Legile si principiile luptei armate reprezinta repere majore de intelegere [604165]

INTRODUCERE

Legile si principiile luptei armate reprezinta repere majore de intelegere
a ceea ce inseamna lupta armata si razboi in ansamblul sau. Acestea traseaza,
dezvolta, conduce si planifica fiecare actiune militara, ofera consistenta,
stabilitate, durata si fort a. Legile si principiile luptei armate ajuta la esalonarea
si stabilirea prioritatilor in confruntarea militara. Arta militara este ex clusiv
difinita prin prisma acestor legi si principi i, trasand o granita imaginara intre
teorie si practica, intre ceea ce inseamna obiectivul si subiectivul conflictului
armat. Domeniul militar contemporan s -a confruntat cu o presiune constanta,
provenita din c ontextul international, care viz eaza imbunatatirea permanenta a
eficientei operationale si capacitatea de a pastra l egimitatea in societatile in
care opereaza. Eficienta operationala este determinata pe de -o parte, de evolutia
masiva a tehnicii si tehnologiei, tehnologie care a crescut substantial incepand
cu secolul XIX, iar pe de alta parte, maiestria prin care coman dantii de unitati
si mari unitati au utilizat sau implementat legiile si principiile luptei armate in
actiunile militare.
Multitudinea de riscuri, amentintari si vulnerabilitati asupra securitatii
actiunilor militare au crescut nevoia utilizarii cat mai precise a relatiei spatiu –
timp- tehnologie -actiune militara . Strategia adoptata in lupta armata trebuie sa
utilizeze, cu eficienta maxima, tehnica si sistemele de armament pentru a
obtine , in cel mai optim mod , victoria. In mod special , intrebuintrea armelor de
foc, cu precadere a artileriei, a permis strapungerea sistemelor defensive de tip
fortificatie si, incepand cu secolul XIX, datorita cresterii efectului si cadentei
armamentului, a condus la modificarea fundamentala a dispozitivelor abordate
in lupta. In consecinta, au aparut elemente de dispozitiv strict specializate care
sa corespunda impotriva amenintarilor si riscurilor care sa actioneze asupra
actiunii militare respective .
De-a lungul timpului, razboiul a cunoscut diverse for me insa, esenta a
ramas aceeasi . Razboiul reprezinta ultima solutie in rezolvarea disputelor
politice. Este extrem de dificil de a definii in termeni simpli notiunea de razboi,
avand in vedere complexitatea acestuia. In acest context, fenomenul militar
manifesta o evolutie masiva a tehnologiei in domeniul informatiilor , si
implicatiile acestora pentru ariile politicului si economicului. Sistemul militar
actual, din cadrul aliantelor politico -militare, este format din subsisteme, in
cadrul carora opereaza militari profesionisti, specialisti in domeniul lor de
activitate. In alta ordine de idei, predomina intentia de a cunoaste
caracteristicile actualui , dar si viitorului tip de razboi pentru a vedea necesitatea
unei instruiri cat mai ridicate. Natura umana contureaza si defineste tipul si
modalitatea de ducere a razboiului prin: inteligență, cunoaștere, tehnologie,
informație, capacitatea de a folosi resursele, de a constitui forțe specializate și
de a realiza mijloacele corespunzătoare.

In cadrul razboiului, lupta armata este definita ca fiind instrument al
fortei violente1, evoluand permanent, in concordanta cu noua configurare a
spatiului de lupta. In ciuda faptului ca lupta armata reprezinta cea mai
dezastuoasa actiune umana, aceasta a ramas principalul subiect abordat de
intreaga omenire in ceea ce priveste imbunatatirea si perfectionarea formeleor
si procedeelor de ducere a acesteia.
In ciuda evolutiei complexitatii conflictelor armate, legile si principiile
luptei armate au ramas sta lpi de temelie pentru un succes total in confruntarea
armata. Imbinarea corecta si ingenioasa a teoriei militare cu tehnologia actuala,
reprezinta prima sarcina de indeplinit a unui comandant in abordarea viitoarei
confruntari . Legile si principiile luptei armate au condus si dezvoltat practica si
teoria militara.

1 General dr. Mircea Muresan, Gh. Vaduva, Razboiul viitorului, viitorul razboiului, Editura
Universitatii Nationale de Aparare, Bucuresti, 2014, p 97.

CAPITOLUL 1. LEGILE LUPTEI ARMATE – BAZA
OBIECTIVA A DEZVOLTARII TEORIEI GENERALE A
STIINTEI MILITARE

1.1. Războiul și lupta armata. Conținut, trăsături, fizionomie.

„Razboiul este o problema de importanta vitala pentru domeniu al vietii
si al mortii, calea care duce catre supravietuire sau spre nimicire. E neaparat
necesar sa fie studiat temeinic .”2
Indiferent de metodele sau intrumente utilizate in timpul desfasurarii
actiunilor militare, experienta trecutului, a demonstrat societatii actuale
caracterul distructiv al razboiului. Acesta reprezinta un instrument absolut
necesar pentru a ati nge anumite interese si scopuri, i nsa trebuie mentionat ca,
razboiul este un fenomen exclusiv social cu tendinte militare si politice in
evolutia acestuia.
De-a lungul timpului, multi autori de specialitate au incercat sa
defineasca in nenumarate randuri no tiunea de razboi. Acestia au ajuns la
concluzia ca acest fenomen este imposi bil de a fi definit in intregime , luand in
considerare vasta arie de cuprindere si de influenta. In sens larg , razboiul este:
„fenomenul social -istoric care reprezintă forma cea mai violentă de
manifestare a relațiilor conflictuale existente la un moment dat între grupuri
mari de oameni (popoare, națiuni, state, coaliții de state, comunități sociale,
etnice, religioase) organizate din punct de vedere militar, care folosesc lupta
armată pentru atingerea scopurilor urmărite, ceea ce conferă acestui fenomen
un puternic caracter distructiv” .3
In prezent, razboiul este definit ca fiind o confruntare violenta in care
sunt angajate toate componentele activitatii sociale: politica, economica,
diplomatica, ideologica, psihomorala, informationala, elementul definitoriu
principal fiind confruntarea militara – lupta armata4. Razboiul este principalul
intrument de promovare si impunere a unor interese ale statului . Cu toate
acestea, toate componentele razboiului contribuie la desfasurarea cu succes a
luptei armat e, la obtinerea victoriei.
Ambele definitii au evidential elementul principal al razboiului, lupta
armata. Lupta armata reprezinta o succesiune de actiuni violente, cu caracter
predominant distructiv pentru toti beligerantii, indiferent de amploarea, de
mijloacele intrebuintate sau de dimensiunile ei spatiale si temporale. În sens

2 Sun Tzu, Arta razboiului , Editura Antet, Oradea, 1999, p.7.
3 ***Lexicon militar , Bucuresti, Editura Saka, 1994, p. 271.
4 ***Lexicon militar , Bucuresti, Editura Saka, 1994, p. 212.

teoretic , lupta armată apare ca modalitate prin care se pune în operă, prin
mijloace tactice, o strategie de deblocare a unei situații conflictuale .5
In urma analizei razboaielor desfasurate si incheiate pana in prezent, se
deduc o serie de caracteristici dominante ale razboiului ca si fenomen .
Nu a existat niciodata un razboi inafara politicii, scopurile si interesele
acestuia fiind exclusiv de natura politica , indiferent de secventa in care se
desfasoara, fie ca este o exprimare a politicii sau o incheiere , fara alte solutii,
a acesteia. Politica este c ea care dicteaza scopul si rolul conflictului milit ar,
precum si, rezultatul dorit – obiectivul strategiei razboiului reprezinta razboiul
propriu -zis.
Razboiul este o actiune umana, el are un impuls care il de clanseaza ,
urmarind pe toata durata sa un anume efect. Orice razboi se incheie cu o victorie
sau cu o infrangere, insa ambele parti au pierderi si deficite umane. Indiferent
de efectul sau rezultatul obtinut, latu ra umana este puternic afectata. O rorile
actiunilor armate isi lasa amprenta asupra societatii in ceea ce priveste
componenta umana sau asupra societatii ca ansamblu.
O alta trasatura o reprezinta faptul ca, partile adeverse sau beligerantii
sunt grupuri social -militare (cel putin una din parti dispune de o armata
declarata sau de anumite forte sau trupe guvernamentale). Confruntarea dusa
este specifica, ambele parti actioneaza, utilizand forta militara ca un tot -unitar
si nu separat cu indivizi izolati. Razboiul este purt at intre grupuri umane,
organizate, avand un obiectiv comun.
De asemenea, este specifica utilizarea la maximum a violentei armate cu
scopul de a obtine victoria partiala sau totala. Razboaiele trecute au dovetit
acest lucru, razboiul nefiind etic sau moral , ci doar violent si crud. Dezvoltarea
masiva a tehnologiei a usurat si nuantat acea sta caracteristica a razboiului, u n
exemplu major fiind utilizarea armelor de distrugere in masa. Cele doua bombe
nucleare lansate S.U.A. la Hiroshima si Nagasaki, in cel de -al Doilea Razboi
Mondial, au demonstrat acest lucru. Cele doua orase au fost distruse in
intregime in decursul a catorva secunde, sute de mi de oameni au murit sau au
suferit trau matisme majore in urma exploziilor . Drept consecinta, la nivel
mondial, au fost implementate doctrine de descurajare a utilizarii armelor de
distrugere in masa.
Daca razboiul este considerat un fenomen social, lupt a armata, ca si
instrument principal al raboiului , are o serie de car acteristici comune si
specifice decat cele ale razboiului in ansamblul sau. Lupta armata reprezinta o
escaladare a tensiunilor din spatiul de lupta, in care singura solutie este
utilizare a violentei armate. In functie de tipul si scopul confruntarii , se folosesc
mijloace letale sau non -letale. Obiectivul principal este de a obtine succesul in
cel mai optim si rapid mod.

5 C. Moștoflei, Gh. Văduva , Tendințe în lupta armată , Editura Universității Naționale de Apărare ,
Bucuresti, 2004, p. 5 .

De asemenea, lupta armata are un caracter extrem de violent, cu efecte
imprevizibile, distructive si foarte greu de controlat. Nici o alta actiune umana
nu este mai violenta.
Aceasta caracteristica dominanta conduce la consecinte negative asupra
fiintei umane, efecte psihologice traumatizante, pe termen lung. Actiu nile
militare duse in ce de -al Doilea Razboi Mondial au lasat cicatrici adanci care
se resimt si astazi. Ele reprezinta o pata neagra in paginile istoriei pentru
societate.
In principiu, fiecare actiune armata are caracteristici specifice, date de
forma si tip ul de conflict, de conditiile concrete ale situatiei, de fortele proprii
disponibile si cele disponibile de adversar, de mijloacele puse la dispozitie etc.
In zilele noastre, tot mai multi analisti si teoreticieni vorbesc despre
razboiul viitorului, altul decat cel clasic, conventional. Daca razboiul clasic,
avea ca scop primordial de a infrange, de a nimicii toata puterea militara a
inamicului , razboiul viitorului urmareste nimicirea inamicului prin atacuri
indirecte , prin proceduri specifice precum: luptele de ghe rila, influentarea
psihologica, intox icarea sistemelor informationale la o scara inalta etc.
Aparitia si dezvoltarea unui astfel de razboi a fost favorizat de procesul
de globalizare. Statele lumii se inarme aza cu echipamente si sisteme de
armament de ultima generatie. O consecinta majora a acestui fenomen o
reprezinta posibilitatea izbuc nirii a numeroase conflicte armate simultane , intre
forte si mijloace bine instruite si organizate. Dezvoltarea masiva a te hnologiei,
a impus practic, aparitia unui nou tip de razboi, care actioneaza intr -un spatiu
multidimensionat.
Razboiul viitorului presupune urmatoarele tipuri de conflicte si actiuni:
informationale, cibernetice, psihologice, mediatice, economice, cosmice ,
culturale, genetice, geofizice, purtate prin mijloace militare si postconflict.6
Pentru a putea discuta despre aceste tipuri de actiuni specifice, trebuie delimitat
si definit ce inseamna actiunea militara in ansambul ei. Actiunea militara este
definita ca fiind o activitate desfasurata de fortele armate pentru indeplinirea
misiunilor ce le revin .7
Actiunea informationala a fost, este si va fi principala preocupare a
decidentilor militari in cadrul unui conflict armat. Nevoia de cunoastere a
spatiului, ti mpului, fortei sau mijloacelor este absolut necesara pentru atingerea
obiectivelor tactice, operationale sau strategice. Daca in razboiul clasic,
informatia reprezenta piatra de temelie a victoriei, in noul tip de razboi, acest
fapt este cu mult mai import ant. Datorita globalizarii, circulatia informatiei este
continua, in masa mare si bruta, constituita dintr -o retea foarte complexa. Din
acest fapt se poate trage concluzia ca , razboiul informational este un razboi in
retea, avand ca principale ob iectiv e, dominanta si manipu larea informationala.

6 M. Muresan, Gh. Vaduva, Razboiul viitorului, viitorul razboiului, Bucuresti, Editura Universitatii
Nationale de A parare , 2004, p.198.
7 ***Lexicon militar , Chisinau, Editura Saka, 1994, p. 12.

In acest razboi este foarte dificil identificarea datelor si informatiilor necesare
ducerii actiunii militare propriu -zise( forte si mijloce inamice), fara a fi alterate
sau induse de catre adersar, si chiar identificarea adevaratului inamic. Din acest
motiv, se aloca uriase resurse supravegherii si supervizarii, pe cat posibil a
intregii planete . Dezvoltare masiva a tehnologiei faciliteaza acest lucru.
Confruntarea in plan economic va fi una continua si def initorie. Actiunea
economica a existat dintotdeauna . Indiferent de secolul in care s -a desfasurat
confruntarea armata, planul economic are un caracter necesar. Aproape toate
doctrinele si formele de exprimare ale artei m ilitare, de la Sun Tzu pana in
preze nt (medievale, moderne sau contemporane) contin aspecte de natura
economica. Acest razboi implica factorul politic si strategii pe termen lung .
Actiunea psihologica reprezinta o alta forma de confruntare care a avut
efecte majore in toate razboaiele duse p ana acum. In literatura de specialitate
contemporana , se vorbeste de spre un rol de mare importanta a laturii
psihologice in razboiul viitorului. Confruntarea in plan psihologic dezvolta un
caracter permanent si urmareste obiective ce tin de inspaimantarea si
descurajarea adversarului, inducerea une stari de nesiguranta, de anxietate etc.
Acest fapt este realizat prin canalele de televiziune si internet, mass -media sau
retele de informare publica. Trebuie mentionat a existenta si utilizarea unor
arme cu efect psihologic, munitii psihologice sau diverse substante
intrebuintate cu acest scop.
Initial, a ctiunile psi hologice specifice acestui tip de confrun tare tintes te
toate domeniile sociale ale adversarului, urmand ulterior sa se focalizeze pe
fortele de lupta ale acestuia. In acest cadru se urmareste producerea unor efecte
extrem de importante si foarte dificil de contracarat, efecte precum: deformarea
informatiei, inspaimantare si dominare psihologica, influentare, impresionare
etc.. In contextul actual, in teatrele de operatii, se desfasoara operatii
psihologice (SPYOPS) vizand aceste efecte asupra resursei umane. In viziunea
americana, SPYOPS se defineste ca fiind toatlitatea „perațiilor planificate
pentru transmiterea de informații și date selectate spre audiențe străine, pentru
a influența emoțiile, motivațiile, raționamentel e obiective și, în ultimă instanță,
comportamentele guvernelor, organizațiilor, grupurilor și indivizilor străini”8.
Razboiu l mediatic este o realitate con creta a zilelor noastre. Actiunea
mediatica este desfasurata in stricta legatura cu cea informationa la, dat fiind
faptul ca nu se poate vorbi de una din cele doua, fara a se lega si de cealalta .
Obiectivul principal este de a manipula si dezinforma opinia publica si chiar a
factorilor de decizie. Acest fapt impune pe de -o parte, consolidarea increderii
si ridicarea moralului fortelor proprii si, pe de alta parte, descurajarea si
infricosarea adversarului . Actiunile mediatice participa la PSYOPS , avand
efecte scontate.

8 Doctrine for Joint Psychological Operations, Joint Publication 3 -53 , 2003, p. 9

„Superioritatea spatiului este viitorul razboiului . Nu putem vorbi despre
castigarea razboiului fara controlul marelui teren, iar marele teren este spatiul
cosmic”9. Actiunea in spatiul cosmic presupune o extindere nelimitata, in plan
vertical, a teatrelor si mijloacelor in sfera informationala, economica si militara.
Confruntarea militara in cosmos s -a configurat odata cu plasarea primului
satelit artificial pe orbita circumterestra a pamantului. Marile puteri ale lumii
au deschis aceasta noua cale de utilizare a spatiului extraaatmosferic,
formuland ulterior conceptii si doctrine privind utilizarea acestui domeniu in
plan militar. Pr incipalul a vantaj, in utilizarea spatiului cosmic, este asigurar ea
libertatii actionale pentru operatiile ce pot fi purtate in mediul maritim, aerian
si terestru.
Prin intermediul tehnologiilor spatiale, se pot culege date si informatii
instantaneu cu privire la fortele, mijloacele si posibilele viitoare actiuni ale
adversarului. De asemenea, se poate utiliza surprinderea adversarului in urma
unor lovituri din acest mediu. Conform ultimelor statistici, numarul tarilor care
au sau vor avea acces la spatiul cosmic este in crestere, astfel posibilitatile de
actiune inform ationala, psihologica, geofizica si militara se vor amplifica.
Conflictul cultural, asemenea celui economic, a existat dintotdeauna.
Acest tip de razboi poarta astazi denumirea de conflict etnic sau religios. De -a
lungul istoriei au fost inregistrate numer oase conflicte armate , avand ca si cauza
extremismul sau fundamentalismul. In zilele noastre, conflictele armate situate
in Orientul Mijlociu, poarta la origini cauze etnice si religioase.
Conflictul geofizic reprezinta desfasurarea unor actiuni care provo aca
sau intensifica calamitati si catastrofe asupra mediului de viata al oamenilor si
cele inconjuratoare lor, precum: localitati, terenuri agricole, resurse naturale,
cu scopul realizarii unor obiective importante. Un astfel de conflict poate avea
urmatoarele forme: provocarea unor fenomene naturale pe teritotiul sau in aria
de responsabilitate a inamicului ( avalanse, grindina, uragane, ploi acide etc.),
actiuni care produc modificari grave ale mediului, precum inundatii sau chiar
cutremure de paman t, actiuni care afecteaza stratul de ozon sau ionosfera,
actiuni climatice.
Conflictul genetic, asemenea celui cosmic, este o notiune retativ noua in
sfera vasta a razboiului. Acest tip de conflict nu este realmente complet definit,
efectele lui nefiind pe deplin cunoscute. Războiul genetic este, într -un fel, o
formă asimetrică a războiului continuu. Un astfel de război nu are o strategie
sau o doctrină. Acesta prevede actiuni la nivelul biosului, precum arme le de
distrugere in masa sau armele biologice. In sfera actiunilor specifice acestui tip
de razboi intra si schimbarile la nivelul genelor rasei umane. In acest context,
se vorbeste de imbunatatirea calitatilor luptatorilor, si chiar a cr earii unei
armate de mutanti, utilizati strict in obiective militar e.

9 L. W. Lord, Space Superiority High Frontier, 2005, 4

Conflictul cibernetic reprezinta o forma concreta, particularizata a
actiunii informationale. „Atacul cibernetic este definit ca fiind acțiunea ostila
purtata in spațiul cibernetic, capabila sa afecteze securitatea cibernetica”10. El
se compune dintr -un set de actiuni care viseaza dezinformarea si intoxicarea
informationala a adversarului. In acest conflict se utilizeaza mijloace
predominant software. Aceste acțiuni desfășurate în spațiul cibernetic au
implicații în plan politic , militar, economic și medi atic, afectând atât
infrastructura critică, cât și siguranța cetățenilor.
Cu alte cuvinte, razboiul viitorului reprezinta o subsumare a tuturor
actiunilor si conflictelor prezentate mai sus, avand cateva fundamente teoretice
generale, printre care: necesitatea unei anali ze complexe si multidimensionate
privind prezentele , dar si viitoarele posibile pericole si riscuri in sfera
conflictualitatii armate, conceperea unor doctrine si strategii specifice acestui
tip de razboi , precum si validarea acestora in concordanta cu evolutia tehnicii
si tehnologiei armate, elaborarea unui model al conflictului armat viitor bazat
pe strategii asimetrice , precum si adoptatea unor strategii de raspuns,
conceperea unor ipoteze privind fizionomia si folosofia conflictelo r armate si
validarea acestora.
De asemenea, evolutia acestui tip de razboi multidimensionat presupune
realizarea unei legislatii internationale corespunzatoare si necesita constituirea
unor grupari de forte diferite, asimetrice si specializate, care sa ra spunda cu
eficienta maxima acestui nou gen de provocari si amenintari. Marile puteri
mondiale trebuie sa actioneze impotriva regimurilor politice extremiste si a
statelor care genereaza si promoveaza terorism si amenintari asimetrice.

1.2. Legile luptei armate – conținuturi și determinări asupra
configurării luptei armate.

In literatura de specialitate, teoreticienii si practicienii remarca o
particularizare si o diseminare a luptei armate, in contextul conflictelor
actuale la nivel mondial. Lupta armata este intr-o continua evolutie. Formele
si procedeele de manifestare a acesteia capata o noua infatisare, ingreunand
cunoasterea, anticiparea si stapanirea luptei armate. In acest sens, nu se mai
poate vorbi doar de actiuni specifice unei confruntari clasice, c i o
metamorfoza a acestora cu actiuni corespunzatoare gherilei, insurgentei,
crimei organizate si terorismului. Datorita progresului tehnicii si tehnologiei,
lupta armata este multidimensionata, avand caracteristici specifice unui
conflict hibrid. Spatiul cibernetic, reprezinta „rampa de lansare” a luptei
armate contemporane, unde se desfasoara actiuni violente, simetrice si
asimetrice.

10 Strategia de Securitate cibernectica a Romaniei, Bucuresti, 2013, p.7

In complexitatea razboi ului, lupta armata reprezinta totalitatea
actiunilor violente „desfasurate in mod organizat intre doua grupari de forte
care urmaresc scopuri opuse, continutul, amploarea si intensitatea actiunilor
fiind determinate de scopurile razboiului, de esenta sa so cial-politica, de
caracterul si trasaturile sale , precum si de cantitatea, dar mai ales calitatea
luptatorilor, armamentului si tehnicii militare”11. In consecinta, lupta armata
este determinata de caracterul distructiv al mijloacelor utilizate, de
diversit atea cadrului in care se desfasoara, de caracterul violent al relatiei
conflictuale, si nu in ultimul rand, de cantitatea si calitatea tehnicii si fortelor
utilizate.
Ca fenomen principal in cadrul razboiului, lupta armata este guvernata
de o serie de legi proprii a caror cunoastere este absolut necesara din punct de
vedere al aplicabilitatii acestora. Legile luptei armate dispun de un caracter
obiectiv, avand un grad ridicat de generalitate. Acestea constituie un instrument
absolut necesar in cadrul co nfruntarii armate. Cunoasterea si utilizarea adcvata
acestor legi constituie fundamentele teoretice – aplicative necesare conducerii
eficiente a actiunii militare.
In literatura de specialitate, legile luptei armate au luat diverse forme. In
regulamentele militare romanesti sunt prevazute urmatoarele cinci legi: Legea
unitatii actiunilor, Legea raportului de forte, Legea concordantei dintre scopuri,
forte si mijloace intrebuintate, Legea amplorii crescande a luptei armate, Legea
dependentei structurilor or ganizationale militare de nivelul de modernizare (
fiabilitatea si viabilitatea) al armamantului si tehnicii de lupta.12
Legea unitatii de actiune presupune un caracter integrator a l actiunilor
militare desfasurate simultan in plan terestru, aerian si naval. Unitatea
actiunilor presupune coordonarea si imbinarea eficienta a tuturor fortelor si
mijloacelor utilizate in cadrul operatiei desfasurate, avand ca scop principal
evitarea momentelor critice si sustinerea constanta a puterii de lupta. Aceasta
lege presupune, mai presus de toate, o conducere unitara si prompta a diferitelor
tipuri de forte militare, participante la conflictul armat. Acest lucru este facilitat
de existenta si evolutia sistemelor de comunicare, care gara teaza o cooperare
eficienta, necesara indeplinirii misiunii incredintate.
Conform legii unitatii de actiune, succesul misiunii poate fi obtinut prin
conexiunea eficienta a fortelor terestre, navale si aeriene.
Legea concordantei dintre scopuri, forte si mijloace intrebuintate
presupune planificarea si organizarea actiunilor militare pe baza unei analize
extrem de riguroase a situatiei in functie de scopurile stabilite si de cantitatea
si calitatea fortelor si mi jloacelor. Reusita unei actiuni militare necesita
stabilirea realista si corecta a scopurilor si obiectivelor urmarite si atribuirea
fortelor si mijloacelor adecvate realizarii lor. De asemenea, pentru constituirea

11 Lucian Stancila, Operatia ofensiva a unei grupari operationale de nivel operativ, Editura
Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 2001, p. 35
12 Tratat de stiinta militara, Editura militara, p 60

fortelor necesare indeplinirii misiunii, trebuie sa se ia in considerare gradul de
instruire al militarilor in conformitate cu solicitarile operatiei.
Pe fondul progresului si dezvoltarii masive a tehnologiei in domeniul
militar, tehnica si sitemele de armament au cunoscut imbunatatiri remarcabile
in ceea ce priveste caracteristice tehnice si tactice a acestora. Acest fapt, a marit
aria de actiune a securitatii resursei umane si atingerea scopurilor prestabilite.
Astfel, in cadrul legii concordantei dintre scopuri, forte si mijloace se u rmareste
ca „ obiectivele si misiunile sa fie corelate cu calitatea si cantitatea fortelor si
mijloacelor destinate indeplinirii acestora”13. In aplicarea acestei legi, trebuie
sa se tina seama de corelatia cu legea raportului de forte.
Legea raportului de forte se refera la superioritate, egalitate sau
inferioritate in raport cu fortele adversare. In acest sens, succesul actiunii
militare este garantat de stabilirea superioritatii cantitative si calitative a fortei.
In esenta, legea raportului de forta nu consta numai in superioritatea sau
inferioritatea numerica a fortelor implicate in conflict, ci si in calitatea acesteia.
Calitatea raportului de forte si mijloace consta si in existenta unei conduceri
eficiente, a u nui scop realist si necesar actiunii militare, precum si asigurarea
unei pozitii favorabile in campul tactic de lupta.
Legea raportului de forte este considerata in literatura de specialitate ca
fiind „ o lege de desfasurare a razboiului, nu numai a lupte i armate”14, dat fiind
faptul ca actioneaza variat la toate nivelurile artei militare. Aceasta se afla in
stransa interactiune cu toate celelalte legi ale luptei armate. Un exemplu
concret, poate fi identificat in ceea ce priveste legatura acesteia cu legea
concordantei dintre scopuri, forte si mijloace, in sensul ca, pentru obtinerea
victoriei trebuie sa se asigure superioritatea calitativa si cantitativa a fortelor si
mijloacelor, precum si interdependenta dintre acestea.
Legea amplorii crescande a luptei armate, presupune urmarirea
temeinica a cursului actiunii si valorificarii fiecarui punct sau moment de
slabiciune a adversarului. Aceasta lege urmareste utilizarea intocmai a violentei
armate in scopul obtinerii victoriei. In acest cadru, se urmare ste utilizarea unor
forte neimplicate in conflict, si anume rezerva strategica, in vederea cresterii
puterii de lupta a fortelor proprii si a probabilitatii de nimicire a fortelor
inamice.
Legea dependentei structurilor organizationale militare de nivelu l de
modernizare (fiabili tatea si viabilitatea) al armame ntului si tehnicii de lupta,
presupune adaptarea permanenta a fortelor armate si a categoriilor de arma in
conformitate cu evolutia tehnicii si a sistemelor de armament pe plan mondial.
Indeplinirea obiectivelor tactice, operationale sau strategice se afla in
interdependenta cu suportul tehnico -material al actiunii militare.

13 Lucian Stancila, Operatia ofensiva a unei grupari operationale de nivel operativ, Editura
Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 2001, p.38
14 Ilie Marin, Reflectarea legilor si principiilor luptei armate in conducerea strategica a fortelor,
Editura militara, Bucuresti, 1997.

Datorita globalizarii, nivelul de performanta al armamentului si tehnicii
de lupta a crescut considerabil , precum si, posibilitatea distribuirii si obtinerii
acestora chiar si de organizatiile nonguvernamentale sau teroriste.
De-a lungul timpului, legile luptei armate si -au pastrat caracterul de
generalitate si obiectivitate, pe care l -au dobandit in urma num eroaselor
conflicte inregistrate in istoria umanitatii. Acestea sunt indispensabile oricarei
actiuni militare, reprezentand o conditie primordiala in ceea ce priveste
obtinerea victoriei. Trebuie facuta distinctia in ceea ce priveste legile luptei
armate s i legile generale ale razboiului, dat fiind faptul ca lupt a armata
reprezinta un instrument de solutionalizare a conflictului, prin confruntarea
violenta ce o presupune. Analisti si teoreticieni in literatura militara sustin
faptul ca la baza luptei armate exista intotdeauna o motivatie cu caracter social,
economic, religios etc., fiind initiata si dirijata de factorul politic.
In prezent, evolutia teoriei si practicii in domeniul militar au contribuit
la modificarea fizionomiei luptei armate, tinand cont ca au atins un nivel
periculos, „ armele incep mai degraba sa devina un factor cu rol de franare, de
descurajare a luptei armate, decat unul de incurajare a acesteia”15

1.3. Adaptări ale interpretării L egii raportului de forțe în condițiile
amenințărilor hibride

Odata cu aproprierea de sfarsitul Razboiului Rece se poate observa o
schimbare majora in ceea ce priveste modalitatea de abordare si tipul de
conflict predominant, altul decat cel specific raboiului clasic. Conform unor
teoreticieni si strategi militari, Razboiul Rece a marcat conturul in ceea ce
priveste noul tip de conflict , si anume, conflictul sau razboiul hibrid. In
relatiile sovietico -americane din aceasta perioada, se pot observa trasaturi
specifice conceptului de „ razboi hibrid”.
Războiul hibrid este un concept nou, care nu are încă o definiție general
acceptată, în literatura de specialitate existând mai multe perspective. O primă
definiție referitoare la războiul hibrid este „combinația mijloacelor
convenționale, neconvenționale și asimetrice, incluzând manipularea politică
și ideologică a conflictelor, și care poate conține o combinație a operațiilor
speciale și a forțelor militare convenționale”16.

15 M. Muresan, Gh. Vaduva, Razboiul viitorului, viitorul razb oiului, Bucuresti, Editura
Universitatii Nationale de Aparare, 2004, p.97
16 Tâlvan, A. (2015, January). HYBRID WARFARE -SPECIFIC FEATURES AND
DEVELOPMENTS IN THE 21st CENTURY. In International Scientific Conference" Strategies
XXI" (Vol. 2, p. 173). " Carol I" National Defence University. ,,

O altă definițe înt âlnită în literatura de specialitate, definește războiul
hibrid ca fiind „combinarea simultană, adaptivă și complexă a armamentelor
convenționale, a tacticilor neregulate (irregular warfare) și a actelor teroriste,
realizatată de indivizi sau grupări cu un înalt comportament infracțional într –
un spațiu de luptă, pentru atingerea unor scopuri politice ”17. Autorul Frank
Hoffman, care a propus definitia anterioara, face referire la integrarea tuturor
resurselor in vederea obtinerii celor mai bune tactici si pro ceduri pentru
indeplinirea obiectivelor.
Conceptul de Război hibrid a căpătat de-a lungul timpului mai multe
denumirii, toate având același caracter de specificitate. Fie ca se vorbește de
„razboi iregulat” (irregular warfare), „ război neconvențional ” (unconventional
warfare), „ război sponsorizat de către stat” (State – Sponsored Hybrid) sau „
război complex” (compound warfare), in esență este același tip de război cu
caracteristicile sale predominante.
Abordarea acestui concept a fost necesara odata cu extinderea
globalizarii, avand ca principala consecinta aparitia si perfectionarea unor noi
tehnologii cu aplicabilitate in domeniul militar. Contextul actual de
manifestare a opiniilor in cadrul armat indica faptul ca, accentul este pus in
principal pe st rangerea si colectarea de date si informatii . Informatia in orice
forma, reprezinta o amenintare dar, si o oportunitate, pentru orice armata a
lumii. Ea devine o unealta de influentare si modifi care a deciziilor elaborate
de adversar la toate nivelurile organizatorice. Informatiile nu mai reprezinta
simple date, culese de forte specializate sau nespecializate, cu privire la tot
ceea ce tine de adversar, ci „o puternica parghie, capabila sa influenteze si sa
modifice deciziile de cel mai inalt nivel”18
Din perspectiva fenomenului de cauză -efect, la baza războiului hibrid
se află amenințările hibride. Din punctul de vedere al Organizației Tratatului
Nord -Atlantic, amenințările hibride sunt definite ca fiind „amenințări din
partea oricărui adversar, actual sau potențial, incluzând actori statali, actori
nestatali sau grupuri teroriste cu capacitate dovedită sau probabilă de a angaja
simultan în atingere a obiectivelor lor, atât mijloace convenționale, cât și
mijloace neconvenționale”19. Astfel, combinarea acestor componente este
definita de o conducere descentralizata, neavând restricții de acțiune, depășind
mijloacele tradiționale într -o manier ă adaptativ ă care sa permită atingerea
scopurilor stabilite.
Prin termenul „ amenințări hibride” se subînțelege spectrul larg de
circumstanțe conflictogene cum ar fi: războaiele cibernetice, scenariile
conflictelor asimetrice, terorismul global, pirateria, migrația ilegală, corupția,

17 Frank G. Hoffman, Conflict in the 21st Century. The rise of hybrid wars, Arlington, Virginia,
Potomac Institude for Policy Studies, 2007, p.4
18 Corneliu Sirbu, Lucian Stancila , Constantin Florea, Framantarile zeului Marte (eseuri de stiinta
trategica), Editura Sitech,Craiova, 2004,p 30
19http://www.act.nato.int/images/stories/events/2010/20100826_bi -sc_cht.pdf

conflictele etnice și religioase, securitatea resurselor, demografia,
criminalitatea organiz ată transnațională, problemele globale și răspândirea
armei de distrugere în masă20.
De-a lungul istoriei artei militare, numerosi comandanti si strategi
militari au generalizat experienta in domeniul razboiului, prin elaborarea unor
legi fundamentale si mai apoi, prin dezvoltarea unor principii bazate pe aceste
legi. Prin intermediul legilor razboiului, cu precadere pe cele ale luptei armate,
realitatea vasta si complexa a razboiului a prins forma. Legi le au devenit stalpi
de temelie in abordarea conflict elor armate, indiferent de schimbarile majore
ale fizionomiei, continutului si trasaturilor razboiului. Realitatea razboiului a
capatat de -a lungul timpului o alta forma, imprumutand din experienta si gradul
de dezvoltare al societatii in diverse trepte al e istoriei. Daca pana acum o suta
de ani, razboiul clasic era perceput ca unic razboi pentru comunitatea si
societatea umana, dupa terminarea celor doua Razboie Mondiale , razboiul a
capatat o noua forma si viziune de abordare. Dezvoltarea tehnicii de lupta si
sistemelor de armament a generat noi riscuri si amenintari la adresa integritatii
actiunilor militare. Astfel, s -au dezvoltat noi adaptari in interpretarea legilor
luptei armate, adaptari absolut necesare privind multitudinea de amenintari
existente. Aceste amenintari au primit denumirea clasica de amenintari hibride.
Indiferent de tipul si forma conflictului armat, accentul a fost si se va
pune, in principal, pe obinerea superioritati fortelor proprii. Superioritate,
egalitatea si inferioritatea in lu pta armata este exprimata prin legea raportului
de forte .
Legea raportului de forțe s-a reconfigurat de -a lungul timpului, în special
după încheierea celui de -al doilea război mondial. Aceasta trebuie analizata in
stransa conexiune cu legea dependentei str ucturilor organizationale militare
de nivelul de modernizare al armamantului si tehnicii de lupta . Ambele vizeaza
calitatea si cantitatea mijloacelor u tilizate in conflict precum si a modalitatii de
utilizare a acestora . De asemenea, se poate reliefa necesitatea unei
compatibilități ridicate între toate tipurile de forțe (aerian, naval și terestru) ce
acționează în cadrul operației militare respecitve , în vederea obținerii
superiorității față de forțele adversare .
În cadrul noului context creat de multitudinea și diversitatea de
amenințări îndreptate asupra secur ității acțiunilor militare, precum și de
specificul acțiunilor duse într -un spațiu multidimensionat, legea raportului de
forțe asigură forțelor proprii o poziție de superioritate față de ina mic. Pentru
realizarea acestui fapt, trebuie îndeplinite o serie de cerințe absolut necesare. În
primul rând, pentru a uza moralul și a produce daune semnificative
adversarului, este necesară adap tarea unor tactici și procedee care să permită
preluarea in ițiativei de către forțele proprii și plasarea acesteia într -o poziție de
superioritate.

20 Svetlana Cebotari,, „RĂZBOIUL HIBRID”. UNELE CONSIDERAȚIUNI, Revista Militară. nr. 1
(13) / 2015

În al doilea rând, este necesară organizarea și pregătirea din timp a zonei
de confruntare. Acest fapt include asigurarea căilor de comunicații absolut
necesare realizării manevrei de forțe și mijloace. Asigurarea ofensivei sau
trecerii imediate la ofensiv ă reprezintă principalul scop în confruntarea armată.
De asemenea, nu trebuie omis păstrarea rezervei strategice și introducerea
acesteia, în momentul oportun, în cursul operației pentru a asigura inferioritatea
inamicului.
În momentul actual, nu se poate vorbi despre o acțiune militară
independentă unui stat, ci despre acțiuni de forțe întrunite din cadrul alianțelor
existente. Astfel, se dispune de o cooperare strânsă și eficientă între structurile
militare proprii, dar și între cele din cadrul alianței, în vederea adoptării unui
plan de acțiune optim. Ținând cont de multitudinea de amenințări hibride care
amenință securitatea operațiilor militare, coordonarea tututror forțelor alianței
reprezintă o cerință primordială în stabilirea statutului de superior itate a forțelor
și mijloacelor, în comparație cu forțele inamice.
Un exemplu de actualitate îl reprezintă combaterea, pe plan mondial, a
terorismului. Legea raportului de forțe oferă calitate și compatibilitate forțelor
proprii, în timp ce terorismul n u permite realizarea unui astfel de raport, dat
fiind faptul că utilizează o gamă largă de arme, convenționale și
neconvenționale. În plan concret, terorismul nu poate fi contracarat sau
combătut prin intermediul unui raport de forțe clasic. Sunt necesare crearea
unor structuri compatibile cu exigențele războiului împotriva amenințărilor
teroriste.
Teoreticienii militari au constat at faptul că legea raportului de forțe nu
asigură victoria . Sun Tzu spunea că „va fi victorios cel care știe cum să
folosească o forță armată mare și cum să folosească o forță armată mică”21,
așadar, nu raportul de forțe în sine garantează victoria sau înfr ângerea, ci
capacitatea de a gestiona și coordona momentel e critice ale acțiunii militare,
în vederea stabilirii raportului de superioritate.
Din perspectiva celor trei niveluri ale artei militare, tactic, operativ și
strategic, legea raportului de forțe îmbracă diferite forme, specifice acestora.
La nivel tactic, se caută noi metode și tehnici pentru obținerea unui
succes rapid, fără a necesita angajarea directă într -o confruntare. Astfel,
modalitățile de organizare și desfășurare a planului acțional d epășesc cadrul
clasic de abordare. De asemnea, se caută formarea unor „hipersoldați”22, care
să schimbe raportul de forțe la nivel tactic. Acest fapt este posibil prin dotarea
unor tehnologii de lovire și protecție la echipamentul individual al luptătorilor.
Trebuie să se țină cont că mutitudinea amenințărilor generate la nivel tactiv,
precum și diversitatea acestora, cum ar fi atacuri psih ologice (stări de panică,
nesiguranță etc.) atacuri cibernetice de mică amploare ( dezinformarea si

21 Sun Tzu, Arta razboiului, Editura Militara, Bucuresti, 1976, p.40
22 Grigore Alexandrescu, Perspective in lupta armata, Editura Universitatii Nationale de Aparare
“Carol I”, Bucuresti, 2006, p.26

intoxicarea informationala ), utilizarea unor dispozitive capcana și sisteme de
armament care nu urmăresc nimicirea adversarului, ci provocarea de suferințe ,
stau la baza unei concepții strategice laborioase.
În astfel de condiții incerte, este necesară reconfigurarea acțiunilor
militare la noile solicitări ale spațiului de luptă, în vederea stabilirii raportului
de superioritate.
La nivel operativ, se urmărește divizarea deciziilor cu referire la dorința
de a continua lupta, indiferent de forțele și mijloacele disponibile sau de situația
tactică inițială. Ca și primă condiție a îndeplinirii unui obiectiv operațional se
urmărește an ihilarea unori factori importanți de decizie. Datorită informatizării
masive a societății, informațiile se transmit cu rapiditate fără a avea, deseori,
posibilitatea de a verifica veridicitatea acestora.
Din punct de vedere strategic, in razboiul modern, raportul de forte
exprima compararea potențialelor ambelor părți implicate. Raportul nu poate
indica, inițial, cu certitudine șansa de reușită a acțiunii militare. Acesta nu se
poate aplica, ca și în abordarea clasică a războiului, dat fiind faptul că pe durata
desfășurării războiului pot apărea factori imprevizibili, care să schimbe cursul
acțiunii, din punct de vedere strategic.
Un exemplu concret pentru afirmația anterioară, constă în utilizarea
unori noi tehnologii, neutilizate până în acel moment, r espectând principiul
surprinderii, care modifică aproape instantaneu, raportul de forțe strategic.
Astfel, un moment definitoriu pentru aceasta a fost marcat de încheirea celui de
al doilea război mondial, în 1945, prin lansarea celor două bombe nucleare, la
Hiroshima și la Nagasaki. Statele Unite ale Americii a înclinat raportul de forțe
strategic în favoarea lor, ducând la capitularea Japoniei și la obținerea victoriei
în război. Așadar, începând cu acest moment istoric, conținutul legii raportului
de for țe a rămas același, având un caracter general valabil, însă contextul în
care este utilizată, s -a schimbat major.
În accepțiunea clasică, nimicirea unui inamic net superior în forțe și
mijloace este imposibilă. În urma experienței acumulate începând cu cele două
războaie mondiale, s -a constat că superioritatea numerică nu a garantat
succesul. Acțiunile de mică amploare, bine planificate, organizate și
desfăsurate, au contribuit la înclinarea balanței raportului de forțe. În acest sens,
dimensionarea optimă a grupărilor de forțe, presupune și anumite elemente ce
țin de calitate, precum eficiența focului, nivelul de instruire al luptătorilor, cât
și aplicarea principiilor într -o manieră realistă și eficientă.
În literatura de specialitate, teoreticienii aduc în prim plan concluzia
conform căreia, „legea raportului de forțe nu mai influențează logic actiunile
militare și anume, într -o apocaliptică și nedorită confruntare nucleară între
superputerile militare ale lu mii”23, dat fiind faptul că utilizarea acestor puteri
militare, ar duce la distrugerea reciprocă.

23 Gheorghe Udeanu, Elemente de strategie militara contemporana, Editura Universitatii de
Aparare “Carol”, Bucuresti, 2004, p.61

Privind diversitatea acțiunilor militare existente la momentul actual, in
contextul amenințărilor hibride, legea raportului de forte rămâne general
valabila datorita caracterului obiectiv, însă necesita o reinterpretare pentru o
eficienta ridicata in conflictele existente la nivel global.