VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ SPECIALIZAREA :MEDICINĂ VETERINARĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator… [603260]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA :MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Șef Lucr. Dr. CIOBANU STELIAN
Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA :MEDICINĂ VETERINARĂ

STUDIUL ȘI TRATATMENTUL AFECȚIUNILOR
TRAUMATICE LA ANIMALELE DE COMPANIE

Coor donator științific,
Șef Lucr. Dr. CIOBANU STELIAN
Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 8
PARTEA I: CONSIDERAȚII GENERALE ………………………….. …………………. 10
CAPITOLUL 1: Noțiuni generale de traumatologie ………………………….. ……… 11
CAPITOLUL II: Leziuni traumatice închise ………………………….. ………………… 12
2.1. Contuzia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 12
2.2. Colecția sero -sangvinolentă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 13
2.3. Hemat omul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 13
Capitolul 3. Leziuni traumatice deschise (plăgile) ………………………….. …………. 15
3.1. Clasificarea leziunilor deschise ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 15
3.1.1 Plăgile prin înțepare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
3.1.2. Plagile tăiate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 16
3.1.3. Plăgile contuze ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 17
3.1.4. Plăgi produse prin amă de foc ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 17
3.1.5. Plăgile prin smulgere și rupere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 18
3.1.6. Plăgile prin mușcătură ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 18
3.1.7. Plăgile prin strivire ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 19
3.1.8. Plăgile granuloase sau plăgile de vară ………………………….. ………………………….. …………………….. 19
3.1.9. Plăgile otrăvite ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 19
3.1.10. Plăgile virulente ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 20
3.2. Simpt omele plăgilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 20
3.2.1. Simptome comune tuturor plăgilor ………………………….. ………………………….. ………………………… 20
3.2.2. Simptome specific pe regiuni anatomice și țesuturi ………………………….. ………………………….. ….. 22
3.3. Vindecarea plăgilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 23

3.4. Tratamentul plăgilor. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 24
CAPITOLUL 4: Descrierea cadrului organizatoric ………………………….. ……… 28
PARTEA II Contribuții proprii ………………………….. ………………………….. ……….. 30
CAPITOLUL 5: OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII ……. 31
5.1. Scopul și obiectivele lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31
5.2. Materialele necesare și metodele chirurgicale utilizat ………………………….. ………………………….. ….. 31
5.3. Rezultatele obținute și interpretarea acestora ………………………….. ………………………….. ……………… 32
Extras din fișa de observație numărul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 35
Extras din fișa de observație numărul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 42
Extras din fișa de observație numărul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 52
Extras din fișa de observație numă rul 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 55
Concluzii și recomandări ………………………….. ………………………….. …………………. 63
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 64

Lista tabelelor
Tabel 6.1 :Cazuri clinice cu afecțiuni traumatice și alte afrcțiuni chirurgicale, în perioada 2015 –
2018 .
Table 6.2 -Num ărul cazurilor clinice cu afecțiuni traumatice în funcție de specie

Lista figurilor

INTRODUCERE

Animalele d e companie sunt , animalele , care stau pe langă casa omului și care primesc
protecția lui în schimbul simplei prezențe. Cele mai întâlnite animale de companie care se găsesc
la casa omului sunt câinele și pisica.
Câinele, pe lângă animal de companie mai are și alte atribuții cum ar fi: paza, vânătoarea,
îndrumător pentru persoanele cu deficient de văz și altele. Datorită comportamentului acestui
animal care este plin de energie și curajos, precum și viața lui în mediul urban predispune
animalul la patologie traumatică (accidente rutiere, accidente din timpul dresării și jocului, lupte
de stradă)
Pisicile din mediul urban sunt deținute aproape exclusiv ca și animal de companie. Cel
mai frecvent acestea prezintă leziuni datorită luptelor cu alte animale ( în sp ecial cotoii)
terminându -se prin plagă prin mușcătură, precum și leziuni dobândite în urma unor traumatisme
produse prin căderi de la etaj, iar în ultimul timp cel mai frecvent se întâlnesc traumatisme
produse de autotourisme
Afecțiunile traumatice s unt ce le mai întîlnite la aceste specii în mod special leziunile
traumatice deschise, deoarece proprietarul le observă mai repede din cauza durerii animalului,
sângelui de pe blană precum și de pe obiectele cu care acesta intă în contact.Traumatismele
închise sunt diagnosticate mai greu din cauza simptomatologiei șterse, propretarul tecând cu
vederea aceste simptome.
La examenul clinic al animalului se acordă o atenție deosebită stării de sănătate a
animalului, examenelor complementare de laborator precum si exam enelor radiologice și
ecografice ale animalului, ceea ce ajută medical să pună un diagnostic cât mai corect și să
intervină cât mai repede în funcție de traumatismul suferit de animal.

Conținutul lucrării de licen ță este structurată în două părți. În prima parte sunt redate
principalele aspecte ale afecțiunilor traumatice și influențele produse asupra organismului
animalelor de diferiți agenți fizici, mecanici și alți factori. În această parte am prezentat etiologia,
simptomatologia, diagnosticul, tratament ul și vindecarea leziunilor traumatice deschise și închise
precum și cadrul organizatoric în care s -a desfășurat licența. Partea a doua a licenței cuprinde
cercetările proprii care s -au desfășurat din 2015 -2018. Acestea cuprind obiectivele și
metodologia c ercetării, rezultatele și interpretarea lor, iar la final sunt prezentate câteva cazuri
reprezentative temei de licență.

PARTEA I: CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1 : Noțiuni generale de traumatologie

Traumatologia reprezintă o ramură a chirurgiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul
traumelor. Traumatologia studiază, etiopatogeneza clinica si terapeutica afecțiunilor traumatice.
Traumatismul constituie conflictul dintre agentul traumatic și organism , iar trauma este rezultatul
acestui conflict.
Chirurgia actuală definește traumatismul prin ansamblul consecințelor locale și sistemice
care apar și se dezvoltă în urma vehiculării de energie nocivă suplimentară organismului.
Modificările locale sunt cupr inse în denumirea de focar lezional; cele loca le împreună cu cele
generale co nstituie sindromul lezional, iar mecanismele compensatorii și de apărare alcătuiesc
sindromul reacțional.
Agenții traumatici pot fi: mecanici, fizici (căldura, frigul, rdiațiile, electricitatea) și
chimice (acizi, baze). Agenți mecanici pot acționa asupra organismului sub formă de presiune și
tracține sau combinat. Aceștia determină producerea unui focar traumatic, numit și focar
lezional, deoarece cuprinde țesuturi deteriorate.
După caracterele morfo -patologice ale focarului, traumele pot fi: închise și deschise.
Traumele închise sunt acoperite de piele sau de o mucoasă intactă grupând: contuziile,
colecția serosanguinolentă și hematomul.
Traumele deschise sunt reprezentate de pl ăgi produse pe piele și mucoase, pot interesa
numai acest segment sau se extind în straturile subiacente pe o întindere și adâncime variată.
După natura agentului ce le -a produs, plăgile sunt accidentale și operatorii.

CAPITOLUL II: Leziuni traumat ice închise

Leziunile traumatice închise sunt acele leziuni în care focarul traumatic nu comunică cu
exteriorul, astfel integritatea pielii sau mucoaselor rămâne intactă protejând organismul contra
infectiei. Acestea sunt: contuzia, chistul sero -sangvinol ent ( chistul traumatic) și hematomul.
2.1. Contuzia
Contuzia este o leziune traumatică închisă, caracterizată prin infiltrarea serohemoragică,
dilacerarea, strivirea și/sau zdrobirea țesutu rilor asupra cărora acț ionează factori mecanici
(Traian E.,1994) fără a exista o soluție de continuitate la nivelul pielii.
Contuziile se pot produce prin izbirea unor părți ale corpului unui animal de obstacole
fixe, lovituri, căzături , etc.
Ținând cont de întinderea și gravitatea leziunilor, contuziile sunt de 3 grade :
a. Contuzia de gradul I – ( echimoza) constă în striviri ale capilarelor, revărsarea sangelui în
țesuturi – piele, țesut conjunctiv subcutanat – care se caracterizează prin tumefacție ușoară,
având o colorație care plecă de la negru -brun-violaceu -măsliniu -albăstrui -verzui până la
galben.
b. Contuzia de gradul II – rezultată prin ruperea de vase de c alibru mediu ș i mare din zonele
afectate producând hemoragii difuze sau circumscrise ( hematoame) în ț esuturile
conjunctiv e subcutanat e sau submucoase. Acestea se term ină în mod obișnuit prin
indurație .
c. Contuzia de gradul III – sunt leziuni irever sibile, a căror tablou anatomo -clinic este
dominat de distrucții și modificări locale întinse și profunde: striviri de țesuturi, rupturi
de vase, hemoragii, hematoame, ce duc l a gangrene locale și supurație.
Tratamentul contuziilor de gradul I și II constă în repaus, imobilizarea reagiuni bolnave,
terapia antiflogis tică, frecții ușoare cu tinctură de iod sau alcool camforat, incizia și drenajul

hematoamelor mari. În contuziile d e gradul III se practică antisepsia mecanică severă, instituind
obligatoriu tratament parenteral cu antibiotic și sulfamide.
2.2. Colecția sero -sangvinolentă
Secreția sero -sangvinolentă sau chistul traumatic este o contuzie de gradul II și se
caracterize ază prin dilacerarea și dezlipirea țesutului conjunctiv subcutanat cu formarea unei
cavități care se umple incomplete cu un transudat.
Simptomele sunt reprezentate de o colecție seroasă bine delimitată, nedureroasă , moale,
uniform fluctue ntă, oferind la pa lpare senzația de val. (Moroșanu N., Burtan I., 1994)
Tratatamentul impune repaus sub observație stimulând resorbția conținutului prin
fricțiuni cu tinctură de iod cu repetare din două în două zile. După 8 -10 zile de la formarea lui, se
va deschide în punct ul cel mai decliv cu cauterul, termocauterul sau bisturiul, asigurându -i un
drenaj bun.Fenomenele de vindecare se stimulează prin aplicarea unei ve zicători pe toată
regiunea asigurând în același timp și imobilizarea. (Ciobanu S.,2012)
Se recomandă și introd ucerea intracavitară, prin aspersiune, a eterului iodoformat 10% și
a antibioticelor.
2.3. Hematomul
Hematomul este o colecție hemoragică în grosimea țesuturilor, perivasculară sau
subcapsulară. (Moroșanu N.,1982). Din punct de vedere etiopatogenetic el con stituie o contuzie
de gradul II, în care agentul traumatic acționând în direcție perpendiculară asupra organismului ,
distruge vasele și produce o hemoragie subcutanată ambundentă( Ciobanu S.,2012).
La animalele de companie, câine și pisică (și la su ine), s e întâlnește frecvent
othematomul localizat pe fața internă a conchiei auricular e, unilateral sau bilateral. Ot hematomul
poate să apară în urma unei lovituri tangențiale sau în urma zdrobirii pavilionului urechii între
două corpuri dure ce acționează asupr a pavilionului .La Cockeri, datorită pruritului provocat de
catarul auricular, ac eștia se scarpină, provocând ot hematoame cu multiple zgârieturi.
La câini, după 10 ani, ot hematomul poate să apară în urma unor tulburări de circulație
sangvină, prin alterarea endoteliului vascular și carențe vitaminice (Filea I., 1989).
Simptomatologie. Ot hematomul se prezintă ca o formațiune uniformă , delimitată, care se
poate dezvolta brusc.La palpație regiunea este caldă, dureroasă, moale și dă senzația de crepitație
sangu ină. Animalul scutură din cap, ținând capul ușor înclinat spre partea bolnavă.

Diagnosticul diferențial se va face față de tumoră, abces, chist sero -sanguinolent și
hernie.
Tratamentul se realizează prin asigurarea repausului și supravegherea animalului. S e
oprește creșterea hematomului prin comprese cu apă rece cu gheață sau cu soluții astringente:
alaun de potasiu 5%, soluția Burrow și soluția de acetat bazic de plumb . Intravenos se
administrează substanțe hemostatice : ser gelatinat 5%, soluție de trombi nă pură, citrat de sodiu,
ser normal de cal, clorură de calciu, vitamina K sau injecții subcutanate de clauden, maneton
hemofren etc..
Hemato mul se deschide după 10 -14 zile, când apare fluctuația consecutiv colectării
serului, eliminând cheagurile și asigu rând drenajul.
Deschiderea ot hematomului se face cu termocauterul , către intrarea conductului auditiv
extern asigurând o drenare cât mai bună. Conductul auditiv se astupă cu un tampon de tifon
pentru ca serozitatea hematomului să nu ajungă în el după care se fac aspersiuni zilnice cu eter
iodoformat 10% sau sufatiazol soluție 20% . Pe cale generală se va face sulfamido și
antibioterapie timp de 4 -6 zile după deschidere.

Capitolul 3 . Leziuni t raumatice deschise (plăgile)

Plăgile , generate d e agenț i mecanici, fizici și chimici,sunt leziuni traumatice deschise,
caracterizate prin întreruperea continuității pielii sau mucoaselor și expunerea țesuturilor
subiacente la contactul cu exteriorul. ( Filea I., 1989 ).
Sub raport anatomoclinic, plîgile s e caracterizează prin leziuni de gravitate și extindere
variată. În general la o plagă se pot deosebi următoarele elemente:
 Buzele sau marginile, formate din piele sau mucoasa lezată, împreună cu țesutul
conjunctiv subiacent;
 Pereții, f ormați din mușchi, fascii și țesutul conjunctiv situat între ele;
 Fundul plăgii și cavitatea plăgii care de obicei este umplută cu cheaguri sanguine, corpi
străini și țesuturi care au fost distruse în timpul rănirii.(Ciobanu S.,2004)
Diagnosticul plăgilor se stabilește în ra port cu natura și intensitatea acțiunii agentului
vulnerant, localizarea și intinderea plăgilor, organele afectate, gradul infecției și posibilitățile de
intervenție operatorie în timp util.
3.1. Clasificarea leziunilor deschise
Plăgile in funcție de rapor tul cu agentul vulnerant se clasifică:
 Plăgile prin înțepare
 Plăgile tăiate
 Plăgile contuze
 Plăgile produse prin armă de foc
 Plăgile prin smulgere și rupere
 Plăgile prin mușcătură
 Plăgile prin strivire

 Plăgile granulomatoase sau plăgile de vară
 Plăgile otr ăvite
 Plăgile virulente
3.1.1 Plăgile prin înțepare
Acestea sunt plăgi înguste, mai mult sau mai puțin profunde , în formă de con cu vârful în
profunzime, produse de corpuri ascuțite (cuie, sârmă, așchii de lemn, furcă , ace, etc.) și înțepături
de insecte. Acestea pot fi superficiale și profunde.
Durerea este redusă și trecătoare când corpul înțepător este aseptic, subțite și neted, și
foarte pronunțată cînd corpul ce o produce este septic, voluminos și cu suprafață neregulată.(
Ciobanu S., 2004).
Hemoragia în plăgile prin înțepare, este slabă sau chiar lipsește, în afară de cazul când se
perforează un vas mare.(Vlăduțiu O.,1971)
Plagile produse de insecte (muște viespii, albine) sunt destul de grave, cand sunt
numeroase pot duce la exitus.
Tratamentul este d iferit în funcție de vechimea și profunzimea plăgii precum și de forma,
volumul și starea septică a corpului vulnerant. Tratamentul plagilor superficiale ți recente ,
constă în toaletarea regiunii cu tinctură de iod și aplicarea unei substanțe vezicante în jurul
plăgii. În cazul plăgilor profunde se recomandă debridarea traiectului plăgii și asigurarea
drenajului. Sunt indicate și seroterapia antitetanică și antigangrenoasă, sulfamidoterapia și
antibioterapia care potențează efectul intervenției chirurgical e evitând complicațiile septice.
3.1.2. Plagile tăiate
Plagile prin tăiere sunt produse de corpuri tăioase (cuțit, coasă, seceră, cioburi de sticlă
etc.), care secționează țesestuturile printr -o mișcare de presiune și alunecare.
În raport cu profunzimea l or aces tea pot fi superfic iale sau profunde, cu margini regulate,
îndepărtate sau apropiate și distrugeri de țesuturi limitae, fiind insoțite frecvent de hemoragii
abundente, consecutiv secționării vaselor.
Tratamentul plagilor proaspete ( nu a trecut de l a producerea ei 6 ore) constă în toaletarea
și antisepsia mecanică, se aplica un dren de cauciuc și se suturează pielea în puncte separate,
după asigurarea hemostazei. Plăgile vechi și profunde se tratează descoperit. Se face toaleta și
antisepsia mecanic ă a plăgii și se stimulează fenomenele de bacterioliză, proteoliză și de

înmugurire prin hemopansament sulfamidat, chimioterapie și antibioterapie generală.Serul
antitetanic, sulfamidoterapia și penicilinoterapia completează tratamentul.
3.1.3. Plăgile con tuze
Sunt produse de corpuri dure, neregulate, rugoase care acționează țesuturile prin
presiune bruscă și violentă. (Ciobanu S.,2004)
Plăgile contuze se caracterizează prin distrugeri de țesuturi cu orificii largi, margini
neregulate, anfractuoase , morti ficate, cu lambouri mari și infiltrație cu cheaguri de sânge, resturi
septice din corpul contondent,rămase în plagă, praf, păr murdar, pamânt, însămânțând plaga cu
numeroși germeni patogeni și condiționat patogeni.
Durerea este puțin intensă la început din cauza strivirii și ruperii filetelor nervoase.
Hemoragia este de mică intensitate din cauza obliterării vaselor, consecutivă ruperii acestora.
(Ciobanu S.,2004)
În tratamentul plăgilor se impune o antisepsie mecanică severă, tratându -se descoperit
plaga, fiind contraindicată sutura acesteia deoarece duce de cele mai multe ori la complicații
septice foarte grave.
3.1.4. Plăgi produse prin amă de foc
Sunt leziuni traumatice desch ise produse prin acțiunea armelor de foc (gloanțe, schije de
proiectile, alice) , întălninduse mai frecvent la câ ini de vânătoare.
Plăgile pri n arme de foc se împart după aspectul lor în : plăgi perforante în care glonțul
sau schija perforează corpul animalului și plăgi oarbe proiectilul fiind reținut în
țesuturi.Gravitatea acestei plă gi este determinată de multitudinea schijelor, aspectul neregulat al
acestora,de forța cu care acționează asupra animalului precum și de corpii străini pe care îi
antrenează în plagă. ( Ciobanu S.,2004)
Leziunile produse de proiectil din centru către perif erie cuprind trei zone: de distrugere,
de contuzie și de comoție.
Zona de distrugere cuprinde traiectul creat de proiectil și țesuturile distruse. Aceasta
conține țesuturile zdrobite, sânge și eventual prioiectilul.
Zona de contuzie cuprinde țesutul din ju rul zonei de distrugere. Țesuturile sunt
devitalizate datorită ischemiei produse prin rupturile vasculare și tromboză.

Zona de comoție corespunde țesuturilor în care undele altenante de cavitație și -au pierdut
intensitatea necesară contuzionării, dar au fo s capabile să producă tulburări funcționale
structurale. Are o capacitate imunologică și un potențial de vindecare scăzut.
Tratamentul plăgilor produse de proiectile mari, vor necesita o intervenție chirurgicală
cât mai precoce și completă fiind plăgi cu țe suturi devitalizate și de la începu t infectate.
(Ciobanu S., 2004)
3.1.5. Plăgile prin smulgere și rupere
Plăgile sunt produse print -un efort puternic de tracțiune ce rupe aderențele naturale. Sunt
produse de mărăcinișuri, sârmă ghimpată, cuie, cărlige, cu ști sau garduri care produc în special
plăgi ale pleoapelor, buzelor și urechilor.
Aceste păgi au o zonă subțire de țesuturi mortificate cu buze uneori neregulate, dințate,
alteori cu buzele regulate ca și plăgile tăiate, iar cand sunt recente se pot afro nta. Pereții și fundul
plăgii nu sunt regulate, conțin bucăți de țesuturi rupte și buzunare, deoarece țesuturile se rup la
înălțimi și distanțe diferite.( Ciobanu S., 2004)
Plăgile se tratează efectuând mai întâi toaletarea plăgii, apoi antisepsia mecanică ,
aplicând o medicație antiseptică urmată de sutura plăgii etajată sau simplă în raport cu groimea
straturilor anatomice. (Vlăduțiu O.,1971)
3.1.6. Plăgile prin mușcătură
Plăgile prin mușcătură sunt diferite în funcție de particularitățile dentiției fiecăr ei specii.
Ele pot avea aspect de plăgi înțepate, contuze sau de plăgi prin rupere.
Mușcătura de carnivore se caracterizează prin înțepături multiple cu ajutorul caninilor ,
producând ruperi, deșirări sau tăieturi care uneori sunt mortale. Aceste plăgi se consideră
întotdeauna infectate complicându -se cu abcese, flegmoane, limfangite, tetanos și gangrenă
gazoasă, existând și pericolul inoculării cu virusul rabic.(Filea I.,1989)
Mușcătura de cal provoacă contuzii cu țesuturi strivite și devitalizate. Plaga a re pe piele
aspectul celor 2 arcade dentare incisive sau când pielea este distrusă, buzele plăgii sunt
neregulate de cele mai multe ori. Mușcătura produsă de porci sunt produse prin spintecare rupere
și smulgere. Plăgile provocate de carnivore și cal se po t complica adeseori cu fracturi osoase.
Ciobanu S.,2004)
Tratamentul plăgilor prin mușcatura este același ca și la plăgile contuze.

3.1.7. Plăgile prin strivire
Se întâlnesc mai frecvent la a nimalele mici (câine și pisică), când obiecte foarte grele cad
pe diferite părți din corpul animalului sau când acestea cad sub roțile unui vehicul în
mișcare.(Vlăduțiu O., 1971). Aceste plagi au margini neregulate, tumefiate cu echimoze și
escoriații în jur.Țesuturile sunt strivite și imbibate cu sânge, cu fragmente de aponevroze ,
tendoa ne și așchii de oase care creea ză condiții optime de infecții. Hemoragi a lipsește. Datorită
distrugerilor mari de țesuturi acestea sunt însoțite de șoc traumatic și se coplică cu gangrenă
gazoasă.(Ciobanu S.,2004)
Tratamentul cere întotd eauna o intervenție chirurgicală specială. La animalele mici plaga
localizată la membre se tratează prin amputația membrului respectiv.
3.1.8. Plăgile granuloase sau plăgile de vară
Sunt produse și întreținute de larvele de Habronema muscae, aflate în gla ndele salivare
ale muștelor adulte. Infestarea rănilor se face numai în sezonul de vară, de aceea a luat și
denumirea de plagă de vară.
Caracteristica acestor plăgi constă într -o înmugurire excesivă cu prezența de granulații
cazeoase sau cretoase în centru l carora se găsește larva.(Ciobanu S.,2004) Pruritul exagerat care
se remarca in urma infestării agravează evoluția leziunii care sângerează continuu.
Tratamentul se face prin extirparea granulațiilor din plagă și chiuretarea fundului plăgii
până la țesutu rile sănătoase. Prevenirea se face prin dezmuștizarea adăpostului și oprirea
pătrunderii muștelor în interiorul acestora.
3.1.9. Plăgile otrăvite
Sunt plăgi produse de un agent vulnerant ce difuzează o substanță toxică capabilă să
producă o acțiune locală sau generală, conscutiv pătrunderii in circulația sanguină.
Plăgile veninoase autohtone sunt: mușcătura de viperă,de nevăstuică, de albine, viespi și
bondari. Plăgile veninoase diferă după animalul sau insecta care a produs plaga .
Mușcătura produsă de vip eră produce înțepături profunde având un orificiu cutanat foarte
mic. La locul leziunii se constată un punct hemoragic și un edem care progresează repede.
Acestea se localizează la mamelă, membre și buze.Sunt foarte dureroase și se complică frecvent
cu to xiemie sfârșind prin moarte în decurs de 3 -6 ore la animalele mari, iar la cele de talie mica
poate dura chiar și cateva minute.

Înțepăturile de albine, viespii și bondari se însoțesc de dureri vii și tumefacții difuze, mai
mult sau mai puțin intinse.( Ci obanu S.,2004)
În plăgile produse de viperă se suprimă circulația în regiunea mușcată pentru a împiedica
pătrunderea toxicului în organism . Se face apoi toaletarea plăgii, antisepsia mecanică, lărgind
mult suprafața plăgii pentru a permite scurgerea veninu lui. Nu se practică nici un fel de
hemostază pentru a da posibilitatea sângelui parenchimatos să spele cât mai bine plaga . Zona
limitrofă se infiltrează cu procaină 2%. În jurul marginii p lăgii se injectează, în mai multe
puncte, câte 2 -3 picături de perm anganat de potasiu1%.Tratamentul specific îl constituie
seroterapia antiveninoasă efectuate în primele ore de la mușcătură.( ciobanu s.,2004)
Contra înțepăturilor de abine, viespii și bondari se recomandă să se facă pe regiunea
înțepată afuziuni reci sau loțiuni amoniacale, comprese cu alcool sau acid acetic 10%.
3.1.10. Plăgile virulente
Sunt c auzate de instrumente de curățen ie, unelte agricole diverse, dinți de animal
contaminante cu materiale patologice virulente susceptibile de înmulțirea organismului receptiv
și retransmise prin contactul ulterior direct sau indirect.
Tratamentul local constă în: excizia marginilor plăgii sub anestezie locală, lăsând în mod
deliberat ca plaga să sângereze.Se interzice sutura acestor plăgi.
Tratamentul general constă în seroprevenție tetanică, antibioterapie și vaccinarea
antirabică.
3.2. Simptomele plăgilor

3.2.1. Simptom e comune tuturor plăgilor
Simptomele comune tuturor pl ăgilor sunt: locale, distale și generale.
Simptomele locale se manifestă prin: durere , hemor agie, îndepărtarea buzelor plăgii,
contaminarea și infectarea plăgii, ipotența funcțională.
Durerea este prima reacție care apare în urma unui traumatism. Ea este de diferită
intensitate în raport cu țesutul lezat, invervația regiunii corporale afectate, î ntinderea și
profunzimea plăgii, agentul vulnerant și individualitatea animalului. Durerea persistă mai mult
în plăgile complicate, în cele superficiale fiind mai intensă la început, după se diminuează până
la dispariție în 2 -3 zile. Cele mai sensibile di ntre animale sunt cabalinele și carnivorele , fiind mai
sensibile cele tinere față de cele bătrâne precum și rasele ameliorate față de cele comune.

Hemoragia este prezentă în plăgile produse de agenți mecanici și poate lipsi în cele
termice, elecrice și chi mice. Intensitatea ei depinde de forța cu care acționează agentul vulnerant,
vascularizația regiunii.(Moroșanu N., Burtan I.,1994)
Îndepărtarea buzelor plăgii este consecința retractibilități i și contractilității țesuturilor
atinse de corpul traumatic. Pie lea este țesutul cel mai retractil deoarece are cele mai multe fibre
elastice, urmată de muschi, fascii, tendoane, aponevroze etc. Cu cât leziunea este mai profundă
cu atât și depărtarea buzelor plăgii va fi mai mare și invers. Plăgile localizate în regiun i cu
mișcări de extensie vor avea buze mult mai depărtate decât plăgile a șezate în regiuni cu mișcări
de flexie.( Ciobanu S., 2004)
Contaminarea și infectarea plăgii se produce odată cu pătrunderea corpului vulnerant în
țesuturi, ca urmare a pătrunderii fl orei microbiene odată cu acesta. Orice plagă este considerată
infectată după circa 6 ore de la producerea ei, procesul septic fiind în plină evoluție după 24 de
ore. De aceea sutura plăgilor accidentate la animale este indicată în primele 6 ore de la
produ cerea plăg ii și contraindicată după acest interval de timp. ( Filea I., 1989 )
Infecția plăgii este determinată de multiplicarea activă în țesuturile lezate atât a florei
microbiene vehiculată în plagă de agentul traumatic, cât și a celui aflat în imediata v ecinătate a
plăgii.( (Ciobanu S.,2004).
Ipotența funcțională . Se manifestă printr -o suprimare parțială sau totală a funcției regiunii
afectate,mai ales la nivelul membrelor (ș chiopătură de diferite grade pâ nă la imposibilitatea
efectuării sprijinului). Spr e exemplu când plaga interesează numai părțile moi se înregistrează
șchiopătura sau ipotența funcțională parțială; în cazul fracturilor, sprijinul pe membrul bolnav
este nul iar ipotența funcțională poate fi totală. (Ciobanu S., 2004)
Simptomele distale po t apărea fie prin continuitate, fie prin intermediul vaselor și al
nervilor și se caracterizează prin: echimoză, tromboză arterială, venoasă, limfangite,nevrite și
paralizii.
Echimoza reprezintă o infiltrație sanguină în jurul focarului traumatic.
Tromboza favorizează isch emia și chiar gangrena regiunii iritate de artera trombozată.
Tromboza venoasă expune la tromboflebite și la embolii, iar limfangita la adenite purulente.
Nevrita ascendentă duce la paralizii și la tulburări trofice care, interesează regi unea
inervată de nervul lezat.

Simptomele generale sunt mai evidente în cazul traumatismelor întinse și profunde, dar
constant sunt însoțite de stres. Pot apărea modificări hemodinamice și respiratorii imediat după
producerea plăgilor, urmând tulburarea de zechilibrului homeostazei termice,ale echilibrului
hidro -ionic, ale coagulării sângelui etc. Febra poate fi datorată unei infecții ( septică) însoțită de
fenomene inflamatorii, sau unei resorbții din focarul traumatic a substanțelor piretogene
(aseptică). Cea din urmă poate fi î n general de durată scurtă, moderată și în platou ( aseptică).
3.2.2. Simptome specific pe regiuni anatomice și țesuturi
În afara simptomelor locale, generale și distale care cu unele variet ăți sunt comune
tuturor tipurilor de plăgi, dependent de aria anatomică și profunzimea lor, simptomele se
partilularizează.(Moroșanu N., Burtan I.,1994)
Plăgile craniene simptomele sunt condiționate de natura și forța cu care acționează
agentul traumatizant . Plăgile penetrante produc tulburări grave nervoase în funcție de centrii
corticali atinși . Acestea se pot manifesta prin stare de comă, bradicardie, tulburări de ritm
respirator și de deglutiție, tulburări motorii, de sensibilitate si de vedere.
Plăgile sinusurilor se exprimă prin jetaj sangvinolent de aceeași parte cu leziunile.
(Moroșanu N., Burtan I.,1994)
Plăgile vas elor sanguine prezintă hemoragii grave sau mai puțin grave în funcție de
calibrul vasului lezat. Acestea pot fi plăgi ale arteriale în ca re sângele este de culoare roșu
deschis, în jet saca dat sincron cu bătăile inimii, ale venelor sângele fiind de roșu în chis în jet
continu, nepulsatil și plăgi capilare , hemoragia fiind difuză, fără a fi identificat un vas de calibru
mai mare lezat.
Plăgi articulare penetrante determină scurgerea lichidului sinovial, fila nt, citrin când sunt
proaspete ș i cu flacoane de puroi când s -au complicat. (Moroșanu N., Burtan I.,1994)
Plăgile abdominale penetrante pot fi: simple, se constată hernieri ale organelor mo bile din
cavitatea abd ominală și complicate când pe lâ ngă eviscerarea organelor are loc și perforarea
acestora, peritoneul contaminându -se cu materii fecale, urină sau bilă.
Plăgile toracale sunt cele mai grave atunci când sunt însoțite de leziuni ale pleu rei și
pulmonului. Plăgile penetrante toracale se clasifică în 2 categorii: cu torace închis și cu torac e
deschis. Plăgile cu torace de schis se manifestă prin: toracopnee, puls accelerat și filiform, durere
intensă,hemoptizie, emfizem subcutanat și hemotor ax. (Ciobanu S., 2004)

Plăgi localizate l a nivelul aparatului locomotor s e exprimă prin șchiopătură și pot
produce deformări grave ale regiunii ca urmare a secționării de tendoane și ligamente .
3.3. Vindecarea plăgilor

Vindecarea unei plăgi este un proc es natural. El începe din momentul producerii
discontinuității tisulare și se desfășoară într -un flux continu, unidirecțional potrivit programării
genetice , potențial existent și orientat pe reconstituirea stratului distrus.
Există 2 modalități de vindecar e: vindecarea plăgilor printr -un proces reparator,având ca
rezultat final cicatrcea țesutului conjunctiv – cicatriz area și regenerarea, propie numai ficatului și
osului.
În procesul de vindecare a unei plăgi se deosebesc trei faze interdependente : faza inițială,
faza proliferativă și faza de maturație.
a. Faza inițială
Denumită și fază inflamatorie, de debridare sau de preînmugurire se caracterizează prin
existența a două categorii de fenonene reacționale: timpurii și întârziate .
Reacțiile timpurii . Datorit ă producerii plăgii la nivelul microcirculației, r oprirea
hemoragiei se realizează o constricție de 5 -10 min urmată de vasodilatație, la acest proces mai
participă celulele endoteliale și palchetele sanguine care aderă la suprafața vasului lezat formând
un dop plachetar. Pe lângă plachetele sanguine care au rolul în declanșarea cascadei factorilor
coagulării, p roteinele participă și ele la refacerea țesutului lezat care intervin în diferite faze ale
cicatrizării (fibrinocitină, vitronectină, fibrinogen, trom bospondină, factorul Willebrand).
Coagulul format în urma acțiunii celor 2 componente va forma la suprafața plăgii crusta.
Reacțiile întârziate. Constau în modificarea permeabilității vasculare și se vor manifesta
printr -un fenomen activ de diapedeză celul ară, în care eritrocitele, leucocitele ți trombocitele
părăsesc lumenul vascular și se vor concentra în plagă. După aproximativ 6 ore, neutrofilele vor
migra în focar și vor produce enzime proteolitice cu rol antiinfecțios, dar activitatea acestora va
înceta în momentul în care procesul de curățire a plăgii va fi încheiat. De asemenea macrofagele
și limfocitele participă la procesul de definitivare a curățirii plăgii. (Ciobanu S.,2004)
b. Faza proliferativă (sau de înmugurire)

Se caracterizează printr -o deshidratare și alcalinizare a țesuturilor din plagă, cu procese
de proliferare și de regenerare. Proliferarea și migrarea celulară în această fază, se referă în
principal la fibroblaste, angioblaste și cheratinoc ite. Primele două tipuri de cel ule stau la ba za
formării țesutului de granulație, care va constitui ulterior suport pentru migrarea celulelor
epidermice neoformate. (Ciobanu S.,2004).
O dată cu dezvoltarea țesutului de înmugurire infecția plăgii este jugulată și transformată
în microflora plăgii, ca re are rol de a regenera procesele regenerative. Această fază durează atât
timp, până ce mugurii cărnoși au umplut toată cavitatea plăgii și au ajuns la nivelul buzelor ei.
C. Faza de maturare , remodelare
După o perioadă de aproximativ trei săptămâni în c are are loc o acumulare rapidă de
collagen, urmează a treia fază , în care are loc o remodelare a matricii extracitoplasmatice și o
maturare a structurii celulare. În această fază au loc schimbări însemnate ale formei, volumului
și rezistenței cicatricii.
Colagenaza are un rol esențial în procesul de remodelare. Aceasta este produsă de
fibroblaste, macrofage, celule endoteliale și neutrofile. Remodelarea este un process spontan care
poate continua ani la rând în funcție de mărimea leziunii cutanate și de mobilitatea pielii din
regiunea afectată. În mod obișnuit o cicatrice nu va mai avea niciodată rezistența țesutului pe
care-l înlocuiește.( Ciobanu S.,2004)

3.4. Tratamentul plăgilor .

Conduita teapeutică ce se adoptă în cazul plăgilor are în vedere aspec tul anatomoclinic al
acestora, vechimea leziunilor, întinderea și gravitatea lor, localizarea și starea septică a
țesuturilor vulnerante.
Obiectivele tratamentului unei plăgi recente sunt: reducerea până la dispariția a riscului
infecțios ți creearea condi țiilor în care biologia vindecării să decurgă nestânjenită. Aceste
obiective se realizează prin:
A. Toaletarea plăgilor
Constituie primul ajutor acordat animalului rănit. Acesta constă în tunderea și raderea
părului din zona traumatizată, după ce plaga a f ost acoperit ă cu o compresă de tifon sterilă , în

scopul de a opri pătrunderea prafului și parului în pla gă. Pielea din jurul plăgii, se spală cu apă și
săpun sau bromocet 1%, după care se șterge centrifug în cercuri concentrice de la margine spre
periferie , astfel încât să nu se mai revină peste locul care s -a mai trecut o data. Urmează
dezinfecția plăgii prin badijonare cu soluție alcoolică de iod 2%.
B. Anestezia și analgesia locală
Se asigură anestezia regional și locală prin infiltrații cu procaină 2 %, xilină 1% sau 2%.
Nu este indicată injectarea xilinei în țesutul a fectat. Anestezia generală se poa te realiza cu
ketamină sau se poate practica anestezia inhalatorie cu sev ofluran, animalul fiind intubat în tot
timpul actului chirurgical. Anestezia genera lă necesită un examen clinic al animalului care să
ateste că acesta este clinic sănătos.
C. Debridarea
Debridarea constă în indepărtarea țesuturilor devitalizate si/sau candidat e la moirtificare,
lărgirea plăgii pentru a putea permite o examinare completă a acesteia și îndepărtarea corpilor
străini și a particulelor contaminante restante și controlarea sângerării.
Aceste operațiuni se fac cu ajutorul i nstrumentelor ascuțite, mec anic, chimic și autoli tic.
Intrumentarul care se va folosi este bisturiul, foarf ecele ascuțit, forcepsul, excizia pornind de la
exterior spre interior.
După îndepărtarea țesuturilor devitalizate se va verifica viabilitatea țesuturilor apreciind
culoarea, sângerarea și contracția musculară la stimularea electrică.
Scopul final al trata mentului unei plăgi accidentate recent este de a o transforma într -o
plagă curate, și care conține numai țesuturi viabile și bine irrigate sanguine, pretabilă suturii și
vindecării primare.(Ciobanu S.,2004)
D. Antisepsia
Const ă în tratamentul medicamentos local și general ce se aplică în plăgi. Prescrierea
medicației are în vedere particularitățile biologice ale țesuturilor afectate, respective evoluția
stadială a cicatrizării, proces complex care începe în momentul terminării operației.
În raport cu modal itatea posibilă de vindecare a plăgilor, acesta poate fi reprezentat de
tratare închisă și deschisă a plăgilor.

Tratamentul închis al plăgilor
Este cunoscut sub numele de sutura plăgilor. Prin sutură se înțelege actul chirurgical prin
care se urmărește ad ucerea și menținerea în contact a planurilor anatomice de la nivelul unei
soluții de continuitate.
Închiderea plăgii poate fi făcută prin sutură primară, primară întârziată, secundară,
autoplastii sau prin grefă prin piele liberă. (Ciobanu S., 2004)
a) Suturile primare constau în apropierea marginilor și versanților plăgii în primele 6 ore de la
rănire. Prin aceasta se urmărește ca vindecarea să se obțină cât mai repede, ca urmare a evitării
perioadei de umplere cu țesut conjunctiv de granulație a plăgii ră masă deschisă prin retracția
marginilor ei și împiedicarea infectării țesuturilor prin pătru nderea de noi germeni patogeni.
Firele de sutură se scot la 6 -9 zile în cazul carnivorelor domestice.( Ciobanu S., 2004).
b) Sutura primară întârziată se execută în cursul primei săptămâni de la rănire respective după
3-5 zile. Înainte de executarea suturii plaga se protejează cu un pasament steril care se schimbă
zilnic sau la două zile. Local se mai pot administra antibiotic sau chimioterapice
c) Sutura secundară se execută pe o plagă în plin procesde vindecare prin apropierea marginilor
și versanților unei plăgi care a fost lăsată să evolueze “deschis” mai mult de 7 zile de la
momentul producerii ei. Scopul este de a scurta timpul de vindecare, mai ales în cazurile la care
contracția stagnează și de a preveni și combate hipertrofia țesutului de granulație.(Bolte S., Ignat
C., 1997)
d) Autoplastia cutanată sau grefă prin piele liberă . Autoplastia cutanată se realizează prin
mobilizarea pielii din vecinătate și prin l ambou perpendicular. În grefa cutanată liberă pielea este
detașată complet din zona donatoare. Pentru recoltare se poate folosi un bisturiu, cuțit special sau
electrodermatomul.( Ciubanu S.,2004)
Tratamentul deschis al plăgilor
Aceste plăgi include: plăgi cu pierderi întinse de substrat, în care afrontarea este
imposibilă și plăgi în care persist inflamația septică și necrozele tisulare.(Ciobanu S.,2004)
Vindecarea plăgilor fiind un proces dynamic parcurge mai multe etape, reprezentate de:
inflamație, debri dare și maturare.
Cea mai utilizată metodă de tratament în cazul acestor plăgi este folosirea pansamentelor.
Pansamentele neaderente se folosesc pentru a evita îndepărtarea coagulului sanguine .

Pansamentul compresiv este folosit deoarece pot fi controlate hemoragiile mici elimină de
asemenea spațiile moarte și previne formarea edemului din jurul plăgii. (Swaim S. F.,1985).Se
folosesc și alte tipuri de pansamente care împiedică acțiunea diferiților factori traumatici asupra
plăgilor.
Pentru combaterea infecț iei se vor administra o medicație de susținere, medicație
antiseptic, antiserotonică, iar uneori este indicată folosiea corticosteroizilor.

CAPITOLUL 4 : Descrierea cadrului organizatoric

Studiile din lucrarea cu titlul ,, Studiul ș i tratamentul afecțiunilor traumatice la animalele
de companie “ s-au desfășurat în cadrul Clinicii de Chirurgie , Facultatea de Medicină Veterinară,
în perioada 2015 -2018.
Clinica de chirurgie pentru animale mici este formată din:
 Sală de așteptare;
 Sală de consultație;
 Sală de intervenție pentru animale mici, dotată cu masă de operație, lampă scialitică,
lampă cu ultraviolete, masă mobilă pentru instrumentar, dulap pentru depozitarea
medicamentelor și materialelor folosite în operație, chiuvetă;

Figur a 4.1. Sală de intervenție chirurgicală pentru animale mici

 Sală pentru trezire postoperatorie;
 Sală pentru sterilizarea instrumentarului car e este dotată cu o etuvă și un autoclav
 Vestiar pentru femei și bărbați

Figura 4.2. Etuvă și autoclav pentru st erilizarea instrumentarului

PARTEA II
CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 5 : OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Scopul și obiectivele lucrării

Scopul principal al acestei lucrări este de a stabili un diagnostic cât mai corect a
traumatismelor și de a institui un tratament cât mai precis, astfel încât animalul să fie repede
stabilizat și elaborarea unei conduite chirurgicale și terapeutice cat mai elaborate având în vedere
redare a funcționalității aspectul est etic al regiunii.
Obiectivele urmărite în această lucrare sunt:
 Examinarea, diagnosticarea și tratarea animalelor într-un timp cât mai scurt;
 Combaterea și prevenirea complicațiilor aseptice și septice locale și generale ;
 Efectuarea actului chirurgical cu precizi e prin refacerea substratului distrus ;
 Instituirea tratamentului terapeutic ca și completare a actului chi rurgical, utilizând
medicamente antibacteriene atât local cât și general ;
 Supravegherea animalului după efectuarea operației până la vindecarea compl etă.

5.2. Materialele necesare și metodele chirurgicale utilizat
La Clinica de chirurgie din cadrul facult ății de Medicină Veterinară animalelor care vin
cu diferite afecțiuni sunt trecute de către medic în registrul de consultație, după se ia anamneza și
beneficiază de consultație de specialitate în urma căre ia se dă un diagnostic. Pe baza datelor
colectate se întocmesc o fișă de observație după sunt înregistrate în calculator într -un program
Marasoft.
Înainte de executarea actului operator se face pregăt irea preoperatorie a animalului.
Aceasta constă în tunderea, raderea și dezinfecția cu soluție de betadină a zonei afectate.

Aneztezia s -a facut local prin administrarea de Xilină 1% , dar și general prin
administrarea de Xilazină 1% și Ketamină 10%.
Conte nția animalelor sa realizat în decubit laterl, decubit dorsal sau dorso – lombar.
De asemenea pentru a efectua cât mai steril operația personalul medical trebuie să aibă
echipament de protecție care constă în : compleu medical, mănuși chirurgicale sterile, bonetă și
mască chirurgicală.
Instrumentarul și materialele folosite:
 Instrumentar pentru incizie, hemostază, sutură.
 Materiale folosite: câmp operator, feșe de tifon, tampoane sterile, fire de sutura
neresorbabile și resorbabile.

Figura 5.2.1 Instrumen tar și materiale folosite

Tratamentul medicamentos a fost realizat pe cale generală si locală.
 Tratamentul general: administrarea antibioticelor, soluție perfuzabilă și vitaminoterapie.
 Tratamentul local: administrarea unguientelor cicatrizante, pulberi c u antibiotice și spray –
uri cicatrizante.
5.3. Rezultatele obținute și interpretarea acestora

Studiul s -a efectuat în perioada 2015 -2018 în cadrul clinicii de chirurgie a Facultății de
Medicină Veterinară Iași. În a ceastă perioadă s -au consultat 503 pacie nți, dintre care cei cu
afecțiuni traumatice au fost 88 de cazuri clinice.
Tabel 6.1
Cazuri clinice cu afecțiuni traumatice și alte afrcțiuni chirurgicale, în perioada 2015 -2018
Anul 2015 2016 2017 2018
Numărul total de cazuri clinice 132 124 177 70
Num ărul de cazuri cu afecțiuni traumatice 30 24 20 14

Table 6.2
Num ărul cazurilor clinice cu afecțiuni traumatice în funcție de specie
Specia Anul
2015 2016 2017 2018
Câine 21 16 15 5
Pisică 9 8 5 9

Figura 6.2. Repartizar ea cazurilor cu afecțiuni traumatice în funcție de specie

După cum se observă în tabelul și graficul de mai sus în perioada 2015 -2018 cele mai
multe cazuri clinice au fost observate la câine față de pisică. În această perioadă s -au înregistrat
la câine un numar de 57 cazuri cu leziuni traumatice iar la pisică 31 de cazuri.
În urma consultației clinice animalele au prezentat mai multe tipuri de leziuni. Astfel
astfel au fost observate leziuni inchise cum ar fi contuzii și hematoame dar și leziuni traumatice
deschise: plăgi prin tăiere, plăgi prin mușcătură, plăgile prin înțepare, plăgile contuz e, plăgile
prin smulgere și rupere , plăgile granulomatoase sau plăgile de vară .

Figura 6.3. Repartiția leziunilor traumatice în funcție de originea lor
După cun se poate observa leziunile care predomină sunt cele prin tăiere în număr de 22
după urmează leziunile prin smulgere și rupere și plăgile prin înțepare și contuze.
Din numărul cazurilor prezentate la Clinica de Chirurgie, eu am ales următoarele
exemple

Extras din fișa de observație numărul 1

Anamneza: câine, rasa Saint -Bernard în vârstă de 11 ani. Animalul trăiește la curte și a
fost observant lingându -se frecvent la membrul anterior stâng. În urma urma examenului făcut de
proprietar acesta a observant ca locul dureros era la nivelul pintenului.
Examenul clinic: în urma inspecției din depărtare s -a observant o șchiopătură ușoară a
animalului la membrul stâng anterior. La inspecția din apropiere s -a observant la acest memb ru
că unghia acestuia a intrat în țesuturi, prezentând o creștere vicioasă, perforând pielea și pernuța
aferentă acestuia ducând la inflamarea zonei respective. Astfel că animalul prezenta sensibilitate
dureroasă la palpare , zona era caldă, tumefiată și co ngestionată.
Diagnostic: unghie încarnată.
Tratament: ablația pintenului.
Anestezia: pentru executarea intervenției s -a impus anestezie generală cu xilină 2% ,
Ketamină 10% și locală cu xilină 1%.

Figura 6.4. Anestezia locală prin infiltrație
Pregătiri p reoperatorii: contenția animalului pe latura afectată cu expunerea feței mediene
a membrului, tunderea perilor, spălarea și dezinfecția tegumentului cu alcool iodat, aplicarea
garoului.

Figura 6.5 . Aspectul pintenului cu unghia încarnată după tundere

Figura 6.6. Dezinfecția cânpului operator cu betadină
Instrumentar și material folosite: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, ace de sutură, port
ac, fir de mătase, tampoane sterile, feșe de tifon.
Tehnica operatorie:
1. Incizia pielii pe porțiunea să nătoasă, executată de jur împrezurul pintenului.
2. Concomitent cu incizia s -a făcut hemostaza realizată prin atașarea unui garou înainte, iar în
timpul intervenției s -a realizat prin tamponament, forcipresură și ligatură.

Figura 6.7. Incizia pielii
3. După executarea înciziei s -a trecut la decolarea pintenului cu foarfeca.

Figura 6.8. Desprinderea pintenului

Figura 6.9. Hemostaza prin sutură

Figura 6.10. regularizarea buzelor plăgii
4. Sutura pielii s -a efectuat în fire separate cu fir de mătase.

Figura 6.11. Trecerea firului prin buzele plăgii

Figura 6.12. Sutura pielii, aspect final

Figura 6.13. Aspectul pintenuluidupă excizare
5. Intervenția s -a încheiat prin ridicarea garoului și aplicarea unui spray antiseptic cicatrizant și
un pansamen t protector.

Figura 6.14. Aplicarea unui spray antiseptic

Figura 6.15. Aplicarea unui pansament
Îngrijiri postoperatorii: aplicarea unui guler pentru a proteja ac cesul la regiunea
intervenției. Pansamentul s -a schimbat la 48 de ore și după 7 zile, s -a efectuat tratament general
cu antibiotic – Synulox – timp de 5 zile, iar la 2 săptămâni s -au scos firele de sutură.

Extras din fișa de observație numărul 2

Anamneză: pisică, rasa Pixie -Bob, vârsta 5 ani. De 3 săptămâni pisica prezintă o
tumefacție la urechea stângă, ceea ce făcea ca aceasta să stea cu capul aplecat spre partea afectată
și scutură frecvent din cap. Proprietarul a m ai fost la un alt cabinet unde i se extrăgea conținutul
care se reface de fecare dată.
Examenul clinic: a fost p resent la consultație cu o tumefiere a conchiei auriculare ce a
provoca caplecarea urechii. Aceasta cuprinde toată conchia auriculară de la vârf până la bază. La
palpație se simte o consistență uniform elastică, fără a se percepe fluctuență. Temperatura lo cală
este puțin mai crescută.

Figura 6.16 . aplecarea capului spre partea afectată
Diagnostic: Othematom auricular

Figura 6.17 . Othematom auricular
Tratament: drenarea conținutului urmat de sutură.
Anestezie: Xilazină 2%, Keatmină 10%.
Contenție: decub it lateral pe partea regiunii sănătoase.

Pregătiri preoperatorii: Tunderea perilor de pe conchie și de jur împrejur, aplicarea unui tampon
de vată in conductul auditiv, dezinfecția cu betadină, izolarea cu un câmp operator.

Figura 6.18. Conchia auricular ă după tundere

Figura 6.19. Dezinfecția câmpului operator

Figura 6.20. Izolarea câmpului operator
Instrumentar și material folosite: pentru incizie s -a folosit bisturiu și foarfec, pentru hemostază s –
a folosit tampoane sterile iar pentru sutură s -a folosit fir neresorbabil numărul 2.

Figura 6.21. Instrumentar
Tehnica operatorie:
1. Executarea unei puncții și aspirarea lichidului cu o seringă adaptată la ac ( a fost extras
aproximativ 15 ml lichid sero -sangvinolent).

Figura 6.22. Vidarea colecției de conținut

Figura 6.23. Lichid sero -sangvinolent
2. Executarea unei butoniere cu bisturiul la nivelul tegumentului intern a conchiei auriculare prin
care s -a introdus lama unui foarfec la vârful urechii continuându -se cu incizia până la nivelul
conuctul ui auricular.

Figura 6.24. Deschiderea cavității cu foarfeca

Figura 6.25. Incizia tegumentului intern a conchiei
3.Sutura conchiei auriculare pe toată grosimea ei în mai multe puncte separate cu executarea
nodului în interiorul conchiei. Sutura s -a făc ut cu fir neresorbabil cu fir de mătase numărul 2.
Dispunerea firelor a fost în mai multe linii paralele, în număr de 14 fire,cu scopul de a menține în
contact cu pereții cavității anulând -o în final ceea ce a permis cicatrizarea la acest nivel.

Figura 6 .26. Sutura conchiei în fire separate

Figura 6.27. Executatrea primului strat de sutură

Figura 6.28. Aspectul final al suturii
4. Aplicarea unui pansament protector
Tratament postoperator: Local aplicarea unui unguient cu antibiotic pe fața internă (As ocilin), pe
cale generală se va administra antibiotic Amoxicilină 5 zile, Tratamentul conductului auditiv prin
toaletă și pudraj cu pulbere pentru tratarea otitei. Se recomandă aplicarea unui colier Elisabetan
pentru protejarea regiunii auriculare de traum atisme.

Figura 6.29. Administrarea unei pulberi auriculare

Figura 6.30. Toaletarea conductului auditiv cu betadină

Figura 6.31. Aplicarea unui pansament pentru protejarea regiunii

Figura 6.32. Tăirerea firelor de sutură

Figura 6.33. Aspectul final al traumatismului

Extras din fișa de observație numărul 3

Anamneza: Câine, metis, mascul, vârsta de 7 ani. Câinele a fost lăsat în grija unui om, iar
când proprietarul a venit acasă din străinătate a găsit câinele cu sârma prinsă la membrul
anterior.
Examenul clinic: la inspecția din depărtare se observă că animalul prezenta șchiopătură ,
și execută cu greu sprijinul pe membrul afectat. Acesta se linge frecvent la membrul drept
anterior, pe fața dorsa lă a membrului în zona metacarpi ană acesta prezintă zona umflată de
culoare roz spre maroniu, iar la palparea regiunea este nedureroasă.

Figura 6.34 . Aspectul inițial al plăgii
Diagnostic: plagă prin tăiere complicată cu gangrena regiunii metacarpiană.
Tratament: tăierea sârmei .
Aneste zie: Xilazină 2%, Ketamină 10%.
Contenția: decubit lateral, pe partea sănătoasă.

Figura 6. 35 . Contenția animalului
Pregătiri preoperatorii: Tundere, dezinfecția regiunii cu betadină.
Instrumentar și materiale folosite: clește pentru tăiat obiecte metali ce chirurgical, feșe de
tifon,bisturiu. foarfec, pense hemostatice, tampoane sterile
Tehnica operatorie:

1. Tăierea sârmei afundată în țesutul conjunctiv subcutanat al membrului anterior.
2. Asigurarea hemostazei prin tamponare.
3. Aplicarea pe suprafața pielii a unui unguient cicatrizant.
4. Aplicarea unui pansament protector, care se va schimba în fiecare zi timp de o s ăptămână
după din 3 în 3 zile până la revenire .

Figura 6. 36. Înlăturarea corpului obstruant
Îngrijiri preoperatorii:
 Administrarea de antibiotic Synulox timp de 7 zile pentru prevenirea infecției.
 Aplicarea unui guler pentru ca animalul să nu aibe acces la zona afectată.
 Ținerea sub supraveghere a animalului pâna ce zona începe să -și revină.

Extras din fișa de observație numă rul 4

Anamneză: Cotoi, rasă comună, vârsta1,5 ani . Animalul a fost mușcat de către un câine
când era mai mic, iar de atunci își târâie piciorul neputând face sprijinul pe membrul afectat.
Examenul clinic: prin inspecție se observă că pisic a nu face sprijinul pe memrul drept, se
deplasează cu greutate, parte anterioară a corpului mai mult târâind -o. Se observă atrofie
musculară și miros ihoros.

Figura 6. 37.Examenul clinic al animalului

Diagnostic: plagă prin mușcătură, gangrena membrului anterior drept.
Tratament: amputarea membrului.
Anestezie: Xilazină 2%, Ketamină 10%.
Contenție:decubit lateral, pe partea sănătoasă a animalului .
Pregătiri preoperatorii: tunderea perilor, izolarea extremității distalea amembrului prin
aplicarea unui pan samentsteril, dezinfectare cu soluție de betadină.
Instrumentar: pentru incizie –bisturiu, foarfec, ferăstrău chirurgical, pentru hemenostază –
pense hemostatice, tampoane sterile, pentru sutură – port ac, fir sintetic resorbabil, fir de mătase,
feșe de tifo n.

Figura 6. 38.Aspectul după tunderea perilor

Figura 6.. Dezinfecția câmpului operator cu betadină

Figura 6. 39.Izolarea extremității distale a membrului afectat

Figura 6. 40. Izolarea câmpului operator

Tehnica operatorie:
1. Incizia pielii, din jur împrejurul umărului.

2. Secționarae musculaturii din regiune cu ridicarea acesteia spre baza membrului.
3. Înainte de secționarea musculaturii se face hemostaza vaselor de sânge a zonei mai întâi prin
aplicarea penselor hemostatice urmată de ligatu re transfixică a vaselor.
4. Secționarea razei osoase cu fierăstrăul de amputare.
5. Sutura stratului muscular folosind fir resorbabil în fir continu
6. Sutura cutanată folosind fire neresorbabile număr 2 -0, în fire separate.
Pregătiri postoperatorii: Apli carea unui guler de protecție ca animalul să nu aibe acces la
zona operației, administrarea de Synulox timp de 5 zile, firele de sutură se vor scoate după 2
săptămâni.

Figura 6. 41. Incizia pielii

Figura 6. 42. Secționarea stratului muscular

Figura6. 43. Secționarea razei osoase

Figura 6. 44. Hemostaza prin sutură

Figura 6. 45. Sutura stratului muscular

Figura 6. 46. Sutura pielii

Figura 6. 47. Sutura pielii, aspect final

Concluzii și recomandări

Numărul cazurilor de afecț iuni traumatice este mai mare la câini decât la pisici datorită
elasticității mari a corpului pisicilor precum și datorită contactului redus cu mediul exterior
datorită mediului urban în care trăiesc.
Leziunile traumatice deschise sunt mai des întâlnite de cât leziunile traumatice închise.
După cum se poate observa leziunile care predomină sunt cele prin tăiere mai frecvente la câini,
urmează leziunile prin smulgere și rupere, plăgile prin mușcatură sunt frecvente la pisici.
Leziunile traumatice închise sunt mai rar întâlnite datorită trecerii cu vederea de către
proprietar și a învelișului pilos bogat al animalelor de companie
De cele mai multe ori prognosticul este rezervat din cauza bacteriilor care se localizează
în plagă odată cu agentul traumatizant.
Plăgile ce prezintă lipsa țesutului sunt tratate descoperit ți necesită monitorizare zilnică,
atât a evoluției plăgilor precum și a stării generale de sănătate a animalului. Acestea se vindecă
treptat de la periferie spre interior, lăsând în urmă cicatrici s telate, aspect puțin important
deoarece o data cu creșterea părului ele sunt mai puțin vizibile.
Plăgile prin strivire și rupere sunt de cele mai multe ori complicate cu fracture osoase,
prognosticul fiind dependent de complexitatea leziunilor și timpul sc urs de la momentul
accidentului până la prezentarea la medical veterinar. Plăgile vechi, complicate cu gangrena
membrului necesită amputare.
Din cele 4 cazuri prezentate, 2 au fost cu gangrena membrului dintre care una a sfârșit
prin amputarea membrului, i ar celalt caz intervenindu -se în timp util s -a reușit salvarea
membrului datorită monitorizării zilnice a câinelui, Restul de cazuri fiind reprezentate de 1 caz
cu încarnarea unghiei și un caz cu othematom auricular datorat otitei animalului.
Pentru a prev eni infecțiile secundare s -a recurs la antibioterapie pe cale generală și locală.
Toate cazurle s -au vindecat fără complicații.

Bibliografie
1. Bolte S., 1988, Ghid practic de propedeutică chirurgicală veterinară, Editura Ceres,
București
2. Bolte S., Ig nat C., 1997, Chirurgie veterinară, Editura Brumar, Timișoara
3. Burtan I., Enache T., 2007, Principii și proceduri terapeutice în urgențe veterinare,
Editura Alcris M94, București
4. Ciobanu S., 2004, Plăgile la animale, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
5. Cioba nu S., 2012, Patologie și clinică chirurgicală – Suport de curs
6. Ciudin Elena,2000, Pisicile – Creștere și patologie, Editura Moldogrup, Iași
7. Constantin N.,2009, Tratat de Medicină Veterinară, Editura Tehnică, București
8. Filea Ioana Ivona,1989, Chirurgia anim alelor mici,Editura Ceres,București
9. Ghergariu S., Căoățână V.,1988 Urgențe medico -chirurgicale veterinare, Editura
Ceres, București.
10. Ghergariu S., Căpățână V., Enache T., 1996, Compediu de urgențe medicale
chirurgicale și obstretică ginecologică la animale , Editura All
11. Moldovan și col., 1982, Patologia clinică și chirurgicală, Editura Didactică și
Patologică, București
12. Moroșanu N., Burtan I., 1994, Patologie și clinică chirurgicală, Editura Universității
Agronomice ,,Ion Ionescu de la Brad”
13. Moroșanu N., 198 7, Compediu de medicină veterinară, Editura Cerest, București
14. Traian E. și col., 1994, Medicină legală veterinară, Editura All
15. Vlăduțiu O., 1971, Patologie și clinică chirurgicală, Editura Didactică și
Pedagogică, București