Lector univ. dr. VOINEA MIHAELA Absolvent: BULARCA GEORGIANA BRAȘOV 2013 UNIVERSITATE A TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE… [603740]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE – ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator :
Lector univ. dr. VOINEA MIHAELA

Absolvent: [anonimizat]
2013

UNIVERSITATE A TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE – ZI

ABORDAREA ADOLESCENȚEI
DIN PERSPECTIVA EDUCAȚIEI
INTERCULTURALE

Îndrumător :
Lector univ. dr. VOINEA MIHAELA

Absolvent: [anonimizat]
2013

1 CUPRINS

I N T R O D U C E R E ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 2
Partea I: Fundamente teoretice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 4
1. EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE PROVOCARE ȘI
NECESITATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 4
1.1 ȘCOALA ROMÂNEASCĂ ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ ………………….. 5
1.1.1 Postmodernismul: perioada schimbărilor ………………………….. ………………………….. … 5
1.1.2 Învățământul românesc în societatea cunoașterii și comunicării ………………………….. 8
1.2 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ ……….. 11
1.2.1 Educația interculturală – evoluția conceptului; obiective; dimensiuni ………………….. 11
1.2.2 Locul și rolul educației interculturale în curriculumul național ………………………….. 17
1.2.3 Modalități de realizare ………………………….. ………………………….. ………………………… 20
1.2.4 N ecesitatea educației interculturale în școala actuală ………………………….. …………… 23
2. ADOLESCENȚA – O ANALIZĂ DIN PERSPECTIVĂ INTERCULTURALĂ ………………….. 28
2.1 CARACTE RIZAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ADOLESCENȚEI ………………… 28
2.2 CRIZA DE ORIGINALITATE: IERI, AZI, MÂINE ………………………….. …………… 37
2.3 ADOLESCENȚA – O PERSPECTIVĂ INTERC ULTURALĂ …………………………. 41
2.4 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ LA ADOLESCENȚI ………………………….. …….. 43
Partea a II -a ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 47
3. CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ ………………………….. ………………………….. ………………. 47
3.1 OBIECTIVELE ȘI IPOTEZA CERCETĂRII ………………………….. ……………………… 47
3.2 LOTUL CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………….. 48
3.3 METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. …………… 48
3.3.1 Etapa constatativă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 48
3.3.2 Etapa experimentală ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 49
3.3.3 Etapa finală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 49
4. SISTEMATIZAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII ……………………… 51
5. CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 67
B I B L I O G R A F I E ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 69
WEBOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 70
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 71

2 I N T R O D U C E R E
Încă din secolul XVII, unul dintre marii pedagogi, Jan Amos Comenius, organiza o
școală care funcționa după principiul ,,educația și școala pentru toți”. Astfel, oricine avea
acces la educație, indiferent de clasă socială, sex, vârstă, etc.
În zilele noast re nu mai există problema claselor sociale, ci o problemă majoră o
constituie discriminarea, care apare în contextul diversității culturale. Există numeroase
minorități în țara noastră care reușesc cu greu să se integreze în școlile de masă, precum și
copiii cu deficiențe sau cei care provin din medii defavorizate.
În școala românească există diversitate, mai ales culturală, întrucât procentele
populației maghiare și rrome sunt destul de ridicate, dar există și diversitate religioasă. Însăși
educația este u n proces de transmitere a culturii de la o generație la alta, un proces de selecție
a unor valori diferite, dar și specifice unor spații și timpuri diferite. Societatea lumii devine
din ce în ce mai complexă, migrația, multiplicarea contactelor științifice , tehnice, umane, fiind
realități ale lumii moderne. Dintre răspunsurile posibile la aceste realități, multiculturalism,
interculturalism,asimilarea unei culturi de căte alta, cel mai adecvat este cu siguranță
interculturalismul.
Educația interculturală ar e ca scop pregătirea elevilor pentru recunoașterea diferențelor
culturale în interacțiunea și unitatea lor superioară. Principiile educației interculturale în
școală sunt : toleranța, respectul mutual, egalitatea.
Studierea acestei discipline în primul an de facultate și contribuția acesteia pentru
dezvoltarea propriei persoane m -au motivat în alegerea acestei teme și mai ales în
implementarea unui opțional de educație interculturală pentru adolescenți. Activitățile
specifice, bazate pe colaborare, cooperar e, toleranță, dar și informațiile dobândite în timpul
cursurilor, legate de stereotipuri, curiozități din lumea întreagă mi -au alimentat o sete de
cunoaștere, care m -a motivat să vreau să știu mai multe, să călătoresc, să explorez, etc.
Fiecare dintre elevi ar trebui să studieze această disciplină, care prin formatul ei, te invață cum
sa fii mai bun cu cel de lângă tine, indiferent de rasă, gen, religie, etc.
Referitor la lucrarea de față, am urmărit îndeplinirea următoarelor obiective:

– proiectarea și impl ementarea unui opțional de educație interculturală pentru
adolescenți

3 – demonstrarea necesității educației interculturale la adolescenți prin compararea
rezultatelor inițiale și finale din cadrul experimentului psiho -pedagogic.
Pe parcursul celor trei etape ale cercetării desfășurate, am încercat pe rând, să
constatăm percepțiile subiecțiilor în ceea ce privește, adolescența, educația interculturală și
beneficiile acesteia, să acționăm prin intermediul activităților specifice, cu scopul formării și
dezvoltări i comportamentului intercultural, și în final să evidențiem progresele înregistrate în
urma studierii opționalului.
Rezultatele au confirmat ipoteza cercetării, însă acestea nu au fost atât de
satisfăcătoare pe cât ne -am așteptat. Astfel, greutățile întâmp inate în desfășurarea cercetării au
fost legate de timpul alocat, care nu a fost suficient pentru asigurarea celor mai bune rezultate,
și de prezența elevilor, care nu a fost 100%, de cele mai multe ori. În acest fel putem explica
unele rezultate ale lotul ui experimental, care nu indică mari progrese. Totuși, un lucru esențial
și care m -a bucurat destul de mult a fost constatarea marelui progres în ceea ce privește
atitudinea față de minoritățile din țara noastră. Este îmbucurător să observăm cum gradul de
acceptare al acestor persoane a crescut extrem de mult după studierea opționalului.
Educația interculturală, prin formatul ei, vizează formarea și dezvoltarea unor
competențe interculturale, esențiale pentru comunicarea interculturală, pentru o mai bună
relaționare cu persoane aparținând unei alte naționalități, și mai ales unei minorități, care de
obicei nu beneficiază de unele drepturi cuvenite. Însă, această disciplină este un opțional
studiat mai ales în învățământul universitar și rareori în cel pre -universitar. Sperăm că această
cercetare va aduce o contribuție la valorificarea educației interculturale și transformarea
acestei discipline dintr -un opțional într -o disciplină de bază în curriculum -ul românesc.

4 Partea I: Fundamente teoretice
1. EDUCAȚ IA INTERCULTURALĂ ÎN ȘCOALA
ROMÂNEASCĂ ÎNTRE PROVOCARE ȘI NECESITATE
Un concept semnificativ pentru școala românească contemporană poate fi cu ușurință
diversitatea. Schimbările accelerate ale societății din ultima perioadă au influențat foarte mult
școala românească. Aceasta urmărește valorizarea diferențelor, dezvoltarea empatiei,
încurajarea interacțiunilor interpersonale, mai ales între grupuri și culturi diferite. Oare
reușește acest lucru?
Conform unui studiu realizat în anul 2003 de către Gallup, la solicitarea Institutului
pentru Politici Publice, reiese faptul că aproximativ 1 din 10 români au atitudini rasiste,
respingând în special negrii, chinezii și rromii. De asemenea, s -a demonstrat faptul că românii
resping minoritățile sexuale, dar și unele culte religioase ( Martorii lui Iehova). O altă
concluzie a sondajului este că 1 /3 din populația țării ar exclude diversitatea.1
Consider aceste concluzii ale studiului suficient de grave, întrucât perioada în care a
fost realizat este destul de recentă și în ciuda diversității existente de foarte mult timp,
populația țării nu a învățat să valorizeze diferențele dintre semeni. Educația interculturală își
propune deschiderea educabilului spre străin, spre nou. O simplă încadrare a unor conținuturi
de natură interculturală în cadrul unor discipline fundamentale, precum Limba și Literatura
Română, Istoria Românilor, Educație C ivică, nu este suficientă. Este nevoie de o disciplină de
sine stătătoare, care să reușească să schimbe mentalități deja fixate în mintea copiilor, încă din
fragedă copilărie, de către părinți, de către societate.
Încă din 1995, Constantin Cucoș își exprima dorința de imprimare a unei dimensiuni
interculturale învățământului românesc, în lucrarea „Pedagogie și a xiologie ”. Autorul prezintă
o serie de argumente. În primul rând, acesta explică faptul că este mult mai ușor introducerea
unor elemente noi din faza de gândire a unui proces, decât după așezarea structurilor. Un alt
argument prezentat, valabil și astăzi , este mulțimea tensiunilor int eretnice existente mai ales
între români, maghiari și rromi. Aceste tensiuni ar putea fi diminuate prin abordarea
interculturalismului în cadrul educației formale. Educația interculturală ar ajuta și la
îmbunătățirea relațiilor interumane de zi cu zi, la o mai bună înțelegere a celorlalți.2

1 Ulrich , C. (2007). Postmodernism și educație București : Editura Didactic ă și Pedagogică R.A.
2 Cucoș, C. (1995). Pedagogie și axiologie. Bucu rești: Editura Didactic ă și Pedagogică R.A.

5 1.1 ȘCOALA ROMÂNEASCĂ ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ
1.1.1 Postmodernismul: perioada schimbărilor
Învățământul român esc contemporan trece printr -o perioadă de schimbare, datorită
numărului mare de modificări legislative, care au dăunat elevilor, cadrelor didactice,
rezultatelor școlare, sistemului, în general. Efectele cele mai vizibile sunt cu siguranță
rezultatele la bacalaureat din ultima perioadă, care sunt din ce în mai nesatisfăcătoare. Este
grav faptul că până și în licee d e prestigiu din orașele mari ale României, rata promovării la
bacalaureat este foarte mică în ultimii ani.
La începutul mileniului III, sistemul de învățământ avea mai multe puncte slabe,
precum : 3
 accentul pus pe reproducerea și transmiterea cunoștințelo r, și nu pe producerea și
folosirea lor ;
 abordarea interdisciplinară slabă ;
 posibilitățile reduse de realizare a unui parcurs individualizat de pregătire ;
 egalitarismul ;
 centralismul ;
 folosirea unor standarde locale sau naționale în condițiile globalizării cunoașterii ;
 accentul pe calificările generale .
Din păcate, multe dintre aceste puncte slabe prezentate mai sus sunt și astăzi specifice
învățământului românesc.
Perioada actuală în care ne aflăm este numită de specialiști epoca postmodernă.
Constantin C ucoș definește postmodernismul „ mișcarea de deconstrucție, de sfărâmare a
ierarhizării de cunoștințe sau valori , a tot ceea ce contribuie la formarea unui sens, a tot ceea
ce a constituit o paradigmă sau model. ”4 Autorul prezintă prin această definiție ce ea ce ar fi
dezirabil și specific postmodernismului. Cu toate încercările de -a lungul acestei perioade , o
multitudine de schimbări dezirabile nu s -au realizat încă. Totuși, există și anumite
caracteristici ale școlii actuale care îi conferă acesteia îmbun ătățiri cerute de societate.
Școala actuală este influențată in mare măsură de societate. Astfel, într -o societate care
se definește prin globalizare, există o școală în care domină diversitatea, schimbările și

3 Ulrich , C. (2007). Postmodernism și educație. București: Editura Didactic ă și Pedagogică R.A, pag.
88.
4Cuco ș, C. (2000 ). Educația.Dimensiuni culturale și interculturale. Iași: Editura Polirom, pag. 74.

6 inovația . Problemele societății postmoderne afecteaz ă școala și tot ce înseamnă ea: elevi,
cadre didactice, relațiile dintre actorii implicați în actul educațional, până și părinți, climatul,
etc.5
O trăsătură importantă a postmodernismului este descentralizarea structu rală și
funcțională. A ceastă s chimbare aduce atât oportunități școlii (menținerea echipei didactice)
dar și limite (favorizarea subiectivismului) .
Mai mult de atât, așa cum explică și Constantin Cucoș ,,instituțiile tradiționale de
realizare a educației pierd din monopolul care se sta tuase în timp.‟6
În ultimul timp, au apărut tot mai multe organizații nonguvernamentale, care au
început tot mai mult să se ocupe de educația nonformală a elevilor și nu numai, precum și să îi
implice pe aceștia în activități de voluntariat. Aceste organi zații aduc multe avantaje, mai ales
prin colaborări cu școli, precum și prin dezvoltarea competențelor de relaționare a elevilor.
Există din fericire acum mai multă preocupare pentru persoanele cu dizabilități, iar în
școală se promovează tot mai mult inte grarea copiilor în școli publice. Astfel, strategiile de
învățare trebuie să corespundă diversității și dezvoltării diferite a elevilor. Există două
perspective în ceea ce privește școlarizarea copiilor cu cerințe educative speciale:7
a. Perspectiva integrati vă, comprehensivă – își propune ca prin anumite strategii,
tehnici, școlile de masă să fie capabile de a acorda asistență educativă și
copiilor cu cerințe educative speciale, alături de ceilalți copii din comunitate;
b. Perspectiva segregaționistă, delimitat ivă – urmărește identificarea elevilor cu
cerințe educative speciale și gruparea acestora pe tipuri și grade de deficiență,
pentru a putea fi educați în școli speciale.
Integrarea copiilor cu deficiențe în școlile obișnuite, dar și educarea lor în școli s peciale aduce
un plus învățământului românesc, contribuind la valorizarea tuturor elevilor și la participarea
acestora la învățare, indiferent de problemele întâmpinate.
O altă schimbare vizibilă în ultima perioadă este renunțarea la discipline tradițional e în
schimbul noilor educații. În ceea ce privește această schimbare, aduce beneficii
învățământului, dar trebuie evitat abuzul de aceste ,,opționale‟, care îi conferă elevului
destindere și îi dau sentimentul de o oarecare libertate.

5 Voinea, M. (2010). Gândirea critică și școala postmodernă. Brașov: Editura Universit ății
Transilvania din Brașov.
6Cuco ș, C. (1995). Educația.Dimensiuni culturale și interculturale. Iași: Editura Polirom, pag. 76.
7 Voinea , M. (2010). Fundamentele psihopedagogiei speciale. Brașov: Editura Universității
Transilvania din Brașov.

7 Interculturalismul a adus la rândul lui, schimbări benefice în educație , aș putea spune,
având în vedere că promovează diversitatea și diferențele. Copiii aparținând minorităților au
șansa de a studia în limba maternă, având astfel oportunități egale cu cei care aparțin
major ității.
O altă caracteristică a învățământului actual este posibilitatea cadrelor didactice de a
alege dintr -o multitudine de manuale școlare, ghiduri și culegeri, softuri educaționale,
asigurând o bună informare a elevilor.
O analiză interesantă a societ ății românești postmoderne este realizată de către Mircea
Malița, în lucrarea „Zece mii de culturi, o singură civilizație ”. Autorul analizează societatea
postmodernă prin prisma virtuților și a păcatelor sale. Astfel, cele șapte virtuți sunt: 8
 dărâmarea z idurilor; granițele țărilor au devenit inexistente, în ceea ce privește
come rțul, tehnologia și informația; i nteracțiunea dintre marile domenii a devenit din ce
în ce mai mare.
 căderea dogmelor; dogmatismul și absolutismul au devenit subiecte închise pentr u
perioada postmodernistă.
 moartea marilor teorii; teoriile nu se mai numesc teori i, ci versiuni sau considerații; s e
pun bazele cercetărilor, dar nu se mai formulează teorii.
 diversitatea; cu siguranță este cea mai vizibilă virtute a societății, având l a bază cinci
mii de limbi și zece mii de tradiții.
 individul; este suveran și își trăiește viața după propriile acțiuni, elementul său central
fiind experiența.
 dimensiunea estetică; abordarea estetică în postmodernism reprezintă căutarea
naturalului, aut enticului, având ca scop găsirea identității.
 eliberarea de timp și spațiu; distanțele nu mai par atât de mari, datorită transporturilor
rapide și accesului televiziunii.
În contrast, cele șapte păcate sunt:
 detronarea rațiunii; postmodernismul a refuza t distincția între credințe și cunoștințe..
 desființarea adevărului; adevărurile postmoderniste sunt credințe după dispoziții
favorabile, și nu după criterii verificabile.
 dispariția universalității; știința, împreună cu raționamentul și adevărul său au dispărut
pentru postmodernism,l a fel și universalul, pierzând în fața particularismelor
comunitare.

8 Malița , M. (2001). Zece mii de culturi, o singură civilizație. București: Edi tura Nemira.

8  contestarea realității; postmodernismul a format ideea de realitate ca proiecție a
noastră, și nu ca adevăr.
 relativismul; acest curent postmodern anulează posibilitatea de a evalua practicile
sociale și politice.
 obnubilarea comunicării; indivizii trăiesc în propriul univers, cu propriul lor limbaj,
interacțiunea fiind posibilă doar dacă există proiecte comune.
 denigrarea civilizației; culturile au dreptu l la diversitate, dar acest ea pot deveni ușor
conflictuale, deoarece î ntreaga lume este condusă de propriile interese.
1.1.2 Învățământul românesc în societatea cunoașterii și comunicării
Societatea postmodernă este tot mai des numită de către specialiști societatea
cunoașterii și a comunicării. În primă parte, denumirea de societate a cunoașterii are ca reper
noul mod de producere a acesteia, influențat de transformările și problemele lumii
contemporane, având în centru rezolvarea problemelor. M.Gibbons a identificat cinci
caracteristici ale noului mod de producere a cunoștințelor : 9
1. Cunoașterea produsă în contextul aplicării face ca aceasta să aibă un scop practic, să
poată fi negociată și orientată în funcție de context. Schimbarea este susținută și de
multiplicarea ofertei față de cerere.
2. Transdisciplinaritatea reprezintă integrarea competențelor într -un cadru de acțiune,
stabilit prin urmărirea practicilor cognitive și sociale. Răspunsul unei probleme nu va
rămâne încadrat în domeniul unei singure disci pline, ci devine transdisciplinar. Astfel,
eforturile de rezolvare ale unei probleme sunt minimalizate.
3. Eterogenitatea și diversitatea organizațională ajută la multiplicarea locațiilor de
producere a cunoașterii, iar dezvoltarea tehnologiei asigură o bună comunicare între
acestea.
4. Responsabilitatea socială și caracterul reflexiv apare prin existența unor probleme
care necesită rezolvare pentru un numar mare de persoane, ca de exemplu sărăcie,
poluare, sănătate, conflicte, interculturalism, acestea fiind și subiecte ce pot fi tratate
transdisciplinar.

9 Gibbons, M. în Ciolan , L. (2008). Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar . Iași: Editura Polirom, pag. 35 -38.

9 5. Controlul calității implică schimbări, noua cunoaștere fiind mai responsabilă față de
beneficiarii săi. Calitatea înseamnă astăzi și deschidere către o validare mai largă,nu
numai control.
În ceea ce privește c unoașterea, nu întâmplător unul dintre pilonii educației astăzi este
a învăța să trăiești împreună cu ceilalți , așa cum îl descrie J.Delors și care va fi descris în
subcapitolul următor.
Societatea postmodernă este numită și societatea comunicării . Princi palele inovații
care influențează din ce în ce mai mu lt și procesul educațional sunt : site -urile de socializare,
blended learning, blogurile, TIC-ul, etc. Acestea au provocat schimbări în educație: cereri
pentru noi competențe, acces rapid la cunoaștere, accent mai mare pe educația de -a lungul
vieții. Schimbările nu au fost doar materiale, ci și conceptuale și metodologice, în ceea ce
privește curriculum -ul.
T.I.C. -ul a devenit în ultimii ani o disciplină foarte importantă, din 2010 existând chiar
și o pr obă de bacalaureat, numita Competențe digitale. T.I.C. s -a transformat foarte ușor în
disciplina preferată a elevilor , aceștia fiind atrași de calculatoare, de tehnologie, în general.
În ciclul gimnazial, elevii studiază informatica în cadrul opționalelor , iar o dată cu
ciclul liceal, T.I.C. – ul este disciplină obligatorie. Disciplina îi ajută pe elevi să își dezvolte
competențele digitale, să utilizeze computerul la un nivel cât mai ridicat. Cererile actuale, ca
urmare a dezvoltării tehnologiei au făcut c a această disciplină să devină indispensabilă,
ocupănd un loc important în curriculum -ul românesc. De asemenea, o noutate legată de noua
tehnologie este și blended learning, tradusă ca învățare amestecată. Mai precis, metodele de
predare tradiționale sunt îmbinate cu cele care utilizează instrumente noi ale educației
(educație la distanță și educație online). Spre deosebire de utilizarea simplă a unor Tehnologii
de Informare și Comunicare, blended learning presupune integrarea acestor noi Tehnologii în
activitățile didactice. Astfel, este creat un mediu de învățare interactiv, modern, și mai ales,
centrat pe nevoile educabilului. Printre componentele blended learning, se numără: simulări,
clasă virtuală, seminar web, media, video – conferințe, etc. Ca orice f ormă de învățare, aceasta
are atât avantaje, cât și dezavantaje. Din prima categorie fac parte: educația personalizată,
independența geografică, colaborarea, tehnologiile interactive, timpul redus de studiu,
metodele pedagogice diverse, etc. Dezavantajele sunt: experiența TIC necesară, infrastructura
pentru utilizare, motivarea personală, costurile mari. Aceast tip de învățare aduce beneficii
educației, dar trebuie acordată o mare atenție asupra echilibrului dintre metodele tradiționale
de instruire și cele moderne.

10 Blogurile sunt o altă caracteristică a postmodernismului, care de cele mai multe ori au
implicații educaționale. Realizarea și dezvoltarea unui blog dezvoltă procesul gândirii, în
special gândirea critică și cu ajutorul acestuia se pot realiza uș or rețele sociale. Acestea au
apărut în anul 1996, primul blog aparținâ nd lui Tim Berner. Blogul este „ o publicație scrisă de
o persoană numai pe internet și apare ca un jurnal online ”.10
O importantă caracteristică a învățământului din zilele noastre , a celui superior, în
special, este posibilitatea prin care elevii/ studenții au oportunitatea de a studia în străinătate,
favorizând astfel interacțiunea interculturală.
Bursa Erasmus face parte din programul de învățare pe tot parcursul vieții, (Lifelong
Learning Programme – LLP), lansat la 1 ianuarie 2007. Acest program sprijină oportunitățile
de studiu, începând cu stadiul de copil, până la cel de adult, având un buget alocat de 7
miliarde de euro pe 2007 -2013. Cele patru componente ale programului sunt:
– Comenius (de la învățământul preșcolar până la cel liceal)
– Erasmus ( pentru învățământul superior)
– Leonardo da Vinci ( pentru anumite specializări și traininguri)
– Grundtvig ( pentru adulți, centre de consiliere pentru adulți).
Programul Erasmus cuprinde a ctivități precum:
 mobilități studenți
 plasamente studențești în centre de formare, centre de cercetare
 cooperarea între universități
 campusuri virtuale
Orice student poate avea șansa de a studia prin intermediul Erasmus, cu condiția să fie
student la zi, să fie absolvent cel puțin al unui an de studiu, să promoveze un test la o limbă
străină .
A fi student cu bursă Erasmus include numeroase beneficii, precum: inedita experiență
de viață, prietenii multiculturale, o mai bună stăpânire a limbilor străine, po sibilități extinse de
informare, etc. Perioada maximă de studiu la altă universitate din străinătate este de nouă
luni, cu posibilitate de prelungire, în condițiile realizării și practicii.11
Acest program este într -adevăr cea mai reușită inovație a învăță mântului actual,
dăruind educabililor care îl aleg o șansă unică de a studia alături de persoane din lumea
întreagă și o experiență de viață inedită. Mai mult de atât, aceștia devin mult mai

10 Ulrich , C. (2007).Postmodernism și educație. București : Editura Didactic ă și Pedagogică R.A, pag.
104-105.
11 Marinescu , N.(2011). Integrare europeană. Brașov : Editura Universității Transilvania din Brașov.

11 experimentați, în ceea ce privește comunicarea interculturală, da r și competențe generale.
Erasmus ajută interculturalismul enorm, valorizând diferențele interculturale și diversitatea
globală. Studentul cu bursă Erasmus dobândește prin această experiență de viață .
1.2 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ
1.2.1 Educația interculturală – evoluția conceptului; obiective; dimensiuni
Națiunea română reprezintă unica națiune de origine romanică, în care religia
majoritară este cea creștin ortodoxă, iar datorită așezării geografice, face legătura între
civilizația orientală și cea occidentală. Civilizația românească și -a construit încă de la
începuturile sale un stil de viață și cultură original, valorizând situarea sa geografică. Aceasta
se poate caracteriza prin înaltă conștiință de sine, demnitate și fermitate. Poporul român a fost
încă din momentul formării un popor tolerant.
În Țara Românească, ctitoriile bizantine au fost adaptate la condițiile locale, ilustrând
voința de independență a Țării Românești.
În Moldova, influențele bizantine sunt vizibile în artă, îmbinându -se în mod armonios
cu trăsăturile locale, astfel luând naștere stilul moldovenesc, reprezentat cu mare fast de
mânăstirea Voroneț.
În Transilvania, românii au conviețuit împreună cu unguri, secui, sași și alte grupuri
etnice, în cultură putând fi evidențiate interdependențele dintre aceste popoare, în diferite
forme și domenii.
De-a lungul istoriei, interculturalitatea în spațiul românesc a reprezentat o realitate în
numeroase domenii: cultural -artistic, național, social, economic, religios. Impor tant este că
specificul național nu a fost înlăturat sau diminuat, ci a fost îmbogățit. Acest lucru își propune
educația interculturală, de a ne ajuta să înțelegem că celelalte culturi întâlnite în țara noastră
nu au rolul de a ne distruge propria cultură, ci de îmbogăți re.12
Interculturalul constituie o nouă preocupare pentru științele umane. Acest lucru este
inevitabil, întrucât lumea se află într -o continuă schimbare și diferențele dintre culturi sunt tot
mai vizibile. Pedagogia interculturală se defineșt e ca „fenomenul de educație în perspectiva
diversității culturale”. Aceasta are ca obiect educația interculturală, care vizează educația
pentru toți și încurajează interacțiunea, dialogul și curajul de a ieși din sine.

12 Bucur , D. în Plugaru , L., Pavalache -Ilie, M.(coord.). ( 2008). Educație interculturală. Brașov :
Editura Psihomedia.

12 Pedagogia interculturală nu s -a format întâmplător, ci are la bază mai multe izvoare
teoretice:13
1. Psihologia generală – aceasta consideră individul independent de contextul său,
disciplina în sine fiind considerată etnocentrică.
2. Pedagogia generală – această disciplină o feră instrumente de i ntervenție , în relație cu
finalitățile dezirabile. Prin intermediul acesteia se formează anumite valori, prin
intermediul unor metode de instruire, promovându -se interacțiunile pozitive.
3. Psihologia socială – aceasta oferă informații utile legate de atitudi ni, valori și
stereotipuri, analiza acestora fiind utilă pentru gestionarea interacțiunilor în cadrul
unei societăți multiculturale.
4. Psihologia interculturală – aceasta studiază în mod direct interacțiunea dintre indivizi
și grupuri din culturi diferite.
5. Antropologia – această disciplină studiază fenomene ale schimbării sociale (minorități,
migrații), dinaintea psihologiei interculturale.
6. Sociologia – realizează raportarea la societatea vizată ca un întreg, ocupându -se și de
etiologia rasismului, xenofobiei , originea socială, etc.
7. Comunicarea interculturală – studiază interacțiunile interculturale de scurtă durată,
posibile în sejururi, studii în străinătate, negocieri diplomatice, etc.
8. Alte discipline: semiotica, filosofia, geografia umană, istoria, demogra fia, etc.
Conceptul de educație interculturală , cu sensul său actual provine din Statele Unite
ale Americii, fiind legat de tensiunile etnice din timpul celui de -al doilea război mondial. La
Detroit, în 1943, 34 de persoane au fost ucise într -un conflict interetnic, fiind urmat de alt
eveniment asemănător. Ca reacție, educatorii au pus bazele unei mișcări pentru a îmbunătăți
relațiile interetnice, pentru a reduce prejudecățile, numind -o educație „intergrup” sau
interculturală. Ideea fundamentală a acestei educații era faptul că cunoașterea grupurilor
minoritare în rândul elevilor va genera atitudini pozitive. Totuși, această mișcare nu a reușit să
intre în sistemul de bază al educației. Pe parcurs, eforturile de deschidere interculturală au fost
îndreptate spre ameliorarea educației populației de culoare. Astfel, manualele au fost
reformate pentru necesitățile comunității de culoare. 14

13 Cucoș, C. .(2000): Educația. Dimensiuni culturale și i nterculturale, Editura Polirom, Iași , pag. 107 –
111.
14 Banks, 1998, cit. în Nedelcu , A.(2008). Fundamentele educației interculturale.Iași : Editura Polirom,
pag. 39.

13 În Europa, sintagma de „educație interculturală” a fost folosită în mod oficial în anul
1981, în cadrul unui proiect privind educația copiilor care provin din familii de emigranți, un
proiect dezvoltat de către Consiliul Europei. Deși istoria conceptului este relativ recentă,
istoria acestor practici care abordează interculturalismul sunt existente încă de la vechile școli
ale Greciei antice sau școala lui Comenius.15
Deși au existat de -a lungul timpului multe încercări, educația interculturală a rămas
doar la stadiul de acțiuni desfășurate în cadrul proiectelor, nereușind să devină o disciplină de
sine stătătoare.
Termenul de educație interculturală este extrem de complex, datorită nu numai
prefixului ,,inter”, cât și sensului bogat al cuvântului ,,cultură”.
Termenul de cultură are o origine foarte veche. Încă din antichitate era înțeles faptul că
existau societăți și stiluri de viață diferite. Herodot, cel mai cunoscut povestitor despre alte
națiuni, dedică o mare parte din opera lui la ceea ce astăzi se numește descriere de cultură. El
prezintă detalii minuțioase dintre greci si egipteni, legate de obiceiuri. Mulți alți scri itori,
antici și moderni au lăsat moștenire o mulțime de date, utile astăzi cercetătorilor societății și
culturii. Totuși datele din perioada veche cuprind mai mult curiozități legate de diferite
popoare.16
Noțiunea de cultură a fost cel mai bine explicat în lucrările ce abordează domeniul
educației interculturale
Așa cum spunea și Rey M., atunci când spunem intercultural , automat spunem
interacțiune, schimb, interdependență. Mai mult de atât, vorbim de recunoaștere și promovare
a valorilor, a stilurilor de viață diferite, a întregii lumi. În aceeași lucrare, autorul prezintă și
explică foarte precis semnificația „interculturalului”, acesta fiind semnul: 17
 recunoașterii diversității reprezentărilor, referințelor și valorilor;
 dialogului, schimbului și intera cțiunilor între aceste diverse reprezentări și referințe;
 în mod deosebit, al dialogului și schimbului între persoanele și grupurile ale căror
referințe sunt diverse, multiple și divergente
 interogației în reciprocitate, prin raport cu viziunea egocentric din lume și din relațiile
umane;

15 Nedelcu , A.(2008). Fundamentele educației interculturale.Iași : Editura Polirom.

16Linton, R. (1968). Fundamentul c ultural al personalități ., Editura Științifică: București .
17Rey, M.(1986), cit. în. Rey, M., Dasen , P., Perregaux , C. (1999). Educația interculturală. Experiențe,
politici, strategii. Iași : Editura Polirom , pag. 152 -153.

14  unei dinamici și al unei relații dialectice, de schimbări reale și potențiale, în spațiu și
timp.
Noțiunea de „educație interculturală” este folosită destul de des în lucrările de
specialitate în comparație cu ,,educația mu lticulturală”. Ambele noțiuni implică perspective
pozitive, precum: valorizarea culturilor, egalizarea șanselor la educație. Deosebirea dintre cei
doi termeni ține doar de domeniul cultural și de preferința lingvistică. Astfel, Consililul
Europei și țările francofone preferă educația interculurală, iar țări precum Marea Britanie,
Statele Unite, Australia, optează pentru educația multiculturală. Deosebirea se poate sesiza
ușor doar prin denumirea termenilor. Multiculturalismul înseamnă existența mai multor
culturi în același loc, iar interculturalismul implică automat și interacțiunea, schimbul, între
membrii acelor culturi.18
În condițiile în care, astă zi, contactele între diferite culturi sunt din ce în ce mai des
întâlnite, școala interculturală cuprinde d oua mari seturi de obiective:19
 Păstrarea și apărarea diversității culturale a populației școlare. Școala, fiind mediu
de transmitere și promovare a valorilor, se centrează pe pluralitatea culturilor,
influențată de mediul intercultural. Nu trebuie să exist e o cultură superioară alteia.
Educatul are nevoie să se adapteze la mediul său, al orașului, al regiunii, al culturii
sale. Această școală interculturală vizează adaptarea educatului la mediu, în condițiile
existenței mai multor grupuri culturale.
 Preze rvarea unității școlii. Școala interculturală promovează interacțiunea culturală.
Aceasta dorește valorizarea tuturor culturilor existente într -un mediu, promovarea
diferențele culturale.
Cele două seturi de obiective de mai sus conduc spre alte obiectiv e concrete precum:
1) Deschiderea spre altul, spre nou, spre neobișnuit. Este dificil de realizat, dar doar cu
ajutorul acesteia putem trăi experiențe noi.
2) Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin. Trebuie înlăturat obiceiul de a -l
percepe pe celălalt numai prin modul obișnuit de a gândi sau simți.
3) Acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul” Trebuie să îl acceptăm pe celălalt, indiferent de
cultura lui, nu să îl considerăm un dușman al nostru.

18 Nedelcu , A.(2008). Fundamentele educației interculturale.Iași : Editura Polirom.
19 Cucoș , C.(2000). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. Iași : Editura Polirom,pag.177 –
178.

15 4) Trăirea situațiilor ambigue, ambivalente. Frica provocată de ambi guitate trebuie să
dispară, să putem accepta ceea ce este diferit de noi.
5) Aptitudinea favorabilă de a experimenta. Trebuie să fim capabili de a ne simți în
siguranță atunci cînd explorăm moduri diferite de a trăi, atunci când experimentăm.
6) Alungarea fricii față de ,,altul”. Sentimentul de xenofobie, de frică față de celălalt ne –
a fost transmis încă din trecut, dar acesta trebuie să dispară, pentru a -l putea primi și
accepta pe celălalt.
7) Capacitatea de a pune în chestiune propriile norme. Trebuie să ne cunoa ștem foarte
bine propriile norme, pentru a le putea înțelege și valoriza pe ale celorlalți.
8) Neacceptarea utopiei ,,discursului comunicațional egalitar”. În momentul apariției
unui conflict, trebuie gândită o soluție care să fie favorabilă ambelor părți, nu doar a
uneia singure. Cu alte cuvinte, folosind limbajul pedagogic, pentru rezolvarea unui
conflict trebuie folosită metoda câștig -câștig.
9) Aptitudinea de a asuma conflicte. În momentul apriției unui conflict, strategia cea mai
bună este de a -l trata cu ca lm și de a -l rezolva într -o manieră productivă.
10) Capacitatea de a recunoaște și a relativiza propriile repere etno – și sociocentriste.
Acest lucru nu înseamnă nerecunoașterea tradițiilor proprii, ci transformarea lor.
11) Performanța de a cuceri identități mai largi. Această idee nu încurajează renunțarea la
identitatea noastră, cum ar fi cea de român, de ungur, etc, ci conștientizarea identității
de european, de cetățean al lumii.
În lucrările de specialitate există numeroase interpretări. Cea mai reprezentati vă este
cea întâlnită în lucrarea celor trei autori preocupați de interculturalism, Rey, Perregaux și
Dasen. Aceștia consideră ca fiind dimensiuni ale educației interculturale:20
 educația pentru drepturile omului;
 educația pentru democrație și civism;
 educa ția pentru pace și dezarmare;
 educația pentru toleranță;
 educația pentru dezvoltare;
 educația pentru mediu.
Educația pentru drepturile omului are la bază principiile existente în „Carta Națiunilor
Unite” și în “Declarația universală a drepturilor omului”. Această formă a educației acordă

20 Rey, M., Dasen , P., Perregaux , C. (1999). Educația i nterculturală. Experiențe, politici, strategii. Iași :
Editura Polirom.

16 aceeași importanță atât drepturilor economice, sociale, culturale, civile și politice, cât și
drepturilor individuale și colective. Un aspect important care trebuie tratat în cadrul acestei
educații este interdependența ace stor drepturi. Ceea ce ar trebui să lege educația drepturilor
omului de educația interculturală este evidențierea experiențelor și contribuțiilor istorice ale
tuturor popoarelor, mai ales în ceea ce privește discriminarea. În ceea ce privește învățarea
drepturilor omului, cei trei autori amintiți mai sus au amintit drept scopuri: încurajarea
atitudinilor de respect, toleranță, dobândirea cunoștințelor referitoare la drepturile omului,etc.
Educația pentru democrație și civism sugerează ideea conform căreia, valorile
democratice sunt absolut necesare pentru drepturile și libertățile omului. Înșuși învățământul
trebuie să respecte principiile democratice. Termenul de civism aparține domeniului politic,
desemnând drepturile și îndatoririle unui individ inclus î n cadrul unui grup politic. Educația
civică, întâlnită și sub alte denumiri (educație morală, politică, socială, etc.) se leagă de
drepturile și îndatoririle omului, în cadrul sistemului politic existent, dar și de deprinderea
regulilor de viață.
Educația pentru pace și dezarmare include aspecte legate de valorile universale ale
vieții (libertate, solidaritate, toleranță, egalitate), în ceea ce privește pacea, văzută astfel nu ca
opusă războiului, și în ceea ce privește dezarmarea, securitatea internaționa lă și progresele
economice și sociale. Această educație se realizează cel mai adesea prin reflecții și dezbateri.
Educația pentru toleranță își propune ca fiecare individ să realizeze că toleranța este
baza fundamentală a păcii și a dialogului intercultura l. Toleranța, alături de legăturile între
oameni, între state, fac obiectul de studiu al acesteia.
Educația pentru dezvoltare vizează dezvoltarea unor valori precum pace, toleranță,
dreptate socială, etc. Aceasta se învârte în jurul marilor probleme inter nașionale.
Educația pentru mediu are ca scop schimbarea viziunii pe care o avem asupra lumii și
înțelegerea relațiilor existente în cadrul naturii, între om și natură.
Aceste dimensiuni sunt interdependente și tratează problemele lumii actuale, fiind de
altfel, niște răspunsuri ale problemelor contemporane. Educațiile prezentate sunt dimensiuni
ale interculturalismului și deși sunt predate în școli, în cadrul unor discipline de bază sau
opționale, acestea nu sunt suficiente pentru dezvoltarea competențelor necesare pentru
deschiderea interculturală, fiind realizate superficial. Educația interculturală ar trebui să fie
inclusă în curriculumul școlar separat, nu în cadrul altor discipline.

17 1.2.2 Locul și rolul educației interculturale în curriculumul național
O analiză obiectivă și sucintă a învățământului românesc din perspectiva
interculturalității este realizată de Anca Nedelcu, în cartea sa, „Fundamentele educației
interculturale”. Aceasta analizează atât curriculumul școlar, cât și manualele și auxiliarele
didactice, oferind o viziune clară asupra interculturalismului în școala actuală.
Curriculumul național oficializat în 1998 și revizuit cu zece ani mai târziu nu conține
capitole distincte care să promoveze interculturalismul în școala românească, dar, s pre
deosebire de cele dinainte, atinge pespectiva interculturală prin multe idei, pe care se bazează.
În organizarea sa, curriculumul cuprinde și discipline dedicate minorităților din țara noastră (
germană, maghiară, rusă, rromă, slovacă), precum: „Istori a și tradițiile minorităților”.
Disciplina este pentru clasele a VI -a și a VII -a, fiind realizată în cadrul unei ore pe săptămână.
Mai există și o programă școlară pentru limba romani ( cea a populației rrome), aprobată prin
Ordinul Ministrului, în 2000, c are urmărește studierea limbii romani ca limbă maternă, câte 3 –
4 ore pe săptămână.
În ceea ce privește disciplinele fundamentale, cele mai importante elemente care vizează
interculturalitatea sunt regăsite în cadrul: Limbilor moderne, Educației civice și I storiei
românilor.
Deși aceste elemente sunt demne de a fi lăudate, acestea se restrâng doar la aspectele
materiale, statice și turistice ale culturii .21

21 Nedelcu , A.(2008). Fundamentele educației interculturale.Iași : Editura Polirom

18
Sursa: Nedelcu A. ( 2008). Fundamentele educației interculturale. Iași: Editura Polirom, pag. 79.

Așa cum preciza și autoarea, aceste elemente aduc un plus abordării intercultural e în
cadrul învățământului românesc, dar este nevoie de mai mult. Trebuie să renunțăm la această
abordare superficială și lipsită de efecte formative vizibile. În plus, elementele se regăsesc în
special în curriculumulul pentru ciclul primar și gimnazial. În cazul ciclului liceal, nu există
atât de multe elemente care să abordeze interculturalitatea în învățământul românesc. Disciplina Obiective -cadru Obiective de referință Exemple de activități de
învățare
Limbi
modern 5. Dezvoltarea atitudinilor de
empatie culturală și
intelectuală Clasa a III -a
 să manifeste
curiozitate pentru
descoperirea unor
aspecte legate de viața
copiilor din țara de
origine a limbii
studiate – colecții de
obiecte culturale
(insigne, timbre,
vederi,
ambalaje);
– realizarea unui
album cu
imagini
Clasa a IV -a
 să demonstreze
interes pentru
cunoașterea unor
orașe/zone din țara
limbii de origine
(conținut care nu este
obligatoriu). – colecții de cărți
poștale, broșuri
turistice, hărți;
– realizarea unui
plan al unei/unei
străzi/oraș.
Educație
civică 2. Cunoașterea și respectarea
drepturilor copilului, a normelor de
comportare în societate Clasa a III -a
2.1 să identifice drepturile
universale ale copilului;
2.2 să identifice reguli cu
privire la raporturile pers oanei
cu ,,lucrurile”, ..plantele și
animalele” și cu ,,ceilalți
oameni”. – recunoașterea după
imagini a situațiilor de
respectare și de încălcare a
drepturilor copilului;
– imaginarea unor
povestiri, ghicitori privind
raporturile persoanei cu
lucruri și ființe
3. Dezvoltarea unor comportamente
relaționale privind constituirea
grupurilor sociale 3.1 să identifice grupurile
sociale din care fac parte:
familie, grup de prieteni, colegi
3.2 să formuleze criterii simple
în funcție de care se pot
constitui di ferite grupuri – imaginarea unor situații
față de care să aprecizeze
cum ar acționa dacă ar
face parte din diferite
grupuri
Istoria
românilor 3. Investigarea și interpretarea faptelor
și a proceselor istorice 3.3 să aprecieze înțelesurile
diferite pe care le dau oamenii
evenimentelor – citirea și comentarea
unui dosar tematic.

19 Din păcate, analiza manualelor si auxiliarelor didactice realizată de aceeași autoare, nu
ne oferă o perspectivă care să ne bucure. De și există numeroase elemente care implică
interculturalismul, acestea vin de la sine ( așa cum este cazul educației civice, o disciplină
care promovează interculturalismul numai prin specificul ei, fără mari eforturi). În ceea ce
privește celelalte discipl ine, acestea cuprind elemente de etnocentrism accentuat, care face ca
minoritățile existente în țara noastră să pară invizibile pentru elevi. Se acordă o atenție mult
prea mare cantității conținuturilor, uitându -se de calitatea acestora.
 Aria curriculară „ Limbă și comunicare” – disciplina limba română
În ceea ce privește ciclul primar, majoritatea manualelor de limbă și literatură română
prezintă elemente etnocentriste, în mod exagerat. Există numeroase exemple:
-abecedare în care imagini ale unui ciobăna ș, în straie populare și care cântă la fluier sunt
extrem de repetate;
– manuale în care identificăm descrieri ale bogățiilor țării, referirile fii nd doar asupra reliefului
țării
-descrieri ale strămoșilor noștri, prezentați în opoziție cu atacatorii ( de obicei, otomani), acest
lucru nefiind recomandat pentru elevii claselor primare;
– în ceea ce privește numele care apar în manuale, foarte rar întâlnim nume specifice altor
etnii, ca și cum noi, românii, am fi singura naționalitate existentă pe teritoriul României.
În cazul manualelor pentru clasele din ciclul gimnazial și liceal, abordarea etnocentristă
este redusă. În special, în cadrul claselor a XI -a și a XII -a, operele literare scrise de autori
români sunt prezentate în paralel cu opere literare asemăn ătoare scrise de autori străini. Se
mai poate observa și faptul că în manuale sunt tratate elemente și aspecte ale altor culturi,
cum ar fi cea orientală, greacă,etc.
 Aria curriculară „Om și societate” – Istoria românilor
Încă prin titlul acestei disciplin e se pot trage concluzii, potrivit cărora se reneagă prezența
altor naționalități pe teritoriul românesc în afara românilor.
În majoritatea manualelor de istorie, stămoșii noștri sunt prezentați în echilibru față de
celelalte populații, dar există suficie nte cazuri în care domnitorii români sunt prezentați ca
fiind mult mai măreți și biruitori decât rivalii acestora.
Ca și în cazul disciplinei Limbii și literaturii române, în cazul claselor superioare, abordările
autorilor sunt mai optimiste. În majoritate a manualelor pentru clasele gimnaziale și liceale se
evidențiază diversitatea populației de pe teritoriul românesc, precum și ideea că istoria ne

20 ajută să înțelegem oamenii care sunt diferiți față de noi și să ne cunoaștem mai bine propria
persoană.22
Cons ider că abordările mai optimiste din cadrul manualelor pentru clasele inferioare ar
trebui incluse și în cazul manualelor pentru clasele mai mici, deoarece elevii pot înțelege la
orice vârstă că există oameni diferiți, dar care au aceleași drepturi. De ase menea, aceștia pot
înțelege faptul că încă de la formarea poporului român, acesta a trăit alături de alte popoare,
învățând unii de la alții. Copiii pot înțelege oricând că diversitatea trebuie valorizată.
1.2.3 Modalități de realizare
Dasen P., alături de Perregaux C. și Rey M. prezintă mai multe mijoace prin care se poate
realiza educația interculturală,deoarece nu există o metodologie anume:23
 Invitarea în școală a unor persoane avizate din exterior . Este important ca acestea să
aparțină unor culturi dife rite, pentru ca interacțiunea dintre acestea și elevi sa aibă
beneficii.
 Utilizarea bibliotecilor, mijloacelor audio -vizuale , cu scopul de a prezenta lucrări
despre drepturile omului, rasism, excluderea minorităților etnice, religioase, cărți
bilingve (din fericire există din ce în ce mai multe cărți de acest gen, pentru vârste
variate), jocuri cu privire la diferite culturi. Astfel elevii pot descoperi în mod
interactiv lucruri despre alte culturi, națiuni, etc, devenind mai curioși, mai deschiși
către nou .
 Utilizarea revistelor, pentru suplinirea materialelor didactice
 Participarea la diverse evenimente culturale și locale. Arta este calea perfectă de
sensibilizare, de atracție pentru ceea ce este diferit și nou. Copiii, adolescenții pot
înțelege cu ușurin ță prin aceste mijloace că fiecare cultură a contribuit la îmbogățirea
universului.
 Activitățile muzicale și corale
 Manifestările sportive . Nu numai că sportul promovează colaborarea și munca în
echipă, dar dacă ne gândim la marile competiții precum Jocuri le Olimpice, locul
perfect de întâlnire a culturilor existente pe glob, și mai ales la interacțiunea dintre
sportivi, elevii au astfel numai lucruri utile de învățat.

22 Nedelcu , A.(2008). Fundamentele educației interculturale.Iași : Editura Polirom
23 Rey M., Dasen P., Pe rregaux C. (1999). Educația interculturală. Experiențe, politici, strategii. Iași :
Editura Polirom, pag. 189 -193.

21  Organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite, cu scopul stabilirii a unor
noi prietenii .
 În cadrul educației civice, profesorii pot aborda dramele și actele rasiste prin care
trec anumite popoare, având ca scop găsirea unor strategii de soluționare.
 Corespondența școlară, care se poate realiza între copii din diferite țări. Cu a jutorul
tehnologiei de azi, acest lucru este ușor de realizat.
 Colaborarea cu diferite asociații și oragnizații nonguvernamentale
 Participarea la activitățile propuse de UNESCO , în principal cluburile UNESCO,
sistem de școli asociat cu UNESCO.
 Celebrarea Zilei Drepturilor copilului (pe data de 20 noiembrie), de asemenea
celebrarea Zilei Drepturilor Omului (pe data de 10 decembrie). Aceste celebrări se pot
realiza în cadrul școlii sau prin mediatizare: concursuri, anchete, pe teme variate (pace,
sănătate, S IDA, violență, rasism), spectacole, expoziții, etc.
În continuare, autorii încurajează utilizarea acestor mijoace, dar și evaluarea lor de
către cadrele didactice, pentru a observa gradul de atingere al obiectivelor propuse,
compatibilitatea metodelor folo site în raport cu obiectivele propuse. În prezent, datorită noii
tehnologii, devine din ce în ce mai ușor folosirea mijloacelor audio -vizuale și nu numai pentru
a le arăta elevilor lucruri necunoscute, ale altor culturi, pentru a le valoriza. Totuși acest ea nu
sunt suficiente pentru a le câștiga sufletul elevilor, pentru a le elimina acest instinct de a evita,
de a respinge o persoană care este diferită de ei. Este nevoie de o disciplină separată, care să
fie predată în tot timpul anului școlar, nu numai cu ocazia diferitelor evenimente.
Și într -o lucrare a lui Cucoș C. sunt prezentate implicațiile interculturalismului în
educație sub forma unor tipuri ale pedagogiei: 24
o a unei pedagogii centrate pe educat, care face parte din diversitatea apartenențelor
publicului școlar;
o unei pedagogii active și interactive, care implică o ancorare în realitate și o deschidere
către circumstanțele mediului în care se învață;
o a unei pedagogii care ia în calcul învățarea decentrării și dezvoltă o competență în a
comunica în perspectivă interculturală.
De asemenea, același autor prezintă cum este sprijinită această pedagogie din punct de vedere
metodologic:

24 Munoz,(1999) cit. în Cucoș, C. (2000). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. Iași : Editura
Polirom,pag. 164 -165.

22  pedagogia proiectului, care favorizează colaborarea dintre membrii unui grup pentru
îndeplinirea unui obiectiv comun;
 metodologia cercetării de tip -acțiune, care urmărește intervenții active și interacțiuni,
nu doar o simplă observare;
 dezvoltarea unui parteneriat în interiorul sistemului educativ, între cadre didactice din
aceeași unitate de învățământ, între cadre didact ice din unități de învățământ diferite,
între școli și diferite organizații, biblioteci,etc;
 realizarea unor schimburi efective, începând cu corespondențe între elevi din școli, țări
diferite, până la călătorii în străinătate;
 implicarea mai puternică a in terdisciplinarității.
În învățământul superior, întâlnim cele mai multe dintre aceste metode. Cel mai bun
exemplu este posibilitatea de studiu în altă țară prin intermediul ERASMUS, studenții trăind o
experiență interculturală inedită.
Mai precis, educația din perspectivă ,,inter”, cuprinde, din viziunea lui Cucoș C.:
 promovarea unor politici educative și legislative bazate pe reglementări școlare
deschise, permissive;
 coordonarea funcțională a diferitelor instituții cu finalități educative;
 reconvertirea i nterculturală a materiilor și a programelor școlare;
 regândirea organizării școlare (repartizarea elevilor, structurarea orarelor, a anului
școlar, etc.);
 îmbunătățirea climatului relațional din clasă și din școală;
 impunerea unor priorități educative real iste;
 dimensionarea unor criterii pertinente de valoare a competențelor și
comportamentelor;
 accentuarea importanței activităților preșcolare;
 formarea formatorilor într -o perspectivă interculturală;
 perfectarea tuturor relațiilor internaționale.
Desigur, aceste perspective pot fi realizate, dar schimbările care trebuie realizate mai
întâi sunt cele legislative. Doar prin această modalitate pot avea loc schimbări la nivelul
unităților de învățământ. Toate aceste viziuni ar putea fi îmbinate într -un opțional pentru
adolescenți, care să vizeze manifestarea unui comportament concretizat în empatie, cooperare,
toleranță, și mai ales deschidere față de nou, străin, etc. O disciplină care să fie predată în tot

23 timpul anului școlar ar avea efecte pozitive asupra el evilor și le -ar schimba percepția asupra
lumii.

1.2.4 Necesitatea educației interculturale în școala actuală
Educația interculturală, prin metodele sale de realizare, implică numeroase efecte
formative. Un efect formativ general este cu siguranță valori zarea diferențelor. Educația, în
general, se ocupă cu transmiterea culturii, reușind să o transfere de la o generație la alta. Doar
astfel se poate explica cum anumite tradiții și obiceiuri de sute de ani sunt cunoscute și astăzi.
Educația interculturală accentuează importanța culturii și mai ales promovează
diferențele culturale dintre popoare. Pe zi ce trece, întâlnirile dintre civilizații diferite sunt tot
mai dese. De multe ori, acestea cauzează probleme, chiar și conflicte. Acest lucru se întâmplă
în principiu, din cauza apariției șocului cultural . Acest termen a fost folosit încă din anii ’70,
fiind explicat de către A.Toffer, în lu crarea sa „Șocul viitorului ”. Autorul definește șocul
cultural ca fiind „ ceea ce se întâmplă când un călător se pomeneșt e deodată într -un loc unde
da poate să însemne nu, unde prețul fix e supus tocmelii, unde a fi lăsat să aștepți în
anticamera unui birou nu reprezintă un motiv de supărare, un de râsul poate să însemne
mânie”.
Același autor, în aceeași lucrare , mai spunea c ă, dacă un individ este luat din mediul
său cultural și este transpus într -un mediu total diferit, în care există reguli diferite, concepții
diferite despre spațiu, timp, religie, dragoste, etc, acesta va fi extrem de dezorientat și nu își va
putea reveni prea repede. Toffler a estimat foarte bine cum s -au schimbat lucrurile, cum au
evaluat rapid și cum noi, oamenii, nu mai reușim să facem față. Avem nevoie de un ajutor
pentru a face față și pentru a putea preveni șocul cultural. Acest ajutor se numește ed ucație
interculturală, care prin ceea ce își propune, ne poate instrui cum trebuie să acționăm în
diferite situații. 25
Un alt teoretician, J.Delors, specialist în educație, a numit un principal pilon al
educației „ a învăța să trăiești împreună cu ceilal ți”. Această formă a învățării este una dintre
marile probleme ale actualității. Lumea din zilele noastre oferă prea des scene de violență,
fiind un pericol pentru progresul omenirii. Mass -media transformă publicul în spectatori
neputincioși, uneori chi ar generatori de conflicte. Educația nu a reușit pană acum să facă față
acestei situații. Ar trebui să existe strategii educaționale, care să aibă ca scop cultivarea

24 respectului față de ceilalți, față de cultura și valorile lor. Celălalt, care poate fi fra tele, vecinul,
compatriotul, străinul. Este dificil, întrucat indivizii obișnuiesc să își supraevalueze calitățile
și pe cele ale grupului de care aparțin, prejudecățile cu privire la ceilalți apărând destul de
ușor. Pentru aceasta, educația ar trebui să se bazeze pe descoperirea aproapelui. Educația are
ca rol reliefarea diversității rasei umane, ea facilitând conștientizarea asemănărilor dintre
oameni. Pentru o bună cunoaștere a aproapelui este nevoie mai întai de o bună auto-
cunoaștere. Doar în acest f el, se poate privi lumea cu ochii celui de langă tine. Empatia este o
calitate care poate avea mari rezultate in combaterea violenței.26
Deși nu vrem să recunoaștem, discriminarea a existat dintotdeauna. Dacă la început,
aceasta se făcea pe baza claselor so ciale, săracii neavând drepturi, în favoarea celor din clasa
superioară, acum discriminarea se face, mai ales în cazul minorităților culturale. Noi, oamenii,
suntem obișnuiți să ne îndepărtăm de cei diferiți de noi și trebuie să ne dezobișnuim de acest
instinct.
Educația „ antibias” este numită forma educației care luptă pentru a combate toate
formele discriminării. Obiectivele acesteia au fost formulate de Gaine și Keulen: 27
În ceea ce privește elevii:
 consolidarea ide ntității culturale proprii și a formel or sale concrete de manifestare ;
 asigurarea pentru fiecare elev a unui cadru de interacțiuni empatice și confortabile cu
persoane aparținând altor grupuri ;
 stimularea gândirii critice privind prejudecățile ;
 cultivarea capacităților de combatere a prejudecă ților la care sunt supuși elevii sau alte
persoane .
În ceea ce privește cadrele didactice:
 conștientizarea identității culturale proprii și a formelor sale concrete de manifestare ;
 deschiderea spre înțelegerea valorilor, a stilurilor de comunicare și învăț are specifice
diferitelor grupuri cărora le aparțin elevii ;
 cultivarea gândirii critice privind prejudecățile și discriminarea ;
 cultivarea abilității și disponibilității de a încuraja dialogul privind problematica
prejudecăților și discriminării.

25 Toffer , A. (19 73). Șocul viitorului. București : Editura Politică, pag. 22 -23.
26 Delors , J. (2000). Comoara lăuntrică. Iași : Editura Polirom, pag. 74 -75.
27 Gaine, Keulen, (1997 ) cit. în Nedelcu , A. (2008).Fundamentele educației interculturale. Iași :
Editura Polirom, pag . 36.

25 Educația interculturală poate atinge aceste obiective, dacă este realizată prin modalități
corespunzătoare, în cadrul educației formale, dar și non -formale.
Educația interculturală are un rol esențial în diminuarea oricărei forme de
discriminare. Cele mai frecvente dintre acestea sunt stereotipurile , pe care le folosim chiar și
fără să realizăm acest lucru. Există numeroase definiții ale stereotipurilor.
Cel care a introdus termenul de stereotip în domeniul psihologic este Walter
Lippmann, deși acest termen exista î ncă din 1798, dar în acea vreme însemna turnarea
plumbului, cu scopul formării clișeului tipografic. Definiția stereotipu rilor, acceptată de
majoritatea autorilor este: „un ansamblu de convingeri împărtășite vizavi de caracteristicile
personale, de trăsătu rile de personalitate, dar și de comportament, specifice unui grup de
persoane.”28
Stereotipurile sunt definite de Cozma T. ca fiind „ generalizări abuzive, judecăți de
valoare despre un grup de persoane ce încearcă să rezume caracteristicile acelui grup înt r-o
sumă de comportamente, obiceiuri, cutume, tradiții ”.29
Același autor explică motivul pentru care au apărut stereo tipurile: pentru a simplifica
realitatea. Într -adevăr, este adevărat, dar din păcate, acestea sunt din ce în ce mai folosite și în
mass -medi a, influențând negativ populația țării. Există glume pe categorii, cele mai frecvente
fiind cele cu blonde și polițiști, dar și cu moldoveni, olteni și ardeleni. Mai mult de atât, chiar
și în reclamele difuzate putem ident ifica ușor anumite stereotipuri ( femei frumoase, aranjate
perfect, în reclamele la mașini sau bere apar în majoritate bărbați, în reclamele la soluții
pentru curățenie apar în majoritate femei, copiii apar mai mult alături de mame, etc.).
Termenul de stereotip implică și prejudecata și di scriminarea. Dacă stereotipul poate
avea și conotații pozitive, prejudecata are doar sensuri negative.
Conform D.E.X., prejudecata reprezintă „ o idee preconcepută, pe care și -o face cineva
asupra unui lucru”.
Încă din 1954, Allport definea prejudecata dre pt o atitudine negativă, o tendință de a
adopta un anumit comportament, în special negativ, față de un grup sau de membrii acelui
grup. Prejudecățile sunt numite și în funcție de categoria socială discriminată, astfel că există:

28 Bourhis , R.Y., Loyens , J.F.(coord.). (1997). Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri. Iași:
Editura Polirom, pag. 98 -99.
29 Cozma , T.(coord.).(2001). O nouă provocare pentru educație : interculturalitatea. Iași : Editura
Polirom, pag. 118 -119.

26 sexismul ( prejudecata în c eea ce privește femeile sau bărbații ), antisemitismul ( prejudecata
față de evrei ) și rasismul ( prejudecata față de indivizii care aparțin unei anumite rase ).30
Dacă antisemitismul a fost în trecut promovat cu ardoare de Adolf Hitler, și care a
avut c a victime o mulțime de evrei nevinovați, sexismul și rasismul sunt promovate și astăzi .
Din păcate, femeile sunt văzute și astăzi ca cele care se ocupă cu treburile casnice, iar bărbații
sunt cei responsabili cu partea financiară, fiind recunoscuți drept o ameni de afaceri de succes.
În ceea ce privește rasismul, încă mai au de suferit, în special persoanele de culoare închisă,
dar conflictele nu mai sunt așa de numeroase ca în trecut. Aceste prejudecăți trebuie să
dispară definitiv și să reușim să nu ne mai lăsăm influențați de acestea.
Și Cozma T. oferă o definiție a prejudecății: „o apreciere pe care o lansăm despre o
persoană sau grup fără a le cunoaște direct” . 22
Ca și în cazul stereotipurilor, care se află în strânsă legătură cu prejude cățile și ace stea
din urmă sunt intens promovate de mass -media, chiar și prin anumite emisiun i de
divertisment, cum ar fi „ Te pui cu blondele”. Copiii și adolescenții sunt segmentul de vârstă
care se lasă influențat destul de repede și ușor . Aceștia iau în considerare aceste idei și le
folosesc pentru a -i insulta pe cei din jurul lor, de multe ori, chiar și pe persoane necunoscute.
Relația dintre stereotip, prejudecată și dis criminare este următoarea: stereotipul
reprezintă dimensiunea cognitivă, raportarea cognitivă la un grup sau reprezentanți ai
grupului; prejudecata reprezintă dimensiunea afectivă, raportarea afectivă la un grup sau
reprezentanți ai grupului; discriminarea reprezintă componenta comportamentală, determinată
de stereotipuri și prejudecăți.31
Educația interculturală îi poate ajuta pe elevi să înțeleagă că nu îi pot cunoaște pe cei
din jurul lor prin intermediul prejudecăților, ci prin apropierea și comunicarea cu aceștia.
Dintotdeauna oamenii au fost diferiți , atât din punct de vedere fizic, cât și în c eea ce privește
propriile valori, interese, principii. De multe ori din cauza intereselor și a considerațiilor
diferite asupra unui lucru, între oameni apar nenumărate conflicte. În ziua de azi, cele mai des
întâlnite conflicte au loc între indivizi aparți nînd unor etnii și culturi diferite. Educația
interculturală poate preveni aceste conflicte, prin formarea unor comportamente, precum: 32
 aptitudinea de a comunica (a asculta și a vorbi) ;

30 Allport cit. în 30 Bourhis , R.Y., Loyens , J.F.(coord.). (1997). Stereotipuri, discriminare și relații
intergrupuri. Iași: Editura Polirom, pag. 125.
31 Nastas , D. (2003). Stereotipuri, prejudecăți și discriminare. În Neculau , A.(coord.). Manual de
psihologie socială. Iași: Editura Polirom.
32 Walker,(1992) cit. în Cucoș, C. (2000). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. Iași : Editura
Polirom,pag.181.

27  cooperarea și instaurarea încrederii în sânul unui grup, cum ar fi gr upurile de tineri, de
muncă , de joacă, etc ;
 respectul de sine și al altora, toleranța față de opiniinile diferite ;
 luarea de decizii în chip democratic ;
 acceptarea resposabilitații altora și a propriei persoane ;
 soluționarea problemelor interpersonale ;
 stăpânirea emoțiilor primare ;
 aptitudinea de a evita altercațile fizice, etc .
Orice formă a educației ar trebui să formeze aceste comportamente, dar educația
interculturală, prin specificul ei, este cea mai în măsură să realizeze acest lucru. Elevii au
nevoi e să fie învățați cum să se comporte cu cei diferiți de ei, în special cu persoanele
aparținând altor culturi. Situația etnică din țara noastră face ca această disciplină să fie extrem
de utilă pentru formarea unor atitudini pozitive față de semeni, pentru evitarea conflictelor
interculturale.

28 2. ADOLESCENȚ A- O ANALIZĂ DIN PERSPECTIVĂ
INTERCULTURALĂ
Adolescența a fost dintotdeauna considerată o perioadă dificilă a vieții. Este perioada
în care apar numeroase întrebări, preocupări legate de propria identitate, în care se dezvoltă
personalitatea individului. Adolescența poate fi considerată o etapă esențială pentru cele care
o urmează, întrucât mici griji ale adolescentului pot deveni probleme fundamentale. Acesta
are nevoie de sprijin și înț elegere pentru a putea depăși crizele specifice acestei perioade.
Societatea actuală are un impact major asupra adolescenților. Fenomenul excesiv al
socializării i -a transformat pe aceștia în indivizi dependenți de tehnologie. Totuși, aceștia
rămân interes ați față de noutate, inovație. Acest lucru face ca adolescența să fie una dintre
cele mai potrivite perioade pentru studierea educației interculturale.
2.1 CARACTE RIZAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ADOLESCENȚEI
Adolescența este o perioadă de dezvoltare mai lungă, fiind definită în general ca
perioada de la debutul pubertății până la vârsta adultă. Este perioada în care are loc
maturizarea individului. Vârsta la care are loc această maturizare diferă de la persoană la
persoană. Efectele psihologice ale maturizării t impurii și târzii sunt mai vizibile la băieți. Cei
care se maturizează mai repede au șanse mari de a progresa în activitățile sportive, având o
forță fizică mai mare și dimensiuni mai mari. Băieții își dezvoltă de asemenea mai devreme și
încrederea în sine în relațiile cu fetele. În cazul în care maturizarea se realizează târziu,
efectele sunt inverse. În urma studiilor s -a aflat că există și diferențe de personalitate între
bărbații maturizați de timpuriu sau mai târziu.
Cei care se maturizează târziu sun t mai conștienți de sine, mai dinamici, în timp ce
bărbații care se maturizează mai devreme sunt mai calmi și mai siguri de sine. În ceea ce
privește fetele, cele maturizate timpuriu au tendințe de nemulțumire față de imaginea
corporală, indispoziție, indi ferență, dezorganizare în condiții de stres. De obicei, acestea obțin
rezultate slabe la școală și nu sunt prea prietenoase. Situația se schimbă în perioada
adolescenței târzii, atunci când fetele devin mai încrezătoare în forțele proprii și reușesc să
facă față stresului.33

33 Birch , A. (2000). Psihologia dezvoltăr ii. București Editura Tehnică , pag.252 -253.

29 Ursula Șchiopu și Emil Verza prezintă adolescența prin șase caracteristici comune,
care o definesc ca și etapă de viață: 34
1. schimbările de mare intensitate, cu efecte vizibile în înfățișare, comportamente și
relațiile cu ceilalți, cu a ccentul intens pe viața socială; în acesată perioadă, tinerii sunt
interesați și curioși de ceea ce se petrece în jurul lor, le place să afle ce este nou, să
interac ționeze, să lege prietenii.
2. axarea personalității pe achiziții de roluri și statute sociale legate de viața școlară,
familială; tinerii își propun idealuri, pe care visează să le atingă, își doresc să se
cunoască mai bine.
3. tendințele de decentrare, exprimate prin explorări teritoriale; tinerii devin interesați de
domeniile de care aparțin și de mediul cultural.
4. formarea personalității și a caracteristicilor sale principale; tinerii devin responsabili și
își descoperă conștiința.
5. maturizarea intensă pe toate planurile, inclusiv cel sexual; imaginația, afectivitatea
tinerilor și relațiile cu ceila ți încep să devină dependente de identitatea sexuală.
6. organizarea capacităților creative în multe domenii; mai ales în cadrul școlii, elev ii își
descoperă anumite talente, aptitudini, pe care nu le conștientizau înainte, sau de care
nu ar fi crezut că le p ot realiza.
Există astăzi numeroase situații care demonstrează diferențele menționate mai sus. Le
întâlnim în viața de zi cu zi, la tot pasul. Deși societatea se dezvoltă pe zi ce trece, putem
remarca aceleași diferențe între adolescenți, în funcție de vâ rsta la care are loc maturizarea. În
ultimii ani, singura diferență observată este faptul că există tot mai multi adolescenți care se
maturizează timpuriu, iar a ceastă vâ rstă devine din ce in mai fragedă.
Nu se poate spune în mod cert când anume începe și se termină perioada adolescenței,
dar cu aproximație, aceasta începe la vârsta de 11 -12 ani și se termină în jurul vârstei de 20 de
ani. Aceste delimitări diferă de la un individ la altul, dar fiecare persoană trece prin aceleași

34 Șchiopu , U., Verza , E. (1989). Adolescența. Personalitate și limbaj. București: Editura Albatros,
pag. 18 -21.

30 schimbări, având ca rezul tat dezvoltarea personală. În această perioadă, tinerii au parte de
schimbări la nivel fizic, cognitiv și psihosocial.35
În majoritatea lucrărilor de specialitate, adolescența cuprinde mai multe stadii , așa
cum este și în cazul abordării adolescenței de au torii Șchiopu și Verza: 36
 preadolescența (de la 10 -11 la 14 ani) – reprezintă perioada de stabilizare a maturizării
fizice ; de asemenea, se conturează conștiința, care poate fi marcată de conflicte
interioare, expresia feței devine mai precisă, începe să c rească interesul pentru
problemele abstracte.
 adolescența propriu -zisă (de la 16 -18 ani la 20) – se caracterizează prin dezvoltarea
gândirii abstracte, responsabilizare, interesul legat de aspectele vocaționale, dorința de
originalitate, de a ieși în evide nță.
 adolescența prelungită ( de la 18 -20 ani la 25) – domeniile de interes sunt cele de ordin
profesional și social, viața sentimentală este intensă, determinată fiind de învățarea
rolului sexual.
Adolescența este caracterizată de numeroase transformări fi zice, copilul devenind un
adult, capabil de reproducere. Încă din timpul pubertății, perioada anterioară adolescenței,
secrețiile hormonale ale glandei pituitare, localizată la baza creierului, încep sa să stimuleze
testiculele la bărbați, ovarele la femei , și glandele suprarenale la ambele sexe. Între 12 și 15
ani, la bărbați începe producția de spermatozoizi, de acest eveniment depinzând reproducerea.
Între vârsta de 11 și 14 ani, la femei are loc debutul ciclului menstrual, acest eveniment
semnalizând pr oducția de ovule. Unele transformări care apar în adolescență, precum și în
pubertate, sunt numite transformări sexuale primare și transformări sexuale secundare. Prima
categorie cuprinde ovulația la femei, care este însoțită de creșterea mărimii vaginului ,
clitorisului și uterului, iar la bărbați, producerea spermei prin dezvoltarea penisului și a
testiculelor. A doua categorie cuprinde trăsături valabile pentru ambele sexe, precum creșterea
părului pubian, sch imbări ale formei și proporțiilor corpului, d ar și transformări specifice:
dezvoltarea sânilor la femei și îngroșarea vocii, pilozitatea facială la bărbați. De asemenea, la
ambele sexe apare „ puseul de creștere”, o creștere rapidă a înălțimii. Acest puseu începe mai
devreme cu 2 ani de zile la fete, dar la băieți durează mai mult.37

35 Moldovan , R. (2007). Autocunoaștere și dezvoltare personală. Cluj -Napoca: Editura Sinapsis.
36 Șchiopu , U., Verza , E. ( 1981). Psihologia vârstelor. Cic lurile vieții. București: Editura Didactică și
Pedagogică, pag. 177 -179.
37 Birch , A. (2000). Psihologia dezvoltării. București. Editura Tehnică – pag.252.

31 Maturizarea fizică precoce este asociată cu o stare de bine, cu încredere în sine.
Relațiile sociale sunt de asemenea, mai bine clădite și mai naturale. Maturizarea fizică târzie
duce la dependență față de familie, de grupu ri de apartenență, care se poate manifesta și
printr -un comportament agresiv, neîncredere în sine. În cazul băieților, maturizarea fizică
rapidă duce la îmbunătățirea vieții sociale, dar aceștia se simt și obligați de a se comporta
matur în orice situație. Avantajul maturizării fizice târzii este că adolescenții nu se lasă
influențați de grupul de care aparțin, deoarece membrii acestuia nu au așteptări atât de mari de
la ei. În cazul fetelor, maturizarea fizică rapidă este asociată cu timiditate, introversi e, iar în
ceea ce privește maturizarea târzie nu există diferențe între cele două sexe.38
Indiferent de cât de repede are loc maturizarea, adolescenții sunt în permanență
preocupați de aspectul lor fizic, acesta determinând și starea lor psihică. Este impo rtant ca
aceștia să aibă încredere în sine, dar acest lucru depinde de felul în care sunt percepuți de cei
din jur. Adolescentele au fost întotdeauna preocupate mai mult de felul în care arată. Acest
lucru le -a influențat relațiile c u ceilalți, stima de si ne, etc.
În perioada adolescenței, exprimarea verbală devine fluentă, mai ales între 11 și 12
ani. Datorită exercițiilor, tinerii au acum capacitatea de a relata întâmplări, situații , de a
prezenta referate, chiar și de a lu a cuvântul în cadrul ședințelor, etc. Vorbirea devine mai
nuanțată, fiind vizibil caracterul melodic al acesteia. Adolescentul începe să cunoască cu
adevărat puterea cuvântului, exprimând o mare atenție pentru sensul și semnificația
termenilor. Este și perioada exagerării cuvintelor excl amative, superlativelor, expresiilor, ca
de exemplu ( super, mișto, nasol, nemaipomenit, las -o baltă, pe bune, etc.). Diferențele de
schimbare a vocii, mai accentuate la băieți, creează un disconfort de comunicare între cele
două sexe.
Caracteristicile scrisului formate în pubertate se stabilizează acum. Între 16 și 18 ani,
fiecare individ își formează un stil propriu și personalizat de a scrie, care va rămâne pe tot
parcursul vieții. Interesant este faptul că o dată cu dezvoltarea limbajului, adolescen tul
dobândește capacități de creație, în special în domeniul literaturii. Personalitatea sensibilă,
întâmplările de care au parte, le creează tinerilor inspirația necesară pentru a scrie versuri.39
Deși în perioada în care trăim aceste cazuri sunt mai redu se, putem constata faptul că
tinerii nu au renunțat total la această formă de exprimare a sentimentelor. Deși societatea se

38 Dinică , M. ( 2004). Adolescenți într -o societate în schimbare. București: Editura Paideia .
39 Șchiop u, U., Verza , E. ( 1981). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. București: Editura Didactică și
Pedagogică.

32 dezvoltă pe zi ce trece, adolescenții prezintă aproximativ aceleași trăsături ca și adolescenții
din trecut, dar impactul tehnologie i în viața tinerilor de astăzi își pune din ce în ce mai mult
amprenta asupra personalității acestora.
Vocabularul înregistrează până la finalul stadiului adolescenței o creștere de până la
20.000 de cuvinte, asigurând o competență lingvistică superioară etapelor anterioare. Acest
lucru este datorat și tehnicilor moderne de comunicare din zilele noastre. Adolescenții învață
două – trei limbi străine, intră în discuții cu persoane din alte țări și beneficiază de avantajele
internetului. Aceștia utilizează c omunicarea nonverbală și sunt capabili de a decodifica
structuri verbale, neînțelese de alte categorii de vârstă. Dialogul se face diferențiat, în funcție
de interlocutor, față de adulți exprimarea este îngrijită, corectă, iar față de egali, se folosesc și
argouri. Alte calități legate de limbaj care prind contur în adolescență sunt citirea rapidă a
unui text și perfecționarea limbajului scris.40
Adolescenții de azi sunt ajutați de tehnologie, în sensul că dezvoltarea limbajului este
mult mai timpurie decâ t în cazul generațiilor anterioare. De exemplu, copiii sunt capabili să
utilizeze de mici un telefon mobil cu touchscreen, sunt mult mai vorbăreți decât au fost
părinții și bunicii lor la aceeași vârstă. Socializarea este mult mai intensă decât în trecut, copiii
și adolescenții sunt foarte preocupați de a vorbi cât mai mult, cu cunoscuți și necunoscuți. Se
poate observa cu ușurință faptul că tinerele generații de acum dovedesc mult mai multă
inteligență decât în trecut, acest lucru fiind vizibil și în ceea ce privește limbajul indivizilor.
Aceștia folosesc mult mai multe cuvinte, în special neologisme, multe dintre ele neputând fi
înțelese de către bunicii acestora. Tehnologia îi ajută pe adolescenți în procesul dezvoltarii
psihopedagogice, dar trebuie păstrat un echilibru, în sensul că aceștia nu trebuie să abuzeze de
noile mijloace de comunicare, ci trebuie să își petreacă timpul liber și cu activități precum
lectura, excursiile, vizite la muzeu sau tea tru, etc.
Conform teoriei lui Jean Piaget, în timpul adolescenței, indivizii trec de la nivelul
operațiilor concrete la nivelul operațiilor formale, fiind capabili de a opera cu raționamente
ipotetico – deductive. Astfel, aceștia pot formula ipoteze, pot a nticipa consecințe și pot evalua
alternative, lucru ce explică studierea matematicii superioare în această perioadă. Adolescenții
încep să dobândească capacități reflexive, și automat încep să se preocupe mai mult de propria
persoană. Desigur că fiecare pe rsoană se dezvoltă într -un ritm unic. Deși adolescenții au parte

40 40 Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului. București: Politehnica Press .

33 de m ulți stimuli , nu toți acced la nivelul operațiilor formale în acest timp, deși teoretic sunt
capabili de acest lucru. 41
Capacitatea de a opera abstract le permite adolescenților să antici peze și să amâne
anumite acțiuni și comportamente , implicând astfel abilități de rezolvare de probleme prin
metafore și simboluri, soluții abstracte. De asemenea, gândirea abstractă are implicații și în
relațiile cu ceilalți, întrucât adolescenții pot acum ieși în evidență, renunțănd la tendința de a
oferi răspunsuri conformiste (specifică gândirii concrete).42
Jean Piaget a formulat de asemenea ideea potrivit căreia, în jurul vârstei de 17 -18 ani,
este atins nivelul cel mai înalt al funcționării structurilo r operatorii mentale și al manifestării
inteligenței umane. Acest nivel este caracterizat prin: 43
 operațiile gândirii, devenite formale ;
 operațiile de gradul II( sinteze ale sintezelor, generalizări ale generalizărilor,
abstractizări ale abstractizărilor) sunt bine consolidate;
 dezvoltarea schemelor mentale, care permite gândirea cu mare viteză;
 rezolvarea unui număr și variat de probleme, posibilă prin perfecționarea
schemelor de gândire;
 „spiritul experimental mental”, care constă în capacitatea adolescen tului de a
lua în considerare toți factorii implicați într -o situație și de a proba influența
acestora;
 raționamentul ipotetico -deductiv este cel dominant;
 gândirea poate prelucra un mare volum de informații și simboluri;
 gândirea este cauzală complexă;
 gândirea este logică, de nivel înalt.
Astfel, adolescenții dobândesc în această perioadă trăsături superioare ale gândirii,
care îi ajută să facă față disciplinelor mai dificile din cadrul școlii, precum matematica, fizica,
etc. De asemenea, este foarte impo rtant că adolescenții reușesc să se autocunoască, să fie
conștienți de propriile calități și defecte, și să îi cunoască mai bine pe cei din jurul lor, lucru
care duce la o bună înțelegere între semeni, ideal tipic educației interculturale.
În societatea ac tuală, în care domină comunicarea și cunoașterea, adolescenții se
dovedesc a fi mult mai inteligenți decât generațiile anterioare . Acest lucru se datorează în
mare parte faptului că aceștia au parte de mult mai multe experiențe de viață diferite, care îi

41 Usaci , D. (2010). Psihologia vârstelor. Brașov: Edit ura Universității Transilvania din Brașov.
42 Dinică , M. ( 2004). Adolescenți într -o societate în schimbare. București: Editura Paideia

34 ajută să se dezvolte mai repede. Experiențele de viață, în special cele pozitive schimbă
mentalitatea individului, oferindu -i un mod diferit de a gândi și de a acționa. Totuși, devine
îngrijorător numărul tot mai mare al sinuciderilor în rândul adolescențil or. De cele mai multe
ori, din cauza neglijenței sau autorității excesive a părinților, iubirii neîmpărtășite,
adolescenții ajung să își ia viața. Pot spune că afectivitatea este strâns legată de gândire, și mai
ales în zilele noastre, în care domină impre vizibilul și nesiguranța viitorului, adolescenții
trebuie să fie puternici și pregătiți în orice clipă pentru schimbările care pot apărea.
Maturizarea mecanismelor cerebrale face ca adolescentul să aibă caracteristici
superioare ale memoriei, și anume: 44
 atingerea celui mai mare volum al informațiilor, care asigură dobândirea cunoștințelor
din diverse domenii, precum și constituirea culturii generale ;
 caracterul logic al memoriei, care ajută la reușite școlare, în ciuda cerințelor școlare și
extrașcolare numeroase și variate ;
 capacitatea de memorare a laturilor abstracte și generale ale cunoștințelor, asigurându –
se integrarea cu ușurință a informațiilor noi, dar și păstrarea îndelungată a acestora ;
 procedee noi, precum: identificarea ideilor principale, ie rarhizarea lor, selectarea
argumentelor, eliminarea informațiilor nesemnificative;
 dezvoltarea metamemoriei, care duce la creșterea productivității și la eficiența
metamemoriei generale;
 reproducerea activă a cunoștințelor.
În această perioadă, memoria log ică devine principala formă de învățare, adolescenții
devin mai organizați. Învățarea se personalizează, fiecare individ își formează un stil propriu
de memorare, prin scheme, eforturi de sinteză,etc. Un impact major asupra calității memoriei
îl au și dezv oltarea atenției, creșterea capacității de concentrare, dezvoltarea unor strategii
eficiente de rezolvare a problemelor, dezvoltarea abilităților metacognitive, etc. De aceea,
adolescentul se află într -o permanentă căutare de experiențe noi și de identităț i.45
Adolescenții reușesc să țină pasul cu temele tot mai dificile, abordate în școală,
datorită dezvoltării gândirii și memoriei. Acestea se află într -o strânsă legătură, permițănd
indivizilor evoluția și succesul școlar. De asemenea, aceste dezvoltări ex plică și interesul
adolescenților pentru autocunoaștere și cunoaștere în general, dar și pentru tot ceea ce
înseamnă nou în viața de zi cu zi. Se poate observa și faptul că adolescenții memorează cu

43 Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului. București: Politehnica Press, pag. 35 -36.
44 Crețu, T. (2011) . Psihologia adolescentului și adultului. București: Politehnica Press , pag. 36 -37.
45 Usaci , D. (2010). Psihologia vârstelor. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.

35 ușurință și foarte rapid informații care li se par atract ive și interesante, în antiteză, cele care nu
îi captivează fiind mai greu memorate.
Stima de sine este un conce pt foarte folosit în psihologie, iar cea mai utilizată definiție
este cea a lui Rosenbe rg, care considera stima de sine drept o evaluare stabilă și globală a
propriei valori. În adolescența timpurie, stima de sine este instabilă, stabilizându -se în
adolescența târzie. Susținerea părinților și a colegilor, succesul școlar ajută la o stimă de sine
ridicată. În caz contrar, stima de sine scăzută afec tează relațiile interpersonale și viața
școlară.46
Pe parcursul evoluției conceptului, autorii au inclus și componenta afectivă în
definirea stimei de sine, deoarece evaluarea propriei personae este afectivă, determinând
starea psihică.
Stima de sine includ e mai multe elemente:
 încrederea în sine (componenta acțională a stimei de sine); un individ care se bazează
pe încredere va privi cu alți ochi lumea decât un indivi d care nu are încredere în sine.
Încrederea în sine nu trebuie să lipsească nici măcar în momentele grele ale vieții, din
contră, acestea ne ajută să învățăm din greșeli și să devenim mai puternici, mai
încrezători în propria persoană.
 concepția de sine; reprezintă convingerile pe care un individ le are cu privire la
trăsăturile propriei persoa ne. De obicei, concepția despre sine înseamnă și concepția
despre viață, de aceea este important ca aceasta să fie una pozitivă.
 iubirea de sine; este important ca un individ să se accepte așa cum este, cu calitățile și
defectele sale, sau cel puțin să le conștientizeze.
 afirmarea de sine; este esențial ca un individ să se respecte suficient încât să își ofere
anumite drepturi în fața altor persoane.
Cele patru componente ale stimei de sine se află în str ânsă legătură și numai împreună
pot asigura echilibru l psihic al individului.
Adolescența este influențată de scăderea stimei de sine, genul feminin fiind mult mai
afectat decât cel masculin. Dezvoltarea stimei de sine l a ambele genuri are ca factor esenț ial
aspectul fizic, element extrem de important pentr u adolescent. Un alt aspect care determină
stima de sine este popularitatea. Acestă idee este des întâlnită, în special în filmele americane,
în care există un grup de fete foarte frumoase, bogate și care sunt cele mai populare din
școală, și celelalte gru puri, care se află mereu în umbra și nu au curajul de a își exprima

46 Moldovan , R.(2007). Autocuno aștere și dezvoltare personală. Cluj-Napoca: E ditura Sinapsis , pag. 5.

36 gândurile și sentimentele. Un pericol pentru stima de sine a fetelor, mai ales, este
comportamentul sexual, care poate afecta imaginea de sine în cazul unei sarcini sau al unei
boli. Grupu l influențează de asemenea individul în această perioadă. Stima de sine se poate
clasifica după două mari criterii:
1. După intensitatea valorizării personale:
a) stimă de sine pozitivă; permite luarea cu ușurință a deciziilor și trecerea rapidă
peste eșecuri;
b) stimă de sine negativă ; perturbă viața cotidiană, provoacă suferințe și neplăceri.
2. După stabilitatea valorizării personale:
a) stimă de sine înaltă stabilă ; are drept caracteristici puțina energie investită pentru a
se apăra de criticile aduse și stări afecti ve temperate și pozitive ;
b) stimă de sine înaltă instabilă ; energia folosită pentru a se apăra în fața criticilor
este multă, persoanele cu acest tip de stimă temându -se de pericole, nedreptăți care
pot apărea ;
c) stimă de sine scăzută stabilă ; este mobilizată de evenimentele exterioare, indivizii
respective având tendința de a fi de accord cu majoritatea opiniilor referitoare la
aceștia ;
d) stimă de sine scăzută instabilă ; este cel mai dificil tip al stimei de sine, indivizii ,
sensibili și reactivi, făcând mari ef orturi pentru a le prezenta celorlalți o imagine
mai bună. 47
Cu siguranță, cei mai importanți factori din viața individului, determinanți ai stimei de
sine sunt familia și școala. În primul rând, părinții au un rol deosebit în dezvoltarea
armonioasă a copi lului. Este foarte cunoscută ideea conform căreia, cele mai dificile relații
sunt cele dintre părinți și copiii lor – adolescent. Trebuie să existe un echilibru în aceste relații,
părinții nu trebuie să fie nici prea autoritari, nici prea permisivi. Climatu l afectiv din cadrul
familiei trebuie să fie unul pozitiv. În caz opus, stima de sine a indivului și întreaga sa
dezvoltare va lăsa de dorit. Adolescenții au nevoie sa se simtă liberi , să facă ceea ce le place,
și cel mai important, relația dintre aceștia și părinți trebuie să fie bazată pe prietenie, încredere
și respect. Școala, la rândul ei, se implică în dezvoltarea stimei de sine, prin numeroși factori:
rezultatele școlare obținute, mediul clasei, așteptările cadrelor didactice, etc. Adolescența este
perioada în care individul își dorește să fie apreciat, să fie în centrul atenției celorlați, iar dacă
atmosfera familială și cea școlară îi permit acest lucru, într -un echilibru, desigur, atunci stima

37 de sine îl va ajuta pe individ să facă față provocărilo r cotidiene, să fie mulțumit de propria
persoană.
2.2 CRIZA DE ORIGINALITATE: IERI, AZI, MÂINE
Criza de originalitate este strâns legată de creativitate. În perioada adolescenței, orice
individ își dorește să fie apreciat de familie, de prieteni, de cei d in jurul său. De aceea caută să
iasă în evidență, să aibă rezultate în tot ceea ce face. Această criză de originalitate a existat
dintotdeauna, iar pe parcursul trecerii timpului, s -a transformat în funcție de caracteristicile
societății respective. Adoles cența a fost considerată mereu o perioadă dificilă a vieții, tocmai
din motivul apariției crizei de originalitate. Aceasta se poate manifesta diferit, de la un individ
la altul, fiind determinată de climatul familial, relațiile interpersonale, etc.
În trecut, adolescenții căutau originalitatea prin intermediul creației literare și tehnice.
Participările la olimpiade, concursuri și cercuri școlare, la nivel zonal, județean și național
constituiau principalele surse de promovare socială. De altfel, există n umeroase exe mple de
tinere creații literare impresionante: Rimbaud, scria „Corabia beată” la 17 ani, Eminescu
prezenta lucrarea „La moartea lui Aron Pumnul“ la 16 ani, Labiș publica poemul “Moartea
căprioarei”la 17 ani , iar în ceea ce privește domeniul te hnic, personalități precum Edison,
Marconi, Traian Vuia, Țiolkovski, etc. au realizat invenții importante pentru omenire pe
vremea adolescenței. Există exemple și din domeniul muzicii și al picturii : George Enescu
avea la 17 ani 20 de lucrări proprii, Schu bert scria opera “Aleko”, respectiv marii pictori
lucrau ca ucenici de timpuriu în ateliere specializate, iar Grigorescu și Tăttărescu aveau
lucrări impresionante la vârsta adolescenței.48
Criza de originalitate este un subiect nu foarte tratat în psiholog ie, deoarece se
consideră a fi naturală și normală pentru această perioadă. Dezvoltarea personalității, care are
loc în această perioadă implică afectivitatea individului, a celor apropiați, în special, puține
fiind cazurile grave, cu manifestări deranjant e ale acestei crize.
În lucrările de specialitate mai vechi regăsim criza de originalitate în contextul a trei
etape, așa cum este și cazul autoarei Ursula Șchiopu:
 etapa preadolescenței, echivalenta perioadei pubertății (de la 10 -11 ani la 14 ani),
domin ată de maturizarea biologică, care coincide cu o intensă manifestare a crizei de

47 Lupu, D. A. (2011). Implicațiile activităților de consiliere psihopedagogică asupra diadei stimă de
sine- reușită școlară. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.
48 Șchiopu , U., Verza ,E. ( 1981). Psihologia vârste lor. Ciclurile vieții. București: Editura Didactică și
Pedagogică.

38 originalitate și care se exprimă prin stări conflictuale, motivație iritată, incertitudinea
statutului social; criza se manifestă în primul rând în familie și în al doilea rân d în
școală.
 etapa marii adolescențe, (de la 14 la 18 -19 ani), etapă intensă a formării concepției
despre lume, viață, preocupărilor vocaționale, profesionale, atitudinilor față de
problemele vieții sociale; în această etapă domină conflictele de statut și de rol.
 etapa adolescenței prelungite, (de la 18 -19 ani la 24 -25 ani), în care criza de
originalitate este afectată și de responsabilitățile sociale; în cazul situațiilor tensionat e,
conflictele sunt identice ca în etapa anterioară, adăugându -se și confli ctele cu privire la
incertitudinea de adaptare profesională.
Aceeași autoare prezintă aspectele pozitive și pe cele negative ale crizei de
originalitate la adolescenți. În primul rând, se manifestă: căutarea adevărurilor, răspunsurilor,
înțelegerea problem elor referitoare la lume și viață, idealuri, fenomene. În al doilea rând ,
căutările se realizează într -un mod brutal, nerăbdător și egoist. Această criză de originalitate
este considerată una dintre cele mai dificile momente din viața unui om, deși se man ifestă și
durează diferit de la un individ la altul. Se declanșează în special în momentele stresante, în
anumite decepții sau umiliri. La fete, criza este mai timpurie și foarte rar este declanșată o
dată cu debutul pubertății. Ursula Șchiopu prezintă cr iza de originalitate și ca o conferire a
unui rol în societate, de poet, ziarist, actor, de către adolescent. În alte situații, această criză
poate însemna acțiuni opuse a tot ceea ce înseamnă obișnuit, normal, necesar. În aceste cazuri,
vina este acordată educației nefaste a adolescenților, dar oamenii de știință nu agreează
această idee. Principalele acte care manifestau o anumită criză în trecut erau: mici
împrumuturi ce nu se mai restituiau, sume de bani luate din sertarele de acasă sau din
buzunarele necunoscuților. Există anumite etape în manifestarea crizei de originalitate,
explicate în detaliu de autoare:
– primele manifestări apar după vârsta de 11 – 12 ani, fiind evidente în conduite, ținută,
vorbire și în dobândirea unui limbaj nou; hainele dev in mai scurte și astfel apare atitudinea
negativă față de uniformă, utilizarea anumitor insigne, curele, brățări, chiar și tatuaje;
adolescenții se adaptează modei actuale, băieții aspiră la barbă și plete, simboluri ale
maturității și libertății iar fetel e devin atrase de farduri, bijuterii, coafuri , etc.
– la vârsta de 12 -14 ani, adolescenții preferă să umble mai mult în grup, să folosească
argouri, priviri lungi, zâmbete sarcastice, diferite obrăznicii; de asemenea, în această perioadă

39 începe testarea t utunului și alcoolului, dar și al aventurii în general ( excursii, descoperiri,
etc.)
– după 14 -15 ani, criza de originalitate se îndreaptă spre domeniul spiritual, tinerii încep să
abordeze critic, să compună lucrări, să utilizeze un limbaj sub care se as cunde înțelepciune, să
fie interesați de viitorul lor.49
În trecut, criza de originalitate era strâns legată de concepțiile referitoare la viață din
perioada respectivă. Adolescenții care se opuneau a tot ceea ce însemna atunci obișnuit și cei
care își dore au să fie altfel decât ceilalți erau văzuți ca indivizi care manifestă o criză de
originalitate. Aceasta avea atât laturi pozitive, cât și negative, ultimele fiind considerate mai
numeroase și mai determinante pentru viața adolescenților.
În lucrările de specialitate din zilele noastre, criza de originalitate este strâns legată de
caracter și de conflictul dintre generații. O autoare interesată de psihologia adolescentului și
care a scris numeroase lucrări despre acest domeniu este Tinca Crețu. Aceasta caracterizează
criza de originalitate ca fiind o tensiune generată de incompatibilitatea dintre schimbările
biologice și psihice. Criza se manifestă ca un protest al adolescentului față de așteptările
adultului, ca o reacție de supărare, ca o tendință de împ otrivire a gusturilor părinților.
Diferențele de manifestare a crizei care apar între indivizi pot fi: intensitatea manifestării
acesteia, momentul începerii, durata ( poate dura și câțiva ani), diferențieri în funcție de sex,
mediul de proveniență, temper ament, etc. Cea mai vizibilă manifestare a crizei la vârsta
adolescenței este tendința de a ști absolut totul. Alte capcane, mult mai periculoase și
specifice acestei vârste sunt: suicidul, alcoolul, tutunul, drogurile, delicvența. Părinții au un
rol deose bit în prevenirea acestora, armele care trebuie utilizate fiind: iubirea necondiționată,
comunicarea sinceră, încrederea reciprocă, valorile specifice familiei respective.50
Conflict ul între generații apare în special în cazurile adolescenților cu părinț i mai
înaintați în vârstă , care au concepții mai demodate, cum le numesc tinerii, din aceste motive
apărând deseori conflicte. Importante sunt și valorile familiei, acestea fiind di ferite de la o
familie la alta. Adolescentul are nevoie în această perioadă , a încercărilor și schimbărilor de
tot felul, de sprijinul și înțelegerea celor apropiați. Un motiv îngrijorător pentru prezent în
ceea ce privește criza de originalitate este maturizarea mult mai precoce a adolescenților decât
în trecut. Din variate moti ve, fie din lipsa autorității naturale a părinților, fie din lipsa totală a
adulților din viața tinerilor, aceștia ajung să se căsătorească și să devină părinți la o vârstă

49 Șchiopu U. (1979). Criza de originalitate la adolescenți. București: Editura Didactică și Pedagogică .
50 Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului. București: Politehnica P ress, pag. 49 -50.

40 mult prea timpurie. Este nevoie de anumite soluții pentru stoparea acestor lucruri, care pun în
pericol viitorul vieții omenești.
Astăzi, criza de originalitate este tratată diferit de către teoreticieni față de trecut, fiind
considerată o exagerare a manifestărilor de originalitate și creativitate, adolescentul încercând
să fie r emarc abil, recunoscut de către ceilalți. Pasiunile precum literatura, pictura, muzica sunt
considerate mai degrabă talente decât manifestări ale crizei adolescentine. O dată cu evoluția
societății, opiniile specialiștilor cu privire la criza de originalitate au suferit modificări, pe
parcursul trecerii timpului, actele de manifestare a crizei specifice adolescenței devenind din
ce în ce mai nesemnificative pentru aceștia.
Consider că dezvoltarea continuă a societății va impune mari schimbări în viața
adolescenț ilor viitorului. Un factor esențial în manifestarea crizei de originalitate îl reprezintă
familia. Dacă părinții își vor susține copiii, atunci aceștia vor avea parte de o dezvoltare
armonioasă a personalității. Tinerii au nevoie de încurajarea și susținer ea celor din jur, Dacă
acestora li se oferă și independența de care au atâta nevoie, este foarte puțin probabil ca
adolescenții să aibă manifestări excesive ale acestei crize. Orice adolescent este curios, își
dorește să știe cât mai multe și mai ales, să fie în centrul atenției. Este nevoie de echilibru în
relația părinți – adolescenți, pentru a se evita stările tensionate și conflictele. Astfel se evită și
manifestările exagerate ale crizei. Pericolele care se anunță în viitorul apropiat, determinate de
dezvoltarea rapidă a tehnologiei sunt: lipsa adevăraților prieteni în schimbul computerului,
lipsa socializării propriu -zise în schimbul comunicării prin intermediul internetului, lipsa
totală a lecturii în schimbul navigării pe internet, etc. Aceste perico le pot fi învinse, cu
ajutorul unei educații exemplare timpurii.
În viitor, părinții vor trăi mai multe provocări în acest rol decât în trecut, deoar ece
lumea se dezvoltă pe zi ce trece, apar tot mai multe capcane care îi atrag pe tineri. Educația va
avea un rol deosebit, poate și mai important decât în trecut și în prezent. Aceasta va fi
adaptată probabil la tehnologia viitorului, putând astfel atrage tineretul în continuare la studiu.
Pentru viitor va fi necesar ca adolescenții, tinerii în general, să nu renunțe la studii,
caracteristică specifică timpului prezent. Cu o bună educație și cu sprijinul familiei,
adolescenții vor reuși să depășească crizele specifice perioadei și sa se dezvolte armonios. O
dată cu trecerea timpului, criza de originalitate s e va lega de trăsăturile respective ale
societății, astfel adolescenții își vor găsi refugiul în spatele tehnolo giei.

41 2.3 ADOLESCENȚA – O PERSPECTIVĂ INTERCULTURALĂ
Adolescența reprezintă un stadiu universal al vieții, dar care adoptă forme extrem de
variate în societăți diferite. Societățile care reușesc să țină pasul cu schimbările sociale,
menținând anumite valori și principii, asigură o trecere fără probleme între copilărie și
adolescență. Impresia generală asupra relației dintre părinți și adolescenți este că aceștia sunt
separați de o prăpastie a generațiilor . În urma unor analize, a rezultat că această ipoteză este
greșită. Mai mult de atât, conform unor noi studii, s -a demonstrat că adolescența în societățile
euro- americane nu este atât de problema tică pe cât o prezintă stereotipurile. În Statele Unite,
toxicomania și tabagismul sunt indicatori care prezintă o ameliorare. Totuși, în orice societate,
adolescența este strâns legată de probleme și decizii pentru viața socială. Una dintre
principalele p robleme este prelungirea prea mult a adolescenței, mai semnificativă în
societățile occidentale, precum și în cele din Africa (Xhosa, Masai, Kikuyu). În ceea ce
privește efectele schimbărilor sociale asupra adolescenței, există atât viziuni optimiste, cât și
pesimiste. În primul rând, în satele nigeriene, introducerea școlarității a dus la dispariția
practicilor tradiționale de căsătorire a fetelor în perioada pubertății. În al doilea rând, în
Kikuyu, Kenya, băieții au trebuit să renunțe la cele două grupe de vârstă de câte nouă ani
fiecare, în cadrul cărora beneficiau de o pregătire de tip militar și de lecții de educație sexuală.
În schimbul acestora, băieții au fost încadrați într -o formă instituționalizată de învățare, dar
care nu le oferă deloc educație sexuală. Schimbările sociale, impuse în special de școlarizare,
religie, au dus la modificări majore în viața adolescenților. Fiecare societate funcționează
după propriile reguli. Adolescenți din diferite colțuri ale lumii trăiesc această perioadă din
viața lor în funcție de specificul local, muncind, distrându -se, studiind, etc. Cert este că
indiferent de zona în care se află, adolescenții au parte de probleme specifice perioadei și au
nevoie de înțelegerea și sprijinul părinților.51
Potrivit raportului Unicef pe anul 2012, numărul total al adolescenților de pe Terra
este de 1,2 miliarde, reprezentând 18% din populația lumii, peste jumătate dintre aceștia
trăind în Asia. Țara cu cei mai mulți adolescenți este India, cu 243 milioane, iar pe locul doi
se clasează China, cu aproximativ două milioane. Adolescenții reprezintă cea mai mare parte
a populației în Africa sub -sahariană, cu un procent de 23%. Situația este asemănătoare în
țările mai puțin dezvoltate, în comparație cu țările dezvoltate, (19%) și cu ță rile
industrializate, ( 12%). Pericolele cele mai însemnate pentru această vârstă sunt: accidentele de

51 Rey, M., Dasen , P., Perregaux , C. (1999). Educația interculturală. Experiențe, politici, strategii. Iași :
Editura Polirom.

42 mașină, sarcina, HIV, violența , având 1,4 milioane de victime. În anumite țări din America
Latină, precum: Venezuela, Guatemala, Brazilia, Columbia, princ ipalele cauze ale decesurilor
băieților sunt omuciderile. În Africa, complicațiile din timpul sarcinii și al nașterii reprezintă
principalele cauze ale morții adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. În
majoritatea țărilor în curs de dezvoltar e, adolescentele devin mame mult prea devreme, fără a
fi pregătite. În întreaga lume, 16 milioane de fete, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, nasc
anual, aproximativ 90% fiind căsătorite. Țările cu cei mai mulți copii născuți de adolescente
de pe glob sunt din America Latină, Africa sub -sahariană și insulele Caraibe. În ceea ce
privește virusul HIV, 2,2 milioane de adolescenți din întreaga lume sunt infectați, dintre care
1,3 aparțin sexului feminin. Cauzele infectării sunt de cele mai multe ori transmi terea prin
naștere, sexul neprotejat, acele infectate. Cu privire la educație, 90% dintre copiii de pe glob
sunt înscriși în clasele primare, dar înscrierea la ciclurile superioare este îngrijorătoare, mai
ales în țările în curs de dezvoltare din Africa și Asia. Potrivit raportului, există 127 de
milioane de tineri analfabeți, cu vârste între 15 și 24 de ani și 71 de milioane de adolescenți
neînscriși în cadrul școlii secundare.52
Conform aceluiași raport Unicef, chiar dacă sănătatea copiilor din întreaga lume s -a
îmbunătățit vizibil în ultimii 50 de ani, în ceea ce privește adolescenții și tinerii, lucrurile nu
sunt la fel de optimiste. 1,4 milioane de adolescenți, cu vârste între 10 și 19 ani, mor anual,
principalele cauze fiind: accidentele de circulație , complicațiile din timpul nașterii,
sinuciderile, violența, infectarea cu HIV. Dintre acestea, cea mai problematică este
sinuciderea, ratele cele mai mari ale suicidului fiind în Belarus, Kazahkstan, Rusia. Cea mai
mare rată a mortalității la adolescenți este întâlnită în Statele Unite ale Americii. În Africa,
cea mai importantă cauză a mortalității în cadrul adolescentelor cu vârste între 15 și 19 ani
este legată de complicațiile din timpul nașterii și al sarcinii, circa 50.000 de tinere murind
anual din aceste cauze. În estul și sudul Africii, relațiile sexuale neprotejate reprezintă cel mai
mare risc care le poate aduce moartea tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. În ceea ce
privește viciile adolescenței, cei mai mari fumători adolescenți sun t cei din America Latină și
Caraibe, iar unul din cinci adolescenți din țările dezvoltate consumă alcool, de plăcere, cel
puțin săptămânal. Cu privire la problemele alimentare, peste o treime din adolescente sunt

52 http://www.ziare.com/international/stiri -internationale/ce -ii-ameninta -pe-adolescentii -lumii –
1164253 , accesat la data de 08 feb. 2013, ora 17.10.

43 anemice, iar în India, aproximativ 50% din adolescentele cu vârste între 15 și 19 ani suferă de
obezitate.53
Adolescența, văzută din perspectivă interculturală, ne prezintă asemănările și
deosebirile dintre adolescenții acestei planete. În orice zonă a pământului ar trăi, orice
adolescent trece pri n aproximativ aceleași transformări și provocări tipice acestei etape de
viață. Ceea ce îi diferențiază pe adolescenți din diferite părți ale lumii este: traiul de viață,
accesul la educație, principiile societății respective, tentațiile specifice zonei, e tc. Orice
adolescent, pentru a avea parte de o dezvoltare armonioasă, are nevoie de sprijinul adulților
apropiați de acesta.

2.4 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ LA ADOLESCENȚI
Educația interculturală este un domeniu relativ recent. Acesta ar fi un subiect atra ctiv
pentru adolescenți. În general, adolescenții sunt atrași de ceea ce este nou, sunt curioși,
interesați de ceea ce întâmplă în jurul lor. Adolescenții din ziua de azi, în ciuda aparențelor,
sunt mai deschiși ca oricând. Prin intermediul site -urilor de socializare, adolescenții își
exprimă sentimentele, nevoile și ideile. Ei sunt acea generație care sunt obișnuiți să citească
rapid un text, să fie atenți în mai multe locuri. Pot cu cea mai mare ușurință să își realizeze
temele și să facă și altă activita te în același timp, ca de exemplu să asculte muzică.
Adolescenții din ziua de azi sunt din ce în ce mai atrași de nou, sunt interesați de
domenii variate, adoră să explore, și mai ales să descopere. Personalitatea care se dezvoltă în
această perioadă face ca adolescenții să fie cea mai interesantă și activă categorie de vârstă.
Lor le place extrem de mult să interacționeze, să își facă cât mai mulți prieteni, de aceea
educația interculturală este potrivită pentru încurajarea acestor acțiuni, evidențiând dia logurile
interculturale.
O dată cu adolescența, în viața individului intervin o serie de fa ctori, precum: lărgirea
relațiilor și a experienței personale, intrarea în viața socială, autoimplicarea în procesul de
formare, etc. De asemenea, în această perioa dă, se consolidează aptitudinile, caracterul,

53http://www.semneletimpului.ro/stiri/UNICEF –9-lucruri -pe-care-NU-le-stiam -despre adolescentii –
de-azi-6100.html , accesat la data 8 feb 2013, ora 18.06.

44 sistemul de valori, concepția despre viață, dar apar și modificări în structura imaginii și a
identității de sine. Cele mai i mportante componente ale persona lității, care se formează în
adolescență sunt:
 sistemul propriu de valori; acesta se formează ca urmare a creșterii experienței de
viață, a capacităților cognitive, a observării și a influențelor sociale
 concepția despre viață; aceasta dirijează viața adolescentului, fiin d vizibilă prin
activitățile acestui a
 conștiința apartenenței la generație ; tinerii devin conștienți că sunt egali unii față de
ceilalți, că pot gândi și acționa la fel, comparându -se deseori și cu alte generații
 idealul de viață, format în preadolesce nță, începe să se cristalizeze, fiind ma i realist,
mai stabil și mai complet
 imaginea de sine și identitatea de sine devin mai clare, principalele metode fol osite de
adolescenți pentru a se autocunoaște fiind: autoobservația, reflecția și meditația,
dialogul cu părinții, profesorii, colegii, com parația, implicarea în anumite activități,
etc.
Renumitul autor E. Erikson a clasificat identitatea de sine în patru categorii: 54
1. identitate pozitivă autentică; adolescenții cu acest tip de identitate sunt foarte
responsabili, și se adaptează bine la toate tipurile de solicitări;
2. identitate pozitivă preluată de la alții; adolescenții cu această formă de identitate se
identifică cu părinții lor, se adaptează bine în prezent, dar pot suferi dezamăgiri în
viitor, pentru că nu au profitat de capacitățile lor re ale;
3. confuzia identităților; sunt prezente oscilații și schimbări , adolescenții neimplicându –
se cu adevărat în relații și activități;
4. identitate negativă; de obicei, acești indivizi aparțin unor grupuri deviante, fiind
influențați de acestea.
În ceea ce pr ivește imaginea de sine, importante sunt următoarele aspecte:
– eul fizic; se află în centrul imaginii de sine și este valorificat în relațiile dintre
sexe, iar în perioada adolescenței acestea este îmbunătățit;
– eul spiritual; se află în centrul autocunoașt erii, adolescenții fiind preocupați în
a-și cunoaște calitățile și defectele;

54 Erikson E. cit. în 54 Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultulu i. București: Politehnica
Press , pag. 47 -48.

45 – eul social; devine mai clar în adolescență, indivizii fiind capabili de a se
integra în grupuri și de a înțelege mai bine valorile morale, acțiunile oamenilor
și de a reflecta as upra acestora.55
Transformările prin care trece un adolescent îl face să pară un ciudat în fața celorlați,
dar dacă este susținut și înțeles, acesta are parte de o dezvoltare armonioasă. Personalitatea
consolidată în adolescență, caracterizată printr -o sete de nou și de cunoaștere, în general, face
ca educația interculturală să fie un subiect interesant și extrem de util pentru adole scenți.
Aceștia sunt interesați de noutate și sensibili, deși în aparență, nu arată acest lucru.
Adolescenții au avut întotde auna timp liber, de care au profitat, făcând ceea ce le -a
plăcut. Diferențele sunt clare între cum își petreceau adolescenții de ieri timpul liber și cum își
petrec astăzi tinerii timpul liber. Noile tehnologii au devenit tot mai captivante, atrăgându -i tot
mai tare pe tineri.
În trecut, mai exact prin secolul XIX, adolescenții aveau fie preocupări erotice, dorințe
de a iubi și de a fi iubit, fie preocupări pentru lectură. Începând cu secolul următor, tinerii au
devenit destul de ocupați cu școala, cu temele pentru acasă, a apărut și televizorul, nemaivând
timp de preocupările erotice. Evident că fiecare dintre ei își fac prieteni, cu care se întâlnesc,
dar iubirea este o iubire pură, de copil. În ultimii ani de școală, tinerii își doresc să socializeze
cât ma i mult, și devin interesați de viitorul lor, de ce vor realiza după terminarea școlii. De
asemenea, adolescenții își doresc să se cunoască mai bine.56
Alte preocupări ale adolescenților din deceniile trecute erau: lectura intensă (ziare,
reviste, cărți, în speciale romane polițiste și de aventură), filmul și cinematograful, ( în special
filmele eroice, polițiste, științifice, dar și desenele animate, excursiile în locuri renumite,
mersul cu vehiculele, sporturile sezoniere. Tinerii erau extrem de pasionați d e cultură,
deoarece școala și familia nu abordau aceste subiecte și probleme.57
Multe dintre aceste trăsături sunt valabile și astăzi, dar acestea pierd teren în fața
tehnologiei. Cei mai mulți dintre adolescenți își petrec majoritatea timpului liber în faț a
computerului. Site -urile de s ocializare, precum Facebook, au un succes uriaș la adolescenți.
Aceștia își fac prieteni pe acest site și împărtășesc cu aceștia gândurile lor, expunând prin
intermediul site -ului poze cu ei, filmulețe, etc. Foarte puțini ado lescenți mai citesc în ziua de

55 Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului. București: Politehnica Press .
56 Cosmovici , A. (1985). Adolescentul și timpul său liber. Iași: Editura Junimea .
57 Șchiopu , U., Verza ,E. ( 1981). Psihol ogia vârstelor. Ciclurile vieții. București: Editura Didactică și
Pedagogică.

46 azi, deoarece majoritatea preferă să își ocupe timpul cu tehnologia. Este adevărat că
computerul este extrem de util astă zi, putem afla orice informație dorim, într -un timp foarte
scurt, dar trebuie să existe un echilibru înt re activitățile tinerilor. Mulți adolescenți rămân zile
în șir în fața computerului, închizându -se în lumea proprie, uitând adevăratul tip de
socializare, prin intermediul ui cercului de prieteni sau altor organizații, grupuri. Totuși,
părinții care își per mit le oferă adolescenților o varietate de variante de petrecere a timpului
liber: cursuri de înot, gimnastică, practicarea unui anumit sport, chiar și de performanță , care
îi ajută pe tineri să ducă o viață echilibrată și sănătoasă.
Este de subliniat fa ptul că adolescenții au rămas la fel de curioși și interesați de tot ce
este nou. Procesul continuu de dezvoltare a tot ceea ce înseamnă tehnologie le antrenează
acestora setea de nou, de inovație. Având în considerare și personalitatea lor sensibilă,
specifică perioadei, pot afirma că studierea educației interculturale din perspectiva
adolescenței ar avea succes în rândul tinerilor. Aceștia sunt foarte interesați de propria
persoană, vor să afle cum se pot cunoaște mai bine, cum îi pot cunoaște și pe ceila lți mai bine.

47 Partea a II -a
3. CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ

Cercetarea de faț ă este o cercetare de tip experimental, bazată pe un experiment
pedagogic . În desfășurarea lui, am parcurs cele trei mari etape pentru îndeplinirea
obiectivelor.
Experimentul a fost creat la nivelul ciclului liceal, mai precis la clasa a X -a, având ca
obiectiv major implementarea unui opțional de educație interculturală, care să abordeze
problemele adolescenței.
În faza premergătoare desfășurării experimentului, a f ost realizată documentarea
teoretică pentru întocmirea structurii opționalului.
.
3.1 OBIECTIVELE ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

Premisa de la care am plecat în această lucrare este faptul că elevii -adolescenți au
nevoie de un opțional de educație inte rculturală, care să abordeze adolescența, prin care să le
fie satisfacută setea de (auto) cunoaștere a tot ceea ce este nou și diferit, specifică vârstei.
Astfel am stabilit următoarele obiective:
– demonstrarea necesității educației interculturale la adoles cenți prin compararea
rezultatelor de la începutul și de la sfârșitul cercetării ;
– elaborarea și aplicarea unui chestionar, având ca scop autoevaluarea elevilor
privind opiniile referitoare la problemele adolescenței și la educația
interculturală;
– proiectar ea și implementarea unui opțional de educație interculturală, care să
abordeze probleme tipice adolescenței;
– evidențierea progreselor ele vilor pe parcursul opționalului.

Ipoteza cercetării este:
Dacă se parcurge opționalul de educație interc ulturală, atunci adolescenții vor
manifesta un compo rtament concretizat în toleranț ă, respect, cooperare, empatie.

48 3.2 LOTUL CERCETĂRII
Pentru realizarea experimentului didactic, am avut nevoie de două loturi de elevi.
Ambele loturi reprezintă clase de a X-a, profilul Filologie, din cadrul Colegiului Național
,,Mircea Eliade” din Întorsura –Buzăului. Atât lotul de control, cât și cel experimental este
alcătuit din 30 de subiecți. S-a asigurat omogenitatea loturilor, în ceea ce privește vârsta, sexul
și med iul de proveniență. În investigația realizată, am folosit ca metodă de cercetare
experimentul pedagogic , iar instrumente le de cercetare u tilizate au fost: chestionarul și fișa
de observație. Opționalul de educație interculturală care abordează probleme sp ecifice
adolescenței s -a desfășurat pe parcursul celui de -al doilea semestru al anului școlar 2012 –
2013, mai exact între lunile ianuarie și aprilie , în timpul orelor de dirigenție .
3.3 METODOLOGIA CERCETĂRII
3.3.1 Etapa constatativă
Una dintre metodele ut ilizate a fost experimentul psiho -pedagogic, cea mai adecvată
metodă de cercetare specifică temei de față. Pe parcursul acestuia, am trecut prin toate cele
mari trei etape, așa cum vom descrie în cele ce urmează.
În cadrul primei etape a experimentului ped agogic, ambele loturi de elevi au primit
chestionare, prin care am urmărit să descoperim opiniile acestora privind problemele
adolescenței, atitudinile față de străini, beneficiile educației interculturale, etc.
Astfel, chestionarul a cuprins itemi de tip închis și semi -închis. Mai pe larg, prin itemii
întocmiți, am urmărit să identific opiniile subiecților asupra:
– gradului de cunoaștere a propriei persoane
– gradul de cunoaștere al persoanelor apropiate
– valorile după care se ghidează în viață
– atitudinile rep rezentative în relația cu ceilalți
– atitudinile față de minorități
– gradului de dificultate al perioadei adolescentine
– beneficiilor toleranței asupra relațiilor între oameni
– beneficiilor diversității asupra lumi
– efectelor opționalului asupra propriului compo rtament.

49 3.3.2 Etapa experimentală
Etapa experimentală a fost desfășurată în perioada 18 ianuarie 2013 – 26 aprilie 2013,
în timpul orelor de dirigenție.
Opționalul de educație interculturală a avut următoarele obiective:
– creșterea procentului în ceea ce p rivește autocunoașterea și intercunoașterea
subiecților
– conștientizarea importanței și implicațiilor diversității în lume
– diminuarea stereotipurilor existente în mediul educațional și nu numai
– prezentarea și valorificarea minorităților din țara noastră
– combaterea discriminării de orice fel
– studierea adolescenței prin prisma studiilor UNICEF.
Opționalul implementat a fost structurat în trei mari teme: Eu și ceilalți, Adolescența
în lume și Problemele adolescenților. Prima temă a cuprins alte trei subteme pre cum:
autocunoașterea, intercunoașterea și dialogul intercultural. Cea de -a doua temă a cuprins:
stereotipuri ale adolescenței, adolescența în lume – ieri, azi, mâine și minoritățile din țara
noastră – stiluri de viață, tradiții, obiceiuri . Ultima temă aborda tă a fost alcătuită din subiecte
precum: drepturi și îndatoriri, discriminarea și efectele acesteia asupra adolescenților.
Pe parcursul acestui opțional, comportamentul subiecților a fost înregistrat cu ajutorul
unor fișe observative. Evoluția acestora a fost astfel monitorizată, urmărindu -se dacă aceștia
cooperează, se oferă voluntari, sunt serioși, empatici, curioși, întrerup, etc.
Cele mai interesante și atractive teme pentru subiecți au fost cele legate de minoritățile
din România și de adolescența în lume. În primul rând, subiecții, împărțiți în grupuri au avut
ca sarcină documentarea cu scopul prezentării în fața clasei a unei minorități din țara noastră.
Minoritățile sugerate au fost: cea rromă, m aghiară, rusă, turcă și germană, având ca reper cele
mai semnificative dintre acestea din punct de vedere cantitativ.
Subiecții au realizat prezentări extrem de reușite și au aflat multe lucruri noi, pe care
nu le știau despre aceste minorități. În al doilea rând, prezentarea studiului UNICEF din anul
2011, î n ceea ce privește adolescența pe întregul glob a fost atractivă pentru adolescenți. Cu
ajutorul acestui studiu, subiecții au conștientizat greutățile prin care trec adolescenții din
întreaga lume.
3.3.3 Etapa finală
În această etapă, celor două loturi de subiecți le -au fost administrate din nou aceleași
chestionare precum în etapa ini țială, asigurându -se astfel relevanța răspunsurilor. În final,

50 rezultatele celor două loturi au fost analizate și comparate, în vederea evidențierii progresului
lotului experi mental, după parcurgerea opționalului de educație interculturală.
Chestionarul întocmit a respectat tiparul unui astfel de instrument de cercetare. Partea
introductivă a cuprins atât precizări privind obiectivele și motivele cercetării cât și indicații de
completare al acestuia.
După conținutul întrebărilor, acestea au fost de opinie, iar după forma de înregistare a
răspunsurilor, acestea au fost închise și semi -închise. Din cei nouăsprezece itemi, subiecții au
avut posibilitatea de a personaliza răspunsul la șase dintre aceștia. Mai exact, itemii semi –
închiși au fost legați de: valoarea predominantă după care subiecții se ghidează în viață,
atitudinea reprezentativă în relația cu ceilalți, reacția în momentul întâlnirii unei persoane
străine, opinia despre minoritățile din România, despre opționalul de educație interculturală, și
nu în ultimul rând, despre beneficiile acestui opțional.
Chestionarul a cuprins și date de identificare ale subiecților, precum: inițialele, sexul,
vârsta, clasa, liceul și mediul d e proveniență.

51 4. SISTEMATIZAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
CERCETĂRII

Educația interculturală, prin formatul ei, vizează formarea și dezvoltarea unor
competențe interculturale, esențiale pentru comunicarea interculturală, pentru o mai bună
relaționare cu persoane aparținând unei alte naționalități, și mai ales unei minorități, care de
obicei nu beneficiază de unele drepturi cuvenite. Însă, această disciplină este un opțional
studiat mai a les în învățământul universitar și rareori în cel pre -universitar.
Lotul experimental a înregistrat progrese vizibile după studierea opționalului de
educație interculturală, însă, cum vom vedea mai departe, un semestru școlar nu este suficient
pentru formarea competențelor interculturale.
Primul aspect aborda t atât de opționalul implementat cât și de chestionarul aplicat este
legat de autocunoaștere. Astfel, în ceea ce privește procentul de cunoaștere a propriei
persoane, rezultatele au fost următoarele:

Graficul nr.1 -Lotul de co ntrol

52 În cazul lotului de control, apar diferențe semnificative între răspunsurile din etapa
inițială și cea finală a experimentului psihopedagogic . Acest lucru poate fi cauzat de mai
multe variante, cum ar fi: parcurgerea unor teme referitoare la autocun oaștere, în cadrul unor
discipline precum Psihologie, cu alte cadre didactice, în afara opționalului, numărul parțial al
participanților din cadrul lotului în momentul aplicării chestionarului, etc.

Graficul nr.2 -Lotul experi mental

După cum putem observa, în cazul lotului experimental, din punct de vedere cantitativ,
diferența dintre frecvențele răspunsurilor nu este foarte mare, dar sesizăm o tendință de
creștere a interesului pentru cunoașterea propriei persoane. De asemen ea, analiza fișelor
observative demonstrează faptul că această tendință de cunoaștere este concretizată într -o
atenție mai mare asupra propriului comportam ent. Este important și faptul că frecvența
răspunsului ideal, asociat procentului maxim( 80% – 100%), a crescut destul de mult după
studierea opționalului.

În ceea ce privește cunoașterea persoanelor apropiate, s -au înregistrat următoarele
rezultate:
Așa cum se poate observa pe schema de mai jos, în cazul lotului de control, între rezultatele
din etapa in ițială a experimentului și cea finală există diferențe, în special în cazul frecvenței
procentelor medii, și anume intervalele cuprinse între 30% – 60%. Aceste diferențe pot fi

53 cauzate, ca și în cazul procentului de autocunoaștere, de activitățile desfășura te de subiecți în
cadrul disciplinei Psihologie.

02468101214
0%- 30% 30%-
60%60%-
80%80%-
100%Frecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional

Graficul nr.3 -Lotul de control

Graficul nr.4 -Lotul experimental

Urmărind schema de mai sus, putem observa faptul că în cazul lotului experim ental,
frecvențele procentelor de 30% – 60% și 60% – 80% au crescut, însă frecvența procentului
maxim a scăzut destul de mult. Cauza acestui fenomen poate fi faptul că subiecții au ales în

54 prima etapă acest răspuns, deși nu reflecta realitatea și astfel s -a ajuns la o diferență atât de
vizibilă între rezultatele inițiale și cele finale.
În ceea ce privește cea mai importantă valoare după care subiecții se ghidează în viață,
răspunsurile înregistrate au fost următoarele:

Graficul nr.5 -Lotul de control

Putem observa că subiecții lotului de control au oscilat mai mult între iubire și respect,
aceste valori fiind cele mai importante pe ntru majoritatea dintre aceștia, optând diferit în cele
două etape în care au fost solicitați.

Graficul nr.6 -Lotul experimental

55 În cazul lotului experimental, putem observa cum cinstea și credința au devenit mai
importante pentru subiecți după parcurgerea opționalului, respectul a rămas cu aceeași
frecvență, iar iubirea a scăzut cu puțin față de etapa inițială a experimentului.

În ceea ce privește atitudinea reprezentativă în relația cu ceilalți, rezultatele
înregistrate au fost:

Graficul nr.7 -Lotul de control
În acest grafic, putem observa c u ușurință faptul că rezultatele anterioare și posterioare
opționalului de educație interculturală nu s -au schimbat în mare măsură. Potrivit după ceea ce
au recunoscut, subiecții lotului de control au rămas aproape neschimbați în ceea ce privește
atitudine a predominantă impusă în relația cu ceilalți.

Graficul nr.8 -Lotul experimental

56
În ceea ce privește rezultatele lotului experimental , acestea sunt neașteptat de
asemănătoare. Singura diferență vizibilă este creșterea respectu lui ca atitudine predominantă
în relația cu ceilalți, însă diferența nu este foarte semnificativă. Totuși, este important că
această atitudine, cea mai dezirabilă dintre toate, a înregistrat schimbări pozitive.

Rezultatele în ceea ce privește reacția sub iecților în momentul întâlnirii unei persoane
străine au fost:

Graficul nr.9 -Lotul de control

Lotul de control a înregistrat diferențe destul de semnificative, în ceea ce privește toate
variantele de răspuns, cu excepția a titudinii de ignoranță crescând toate celelalte frecvențe ale
răspunsurilor.
Este interesant ca subiecții care nu au studiat opționalul de educație interculturală și -au
schimbat destul de mult opiniile, recunoscând că ar respinge sau ar avea altă atitudin e în afara
celor precizate, față de persoanele străine.

57

Graficul nr. 10 -Lotul experimental

Și în cazul lotului experimental, în cazul rezultatelor în ceea ce privește atitudinea
subiecților față de persoanele străine există schimbări majore, dar nu așa cum ne -am fi
așteptat. Dat fiind faptul că mai mulți subiecți ar decurge la o atitudine de ignoranță și
respingere, față de persoanele străine, chiar și după studierea acestui opțional, putem trage
concluzia următoare: f ormarea și dezvoltarea unor competențe interculturale, mai ales
îndepărtarea fricii de nou, de străin necesită un timp mult mai îndelungat decât un semestru
școlar.
Un aspect asemănător, dar de data aceasta, cu specificația minorităților din țara
noastră, a fost tratat în continuare, în cercetarea desfășurată cu ajutorul celor două loturi de
subiecți. Astfel, rezultatele înregistrate cu privire la atitudinea predominantă față de
persoanele care aparțin unor minorități au fost următoarele:

58
02468101214
Frecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența răspunsurilor
după opțional
Graficul nr. 11 -Lotul de control

După cum putem observa, așa cum era și de așteptat, în cazul lotului de control,
rezultatele nu au suferit mari modificări. Neavând o stimulare pentru schimbarea atitudinii
față de persoanele aparținând un ei minorități, subiecții au optat aproximativ pentru aceleași
variante de răspuns, în cele două etape ale experimentului, în care au fost solicitați.

Graficul nr.12 -Lotul experimental

59 În ceea ce privește lotul experimental, activitățile desfășurate în cadrul opționalului și –
au lăsat extrem de vizibil amprenta asupra subiecților. Majoritatea dintre a ceștia au renunțat la
atitudinile de ignoranță și respingere față de minorități, alegând soluția optimă pentru
comunicarea interc ulturală, și anume varianta de a accepta minoritățile din țara noastră.
Frevența acestui răspunsul ideal, a crescut semnificativ în urma studierii opționalului.
Un alt aspect abordat în cadrul instrumentului de cercetare principal a fost legat de
deviza Co nsiliului Europei, “Toți oamenii sunt diferiți, toți oamenii sunt egali”. Subiecții au
fost întrebați în ce măsură sunt de acord cu această afirmație. Rezultatele înregistrate au fost:

Graficul nr. 13 -Lotul de control

Ca și în cazul celorlaltor răspunsuri, în cazul acestui lot, nu există diferențe
semnificative între etapa inițială și cea finală a experimentului. Neavând acces la informații
referitoare la această deviză, precum și lipsa unor activități specifice promovării afirmației,
subiecții au optat pentru răspunsuri asemănătoare în ambele etape ale experimentului.

60
02468101214161820
în foarte
mică
măsurăîn mică
măsurăîn mare
măsurăîn
foarte
mare
măsurăFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența răspunsurilor
după opțional
Graficul nr.14 -Lotul experimental

În ceea ce privește lotul experimental, diferențele sunt mai semnificative, însă nu atât
de satisfăcătoare, cum ne -am fi așteptat. Subiecții au progresat, frecvențele răspunsurilor în
mică măsură și în mare măsură au crescut destul de mult în etapa finală, însă frecvența
răspunsului ideal, acela de în foarte mare măsură a scăzut. Concluzia este , așa cum am mai
spus anterior, dezvoltarea competențelor interculturale se realizează în timp, într -un interval
mai mare decât cel desfășurat în propria cercetare.
Cât despre c onsiderațiile subiecților cu privire la bene ficiile diversității în lume,
rezul tatele înregistrate au fost:
02468101214
în foarte
mică
măsurăîn mică
măsurăîn mare
măsurăîn foarte
mare
măsurăFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional

Graficul nr.15 -Lotul de control

61

Lotul de control a înregistrat mici diferențe în ceea ce privește importanța diversității
în lume . Așa cum putem observa mai sus, deosebirile sunt mai accentuate în cazul itemilor în
mare măsură și în foarte mare măsură, însă acestea nefiind relevante în lipsa studierii
opționalului.

Graficul nr.16 -Lotul experimental

Ca și în cazul aspectului legat de deviza Europei, și în aces t caz putem observa cum
rezultatele lotului experimental nu sunt satisfacătoare. O altă explicație pentru aceste
răspunsuri finale nefavorabile ar putea fi și faptul că răspunsurile din etapa inițială a
experimentului sunt irelevante, întrucât subiecții au completat chestionarul fără a cunoaște
limbajul specific și termenii -cheie, astfel alegerile acestora neflectând realitatea.
Următorul aspect luat în vedere în cadrul chestionarului a fost legat de efectele
toleranței asupra îmbunătățirii relațiilor între oameni , rezultatele înregis trate fiind:

62
024681012
în foarte
mică
măsurăîn mică
măsurăîn mare
măsurăîn foarte
mare
măsurăFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional
Graficul nr. 17 -Lotul de control
După cum putem urmări pe graficul de mai sus, în ceea ce privește lotul de control,
putem observa cu ușurință faptul că nu există diferențe semnificativ e. Rezultatele sunt foarte
asemănătoare, așa cum ne și așteptam.
0510152025
în foarte
mică
măsurăîn mică
măsurăîn mare
măsurăîn foarte
mare
măsurăFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional

Graficul nr.18 -Lotul experimental

63

În cazul lotului experimental, diferențele sunt mai semnificative atât din punct de
vedere cantitativ, cât și calitativ. S -au înregistrat progrese vizibile, întrucât frecvența
răspunsurilor în mică măsură și în mare măsură a crescut destul de mult după studierea
opționalului.
Totuși, ca în majoritatea cazurilor noastre, frecvența răspunsului ideal, în foarte mare
măsură a scăz ut față de etapa inițială a experimentului. Subiecții nu au fost în totalitate
convinși de beneficiile toleranței asupra relațiilor între oameni, iar acest lucru se datorează
atât timpului dedicat opționalului, cât și deciziilor irevelante luate de aceștia în prima fază a
experimentului, nefiind informați cu privire la toleranță și implicațiile acesteia.

În continuare, subiecții au fost chestionați în ceea ce privește importanța existenței
prietenilor sau cunoști nțelor din alte țări, iar aceștia au răspun s astfel:

Graficul nr.19 -Lotul de control

Rezultatele lotulu i de control indică diferențe, dar acestea nu sunt semnificative , ca și
în cazul celor prezentate anterior.

64

Graficul nr. 20 -Lotul experimental

Dacă în cazul lotului de control, diferențele nu erau atât de semnificative și nu
implicau elemente relevante, în cazul lotului experimental, lucrurile sunt clar diferite. Putem
observa cum frecvențele răspunsurilor pozitive au c rescut semnificativ.
După studierea opționalului de educație interculturală, subiecții au conștientizat cât de
importantă este comunicarea cu persoane stabilite în altă țară, indiferent că au naționalitate
română sau nu. Aceasta contribuie la dezvoltarea personală, experiența de viață, etc.

În cele din urmă, ultimul aspect abordat în cercetarea noastră a fost legat de beneficiile
opționalul ui implementat, iar rezultatele celor două loturi de subiecți au fost:

65
02468101214
toleranța altruismul empatia alteleFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional
Graficul nr.21 -Lotul de control
Privind graficul de mai sus, observăm diferențe între răspunsurile din etapa inițială și
cea finală a experimentului, însă, acestea nu pot fi luate în considerare, întrucât subiecții nu au
avut parte de opționalul de educație interculturală .
0510152025
toleranța altruismul empatia alteleFrecvența
răspunsurilor înainte de
opțional
Frecvența
răspunsurilor după
opțional

Graficul nr.22 -Lotul experimental

66 În ceea ce privește rezultatele înregistrate de către lotul experimental, putem observa
cum subiecții au conștientizat faptul că opționalul i -a învățat și ajutat să fie toleranți cu cei din
jur. În ceea ce privește empatia, frecvența acesteia a scăzut deosebit de mult după studierea
opționalului. Acest lucru poate fi cauzat de faptul că, în primă fază și în necunoștință de
cauză, subiecții au optat pentru empatie, neștiind sensul noțiunii și implicațiile acesteia. Este
încurajator și faptul că altruismul a devenit o opțiune pentru subiecți, deși înainte de optional,
niciun individ nu a ales această variantă.

67 5. CONCLU ZII
Interesul pentru educația interculturală, s târnit de studierea acestuia în primul an de
facultate m -a condus spre demersul implementării unui opțional de educație interculturală,
special creat pentru adolescenți.
În structura acestuia s -au regăsit teme precum: Eu și ceilalți, stereotipuri ale
adole scenței, Adolescența în lume ieri, azi, mâine, Discriminarea și efectele acesteia asupra
adolescenței, Minoritățile din viața noastră. În cadrul activităților propuse pentru aceste teme,
elevii au participat activ la dezbateri, expuneri, jocuri, etc.
Prin aceste activități cu specific intercultural și adolescentin am dorit ca elevii să fie
informați și mai ales sensibilizați în ceea ce privește discriminarea și efectele acesteia, să le
formăm și dezvoltăm competențele interculturale, care se clasifică în cu noștințe, atitudini și
abilități de relaționare.
Metoda de cercetare utilizată a fost experimentul didactic, iar ca instrumente de
cercetare am folosit chestionarul și fișa observativă. Astfel am putut urmări și evidenția
progresele înregistrate de către e levi pe parcursul studierii opționalului, timp de un semestru
școlar și mai ales la sfârșitul studierii acestuia. Chestionarul utilizat în etapa inițială și cea
finală a experimentului psiho -pedagogic a rămas același, pentru a asigura relevanța
rezultatelo r.
Obiectivele cercetării au fost îndeplinite cu succes, iar ipoteza cercetării a fost
validată. Pentru aceste reușite au contribuit cele două loturi de subiecți, clase de a X -a,
profilul Filologie, din cadrul Colegiului Național ,,Mircea Eliade”, din oraș ul Întorsura
Buzăului. S-a asigurat omogenitatea acestora, în ceea ce privește vârsta, mediul de
proveniență, sexul, etc.
Deși rezultatele validează ipoteza cercetării, concluzia principală este că studierea unui
opțional de educație interculturală timp de un semestru nu este suficientă pentru formarea și
dezvoltarea competențelor interculturale. Deși cantitativ, diferența dintre frecvențele
răspunsurilor nu este foarte mare, sesizăm tendințe de creștere a interesului pentru cunoașterea
propriei persoane, d e îmbunătățire a atitudinilor față de străini și de conștientizare a
beneficiilor opționalului. De asemenea, cele mai mari progrese ale lotului experimental sunt
legate de atitudinile față de minoritățile din România, gradul de acceptare al acestora crescâ nd
semnificativ după studierea opționalului de educație interculturală.

68 Ca și limite ale cercetării, în primul rând putem preciza timpul avut la dispoziție
pentru desfășurarea activităților, care nu a fost necesar pentru obținerea unor rezultate foarte
satifăcătoare. În al doilea rând, o altă limită este marcată de prezența parțială a elevilor la
activități, și în momentul administrării chestionarelor. Rezultatele care nu indică mari
deosebiri înainte și după studierea opționalului reflectă acest lucru. El evii care nu au participat
la o anumită activitate automat au fost privați de formarea competenței specifice respectivei
activități.
Privind în ansamblu, cercetarea desfășurată a adus multe beneficii, iar pe viitor dacă ar
fi să îmbunătățim demersul, aces ta ar fi strict legat de timp, pentru asigurarea unor rezultate și
mai semnificative.
.

69 B I B L I O G R A F I E

1. Birch, A. (2000). Psihologia dezvoltării . București: Editura Tehnică.
2. Bourhis, R.Y., Loyens, J.F.(coord.). (1997 ). Stereotipuri , discriminare și relații
intergrupuri . Iași: Editura Polirom.
3. Ciolan, L. (2008 ). Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar . Iași: Editura Polirom.
4. Cosmovici, A. (1985). Adolescentul și timpul său liber . Iași: Editura Junimea.
5. Cozma, T.(coord.). (2001 ). O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea .
Iași: Editura Polirom.
6. Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului . București: Politehnica
Press.
7. Cucoș, C. (1995). Pedagogie și axiologie . București: Editura Did actică și
Pedagogică R.A.
8. Cucoș, C. (2000). Educația. Dimensiuni culturale și interculturale . Iași: Editura
Polirom.
9. Delors, J. (2000). Comoara lăuntrică . Iași: Editura Polirom.
10. Dinică, M. ( 2004). Adolescenți într -o societate în schimbare . București: Edit ura
Paideia.
11. Linton, R. (1968). Fundamentul cultural al personalității . Editura Științifică:
București.
12. Lupu, D. A. (2011 ). Implicațiile activităților de consiliere psihopedagogică
asupra diadei stimă de sine – reușită școlară . Brașov: Editura Universității
Transilvania din Brașov.
13. Malița, M. (2001). Zece mii de culturi, o singură civilizație . București: Editura
Nemira.
14. Marinescu, N. (2011). Integrare europeană . Brașov: Editura Universității
Transilvania din Brașov.
15. Moldovan, R. (2007). Autocunoaștere și dez voltare personală . Cluj -Napoca:
Editura Sinapsis.
16. Neculau, A. (2003). (coord.). Manual de psihologie socială . Iași: Editura Polirom.
17. Nedelcu, A. (2008 ). Fundamentele educației interculturale . Iași: Editura Polirom.

70 18. Pălășan, T. (2011). Metodologia cercetări i educaționale. Brașov: Editura
Universității Transilvania din Brașov.
19. Plugaru, L., Pavalache -Ilie, M.(coord.). ( 2008 ). Educație interculturală . Brașov:
Editura Psihomedia.
20. Rey, M., Dasen, P., Perregaux, C. (1999). Educația interculturală. Experiențe,
politici, strategii . Iași: Editura Polirom.
21. Șchiopu, U. (1979). Criza de originalitate la adolescenți . București: Editura
Didactică și Pedagogică.
22. Șchiopu, U., Verza, E. ( 1981). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții . București:
Editura Didactică și Pedagogi că.
23. Șchiopu, U., Verza, E. (1989 ). Adolescența. Personalitate și limbaj . București:
Editura Albatros.
24. Toffer, A. (1973). Șocul viitorului . București: Editura Politică.
25. Ulrich, C. (2007). Postmodernism și educație. București: Editura Didactică și
Pedagogic ă R.A.
26. Usaci, D. (2010 ). Psihologia vârstelor . Brașov: Editura Universității Transilvania
din Brașov.
27. Voinea, M. (2010 ). Fundamentele psihopedagogiei speciale . Brașov: Editura
Universității Transilvania din Brașov.
28. Voinea, M. (2010). Gândirea critică și șc oala postmodernă . Brașov: Editura
Universității Transilvania din Brașov.

WEBOGRAFIE

1. http://www.semneletimpului.ro/stiri/UNICEF –9-lucruri -pe-care-NU-le-stiam –
despre adolescentii -de-azi-6100.html , accesat la data 8 feb 2013, ora 18.06.
2. http://www.ziare.com/internation al/stiri -internationale/ce -ii-ameninta -pe-
adolescentii -lumii -1164253 , accesat la data de 08 feb. 2013, ora 17.10.

71

ANEXE

CHESTIONAR
Acest chestionar se adresează elevilor, în scopul cercetării opiniilor dvs. despre problemele
adolescenței și educația interculturală.
Vă rugăm să completați acest chestionar cu maximă sinceritate. Răspunsurile vor fi
confidențiale și ne vor ajuta la elaborarea unui opțional, care să abordeze adolescența din perspectiva
educației interculturale.
Alegeți o singură variant ă, care vi se potrivește cel mai bine.

1. Considerați că procentul de cunoaștere a propriei persoane se încadrează:
a) între 0% și 30%
b) între 30% și 60%
c) între 60% și 80%
d) între 80% și 100%

2. Considerați că procentul de cunoaștere a persoanelor apropiate, se î ncadrează:
a) între 0% și 30%
b) între 30% și 60%
c) între 60% și 80%
d) între 80% și 100%

3. Părerile dvs. despre propria persoană sunt pozitive:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură

72 c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

4. Părerile celorlalți de spre propria persoană sunt pozitive:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

5. Pentru dvs.o valoare importantă în viață este:
a) iubirea
b) respectul
c) cinstea
d) credința
e) altele:

6. În relația cu ceilalți, o atitudine reprezentati vă pentru dvs. este:
a) ignoranța
b) respectul
c) ironia
d) altele:

7. Atunci când văd o persoană străină, de obicei reacția mea este:
a) să o ignor
b) să o ajut
c) să o resping
d) alta:

73

8. Considerați că a fi adolescent este dificil:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare m ăsură
d) în foarte mare măsură

9. Considerați că a fi adolescent în propria țară este dificil:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

10. Considerați că a fi adolescent în altă țară este dificil:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsuri
d) în foarte mare măsură

11. De obicei, aveți tendința să îi judecați pe cei din jurul dvs., fără a -i cunoaște:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

74

12. În opinia dvs., oamenii care aparțin unor minori tăți ( precum cea rromă sau maghiară ) ar trebui să fie:
a) ignorați
b) respinși
c) acceptați
d) altele:

13. Credeți că afirmația “Toți oamenii sint diferiți, toți oamenii sunt egali” este adevărată:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare mă sură

14. Considerați diversitatea ca fiind un lucru pozitiv pentru lume:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

15. Considerați că toleranța este un prim pas spre o lume mai bună:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

75

16. Pentru dvs., a avea prieteni sau cunoștințe în alte țări este important:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

17. În opinia dvs. optionalul de educatie interculturală ajută la formarea:
a) toleranței
b) altruismului
c) empatiei
d) altele:

18. Ce beneficii credeți că are un opțional de educație interculturală care abordează problemele
adolescenței ?
a) nu știu
b) mă cunosc mai bine
c) mă ajută să îi înțeleg pe ceilalți
d) altele:

19. Un opțional de educație intercul tuală v -ar ajuta să vă schimbați percepția față de lume:
a) în foarte mică măsură
b) în mică măsură
c) în mare măsură
d) în foarte mare măsură

76

Fișă de observare a comportamentului elevilor
Unitatea de învățământ:
Clasa:

77 Comportamentul elevilor
Inițialele
elevului Se oferă
voluntar Cooperează Este serios Este empatic Este curios Oferă soluții Întrerupe Observații