1.1.Actualitatea temei în literatura de specialitate În lumea contemporană , preocuparea pentru copiii cu autism este înregistrată tot mai des , în… [603868]

1
CAP ITOLUL. 1
INTRODUCERE
1.1.Actualitatea temei în literatura de specialitate

În lumea contemporană , preocuparea pentru copiii cu autism este înregistrată tot mai
des , în domenii foarte variate și din perspective tot mai multiple.
Medicii ,psihologii , lucrătorii din domeniul asistenței sociale , mediul familial ,
cadrele didactice , organizatorii de învățământ și sănătate , psihologii școlari , toți se
găsesc azi , foarte frecvent , puși în fața copilului cu autism , trebuind să rezolve , fiecare
din punctual său de vedere , probleme uneori complexe și dificile .
Gradul de civilizație a unei societăți este determinată în mare măsură de atitudinea
față de copiii cu autism ,deoarece crearea condițiilor pentr u o recuperare eficientă ,adaptare
educațională și integrare socială a acestora constituie un obiectiv principal în recuperarea prin
intermediul terapiei ocupaționale.
Modul în care un copil cu autism este valorizat de către o societate se reflectă în
preocuparea pe care o are pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și implementate în
toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.
Școlarizarea,cu deosebire începutul acestui proces constituie pentru copii cu autism ,
fie,un complex in edit de circumstanțe și de factori ,impunâ ndu-li –se un grad de autocontrol
care înainte nu li se pretindeau. Integrarea socio -educațională a copiilor cu autism marchează
intrarea acestora în viața civică , revenindu -le în consecință o serie de
responsabili tăți,inexistente anterior,actualmente reglementate statuar prin dre pturile și
îndatoririle de elev,prin urmare terapia ocupațională are un rol boine definit în recuperarea
acestora.
Autismul este din păcate, o boală gravă, fără leac, dar care poate fi ameliorată dacă este
depistată din timp și tratată corespunzător. Primele semne pot apărea încă din primele luni de
viață.
Copilul autist nu zâmbește, nu râde. Nu se uită în ochii celui lalt. Nu întinde mânuțele
către părinți. Are o expresie a feței aproape imobilă și nu reacționează aproape deloc la ceea
ce-l înconjoară. Preferă anumite poziții ale corpului și repetă mecanic anumite mișcări.

2
Mai mărișor, la vârsta primelor gângureli, acestea întârzie. Nici cuvintele nu se grăbesc
să apară în gurița lui.
Mulți părinți ignoră acest aspect punându -l pe seama unei simple întârzieri în vorbire,
sau cel mult îl suspectează de probleme cu auzul și vorbirea. E trist cum pe acești micuți
jucăr iile îi lasă reci.
Ursuleții care se învârtesc deasupra patului o fac în zadar. Sunetul jucăriei muzicale
trece pe lângă urechea lor. Nu știu să ceară sau să arate cu degetul ceea ce doresc.
Atunci când cresc mai mărișori, în formele mai ușoare ale bolii , deși își pot coordona
mișcările parțial sau chiar total, au predilecție spre repetitivitatea exagerată a unor activități
sau gesturi. Bat cu lingura în farfurie, învârt o roată, apasă un buton etc.
Dacă adulții nu îi opresc, pot continua acest lucru ore în șir. Dacă reușesc să -și
însușească vorbirea, aceasta este marcată de stereotipii verbale. Repetă anumite cuvinte. Rare
sunt cazurile în care reușesc să conceapă propoziții cursive, coerente.
Au cr ize de plâns inexplicabile, care pornesc din senin și se opresc fără un motiv
plauzibil. Au tendința să se legene cu tot corpul sau să -și miște mecanic, timp îndelungat,
mâinile în aceeași mișcare.
Datorită faptului că nu pot comunica, frustrările lor sun t aduse la suprafață de ieșiri și
sentimente violente (Cucuruz Martinescu, 2004)
Deci integrarea socio -educațională a copiilor cu autism implică o nouă formă de
adaptare socială care reflectă măsura în care aceștia reușesc să răspundă cerințelor programa te
cu privire la conduita lor și la acumularea ascendentă a informațiilor,atât de indispensabile
unei integrări socio – profesionale viitoare.Adaptarea copiilor cu autism ,la noile condiții de
viață ,de mediu fizic și social din școală este o imperioasă ceri nță psihopedagogică și medico –
socială necesară menținerii și perfecționării integrității și echilibrului morfo – funcțional ,psiho –
moral și social al acestora.
Este important ca fiecare copil cu autism să se acomodeze rapid și ușor noilor
cerințe,să se conformee acestora fără perturbări biopsihiosociale. Modul în care are loc
realizarea adaptării la cerințele vieții cotidiene poate fi resimțit,atât în sens pozitiv cât și ca
revers ,pe parcursul anilor .Astfel,adaptarea școlară optimală sau eventualele d ificultăți care
pot apare în cursul școlarizării poate să releve de cele mai multe ori unele aspecte deficitare în
anii premergători celei școlare,sau să prefigureze evoluția adaptării viitoare ,modul în care vor

3
fi satisfăcute îndatoririle față de familie ,locul de muncă și societate.Pe parcursul acestei
lucrări va fi prezentată o sinteză asupra conținutului tematicii în stuudiu ,a indicatorilor și a
criteriilor de evaluare în ceea ce privește aplicațiile terapiei ocupaționale la copii cu autism.
Lucrarea APLICAȚII ALE TERAPIEI OCUPAȚIONALE LA COPIII CU AUTISM
tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de
acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în
totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.
În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o
bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce
privește Aplicatii Terapiei Ocupationale la copiii cu autism . Menționez că partea finală este
complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în
revistă principalele concluzii succeptibile.
Bibliografia este selectivă și de a ctualitate ,dând posibilitatea acestei lucrări să fie
prezentată în anul 2018 .
1.2.Motivația alegerii temei

Alegerea acestei teme a avut un motiv bine determinat deoarece, prin intermediul
acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență rolul important pe
care îl joacă terapia ocupațională în rândul copiilor cu autism.
Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează
personalului angajat în activitatea de recuperare func țională și, în egală măsură, studenților și
masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de
manifestări patologice, care ofe ră o bogată documentare teoretică și practică despre unele
aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.
Motivul acestei lucrări este :
●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de diagnostic
și trat ament al copiilor cu autism în vederea unei recuperări eficiente;
●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea copiilor cu autism,prin
intermediul aplicațiilor terapiei ocupaționale ;
●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare cu ajutorul terapiei
ocupaționale și evaluare a finală a copiilor cu autism;

4
CAPITOLUL 2
CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI STUDIATE
2.1.Caracterizarea clinică a sindromului autismului
2.1.1. Definiții

Autismul este un sindrom comportamental definit de un curs caracteristic și de apariția
simultană a unor purtări particulare în trei mari domenii.
În acest moment, cea mai utilizată definiție a autismului este cea publicată în 1944 de
către Asociația Ps ihiatrică Americană în Manualul de diagnostic și statistică al bolilor mintale
(Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder) – DSM –
IV.(Bogdan.Dobrescu ,pg.27,2015)
Autismul face parte din categoria vastă a polihandicapurilor, în care includem: surdo –
cecitatea, sindroamele deficienței mintale (sindromul Down, oligofrenia fenilpiruvică, idioția
amaurotică, gargoilismul, hipertelorismul, sindromul Turner, cretinismul endemic ,etc ) (L
Wing ,pg.9,2012 )
Dorind să punctez câteva din aspectele caracteristice ale autismului infantil, în
accepțiunea sa patologică, trebuie sa subliniem mai întâi, că, el reprezintă o tulburare rară,
socială, comunicațională și comportamentală.
Trăsături caracteristice ale copilului autist evidențiază o serie de trăsături caracteristice,
printre car e , cele mai importante ar fi:
●incapacitatea de a adopta o poziție normală în timp ce este luat în brațe. Dacă debutul
bolii este precoce, spre luna a IV-a / a VIII -a, se remarcă lipsa mișcărilor anticipatorii atunci
când sunt luați în brațe, precum și lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul mamei;
●o exacerbare a memorării mecanice;
●o incapacitate de comunicare verbală;
●incapacitatea utilizării co nceptelor abstracte;
●teamă și emoții exagerate, nejustificate: lipsit de atașament față de părinți, el este legat
de un obiect oarecare;
●pericolele reale nu -i provoacă frică, în schimb, se sperie de stimuli obișnuiți: foșnetul
frunzelor, ropotul ploii;
●incapacitatea imaginativă în activități ludice.

5
Jocul, activitatea cea mai importantă a acestei vârste, prezintă câteva particularități: este
marcat de un caracter stereotip, copilul folosind obiecte puțin complicate, ca: sfoară, hârtie,
nisip, apă, butoane, robinete.
Jocul colectiv est e evitat ։
●producerea întârziată a unor manifestări ecolalice;
● crearea impresiei de dezvoltare fizică și intelectuală normal;
●izolarea și retragerea în sine;
●incapacitatea de a percepe pericolul real ;
●apariția și dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual (activități de alimentare,
de îmbrăcat etc.);
●exacerbarea unor mișcări și rep etarea îndelungată a acestora;
●existența unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lum ină, de zgomot, de durere etc.,
comportamente stereotipe și repetitive.
Stereotipiile po t fi gestuale, ca: repetiții ale mișcărilor mâinilor, degetelor, brațelor,
rotirea corpului în jurul axului său, mersul pe vârfuri.
Uneori preferă activități ca: deschiderea și închiderea ușii, lovir ea sau zgârierea unei
jucării. Reacții bizare la schimb ări din mediul ambiant.
Are a memoria bună pentru diverse aranjamente spațiale și preferință pentru ordonarea
unor obiecte, deoarece el manifestă o „nevoie obsedantă” pentru simetrie.
Astfel, poate intra într -o criză de mânie și panică, drept răspuns la schimbarea mediului
(a mobilierului, de exemplu), sau de schimbarea secvențelor din rutina zilnică.
Teorii explicative privind etiologia autismului : existența unor factori ce determină
anomalii organice; existența unor factori ce produc tulburări ale func țiilor psihologice și
psihofiziologice.
Spre exemplu, un mecanism genetic poate determina atât o anomalie structurală, cât și
una biochimică, ce afectează o funcție sau mai multe ale creierului. Studiile realizate de
Coleman și O'Brien în 1970 semnalează prezența, în proporții diferite, a unor anomalii
biochimice în celulele sanguine ale copiilor cu autism clasic.
Din punct de vedere etiologic, au fost elaborate trei categorii de teorii distincte, ce fac
posibilă explicarea autismului:

6
1.Teoriile organic e – consideră că autismul apare ca urmare a unor disfuncții organice
de natură biochimică sau a unei insuficiente dezvolt ări structurale a creierului. Teoriile
organice trebuie luate în considerare, în primul rând, dificultățile perceptuale de atenție și de
învățare prezente la autiști. Deși sunt adoptate de tot mai mulți specialiști, ele nu oferă
siguranță, pentru că nu precizează în ce măsură implicar ea organică este de natură genetică sau
traumatică. Etiologiile organice se referă, în principal, la afecțiunile creierului, anomaliile
genetice, leziunile subcorticale, disfuncția sistemului vestibular, întârzieri ale maturizării.
2.Teoriile psihogene – interpretează autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică
față de tot ce este percep ut ca rece, ostil și pedepsitor. Bruno Bettelheim (1967) invocă pentru
prima dată relația părinte -copil, bazându -se pe observarea unor relații mai reci ale părințil or
față de copiii autiști. Acestea duc la disfuncții psihologice manifestate prin anomalii ale
dezvoltării stării emoționale, ale sferei cognitive, atunci când dificultățile utilizării
simbolurilor devin dominante în tulburările limbajului, anomalii ale ca pacităților perceptive și
ale atenției, dificultăți în imitarea acțiunilor corporale și altele.
3.Teoriile comportamentale – consideră că autismul infantil ia naștere print un șir de
comportamente învățate, care se formează în urma unor serii de recompens ări și pedepse
întâmplătoare. Teoriile comportamentale sunt legate de cele psihogene deoarece implică
întotdeauna componente de ordin psihologic. Comportamentele de tip autist se formează și se
mențin prin recompensări și pedepse ce se repetă în condiții a semănătoare sau percepute astfel
de copii.
În cazul crizelor de furie a autostimulărilor și altele la baza lor, de cele mai multe ori,
stau aberații în structura psihică și de viață a părinților, intervenții anormale în educarea
copiilor, existența unor anomalii la copii care sunt exacerbate de ati tudinea și comportamentul
patologic al părinților.
Imposibilitatea precizării cu exactitate a factorilor etiologici, duce la supoziția implicării
și a unor cauze ce sunt răspunzătoare și pentru alte categorii de handicap. Enumerăm:
●bolile infecto -contag ioase din timpul sarcinii și al nașterii;
●cauze ereditare;
●anomaliile creierului, întâlnite la o treime din autiști.

7
Se estimează că tot o treime din autiști suferă de meningită, encefalită, hidrocefalie,
epilepsie, aceasta ducând la o și mai mare dif icultate în stabilirea factorilor specifici etiologici
pentru autiști.
2.2.Cauze
Părerile privind etiologia autismului variază de la un autor la altul. Astfel, în lucrarea
intitulată semnificativ „ La forteresse vide”, B. Bettelheim consideră că autismul are origini
sociale și nu biologice. Acesta afirma că Sistemul Nervos Central al c opiilor care suferă de
autism este normal dezvoltat. O serie din acțiunile, reacțiile lor sau, lipsa acestora nu vin dintr –
un defect al capacității virtuale ci, din aceea că, dintr -un motiv sau altul, ceea ce este virtual nu
s-a realizat.
Aceste capacit ăți nu ajung să se realizeze datorită unor piedici exterioare. Spre deosebire
de debili mintali, reacțiile sunt de asemenea primitive comparativ cu vârsta lor, personalitatea
copiilor autiști se poate dezvolta și atinge o anumita bogăție.
Dacă acest luc ru se produce, grație unui tratament special, aceasta se întâmpla la o
vârstă mai întârziată decât cea normală, fiind necesară parcurgerea tuturor etapelor de
dezvoltare ale personalității, care au fost abandonate.
2.2.1. Factorii endogeni

Seguin arată că principala caracteristică a autismului este de multe ori lipsa de
voință.,, Tulburările voinței,spune el,sunt mult mai importante decât toate celelalte tulburări
fiziologice și psihice luate laolaltă.Voința -această pârghie a tuturor acțiunilor și
capacităților – este de multe ori absenă la aceste persoane,, . Seguin consideră că la copii cu
autism este tulburată nu numai treapta superioară a dezvoltării voinței , ,, cărămida de
legătură a întregului edificiu ,, , ci și cele mai primare și mai elementare impulsuri voluntare.
Copilul cu autism , este deci, după Seguin ,o persoană lipsită de voință .Nu lipsa capacităților
intelectuale caracterizează copii cu autism ,ci incapacitatea de a adapta liber capacitățile la
natura morală sau intele ctuală a comportamentului .

8
2.2.2. Factorii exogeni

Tot așa cum trebuie să ne gândim la determinarea genetică a autismului ,trebuie să
avem în vedere și posibilitatea determinării exogene chiar dacă totul pledează pentru o
etiologie ereditară.Din cauz a rigidității și a inerției materialului său psihic, copii cu autism
înclină spre structuri dinamice puternice ,unitare și neseparate.De aceea sistemele lor psihice
apar fie ca total delimitate ,fie complet contopite.El nu prezintă acele treceri gradate,legate
treptat ,între separarea absolută și contopirea absolută a sistemelor psihice,acea plasticitate și
mobilitate a relațiilor dintre ele ,întâlnite la co pilul normal.Înclinarea către o structură care se
alcătuiește după legea,,ori -ori,, definește și relația sa cu lumea în conjurătoare .El intră în
impas când sarcina îi cere o legătură între diferite situații sau presupune o ,participare
concomitentă la a mbele situații C. Gillberg afirma deopotrivă, că: „ Autismul este generat de o
serie de mecanisme patogene specifice, presupunând disfuncția unor grupe de neuroni din
sistemul nervos central ”. De aceea, diagnosticarea acestui sindrom implică de regulă
inves tigații neurologice minuțioase. Gillberg considera falsă împărțirea în autism cu și fără
probleme organice, întrucât ambele au comportamente asemănătoare. La psihiatrul suedez,
așa-zisul autism fără probleme organice este autismul la care bazele sale biolo gice nu au fost
încă descoperite.
Consider că, chiar dacă se acceptă multiple etiologii biologice retragerii autiste, una
dintre cauzele inițiale rămâne interpretarea corectă pe care copilul o dă afectelor negative cu
care este înconjurat de persoanele mai importante din mediul său. Acest lucru este posibil
având în vedere faptul că, comunicarea non -verbală precede și susține apariția comunicării
verbale pe care , ulterior o va acompania. Afectele negative ale adultului, în mod special ale
mamei, stârnes c reacțiile negative ale copilului, care vor favoriza creșterea tensiunii și apariția
sau accentuarea conflictului.
Se știe că excesul de tensiune împiedică desfășurarea normală a vieții psihice, el fiind
resimțit ca neplăcut. Astfel, cu cât acțiunile c u obiecte sau persoane ale copilului sunt mai
lipsite de succes, cu atât mai mare va fi tensiunea psihică care se acumulează și care are un
efect distructiv asupra dezvoltării personalității sale.

9
În acest caz, echilibrul emoțional este tulburat datorit ă lipsei de afecțiune a adultulu care
nu-l ajuta pe copil sa -și dezvolte propriul atașament. Ori atașa mentul se construiește în timp –
susține Patricia Regis -Faure – de-a lungul mai multor etape legate intre ele.
Autoarea vorbește de trei etape fundamen tale:
1.De la naștere până la 12 -15 luni, copilul cunoaște afecțiunea cea mai puternică. El este
în faza caracteristică prin intimitate maximă cu mama sa, fază care, constituie baza „ relației
simbolice” dintre copil si mamă. El nu implică doar sugerea și înghițirea hranei, ci și aspecte
importante precum: modalitatea în care sugarul e ținut, suplu sau rigid, sigur sau angoasant, cu
căldura sau nedorit. Ca experiență centrală, suptul este punctul de plecare al sentimentelor
noastre ulterioare. Atunci cân d unii nou – născuți par să întoarcă spatele sânului matern, o serie
de mame neatente pot îndepărta ușor copilul, iar aceasta pare să fie, cum arătam și mai sus,
sursa unor neîncrederi de bază.
2. De la 15 la aproximativ 30 de luni copilul află că este separat de mediul înconjurător.
El devine conștient de sine insusi si de vulnerabilitatea sa. Lumea nu i se mai supune, ba chiar
îi rezistă. Este momentul afirmării de sine, din nevoia de a se opune. Această etapă este
importantă în măsura în care, dacă totul a trecut cu bine, copilul a achiziționat o încredere
suficientă în anturajul său și în lumea exterioară. Încrederea și securitatea sunt esențiale pentru
viața sa relațională viitoare. În decursul primelor doua etape, copilul trăiește experiențe într -o
mare măsură mai intense decât ale copilului mai mare sau ale adultului. De aceea, el trebuie
înconjurat cu mai multă tandrețe și atenție, pentru a se putea integra în mediul său.
3. A treia etapa c uprinsă între 3 -4 ani și până la 7 ani. Copilul trăiește acum experiența „
relației triunghiulare” tata -mamacopil. Orice acțiune a copilului va trebui sa fie aprobată nu
numai de mama, dar și de tata. Admițând existența „relației triunghiulare”, Rose Vince nt
sublinia: ”părinții comunică verbal, dar în aceasta comunicare întrebuințează uneori și semne
care diferă mult de cele folosite de copil pentru a se face înțeles de mama. El trebuie sa adopte
acest sistem de comunicare pentru a pătrunde în lumea adulț ilor și a le împărtăși iubirea.
Copilul se confruntă cu dreptul de a iubi si de a fi iubit. El experimentează rivalitatea și
gelozia prin opoziție cu atracția față de părintele de sex opus.
Trebuie precizat că „ dacă un mare număr de psihologi consider au sănătoasă și necesară
pentru echilibrul copilului o diferențiere netă a celor doua roluri, alții în lucrări mai recente

10
vorbesc de „ părinți” ca de o unitate, într -o perspectivă în care conflictul oedipian ocupă un loc
din ce în ce mai mic”.
Bruno Be ttelheim afirma că în cadrul acestor etape mari există momente critice
hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a activității psihice a copilului. Ele trebuie înțelese ca
perioade mult mai sensibile, în cadrul cărora, experiențele specifice sunt mai decis ive si pot
avea un efect radical si de durată.
Prima perioadă critică, din cadrul etapei „ relației simbiotice” dintre mamă și copil, este
cuprinsă între 6 ș i 9 luni, iar cea de -a doua, din etapa afirmării de sine între 18 si 24 luni. B.
Bettelheim susț ine că retragerea autistă se profilează în decursul acestor perioade. La cei mai mulți copii cu autism, cauza care le -a provocat boala nu este precisă, dar
chiar și în extrem de puținele cazuri când etiologia bolii este cunoscută, nu toți pot spera la
tratament, din simplul motiv că nu avem încă metode terapeutice eficiente (cum este cazul
celor cu scleroza tuberculoasa sau cu sindromul X).
Cel mai adesea tratamentul se aplică în afara familiei, prin internarea într -o clinică
specială. În familie, copilul ar putea fi expus presiunilor nerăbdătoare ale părinților, dornici să –
și vadă copilul cât mai repede progresând.
De aceea, eficiența tra tamentului aplicat copilului rămas în familie sau tratarea
simultană a mamei si copilului, acolo unde este cazul, este discutabilă.
Tratarea simultană, în mediul familial apare ca posibilă atunci când copilul este foarte
mic și dacă forma autismului nu este gravă.

2.3.Manifestări clinice

Copilul autist abandonează acțiunea dirijată, comunicarea sentimentelor și gândurilor,
întorcând spatele vieții reale, umanității, în ansamblul ei. Dar, cu cât un individ se retrage mai
mult din realitate, cu atât via ța sa interioară devine mai goală, mai stereotipă, cu atât senzațiile
sale devin mai vagi, iar personalitatea sa mai puțin structurată.
Asemenea sugarului, copilul autist nu se interesează, în mod obișnuit, de ceea ce se
petrece la o oarecare distanță. El se interesează eventual de propriul său corp, sau de câteva
obiecte pe care le manipulează și le folosește într -o manieră rituală.

11
Privirea vagă, fără țintă are rolul de a -l feri, de a -l ajuta să nege atât lumea exterioară
care incită la acțiune, cât și l umea interioară care ar putea reacționa. Pentru copilul autist
timpul, la fel ca și acțiunea pare să distrugă identitatea.
Definind cauzalitatea ca o succesiune în timp, în care un eveniment îl urmează pe altul
sau este provocat de altul și între care exi stă o relație, înțelegem de ce pentru copilul autist nici
timpul, nici cauzalitatea nu au sens. Așteptarea unui eveniment este la fel de stresantă ca orice
schimbare exterioară. Ambele apar ca terifiante, ca amenințări la adresa identității persoanei și
sfârșesc prin a fi negate.
Chiar și atunci când unii copii autiști vorbesc despre evenimente petrecute în trecut,
folosind corect timpul verbului, exprimarea lor este înșelătoare, fiindcă pentru ei aceste
evenimente fac întotdeauna parte din prezentul lor. Într-unul din articolele sale, L. Kanner
descria cracteristicile autismului astfel: ”retragerea puternică a tuturor contactelor cu ceilalți
oameni, o dorință obsesivă de a -și păstra identitatea, o anumită îndemânare în utilizarea
obiectelor, un mutism sau un tip de limbaj care nu pare a fi pus neaparat în serviciul
comunicării interpersonale.
Printr -un aspect important, acest comportament diferă de ritualul obsesiv obișnuit:
copilul autist obliga indivizii din jurul său să fie mai obsesivi, mai stereotipi în acțiuni decât el
însuși.
V. Predescu precizează faptul că tabloul clinic al autismului se caracterizează prin trei
simptome principale:
a.Perturbarea comunicării interpersona le (izolarea autistă);
b. Tulburarea limbajului vorbit;
c. Stereotipiile.
E. Verza grupează principalele an omalii ale autismului astfel:

a.Dificultăți de limbaj și comunicare :
● se manifestă de timpuriu prin slabul interes față de achiziția limbajului;
●autiștii nu răspund la comenzile verbale și au o reacție întârziată la apelul numelui lor;
● vorbirea apare mai târziu decât la normali , iar pronunția e defectuoasă;

12
● în jur de 5 ani pot repeta unele cuvinte, iar după însușirea limbajului au tendința de a
schimba ordinea sunetelor în cuvânt, de a nu folosi cuvintele de legăt ură, de a substitui
cuvintele;
●vocabularul e sărac, vorbirea economicoasă, lipsită de intonați e, flexibilitate,
dezagreabilă;
●ca urmare a dificultăților în planul ideației, formulările verbale s unt stereotipe și
repetitive;
● bizarităț i în alcătuirea propozițiilor;
● fenomenul ecolalic este evident și dă impresia unui ecou prin repetarea sfârși tului de
cuvânt sau propoziție.
b.Dicontinuitatea în învățare și dezvoltare poate produce confuzii în aprecierea
capaci tăților generale ale autistului:
● incapacitate de a număra, dar abili tăți la operații de înmulțire;
● dificultăți în învățarea liter elor, dar u șurință în învățarea cifrelor;
● se orientează bine în spațiu, dar manifestă stereotipii în formarea unor
comportamente cognitive, accentuate prin lipsa de interes pentru achiziții noi.
c.Deficiențele perceptuale și de relaționare apar de la naștere:
●este plângăreț, agitat în majo ritatea timpului, cu țipete sau inhibat, fără interes și
dorință de a cunoaște lumea înconjurătoare;
●unii manifestă interes pentru obiectele strălucitoare sau sunt fascinați de lumină;
●alții nu perc ep elemente le componente ale obiectelor;
●unora le place să pipăie, să atingă obiectele, a u reacție negativă la aceasta;
●unora le place muzica, reacționează pozitiv la ritm, au abilități de a cânta.
d.Tulburările acționale și comportamentale sunt cele mai spectaculoase prin amploarea
și complexitatea lor :
●acțiunile și comportamentele sunt bizare și stereotipe, cu aspecte comune, dar cu
aspecte comune, dar și cu dif erențieri pentru fiecare caz;
●automutilare și autodistrugere / autostimulare (kinestezică , tactilă, auditivă, vizuală);
● rotirea brațelor, mersul p e vârfuri, învârtirea pe loc;
●nevoia redusă de somn;
●reacții diminuate la frig și durere;

13
●schimbarea dispoziției brusc, fără motiv;
●rezistența la sedative și hipnotizante;
e.Disfuncționalități în planul proceselor, însușirilor, funcțiilor psihice :
● în plan afectiv motivațional;
● lipsă de interes pentru contactul social, indiferență față de sufer ințele altora;
●unii se atașează exagerat față de obiecte fără semnificație: cutii goale, bucăți de hârtie;
● manifestă frică patolog ică față de obiecte obișnuite;
● deși nu știu să mintă, lasă impresia că ascund ceva, pentru că nu privesc în față
persoan ele;
●vorbesc sau acționează penibil: mănâncă de pe jos, se șterg pe părul sau hainele cuiva;
●nu stabilesc contact afectiv decât cu totul sporadic, fără să adopte atitudini pozitive
constante față de persoanele apropiate;
● manifestă izolare, închidere în eul propriu;
●pot trăi stări de frustrație, anxi etate și hiperexcitabilitate ;
●caracteristicile gândirii și inteligenței rezultă din activitatea de joc.
Jocul e ste de tipul celui al sugarului, de manipulare, fără a acorda un simbol al jucăriei
sau un sco p jocului:
●deseori se asociază cu forme ale deficienței mintale severe, ca urmare a unor anomalii
ale sistemului nervos central;
●dificultățile în înțelegerea imaginativă a unor situații reale împiedică formarea de
concepte care să permită abstractizări și generalizări, raportarea corectă la pr ezent sau
proiecția în viitor;
●aspectul facial agreabil și o memorie mecanică bună pot crea i mpresia unei inteligențe
bune;
●nu manifestă atenție când li se vorbește sau când se produc evenimente cu
semnificație, pentru că nu înțeleg semnificația și simbolistica lingvistică.
Thomas Weihs menționează că descrierile tipice referitoare la copiii autiști conțin
următoarele observații:
●evită să te privească în față;
●par să nu înțeleagă sau să nu audă ce li se spune;
●de obicei nu vorbesc, dar dacă o fac limbajul lor are cev a bizar.

14
●se folosesc de cuvinte ca de niște obiecte, le întorc pe toate fețele și se amuză
inventând cele mai ciudate combinații, dar nu le folosesc ca pe instrumente de comunicare;
●evită să folosească „eu” sau „pe mine”. Cel mai des își vor spune „tu ”. – se remarcă
semne ale unei anxietăți intense. Stările anxioase se leagă de unele obsesii sau capricii
extreme, cum ar fi plasarea obiectelor, conform unui paralelism perfect;
●interesul pentru mecanisme și o îndemânare ieșită din comun pentru manipula rea
acestora, în contrast cu dezinteresul pentru cei din j ur și pentru propria persoană;
●copiii autiști nu vor evita contactul tactil, îmbrățișarea atunci când nu
copiii autiști nu vor evita contactul tactil, îmbrățișarea atunci când nu insistăm să stab ilim un
contact vizual sau verbal cu ei;
●unii, care evită exprimarea verbală și par a nu înțelege semnificația cuvintelo r, pot fi
cântăreți talentați;
● pot să apară probleme privind alimentația, refuzul total sau predilecții obs esive pentru
anumite a limente.
Weihs afirmă că autiștii sunt „ altfel situați în lume ”, fapt relevat de testele de
inteligență: De obicei, copilul cu handicap, a cărei întârziere mintală nu este primară, ci este
consecința unei patologii care a afectat dezvoltarea, are la teste le de inteligență, rezultate ce
acoperă interval ul cuprins numai în câțiva ani. Un copil de 10 ani poate răspunde la toate
întrebăril e pentru vârsta de 7 sau 8 ani.
Copilul autist poate adesea la întrebări care depășesc cu mult vârsta cronologică, dar nu
reușesc să răspundă la întrebări sub nivelul vârstei sale.
Răspunsurile la testele de inteligență sunt divers distribuite, ceea ce demonstrează că
testele de intelig ență nu sunt aplicabile copiilor autiști. Copilul autist nu pare să se integreze
într-o structură socială și, nu pare să se considere pe sine o persoană.
Incapacitatea de a -și percepe adecvat propriul Eu este descrisă ca o problemă centrală a
simptomatologi ei autismului, aspect specific pentru faza în care se manifestă incipient
autismul, în jur de 2 -3 ani.
Din cele expuse, se impune o abordare terapeutică specifică. Ea presupune o evitare a
confruntării directe, a „ privitului în ochi ”. Dacă dorim să -l face m să meargă cu noi, vom privi
numai în direcția în care vrem să -l conducem.

15
Trebuie să -i vorbim cu blândețe, indirect , abuziv, să nu ne impunem voința asupra lui,
să nu -i dăm ordin. Prima sarcină ce le revine părinților și educatorilor este să învețe să trăiască
alături de copilul autist, creând o atmosferă pozitivă de simpatie, fără să se desființeze mediul
constructiv pe care o familie normală sau școlară îl oferă unui copil în creștere.
Nu este de nici un folos pentru copilul autist ca familia să cede ze în fața fiecărei toane și
să-și adapteze existența la modul lui de viață, căci acceptând acest compromis, se ajunge la o
atmosferă insuportabilă.
Stabilirea unui mod de viață acceptabil pentru capacitatea adultului de a permite
copilului să simtă sigur anța dragostei, în ciuda dificultăților sale de a se conforma, în ciuda
comportamentului straniu are adesea va trabui îngrădit.
„Înțelegerea” bazată pe căldură si empatie poate fi dezvoltată când acceptăm situația în
care se află copilul ca pe o problemă a dezvoltării fiecărui copil în parte, a dezvoltării fiecărui
copil în parte, a dezvoltării omului, în general. Conștienți de aceasta, vom putea căuta în noi
înșine forța de compasiune necesară pentru creșterea unui copil autist.

2.4.Diagnostic

Diagnosticare În diagnoza autismului pot fi făcute confuzii și substituiri cu alte
sindroame care, la rândul lor sunt prea puțin delimitate în teorie și practică, dar au unele
trăsături asemă nătoare sau comune cu autismul.
De exemplu, „psihoză infantilă”, „encefalopatie infantilă”, „tulburări emoționale grave”,
„schizofrenie infantilă”, „oligofrenie” se referă la fenomene care nu caracterizează în totalitate
starea corectă de autism, ca entitate distinctă. Lorna Wing afirmă că autismul prezintă un
comportament ce poate fi definit cel mai bine.
După DSM III, criteriile de disgnostic pentru autismul de tip Kanner sunt:
1.Debut înaintea vârstei de 30 luni;
2.Lipsa de răspuns la stimu lările lumii înconjurătoare;
3.Defic it ma rcant în dezvoltarea limbajului;
4.Dacă vorbirea este prezentă, patternul de vorbire este particular, cu ecolalie imediată și
întârziată, limbaj metaf oric și inversiunea pronumelor;

16
5.Răspunsuri bizare la aspecte ale mediului înconjurător: rezistența la schimbare, interes
pentru diverse obiecte;
6.Absența ideilor delirante, a halucinațiilor, absența pierderii asociațiilor, absența
coerenței, ca în schizofrenie.
Diagnosticul conform DSM -V ,se stabilește după 5 criterii (A,B,C,D,E),care țin cont de
vârsta la debut (C),caracterul limitativ al simptomelor (D),de deficiențele de comunicare și
interacțiune socială(A),de prezența comportamentelor ,intereselor și activităților restrictive
,stereotipe (B),comorbidități și deficiențe intelectuale (E),după cum urmează:
A.Deficite persistente în comunicarea socială și interacțiunea socială,în toate
contextele,nemanifestate ca întârzieri de dezvoltare generale, care să se regăsească în toate
cele 3 arii descrise mai jos:
1.Deficite în reciprocitatea socio -emoțion ală pornind de la manifestări de apropiere socială
anormală și imposibilitatea menținerii unei conversații din cauza lipsei de reciprocitate
afectivă,emoțională,de interese și ajungând până la absența totală de inițiativă în interacțiunile
sociale.
2.Deficite în comportamentele de comunicare non -verbală,folosite în interacțiunea socială:
pornind de la comunicare non -verbală și verbală foarte slabă ( anormalități în contactul vizual
,limbaj corporal) sau deficite în înțelegerea și folosirea comunicării non -verbale și până la
absența completă a expresiilor faciale și a gesturilor în comunicare.
3.Deficite în dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale ( în afara relațiilor cu anturajul):
pornind de la dificultăți de adaptare a comportamentelor în funcție d e contextele sociale
diferite,dificultăți în integrarea profesională,dificultăți în formarea prieteniilor până la absența
totală a interesului pentru ceilalți oameni.
B.Comportamente ,interese și activități restrictive (stereotipe), manifestate în cel puți n
două dintre următoarele arii.
1.Vorbire ,mișcare motorizare și utilizare de obiecte în mod stereotip (repetitiv):precum
simple mișcări stereotipe,ecolalia,utilizarea repetitivă a obiectelor ,utilizarea de secvențe
idiosincratice.
2.Atașamentul excesiv la rutină,comportamente și vorbire ritualizate sau rezistență exceivă
la schimbare: de exemplu ritualuri motorii ,insistență în a mânca aceeași mâncare,apariția
stresului la mici schimbări.

17
3.Interese fixiste ,restrictive manifestate cu o concentrație maxi mă ,o intensitate anormală
:precum atașament/preocupare puternică pentru obiecte neobișnuite ,interese excessive
manifestate cu perseverență.
4.Hiper -sau hipo -reactivitate la stimuli senzoriali sau un interes neobișnuit pentru
caracterul sensorial al medi ului.
Cu alte cuvinte ,dintre trăsăturile caracteristice ale acestei deficiențe, reținem:
surdomutitatea este imposibilitatea însușirii vorbirii pe cale naturală auditivă,asociată cu
surditatea totală sau aproape totală.
Persoanele autiste sunt caracteri zate de o repliere asupra propriei lumi lăuntrice,această
evitare a interacțiunii umane fiind reflectată în vorbirea lor.
Persoanele cu dizabilități auditive par să aibă nevoie de un contact,pentru a -și dezvolta
corect funcțiunile limbajului,decât de simp la imitare a ceea ce aud,fără a fi capabili să utilizeze
regulile și principiile de bază.
Așadar lumea unei persoane cu dizabilități auditive ,așa cum o percepe ea,este diferită.Dar
deși comportamentele acesteia par ciudate ,confuzie și de neânțeles ,o mai bună cunoaștere a
acestei deficiențe a condus la o nouă viziune asupra autismului.
Este vorba în cazul persoanelor cu dizabilități auditive de un mod diferit de a percepe și de
a-și ordona lumea ,cum s -ar părea că rezultă inabilitatea acestor persoane de a se integra din
punct de vedere socioeducațional.
Rigiditatea comportamentală,interesele restrictive car par obsesiv -compulsiv ,repetitive
,neacceptarea schimbărilor pot fi de fapt metode prin care aceste persoane încearcă să -și
satisfacă nevoia intensă pentru ordine și pentru constanța obiectivelor.( Adrian Neculau,2005,
pg.279)
Diagnosticul diferențial se face cu :
1.Întârzierea mintală de diferite grade, deoarece copilul autist poate părea întârziat.
Copilul oligofren are însă un deficit mental global și omogen, răspunde la stimulările sociale,
examinatorul reușind să înțeleagă lumea lui îngustă; conversația este imatură, limitată la
simplu și concret; îi lipsește detașarea a fectivă specifică autistului;
2. Deficiența de auz, pentru că prin răspuns la stimuli sonori, poate fi considerat surd.
Examenul audiometric la copilul autist este uneori imposibil. Observația relevă faptul că
deficientul de auz caută să compenseze lipsa auzului, urmărind cu atenție interlocutorul, cu

18
care stabilește un limbaj gestu al. Pe de altă parte, ecolalia, jocul și interesul pentru unele
sunete n e dovedesc că autistul aude;
3.Afazia motorie de dezvoltare în care limbajul nu este dezvoltat înainte de 4 ani. În
acest caz, copilul are un contact psihic bun, o afectivitate normală , un limbaj receptiv
corespunzător, imită și folosește gestul pentru comunicare. Nu are un deficit senzorial
concomitent.
4.Sindroamele cerebrale degenerative, care evoluează cu deficit mintal. În aceste cazuri,
evoluția psihică este caracterizată de un re gres progresiv în toate, sau numai în unele arii de
dezvoltare și de apariție a unor semne neurologice.
4. Sechelele traumelor psihologice prelungite, legate de separarea sugarului de mama sa
sau de o carență afectivă, în caz de spitalizare prelungită, pl asarea în creșe. Lipsa
antrenamentului afectiv îl face pe copil apatic și treptat întârziat în dezvoltarea psihică.
Reinserarea precoce a copilului într -un mediu afectuos și stimulator permite dispariția
simptomelor și o evoluție favorabilă ulterioară.
2.4.Evoluție
Literatura de specialitate mai analizează în spectrul tulburărilor de autism , Sindromul
Asperger (AS) , pus în evidență de pediatrul austriac Hans Asperger în 1944 sub numele de
”psihopatie autistică” în urma observării unor copii cu dificultăți de integrare socială și descris
ca o tulburare de personalitate marcată de izolarea socială. Sindromul Asperger este o
tulburare de dezvoltare caracterizată prin:
●interese limitate sau o preocupare neobișnuită cu un anumit subiect și excluderea din
alte activități;
●rutine, repetiții sau ritualuri;
●particularități de vorbire și de limbă, cum ar fi vorb irea într -un mod excesiv de formal
sau într -o formă monotonă;
●comportament inadecvat social și emoțional și incapacitatea de a interacționa cu succes
cu colegii;
●restricționarea utilizării de gesturi, gesturi limitate sau expresii faciale nepotrivit e;
●lipsă de coordonare motrică.
Spre deosebire de copii cu autism, copiii cu Sindrom Asperger își dezvoltă mai devreme
competențele lingvistice. Intârzierile motorii sunt uneori primul indicator al tulburării. Există

19
și cercetări care corelează Auti smul cu ADHD, de exemplu, studiul efectuat de Diane
Kennedy , autoarea cărții ”The ADHD Autism Connection” (lucrare total necunoscută la noi în
țară), în care se analizează similarități la nivel simptomatologic între tulburările din spectrul
autist (în spec ial Sindromul Asperger) și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție
(ADHD). Kennedy remarcă existența a 3 arii comune afectate: comunicarea, interacțiunea
socială și comportamentul, atrăgând atenția că cercetătorii și clinicienii au în vedere do ar două
din aceste arii, punând diagnosticul uzual de ADHD fără a verifica dacă nu cumva este vorba
de autism. Singura soluție oferită pentru ADHD este tratamentul medicamentos care în cazul
copiilor cu autism nu are nici un efect. Dificultatea de a pune u n diagnostic corect în cazul
autismului sau de a elabora programe de intervenție educațional -terapeutică eficiente izvorăște
și din următoarele „ mituri ” care, deși au fost răsturnate, ele încă mai circulă în literatura de
specialitate. Aceste mituri referi toare la copii cu autism sunt:
●copiii cu autism nu stabilesc niciodată contact visual ;
●în fiecare copil autist se ascunde un geniu ;
●copiii cu autism sunt incapabili să își arate afecțiunea ;
●autiștii nu vorbesc ;
●progresul înseamnă că un copil nu are autism ;
●autismul este vindecabil ;
●autismul este provocat de un mediu familial nociv în care crește copilul ;
●copiii autiști sunt incapabili să învețe ;
●autiștii nu doresc compania celorlalți ;
●copiii cu autism ar putea vorbi daca ar vrea, însă sunt încăpățânați ;

2.5. Particularități ale dezvoltării copilului cu autism

Pentru a stabili și înfăptui obiectivele muncii instructiv educative și recuperatorii ale
copiilor cu autism este necesar să facem distincția între consecințele directe ,imediate
,nemijlocite pe care le provoacă acestea și consecințele lor secundare care se manifestă pe
planul dezvoltării fizice și psihice.Dar ,desigur ,gradul acestei mijlociri diferă de la caz la caz
,ceea ce ne permite totuși o anumită distincț ie.Tot în rândul consecințelor primare sunt trecute

20
,de regulă, dizabilitățile auditive , care sunt în legătură directă cu scăderea fluxului de impresii
vizuale .
Dincolo de spectrul autismului (dar nu fără legătură cu ele) apar o multitudine de alte
forme de ordin secundar e ,pe care le constatăm la mulți copii cu autism : o ținută corporal ă
defectuoasă, o proastă coordonare vizual -motorie ,o încetinire a ritmului dezvoltării psihice,un
nivel de cunoaștere scăzut în raport cu vârsta,infantilism afectiv și multe altele ,care nu sunt
identice la toate persoanele cu deficiențe senzoriale.La un ii copii cu autism aceste trăsături
lipsesc cu desăvârșire .La unii apar trăsături pozitive care pot fi considerate ele însele
consecințe ale autismului :tendința de a luc ra cu atenție,calități superioare ale voinței
,capacitate mare de memorare intenționată .Este o confuzie gravă,care poate vicia întreg planul
de recuperare a unui copil cu autism .
Se poate întâmpla ca un copil să sufere și de hipoacuzie, de întârziere în dezvoltarea
mintală ,de tulburări grave de caracter ,de defecțiuni ale aparatului locomotor,fără ca aceste
fenomene să decurgă din deficiențe senzoriale.Sunt cazuri în care aceleași cauze organice care
au provocat autismul ,sau poate alte cauze , dau naștere și unei alte deficiențe ,paralele.
Existența unei duble sau multiple deficiențe complică ,firește ,foarte mult tabloul
particularităților persoanei respective,precum și munca educativă și recuperatorie.Este foarte
important să distingem de la început care sunt consecințele reale ale autismului și care sunt
dizabilitățile cumulate ,care necesită măsuri de recuperare speciale .Unii autori simplifică
problema afirmând că ,, din punct de vedere psihologic copii cu autism nu pun nici o problemă
specială ,în afa ră de adaptarea la scă derea sau lipsa senzațiilor ,,.
Specificul este astfel negat ,uneori din buna intenție de a nu lăsa impresia c ă acești copii
ar fi ,din punct de vedere psihologic,, altfel ,, decât ceilalți,adică anormali.Dificultățile
activității tact ile se răsfrâng asupra reprezentărilor senzoriale ale copiilor cu autism .Autismul
duce și la o altă consecință: ele sunt prea puțin eficiente în activitatea cognitivă și practică
,prea puțin operante,lipsite de mobilitate.Din cercetările înteprinse rezultă că , ,, nu pot fi
stabilite corelații directe între nivelul reprezentărilor și nivelul tactil -kinestezic.
Cantitatea și calitatea reprezentărilor depind în mare măsură de experiența tactilă pe care a
dobândit -o copii respectivi ,într-o activitate adecvată ,de felul în care această experiență a fost
îmbogățită prin datele oferite de celelalte căi de aferentație ,de dezvoltarea deprinderilor de
tactile.

21
Este necesar ca , încă din momentul intrării în școală ,să cercetăm nivelul reprezentărilor
lor și să ducem o muncă perseverentă pentru lichidarea decalajului existent în acest domeniu.
Sunt mai întâi probleme de zi de zi ale sprijinirii activității perceptive ,înțeleasă ca parte a
întregii activități cognitive și practice a copiilor cu autism .Trebuie găsite căile de a stimula
percepția ,de a o echilibra rațional cu percepția pe alte căi senzoriale,de a ajuta întreg procesul
perceptual în desfășurarea sa și îndeosebi analiza și sinteza în didactica lor,de a asigura reușita
actului perceptiv și de a întări acti vitatea prin evidențierea rezultatelor ei pozitive ,prin
confirmarea ei practică. Toate acestea presupun o organizare adecvată a procesului educațional
,atât în predarea și însușirea diferitelor discipline școlare cât și în întreg sistemul activităților
extradidactice.
Pentru a enunța deocamdată numai problemele cele mai largi ale acestei organizări,vom
aminti necesitatea unor bune condiții de lucru ( mobilier didactic,luminozitate) și a
materialului didactic corespunzător posibilităților senzoriale ale pe rsoanelor cu dizabilități
auditive ,adaptat ca mărime,culoare ,contrast față de detaliile esențiale .Sub acest aspect este
necesară asigurarea unei treceri foarte gradate spre diferențieri mai fine ,prin creșterea treptată
a complexității materialului senzo rial perceput.
Este foarte important elaborarea unor scheme senzoriale ,prin eliminarea treptată a
verigilor inutile ale actului sensorial ,prin selectarea punctelor de reper esențiale și însușirea
unor traiectorii vizuale proprii diferitelor categorii de obiecte ,prin însușirea mijloacelor de
apreciere senzorială ,prin deprinderea convențiilor reprezentării grafice.Folosind sprijinul pe
care ceilalți analizatori îl pot da percepției senzoriale,trebuie să urmărim sistematic ca
informațiile aduse de ei să se subordoneze treptat.Pe bună dreptate s -a arătat că în condițiile
autismului este necesară ,,elaborarea unei metodici a educației senzoriale ,, .( Damaschin ,D.,
defectologie .Teoria și Practica Compensației , 2003 , pg.220 )
Atât sub aspectul rezultatelo r sale imediate cât și sub cel al dezvoltării capacității
senzoriale , activitatea copiilor cu autism este condiționată de îndrumarea educativă, de
impulsul și orientarea dată de educator , de controlul discret și de evaluarea rezultatelor , de
pricepere a pedagogic cu care activitatea acestuia este condusă spre obiectivele educaționale
impuse .După ce am prezentat autismul ,cu dificultățile sale aferente ,ni se deschide drumul
spre înțelegerea celorlalte procese psihice ,ridicate pe această temelie.Aceasta nu înseamnă că
viața psihică a copiilor cu autism decurge nemijlocit din deficiența senzorială .

22
Un copil diferit (cu autism sau alte probleme de dezvoltare) creează o stare de echilibru
deranjat și de dezechilibru în familie, atât în momentul aflării diagnosticului cât și mai târziu.
Când familia aude diagnosticul tulburării, între membrii săi se cre eazǎ o stare de echilibru
deranjat. Sunt evidente reacții similare cu cele avute în caz de tragedie, precum șocul, negarea,
vina, „nimeni nu întelege”, izolarea panica, mânia, acceptare și speranță. In momentul
diagnosticării copilului structura și echilib rul familiei se modifică, toate resursele acesteia
focalizându -se pe nevoile copilului cu autism. Copilul începe sǎ ocupe un loc central în familie
Echilibrul și relațiile intrafamiliale sunt afectate de el în mod predominant. Fiecare părinte
este diferit, însă după diagnosticarea unei dizabilități, este comun pentru toți părinții să simtă:
confuzie și copleșire; șoc; amorțeală; negare. Părinții exper imentează un spectru larg de
emoții: tristețe că nu li s -au realizat visurile și asteptările, pe care le -au avut pentru copiii lor,
sentimente de vinovăție, frică pentru viitor.
Unii părinți se simt confuzi fiind bombardați cu prea multă informație, cu sf aturi uneori
contradictorii, presiuni de a lua diverse decizii .Sentimentele părinților pot fi influențate de
modul în care situația copilului lor le afectează diverse aspecte ale vieții – poate avea un
impact asupra serviciului, vieții sociale sau chiar ș i asupra timpului alocat pasiunilor lor.
În cazul părinților copiilor cu autism, estimarea de sine poartă amprenta unor stresori
specifici și se obiectivează comportamental prin diminuarea și gravitarea relațiilor
interpersonale în jurul copilului și a pro blematicii acestuia.
Apar probleme de genul:
Probleme de interacțiune socială .Părinții copiilor cu autism se confruntă zilnic cu
dificultăti datorate unui diagnostic incorect, cu probleme legate de medii inadecvate, lipsa de
personal, lipsa unor persoan e care să fie bine pregătite pentru a se ocupa de copiii cu autism.
Mediul familial este primul mediu social în care ia naștere și se desfasoarǎ viața oricarui copil.
Primul pas către recuperarea copilului cu autism este sprijinirea acestuia pentru achiziț ionarea
unor abilități sociale.
Scopul trebuie să fie, de asemenea, îmbunătățirea calității vieții familiei, căci bunastarea
copilului și a famili ei sunt indisociabile . Familiile au nevoie de sprijin pentru a se descurca cu
copilul lor cu autism imediat ce apar dificultățile, iar o diagnosticare timpurie urmată de o
terapie timpurie îl poate ajuta pe copil să nu sufere din cauza consecințelor secundare ale

23
tulburării (cum ar fi anxietate cronică, teama și conduita dificilă) și îi poate maximiza copilului
învățarea și dezvoltarea.
Probleme de comunicare .Relația noului născut cu părinții se dezvoltă în primele luni de
viață prin comunicare non -verbală. Toată lumea cunoaște codul care ia nastere în mod spontan
între mama și copil chiar de la început: schimb ul de priviri, gânguritul, mișcările
necoordonate. La fel, limbajul copilului se dezvoltă spontan prin contactul cu cei apropiați,
ajutându -l să devină o persoană asemană toare cu cei din jur .
Copilul cu autism este privat de posibilitatea de a primi și t rimite semne de dragoste, de a –
și exprima sentimentele, nevoile. Părinții observă repede problemele sale de comunicare, dar
deseori încearcă să -și potolească temerile, agățându -se de cuvintele de consolare ale
prietenilor. (“Fiecare copil se dezvoltă în ri tmul său… Nu este nimic în neregula cu copilul
dumneavoastră”).
Probleme de comportament . Viața de familie este afectată de timpuriu de problemele de
comportament ale copilului, mai ales dacă este un comportament agresiv sau autostimulativ.
Nimic nu este mai dureros pentru părinți decât să fie martorii ai comportamentului autoagresiv
al copilului (lovire, zgâriere, lovirea capului de perete) sau să -și însoțeasca copilul într -un grup
de copii de aceeași vârstă și să -l vadă devenind agresiv cu aceștia (poc nindu-i, mușcandu -i).
Chiar și manifestările mai putin grave, țipatul, izbucnitul în lacrimi sau în cascade de râs
fară un motiv aparent, aruncatul de obiecte și toate celelalte tipuri de activități stereotipe îi fac
pe părinți să se simtǎ neputinciosi neșt iind ce sa facă în aceste situații.
Deseori tulburarile de comportament cărora oricum li se face față cu greu, sunt insoțite de
tulburări de somn și de alimentație, hiperactivitate. O plimbare în parc poate deveni ușor o
goana epuizantă. Chiar și părinții copiilor cu autism liniștiți, nu sunt feriți de epuizare nervoas ă
Izolarea copilului lor, orele petrecute urmărind mișcările mâinilor și ale degetelor îi obligă
pe părinți să -l facă pe copil să se implice într -o activitate, cu orice preț, chiar dacă efort urile
lor, duc de cele mai multe ori la și mai multǎ frustrare.
Relațiile din familie devin încordate, frații și surorile copilului sunt neglijați, familia se
aflǎ intr -o situație de stres. Poate părea greu de acceptat, ținând cont ca terapia copilului oc upă
și așa destul de mult timp, însă consilierea familială poate juca un rol important în viitorul
relațiilor familiale. Dacă se va păstra echilibrul în relațiile dintre membri familiei implicit și
copilul va avea de câștigat pe termen lung.

24