REFERAT DREPT COMERCIAL INTERNATIONAL AN IV SEM. II [603575]

UNIVERSITATEA CRESTINA “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE – DREPT – BUCURESTI
REFERAT DREPT COMERCIAL INTERNATIONAL AN IV SEM. II
Lect.univ.dr. Bogdan Radu

ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL

STUDENT – AMARIE V. ADRIANA
NR. MATRICOL – 19236
AN IV – IFR

Definirea conceptului de “arbitraj comercial international”
Mijloc corespunzător de a reglementa rapid și echitabil litigiile care pot să rezul te din tranzacțiile comerciale în
domeniul schimburilor de bunuri și de servicii și din contractele de cooperare industrială international.
Arbitrajul comercial international mai poate fi si o metodă de soluționare a litigiilor născute din relațiile
comerc iale international sau o jurisdicție specială și derogatorie de la dreptul comun procesual, menită să
asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile comerciale internaționale.
Arbitrajul comercial international cunoaște forme variate, precum:
• Traditional – el se prezintă sub forma instanțelor cu caracter ocazional (arbitraj ad -hoc) având o durată
efemeră, care sunt organizate în conformitate cu inițiativa părților și funcționează numai în vederea soluționării
unui litigiu bine determinat. Existenț a juridică a unor asemenea instanțe încetează odată cu pronunțarea hotărârii
sau cu expirarea termenului în care trebuiau să decidă.
• Arbitrajul comercial international se poate prezenta însă și sub forma arbitrajului cu caracter permanent, a
cărui existe nță nu este dependentă de durata unui anumit litigiu. El își exercită atribuțiile jurisdicționale
neîntrerupt și cu caracter de continuitate, de câte ori este sesizat.
Centrele permanente de arbitraj sunt diferite ca structură, în general ele funcționează în cadrul unor asociații
profesionale, desfășurându -și activitatea în ramura respectivă de producție sau pe lângă o cameră de comerț
națională ori internațională, profilul competenței lui materiale lărgindu -se în mod corespunzător.
Conceptul de arbitraj comercial este susceptibil de mai multe acceptiuni:
 Intr-o prima acceptiune, acest concept desemneaza mijlocul corespunzator de a reglementa rapid si echitabil
litigiile internationale care pot sa rezulte din tranzactiile comerciale in domeniul schimburilor de bunuri si de
servicii si din contractele de cooperare industriala .
 Intr- o alta accep tiune , conceptul la care ne referim poate fi definit ca metoda de solutionare a litigiilor nascute
din relatiile comerciale internationale .
 Arbitrajul comercial international se analizeaza ca jurisdictie speciala si derogatorie de la dreptul comun
procesua l, menita sa asigure rezolvarea litigiilor izvorate din raporturi le comerciale internationale si , totodata,
sa faciliteze participarea statului la diviziunea mondiala a muncii1.
Legislatia aplicabila in domeniul arbitrajului comercial international
Denumirea de arbitraj international a primit consacrare prin conventii internationale, ca si in practica de comert
international si in doctrina juridica de specialitate. Este suficient sa ne amintim in acest sens ca aceasta
denumire apare chiar in titlul “ Conventiei europene asupra arbitrajului comercial international” din 21 aprilie
1961 (semnata la Geneva). Pe de alta parte “Conventia pentru recunoasterea sentintelor arbitrale straine” ,
semnata la 10 iunie 1958 la New York a fost precedata de o conferint a a Natiunilor Unite asupra arbitrajului
comercial international. Denumirea de arbitraj comercial international este consacrata si in documentele
Comisiei Natiunilor Unite pentru Dreptul comertului international.

1 Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comertului international, Volumul I, Editura Lumuna Lex, Bucuresti,
1999, pag 30 – 31

Legislatia Romaniei contine mai multe dispozitii normative aplicabile in materia arbitrajului. Unele dintre
acestea sunt cuprinse in Cartea a IV – a din Codul de procedura civila . Ele se completeaza cu normele legale din
Decretul – lege nr. 139 din 12 mai 1990 privind camerele de comert si indus trie, precum si cu Normele cuprinse
in Regulamentul si Normele de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial International din Bucuresti ( C.A.B ),
care functioneaza ca institutie de arbitraj permanent pe langa Camera de Comert si Industrie a Romani ei. De
asemenea, prezinta o oarecare importanta in acest domeniu si reglementarile adoptate in 1995, ale comisiilor de
arbitraj de pe langa camerele de comert si in dustrie din capitalele de judet, precum si Decizia nr. 4/2011 pentru
modificarea si completarea Reg ulilor de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International
Dreptul comun in materia arbitrajului comercial international il formeaza normele ce reglementeaza arbitrajul
comercial intern.
Reglementarile legale ce vizeaza nemijlocit arb itrajul comercial international, destul de putine la numar, se
analizeaza ca dispozitii normative cu caracter special. Fizionomia juridica a arbitrajului comercial international
din Romania poate fi corect conturata numai prin coroborarea normelor speciale c are il vizeaza cu acelea care
formeaza dreptul comun in domeniul arbitrajului.
Pentru raporturile de comert international prezinta interes deosebit si Legea nr. 105 din 1 octombrie 1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept international privat . Unele din dispozitiile acestei legi au anumite
contingente cu activitatea arbitrajului.
Exista de asemenea cateva conventii internationale la care Romania este parte si prin care se stabilesc norme de
drept uniform in materia arbitrajului international. Aceste norme primesc incidente si in ceea ce priveste
activitatea arbitrajului comercial international din Romania.
Dintre ele mentionez ca fiind mai importante:
 Conventia europeana asupra arbitrajului comercial international, adoptata la 21 aprilie 1961 la Geneva
 Conventia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine
 Conventia de la Washington din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferentelor relative la investitii intre state
si persoane ale altor st ate
In conceptia legiuitorului roman, potrivit art. 369 C. Proc. Civ. “ –un litigiu arbitral care se desfasoara in
Romania este socotit international daca s – a nascut dintr – un raport de drept privat cu element de extraneitate”.
In armonie cu aceasta prev edere art 3, pct.2 din Regulile de procedura ale Comisiilor de arbitraj teritoriale
statueaza ca litigiul este international cand decurge dintr – un contract de comert exterior2.
Conventia de arbitraj
Pentru inceput definim conventia de arbitraj ca fiind “acordul de vointa al partilor in legatura cu solutionarea
diferendului dintre ele pe cale arbitrala”3.
Conventia arbitrala poate imbraca doua forme: o clauza compromisorie inscrisa intr – un contract sau un
compromis.

2 Mircea . Costin, Calin M. Costin, Dreptul comertului international, Volumul I, Editura Argonaut, Bucuresti 1999,
pag 56 -59.
3 A. Rizeanu – Contestatia la executare in materie civila in lumina practicii judiciare, pag 9

De asemenea, potrivit art.343 al 2 Cod Procedura Civila, conventia arbitrala se poate incheia “fie sub forma
unei clauze compromisorii, inscrisa in contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare,
denumita compromis ”.
Atat clauza compromisorie cat si compromisul trebuie sa indice numele arbitrilor sau modalitatea de numire a
acestora. Legea nu impune aratarea obiectului litigiului si in cazul clauzei compromisorii, intrucat prin definitie
acesta este subinteles, litigiul referindu -se tocmai la neintelegerea partilor cu pr ivire la contractul in care este
inserata aceasta clauza.
De asemenea, potrivit art. 4(1) b din Conventia de la Geneva din 1961 partile care decid sa supuna litigiul unui
arbitraj ocazional trebuie,pe langa desemnarea arbitrilor(sau precizarea modului de a -I nominaliza) si sa
determine locul(sediul) unde acestia se vor intruni pentru dezbateri si sa fixeze regulile de procedura aplicabile.
In cazul optiunii in favoarea unui arbitraj institutionalizat, cerintele mentionate sunt indeplinite prin simpla
referi re la regulamentul centrului respectiv.
Adoptarea unui regulament model, care sa suplineasca precizarile pe care partile sunt obligate sa le prevada,
este posibila si daca partile supun litigiul spre solutionare unui arbitraj ad -hoc.
Conventia arbitrala nu isi produce efectele decat intre cei care au incheiat -o, neputand fi opusa tertilor, chiar
daca si acestia sunt parti in contractul principal.
In cazul raporturilor de solidaritate sau indivizibilitate, ori a coparticiparii procesuale pasive, in care cel putin o
parte nu este legata de conventia arbitrala, se apreciaza ca reclamantul nu poate sa ii actioneze pe toti paratii
inaintea instantei judecatoresti, ci este tinut sa respecte conventia arbitrala referitor la cei care au semnat -o, deci
paratul intere sat poate solicita instantei judecatoresti ca, in privinta lui, sa se declare necompetenta.
De asemenea, sunt tinuti sa respecte conventia arbitrala succesorii celui care a incheiat -o, precum si creditorii
acestuia ce introduc cererea in baza art.974 C. civ.
Pentru ca in cadrul procedurii arbitrale sa fie atrasi si tertii, sub forma interventiei voluntare sau fortate, este
necesar ca tertul sa fi fost si el parte in conventia arbitrala, ori ca, ulterior declansarii litigiului arbitral, partile
initiale si tertul sa incheie un compromis in acest sens.
Inchierea unei conventii arbitrale exclude competenta instantelor judecatoresti, pentru litigiul care face obiectul
ei.
Tribunalul arbitral isi verifica propria competenta de a solutiona litigiul, hotarand in aceasta privinta printr -o
incheiere care poate fi atacata numai o data cu hotararea arbitrala pe fond, prin actiunea(cererea) in anulare.
In situatia in care, desi s -a incheiat o conventie arbitrala, una dintre parti sesizeaza instanta judecatoreasca,
aceasta urmeaza sa isi verifice competenta. Instanta va retine spre solutionare pricina in urmatoarele cazuri:
– paratul si -a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala
– conventia arbitrala este lovita de nulitate sau este inoperanta
– tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului

In celelalte cazuri, instanta judecatoreasca, la cererea uneia dintre parti, contatand ca exista conventie arbitrala,
se va declara necompetenta.

Eventualul conflic t de competenta dintre o instanta judecatoreasca si tribunalul arbitral va fi solutionat de catre
instanta judecatoreasca ierarhic superioara instantei aflata in conflict( art.343 C. proc. Civ.)
Intinderea conventiei de arbitraj
Conventia de arbitra j vizeaza nu numai modalitatea de solutionare, pe cale arbitrala a litigiului dintre parti, ci si
alte elemente cum sunt cele privitoare la: constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea
arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, no rmele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in
judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor
arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale.
Modul de reda ctare si deci implicit continutul conventiei de arbitraj este in general diferit in functie de felul
arbitrajului – ad-hoc sau institutionalizat – avut in vedere de parti.
Astfel, atunci cand partile opteaza pentru un arbitraj institutionalizat ele trimit, i n cuprinsul clauzei
compromisorii, la Regulamentul acelei institutii, utilizand o formula de tipul “orice litigii care se vor naste in
legatura cu acest contract vor fi solutionate definitiv conform Regulamentului Curtii de Arbitraj Comercial
International din Bucuresti”.
Dar, o atare formula pe cat de simpla, pe atat de cuprinzatoare, comporta inconveniente si riscuri pentru
neutralizarea carora este necesara precizarea de catre parti a anumitor elemente, cum sunt:
1. Exprimarea de catre parti a optiunii pentru solutionarea litigiilor respective de un tribunal arbitral format din trei
arbitrii si desemnarea a cate unui arbitru de fiecare partener contractual. Se creaza astfel premisa ca sentinta
arbitrala sa poata fi pronuntata cu majoritate de doi la unu in cazul in care nu va putea fi data in unanimitate.
Pentru cazul cand fiecare din cei trei arbitrii ar exprima o opinie divergenta cu a celorlalti, partile ar trebui sa
confere supraarbitrului puterea de a da opiniei sale valoarea de solutie a litigiului respectiv.

2. Fixarea unui termen limita pentru desemnarea arbitrilor. In cazul depasirii acestui termen facultatea de a
desemna pe membrii completului de arbi trii nenominalizati inauntrul termenului prestabilit sa revina institutiei
de arbitraj.

3. Determinarea structurii instantei arbitrale competente. In acest sens partile pot decide ca solutionarea litigiului
sa fie facuta de un arbitru unic desemnat de ele de comun acord sau de un complet de arbitrii alcatuit, in functie
de complexitatea pricinii din trei sau cinci membrii; in acest din urma caz fiecare parte va desemna cate doi
arbitrii, care la randul lor, de comun acord vor desemna un supraarbitru, iar daca intre ei exista diferente cu
privire la persoana supraarbitrului vor decide tot partile prin consens.

4. Precizarea puterilor arbitrilor. Partile pot limita aceste puteri la o simpla incercare de conciliere prealabila. Ele
pot conferi arbitrilor facultatea de a realiza un arbitraj de echitate (ex aequo et bono) definind parametrii acestui
mod de arbitrare. Totodata partile pot reglementa posibilitatea extinderii puterilor arbitrilor in raport cu gradul
de complexitate a problemelor pe care le implica executa rea contractului, precum si posibilitatea adaptarii
procedurii la imperativele solutionarii corecte a litigiului. De asemenea ele(partile) pot conferii arbitrilor puterea
de a colmata lacunele contractului sau de a -l completa numai cu privire la o anumita chestiune, precum si de a
statua in drept asupra executarii si interpretarii contractului. In fine, arbitrilor li se pot da puteri de a adapta
contractul, chiar in absenta unei clauze de hardship, la noile imprejurari survenite pe parcursul executarii sale .

5. Instituirea posibilitatii de a se recurge la o expertiza tehnica prealabila. Oastfel de expertiza prezinta mare
utilitate pentru rezolvarea contestatiilor tehnice, si pentru supravegherea si verificarea unor lucrari ce formeaza
obiectul contractelor de cooperare economica internationala, sau a contractelor de lucrari publice.

6. Stabilirea locului unde urmeaza sa se tina arbitrajul. Locul arbitrajului prezinta importanta pentru validitatea
procedurii in sine, dreptul procesual al forului putand influenta r ecunoasterii si executarii sentintei arbitrale.
Este important ca partile sa verifice daca intre tarile ai caror resortisanti sunt, exista sau nu acorduri in ce
priveste recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. In lipsa unor asemenea acor duri este oportun ca
locul arbitrajului sa fie fixat in tara paratului sau intr -o tara unde acesta poseda bunuri susceptibile de urmarire.

7. Determinarea legii aplicabile contractului. Dreptul aplicabil, in baza caruia se va solutiona litigiul, prezinta o
importanta deosebita pentru rezolvarea litigiului dintre parti. Alegerea acestui drept constituie o facultate a
partilor, dar acestea sunt libere sa confere arbitrilor puterea de a determina legea aplicabila. O atare libertate a
primit consacrare legala ata t prin prevederile art. 7 din Conventia Europeana asupra Arbitrajului Comercial
International(Geneva 1961), cat si prin dispozitiile art. 3 alin. 3 din Regulamentul Curtii de Arbitraj a Camerei
de Comert International din Paris. In aceasta ultima ipoteza r iscurile asumate de parti sunt majore, deoarece o
alegere neinspirata a legii aplicabile ar putea genera serioase dificultati in ceea ce priveste executarea
contractului. Este motivul pentru care partile trebuie sa priveasca circumspect solutia abilitarii arbitrilor pentru
alegerea dreptului aplicabil si sa recurga la aceasta solutie numai cand au o incredere deosebita in acestia.

8. Determinarea limbii in care urmeaza sa se desfasoare procedura in fata arbitrajului. In lipsa unui acord,
procedura de arbitraj se va desfasura in limba in care a fost redactat contractul. Este insa preferabil ca limba
procedurii de arbitrare sa fie aceea in care este scris dreptul aplicabil spre a se evita dificultati suplimentare de
intelegere si interpretare a acestuia.

9. Angaja mentul formal al partilor de a duce la indeplinire sentinta pronuntata de arbitru. Un astfel de angajament
este ne cesar sa fie asumat chiar atunci cand litigiul fiind incredintat spre solutionare unei institutii de arbitraj
permanent, obligatia privind exe cutarea sentintei arbitrale de catre impricinati este inscrisa explicit in
regulamentul acelei institutii.Partile au dreptul sa fixeze un termen in care arbitrii urmeaza sa finalizeze
procedura si sa pronunte sentinta. Este important ca ele sa prevada si p osibilitatea prelungirii acestui termen, ori
sa confere aceasta facultate unui tert, unei personalitati sau unei institutii.De asemenea, la latitudinea partilor
ramane si stabilirea unui termen de finalizare a procedurii si de pronuntare a sentintei,precum si posibilitatea
prelungirii acestui termen.

10. Procedura arbitrala.Libertatea partilor de a alege procedura arbitrala e mai mare in cazul arbitrajului ad –
hoc,avand o singura limita -ordinea publica.In cazul arbitrajului institutionalizat el desfasurandu -se intr-un cadru
prestabilit,partile accepta competenta institutiei respective si procedura stabilita de acea instanta prin
regulamentele ei de functionare.

Conventia de la Geneva din 1916 recomanda partilor sa prevada in conventialor de arbitraj cel putin l ocul unde
urmeaza sa se tina arbitrajul, precum si modul de arbitrare(ad -hoc sau institutionalizat).Astfel,se consacra
principiul libertatii partilor,fie:
a) de a supune litigiul unei instante permanente de arbitraj.astfel,regulamentul acestei institutii guve rneaza
procedura de arbitraj.

b) de a supune litigiul unui arbitraj ad -hoc.Partile au dreptul de a desemna arbitrii, de a fixa locul arbitrajului si
regulile de procedura.Acestea sunt cazurile cand partile care s -au decis asupra unui arbitraj institutionalizat sau
cand nu s -au putut pune de acord nici macar asupra modului de arbitraj,daca s -au decis asupra unui ad -hoc dar
nu au stabilit numele arbitrilor sau modul lor de numire,nu au fixat locul arbitrajului.Toate acestea fac necesara
intervent ia unei autoritati exterioare.

Mai mult,in sistemul arbitrajului prevazut de Codul de procedura civila partile pot stabili si “orice alte norme
privind buna desfasurare a arbitrajului”.

Astfel, singura limita in stabilirea activitatii arbitrajului si a re gulilor de urmat este aceea a “respectarii ordinii
publice sau a bunelor moravuri,precum si a dispozitiilor imperative ale legii”(art.341,alineatul 1,Codul de
procedura civila).
Daca partile nu convin asupra celor enumerate mai sus,tribunalul arbitral va r eglementa procedura de
urmat,cum considera mai potrivit.Cand nici acesta nu determina asemenea norme se aplica dispozitiile Codului
de procedura civila din domeniul arbitrajului privat(art.343,alineatul4,Codul de procedura civila).
Clauza compromisorie
Una dintre cele mai importante clauze de arbitraj este clauza compromisorie .Prin aceasta clauza se exprima
vointa comuna a partilor ca un eventual litigiu ce s -ar ivi intre ele cu referire la diferite aspecte ale raportului
juridic obligatio nal convenit sa fie solutionat pe calea arbitrajului.Ele inlatura astfel jurisdictia de drept comun
normal,competenta pentru un asemenea litigiu .
Clauza compromisorie,desi este cuprinsa in contractul principal are un obiect distinct,se refera doar la
modal itatea de solutionarea a unui litigiu viitor.Astfel,validitatea clauzei compromsorie se analizeaza distinct de
cea a contractului in care a fost inserata (art.343 -2,alineatul 2,Codul de procedura civila).
Cateva dintre functiile indeplinite de clauza compr omisorie sunt:
a) produce efecte obligatorii pentru parti – sunt obligate sa respecte sentinta data de organul de jurisdictie
desemnat .
b) inlatura competenta instantelor judecatoresti ordinare in problema solutionarii litigiului .
c) confera arbitrilor puterea de a solutiona litigiul dintre parti .
d) permite organizarea unei proceduri care sa conduca in conditii de eficienta optima la pronuntarea unei sentinte
susceptibile de executare fortata .

Clauza compromisorie are caracter de act preparatoriu, dar se poate ca in cuprinsul sau sa fie mentionat si
numele arbitrilor.
De obicei ea se insereaza in cuprinsul contractului. Ea poate fi adaugata si ulterior, insa doar pana la ivirea
litigiului. Datorita caracterului preparator al clauzei, partile nu se pot adresa arbitraju lui in mod direct. Intr -un
asemenea scop este necesar un nou acord intre ele – compromisul.
Cu prilejul perfectarii actului de compromis partile sunt libere sa modifice expres sau implicit continutul clauzei
compromisorii convenita inaintea ivirii contenci osului intre ele. Ele pot sa renunte la ea printr -o conventie
ulterioara intre ele.
Fiind inclusa in contractul principal, clauza compromisorie se infatiseaza cel putin din punct de vedere formal
ca o stipulatie contractuala. In realitate, ea este un verit abil contract distinct si are obiect distinct si o fizionomie
proprie. Prin acest contract partile isi asuma reciproc obligatia ca in eventualitatea ivirii unui contencios intre
ele cu privire la contractul principal sa incheie un compromis cu privire la a cest litigiu.
Compromisul este o conventie prin care partile stabilesc ca litigiul ivit intre ele sa nu fie supus jurisdictiei
ordinare, ci unui arbitraj, specificand si conditiile in care va statua arbitrajul astfel desemnat.
In doctrina juridica s -a pus problema daca clauza compromisorie nu ar trebui considerata a fi o obligatie de a
face avand ca obiect perfectarea compromisului.

In cazul unui raspuns afirmativ s -ar impune concluzia ca atunci cand una dintre parti refuza sa incheie
compromisul sau sa -si desemneze arbitrul, cealalta parte va putea cere organului de jurisdictie condamnarea
partenerului recalcitrant la plata de daune -interese. Dar, acordarea de daune -interese e posibila doar cand
obligatia respectiva are ca obiect un fapt personal al debitor ului. Aceasta conditie nu e indeplinita in cazul
obligatiei inscrisa in clauza compromisorie. Ratiunea de a fi a clauzei compromisorii rezida in asumarea de
catre parti a obligatiei de a renunta la jurisdictia de drept comun pentru a se supune jurisdictiei arbitrale, iar
aceasta optiune ramane fara efect pe plan practic daca nu este urmata de perfectarea unui compromis.
Atunci cand una dintre parti refuza sa incheie actul de compromis – ceea ce echivaleaza cu un refuz de executare
a prestatiei asumate prin c onventia de arbitraj si nu -si desemneaza arbitrul, se procedeaza la numirea acestuia
din oficiu. Se are in vedere ipoteza cand partile se adreseaza pentru solutionarea litigiilor dintre ele unor
institutii sau centre de arbitraj permanent al caror regulame nt de organizare si functionare prevede o atare
posibilitate, iar prin clauza compromisorie dispozitiile respectivului regulament sunt incluse in contract.
Ipoteza presupune ca partile sa dea urmatoarea formulare clauzei compromisorii:”orice litigii nascut e din acest
contract vor fi solutionate pe cale de arbitraj de catre Curtea de Arbitraj… , in conformitate cu regulamentul
acesteia.”
Indiferent daca clauza compromisorie este inserata in contractul principal ca o stipulatie distincta a acestuia sau
este c onstata printr -un inscris separat(inainte de aparitia litigiului) ea trebuie redacta ta astfel incat sa nu lase
nicio indoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali de a supune eventualele litigii ce s -ar ivi intre ele in
legatura cu executarea obl igatiilor asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.
Atunci cand testul contractului principal este imprimat(partile contracteaza pe baza de conditii generale ori pe
baza de contract tip), iar in cuprinsul sau este inscrisa o clauza atributiva de competenta in favoarea unei
anumite instante si partile ignora acea clauza completand imprimatul cu o clauza compromisorie manuscrisa
avand un continut man uscris , unde primeaza clauza manuscrisa.
Existenta si continutul clauzei compromisorii pot fi pro bate prin orice mijloace de dovada, daca legea aplicabila
conform normelor conflictuale de drept international privat nu dispune altfel.
Conform alineatului final al articolului 2 din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial
International Buc uresti”convenatia partilor privind supunerea spre arbitrare a litigiului poate rezulta si din
savarsirea unor acte procedurale,cum sunt introducerea de catre reclamant a unei cereri de arbitrare si acceptare
a paratului ca aceasta cerere sa fie solutionata de Curtea de arbitraj”.
Pentru valabilitatea conventiei de arbitraj legea romana cere ca aceasta sa fie redactata in forma scrisa;nu se
recunoaste valabilitatea conventiei de arbitraj incheiata verbal.
Clauza compromisorie este intotdeauna legata de exist enta contractului principal in care rezida ratiunea ei de a
fi.Durata in timp a clauzei compromisorii coincide cu durata in timp a contractului.Atunci cand textul clauzei
vizeaza si consecintele desfiintarii contractului,actiunea sa in timp se prelungeste pana la lichidarea acestei
consecinte.Cedarea contractului implica si cedarea clauzei compromisorii -exceptie fac doar cazurile in care
compromisorie se analizeaza ca fiind un contract”intuitu personae”.
Aceasta clauza nu este totusi un veritabil contract a ccesoriu, ci ea pastreza o semnificativa autonomie fata de
contractul principal.

Autonomia clauzei compromisorii se concretizeaza in urmatoarele aspecte:
a) invaliditatea contractului principal nu antreneaza invaliditatea clauzei compromisorii;in cazul in car e contractul
principal este lovit de nulitate,arbitrii sesizati isi pastreaza competenta de a statua si de a se pronunta asupra
propriei lor competente
b) rezolutionarea,ca si rezilierea contractului principal nu pot produce nici un impact asupra clauzei compromisorii
c) legea aplicabila conventiei de arbitraj poate fi diferita de legea aplicabila contractului principal:legea
contractului principal(lex contractus) guverneaza si fondul cauzei,deci pretentiile partilor(lex cause);legea
incidenta asupra conventi ei de arbitraj guverneaza de regula numai procedura arbitrala.

Clauza compromisorie nu este strict necesara in contractele de comert international si stipularea ei nu este
obligatorie.Prezenta aceastei clauze constituie intotdeauna un element benefic4.
Concluzie
Datorită amplorii arbitrajului comercial internațional au fost înființate o mulțime de instituții și organizații
naționale, internațional și regionale de arbitraj comercial internațional.
Organizațiile regionale de arbitraj comercial internațional sunt instituții non -guvernamentale care se ocupă de
anumite zone geografice. Aceste organizații utilizează ca metodă de soluționare a disputelor, cu excepția
arbitrajului, negocierea și medierea.
Arbitrajul com ercial internațional este o metodă de rezolvare a conflictelor comerciale mult mai acceptată de
companiile ce dezvoltă relații economice inernaționale comparativ cu soluționarea pe calea instanțelor de
judecată datorită multi -avantajelor și a trăsăturilor sale, mai ales în ceea ce privește flexibilitatea procedurii și
autonomia părților. Procedura arbtirală este mai simplă, durata și costurile sunt mai reduse, arbitrii sunt
specializați în materie comercială și în comerț internațional, cunosc foarte bine uz anțele comerciale, și de
asemenea, există libertate în utilizarea limbii în care se va desfășura arbitrajul. Important este faptul că
dezbaterile în fața Tribunalului arbitrar sunt confidențiale, ceea ce asigură protecția reputației comerciale a
contractan ților.
Pentru ca disputa să fie soluționată prin arbitraj, părțile trebuie să stipuleze în contract o clauză compromisorie
sau să încheie separat un compromis.
Părțile implicate au dreptul să își aleagă legea aplicabilă, arbitrii, limba și locul unde se v a desfășura arbitrajul.
Fiecare instituție de arbitraj deține un grup de arbitri alcătuit din juriști eminenți, experți și judecători.

4 O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international, Volumul I, Editura Academiei, Bucuresti, 1985, pag
79-84

Bibliografie :

1. O. Capatana, B. Stefanescu, Dreptul comertului international, Volumul I, Editura Academiei, Bucuresti, 1985

2. Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comertului international, Volumul I, Editura Lumuna Lex,
Bucuresti, 1999

3. Mircea . Costin, Calin M. Costin, Dreptul comertului international, Volumul I, Editura Argonaut, Bucuresti
1999

4. A. Rizean u- Contestatia la executare in materie civila in lumina practicii judiciare

5. Decizie nr. 4/2011 pentru modificarea si completarea Regulilor de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj
Comercial International – http://www.dreptonline.ro

6. https://legeaz.net/dictionar -juridic/arbitraj -comercial -national -si-international