1)TRADITIONAL SI MODERN IN METODICA DESFASURARII ACTIVITATII [603739]

METODICA
1)TRADITIONAL SI MODERN IN METODICA DESFASURARII ACTIVITATII
INTRUCTIV-EDUCATIVE IN GRADINITA DE COPII.
Intr-o viziune noua, impusa de cadrul reformator al invatamantului in momentul actual, planul de
invatamant inclus in Curriculum-ul pentru educatie timpurie prezinta o abordare sistemica, in vederea
asigurarii continuitatii in cadrul aceluiasi ciclu curricular, a interdependentei dintre disciplinele scolare si
categoriile de activitati (arii curriculare) si, totodata, a deschiderii spre module optionale de instruire.
Noul plan de invatamant are o structura pe doua niveluri de varsta si, in contextul unei invatari
centrate pe copil, incurajeaza abandonarea eterogenitatea (constituirea grupelor pe sistemul cronologic). De
asemenea, acesta prezinta o constructie diferita , in functie de tipul de program al gradinitei si o delimitare
pe tipuri de activitati de invatare:
-Activitati pe domenii experientiale,
-Jocuri si activitati didactice alese
-Activitati de dezvoltare personala.
Planul de invatamant, ca si domeniile experientiale prezentate anterior, permite parcurgerea
interdisciplinara, integrata a continuturilor propuse si asigura libertate cadrului didactic in planificarea
activitatii zilnice cu prescolarii .
Intr-un demers coerent al centrarii demersurilor educationale pe copil, noul curriculum scoate in
evidenta relatia biunivoca continut-metoda si pune un accent deosebit pe rolul educatoarei in procesul
de activizare a functiilor mintale constructive si creative ale copiilor, pe realizarea unei „dialectici
pedagogice” in care copiii si educatoarea se afla intr o interactiune si acomodare reciproca, subtila si
continua.
De asemenea, ea insista pe:
-Ideea conform careia cadru didactic joaca rolul de persoana resursa , care informeaza
prescolarul si ii faciliteaza acestuia accesul la informatii, care diagnosticheaza dificultatile
copilului si care il sprijina si orienteaza fara a-l contrazice sau eticheta, care lucreaza individual
sau in grupuri mici cu prescolarii, respectand ritmul lor propriu;
-Dechiderea gradinitei catre exterior , catre comunitate si, in acest context considera ca invatarea
realizata de la persoane din afara institutiei este la fe de valoroasa precum cea de la cadrul
didactic;
-Utilizarea in mod cat mai flexibil a spatiului, mobilierului si a materialelor si echipamentelor
specifice.
Unul dintre obiectivele concrete ale reformei invatamantului prescolar este reevaluarea
continuturilor, a programelor scolare si compatibilizarea acestora cu programele moderne ale altor tari,
convertindu-l intr-un invatamant in esenta creativ.
Programa si planul de invatamant permit parcurgerea modulara si interdisciplinara a
continuturilor. Ele sunt structurate pe doua niveluri: 3-5 ani unde accentul cade indeosebi pe socializarea
copilului si obtinerea treptata a autonomiei personale, si intervalui 5-7 ani, unde accentul se va deplasa spre
pregatirea pentru scoala si pentru viata sociala.
Progresul pedagogiei prescolare este influentat si de pedagogiile alternative in care activitatea este
o problema centrala in proiectarea dezvoltarii persoanei. Traditia si inovatia se intrepatrund in sprijinul unei
cat mai adecvate reforme a continuturilor.
Ideea centrala a continutului este accentuarea caracterului sau formativ, educativ , renuntarea la
retinerea mecanica, formala a informatiilor si accentuarea formarii deprinderilor de munca intelectuala, de
organizare si sistemantizare a cunostiintelor, priceperilor si deprinderilor, astfel incat ele sa produca noi
cunostiinte, sa influenteze asimilarea altora si sa poata fi aplicate in practica fara dificultati.
Abordarea inter-pluri, si transdisciplanara in organizarea continuturilor pe arii curriculare si pe
teme mari faciliteaza transferurile de cunostinte, de priceperi si capacitati, astfel incat ele devin
operationale, strategice, usor de utilizat.
Activitatile alese, optionalele si extinderile raspund principiului invatarii conform propriei motivatii
si a liberei alegeri, in ritmul propriu al fiecarui copil, in timp ce activitatile comune asigura „un minim de
1

cultura generala” accesibil si necesar tuturor copiilor. Se mai vorbeste si de „ curriculum de baza”, trunchi
comun, in sensul ca vizeaza obiectivele generale pentru toti copiii ce termina gradinita, in timp ce celelalte
sunt „curriculum la alegere” fie pentru gradinita respectiva (la latitudinea consiliului de administratie), fie
pentru categorii distincte de copii (la solicitarea parintilor). Programarea activitatilor saptamanale se
face pe teme, subiecte abordate multidisciplinar, la mai multe activitati distincte.
In situatii speciale, de exemplu, pentru copii cu nevoi speciale de educatie , se vorbeste de
„curriculum diferentiat si personalizat” , destinat fiecarui copil in parte, elaborat dupa o examinare si
cunoastere specifica a dificultatilor de abordare a continutului. Pentru acesti copii se preconizeaza programe
speciale, educatori de sprijin, specialisti in educatie speciala, materiale didactice auxiliare si forme distincte
de evaluare si recuperare a ramanerilor in urma.
Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate și exprimă competențele care trebuie
dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experiențiale .
Obiectivele de referință , precum și exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor
învățării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, dar și ale competențelor vizate) sunt
fromulate pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte. În formularea acestora s-a ținut cont
de:
posibilitățile, interesele și nevoile copilului preșcolar, precum și respectarea ritmului propriu al
acestuia;
corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele;
încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția
conținuturilor și a modalităților de evaluare;
încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a-și construi cunoașterea (atât în
instituția de învățământ cât și în afara acesteia), precum și a lucrului în grupuri mici pe centre de
activitate (arii de stimulare) și, pe cât posibil, în grupuri cu o componență eterogenă;
stimularea autoreflecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare.
Este bine să subliniem faptul că, obiectivele de referință, comportamentele selectate pentru cele
șase teme curriculare integratoare
Cine sunt/ suntem?;
Când, cum și de ce se întâmplă?;
 Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?;
 Cine și cum planifică/organizează o activitate?;
 Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?;
Ce și cum vreau să fiu?
precum și sugestiile de conținuturi sunt orientativ așezate și constituie mai degrabă un suport pentru cadrele
didactice.
Întrucât finalitățile educației în perioada timpurie (de la naștere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea
globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale prezentului curriculum sunt formulate pe domenii
experiențiale (5)
2

ținându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare (5).
În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a acestor obiective și, în același
timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi,
capacități, abilități, conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.
A. DOMENIUL Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală – cuprinde o gamă largă de deprinderi și
abilități (de la mișcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mișcări fine de tipul realizării desenelor sau
modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoștințe și practici referitoare la
îngrijire și igienă personală, nutriție, practici de menținerea sănătății și securității personale.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltare fizică:
Dezvoltarea motricității grosiere
Dezvoltarea motricității fine
Dezvoltarea senzorio-motorie
Sănătate și igienă personală :
Promovarea sănătății și nutriției
Promovarea îngrijirii și igienei personale
Promovarea practicilor privind securitatea personală
B. DOMENIUL Dezvoltarea socio-emoțională – vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui
de a stabili și menține interacțiuni cu adulți si copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se
privesc pe ei înșiși si lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și
percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea
conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă
imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare.
Dimensiuni ale domeniului:
3

Dezvoltare socială:
Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții
Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată
Acceptarea și respectarea diversității
Dezvoltarea comportamentelor prosociale
Dezvoltare emoțională:
Dezvoltarea conceptului de sine
Dezvoltarea controlului emoțional
Dezvoltarea expresivității emoționale
C. DOMENIUL Dezvoltarea limbajului și a comunicării – vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele
vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și a înțelegerii semnificației mesajelor), a comunicării (cuprinzând
abilități de ascultare, comunicare orală si scrisă, nonverbală si verbală) și preachizițiile pentru scris-citit și
însoțește dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltarea limbajului și a comunicării :
Dezvoltarea capacității de ascultare si înțelegere (comunicare receptivă)
Dezvoltarea capacității de vorbire și comunicare (comunicare expresivă)
Dezvoltarea premiselor citirii și scrierii:
Participarea la experiențe cu cartea; cunoașterea și aprecierea cărții
Dezvoltarea capacității de discriminare fonetică; asocierea sunet-literă
Conștientizarea mesajului vorbit/scris
Însușirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj
D. DOMENIUL Dezvoltarea cognitivă – a fost definită în termenii abilității copilului de a înțelege relațiile
dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include
abilitățile de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințe elementare matematice ale copilului și cele
referitoare la lume și mediul înconjurător.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltarea gândirii logice și rezolvarea de probleme
Cunoștințe și deprinderi elementare matematice, cunoașterea și înțelegerea lumii:
Reprezentări matematice elementare (numere, reprezentări numerice, operații, concepte de spațiu,
forme geometrice, înțelegerea modelelor, măsurare)
Cunoașterea și înțelegerea lumii (lumea vie, Pământul, Spațiul, metode științifice).
E. DOMENIUL Capacități și atitudini în învățare – se referă la modul în care copilul se implică într-o
activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de învățare, precum și la atitudinea sa
în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur, în afara deprinderilor și abilităților menționate în cadrul
celorlalte domenii de dezvoltare.
Dimensiuni ale domeniului:
Curiozitate și interes
Inițiativă
Persistență în activitate
Creativitate
Din contextul anterior prezentat, educatoarele vor înțelege că datoria lor este aceea de a urmări
realizarea unei legături reale între domeniile experiențiale și domeniile de dezvoltare, fără a căuta o
4

suprapunere exclusivă a lor ci, efectiv, prin găsirea strategiilor adecvate de atingere a dezvoltării globale a
copilului și, implicit, a finalităților educaționale. Dezvoltarea globală a copilului se poate realiza prin
stimularea dezvoltării copiilor în toate domeniile de dezvoltare menționate utilizând experiențe de
învățare din diverse domenii experiențiale puse în conexiune prin organizarea tematică (cele 6 teme) a
învățării.
Organizarea și amenajarea spațiului educațional și rolul ariilor de stimulare
Spațiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-și dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă
posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine și cât se joacă, își asumă responsabilități pentru
alegerile făcute, percep activitățile ca fiind reușite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare și nu
vor resimți o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânși să participe la activități care sunt fie prea
dificile, fie prea ușoare. Alegând singuri și asumându-și responsabilitatea deciziei, copiii devin
independenți, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forțe ceea ce duce la formarea unei
imagini de sine pozitive.
Ce sunt ariile/centrele/zonele de interes/de stimulare?
Ariile sunt spații educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le
oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine și siguranță pentru
copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Așadar, jocurile și jucăriile trebuie să
fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăța să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De
asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o construcție neterminată nu se descompune, pentru că
valoarea produsului propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine.
Ariile sunt o altă amenajare a spațiului, prin împărțirea lui în spații diferite, cu scopuri de
cunoaștere și dezvoltare experiențială a copilului, o altă așezare a jocurilor și jucăriilor în sală, o altă
antrenare în joc și activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivația internă și respectul de
sine.
Tipuri de centre/arii/sectoare
Construcții cu cuburi (un covor și un raft în care sunt așezate cuburi de diferite mărimi și forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcții pe
covor, implicând imaginația și spiritul său creator, exersând mișcările largi și cele fine.
Joc de rol/imaginație/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea copiilor,
ustensile și mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măști etc.).
Este locul în care copiii desfășoară activități casnice și exersează diferite roluri sociale. Își dezvoltă
deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, își exersează
imaginația, învață să se exprime artistic.
Zona senzorială/nisip și apă (un vas mare cu nisip și un lighean cu apă, diferite forme cu care se pot
juca).
Este zona care stimulează fantezia și imaginația copilului. Acesta își dezvoltă capacitatea tactil –
kinestezică, își dezvoltă musculatura și își îmbunătățește coordonarea senzorio – motorie.

Joc de masă (măsuță și raft în care se găsesc jucării mici și jocuri de masă). Este o zonă în care copilul
capătă achiziții în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.

Biblioteca/zona liniștită/colțul cărții și al poveștii (rafturi cu cărți, caiete, instrumente de scris,
imagini pe teme diferite, măsuță).
Această zonă are două mari roluri în grădiniță:
-Să apropie copilul de carte și de simbolurile limbajului;
-Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.
5

În acest sector, copiii fac cunoștință în mod organizat cu cartea și cuvântul. Ei învață ce reprezintă
ea, care este valoarea ei și cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede și mai
adecvat de cuvântul scris din cărți, vor reuși să descifreze mai repede scrisul și cititul în perioada școlară.
Arte plastice (acuarele, guașe, tempera, hârtie albă și colorată, lipici, ață, măsuță și raft în care sunt
așezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activități de desen, dactilopictură, activități practice, colaje. Este o
zonă liniștită, simplă, care trezește imaginația și spiritul creator al copilului.
Știința/colțul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peștișori, semințe, vase pentru
experiențe, etc.). Aici este locul unde copiii își asumă diferite responsabilități, realizează mici experiențe
sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observații.
Pentru o bună desfășurare a activităților în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu
copiii stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele și materialele corespunzătoare,
niște reguli care trebuie respectate de către copii.
Rolul educatoarei în amenajarea spațiului.
În realizarea aranjamentelor de spațiu educatoarea trebuie să parcurgă următorii pași:
alegerea spațiului grupei și aranjarea elementelor de mobilier;
stabilirea climatului spațiului (căldură, sursă de apă, lumină, curățenie);
identificarea resurselor materiale și depozitarea lor;
amenajarea centrelor de interes.
Pentru amenajarea utilă a sălii de grupă, educatoarea trebuie să țină cont de următoarele cerințe:
•să planifice activitățile înainte de amenajarea spațiului;
•să planifice amenajări ale mobilierului cât mai flexibile, în așa fel încât ariile să poată fi extinse sau
reduse în funcție de cerințele activităților;
•să aranjeze materialele la nivelul copiilor, în așa fel încât aceștia să le poată folosi singuri și să le
poată pune la loc;
•să organizeze și spații liniștite, în care copilul să se simtă singur, chiar să se odihnească;
•să gândească spațiul pentru mișcare și libertate de acțiune din partea copilului;
•să plaseze aria nisip și apă lângă o sursă de apă și pe o suprafață ușor de curățat;
•să plaseze centrele zgomotoase departe de cele care cer liniște și concentrare;
•să amenajeze zona bibliotecii într-un spațiu luminos și liniștit;
•colțul naturii are nevoie de lumină, aer și spațiu;
•să aibă în vedere un spațiu în care copiii să-și țină hainele personale;
•să plaseze mobilierul în așa fel încât să poată vedea toți copiii, în toate ariile folosite;
•să marcheze centrele de interes prin simboluri pe care copiii să le recunoască.
Sala de grupă trebuie să îndeplinească și un rol estetic. Deși este aglomerată cu jocuri, jucării și
diverse materiale, ea trebuie să ofere o imagine globală simplă, plăcută și de siguranță pentru copil.
Împodobirea sălii cu desenele și lucrările copiilor este mult mai eficientă decât pictarea pereților.
Concluzionând, putem spune că sala de grupă exprimă creativitatea, flexibilitatea și competența
profesională a educatoarei.
Recunoașterea valențelor formative ale mediului educațional este una din ideile deosebit de
valoroase promovate de reforma învățământului preșcolar. În acest sens, într-un program educativ la
vârstele timpurii este foarte important să acordăm o atenție deosebită amenajării spațiului.
Importanța amenajării spațiului din grădiniță.
Spațiul constituie contextul material în care se desfășoară educația. El trimite permanent mesaje
copilului, mesaje care sunt esențiale pentru dezvoltarea acestuia și constituie elemente de bază în
experiența sa de viață. În grădiniță, spațiul este special amenajat pentru copii, în așa fel încât acesta să
trimită copilului mesaje cu suport educativ, în sprijinul dezvoltării lui. Amenajarea spațiului grupei într-o
6

nouă manieră, care să nu mai imite modelul școlar ci să ofere ocazii de joc liber și creativ, corespunde în
fapt cu organizarea ariilor de stimulare . Acestea sunt colțuri, ateliere, sectoare, centre, domenii, locuri în
care sunt puse materialele didactice la îndemâna copiilor, într-o manieră care să dea prilejul desfășurării
unor activități menite să dezvolte copilul psihic și fizic.
Copiii învață prin joc, iar învățarea eficientă depinde de mediul învățării. Un mediu eficient pentru
învățare este un mediu care favorizează jocul liber ales. Jocul pe care copilul îl alege din opțiunile pe care i
le propune mediul este un joc creativ și liber.
Jocul liber sau dirijat , realizat într-un spațiu organizat pe arii de stimulare, contribuie în mod
esențial la dezvoltarea copilului în toate domeniile.
Mediul este confortabil, primitor, securizant și stimulativ în măsura în care copiii găsesc în el
materiale care să-i provoace la acțiuni care îi interesează.
Spațiul educațional oferă siguranță emoțională și afectivă atunci când educatoarea, cunoscându-și
bine copiii din grupă, organizează și amenajează ambientul astfel încât aceștia să poată desfășura activități
potrivite dezvoltării individuale. Lucrând în grupuri mici, copiii pun întrebări, comunică între ei și cu
educatoarea, antrenându-și structurile de bază ale limbajului. Dacă găsesc în spațiul grupei acele jocuri și
jucării pe care și le doresc și care le oferă șansa exersării unor capacități individuale, copiii vor învăța
jucându-se, aproape fără efort. Într-un astfel de aranjament al spațiului, copiii au ocazia de a se întâlni în
activitatea lor, iar educatoarea poate orienta indirect relațiile lor spre comunicare, cooperare, colaborare,
respect, negociere, acceptare, toleranță, prietenie, etc., ceea ce duce la formarea unor aptitudini și atitudini
necesare adaptării eficiente socio-individuale.
Spațiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-și dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă
posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine și cât se joacă, își asumă responsabilități pentru
alegerile făcute, percep activitățile ca fiind reușite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare și nu
vor resimți o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânși să participe la activități care sunt fie prea
dificile, fie prea ușoare.
Alegând singuri și asumându-și responsabilitatea deciziei, copiii devin independenți, capabili să se
descurce singuri, încrezători în propriile forțe ceea ce duce la
formarea unei imagini de sine pozitive.
2. PROIECTAREA DIDACTICA, SPECIFICUL PROIECTARII DIDACTICE IN
GRADINITA
Proiectarea didactică este un proces deliberativ de anticipare, de prefigurare mentală a pașilor ce
urmează a fi parcurși în realizarea eficientă a activității didactice. Reprezintă un ansamblu de procese și
operații de anticipare a acesteia, pentru a-i imprima un caracter sistematic rațional și eficient.
Proiectarea constă în efectuarea unor operații de construcție și organizare anticipativă a
obiectivelor, conținutului, strategiilor de dirijare a învățării, a probelor de evaluare și, mai ales, a relațiilor
dintre acestea.
Desfășurarea procesului de proiectare a activității didactice parcurge patru momente esențiale:
1. analiza diagnostică – menită a evidenția: stadiul de dezvoltare a capacităților mentale ale
copiilor, nivelul de cunoștințe al elevilor, caracteristicile psihosociale ale clasei de elevi, trăsăturile
proceselor instructive desfășurate în prealabil etc.
2. prognoza sau proiectarea pedagogică – pe baza informațiilor desprinse din analiza diagnostică,
se anticipează modul de desfășurare a instruirii și performanțele așteptate din partea elevilor în următoarea
etapă. Se finalizează prin elaborarea de proiecte alternative de programe de instruire, din care se selectează
cel care este apreciat ca fiind mai eficient;
3. realizarea efectivă a proiectului pedagogic;
4. evaluarea performanțelor înregistrate de elevi în urma aplicării proiectului și a activității
desfășurate pe baza acestuia. Informațiile obținute sunt supuse unei noi analize diagnostice, în scopul
proiectării, realizării și evaluării activității ce urmează a se desfășura în etapele următoare.
7

Proiectarea activității didactice trebuie să răspundă la patru întrebări esențiale pentru reușita
procesului instructiv-educativ:
1.ce voi face? Se finalizează cu precizarea obiectivelor ce trebuie îndeplinite;
2.cu ce voi face ce mi-am propus? Implică precizarea conținuturilor și a resurselor folosite pentru
realizarea obiectivelor;
3.cum voi face? Presupune elaborarea strategiilor de predare-învățare, de realizarea obiectivelor;
4.cum voi ști dacă ceea ce mi-am propus s-a realizat? Conduce la conceperea acțiunilor și
modalităților de evaluare.
Din toate acestea rezultă că prin proiectare se definesc obiectivele urmărite, se selectează
conținuturile cu ajutorul cărora acestea vor fi îndeplinite, se determină condițiile și resursele folosite, se
anticipează desfășurarea procesului și interacțiunea componentelor, se elimină acțiunile inutile,
necontrolate, se previne apariția fenomenelor și a factorilor perturbatori.
Planificarea calendaristică
Oferă o perspectivă mai îndelungată asupra predării, asigurând parcurgerea ritmică a materiei
prevăzute de programa școlară. Realizarea planificării presupune o viziune de ansamblu asupra tipului de
activitate/obiectului de studiu, cunoașterea temeinică a conținuturilor și a obiectivelor de referință.
În realizarea planificării calendaristice se realizează mai multe etape:
Lectura personalizată a programelor școlare – are rolul de a-l ajuta pe cadrul didactic să ia decizii în
privința modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, să-și
asume răspunderea de a asigura copiilor un parcurs școlar individualizat, în funcție de condițiile și cerințele
concrete.
Această operație permite elaborarea unor documente de proiectare didactică ce asociază într-un mod
personalizat elementele programei (obiective de referință, conținuturi, activități de învățare, resurse
metodologice, materiale, temporale) considerate optime de către profesor pe parcursul unui an școlar.
În învățământul preprimar planificarea reprezintă o activitate laborioasă desfășurată de fiecare
educator pentru aplicarea curriculumului, pentru desfășurarea coerentă și eficientă a procesului de
învățământ și prezintă câteva particularități.
Documentul care stă la baza planificării este Curriculumul pentru învățământ preșcolar care
prezintă finalitățile, conținuturile, timpul de instruire și oferă sugestii în ceea ce privește strategiile de
instruire și evaluare pentru fiecare nivel de vârstă, iar în cazul grădinițelor care aplică alternativele
educaționale se adaugă și elementele specifice.
Planificarea trebuie să respecte:
a) aplicarea noii clasificării a activităților (activități pe domenii experiențiale, jocuri și activități didactice
alese, activități de dezvoltare personală);
b) organizarea conținuturilor în jurul celor șase teme:
„Cine sunt/suntem? ”,
„Când, cum și de ce se întâmplă? ”,
„Cum este, a fost și va fi aici pe pământ? ”,
„Cum planificăm/ organizăm o activitate? ”,
„Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? ”,
„Ce și cum vreau să fiu?”.
c) diversificarea planificării în funcție de complexitatea temei abordate și de interesul copiilor pentru tema
respectivă, pe durate diferite de timp, de exemplu:
8

planificarea anuală a maximum 7 proiecte cu o durată de maximum 5 săptămâni pe proiect;
planificarea anuală a unui număr mai mare de proiecte cu o durată de 1-3 săptămâni;
planificarea săptămânală a unor teme de interes pentru copii;
planificarea unor proiecte de durată foarte scurtă, respectiv de o zi.
transsemestriale.
d) planificarea zilnică a cel puțin o activitate sau un moment/secvență de mișcare care se poate face sub
diverse forme: gimnastica de înviorare, educație fizică, jocuri de mișcare, întreceri sau trasee sportive,
plimbare în are liber etc.
Pentru întocmirea planificării documentele curriculare din ciclul preșcolar insistă pe acordarea unei
importanțe deosebite dezvoltării globale a copilului , activitățile pe care ni le propunem trebuie să stimuleze
copilul din toate punctele de vedere.
În acest sens, activitățile pe domenii experiențiale se pot desfășura ca activități integrate
(maximum 5 pe săptămână) sau pe discipline ca activități de sine stătătoare (educarea limbajului,
activitate matematică, de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activitate
practică, educație muzicală sau activitate artistico-plastică).
Ex. Proiectul tematic este un exemplu de activitate integrată, ce se poate desfașura simultan în mai
multe centre de interes/activitate cu sarcini diferite.
Jocurile și activitățile didactice alese se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și individual, se pot
planifica în etapa I, înainte de începerea activităților, în etapa a III-a (înainte de masa de prânz sau de
plecarea copiilor acasă în cazul grădinițelor cu program normal) iar în cazul grădinițelor cu orar prelungit și
în etapa a IV-a înainte de plecarea acasă a copiilor.
Activitățile de dezvoltare personală cuprind rutinele, tranzițiile și activitățile opționale iar în cazul
grădinițelor cu orar prelungit se adaugă și activitățile de după-amiază care constau în activități recuperatorii
pe domenii experiențiale și activități recreative.
Planificările pot suferi modificări în programul zilnic, datorită unor evenimente neașteptate, iar
educatorul trebuie să se gândească la:
un plan al rutinelor;
un plan al tranzițiilor de la o activitate la alta;
un plan al activităților în aer liber în cazul schimbării vremii.
Din aceste considerente, planificarea pe termen scurt (o zi, o săptămână) are implicații imediate în
ameliorarea și perfecționarea activității de învățare și se face în funcție de progresul înregistrat de copii.
O planificare pe termen scurt ar putea fi realizată astfel:
Repere
orareJocuri și activități
didactice aleseActivități pe domenii
experiențialeActivitate de dezvoltare
personală
Planificarea trebuie să răspundă intereselor, punctelor tari, nevoilor, temperamentelor, stilurilor de
învățare și dificultăților reale ale copiilor
Realizarea planificărilor calendaristice prezintă numeroase avantaje:
oferă o imagine de ansamblu asupra modului de parcurgere a conținuturilor și de realizare a
obiectivelor prin intermediul unor conținuturi bine precizate;
9

permite o organizare riguroasă a conținuturilor pe teme/unități de învățare și raportarea la
obiectivele specifice ce trebuie formate;
oferă cadrului didactic posibilitatea de a stabili cum asociază obiectivele cu anumite teme/unități de
învățare și de a personaliza actul instructiv-educativ;
prezintă suficientă flexibilitate ca pe parcursul realizării să se poată interveni cu corecțiile impuse
de condițiile concrete ale desfășurării activității;
permite renunțarea la planificările semestriale, diminuându-se astfel timpul afectat proiectării, fără
să afecteze calitatea și eficiența acestui proces.
b) Proiectarea temelor
În învățământul preșcolar proiectarea este structurată în jurul a șase teme majore. Astfel în
învățământul preșcolar vorbim despre proiectarea tematică, realizată pe cele două niveluri de vârstă (3-5
ani și respectiv 5-7 ani) și pentru toate cele șase teme majore. Această proiectare este prevăzută deja în
documentele curriculare pentru grădiniță și se realizează după următorul model.
Domenii
experiențialeObiective de referință Comportamente Sugestii de
conținuturi
O altă particularitate pentru învățământul preșcolar o constituie proiectarea activităților de învățare pe
bază de proiecte tematice . În realizarea acestor proiecte tematice se parcurg trei etape:
1. Selectarea și conturarea subiectului care va fi investigat – se vor avea în vedere câteva criterii:
să fie strâns legat de experiența cotidiană a copiilor;
să fie suficient de familiar cel puțin câtorva copii pentru a fi capabili să formuleze întrebări
relevante;
să permită exersarea deprinderilor din toate domeniile de dezvoltare: limbă și comunicare, domeniul
cognitiv, socio-emoțional, al dezvoltării fizice și al atitudinilor și capacităților în învățare;
să fie suficient de bogat pentru a fi studiat cel puțin o zi, cel mult cinci săptămâni;
să poată fi cercetat și acasă și la grădiniță.
Tot în această etapă se poate întocmi o hartă conceptuală, pe baza de brainstorming împreună cu copiii,
hartă care poate fi completată și pe măsură ce proiectul se desfășoară. În timpul discuțiilor preliminare,
educatorul și copiii propun întrebări la care vor căuta să răspundă prin investigația pe care o vor face, în
acest fel valorificându-se experianța lor trecută referitoare la subiect.
2. Activitatea de teren – constă într-o cercetare directă care se poate realiza și prin excursii pentru a
investiga locurile, obiectele sau evenimentele. În această etapă copiii cercetează, desenează în urma
observației, construiesc modele, observă atent și înregistrează datele, explorează, formulează predicții,
discută și dramatizează noile semnificații ale subiectului analizat.
3. Finalizarea și detalierea evenimentelor . Se poate realiza sub forma unor discuții, descrieri a ceea ce au
descoperit și a prezentării unor produse, a unor prezentări dramatice, spectacole sau prin realizarea unor
excursii.
Proiectele tematice prezintă multiple avantaje.
Pentru copil, el:
dobândește cunoștințe profunde și solide;
identifică mai ușor relațiile dintre idei și concepte;
face corelații între temele abordate în grădiniță și cele din afara ei;
parcurge teme care-l interesează și le studiază mai mult timp;
10

se încurajează comunicarea;
 învață să rezolve sarcini prin cooperare;
se formează sentimentul de apartenență la grup;
devine mai responsabil în procesul învățării.
La rândul lor, părinții:
sunt implicați în activitatea clasei ca voluntari;
 se simt eficienți împărtășind din experiența lor;
înțeleg modul de abordare a învățării la copii și-i pot sprijini mai bine.
De asemenea, educatorii:
stimulează interesul pentru abordarea unor noi conținuturi și metode;
 își organizeaza mai bine planificarea;
utilizează o varietate de activități pentru a prezenta tema în profunzime;
încurajează copiii să producă idei originale pentru activități.
Proiectele tematice pot avea ca puncte de plecare o întâmplare, o jucărie, o carte, o idee, un
eveniment din familie sau din cadrul comunității. În planificare e important să existe proiecte tematice
inițiate de copii și de educator, e necesar un echilibru între sursele de proveniență ale subiectelor abordate.
Exemple de teme:
Nivel I (3-5 ani) Nivel II (5-6/7 ani)
Familia mea Marea
Grădinița Mijloacele de locomoție
Jucăriile mele Poveștile pădurii
Căsuța cu povești Jocurile iernii
Crizantema Prietenii naturii
Dovleacul Tradiții și obiceiuri de Paști
Urșii Cosmosul
Fluturele În lumea insectelor
Aceste exemple de teme trebuie subsumate celor șase teme mari din noul curriculum revizuit.
Durata realizării acestor proiecte diferă în funcție de interesul copiilor pentru temă, de anotimp și
evenimentele specifice (sărbătorile religioase, istorice).
c) Proiectul de activitate
În învățământul preșcolar noul curriculum promovează activitățile integrate care
prezintă câteva particularități ale proiectării. Un proiect de activitate integrată ar putea fi realizat după
modelul de mai jos.
Data
Grădinița
Grupa
Tema mare din cele 6 teme ale curriculumului
Tema proiectului
Tema zilei
Tipul de activitate
Scopul activității
Forme de organizare
Durata
Inventar de activități:
I. Activități pe domenii experiențiale (ADE)
De exemplu: Domeniul Limbă și comunicare (DLC) și Domeniul Estetic și creativ (DEC)
Obiective de referință (pentru fiecare domeniu în parte)
11

Obiective operaționale (pentru fiecare domeniu în parte)
II. Activități liber alese 1 (ALA1)
Obiective de referință
Obiective operaționale (pentru fiecare dintre centrele de interes vizate)
III. Activități de dezvoltare personală (ADP)
Întâlnirea de dimineață
Rutine
Tranziții
IV. Activități liber alese 2 (ALA2)
Separat se poate descrie scenariul zilei, insistând pe rutine și tranziții. După care se detaliază
sarcinile didactice ce se parcurg pe fiecare tip de activitate de învățare.
Momentele
activitățiiOb.
operaț.Descrierea activității Strategia didactică Evaluare
Activitatea
educatoareiActivitatea
copiilorMetode și
procedeeForme de
organiz.Mijl. de
înv.
ADE
ALA 1
ALA 2
3. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE INVATARE IN EDUCATIA TIMPURIE
In contextul actualei reforme in invatamantul prescolar, este de punctat faptul ca, perioada
prescolaritatii ocupa un loc aparte, aceasta perioada fiind decisiva in formarea „omului” de maine. Situarea
copilului în centrul procesului de predare-învățare, constituie o schimbare fundamentală, aceasta atrage
după sine găsirea acelor soluții didactice care să stimuleze creativitatea și performanța copilului.
Noul curriculum preșcolar prefigurează două mari tendințe de schimbare în interiorul sistemului
preșcolar: acestea vizează crearea unui mediu educațional adecvat , în vederea stimulării continue a
învățării spontane a copilului, accentuaează ideea de folosire a contextului ludic și a învățării active în
stimularea rutei individuale a învățării, fapt pentru care propune o abordare educațională diferită.
Noul curriculum preșcolar se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup ,
selectate, proiectate și elaborate cu ajutorul copilului, în care brainstorming-ul, lucrul în echipă și acțiunea
directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare-învățare.
Proiectarea curriculară nu mai presupune elaborarea “programelor analitice” în termeni de
inventare ale diferitelor segmente/unități de conținut, capitole, teme, subiecte punctuale, cărora le era
repartizat un anumit număr de ore fix, rigid, fără o precizare clară a finalităților educaționale. Dimpotrivă,
conținuturile sunt considerate mijloace prin care se vizează atingerea obiectivelor curriculare: cadru, de
referință și operaționale propuse drept intermediari în procesul de formare și dezvoltare la copii a unui
sistem de competențe educaționale; intelectuale/cognitive, psihomotorii, afectiv-atitudinale, de comunicare
și relaționare socială, de luare a deciziilor, de asumare a riscurilor, de adoptare a unor soluții personale, a
atitudinilor și comportamentelor celor care se educă .
Categoriile de activități de învățare prezente în acest plan de învățământ sunt: Activități pe domenii
de învățare, care pot fi activități integrate sau pe discipline, Jocuri și activități alese și Activități de
dezvoltare personală.
a)Activitățile pe domenii experiențiale sunt activitățile integrate sau pe discipline desfășurate cu
copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcție de temele mari propuse de curriculum, precum
și de nivelul de vârstă și de nevoile și interesele copiilor din grupă.
-Numărul acestora indică îndeosebi numărul maxim de discipline care pot fi
parcurse într-o săptămână și ne referim la disciplinele/domeniile de învățare care pot
intra în componența domeniilor experiențiale respective.
12

-Astfel, considerăm că se pot desfășura maximum 5 activități integrate pe săptămână,
indiferent de nivelul de vârstă al copiilor
-Așadar, educatoarea poate planifica activități de sine stătătoare , respectiv pe
discipline: activități de educarea limbajului , activități matematice , de cunoașterea
mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activități practice, educație
muzicală sau activități artistico-plastice sau activități integrate (cunoștințelele din
cadrul mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile întregi și, cu
acest prilej, în activitatea integrată intră și jocurile și activitățile alese sau cunoștințele
interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experiențiale iar jocurile și
activitățile alese se desfășoară în afara acesteia).
-Este important să reținem faptul că ordinea desfășurării etapelor de activități nu este
întotdeauna obligatorie, cadrul didactic având libertatea de a opta pentru varianta
potrivită.
b)Jocurile și activitățile didactice alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să
socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și
cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris.
-Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual . Practic, în decursul
unei zile regăsim, în funcție de tipul de program normal, prelungit sau săptămânal,
două sau trei etape de jocuri și activități alese:
etapa I – dimineața, înainte de începerea activităților integrate,
etapa a III-a – în intervalul de după activitățile pe domenii de învățare și
înainte de masa de prânz/plecarea copiilor acasă
etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază și
plecarea copiilor de la programul prelungit acasă.
-Totodată, în unele cazuri, ele se pot pot regăsi ca elemente componente în cadrul
activității integrate . Reușita desfășurării jocurilor și a activităților didactice alese
depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul
educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la
acțiune.
-Astfel, dacă este vorba de activități desfășurate în sala de grupă, educatoarea va acorda
o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca : Biblioteca, Colțul căsuței/Joc
de rol, Construcții, Știință, Arte, Nisip și apă și altele.
-Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale, de spațiu și de
nivelul de vârstă al copiilor.
-In funcție de spațiul disponibil, sectorizarea sălii de grupă poate cuprinde toate
centrele sau cel puțin două dintre ele în care cadrul didactic pregătește zilnic „oferta”
pentru copii, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să aleagă locul de învățare și joc,
în funcție de disponibilitate și nevoi.
-Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colțurile deschise nu trebuie să
fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema
proiectului aflat în derulare.
-Pentru etapa jocurilor și a activităților alese desfășurate în curte , o atenție specială va
fi acordată atât organizării și amenajării curții de joc, cât și siguranței pe care o oferă
copiilor spațiul respectiv și dotările existente.
c)Activitățile de dezvoltare personală includ rutinele , tranzițiile și activitățile din perioada după-
amiezii pentru grupele de program prelungit sau săptămânal, inclusiv activitățile opționale.
•Rutinele sunt activitățile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Ele acoperă
nevoile de bază ale copilului și contribuie la dezvoltarea globală a acestuia. Rutinele
înglobează, de fapt, activități de tipul: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun,
igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul/perioada de relaxare de după-amiază,
gustările, plecarea și se disting prin faptul că se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabile,
cu aproape aceleași conținuturi.
13

•Tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte
tipuri/categorii de activități de învățare, de la o activitate de învățare la alta , în diverse
momente ale zilei. Mijloacele de realizare ale acestui tip de activitate variază foarte mult, în
funcție de vârsta copilului, de contextul momentului și de calitățile adultului cu rol de cadru
didactic. În acest sens, ele pot lua forma unei activități desfășurate în mers ritmat, a unei
activități care se desfășoară pe muzică sau în ritmul dat de recitarea unei numărători sau a
unei frământări de limbă, a unei activități în care se execută concomitent cu momentul de
tranziție respectiv un joc cu text și cânt cu anumite mișcări cunoscute deja de copii etc.
•Activitățile opționale intră tot în categoria activităților de învățare, respectiv a celor de
dezvoltare personală și se includ în programul zilnic al copilului în grădiniță. Ele sunt alese
de către părinți, din oferta prezentată de unitatea de învățământ la 15 septembrie și aprobată
de către Consiliul director al unității. Opționalele pot fi desfășurate de către educatoarele
grupei sau de un profesor specialist, care va lucra în echipă cu acestea.
•Activitățile desfășurate în perioada după-amiezii activități recuperatorii pe domenii de
învățare, recreative, de cultivare și dezvoltare a înclinațiilor sunt tot activități de învățare.
Acestea respectă ritmul propriu de învățare al copilului și aptitudinile individuale ale lui și
sunt corelate cu tema săptămânală/tema proiectului și cu celelalte activități din programul
zilei
Activitatile transdisciplinare sunt activitati care abordeaza o tema generala din perspectiva mai
multor arii curriculare construind o imagine cat maicompleta a temei respective. Este tipul de activitate
unde cunostiintele si capacitatile sunt transferate de la o arie curriculara la alta urmarindu-se atingerea
obiectivelor tuturor ariilor curriculareintr-un context integrat. Elevul este in centrul actiunii, invata in ritm
propriu, este evaluat in raport cu performanta sa anterioara, cultiva cooperarea si nu competitia.
Curriculum ascuns reprezinta totalitatea valorilor si experientelor de invatare pe care gradinita le
transmite fara ca acestea sa fie prevazute in programul educativ. In acest context gradinita formeaza o serie
de conduite si atitudini.
Activitatile extrascolare: scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale,
antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul
ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile
extrașcolare se desfășoară într-un cadru nonformal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul
școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual. Lărgesc orizontul cultural al
preșcolarilor, completând cu noțiuni noi volumul de cunoștințe însușite la activități. Participarea copiilor la
acțiunile organizate în afara grupei și a grădiniței constituie, de asemenea, un mijloc de formare a
competențelor. Activitățile extrașcolare aduc o contribuție însemnată și la educația morală, estetică a
copiilor, disciplinându-le acțiunile și lărgindu-le orizontul artistic.
Activitati extracurriculare sunt activitati complementare actrivitatii de invatare realizate la clasa
si urmaresc largirea si intarirea informatiei, cultiva interesul pentru diferite ramuri ale stiintei, atrag
individul la viata sociala, la folosirea timpului liber intr-un mod placut si util. Exemple: activitatile
turistice, serbarile, carnavalul.
Mediul educational trebuie sa permita dezvoltarea libera a copilului si sa puna in evidenta
dimensiunea interculturala si pe ceaa incluziunii scolare. Mediul trebuie astfel pregatit incat sa permita
copiilor o explorare activa si interactiuni variate cu materialele, cu ceilalti copii si cu adultul.
Ambianta psiho-relationala se refera la manifestarile atitudinilor emotionale fata de activitatile
desfasurate in gradinita, starile de satisfactie, disponibilitatile relationale ale copiilor si ale educatoarei,
intretinerea unei atmosfere de conlucrare intre toti copii grupei respective. De aceea ansamblul tuturor
acestor manifestari relationale constituie fondul pe care se va desfasura evolutia intelectuala si morala a
copilului.
Modalitati de organizare a grupei: educatoarea poate organiza grupe de copii in cadrul
activitatilor zilnice astfel: cu toata grupa, cu grupuri mici, in perechi sau individual.
Modele de aranjare spatiala a grupei: grupa de elevi poate fi organizata in functie de cerintele
proiectului de lectie si anume in cerc, semicerc, clasa
14

4.JOCUL IN EDUCATIA TIMPURIE
La varsta prescolara jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate a copilului , nevoie
generata de trebuinte, dorinte, tendinte specifice acestui nivel de dezvoltare psihologica. Sub o forma sau
alta, jocul se regaseste la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri. Din aceste considerente, in
gradinite, jocul este activitatea fundamentala .
Prin joc se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului, se exprima cunostiintele,
emotiile, dorintele, chiar si acelea care nu pot fi satisfacute imediat. Jocul reprezinta, de asemenea, una
dintre modalitatile prin care copilul cauta sa recunoasca realitatea inconjuratoare. Acesta constituie, in
esenta, principala modalitate de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale copilului. Actionand asupra
obiectelor si fiintelor din jur, copilul cunoaste treptat aceasta lume, isi satisface nevoia de miscare si
intelegere, dobandeste incredere in fortele proprii, se defineste pe sine ca personalitate.
In joc, copilul este independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate intrece cu prietenii sau
colegii- care-i sunt egali. El nu mai este la discretia autoritatii adultului, ci are camp de manifestare deplina
a intelectului, a vorbirii, a imaginatiei, a vointei, a activitatii. In joc adultul are doar rolul de sursa de
inspiratie pentru copil.
Dintre funcțiile pe care le îndeplinește jocul, mai importante sunt:
funcția de cunoaștere
formativ-educativă – jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile de caracterului,
atitudinea față de colectiv;
de stimulare a mișcărilor – jocul contribuie la creșterea și dezvoltarea complexă a motricității;
distractivă – asigură relaxarea și petrecerea timpului liber în mod plăcut.
Jocul are și un caracter organizat, fiind alcătuit din următoarele elementele componente:
Scopul jocului: Se formulează pe baza obiectivelor de referință prevăzute în
programa activității instructiv-educative din grădiniță. Trebuie definit cu claritate pentru ca jocul
să conduc la îndeplinirea lor (exemple: dezvoltarea capacității de exprimare, dezvoltarea
capacității de orientare în spațiu, de discriminare a culorilor, mărimilor etc.).
Conținutul jocului: Include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu
care copiii operează în joc. Poate fi selectat din cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în
cadrul diferitelor categorii de activități (cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri,
matematice, geografice etc.). Conținutul trebuie dozat în funcție de particularitățile de vârstă.
Sarcina didactică: Indică ce anume trebuie să realizeze efectic copiii pe parcursul
desfășurării jocului pentru a realiza scopul propus. Apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin
valorificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de care dispune copilul. Sarcina didactică
trebuie formulată sub forma unui obiectiv operațional.
Regulile jocului: Au rolul de a concretiza sarcina didactică, precizând căile pe care
trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice. Sunt prestabilite și obligatorii pentru
toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile participanților. Pot exista reguli care:
indică acțiunile de joc, ordinea succesiunea acestora, stabilesc modul în care se rezolvă sarcina
didactică, reglementează relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă anumite manifestori
comportamentale
Elementele de joc: Reprezintă căile, mijloacele de realizare a sarcinii didactice. Au
rolul de a mijloci realizarea ei în cele mai bune condiții, constituind totodată și elementele de
susținere a atenției pe parcursul situației de învățare, conferind jocului o coloratură plăcută,
atractivă, distractivă (exemple: elemente surpriză, recompensarea rezultatelor bune, folosirea unor
obiecte inedite, aplauze, jucării etc.).
15

Metodologia proiectării, organizării și desfășurării jocului didactic presupune ca educatorul
să parcurgă următoarele etape:
a) Proiectarea jocurilor didactice: Urmărește corelarea cu celelate activități din grădiniță și se
finalizează în elaborarea proiectului didactic;
b) Asigurarea condițiilor: Presupune amenajarea locului unde acesta va avea loc, pregătirea și
distribuirea materialului didactic, organizarea colectivului de copii;
c) Introducerea în joc: Vizează motivarea copiilor față de activitatea ce urmează a se desfășura,
crearea unei atmosfere favorabile, stimularea curiozității. La grupele mici se poate recurge la elemente
surpriză, la prezența unor personaje cunoscute de copii. La grupele mari se poate realiza prin conversație și
prin prezentarea materialului.
d) Prezentarea și familiarizarea cu materialul: La grupa mică intuirea materialului se face cu
ajutorul educatoarei care evidențiază caracteristicule materialului sau le reamintește alte jocuri unde au mai
întâlnit acele materiale. La grupa mare intuirea se face de către copii;
e) Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor urmărite: Trebuie realizată în termeni clari, în puține
cuvinte, sintetizând esența jocului.
f) Explicarea și demonstrarea jocului: Cadrul didactic trebuie:
Să explice sarcina didactică
Să precizeze acțiunile pe care trebuie să le efectueze copiii pentru realizarea sarcinii
Să actualizeze cunoștințele, priceperile și deprinderile ce constituie conținutul jocului
Să precizeze regulile ce trebuie respectate în joc;
Să ofere indicații cu privire la folosirea materialului de către copii;
Să precizeze sarcinile conducătorului de joc;
Să indice cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a se desemna câștigătorul jocului (în cazul
competiției);
Să constituie echipele (în cazul jocurilor pe echipe)
Demonstrarea jocului va fi făcută de către educatoare care, începând cu grupa mare, poate fi ajutată și
de unii copii.
g) Executarea jocului de probă: Se realizează sub îndrumarea educatoarei. La această etapă se pun la
punct aspecte organizatorice, se exersează acțiunea, se fixează regulile etc.
h) Executarea propriu-zisă a jocului: Poate fi condusă de educatoare sau de un copil. Dacă este
realizată de către cadrul didactic, acesta trebuie:
Să urmărească rezolvarea corectă a sarcinii didactice;
Să insiste pentru respectarea regulilor;
Să mențină atmosfera de joc, valorificând elementele gândite în acest sens;
Să imprime jocului un ritm alert, evitând monotonia;
Să antreneze toți copiii în joc
Pentru îndeplinirea scopului ar trebui executate și variante de joc, prin complicarea sarcinii, prin
folosirea unor materiale și elemente noi de joc;
i) Încheierea jocului. Prilejuiește formularea concluziilor și aprecierilor asupra modului în care s-a
desfășurat jocul, precizarea câștigătorilor.
În funcție de inițiatorul jocului acestea se impart în două categorii: joc liber și joc didactic.
Jocul liber – este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei îmbrăcând
diferite forme. Fie că manipulează obiecte încercând diverse mișcări și experimente, fie că realizează
anumite acțiuni pentru a obține satisfacție (parchează mașini, construiește cazemate, rostogolește către
o anumită destinație un obiect, leagă obiecte între ele pentru a obține un șir pe care apoi îl deplasează
trăgându-l după el etc., toate acestea copilul le realizează jucându-se. Nu sunt sarcini impuse de nimeni,
îi fac plăcere și astfel învață despre lucruri, despre efectele acțiunii sale asupra obiectelor și, totodată,
despre el, ce poate și ce nu poate încă să facă .
16

Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse, inițiate de copil, fără intervenția
adultului. El singur își alege locul, jucăriile și tipul de joc pe-l care dorește.
Jocul liber oferă educatoarei șansa de a cunoaște cât mai bine copilul, fiind
momentul în care copilul utilizează cunoștințele, deprinderile, experiențele dobândite
anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime.
Limbajul și acțiunile copilului în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe
lumea din jurul lui. Sau dacă se joacă un joc simbolic, de tipul „ De-a…”, vom vedea
cum copilul transpune în joc experiențe proprii fie ca „spectator” al evenimentelor
din jurul lui, fie ca personaj principal.
Jocul simbolic permite copilului totodată și să transpună în „realitatea” lui, dorințe,
gânduri, frustrări, insatisfacții, bucurii din viața lui și sunt pline de semnificație,
pentru că nu există cenzură în exprimarea sa în timpul jocului liber indiferent ce tip
de joc e (simbolic, de manipulare, de construcții, etc.).
Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la invatare, deoarece imbina ludicul cu
asimilarea de cunostinte si formarea unor capacitati de cunoastere. Jocul didactic este propus, organizat
si condus de educator, in scopul realizarii unor sarcini didactice precise. Exista o mare varietate de
jocuri didactice, inspirate din jocuri spontane ale copiilor, dar urmarind obiective intelectuale, motrice,
de socializare, de repetare a unor cunostiinte insusite sau de exersare a unor deprinderi. In aceasta
categorie sunt incluse jocuri de miscare cu reguli, ce contribuie la dezvoltarea atentiei, memoriei,
imaginatiei, la exersarea unor automatisme, miscari, actiuni simple, prin imitarea unor activitati reale.
Exemple de jocuri didactice pot fi:
Jocuri senzoriale, de ghicire, de recunoaștere a unui obiect cu ajutorul simțurilor: „Ghici ce ai
gustat!”; „Spune cum este?”; „Ce poți spune despre?”
Jocuri de analiză perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucățele: „Loto flori, fructe,
păsări, animale”, „Din jumătate – întreg”, „Jocul umbrelor”.
Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date și de analiză, descriere, clasificare: „Mare,
mic”, „Găsește locul potrivit!”
Jocuri gramaticale: „Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural), „Spune al cui este?” (folosirea
corectă a genitivului), „Cui trimit scrisoare?” (folosirea corectă a dativului), „Unde a zburat rândunica?
(poziții spațiale).
Jocuri de mișcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ștafeta uriașilor” etc.
Cand copilul se joaca cu alti copii, el invata sa respecte reguli si algoritmi ce constituie temeiul
conformarii la normele de comportare sociala, morala. Invata sa imparta jucariile cu altii, sa colaboreze cu
coechipierii, isi dezvolta altruismul, spiritul de echipa, comunicarea cu ceilalti, prin urmare devine mai
sociabil, mai tolerant fata de cei din jur, mai atent la dorintele si sugestiile celorlalti.
Jocul se intercoreleaza cu invatarea si cu creatia. Jocurile cu subiect din viata, din povesti si basme
presupun cunoasterea acestora, dar implica si creativitate si expresie in interpretare. Jocurile cu text si
cantec ii aproprie de creatiile muzicale si literare. Jocurile de masa presupun invatare si crearea de variante.
Jocul este un minunat mijloc de cunoastere si autocunoastere, de exersare a unor capacitati, de
socializare primara, de antrenare a capacitatii cognitive si de exteriorizare a emotiilor si sentimentelor. Desi
este un mijloc de relaxare si distractie, jocul are importante functii instructiv-educative. El contribuie, prin
continutul sau obiectual sau logic la dezvoltarea intelectului. Orice joc include elementeafective: bucurie,
surpriza, satisfactie sau insatisfactie.
Clasificarea jocurilor a preocupat pe multi specialisti in domeniul pedagogiei prescolare. In
scop didactic vom opta pentru urmatoarea clasificare:
a)Jocurile spontane sunte cele in care lipseste interventia dirijata. Educatoarea poate observa
copii, preferintele lor in alegerea jocurilor si le poate pregati materiale, jucarii, continuturi sau variante.
Interventia ei va fi cat mai discreta, pentru a nu perturba si deranja copii in timp ce se joaca.
17

b)Jocul-exercitiu sau functional are rolul de antrenament al analizatorilor, al limbajului sau al
deprinderilor motrice. Copilul sare, alearga, selecteaza obiecte dupa marime, forma, culoare; isi exerseaza
atentia. Elementele de joc si regulile sunt simple, importanta competitiei cu sine sau cu altii fiind
predominanta. Jocul de exersare trebuie acceptat si incurajat de adult, sa puna la dispozitia copiilor
obiectele solicitate.
c)Jocul simbolic sau de creatie. Subiectul si regulile acestui joc sunt inventate de copii. Se
intalnesc o multime de variante precum jocuri cu subiecte din viata cotidiana, jocuri cu subiecte din povesti
si basme, jocuri sugerate de obiecte uzuale pe care le utilizeaza in alte scopuri sau jocuri de constructie cu
diferite materiale. Copii de costumeaza, schimba imbracamintea papusilor, joaca roluri sau le interpreteaza
cu ajutorul papusilor sau al teatrului de papusi. Adesea, prescolarii aleg subiecte fanteziste, despre viitor,
despre roboti, extraterestri, fiinte ireale. Spre grupa mare, jocul de creatie devine mai complex, intervin
intelegeri asupra respectarii regulilor sau un plan sumar al jocului, se negociaza variante, ramanand insa loc
si pentru improvizatii.
d)Jocul de constructie trece de la manipularea materialului de construcție cu eventuale
încercări și reușite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcții sofisticate din cuburi,
combino și lego. Subiectele acestor construcții pot fi propuse de adulți sau sunt alese de copii în funcție de
interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura
materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcții oferă și „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-
4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depășească.
Deseori jocul de construcție precede sau se îngemănează cu jocul de creație. Prin el copiii își construiesc
cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creație: șantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului,
grădina zoologică etc. Jocurile de construcție sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor
manuale ale copiilor.
e)Jocul de mișcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mișcării.
El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-și motivația interioară. La vârsta
preșcolară mișcările încep să fie încadrate într-un anume context carereflectă fragmente din viața reală, în
special din viața „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile „Broasca și barza",
„Pisica și vrăbiile", „Lupul și oile" etc., în grădiniță sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de
mișcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom și Jerry, Chip și
Dale reînvie cu ajutorul copiilor.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiție imprimat. Din această
categorie fac parte: Șotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc. Pe măsură ce se înaintează
către vârsta școlară mică, jocurile de mișcare cu subiect vor câștiga în complexitate în vreme ce cele cu
reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la
generațiile anterioare chiar dacă, fiecare generație realizează uneori prelucrări și adaptări specifice.
Jucăria
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea fiind
necesară pentru a face acțiunile copiilor reale: „șoferul” are nevoie de un „ automobil” , „aviatorul” – de un
„avion” . Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă și anume aceea că trăirile
celor antrenați în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, acțiunile lor sunt reale.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acționeze,
exprimându-și ideile și sentimentele. Jucăriile reușite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în fața lui
diferite probleme și acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Cunoștințele anterioare, tind în același timp să obțină informații suplimentare, așa se nasc
nenumăratele întrebări, ale căror răspunsuri copiii le rezolvă prin explorare (care se realizează prin
încercare și eroare și implicarea tuturor simțurilor).
Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a antrena mișcările, exersează organele de simț,
dar ele au și altă valoare, dezvoltă gândirea, operațiile prematematice (grupare, seriere, clasificare etc.),
relațiile cauzale și spațiale dintre obiecte și multe alte cunoștințe, deprinderi și capacități.
18

Jucărille ca și materialele didactice , reprezintă instrumente care utilizate corespunzător, în
contextul oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor și la atingerea obiectivelor propuse
prin curriculum.
Clasificatea jucăriilor
a. Jucăriile care dezvoltă motricitatea – îl ajută pe copil să se servească într-o manieră armonioasă de
corpul său. Unele vizează motricitatea fină, adică ușurința de a se servi de mâinile sale. Sunt cele care
invită copilul la manipulare, orientare, de a se ține corect, de a trece jucăria dintr-o mână în alta. Altele
vizează motricitatea globală, adică ele invită copilul să folosească întregul său corp într-o mișcare. Își va
dezvolta atunci coordonarea gesturilor și a echilibrului. El învață să se servească mai bine de corpul său și
să-și stăpânească gesturile.
Exemple de jucării cu dominantă motrică: tricicletă, mingii, balon, cerc, coardă, popice, structurile
jocurilor din exterior (toboganul, balansoarul), jocurile de încastrare și manipulare.
b. Jucăriile care dezvoltă creativitatea și imaginația
Anumite jucării favorizează în mod specific această imaginație a copilului, prin aceea că deși nu
sunt nimic prin ele-însele, pot totuși să solicite acțiunea copilului. Acestea sunt toate jucării cu funcție
artistică. Dar este evident că o păpușă simplă, de exemplu, este de asemenea o jucărie care stimulează
creativitatea și imaginația.
Exemple de jucării cu dominantă creatoare: creioane de ceară / de colorat, markere, acuarele,
plastilină, instrumente muzicale, marionete, jocuri de construcție sau jocuri din bucăți care se asamblează.
c. Jucării care dezvoltă afectivitatea Aceste jucării permit copilului să-și exprime afecțiunea, tandrețea și
de asemenea, uneori chiar, agresivitatea. Pentru că el, copilul poate în mod liber să trăiască / retrăiască
sentimentele sale cu o jucărie care nu ține ranchiună etc. În mod progresiv copilul se înțelege mai bine pe
sine și își găsește echilibrul.
Exemple de jucării afective: păpuși, figurine și animale din pluș etc.
d. Jucăriile care dezvoltă imitația Imitația este procesul esențial prin care copilul se apropie și înțelege
lumea care îl înconjoară, lumea adulților. Copilul reia cu jucăria ceea ce i s-a întâmplat în viața reală și se
joacă cât îi este necesar. Aceste activități îi permit pe de-o parte să se apropie de comportamentele noi și să-
și ia în considerare anumite angoase sau experiențe dezagreabile din viața sa.
Exemple de jucării care au dominantă imitația: păpușile și toate accesoriile lor (casa,
îmbrăcămintea, materialele etc.), mașinile, câinele de joacă, deghizările, tot ceea ce permite să-l facă să
semene cu altcineva. Jocul de-a cumpărăturile, de-a doctorul, de-a activitățile menajere, garajul și circuitul
auto, ferma cu animalele sale etc.
e. Jucariile care dezvoltă capacitatea senzorială și intelectuală Evident este cazul tuturor jucăriilor, pentru
că ele permit jocul care este el-însuși indispensabil dezvoltării intelectuale a copilului. Inteligența celui mic
este mai întâi de toate o inteligență senzorială, motrică, afectivă. Prin manipulare, încercare și asamblare,
copilul, descoperă să-și exercite capacitățile mentale. Anumite jocuri sunt în mod special concepute pentru
a antrena copilul să descopere, să clasifice, să memoreze, să raționeze, să asambleze, să reflecte – toate
marile funcții care stau la baza operațiilor mentale.
Exemple de jucării cu dominantă intelectuală: jocurile de asamblare, jocurile de încastrare,
jocurile de construcție, jocurile de clasare, jocurile de ordonare, jocurile puzzle, jocurile de loto / domino.
Jocul de rol: presupune o pregătire prealabilă și anume, transpunerea subiectului, care trebuie bine
cunoscut de către toți partenerii, înțeles și redat cu fidelitate.
Jocul de rol are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveștii, basmului, filmului, teatrului, dar și
realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenție personală.
În ceea ce privește interpretarea rolurilor asumate și modalitățile de înscenare a conținutului din
lipsa posibilității de discernământ și de asimilare diferențiată, copilul mic îmbină elementele fantastice cu
19

cele luate din viața cotidiană. De pildă, „prințul” vine călare pe cal (pe un băț) și are la brâu „sabie” (o
bucată de scândură, legată cu o sforicică).
În jocurile colective cu subiecte din basme și povești, în cele inițiate de copiii de 6/7 ani, se
stabilesc relații complexe și are loc un schimb viu și continuu de păreri, fiecare fiind în același timp și
interpret și regizor. În cadrul acestor jocuri, preocupările copiilor se îndreaptă spre ținuta vestimentară
căreia simt nevoia să-i adauge detalii de natură să le sublinieze identitatea împrumutată și către procurarea
unor obiecte care le permit să acționeze conform rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor”
(cadrul în care să se desfășoare jocul).
La baza îndrumării acestor jocuri stau:
observarea copiilor în timpul jocului;
posibilitățile psihofizice ale copiilor;
încadrarea educatoarei în joc (prin asumarea unui rol);
stimularea jocului din exterior;
impulsionarea și dezvoltarea jocurilor prin: repovestiri, conversația cu caracter
pregătitor, analiza jocului, stimularea lui prin intermediul unor materiale noi;
îndrumarea jocului din exterior (depășind trecerea de la jocul individual la înscenări scurte
inspirate din poveștile cunoscute în grădiniță).
Jocul senzorial – Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenția copiilor, spiritul de observație și
inteligența motorie și cel mai important aspect anticiparea. Jocul senzorial este o modalitate prin care
copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o personalitate sanatoasa,
neconstransa sau incorsetata intre anumite reguli care din acest punct de vedere sunt absolut nejustificate.
Jocurile senzoriale conduc la:
* dezvoltarea sensibilitatii auditive;
* dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;
* dezvoltarea sensibilitatii vizuale;
* dezvoltarea sensibilitatii gustativ – olfactive.
De exemplu: Copilul este pus să miroasă diferite alimente: o lămâie, o bucată de cașcaval și să reușească să
facă legătura între miros (în acest caz) și cuvântul care descrie acei stimuli olfactivi. La fel se procedează și
cu celelalte simțuri ale copilului, pipăitul, gustul, văzul și auzul, oferindu-i-se diverși stimuli specifici,
pentru ca apoi cel mic să recunoască tipul de imagine dezvoltată, respectiv (tactilă, gustativă, vizuală ori
auditivă).
Jocul de construcții – reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi și capacități care
contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă și a musculaturii fine.
Prin construcție copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondențe, stabilește raporturi
între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relații spațiale, raporturi cauzale etc.),
organizează sau pune în valoare spațiul (prin intermediul diferitelor materiale și forme), îngrădirea
spațiului, separarea, acoperirea lui.
Copilul construiește cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deșeuri),
lut, bucăți de cărămidă, cuburi de lemn.
Jocul de construcție trece de la manipularea materialului de construcție cu eventuale încercări și
reușite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcții sofisticate din cuburi, combino și
lego. Subiectele acestor construcții pot fi propuse de adulți sau sunt alese de copii în funcție de interese, de
aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor
utilizate. Uneori, jocurile de construcții oferă și „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani,
încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depășească.
Deseori jocul de construcție precede sau se îngemănează cu jocul de creație. Prin el copiii își construiesc
cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creație: șantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului,
20

grădina zoologică etc. Jocurile de construcție sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor
manuale ale copiilor.
Numim joc de construcție, arhitectura creată de copil, adică munca lui cu materiale de construcție.
În dezvoltarea unei construcții de către copii deosebim următoarele stadii:
– procesul de examinare și combinare a formelor;
– creația tematică (la început de ordin pur asociativ, îi dăm numele);
– construcția conștientă a formei;
– construcțiile întâi sunt pe verticală, apoi de extind pe orizontală.
În cadrul jocurilor de construcție, copiii lucrând: stabilesc relații cauzale între obiecte (care sunt
mai mari și mai grele cad mai ușor dacă nu au stabilitate etc.), respectă reguli, dau frâu imaginației,
apreciază cantitativ materialele utilizate (mai mari, mai lungi, mai grele), se joacă cu alternanțe de forme,
de culoare. Exemple de jocuri de construcție: „Blocul în care locuiesc”, „Grădinița mea”, „Orășelul
copiilor”, „Strada”, „Gara” etc.
Jocurile dinamice/de mișcare – au la bază acțiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de
anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea,
prinderea, săritura, cățărarea, echilibrul), se dezvoltă calitățile motrice (viteza, forța, rezistența) și stări
emoționale pozitive.
Jocul de mișcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mișcării. El se va
păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-și motivația interioară.
La vârsta preșcolară mișcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente
din viața reală, în special din viața „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile
„Broasca și barza", „Pisica și vrăbiile", „Lupul și oile" etc., în grădiniță sau în grupul de joacă se reiau sub
forma jocurilor de mișcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom
și Jerry, Chip și Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viața adulților, în special profesiile
dinamice sunt reflectate de jocurile de mișcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloții",
„Polițiștii", „Extratereștrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiție imprimat. Din această
categorie fac parte: Șotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta școlară mică, jocurile de mișcare cu subiect vor câștiga în
complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de
jocuri este, în general preluat de la generațiile anterioare (ca subiecte și tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generație realizează uneori prelucrări și adaptări specifice.
În selectarea și practicarea jocurilor dinamice se au în vedere particularitățile de vârstă: tipul
exercițiilor incluse în jocuri, durata lor, exigența față de executare, numărul regulilor va fi în dependență
directă cu vârsta copiilor.
Pentru a evita excesul, suprasolicitarea, oboseala, extenuarea fizică, pe lângă o bună dozare a
timpului de joc dinamic, este necesară și alternarea acestuia cu jocuri liniștitoare.
Jocurile dinamice se pot organiza și în aer liber, în funcție de anotimp, și în sală, cu sau fără obiecte,
aparate.
Jocul muzical – Atracția copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai copilăriei,
muzica făcând parte integrantă din viața și preocupările lor. Accesibilă copiilor înaintea cuvântului,
cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată viața. Prin cântec se realizează
educația morală, intelectuală și estetică a copilului, se însușesc cunoștințe și se formează deprinderi. Jocul
muzical prezinta o importanta covârșitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacții și plăceri, îi
atrage și îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoționale din cele mai puternice.
Acțiunea jocurilor muzicale reiese atât din conținutul textului literar al cântecelor, din expresivitatea
melodiilor, cât și din forța sugestivă a elementului muzical.
In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri de jocuri
datoritămelodiei pe care se desfășoară acțiunea acestor jocuri. Melodia este principalul element al
21

limbajului muzical care exprimă idei și sentimente prin intermediul imaginilor muzicale. Receptarea
limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura afectivă este dominantă.
Când îi învățătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers dupăvers. Acest gen
de învățare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când acestadevine un exercițiu de
memorizare. Deseori copiii învață un cântec ascultându-1 mai multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea
are grijă să pronunțe cuvintele foarte rar și clar așaîncât copiii să le poată înțelege. De asemenea,
educatoarea trebuie să știe că explicațiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.
Insușirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte:
-reactualizarea cântecului ales pentru joc;
-demonstrarea sau explicarea jocului;
-executarea în colectiv.
În funcție de sarcina muzicală urmărită, se clasifică în:
jocuri muzicale: melodice, ritmice, cu mișcări sugerate de textul cantecului.
jocuri dans;
jocuri muzicale pentru însușirea elementelor de expresie;
jocuri muzicale pentru diferențierea timbrelor;
jocuri muzicale armonico-polifonice;
jocuri muzicale pentru cultura vocală;
jocuri muzicale de creație.
Jocul de masă – jocurile de masă nu se folosesc întotdeauna la masă
Pot fi: jocuri în bucățele (puzzle), cartonașe decusut pe ele, mărgele de înșirat, jocuri și mici articole
pe care copiilor le place să le adune. Aceste pot fi folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se
singuri sau împreună cu alte persoane.
Manipulând aceste jocuri, copiii își dezvoltă:
-coordonarea ochi-mână;
-musculatura mică;
-capacitatea de discriminare vizuală;
-deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine, clasificare, numărare, punere în
corespondență;
-percepțiile despre culoare, mărime, formă;
-sociabilitatea (jucându-se împreună cu alți copii, învățând să respecte reguli simple de
joc);
-capacitatea de a rezolva probleme ;
-sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.
La aceste jocuri trebuie să se pună accentul pe cooperarea dintre copii și nu pe concurență,
competiție
Jocul logic – constituie una dintre modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un rol cu
preponderenta formativ, jocul logic dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de observatie al copiilor.
Prin manuirea materialului didactic in gradinita,copii invata sa formeze multimi de obiecte,
descopera proprietatile lor caracteristice, stabileste relatiile dintre acestea si efectueaza operatii cu ele.
In cadrul jocurilor logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre multimi si
relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de figuri geometrice, ei
dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului natural si a operatiilor cu numere naturale, pe
baza multimilor si a operatiilor cu multimi. In felul acesta, se desfasoara exercitii de clasificare, comparare
si ordonare a multimilor de obiecte.

•Jocurile logice constituie una dintre modalitățile de realizare a unui învățământ activ care, abordând
un rol dinamic intuiției, pune accent pe acțiunea copilului asupra obiectelor înseși.
•Manipularea obiectelor conduce mai rapid și mai eficient la formarea percepțiilor, accelerând astfel
formarea structurilor operatorii ale gândirii.
22

•Valoarea formativă a jocurilor logice sporește cu atât mai mult cu cât educatoarea dă curs liber
principiilor de bază care le călăuzește:
–Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situație in care a fost pus; el reflectează asupra
acestei situații, își imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, își confruntă
propriile păreri cu cele ale colegilor;
– Copilul “studiază” diversele variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai
avantajoasă și creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care caută să le
formeze corect ;
–Copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de rezolvare ; el trebuie să motiveze
alegerea sa, arătând în fața colegilor avantajele pe care le prezintă,
– În timpul jocului s-ar putea face și unele greșeli, acesta e un lucru perfect normal. Copilul
învață foarte multe lucruri corectându-și propriile greșeli: dacă nu poate el, îl vor ajuta
colegii sau educatoarea care vine cu sugestii .
–În desfășurarea jocurilor esențială este activitatea conștientă de continuă căutare, de
descoperire a soluțiilor. Verbalizarea acțiunilor, exprimarea rezultatelor obținute, deși sunt
importante nu se situează în același plan cu însăși activitatea.
Exemple de jocurilor logice
1) jocuri libere constructive
2) jocuri pentru construirea mulțimilor
3) jocuri de aranjare a pieselor în tablou
4) jocuri de diferențe
5) jocuri cu cercuri
6) jocuri de formare a perechilor
7) jocuri de transformări
8 ) jocuri cu mulțimi echivalente
GRUPA MICĂ
•Alege discuri (cercuri) și joacă-te cu ele ! (1)
•Caută pătratul!(2)
•Aranjăm discurile !(3)
GRUPA MIJLOCIE
•Ce piesă nu cunoaștem? (2)
•Ce a greșit ursulețul?(2)
•Tabloul pieselor albastre (roșii, galbene ) (3)
•Trenul cu patru diferențe.(4)
GRUPA MARE
•Ce este și cum este această piesă?(1)
•Tabloul tricolor (3)
•Casele de pe strada mea (2 diferențe)
•Găsește locul potrivit (5)
Jocul logic este un prim pas spre intelegerea unor notiuni care vor constitui, mai tarziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe si vor dezvolta capacitatea de lucru individual si de
autoevaluare.
Dramatizarea presupune:
23

1. Alegerea selectivă a textului care urmează să fie dramatizat (acesta trebuie să cuprindă acțiuni accesibile
și dinamice, dialog bogat, viu care mobilizează copiii și facilitează înscenarea conflictului, cuprinderea
unui număr mare de personaje). De asemenea trebuie să se țină seama de posibilitățile de memorare ale
copiilor și capacitatea redusă de concentrare. Textul trebuie redus ca întindere (pentru copiii de 3-4 ani).
Exemple de povești agreate la grupa mică: „ Ridichea uriașă”, „Mănușa”, „Turtița”. La aceste
dramatizări farmecul rezidă în reluarea repetată a unor acțiuni și dialoguri simple. Aceste texte se aleg în
mod progresiv, cu un conținut mai complex. De pildă, „Coliba iepurașului”, „Punguța cu doi bani”, „Fata
babei și fata moșneagului” etc.
2. Însușirea temeinică a textului poveștii (basmului), în vederea transpunerii lui în joc. Căile cele mai
folosite în acest sens sunt: repovestirea, povestirea după un șir de tablouri, vizionarea diafilmului,
experiența câștigată în jocul – dramatizare.
3. Cerințele materiale ale dramatizării (asigurarea tuturor condițiilor materiale menite să-i sprijine reușita):
cadru suficient de larg care să permită mișcarea liberă a copilului;
amenajarea cadrului, încât să evoce atmosfera cerută de basmul, povestea aleasă pentru
înscenare. Acesta trebuie să fie simplu, discret, evocator (decorarea excesivă devine supărătoare
– obținându-se efecte violente care copleșesc și perturbă copiii) .
Exemplul decorului pentru dramatizarea poveștii „Capra cu trei iezi”:
o măsuță cu un vas românesc, o farfurie de lut și 3 scăunele în jur;
pe perete un ștergar întins;
un scaun de dimensiuni obișnuite. Amenajarea cadrului, de către educatoare, se
poate face fie în absența copiilor, pentru efectul surpriză, copiii angajându-se de la
sine în joc, fie cu concursul copiilor trezindu-le interesul pentru dramatizare.
alegerea celor mai potrivite costume și alte accesorii.
Ca modalități de conducere a dramatizării amintim:
1. încadrarea educatoarei în jocul copiilor și sprijinirea lor prin demonstrarea rolurilor implicate în
înscenare;
2. încadrarea în jocul copiilor prin asumarea unui rol definit;
3. îndrumarea exterioară.
5. MODALITATI SPECIFICE DE REALIZARE A ACTIVITATII DIDACTICE IN
EDUCATIA TIMPURIE
În grădiniță, ca și în la celelalte niveluri ale învățământului, metodele/modalitatile de învățare fac
parte din activitatea comuna a personalului didactic si a copiilor educați. În afara de eficiența limitată,
concretizată la un moment dat în dobândirea anumitor scopuri si de economia de timp si de mijloace
necesare educației, acestea sunt importante si pentru ca vor genera atitudini pozitive fata de propria
educație, fata de educația organizata, sistematica, in general, precum si pentru ca vor iniția un stil cognitiv
dominant, mai mult sau mai puțin productiv, mai mult sau mai puțin aducător de rezultate si satisfacții, ceea
ce constituie aporturi formative majore.
Dintre aceste modalitati amintim:
A.MEMORIZAREA – ACTIVITATE DE FIXARE
Memorizarea este o activitate de educare a limbajului, axata pe obiectivele învățământului preșcolar
și pe particularitățile de vârstă ale copiilor. Valoarea formativă a acestei activități se concentrează pe
dezvoltarea memoriei logice voluntare a preșcolarilor, având ca premise specificul proceselor psohice la
aceasta vârstă.
Memorarea este procesul psihic care constă în înregistrarea și reținerea în memorie a informațiilor
din lumea înconjurătoare.
Memorarea poate fi mecanică și logica, involuntară și voluntară.
24

Memorarea mecanica este o forma a memorării care duce la fixarea, conservarea și reproducerea
cunoștințelor, informațiilor, fără a le prelucra, înțelege si întreagă într-un sistem.
Memorarea logica este o forma a memorării susținută de înțelegerea relațiilor raționale, a
cauzalității, a legilor etc, care privesc informațiile ce urmează a fi păstrate în memorie. În memoria logică,
gândirea este foarte activă, realizând asociații între date și integrarea lor în sisteme de cunoștințe, priceperi
și deprinderi. Ea se opune memorării mecanice.
Memorarea involuntară sau neintenționată, ca forma a memorării (prin care elementele
perceptive sunt reținute fără să existe o intenție expresa in acest sens), este facilitata de: proprietățile
sensibile și de conținutul materialului (,, forța lui de impresionare’’), de prelucrare lui activa, de
semnificația materialului si scopul principal al activității, de factori motivaționali / interes, încurajare
publica etc.
Tipurile de activități de memorizare sunt determinate de sarcinile didactice, si anume:
activități de predare-învățare;
activități de fixare ( repetare ), orientate spre însușirea temeinica a poeziilor memorate
în activități de predare-învățare si spre consolidarea deprinderilor de reproducere
conștientă și expresivă;
activități de verificare a însușirii poeziei, a exactității reproducerii si a temeiniciei
memorării.
În învățământul preșcolar, aceste trei tipuri de activități de memorizare nu sunt distincte, ci sunt
activități mixte: într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie realizată și o secvență de fixare si
consolidare a unor memorizari anterioare, înrudite ca tamatica. De asemenea, în alte activități de educare a
limbajului se poate desfășura o secvență de verificare si consolidare a unor memorizări.
Scopul memorizării constă în:
dezvoltare gândirii logice a copilului, pe baza succesiunii sentimentelor si ideilor
poetice, ale textelor literare;
dezvoltarea atenției și a puterii de concentrare;
dezvoltarea memoriei voluntare prin comunicarea unor obiective urmărite în demersul
didactic, prin conștientizarea efortului solicitat, prin însușirea, în timp, de către copii, a
schemelor mnemice ( asociații dirijate );
dezvoltarea auzului fonematic al copiilor;
dezvoltarea capacității de a păstra si de a reproduce cunoștințele;
formarea deprinderii de a recita corect si expresiv;
sensibilizarea copiilor la expresivitatea limbajului prin însușirea unor cuvinte si
expresii cu valoare emotiva.
B.CONVORBIREA
Este o activitate care îi pune pe copii în situația de a exprima independent, folosind cuvinte intrate
in vocabularul lor activ, în urma unor activități de observare, povestire, jocuri didactice, lecturi pe baza de
imagini sau in contactul direct cu obiectele si fenomenele lumii înconjurătoare.. Ei au posibilitatea de a se
exprima si de a-si susține părerile in fața unui colectiv, dezvoltându-si curajul opiniei, calități ce le sunt
necesare la intrarea in clasa întâi.
Caracteristici:
este o activitate complexă de evaluare a limbajului;
se bazează pe cunoștințe însușite anterior in alte activități;
reușita acestei activități este condiționată de volumul de cunoștințe acumulate si de
temeinicia însușirii lor;
se folosește cu precădere metoda conversației, pe o durata mai lunga, fără suport
intuitiv;
se organizează un număr relativ redus de activități de convorbire, la grupa de cinci-
șapte ani;
25

prin aceasta activitate se actualizează si sistematizează cunoștințele, se dezvolta la
copii capacitatea de a-si ordona si sistematiza reprezentările despre lumea reala;
aceasta activitate contribuie la exersarea exprimării copiilor; pentru a răspunde
întrebărilor, copiii trebuie sa selecteze lexicul adecvat, sa utilizeze anumite structuri
gramaticale, concomitent cu urmărirea desfășurării discuției, pentru a completa
răspunsurile colegilor si pentru a continua logic dialogul;
participarea copiilor la convorbire necesita activitate intelectuala intensa;
prin tematica si conținutul convorbirilor se formează si se consolidează reprezentări
științifice si morale, se formează sentimente si atitudini morale ( ex.: Cum sa ne
comportam in grădiniță si acasă?, Cum ii ajutam pe părinți?, Sa spunem adevărul!, Sa
fim harnici si cinstiți! s.a. );
prin modul de desfășurare a convorbirii se creează condițiile exersării unor deprinderi
de comportare civilizata în colectiv, se formează calități morale precum politețea,
stăpânirea de sine, curajul, spiritul de cooperare si prietenie etc.;
convorbirea prilejuiește afirmarea opiniei, contribuie la dezvoltarea capacității de a
exprima si de a susține părerile proprii în cadrul colectivului, la dezvoltarea limbajului
contextual si la educarea atenției voluntare.
Convorbirea se organizeaza, in general, cu întreaga grupă, dar se poate realiza si cu grupuri
mici sau individual.
Eficientizarea convorbirii impune:
planificarea activității din timp;
alegerea temei, care trebuie sa fie accesibila si atractiva, sa corespunda intereselor si
preferințelor copiilor;
crearea unor situații diverse de viață;
accentuarea caracterului formativ;
elaborarea unui plan de întrebări adecvat temei, permițând concluzii parțiale si finale.
Desfășurarea convorbirii
Introducerea in activitate
Introducerea în activitate este orientata spre evocarea unor impresii, a unor trăiri afective
puternice, care trebuie sa creeze motivatia participarii la activitate. Este recomandată utilizarea unor
materiale emoționale: ghicitori, poezii, povestire succinta, urmate de comentarii, care sa facă introducerea
in subiectul convorbirii. Se pot folosi proiecții de diapozitive si filme menite sa le creeze copiilor
disponibilitate afectiva. Aceste proiecții nu trebuie sa conțină detalii care pot dispersa atenția copiilor de la
tema centrala, identica cu tema convorbirii.
În aceasta secvență se mai pot realiza scurte discuții, audierea unui fragment de cântec, o
înregistrare pe caseta s.a. Se mai poate alterna discuția introductiva cu jocul de rol; de exemplu, o
convorbire cu tema Orașul meu poate alterna conversația cu jocul de rol, un copil fiind ghid, alții –
vizitatori care cer explicații ghidului, își împărtășesc impresii s.a. Aceleași procedee se pot folosi la o
convorbire pe tema Ce-as vrea sa fiu? Sau Mijloace de transport etc.
Convorbirea propriu-zisă
Convorbirea propriu-zisă – secvența principala a activității – se realizeaza pe baza succesiunii
intrebarilor educatoarei si a răspunsurilor copiilor. Planul de întrebări poate fi comunicat copiilor la
începutul discuției sau pe parcursul desfășurării ei, in funcție de caracteristicile grupei la care se realizează
aceasta activitate. Tot in funcție de nivelul grupei, pot fi antrenați copiii in instruirea planului de întrebări.
Caracteristicile planului de întrebări:
Planul de întrebări trebuie sa conțină întrebări principale, cărora li se pot adaugă întrebări
ajutătoare.
Întrebările vizează:
oscopul activității;
oconținutul convorbirilor;
26

ocomplexitatea tematica;
ovolumul de cunoștințe actualizat.
Întrebările diferă in funcție de scopul activității:
oconvorbirea de verificare – care solicita in primul rand memoria – presupune:
oenumerare: ,,Ce legume se culeg toamna?’’, ,,Ce mijloace de transport care circula
pe uscat cunoașteți?’’, ,,Ce își pune un elev in penar?’’;
oreproducerea unor evenimente sau acțiuni: ,,Cum v-ați petrecut vacanță?’’, ,,Cum își
ajuta copiii parintii in gospodarie?’’, ,,Ce e activități desfășoară copiii in grădiniță?’’;
oconvorbirea de sistematizare – care solicita in principal operațiile gândirii: ,,De ce
îngheață apa iarna?’’, ,,De ce cad frunzele copacilor toamna?’’, ,,Cum sunt zilele si
nopțile vara?’’, ,, Cum este iarna?’’( comparatie ), ,,Cum putem denumi cu un singur
cuvânt ploaia, vântul, bruma, ninsoarea?’’, ,,Cum se numesc animalele care trăiesc pe
lângă casa omului’’’ ( generalizare ).
Întrebările de evaluare necesita motivarea fenomenelor, a acțiunilor, sesizarea cauzelor si a
consecințelor, interpretarea si clasificarea fenomenelor si a acțiunilor, de asemenea solicita generalizarea.
Întrebările trebuie sa îndeplinească anumite criterii:
-să fie accesibile, ținând seama de nivelul grupei;
-să vizeze experiența de viața a copiilor;
-să fie formulate simplu, corect, succint, clar.
Succesiunea întrebărilor si a răspunsurilor alternează cu sublinieri, repetări ale unor aspecte
principale, cu sistematizări ale răspunsurilor in forma concluziilor parțiale si finale .
Concluziile se realizează oral, fie cu copiii, cel mai adesea de către educatoare, in alta forma decât
s-a desfășurat discuția, de aceea se pot folosi si elemente de joc, se pot reconstitui tablouri sau machete,
acțiunea fiind dublata de verbalizare, se pot comenta unele proverbe etc.
Încheierea activității
Încheierea activității adesea este inclusa in concluzii. Pentru diversificarea si antrenarea
tuturor copiilor, se poate recurge la intonarea unui cantec, desfășurarea unui joc aplicativ, dramatizarea unor
acțiuni discutate, premierea răspunsurilor foarte bune si încurajarea celorlalți copii, audierea / vizionarea
unor programe artistice etc.
C. POVESTIREA
Povestirea este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le
satisface nevoia de cunoaștere si de afectivitate, le stimulează imaginația si constituie cadrul optim de
exersare a capacității de comunicare.
Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvolta urmatoarele procese psihice:
gândirea logică, copiii trebuind sa rețină desfășurarea evenimentelor si sa le expuna pe baza unor
procedee si mijloace specifice (de exemplu, pe baza intrebarilor formulate de educatoare, pe baza
unor ilustrații sau desene s.a.);
imaginația, proces cognitiv complex de exersare prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrarii
reprezentarilor si a experientei cognitive anterior formate;
limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare.
Limbajul si gândirea se intercondiționează, se constituie ca unitate intre comunicațional
(transmitere de informație) si cognitiv. Gandirea se dezvolta avand ca suport limbajul, iar limbajul este
expresia nivelului de dezvoltare a gandirii.
Povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenției datorita căreia copiii memorează numele
personajelor, fragmente de povestiri si povesti, rețin succesiunea întâmplărilor, trăsături si comportamente
ale personajelor s.a.
În grădinița de copii se desfășoară doua tipuri de povestiri:
POVESTIRILE EDUCATOAREI sunt expuneri orale ale unor opere literare (povesti, povestiri), realizate
de către educatoare. Aceste activități se organizează cu întreaga grupa , ca activitate obligatorie sau in
timpul jocurilor si activităților alese cu toata grupa sau pe grupe mici de copii. Prin conținutul ei, aceasta
activitate lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor. Aceștia urmăresc cu atenție întâmplările basmului sau ale
27

povestirii, memorează, descoperă trăsături si comportamente ale personajelor, analizează si compara,
stabilesc anumite relații intre fapte si personaje, ajung la generalizări. Receptarea atenta a povestirilor
contribuie la familliarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogatia si expresivitatea limbjului; ei își
însușesc cuvinte cu sensuri proprii si figurate, expresii poetice, formule specifice acestor creații literare,
construcții ritmate si rimate, zicale, proverbe, structuri gramaticale.
Poveștile au atât valoare formativa, cat si etica, contribuind la formarea conștiinței morale;
copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de viața, cunosc întruchipări si manifestări ale binelui
si ale răului ( de exemplu, in Scufița Roșie de Charles Perrault, Punguța cu doi bani, Capra cu trei iezi si
Ursul păcălit de vulpe de Ion Creanga, Povesti de Hans Christian Andersen s.a.)
Copiilor de trei ani le sunt accesibile atât povestirile realiste, cât si cele fantastice, care
corespund nevoii lor de cunoaștere si de afectivitate si care le pot influența comportarea.
Tematica operelor literare expus in activitatea de povestire se diferențiază de la o grupa de
vârsta la alta. La grupa mica povestirile trebuie sa fie scurte, accesibile, atractive, sa dezvolte sentimente si
stări afective pozitive. La grupa mijlocie se pot folosi opere literare care sa-i familiarizeze pe copii cu
diverse aspecte la vieții si sa le influențeze comportamentul. La grupa mare pregătitoare povestirile devin
mai complexe, au ca scop sesizarea planului real si a celui ireal, stimularea creativității copiilor, exersarea
capacității de comunicare.
Prin activitatea de REPOVESTIRE a textelor literare ( povesti, povestiri ) expuse de
educatoare, se dezvoltă gândirea logica si memoria copiilor, se exersează vorbirea. Copiii trebuie:
să redea întâmplări reale sau imaginare in succesiunea lor;
să desprindă trăsături ale personajelor-,
să aprecieze fapte ale acestora;
să comunice gânduri si impresii despre întâmplări si personaje;
să aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l considera model, motivându-și preferința.
În repovestire contribuția copiilor este restrânsă.
În funcție de vârstă, ei redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul literar; reproducerea trebuie sa fie
exacta, cu mijloace lingvistice proprii, corecte sub aspect fonetic, lexical si gramatical.Activitatea de
repovestire se poate organiza începând cu grupa mica, dar poveștile si povestirile trebuie sa fie simple,
accesibile.
Reușita activității de repovestire depinde de gradul de însușire a povestirii de către copii, adică de:
 însușirea conștientă;
 însușirea temeinica a povestirii.
Pentru realizarea acestui deziderat se impune necesitatea repetării povestirii în afară activității
obligatorii si necesiitatea expunerii in sala de grupa a unor tablouri sau ilustrații ce redau conținutul
povestirii.
Atat repovestirea unui text literar, cât si povestirea creată de educatoare se pot realiza in forme
diferite:
a)repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii;
b)Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;
c)Repovestire liberă;
d)Repovestire pe baza unui text citit.
Repovestirile pe baza de tablouri / ilustrații si cele pe baza unui plan verbal le oferă copiilor
puncte de sprijin.
Încheierea activității se poate realiza prin:
-povestirea integrală a conținutului povestii / povestirii;
aprecierea faptelor personajelor din poveste / povestire ( fapte bune – fapte rele si motivarea
acestora );
alegerea unui personaj preferat si motivarea alegerii;
-redarea, prin desen, a unei secvențe din poveste / povestire sau a unui personaj îndrăgit;
-recompensarea din fragmente a unei imagini din poveste / povestire ( puzzle ).
28

POVESTIRILE COPIILOR apar sub formă:
– repovestire;
– povestiri create de copii.
Prin toate activitățile de educare a limbajului desfășurate in grădinița de copii, se urmărește
formarea capacității de exprimare exacta, inteligibila, cursiva. Copiii preșolari trebuie sa fie capabili de a-si
exprima trebuințele, gândurile si sentimentele, sa fie capabili sa comunice intre ei si cu adulții.
Prin lectura expresivă a unui text literar , educatoarea îi ajuta pe copii sa descopere frumusețea
limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte, prin aceasta pregătindu-i pentru activitatea școlara.
Pentru copii este dificil așa urmărească lectura unui text literar, aceasta presupunând atenție si
memorie de lunga durata.
Dupa citirea textului literar, educatoarea accesibilizeaza înțelegerea mesajului prin intrebari
adecvate, clarte si simple. Întrebările trebuie formulate astfel încât răspunsul sa nu se reducă la cuvintele
monosilabice: ,,da’’, ,,nu’’.
Prin întrebări si răspunsuri, se stabilesc momentele principale ale acțiunii, personajele si trăsăturile
acestora desprinse din faptele lor. Concomitent cu prezentarea conținutului textului literar se explica
cuvintele si expresiile necunoscute sau cu diferite conotații in text.
După familiarizarea cu textul literar, se recomanda recitirea integrala sau parțiala a acestuia.
Demersul didactic următor este desprinderea / înțelegerea mesajului.
În încheierea activității, se reactualizează alte texte literare înrudite tematic, ca tip de personaje si ca
mesaj, măcar prin simpla menționare a titlului si a autorului.
Repovestirea liberă
Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginației copiilor. Ei
repovestesc in funcție de preferință si de receptarea afectiva. Totuși, este necesar sa se asigure o succesiune
logica a repovestirii si sa se acorde atenție exprimării corecte, nuanțate.
Poveștile create de copi i – Povestirile create au evidentă valoare formativa, contribuind la
dezvoltarea gândirii si a imaginației creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.
Povestire creata pe baza unui șir de ilustrații – În povestirile create pe baza ilustrațiilor este necesar
ca numărul ilustrațiilor sa se situeze intre 3 si 5, sa fie necunoscute copiilor, sa înfățișeze momente
reprezentative, in succesiunea logica, sa prezinte personajele principale. Ilustrațiile trebuie sa îndeplinească
si următoarele condiții:
 să fie simple si accesibile copiilor;
 să înfățișeze aspecte cat mai apropiate de experiența de viață a copiilor;
să aibă valoare educativa si estetica;
să emoționeze;
să fie vizibile pentru toți copiii.
În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației ( cadrul
acțiunii, personajele, acțiunile acestora, gesturile, eventual stări sufletești ale acestora ); povestirea sa
conțină evenimente in succesiune logica; întâmplările si personajele sa corespunda temei si conținutului
ilustrației.
Încheierea activității consta in actualizarea unor povestiri înrudite prin tema cu povestirea creata de
copii si sublinierea mesajului.
Povestirile cu inceput dat – În aceasta activitate li se solicita copiilor sa realizeze, cu mijloace
lingvistice proprii, o povestire al cărei început este dat de educatoare. Specificul acestei activitati consta in
schimbarea rolului copiilor; din ascultatori ei devin povestitori, care trebuie sa continue povestirea începută
de educatoare.
Realizarea acestei activități impune îndeplinirea următoarelor obiective:
 să asculte cu atenție expunerea educatoarei;
 să sesizeze si să rețină elementele semnificative ale narațiunii;
 să prezinte corect, logic, coerent evenimente si personaje cu trăsături adecvate;
 să-și imagineze întâmplări si personaje adecvate începutului povestirii.
29

Reușita activității este determinata de calitățile începutului dat si de deprinderile copiilor formate în
activitățile anterioare. Reușita activității este condiționata si de momentul in care educatoarea întrerupe
expunerea; acest moment trebuie sa corespunda intrigii si sa faciliteze continuarea povestirii in mod
personal si atractiv. La întreruperea relatării, educatoarea trebuie sa pună câteva întrebări ajutătoare sau sa
dea sugestii suplimentare.
În încheierea activității, educatoarea va evalua povestirile, apreciind-o pe cea mai reușita.
În cazul in care nici o povestire nu îndeplinește cerințele didactice, educatoarea trebuie sa compună
o povestire care sa fie model pentru copii.
D.LECTURA PE BAZA DE IMAGINI
Este o activitate de educare a limbajului specifica învățământului preșcolar. Desfășurarea acestei
activități conține doua componente: observarea dirijata a imaginilor si dezvoltarea capacităților de
receptare si exprimare a mesajelor. Prima componenta consta in perceperea organizata si dirijata de catre
educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei si a generalizarii datelor, prin relevarea cauzelor si
relațiilor dintre elementele constitutive ale imaginilor.
Percepția se realizează prin metoda conversației, pornind de la elementele cunoscute de către copii,
de la experiența lor cognitiva; sunt actualizate reprezentări stocate in memoria copiilor, de la experiența lor
cognitiva; sunt actualizate reprezentari stocate in memoria copiilor, pe baza cărora se realizează noi achiziții
de cunoaștere. Componenta verbala a activității se realizează concomitent cu perceperea imaginilor. Copiii
trebuie sa analizeze imaginile; trebuie sa le descrie, sa le compare si sa le interpreteze, folosind un limbaj
propriu.
Materialul intuitiv are conținut variat, legat de diverse aspecte ale realității. Prin natura sa,
materialul intuitiv contribuie la îmbogățirea si sistematizarea percepției si a reprezentărilor copiilor, la
dezvoltarea gândirii acestora.
Activitatea de lectura pe baza de imagini duce la:
 dezvoltarea capacităților intelectuale;
 dezvoltarea proceselor psihice;
 exersarea si îmbunătățirea deprinderilor de exprimare corecta si coerenta;
 dezvoltarea unor trăiri afective, morale si estetice
Materialul intuitiv trebuie sa îndeplinească anumite condiții:
1. Sub aspect tematic:
 să asigure realizarea obiectivelor cognitive si afective;
 să corespundă programei, fiind accesibil si interesant;
 să îndeplinească cerințe didactice ( accesibilitate, vizibilitate, claritate, atractivitate s.a. );
 să aibă valoare estetica.
2. Din perspectivă scopului didactic:
să asigure formarea unor reprezentări corecte;
să contribuie la exersarea capacității de comunicare orala, prin care copiii trebuie sa descrie,
sa explice relații, sa relateze acțiuni etc.;
să aibă dimensiuni corespunzătoare, pentru a permite analiza si compararea elementelor
componente, pentru a fi vizibile, pentru a fi percepute fără dificultate.

În lectura pe baza de imagini nu trebuie folosite multe ilustrații, pentru a nu dispersa atenția
copiilor. Ilustratiile sunt studiate temeinic, in prealabil, de catre educatoare, pentru a elabora chestionarul pe
baza caruia se ajunge la formularea ideilor principale. Planul de întrebări trebuie sa orienteze atenția
copiilor, sa dirijeze percepția lor către elemente esențiale si către detalii semnificative, organizând
gândirea. Întrebările trebuie sa asigure înțelegerea unitara a tabloului, sa conducă spre concluzii parțiale si
finale.
30

E.MODELAJUL, ca mijloc de realizare a activităților artistico-plastice, este una dintre cele mai
plăcute activități si una dintre cele mai importante din programa activităților desfășurate in
grădinița.
Importanta sa decurge din rolul pe care aceste activități îl au in dezvoltarea multilaterala a copilului.
Astfel, modelajul contribuie la înzestrarea preșcolarilor cu unele deprinderi cum sunt acelea de a doza
efortul și amplitudinea mișcării, de a ține corect unealta de scris în mână.
Modelajul contribuie, de asemenea, la dezvoltarea psihica a copilului. Se dezvoltă atenția, se
dezvoltă operațiile gândirii, mai ales a gândirii logice, se dezvoltă spiritul de observație. Aceste activități
dezvoltă si imaginația, dar contribuie și la formarea profilului moral.
La toate acestea se adaugă și mulțumirea pe care o simte copilul atât în timpul lucrului, dar și atunci
când realizează că din mâinile lui a ieșit un obiect cu care poate contribui la înfrumusețarea sălii de grupă.
Modelajul este o sursă importantă a creativității și o forma de destindere la indemna fiecărui copil.
La inceput, la varsta prescolara copiii se exprima mai greoi verbal alegand varianta exprimarii
grafice. Prin activitati instructiv-educative structurate, copilul ajunge sa se exprime corect gramatical si
cursiv, iar dpdv plastic sa se exprime prin desen, pictura si modelaj. Aceasta ultima varianta de exprimare
este utilizata mai des de catre copiii mai emotivi, care se refugiaza in lumea culorilor.
F.Prin DESEN copilul se simte important, descoperind o alta varianta de exprimare a ceea ce
simte, a ceea ce gandeste si cum percepe lumea inconjuratoare. Atat educatoarele, cat si parintii
trebuie sa incurajeze si sa ghideze pasii copiilor pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, arta
si pentru dezvoltarea unei personalitati complexe.
Elementele plastice care se invata la gradinita sunt: punctul, linia, pata de culoare, forma si
combinatii ale acestora .
In prima etapa, copilul invata sa deseneze utilizand creionul grafic, apoi creioanele colorate si mai
tarziu carioca. Pentru utilizarea elementelor grafice si instrumentele specifice desenului, educatoarea trebuie
sa proiecteze activitati cu teme simple precum: Fulgerul, Floarea, Nori, Soarele, Omul, Bradul, Copacul,
Sacul, Clopotelul, Masina, Steluta, iar mai apoi trece la compozitii simple, apoi mai complexe, avand ca
posibile teme Anotimpurile, Familia, La Bunici, Prietenii, Jucariile Mele, Parcul etc.
Din punct de vedere psihologic, desenul poate fi utilizat fie ca test de inteligenta, fie ca test de
personalitate. Ca test de inteligenta- testul omului- detaliile anatomice si vestimentare calculeaza varsta
mentala a copilului. Testul omului arata expresia de sine sau a corpilului. Ca test de personalitate desenul
este luat dtept oglinda de reflexie a personalitatii. Copilul deseneaza spontan, ce este important pentru el
pozitiv si negativ.
Pentru copil, desenul exprima un fel de proiectie a existentei sale. Persoana desenata este copilul
insusi caruia, de multe ori ii da propria varsta si sex. Diferente semnificative in reprezentarea grafica a
omului pot indica tendinte regresive sau tendinta de a creste. Persoana desenata reprezinta expresia de sine
si imaginea corpului cu emotiile traite de copil. Modul in care il reprezinta depinde de dorintele sau
defectele acestuia. Prin acest proces de proiectie, copilul poate sa isi prezinte problemele sale, sentimentul
de sine, anxietatea si mecanismele sale de reactie sau mecanismele de aparare.
Interpretarea desenului depinde de o serie de factori si anume: maturitatea intelectuala, perceptiva si
vizuala a copilului, locatia unde este realizat (acasa, la gradinita, la cabinetul psihologului), relatia care se
stabileste, momentul in care este realizat, aspectul adaptativ (Cum accepta copilul sarcina?, Raspunde
spontan?, Pune intrebari inainte sa inceapa?, Cererea a fost simtita ca fiind frustranta? etc).
G.Activitatea de PICTURA se desfasoara diferit de cele de desen prin faptul ca se utilizeaza
instrumente diferite (pensula, acuarele, guase, pasta de dinti, paie, dopuri de pluta etc.)
pastrandu-se aceleasi teme sau se pot alege si altele, in functie de context si de varsta copilului.
Prima forma de exprimare prin pictura la copiii mici este dactilopictura sau pictura cu degetelul. La
aceasta varsta, copiii nu au bine dezvoltati muschii mici ai mainii si nu isi pot coordona bine miscarile, fiin-
du-le foarte greu sa picteze cu pensula. De aceea, invata sa picteze mai intai cu degetul, urmarind ca mai
apoi sa utilizeze pensula sau alte instrumente (vata, stampile etc).
31

Pentru dezvoltarea imaginatiei, educatoarele pot da copiilor teme concrete de realizat sau ii pot lasa
sa aleaga singuri ceea ce vor sa redea prin desen si culoare.
Asadar, prin pictura, desen si modelaj, adultul formeaza copiilor deprinderi de lucru, capacitati de
exprimare, in ajuta pe copil sa realizeze corespondente intre elementele de limbaj plastic si natura,
stimuleaza expresivitatea si creativitatea si nu in ultimul rand, dezvolta armonios si multilateral
personalitatea copiilor.
H.COLAJUL este un procedeu tehnic apărut în arta modernă, care constă în lipirea pe același tablou
sau pe o suprafață limitată – foaie de desen sau alt suport – a unor elemente eterogene , în
vederea obținerii unui efect de ansamblu, de natură estetică. În realizarea unui colaj putem
utiliza mai multe tehnici :
tehnica formelor rupte
Se pot folosi pentru rupere hârtie colorată, pictată chiar de copii, ilustrații colorate, afișe vechi, ziare
rupte spontan, direct, fără a fi schițat cu creionul vreun desen sau altă imagine grafică. Formele rupte de
culoare deschisă se pot aplica pe un fond închis și invers. Se pot realiza compoziții prin mozaic, situație în
care formele sunt alcătuite din mici bucățele de hârtie sau carton colorat, alăturate și lipite cu aracet sau altă
soluție de lipit. Subiectele pot fi: omul, copacul, obiecte casnice, flori, animale, etc.
tehnica formelor tăiate din hârtie
Este o tehnică plată ce se poate folosi în lucrări de tip afiș sau gazetă de perete. Aceasta presupune
tăierea formelor de hârtie cu ajutorul foarfecii după un contur executat anterior. Formele de hârtie se taie
întregi sau se secționează în părți, după care se așază într-o anumită compoziție. Golurile rămase după
decuparea formelor din hârtie se pot lipi pe un alt suport, obținându-se imagini noi prin tehnica decolajului.
tehnica formelor din materiale textile
Gama materialelor textile este vastă. Se taie din materialul textil diferit colorat părți sau forme
întregi care se lipesc pe un carton sau foaie de carton groasă. Se pot iniția compoziții cu elemente din natură
– pădurea, ogorul, marea – joc de forme geometrice.
I.AUDITIILE muzicale sustinute in gradinita de copii ocupa un loc important in educatia
muzicala a prescolarilor. Cu ajutorul acestora se formeaza de timpuriu la copii dragostea pentru
muzica, priceperea de a deslusi unele idei si sentimente pe care le transmite cantecul.
Auditia muzicala in forme neorganizate constituie primul contact al copiilor cu muzica, iar cele
organizate ocupa un loc insemnat printre mijloacele educatiei muzicale folosite in gradinita. Cu ajutorul
acestora se continua si se imbogateste experienta prescolarilor.
Copiii sunt deprinsi sa asculte, sa inteleaga si sa indrageasca diferite piese muzicale: li se
formeaza capacitatea de concentratre la un singur stimul, stimulul auditiv. Auditiile muzicale includ un
bogat fond informational legat de exprimarea unor sentimente si ganduri despre lume si viata, iar ca valoare
formativ-educativa stimuleaza capacitatea intelectuala, dezvolta memoria voluntara si asigura o justa
legatura intre aparatul auditiv si fonator.
Auditia muzicala se organizeaza si se desfasoara in functie de grupa cu care lucreaza educatoarea si
de scopul pe care aceasta il urmareste in activitatea obligatorie si in functie de continutul si caracterul
pieselor muzicale pe care urmeaza sa le asculte copiii.
6.STRATEGII DIDACTICE UTILIZATE IN EDUCATIA TIMPURIE
Strategia didactica – sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse
educationale care vizeaza atingerea unor obiective. Ocupa un loc central în cadrul activitatii didactice,
deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza în functie de decizia strategica a profesorului. Este
conceputa ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii – învatarii, conditiile
realizarii, obiectivele si metodele vizate. Prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai
eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si învatare (astfel se pot preveni erorile, riscurile
si evenimentele nedorite din activitatea didactica).
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare ( informative și
activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu metoda sau
cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare . Strategia vizeaza
procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire .
32

Metoda de invatamant – acea cale prin care elevii ajung , in procesul de invatamant, sub
coordonarea educatorilor , la dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor
intelectuale si la valorificarea aptitudinilor specifice.
Metoda – un plan de actiune, o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop
– un instrument de lucru in activitatea de cunoastere si de formare a abilitatilor
– este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea actiunii de
predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati proiectate minta l, conform unei
strategii didactice.
Procedeu didactic: reprezinta operatiile subordonate actiunii declansate la nivelul metodei de
instruire propusa de profesor si adopatat de elevi. Reprezinta o componenta sau chiar o particularizare a
metodei care conditioneaza din interior sau exterior calitatea acesteia. Din interior prin capacitatea de
reordonare a operatiilor in cadrul actiunii declansate la nivelul metodei. Din exterior prin preluarea unor
responsabilitati ale metodei in situati ain care aceasta intra intr-un anumit blocaj pedagogic.
Tehnica: presupune îmbinarea mai multor procedee didactice ca solutie practica însotite de
mijloace pentru realizarea activitatilor didactice (M. Ionescu, I. Radu)
Instrument didactic: exista mai multe tipuri de instrumente didactice:
-Instrumente informative naturale, cum ar fi insectarele, colectiile de plante sacoici etc
-Instrumente tehnice cum ar fi obiectele tehnice sua instalatiile tehnice
-Instrumente elaborate ca substitute ale realitatii cum ar fimulajele machetele,fotografii filme
-Instrumente gen jocuri tehnice
-Instrumente de laborator, cabinet, atelier
-Instrumente gen harta contur, sabloane didactice stampile didactice, tabla electronica,
dispozitive automate de instruire
-Teste docimologice, grile de masurare apreciere a activitatii.
Mijloc de invatamant – ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente si
sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea
unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.
Mijloacele tehnice de instruire = ca ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care
pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele
dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul didactic
Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire (in functie de analizatorul solicitat precum si de
caracterul sistemic sau dinamic al celor prezentate)
– mijloacele tehnice vizuale : retroproiectorul, harti, fise de lucru
– mijloacele tehnice auditive : radioul, casetofonul, etc
– mijloacele tehnice audio-vizuale : video-player, tv, calculatorul
Material didactic: Materialele didactice sunt RESURSE MATERIALE. Prin urmare inainte de a
trece la proiectarea ,,strategiei” didactice trebuie analizate din acest punct de vedere: exista sau nu exista in
cantitate suficienta in scoala? Daca o parte nu exista, pot fi create.
Auxiliare curriculare si didactice : sunt produse curriculare utilizate de cadrele didactice i de ș
elevi, în procesul didactic, pentru implementarea adecvată i eficientă a curriculumului. Exemple: caiete ș
speciale de lucru, caietele de colorat, caietul educatoarei.
Fisa de lucru independent : sunt materiale didactice concepute de catre educatoare cu scopul de a
sistematiza, evalua, fixa cunostintele, aptitudinile si competentele elevilor in urma unei lectii sau sfarsitul
unui ciclu de invatare. Acestea cuprind maxim 4 itemi cu gradul de complexitate adecvat particularitatilor
de varsta a copiilor.
7. EVALUAREA IN EDUCATIA TIMPURIE
În activitatea din grădiniță, actul de evaluare are drept scop măsurarea și aprecierea cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor dobândite de copii în cadrul actului educațional. În același timp, evaluarea
urmărește și aspectele formative ale muncii educatoarei, concretizată în modalitățile de abordare a
schimbării , în atitudinile și comportamentele dobândite de copilul preșcolar prin procesul de învățământ.
33

Pentru activitatea concretă de evaluare desfășurată de un cadru didactic, premisele esențiale sunt:
cunoașterea teoretică și concretă a particularităților copiilor , competența scopurilor definite ,
operaționalizate a inventarului de performanțe posibile pe care le oferă curriculum-ul oficial.
Evaluarea va sluji mai bine obiectivele procesului de învățământ , dacă va fi integrată în acest
proces și nu se va constitui printr-o activitate anterioară lui. Trebuie integrată în actele de predare – învățare
conducând la ameliorarea lor continuă, deci la îmbunătățirea lor continuă deci la îmbunătățirea
performanțelor cu condiția însă să se respecte anumite cerințe psihopedagogice :
Compararea pregătirii preșcolarilor cu obiectivele specifice fiecărei discipline de studiu și cu
cele operaționale ale fiecărei activități. Nu este permis să predai una și să ceri la evaluare
alta.
Formularea unui număr de întrebări care să permită verificarea cunoștințelor și deprinderilor
esențiale din materia predată. Evaluarea nu este relevantă când constată că un copil știe bine
sau foarte bine doar 1-2 subiecte din materialul supus evaluării.
În conformitate cu anumite criterii psihopedagogice , sociologice și docimologie care vizează
efectele evaluării în plan individual și social , funcții ale evaluării sunt :
* Funcția diagnostică – stabilește nivelul, punctele tari și slabe ale copiilor examinați. Se stabilește
unde se situează aceste rezultate în raport cu obiectivele proiectate , încercând să depisteze factorii care
influențează în sens pozitiv sau negativ. Se realizează prin teste diagnostice :
– de cunoștințe
– de randament
– psihologice
* Funcția prognostică – stabilește zonele performanței viitoare a copiilor, sunt preconizate
rezultatele. Se realizează prin :
– teste de aptitudini
– teste de capacitate
– teste de abilități
* Funcția de selecție – realizează clarificarea copiilor într-o stare de concurs sau de examen. În
urma acesteia se ierarhizează preșcolarii și grupele de preșcolari în cadrul grupelor. Se realizează prin teste
standardizate de tip normativ.
* Funcția motivațională – stimulează autocunoașterea, autoaprecierea, autoevaluarea în raport cu
obiectivele formării educaționale. Aceasta conștientizează pentru obținerea unor performanțe, motivează și
stimulează interesul pentru pregătire, pentru perfecționare și cât mai înalte. Se realizează:
– sub formă de feed-back oral
– sub formă de raport scris – de unde rezultă o funcție socială a evaluării – informează familia
asupra rezultatelor obținute de preșcolari.
După funcțiile pe care evaluarea le îndeplinește în cadrul procesului mai larg al stimulării
potențialului biopsihic al copilului și al optimizării parametrilor generali ai dezvoltării acestuia, formele de
evaluare utilizate în grădiniță sunt :
* Evaluarea inițială – constă în aprecierea nivelului general al dezvoltării copilului la intrarea în
grădiniță sau în momentul integrării lui în diferite categorii de vârstă ale preșcolarității. Constituie o
premisă determinantă în proiectarea demersului didactic și o condiție a reușitei acesteia.
Obiectivele evaluării inițiale sunt orientate spre cunoașterea capacităților generale de învățare ale
copiilor, a nivelului de cunoștințe, deprinderi, abilități necesare desfășurării programului de instruire care
urmează. Evaluarea se desfășoară oral sau scris și stabilește un diagnostic real și obiectiv, care poate
îndeplini funcția predicativă, deci va indica traseul demersului didactic ce urmează a fi desfășurat în trei
planuri :
modul adecvat de predare – învățare a noului conținut;
continuarea unui program de recuperare pentru tot colectivul de copii;
măsuri de sprijinire și recuperare pentru o parte din copii;
34

Evaluarea continuă – (formativă ) o găsim în derularea tuturor activităților curente din cadrul
grădiniței și care operează în diferite forme:
a observării continue a comportamentului copiilor, a surprinderii reacțiilor pe acre ei le au la
solicitări diverse, a semnalării progreselor pe care le obțin prim trecerea de la o sarcină la
alta;
a recompensării succeselor pe care copii le obțin în învățare prin formule de genul: „bravo!”,
„foarte bine!”
a atitudinilor de sprijin , de încurajare pentru depășirea anumitor obstacole și dificultății de
învățare prin formulele: „se poate și mai bine!”, „mai încearcă o dată!”
Trebuie să se rețină faptul că, din moment ce obiectivele îi vizează pe toți copiii, sarcina didactică
din proba sau fișa de evaluare este aceeași pentru toți copiii, pentru că diferențierea și individualizarea sunt
strategii ale învățării și nu ale evaluării.
Evaluarea sumativă –intervine de obicei, la capătul unei componente tematice care se desfășoară
pe o durată mai marte de timp sau la sfârșit de semestru –când sunt revizuite cunoștințele,
deprinderile,abilitățile dobândite în acest interval – cu scopul explicit al întăririi și stabilizării noilor
comportamente achiziționate.
La această formă de evaluare se recurge la sfârșitul anului pregătitor, când se verifică parametrii
generali ai dezvoltării și când se sintetizează cele mai înalte niveluri de performanță în baza cărora copilul
este declarat apt pentru a fi școlarizat.
Evaluarea sumativă reprezintă un sondaj ce relevă informații atăt despre copii, cât și despre
activitate. De aceea , această evaluare nu oferă informații complete despre gradul de însușire a
cunoștințelor, de formare a deprinderilor la toți copiii , deoarece acest tip de evaluare nu însoțește demersul
didactic secvență cu secvență, deci nu permite acea ameliorare pe parcurs, ori de câte ori ar fi necesar.
În funcție de specificul vârstei prescolare metodele de culegere a datelor în vederea evaluării
activităților din grădiniță vor fi : observația , conversația , studiul produselor activității , analiza
procesului de integrare socială , testul , ancheta.
* Metoda observației – constă în surprinderea și consemnarea evenimentelor definitorii pentru
dezvoltarea copilului.
Rezultatele observației se materializează în aprecieri deschise ,directe, cu valoare evaluativă iar apoi
pot fi consemnate intr-un protocol de observație – o fișa personală a copilului . Notările în fișă vor fi
datate, pentru a se putea pune mai ușor în evidență aspectele evolutive sau unele involuții , stagnări ,
regrese, care prin acumulare atrag atenția asupra urgenței de a se intervenii ameliorativ și optimizator.
* Convorbirea cu scop evaluativ – se realizeaza prin intermediul limbajului verbal si cuprinde o
gama variata de exprimari valorice (lauda, acord dezacord corect gresit). Acest mod de apreciere nu este
prea exact insa prin mesajele evaluative poate impulsiona copii pentru activitatile viitoare.
* Metoda consemnării grafice a preferințelor – permite prelevarea și interpretarea datelor
obținute despre fiecare copil prin evidențierea zonelor de interes , a preferințelor copilului , dar și a
domeniilor în aport cu care el întâmpină dificultăți.
* Notarea prin culori: se foloseste mai ales in invatamantul prescolar sub forma unor simboli –
stelute buline flori – de diferite culori. Fiecare simbol indica gradul de apropiere sau discrepanta dintre
rezultatele asteptate si cele obtinute.
* Metoda portofoliului: consta in selectarea, indosarierea ;i pastrarea diferitelor lucrariale copiiilor
pentru ca mai tarziu, pe baza probelor materiale, sa se poata face o evaluarea de tip cumulativ, care va
marca progresele pe care ei le-au realizat intr-o unitate mia mare de timp. Este un instrument complex de
evaluare, prin care se urmărește progresul copilului pe mai multe planuri, dar și atitudinea acestuia față de
activitățile desfășurate, pe o perioadă de timp. Elementul esențial al acestei metode îl reprezintă implicarea
activă a preșcolarilor în crearea, colectarea și selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului.
* Descriptori de performanta: acestia sunt instrumente de evaluare ce pot fi folosite cu usurinta de
catre educatoare pentru ca evaluarea sa devina mai rationala, mai controlabila, prin utilizarea acestor criterii
precise. Descriptorii de performanta sunt enunturi normativ-valorice despre ceea ce stiu si pot sa faca
prescolarii la un moment dat.
35

* Fisele de evaluare – este completată de educatoare, care înregistrează date factuale despre
evenimentele cele mai importante pe care le identifică în comportamentul copiilor. Pe lângă aceste date se
adaugă interpretările educatoarei în legătură cu cele observate. Un dezavantaj major al fișelor de evaluare
este faptul că implică foarte mult timp și are grad redus de obiectivitate.
În realizarea fișelor de evaluare , educatoarea poate utiliza următoarele tehnici de înregistrare a
datelor: înregistrări factuale și înregistrările narative. Fișa de evaluare se folosește, mai ales, pentru
obținerea feedback-ului de către educatoare, pe baza căruia poate face precizări și completări, noi
exemplificări etc., în legătură cu conținutul predat
* Itemul de evaluare – este definit ca fiind o întrebare, formulată într-un anumit format astfel încât
să fie primit un răspuns așteptat.
Etapele care trebuie parcurse în elaborarea itemilor sunt:
– stabilirea grupei de preșcolari, domeniului experiențial și conținuturile de evaluat,
– definirea obiectivelor realizate prin intermediul itemilor
– elaborarea descriptorilor de performanță corespunzători obiectivelor
– formularea enunțului itemului
Tipuri de itemi, în funcție de tipul de răspuns așteptat și gradul de obiectivitate al notării:
itemi cu răspuns închis ( obiectivi) 
itemi semiobiectivi 
itemi cu răspuns deschis( subiectivi)
* Testele standardizate sunt instrumente de evaluare a performantelor care vizeaza modificarile
propuse prin invatare, in principal in domeniul cognitiv, deci cunostiinte acumulate, capacitati intelectuale
formate. Ceea ce este esential la aceste probe, este faptul ca ele permit o evaluare mai obiectiva a
performantelor in invatare ale copiilor pe baza unor criterii de apreciere coerente si explicate.
Ele au cateva caracteristici:
-sunt formate dintr-un grupaj de intrebari, sarcini (itemi) care acoperao parte aprogramei
-in structura lor vor fi evitate formularile generale
-asigura conditii asemanatoare de verificare pentru toti copii
-presupune un barem de verificare
In concluzie evauarea nivelului de pregatire a copilului este impusa de trei aspecte esentiale:
-respectarea particularitatilorde varsta si individuale
-gasirea unor metode si mijloace adecvate pentru ca evaluareasa contribuieladezvolatrea
personalitatii copilului prescolar
-sa raspunda sarcinii gradinitei de a pregati copii pentru inegrarea cu succes in activitatea
scolara
36