Catedra de Medicină Legală și Bioetică LUCRARE DE LICENȚĂ “Particularități ale leziunilor traumatice în violența domestică” Coordonator științific… [603578]

1
Universitatea de Medicină și Farmacie
Carol Davila București
Facultatea de Medicină Generală
Catedra de Medicină Legală și Bioetică

LUCRARE DE LICENȚĂ
“Particularități ale leziunilor traumatice
în violența domestică”

Coordonator științific
Prof. Univ. Dr. Curcă
George Cristian Îndrumător științific
Conf. Univ. Dr. Hostiuc
Sorin

Absolvent: [anonimizat]2018-

2

Particularități ale leziunilor traumatice în violența domestică
Introducere ……………………………………………………………………………………………………………………………….. 3
1. Cadrul legislativ și caractere generale ale violenței domestice în România ………………………………. 4
1.1. Cadrul legislativ ……………………………………………………………………………………………………………….. 4
1.2. Caractere generale ale violenței domestice ………………………………………………………………………… 6
2. Identificarea violenței domestice – pattern-uri traumatice și modificări psihologice ………………… 16
2.1. Pattern-uri traumatice ……………………………………………………………………………………………………. 16
2.2. Modificări psihologice …………………………………………………………………………………………………….. 23
3. Scop. Obiective …………………………………………………………………………………………………………………….. 34
3.1. Scop ……………………………………………………………………………………………………………………………….. 34
3.2. Obiective ………………………………………………………………………………………………………………………… 34
4. Materiale și metode ………………………………………………………………………………………………………………. 35
4.1. Materiale ……………………………………………………………………………………………………………………….. 35
4.2. Metode …………………………………………………………………………………………………………………………… 35
5.Rezultate ……………………………………………………………………………………………………………………………….. 59
6. Discuții …………………………………………………………………………………………………………………………………. 65
Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………………………….. 69
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………………………. 70

3
Introducere

Violența domestică a reprezentat și încă reprezintă o problemă socială ce nu cunoaște limite
de timp sau spațiu. La nivel global, problema violenței domestice este percepută diferit, de la
complet inacceptabilă în anumite țări, la o practică normală și uzuală în țările în care drepturile
femeilor sunt limitate.
În România, deși încă afectează o parte importantă a populației, s-au modificat în ultimele
două decenii atât percepția societății asupra violenței domestice, devenind o practică inacceptabilă,
cât și cadrul legislativ, deoarece până în anul 2003 nu exista ca atare infracțiunea de violență
domestică, aceasta fiind inclusă în violența asupra tuturor persoanelor.
Identificarea violenței domestice în toate formele ei (violență asupra partenerei, violență
asupra partenerului, violență asupra copiilor, violență asupra părinților sau orice alta formă de
violență în cadrul membrilor unei familii) reprezintă primul pas în stoparea acestui fenomen.
Importanța scăderii sau a stopării actelor de violență domestică este dată de costurile
enorme asupra societății, atât la nivel emoțional, cât și material. În rândul victimelor violenței
domestice se întâlnesc niveluri mai ridicate de depresie, alcoolism, abuz de substanțe sau suicid,
iar copiii care sunt martori sau victime în cadrul violenței domestice au dificultăți în dezvoltare și
integrare școlară sau socială. Costurile materiale ale violenței domestice pot fi directe, reprezentate
costurile serviciilor medicale folosite pentru tratarea leziunilor traumatice apărute în urma actelor
de violență domestică sau indirecte, victimele violenței domestice prezentând mai multe afecțiuni
medicale decât populația generală.

4
1. Cadrul legislativ și caractere generale ale violenței
domestice în România

Violența domestică este definită ca orice acțiune sau inacțiune, cu excepția situațiilor de
apărare sau autoapărare, exercitată cu intenție de un membru al familiei asupra altui membru al
aceleiași familii și care are ca rezultat o lezare fizică, psihică, sexuală sau emoțională.1

1.1. Cadrul legislativ

Legea 217/2003 completată de O.G. 95/2004 și republicată în 2014 este primul act
legislativ al României ce reglementează cadrul violenței domestice și o diferențiază de violență în
general deoarece până la acel moment nu exista ca atare infracțiunea de violență în familie.
Legea 217/2003 prevede următoarele:
Capitolul 1, articolul 4 prezintă formele sub care se poate găsi violența domestică:
 “Violența verbală”: utilizarea unor cuvinte jignitoare, umilitoare, amenințări sau injurii;
 “Violența psihologică”: crearea unor stări tensionate și afectare psihică, gelozie,
suprimarea voinței proprii și a libertății de alegere și orice alte acțiuni cu rezultat
asemănător;
 “Violența fizică”: lezarea sanătății sau lezarea corporală prin acțiuni ca loviri, trageri de
păr, înțepări, tăieri, arderi, împingeri, strangulări, mușcături, otrăviri sau intoxicări,
inclusiv cele ascunse sub forma unor accidente și orice alte acțiuni cu rezultat
asemănător;
 “Violența sexuală”: acte sexuale împotriva voinței, agresiuni, hărțuiri, impunerea unor
acțiuni umilitoare și orice alte acțiuni cu rezultat asemănător ;
 “Violența economică”: lipsirea de bunuri comune sau utilizarea nedreaptă a acestora,
privarea de hrană, produse farmaceutice și de bază, însușirea intenționată a bunurilor
victimei, privarea de dreptul la desfășurare a unei activități profesionale, obligarea la
munci dure, care pot pune în pericol sănătatea și orice alte acțiuni cu rezultat asemănător;

5
 “Violența socială”: izolarea de familie, privarea de dreptul de a primi educație în cadrul
unei instituții de învățământ, privarea de dreptul la informare, lipsirea de libertate și orice
alte acțiuni cu rezultat asemănător;
 “Violența religioasă”: nerecunoașterea importanței valorilor spirituale, batjocorirea
valorilor spirituale și interzicerea accesului la acestea, obligarea participării la practici și
credințe religioase inadmisibile și orice alte acțiuni cu rezultat asemănător.1

Articolul 5 al capitolului 1 definește termenul de “membru de familie”:
 Părinți, copii, nepoți, frați, surori;
 Soț/fost soț, soție/fostă soție;
 Persoane care locuiesc împreună și au legături similare celor dintre soț și soție sau copil
și parinte;
 Tutore;
 Reprezentant legal.1

În capitolul 2 sunt prezentate instituțiile publice care au rol în prevenția și combaterea
violenței domestice. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
creează politici privind asistența socială, promovează drepturile și asigură măsuri de încadrare pe
piața muncii a victimelor violenței domestice. Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne
și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au rol în crearea și promovarea
informațiilor referitoare la cauzele și efectele violenței în familie. Ministerul Educației, sprijinit de
ministerele menționate mai sus, elaborează programe educaționale destinate elevilor și părinților,
cu scopul combaterii și prevenirii violenței domestice. Serviciul de probațiune din cadrul
Tribunalului va elabora activități privind reintegrarea în societate a persoanelor condamnate pentru
fapte de violență în familie.1

Capitolul III definește rolul unităților pentru prevenirea și combaterea violenței.
Centrele de primire în regim de urgență sau adaposturi asigură găzduire, protecție și
consiliere în regim de urgență și pe o perioadă determinată victimelor care necesită izolarea de
agresor. De asemenea, accesul acestuia este interzis, iar adresa este secretă.1
Centrele de recuperare pentru victimele violenței în familie asigură, pe lângă găzduire,

6
protecție, consiliere, și integrarea socială și profesională a victimelor.1
Centrele de asistență destinate agresorilor asigură educarea, reabilitarea și reinserția socială
a acestora.1
Centrele pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și centrele pentru servicii de
informare și sensibilizare a populației asigură informare, educație, asistență socială și un serviciu
telefonic de urgență pentru informare și consiliere.1

Cadrul legal privind ordinul de protecție este stabilit în capitolul IV.
Ordinul de protecție poate fi solicitat de o persoană a cărei integritate fizică și psihică este
pusă în pericol printr-un act de violență săvârșit de un membru din familie, pentru a înlătura starea
de pericol. Acesta poate emite interdicții sau obligații precum evacuarea agresorului din locuința
familiei sau limitarea accesului într-o parte a locuinței atunci când compartimentarea acesteia o
permite și reintroducerea victimei în locuință, obligarea agresorului la păstrarea unei anumite
distanțe față de locuință, locul de muncă sau instituția de învățământ, interdicția de a se deplasa în
localități frecventate de victimă și de a o contacta pe orice cale. De asemenea, agresorul poate fi
obligat la plata chiriei și a întreținerii locuinței temporare în care va locui victima sau poate fi
obligat la urmarea unei consilieri psihologice, psihoterapie sau tratamente (dezintoxicări).1
Judecătorul stabilește durata ordinului de protecție, însă aceasta nu poate fi mai mare de
6 luni. La expirarea perioadei, victima poate cere un nou ordin de protecție dacă siguranța încă îi
este pusă în pericol. Nerespectarea prevederilor ordinului de protecție constituie infracțiune și se
pedepsește cu inchisoare de la o lună la un an, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală.1
În anul 2016, România a ratificat Convenția de la Instanbul – Convenția Consiliului
Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,
adoptată la 11 mai 2011. Aceasta definește violența împotriva femeilor ca o încalcare a drepturilor
omului și o discriminare a femeilor.2

1.2. Caractere generale ale violenței domestice

Violența domestică apare în relațiile intime, manifestându-se întotdeauna într-un cadru
restrâns și privat. Aceasta este reprezentată de acte repetate de control și atac emoțional, fizic și
sexual față de partener, profitând de incapacitatea victimei de a se proteja.

7
Violența domestică este un fenomen recunoscut la nivel mondial, toate țările lumii fiind
afectate în grade diferite (de la 15% în orașele din Japonia, până la 71% în regiunile rurale din
Bangladesh, Ethiopia, Peru și Tanzania). Violența împotriva femeilor este cea mai des întâlnită
formă a violenței în familie. În cadrul acesteia, incidența violenței fizice a variat de la 13% în
orașele din Japonia la 61% în provinciile rurale din Peru, a violenței sexuale între 6% în orașele
din Japonia, Serbia și Muntenegru până la 59% în Ethiopia, iar incidența violenței psihice
(intimidări, amenințări, insulte, umilințe) a variat între 20% și 75% în toate țările.3
În România, în perioada 2004-2009, au fost raportate 50 604 cazuri de violență domestică
(0.00043% pe an), dar studiile statistice arată incidențe mult mai mari – între 18,4% (sondaj CURS
2008 național)4 și 42% dintre femeile din București au fost afectate de-a lungul vieții de minim un
act de violență fizică, verbală sau emoțională, 24% menționând că episodul a avut loc în cursul
ultimului an de zile( sondaj Gallup 2003).5
În Statele Unite ale Americii doar 10% din populație considera, în anul 1994, că poate fi
justificabil ca soțul să-și pălmuiască soția, dar în alte părți ale globului există o toleranță mult mai
mare față de actele de violență domestică, atât din partea bărbaților, cât și a femeilor. Între 28% și
41% dintre bărbați au considerat că este acceptabil să-și bată soția din când în când, iar în Nigeria
79% dintre femei au declarat că bătaia femeilor este uneori justificabilă. Cele mai frecvente motive
pentru care femeile au fost bătute de către partener sunt: infidelitatea ei, refuzul de a întreține relații
sexuale, cearta, arderea mâncării, cheltuirea banilor sau părăsirea locuinței fără permisiunea
soțului.6

Dupa victimă, violența domestică poate fi clasificată în violență asupra partenerei, asupra
copiilor sau asupra partenerului.
Violența împotriva partenerei este cea mai frecventă formă, atât de violență domestică, cât
și de violență împotriva femeilor. De asemenea, este cea mai frecventă formă de încălcare a
drepturilor omului și nu cunoaște limite economice, sociale sau naționale, estimându-se că la nivel
mondial una din trei femei va fi afectată de violență domestică de-a lungul vieții.7 Aceasta este
cauzată și perpetuată de inegalități de sex, dominanță masculină8, tradiții culturale și sociale (în
România băieții sunt învățați să fie dominatori, iar fetele supuse; în familiile din clasele de mijloc
sau inferioare, femeile au libertăți limitate9). Deși este riscantă și are un caracter repetitiv, doar o
parte dintre femei contactează poliția, iar dintre acestea doar o parte continuă procedurile legale,

8
multe dintre femei răzgândindu-se din cauza amenințărilor sau de teama pierderii familiei, copiilor,
casei sau a locului de muncă. Promisiunea de schimbare din partea partenerului, lipsa banilor sau
a unei locuințe sunt alte motive ce le fac pe femei să se întoarcă lângă partenerul abuziv. 10 Violența
împotriva partenerei se asociază cu sentimente de vinovăție, tristețe, frică, rușine, stres și cu un risc
mai mare de sinucidere. Unele victime se consideră responsabile pentru violență, minimalizând
astfel abuzul la care sunt supuse și cred că nu merită mai mult, ceea ce determină un stres psihic și
o dependență emoțională și economică față de agresor.10
Violența împotriva copiilor – conform unui recensământ UNICEF cel puțin unul din 10
copii români este supus violenței domestice. În 2011 au fost raportate 11 000 de cazuri de abuz,
dar se estimează că numărul total al cazurilor este mult mai mare (pentru fiecare caz raportat se
presupune că există 100 de cazuri neraportate). Un alt studiu realizat de Salvați Copiii România
relevă faptul că 63% dintre copiii chestionați au fost bătuți acasă de părinți, iar 20% dintre părinți
consideră că violența este o formă de educație11. Copiii cu vârste mici nu realizează statutul lor de
victimă, nu înțeleg caracterul agresiv al interacțiunii cu adultul deoarece, pentru ei, părintele
reprezintă o sursă de securitate și de iubire.12 Faptul că unele forme de abuz fizic, precum
pălmuirea, nu sunt percepute ca abuz nici de părinți, nici de copii și toleranța crescută a populației
față de violența domestică pot fi o explicație pentru datele prezentate mai sus. Cauza principală a
violenței domestice împotriva copiilor este pedeapsa corporală, în Statele Unite două treimi dintre
abuzurile fizice documentate asupra copiiilor au debutat cu intenția unei pedepse fizice, iar în
Canada, trei sferturi din abuzuri s-au produs în contextul pedepsirii fizice.13 Uneori părinții au
așteptări prea mari de la copii, iar când aceștia nu le pot îndeplini apare frustrarea manifestată prin
agresiune.14 În cadrul familiilor în care unul dintre soți își abuzează partenerul, există un risc mai
mare ca acel soț să abuzeze și copiii în comparație cu familiile fără violență domestică.15 De
asemenea, există un risc mai mare de abuz al copiilor atunci când aceștia au rezultat din sarcini
neașteptate16, au dizabilități17 sau au părinți dependenți de alcool, droguri.18 Efectele abuzului
împotriva copiilor sunt de ordin emoțional (stimă de sine scazută, nesiguranță, comportament
distructiv, abuz de droguri sau alcool, slabă dezvoltare a abilităților de bază sau dificultate în
stabilirea unor relații19), fizic (adulții cu istoric de abuz în copilărie au risc mai mare de a dezvolta
alergii, dureri fără anormalități fizice sau funcționale, ulcer, astm, hipertensiune sau alte boli
cronice2021) sau psihiatric (depresie, tentative de sinucidere, sindromul posttraumatic2122).

9
Violența împotriva partenerului – este considerată un delict, ca și violența împotriva
partenerei; cel mai frecvent, statisticile în care bărbații sunt victime ale violenței domestice sunt
neglijate. În timp ce femeile sunt încurajate să raporteze cazurile de violență domestică, bărbații
sunt descurajați, iar cei care raportează se pot confrunta cu stigmă socială, fiindu-le denigrată
masculinitatea.23 Este greu de estimat prevalența violenței împotriva partenerului, atat din cauza
faptului că este mai puțin recunoscută de către societate, cât pentru că bărbații sunt mai reținuți în
a delcara că au fost agresați (fie le este frică să nu fie ridiculizați de colegi/prieteni, fie le este teamă
să nu se considere că partenera este adevărata victimă și ca a acționat în auto-aparare).24 Pe de altă
parte, există un grad de acceptare socio-culturală a agresiunilor împotriva partenerlui, ceea ce îi
împiedică pe bărbați să se considere victime.25De asemenea, bărbații pot fi judecați de societate că
s-au lăsat bătuți de o femeie, ei fiind considerați reprezentanți ai sexului tare și prin urmare ar trebui
să fie capabili să prevină agresiunea; totuși, această gândire nu ia în considerare că femeile tind să
folosească diverse obiecte atunci când își agresează partenerii.2627 Mai multe studii au arătat că
bărbații agresori sunt tratați diferit față de femeile agresoare de către poliție: femeile agresoare au
șanse mai mari să evite arestarea decât bărbații28, ele sunt privite mai frecvent ca victime și nu
agresoare29; când o femeie a sunat la poliție pentru a raporta un caz de violență domestică în 41,4%
din cazuri agresorul a trebuit să părăsească locuința, în 28% din cazuri acesta a fost amenințat cu
arestul și în 15,2% a fost arestat, pe când atunci când un bărbat a sunat la poliție pentru a raporta
un caz de violență domestică procentul agresoarelor ce au fost amenințate cu arestul, arestate sau
au trebuit să părăsească locuința a fost de 0%; în schimb 12,1% din bărbații care au sunat pentru a
raporta violența domestică au fost arestați.27 O explicație pentru aceste date ar putea fi faptul că se
consideră că barbații se pot proteja de o parteneră violentă și că violența feminină este periculoasă
atunci când femeia agresează altă persoană decât partenerul ei.28

Factori de risc
În etiologia violenței domestice sunt implicați mai mulți factori de risc ce sunt asociați în 4
grupe: factori ce țin de individ, factori ce țin de relație și factori ce țin de societate30.
Factori ce țin de individ ;
 Consumul de alcool – violența bărbaților asupra femeilor este de 3 ori mai frecventă
atunci când aceștia consumă alcool12 și uneori acesta este folosit drept o scuză atât de
victimă, cât și de agresor, pentru a explica comportamentul violent30;

10
 Persoane victime ale violenței în copilărie – în rândul victimelor violenței domestice
sunt de două ori mai multe femei care au fost martore ale violenței între părinți sau chiar
victime ale violenței în copilărie31;
 Delicvența în societate30;
 Stres.

Factori ce țin de relație :
 Divergențe și dificultăți de comunicare între soți;
 Control și comporament dominator în interiorul cuplului- violența apare mai rar în
cuplurile care practică codecizia decât în cuplurile în care bărbatul are ultimul cuvant30.
Factori sociali :
 Toleranța socială – 4 din 10 români consideră că violența în familie nu este un act
foarte grav12;
 Lipsa educației și situația financiară precară – majoritatea victimelor au un nivel
scăzut de educație și venituri mici, iar 20% nu au venituri proprii32, totuși 8% dintre victime
au studii superioare și 6% au venituri mari12;
 Gândirea patriarhală și tradițională cu privire la rolul sexelor și relația dintre ele-
58% dintre români consideră că este responsabilitatea femeii sa aibă grijă de casă, 39%
consideră că în casă este de preferat “să conducă bărbatul”, 20% consideră că femeia este
proprietatea bărbatului și 5% consideră că femeia trebuie bătută uneori pentru că “știe ea
de ce”. Această împărțire a rolurilor este fundamentul care determină și întreține violența
prin învinovățirea victimei și justificarea agresorului.32

Pofilul psihologic al bărbatului care își agresează soția
Bărbații care își agresează soțiile tind să aibă caracteristici psihice diferite față de bărbații
non-violenți. Aceștia sunt în general mai furioși și mai ostili. De asemenea, în momentul unui
conflict în cuplu, ei sunt mai puțin asertivi și răspund cu furie și ostilitate, mai ales când conflictul
este generat de gelozie sau amenințări de părăsire. O altă trăsătură a acestora este toleranța față de
violență, astfel încât aceștia tind să considere cazurile de violență ca fiind acceptabile sau
justificabile.33

11
Bărbații abuzivi sunt afectați mai frecvent de boli psihice decât bărbații care nu-și
agresează soțiile. Au fost identificate patru sindroame ce apar cu o frecvență crescută la aceștia:
depresia, sindromul posttraumatic, tulburarea de personalitate borderline și dependența de
substanțe stupefiante sau alcool.
Depresia – bărbații care își agresează soțiile au mai multe simptome depresive decât
bărbații non-violenți, iar cei din cadrul cuplurilor care fac terapie au, de asemenea, mai frecvent
depresie decât aceia din populația generală. O creștere cu 20% a simptomelor depresive a fost
corelată cu o creștere cu 30% a agresiunilor ușoare și cu 74% a agresiunilor severe.33
Sindromul posttraumatic (PTSD) – mai multe studii au arătat că sindromul posttraumatic
este un factor de risc pentru violența domestică, astfel că au fost raportate de două ori mai multe
cazuri de violență domestică de către soțiile veteranilor războiului din Vietnam cu sindrom
posttraumatic decât soțiie veteranilor fără sindrom posttraumatic (Jordan și colegii, 1992).33
Tulburarea de personalitate borderline – severitatea agresiunilor asupra partenerelor a fost
asociată cu formarea tulburării de personalitate borderline (caracterizată prin impulsivitate,
instabilitate în relațiile interpersonale și perturbare de identitate34). Bărbații cu această afecțiune
sunt mai agresivi decât cei din populația generală, iar în cadrul grupului bărbaților care își agresează
soțiile, cei cu tulburare de personalitate borderline provoacă agresiuni mai severe decât bărbații
fără această tulburare.33
Dependența de substanțe stupefiante și alcool – violența domestică este de trei ori mai
frecventă atunci când bărbatul consumă alcool.12 Consumul de alcool poate crește riscul de violență
domestică fie prin dezinhibarea agresorului, fie prin crearea de situații conflictuale.33

Atitudinea femeilor cu privire la violența domestică

12
La nivel mondial, atitudinea femeilor față de violența domestică este diferită, astfel că în
țări precum Brazilia, Japonia, Nambia, Serbia și Muntenegru peste trei sferturi dintre femeile
intervievate au declarat că nu există motive acceptabile sau justificabile ca o persoană să-și
agreseze partenerul, pe când în Bangladesh, Peru și Ethiopia doar un sfert dintre femei au declarat
că nu există motive acceptabile sau justificabile. De asemenea, procentul de femei care consideră
că actele de violența pot fi justificabile a fost mai mare în rândul victimelor violenței domestice
decât în rândul femeilor neafectate. În ceea ce privește dreptul femeilor de a refuza un act sexual
din diverse motive (e bolnavă, nu dorește, partenerul este sub influența alcoolului sau a maltratat-
o), între 10% și 20% dintre femeile din Bangladesh, Peru, Ethiopia și Tanzania au declarat că
femeile nu au dreptul sub niciun motiv să refuze actul sexual.35

Diferențe de gen
În ceea ce privește simetria genurilor, părerile specialiștilor sunt împărțite, unele sugerând
că victimele violenței domestice sunt în majoritate femei, pe când alte studii concluzionează un
procent similar în rândul ambilor parteneri. Conform unui review din 2011 în care au fost analizate
13 studii empirice și 2 meta-analize, deși nu sunt dovezi suficiente pentru o concluzie
convingătoare, majoritatea susțin ideea că bărbații și femeile sunt afectați în procente similare de
violență împotriva partenerului, dacă nu sunt luate în calcul contexte, motive sau consecințe.
Totuși, atunci când sunt luate în considerare motive, severitate sau impactul violenței, studiile arată
o asimetrie a genurilor, bărbații fiind cei care inițiază și perpetuează acte de violență de o gravitate
mai mare.36 Același studiu arată că este mult mai probabil ca bărbații să bată, sufoce sau stranguleze
partenera în timpul unui act de violență domestică, pe când femeile aruncă obiecte sau lovesc cu
un obiect, lovesc, mușcă sau pălmuiesc.36
Atât consecințele fizice, cât și psihologice ale violenței domestice sunt mai severe asupra
femeilor. Pe lângă puterea mai mare a bărbaților dată de normele sociale, aceștia sunt mai mari și
mai puternici decât partenerele lor, ceea ce poate explica motivul pentru care femeile se tem mai
mult de un partener violent decât se tem bărbații de o parteneră violentă – 70% dintre victimele

13
femei sunt foarte speriate de agresiunea fizică la care au fost supuse, pe când 85% dintre victimele
bărbați au declarat că nu le este frică de partenerele lor.37

Michael P. Johnson a identificat 4 tipuri de violența domestică în funcție de
comportamentele partenerilor38:
 Violența domestică comună: unul dintre parteneri este violent și necoercitiv, iar
celălalt partener este violent sau neviolent și necoercitiv;
 Violența de opunere: unul dintre parteneri este violent și necoercitiv ca răspuns la
violența și coerciția partenerului;
 Terorism intim: un partener este violent și coercitiv, iar celalat partener este
neviolent sau violent și coercitiv;
 Violența mutuală: ambii parteneri sunt violenți și coercitivi.

Raportarea cazurilor de violență domestică
Raportarea scăzută este e problemă importantă în prevenirea și combaterea violenței
domestice. A. Chan, în review-ul “Gender differences in self-reports of intimate partner violence”
a identificat și clasificat factorii care influențează raportarea violenței domestice după cum
urmează:
Factori generali : dorința de acceptare socială, rușinea, vina. Persoanele care își doresc să
fie plăcute și acceptate în societate sunt mai reticente în a raporta comportamente indezirabile
precum actele de violență.36
Factori specifici genurilor :
Factori care îi influențează pe bărbați în raportarea propriilor acte de violență:
 Blamarea: tendința de a învinovăți partenera că a provocat comportamentul violent;
 Expresia nevoii: raportarea este utilizată ca o strategie de a comunica intervievatorului
nevoile și neplăcerile resimțite de agresor în timpul actelor violente;
 Frica de consecințe: recunoașterea unui act de violență domestică reprezintă
recunoașterea unui delict, iar acestora le este frică de consecințele legale;

14
 Evitarea: dorința de a evita consecințele propriilor violențe.36
Factori care le influențează pe femei în raportarea actelor de violență la care sunt supuse:
 disculparea: tendința de a disculpa sau justifica actele violente ale partenerului;
 normalizarea: tendința de a considera normale actele de violență ale partenerilor având
ca motivație iubirea pe care o simt aceștia pentru victime;
 dependența: e mai puțin probabil ca femeile care sunt dependente de soții lor să
raporteze actele de agresiune ale acestora;
 învinovățirea: atunci când raportează violența, unele femei au tendința de a distrage
atenția de la actul de violență propriu zis prin auto-învinuire și dorința de a se
transforma în partenere mai bune.36
Factorii culturali reprezintă un obstacol în raportarea de către bărbați a propriilor acte de
violență. În China există conceptul de “față” ce este explicat ca “demnitate, prestigiu, onoare,
respect, statut”. Acesta poate fi câștigat sau pierdut în timpul interacțiunilor sociale, iar
recunoașterea unui act de violență, ce este considerat indezirabil, îl poate face pe bărbat să piardă
acest statut. Bărbații chinezi care își agresează partenerele încearcă să minimizeze violența și să se
prezinte ca persoane neagresive pentru a fi apreciați, dar și pentru a nu pierde “fața” în raport cu
intervievatorul. În țările din America Latina există conceptul de “machism”- un alt factor cultural
ce influențează raportarea cazurilor de violență domestică. Acesta este definit ca un set de valori și
comportamente asociate cu masculinitate, curaj și nevulnerabilitate sau, în literatura despre
violență, ca o “hiper-masculinitate exagerată manifestată prin agresivitate”. Sub influența
machismului, bărbații latini consideră că femeia trebuie să îi servescă și să fie supusă, iar abuzul
fizic și sexual este justificat, astfel că se minimalizează gravitatea violenței domestice,
neconsiderându-se necesar raportarea ei.36

Consecințele violenței domestice
Violența domestică are, atât consecințe fizice cât, și psihologice asupra victimelor.
Consecințele fizice asupra sănătății implică leziunile imediate care apar la scurt timp după
agresiune precum echimoze, hematoame sau alte răni predominant în regiunea feței, gâtului,
toracelui și abdomenului39, dar și leziuni tardive ce apar la mai mulți ani după abuz. Consecințele
tardive pot fi cauzate direct de agresiunile din trecut precum dureri cronice, artrită, deficit de auz,

15
migrenă, convulsii sau pot fi cauzate de frică și stresul cronic din timpul abuzurilor precum ulcer,
indigestie, diaree, constipație, angină sau hipertensiune.40
Consecințele cele mai frecvente ale violenței sexuale sunt reprezentate de infecții sau
sângerări vaginale, dureri pelvine, infecții ale tractului urinar inferior.41 Refuzul de a folosi
prezervativ sau alte metode contraceptive a dus la alte consecințe nefaste precum boli cu
transmitere sexuală, sarcini neașteptate sau utilizarea de către victimă a metodelor contraceptive în
secret.42
Cea mai gravă consecință a violenței împotriva femeilor însărcinate este riscul de moarte
atât a mamei, cat și a fătului prin traumă sau întreruperea sarcinii. De asemenea, violența împotriva
femeii însărcinate poate fi asociată cu naștere prematură, greutate mică a fătului la naștere,
sângerări antepartum sau pre-eclampsie.42
Multe dintre femei au declarat că sunt afectate mai mult de impactul pshihologic al
agresiunilor decât de sechelele fizice. Probabilitatea ca o femeie abuzată sa aibă nevoie de consult
psihiatric sau să încerce să se sinucidă este de 5 ori mai mare decât în cazul femeilor neabuzate.39
Depresia și sindromul posttraumatic sunt cele mai frecvente consecințe psihice ale violenței
împotriva partenerei.42

16
2. Identificarea violenței domestice – pattern-uri
traumatice și modificări psihologice

Cu o prevalență de-a lungul vieții variind între 39% și 60%43 și un număr de 4,4 milioane
de femei din SUA agresate de parteneri în fiecare an44, violența domestică este o problemă bine
cunoscută și răspândită la nivel mondial, dar încă insuficient identificată, cercetările arătând că
istoricul de violență domestică este documentat în fișele medicale doar la 25% din femeile abuzate
de parteneri, fie pentru că acestea îl ascund, fie pentru că personalul medical nu înregistrează acest
lucru în documente.43 Satisticile arată că majoritatea pacienților care se prezintă la camera de gardă
ca urmare a violenței domestice, se prezintă pentru acuze medicale și nu pentru leziuni traumatice.44
Importanța identificării violenței domestie este dată de multitudinea efectelor asupra
sănătății fizice și psihologice a victimelor. Femeile abuzate de soț sau partener declară mai frecvent
decât femeile din populația generală că starea lor de sănătate este modestă sau proastă, că au avut
nevoie de îngrijiri medicale și nu le-au primit și sunt diagnosticate mai frecvent cu boli cu
transmitere sexuală sau alte afecțiuni ginecologice. De asemenea, femeile sever bătute au de două
ori mai multe zile petrecute în pat de cauză medicală decât alte femei.44

2.1. Pattern-uri traumatice

Traumatismele cauzate de actele de violență domestică se pot clasifica în funcție de regiunea
anatomică lezată în leziuni ale capului, maxilofaciale, ale gâtului, ale sânilor, ale torecelui, ale
abdomenului, ale spatelui, ale coapselor sau ale extremităților, iar în funcție de gravitate în
echimoze, excoriații, plăgi, fracturi și luxații.
Echimoza reprezintă o rană a țesutului fără străpungerea tegumentului aparută prin ruptura
vaselor de sânge și hemoragie tisulară. Aceasta determină tumefacție, durere și sensibilitate
locală.45
Plăgile contuze pielii sau ale organelor subiacente sunt cauzate de forțe contondente sau de
sfâșiere și determină ruptura țesuturilor, spre deosebire de plăgile prin tăiere, care sunt cauzate de
obiecte ascuțite. Deși plăgile contuze și plăgile prin tăiere au un tratament asemănător, cele două
au aspect diferit, iar plăgile contuze au probabilitatea mai mare de a se asocia cu leziuni ale țesutului
subiacent, pe când leziunile prin tăiere sunt limitate la țesutul atins de obiectul ascuțit.46

17
Fracturile și luxațiile apar frecvent în cadrul rănilor provocate de violența domestică, cele
mai numeroase fiind fracturile faciale. Alte fracturi des întâlnite sunt fracturile costale, ale brațelor
și mâinilor.47
Majoritatea victimelor violenței domestice, aproximativ două treimi48, prezintă leziuni
maxilofaciale, o posibilă explicație putând fi reprezentată de accesibilitatea acestei zone pentru
agresori. Cele mai frecvente leziuni maxilofaciale sunt contuziile de părți moi, fiind prezente la
aproximativ 60% din victime. Acestea sunt urmate de fracturi, întâlnindu-se la 30% dintre victime.
Dintre fracturi, cele de piramidă nazală au ponderea cea importantă, fiind favorizate de
proeminența acesteia în afara planului feței, dar și de fragilitatea acesteia în raport cu celelalte oase
ale feței. Fractura osului zigomatic stâng apare, de asemenea, frecvent, probabil din cauza faptului
că lovirea cu pumnul este un mecanism comun de lovire, iar majoritatea persoanelor sunt dreptace;
mai mult, emisfera cerebrală dominantă determină victima să întoarcă reflex capul spre dreapta
pentru a evita agresiunea, astfel prezentând agresorului partea stângă a feței. Plăgi suficient de
grave pentru a necesita îngrijiri s-au întalnit la 17% dintre victime.49 Leziunile capului, gâtului și
feței sunt de 7.5 ori mai frecvente la victimele violenței domestice decât la pacienții supuși altor
traume.48 Din punct de vedere psihologic, aceste regiuni sunt preferate de agresori deoarece în acest
mod depersonalizează victima; atacul poate continua și după ce victima rămâne insconștientă, ceea
ce determină o mortalitate crescută.50
Rănile trumatice ale creierului reprezintă un efect direct al violenței domestice. Până la 30%
din victimele care se prezintă la camera de gardă au cel puțin un episod de pierdere a conștienței,
iar până la 67% au semne de traumă craniană, gravitatea fiind direct proporțională cu severitatea și
frecvența loviturilor craniene.51 Frecvența crescută a acestora poate fi explicată prin faptul că
agresorii lovesc mai des la nivelul regiunii cefalice, iar o parte dintre aceștia tind să evite fața pentru
a nu provoca leziuni vizibile și lovesc în schimb partea posterioară a capului. Alături de pierderi
ale stării de conștiență, alte simptome provocate de leziuni cerebrale ușoare sunt reprezentate de
cefalee, amețeli, amnezie temporară, dificultăți de concentrare, scăderea performanțelor școlare
sau la locul de muncă, deficiențe de vedere, convulsii, depresie, anxietate sau dureri de gât.
Sindromul postcomoție se manifestă printr-o combinație de simptome sechelare din spectrul
leziunilor fizice, deteriorării cognitive și schimbărilor comportamentale și rămâne persistent la un
an de zile la aproximativ 15% dintre pacienții cu leziuni cerebrale minore. De asemenea, s-a
observat că victimele violenței domestice au un risc mai mare de a dezvolta sechele

18
neurocomportamentale în urma traumatismelor craniene. 52
Din punct de vedere al mecanismului agresiunii, traumatismele suferite de victimele
violenței domestice se pot clasifica în: traumatisme prin forțe condondente, traumatisme provocate
de arme sau obiecte folosite ca arme, traumatisme prin strangulare, traumatisme prin atac sexual și
traumatisme diverse.
Traumatisme prin forțe contondente sunt cauzate de strivire sau lovituri cu obiecte
contondente și pot fi reprezentate, în funcție de gravitate, de excoriații, echimoze, plăgi sau fracturi.
Lovirea cu mâna este cel mai fracvent mecanism de vătămare corporală din cadrul violenței
domestice, dar severitatea acesteia depinde de folosirea pumnului sau a palmei deoarece sunt
generate forțe diferite și prin urmare, leziuni diferite. De cele mai multe ori, pălmuirea se manifestă
prin eritem și durere, dar nu necesită îngrijire medicală. Atunci când pălmuirea are loc la nivelul
urechii poate determina ruptura timpanului, o leziune rară, dar care poate fi foarte specifică în
cadrul violenței domestice și care necesită îngrijiri medicale. Lovirea cu pumnul este mai puțin
frecventă decât pălmuirea, dar afectează mai mult victima prin echimoze, plăgi sau chiar fracturi
și leziuni ale organelor interne, fiind și cel mai frecvent mecanism prin care se produc leziuni
maxilo-faciale sau oculare. Alte mecanisme prin care se produc traumatisme fără a folosi obiecte
sunt trântirea, împingerea și lovirea capului de perete sau podea.47
Traumatisme provocate de arme sau obiecte folosite ca arme . Frecvența acestui tip de
agresiune diferă. În Turcia 2.5% dintre victimele violenței domestice au raportat că au suferit răni
cauzate de obiecte ascuțite;53 alte studii raportează că 25% dintre victimele care s-au prezentat la
spital au experimentat un episod în care, fie au fost rănite cu arme, fie au fost amenințate de rănirea
cu arme54. Armele (definite ca obiecte special concepute pentru a provoca leziuni, precum pistol
sau cuțit) repezintă o sursă mai puțin utilizată în a determina leziuni comparativ cu obiectele
casnice folosite pe post de arme; acest fenomen poate avea două explicații: leziunile provocate de
arme sunt mai frecvent letale, iar aceste cazuri nu sunt incluse în studii; pe de altă parte, obiectele
casnice sunt mult mai accesibile și prin urmare, mai utilizate în conflicte.47
Traumatisme prin strangulare . Strangularea determină semne diverse precum echimoze,
contuzii, excoriații, peteșii, dificultăți la înghițire și vorbire sau durere.47 La acestea se mai pot
asocia afecțiuni neurologice precum amețeli, paralizii, cefalee sau pierderi de memorie ce cresc în
intensitate.51
Traumatisme prin atac sexual . Conform unui studiu efectuat în SUA, între 33 și 50 % din

19
femeile bătute de parteneri sunt supuse și violențelor sexuale, iar din totalul cazurilor de viol 19%
sunt efectuate de partener55. Incidența atacurilor sexuale în rândul victimelor violenței domestice
din Turcia a fost de 7,2%53. Atacurile sexuale pot provoca un spectru larg de leziuni precum leziuni
anale și vaginale, orale, peniene sau scrotale și sunt dependente de obiectele folosite pentru a atinge
sau penetra victimele. Leziunile genitale din atacurile sexuale pot fi observate la o treime dintre
victime și pot fi însoțite de leziuni ale membrelor inferioare.47
Traumatisme diverse . Mușcăturile, arsurile și trasul de păr pot determina, de asemenea,
leziuni. Mușcătura reprezintă un mecanism traumatic ce poate afecta orice parte a corpului. Poate
avea ca rezultat avulsii, echimoze, plăgi, excoriații sau amputații totale sau parțiale a unei părți a
corpului. Arsurile sunt un mecanism rar utilizat de lezare a victimei în cadrul violenței domestice,
fiind raportate în 1-1,3% din cazuri. Trasul de păr este alt mecanism utilizat rar, în special pentru
a exercita control asupra victimei, cu o prevalență de-a lungul vieții de 9,1% la femei și 2,3% la
bărbați. Este dureros și poate determina de la alopecie traumatică minoră până la scalparea
traumatică a tegumentului și părului și leziuni ale coloanei cervicale.
Starea de sănătate generală . Mai multe studii au demonstrat o relație între o stare de
sănătate proastă și violența domestică. În studiile care au privit femeile cu vârstă sub 65 de ani,
riscul ca acestea să își evalueze starea de sănătate ca fiind satisfacatoare sau proastă a fost crescut
la femeile care au raportat că sunt victime ale violenței domestice fizice, psihologice sau sexuale.
De regulă, riscul unei stări de sănătate proaste este minim dublu pentru victimele violenței
domestice față de populația generală. În plus, femeile abuzate prezintă mai multe simptome decât
celelalte femei, numărul simptomelor crescând direct proporțional cu creșterea severității actelor
de violență. Deși efectele violenței domestice persistă mult timp după încetarea abuzului, s-a
observat că severitatea simptomelor generale, anxietatea și depresia descrește în timp.41
Bolile gastrointestinale funcționale (sindromul de intestin iritabil, dispepsia și durerea
abdominală cronică) reprezintă un grup de boli fără anormalități structurale cunoscute ce apar cu o
frecvență mai mare la femei. Prevalența istoricului de abuz sexual sau fizic este mai mare în rândul
femeilor cu boli gastrointestinale funcționale decât în rândul celor cu boli gastrointestinale
organice. În grupul cu boli gastrointestinale funcționale, s-a observat o corelație între frecvența
episoadelor de abuz și numărul intervențiilor chirurgicale și al episoadelor de durere raportate de
paciente. De asemenea, pacienții cu istoric de abuz se prezintă mai frecvent la medic, sunt
spitalizați mai frecvent și sunt supuși mai frecvent investigațiilor diagnostice invazive, dar cu

20
rezultate normale.57 Pe lângă simptomele gastrointestinale, abuzul fizic sau sexual se asociază și
cu o frecvență mai crescută a fatigabilității, cefaleei, dispneei, sângerărilor spontane și a durerii și
iritației oculare.
Sănătatea sexuală și reproductivă . Victimele violenței domestice suferă mai frecvent de
boli cu transmitere sexuală și infecții ale tractului urinar decât populația generală, iar în rândul
femeilor afectate de infecții cu transmitere sexuală, recurența infecțiilor este mai mare în cazul
celor abuzate41. Mecanismele care stau la baza riscului crescut de HIV sau alte boli cu transmitere
sexuală includ, atât infecția directă printr-un act sexual forțat, cât și expunererea prelungită la stres.
Femeile aflate în relații violente sau care trăiesc cu frică de violență pot avea control limitat asupra
momentului și circumstanțelor desfășurării actului sexual și asupra utilizării prezervativului. De
asemenea, violența partenerului poate fi un motiv important de separare, ceea ce determină un risc
crescut de a dobândi boli cu transmitere sexuală, dacă femeia își găsește un nou partener. Mai mult,
s-a observat că partenerii violenți au și alte comportamente ce cresc riscul dobândirii HIV precum
parteneri sexuali multipli, consum frecvent de alcool și vizitarea prostituatelor.58
Alte afecțiuni întâlnite mai des la femeile victime ale violenței domestice sunt displazia sau
cancerul cervical invaziv, disfuncții menstruale sau sexuale (dispareunie, scăderea libidoului) și
durerea pelvină.41 Durerea pelvină cronică este definită ca o durere cronică neciclică cu o durată
de minimum 6 luni. Prevalența abuzului sexual major (abuz sexual ce implică penetrare sau contact
direct cu organele genitale) în copilărie sau în perioada adultă este mai mare în rândul femeilor cu
durere cronică pelvină (53%), comparativ cu femeile fără durere cronică pelvină (28%) sau cu
cefalee cronică (33%). De asemenea, femeile cu durere cronică pelvină au mai frecvent istoric de
abuz fizic, în comparație cu femeile fără durere cronică, însă între femeile cu cefalee și femeile cu
durere cronică pelvină nu exsistă o diferență semnificativă din punct de vedere al istoricului de
abuz fizic.56
Avorturi induse . Frecvența mai mare a efectelor negative asupra sănătății reproductive
poate fi explicate, atât prin consecințele directe ale violenței sexuale și controlului, cât și prin
mecanisme indirecte ce implică utilizarea contracepției, precum sabotarea sau dezaprobarea
metodelor contraceptive și inabilitatea de a negocia utilizarea prezervativelor de teama violenței.
Prin urmare, victimele violenței domestice au mai multe sarcini nedorite, o mare parte dintre ele
finalizându-se cu avort, uneori în condiții nesigure. Sarcinile nedorite păstrate au, de asemenea,
riscuri asupra sănătății mamei și fătului, stresul cronic la care este supusă mama putând determina

21
naștere prematură sau greutate mică la naștere.58
Comportamente dăunătoare . În rândul victimelor violenței domestice s-a observat un
consum crescut de alcool, această asociere putând avea mai multe explicații; fie femeile consumă
alcool pentru a face față sechelelor abuzului, fie, mai controversat, consumul de alcool al femeii
determină comportamntul violent al partenerului.58 Alături de consumul de alcool, femeile abuzate
au un risc mai mare de a fuma, de a consuma droguri, de a avea diete nesănătoase și, în special la
adolescente, mecanisme de control ale greutății nesănătoase (utilizarea de laxative, provocarea de
vărsături). 51

Violența domestică în timpul sarcinii
Prevalența violenței domestice în timpul sarcinii este mult mai scazută decât în rândul
femeilor neînsărcinate, atât în țările dezvoltate, cât și în țările mai puțin dezvoltate. Istoricul de
violență anterioară este un predictor foarte puternic pentru violența din timpul sarcinii, atât un
istoric de abuz de-a lungul relației, cât și episoade de violență în ultimele 3 luni de dinaintea
concepției cresc riscul de abuz. Între 60 și 96% dintre femeile abuzate pe durata sarcinii au declarat
că au mai fost abuzate și în trecut, ceea ce sugerează că violența pe durata sarcinii reprezintă o
continuare a violenței din trecut la majoritatea femeilor. Într-un studiu efectuat în Nicaragua, 40%
dintre femeile participante au declarat că violența a început în timpul sarcinii, ceea ce reprezintă
un procent foarte mare comparativ cu alte studii, unde între 3,8 % și 13,9% dintre femei au declarat
același lucru, ceea ce sugerează că sarcina este o perioadă vulnerabilă pentru femeile din Nicaragua,
astfel că, în acest caz, istoricul de abuz este un predictor slab. Aceste diferențe mari în ceea ce
privește conexiunea dintre istoric de abuz și abuz pe durata sarcinii pot fi explicate prin variațiile
culturale din diferite regiuni sau țări. Gradul de inegalitate a genurilor dintr-o societate are un
impact cunoscut asupra ratei violenței domestice în populația generală feminină și este posibil ca
acest impact să se extindă și la femeile însărcinate.59
Pattern-uri ale violenței domestice în timpul sarcinii
Au fost identificate patru pattern-uri ale abzului pe durata sarcinii:59
 Violența începe (fără abuz înainte de sarcină, violența apare dupa debutul acesteia);
 Violența continuă (acte de violență atât înainte, cât și în timpul sarcinii);
 Violența încetează (istoric de abuz înainte de sarcina, dar care încetează în perioada
sarcinii);

22
 Fără violență înainte sau în timpul sarcinii.
Deși inițierea violenței domestice în timpul sarcinii este cel mai rar pattern de violență
asupra femeii însărcinate, o minoritate substanțială (între 3,8% și 40%) se încadrează în acest
model. Pentru femeile cu istoric de abuz, violența fie continuă, fie cedează la debutul sarcinii. În
rândul acestora, între 30,8 și 68,7% declară că abuzul a încetat, ceea ce înseamnă că sarcina
reprezintă, cel puțin pentru unele femei, un factor protectiv. Studiile care au inclus în analize, atat
componenta fizică, cât și pe cea emoțională a violenței domestice raporteză un procent mai mare
al femeilor abuzate și în timpul sarcinii, ceea ce poate indica o schimbare a pattern-ului abuzului,
cu o creștere a abuzului psihologic și sexual pentru femeile cu istoric de violență domestică în
comparație cu femeile neabuzate anterior sarcinii. De asemenea, femeile care au raportat că
violențele au continuat și în timpul sarcinii au mai multe șanse de a fi casnice, de a avea soți care
și-au pierdut locul de muncă sau care nu și-au putut plăti facturile, ceea ce sugerează că dependența
financiară și dificultățile financiare reprezintă factori de risc pentru violența perpetuată și pe durata
sarcinii.59
Schimbări în frecvența și severitatea violenței
Între 13% și 71% dintre femeile abuzate, atât înainte, cât și în timpul sarcinii au raportat o
creștere a frecvenței și severității abuzurilor odata cu debutul sarcinii, majoritatea studiilor
raportând că nivelul violenței se înrăutățește la una din cinci femei participante la studii. Procentul
femeilor care au declarat că violența a scăzut în intensitate este de doar 5%. 59
Consecințele violenței domestice în timpul sarcinii
Acestea sunt reprezentate de utilizarea întarziată a îngrijirilor prenatale, 38% dintre femeile
abuzate au intrat în evidența medicilor dupa ce sarcina a depășit 20 de săptămâni, spre deosebire
de 23% dintre femeile neabuzate; greutate scăzută la naștere a fătului și travaliu prematur, victimele
violenței domestice având de două ori mai multe șanse de a naște copii cu greutate scăzută; traume
fetale, femeile supuse oricarui tip de abuz în timpul sarcinii au risc de avort spontan mult mai mare
decât celelalte femei (42.3% față de 16.2%) și afectarea sănătății mamei (dietă nepotrivită, depresie
postpartum severă, dificultăți de alăptare, sângerări genitale în timpul sarcinii și anemie).60

Diferențe în pattern-ul violenței domestice în funcție de gen

Cu toate că unele studii raportează procente asemănătoare ale agresiunilor efectuate de
femei și bărbați, metodele și consecințele actelor de agresiune sunt diferite. Deoarece bărbații sunt

23
în medie mai mari și mai puternici decât femeile, efectele fizice și psihologice ale actelor lor de
agresiune sunt, de regulă, mai mari. Astfel este mult mai probabil ca femeile abuzate de partener
să se teamă de viitoare acte de violență decât bărbații agresați de partenere și să aibă mai multe
simptome pshihosomatice sau depresive.61
În ceea ce privește semnificația agresiunii fizice, cel mai frecvent femeile apelează la
violență pentru autoaparare, ca o reacție la violența partenerilor împotriva lor. Deși bărbații sunt
mai puternici și mai mari decât femeile, majoritatea cazurilor de violență domestică nu implică
leziuni severe. Acest lucru sugerează că agresiunea barbatului nu are scopul de a răni partenera, ci
mai degrabă de a câștiga control asupra acesteia.61
Într-un studiu în care au fost implicate 180 de cupluri care urmau un program de tratament
pentru violența domestică, s-a observat că la 82% dintre acestea ambii parteneri se implicau în
agresiunea fizică, în 9% din cazuri bărbatul era agresiv și doar în 4% din cazuri femeia era
responsabilă pentru violențe. În 24% din cazuri, leziunile cauzate au necesitat îngrijiri medicale.
De asemenea, femeile au suferit mai multe leziuni, în 38% din cupluri doar soția a fost rănită în
urma violențelor spre deosebire de 5% dintre soți care au raportat că ei au fost singurii răniți. În
ceea ce privește tacticile de conflict, bărbații au raportat mai des decât femeile că au împins, tras
sau îmbrancit, sufocat sau strangulat partenera, că au bătut-o sau că au forțat-o să întrețină relații
sexuale. În schimb, femeile au declarat mai frecvent că și-au mușcat sau lovit cu mâna și piciorul
partenerul, că l-au amenințat cu folosirea unui cuțit sau o armă sau că au folosit una dintre acestea.61

2.2. Modificări psihologice

Violența domestică este considerată o “practică fără istorie” din cauza caracterului privat,
prin urmare invizibilă și neconsiderată de către opinia publică o problemă socială sau de sănătate
publică înainte de secolul XIX. Aspectele psihologice ale acestei probleme au variat foarte mult
de-a lungul timpului, astfel că în epoca pre-freudiană, psihiatrii puneau diagonsticul standard de
“retard mental combinat cu schizofrenie” atât victimei, cât și agresorului. Deși existența abuzului
nu era negată, ambii erau considerați inferiori social sau genetic. Înainte de anii 70, teoriile asupra
violenței domestice aveau la bază noțiunea că violența domestică era cauzată de o afecțiune
psihiatrică a ambilor parteneri. Teoriile de la începutul secolului XX, care susțineau blamarea
victimei, încă se mai regăseau în unele lucrări ale psihiatrilor din anii 70 și sunt considerate o
“moștenire” a primelor influențe ale psihanalizei. Cercetările efectuate în anii ‘80-‘90 au

24
demonstrat că femeile bătute reprezintă o mare parte din persoanele care ajung în centrele de
urgențe psihiatrice sau sunt instituționalizate în clinici psihiatrice. De asemenea, în această
perioadă au dispărut teoriile care învinovățeau victima și s-a găsit o conexiune puternică între
violența domestică și depresie, anxietate, somatizări, tentative de suicid, abuz de droguri și alcool.
Aceste afecțiuni ale victimelor violenței domestice sunt considerate mai degrabă o consecință a
abuzului decât o cauză.62
În urmă cu două decenii, victimele violenței domestice care se prezentau la unitățile de
primiri urgențe cu leziuni traumatice încă erau învinuite de abuz sau personalul medical negau
cauza și, inițial, trata victima doar simptomatic. După mai multe prezentări cu aceleași acuze, aceste
femei erau diagnosticate cu depresie, tulburare de personalitate sau tulburare de personalitate de
tip borderline, iar rămânerea lângă agresor, o manifestare a controlului exercitat de partener asupra
lor, era considerată un simptom al acestor tulburări și nu cauza lor. Această încadrare minimiza
efectele violenței domestice, transformând traumele psihice în “probleme de management” și
restrângea accesul acestor femei la ajutor de specialitate. În schimb, recunoașterea și explorarea
experiențelor traumatice ale femeilor cresc posibilitățile de intervenție și admit relația de
cauzalitate dintre abuz și simptome.63
O altă abordare a consecințelor psihologice ale violenței domestice a fost reprezentată de
nerecunoașterea traumei, unii psihiatri refuzând să trateze femeia abuzată motivând că partenerul
ei, agresorul, are nevoie de tratament și nu ea. Prin urmare, psihiatrii nu au considerat că au un rol
în tratarea depresiei și traumelor determinate de violența și controlul agresorului, acest fenomen
fiind unul de amploare, existând studii care încadrează victimele violenței domestice în cadrul
grupurilor la risc de a fi neglijate de sistemul de îngrijiri psihiatrice. Deși confirmarea că femeia
abuzată nu e nebună a fost utilă, acest beneficiu a fost limitat de lipsa unui ajutor de specialitate în
cadrul acestei abordări.63
Intervenția specialiștilor în sănătatea mintală este utilă și benefică pentru victimele violenței
domestice, dar tratamentul psihiatric nu este văzut ca orice alt tratament medical din cauza stigmei
sociale. Un studiu efectuat în China a dezvăluit teama chinezoaicelor de stigma comunității și faptul
că afecțiunile mintale sunt considerate o slăbiciune ce aduce rușine atât femeii, cât și întregii
familii, astfel explicându-se reticența acestora în a cere ajutor medical psihiatric. Femeile abuzate
sunt considerate de către abuzator “nebune”, iar în percepția lor distrorsionată acest lucru justifică
abuzul ca fiind necesar, ceea ce crește sentimentul de impotență și scade stima de sine a victimelor.

25
Mai mult, există teama că utilizarea unui tratament psihiatric va discredita femeia în fața
judecătorului, iar într-un eventual proces de partaj și custodie subiectul principal va deveni
sănătatea mintală a acesteia și nu comportamentul abuziv al soțului.63
Expunerea prelungită la evenimente amenințătoare de viață, printre care și violența
domestică este în strânsă legătură cu apariția, durata și recurența bolilor mintale, iar persoanele
care suferă de boli mintale au un risc mai mare de a deveni victime ale violenței domestice.64
Femeile cele mai expuse riscului de boli mintale de-a lungul vieții sunt cele cu istoric de abuz în
copilărie. Această categorie de persoane este supusă unui risc mult mai mare, atât de a deveni
victime ale violenței domestice în perioada adultă, cât și de a suferi de afecțiuni psihice, victimele
violenței domestice având risc de 3,8 ori mai mare de a fi fost abuzate sexual și de 3,5 ori mai mare
de a fi abuzate fizic în copilărie. Repercusiunile apărute pe durata întregii vieți fac importante
identificarea copiilor abuzați și ajutarea lor.62
Victimele violenței domestice nu dezvoltă spectrul întreg de simptome și tulburări,
frecvența, severitatea și tipul de postvictimizare fiind determinate de efectul direct al experienței,
factori ce țin de victimă și factori dependenți de mediul sociocultural din care aceasta provine.
Frecvența, severitatea, cronicitatea și recurența episoadelor de violență domestică sunt în strânsă
legătură cu nivelul de stres psihologic, incluzând sindromul de stres posttraumatic, anxietatea,
depresia și alte afecțiuni psihologice. De exemplu amenințările, leziunile, utilizarea unei forțe
substanțiale și actele invazive sunt asociate cu un risc mai mare de apariție a sindromului de stres
posttraumatic și cu o severitate mai mare a acestuia. Cele mai multe acte de violență care produc
simptome traumatice acute sunt reprezentate de o combinație de agresiuni fizice, psihice și sexuale.
O parte dintre aceste simptome, precum retrospecția și retrăirea evenimentului traumatic, sunt ușor
de identificat și de asociat cu actul de violență. Alte simptome, în schimb, sunt mai greu de asociat
cu existența violenței domestice. Acestea sunt nespecifice, au o durată mai lungă, fiind cauzate în
mare parte de acte de violență repetate în timp, pot determina comportamente disfuncționale sau
stări de spirit negative și sunt reprezentate de sentimente de nesiguranță, lipsă de încredere,
dificultăți de relaționare și menținere a unor relații de intimitate. Un număr de variabile dependente
de victimă determină, alături de agresiunea în sine, tipul și severitatea consecințelor psihologice,
astfel că genul feminin, vârsta, rasa, statutul socioeconomic precar, tulburări psihologice
anterioare, disfuncționalițăți ale mecanismelor de coping, disfuncții familiale și predispoziția
genetică determină, de asemenea, tipul de răspuns postagresiune și consecințele ulterioare. Un alt

26
factor determinant al consecințelor psihologice este reprezentat de reactivitate, femeile care
interpretează foarte intens un eveniment traumatic au risc mai mare de a dezvolta tulburări
postraumatice decât cele care interpretează evenimentul mai puțin traumatic. Tendința de a
reacționa cu nivele ridicate de frică, oroare, panică sau alte sentimente negative precum vină,
rușine, neajutorare se corelează cu un număr mai mare de simptome psihologice postraumatice.65
Istoria naturală a violenței domestice este dificil de descris din cauza dificulății efectuării
unui studiu longitudinal pe acest grup de femei, deoarece nu este etic să fie studiată evoluția
violenței domestice în viața unei femei fără a-i oferi acesteia ajutor atunci când violența este
raportată.62
Cele mai frecvente afecțiuni psihice raportate de victimele violenței domestice sunt
anxietatea și depresia, sindromul de stres posttraumatic, comportamente suicidale, fobii, stresul și
dependența de alcool.

Depresia

Un studiu efectuat de Caetano și Cunradi pe un eșantion din populația americană arată o
prevalență mai mare a depresiei în cadrul grupului care a raportat violență domestică în comparație
cu grupul care nu a raportat violență domestică. Această prevalență crescută a depresiei se păstrează
și pe grupurile etnice, astfel că în populația albă 14% din femeile agresate au declarat că au depresie
comparativ cu 9% din femeile neagresate. În rândul femeilor afroamericane agresate, 31% raportat
depresie, iar în rândul celor neagresate doar 18 %. Jumătate dintre femeile hispanice victime ale
violenței domestice au declarat că au depresie, pe când doar 15% din femeile hispanice neagresate
au raportat depresie. În rândul bărbaților agresați de partenere, frecvența depresiei este, de
asemenea, mai mare, cu valori cuprinse între 17% și 23% în funcție de rasă, spre deosebire de 4-
7% din bărbații neagresați care au declarat că au depresie. Un alt aspect interesant al studiului este
frecvența mai crescută a depresiei și în rândul agresorilor, depresia fiind prezentă la 14% din
bărbații agresori albi, 18% afroamericani și 16% hispanici și la 26% din femeile agresoare albe,
34% din agresoarele afroamericane și 43% în rândul agresoarelor hispanice.66
În China, W.C. Leung a studiat legătura dintre violența domestică asupra femeilor
însărcinate și depresia postpartum și a observat că în rândul femeilor agresate de parteneri în timpul
sarcinii, rata depresiei postpartum a fost mai mare. Posibile explicații ale acestei asocieri ar putea
fi reprezentate de trauma psihologică determinată de violența domestică și care precede depresia,

27
particularități psihologice sau probleme personale care pot duce la conflicte conjugale și violență
domestică sau care, prin natura lor, predispun femeile la depresie postnatală. O altă explicație ar
putea fi senibilitatea crescută a femeilor cu depresie postpartum care, retrospectiv, interpretează
cuvinte neutre ca abuz verbal. Cercetările sale evidențiază faptul că, deși violența verbală este
principala formă de violență domestică, impactul psihologic al acesteia nu trebuie neglijat, în
condițiile în care un procent mai mare din populația chineză consideră inacceptabilă violența
verbală comparativ cu restul populațiilor.67
În societatea patriarhală pachistaneză, în care drepturile femeilor sunt limitate, a fost
efectuat un studiu care a urmărit legătura dintre încălcarea drepturilor reproductive, diferite forme
de abuz de către membrii familiei și depresie. Studiul a evidențiat un nivel crescut de violență
domestică și o încălcare a drepturilor reproductive precum imposibilitatea de a-și alege partenerul,
vârsta mică la căsătorie și violul marital, toatea acestea fiind factori determinanți ai depresiei.
Căsătoriile aranjate, prin traiul alături de o persoană impusă și sentimentul de neajutorare,
vulnerabilizează femeile și le predispun la depresie. Violul marital determină o stimă de sine
negativă, rușine, vină, frică, sentimente de degradare, durere emotională sau disfuncție sexuală –
factori care, de asemenea, predispun la depresie. Asocierea dintre vârstă mică la căsătorie și
depresie ar putea fi explicată prin diferența mare de vârstă între parteneri, ceea ce poate intesifica
atât dificultățile de comunicare, cât inegalitatea puterii.68
Încetarea violenței domestice determină o scădere a riscului de depresie a victimelor, dar
este de menționat că femeile cu istoric de abuz rămân cu un risc mai mare de a face depresie
comparativ cu femeile care nu au fost agresate niciodată de partener. Un studiu care a urmarit
evoluția abuzului și a depresiei timp de 2 ani pe un grup de 397 de femei din Seattle, Washington
a demonstrat că în cazul femeilor abuzate fizic, sexual și emoțional, atunci când toate cele trei
forme de agresiune au încetat, prevalența depresiei a scăzut cu 35% comparativ cu femeile care au
fost abuzate în continuare. Atunci când a încetat doar abuzul fizic/sexual, iar cel emoțional a
continuat, prevalența depresiei a scăzut cu 27%. În ceea ce privește existența doar a abuzului
emotional, nu a fost găsită o diferență semnificativă a prevalenței depresiei în cadrul grupului în
care abuzul emoțional a încetat în comparație cu femeile abuzate în continuare. Determinarea
traiectoriei longitudinale a depresiei printre victimele violenței domestice arată rolul pe care îl are
tipul abuzului și încetarea acestuia în evoluția depresiei, dar, poate și mai important, demonstrează
că riscul ridicat de depresie este o consecință a abuzului și nu o trăsătură de caracter a femeilor

28
abuzate69.

Sindromul de stres posttraumatic
În ultimele două decenii, specialiștii în sănătate mintală au început să conștientizeze tot mai
mult că și sindromul de stres posttraumatic face parte din consecințele violenței domestice asupra
femeilor. Acest lucru este important deoarece strategiile obișnuite de ajutorare a femeilor agresate
nu au fost dezvolate pentru PTSD, acestea fiind tratate pentru depresie și alte tulburări psihologice.
Aceste tratamente, aplicate femeilor cu PTSD, nu numai că sunt ineficiente, dar le pot înrautății
situția.70
Sindromul de stres posttraumatic reprezintă o “reacție normală la evenimente anormale”.
Diagnosticul apare cel mai frecvent ca o reacție stresantă la un eveniment grav ce implică leziuni/
moarte reale sau posibile. Simptomele cele mai frecvente sunt reprezentate de agitație psihică
crescută, retrăire persistentă a evenimentului traumatic, insomnie, iritabilitate, dificultăți de
concentrare, teamă, hipervigilență sau “amorțire psihică”. Simptomele de PTSD se împart în 3
categorii. Prima categorie este reprezentată de retrăirea momentului traumatic prin coșmaruri și
flashback-uri, acestea fiind primele simptome de sindrom de stres posttraumatic. A doua categorie
este reprezentată de sentimentul de amorțire și evitarea stimulilor legați de traumă, cea din urmă
fiind o trăsătură specială a sindromului posttraumatic. Categoria a treia este reprezentată de
hiperexcitabilitate prin insomnie, hipervigilență și iritabilitate.70 Prevalența sindromului de stres
posttraumatic variază între 31% și 84,4%, conform unei metaanalize despre problemele psihologice
în cadrul victimelor violenței domestice.71 Un studiu care a identificat și urmărit victimele violenței
domestice într-un eșantion din populația generală a raportat o prevalență a PTSD de 24% în rândul
femeilor abuzate de partener și o prevalență de 20% a PTSD-ului la bărbații abuzați. Aceste
diferențe se explică prin faptul că majoritatea studiilor care urmăresc identificarea PTSD sunt
efectuate pe femeile din adăposturile pentru victimele violenței domestice, clinici psihiatrice sau
alte facilități. Prin virtutea faptului că cer ajutor, se presupune că aceste femei sunt supuse unor
abuzuri de o gravitate mai mare și prin urmare, au un risc crescut de a dezvolta sindrom de stres
posttraumatic, ceea ce supraestimează rata PTSD în rândul tuturor victimelor violenței domestice.72
Factori predispozanți pentru apariția sindomului de stres posttraumatic sunt reprezentați de
frecvența și gravitatea crescută a agresiunilor, inclusiv amenințările cu moartea, utilizarea armelor
în timpul agresiunii, violența sexuală, urmărirea victimei, abuzul psihologic și multiple episoade

29
de abuz de-a lungul copilăriei și perioadei de adult. Acești factori cresc atât riscul de apariție a
sindromului de stres posttraumatic, cât și severitatea simptomelor acestuia.73 În ceea ce privește
diferența pe genuri a factorilor de risc, s-a observat că la femei abuzul de putere și control de către
partener crește riscul PTSD, pe când, la bărbați, acesta nu influențează apariția PTSD. În schimb,
un istoric de abuz în copilărie crește mult mai mult riscul apariției PTSD la bărbați decât la femei.
Ca factori protectori pentru apariția PTSD au fost identificați suportul social crescut, religiozitatea,
consilierea psihologică, un nivel educațional crescut, venituri mai mari, existența unui loc de
muncă.72
Expunerea la traume repetate afectează capacitatea persoanei de a se vindeca după traumele
anterioare. Traumele apărute la o vârstă fragedă au un efect negativ mult mai important deoarece
interferă cu maturarea aptitudinilor de dezvoltare și plasează persoana la un nivel crescut de
victimizare ulterioară. Nu există dovezi care să susțină ideea că agresiunea împotriva unei femei
de către partenerul ei reprezintă o experiență mai puțin traumatizantă decât agresiunea de către un
străin. Victimele violenței domestice care dezvoltă sindrom de stres posttraumatic prezintă un risc
mai mare de comportament suicidal și de a face abuz de substanțe70.

Comorbiditatea depresiei cu sindromul de stres posttraumatic . Depresia este una dintre
afecțiunile cel mai frecvent asociate cu sindromul de stres posttraumatic, fiind identificată la
aproximativ 30-50% dintre victimele violenței domestice care prezintă PTSD. De asemenea,
persoanele care suferă de ambele afecțiuni prezintă o severitate mai mare ale simptomelor PTSD
și depresiei și au un stil cognitiv maladaptativ crescut în comparație cu persoanele care suferă doar
una dintre afecțiuni.72
Importanța identificării și tratării sindromului de stres posttraumatic nu este dată decât de
ameliorarea/ dispariția simptomelor acestuia. Prezența PTSD este asociată cu o stare de sănătate
mai proastă, morbiditate crescută, creștere a simptomelor raportate, o complianță și aderență la
tratament scăzută, aspect important mai ales în cadrul unor boli cronice precum diabet, cancer, boli
cardiovasculare, SIDA. Asocierea PTSD cu ostilitatea determinată de violență determină un risc
crescut de boli cardiovasculare.73 De asemenea, un studiu efectuat pe femei din adăposturile pentru
victimele violenței domestice a arătat că existența PTSD interferă cu abilitatea femeilor de a utiliza
în mod eficient resursele pe care le dețin și de a se proteja pe ele și copiii lor.73 Pentru a reduce
simptomele sindromului de stres posttraumatic, victimele violenței domestice au nevoie de

30
sprijinul familiei, prietenilor, colegilor de muncă și al specialiștilor în sănătatea mintală.
Tratamentul depresiei, frecvent asociată cu PTSD poate reduce, de asemenea, simptomele
acestuia.72

Stresul
Victimele violenței domestice nu sunt supuse decât stresului incidentelor izolate de bătaie,
ci și stresului legat de anticiparea bătăilor viitoare. Acestea sunt afectate frecvent de depresie, frică,
anxietate. Episoadele de bătaie par a se încadra într-o ciclicitate în care fiecare episod nou este
precedat de o fază de creștere a tensiunii. Pe durata acestei etape, victimele suferă un nivel crescut
de frică și încearcă diverse metode de a-și mulțumi partenerii și de a evita un nou incident. Dacă
femeile rămân în relație, severitatea și frecvența abuzurilor crește în timp, iar stresul cronic și
tensiunea asociate fenomenului determină un nivel ridicat de depresie și un nivel scăzut de adaptare
și coping. Femeile supuse unor niveluri crescânde de violență au dificultăți în a menține relații cu
prieteni și a încerca să își schimbe situația.74

Suicidul
Violența domestică are un efect negativ asupra sănătății mintale a victimelor, crescând nu
numai riscul de depresie și sindrom posttraumatic, cât și gândurile și intențiile suicidare.75
Expunerea timpurie la violență sau traumă crește riscul de depresie și afectează mecanismele de
coping la factorii stresanți, prin urmare determinând un risc crescut de comportament suicidal. Într-
un studiu efectuat telefonic, care a inclus 637 femei din Tennessee a fost raportat că 33% dintre
femeile bătute de partener au avut cel puțin o tentativă de suicid de-a lungul vieții, comparativ cu
doar 3% în rândul femeilor fără istoric de violență domestică, cu o vârstă medie la prima tentativă
de suicid de 22,5±8,7 ani.76
Studii efectuate în Malaesia, Africa și America de Sud sugerează că suicidul poate
reprezenta o unealtă prin care o femeie fără putere se poate răzbuna pe agresorul ei. Violența
domestică este asociată cu risc mai mare de suicid în societățile Oceanice, Nord Americane și Sud
Americane. Se pare că nu violența în sine determină o femeie să se sinucidă, întrucât oamenii din
anumite culturi, inclusiv femeile consideră violența o parte normală a căsătoriei. Problema apare
atunci când violența domestică depașește anumite limite considerate normale în societatea
respectivă. O femeie poate fi bătută fără ca asta să însemne neaparat un abuz, dar dacă este abuzată,
dacă este bătută fără motiv sau în moduri inacceptabile, aceasta se așteaptă ca familia și prietenii

31
să o apere. Dacă nu primește ajutor, aceasta poate, urmând regulile unei “sinucideri semnificante”
(să avertizeze alte persoane de intențiile ei, să se imbrace în cele mai bune haine, să se sinucidă în
prezența altor persoane sau într-un loc în care corpul ei va fi găsit și să comunice numele persoanei
responsabile de moartea sa), să ceară rudelor să îi răzbune moartea sau să solicite compensații de
la vinovat.77

Consumul de alcool și droguri
O altă problemă ce afectează sănătatea psihică a victimelor violenței domestice din țările
industrializate este dependența de substanțe. Deși o relație de cauzalitate între violența domestică
și abuzul de substanțe este greu de stabilit, există studii care arată că violența domestică a precedat
abuzul de alcool și droguri. Un posibil mecanism care să explice această relație ar putea fi
reprezentat de existența sindromului de stres posttraumatic, femeile cu PTSD putând utiliza alcool
sau droguri pentru a rezista sau a calma simptome ale acestuia precum intruziunea, evitarea și
hiperexcitabilitatea. Dorința de a scăpa de realitatea violenței domestice este un alt mecanism de
apariție al abuzului de substanțe.41 24% dintre victimele violenței domestice au declarat un consum
de peste 12 băuturi alcoolice pe săptămână la un moment dat de-a lungul vieții, comparativ cu 7%
dintre femeile neagresate de partener. În ceea ce privește consumul de droguri de-a lungul vieții,
17% dintre femeile agresate de partener au declarat că au consumat cocaină, în comparație 3% din
femeile fără istoric de violență domestică și 9% au raportat consum de metamfetamină comparativ
cu 0,3% dintre femeile neagresate. 76
De asemenea, abuzul de substanțe este strâns legat de existența abuzului sexual sau fizic în
copilărie, studiile arătând că frecvența istoricului de abuz în copilărie este mai mare în rândul
femeilor dependente de substanțe decât în populația generală, iar frecvența dependenței de
substanțe este mai mare în rândul femeilor cu istoric de abuz în copilărie comparativ cu populația
generală.78

Efectele psihologice ale violenței domestice asupra copiilor și adolescenților
Cercetările arată că dezvoltarea comportamentului și a abilităților personale sunt afectate
în cazul copiilor care provin din medii familiale violente, iar unele dintre aceste modificări se
păstrează și în perioada de adult, fiind un element important al perpetuării și ciclicității violenței
domestice. Expunerea la violență domestică afectează în mod diferit copiii, în funcție de vârsta

32
acestora, efectele cele mai grave fiind observate la copiii mici deoarece le afectează toate etapele
dezvoltării.79
Sugarii și copiii mici sunt complet dependenți de familie și de atașamentul față de mama
lor, iar aproximativ 44% din copiii expuși la violență domestică în această perioadă prezintă cel
puțin un simptom de traumă, comparativ cu preșcolarii și școlarii, în cadrul cărora majoritatea
celor expuși prezintă semne de traumă. Suferința copiilor mici se manifestă prin iritabilitate
excesivă, regres în dezvoltarea limbajului și al învățării utilizării toaletei, stres emoțional, frică de
a rămâne singuri și tulburări de somn. Inabilitatea acestora de a-și întelege și controla propriile
emoții se manifestă printr-o nevoie crescută de sprijin din partea adulților, sprijin pe care o mamă
depresivă și agresată la rândul ei are dificultăți în a-l oferi, ceea ce are ca rezultat exprimarea
emoțiilor într-un mod deficitar. Dinamica violenței domestice compromite dezvoltarea nevoii de
siguranță și securitate și poate interfera cu dezvoltarea atașamentului față de mamă.79
Preșcolarii martori ai violenței domestice au mai multe probleme comportamentale,
sociale, simptome ale sindromului de stres posttraumatic, dificultăți în a simți empatie și o stimă
de sine scăzută decât preșcolarii care nu sunt martori ai violenței domestice. Efectele violenței
domestice sunt amplificate la acest grup de copii care, fiind dependenți în totalitate de părinți, sunt
martori la nivele mai mari de violență domestică decât alți copii. Aceștia au dificultăți în a verbaliza
emoțiie puternice pe care le resimt și se manifestă prin agresivitate, accese de furie, plâns,
deznădejde sau anxietate. Nivelul crescut de frică poate determina simptome psihosomatice
precum cefalee, disconfort gastric, astm, insomnie, somnambulism sau enurezis.79
Copiii de vârstă școlară (6-12 ani) dezvoltă o conștientizare mai sofisticată asupra lor,
asupra celorlalți și în particular asupra modului în care abuzul le afectează mamele. Aceștia
încearcă să înțeleagă motivele abuzului, să prevadă și să prevină viitoarele abuzuri, pentru asta ei
pun comportamentul violent pe seama stresului, alcoolului sau al comportamentului nepotrivit al
lor și al mamelor lor. Dacă acest model de gândire nu este discutat și rezolvat, el poate justifica
viitorul comportament antisocial și violent al copilului. Din cauza rușinii, acești copii încearcă să
țină ascunse problemele personale, ceea ce determină mai departe vulnerabilitate și tristețe.
Dificultățile de comunicare și abilitățile sociale scăzute îi împiedică să formeze relații sociale
sănătoase, cei mai mulți dintre ei încadrându-se de-o parte sau de cealaltă a bullying-ului – fie
victime, fie agresori. O treime dintre copiii expuși violenței domestice manifestă un comportament
agresiv, iar 20% din aceștia au dificultăți în a respecta regulile școlare. De asemenea, performanțele

33
școlare le sunt diminuate de abilitățile verbale modeste, absenteismul sau epuizarea.79
În adolescență, impactul violenței domestice se extinde dincolo de limitele familiei,
adolescenții afectați având dificultăți în a forma relații intime sănătoase din cauza exemplului văzut
în familie. Aceștia au un stil de atașament evitant ca urmare a faptului că nu pot avea încredere în
relațiile intime. De asemenea, aceștia au un risc mai mare de a începe o relație cu parteneri abuzivi,
de a îniția conflicte și de a avea comportamente riscante, impulsive. Adulții tineri care au fost
martori la violența interparentală au risc mai mare de a fi victime în relații violente dacă în urma
abuzului, acceptă violența ca o normă, iar părinții care au fost abuzați în copilărie au risc de a-și
abuza, la rândul lor copiii de 1,77 ori mai mare pentru mame și 2,64 ori mai mare pentru tați
comparativ cu părinții fără istoric de abuz în copilărie. Adolescenții expuși la violență domestică
prezintă un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta tulburări depresive majore decât adolescenții
neabuzați, sentimentele de neajutorare și de lipsă de putere în fața mediului violent reprezentând
principalele cauze determinante ale acestor tulburări.
Copiii expuși la violență domestică, indiferent dacă sunt doar martori sau martori și abuzați,
sunt la risc de a dezvolta depresie clinică, un diagnostic ce se transformă în perioada de adolescență
în ideație suicidară și tentative de suicid80. Anxietatea, distimia, ADHD și tulburările de
comportament au prevalențe asemănătoare, atât în rândul adolescenților care au fost și martori la
violența domestică, dar și victime, cât și în rândul adolescenților care au fost doar martori. Totuși,
în grupul adolescenților dublu expuși s-a observat o prevalența mai mare a formelor severe ale
acestor tulburări, astfel că aceștia au risc mai mare de a prezenta episoade de depresie majoră și
sindrom de stres posttraumatic.81
În ceea ce privește modificările comportamentale în funcție de gen, s-a observat că băieții
prezintă tulburări de comportament externalizat precum ostilitate și agresivitate, iar fetele prezintă
mai frecvent tulburări de comportament internalizat precum depresie și somatizări. Agresivitatea
băieților ar putea fi explicată de sentimentul de amenințare indus de violența domestică, pe când la
fete, cel mai frecvent mecanism este reprezentat de autoînvinovățire. De asemenea, băieții prezintă
mai frecvent tulburări de comportament ca urmare a expunerii la violența domestică.82

34
3. Scop. Obiective

3.1. Scop

Studierea leziunilor traumatice apărute ca urmare a violenței domestice în rândul
persoanelor care s-au prezentat la Camera de Gardă a Institutului Național de Medicină Legală
Mina Minovici și au solicitat o examinare medico-legală de constatare a leziunilor traumatice.

3.2. Obiective

Obiectivul principal al lucrării îl reprezintă identificarea particularităților leziunilor
traumatice produse în urma actelor de violență domestică.
Descrierea principalelor caracteristici ale victimelor (vârstă, sex).
Identificarea agresorului și relației acestuia cu victima.
Stabilirea gravității agresiunilor și impactul acestora asupra sănătății.

35
4. Materiale și metode

4.1. Materiale
 Programe de computer: Microsoft Office Word 2016 pentru tehnoredactare, Microsoft
Office Excel 2016 pentru analiza datelor, Microsoft Photos pentru prelucrare grafică.

4.2. Metode
Tipul de studiu:
Studiul este de tip observațional, descriptiv, individual, format dintr-o serie de cazuri.

Populația țintă
În studiu au fost incluse 17 persoane care s-au prezentat la Camera de Gardă a Institutului
Național de Medicină Legală în perioada August 2017 – Ianuarie 2018 și care au solicitat o
examinare medico-legală de constatare a leziunilor traumatice.
 Criterii de includere:
1. persoane care au solicitat o examinare medico-legală de constatare a leziunilor
traumatice;
2. persoane care au declarat că au fost agresate de un membru al familiei.
 Criterii de excludere:
1. persoane care au declarat că au fost agresate de altcineva decât un membru al
familiei.
Criteriile de includere, respectiv de excludere au fost stabilite pentru a răspunde scopului și
obiectivelor lucrării, acelea de a identifica și caracteriza leziunile traumatice apărute în urma actelor
de violență demestică; prin urmare leziunile traumatice de altă natură nu au prezentat interes.

Date identificate
Datele au fost colectate în urma unui examen medical format din anamneză și examen fizic.
Prin anamneză au fost identificate vârsta, sexul și agresorul victimei, iar prin examen fizic au fost
identificate, fotografiate și caracterizate tipurile de leziuni.

36

1. Femeie, 33 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Pe brațul drept în treimea inferioară, posterior – echimoză ovalară de 8/6 cm, brun-verzuie,
neomogenă, cu margini inconstant gălbui, net conturate (Fig. Nr. 1) ;
 Cot drept – echimoză ovalară de 7/5 cm, brun verzuie, palidă, relativ omogenă, cu margini
net conturate (Fig. Nr. 2) .
Concluzii: lovire cu corp dur; a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Fig. Nr. 1: Echimoză ovalară pe brațul drept

37

Fig. Nr. 2: Echimoză ovalară pe cotul drept

2. Bărbat, 56 ani, agresat de mamă
Leziuni:
 Infrazigomatic stâng – echimoză ovalarară palid roșietică de 1,5/1 cm ( Fig. Nr. 3 )
Concluzii: nu a necesitat zile de îngrijiri medicale.

38

Fig. Nr .3: Echimoză ovalară infrazigomatic stâng

3. Femeie, 43 ani, agresată de soț
Leziuni:
 La nivelul gâtului prin comprimare;
 La nivel abdominal, lombar și mamar prin lovire cu/de corp dur;
 La nivelul brațelor prin lovire.
Concluzii: a necesitat 2-3 de îngrijiri medicale.

4. Femeie, 46 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Braț stâng – echimoză în forma literei T întoarsă cu laturi de 7/3 cm, respectiv 6/1,5 cm,
brună, neomogenă, cu margini imprecis delimitate (Fig. Nr. 4) ;

39

Fig. Nr.4 și Fig. Nr. 5: Echimoză la nivelul brațului stâng și placard excoriat pe antebrațul drept

40
 Antebraț drept, treimea proximală, posterolateral – placard excoriat superficial de 2,4/0,7
cm, cu crustă roșietic-portocalie (Fig. Nr. 5) .
Concluzii: a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

5. Femeie, 34 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Auricular inferior – echimoză palid violacee de 2,3/0,8 cm, ovalară, ușor neomogenă (Fig.
Nr. 6).
Concluzii: nu a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Fig. Nr. 6: Echimoză inferoauriculară

6. Femeie, agresată de concubinul mamei
Leziuni:
 Vertex, paramedian, dreapta – hematom ovalor de 2/1,5/0,3 cm, minim fluctuent, fără
modificări de culoare;
 Vertex, lateral, dreapta – excoriație de 0,3 cm acoperită de o crustă brun-roșietică.

41
Concluzii: a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

7. Femeie, 20 ani, agresată de iubit
Leziuni:
 Palpebral inferior stânga – hematom ovalar, violaceu de 4/1,5/0,3 cm, fluctuent, omogen;
 Afirmativ dureri la nivelul omoplatului stâng și cervical posterior. ( Fig. Nr. 7)
Concluzii: a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Fig. Nr. 7: Hematom ovalar palpebral

8. Femeie, 18 ani, agresată de concubin
Leziuni:
 Braț stâng, treime medie, lateral – bandă echimotică de 7/3 cm, brun violacee, ușor
neomogenă ( Fig. Nr. 8) .
Concluzii: a necesitat o zi de îngrijiri medicale.

42

Fig. Nr. 8: Bandă echimotică pe brațul stâng

9. Femeie, 41 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Palpebral stâng – hematom ovalar de 4/3/0,3 cm, albăstrui, relativ omogen cu margini
imprecis delimitate (Fig. Nr. 9) .
Concluzii: a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

43

Fig. nr. 9: Hematom ovalar palpebral

10. Femeie, 57 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Palpebral superior dreapta, medial – echimoză violacee, ovalară, de 1,3/0,7 cm, omogenă,
cu margini bine delimitate (Fig. Nr. 10) ;
 Palpebral inferior stânga, medial – echimoză violacee, ovalară de 2,1/0,6 cm, cu margini
bine delimitate (Fig. Nr. 10) ;
 Nas, inferior, lateral, dreapta- echimoză relativ dreptunghiulară, de 2/1,8 cm, violacee pe
fond tumefiat (Fig. Nr. 10) ;
 Axilar posterior,stânga – echimoză violacee, ovalară, de 0,9/0,6 cm, omogenă (Fig. nr. 11) .
Concluzii: a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

44
Fig. Nr. 10: Echimoze faciale
Fig. Nr. 11: Echimoză axilară

45

11. Femeie, 28 ani, agresată de concubin.
Leziuni:
 Dureri la nivel cefalic, fără leziuni traumatice obiectivabile.
Concluzii: nu a necesitat zile de îngrijiri medicale.

12. Femeie,41 ani, agresată de soț.
Leziuni:
 Coapsa stângă, latero-superior – echimoză în bandă de 8/5 cm, violaceu-brună, neomogenă,
imprecis delimitată (Fig. nr. 12) ;
 Aripa iliacă dreaptă, lateral – echimoză ovalară de 1,5/1 cm palidă, albastrui-violacee,
omogenă, cu margini imprecis delimitate (Fig. nr. 13) ;
 Tibial anterior stânga, treime medie – excoriație ovalară de 0,5/0,4 cm cu crustă roșietică
fără detașare marginală (Fig. nr. 14) ;
 Coapsă dreaptă, lateral, treimea medie – echimoză ovalară, alungită de 5/2,2 cm, palidă,
brun albăstruie, relativ orizontală (Fig. nr. 15) ;
 Coapsă dreaptă, treimea superioară, postero-lateral – echimoză ovalară de 1,2/1 cm, palidă,
brun-albăstruie (Fig. nr. 16) ;
 Afirmativ durere braț stâng.
Concluzii: a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

46

Fig. Nr. 12 și Fig. Nr. 13: Echimoze la nivelul coapsei stângi și aripii iliace drepte

47

Fig. Nr. 14: Excoriație la nivel tibial anterior
Fig. Nr. 15: Echimoză la nivelul coapsei drepte

48

Fig. Nr. 16: Echimoză la nivelul coapsei drepte

13. Femeie, 39 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Labial superior stânga, medial, supracomisural – plagă contuză, liniară, cu creastă roșietic-
brun minimă, suturată cu un fir separat, cu detașare parțială a crustei, ce prezintă un țesut
de granulație marginal (Fig. nr. 17) ;
 Braț drept, lateral, în treimea superioară – echimoză ovalară de 1,2/0,8 cm, palid-brun-
verzuie, gălbuie, neomogenă;
 Braț drept, lateral, în treimea inferioară – 2 echimoze ovalare, brun-verzui, gălbui,
neomogene de 2,5/2 cm (superioară) și 2/1,3 cm (inferioară) (Fig. nr. 19) ;
 Fesă dreaptă, lateral – echimoză reniformă cu dimensiuni maxime de 6/6 cm, cu concavitate
spre antero-superior, brun-verzuie cu arii gălbui, neomogenă, cu margini imprecis
delimitate (Fig. nr. 18) .
Concluzii: a necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale.

49

Fig. nr. 17: Plagă la nivel labial

Fig. nr. 18: Echimoză la nivelul fesei drepte

50

Fig. nr. 19: Echimoze la nivelul brațului drept
Fig. nr. 20: Echimoză coapsă dreaptă

51

Fig. Nr. 21: Echimoză la nivel tibial
14. Femeie,52 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Coapsa dreaptă – echimoza ovalara de 6/4 cm, brună, relativ omogenă, margini imprecis
delimitate (Fig. nr. 20) ;
 Tibial anterior dreapta în treimea medie – echimoză ovalară, alungită de 11/4 cm cu axul
mare vertical, brună, palidă, relativ omogenă (Fig. nr. 21) .
Concluzii: a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
14. Femeie, 50 ani, agresată de soț
Leziuni:
 Comisura labială dreaptă, la nivelul mucoasei – soluție de continuitate lineară, relativ
orizontală, acoperită de o crustă albicioasă de 0,7 cm pe un fond roșietic violaceu de 1,1/0,7
cm (Fig. nr. 22) ;
 Submentonier, paramedian drapta – 2 echimoze palid-roșietic-brune ovalare, de 0,3/1 cm,
respectiv 2/1,3 cm cu margini imprecis delimitate, omogene (Fig. nr. 23) .
Concluzii: a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

52

Fig. Nr. 22: Soluție de continuitate la nivelul comisurii labiale
Fig. Nr. 23: Echimoze la nivel submentonier

53

15. Femeie, 40 ani, agresată de concubin
Leziuni:
 Palpebral inferior dreapta – hematom ovalar de 3,5/1,4/0,2 cm palid, brun-albăstrui, minim
fluctuent, relativ omogen, cu margine bine delimitată (Fig. nr. 26) ;
 Palpebral inferior stânga – hematom ovalar de 4/1,5/0,3 cm, palid, brun albăstrui, fluctuent,
omogen, cu margini bine delimitate (Fig. nr. 26) ;
 Supralabial dreapta, paramedian – echimoză relativ dreptunghiulară de 1,5/3 cm, palidă,
brun-albăstruie, neomogenă, cu margini imprecis delimitate (Fig. nr. 26) ;
 Infrazigomatic stânga, median – echimoză ovalară, palid-albastrui-verzuie, de 0,8/0,6 cm,
neomogenă, cu margini imprecis delimitate (Fig. nr. 26) ;
 Mucoasă gingivală superioară, paramedian, în dreptul caninului superior drept – soluție de
continuitate mucosală, liniară, de 0,6 cm, acoperită de o secreție albicioasă, pe fond roșietic
violaceu neomogen, ovalar, de 0,8/0,6cm (Fig. nr. 27) ;
 Sternal, treimea medie – echimoză relativ dreptunghiulară de 8/6 cm palid-brun-albăstruie,
relativ omogenă (Fig. nr. 28) ;
 Braț stâng, lateral, treimea superioară – 4 echimoze în bandă, relativ paralele între ele,
relativ orizontale, brun-albăstrui, neomogene, cu margini imprecis delimitate, de 6/2,5 cm,
6/3 cm, 5/2 cm, 6/2,5 cm (Fig. nr. 24) ;
 Antebraț drept, superior, median – hematom ovalar de 5/4/0,2 cm, fluctuent, brun-
albăstrui(Fig. nr. 25) ;
 Afirmativ dureri toracice severe.
Concluzii: a necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale.

54

Fig. Nr. 24: Echimoze braț stâng
Fig. Nr. 25: Hematom la nivelul antebrațului drept

55

Fig. Nr. 26: Diverse leziuni la nivel facial

Fig. Nr. 27: Soluție de continuitate la nivel labial superior

56

Fig. Nr. 28: Echimoze la nivel toracal

16. Femeie, 38 ani, agresată de fostul soț
Leziuni:
 Subpalpebral stânga – hematom ovalar alungit, cu axul lung orizontal, de 4/2,5/0,2 cm,
minim fluctuent, violaceu, omogen (Fig. nr. 31) ;
 Preauricular stânga – excoriație liniară, relativ orizontală de 2,5/0,2 cm cu crustă roșie
aderentă, pe fond echimotic palid violaceu de 3,5/1,5 cm (Fig. nr. 31) ;
 Tibial anterior, dreapta, treimea medie – excoriație rotund-ovalară de 1,5/0,8 cm cu crustă
roșietic negricioasă (Fig. nr. 30) ;
 Frontal înalt dreapta, paramedian, în pielea păroasă a capului – hematom ovalar de 1,3/1/0,3
cm, fluctuent, fără modificări de culoare;
 Coapsă stângă, treimea inferioară, anterolateral – echimoză palid roșietică ovalară de
4,5/2,5 cm (Fig. nr. 29) .
Concluzii: a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

57

Fig. Nr. 29: Echimoză la nivelul coapsei stângi
Fig. Nr. 30: Excoriație la nivel tibial anterior

58

Fig. Nr. 31: Diverse leziuni la nivel facial

Analiza datelor
Datele au fost introduse într-o bază de date realizată cu ajutorul programului Microsoft
Office Excel 2016, au fost analizate și prelucrate utilizând metode de statistică descriptivă (medie,
mediană), iar rezultatele au fost prezentate sub formă de grafice de tipul pie, diagrame cu benzi și
coloane.
Variabile
În urma analizării datelor, au fost identificate 4 variabile calitative: sex (masculin/feminin),
agresor (soț, iubit/concubin, concubinul mamei, mama), leziuni (echimoză, excoriație, plagă,
hematom), localizare leziuni (craniofacial, gât, membre superioare, membre inferioare, toracal,
abdominal) și 4 variabile calitative: vârsta, numărul leziunilor, numărul localizărilor, zilele de
îngrijiri medicale.

59
5.Rezultate

1.Sexul
Din 17 victime, 16 (94%) victime sunt de sex feminin, iar o victimă este de sex masculin
(Graficul Nr. 1).

Grafic Nr. 1: Distribuția victimelor în funcție de sex
2.Vârsta
Victimele au vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, 4 victime (23,53%) având sub 30 de ani,
9 victime (52,94%) au între 30 și 50 de ani, iar în categoria peste 50 de ani sunt încadrate 4 victime
(23,53%) ( Graficul nr.2 ).

Medie 39
Mediana 40
Modul 28
Tabel Nr. I: Media, mediana, modulul vârstei
94%6%Distribuția victimelor în funcție de sex
Feminin
Masculin

60

Grafic Nr.2: Distribuția pe categorii de vârstă

3.Agresorul
Majoritatea victimelor au fost agresate de soț (10-58,82%), 4 (23,53%) au fost agresate de
concubin, o victimă (5,88%) a fost agresată de concubinul mamei, o victimă (5,88%) a fost agresată
de fostul soț, iar o victimă (5,88%) a fost agresată de mamă (Grafic Nr.3 ).

Grafic Nr. 3: Distribuția victimelor în funcție de agresor

23.53%52.94%
23.53%
0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%
<30 ani 30-50 ani >50 aniDistribuția pe categorii de vârstă
58.82%
23.53%
5.88% 5.88% 5.88%
0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%
soț concubin concubin mama fostul soț mamaDistribuția victimelor în funcție de agresor

61
4.Tipul leziunilor
Cel mai frecvent tip de leziune întalnit a fost echimoza (13 victime-76,47%); hematoame
au fost prezente la 5 victime (29,41%); 3 victime (17,65%) au prezentat excoriații; 3 victime
(17,65%) au prezentat plăgi, iar la o victimă (5,88%) nu au existat leziuni traumatice obiectivabile
(Grafic Nr.4).

Grafic Nr. 4: Tipul leziunilor traumatice

5. Numărul leziunilor
La cele 17 victime incluse în studiu au fost identificate un număr total de 50 leziuni. În ceea
ce privește numărul leziunilor obiectivate, 4 victime (23,53%) au prezentat minim 5 leziuni, 2
victime (11,76%) au prezentat 3-4 leziuni, 4 victime (23,53%) au prezentat 2 leziuni, la 5 victime
(29,41%) s-a identificat o leziune, iar la o victimă (5,88%) nu s-au observat leziuni obiectivabile
(Grafic Nr.5).

Medie 2,94
Mediana 2
Modul 1
Tabel Nr. II: Media, mediana, modulul numărului de leziuni obiectivabile
76.47%
29.41%
17.65% 17.65%
5.88%
0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%90.00%
echimoza hematom excoriatie plagă fără leziuniTipul leziunilor traumatice

62

Grafic Nr. 5: Distribuția victimelor în funcție de numărul de leziuni obiectivabile.

6. Localizarea leziunilor
Zece victime (58,82%) au prezentat leziuni la nivel craniofacial, 6 victime (35,29%) au
prezentat leziuni ale membrelor superioare, la 4 victime (25,53%) au fost identificate la nivelul
membrelor inferioare; leziuni toracale s-au întâlnit la 2 victime (11,76%), leziuni abdominale au
fost prezente la o victimă (5,88%), iar la nivelul gâtului au fost identificate leziuni la o victimă
(5,88%) (Grafic Nr.6) .

Grafic Nr. 6: Localizarea leziunilor 5.88%29.41%
23.53%
11.76%23.53%
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%30.00%35.00%
0 1 2 3-4 ≥5Distribuția victimelor în funcție de numărul de
leziuni obiectivabile
5.88%5.88%11.76%23.53%35.29%58.82%
0.00% 10.00% 20.00% 30.00% 40.00% 50.00% 60.00% 70.00%gâtabdominaltoracalmembre inferioaremembre superioarecraniofacialLocalizarea leziunilor

63

7. Numărul regiunilor anatomice afectate
Majoritatea victimelor (12-70,59%) au prezentat agresiuni la nivelul unei singure regiuni
anatomice, o victimă (5,88%) a prezentat leziuni la nivelul a 2 regiuni anatomice, leziuni la nivelul
a 3 regiuni anatomice s-au întalnit la 2 victime (11,76%), iar leziuni la nivelul a 4 regiuni au fost
întâlnite la o victimă (5,88%) (Graficul Nr.7) .

Grafic Nr. 7: Numărul regiunilor anatomice afectate
Medie 1,41
Mediana 1
Modul 1
Tabel Nr. III: Media, mediana, modulul numărului de leziuni anatomice afectate

8. Zile de îngrijiri medicale
Opt victime (47,06%) au necesitat între 1 și 4 zile de îngrijiri medicale, 6 victime (35,29%) au avut
nevoie de mai mult de 4 zile de îngrijiri medicale, iar 3 victime (17,65%) nu au necesitat îngrijiri
medicale ( Graficul Nr.8 ).
5.88%70.59%
5.88%11.76%
5.88%
0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%
0 1 2 3 4Numărul regiunilor anatomice afectate

64

Grafic Nr. 8: Distribuția victimelor în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale

Grafic Nr. 9: Zile de îngrijiri medicale
Medie 3,35
Mediana 3
Modul 3
Tabel Nr. IV: Media, mediana, modulul numărului de zile de îngrijiri medicale

17.65%47.06%
35.29%
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%30.00%35.00%40.00%45.00%50.00%
0 zile 1-4 zile 5-9 zileDistribuția victimelor în funcție de numărul de
zile de îngrijiri medicale
17.65%
5.88%17.65%23.53%
0.00%11.76% 11.76%
5.88%
0.00%5.88%
0.00%5.00%10.00%15.00%20.00%25.00%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9Zile de îngrijiri medicale

65
6. Discuții

Vârsta medie a persoanelor incluse în studiu este 39 de ani (Tabel Nr. 1) , mai mare decât
vârsta medie a pacienților incluși în alte studii care au investigat leziunile maxilo-faciale apărute
ca urmare a violenței domestice (31,4 ani)49 sau care au urmărit caracteristicile actelor de violență
domestică ale căror victime au solicitat expertize medico-legale în Turcia (34,61 ani)53, dar este
asemănătoare cu vârsta medie (40 de ani) a victimelor violenței domestice incluse într-un studiu
efectuat în perioada 2003-2007 tot în cadrul Institutului Național de Medicină Legală “Mina
Minovici” București5.
Șaisprezece victime (94,12%) sunt de sex feminin, iar 5,88% (1) de sex masculin (Graficul
Nr. 1). Această distribuție pe sexe se înscrie în tiparul observat la alte studii efectuate în serviciile
de medicină legală din țară (București: 94,98% femei5, Constanța: 90% femei83) sau din alte țări
(Turcia: 100% femei53, Portugalia: 89% femei84) – tipar ce evidențiază o pondere de aproximativ
90% a victimelor de sex feminin. Acest tipar de distribuție nu se păstrează și în studiile efectuate
în alte contexte, unde 62% dintre victime sunt femei și 38% bărbați85, dar predominanța sexului
feminin în rândul victimelor se păstrează. Rezultatele prezentate mai sus pot avea mai multe
explicații ce țin, pe de-o parte de percepția societății asupra rolurilor din familie, iar pe de altă parte
de capacitatea femeilor de a provoca leziuni partenerilor. O parte semnificativă din societate
consideră încă femeia ca fiind inferioară bărbatului, fiind necesar ca ea să se supună și să își asculte
partenerul, putând fi pedepsită atunci când greșește, dar aceasta nu este singura explicație pentru
proporția mare a victimelor de sex feminin. Există posibilitatea ca proporția sexului masculin în
rândul victimelor violenței domestice să fie subapreciată din 2 motive: bărbații victime ale violenței
domestice au probabilitatea mai mică de a recunoaște că au fost bătuți de parteneră sau de alt
membru al familiei de teama de a-și pierde respectul în societate, de a fi considerați slabi sau de a
nu fi considerați “bărbați adevărați”; femeile au o forță mai mică și o capacitate mai mică de a
provoca leziuni ce necesită îngrijiri medicale sau de a determina frică în rândul partenerilor lor.
În 58,82% din cazuri, victimele au declarat că au fost agresate de soț (Grafic Nr. 3) , acesta
fiind principalul agresor identificat și în alte studii, deși ponderea acestora diferă între 42,07%5 și
65,42%83. În 41,18% din cazuri, victimele au identificat ca fiind agresor altcineva decât soțul
(partenerul actual, fostul soț, un părinte etc.), un procent mai mare decât în alte studii – între
12,65%5 și 34,56%83. Aceste diferențe pot avea ca explicație faptul că în primul studiu menționat

66
45,26%5 nu au menționat agresorul. Partenerul actual (soț, concubin) a fost menționat ca agresor
de către 82,35% dintre victime ceea ce confirmă ipoteza susținută de literatura de specialiate că
principala formă de violență domestică este violența împotriva partenerei.
Principala regiune în care au fost identificate leziuni este zona craniofacială, 58,82% dintre
victime prezentând leziuni la acest nivel, urmată de leziuni la nivelul membrelor superioare în
35,29% dintre cazuri (Graficul Nr. 6) . Distribuții asemănătoare ale leziunilor produse în urma
actelor de violență domestică au fost întâlnite și în alte studii: 69,5% dintre victimele violenței
domestice incluse într-un studiu care a urmărit identificarea tiparurilor leziunilor traumatice în
România50 au prezentat leziuni la nivelul capului și gâtului, iar 58,89% dintre victime au prezentat
leziuni la nivelul membrelor (superioare/inferioare); Crandall și colegii86, într-un studiu ce avut ca
scop tot studierea tiparurilor traumatice în rândul victimelor violenței domestice, au constatat că
22,8% dintre victime au avut leziuni la nivelul capului, 44,8% au prezentat leziuni la nivelul feței
și 24,8% au prezentat leziuni la nivelul membrelor inferioare. Fracturile mandibulare,
traumatismele la nivelul feței și toracelui, loviturile abdominale în timpul sarcinii sunt frecvent în
relație cu violența domestică87. Traumatismele craniofaciale sunt întâlnite des în violența
domestică din cauza accesibilității crescute a zonei, dar și din cauză că agresorii doresc să își arate
puterea și să păstreze rolul genurilor în relație, leziunile craniofaciale fiind, atât o marcă a diferenței
dintre victimă și agresor, cât și un mod de a arăta dominanța și controlul86. Leziunile la nivelul
membrelor superioare sunt frecvent de apărare și sugerează acte repetitive de violență domestică
în care victima anticipează agresiunea și încearcă să se protejeze; ele însoțesc frecvent leziunile
craniofaciale50. Identificarea acestor pattern-uri care sugerează violență domestică capătă o
importanță deosebită în societate pentru recunoașterea mai ușoară a victimelor și acordarea de
sprijin medical, economic și juridic cu scopul de a ieși din relația abuzivă. La nivelul regiunii
abdominale au fost obiectivate cele mai puține leziuni (5,88%), aspect observat și în alte studii care
au identificat regiunile abdominală și lombară ca fiind zonele afectate cel mai rar în cadrul violenței
domestice88.
În ceea ce privește numărul de regiuni anatomice în care au fost identificate leziuni nu există
un consens. Majoritatea victimelor incluse în studiu (70,59%) au prezentat leziuni la nivelul unei
singure regiuni anatomice și doar 23,52% din victime au prezentat leziuni în minim două regiuni
(Graficul Nr. 7) , dar alte studii prezintă rezultate diferite, cu predominanța victimelor cu leziuni în
mai multe regiuni (85% într-un studiu cu privire la violența între parteneri) sau doar cu un procent

67
mai important (46,58%) într-un studiu în care au fost incluse toate formele de violență domestică50.
50% dintre victimele incluse într-un studiu ce a urmărit identificarea leziunilor maxilo-faciale
asociate violenței domestice au prezentat leziuni doar la nivel maxilo-facial, 31% au prezentat
leziuni la nivel maxilo-facial, dar și în altă zonă, iar 14% au prezentat o leziune izolată nonmaxilo-
facială49.
Zece victime (64,71%) au prezentat minim 2 leziuni (2 leziuni – 23,53%, 3-4 leziuni-11,76%,
≥5 leziuni – 23,53%), la 29,41% din victime a fost identificată o singură leziune, iar la o victimă
nu s-au putut observa leziuni (Graficul Nr .5) . Petridou, într-un studiu menit să identifice diferența
dintre leziunile neintenționate și leziunile cauzate de violența domestică, a obținut rezultate
similare în rândul victimelor de sex feminin (o leziune – 39,7%, mai multe leziuni – 60,3%) și a
observat că femeile cu minim 2 leziuni au o probabilitate de 15 ori mai mare de a fi victime ale
violenței domestice decât femeile cu o singură leziune, dar a identificat un procent mai mare de
victime de sex masculin cu o singură leziune(48,7%)89.
Cel mai frecvent tip de leziune întalnit la victimele violenței domestice este echimoza, fiind
prezentă la 76,47% dintre acestea, urmat de hematoame (29,41%), excoriații (17,65%) și plăgi
(17,65%) (Graficul Nr .4) . Alte studii au prezentat, de asemenea, frecvența crescută a echimozelor,
aceasta variind între 61%49 și 81,7%50. O posibilă explicație a acestei distribuții poate fi
reprezentată de forța mică necesară pentru a produce echimoze, spre deosebire de fracturi, care
necesită o forță mult mai ridicată pentru a fi produse, prin urmare aparând mai rar. În studiul prezent
nu au fost identificate fracturi, iar în alte studii aceastea au apărut în proporții de 3,9%89 sau
10,5%50. Frecvența cu care apar anumite leziuni depinde și de locul în care sunt efectuate studiile,
astfel că în studiile efectuate în unitățile de primiri urgențe proporția leziunilor mai severe, precum
fracturi sau plăgi, este mai mare, 30%, respectiv 17% spre deosebire de studiile efectuate în servicii
de medicină legală. Aceste diferențe apar din faptul că victimele cu leziuni ușoare nu se adresează
unităților de primiri urgențe pentru că nu au nevoie de îngrijire medicală de urgență.
Majoritatea victimelor (64,71%) au primit între 0 și 4 zile de îngrijiri medicale (17,65%- o
zile; 5,88% – o zi; 17,65% – 2 zile; 23,53% – 3 zile, 0% -4 zile) ( Graficul Nr .9 ), iar 35,29% dintre
victime au primit între 5 și 9 zile ( Graficul Nr .8). Cel mai frecvent, victimele nu au primit un
număr fix de zile de îngrijiri medicale, ci un număr variabil, dar pentru a prezenta datele mai ușor,
am luat în considerare cel mai mare număr de zile de îngrijiri medicale primit de fiecare victimă.
Zilele de îngrijiri medicale reprezintă un parametru sintetic folosit în serviciile de medicină legală

68
din România pentru a măsura severitatea leziunilor50. 0 zile de îngrijiri medicale se acordă atunci
când nu există leziuni sau când acestea nu au consecințe; între 1 și 4 zile de îngrijiri medicale se
asociază cu echimoze și excoriații mici, ce nu implică regiunea craniofacială; pentru leziunile
traumatice de intensitate moderată și mare parte din leziunile craniofaciale victimele pot primi între
5 și 20 de zile de îngrijiri medicale50.

Limitări
Numărul mic de persoane incluse reprezintă principala limitare a acestui studiu. O altă
limitare este lipsa unui grup de control, cu leziuni traumatice de altă natură, care ar permite o
comparație a pattern-ului leziunilor și a stabili dacă este posibil ca violența domestică să poată fi
recunoscută pe baza tipurilor de leziuni.

69
Concluzii

Majoritatea victimelor violenței domestice sunt reprezentate de femei cu vârste cuprinse
între 30 și 50 de ani.
Violența împotriva partenerei este principala formă de violență domestica identificată, cea
mai mare parte dintre victime declarând că au fost agresate de partenerul actual (soț, concubin).
Leziunile produse prin actele de violență domestică au fost identificate cel mai frecvent la
nivel craniofacial.
La majoritatea victimelor au fost identificate minim 2 leziuni.
Echimoza este leziunea întâlnită cu frecvența cea mai mare.
În ceea ce privește severitatea leziunilor, la majoritatea victimelor au fost obiectivate
leziuni de severitate mică, ce au necesitat între 0 și 4 zile de îngrijiri medicale.

70
Bibliografie
1. Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violentei în familie, republicata 2014.
Lege nr. 217/2003 republicata 2014.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_violentei_familie.php.
2. Council of Europe Convention on preventing and combating violence against women and
domestic violence. http://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/conventions/treaty/210.
Accessed December 26, 2016.
3. García C, Henrica -Moreno, Jansen AFM, Ellsberg M, Heise L, Watts C. WHO Multi-
country Study on Women’s Health and Domestic Violence against Women.
4. Hostiuc S, Curca CG, Dermengiu D. Consent and Confidentiality in Medical Assistance for
Women Victims of Domestic Violence. Rev Rom Bioet . 2011;9(1):96-107.
5. Curcǎ GC, Buda O, Cǎpǎțânǎ C, et al. Study on domestic violence: A legal medicine
perspective. Rom J Leg Med . 2008;16(3):226-242.
6. Eugenio Esquivel-Santoveña E, Lambert T, Hamel J. Partner Abuse Worldwide. Partner
Abuse. 2013;4(1). doi:10.1891/1946-6560.4.1.e14.
7. Gender-based violence | UNFPA – United Nations Population Fund.
http://www.unfpa.org/gender-based-violence. Accessed December 28, 2016.
8. Adrian GH. Paul MF. Studia Universitatis septentrionis-Teologia ortodoxa. 2011;(2).
9. Rada C. Violence against women by male partners and against children within the family:
prevalence, associated factors, and intergenerational transmission in Romania, a cross-
sectional study. BMC Public Health . 2014;14(1):129.
10. JAN BOSTOCK MP and RP. Domestic Violence Against WomenȘ Understanding Social
processes and Women’s Experiences. J Community Appl Soc Psychol . 2015;25(August
2014):432-446.
11. Violența domesticã împotriva copiilor (inclusiv in Romania) | UNICEF.
http://www.unicef.ro/campanii/sa-punem-capat-violentei/violenta-domestica-impotriva-
copiilor-inclusiv-în-romania/. Accessed December 24, 2016.
12. Liiceanu A, Ștefana Saucan D, Mihai Ioan Micle D. Violența Domestică și Criminalitatea
Feminină
13. Gershoff E. More Harm Than Good: A Summary of Scientific Research on the Intended and
Unintended Effects of Corporal Punishment on Children. Law Contemp Probl . 2010;73(2).

71
http://scholarship.law.duke.edu/lcp/vol73/iss2/3. Accessed December 28, 2016.
14. Twentyman CT, Plotkin RC. Unrealistic expectations of parents who maltreat their children:
An educational deficit that pertains to child development. J Clin Psychol . 1982;38(3):497-
503.
15. Ross SM. Risk of physical abuse to children of spouse abusing parents. Child Abuse Negl .
1996;20(7):589-598.
16. Primary Prevention of Child Abuse – American Family Physician.
http://www.aafp.org/afp/1999/0315/p1577.html. Accessed December 28, 2016.
17. Jones L, Bellis MA, Wood S, et al. Prevalence and risk of violence against children with
disabilities: a systematic review and meta-analysis of observational studies. Lancet (London,
England). 2012;380(9845):899-907.
18. Murphy JM, Jellinek M, Quinn D, Smith G, Poitrast FG, Goshko M. Substance abuse and
serious child mistreatment: Prevalence, risk, and outcome in a court sample. Child Abuse
Negl. 1991;15(3):197-211.
19. Emotional Child Abuse – Definitions of child neglect and other emotionally abusive
behavior.https://web.archive.org/web/20150422054312/http://www.americanhumane.org:8
0/children/stop-child-abuse/fact-sheets/emotional-abuse.html. Accessed December 28,
2016.
20. Springer KW, Sheridan J, Kuo D, Carnes M. Long-term physical and mental health
consequences of childhood physical abuse: results from a large population-based sample of
men and women. Child Abuse Negl . 2007;31(5):517-530.
21. Felitti VJ, Anda RF, Nordenberg D, et al. Relationship of Childhood Abuse and Household
Dysfunction to Many of the Leading Causes of Death in Adults. Am J Prev Med .
1998;14(4):245-258.
22. Schechter DS, Zygmunt A, Coates SW, et al. Caregiver traumatization adversely impacts
young children’s mental representations on the MacArthur Story Stem Battery. Attach Hum
Dev. 2007;9(3):187-205.
23. Lupri, Eugene; Grandin E. Intimate partner abuse against men. 2004.
24. Migliaccio T. Marginalizing the Battered Male. J Mens Stud . 2001;9(2):205-226.
25. Robertson K, Murachver T. Attitudes and Attributions Associated With Female and Male
Partner Violence. J Appl Soc Psychol . 2009;39(7):1481-1512.

72
26. Kumar A. Journal of Human Behavior in the Social Environment Domestic Violence against
Men in India: A Perspective Domestic Violence against Men in India: A Perspective. J Hum
Behav Soc Environ . 2012;223(22).
27. Gelles, Richard J.; Straus MA. Intimate Violence- the Causes and Consequences of Abuse
in the American Family .
28. Felson RB, Pare P-P. Does the Criminal Justice System Treat Domestic Violence and Sexual
Assault Offenders Leniently?
29. Kingsnorth RF, Macintosh RC. Intimate Partner Violence: The Role of Suspect Gender in
Prosecutorial Decisi. Justice Q JQ . 2007;24(3).
30. Cauzele violentei in relatiile de cuplu și factorii de risc | Asociatia Anais.
http://www.asociatia-anais.ro/cauzele-violentei-in-relatiile-de-cuplu-și-factorii-de-risc/.
Accessed December 28, 2016.
31. Plazaola-Castaño J, Ruiz Pérez I, Perez IR, et al. Violencia contra la mujer en la pareja y
consecuencias en la salud física y psíquica. Med Clin (Barc) . 2004;122(12):461-467.
32. Buhaș C, Mihalache G, Carmen R. Rolul medicinei legale în combaterea fenomenului
"femeia -victimă a violenței domestice"; Rom J Leg Med . 2007;15(4):313-317.
33. Riggs DS, Caulfield MB, Street AE. Risk for domestic violence: Factors associated with
perpetration and victimization. J Clin Psychol . 2000;56(10):1289-1316.
34. Tulburarea de Personalitate Borderline – La Psiholog.
http://www.lapsiholog.com/tulburarea-de-personalitate-borderline.html. Accessed
December 22, 2016.
35. WHO | Violence against women. WHO. 2016.
36. Chan A. Gender differences in self-reports of intimate partner violence: A review.
37. Caldwell JE, Swan SC, Woodbrown VD. Gender Differences in Intimate Partner Violence
Outcomes.
38. Johnson MP. Conflict and control: Gender symmetry and asymmetry in domestic violence.
Violence Against Women . 2006;12(11):1003-1018.
39. LORI L. HEISE, ALANAGH RAIKES CHW and ABZ. Violence against women- a
neglected public issue in less developed countries.
40. Coker AL, Smith PH, Bethea L, King MR, McKeown RE. Physical health consequences of
physical and psychological intimate partner violence. Arch Fam Med . 2000;9(5):451-457.

73
41. Campbell J, Jones AS, Dienemann J, et al. Intimate Partner Violence and Physical Health
Consequences. Arch Intern Med . 2002;162(10):1157. doi:10.1001/archinte.162.10.1157.
42. Campbell JC. Health consequences of intimate partner violence.
43. Richardson J, Coid J, Petruckevitch A, Chung WS, Moorey S, Feder G. Identifying domestic
violence: cross sectional study in primary care. BMJ. 2002;324(7332):274.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11823360. Accessed August 6, 2017.
44. Campbell JC, Lewandowski LA. Mental and Physical Health Effects of Intimate Partner
Violence on Women and Children. Psychiatr Clin North Am . 1997;20(2):353-374.
45. Sheridan DJ. Forensic documentation of battered pregnant women. J Nurse Midwifery .
1996;41(6):467-472.
46. Besant-Matthews PE. Blunt and sharp injuries. V A Lynch J B Duval (Eds), Forensic Nurs .
2006.
47. Sheridan DJ, Nash KR, Sheridan DJ. Intimate Partner Violence Victims. 2010.
48. Gay 7: Chiodo D. Head, Neck, and Facial Injuries as Markers of Domestic Violence in
Women. 1891.
49. Le BT, Dierks EJ, Ueeck BA, Homer LD, Potter BF. Maxillofacial Injuries Associated With
Domestic Violence. J Oral Maxillofac Surg . 2001;59:1277-1283.
50. Curca GC, Dermengiu D, Hostiuc S. Patterns of injuries in domestic violence in a Romanian
population. J Interpers Violence . 2012;27(14):2889-2902. doi:10.1177/0886260512438278.
51. Plichta SB. Intimate partner violence and physical health consequences: Policy and practice
implications. J Interpers Violence . 2004;19(11):1296-1323.
52. Corrigan JD, Wolfe M, Mysiw WJ, Jackson RD, Bogner JA. Early identification of mild
traumatic brain injury in female victims of domestic violence. Am J Obstet Gynecol .
2003;188(5):S71-S76.
53. Celbiș O, Gökdoǧan MR, Kaya M, Günes G. Review of forensic assessments of female
referals to the branch of legal medicine, Malatya region, Turkey – 1996-2000. J Clin
Forensic Med . 2006;13(1):21-25..
54. Fugate M, Landis L, Riordan K, Naureckas S, Engel B. Barriers to Domestic Violence Help
Seeking: Implications for Intervention. Violence Against Women . 2005;11(3):290-310.
55. Acierno R, Resnick HS, Kilpatrick DG. Health Impact of Interpersonal Violence 1:
Prevalence Rates, Case Identification, and Risk Factors for Sexual Assault, Physical Assault,

74
and Domestic Violence in Men and Women. Behav Med . 1997;23(2):53-64.
56. Mary K Walling, MA, Robert C. Reiter, MD, Micbael W. O’Hara P. Abuse history and
chronic pain in women. 1994;84(2):0029-7844.
57. Drossman DA. Sexual and Physical Abuse in Women with Functional or Organic
Gastrointestinal Disorders. Ann Intern Med . 1990;113(11):828.
58. Global and Regional Estimates of Violence Against Women: Prevalence and … – World
Health Organization, Claudia García-Moreno, Christina Pallitto, Karen Devries, Heidi
Stöckl, Charlotte Watts, Naeema Abrahams – Google Cărți .
https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=ZLMXDAAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq
=sexual+health+effects+domestic+violence&ots=eYh6Q4Xbiq&sig=4yt9soBPQbwsqKD
PrNJQ26JtjM&redir_esc=y#v=onepage&q&f=true. Accessed March 26, 2017.
59. Taillieu TL, Brownridge DA. Violence against pregnant women: Prevalence, patterns, risk
factors, theories, and directions for future research. Aggress Violent Behav . 2010;15(1):14-
35.
60. Jasinski JL. Pregnancy and Domestic Violence. Trauma, Violence, Abus . 2004;5(1):47-64.
61. Cantos AL, Neidig PH, O’Leary KD. Injuries of women and men in a treatment program for
domestic violence. J Fam Violence . 1994;9(2):113-124.
62. Gwenneth L. Roberts PhD and BBus and RN , Gail M. Williams PhD and MSc JMLF and,
D F& BRM and F. How Does Domestic Violence Affect Women’s Mental Health? Women
Health. 1998;28(1):41-61.
63. Humphreys C, Thiara R. Mental Health and Domestic Violence: “I Call it Symptoms of
Abuse.” Br J Soc Work . 2003;33(2):209-226..
64. Trevillion K, Oram S, Feder G, Howard LM. Experiences of Domestic Violence and Mental
Disorders: A Systematic Review and Meta-Analysis. PLoS One . 2012;7(12).
65. JOHN BRIERE, CAROL E. JORDAN. Violence Against Women Outcome Complexity and
Implications for Assessment and Treatment.
https://www.researchgate.net/profile/John_Briere/publication/8187240_Violence_Against
_Women_Outcome_Complexity_and_Implications_for_Assessment_and_Treatment/links/
00b4953b0a6c02d3a6000000/Violence-Against-Women-Outcome-Complexity-and-
Implications-for-Asse. Accessed August 6, 2017.
66. Caetano R, Cunradi C. Intimate partner violence and depression among Whites, Blacks, and

75
Hispanics. Ann Epidemiol . 2003;13(10):661-665.
67. Leung WC, Kung F, Lam J, Leung TW, Ho PC. Domestic violence and postnatal depression
in a Chinese community. Int J Gynaecol Obstet . 2002;79(2):159-166.
68. Ali F a, Israr SM, Ali BS, Janjua NZ. Association of various reproductive rights, domestic
violence and marital rape with depression among Pakistani women. BMC Psychiatry .
2009;9:77.
69. Mary A. Kernic, Victoria L. Holt JAS. Resolution of Depression Among Victims of Intimate
Partner Violence: Is Cessation of Violence Enough?
https://www.researchgate.net/profile/Mary_Kernic/publication/10700459_Resolution_of_
Depression_Among_Victims_of_Intimate_Partner_Violence_Is_Cessation_of_Violence_E
nough/links/561788eb08ae1a8880041d32.pdf. Accessed July 19, 2017.
70. Jones L, Hughes M, Unterstaller U. Post-Traumatic Stress Disorder (PTSD) in Victims of
Domestic Violence. Trauma, Violence, Abus . 2001;2(2):99-119.
71. Golding JM. Intimate Partner Violence as a Risk Factor for Mental Disorders: A Meta-
Analysis. J Fam Violence . 1999;14(2):34.
72. Coker AL, Weston R, Creson DL, Justice B, Blakeney P. PTSD Symptoms Among Men
and Women Survivors of Intimate Partner Violence: The Role of Risk and Protective
Factors. Violence Vict . 2005;20(6):625-643.
73. Dutton M, Green B. Intimate partner violence, PTSD, and adverse health outcomes. J ….
2006:955-968. http://jiv.sagepub.com/content/21/7/955.short.
74. Mitchell RE, Hodson C a. Coping with domestic violence: Social support and psychological
health among battered women. Am J Community Psychol . 1983;11(6):629-654.
75. Maria A. Pico-Alfonso, B.A.,1 M. Isabel Garcia-Linares, B.A. 1, Nuria Celda-Navarro,
B.A.,1 Concepcion Blasco-Ros, B.A. 1, Enrique Echeburua, Ph.D.,2 and Manuela Martinez,
M.D. PD. The Impact of Physical, Psychological, and Sexual Intimate Male Partner
Violence on Women’s Mental Health: Depressive Symptoms, Posttraumatic Stress
Disorder, State Anxiety, and Suicide.
https://www.researchgate.net/profile/Manuela_Martinez2/publication/6989027_The_Impa
ct_of_Physical_Psychological_and_Sexual_Intimate_Male_Partner_Violence_on_Women
’s_Mental_Health_Depressive_Symptoms_Posttraumatic_Stress_Disorder_State_Anxiety
_and_Suicide/. Accessed July 30, 2017.

76
76. Soraya Seedat, FCPsych; Murray B. Stein, MD, MPH; David R. Forde P. Association
Between Physical Partner Violence, Posttraumatic Stress, Childhood Trauma, and Suicide
Attempts in a Community Sample of Women.
http://scihub.cc/http://www.ingentaconnect.com/content/springer/vav/2005/00000020/000
00001/art00006. Accessed July 30, 2017.
77. Counts DA. Female Suicide and Wife Abuse: A Cross-Cultural Perspective. Suicide Life-
Threatening Behav . 1987;17(3):194-204.
78. Zilberman ML, Blume SB. Domestic violence, alcohol and substance abuse. Rev Bras
Psiquiatr. 2005;27(suppl 2):s51-s55.
79. Holt S, Buckley H, Whelan S. The impact of exposure to domestic violence on children and
young people: A review of the literature. Child Abus Negl . 2008;32(8):797-810.
80. Sternberg KJ, Lamb ME, Greenbaum C, Cicchetti D, Et Al. Effects of domestic violence on
children’s behavior problems and depression. Dev Psychol . 1993;29(1):44-52.
81. Pelcovitz D, Kaplan SJ, DeRosa RR, Mandel FS, Salzinger S. Psychiatric disorders in
adolescents exposed to domestic violence and physical abuse. Am J Orthopsychiatry .
2000;70(3):360-369.
82. Buckner, J. C., Bearslee, W. R., & Bassuk EL. Exposure to violence and low-income
children’s mental health: Direct, moderated, and mediated relations. 2004.
83. Popa M, Covaciu V. Dimensiunea medico-legală a violenței intrafamiliale în județul
Constanța. 2007;15(4):305-310.
84. Carmo R, Grams A, Magalhães T. Men as victims of intimate partner violence. J Forensic
Leg Med. 2011;18(8):355-359.
85. Goldberg WG, Tomlanovich MC. Domestic Violence Victims in the Emergency
Department. 2017.
86. Crandall ML, Nathens AB, Rivara FP. Injury Patterns among Female Trauma Patients:
Recognizing Intentional Injury. J Trauma Acute Care Surg . 2004;57(1):42-45.
87. Abbott J. Injuries and Illnesses of Domestic Violence. Ann Emerg Med . 1997;29(6):781-
785.
88. Sheridan DJ, Nash KR. Acute Injury Patterns of Intimate Partner Violence Victims. Trauma,
Violence, Abus . 2007;8(3):281-289.
89. Petridou E. What distinguishes unintentional injuries from injuries due to intimate partner

77
violence: a study in Greek ambulatory care settings. Inj Prev. 2002;8(3):197-201.