UNIUNEA EUROPEANĂ : SPA ȚIUL PUBLIC ȘI IDENTITĂ ȚI POLITICE Coordonator științific: Lect. Univ. Dr. Lucian Dîrdală Absolvent master: Alina -Andreea… [602905]

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI
CENTRUL DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE DISERTA ȚIE

Coordonator științific:
Lect. Univ. Dr. Lucian Dîrdală

Absolvent: [anonimizat]:
Alina -Andreea Lungu
ZI

IAȘI
IULIE, 2016

2
UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAȘI
CENTRUL DE STUDII EUROPENE
SPECIALIZAREA Studii Europene

UNIUNEA EUROPEANĂ : SPA ȚIUL PUBLIC ȘI
IDENTITĂ ȚI POLITICE

Coordonator științific:
Lect. Univ. Dr. Lucian Dîrdală

Absolvent: [anonimizat]:
Alina -Andreea Lungu
ZI

IAȘI
IULIE, 2016

3
CUPRINS

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
PARTEA I
Capitolul I ‒ Democra ția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 6
1.1. Repere teoretice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 6
1.2. Fundamentarea democra ției moderne ………………………….. ………………………….. ……… 7
1.3. Democra ția liberală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
1.4. Critica democra ției liberale ………………………….. ………………………….. …………………. 12
1.5. Democra ția neliberală ………………………….. ………………………….. …………………………. 15
Capitolul II ‒ Spațiul public european ………………………….. ………………………….. ……………….. 16
2.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 16
2.2. Planul D pentru Democra ție, Dezbatere și Dialog ………………………….. ……………….. 18
2.3. Identită ți politice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 20
PARTEA A II -A
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 28
Studiu de caz I ‒ Atentatele teroriste – Charlie Hebdo, Paris, Bruxelles ………………………….. . 28
3.1.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 28
3.1.2. Charlie Hebdo ( 7 ianuarie 2016 ) ………………………….. ………………………….. ………. 30
3.1.3. Paris ( 13 noiembrie 2015 ) ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
3.1.4. Bruxelles ( 22 martie 2016 ) ………………………….. ………………………….. ……………… 34
3.1.5. Solidaritatea europeană și interna țională ………………………….. …………………………. 36
3.1.5.1. De la Charlie Hebdo la Paris ………………………….. ………………………….. …………….. 36
3.1.5.2. Bruxelles ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 39
3.1.6. Eforturi legislative și de politică public ă antiteroriste ………………………….. ……….. 40
Studiu de caz II ‒ Criza migra ției în Uniunea Europeană ………………………….. …………………… 46
3.2.1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 46
3.2.2. Criza migran ților din Europa ………………………….. ………………………….. …………….. 48
3.2.3. Reac ții pozitive ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 50
3.2.4. Reac ții negative ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 60
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 64

4
ARGUMENT

Lucrarea de faț ă își propune o analiză a procesului democratic și a spa țiului public în
Uniunea Europeană , în lumina unor evenimente recente care generează provocări la adresa
identită ților politice și pot conduce la erodarea institu țiilor democratice și a culturii politice
bazate pe plu ralism și toleran ță.
Amenin țarea terorismului islamic și criza generată de valul de refugia ți din Orientul
Mijlociu sunt două dintre subiectele cel mai intens dezbătute astăzi, în spa țiul comunitar.
Această cercetare î și propune să identifice efectele acestor controverse asupra spa țiului public
european și, indirect, asupra democra ției în sistemele politice europene. Din acest punct de
vedere, consider că tema este relevantă pentru specializarea Studii Europene, ea presupunând
o com binare a demersului politologic cu cel de analiză a comunicării prin mass media
conven ționale sau prin intermediul re țelelor sociale.
De-a lungul timpului, democraț ia a reprezentat un concept -cheie al teoriei politice,
generând diverse interpretări și fun damentând numeroase abordări în studiul regimurilor
politice. Primul capitol al lucrării, consacrat conceptului de democra ție, realizează o succintă
incursiune în istoria teoriei și practicii democratice și încearcă, ulterior, să eviden țieze rolul
dezbater ii și dialog ului, al iniț iativei cetățenești, al nevoii de protec ție a drepturi lor
fundamentale de care trebuie să beneficieze un cetățea n.
În al doilea capitol , intitulat „Spa țiul public” , va fi introdus acest concept și va fi
explorată rela ția exis tentă între vorbitor și public. De asemenea, voi analiza semnifica ția
tensiunilor la care este supus spa țiul public, mai ales în condi ții de criză, întrucât n ivelul de
informare și de în țelegere al membrilor societă ții influen țează mult capacitatea lor de
cooperare, esen țială pentru stabilitatea democra ției. Reprezentând o sferă de ju stificare
politică intrinsecă democra ției, conceptul de spa țiu public fundamentează l egitimitate a
democratică, prin aceea că într -un astfel de sistem nu trebuie exclus de la de liberare niciunul
dintre cetă țenii afecta ți.
Al treilea capitol este rezervat celor două studii de caz. Primul se axează pe
provocările terorismului islamic, analizând modul în care s -au reflectat în spa țiul public
european atentatele teroriste din ianuar ie 2015 (săptămânanul satiric parizian Charlie Hebdo
și acțiunile asociate), noiembrie 2015 (Paris) și martie 2016 (Bruxelles). Cel de -al doilea se

5
referă la criza generată în Uniunea Europeană de valul de refugia ți (migran ți) din Orientul
Mijlociu și Afr ica de Nord, în marea lor majoritate de religie musulmană.
În ceea ce prive ște primul studiu, am ales sa abordez această temă deoarece terorismul
a devenit unul din subiectele cele mai intens dezbătute în mass -media și, în general, în spa țiul
public european. Doresc să analizez raportul dintre terorism, democra ție, spa țiu public și
identită ți politice, întrebarea esen țială fiind dacă terorismul și efectele sale societale
contribuie la distrugerea sau – din contra – la întărirea spa țiului public european. Între
atentatul de la sediul Charlie Hebdo și atacurile ulterioare există o legătură evidentă, motiv
pentru care le reunesc în acela și capitol.
Aceea și întrebare este formulată și în cazul crizei migran ților. În spa țiul public și-au
făcut sim țită prezen ța numeroase discursuri extremiste sau care incitau la ură, dar nu au lipsit
nici actele de comunicare benefice, prin modul în care formulau problema identită ții politice
și civice europene și a compatibilită ții ei cu identitatea religioasă.
Lucrarea încear că să ilustreze modul deosebit de complex în care comunicarea, ca
activitate constitutivă pentru spa țiul public, afectează func ționarea sistemelor democratice
contemporane.

6
PARTEA I
Capitolul I ‒ Democra ția

“Democrația este puterea poporului bine informat ”
(Alexis de Tocqueville )

1.1. Repere teoretice

Din vremuri străvechi, unii oameni și-au imaginat un sistem politic ai cărui membri se
consideră egal i din punct de vedere politic, guvernează împreună și sunt î nzestra ți cu toate
calită țile, institu țiile și resursele necesare pentru a se autoguverna. ,,Ideea aceasta, ca și
metodele ce o pun în aplicare, a apărut în prima jumătate a secolului V î. H la greci care, de și
puțini la număr și pozi ționați pe un fragment minuscul din suprafa ța lumii, au exercitat o
influen ță excep țională în istoria universală.”1 Grecii, în special atenienii, au fost primii care au
produs pri ma transformare democratică: de la ideea și practica guvernării de către cei pu țini la
ideea și practica guvernării de către cei mul ți.
Democrația este un fenomen complex, „o formă politică ce a demonstrat de -a lungul
timpului o mare capacitate de adaptar e la diferite condiții, o mare capacitate de învățare și un
imens potențial de transformare”. Definiția propusă de Joseph Alois Schumpeter s -a impus
mai ales pentru că permite identificarea precisă a regimurilor democratice și a celor care nu
sunt democrat ice, dar și evaluarea modului în care, într -un regim democratic se amplifică sau
se diminuează spiritul democratic. Pentru Schumpeter, așadar, „metoda democratică este acea
ordine instituțională prin care se ajunge la decizii politice, ordine în care unel e persoane obțin
dreptul de a decide, în urma unei înfruntări concurențiale pentru obținerea votului popular”.
„În orice caz, definiția lui Schumpeter face posibilă existența unui punct de plecare ideal
pentru a începe o discuție despre democrații reale, despre regimurile democratice care au
existat cu adevărat și care există în zilele noastre”2.

1 Robert A. Dahl. ,,Democra ția și criticii ei”, Institutul European, Iași, Civitas -14, 2002, p. 9
2 Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horațiu T. Gorun, Introducere în Știința politică – regimuri politice, participarea
politică, elitele politice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2003, p. 202

7
1.2. Fundamentarea democra ției moderne

La mijlocul secolului al XIX -lea, când chestiunea câștigării libertății fusese tranșată pe
continentul european și zilele monarhiei creștine pă reau numărate, liberalii au început să
analizeze compatibilitatea dintre libertatea cucerită și aspirația crescândă spre egalitate.
Alexis de Tocqueville (1805 -1859), atent observator al mediului social și politic, a fost
convins că evoluția către democraț ie era inevitabilă în contextul noii ordini mondiale, iar
resortul îl constituia preocuparea pentru egalitate. Ceea ce l -a determinat pe filosoful francez
să analizeze democratizarea ca pe o transformare în profunzime a structurilor sociale, a fost
percepț ia democrației nu doar ca o simplă formă de guvernare, ci ca „o stare socială care
afectează ansamblul moravurilor și sentimentelor”3.
Tocqueville dădea termenului de „democrație” două acce pțiuni. Pe de o parte, în
context politic, desemna sistemul reprezentativ bazat pe extinderea drepturilor civile. Pe de
altă parte, avea mai mult în vedere democrația socială ca societate a cărei valoare
fundamentală era egalitatea.
Acest ultim tip de soc ietate genera ceea ce Tocqueville numea individualism.
Caracterul individualist al societății democratice consta în încrederea în rațiunea individului
ca unica bază a opiniei și credinței, la care se adăugă concentrarea egoistă asupra scopurilor
personale4.
Afirmarea rațiunii individuale era o abordare democratică firească care susțineau ideea
de egalitate î n plan intelectual. Concentrarea asupra propriilor idealuri determina o sporire a
ambițiilor și a competitivității care, într -o societate în care cursa pentru înavuțire și putere era
deschisă tuturor, nu putea fi decât acerbă. În aceste condiții, eșecul nu mai putea fi pus pe
seama dezavantajelor moștenite și părea să facă dovada inegalității dintre aptitudini.
Democrația presupunea în viziunea lui Tocqueville o dezvoltare treptată a „egalității
de condiție” care, chiar dacă nu determina sfârșitul inegalit ăților sociale și economice, va face
însă că acestea să nu mai fie insurmontabile. Inegalitatea poate exista, dar temporar, atât timp
cât schimbarea condiției de origine este posibilă.

3 Olivier Nay, Istoria ideilor politice , Ed. Polirom, 2008, p.384
4 Jack Lively , „Tocqueville, Alexis de”, în Enciclopedia Blackwell a gândirii politice , coordonator David Miller,
Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, p.743

8
Aspirația către egalitatea de condiție va determina în cele din urmă eg alizarea
condițiilor. Dar, cu cât egalitatea devine mai puternică, cu atât și disensiunile se accentuează.
Urmarea firească va consta în amplificarea continuă a revendicărilor democratice5. Egalitatea
are capacitatea de a crea amenințări la adresa libertății. Astfel, în concepția gânditorului
politic francez, procesul de nivelare socială poate determina mediocritate, uniformitate și
conformism care ar duce la un nou gen de despotism6. Pe de o parte, Tocqueville aprecia
avantajele democrației. Considera că, în plan moral, prin va lorizarea virtuților individuale și
crearea posibilității participării tuturor la viața publică, aceasta permite realizarea unei
societăți mai drepte.
Pe de altă parte, atrăgea atenția pericolului instaurării unui nou tip de despotism atât
timp cât nu se a corda nici o protecție libertăților. Astfel, în concepția sa, pasiunea nemăsurată
pentru egalitate duce în mod inevitabil la excese politice și da ca exemplu lumea antică. Aici,
majoritățile de circumstanță decid în adunările populare, fără însă a fi preoc upate de apărarea
libertății sau a drepturilor minorității. Legile nedrepte vor isca nemulțumiri și violențe care
vor determina poporul să caute ajutor în persoana unui conducător puternic care, în cele din
urmă, va ajunge să guverneze urmărind doar propri ul interes7.
La sfârșitul secolului al XIX -lea, principiile statului de drept gândeau drepturile nu
potrivit dreptului natural, ci în baza legii statului. Principiile statului de drept erau :
reprezentarea, separația puterilor și controlul de conformitate al actelor administrației cu
legile statului prin justiția administrativă. Legea era doar expresia majorității și nu constituia o
garanție suficientă pentru drepturile cetățenilor. Atunci câ nd noul fundament al drepturilor a
fost identificat în constituție, s -a făcut trecerea de la statul de drept la democrație8.
Filosofia politică actuală are ca obiect de studiu echilibrul voințelor. Abordarea este
însă acum mai largă și nu include doar individul, ci și grupurile, încercând să stabilească
condițiile etice care să permită realizarea acordurilor în dem ocrație. Apoi, este necesar să se
găsească soluții pentru inegalitățile sociale fără a se aduce atingere libertăților. Societatea
democratică actuală este confruntată cu necesitatea de a găsi regulile și proc edurile de

5 Olivier Nay, Istoria ideilor politice , Ed. Polirom, 2008, p.385
6 Sandro Mezzadra, Libertate și egalitate în gândirea politică modernă , în Politica si statele, coordonator
Raffaela Gherardi, Institutul European, 2008, p.76
7 Olivier Nay, Istoria ideilor politice , Ed. Polirom, 2008, p.385
8 Gustavo Gozzi, „Drepturi și istoria constitițională”, în Politica si statele , coordonator Raffaela Gherardi,
Institutul European, 2008, p.65

9
deliberare permanentă , expresia plura lității opiniilor, competiția liberă a argumentelor și
ordonarea pașnică a diferendelor9.
Democrația inspirată de ideile lui Rousseau nu acceptă ideea unei constrângeri juridice
a vieții politice. Suveranitat ea poporului tr ebuia să se exprime liber, fără a fi împiedicată de
norme legale. În timp însă, gândirea liberală a devenit preocupată de stabilirea unor reguli
pentru garantarea drepturilor persoanei și limitarea puterii arbitrare a statului.
1.3. Democra ția liberală

Ca urmare, teoria democratică modernă este preocupată de reflecția asupra dreptului.
Democrația liberală promovează atât „dreptul” ca tehnică ce garantează stabilitatea normelor
și încadrează viața statului, dar și „ drepturile” ca ansamblu de libertăți fundamentale atașate
ființei umane10.
Filosoful german Jürgen Habermas (n.1929) s -a preocupat să fundamenteze o teorie a
statului de drept din perspectiva locului pe care dreptul îl ocupă în democraț ie. Viziunea sa a
încercat să împace teoriile democrației directe care acordă o încredere absolută voinței
generale cu tezele constituționaliste care arată că voința generală este capabilă de excese și, ca
urmare, trebuie încadrată în proceduri stabile și impersonale.
În ciuda imperfecțiunilor și a limitelor sale, democrația, ca scop legitim, poate fi
întărită prin rațiune. Statul nu este dușmanul libertăților, ci se constituie într -o instanță
supremă care organizează societatea politică. În acest cadru, dr eptul devine instrumentul care
protejează libertatea.
Habermas a dezvoltat o concepție care acorda un rol primordial respectării dreptului și
care se bazează pe principiul deliberării ca instrument al participării civice la viața politică.
Dreptul trebuie să aibă un rol central în construirea societății democratice, dar fără a se situa
deasupra voinței cetățenilor.
În concepția lui Habermas, dreptul este legitim doar dacă sunt îndeplinite două
condiții: cetățenii, ca beneficiari ai dreptului, sunt și autor ii lui; dreptul rezultă din deliberarea
colectivă, dintr -un acord global rezultat în urma discuției la care participă toți cetățenii.

9 Olivier Nay, op.cit , Ed. Polirom, 2008, p.581
10 Idem, p.584

10
Astfel, libertățile își păstrează autonomia doar dacă cetățenii pot stabili conținutul regulilor,
iar la nevoie să intervi nă pentru a le modifica.
Potrivit filosofului german, dreptul este condiția democrației moderne, dar nu este o
sursă de legitimitate. Dreptul are valoare doar ca tehnic ă de elaborare a voinței cetățenilor.
În ceea ce privește separația puterilor în stat , în concepția lui Habermas nu există decât
două puteri: puterea legislativă, care elaborează normele conform deliberărilor care au loc
între cetațeni; puterea administrativă, care reunește executivul, însărcinat cu aplicarea legilor,
și justiția, care asi gura respectarea legilor.
Această dist incție dualistă a fost criticată pe motiv că nu se conformează întrutotul
realită ții. Întărirea guvernelor în fa ța adunărilor, rolul administrației în elaborarea normelor,
rolul activ de interpretare a normelor de căt re judecătorii constituționali consacra puterii
executive și judiciare un rol determinant în aplicarea dreptului în democrațiile actuale. Ca
urmare, ar fi mai important să se stabilească mijloace de îmbunătățire a intervenției cetățenilor
și de a întări co ntrolul asupra organelor care participă la elaborarea dreptului în democrație11.
Habermas distinge trei drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze un
cetățean într -o societate democratică:
1. libertatea individuală – pe lângă faptul că este înțeleasă ca un „drept privat” care
asigura autonomia individului protejându -l împotriva statului, aceasta este și „un drept
civic” pentru că societatea civică nu poate fi considerată distinctă de societatea
politică.
2. dreptul la egală participare la procesul de formare a opiniei publice – în
conformitate cu accepțiunea antică a termenului de „libertate”, când cetățenii liberi
participau la viața publică.
3. dreptul la egalitate de șanse – drept care le condiționează pe primele do uă, drept fără
de care societatea ar fi profitabilă doar pentru elitele sociale12.
La nivel mondial, Habermas considera că internaționalizarea economiei constituie un
pericol pentru drepturile și libertăț ile individului. Ca remediu, propune crearea de „spații
publice regionale”, domeniu în care țările europene au deja un avans în urma procesului de
unificare. În viziunea sa, este necesară nașterea unei constituții europene, organizarea unor

11 Olivier Nay, op. cit , p.587
12 Idem, p.589

11
instituții fede rale, recunoașterea unei noi cetățenii și reorganizarea societăți i civile la scara
supranațională .
Ideile sale nu implică reproducerea modelului de stat -națiune la nivel european, căci
nu se are în vedere integrarea culturală a popoarelor și nici nu urmăre ște o definiție etnică a
națiunii europene. Pe de altă parte, dorește crearea unei comunități juridice europene. Pentru a
avea șanse reale de reușită, o astfel de comunitate nu trebuie să se limiteze doar la integrarea
juridică a sistemelor naționale ci tr ebuie să mobilizeze toate forțele sociale organizate: partide
politice, grupuri de interese, organizații nonguvernamentale, etc13.
Pe lângă toate acestea trebuie să se realizeze și o reorganizare a sistemului politic
internațional. În prez ent, dreptul internațional este abia la început și relațiile internaționale se
sprijină pe principiul balanței de putere, departe de regulile și procedurile democratice.
Habermas crede că a venit timpul c a logica raporturilor de forță să fie înlocuită cu l ogica
dreptului. Mai mult, trebuie gândit un „drept cosmopolit” care să impună respectarea
drepturilor omului și a principiilor democrației.
Victoria incontestabilă a democrației liberale în fața oricărei alternative politice a fost
anunțată de Francis F ukuyama în lucrarea sa „Sfârșitul istoriei și ultimul om”. Deși a fost
vehement criticată, această izbândă declamată sub formula „sfârșitul istoriei” a fost aureolată
si de sfârșitul comunismului și falimentul public al civilizației sovietice. Democrația e ra
anunțată ca sfârșitul cel bun al căutărilor omenirii: orice comunitate politică o va adopta ca
formă desăvârșită a ordonării relațiilor dintre indivizi. Lumea în care trăim este una
democratică și liberală prin moravuri și ideologie, dar și prin multipl icarea vocilor pe scena
internațională14.
Potrivit lui Fukuyama, democrația liberală modernă recunoaște toate ființele în mod
universal, protejându -le drepturile. Partici parea la guvernare se realizează prin intermediul
votului în cadrul alegerilor periodi ce. Autoguvernarea populară implica autoritatea sub forma
promulgării legilor democratic determinate, adică reguli după care omul se conduce pe sine în
mod conștient15.
Democrația nu are o rațiune econ omică, dar dezvoltarea economică o face posibilă
prin în lăturarea barierelor și crearea condițiilor generale de egalitate a ș anselor. Astfel, statul

13 Idem, p.595
14 Cristian Preda, Tranziție, liberalism și națiune , Ed. Nemira, 2001, p. 60
15 Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om , Ed. Paideia, 1992, p. 201

12
unive rsal și omogen care apare la sfâ rșitul istoriei se sprijină pe stâlpii recunoașterii și
economiei.
În plan general, democrația liberală se preocupă de importa nța libertății și drepturilor
individuale: orice persoană trebuie să fie liberă să participe la v iața publică în timp ce viața sa
privată trebuie să fie ferită de orice intruziune din partea statului. Dreptul de proprietate,
dreptul la libera exprimare, libertatea religiei, dreptul de a candida sunt drepturi și libertăți pe
care liberalii le consideră fundamentale pentru realizarea idealului democratic16. Această
formă de democrație este răspândită mai ales în rândul democrațiilor occidentale.
Democrația presupune conducerea de către majoritatea oamenilor. Atunci însă când
majoritatea încearcă să deposedeze indivizii de drepturile lor fundamentale este necesară
schimbarea. Un regim arbitrar și tiranic poate fi ocolit prin responsa bilizarea guvernământului
față de nevoile și interesele oamenilor.
1.4. Critica democra ției liberale

Principalul contestatar al concepției liberale în rândul democrațiilor occidentale este
social -democrația, concepție strâns lega tă de ideologia socialistă17.
Principala critică o constituie ideea că democrația liberală plasează clasa muncitoare și
săracii la discreția celor bogați. Banii reprezintă o sursă de putere, cei bogați având astfel
posibilitatea să candideze și s ă influențeze politicile guvernamentale.
Pe de altă parte, conceptul de bază al social -democrației este egalitatea, adică putere
egală atât în societate cât și în guvernare. Democrația presupunând guvernarea poporului, este
firesc ca fiecare să aibă o infl uență egală în guvernare.
În aceeași măsură este necesară și o distribuire pe baze mai egale a puterii economice.
Pentru aceasta, social -democrații propun redistribuirea bogăției pentru promovarea egalității,
un control public în locul celui privat asupra resurselor naturale și industriilor majore, precum
și controlul muncitorilor la locul de muncă18. Pentru ei, libertatea adevărată este imposibilă în
condițiile unor mari inegalități de bogăție și putere. Chiar și în țările comuniste a existat o
viziune cu privire la idealul democratic: democrația populară. Din această perspectivă,

16 Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic , Ed.Polirom, 2000, p.53
17 Ibidem.
18 Idem, p.53

13
democrația va fi realizată doar în momentul în care guvernul conduce în interesul oamenilor
obișnuiți: proletariatul sau clasă muncitoare.
Democrația nu mai este priv ită azi numai ca un regim politic, adică un mod de
organizare a autorității, o sumă de reguli explicite ce stabilesc mijloacele de dobândire și
exercitare a puterii. Este înțeleasă și că o stare socială, ca mod de cooperare umană, în care
deosebirile de ra ng și statut dintre indivizi tind să se atenueze19. Ca stare socială, democrația
este singura care promovează mobilitatea în ideea progresului neîntrerupt al egalității ca ideal.
Ca regim politic, se deosebește de toate formele de tiranie prin lupt a continuă împotriva
violenței.
Fareed Zakaria numește „democrații neliberale” regimurile alese în mod democratic,
unele chiar realese sau reconfirmate prin referendum, dar care, mai devrem e sau mai târziu,
ignoră limitele constituționale ale puterii lor și îi privează pe cetățeni de unele drepturi
elementare20.
Este a devărat că democrațiile liberale presupun nu doar un stat de drept, separarea
puterilor și protejarea libertăților fundamentale ale cetățenilor, ci și un sistem politic
caracterizat de alegeri libere și corecte. Dar, există situații în care alegerile democ ratice au
adus la putere dictaturi sau au dus la accentuarea conflictelor și tensiunilor etnice.
Din punctul de vedere al lui Zakaria, Rusia este un bun exemplu de democrație
neliberală care are mari șanse de a -și păstra acest statut în ciuda reformei pol itice pe care a
început -o după părăsirea comunismului. Rusia a inițiat o reforma politică, trecând la alegeri
libere și corecte în speranța construirii unei democrații liberale de tip occidental. Prezentul
dezvăluie însa o autocrație rezultată din alegeri, libertăți garantate doar teoretic și o economie
cu reforme insuficiente, la care se adaugă coru pția sufocantă.
Pe de altă parte, China, o altă putere importantă aflată în plină ascensiune, are mai
mari șanse de a deveni o reală democrație, în condițiile i nițierii unei reforme economice
înaintea celei a sistemului politic. Deși rămâne o societate închisă, condusă de Partidul
Comunist, aceasta se liberalizează mai ales în domeniul economic și jur idic. Dacă dezvoltarea
economică și construirea unei clase de m ijloc puternice vor fi urmate și de reforma sistemului
politic, atunci lumea viitoare va include și China pe harta democrațiilor liberale.

19 Cristian Preda, Tranzitie, liberalism si natiune, Ed. Nemira, 2001, p.61
20 Fareed Zakaria, Viitorul libertății.Democrația neliberală în Statele Unite ale Americii și în lume , Ed. Polirom,
2009, p.16

14
O democrație veritabilă nu poate fi concepută fără existența partidelor politice care
reprezintă mecanismele prin car e poporul se exprimă și își instituționalizează valorile morale
și politice în societatea modernă. Fără partide, nu ar exista politică, ci doar un joc al unor
indivizi, grupuri de interese sau dictatori21.
Nu există un tipar prestabilit pentru democrațiile neliberale, amestecul dintre
democrație și autoritarism variind de la o țară la alta. De multe ori, elemente de veritabilă
democrație coabitează, în mod mai mult sau mai puțin fericit, cu practicile neliberale. As tfel,
în multe cazuri, alegerile, chiar dacă nu sunt pe deplin libere, reflectă participarea populației
la politică și sprijinul ei pentru conducătorii aleși.
Democrațiile neliberale vizează un mare număr de democrații care se confruntă cu
greutățile tra nziției. Finalitatea procesului lor de transformare rămâne însă incert. Multe dintre
ele se transformă în cele din urmă în dictaturi, alegerile nefăcând altceva decât să îi legitimeze
pe cei care au pus mâna pe putere. Însă, atunci când țara este sub condu cerea unui autocrat
liberal, există mult mai multe șanse pentru transformarea într -o democrație liberală. În alte
țări, sistemul democratic neliberal evoluează în cele din urmă într -o direcție constituțională și
reformistă. Aici valorile democratice consti tuie un stimulent suficient pentru reformă.
Istoria a arătat însă că drumul către democrație rămâne presărat de pericole. În unele
cazuri, mișcarea rapidă către democrație a subminat autoritatea statului și a determinat
conflicte etnice și regionale. Relaț ia dintre democrație și liberalismul constituțional nu este
lipsită de tensiuni. Liberalismul constituțional pretinde limitarea puterii ca o formă de aparare
împotriva conducătorilor ale căror interese se opun intereselor poporului. Democrația susține
însă acumularea și folosirea puterii.
Acesta a fost motivul pentru care unii liberali considerau că democrația poate fi un
dușman al libertății. Atunci când guvernarea democratică crede că deține suveranitatea și deci
puterea absolută există pericolul central izării puterii, deseori prin mijloace neconstituționale22.
De multe ori, conducători aleși în mod democratic, care au afirmat că reprezintă poporul, au
preluat atribuțiile și drepturile celorlalte autorități ale statului. Această uzurpare este mai puțin
vizibilă pe verticală, când privește preluarea atribuțiilor altor ramuri ale guvernării unei țări.
Dar este des întânită pe orizontală, când afectează autoritățile regionale și local e, grupurile
nonguvernamentale și chiar oamenii de afaceri.

21 Idem, p.83
22 Idem, p.90

15
Zaka ria consideră că centralizarea necontrolată este inamicul democrației liberale și că
doar descentralizarea duce la limitarea autorității guvernamentale. Cu toate acestea, o
guvernare puternică nu implică în mod necesar o guvernare eficientă. Guvernele care preiau
atribuțiile altor puteri ale statului nu conduc țări stabile și bine organizate.
1.5. Democra ția neliberală

Fareed Zakaria se folosește de exemplul Statelor Unite care, deși au un guvern cu
puteri limitate, posedă un sta t foarte eficient. El crede că legitimitatea unui guvernământ dă
acestuia șanse de reușită căci îi permite luarea unor măsuri dure prin constituirea de coaliții.
Legitimitatea înlatură coerciția și impune supunerea voluntară în fața legii23.
O altă sursă de abuzuri într -un sistem democratic o poate constitui poporul însuși.
Esența guvernării democratice constă în suveranitatea absolută a majorității. Uneori, însă,
majoritățile sunt cele care anulează separația puterilor în stat, subminează drep turile omului și
deturnează vechile tradiții de toleranță și echitate. Mai ales democrațiile de dată recentă
manifestă astfel de tendințe. Pe măsură ce societatea se deschide, politicienii care luptă pentru
putere cer votul poporului folosind cel mai la în demână și mai ușor de înțeles limbaj:
solidaritatea de grup în opoziție cu alt grup. Rezultatul se concretizează în conflicte etnice sau
religioase. În lipsa tradiției liberale, ascensiunea democrației aduce cu ea atitudini naționaliste
și războinice24.
Ceea ce constituie o certitudine este că o veritabilă democrație liberală se constituie
prin reforme politice și economice, ba chiar și sociale, fundamentate pe valorile tradiționale
liberale. Dar, în lumea de azi, există zone în care este nece sar a se face opțiunea între ordine și
instabilitate, între liberalism și democrație, între laicitate și radicalism religios.

23 Idem, p.90
24 Idem, p.100

16
Capitolul II ‒ Spațiul public european

“Comunicarea, de orice natură ar fi ea, nu se mai poate face doar prin intermediul
media tradi ționale. Mai mult decât atât, din ce în ce mai des, în func ție de grupurile cărora se
adresează, comunicarea se face prin intermediul mijloacelor mediei sociale. Comunicarea
europeană se înca drează, evident, în această paradigmă.”
(Mădălina Sisu – “Dilemele comunicării UE”)

2.1. Introducere

Uniunea Europeană se confruntă, în prezent, cu o importantă criză de comunicare, care
are consecin țe enorme î n toate domeniile sale de activitate. Toate Eurobarometrele arată că
cetățenii europeni consideră că problemele lor nu sunt luate în considerare a șa cum se cuvine
de către Uniune, că nu există niciun spa țiu public adecvat în care să facă toate problemele l or
importante observate, în care să -și exprime drepturile.
În sensul său cel mai larg, spa țiul public este camera socială care se creează atunci
când indivizii dezbat preocupări comune. Aceasta descrie o rela ție între vorbitori și public,
care se cree ază de către actorii sociali ce se confruntă cu efectele cooperării și incluziunea
părților afectate.
Dezvoltarea Uniunii Europene ca un nou tip de regim politic este strâns legată de
dezvoltarea acesteia ca un spa țiu de comunicare. În mod tradi țional, teoria politică și teoria
mass -media s -au gândit la spa țiul de comunicare și spa țiul public a fi ceea ce se întâmplă în
interiorul statelor na ționaliste. Dar acest tip de perspectivă devine rapid deficitară, deoarece
Uniunea Europeană manifestă tot mai mult cara cteristicile unui regim politic suprana ționalist.
Mai mult decât atât, regionalismul și naționalismul la nivel de sub -stat duc la crearea unor
spații mai distincte sub nivelul de stat , ducând la fragmentarea și diferen țierea publicului
național.
Spațiul public este o condi ție prealabilă pentru realizarea suveranită ții populare, pentru
că, în principiu, este dreptul tuturor oamenilor să vorbească fără nicio limitare, fie pe teme ,
participare, întrebări, timp sau resurse. Ideea unui spa țiu public oferă un f el de aranjament

17
deliberativ care se potrive ște cerin ței teoriei discursului, și anume că o normă este considerată
a fi legitimă numai atunci când toate cele afectate l -au acceptat într -o dezbatere liberă și
rațională. Un spa țiu public are func ții de rezol vare a problemelor, deoarece cre ște nivelul de
informare și înțelegere între coopeeran ți, dar cel mai important, este o sferă de justificare
politică intrinsecă a democra ției. Este de bază pentru conceptul de legitimitate democratică,
deoarece gravitează p e probabilitatea de a include toate poten țialurile afectate.
,,Legitimitatea democratică nu poate rezulta din participarea directă și deplină în
procesul de luarea a deciziilor colective a șa cum oamenii sunt rareori prezen ți în luarea
deciziilor î n statele moderne complexe.”25
Mijloacele de comunicare t ot mai moderne și numeroase fac ca societă țile să fie
catalogate drept ,,soci etăți mediatice” sau ,,democra ții centrate pe mass -media”26. Aceste noi
tehnologii de comunicare ajută la capacitatea indivizilor de a se exprima în spa țiul public dar
le și limitează participarea la comunicarea politică cât și a dezbaterilor public e cu privire la
deciziile politice.
Publicul are șansa de a alege între mai multe mijloace de informare politică dar totu și
putem observa că rezultatele noilor tehnologii de comunicare nu au dus la consolidarea
participă rii politice a publicului iar unii sunt de părere că aceste tehnologii nu au eliminat
inegalită țile în privin ța accesului la spa țiul publi c. Ce stă la baza acestor discu ții sunt
diferen țele de resurse dintre cei care preferă să se limiteze la televiziune p entru a ob ține
informa ții și cei care folosesc diferite dispozitive de comunicare de ultimă genera ție. Este
necesar ca accesul la resursele de comunicare în spa țiul public să fie unul egal deoarece acest
aspect nu prive ște doar statutul democractic al publ icului ci și pe cel al oamenilor politici.
Comunicarea politică ar trebui să fie una de calitate și diversificată în resursele sale.
Alan Touraine recomandă revizuirea schemelor politice tradi ționale și demonstrează
că politicienii trebuie să se familiari zeze și să divizeze spa țiul public cu mijloacele de
comunicare dar și cu opinia publică.

25 Erik O. Eriksen, Conceptualizing European Public Sphere , Arena – Centre for European Studies, University
of Oslo, p. 1;
26 Idem.

18
2.2. Planul D pentru Democra ție, Dezbatere și Dialog

La data de 20 iulie 2005, după respingerea prin referendum a Tratatului pentru
Constituția Europeană în Olanda și în Franța, Comisia Europeană a sugerat un Plan de acțiune
asupra comunicării în cadrul Uniunii Europene. Respingerea Constituției Europene și
consecințele aferente au determinat Comisia să considere și să afirme public faptu l că
prioritatea actuală a Uniunii este comunicarea cu cetățeanul27.
Planul de dezvoltare ar trebui să conducă la un nou consens cu privire la proiectul
european și adresează în principal două aspecte:
1. asistarea dezbaterilor na ționale privind viitorul Europei
2. prezentarea ini țiativelor de consolidare a dialogului, dezbaterii publice și
participării cetă țenilor
De asemenea, acest plan a identificat și trei probleme majore ce stau la baza lipsei
comunicării î ntre Uniunea Europeană și cetă țenii săi:
– fragmentarea persistentă a activităților de comunicare – lipsa eficienței în
procesul de comunicare
– mesajele reflectă priorități politice, dar nu răspuns neapărat intereselor și nevoilor
cetățenilor – campanile electorale au ca public elita politică și mass media ca
puteri în stat, accentul nu cade pe ceea ce reprezintă o decizie politică în viața
cotidiană.
– aplicarea neadaptată – Strategiile Comisiei au pus mai mult accent pe finanțarea
campaniilor , decât pe dialog și comunicare proactivă28.
Planul acesta are la bază trei principii strategice pentru a suprima distan ța dintre
institu ții și oameni, cum ar fi: ascultarea, comunicarea și contactul cu cetă țenii la nivel local
În acest fel este invocată pentru prima dată noțiunea de feedback , care plasează
cetățeanul în centrul deciziei politice: „comunicarea este un dialog, ea nu orientează într -un
singur sens. Obiectivul nu constă doar în demersul instituțiilor europene de a -i informa pe

27 Action plan to improve communicating Europe by the Commision , p.3, document accesat ultima dată la
15.06.2015 pe site -ul http://ec.europa.eu/dgs/co mmunication/pdf/comm -initiatives/2005 -action -plan-improve –
communicating -europe -by-commission -sec2005 -985_en.pdf
28 Ibidem, p.16

19
cetățeni, ci și în aceea ca cetățenii să se exprime, astfel încât Comisia să poată înțelege cum
percep aceștia Europa, în timp ce participarea lor democratică ar trebui să aibă o influență
directă asupra elaborării și formulării politicilor UE.”29
Pe aceeași lungime de undă cu inițiativa cetățenească, și Planul de acțiune conduce la
dezvoltarea e -democrației, întrucât, în ceea ce privește portalul oficial al UE – Europa – cel
mai mare site internet public din lume, planul propune facilitarea accesului pentru publicul
larg, în fiecare din limbile naționale ale cetățenilor europeni, pentru evitarea ambiguizării și
punerea în aplicare a unei strategii unitare și coerente de c omunicare.
Acest plan mai vizează următoarele strategii:
– clarificarea în privința rolului centrelor de comunicare naționale și locale;
– consolidarea și dezvoltarea strategiei editoriale în materie de publicații de
popularizare;
– organizarea d e manifestări comunicaționale;
– ameliorarea strategiei de comunicare a instituțiilor cu jurnaliștii;
– continuarea programului de vizite organizate anual în diverse departamente ale
Comisiei Europene.
Deși la nivel teoretic obiectivele țintă ale Planului de acțiune sunt utile pentru viitorul
Uniunii Europene, la nivel practic, acestea sunt greu de împlinit în contextul unei Europe în
care nivelul de încredere pe care îl dovedesc cetățenii față de organismele de conducere este
din ce în ce mai scăzut: „Planul D pentru Democrație, Dezbatere și Dialog , prezentat la 13
octombrie 2005 de către comisarul european pentru comunicare Margot Wallström, pare să fie
imaginea unei recunoașteri publice a crizei de comunicare ce separă instituțiile europene de
cetățe nii Europei. Toată comunicarea subsumată lansării acestui Plan se rotește în jurul
nivelului de încredere din ce în ce mai scăzut pe care cetățenii europeni îl dovedesc față de
Europa actuală”.30
În cadrul conferinței de presă care a lansat Planul D au fost prezentate și datele
ultimelor sondaje europene potrivit cărora încrederea cetățenilor în UE a scăzut de la 50% în

29 Ibidem
30 The Commission‟s contribution to the period of reflection an d beyond – Plan-D for Democracy, Dialogue and
Debate disponibil pe pagina http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=celex:52005DC0494 , consultat
ultima dată la 15.06.2016;

20
toamna anului 2004, la 44% în primăvara lui 2005. Prin lansarea propunerii 3D, Comisia
Europeană pare dispusă să accepte, încă o dată, în primul rând pr opria vină în procesul de
comunicare ce ar trebui să îi apropie pe cetățeni de UE31. În schimb, putem observa că în
perioada septembrie 2007 cetă țenii europeni au avut o încredere des tul de mare în Uniunea
Europeană, un procent de 57% fa ță de perioada august 2011 când aceasta a scăzut
considerabil la un procent de 34%. Din septembrie 2015 situa ția pare să se schimbe, procentul
fiind de 40%. În prezentarea grafică mai putem remarca fapt ul că cetă țenii nu acordă mare
încredere în parlamentele și guvernele na ționale. .32
Planul D este un exercițiu de dezbatere, dialog și ascultare, un mijloc de mobilizare a
ideilor politice pentru a provoca schimbare. Cetăț enii se confruntă cu provocările europene și
identifică diverse probleme dificile cu privire la nivelul de trai, sistemul de pensii, nivelul de
salarizare, securitatea în muncă, migrația, iar Uniunea Europeană trebuie să aibă răspuns la
toate aceste provoc ări ale mondializării. Prin urmare, Planul D își propune să stabilească un
consens asupra viitorului UE, printr -o aplicare mai intensă a democrației. Astfel, statele
membre au responsabilitatea de a participa activ la acest proces prin activitatea guvernel or
naționale care să aducă în prim – plan dezbaterea, ca motor al schimbării la nivel european.
Așadar, s copul planului D este acela de a sprijini reafirmarea rolului democrației
participative și „de a contribui la emergența unei sfere publice europene, în cadrul căreia
cetățenii vor primi informațiile și instrumentele de care au nevoie pentru a participa activ la
procesul decizional și pentru a -și însuși proiectul european”33
2.3. Identită ți politice

În Grecia antică via ța publică împr eună cu cetă țenii și temele ei f ăceau parte din
politică dar în centrul acesteia nu se afla individul ci polisul, asta însemnând comunitatea. De
asemenea, politica se baza pe o identitate pozi ționată deasupra indivizilor. Această politică
unea și integra dar în acela și timp crea un fel de dualitate, etichetarea cu ,,noi ” și cu ,,ei”.34
În epoca modernă identitatea este în centrul aten ției filozo fiei și a filozofiei politice
chiar dacă sunt unele no țiuni neclarificate în legătura cu categoriile sale, cum ar fi, identitatea

31 Valentina Pricopie, Definind Europa noastră , Iași, Lumen: 2012, p.59;
32 Graficul se găse ște în Anexă;
33 The Commission’s contribution to the period of reflection and beyond – Plan -D for Democracy, Dialogue and
Debate disponibil pe pagina http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=celex:52005DC0494, accesată
ultima dată la 15 .06.2016;
34 Balogh Brigitta, Adrian Hatos. Identitate europeană na țională și regională , Teorie și practică. p. 69

21
națională, politică, religioasă sau culturală. În viziunea lui Calhoun, epoca modernă ,, a
consolidat identitățile individuale și categoriale, precum și eforturile depuse pentru întărirea
identității de sine”, în timp ce „au făcut problematice formarea și recunoașterea identităților”35
Dat fiind faptul că modernita tea este î ntr-o continuă dinamică, valorile tradi ționale și
moderne î și pierd din autenticitate fiind mereu puse sub semnul întrebării. Spre deosebire de
Calhoun, în viziunea lui Heller modernitatea este sprijinită de do uă tipuri de imaginar , cum ar
fi cel tehnic și cel istoric. „Imaginarul tehnic este orientat spre viitor în timp ce imaginarul
istoric este orient at spre trecut și tradi ție, bazâ ndu-se pe romantism, memorie și nu are ca
obiectiv întărirea orientării spre s copuri și mijloace ci să imbogă țească semnifica ția lumii
colective sau personale.”36. Deși aceste două tipuri de imaginar diferă, în gândirea modernă
acestea se îmbină , deoarece problemele ce stau la baza distribu ției sociale sunt orientate spre
viitor și sunt mai curând produsele imaginarului isto ric. Pe când imaginarul tehnic î l ajută pe
individ să își organizeze foarte bine via ța, cel istoric î i oferă o viziune pentru aceasta.
În cadrul comunită ților politice amâ ndouă tipurile de imaginar există. Imaginarul
istoric conducând cele trei forme de institu ționalizare a identită ții colective cum ar fi:
– Memoria ;
– Narativele colective;
– Autodefinirile.
Deși aceste elemente aduc o contribu ție supravie țuirii comunită ții politice, imaginarul
istoric nu are un rol dominant pentru că depinde de nivelul de institu ționalizare unde
imaginarul tehnic are de asemenea un rol. Putem să asociem imaginarul istoric cu comunitatea
modernă ce este bazată pe principii liberale și are o structură de identitate colectivă , în timp ce
imaginarul tehnic îl putem asocia cu func ționalitatea institu țională a comunită ții politice
institu ționaliz ate, făcând aceste două tipuri de imaginar să se bifurce. Deci, identitatea politică
se raportează la alte identită ți: națională, culturală, religioasă etc.
În căutarea unui răspuns la dilema identită ții europene, pot fi luate în considerate varii
perspective și deliberări. Un contrast al opiniilor cercetătorilor poate fi trasat între institu țiile
europene pe de o parte și activită țile sociale precum parteneriatele și practicile de consum pe

35 Balogh Brigitta, Adrian Hatos. Identitate europeană na țională și regională , Teorie și practică. p. 93
36 Idem . p. 94

22
de altă parte ca sursă a identită ții europene. Acest fenomen este însă încă sub dezbatere,
neajungându -se la un consens sau o vedere de ansamblu majoritar co mună.
În contextul unei evolu ții europene la nivelul întregului continent către „o organizare
statală din ce în ce mai pașnică, mai prosperă și mai încrezătoare, în care diversele state –
națiuni experimentează un nou fel de relații internaționale”37, odată cu îmbunătă țirea calită ții
comunică rii interstatale și practicării unui comer ț liber, la nivelul dezbaterilor este observată o
tranzi ție de la conceptul de “integrare” la cel de “identitate”.
Ca o urmare a schimbărilor politice din spa țiul european începând din 1989, probleme
legate de ide ntitatea europeană au fost aduse din ce în ce mai des în prim plan. În lipsa unei
viziuni comune în ceea ce prive ște identitatea, rezultată din simplul fapt că identitatea la
nivelul abstract de concept este unul complicat, putem desemna, în scopul analize i, identitatea
ca percep ția și înțelegerea sinelui plasat în raport cu al ții. “I deea noastră despre cine suntem
este construită, de obicei, ca răspuns la ceea ce nu suntem.”38 Identitatea este plasată la
intersec ția dintre imaginea de sine și stereotipurile concepute de către al ții, un rol esen țial
avându -l așadar și alte colectivită ți, față de care identitatea se poate contura prin intermediul
diferen țierii.
Pentru Europa, de -a lungul timpului, “ceilal ți” au fost reprezenta ți pe rând de către
Turcia, “blocul răsăritean” și “blocul apusean” ale Războiului Rece , dar și de “lumea a treia”.
Prin observarea ideologiilor, conceptelor și acțiunilor acestora, Europa și-a conturat bazele
identită ții, fie ea individuală ori colectivă, deducând astfel cine nu sunt și cu cine nu se vor
identifica.
Descoperirea și amplific area identită ții europene „ar oferi legitimitate proiectului unei
Europe unite, cu un „demos” sau popor viabil, având o cetățenie europeană comună.”39
O incertitudine la nivel de identitate poate apărea din confuzia la nivel individual
legată de percep ția Europei ca un continent dar și ca structura politică Uniunea Europeană,
apărută l a începutul secolului XXI.

37 Katzens tein, Peter J., Checkel, Jeffrey T. (2009). “Conclusion – European Identity in Context”. in Checkel,
Jeffrey T., Katzenstein, Peter J. (eds.). European Identity . Cambridge: Cambridge University Press, p. 213-227.
38 Neil (2009). “Who Are the Europeans and How Does This Matter for Politics?”. in Checkel, Jeffrey T.,
Katzenstein, Peter J. (eds.). European identity . Cambridge: Cambridge University Press, p. 132-166.
39 Kamphausen, Georg (2006). “European Integration and European Identity: Towards a Politics of Difference?” .
International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs . 1, p.24-31.

23
Unele sfere în care se regăsesc apartenen țe europene sunt religia, migra ția sau istoria.
Religia poate fi privită ca un criteriu definitoriu, plasând Europa cre ștină unitară împotriva
Islamului. Chiar dacă nu fiecare cetă țean eur opean le împarte în aceea și măsură, istoria și
tradițiile reprezintă de asemenea un punct de referin ță comun, experien țele anterioare
distingând europenii de na țiunile exterioare continentului. Procesul de migra ție a dus de
asemenea la apari ția unor caract eristici comune esen țiale identită ții europene, prin migra ția
internă Europei a profesioni știlor din varii domenii și afluxul vestic a migran ților din Europa
de Est, facilitate de libera circula ție și extinderile din 2004 respectiv 2007.
Noțiunea de “europ ean” este într -un proces continuu de transformare facilitat de
politicienii și oamenii de știință dedica ți acestor studii. Suprapunându -se opiniilor împăr țite
sunt tradi țiile comun e cum ar fi filozofia, democra ția politică, teologia cre ștină și aspectele
culturale renascentiste și raționaliste mo ștenite, ele fiind integrate și adaptate de către fiecare
stat european. „Suma totală a statelor și comunităților europene a dezvăluit, de -a lungul
istoriei, o gamă de tradiții politice și patrimonii culturale, care s-au suprapus și au depășit
granițele teritoriale, formând împreună ceea ce am putea numi experiența europeană sau
familia europeană a culturilor.”40 În pofida trăsăturilor comune men ționate, na țiunile europene
prezintă diferențe culturale importante. Lipsa unei autorită ți centrale puternice și unificatoare
duce la o su sceptibilitate redusă a unor entită ți în adoptarea identită ții europene.
Libera circula ție, stimulată și de condi ții economice favorabile, a prezentat pentru o
parte din europeni oportunitatea de a călători în afara țării anual sau chiar mai des, ducând la
interac țiuni cu persoane străine, prin intermediul cărora ace știa au regăsit astfel trăsături
comune. Numărul lor este în schimb încă destul de redus. Beneficiarii integrării europene sunt
într-o mare măsură persoanele din rangurile superioare ale societă ții, care cunosc mai multe
limbi străine, având venituri ce le permit călătorii frecvente ce duc la descoperirea de
persoane similare dincolo de frontiere.
Un nou pas în evolu ția Europei este multiculturalismul, reprezentat prin asumarea unei
persoane a ma i multor identități, spre exemplu, ca membru unei națiuni și al Uniunii
Europene. Cercetări efectuate la nivelul europenilor au indicat că oamenii sunt mândri să fie
cetățeni ai țării lor de origine dar și, în acela și timp, cetățeni europeni. A șadar, ident itatea

40 Smith, Anthony D. (1992). “ National Identity and the Idea of European Unity ”. International Affairs (Royal
Institute of International Affairs 1944 -)., p. 55 -76.

24
europeană „nu exclude alte identități, alte loialități, de la cele locale la cele naționale, de la
cea vestică la cea atlantică.”41
În ultimii ani, oamenii de știință și-au arătat interesul în ceea ce prive ște problema
identită ții europene și prin acest lucru rezultatel e cercetărilor au deven it din ce în ce mai vagi
și par să existe tot felul de incertitudini și îndoieli în loc să gas ească un răspuns limpede
pentru identitatea europeană. În prezent ace știa nu au un răspuns cert, iar dacă stam să
analiză m, identitatea Europei cât și entitatea sa reală au fost mereu puse sub semnul întrebării.
În literatura de speci alitate există mai multe puncte de vedere, de exemplu unii dint re
cercetători sprijină ideea că identitatea europeană este o prezen ță de sine s tătătoare iar unii
susțin cu tărie faptul că această no țiune înfă țișează doar un construct teoretic fără relevan ță.
De exemplu, Simona Cerutti, unul din cercetătorii simboli ști, pune la îndoială
indentitatea europeană, afirmând că dacă această identitate există , totuși ea rămâne
nesemnificativă în fa ța identită ții na ționale deoarece aceasta are în spate o istorie, tradi ție,
cultură și limbă comună, în timp ce identitatea europeană nu înfă țișează niciunul din aceste
elemente.
Michael Bruter, un ul din constructivi ști, sus ține că o identitate europeană deja există
și că în viitor aceasta se va întări.
Legitimarea democratică a statului universal nu are ca o condi ție prealabilă identitatea
politică comună ci procesul constitu ționalizării. Din p erspectiva teoriei lui Habermas asupra
acțiunii comunicative, condi țiile consensului sunt și precondi țiile legitimării democratice.
Acesta î și exprimă ideile asupra propriului model discursiv după ce analizează modelele
normative ale democra ției. El consi deră că ideea materializării suveranită ții în na țiune se
poate men ține fără a a fi nevoie să revenim la Roussea și forma s a de republicanism. De
asemena, Habermas propune și o concep ție de societate făra centru, din teoria sa asupra
discursului, și anume: ,,Cu toate că a devenit anonimă, suveranitatea populară se retrage în
producedurile democratice și in formularea juridică a precondi țiilor acestora doar pentru ca să
apară ca o putere generată comunicativ. Mai precis, această putere comunicativă î și are
originea în interac țiunea dintre institu ționalizarea în legi a formării voin ței și publicitatea

41 Varsori, Antonio, Petricioli, Marta (2004). “Europe, Its Borders and the Others”. in Frank, Robert (ed.). Les
identit és européenes au XX siècle: diversités, convergences et solidarités . Paris: Publications de la Sorbonne, p.
81-99.

25
mobilizată cultural.”42
Habermas este de părere că identit ățile na ționale moderne s -au format în felul următor:
,,Într -o comunitate democratică nu este permisă considerarea auto -înțelegerii politico -morale
a cetă țenilor ca a priori istorico -cultural pentru posibilitatea formării democratice a voin ței, ci
doar ca pe un con ținut lichid al unui proces ciclic care se generează ca urmare a
institu ționalizării prin l ege a comunicării cetă țenilor.”43Atunci câ nd Habermas vorbe ște
despre Europa, el consideră că aceasta s -a unificat din punct de vedere social, economic cât și
administrativ, că are o experien ță comună în ceea ce prive ște înfrângerea na ționalismului și
că pe deasupra de ține o funda ție culturală co mună.
În ceea ce prive ște identitatea europeană , integrarea sa este într -o continuă dezvoltare
deși întâmpină multe probleme ce par că nu au rezolvare. În viziunea sa, Habermas crede că
,,forța explicatoare a acestei for țe de ac ționare nu este suficien tă.” 44. El consideră că lipsa
identită ții europene este o problemă majoră ce trebuie analizată și studiată deoarece are un
caracter politic și solu țiile pentru aceasta nu pot fi găsite prin mecanismele pie ței așa cum se
întâmplă în cazul eurozonei, mai exact situa ția politică globală rectificată.
Modalită țile de decizie ca: unanimitatea, majoritatea și majoritatea relativă cu
ponderare nu func ționeaza, și procesele d e decizie nu pot fi doar n iște rezultate ale unor
tratative interguvernamentele, astfel, o Uniunea Europeană extinsă nu poate supravie țui fără
constitu ție. Constitu ția poate să ajute la întărirea integrării și la capacitatea luării deciziilor
colective. De asemenea, aceasta poate să diminueze deficitul democratic , fiind un mediu de
dezvoltare pentru identitatea europeană.
Multe voci spun ca Uniunea Europeană nu se poate dezvolta deoarece poporul
european nu este prezent și comunitatea politic ă cu o identitate de sine nu ajută la acest
proces. În lucrarea sa „Between Fatcs and Norms ”, Habermas a analizat această chestiune.
Putem concluziona faptul că o comunitate politică trebuie să aibă o limbă, tr adiție și
valori comune pentru a exista dar și puterea politică a cetă țenilor europeni, deoarece acesta
este o putere comunicativă ce se regăse ște în interac țiunea cu institu țiile și publicitatea
culturală. Nu putem vorbi despre o identitate europeană comună în viitorul apropiat dar există
șansa c a unele grupuri sociale să îmbră țișeze o identitate europeană colectivă în locul unei

42 Balogh Brigitta. Adrian Hatos. Identitate europeană na țională și regională . Teorie și practică. p. 9 5
43 Habermas, J. (1996). Between Facts and Norms. (traducere rehg, W.) Cambridge: Polity Press. p. 161
44 Habermas, J. (2006). The Divided West. (traducere ș i editare Cronin, C.) Cambridge: Polity Press.

26
identită ți naționale de și, se spune că o identitate na țională nu poate fi schimbată sau înlocuită.
Am putea afirma că atât identitatea europeană cât și cea na țională sunt strâns legate una de
alta, ele coexistă. În func ție de situa țiile în care se află, indivizii î și scot la lumină identită țile
multiple.
Este foarte important ca identitatea europeană sâ rămână în aten ția cercetătorilor cât și
a cetă țenilor deoarece acest lucru semnalează faptul că aceasta e o problemă pe care
majoritatea doresc să o dezbată și este un pas destul de important pentru viitorul unei
comunită ți europene unite, un viitor pozitiv pentru Europa.

Concluzii
Sfera publică este locul î n care societatea civilă este conectată de stuctura puterii
statului. Sfera publică este baza pentru politicile deliberative deoarece aici puterea ar trebui să
își găsească o justificare. Hotărârile care sunt luate ar trebui să fie obligatoriu justificate
pentru cetă țeni. Sfera publică, care se bazează pe libertatea de comunicare, oferă cetă țenilor
dreptul de a discuta condi țiile generale în ceea ce prive ște binele comun precum și pentru a
forma opinii despre ceea ce este corect. În ceea ce prive ște exprima rea contra -argumentelor,
acestea sunt exprimate pentru a testa credibilitatea deciziilor politice.
Totu și, ,,sfera publică a devenit polimorfă și polifonică.”45. În Uniunea Europeană
există spa ții de comunicare transna ționale, în care to ți cetă țenii Uniunii Europene pot lua
parte, dar mai proeminente sunt publicurile segmentate ce evoluează în jurul conexiunilor
politice și a discursurilor legal institu ționalizate și publicuri puternice ce sunt specializate pe
evaluarea colecti vă a formării dorite. Evaluarea Uniunii Europene într -o perspectivă
democratică ar trebui să ia în considerare tipurile diferite de publicuri și să fie con știenți de
funcțiile lor diferite dar și de sfera de valabilitate.
În general, existen ța unui număr mai mare de publicuri promovează democra ția și
acest lucru spore ște posibilită țile unei participări mai mediatizate în formarea opiniei. Chiar
dacă problema perturba țiilor fragmentării și comunicării predomină și face ca formarea
opiniei și obiectivul la nivel colectiv să fie dificilă, trebuie să fim reali ști și observăm că, cu
cât publicul este mai mare cu atât mai multe dezbateri și critici vor exista. Pu ține voci sunt

45 Erik O. Eriksen. “Conceptualizing European Public Spheres”, General , Segmented and Strong Publics, Arena
– Centre for European Studies, University of Oslo, p. 29 ; Paper prepared for the Cidel Conference “One EU –
Many Publics?” Stirling 5 – 6 February 2004

27
excluse și mai multe întrebări sunt puse. Se oferă mai multe posibilită ți în privin ța testării
legitimită ții puterii atunci când publicul este mai larg.
Acestea contribuie la ,,critica și deconspirarea ,,adevărurilor ” hegemonice și
predomină consensurile și for ța factorilor de decizie pentru a oferi justificări mult mai
generale sau univer saliste.”46 Ele sunt motoarele de pornire a democratizării. Cu toate acestea,
atunci când legăturile deliberative în spa țiile de comunicare sunt văzute ca o exhaustivă a
principiului democratic, există o renun țare la ideea de regu lă, prin raționam entul colectiv
publi c. În societă țile moderne, legea este cea care stabile ște unitatea: participarea la procesul
legislativ constituie identitatea colectivă. Consider că ceea ce împiedică astăzi democra ția la
nivel european este lipsa unei unei identifică ri și a unor legi comune cât și posibilitatea
discursului transna țional, mai exact, un spa țiu unic european.

46 Ibidem.

28
PARTEA A II -A
Capitolul III
Studiu de caz I
Atentatele teroriste – Charlie Hebdo, Paris, Bruxelles

„Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate,
vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al
asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin lup tă, prin
infiltra ție, nu prin agresiune, în care victoria se ob ține prin
erodarea inamicului și nu prin anagajarea lui.”
(John F. Kennedy, 1962)

3.1.1. Introducere

După războaiele convenționale ș i conflictele regionale care însângerează tot mai mult
planeta, spectrul atentatelor teroriste este cel mai mare pericol care înspăimântează miliarde
de oameni. Imposibil e de prevăzut și anihilat, cumplite prin desfășurare și proporții, atentatele
terorist e au marcat și vor marca în continuare nu numai vieți și destine, ci însăși cursul istoriei
omenirii.
Terorismul nu constituie un fenomen nou pentru zilele noastre. El există încă din
antichitate, și s-a manifestat în diferite moduri. Extinderea terorismu lui și gravitatea faptelor
teroriste în prezent sunt un rezultat al globalizării și sunt destul de greu de controlat. Dacă ar
fi să facem compara ție cu cele două Conflagra ții Mondiale putem conchide că un atentat
terorist este mult mai dur. Războiul poate fi mai u șor de controlat, se pot crea armisti ții,
conven ții de pace, se pot încheia tratate. Atentatele teroriste însă par a fi incontrolabile, cu atât
mai mult cu cât vin pe nepregătite. Tehnologia tot mai avansată, în special cea a informa ției,
oferă pos ibilitatea terori știlor de a se folosi de mijloacele de comunicare în scopuri negative.
Este mult mai u șor de organizat și de lansat un astfel de atac, indiferent de locul din care se
face comanda centralizată.

29
Trăim în a șa numitul secol al vitezei și al dezvoltării tot mai rapidă a tehnologiei.
Paradoxal, este și secolul terorismului. Etimologic cuvântul „terorism” provine din limba
latină, „terror, terroris”, care în traducere înseamnă groază, spaimă, frică provocată prin acte
de intimidare sau amenin țări. O formă de manifestare a terorismului, și una dintre cele mai
vechi în acela și timp, este semnalată în istorie de o sectă religioasă din Palestina, în secolul I î.
Cr., secta sicarilor. Teroarea era folosită încă de la început cu scopul de a ob ține ceva . Astfel
că, prin termenul teroare se în țelege o stare de frică, intimidare extremă care provoacă
dezechilibru și instabilitate. Recurgerea la acte de violen ță în vederea creării unui prejudiciu
însemnat anumitor persoane, mai ales din lumea politică, dar și asasinările în masă plasează
terorismul la „apogeul violen ței”47, așa cum spunea Oleg Zinam în anul 1978. Adolf Hitler era
un adept al ac țiunilor teroriste. „Singurul mijloc de a câștiga cu ușurință împotriva rațiunii îl
reprezintă teroarea și forța” se arăta a fi pentru acesta un principiu pe care îl enun țase chiar și
în cartea Mein Kampf (Lupta mea).
În prezent, terorismul a devenit un fenomen mondial care provoacă frică, dezastru,
dezechilibru, moarte. Această calamitate este semnificativă pentru atentatele ce au avut loc în
mai multe state, fie ele puternice, dezvoltate și dominante politic sau slabe din aceste puncte
de vedere. Exemplele cele mai potrivite și cunoscute sunt atentatele de la 11 septembrie 2001
din Statele Unite ale Americii, atentatele de la 11 martie 2004 din Spania sau cele din Marea
Britanie de la 7 i ulie 2005. Atacurile care au lovit Statele Unite ale Americii par să fi deschis
ochii asupra pericolului real pe care îl reprezintă terorismul și amenin țările acestuia. 11
septembrie a intrat în istorie ca fiind ziua în care terorismul a triumfat.
„Walter Laqueur, istoric și comentator de politică externă americană, menționa într -o
erudită lucrare destinată acestui fenomen că între 1936 și 1981 s -au dat 109 definiții
terorismului, dar niciuna dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare.”48 Câteva defini ții ale
fenomenului terorism:
a) Walter Laquer îl definea în felul următor: „Terorismul înseamnă folosirea ilegitimă
a forței pentru a atinge obiective politice, în condițiile în care viaț a unor oameni nevinovați
este pusă în pericol.”

47 Jack P. Gibbs, „Conceptualization of terrorism”, 4 septembrie 2006, accesibil pe
http://ocw.uci.edu/cat/media/F06/99012/gibbs_article_1989.pdf, consul tat ultima dată la 15 iunie 2016 ;
48 Paul Dobrescu, Geopolitica , Editura Comunicare.ro, Bucure ști, 2003;

30
b) James M. Poland afirma că „terorismul înseamnă uciderea, lovirea sau amenințarea
deliberată și sistematică a unor oameni nevinovați pentru a crea teamă și a intimida, în scopul
de a obține un câștig polit ic sau tactic, de obicei pentru a impresiona opinia publică.”
c) Christian Delanghe în Războiul contra terorismului: „Terorismul este o problemă a
oamenilor care plonjează într -o logică a urii fără limite, pentru care toate valorile ce
fundamentează socie tatea noastră occidentală și mai ales respectul față de viața umană nu mai
au curs.”
La 9 decembrie 1985 ONU a adoptat o rezolu ție care condamna actele teroriste,
numindu -le „acte criminale”.
3.1.2. Charlie Hebdo ( 7 ianuarie 2016 )

Charlie Hebdo este o publica ție foarte cunoscută în Fran ța, o revistă satirică destul de
polemizată de -a lungul timpului datorită scandalurilor în care a fost implicată, cel mai
cunoscut fiind cel care porne ște de la o caricatură a profetului M ahomed. Cu redac ția la Paris,
publica ția are o frecven ță de apari ție săptămânală la pre țul de trei euro/număr. Media
săptămânală a vânzărilor ajunge la aproximativ 45 .000 exemplare.
Practicînd jurnalismul de investiga ții, realizează caricaturi și ilustra ții antireligioase,
dar și caricaturi politice, cu predilec ție să denatureze extrema dreaptă și oamenii politici de
dreapta sau anumite culturi. Caricaturile cu profetul M ahomed atrag reac ții din partea
musulmanilor, care se simt indigna ți că imaginea profetului este denigrată. Prin urmare,
atacurile teroriste de la 7 ianuarie 2015 sunt replici violente ale musulmanilor care „răzbună
pe D umnezeul lor”.
Charlie Hebdo , de la reapara ția sa din anul 1992, a fost obiectul a numeroase
procese49. Datorită ton ului liber de exprimare și fără compromisuri, conform Agence France
Press, a ajuns la cincizeci de procese și și-a făcut mul ți dușmani. Majoritatea plângerilor au
venit din partea extremei de dreapta, anumitor reprezentan ți ai catolicismului, cât și din pa rtea
oamenilor media.
Plângerile din partea extremei de dreapta au fost făcute pe motiv de calomnie și insultă
la adresa anumitor politicieni. Un exemplu este jignirea adusă deputatului Marie -Caroline Le

49 «Charlie Hebdo», 22 ans de procès en tous genres”, Le Monde , 8 ianuarie 2015, accesibil pe
http://www.lemonde.fr/societe/article/2015/01/08/charlie -hebdo -22-ans-de-proces -en-tous-
genres_4551824_3224.html, consultat ultima dată la 15 iunie 2016;

31
Pen în anul 1995, cînd au numit -o „că țea de Buchenwa ld”. Din partea unor asocia ții catolice,
cum ar fi Alian ța Generală împotriva rasismului și a identită ții franceze și cre știne, au fost
înaintate cin ci procese. În revista satirică este publicată o injurie la adresa Papei Ioan Paul al
II-lea și Bisercii. A cesta dintâi este numit „pape de merde”. Anumite procese în care a fost
implicată publica ția de satiră au avut un ecou mediatic, mai ales procesele din 2007 și din
201250.
Toate aceste instigări la ură rasială, procesele cu un rezultat favorabil pentru publica ția
satirică, insisten țele caricaturi știlor de a -și exercita libertatea de exprimare, adeseori în mod
abuziv și jignitor pentru cultele religioase, a u culminat cu atentatul terorist din 7 ianuarie
2015.
Redac ția publica ției satirice a fost victima unui atentat terorist pe 7 ianuarie 2015. În
jurul orei 11.30 ora locală din Paris, doi oameni înarma ți cu arme Kala șnikov intră în clădirea
care găzduie ște sediul revistei Charlie Hebdo . Au for țat-o pe caricaturista Corinne Rey, care
se afla afară, să -i lase să intre în sala de conferin țe, unde avea loc ședința săptămânală a
revistei satirice. „În fa ța ușii clădirii publica ției doi oameni cu cagulă și înarma ți m-au
amenin țat brutal. Au vrut să intre. Am tastat codul. Au tras în Wolinski, Cabu… a durat cinci
minute… M -am refugiat sub un birou. Ei vorbeau perfect franceza… au revendicat Al
Qaida.”51
Odată intra ți au asaltat încăperea trăgând focuri de arme în persoanele prezente. Atacul
s-a soldat cu douăsprezece persoane ucise, dintre care opt jurnali ști, un invitat și doi poli țiști,
unsprezece răni ți din care patru grav. Cei doi atacatori au deschis focurile de armă strigând
“Allahu Akbar”, amenin țând că vor să -l răzbune pe profetul lor.
Inițial, în jurul orei 11.20, cei doi masca ți cu cagule pe fa ță au gre șit adresa și au ajuns
la vechiul sediu al redac ției, unde se află arhivele Charlie Hebdo , pe strada Nicolas -Appert,
numărul șase. Ace știa au const atat însă gre șeala și s-au îndreptat spre numărul zece de pe
aceea și stradă. Aici se găse ște redac ția săptămânalului. Jurnali știi omorâ ți sânt: Cabu, Charb,
Elsa Cayat, Philippe Honoré, Bernard Maris, Georges Wolinski și Tignous, Michel Renaud,
Moustapha O urad. Frank Brinsolaro era ofi țerul de poli ție numit ca bodyguard pentru Charb,
iar celălalt ofi țer de poli ție, Ahmed Merabet a fost ucis afară, în timp ce încerca să se opună

50 Reprezentare grafică disponibilă pe pagina web a publica ției franceze Le Monde, se gă sește în Anexă;
51 Laurence Mauriaucourt, „Charlie Hebdo: Le té moignage de la dessinatrice Coco”, l’Humanité , 07 ianuarie
2015, accesibil pe http://www.humanite.fr/charlie -hebdo -le-temoignage -de-la-dessinatrice -coco -562041,
consultat ultima dată la 15 iunie 2016 ;

32
atacurilor. Acesta din urmă era musulman. Alte persoane au fost rănite, printre care jurnalistul
Fabrice Nicolino, jurnalistul Philippe Lancon, caricaturistul Riss. Poli ția a fost imediat
alertată. În jurul orei 11.30, un apel de urgen ță a în științat prezen ța focurilor de armă la sediul
publica ției Charlie Hebdo . Martorii prezen ți la fața locului au declarat că au auzit aproximativ
treizeci de focuri de armă.
Cel de -al treilea personaj, Amedy Coulibaly, câteva ore mai târziu după masacru,
împu șcă un bărbat de 32 ani în parcul Fontenay -aux-Roses, în apropierea de casa sa. Bărbatul
a suferit leziuni la un bra ț și la spate. Pe 8 ianuarie, Coulibaly a împu șcat o altă persoană, de
data aceasta un ofi țer de poli ție municipal, Clarissa Jean -Philippe. Momentul avut loc la
intersec ția dintre Avenue Pierre Brosolette și Avenue de la Paix în Mont rouge, o suburbie a
Parisului. Aici, Coulibaly a rănit grav și un muncitor de pe stradă. Pe 9 ianuarie a împu șcat
patru ostatici într -un supermaket. Într -o filmare acesta declară că atacurile teroriste din Paris
au fost coordonate de el și de fra ții Kouach i. „Am făcut unele lucruri împreună, alte lucruri
separate – în acest fel am avut mai mult dec ât un impact… am aranjat tot să sincroniză m
mișcările noastre, astfel încâ t să ie șim în acela și timp, ceea ce nu a fost o problemă.”52
Cei doi atacatori au reu șit să părăsească clădirea și să fugă de la locul faptei. Afară,
reporterul agen ției Premières Lignes, refugiat pe acoperi șul imobilului, a surprins cu camera
de filmat momentul în care terori știi au strigat în apărarea lor: „Allah u Akbar” (Allah este
mare), cee a ce înseamnă că profetul Mohamed a fost răzbunat.
Un post de radio emis de re țeaua teroristă Stat Islamic în Irak și Siria, Al Bayan , i-a
desemnat ca fiind eroi pe cei doi terori ști. „Eroi islamiști au omorât jurnaliști ai revistei
Charlie Hebdo, pentru a răzbuna onoarea Profetului Mahomed.” […] „Leii noștri au comis
atacul. Curg doar primele picături de sânge. Vor urma altele.”53
3.1.3. Paris ( 13 noiembrie 2015 )

Franța a fost în alertă și și-a ridicat nivelul de securitate în privin ța terorismu lui după
întâmplarea cu Charlie Hebdo și seria atacur ilor conexe din ianuarie sus ținute de către

52 Julian Borger, „Paris gun man Amedy Coulibaly declared allegiance to Isis”, The Guardian , 12 ianuarie 2015,
disponibil pe http://www.theguardian.com/world/2015/jan/11/paris -gunman -amedy -coulibaly -allegiance -isis,
accesat ultima dată la 15 iunie 2016 ;
53 Dumitru Cozma, „Stat Islamic și Al Qaida salută atentatul terorist de la Paris”, România Liberă , 08 ianuarie
2015, accesibil p e http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/stat -islamic -si-al-qaida -saluta -atentatul
terorist -de-la-paris -363190, accesat ultima dată la 15 iunie 2016;

33
militan ți apar ținând Al -Qaeda din Peninsula Arabică precum și reintroducerea controalelor la
frontieră cu o săptămână înainte de atacuri.
De-a lungul anului 2015, Fran ța a fost martor la atacuri mai mici: înjunghierea a trei
paznici a unui centru comunitar evreiesc din Nisa în luna februarie, în luna iunie încercarea de
a arunca în aer o fabrică din Saint -Quentin Fallavier, iar în luna august filmarea cu
înjunghier ea și atacul într-un tren.
După atacurile de la Charlie Hebdo din ianuarie, oamenii s -au întrebat: Este Parisul în
condi ții de siguran ță? Dupa toate acestea se pare că mul ți nu s -au sim țit sub ame nințare.
În seara zilei de vineri, 13 noiembrie 2015, o serie de atacuri teroriste coordonate a
avut loc la Paris și în suburbia din nord, Saint -Denis. Începând cu ora 21:20 , trei sinuciga și au
atacat în apropierea Stade de France din Saint -Denis, urmat ă de atentate sinuciga șe și
împu șcături în masă l a cafenele, restaurante și la teatrul Bataclan în centrul Parisului.
Primul mesaj care anun ța atacul a fost postat pe Twitter la ora 21:49 de către
procurorul François Molins . Acesta a făcut public faptul că un telefon mobil, care probabil a
aparținut unuia dintre atacatori , a fost recuperat dintr -un co ș de gunoi din afara Bataclan.
Acesta con ținea un mesaj trimis la 9:42 către un contact necunoscut care spunea „Am plecat ”,
„Am început.”54
Mulți martori care au supravie țuit atacului , înainte să -și dea seama că atacatorii trăgeau
în mul țimea din spate , au declarat că au crezut ini țial că focuri le de ar mă erau „petarde ” sau
materi ale pirotehnice. Unii participan ți au spus că și-au dat seama că er au sub atac doar atunci
când banda s -a urcat pe scenă. Potrivit declara țiilor martorilor, unii oameni au profitat de
faptul că terori știi își reîncarcă armele și au reu șit să scape prin intrar ea principală, în timp ce
alții, în imposibilitatea de a avea acc es la ie șirile de urgen ță, au căutat refugiu în băile sau pe
acoperi șul clădirii.
Potrivit unui raport al poli ției publicat de revista franceză Marianne, ofi țerii de la
Crimă Anti -Brigada a u primit un apel la ora 9:45 și au fost primii care au ajung la sce na de
groază. În jur de douăzeci de ofi țeri au ajutat la evacuarea oamenilor care au reu șit să fugă din
sală. De asemenea s -a ajutat la improvizarea unui post de ajutor în caz de urgen ță într -un
restaurant din apropiere.

54 https://news.vice.com/article/this -is-what -happened -at-the-bataclan -concert -hall-during -the-paris -attacks ,
consultat ultima dată la 15 iunie 2016

34
Atacurile au fost descrise de că tre pre ședintele Francois Hollande drept un “act de
război”, organizat de către grupul militant al statului islamic (ISIS). Împu șcăturile și
exploziile au lăsat în urmă 130 de oameni mor ți și sute de răni ți, mai mult de 100 într -o stare
critică. “Trei ech ipe coordonate” au fost considerate a fi fost în spatele atacurilor, potrivit
procurorului -șef de la Paris, Francois Molins. Imediat după atacuri, poli ția franceză a efectuat
sute de raiduri în întreaga țară, continuând căutarea suspec ților. Raidurile au a vut loc și în
orașul belgian Bruxelles.
Mass-media a comparat recentele atacuri teroriste de la Paris cu cele din 11 septembrie
2001, atacurile care au dus la distrugerea turnurile gemene din New York și o aripă a
Penta gonului din Washington. Privite din punctul de vedere al amplorii atacurilor, compara ția
ar părea pu țin exagerată pentru unii. Cu toate acestea dacă stăm să analizăm reac țiile clasei
conducătoare compara ția este total justificată.
3.1.4. Bruxelles ( 22 martie 2016 )

În diminea ța zilei de 22 martie 2016, trei atacuri cu bombă a avut loc în „inima
Europei ”, în Belgia: două pe aeroportul din Bruxelles, în Zaventem, iar una la sta ția de
metrou Maelbeek din Bruxelles. În urma acestor atacuri, 32 de victime și trei sinuciga și au
fost uci și, iar peste 300 de persoane au fost rănite. O altă bombă a fost găsită în timpul unei
perchezi ții a aeroportului. Aceste atacuri au fost revendicate de către statul Islamic Irak și
Levant (ISIL). Atentatele cu bombă au fost cele mai mortale acte de terorism din istoria
Belgiei , guvernul belgian declarând trei zile de doliu na țional.
Ca urmări ale atacurilor, aeroportul Zaventem din Bruxelles a fost închis, toate
zborurile fiind deviate în altă parte sau anulate. Biletele de avion au reintrat la vânzare la 3
aprilie, iar personalul aeroport ului i -a sfătuit pe to ți pasagerii să ajungă la aeroport cu trei ore
înainte de ora de plecare. De asemenea, toate liniile de metrou a u fost închise după atacuri, dar
s-au redeschis mai târziu cu cât eva restric ții.
Prim -ministrul Charles Michel a numit atacuri le ca fiind "oarbe, violen te și lașe",
adăugând: ,, Aceasta este o zi de tragedie, o zi neagră … A ș dori să fac apel la toată lumea să
dea dovadă de calm și solidaritate ”55

55Brussels attacks: Zaventem and Maelbeek bombs kill many, http://www.bbc.com/news/world -europe –
35869254 , consultat ultima dată la 15 iunie 2016.

35
Carnagiul de la metrou a avut loc la scurt timp d upă ora 08:00 în timpul orelor de vârf
de la sta ția de Maelbeek. Explozia a lovit mijlocul trenului în timp ce acesta se deplasa
depart e de platformă . În afara sta ției, Alexandre Brans, 32 de ani, care a fost la bordul trenului
intitulat Arts-Loi în centru l orașului a declarat: ,,A o explozie foarte zgomotoasă. Era panică
peste tot.” Primarul Bruxelles Yva n Mayeur a spus ,,aproximativ 20 persoane au murit și mai
mult de 100 au fost rănite, 17 dintre ele grav”56
Stația de metrou este aproape de instit uțiile U niunii Europene. Mâna dreaptă a șefului
executiv al U niunii Europene le -a spus angaja ților să rămână în interior sau la domiciliu. După
această tragedie, t oate întâlnirile ce trebuiau să aiba loc la institu țiile U niunii Europene au fost
anulate. Ryan McGhee, un lucrător la o firmă de catering la un colegiu din Bruxelles, a
declarat pent ru BBC: ,,Întregul ora ș este în blocaj. Oamenii sunt calmi în acest moment, dar
atmosfera este tensionată.”
A existat o condamnare interna țională puternică , de exemplu, p reședintele american
Barack Obama a numit exploziile ,,atacuri scandaloase împotriva unor oameni nevinova ți".
Cei 28 Lideri UE afirmat într -o declara ție comună că bombardamentele au fost un ,, atac
asupra societă ții noastre deschise democrati c”. Și pre ședintele rus, Vladimir Putin a făcut o
declara ție numind atacurile ca fiind ,,barbare” .
Mulți au numit aceste atacuri ca fiind o răzbunare pentru arestarea lui Salah Abdeslam
și că acest lucru este o sursă de îngrijorare deoarece rețeaua teroris tă a fost în măsură să
răspundă atât de repede și cu un astfel de efect devastator. Oricum ar fi, aceste atacuri arată
cât de avansată a fost planificarea în ceea ce prive ște logistica, explozibilul , arme le și oameni i
care doresc să efectueze astfel de ata curi asupra unor ținte civile.
Prioritatea acum va fi să se asigure că oricine altcineva care reprezintă o amenin țare
iminentă pentru public este re ținut în cel mai scurt timp posibil. Dar este clar că există încă
lacune uria șe și Bruxelles este văzută ca o țintă moale. În cuvintele pre ședintelui francez
Francois Hollande, răspunsul Europei va trebui să fie ,,calm, lucid și determinat ” – și va trebui
să dureze o lungă perioadă de timp.

56 Idem .

36
3.1.5. Solidaritatea europeană și interna țională
3.1.5.1. De la Charlie Hebdo la Paris
Mii de oameni din întreaga lume și-au exprimat solidaritatea fa ță de revista satirica
Charlie Hebdo în urma atacului de la Paris unde au murit 12 persoane.
Trendul la nivel mondial #JeSuisCharlie , în franceză “Eu sunt Charlie” , a început la
scurt timp după atacuri. Mul ți utilizatori și-au exprimat simpatia pentru cei uci și și răni ți în
atac și au acordat s prijin pentru libera exprimare. Alții au ales să împartă primele pagini
izbitoa re pe care revista le -a tipărit în ultimii ani sau au distribuit imagini cu caracter puternic,
împreună cu hashtagul57.
Președintele Obama și-a exprimat solidaritatea cu poporul francez, după atacurile
mortale ce au zguduit această na țiune și și-a apărat politica administra ției sale în lupta
împotriva ISIS. “ISIS este fa ța răului58”, a declarat Obama la încheierea summit -ului G20 de
la Antalya, Turcia. “ Scopul nostru este de a distruge această organiza ție barbară. ”59
Obama a subliniat faptul că valul de atacuri teroriste în Paris și lupta împotriva ISIS
stipulează necesitatea ca cele două na țiuni să colaboreze mai strâns împreună pentru a partaja
informa ții – eforturi care sunt în prezent în curs de desfă șurare. “Parisul nu este singur”, a
declarat Obama subliniind atacurile din Beirut, Turcia și Irak.
Președintele Fran ței, François Hollande s -a adresat poporului francez să fie unit pentru
că se a flă într -un timp de nesiguran ță. „Fran ța a făcut fa ță atacurilor teroriste”, a declarat
acesta după ce autorită țile au găsit o modalitate de a anihila ac țiunile teroriste ale presupu șilor
atacatori: „Ace ști fanatici nu au nimic de -a face cu religia musulma nă. […] Trăiască
Republica; trăiască Fran ța!”60
Atacul a fost catalogat pe scară largă atât de francezi, cât și de alte oficialită ți europene
și nu numai, a fi un atentat terorist. Numeroase țări își manifestă de asemenea sus ținerea fa ță
de Fran ța. Pre ședintele Barack Obama afirmă că Statele Unite ale Americii sunt de partea

57 Se găse ște în Anexă;
58 http://www.nbcnews.c om/storyline/paris -terror -attacks/obama -discuss -paris -attacks -isis-fight -conclusion -g20-
summit -n464061 , consultat ultima dată la 15 iunie 2016
59 Ibidem.
60 „Manhunt after deadly Charlie Hebdo terrorist attack”, France24 , 8 ianuarie 2015, accesibil pe
http://www.france24.com/en/20150107 -live-blog-gun-shots -french -paris -charlie -hebdo -satirical -magazine/,
consul tat ultima dată la 15 iunie 2016 ;

37
Franței în ceea ce prive ște lupta împotriva terorismului: „Vreau ca cetă țenii francezi să știe
acest lucru: Statele Unite sunt de partea voastră astăzi, vor fi de partea voastră mâ ine.”61
Printre persoanele importante care au condamnat teroarea creată în Paris au fost:
cancelarul german Angela Merkel, prim -ministrul italian Matteo Renzi, pre ședintele Comisiei
Europene Jean -Claude Juncker, prim -ministrul britanic David Cameron, pre ședintele
României Klaus Iohannis, pre ședintele ucrainean Petro Poro șenko, pre ședintele brazilian
Dilma Roussef, guvernul Spaniei, pre ședintele american Barack Obama, prim -ministrul indian
Narendra Modi, deputatul turc Yalçın Akdoğan.
Pe fondul atentatului de la Paris asupra săptămânalului satiric, Papa Francisc a apărat
libertatea de exprimare, însă a motivat că are și limite: „Nu poți să glumești pe seama religiei
sau să insulți credința altora. Există o limită. Fiecare religie care își respectă oamenii are
demnitatea sa. Există limite și în libertatea de exprimare”62. În acest context însă, spune
suveranul pontif, „fiin țele umane devin sclave ale formelor deviante ale religiei”63
Duminică, 11 ianuarie 2015 , a fost organizat mar șul solidarită ții în Fran ța. Pentru o zi
Parisul a fost „capitala lumii”, locul unde a început lupta împotriva terorismului. Aproximativ
1,5 milioane de persoane au răspuns pozitiv participării la manifesta ția care a adus un omagiu
victimelor masacrului din Par is. De asemenea, mar șuri similare au fost organizate și în alte
orașe ale Fran ței, precum Bordeaux, Marseille, Lyon, Rennes, Strasbourg. Estimativ, numărul
participan ților a ajuns la 3,3 milioane. Acest miting a adunat la un loc și 50 de șefi de state și
Guverne din Europa, câ t și din afara ei, care, din solidaritate fa ță de Fran ța, s-au mobilizat
pentru a perinda pe străzile Parisului. Pentru acest mar ș republican, 2 .000 de poli țiști și 1.350
de militari au fost prezen ți pentru a proteja institu țiile de pr esă, obiectivele culturale,
lăcașurile de cult, clădirile publice și școlile cu diferite orientări religioase din Paris și
periferiile sale.

61 „Mesajul lui Francois Hollande, după atacurile teroriste”, Pro tv , 9 ianuarie 2015, accesibil pe
http://stirileprotv.ro/stiri/charlie -hebdo/mesajul -lui-francois -hollande -dupa -atacurile -teroriste -franta -a-facut -fata-
suntem -mandri -de-activitatea -politiei.html, consul tat ultima dată la 15 iunie 2016 ;
62 Antonio Glodeanu, „Papa Francisc: „Libertatea de exprimare are limite. Nu po ți insulta credin ța altora‟”,
Adevărul , 16 ianuarie 2015, accesibil pe h ttp://adevarul.ro/international/europa/papa -francisc -libertatea -expresie –
limite -nu-poti-insulta -credinta -altora -1_54b87e7b448e03c0fda42a5d/index.html, consul tat ultima dată la 15
iunie 2016 ;
63 Viorica Marin, „Atentat terorist în Franța. Papa Francisc susține că „forme deviante ale religiei‟ se află la
originea „masacrului‟ de la Paris”, Adevărul , 12 ianuarie 2015, accesibil pe
http://adevarul.ro /international/europa/atentat -terorist -franta -papa -francisc -sustine -forme -deviante -religiei -afla-
originea -masacrului -paris -1_54b3d742448e03c0fd882717/index.html, consul tat ultima dată la 15 iunie 2016 ;

38
Presa arabă se arată îngrijorată în ceea ce prive ște cre șterea islamofobiei în Europa,
mai ales după atentatul ter orist asupra Charlie Hebdo și haosul creat de cei trei atacatori.
„Atentatul îi plasează într -o situație delicată pe musulmani, deoarece grupurile
extremiste europene se vor folosi de acest atac pentru amplificarea islamofobiei. Extremiștii
din ambele părț i vor aduce atingere intereselor comunităților musulmane.”64 În consecin ță,
presa arabă se arată aproape în totalitate împotriva modului de răzbunare care a dus la
masacr ul de la Charlie Hebdo și decimarea echipei redac ționale a publica ției satirice.
Reac țiile mass -media din lumea întreagă cu privire la atacurile teroriste de la redac ția
Charlie Hebdo vin în semn de solidaritate fa ță de Fran ța și față de săptămânalul satir ic. De
asemenea , ridică problema consecin țelor în ceea ce prive ște libertatea de expresie, dar și
temerile ca nu cumva acest eveniment să trezească un interes mai mare pentru mi șcările de
extremă dreaptă islamofobe, discriminatorii, ș.a.m.d.
După declara țiile selectate și prezentate în paginile de mai sus putem vedea că
atentatul împotriva publica ției franceze Charlie Hebdo a divizat oamenii în două tabere: cei
care îi găsesc vinova ți pe caricaturi știi iconocla ști și cei care îi apără pentru că și-au pierdu t
viața pentru libertatea de exprimare. Cei care văd culpabilitatea în caricaturi ști merg pe ideea
că ace știa au provocat furia jihadi știlor. Neacceptând caricaturile cu umor, în care era
prezentat profetul Mahomed, extremi știi islamici au reac ționat destu l de dur. Din acest
eveniment nefast ne putem da seama că libertatea de expresie ar trebui să aibă limite atunci
când vine vorba despre respectul celor din jur. Mai mult decât atât, religia și valorile ei nu ar
trebui să fie obiectul unor calomnii, amenin țări care să pericicliteze binele comun al
societă ților. Fie că vorbim de islamism sau cre știnism, nu ne putem bate joc de simbolurile
acestor credin țe fundamentale. De exemplu, într -un număr al revistei Charlie Hebdo a fost
publicată o caricatură care repr ezenta Sfînta Treime într -o orgie homosexuală, iar o altă
caricatură îl reprezintă pe profetul Mahomed dezbrăcat și invocînd: „Et mes fesses? Tu les
aimes mes fesses?”. Prin aceste reprezentări ară ți dispre ț față de to ți cei care -și mărturisesc
credin ța în Sfînta Treime și față de to ți musulmanii, nu doar de cei fundamentali ști. Nu te
obligă nimeni să fii cre știn practicant, ai libertatea de a alege, dar asta nu înseamnă că ai și
dreptul de a abuza de libertatea ta pentru a -ți bate joc de crezul altora. Pri n urmare, libertatea
de expresie este un drept fundamental care stă la baza unui stat democratic, dar trebuie să

64 Mihai Draghici, „Presa arabă denun ță amplificarea islamofobiei în Occident, după atacul contra revistei
Charlie Hebdo”, Mediafax , 8 ianuarie 2015, accesibil pe http://www.mediafax.ro/externe/pres a-araba -denunta –
amplificarea -islamofobiei -in-occident -dupa -atacul -contra -revistei -charlie -hebdo -13755183, consultat ultima dată
la 15 iunie 2016 ;

39
avem grijă ca nu cumva această libertate să se transforme în abuzuri prin care să dispre țuiești
în public valorile religioase ale unor comuniăt ți. Masacrul de la Paris ne -a arătat că există
fanatici care resping atitudinile iconoclaste și nu tratează caricaturile cu sim țul umorului. O
dată st ârnită dorin ța de răzbunare, ac țiunile acestor personaje pot crea haos și pot atenta la
binele comun al so cietă ților.
Așa cum a fost și în cazul după atacurile lui Charlie Hebdo , Place de la République a
devenit un punct focal de doliu, memoriale și biruri. De asemenea, s -a improvizat un
memorial și în apropierea teatrului Bataclan. La 15 noiembrie, la două zile după atacuri, un
serviciu memorial cu mai multe figuri politice și religioase prezente a avut loc la Catedrala
Notre Dame, prezidată de Arhiepiscopul de Paris, Cardinalul Andre Vingt -Trois.65
Organiza țiile musulmane din Fran ța, cum ar fi Uniunea Organiza țiilor Islamice, a
condamnat cu fermitate atacurile din Paris66. Atacu rile au afectat afacerile și centrele
comerciale din Paris, ducând la o marginalizare a musulmanilor în ora ș. Nu a fost acela și apel
de solidaritate cu Islamul ca în luna ianuarie, ca urmare a atacurilor de la Charlie Hebdo.
La 4 decembrie, cafeneaua Bonne Bière s -a redeschis, afi șând un banner cu sloganul
sfidător “Je suis en Terrasse” (“Sunt pe Terasă”). Un agent de cură țare stradală a declarat
pentru France 24 că ora șul a îndepărtat șase camioane încărcate cu flori ofilite și câteva
kilograme de lumânări puse la memorial: “Noi nu am vrut cu adevărat să aruncăm aceste
lucruri, dar parcă ar fi ca un cimitir cu toate florile acestea.”67
3.1.5. 2. Bruxelles

După atentatele de la Bruxelles, mai multe persoane și-au exprimat solidaritatea, de
exemplu șoferii de taxi au condus bară la bară, iar cetă țenii și-au deschis u șile caselor pentru a
oferi un refugiu pentru siguran ță în timp ce autorită țile de la Bruxelles au blocat ora șul.
Mulțimile s -au adunat la Place de la Bourse în cent rul Bruxelles -ului, unde au cre at un
loc memorial în urma atacurilor. În timp ce unii au lăsat flori, al ții au folosit creta pentru a
scrie mesaje emo ționale și tributuri cum ar fi: “Bruxelles pentru tot deauna”68 sau “Dragostea

65 Attacks in Paris: Live Updates From France" . The New York Times. 14 November 2015, consultat ultima
data la 15 iunie 2016
66 Fisher, David (14 November 2015). "France's Muslims strongly condemn Paris attacks" .
67 Chappell, Bill (4 December 2015). "Cafe That Was Hit By Paris Terrorism Attack Reopens" . NPR.org.
68 http://www.newstalk.com/IN -PICTURES: -Belgium -and-Europe -show -solidarity -following -Brussels -attacks/ ,
consultat ultima dată la 15 iunie 2016;

40
învinge răul! Nu vă lasa ți pradă răului! Să pierzi pe cineva drag din cauza urii nu se
merită….trebuie să fim mai puternici ca ura.”69
În Fran ța, Turnul Eiffel a luminat î n culorile steagului belgian, ca un gest de
solidaritate cu țara în urma atacurilor , iar în alte p ărți, alte monumente din întreaga lume au
urmat exemplul, inclusiv Poarta Brandenburg din Berlin, și Fontana di Trevi din Roma.
Liderii lumii au răspuns cu șoc, îngrijorare și solidaritate după exploziile mortale ce au
lovit ora șul Bruxelles într -un atac terorist suspectat pe teritoriul european. S -a raportat că cel
puțin 13 persoane au fost ucise de două explozii pe aeroportului Zaventem din capitala
belgiană. Toate zborurile au fost anulate și avioanele au fost deviate în altă parte.
Prim -ministrul belgian Charles Michel a scris pe pagina sa de Twitter: “Condamn cu
fermitate aceste atacuri pline de ură. Gândurile noastre se îndreaptă către victime și familiile
lor. Rămânem uni ți împotriva terorismului.”
Mai mul ți politicieni ca David Cameron, Philip Hammond, Dmitry Medvedev,
Francois Hollande, Francois Fillon și Alain Juppe și-au exprimat gândurile despre
evenimentele întâmplate .70
3.1.6. Eforturi legislative și de politică public ă antiteroriste

Pentru prevenirea și combaterea terorismului este necesar să se promoveze un
multilateralism eficient și un drept interna țional cu funda ție în domeniu. Lupta împotriva
terorismului trebuie să fie coordonată și în acela și timp să asigure respectarea drepturilor
omului și libertă ților fundamentale. Schimbul de dialog, de experien ță și cooperare între state
sunt priorită ți în lupta împotriva t erorismului. De asemenea, combaterea terorismului trebuie
să includă factori sociali și politici, cre șterea toleran ței opiniei publice precum și gradul de
conștientizare a tuturor păr ților interesate. Pentru a combate amenin țările și riscurile pe care le
prezintă fenomenul terorismului interna țional pentru securitatea globală, comunitatea
interna țională are nevoie de mai multă coordonare, consultare și cooperare strânsă. Nici un
stat nu poate asigura securitatea fără alia ți.
Extinderea acțiunilor teroriste în ultimii ani a fost alimentată de intensificarea
tensiunilor etnice și religioase, evoluție corelată cu acutizarea unor probleme de natură

69 Ibidem.
70 http://www.ibtimes.co.uk/brussels -explosions -shock -solidarity -world -leaders -after-terror -attack –
belgium -1550933 , cons ultat ultima data la 15.06.2016, imagini le se găsesc în Anexă;

41
politică, economică sau socială. Pe de altă parte, proliferarea armelor de distrugere în masă și
dezvoltarea intern etului au dus la conturarea unor noi forme de terorism: chimic, nuclear,
radiologic, biologic și informatic. Ca reacție la amenințarea teroristă, Uniunea Europeană și
Alianța Nord -Atlantică au depus eforturi pentru:
a) elaborarea unor politici și strategi i coerente;
b) dezvoltarea și implementarea unor programe de modernizare a capabilităților
existente în vederea adaptării la cerințele abordării noilor tipuri de terorism;
c) organizarea și desfășurarea unor operațiuni de combatere a terorismului, vizând
inclusiv crearea condițiilor pentru limitarea factorilor generatori și de susținere a
unor astfel de activități.
Terorismul nu este un fenomen nou în Europa. Acesta reprezintă o amenin țare la
adresa securită ții noastre, la adresa valorilor societă ților n oastre democratice cât și la adresa
drepturilor și libert ăților cetă țenilor europeni. Suntem con știenți că evenimentele dramatice de
la 11 septembrie 2001 au determinat o schimbare de paradigmă la nivelul UE în abordarea
amenințărilor la adresa securității europene, materializate în redimensionarea și configurarea
politicilor în materie.
În anul 2002 s -a inițiat un Plan de acțiune antiteroristă de către Consiliul European, în
care se asigura caracterul integrat al abordării infracțiunilor teroriste la nivel ul Uniunii
Europene. De menționat este faptul că anterior acestei decizii, doar șase state membre UE
aveau în legislația națională prevederi care să incrimineze infracțiunea de terorism71.
Extinderea ac țiunilor teroriste în ultimii ani a fost alimentată de intensificarea
tensiunilor etnice și religioase, evolu ție corelată cu acutizarea unor probleme de natură
politică economică sau socială. Între 2009 și 2013, în statele membre ale UE au avut loc 1010
atacuri e șuate, contracarate sau finalizare, soldate c u 38 de decese. În plus, mai mul ți cetă țeni
europeni au fost răpi ți sau uci și de grupări teroriste în întreaga lume.72 De asemenea,
fenomenul luptătorilor din Europa care călătoresc în diferite locuri pentru jihad și amenin țarea
la adresa securită ții pe care o pot reprezenta în Uniunea Europeană atunci când se repatriază
sunt susceptibile să continue și în anii viitori . Întrucât aceste amenin țări nu țin seama de
frontiere, ele trebuie abordate atât la nivel na țional, c ât și la nivel interna țional.

71 http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight -against -terrorism/ , consultat ultima data la 15.06.2016
72 Graficul se găse ște în Anexă;

42
Atacurile teroriste recente ce s-au desfă șurat la Paris și Bruxelles au fă cut ca statele
membre, și nu numai, să adopte legi în domeniul securită ții na ționale și au înfiin țat unită ți
speciale de culegere de informa ții și de poli ție pentru a -i prinde pe cei vinova ți cât și pentru a
descuraja aceste acte teroriste. În acela și timp, au completat aceste eforturi prin încheierea de
tratate interna ționale și regionale, precum și acorduri bilaterale. În momentul de fa ță, nu există
niciun organism juridic universal prin care terorismul să fie combătut la nivel interna țional
chiar dacă s -au facut încercări în acest sens.
În urma atacurilor măsurile de securitate au fost intensificate în țările din Europa de
Vest, ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve a declarat că 1.600 de ofi țeri ai poli ției
au fost repartiza ți în sta țiile de metrou, aeroporturi și punctele de trecere a frontierei. Fran ța a
fost în stare de alertă, deoarece 130 de persoane au fost u cise în atacurile de la Paris, din
noiembrie anul trecut. De asemenea, aeroporturile britanice și centrele de transport și-au mărit
nivelul de securitate ca o măsură de precau ție. Nivelul oficial al amenin țării teroriste din
Marea Britanie rămâne neschimba t la “severă”, al doilea cel mai înalt nivel, ceea ce înseamnă
că un atac este foarte probabil să se întâmple. Și autorită țile germane și-au intensificat
măsurile de securitate în aeroporturi, în gări și la grani ța cu Belgia, Fran ța, Țările de Jos și
Luxem burg.
Reac ția politică la atacurile teroriste de la Bruxelles a fost rapidă și mai ales
previzibilă. Prim -ministrul francez, Manuel Valls a declarat “suntem în război ” folosind
acela și cuvânt ca și pre ședintele francez François Hollande după atentatel e de la Paris din
noiembrie 2015 . A mai adăugat și faptul că “În ultimele luni în Europa, am fost supu și la acte
de război. ”
Întorcându -ne la 9/11, atacurile teroriste majore au determinat întotdeauna solicitarea
unei cooperări mai strânse între alia ții occide ntali cu privire la informa ții și la armată și a
reînviat dezbaterea asupra supravegherii și a frontierelor deschise. Acela și lucru se întâmplă și
acum. Întrebarea fără răspuns este dacă aduce ‒cu întârziere, mul ți spun că ‒ europenii
împreună la un nou con sens cu privire la eforturile mai puternice de combatere a terorismului
comune sau dacă în mod alternativ, o reac ție politică agitată, deja sim țită pe continent duce
UE într -o direc ție diferită, mai imprevizibilă.
Mujtaba Rahman, șeful Europei pentru consu ltanță politică Eurasia, afirma că există o
percep ție tot mai mare în rândul opiniei publice europene cum că liderii UE nu de țin controlul

43
amenin țării teroriste pe continent și că aceste atacuri vor spori sentimentul de xenofobie și
anti-imigra ție în Uniun ea Europeană.
Așa cum emo țiile dau drumul la o căutare de solu ții, anali știi și politicienii văd
domeniul de aplicare largă pentru a îmbunătă ți securitatea UE în mod colectiv – de la o mai
bună schimbare de informa ții pentru a ajuta mai mult țările conside rate ca încadrându -se în
combaterea terorismului, cum ar fi Belgia, chiar dacă liderii săi nu au luat întotdeauna în
considerare sfaturile sau criticile din exterior.
“Trebuie să ne gândim în mod clar cu privire la modul de a reforma serviciile de
informa ții”, a declarat Claude Moniquet, un expert de informa ții belgiene. El a prezis că
înăsprirea inevitabilă a stării de spirit politice s -ar duce prea departe de drepturile civile și a
vieții private spre securitate, spunând că “poate că a sosit momentul să se schimbe acest
lucru.”

Concluzii
Terorismul este real și dur, chiar dacă am vrea să -l prezentăm doar ca pe o poveste.
Libertatea de expresie este în pericol oriunde, chiar dacă în spatele nostru sunt legi care ne
garantează siguran ță. Mul ți oameni au m urit pentru că și-au sus ținut punctul de vedere, al ții
au trăit ascun și, unii încă mai împart cu amenin țările acela și drum.
11 septembrie a devenit un simbol pentru războiul dintre două lumi: lumea civilizată și
fundamentalismul islamic. Această zi marchea ză o nouă eră, în care „a început un război la
nivel global împotriva terorismului”, a șa cum Geroge W. Bush a declarat imediat după
atacurile teroriste. „Cataclismul de la 11 Septembrie nu mai dă loc la comentarii, omenirea are
nevoie de o adevarată nouă o rdine la dezordinea pe care a creat -o în numele libertă ților
absolute ale individului în raport cu societatea. Iar realitatea este că jandarmeria mondială o
face practic doar America, care și-a luat rolul în serios.”73
În concluzie putem deduce faptul că islamul a deve nit o amenin țare și o sursă de
instabilitate în ceea ce prive ște pacea atât la nivel european cât și la nivel mondial. În
momentul de fa ță suntem pu și în fa ța unui fapt care probabil nu are precedent în istorie.

73 „Americanii simt că trăiesc î ntr-o lume mai nesigură”, Realitatea.net , 11 septembrie 2007, accesibil pe
http://www.realitatea.net/americanii -simt-ca-traiesc -intr-o-lume -mai-nesigura_87227.html, consultat ultima dată
la 15 iunie 2016;

44
„Ascensiunea rapidă a mili țiilor jihadiste î n Irak și Siria și declararea unui Stat Islamic al
Irakului și Levantului pe 29 iunie a.c. și instituirea unui califat islamic cu o misiune globală,
aceea de a eradica orice grup etnic sau religios care se opune regulilor draconice ale islamului
fundamenta list pare a fi luat prin surprindere lumea occidentală.”74
După cum observăm, în ultimii ani, mass -media oferă teror ismului publicitatea de care
are nevoie, fie din motive comerciale sau pentru că pun libertatea de expresie mai presus. Un
exemplu puternic este cazul Charlie Hebdo deoarece au pus libertatea de exprimare mai
presus de arme. Au ales să -și asume o libertate de expresie absolută asumându -și totodată ce
au promovat, ideile lor, afirma țiile lor și caricaturile destul de controversate. Con știenți de
pericol, jurnali știi au continuat să publice caricaturi, nu întotdeauna pline de umor, dar cu ținte
precise: indiferent de pozi ția politică a unui personaj, indiferent de convingerile sau
învățăturile religioase ale unui cult. Atitudinea lor este pe de o parte de în țeles.
După tragedia care a avut loc la redac ția publica ției de satiră Charlie Hebdo au fost
lansate și provocate discu ții legate de libertatea de exprimare. Până unde vorbim de libertate
de exprimare? Există limite? Satira nu are limite?
Democra ția presupune egalita te în drepturi, libertate. Dar chiar și așa, libertatea are
nevoie de limite. Prin chintesen ță, „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea
celuilalt”75. Dacă ceea ce pentru mine înseamnă libertate jigne ște adevărul/simbo lul în care
celălalt crede, nu înseamnă că am trecut peste limită?
Globalizarea, multiculturalismul, libera circula ție în Europa a permis crearea unor
mari diversită ți în rândul popula ției europene. Sunt din ce în ce mai mul ți imigran ți, care se
adaptează sistemului european, cărora li se acordă acelea și drepturi cu ale cetă țenilor
europeni. Avînd în vedere aceste aspecte, putem spune că Europa se află într -o permanentă
schimbare datorată diversită ții culturale. În acest caz, trebuie să acceptăm că „libert atea
absolută, de orice fel, înseamnă anarhie, haos, oameni aruncați unii împotriva altora, moarte.
Ca să supraviețuim este esențial, dimpotrivă, să ne acceptăm reciproc, rațional, margini ale
libertății.”76

74 Claudia Postelnicescu, „Statul Islamic a devenit o problemă globală”, La Punkt , accesibil pe
http://www.lapunkt.ro/2014/08/19/statul -islamic -a-devenit -o-problema -globala/, consultat ultima dată la 15 iunie
2016;
75 Cit. John Stuart Mill
76Cristian Tudor Popescu, „Există și lucruri sfinte ”, Gîndul , 14 ianuarie 2015, accesibil pe
http://www.gandul.info/puterea -gandului/exista -si-lucruri -sfinte -13766133, consul tat ultima dată la 15 iunie
2016

45
Sunt de părere că provocările de securitate cu care ne confruntăm î n prezent pe plan
mondial cer o cooperare întărită între Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii, o
relație transatlantică strânsă și dinamică, mai ales în gestionarea crizelor. Gestionarea
modernă a crizelor reprezintă o miză mondială, iar ameliora rea reacției euro -atlantice la crize,
printr -o colaborare strânsă, sub toate aspectele gestiunii lor, depinde în mare măsură de
întărirea rolului Uniunii Europene în gestionarea crizelor la nivel global.
Analizând capacită țile, strategiile și răspunsurile Uniunii Europene cu care se
confruntă în combaterea terorismului, putem concluziona că aceasta câ știgă foarte multă
încredere și importan ță și că poate să se adapteze ea însă și la amenin țarea tot mai mare a
terorismului dar totu și sunt necesare noi tipuri de abordări atât în plan militar, cât și în plan
politic, diplomatic, cultural, psihologic și informațional, deoarece războiul terorist va fi
permanent și pretutindeni.

46
Studiu de caz II
Criza migra ției în Uniunea Europeană

3.2.1. Introducere

Secolul XXI pare să fie o nouă eră a migra ției. Intensificarea presiunilor migra ției
interna ționale prezintă mai multe societă ți cu dileme politice majore, cele mai multe țări ale
lumii devin din ce în ce mai multiculturale, multietnice, interreligioase și multilingviste.
Aceste schimbări provoacă guvernele și societatea civilă să se adapteze și obțină de la această
diversitate modalită ți prin care să promoveze pacea și respect area drepturilor omului.
Migra ția umană constă în deplasarea unor mul țimi de persoane dintr -un teritoriu în
altul, cu inten ția de a găsi solu ții temporare sau permanente în noua loca ție. Mi șcarea se face
adesea pe distan țe lungi de la o țară la alta, dar și migra ția internă este, de asemenea, posibilă.
Aceasta este forma dominantă la nivel global. Migra ția poate fi efectuată de către persoane
fizice, unită ți familiale sau în grupuri mari.
,,În lume s -au înregistrat migrații majore, ca număr de populație sa u perioadă de timp.
Cea mai celebră fiind migrația evreilor, care au plecat în toate colțurile lumii după ce templul
din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr. o altă migrație de proporții a fost
cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al
XVIII -lea și a doua oară în timpul celui de -al doilea Război mondial. În ultimul caz sovieticii
au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate.”77
Care este diferen ța între refugiat și migrant? Organiza ția Na țiunilor Unite define ște un
migrant interna țional ca "orice persoană care î și schimbă țara sa de re ședința obi șnuită."
În schimb, re fugia ților le este garantată o anumită protec ție în conformitate cu dreptul
interna țional. Un refugiat este recunoscut ca o persoană care fuge de conflict sau de persecu ție
pe baza de rasă, religie, na țional itate, apartenen ța la un anumit grup social sau o pinie politică.
În temeiul Conven ției Na țiunilor Unite din 1951, pentru refugia ți, o țară este obligată prin
lege să protejeze un refugiat și nu îi este permis să îl excludă sau să îl trimită undeva unde
viața sau libertate sa ar fi amenin țată.

77 Rodica Iano ș Toadere, Istoria românilor , Auxiliar curricular pentru bacalaureat, Editura Mega, 2012

47
Cauzele mi grațiilor moderne pot fi multiple:
– căutarea unui loc de muncă sau căutarea unui loc de muncă mai bine plătit;
– foametea și condițiile de viață precare;
– persecuțiile politice și religioase, discriminările etnice;
– condițiile climatice neprielnice (de exemplu deșertificarea);
– calamități naturale (cutremure, inundații etc.);
– războaie .
Pe de altă parte există și factori care atrag popula țiile să recurgă la acest fenomen și
anume:
– industria dezvoltată ;
– condiții mai bune de viață ;
– protecț ia socială mai bună (existența unor ajutoare substanțiale pentru șomeri,
pentru maternitate, pentru pensie) ;
– securitate personală ;
– îngrijire medicală mai bună și condiții optime de educație etc.
De asemenea, ceea ce îi mai atrage pe unii indivizi este și politica statului în ceea ce
prive ște emigrația.
În Acordul Schengen (semnat în anul 1985, cu efect în anul 1995), 26 de țări europene
(22 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus încă patru state Asocia ția
Europeană a Liberului Schimb), au colaborat pentru a forma o zonă în care să fie eliminate
controalele la frontierele interne ale Schengen (între statele membre), și în schimb controalele
să fie limitate la țările Schengen cu frontierele externe , fiind obligate să pună în aplicare
regulamentele privind controlul la frontieră. Țările pot reactiva controalele la frontierele
interne pentru cel mult două luni din motive de "ordi ne publică sau de securitate na țională.”78
Regulamentul Dublin le determină pe statele membre ale Uniunii Europene să fie
responsabile în ceea ce prive ște examinarea unei cereri de azil pentru a preveni solicitan ții de
azil în Uniunea Europeană de la "asylum shopping", în cazul în care solicitan ții trimit
numeroase cereri de azil către statele membre ale Uniunii Europene, sau "asylum orbiting", în

78 "Schengen: Controversial EU free movement deal explained" . BBC News. 14 September 2015 , consultat
ultima dată la 15.06.2016

48
cazul în care niciun stat membru nu î și asumă responsabilitatea pentru un solicitant de azil. În
mod implicit (atunci când nu sunt prezente motive familiale sau motive umanitare),
responsabil este primul stat membru în care un solicitant de azil a intrat și a fost amprentat. În
cazul în care solicitantul de azil se mută într -un alt stat membru, acesta poate fi transferat
înapoi la statul membru unde a fost prima dată înregistrat. Această situa ție i-a determinat pe
mulți să critice regulile Dublin pentru plasarea unei responsabilită ți prea mare pentru
solicitan ții de azil în statele membre cu privire la frontierele externe ale UE (cum ar fi Italia,
Grecia și Ungaria), în loc să se elaboreze un sistem de împăr țire a sarcinilor între statele UE.
Pe lângă acest regulament sunt două legi interna ționale foarte importante cu privire la
migra ții:
– Convenția O.N.U. din 1952, semnată de 130 de țări, prevede obligația de a nu trimite
refugiații într -o țară în care sunt în pericol și de a le furniza asistență și protecție.
– Convenț ia O.N.U. din 1990 ce prevede protecția drepturilor muncitorilor migranți și a
membrilor familiilor lor.
3.2.2 . Criza migran ților din Europa

Criza migran ților din Europa sau criza europeană a refugia ților a început în anul 2015
atunci când un număr tot mai mare de refugia ți și migran ți au început să călătorească către
Uniunea Europeană să solicite azil, traversând Marea Mediterană sau venind prin Europa de
Sud-Est. Ace știa au venit din zone precum Asia de Sud și Vest, Africa și Balcanii de Vest.
O serie de crize continue în Republica Democratică Congo, Sudanul de Sud,
Republica Centrafricană, Ucraina și Irak au condus par țial criza, dar mai mult de jumătate din
totalul refugia ților din întreaga lume, în 2014, a venit doar din tre i țări: Siria, Afganistan și
Somalia.
Din moment ce războiul civil din Siria a început în 2011, mai mult de 4 milioane de
sirieni au căutat adăpost în țările vecine, și alte 7.6 milioane au fost scoase cu for ța din casele
lor, rămânând strămutate în interi orul Siriei. O cre ștere a atacurilor for țelor pre ședintelui
Bashar Assad și ISIS a aliment mișcarea, dar oamenii fug acum deoarece a devenit clar că este
puțin probabil ca acest conflict să se rezolve în curând. Acela și lucru este valabil și pentru alte
conflicte moderne, care au fost tergiversate – mai mult de jumătate din refugia ții lumii au fost
în exil timp de mai mult de cinci ani.

49
De asemenea, sărăcia, încălcarea drepturilor omului și deteriorarea securită ții sunt
factori ce au determinat oamenii să se stabilească din țări precum Eritreea, Pakistan, Maroc,
Iran și Somalia, în speran ța unei vie ți noi undeva în Germania, Suedia sau Marea Britanie. În
tabel p utem observa că cei mai mul ți migran ți provin din Siria și Afganistan urmată de Irak.79
Dar, pe măsură ce țările europene se luptă cu mi șcarea în masă a oamenilor, unii și-au
înăsprit controalele la frontieră. Acest lucru a lăsat zeci de mii de migran ți bloca ți în Grecia,
ridicând temerile unei crize umanitare. În timp ce liderii că utau solu ții, ei se uitau la Turcia, în
speran ța de a încetini numărul de persoane care se stabilesc pe țărmurile europene.
Ce rute foloseau oamenii? Rutele directe alese de ace știa erau pline de pericole. În
2015 mai mult de 3,770 de oameni s -au înecat sau au dispărut încercând să traverseze Marea
Mediterană către Grecia sau Italia, în bărci mici și șubrede sau bă rci de pescuit nesigure80.
Unele dintre cele mai grave tragedii din 2015 au inclus:
– Două bă rci care transportau aproximativ 500 de migran ți s-au scufundat după ce
au părăsit Zuwara în Libia la data de 27 august ;
– Corpurile celor 71 de persoane, considerate a fi ale migran ților sirieni, au fost
descoperite într -un camion abandonat în Austria, la 27 august ;
– Un naufragiu de pe insula Lampedusa din Italia a ucis aproximativ 800 de
persoane la 19 aprilie ;
– Cel pu țin 300 de migran ți se temeau să nu se înece după ce au încercat să
traverseze Marea Mediterană, la începutul lunii februari e când marea era foarte
agitată.

Supravie țuitorii au raportat violen ța și abuzul oamenilor trafican ți, care percep mii de
dolari pe persoană pentru serviciile lor. Haosul din Libia, în special, a dat libertatea
trafican ților de a exploata migran ții și refugia ții dispe rați să ajungă în Europa.
Cei mai mul ți dintre cei care se îndreptau către Grecia alegeau să călatorească prin
Turcia spre insulele Kos, Chios, Lesbos și Samos. Pe aceste mici insule grece ști infrastructura
este una slabă pentru miile de valuri de oameni, suprasolicitând autorită țile să ofere asisten ță

79 Tabelul se găse ște în Anexă;
80 Imaginea se găse ște în Anexă;

50
vitală. Germania a criticat alte țări ale Uniunii Europene, inclusiv Fran ța și Marea Britanie
pentru angajamentele lor relativ slabe de a primi refugia ți.
În septembrie 2015, mini ștrii de interne ai Uniunii E uropene au aprobat un plan
controversat de relocare a 120.000 de migran ți pe întregul continent în următorii doi ani, cu
cote obligatorii. România, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria s -au opus acestei scheme.
În ciuda unor eforturi de a u șura povara căzut ă asupra Italiei și Greciei, au fost relocate
doar mici grupuri de migran ți până în prezent însă mai multe state din Europa Centrală și de
Est, de exemplu, conform graficului putem observa că Marea Britanie si Danemarca, au
refuzat să le accepte .81
De ani de zile, Uniunea Europeană duce o luptă pentru armonizarea politicii în
domeniul azilului. Acest lucru este dificil, cu 28 de state membre, fiecare cu propria sa for ță a
poliției și sistemului judiciar. Apă rarea drepturilor migran ților săraci este dificilă, deoarece
climatul economic este încă sumbru, mul ți europeni sunt șomeri și se tem de muncitorii
străini, iar țările Uniunii Europene sunt divizate asupra modului în care să împartă povara
refugia ților.
Sistemul european al poli ticii de azil a adus o serie de norme comune mai detaliate dar
regulile sunt un lucru iar punerea lor în practică la nivelul Uniunii Europene este o altă
provocare.
3.2.3. Reac ții pozitive

După cum era de a șteptat, au urmat și o serie de reac ții în privin ța acestei crizei a
migran ților. Opinia publică din Europa a devenit din ce în ce mai divizată asupra modului de a
face fa ță crizei continue de migran ți, chiar dacă zeci de mii de refugia ți au c ălătorit prin
Ungaria și Austria în Germania.
Aproape 340.000 de migran ți și refugia ți au fost văzu ți în luna ianuarie la frontierele
Uniunii Europene, potrivit agen ției de frontieră Frontex.
Dupa ce au apărut în presa on -line pozele cu băiatul sirian Ala n Kurdi82, în vârstă de
trei ani, ce s -a înecat încercând să scape cu familia sa de ISIL și de războiul civil din Siria, s -a
observat o cre ștere semnificativă a sprijinului public pentru refugia ți. Fotografiile cu corpul

81 Graficu l se găse ște în Anexă;
82 Imaginea se găse ște în Anexă;

51
băiatului au cauzat un efect de furie și indignare la nivel inte rnațional. Pre ședintele francez
François Hollande l -a contactat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan și pe unii lideri
europeni după ce imaginile au apărut în mass -media mondială. El a declar at că imaginea
trebuie să fie ,,un memento al responsabilită ții lumii în ceea ce prive ște refugia ții”83. Prim –
ministrul britanic David Cameron a declarat că s -a sim țit ,,profund mi șcat”84 de imaginile cu
Kurdi. Prim -ministrul irlandez Enda Kenny a comentat cu privire la fotografiile respective și a
descris criza refugia ților ca o ,,catastrof ă umană”, găsind imaginile ,,absolut șocante”85. Presat
de colegi politicieni și de către public, premierul David Cameron a promis în parlament că
Marea Britanie va primi 20.000 de refugia ți sirieni până în 2020.
Mai mult de 430.000 de cetă țeni britanici au semnat o peti ție care solicita guvernului
să pr imească mai mul ți solicitan ți de azil, dar și o contra -petiție a fost semnată de peste
110.000 de persoane care solicita guvernului să oprească imigra ția în Regatul Unit și să
închidă toate grani țele.
La Bruxelles, o amenii au mers de la Gara de Nord la Jub elpark pentru a le ura
refugia ților bun venit și să ceară condi ții mai bune pentru ei în centrele de primire și să
îndemne oamenii politici să adopte măsuri împotriva rasismului și a xenofobiei86. Autorită țile
au confirmat că î ntre 15.00 0 și 20.000 de oameni s -au alăturat unui mar ș pentru a sprijini
refugia ții care vin în Belgia și pentru a le arăta simpatia lor fa ță de ei .
3.2.4. Reac ții negative

După cele întamplate cu imaginea care a făcut î nconjurul lumii, a avut loc o altă
manifestare împotriva acceptării mai multor migran ți în Marea Britanie. S -a creat chiar și o
pagină de facebook pentru acest eveniment în care 340 de persoane î și confirmau participarea.
De asemenea, această criză a migr anților se pare că are și un impact asupra
referendumului din Marea Britanie. Un studiu publicat de către ziarul Mail arăta că 51% din
cetățeni doresc ca țara lor să iasă din Uniunea Europeană. Nigel Farage, liderul partidului

83 "French President calls Erdoğan over images of drowned Syrian boy, calls for common EU refugee
policy" . Daily Sabah . 3 September 2015, consultat ultima dată la 15.06.2016.
84 "Aylan Kurdi: David Cameron says he felt 'deeply moved' by images of dead Syrian boy but gives no details
of plans to take in more refugees" . The Independent . 3 September 2015, consultat ultima dată la 15.06.2016.
85 "'A young boy… washed up on beach like driftwood' – Taoiseach describes migrant crisis as 'human
catastrophe'" . Irish Independent . 3 September 2015, consultat ultima dată la 15.06.2016.
86 Imagine în Anexă;

52
Independen ței Marei Britanii , a afirmat pentru CNBC87 că țara "nu poate face fa ță" cu atâta
imigra ție.
În timpul unei reuniuni al Consiliului Europei, Matteo Renzi, prim -minstrul Italiei, a
afirmat ,,Dacă aceasta este ideea voastră despre Europa, atunci pă strați-o pentru voi.”88
Această afirma ție a venit în urma refuzurilor unor colegi de -ai săi de a accepta o parte din
miile de refugia ți din Africa și Orientul Mijlociu.
Înainte să fie cunoscute identitatea și naționalitatea atacatorilor, în discursul popular s –
a făcut imediat o asocie re între atacurile din Bruxelles de la aeropo rt și metrou și criza
migran ților. Politi cienii de dreapta și cetă țenii și-au arătat îngrijorarea că grupuri ca statul
islamic, care au revendicat atacurile, sunt recru ți radicaliza ți, inclusiv jihadi ști europen i
infiltra ți printre fluxul vast de migran ți.
În Germania au avut loc mar șuri pro și anti -imigra ție. La sfârșitul lunii august în 2015
a avut loc un protest în ora șul Heidenau împotriva unui centru de refugia ți ce a condus la
violen țe între organele de pol iție și protestatari. De asemenea, evenimentele petrecute la Koln
nu pot fi uitate a șa ușor. Mai multe femei și fete au fost agresate și jefuite de către imigran ți.
Acestea au fost atacate de bande, în jur de până la 30 de bărba ți în fa ța gării din Köln. M ulți
dintre cei afla ți la fa ța locului au declarat că atacatorii păreau să fie arabi sau nord -africani. În
urma acestor agresiuni cel pu țin o femeie a fost violată, iar altele au fost agresate sexual dar și
jefuite de către ace știa. Printre victime se afla și o femeie din cadrul poli ției. Numărul
victimelor s -a raportat la 1.900 iar numărul celor vinova ți de atacurile de la Cologne ajungând
la 1000. Mul ți spun că femeile au fost ,, ținte” și în alte ora șe, precum Dusseldorf, Stuttgart și
Hamburg.
Un bărbat a descris cum partenera sa și fiica de 15 ani au fost încercuite de o mul țime
și el nu a putut face nimic. „Atacatorii le -au pipăit sânii și le-au atins între picioare”. O altă
femeie a declarat că i -a fost furat mobilul, după miezul nop ții, și când a mers la poli ție să
reclame furtul a văzut acolo multe fete „care nu se puteau opri din plâns”. O femeie a descris
cum câ țiva bărba ți, care nu vorbeau nici germană, nici engleză, au aruncat spre ele artificii.
„Încercau să ne îmbră țișeze, să ne sărute. Unul din tre ei i -a furat prietenei mele geanta”, a

87 Televiziune americană
88http://www.cnbc.com/2015/09/06/germany -can-afford -migrants -eurozone -growth -a-worry -draghi -a-safe-
bet.html

53
povestit ea. Altul a încercat să le bage cu for ța într -un taxi. „Am mai fost în situa ții
înspăimântătoare, dar n -am trecut niciodată prin a șa ceva.”89, a mai spus femeia.
Cancelarul german Angela Merkel a numit aceste atacuri ca fiind “repulsive.”90 Într-o
declara ție, Merkel și-a exprimat "indignarea cu privire la aceste ofensive respingătoare și
atacuri sexuale care necesită un răspuns ferm al statului de drept […] Trebuie să se facă totul
pentru a -i găsi pe cei responsabili, cât mai repede și mai posibil, și să-i pedepsească,
indiferent de originea sau condi ția lor.”91
După toate aceste întâmplări s -au organizat manifesta ții de prostest, oamenii arătându –
și indignarea și nemul țumirea fa ță de atacurile violente și iner ția autorită ților în fa ța
agresiunilor provocate de imigran ți, dar au declan șat și un protest interna țional, o dezbatere cu
privire la drepturile femeilor, durabilitatea politicii în materie de azil din Germania, precum și
diferen țele sociale dintre societă țile europene și cele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Imediat nu au întârziat să apară și reac țiile împotriva cancelarului german, Angela
Merkel. Mai mul ți oameni s -au opus politicii Merkel privind migra ția. Liderul de dreapta al
partidului AFD, Frauke Petry, a postat pe twitter : ,,După valul de infrac țiuni și atacuri
sexuale, este Germania suficient de colorată și cosmopolită pentru dumneavoastră, doamna
Merkel?.”92 Chiar și partidul social -democrat de stânga (SPD), aliatul de la gurvernare a
creștin -democraților (CDU), a început să se arate sceptic asupra posibilității integrării
solicitanților de azil.
De la înfă țișarea sa de ,,Maica Tereza”93, popularitatea lui Merkel a fost afectată de
decizia ei de a deschide grani țele țării la mai mult de un milion de migran ți, sprijinind partidul
„Alernativa pentru Germania” în alegerile de stat recente. Oficialii din guvernul doamnei
Merkel care fac de obicei declara ții de sus ținere pentru victime, au fost batjocori ți și critica ți
pe socia l media. De exemplu purtătorul de cuvânt al doamnei Merkel, Steffen Seibert, a postat
pe Twitter: ,,Atacurile josnice de la Bruxelles ne aduc împreună: Solidaritate cu victimele +
determinare împotriva terori știlor”,

89 http://www.evz.ro/atacurile -sexuale -din-koln-sporesc -tensiunile -pe-tema -refugiatilor.html , consultat ultima
dată la 15.06.2016.
90http://www.politico.eu/article/merkel -demands -firm-response -to-mass -attacks -women -scandal -cologne/ ,
consultat ultima dată la 15.06.2016.
91 Ibidem.
92 Ibidem;
93 http://www.gandul.info/inter national/germania -nu-mai-este-prietenoasa -cu-imigrantii -ce-se-intampla -in-
taberele -de-imigranti -si-ce-i-sperie -pe-germani -14775352, consultat ultima data la 15.06.2016.

54
Un bă rbat pe nume Paul i -a răspunsul r apid și feroce. ,,Oricine deschide grani țele și
sprijină imigra ția necontrolată, oferind terori știlor drum liber, nu are dreptul să pretindă la un
loc aici! ”94. Un alt utilizator, Roland Z, i -a scris doamnei Merkel: ,, Șeful tău încă aduce ace ști
islami ști cu cetele în Germania”95. Eva -Mari a Schultheis, o al tă utilizatoare postas e: ,,Doamna
Merkel i -a primit pe to ți cu bra țele deschise și iată la ce s -a ajuns. ”96
În Dresden, Germania, unde mi șcarea a luat na ștere în octombrie 2014, în jur de 8.000
de oameni s -au adunat pe malurile Elbei, fluturând tricoloruri germane și stea guri de
rezisten ță anti -naziste cât și caricaturi. "Merkel trebuie să plece!"97, a sc andat mul țimea, în
semn de protest fa ță de cancelarul ge rman, ale cărui politici au adus ca rezultat 1 milion de
imigran ți. Poliția i-a sanc ționat în masă pe cei care au participat la protestesle sus ținute de
acitivi știi anti -fasci ști.
În ceea pe prive ște mass -media, aceasta a ignorat povestea și a început să facă
cunoscută povestea incidentelor abia pe data de 5 ianuarie după ce în social media s-a iscat un
val de furie. Această întârziere a fost criticată dur de către numero și politicieni printre care și
Hans -Peter Friedrich, reprezentantul partidului Uniunii Sociale Cre știne (CSU) din Bavaria.
Canalul postului de televiziune publică ZDF a rec unoscut că au omis să facă publice
aceste incidente în ciuda faptului că aveau suficiente informa ții în legătura cu acestea. Mai
târziu cei de la ZDF au declarat că această întârziere a fost o ,,eroare de judecată”. Publicul
german și-a arătat nemul țumirea față de ascunderea acestor informa ții referitoate la criza
europeană a migran ților și au sprijinit ideea “Lügenpresse”, în germană însemnând “pres ă
mincinoasă”.
De asemenea, s -a ajuns la concluzia că autorită țile și mass -media au încercat să ignore
și să acopere aceste atacuri pentru a evita criticile cu privire la politicile de azil și politica
guvernamentală a migra ției. Gavin Hewitt, jurnalistul BBC News, a declarat ,,Ceea ce a ridică
semne de întrebare în privin ța crizei este suspiciunea, acum la scar ă largă, că institu țiile
germane nu spun adevărul.”98

94 http://www.nytimes.com/2016/03/23/world/europe/belgium -attacks -migrants.html , consultat ultima data la
15.06.2016.
95 Idem.
96 Idem.
97 https:/ /www.rt.com/news/331586 -pegida -anti-migrant -demonstrations -europe/ , consultat ultima data la
15.06.2016
98Gavin Hewitt (11 January 2016). "Cologne attacks' profound impact on Europe" . BBC News ,
http://www.bbc.com/news/world -europe -35261988 , consultat ultima dată la 15.06.2016.

55
Mai mul ți oameni, vorbitori de limba arabă, și-au exprimat nemul țumirea și furia în
legătura cu violen țele și abuzurile de la Köln împotriva femeilor. Indica țiile conform cărora că
cei mai mul ți atacatori sunt de origine arabă si nord -africană, i -a făcut să se îngrijoreze cu
privire la posibilul impact care l -ar putea avea asupra percep ției Germaniei în legătura cu
migran ții și refugia ții din diferite regiuni. Pe rețeau de socializare Twitter, în limba arabă,
hashtagurile #Germany și #Cologne au fost folosite mai mult de 17.000 și 2.500 de ori. Un
utilizator Twitter î și exprima teama în privin ța faptului că incidentele vor aduce ,,rușine de
propor ții istorice” pentru to ți arabii care locuiesc în Germania.
De exemplu, î n Birmingham, orașul cu cea mai mare popula ție musulmană din Marea
Brita nie în afara Londrei, fostul lider al extremei -dreapta din Liga Apărării Engeze, Tommy
Robinson, a condus o mul țime de suporteri într-un mar ș tăcut prin centrul ora șului. Multe
pancarte transportate erau imprimate cu sloganuri care se opun "importului culturii de viol" și
imagini cu călă ul islamic, fostul rezident britan ic Mohamed Emwazi – ,,jihad John” – cu
mențiunea ,,îmbogă țire culturală. ”99
La Praga, protestatarii s -au adunat în afara castelului din ora ș, la reședința
președintelui Milos Zeman, el însu și fiind un critic strident al migra ției musulmane. În altă
parte a orașului, un grup de protestatari s -au trezit într-o ambuscadă creată de o bandă de
bărba ți masca ți care aruncau cu sticle în timp ce măr șăluiau pe o stradă laterală. Potrivit presei
cehe, n imeni nu a fost arestat sau internat in spital . De asemenea , încăierări au izbucnit și în
Amsterdam, în timp ce în Elve ția și Finlanda proteste le au fost la scară mică, fără incidente.
O altă dispută între tabăra pro și contra crizei migran ților este m oartea unui migrant în
Calais ce a fost facută publică în întreaga lume . Pe fondul preocupărilor pentru modul de a
rezolva situa ția din ce în ce mai disperată, un număr de oameni au interpretat și au avut reacții
diferite cu privire la decesul migrantului, co mparându -l cu leul Cecil care a fost ucis de un
medic stomatolog și a provocat tot felul de reac ții.
S-au făcut numeroase compara ții între moartea leului și omul sudanez murind strivit
de către un camion în timp ce migran ții încer cau să intre sub tunelul unui canal, printre
comentatori fiind și James O'Brien, prezentatorul LBC: ,, Un om a murit în tunelul canalului și
un leu a fost u cis de un dentist american. Nu v ăd furie sau triste țe în legătură cu niciunul

99 https://www.rt.com/news/331586 -pegida -anti-migrant -demonstrations -europe/ , consultat ultima dată la 15
iunie 2016 ;

56
dintre aceste decese”. Un alt comentator susține ,, Furios pentru un leu mort, dar fericit pentru
un migrant mort. Căuta ți 'Cecil', apoi 'Calais'. Peste tot o amenii sunt teribil i.”100
Din altă tabără care condamnă o astfel de gândire, vine din partea unui musulman:
,,Încă mă î ntristează faptul că un leu, dec i animalele în general, primesc un tratamen t mass –
media mai bun decât migran ții care fug de război și sărăcie ”101 sau ,, #SkyPapers a dat mai
multă atenție și identitate leului Cecil decât au dat unui "migrant", care a murit în Calais. Nu e
bine. ”
Pe lângă aceste reac ții, s-a constat at faptul că numărul de căutari pe Google în privin ța
migran ților au crescut semnificativ și relevă diferen țe interesante între anumite state. De
exemplu, cetă țenii din Germania, Ungaria și Italia se arată mult mai dispu și să ajute decât cei
din Marea Britanie, Fran ța si Grecia . Întrebările pe care și pe le pun oame nii din Marea
Britanie despre criza refugia ților dezvăluie anxietate și confuzie cu privire la această
problemă: ‚,De ce există o criză de migran ți?” și „Care este diferen ța dintre un migrant și un
refugiat? ”102. În cazul Germaniei, primele întrebări de top sunt ,,De unde provin ace ști
refugia ți?” sau “Cum mă pot oferi voluntar în ajutorul migran ților?”103. În Ungaria situa ția
este diferită, oamenii se întreabă : ,,Cum ar trebui cre știnii să răspundă la criza migran ților?” în
timp ce în Italia se întreabă : ,,Cum se poate adopta un copil sirian orfan?”
Concluzii
Din cele prezentate mai sus putem deduce faptul că xenofobia este o problemă
generalizată care înso țește migra ția pe scară largă, atât în manifestările legale juridice cât și
ilegale. Impactul său este nociv și cu o semnifica ție mare, ce otrăve ște interac țiunile sociale
dintre localnici și străini, ducând la exploatarea migran ților, precum și subminarea re zultatelor
pozitive de dezvoltare ale migra ției. Amploarea și gravitatea acestor fenomene care sunt în
curs de dezvoltare în fiecare regiune d in lume, devi n tot mai evidente în rapoartele de
maltratare și discriminare împotriva migran ților, re fugia ților și a altor cetă țeni, dar totu și
trebuie să luăm în considerare faptul că acestea au fost doar temeri și preocupări legitime
exprimate decent în ceea ce prive ște imigra ția.

100 http://www.independent.co.uk/news/world/europe/calais -crisis -anger -online -over-reaction -to-the-death -of-a-
migran t-compared -to-the-killing -of-cecil -10423656.html , consultat ultima data la 15 iunie 2016;
101 http://www.independent.co.uk/news/world/europe/calais -crisis -anger -online -over-reaction -to-the-death -of-a-
migrant -compared -to-the-killing -of-cecil -10423656.html , consultat ultima dată la 15.06.2015 ;
102http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/immigration/11863452/Refugee -crisis -How -do-European -countries –
attitudes -differ -on-refugees.html consultat ultima data la 15.06.2016, Imagini în Anexă;
103 Idem;

57
Creșterea diversită ții etnice și rasiale a societă ților este consecin ța inevitabilă a
migra ției. Putem observa și că un număr tot mai mare de state au devenit sau sunt din ce în ce
mai multi -etnice și se confruntă cu integrarea popoarelor din culturi, rase, religii și limbi
diferite. Pentru această diversitate crescută trebuie să se găsea scă mecanisme politice,
juridice, sociale și economice care să asigure respect reciproc și să medieze rela țiile în cadrul
unor diferen țe. După cum putem remarca și în reac țiile descrise mai sus, xenofobia și rasismul
au devenit manifestări în unele societă ți care au primit un număr substan țial de imigran ți, în
calitate de lucrători sau ca solicitan ți de azil.
Deși ele se suprapun de multe ori, rasismul și xenofobia sunt fenomene distincte. În
timp ce rasismul implică, în general, distinc ție în func ție de di feren ța de caracteristici fizice,
cum ar fi culoarea pielii, tipul de păr, caracteristici faciale, etc, xenofobia denotă un
comportament bazat în special pe percep ția că celălalt este străin sau provine din afara
comunită ții sau na țiunii. Prin defini ția standard, xenofobia este ,,aversiunea intensă sau frica
de străini sau persoane din alte țări”. Sociologii, în schimb, descriu xenofobia ca fiind ,,o
orientare atitudinală de ostilitate împotriva non -nativilor într -o anumită popula ție.”104
Prin urmare, criza actuală a migra ției în Europa nu este doar o chestiune de elabo rare a
răspunsurilor imediate la nivelul societă ții politice și civile dar și o chestiune de orizonturi
geo-politice, culturale și temporale cu privire la natura implicării comunită ții europene,
naționale și locale în interiorul grani țelor sale și dincolo de ele. Cunoa ștem faptul că Uniunea
Europeană se bazează pe un angajament puternic în promovarea și protejarea drepturilor
omului, a democra ției și a statului de drept la nivel mondial. Drepturile omului sunt chiar în
centrul rela țiilor Uniunii Europene cu alte țări și regiuni și putem observa că în ciuda
dificultăților acestor evenimente, Uniunea Europeană și comunitatea din interiorul acesteia au
demonstrat și au dat dovadă de faptul că aceste seturi de valori pe care le promovează pot fi
îndeplinite chia r dacă există multe provocări în acest sens, arătându -și solidar itatea fa ță de
imigran ți.
Migra ția în Europa este mai mult decât o provocare pentru capacită țile fizice,
sistemele politice, economice sau infrastructurile politice care au fost construite pe ntru a
gestiona migra ția în trecut. Migra ția a provocat întotdeauna și va pune din ce în ce mai mult în
pericol "grani țele identită ții" ce au fost construite pentru a con ține idei despre cine suntem
"noi". Sub influen ța migra ției, identită țile pot deveni o provocare, uneori se pot diviza, iar

104 Boehnke, Klaude, citat in Akokpari and Matlosa: International Migration, Xenophobia and Policy Challenges
for Regional Integration in Southern Africa. Pretoria, July 2001.

58
alteori formează un proces de identificare a sentimentului oamenilor europeni despre cine
suntem "noi" precum și cine sunt "al ții".

59
CONCLUZII

Privind în urma analizelor și evenimente lor descrise în această lucrare, putem observa
că Uniunea Europeană este pusă în fa ța unor provocări cum ar fi cele asociate comunicării. O
societate democratică are nevoie de un spa țiu public caracterizat de exprimare decentă, de
deliberare matură și de controverse viguroase. Dacă cetă țenii europeni simt că problemele lor
nu sunt luate în considerare, ata șamentul lor fa ță de institu țiile democratice va scădea.
Ceea ce se întâ mplă astăzi în Uniunea Europeană ar putea fi privit ca un test suprem al
valorilo r esen țiale pentru noi to ți dar și o oportunitate pentru Uniunea Europeană să și le
întărească. Și totu și trebuie să lu ăm în considerare că această criză a migra ției cât și
fenomenul terorismului ar putea reprezenta o amenin țare pentru spa țiul public europ ean. Se
observă o cre ștere mult mai mare a dorin ței cetă țenilor europeni de a cunoa ște și de a fi
implica ți în dezbaterile și deciziile ce se iau în privin ța acestor probleme cât și a siguran ței în
interiorul Uniunii Europene.
Europa a fost plasată sub o presiune imensă ca urmare a celor două crize ale perioadei
2015 -2016, terorismul și migra ția, dar, în momentul de fa ță, putem afirma faptul că aceasta și-
a respectat și reafirmat , într -o mare măsură, valorile definitorii – unitate, solidaritate, toleran ță
și respect fa ță de opinia celuilalt – în ciuda numeroaselor cazuri de limbaj cu caracter
xenofob, rasist sau discriminatoriu întâlnite în ultima perioadă. Spa țiul public european a fost
amenin țat dar continuă să sus țină democra ția, drepturile omului și statul de drept.
De asemenea, putem observa că social media are un rol destul de important în astfel de
momente și devine cea mai importantă platoformă de răspândire a informa țiilor și valorilor,
deși uneori tot aceasta dezinformează și permite anumitor ju decăți și prejudicii să iasă la
suprafa ță, arătând teamă și ignoran ță. Dar trebuie să vedem și partea bună a lucrurilor : prin
intermediul social media putem remarca faptul că oamenii sunt alături unii de ceilal ți, în
momente dificile, iar comunic area contr ibuie la consolidarea spațiului democratic.

60
BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horațiu T. Gorun, Introducere în Știința politică –
regimuri politice, participarea politică, elitele politice , Ed. Presa Universitară Cl ujeană,
Cluj-Napoca, 2003
2. Balogh Brigitta, Adrian Hatos, Identitate europeană, na țională și regională , Teorie și
practică, Ed. Portium, 2011
3. Cristian Preda, Tranzi ție, liberalism și națiune, Ed. Nemira, 2001
4. Erik O. Eriksen. , Conceptualizing European Public Spheres , General, Segmented and
Strong Publics, Arena – Centre for European Studies, University of Oslo, Paper prepared
for the Cidel Conference , One EU – Many Publics? , 2004
5. Fareed Zakaria, Viitorul libertății Democraț ia neliberală în Statele Unite ale Americii și
în lume , Ed. Polirom, 2009
6. Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om , Ed. Paideia, 1992
7. Gustavo Gozzi, Drepturi și istoria constitițională , în Politica și statele, Institutul
European, 2008
8. Habermas, J., Between Facts and Norms , Cambridge, Polity Press, 1996
9. Habermas, J., The Divided West , Cambridge, Polity Press, 2006
10. Kamphausen, Georg, European Integration and European Identity: Towards a Politics of
Difference? . International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1 , 2006
11. Katzenstein, Peter J., Checkel, Jeffrey T., Conclusion – European Identity in Context . in
Checkel, Jeffrey T ., Katzenstein, Peter J. (eds.), European Identity , Cambridge:
Cambridge University Press, 2009
12. Miege, Bernar, L’espace public: au -delà de la sphere politique , în HERMES ,
Communication et politique , CNRS éditions, Paris, 1995
13. Neil, Who Are the Europeans and How Does This Matter for Politics? . in Checkel,
Jeffrey T., Katzenstein, Peter J. (eds.). European identity. Cambridge: Cambridge
University Press, 2009
14. Olivier Nay, Istoria ideilor politice , Ed. Polirom, 2008
15. Robert A. Dahl. , Democra ția și criticii ei , Institutul European, Ia și, Civitas, 2002

61
16. Sandro Mezzadra, Libertate și e galitate în gândirea politică modernă, în Politica și
statele , coordonator Raffaela Gherardi, Institutul European, 2008
17. Smith, Anthony D., National Identity and the Idea of European Unity , International
Affairs (Royal Institute of International Affair s 1944 -), 1992
18. Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice și idealul democratic , Ed.Polirom, 2000,
19. Valentina Pricopie, Definind Europa noastră , Iași, Lumen, 2012
20. Vars ori, Antonio, Petricioli, Marta, Euro pe, Its Borders and the Others, in Frank, Robert
(ed.), Les identités européenes au XX siècle: diversit és, convergences et solidarités,
Paris., Publications de la Sorbonne, 2004

62
BIBLIOGRAFIE ONLINE

1. www.adevarul.ro
2. www.bbcnews.com
3. www.cnbc.com
4. www.dailymail.com
5. www.europa.eu
6. www.evz.ro
7. www.france24.com
8. www.gandul.info
9. www.humanite.fr
10. www.ibtimes.co.uk
11. www.irishindependent.com
12. www.lapunkt.ro
13. www.lemonde.fr
14. www.mediafax.ro
15. www.nbcnews.com
16. www.news.com.au
17. www.newstalk.com
18. www.nytimes.com
19. www.politico.eu
20. www.realitatea.net
21. www.romanialibera.ro
22. www.rt.com

63
23. www.statista.com
24. www.stirileprotv.ro
25. www.telegraph.co.uk
26. www.theguardian.com
27. www.theindependent.co.uk
28. www.twitter.com
29. www.vrtnews.com

64
ANEXE

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80