În majoritatea țărilor, jumătate din decese sunt cauzate de afecțiuni cardiace și [603226]

În majoritatea țărilor, jumătate din decese sunt cauzate de afecțiuni cardiace și
circulatorii, iar aproape un sfert de cancere. Cancerul este o problema de sanatate publică, a
două cauza importantă de morbiditate și deces, atât la nivel mondial, cât și național, conform
Institutului Național de Sănătate publică și Organizației Mondiale de Sănătate. Apar peste un
million de cazuri noi pe an în lume, jumătate dintre acestea soldându -se cu deces.(1)
Incidența cancerului colorectal este în continuă creșt ere, iar protocoalele de diagnostic și
tratament sunt în permanentă adaptare și îmbunătățire. În anul 2017, mortalitatea cancerului
colorectal a fost pe locul doi, după cea a cancerului de plămân, conform Organizației Mondiale de
Sănătate . Factorii de risc implicati sunt multipli și complecși, în funcție de localizare.
O detectare împreună cu un tratament precoce duc la o reducere semnificativă a
mortalității prin cancer.Screeningul reprezintă un test sistematic aplicat populației asimptomatice
pentru d epistarea acestei maladii. Un screening pozitiv, obligatoriu trebuie urmat de diagnostic și
tratament.
Pentru prevenirea și controlul acestei boli în general, Orgaizatia Mondială a sănătății,
Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului, Agenția de Cancer de
specialitate a OMS colaborează cu alte organizații ale Națiunilor Unite și cu alți parteneri
internaționali.
Cancerul colorectal poate fi prevenit aproape în totalitate dacă se aplică măsurile de
prevenție primară și secundară. Preven ția terțiară se face la pacienții cu această boală, la care s -a
făcut tratament curativ, pentru prevenirea recidivelor. (2)
În abordarea pacientului cu această maladie, toți markerii prognostici (sex, vârstă,
subtipuri histologice, stadiul TNM, nivelul C EA,factori genetici, imagini radiologice, factori
anatomici) trebuie identificați și discutați în echipa multidisciplinară, având că rezultat planuri de
tratament individualizate. Aceste planuri pot include radiochimioterapie preoperatorie, tratament
chiru rgical, supraveghere postoperatorie. Toate tumorile ar trebui să fie analizate pentru marker
genetici, acest lucru ghidând tratamentul postoperator și supravegherea. (3)

2. Anatomia și histologia intestinului gros și a rectului
2.1 Anatomia intest iului gros și a rectului

Colonul este un segment al sistemului digestiv și are patru segmente: ascendant,
transvers, descendent și sigmoidian. Cel ascendant se întinde de la planul orizontal tangent la
creastă iliacă până la planul orizontal trecut prin intersecția coastei a zecea cu linia medioaxilara,
unde se se formează flexura colica dreapta. Este în raport cu: fasciile mușchilor iliac și pătrat al
lombelor prin intermediul fasciei de coalescenta (posterior), ansele intestinului subțire sau direct
cu peretele abdominal, când e destins (anterior), peretele lateral al abdomenului (lateral),
intestinal mezenterial (medial). Este acoperit de peritoneu pe față laterală, anterioară și medială.
(4)
Flexura colica dreapta sau hepatică se află sub grilajul cos tal. Față posterioară e în raport
cu rinichiul drept și cu porțiunea descendența a duodenului.Față anterioarae în raport cu față
viscerală a lobului hepatic drept. Colonul transvers vine în raport cu peretele abdominal
(anterior), pe față să anterioară se insera omentul mare, segmental sau drept cu ficatul și vezica
biliară, e legat de curbură mare a stomacului prin ligamentul gastrocolic, iar posterior, segmental
sau drept încrucișează a două porțiune a duodenului și apoi se aplică peste ansele intestinulu i
subțire. (4)
Punctul cel mai decliv al colonului transvers se află pe linia mediană, puțîn deasupra
ombilicului, dar poate coborî până la simfiză pubiană, în funcție de cât e de lung mezocolonul.
Segmentul drept al acestuia are o mobilitate redusă până în dreptul vaselor mezenterice
superioare, datorită mezoului sau foarte scurt. Flexura colica stânga sau splenica este situate mai
profund și mai sus față de cea dreapta. Vine în raport cu rinichiul și glanda suprarenale stânga
înapoi și cu splină mai sus . (4)
Colonul descendent vine în raport cu margginea laterală a rinichiului stâng și mușchiul
pătrat al lombelor prin fascia de coaalescenta retrocolica.Ea e încrucișată de nervul și vasele

subcostale, nervii iliohipogastric și ilioinghinal. Medial, anteri or și lateral sunt ansele jejunale.
Acesta coboară până în dreptul crestei iliace. (4)
Colonul sigmoidian se află între creastă iliacă și vertebră sacrală a treia, continuându -se
cu rectul și are o porțiune iliacă, fixă, nu are mezou (în cea mai mare parte a cazurilor) și una
mobile, pelviana. Prima se află în fosă iliacă stânga, coboară pe mușchiul iliac, încrucișează
vasele iliace externe, vasele genitale, nervul genitofemoral, până la psoasul stâng; când colonel e
plin, atinge peretele abdominal anterio r, iar când e gol, e acoperit de ansele intestinului subțire.
Porțiunea pelviana este în raport cu vezica urinară, la bărbat, uter și anexele sale, la femeie (jos și
înainte), ampula rectală (înapoi), ansele ileale (în sus), în jos poate coborî în excavat ia
retrovezicala (la bărbat) sau retrouterina (la femeie). Ultima porțiune a ansei pelviene este mai
îngustă, aproape vertical și cu mobilitate mai redusă (segmental rectosigmoidian); aici se
localizează stricture congenitale și cancer mai des. (4)
Rectul reprezintă ultima porțiune a intestinului gros, începe de la vertebră a treia sacrală,
străbate pelvisul și perineul și se deschide prin orificiul anal la exterior. Altfel, el are două
porțiuni: pelviana, mai dilatată – ampula rectală – și cealaltă mai îng ustă, perineală – canalul anal.
El prezintă o serie de curburi, una cu concavitatea anterioară (flexura sacrală), depășește vârful
coccigelui, cotește brusc înapoi și formează flexura perineală, astfel, unghiul dintre cele două
flexure reprezintă limita din tre cele două porțiuni ale rectului. El este fixat prin continuitatea cu
colonel sigmoidiaan, prin peritoneu, pediculii săi vasculari și prin lamele fibroase din jurul lui
și,mai ales prin aderențe la planșeul pelvian. Când se face coborârea sau extirparea ampulei,
trebuie secționate oate mijloacele de fixare. (4)
Ampula rectală e delimitată de sacru și coccige posterior, anterior de septul
retrovezicoprostatic, lateral și în jos de mușchii ridicatori anali, în sus de peritoneul parietal.
Această se află în lojă rectală înconjurată de fascia rectală. Între fascie și pereții ei se află țesut
conjunctiv lax infiltrate cu grăsime, care permite decolarea acestui organ în intervențiile
chirurgicale.