Helicobacter Pylori este o bacterie care infectează mucoasa stomacului și a [603977]

6
INTRODUCERE

Helicobacter Pylori este o bacterie care infectează mucoasa stomacului și a
duodenului. Denumirea ei provine de la forma de helix, formă care îi permite adaptarea și
capacitatea de a provoca infecții in mediul puternic acid al stomacului.
Ducerea unui stil de viață să nătos, vă poate proteja de infectarea cu Helicobacter
Pylori. Cercetătorii au descoperit înca din anul 1982 că aceasta este una din cauzele
apariției ulcerului, dar și fumatul, alimentele condimentate, stres ul cotidian, medicația cu
antiinflamatoare, consumul de alcool. Helicobacter Pylory pătrunde în organism și atacă
mucoasa stomacului care are rol de protecție fa ță de acidul pe care stomacul îl produce în
timpul digestiei. Odată ce bacteria a afectat strat ul de mucus protector, acidul trece prin
mucoasa protectoare ducând astfel la ulcer.
Aproximativ 50% din populația mondială și 60% din populația României sunt
infectate cu Helicobacter Pylori.
Sursa de infecție o reprezintă fie omul bolna v, fie purtătorul asimptomatic.
Infecția cu Helicobacter Pylori reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, prin
patologia generată la nivelul tubului digestiv superior.
Calea de transmitere este multiplă, fecal -orală, oral -orală și gastro -orală, acest bacil
devenind celebru atât ca urmare a frecvenței cu care este implicat în patologia ulceroasă,
dar și ca urmare a faptului că descoperirea sa a fost premiată recent cu Premiul Nobel
pentru Medicină, în ultimii ani devenind subiectul a numeroase studii, cunoașterea sa
devenind din ce în ce mai aprofundată.
Helicobacter pylori este implicat în apari ția ulcerul gastric, ulcerul duodenal,
limfomul gastric și adenocarcinom. Pylori este asociat cu 60% – 70% din ulcerele gastrice
și 70% – 90% din cele duodenale. Există studii recente pe loturi de mii de pacienți care
arată o scădere a incidenței ulcerului duodenal până la 70% – 75%.
Anual mor peste 8000 de persoane datorită cancerului gastric, fiind a doua cauză de
malign itate letală.

7
CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI
DIGESTIV

Pentru menținerea echilibrului, creșterea și regenerarea organismului, acesta are nevoie
de substanțe pe care le ia din alimentație. Aparatul digestiv este cel care p rimește și
prelucrează hrana, urmând astfel un proces complex de transformări a substanțelor
necesare organismului.

I.1. Aparatul digestiv și digestia

Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor unde are loc prelucrarea
alimentelor pri n procese mecanice și chimice, aceasta fiind digestia care este necesară
pentru a trece în circulație toate substanțele asimilabile. Prin procesul de absorbție, și cu
ajutorul sângelui, substanțele ajung la locul unde sunt necesare organismului, iar
substa nțele nedigerate vor fi eliminate.
Aparatul digestiv este alcătuit din :
 Tubul digestiv format din : cavitatea bucal ă
faringe
esofag
stomac
intestinul subțire
intestinul gros

 Glandele anexe : glandele salivare
ficat
pancreas

8

Fig. I.1.1. Aparatul digestiv

Cavitatea bucală are funcții multiple, digestivă, respir atorie și de mimică a feței. Aceasta
reprezintă primul segment al aparatului digestiv, prin intermediul căruia alimentele sunt
preparate pentru digestie, apoi ingerate.
Cavitatea bucală este compartimentată de arcadele dentare astfel :
 Cavitatea bucal ă propriu -zisă, cuprinsă între arcadele dentare, aceasta fiind
separată de fosele nazale prin bolta palatină. În față și în lateral fiind mărginită
de arcadele alveolodentare, iar posterior comunică cu faringele prin istmul
faringian. Cea mai mare parte a p lanșeului este reprezentat de limbă, organ
musculo -membranos mobil, acesta având multiple funcții, în mestecarea
alimentelor, în înghițire și ca organ de gust.
Cavitatea bucală propriu -zisă primește secreția salivară de la glandele
sublinguale și submandib ulare, astfel prin amestecarea alimentelor cu salivă și
mărunțirea acestora prin masticație se formează bolul alimentar.
 Vestibulul bucal, aflat între obraji și arcade, are formă de potcoavă și este situat
între buze și suprafețele profunde ale obrajilor p e plan extern și arcade dentare,
și gingii pe plan intern. În vestibul se deschid canalele glandelor parotide.

9
Faringele este un organ musculo -membranos ce reprezintă zona de încrucișare a căilor
digestive și respiratorii. Acesta este localizat anter ior de coloana vertebrală, și se întinde de
la baza craniană până în dreptul vertebrei a VI -a cervicală, apoi se continuă cu esofagul.
Este alcătuit din trei segmente, unul comunică cu fosele nazale prin coane și cu urechea
medie prin trompa lui Eustachio, cel de al doilea comunică anterior cu cavitatea bucală, iar
al treilea comunică anterior cu laringele.

Esofagul este un tub musculo -elastic de aproximativ 25 de cm, situat între faringe și
stomac, străbate cutia toracică și mușchiul diafragm și pătrunde în stomac prin orificiul
cardia.
În structura esofagului intră următoarele învelișuri sau tunici : la exteri or tunica
conjunctivă, în centru o tunică musculară, în partea superioară aceasta este alcătuită din
fibre musculare striate, iar în partea inferioară din fibre netede. Tunica musculară este
alcătuită din două straturi, unul longitudinal extern și unul cir cular intern. Spre lumen se
află o tunică submucoasă urmată de tunica mucoasă ce formează cute longitudinale,
acestea permițând dilatarea lumenului esofagian în momentul trecerii bolului alimentar.

Stomacul este un segment dilatat al tubului digestiv, situat în continuarea esofagului, în
partea superioară a cavității abdominale, sub mușchiul diafragm. Acesta are forma literei J,
semănând cu un burduf, în care alimentele pătrund prin orificiul cardia, staționează 3 -4 ore,
timp în care sunt amestecate cu sucul gastric, apoi părăsesc stomacul prin orificiul piloric.
Capacitatea stomacului este evaluată aproximativ între 1 – 1,5 L.
Fig.I.1.2. Structura stomacului

10
Stomacul prezintă două curburi, curbura mică cea din partea dreaptă și curbura mare în
partea stângă. Acesta este împărțit în trei porțiuni, Fronix sau fundul gastric, o zonă în care
alimentele nu ajung niciodată și în care se formează o bulă de aer, corpul stomacului unde
are loc digestia gastrică și antrul piloric, partea terminală a stomaculu i, prin care acesta
comunică cu intestinul subțire, duodenul.
În structura peretelui stomacului intră, de la interior către exterior, următoarele tunici sau
învelișuri :
 Învelișul intern, mucoasa gastrică unde se găsesc glande gastrice, acestea sunt
glande tubuloase simple sau ramificate, care secretă acid clorhidric, fermenți,
mucus, ce intră în alcătuirea sucului gastric.
 Tunica submucoasă, formată din țesut conjunctiv care conține vase de sânge și
fibre nervoase vegetative, simpatice și parasimpatice, asigurând mișcarile
involuntare.
 Tunica musculară, aceasta este formată din 3 straturi de mușchi netezi,
longitudinali la exterior, circulari la mijloc, care formeaza sfincterul piloric, și
oblici spre interior. Asigurând amestecul alimentelor cu sucul ga stric.
 Învelișul exterior este fibros cu rol protector.

Intestinul subțire este cel mai lung segment al tubului digestiv, cu o dimensiune de
aproximativ 6 m. Prezintă două porțiuni, una fixă numită duoden și una mobilă fiind
intestinul propriu -zis sa u jejuno -ileon.
Are un rol foarte important datorită procesului digestiv, prin funcția lui motorie,
secretorie și de absorbție.
Duodenul se află în continuarea stomacului, având formă de potcoavă și o lungime de
aproximativ 20 -25 cm, în curbura acest uia se află capul pancreasului. În duoden se
finalizează descompunerea chimică a alimentelor, aceasta realizându -se sub acțiunea a trei
sucuri digestive : sucul pancreatic, bila secretată de ficat și sucul intestinal produs de
glandele duodenului.

11

Intestinul propriu -zis, jejuno -ileon are o lungime de aproximativ 5 m, este încolăcit sub
formă de anse sau serpentine, formându -se astfel 14 -16 anse intestinale, așezate într -un
grup superior, numit jejun, cu ansele în direcție orizontală, și un grup inferi or, numit ileon,
cu anse verticale.
În jejuno -ileon nu mai au loc procese de descompunere chimică a alimentelor, ci doar de
absorbție intestinală, fiind procesul prin care alimentele nutritive rezultate în urma digestiei
trec în circuitul sanguin.

Intestinul gros se mai numește și colon, având o lungime de aproximativ 1,6 m și se
întinde de la orificiul ileocecal până la orificiul anal. Acesta este alcătuit din trei ramuri,
colonul ascendent, colonul transversal și colonul descendent care se ter mină prin colonul
sigmoid și rect cu orificiul anal.
La limita dintre intestinul subțire și intestinul gros se află valvula ileo -cecală, aceasta se
continuă cu cecumul, prima porțiune a intestinului gros, iar lateral de cecum se află
apendicele.
Atât în peretele intestinului subțire, cât și în peretele intestinului gros se găsesc fibre
musculare netede prin a căror contracție se realizează tranzitul, peristaltismul intestinal.

I.2. Glandele anexe ale aparatului digestiv

Mucoasa segmentelor tubului digestiv are în alcătuirea sa numeroase glande mici care
secretă fermenți digestivi, existând și alte glande mari situate în afara tubului digestiv
numite glande anxe, acestea își varsă secreția produsă, prin canale speciale, în interiorul
tubului digestiv.
Glandele anexe sunt : glandele salivare, ficatul și pancreasul.

12
Glandele salivare , cu rol important în digestia bucală datorită secreției de salivă care
ajută la amestecarea și descompunerea bolului alimentar.
În cavitatea bucală sun t numeroase glande mici, acestea fiind răspândite pe toată
suprafața mucoasei, și împărțite în 3 perechi de glande salivare mari care produc
aproximativ 1,5L de salivă zilnic.
Cele trei perechi de glande mari sunt :
 Glanda parotidă – aceasta este o gla ndă pereche, mai voluminoasă decât celelalte,
situată pe obraz, în spatele mandibulei, în apropierea conductului auditiv extern.
Secreția acesteia este fluidă deoarece nu conține mucus și se varsă printr -un canal
în vestibulul bucal.
 Glanda submandibulară – aceasta este situată sub planșeul bucal, pe fața internă a
mandibului, secreția acesteia fiind mai vâscoasă, conținând și mucus, care se
elimină printr -un canal ce se deschide de o parte și de alta a frâului limbii.
 Glanda sublinguală – de asemenea este o glandă pereche, care este situată în
grosimea planșeului bucal, iar secreția se varsă prin mai multe canale de ambele
părți ale frâului limbii și pe mucoasa planșeului bucal.

Saliva este un suc digestiv care conține 90% apă, ioni minerali, mucus, și o substanță
antibacteriană numită lizozim care are rolul de a distruge microorganismele pătrunse odată
cu alimentele și de a activa o serie de produși digestivi.
Saliva conține o enzimă numită amilază, care începe descompunerea amidonului încă din
cavita tea bucală.
Fig.I.2.1.Glandele salivare

13
Ficatul este cea mai mare glandă anexă a aparatului digestiv, cu o greutate de
aproximativ 1,5 kg. Este situat în partea dreaptă -superioară a cavității abdominale sub
mușchiul diafragm. Ficatul este împărțit în doi lobi, lobul drept este mai voluminos și lobul
stâng fiind mai mic.
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe, fiind unic datorită capacității sale de
regenerare, și având funcții multiple precum: sinteza proteică, oferă ajutor în digestia
grăsimilor, asigură rezerva de nutrienți, filtrează toxinele și deșeurile din sânge, reglează
nivelul multor subst anțe ce ajung în circuitul sanguin.
Celulele ficatului produc bila sau fierea, colectată prin canalicu le biliare, formând două
canale hepatice care ies din cei doi lobi ai ficatului. Din unirea lor rezultă canalul hepatic
comun care transportă bila în vezica biliară.
În vezica biliară, aflată în partea inferioară a ficatului, bila se concentrează și s e
transformă dintr -un lichid de culoare galben într -unul de culoare verde. Din vezica biliară
este evacuată bila în duoden prin canalul coledoc, unde participă la digestia intestinală.
Bila conține apă, săruri biliare, colesterol, ioni minerali, pigm enți biliari, biliverdina și
bilirubina. Sărurile biliare sunt cele care se amestecă cu lipidele din alimente făcându -le
hidrosolubile, fiind mai ușor de atacat de către enzimele sucului pancreatic.
Fig.I.2.2 Ficatul și pancreasul

Pancreasul este o glandă mixtă, deoarece produce suc pancreatic ca și secreție exocrină,
dar și insulină și glucagon ca hormon, secreție endocrină. Acesta este situat în cavitatea
abdominală sub stomac în curbura duodenului. Sucul pancreatic este secretat în cantități
de aproximativ 1,5 – 2 L zilnic, acesta conține apă, ioni minerali, bicarbonat de sodiu, trei
tipuri de enzime care finalizează descompunerea chimică a substanțelor organice,
eliminându -se tot în duoden prin canalul pancreatic.

14
I.3. Fiziologia aparatului digestiv

Alimentele nu pot fi folosite de organism în starea în lor naturală, acestea necesită
transformări fizice și chimice, aceste tranformări purtând numele de digestie.
Substanțele chimice sunt folosite de organism pentru a produce energie, fo rmare de
protoplasmă sau regenerarea țesuturilor uzate și pentru formarea unor substanțe cu rol
funcțional, precum hormonii și enzimele.
Digestia începe în cavitatea bucală, unde alimentele suferă transformări mecanice, fizice
și chimice. Masticația, m ărunțirea alimentelor, amestecarea cu salivă a acestora și acțiunea
enzimei, prepară bolul alimentar, fiind mai solubil, trecând în următoarele etape ale
digestiei.
Deglutiția reprezintă totalitatea etapelor prin care bolul alimentar este transportat din
cavitatea bucală în stomac.
În stomac alimentele staționează 3 -4 ore, unde sunt amestecate cu sucul gastric, acesta
fiind secretat de glandele din peretele mucoasei gastrice. Sucul gastric este un lichid
incolor cu o reacție puternic acidă, alcătu it din apă, mucus, acid clorhidric și enzime.
Acidul clorhidric are rolul de a distruge microorganismele care ajung în stomac și de a
activa pepsina gastrică, această enzimă începe descompunera proteinelor înca din stomac.
Enzimele sucului gastric sun t: pepsina, lipaza care începe descompunera chimică a
lipidelor și gelatinaza care produce descompunerea chimică a gelatinei.
În duoden ajung resturile rămase nedescomuse împreună cu sucul gastric, acest
amestec formează chimul gastric. Continuarea digestiei se realizează și se finalizează sub
acțiunea celor 3 sucuri eliminate în duoden, bila, sucul pancreatic și cel intest inal. Sucul
intestinal este eliminat de celulele din mucoasa duodenului și are aproximativ aceeași
compoziție chimică ca și sucul pancreatic.
Absorbția intestinală, reprezintă transferul alimentelor transformate fizic și chimic în
molecule simple și s olubile, absorbite în intestiul subțire apoi în mediul intern, în sânge și
în limfă. Absorbția se poate face pe tot parcursul digestiei, dar organul specializat acestui
rol este intestinul subțire, a cărui structură îi permite îndeplinirea acestei funcții.

15
CAPITOLUL II
HELICOBACTER PYLORI ȘI BOLILE APARATULUI DIGESTIV

II.1. Helicobacter Pylori – Descriere

Helicobacterul Pylori este o bacterie de formă spiralată, de unde provine și denumirea ei
de la forma de helix, această formă care îi permite ada ptare și capacitatea de a creea o
infecție în mediul puternic acid al stomacului.

Fig.II.1. Helicobacter Pylori

Această bacterie atacă mucoasa stomacală care are rolul de a proteja stomacul de acidul
secretat în timpul digestiei. Distrugând stratul de mucus protector, acidul atacă peretele
stomacului provocând astfel ulcerații. Tractul digestiv nu mai funcționează în mod
corespunzător, și pot apărea hemoragii digestive însoțite de dureri.
Infecția cu Helicobacter Pylori se transmite interuman, prin respirație, salivă, apă,
hrană, obiecte contaminate. Germenii pot trăi ani în corpul uman fară a declanșa
simptomele.
Helicobacterul Pylori provoacă de cele mai multe ori o inflamație cronică a stomacului
numită gastrită cronică, aceasta evoluează și persistă toată viața dacă nu este tratată, și se
poate transforma în timp în ulcer sau chiar și în cancer.

16
Testele nec esare pentru identificarea Helicobacterului Pylori :
 Testul anticorpilor serici, prin analiza sângelui
 Testul respirator de uree
 Testul antigenului de la nivelul materiilor fecale
 Biopsia gastrică, fiind utilizat tubul endoscop care este introdus pe gură și
străbate aparatul digestiv

II.2. Gastrita. Simptome și tipuri

Gastrita este o inflamație a mucoasei gastrice, ea este cunoscută ca fiind de două
forme, acută și cronică. Gastrita acută este o formă mult mai rară decât cea cronică,
dar ambele cazu ri sunt reprezentate de o inflamație a mucoasei gastrice, uneori cu
posibile ulcerații, iar ulterior aceste leziuni poti fi atacate de acizii gastrici producând
ulcer.
De cele mai multe ori durerile abdomenului superior din cauze necunoscute sunt
diagnosticate ca fiind gastrită, iar în cazurile severe aceasta este însoțită de hemoragii
gastrice și scaune cu sânge, aceste situații punând viața în pericol.

2.1.Gastrita acută
Cauzele frecvente ale gastritei sunt :
 Consumul exagerat de alco ol
 Infecții ale tractului gastro -intestinal
 Medicamentele analgezice
 Infecția cu Helicobacter Pylori
Alcoolul este un factor negativ deoarece poate ataca mucusul protector al stomacului și
favorizează secreția de acid gastric din stomac, ajungând la hiperaciditate, deteliorând
mucoasa gastrică.

17
Administrarea de medicamente analgezice care au capacitatea de a ataca stratul
protector al stomacului, provocând astfel iritații ale mucoasei, dar nu toți pacienții care
folosesc medicamente analgezice s uferă de aceste inflamări.
Gastrita poate fi provocată de numeroși agenți patogeni, iar paraziții și virușii pot
provoca gastrite infecțioase.
Helicobacterul Pylori este una dintre cele mai importante bacterii, devenind foare
cunoscută în ultimii ani ca fiind principala cauză a gastritelor atât cronice cât și acute.
Simptomele gastritei acute :
 Arsuri, dureri epigastrice
 Greață, vomă
 Balonare, indigestie
Aceste si mtome nu sunt specifice gastritei, fiind însoțită uneori de mici dureri, jen ă
epigastrică sau uneori poate fi asimptomatică.
Pentru a putea pune un diagnostic corect este recomandată endoscopia. Gastrita
având urmatoarele patologii : eritem, edem, leziu ni la nivelul mucoasei, noduli,
modificări a culorii având mici porțiuni albicioase, atrofie prin subțierea mucoasei
protectoare.
Se poate trata înlăturând factorii agresivi prin administrarea de medicamente
antiacide, Maalox, cimetidină, sucralfat, mis oprostol, dar în special repausul la pat și
regim alimentar.

2.2 Gastrita cronică
Gastrita cronică – Tip A
În acest tip de gastrită este diagnosticată o afecțiune autoimună, formându -se anumiți
anticorpi care acționează împotriva celulelor parietale, celulele mucoasei stomacului
care produc acidul gastric. Celulele parietale produc acidul gastric necesar digestiei,
dar în același timp aceș tia formează un factor intrinsec, necesar pentru asimilarea
vitaminei B12 din tractul digestiv.

18
Datorită anticorpilor cantitatea de acid clorhidic este scăzută, urmat de anemie, fiind
provocată de deficitul de absorbție a vitaminei B12, aceasta fiind ne cesară pentru
formarea hemoglobinei.
Gastrita autoimună poate apărea însoțită și de alte afecțiuni autoimune, putând
declanșa cancerul gastric.

Gastrita cronică – Tip B
Cauza cea mai frecvantă fiind infecția bacteriană cu Helicobacter Pylori. Aceast a este
o bacterie care formează enzime care distrug celulele mucoasei gastrice, trecând apoi
de peretele protector.
Sursa de infecție nu este cunoscută momentan, dar s -a descoperit că această bacterie
este transmisibilă de la mamă la făt.
Helicobater ul Pylori fiind o bacterie, poate fi tratat ca atare prin administrarea de
antibiotice, ca orice altă infecție provocată de bacterii.
Antibioticele sunt asociate cu medicamente inhibitoare a pompei de protoni, acestea
reducând producția acidului clorhid ric, acest tratament fiind aplicat pe un termen de
minim 7 zile, iar după 4 săptămani se poate efectua o nouă examinare gastroscopică,
prin recoltarea de probe de pe mucoasa gastrică.

Gastrita cronică – Tip C
Această formă de gastrită este rară și c onstă în vărsarea bilei în stomac și nu în
intestinul subțire. Bila afectează mediul acid al stomacului și atacă stratul protector al
mucoasi gastrice,rezultând inflamarea acesteia.
Medicamentele analgezice și antiinflamatoare cum ar fi acidul acetilsalicilic sau
tratamentele antireumatice pot ataca învelișul protector al mucoasei gastrice, provocând
inflamații și leziuni acesteia.

19
În gastrita cronică de Tip C mucoasa gastrică prezintă inflamații și este acoperită de
pete cu striații de sânge , acest aspect este specific mai ales în cazul infecțiilor produse
de medicamente analgezice.
Tratamentul prescris acestui tip de gastrită este administrarea de medicamente
inhibitoare a pompei de protoni pentru diminuarea cantității de acid clorhidric, pentru a
permite vindecarea mucoasei gastrice.

II.3. Ulcerul gastric

Principala cauză a apariției ulcerului stomacal este hiperaciditatea gastrică, dar recent
s-a descoperit bacteria care atacă mucoasa gastrică, aceasta fiind Helicobacterul Pylori,
extrem de răspândită în zilele noastre, dar putem aminti și abuzul de medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene precum aspirina, paracetamolul, fenilbutazona,
medicamente ce reduc durerile reumatice sau migrenele, acestea fiind administrate pe
termen lung pot leza mucoasa gastrică provocând ulcerații.

Fig.II.2. Ulcer gastric provocat de infecția cu Helicobacter Pylori

Ulcerația este reprezentată de o pierdere a substanței din peretele gastric, având o
formă rotundă sau ovală, cu dimensiuni variate , de la milimetrii ajungând la
centimetrii, cele ce depășesc 4 cm sunt considerate ulcere gigante.

20
Simptomele ulcerului pot fi descrise având senzație de arsuri epigastrice, dureri,
crampe localizate în partea superioară a abdomenului, durerile fiind tr ecătoare,
persistând de la câteva minute până la ore ,acestea aparând la scurt timp după masă
când stomacul este încă plin, fiind înlăturate prin administrearea de medicamente
antiacide sau inhibitori ai secreției gastrice. Odată cu instalarea ulcerului, a pare lipsa
poftei de mâncare și scăderea în greutate, balonare și senzație de greață sau vomă după
masă, iar în cazul ulcerului hemoragic pot apărea scaune cu urme de sânge închise la
culoare.
Ulcerele stomacale, indiferent de cauza ce le -a favorizat, c are nu au ajuns la
complicații, se tratează print -un tratament adecvat prescris de medic, folosind terapia
cu antiacide, inhibitori ai pompei de protoni, antihistaminice H2, protectori gastrici, și
terapia cu antibiotice pentru eradicarea Helicobacterului Pylori, și o dietă alimentară
corespunzătoare. Este important a se evita administrarea de medicamente ce
favorizează apariția ulcerului, în cazul în care acestea sunt necesare, ele se vor
administra la un interval de 30 de min după masă, ori împreună cu pr otectoare gastrice.

II.4. Ulcerul duodenal

Ulcerul duodenal este puțin asemănător cu cel gastric, acesta fiind loacalizat la
nivelul duodenului, în primii centimetrii ai intestinului subțire. Cauzele apariției
ulcerului duodenal sunt similare ca cele care provoacă ulcerul gastric, infectarea cu
Helicobacter Pyrlori, administrarea de AINS și hiperaciditate gastrică.
Ulcerul duodenal spre deosebire de cel gastric, produce dureri mai severe, acestea
fiind absente dimineața, dar apar la orele prânzului , durerea fiind ameliorată de ingestia
de alimente, dar reapare la 2 -3 ore după masă, când stomacul este golit, motiv pentru
care acesta poate creea neplăceri noaptea.

21

Fig.II.3. Ulcer duodenal. Nișă ulceroasă la nivelul duodenului

Secreția de acid clorhidric este stimulată de cele trei substanțe secretate de stomac,
gastrina, acetilcolina și histamina. Pentru a diminua secreția sunt administrate
antihistaminice H2, acestea blocând receptorii histaminici H2 din mucoasa gastrică.
Pacienții ce suf eră de ulcer duodenal prezintă o secreție crescută a acidului gastric,
ceea ce grăbește golirea stomacului. Această hiperaciditate modifică și alterează
mucasa gastrică, favorizând infectarea cu Helicobacter Pylori.
Complicațiile apar când nișa ulceroas ă trece de nivelul mucoasei și ajunge la peretele
intestinului subțire, provocând hemoragii, manifestându -se prin vărsături cu sânge,
scaune negre cu urme de sânge, iar când hemoragia este mai puternică culoarea
sângelui va fi de un roșu pur.
Pentru tra tarea ulcerului duodenal și al infecției cu Helicobacter Pylori au fost
evaluate numeroase medicamente cum ar fi sărurile de bismut care se asociază cu
antiacidele, inhibitori ai popei de protoni, antihistaminice H2, acestea în asociere cu
antibiotice pot eradica Helicobacterul.

II.5. Cancerul gastric

Cancerul gastric apare ca și o complicație a ulcerului, devenind într -un stadiu mult
mai avansat prin malignizarea ulcerului, fiind indicat tratamentul chirurgical.

22
Acesta apare mai frecvent la bărbați decât la femei, de obicei după 40 – 45 de ani,
fiind una dintre cele mai frecvente localizări ale bolii canceroase, la nivelul gastric.
Boala are un istoric scurt, scăzând apetitul până la lipsa poftei de mâncare , bolnavul
pierde în greutate brusc, iar durerile apar în mod constant. La examenul obiectiv se
poate constata că pacientul este palid, slăbit, iar la analiza sângelui prezintă anemie.
La analiza endoscopică se poate observa nișa malignă cu o formă nere gulată cu baza
nodulară, în majoritatea cazurilor aceasta fiind localizată în interiorul conturului
gastric, în marea curbură, fiind mai rar întâlnit în regiunea cardiei.
Tumoarea canceroasă nu se limitează în timp numai la nivelul stomacului, ci
avanse ază la organele învecinate, peritoneu, ganglioni limfatici, ovar, pancreas, ficat,
vezicula biliară, esofag, colon.

Fig.II.4. Cancerul gastric

Factorii care influențează dezvoltarea malignizării sunt :
 Alimentația, consumul excesiv de alimente afum ate sau uscate, excesul de sare,
consumul scăzut de fibre vegetale
 Fumatul și consumul de alcool
 Infecția cu Helicobacter Pylori

23
 Ulcer gastric
 Gastrită atrofică
 Antecedente în familie
Cancerul de stomac posibil să nu prezinte nici un simptom în stadiul inițial, sau poate
prezenta vagi semne pe care pacientul le poate ignora cu ușurință, iar în timp ce boala
avansează se vor face prezente simptome precum arsurile gastrice, dureri la nivelul
abdomenului superior, grețuri, vărsături, tulburări ale tranzitul ui intestinal, iar în ultimă
fază poate apărea icterul, acumulare de lichid în stomac, vărsături cu sânge, scaune
negre cu sânge.
Tratamentul chirurgical și cel cu chimioterapice joacă rolul cel mai important în
vindecarea cancerului. În funcție de loca lizarea zonei canceroase, tratamentul
chirurgial constă în îndepărtarea stomacului, total sau parțial.
Chimioterapicele sunt folosite pentru a distruge celulele tumorale rămase după
tratamentul chirurgical prevenind astfel recidiva.

24
CAPITOLUL III
MEDICAȚIA ȘI TRATAREA ULCERELOR CU HELICOBACTER
PYLORI

Tratamentul medical al ulcerelor trebuie efectuat corespunzător, însoțit de odihnă și
repaus la pat aproximativ 12 – 14 ore pe zi, respectându -se mai ales repausul după mese,
dar și de o dietă alimentară. În timpul perioadelor dureroase este recomandat repausul la
pat, ajutând la ameliorarea durerii.
În cazurile grave și forme mai evoluate a ulcerelor, bolnavul trebuie internat în spital,
ținut sub supraveghere și luate măsuri le necesare pentru a evita eventuale complicații.
Regimul alimentar pe care bolnavul de ulcer gastro -duodenal trebuie sa îl urmeze, este
un regim individualizat adecvat stadiului în care se află boala. Dieta are rolul de a proteja
mucoasa gastrică, ali mentele ingerate fiind foarte bine mestecate, să nu fie prea fierbinți
sau prea reci, să nu irite mucoasa gastrică și să nu creeze o hiperaciditate, fiind total
excluse băuturile alcoolice și cele acidulate, cafeaua și fumatul.
În tratamentul medicament os al ulcerului gastro -duodenal sunt administrate o gamă largă
de medicamente, pansamente gastrice, antiacide, reprezentând tratamentul de bază.

III.1. Antiacide

Antiacidele sunt substanțe care diminuează secreția de acid clorhidric din stomac,
ameli oreză evoluția ulcerului și grăbește cicatrizarea nișei.
Antiacidele se împart în 3 grupe :
 Substanțe alcalinizante : acestea sunt solubile în apă, dar și în acid clorhidric, cel
mai folosit fiind carbonatul acid de sodiu, bicarbonatul, excesul de substanță
alcalină determină alcalinizarea conținutului gastric și a sângelui, excesul
eliminându -se prin urină, pe care o alcalinizează rezultând apoi litiaza urinară.

25
 Substanțe neutralizante : acestea sunt solubile în acid clorhidric, dar insolubile în
apă, cel mai des întâlnite fiind sărurile de magneziu și aluminiu, și carbonatul de
calciu, acesta putând da ca efect secundar constipație, iar sărurile de magneziu au
acțiune laxativ -purgativ, d e aceea se folosesc în combinații pentru a oferi un
echilibru.
 Substanțe adsorbante : acestea sunt insolubile atât în apă cât și în acid clorhidric,
poartă denumirea de pansamente gastrice deoarece au rolul de a proteja mucoasa
gastrică, cele mai folosite sunt sărurile de bismut, ca efect secundar acestea
coloreaza fecalele în negru și este un puternic constipant în doze mici, iar în doze
mari de peste 20 g având efect laxativ.
Antiacidele sunt indicate în gastrită hiperacidă, ulcer gastric și duodenal, și sunt
administrate pentru a calma temporar durerile epigastrice. Acestea nu influențează
cicatrizarea ulcerului, acțiunea fiind de scurtă durată 10 – 20 min dacă se
administrează pe stomacul gol, ajungând până la 2 ore dacă sunt administrate după
masă.
Se administrează între mese și înainte de culcare, de 4 – 6 ori pe zi.

Dintre preparatele farmaceutice amintim :

 Dicarbocalm : este un antiacid utilizat pentru tratarea durerilor epigastrice datorat ă
hiperacidității.
Compoziție : substan țe active – carbonat de calciu, carbonat de magneziu,
trisilicat de magneziu
Mod de administrare : Administrate oral, 1 comprimat la nevoie, fără a se depăși
doza recomandată de 3 – 4 comprimate masticabile pe zi. Comprimatele se sfarâmă
sau se lasă să se dizolv e în cavitatea bucală.
Reacții adverse : diaree datorată sărurilor de magneziu, hipercalcemie datorată
sărurilor de calciu, poate provoca insuficiență renală.

 Maalox : comprimate masticabile, dar se găsesc și sub formă de suspensie orală,
indicate pent ru ameliorarea durerilor epigastrice însoțite de hiperaciditate.
Compoziție : substanțe active – hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu

26
Mod de administrare : doza recomandată 1 – 2 comprimate în momentul apariției
durerii, doza maximă recomandat ă 12 comprimate pe zi, administrate în 6 prize,
comprimatele masticabile pot fi supte sau mestecate, destinate administrării
adulților și copiilor de peste 15 ani.
Reacții adverse : hidroxidul de aluminiu poate provoca constipație, greață,
vărsături, ia r hidroxiudul de magneziu poate provoca diaree, iar la doze mari,
hipermagneziemie.

Fig.III.1. Maalox – comprimate masticabile

III.2. Antihistaminice H2

Antihistaminicele H2 sunt medicamente recent intrate în uz, acestea acționează
prin blocarea selectivă a receptorilor histaminici H2 din mucoasa gastrică,
diminuând astfel secreția de acid clorhidric.
Substanțele cel mai des utilizate sunt Cimetidina și Ranitidina.

Cimetidina este substanța activă din produsul farmaceutic Tagamet, conținând
200 mg/comprimat. Are absorbție foarte bună în tubul digestiv, iar durata de
acțiune este de 6 ore. Se administrează 1 comprimat înaintea meselor principale, și
2 comprimate înainte de culc are, fără a se depăși doza zilnică de 5 comprimate,
tratamentul fiind urmat pe o perioadă de 4 – 6 săptămâni.
Este indicat în tratamentul ulcerului duodenal dar și în cel gastric.
Ca efecte adverse poate produce efecte toxice hepatice, sangvine, endo crine, și
posibilitatea ca după un tratament îndelungat să reapară ulcerul.

27
Ranitidina , substanța activă din Zantac, aceasta are efecte superioare
Cimetidinei, datorită acțiuni sale prelungite de până la 12 ore. Acesta fiind un bun
inhibitor al receptor ilor histaminici H2, acționează rapid, reducând conținutul de
acid clorhidric, dar și de pepsină din secreția gastrică. Se găsesc sub formă de
comprimate filmate, cu conținut de substanță activă de 150 mg/comprimat. Se
administrează în doză de 300 mg/zi, p riză unică de 2 comprimate seara, timp de 3
săptămâni.
Este indicat în tratarea ulcerelor deschise, pentru tratamentul de atac, apoi în
tratamentul de întreținere, mai este folosit în asociere cu antibacteriene pentru
eradicarea Helicobacterului Pylori.
Efectele adverse și interacțiunile sunt mai rare decât la Cimetidină, dar urmarea
unui tratament prelungit cu Ranitidină poate provoca la bărbați ipotență.

Fig.III.2 Zantac, substanța activă Ranitidina

III.3. Medicamente inhibitoa re a pompei de protoni

28

Acestea acționează asupra sistemului hidrogen / potasiu, o enzimă care
funcționează ca pompă de protoni, blocând celulele gastrice, împiedicând astfel
formarea acidului clorhidric.
Sunt indicate în ulcer gastro -duodenal, monoterapie sau în combinații cu
antibiotice pentru eradicarea Helicobacterului Pylori, în refluxul gastro -esofagian,
leziuni gastro -duodenale datorată administrării de AINS, fiind folosite ca și
tratament curativ și preventiv.
Medicamentele inhibitoare a pompei de protoni pot da reacții adverse precum
grețuri, diaree, erupții cutanate, nefrită însoțită de febră.

Din categoria acestor medicamente putem aminti :

Fig.III.3. Losec, substanță activă Omepraz ol

 Omeprazolul – substanța activă din Losec, comprimate filmate gastrorezistente, de
10 mg și 20 mg substanță activă / comprimat.
Este nestabil în mediul acid din stomac, de aceea absorbția fiind completă în
intestin, în 3 – 6 ore, metabolizarea realizându -se în ficat, eliminarea făcându -se în
mare parte prin urină și parțial prin fecale.
Omeprazolul este contraindicat în timpu l sarcinii și în perioada de alăptare, și
copiilor sub 6 ani.

29
Acesta poate da reacții adverse precum meteorism, constipație, fotosensibilizare,
cefalee, amețeli, somnolență sau insomnie, vertij, tulburări sangvine.
Administrarea în cazul ulcerului du odenal, doza prescrisă este de 20 mg/zi timp
de 2 – 4 săptămâni, iar în ulcerul gastric tratamentul se va prelungi timp de 8
săptămâni. În formele mai grave a ulcerului doza va fi mărită la 40 mg/zi. Pentru
eradicarea Helicobacterului Pylori se vor asocia cu antibiotice, 40 mg/zi, în 2 prize,
timp de 7 – 10 zile.

 Esomeprazol – substanța activă din Nexium, comprimate filmate gastrorezistente
cu doze de 20 mg și 40 mg substanță activă pe comprimat, granule gastrorezistente
pentru suspensie orală 10 mg/plic, pulbere pentru soluții injectabile sau perfuzabile
40 mg/flacon.
Este o substanță instabilă în mediul acid, având o absorbție rapidă prin intestin.
Nexium este un inhibitor al secreției de acid clorhidric de la nivelul stomacului.
Acidul clorh idric este pompat de către membrana stomacului prin intermediul
acestor pompe acide, Nexium inhibându -le, diminuează astfel acidul din sucul
gastric.
Esomeprazolul este indicat în boala de reflux gastroesofagian, și pentru
eredicarea Helicobacterului Py lori în cadrul schemelor terapeutice.
Ca orice alt medicament poate da și reacții adverse, cele mai frecvente fiind
cefalee, diaree, flatulență, dureri de stomac, greață, vărsături, constipație.
Dozarea este prescrisă de medic în funcție de boala suf erindă, în boala de reflux
gastroesofagian se vor administra 40 mg/zi timp de 4 săptămâni, pentru eradicarea
Helicobacterului Pylori 20 mg de 2 ori pe zi, asociat cu antibiotice, timp de 7 – 10
zile, doza pentru vindecarea ulcerelor gastrice asociate trata mentului cu AINS este
de 20 mg/zi timp de 4 – 8 săptămâni.

 Pantoprazol – substanța activă din Controloc, comprimate filmate gastrorezistente,
cu doze de 20 mg și 40 mg / comprimat.
Acesta este indicat în ulcer duodenal, ulcer gastric, infectarea cu Helicobacter
Pylori, esofagită de reflux moderată sau severă.
Modul de administrare, oral, in ulcer duodenal doza este de 40 mg/zi timp de 2 –
4 săptămâni, în ulcerul gastric și esof agită de reflux 40 mg/zi timp de 4 – 8

30
săptămâni, iar pentru eradicarea Helicobacterului Pylori se vor administra în
asociere cu antibiotice, 80 mg/zi în 2 prize, cel puțin 7 – 10 zile.
Tratamentul cu Controloc poate da ocazional cefalee sau diaree, rar eori balonare,
dureri abdominale, grețuri, erupții cutanate și amețeli.

 Lansoprazol – substanța activă din Levant, sunt prezentate sub formă de capsule
gastrorezistente cu doze de 15 mg și 30 mg.
Se administrează în ulcer duodenal 30 mg/zi timp de 2 – 4 săptămâni, în ulcerul
gastric și esofagită de reflux 30 mg/zi timp de 4 – 8 săptămâni, iar pentru eradicarea
Helicobacterului Pylori se vor asocia cu antibiotice, în doză de 60 mg/zi, în 2 prize,
iar tratamentul va fi urmat timp de 7 – 10 zile.

III.4. Medicamente antiulceroase

Pentru tratarea ulcerelor se folosește în primul rând regimul alimentar și apoi
medicația antiulceroasă.
Medicamentele antiulceroase urmăresc înlăturarea durerii, grăbirea cicatrizării,
prevenirea recidivelor și a complica țiilor.
Din clasa acestor medicamente putem aminti :

 Subcitratul de bismut coloidal – substanța activă din De -Nol, comprimate filmate
în doze de 120 mg/comprimat.
Se administrează oral, și acționează direct pe nișa ulceroasă, în contact cu acidul
clorhidric se formează oxiclorura de bismut, o pulbere fină ce aderă la craterul
ulceros, realizând astfel o protecție și o cicatrizare a acestuia.
De-Nol produce eradicarea Helicobacterului Pylori, înlăturând simptomele
gastritei și ale ulcerelor gastro -duodenale. De -Nol poate fi asociat cu amoxicilină
sau nitromidazoli pentru a îmbunătăți rata de eradicare a Helicobacterului Pylori.
Tripla terapie De -Nol + amoxicilină + metronidazol a dat cele mai bune rezultate,
se poate utiliza și asocierea a celor p atru medicamente, adăugând și un inhibitor al
pompei de protoni.

31
De-Nol este contraindicat persoanelor ce suferă de insuficiență renală, și nu este
recomandat administrarea pe termen de lungă durată, în cure ce depășesc 2 luni,
deoarece se va produce o intoxicație cu bismut.
De-Nol poate diminua efectul antibioticelor din grupa tetraciciclinelor, de aceea
nu se vor asocia.
Ca reacții adverse, bismutul poate colora scaunele în negru, poate provoca
senzație de greață, vărsături, constipație sau diare e, iar rare ori se pot observa
reacții alergice cutanate ușoare.
Doza zilnică recomandată este de 480 mg, în două prize 240 mg dimineața și
seara înainte de mase cu 30 de min. Comprimatele se administrează pe stomacul
gol, cu o cantitate suficientă de apă.
Laptele este exclus pe parcursul tratamentului cu subcitrat de bismut, de
asemenea și antiacidele trebuiesc administrate la un interval de 1 oră înainte sau
după comprimatele cu bismut.

Fig.III.4. De -Nol – substanță activă subcitrat de bismut

 Sucralfat – substanța activă din produsul farmaceutic Venter, prezentat sub formă
de comprimate, cu doze de 1g/comprimat.
Venter este o sare bazică de aluminiu, care acționează asupra nișei ulceroase,
formând o peliculă protectoare față de acțiunea acid ului clorhidric, pepsinei și a
acizilor biliari. Acesta pierde o mare parte din activitate când mediul nu este acid, și
nu prezintă o acțiune sistemică.

32
Sucralfatul este indicat în ulcere gastro -duodenale, numai când sunt prezente
nișele ulceroase.
Efectele adverse au o frecvență scăzută, poate provoca constipație sau diaree,
grețuri, erupții.
Dozele recomandate sunt de 2g de două ori pe zi, administrate cu o ora înainte de
mese, cu lichid din abundență. La majoritatea pacienților ce suferă de ulce r gastric,
tratamentul va dura între 4 – 6 săptămâni, iar la nevoie va ajunge chiar și la 12
săptămâni.
Venter nu se va administra concomitent cu antiacide sau inhibitoare ale secreției
gastrice, dar se pot administra la un interval de 1 oră înainte sa u după.

III.5. Scheme de tratament pentru eradicarea Helicobacterului Pylori

Tratamentul pentru eradicarea Helicobacterului Pylori constă în asocierea de
antibiotice, precum Amoxicilina, Claritromicina, Tetraciclina, Metronidazol,
Tinidazol, cu med icația antiacidă. Durata tratamentului fiind pe o perioadă de 1 – 2
săptămâni.
Aceste medicamente se folosesc în diferite combinații cu scopul de a obține o
refacere completă și rapidă.

Tripla terapie a fost și este cea mai utilizată schemă pentru e radicarea
Helicobacterului Pylori, prin asocierea unui inhibitor al prompei de protoni, cum ar
fi Omeprazolul, Pantoprazolul, Esomeprazolul, cu Claritromicina 500 mg la 12 ore
și Amoxicilină 1g la 12 ore, tratamentul fiind administrat timp de 7 – 14 zile, în
cazul în care pacientul prezintă rezistență la Claritromicină se înlocuiește cu
Metronidazol. Rata de succes a acestui tratament este de aproimativ 85 – 96 %.
Nexium este unul dintre medicamentele des utilizate în această terapie, 20 mg
Nexium, 1g Am oxicilină și 500 mg Claritromicină, de 2 ori pe zi, timp de 7 zile.

Se mai folosește tripla terapie bazată pe preparatele ce conțin subcitrat de bismut
coloidal, cum ar fi De -Nolul, asociat cu Metronidazol 1g/zi, Tetraciclină 2g/zi,
tratamentul fiind a dministrat timp de 14 zile, iar rata de succes este de 69 %.

33

Dubla terapie constă în asocierea de Omeprazol 20 mg și Amoxicilină 500 mg,
se administrează timp de 2 săptămâni, rata de succes al acesteia fiind de 60 – 70 %,
în timpul curent nu este extre m de folosită.

Cvadrupla terapie cuprinde preparate de bismut, De -Nol, Metronidazol 1g/zi,
Tetraciclină 2g/zi, și o doză dublă de medicamente inhibitoare a pompei de protoni.
Timpul de administrare este de 7 zile, iar rata de succes a eradicării
Helicobacterului Pylori este de 82 %. Această terapie este de primă alegere pentru
pacienții alergici la Peniciline.

34
CONCLUZII

Infecția cu Helicobacter Pylori apare oriunde în lume, dar diferă de la o țară la alta , și de
condițiile socio -economice. Majoritatea purtătorilor a acestei bacterii sunt adulții de vârstă
mijlocie, predominant la bărbați.
Această bacterie se transmite pe cale orală, în mod direct de la om la om prin salivă,
vărsături, fecale, iar în țăr ile slab dezvoltate se poate transmite și pe calea apei netra tată
corespunzător.
Infecția cauzată de Helicobacter Pylori apare datorită colonizării bacteriene a stomacului
și a primului pasaj duodenal. Această bacterie atacă stratul de mucus protector al
stomacului, astfel acidul clorhidric poate trece prin mucoasă provocând ulcere.
Majoritatea persoanelor sunt purtătoare a acestei bacterii, dar nu prezintă simptome,
specificând că infecția nu este sinonim cu boala, infecția simptomatică netra tată poate
cauza gastrite sau ulcere gastro -duodenale, iar în unele cazuri când infecția este detectată
târziu, poate duce la cancer gastric.
Pentru prevenirea infecției cu această bacterie, trebuie abordată o igienă personală cât
mai strictă și ducerea unui stil d e viață sănătos.
Scopul tratamentului este de a elimina complet bacteria din organism, astfel se vor utiliza
scheme de tratament complexe și compuse, se vor administra antibiotice cum ar fi
Amoxicilina, Claritromicina, Metronidazol, Tetraciclina, asocia te cu medicamentația
antiulceroasă și inhibitoare a pompei de protoni.
Pentru completarea tratamentului medicamentos este recomandat regimul alimentar,
având scop protejarea mucoasei gastrice.

35
BIBLIOGRAFIE

1. Viorica Stănescu, A. Andronescu, I. Mihăilescu – Anatomia și fiziologia omului,
Editura didactică și pedagogică, București, 1990

2. Dr. V. Ranga, Dr. T. Șeicam, Dr. F. Alexe – Anatomia omului, Editura Medicală,
București, 1995

3. Cezar Th. Niculescu, Bogdan Voiculescu, Cristian Niță, Radu Cârma ciu, Carmen
Sălăvăstru, Cătălina Ciornei – Anatomia și fiziologia omului, Compediu, Editura
Corint, București, 2008

4. Corneliu Borundel – Medicină internă pentru cadre medii, Ediura All, București,
2002

5. Dumitru Dobrescu, Simona Negreș, Liliana Dobrescu, R uxandra McKinnon –
Memomed 2016, Ediția 22, Editura Universitară, București, 2016

6. Agendă Medicală 2003, Editura Medicală, București, 2003

7. www.okmedical.ro

8. www.csid.ro