Munteanu Alexandra Gabriela, An III, Specializarea Psihologie [604169]

Munteanu Alexandra Gabriela, An III, Specializarea Psihologie

„Popescu, la ușă !”

Dat fiind faptul că am terminat Liceul Pedagogic, am avut ocazia să fac practică atât în
grădiniță, cât și în școli. Am putut observa încă de atunci multe aspecte despre care recent am
învățat la facultate, lucruri care mi se păreau fascinante, dar și lu cruri care mi se păreau
reproșabile din partea unor cadre didactice sau din partea unor elevi. Am văzut profesori care
erau aște ptați cu drag de elevi în bănci și nu pentru că aveau abilități practice sau sport, ci pentru
că le câștigaseră respectul, iar lecția nu mai era o obligație, ci o plăcere. Din nefericire, exmplele
negative există, însă acestea servesc la rândul lor unui scop: de a nu le repeta.
Ca în orice colectiv, apar în anum ite momente conflicte, chiar și într -o clasă de elevi care
petrec doar patru ore împreună în clasă. Important este cum gestionăm acel conflict. Una dintre
cele mai frecvente „soluții ” de a face să dispară, cel puțin ap arent, conflictul este veșnicul „Te
dau afară! O să faci lecția pe hol! ”, care fie rămâne la nivel de amenințare verbală, fie elevul
chiar „termină ” lecția pe hol, nesupravegheat. Nu numai o dată elevul a fost găsit la magazinul
din incinta școlii sa u în parc, plimbându -se liniștit și bucurându -se de timpul liber din timpul
orei. De ce? Pentru că a vorbit în ora în repetate rânduri, deranjând colegi i sau mai degrabă,
profesorul sau chiar pentru ca nu a ascult întocmai indicațiile și a avut ceva în plus de adăugat. În
astfel de situații, profesorii au considerat că l ecția va decurge mai bine fă ră X sau Y în clasă , care
a fost pedepsit prin „statul la ușă ”.
Deși aceste lucruri se întâmplau și când eram eu în școala generală , gimnazială și în mod
special, la liceu, văzându -le acum din ex terior nu mi se mai păreau adecvate. De ce? Pentru că în
clasă fiind mi se păr ea că lecția e mai liniștită fără acel coleg care tot timpul vorbea, însă am
realizat pe parcurs că defapt, profesorul era cel incapabil să mențină sub control ceea ce se
întâmplă în clasă și prefera să facă să dispară la propriu conflictul, scoțând din co lectiv colegul
vorbăreț, care nu corespunea cerințelor lui.
Dacă am fi vorbit toți, avea să ne scoată pe toți pe hol, iar lecția s -ar fi desfășurat în
liniște devenind un monolog? Nu. Lecția nu ar mai fi existat fără elevi în clasă. Elevii fac parte
din lecție, ei fiind principalii actori ai acesteia. Profesorul este regizorul care îi îndrumă, însă ce

ar fi o scenetă fără actori? Nimic. Sub o îndrumare adecvată și captivantă, lecția poate decurge de
la sine.
Personal, aș încerca să îi implic mai mult pe cei vorbăreți, care au nevoie să se afirme. Să
șe acord atenția necesară, dar sub asepectul lecției la care ne aflăm. Fiecare copil știe ceva, poate
să facă ceva, iar daca eu, ca și profesor ajung să descopăr aceste luc ruri și să le pun în valoare,
cred că ora poate fi un adevărat succes, iar conflictele s -ar diminua.
Mai concret, la prima lecție de limba română pe care am susținut -o, Popescu, elev în
clasa a IV-a, vorbea neîncetat în șoaptă, spunând că știe despre ce e vorba, știe cum mă numesc,
știe ce urmează să predau, suficient cât să îmi distragă atenția de la ceea ce am de făcut. Asistând
o perioadă îndelungată la acea clasă, am reușit să cunos c elevii și știam că Popescu este un bun
narator și dorește să atragă atenția asupra l ui indiferent de circumstanțe. Astfel, Popescu a
devenit personajul principal al lecției pe car e am susți nut-o, fiind ajutorul meu. L -am solicitat să
mă ajute să împart fișele de lucru, să povestească lectura pe care au avut -o de citit, făcând apel la
atuurile lui. Popescu s -a simțit bine să ajute și să fie solicitat în sarcini plăcute cu un nivel nu
foarte ridicat de dificultate, care îi permiteau să arate ce știe el să facă, astfel că, după jumătatea
orei, Popescu a uitat să mai vorbească n eîntrebat. Nu a devenit cel mai cuminte din clasă, dar a
devenind unul dintre cei mai activi, de data aceasta în sens pozitiv, iar colegii lui au putut să se
concentreze asupra lecției predate și asupra sarcinilor pe care le aveau de realizat.
Nu știu dacă faptul că știa să facă ceea ce l -am solicitat, faptul că a ajutat la susținerea
lecției sau faptul că a fost apreciat pentru lucrurile minore pe care le făcea l -au ajutat pe Popescu
să fie atent la oră, însă știu că a funcționat. Nu sunt toț i copi ii ca și Popescu , însă cu siguranță
există un „Popescu ” aproape în fiecare clasă.

Soluția acestor conflicte nu se află pe hol, la ușă, ci în clasă, la catedră.