Piscicultura este o activitate uman ă din domeniul cre șterii animalelor, [602899]

1INTRODUCERE
Piscicultura este o activitate uman ă din domeniul cre șterii animalelor,
respectiv cre șterea dirijat ă (controlat ă) a pe știlor. Ea presupune cre șterea pe știlor în
bazine amenajate (hele ștee, iazuri, lacuri de acumulare).
În mod conven țional termenul de “Piscicultur ă” se refer ă la cre șterea
controlat ă a pe știlor în ape interioare (dulci și salmastre), termenul mai larg de
acvacultur ă care înglobeaz ă și piscicultura, se refer ă la cre șterea controlat ă a
organismelor acvatice (de ap ă dulce și marin ă), fie ele plante (alge macrofite
acvatice), fie animale (rotifere, crustacee, molu ște, pe ști, amfibieni sau reptile
acvatice).
Creșterea pe știlor nu are ca scop numai produc ția cantitativ ă ci și creșterea
calității produselor rezultate, pe știi fiind crescu ți fie pentru consumul alimentar
uman, fie pentru repopularea apelor curg ătoare sau stagnante, a bazinelor naturale
sau artificiale.
Piscicultura se realizeaz ă în special în hele ștee, activitate care presupune
supravegherea și dirijarea reproducerii, hr ănirii și cre șterii pe știlor, controlul
dimensiunilor acestora, al densit ății de populare și al condi țiilor de mediu din
bazinele de cre ștere.
Pe lâng ă alte avantaje piscicultura permite punerea în valoare a unor terenuri
degradate, care nu pot fi utilizate pentru agricultur ă, constituind o surs ă important ă
de protein ă ieftin ă, care poate contribuii la asigurarea securit ății alimentare.
Peștele, al ături de vânat, a constituit pentru om, înc ă de la apari ția sa pe
Pământ, principala surs ă de hran ă.
Pe m ăsura dezvolt ării societ ății umane pescuitul a luat amploare, datorit ă
calităților deosebite ale c ărnii de pe ște, care spre deosebire de carnea altor specii,
este permis ă uneori chiar și de posturile biserice ști.
Nerecunosc ător naturii îns ă, ca și în alte multe cazuri, omul, prin progresele
tehnologice, prin amenaj ări hidroenergetice, a pescuitului nera țional și prin polu ări
excesive ale mediului acvatic a redus aria de r ăspândire natural ă a pe știlor. De aceea,
amenajarea bazinelor acvatice și cre șterea dirijat ă a pe știlor au devenit neap ărat
necesare.
La noi în țară, suprafa ța unor astfel de amenaj ări este de 433 mii ha. Pe lâng ă
aceasta, România mai dispune de o bogat ă rețea hidrografic ă interioar ă, de cursul
Dunării, Delta Dun ării și platforma româneasc ă a Mării Negre.
Carnea de pe ște este de o calitate superioar ă, fiind la fel de hr ănitoare ca și a
celorlalte specii, prezentând îns ă și avantajul c ă este mai u șor digerabil ă și foarte
bogat ă în vitamine. În untura de pe ște se g ăsește vitamina A și D care au o ac țiune
benefic ă în fortificarea organismului uman și animal. Este bogat ă în proteine și
săruri minerale (P).
Pe lâng ă carne, de la unele specii de pe ști se ob țin icrele care se bucur ă de o
deosebit ă apreciere. Pe știi furnizeaz ă materia prim ă din care se prepar ă uleiul și cleiul
de pe ște, iar din oasele pe știlor mari sau din reziduurile de la industrializarea pe ștelui
se ob ține un furaj valoros – f ăina de pe ște.
În acela și timp, în cre șterea pe știlor pot fi valorificate superior, unele
reziduuri ca: neghina, sp ărturile de grâu, șroturile, etc.

2MEDIUL DE VIA ȚĂ AL PEȘTILOR ȘI INTERDEPENDEN ȚA DINTRE
DIFERIȚI FACTORI DE MEDIU
1.1 Caracteristicile biologice ale mediului acvatic și interdependen ța
dintre diferi ți factori de mediu.
Viețuitoarele din bazinele acvatice, de și apar țin unei lumi vegetale altele
lumii animale, ele nu tr ăiesc izolate ci într-o strâns ă legătură și interdependen ță,
formând împreun ă asocia ții numite biocenoze. Componen ța și popula ția
biocenozelor, adic ă speciile fiec ărei biocenoze sunt determinate de caracteristicile
fizico-chimice ale mediului ambiant.
Fiecare organism sau grup ă de organisme ale biocenozelor au un rol bine
determinat în via ța acvatic ă a bazinelor, indiferent de tipul și caracteristicile lui,
produsul final este pe ștele. Cele trei grupe de organisme din ap ă, bacteriile,
plantele și animalele, constituie verigile principale ale lan țului trofic din ap ă.
Organismele acvatice, plante și animale, pot fi grupate astfel:
§planctonul șinectonul , asocia ții formate din organisme care
trăiesc în masa apei;
§bentosul , asocia ție format ă din organisme care tr ăiesc pe fundul
apei sau în apropiere.
Planctonul, cuprinde biocenoza plantelor și animalelor acvatice m ărunte și
microscopice care plutesc în masa apei și este alc ătuit din: fitoplancton și
zooplancton. Organismele planctonice vegetale și animale joac ă un rol important
în nutri ția pe știlor mai ales a puietului. Unele specii de pe ști se hr ănesc toat ă viața
lor numai cu plancton cum ar fi de exemplu (SÂNGERUL).
Nectonul cuprinde organismele acvatice de talie relativ mare care datorit ă
mișcărilor proprii înoat ă activ în masa apei. Nectonul propriu zis este format mai
ales din pe ști.
Bentosul cuprinde organismele acvatice care tr ăiesc pe fundul apei.
Bentosul este totdeauna dependent de un substrat solid. Bacteriile care au un rol
atât de mare în via ța acvatic ă apar țin organismelor vegetale și sunt mai numeroase
pe fundul și malul bazinelor acvatice. Dintre organismele bentonice, larvele de
Chironomide, reprezint ă pentru pe ști și în special pentru crap unul dintre cele mai
importante alimente.
Amenaj ările piscicole de tipul iazurilor și hele șteelor constituie un biotop
aparte al c ăror biocenoze nu seam ănă cu biocenozele din alte tipuri de bazine
acvatice (lacuri naturale, b ălți, lacuri de acumulare). Fiind create artificial, apa
iazurilor și hele șteelor în general se poate evacua complet. În apa acestor bazine
cu adâncimi mici datorita faptului c ă straturile de ap ă sunt bine înc ălzite, luminate
și aerate (oxigenate) se dezvolt ă o bogat ă floră și faun ă acvatic ă, determinând o
productivitate biologic ă ridicat ă
Dezvoltarea în exces a organismelor în special a celor vegetale, fenomen
care are loc vara mai ales în iazuri și hele ștee îngr ășate natural sau artificial poate
duce la înflorirea apei, intensificarea proceselor de descompunere a materiei
organice și scăderea con ținutului de oxigen pân ă la dispari ția lui total ă. În cazul
acestei puternice dezvolt ări a asocia țiilor de plante, schimburile accentuate de
gaze între ap ă și plante, producând varia ții mari în con ținutul de oxigen și bioxid
de carbon, produc asfixia pe știlor. Toate condi țiile men ționate creeaz ă pentru apa
din iazuri și hele ștee un mediu care se deosebe ște foarte mult de cel natural din
bălți sau lacuri; în acest mediu via ța organismelor vegetale și animale și deci și
productivitatea natural ă, într-o oarecare m ăsură, pot fi dirijate și controlate.

3Cele dou ă asocia ții de organisme, planctonul și bentosul cunoscute și
dirijate prin ac țiunea omului cap ătă o importan ță deosebit ă, mai ales în cre șterea
industrial ă a pe ștelui. S-a putut constata c ă productivitatea natural ă ridicat ă a
iazurilor și hele șteelor, realizat ă prin între ținerea omului, are ca rezultat ob ținerea
unor produc ții ridicate de pe ște pe unitate de suprafa ță. Productivitatea biologic ă
ridicat ă a iazurilor și hele șteelor este consecin ța realiz ării unor medii de ap ă
stătătoare cu adâncimi mici, f ără varia ții de nivel accentuate, cu posibilit ăți de
primenire de atâtea ori de cât se produce un dezechilibru și de îngr ășare când
anumite substan țe lipsesc.
Caracteristicile hidrobiologice ale iazurilor și hele șteelor constituie
c o n s e c i n ța u n o r l u c r ăr i d e a m e n a j a r e și a m e l i o r a r e a u n u i s o l p r e t a b i l p e n t r u
piscicultur ă.
1.2. Solul ca element al mediului de via ță
Alături de ap ă solul este un element principal de care trebuie s ă se țină
seam ă la o viitoare amenajare piscicol ă de tip iaz sau hele șteu pentru a fi
productiv ă.
Terenul pe care urmeaz ă să se realizeze o amenajare piscicol ă, trebuie ales
după calitatea p ământului și dup ă aspectul lui de la suprafa ță. Ținând seama c ă
terenurile s ănătoase și productive sunt destinate pentru agricultur ă, pentru iazuri și
heleștee se aleg terenuri neproductive sau slab productive, formate din argile sau
soluri argilo-nisipoase, izlazuri neproductive, mla știni, s ărături, v ăi sau albii
părăsite sau cu debit mic.
Toate aceste terenuri sunt bine puse în valoare prin aplicarea unor metode
avansate de piscicultur ă și acvacultur ă și dau produc ții mari.
În vederea stabilirii dac ă o anumit ă zonă de teren este sau nu potrivit ă
pentru piscicultur ă, trebuie studiat ă structura fizic ă a terenului, bog ăția în s ăruri
minerale, con ținutul în substan țe organice, aciditatea, starea de aerare și
posibilitatea de asanare și spălare dac ă sunt terenuri ml ăștinoase, acoperite de
vegeta ție sau s ărături.
Pregătirea în prealabil a terenurilor supuse amenaj ărilor piscicole este o
condi ție esen țială pentru productivitatea și viitoarea exploata ție a bazinelor
acvatice de tipul iazului sau hele șteului. Defri șare și distrugerea vegeta ție duce
desecarea, mineralizarea substan țelor organice sub ac țiunea agen ților atmosferici
după uscarea terenului timp de un an, înierbarea acestuia, refacerea structurii sunt
metode care transform ă calitatea solului de la starea ini țială la cea a unui sol
productiv, pe care se poate ob ține o produc ție însemnat ă de pe ște.
Vetrele hele șteelor și iazurilor amenajate pe soluri sterile sau pe cele cu
substan țe humice, nu con țin calciu; necesar. Hele șteele situate pe terenuri acide
sunt de asemenea lipsite de calciu și sunt acoperite de o vegeta ție dur ă. În
asemenea situa ții, acest impediment se poate remedia prin folosirea
amendamentelor calcaroase.
Solul, pe care se va construi viitorul bazin piscicol odat ă însănătoșit poate
fi valorificat prin piscicultur ă.
Interac țiunea apei cu solul de pe fundul bazinului u se poate face în
profunzime și mai ales în timp scurt. Stratul care particip ă la via ța hele șteului are
o grosime redus ă 15-30 cm, el î și elibereaz ă substan țele chimice nutritive în timp
ca un rezervor.
În cazul când pe fund se depune un strat de mâl fin organic sau vegetal de
grosime mai mare, sub ac țiunea valurilor produse de vânt straturile de mâl pot fi
răscolite la o adâncime mic ă sau la adâncimi de pân ă la 30 cm, produc în
tulburarea apei, care devine d ăunătoare pentru via ța peștilor în special pentru larve

4și puiet.
Dacă stratul superficial al solului de pe fund este format din nisip grosier
(0,2-2 mm) hele șteul sau iazul prezint ă un fund s ărac cu substan țe minerale în
cantit ăți minime (calciu, fosfor, azot, etc). Din aceast ă cauz ă terenurile nisipoase
sau pietroase nu sunt indicate pentru amenaj ările piscicole.
Terenurile sterile permeabile folosite în amenajarea unor bazine piscicole
necesit ă îmbun ătățirea structurii prin colmat ări aluvionare sau depuneri de mâl
organic, ca prim ă resurs ă în desf ășurarea lan țului trofic din iazuri și hele șteele
respective este deosebit de important pentru productivitatea respectiv ă a bazinelor
respective.
Rezervele de materie organic ă ale hele șteului pot avea dou ă surse: unele
care pot s ă provin ă din resturile de plante acvatice, alge și din zooplancton dup ă
moartea acestuia și altele care pot proveni din r ădăcinile și resturile de plante ale
solului r ămase dup ă defri șarea și inundarea bazinului. La aceste se mai adaug ă și
substan ța organic ă a aluviunilor decantate din apa de alimentare. Reducerea
rezervelor organice prin folosirea lor în circuitul biologic al bazinului și în final
transformarea lor în carne de pe ște este o m ăsură însemnat ă pentru cre șterea
produc ție de pe ște. L ăsarea periodic ă pe uscat, înierbarea sau cultivarea solului de
pe fund sunt m ăsuri care aduc o îmbun ătățire a rezervelor organice ajutând la
mineralizarea și transformarea lor.
1.3. Lumea vegetal ă
Reprezentan ții inferiori ai lumii vegetale sunt bacteriile care formeaz ă
prima verig ă a lan țului trofic. Ele nu con țin clorofil ă deci nu pot s ă-și procure
substan țele organice prin fotosintez ă. Împreun ă cu ciupercile, bacteriile
descompun organismele vegetale și animale moarte în elementele lor primare pe
care le readuc în circuitul materiei. Activitatea bacteriilor este deci indispensabil ă
vieții acvatice.
O alt ă verig ă a vie ții din ap ă o constituie plantele începând cu algele și
terminând cu cele superioare. Algele sunt plante inferioare mono sau pluricelulare
care de cele mai multe ori se înmul țesc prin diviziune simpl ă. Majoritatea algelor
sunt microscopice și plutesc în masa apei. Unele alge cum ar fi de exemplu
Spirogyra sau Zygnema care m ăresc cantitate de oxigen din ap ă, dezvoltate în
exces sunt d ăunătoare cre șterii pe știlor. Dezvoltarea lor abundent ă acoper ă uneori
suprafa ța hele șteului împiedicând p ătrunderea razelor solare și împotmolire
instala țiilor hidrotehnice de alimentare.
Plantele acvatice pot fi grupate în trei categorii :
-plante emerse – care se ridic ă la suprafa ța apei
-plante plutitoare – ale c ăror frunze și flori plutesc pe suprafa ța apei.
-plante submerse – care tr ăiesc sub ap ă.
Plantele emerse sunt cele mai r ăspândite în bazinele acvatice mai ale cele
de tipul iazurilor și hele șteelor fiind cele mai cunoscute plante acvatice superioare.
Plantele emerse se mai numesc și plante cu tulpini tari deoarece tulpina acestor
plante este puternic silicificat ă. Din resturile lor pe fundul apei ia na ștere un
depozit celulozic, foarte greu putrescibil, nefolositor care contribuie la
transformarea apelor în mla știni. Având r ădăcini în solul de pe fundul apei
consum ă o cantitate foarte mare de substan țe nutritive și de s ăruri. Aceste plante
sunt utile în apa bazinelor acvatice deoarece p ărțile lor cufundate în ap ă servesc
drept substrat pentru multe animale mici (melci, larve de insecte) care alc ătuiesc
hrana pe știlor.

5O fâ șie îngust ă de 4-5m de stuf, papur ă păstrată dea-lungul digurilor, le
apără de ac țiunea de erodare a valurilor. Unele din plantele emerse ca stuful au o
importan ță economic ă în special industria celulozei și a hârtiei. Dintre plantele
emerse cele mai des întâlnite sunt: stuful, papura, pipirigul, rogozul, mana apei
coada calului etc.
Plantele plutitoare trăiesc în locurile mai pu țin circulate și cu ap ă mai
puțin adânc ă. Fiind plante intermediare emerse- submerse, ocup ă locul între cele
două categorii. Unele dintre ele pierd orice leg ătură cu solul și sunt liber
plutitoare. Aceste plante plutitoare aduc mai multe pagube deoarece umbresc apa
bazinelor acvatice, împiedicând astfel p ătrunderea razelor solare, stânjene ște
desfășurarea normal ă a vie ții acvatice, reduce dezvoltarea planctonului și odat ă cu
acesta posibilit ățile de hr ănire ale pe știlor.
Dintre plantele cu frunze plutitoare fixate în sol prin r ădăcini enumer ăm:
nufărul alb (Nymphaea alba), nuf ărul galben (Nuphar luthenum) și ciulinul (Trapa
natans). Plantele cu frunze plutitoare nefixate în sol prin r ădăcini: iarba broa ștelor
(Hydrocaris morsus ranae), linti ța (Lemna minor, Lemna trisulea), pe știșoara
(Salvinia natans).
Plantele submerse spre deosebire de plantele emerse sau cele plutitoare
sunt toate utile în hele ștee și iazuri dac ă nu se dezvolt ă în exces. Aceste plante
prin asimila ția de clorofil ă îmbog ățesc apa în oxigen. Ele servesc ca ad ăposturi
pentru animalele din ap ă. pentru depunerea icrelor cu ocazia reproducerii unor
specii de pe ști precum și pentru hrana unor specii macrofitofage. Toamna dup ă
căderea lor plantele submerse se descompun u șor fără a produce gaze toxice,
redând circuitului materiei din ap ă elementele nutritive luate ini țial.
Plantele submerse din bazinele piscicole (iazuri și hele ștee) sunt diverse
specii de brosc ăriță (Potamogeton crispus, pectinatus, filiformis, perfoliatus),
piciorul coco șului (Ranunculus circinatus), cosorul (Ceratophylum demersum),
brădișul (Miriophyllum spicatum), sârmuli ța (Vollisneria spiralum), ciuma apei
(Elodeea canadensis).
1.4 Lumea animal ă
Lumea animal ă din apele dulci se compune din nevertebrate și din
vertebrate. Cele mai numeroase specii de animale din apa iazurilor și hele șteelor
aparțin nevertebratelor. Unele din nevertebratele planctonice sunt organisme
planctonice, altele bentonice, marea lor majoritate constituind hrana pe știlor în
stadiul tân ăr sau adult.
Vertebratele acvatice, formeaz ă marea majoritate a du șmanilor și
dăunătorilor pe știlor, și trăiesc în apa bazinelor acvatice sau în apropierea
acestora.
Cele mai simple animale de ap ă sunt protozoarele dup ă care urmeaz ă
rotiferele, primele animale care apar în apa hele șteelor și iazurilor dup ă inundare
și servesc ca hran ă pentru puietul de pe ște și pentru unele specii de pe ști cum ar fi
:A. nobilis, Polyidon spathula .
Dintre viermi unele specii sunt consumate de c ătre pe ști, altele sunt
periculoase pentru ei. astfel Tubifex tubifex viermele ro șu de mâl este o hran ă
căutată de crap și alte specii benctofage.
Lipitorile sunt rar consumate de pe ști. Unele din ele de exemplu lipitoarea
crapului (Piscicola geometra) se fixeaz ă cu ajutorul cârligelor de corpul pe știlor
rănindu-i. rana produs ă de ace ști pești constituie o zon ă de parazitare.
Crustaceele inferioare, componentele de baz ă ale zooplanctonului din
bazinele piscicole bogate în hran ă natural ă au un rol deosebit în nutri ția puietului

6de pe ște și a speciilor de pe ști zooplanctonofage. Importan ța cea mai mare dintre
aceștia o au cladocerele și copepodele. Dintre cladocere mai importante sunt:
dafniile (Daphna magna și D. pules, Bosmina longirostris, Moina rectirostris,
leptodora), iar dintre copepode cyclopii (Cyclops, Diaptomus, Canthocamptus
etc).
Moluștele, constituie o parte indispensabil ă a popula ției animale din apa
bazinelor acvatice, destinate activit ății de piscicultur ă și sunt reprezentate de melci
de ap ă dulce și scoicile de ap ă dulce. Din cauza cochiilor care le acoper ă corpul,
melcii și scoicile servesc mai ales în stadiile tinere ca hran ă pentru pe ște și mai
ales crapului. Multe dintre crustacee și molu ște sunt gazd ă intermediar ă pentru
anumi ți parazi ți, dăunători ai pe știlor.
Dintre melcii de ap ă dulce cei mai r ăspândi ți sunt: Planorbis planorbis, P.
corneus, Viviparus viviparus, Limnea stagnalis, L. palustris, Bythynia tentaculata.
Insectele și în special larvele, joac ă un rol important în alimenta ția
peștelui. La majoritatea grupelor de insecte numai larvele tr ăiesc în ap ă. Dintre
cele la care adul ții duc o via ță acvatic ă, cele mai cunoscute sunt coleopterele sau
gândacii de balt ă (Dytiscus marginalis, Hydrous piceus, Cybister laterimarginalis,
N o t e r u s c l a v i r o n i s ) , t o a t e a c e s t e i n s e c t e a u c o r p u l și a r i p i l e c o r n o a s e și s u n t
consumatori de icre și larve de pe ște. Plo șnițele de ap ă (Heteropterele acvatice )
sunt legate toat ă viața de mediul acvatic, ca de pild ă scorpionul de ap ă (Nepa
cinerea), plo șnița de ap ă (Macro conxa), Notonecta glauca și Ranatra atac ă peștele
mai ales puietul.
O grup ă de insecte o constituie mu ștele și țânțari (Diptere), ca de exemplu
Chironomus culex, Corethra dixa, a c ăror larve constituie hrana pe știlor în special
a crapului. Larvele de libelule (Odonatele) sunt foarte vorace și atac ă larvele și
puietul de pe ște.
Unele larve cât și mormolocii lor, consum ă icre, larve și puiet de pe ște, de
aceea trebuie distruse. Dintre broa ștele care tr ăiesc în apa hele șteelor și iazurilor
sau numai î și depun ou ăle și se dezvolt ă în aceast ă apă amintim: buhaiul de balt ă
cu burta ro șie (Bombina bombina), buhaiul cu burta galben ă (Bombina veriegata),
broasca mic ă de lac verde (Rana esculenta), broasca mare de lac (Rana ridibunda),
ultimele dou ă specii fiind comestibile.
În fauna bazinelor acvatice reptilele acvatice sunt reprezentate ocazional
p r i n : broasca țestoasă d e a p ă ( E m y s o r b i c u l a r i s ) șișarpele de ap ă (Natrix
tessellata) care se hr ănește cu larve și puiet de pe ște.
Rozătoarele de ap ă care aduc pagube deosebite amenaj ărilor piscicole
sunt: vidra (Lutra lutra), mare consumatoare de pe ște, șobolanul de ap ă (Arvicola
amphibius) care m ănânc ă icre și pește, dar care face pagube mai mari prin g ăurile
și cuiburile f ăcute în diguri, bizamul (Fiber zibethicus) și șoarecele cu bot ascu țit,
care consum ă pește și sapă galerii în digurile hele șteelor.
Păsă rile consumatoare de pe ște sunt stârcul alb, pelicanul, cormoranul iar
lângă păstrăvării se g ăsește pas ărea Mos martix care poate consuma zilnic câteva
bucăți de p ăstrăv.

7Reproducerea la pe ști
Particularit ățile biologice ale înmul țirii peștilor
Înmul țirea la pe ști reprezint ă în ansamblul ei complexul de procese care
asigur ă formarea de noi genera ții și perpetuarea speciei și cuprinde urm ătoarele
etape:
·dezvoltarea elementelor sexuale( gonadele);
·depunerea pontei și fecundarea icrelor
·dezvoltarea embrionar ă și postembrionar ă.
Evolu ția organismului pân ă la stadiul de adult difer ă în func ție de specie,
de la câteva luni pân ă la câ țiva ani și se grupeaz ă în dou ă perioade mari
·Prima perioad ă cuprinde intervalul de la formarea gonadelor pân ă la
maturarea celulelor sexuale, adic ă dezvoltarea organismului pân ă la atingerea
maturit ății sexuale și posibilitatea de participare la reproduc ție. Durata acestei
perioade este foarte variabil ă și se poate lungi în func ție de specie, de la câteva
luni pân ă la câ țiva zeci de ani ( la morun prima reproducere se petrece la 15-20
ani, la crap la 3-4 ani, la știucă 2-3 ani, la caras 1-2 ani).Trebuie subliniat faptul c ă
vârsta la care diferite specii de pe ști ajung la maturitatea sexual ă nu reprezint ă o
constant ă invariabil ă, ea se modific ă în func ție de condi țiile de mediu și în special
de hran ă. Modificarea uni parametru sau a unei condi ții de via ță sau reproducere
stabilizate în decursul evolu ției speciei determin ă încetinirea ritmului dezvolt ării
sau maturarea speciei.
Dezvoltarea elementelor sexuale la fiecare specie de pe ști este influen țată
de condi țiile specifice de temperatur ă ale apei, de factorii fizico-chimici ai apei,
de oxigenarea apei, de caracteristicile substratului. Absen ța unuia din factorii de
influen ță conduce la dereglarea și blocarea procesului de maturare și reproducere.
În mod normal dezvoltarea elementelor sexuale merge în acela și ritm cu
dezvoltarea organismului, iar atunci când nu se p ăstreaz ă condi țiile de mediu la
care este adaptat ă o specie aceast ă interdependen ță nu exist ă
·a doua perioad ă este reprezentat ă de dezvoltarea celulelor sexuale, în
intervalul de timp dintre dou ă reproduceri, a șa numitul ciclu sexual care se
desfășoară într-un ritm variat.
Peștii se caracterizeaz ă printr-o mare varietate de forme de reproducere,
fiecărei specii fiindu-le proprii anumite particularit ăți. Cea mai r ăspândit ă form ă
de reproducere, este cea realizat ă prin depunerea elementelor sexuale în ap ă, unde
în mod liber se realizeaz ă unirea celulelor sexuale femele cu cele mascule( unirea
game ților) și fecundarea. Dup ă cantitatea de icre depuse se pot distinge dou ă
categorii:
Pești cu dezvoltare sincron ă a celulelor sexuale și depunerea întregii
cantit ăți de icre, într-un interval de timp scurt (somon, biban, șalău).
Pești cu dezvoltare asincron ă a elementelor sexuale care depun icrele în
porții eșalonate ( crap, lin, caras).
Participarea la reproducere a diferitelor specii de pe ști depinde de durata
activit ății sexuale și poate fi: unic ă peștii monociclici somonul; repetat ă pești
policiclici majoritatea pe știlor. Multiplele posibilit ăți de reproducere au fost
determinate de varietatea condi țiilor de via ță și reprezint ă capacitatea de adaptare
a speciilor la modificarea permanent ă a condi țiilor de mediu.
Organul regulator al procesului de maturare al pe știlor este glanda hipofiz ă

8sub a c ărei ac țiune prin secretarea hormonului gonadotropin ă se desf ășoară
întregul proces al dezvolt ării sexuale. Influen ța factorilor de mediu asupra
p roc e s u l ui d e d e zv ol ta re a e l em en tel or s e x u al e se p r od u c e p ri n si s tem ul n e rv os .
Prezen ța sau lipsa acelor condi ții de mediu la care sa adaptat specia este transmis ă
pe cale de excita ție a glandei hipofizare, provocând sau împiedicând ac țiunea
acesteia care la rândul ei stimuleaz ă sau împiedic ă dezvoltarea elementelor
sexuale.
Influența factorilor interni și externi asupra procesului de maturare a
celulelor sexuale și de reproducere
Influența factorilor externi
Factorii externi care se întâlnesc frecvent cu influen ță asupra procesului de
maturare și a celui de reproducere indiferent de specia de pe ște sunt: temperatura,
lumina, curentul apei, substratul și prezen ța indivizilor de sex opus.
1) Temperatura influen țează puternic maturarea celulelor sexuale și
reproducerea. În func ție de ritmurile și varia ția temperaturii sezonului, depunerea
pontei și fecundarea poate avea loc prim ăvara devreme ( știuca) sau prim ăvara mai
târziu (crapul, carasul) sau începutul verii (ciprinidele asiatice). Acest fenomen
este determinat de cerin țele speciei fa ță de condi țiile de temperatur ă, de unde și
denumirea de temperatur ă de reproducere. Sub nivelul acesteia depunerea
elementelor sexuale înceteaz ă și se poate relua dup ă creșterea temperaturii pân ă la
valoarea celei de reproducere.
2) Lumina intensitatea acesteia variaz ă în func ție de sezon, poate ac ționa
ca activator sau semnal al matur ării celulelor5 sexuale și de reproducere. Trebuie
subliniat faptul c ă influen ța luminii este corelat ă de obicei cu temperatura și că nu
are efect stimulator asupra tuturor speciilor.
3) Curentul apei, unele specii de pe ști se reproduc numai în ape curg ătoare
(sturioni); ace știa dac ă se men țin în ape st ătătoare procesul de reproducere este
întrerupt. Speciile migratoare în perioada de migra țiune pentru reproducere
pătrund în râuri și fluvii cu gonadele înc ă nematurate, procesul de maturare
realizându-se în cursul perioadei de migra țiune.
4 ) S u b s t r a t u l e s t e a t â t d e s p e c i f i c și c o n s e r v a t o r î n c â t a d e t e r m i n a t
gruparea speciilor în categorii bine distincte: pelagofile, fitofile, liofile, psamofile
și astracofile. Chiar dac ă exist ă toate condi țiile necesare pentru reproducere cu
excep ția substratului reproducerea nu se realizeaz ă ( crapul nu se reproduce când
plantele pe care depune icrele sunt înn ămolite chiar dac ă temperatura este cea
optim ă).
5) Prezen ța indivizilor de sex opus, sa demonstrat c ă pentru realizarea
reproducerii în condi ții normale este necesar ă prezen ța adul ților de sex opus,
astfel c ă în natur ă se observ ă la locurile de reproducere prezen ța ambelor sexe.
Influența factorilor interni
Un rol de seam ă în trecerea organismului la starea de reproducere îl de țin
mecanismele fiziologice interne ale pe știlor influen țate în primul rând de
activitatea gonadelor endocrine. Procesul de trecere a pe știlor în starea de
reproducere poate fi schi țat astfel: condi țiile create de factorii externi ac ționeaz ă
prin organele de sim ț asupra sistemului nervos central și stimuleaz ă activitatea
glandei hipofizare, care la rândul ei secret ă și elibereaz ă în sânge hormoni
gonadotropi care stimuleaz ă maturarea celulelor sexuale femele ovocite și

9eliberarea lor, la fel și activitatea glandelor sexuale mascule spermatocite și
eliberarea spermatozoizilor.
Asupra structurii și func ției glandei hipofizare sa constatat c ă fiecare
porțiune a hipofizei pe știlor secret ă diferi ți hormoni care ac ționeaz ă asupra uneia
s a u a l t e i a d i n f a z e l e d e r e p r o d u c e r e și d e d e z v o l t a r e a c e l u l e l o r s e x u a l e . D e
asemenea influen ța pe care o are activitatea glandei hipofizare asupra gonadelor
variaz ă și cu vârsta pe știlor și poate fi minim ă înainte de maturarea sexual ă sau
poate avea un rol de stimulare și accelerare a dezvolt ării sexuale la pe știi maturi.
Celulele sexuale mature
Glanda sexual ă la femela de pe ști este ovarul, iar a masculului este
testiculul, la maturitatea sexual ă icrele (ovulele) și sperma se dezvolt ă în ovare și
respectiv în testicule.
Ovarul
Peștele are o pereche de ovare care sunt localizate simetric în cavitatea
abdominal ă a corpului lateral. Pere ții ovarului sunt forma ți din țesuturi
conjunctive și mu șchi netezi, peretele intern al ovarului iese în afar ă și formeaz ă
septul produc ător de ovule, care este responsabil de producerea icrelor. Dup ă
atingerea maturit ății sexuale, membranele foliculare ale ovarului se rup și icrele
cad în interiorul cavit ății ovariene care are la cap ăt un tub scurt numit oviduct,
care se deschide în exteriorul corpului. Ovulul sau icra la majoritatea pe știlor sunt
de for5m ă rotund ă cu dimensiuni ce variaz ă în func ție de specie între limite destul
de largi (0,3-20mm). Dimensiunile icrei reprezint ă un caracter constant speciei, iar
în cursul reproducerii media dimensiunilor icrei poate s ă scad ă sau s ă creasc ă, dar
amplitudinea de varia ție a dimensiunilor r ămâne aproape neschimbat ă între
dimensiunile icrei și condi țiile de dezvoltare a speciei exist ă o corela ție strâns ă
a s tf el c ă i c rel e s un t c u a tâ t m ai m a ri c u c â t a re al ul d e r ăs p ân di re a s p e ci ei es te
situat mai la nord. Exist ă de asemenea o corela ție între dimensiunile icrelor și
fecunditatea relativ ă( raportul dintre cantitatea absolut ă de icre și greutatea
peștelui). La sturioni icrele sunt rotunde sau u șor alungite iar la celelalte specii de
pești icrele sunt în marea lor majoritate rotunde.
Spermatozoizii
Structura spermatozoidului la pe ști este foarte variat ă și depinde în mare
parte de modul cum se face fecundarea. Testiculele- lap ții sunt perechi și sunt de
form ă tubular ă, situate de ambele p ărți ale vezici gazoase. Au o culoare alb ă sau
gălbuie la maturitate. În structura spermatozoidului se disting trei por țiuni: capul,
zona intermediar ă și coada. Forma capului este variat ă dar constant ă și specific ă
fiecărei specii, putând fi aproape perfect rotund ă, ovoid ă sau de form ă alungit ă.
Cea mai mare parte a capului este ocupat ă de nucleu la care în partea anterioar ă
este a șa numitul corpuscul apical sau corpuscul perforator care con ține lizin ă și
care are rol de a dizolva înveli șul icrei la locul de contact cu acesta.
Zona intermediar ă, reprezint ă por țiunea la formarea c ăreia particip ă
centrul celular iar coada este format ă dintr-un filament înconjurat de un strat de
citoplasm ă.
Sperma la totalitatea speciilor de pe ști reprezint ă totalitatea
spermatozoizilor din lichidul spermatic, volumul de sperm ă secretat este
considerabil și variaz ă în func ție de dimensiunile masculului, durata de participare
la reproducere a num ărului de por ții de sperm ă, de cantitatea de icre depus ă,
raportul dintre masculi și femele din cârdul care se reproduce și de condi țiile
mediului de reproducere. Mobilitatea spermatozoizilor este în func ție de specie și

10începe în moment ce vine în contact cu apa. Viteza de deplasare a
spermatozoizilor depinde de specie iar durata activit ății acestora este invers
propor țional ă cu concentra ția lor în ap ă și este corelat ă ți cu condi țiile de
reproducere, mai scurt ă în zona apelor reci și cu curent de ap ă puternic și mai de
durat ă în zonele de reproducere cu ape mai calde și aproape stagnante.
Tipuri de reproducere la pe ști
Reproducerea este actul fiziologic prin care organismul se înmul țește, î,
vederea acestui act femelele și masculii elimin ă elementele sexuale mature, iar
prin întâlnirea lor în ap ă se asimileaz ă reciproc dând na ștere unui organism nou-
oul sau zigotul, care reprezint ă punctul de plecare pentru dezvoltarea noului
individ.
Procesul de reproducere este variabil de la o specie la alta, în ceea ce
prive ște timpul când are loc reproducerea, locul unde sunt depuse elementele
sexuale, caracterul depunerii.
În func ție de timpul când are loc reproducerea, adic ă depunerea
elementelor sexuale femele și mascule se deosebesc dou ă grupe de pe ști:
– pești cu reproducere de prim ăvară și vară- pești din zona temperat ă;
– pești cu reproducere de prim ăvară și iarn ă- pești din zonele nordice.
Durata reproducerii depinde de particularit ățile procesului de maturare a
elementelor seminale și de varia ția factoriilor de mediu dintre care importan ță
deosebit ă are temperatura ( sc ăderea temperaturii în perioada de reproducere, în
perioada depunerii icrelor provoac ă deseori o întrerupere temporar ă a reproduceri,
iar când aceast ă întrerupere se prelunge ște, reproducerea nu mai are loc).
Reproducerea pe știlor se realizeaz ă pe cale natural ă, dirijat ă sau artificial ă.
Reproducerea natural ă
Se desf ășoară în condi ții naturale în acest caz pe știi aleg pentru
reproducere acele locuri din bazinele acvatice care corespund cu particularit ățile
dezvolt ării lor embrionare și postembrionare.
Reproducerea dirijat ă
Const ă în amenajarea unor bazine de reproducere, unde se instaleaz ă
mediile de reproducere optime pentru speciile respective și în care se introduc
reproduc ătorii în raport bine stabilit apropiat de cel natural. Larvele eclozate se
dezvolt ă în prima etap ă în aceste bazine (15-25 zile) dup ă care se pescuiesc și se
populeaz ă în hele ștee de cre ștere pân ă toamna.
Reproducerea artificial ă
Are loc prin interven ția omului, bazat ă pe cunoa șterea aprofundat ă a
caracterelor biologice ale speciilor și se bazeaz ă pe metoda cre ării complexului de
condi ții și mijloace în vederea realiz ării procesului de înmul țire și dezvoltare a
descenden ților.
Reproducerea artificial ă nu modific ă fenomenele naturale esen țiale ale
înmul țirii (maturarea elementelor sexuale, fecundarea, eclozarea larvelor,
dezvoltarea embrionaro și postembrionar ă), ci dimpotriv ă le asigur ă o desf ășurare
normal ă în condi ții special amenajate. Scopul final este m ărirea afectivului
piscicol al bazinelor naturale și a celor amenajate și asigurarea perpetu ării unor
specii de valoare economic ă afectate tot mai puternic de schimb ările condi țiilor
naturale de mediu prin fenomene de poluare, construc ții hidrotehnice, redarea de
terenuri pentru agricultur ă.

11Cunoa șterea însu șirilor dezvolt ării elementelor sexuale și maturit ății
acestora la diverse specii de pe ști a permis elaborarea unor metode care s ă permit ă
realizarea procesului de fecundare în condi ții artificiale. Se pot distinge câteva
metode de fecundare dup ă cum urmeaz ă:
– metoda uscat ă sperma colectat ă într-un recipient se toarn ă direct
peste icrele colectate de la femel ă într-un vas separat. Dup ă amestecarea icrelor cu
lapții în mod uniform, se adaug ă apă și se las ă un timp pentru fecundare;
– metoda semiuscat ă, icrele și sperma se colecteaz ă în vase uscate4
separat, dar înainte de ase amesteca sperma cu icrele, aceasta este diluat ă cu ap ă
într-un raport corespunz ător speciei folosite;
– metoda umed ă, care const ă în colectarea icrelor și a spermei direct
în ap ă concomitent, dup ă care se amestec ă și se las ă câteva minute pentru
fecundare.
După fecundare icrele în func ție de particularit ățile și specificul lor se
spală de mucozit ăți sau de excesul de spermatozoizi, iar în cazul icrelor de crap
sau de alte specii, la care icrele sunt lipicioase, se procedeaz ă la descleierea
acestora, dup ă care icrele fecundate se introduc în incubatoare, de diferite tipuri.
În aceste incubatoare are loc dezvoltarea embrionului, se produce eclozarea
larvelor iar în unele incubatoare (caraf ă) se realizeaz ă și dezvoltarea puilor-
alevini pân ă la vârsta de populare a bazinelor de predezvoltare sau de cre ștere.
Specii de pe ști
În clasa pe știlor se g ăsesc circa 30000 specii de pe ști, dintre care în apele
interioare ale țării noastre se întâlnesc aproximativ 62 de specii.
Pentru un studiu mai sistematic acest num ăr mare de specii a fost grupat în
cinci ordine.
I.Ordinul Ciclostomilor, se deosebe ște de celelalte ordine prin faptul c ă peștii
au corpul cilindric, lipsit de solzi, sem ănând cu un șarpe, deschiz ătura bucal ă are
aspect de ventuz ă, în loc de din ți au forma țiuni cornoase, acest ordin neavând nici o
importan ță în piscicultur ă.
II.Ordinul Dipnoilor. Peștii apar ținând acestui ordin se caracterizeaz ă prin
adaptarea la respira ția aerian ă, fiind r ăspândi ți în regiunile unde apele seac ă un
anotimp. Nici acest ordin de pe ști nu prezint ă interes pentru piscicultur ă.
III. Ordinul Selachienilor. Peștilor din acest ordin le lipsesc oasele
operculare și au cinci perechi de cr ăpături branhiale. Le lipse ște vezica înot ătoare.
Corpul este acoperit cu solzi placoizi și au arm ătura bucal ă foarte dezvoltat ă. Din acest
ordin fac parte: rechinul (15-20 m lungime), câinele de mare (1 m), pe ștele torpil ă și
peștele coco ș. Ace ști pești au o foarte mic ă valoare economic ă.
IV.Ordinul Ganoizilor ,cuprinde pe ști cu solzii ganoizi, adic ă
smălțuiți, lucio și și tari, care nu acoper ă în întregime corpul. Ca
reprezentan ți ai acestui gen sunt Accipenseridele (sturionii), morunul,
nisetrul, cega, viza, p ăstruga și șipul.
Importan ța lor economic ă este dat ă de calitatea c ărnii și a icrelor.
V. Ordinul Teleostenilor .Peștii acestui ordin au scheletul complet
osificat, corpul acoperit complet sau incomplet cu solzi. Este ordinul cu cea mai
mare importan ță în piscicultur ă, deoarece cuprinde aproape toate speciile de pe ști
care se cresc în mod artificial (crapul, p ăstrăvul, știuca, etc.).

12Răspândirea speciilor de pe ști este în direct ă concordan ță cu o serie de
factori limitativi proprii mediului acvatic în care tr ăiesc acestea. Amplitudinea
toleran ței la factorii chimici, fizici și biologici ai mediului acvatic difer ă de la o
specie de pe ști la alta.
Din punct de vedere al mediului acvatic în care tr ăiesc, pe știi apelor din
țara noastr ă pot fi încadra ți în: pe ști de ap ă dulce, pe ști marini și pești migratori.
La rândul lor pe știi de ap ă dulce. Pot fi clasifica ți în func ție de altitudinea la care
supravie țuiesc, în pe ști din apele de: șes, de deal și de coline, precum și de
munte.
Specii de pe ști din apele de șes:
Crapul (Cyprinus carpio)
Crapul este unul dintre cei mai importan ți pești de ap ă dulce ce tr ăiește în
apele colinare și de șes din țara noastr ă. Este cel mai c ăutat pe ște pe malurile
apelor lini știte, st ătătoare sau curg ătoare, cu debit suficient de mare s ă găzduiasc ă
visul oric ărui pescar.
Deși pân ă de curând s-a spus ca este originar tot din China (Asia de SE),
mai nou cercet ătorii au ajuns la concluzia ca exist ă sau a existat și o form ă
danubic ă a crapului, care nu se știe clar dac ă s-a p ăstrat nealterat ă sau s-a
încruci șat cu cea adus ă de c ălugări în Europa.
Crescut în China de mai bine de 3000 de ani, ca surs ă de hran ă, crapul
comun (zis pe la noi și romanesc) a devenit în lungul timpului cel mai popular
pește de cresc ătorie. Carnea sa este superioar ă tuturor speciilor de crap și acest
lucru i-a adus suprema ția în piscicultur ă. Răspândit de români în Europa și de
solda ții lui Grant în Statele Unite, tot ca surs ă de hran ă, crapul s-a r ăspândit cu
mare u șurință în toate zonele geografice care i-au oferit un climat propice. Ast ăzi
practic nu mai exist ă continent f ără crap.
În țara noastr ă crapul tr ăiește în general în ape de șes, în lacuri de
acumulare, în Dun ăre, Delta Dun ării, în anumite râuri cu ape domoale și este unul
dintre trofeele cele mai râvnite de pescarii sportivi. În prezent exist ă mai multe
r a s e d e c r a p ( R om a n e s c , S a l on t a , N o v a c e t c . ) c a r e a u u n c om p o r t a m e n t r e l a t i v
asem ănător și ca atare le vom discuta la modul global.
Fiind un pe ște omnivor i-a fost u șor să se adapteze în foarte multe ape iar
de-a lungul timpului a c ăpătat particularit ăți de mod de via ță și hrănire în func ție
de apa în care tr ăiește. Ajungând în scurt timp carpul preferat al tuturor
popoarelor europene fiecare s-a sim țit dator s ă-și asume paternitatea asupra
acestui pe ște sau asupra uneia dintre variet ăți, astfel:
– Românii denumesc "crap romanesc" varietatea de crap șui, de Dun ăre
(sau mai bine zis de râu) sau crapul comun, cel care are to ți solzii.
– Ungurii spun "crap unguresc" variet ății foarte puternic colorate, auriu cu
înotătoare ro șii (tot de Dun ăre).
– Italienii spun "crap italienesc" variet ății șui, sălbatic.
– Francezii spun "crap fran țuzesc" crapului oglinda auriu și cu forma
aproape rotund ă.
– Englezii spun "crap englezesc" tot crapului s ălbatic, puternic colorat
(spate maro și burt ă aurie).

13
Crapul prezint ă un corp fusiform, u șor comprimat lateral, acoperit în
majoritatea cazurilor cu solzi mici, cicloizi, cu excep ția unor variet ăți la care
prezen ța acestora este sporadic ă sau lipsesc cu des ăvârșire. Înot ătoarea dorsal ă
e s te l un g ă, c u p ri m el e tre i ra di i ta ri , di n tre c a re p ri m a e s te m ai m a re și di n ța tă,
urmat ă de 16 – 21 radii moi.
Capul în general mic, prezint ă opercule mari, cu suprafa ță striat ă.Gura
este mic ă, protactil ă, cu buze c ărnoase, având pe maxilarul superior patru must ăți,
dintre care dou ă sunt mai lungi. Corpul este musculos și îndesat, cu linia
superioar ă ușor convex ă, la care în ălțimea se cuprinde de 3,1 pân ă la 4,2 ori în
lungimea corporal ă.
Culoarea crapului variaz ă în func ție de mediul de via ță asigurat, astfel c ă
indivizii care tr ăiesc în b ălți sau iazuri n ămolite, au nuan țe mai închise, în timp ce
crapii care tr ăiesc în ape curg ătoare, au culoarea mult mai deschis ă. Spinarea este
în general neagr ă-cenu șie, cu u șoare reflexe verzui, p ărțile laterale sunt de culoare
aurie sau g ălbuie, iar abdomenul albicios. Înot ătoarele ventrale și cea anal ă sunt
de nuan țe roșii-portocalii, iar irisul auriu.
Dimensiunile obi șnuite ale crapului sunt între 50 – 100 cm și (6 – 20 kg),
ajungând pân ă la 140 cm și 45 kg (rar). Durata de via ța este lung ă până la 15 – 20
de ani.
Dimensiunile frecvente sunt cuprinse între 40 – 70 cm lungime și o
greutate de 1 – 4 kg. Se pot întâlni îns ă și exemplare mult mai mari, recordul fiind
de 48 kg, atins la vârste înaintate.
Mediul acvatic preferat de crap îl reprezint ă apele dulci, a c ăror
concentra ție de s ăruri minerale ajunge pân ă la 0,5 %, cu men țiunea c ă acesta se
poate adapta și în apele salmastre.
Obișnuit, crapul prefer ă brațele moarte, cele cu curs lent, b ălțile, lacurile
și respectiv Delta Dun ării. Prefer ă zonele lini știte, cu ape care vara se înc ălzesc
până la 25 – 30°C. Refugiul este în zonele cu vegeta ție subacvatic ă bogat ă, papur ă,
stuf, etc.
Hrănire
Crapul se hr ănește scurmând fundul apei pân ă la o adâncime de 20 cm.
Meniul de baz ă este format din larve, viermi, raci, scoici, plante etc.
În primii ani de via ță crapul se hr ănește intens cu larve, purici de balt ă, vegeta ție
acvatic ă, melci etc. Dup ă ce cre ște, din cauza necesarului mai mare de proteine,
începe s ă consume cantit ăți mai mari de raci, scoici iar în unele cazuri (b ălți
sărace în scoici și raci) nu ezit ă să mănânce pe știșori și chiar broa ște.
Î n m o d n o r m a l u n c r a p c o n s u m ă z i l n i c o c a n t i t a t e d e h r a n ă e g a l ă c u d u b l u l
greut ății sale.
Modul de hr ănire al crapului a fost foarte mult studiat de pescarii de crap
și nu degeaba, cunoa șterea acestui lucru ne poate ajuta s ă facem monturi mai
bune.

14 Atunci când se hr ănește, crapul umbl ă pe fundul apei cu partea pectoral ă
atingând substratul, aceast ă parte pectoral ă, pieptul, este plin de senzori care-i dau
peștelui informa ții despre cum este substratul, despre locul în care se afl ă etc.
Când g ăsește ceva de mâncare primul contact (fizic, excludem acum partea
chimica a recep ției și recunoa șterii hranei) este luat cu must ățile, aceste must ăți
sunt un complex de senzori deosebit de fini, prin simpla atingere crapul știe dac ă
acel lucru este bun sau nu de mâncat. Dac ă hrana este acceptat ă gura se întinde ca
o tromp ă, larg deschis ă iar gura execut ă o mi șcare de pompare (aspira ție) astfel
încât ceea ce se afl ă pe fundul apei împreun ă cu apa din jur sunt absorbite rapid,
urmeaz ă contactul tactil cu limba, aici se decide dac ă ceea ce a fost aspirat se
reține sau se elimin ă, eliminarea se face printr-o pompare invers ă puternic ă. Daca
hrana a fost acceptat ă este împins ă de limb ă înspre gât unde este întâmpinat ă de
dinții faringieni care sfarâm ă hrana înainte de a fi înghi țită. Boabele de porumb
uscat pot fi sparte cu u șurință cu ace ști din ți faringieni.
Reproducerea
Crapul ajunge la maturitate sexual ă la 2-3 ani. Depunerea pontei are loc în
aprilie – mai. În acest timp, crapii se adun ă în cârduri mari, se apropie de maluri și
își depun icrele, lipindu-le de ierburi. În timpul pontei se lovesc între ei cu burta
spre a u șura eliberarea produselor genitale, fapt care a atras momentului pontei și
numele popular de "b ătaie". O femel ă depune cam 140 000 de icre pe fiecare kg
din greutatea ei; icrele m ăsoară 1,3 – 1,5 mm diametru. Depunerea are loc în mai
multe r ăstimpuri, dar în mod obi șnuit în orele dimine ții, pe vegeta ția submers ă.
Durata incuba ției este de 4 – 6 zile la o temperatura de 20 °C; larvele ce eclozeaz ă
au o lungime de 4,5 – 5,5 mm. Dup ă ecloziune aceste larve stau imobile pe
vegeta ție; dup ă resorb ția sacului vitelin, ele încep s ă înoate activ, hr ănindu-se cu
zooplancton.
Dimorfismul sexual
Femelele sunt mult mai late decât masculii, în special dup ă prima pont ă,
iar distan ța dintre aripioarele pectorale și pelvice și cele pelvice și anale este mai
mare la femele decât la masculi. Aripioarele dorsale și anale la masculi sunt mai
înalte decât cele ale femelelor. Masculul în b ătaie are pe cap ni ște tubercule
(butoni de b ătaie).
În apele noastre tr ăiesc mai multe specii din care amintim crapul s ălbatic,
crapul românesc, crapul oglind ă, crapul gola ș, crapul chinezesc, crapul Novac,
acestea din urm ă fiind de origine din China și se hr ănesc numai cu zooplancton.
Crapul comun sau crapul românesc se aseam ănă cu carasul și are corpul
acoperit cu solzi. Spre deosebire de caras el prezint ă la baza gurii dou ă must ății
tactile iar spatele este curbat într-o m ăsură mai mic ă sau mai mare.
Culoarea este brun argintie cu nuan țe în func ție de particularit ățile
mediului în care tr ăiește.
Crapul oglind ă se caracterizeaz ă prin lipsa solzilor excep ție făcând zonele
de contur și linia median ă per care sunt dispuse rânduri de solzi rari și mari.
Are culoarea brun – g ălbuie cu nuan țe determinate de mediul în care
trăiește.
Crapul gola ș e s t e a s e m ă n ăt o r c u c r a p u l o g l i n d ă c u d e o s e b i r e a c ă s e
remarc ă absen ța total ă a solzilor de per corpul acestora. Gura este orientat ă în jos,
asem ănătoare cu un sorb și este prev ăzută cu dou ă must ăți. În c ăutarea larvelor
pot scurma mâlul de per fundul lacului pân ă la 20 de cm. Cre ște în iazuri și
heleștee.

15Fitofagul și novacul sau crapi chineze ști au dimensiuni mari care se
datoreaz ă hrănirii for țate. Odat ă cu aspirarea apei pe ștele adun ă planctonul per
care îl separ ă prin intermediul branhiilor care prezint ă o structur ă special ă.
Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare dep ășind adesea 65 de kg.
deosebirea între cele dou ă specii este c ă novacul are capul mai mare și branhii
bine dezvoltate.
Crap românesc Crap oglind ă
Crap gola ș Novac
Carasul (Carassius Carassius )
In apele noastre tr ăiesc doua specii de caras: carassius vulgaris denumit si
caracuda si carassius carassius cunoscut sub denumirea de carasul obi șnuit.
Caracuda – Carassius vulgaris
Talia obi șnuită a caracudei este de 20-35 cm, rareori ajunge pana la 50 cm,
putând cânt ării in acest caz la 4-5 kg, masculii fiind mai mici decât femelele.
Corpul este înalt, în ălțimea sa maxima se cuprinde in medie de 2,27 ori in
lungimea totala a corpului sau de 1,8-2,0 ori in lungimea corpului. Grosimea
corpului se cuprinde, in aceea și lungime, de 6,65 ori. Capul scurt, intra in medie
de 4,7 ori in lungimea totala a corpului. Operculul este înalt, îngust, prezentând o
convexitate posterioar ă, regulate. Gura terminala este foarte îngusta si înconjurata

16de buze sub țiri, este lipsita de must ăți. Botul, obtuz, lungimea lui se cuprinde intre
de 3,1-3,5 in lungimea capului. Ochiul, mijlociu intra de 4,1-5,6 ori in lungimea
capului, de 1,2-1,8 ori in cea a botului si de 1,7-2,3 ori in spa țial interorbital.
Colora ția spatelui este brun-verzuie sau g ălbuie, flancurile sunt galbene-
verzui, ar ămii sau aurii, abdomenul g ălbui sau portocaliu, înot ătoarele cenu șii, cu
radiile ro șcate, negre la vârf, deseori mai ales la exemplarele tinere se observa o
pata neagra la baza radiei, irisul g ălbui, cu marginea aurie. Când pe știi provin din
bălti cu mult nomol, format de putrefac ția plantelor, colorarea pe ștelui este
aproape neagra.
Dimorfismul sexual este pu țin pronun țat : masculii, de obicei sunt mai
mici ca femelele si au aripioarele pectorale mai lungi.
Biologia. Dintre to ți peștii no ștri cu valoare economica, caracuda este cel
mai pu țin preten țios, rezistând pana in si in ape acide cu un pH pana la 4,5. Este
un peste tipic de balta si de apa lini știta, preferând fundurile puternic mâloase, cat
mai mâloase. Se pare, chiar, ca cu cat condi țiile hidrologice sunt mai rele, cu cat
malul este mai abundent, cu atât caracudei ii merge mai bine, si uneori, acest peste
este singurul supravie țuitor, al ături de tipar si de broasca; supravie țuiește si in ape
ce nu au decât 0,5-0,6 cm³ oxigen la litru. In nomol î și găsește hrana, compusa din
resturi organice si viermi șori. Este un înot ător prost si scormone ște mereu in
nomol, b ăgându-se deseori in acest scop complet in mal, ner ămânându-i afara
decât coada. Din când in când, mai ales seara, noaptea si in zilele foarte
călduroase, se deplaseaz ă la tufele de stuf, rozând din mugurii lor tineri si
producând un zgomot caracteristic; numai in acest caz se poate prinde in plase.
Caracuda este atât de rezistenta, încât au fost g ăsite exemplare vii in
nomolul unui lac secat, stand îngropate la 70 cm adâncime, in mu șchii umezi,
caracuda tr ăiește trei zile. Ierneaz ă îngropându-se in mal si chiar când este
complet în țepenit, pestele poate fi readus la viata dup ă 3-4 ore. Suporta bine
scăderea cantit ății de oxigen, începând sa se asfixieze abia la o cantitate sub 0.3
cm³\ l. Deficitul de oxigen îl poate acoperi luând aer atmosferic.
Dușmanii de moarte ai caracudei sunt știuca si bibanul; este parazitat,
deseori, de cestodul Ligula, care ii deformeaz ă burta; uneori aceasta poate chiar
crapă din cauza mul țimii parazi ților. Este atacata, deseori, si de ciuperca
Saprolegnia ceea ce împiedica tinerea îndelungata in acvarii a acestui peste.
Distribuție geografica. Răspândita in întreaga Europa, pana la Cercul
Polar; Asia de Nord, inclusiv insula Sahalin. Lipse ște in Sco ția, Irlanda, Fran ța de
sud-vest. Elve ția; mai lipse ște si in Asia mica si Manciuria; in Spania carasul este
aclimatizat artificial.
La noi in tara tr ăiește aproape in toate apele st ătătoare, in afara de
regiunea muntoasa; in b ălțile Prutului, Siretului, Dun ării, inclusiv delta; Mure ș,
Olt; iazuri si hele ștee. Se mai r ătăcește uneori in mare si a fost prins la Agigea.
Importanta economica . Carnea carasului, de și are oase cam multe atunci
când nu miroase a balta este dulce si gustoasa, foarte buna pentru fript si pentru
ciorba. G ăsindu-se in b ălțile noastre in mari cantit ăți are o însemnata valoare
economica.
Pescuitul caracudei se face toamna si iarna cu n ăvoadele, prim ăvara si vara
cu vasele. Se prinde bine la undita, folosindu-se ca nada maz ăre fiarta, m ămăliga,
viermi.

17Carasul (Carassius Carassius)
Carasul este un peste absolut uimitor din punct de vedere științific, poate
trai in ape foarte s ărace in oxigen, intre ni ște limite ale pH- lui pe care putini pe ști
le suporta, poate trai zile întregi in ape sc ăzute, doar in noroi, rezista uimitor de
mult f ără hrana si se adapteaz ă cu u șurința la orice fel de condi ții de hr ănire, se
poate împerechea cu al ți pești din familia ciprinidelor, urma șii fiind întotdeauna
carași. Din cauza acestei rezistente deosebite si a cre șterii relativ rapide a fost
introdus in foarte multe cresc ătorii (ferme piscicole) din fosta URSS si de la noi
(in perioada comunista). Departe de a fi un peste folositor, carasul are tendin ța de
a destabiliza mediul in care se adapteaz ă, astfel, se pare, ca el este direct
răspunz ător de dispari ția endemicei caracude, in arealul c ăreia a intrat. Motivele
sunt multiple, concurenta la hrana, carasul fiind mult mai îndr ăzneț si mai rapid,
depunerea încruci șata in urma c ăreia nu au rezultat decât cara și etc. In Delta
Dunării s-a observat chiar fenomenul de urm ărire a femelelor de crap de câtre
masculii de caras si v ărsarea lap ților peste icrele crapilor sau chiar mâncarea
icrelor de crap.
In apele de munte este o adev ărata pacoste, odat ă intrat intr-un lac de
munte carasul distruge in câ țiva ani popula ția de salmonide. Este bine știut ca
păstrăvii depun icrele toamna iar puii ies in prim ăvara, ei bine, cat este iarna de
lunga cârdurile de cara și umbla neostenite in c ăutarea icrelor pe care le m ănâncă.
Dimensiunile obi șnuite ale carasului sunt de 10 -15 cm cu 80 -150 g,
ajungând pana la 1,5 – 2 kg in mod excep țional. In cresc ătorii si in Delta Dun ării
greutatea obi șnuita este ceva mai mare, de 500 – 800 g. Colora ția carasului
depinde de limpezimea apei, mergând de la argintiu sp ălăcit in râuri la cenu șiu-
verzui si u șor negricios in lacuri pline de vegeta ție. Capul este scurt, cu buze
subțiri, fără must ăți, criteriu sigur de deosebire fata de crap pentru necunosc ători.
Unii hibrizi de crap cu caras au un început de must ăți. Peritoneul este negru, ca la
scobar.
Origine. Carasul este originar din Asia de nord. De aici a ajuns in China,
unde a fost selec ționat îndeosebi pentru ob ținerea unor variet ăți de ornament
(cara șii cu voal pe care ii întâlnim in acvarii). A fost introdus in Europa mai întâi
ca peste decorativ, apoi ca peste argintiu in bazinul Dun ării, Rinului.
Răspândire. T răi eșt e i n t o a t a E u r o p a s i A s i a d e n o r d . L a n o i i n t a r a s e
întâlne ște in aproape toate b ălțile, lacurile si râurile de șes si de câmpie, in Dun ăre
si Delta Dun ării. R ăspândirea lui extraordinara se datoreaz ă rezistentei deosebite
la poluare si lipsa oxigenului, cat si prolificit ății sale. Vara, când al ți pești nu mai
musca, carasul este cel care poate salva o partida de pescuit. Carasul este un peste
care rezista si scos din apa, mai multe ore, mai ales daca este învelit intr-o cârpa

18uda si nu i se usuc ă solzii. Nu o data cara șii adu și acas ă la sfâr șitul zilei de pescuit
si pu și intr-un vas cu apa reîncep sa înoate.
Înmulțire. Se realizeaz ă prim ăvara, când apa atinge 8-10ș C, cam in
aceea și perioada cu crapul. Depunerea icrelor dureaz ă pana la sfâr șitul verii in 2-3
serii. La aceasta specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, exemplarele
mascul suferind dup ă aceasta vârsta fenomenul de transformare in femele
(ginogeneza).
Pescuit. Pescuitul carasului se poate face prin mai multe metode: cu
undita, cu lanseta cu plumb pe fundul apei, bolognesa. Pescuitul cu undita
Se folose ște o undita de 4-6 metri pe canale, lacuri si râuri mici, sau o rubesiana
pentru lacuri mai mari. Diametrul firului va fi de 0.12-0.18 mm. Pluta va a avea o
portanta de 0.5-2 grame in func ție de momelile folosite. Cârligele vor fi num ărul
12-10. Momelile folosite la pescuitul carasului sunt ramele, preferabil de gunoi.
Șalăul(Lucioperca lucioperca)
Întâlnit aproape in toata Europa, este unul dintre cele mai importante
specii de pe ști de apa dulce. Șalăul se g ăsește intr-o permanenta expansiune in
toate tarile europene, beneficiind si de un pre ț de valorificare ridicat.
Răpitor de soi, peste cu carne alba, la fel de apreciata ca aceea a
salmonidelor, șalăul câ știga tot mai mult teren in apele curg ătoare, stagnante sau
pescarii. De asemenea, este tot mai pre țuit in pescuitul sportiv, nu atât pentru
carnea deosebit de valoroasa, cat mai ales pentru spectaculozitatea capturii lui.
In tara noastr ă șalăul tr ăiește in mod natural in Dun ăre, in b ălțile si
afluen ții ei, cat si in lacurile interioare din zona litoralului. Este foarte r ăspândit in
apele st ătătoare de șes si in Dun ăre, din care urca in cursul inferior al râurilor
mari, coboar ă pana în Delt ă, intrând si in lacurile litorale u șor salmastre. Prin
populare ace știa pot popula si b ălțile izolate dar adaptarea acestora este mai
dificila.
In urma unui experiment de populare cu șalău, prin anii 80, balta Fundeni-
Frunz ănești era renumita prin capturile de șalău prinse de pescarii sportivi, îns ă
după câțiva ani de la populare specia a disp ărut complet. Șalăul prefera apele
limpezi unde î și poate urm ări prada in voie. Ca pentru orice peste r ăpitor, hrana
este constituita din mici vie țuitoare acvatice si in special pe ști mici.
Dintre speciile de pe ști care populeaz ă apele dulci de șes ale tarii noastre,
șalăul este pestele cel mai apreciat, carnea acestuia fiind foarte gustoasa si cu
calități nutri ționale deosebite.
Șalăul a fost crescut pana in prezent in hele ștee, in special al ături de crap.
Printr-o astfel de populare suplimentara se asigura îmbun ătățirea rezultatelor de
produc ție din fermele ciprinicole, prin valorificarea pe știlor mici si a celor
sălbatici, pe care șalăul ii transforma in carne de calitate superioara.
Deși cre șterea șalăului s-a realizat multa vreme in sistem extensiv sau
semiintensiv al ături de alte specii de baza, in prezent se manifesta o tendin ța clara

19spre cre șterea acestuia in sistem intensiv si superintensiv.
Primul factor ce a stimulat cre șterea intensive a șalăului a fost posibilitatea
reproducerii artificiale a acestuia. De asemenea, demonstrarea faptului ca puietul
de șalău poate fi obi șnuit relativ u șor cu hrana granulata a constituit un factor
important ce a dus la cre șterea interesului pentru cre șterea intensiva a acestei
specii. Cercet ătorii americani au avut o contribu ție importanta in acest sens.
Descriere. Asem ănarea șalăului cu știuca si bibanul sunt exprimate si in
numele sau latinesc lucio si perca.
Are corpul fusiform, pu țin comprimat, sub țiat mult spre coada, acoperit de
solzi mici; botul scurt, gura mare, terminala, înarmata cu din ți așezați in cate un
rând pe fiecare falca (doi col ți ascu țiți pe fiecare falca) si al ți numero și din ți pe
cerul gurii.
Colorație. Se recunoa ște foarte u șor dup ă dungile (8-12 dungi) brune ce ii
traverseaz ă spinarea cenu șie, burta alba, dup ă aripioarele dorsale aproape egale ca
mărime, stropite cu pete de culoarea dungilor de pe cap.
Dimensiuni. In condi țiile naturale de cre ștere, atinge in apele noastre
lungimi medii de 40-70 cm si 1-2 kg greutate. El poate atinge chiar lungimea de 1
m si 15 kg greutate. Lungimea minima legala la pescuit este de 40 cm.
Comportament. Forma de apa dulce si u șor salmastra, șalăul trăiește in ape
limpezi, cu curent domol si fundul tare, pietros si in special cu fund nisipos, întins
sau format din scradis cu adâncimi variabile.
Își alege locurile de pând ă in preajma obstacolelor naturale, printre r ăgălii,
sub s ălciile scufundate, in apropierea digurilor de baraj, picioarelor de pod sau
epavelor, uneori chiar sub maluri, urcând spre suprafa ța numai in urm ărirea
prăzii.
In ultimele stadii de viata se hr ănește cu plancton. Câtre sfâr șitul primului
an trece la viermi, larve de insecte si la pe ști mărunți. Adul ții, mai lacomi decât
bibanul, aduna de la fund si suprafa ța raci si broa ște, dar in special pestele m ărunt
de tot felul. Prim ăvara fuge de apele tulburi si de fundurile cu mal.
Reproducere. Reproducerea șalăului are loc înaintea crapului, începând
cam din martie si dureaz ă pana pe la începutul lunii mai, in dependenta stricta de
temperatura apei. Ap ți pentru reproducere sunt cei ce au atins vârste intre 2-3 ani,
femela depune in bloc circa 50.000-300.000 icre lipicioase, de un diametru
cuprins intre 0.80-1.50 mm, pe care le depune in gropite mici construite dinainte
pe fundul apei cu ajutorul cozii.
După 3-12 zile apar puii. Tot timpul, p ărinții stau in jurul lor, dar nu dintr-
un instinct patern, ci datorita excit ării “poftei” produse de substan țele chimice
emanate de icrele proasp ăt depuse sau de carnea proasp ăta a puietului pl ăpând.
Aceste pofte nu pot fi satisf ăcute deoarece p ărinții, in urma intoxic ării
organismului in timpul elabor ării sexuale, cad intr-o stare de epuizare sexuala
(anorexie genetica). O data cu dezintoxicarea treptata a organismului, anorexia
dispare si cu ea si acel iluzoriu “instinct patern”, icrele sau puietul cazând prada
lăcomiei p ărinților (canibalism).
Perioada de pescuit in Delta: pe durata întregului sezon de pescuit, dar
m a i a l e s t o a m n a . O r e l e f a v o ri t e s u n t c e l e d u p ă ră s ări t u l s o a r e l u i s i s p r e a m u r g .
P e s c u i t u l șa lău l u i s e p o a t e f a c e c u u n d i t a c u f i r s u b ți r e ( 2 . 2 – 0 . 3 m m ) s a u c u
lanseta, iar struna va fi din fir de nylon sau din materiale composite, rezistente, ca
in cazul știucilor. Momeala cea mai folosita este pe știșorul viu (in special țipar) si
se agata in ac de buza cu vârful ie șit prin nara, a șa încât acesta sa r ămână in viata
cat mai mult timp. Cârligul va avea num ărul 6-8, fiind recomandat un plumb u șor

20(maxim 15 g). Pluta va fi lunga (peste 15 cm), confec ționata din pene de gâsca sau
din alte materiale moderne. Alte momeli: buc ățica de peste, twister, linguri ța
rotativa.
Șalăul mu șcă hotărât, în țeparea trebuie sa fie prelungita si ferma. Nu
trebuie sa ne gr ăbim la în țepare deoarece șalăul este lacom si insista mult timp
asupra momelii. La mu șcare, pluta coboar ă ușor pana dispare complet spre
adâncurile apei. Când nu se mai vede nimic, dup ă un timp, în țepam energic. Pe cat
posibil vom încerca sa men ținem pestele la suprafa ța altfel acesta se va ascunde
după obstacolele situate pe fundul apei.
Locuri de pescuit : In Delta Dun ării – Caraorman: șalău găsim in apele
mai oxigenate din marile lacuri: Lumina, Puiul, insa se pescuie ște in general pe
canale.
Știuca (Esox Lucius)
Este unul dintre cei mai spectaculo și pești care tr ăiesc in tara noastr ă,
reprezentând trofeul cel mai râvnit de câtre pescarii sportivi.
Foarte r ăspândita in Delta Dun ării, in apele de șes, lacuri de acumulare, știuca
poate atinge peste 1 m lungime si 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de
exemplare mult mai mari (neomologate îns ă). Dimensiunea minima a
exemplarelor re ținute este de 50 cm. In denumirea populara mai poarta numele de
cățea, ciuc ă, mârli ță etc., in func ție si de m ărimea acesteia.
Știuca este un peste extrem de hr ăpăreț înghi țind aproape orice-i iese in
cale. Este des întâlnita in zonele cu ape lini știte, limpezi, cu fund curat in care
abunda pe știi mici. Locul preferat in care vâneaz ă este la apa mica, aproape de
mal, printre tufi șuri. Sezonul favorit al pescuitului la știuca este prim ăvara,
februarie-martie, respectiv toamna de la sfâr șitul lui septembrie pân ă la înghe țul
apei, cu prec ădere in zilele înnorate. Temperatura optima a apei, preferata de
știuca, este de 17ș C.
Știuca poate fi pescuita bine la undita dar rezultatele cele mai
spectaculoase se ob țin la pescuitul la n ăluci, twistere utilizând cârlige nr. 1-3 sau
triple nr. 3-6. Momeala naturala da rezultate bune, utilizându-se in acest sens
peștișorii vii fixa ți atent in montura insa de cele mai multe ori se folosesc, cu
succes, momelile artificiale (linguri, voblere, twistere etc).
După ce a fost în țepata știuca sta câteva clipe nemi șcata dup ă care trage
puternic. Momentul în țepării si reac ția imediata a pescarului sunt esen țiale pentru
prinderea pe ștelui.
Carnea de știuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii confer ă știucii o
valoare economica ridicata. De asemenea icrele sunt foarte apreciate. In ultimul
timp știuca a fost pescuita intensiv fiind din ce in ce mai rara in b ălțile de șes.
Răpitorul num ărul unu, știuca in ciuda ferocit ății pe care o cunoa ște marea
majoritate a oamenilor este totu și un peste foarte util, c ăci asigura selec ția vânând
peștii bolnavi sau r ăniți, de unde si faptul ca i se mai spune si sanitarul b ălților.

21 Știuca are o dezvoltare rapida; larva de știuca având o lungime de 5-6 mm
si atinge dup ă numai trei s ăptămâni 15 mm, iar pana la sfâr șitul luni mai, când al ți
pești își depun icrele, puietul de știuca este destul de mare pentru a se hr ăni cu
larvele acestora. Atinge maturitatea sexuala la vârsta de 3 ani, când are
aproximativ 700-800 de grame, si poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg.
Perioada de reproducere începe dup ă topirea ghe țurilor, adic ă din
februarie-martie si tine pana in aprilie.
Cei peste 700 de din ți foarte ascu țiți ai știucii sunt schimba ți periodic (în
fiecare lun ă), de aceea este nevoie de o struna metalica pentru a înl ătura surprizele
neplăcute prin t ăierea firului. Din ții cad in perioada cu luna noua, iar pe luna plina
știuca da dovada de maxima agresivitate.
Temperatura optima de hr ănire pentru știuca este de 17-180C.
Știuca se prinde cel mai bine la lingura oscilanta, dar merge si la lingura
rotativa, vobler, twister si nu in ultimul rând la peste viu.
Exista opt specii ale familiei Esox dintre care sase se g ăsesc in America de
Nord: Esox Masquinongy, Esox Masquinongy Masquinony, Esox Masquinonqy
Ohiensis (specie ce atinge 2,5 m lungime si 50 de kg), Esox Americanus, Esox
Vermiculatus (greutatea medie pentru aceasta specie fiind de 100 g), Esox
Reichertie, Esox Lucius.
Bibanul (Perca fluvialitis)
Răspândire. Foarte r ăspândit este întâlnit in apele dulci si salmastre, in
cele curg ătoare pana in zona mrenei, dar mai ales in apele st ătătoare, unde nu
trebuie sa înfrunte curentul.
Descriere. Are corpul îndesat, arcuit, mai înalt spre cap si mult mai gâtuit
spre coada, capul aproape conic cu botul scurt si gura terminala c ăptușita cu din ți
si ochi mari. Aripioara dorsala, formata numai din radii tari țepoase. Are corpul
acoperit cu solzi mici, zim țați, adânc înfip ți.
In apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm si 100-350 g greutate.
Coloratie: Pe spate cenu șie – verzuie cu reflexe metalice; laturile verzui cu
reflexe ar ămii, burta plumburie albicioasa si câteodat ă galbena – palid. Pe laturile
corpului se disting bine 5 – 9 dungi verticale de culoare închisa. Prima înot ătoare
dorsala , la terminare are 2 – 3 pete închise.

22
Comportament .Își petrece prima parte a vie ții in cârduri, sute de bib ănași
prezen ți pretutindeni, ziua spre suprafa ța, noaptea spre fund, dar nu prea la adânc.
Când a atins o palma, rar cârdul num ăra 20 de exemplare. matur, devine
solitar. Nu face niciodat ă migra ții, aciuindu-se lâng ă tot ce este vertical sau in
panta abrupta, in cotloanele din maluri, pe lâng ă cocioace, printre r ădăcini, in
ochiurile din mijlocul stuf ăriilor, sub pasarele sau debarcadere, la orice
confluente, oriunde se g ăsește pestele m ărunt.
Se hr ănește cu crustacei, molu ște, larve de insecte si, in special, pe ști de
talie m ărunta ( plevu șca), icrele pe știlor si chiar semeni de ai lui.
Se reproduce, când a împlinit 3 ani, pe la mijlocul lui martie (daca apa are
10 – 12ș C ) si pana in aprilie. Icrele sunt depuse numai diminea ța, la apa mica, cu
vegeta ție multa, fie sub forma de șiraguri de m ărgele m ărunte lungi de 1-2 m si
late de 2-3 cm îmbr ăcate intr-un țesut gelatinos, fie sub forma unor ghemuri
strânse bine, pe care le a șează aproape de maluri, pe pietre, pe buc ăți de lemn
rătăcite etc.
După fecundare, in func ție de temperatura apei, incuba ția are o durata
variabila, de la câteva zile, la câteva s ăptămâni.
Se caracterizeaz ă printr-un regim alimentar ce se împarte in doua
perioade distincte. In primii doi ani de viata, bibanul este pa șnic, hr ănindu-se cu
plancton, viermi si crustacee si foarte rar cu puiet, dup ă care devine r ăpitor,
consumând molu ște, pe știșori sau icrele altor specii de pe ști.
Spre iarna, cârdurile numeroase de bibani se retrag câtre fundul apei, se
hrănesc pu țin sau deloc si in prim ăvara revin la acelea și obiceiuri.
Este întâlnit in aproape toate apele europene, in România îl întâlnim in
toate apele, începând din zona scobarului pana la Marea Neagra.
Creșterea bibanului negru in cresc ătoriile carpicole
La noi in tara, bibanul negru -Micropterus salmoides nu este înc ă introdus.
Trebuie insa experimentata cultura lui in gospod ăriile de hele ștee,
deoarece are carnea alba si foarte gustoasa, cre șterea -dup ă cum rezulta din
experien ța din alte tari-este ceva mai simpla decât a șalăului, de altfel si necesarul
de oxigen este mai redus decât la șalău. Fiind un r ăpitor destul de lacom si
distrugând si somnul pitic, cre șterea bibanului negru este indicata in special in

23acele gospodarii de hele ștee, in care pericolul invad ării cu somn pitic ia propor ții.
Așadar, socotim recomandabil sa se încerce aclimatizarea acestui peste in
heleșteele noastre.
Privitor la normele de populare, sunt pu ține date. Al ături de crapul de doua
veri, se populeaz ă 200-250 de exemplare de biban negru de o vara; pe lâng ă
crapul de trei veri se introduc 80-100 exemplare de biban negru de doua veri.
După datele din alte tari, prin cre șterea bibanului negru, poate fi ob ținut un spor
de produc ție la hectar de 30-50 kg, in hele șteele care au peste s ălbatic in cantit ăți
suficiente si care sunt pescuibile radical.
Avatul (Aspius aspius)
Familia: Ciprinide
Denumire comuna: Avat, Aun, Butoi, Gonaci, Haut, Peste lup.
Fiind peste de apa dulce, poate fi întâlnit: in Dun ăre, poate urca pe râuri si sa
ajung ă pana in zonele de deal, in râurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in
lacurile litorale. Tr ăiește in bazinul Dun ării, pe aproape to ți afluen ții acesteia.
Practic poate fi întâlnit in toata Europa cu excep ția Marii Britanii, Fran ței si
Danemarcei.
Pana de curând s-a crezut ca este r ăspândit si in bazinul Marii Caspice dar
s-a ajuns la concluzia ca forma Caspica este o subspecie, Aspius Aspius Iblioides .
La noi in tara poate fi întâlnit cu prec ădere in Dun ăre si Delta Dun ării dar
si in toate râurile mari (Olt, Timi ș, Some ș, Criș, Bega, Mure ș etc).
Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixa ți cu striuri, cu
spinarea si muchia ventrala rotunjite, înot ătoarea dorsala mai înalta decât lunga,
tăiata oblic si mult împinsa spre coada. Are capul conic, gura mare, larga, cu falca
de jos arcuita in sus. Specific r ăpitorilor si pe știlor ce înoat ă cu viteze mari,
spatele este verde alb ăstrui-cenu șie, coastele alb ăstrui-argintii lucioase iar burta
alba. Aripioara dorsala si coada sunt vine ții, iar celelalte ro șiatice.
Lungimea 35-50 cm (800 g), rar 60-80 cm (10-12 kg). D III (7)8(9), A III
(12) 13(14-15); l. lat. 11-12 / (64)65-74(75-76) / 5-6; din ți faringieni 3.5-5.3 (sau
3.5-5.2, tari netezi, îndoi ți la vârf. În ălțimea maxim ă a corpului se cuprinde de
3,5-4,3 ori în lungimea corpului (f ără C). Gura mare lung ă; mandibula întrece
maxila. colora ția, în general, cenu șie-alb ăstruie-argintie. Vv și A ro șcate, Pp
cenu șii cu ro șu pe margine. C și D întunecate. Masculii în timpul reproducerii au
granula ții albe pe cap și corp.
Trăiește singuratic în curent puternic, în ape curg ătoare și stătătoare,
urcând pân ă în regiunea dealurilor. Se reproduce prin martie-aprilie si chiar in
luna mai in func ție de temperatura apei, in râuri, pe fund pietros sau nisipos unde
femelele, cam in al cincilea an de viata, î și depun icrele – intre 80.000-100.000
icre.
Considerat peste r ăpitor, se hr ănește cu pe ști de talie mica in special cu

24obleți, dar si pl ătica, clean, ro șioara, crustacei, insecte, viermi.
Peste solitar, înoat ă cu u șurința foarte rapid pe distante scurte. Ataca pe ști
de talie mica la suprafa ța apei, in special la r ăsăritul si apusul soarelui. Du șmanii
lui cei mai periculo și sunt știuca si șalăul. Vâneaz ă si se simte la fel de bine in
orice apa din zonele de șes mai adânci , curg ătoare sau st ătătoare
Prim ăvara poate fi g ăsit in apropierea șuvoaielor repezi, care aduc
mărunțișul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se întâlne ște
cu cea tulbure a râurilor. Când curentul este prea puternic prefera sa stea mai
aproape de maluri. Vara, când nivelul apelor începe sa se echilibreze, avatul î și
căută locurile de vân ătoare pe lâng ă bancurile de nisip, la apa înc ălzită unde se
aduna puietul, dar locurile preferate r ămân gurile de v ărsare in râuri sau in
D u năr e , a l e g â r l e l o r s i c a n a l e l o r . R a r m a i p o a t e f i g ăs i t i n b ăl t i . T o a m n a , p e
măsura ce apele se r ăcesc, avatul coboar ă spre fund, continua sa "mu ște", insa mai
rar.
Cega (Acipenser ruthenus, L)
Are o carne delicioasa, poate fi crescuta ca peste suplimentar, împreun ă cu
crapul.
Cega este caracterizata prin forma botului alungita, triunghiulara, ascu țita,
buza inferioara întrerupta; must ățile franjurate ating extremitatea anterioara a
gurii. Pe primul arc branhial are 15-23 de spini.
Trăiește peste 22 de ani, ajungând lungimea de 100-125 cm si greutatea de
16 kg. Masculii ajung la maturitatea sexuala la 4-5 ani, iar femelele, la 5-6 ani.
Num ărul icrelor este de 3,9-33,6 mil. având diametrul 1,0-2 mm ( Sohoverhov ) .
Se reproduce la sfâr șitul lunii. aprilie pana la jum ătatea lunii mai, la un curent
mare de apa.
Durata incuba ției este de la 6-11 zile, larvele au o lungime de 6-7 mm,
sacul vitelin se absoarbe dup ă 6-10 zile. Peste o luna alevinii ajung la 3-4 cm
lungime. Dezvoltarea cegii in Dun ăre este destul de rapida : la 1 an ajunge la o
lungime de 30 mm si greutatea de 100g, la 2 ani la 36 cm si greutatea de 240 g, iar
la 3 ani la 48 cm si 500g. Cega se dezvolta bine in iazuri si lacuri adânci, unde
temperatura apei este mai rece, suporta temperatura pana la 27ș C, la un con ținut
de oxigen de 3 ml/l, cega se alimenteaz ă intensiv si creste mai bine decât in râuri.
Pe teritoriul Rusiei s-a dezvoltat de multa vreme aceasta cultura Grimm.

25O., arata ca cega se dezvolta foarte bine in hele ștee, insa nu se reproduce ; in timp
de 25 ani, din 60 de exemplare de cega crescute in hele ștee, numai doua a avut
dezvoltarea ovarelor.
După Grimm, O., sporul de cre ștere la cega este de la 77-154 cm pana la
641-1024 g. Ritmul de cre ștere la cega este in raport direct cu cantitatea
organismelor bentonice, in special a larvelor de chinoromide si oligochete, care
trebuie sa fie in cantitate de minimum 7g la 1m2 de fund ; daca scade sub 5 g/m2
dezvoltarea se opre ște.
Cega consuma si hrana suplimentara, de pilda, turta de floarea- soarelui, in
cantitate zilnica de 3-5 % din greutatea ei. Turtele trebuie sa fie bine m ăcinate si
pregătite sub forma de pasta tare. Hrana este distribuita pe mese având
dimensiunile de 0,8-1 m si prev ăzute cu șipci laterale, înalte de 10 cm. Ele sunt
instalate in zonele de preferin ța nisipoase, la o adâncime de 60-70 cm, cate una
pentru 75- 80 de pe ști.
Este de remarcat ca Pelit, E.D. (1896) care inc ă din anul 1886 s-a ocupat
de cre șterea cegei in Volga, arata ca mic șorarea num ărului de exemplare se
datoreaz ă cestodului Amphilina foliacasa, care se dezvolta in cavitatea
abdominala determinând sterilitatea. Num ărul de parazi ți ajunge la 16 la un
exemplar. Pentru a ie și la exterior parazi ții perforeaz ă abdomenul intre orificiul
anal si genital, iar icrele ies anormal prin acest orificiu, fiind fecundate de mascul.
Acestea, la început, se dezvolta normal, insa numai dup ă câteva ore dezvoltarea
lor înceteaz ă, iar dup ă o zi mor.
Ianitki ajunge la concluzia ca o condi ție a dezvolt ării normala a icrelor
fecundate este trecerea icrelor matura prin ovar si orificiul genital.
Tehnica cre șterii cegii este foarte simpla. Din apele naturale, cega de 1 sau
2 a n i s e tra n s p orta i n i a z u ri . N um ărul de b uc ă ți i n trod u s i n i az tre b ui e s a fi e i n
funcție de cantitatea biomasei de fund existente.
Cega se aclimateaz ă foarte bine in iazuri si hele ștee, pierderile prin
mortalitate fiind aproape inexistente ; aici ea este hr ănita suplimentar, in special
cu toc ătura de paste f ără valoare comerciala. Hrana este distribuita de trei ori pe zi
la orele 7.00,13.00 si 19.00, pe mese de 75 x 75 cm m ărime ; cantitatea de hrana
este in raport cu consumul.
Hele șteele unde este introdusa cega vor avea de preferin ța un curent de apa
care sa permit ă ca oxigenul sa nu scad ă sub limita de 5,5 mg/l, iar pH-ul sa fie de
6,6-7,6 ; cega nu va fi introdusa in hele ștee împotmolite, invadate cu vegeta ție
dura, deoarece in asemenea bazine carnea ei cap ătă un gust de n ămol.
Printre du șmanii puietului de cega se num ăra in special larvele de dytiscus
si mătasea broa ștei (spyrogyra ) in care puietul se încurca si moare.
GRIMM, O., arata cum in incubatoare au fost introdu și cca 1000 de puie ți
de cega de câtre larvele dytiscus.
Spre deosebire de crap, cega este foarte u șor pescuita cu n ăvodul din iaz
sau hele ștee dup ă care se introduce in juvelnice unde se p ăstreaz ă in stare vie.
Este de semnalat un lucru curios stabilit de NYKOLIUKIN (1967) :
hibridul este morun cega si-a însu șit un caracter nou acela de peste par țial carnivor
si se dezvolta foarte repede când este hr ănit suplimentar cu pe știșori mici, f ără
valoare comerciala. Folosind 3,34 kg hrana suplimentara a realizat un kg spor de
creștere, iar produc ția de la 1 ha a fost de 1330 kg.

26Roșioara (Scardiniuse rythrophthalmus)
Numele ro șioarei vine de la culoare ro șie a înot ătoarelor. Corpul un mic
alungit si plat are solzi argintii. Este un peste care face parte din familia
Ciprinidelor. Depunerea icrelor are loc in perioada aprilie-mai. Greutatea
obișnuita este de 300-400 de g, iar dimensiunea minima a ro șioarei care poate fi
reținuta este de 15 de cm. Momelile folosite la pescuitul sportiv: rama, viermu și,
mămă liga, cocolo ș de pâine. Locuri de pescuit in Delta Dun ării – Caraorman:
Roșioara are o larga r ăspândire preferând apele limpezi Cri șan- Caraorman ,dar se
prinde foarte bine acolo unde se întâlnesc doi curen ți de ap ă unul tulbure si altul
limpede. Perioada de pescuit in Delta: din luna iunie si pana in octombrie.
Descrierea. Talia ajunge pana la 20-25 cm, rareori 35-36 cm. Greutatea
este cuprinsa intre 100-300 g, nu trece niciodat ă de 400g.
Corpul este comprimat lateral, potrivit de înalt si acoperit cu solzi mari;
solzii cei mari de pe linia laterala întrec diametrul ochiului. În ălțimea maxima a
corpului se cuprinde de 2,7-3,4 ori in lungime; la exemplarele tinere, în ălțimea
este mai mica (se cuprinde de patru ori in lungime), iar la femelele adulte este mai
mare (intra de 2,7 – 3,0 ori in aceea și lungime). L ățimea corpului este pu țin mai
mica decât în ălțimea minima a pedunculului caudal si se cuprinde de 2,5 ori in
înălțimea maxima a corpului. Capul este mijlociu, cuprinzându-se de 4,0 – 4,6 ori
in lungimea corpului si este evident mai scurt ca în ălțimea acestuia. Botul scurt,
lungimea lui se cuprinde de 2,8 – 4,1 ori in lungimea capului. Gura este mica,
terminal îndreptata oblic in sus; vârful gurii e la nivelul treimii superioare a
ochiului; must ățile lipsesc. Ochiul mijlociu: diametrul lui se cuprinde de 3,3 – 4,1
ori in lungimea capului, de 1,0 – 1,3 ori in cea a botului si de 1,4 – 1,9 ori in
spațiul interorbital. Spinarea, dup ă ceafa, se îndreapt ă brusc in sus, iar in dreptul D
este comprimata lateral. D este împinsa mult înapoi, marginea ei anterioara fiind
in jum ătatea posterioar ă a corpului si, evident in urma inser ției V; în ălțimea ei
depășind de 1,5 – 1,9 ori lungimea bazei; marginea ei este concave, iar primele
radii sunt de doua ori mai lungi ca ultimele. V are la baza un pinten. P nu ajung,
c u p u ți n p an a l a V . In tre V si an u s , s ol zi i de p e a b d om en s e î n d oai e l a m i j l oc
acoperind abdomenul. C este profund excavata, cu lobii ascu țiți, subegali. Din ții
faringieni sunt ferestrui ți.
Colorația. Este foarte vie, mai ales in epoca de reproducere. In general,
exemplarele din apele curg ătoare sunt mai viu colorate, iar cele din b ălti sunt mai
închise la culoare. Spatele este albastru- verzui, flancurile aurii sau g ălbui (la
tinerii argintii), abdomenul argintiu. A si V au baza alba, iar spre margine sunt
roșii ca sângele, P g ălbui, cu pu țin ro șu la vârf. C si D cu baza negricioasa si cu
marginile ro șii. Irisul auriu sau portocaliu, cu o pata ro șie deasupra. Câteodat ă,
insa, este variabila, întâlnindu-se si exemplare cu înot ătoarele cenu șii, necolorate.
Dimorfismul sexual. Este exprimat prin granula ții albe de pe cap, spate si
fata interna a înot ătoarelor, granula ții care apar in epoca de reproducere, la
mascul.

27Biologia. Roșioara este o specie de apa dulce, foarte comune in b ălti si
râurile cu un curent lini știt, populând, mai ales, funduri bogate in vegeta ție:
papura, stuf, etc. Se întâlne ște deseori împreuna cu linul, carasul, pl ătica si duce o
viata sedentara, ceea ce explica faptul ca ro șioara nu se întâlne ște peste tot, fiind
in unele locuri foarte frecventa, iar in altele lipsind cu totul. Este un peste destul
de lene ș, trăind la fund, printre vegeta ție – in special m ătasea broa ștei – cu care se
hrănește de preferin ța. In afara de plante, mai m ănânc ă insecte, larve si viermi; ii
p l a c s i o u ăl e d e G a s t e r o p o d a e , p e c a r e l e d e s p r i n d e d e p e f r u n z e l e p l a n t e l o r
acvatice. Are, deci, un regim mixt si se hr ănește intens tot timpul anului, in afara
epocii de reproducere.
Epoca de reproducere este înaintea celei a crapului, in Aprilie – Mai.
Depunerea icrelor are loc la o temperatur ă de 18° C, pe locuri cu multa vegeta ție
si ea decurge in mod lini știt, fiind tr ădata numai prin mi șcările u șoare ale stufului.
O femela depune, in medie, cam 150.000 de icre, pe care le lipe ște de
plante. Acestea sunt ro șcate, lipicioase, iar diametrul lor este de 1,5 mm. Durata
dezvolt ării lor, la o temperatur ă a apei de 20 22° C este de trei zile. Larvele
eclozate m ăsoară 3,4 – 4,0 mm. Cre șterea ulterioara a puietului, in limanul
Cuciurgansc ( Nistru), se prezint ă ( dup ă P. Cojin) astfel:
Vârsta (ani) 1 2 3 4 5
Lungimea
(fără C) in cm6,8 9,5 12,7 17,2 21,4
Greutatea (g) 6 20 49 114 222
Maturitatea sexuala este atinsa in al treilea an.
Dușmanii ro șioarei sunt știuca, șalăul si somnul.
Hibrizi. Dă încruci șări cu babu șca, pl ătica, batca, oble țul.
Distribuția geografica. Roșioara este un peste r ăspândit din Suedia pân ă in
Marea Mediteran ă si Asia Mic ă, iar spre r ăsărit pana in Urali; prezen ța și in apele
salmastre ale Marii Baltice. Lipse ște in Spania, Crimeea, Finlanda si bazinul
Oceanului Arctic.
La noi, tr ăiește aproape in toate apele, in afara de cele montane; in Dun ăre,
cu toate b ălțile ei, inclusiv delta; de asemenea, în Some ș, Cri ș, Timi ș, Bega,
Cerna, Olt, Siret; iar in bazinul inferior al Bistri ței – in zatoane. Prezenta in
lacurile interioare; a fost întâlnita in mare la Agigea.
Importanța economic ăeste redusa. Carnea are multe oase si se preg ătește
mai mult s ărata. Fiind ieftina, este c ăutata mult la sate.
Produc ția anuala nu dep ășește 130.000 kg.
Pescuitul se face intens prim ăvara, in timpul reproducerii, cu co șurile de
balta si cu undita, folosindu-se pentru aceasta din urma – ca nada – râme, gr ăunțe
fierte si m ămăliga. Pescuitul principal, insa, se face toamna cu n ăvoade.
Roșioara este, deseori, confundata cu babu șca, de care – insa- se
deosebe ște ușor prin: prezenta carenei ventrale ascu țite, deplasata in urma inser ției
V, gura îndreptata in sus, din ții faringieni, zim țuiți, dispu și pe doua rânduri.
Roșioara se poate corci cu batca rezultând Scardinius erythrophthalmus .
Înălțimea maxima a corpului se cuprinde de 2,3 ori la exemplarele tinere si de 2,6
ori la cele adulte, in lungimea corpului. Gura terminala, botul scurt si turtit. Din ții
faringieni sunt trunchia ți oblic, cresta ți si dispu și in doua serii: 2,5 -5,2 sau 3,5 –
5,3 sau 3,5 – 5,2 etc. partea anterioara a spatelui nu formeaz ă o muchie, ci este

28rotunjita si acoperita cu solzi; muchia ventrala prezenta, insa solzii nu se întind
peste ea. Colora ția este aproape ca la ro șioara.
Specii de pe ști de deal și coline:
Cleanul (Leuciscus cephalus)
Denumire in engleza: Chub, European Chub.
Denumiri populare: Clean, Umbra.
Răspândire: Este un peste foarte comun in apele bazinelor marilor Neagr ă,
Azov, Caspic ă, Baltic ă și Nordului.
In România îl întâlnim in mai toate râurile de câmpie si deal, începând
uneori chiar din zona p ăstrăvului, unde urca plin de îndr ăzneala, si pân ă in Delta
Dunării. S-a adaptat foarte bine si in lacuri, astfel foarte multe lacuri de munte si
șes s-au populat natural cu clean. In apele de munte cleanul este o mare problema
deoarece m ănânc ă icrele p ăstrăvilor si ale altor salmonide si, mai ales, îi
concureaz ă pe ace știa la hrana.
Biologie: In mod normal este întâlnit cu lungimi de 20-40 cm si cca 2-
700g dar in mod excep țional poate ajunge pana la 4-5 kg. In România a fost
semnalat un exemplar pescuit in râul Arge ș în greutate de 4 kg.
Corpul este aproape cilindric, capul mare, gros, gura terminala, mare, colturile ei
ajungând pân ă sub ochi.
Colorația. este foarte variata, in func ție de locul in care tr ăiește, poate fi
întâlnit in forme argintii cu spatele negru sau cu flancurile ar ămiu închise si
spatele negru, burta este albicioasa iar aripioarele pot fi ro șii sau portocalii
complet sau numai tivite cu portocaliu.
Este un pe ște foarte lacom ce se hr ănește cu tot ce-i iese in cale, larve,
molu ște, insecte, alge, fructe c ăzute in apa, pe știșori, broscu țe, raci etc. Înoat ă
foarte rapid si se repede cu viteza asupra pr ăzii. In râuri sta in general pe sub
maluri, r ădăcini, pietre etc. și așteapt ă prada pe care o înha ță cu multa l ăcomie.
Mai este recunoscut si ca un peste foarte vigilent, cat ar fi de lacom, la cea mai
mica mi șcare sau umbra c ăzuta pe apa dispare in cotloanele ascunse de pe fundul
apei.
In al 3-lea an ajunge la maturitate sexuala si începe reproducerea din mai
si pana in august, in func ție de temperatura apei. Icrele, cca 100.000 la o femela,
sunt depuse pe locuri tari, pietroase sau lipite pe vegeta ția acvatica. Incuba ția
dureaz ă 10-12 zile.
Creșterea nu este spectaculoasa, in 4 ani abia ajunge la 25 cm si 150g.
Deși pătrunderea civiliza ției in cele mai ascunse locuri din natura s-au dus,

29în ultimul secol, la o tot mai resim țita lipsa de ape nepoluate, cleanul continua sa
reziste cu stoicism, adaptându-se continuu la necazurile pe care noi, cei care
suntem convin și ca îl ocrotim, i le cre ăm direct sau indirect. Aceasta se datoreaz ă
in mare parte si diversit ățile apelor in care tr ăiește.
Îl g ăsim ascuns in r ădăcinile si papura ce invadeaz ă apele sinuoase ale
pâraielor de-o șchioapa, in apa din gropile inundabile, ramase in albia majora a
râurilor in locul fostelor balastiere, in lacurile de acumulare sau la v ărsarea
pâraielor in lacurile de la șes, înfruntând cu înver șunare torentul râurilor de munte,
până aproape de zona p ăstrăvului, in c ăutarea unui strop de apa curta si chiar in
râurile de șes si de coline, domenii in care cleanul a fost, este si va trebui sa se afle
mereu la el acas ă.
Extinderea arealului unei specii este folositoare numai daca fenomenul nu
este o compensa ție fata de înr ăutățirea condi țiilor de trai din zonele optime ala
acesteia. Din p ăcate, râurile de șes sunt cele mai expuse polu ării, fie ea chimica,
termica, biologica sau prin cre șterea turbidit ății, cu efecte nedorite asupra
popula țiilor piscicole si implicit asupra pescarilor.
Clenii b ătrâni sunt singuratici, retra și, pândind hrana din cotlonul pe care
nu se încumeta sa-l p ărăseasc ă; îl g ăsim ascuns sub r ădăcinile arborilor pe lâng ă
mal, dup ă bolovanii mari, sub trunchiurile pr ăbușite in albia râurilor, in gropanele
pe lâng ă malurile abrupte unde curentul formeaz ă vârtejuri, feri ți de for ța
șuvoiului, dup ă pragurile naturale de pe fundul râului, in apropierea picioarelor de
pod, la confluente, in bulboanele cu apa oxigenata aval de st ăvilare.
Cleanului nu-i prea place sa-si schimba cotlonul, nici s ă-l părăseasc ă
pentru multa vreme; o face, totu și, in anumite condi ții, silit de împrejur ări. Vara,
de zăpușeala iese in repegu șuri sau la confluentele cu apa mai bogata in oxigen,
cum ar fi v ărsarea unui parau de munte in râu, de și nu rezista mult in plin șuvoi. In
amurgul zilelor caniculare, cleanul vâneaz ă la suprafa ța, culegând musculi țele
căzute pe apa sau prinzându-le din aer cu salturi spectaculoase.
Daca râul este pu țin tulbure, cum se întâmpla prim ăvara in locurile adânci
si cu fund u șor mâlos, înc ă neacoperit de vegeta ție, cleanul renun ța la cotloanele
obișnuite, cum face si toamna, când apele se r ăcesc si devin cristaline iar hrana
este neîndestul ătoare; îl g ăsim atunci in locuri mai pu țin ferite, deschise chiar
păscând m ătasea broa ștei de pe fund, adunând planctonul din adâncimi, ori
culegând putinele viet ăți pe care le aduce.
Clenii mici, aduna ți in cârduri al c ăror num ăr de indivizi scade pe m ăsura
ce talia lor creste, stau vara in locurile pu țin adânci, ferite de curent, ori pe sub
sălciile ce-si scalda ramurile in apa de lâng ă mal si înha ță, in joaca, cam tot ce le
aduce curentul si ar sem ăna a hrana.
Indiferent de m ărime, clenii ca si ceilal ți pești reac ționeaz ă prompt la
schimb ările bru ște din apa : -varia ții de nivel, de temperatura, cre șterea
turbidit ății. În aceste situa ții, instinctul de ap ărare domina, f ăcând pestele sa
renun țe la celelalte porniri pentru a se pune la ad ăpost.
Cu toate ca apar ține unei familii pa șnice (ciprinide), cleanul ( Leuciscus
cephalus ) pare a fi uneori mai apropiat in comportament de pe ști răpitori, caracter
ce se accentueaz ă pe m ăsura înaint ării in vârsta. Corpul fusiform, înot ătoarele bine
dezvoltate ii dau posibilitatea sa se deplaseze rapid, cleanul culegându-si hrana cu
mișcări sigure sau atacând prada decis, cu multa vigoare. A șa se întâmpla si in
cazul n ălucilor sau mu ștelor artificiale.
Mult mai interesante pentru noi sunt, insa, sim țurile: v ăzul, auzul, sistemul
de « loca ție » si percepere a vibra țiilor -senzorii liniei laterale. Cleanul beneficiaz ă
din plin de ajutorul acestora pentru a-si g ăsi hrana sau pentru a se ap ăra, indiferent
de starea vremii si de condi țiile mediu acvatic. Nu degeaba se spune ca are cate un

30ochi in fiecare solz.
Peste omnivor, cleanul se hr ănește cu fito-si zooplancton, cu plantele
acvatice, molu ște si crustacee, cu insecte si pe știșori si chiar cu propriile
progenituri, cum se mai întâmpla in cazul exemplarelor b ătrâne. Formarea si
dezvoltarea acestor elemente de hrana sunt strâns legate de anumite condi ții de
mediu: viteza curentului, natura fundului albiei, temperatura, limpezimea (sau
turbiditatea) apei si, nu in ultimul rând, cantitatea de lumina care p ătrunde in
mediul acvatic si favorizeaz ă procesele se asimila ție.
In râurile cu apa limpede, curent slab si fundul albiei din material moale,
plantele subacvatice, fito-si zooplanctonul, celelalte viet ăți subacvatice se g ăsesc
din abundenta. In acest mediu cleanul î și va g ăsi hrana cu u șurința, căci pe știșorii,
insectele si crustaceii, oricât s-ar feri la ivirea pericolului sunt numero și, iar pentru
completare se mai afla si planctonul; atacul cleanului in acest caz este mai pu țin
vehement, r ăpitorul mai pu țin agresiv.
In zonele cu fund pietros si apa permanent tulbure, opaca, unde lumina
pătrunde mai greu, viet ățile acvatice, deci hrana, nu abunda; chiar hrana de natura
vegetala se rezuma la « verdea ța » de pe bolovanii din apa. Prinderea pr ăzii, fie ea
peștii sau crustacee, devine o problema de existenta. Cleanul din aceste zone ataca
hotărât, este mai iute, mai b ătăios, apropierea de comportamentul salmonidelor
este mai evidenta.
Scobarul (Chondrostoma nasus)
Clasa: Actinopterygii. Ordinul: Cypriniformes. Familia: Cyprinidae
Denumire în englez ă: Sneep
Denumiri populare: Scobar, Podu ț
Dimensiuni: Exemplarele obi șnuite au 20-30 cm lungime, respectiv 100-500g,
mai rar 40 cm și 1-2 kg. Vârsta maxim ă cunoscut ă: 15 ani.
Descriere și mod de via ță: Prefer ă râurile mai reci, limpezi, cu fundul
pietros (prundi ș) pe unde umbl ă în cârduri mari. Îi mai plac apele învolburate de la
confluen țele râurilor. Prim ăvara urc ă până în zona p ăstrăvului intrând în pâraie
mici cu prundi ș pentru depunere.
Scobarul se hr ănește în special cu alge pe care le roade de pe pietre dar nu
refuz ă nici larve de insecte, molu ște și crustacee de mici dimensiuni, cereale, icre
sau chiar pe ști mici (în special prim ăvara, când poate fi pescuit și cu voblere mici
sau rotative).
Colora ția pe spate este verde m ăslinie, burta albicioas ă iar aripioarele, cu
excep ția dorsalei, sunt ro șiatice.
Capul are o caracteristic ă, și anume, maxilarul superior este mai lung decât
cel inferior, având o proeminent ă ce aduce cu un nas.

31Aspect: Corpul este lunguie ț și acoperit cu solzi mari, uniform și bine
fixați. Botul este bombat și buzele sunt groase. Din ții sunt ascu țiți și par a fi ni ște
cuțite. Înot ătoarea are aspect de rândunic ă Capul și spatele sunt negru-verzui sau
verde-oliv, iar p ărțile laterale sunt gri-argintiu. Înot ătoarea dorsal ă este cenu șie
aproape de negru, iar celelalte sunt ro șii, mai ales în perioada de reproducere.
Mod de via ță: Se întâlne ște în apele curg ătoare, bine oxigenate și ușor
saline. Se hr ănește cu algele verzi de pe pietre, cu insecte și larve. Se pescuie ște
vara și toamna cu o undi ță de 2,70-2,90 m.
Valoarea gastronomic ă: Carnea este plin ă de oase, dar foarte gustoas ă.
Dimensiunea minim ă legal ă: 20 cm.
Răspândirea: Este r ăspândit în zona Europei Centrale, pân ă în Ural, dar
lipse ște în zona Balcanic ă dinspre Marea Adriatic ă. La noi în țară îl g ăsim în
apropierea zonelor montane ale mrenei, în zona colinar ă și mai pu țin în Dun ăre.
În Ardeal este vedeta pescuitului pe râu.
Scobarul este unul din pe știi cei mai r ăspândi ți în apele noastre de șes, de
deal și submontane.
În prezent este pe ștele cel mai bine reprezentat, fiind o specie cu un bun
coeficient de înmul țire și de prezen ța în apele noastre mai pu țin poluate. Scobarul
este printre pu ținele specii care s-a adaptat și în apele u șor poluate în urma
devers ărilor reziduale, hr ănindu-se cu perifitonul care se dezvolt ă din abunden ță
în aceste ape.
S p e ci e d e tal i e m i j l oci e , a re o l un gi m e d e 2 5 -3 0 cm , d a r p oa te a ti n g e și
dimensiuni ceva mai mari. Greutatea medie este de 400-700 g, cu maxime de 1,5-
2 kg. Corpul este alungit, cu capul comprimat medio-lateral, botul lung si buzele
groase și cărnoase. Maxilarul superior este ceva mai lung comparativ cu cel
inferior, de unde și aspectul mai particular pe care-l are. Peritoneul este negru,
ceea ce i-a atras si denumirea populara de “mate negre”. Buzele tari și tăioase,
acoperite cu un strat cornos, permit scobarului s ă radă cu u șurință perifitonul de
pe pietre.
În cavitatea bucal ă, din ții faringieni amplasa ți pe fundul acesteia,
completeaz ă arm ătura cu care scobarul sf ărâmă hrana pe care al ți pești nu o pot
consuma. Pigmenta ția pe partea dorsala este verde-m ăslinie cu reflexe aurii, pe
flancuri cenu șiu-argintie, iar pe abdomen este argintiu, de unde și unele
interpret ări eronate, fiind confundat cu alte ciprinide. În regiunea dorsal ă, uneori
sunt prezente puncte mici de culoare neagr ă. Cu excep ția înot ătoarei dorsale
celelalte au o culoare ro șie-sângerie.
Scobarul se hr ănește mai mult cu alge, pe care le rade de pe pietrele situate
la nivelul vetrei bazinului. Prim ăvara se hr ănește cu viermi și icrele altor specii de
pești, vara mai ales cu alge, iar toamna, cu larvele unor insecte.
Maturitatea sexual ă este atins ă la 3 ani în cazul masculilor și 4 ani la
femele. Se reproduce în perioada aprilie-mai, când migreaz ă din zona colinar ă în
râurile și pâraiele de munte, cu ap ă rece și limpede, unde o femel ă depune 50000-
100000 icre, cu un diametru de 1,5 mm, care se lipesc de pietrele de pe vatra
bazinului. În tot timpul perioadei de reproducere, pe știi sunt într-o stare de
epuizare fizic ă, considerent pentru care pot fi prin și mult mai u șor, chiar și cu
mâna. Durata incuba ției este de 6-10 zile, larvele și alevinii se hr ănesc cu
rezervele sacului vitelin și apoi cu mici organisme planctonice, trecând treptat la
consumarea algelor.
De cum vine prim ăvara, pe știi pornesc spre zonele din amonte, în vederea
reproducerii. Masculii în aceast ă perioad ă prezint ă pe cap și pe partea dorsal ă
butoni de culoare alb ă, adev ărate perle ale dragostei.

32Scobarul este un pe ște tipic pentru apele colinare. El se hr ănește cu specii
de alge – verzi ce cresc pe bolovanii din ap ă (perifiton). De și este dispre țuit de unii
pescari sportivi – în special de so țiile acestora – totu și scobarul ne ofer ă multe
clipe pl ăcute pe malul apelor din regiunile deluroase.
Scobarul are corpul zvelt, asem ănător cu cel al cleanului. Se recunoa ște
ușor dup ă botul sau proeminent și trunchiat la cap ăt asemenea unui nas. Gura
scobarului este inferioar ă și dreapt ă. Buzele lui sunt c ărnoase, cea de jos fiind
ascuțită și mai tare. Cu ajutorul lor rade pojghi ța verde, alunecoas ă de pe
bolovanii din ape, unde las ă urme. Dac ă îl despic ăm, se observ ă ca pielea care
căptușește burta pe ștelui este neagr ă. Trăiește numai în ape curg ătoare, știind
îndeosebi în locurile cu fundul pietros, unde se tine în cârduri. Reproducerea în
a p e l e n o a s t r e a r e l o c î n t r e 2 0 și 3 0 a p r i l i e , c â n d s e a d u n ă î n c â r d u r i și m a i
numeroase, fiind atât de "blând", încât se poate prinde cu mâna.
Acest pe ște cre ște destul de repede și este foarte prolific. Lungimea lui
obișnuită variaz ă între 25 și 35 cm, iar greutatea medie între 300 și 500 g. În
zonele amintite mai sus, exemplarele mari ajung pân ă la 35 – 40 cm.
Scobarul este foarte r ăspândit pe cursurile superioare ale râurilor din
Europa Central ă, în unele râuri a ap ărut în num ăr atât de mare între zona lipanului
și cea a mrenei, încât regiunile respective au fost numite zone ale scobarului.
Trăiește și în p ărțile centrale și vestice ale Europei, ca și în apele ce se vars ă în
Marea Nordului și Marea Baltic ă, de la bazinul dun ărean și pân ă la Marea
Caspica, în fluviile Volga, Ural și Nipru, scobarul este reprezentat printr-o
subspecie, dar nu se g ăsește în Crimeea și în Anglia.
În țara noastr ă, aproape nu exist ă râu de munte sau de deal în care s ă nu
trăiască scobarul, dar populeaz ă îndeosebi urm ătoarele zone: în Mure ș, por țiunea
d i n t r e T o p l i ța și P e t e l e a ; î n O l t , p o r ți u n e a d i n t r e B ăi l e T u șn a d și S f â n t u l
Gheorghe; în Some șul Mare, por țiunea dintre Ilva Mic ă și Dej; în Some șul Mic,
porțiunea dintre confluen ța Some șului Rece cu cel Cald și pân ă la Jucul de Jos; în
Crișul Repede, por țiunea dintre Ciucea și Oradea; în Cri șul Negru, por țiunea
dintre Beiu ș și Ținea; în Arie ș, por țiunea ce ține de la Bistra și pân ă la locul
v ăr sări i î n M u r e ș; î n B i s t r i ța , p o r ți u n e a d i n t r e B o r c a și P i a t r a N e a m ț. S e p o a t e
trage concluzia c ă scobarul este un pe ște extrem de r ăspândit în România, și care
se înmul țește permanent.
Corpul scobarului este lunguie ț, cilindric, foarte u șor comprimat lateral, cu
linia dorsala pu țin curbat ă; este acoperit cu solzi relativ mari, dispu și frumos,
uniform și bine fixa ți. Capul, nu prea mare, se termin ă cu un bot bombat,
proeminent. Buzele groase, cartilaginoase parc ă, i-au atras denumirea de "gura-
dalta". Din ții faringieni sunt foarte ascu țiți, în forma de cu țite. Înot ătoarea
caudal ă, puternic decupat ă, are aspect de coad ă de rândunic ă. Înot ătoarea dorsal ă
și cea ventral ă sunt situate aproximativ pe aceea și linie. Scobarul are intestine
negre, de unde și denumirea de "mate-negre". Spatele și capul scobarului sunt
negru-verzui sau verde-oliv, p ărțile laterale gri-argintiu, câteodat ă sclipind
argintiu-lucios, iar burta alb ă, str ălucitoare. Pe solzi se pot distinge adesea
punctule țe de culoare neagr ă, înot ătoarea dorsal ă și caudal ă sunt cenu șii, aproape
negre, restul înot ătoarelor fiind de un rosu-viu, mai ales în perioada de
reproducere. Iri sul ochil or are o cul oare gal b en -auri e, f on d pe care se di sti n ge o
pată roșie, în perioada reproducerii, masculii îmbrac ă haina nup țială: pe corp apar
dungi transversale, iar pe cap sau pe solzi se pot distinge și cu ochiul liber mici
butoni corno și cât g ămălia unui ac.
Lungimea medie a exemplarelor mature este de 20-28 cm, iar greutatea
medie de 400-700 g. Scobarul poate atinge și lungimi de 40-50 cm, cânt ărind în
aceste cazuri rare 1-2 kg.

33În zonele în care are la dispozi ție cantit ăți mari de hran ă, scobarul se
dezvolt ă relativ repede, în caz contrar îns ă rămâne subdezvoltat.
Ritmul de dezvoltare al scobarului în râurile din Transilvania
Vârsta
(ani)Lungimea
(cm)Greutatea
(g)
1 16 63
2 20 170
3 24 245
4 27 373
5 28 415
6 30 426
7 34 560
Scobarului îi plac apele curg ătoare a c ăror vitez ă este de aproximativ 0,7-
1 m/s, oxigenate în propor ție de 5-6 cm3/l și cu o salinitate de 0,12-0,15 g/litru.
Temperatura acestor ape rar se ridic ă deasupra valorii de 18-19°C în timpul verii.
Scobarul se simte bine în râurile limpezi, nepoluate, în albiile c ărora pietrele sunt
acoperite de alge verzi. In asemenea râuri, 65-70% din popula ția piscicol ă este
alcătuită din scobari, valoare ce se ridic ă uneori chiar pân ă la un procent de 82-
96%. Astfel, de exemplu în Mure ș, în por țiunea dintre Deda și Topli ța, scobarul
alcătuiește 95% din popula ția ihtiologic ă total ă a zonei.
Scobarul este un pe ște pa șnic, supranumit de aceea și "mielul apelor".
De obicei înoat ă pe fundul albiei râului, mai ales în locurile unde apele
repezi întâlnesc curen ți mai lene și, stând uneori în cârduri și pe la vaduri, înoat ă în
apele din imediata apropiere a digurilor, prin por țiunea din vecin ătatea unor
lucrări hidrotehnice, unde curen ții nu sunt prea puternici. Pl ăcându-i
colectivitatea, și în aceste locuri poate fi observat în cârduri.
Principala hran ă a scobarului o alc ătuiesc algele verzi de pe pietre
(perifiton), de pe picioarele podurilor și ale altor construc ții din ap ă, pe care le
suge, le "paste" cu mare migal ă. Urmele gurii sale se pot observa pe obiectele de
pe care a cules verdea ța. Consum ă cu pl ăcere insectele și larvele lor care tr ăiesc în
apă. Supozi ția cum c ă scobarul ar consuma icrele lostri ței și ca urmare num ărul
acestor pe ști valoro și ar fi sc ăzut din aceast ă cauz ă este nefondat ă, întrucât în
locurile unde lostri țele își depun icrele nu tr ăiesc scobari, în timp ce în locurile
unde exist ă scobari, lostri ța nu- și depune niciodat ă icrele.
Scobarul ajunge la maturitatea sexual ă în cel de-al treilea sau al patrulea
an de viat ă. Perioada depunerii icrelor începe de regul ă la 20 aprilie și ține pe
toată durata lunii mai. Temperatura apei atinge în aceste s ăptămâni 8-12°C,
valoare la care scobarii se adun ă în grupuri și încep migrarea spre locurile din
amonte de depunere a icrelor. O femel ă depune 12000-40000 boabe de icre, în
cazuri foarte rare 52000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm, culoarea galben ă, ușor
străvezie.
Carnea scobarului, de și are multe oase, este gustoas ă. Odat ă scos din râu,
pe timp de var ă, carnea lui se altereaz ă repede, motiv pentru care trebuie preparat
îndat ă. În martie se poate merge deja la pescuit de scobar. Dac ă apa este limpede
și nu prea adânc ă, de pe malul înalt al râului li se v ăd flancurile sclipitoare în timp
ce pasc algele de pe pietre. Mai târziu, spre sfâr șitul lunii aprilie, stând pe malul
râului pe timp de noapte, se aude clipocitul apei produs de scobarul care,
aventurându-se în locurile mai pu țin adânci ale râului, în vaduri, "se scald ă"
printre pietre sau cum se mai spune "fierbe ap ă". Aceast ă activitate este semnul c ă
scobarii se preg ătesc condu și de instinctul perpetu ării speciei de reproducere.

34Pescuirea scobarului este admis ă în afar ă de perioada în care se reproduce în tot
cursul anului și trebuie s ă men ționăm că se prinde regulat și în timpul iernii, în
vederea pescuitului se utilizeaz ă undi țe de 2,70-2,90 m, uneori chiar mai lungi, în
special atunci când pescarul dore ște să stea la mal.
Specii de pe ști din apele de munte:
Păstrăvul
Denumire științifica: Salmo trutta fario
Răspândire. In Europa este prezent pe arii extinse, în special în mun ții
Alpi, în Caucaz și Scandinavia.
Mai este denumit de pescari si "indigenul" si este cel mai r ăspândit in
râurile din Carpa ți, comparativ cu ceilal ți păstrăvi, cu lostri ța ori lipanul. Fiind
preten țios fata de condi țiile de mediu, având nevoie de ape limpezi si reci a c ăror
temperatura sa nu treac ă de 17-18 grade, bogate in oxigen, p ăstrăvul s-a restrâns
considerabil urcând spre pâraie si izvoare.
Descriere . Practic nu este o specie separata ci doar o varietate a lui Salmo
trutta fario , păstrăvul indigen, adaptat la viata lacustra. Aici g ăsește mult mai
multa hrana decât în râuri si se dezvolta mult mai repede. Din cauza acestei
dezvolt ări rapide cap ătă forme pu țin diferite de ale p ăstrăvului de r ău, capul
rămâne ceva mai mic in compara ție cu corpul, trunchiul se l ățește si ia o forma
mai compacta, coloritul de baza poate r ămâne asem ănător cu al p ăstrăvului de râu,
adică un patern galben – auriu, spatele verzui si pete ro șii inclusiv pe coada si
aripioare dar culoarea se poate schimba devenind argintie pe flancuri, spatele
negricios, petele ro șii sunt mici si rare, petele negre numeroase, predominante.
Desigur, în lacuri g ăsim si alte variet ăți de p ăstrăvi adapta ți la un trai mai
bun. P ăstrăvul curcubeu si p ăstrăvul fântânel împart arealul de viata cu p ăstrăvul
de lac.
La noi în țara au fost importa ți din vestul Europei p ăstrăvi de lac deriva ți
din Steelheadul american si din alte variet ăți de p ăstrăvi. Astfel exista variet ăți de
păstrăvi de lac f ără puncte ro șii, doar o culoare predominant argintie, spate negru
si pete mari negre, burta alba. Si ace știa sunt declara ți tot p ăstrăvi de lac, al ături
de indigenii adapta ți.
Dimensiunile p ăstrăvului de lac pot fi impresionante, astfel au fost
declara ți si publicate fotografii ale unor exemplare de peste 30 de kg.
Hrana p ăstrăvului de lac este foarte variata, de la mici insecte si larve
(chiar si exemplarele adulte, de câteva kg pot fi v ăzute frecvent musc ărind), mici
crustacee, molu ște, răcușori, salamandre, broa ște, șoricei sau chiar pas ări de apa
dar dup ă vârsta de 1 an baza hranei este formata din pe știșori, verde ți (craieti) si
zglăvoace. De foarte multe ori carnea p ăstrăvului de lac s ălbatic are o culoare
rozalie sau chiar portocalie, la fel ca a somonului. Aceasta culoare este data de
hrana naturala, se pare ca provine de la mici crustacei foarte vâna ți de p ăstrăv. La
păstrăvii de consum, de cresc ătorie, culoarea este data de o substan ța introdusa in
h r a n a . E s t e v o r b a d e s p r e A S T A X A N T I N A s a u P i n k C a r o p h i l l , o v i t a m i n a
sintetica ce imprima o culoare portocalie c ărnii de peste. In comer ț acești păstrăvi
poarta denumirea de "p ăstrăvi somoniza ți" ceea ce nu este decât o bazaconie a
celor ce vor sa ob țină un pre ț mai bun pe carnea de p ăstrăv.
Comportament . In prima vara puietul sta mai mult in locuri ferite si in
grupuri mici, insa, pe m ăsura ce creste, "distanta" intre p ăstrăvi cre ște si ea, din al
doilea an devenind vân ători solitari.

35Comportamentul indigenului este caracterizat de voracitate si teama.
Indigenul se hr ănește cu orice mica vietate ii trece prin preajma. F ălcile puternice
sunt pline cu din ți, ochii mari dispu și lateral le permit supravegherea unui câmp
larg.
F ără sa se dep ărteze de ascunz ătoarea aleasa, p ăstrăvul își delimiteaz ă un
teritoriu de vân ătoare: o fâ șie nu prea lat ă paralel ă cu direc ția curentului. Deoarece
teama îl ține aproape de fundul apei sau de bolovanul sub care sa se ascund ă in
caz de pericol, p ăstrăvul pânde ște de acolo, dintr-o pozi ție care sa-l fereasc ă de
curent, a șteptând orientat in susul apei sa ii vina hrana.
Viteza curentului este un alt factor de care depinde suprafa ța teritoriului de
vânătoare, intr-o apa repede p ăstrăvul neavând timp sa culeag ă decât ce-i trece
prin preajma.
De asemenea, este foarte importanta luminozitatea si expozi ția albiei; in
locuri luminoase, deschise, p ăstrăvul se va feri sa vâneze prea departe, mai ales in
timpul zile, pe cer senin.
Toamna, o data cu r ăcirea apelor, p ăstrăvii se preg ătesc de boi ște.
Maturitatea sexuala o ating la 2-3 ani, masculul mai repede decât femela.
Coloritul lor devine mai aprins, teama instinctiva dispare, la fel si foamea. In
aceasta perioada p ăstrăvii urca in grupuri mici spre locurile ad ăpostite, cu apa mai
domol ă, uneori ajungând in apele foarte mici ale izvoarelor. Boi ștea are loc
începând din luna octombrie si dureaz ă pana pe la mijlocul lunii noiembrie, când
temperatura apei ajunge la 7-8 grade. Femela depune 2000 – 4000 icre / kg corp,
mai multe in apele cu o capacitate biogenic ă ridicata si mai pu ține in cele mai
sărace in hrana si mai reci. Puietul iese din icre prin lunile martie-aprilie, dup ă ce
icrele au acumulat 350 – 400 grade-zile.
Păstrăvul curcubeu
Denumire științifica: Salmo irideus shastra
Răspândire. Originar din Statele Unite ale Americii, fiind denumit si
"păstrăvul american".
La noi îl întâlnim in apele de munte pe lâng ă care exista p ăstrăvarii.
Curcubeul este mai pu țin adaptat pârâului repede cu debit mic, relativ s ărac in
hrana. Astfel, el caut ă zonele întinse ori cele adânci unde, curentul fiind mai slab,
se poate mi șca in voie in c ăutarea hranei.
Spre deosebire de indigen, nu are nevoie de ape foarte limpezi, ba chiar ii
convin apele u șor opace.
Descriere . Mai lat ca talie decât p ăstrăvul comun si cu solzii mai mari.
Ajunge in mod obi șnuit o talie cuprinsa intre 25 – 30 cm, cu o greutate de 0.400 –
1.5 kg si, in mod excep țional, 8 kg. Deosebirea intre cele 2 specii consta in
culoare, curcubeul având culori mai șterse: cenu șiu – verzui pe spate, argintiu pe
flancuri si albicios pe burta. Aproape tot corpul si pe aripioara dorsala este plin de
pete mici negre. Mijlocul corpului este str ăbătut de o linie lata roz – sidefie, care

36da str ălucire de curcubeu. Nu are puncte ro șii.
Comportament . Via ța de libertate in râuri nu ii convine. In cresc ătorii se
reproduce prim ăvara prin martie-mai. Num ărul icrelor depuse de o femela este
socotit la 1500 – 2000 boabe la 1 kg greutate.
Hrănit artificial, ajunge in primul an abia la 15 – 30 g, la 2 ani are 150 –
250 g, iar la 3 ani 300 – 500g.
Fântânelul
Denumire științifica: Salvenilus fontinalis
Răspândire. La noi a fost introdus pentru prima oara in 1906, in ținutul
Broștenilor, in Valea Tarc ăului si in Valea Putnei din reg. Suceava. Unele date
confirma prezenta lui in apele V ăii Putnei din reg. Suceava, pâr ăul Gudia, mic
afluent al Mure șului, in zona superioara a râului Negru ța, Dumitreasca,
Negrisoara si Irisoara, afluen ți ai Some șului Rece si in cursul superior al Beiului,
afluent al Nerii in Banat si lacul Ochiul Beiului.
Descriere. Spre deosebire de p ăstrăvul indigen, se identifica u șor prin
colora ția corpului sau vie brun – verzuie, zebrata, deschisa; pe spate puncte
numeroase mici ro șii-portocalii sau ro șii aprinse încercuite in inele albastre.
Înotătoarele pieptului, bur ții si ale anusului ro șiatice, tighelate pe marginea
lor dinainte cu o panglicu ța alba de care se leag ă, lipit, o alta neagra.
Privit in general, colora ția vie, irizata când cu tenuri pastelate când cu
altele aprinse, fac din fântânel cel mai frumos peste din apele noastre.
Comportament . Mai îndr ăzneț decât fratele sau, p ăstrăvul de munte, nu î și
caută ascunzi șuri. se hr ănește cu larvele de insecte, viermii, melcii etc. Tr ăind in
zona superioara a pârâului de munte, cat mai aproape de izvoare, unde este st ăpân,
se reproduce în toamna, prin octombrie – decembrie. Fata de p ăstrăvul indigen,
creste mult mai repede, atingând la vârsta de 1 an o lungime de 14 – 18 cm,
dimensiune pe care p ăstrăvul de munte abia o ajunge la 2 ani.
Păstrăvul de lac
Denumire științifica: Salmo morfa lacustris

37Răspândire. La noi in lacuri de munte.
Descriere . Este o varietate a p ăstrăvului indigen adaptat la viata lacustra.
Se deosebe ște de fratele sau, p ăstrăvul de râu, prin trupul mai plin, capul mai mic,
prin lipsa stelu țelor ro șii si forma petelor negre (in X) care nu sunt înconjurate de
cercule țe albe sau alb ăstrui. Flancurile sunt argintii spre alb.
Are o cre ștere foarte rapida si atinge dimensiuni mult mai mari fata de
păstrăvul de râu.
La 3 ani atinge 30 cm lungime si 0.670 kg.
Comportament . Este un mare r ăpitor, hr ănindu-se aproape in exclusivitate
cu pe ști vii.
Prefera apele adânci. Pentru a se orienta in adâncuri, unde lumina p ătrunde
mai greu, senzorii liniei laterale sunt bine reprezenta ți.
Devine matur sexual la 2-3 ani. Boi ștea are loc la sfâr șitul lunii
septembrie, începutul lui octombrie. Depune in jur de 2000 icre la kg/corp.
Lostrița
Denumire științifică:Hucho hucho
Clasa: Actinopterygii;
Ordinul: Salmoniformes;
Familia:Salmonidae.
Răspândire. Cel mai mare salmonid din apele noastre, putând atinge talii
impresionante, lostri ța o g ăsim numai în ape mari, cu debit constant și bogate în
hrană natural ă.
La noi era r ăspândit ă în trecut în Dun ăre, Olt, Mure ș, Lotru, Jiu, Arge ș și
Cerna și foarte probabil în Cri șul Repede, Buz ău, Strei, Moldova, Timi ș și Râul
Doamnei. Existen ța de odinioar ă a ei în unele râuri este atestat ă de toponimii
locale p ăstrate pân ă astăzi, ca: G ălăuțaș pe Mure ș (de la galoca, în maghiar ă =
lostri ță) și "Șforul Puicii" pe Cerna.
Azi se mai g ăsește în râul Bistri ța, de la lacobeni pân ă la Bro șteni, și în
Vișeu, de la confluen ța râului Vaser pân ă la confluen ța Vi șeului cu Tisa.
Exemplare mari se g ăsesc în por țiunea de frontier ă a râului Tisa și în lacul Bicaz,
unde s-a adaptat condi țiilor existente aici.
Descriere. Are spatele cenu șiu-verzui-g ălbui, variind dup ă locul în care
trăiește. Flancurile îi sunt cenu șii-argintii, iar abdomenul și partea inferioar ă a

38capului alb pres ărat cu minuscule puncte cenu șii. Flancurile și spatele sunt
presărate cu numeroase puncte mici negre, care la unele exemplare înainteaz ă pe
opercule, pân ă în dreptul ochilor.
Aripioarele sunt de culoare ro șietică-verzuie.
Colora ția general ă a exemplarelor tinere este cenu șiu-verzuie și alb-
murdar ă. Cu cât înainteaz ă în vârst ă cu atât colora ția se schimb ă, pentru c ă la
exemplarele b ătrâne, mai lungi de 75 – 80 cm, s ă devin ă ruginie cu iriza ții
metalice.
Are corpul fusiform, aproape cilindric, acoperit cu solzi mici u șor
căzători, protejat de un strat abundent de mucus. Capul este turtit, dorsoventral,
cu gura mare, t ăiată pân ă îndărătul ochilor și prev ăzută cu din ți puternici pe
margini și pe limb ă, încovoia ți înăuntru.
Femela nu se poate deosebi de mascul decât în epoca boi ștei, când are
abdomenul plin și orificiul genital umflat.
Arealul, hrana. Sălăș luiește din partea mijlocie pân ă în cea inferioar ă a
zonei lipanului. Îi place apa adânc ă alternând cu șuvoaie puternice, la coada
cărora î și petrece majoritatea timpului de peste zi. Are predilec ție pentru apa
adânc ă de sub podurile de peste râu.
Mai pu țin exigent ă față de limpiditatea apei și oxigenul dizolvat, accept ă
și o temperatur ă a apei mai ridicat ă în timpul verii (peste 20°C), cu condi ția ca
debitul s ă fie suficient de mare.
În timpul iernii se retrage in b ălți, la ap ă adânc ă. În tinere țe își duce via ța
la ap ă mică sau în preajma v ărsării afluen ților.
Specie r ăpitoare prin excelen ță, lostri ța se hr ănește în stadiul de puiet cu
larve de insecte din ap ă, insecte adulte din mediul exterior și puiet de scobar,
c l e a n , i a r î n s t a d i u l d e a d u l t c u p e șt ișo r i v i i s a u șo a r e c i și b r o a șt e , p e l i s t a
preferin țelor culinare în șirându-se în ordine: zgl ăvoaca, obletele, p ăstrăvul,
cleanul, boi șteanul etc.
O lostri ță pescuit ă în lacul Arge ș la doi ani de la lansare avea în stomac
trei zgl ăvoace; alta pescuit ă pe Bistri ța, la podul Barnar, avea aranja ți ca în
cutiile cu sardele nou ă oblei ți; alta avea un p ăstrăv de 29 cm și un clean de 22
cm – greutatea ei fiind de 6,800 kg.
Lostri ța adult ă consum ă anual în jur de 4 – 6 kg pe ște pentru cre ștere cu 1
kg greutate corporal ă.
Lostri țele din cresc ătorii pot fi hr ănite și cu pe ști mor ți, îns ă proaspe ți.
Deșeurile de abator nu le consum ă cu pl ăcere, putând r ăbda de foame un timp
îndelungat. În p ăstrăvăria R ăcătă u – Cluj, au fost hr ănite timp de 14 ani cu

39deșeuri de abator, ajungând îns ă, la vârsta de 13 ani, la numai 3,5 kg greutate, în
timp ce cele din Some șul Cald au înregistrat greutatea de 4,2 kg dup ă numai 6
ani.
Creșterea. Crește mult mai repede decât celelalte specii de p ăstrăv cu
600 – 1 500 g la vârsta de 3 ani; 50 – 60 cm cu 1,5 – 3,3 kg la vârsta de 4 ani, 65 –
80 cm cu 3,5 – 5,5 kg la vârsta de 5 ani și 80 – 85 cm cu 4,5 – 6,5 kg la vârsta de
6 ani. Greutatea medie în kilograme a lostri ței pe categorii de lungime, rezult ă în
urma m ăsurării a 46 exemplare din râul Bistri ța, a 20 exemplare din râul Vi șeu
și a 23 exemplare din lacul Bicaz, este urm ătoarea:
Lungimea
in cm20 – 30 31 – 40 41 – 50 51 – 60 61 – 70 71 – 80 81 – 90 91 – 100 114
Bistrița kg 0,130 0,300 0,800 1 200 2 250 4 400 5 800 8 400 –
Vișeu kg 0,150 – – 2 000 2 500 4 500 – – 12 600
Bicaz kg O,350 0,500 0,850 2 000 3 700 5 000 8 OOO – 13 600
În lezerul Ighiel, lostri ța a înregistrat la 4,5 ani lungimea de 60 cm și
greutatea de 1,650 kg, iar la vârsta de 6,5 ani 81 cm cu 4,250 kg. În lacul Vidraru,
la vârsta de 3 ani a avut lungimea de 50 cm și greutatea 1,500 kg și 51 cm cu
3,200 kg (septembrie 1979).
Din datele de mai sus rezult ă că lostri țele din Vi șeu au o cre ștere mai
rapid ă decât cele din Bistri ța, iar cele din lacul Bicaz înregistreaz ă, la aceea și
medie de lungime, cele mai mari greut ăți. Exemplarul cel mai mare prins în
ultimii ani a avut greutatea de 16 kg și a fost braconat pe Tisa, în prim ăvara anului
1959.

40Reproducerea. Lostri ța devine matur ă sexual la vârsta de 5 ani (masculul)
și la 6 ani (femela), la o lungime obi șnuită de 65 – 70 cm. În cazuri excep ționale și
îndeosebi în mediul natural depune icre și la vârsta de 5 ani. În p ăstrăvării,
primele icre se ob țin abia la vârsta de 7 ani.
Num ărul de icre depuse de o femel ă variaz ă între 2 100 și 3 250 buc ăți/kg
corp (m ăsurători f ăcute pe 7 femele între 60 și 88 cm lungime și 1,8 – 6,6 kg
greutate). Exemplarele care dep ășesc greutatea de 6 kg dau, de obicei, icre mai
puține la kg/corp. Icrele sunt de culoare galben-portocaliu, mai mici decât cele de
păstrăv (4 – 5 mm).
Boiștea are loc spre mijlocul lunii aprilie, când temperatura apei atinge 7 –
10°C. Femela, înso țită de 2 – 3 masculi, urc ă la gura afluen ților unde, într-o
gropi ță lung ă de 50 – 60 cm s ăpată în pietri ș cu botul și coada, depune icrele care
sunt stropite cu lap ții unui singur mascul, acoperindu-le apoi cu un strat sub țire de
pietri ș fin. Perioada corespunde cu boi ștea lipanului sau la câteva zile dup ă
aceasta și dureaz ă numai 3 – 4 zile.
În cresc ătorii, icrele se recolteaz ă în jurul datei de 15 mai. Când prim ăvara
este foarte rece și apa în bazine, în luna mai, nu dep ășește temperatura de 6 – 7°C,
femelele nu mai depun icrele.
Puieții ies din icre dup ă acumularea a 250 – 300 grade-zile, respectiv dup ă
scurgerea a circa 25 – 35 zile de la depunere.
În apele noastre, în afara marelui ei du șman – omul, lostri ța sufer ă în urma
atacului unui parazit (Bazanites huchonis), care se fixeaz ă sub operculi – și uneori
de pe urma mucegaiurilor ( Saprolegnia șiAclya ), care atac ă îndeosebi masculii
răniți în luptele ce se dau pentru cucerirea femelei.
Omul este îns ă marele ei du șman, atât prin interven ția direct ă pe care o are
micșorându-i num ărul prin braconare, cât și prin activit ățile pe care le desf ășoară.
Exploat ările masive de p ăduri f ăcute pân ă nu demult i-au schimbat condi țiile
normale de trai, provocând înc ălzirea apei, varia ția mare de debit soldat ă cu viituri
catastrofale și zăpoare nimicitoare. Plut ăritul efectuat pe râuri și îndeosebi în
viiturile din ultimul timp pe Bistri ța, au r ăscolit tot fundul albiei, iar lipsa locurilor
de ad ăpost a dus la împu ținarea ei.
Poluarea Vi șeului de la Baia Bor șa și a Bistri ței de la industriile din Vatra
Dornei și cele de la exploatarea minier ă Leșu Ursului, precum și exploatarea de
sulf din C ălimani al ături de poluarea cu sulf a pârâului Neagra Șarului sunt cauze
majore care, al ături de braconaj, amenin ță specia în ultimul ei refugiu natural.
Măsuri pentru redresarea situa ției s-au luat de c ătre cei c ărora li sa
încredin țat gospod ărirea acestei specii.
Astăzi, lostri ța este crescut ă pe cale artificial ă în dou ă păstrăvării (S ăpânța
– Maramure ș și Ceahl ău), în scopul producerii puietului necesar repopul ării apelor
de munte din care a disp ărut în trecut. Ac țiunile de populare întreprinse în scopul
răspândirii speciei și în alte râuri din (unele s-au soldat cu e șecuri, altele cu
rezultate pozitive.
Încercarea de populare a Lotrului, f ăcută cu alevini în anul 1961, a e șuat,
iar cea de introducere a speciei în lacul Vidra, în anii 1973- 1974, nu a dat
r e z u l t a t e , d a t o r i t ă p r o b a b i l , a l t i t u d i n i i r i d i c a t e a l a c u l u i ( p e s t e 1 2 0 0 m ) . D i n
Mure ș, cele 9 lostri țe adulte și cei 32 puie ți de o var ă introdu și în noiembrie 1962
au fost bracona ți în totalitate pân ă în anul 1967.
În Cri șul Repede, cele 1 200 exemplare de puie(i de 6 luni și respectiv 18
luni, au fost braconate intens, r ămânând în bulboanele mari de la Bratca în jos
doar câteva exemplare.
Exemplarele introduse în intervalul 1962 – 1965 în Some șul Cald, de și au

41trecut peste t ăvălugul lucr ărilor hidrotehnice, au reu șit să supravie țuiasc ă în lacul
de la Gil ău și foarte probabil și în cel de la Tarni ța. Despre existen ța lostri ței
introdus ă în por țiunea inferioar ă a Râului Mare – Retezat nu se mai știe nimic,
grija pentru protec ția ei încetând odat ă cu începerea lucr ărilor hidrotehnice din
acest bazin. În lezer Ighiel, situat la altitudinea de 916 m, cele 10 lostri țe introduse
s-au dezvoltat foarte bine, de și lacul nu are alimentare și evacuare de suprafa ță.
Un exemplar pescuit la vârsta de 6,5 ani avea dimensiunea de 81 cm, cu
4,3 kg greutate. Din lacul Arge ș, unde a fost introdus ă în anul 1968 și unde numai
la 3 ani înregistrase 50 cm cu 1,5 kg, a disp ărut odat ă cu golirea lacului la 24
ianuarie 1975. Rezultatele de pân ă acum vin s ă confirme posibilitatea introducerii
lostri ței în unele râuri și îndeosebi în lacurile de acumulare situate la altitudini sub
1000 m, cum sunt cele de pe Some șul Cald, Arge ș, Cerna, Valea Iadului. În acest
an lostri ța a fost reintrodus ă în Mure ș și lacul Vidraru și introdus ă în lacul Beli ș
de pe Some șul Cald.
Carnea lostri ței satisface cele mai preten țioase gusturi. Afumat ă și păstrată
câteva zile în vârzobi de brad este foarte apreciat ă. Lostri ța din lacul Bicaz are un
strat de gr ăsime care d ă cărnii un gust aparte.
Pescuitul sportiv este deosebit de atr ăgător și este permis numai cu momeli
artificiale, în baza unei autoriza ții eliberat ă de Departamentul Silviculturii.
Dimensiunea minim ă la care se re ține este de 65 cm .
Sezonul de pescuit dureaz ă de la 1 iunie la 31 decembrie.
Este indicat a fi introdus ă în râurile de munte în care zona lipanului a fost
năpădită de pe ști albi, având aici hran ă din abunden ță. Studiile ce se întreprind în
continuare vor stabili aceste ape.
Lipanul (Thymallus thymallus)
Alții s-au str ăduit sa arate ca îndr ăgitul Thymallus thymallus ( thymallus-
care miroase a cimbru), adic ă lipanul comun, ar trebui numit Thymallus vexilifer,
adică purt ător de stindard (datorita frumoasei aripioare dorsale, împodobita parca
de paleta darnica a toamnei, cu care pestele taie cristalul de noiembrie al apelor )
si in nici un caz Thymallus vulgaris, cum i-au zis unii, din gre șeala sau cu rea
inten ție.
Cu mai bine de cincisprezece ani in urma dup ă biologul Petre Banarescu
puteam g ăsi aceasta specie de pe ști in Vi șeu, Vaser si afluen ții săi, in cursul
superior al Somesurilor si in Cri șul Repede, in Mure șul superior si afluen ții săi din
p orți u n e a R as tol i ta -D e d a , i n c u rs ul s u pe ri or al Tâ rn av ei Ma ri , i n S eb e ș, S tre i si
Raul mare, in Timi ș, Cerna si in unele cursuri de apa din bazinele Oltului si
Arge șului, in apele Sucevei si Moldovei, in Bistri ța si Buz ău.
Lipanul ocupa zona imediat inferioara p ăstrăvului, iubind apele ce curg
domol, limpezi, cu debit mare si constant. Locurile preferate sunt cele cu fund
pietros, unde lipanii se țin aparent in curent, dar feri ți de t ăria șuvoiului dup ă
vreun obstacol din adânc, pândind aten ți insectele aduse de apa in spa țial destul de
restrâns pe care-l controleaz ă. Vara musc ăresc vioi si culeg micile viet ăți uneori
cu salturi spectaculoase, iar alteori , ca intr-o joaca, se rostogolesc gra țios pe
spate, mult dup ă ce gaza purtata de apa i-a dep ășit. Dup ă ploile calde si repezi,

42aduna cu h ărnicie musculi țele aduse de ape in apropierea malului. Toamna,
lipanul se men ține mai mult in apropierea fundului, prinzând alene larve si nimfe,
ce devin pe zi ce trece, tot mai pu ține. In zilele însorite spre amiaza, caut ă apele
puțin adânci, parca înc ălzindu-se pe prundi șul fundului, in soarele din ce in ce mai
scump la vedere.
Puțin sperios, acest super sportiv in musc ărit suporta apropierea pescarului
si-i ofer ă, in afara de posibilitatea de a pescui mai lesne, prin arunc ări scurte,
marele avantaj de a se l ăsa studiat in tihna. Mai dificil va fi sa-l descoperim acolo,
pe prundi șul râului, c ăci homocromia (sau mimetismul) îl face greu de distins
printre pietre si alte asemenea, încât vom da desigur dreptate francezilor care-l
numesc “ l’ombre “, pentru felul-discret si in acela și timp plin de distinc ție -cum
unduie ște printre celelalte viet ăți asemenea lui.
Lipanul este harnic si aduna de zor o sumedenie de musculi țe, una mai
mica decât alta; poate aceasta îl face mai active decât p ăstrăvul. Deosebiri fata de
păstrăv apar si in sesizarea vizuala a musculi țelor (linia laterala î și are si ea rolul
bine definit ). La lipan, zonele de prospectare si de ac țiune nu se suprapun in
proiec ția lor pe suprafa ța apei, ca la p ăstrăv. Acesta din urma ataca precis, pornind
înainte ca o torpila, ori din lateral, printr-o zvâcnire energica. Lipanul se apropie
de insecta parca purtat si el de curent; nu ataca prada, ci o încearc ă delicat cu
botul, o cerceteaz ă spre a vedea daca-i este pe plac sau nu. Suprafe țele observate
sunt situate amonte si deasupra pe ștelui, iar ac țiunea intervine in cele mai multe
cazuri, numai dup ă ce insecta, purtata de curent, a trecut de aceasta zona. Lipanul
nu culege musculi țele imediat, chiar de deasupra sau dinaintea lui, decât atunci
când este in perioada de hr ănire intense, iar adâncimea apei este destul de mica.
Trebuie s ă nu uitam ca, toamna târziu, lipanii sunt mai gra și decât in restul
anului, c ăci se preg ătesc de iernat, si mai lene și, amor țiți de apa rece, culegându-si
hrana s ărăcă cioasa f ără risipa de energie, parca a șteptând ca musculi țele sa le pice
pe tava.

43Creșterea coregonilor
Dintre coregoni, pe ști apar ținând familiei salmonidelor in alte tari este
crescut in special:
COREGONUS albula,
COREGONUS lavaretus maraenoides (poliacov)
COREGONUS peled (gmlein).
Coregonul este caracterizat printr-o gura supraterminal ă, falca inferioara
fiind mai lunga decât cea superioara. Spinii branhiali (32-56) sunt foarte lungi.
Se dezvolt ă mai bine in apele reci a c ăror temperatura nu trece de 16-17o
C.
Este un peste planctonofag. Se reproduce in octombrie- noiembrie la o
temperatura de 5-6oC.
Cercet ările asupra cre șterii coregonului ( COREGONUS albula, L si
C.albula morphavimba, L.) din lacul Ladoga f ăcute de Suhoverhov F. M. si
Crimovoi, P. V.(1941) au ar ătat ca aceasta specie poate fi introdusa cu succes in
exploat ările de carpicultur ă ca peste suplimentar.
In acest caz hele șteele si iazurile trebuie sa corespunda urm ătoarelor
condi ții :
-conținutul apei in oxigen trebuie sa fie bogat ( de minim 355 satura ție);
-debitul minimal de 1,5- 3 l/s/ha;
– temperatura apei sa nu dep ășească 23oC.

44 In hele șteele de cre ștere, unde s-a f ăcut popularea normala cu crap si s-
au introdus 0,2- 10 mii buc/ha de larve de Coregonus albula morpha vimba sau 1-
1,7 mii buc/ha de Coregonus albula, produc ția naturala a hele șteului a sporit in
acest caz in medie cu 40 kg/ha. Ciuncik, P.I. (1953) arata ca cre șterea coregonului
in asocia ție cu crapul in hele șteele de cre ștere a ridicat produc ția naturala cu 30%
(60- 80 kg/ha), iar la Sta țiunea Nikolsk sporul de produc ție datorat coregonului a
fost de 100 kg/ha.
La noi in tara, coregonul a fost important din Rusia si Polonia sub forma
de icre embrionate la Nucet, ajungând in toamna la greutatea de 4,2- 7,2 g in
m e d i e d e 5 , 5 g L a D u m b r a v a S i b i u ( 1 9 5 8 ) c o r e g o n u l d e o v a r a a a j u n s l a
greutatea medie de 20 g, exemplare rare dispersate in alte hele ștee la greutatea
maxima de 64g.
La noi, ar reprezenta condi ții favorabile pentru dezvoltarea coregonului,
următoarele unit ăți piscicole : Dumbrava- Sibiu, hele șteul V.A., barajul Buhui-
Resita, Bicaz, Bistrita, Arges, Lotru, iazurile de la Hendorf- Agnita etc., precum si
bălțile adânci, neviabile, unde temperatura maxima nu dep ășește 23oC.
In vederea ob ținerii icrelor fecundate de coregon, rezultatele cele mai bune
sunt ob ținute atunci când reproduc ătorii sunt captura ți in epoca de reproducere ;
fecunda ția artificiala se face exact cum se procedeaz ă la salmonide si la știuca,
după metoda uscata, pentru incuba ție folosind incubatoare Zug- Weis.
Excep țional, icrele pot fi incubate in incubatoare cu rafturi obi șnuite.
Ca material de populare se folosesc icre embrionate in ultimul stadiu de
dezvoltare, folosind co șurile descrise la șalău sau in incubatoare (Cialikov sau
Esipov), dup ă care larvele sunt trecute in troace pana la absorbirea sacului vitelin.
Puie ții suport ă foarte bine transportul : la hectarul de bazin se introduc
3000 de larve, 1500 buc ăți de puie ți de 30 de zile si 200 exemplare de 1 an.
Pentru ob ținerea hibrizilor din genul Coregonus au fost utiliza ți pe de o
parte Coregonus albula si Coregonus sardinella (Valenciennes ),i a r p e d e a l t a
parte Coregonus lavaretus maraenoides (Poliakov) si Coregonus lavaretus ludoga
(Poliakow). In urma acestor încruci șări au fost ob ținuți hibrizi cu calit ăți pozitive
fata de p ărinți, datorita fenomenului de heterozis.
Principalele specii de pe ști migratori:
Din categoria pe știlor migratori fac parte specii de pe ști care întreprind
deplas ări lungi în vederea reproducerii, din apele m ării în cele dulci și invers.
După sensul în care întreprind aceste migra ții, pe ști pot fi clasifica ți în:
-pești migratori anadromi: ajung la maturitate sexual ă în mare și se
reproduc în fluvii; morunul, nisetrul, p ăstruga, scrumbia de
Dunăre;
-pești migratori catodromi: ajung la maturitate sexual ă în apele dulci
și migreaz ă pentru reproducere în cele s ărate; anghila.

45Nisetru (Acipenser guldenstaedti)
Caracteristicile nisetrului de Dun ăre
Caracterele morfometrice si principalele caracteristici care se num ăra la
descrierea taxonomica a sturionilor (din Holcik, 1989):
Tl = lungimea totala
Sl = lungimea standard
lc = lungimea capului
SL = num ăr de scuturi laterale
Descriere generala a nisetrului
Are corpul alungit, capul u șor concav și prev ăzut cu pl ăci zgrun țuroase
și cu un rostrum scurt și obtuz. Gura inferioar ă cu buza superioar ă despicat ă, iar
cea inferioar ă întrerupt ă. Coloritul corpului este negru cenu șiu pe spate, cu o
nuan ță verzuie, iar abdomenul alb. Depune icrele pe fundul albiei fluviilor, iar
puietul migreaz ă în mare.
Lungimea obi șnuită 120-140 cm (6-8 kg). Botul foarte lung, îngust și lățit.
Cu 11-14 scuturi dorsale și 30-36 ventrale. Prima radie a înot ătoarelor pectorale
slab dezvoltat ă. Spatele negru-cafeniu sau cenu șiu; abdomenul și puțin din laturile
inferioare g ălbui. Specie pelago-bentonic ă, noaptea urc ă spre suprafa ța apei în
căutarea hranei; c ătre ziu ă se retrage la fund. Se hr ănește cu molu ște, crustacei,
larve de insecte, viermi, guvizi. În Dun ăre intr ă pe la începutul lunii martie.
Reproducerea pe la sfâr șitul lunii mai, în locuri adânci, cu curent puternic. În
Dunăre ocup ă acelea și locuri cu nisetrul și morunul. Este prezent în tot lungul
litoralului românesc, ocazional în unele b ălți ale Dun ării și în complexul Razelm.
Dă hibrizi cu viza, cega, nisetrul și morunul. Se pescuie ște în mare, cu setci fixe,
carmace și taliene. Are valoare economic ă foarte mare
Lungimea maxima raportata la un exemplar din Marea Neagra a fost de
2,36 m si 115 kg. Nisetrul se deosebe ște de p ăstruga prin botul sau mult mai scurt,

46rotunjit si lat; de viza se deosebe ște prin buza inferioara divizata iar de cega prin
numărul mai mici de scuturi laterale (sub 50) si prin must ățile nefranjurate
(Vlasenko et al., 1989).
Linia de inser ție a must ăților este mai aproape de bot decât de gura. Gura
este inferioara si relativ mica. Buza superioara este despicata la mijloc, buza
inferioara este întrerupta. Colora ția variaz ă de la cenu șiu-negru la verde murdar
sau verde închis. Pe burta are o colora ție alb – murdar.
In func ție de modelul de migra ție, se presupune ca nisetrul de Dun ăre
prezint ă trei forme biologice intraspecifice: de prim ăvara, de toamna precum si o
forma sedentara care nu migreaz ă in mare. Aceasta ipoteza necesita confirmare.
Nisetrul prezint ă o mare variabilitate morfologica (Antipa, 1909): "Nici un nisetru
nu seam ănă întocmai unul cu celalalt". Astfel, Antipa a descris trei forme de
rostru ( typica, longirostris siacutirostris ) si doua variet ăți de "integument" ( golis
siscobar ). Alți autori considera ca aceste variet ăți sunt de fapt hibrizi (Banarescu,
1964: Ene si Suciu – articol in lucru).
Hibrizi
Nisetrul da hibrizi naturali cu cega ( Acipenser ruthenus ), păstruga
(Acipenser. stellatus ), viza ( Acipenser nudiventris ), morunul ( Huso huso ) si șipul
(Acipenser sturio ).
A. gueldenstaedti xAcipenser ruthenus: Hibrizii cu cega au botul alungit,
un num ăr mare de scuturi laterale, must ățile prezint ă franjuri mici ca ni ște
excrescen țe si sunt apropiate de gura. Buza inferioara este divizata. Hibrizii au o
tendin ța de a r ămâne in fluviu.
A. gueldenstaedti xAcipenser stellatus : Hibridul este asem ănător cu
nisetrul de care se distinge prin botul mai lung.. Must ățile sunt situate aproximativ
la jum ătatea distantei dintre vârful botului si gura.
A. gueldenstaedti xAcipenser nudiventris : Forma corpului este
asem ănătoare cu a nisetrului dar buza superioara nu este crestata. Pielea este
neteda, f ără scuturi.
A. gueldenstaedti xHuso huso : La hibrizii dintre nisetru si morun,
membranele branhiale sunt ata șate de istmul branhial. Se deosebesc de nisetru
prin gura foarte larga.
Biologie
In mare, nisetrul sta la adâncimi mai mici si se hr ănește cu nevertebrate (in
special molu ște) si pe ști bentonici de talie mica (in special guvizi). In func ție de
sezon, nisetrii stau la adâncimi cuprinse intre 2 si 100 m. In fluvii, tr ăiesc la
adâncimi de 2 – 30 m. Manea (1980) indica existenta a doua perioade de migra ție
in Dun ăre: prima de la sfâr șitul lunii februarie pana la sfâr șitul lui mai si a doua
perioada din august pana in octombrie. Capturile maxime se înregistreaz ă in
septembrie si octombrie (Staras et al., 1999). Ace ști pe ști nu se reproduc in
toamna anului respectiv ci in prim ăvara urm ătoare.
Hrana: Dup ă Manea (1980), in Marea Neagra nisetrii consuma molu ște
(Corbulomya, Nassa, Cardium, alte molu ște), crustacee (crevete, crabi) si pe ști
(hamsie, șprot, cambula, guvizi). In Dunare, consuma larve de insecte (in special
efemeroptere), pe ști (Alburnus alburnus) . Un studiu recent (Ene et al., 1996 si
date nepublicate) indica prezenta polichetilor si crustaceilor (inclusiv Ampelisca
diadema ) in tubul digestiv al puilor de nisetru din zona costiera romaneasca a
Marii Negre (Buival si Ciotica).

47Longevitatea: Dup ă Cărăuș u (1952), vârsta maxima este de 46 ani.
Maturitate: masculii ating maturitatea sexual ă la 8 – 12 ani, femelele la 13
– 15 ani. Dupa Kukuradze e t a l . ( 1975), femelele de nisetru din Dun ăre se
reproduc odat ă la 5 – 6 ani.
Fecunditate: Dup ă Manea (1980), fecunditatea absoluta este de 44.400 –
420. 000 icre la exemplare cu vârste intre 9 si 20 ani.
Perioada de reproducere: Dup ă Antipa (1909) sezonul reproductiv dureaz ă
de la sfâr șitul lui aprilie pana la mijlocul lunii iunie.
Locurile de reproducere: Nisetrul se reproduce in fluvii, pe substrat
stâncos, cu pietri ș sau nisip la adâncime de 4 – 25 m (Vlasenko et al. , 1989).
Condi ții de cre ștere a nisetrului
Pentru salvarea sturionilor de la extinc ție, acvacultura este solu ția cu
adev ărat viabil ă. Dezvoltarea acvaculturii sturionilor în România poate asigura pe
lângă conservarea speciilor vizate și o reducere a presiunii exercitate asupra
popula țiilor naturale, dublat ă de posibilitatea sus ținerii cu puiet de sturioni a
programelor de populare/repopulare a Dun ării.
Creșterea sturionilor în România, poate fi privit ă de acum înainte ca o
afacere cu poten țial deosebit. Cre șterea sturionilor se poate realiza în sistem
extensiv, semiintensiv, intensiv (în monocultur ă) sau în sistem superintensiv, cu
sau f ără recircularea apei. Exist ă așadar foarte multe op țiuni care permit utilizarea
de suprafe țe de teren și surse de ap ă foarte variate.
Tehnologiile de cre ștere a sturionilor s-au dezvoltat în special pe ceg ă,
deoarece aceasta este o specie de dimensiuni relativ mici, cu reproduc ători de 2-4
kg care se pot manipula mai u șor. De asemenea, aceast ă specie ajunge la
maturitatea sexual ă mai repede decât ceilal ți sturioni (2-3 ani în condi ții de ferm ă
și 4-6 ani în apele naturale. Pân ă în prezent s-au crescut cu bune rezultate
păstruga, morunul, sturionul alb sau diver și hibrizi. Cel mai utilizat hibrid este cel
numit bester , care rezult ă în urma încruci șării dintre morun (femela) și ceg ă
(masculul).
În țara noastr ă au demarat în urm ă cu câ țiva ani mai multe programe de
reproducere sau cre ștere a sturionilor în captivitate, cum sunt cele ale Sta ției de
reproducere artificial ă a sturionilor – Isaccea, a Institutului Na țional de Cercetare-
Dezvoltare Delta-Dun ării, a Institutului de Cercet ări Piscicole Gala ți, a
Universit ății de Științe Agricole și Medicin ă Veterinar ă din Timi șoara etc.
Prin Hot ărârea de Guvern nr.1.853 din 22 decembrie 2005 privind sprijinul
direct al statului prin acordarea de subven ții, în anul 2006, produc ătorilor agricoli
din sectorul animalier și din sectorul piscicol, se stimuleaz ă în continuare apari ția
de noi ferme sturionicole. Conform acestei hot ărâri, valoarea subven ției pentru
produc ția de sturion este de 4 lei/kg, pentru cega mai mare de 1 kg/buc., pentru
păstruga de peste 2 kg/buc. și morunul mai mare de 5 kg/buc. În func ție de
tehnologia de cre ștere care se aplic ă pentru cre șterea sturionilor, masa corporal ă
specificat ă poate fi atins ă în 2, 3 sau mai mul ți ani. De exemplu, dac ă se cresc în
apă încălzită în sistem superintensiv, conform datelor de la I.C. Krasnodar, cega
poate s ă ajung ă la 1 kg dup ă 3 ani (0,4-1,2 kg), p ăstruga la 2 kg dup ă 2 ani (1,5-
2,6 kg), iar morunul la 5 kg dup ă 2 ani (4,7-6,9 kg). Dac ă se realizeaz ă creșterea
acestor specii în hele ștee, atunci cre șterea lor este mult întârziat ă, putând s ă
ajung ă la masa corporal ă amintit ă într-un interval de timp aproape dublu. A șadar,
trebuie gândit foarte bine sistemul de cre ștere care urmeaz ă a fi utilizat pentru a se
ajunge la rezultatele de produc ție cele mai bune.
Deși cre șterea sturionilor în sistem superintensiv, în bazine de fibr ă de

48sticlă, cu sau f ără recircularea apei pare dificil de realizat în primul rând prin
investi țiile ini țiale foarte mari, pe termen lung, acesta poate s ă aduc ă un profit
mult superior celorlalte sisteme. În func ție de dimensiunea la care se realizeaz ă o
hală pentru cre șterea sturionilor în sistem superintensiv, investi ția ini țială
depășește 100.000 Euro. Pentru investitorii cu mai pu țini bani și mai pu țină
experien ță în piscicultur ă, se preteaz ă mai bine sistemele de cre ștere semi-
intensive sau intensive, când sturionii se cresc în hele ștee din p ământ sau în
bazine betonate, asem ănătoare celor din p ăstrăvării.
Atâta vreme cât pia ța de caviar și de carne de sturion este în cre ștere, iar
cererea nu poate fi acoperit ă decât într-o propor ție foarte mic ă, se poate spune c ă
sturionicultura are perspectiva unei dezvolt ări fără precedent, iar aceasta poate fi o
bază pentru numeroase afaceri de succes.
Nisetrul poate tr ăii patru decenii, dar atinge maturitatea sexuala intre 6 si
25 de ani. Femelele nu se reproduc anual, ceea ce reprezint ă unul dintre punctele
slabe ale speciei. De și își petrec grosul timpului in mare, majoritatea exemplarelor
își depun icrele in ape dulci, iar ciclul lor de migra ție nu este înc ă elucidat de
ihtiologi.
Toți sturionii care se deplasau din Marea Neagra c ătre Dun ăre sunt acum
restric ționați la coridorul de jos al acesteia din cauza Por ților-de-Fier, insa chiar si
pe aceasta ruta mic șorata întâlnesc diguri si baraje. Unul dintre obiectivele
planului de salvare a speciei in cauza elaborat de patru ONG-uri si institute este
crearea unor pasaje pentru ca Por țile-de-Fier sa nu mai blocheze migra ția
sturionilor. O alta problema o reprezint ă degradarea habitatului din cauza polu ării.
Pentru a depune icrele, sturionii au nevoie de substraturi de pietri ș bine oxigenate,
existente in ape curate. De altfel, potrivit declara țiilor dr. Susan Lieberman,
directorul programului mondial pentru specii ini țiat de WWF, „sturionii sunt
indicatorii perfec ți ai statutului ecologic al râurilor“. Oricum, in România si
Ucraina, cea mai importanta amenin țare la adresa acestei specii este pescuitul
ilegal.
Scrumbia –de – Dun ăre(Alosa Pontica)
Scrumbia este unul dintre cei mai valoro și pești ai Marii Negre. Se
întâlne ște si in Oceanul Atlantic. In c ăutarea hranei, scrumbia se deplaseaz ă de la
o mare la alta. Se hr ănește cu plancton, viermi si pe ști. Puii de scrumbie p ătrund
in mare, deoarece aici g ăsesc hrana din bel șug pentru a se dezvolta. Dup ă ce se
ospătează, cârdurile de scrumbii se întorc in Marea Marmara, unde se reproduce.
Scrumbia are o carne grasa, dulce si gustoasa, lipsita de oase si foarte apreciata.
Scrumbia – este un peste marin migrator din familia Clupeizi, genul

49Alosa, înrudit cu heringul si cu sardine.
Scrumbia –de -Dun ăre (Alosa Pontica ), de 35-45 cm lungime si o greutate
de pana la 1 kg, scrumbia de mare ( Alosa maeotica ), de pana la 35 cm lungime si
rizeafca ( Alosa caspica ) populeaz ă Marea Neagra sa Marea Caspic ă, urcând si
spre Dun ăre; scrumbia mediteraneana ( Alosa vulgaris ) de pana la 60 cm sunt
prezente in marile ce scalda coastele europene, de unde migreaz ă in râurile
aferente,
Se întâlne ște in Marea Marmara, Marea Egee, Marea Neagr ă. Se
hrănește cu hamsie si crustacee mici. Se pescuie ște prim ăvara, vara si toamna cu
undita, setci, etc.
Peste specific ponto-caspic, scrumbia de Dun ăre este un clupeid valoros
al Marii Negre. Ea are corpul comprimat lateral sic arena bine dezvoltata,
elemente caracteristice in general scrumbiilor. Gura este mare, larga, armata cu
dinți foarte bine dezvolta ți. Ochii sunt mari si înot ătoarele scurte. Pleoapele sunt
groase si adipoase. Scrumbia de Dun ăre este un peste marin migrator ce formeaz ă
cârduri mari, in special in timpul reproducerii când p ătrunde in fluvii. Migra ția
începe in martie, dar reproducerea are loc, de regula, in luna mai, desf ășurându-se
in Dun ăre la 500-900 km de la gurile fluviului. Dimensiunile la care ajunge sunt
diferite. Astfel, unele exemplare ating 40 cm lungime si 500-800 grame greutate,
altele 22-30 cm lungime si 200-300 grame greutate.
Are corpul fusiform cu solzi m ărunți. Partea dorsala este albastra, din
loc in loc observându-se iriza ții verzi. Corpul este br ăzdat de diferite dungi,
verticale, de culoare închisa .
Prim ăvara, in timpul migra ției de reproducere, scrumbiile de Dun ăre se
îngra șă foarte mult, devenind tot mai rotunde. Dup ă ce î și depun icrele, multe
dintre ele mor, iar cele ce se reîntorc in mare sunt foarte slabe. Masculii ajung la
maturitate sexuala la vârsta de 2 ani, iar femelele la 3-4 ani, când depun 10.000-
150.000 de icre. Fiind semipelagice, icrele plutesc in apa si sunt antrenate de
curent la gurile fluviului unde eclozeaz ă. Puii r ămân aici toata vara. Uneori, când
apele Dun ării sunt mari, icrele sunt duse in b ălti si pe terenurile inundabile. Puii
rămân aici, se scurg o data cu apele de inunda ție, vara sau toamna.
Specia: Polyodon spathula
Specia Polyodon spathula (Walbaum, 1792) este unicul reprezentant al
familiei Polyodontidae in America de Nord. In Asia, in bazinul fluviului Yang-
Tze, exista un alt reprezentant al familiei polyodontidae, specia Psephurus-gladius
cu tale de cca. 3,0 m, greutate de peste 700 kg si regim de hr ănire ihtiofag. Aceste

50doua specii au origine comuna, insa au evoluat diferit dup ă separarea pl ăcilor
tectonice asiatica si Americana in Cretacic, in urma cu cca. 30 milioane de ani
(Mims& Clark,1994).
Arealul natural al speciei Polyodon spathula îl constituie bazinul
hidrografic al fluviului Mississippi, din zona Marilor Lacuri si pana in Florida.
Polyodon spathula este un peste de talie mare, la maturitate atingând
lungimea de cca. 1,5-2,0 m si greutate de aproximativ 50-70 kg. Morfologic se
aseam ănă cu ceilal ți sturioni, cu excep ția capului care prezint ă un rostum mult
alungit, comprimat dorso-ventral, in forma de vâsla, a c ărei lungime la adul ți este
de aproximativ 1/3 din lungimea totala a corpului; atât operculele cat si rostul,
sunt acoperite de o re țea de receptori tactili sau electrici. In ceea ce prive ște rolul
fiziologic al rostului, exista doua ipoteze: una potrivit c ăreia rostul ar fi folosit la
detectarea hranei specifice, iar cealalt ă potrivit c ăreia rostul ar avea un rol
mecanic, in dislocarea substratului, deoarece s-a constatat ca pestele consuma si
detritus. Având in vedere spectrul trofic al speciei, reprezentat in primul rând de
zooplancton, insecte acvatice, apoi fitoplancton si detritus organic, cat si unele
cercet ări mai recente asupra comportamentului de hr ănire, prima ipoteza pare a fi
cea mai plauzibila.
Trebuie men ționat faptul ca atât in arealul natural, cat si in condi țiile de
heleșteu s-au g ăsit exemplare adulte lipsite de rostru (amputate accidental in
stadiu juvenile), a c ăror dezvoltare nu era diferita de cea a exemplarelor normale
de aceea și vârsta si crescute in acelea și condi ții. Acest fapt a dus la presupunerea
ca rostul este important in stadiile juvenile, dup ă depășirea unui anumit stadiu de
dezvoltare, nemaifiind esen țial pentru supravie țuire.
Corpul pe ștelui este lipsit de solzi, cu excep ția unor solzi mici dispu și de-a
lungul liniei laterale, la baza dorsalei, si la baza pectoralelor. Are pielea neteda,
culoarea acesteia variind de la gri deschis pana la negru pe flancuri si dorsal;
abdomenul este alb-cenu șiu.
Ochii sunt mici, dispu și la baza rostului, acuitatea vizuala fiind redusa.
Scheletul este cartilaginos, singurele piese osoase fiind la nivelul craniului
(maxilarele). Aparatul branhial este foarte bine dezvoltat la adul ți, prezint ă
adapt ările pe știlor planctonofagi, dar spre deosebire de cel al speciei Aristichthys
nobilis, are o suprafa ța efectiva de filtrare de cca. 2 ori mai mare. Gura este mare
si dispusa in pozi ție ventrala.
Tubul digestiv prezint ă valvula spirala, specifica Acipenseriformelor si
este specializat pentru filtrarea si utilizarea zooplanctonului din apa. Filtrarea unui
mare volum de apa este asigurata de gura mare, de posibilitatea expansiunii
cavita ții buco-faringiene si de spinii branhiali numero și si lungi de pe suprafa ța
arcurilor branhiale. Vezica înot ătoare este unicamerala, comunicând la cap ătul
anterior cu tubul digestive.
Polyodon spathula consuma cu predilec ție organisme planctonice prin
filtrare. Hrana principala o constituie zooplanctonul si insectele acvatice, apoi
fitoplanctonul si larvele de insecte. Consumul de detritus este pasiv si se
datoreaz ă, probabil, exclusive mediului de viata, respectiv cantit ăților de materie
in suspensie, existente in apa râurilor, in urma unor viituri.
In func ție de densitatea obiectelor trofice, filtrarea poate fi pasiva sau
activa. Filtrarea pasiva predomina la densit ăți mici ale zooplanctonului, pestele
înotând permanent cu gura larg deschisa si filtrând apa care trece prin sistemul
branhial. In zonele cu aglomer ări de zooplancton, pestele executa mi șcări
specifice (torsiuni, schimb ări de direc ție). Acestea duc la formarea de mici
turbioane care antreneaz ă zooplanctonul spre gura larg deschisa. Filtrarea este in
acest caz selective, dimensiunea particulelor re ținute depinzând de gradul de

51deschidere al operculelor.
Polyodon spathula atinge maturitatea sexuala la 7-8 ani pentru masculi si
10-13 ani pentru femele. Femelele se reproduce o data la 3 ani, timpul necesar
pentru maturarea ovocitelor fiind mai mare de un an. Diametrul icrelor este de
2,5-3,0 mm, femelele depunând cca. 100000 icre.
Reproducerea are loc prim ăvara, la temperaturi ale apei de 11-14oC, pe știi
migrând pe cursul superior al fluviului si al afluen ților lui, la distante ce ajung
uneori la ordinal sutelor de kilometric. Depunerea pontei se face pe substrat de
pietri ș, la adâncimi de 2-10 m, in zone cu curent puternic.
Factorii de mediu declan șatori, a c ăror corelare determina depunerea
pontei, sunt: lumina, temperatura apei (mai mica de 11oC), existenta unui curent
suficient de puternic, cre șterea brusca a nivelului apei si a turbidit ății. Daca una
din aceste condi ții nu este satisf ăcuta, depunerea pontei nu are loc, icrele fiind
resorbite.
Depunerea pontei are loc in grupuri constituite dintr-o femela si 2-3
masculi, icrele aderând puternic la substrat.
Adezivitatea icrelor este esen țiala pentru incuba ția si eclozarea larvelor.
După 7-10 zile de la fecundare, larvele eclozeaz ă si datorita sacului vitelin
voluminos sunt antrenate de curent si purtate in aval, in zone cu apa mai adânca si
curent mai slab, unde sunt condi țiile mai favorabile dezvolt ării zooplanctonului.
După resorb ția sacului vitelin, care dureaz ă 5-6 zile, la temperatura de 18-20oC,
larvele trec la hr ănirea exogena, consumând cladocere, copepode si larve de
insecte. Rostul începe sa se dezvolte dup ă 10-14 zile. Ritmul de cre ștere este
rapid, dup ă circa 30 de zile, puii dep ășind 10 cm lungime si sem ănând foarte bine
cu adul ții. De la aceasta dimensiune, ca urmare a începerii dezvolt ării aparatului
filtrator, puii încep sa se hr ăneasc ă si prin filtrare. Cele doua moduri de hr ănire
(prin capturarea de exemplare izolate si prin filtrare), sunt folosite alternative, in
funcție de densitatea si dimensiunile zooplanctonului. Când ajung la circa 40 cm
lungime, aparatul filtrator este complet dezvoltat si func țional, din acest moment,
se hr ănesc preponderant prin filtrare. Trecerea la hr ănirea prin filtrare se reflecta
in accelerarea ritmului de cre ștere, datorita cre șterii eficientei in capturarea hranei.
Peștii adul ți consuma accidental si pe ști mici.
Creșterea este rapida in primul an de viata si are loc chiar si iarna.
Observa țiile făcute pe exemplare provenite din mediul natural, au dus la concluzia
ca la finele primul an, lungimea corpului este de 65-85 cm, variabilitatea fiind in
funcție de abundenta hranei.
După primul an, ritmul de cre ștere este mai lent. Pana la vârsta de 5 ani,
rata cre șterii in lungime este de aproximativ 5 cm/an, cre șterea variind in limite
foarte mari, in func ție de condi țiile de hrana. Astfel cea mai rapida cre ștere s-a
înregistrat la popula ția din lacul Table Rock, Missouri. Sporuri mai mari in

52greutate se realizeaz ă atunci când cre șterea in lungime este mai lenta. Dup ă vârsta
de 5 ani, sporul de cre ștere in greutate este rapid, in urm ătorii 5 ani, frecvent î și
dubleaz ă sau î și tripleaz ă greutatea. In general, popula țiile din lacuri au o cre ștere
mai rapida decât a celor din râuri si fluvii, reflectând abundenta hranei si
disponibilitatea acesteia.
Polyodon spathula este o specie longeviva (vârsta se determina dup ă
secțiuni realizate pe otolite si oasele dentare de pe maxilarul inferior). Au fost
pescui ți pești in vârsta de peste 30 de ani, iar polyodoni in vârsta de peste 15 ani
sunt des întâlni ți in majoritatea popula țiilor.
In SUA, specia a constituit, pana la începutul anilor 80, obiectul
pescuitului industrial si sportiv. Cele mai mari “pescarii sportive” de polyodon se
aflau pe râul Osage, Missouri sip e râul Yellowstone, Montana. Conform
statisticilor, in anul 1985 cantitatea pescuita era de cca. 336 tone, pentru pescuitul
sportive si 474 tone, pentru pescuitul industrial.
Distrugerea locurilor de depunere a pontei, poluarea si pescuitul industrial
si sportive, au dus la reducerea drastica a stocurilor. Specia este reprodusa
artificial, pentru populari in lacurile de acumulare, râuri si fluvii.
Se folosesc reproduc ători captura ți cu plasa din apele naturale, in
perioada migra ției, cu câteva s ăptămâni înainte de depunerea pontei.
Reproducerea artificiala a fost descrisa de Needham. Stimularea matur ării si
ovula ției se realizeaz ă cu hipofiza provenita de la Polyodon spathula si cu LH-RH,
mai rar cu hipofiza de crap. Fecundarea si incubarea icrelor are loc la temperatura
de 16oC. Temperatura optima pentru dezvoltarea embrionara este mai mica decât
in cazul dezvolt ării larvare. Incubatoarele sunt expuse unei alternante de lumina16
ore si întuneric 8 ore. Oxigenul trebuie men ținut aproape de limita satura ției, pH-
ul intre 7,8-8,5 iar con ținutul in azot amoniacal trebuie sa se men țină sub limita de
0,8mg/l.
Pentru primele 30 de zile ale vie ții larvare, temperatura optima trebuie sa
fie cuprinsa intre 18-20oC . L a 2 0oC supravie țuire este de cca. 65-80%.
Temperaturile peste 24oC sunt nefavorabile, iar la temperatura peste 28oC,
mortalit ățile sunt masive. De asemenea, temperaturile sub 16oC diminueaz ă
supravie țuire si cre șterea. In prezent, specia este r ăspândita pe teritoriul a 22 de
state din S.U.A., in 10 dintre acestea practicându-se atât pescuitul in scopuri
comerciale cat si sportive, in 4 este permis numai pescuitul sportive, iar in 8
Polyodon spathula este protejat contra tuturor formelor de exploatare, acestea
situându-se in zona periferica a ariei sale geografice. Specia nu este folosita in
acvacultura nord-americana pentru produc ția de carne sau icre. Cre șterea puilor se
realizeaz ă pana la vârsta de cel mult un an, in sistem extensive sau superintensiv,
scopul principal fiind repopularea unor zone ale arealului in care reproducerea
naturala a devenit imposibila, sau pentru refacerea unor popula ții afectate de
pescuitul excesiv.
Importan ța speciei Polyodon spathula pentru acvacultur ă
Pe plan mondial, acvacultura a cunoscut o dezvoltare accelerate, in ultimii
10 ani. Un exemplu elocvent este cel al acvaculturii chineze, care si-a triplat
produc ția in ultimul deceniu. Cea mai mare parte a produc ției de peste de apa
dulce se realizeaz ă in sisteme de policultur ă extensive si semiintensiv ă, ponderea
fiind de ținuta de ciprinide, cu specia Hypophthalmichthys molitrix pe primul loc,
urmata de Ctenopharyngodon idella, Cyprinus carpio si Aristichthys nobilis.
In ceea ce prive ște sturionii, evolu ția a fost oarecum diferita. Cererea pie ței
pentru carne si in special pentru caviar a crescut foarte mult in ultimii ani. Aceasta

53cerere crescânda a putut fi satisf ăcuta ini țial pe seama cre șterii efortului de pescuit
si a capturilor de sturioni din bazinele Marii Negre si Marii Caspice, fapt care
adus la diminuarea, pana aproape de dispari ție, a popula țiilor naturale. In prezent,
majoritatea speciilor de Acipenseridae sunt amenin țate cu dispari ția. De la 1
aprilie 1998, au intrat in vigoare noile reglementari CITES, care limiteaz ă drastic
comer țul cu sturioni si caviar. Este foarte posibil ca in urm ătorii 2-3 ani, pescuitul
Acipenseridelor sa fie interzis total in Europa.
Aceste evolu ții au stimulat dezvoltarea acvaculturii sturionilor, in tari ca
F ranța , Ital i a, Germ ani a, Iran , SUA . Cu toa te acestea, produc ți a de sturi oni din
acvacultura nu poate acoperi decât in mica m ăsura cererea de carne si caviar pe
piața. In plus, cre șterea Acipenseridelor este dificila si costisitoare, fiind necesare
investi ții mari in instala ții de cre ștere, furaje cu con ținut mare de proteina. In
acela și timp, ritmurile de cre ștere ale acestor specii in captivitate sunt destul de
mici, fiind necesare perioade de 4-5 ani pentru producerea de carne si minim 8-10
ani pentru produc ția de caviar.
Polyodon spathula este un peste de talie mare. In mediul natural atinge
greut ăți de cca. 50-70 kg si lungimi de la 1,5-2,0 m. Specia are doua caracteristici
importante: este planctonofaga, hr ănindu-se in special cu zooplanctonul filtrate
din apa si in condi ții de abundenta a hranei, are un ritm de cre ștere foarte rapid: la
vârsta de un an atinge greutatea de 1 kg, la vârsta de 2 ani 2-3 kg, iar la vârsta de 3
ani peste 5 kg. Carnea si icrele acestei specii sunt foarte asem ănătoare cu ale
celorlal ți sturioni. Particularit ățile biologice si ecologice ale speciei permit
creșterea acesteia in hele ștee, in diferite formule de policultur ă, fără consum de
furaje concentrate.
Aceste argumente, cat si perspectiva apropiata a interzicerii totale a
pescuitului sturionilor, creeaz ă premise deosebit de favorabile pentru dezvoltarea
acvaculturii speciei Polyodon spathula.
In SUA , speci a Polyodon spathula este crescuta pana la vârsta de o vara
(u n an ), i n s c op ul p rod u c e ri i m a te ri al ul ui d e p op ul a re a un or z on e al e a re al ul ui
natural in care reproducerea a devenit imposibila, din cauza lucr ărilor
hidrotehnice. De și reproducerea artificiala si cre șterea puilor au fost rezolvate din
punt de vedere tehnic din anii 70-80, acvacultura speciei se limiteaz ă la cre șterea
unor pui in scopuri de repopulare (conservare a speciei), acvacultura pentru
producerea de carne si caviar nefiind abordata decât experimental.
Specia a fost importata in fosta URSS din anul 1974, fiind realizate
experien țe de cre ștere si studiata biologia ei, in condi ții de captivitate (hele ștee).
In anul 1985, s-a reu șit, in premiera, reproducerea artificiala a speciei, utilizând
reproduc ători crescu ți in hele ștee. In ultimii zece ani, s-a încercat introducerea
speciei in acvacultura in tari ca Germania, Ungaria, Egipt, Japonia.
In România s-au importat din S.U.A., începând din anul 1992 pana in anul
1999, intre 5000-20.000 ex/an (larve) la Sta țiunea de cercet ări pentru piscicultura
Nucet si cca. 40 de exemplare de vârste mai mari, din republica Moldova, la S.C.
Acvares S.A. Ia și.
In perioada 1992-2002 s-au realizat experien țe privind cre șterea speciei la
diferite vârste, in condi ții de hele șteu, cercet ări privind dezvoltarea embrionara si
postembrionar ă, dezvoltarea gonadelor si hr ănirea la diferite vârste. Un obiectiv
permanent al cercet ărilor a fost constituire loturilor de reproduc ători, pe baza
căruia, in anul 2002, s-a realizat cu rezultate pozitive, prima reproducere
artificiala a speciei.

54Studiul de impact privind introducerea în cresc ătoriile piscicole din România
a speciei Polyodon spathula
In procesul introducerii oric ărei specii autohtone sunt eviden țiate dup ă
Lever, 1994 (citat de Banarescu, 1996) trei etape distincte: prima corespunde
introducerii propriu-zise si se caracterizeaz ă in primul rând printr-o sc ădere
evidenta a speciei introduce; a doua etapa corespunde înmul țirii speciei respective,
de mai multe ori cu înregistrarea unei explozii numerice; cea de a treia etapa
aduce stabilizarea si instalarea unui nivel optim, la care specia poate sa
supravie țuiasc ă.
Pentru ca introducerea unei specii produce modific ări extrem de
importante si de severe, chiar ireversibile in ecosistemele care ajung, se impune,
in cazul speciilor introduce in mod constant, o analiza responsabila si o atenta
supraveghere a acestui proces, chiar din primele momente ale ini țierii sale.
Astfel, acela și autor afirma ca trebuie sa se aib ă in vedere urm ătoarele
aspecte:
– dezechilibrele produse in cadrul ecosistemelor acvatice;
– apari ția unor competi ții interspecifice fata de speciile autohtone;
– transmiterea de boli si parazi ți;
– prejudicii in hrana umana si in resursele economice;
– schimb ări de natura genetica, fiziologica, morfologica in
popula țiile autohtone, prin hibridare cu cele introduce si in popula țiile introduce
prin adaptarea la noul mediu
Efectele negative ale introducerii de noi specii de pe ști pot fi:
– eliminarea uneia sau mai multor specii prin consumarea ei (mai
ales a puietului);
– eliminarea uneia sau a mai multor specii autohtone prin concurenta
la hrana;
– hibridarea interspecific ă;
– introducerea de parazi ți alohtoni;
– modific ări ale condi țiilor ecologice ale biotopului.

55Prognoza efectelor introducerii speciei Polyodon spathula în crescătoriile
piscicole din România
·Hrănirea cu unele specii autohtone de pe ști
Polyodon spathula este un peste planctonofag. Am putea admite cel mult,
ca o data cu zooplanctonul ar pute ingera si un num ăr mic de larve de oble ți sau
alți pești din straturile superioare ale apei.
Deci, din acest punt de vedere introducerea speciei Polyodon spathula nu
prezint ă pericol.
·Concurenta la hrana cu speciile de pe ști autohtoni
Hrana de baza a speciei Polyodon spathula este reprezentata de
zooplancton si insecte acvatice, a șa cum rezulta din cercet ările întreprinse asupra
hrănirii sale atât in arealul de origine, cat si in tarile europene in care a fost
introdus in cultura. Din studiile f ăcute pe exemplarele existente in România, se
confirma caracterul dominant zooplanctonofag al speciei. In con ținutul tubului
d i g e s t i v e a l e x e m p l a r e l o r a n a l i z a t e , s – a u g ăs i t s i u n e l e n e v e r t e b r a t e b e n t o n i c e
(larve de chironomide, efemeroptere, ostracode, izopode, heteroptere), plante
(resturi de macrofite si alge). Zooplanctonul (in primul rând cladocerele, si in al
doilea rând copepodele, mai pu țin rotiferele) r ămâne insa hrana de baza.
Putem spune ca, daca se pune problema competi ției intre Polyodon
spathula si alte specii de pe ști din fauna tarii, trebuie avute in vedere speciile
zooplanctonofage. Numai trei specii din România sunt consumatoare de
zooplancton: Aristichthys nobilis (novacul), Carassius auratus (carasul) si
Abramis ballerus (cosacul cu bot ascu țit).
Introducerea speciilor autohtone este justificata mai ales pe criterii
economice. Daca Polyodon spathula e s t e p r e f e r a b i l , c a p e s t e d e c o n s u m , l u i
Aristichthys nobilis, diminuare ponderii acestuia in produc ția piscicola si in fauna
t a r i i , c o n s t i t u i e o p r o b l e m a c u i n c i d e n ța p r o t e c ți o n i s t a . C a r a s u l e s t e s i e l
consumator de zooplancton, dar nu exclusive, spectrul sau trofic fiind foarte
variat, nu poate fi eliminate de Polyodon spatula prin competi ție; cel mai mult
efectivul sau ar putea fi diminuat in anumite unit ăți piscicole.
Din datele din literatura de specialitate si din studiile realizate la S.C.D.P.
Nucet, rezulta ca specia Polyodon spathula ar pute înlocui in cultura speciile
planctonofage asiatice care, din cauza calit ății inferioare a c ărnii, sunt din ce in ce
mai greu acceptate de consumatori. In leg ătura cu acesta observa ție, afirmam ca
Polyodin spathula va înlocuii numai par țial specia zooplanctonofag Aristichthys
nobilis, dar nu si pe cea fitoplanctonofag ă Hypophthalmichthys molitrix.
A șa a r f i s i d e d o r i t , m a i a l e s p e n t r u e c o s i s t e m e l e i n c a r e u l t i m a ,
întreprinde o ac țiune benefica prin combaterea fenomenului de eutrofizare.
·Hibridarea interspecific ă
Pericolul hibridiz ării nu exista pentru Polyodon spathula – înrudirea sa cu
Acipenseridele este prea îndep ărtata, iar singura ruda mai apropiata, este
reprezentata de genul Psephurus, specia Psephurus gladius, cu care hibridizarea
este practice imposibila, aceasta tr ăind in China.

56·Introducerea de parazi ți autohtoni
In aceasta privin ța este necesara o aten ție maxima. De și autoritatea
sanitar-veterinara din SUA a certificate ca lotul de icre embrionare importate in
România nu are parazi ți sau germeni patogeni, iar autoritatea sanitar-veterinara
din România a dat avizul de import, de și loturile de icre embrionate au mai fost
verificate la trecerea frontierei, nu putem avea insa, certitudinea absoluta ca
puietul rezultat din icrele embrionate este intr-adev ăr neparazitate. Aceasta
deoarece pe de o parte, ou ăle sau larvele parazi ților pot sa nu fie observate, iar pe
de o parte puii si tineretul de Polyodon spathula se pot infesta cu parazi ți
autohtoni in bazinele in care sunt crescu ți. De aceea , se impune si este absolute
necesar, ca exemplarele de Polyodon spathula de diferite vârste sa fie periodic
examinate sub aspect parazitologic.
·Modific ările condi țiilor ecologice ale biotopului
Acest pericol se considera exclus.
Introducerea in piscicultura din România a speciei Polyodon spathula nu
are impact negative asupra ihtiofaunei autohtone , nu poate determina dispari ția,
sau sc ăderea semnificativa a efectivului vreunei specii autohtone.
In anul 1997, S.C.D.P. Nucet a ob ținut Acordul de mediu pentru
aclimatizarea si introducerea in cultura a speciei noi . acordul a fost emis de
Ministerul Apelor, P ădurilor si Protec ția Mediului, si a fost valabil pana la data de
31-01-2005, permi țând introducerea speciei in piscicultura pe întreg teritoriul
României. Sunt prev ăzute restric ții privind introducerea in ape naturale, in care
este prezenta specia Abramis ballerus (cosac cu bot ascu țit).

57TEHNOLOGII DE CRE ȘTERE A CIPRINIDELOR
Sistemul semiintensiv de cre ștere a crapului
În zonele colinare și de șes bazinele piscicole se construiesc în afara albiei
minore a cursurilor de ap ă, pe terenuri plane și sunt compartimentate în raport cu
necesit ățile produc ției piscicole. Aceste bazine sunt de tipul hele șteelor.
Hele șteele sunt bazine sistematice care se construiesc în afara albiei majore a
cursurilor de ap ă, fie prin s ăpare(debleu), fie prin îndiguire (rambleu). Hele șteele
caracteristice zonelor de șes sunt considerate amenaj ări sistematice deoarece
interven ția omului este necesar ă și posibil ă în orice moment, în timpul procesului
de produc ție. Fa ță de iazuri hele șteele prezint ă urm ătoarele avantaje:
– heleșteele fiind amenajate pe terenuri plane se pot compartimenta
în raport cu necesit ățile piscicole;
– alimentarea și evacuarea apei se poate face independent pentru
fiecare bazin în parte ceea ce permite reglarea nivelului apei conform cerin țelor
biologice ale speciei și categoriei de vârst ă a pe ștelui;
– vidarea- golirea se poate face independent pentru fiecare ele șteu,
ceea ce permite executarea unor lucr ări specifice ca : aplicarea de amendamente și
îngrășăminte organice și minerale;
– heleșteele fiind în afara albiei minore sunt mai pu țin expuse
procesului de colmatare și fluctua țiilor de nivel datorate precipita țiilor;
– se realizeaz ă o produc ție mai mare pe unitatea de suprafa ță;
Cu toate acestea, hele șteele au și unele dezavantaje fa ță de iazuri cum ar fi
de exemplu: investi ția mai mare pe unitatea de suprafa ță, cheltuieli mai mari
necesare pentru între ținere și un volum mai mare de lucr ări de terasamente.
Totu și aceste dezavantaje pot fi compensate prin realizarea unor produc ții mai
mari pe unitatea de suprafa ță și posibilitatea de intensivizare a procesului de
produc ție.
Alimentarea cu ap ă a amenaj ărilor sistematice se face prin intermediul
unor prize de ap ă, care se amplaseaz ă la nivelul albiei majore a râurilor care
con sti tui e sursa de ali m en tare. Pri n i n term edi ul pri zei de ap ă , apa este prel uat ă
gravita țional sau prin pompare și ulterior este dirijat ă spre hele ștee prin
intermediul canalelor de alimentare. Din aceste canale apa trece în hele ștee prin
intermediul instala țiilor de alimentare. Din hele ștee apa este evacuat ă prin
intermediul instala țiilor de evacuare de tipul c ălugărului care regleaz ă și nivelul
apei. Vidarea complet ă a hele șteelor este posibil ă datorit ă prezen ței unor canale
drenoare pe fundul acestora.
Digurile care delimiteaz ă hele șteele și compartimenteaz ă amenaj ările
sistematice au de obicei coronamentul carosabil pentru a se asigura accesul
utilajelor necesare pentru transportul furajelor, îngr ășămintelor, a uneltelor de
pescuit și a pe ștelui în perioada de populare și de pescuit de recolt ă.
În principiu un ele șteu este delimitat de patru diguri, care au o instala ție de
alimentare și una de evacuare a apei și canale drenoare.
Pentru buna desf ășurare a procesului de produc ție în cresc ătoriile
ciprinicole sunt necesare urm ătoarele tipuri de hele ștee: de reproducere,
predezvoltare, cre ștere, iernare, carantin ă, cre ștere a remon ților și
reproduc ătorilor, de prematurare și maturare a reproduc ătorilor și dac ă este cazul
și hele ștee de depozitare și păstrare a pe ștelui viu.
În hele șteele de reproducere se realizeaz ă reproducerea natural ă

58(depunerea icrelor), fecundarea și incubarea lor , eclozarea larvelor și cre șterea
alevinilor. Suprafa ța acestor hele ștee este mic ă nedep ășind 0,5ha adâncimea apei
0,3-0,8m și sunt de mai multe tipuri: Hofer, Kovalschi. Indiferent de tip hele ștee
de reproducere au fundul înierbat, suportul vegetal fiind indispensabil pentru
desfășurarea procesului de reproducere și incuba ția icrelor. Instala țiile de
alimentare și de evacuare a apei trebuie astfel dimensionate încât s ă permit ă
umplerea și golirea hele șteelor de reproduc ție în circa 2-3 ore.
Hele șteele de predezvoltare sunt destinate cre șterii puilor de crap pân ă la
vârsta de 30-40 zile, au suprafa ța de 0,5-2ha, iar adâncimea apei între 0,4-1m, sunt
de form ă dreptunghiular ă. Inundarea acestor hele ștee se face cu 3-4 zile înainte de
populare cu alevini de crap pescui ți din hele ștee de reproducere.
Hele șteele de cre ștere pentru crap sunt de trei tipuri:
– c re ște re v a ra a – I-a , a – II-a și a -III-a . În h el e ște e l e d e c re ște re v a ra 1 s e
crește puietul de crap pescuit din hele șteele de reproducere sau din cele de
predezvoltare pân ă la pescuitul de toamn ă. Au suprafa ța de pân ă la 25ha, în
general fiind cuprins ă între 5-10ha și adâncimea apei de la 0,8-2m. Se construiesc
pe teren productiv, fundul canalelor trebuie prev ăzut cu o re țea de canale drenoare
care s ă permit ă reușita pescuitului
Hele șteele de cre ștere vara a 2-a servesc pentru cre șterea crapului de 1an
până în toamn ă când se valorific ă fie ca pe ște de consum fie ca material de
populare. Au suprafa ța cuprins ă între 10-30ha iar adâncimea apei 1-1,8m. Se
consider ă că cea mai potrivit ă suprafa ță a acestor hele ștee este de 5-10ha fiind mai
ușor de exploatat. Hele șteele într ă în func țiune începând cu luna martie când are
loc pescuitul puietului din bazinele de iernat și popularea în hele ștee de cre ștere ,
inundarea acestor hele ștee trebuie f ăcută cu 10-30 zile înainte de populare.
Hele șteele de cre ștere vara a 3-a, servesc la cre ște3rea crapului de 2ani
până în toamn ă când se pescuie ște și se valorific ă pentru consum. Din punct de
vedere constructiv și al modului de func ționare sunt identice cu hele șteele de
creștere vara a 2-a.
Hele șteele de iernat se construiesc de obicei în debleu, au suprafa ța mic ă
între 0,1-0,5ha, dar pot fi și mai mari pân ă la 5ha, adâncimea apei este mare 2-
2,5m. O caracteristic ă constructiv ă a acestor hele ștee este acea c ă taluzurile sunt
foarte abrupte, în scopul de a evita înghe țarea unui volum mare de ap ă. Aceste
heleștee se utilizeaz ă pentru iernarea materialului piscicol de diferite vârste.
Hele șteele de parcare se utilizeaz ă pentru depozitarea temporar ă a
reproduc ătorilor separa ți pe sexe în vederea matur ării produselor sexuale înainte
de lansarea acestora în hele ștee de reproducere.
Aceste hele ștee se mai numesc și hele ștee de prematurare. În func ție de
numărul de reproduc ători aceste hele ștee au suprafe țe cuprinse între 500-5000m2,
dar pot avea și 1ha, adâncimea apei variaz ă între 1,5-2m.
Hele șteele de carantin ă servesc pentru depozitarea pe ștelui adus din alte
unități piscicole sau a celor din unitatea proprie care sunt suspec ți de boli. Sunt
amplasate în zona de aval a amenaj ării, au o suprafe țele cuprinse între 0,2-0,25 ha
și adâncimea apei între 0,5-1,5 m.
Hele șteele pentru cre șterea reproduc ătorilor sunt populate cu
reproduc ătorii activi și remon ții care vor forma loturile viitoare de reproduc ători
în toat ă perioada anului cu excep ția perioadei de reproducere. Suprafa ța acestor
h e l eșt e e v a ri a z ă î n t r e 3 și 1 0 h a , i a r a d â n c i m e a a p e i e s t e d e 1 , 5 – 2 m . Î n a c e s t e
heleștee se recomand ă popularea suplimentar ă cu specii r ăpitoare pentru
consumarea speciilor m ărunte f ără valoare economic ă care concur ă la hrana
reproduc ătorilor.

59TEHNOLOGIA DE CRE ȘTERE ȘI EXPLOATARE A CRAPULUI
Tehnologia cre șterii crapului în sistem semiintensiv
Prima etap ă a tehnologiei const ă în preg ătirea hele șteelor pentru ciclul de
exploatare utilizat. Dup ă ce s-a finisat construirea hele șteelor acestea se umplu cu
apă, iar dup ă un anumit interval de timp care permite verificarea func ționalit ății
construc țiilor și instala țiilor hidrotehnice se poate popula cu material piscicol.
Pregătirea hele șteelor const ă în decolmatarea canalelor drenoare, discuirea
fundului iar locurile în care r ămâne ap ă se clorineaz ă cu clorur ă de var 100kgha
care s ă distrug ă eventualii agen ți patogeni și peștii fără valoare economic ă. De
cele mai multe ori la baza taluzelor digurilor și chiar pe suprafa ța hele șteelor se
administreaz ă, de obicei îngr ășăminte organice (gunoi de grajd) și minerale dup ă
rezultatele analizelor de laborator privind necesarul de elemente biogene. Bazinele
fiind pe uscat se pot realiza eventuale lucr ări de repara ții a terasamentelor, canale
de alimentare- evacuare a apei, instala ții și lucr ări . Dup ă finalizarea lucr ărilor de
pregătire a hele șteelor începe inundarea lor iar dup ă 10-14zile se realizeaz ă
popularea materialului piscicol. Popularea se poate realiza în monocultur ă (numai
cu crap sau policulturii (crap în amestec cu alte specii), de obicei ciprinide
asiatice, specii r ăpitoare de valoare economic ă.
Formula de populare atât în monocultur ă cât și în policultur ă este astfel
structurat ă pentru diferite categorii de vârst ă și specii încât s ă fie corelat ă cu
disponibilul de hran ă natural ă dat de bazinele respective.
Norma de populare pentru crapul crescut în monocultur ă este dată de
următoarea formul ă:
()()p-100g-G100PS n
´´´=N
N- numărul de exemplare care se introduc în ele șteu;
S-suprafa ța luciului de ap ă în ha;
Pn- productivitatea piscicol ă naturală în kg ha;
100- coeficient de corec ție;
G- greutatea medie planificat ă la recoltare în kg – exemplar;
g- greutatea medie stabilit ă la populare în kg exemplar;
p- pierderi care se înregistreaz ă în perioada de cre ștere în %.
În cazul policulturii norma de populare pentru crap trebuie s ă reprezinte
cel pu țin 60% din totalul popula ției piscicole, iar pentru spe4ciile suplimentare se
stabile ște în func ție de structura hranei naturale din bazinul respectiv care poate fi
valorificat ă de speciile suplimentare. În cazul policulturii crap cu specii de
ciprinide chineze ști, crapul poate s ă reprezinte 40% din structura formulei de
populare, restul de 60% fiind repartizat pentru speciile men ționate.
Speciile de pe ști răpitori ( șalău, somn, știucă), se introduc împreun ă cu
crapul pentru a consuma exemplarele bolnave și slăbite din popula ția de baz ă sau
pentru a cur ăța hele șteul de speciile s ălbatice m ărunte ( oble ți, caras), care p ătrund
odată cu apa de alimentare. În cazul popul ărilor cu specii r ăpitoare trebuie
îndeplinite urm ătoarele condi ții:
– răpitorii s ă dețină numai 2+10% din popula ția de baz ă;
– speciile r ăpitoare s ă fie mai mici cu un an decât crapul;
– să nu existe în hele șteul respectiv r ăpitori mai mari de 3 ani
împreun ă cu crapul.

60TEHNOLOGIA DE CRE ȘTERE A STURIONILOR
Acipensericultura
Probleme generale
Fondul piscicol sturionical din țara noastr ă a fost determinat în primul rând
de asigurarea condi țiilor de reproducere a exemplarelor care migreaz ă în Dun ăre
precum și de asigurarea cre șterii puietului în primele stadii de via ță. Aceste
condi ții de reproducere și de cre ștere reprezint ă adapt ările de milenii ale speciilor
de sturioni ce migreaz ă în Dun ăre.
Schimb ările de mediu, poluarea apelor Dun ării, bararea acesteia în zonele
Porțile de Fier, au dus în mod incontestabil la mic șorarea sau la reducerea acestor,
condi ții indispensabile men ținerii fondului piscicol a acestor specii. Astfel,
barajele au închis drumul de migra ție a sturionilor spre zonele de reproducere, iar
prin crearea bazinelor de acumulare s-au schimbat radical condi țiile ecologice pe
zone întinse, ceea ce a dus la mic șorarea sau desfiin țarea total ă a zonelor de
creștere a pre țului de sturioni.
Pentru refacerea echilibrului biologic al acestor specii se impune, cre șterea
fondului piscicol al acestor specii produs pe cale natural ă cu material piscicol
produs prin reproducere artificial ă.
Sturionii in timp si spa țiu
In miocen (acum 5-7 milioane de ani), ridicarea mun ților a separat la
nordul lan țului alpino-carpato-hymalaian (Pirinei, Alpi, Carpa ți, Caucaz etc) un
bazin de apa marina numit Marea Sarmatica. Aceasta începea cam pe unde este
Vi en a ast ăzi si se î n ti n dea pana l a poal el e Mun ților Ti an -San di n A si a Cen tral a.
Fiind complet izolat ă de oceanul planetar si primind cantit ăți însemnate de apa
dulce de la diversele fluvii din regiune (Dun ărea, Nistru, Don, Volga s.a.), Marea
Sarmatica s-a îndulcit treptat. In aceste condi ții, majoritatea animalelor marine au
dispărut, fiind înlocuite cu o fauna adaptata la viata in apele salmastre. Ulterior,
Marea Sarmatica s-a fragmentat intr-o serie de bazine de mai mica întindere
(Lacul Balaton, Marea Neagra, Marea Caspic ă, Lacul Aral si altele), care au
evoluat separat.
Marea Neagra a c ăpătat ulterior o conexiune cu Marea Mediteran ă care s-a
soldat cu o puternica invazie de apa mai s ărata. Totu și, salinitatea Marii Negre
este înc ă mult mai redusa decât cea a Oceanului Planetar (1,7% fata de 3,2-3,3%).
In aceste condi ții, multe elemente sarmatice de ap ă salmastr ă au disp ărut, ap ărând
in schimb specii marine tolerante la o salinitate mai redusa. Astfel se explica
relativa s ărăcie in specii a Marii Negre (foarte multe specii tipic marine existente

61in Marea Mediteran ă lipsesc din Marea Neagra, de și ar putea trece u șor prin
strâmtorile Bosfor si Dardanele).
Altă particularitate a faunei Marii Negre este prezenta relictelor ponto-
caspice, supravie țuitori din apele salmastre ale Marii Saramatice. In afara de
câteva nevertebrate (unele crustacee, scoica Dreissena polymorpha etc.), in
aceasta categorie intra majoritatea speciilor de sturioni de la noi (morunul – Huso
huso -, nisetrul -Acipenser guldenstaedti – s.a.). Dovada originii acestor specii este
prezenta lor simultana in Marea Neagra si Marea Caspic ă (separate in prezent
printr-o fâ șie enorma de uscat); de la aceasta particularitate deriva si termenul de
relict ponto-caspic.
Alta dovada a originii sturionilor este modul lor de reproducere: pe știi
migreaz ă in marile fluvii care se vars ă in Marile Neagra si Caspic ă (Dun ăre, Prut,
Nistru, Nipru, Don, Volga) unde î și depun icrele si eclozeaz ă alevinii (puii nou
născuți).
Particularit ăți biologice ale sturionilor
Sturionii sunt pe ști mari, primitivi, cu scheletul în cea mai mare parte
cartilaginos. Speciile de sturion se deosebesc între ele prin cele 5 rânduri de
scuturi osoase de pe corp și prin gura foarte protractil ă orientat ă inferior care este
precedat ă de 4 must ăți. Ei se hr ănesc prin g ăsirea urmelor pr ăzii iar apoi absorb ția
organismelor din bentos. Prada este detectat ă cu ajutorul must ăților lor foarte
sensibile și a organelor ampulare (electrice) localizate pe partea inferioar ă a
rostrului aplatizat. De și multe feluri de gunoaie g ăsite în stomacul lor indic ă un
mod de hr ănire detritivor, totu și marea parte a dietei lor este reprezentat ă de
nevertebrate din bentos, iar pe știi devin o prad ă tot mai important ă pe m ăsură ce
sturionii cresc. Majoritatea pe știlor cu care se hr ănesc sunt probabil prin și pe
timpul nop ții când este dificil pentru un pe ște să evite un sturion mare, de și
sturionii sunt oarecum lene și.
Principalele specii de cultur ă ce pot fi crescute cu succes în țara noastr ă și
cu valoare economic ă deosebit ă sunt:
·Nisetrul – Acipenser gueldenstaedti;
·Morunul – Huso huso;
·Păstruga – Acipenser stellatus;
·Cega – Acipenser ruthenus; La aceast ă specie se mai adaug ă
varietatea albino cu valoare economic ă ridicat ă datorit ă caviarului auriu produs.
Reproducerea sturionilor
Sturionii se reproduc pe cale natural ă și prin reproducere artificial ă.
Reproducerea natural ă în bazinul Dun ării

62Sturionii migratori marini prezint ă dou ă forme biologice intraspecifice,
forma de toamn ă și cea de prim ăvară. Migra ția în Dun ăre începe prim ăvara, având
un maximum în lunile iulie, apoi reîncepe în toamn ă, având maximum de
intensitate în octombrie – noiembrie, dup ă care înceteaz ă din nou. Exemplarele
care migreaz ă prim ăvara au gonadele într-un stadiu mai avansat de dezvoltare,
maturarea lor începe în mare și se des ăvârșește pe m ăsura migr ării spre locurile
de reproducere, cele care migreaz ă toamna au gonadele mai pu țin dezvoltate,
maturarea lor având loc în perioada de iarn ă, în fluviu.
Reproducerea are loc pentru toate exemplarele prim ăvara, din aprilie pân ă
la începutul lui iunie, cu intensitate maxim ă în luna mai. Temperaturile optime de
reproducere sunt : pentru morun 15 – 17ș C, pentru nisetru 12 – 17ș C, pentru
păstrug ă 15 – 17ș C, pentru șip 8 – 12ș C. Locurile de reproducere sunt gropile
situate la adâncime de 8 – 20 m, cu fundul argilos, amestecat cu pietri ș și nisip,
ferit de înn ămolire și care s-au identificat în zona barajului por țile de Fier de pe
Dunăre.
Prolificitatea variaz ă dup ă specie : la morun 500.000 – 700.000 icre
femel ă, la nisetru 140.000 – 300.000 icre femel ă, la p ăstrug ă 200.000 – 360.000
icre femel ă, la șip 800.000 – 2.400.000 icre femel ă. Incuba ția dureaz ă 7 – 8 zile,
iar dup ă 9 zile de la eclozare larvele trec la hr ănirea activ ă.
După reproducere adul ții se înapoiaz ă în mare, iar puietul se deplaseaz ă și
el în mare, migrând pe fundul fluviului relativ încet, oprindu-se din când în când
în locuri cu condi ții potrivite, unde se întâlnesc aglomera ții de puiet din diverse
specii de sturioni.
Retragerea în mare are loc în lunile iulie – septembrie, puietul r ămâne la
început în apele salmastre din fa ța gurilor Dun ării și abia mai târziu se retrage în
zone mai adânci împr ăștiindu-se în tot lungul platformei continentale a litoralului
marin. În mare sturionii tr ăiesc la adâncimi de 50 – 100 m în zonele bogate în
hrană.
Sturionii de ap ă dulce sunt localiza ți pe anumite zone ale Dun ării unde
trăiesc și se reproduc; la ceg ă reproducerea are loc la temperatura de 12 – 18ș C,
iar la viz ă la temperatura de 10 – 15ș C. Prolificitatea cegii este de 10.000 –
30.000 icre femel ă, iar la viz ă de 20.000 – 130.000 icre femel ă.
Sturionii ating maturitatea sexual ă la o vârst ă mai mare în func ție de
specie; morunul la 14 – 18 ani, nisetrul 8-12 ani, p ăstruga 7 – 8 ani, șipul la 8 – 14
ani viza la 12 – 14 ani, cega la 4 – 5 ani.
În Dun ăre puii de morun consum ă crustacee, gamaride miside, puiet de
pește; cei de nisetru , larve de chironomide, amfipade și viermi oligoche ți; puii de
păstrug ă, prefer ă larvele de chironomide, tricoptere, efemeroptere și crustacei, iar
cei de ceg ă consum ă larve de insecte efemeroptere, chironomide, plecoptere
odonate.
Reproducerea artificial ă
Pentru a compensa pierderile care apar ca efect al opririi migra ției
sturionilor spre zonele de reproducere s-a reu șit ob ținerea de rezultate bune prin
popularea cu puiet de sturioni specii pure și hibrizi produ și prin reproducerea
artificial ă.
La început sturionicultura s-a limitat la lansarea în fluvii a larvelor imediat
după eclozare, dar metoda nu a dat rezultate, deoarece larvele pu țin rezistente în
acest studiu, mureau în mas ă după lansarea în fluviu cât și din cauza consumului
de către răpitori. Cea mai mare eficien ță o are lansarea descenden ților în fluvii și
stadiul de puiet. Puii de sturioni la vârsta de 45 – 60 zile prezint ă caractere ale

63peștelui adult, se pot adapta u șor la mediu salvându-se de r ăpitori și hrănindu-se
cu mare u șurință.
Stațiile de reproducere artificial ă cuprind o serie de amenaj ări și anume:
obazine pentru parcarea reproduc ătorilor în vederea matur ării în
toamn ă și prim ăvară;
obazine pentru parcarea reproduc ătorilor în perioada de injectare cu
substan țe hormonale;
osala de recoltare a icrelor de fecundare și descleiere a icrelor;
osala de incubare;
ohală pentru cre șterea viermilor oligoche ți;
obazine pentru cultura dafniilor;
oinstala ții pentru dezvoltarea larvelor;
oheleștee pentru cre șterea puilor;
oinstala ții de filtrare a apei;
oinstala ții de distrugere a organismelor din ap ă.
Stație pentru reproducerea artificial ă a sturionilor
1. gard de protec ție; 2. sta ție de pompare; 3. decantor; 4. centru
a d m i n i s t r a t i v ; 5 . b a z i n e k a z a n s k i ; 6 . s t a ți e d e i n c u b a ți e ; 7 . h a l ă d e c r e șt e r e a
oligoche ților; 8. bazine pentru cre șterea dafniilor; 9 bazine circulare pentru
predezvoltarea larvelor; 10. hele ștee de cre ștere; 11. canal de evacuare; 12. canal
de alimentare; 13. bazin tampon
Bazinele de parcare – servesc la parcarea reproduc ătorilor pescui ți sau
toamna sau prim ăvara. Bazinele de parcare de toamn ă sunt bazine din beton tip
Kazanski de form ă oval ă de dimensiunile 5×3,5×1,5m, care au alimentarea cu ap ă
printr-o țeavă perforat ă ce traverseaz ă bazinul pe linia l ățimii, jum ătate având
găurile pe o direc ție, iar cealalt ă pe direc ția opus ă. Aceste bazine se afl ă într-o
hală unde se poate condi ționa temperatura apei de la 3 la 25ș C.
Norma de parcare pe bazin este la morun de 3 – 4 femele sau 6 – 7
masculi, la nisetru și păstrug ă 10 – 12 femele și 15 – 17 masculi. Reproduc ătorii
se păstreaz ă în condi ții optime 6 – 7 luni, procesul de maturare se asigur ă prin
reglarea pe etape a temperaturii apei. Bazinele de parcare de prim ăvară au
dimensiunile de 98x (20 – 53) x 2,5 m și sunt construite din p ământ, cu excep ția
zon ei di nspre gura de alim en tare pe o l un gim e de un sfert di n total ul bazi nul ui ,
care are fundul și taluzele betonate. În aceste bazine se p ăstreaz ă 15 – 20 zile lotul

64de reproduc ători pescui ți în fluviu prim ăvara când sunt transfera ți în bazinele de
injectare. Noma de populare este de 12 – 15 exemplare morun și 50 – 70
exemplare de nisetru sau p ăstrug ă.
Bazinele de injectare sunt identice cu bazinele de parcare de toamn ă și
sunt amenajate sub acoperi șuri cu posibilit ăți de umplere și evacuare a apei într-o
oră.
Popul ările pe bazine se fac separat pe sexe cu densit ățile la morun de 2
femele sau 5 masculi, la nisetru 10 femele sau 15 masculi, iar la p ăstrug ă 10 – 12
femele sau 15 – 17 masculi. Pentru injectare și controlul matur ării se scade nivelul
apei.
Reproduc ătorii care au atins stadiul de maturare trec în faza a –II-a, cea de
extragere a produselor seminale în sala de mulgere. În hala de mulgere
reproduc ătorii femele de obicei se sacrific ă, iar icrele dup ă extragere sunt
depozitate în ligheane. Tehnologia de extragere a icrelor s-a perfec ționat evitându-
se sacrificarea femelelor, colectarea icrelor realizându-se printr-un fel de opera ție
cezarian ă, ușurința recolt ării icrelor fiind determinat ă și de substan ța hormonal ă
folosit ă la stimularea matur ării și a producerii ovula ției.
Reproduc ătorilor masculi li se extrage lichidul spermatic în bazine de
injectare în dou ă sau trei etape. Înainte de fecundare icrele se cânt ăresc, iar pentru
fecundare se folosesc 10 – 20 cm3 lichid spermatic la un Kg de icre. Icrele
fecundate se supun procesului de descheiere cu mâl în suspensie fin ă, în vase
speciale cu capacitatea de 15 – 18 litri, o perioad ă de 45 minute, primind jet de
apă la partea superioar ă și un jet de ap ă la cea inferioar ă.
Sala de incuba ție, este dimensionat ă în func ție de num ărul de incubatoare
care se folosesc, incubatoare care pot fi de diferite tipuri.
– incubatorul luscenko I – cu tambure, format dintr-un jgheab de lemn cu
dimensiunile de 3,0 x 0,7 x0,6 m, în interiorul c ăruia se a șează, 5 – 6 cutii
paralelipipedice sau cilindrice cu laturi octogonale acoperit ă cu sit ă deas ă. Printr-o
instala ție simpl ă de role și angrenaje se mi șcă cupele ce se umplu cu surplusul de
apă, din incubator, iar tamburele se învârt dup ă viteza dorit ă. Prin rotire icrele
așezate în tambur sunt oxigenate. Capacitatea de incuba ție este de 3,5 – 4 Kg icre
în condi ții normale de temperatur ă. Debitul de alimentare al incubatorului este de
1 l/s.
Incubator luscenko I
a – sec țiune longitudinal ă; b – vedere în plan.
1. jgheab; 2. role; 3. lan ț; 4. tambur; 5. sit ă: 6. ax cu cupe.

65- incubatorul luscenko II – este format dintr-o lad ă exterioar ă cu
dimensiunile de 0,70×0,60×0,25m și o lad ă interioar ă cu dimensiunile de
0,60×0,40×0,17m, în care se pun icrele. Mi șcarea icrelor se asigur ă printr-un
mecanism hidraulic, vasul se umple din evacuarea apei, iar la umplere se descarc ă
executându-se o mi șcare a unui angrenaj. Incubatoarele se pot instala câte unul
sau grupate. Capacitatea de incuba ție este de 1,5 – 2,0 Kg icre.
Incubator luscenko II
1. lad ă exterioar ă; 2. lad ă interioar ă; 3. leg ături; 4. contragreutate; 5.
robinet de alimentare; 6. ram ă de sus ținere; 7. bordur ă; 8. țeavă de evacuare; 9
sistem de împingere hidraulic; 10. mas ă.
– incubatorul Zug – Weiss , adaptat de Kazanski, este un vas de sticl ă cu
adapt ări speciale pentru alimentare și evacuare, care dau o mi șcare regulat ă
icrelor, din centrul spre lateral, capacitatea de incuba ție fiind de 0,5 – 2 Kg icre.
– incubatorul vertical Cetate – Basarabi este format dintr-un vas metalic tip
Zug – Weiss, cu acela și principiu de alimentare. Pentru ca icrele s ă nu scape pe
conductele de alimentare, sau s ă fie evacuate prin partea superioar ă și pentru
spălare mai uniform ă în interiorul vasului metalic exist ă un vas de plas ă cu partea
superioar ă deschis ă, cu distan ța pân ă la pere ții vasului metalic, de 5 – 6 cm și cu
puncte de sprijin pentru centrare. În acest vas se pun icrele, iar preaplinul vasului
metalic se poate dirija în direc ția dorit ă. Capacitatea de incuba ție este de 0,5 – 1
kg icre.
Aparat de incuba ție folosit la Cetate – Basarabi
1 . r a m ă d e s u s ți n e r e ; 2 . v a s e x t e ri o r ; 3 . v a s i n t e ri o r c u s i t ă; 4 . țe a vă d e
alimentare; 5. preaplin
Hala pentru cre șterea viermilor oligoche ți.Aceast ă instala ție cuprinde
stelaje metalice etajate cu l ădițe de lemn saci material plastic de 0,60×0,40×0,20 m

66umplute cu p ământ, in care se cresc viermii oligoche ți. Fiecare l ădiță poate fi
ridicat ă și transportat ă mecanizat. În lad ă se men ține o temperatur ă constant ă de
18ș C și o umiditate de 80 %.
În lădițe se distribuie hran ă format ă din drojdie furajer ă, resturi vegetale și
hrană concentrat ă. Capacitatea de produc ție este de 0,5 – 1,0 Kg pe sezon
reprezentând 25–50 g/m2/zi. Produc ția de oligoche ți se recolteaz ă periodic.
Bazinele pentru cultura dafniilor sunt din beton cu dimensiunile de 10 x
4 x 0,8 m cu alimentare și evacuare separat ă în bazine se distribuie periodic
îngrășăminte organice și chimice. Capacitatea, de produc ție este de 20 – 30 Kg
dafnii pe sezonul de cre ștere a larvelor.
Instalații pentru predezvoltarea larvelor
Asigurarea larvelor în primele etape ale dezvolt ării postembrionare, mai
ales în cea de trecere la hr ănirea activ ă, care este cea mai critic ă, se realizeaz ă prin
două metode :
1. menținerea larvelor în juvelnice fixate direct în hele ștee de
creștere, pe o platform ă cu acoperi ș. Pe aceast ă platform ă sunt deschideri în care
se introduc juvelnice cu rame de lemn și pere ți din plas ă metalic ă, sau kapran cu
dimensiunea de 2×1,5×0,4 m și capacitatea de 20000 – 250000 larve;
2. menținerea larvelor în bazine de tip Ulanovschi sau VNIRO.
A c es te b a zi n e (Ul an ov s ch i ) s un t c i rc ul a re , a u u n di am e tru d e 3 m și un si n g u r
perete, cu alimentarea prin țeavă reglabil ă, iar evacuarea prin dou ă guri de
preaplin și un orificiu de evacuare total ă. Capacitatea bazinelor este de 40000 –
50000 larve. Bazinele VNIRO au diametrul de 2,5 – 4 m adâncimea de 0,2 – 0,3
m și pere ții dublii. Alimentarea cu ap ă se face printr-o conduct ă perforat ă, iar
evacuarea prin ni ște spa ții și ferestre cu sit ă. Capacitatea bazinelor este de 35000 –
40000 larve.
Larvele se men țin în juvelnice pân ă la vârsta de 4 – 5 zile, iar în bazinele
circulare pân ă la vârsta de 10 – 20 zile, realizându-se o supravie țuire de 50%.
Heleșteele pentru cre șterea larvelor și puilor . Au o suprafa ță de 2ha și o
construc ție special ă. Taluzele au o pant ă de 1/8 iar fundul are panta spre centru și
de-a lungul sau spre c ălugărul de evacuare. Productivitatea hele șteelor se asigur ă
prin folosirea îngr ășămintelor organice și chimice realizându-se o produc ție de
500 Kg pui de 2 g în vârst ă de 50 zile. hele șteele se populeaz ă cu 80000 larve de
15 – 20 zile. pescuitul puilor se realizeaz ă numai la grupa de pescuit.
Instalații pentru filtrarea apei
Filtrarea apei constituie o problem ă esen țială la sta țiile de reproducere
artificial ă a sturionilor. O prim ă filtrare are loc la intrarea apei în sta ția de
incuba ție, trecându-se din surs ă în decantor, apoi prin site dese instalate pe
secțiunea canalului de alimentare în linie oblic ă și cu sp ălarea mecanic ă a sitelor.
Pentru hala de fecundare și stația de incuba ție se face o filtrare suplimentar ă
mecanic ă prin straturi de nisip și pietri ș.
Instalații pentru distrugerea organismelor din ap ă
Atât parcarea reproduc ătorilor pentru iernare cât mai ales la fecundarea
icrelor și la incuba ția lor se impune folosirea unei ape curate, pentru a preveni
dezvoltarea Saprolegniei și pătrunderea organismelor fitoplanctonice sau
zooplanctonice în masa apei. În combaterea acestor organisme se folosesc l ămpi
cu cuar ț.
Tehnologia reproducerii artificiale
Rezultatele reproducerii artificiale sunt determinate în primul rând de
calitatea reproduc ătorilor, care trebuie s ă fie bine dezvolta ți fără traumatisme,

67dându-se o aten ție deosebit ă la pescuit și transportul acestora în viviere speciale
unde se asigur ă primenirea apei și oxigenarea acesteia.
Stimularea matur ării elementelor seminale la sturioni se poate face prin
două metode :
Ämetoda ecologic ă, în care se creeaz ă în mod artificial condi țiile
ecologice, curent puternic de ap ă și temperatur ă;
Ämetoda fiziologic ă, în care se ac ționeaz ă asupra st ării func ționale a
organismului prin stimularea hormonal ă cu suspensie de hipofiz ă sau alte
preparate și /sau de sintez ă.
Dozele de hipofiz ă folosite în stimularea matur ării și ovula ției, în func ție
de specie și sex, fiind urm ătoarele în mg / Kg corp.
Specia Masculi Femele
Morun150 –
200300 – 400
Nisetru 20 – 40 40 – 80
Păstrug ă 15 – 30 30 – 60
Cegă 1,5 – 2,0 3 – 4
Momentul administr ării și dozarea hipofizei sunt de mare importan ță,
deoarece dozarea gre șită duce de obicei la nerealizarea matur ării și ovula ției, sau
invers la fenomenul de supramaturare și la ob ținerea de icre de slab ă calitate.
După 20 – 70 ore de la injectare se trece la colectarea icrelor și spermei și se face
fecundarea.
Cea mai eficient ă metod ă de fecundare este cea semiuscat ă, deoarece
calitatea spermei prezint ă o variabilitate individual ă, unii masculi fiind sterili, se
folose ște amestecul de sperm ă de la 2 – 3 masculi.
Icrele fecundate se introduc în incubatoare, durata de incuba ție la
temperaturi optime, variaz ă în func ție de specie, conform tabelului urm ător :
SpeciaTemperatura
apei
în ș CDurata
incuba ției
în zile
Morun10 – 11
14 – 1510 – 11
6 – 7
Nisetru9 – 10
15 – 17– 12
6 – 7
Păstrug ă15 – 16
17 – 186 – 7
5 – 6
Cegă10 – 12
14 – 157 – 8
6 – 7
Creșterea larvelor constituie perioada cea mai sensibil ă, în care se produc
pierderi mari de efectiv, de acea trebuie asigurate condi țiile optime fizico –
chimice ale apei din bazine pentru dezvoltarea fitoplanctonului și zooplanctonului.
Larvele men ținute în juvelnice 5 – 6 zile, dup ă care se deverseaz ă direct în
heleștee, unde în prealabil se introduc îngr ășăminte minerale și organice pentru
acumularea în ap ă a substan țelor biogene (azot, fosfor, potasiu). procentul de
supravie țuire de la eclozare pân ă la vârsta de 5 – 7 zile este de 20 – 50%. În cazul
introducerii larvelor în bazine circulare se ob țin rezultate mai bune la
supravie țuire, larvele se cresc pân ă la vârsta de 15 – 20 zile, unde li se asigur ă

68temperatura constant ă a apei, con ținut de oxigen de cel pu țin 6 mg/l și hrana vie
abundent ă. Procentul de supravie țuire de la eclozare pân ă la vârsta de 15 – 20 zile
este de 50 – 90%. În sta țiile de reproducere și incuba ție de mare capacitate s-a
impus dezvoltarea cre șterii organismelor vii necesare pentru hr ănirea larvelor
folosindu-se diferite metode pentru producerea industrial ă a zooplanctonului, a
organismelor bentonice (larve de Chironomide, gamaride) a viermilor oligoche ți,
a dafniei și a speciei Artemia salina. În bazinele de producere a hranei vii se
introduc îngr ășăminte minerale și organice care stimuleaz ă dezvoltarea bacteriilor
și algelor de devin baza de hran ă a zooplanctonului. Viermii oligoche ți se cresc în
pământ gras de ser ă; în acest scop se execut ă șănț ulețe cu adâncimea de 3 – 4 cm,
în care se introduce hran ă format ă din produse vegetale și drojdie, ce se acoper ă
apoi cu p ământ vegetal. În perioada de cre ștere a viermilor temperatura se men ține
constant ă la 18 0C, într-un sezon putându-se ob ține 1 – 2 Kg viermi /m2 .
Creșterea larvelor, apoi a puietului în exclusivitate cu hran ă vie, necesit ă
investi ții mari de aceea s-a procedat la cre șterea prin metoda combinat ă, în care
bazinele circulare se folosesc numai în perioada de predezvoltare, dup ă care
puietul este trecut în hele ștee, unde continu ă creșterea pe baza hranei naturale.
Creșterea larvelor în hele ștee se face timp de 45 – 60 zile.
Din hele șteele de cre ștere, puii sunt transfera ți în albia fluviilor popul ările
efectuându-se în zone cât mai lini știte și cât mai dispersate, pentru a se elimina
pierderile prin consumul de c ătre diver și răpitori. Popul ările optime se pot face cu
pui de 3 g, când pierderile sunt minime.

69TEHNOLOGIA DE CRE ȘTERE A SALMONIDELOR
Specii de Salmonide
Speciile cele mai importante din punct de vedere economic care constituie
o preocupare a salmoniculturii sunt:
ÄSalmo trutta fario (p ăstrăvul indigen),
ÄSalmo irideus (p ăstrăvul curcubeu),
ÄSalverutus fantinalis (p ăstrăvul fântânel),
ÄThymallus thymallus (lipanul),
ÄHucho hucho (lostri ța).
Păstrăvul indigen
Este p ăstrăvul apelor din zona montan ă, femelele ajung la maturitate
sexual ă la vârsta de 4ani iar masculii la vârsta de 3ani. Fecunditatea variaz ă între
1500-2000 icre pe kilogram greutate corporal ă, reproducerea având loc la o
temperatur ă de 6-80C. Este un pe ște carnivor consumând chiar și puii din propria
specie, hrana preferat ă o constituie crustaceele, larvele de insecte precum și specii
de pe ști de talie mic ă.
Păstrăvul curcubeu
Original din America de Nord, are o larg ă răspândire în aproape toate
țările. Temperatura optim ă de dezvoltare este cuprins ă între 10 și 200C, dar
suport ă bine și temperaturi ridicate pân ă la 250C. Maturitatea sexual ă este atins ă
la vârsta de 3-4 ani, fecunditatea variaz ă între 1500-2000 icre/ kg iar reproducerea
are loc de la sfâr șitul iernii pân ă în ianuarie.
Păstrăvul fântânel
Are o arie de r ăspândire mai redus ă și anume se g ăsește în pâraiele de
munte. maturitatea sexual ă este atins ă la vârsta de 2-3 ani, iar reproducerea are
loc odat ă cu cea a p ăstrăvului indigen.
Lipanul
Populeaz ă râurile de munte, maturitatea sexual ă fiind atins ă la vârsta de 2
ani la masculi și de 3 ani la femele. Fecunditatea variaz ă între 3000-6000 icre/kg,
iar reproducerea are loc la o temperatur ă între 6 și 100C. Regimul de hran ă este
asem ănător cu cel al p ăstrăvului de munte.
Lostrița
Trăiește în râurile de munte, maturitatea sexual ă este atins ă la vârsta de 3-4
ani, fecunditatea variaz ă între 4000-8000 icre/kg, iar reproducerea are loc la o
temperatur ă de 5-100C.
Principiile care stau la baza înfiin țării gospod ăriilor salmonicole
(păstrăvării)
Amenajarea p ăstrăvăriilor este legat ă de sursa de alimentare ca ap ă și de
teren. Apa trebuie s ă aibă o temperatur ă de cel pu țin 3șC, în perioada de iarn ă și
de cel mult 20șC în perioada de var ă. Păstrăvul curcubeu se poate dezvolta și în
bazine acvatice de tipul iazurilor , dar adânci cu vegeta ție a c ăror temperatur ă la
suprafa ța apei s ă nu dep ășească 25șC. În bazinele de cre ștere a puietului cu hran ă
natural ă, temperatura apei nu trebuie s ă dep ășească 24șC, iar temperatura în
bazinele de tineret cu hr ănire artificial ă trebuie s ă fie cuprins ă între 12-16șC.
Temperatura apei determin ă apetitul de hran ă a salmonidelor având și
influen ță asupra duratei procesului de incuba ție: la o temperatur ă de 1-3șC icrele
embrionate se dezvolt ă greu iar la 15șC încep s ă sufere. Incuba ția icrelor de

70păstrăv indigen însumeaz ă 512 grade zile, deci la 1șC incuba ția dureaz ă 512 zile,
la 5șC dureaz ă 102 zile, iar la 15șC 34 zile.
Cantitatea de ap ă este în direct ă dependen ță de numero și factori printre
care cei mai importan ți sunt: temperatura, presiunea atmosferic ă, agita ția apei.
cantitatea de substan ță organic ă și dezvoltarea vegeta ției (con ținutul de oxigen din
apă este mai mare la temperaturi joase, și mai mic la temperaturi ridicate).
Reac ția pH apei s ă fie cuprins ă între 6 și 8. Apa cu pH cuprins între 4 și 4,2 este
letală pentru p ăstrăv, cea cu pH de 6-7 este bun ă, iar cu pH de 7-7,8 este cea mai
indicat ă. Con ținutul în s ăruri minerale este determinat de natura geologic ă a
substratului din zona de amenajare și de permeabilitatea rocilor; apele granitice
sau cele silicoase sunt curate și au o valoare mare din punct de vedere piscicol.
Debitul de ap ă este în raport cu suprafa ța de ap ă ce se utilizeaz ă. Pentru
salmonicultur ă este necesar cel pu țin 0,03- 0,05 l/sec la m2 luciu de ap ă sau 300-
500 l/ha. Trebuiesc evitate apele bogate în fier, sulf, preferându-se v ăile larg
deschise bine luminate, aerisite cu fundul nisipos sau pietros. Cele mai bune
terenuri sunt cele argilo-nisipoase, iar în cazul când terenul este necorespunz ător
se prefer ă construirea de bazine betonate pentru cre șterea p ăstrăvului, indiferent
de sursa de alimentare un element important în asigurarea unor condi ții optime la
creșterea p ăstrăvului este traseul pe care circul ă apa de la punctul de captare la
unitatea salmonicol ă amenajat ă. Apa captat ă trebuie condus ă de preferin ță prin
conductele de azbociment sau canale dalate, iar dac ă un are con ținutul de oxigen
necesar este trecut ă printr-o serie de cascade artificiale.
Pentru sta țiile de reproducere artificial ă apa trebuie filtrat ă prin filtre
naturale, folosind ca materiale filtrante nisip, pietri ș, cocs, turb ă, burete sau pânz ă.
Materialul pentru filtrare alc ătuit din pietri ș și nisip trebuie a șezat în camere de
filtrare în p ărți egale iar la fund s ă aibă un strat de pietri ș mare, apoi un strat de
pietri ș mic iar la suprafa ță un strat de nisip. Materialele de filtrare se pot a șeza
într-o singur ă cutie de lemn (filtru simplu), în dou ă sau mai multe cutii alc ătuind
așa numitul filtru în serie care are avantajul c ă asigur ă o filtrare continu ă, fiind
ușor de exploatat și de între ținut.
ASIGURAREA REPRODUC ĂTORILOR
Calitatea reproduc ătorilor hot ărăște rezultatele ob ținute în producerea
puietului. Reproduc ătorii de p ăstrăv se pot recolta din mediul natural în perioada
de toamn ă sau se pot cre ște în cadrul gospod ăriilor salmonicole. Reproduc ătorii ce
urmeaz ă a se pescui din mediul natural se identific ă din timp stabilindu-se zonele
de concentra ție. Recunoa șterea sexelor la reproduc ători se face dup ă gura
recurbat ă maxilarul inferior întors ca un cârlig la masculi și dup ă curbarea
abdomenului la femel ă. Femela are întotdeauna talia mai mare decât masculul.
Pentru determinarea sexelor ne putem orienta și dup ă regiunea genital ă, astfel c ă
la femel ă papila genital ă este umflat ă, proeminent ă în afar ă, are o culoare ro șiatică
și în timpul reproducerii secret ă un lichid vâscos. La masculi orificiul genital este
mic, iar la reproduc ătorii tineri abia se observ ă.
Unitățile mari salmonicole nu se pot baza numai pe reproduc ătorii prin și
din apele naturale, ei trebuie crescu ți și în hele ștee. dup ă numeroase observa ții și
experien țe s-a putut stabili c ă vârsta cea mai potrivit ă pentru reproduc ători este 4-
7 ani, în mod excep țional folosindu-se reproduc ători de 10-12 ani, cu greutatea de
600 g bine dezvolta ți. Reproduc ătorii b ătrâni dau icre de dimensiuni neegale cea
ce constituie un indice de degenerare, iar reproduc ătorii sub 4 ani dau icre prea
mici din care iese puiet debil și cu un ritm de cre ștere încetinit.
Stocul de reproduc ători de p ăstrăv va fi calculat în func ție de urm ătoarele:

71numărul mediu de icre ob ținute de la o femel ă care este de 1200 de buc ăți (din
acesta se ob ține un num ăr de 500 p ăstrăvi în greutate de 125 g, în total 2,5 kg) iar
pentru realizarea acestei produc ții de 50.000 kg p ăstrăv trebuie s ă avem
50.000/62,2=800 femele cu o rezerv ă în plus de 10%. La fiecare femel ă se asigur ă
câte 3 masculi, pentru acest num ăr de reproduc ător sunt necesare circa 0,14 ha.
Bazinele unde sunt parca ți reproduc ătorii trebuie s ă aibă un debit de 1,5
l/sec/ha, pentru a creea condi ții cât mai apropiate de cele naturale.
Reproduc ătorii ținuți în captivitate trebuie hr ăniți cu hran ă format ă atât din
hrană natural ă , trecerea la hr ănirea suplimentar ă trebuie f ăcută cu modera ție
deoarece hr ănirea abuziv ă contribuie la sterilitatea reproduc ătorilor. ra ția zilnic ă
trebuie s ă fie de 2% fa ță de greutatea lor, iar cu circa 2 luni înainte de reproducere
se va sc ădea ra ția cu pân ă la 5%, iar când pe ștele este matur ne se hr ănește. ca
alimente suplimentare se folose ște splina, sângele proasp ăt, făină de secar ă, de orz
alături de furaje granulate realizate dup ă anumite re țete speciale.
REPRODUCEREA ARTIFICIAL Ă
Reproducerea artificial ă a păstrăvului are loc în sta ții de reproducere care
cuprind: bazine pentru parcarea reproduc ătorilor, sta ția de incuba ție, bazine pentru
dezvoltarea larvelor. Bazinele pentru parcarea reproduc ătorilor sunt de dimensiuni
reduse și au forme alungite specifice hele șteelor salmonicol, pentru a permite
trecerea curentului pe întreaga suprafa ță și preschimbarea total ă a apei.
Bazinele se pot construii din p ământ având pere ții căptușiți cu pietre de
dimensiuni mai mari, scânduri sau beton, sunt îns ă preferate bazinele din p ământ
care respect ă mai mult condi țiile naturale. Dimensiunea bazinelor variaz ă în
funcție de specie, la p ăstrăv fiind de 0,3×1,0x0,8m.
Debitul de alimentare trebuie s ă asigure o preschimbare a apei timp de
3ore, iar capacitatea de depozitare este în func ție de m ărimea reproduc ătorilor.
Stația de incuba ție este alc ătuită din zid ărie mai groas ă pentru a men ține o
temperatur ă constant ă în interior, iar dimensiunile acesteia depind de capacitatea
stației de producere de icre embrionate sau larve.
După sistemul de circula ție incubatoarele pot fi: cu curent vertical (Zug-
Weiss, californian), orizontal și mixt ( incubatorul Wacek- Universal), cu
modific ări locale, incubatoarele se pot a șeza separat sau în sistem etajer ă.
Incubatorul californian
Se compune din dou ă cutii care se introduc una în alta. Cutia interioar ă are
f u n d u l și p e r e t e l e a n t e ri o r d i n s i t ă s a u t a b l ă p e rf o r a t ă și e s t e s u s p e n d a t î n c u ti a
exterioar ă, cu dimensiuni mai mari prev ăzută cu orificiu de scurgere.

72
Incubatorul californian
1. cutie exterioar ă; 2. cutie interioar ă; 3. fund de sit ă; 4. sit ă de protec ție
(pentru prevenirea pierderilor de icre și larve).
Marginile acestor cutii trebuie s ă fie strâns legate una de alta, pentru ca
apa s ă circule numai prin site de jos în sus. Apa p ătrunde în incubator prin partea
superioar ă prin spa țiul dintre cele dou ă cutii, trece prin fundul de sit ă al cutiei
interioare, spal ă icrele și iese prin partea anterioar ă. În timpul incuba ției peretele
anterior al cutiei interioare este lipit de gura de evacuare.
Incubatorul orizontal de curent lung
Are forma unui jgheab de 2-3 m, lat de 0,5-0,8 m adânc de 0,2-0.35 m. Se
poate construii din beton, c ărămidă, tabl ă de aluminiu, zinc l ăcuit. În interiorul
jgheabului se introduc cutii lungi de 0,8-1,2m și late de l ățimea jgheabului, care
au fundul, peretele anterior și peretele posterior din sit ă metalic ă sau tabl ă
perforat ă. Pere ții laterali ai cutiilor se fixeaz ă etan ș pe pere ții jgheabului care are
fundul, peretele anterior și peretele posterior din sit ă metalic ă sau tabl ă perforat ă.
Pereții laterali ai cutiei se fixeaz ă etan ș pe pere ții jgheabului pentru a nu se creea
spații prin care ar pute s ă pătrund ă apa.
Cutiile se pot confec ționa în totalitate din sit ă metalic ă și se fixeaz ă pe
patru suporturi foarte sub țiri, pentru a nu împiedica curentul apei s ă circule pe
fundul jgheabului, iar nivelul apei în jgheab nu trebuie s ă ating ă marginea de sus a
cutiei. apa intr ă pe la cap ătul jgheabului, p ătrunde succesiv în cutiile cu icre și
apoi iese prin cap ătul opus, prin deversor. acest tip de incubator prezint ă avantajul
că dup ă eclozarea embrionilor cutiile se scot și jgheaburile sunt folosite la
dezvoltarea și creșterea larvelor pân ă la vârsta de 3 luni. Dup ă scoaterea cutiilor în
fața deversorului se instaleaz ă o sit ă pentru a împiedica evadarea larvelor.
Incubatorul Wacek- universal
Acest incubator are un curent mixt și se compune din dou ă cutii care se
introduc una în alta. Cutia exterioar ă are dimensiunile de 0,70×0,70×0,30m și cu
o deschidere de 10-15 cm la partea anterioar ă pentru evacuarea apei. Cutia
interioar ă care are dimensiunile de 0,65×0,58×0,25m, este compus ă din trei
compartimente inegale, dou ă la extremit ăți înguste (5cm) și unul central al c ărui
fund este format din sit ă sau tabl ă perforat ă.

73
Incubator Wacek-Universal
1. cutie exterioar ă; 2. cutie interioar ă; 3. jgheab de alimentare; 4. sit ă; 5.
jgheab colector de evacuare.
Peretele posterior al acestui compartiment este prev ăzut în partea
superioar ă cu o fereastr ă din sit ă, care ocup ă un sfert din suprafa ța acestuia, iar
peretele anterior este format în totalitate din sit ă. Acest incubator se construie ște
din tabl ă zincat ă sau alte materiale inoxidabile. Circula ția apei se poate regala în
două sensuri în func ție de necesit ăți printr-o anumit ă dispozi ție a cutiei interioare.
În timpul incuba ției icrelor se creeaz ă un curent circular prin lipirea peretelui
posterior al cutiei interioare de peretele cutiei exterioare. Acest curent de ap ă este
favorabil dezvolt ării embrionului pentru c ă icrele nu se agit ă. dup ă eclozare se
creeaz ă un curent ascendent pentru ca larvele s ă nu fie presate de curentul de ap ă
pe fundul incubatorului, schimbându-se pozi ția cutiei interioare, astfel ca cele
două orificii de scurgere s ă se suprapun ă.
După resorb ția sacului vitelin dac ă larvele r ămân în incubator se schimb ă
din nou pozi ția cutiei interioare.
Bazinele pentru parcarea larvelor
Pot fi de form ă alungit ă având curentul orientat orizontal sau de form ă
ro tu n d ă s a u p ătra tă, c u a l i m en ta re ta n g e n ți ală. Ba zi n el e d e c u ren t ori z on tal s un t
cutii dreptunghiulare de 2,0×0,6×0,25m, ce se construiesc din lemn sau beton.
Bazin pentru parcarea larvelor
1. sit ă; 2. preaplin
Cutia este prev ăzută la ambele capete cu câte un compartiment de 20cm
lățime, cel din cap ătul anterior având peretele perforat la jum ătatea inferioar ă, iar
cel din cap ătul posterior în totalitate.
Pentru a se evita înc ărcarea cu substan țe organice a cestor bazine sau
transmiterea agen ților patogeni fiecare bazin are sistem de alimentare-evacuare a
apei independent. Bazinele cu curent tangen țial sunt rotunde sau p ătrate cu
diametrul de 1,5-2,5 m. Alimentarea se face lateral printr-un tub simplu sau
perforat, apa sub presiune fiind proiectat ă oblic pe suprafa ța bazinului. Evacuarea

74este asigurat ă printr-un deversor cilindric plasat în curentul bazinului format dintr-
un man șon de cupru sau din bronz peste care se fixeaz ă o sit ă cilindric ă pentru a
împiedica ie șirea larvelor, se construiesc din material plastic.
TEHNOLOGIA REPRODUCERI ARTIFICIALE
Tehnologia reproducerii artificiale este în general asem ănătoare la toate
speciile de salmonide. Cu dou ă săptămâni înainte de reproducere, reproduc ătorii
se pescuiesc și se separ ă pe sexe, caracterele sexuale secundare sunt eviden țiate de
abdomenul m ărit, rotunjit și moale la femele, cu orificiul genital proeminent și
congestionat. Pentru colectarea icrelor se face o masare u șoară a abdomenului.
Peste icrele colectate de la 3-4 femele se mulge sperma de la 1-3 masculi.
După omogenizarea icrelor cu spermatozoizii se toarn ă apă care trebuie s ă
depășească icrele numai cu 2 cm, se amestec ă și se las ă icrele lini știte timp de 10-
15 cm. Dup ă acest interval de timp icrele se spal ă pentru îndep ărtarea
mucozit ăților și a excesului de spermatozoizi, pân ă se ob ține o ap ă curat ă, dup ă
care icrele se introduc în incubatoare. Incuba ția poate avea loc în sta ția de
reproducere artificial ă, în incubatoarele descrise anterior sau se pot l ăsa la incubat
în mediul natural.
Transportul icrelor se poate face în primele ore de la incubare sau în
perioada de embrionare și cel mai târziu cu 5 zile înainte de eclozare. Incuba ția
icrelor în sta țiile de reproducere artificial ă este un proces de lung ă durat ă de aceea
este necesar s ă se acorde o aten ție deosebit ă, executându-se urm ătoarele lucr ări:
Ädeterminarea con ținutului de oxigen din ap ă și a debitului de
alimentare la anumite intervale.
Äcontrolul circula ției apei în incubatoare și îndep ărtarea
eventualelor bule sau pungi de aer.
Äînregistrarea temperaturii apei de trei ori pe zi.
Äîndep ărtarea zilnic ă a icrelor moarte.
Äîndep ărtarea depunerilor de mâl de pe suprafa ța icrelor.
Ämenținerea incubatoarelor în obscuritate pentru a ține icrele în
condi ții asem ănătoare celor din natur ă.
În sta țiile de incuba ție amenajate la sta țiile de reproducere artificial ă a
salmonidelor, perioada de incuba ție variaz ă în func ție de specie și de condi țiilor
de mediu, fiind invers propor țional ă cu valoarea temperaturii.
La p ăstrăvul indigen este de 430-490 grade zile, la p ăstrăvul curcubeu
290-340 grade zile, limitele fiind date de valoarea temperaturilor optime îns ă la
scăderea temperaturii incuba ția se poate prelungi cu 10-15 zile. Eclozarea nu se
p r o d u c e î n m a s ă c i t r e p t a t î n c c a . o s ăp tăm â nă, c o r e s p u n z ăt o r î n g e n e r a l c u o
acumulare de cca. 50 grade zile. Ob ținerea larvelor viguroase și rezistente necesit ă
aplicarea unor condi ții de cre ștere deosebite în bazinele pentru parcarea larvelor:
-densitatea de maximum 10000 exemplare /m2 la p ăstrăvul de munte,
30000 exemplare/m2 la păstrăvul curcubeu.
– debitul de alimentare de 1-3 l/minut;
– temperatura s ă nu scad ă sub 10-12șC;
– expunerea treptat ă la lumin ă difuz ă;
– distribuirea regulat ă a hranei;
– men ținerea unei st ări stricte de cur ățenie și igien ă.
PRODUCEREA PUIETULUI
După o perioad ă de hr ănire de 3-4 s ăptămâni în bazinele de parcare a

75larvelor, larvele se trec în bazinele de cre ștere unde se men ține o densitate de
3000 exemplare/m2, iar la 4 luni se r ăresc la o densitate de 1500 exemplare. În
bazinele circulare densitatea poate fi de dou ă sau trei ori mai mare. Repopularea
râurilor cu p ăstră de munte, p ăstrăv curcubeu sau alte salmonide se poate face fie
cu larve, la vârsta când trec la hrana activ ă, la 3-4 zile de la eclozare la coregoni și
la 18zile la p ăstrăv sau dup ă o perioad ă de hr ănire de 3-4 s ăptămâni în puierni țe.
Repopularea râurilor cu larve sau pui se poate face în albia lor sau în
bazine numite topli țe, așezate în serie, amenajate pe un curs de ap ă părăsit.
Amenajarea unei topli țe const ă în construirea unui dig sau a unui prag de lemn în
amonte formându-se un bazin cu ap ă liniștită.
În amplasarea acestor amenaj ări trebuiesc respectate urm ătoarele reguli:
Äterenul ales pentru amenajare s ă fie situat în apropierea pâraielor
ce urmeaz ă a se popula;
Äterenul s ă fie ap ărat de inunda ții, să nu aib ă pant ă prea mare;
Äî n d i g u l u n e i t o p l i țe s e m o n t e a z ă o g u r ă d e f u n d , u l u c u l d e
suprafa ță prev ăzut cu sit ă de 2 mm prin care se scurg debitele permanente și un
uluc de prea plin care are rol de a conduce apa în bazinul urm ător;
Äîntre dou ă topli țe consecutiv este necesar s ă existe o por țiune de
apă curg ătoare de 5-10 m lungime dând astfel puilor posibilitatea deprinderii cu
curentul de ap ă.
Puii r ămân în topli țe pân ă toamna hr ănindu-se numai cu ceea ce produce
apa. La începutul lunii septembrie puii se pescuiesc și se lanseaz ă în circuitul de
apă. Popularea pâraielor se face dup ă urm ătoarea formul ă de calcul: N=20xBxL,
în care N este num ărul de puie ți în vârst ă de 5-6 luni pe care dorim s ă-i popul ăm
la 1 km pârâu, B – capacitatea biogenic ă a apei, L – lățimea medie a apei.
În cresc ătoriile de p ăstrăv specializate cre șterea puietului se face în
heleștee pentru producerea reproduc ătorilor sau pentru producerea pe ștelui de
consum.
Creșterea puietului în hele ștee poate avea loc în:
-heleștee amenajate în care se folosesc îngr ășăminte și se distribuie hran ă
artificial ă, acestea având o suprafa ță de 50-500 m2 și o densitate de populare de
10-40 puie ți/m2.
-heleșteele naturale f ără îngrășăminte și hran ă artificial ă care au o
suprafa ță de 2000 m2 și o densitate de populare de 2-3 puie ți/m2.
-heleșteele naturale îngr ășate artificial , cu o suprafa ță de 500-2000 m2
și o densitate de populare de 5-10 puie ți la m2.
Cu 1-2 luni înainte de populare hele șteele se dezinfecteaz ă cu var nestins,
folosind 1000-2000 kg/ha, care are în acela și timp și rolul de amendament.
Ca îngr ășăminte se folosesc cele pe baz ă de azot, fosfor și potasiu care se
administreaz ă pe fundul hele șteelor dup ă 2-3 s ăptămâni de la administrarea
varului. Îngrijirile și alimenta ția puietului trebuie astfel dirijate încât este de
preferat ca alimenta ția acestuia s ă se fac ă cu hran ă vie. Când este hr ănit cu viermi
oligoche ți și larve de insecte chironomide toat ă rația poate fi introdus ă singur ă
dată în timp ce zooplanctonul se va introduce treptat la intervale de 3-4 ore.
Când puii ating greutatea de 0,3g se poate reduce cantitatea de hran ă vie
cu 50%, înlocuindu-se cu hran ă suplimentar ă.
CREȘTEREA P ĂSTRĂVULUI DE CONSUM
Peștele de consum se cre ște în hele ștee de îngr ășare cu l ățimea de 4-6 m și
lungimea de 25-150 m, deci cu o suprafa ță de 100-1000 m2, cu maluri drepte și cu
o adâncime de 1,5-2 m. Densitatea de populare variaz ă între 50-200 buc/m2 în

76funcție de cantitatea și calitatea hranei distribuite.
Hrana artificial ă poate fi format ă din alimente proaspete sau concentrate
astfel:
Ährănirea larvelor pân ă la vârsta de 2 s ăptămâni
La 3-4 zile de la eclozare când sacul vitelin s-a redus la jum ătate, larvele
încep s ă se hr ăneasc ă activ. În prima s ăptămână hrana trebuie s ă fie format ă din
microorganisme vii (infuzorii, alge), mai târziu din microorganisme. larve de
insecte acvatice f ărâmițate și cernute prin sit ă deas ă la care se poate ad ăuga splin ă,
crei er, l apte pri ns, b rân z ă de v aci , g ăl ben u ș de ou și acestea trecute p ri n si t ă. În
prima faz ă hrana se distribuie manual cu o palet ă sau se introduce într-o pânz ă ce
se fixeaz ă la punctul de alimentare a bazinului.
Ährănirea larvelor de la vârsta de 2 s ăptămâni la 4 s ăptămâni
La aceast ă vârst ă se distribuie splin ă de vit ă( hrana preferat ă a larvelor de
păstrăv) cu adaos de 2-5% drojdie de bere umed ă. În lipsa acesteia se poate
distribui ficat de vit ă sau de por, sânge de abator, creier, rinichi, inim ă, brânz ă de
vaci la care se adaug ă aceia și cantitate de drojdie de bere umed ă.
Ährănirea puilor de peste 4 s ăptămâni
Se face fi cu pe ște marin fie de ap ă dulce în stare proasp ătă, făină de pe ște
sau de crevete și adaos de drojdie de bere. Ca alimente concentrate se distribuie
făinuri umectate pentru stadiul larvar, și granule pentru puietul de talie mai mare.
Componen ța granulelor este dat ă de diferite re țete alc ătuite din f ăină de pe ște,
făină de carne, f ăină de soia, sânge, elemente biostimulatoare care s ă conțină40-
50% substan țe proteice și 7-10% gr ăsimi. Pentru determinarea ra ției zilnice se are
în vedere greutatea pe ștelui și indicele de varia ție a temperaturii apei.
Distribu ția hranei se face de 10 ori pe zi la puiet și de 3-5 ori pe i la
păstrăvul de consum și reproduc ători în lunile de var ă și o singur ă dată în lunile de
iarnă. Pentru a cre ște 1kg p ăstrăvul consum ă circa 8kg de șeuri de abator sau circa
3kg de hran ă granulat ă. Când se administreaz ă ambele feluri de hran ă, cea
granulat ă se intercaleaz ă între mesele de de șeuri. În componen ța de șeurilor
proaspete de abator se pot introduce și gozuri de cereale uscate și măcinate.
Reproduc ătorilor li se administreaz ă pe cât posibil hran ă natural ă format ă
din pe ști de talie mic ă în stare vie, viermi oligoche ți, molu ște, broa ște tocate etc.
Ritmul de cre ștere pe sta ții de dezvoltare este urm ătorul:
§ la eclozare larvele de p ăstrăv indigen au 15-16 mm lungime,
cele de p ăstrăv curcubeu 15-17 mm.
§ la 40zile de la eclozare larvele p ăstrăvului indigen au lungime
de 20-30mm, iar cele de p ăstrăv curcubeu 25-35mm.
§ la un an p ăstrăvul indigen are o greutate de 12-15g iar p ăstrăvul
curcubeu 20-30g maxim 125g.
§ la 2 ani p ăstrăvul indigen are greutatea de 90-130g iar cel
curcubeu 20-37g.
§ la 3 ani greutatea p ăstrăvului indigen poate fi de 0,2-0,3 kg iar
a celui curcubeu de 0,2-0,5 kg.
La distribuirea alimentelor suplimentare la p ăstrăv trebuie s ă se țină seama
de urm ătoarele reguli:
Ä hrana trebuie consumat ă imediat dup ă distribuire, înainte ca ea s ă
cadă pe fund, de aceea distribuirea se face de mai multe ori pe zi ( cel pu țin de trei
ori și la anumite ore).
Ä la fiecare mas ă se administreaz ă numai cantitatea de alimente pe
care pe știi pot s ă le consume, cu evitarea fenomenului de supraalimentare în
special cu alimente de valoare nutritiv ă redus ă sau cu alimente concentrate uscate.
Ä în scopul m ăsurilor de igien ă preventiv ă din când în când

77alimenta ția suplimentar ă se va suspenda o zi pe s ăptămână. Se va c ăuta s ă se
administreze hran ă cât mai variat ă și în func ție de posibilit ăți un procent ridicat de
hrană natural ă. La temperatur ă ridicat ă și pe timp de furtun ă hrănirea se va
suspenda la 6șC și se va reduce la dep ășirea temperaturii de 20șC.
Hrănirea salmonidelor trebuie riguros planificat ă în func ție de condi țiile de
temperatur ă ale apei, de gradul de alimentare cu ap ă, astfel c ă alimentarea se
reduce sim țitor pe perioada de iarn ă sau se poate suspenda total. În mod normal,
alimenta ți suplimentar ă începe în luna martie-aprilie și se men ține pân ă în
noiembrie.
Dacă în timpul iernii temperatura nu scade accentuat se practic ă
alimenta ția suplimentar ă de între ținere.
Orientativ planificarea furaj ării pe luni poate fi e șalonat ă astfel: martie1%,
aprilie 4%,mai 7%, iunie 13%, iulie 16%, august 18%, septembrie 17%,
octombrie 14%, noiembrie 10%.
CREȘTEREA UNOR SPECII DE PE ȘTI CU VALOARE ECONOMIC Ă
RIDICAT Ă
Creșterea știucii
Șt i u c a ( E s o x l u c i u s ) e s t e c a r a c t e r i z a t ă p r i n c o r p u l a p r o a p e l u n g și
cilindric, a c ărui în ălțime maxim ă se cuprinde de 5-6 ori în lungimea total ă. Știuca
are capul lung foarte caracteristic, asem ănător cu ciocul unei ra țe. are falca
inferioar ă mai lung ă decât cea superioar ă, gura larg ă și complet înarmat ă cu
numero și din ți ascu țiți. din ții sunt în num ăr de peste 700. Linia lateral ă nu este
vizibil ă, fiind întrerupt ă în mai multe locuri. Știuca se mai caracterizeaz ă prin
așezarea înot ătoarei dorsale care este suprapus ă în dreptul înot ătoarei anale, fiind
situate aproape de înot ătoarea caudal ă, așezare care împreun ă cu forma corpului
permit acestui pe ște să înoate cu o mare repeziciune. Culoarea corpului depinde
în primul rând de natura apei și a fundului acesteia. Știucile din râuri sunt de
culori mai deschise decât cele din biotopurile stagnante. în mod obi șnuit partea
dorsal ă este cenu șie-verzuie, laturile sun cenu șii spre galben iar abdomenul alb-
argintiu. corpul are pe alocuri pete negre, iar înot ătoarele au toate aceea și colora ție
cenu șie. Știuca este r ăspândit ă atât în apele st ătătoare cât și în cele curg ătoare dar
se dezvolt ă mai ales în apele care pe timpul verii nu se înc ălzesc prea tare 20-
25șC.
Este un pe ște răpitor și foarte lacom, se hr ănește de preferin ță cu pe ști
mici, mamifere de ap ă și mici p ăsări acvatice. În prima perioad ă de dezvoltare
puietul de știucă este consumator de plancton. Pentru un spor de cre ștere de 1kg
consum ă 3-4 kg de alte specii. Prezint ă o importan ță ca pe ște suplimentar în
sistemul de cre ștere în policultur ă, este foarte apreciat ca specie de consum în
vestul Europei.
În cea mai mare parte a zilei știuca este inactiv ă și numai spre sear ă iese la
vânătoare, pândind prada sub maluri în ascunzi șuri de unde se arunc ă ca o s ăgeată
asupra acesteia. În lipsa speciilor de pe ști care constituie hrana de baz ă consum ă
exemplare de puie ți din specia ei fenomen care poart ă denumirea de canibalism.
Atinge maturitatea sexual ă la vârsta de 3-4 ani, având perioada de
reproducere foarte timpurie, care începe la sfâr șitul lunii februarie sau începutul
lunii martie, când ghea ța se tope ște și când apa a ajuns la temperatura de 4-6șC iar
în zonele cu clim ă temperat ă la 8-10șC.

78Femelele sunt de talie mai mare decât masculii, depun în medie 216000-
300000 icre cu diametrul de 2,5mm. La început icrele sunt lipicioase și se fixeaz ă
pe substrat. Durata incuba ției este de 15-20 zile, la eclozare larvele m ăsoară 6,7-
7,6mm, la 10 zile circa 10mm iar la 15 zile 15mm. La început puietul se hr ănește
cu zooplancton de talie mic ă, apoi începe s ă consume forme marii zooplanctonice,
iar dup ă 10 zile devine r ăpitor consumând puietul mai mic al altor specii.
Creșterea știucii este rentabil ă numai pân ă la o anumit ă vârst ă,
dezvoltându-se repede pân ă la vârsta de 5ani, perioad ă dup ă care cre șterea este
mai înceat ă, iar carnea î și pierde din calit ăți. În hele șteele de cre ștere împreun ă cu
crapul nu se ține mai mult de 1-3 ani deoarece dup ă aceast ă vârst ă ea devine prea
mare fa ță de ceilal ți pești pe care îi poate consuma în totalitate.
Deși este un r ăpitor foarte lacom, știuca aduce anumite avantaje în
creșterea cu ciprinidele, avantaje concretizate în cre șterea raoid ă care permite
realizarea unui venit în plus prin transformare în carne de calitate a pe ștelui
sălbatic, m ărunt și fără valoare economic ă. Prin distrugerea pe știlor de talie mic ă
se reduce concuren ța la hran ă din iazuri și hele ștee.
Știuca consum ă de regul ă pești bolnavi, debili de unde și denumirea de
peștele poli țist. Aplicând cre șterea știuci împreun ă cu crapul) știuca de un 1an,
crapul de 2-3 ani), produc ția celor dou ă specii se ridic ă cu 30-50kg/ha pentru crap
și 30-40kg/ha pentru știucă. Când iazurile sau hele șteele sunt invadate de cantit ăți
mari de pe ște mărunt, s ălbatic, produc ția de știucă de un an poate s ă fie de pân ă la
100-120 kg/ha, cu greutatea medie de 500-800g/exemplar.
Având în vedere c ă reproducerea natural ă a știucii este timpurie, separarea
pe sexe se face înc ă din toamn ă, avându-se în vedere ca și în hele șteele de parcare
să se asigure hran ă specific ă prin introducerea de pe ște m ărunt s ălbatic.
Reproducerea dirijat ă poate avea loc în hele șteele de reproducere a crapului care
în aceast ă perioad ă sunt libere.
Reproduc ătorii de știucă sunt îndep ărtați din hele șteele de reproducere în
prima zi dup ă depunerea produselor sexuale, iar puietul de știucă se mut ă din
heleșteele de reproducere în cele de cre ștere, dup ă 18-19 zile de la eclozare. În
heleșteele de reproducere se introduc de obicei dou ă femele și 10-14 masculi la o
temperatur ă a apei de 7-10șC, lansarea masculilor se face cu câteva zile mai
devreme. Icrele depuse au proprietatea de a se fixa pe vegeta ția uscat ă iar dup ă 2-
3 ore se dezlipesc și cad la fund.
Durata incuba ției este de 11-12 zile, iar absorb ția sacului vitelin are loc la
7-8 zile de la eclozare. Num ărul de puie ți care se ob ține variaz ă de la 4000-6000
pe familie de reproduc ători, puiet care dup ă 28 zile se populeaz ă în hele șteele de
creștere. În hele șteele de cre ștere în policultur ă cu ciprinidele pe ștele r ăpitor,
reprezentat de știucă se populeaz ă în propor ție de 10% din totalul exemplarelor
din formula de populare și de vârst ă mai mic ă. Știuca de 1 an cu ciprinidele de 2-3
ani.
Reproducerea artificial ă a știucii
Parcarea reproduc ătorilor și separarea pe sexe se face din toamn ă și
pescuirea lor pentru realizarea reproducerii artificiale se face chiar în ziua
respectiv ă. Pentru a stimula și accelera maturarea și ovula ția se procedeaz ă la
injectarea cu hipofiz ă de crap matur sexual (3-4 hipofize la 1kg pentru femele și
1-2 hipofize/kg la masculi).
După injectarea reproduc ătorilor, ace știa se parcheaz ă separat pe sexe și se
introduc în bazinele unde se matureaz ă fitofagii, iar la apari ția primelor semne se
recolteaz ă icrele și lapții prin masarea u șoară a abdomenului reproduc ătorilor.
Fecundarea artificial ă la știucă se face la fel ca la crap sau p ăstrăv,

79aplicându-se metoda uscat ă, evitând p ătrunderea apei și a mucusului. Icrele se
amestec ă cu sperma de 2-3 minute, dup ă care se adaug ă apa și se amestec ă mai
departe. În aceast ă perioad ă ele î și dubleaz ă volumul, sp ălarea dureaz ă 15-20
minute, schimbând apa, realizându-se în medie un procent de fecunditate de 80-
90%.
Incuba ția icrelor poate avea loc în incubatoare Zug-Weiss cu capacitatea
de 6-8l care pot incuba 1-1,5 kg icre. La început debitul apei este de 3-4 l/ minut
iar dup ă 24 de ore se m ărește debitul la 5-6l minut. De asemenea incuba ția se
poate realiza și pe rame de mutal flotabile care se introduc în bazine betonate cu
alimentare permanent ă cu ap ă ) Sta țiunea pentru Piscicultur ă Nucet). temperatura
optim ă de incuba ție este de 8-10ș C, dar și la 6-7ș C sau 11-13ș C procesul de
embriogenez ă se realizeaz ă normal, sub temperatura de 3șC apar leziuni de
membran ă a icrelor). Durata incuba ției este de 120 grade zile.
După eclozare larvele se populeaz ă în căzi speciale sau r ămân în bazinele
betonate. Larvele se hr ănesc cu vitelus pân ă la vârsta de 9-10 zile, la temperatura
de 9-10șC.
Trec la consumul organismelor zooplanctonice microscopice, perioad ă de
alimenta ție planctonic ă care dureaz ă 20-25 zile, dup ă care puietul trece la regim
de hran ă ihtiofag, consumând larvele altor specii de pe ști iar mai târziu puiet sau
pește de talie mic ă, putând consuma și larve de insecte chironomide.
Știuca nu se adapteaz ă la hr ănirea suplimentar ă, consum ă numai hran ă vie
la orice vârst ă.
Creșterea șalăului
Șalăul (Stizostedian lucioperca) se caracterizeaz ă printr-un corp de form ă
alungit ă, înălțimea maxim ă se cuprinde de cinci ori în lungimea total ă. are gura
terminal ă, larg ă ca la to ți răpitorii, înarmat ă cu numero și din ți. Falca superioar ă
este ceva mai lung ă decât cea inferioar ă. Șalăul are dou ă înot ătoare dorsale,
punctate, prima fiind format ă din radii tari spinoase. Corpul este acoperit cu solzi
mici ctenoizi.
Culoarea variaz ă foarte mult de la un mediu la altul. Șalăul este foarte
răspândit în apele din România, în Dun ăre, și bălțile acestei, în cursul inferior al
Prutului, Siretului, Oltului dar mai ales în lacurile cu fundul nisipos cum sunt
Razem, Mangalia, se mai g ăsește și în lacurile de șes Snagov. Este r ăspândit în
toată Europa central ă. Șalăul suport ă apele salmastre în limita a 12-15%0, dar nu
suport ă apele poluate chiar cu un grad redus de poluare. În general șalăul ajunge la
40-50 cm lungime, atingând rar 1m lungime și 14 kg în greutate.
Dezvoltarea se este cu 20% mai înceat ă decât cea a știucii, este mai pu țin
rapace decât ea, nu poate devora prada de dimensiuni mijlocii. Se hr ănește mai
ales cu ciprinide mici, cu diferite insecte, larve, viermi, molu ște, iar în prima
perioad ă de cre ștere este un consumator tipic de planton mai ales crustacee
inferioare.
Șalăul se reproduce din aprilie pân ă la începutul lunii mai, iar în anii
călduro și reproducerea are loc chiar la sfâr șitul lunii martie, când temperatura apei
atinge 12-14șC, câteodat ă și la o temperatur ă mai ridicat ă. La șalău icrele sunt de
culoare g ălbuie, mici având diametrul de 1-1,5 mm, iar num ărul de icre variaz ă
între 250.000-400.000, în medie 340.000. El se reproduce în ape cu o salinitate
până la 2,5-3%0, produsele sexuale sunt depuse la o adâncime de 0,5-1 m,
mărimea icrelor este de 1,20-1,40 mm.
La eclozare larvele m ăsoară circa 4-7mm, iar la 4-5 zile 7-8cm. Lacurile
preferate pentru depunerea icrelor sunt cele nisipoase și mai departe de mal. O
dată depuse ele se lipesc de r ădăcini, crengi, pietre, plante acvatice. Masculul

80păzește în mod activ cuibul cu icrele fecundate, în aceast ă perioad ă el nu se
hrănește, cu înot ătoarele pectorale formeaz ă un curent de ap ă care fere ște icrele de
depunerile mâloase. Durata incuba ției este de 110 grade zile.
Șalăul are un loc important în ciprinicultur ă, la formarea procentului de
10% r ăpitori, înlocuind știuca, datorit ă faptului c ă prezint ă unele avantaje. În
primul rând șalăul este mai pu țin lacom ca știuca având nevoie de cantit ăți mai
mici de hran ă pentru un spor de cre ștere de 1kg, al doilea avantaj ar fi acela c ă
șalăul are o carne mai gustoas ă și mai c ăutată pe pia ță.
Pentru cre șterea șalăului în amestec cu ciprinidele se prefer ă hele șteele cu
apă ceva mai limpede și fundul cel pu țin în parte nisipos. Popularea ecosistemelor
acvatice cu șalău se face prin aducerea de icre embrionate. pentru ob ținerea icrelor
embrionate se folosesc hele șteele de iernat care înainte de folosire li se asigur ă
următoarele lucr ări,, scurgerea apei, cur ățirea n ămolului depus pe timpul iernii,
acoperirea fundului cu un strat de nisip de grosimea a 4-5cm. dup ă executarea
acestor lucr ării bazinul se inund ă asigurându-i și un debit slab de ap ă.
Reproduc ătorii se introduc la mijlocul lunii martie, num ărul depinde de
suprafa ța hele șteului (la un hele șteu de 80m2 se introduc 45 reproduc ători, 20
femele și 25 de masculi, fiecare în greutate de 2,5-3,5 kg). Înainte de reproducere
masculul sap ă cu înot ătoarea caudal ă în nisip un cuib unde femelele vor depune
icrele sau în anumite locuri care se cunosc dup ă tulburarea apei.
Se introduc saltele de reproducere executate din nuiele și rădăcini de
plante acvatice sau se mai pot confec ționa din must ăți de r ădăcini de salcie (o
saltea are forma p ătrată cu latura de 80cm). Aceste saltele se fixeaz ă prin țăruși la
locurile de reproducere, iar locurile respective se fixeaz ă cu un corp plutito prin la
un col ț al saltelei.
Din când în când saltelele se controleaz ă, iar dup ă ce se constat ă că icrele
sunt depuse și fecundate sunt scoase și transportate pentru populare sau se
introduc la incuba ție în incubatoare de tip Nucet. pentru ob ținerea icrelor
embrionate de șalău s-au ob ținut rezultate bune prin folosire de juvelnice speciale
care au m ărimea de 1,5 ori 1m cu pere ții din plas ă de sârm ă. Ele se instaleaz ă la
adâncimi ale apei din hele ștee de 0,75-0,80 m, iar în fiecare juvelnic se introduce
o familie de șalău (o femel ă și doi masculi).
O cresc ătorie de șalău cuprinde:
Äbazine de iernat de suprafa ță 0,4-1,6 ha, adâncimea este variabil ă
de 1m, debitul de acumulare cuprins între 15-25 l/s.,
Äbazine pentru parcarea reproduc ătorilor timp de 2-3 zile, de
suprafa ță mică 15 x 4 x 1,2m, asigurate cu un debit de 25 l/s./ha.
Äheleștee de reproducere cu dimensiuni variabile 25 ori12ori7,5m,
cu fundul nisipos unde se lanseaz ă 25-30 femele și un num ăr egal de masculi sau
dublu (suprafa ța bazinului de reproducere 500-1000m2).
După fecundare, la 12 ore icrele se scot pentru a evita consumarea acestora
de c ătre reproduc ători. Saltelele cu icre embrionate sunt duse la locurile de
populare sau se introduc în incubatoare, a șa cum s-a mai men ționat. În hele șteele
unde se cresc ciprinidele, cuiburile cu icre embrionate se introduc în locuri mai
puțin adânci de circa 1m, la 1ha hele șteu se introduc circa 1000 de icre
embrionate.
În România durata perioadei de incuba ție este de 110 grade zile dac ă
temperatura este de 10șC incuba ția va fi de 11 zile, cu cât temperatura este mai
ridicat ă num ărul zilelor va fi mai ridicat ă. La eclozare puietul are 4-7mm și se
observ ă mai greu fiind transparent și numai dup ă 15 zile se observ ă mai bine, fiind
pigmentat în regiunea abdominal ă. Pân ă la vârsta de 9 zile larvele de șalău se
hrănesc cu fitoplancton, zooplancton pân ă la vârsta de 15-16 zile algele și

81ratiferele sunt consumate în propor ție mai redus ă, hrănindu-se cu cladocere și
nauplii, iar la 25-30 zile hrana este transformat ă.
În perioada larvar ă șalăul este prada mai multor specii de pe ști, chiar din
rândul unor ciprinide s ălbatice (caras, babu șcă). Mortalitatea puietului de șalău se
observ ă și la dispari ția sacului vitelin când acesta devine mai pu țin rezistent, mai
ales dac ă temperatura apei este mai ridicat ă. Din num ărul total de icre fecundate și
introduse în hele ștee sau în alte ecosisteme acvatice se ajunge le o supravie țuire de
15% pân ă la vârsta de puiet ob ținut în toamn ă în cazul asigur ării unor condi ții
optime de cre ștere.
Puietul se dezvolt ă în hele ștee pân ă în toamn ă paralel cu ciprinidele în
vara a doua a ajungând pân ă la o greutate de 300g și o lungime de 25-30 cm, iar
produc ția de șalău, este de circa 80-120kg/ha ca produc ție suplimentar ă la cea dat ă
de ciprinide. În perioada de var ă, șalăul se hr ănește activ cu crustacee inferioare,
larve de efemeride și pește sălbatic de talie mic ă venit în hele șteu odat ă cu apa de
alimentare.
Creșterea somnului
Somnul (Silurus glanis) este caracterizat prin lipsa solzilor, înot ătoarea
anală lung ă și un num ăr de minim 70 de radii, înot ătoarea dorsal ă are minim 5
radii. La somn capul și gura sunt mari având dou ă must ăți mari, sub buza
i nferi oar ă s e afl ă al te 4 m ust ăți m ai scurte și m ai sub ți ri . Gura este î n arm at ă cu
dinți mici caracteristici pentru to ți peștii răpitori, falca de jos este ceva mai lung ă
decât cea de sus. Somnul are ochii foarte mici, forma corpului nu este aceia și pe
toată lungimea, aproape cilindric, spre cap devine din ce în ce mai sub țire și
comprimat lateral. Partea dorsal ă este cenu șie-închis ă, bătând în m ăsliniu, laturile
de asemenea de culoare cenu șie sunt pres ărate cu pete marmorate, iar abdomenul
este alb b ătând câteodat ă în gălbui.
Ori gi nar di n b azi nel e M ări i Negre, A zov , A ral , î n Rom âni a se g ăsește în
albia Dun ării, în lacurile interioare, în râurile de șes. Este remarcat ă puterea de
adaptare a somnului la diferite ape, prefer ă însă apele curg ătoare mari unde poate
ajunge pân ă la 5m și 30 kg greutate, are o carne foarte gustoas ă și foarte apreciat ă
de consumatori.
În prima perioad ă de dezvoltare puietul (somotei) se hr ănește cu plancton,
larve de insecte, viermi, apoi hrana preferat ă este format ă din diferite specii de
pești dar m ănânc ă și alte vie țuitoare acvatice mici, p ăsări de ap ă, broa ște,
mormoloci.
Reproducerea are loc de la sfâr șitul lunii aprilie pân ă la începutul lunii mai
când apa ajunge la 20șC. În epoca de reproducere masculul și femele se țin
perechi, maturitatea sexual ă este atins ă la vârsta de 4 ani. Icrele au o culoare
gălbuie sunt lipicioase depuse pe stuf, must ăți de salcie, plante acvatice submerse.
N um ărul d e i c re d e p u s e se ri di c ă l a m i l i oan e ) l a 1 k g g re u ta te l a o f em el ă r e v i n
20000-240000 icre), acestea au diametrul de 2-2,5mm.
La o temperatur ă de 24șC durata de incuba ție este de 3zile. Dup ă
depunerea icrelor și fecundarea acestora, femela p ărăsește locul de reproducere,
masculul r ămânând s ă păzeasc ă icrele și mai târziu puietul împotriva pr ădătorilor.
Somnul poate fi crescut separat, sau pentru completarea procentului de
10% al speciilor r ăpitoare crescute împreun ă cu crapul.
Pentru cre șterea somnului de o var ă este nevoie de bazine pentru parcarea
reproduc ătorilor în suprafa ță de 300-400m2, adâncimea medie de 2-2,5m și un
debit permanent de ap ă de 5-7l/sec. Aici reproduc ătorii sunt introdu și din toamn ă
sau înainte de reproducere și se hr ănesc cu pe ști fără valoare economic ă
Hele șteele de reproducere

82Au o suprafa ță de 200-700 m2 și o adâncime maxim ă de 1,2m. Aici se
introduc saltele de reproducere și 1-2 perechi de reproduc ători, la o temperatur ă a
apei de 17-18șC. Masculul se deosebe ște de femel ă prin faptul c ă are orificiul
genital mai alungit și mai ascu țit în compara ție cu femela la care orificiul are
forma mai oval ă, de asemeni volumul abdomenului la femel ă poate servi ca
metod ă de recunoa ștere.
Bazinele de incuba ție
Au suprafa ța relativ mic ă ele putând m ăsura 3x3x0,50m și sunt alimentate
cu un curent de ap ă de 5-6 l/minut. Dup ă reproducere l o temperatur ă a apei de
24șC incuba ția dureaz ă 3 zile, iar sacul vitelin se absoarbe în 8 zile, hr ănirea
începând la 12 zile. De la o femel ă se pot recolta 20000-100000 pui de somn.
Hele șteele de predezvoltare, bogate în plancton sunt în suprafa ță de câteva
sute de m2 și se populeaz ă cu 10-15 pui/m2, unde sunt ținuți trei s ăptămâni având
o dimensiune de 5-7 cm și 25g exemplar iar procentul de supravie țuire este de 30-
50%.
Hele șteele de prim ă creștere sunt destinate pentru producerea puietului de
o var ă, au suprafe țe relativ mici ) 1000-2000 m2, se populeaz ă 10-15 pui de 21-30
z i l e l a m2, în condi ții de hr ănire suplimentar ă cu carne de broa ște, de șeuri de
carne, pe ști fără valoare economic ă în stare proasp ătă, distribuirea hranei se face
d e m a i m u t e o r i p e z i l a s f â r și t u l p e r i o a d e d e c r e șt e r e p u i e t u l d e s o m o n a r e o
lungime de 20-30 cm și o greutate de 200-500g. În vara 1 puietul de somon se
poate cre ște cu ciprinide în vara 2 sau 3, la fel se procedeaz ă la cre șterea în vara a-
3-a când ciprinidele trebuie ă fie remon ți sau reproduc ători. Procentul de populare
la somn variaz ă da la 8 la 10%. În vara a2a somnul ajunge la dimensiuni de 35-
40% și greutatea de 800-1000g /exemplar, iar în vara a-3-a la 45-60 cm lungime și
2,5-4kg/exemplar greutate.
Creșterea anghilei
Anghila ) Anquilla anquilla) se prinde rar în Dun ăre, Timi ș, Marea
Neagr ă. În SUA tr ăiește anquilla rostrat ă iar în Japonia Anquilla japonica. Are
corpul alungit ca de șarpe ,de form ă cilindric ă în partea anterioar ă și puțin
comprimat în regiunea cozii. Înot ătoarele neperechi sunt concrescute formând una
singur ă iar înot ătoarele ventrale lipsesc. corpul poate atinge o lungime de 0,5-1m,
iar în mod excep țional poate dep ăși 1m.
Este un pe ște migrator clasic, c ălătoriile anghilei fiind unice în felul lor.
Crește în râurile Europei pân ă la vârsta de 6-9 ani, când migreaz ă, pentru
reproducere în oceanul Atlantic între Insulele Bermude și Insulele Bahamas în
regiunea M ării Sargaselor la o distan ță de circa 8000 km. Dup ă reproducere
adulții mor iar larvele care nu seam ănă cu p ărinții având aspectul de frunz ă de
leandru se ridic ă la suprafa ța apei și pornesc pe acela și drum ca cel al p ărinților
spre râurile Europei. Pân ă la gurile râurilor î și schimb ă înfățișarea începând s ă
semene cu anghila adult ă, culoarea fiind mai închis ă.
Are o carne foarte gustoas ă apreciat ă în special în stare afumat ă. Anghila
se hr ănește cu pe ști de talie mic ă, broa ște, crustacee, molu ște și icrele altor specii
de pe ști.
Acvacultura acestei specii de pe ște const ă în repopularea apelor naturale
pe de o parte și pe de alt ă parte cre șterea ei intensiv ă sau superintensiv ă.
Repopularea lacurilor naturale din Europa cu aceast ă specie se face în mod curent
în Irlanda, Ungaria (lacul Balaton) în care sa ob ținut pe baza acestei specii nu plus
de produc ție de 20kg/ha. În fostele țari ale URSS se import ă anual cantit ăți mari
de puiet de anghil ă de m ărime 6cm și greutate de 0,3g, puiet care se pescuie ște de
regul ă din râurile Fran ței.

83În România aceast ă specie a prezentat interes mai ales pentru popularea
lacului Razem și a unor zone piscicole din Delta Dun ării, activitatea nu sa
concretizat îns ă cu rezultate concludente.
Anghila suport ă foarte bine transportul f ără apă dar în atmosfer ă umed ă. În
acest scop sunt folosite l ădițe de plastic de m ărime 60ori60ori40cm, în care se
introduc circa 5kg puiet, iar pe distan țe mai mari se folosesc l ăzi de scândur ă în
mărime de 85ori44ori42cm care sunt prev ăzute cu 9 rame, unde se introduce
puietul, dou ă cutii ci ghea ță iar la partea inferioar ă a lăzii se afl ă un vas unde se
scurge apa care provine de la topirea ghe ții și mucusul de pe puiet. În asemenea
condi ții puietul rezist ă la transport 35 ore.
Anghila prezint ă interes ca specie suplimentar ă pentru hele șteele de
creștere în policultur ă a ciprinidelor putând aduce un spor de produc ție de 30-
40kg ha.
Creșterea anghilei se face în sistem intensiv în Germania, fiind hr ănită
suplimentar cu furaje granulate, ra ția zilnic ă fiind calculat ă la 10% din greutatea
peștelui care se cre ște, realizându-se dup ă aceast ă tehnologie 500-700kg la
100m2. Cre șterea intensiv ă a anghilei se mai practic ă și în țările Asiatice în
special Japonia, unde produc ția poate atinge pân ă la 20000 t anual, din care 90%
se realizeaz ă în hele ștee.
În Japonia și Taiwan s-a reu șit pentru prima dat ă reproducerea artificial ă a
anghilei, folosind pentru stimularea matur ării și ovula ției hormoni generatori și
extract hipofizar de la p ăstrăvul curcubeu. Aceast ă combina ție de hormoni s-a
injectat la femele de 7-8 ani, în lungime de 75-85cm și o greutate de 1000-1200g
exemplar. bazinele folosite pentru cre șterea puietului de anghil ă sunt de 100-
300m2 iar mai târziu de 1000-2000m2 având o adâncime de numai 40cm și un
debit de ap ă permanent. La început puietul se hr ănește cu viermi tubifex, apoi cu
pește marin sau oceanic, iar în ultima parte cu hran ă granulat ă. Pentru producerea
anghilei destinat ă consumului puietul se mut ă în bazine mai mari de 5000-
10000m2 având o adâncime de 1,5-1,8m și debit redus de ap ă. Bazinele se
populeaz ă cu 20-40 exemplare cu greutatea de 10-20g, iar produc ția care se poate
obține la m2 poate fi de 1,2-2kg.
Rezultate bune la cre șterea anghilei s-au mai ob ținut în Germania prin
folosirea apei calde la o temperatur ă de 230C f ără ca aceasta s ă varieze. În astfel
de condi ții puietul de anghil ă ajunge la 6 luni la 120g, iar la 12 luni la 275-300g.
Creșterea speciei Polyodon spathula
Polyodon spathula, face parte din familia Polyodontide, este un sturion de
apă dulce originar din America de Nord. Arealul natural al speciei este reprezentat
de bazinele hidrografice ale fluviilor Mississipi și Missouri, din zona marilor
lacuri pân ă în Florida. este un pe ște de talie mare atingând 1,5-2m lungime și 50-
70 de kg greutate în mediul natural. Specia prezint ă două caracteristici importante:
este un pe ște planctonofag, filtrator hrana preferat ă fiind zooplanctonul și are un
ritm de cre ștere foarte rapid; în condi ții optime poate atinge greutatea de 1kg la
vârsta de o var ă, 2-3 kg la vârsta de dou ă veri, respectiv 3-4kg la vârsta de trei
veri.
Cele dou ă particularit ăți biologice mai sus men ționate la care se adaug ă
calitatea c ărnii și a icrelor ) caviar) au f ăcut ca specia s ă intre în aten ția
acvacultorilor din întreaga lume.
Specia a fost importat ă în fosta URSS în anul 1974 și sa realizat
reproducerea artificial ă în anul 1985 fiind folosi ți pentru prima dat ă reproduc ători
crescu ți în hele ștee. În ultimii 10 ani s-a încercat introducerea speciei în
acvacultura din China, Germania, Ungaria, Japonia.

84În România de și preocup ările pentru introducerea și aclimatizarea speciei
au fost începute înc ă din anul 1985, s-a reu șit aducerea primului lot de larve în
anul1992la S.C.D.P. Nucet pentru ca în perioada 1992-1998 s-a importat la
aceast ă unitate între 2000-10000 larve pe an. În perioada men ționat ă s-au f ăcut
cercet ări privind cre șterea speciei la diferite vârste în condi ții de hele șteu,
dezvoltarea gonadelor li hr ănirea la diferite vârste, comportamentul și ritmul de
creștere al speciei la diferite variante de policultur ă. În prezent S.C.D.P. Nucet
deține cele mai mari loturi de Polyodon spathula din Europa, iar în prim ăvara
anului 1992 s-a realizat pentru prima dat ă cu rezultate deosebite reproducerea
artificial ă a acestei specii.
Introducerea speciei în acvacultura din România va avea un impact cel
puțin egal cu cel al introducerii ciprinidelor asiatice în anii 1960-1970, fiind o
șansă reală de relansare a sectorului piscicol din România, actualmente în declin.
Specia ofer ă posibilitatea de a se ob ține cu cheltuieli minime și fără modificarea
substan țială a tehnologiilor curente a unei produc ții superioare cantitativ și
calitativ )500hg pe ha carne de sturion. Specia mai poate fi crescut ă și în lacurile
de acumulare, pentru produc ția de carne și de caviar.
Pe lâng ă avantajele economice evidente, extinderea în produc ție a speciei
Polyodon spathula va avea un impact semnificativ și asupra protej ării și
conserv ării sturionilor autohtoni. Fiecare kg de carne sau caviar de Polzodon
spathula produs în acvacultur ă va aduce o reducere a presiunii pescuitului
industrial, mai ales a braconajului asupra sturionilor din Dun ăre.
Produc ția de carne produse secundare și subproduse
Managementul integr ării pește-păsări
Creșterea ra țelor în exploata țiile piscicole are mare importan ță pentru
ridicarea venitului și exploatarea complex ă și complet ă a acestor ape. Aceast ă
cultur ă mixt ă are de asemenea importan ță și pentru apele naturale: lacuri, b ălți,
râuri care au un curent domol și o flor ă acvatic ă abundent ă.
În, cresc ătoriile piscicole pentru ciprinide, cu mai mute categorii de
heleștee, ra țele sunt crescute numai în hele șteele unde se cre ște pe ște de vara a 3a
(destinat consumului) sau în hele șteele de cre ștere a remon ților și
reproduc ătorilor.
Dezvoltarea în exces a vegeta ției acvatice are un rol negativ în exploatarea
piscicol ă, deoarece prin descompunere și căderea la fund se diminueaz ă
considerabil con ținutul în oxigen al apei și cre ște concentra ția substan țelor
organice.
Vegeta ția are efecte negative și în perioada de vegeta ție prin umbrirea apei
și reducerea volumului de ap ă, creând efecte negative în cre șterea și dezvoltarea
peștelui.
În exploat ările piscicole se g ăsesc un num ăr foarte mare de d ăunători ai
peștilor ca : broa ște, mormoloci, diverse coleoptere de ap ă, care fac concuren ță la
hrana pe ștelui mâncând icrele și larvele de pe ște, iar unele animale de ap ă pot
ataca chiar și peștele adult. S-a observat c ă rațele în afar ă de o parte a vegeta ției
acvatice )mai ales linti ță poate consuma și unii din d ăunătorii pe știlor mai sus
aminti ți.
În general, distrugerea vegeta ției acvatice d ăunătoare se realizeaz ă de
obicei pe cale mecanic ă, chimic ă și biologic ă, dar aceste lucr ări necesit ă cheltuieli
destul de mari și uneori sunt greu de executat. experien țele și studiile efectuate au
putut demonstra c ă aceast ă vegeta ție dăunătoare poate fi treptat redus ă prin
creșterea ra țelor.

85În afar ă de avantajele men ționate, cre șterea ra țelor duce la îngr ășarea
bazinelor acvatice cu excrementele lor care con țin fosfor și calciu substan țe
indispensabile dezvolt ării hranei naturale. În medie excrementele de ra ță conțin pe
lângă apă, materii organice , azot, acid fosforic, potasiu, calciu, magneziu.
Sărurile minerale care provin de la excremente sunt asimilate în primul rând de
fitoplancton, apoi prin consumul acestora de c ătre zooplancton, consumat la
rândul lui de larvele și puietul de pe ște, participând astfel la circuitul materiei în
apă. În bazinul acvatic unde se cresc ra țele prin fertilizarea direct ă a hele șteului
are dou ă avantaje: în primul rând nu sunt pierderi de îngr ășământ și în al doilea
rând fertilizarea direct ă și omogen ă a hele șteului stimuleaz ă creșterea pe ștelui
ducând la m ărirea produc ției acestuia.
Calitatea și cantitatea excrementelor de ra ță sunt dependente de specie,
hrana administrat ă și de managementul cre șterii, condi ționat de condi țiile
climatice. Rata de populare cu ra țe este în general de 300-500 ra țe la hectar,
fiecare ra ță producând aproape 6kg de excremente pe o perioad ă de 36 de zile.
Hrana ra țelor este pe deplin utilizat ă în ciclul de cre ștere pe ște-rață. Rațele
pierd 10-20% din hrana lor, cantitate care poate fi consumat ă direct de c ătre pe ști.
Integrarea pe ște-rațe promoveaz ă reciclarea nutrien ților în ecosistemele bazinului
acvatic. În c ăutarea de hran ă bentonic ă (hran ă de fund), ra ța mobilizeaz ă fundul
heleșteului eliberând nutrien ții elibera ți în humus; de asemenea în hele șteu ra țele
joacă și rol de aerare.
În cadrul unui experiment de cre ștere integrat ă pește-rață, efectuat în dou ă
heleștee al ăturate populate dup ă cum urmeaz ă:
În primul hele șteu în suprafa ță de 1 ha s-a populat cantitatea de 2207 kg
pește vara a 2a și 1900 de ra țe ouătoare.
În al doilea hele șteu de aceia și suprafa ță s-a populat numai pe ște în
cantitate de 2185 kg (speciile, m ărimile pe știlor, vârsta acestora și furajele
administrate au fost identice în ambele hele ștee) s-au ob ținut urm ătoarele
rezultate:
În hele șteul cu ra țe fără a fi vorba de economisirea a 300 t îngr ășăminte s-a
realizat o produc ție de pe ște mai mare cu circa 17% fa ță de hele șteul cu ra țe.
Perioada medie de cre ștere a ra țelor a fost de 10 luni, iar prin cre șterea unei ra țe
produc ția de pe ște a crescut cu 2-2,5 kg. Un alt avantaj ar fi acela c ă fiecare ra ță a
produs 200 de ou ă pe an.
La cre șterea ra țelor pentru carne rezult ă un venit destul de mare,
obținându-se pân ă la 300kg de ra țe la ha, din care circa 90-120 kg se datoresc
numai hranei naturale pe care ra țele o g ăsesc în hele șteu f ără a face concuren ță
peștelui.
Managementul integr ării pe ște- porci
Creșterea pe știlor combinat ă cu cea a porcilor este un model tradi țional în
china și care tinde s ă devin ă și să fie integrat în modelul pe ște – șeptel în
agricultur ă, care este un ecosistem complet artificial.
Combinând cre șterea porcilor cu cea a ra țelor și a pe ștelui se m ărește
eficien ța atât cea social ă cât și cea ecologic ă. Resturile de mâncare de la ra țe,
plantele acvatice, produsele și deșeurile din agricultur ă pot fi folosite frecvent ca
hrană pentru porci, în timp ce excrementele de la porci pot fi folosite ca
îngrășământ organic în hele șteele de cre ștere a pe ștelui.
Pentru a utiliza efectiv îngr ășământul de porci metoda de aplicare trebuie
să fie bine pus ă la punct. Dup ă diluare îngr ășământul de porci poate fi împr ăștiat
de-a lungul digurilor hele șteelor, manual folosindu-se o barc ă mic ă. Într-un
heleșteu mai mare folosirea unei b ărci și a unui dispozitiv de împr ăștiere

86mecanizat ă, faciliteaz ă administrarea îngr ășământului lichid dintr-un bazin de
sedimentare care poate fi împr ăștiat printr-o conduct ă pe toat ă suprafa ța
heleșteului, conducta având prev ăzută la cap ătul dinspre hele șteu o duz ă care
poate s ă distribuie în medie 200l/ minut îngr ășământ lichid. Conducta trebuie s ă
fie fixat ă la 0,5 m deasupra apei, iar duzele pot servi ca aerator prin împr ăștierea
apei, atunci când con ținutul de oxigen al acesteia este sc ăzut. În sistemul de
integrare pe ști-porci, calitatea apei trebuie s ă fie monitorizat ă în permanen ță.
Num ărul de porci crescu ți pe unitatea de suprafa ță într-o ferm ă piscicol ă
variaz ă de la 15 la 75, num ărul exact depinzând de cantitatea de îngr ășăminte care
se cere pentru men ținerea unei rezerve suficiente de hran ă pentru pe ște. Num ărul
de porci este calculat prin experien țe de produc ție în corela ție cu condi țiile
specifice din ecosistemul respectiv. Capacitatea unui hele șteul de a accepta
îngrășămintele de porci depinde de tehnicile de aplicare și de natura îngr ășării.
dacă se aplic ă îngr ășămintele de porci rata de administrare este de 1500-
2010kg/ha; dac ă se aplic ă îngr ășământ proasp ăt de porci amestecat cu ap ă de
heleșteu și împr ăștiat pe toat ă suprafa ța hele șteului, rata de administrare zilnic ă
este de 60-600kg/ha. Eficien ța produc ției rezultate în urma integr ării pe ște-porci
depinde de deplina utilizare a organismelor hran ă) de c ătre pe ști crescu ți în
heleștee, în care s-a utilizat îngr ășământul de porci. Folosirea ira țional ă și
necontrolat ă a îngr ășământului de porci poate produce o înflorire puternic ă a apei
cu alge verzi, care determin ă înrăutățirea condi țiilor de via ță pentru popula ția
piscicol ă.
Hele șteele îngr ășate cu îngr ășăminte de porci trebuie s ă fie populate cu
specii filtratoare- ciprinide asiatice, Sânger și Novac. Dac ă temperatura apei este
mai mare de 220C, sângerul și novacul pot consuma o mare cantitate de plancton
în unitatea de timp. Într-un astfel de hele șteu trebuie s ă fie introduse și exemplare
de cosa ș pentru controlul vegeta ției submerse. Într-o monocultur ă de crap,
îngrășământul de porci poate fi convertit în 1,2-1,5kg de pe ște, iar în policultur ă
crap și fitoplanctonofagi, cu ponderea crapului de 50%; 50kg îngr ășământ de
porci se pot convertii în 1,75-2kg pe ște. Într-o policultur ă cu sângerul specie
dominant ă, 50kg îngr ășăminte de porci se pot converti în 3kg pe ște. Într-o
policultur ă cu sângerul și novacul, specii dominante, produc ția de pe ște poate s ă
ajung ă la 2250-3000kg/ha.
Integrarea pe ște-porci poate reduce costurile de produc ție, profitul în urma
creșterii porcilor poate fi semnificativ, deoarece resturile de la porci pot înlocui
furajele artificiale și fertilizan ții anorganici care pot reprezenta 50-60% din pre țul
de cost al pe ștelui.
Managementul integr ării pe ște-vaci
Piscicultura pe baza îngr ășămintelor de vac ă se practic ă de mult timp în
China și în mute țări din Europa printre care și România. Acest tip de integrare
reduce necesitatea de a achizi ționa fertilizante și furaje de la alte surse, sporind
veniturile exploata țiilor piscicole. Mai mult îngr ășămintele de vac ă pot fi
dispersate manual economisind energie și carburan ți îmbun ătățind și condi țiile de
mediu.
Dacă la cre șterea pe ștelui sunt folosite îngr ășăminte de vaci și resturile de
furaje din hrana acestora, produc ția net ă de pe ște poate dep ăși 3000kg ha, din care
10% poate fi reprezentat ă din pe ști erbivori și 90% pe ști filtratori și omnivori.
Fiecare vac ă poate asigura îngr ășământ pentru 0,13-0,15 ha de hele șteu, frecven ța
îngrășărilor depinzând de conversia îngr ășământului de vac ă care se schimb ă în
funcție de sezon și de fluctua ția organismelor hr ănitoare din hele șteu.
Administrarea îngr ășământului de vac ă se face diferen țiat în func ție de

87sezon. La sfâr șitul iernii și începutul prim ăverii având suficient îngr ășământ de
vacă, acesta se administreaz ă în cantit ăți mari la intervale de 5-7 zile. toamna și
prim ăvara administrarea se face o dat ă la 3 zile, iar vara în cantit ăți mai mici,
aproape zilnic, dozele administrate modificându-se în func ție de vreme, culoarea
apei, con ținutul în substan ță organic ă al acestuia, varia ția con ținutului de oxigen și
nu în ultimul rând de sporul de cre ștere ala pe ștelui.
Fecalele și urina de vac ă sunt benefice la cre șterea pe știlor filtratori și
omnivori, sângerul și novacul fiind speciile dominante iar ca specii secundare se
folose ște crapul, carasul și cosa șul.
În urma integr ării pe ște-vaci rezult ă ca produse laptele și peștele, precum
și derivatele laptelui care sporesc veniturile și reduc cheltuielile și consumul de
energie, m ărindu-se și capacitatea de ocupare a for ței de munc ă. Fiecare vac ă
poate produce prin îngr ășămintele și resturile de furaje un surplus de 500 kg pe ște.
Managementul integr ării pe ștelui cu culturile agricole
Integrarea pe ștelui cu culturile agricole este cea mai veche form ă de
integrare a cre șterii pe ștelui în China. Cre șterea pe ștelui și cultivarea suprafe țelor
agricole pot fi combinate astfel încât excesul de n ămol din hele șteu s ă fie folosit
ca îngr ășământ pentru suprafa ța agricol ă, iar recolte s ă fie folosite într-o anumit ă
măsură ca hran ă pentru pe ști.
Managementul integr ării pe ște-culturi agricole are ca principal obiectiv
asigurarea necesarului de hran ă pentru cre șterea pe ștelui și se poate realiza prin :
Äpracticarea integr ării pe ște-culturi agricole prin formarea și
funcționarea la malul hele șteului ca teren agricol. Pân ă la data inund ării
heleșteului malul este folosit ca teren arabil, pe suprafa ță astfel determinat ă dar și
pe suprafe țele izolate din apropierea malului, se pot cultiva plante folositoare în
creșterea pe ștelui. Este necesar și practic s ă se integreze cre șterea pe ștelui cu
producerea de recolte agricole pentru o deplin ă utilizare a malului hele șteului pân ă
la data inund ării acestuia, astfel încât s ă poat ă fi ob ținută o anumit ă recolt ă ce
poate fi folosit ă ca furaj pentru pe ște;
Äintegrarea pe ște-culturi terestre, o parte sau chiar întreag ă,
cantitatea de plante cultivate pe terenuri arabile sau pe o por țiune mic ă de taluzuri
se folose ște ca nutre ț verde pentru pe ști sau ca fertilizant pentru hele șteu. Acest
procedeu este cel mai popular model de integrare pe ște-cultur ă agricol ă.
Se pot cultiva plante bogate în nutrien ți, rezistente la boli și dăunători, u șor
de cultivat și cu r ădăcinile bine dezvoltate care s ă protejeze taluzul (plante
leguminoase), care se utilizeaz ă ca furaje și îngr ășământ verde. Se pot cultiva o
serie de cereale ca: orzul, grâul, porumbul, orezul, ov ăzul, soia ale c ăror produse
finale constituie componentele principale ale producerii furajelor combinate (când
se cultiv ă pe suprafe țele al ăturate hele șteelor și realizeaz ă întreg ciclul vegetativ),
sau folosite ca recolte tinere și atunci se pot folosi în hrana pe știlor erbivori
(cosa șul), când sunt cultivate în zona malului sau pe taluz.
Dintre condi țiile de mediu varia țiile sezoniere ale temperaturii apei, a
oxigenului din ap ă sunt factori de mediu care trebuiesc monitoriza ți astfel încât
producerea de nutre țuri verzi sau alte plante folosite ca furaje s ă fie corelate cu
perioada de hr ănire a pe știlor.
În mai multe ferme piscicole principala surs ă de furaje și îngr ășăminte o
reprezint ă nutre țul verde, de aceea popularea hele șteelor trebuie s ă aibă ca specie
dominant ă cosa șul (50-60%), sângerul și novacul (20-30%), iar diferen ța peștii
omnivori.
Creșterea racilor
O resurs ă de protein ă animal ă a apelor noastre este și producerea de raci a

88apelor mai ales stagnante (b ălțile, lunca și Delta Dun ării).
Potamobiul fluviatilis- racul nobil, r ăspândit aproape în întreaga țară, mai
puțin în regiunea de munte;
Potamobius leptodactulus- racul de balt ă cu aria de r ăspândire Delta
Dunării și regiunea Deltei;
Potamobius torrentium- racul de stânc ă sau racul de munte.
Racul se cre ște secundar în exploata țiile piscicole, fiind c ăutat pentru
c o n s u m u l i n t e r n , d a r m a i a l e s p e n t r u e x p o r t , s u b f o r m ă v i e , c o z i d e r a c i s a u
conserve. ritmul de cre ștere este urm ătorul de la eclozare: 0,9-1,1cm; 1,5cm la 10
zile;4,5 cm la 1an; 18cm și circa 44-45g la 8ani.
Încerc ările de reproducere artificial ă a racului s-au soldat f ără rezultate,
singura interven ție a omului se poate face la popul ări în perioada de pui și în faza
de adult.
Popularea la faza de pui se execut ă la câteva zile dup ă fecundarea ou ălor
când femelele sunt transportate și lansate în mediul apropiat de unde au fost luate,
iar dup ă eclozare puilor femelele sunt îndep ărtate.
Repopularea apelor naturale cu raci se face u șor dac ă avem în vedere
rezisten ța acestora la transport; racii nu se arunc ă în ap ă, ci se las ă pe marginea
bazinului, deoarece rezervele de aer de sub carapace ) folosite de raci pe timpul
transportului), urmeaz ă a fi înlocuite de ap ă. Racii se g ăsesc de obicei în zonele cu
apă curat ă.
Ținându-se seam ă de m ărimea exemplarelor și de ritmul de dezvoltare se
recomand ă pentru popul ările artificiale numai racul mobil, cu raportul între sexe
de un mascul la dou ă femele. Furajarea artificial ă a racilor în unit ățile de cre ștere
nu este recomandabil ă decât prim ăvara, la ie șirea de la iernat folosind ca furaje
resturi de la abator și porumb uruit. În valorificarea racilor cele mai mari
probleme apar la recoltarea, p ăstrarea și transportul lor.
Pescuirea începe prim ăvara dup ă ce ace știa p ărăsesc locurile unde au
iernat în c ăutare de hran ă; ca unele pentru raci se folose ște co șuri speciale, sacul
cursă de raci, greble, sfori cu nade, vâr șe pentru raci. Exemplarelor pescuite
trebuie s ă li se asigure condi ții de p ăstrare optime, ap ă dine oxigenat ă, posibilit ăți
de mi șcare. La locurile de desfacere racii se p ăstreaz ă în bune condi ții în bazine
betonate cu adâncimea de 0,20-0,30m, în perioada de p ăstrare se recomand ă
hrănirea artificial ă cu 1,7-2kg porumb m ăcinat sub form ă de uruial ă. Se mai pot
folosi ca hran ă rămășiț e de la abator, sânge, carne de cal. toate acestea se pot
administra numai dup ă ce au fost fierte în prealabil. Hr ănirea racilor se face
periodic la câteva zile în func ție de temperatura apei.
Transportul racilor de la locul de recoltare la locul de desfacere se bazeaz ă
pe proprietatea acestora de a putea tr ăi câtva timp în aer, de la 120-160 de ore.
Tehnica producerii hranei vii pentru pe ști
Producerea hranei vii pentru pe ști are o mare importan ță în special pentru
salmonicultur ă și sturionicultur ă de asemenea nu trebuie neglijat ă nici cre șterea în
sistem superintensiv a ciprinidelor.
Creșterea crustaceului Daphnia
Organismele care servesc drept hran ă pentru pe ști au nevoie de o ap ă
stătătoare cu temperatura minim ă de 100C, dar mai ales de microorganismele
reprezentate prin infuzorii, bacterii și alge. Aceste microorganisme au nevoie la
rândul lor pentru a se dezvolta de materii organice intrate în putrefac ție. Pe timp
călduros și pe lumin ă microorganismele se dezvolt ă mai bine decât pe timp rece ăi
închis. Nu toate bacteriile sunt la fel de utile pentru hr ănirea speciei Daphnia
magna și a altor crustacei inferiori. Petru dezvoltarea și creșterea speciei Daphnia

89magna este necesar s ă se asigure hrana format ă din bacterii și alge, prezen ța
numai a unui tip de hran ă nu este suficient ă pentru cre șterea lor. În cultura algelor
nu trebuie folosite îngr ășăminte organice, deoarece prezen ța lor determin ă
dezvoltarea altor alge în detrimentul celor care constituie hrana preferat ă. Se
cunosc dou ă metode mai eficiente de producere a crustaceilor- dafniilor. Prima
metod ă a fost conceput ă de Briskinoi pentru nevoile cresc ătoriilor salmonicole, iar
a doua propus ă de M. Askerova, pentru unit ățile de cre ștere a sturionilor. Ambele
metode recomand ă folosirea unor bazine de ciment de 12m, 3-4m l ățime și 0,6-
0,7m în ălțime. La hrana dafniilor servesc bacteriile și algele care se dezvolt ă pe
baza îngr ășămintelor. Bazinele trebuie s ă fie impermeabile și complet viabile.
Înainte de începerea ciclului de cre ștere a dafniilor bazinele se spal ă și se inund ă
cu ap ă filtrat ă prin sit ă de moar ă în scopul de a re ține organismele care vin o dat ă
cu apa de alimentare. Dup ă inundare se introduc îngr ășăminte, iar dup ă 1-2 zile se
introduc reproduc ătorii de Dafnia de obicei 30-150g/m3ap ă. În bazinele de ciment
apa trebuie s ă aibă urm ătoarele caracteristici: temperatura 20-240C, con ținutul în
oxigen 6-7mg/l, pH-ul de 7,6-8. La temperatura de 18-200C, dezvoltarea dafniilor
are loc într-o perioad ă de 25-30 zile, iar la 23-250C numai 18-20 zile. Dup ă prima
metod ă bazinele sunt exploatate timp de 6luni f ără schimbarea apei. În prima zi se
poate introduce și drojdie furajer ă în cantitate de 16g/m3 de ap ă, iar zilele
următoare în cantitate de 16g/m3 de ap ă, iar zilele urm ătoare 8g/m3. Înainte de
introducere în bazin drojdia se f ărâmițează, se înmoaie, dup ă care se distribuie
uniform pe lâng ă pere ții bazinului. În caz de dezvoltare abundent ă a algelor când
apa devine de culoare verde se înceteaz ă pentru o perioad ă introducerea de
îngrășăminte și drojdie furajer ă; administrarea drojdiei se reia atunci când apa
devine limpede )8g/m3 drojdie furajer ă). Dac ă în bazin procentul de dafnii adulte
și tinere a atins 50%, iar temperatura este favorabil ă 20-240C, se poate recolta
zilnic din fiecare bazin 0,8-1kg de dafnii )30-35g/m3).
După metoda a doua, bazinele sunt exploatate f ără ca apa s ă fie schimbat ă
o perioad ă de 20-30 zile. Se folose ște drojdie furajer ă, azotatul de potasiu, sulfatul
de amoniu. Îngr ășămintele se introduc în bazin diluate în ap ă; dup ă 3-4 ore de la
introducerea îngr ășămintelor minerale se introduce drojdia furajer ă în cantitate de
20g/m3 sub form ă uscat ă sau diluat ă; apoi se introduc reproduc ătorii de dafnii.
După terminarea acestor lucr ări bazinele sunt îngr ășate periodic la fiecare 5 zile
cu drojdie furajer ă și săruri minerale la jum ătate din cantit ățile ini țiale ținând cont
de temperaturile apei, la intervalele men ționate la prima metod ă, se începe
recoltarea dafniilor, zilnic se pot recolta 35g dafnii la 1m3 de ap ă.
Creșterea crustaceului Artemia salina
Artemia salina este un crustaceu care tr ăiește în ape cu salinitate mai
ridicat ă, este pu țin preten țios fa ță de regimul de hran ă și de regimul biochimic al
apei. are o cre ștere rapid ă, este prolific și bine consumat de puietul de pe ște mai
ales de salmonide și sturioni.
Pentru cre șterea industrial ă a artemiei se pot folosi bazine de tipul celor de
la cre șterea dafniilor. Dup ă spălarea și dezinfectarea bazinelor se inund ă și se
introduce clorur ă de sodiu- sare de buc ătărie, în cantitate de 50kg/m3de ap ă. Sarea
este pus ă într-o cutie cu fund de sit ă și introdus ă la instala ția de alimentare a
bazinului la o adâncime de 15-20 cm pentru ca sarea s ă se dizolve imediat dup ă
aceasta se introduc ou ăle de artemia salina în cantitate de 30g/m3 ap ă astfel
pregătită: în bazin al ături de sare se mai introduc 10g p ământ de gr ădină, 1kg
sulfat de amoniu, 0,5 kg potasiu și alge.
Ouăle de Artemia se recolteaz ă toamna târziu din zona malului sau alte
lacuri. Recoltarea se face în l ăzi într-un strat de p ământ de 20cm și se p ăstreaz ă la

90rece.
Prim ăvara înainte de introducerea în bazin, ou ăle se trec printr-o sit ă de
1 0 m m ți a p o i d e 2 m m , p e n t r u a s e s e p a r a d e c o r p u r i l e s t r ăi n e , d u p ă a c e a s t ă
spălare în ap ă ouăle se introduc imediat în apa bazinului.
După 1-2 zile, la o temperatur ă de 8-100C, din ou ă eclozeaz ă larvele
nauplius, care dup ă 10-20 zile se transform ă în crustacei adul ți. Adul ții se
reproduc la o temperatur ă a apei de 10-250C, fiecare femel ă depune de fiecare
dată 60 de ou ă.
Pentru a determina reproducerea f ără întrerupere a artemiei se recomand ă
completarea concentra ției de sare, iar pentru dezvoltarea florei bacteriene și a
fitoplanctonului ca hran ă se folose ște drojdia furajer ă hidrolizat ă ) se dilueaz ă într-
o găleată timp de 2-3 ore 0,5kg drojdie furajer ă, dup ă care se distribuie uniform
pentru fiecare m3 de ap ă câte 20g drojdie. Aceast ă solu ție se introduce dup ă
eclozarea larvelor nauplius, la fiecare 5zile, iar când acestea ajung la maturitate la
câte 3 zile.
Recoltarea se face cu mincioage de sit ă deas ă având la cap ăt un vas în care
se adun ă; de aici se introduce într-o g ăleată cu ap ă normal ă, dup ă care se folose ște
la hr ănirea puietului de pe ște. Pescuitul artemiei se face la fiecare 2-3 zile,
recoltând total produc ția sau numai 2/3 din aceasta. În timpul perioadei de cre ștere
dintr-un bazin se pot ob ține 1,5kg artemia la 1m3. Pentru ob ținerea unei produc ții
constante trebuie men ținută o concentra ție de sare util ă, să nu scad ă concentra ția
oxigenului din ap ă sub 4-6mg/l, eliminarea surplusului de substan ță organic ă la
scăderea oxigenului la 2mg ad ăugând ap ă proasp ătă, mic șorând ra ția alimentar ă și
aerisind apa; temperatura apei nu trebuie s ă scad ă sub 18șC dar nici s ă nu
depășească 25șC.
La terminarea ciclului de cre ștere și recoltare bazinele nu se mai
alimenteaz ă cu ap ă, care se evapor ă treptat crescând concentra ția de sare. Ou ăle
vin la suprafa ță de unde se recolteaz ă cu u șurință, se usuc ă păstrându-se într-un
strat de 20cm p ământ în l ăzi depozitate în înc ăperi uscate pân ă în prim ăvara
următoare.
FACTORII LIMITATIVI AI PRODUC ȚIEI ȘI CONSIDERA ȚII
ECONOMICE
Circuitul materiei și energiei în ecosistemele acvatice amenajate pentru
acvacultur ă și piscicultur ă
Ecosistemul acvatic de tipul unit ăților amenajate, în primul rând hele șteul
și apoi iazul reprezint ă un biotop artificial în care viet ățile grupate în asocia ții
(biocenoze) sufer ă modific ări în func ție de dirijarea condi țiilor prin interven ția
specialistului în sensul pozitiv în scopul realiz ării unor produc ții superioare de
protein ă animal ă, reprezentat ă în primul rând de pe ște.
Biocenozele din ap ă, alc ătuite din vegeta ție, animalele și bacteriile se
c o n d i ți o n e a z ă r e c i p r o c . L i p s a u n o r a d i n t r e e l e e x e r c i t ă u n e f e c t d e l i m i t a r e a
produc ției de pe ște. Plantele acvatice furnizoare de oxigen sunt denumite
produc ători, animalele acvatice produc ătoare de bioxid de carbon, reprezint ă
consumatorii, iar bacteriile care descompun resturile organice sunt reduc ătorii.
Legătura între cele trei grupe de organisme este irealizabil ă fără energia solar ă,
orice manifestare a proceselor de via ță, inclusiv în bazinele acvatice necesit ă un
circuit energetic care se produce prin preluarea și utilizarea energiei din natur ă;
inclusiv manifest ările vitale ale organismelor acvatice (cre șterea, dezvoltarea,
hrănirea, reproducerea, etc.) presupun un consum și un circuit de energie.
Peștele reprezint ă produsul final al circuitului materiei și al energiei din

91mediul acvatic, sintetizatorul și cel care transform ă acest circuit într-o substan ță
care este util ă omului. de aici rezult ă că în acvacultur ă realizarea prin interven ția
specialistului este necesar ă cunoa șterea legilor care guverneaz ă circuitul materiei
și energiei din ap ă și a modului de transformare în carne de pe ște, interven ția
omului trebuie realizat ă în mod controlat, pozitiv și care trebuie s ă se concretizeze
prin produc ții mari la unitatea de suprafa ță și de calitatea superioar ă.
În bazinele de cre ștere a pe ștelui, produc ția, ca proces biologic, este
rezultatul a unor transform ări complexe.
Apa bazinului este str ăbătută de razele soarelui; algele care plutesc în masa
apei, folosesc energia solar ă, sărurile minerale și bioxidul de carbon producând
substan țe hrănitoare organismului, eliberând oxigenul. acest proces de fotosintez ă
are loc în prezen ța clorofilei care se afl ă în plante. Se poate rezuma c ă
organismele propriu zise produc ătoare de substan ță organic ă sunt algele, ele
producând cea mai mare parte a materiei organice, care în circuitul vie ții acvatice
constituie produc ția primar ă a hele șteului.
Prin descompunerea plantelor dup ă moartea acestora, se pune în libertatea
substan ța organic ă pentru alte organisme acvatice, fiind descompuse în elemente
primare sub ac țiunea bacteriilor din ap ă sau de fundul bazinului. de multe ori
plantele servesc și ca direct hrana pentru anumite organisme acvatice sau pentru
pește. Existen ța și dezvoltarea organismelor acvatice animale care sunt
consumatorii organismelor vegetale sunt strâns dependente de existen ța și masa
acestora din urm ă, precum și cu intensitatea producerii de substan ță organic ă de
către produc ători. O asemenea mas ă de substan ță organic ă depinde la rândul ei de
relațiile energetice ale radia țiilor solare și de concentra ția de s ăruri și de bioxid de
carbon din ap ă.
Peștele consum ă și transform ă în corpul s ău întreaga mas ă de substan ță
organic ă, de origine vegetal ă sau animal ă, asigurându- și astfel o parte din
necesarul de albumin ă, grăsimi, hidra ți de carbon, vitamine, s ăruri minerale și o
serie de substan țe stimulatoare.
După moarte organismele acvatice produc ătoare și consumatoare de
substan ță organic ă cad la fundul apei, unde ajung și excrementele pe știlor. Pe
fundul hele șteului se depoziteaz ă, deci o cantitate important ă de substan ță
organic ă care intr ă în descompunere și care este permanent completat ă prin
moartea altor organisme. Substan ța organic ă în descompunere ofer ă hran ă lumii
animale de pe fundul hele șteului, viermi, larve de insecte, crustacei, bacterii.
Prin activitatea bacteriilor reduc ătoare substan ța organic ă în descompunere
duce la formarea substan țelor primare cu degajare de energie caloric ă, rezultând
bioxid de carbon și apă; bacteriile având rolul de a reduce bioxidul de carbon din
substan ța organic ă moart ă în circuitul sintezei materiei organice și a materiei vii în
general.
Peștele ca orice organism viu folose ște în func țiile sale vitale energia
câștigată prin oxidarea substan ței organice al ături de energia solar ă. Pentru
declan șarea energiei rezultate din procesele chimice de ardere a substan țelor în
organism, vie țuitoarele din ap ă inclusiv pe ștele au nevoie de oxigen, pe care îl
dobândesc prin respira ție. Produsele care rezult ă din urma reac țiilor chimice din
organism sunt bioxidul de carbon și apa. Bioxidul de carbon care rezult ă în urma
acestui proces, contribuie la formarea rezervelor de gaze folositoare la producerea
substan ței organice. Între substan ța organic ă produs ă și rezerva de bioxid de
carbon se stabile ște un circuit în sporul de substan ță este exclus, deoarece
transform ările se produc în permanen ță cu scopul de a produce atât substan ță
organic ă cât și energie, care sunt necesare vie ții.
Practica piscicol ă a ar ătat că o cre ștere a substan ței organice din bazinele

92acvatice pân ă la o anumit ă limit ă poate s ă produc ă o abunden ță a organismelor
care servesc ca hran ă și o dat ă cu consumul lor de c ătre pe ștele de valoare se ob țin
produc ții superioare cantitativ și calitativ. F ără o populare corespunz ătoare a
bazinelor acvatice rezervele de hran ă rămân nefolosite și ar fi o pierdere
considerabil ă pentru alimenta ția omului.
Sarcina speciali știlor din piscicultur ă și acvacultur ă este de a dirija
efectivele de organisme vii, produc ătoare și consumatoare de substan ță organic ă
în scopul ob ținerii unor produc ții sporite de pe ște. De exemplu trebuie avut în
vedere ca în hele șteu s ă nu se dezvolte pe ște peste m ăsură vegeta ția acvatic ă
emers ă și submers ă care devine astfel d ăunătoare produc ției piscicole; formulele
de populare cu material piscicol s ă fie astfel structurate pe specii numeric și
cantitativ, încât efectivul introdus la cre ștere s ă consume hrana cu cea mai mare
intensitate și într-o propor ție cât mai mare, pentru a fi utilizat ă la cre ștere și
dezvoltare cu un randament cât mai mare.
Produc ția de pe ște se apreciaz ă în mod practic prin sporul de carne de
pește, exprimat în kg pe unitatea de suprafa ță. Acest spor poate fi natural, care se
realizeaz ă numai pe baza consumului hranei naturale și sporul de cre ștere
artificial, care se realizeaz ă cu aportul hranei artificiale.
În practic ă productivitatea natural ă se poate m ări prin administrarea de
îngrășăminte, astfel c ă la sporul de cre ștere natural se adaug ă și cel dat de
administrarea îngr ășămintelor.
Administrarea de îngr ășăminte determin ă dezvoltarea mai abundent ă a
hranei naturale. Având în vedere faptul c ă productivitatea natural ă a bazinelor
piscicole de tipul hele șteului și iazului este relativ sc ăzută, pentru sporirea
produc ției de pe ște se recurge la distribuirea de hran ă suplimentar ă folosind în
acest scop furaje de origine vegetal ă sau animal ă, care s ă corespund ă cerin țelor
f i z i o l o g i c e a l e p e șt e l u i , s p o r u l d e c r e șt e r e a s t f e l o b ți n u t s e n u m e șt e s p o r d e
furajare. Administrarea de hran ă suplimentar ă se practic ă în exploata țiile piscicole
de tip semiintensiv și intensiv, unde se realizeaz ă produc ții de pe ște mari și
stabile, sporul de cre ștere care se datoreaz ă furajelor este întotdeauna mai mare
decât sporul natural (reprezint ă de obicei 30-40% din sporul total, adic ă sporul de
furaje plus sporul hranei naturale). Diferen ța dintre greutatea pe ștelui la populare
și greutatea la pescuit reprezint ă produc ția total ă a hele șteului în regim de furajare
a peștelui. În final produc ția total ă este suma produc ției naturale și a produc ției
rezultate de pe urma furajelor.
Dacă se raporteaz ă produc ția la unitatea de suprafa ță, care uzual este
hectarul, valoarea rezultat ă reprezint ă produc ția total ă revenit ă pe un hectar, care
este un indice de clasificare a hele șteelor și iazurilor.
13.2 Factorii care influen țează creșterea și dezvoltarea pe ștelui ) realizarea
produc ției)
Factorii mai importan ții care influen țează creșterea și dezvoltarea pe ștelui
sunt:
a) Configura ția terenului
Fiecare specie are un specific propriu de dezvoltare legat de hrana pe care
o folose ște și de posibilit ățile de procurare a acesteia în condi ții optime. Speciile
bentofage (consumatoare de hran ă constituit ă din organisme care tr ăiesc pe fundul
heleșteului) au nevoie de adâncimea mai mic ă a apei respectiv 1,2-1,4 m, iar
speciile fito și zoooplanctonofage (care consum ă hran ă vegetal ă sau animal ă din
masa apei) au nevoie de o adâncime a apei mai mare 1,5-2 m; speciile care se
f u r a j e a z ă a u n e v o i e d e o z o n ă d e a d â n c i m e d e p â n ă l a 1 , 2 – 1 , 3 m , u n d e s e

93instaleaz ă mesele de hr ănire și de o zon ă mai adânc ă, unde se retrag în restul zilei,
în perioadele de c ălduri excesive.
Hele șteele de reproducere este necesar s ă aibă o adâncime de 0,70-0,80 m,
în zona de reproducere și de cre ștere a larvelor iar hele șteele de iernat trebuie s ă
aibă adâncimi de 2 m.
b) Sursa de alimentare cu ap ă
Apa este factorul de baz ă care hot ărăște amenajarea unei unit ăți de cre ștere
a pe ștelui mai mult sau mai pu țin complex ă deoarece ea asigur ă dezvoltarea
hranei naturale, transform ările ce se produc în biotopul respectiv, cât și oxigenul
necesar vie ții organismelor acvatice, deci și a pe ștelui. Apa pentru piscicultur ă
trebuie s ă conțină cel pu țin 5-6mg oxigen la litru.
Apa este necesar s ă provin ă dintr-o surs ă nepoluat ă și cât mai s ăracă în
aluviuni. Apa pentru piscicultur ă con ține în mod normal materii nutritive
principale care particip ă într-o propor ție mai mare la circuitul materiei și energiei
în ap ă cum sunt fosforul, azotul, carbonul și alte secundare în cantit ăți mai mici
cum sunt: potasiul, megneziul, sulful, fierul, siliciul. Compozi ția chimic ă a apei
piscicole depinde în cea mai mare parte de compozi ția chimic ă a solului, care la
rândul s ău poate fi influen țat de chimismul apei.
c) Calitatea solului
Terenul propice pentru a amenajarea piscicol ă trebuie s ă fie impermeabil,
să conțină suficiente cantit ăți de substan țe nutritive pentru dezvoltarea plantelor
acvatice și a vie țuitoarelor necesare hranei pe ștelui și să aibă un pH neutru.
Prin contactul cu apa fundul bazinelor piscicole î și schimb ă compozi ția
chimic ă în urma dezvolt ării treptate a s ărurilor nutritive, schimbându- și astfel
reacția și structura sa, devenind uneori nociv ă pentru cre șterea pe ștelui, fiind
nevoie în astfel de cazuri de interven ția specialistului pentru prevenirea și
eliminarea unor astfel de situa ții.
d) Condi țiile climatice
Unitățile de cre ștere a pe ștelui cuprind un amestec de specii autohtone și
aclimatizate care în general, se dezvolt ă cel mai bine în zonele cu temperaturi
apropiate, cu zona de origine.
Dezvoltarea pe ștelui este posibil ă numai pân ă la limita la care speciile
respective se pot reproduce și asigura o cre ștere economic ă în condi ții naturale sau
prin aplicarea furaj ării artificiale.
Caracteristici economice
Înfiin țarea și func ționarea unei unit ăți de cre ștere a pe ștelui este
determinat ă în final de factorul economic combinat cu factorul social, astfel s ă se
realizeze producerea unor specii de pe ște cerute de consumatori și de m ărimea
corespunz ătoare, asigurarea dezvolt ării vârstelor pe etapele de cre ștere necesare
procesului tehnologic, folosirea resurselor naturale în condi ții cât mai bune,
rentabilitatea și recuperarea investi ției.
Măsuri tehnice pentru realizarea unor produc ții superioare de pe ște
În scopul realiz ării unor produc ții ridicate calitativ și cantitativ, trebuiesc
realizate o serie de m ăsuri tehnice, în cre șterea pe ștelui, indiferent de sistemul de

94exploatare sau în ciclul de mono sau policultur ă.
Dintre aceste m ăsuri, cele mai importante sunt urm ătoarele:
Äameliorarea cantit ății apei;
Äprevenirea și combaterea dezvolt ării în exces a vegeta ției;
Äîngrășarea hele șteelor și amendarea fundului;
Äasanarea bazinelor acvatice, iazuri sau hele ștee;
Äcreșterea unor rase de crap precum și alte specii de mare valoare
economic ă care s ă valorifice superior întregul poten țial trofic al bazinului și hrana
artificial ă;
Äcreșterea împreun ă cu ciprinidele a unor specii care sunt de mare
valoare economic ă precum șalăul, știuca, somnul;
Äintroducerea în cultur ă a speciei Poliodon spathula, sturion de ap ă
dulce care valorific ă superior zooplanctonul, are un ritm de cre ștere superior,
carne de calitate f ără oase și produce icre tip caviar.
a) Ameliorarea calit ății apei
Apa este o condi ție esen țială pentru practicarea pisciculturii și acvaculturii,
drept urmare pentru a fi folosit ă în acest scop ea trebuie s ă corespund ă atât din
punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Legat de necesarul de ap ă hele șteelor trebuie s ă li se asigure în permanen ță
apă proasp ătă pentru primenirea și înlocuirea pierderilor de ap ă care se produc
prin evapora ție și infiltra ție; de asemenea trebuie s ă asigure oxigenul indispensabil
vieții organismelor acvatice și peștelui, dar și bioxidul de carbon, s ărurile minerale
și celelalte substan țe necesare pentru produc ția de carne de pe ște. În perioada de
vară, apa care se pierde prin infiltrare sau evaporare trebuie înlocuit ă, deci
heleșteele nu se vor amenaja în acele zone ăi pe acele terenuri care pierd apa, mai
mult decât se poate asigura prin sursa de alimentare.
Deosebit de important ă este pentru activitatea de piscicultur ă și
acvacultur ă și calitatea apei care trebuie s ă corespund ă creșterii și dezvolt ării
hranei naturale. Cea mai important ă cerin ță este aceea ca apa s ă conțină cantit ăți
suficiente de oxigen dizolvat, în conformitate cu necesarul optim pentru fiecare
specie care face obiectul cre șterii. Apa folosit ă ca surs ă de alimentare la cre șterea
peștelui trebuie s ă fie lipsit ă de impurit ăți, agen ți poluan ți, substan țe toxice care
pot produce atunci când dep ășesc limitele optime deficit de oxigen, ducând la
moartea prin asfixie a popula ției piscicole din bazinul respectiv.
b) Prevenirea și combaterea dezvolt ării în exces a vegeta ției acvatice
Deși în cazul unei supravegheri atente a dezvolt ării vegeta ției acvatice a
bazinelor acvatice care poate influen ța în acest caz pozitiv produc ția de pe ște,
totuși nu trebuie uitat aspectul c ă o dezvoltare în exces a vegeta ției acvatice dulce
la producerea unor pagube în activitatea de cre ștere a pe ștelui prin diminuarea
produc ției, putând ap ărea situa ția în care hele șteul sau chiar toat ă suprafa ța fermei
piscicole s ă devin ă impracticabil ă pentru piscicultur ă. De aceea se impun m ăsuri
care s ă aibă ca efect un control dirijat al dezvolt ării vegeta ției acvatice ) perdea de
stuf și papur ă la baza taluzului digului pentru ap ărarea de ac țiunea de eroziune a
vântului și valurilor, crearea zonelor de reproducere natural ă a pe ștelui aplicându-
se m ăsuri de prevenire și combatere a dezvolt ării excesive a vegeta ției acvatice
prin mai multe metode:
Äpe cale mecanic ă prin folosirea cositorilor acvatice;
Äpe cale chimic ă prin folosirea de substan țe chimice care
împiedic ă creșterea și dezvoltarea vegeta ției acvatice;
Äpe cale biologic ă prin introducerea în formula de populare a
speciei Ctenopharyngodon idella cosa ș în vârst ă de 2-3 ani, consumator de
vegeta ție acvatic ă.

95c) Desecarea și asanarea hele șteelor
Fundul acestor bazine sunt asem ănătoare unui laborator chimic, în care se
petrec o parte a transform ărilor chimice din hele șteu. Aici se desf ășoară activitatea
bacteriilor denitrificante precum și a celor care acumuleaz ă azotul, organismele
care joac ă un rol important în circuitul materiei și desf ășurarea vie ții în bazinele
acvatice.
După anumi ți ani de exploatare fundul hele șteului se colmateaz ă și devine
acid, cu efect direct în sc ăderea treptat ă a producivit ății. Un procedeu eficient
pentru remedierea acestui inconvenient este l ăsarea pe uscat a hele șteului pe
perioada de iarn ă dup ă pescuitul de toamn ă, când ac țiunea vântului și înghe țul
revitalizeaz ă și contribuie la remineralizarea fundului hele șteului. De asemenea
efecte benefice pentru ameliorarea fundului hele șteului are și scoaterea periodic ă
(la intervale de 5-6 ani) din produc ție a hele șteului pe perioada de var ă. Aceast ă
metod ă are drept scop refacerea structurii solului și reînnoirea capacit ății de
produc ție a fundului, fiind una din metodele cele mai eficiente de a cre ște
productivitatea hele șteului. În perioada când r ămân pe uscat fiecare hele șteu poate
fi folosit ca p ășune sau cultivat cu plante furajere necesare refacerii solului.
d) Îngr ășarea hele șteelor cu îngr ășăminte minerale și organice
Acest procedeu de ameliorare a hele șteelor este dintre cel mai eficace
pentru cre șterea produc ției piscicole. Îngr ășămintele administrate dup ă prelevarea
probelor de ap ă și sol în urma analizelor fizico-chimice, înlocuiesc s ărurile
nutritive epuizate reintroducându-le în circuitul materiei din ap ă și solul
heleșteului, ducând astfel la cre șterea produc ției de pe ște. O acvacultur ă
semiintensiv ă și intensiv ă sunt de neconceput f ără folosirea îngr ășămintelor, fiind
folosit ă îngr ășarea complex ă când pentru cre șterea produc ției se aplic ă
concomitent amendamente calcaroase și îngr ășăminte organice și minerale.
Îngrășămintele folosite în activitatea de piscicultur ă se împart în:
Äîngrășăminte anorganice sau minerale care sunt cele p baz ă de
azot- azotatul de amoniu, pe baz ă de fosfor- superfosfatul;
Äîngrășăminte organice de obicei gunoiul de grajd, de bovine este
cel mai folosit;
Äîngrășăminte verzi- plante verzi în descompunere;
Ca amendamente se folosesc cel mai adesea varul nestins care are
următoarele ac țiuni:
Äneutralizeaz ă aciditatea fundului și a apei, fixeaz ă acizii organici
și anorganici din mâl, mai ales acidul humic;
Äpun în libertate o serie de elemente din diferite substan țe
organice. În ap ă calciul formeaz ă carbonat de calciu, constituind astfel o rezerv ă
de aci carbonic;
Äamelioreaz ă structura fizic ă a solului, contribuie la afânarea
acestuia, înlesne ște pătrunderea aerului;
Äcontribuie la dezvoltarea bacteriilor și la activitatea lor de
nitrificare și de acumulare a azotului;
Äcalciul este un element important din compozi ția organismelor
care servesc drept hran ă peștelui, contribuind și la formarea scheletului acestora;
Ävarul nestins are rol dezinfectant al fundului hele șteului,
distrugând agen ții patogeni și parazi ții fiind astfel un mijloc eficace de prevenire a
bolilor pe știlor;
În leg ătură cu cantitatea de amendamente care se administreaz ă trebuie s ă
se țină seama de natura fundului hele șteului, de cantitatea apei și de al ți factori,
aceast ă cantitate variaz ă în func ție de pH-ul solului, variind de la 400la
4000kg/ha.

96Folosirea îngr ășămintelor pe baz ă de azot și fosfor în piscicultur ă, are
efecte pozitive care în final duc la cre șterea produc ției de pe ște, efecte care se
materializeaz ă în:
Äînlocuirea fosforului și azotului folosi ți de plantele acvatice;
Äatenuarea proceselor de descompunere a materiei organice,
ducând l o încetinire a acestor procese în perioada vegetativ ă;
Ästimularea bacteriilor care asimileaz ă azotul;
Äîmbun ătățirea calit ății cărnii de pe ște asigurându-i o valoare
hrănitoare crescut ă;
Dozele de administrare a îngr ășămintelor minerale pe baz ă de azot și
f o s f o r s u n t î n f u n c ți e d e r e z u l t a t e l e a n a l i z e l o r d e a p ă și s o l ) 2 5 – 7 5 k g / h a
superfosfat și 150-300kg /ha azot administrate în zece doze la intervale de 3-5-7
zile între doze.
Folosirea îngr ășămintelor organice este o practic ă veche în activitatea de
creștere a pe ștelui. Folosirea lor s-a bazat pe experien ța din agricultur ă, nu au
efecte d ăunătoare decât în cazul folosirii lor în exces. Îngr ășămintele organice
sunt urm ătoarele: gunoiul de grajd, gunoiul de pas ăre, mustul de grajd, compostul,
îngrășămintele verzi. Aceste feluri de îngr ășăminte sunt folosite în piscicultur ă
pentru con ținutul lor bogat în azot, fosfor, potasiu și calciu. Efectele favorabile ale
îngrășămintelor organice asupra produc ției piscicole sunt urm ătoarele:
Äreîmprosp ătarea în hele ștee a substan țelor nutritive care
contribuie la intensificarea circuitului materiei;
Äprocurarea energiei necesare bacteriilor de nitrificare din mâlul
bazinului, ajutând la dezvoltarea în mas ă a organismelor acvatice;
Äoferă în mod direct hran ă pentru pe ști.
Efectul nefavorabil al îngr ășămintelor organice const ă în faptul c ă printr-o
folosire în exces, ele acoper ă stratul de n ămol și descompunându-se cu rapiditate,
absorb cantit ăți mari de oxigen.
Deficitul de oxigen d ăuneaz ă atât pe ștelui dar duce la frânarea activit ății
bacteriilor de nitrificare și fixare a azotului. În asemenea cazuri are loc un proces
de denitrificare care împiedic ă circuitul materiei și are efecte negative asupra
produc ției de pe ște. Gunoiul de grajd se poate administra în cantit ăți de la 1000 la
2500-3000kg/ha.
e) Furajarea pe ștelui
În practicarea pisciculturii intensive și extensive pentru ob ținerea unor
produc ții de pe ște cât mai mari se poate practica popularea mai dens ă cu specii de
pește de valoare economic ă, în care caz numai hrana natural ă nu poate asigura
realizarea produc ției de pe ște dorit ă. Dintre m ăsurile intensive, o mare importan ță
prezint ă aplicarea alimenta ției suplimentare în piscicultur ă.
Hrana suplimentar ă numit ă și artificial ă este format ă din: lupin, sp ărturi de
grâu, orz, șroturi de oleaginoase, f ăină de carne, f ăină de pe ște, făină de sânge,
carne de cal sau de la alte animale, resturi de abator, vitamine, antibiotice,
microelemente. Hrana administrat ă sub form ă granulat ă are importan ță la
creșterea intensiv ă a pe știlor.
Din cercet ările efectuate s-a putut constata c ă la puietul hr ănit artificial,
grăsimea corporal ă a fost în propor ție de 10-11,5%, iar cel nefurajat numai 0,8-
1,5%. Alimenta ția suplimentar ă contribuie în mod indirect la fertilizarea bazinului
prin excrementele pe ștelui și resturile de hran ă care contribuie la o mai mare
dezvoltare a microfaunei și prin aceasta la sporirea produc ției naturale. S-a mai
putut constata c ă și la popul ări cu densitate mai redus ă este indicat s ă se aplice

97alimentarea suplimentar ă pentru c ă și în acest caz hrana natural ă este consumat ă
aproape în totalitate.
Asimilarea hranei la pe ști se face în general la fel ca și la celelalte animale
vertebrate, dar spre deosebire de acestea pe știi folosesc foarte bine hrana și cresc
repede, cre șterea pe ștelui realizeaz ă o rentabilitate foarte mare. Prin alimenta ția
suplimentar ă a pe ștelui se valorific ă reziduurile ca : șroturi, sp ărturi de cereale mai
ales de grâu, orz, porumb, de șeuri de abator, f ăinuri proteice, cu un randament
superior de conversie a hranei. În general digestia la pe ști este analoag ă cu cea de
la vertebratele superioare. Enzimele care sunt produse de pancreas, descompun
proteinele, gr ăsimile, hidra ții de carbon.
În sucurile digestive ale stomacului și intestinului la pe ști se g ăsesc
următoarele enzime: la pe știi răpitori se g ăsește în stomac pepsina și acidul
clorhidric; în pancreas amilaza, lipaza și tripsina, iar în intestin enterochinaza. La
peștii pa șnici (omnivori), ca de exemplu crapul în pancreas se g ăsește: amilaza,
maltaza, lipaza, tripsina iar în intestine enterochinaza.
La crap digestia are loc în intestinul mediu, datorit ă faptului c ă digestia la
acești pești pașnici se realizeaz ă în intestinul mediu, lungimea acestuia este foarte
mare (raportul dintre lungimea corpului și cea a tubului digestiv este la crap de 1
la 3). Pe știi care nu au stomac iau hrana în cantit ăți mici și evacueaz ă destul de
repede con ținutul intestinal. Asimilarea hranei la crap și la știucă este destul de
ridicat ă formând 60-95% fa ță de hrana consumat ă, variind în func ție de natura
organismului, vârsta, temperatura apei și con ținutul ei în oxigen. Viteza trecerii
hranei prin tractul gastrointestinal depinde de calitatea și volumul ei. La știucă
digestia dureaz ă 3-5 zile, iar la crap care este lipsit de stomac, se hr ănește cu
cantit ăți de hran ă, digestia are loc mult mai repede.
Peștii ca și celelalte vertebrate superioare, au substan țe azotate (proteice)
pentru reînnoirea și dezvoltarea țesutului corpului, hidra ți de carbon care
transform ă în energie sau materii de rezerv ă sub form ă de gr ăsimi, precum și de
săruri minerale care sunt folosite mai ales pentru formarea scheletului și pentru o
bună asimilare.
Hrana care se întrebuin țează la alimenta ția suplimentar ă a pe știlor este de
origine animal ă și vegetal ă. Schimburile nutritive la pe ști sunt în raport direct cu
creșterea temperaturii și consumul hranei, depinzând de vârsta și mărimea lor,
avându-se în vedere urm ătoarele:
peștele utilizeaz ă foarte bine hrana, pân ă la 80%;
cu cât pe ștele este mai tân ăr cu atât are nevoie de mai multe substan țe
proteice;
prezen ța sărurilor minerale în alimente duce la cre șterea utiliz ării hidra ților
de carbon contribuind totodat ă la păstrarea substan țelor albuminoide proprii;
energia schimbului de materie depinde într-o propor ție mare de felul cum
peștele diger ă o hran ă sau alta.
Asupra pe ștelui crescut în iazuri și hele ștee au influen ță asupra dezvolt ării
acestora; anumi ți factori din mediu ambiant. În primul rând o importan ță mare are
prezen ța hranei naturale care trebuie s ă fie luat ă în raport cu hrana suplimentar ă,
aceast ă relație între hrana natural ă și cea suplimentar ă este variabil ă, astfel c ă un
anumit deficit în asimilarea de c ătre pe ști în asimilarea substan țelor proteice se
completeaz ă de c ătre hrana natural ă din bazinul respectiv; de aici se deduce
importan ța foarte mare a productivit ății naturale și a m ăsurilor de stimulare a
creșterii acesteia în exploata țiile piscicole de tip semiintensiv și intensiv.
IGIENA PISCICOL Ă

98Pentru a preveni pierderile din efectivul piscicol datorat bolilor și
parazi ților este necesar a se aplica m ăsuri de igien ă piscicol ă.
Igiena apei și a fundului bazinelor
În orice exploatare piscicol ă, apa, precum și fundul bazinelor trebuie s ă
prezinte, pe lâng ă calit ățile hidrofizice, hidrochimice și hidrobiologice referitoare
la condi țiile de cre ștere și dezvoltare a pe ștelui de reproducere și calit ăți de ordin
igienic.
Prin mi șcarea apei aportul de suspensii și aluziuni, varia ția de temperatur ă,
dezvoltarea vegeta ției și a organismelor, apa și fundul sunt supuse permanent la
schimb ări, de cele mai multe ori duc la înr ăutățirea condi țiilor de via ță ale pe știlor.
Pentru asigurarea unor condi ții optime de via ță pentru pe ști se recomand ă:
însănătoșirea fundului bazinului, în acest scop facându-se golirea, punerea
pe uscat și tratarea cu var , în func ție de analiza chimic ă a mâlului de pe fund în
doze de 300-5000 kgla hectar, var bulg ăre sau 100- 200 kg la hectar clorur ă de
var. Bazinele betonate se dezinfecteaz ă cu solu ție de formol 5%. Dac ă iazul sau
heleșteul are lipitori sau crustacee se trateaz ă fundul cu sulfat de fier în doze de
300-500 kg la hectar. De asemenea se distruge vegeta ția acvatic ă și dac ă terenul
permite fundul se ar ă, se discuie ște dup ă care se poate îns ămânța cu graminee, mai
ales borceag.
împiedicarea proceselor de descompunere a materiei organice de pe fund
peste limitele normale prin men ținerea unui curent permanent de primenire pe
toată perioada de cre ștere și dezvoltare a pe ștelui;
menținerea con ținutului de oxigen corespunz ător tipului de unitate
piscicol ă și specificului componen ței efectivului piscicol aflat la cre ștere. În acest
scop se determin ă conținutul de oxigen pentru fiecare tip de bazin piscicol. Când
în sursa de alimenare apar ape poluate ) industriale, agricole, menajere) se opre ște
alimentarea cu ap ă, de asemenea sursele de alimentare se feresc de infec țiile
parazitare și bacteriene. Orice unitate infestat ă se va izola instaurându-se
carantina.
Igiena unit ăților pe perioada de iarn ă
Materialul piscicol trebuie s ă ierneze în bazine cu adâncimi
corespunz ătoare, în care scop acestor bazine trebuie s ă li se asigure o adâncime de
minimum 2m. iar bazinele de cre ștere populate din toamn ă 1,4-1,5m. În perioada
de iernare trebuie respectate urm ătoarele condi ții:
-în bazinele de iernat taluzele și fundul trebuie s ă fie lipsit de
vegeta ție;
-la iernat se va introduce numai material piscicol bine dezvoltat,
sănătos;
-în perioada de iarn ă se va cur ăța zăpada de pe stratul de ghea ță
pentru a putea permite p ătrunderea luminii, înlesnindu-se procesul
de fotosintez ă al algelor (norma de cur ățire a z ăpezii în hele șteele
populate din toamn ă este de 10%, iar în bazinele de iernat 25% din
suprafa ță);
-se execut ă copci de control câte 3-4 la hectar în hele șteele de
creștere și 10-15% din suprafa ța de iernare;
se controleaz ă în m ăsura posibilit ăților starea sanitar ă a pe ștelui.
Igiena sculelor, uneltelor de pescuit și a ambarca țiunilor, la manipularea și
transportul pe ștelui
Sculele, uneltele și ambarca țiunile constituie un mijloc de propagare a
bolilor și parazi ților. Pentru evitarea pericolului de infectare sau de infestare acest

99mijloace de munc ă nu se folosesc decât în unit ățile cu efectiv piscicol s ănătos.
Unitățile care semnaleaz ă îmboln ăviri ale materialului piscicol, uneltele și
ambarca țiunile se dezinfecteaz ă înainte și dup ă utilizare cu solu ție de sulfat de
cupru, var sau clorur ă de var.
La manipularea și transportul pe ștelui, la sta ția de reproducere
artificial ă trebuie respectate urm ătoarele reguli:
-bazinele, c ăzile, bidoanele, vivierele și alte utilaje piscicole se
dezinfecteaz ă înainte de folosire;
apa din mijlocul de transport trebuie s ă aibă temperatura egal ă cu cea de
unde provine materialul piscicol, iar dac ă aceasta este diferit ă trebuie s ă se fac ă
acomodarea pe știlor;
-manipularea materialului piscicol trebuie s ă se fac ă cu grij ă, fără loviri și
trântiri;
înainte de transport pe ștele se spal ă de n ămol și nu se furajeaz ă minimum
4 ore;
-în timpul incuba ției se indep ărteaz ă icrele moarte, cele atacate de
Saprolegnia, și se fac îmb ăieri ci diferite substan țe )formol) pentru combaterea și
prevenirea atacului cu aceast ă ciuperc ă;
– p e r s o n a l u l c a r e m a n i p u l e a z ă p eșt e l e t r e b u i e s ă f i e s ă n ăt o s și d o t a t c u
echipament de lucru și protec ție în conformitate cu normele N.T.S;
-pentru a nu se transporta pe ști parazita ți sau infesta ți, se trece materialul
piscicol prin b ăi medicamentoase specifice parazi ților respectivi. La executarea
acestor b ăi deparazitare trebuie respectate urm ătoarele reguli:
– temperatura solu țiilor deparazitare s ă fie egal ă cu temperatura apei de
unde provine materialul piscicol;
– supravegherea permanent ă a pe ștelui, iar când d ă semne de nelini ște se
scoate din solu ție și se introduce în ap ă curat ă;
– durata unei b ăi variaz ă dup ă concentra ția substan ței sau preparatului,
după mărimea, vârsta și natura leziunilor pe știlor;
transportul materialului de populare se face de obicei toamna. Când se
tran sport ă m ateri al pi sci col di n b azi ne un de se b ăn ui ește că sun t c on tam i nate de
b ol i i n f ec ți oa s e s a u p a razi ta re s e re c om an d ă c a pe ști i î n ai n te d e p op ul a re s ă f i e
trecu ți printr-un bazin de carantin ă.
Igiena alimenta ției pe știlor
La furajarea pe ștelui trebuie respectate urm ătoarele reguli:
-nu se dau în alimenta ția pe ștelui furaje alterate sau atacate de
microbi și parazi ți;
-se administereaz ă furaje complexe și cu un con ținut necesar în
principii nutritive;
-se controleaz ă consumul furajelor, în cazul când nu sunt consumate
se caut ă pe cât posibil înl ăturarea lor pentru a evita descompunerea
lor; de asemeni se opre ște furajarea pân ă la revenirea la normal;
-nu se furajeaz ă peștele în perioadele foarte c ălduroase sau foarte
reci din perioada de cre ștere a pe ștelui.
Contribu ția acvaculturii la dezvoltarea economiei na ționale. strategii
pentru performan țe manageriale
În trecut activitatea de acvacultur ă din România și-a adus o contribu ție
considerabil ă la dezvoltarea economiei. În ultimii ani mai ales în aceast ă perioad ă
de tranzi ție, contribu ția a sc ăzut datorit ă declinului produc ției de pe ște in apele
interioare dulcicole, declinul activit ății de pescuit oceanic, sistarea activit ății de
amenajare de noi unit ății piscicole, deprecierea și distrugerea habitatelor din Delta

100Dunării, din zonele inundabile ale acesteia și din Marea Neagr ă. În prezent și
pentru viitor sectorul de acvacultur ă trebuie s ă contribuie la progresul la nivel
național prin furnizarea hranei necesar ă forței de munc ă și celorlalte segmente ale
popula ției. O alimenta ție sănătoasă a popula ției, a for ței de munc ă înseamn ă
reducerea problemelor de s ănătate și sporirea productivit ății muncii. Nivelul de
2,25kg pe ște pe cap de locuitor este cel mai sc ăzut din europa, cu toate c ă
investi ția și poten țialul existent este de peste 10kg pe cap de locuitor.
În trecut sectorul piscicol și-a adus o contribu ția deosebit ă la procesul de
r e g e n e r a r e a r e z e r v e i v a l u t a r e p r i n e x p o r t u r i l e d e p e șt e și p r o d u s e d i n p e șt e . Î n
ultimii ani exporturile au înregistrat un declin, astfel c ă s-a ajuns ca în actuala
conjunctur ă socio-economic ă sectorul de specialitate s ă nu aib ă mari cantit ăți de
pește mai ales oceanic și de produse piscicole.
Activitatea de acvacultur ă în ansamblu, ofer ă posibilit ăți de locuri de
munc ă de mare diversitate de la piscicultori, pescari, muncitori în industrializare
la comercian ți, muncitori pentru transport, constructori de ambarca țiuni, de plase
și unelte de pescuit, la fabrican ții și furnizorii de ghea ță.
Unul din cele mai importante roluri jucate de activitatea de acvacultur ă, de
sectorul piscicol, în general în cadrul dezvolt ării la nivel na țional este cel al
contribu ției la nutri ția și securitatea hranei. Pe ștele este o surs ă vital ă de protein ă
animal ă, având și un bogat con ținut de vitamine.
În anul 1990 pe ștele a reprezentat un procent de 3,3% din aprovizionarea
cu protein ă zilnic ă, cea ce a însemnat o cre ștere de 2,7% fa ță de anul 1980. De
asemenea se observ ă o con știentizare a popula ției în cea ce prive ște beneficiile
aduse de pe ște pentru s ănătatea proprie prin înlocuirea altor forme de protein ă
animal ă, mai ales a c ărnii de porc, cu cea de pe ște.
În general activitatea de acvacultur ă s-a dezvoltat mai ales în zonele rurale
în cele mai pu țin populate acolo unde exista posibilit ăți mici de desf ășurare a altor
activit ăți economice. Prin urmare aceast ă activitate are un rol unic prin contribu ția
la nivelul acestor zone, prin dezvoltarea economic ă, furnizarea unor surse de
venituri și locuri de munc ă popula ției de aici. În cadrul acestor zone se realizeaz ă
un surplus de venituri generat de sectorul de acvacultur ă care poate stimula
dezvoltarea sau apari ția altor activit ăți care nu sunt din domeniu. acest surplus
poate furniza un rol de cre ștere pentru un venit alternativ care s ă genereze la
rândul s ău alte activit ăți care pot crea locuri de munc ă chiar pentru sector sau
pentru alte segmente ca agricultura și zootehnia.
Pe plan mondial acvacultura a înregistrat o cre ștere spectaculoas ă,
statisticile ar ătând c ă a avut loc o dublare a produc țiilor în ultimi zece ani fa ță de
România unde ele au sc ăzut alarmant. Cre șterea men ționat ă s-a realizat prin
înfiin țarea de noi exploata ții pe de o parte, iar pe de alt ă parte prin cre șterea
productivit ății muncii pe seama moderniz ării și intensiviz ării tehnologiilor de
creștere. Fenomenul a fost puternic stimulat de sc ăderea continu ă a capturilor la
pescuitul oceanic pe fondul supraexploat ării resurselor. În acest context se
prognozeaz ă pentru o perioad ă de 20 de ani men ținerea unui ritm ridicat de
creștere a acvaculturii mai ales pe modernizarea și intensivizarea tehnologiilor de
creștere precum și prin introducerea în cultur ă a unor specii și a altor organisme
acvatice.
Sectorul piscicol românesc puternic afectat în ultimul deceniu de,
decapitalizare și absen ța unei politici de reform ă și privatizare corecte, are totu și
resurse care pot permite o relansare a acestuia în concordan ță cu cerin țele
europene și mondiale. În acest context la care se adaug ă noile exigen țe impuse de
perspectiva integr ării României în Uniunea European ă trebuiesc rezolvate de c ătre
speciali știi din cercetarea piscicol ă și de cei din exploatare, pentru acest lucru se

101impun urm ătoarele:
Fundamentarea ștințifică și tehnologic ă a exploat ării durabile a
ecosistemelor acvatice naturale și artificiale pentru practicarea unei acvaculturi
ecologice și conservarea biodiversit ății.
Creșterea productivit ății și calit ății produc ției în amenaj ările piscicole
sistematice, prin trecerea la o acvacultur ă intensiv ă, perfec ționarea tehnologiilor
de cre ștere și reproducere și introducerea de noi specii de pe ști în cultur ă;
Asigurarea suportului informa țional și tehnologic necesar pentru formarea
și instruirea continu ă a speciali știlor din acvacultur ă, în contextul noilor exigen țe
de performan ță și calitate impuse de perspectiva integr ării României în Uniunea
European ă;
Abordarea urm ătoarelor direc ții strategice de cercetare- dezvoltare:
managementul durabil al ecosistemelor acvatice naturale și artificiale prin
aplicarea tehnologiilor ecologice de exploatare piscicol ă, și conservare a
biodiversit ății inclusiv prin folosirea tehnicilor și logistici existente pentru
propagarea artificial ă a speciilor de pe ști rare sau amenin țate cu dispari ția,
valorificarea poten țialului biologic existent ) specii de pe ști de ap ă dulce și a
rezultatelor cercet ărilor fundamentale și tehnologice din ultimii ani prin elaborarea
și punerea la dispozi ția agen ților economici a unor pachete tehnologice complete)
tehnologii, material biologic, asisten ță tehnic ă), promovarea tehnologiilor și
echipamentelor necesare trecerii la o acvacultur ă intensiv ă și competitiv ă pe plan
European, prin înfiin țarea unor instala ții pilot în care s ă se poat ă asimila și
demonstra practic noile tehnologii) acvacultura intensiv ă în hele ștee, acvacultura
intensiv ă în sisteme cu recirculare și tratare a apei), propagarea la scar ă
comercial ă și introducerea în cultur ă a sturionului nord-american Polyodon
spathula aclimatizat la S.C.D.P. Nucet în perioada 1992-2002.

102BIBLIOGRAFIE
Sergiu I., C ărăuș u – Tratat de Ichtiologie. Editura Academiei, 1952
B u d I . , – C u r s d e t e h n o l o g i a c r e șt e r i i și e x p l o a t ăr i i p e șt i l o r E d i t u r a
Agronomic ă Cluj Napoca 1990
Bura M și colab Cre șterea crapului în iazuri și hele ștee. Editura Miron
Timi șoara 1995
Costache Mioara, Costache M., Nita M., Bucur Cecilia, – Polyodon
spathula: o noua specie valoroasa pentru cultura din Romania, Ed. Didactica si
Pedagogica Bucure ști
Lustin L., – Curs de piscicultur ă, lito I.A.N.B. Bucure ști 1985
Pojoga I., – Piscicultura modern ă în apele interioare, Editura Ceres
Bucure ști,1988
Vasiliu G.D., – Pe știi apelor noastre. Editura Științifică Bucure ști, 1959
Voican V. și colab. C ălăuza piscicultorului, Editura Ceres Bucure ști, 1981