Interdisciplinaritatea și contextualizarea ei la disciplinele Informatică și TIC [602887]

Interdisciplinaritatea și contextualizarea ei la disciplinele Informatică și TIC

Definirea termenului interdisciplinaritate

 În opinia lui G. Văideanu, interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între
diferitele domenii ale cunoașterii și diferite abordări, ca și utilizarea unui limbaj comun
permițând schimburi de ordin conceptual și metodologic”.(G. Văideanu, 1988)
 Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline științifice diferite, care se
realizează în principal res pectând logica științelor respective, adaptate particularităților
legii didactice și -l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realității, dezvoltându -i
o gândire integratoare.
 "Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline dif erite cu privire la o
problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr -o convergență și o
combinare prudentă a mai multor puncte de vedere." (C. Cucoș, 1996)
 “Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curricula re.” Ea
presupune interacțiunea deschisă între anumite competențe sau conținuturi
interdependente din două sau mai multe discipline, bazată pe un suport epistemologic ce
implică intersectarea disciplinelor.
 Ideea de bază a interdisciplinarității constă în faptul că, pe de o parte, aparatul
conceptual și metodologic al mai multor discipline este utilizat în interconexiune pentru a
examina o temă, o problemă, dar mai ales pentru a dezvolta competențe
integrate/transversale/cheie/cross -curriculare.
 Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o
problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr -o convergență și o
combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.”
 Interdisciplinaritatea de rivă din spațiul cercetării științifice, iar ca demers epistemic, în
domeniul educației, poate fi sesizat sub două aspecte:
1) concentrarea conținuturilor în perspectiva interdisciplinară
2) proiectarea și organizarea proceselor didactice în viziune inter disciplinară.

Scopul abordarii interdisciplinare

 Interdisciplinaritatea implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje
explicative sau operații, cu scopul diminuării diferențelor care apar între clasicele
discipline de învățământ.
 Predarea și învățarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvențială și
insulară a realității unice făcând -o artificială. Din acest motiv este necesară realizarea
unor conexiuni, între anumite discipline școlare pentru o percepere unitară și coe rentă a
fenomenului studiat.
 În învățământul preuniversitar (G.Văideanu, 1988, pp. 250 -252) se pot identifica trei
direcții ale interdisciplinarității:
1) la nivel de autori de planuri, programe, manuale școlare, teste sau fișe de evaluare;
2) puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare -evaluare (în
acest caz programele rămân neschimbate);
3) prin intermediul activităților nonformale sau extrașcolare.
 În interdisciplinaritatea la nivelul activit ăților de predare -învățare sunt căutate teme
comune pentru diferite obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de
învățare de ordin înalt, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însușirea
metodelor și tehnicilor de învățare eficient ă etc. Aceste competen țe cu caracter generic
pot fi transferate cu u șurință dintr -un context disciplinar în altul, dar, mai ales, pot fi
transferate efectiv în contexte de via ță cotidian ă în afara clasei.

3.Tipuri de interdisciplinaritate
Din punctul de vedere al modului în care se produce învățarea în context
interdisciplinar, putem diferen ția între (Legendre, 1993):
1. interdisciplinaritate centripet ă: cu accent pe utilizarea în interac țiune a diferitelor
discipline pentru exploatarea unei teme sau pentru formarea unei competen țe integrate;
2. interdisciplinaritate centrifug ă: mut ă accentul de pe disciplin ă pe cel care învață,
punând pe primul plan tipurile de achizi țiii integrate/interdisciplinare pe care acesta le va
dobândi prin învățare.

Perspective

Inventarierea posibilelor avantaje ale nivelului interdisciplinar de integrare a
curriculumului adaug ă avantaje precum (L.Ciolan, 2880, p.129):
 centrarea procesului de instruire pe învățare, pe elev, încuraj ând pedagogiile active și
metodologiile participative de lucru la clas ă, cum ar fi lucrul pe centre de interes,
învățarea tematic ă sau conceptual ă,
 învățarea pe baz ă de proiecte și probleme, învățarea prin cooperare etc.;
 contribu ția la crearea unor structuri mentale și acțional -comportamentale flexibile și
integrat e, cu mare poten țial de transfer și adaptare;
 sprijinirea elevilor s ă realizeze o învățare durabil ă și cu sens, prin interac țiunile
permanente între discipline și prin relevan ța explicit ă a competen țelor formate în raport
cu nevoile personale, sociale și profesionale;
 producerea unei decentr ări a teoriei și practicii pedagogice de pe ideea de disciplin ă și a
unei decompartiment ări a achizi țiilor învățării în favoarea interac țiunilor și corela țiilor.

Aplicații
 Interdisciplinaritatea se referă și la transferul metodelor dintr -o disciplină într -alta,
transfer cu grade diferite de implicare/finalizare.
 În înfăptuirea unui învățământ modern, formativ, considerăm predarea – învățarea
interdisciplinară o condiție importantă. Corelarea cunoștințelor de la diferitele obiecte de
învățământ contribuie substanțial la realizarea educației elevilor, la formarea și
dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacitații lor de a aplica cunoștințele în practică;
corelarea cunoștințelor fixează și sistematizează mai bine cunoștințele, o disciplină o
ajută pe cealaltă să fie mai bine însușită.

Softuri educa ționale
 Orele de curs la care este folosit calculatorul vor avea cu totul altă interfață, intrarea
noilor tehnici în învățământ revoluționează procesul de instruire. Posibilitățile
calculatorului de prelucrare, înregistrare și regăsire a informației vor induce elevului
cunoștințe și competențe la un nivel superior.
 În școală se pot folosi atât softurile nespecializate, în sensul că au un caracter general, ce
poate fi folosit în diverse domenii, cât și softul educațional, creat anume pentru folosirea

lui la clasă. Softul educațional este un mijloc de a realiza instruirea prin intermediul
calculatorului într -un mod individualizat, interactiv și dirijat.
Softurile educaț ionale se pot clasifica, după funcția pedagogică specifică, în:
 Softuri de exersare . Acestea sunt concepute pentru a interveni ca supliment al lecției,
folosit în clasă, fiind destinate consolidării unui număr limitat de abili tăți specifice fizicii,
urmate de aprecierea răspunsului dat de elev.
 Softuri de prezentare interactivă de cunoștințe – dirijează activitatea de învățare a
elevului, funcție de nivelul de cunoștințe și de particularitățile individuale ale sale.
Softuri demonstrative permit proiecția pe ecranul monitorului a materialului de învățat
sub forma înregistrărilor video, a slide -urilor sau a altor modele interactive a unor
fenomene reale sau simulate
 Softuri de simulare – prezentare a unor modele ale unor fenome ne reale. Acestea permit
elevilor să observe pe ecranul monitorului un model al procesului, fenomenului sau a
instalației reale. Elevii pot modifica valorile unor parametri și observa influențele acestor
modificări. În anumite cazuri, modelul interactiv po ate înlocui experimentul real; el poate
asigura o economie de timp în pregatirea sau desfășurarea lecției.
 Modele computerizate ale lucrărilor de laborator. Ele imită lucrările efectuate de elevi în
loborator. Spre deosebire de softurile de simulare, el e prezintă tabele electronice pentru
notarea rezultatelor, construcții de grafice, prelucrarea datelor, a erorilor de măsură.
 Softuri pentru testarea cunoștințelor asigură intervenția calculatorului în cadrul
verificării cunoștințelor.