Societatea F a rezultat din privatizarea prin cumpărarea de acțiuni a fostei Intreprinderi Industriale de Stat C. din Tim1-ișoara. [602858]

Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă Decizia civilă nr. 319 din 02 februarie 2012 Inadmisibilitatea judecării unei acțiuni în revendicare în cadrul unei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Lipsa recalificării cererii de chemare în judecată Recunoscând dreptul instanței de judecată de a examina valabilitatea titlului de proprietate al Statului român în cadrul unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, totuși nu putem fi de acord cu „transformarea” acestei contestații într-o veritabilă acțiune în revendicare prin comparare de titluri. În acest fel s-ar încălca pricipiul specialia generalibus derogant potrivit căruia contestația întemeiată pe Legea nr. 10/2001 are întâietate în raport cu acțiunea în revendicare. Recognizing the right of the court to examine the validity of the property title of the Romanian State in a dispute brought under Law no. 10/2001, however, we can not agree with the "transformation" that contestation in a real action to recover by comparison the titles. In this way it could be violated principle specialia generalibus derogant according to which the contestation based on Law no. 10/2001 prevails in relation to a real action. – in extras – Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8635/11.08.2003, contestatoarea H.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timișoara să se dispună anularea Dis-poziției nr. 736/14.04.2003 prin care s-a soluționat notificarea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Timișoara, str. C. și obligarea intimatului de a trimite notificarea către soci-etatea care are în folosință imobilul. Prin dispoziția atacată, Primarul municipiului Timișoara a dis-pus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului întrucât acesta se afla în folosința Soci-etății F, precum și înaintarea spre competentă soluționare a notificării către Autoritatea pentru Pri1-vatizare și Administrarea Participațiilor Statului (A.P.A.P.S.). Contestatoarea susține că dispoziția atacată este nelegală deoarece intimatul nu trebuia să respingă cererea de restituire în natură ci trebuia să facă aplicarea dispoziților art. 25 alin. (5) din
Societatea F a rezultat din privatizarea prin cumpărarea de acțiuni a fostei Intreprinderi Industriale de Stat C. din Tim1-ișoara.

Legea nr. 10/2001 adică să comunice petentei datele de identificare ale persoanei deținătoare. Se 2mai arătă că decizia este nelegală și în ceea ce privește trimiterea notificării către A.P.A.P.S. deoarece această instituție ar fi fost abilitată să soluționeze numai dacă ar fi fost vorba de un imobil preluat de stat cu titlu valabil ceea ce nu era cazul; s-au invocat în acest sens dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. 3 Prin întâmpinare, intimatul arată că, potrivit legii, pentru imobilele evidențiate în patrimoni-ul unei societăți comerciale privatizate, notificarea se adresează instituției publice implicate în pro-cesul de privatizare, respectiv A.P.A.P.S. Prin Sentința civilă nr. 212 din 24 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 8635/C/2003, Tribunalul Timiș – Secția Civilă admite în parte contestația în sensul că se anulează Dispoziția nr. 736 din 14.04.2003 în ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și se respinge capătul de cerere privind anularea trimiterii notificării către A.P.A.P.S. Împotriva acestei sentințe, părțile au formulat apel ce a format obiectul dosarului nr. 2509/C/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția Civilă. Prin Decizia civilă nr. 955 din 11 mai 2004, se admite apelul contestatoarei H.A., se anulează punctul 2 din Dispoziția nr. 736 din 14.04.2003 privind trimiterea notificării către A.P.A.P.S. și se dispune înaintarea notificării către unitatea deținătoare, respectiv Societatea F., în vederea soluționării. Apelul Primarul municipiului Timișoara a fost respins. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel reține că prin trimiterea notificării către A.P.A.P.S., primarul municipiului Timișoara a apreciat că imobilul fusese preluat de către Statul român cu titlul valabil căci, numai într-o astfel de situație, se putea trimite notificarea în condițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echva-lent. Or, în acest mod, primarul s-a substituit atribuțiunilor ce reveneau persoanei deținătoare, el ne- Articolul 25 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut: 2 (1) Dispozițiile art. 23 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține. (2) Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notifi-cată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite. (3) Comunicarea prevăzută la alin. (2) și, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Termenul de 6 luni prevăzut la art. 21 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3). (5) Dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare. Articolul 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut: 3 Art. 27. – (1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privati-zate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, con-stând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nom-inală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. (2) Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituției publice implicate care a efec-tuat privatizarea Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (fostul Fond al Proprietății de Stat), ministerul de resort, autoritatea administrației publice locale – în a cărei rază este sau era situat imobilul, in-diferent de valoarea acestuia. (3) În situația bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrale sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei îndreptățite. (4) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost deținute de o organizație cooperatistă și au fost înstrăinate de aceasta cu respectarea legii, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești. Notificarea se adresează organizației cooperatiste care a deținut imobilul, indifer-ent de valoarea acestuia.

fiind competent să soluționeze notificarea și nici să se pronunțe asupra valabilității/nevalabilității titului prin care a fost preluat imobilul. În ceea ce privește apelul promovat de către Primarul municipiului Timișoara acesta urmează a fi respins deoarece instanța apreciază că sunt neîntemeiate criticile învederate, dispoziția emisă fiind în contradicție cu prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei soluții, Primarul municipiului Timișoara a declarat recurs care însă a fost respins prin Decizia civilă nr. 1372 din 07 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 16211/2004. Prin Decizia nr. 911 din 08 septembrie 2009, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Societatea F. își declină competența de soluționare în 4favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și trimite notificarea petentei H.A. către această instituție. 5 Împotriva acestei decizii, petenta H.A. a formulat contestație prin care a solicitat, în princi-pal, anularea deciziei, constatarea că Statul român nu are un titlu valabil de preluare asupra imobilu-lui, restituirea în natură a imobilului și întabularea dreptului de proprietate asupra acestuia. În sub-sidiar, a solicitat obligarea Societății F. să propună acordarea de despăgubiri. Au chemați în judecată în calitate de intimați: Societatea F., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Statul român reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, și Municipiul Timișoara. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că Decretul nr. 303/1948 nu constituie titlu vala-bil în înțelesul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, întrucât preluarea imobilului s-a făcut fără 6plata vreunei despăgubiri iar, pe de altă parte, imobilul nu a figurează în anexa la Decretul nr. 303/1948. S-a mai precizat că în prezent, Statul român este înscris ca proprietar asupra imobilului în litigiu (teren), ceea ce înseamnă că restituirea în natură este posibilă. Intimata Societății F. a suținut prin întâmpinare că terenul este în administrarea sa în temeiul Legii nr. 15/1990 și este evidențiat ca atare, atât în patrimoniul său, cât și în evidențele fiscale din Articolul 29 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut: 4 Art. 29. – (1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele pre-văzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. (3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod core-spunzător. (4) În situația bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administrației publice centrale sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 359 din 523 aprilie 2004, s-a dispus reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin ab-sorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. Articolul 6 din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut: 6Art. 6. – (1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. (2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendi-cate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. (3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.

cadrul Primăriei Timișoara. În ceea ce privește construcțiile aflate pe teren, se arată că acestea fac parte din patrimoniul societății, fiind proprietatea sa dobândită prin procesul de privatizare încheiat în anul 1995; în acest sens, se depune la dosar contractul de vânzare – cumpărare a acțiunilor. Prin Sentința civilă nr. 3570/PI din 28 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș – Secția Civilă în dosarul nr. 6694/30/2009, s-a respins contestația. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond reține că prin hotărâre judecătorească ire-vocabilă (Sentința civilă nr. 212 din 24 februarie 2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 955 din 11 mai 2004, menționate mai sus, s.n.) s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul în cauză face parte din patrimoniul Societății F. și că aceasta din urmă a făcut dovada că este integral privatizată, conform contractului de vânzare – cumpărare a acțiunilor, context în care notificării îi sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele pre-văzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”, iar potrivit alineatului (3) al aceluiași articol „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.” Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăți comerciale, cu capital privat pot fi acordate doar măsuri reparatorii constând în despăgubiri care se propun de instituția publică ce a efectuat privatizarea. Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a declarat apel care, la primul termen de judecată, a fost calificat de instanță ca fiind recurs. Prin Decizia civilă nr. 319 din 02 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 6694/30/2009 de Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă admite recursul declarat de reclamanta H.A., modifica sentința recurată, în sensul că admite contestația și, pe cale consecință, anulează Decizia nr. 911 din 08 septembrie 2009 emisă de Societatea F. Prin aceeași decizie, instanța de recurs constată nevala-bilitatea titlului Statului român asupra imobilului (teren și construcții), dispune restituirea în natură a acestuia către reclamantă și întabularea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclaman-tei, subsecvent radierii drepturilor pârâților. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă reține urmă-toarele: Reclamanta H.A. are calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001, aceasta dovedind cu acte de stare civilă că este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari ai imobilu-lui, potrivit Certificatului de moștenitor emis de Tribunalul de succesiune din K., Germania. Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 303/1948, iar ulterior acesta a fost cedat în administrarea fostei Intreprinderi Industriale de Stat C. din Timișoara, iar mai apoi a fost preluată de actuala Societatea F. Se mai constată că în Cartea funciară figurează ca proprietar tabular asupra terenului Statul român, iar în ceea ce privește construcțiile aflate pe acest teren acestea fac parte din patrimoniul Societății F. care le-a preluat prin procesul de privatizare, figurând într-o anexă la Certi-ficatul de atestare a dreptului de proprietate nr. MO3/1704/02.03.1995. În raport cu aceste constatări dovedite prin întregul material probator existent la dosar, Curtea va constata că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci dispoz-

ițiile art. 21 raportat la art. 14 și art. 9 din aceeași lege, câtă vreme Statul este și la această dată 7proprietarul tabular al întregului imobil situat în Timișoara, str. C.; aceasta cu atât mai mult cu cât din analiza materialului probator nu s-a dovedit existența unor construcții noi, care să se fi adăugat pe orizontală sau pe verticală, care să fie realizate de către intimați și care să atragă incidența dis-pozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, expertiza tehnică judiciară atestând acest lucru. Societatea F. a formulat cerere de revizuire și contestație în anulare dar ambele cereri au fost respinse. Notă de dr. Dan Cimpoeru cadru universitar asociat Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea București avocat în Baroul București În ceea ce ne privește, apreciem că Decizia civilă nr. 319 din 02 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 6694/30/2009 de Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă este criticabilă sub următoarele aspecte: În cadrul acestui proces, contestatoarea a înțeles să cheme în judecată nu numai societatea emitentă a Deciziei nr. 911 din 08.10.2009 -Societatea F. – ci și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Statul român reprezentat de Consiliul Local al municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, și Municipiul Timișoara. În opinia noastră, o astfel de „lărgire” a cadrului Articolele 9, 14 și 21 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut:7 Art. 9. – Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. ………… Art. 14. – Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. ……………. Art. 21. – (1) Imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. (3) După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului. Cota de participație a statului sau a autorității administrației publice ori, după caz, a organizației cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit. (4) În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean. (5) Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

procesual contravine dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. 8Din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine că prin procesul de privatizare construcțiile aflate pe teren au intrat în patrimoniul Societatea F. încă din anul 1995, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, erau aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și nu art. 21 raportat la art. 14 și art. 9 din aceeași lege; pe cale de consecință, instanța trebuia să dispună acordarea de măsuri reparatorii de către instituția publică care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Dintr-o altă perspectivă, observăm că instanța de recurs a judecat acțiunea ca și cum ar fi fost o acțiune în revendicare, în condițiile în care eram în prezența unei proceduri speciale, respectiv o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acest lucru s-a datorat și faptului că, așa cum am arătat, cadrul procesual stabilit nu a fost cel adecvat, parte în proces fiind și Statul român. Recunoscând dreptul instanței de judecată de a examina valabilitatea titlului de proprietate al Statului român în cadrul unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, totuși nu putem fi de acord cu „transformarea” acestei contestații într-o veritabilă acțiune în revendicare. Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație 9și Justiție într-un recurs în interesul legii, Legea nr. 10/2001 reprezintă lege specială în raport cu acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile Codului civil și, prin urmare, are întâietate în aplicare potrivit principiului specialia generalibus derogant. În speța prezentată, este evident că, prin comparare, titlul contestatoarei H.A. cu privire la construcții este mai bine caracterizat decât cel al Societății F.: construcțiile au fost edificate chiar de către antecesorii contestatoarei iar ulterior naționalizate de Statul român, în timp ce Societatea F. le-a dobândit prin procesul de privatizare în anul 1995. Însă, în opinia noastră, soluția dată de Curtea de Apel Timișoara este criticabilă pe acest aspect deoarece compararea de titluri să realizat nu în cadrul unei acțiuni în revendicare ci în cadrul unei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Articolul 26 alin. (3) din Legea nr. 10/200, în forma în vigoare la acel moment, avea următorul conținut: 8Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi ata-cată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comuni-care. Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23.02.2009.9