Raport I Doctorat 2015 [603651]

PLANUL LUCRĂRII
PARTEA I – CERCETĂRI ANTERIOARE PRIVIND CREȘTEREA BIVOLILOR ÎN ZONA
FĂGĂRAȘ

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. O RIENTĂRI PRIVIND CREȘTE REA BIVOLILOR PE PLAN MONDIAL
ȘI NAȚIONAL

1.1. DIRECȚII ȘI ORIENTĂRI ÎN CRE ȘTEREA BUBALINELOR PE PL AN MONDIAL

1.2. ASPEC TE PRIVIND CRE ȘTEREA BIVOLILOR PE PLAN NAȚIONAL
1.2.1. ORIGINE, FORMARE, EFECTIV ȘI RĂSPÂNDIREA BIVOLULUI ÎN ROMÂNIA
1.2.2. EFECTIVUL DE BIVOLI ÎN PRINCIPALELE JUDEȚ E CR ESCĂTOARE

1.2.3. EVOLUȚIA ȘI E FECTIVUL DE BIVOLI ÎN JUDEȚUL BRAȘOV

1.3. CARACTERIZAREA BIOLOGICĂ A BI VOLILOR DIN ROMÂNIA
1.3.1. ÎNSUȘIRILE MORFOLOGICE ALE BIVOLULUI ROMÂNESC
1.3.2. CARACTERELE DE REPRODUCTIE SI ALE PRODUCTIEI DE LAPTE LA
BIVOLUL ROMANESC
1.3.2.1. CARACTERELE DE REPRODUCTIE
1.3.2.2. CARACTERELE PRODUCȚIEI DE LAPTE
1.3.2.3. CARACTERELE PRODUCȚIEI DE CARNE
1.3.3. OBIECTIVELE ȘI PERSPECTIVELE DE CREȘTERE A BIVOLILOR ÎN ROMÂNIA

CAPITOLUL II. CRE ȘTER EA BIVOLILOR ÎN ZONA FĂGĂRAȘULUI

2.1. SCURTĂ DESCRIERE A ZONEI FĂGĂRAȘULUI

2.2. EVOLUȚIA ȘI E FECTIVUL DE BIVOLI ÎN ZONA FĂGĂRAȘULUI

2.3. CARACTERI ZAREA BIVOLILOR DIN ZONA FĂGĂRAȘULUI

2.4. ASPECTE PRIVIND REPRODUCȚIA BIVOLILOR ÎN ZONA FĂGĂRAȘ

INTRODUCERE

O analiză asupra numeroaselor specii de animale domestice, relevă că fiecare dintre acestea a
constituit pentru omenire o sursă materială vitală, cu importanță zonală specifică diferită,
determinată de condițiile istorice, culturale, naturale și de particularitățile caracteristice evoluției
societății în timp. Astfel, rasele și populațiile existente în prezent în cadrul fiecărei specii de bovine,
poartă adânc întipărită amprenta factorilor de mediu și de asemenea, a activității continue dirijate a
omului.
Bivolii se încadrează în trei genuri, sunt răspândiți pe toate continentele, au forme domestice și
forme sălbatice, se adaptează cu ușurință în majoritatea zonelor climatice, la toate ti purile de
exploatații, neavând cerințe speciale față de condițiile de hrănire. Extinderea bivolilor în afara ariei de formare a fost determinată de nivelul de dezvoltare social -economic al comunităților și de faptul
că aceștia sunt considerați ca nu fiind pretențioși față de condițiile de exploatare. Provenit din
Bubalus arni (sau bivolul Indian) bivolul domestic se structurează în prezen t în două grupe, care
prin aspect, comportament și factori genetici, prezintă deosebiri apreciabile, acestea fiind
cunos cute sub denumirea "tip baltă" și "tip râu", respectiv de apă curgătoare sau riveran. Primul tip
corespunde populațiilor cu însușiri mai favorabile pentru tracțiune, la lucrările pentru cultivarea
orezului sau transporturi, răspândiți în zona de sud-sud es t a Chinei), iar al doilea tip este mai
fa
vorabil producției de lapte, care de fapt întrunește și rasele sau populațiile cele mai valoroase
actuale ameliorate.
Bivolul de râu (de apă curgătoare ori riveran), cu performanțe productive foarte bune, se caracterizează prin următoarele:
-structură genetică specifică (are 50 de cromozomi, dintre care 5 perechi sunt submetacentrice și 20
acrocentrice);
-manifestă incompatibilitate genetică față de bivolul de mlaștină (cele două subspecii sunt
interfertile și produc descendenți cu 49 cromozomi, iar descendenții masculi hibrizi au uneori
probleme de fertilitate, în timp ce femelele hibride au intervalul între fătări mai lung, doar în situația
când se practică încrucișările de întoarcere;
-dezvoltare corporală ma i mare decât a bivolului de mlaștină, care la mascul poate fi de 1,8 ori mai
ridicată;
-conformație specifică (cap lung, gât subțire, trunchi mai lung și mai puțin adânc și membre mai
lungi și mai subțiri decît la bivolul de baltă);
-coarne orientate în jo s și înapoi, după care se curbează în sus, având forma de seceră;
-dimorfism sexual pronunțat;
-aptitudine de lapte sub raport cantitativ și calitativ mult superioară bivolițelor de baltă (Georgescu,
Gh. și col., 2008).
La nivel mondial creșterea bivoli lor este concentrată în special în țările din Asia, având o pondere
de 97% di n efectiv ul total. Printre țările mari crescătoare de buba line se înscriu: India,
Pakistan, Egipt, Vietnam și Nepal. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
trecut, s-au făcut populări apreciabile în zona Amazonu lui, coasta Pacificului din continentul
American (Brazilia, Peru, Venezuela, Columbia) în aceaste zone bubalinele dând rezultate foarte
bune și se cre sc în continuare în num ăr foarte mare.

Introduce rea bivolilor în Europa este de dată mai recentă, respectiv în arealul mediteranean și
țările balcanice primele dovezi istorice apar odată cu expedițiile lui Alexandru Macedon (356 -323
î.e.n.). În Europa, autorii bulgari Polihrasov, Alexiev și Zahariev (1986), apreciază că bivolii aparțin
tipului de râu. Aceștia au ajuns pe continentul european prin Peninsula Balcanică din trei direcții, și
anume:
– din est, prin Bizanț, spre Bulgaria și alte țări din peninsulă;
– din Nord, odată cu invazia în Europa, a hunilor (triburi asiatice nomade, de neam turanic, din
primul val al marii migrații de la sfărșitul Antichității și începutul Evului mediu, așezați în Panonia în secolul al patrulea) și avarilor (populație turcică, așezați în timpul marii migrații a
popoarelor în Câmpia Panonică);
– din Sud, prin Italia, unde se presupune că bivolii de râu au fost introduși din Nordul Africii de
către sarazini .
Potențialul de producție al populațiilor existente, variază foarte mult de la o zonă de
creștere la alta, este direct influențată de valoarea biologică a animalelor, de programul de
ameliorare, de direcțiile de exploatare și tehnologia de creștere adaptate corespunz ător condițiilor
social-econo mice specifice zonei.
Alături de creșterea bubalinelor și de optimizarea continuă a tehnologiilor de exploatare, precum
și de adaptarea aces tora cerințelor zootehniei actu ale, un rol deosebit revine activității de
ameliorare, prin cunoa șterea câ t mai amănunțită și reală a caract erelor și însușirilor, în principal a
celor pentru lapte, pentru a lua decizii corecte și bine funda mentate privind creșterea și exploatarea
acest ora în viitor.
O direcție de producție neevidențiată, care a prezent at un atribut prioritar în creșterea
bubalinelor, a reprezentat -o forța de tracțiune. În unele țări sau zone de creștere aceasta a
reprezentat și încă mai constituie sursa principală în agricultură și transporturi, îndeosebi în
cultura orezului și a trestiei de zahăr.

CAPITOLUL I. O RIENTĂRI PRIVIND CREȘTE REA BIVOLILOR PE PLAN MONDIAL
ȘI NAȚIONAL

1.1. DIRECȚII ȘI ORIENTĂR I ÎN CRE ȘTEREA BIVOLILO R PE P LAN MONDIAL

Bivolii reprezin tă una din speciile de animale mai recent domesticite. Din cele mai vechi
timpuri, creșterea buba linelor a constituit o i mportantă și permanentă preocupare pentru om
începând cu domesticirea lor, urmată de îmbună tățirea potențialului de producție la populațiile
existente și sporirea lor numerică, ajungându-se în prezent la un efectiv de aproximativ 199,783
milioane de cap ete.
Din tabelul 1 se observă că ef ectivul de bivoli a crescut în ultimii 30 ani cu 69.691.078 capete,
ceea ce reprezintă 53,6% față de anul de referință 1983. La nivel mondial creșterea bivolilor este
concentrată în special în țările din Asia. Cea mai mare creștere numerică a bivolilor s -a realizat pe
continentul african, cu 81%.

Tabelul 1

Dinamica efectivului mondial de bivoli 1983 – 2013
(după FAO, 2015 )

Continent/
regiune Anul
1983 1993 2003 2013
Africa 2.322.025 3.250.025 3.777.025 4.200.000
America 710.582 1.504.860 1.154.908 1.285.820
Asia 126.539.656 149.884.031 166.463.994 193.872.111
Europa 519.982 170.076 238.762 425.383
Oceania 226 65 195 210
Uniunea
Europeană 147.982 126.197 193.513 418.621
Total
mondial 130.092.471 154.809.057 171.634.884 199.783.549

Creșterea populației de bivoli a avut la bază creșterea demografică a țărilor care au ca principale
animale producătoare de lapte bubalinele, precum și slaba mecanizare și automatizare a proceselor
de producție din agricultură. Bivolul fiind un animal puțin pretenț ios față de condițiile de creștere s-
a adaptat în zonele calde și umede, cu surse de hrană mai reduse.
La nivel mondial se remarcă India cu cea mai mare creștere a efectivelor de bivoli, urmată de
China, Egipt și Brazilia. India, în care se găsesc cele mai perfecționate rase de bivoli deține în
prezent peste 60% din efectivul asiatic de bivoli și 58% din efectivul total mondial (tabelul 2 ).
A doua țară ca importanță în creșterea bivolilor, după India este Pakistanul, care a înregistrat o
creștere de 3 ori a efectivului în ultimii 30 ani. Aici se remarcă faptul că efectivul de bivoli este
concentrat în proporție de 76% în provincia Punjab și furnizează 73% din producția națională de lapte.

Tabelul 2
Dinamica numărului de bivoli în perioada1983 – 2013, în principalele țări crescătoare la nivel
mondial (după FAO, 2014)
Continent/
regiune Anul
1983 1993 2003 2013
Brazilia 702.182 1.498890 1.148808 1.279000
China 19191163 22216703 22729162 23253900
Egipt 2322000 3250000 3777000 4200000
India 71.57300 8 85.318000 97.922000 115.420000
Iran 315000 430000 500000 135000
Irak 175000 108000 115000 307000

În ceea ce privește produc ția de lapte pe plan mondial, d atele statistice din evidențele F.A.O.
2015, (tabelul 3) evidențiază că laptele de bivoliță reprezintă a doua sursă ca importanță de lapte,
după cel de vacă.
Maj oritatea țărilor dezvoltate se confruntă cu o supraproducție de lapte de vacă , motiv pentru
care unele dintre acestea impun restricții cantitative și exigențe cal itative. În aceste condiții, o
sursă alternativă importantă de lapte este cel obținut de la bivolițe.
Tabelul 3
Producția mondială d e lapte obținut de la principalele
specii de fermă (tone)
Specia Anul
2000 2008 2009 2010 2011 2012
Taurine 490.145.940 581.076.609 586.271.3 22 597.608.883 606.660.839 625.754.261
Bubaline 46.667.238 55.680.368 56.908.265 58.520.333 58.934.518 97.417.135
Ovine 8.103.580 8.994.632 9.423.316 9.890.478 9.262.607 10.122.522
Caprine 12.776.671 16.174.341 16.416.660 17.279.077 15.855.612 17.846.11 8
Cămilă 1.419.007 2.034.236 1.921.720 2.205.288 2.256.096 2.785.382

Pe plan mondial producția de lapte de bivoliță este diferită de la o țară la alta, în funcție de
dezvoltarea sectorului zootehnic și de potențialul productiv al raselor existente.
Tabelul 4

Evoluția producției de lapte de bivoliță pe
plan mondial (tone)
Zona
geografic ă Anul
1990 2008 2010 2011 2012
Asia 42.762.072 82.620.865 89.398 .063 90.162.041 94.566.429
Africa 1.250.000 2.640.640 2.653.240 2.653.240 2650.000
Europa 64.142 224.121 185.561 201.578 200.706
FAO 2015

Din tabelul 4 se poate observa c ă în perioda 1990- 2012 producția de lapte de bivoliță a crescut
foarte mult, ponderea cea mai mare fiind în Asia.
În Europa, principala țară crescătoare de bubaline este Italia, populația de bivoli a acestei țări
crescând exploziv între anii 2003 și 2013 datorită introducerii cotei de lapte pentru taurine și de
asemenea, creșterii cerinței de brânză cu pastă moale, tip mozzarella. De remarcat este și faptul că
țări precum Germania, în care creșterea biv olilor nu reprezintă o tradiție , au importat aceste animale
după anul 2000, în special din țările din estul Europei , ajungând astăzi să totalizeze 5000 capete, în
ferme de dimensiuni variabile, de la 50 capete până la 250 capete (tabelul 5). Această tendință de
creștere a populației de bivol mediterane an se explică și prin schimbarea stilului de viață și a
preferințelo r culinare în multe comunități din vestul Europei (creșterea preferinței pentru produse
tradiționale, pentru produse locale).

Tabelul 5

Dinamica numărului de bivoli în perioada1983 – 2013, în principalele țări crescătoare din Europa
(după FAO, 2015 )
Continent/regiune Anul
1983 1993 2003 2013
Albania 2.000 1.700 120 120
Bulgaria 39.822 22.109 7.489 9.212
Germania – – – 5.000
Italia 107.300 103.200 185.000 402.659
Serbia și Muntenegru 19.000 28.700 –

O situație îngrijorătoare , pe care o remar căm în prezent este diminuarea accentuată a efectivelor
de bivoli în țări cu tradiție, în care a existat preocupare permanentă pentru creșterea bivolilor. Se
observă că în Bulgaria efectivul s -a redus în perioada 1983- 2003 cu 81%, ceea ce impune o atenție
deosebită. Ultima decadă a studiului nostru indică o creștere cu aproximativ 23%.
În Europa, dintre ț ările crescătoare (tabelul 6), Italia produce cea mai mare cantitate de lapte de
bivoliță, datorită creșterii numerice a efectivelor, cât și a îmbunătă țirii materialului biologic de care
dispune.
Tabelul 6
Evoluția producției de lapte de bivoliță în principalele țări crescătoare din Europa ( tone)
Zona
geografic ă Anul
1990 2008 2010 2011 2012
Italia 43.000 216.780 177.458 192.540 192.455
Turcia 174.225 31.422 35.487 40.372 46.989
Grecia 98 160 160 160 160
Bulgaria 20.924 7.173 7.933 8.868 8.081
Albania 120 8 10 10 10
FAO 2015

Resursele informaționale în ceea ce privește produc ția individuală se limitează la studiil e și
cercetările care sunt publicate în diferite anuare și reviste de specialitate, în acest sens datele
care există sunt încadrate în limite foarte mari.
La Rasele Nili-Ravi, Murrah, Kundi, Meksana ș.a., care au fost cre scute în condiții de
exploatare diferite, materialul biologic are un grad diferit de ameliorare, nivelul de producție
este în medie de 2000 kg lapte pe lactație, efectivele cuprinse în registrul genealogic al acestora
realizând între 2500-5000 kg lapte și chiar mai mult. Majoritatea ce lorlalte populații, realizează
producții între 400-1500 kg lapte, cu 7-8% conținut în grăsime, exceptând bivolul cre scut în
Italia a cărui performanțe sunt asemănătoare ra selor ameliorate menționate mai sus (Velea C.,
2006).
Produc țiile de lapte sunt influențate foarte mult nu numai de gradul de ameliorare al populațiilor
respective, dar și de tehnologia de exploatare a lor, în ce măsură ele sunt utilizate la munci agricole
sau nu.
Datorită condițiilor inegalabile de adaptare ale acestei specii la zone le umede și calde, se
apreciază că plafonul biologic optim al producției anuale de la o femelă în lactație este în
prezen t la cca. 2000-2500 kg și peste 150-180 kg grăsime pură, acest nivel mediu datorându-se în
primul rând extinderii raselor productive valoroase, prelungirii vieții econom ice și reducer ii
consumului specific pe unitatea de produs obținut.
În direcția produc ției de carne se evidențiază o situație asemănătoare cu cea de lapte, dar aceas ta
se realizează exclusiv pe seama creș terii efectivelor valoroase în aceas tă direcție, masa carcasei
fiind de aproximativ 140 kg în prezent.
Tabelul 7
Evoluția producției de car ne de bubaline pe plan mondial în perioada
2000- 2012 (tone )

Regiunea Anul 2000 Anul 2010 Anul 2012
ASIA 2548136 3095272 3164405
AFRICA 287984 398413 404976
EUROPA 1767 6718 24158
ALTE REGIUNI – 2 1
TOTAL LUME 2837887 3500405 3593540
FAO 2015
India este cea mai mare producăto are de carne de bubaline pe plan mondial, având cu o producție
în anul 2012 (FAO 2015) , de 1534990 t one reprezentând 88% din producția mondială. Aceasta este
urmată de Pakistan (799920 tone în anul 2012), Egipt (404976 tone în anul 2012) și China (310000
tone în anul 2012). În Europa, cea mai mare producție de carne de bivol o realizează Italia (23873
tone în 2012, în creștere față de anul 2010 cu 73%).
În direcția producției de carne, preocupările vizează sporirea ace steia îndeosebi pe seama
tineretului, a cărui pondere trebuie să creas că de la 15-20% în prezen t, la cel puțin 70-80% în
viitor, prin activități nor male de reproducție și a unei natalități de peste 90%.
In ceea ce privește consumul de carne de bivol, Borghese, A. (2005) prognozează un consum de
25 kg carne de bivol pe locuitor în anul 2010 și 30 kg carne de bivol în anul 2025.

În unele zone de creștere a bubalinelor, acestea reprezintă o sursă energetică pentru agricultură
și transporturi. Importanța speciei în aceas tă direcție va scădea t reptat și va fi înlocuită cu
mijlocele mecanizate.
În a doua jumătate a secolului XX, s-au elaborat programe de ameliorare a buba linelor, pentru
îmbună tățirea populațiilor din diverse zone de cre ștere a acestora. În această direcție au fost
desfășurate diferite activități în Bulgaria, Italia, India, Pakistan, Thailanda.
În scop ameliorativ a popul ațiilor valoroase și a sistemelor de am eliorare, se are în vedere
structura populațiilor din principalele țări crescătoare, unde populația majoritară e ste cea
aparținătoare bivolului de baltă, tip ale cărui însușiri sunt favorabile mai mult pentru tracțiune și
pentru ca rne.
În cadrul acțiunilor de ameliorare a popu lațiilor, inclusiv cele comune de tipul "de râu" sau
"riveran", se urmărește utilizarea intensivă a populațiilor ameliorate, cu precădere a rasei Murrah și
a celor de formare a aces tora, rase relativ nou recunoscute ca atare după anul 1950, cum sunt: Nilli-
Ravi, Mahsana, Surti, Jafarabasi, Kundi. Este de remarcat că în condiții normale de exploatare,
aceste rase sunt capabile să realizeze producții mai mari de 2000 kg lapte și peste 150 kg grăsime,
ritmuri medii zilnice de creștere a masei corporale de peste 800 g și randamente la tăiere mai
mari de 50%. Rasa Murrah este considerată de majoritatea specialiștilor sigură și eficientă în zonele
de creștere, cu capacitate de ameliorare generală deosebită.
În prezent, la nivel mondial, sunt dificil de conturat programe de ameliorare unitare, reglementate
internațional, din următoarele considerente (Vidu și col., 2008; Popa, 2009):
-inexistența programelor naționale de ameliorare și a structurilor organizatorice din munca de
selecție în țările cu tradiție;
-lipsa finanțării activității de ameliorare genetică (ca urmare a puterii economice scăzute) în țările cu
tradiție;
-lipsa parțială a activității de individualizare a bubalinelor;
-lipsa controlului oficial al performanțelor;
-costurile foarte mari asociate individualizării și COP (din cauza densității mici pe unitatea de
suprafață);
Astfel, ameliorarea bubalinelor poate fi făcută „insular”, adică în țări cu tradiție în exploatarea
bivolilor, a căror putere economică și competență permite dezvoltarea unor programe eficiente care
să aibă ca obiectiv atât îmbunătățirea genetică a populațiilor, cât și conservarea speciei și a tradițiilor
(India, Egipt, Vietnam, Pakistan, Italia, România , Bulgaria, etc.), transmiterea ulterioară a
progresului genetic realizându- se prin cumpărare sau schimb de material biologic (reproducători).

1.2. ASPECTE PRIVIND CRE ȘTEREA BIVOLILOR PE PLAN NAȚIONAL

Cre șterea bivolilor în România este o activitate tradițională, cu direcție de produc ție mixtă,
acestea fiind crescute și exploatate pentru lapte-carne, dar aceas tă specie se mai utilizează

foarte rar, în unele zone, și ca forță de tracțiune în efectuarea unor activități agricole și de
transport.
1.2.1. Origine, fo rmare, efectiv și răspândire a bivolului în România
Bivolul românesc își are originea în bivolul sălbatic indian (Bubalus arni ), respectiv în cel
domestic – bivolul comun (Bubalus microceros ). Sub raport genetic și ecologic aparține tipului de
râu, respectiv bivolului riveran comun.
Cu privire la perioada de pătrundere a bivolilor la noi în țară, există două ipoteze: prima ipoteză
susține că bivolii au pătruns în țara noastră în secolul al V -lea e.n . (Velea C., 1983) . A doua ipoteză
susținută (Moldove anu Gh., 1962) arată că bivolii au pătruns în țara noastră în secolul al XI- XII-lea
e.n. Referitor la locurile de pătrundere a bivolilor părerile sunt unanime, admițându- se două căi: prin
sud, din Turcia, Grecia, Bulgaria, aduși de către turci și prin vest , din Ungaria, aduși de către huni și
răspândiți de avari.
Primele date scrise cu privire la creșterea bivolilor au fost în localitatea Porumbacul de Jos
(județul Sibiu), date care se refereau la bivolii din ținutul Făgărașului, iar primul nucleu de se lecție
s-a format la Șercaia (1870- 1879).
De -a lungul timpului Bivolul românesc s -a izolat reproductiv prin „insulizare teritorială”, impusă
de granițele statale ale timpurilor, ajungând să se aclimatizeze în climatul umed și rece al zonei dintre Munți i Apuseni, Carpații Meridionali și Carpații Orientali și să fie privit ca o populație
indigenă. Bivolul românesc este o „rasă pasivă”, deoarece generațiile s -au succedat fără ca omul să
intervină prin selecția artificială metodică a genitorilor.
Până în anul 1990 efectivele de bivoli din România, ignorate de economia planificată, s -au păstrat
la un nivel oarecum constant aceștia putând fi considerați o populație în siguranță, fiind crescuți în
Cooperative Agricole de Producție, Intreprinderi Agricole de Stat și gospodării ale populației.
Cercuri mai avansate de specialiști au început să acorde atenție acestei specii ca furnizoare de produse lactate cu preț bun pe piață. Astfel, s -au înregistrat animalele, s -au făcut încrucișări de
infuzie cu tauri metiși de Murrah importați din Bulgaria, s -a omologat, în anul 1987, ca rasă sub
denumirea de “ Rasa de bubaline românească”, baza de funda mentare a omologării fiind însușirile
morfoproductive ale acestei populații autohtone, pentru care s -a elaborat un program de ameliorare
și s-a deschis un registru genealogic.
Efectivul maxim de bubaline din România a fost înregistrat în anul 1980 (228000 capete), acesta rămânând relativ constant cu o ușoară scădere de 7,9%, până în anul 1989 (210000 capete), an din care se trece la un nou sistem politic și economic.
Tabelul 8
Dinamica efectivelor de bivoli în Romania 1920-2014

Anul de
referință Număr de
animale Diferențe față de
anul
de referință %(+/ -)
1920 145.856 –
1946 200.000 +37,12
1966 154.113 +5,66
1970 175.24 0 +20,14
1980 228.000 +56,31

2005 64.028 -56,10
2012 22.400 -84,64
2013 19.401 -86,69
2014 18.826 -87,09

Se remarcă tendința crescătoare a efectivului în perioada interbelică, în contextul unei revigorări
accentuate a agriculturii românești. Î n perioada comunistă creșterii bivolilor i s -a acordat atenție,
astfel că efectivul a atins vârful istoric.
După căderea regimului comunist, efectivul de bivoli al României a urmat trendul descendent
urmat de majoritatea speciilor de animale domestice, ajungând în anul 2014 la 18.826 capete, din
care 13.661 bivolițe (tabelul 8). În perioada interbelică peste 75% din efectivul de bivoli se găsea în
Transilvania, astăzi în această provincie se găsește peste 96% din efectiv.
Princip alele cauze ale reducer ii numerice a efectivelor de bivoli , după 1990 , au fost:
a. sacrificările masive de animale;
b. reținerea unui număr redus de tineret femel pentru lucrările tehnice de selecție și reproducție;
c. comerțul abuziv cu animale;
d. vârsta înaintată a crescătorilor de bivol i din zona rurală;
e. lipsa încrederii în forțele proprii și a responsabilității pentru inițiativa privată;
f. disjuncția între animal, pământ și muncă;
g. accesul dificil la credite în vederea obținerii de finanțări din fonduri europene pentru
înființarea de ferme zootehnice.

Bubalinele cres cute în țara noastră se pretează în egală măsură, atât pentru producția de lapte, cât
și pentru producția de carne, dar tendințe de creș tere prioritară sunt pentru producția de lapte. În
tabelul 9 sunt prezentat e producțiile de lapte obținute pe ani, pentru perioada 1989- 2012, pentru
bivolițe.
Tabelul 9
Producția de lapte de bivoliță în perioada 1989 ÷ 2012 (INS)
An 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Producție
(mii hl) 717 613 497 420 410 397 399 392 369 358
An 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Producție
(mii hl) 348 327 319 328 330 337 357 326 358 327
An 2009 2010 2011 2012 – – – – – –
Producție
(mii hl) 304 239 239 239 – – – – – –

1.2.2. EFECTIVUL DE BIVOLI ÎN PRINCIPALELE JUDEȚE CR ESCĂTOARE

România este a doua țară crescătoare ca mărime a efectiv elor de bubaline din Europa. Acesta
este răspândit în două centre: Transilvania și Câmpia Dunării. În prezent, peste 97 % din efectiv se
întâlnește în Transilvania, pe văile râur ilor Olt, Mureș, Someș și Criș (în județele Bihor, Bistrița
Năsăud, Brașov, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Sibiu). De remarcat este și faptul că în
anumite județe din țară, cum ar fi Neamț, Constanța, Ilfov, Brăila, în care creșterea bivolilor nu
reprezintă o tradiție, din anul 2012, se încearcă creșterea acestora.

Tabelul 10
Dinamica efectivelor de bubaline în Romania pe zone de creștere și județe
Regiunea
Judet ul Anul 2005 Anul 2008 Anul 2010
Efectiv
catagrafiat Efectiv
matcă Efectiv
catagrafiat Efectiv
matcă Efectiv
catagrafiat Efectiv
matcă
SUD 1354 1123 1639 1238 1364 1153
Calarasi 248 188 212 177 176 155
Giurgiu 346 295 617 521 288 278
Teleorman 760 640 810 630 900 720
SUD -VEST 265 242 271 225 365 314
Dolj 68 55 40 32 38 28
Olt 197 187 231 193 327 286
VEST 2421 1862 3258 2527 1982 1614
Arad 2223 1807 2033 1706 1605 1285
Hunedoara 198 55 532 488 377 329
NORD -VEST 39130 31315 31157 24661 20299 1575 4
Bihor 6024 4540 4879 3391 2112 1458
Bistrita Nasaud 2794 2218 2915 2423 1548 1296
Cluj 10081 8337 7625 6583 5370 4118
Maramures 5452 4762 4605 3939 3050 2573
Satu Mare 2468 1693 2206 1487 2193 1681
Salaj 12311 9729 8627 6838 6026 4628
CENTRU 7519 6028 7034 5641 4864 3822
Alba 521 401 379 330 246 230
Brasov 4268 3279 3721 2861 2861 2101
Covasna 38 32 49 42 6 5
Harghita 114 89 70 58 78 57
Mures 70 70 80 35 46 44
Sibiu 2508 2157 2735 2315 1627 1385
TOTAL 50689 40570 43359 34382 28874 22477
Sursa: Catagrafie ANZ.

Tabelul 11
Situația efectivului de bivoli la 31.03.2014, pe județe

Nr.
Crt. Județul Total
din care: Bivolițe Juninci
1 Alba 411 356 25
2 Arad 765 583 49
3 Bihor 1508 1284 122
4 Bistrita Năsăud 847 610 28
5 Brasov 2913 1713 147
6 Buzău 12 12 –
7 Calarasi 258 162 20
8 Cluj 2802 1715 258
9 Covasna 20 10 –
10 Dolj 82 58 10
11 Giurgiu 130 70 4
12 Harghita 134 70 1
13 Hunedoara 225 152 6
14 Maramures 3345 2800 210
15 Mures 90 70 6
16 Neamț 34 28 6
17 Olt 332 175 24
18 Satu Mare 360 250 21
19 Salaj 2894 2151 139
20 Sibiu 1140 900 8
21 Teleorman 520 490 120
22 Vâlcea 4 2 –
TOTAL 18826 13661 1204
Sursa: M.A.D.R.
Analiza efectiv elor în 8 județe principale crescătoare, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Maramureș,
Satu Mare, Sălaj și Sib iu reflectă același aspect enunțat anterior, de scădere numerică accen tuată ,
între 17% și 85% în anul 2014 față de anul 2005. Cea mai mare scădere numerică a efectivelor s- a
înregistrat în județul Satu mare, iar ce mai mică sădere, în județul Brașov.

1.2.3. EVO LUȚIA ȘI EF ECTIVUL DE BIVOLI ÎN JUDEȚUL BRAȘOV
Arealul de crestere al bivolilor în judetul Brașov, se regaseste în 4 zone, pe raza a 23 de unități
administrativ -teritoriale, din totalul de 48 comune (47,9%) și . Tipul de exploatații – gospodării al e
populației cu efective cuprinse între 1- 30 capete și două ferme de creștere intensivă (SCDCB
Sercaia și SC Transylvanian Naturals Product SRL).
Tabelul 12
Anul 2000 Anul 2005 Anul 2008 Anul 2010 Anul 2014
Efectiv
catagrafiat Efectiv
matcă Efectiv
catagr afiat Efectiv
matcă Efectiv
catagrafiat Efectiv
matcă Efectiv
catagrafiat Efectiv
Matcă Efectiv
catagrafiat Efectiv
Matcă
13.440 6.450 4268 3279 3721 2861 2861 2101 2913 1860
Sursa: Catagrafie ANZ.

Tabelul 13
Arealul de crestere a bivol ilor în judetul Brașov
(femele înscrise în registrul genealogc la Bivolul Românesc)
Nr.
Crt. Zona Efectiv femel
1 Brașov 35
2 Făgăraș* 1143
3 Rupea** 1281
4 Moeciu 32
TOTAL 2491
*inclusiv SCDCB Sercaia cu 342 capete femele
**inclusiv SC TNP SRL cu 45 0 capete femele
Sursa – Registrul genealogic la Bivolul românesc (iulie 2015)

Cele mai importante localități unde se crește bivolul în ju dețul Brașov sunt: Mesendorf (550 capete),
Șercaia ( 520 capete), Mândra (250 capete), Părău (230 capete), Drăguș ( 175 capete) și Viștea (138
capete).

1.3. CARACTERIZAREA BIOLOGICĂ A BIVOLILOR DIN ROMÂNIA

1.3.1. Însușirile morfologice ale Bivolului românesc
Bivolul românesc, în general, se caracterizează prin dezvoltare corporală variabilă în funcție de
sex și zona de creștere (greutatea la bivolițe 490 kg și talia 132 cm), făptura masivă (154%), format
corporal scurt (106 -110%), cadru corporal satisfăcător (1.85 m²), dimorfism sexual puțin pronunțat
și conformație nearmonioasă. Bivolițele adulte din zona Făgărașului prezintă un cadru corporal
mediu de 1,8 m2, sunt masive și compacte (153,8%, respectiv 149,4%), un indice mare al osaturii
(17,29%), dar un indice corporal redus (103%), (Pucheanu C., 2000).
Capul este mare, cu direcție orizontală, cu fruntea largă și bombată, faț a este lungă și îngustă,
maxilare puternice, coarnele groase, semilunare, orientate înapoi și în lături, cu lungimea de 40- 60
cm. Gâtul este subțire, fără salbă, purtat orizontal. Înălțimea la grebăn a bivolilor din rasa
românească, a fost apreciată de Pop ovici (2004) ca o medie de 132 cm la femele și 141 cm la
masculi. Huțu (2004) raporta aceeași medie ca și Popovici, iar Velea C. și Mărginean Gh. (2006)
raportau o medie zonală de 132,29 cm. Linia superioară este lăsată în zona spinării, ascendentă spre
crupă și teșită spre baza cozii. Crupa prezintă un aspect unghiulos, scurtă, largă la șolduri, dar
strâmptă la ischii. Înălțimea la crupă este raportată de Velea C. (2006) ca o medie de 138,95 cm. De
asemenea, același autor raportează valori medii pentru lu ngimea trunchiului și adâncimea toracelui
de 140,05 cm respectiv 72,52 cm.
Coada este prinsă jos și înfundată, iar toracele descins (54 -55%), abdomenul este foarte mare și
ugerul de mărime mijlocie spre mică, globulos și conic, aproape simetric și cu m ameloane subțiri.
Membrele sunt groase și cu ongloane mari și depărtate. Pielea este groasă, afânată și pigmentată, părul este gros și lung, rar pe regiunile superioare ale trunchiului și mai des pe frunte, ganașe, coaste
și membre. Pielea este pigmentată în negru, foarte groasă și sensibilă, lipsită de glande sudoripare,

cu secreția glandelor sebacee abundentă. Părul este negru -brun, rar și gros. Culoarea este neagră cu
nuanțe cenușii sau brun roșcată, pintenogeli și smocul cozii alb, dar rareori cu bălțături și albinisme.
Vidu, L. (2008) a analizat efective din Nord- Vest, Centrul și Sudul României obținând următoarele
valori pentru talie (tabelul 14):
Tabelul 14
Talia bivolițelor din trei zone ale României
Localitate n media
Zona Nord -Vest
Figa (j ud. Bistrița -Năsăud) 45 141,26
Târgu Lăpuș (jud. Maramureș) 54 134,25
Zona Centrală
Porumbacul (jud. Sibiu) 52 136
Zona de Sud
Palilula (jud. Dolj) 16 132,17
Vrani (jud. Caraș -Severin) 56 130,5

Înălțimea la crupă este raportată de Velea C. (2006 ) ca o medie de 138,95 cm. De asemenea,
același autor raportează valori medii pentru lungimea trunchiului și adâncimea toracelui de 140,05
cm respectiv 72,52 cm.
Perimetrul toracic este în medie de 190,21 cm (Velea, C. 2006), dar există și aici diferen țe zonale
(Vidu, L., 2008), așa cum se poate observa în tabelul 15.
Tabelul 15
Perimetrul toracic la bivolițele din trei zone ale României
Localitate n media
Zona Nord -Vest
Figa (jud. Bistrița -Năsăud) 45 198,4
Târgu Lăpuș (jud. Maramureș) 54 197,29
Zona Centrală
Porumbacul (jud. Sibiu) 52 193,14
Zona de Sud
Palilula (jud. Dolj) 16 198,14
Vrani (jud. Caraș -Severin) 56 198

Lărgimea crupei prezintă o valoare medie de 54,7 cm, iar pe zone, situația se prezintă astfel
(tabelul 16 ):

Tabelul 16
Lărg imea crupei la bivolițele din trei zone ale României
Localitate n media
Zona Nord -Vest
Figa (jud. Bistrița -Năsăud) 45 54,46
Târgu Lăpuș (jud. Maramureș) 54 54,2

Zona Centrală
Porumbacul (jud. Sibiu) 52 52,68
Zona de Sud
Palilula (jud. Dolj) 16 48,19
Vrani (jud. Caraș -Severin) 56 62,57

Perimetrul fluierului este, în medie, de 21,85 cm, iar pe zone a înregistrat următoarele valori
(tabelul 17 ):

Tabelul 17
Perimetrul fluierului la bivolițele din trei zone ale României
Localitate n media
Zona No rd-Vest
Figa (jud. Bistrița -Năsăud) 45 20,26
Târgu Lăpuș (jud. Maramureș) 54 20,68
Zona Centrală
Porumbacul (jud. Sibiu) 52 20,92
Zona de Sud
Palilula (jud. Dolj) 16 21,11
Vrani (jud. Caraș -Severin) 56 25,44

Masa corporală medie este raportată de Huțu și de Popovici de 665 kg la masculi și de 545 kg la
femele. Velea C. și Mărginean Gh. avansează o medie de 487,13 kg la bivolițele adulte, 28,35 kg la
naștere, 205,86 kg la 12 luni și 284,43 kg la 24 de luni. Vidu L. (2008) a estimat următoarele valori
medii ale greutății corporale în cele trei zone de studiu (tabelul 3.7):

Tabelul 18
Masa corporală medie la bivolițele din trei zone ale României
Localitate n Greutatea
(kg)
Zona Nord -Vest
Figa (jud. Bistrița -Năsăud) 45 624,76
Târgu Lăpuș ( jud. Maramureș) 54 614,33
Zona Centrală
Porumbacul (jud. Sibiu) 52 576,37
Zona de Sud
Palilula (jud. Dolj) 16 622,30
Vrani (jud. Caraș -Severin) 56 621

1.3.2. Caracterele de reproducție și ale producției de lapte la bivolul românesc

1.3.2.1. Caracterele de reprodu cție
Huțu, I. apreciază vârsta la prima fătare între 38 -42 luni, calving intervalul la 456 zile, numărul de
viței/an de 0,85 și durata vieții productive de 6- 9 lactații.
Velea și col. (2006), estimează pentru bivolițele din România, valori pentru vâr sta la prima fătare
38,56 luni, calving intervalul la 447,18 zile și service periodul de 131,85 zile.
Parametrii de reproducție evaluați de Vidu, L. și col. (2008) s -au încadrat în valorile: 34,46 luni
pentru introducerea la reproducție cel mai timpur iu fiind în zona de sud, 31,33 luni, cu o durată a
gestației de 315 zile, ajungându- se la vârsta la prima fătare cuprinsă între 41,82 zile și 48 luni, cu o
medie de 44,77 luni. Calving intervalul a fost evaluat la 486,77 zile, cu variații între 509,93 zile în
sud și 471 zile în nordul țării (tabelul 19).

Tabelul 19
Parametrii de reproducție la populațiile de bivolițe din România
(Vidu, L., 2008)
Parametru n media
Centrul Transilvaniei
Calving -intervalul (zile) 260 478,06
Service -periodul (zile) 260 163,06
Vârsta primei monte (luni) 260 38,16
Vârsta primei fătări (luni) 260 48
Numărul de monte /gestație 260 2,3
Natalitate (%) 260 91,41
Fecunditate (%) 260 73,32
Nord -Vestul Transilvaniei
Calving -intervalul (zile) 317 471
Service -periodul (zile) 317 156
Vârsta primei monte (luni) 317 33,89
Vârsta primei fătări (luni) 317 44,5
Numărul de monte /gestație 317 2,5
Natalitate (%) 317 89,75
Fecunditate (%) 317 74,11
Centrul de studiu Sud
Calving -intervalul (zile) 112 509,93
Service -periodul (zile) 112 194,93
Vârsta primei monte (luni) 112 31,33
Vârsta primei fătări (luni) 112 41,82
Numărul de monte /gestație 112 2,9
Natalitate (%) 112 87,24
Fecunditate (%) 112 75
Total populație studiată

Calving -intervalul (zile) 689 486,33
Service -periodul ( zile) 689 171,33
Vârsta primei monte (luni) 689 34,46
Vârsta primei fătări (luni) 689 44,77
Numărul de monte /gestație 689 2,56
Natalitate (%) 689 89,37
Fecunditate (%) 689 73,81

1.3.2.2. Caracterele producției de lapte

Producția de lapte a bivolilor din România se încadrează în următorii parametrii (Popovici, 2004):
cantitatea de lapte se încadrează între limitele 958 -1455 kg/lactație, cu o durată a lactației de 252-
285 zile. Velea și Mărginean (2006) au estimat o durată a lactației de 267,9 zile, canti tatea de lapte
1111,11 kg, cantitatea de grăsime 82,10 kg, conținutul de grăsime 7,39%, cantitatea de proteină
46,21 kg și conținutul de proteină de 4,23%.
Tabelul 20
Numărul lactațiilor și media produc ției de lapte, grăsime și proteină
pe lactație standard, a vârstei la prima fătare și a intervalului dintre fătări,
în funcție de rangul lactației, în anul 2000-2006
Anii de
referință lactația Număr
lactații Media
producției de
lapte Grăsime Proteină Vârsta la
prima fătare
(luni) Intervalul
între fătări
(zile) Kg % Kg %
2000
–
2001 1 21 1468 102 6.97 45 3.59 43 –
2 19 1489 106 7.12 39 3.19 – 471
>=3 262 1452 104 7.15 46 3.38 – 432
Toate 302 1455 104 7.14 45 3.38 – 434
Toate(EM) 302 1470 106 7.17 45 3.38 – –
2002
–
2003 1 22 1577 118 7.58 60 3.97 38 –
2 72 1959 143 7.39 73 3.78 – 423
>=3 97 1794 134 7.53 71 4.04 – 474
Toate 191 1831 136 7.48 71 3.93 – 456
Toate(EM) 191 1776 132 7.49 69 3.94 – –
2003
–
2004 1 11 1307 92 7.11 57 4.31 37 –
2 13 1324 96 7.28 55 4.17 – 435
>=3 53 1547 109 7.09 65 4.21 – 395
Toate 77 1475 105 7.12 62 4.22 – 402
Toate(EM) 77 1555 111 7.18 66 4.26 – –
2005
–
2006 1 3 1187 81 6.97 50 4.32 32 –
2 10 1364 95 6.96 56 4.21 – 465
>=3 54 1142 80 7.04 50 4.38 – 411
Toate 67 1178 83 7.02 51 4.35 – 417
Toate(EM) 67 1279 90 7.05 56 4.37 – –
Sursă: (Controlul Oficial al Producției, 2000-2006) ; EM – echivalent maturitate

După cum se poate observa din tabelul 20, bivolițele pot să ajungă până la 1959 kg lapte, cu o
cantitate de grăsime de 143 kg, la un conținut de grăsime de 7.39%, cu 73 kg proteină și cu un
conținut de proteină de 3.78%.
Tabelul 21

Indicatori de producție și reproduc ție ai bivolițelor în funcție de numărul
de lactații, media performanței pe lactație standard reală și în echivalent
maturitate

Anul Nr
lactații
(N) Producția reală Producția echivalent maturitate DL Primipare CI RM
L
(kg) G
(%) P
(%) L
(kg) Grăsime
Kg % Proteină
Kg % zile N VP Zile zile
Luni zile
2002 10 163 7,50 4,20 1568 117 7,47 664,19 4,19 301 37 37 37 493 142
2003 19 183 7,48 3,93 1776 132 7,49 693,94 3,94 284 22 38 6 456 114
2004 77 147 7,12 4,22 1555 111 7,18 664,26 4,26 275 11 37 23 402 124
2006 67 117 7,03 4,36 1279 90 7,06 564,38 4,38 244 3 32 9 417 136
2007 52 153 6,63 4,01 1597 106 6,67 654,03 4,23 260 1 – – 426 152
N-numărul de lactații; DL-durata lactației; VP-vârsta la prima fătare; CI-intervalului de fătare;
RM-repausul mamar al bivolițelor; G-grăsime;P-proteină; EM-echivalent maturitate
Sursă: (Controlul Oficial al Producției, 2000 -2007)

În anul 2008 s -a observat existența unei mari variabilități în producția de lapte a bubalinelor din
România, acest lucru indicând o populație neomogenă. De asemenea, se observă că bivolițele cu producția cea mai mare se află în partea de Nord- Vest a Transilvaniei (tabelu l 22).

Tabelul 22
Cantitatea medie de lapte pe lactație normală și durata lactației
la populațiile de bubaline (Vidu, L. 2008)
Specificare n media
Sudul României
Cantitatea d e lapte (kg) 167 1320
Durata lactației (zile) 167 275
Centrul României
Cantitatea de lapte (kg) 388 1329
Durata lactației (zile) 388 273
Nord -Vestul României
Cantitatea de lapte (kg) 405 1334
Durata lactației (zile) 405 272
Total efectiv studiat
Cantitatea de lapte (kg) 960 1333,21
Durata lactației (zile) 960 272,93

Se observă o mare heterogenitate atât între bivolițele de la aceeași lactație, cât și între lactații.
Dacă noi comparăm cu valoriile medii î nregistrate pentru rasele europene, obs ervăm că valorile
găsite se situează dupa Ital ia 2175 kg și urmează Bulgaria 1870 kg (tabelul 23).

Tabelul 23
Dinamica parametrilor fenotipici ai laptelui de bivoliță
în funcție de rangul lactației
Specificare Parametrul Lactația1 Lactația 2 Lactația 3
n 14 10 15
Cantitatea
de lapte (kg) X±S X 1385,55±120,3 1528,71±56,66 1847,06±45,69
Max 2137 1861 2549
Min 657,6 853,2 1428
% grasime X±S X 7,70±0,05 7,74±0,09 7,71±0,05
Max 7,97 8,1 8,08
Min 7,40 7,45 7,34
% proteine X±S X 4,19±0,04 4,37±0,08 4,28±0,05
Max 4,45 4,67 4,68
Min 3,88 4,04 3,83
Durata
lactatiei
(zile) X±S X 234,35±15,7 251±24,9 296,2±9,37
Max 307 318 356
Min 137 158 225

Conținutul de grăsime și proteină este important pentru eficiența economică a producției de lapte
de bivoliță, deoarece de ele depinde randamentul de procesare a laptelui în diferite preparate.
Durata lactației este un indicator deosebit de importan t care influențează atât producția de lapte,
cât și activitatea de reproducție. La bivolițele de la lactația 3 valoarea medie a duratei lactației a fost 296,2 zile, cu variație între 225- 356 zile. Din analiza mediilor observăm o evoluție fluctuantă a
durat ei lactației, demonstrate printr- o mare variabilitate individuală. Valoarea medie a duratei
lactației se încadrează în media europeană, cu valori de 240 zile în Grecia, 270 zile Italia și 278 zile
Bulgaria (Borghese, A., 2005).

1.3.2.3. Caracterele producției de carne
Aptitudinile pentru producția de carne la bubaline pot fi analizate prin prisma a trei parametri
productivi: sporul mediu zilnic, consumul specific și randamentul la tăiere.

Tabelul 24
Dinamica greutatii corporale si a sporului de creștere
Parame –
trul Media la vârsta de (luni)
8 9 10 11 12 13 14 15 16-17
Greutatea
initială
(kg) 176 198,5 225,1 256,1 287,9 350,7 376,9 419,1 454,3
Sporul
total (kg) – 22,5 26,6 31 31,83 36,21 26,2 29,2 34,0
Sporul
mediu
zilnic (g) – 750 858 1000 1061 1207 1167 942 1135

Tabelul 25
Dinamica dimensiunilor corporale la tineretul mascul de bivol
Parametrul
(cm) Vîrsta (luni) -Valori medii
10 11 12 13 14 15 16 17
Talia 111 113,5 118,4 121,6 122,8 124,2 126 127,4
Lungimea
oblica a
trunchiului 114,6 116 118,1 123 125,6 127,9 133,2 138,7
Perimetrul
toracic 145,8 151 160,2 167 171,3 173,8 176,9 180,4
Largimea
pieptului 33,2 35,3 39,9 43,1 44,4 46,9 47,3 49,1
Perimetrul fluierului 19,7 19,8 21,6 22 22,7 23 23,8 24,2
Perimetrul
spiralat al
pulpei 133,2 144,2 146,1 155,3 157,7 159,8 163,7 165
Lărgimea salelor 32,5 36,6 40,1 45,7 47,9 48,9 49,7 53,3

În țara noastră, tineretul mascul sunt sacrificați în jurul vârstei de 22 -24 luni și la o greutate de
350-450 kg, în funcție de sis temul de întreținere și de nivelul de furajare. Pentru a ajunge la această
greutate, sporul mediu zilnic este în medie de 780 g/zi în sistemul intensiv și 678 g/zi în sistem
semiintensiv, consumul specific este de 6,89 UN/kg spor în sistem intensiv și 8,35 UN/kg spor în
sistem semiintensiv, iar ran damentul la tăiere ajunge la 53 -54% în sistem intensiv, respectiv 49 -50%
în sistem semiintensiv (Velea, C., 2006).
Borghese A. (2005) a analizat indicatorii de abator la ambele specii (tineret ul valorificat la 16 luni
prezintă următoarele : greu tatea carcasei la bubaline (4 65,7 kg) și la taurine (479 kg) , diferența de
13,5 kg în favoarea speciei taurine; greutatea carcasei 242,7 / 262,3 kg, diferențele fiind de aproape
20 kg, de asemenea în favoarea speciei taurine; randamentul la tăiere (carcase calde) a fost de 52,11/54,73%, iar în cazul carcaselor reci (56,64/60,56), diferențele fiind foarte semnificative între specii.
Compar ând indicatorii la tineretul buba lin aparținând Rasei italiene, cu tineretul bubalin
aparținând rasei de Bubaline ro mânească rezultă următoarele (Georgescu Gh. 2008) : tineretul
bubalin din Italia a fost sacrificat mai timpuriu cu 2,3 luni, față de cel din România; greutatea
carcasei a fost 234,6 kg față de 240,8 kg, diferențe de numai 6,2 kg, deși diferența de vârstă de
valorificare fiind de peste 2 luni mai mare la tineretul bubalin din România; ponderea cărnii în carcasă a fost de 62,0/53,2%, cu 9,8% mai mare la tineretul bubalin din Italia; ponderea oaselor în
carcasă (16,87/15,25%), fiind cu 1,62% mai mare la tineret ul bubalin italian; ponderea grăsimii în
carcasă (21,13/26,64%) a fost mai mare la tineretul bubalin din România, cu 5,51% și datorită
vârstei de valorificare mai mare, cu 2,3 luni (tabelele 24 și 25) .
În tabelul 26 sunt prezentate principalele regi uni de m ăcelărie și ponderea, cărnii, a oaselor și a
grăsimii. S -a observat că ponderea cărnii la componentele analizate este de 64,47%, oasele au o

pondere de 32,56% și grăsimea de 2,97%. Studiile anterioare efectuate de Georgescu Gh. Și col
(1995) au ară tat că la tineretul de bivol și de taurine la vârste egale de valorificare și la același
sistem de îngrășare, țesutul muscular are o pondere mai scăzută la bivol (53 -58% la bivol, față de
52-70% la taurine). În antricotul I țesutul muscular a avut o ponde re de 54- 55%, țesutul adipos de
23% și cel osos de 21- 22%.
La bivoli proporția de seu și țesut conjunctiv în carcasă este mult mai mare (26 -27%), față de
taurine (13 -16%), ceea ce afectează calitatea cărnii.

Tabelul 26
Valori medii pentru regiunile d e măcelărie si componentele
majore ale carcasei

Regiunea de
macelarie n Greutate
totala (kg) Carne (kg) Oase (kg) Grasime
(kg)
Tricostal 57 1.91 ± 0.10 1.91 ± 0.10 – –
Vrabioara 57 4,26± 0.23 2.52 ± 0.14 1.61 ± 0.08 0.13 ± 0.02
Rasol spate 57 2,44 ± 0. 13 1.44 ± 0.06 1.00 ± 0.00
Fleica 57 3.05 ± 0.15 2.84 ± 0.14 0.00 ± 0.00 0.21 ± 0 01
Blet fata II (Mare) 57 3.00 ± 0.18 1.95 ± 0.12 0.89 ± 0.06 0.16 ± 0 03
Blet fata I (Mic) 57 2.24 ± 0.11 1.42 ± 0.07 0.72 ± 0.04 0.10 ± 0 01
Antricot II 57 3.74 ± 0.18 2.23 ± 0.11 1.51 ± 0.08
File (Muschiulet) 57 1,57± 0.10 1.50 ± 0.09 – 0.07 ± 0 01
Spata 57 9.23 ± 0.55 5.60 ± 0.39 3.63 ± 0.24
Pulpa 57 21.94 ± 1.16 14.90 ± 0.86 6.51 ± 0.34 0.53 ± 0 06
Gat+Junghetura 57 8.77 ± 0.44 5.13 ± 0.25 3.64 ± 0.26
Antrico t I 57 4.18 ± 0.20 2.45 ± 0.13 1.73 ± 0 08
Rasol fata 57 2.95 ± 0.14 1.40 ± 0.07 1.55 ± 0 07
Piept 57 4.70 ± 0.25 3.01 ± 0.18 1.22 ± 0 07 0.47 ± 0 04
Pistol 57 30,34 ± 1.57 20.50 ± 1.12 9.12 ± 0 41 0.72 ± 0 09
Seu rinichi 57 0.78 ± 0.06 0.78 ± 0 05
Cheie fata 57 0.93 ± 0.06 0.11 ± 0.01 0.82 ± 0 06
Cheie spate 57 1.00 ± 0.07 0.10 ± 0 01 0.90 ± 0 06
Total 57 107,03 ± 3.77 69,01 ± 2.54 34,85 ±1. 27 3,17 ± 0.21

În urma sacrificării bovinelor în afară de carcasă, rezultă și sfertul al cincilea, care reprezintă cca
25% din greutatea vie a bovinelor. În general, sfertul al cincilea este constituit din următoarele:
subproduse – piele, seu, coarne și ongloane, care au o pondere de 55% din totalul sfertului al
cincilea; subproduse de abator albe – stomace, intestine și extremitățile membrelor (țurloaiele), iar la
vaci și bivolițe –ugerul, care reprezintă 20% din greutatea sfertului al cincilea; subproduse roșii sau
măruntaie – organe – ficat, inimă, plămâni, rinichi, splină, pancreas, glande, limbă, căpățână -creier,
mușchi maseteri și buze, care au o pondere de 25% din cel de -al cincilea sfert.
Valoriile medii ale principalelor componente privind sfertul al cincilea la tineretul bubalin mascul
analizat de noi sunt redate în tabelul 27.
În general, sfertul al cincilea la tineretul bubalin este foarte bine reprezentat de piele, ficat,
pulmoni și inimă.

Tabelul 27
Valorile medii ale principalelor subproduse s i organe ce alcatuiesc sfertul al cincilea
Nr.
crt Specificare n x± Sx
1 pielea 57 29.2417 ± 1.67
2 masa gastro -intestinală 57 48.6000 ± 2.80
3 intestin plin 57 18.8417 ± 0.89
4 stomac gol 57 9.8292 ± 0.48
5 limba 57 0.8500 ± 0.04
6 creier 57 0.3133 ± 0.02
7 pulmon 57 4.8500 ± 0 25
8 mezenter – seu 57 0.5958 ± 0.08
9 inima 57 1.3208 ± 0.06
10 splina 57 0.4083 ± 0.02
11 ficat 57 5.0292 ± 0.26
12 rinichi 57 0.7708 ± 0.05
13 testicule 57 0.1933 ± 0.01

Cercetările anterioare au evidențiat dif erențe față de taurine la unele organe (ficat, limbă, inimă,
rinichi) care sunt mai grele la bivoli. Astfel Georgescu Gh,. (1995) a găsit la masculii de bivol în
vârstă de 15 luni următoarele greutăți pentru unele organe: ficat -4,26 kg, limbă 1,10 kg, ini mă 1,52
kg, rinichi 0,91 kg, pulmoni 2,47 kg, intestine 14,40 kg, stomace nevidate 33,9 kg. Compoziția chimică a cărnii la tineretul de bivol. Cele două mari componente ale cărnii, respectiv
apa și substanța uscată variază în limite foarte largi în fun cție de un număr mare de factori (vârstă,
stare de îngrășare, sex). Substanța uscată a cărnii variază între 25 -50%, în raport invers proporțional
cu apa.
Din datele prezentate în tabelul 28 se observă că în carnea de bivol substanța uscată are o valoare
medie de 26,002 g/% g probă. Această valoare este superioară celei găsite de Georgescu Gh. (1995)
la tineretul bubalin (24,57 g), dar și celei gasite de același autor la tăurași (23,7 g).
Tabelul 28
Compoziția cărnii de tineret de bivol

Nr.
crt
Specif icare
n
x± Sx
1 Substanța uscată (g/100 g produs) 10 26,002 ±0,608
2 Proteina brută (g/100 g produs) 10 21,807 ±0,293
3 Grăsimea brută (g/100 g produs) 10 2,918 ±0,535
4 Cenușa (g/100 g produs) 10 1,039 ±0,017
5 Clorurile totale (g/100 g produs) 10 0,4329±0,024
6 pH-ul 10 5,707 ±0,119
7 Colesterolul (g/100 g produs) 10 0,031 ±0,002

Proteina brută a înregistrat o valoare medie de 21,80 g, cu o variabilitate de 4,24%, valoare
comparabilă cu cea găsită de Georgescu Gh . (1995) la tineretul bubalin (21,22). Se constată că la

tineretul bubalin conținutul în proteină al cărnii este mai mare decât la tineretul taurin de aceeași
vârstă (2,27 g), la care și variabilitatea este mai mare.
Apreciată prin prisma valorii biologice a proteinelor, carnea de bivol conține o cantitate mai mare
de colagen și hidroxiproline. Carnea de bubaline se încadreză, conform standardelor italiene, în
carne de calitate medie.
Grăsimea de bivol se caracterizeză printr -un raport acizi grași saturați/nesaturați de 0,94. Proporția
cea mai mare o ocupă acizii: oleic (39,22%), stearicul (21,11%) și palmiticul (24,75%). La taurine
aceștia au următoarele ponderi: acid oleic (42%), acid palmitic (27%) și stearic (20%). În carnea de
porc, ponderea în structura grăsimii a acestor acizi grași este următoarea: acid oleic (46%), acid
palmitic (25%) și stearic (18%).
Valoarea biologică a cărnii de bovine variază în funcție de vârstă, starea de îngrășare și regiunea
de măcelărie. Cantitatea cea mai mare de aminoacizi este mai ridicată în regiunile bogate în
musculatură (antricot, vrăbioare, pulpă), comparativ cu fleica, rasolul anterior, rasolul posterior.
Valoarea nutritivă a cărnii de bovină în general, și a celei de bivol în particular este dată și de
conținutul său în ma cro și mic roelemente (tabelul 29 ).
Constituenții anaorganici ai țesutului muscular se găsesc în cantitate mică (cca 1% din SU) și variază în limite reduse. Proporție mai mare ocupă fos forul (0,337 g la 100g).

Tabelul 29
Compoziț ia în substanțe minerale a cărnii de bivol
Nr.crt Specificare n x± Sx
1 Ca (g/100 g) 10 0.104±0,004
2 P (g100 g) 10 0.337±0,014
3 Fe – ppm (mg/kg) 10 9.80±0,632
4 Cu – ppm (mg/kg) 10 1.30±0,153
5 Mn – ppm (mg/kg) 10 0.026±0,004
6 Zn – ppm (mg/kg) 10 14.88±0,247
7 Mg – ppm (mg/kg) 10 19.178±0,461

În carnea de bivol calciul se găsește în cantitate de 0,104g/100 g, față de conținutul din carnea de
taurină de 0,027g/100 g. De asemenea, fierul este în proporție de 10 ori mai mare în carnea de bivol
decât în cea de taurină, ceea ce explică și nuanța mai închisă a culorii cărnii.
Dintre microelemente, carnea de bivol are un conținut de Zn 14,88 mg/kg, Cu 1,30 mg/kg și Mn
0,026mg/kg. Sărurile minerale din carne au un rol important în funcționalitate a diferitelor sisteme și
organe, precum și în biochimia cărnii, în activitatea contractilă a musculaturii și în procesul de matuare a cărnii.

1.3.3. OBIECTIVELE ȘI PERSP ECTIVELE DE CRE ȘTERE A BIVOLILOR ÎN
ROMÂNIA

Strategia de creștere bivolilor în țara noastră pleacă de la considerentul că laptele de bivoliță,

carnea și toate produsele obținute din acestea, reprezintă produse de interes național,
indispensabile în structura bunurilor agroalimentare consumate de populație și exportate. Totodată
amintim f aptul că bivolii reprezintă o resursă genetică importantă pentru multe zone. În perspectiva
dezvoltării creșterii bivolilor aducem câteva argumente:
• configurația geografic ă, relieful , existența unor suprafețe mari de pășuni și fânețe, favorabile
creșterii bivolilor;
• tradiția seculară în creșterea bivolilor;
• producțiile obținute de la bivoli reprezint ă pentru multe exploatații agricole singura sursă,
din pacate, de venituri.
Plecând de la aceste realit ăți atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lu ng, în strategia de
extindere a creșterii bivolilor, măsurile și acțiunile de realizat au în vedere atingerea obiectivului
fundamental, și anume asigurarea securității alimentației populației și creșterea veniturilor
crescătorilor de animale.
Măsurile și acțiunile propuse sunt:
1. Creșterea numerică a efectivelor de bivoli prin:
a) îmbunătățirea tehnologiilor de creștere și exploatare și sanitar veterinare;
b) creșterea numărului de bivolițe;
c) susținerea apariției fermelor de creștere a bivolilor de măr ime medie private și creșterea lor
numerică.
2. Realizarea producției de lapte la nivelul consumului optim de produse pe locuitor și
disponibilizarea unor cantități pentru export, prin:
a) orientare prioritară către produsele din lapte de bivoliță esenți ale consumului uman;
b) îmbunătățitrea activității de marketing, prelucrarea industrială a producției primare, diversificarea
gamei sortimentale a produselor din lapte de bivoliță, calității produselor finite, investigarea pieții
și îmbunătățirea polit icii promoționale și de distibuție a produselor;
c) adaptarea producției de lapte de bivoliță la cererea pieții interne și externe.
3. Îmbunătățirea calitativă a efectivelor de bubaline, prin:
a) îmbunătățirea indicilor de reproducție;
b) extinderea la maximum posibil, a însămănțărilor artificiale;
c) efectuarea controlului oficial al producției de lapte la bubaline;
4. Modernizarea fluxului tehnologic prin:
– dotarea fermelor de creștere a bivolilor cu instalții de muls, stocaj al laptelui, alimentare cu apă,
evacuarea gunoiului, precum și pentru realizarea parametrilor de microclimat și confort tehnologic pentru animale.

5. Asigurarea nutriției bivolilor la nivelul cerințelor biologice și de producție, precum si
realizarea unor consumuri specif ice pe litru de lapte obținut economice.
6. Îmbunătățirea producției furajelor de volum prin:
a) sporirea cantitativă și calitativă a producției de furaje de volum, pe suprafețe de teren
agricol, organizate în apropierea fermelor și e xploatațiilor de creștere, dar și în asolamente de
câmp;
b) stabilirea unor structuri ale culturilor furajere, adaptate condițiilor naturale și tipurilor de exploatație, precum și cerințelor diferitelor specii și categorii de animale.
Refacerea efecti velor de bubaline, creșterea producției de lapte, asigurarea de disponi bilitați
pentru export , are în vedere realizarea în următorii cinci ani a următorilor indicatori:
1. Creșterea medie anuală cu 2% a efectivului de bubaline astfel ca în anul 202 0 aceasta să
fie de 18.356 capete. Creșterea anuală cu 2% a efectivului matcă care trebuie să ajungă in anul 2020 la 12850 capete;
2. Creștera producției medii de lapte pe bivoliță furajată de la 1150 litri/an în anul 2014 la
1272 litri/an în anul 2020 cu un progres genetic anual de 1,7%;
3. Prin creșterea efectivelor și a producției medii producția totală de lapte va ajunge în anul
2020 de 163,452 mii hl față de 123,717 mii hl in anul 2012;
4. Creșterea procentului de bivolițe și vițele însămănțate art ificial de la 9% la 45 -50% până
in anul 2020;
5. Folosirea la însămânțarea artificială numai a taurilor testați amelioratori având ca obiectiv
creșterea producției medii de lapte;
6. Creșterea dimensiunilor exploatațiilor zootehnice prin a pariția fermelor specializate
(bivolițe de lapte, tineret femel de reproducție) de dimensiuni medii 15-30 capete bivolițe
în primii ani ani urmând ca în perioada următoare să se dezvolte numărul acestora.

CAPITOLUL II. CRE ȘTER EA BIVOLILOR ÎN ZONA FĂGĂRAȘU LUI

2.1. SCURTĂ DESCRIERE A ZONEI FĂGĂRAȘULUI

Desfășurată sub forma unei fâșii, dispusă pe axa est -vest, cu lungimea de 82 km și lățimea variind
între 12 și 19 km, depresiunea Făgărașului relevă două tipuri principale de relief. Acestea se succed
dinspre munte, sub forma unui vast amfiteatru cu deschiderea către nord, spre lunca largă a Oltului
și Podișul Hârtibaciului. Relieful colinar format din dealurile submontane perșano -făgărășene, cu
altitudini cuprinse între 500 și 800 m și adânc fragmentat de acțiunea freatică a râurilor montane,
sugerează o anfiladă de contraforturi naturale, care dispar treptat la nord -est de Valea Veneției .
Această unit ate se află în legătură cu alte câteva subunități distincte de relief, compuse, de la est
spre vest, din dealurile Perșanilor, central- făgăreșene, Măgurei și Blidăriei. Acest sistem este
continuat spre nord de câmpia piemontană, care ocupă cca 83% din supr afața totală a depresiunii.
Câmpia piemontană făgărășeană se extinde de la altitudinea de cca 700 m, către munte, până la
aproximativ 400 m, cât măsoară în medie pe Valea Oltului.
Clima depresiunii înregistrează o temperatură medie anuală de 8,7 °C, cu creșteri maxime în luna
iulie și scăderi minime în luna ianuarie. Precipitații abundente, sub formă de ploaie, sunt semnalate
în lunile mai -august, când ating o cantitate maximă de 128,4 mm (iulie) , iar sub formă de zăpadă în
lunile octombrie -martie. Bogată în pajiști și în păduri de foioase , etalând o gamă variată de soluri
prielnice agriculturii, irigate de o rețea densă de râuri cu un debit bogat de apă, zona Făgărașului a
oferit constant condiții propice de viață și creșterii animalelor .
Vegetația actuală reprezintă, în bună parte, aspectul vegetației naturale, precum și ecosisteme
fragmentare sau integrale secundare, instalate în urma intervenției omului în decursul timpului.
În zona Făgăras, caracteristicile agriculturii sunt determinate în principal de condi țiile
pedoclimatice, care au drept consecin ță o largă răspândire a solurilor podzolice argilo – iluviale
(peste 50% din suprafaa agricolă) cu o fert ilitate natural scăzută, majoritatea terenurilor aflându -se
în clasa a IV -a de calitate după nota de bonitare naturală din cele 91.508 ha cartate pedologic.
Lucrările pedo -hidro -ameliorative programate a se executa înainte de anul 1989 au fost realizate
pe suprafe țe restrânse (aproximativ 12% din necesar) si nu au fost întreinute corespunzător.
Principalele culturi agricole existente în zonă sunt : grâul, orzul, porumbul si mai ales cartoful.
Asolamentul practicat este de scu rtă durată 2 -3 ani si acest a pe suprafeț e restrânse în cadrul
societăț ilor si asociaț iilor. Proprietarii individuali de țin ponderea, suprafe țele pe care le au fiind
mici, 0,5- 2,5 ha, în general se practică monocultura cu implicaiile negative asupra vege tației, atât
din punct de vede re cantitativ cât si calitativ.
Creșterea animalelor
Creșterea an imalelor a fost ocupația de bază a sătenilor din zona Făgărașului. Cultura plantelor era
astfel orientată încât surplusul să fie folosit la hrana animalelor, rareori se comercializa. An imalele
erau scoase la pasunat: ciurda de vaci, boi si bivoli, cai, turmele de oi sau cârduri de porci. Efectivele de animale s- au redus, dar sătenii au continuat sa crească câte 1 -2 vaci, bivolițe si porci.
Pe drumurile satelor se întâlnesc și în prezent ciurda satului – vaci, bivoli, cai și capre.
În judetul Făgăraș se gaseau în anul 1935 : c ai 11.458, boi 19.738, bivoli 29.517, oi 31.876, capre
823, porci 24.122, stupi sistematici 1938, stupi primitivi 2.998. De remarcat marele numar de bivoli.

2.2. EVOL UȚIA ȘI EF ECTIVUL DE BIVOLI ÎN ZONA FĂGĂRAȘULUI

Cre șterea bivolilor în zona Făgărașului este o activitate tradițională, aceștia regăsindu -se în
arealul a 16 unități administrativ -teritoriale, care au în componență 44 localități. De asemenea
aceștia se cresc și într -o unitate de cercet are și dezvoltare în domeniul creșterii bivolului, SCDCB
ȘERCAIA, în prezent cu un efectiv redus ă la 520 capete bubaline total, din care 200 bivolițe.

Tabelul 30

Arealul de cr estere a bubalinelor în zona Făgărașului
(efectivul femel catagrafiat)

Nr. Crt. COMUNA /ANUL
DE REFERINȚĂ EFECTIV DE BUBALINE
TOTAL,
din care: Bivolițe Juninci Tineret
1 Făgăraș 2002 – – – –
2005 – – – –
2010 – – – –
2014 15 12 2 1
2 Drăguș 2002 – – – –
2005 265 205 10 50
2010 139 110 5 24
2014 175 126 12 37
3 Beclean 2002 95 80 – 15
2005 99 80 10 9
2010 37 30 2 5
2014 49 22 12 15
4 Șoarș 2002 80 70 – 10
2005 93 75 5 13
2010 37 30 2 5
2014 44 35 2 7
5 Mândra 2002 70 60 – 8
2005 91 75 5 11
2010 54 48 2 4
2014 250 150 100
6 Șercaia 2002 183 98 15 70
2005 235 129 7 99
2010 265 141 19 105
2014 348 188 22 138
7 Părău 2002 220 120 – 100
2005 208 160 20 28
2010 121 100 3 18
2014 230 111 30 89
8 Șinca 2002 290 240 10 40
2005 80 70 5 5
2010 35 30 2 3
2014 65 50 15 –
9 Recea 2002 317 254 16 47
2005 190 170 10 20
2010 72 62 4 6
2014 115 73 12 30
10 Hârseni 2002 275 200 20 55
2005 200 140 20 40

2010 52 33 7 12
2014 117 83 14 20
11 Lisa 2002 436 283 27 126
2005 264 216 4 44
2010 165 132 5 28
2014 146 98 23 25
12 Ucea 2002 254 180 10 64
2005 136 100 20 16
2010 47 40 4 3
2014 47 40 4 3
13 Voila 2002 478 280 13 185
2005 123 80 20 23
2010 41 30 4 7
2014 32 25 4 3
14 Cincu 2002 110 60 5 45
2005 104 60 10 34
2010 24 15 6 3
2014 60 24 12 24
15 Sâmbăta 2002 – – – –
2005 110 80 2 28
2010 37 33 1 3
2014 61 36 13 12
16 Viștea 2002 478 280 13 185
2005 270 180 20 70
2010 119 90 7 22
2014 138 118 3 20
TOTAL zona Făgăraș 2002 3443 2375 126 942
2005 2478 1820 168 490
2010 1250 931 73 246
2014 1892 1191 168 533
Sursa: Catagrafia CTARZ Făgăraș 2002- 2014
Tradiția creșterii bubalinelor în Țara Făgărașului vine din îndepă rtate timpuri, cresc ătorii acestei
specii fiind oameni nevoiași folosind bubalinele în doua scopuri pentru lapte-carne, dar se mai
utilizează foarte rar, în unele localități cum sunt Dr ăguș, Viștea de Sus și Lisa, și ca forță de
tracțiune în efectuarea unor activități agricole de transport.
Din datele tabelului se constată o scădere a efectivului femel , în anul 2014 faț ă de anul 2002, cu
1551 capete, reprezent ând 45%. Dacă raportăm efectivele existente in zona Făgărașului în anul
2014, constatăm că ace stea reprezintă 76,35% din cel existent în anul 2005, în comparație cu
efectivul numeric din țară , care reprezint ă 29,4%, raportat la aceeași ani. Totuși, în unele unit ăți
administrativ teritoriale cum sunt Șercaia, P ărău și M ândra, efectivele au crescut n umeric faț ă de
anul 2002. Cauzele scăderii numerice ale efectivelor din zona Făgărașului sunt aceleași ca la nivel
de țară.
Tipul exploatații lor în care se cresc bivolii în zona Făgărașului sunt în marea majoritate gospodării
ale populației , în număr de 458, cu efective cuprinse între 1 -30 capete, revenind pe exploatație un
efectiv de 4 capete (sursa: Registrul genealogic la Bivolul Românesc – iulie 2015).

2.3. CARACTERI ZAREA BIVOLILOR DIN ZONA FĂGĂRAȘULUI

Bivolii crescuți în zona Făgărașului aparțin rasei Bivol Românesc. Sub aspectul caracterelor
morfologice populația de bubaline este destul de heterogenă, deoarece nu s -au făcut lucrări în
direcția ameliorării acestuia, de asemenea nu datele deținute privind dimensiunile corporale și
elementele legate de performanțele productive și indicii de reproducție, sunt puține, exceptâ nd
bivolii de la SCDCB Șercaia .
Sub aspectul caracterelor de producție și reproducție redăm datele obținute în urma cercetărilor
anterioare:
Tabelul 31
Principalele însușiri c orporale ale bivolițelor din zona Făgăraș
comparativ cu zona Rupea (jud. Brașov) ș i Avrig (jud. Sibiu)

Însușirea UM Zona de creștere
Media Rupea(
n=60) Făgăraș( n=56) Avrig( n=15)
Talia cm 133,03±0,5 135,38±0,36 134,19 ±0,38 134,20±0,22
Înălțimea la spinare cm 128,57±0,37 129,33±0,35 130,13±0,35 129,35±0,21
Înălțimea la baza cozii cm 129,23±0,40 130,32±0,40 129,33 ±0,37 129,63 ±0,23
Lungim ea oblică a trunchiului cm 142,21±0,52 141,64±0,42 142,01±0,50 141,95 ±0,32
Perimetrul toracic cm 203,05±0,87 200,53±0,80 197,85±0,85 200,47 ±0,52
Lărgimea crupei cm 46,88±0,31 45,83±0,31 44,57±0,29 45,76 ±0,18
Lărgimea crupei la șold cm 63,25±0,35 61,95 ±0,32 61,02±0,37 62,07 ±0,22
Lărgimea crupei la ischii cm 36,27±0,34 34,60±0,30 32,98±0,25 34,61 ±0,19
Format corporal lateral % 105,82 106,90 105,60 106,11
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.
Tabelul 32
Dinamica principalelor însușiri morfologice la
tineretul bubalin femel de reproducție din zona Făgărașului

Însușirea

U.M
.
Naștere
(n=52) 3 luni
(n=52) 6 luni
(n=40) 12 luni
(n=30) 18 luni
(n=20 ) 2 ani
(n=20) 3 ani
(n=25)
Înălțimea la grebăn cm 74,31 90,77 102,55 112,32 122,23 124,53 127,63
Înălțimea la spinare cm 76,18 91,92 101,38 110,71 123,34 123,44 124,05
Înălțimea la crupă cm 78,75 94,53 105,43 113,96 121,86 126,39 126,76
Înălțimea la baza
cozii cm 72,40 92,28 101,98 109,48 120,07 120,66 120,75
Lungimea oblică cm 59,50 80,07 91,54 103,56 118,56 120,73 131,40
Adâncimea toracelui cm 25,49 35,96 41,66 49,34 55,71 58,26 60,08
Lărgimea toracelui cm 14,42 18,86 22,49 26,62 31,65 33,02 37,0 3
Lărg. crupei la șold cm 18,41 25,71 32,32 39,17 44,57 46,60 48,43
Lărgimea crupei la
articulație cm 21,27 28,34 31,90 36,73 37,93 39,13 39,71

Lărgimea crupei la
ischii cm 10,01 12,00 15,07 17,20 21,06 23,77 25,18
Lărgimea crupei cm 23,26 30,96 34,76 40,14 45,00 47,77 47,87
Perimetrul toracic cm 77,25 59,23 117,26 139,33 158,82 162,31 176,75
Perimetrul fluierului cm 11,77 14,06 14,21 16,01 17,99 18,36 19,20
Masa corporală cm 29,34 76,64 116,70 203,91 287,28 301,64 346,96
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.

Datele obținute sunt comparativ apropiate cu datele din literatura de specialitate. Astfel Bud și
Velea, între anii 1981 și 1982, în cercetările efectuate asupra însușirilor morfoproductive ale
bubalinelor din centrul și nord- vestul Transilvaniei următoarele valori medii ale însușirilor
morfologice la bivolițe: înălțimea la grebăn: 132,08 cm; înălțimea la crupă: 138,95 cm; lungimea trunchiului: 140,05 cm; adâncimea toracelui: 70,39 cm; perimetrul toracic: 190,96 cm; lărgimea
crupei la șold: 57,02 cm.
Pentru tineretul de bivol datele comparative privind însușirile morfologice după autorii amintiți
mai sus, sunt cele din tabelul 33.

Tabelul 33

Vârsta Însușirea
Înălțimea la
greabăn (cm) Înălțimea la
spinare (cm) Înălțimea la
crupă (cm) Înălțimea la
ischii (cm) Masa
corporală
(kg)
naștere 74,87 75,79 77,73 73,35 28,85
3 luni 91,63 91,54 94,91 91,23 73,46
6 luni 103,37 101,59 104,85 103,86 118,37
12 luni 113,85 112,13 115,15 112,86 205,86
2 ani 124,95 121,99 124,60 120,61 284,43
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.

Din studiile precedente referitor la producția de lapte a populației de bivoli existente în zona
Făgărașului, reiese că aceasta nu variază foarte mult față de alte zone de creștere, fiind direct
influențat ă de valoar ea biologică a animalelor și tehnologia de creștere adaptată corespunzător
condițiilor social -economice specifice zonei.
În perioada 1899- 1908, producția medie de lapte la bivolițele din zona Făgărașului,
localitatea Sâmbăta a fost de 1300 kg lapte/an. Din ierarhizarea celor mai bune bivolițe se observă
că durata totală a lactației a variat între 256 și 303 zile, cantitatea de lapte a înregistrat valori
cuprinse între 1398- 1484 kg lapte/lactație, cu 7,28- 11,21% grăsime ( Rostafinski, J., 1912) (tabelul
34). Această înregistrare vine în întâmpinarea atestării continuității creșterii bivolilor în zona
Fagaraș.

Tabelul 34
Performanțele realizate de bivolițele din zona Făgăraș
în anul 1912 (Rostafinski, J.)
Nr.
crt Nume
bivoliță Durata
lactației
(zile) Cantitat ea de
lapte /lactație (l) Cantitatea de
lapte rămasă/zi Procentul
de grăsime
1 Bivaly 294 1484 4 7,93
2 Molnar 303 1432 4,6 7,28
3 Füstös 256 1398 4 11,21

Tabelul 35
Parametrii producției de lapte la bivolițele de la SCDCB Șercaia

Lacta ția n Cantitatea de lapte (kg) % Gr ăsime % Proteină Durata lactației (zile)
X±S X Max Min X±S X Max Min X±S X Max Min X±S X Max Min
L1 14 1385,55±120,3 2137 657,6 7,70±0,05 7,97 7,40 4,19±0,04 4,45 3,88 234,35±15,7 307 137
L2 7 1528,71±5,666 1861 853,2 7,74±0,09 8,10 7,45 4,37±0,08 4,67 4,04 251±24,9 318 158
L3 15 1847,06±45,69 2549 1428 7,71±0,05 8,08 7,34 4,28±0,05 4,68 3,83 296,2±9,37 356 225
L4 5 1538,04±153,65 1891 1081,2 7,71±0,09 8,01 7,47 4,37±0,07 4,56 4,13 241,6±26,18 301 159
L5 9 1651,04 ±148,25 2378 1195,2 7,65±0,05 7,88 7,33 4,35±0,06 4,6 4,0 288,11±21,94 354 166
L6 6 1770±186,31 2245 1094 7,62±0,08 8,03 7,45 4,38±0,05 4,57 4,23 291,83±24,37 341 175
L7 11 1567,22±168,06 2293 600 7,64±0,05 7,98 7,42 4,27±0,04 4,54 3,92 272,09±24,56 344 138
L8 7 1913,14±101,91 2322 1548 7,50±0,07 7,76 7,23 4,33±0,07 4,62 4,09 302,57±6,30 330 276
L9 5 1646,2±133,52 2130 1436 7,82±0,11 8,13 7,46 4,30±0,04 4,46 4,17 274,2±22,78 331 202
L10-14 14 1691,07±114,48 2330 785,2 7,58±0,05 7,88 7,21 4,33±0,05 4,67 4,13 274,35±16,51 347 151
TOTAL
EFECTIV 93 1669,03±42,15 2549 600 7,65±0,02 8,13 7,21 4,30±0,01 4,68 3,83 274,74±5,84 356 137
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.
Valoarea medie pentru cantitatea de lapte la 39 bivolițe din zona Făgărașului, care au înc heiat
lactațiile în perioada 2013 -2014 a avut limite medii cuprinse între 1847,06 kg lapte la bivolițele
aflate la lactația 3 și 1385,55 kg la cele la prima lactație.
Valorile medii în cazul principalilor parametrii fizico -chimici pentru laptele de biv oliță, diferă în
funcție de sezon. Datele obținute în ur ma cercetărilor realizate sunt destul de apropiate datelor
obținute de alți cercetători. Valorile medii și variabilitatea principalilor indici fizico -chimici și
microbiologici ai laptelui de bivoliță în perioada de vară -toamnă din zona Făgărașului, în
comparație cu alte două zone, sunt prezentate în tabelul 36 .

Tabelul 36
Caracteristica/Sezon Zona de studiu /număr determinări
Rupea ( n=60) Făgăraș ( n=56) Avrig ( n=15)
%grăsime Vara x±sx(V%) 7,28±0,07 (4,25)

7,45±0,04 (3,38)

7,68±0,03 (5,17)

Toamna 7,62±0,06 (5,62) 7,73±0,02 (4,72) 7,56±0,04 (2,57)
%prote ină Vara x±sx(V%) 4,43±0.02 (3,28) 4,26±0.04 (2,17) 4,47±0.06 (1,35)
Toamna 4,39±0.04 (5,31) 4,39±0.02 (3,42) 4,42±0.02 (3,27)
%lactoză Vara x±sx(V%) 4.76±0.03 (2,73) 4,45±0.05 (2,57) 4,61±0.04 (3,56)

Toamna 4.69±0.02 (4,65) 4,42±0.03 (3,83) 4,48±0. 03 (2,75)
%SUT Vara x±sx(V%) 17.64±0.05 (1,84) 17,85±0.08 (1,57) 17,77±0.03 (1,45)
Toamna 18.58±0.03 (1,27) 18,36±0.05 (1,39) 18,63±0.06 (1,38)
Densitate
(g|cm³) Vara x±sx(V%) 1.03±0.01 (0,25) 1,03±0.02 (0,32) 1,03±0.03 (0,42)
Toamna 1.03±0.01 (0,1 7) 1,03±0,04 (0,25) 1,03±0.03 (0,26)
pH Vara x±sx(V%) 6,82±0,05 (5,57) 6,84±0,11 (3,45) 6,79±0,12 (4,53)
Toamna 6,85±0,03 (4,22) 6,88±0,07 (3,82) 6,82±0,07 (4,75)
NCS (mii/ml) Vara
x±sx(V%) 180,71±32,31
(71,52) 268,45±58,27
(83,14) 214,57±51,13
(80,65 )
Toamna 166,58 ±47,35

373,43 ±52,28

321,35 ±57,28

Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.
Puche anu C. în anul 2000, conform cercet ărilor realizate a stabilit o medie a procentului de
grăsime de 6.94%, iar bivolițele exploatate la SCD CB Șercai a au realizat un procent de grăsime sub
7%. Conform cercet ărilor acestuia, procentul de proteină pentru laptele obținut la bivolițele
întreținute în sistem mixt, în zona Făgărașului, a fost în medie de 4.69%, înregistrând o variabilitate
relativ nor mală (9.18%).
Velea C. și col., între anii 1978- 1992, în numeroasele cercetări efectuate asupra bubalinelor, a
evidențiat variația componentelor laptelui de bivoliță în funcție de sezon și de regimul alimentar pe
bază de nutrețuri uscate și masă verde, astfel: în sezonul de iarnă: S.U.T. a fost de 18.6%, grăsimea
8.0%, proteina 4.6%, lactoza 4.8%, cenușa 1.2%, densitatea 1.034; în sezonul de primăvară: S.U.T. 17.9%, grăsimea 7.5%, proteina 4.7%, lactoza 4.8%, cenușa 0.9%, densitate a 1.032; în sezonul de
vară: S.U.T. 17.8%, grăsimea 7.4%, proteina 4.6%, lactoza 4.8%, cenușa 1.0%, densitatea 1.032; în sezonul de toamnă: S.U.T. 18.3%, grăsimea 7.8%, proteina 4.6%, lactoza 4.8%, cenușa 1.1%, densitatea 1.033. Bud I. și col., în anul 1983 evidențiează compoziția chimică a laptelui de bivoliță ca fiind
următoarea: grăsimea 7.64%, proteina 4.69%, lactoza 4.85%, cenușa 0.98%, aciditatea 8.32%, valoarea energetică 1155 cal/kg, S.U.T. 18.16%, și densitatea medie de 1.033.
Referitor la numărul de celule somatice, în cazul probelor de lapte de bivoliță prelevate din
exploatațiile familiale din zona Făgărașului , după cum se poate observa au existat și probe care se
încadrează în clase de calitate mai slabe, una dintre cauze fiind faptul că mulsul se realizează
manual și în condiții care nu corespund din punct de vedere igienic. Investigațiile făcute în țara
noastră într -o serie de ferme, arată că celulele somatice au variat între 190.000 și 410.000/ml, (Arțan
C.N., 2007) . Conform Directivei U.E. 92/46 se prevede ca laptele să conțină un număr optim de
celule somatice/ml sub 250.000 și maxim 400.000. Consecințele prezenței unui număr mare de celule somatice are puternice repercursiuni economice asupra exploatației, deoarece se obține un
preț mic pe laptele de bivoliță, are loc reducerea producției de lapte la bubaline, precum și creșterea
costurilor cu substanțele medicamentoase. Pragul maxim admis pentru laptele considerat sănătos s- a
stabilit în jurul valorii de 400.000 celule/ml. Peste acea stă limită, indiferent dacă laptele prezintă sau
nu modificări senzoriale sau biochimice, intră automat în categoria suspect și este scos din circuitul de valorificare.
La întocmirea unui program de ameliorare, cunoașterea heritabilității caracterelor p rezintă o
importanță capitală. Pe baza acesteia se stabilește obiectivul selecției, viteza de ameliorare a însușirilor vizate, se alege metoda de ameliorare, se stabilește tipul de selecție, etc.

Tabelul 37
Valorile heritabilității caracterelor producție i de lapte studiate în dinamică la bivolițele de la SCDCB Șercaia
Specificare Lactația 1 Lactația2 Lactația 3 Lactația 4 Lactația 5 Lactația 6 Lactația 7

Cantitatea de
lapte 0,12 ± 0,27 0,07 ± 0,25 0,08 ± 0,25 0,52 ± 0,44 0,14 ± 0,28 0,18 ± 0,29 0,32 ± 0,35
Cantitatea de
grăsime 0,14 ± 0,28 0,11 ± 0,26 0,14 ± 0,28 0,51 ± 0,43 0,24 ± 0,32 0,22 ± 0,31 0,25 ± 0,32
Cantitatea de
proteină 0,14 ± 0,28 0,08 ± 0,25 0,11 ± 0,26 0,52 ± 0,44 0,19 ± 0,30 0,20 ± 0,30 0,34 ± 0,36
Cantitatea de
Mozzare lla 0,14 ± 0,28 0,08 ± 0,25 0,10 ± 0,26 0,53 ± 0,44 0,18 ± 0,29 0,20 ± 0,30 0,36 ± 0,37

Se constată că în ceea ce privește cantitatea de lapte, aceasta este un caracter ce prezintă un
determinism genetic slab spre mediu, de- a lungul celor 7 lactații analizate. Variația coeficientului de
heritabilitate de la o vârstă de determinare la alta, poate fi explicată prin existența unor complexe poligenice diferite ce sunt implicate în determinarea genetică a cantității de lapte, unor condiții de
mediu cu influență diferită de la o vârstă la alta precum și o eroare umană asociată procesului de
control. Pentru caracterul cantitatea de lapte, cu valori mici spre medii ale heritabilității la cele 7
vârste.
Parametrii de reproducție evaluați la bivolițele din zona Făgărașului, în comparație cu alte două
centre de creștere sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul 38
Parametrii de reproducție la bivolițele din centrele studiate
Indicatorul UM Zona de creștere
Media
Rupea( n=60) Făgăraș( n=56) Avrig( n=15)
Vârsta la monta (însămânțarea) fecundă luni 32,55 34,73 33,85 33,71
Vârsta la prima fătare luni 42,87 45,06 43,83 43,92
Calving -intervalul (zile) zile 463,42 397,47 410,82 423,83
Service -periodul (zile) zile 194,93 165,14 148,55 169,54
Natalitate (%) 88,52 91,41 92,45 90,80
Fecunditate (%) 77,45 82,32 80,45 80,10
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.
Valorile parametrilor de reproducție la bivolițele din centrele de studiu sunt comparativ apropiate
cu datele obținute de alți autori. Astfel Huțu și Popovici apreciază vârsta la prima fătare între 38 -42
luni, calving intervalul la 456 zile, numărul de viței/an de 0,85. Velea și col. (2006), estimează pentru bivolițele din România, valori medii pentru vârsta la prima fătare 38,56 luni, calving
interv alul la 447,18 zile și service periodul de 131,85 zile. Parametrii de reproducție evaluați de

Livia Vidu s -au încadrat în valorile: 34,46 luni, pentru introducerea la reproducție cel mai timpuriu
fiind în zona de sud, 31,33 luni, cu o durată a gestației de 315 zile, ajungându- se la vârsta la prima
fătare cuprinsă între 41,82 zile și 48 luni, cu o medie de 44,77 luni. Calving intervalul a fost evaluat
la 486,77 zile, cu variații între 509,93 zile în sud și 471 zile în nordul țării. În condițiile din județul
Brașov , L. Elisei (1996) , a stabilit media CI de 421 zile și de 451,78 zile.
Bivolii din zona Făgărașului sunt crescuți în ferme mici și de aceea, procesul de selecție a creat
acest tip de animal mixt (lapte și carne), acest lucru ducând către o scăder e a precocității
reproductive.
Tabelul 39
Valorile heritabilității caracterelor de reproducție la bivolițele de la SCDCB Șercaia
Specificare

Calving interval 0,12 ± 0,30
Service period 0,11 ± 0,30
Vârsta primei fătări 0,34 ± 0,40
Raport tehnic proiect ADER 7.1.3.
Valorile heritabilității încadrează caracterele analizate în grupa celor slab spre intermediar heritabile și se încadrează în limitele citate de literatura de specialitate.

Aptitudinile de carne ale bivolilor d in zona Făgărașului
În țara noastră cercetările privind aptitudinile de carne ale bubalinelor s -au dezvoltat din anii 70
ai secolului trecut (al XX -lea) și au continuat până în prezent. Aceste studii s -au efectuat de către
institutele de profil și stațiunile de cercetare ale A.S.A.S. (I.C.P.C.B. Balotești, S.C.D.C.B. Șercaia),
USAMV București iar cele de nutriție la IBNA, respectiv I.N.C.D.B.N.A. Balotești) pe material
biologic provenit de la Șercaia . Din cercetările efectuate de Gh. Georgescu și col. (1 994-1997)
privind indicii cantitativi și calitativi ai producției de carne la tine retul bubalin îngrășat intensiv,
provenit de la SCDCB Șercaia, rezultă datel e prezentate în continuare (tabelul 40 ).
Tabelul 40
Parametrii cantitativi ai producției de carne la tineretul bubalin
provenit din zona Făgărașului
Nr.
Crt. Specificare UM X±S x S V%
1 Vârsta la sacrificare Luni 18,35±0,121 0,79 4,30
2 Greutatea la sacrificare Kg 470,83±17,50 42,71 0,02
3 Greutatea carcaselor Kg 240,75±11,48 28,41 11,63
4 Randament ul la tăiere % 52,75±0,82 3,81 3,80

Parametrii cantitativi ai cărnii:
-greutatea corporală la valorificare (18,3 luni), de 471 kg;

-greutatea carcasei de 241 kg, fiind cu 40% mai mare decât media pe țară a greutății carcasei la
bovine;
-randamentul mediu la tăiere, de 53%, cu cca 4% mai redus, față de cel stabilit pentru tineretul
taurin, în aceleași condiții experimentale.
Tabelul 41
Structura carcasei la tineretul bubalin
Nr.
Crt. Specificare X±S x S V%
1 Semicarcasa stângă 125,75±5,82 14,21 11,31
2 Sfertul anterior 52,93±2,69 6,56 12,40
3 Sfertul posterior 72,56±3,17 7,75 10,68
4 Pistolul 53,00±2,62 6,40 12,08
5 Mușchiuleț 1,55±0,13 0,32 20,40
6 Tricostal 3,44±0,16 0,39 11,27
7 Vrăbioară 6,87±0,32 0,78 11,40
8 Rasol alb 2,25±0,19 0,46 20,33

-greutatea semicarcasei 126 kg, a sfertului anteriorde 53 kg și posterior de 72,6 kg, reprezentând
42,3%, respectiv 57,7%;
-greutatea pistoletului (sfertul posterior avand atașate coastele 3- 7, corespunzătoare ultimelor
antricoate), de 53 kg;
-mușchiulețul de 1,55 kg și vrăbioara de 6,87 kg;
-tricostalul de 3,44 kg, iar rasolul alb de 2,25 kg.

Sistemele de exploatare a bivolilor sunt condiționate de relief, condiții climatice, resursele
vegetale, nivelul de dezvoltare al științei și tehnicii, etc. . Ca u rmare, în stadiul actual, în marea
majoritate a explatațiilor în zona Făgărașului, bubalinele sunt exploatate, cu deosebire în sistemul
extensiv și semiintensiv.

2.4. ASPECTE PRIVIND REPRODUCȚIA BIVOLILOR ÎN ZONA FĂGĂRAȘ

În zona Făgărașului se folosesc 3 sist eme de reproducție la bubaline și anume:
1. Monta naturală în harem constă în formarea unor grupe mici de femele de bivol cărora li se
repartizează un mascul, împreună cu care acestea trăiesc în libertate. Prin acest sistem se
poate obține o anumită dirijare a evoluției tipului productiv în sensul dorit, o majorare a
numărului de femele repartizate fiecărui mascul și se reduce într -o oarecare masură riscul
difuzării maladiilor infecțioase. Pentru acest sistem de reproducție se cere însă
fragmentarea turmelor s au cirezilor si supravegherea separată a grupurilor ceea ce duce la
complicații organizatorice uneori greu de rezolvat. Prin acest sistem apare riscul
infertilității la grupurile la care s-au folosit masculi cu capacitate fecundantă redusă sau
total infert ile și de realizare a împerecherilor înrudite (consangvinizarea);
2. Monta naturală dirijată constă în controlarea împerecherilor prin urmărirea individuală a
femelelor de bivol în privința manifestării căldurilor, împreunarea acestora cu un

reproducător dina inte stabilit și înregistrarea datei montei și a reproducăto rului folosit. Prin
acest sistem de reproducție se creează posibilități mult mărite de dirijiare a evoluției
genotipice a populațiilor de bivoli. Față de monta în harem, acest sistem este mai util și
pentru menținerea unei fertilități bune căci descoperirea masculilor infertili se poate face cu
mai multă ușurință. Există de asemenea unele avantaje în prevenirea difuzării afecțiunilor
transmisibile prin montă, dar riscul transmiterii bolilor infecțioase rămâne totuși foarte
mare .

3. Însămânțarea artificială la bivoli este cel mai modern și mai corespunzător sistem de
organizare a reproducției. În esență însămânțarea artificială constă în suprimarea contactului
sexual dintre mascul și femelă, recoltare a produsului seminal, diluarea, fracționarea
ejaculatului în doze, conservarea și inocularea acestuia cu ajutorul unei aparaturi adecvate
acestui scop.
Situația însămânțărilor artificiale la bivolul românesc în zona Făgărașului este prezentată
în tabelul 42.

Tabelul 42
Situația folosirii la montă naturală dirijată a taurilor și însămânțările artificiale
în zona Făgărașului
Specificație Anul de raportare
2005 2010 2014
Număr de femele utilizate la reproducție (cap)
1988 1004 1359
Total monte (cap) 1727 972 650
Număr de reproducători autorizați (cap)/bivolite montate – 12/542 8/295
Însămânțări artificiale (cap) 182 94 82
Număr femele montate nedirijat (cap) 1545 336 273
Sursa: C.T.A.R.Z. Făgăraș

Circuitul reproducătorilor de bivol în zona Făgărașului : Până în anul 2000, sistemul de
reproducție prin montă naturală dirijată la bivol, era asigurat cu reproducătorii autorizați,
corespunzători cerințelor zootehnice și sanitare- veterinare, achiziționați din fonduri bugetare, care
acționau la nivelul stațiunilor și punctelor de montă comunale. Legislația în domeniu, respectiv
O.M. nr. 861/614/2003, pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și funcționarea
stațiunilor și punctelor comunale de montă, nu a dus la autorizarea unui număr mai mare de turmaci
pentru montă naturală, deoarece cei corespunzători din punct de vedere al cerințelor zootehnice au un preț de cost mare iar crescătorii particulari care doresc să înființeze puncte sătești de montă nu își

permit achiziționare a acestora. De asemenea, consiliile locale nu s- au implicat în organizarea și
înființarea stațiunilor și punctelor comunale de montă, al achiziției de reproducători. Astfel, în
prezent, în efectivul de bivol din zona Făgărașului se mai practică monta nedir ijată (clandestină), în
proporție de 50%, cu turmaci neautorizați. Totuși, crescătorii folosesc turmacii pentru montă naturală maxim 4 ani, pentru a evita împerecherea acestora cu descendența femelă. Deoarece durata
de folosire la montă naturală a turmacil or este mai mare de 4 ani, se practică schimbul acestora între
punctele de montă din sate, comune și județe, dar și procurarea acestora de la SCDCB Șercaia.
În perioada 2002- 2014 s -a folosit material seminal congelat de la tauri autohtoni, proveniți de la
SCDCB Șercaia, cum ar fi Valer – cod 87106; Miron – cod 91037; SEMTEST Baia Mare – Fiscu –
cod 20012; SEMTEST Craiova – Ioni – cod 20131; Fani – cod 20132 și material seminal congelat
de la tauri proveniți din Italia: Lucky – cod 52163; Caezar – cod 52164; Batiman – cod 52767;
Zerbio – cod 52766 și Super Fefe – cod 53222

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Aurelia Coroian, 2009, Creșterea bivolițelor pentru lapte , Editura Bioflux, Cluj- Napoca;
2. Borghese, A, 2005: Buffalo production and researc h, FAO, Rome;
3. Bota A. și colab., 2008, Estimarea cantitativă a fertilității pe baza vârstei la fătare a primiparelor la
bivol , Analele IBNA;
4. Bud, I. și col., 1983, Caracterizarea principalelor însușiri morfoproductive ale bubalinelor din N -E
Transilvanie i, Teză de doctorat, I.A. Cluj-Napoca;
5. Creța, V. și col., 1993, Unii indici de reproducție la bubaline și influența lor asupra producției de
lapte , Lucrări științifice USAMV, seria C, vol. XXII, București;
6. Elisei, L., 1995, Cercetări privind însușirile fen otipice ale populației de bubaline din zona
Făgărașului , teză de doctorat, USAMV, Cluj-Napoca ;
7. Georgescu, Gh., Vidu, L, 2008.: Monografia creșterii bubalinelor în România și pe plan mondial ,
Editura Ceres, București;
8. Hutu, I., Banat Animal genetic Data Ban k, EAAP Hanovra, http://www.tiho –
hannover.de/einricht/zucht/eaap/descript/1111.htm;
9. Livia Vidu, Adrian Bota coordonatori, 2014, Particularitățile fenotipice, genotipice și de creștere ale
Bivolului Indigen , Editura PIM Iași;
10. Popa R., Popa Dana, Vidu Livia , Diaconescu Cristiana, Băcilă V., Bota A., Dronca D., 2014, Genetic
Parameters for Milk Yield, Milk Quality and Mozzarella Production of Romanian Buffalo, Buletin
UASVM Cluj, Animal Science and Biotechnologies, 71(2), 236- 241;
11. Pucheanu, C., 2000: Cercetări privind parametrii morfologici, fiziologici la bivolițe, în funcție de
diferiți factori de influență , teză de doctorat, U.S.A.M.V. București;
12. Rao, M.K. & Nagarcenkar, R., 1977, Potentialities of the buffalo , World Review of Animal
Production 13, 53 -62;
13. Rapoarte tehnice proiect ADER 713 , 2011-2014;
14. Rosati, A., Van Vleck, L. D., 2002, Estimation of genetic parameters for milk, fat, protein and
Mozzarella cheese production for the Italian River buffalo Bubalis bubalis population, Buffalo Buletin, vol. 21;
15. Vale W. G., 2007, Effects of environment on buffalo reproduction, Italian Journal of Animal Science
vol. 6, Supplement 2 – Part 1 ;
16. Velea, C., Marginean, G., 2006: Actualități și perspectivă în creșterea bivolilor , Ed.Agrotehnica,
București;
17. Vidu, L., 2008: Stadiul, direcțiile și obiectivele ameliorării bubalinelor din România , Ed. Alpha
MDN, Buzău.
18. Zicarelli L., 1997, Reproduction sezonality in Buffalo, Proc. Third Course on Biotechnology of
Reproduction in Buffaloes (Issue I)
19. Zicarelli, L., 1997, News on bu ffalo cow reproduction, 5th World Buffalo Congress, Royal Palace
Caserata, october 13 -16;
20. Internet: www.fao.org ; www.anarz.eu ; http://www.insse.ro ; http://www.madr.ro .