Pictura Renas centistă [602957]

1
Pictura Renas centistă

Frumosul, reprezintă un fenomen atât de abstract, însă atât de căutat încă de la începutul
veacurilor, un element nelipsit din preocuările existențiale ale oamenilor și totuși atât de greu de
definit. Frumosul îl găsim în muzica divină a viorii, în literatură, în tot ceea ce înseamnă artă,
însă și în persoanele din jurul nostru, frumosul e în lucrurile ce ne plac,după cum se atestă și în
folclor „Nu -i frumos ce e frumos, e frumos ce -mi place mie”. Aces t fenomen este direct legat de
sensibilitatea omului, a modului prin care el privește lumea.
De-a lungul vremii, frumosul a dominat tot ceea ce înseamnă artă și nu numai. Frumosul
în arta vizuală este reprezen tată cu maestri e de inmortalizarea realului. Pictura este unul dintre
aceste modalitați de eternizare a frumosului, luând o mare amploare și precizie mai ales în
perioada renascentistă. Renașterea este perioada unei extraordinare performanțe artistice. O
întreagă direcție istoriografică valorizează î n primul rând componenta artistică, marea
eflorescență a picturii, sculpturii și arhitecturii prod use îndeosebi în spațiul italic „Bogata
Florență devine miezul artistic al Renașterii”1
Din punct de vedere istoric „R enașterea ” reprezintă o epocă în istoria Europei, care
cuprinde , în linii generale, secolele XIV -XVI, perioada de tranziție de la societatea medievală la
cea modernă. Renașterea a început în Italia, unde au apărut mai întâi germenii relațiilor
capitaliste, dar a fost un fenomen general european, care s -a dezvoltat, mai curând sau mai târziu,
în cadrul societății medievale, cunoscând deosebiri de la o țară la alta, în funcție de etapa istorică
și de situația specifică, de tradiție etc.
În ceea ce privește perspectiva artistică și ideologică „Ren așterea ” a însemnat între altele
și o modificare a conceptelor artistice. Dacă pentru omul medieval lumea, dincolo de aspectele
imediate, are o componentă transcendentă – ea este lumea lui Dumnezeu, lumea de dincolo –
pentru omul renascentist universul este plural. Spiritul divin se manifestă în lume, lumea însăși
fiind o formă a divinității. Pentru omul Renașterii, lumea se manifestă așadar și în latura ei
vizibilă. Universul renascentist beneficiază de o ordine vizuală. Aceasta constituie

1 Eugen Pohonțu, Inițiere în artele plastic e, Ed.Albatros, București, 1980, pg .187

2
corespondentul ord inii exclusiv spirituale, specifice Evului Mediu. Pentru omul Renașterii,
lumea are o formă, pentru că Dumnezeu creează lumea dându -i formă.
Noul curent este văzut de mulți ca o trezire la viață după cum afirmă Theophile Gautier :
„Iată că sosește în sfârș it acel minunat secol al XVI -lea, când spiritul uman se trezește într -o
tresărire, ca dintr -un vis adînc; intrînd în stăpânirea lui însuși. Clipă minunată și încântătoare, pe
care o exprimă cum nu se poate mai bine cuvântul Renaștere, întrebuințat pentru a desemna
ambiția acestei epoci.”2
Cei care pun în valoare această ordine vizuală sunt artiștii, care se legitimează printr -o
individualitate socială clară. Anonimatul artistului medieval dispare în fața creatorului conștient
de virtuțile sale. Individualismul este cea dintâi trăsătură a ar telor în Renaștere, care impune și
reinterpretarea vechii distincții între artele liberale și cele mecanice. Artele liberale, artele
intelectului, se diferențiază de cele artizanale, care presupun doar înzestrare și îndemânare
tehnică. Noile arte care cons tituie ordinea vizuală a Renașterii sunt pictura, sculptura și
arhitectura.
Ceea ce a dus la dezvoltarea artelor plastice în perioada renascentistă a fost prosperitatea
economică și dorința de întrecere dintre diferiț i conducători ai puterii laice și a celei bisericești.
Tocmai de aceea noile canoane impune au ca personajele din compoziții să fie prezentate
cu tot cu peisaj , iar în cazul perso najelor numeroase, totul devenea mai complicat însă nu
imposibil, artiștii încercând să redea cât mai precis impresia realității. Din această cauză, chiar
de la începutul Renașterii, principala preoc upare era pe rspectiva. Compoziț iile picturale,
trebuiau să fie atât de precise încât de multe ori au impus studii de anatomie și continuând cu
disecții pe cadavre. Totodată se reintroducea nudul, care de altfel se bucura de o atenție similară
aceleia acordată de epoca ar tistică greco -romană.
În linii mari, arta Renașterii a urmărit idealizarea formelor ținând o stransă legătură cu
natura ca și sculptura greco -romană, dar, în dorința de a se ajunge la forme de exprimare cât mai
desăvârșite, s -a ivit la unii artiști tendin ța de a porni nu de la natură, ci de la imitarea operelor

2 Theophile Gautier – Scrieri despre artă , Ed. Minerva, București 1980 , p.73

3
înaintașilor sau chiar propria producție cărora să le dea frumusețe sporită printr -o dexteritatede
execuție dusă „până la virtuozitate” , printr -o grație impunătoare, printr -o eleganță cuceritoare.
Unul dintre cei mai reprezentativi maeștrii ai Renașterii este Leonardo Da Vinci
considerat de Gautier „primul în timp care a înălțat arta la un asemenea grad de perfecțiune, încât
n-a mai putut fi depășit”.3 Operele lui transmiteau un sentiment de viață și de realitate ce se
degajă în toată opera sa, care convenea tendințelor vremii, ce se orienta spre rea l, spre individual
și uman, spre reînnodarea firului cu antichitatea greco -romană, fir întrerupt de frământările
evului mediu.
Unul dintre cele mai cunoscute picturi ale maes trului este „Cina cea de taină” capodoperă
ce ilustrează ultima masă a lui Iisus împreună cu apostolii Săi. Da Vinci reușește să recreeze
momentul cu cea mai mare încărcătură emoțională, și anume momentul în care Hristos rostește
„Unul dintre voi mă va trăda”. Emoția apostolilor domină compoziția. În stânga Mântuitorului,
Iuda se retrage înspăimântat. Iisus rămâne neclintit în centru, arătând cu mâinile întinse către
pâinea și vinul ce erau pe masă. Leonardo combină difer ite reacții individuale, gesturi și
temperamente într -o compoziție unitară. „Perspectiva geometrică, cu ajutorul căreia este redată
camera, concentrează atenția privitorului asupra figurii lui Hristos”4 Până atunci Cina cea de
Taină nu mai fusese niciodată reprezentată cu un asemnea dramatism. În ceea ce privește
procedura de creație, maestrul utilizează pentru această pictură un amestec de tempera și ulei de
tencuială uscată, tehnică experimentală, care din nefericire însă nu a rezistat în timp. Deși s -a
încercat de nenumeroase ori restaurarea capodoperei, s -au păstrat numai fragmente. Exactitatea
picturii a avut un impact vizual puternic asupra privitorilor, tocmai de aceea, această lucrare a
inspirat numeroși artiști de la Rembrant până la Warhol.
Deplinătatea lucrărilor lui Da vinci îl face cel mai cunoscut artist al tuturor timpului, el este un
misterului, al inefabilului, al crepuscularului; pictura sa pare o muzică în gama minoră”5
Concluzionând, frumosul in pictura renascentistă constă în exactitatea ilustrării
momentelor, în utilizarea tehnicilor, dar și în utilizarea sufletului creatorului. Pasiunea cu care
este redat frumosul se face prin intermediul sentime ntelor artistului, la fel ca și un poet ce -și

3 Idem , p.75
4 Arta de la Apogeul renașterii până în secolul XVIII , Ed.Litera, p.155
5 Theophile Gautier , op.cit ,p.81

4
exprimă sentimentele prin intermediul cuvintelor, în aceeași măsură pictorul se exprimă liber pe
pânză creând ceea ce noi numim arta frumosului. După cum afirma Gautier, pictorii epocii
renascentiste sunt zei a i picturii ce „pun stăpânire pe sufletul nostru în care fac să răsune pentru
totdeauna divina muzică, ecou al lumii radioase, supraomenești, pe -ale cărei tărâmuri vedem
ivindu -se Frumosul”6

Mureșan Alexandra
III,Litere, En/Ro

6 Idem , p.93

5
Bibliografie:
Arta de la Apogeul renașterii până în secolul XVIII , Ed.Litera ;
Fleming William, arte și idei, vol II, Ed. Meridiane, București 1983 ;
Gautier Theophile – Scrieri despre artă, Ed. Minerva, București 1980 ;
Eugen Pohonțu,Inițiere în artele plastic e, Ed.Albatros, București, 1980 ;