The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service [602967]

The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service  
 
 CRIZELE DIN NORDUL AFRICII ȘI ORIENTUL MIJLOCIU – ABORDARE
COMPREHENSIVĂ
«CRISES FROM NORTH AFRICA AND MIDDLE EAST – A COMPREHENSIVE
APPROACH»
by Cristina Avram
Source:
Bulletin of "Carol I" National Defence University (Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol
I"), issue: 04 / 2011, pages: 402 ­ 413, on  www.ceeol.com .

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

1

CRIZELE DIN NORDUL AFRICII ȘI ORIENTUL MIJLOCIU –
ABORDARE COMPREHENSIVĂ

CRISES FROM NORTH AFRICA AND MIDDLE EAST –
A COMPREHENSIVE APPROACH

Cristina AVRAM *
Universitatea NaŃională de Apărare „Carol I”

Acest articol își propune aducerea în primJplan a c rizelor din lumea arabă
și Orientul Mijlociu, oferind o abordare cuprinzăto are a evoluŃiei acestor crize
precum și a factorilor interni și externi care au d us la producerea lor.

This article aims to focus on the crises from the A rab world and Middle
East, providing a comprehensive approach to their e volution and the internal
and external factors that led to their production.

Cuvinte cheie: criză; „Primăvara arabă”; dictaturi sultanistice; lumea arabă.
Keywords: crisis; „Arab Spring”; sultanistic dictatorships; A rab world.

Criza, ca și războiul, face parte din viaŃa oamenil or, a societăŃii
omenești, reprezentând un moment de disfuncŃionalit ate în evoluŃia societăŃii,
care necesită soluŃii viabile, menite să asigure o schimbare sau o revitalizare a
sistemelor și proceselor deteriorate și se defineșt e ca un „moment de ruptură
în interiorul unui sistem organizat,” 1 iar conflictul − momentul de maximă
intensitate pe scala desfășurării crizei. Crizele ș i conflictele, întrJo entitate
perfectă, sunt de diferite tipuri, în funcŃie de fe nomenul respectiv, de gradul
de intensitate al procesului pe care îl însoŃesc, d e sistemele sau structurile care
depășesc etapa de deosebire și pe cea de opoziŃie. Desigur, nu orice conflict
este summumul unei crize, dar orice criză este conf lictuală 2.

* eJmail: [anonimizat]
1 Jean Louis Dufour, Crizele internaŃionale de la Beijing (1900) la Koso vo (1999) , Corint,
București, 2002, p. 16.
2 Gheorghe Văduva, Mihai Ștefan Dinu, Crizele politico)militare ale începutului de mileni u ,
Editura U.N.Ap., București, 2005, p. 16 în http://c ssas.unap.ro/ro/pdf_studii/crizele_politicoJ
mil_ale_inceputului_de_mileniu.pdf, accesat la 03.0 6.2011 Access via CEEOL NL Germany

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

2 EvoluŃia crizelor din lumea arabă
Africa, mult timp considerată un continent uitat, a sociat cu sărăcia,
conflictele și de importanŃă strategică redusă, se află tot mai mult în atenŃia
marilor state, lucru explicabil prin bogăŃia sa în resurse naturale, proliferarea
grupărilor teroriste islamiste și prin presiunea em igranŃilor asupra Europei.
PrezenŃa în continuă ascensiune a Chinei în Africa și angajamentul SUA și al
europenilor relevă importanŃa strategică a acestui continent 3.
În ultima perioadă, lumea musulmană din Nordul Afri cii către Iran a
experimentat un val de instabilitate ce sJa propaga t foarte rapid și a îmbrăcat
diverse forme în funcŃie de terenul specific al fie cărei Ńări unde a evoluat.
Acest val de revoluŃii care au atins Orientul Mijlo ciu are puternice asemănări
cu revoluŃiile anterioare: creșterea preŃului alime ntelor și rata mare a
șomajului (Europa anilor 1848) au dus la proteste p opulare de la Maroc la
Oman, frustrarea coroborată cu un sistem politic ir esponsabil corupt (Europa
de Est și Uniunea Sovietică în 1989) a dus la căder ea puternicelor regimuri
din Tunisia, Egipt și Libia.
În timp ce revoluŃiile din 1848 doreau răsturnarea regimurilor
monarhice, cele din 1989 doreau înlăturarea regimur ilor comuniste,
revoluŃiile din 2011 luptă împotriva „dictaturilor sultanistice” 4, urmărind
înlăturarea de la putere a regimurilor politice aut oritariste și corupte. Acestea
apar când un lider naŃional își extinde puterea în detrimentul instituŃiilor
formale. Dictatorii sultaniști nu fac apel la ideol ogie și au ca scop menŃinerea
autorităŃii personale; păstrează unele aspecte form ale ale democraŃiei –
alegeri, partide politice, un parlament, sau o cons tituŃie – dar își instalează
susŃinători în poziŃii cheie și câteodată declară s tare de urgenŃă, justificată prin
temeri externe. Pentru că au nevoie de resurse ca s ăJși menŃină mașinăria sub
control, promovează dezvoltarea economică prin indu strializare, exporturi de
bunuri și educaŃie și caută să aibă relaŃii cu Ńări străine, promiŃând stabilitate
în schimbul ajutoarelor și investiŃiilor. Aceștia c ontrolează elitele militare ale
Ńării, ŃinânduJi divizaŃi; forŃele de securitate su nt separate pe mai multe
comenzi (armată, forŃă aeriană, poliŃie, intelligen ce), iar fiecare raportează
direct liderului. Pentru a menŃine masele depolitiz ate și neorganizate,
dictatorii sultaniști controlează alegerile și part idele politice și plătesc
populaŃia cu subvenŃii pentru bunuri (electricitate , benzină, hrană). Iar
combinate cu supravegherea, controlul media și inti midarea, aceste eforturi
asigură faptul că cetăŃenii rămân pasivi și deconec taŃi. După aceste tipare,

3 Importance stratégique croissante de l’Afrique , Politique de sécurité, nr. 38, iulie 2008, în
http://www.kms2.isn.ethz.ch/serviceengine/Files/… /css_analysen_nr38J0708_F.pdf, accesat
la 03.04.2011
4 Jack A. Goldstone, Understanding the revolutions of 2011 , Foreign Affairs, mai/iunie 2011,
vol. 90, no. 3, p. 8.

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

3 dictatorii sultaniști au acumulat bogăŃie și mari c oncentrări ale puterii, cum e
cazul lui Bashar alJAssad în Siria, Omar alJBashir în Sudan, Zine elJAbidine
Ben Ali în Tunisia, Hosni Mubarak în Egipt, Muammar alJGaddafi în Libia și
Ali Abdullah Saleh în Yemen, care, deși au descoper it că puterea prea
concentrată este dificil de menŃinut, au avut vulne rabilităŃi care au crescut cu
timpul, încercând să păstreze o balanŃă între bogăŃ ie și recompensarea elitelor,
dar corupŃia lor a devenit tot mai mare și concentr ată pe un cerc mic de
persoane. Dacă sultanul monopolizează ajutorul stră in și investiŃiile sau
devine prea apropiat de guvernele nepopulare străin e, poate să meargă mai
departe cu alienarea elitei și a grupurilor popular e. Între timp, pe măsură ce
economia crește și educaŃia se extinde sub un dicta tor sultanist, numărul
persoanelor cu aspiraŃii mai înalte, ce critică cre șterea supravegherii, crește.
Dacă corupŃia regimului deja a înlăturat elita Ńări i, aceștia se pot organiza
pentru a recâștiga controlul. Gradul de slăbiciune al unui sultan este adesea vizibil
în momentul în care corupŃia, șomajul sunt extensii la cel mai mare nivel al
opoziŃiilor faŃă de regim. Prin urmare, revoluŃiile din Orientul Mijlociu reprezintă
un colaps al regimurilor sultanistice din ce în ce mai corupte.
Astfel, crizele din lumea arabă au avut următoarea evoluŃie:
Tunisia , considerată cel mai competitiv stat african în Ra portul din
2009 al Forumului Economic Mondial – datorită refor melor, liberalizării și
privatizării economiei, unei creșteri anuale de 5% a PIBJului începând din
1990, a fost prima „piesă de domino”. Protestele ti nerilor începute în
decembrie 2010, susŃinute după 28 de zile de sindic ate, împotriva cărora
armata a refuzat să acŃioneze, lJau determinat pe p reședintele Ben Ali aflat la
conducerea Ńării timp de 23 de ani să demisioneze p e 14 ianuarie și să fugă în
Arabia Saudită. Premierul Mohamed Ghannouchi a răma s în fruntea unui
guvern de tranziŃie în care a cooptat figuri ale op oziŃiei și a promis alegeri
libere peste 6 luni. Protestele au continuat în Tun isia, cerând interzicerea
partidului de guvernământ și eliminarea tuturor mem brilor săi din guvernul de
tranziŃie format de Mohamed Ghannouchi. Un nou prim Jministru, Beji CaidJ
Essebsi, și un nou cabinet au intrat în funcŃie la 3 martie a.c. Printre măsurile
luate după numirea noului guvern au fost decizia ca fostul partid de
guvernământ, RCD, să fie interzis și toate activele sale să fie confiscate, și se
interzice „poliŃia politică“, inclusiv așaJnumitele forŃe speciale pentru
securitatea statului, care au fost folosite pentru a intimida și persecuta
activiștii politici. Pe 26 ianuarie 2011, INTERPOL a confirmat că Biroul său
NaŃional Central (NCB) din Tunis a emis un mandat g lobal prin reŃeaua
internaŃională a INTERPOL pentru căutarea și aresta rea fostului președinte
tunisian Zine alJAbidine Ben Ali și a șase dintre r udele sale 5.

5 Virginia Mircea, Trezirea statelor arabe în http://www.cadranpolitic.ro/?p=4126, accesat la
29.03.2011.

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

4 Egipt , a doua „piesă de domino” – După demisia președintelui
tunisian, au început protestele în Egipt. După 18 z ile de demonstraŃii, marșuri
a sute de mii de oameni, ocuparea PieŃei Tahrir, ne supunere civică și grevă
generală, președintele Mubarak a părăsit puterea pe 11 februarie. DorinŃa
opoziŃiei sJa împlinit după ce 368 de oameni au mur it în urma acŃiunilor de
reprimare ale poliŃiei lui Mubarak. Referendumul pe ntru modificarea
ConstituŃiei din 20 martie aprobat cu 77% din votur i aduce schimbări
importante mandatului prezidenŃial, redus la 4 ani (de la 6 ani cât era până
acum), impune noi criterii pentru candidatul la pre ședinŃie să aibă vârsta peste
40 de ani și să nu fie căsătorit cu o nonmusulmană 6.
Iordania – Mii de oameni cer reforme politice. Circa 30 de pro testatari
au fost răniŃi în Amman. Regele Abdullah II a promi s reforme și a remaniat
Cabinetul. Dar aici nu trebuie așteptat ca armata s ă răstoarne monarhia, pentru
că aceasta îi este principalul susŃinător, consacrâ nduJiJse 7.7% din PIB, mai
mult armata compusă din beduini și iordanieni (excl uzând palestinienii)
imunizează Iordania împotriva oricărei contagiuni r evoluŃionare.
Bahrein ) Mica insulă de la Golful Persic are o populaŃie maj oritar șiită
fiind condusă de familia sunnită Al Khalifa ca mona rhie constituŃională –
sunniŃii domină clasa conducătoare și armata, și co ntrolează afacerile și
majoritatea terenurilor. Regatul este partener stra tegic al SUA și găzduiește
cartierul general al Flotei a VJa americane. Are o rată mare a șomajului în
rândul tinerilor șiiŃi, numeroși dintre ei protestâ nd împotriva eforturilor
Șeicului Hamad ibn Isa Al Khalifa de a crea un parl ament format exclusiv din
„effendis” (sfat al bătrânilor și notabilităŃilor). Alegerile din 2002 au permis
pentru prima dată femeilor să voteze și să candidez e, deși nicio femeie nu a
fost aleasă, șase candidate au fost numite în funcŃ ii importante de conducere.
Alegerile au fost boicotate de șiiŃi. Mari demonstr aŃii au fost organizate de
șiiŃi în favoarea democraŃiei în martie și iunie 20 05. Mișcările de stradă
începute pe 13 februarie a.c. în capitala Manama sJ au extins rapid în tot
regatul. Bahrein este teatrul confruntărilor între forŃele de ordine, care susŃin
puterea, și protestatari al căror număr este în cre ștere. OpozanŃii au cerut
plecarea de la putere a regelui Hamad. În 14 martie , trupe militare ale Arabiei
Saudite și Emiratelor Arabe Unite au intrat în Bahr ein pentru a proteja
instalaŃiile petroliere și de gaz și instituŃiile f inanciare ale regatului. Regele
Hamad bin Isa alJKhalifa a eliberat peste 300 de op ozanŃi 7.
Yemen – Singura republică din Peninsula Arabică este unul d in cele
mai sărace state din lumea arabă (șomaj de 35%) și o populaŃie formată din
52% sunniŃi, 46% șiiŃi. Pe 3 februarie zeci de mii de oameni au ieșit pe

6 Ibidem .
7 Ibidem .

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

5 străzile din Sanaa pentru a cere demisia președinte lui Ali Abdullah Saleh aflat
de 32 de ani la putere (din 1978 în Yemenul de Nord apoi din 1990 în
Yemenul unit). Deși acesta a anunŃat că nici el, ni ci fiul lui nu vor candida la
următoarele alegeri prezidenŃiale din 2013, protest atarii regimului nu sunt
dispuși să aștepte până atunci. ManifestaŃiile cont inuând, Președintele Saleh a
anunŃat că va susŃine alegerile anticipate, dar iJa avertizat pe opozanŃi să nu
riște un război civil 8.
Maroc – Este o Ńară majoritar sunnită, cu o elită foarte bo gată și o
populaŃie foarte săracă și prost plătită. Regele Mo hamed al VIJlea din dinastia
dominantă Alaui deŃine puteri executive vaste, incl usiv dizolvarea
parlamentului când dorește. Din 3 februarie regimul (monarhie
constituŃională, de jure) a comasat trupe în capita la Rabat și în marile orașe
Casablanca, Marrakesh, Fes pentru a face faŃă prote stanŃilor. Dinastia Alaui,
după modelul Mubarak, a organizat contrademonstraŃi i. Tinerii protestatari au
organizat „Mișcarea 20 februarie pentru schimbare” și au cerut restrângerea
drepturilor constituŃionale ale regelui, demiterea Guvernului, dizolvarea
Parlamentului, reformarea JustiŃiei, mișcarea fiind susŃinută de opoziŃia
islamistă și mișcarea de stânga.
Algeria – Din 1992 Ńara se află în „stare de urgenŃă” din cau za luptelor
Guvernului cu insurgenŃii islamiști. Protestele alg eriene nu au continuitatea
celor din Tunisia, Egipt și Libia, fiind mai curând răbufniri mai violente și în
mai multe orașe decât în anii precedenŃi. Protestel e au început în 28
decembrie 2010, când cel puŃin 8 oameni au murit și peste 420 au fost răniŃi.
Deși sJau mobilizat pe Facebook și Twitter, nicio f ormaŃiune a opoziŃiei nu a
reușit să capete recunoașterea ca „lider” al protes telor. Guvernul a evitat
acŃiunile represive și a promis „ridicarea stării d e urgenŃă” 9.
Libia – După modelul protestelor din Tunisia și „revoluŃiei iasomiei”
care a dus la fuga dictatorului Ben Ali ori demisie i președintelui egiptean
Mubarak, Libia a căzut pradă haosului la jumătatea lunii februarie, libienii
ieșind cu miile în stradă și cerânduJi lui Muammar Gaddafi, aflat la putere de
42 de ani, să plece. Atipismul acestei crize apare și din modul de organizare al
acestei Ńări. Libia este dotată cu un sistem politi c foarte original. De la venirea
la putere a lui Gaddafi, Ńara nu are ConstituŃie. „ Cartea Verde”, publicată de
Gaddafi în 1977, ar Ńine loc de text constituŃional pentru “Jamahiriya araboJ
libiană populară și socialistă”, numele oficial al statului libian, Gaddafi
continua să conducă Ńara fără să ocupe vreun post o ficial, în instituŃii care nu
apar nici ele codificate. La această situaŃie se ad augă și împărŃirea pe triburi,
care poate duce la divizarea Ńării în mai multe sta te. Gaddafi controla totul ca
un dictator, dar nu era șef de stat, șef de guvern sau șef de armată, ci doar șef

8 Ibidem .
9 Ibidem .

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

6 al comitetelor revoluŃionare și al gărzilor revoluŃ ionare. Libia este o
construcŃie de stat care a îmbinat socialismul arab – o transpunere a ideilor
marxiste – cu idei și norme din Coran, regimul fiin d unul hibrid laicoJreligios,
extrem de angajat împotriva radicalismului islamic, mai ales după 1995. De
aici vizibilitatea și o percepŃie de lider util pen tru Occident în lupta contra
radicalismului Islamic. Pentru Occident a fost de p referat un astfel de lider
decât o grupare radicală islamistă care se pronunŃă pentru o confruntare
deschisă, iar Kadhafi la rândul lui a știut să se f olosească de acest avantaj.
Pe 20 februarie au izbucnit protestele împotriva li derului Gadafi în
capitala Libiei, demonstranŃii preluând controlul a supra unor baze militare.
ForŃele loiale liderului libanez au răspuns prin vi olenŃă. Criza atinge etapa
războiului în data de 24 februarie când unităŃi ale armatei și forŃe paramilitare
loiale lui Gaddafi au trecut la represalii de amplo are împotriva protestatarilor,
în orașe din apropierea capitalei. Începând cu 17 m artie criza internă se
externalizează, vorbinduJse de o criză internaŃiona lă, Consiliul de Securitate
al NaŃiunilor Unite aprobând impunerea unei zone de interdicŃie de zbor
deasupra Libiei și autorizând „toate măsurile neces are” pentru aJi proteja pe
civili de atacurile forŃelor lui Gaddafi. Războiul a fost în plină desfășurare,
caracterizat prin atacuri de ambele părŃi combatant e (de la începutul
intervenŃiei, condus de la o bază NATO din apropier e de Napoli, mai multe
Ńări arabe, precum Qatarul și Emiratele Arabe Unite , au participat la această
misiune), până în data de 20 octombrie 2011, când o dată cu uciderea lui
Gadafi sJa trecut în ultima fază a războiului, peri oada aceasta caracterizânduJ
se printrJun vacuum de putere, iar „războiul civil” putând continua sub forma
luptei pentru putere între diversele facŃiuni care compun Consiliul NaŃional de
TranziŃie: rebelii militari susŃinuŃi de grupările islamice pe de o parte și marea
autoritate politică pe de altă parte, care a fost m ai liberală și a fost compusă
din foști exilaŃi și administratori ai regimului. Î n măsura în care ambele
facŃiuni, care sunt în căutarea hegemoniei politice , vor găsi o cale de
compromis, se va putea trece în etapa următoare de postconflict, îndreptânduJ
se spre o coexistenŃă pașnică.
Siria – Are o populaŃie majoritar sunnită și o minoritate ș iită alevită,
aproximativ 13%, din care face parte elita conducăt oare. Președinte Basharr
alJAssad se află la conducere din anul 2000 succedâ nd tatălui său Hafes alJ
Assad. Regimul politic condus de Bashar are relaŃii strânse cu grupările
Hamas, Jihadul Islamic, Hezbollah. Din 18 martie, m ii de protestatari au
manifestat în orașele siriene pentru a cere reforme democratice și respectarea
drepturilor omului, dar guvernul a răspuns cu arest ări în masă. OpozanŃii spun
că forŃele de securitate au tras asupra mulŃimii în noaptea de 24 martie a.c.
ucigând cel puŃin 80 de persoane. Sub presiunea pro testatarilor, pe 29 martie,
președintele Bashar a demis guvernul 10 .

10 Ibidem .

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

7 Factori cauzali în apariŃia și răspândirea „primăve rii arabe”

Factori interni
Crizele din Ńările arabe trebuiau să apară cu mult timp înainte, dar în
2011, popoarele arabe sJau trezit, saturate fiind d e cruzime, presiune și de
injustiŃie.
Criza tunisiană a fost prima care a aprins fitilul exploziv din zonă,
punânduJse în „fruntea tuturor Arabilor 11 ”, scandările „Noi suntem toŃi
tunisieni” sau „Tunisia este soluŃia” (Tunis hiya a lJHal), precum și părerile
intelectualilor și ale apărătorilor Drepturilor Omu lui ce vorbeau despre o
„paradigmă tunisiană” și de „contagiune” în toată r egiunea arabă au dus la un nou
termen „tawnassat al arab” (tunisierea arabilor). A cest lucru este valid atâta timp
cât răul este structural și cele mai multe state ar abe suferă din aceleași cauze:
„Mâncare, Haine, LocuinŃe” – privarea de una dintre aceste necesităŃi considerate
primare la care se adaugă lipsa (libertăŃii și a lo curilor de muncă), frica (de
control, de represiune, de tortură și de exil) indi că declinul unui Guvern ce
trebuie schimbat 12 . În practică, lucrurile sunt mult mai complexe, și realităŃile
sunt diverse, un cumul de factori contribuind la în Ńelegerea declanșării și
răspândirii revoluŃiilor din lumea arabă și Orientu l Mijlociu, astfel:
• factorul geografic : fiind în general Ńări cu o suprafaŃă mică (Tunisi a
– 163.610km 2, Iordania J 89.342 km, 2 Bahrein – 760 km 2, Yemen – 527.968
km 2, Maroc – 446.550 km 2, Siria – 185.180 km 2), excepŃie făcând Egipt –
1.001.450 km 2, Libia – 1.759.540 km 2, Algeria 2.381.741 km 2, acest factor a
fost unul deloc neglijabil, mai ales în cazul eveni mentelor tunisiene, în
termeni de facilitare a comunicaŃiei și a capacităŃ ii de adunare și mobilizare a
populaŃiei. Declanșată în orașele din sudJvest, miș carea de protest sJa
răspândit rapid în toate regiunile. Noile tehnologi i (Facebook, Twitter) au
jucat rolul de curier, de transmiŃător al informaŃi ilor în timp real 13 ;
• urbanizarea: rata de urbanizare fiind foarte mare J (Tunisia J peste
68% din populaŃie locuiește în orașe, Maroc – 59%, Algeria – 66%, Libia –
77%) – corelată cu o rată mare de alfabetizare și ș colarizare au dus la
creșterea populaŃiei educate și a creșterii nemulŃu mirilor legate de lipsa
locurilor de muncă și a lipsurilor sociale;
• creșterea demografică foarte ridicată J populaŃia în creștere și cu o
medie de vârstă scăzută, având un procent din ce în ce mai mare de tineri,
joacă un rol extrem de important în schimbările ce au loc. PopulaŃia aptă de

11 Bichara Khader, Tunisie: l`effet domino? , Diplomatie, nr. 49, martieJaprilie 2011, Paris, p . 69.
12 http://rkkoralla.wordpress.com/2011/03/20/arabJrev olutionJcausesJandJsimilarities/,
accesat la 03.04.2011
13 B. Khader, op.cit ., p. 70.

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

8 muncă a crescut cu două treimi, din 1980 până în pr ezent, în pofida unei
mortalităŃi infantile printre cele mai mari din lum e. Dacă în 1960, o femeie în
Orientul Mijlociu dădea naștere la 7 copii în medie , în 2000, media era de 3
nașteri pe fiecare femeie, dar sporul demografic er a același pentru că sJa ajuns
în acești ani de la o mortalitate infantilă de 50%, la un procent de 10%. Valul
de tineret a pus o presiune imensă pe salariile car e trebuiau să satisfacă
cerinŃele bazale ale lor și pe volumul de alimente necesar în zonă. 14 Explozia
demografică și rata de urbanizare crescută sJau lov it de veniturile mici și de
creșterea preŃurilor care au crescut în ultimul an cu 32%, potrivit ONU pentru
alimentaŃie și agricultură și de persistenŃa sărăci ei la scară largă în raport cu
averea unui grup restrâns de la putere 15 ;
• criza alimentelor – în 2009 un raport al Băncii Mondiale arăta că
Ńările arabe importau mai mult de jumătate din hran a lor, fiind cei mai mari
importatori de cereale din lume (alimente importate în valoare de 30 miliarde $).
PreŃurile în creștere de la jumătatea anului 2008 a u provocat valuri de
nemulŃumire și au împovărat oamenii din Ńările arab e. În prezent, NaŃiunile
Unite atrag atenŃia asupra pericolului care planeaz ă asupra Libiei în privinŃa
crizei alimentelor 16 ;
• șomajul și criza apei – datorită exploziei demografice, în următorii
ani aceste Ńări se vor confrunta cu problema penuri ei de apă J regiunea suferă
de o ariditate cronică. Din cele 22 de state identi ficate de Banca Mondială ca
fiind sub limita sărăciei în materie de apă potabil ă (cu mai puŃin de 1000m 3/
locuitor), 15 sunt Ńări arabe; șomajul afectează 15 % din populaŃie, astfel, mai
mult de jumătate din tinerii arabi visează să emigr eze, estimânduJse că cel
puŃin un milion de specialiști au părăsit regiunea în ultimele decenii 17 .
Procentul tinerilor – între 15J29 ani – era de 38% în Bahrein și Tunisia,
peste 50% în Yemen, datorânduJse creșterii rapide a numărului tinerilor întrJo
perioadă foarte scurtă. Astfel din 1990, populaŃia tânără cuprinsă în grupa de
vârstă 15J29 a crescut cu 50% în Libia și Tunisia, 65% în Egipt și 125% în
Yemen, care datorită măsurilor de modernizare aplic ate de guvernele sultanistice
au fost capabili să meargă la facultate, în special în ultimii ani. Înscrierea la
un colegiu a crescut în ultimii ani, triplânduJse î n Tunisia, fiind cvadruplă în

14 Adrian Coșăreanu, Aspectele demografice în prim pl anul politicilor economice elaborate la
toate nivelele. Care este nivelul de reușită al rev oluŃiilor din lumea arabă? în
http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option =com_content&view=article&id=440:
aspecteleJdemograficeinJprimJplanulJpoliticilorJeco nomiceJelaborateJlaJtoateJnivelelecareJ
esteJnivelulJdeJreusitaJalJrevolutiilorJdinJlumeaJa rabaJ&catid=1:latestJnews&Itemid=50,
accesat la 03.04.2011
15 J. A. Goldstone, op. cit ., p. 12.
16 http://www.fao.org/news/story/tr/item/52567/icode/ en/, accesat la 03.06.2011
17 http://scrierile.wordpress.com/2008/09/12/lumeaJar aba/, accesat la 03.04.2011

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

9 Egipt și aproape înzecită în Libia, ducând la dific ultatea creării de noi locuri
de muncă. De fapt, protestele au început cu un tână r tunisian Mohamed
Bouazizi, de 26 ani, care nu a fost capabil săJși g ăsească un loc de muncă și al
cărui stand cu fructe a fost confiscat de poliŃie. Tinerii educaŃi și lucrătorii din
Tunisia și Egipt au realizat proteste locale și gre ve pentru a atrage atenŃia
asupra șomajului, veniturilor mici și corupŃiei de stat. De această dată
protestele lor combinate au avut un ecou. 18
Șomajul nu trebuie însă confundat cu sărăcia, ce es te răspândită în
toată lumea arabă, dar când sărăcia sJa cuplat cu i njustiŃia, cu disparităŃile
foarte mari, regimurile prădătoare, situaŃia a deve nit explozivă. Arabii șiJau
dat seama că șomajul este produsul unui sistem poli tic injust, represiv și
cleptoman și al unei disfuncŃii economice; această conexiune între dictatură și
injustiŃie socială a constituit detonatorul situaŃi ei 19 ;
• PIB)ul foarte mic pe cap de locuitor (Egipt – 6200$, Tunisia –
9500$, Iordania – 5300$, Yemen – 2600$, Algeria – 7 400$, Siria – 4800$,
Maroc – 4900$, Libia – 13800$, Bahrein 40400$), iar în cazul celor mai
prospere Ńări arabe PIB/locuitor mai mare se datore ază bogăŃiei petrolului,
dar, fiindcă petrodolarii nu au fost reinvestiŃi ef icient în regiuni, în ultimii 20
de ani economia a stagnat. De fapt, câștigurile nu ajung la majoritatea
populaŃiei, ci revin unui grup redus de persoane. Î n Egipt, Mubarak și familia
sa au strâns o avere între 40 și 70 de miliarde $, și 39 dintre oficiali și oamenii
de afaceri apropiaŃi fiului lui Mubarak au acumulat averi de un miliard de $
fiecare. În Tunisia, (potrivit siteJului Wikileaks) , familia lui Ben Ali devenise
atât de acaparatoare încât înăbușea orice nouă inve stiŃie sau creare de locuri
de muncă, ce a provocat o indignare pe scară largă 20 . În ceea ce privește
nivelul de trai și condiŃiile de viaŃă (cuantificat e întrJun Index de Dezvoltare
Umană) există diferenŃe notabile de la stat la stat . Pe locul întâi se situează
Kuweitul, care se apropie de standardele Canadei, u rmat de Bahrein și Qatar.
Pe ultimele locuri se clasează Yemenul și Djibouti.
• deficitul de libertate și lipsa exerciŃiului democra tic . La capitolul
democraŃie și libertăŃi cetăŃenești, statele arabe sunt codașe, situânduJse chiar
în urma Africii subsahariene. Potrivit specialiștil or, proasta guvernare este
principala responsabilă pentru stagnarea economică și socială din regiune; arabii
suferă de un deficit de libertate, astfel încât chi ar și atunci când drepturile
cetăŃenești sunt garantate de constituŃii și de leg i, acestea sunt adesea ignorate în
practică. Participarea populară la viaŃa politică r ămâne slabă, ceea ce se
materializează în absenŃa unei democraŃii autentice . Conducătorii, chiar și cei
aleși prin vot popular, rămân lideri pe viaŃă și cr eează dinastii. CorupŃia,
nepotismul și birocraŃia paralizează instituŃiile s tatului 21 .

18 J. A. Goldstone, op.cit ., p. 12.
19 B. Khader, op. cit ., p. 72.
20 Jack A. Goldstone, op.cit., p.11
21 http://scrierile.wordpress.com/2008/09/12/lumeaJar aba/, accesat la 03.04.2011

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

10 • închiderea supapei emigrării – dacă înainte emigrarea oferea o
oportunitate, astăzi prin multiplele cordoane sanit are ale Uniunii Europene aceasta
a devenit nesigură, iar cei care intră clandestin s unt condamnaŃi la închisoare;
• renta și autoritarismul – toate Ńările arabe sunt în diverse grade Ńări
rentiere, primesc rentă fie din exportul de materii prime sau agricole, transfer
de imigranŃi, ajutoare internaŃionale, drepturi de tranzit (canalul de Suez), care
în cazul regimurilor autoritare provoacă efecte per verse: descurajează
activităŃile productive, creează un serviciu public ineficient și o populaŃie
client, docilă și foarte puŃin revendicativă și de care beneficiază doar o mică
elită clientelară, ceea ce duce la apariŃia de grav e discrepanŃe sociale 22 .
• factorul informaŃional – pe principiul „cine deŃine informaŃia deŃine
puterea” (Alvin Toeffler), o societate interconecta tă și unde câteva SMSJuri
sau conexiuni la Internet sunt suficiente pentru or ganizarea în câteva ore a
unei mulŃimi, o societate supramediatizată, scurger ea de informaŃii cu ajutorul
Wikileaks ce prezintă lumii întregi atrocităŃile au contribuit enorm la
susŃinerea protestelor de către comunitatea interna Ńională, iar comunicarea
prin reŃelele de socializare a dus la o unitate înt re protestatari, și toate acestea
au constituit un contributor major la aceste crize.
Totalitatea acestor ingrediente explozive este prez entă în ansamblul
Ńărilor unde sJau multiplicat manifestaŃiile de str adă contra vieŃii scumpe și
lipsei de libertate și de perspective.

Factori externi
Pe lângă factorii de natură internă se pot lua în c alcul și unii factori
externi, de tipul efectului avut de războiul din Ir ak asupra mentalului colectiv.
Aceste crize puteau fi anticipate, dar nu și amploa rea lor. Din momentul
deconstrucŃiei regimului lui Saddam Hussein în Irak , o parte din liderii din
zona Orientului Mijlociu extins care conduceau Ńări le de decenii cu o „mână
de fier” nu sJau simŃit prea confortabil. IntervenŃ ia în Irak nu a făcut decât să
grăbească efectul cumulului de factori.
Dacă în Tunisia se consideră că revolta populară di n stradă a fost reală
și organică pentru a îndepărta pe autocraticul Ben Ali de la putere, în cazurile
Egiptului și Libiei se consideră că și implicarea f actorilor externi a avut un rol
deloc de neglijat.
În Egipt, Moubarak a fost considerat omul Washingto nJului și al Tel
AvivJului până la un punct. A fost un dictator care șiJa reprimat opoziŃia, șiJa
dat acordul pentru „răpiri și extrădări” cu CIA, a adăpostit și torturat suspecŃii
daŃi de americani în cadrul „războiului contra tero rismului” de care se ocupa
Souleiman – vicepreședintele lui Mubarak, ce acum s usŃine junta militară de
la putere, suŃinută de SUA. Potrivit jurnalistului Webster Tarpley, se
consideră că motivul esenŃial pentru care trebuia s ă părăsească puterea nu era

22 B. Khader, op.cit ., p. 73.

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

11 doar „nemulŃumirea populară”, reală de altfel, ci d in cauza refuzului lui
Moubarak din ultimii ani de a „întări coaliŃia sunn ită” împotriva Iranului 23 .
Multe voci consideră că aceste insurecŃii au fost o rchestrate în stilul
CIA și NED care au pregătit și dispariŃia URSS. Pre zenŃa unor agitatori, precum
și difuzarea unor materiale de propagandă, redarea lui Kadhafi ca un inamic etern
al democraŃiei occidentale (uitânduJse faptul că ac esta colaborase activ cu SUA de
8 ani) dă de înŃeles că cel puŃin în Libia, revolta din Cyrénaïque nu a avut nimic
spontan, fiind pregătită de DGSE, MI6 și CIA. Pentr u a constitui un Consiliu
naŃional de tranziŃie, francezii sJau sprijinit pe contactele lui Massoud ElJ
Mesmeri, fostul confident al lui Kadhafi care a fug it din Libia în noiembrie 2010
și a primit azil politic la Paris, iar pentru a res tabili monarhia, britanicii au
reactivat reŃelele prinŃului Mohammed elJSenoussi, pretendent la tronul Regatului
Unit al Libiei, aflat în prezent în Londra 24 .
Strategia aceasta de schimbare a regimurilor dictat oriale din Nordul
Africii, altă dată dezirabile marilor puteri, vizea ză în principal Iranul.
Dacă în Strategia de Securitate a SUA din 2006, Bus h specifica clar că
Iranul constituie principala ameninŃare la adresa s ecurităŃii SUA și că după
atentatele teroriste ale Al Qaeda de la 11 septembr ie 2001, SUA își rezervă în
continuare, în mod expres, dreptul de a recurge pre ventiv la aplicarea de
lovituri militare, menite să dejoace eventuale noi atacuri asupra Americii 25 , în
cea din 2010, se reiterează faptul că Iranul amenin Ńă politica SUA și se
specifică scopul de a transforma politica iraniană pentru a o împiedica în a
mai prolifera arme nucleare, să susŃină terorismul și săJși ameninŃe vecinii 26 .
Pentru că sancŃiunile economice împotriva Iranului nu au avut efect,
revoluŃia „verde” din vara lui 2009, zisă „revoluŃi a Twitter” a eșuat în a
controla Iranul și resursele sale petroliere și gaz eifere, opŃiunea militară este
deci, ultima soluŃie, în alŃi termeni: războiul.
InsurecŃiile în lumea arabă au fost declanșate pent ru a schimba
regimuri dictatoriale reticente în a lua o poziŃie mai radicală împotriva
Iranului (și a aliaŃilor săi de facto, Rusia, China și Siria). Pentru angloJ
americani era nevoie de forŃe noi în Orientul Mijlo ciu pentru a le urma
politicile în realizarea scopului final: înlăturare a ameninŃării Iranului 27 .
ReacŃia în lanŃ privind democratizarea ar putea viz a Iranul după Libia.
Regimul de la Teheran este deja avizat și pare sufi cient de pregătit pentru a

23 http://resistance71.wordpress.com/2011/02/23/nouve lJordreJmondialJlesJrevolutionsJenJ
tunisieJegypteJetJmoyenJorientJmanoeuvresJdeJrestru cturationJgeopolitiqueJdeJlaJregionJparJ
lempire/, accesat la 03.04.2011 24 Thierry Meyssan, La Libye et la nouvelle doctrine stratégique US ,
în http://www.voltairenet.org/article169393.html, a ccesat la 03.04.2011 25 http://www.dwJworld.de/dw/article/0,,2627014,00.ht ml, accesat la 03.04.2011 26 http://www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss_ viewer/national_security_strategy.pdf,
accesat la 03.04.2011 27 http://resistance71.wordpress.com/2011/02/23/nouve lJordreJmondialJlesJrevolutionsJenJ
tunisieJegypteJetJmoyenJorientJmanoeuvresJdeJrestru cturationJgeopolitiqueJdeJlaJregionJparJ
lempire/, accesat la 03.04.2011

░ ░ ░ ░ ░ Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare „Car ol I” ● Nr. 4/2011 ░ ░ ░ ░ ░

12 neutraliza prin forŃă orice mișcare populară. Opera Ńiunile din Libia ar putea
constitui, cu unele nuanŃe, un precedent pentru o i ntervenŃie în Iran
determinată de pericolul nuclear, în condiŃiile în care Teheranul se dovedește
rigid în negocierile privind dosarul nuclear și act iv în dezvoltarea
capabilităŃilor nucleare. Însă, Iranul ar putea uti liza „vântul schimbării” în
direcŃia susŃinerii extinderii conflictelor în unel e state arabe. Bahrein are un
rol cheie între Iran și Arabia Saudită, Teheranul f iind interesat de schimbarea
regimului, ca primă etapă în destabilizarea regimul ui saudit. O intervenŃie
directă a Iranului în Bahrein – idee avansată recen t de secretarul american al
apărării, Robert Gates – este privită cu reŃinere d e Teheran datorită riscurilor
ulterioare, inclusiv de a fi atacat de SUA 28 .
Deci, se poate spune că prin schimbarea acestor reg imuri în Nordul
Africii se urmărește punerea unor regimuri compatib ile cu politicile SUA
astfel încât să se realizeze un „cordon sanitar” me nit să izoleze Iranul, așa
cum anterior această politică de „containment” a fo st promovată pentru a
izola Uniunea Sovietică. Acestea vor fi capabile să furnizeze SUA o poziŃie
cheie în desfășurarea de trupe în vecinătatea aprop iată a Iranului și să le
susŃină în politicile și strategiile lor în cazul u nui atac asupra Iranului.
Conchizând, putem spune că Africa prin importanŃa s a geostrategică a
atras creșterea atenŃiei comunităŃii internaŃionale , iar crizele interne generate
de revolte populare pentru a schimba regimurile aut oritare nu au făcut decât
să dea motive marilor puteri de a se implica și car e în spatele unor acŃiuni
numite umanitare își urmăresc propriile interese ec onomice și de mărire.

BIBLIOGRAFIE

Dufour Jean Louis, Crizele internaŃionale de la Beijing (1900) la
Kosovo (1999) , Corint, București, 2002.
Goldstone Jack A., Understanding the revolutions of 2011 , Foreign
Affairs, mai/iunie 2011, vol. 90, no.3
Khader Bichara, Tunisie: l`effet domino? , Diplomatie, nr. 49, martieJ
aprilie 2011, Paris
http://www.dwJworld.de/dw/article/0,,2627014,00.htm l
http://www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss_v iewer/national_sec
urity_strategy.pdf

28 Manuel Donescu, La ce poate duce confruntarea din Libia: democratiz are sau irakizare? în
http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy /web_exclusive/La_ce_poate_duce_razbo
iul_din_LibiaJ_democratizare_sau_irakizare_0_448155 769.html, accesat la 04.04.2011