ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. BUCUREȘTI Specializare: Asistent medical generalist Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavului cu gastrită acută… [603988]

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. BUCUREȘTI

Specializare: Asistent medical generalist

Rolul asistentei medicale în îngrijirea
bolnavului cu gastrită acută

Îndrumător :
Volentiru Ionela Teodora

Absolvent: [anonimizat]
2018

Motto

”Scopul final al îngrijirii bolnavului este vindecarea lui.”

Carol Mozes

CUPRINS

ARGUMENT
CAP ITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ
1.1. Noțiuni de anatomie a stomaculu i
1.2. Noțiuni fiziologice a stomacului
CAPITOLUL II. DESCRIEREA BOLII – GASTRITA ACUTĂ
2.1. Definiție
2.2. Etiologie
2.3. Patogenie
2.4. Diagnostic clinic
2.5. Diagnostic paraclinic
2.6. D iagnostic diferențial
2.7. Evoluție. Prognostic
2.8. Tratament
2.8.1. Tratament ig ieno- dietetic
2.8.2. Tratament medical

ARGUMENT

Am ales această temă pentru efectuarea lucrării de licență deoarece bolile aparatului
digestiv se numără astăzi printre bolile care afectează cel mai mult populația.
Gastrita este o boală ce afectează mucoasa stomacală și are drept cauză nerespectarea
unui regim de viață sănătos. Din cauza faptului că majoritatea oamenilor aleargă după realizări și
împliniri materiale, aceștia pun pe planul al doilea respectarea unei c onduite sanitare în ceea ce
privește nutriția organismului. Astfel tot mai mulți bolnavi ajung să se prezinte la unitățile
sanitare acuzând simptomele specifice unei gastrite, iar îngrijirea acestora reprezintă o problemă
ce se poate rezolva atât prin tratament medicamentos , cât și printr -un regim de viață igienico –
dietetic care este mult mai practic și la îndemâna oricui.
Termenul de gastrită a fost introdus în anul 1908 de către Brousoas. Gastrita este
interpretată diferit de către clinician, endoscopist si de către morfopatolog. De -a lungul timpului
s-a propus o serie de clasifcări ale gastritelor pornindu -se de la criterii clinice, topografice,
funcționale, endoscopice, etiologice, imunologice și radiologice, iar după descoperirea bacteriei
Helycobacter pylori, aceste clasificări au fost revizuite și s-a propus o nouă clasificare prin care
se unifică toate elementele. Acestea au fost elaborate de un grup de specialiști în
gastroenterologie în anul 1990 la Congresul Mondial de Gastroenterologie de la Sydne y sub
numele de ”Sistemul Sydney de clasificare a gastritelor”.
Descoperirea cu infecția Helycobacter pylori în urmă cu 25 de ani a dus la o explozie
informațională cu privire la etiopatogenia afecțiunilor gastrice, la ora actuală fiind cunoscut
faptul că infecția cu Helycobacter pylori determină o succesiune de evenimente care duc la
apariția unor boli gastrice. Prezența acestei bacterii la nivelul mucoasei gastrice provoacă un
răspuns inflamator cronic care asociat cu leziuni celulare și alți factori etio patogenici formează o
serie de modificări histopatologice care trec de la gastrită acută la cea cronică, gastrită atrofică
metaplazie intestinală, displazia și cancerul gastric.
În această lucrare este detaliată și o analiză a prerogativelor personalului m ediu în
îngrijirea bolnavului, asistenta medicală ajuntând bolnavul să respecte prescripțiile terapeutice
indicate de către medic, iar pe lângă acestea sunt prezentate cauzele și mecanismele ce produc
această boală, simptomele ei, diagnosticul, complicații le ce pot să apară în lipsa unui tratament și
conduita care este indicată.

CAPITOULUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1 Noțiuni de anatomie a stomacului

Stomacul este cel mai dilatat segment constitutiv al tractului digestiv, de asemenea fiind
și cel mai proximal organ abdominal. Acesta îndeplinește funcții importante în derularea
procesului fiziologic al digestiei.

Figura 1. Anatomia stomacului

Stomacul este amplasat în loja gastrică, ocupând cea mai mare parte din regiunea
subfrenică stângă și corespunde epigastrului și hipocondrului stâng. Fixarea sa în loja gastrică ste
realizată prin următoarele mijloace de fixare: continuitatea esofagului și duodenului, pediculii
vasculari, ligamente peritoneale ce leagă stomacul de organele vecine și presiunea abdominală.
Atunci când stomacul este gol acesta are forma literei ”J”, măsurând aproximativ 18 cm
lungime și 7 cm lățime, iar atunci când stomacul este plin are forma unui cimpoi, măsurând
aproximativ 25 cm lungime și 12 cm lățime. Capacitatea sa este estimată între 1 -1,5 litri.
Configurația externă a stomacului evidențiază două margini și anume stângă și dreaptă,
doi pereți: anterior și posterior și două orifici i fiind superior și inferior.
Peretele anterior al stomacului vine în raport cu fața interioară a lobului stâng a ficatului
(asupra căreia lasă o amprentă denumită impresia gastrică ), cu peretele anterior al abdomenului
și cu mușchiul diafragm.

Peretele posterior al stomacului vine în raport cu peretele posterior al abdomenului, cu
splina, cu glanda suprarenală stângă, cu rinichiul stâng și cu pancreasul.

Figura 2. Stomacul și duodenul

Mica curbură sau marginea dreaptă are formă concavă și este orie ntată spre dreapta.
Concavitatea acesteia este descrisă de către segmentul vertical și cel orizontal ușor ascendent
către partea dreaptă, intersecția acestora fiind incizura angulară. Între ficat și mica curbură se
identifică un pliu peritoneal care leagă aceste organe numit micul epiplon sau epiplonul gastro –
hepatic.
Marea curbură sau marginea stângă are formă concavă și este orientată spre stânga,
având o lungime de aproximativ 40 cm. Din această curbură a stomacului pornesc mai multe
pliuri peritoneale și anume marele epiplon, acoperind un sfert organele din cavitatea abdominală
și epiplonul gastrosplenic care leagă stomacul cu splina.
Stomacul comunică superior cu esofagul prin orificul superior care mai poartă
denumirea de cardia și comunică inferior cu duodenul prin orificul inferior care se mai numește
și pilor.
Fornixul sau fundul stomacului este camera cu aer a stomacului, fiind orientată către
diafragm, prin intermediul căruia vine ăn rapo rt cu cordul, pleura și plămânul stâng.
Antrul piloric reprezintă segmentul mai dilatat al portțiunii orizontale, iar canalul piloric
reprezintă un tub cilindric ce conduce spre pilor, porțiunea terminală a stomacului prevăzută cu
sfincterul piloric.
Peretele gastric al stomacului are o grosime ce măsoară aproximativ 3 mm, iar
constituția acestuia asigură funcționalitatea stomacului de a se adapta asupra depozitării și

degradării alimentelor concomitent cu evacuarea sa asupra segmentului următor al tractu lui
digestiv. Peretele stomacului este structurat din patru tunici dispuse de la exterior către interior
astfel: tunica seroasă, tunica musculară, tunica submucoasă și tunica mucoasă.

Figura 3. Peretele stomacului

Tunica seroasă constă în mezoteliul peritoneal ce acoperă întreaga suprafață exterioară
cu excepția feței posterioare a fornixului prin care stomacul aderă la diafragm. Aceasta se
continuă cu elemente de susținere și fixare a stomacului formând epiplonul gastrocolic,
gastrohepatic și ligamen tul gastrofrenic.
Tunica musculară reprezintă tunica ce este responsabilă cu tranzitul masei alimentare la
acest nivel și este formată din trei fibre musculare dispuse în trei straturi și anume: strat extern cu
fibre longitudinale, strat mijlociu cu fibre circulare și tratul intern cu fibre oblice.
Tunica submucoasă este alcătuită din fibre conjunctive și fibre elastice, aceasta se
interpune între tunica mucoasă și tunica musculară făcând posibilă adaptarea mucoasei la
motilitatea gastrică.
Tunica mucoas ă este componenta esențială a peretelui gastric și se caracterizează prin
faptul că este prevăzută cu numeroase celule longitudinale numite plici gastrice. Grosimea
mucoasei este de aproximativ 2 cm și este alcătuită dintr -un epiteliu cilindric simplu (pri ntre care
se găsesc glandele unicelulare ce secretă mucus) și dintr -un corion (în grosimea căreia se află
numeroase glande gastrice, aproximativ 40 de milioane) .
Vacularizația stomacului este reprezentată de către ramurile trunchiului celiac prin
artera h epatică, splenică și gastrică stângă. Stomacul este segmentul cel mai bogat vascularizat
din tubul digestiv.

Figura 4. Vacularizația stomacului

Din artera hepatică se formează artera gastrică dreaptă care se continuă pe curbura mică
și și artera gastroduodenală. Din artera splenică se desprinde artera gastroepiploică stângă ce are
un traiect descendent de -a lungul curburii mari anastamozându -se cu artera gastroepiploică
dreaptă. Toate ramurile acestor artere se anastomozează și alcătuiesc trei reț ele: rețeaua seroasă,
rețeaua musculară și rețeaua submucoasă. Capilarele acestor rețele alcătuiesc venele ce formează
un plex în submucoasă și un plex în subseroasă, formând apoi venele stomacului: vena coronară,
venele gastroepiplonice (dreaptă și stângă ), acestea vărsându -se în vena portă și ramurile ei.
Inervația stomacului se realizează pe două căi și anume intrinsecă și extrinsecă.
Inervația intrinsecă se asigură de către ramurile nervoase din vag și plexul celiac ce
pătrund în peretele gastric la n ivelul stratului muscular formând plexul nervos mienteric
Auerbach și la nivelul stratului submucos alcătuind plexul nervos submucos Meissner.
Inervația extrinsecă se realizează de către fibrele parasimpatice din nervul vag și de către
fibrele simpatice d in plexul celiac.

1.2. Noțiuni fiziologice a stomacului

Stomacul are două funcții principale și anume: secretorie și motorie, iar prin acestea se
realizează digestia gastrică a alimentelor.

Figura 5. Sistemul digestiv

Funcția secretorie a stomacului constă în secreția și elaborarea sucului gastric de către
glandele mucoase gastrice, acesta reprezintă un lichid incolor și ușor opalescent. Sucul gastric
este format din 99% apă și 1% substanțe anorganice și anume: acid clo rhidric și diferite săruri de
potasiu, sodiu, calciu și magneziu. Cantitatea de suc gastric secretată zilnic este de aproximativ
1-2 litri în funcție de alimentație. Rolul fiziologic al acidului clorhidric din sucul gastric este de a
activa enzimele pilori ce din sucul gastric, ajută la solubilizarea nucleoproteinelor și a colagenului
și mai are și rol antiseptic împedicând multiplicarea microorganismelor ajunse în stomac o data
cu alimetele.
Reglarea secreției gastrice este realizată prin două mecanisme pr incipale, acestea fiind:
un mecanism reflex prin care se realizează reglarea reflexă a secreției gastrice și un mecanism
umoral prin care se realizează reglarea umorală a secreției gastrice.
Funcția motorie a stomacului este asigurată de către musculatura netedă a stomacului
alături de mecanismelereglatoare neuro -endocrine, demarate și influențate de volumul și
compoziția chimică a masei alimentare ingerate, din aceasta rezultând amestecul alimentelor cu
sucul gastric, formarea chimului gastric și evacuare a acestuia în duoden.
Chimul gastric este format din alimentele bine mestecate și îmbibate cu suc gastric prin
mișcările peristaltice și tonice ale stomacului, iar în avesta se regăsesc proteine, lipide și glucide
în cantități diferite, în raport cu compo ziția alimentelor ingerate.

CAPITOULUL II. DESCRIEREA BOLII – GASTRITA ACUTĂ

2.1. Definițe

Gastrita este îm părțită în două categor ii și anume: gastrita acută și gastrita cronică.
Gastrita acută este reprezentată de termenul medical care înseamnă inflamația mucoasei
gastrice ( a stomacului ). La rândul ei gastrita acută se împarte tot în două categorii și anume:
gastrită acută erozivă și gastrita acută nonerozivă care în general sunt cauzate de Helicobacter
pylori.

Figura 6. Inflamația mucoasei gastrice (a stomacului)

2.2. Etiologie

Gastrita acută apare de obicei în urma unui dezechilibru dintre mijloacele de protecție și
factorii agresivi, dar și imposibilitatea sistemelor locale de a menține integr itatea mucoasei
gastrice.
Cauzele apariției gastritei acute sunt numeroase, printre ele fiind următoarele:
antiinflamatoare nesteroidiene sau antibiotice administrate mult timp fără o protecție gastrică,
stres, alcool, tutun, alimente și băuturi consumate prea fierb inți sau prea reci , intervenții
chirurgicale, diverși alergeni, șoc, alergii sau intoxicații alimentare.

2.3. Patogenie

Gastrita acută este provoc ată de multipli factori cum ar fi: factorii clinici ( alcool,
medicamente), factori toxiinfecțioși ( alimente alterate prin infecții microbiene, prin toxine sau
purtătoare de germeni microbieni), factori fizici, fact ori alergici ( la anumite persoane
organismul este sensibil la ouă, lapte). Excitațiile puternice ale acestor factori enumerați mai sus
transmit impulsuri patolog ice la scoarță ce determină tulb urări complexe în organism cum ar fi:
cefalee, transpirații, reacții reflexe produse excitarea stațiilor vegetative complexe.

2.4. Diagnostic clinic

Pacienții care suferă de gastrită acută pot fi adesea asimptomatici, dar totuși pot apărea
unele manifestări , printre acestea principale fiind: vărsăturile, greață, pirozis, balonări,
plenitudine post -prandială, sațietate precoce, regurcitații și er uctații.
Uneori pot s ă apară dureri abdominale , febră, frisoane, sughi ț, hematemeză, melenă .
Durerea abdominală în general este di fuză, uneori epigastrică sau periombilicală, oricum ar fi
este dificil de localizat, mai ales la copiii sub 6 ani. Peste această vârstă copilul știe să identifice
locul cauzat de durere.

2.5. Diagnostic paraclinic

Cel mai frecvent gastrita acută are un diagnostic de suspiciune pe care doar examinarea
histologică îl poate certifica. Medicul poate lua în considerare o eventuală gastrită acută în cazul
în care în anamneză pacientul prez intă: disconfort gastric, administrare pe termen lung de
antiinflamatoare și corticosteroizi, consum de pește crud, expunere la agenți chimici și alte
probleme de natură digestivă cum ar fi ulcerele peptice, carcinom gastric sau intervenții
endoscopice.
Pacientului i se realizează examenul fizic care de obicei este în limite normale, doar
uneori apare sensibilitate durereoasă a abdomenului. În cazul în care gastrita este complicată sau
are o etiologie gravă apar anomalii importante.
Investigarea paraclini că a unui pacient suspectat de această boală poate include:
hemoleucograma care poate identifica o anemie, explorări ale funcției hepatice, renale și
pancreatice și detectarea hemoragiilor oculte.
Explorările imagistice arată semne importante în gastrita acută cum ar fi: pliuri și
mucoase îngroșate de peste 5 mm, mucoasă cu nodozități și leziuni gastrice care se pot identifica
atât la computer tomograf, cât și la endoscopie unde se vizializează cel mai bine.
Dacă se suspectează infecția cu Helicobacter p ylori se realizează câteva teste, acestea
fiind : identificare a antigenilor Helicobacter pylori în scaun și identificarea anticorpilor
antihelicobacter în ser.

2.6. Diagnostic diferențial

Diagnosticarea gastritei acute reprezintă un proces amplu deoarece trebuie excluse
anumite afecțiuni care au simptome asemănătoare acesteia. Printre aceste afecțiuni care au
simptome asemănătoare se numără: colecistita, cancerul gastric, gastroenterite, litiază biliară,
ulcerul peptic, gastropatia granulomatoasă, sindromul intestinului iritabil și gastropatia
hiperplastică.

2.7. Evoluție. Prognostic

Evoluția gatritei acute durează apoximativ 2 -5 zile, după care aceasta începe să se
vindece. În cazul în care aceasta este neglijată sau apar complicații ale infecției cu Helicobacter
pylori poate duce spre conicizare.
Prognosticul pacienților care suferă de gastrită acută este unul favorabil dacă aceste
respectă tratamentul dat de către medic și nu există alte complicații.

2.8. Tratament

2.8.1. Tratament igieno – dietetic

Regi mul dietetic trebuie să excludă mâncărurile condimentate, consumul de cafea și
alcool, dar și fumatul. Atunci când se manifestă simptomele bolii, medicul poate să recomande un
regim lichidic pentru o perioadă scurtă de timp cu ceaiuri de mentă, mușețel, tei și supe de
zarzavat strecurate , iar după două zile se pot introduce pireuri de legume, griș, orez, paste
făinoase, lichide nu prea dulci, mere rase, după care în funcție de cum evoluează starea
pacientului se vor consuma lactate, ouă fierte, carne slabă fiartă și budinci.
Regimul dietetic al pacientului care suferă de gastrită acută trebuie să conțină cât mai
multe fructe și legume proaspete, carne de vită sau pește și cer eale integrale. Mesele trebuie sa
fie regulate, fără grăsimi, între ele să existe și gustări, iar ultima masă să nu depășescă ora 18.

2.8.2. Tratamentul medical

Tratamentul medical al gastritei acute este prescris d e către medic și se face în funcție de
etiologia sa.
Atunci când este prezentă o gastrită acută hiperacidă se utilizează medicamente din
următoarele clase medicamentoase:
– antiacide: Almagel A, Dicarbocalm, Novalox și Rennie
– antisecr etorii: Scobutil, N – prednison, Uscosin, Priamide, Oxifenoniu

– pansamente gastrice
– antispastice: Buscopan, Ucogastrin, Digest Duo, No – Spa forte
– antiemetice
– antialgice
Iar atunci când este prezent germenul Helicobacter pylori în mucoasa gastrică se prescrie
un tratament cu antibiotice pentru eliminarea acestei infecții cu Amoxicilină asociată cu
Metronidazo l.
Dacă sunt prezente durerile, acestea pot fi calmate prin aplicarea unor comprese umede
alcoolizate și prin injecții cu Papaverină sau Atropină.