STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 201124 5 [602860]

STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 201124 5
Poziționarea geopolitică a Republicii
Moldova în contextul extinderii NATO și
UE este destul de ambiguă: pe de o parte,
importanța sa pentru securitatea europea-nă și NATO este mult mai redusă decât cea
a Federației Ruse sau a Ucrainei, dar, po-
ziția geografică, dimensiunile reduse, exis-tența conflictului transnistrean și fragilita-tea statului facilitează eventuala prezență
politică sporită a NATO/UE în Republica
Moldova, inclusiv prin preocuparea pentru
unele aspecte ale securității naționale sau
prin prezența militară în cazul izbucnirii unei crize interne. Chiar dacă asigurarea
securității naționale ar trebui să revină în
primul rând factorilor interni, capacitatea Republicii Moldova de a depăși cu succes crizele ce afectează statul este destul de in-
certă, ceea ce mărește probabilitatea unei
implicări directe a factorilor externi în aplanarea problemelor de securitate a Re-
publicii Moldova, pentru a nu permite pro-
liferarea instabilității.Analistul politic V . Lupan este de părere
că asigurarea securității naționale trebuie
tratată prin prisma relațiilor dintre Repu-
blica Moldova și NATO. Deși se declară deseori că relațiile Republicii Moldova cu
NATO se bazează pe statutul său de neu-
tralitate, acest statut, de fapt, presupune și responsabilități. Una din responsabilitățile fundamentale ale unui stat neutru este că
acesta nu poate fi doar un consumator de
securitate, statutul de neutralitate a însem-
nat istoric că statul în cauză a furnizat mai
multă securitate decât statele beligerante. Statul neutru, de asemenea, nu are o altă
„umbrelă” de securitate care să-i asigure
protecție la diverse amenințări și trebuie să fie pregătit financiar și militar să își asi-gure neutralitatea. În aceste circumstanțe,
s-a ajuns la adoptarea IPAP , care va asigura
dezvoltarea unei structuri de securitate pu-ternică, europeană în Republica Moldova.
Însă, deși IPAP asigură un fundament solid
pentru reforma Sectorului de Securitate în Securitate și geopoliticăMoldova, viitorul acestuia depinde de mai
mulți factori. Una din problemele de securi-tate cu care se confruntă Republica Moldo-va este conflictul transnistrean. Încercările de a soluționa acest conflict adesea au inter –
ferat cu planurile stabilite de apărare și cu reforma sectorului de securitate, de fapt și cu obiectivele politicii externe. Pe parcursul anilor 2007–2008, în opinia lui V . Lupan, au avut loc cele mai dramatice schimbări în acest sens. Inițiativele prezentate de către autoritățile centrale la 10.10.2007 vorbesc despre demilitarizarea totală a Republicii Moldova în contextul măsurilor de conso-lidare a încrederii pentru obiectivul soluți-onării conflictului transnistrean. În același timp, se încerca soluționarea conflictului direct cu Federația Rusă, în baza unui pa-chet de documente, pe lângă care măsuri-le de consolidare a încrederii aveau un rol important. În circumstanțele în care evolu-ția propunerilor din 2007 nu era clară, iar Federația Rusă cerea oprirea cooperării cu NATO, Republica Moldova oficial a redus implementarea IPAP la nivel de proiect teh-nic, ulterior în 2010 perfectându-l în a doua variantă precizând dezvoltarea acțiunilor planificate anterior, dar și includerea unui nou obiectiv cu privire la reforma sectoru-lui de securitate și apărare în vederea spo-ririi nivelului de transparență și eficiență a acestuia. 
V . Lupan susține în continuare că proiec-
tele de demilitarizare sau asigurare a neu-tralității invocate în asemenea circumstanțe nu sunt valabile pentru Republica Moldova. Din 27 de state demilitarizate, aproximativ 20 sunt insule, celelalte sunt state în care a avut loc răsturnări militare de guvern, cum e cazul Costa Rica, sau sunt insignifiante, precum Vatican sau San Marino. În ce pri-vește statele neutre, Austria a negociat neu-tralitatea sa în schimbul aderării la spațiul occidental al UE, iar Suedia și Finlanda au început procesul de dezbateri publice în privința renunțării la neutralitatea lor de câțiva ani în urmă. Acest proces a fost grăbit în urma războiului Federației Ruse împotri-va Georgiei din luna august 2008, după care Ministrul de Externe finlandez a cerut un loc la masa de discuții NATO[1].
Potrivit cercetăturului românn D. Dun-
gaciu, problema neutralității Republicii Moldova există, odată ce „de fiecare dată când un moment de criză geopolitică apa-re în regiune, autoritățile centrale încep să vorbească despre neutralitatea Republi-cii Moldova” . În situația în care „ocupația militară trebuia să poarte un nume, a fost denumită neutralitate” , căci, spre deosebire de Elveția, Austria sau Finlanda, „neutra-litatea Republicii Moldova este consecința unei înfrângeri, nu a unei decizii libere” , pentru că „neutralitatea Republicii Mol-dova este raționalizarea unei stări de fapt, adică o tentativă de a explica, defini ulte-rior un fapt petrecut peste capacitatea de control a Republicii Moldova” . Pentru a se ajunge în situația statelor menționate mai sus și în cazul Republicii Moldova, este ne-voie incontestabil de câteva lucruri: 1. de re tragerea trupelor străine care staționează
pe teritoriul său fără acceptul statului „gaz-dă”; 2. de o dezbatere corectă și transparen-tă despre neutralitate în rândul cetățenilor Republicii Moldova; 3. purcedere la stabi-lirea unor garanții pentru implementarea unei eventuale decizii de neutralitate asu-mată și acceptată colectiv. Ideea însăși de „garanții internaționale permanente” este un sofism menit să raționalizeze, pentru a două oară, ocupația rusească a regiunii transnistrene din Republica Moldova, și de data aceasta cu mâinile occidentale [2].
V . Juc exprimă supoziția că neutralita-
tea permanentă proclamată unilateral și IMP ACTUL STATUTULUI DE NEUTRALITATE
PERMANENTĂ ASUPRA ASIGURĂRII SECURITĂȚII
NAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOV A
Veaceslav UNGUREANU *
As a small power, without strategic resources and having especially sub-regional
interests and interests with regional valences, the Republic of Moldova is not able to assure
efficiently its national security by itself. The appropriate solution would be to renounce to
the status of permanent neutrality and to join NATO lately, which through the cooperative
security mechanisms would provide the Republic of Moldova with opportunities to ensure national security, following the status’ change from security consumer into security provider worldwide.
* Veaceslav UNGUREANU – doctor în politologie, Institutul de Integrare Europeană și Științe Politice
al Academiei de Științe a Moldovei.

STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 201126 7
menținută prin propria voință, n-a con-
tribuit până la moment la valorificarea obiectului strategic urmărit, fiind sfidată și depreciată de prezența forțelor militare străine pe o parte din teritoriul său, chiar dacă provizoriu se află sub controlul auto-rităților secesioniste. Deși a încălcat per –
manent statutul Republicii Moldova de stat neutru, Federația Rusă încurajează menți-nerea acestei calități, dar urmărind obiec-tivele sale în condițiile apropierii euroat-lantice a Ucrainei până la începutul anului 2010 și a Georgiei [3, pp. 206-207].
Evident, nici pe departe nu sunt lipsite
de temei și relevanță concluziile lui A. Ola-ru, potrivit cărora neutralitatea Republicii Moldova și staționarea trupelor ruse pe teritoriul ei reprezintă cele două interese importante ale Federației Ruse pe care le va încerca să le implementeze pe cât este posibil, completându-le reciproc pentru a fi promovate concomitent. Aceste supoziții sunt confirmate și de politologii ruși, care susțin că strategia Federației Ruse este de a forma un cordon din state neutre în jurul său, astfel protejându-și hotarele de impac-tul direct cu NATO. Alte idei rusești aduc în discuție din nou, ca și în Memorandu-mul Kozak din 2003, dorința Federației Ruse era să-și staționeze trupele în regiu-nea transnistreană a Republicii Moldova pe un termen nedefinit[4]. Prin urmare, pentru a asigura respectarea neutralității Republicii Moldova, se impune ca Rusia să-și onoreze angajamentele asumate și să evacueze trupele, armamentele, muni-țiile și echipamentul neîntârziat, ordonat și complet. Efectele benefice așteptate din realizarea statutului de neutralitate perma-nentă autoproclamată s-au dovedit a fi ilu-zorii, dat fiind faptul că însuși proiectul a fost conceput și dezvoltat ca un model ide-al, autosuficient și fetișizat, în special prin Concepția Securității Naționale a Republi-cii Moldova, pe motivul că această calitate „nici nu reflectă realitatea, nici nu repre-zintă o formulă consacrată internațional, nici nu are o explicare concretă” . Statutul de neutralitate consfințit constituțional nu asigură în regim automat securitatea nați-onală a Republicii Moldova, iar rezultatul cel mai important se dovedește a fi nepar –
ticiparea la procesele de cooperare militară din cadrul CSI [5, p. 34]. Argumentele în favoarea neutralității Republicii Moldova, cu referință la statele neutre cum sunt Elve-ția, Austria și Finlanda, care au profitat de o stabilitate și dezvoltare economico-finan-ciară, nu sunt relevante pentru Republica Moldova. Neutralitatea elvețiană este în-țeleasă diferit de analiștii moldoveni decât de cei elvețieni. O astfel de scăpare era de așteptat, pentru că Republica Moldova nu a pornit de la ideea neutralității ca o soluție garantată pentru asigurarea securității sale militare și economice, dar de la o idee pro-vizorie de eliberare a teritoriului și deschi-derea altor opțiuni de abia după retragere. Astfel, experții guvernamentali au încercat să adapteze neutralitatea elvețiană, aus-triacă, finlandeză la condițiile Republicii Moldova, fără să analizeze implicațiile de durată pentru țară.
Spre deosebire de aceste state, Republi-
ca Moldova nu și-a asigurat o neutralitate garantată. Condițiile istorice ale Republicii Moldova din perioada 1991–1992 au fost diferite de cele elvețiene, ca și motivele pentru declararea neutralității. Neutralita-tea Republicii Moldova este una declarată (de ea însăși) și nu este garantată de nimeni în cazul unei evoluții militare. Un alt argu-ment important pe care foarte puțină lume îl menționează în Republica Moldova este că neutralitățile Austriei și Finlandei au fost negociate de URSS și Occident. Neu-tralitatea acestor două state a fost schimba-tă pe o susținere economică occidentală și prezența acestor două state în sfera de in-fluență occidentală. Ori în cazul neutralită-ții pe care o propune Federația Rusă acum, Republicii Moldova îi revine rolul unei zo –
ne-tampon din sfera de influență rusească,
respinsă de Republica Moldova. Enunțarea de către A. Olaru a argumentului econo-mic, dar cu implicații în plan militar, de asemenea este relevant în cazul Republicii Moldova. Astfel, cheltuielile militare în sta-tele neutre pornesc de la aproximativ 0,9% (Austria) până la 1,7% (Suedia) din PIB, ceea ce înseamnă între trei și șase mlrd de Euro. Republica Moldova este incapabilă să asigure câteva mlrd de euro anual pen-tru apărare. Prin urmare, un eventual ar –
gument că Republica Moldova poate să-și asigure neutralitatea singură de asemenea nu este valabil. A. Olaru este de acord cu V . Lupan, care susține că conceptele de neu-tralitate adoptate de către statele europene nu mai sunt considerate la zi. Astfel, toate au aderat la PfP al NATO, iar Finlanda a demarat discuții aprinse despre necesitatea de a abandona statutul său de neutralitate impus tot de Federația Rusă anterior. Fin-landa actualmente examinează opțiunea de a intra în NATO sau să aștepte crearea unui mecanism viabil de apărare comună a UE la care să adere. În acest context se discută și aderarea la un NATO pe care comunitatea europeană l-ar prelua și transforma într-un sistem de apărare comună a UE. Aderând la UE, Republica Moldova va putea benefi-cia de mecanismele de securitate oferite de către UE. Dacă, însă, UE nu va crea un me-canism viabil, unica alternativă europeană va rămâne ca și până acum NATO. Prin urmare, modelele de neutralitate elvețian, austriac și finlandez, la care deseori se face referință nu mai sunt actuale și nici nu pot fi comparate cu cel propus Republicii Mol-dova de către Federația Rusă [6].
Potrivit lui A. Rácz, abordarea subiectu-
lui privind fortificarea securității militare a Republicii Moldova prin prisma evenimen-telor din Georgia apare necesitatea reevalu-ării riscurilor asupra securității cauzate de conflictele separatiste, din perspectiva mi-litară. O astfel de reexaminare este impor –
tantă pentru Republica Moldova din două motive. În primul rând, superioritatea Ar –
matei Naționale a Republicii Moldova asu-pra forțelor armate ale regiunii separatiste nu este nici pe departe evidentă. În al doilea rând, Federația Rusă și-a exprimat foarte clar intenția de a împiedica integrarea Re-publicii Moldovei în spațiul euroatlantic, dar și dorința de a legaliza prezența trupe-lor rusești pe teritoriul Republicii Moldova. Deși Concepția Securității Naționale a Re-publicii Moldova, deja în vigoare, prevede neutralitatea permanentă a statului, con-dițiile descrise mai sus nu sunt deloc favo-rabile pentru menținerea unei neutralități reale și viabile. Neutralitatea ar fi o opțiu-ne doar atât timp cât un stat ar fi în stare să-și asigure securitatea militară la un preț rezonabil. Acesta nu este cazul Republicii Moldova. Luând în considerație situația economică din prezent, unde orice creștere semnificativă a cheltuielilor pentru apăra-re, care constituie doar 0,5% din bugetul statului, nu este deloc reală. Spre exemplu, un alt stat neutru din Europa, ca Finlanda, cu o populație asemănătoare după mărime (aproximativ 5 mln), cheltuiește 1,5% din PIB pentru apărare, acest indice fiind mult mai înalt decât cheltuielile Republicii Mol-dova, deși pe teritoriul Finlandei nu există niciun conflict separatist. Cu toate acestea, chiar dacă beneficiază de aceste condiții favorabile, Finlanda se gândește serios să avanseze spre statutul de membru deplin al

STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 201128 9
NATO, doar din simplul motiv că se simte
amenințată de ambițiile și capacitățile mi-litare ale Federației Ruse. Așadar, potrivit lui A. Rácz, Concepția Securității Naționa-le nu este capabilă să răspundă adecvat la situația de securitate cu care actualmente se confruntă Republica Moldova [7]. În opinia noastră, acceptarea de către Repu-blica Moldova a unui statut de neutralita-te permanentă, care prin definiție exclude posibilitatea unei cooperări mai strânse cu NATO, ar limita instrumentele de interac-țiune și finalitatea cooperării propriu-zise. În accepția lui S. Troebst, intervenția mi-litară a Federației Ruse asupra Georgiei a demonstrat că conceptul de „străinătate apropiată” nu este unul superficial, ci poa-te deveni o realitate dură față de cei care vor sta în cale ambițiilor rusești. Aceasta readuce în atenția opiniei internaționale insurgența din regiunea transnistreană, în care factorul rusesc este prezent sub mai multe aspecte. În termeni militari, Republi-ca Moldova nu poate face față capacităților militare ale Federației Ruse. Un scenariu maximal negativ nu amenință direct Repu-blica Moldova, deși necesitatea integrării statului într-un sistem stabil de alianță mi-litară este condiția esențială pentru proteja-rea contra unor riscuri potențiale și curen-te legate de situația Republicii Moldova [8]. Potrivit lui J. Bugajski, neutralitatea statelor pe parcursul confruntării dintre Vest și Est din perioada Războiului Rece nu mai emite un semnal de independență și libertate în acțiuni. Aceasta presupune o vulnerabili-tate deosebită față de presiunile exercitate de Federația Rusă, infiltrarea amenințătoa-rea a serviciilor secrete ruse, a grupărilor economice și mafiote și o îndepărtare de proiectele europene și Trans-Atlantice. Drept rezultat, neutralitatea presupune izolare și pierderea suveranității [9]. Prin urmare, supoziția precum că în condițiile geopolitice actuale neutralitatea nu asigu-ră securitatea statului la parametri înalți, este susținută și de G. Istvan. El remarcă pe bună dreptate că neutralitatea nu mai este percepută ca un concept valid și apli-cabil, care ar totaliza interesele unei națiuni într-o lume în care competiția ideologică a Războiului Rece a luat sfârșit. Actualmente, Europa nu mai este definită în termeni po-litici, iar securitatea internațională și relați-ile economice au devenit atât de complexe, încât izolarea de aceste sisteme existente a devenit un lux de nepermis, ori chiar im-posibil de atins fără ca statele să-și piardă elemente vitale pentru propria lor existen-ță inclusiv suveranitatea ori cetățenii. Este cert faptul că stabilitatea și progresul politic nu este ușor de obținut, iar circumstanțe-le istorice ale marilor puteri și ale marilor garanți nu se mai aplică. Deși oficial nu se mai pune problema sferelor de influen-ță, o decizie majoră stă în fața Republicii Moldova – cea de a alege între integrarea în structurile NATO cu beneficiile, dar și provocările sale, sau confruntarea unor scenarii neclare ce vor apărea ulterior [10].
În accepția lui L. Movchanyuk, de re-
gulă, adepții „neutralității” consideră că e posibil să exerciți această politică de ne-utralitate în condițiile în care cheltuiești mai puțin în scopuri defensive și aloci mai multe resurse în raport cu aderarea la anu-mite uniuni politice. În opinia lor, acest tip de politică e mai favorabil statului și poate asigura apărarea și securitatea acestuia pe deplin. Argumentul major al acestora e că în cazul apartenenței la o alianță militară, orice stat poate fi implicat în conflicte mili-tare ce nu privesc nemijlocit interesele sta-tului respectiv. De fapt, nu există exemple care ar demonstra că refuzul de a participa la un sistem colectiv de securitate ar fi aju-tat un stat să-și asigure integritatea terito-rială și să-și soluționeze conflictele. În pe-rioada celui de-al Doilea Război Mondial, declararea neutralității nu a apărat state ca Belgia, Olanda sau Norvegia, acestea fiind ocupate de armata germană nazistă, ceea ce demonstrează convingător că, în caz de conflict, nimeni nu va apăra un stat neutru. În aceste condiții, afirmația precum că va-rianta neutralității este calea cea mai bună de evitare a conflictelor și de asigurare a su-veranității și integrității teritoriale, în care interesul național este protejat, prezintă un argument fals și lipsit de convingere. În cazul proclamării neutralității, nu ar trebui să existe forțe și baze militare pe teritoriul acestui stat. Dacă un anumit stat își declară neutralitatea fără a respecta aceste condiții, nu există niciun motiv legal prin care o ase-menea neutralitate ar putea fi recunoscută de ONU sau alte organizații internaționale, care, de altfel, și-ar încălca propriile princi-pii, iar reputația dreptului internațional ar avea de suferit. Neutralitatea nerecunoscu-tă doar deteriorează statutul de securitate a statului. Pe lângă aceasta, proclamarea ne-utralității poate intensifica potențialele as-pirații ale statelor vecine vizavi de teritoriul acestui stat, deoarece, în caz de conflict, acesta nu va fi apărat de nimeni [11].
J. Sherr exprimă opinia precum că în-
cheierea unui eventual acord cu privire la reconfirmarea/recunoașterea neutralității, interpretarea prevederilor acestuia nu va fi o decizie suverană a Republicii Moldova. Neutralitatea, spre deosebire de statutul de țară nealiniată, reprezintă un statut codifi-cat de dreptul internațional care se bazează pe tratate, iar aceste tratate trebuie să fie în mod adecvat percepute de către toți actorii relevanți. De obicei, există și garanți ai sta-tutului de neutralitate. În cazul Republicii Moldova trebuie să fim conștienți de faptul că interpretarea prevederilor statutului de neutralitate o va face statul mai puternic, or acesta nu este Republica Moldova, ci Fe-derația Rusă. În acest caz, există riscul ca statutul de neutralitate convenit cu Fede-rația Rusă va impune Republica Moldova să stopeze întregul proces de cooperare cu NATO. Actualmente, există un cadru de cooperare și mecanisme concrete pentru amplificarea acestor relații. În viziunea in-terlocutorilor principali ai Republicii Mol-dova, cei din Federația Rusă și din regiunea secesionistă exclud continuarea unor astfel de forme de cooperare, deoarece ei percep orice formă de relație cu NATO ca o violare a statutului de neutralitate. De asemenea, J. Sherr consideră că neutralitatea Republicii Moldova nu trebuie să conducă la renunța-rea forțelor armate. Acest lucru nu l-a fă-cut Finlanda în perioada Războiului Rece. Elveția, după cum se știe, are forțe armate foarte puternice și eficiente capabile să ape-re statul. Austria, într-adevăr, nu a avut for –
țe armate impresionante, dar acest lucru s-a datorat faptului că neutralitatea austriacă a fost garantată în perioada Războiului Rece de așa-numita „balanță de teroare” și toată lumea era conștientă că violarea acesteia ar fi condus la un al treilea război mondial în Europa. Așadar, pot fi puse la îndoială presupusele merite pentru care Republica Moldova ar fi dispusă atât de ușor să renun-țe la forțele sale armate care întotdeauna au constituit un atribut de bază al unui stat su-veran [12].
I. Chifu definește neutralitatea ca o opți-
une discutabilă atunci când există credința unei posibilități de soluționare în timp real a conflictului transnistrean și a existenței Republicii Moldova ca stat neutru, după model elvețian, în mijlocul unei oaze de securitate asigurată de cineva. Situarea ge-ografică a statului nu permite o asemenea

REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 20112 STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ10
variantă, iar implicațiile structurilor de
securitate, de apărare, precum și controlul
general al fostei metropole sunt încă extrem
de prezente în structurile de securitate ale Republicii Moldova, de aceea este necesară o garantare a securității pe alte principii. De
altfel, nu e posibil ca un stat de periferie sau
de tampon între două blocuri să-și poată asigura securitate prin sine însuși și prin
garanții de neutralitate, cu atât mai mult as-
tăzi, când neutralitatea a rămas o realitate de factură istorică și nu un concept cu care
operăm în materie de securitate în regiu-
nea postsovietică, spațiu în care realitatea din teren exclude și o adaptare a modelului indicat [13]. I. Mastac exprimă opinia că
statutul de neutralitate permanentă prevede
abținerea statului de la aderarea la blocuri sau alianțe militare. Totodată, fiecare stat,
și mic, și mare, poartă o anumită respon-
sabilitate privitor la menținerea stabilității și securității, atât proprii, cât și regionale, internaționale etc. Dar având în vedere că
armata este elementul de bază în menține-
rea stabilității și securității statelor, cu atât mai mult crește responsabilitatea statelor
neutre pentru întreținerea trupelor militare
proprii în scopul asigurării statutului lor de neutralitate [14, p. 8].
N. Osmochescu exprimă o supoziție
contradictorie, potrivit căreia deși a pornit mai curând dintr-un impuls conjunctural intern, decât de la un concept clar de poli-
tică externă, neutralitatea Republicii Mol-
dova a devenit azi un potențial element al geopoliticii europene, element care, fără a-i exagera importanța, nu poate fi elimi-
nat pe neobservate din calculul securității
continentale. Federația Rusă este unica țară căreia nu-i convine statutul de neutra-
litate și independență al Republicii Moldo-
va. Argumentele ei pot fi extrase din decla-rațiile anti-NATO și din doctrina CSI, care include teritoriul postsovietic în spațiul „intereselor vitale” ale ei. N. Osmochescu
consideră că neutralitatea permanentă a
Republicii Moldova constituie un element esențial al securității naționale, precum și un element al securității colective în Eu-
ropa, totodată insistând asupra faptului
că mai devreme sau mai târziu statutul de neutralitate permanentă a Republicii Mol-
dova va fi recunoscut atât în relațiile bila-
terale, cât și în cele multilaterale, precum și de ONU și organizațiile internaționale
regionale, membru al cărora este Republi-
ca Moldova [15, p. 182-183]. De aseme-nea, V . Pleșca ocupă o poziție consecventă, susținând că experiența Austriei a îmbo-
gățit considerabil practica contemporană
a instituției neutralității permanente cu elemente noi, demonstrând că fiecare stat
trebuie sa-și propună o formă proprie a
neutralității care să răspundă necesitați-lor de ordin intern și extern ale statului și poate să se modifice în timp. Prin urmare,
Concepția Securității Naționale a Republi-
cii Moldova reflectă în mod explicit evalu-area realistă generala a mediului de secu-
ritate pe plan național și internațional în
care operează Republica Moldova, defineș-te obiectivul politicii statului în domeniul
securității naționale și liniile directoare în
acest domeniu, valorile general umane  și principiile ce urmează a fi promovate și protejate de stat și reconfirmă  ireversibi-
litatea cursului de integrare europeana a
Republicii Moldova [16].
În opinia lui P . Felghengauer, Republi-
ca Moldova, promovând ideea neutrali-
tății, exclude de fapt menținerea trupelor
ruse pe teritoriul național. O asemenea variantă nu convine Federației Ruse, însă
este foarte bine să se păstreze statutul de
neutralitate și să nu se adere la NATO. Dar trebuie să existe și garanții în acest sens, iar Federația Rusă crede că cea mai bună
și mai sigură garanție este menținerea trupelor ruse în regiunea transnistreană [17]. O. Nantoi consideră că prin astfel
de acțiuni de garanție Federația Rusă nu
recunoaște neutralitatea permanentă a Re-publicii Moldova și sfidează acest princi-
piu [18]. Conform analizelor efectuate de
R. Gorincioi, promotorii neutralității se axează pe compararea Republicii Moldo-va cu situația geopolitică și geostrategică a altor state neutre din Europa. Falsitatea acestor similitudini este evidentă, deoare-
ce niciunul din statele neutre din Europa
nu se confruntă cu problema secesionis-mului, a instabilității politice, economice și a puternicii presiuni rusești. Amplasa-
rea geopolitică a fiecăruia din cele cinci
state neutre este total diferită, dar cu mult mai avantajoasă decât a Republicii Mol-dova. Proclamarea neutralității lor a avut loc în contexte istorice diferite, urmărind scopuri politice clare și beneficiind de ga-
ranții externe pentru realizarea acestora.
Nivelul de dezvoltare economică și puter –
nica atractivitate investițională a acestor state se datorează prezenței lor în UE și în
imediata vecinătate a NATO. Acestea nu
au dispute teritoriale cu vecinii și nici un potențial destabilizator intern ce emană riscuri și amenințări la adresa securității regionale. Din aceste și alte rațiuni politi-
ce, economice și sociale, elitele politice din
Republica Moldova ar trebui să conștienti-zeze și să promoveze cu fermitate vectorul aprofundării relațiilor Republicii Moldo-vei cu NATO [19].
În opinia noastră, ar fi oportun pentru
asigurarea securității naționale a Republi-cii Moldova demararea procesului național
și al diplomației populare de informare a maselor largi prin intermediul dezbaterilor publice privind renunțarea la statutul de neutralitate permanentă și ulterior adera-
rea la NATO. Republica Moldova fiind o
putere mică, lipsită de resurse strategice și având interese mai cu seamă de nivel subregional și cu valențe regionale, nu este în măsură să-și asigure eficient securita-tea națională de sine stătător. Soluția re-comandabilă este aderarea la NATO, care prin intermediul mecanismelor securității cooperative ar oferi Republicii Moldova
oportunități pentru asigurarea apărării și securității naționale, urmărind modifica-rea statutului din consumator în furnizor al securității în plan mondial.
Așadar, posibilitățile politico-militare
oferite de NATO și UE pot determina con-
solidarea securității naționale a Republicii
Moldova, iar angajamentele asumate vor fi amplificarea interoperabilității și atașarea la standardele NATO. În acest sens, Repu-blica Moldova este interesată să materiali-zeze un cadru de relații mult mai dezvoltat cu structurile de securitate europene, care ar constitui nu doar un factor de stabilizare a statului, dar și un instrument-cheie al in-
tegrării ei europene, așa cum, implementa-
rea prevederilor IPAP-ului actualizat, prin prisma căruia va continua procesul refor –
melor democratice, instituționale și de apărare, ce vor contribui la realizarea dezi-deratului european al Republicii Moldova.

STUDII DE SECURITATE ȘI APĂRARE. PUBLICAȚIE ȘTIINȚIFICĂ REVISTA MILITARĂ nr. 1 (7) 2011212 13
1. Doctrina militară a statului, conți-
nutul și mecanismele de realizare
Actualmente, în procesul elaborării
doc trinei militare apar un șir de dificultăți
vizând comprehensiunea acestui concept.
Principala cauză constă în faptul că nu
toți cercetătorii recunosc legalitatea unei
asemenea categorii. Necesitatea renunțării de la conceptul de „doctrină militară” este înaintată de adepții gândirii proamericane și prooccidentale, motivând prin faptul că
în Occident termenul dat este utilizat într-
un sens mai larg, care include toate opiniile vizavi de problemele politico-teritoriale, de exemplu, „doctrina lui Trumen” , „doctrina lui Brejnev” . Drept continuare a acestei idei
se menționează că în prezent SUA dispune
nu de doctrină militară, dar de „Strategia Nord-Atlantică militară a SUA ” , iar blocul Nord-Atlantic dispune de „Noua concepție
strategică a NATO” .
Lipsa conceptului „doctrină” în literatu-
ra de specialitate americană nu poate servi drept pretext de a nega existența sa. Astfel, în Enciclopedia Britanică nu figurează ter –
menul de „știință militară” , însă aceasta nu exclude existența însăși a științei care însu-mează cunoștințele în domeniul militar. În
Occident conținutul termenilor militari se
apropie de cel al doctrinei militare. În Ghi-dul termenilor militari al Ministerului Apă-rării al SUA (1986), sensul doctrinei militare este determinat ca: „principii fundamentale de care se conduc forțele armate sau ele-mentele acestora în activitate, scopul căreia rezidă în realizarea intereselor naționale [1].
În perioada sovietică baza teoretico-ști-
ințifică a doctrinei militare a fost elaborată ABORDARI TEORETICO -CONCEPTUALE ALE
DOCTRINEI MILITARE
Svetlana CEBOTARI *
Doctrina militară (de la lat. doctrina – învățătură) se formează obiectiv reieșind
din ansamblul factorilor politici și economici interni și externi, a poziției geografice, a
posibilităților reale a statului. În prezent, doctrinele militare ale statelor sunt determinate
de schimbările care au loc pe arena internațională, de situația politică militară existentă pe
mapamond. De facto, suntem martori ai schimbărilor epocii, rezultatele cărora coincid cu transformările care au loc pe arena internațională. Esența acestora rezultă în tranziția de la contradicțiile dure ale celor două blocuri conduse de ex-URSS și SUA, la un nou model al relațiilor interstatale, principalele particularități ale căreia sunt: dispariția factorului ideologic dintre Est și Vest, formarea treptată a unui spațiu comun, mondial, conform cerințelor de
piață; trecerea de la lumea bipolară la sistemul de relații multipolare, ieșirea pe prim plan
în politica mondială a contradicțiilor geopolitice, interetnice, interstatale și religioase. În prezent are loc o nouă apreciere a amenințărilor și pericolelor de ordin militar, se creează noi structuri efective ale securității globale, europene și naționale. Toate acestea sunt condiționate de necesitatea reevaluării politicii militare și a principiilor de formare a forțelor militare.
* Svetlana CEBOTARI – doctor în politologie, conf. univ., cercetător științific, Academia Militară
a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
1. Lupan V . Peste un deceniu de neutralitate, mai mult de zece ani de cooperare cu NATO.
Chișinău, 2009. http://www.ape.md (accesat 21.06.2009).
2. Dungaciu D. Efectele nefaste ale neutralității asupra Moldovei . Chișinău, 2008. http://www.
moldova.org (accesat 28.06.2009).
3. Juc V . Edificarea relațiilor internaționale postrăzboi rece: aspecte teoretico-metodologice și
replieri geostrategice . Chișinău: Ed. Tipografia – Sirius, 2011. 248 p.
4. Olaru A. Analiză: Moldova neutră și neutralizată. Chișinău, 2007. http://www.moldova.
org (accesat 29.06.2009).
5. Opțiunile de securitate ale Republicii Moldova . Chișinău, 2009. 92 p.
6. Olaru A. Op. cit.
7. Rácz A. Securitatea Republicii Moldova . Chișinău, 2008. http://www.viitorul.org (accesat
15.06.2009).
8. Troebst S. Securitatea Republicii Moldova. Chișinău, 2008. http://www.viitorul.org (accesat
05.07.2009).
9. Bugajski J. Securitatea Republicii Moldova . Chișinău, 2008. http://www.viitorul.org (accesat
03.07.2009).
10. Istvan G. Securitatea Republicii Moldova . Chișinău, 2008. http://www.viitorul.org (accesat
03.07.2009).
11. Movchanyuk L. Securitatea Republicii Moldova . Chișinău, 2009. http://www.viitorul.org
(accesat 10.07.2009).
12. Sherr J. Moscova și Tiraspolul văd Procesul de Integrare Europeană al Republicii Moldova ca
o contradicție cu statutul de neutralitate. Chișinău, 2008. http://www.ape.md (accesat 24.06.2009).
13. Chifu I. Soluții alternative pentru Republica Moldova . În: România în politica inter –
națională. București, 2005.
14. Mastac I. Conceptul securității naționale a Moldovei pentru noul mileniu. Chișinău: Ed.
Institutul de Politici Publice, Apărarea și Securitatea Națională a Moldovei anul 2001.
15. Osmochescu N. Neutralitatea permanentă a Republicii Moldova în contextul relațiilor
internaționale contemporane . În: Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare
a serviciului public din Republica Moldova. Materialele conferinței internaționale științifico-
practice. Chișinău: Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Mol-dova, 2008, vol. 2, p. 182-183.
16. Pleșca V . Neutralitate permanentă, un pas înainte pentru integrarea europeana. Chișinău,
2008. http://www.prisa.md/rom/comments_csn_plesca (accesat 12.07.2009).
17. Фельгенгауэр П. Opinia experților despre decizia Dumei de Stat a Rusiei de a recunoaște
independența regiunilor Georgiei – Osetia de Sud și Abhazia. Chișinău, 2008. http://www.ape.md (accesat 14.07.2009).
18. Nantoi O. Opinia experților despre decizia Dumei de Stat a Rusiei de a recunoaște
independența regiunilor Georgiei – Osetia de Sud și Abhazia. Chișinău, 2008. http://www.ape.md (accesat 14.07.2009).
19. Gorincioi R. Argumente Pro și Anti-NATO în Moldova. Chișinău, 2008. http://www.ape.
md (accesat 10.07.2009).