procura pe loc (marcarea
câmpului infracțional c u jaloane, frânghii, benzi textile etc., acoperirea cu lăzi, prelate,
cearceafuri, folii etc)55.
2.3. Identificarea martorilor oculari, u rmărirea și reținerea autorului
Martorii oculari pot contribui substanțial, prin declarațiile care le pot da, la elucidarea
modului în care s -a comis infracțiunea, fapt pentru care se impune ca cei ajunși primii la fața
locului să identifice cu prioritate acești martori.
Pe baza datelor obținute de la martorii oculari cu privire la autor se va organiza, de îndată,
urmărirea acestuia, stabilindu -se direcția în care s -a deplasat.
54 https://andreivocila.wordpress.com/2010/10/19/cercetarea -la-fata-locului -investigatia -tehnico -stiintifica -a-
locului -faptei/
55 E. Stancu, Tratat de criminalistică , ed. a IV -a, Ed. Universul Juridic, 2007, pag. 516.
22
2.4. Fazele cercetării locului faptei î n cauzele privind fapte comise cu arme de foc
Desfășurarea cercetării locului faptei presupune parcurgerea a două faze:
faza statică;
faza dinamică.
2.5. Examinarea cadavrului
Examinarea cadavrului, efectuată de către medicul legist împreună cu procurorul
criminalist însărcinat cu ancheta, e o activitate esențială a cercetării la fața locului, cu mari
implicații în desfășurarea ulterioară a anchetei, în soluționarea cazului56.
Prin examinarea cadavrului se urmărește să se stabilească ori să se obțină cât mai multe
date referitoa re la57:
cauza și natura morții, precum și la prezența leziunilor, a eventualelor urme
tipice luptei victimă -agresor;
posibilitatea executării unor acțiuni de autolezare de către însăși victimă;
corespondența dintre locul în care a fost găsită victima și lo cul real al comiterii
infracțiunii;
data și modul în care s -a săvârșit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele
întrebuințate.
Corpul victimei este examinat de către medicul legist care descrie numărul de orificii de
intrare și de ieșire a proiec tilelor, natura acestora, situarea lor în raport cu anumite zone
anatomice de referință, aspectul exterior al plăgilor, forma marginilor, substanțele aderente,
culoarea și forma acestora.
Cercetarea exterioară a cadavrului la fața locului se efectueaz ă într -o anumită ordine58:
56 J. G. Wilhelm, Introducere în practica criminalistică, manual destinat poliției criminale, Stuttgart, 1946, pag.
50
57 M. Ruiu, Investigarea omorului săvâr șit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 132.
58 Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I), 2013, pag. 16.
23
se descrie localizarea, poziția și atitudinea cadavrului;
se evidențiază obiectele de pe cadavru și apropierea lor;
se notează hainele și încălțămintea de pe cadavru;
se descriu datele generale despre cadavru, fenomenele cadaveric e;
se caracterizează leziunile corporale.
Aceste informatii sunt de natură să permită găsirea răspunsului la întrebări esențiale cu
privire la faptă, printr -o cooperare între procurorul criminalist și medicul legist, cooperare
care se întinde pe întreaga perioadă a urmăririi penale59.
2.5.1. Constatarea morții victimei
Examinarea cadavrului va începe numai după ce medicul legist a constatat decesul,
diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalării morții biologice și confirmat
cu prilejul examenului necroptic60.
Principalele semne care servesc la diagnosticarea morții, se împart în precoce, semitardive,
tardive și conservatoare61.
Semnele precoce, ca de exemplu lipsa respirației, pot fi rezultatul unei morți aparente.
Semnele semitardive permit diagn osticarea cu certitudine a morții. Acestea pot fi: răcirea
cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverică, instalarea lividității, petele cadaverice,
autoliza.
Semnele tardive și conservatoare sunt determinate de apariția fenomenelor de putrefacție și
a celor de mumificare.
59 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 132.
60 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 132.
61 Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico -legală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978, pag. 56.
24
2.5.2. Examinarea propriu -zisă a cadavrului
După constatarea morții, medicul legist și procurorul vor trece la examinarea cadavrului
care trebuie efectuată cu maximă atenție și minuțiozitate, pentru a se evita con cluziile pripite.
Examinarea cadavrului se desfășoară în aceleași faze ca și cercetarea locului faptei – faza
statică și faza dinamică – rezultatele fiind consemnate cu procesul verbal și fixate prin
fotografiere sau prin înregistrarea video -magnetică62.
În faza statică se determină63:
locul în care cadavrul a fost descoperit, poziționarea și distanța sa față de urmele și
obiectele din jurul său, sexul, talia și vârsta cu aproximație;
poziția corpului, a membrelor și a capului.
În faza dinamică se vor examina64:
prezența sau absența îmbracămintei, a încălțămintei, a altor obiecte, ca de exemplu
ceas, verighetă, precum și caracteristicile acestora. Se va controla fiecare buzunar,
indicându -se conținutul acestuia, precum și urmele de murdărie sau pete.
corpul cadavrului se examinează plecând de la elemente generale, de exemplu
constituția fizică, culoarea pielii, semne particulare și semne cadaverice. După
stabilirea și consemnarea elementelor generale, se va trece la examinarea amănunțită a
întreg ului corp.
Medicul legist trebuie să pună în evidență examinând vestimentația, eventualele urme de
târâre, de murdărie, precum și semnele de violență de pe corpul cadavrului. Leziunile vizibile
vor fi descrise ca formă și mărime, locul și numărul aces tora, aspect, forma marginilor, poziția
plăgilor, orice tip de urmă. De asemenea, vor fi examinate cu mare atenție mâinile și unghiile
cadavrului, deoarece pot fi descoperite probe biologice importante, ca de exemplu, fire de păr,
sânge, celule epiteliale.
Altfel spus, se vor examina în detaliu toate urmele identificate la locul faptei, atât cele ce
țin de cadavru, cât și obiectele din împrejurimi.
62 C. Suciu, Criminalistică , Editura Didactică și Pedago gică, București, 1972, pag. 603.
63 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 134.
64 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 134.
25
2.5.3. Stabilirea datei morții și a eventualelor modificări în poziția cadavrului
Pentru stabi lirea acestora se procedează la studierea semnelor specifice morții, în
special a celor precoce și semitardive. Precizăm, însă, că siguranța în stabilirea datei morții
scade pe măsura creșterii intervalului de timp scurs între momentul decesului și cel al
descoperirii cadavrului. Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât determinarea datei morții
este mai exactă.
De exemplu, semnele precoce, semnificative sunt reacțiile pupile la unele substanțe
chimice, care se produc în limita a 4 ore de la deces , în cazul atropinei, ori a 6 ore în cazul
piliocarpinei. Contractarea locală a vaselor de adrenalină se produce în cel mult 24 de ore de
la deces65.
Celelalte semne precoce ale morții, de exemplu încetarea activității cardiace sau absența
respirației, nu pot fi luate în calcul pentru determinarea momentului morții, decât în ipoteza
sesizării lor de către o persoană avizată, aflată lângă victimă în momentul survenirii morții66.
În cazul semnelor tardive, problemele sunt ceva mai complexe, în funcție de tipul de semn
clinic și de condițiile în care a fost găsit cadavrul.
Pierderea de căldură se face, în general, cu un grad pe oră, însă foarte importanți în acest
aspect sunt și factorii externi.
Rigiditatea cadaverică se instalează începând cu mușchii maxilarului inferior și coboară
treptat spre membrele inferioare, după care cunoaște o rezoluție în același sens, întregul ciclu
fiind cuprins între 2 și 36 de ore de la deces, rigiditatea maximă fiind la aproximativ 10 ore,
dar și aici în funcț ie de cauza morții.
Lividitățile cadaverice apar după circa 5 ore, sunt maxime după circa 10 -15 ore și nu se
mai modifică prin schimbarea poziției cadavrului după aproximativ 12 ore de la deces.
Lividitățile cadaverice își au importanța lor în lă murirea unor eventuale modificări
survenite în poziția cadavrului. Dacă la fața locului, spre exemplu, cadavrul este descoperit în
poziție de decubit ventral, adică cu fața în jos, iar lividitățile cadaverice se găsesc pe partea
65 M. Kermbach, Medic ina legală , Editura Universității, Cluj, 1937.
66 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 136.
26
dorsală, este mai mult decâ t evident faptul că ne aflăm în fața unei schimbări de poziție a
cadavrului la aproximativ 12 ore după deces67.
Cu privire la semnele precoce și semitardive, în literatura occidentală se indică următoarele
aspecte:
corpul cald și suplu, cu corneea umedă și transparență fără lividități, denotă că moartea
s-a produs după 1 -2 ore;
apariția lividităților la nivelul gâtului, răcirea și rigiditatea maxilarului se face la 3 -4
ore;
apariția petei negre scleroticale indică circa 6 ore;
confluența lividitățil or pe suprafață mare și rigiditatea întregii musculaturi scheletice
însoțită de pierderea transparenței corneii este tipică pentru 8 -10 ore;
persistența le presiune a lividităților și nemodificarea poziției lor este specifică morții
instalată de aproximati v 12 ore68.
Secțiunea 3. Cercetarea criminalistică a urmelor create de armele de foc
3.1. Noț iuni balistico -tehnice referitoare la conditiile tragerii
Balistica, în sens larg, reprezintă știința care studiază construcția, funcționarea armelor
de foc, construcția și funcționarea muniției, precum și totalitatea fenomenelor care se produc
din momentul percuției, pe traseul de deplasare al proiecti lului și până la atingerea țintei69.
Balistica judiciară constituie o ramură distinctă a tehnicii criminalistice, destinată
examinării armelor de foc și urmelor acestora, prin metode și mijloace tehnico -științifice
specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea
unei infracțiuni și al identificării sale70.
Balistica judiciară se deosebește de balistica generală prin obiectivele urmărite și metodele
pe care le folosește, își propune printre acestea să identifice o armă după urmele lăsate pe tub,
67 M. Kermbach, Medicina legală , Editura Universității, Cluj, 1937.
68 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Editura Universul Juridic, 2012, pag. 137.
69 G. Panfil, V. Coroiu, Noțiuni de tehnică criminalistică , ed. a II -a, Ed. Estfalia, Bucuresti 2009, pag. 125.
70 E. Stancu, Criminalistică , vol. I, Editura Actami, 1995, București, pag. 28 2.
27
să determine distanța de la care s -a tras după urmele secundare, să stabilească vechimea
aproximativă a împușcăturii, unghiul de tragere etc.
În cazul săvârșirii unei fapte de natură penală prin folosirea armelor de foc, una din
sarcinile principale ce revine organelor de urmărire penală este aceea de a descoperi urmele
lăsate în câmpul infracțional. Din punctul de vedere al balisticii judiciare, prin urme formate
prin folosirea armelor de foc se înțeleg atât urmele create de armă pe cartușul tras, cât și
urmele împușcăturii, existente fie pe corpul victimei, fie p e obiectele asupra cărora s -a
exercitat acțiunea glonțului71.
3.2. Urmele create pe tubul cartuș și proiectil
Atunci când se execută o tragere cu o armă de foc, oricare ar fi modelul armei,se
formează, fără excepție, urme pe tubul cartușului, î n timp ce pe glonț apar urmele
caracteristice țevii, doar în situația tragerii cu arme cu țeavă ghintuită.
În anul 1913, profesorul Baltazard din Paris, a demonstrat posibilitatea identificării unei
arme de foc, după urmele lăsate pe tubul de cartuș ș i pe capsa acestuia72.
Gloanțele și tuburile arse găsite la locul faptei se examinează în două etape: se stabilește
mărimea, forma, greutatea, numărul, lțtimea și direcția răsucirii ghinturilor imprimate pe ele,
iar apoi examinarea gloanțelor și a tubu rilor de la locul faptei se face prin compararea lor cu
cele trase experimental73.
Determinarea tipului, modelului și calibrului armei este posibilă în multe situații prin
simpla studiere a inscripțiilor existente pe piesele armei. În unele cazuri insc riprțiile lipsesc,
fie din cauza vechimii, fie din cauza inlăturării acestora de către infractor. În această situație
se studiază caracteristicile de construcție ale armei, precum: greutatea, lungimea țevii,
lungimea totală a armei, sistemele de funcționar e, cele de blocare, de montare a mecanismelor
de tragere, etc. Informațiile obținute sunt confruntate cu tabele în care sunt înregistrate
caracteristicile tuturor armelor. În cazul în care nu a fost găsită, stabilirea tipului, modelului și
calibrului armei se face pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor și proiectilelor.
71 E. Stancu, Criminalistică , pag. 234.
72 Ilie Botos, Criminalistică , Ed. Risoprint, Cluj – Napoca, 2002, pag. 4.
73 Ion Mircea, Criminalistic ă, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucureș ti, 1978, pag. 113 -114.
28
Astfel, u rmele formate pe tub de mecanismele de tragere reflectă clar particularitățile de
construcție, după cum urmele ghinturilor reflectă caracteristicile țevii armei ș i prin urmare a
modelului armei74.
Urmele de pe tub se formează în trei etape succesive75:
faza încărcării;
faza tragerii;
faza extragerii tubului tras.
Printre piesele componente ale armei ce concură la formarea unor astfel de urme se află
percutorul, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător și pereții
camerei de detonare76.
Înainte de realizarea percuției și anume, în momentul încărcării, apoi a percutării capsei,
iar după producerea impușcăturii, evacuarea tubului tras, vom constata formarea următoarelor
urme pe tubul cartușului:
urma extractorului pe rebordul razelor tubului cartuș, care se formează în momentul
introducerii cartușului în camera de explozie și în momentul extragerii cartușului, din
camera d e explozie după producerea impușcăturii ;
urma cuiului percutor pe suprafața capsei, care se formează în momentul în care acesta
lovește capsa, care, la rândul său, este împins înapoi de reculul armei;
urma închizătorului pe suprafața rozetei tubului cartuș, care se formează în momentul
împusșcăturii când tubul cartușului, împins de gaze, este presat pe suprafața
închizătorului;
urma extractorului, în faza a doua, când prinde tubul de marginea rozetei și îl trage
inapoi;
urma ejectorului (de obicei la marginea rozetei), formată prin blocarea tubului, dându -i
poziția de evacuare din armă;
urmele lăsate de pereții camerei de explozie pe corpul tubului cartuș, având forma unei
nervuri longitudinale.
74 E. Stancu, Criminalistică , pag. 247.
75 V. Măcelaru, Balistică judiciară, 1972, pag. 45.
76 P.F. Ceccaldi , The Examination of Firearms and Ammunition. Methods of Forensic Science , Interscience
Publication, New -York, 1961, pag. 71 –76;
29
Astfel, urmele lăsate pe glonț reflectă caracteristicile construcției interioare a țevii
ghintuite, având, de cele mai multe ori, caracter dinamic.
Urmele macroscopice, vizibile cu ochiul liber, create de imprimarea ghinturilor pe cămașa
glonțului, sunt sub forma unor perechi de zgârieturi paralele. Astfel, se distinge numărul
ghinturilor, distanța dintre ele, lățimea lor, sensul de răsucire, se poate măsura înclinația lor
care permite aflarea pasului ghinturilor, toate acestea fiind informații de gen care permit
identificarea tipului de arm ă utilizat77.
Pe lângă imprimarea ghinturilor, suprafața glonțului va prezenta și o serie de dâre,
zgârieturi foarte fine, uneori vizibile cu ochiul liber, alteori numai la microscop78.
Examinând la microscop suprafața glonțului se poate distinge u n microrelief, mai multe
striații paralele ce apar ca urmare a particularităților specifice unei anumite țevi, evidențiinu –
se identificarea cu exactitate a armei cu care s -a înfăptuit omorul.
3.3. Urmele create de proiectil pe corpul uman și pe alte obiec te
Datorită presiunii mari din camera cartușului, deci, și din interiorul tubului, proiectilul
nu găsește altă ieșire decât spre țeavă, unde, datorită acțiunii ghinturilor și vitezei mari de
deplasare, i se imprimă o mișcare spirală, de rotire î n jurul propriei axe longitudinale79.
3.3.1. Urmele principale
Acestea sunt datorate factorului principal, proiectilul.
În orice obiect prin care trece, glonțul creează trei feluri de urme80:
orificiul de intrare;
orificiul de ieșire;
canalul cuprins între cele două orificii.
77 C. Suciu, Criminalistică , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.
78 S. D. Kustanovici, Balistică Judiciară, Moscova, 1956, pag. 45
79 S. Alămoreanu, Criminalistică, Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj Napoca, pag. 8.
80 Virgil Dragomirescu, Medicină legală, Ed. Teora, București, 1992, pag. 98.
30
Orificiul de intrare – prezintă marginile îndreptate spre interior și este de formă regulată,
rotund sau oval și este de dimensiuni mici, aproape de dimensiunea proiectilului.
Orificiul de ieșire – prezint ă formă neregulată, iar dimensiunea lui variază în funcție de
energia pe care a pierdut -o de-a lungul canalului.
Canalul reprezintă continuarea orificiului de intrare, care face legătura cu orificiul de
ieșire. Canalul poate să fie drept sau să prezinte devieri, în funcție de natura țesutului prin care
trece.
3.3.2. Urmele secundare ale împușcăturii
În momentul producerii împușcăturii, pe lângă proiectil, pe teavă mai ies și alte produse
din încărcătura cartușului: gaze, flăcări, funingine, pulbere arsă incomplet și pulbere nearsă.
Aceste produse încadrate în categoria factorilor suplimentari ai tragerii, vor crea o serie de
urme caracteristice și anume81:
rupturile provocate de presiunea gazelor;
arsurile provocate de flacară și de temperatura înalta a gazelor;
afumările create de pulberea arsă;
tatuajul creat de pulberea arsă sau arsă incomplet;
inelul de frecare format prin depunerea pe orificiul de intrare (margini) și uneori pe
canal, a particulelor aderente pe proiectil ( uleiuri, parafină, reziduuri de pulbere
arsă);
inelul de metalizare, format prin desprinderea unor particule fine din compo ziția
proiectilului ( cămașa) și depunerea lor pe orificiul de intrare. La pătrunderea în
corpul uman, indelul de metalizare îl întalnim de obicei, la pătrunderea proiectilului
în oase;
inelul de imprimare relevă gura țevii canal și îl întalnim la trageril e cu țeava lipită,
datorită acțiunii reculului.
81 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 189.
31
3.4. Stabilirea distanței și direcției de tragere
Expertul criminalist este dator să răspundă cu celeritate la o serie de întrebări ce
intervin în aflarea adevărului în situația în care au fost im plicate persoane ce au făcut uz de
armă. Unul dintre cele mai importante probleme de soluționare este de a stabili poziția
trăgător – țintă, în momentul împușcăturii, pentru a se stabili vinovăția, gradul acesteia și
autorul tragerii. Pentru aceasta este ne cesar ca pe lângă datele topografice ale locului
infracțiunii corelate cu urmele lăsate și declarațiile obținute, expertul trebuie să fie capabil să
demonstreze în plan științific cum s -au petrecut anumite evenimente82.
Această etapă presupune desfășur area unei activități complexe de către expertul
criminalist, implicând și cunoștințe de dinamică, mecanică și matematică83.
Locul de tragere se deduce din stabilirea orificiului de intrare, canalului și orificiului de
ieșire și coincide cu linia ce le unește. În caz de orificii multiple, direcția trebuie stabilită
pentru fiecare glonț în parte. La aceasta trebuie să se adauge și să se țină seama atât de poziția
victimei cât și de mișcarea imprimată corpului de către ricoșeuri, când nu se poate face
deosebirea între cele două orificii sau nu se poate stabili cu siguranță canalul plăgii.
Distanța de tragere reprezintă distanța în centimetri sau metri, măsurată în linie dreaptă, de
la retezătura dinaintea țevii armei din care s -a tras, până la suprafaț a obiectului lovit de glonț.
Nu intotdeauna distanța de tragere corespunde cu traiectoria, care este o linie curbă. Există
trei categorii de distanțe: distanță nulă, distanță mică și distanță mare84.
Prin noțiunea de distanță de tragere întelegem inter valul spațial parcurs de proiectil de la
gura țevii până la obstacol. Referitor la distanță, împușcăturile se împart în trei categorii:
împușcături fără distanță, fiind executate prin lipirea țevii armei de obiectul asupra căruia s -a
tras. În acest caz înt âlnim urme suplimentare, ca: imprimarea gurii țevii armei sau afumări și
arsuri aproape suprapuse. Împușcături de la mică distanță, analizate după acțiunea urmelor
suplimentare ale împușcăturii, care vor depinde nu numai de distanță, ci și de ceilalți fact ori
balistici. Împușcături de la distanță mare (peste un metru), când factorii suplimentari ai
împușcăturii nu mai acționează, excepție făcând urmele depuse pe proiectil. Distanța de la
care s -a tras se mai poate aprecia și în raport cu efectul de perforar e al proiectilului, care pe
82 Cristian Neghină, Contribuții privind Eficientizarea Metodelor și Tehnicilor din Activitățile Criminalistice
inclusiv privind utilizarea Termomecanicii în Balistică , Timișoara, 2009, pag. 99.
83 A. Ciopraga, Ioan Iacobuță, Criminalistică, Ed. Gama, 1997, pag 157.
84 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de Tehnică Criminalistică, Ed. Stech, Craiova, 2007, pag. 292.
32
cale experimentală se apreciază trăgând în dispozitive captatoare de vată sau scânduri de brad
(2, 5 cm grosime), distanțate între ele cu un interval egal cu grosimea lor85.
Aceste activități se desfășoară nu numai cu prilej ul cercetării la fața locului, ci și în cadrul
examinărilor criminalistice de laborator, concomitent cu examenul medico -legal al cadavrului.
85 Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică și Peda gogică, București, pag. 361.
33
CAPITOLUL III: ASPECTE CE VIZEAZÃ MORTEA VIOLENTÃ
SÃVÂRȘITÃ CU ARME DE FOC
După cercetarea la fața locului, efectuarea constatării sau expertizei medico -legale
reprezintă un alt moment important al elucidării unor probleme privind moartea violentă.
Examenul medico -legal al cadavrului începe la locul unde a fost găsită persoana
decedată86.
Toate datele de natură medico -legală legate de împrejurările comiterii omorului vor fi
lămurite de medicul legist și demonstrate științific în cadrul constatării medico -legale.
Secțiunea 1. Principalele aspecte urmărite în cadrul constatării medico -legale
Autopsia medico -legală se efectuează numai pe baza unei ordonanțe emise de organele
de cercetare și urmărire penală. Ordonanțele, pe de o parte aduc informații asupra
împrejurărilor în care s -a produs decesul – date care rezultă din procesul ver bal întocmit la fața
locului și din datele de anchetă, iar pe de altă parte formulează obiectivele (întrebările) la care
trebuie să raspundă medicul legist în raportul de constatare medico -legală necropsie, la
capitolul „ Concluzii”87.
1. 1. Tanatologie medico -legală
Tanatologia reprezintă partea constitutivă a științei medico -legale care se ocupă cu
studiul fenomenelor, mecanismelor și manifestărilor care preced moartea, precum și cu cele
care urmează morții.
86 Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I), 2013, pag. 16.
87 V. Guțuleac, S. Cheianu, Note de curs la disciplina MEDICINÃ LEGALÃ , 2014, pag. 15.
34
Tanatologia medico -legală inc lude un spectru mai larg de probleme, cercetând atât urmele
de violență lăsate pe cadavre, formele și cauzele morții, cât și mecanismul etiopatogenetic al
morții88.
Acest domeniu a fost împărțit, de diverși autori, în entități de sine stătătoare sub as pectul
implicațiilor medico -legale și chiar al medicilor legiști89:
Partea de studiu al stărilor terminale – tanatomorfologia;
Partea de studiu al evoluției fenomenelor morții – tanatocronologia;
Partea de studiu al mecanismelor morții – tanatopatologia ;
Studiu cauzei morții – tanatoetiologia.
Moartea este opusul vieții, reprezentând un fenomen universal și nastral, fiind înscrisă în
cadrul genetic uman.
Moartea a fost definită, de -a lungul timpului, în funcție de gradul dezvoltării științifice a
perioadei respective. Astăzi, moartea este definită ca un proces determinat de dispariția
completă a aportului, transportului sau utilizării oxigenului la nivel celular.
În accepțiunea medico -legală, stările premergătoare morții sunt următoarele: pr eagonia si
agonia.
Preagonia este o stare caracterizată printr -o excitație psihomotorie și senzorială a
individului concomitent cu debutul diminuării marilor funcții vitale clasice, cum ar fi:
activitatea sistemului nervos central, circulația și respi rația.
Agonia precede moartea, fiind caracterizată prin stricarea echilibrului între fenomenele
biologice, specifice vieții și cele tanatologice.
Din punct de vedere al duratei ei în timp, aceasta poate lipsi, poate fi scurtă sau lungă.
Clinic, agonia poate să se manifeste cu delir, poate fi aparent lucidă sau să alterneze între
stările delirante cu cele presupus lucide.
În agonie se produce reducerea funcțiilor de relație ale organismului, caracterizată prin
fixitatea privirii, mărirea bătăilor cordului, cianoză, facies hipocratic, respirație neregulată,
urmate de imobilitate totală, dispariția progresivă a simțurilor, scăderea temperaturii etc.
88 Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I) , 2013 , pag. 4.
89 Ionel Lulu Groza,Vasile Astărăstoae, Introducere în medicina legală pentru juriști – Curs universitar , Ed. C.
H. Beck, 2007, pag. 25.
35
Moartea este un proces biologic care se desfășoară în timp, parcurgând etape distincte.
Prima etapă este numită moarte clinică și durează aproximativ 5 – 7 minute. După stoparea
funcțiilor sistemelor nervos central, respirator și cardiovascular. În această perioadă este
posibilă reanimarea tuturor funcțiilor organelor de importanță vitală , deoarece încă nu au
apărut schimbări ireversibile ale celulelor organismului. Hipotermia corpului poate prelungi
cu mult perioada morții clinice (20 min.)90.
A doua etapă se numește moarte reală sau moarte biologică , fiind caracterizată prin
ireversi bilitate și în care distrucțiile celulare sunt grave și incompatibile cu viața.
Deshidratarea este rezultatul încetării circulației și acumularea sângelui și lichidelor în
părțile cele mai de jos ale cadavrului, urmate de evaporarea apei din straturil e pielii
superficiale.
Deshidratarea începe la ochi, prin pierderea transpirației corneei, dispariția conturului său
rotund, iar ulterior cuprinde și celelalte regiuni ale cadavrului.
Lividitățile cadaverice sau petele livide sunt rezultatul opri rii circulației și acumulării
sângelui în vasele sanguine situate în regiunile cele mai de jos ale cadavrului, în funcție de
poziția sa, numită poziție declivă, sub acțiunea gravitației.
Lividitățile cadaverice prezintă un interes deosebit medico -legal, deoarece prin studiul lor,
în funcție de stadiul evolutiv, se poate determina, împreună cu celelalte semne ale morții
reale, momentul acesteia, precum și schimbarea poziției cadavrului91.
Rigiditatea cadaverică este consecința încetării metabolismu lui, scăderii rezervei de ATP
din mușchi. Astfel, acestea conduc la creșterea vâscozității miozinei și la scăderea plasticității
musculare, urmată de întărirea și rigidizarea lor. Aceata apare la 30 de minute (până la 2 -4
ore) după instalarea morții apare o rigiditate progresivă a musculaturii. Procesul deplin de
formare a rigidității cadaverice decurge până la 24 de ore de la moarte92.
Din punct de vedere medico -legal, moartea poate fi violentă sau neviolentă.
90 Petru Ostrovari, Note de curs – medicina legala (ciclul I), 2013, pag. 5.
91 Ionel Lulu Groza,Vasile Astărăstoae, Introducere în medicina legală pentru juriști – Curs universitar , Ed. C.
H. Beck, 2007, pag. 29.
92 Petru Ostrovari, Note de curs – medicina legala (ciclul I), 2013, pag. 6.
36
Moartea violentă este produsă prin ac țiunea agenților traumatici, indiferent de forma lor
energetică, din exteriorul corpului omenesc, fiind rezultatul nerespectării legilor.
Moartea neviolentă se datorează exclusiv cauzelor interne ale organismului uman.
Secțiunea 2: Elemente de balist ică medico -legală
Din punct de vedere medico -legal, în cazul infracțiunii de omor prin arme de foc, se
urmăresc93:
Realitatea leziunilor . Specificul leziunilor evidențiat prin acțiunea factorilor
primari (glonț și fragmente din glonțul fragmentat) și de acțiunea factorilor
secundari, în împușcările din zona lor de acțiune (pulbere nearsă, pulbere arsă,
flacără și gaze). Aceste elemente se materializează în leziuni specifice, ca de
exemplu,orificiul de intrare, orificiul de ieșire, canalu l glonțului, imaginile de
tatuaj etc.
Felul morții va fi întotdeauna de tip violent.
Cauza morții constă în leziuni primare de atingere a organelor vitale sau în leziuni
secundare ce complică leziunile primare.
Data împușcării.
Data morții.
Gravitatea lezi unilor, iar in functie de aceasta forma omorului va fi: simplu,
calificat, deosebit de grav, din culpă.
Caracterul vital al leziunilor se face prin cercetarea aspectelor vitale macroscopice,
microscopice sau speciale.
Secțiunea 3: Noțiuni de balistica răn irii
Balistica rănirii reprezintă ramura balisticii terminale. Aceasta studiază fenomenele care
apar în momentul în care glonțul lovește o ființă vie. Balistica rănirii este caracterizată de
evenimente foarte rapide, presiuni mari, precum și viteze mari de deformare. Glonțul trebuie
93 M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu ar me de foc , Ed. Universul Juridic, 2012, pag. 236.
37
să aibă o energie cinetică considerabilă pentru a atinge ținta, pentru a o penetra și a -și
îndeplini misiunea94.
Moartea rapidă, evidențiată de moartea rapidă a creierului este dată de colapsul sistemului
nervos central. Moartea creierului poate fi cauzată direct sau indirect. Moartea cauzată direct
afectează creierul sau țesutul spinal. Moartea cauzată indirect reprezentată prin privarea de
oxigen. Astfel, privarea de oxigen este rezultatul încetării acti vității cardiace sau a hemoragiei
care reduce presiunea arterială sau distruge funcțiile circulatorii95.
Cel mai important aspect este reprezentat de locul în care se află glonțul. Uneori, se pare ca
o lovitură trasă direct în creier nu duce la incapac itate instantanee, deoarece acea parte a
creierului nu este o parte importantă în mecanismul cunoștinței sau reacțiilor. Însă, o lovitură
la baza creierului sau în măduva spinală aproape în toate cazurile duce la o moarte
instantanee, deoarece aceste regiu ni controlează funcții vitale, precum respirația sau ritmul
cardiac.
În cazul hemoragiilor cauzate de deteriorarea arterelor sau plămânilor, moartea cerebrală
intervine după încetarea funcției cardiace. Timpul necesar ca funcțiile creierului să încete ze
depinde de viteza hemoragiei. Astfel, atunci când distrugerea este îndreptată direct asupra
inimii, sistemul circulator poate fi întrerupt, ducând la inconștiență în câteva secunde.
Alternativ, o rănire violentă a plămânului poate crea un embolism care întrerupe activitatea
cardio -pulmonară într -un moment critic96.
În afara lovirii sistemului central nervos (creier sau șira spinării) sau a mecanismului
necontrolat al opririi instantanee a ritmului cardiac, singura modalitate de a produce o moart e
rapidă este prin hemoragia produsă de decuparea unei găuri în organele vitale purtătoare de
sânge (inimă, plămâni, ficat) sau în vasele majore de sânge (de exemplu aorta). Dimensiunea
și în special localizarea cavității produse de glonț va determina rata hemoragiei. În câteva
cazuri, s -a demonstrat că, deteriorarea arterelor de deasupra inimii este mai severă decât
94 Jorma Jussila – Wound ballistic simulation: Assessment of the legitimacy of law enforcement firearms
ammunition by means of wound ballistic simulation , Helsinki, 2005.
95 Campbell B. – Handgun Stopping Pow er – www.supertrap.com
96 Bellamy R. F. – Conventional warfare: Ballistic, blast and burn injuries .
38
deteriorarea inimii. Dacă aceste artere sunt întrerupte, presiunea arterială scade instantaneu la
zero, iar moartea intervine în câteva secund e97.
Foto 1 – Secțiune prin aortă
97 Proud W.G. – A review of wound ballistics literature: the human body and injury processes, Security and Use
of Innovative Technologies Against Terrorism, ISBN 978 -972-789-289-1, Universidade de Aveiro.
39
Foto 2 – Plămâni
Foto 3 – Ficat Foto 4 – Secțiune prin ficat
40
Foto 5 – Splină Foto 6 – Secțiune prin sp lină
Foto 7 – Secțiune prin rinichi
41
Moartea prin hemoragie este marcată de pierderea presiunii arteriale, și nu de cantitat ea de
sânge din corp. Astfel, hemoragia toracică este cu mult mai severă în cazul loviturilor în
plămâni decât în cazul lovirii țesuturilor vascularizate ca mușchii, datorită diferenței de
presiune între spațiul pleural și cel cardio -vascular. Aria rănii ș i nu volumul său influențează
direct viteza hemoragiei. Răspunsul natural al corpului la hemoragie, coagularea, este mai
pronunțată în răniri extrem de violente care rup trombocitele, eliberând fibrinogen în sânge98.
3. 1. Leziunile prin arme de foc
Aceste plăgi prezintă trei zone99:
Zona canalului de rănire;
Zona necrozei;
Zona comoției moleculare.
Aceste leziuni depind de mărimea proiectilului și distanța împușcăturii.
Leziunile constatate la victimă, de obicei la cadavru, reflect ă în complexitatea lor, însăși
complexitatea agentului cauzal. Datorită multiplelor sale caracteristici, leziunea produsă prin
armă de foc pune rareori probleme de diagnostic diferențial față de alte leziuni traumatice;
dar, având în vedere atipiile, tot m ai frecvent intâlnite, în funcție de perfectionarea armelor,
leziunile de tip „clasic” tind să devină o raritate, mai ales în ceea ce privește particularitățile
lor. Nu sunt rare situațiile în care, de pildă însăși diferențierea modificărilor la cei doi po li, de
impact și de părăsire a țintei, altă dată considerată ca elementară, se face acum cu dificultate.
În consecință sarcinile expertizei medico -legale în a stabili sau a da indicații asupra agentului
cauzal și asupra împrejurărilor în care a avut loc tr agerea devin din ce în ce mai dificile100.
Se deduce deci, că mai mult decât în alte expertize medico -legale, problemele atât de
variate, pe care le -am putea încadra pe plan teoretic în balistica țintei, ramură a balisticii
98 A.B. van As ș.a. – Gunshots to the neck: selective angiography as part of conservative management, Injury ,
Int. J. Care Injured 33 (2002).
99 Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I), 2013, pag. 10.
100 Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human body , 1988.
42
exterioare, nu pot fi rezolva te decât printr -o strânsă colaborare cu criminalistica și cu ancheta
penală101.
3.2. Rana – efect al penetrării proiectilului
3. 2. 1. Rănirea țesutului moale
Pe timpul penetrării țesutului, forța de rezistență a țesutului produce pierderi de energie
cinetică. Un glonț care penetrează produce ruperi, vătămări, strângeri și contuzii ale țesutului,
atât în calea lui, cât și în jur102.
Orificiul de int rare al rănii nu este neapărat foarte larg, deoarece glonțul este încă
nedeformat și stabil. Odată pătruns în țesutul subcutanat, glonțul induce presiune, creând o
cavitate temoprară. Acest fenomen a fost descoperit în 1898 de către Woodruff . Presiunea
crește rapid comprimând radial țesutul, uneori peste limita de rezistență elastică a acestuia.
După ce atinge dimensiunea maximă, datorită elasticității țesutului, cavitatea temporară
începe să se strângă și să se reformeze gradat în regim pulsatoriu, expansi unea maximă a
cavității în țesut va apărea după ieșirea glonțului103.
Pe timpul penetrării, glonțul își poate pierde stabilitatea și începe să se răstoarne sau se
poate deforma, ori poate expanda controlat104.
Un glonț deformabil își va schimba forma și poziția centrului de greutate pe timpul
penetrării, ceea ce duce la imposibilitatea aplicării unui model matematic.
Forțele care acționează pot produce ruperea unor fragmente de diverse dimensiuni din
corpul glonțului. Modul în care se produce pen etrarea depinde de construcția glonțului și de
forțele de decelerare care apar. Toate aceste aspecte duc la mărirea ariei secțiunii de impact
de-a lungul axei de penetrare, transferând astfel mai mult din energia sa cinetică asupra
țesutului. Cantitatea de energie cinetică care se transferă în țesut, depinde de modul în care
glonțul se comportă pe timpul penetrării, dacă se răstoarnă, dacă se deformează sau dacă se
101 V. Beliș și colab. , Dan Șchiopu, Tratat de medicină legală, vol. 1 , Ed. Medicală, 1995, pag. 748.
102 Fackler Martin L. – Ballistic injury, Anals of Emergency Medicine 1451/145 5, december 1986.
103 Jorma Jussila – Wound ballistic simulation: Assessment of the legitimacy of law enforcement firearms
ammunition by means of wound ballistic simulation , Helsinki, 2005.
104 Fackler Martin L. – Ballistic injury, Anals of Emergency Medicine 1451/1455 , december 1986.
43
fragmentează și de forțele de decelerare induse de țesut și nu depinde de viteza de impact sa u
masa glonțului. Aceste fenomene duc la apariția unei mari secțiuni de impact pe direcția
penetrării105.
Organele prezintă toleranțe diferite la rănile penetrante.
Plămânii prezintă o greutate specifică mică, 0,4 – 0,5 g și sunt foarte flexibili. Ei opun o
mică rezistență glonțului care, drept urmare, pierde o cantitate de energie minimă. Cavitatea
temporară și rana rezultată sunt limitate106.
Cavitățile temporare în ficat provoacă rupturi serioase, organul fiind fragil.
Ieșirea glonțului creează o rană de ieșire care, de obicei, este mai mare decât cea de intrare,
datorită faptului că glonțul s -a deformat sau iese într -o poziție răsucită.
În multe cazuri rezultatul este o ruptură de tip stea. Dimensiunea rănii de ieșire este inclusă
în Clasificarea Rănilor conform Crucii Roșii și, o mare dimensiune a rănirii poate constitui un
avertisment referitor la masivitatea distrugerii organelor interne, efectul ei nefiind în totalitate
negativ. Mai întai de toate, existența unei răni de ieșire p ermite accesul la canalul rănii din
ambele direcții și arată sigur faptul că glonțul a ieșit din rană. Rănile fără complicații ale
mușchilor duc la o drenare superioară a rănii, fapt care duce la grăbirea însănătoșirii107.
3. 2. 2. Fragmentarea
În funcție de construcția sa, fragmentarea glonțului pe timpul penetrării poate duce la
apariția fragmentelor metalice sau nemetalice.
Fragmentele pot fi întâlnite și la distanțe relativ mari de canalul rănii permanente.
Aceste fragment e cresc distrugerea în mai multe moduri108:
Acționează ca un cuib al infecției;
Pot intra în sistemul circulator cauzând embolism;
105 Kneubuehl B. P. – Measuring the Wounding Potential of Rifle and Handgun Bullet.
106 DeMuth W. E. Jr. – High velocity bullet wounds of muscle and bone: the basis for rational early treatment.,
Journal of Trauma, 1966.
107 Fackler M. L. – What’s wrong with the wound ballistics literature and why, Letterman Army Institute of
Research, California, 1987.
108 Fackler M. L. – Bullet fragmentation: a major cause of tissue disruption., Journal of Trauma 1984.
44
Pot degaja ioni metalici cauzând deranjarea sistemului;
Măresc suprafața rănii;
Pot fi localizate în zonele din care nu pot fi extrase, deoarece se poate cauza o
îmbolnăvire pe termen lung ( creier, splină, inima etc.).
Fragmentele ricoșate pot și ele cauza răniri importante109.
3.2. 3. Rănirea pielii
Pielea este foarte rezistentă la rănirea balistică. Aceasta poate fi ruptă dar, de obicei, se
înlătură foarte puțină piele devitalizată, iar pentru a stabili care este viteza necesară s -au
efectuat nenumarate studii. Unii cercetători au prelevat piele de pe cadavre umane și au testat –
o în laboratoare. Având în vedere im portanța pielii ca parte a sistemului care absoarbe
energie, aceste studii pot fi realizate cu mare dificultate. Mai mult chiar, procesul penetrării
pielii așezată pe un corp dur, se bazează în principal pe rupere110.
Primul care a investigat problema p enetrabilității pielii umane a fost Journee in 1907.
3. 2. 4. Rănirea oaselor
Oasele au o densitate mare, o greutate specifică și nu sunt elastice. În cazul loviturilor
directe glonțul începe să creeze o cavitate temporară în momentul penetră rii țesutului moale
aflat înaintea osului. Cavitatea se extinde de -a lungul osului, efectul de sucțiune introducând
resturi și material infectat între țesutul moale și os111.
Străbătând oasele plate (craniu, omoplat, stern), glonțul formează un orificiu . Pe fața de
intrare orificiul respectă fidel dimensiunile glonțului, iar pe fața de ieșire din osul plat orificiul
este mai mare decât calibrul glonțului. Astfel, în os se formează un defect sub forma unui con
109 Jorma Jussila – Wound ballistic simulation: Assessment of the legitimacy of law enforcement firearms
ammunition by means of wound ballistic simulation , Helsinki, 2005.
110 DiMaio Vincent – Gunshot Wounds – Practical aspects of firearms, ballistics and forensic techniques
(Second Edition), CRC Press, 1999.
111 Persad I.J. – Gunshot injuries to the extremities: experience of a U.K. trauma centre , Injury, Int. J. Care
Injured (2005) 36, 407 —411.
45
cu baza mare spre direcția de deplasare a glo nțului. Prin aceste leziuni se poate stabili cu mare
ușurință direcția de deplasare a glonțului112.
Glonțul zdrobește osul, presiunea impingând radial fragmentele de os. Probabil aceasta
este cauza unor afirmații privind cavitatea temporară în oase. Înt r-un os ca femurul, forța cu
care acționează glonțul va crea un șoc puterrnic în articulații. Acest lucru poate crea o rănire
imediată sau întârziată.
Fragmentele de os sfărâmat se deplasează radial, odata cu cavitatea temporară creată în
țesutul moal e113.
3. 2. 5. Răniri ale craniului și vertebrelor
Oasele sunt organe dure și rezistente, cu rol de protecție a unor organe vitale, cum ar fi
encefalul, adăpostit în cutia craniană, măduva spinării protejată de canalul vertebral, inima și
plămânii în cutia toracică. Ele au, de asemenea, rol de su sținere a părților moi ale
organismului și rol metabolic114.
Craniul este format din 23 de oase adunate laolalta într -o unitate structurală care protejează
creierul. Rănile primare se clasifică în fracturi ale craniului, răniri tangențiale și răniri dif uze
ale creierului. Loviturile directe cauzează în toate cazurile răni grave. Loviturile tangețiale pot
cauza răniri serioase ale creierului prin șoc și prin presiune115.
Rănile rezultate din penetrarea șirei spinării sunt grave și foarte dificil de tra tat.
3. 2. 6. Efecte colaterale și întârziate
Unda rapidă de șoc și unda lentă de presiune create de mișcarea țesutului cavitat pot
cauza efecte colaterale și/ sau întarziate. Unda de șoc produce o iritare mecanică, ducând la
112 http://www.ifulga.com/cap._4.pdf
113 Persad I.J. – Gunshot injuries to the extremities: exp erience of a U.K. trauma centre , Injury, Int. J. Care
Injured (2005) 36, 407 —411.
114 Mihaela Marcu -Lepădat, Anatomia omului , Ed. Universității din București, 2005.
115 Quatrehomme G. – Gunshot wounds to the skull: Comparison of entries and exits , Forensic Science
International Journal, Ianuarie 1998, vol. 94.
46
generarea unei activități electrice la nivelul nervului. Există teorii privind un mecanism al
rănirii prin stimularea nervilor. Dacă sunt stimulați atât nervii simpatici cât și cei
parasimpatici care controlează inima poate apare un șoc cardiac sau chiar un atac de cord116.
O undă de presiune comprimă țesutul și are un efect de rănire atât asupra sistemului
vascular cât și a celui nervos. Se extinde destul de departe în corp și poate comprima vasele
de sânge, creând o undă de presiune care circulă prin vene, având o vi teză determinată de
elasticitatea și raza vasului. Acest fenomen sau presiunea directă aplicată pe carotidă pot
cauza anomalii ale presiunii sanguine. De asemenea, poate cauza ruperea vaselor de sânge sau
a celulelor endoteliale care poate genera ulterior tromboze.
S-a demonstrat și faptul că unda de presiune cauzează lezări întârziate ale stratului de
mielină a nervilor. Un glonț conținând plumb și fragmentele sale pot cauza reacții întâziate
dacă rămân în țesut. Nivelul de plumb al sângelui crește în decurs de 3 luni117.
S-a observat și faptul că gloanțele și fragmentele lor sunt repoziționate de sistemul
circulator. Acest embolism poate cauza în timp complicații semnificative.
3.3. Aprecierea rănirii
În literatură au apărut o serie de discuții legate și de corelarea energiei cinetice disipate
cu cantitatea de țesut devitalizat. Argumentul acestora este acela că, aprecierea cantității de
țesut devitalizat este subiectivă, deoarece aceasta variază în funcție de aprecierea chirurgului
și de mărimea energiei cinetice a glonțului, care poate fi incorect apreciată118.
O modalitate sigură este reprezentată de tragerea în sitemul nervos -central.
Efectul lovirii unei alte părți a corpului poate să depindă de factori pur psihologici.
Medic amentele, narcoticele sau alcoolul pot afecta sensibilitatea la durere sau modul în care
individul reacționează la rănire. Cu siguranță intervin și factori psihologici și emoționali ca:
dorința de luptă, determinarea, convingerea, credința sau existența un or experiențe anterioare.
116 Courtney & Courtney, Links between traumatic brain injury and ballistic pressure waves originating in the
thoracic cavity and extremities , 2007, http://www.ballisticstestinggroup.org/tbipwave.pdf.
117 Swan K. G. – Animal Research – Wound Ballistics, The Physiologist , Vol. 27, No. 5, 1984.
118 Aveni T. J. – Officers involved in Shootings: What We Didn't Know Hurt Us ,
www.theppsc.org/Staff…/Aveni/OIS.pdf.
47
Conceptele incapacității și a potențialului rănirii au fost uneori utilizate ca sinonime în
literatură. Incapacitarea este rezultatul reacțiilor fiziologice și psihologice, în timp ce
potențialul rănirii este o măsură a distr ugerii fizice.
În 1994, delegația elvețiană la Întâlnirea experților Comitetului Internațional al Crucii
Roșii a prezentat un protocol asupra sistemelor de arme de calibru mic. Recunoscând faptul
că, nu doar expansiunea glonțului, dar și alți factori influențează distrugerea țesutului, se
propune o limitare a mărimii energiei cinetice care este eliberată119.
Clasificarea Crucii Roșii pentru răni ( RCWC) poate fi utilizată foarte simplu120.
Aspectul cel mai important este legat de faptul că nu fac e referire la tipul armei sau al
muniției implicate. Metoda ia în calcul dimensiunile de intrare și ieșire a rănii, mărimea
cavității permanente, posibilele ruperi ale oaselor, răniri ale structurilor vitale și numarul de
elemente metalice din rană121.
3.4. Capacitatea de penetrare a gloantelor
Interacțiunea glonț -țintă reprezintă un fenomen complex care, pentru a -l putea
caracteriza trebuie avute în vedere anumite caracteristici ale muniției. Acestea au o influență
determinantă asupra modului de interacțiune glonț -țintă.
Datorită existenței unui număr mare de tipuri de arme și muniții, efectele pe care le au
gloanțele asupra unui țesut uman sunt multiple, depinzând atât de formă, design și de viteza
de impact al acestora, cât și de zona în ca re acestea lovesc corpul uman122.
Cunoașterea capacității de penetrare a unor tipuri de materiale poate fi de mare ajutor în
investigarea incidentelor de tip armat.
119 Coupland R. – Hague Declaration concerning Expan ding Bullets , IRRC March, 2003 Vol. 85, No. 849.
120 International Committee of the Red Cross – Wound Ballistics.
121 Coupland R. – Clinical and legal significance of fragmentation of bullets in relation to size of wounds:
retrospective analysis, BMJ Volume 3 19, 14 august 1999 .
122 Courtney & Courtney, A method for testing handgun bullets in deer , 2007,
http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0702/0702107.pdf.
48
În trecut, unul din testele standard de evaluare a performanței unui glonț și, implicit, a unui
cartuș, a fost penetrarea plăcilor de brad de diferite grosimi. Acest tip de testare, ca orice alt
tip de test de penetrare, este supus inexactităților123.
Secțiunea 4. Interacțiunea glonț – organism viu ( considerente medicale)
Încă de la începutul utilizării armelor de foc s -a pus problema eficientizării efectelor
proiectilelor la impactul cu organisme vii.
Chirurgul elvețian, Emile Theodor K ocher (1841 -1917) este considerat fondatorul științei
experimentale a plăgilor balistice. Termenul de „ rană balistică ”, introdus de Callender si
French , în 1935, se referea la studiul științific al plăgilor și traumatismelor pe care le
provoacă gloanțele ș i fragmentele de gloanțe.
Trei mari factori guvernează severitatea unei „ răni balistice ”:
Calitatea trăgătorului;
Felul în care arma a fost utilizată;
Calendarul de management medical (rănile produse).
Acești factori au variat de -a lungul istorie i armelor și războaielor în funcție de evoluția
medicinii. Capacitatea gloanțelor de a răni depinde,în principal, de masa și viteza glonțului.
În plus față de deterioararea permanentă, cavitatea temporară poate genera, de asemenea,
un semnal de stres suficient de puternic pentru a supraîncărca conștiința victimei, care este
controlată de sistemul reticular situat în trunchiul cerebral. Rezul tatul este inconștiență, în 1 -2
secunde. Semnalele de la creier pot fi blocate de droguri, alcool sau de o motivație puternică.
Cea mai mare parte a organelor, mai puțin ficatul, pot suporta traumatismele produse de
vitezele gloanțelor trase dintr -un pisto l obișnuit.
123 Courtney & Courtney, Ballistic pressure wave contributions to rapid incapacitation in the Strasbourg goat
tests, 2007, http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0701/0701267.pdf.
49
4. 1. Efectele locale asupra părților corpului
Unele părți ale corpului uman sunt, de obicei, mai vulnerabile decât altele.
Capul are o mai mare probabilitate de a fi lovit, decât abdomenul, toracele sau membrele.
4. 1. 1. Membrele
Membrele reprezinta 56% din suprafața corpului, dar sunt afectate de peste 60% din
rănirile suportate în luptă.
Țesuturile din locul unde a lovit proiectilul sunt sever afectate și azvârlite din rană. În jurul
cavității permane nte formate există și o zonă care se poate intinde până la 35 de mm distanță,
unde sunt afectate țesuturile și vasele de sânge, fiind adesea semnalate și hemoragii.
Gloanțele și schijele de mare viteză pot cauza fracturi ale oaselor lungi, chiar dacă acestea
nu se află pe traiectoria lor directă.
În general, rănile produse de proiectilele de mare viteză sunt mai grave la picioare decât la
mâini. Acestea se d atorează existenței unor vase de sânge mai mari la membrele inferioare și
a faptului că ele trebuie să susțină și greutatea corpului, ceea ce agravează fracturile124.
4. 1. 2. Capul
Capul și gâtul reprezintă aproximativ 6% din suprafața corpului, dar reprezintă un
procentaj de aproape 50% al deceselor. Trecerea unui proiectil prin creier este similară cu
trecerea prin alte țesuturi. Însă, creierul este localizat în craniu, ceea ce previne expansiunea
totală a cavității temporare cauzate de proiect ilele de mare viteză. Această expensiune este
însă suficientă pentru a desface craniul în bucăți, în spaecial pe liniile de sutură125.
124 Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human body, 1988.
125 Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human body , 1988.
50
În multe cazuri s -au înregistrat afecțiuni grave ale unei emisfere, chiar și în cazul în care
traiectul glonțului a tr ecut în totalitate prin cealaltă emisferă. Chiar și când par superficiale,
rănile provocate de proiectilele de mare viteză cauzează afecțiuni interne severe ale capului126.
4. 1. 3. Abdomenul și toracele
Abdomenul și toracele acoperă circa 38% di n suprafața corpului.
Trecerea unui proiectil de mare viteză prin abdomen cauzează mișcări violente datorate
formării unei largi cavități temporare și a pulsației care apare la reducerea acesteia.
Depresiunea care apare la colapsarea cavității tempora re produce expansiunea gazelor din
intestine, care se pot sparge și afectează organele interne ( splina, pancreasul) și vasele de
sânge provocând hemoragii severe127.
Cavitatea permanentă este mai puțin importantă în cazul plămânilor datorită caracterului
spongios și faptului că mișcările toracelui sunt strânse de cutia toracică.
Cazuistica rănilor abdominale provocate include frecvent fracturi ale vertebrelor , lacerații
ale intestinelor și zdrobirea unor organe solide cum sunt ficatul și rinichii128.
4. 2. Perturbarea sau afectarea gravă a aprovizionării creierului cu sânge oxigenat
Un glonț afectează cel mai probabil o ființă umană prin deteriorarea sistemului
vascular. Gloanțele provoacă leziuni vasculare, fie prin deteriorarea, fie prin ruperea vaselor
de sânge. Această deterioarare este cauzată fie de glonț în sine, fie de fragmente de glonț sau
de fragmente de oase și organismele străine aduse de glonț în organism129.
126 Yoganandan Narayan – Biomechanical aspects of blunt and penetrating head injuries , PHC CDC R49 CCR
519614 and VA Medical Research, 1990.
127 Yoganandan Narayan – Biomechanical aspects of blunt and penetrating head injuries , PHC CDC R49 CCR
519614 and VA Medical Research, 1990.
128 Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human body , 1988
129 Fetcher B. – 9x19mm JHP performance through Bone Simulant plates With Ballistic Gelatin backing , 03
November 2011, www.brassfetcher.com.
51
http://www.brassfetcher.com/Bone%20Simulant/9mm%20Luger%20Bone%20Test.html
Fig. 1: Scheletul unui adult cu expunerea sistemului circulator.
4. 3. Perturbarea sistemului nervos central
De depart e, cel mai eficient mod de incapacitare este de a plasa un glonț în zona
capului, în special în zona calotei craniene sau creierului în sine ( orice glonț tras în creier
garantează un colaps instantaneu)130.
Capul este zona cea mai mică și reprezintă cel mai rapid obiectiv în mișcare și, prin
urmare, cea mai dificilă parte a corpului care poate fi lovită.
Oasele craniului sunt extrem de dure, iar glonțul poate ricoșa provocând numai daune
superficial e131.
130 Ayoob Massad – The complete book of handguns , Harris Publications Inc., S .U.A., 1994.
52
Cu toate acestea, odata ce glonțul se află în interiorul craniului, aceasta provoacă o strivire
fizică a zonelor creierului.
4. 4. Ruperea oaselor și a structurii scheletului
Acesta este mecanismul cel mai probabil pentru a provoca pră bușirea instantanee.
Aproape toate gloanțele cu calibru rezonabil sunt capabile să rupă oase. Cu toate acestea,
chiar dacă agresorul nu poate face altceva decât să cadă la pământ, el va fi în continuare
perfect capabil de a reveni cu focul.
4. 5. Motive p sihologice
De câțiva ani, oamenii, prin intermediul mass -media, s -au obișnuit să vadă cum
reacționează anumite persoane atunci când sunt impușcate. Astfel de situații au devenit atât de
comune, încât mulți oameni reacționează într -un anumit fel atunci când se aud împușcături, se
aruncă neputincios la pământ, instantaneu132.
4. 6. Șocul neuronal
Conștiința umană este controlată în mare parte de o zonă aflată în partea inferioară a
creierului numită sistem reticular, care poate fi perturb at de daune fizice, presiuni care provin
de la bolta craniană, sau de emoții intense sau dureri fizice. Organe precum ficatul, splina,
rinichii, stomacul pot trimite impulsuri de durere către creier, indicând o vătămare corporală
gravă sau copleșitoare, ca z în care sistemul reticular produce o „închidere” funcțională și o
pierdere a conștienței în termen de una sau două secunde133.
131 Fetcher B. – 9x19mm JHP performance through Bone Simulant plates With Ballistic Gelatin backing , 03
November 2011, www.brassfetcher.com.
132 Viorel Cioban, Aspecte metodologice ale expertizei medico -legale pedopsihiatrice, in Revista Romana de
Medicina Legala, volum 12, nr. 4, 2004.
133 Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human body , 1988.
53
4. 7. Unda de șoc balistică
O serie de cercetări recente au relevat influențele pe care le are unda de șoc în cadrul
teoriei mecanismului rănirii.
O undă de șoc poate fi creată atunci când lichidul este deplasat rapid de un exploziv sau un
proiectil. Țesutul se comportă asemănător, astfel că se poate crea un val de presiune sonică la
impactul glonțului.
Unda de șoc și valurile de presiune balistică au asemănări fizice. Înainte de refluxul
valului, ambele sunt caracterizate de un front de undă abrupt, urmat de o scădere aproape
exponențială la distanțe apropiate. Ele au, de asemenea, similitudini în modul în care acestea
provoacă efecte neuronale în creier. În țesut, ambele tipuri de unde de presiune au mărimi,
durată și caracteristici de frecvență similare. Ambele sau dovedit a provoca daune în
hipotalamus134.
De asemenea, a fost emisă iopteza că unda de șoc a junge la creier din cavitatea toracică
prin intermediul vaselor de sânge majore.
134 Courtney & Courtney, Review of criticisms of ballistic pressure wave experiments , the Strasbourg goat tests,
and the Marshall and Sanow data, 2006, http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0701/0701268.pdf.
54
ANEXĂ
Dispunerea efectuării expertizei medico -legale.
Dispunerea efectuarii expertizei sau a constatarii.
Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea
unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este
necesară și opinia unui expert135.
Expertiza se dispune, în condițiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de
urmărire penală, prin ordonanță motivată, iar în cursul judecății se dispune de către instanță,
prin încheiere motivată136.
Cererea de efectuare a expertize i trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor și
împrejurărilor supuse evaluării și a obiectivelor care trebuie lămurite de expert137.
Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate
ori de experți i ndependenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii138.
Expertiza și examinarea medico -legală se efectuează în cadrul instituțiilor medico –
legale139.
Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței prin care se di spune
efectuarea expertizei trebuie să indice faptele sau împrejurările pe care expertul trebuie să le
constate, să le clarifice și să le evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul în
care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția ori experții desemnați140.
În domeniile strict specializate, dacă pentru întelegerea probelor sunt necesare anumite
cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală
135 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 172, (1).
136 Ibidem, (2).
137 Ibidem, (3).
138 Ibidem, (4).
139 Ibidem, (5).
140 Ibidem, (6).
55
poate solicita opinia unor specialiști care fu ncționează în cadrul organelor judiciare sau în
afara acestora. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod
corespunzător141.
La efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați, numiți la solicitarea
părților sau subiecților procesuali principali142.
Certificatul medico -legal are valoarea unui raport de constatare143.
După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară
opinia unui expert sau când concluziile raportu lui de constatare sunt contestate, se dispune
efectuarea unei expertize144.
Numirea expertului.
Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea
instanței145.
Organul de urmărire penală sau instanța desemnează, de regulă, un singur expert, cu
excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe
specializate din discipline distincte, situație în care desemnează doi sau mai mulți experți146.
Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico -legală, de un institut sau
laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea
instituție, potrivit legii147.
Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să
participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanță,
141 Ibidem, (7).
142 Ibidem, (8).
143 Ibidem, (11).
144 Ibidem, (12).
145 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 173, (1).
146 Ibidem, (2).
147 Ibidem, (3).
56
procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acest a să participe la efectuarea
expertizei148.
Expertul, instituția medico -legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea
expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte
instituții sau avizu l acestora149.
Instituția medico -legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului
judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele experților desemnați150.
Incompatibilitatea expertului.
Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu
poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu
se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Mo tivul de incompatibilitate trebuie
dovedit de cel ce îl invocă151.
Nu poate fi desemnată ca expert persoana care a avut această calitate în aceeași cauză, cu
excepția situației în care aceasta este recomandată de părți sau de procuror152.
Abrogat pri n L. Nr. 255/2013153.
Dispozițiile art. 66 -68 se aplică în mod corespunzător154.
Drepturile și obligațiile expertului.
Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleași motive pentru care
martorul poate refuza depunerea mă rturiei155.
148 Ibidem, (4).
149 Ibidem, (5).
150 Ibidem, (6).
151 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 174, (1).
152 Ibidem, (2).
153 Ibidem, (3).
154 Ibidem, (4).
57
Expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea
expertizei156.
Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu
privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate157.
Expertul poate cere lămuriri părților și subiecților procesuali principali, cu încuvi ințarea și
în condițiile stabilite de organele judiciare158.
Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării
expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le -a suportat pentru efectuarea
expertiz ei. Cuantumul onorariului este stabilit de către organele judiciare în funcție de natura
și complexitatea cauzei și de cheltuielile suportate sau care urmează a fi suportate de către
expert. Dacă expertiza este efectuată de instituția medico -legală ori ins titutul sau laboratorul
de specialitate, costul expertizei este stabilit în condițiile prevăzute de legea specială159.
Expertul poate beneficia și de măsuri de protecție, în condițiile prevăzute la art. 125160.
Expertul are obligația de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală sau a instanței
de judecată ori de câte ori este chemat și de a -și întocmi raportul de expertiză cu respectarea
termenului -limită stabilit în ordonanța organului de urmărire penală sau în încheierea
instanței. Termenul -limită din ordonanță sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului,
pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6 luni161.
Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea un ei amenzi
judiciare, precum și răspunderea civilă a expertului sau a instituției desemnate să o efectueze
pentru prejudiciile cauzate162.
155 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art.175, (1).
156 Ibidem, (2).
157 Ibidem, (3).
158 Ibidem, (4).
159 Ibidem, (5).
160 Ibidem, (6).
161 Ibidem, (7).
162 Ibidem, (8).
58
Înlocuirea expertului.
Expertul poate fi înlocuit dacă refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează rap ortul de
expertiză până la termenul fixat163.
Înlocuirea se dispune prin ordonanță de către organul de urmărire penală sau prin încheiere
de către instanță, după citarea expertului, și se comunică asociației sau corpului profesional de
care aparține acesta164.
Expertul este, de asemenea, înloc uit când este admisă declarația sa de abținere sau cererea
de recuzare ori în cazul în care se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza
expertiza165.
Expertul înlocuit trebuie, sub sancțiunea prevăzută la art. 283 alin. (4), să pună de îndată la
dispoziția organului judiciar toate actele sau obiectele încredințate, precum și observațiile cu
privire la activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale166.
Procedura efectuării expertizei.
Organul de urmărire penală sau i nstanța de judecată, când dispune efectuarea unei
expertize, fixează un termen la care sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali,
precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat167.
La termenul fixat se aduce la cunoștința procurorului, a pă rților, a subiecților procesuali
principali și a expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă
și li se pune în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot
cere modificarea sau compl etarea lor. De asemenea, după caz, sunt indicate expertului
obiectele pe care urmează să le analizeze168.
163 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 176, (1).
164 Ibidem, (2).
165 Ibidem, (3).
166 Ibidem, (4).
167 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 177, (1).
168 Ibidem, (2).
59
Expertul este înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul expertizei,
de a indica cu exactitate orice observație sau con statare și de a expune o opinie imparțială cu
privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile științei și expertizei
profesionale169.
Părțile și subiecții procesuali principali sunt încunoștințați că au dreptul să ceară numire a
câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei170.
După examinarea obiecțiilor și cererilor făcute de părți, de subiecții procesuali principali și
expert, organul de urmărire penală sau instanța de judeca tă pune în vedere expertului termenul
în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoștințându -l totodată dacă la efectuarea acesteia
urmează să participe părțile sau subiecții procesuali principali171.
Atunci când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico -legală, de un
laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile
dispozițiile art. 173 alin. (3), nefiind necesară prezența expertului în fața organului judiciar172.
Raportul de expertiză.
După efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările și opinia expertului sunt
consemnate într -un raport173.
Când sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Opiniile separate
se motivează în același raport174.
Raportul de expertiză se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei175.
Raportul de expertiză cuprinde176:
a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data
când s -a dispus efectu area acesteia, numele și prenumele expertului, obiectivele la care
169 Ibidem, (3).
170 Ibidem, (4).
171 Ibidem, (5).
172 Ibidem, (6).
173 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 178, (1).
174 Ibidem, (2).
175 Ibidem, (3).
176 Ibidem, (4).
60
expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza
a fost efectuată, dovada încunoștințării părților, dacă au participat la aceasta și au dat
explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză;
b) partea expozitivă prin care sunt descrise operațiile de efectuare a expertizei, metodele,
programele și echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se răspunde la obiectivel e stabilite de organele judiciare, precum și
orice alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele
expertizei.
În situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori a subiecților procesuali
principali, aceștia sau avocatul lor sunt încunoștințați cu privire la întocmirea raportului de
expertiză și cu privire la dreptul la studierea raportului177.
Audierea expertului.
În cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de
urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali
principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audie rea este necesară pentru
lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului178.
Dacă expertiza a fost efectuată de o instituție medico -legală, institut sau laborator de
specialitate, instituția va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea
expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanță179.
Audierea expertului se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor180.
177 Ibidem, (5).
178 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 179, (1).
179 Ibidem, (2).
180 Ibidem, (3).
61
Suplimentul de expertiză.
Când organul de urmărire penală sau instanța constată, la cerere sau din oficiu, că
expertiz a nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului,
dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert. Când nu este posibilă
desemnarea aceluiași expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de către un alt expert181.
Când expertiza a fost efectuată în cadrul instituției medico -legale, unui institut sau
laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanța se adresează instituției
respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză182.
Autopsia medico -legală.
Autopsia medico -legală se dispune de către organul de urmărire penală sau de către
instanța de judecată, în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă
sau când nu se cunoaște ca uza morții ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost
cauzat direct sau indirect printr -o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni. În
cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru examinarea
cadavru lui prin autopsie183.
Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico -legale dacă decesul s -a
produs în perioada în care persoana se află în custodia poliției, a Administrației Naționale a
Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevo luntare sau în cazul oricărui deces care
ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament
inuman184.
Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico -legală, organul de
urmărire pena lă sau instanța de judecată poate solicita opinia medicului legist185.
181 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 180, (1).
182 Ibidem, (2).
183 Codul de procedură penală, Partea general ă, Capitolul VII, Art. 185, (1).
184 Ibidem, (2).
185 Ibidem, (3).
62
Autopsia se efectuează în cadrul instituției medico -legale, potrivit legii speciale186.
La efectuarea autopsiei medico -legale pot fi cooptați și specialiști din alte domenii
medic ale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepția
medicului care a tratat persoana decedată187.
Cu ocazia efectuării autopsiei medico -legale pot fi utilizate orice metode legale pentru
stabilirea identității, incl usiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului
genetic judiciar188.
Organul de urmărire penală trebuie să încunoștințeze un membru de familie despre data
autopsiei și despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la
efectuarea autopsiei189.
Medicul legist care a efectuat autopsia întocmește un raport de expertiză, care cuprinde
constatările și concluziile sale cu privire la190:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identita tea nu este
cunoscută;
b) felul morții;
c) cauza medicală a morții;
d) existența leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului
vulnerant și legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice și deces;
e) rezultatele investiga țiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la
cadavru și a substanțelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabilă a morții;
h) orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii morții.
186 Ibidem, (4).
187 Ibidem, (5).
188 Ibidem, (6).
189 Ibidem, (7).
190 Ibidem, (8).
63
Victima a fost găsită decedată, împușcată în cap la vânătoare.
64
65
66
67
CONCLUZII
Leziunile produse cu arme de foc, fie se soldează cu moartea victimei, fie sunt leziuni
grave sau foarte grave.
Armele de foc permit o agresiune la distanță a uneia sau mai multor victime.
Există factori secundari ai împușcăturii atât l a nivelul orificiului de intrare, cât și la nivelul
mâinilor sinucigașului. Orificiul de ieșire aflat diametral opus, este uneori caracterizat de lipsa
de substanță și este frecvent mai mare decât orificiul de intrare.
În împușcările de tip omucidere pot exista mai multe orificii de intrare.
În majoritatea cazurilor este vorba de persoane adulte care au în dotare sau au acces
neîngrădit la arme de foc și muniție de luptă.
Leziunile produse cu arme de foc, atât în caz de omor cât și în caz de suicid, sunt foarte
grave, de obicei fiind vorba de leziuni cranio – cerebrale incompatibile cu viața.
În general, aspectele lezionale oarecum specifice sunt determinate de tragerile de aproape,
fie în descărcări absolute, fie în limita de acțiune a factorilor secundari ai împușcării, care
completează aspectul lezional determinat de factori primari, co nferind un aspect specific
lezional.
Cea mai frecventă regiune lezată în cazul omorurilor cu arme de foc este regiunea cranio –
cerebrală.
Frecvent la autipsie se poate deforma canalul.
Examenul morfopatologic macroscopic trebuie completat cu examenul histopatologic în
special pentru aprecierea caracterului vital al leziunilor.
Examenul histopatologic devine obligatoriu pentru completarea diagnosticului
macroscopic și precizarea principalelor aspecte lezionale, preliminare, hepatice, rena le, etc.,
care să ajute la stabilirea cauzei medicale a morții.
Colaborarea dintre medicul legist și organele de cercetare penală este indispensabilă.
Organele de cercetare panală oferă medicului legist date de ordin juridic sau criminalistic în
68
scopu l de a putea lămuri unele aspecte legate de împrejurările de la locul faptei, date necesare
expertului în precizarea mecanismului sau modului în care s -a putut acționa.
Deși nu putem considera că infracțiunile de omor prin folosirea armelor de foc sau
leziunile grave produse de acestea nu constituie o problemă de sănătate publică în țara
noastră, instituțiile abilitate trebuie să educe populația în sensul menținerii unui control legal
accentuat al accesului la armele de foc letale, apreciind că este si ngura măsură capabilă să
limiteze acest tip de traumatism pe viitor.
69
BIBLIOGRAFIE
1. E. Stancu, Tratat de criminalistică , ed. a IV -a, Ed. Universul Juridic, 2007.
2. V. Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, Ed. Academiei
Române, București, 1971.
3. M. Ruiu, Investigarea omorului săvârșit cu arme de foc , Ed. Universul Juridic, 2012.
4. C. Butoi, A. Filipași, C. Mitrache, Instituții de drept penal, Ed. Trei, București, 2001.
5. Codul penal al României.
6. V. Manzini, Tratatto di diritto penale italiano, volume ottavo , Torino, 1937.
7. Constituția României.
8. E. G. Simionescu, Criminal Law. General part I , Didactic and Pedagogic Publishing
House, Bucharest, 2014.
9. Gh. Mateuț, Drept penal special, Sinteză de teorie și practică judiciară, vol. I , Ed.
Lum ina Lex, 1999.
10. Nelu Viorel Catuna, Criminalistică , Ed. C. H. Beck, București, 2008.
11. Pierre Fernand Ceccaldi, La criminalistique , Presses Universitaires de France, Paris,
1962.
12. Ion Anghelescu și colab., Dicționar de criminalistică , Ed. Științifică și Encicl opedică,
București, 1984.
13. Ilie Stoenescu, Savelly Ziberstein, Tratat de drept procesual civil, Tipografia
Universității București, 1973.
14. Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică. Tradiție și modernism , Ed. Curtea Veche,
București, 2009.
15. Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminalistică , Ediția a II -a, Ed.
Sitech, Craiova, 2009.
16. Edmond Locard, Traité de criminalistique , Vol. I, Ed. J. Desvigne, Lyon, 1931.
17. Jean Nepote, Situation actuelle et tendance d’evolution de la crim inalistique , Revue
Internationale de Police Criminelle, nr. 384, ianuarie 1983.
18. Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae, Curs universitar. Introducere în medicina
legală pentru juriști , Ed. C. H. Beck, 2007.
19. Rață Horia, Utilizarea amprentei genetice în identi ficarea medico -legală , Ed.
SITECH, Craiova, 2016.
20. https://criminology.md/suport/sup28.pdf
70
21. Cercetarea la fața lucului cod PSI – 00.1.
22. V. Dongoroz, Explicații ale codului de procedură penală român , vol. I, partea
generală, Editura Academiei Române, 1975.
23. E. Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor, Curs de criminalistică , partea a II -a
și a III -a, Universitatea București, Facultatea de Drept, București, 1988.
24. Ciopraga A., Criminalistică. Ele mente de tactică, Universitatea Al. I. Cuza, Iași, ed.
1986.
25. Aionițoaie C., Tactica cercetării la fața locului, Curs Criminalistică – Anexă,
Academia de Poliție Al. I. Cuza, București, ed. 1985.
26. Olteanu G., Despre cercetarea la fața locului, Editura Cermapr int, București, 2007.
27. Mina Minovici, Tratat complet de Medicină Legală , vol. I -III, București, 1928 -1930.
28. Mina Minovici, Tratat complet de Medicină Legală , vol. I și II, Atelierele grafice
SOCEC & Co. Societate anonimă.
29. https://andreivocila.wordpress.com/2010/10/19/cercetarea -la-fata-locului -investigatia –
tehnico -stiintifica -a-locului -faptei/
30. J. G. Wilhelm, Introducere î n practica criminalistică, manual destinat poliției
criminale, Stuttgart, 1946.
31. Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I), 2013.
32. Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico -legală, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1978.
33. C. Suciu, Criminalistică , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.
34. M. Kermbach, Medicina legală , Editura Universității, Cluj, 1937.
35. G. Panfil, V. Coroiu, Noțiuni de tehnică criminalistică , ed. a II -a, Ed. Estfalia,
Bucuresti 2009.
36. Ilie Botos, Criminalisti că, Ed. Risoprint, Cluj – Napoca, 2002.
37. Ion Mircea, Criminalistică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978.
38. V. Măcelaru, Balistică judiciară, 1972, pag. 45.
39. P.F. Ceccaldi , The Examination of Firearms and Ammunition. Methods of Forensic
Science , Interscience Publication, New -York, 1961.
40. S. D. Kustanovici, Balistică Judiciară, Moscova, 1956, pag. 45.
41. S. Alămoreanu, Criminalistică, Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj Napoca, pag. 8.
42. Virgil Dragomirescu, Medicină legală, Ed. Teora, București, 1992.
71
43. Cristian Neghină, Contribuții privind Eficientizarea Metodelor și Tehnicilor din
Activitățile Criminalistice inclusiv privind utilizarea Termomecanicii în Balistică ,
Timișoara, 2009.
44. Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de Tehnică Criminalistică, Ed. Stech,
Craiova, 2007.
45. Petru Ostrovari, Note de curs – medicină legală (ciclul I), 2013.
46. V. Guțuleac, S. Cheianu, Note de curs la disciplina MEDICINÃ LEGALÃ , 2014.
47. Ionel Lulu Groza,Vasile Astărăstoae, Introducere în medicina legală pentru juriști –
Curs univ ersitar , Ed. C. H. Beck, 2007
48. Jorma Jussila – Wound ballistic simulation: Assessment of the legitimacy of law
enforcement firearms ammunition by means of wound ballistic simulation , Helsinki,
2005.
49. Campbell B. – Handgun Stopping Power – www.supertrap.com
50. Bellamy R. F. – Conventional warfare: Ballistic, blast and burn injuries.
51. Proud W.G. – A review of wound ballistics literature: the human body and injury
processes, Security and Use of Innovative Technologies Against Terrorism, ISBN 978 –
972-789-289-1, Universidade de Aveiro.
52. A.B. van As ș.a. – Gunshots to the neck: selective angiography as part of conservative
management, Injury , Int. J. Care Injured 33 (2002).
53. Fackler Martin L. – Effects of small arms on the human bo dy, 1988.
54. V. Beliș și colab. , Dan Șchiopu, Tratat de medicină legală, vol. 1 , Ed. Medicală,
1995.
55. Kneubuehl B. P. – Measuring the Wounding Potential of Rifle and Handgun Bullet.
56. DeMuth W. E. Jr. – High velocity bullet wounds of muscle and bone: the basis for
rational early treatment., Journal of Trauma, 1966.
57. Fackler M. L. – Bullet fragmentation: a major cause of tissue disruption., Journal of
Trauma 1984.
58. Persad I.J. – Gunshot injuries to the extremities: experience of a U.K. trauma centre ,
Injury, Int. J . Care Injured (2005) 36, 407 —411.
59. http://www.ifulga.com/cap._4.pdf
60. Mihaela Marcu -Lepădat, Anatomia omului , Ed. Universității din București, 2005.
61. Quatrehomme G. – Gunshot wounds to the skull: Comparison of entries and exits ,
Forensic Science International Journal, Ianuarie 1998, vol. 94.
72
62. Courtney & Courtney, Links between traumatic brain injury and ballistic pressure
waves originating in the thoracic cavity and extremities , 2007,
http://www.ballisticstestinggroup.org/tbipwave.pdf.
63. Swan K. G. – Animal Resea rch – Wound Ballistics, The Physiologist , Vol. 27, No. 5,
1984.
64. Aveni T. J. – Officers involved in Shootings: What We Didn't Know Hurt Us ,
www.theppsc.org/Staff…/Aveni/OIS.pdf.
65. Coupland R. – Hague Declaration concerning Expanding Bullets , IRRC March, 200 3
Vol. 85, No. 849.
66. International Committee of the Red Cross – Wound Ballistics.
67. Coupland R. – Clinical and legal significance of fragmentation of bullets in relation to
size of wounds: retrospective analysis, BMJ Volume 319, 14 august 1999.
68. Courtney & Co urtney, A method for testing handgun bullets in deer , 2007,
http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0702/0702107.pdf .
69. Courtney & Courtney, Ballistic pressure wave contributions to rapid incapacitation in
the Strasbourg goat tests , 2007, http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0701/0701267.pdf.
70. Yoganandan Narayan – Biomechanical aspects of blunt and penetrating head injuries ,
PHC CDC R49 CCR 519614 and VA Medical Research, 1990
71. Fetcher B. – 9x19mm JHP performance through Bone Simulant plates With Ballistic
Gelatin backing , 03 November 2011, www.brassfetcher.com .
72. Ayoob Massad – The complete book of handguns , Harris Publications Inc., S.U.A.,
1994.
73. Viorel Cioban, Aspecte metodologice ale expertizei medico -legale pedopsihiatrice, in
Revista Romana de Medicina Legala, volum 12, nr. 4, 2004.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INVESTIGAREA OMORULUI SÃVÂRȘIT CU ARME DE FOC [604222] (ID: 604222)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.