IMPORTANȚA INTEGRĂRI I TEHNOLOGIEI ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL [602820]

IMPORTANȚA INTEGRĂRI I TEHNOLOGIEI ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL
SUPERIOR: ROLUL ÎN D EZVOLTAREA PERSONALĂ ȘI
PROFESIONALĂ

THE IMPORTANCE OF TECHNOLOGY INTEGRATION IN HIGHER
EDUCATION: THE ROLE IN PERSONAL AND PROF ESSIONAL DEVELOPMENT

Maria-Elena OSICEANU
conf. dr. Universitatea Tehnică de Construcții București

Rezumat: Scopul prezentului articol este de a pune în relație doi termeni: integrarea tehnologică și învățământul
superior, prin intermediul unor elemente de legătură care vizează dezvoltarea personală și pr ofesională a
actorilor din mediul universitar, studenți, respectiv, cadre didactice. Dezvoltarea profesională/ personală și
factorii care influențează integrarea tehnologică sunt într -o conexiune strânsă și inexorabilă în plan academic, iar
acțiunea la niv elul uneia dintre variabile determină modificări majore la nivelul celeilalte variabile. Motiv pentru
care, am încercat să surprindem în această lucrare, punctele de articulație și de interdependență între conceptele
analizate.

Abstract: The purpose of this article is to relate two terms: technological integration and higher education,
through linking elements which aimed the personal and professional development of academics – students and
teachers. Professional / personal development and factors influenc ing technological integration are in a close and
inexorable connection at the academic level, and the action at one of the variables leads to major changes in the
other variable. It is the reason why we tried to surprise in this paper , the points of articulation and
interdependence between the analyzed concepts.

Cuvinte -cheie: integrare tehnologică; învățământ superior; dezvoltare personală; dezvoltare profesională.

Key words: technology integration; higher e ducation; personal development; professional development.

1. INTRODUCERE
Schimbările pe care tehnologia le-a produs au avut un impact puternic asupra societății și a
influențat viața sub toate aspectele ei. Învățământul superior a fost supus acelorași influențe, ținând cont că tehnologia a pătruns în fiecare zonă de operare a acestuia, începând cu modul de desfășurare a diverselor activități instructiv -educative și terminând cu creșterea
productivității, eficacității și eficienței în toate domeniile sale. Dat fiind faptul că , accesul la
tehnologie constituie o priorita te în instituțiile academice, este esenți al să se găsească cele mai
optime și adecvate modalități pentru a sprijini integrarea noilor tehnologii în procesul de
învățământ superior .

La nivel universitar, cursanții preferă să învețe utilizând tehnologii digitale avansate
care fac cursurile mai atractive dar, în egală măsură, sprijină cel mai eficient învățarea mai
ales atunci când apelează la procese superioare de gândire, cum ar fi: argumentarea ideilor ,
1

gândirea critic ă și reflexivă sau la creativit ate, evaluarea modernă a informațiilor etc. (Lloyd
et all., 2004) . [1].

Procesul de î nvățare la studenți trebuie să se afl e permanent în centrul atenției. Întrucât
pătrunderea tehnologiil or în instituțiile de învățământ superior se află în plină desfășurare ,
este esențial să avem mereu în vedere faptul că, învățarea studențilo r trebuie să se concentreze
atât pe integrarea tehnologică , cât și pe aspecte ce țin de dezvoltarea personală și de
dezvoltarea profesională a cadrelor didactice.

În timp ce eforturile instituțiilor de învățământ superior de a adopta noile inovații
tehnologice sunt c onsiderabile, trebuie subliniat faptul că utilizarea tehnologiei nu a fost
consecventă datorită mai multor factori, printre care : abordările nesistematice de integrare,
rezistența psihologică și socială , alocările bugetare, prioritățile instituționale, culturile
organizaționale, practicile instructive și educative, problemele de management etc.

Prezentul articol își propune să prezinte câteva aspecte teoretice privind rolul
tehnologiei în dezvoltarea personală a studenților și dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice, cu accent pe identificarea și prezentarea unor factor i care asigură succesul în
procesul de învățământ .

1.1. Conceptul de integr are te hnologic ă
Dorința de a accepta schimbarea este o cerință majoră pentru integrarea tehnologică de
succes. Evoluția tehnologică este rapidă și continuă, fiind un proces care necesită învățarea
permanentă.

Descrierea modului în care tehnologia poate avea imp act asupra învățării , pare
adeseori dificilă, întrucât „integrarea tehnologică” este un concept -umbrelă foarte larg, care
acoperă multe instrumente și practici variate; în plus, există multe modalități prin care
tehnologia poate deveni o parte integrantă a procesului de învățare. „Integrarea eficientă a
tehnologiei se realizează atunci când elevii/ studenții pot selecta instrumentele tehnologice
care îi ajută să obțină informații în timp util, să analizeze și să sintetizeze aceste informații și
să le prezin te în mod profesionist. Tehnologia trebuie să devină o parte integrantă a modului
în care funcționează clasa de elevi/ grupa de studenți – la fel de accesibil ca toate celelalte
instrumente folosite în învățământ”. (International Society for Technology in Education ). [2]

Integrarea tehnologică reprezintă utilizarea resurselor tehnologice – calculatoare,
dispozitive mobile, cum ar fi smartphone -uri și tablete, camere digitale, platforme și rețele
medi a sociale, aplicații software, i nternet etc. – în activitățile didactice cotidiene și în
gestionarea unei instituții de învățământ . Integrarea cu succes a tehnologiei se realizează
atunci când utilizarea tehnologiei este:
• cotidiană și transparentă ;
• accesibilă și disponibilă pentru sarcina de efectuat ;
• adiacentă obiectivelor curriculare și constituie un suport pentru elevi / studenți în
a-și atinge anumite obiective educaționale .

Atunci când integrarea tehnologică atinge un nivel maxim, devine un fel de „ o a doua
natură ”, iar elevi i, studenț ii, cadrele didactice nu sunt permanent conștiente că utilizează un
2

instrument tehnologic. Când instrumentele tehnologice reprezintă o parte integrantă a
procesului de învățare , studenții pot fi implicați mult mai activ în proiecte .

Integrarea tehnologică est e „perfectă” atunci când studenții nu doar folosesc
tehnologia zilnic, ci au acces la o varietate de instrumente adecvate sarcinii pe care o au de
efectuat, iar acest lucru le oferă posibilitatea de a construi o înțelegere mai profundă a
conținutului de învățat. Modul în care definim integrarea tehnologică poate, de asemenea, să
depindă de tipul de tehnologie disponibilă, de accesul la aceasta și de cine o folosește. De
exemplu, într -o sală de curs cu tablă interactivă și computer, învățarea va r ămâne probabil
orientată către profesor, iar integrarea se va centra în jurul nevoilor profesorilor, nu neapărat,
în jurul nevoilor cursanților (Laurillard, 2002) . [3].

Atunci când sunt integrate efectiv în curriculum, instrumentele tehnologice pot extinde
învățarea în mod conside rabil. Aceste instrumente pot oferi studenților și profesorilor:
 acces la actualizarea materialului sursă;
 metode de colectare / înregistrare a datelor ;
 modalități de colaborare cu studenți, profesori și experți din întreaga lume ;
 oportunități pentru expri marea înțelegerii prin intermediul multimedia ;
 învățare relevantă și evaluare autentică;
 instruire pentru publicarea și prezentarea noilor cunoștințe .

2. ROLUL INTEGRĂRII TEH NOLOGICE ÎN DEZVOLTA REA PERSONALĂ A
STUDENȚILOR

Tehnologia a jucat un rol semnificativ în schimbarea aspectului învățământului superior.
Pentru a utiliza cu succes tehnologia, instituțiile de învățământ superior trebuie să recunoască
faptul că studenții dețin un rol central în luarea deciziilor privind aplicarea ei în scopul
învățării și al comunicării.

Tehnologia schimbă modul în care educăm, învățăm și comunicăm. Inovațiile din
domeniul tehnologiei au un impact major asupra educației la nivel superior, în mai multe
moduri, incluzând aspecte legate de utilizare, abilități, comp etențe, acces și diversitate.
Actuala generație de studenți folosește tehnologia la un nivel avansat, așa cum n u s-a
întâmplat cu generațiile anterioare. Utilizarea avansată a tehnologiei oferă universităților
modalități de instruire și de comunicare , ce nu au mai fost explorate anterior. Indiscutabil,
internetul a transformat învățământul superior, permițând universităților să aibă acces la
diverse categorii de studenți și să creeze noi medii de învățare. Cu toate aceste avantaje,
instituțiile de învățământ superior trebuie să fie conștiente de modul în care studenții folosesc
tehnologia și trebuie să ia în considerare opiniile lor cu privire la modul în care tehnologia
poate fi integrată cel mai bine în activitățile de instruire și comunicare (Laurillard, 20 02). [3].
Procesul de integrare a tehnologiei în învățământul superior trebuie să țină cont de
problemele studenților și de aspectele care țin de dezvoltarea lor personală.

În ultimii ani, p rogresul tehnologic din domeniul tehnologiei informației și
comunicației a permis oricui să acceseze, distribuie și să creeze informații digitale, mai mult
decât oricând în istoria omenirii. Experiența de viață a copiilor, adolescenților și tinerilor care
3

cresc și se dezvoltă în această „epocă digitală” i -a determinat pe mulți să pretin dă că sunt
„unici”, „diferiți” de generațiile anterioare, mergându -se până la etichetarea lor ca fiind:
„generația Net” (Tapscott, 1999) sau generația „nativilor digitali” (Prenksy, 2001). Eticheta
de „nativi digitali” se referă la persoanele născute după 1980, care au crescut într -o societate
tehnologică ce a avansat rapid și descrie o generație care îmbrățișează noile tehnologii și face
din utilizarea TIC un eveniment cotidian. (Prensky, 2001 in Surry & al l., 2011) . [4].
Prin urmare, creșterea într-o societate tehnologică i -a determinat pe mulți să considere
că această generație are cunoștințe și abilități tehnologice deosebite, capacități diferite de
procesare a informației – mult superioare generațiilor anterioare -, categorie din care s- a
desprins un tip singular, specific de studenți, având nevoi și așteptări specifice. În esență,
nativii digitali sunt percepuți ca „noi învățăcei” ale căror expectanțe cu privire la aplicarea și
integrarea tehnologiei în procesul/ experiența de învățare la niv el de universități, îi
diferențiază de experiența generațiilor anterioare. Studenții de acest tip sunt adepții necondiționat ai tehnologiilor, metodelor (e -mail, mesaje text, mesagerie instant, rețele
sociale) și mijloacelor de comunicare digitale. De asem enea, sunt interesați de metodele de
învățare în grup și de aplicarea tehnologiei în procesul învățării în grup, au capacitatea de a procesa rapid informația, se implică simultan în mai multe sarcini ( multitasking /
„multigestionarea activității”) și, de ce le mai multe ori, sunt total dezinteresați de mijloacele
tradiționale de învățământ.
Admițând existența unei astfel de categorii de studenți, se presupune că este necesar ca
în plan academic să fie schimbate practicile pedagogice clasice, în scopul de a satisface
așteptările acestor „nativi digitali”.

Universitățile nu pot asuma un profil standard al studenților , în raport cu care să fie
elaborate standarde de formare și dezvoltare. Cercetările indică o variație largă a profilurilor
psihologice în rândul nativilor digitali, în ceea ce privește cunoștințele, abilitățile, preferințele
și experiențele în domeniul tehnologiei. Integrarea t ehnologi ei ar trebui să fie conectată la
conținu tul, cariera și viitorul studenților. Având în vedere diferențele dintre studenți este
necesar să le fie evaluate aptitudinile și să se asigure metode strategice de formarea și
dezvoltarea lor, în scopul integră rii tehnologi ei ca parte esențială a curricul umului (ce trebuie
să fie astfel conceput , încât să asigure atinge rea performanței în învățare ).

Pentru ca integrarea tehnologică să aibă succes, învățarea studenților trebuie să se afle
în centrul proceselor decizionale la nivel de universități. A stfel, trebuie să se țină cont de
factori precum: aplicarea tehnologiei pentru a răspunde rezultatelor învățării, relevanța
tehnologiei în raport cu conținutul sau subiectul predat , valoarea tehnologiei pentru profesiile
viitoare, caracteristicile psihologice ale cursantului, multiculturalismul, resursele disponibile
și infrastructura în scopul de a facilita învățarea.

Pentru a avea succes, universit ățile trebuie să caute dovezi empirice pentru a utiliza în
mod eficient o tehnologie care facilitează învățarea. Folosirea acestei abordări necesită o
participare activă a universităților la luarea deciziilor privind selectarea și achiziționarea de
tehnologie în scop instructiv.

4

2.1. Aspecte ale dezvoltării personale a studenților
Dat fiin d faptul c ă procesul de integrare a tehnologiei în învățământul superior este în strâns ă
conexiune cu cel de dezvoltare personală, prezent ăm câteva aspecte esen țiale legate de acest
din urm ă concept . Conceptul de dezvoltarea personală (cunoscută și sub denumirea de
„evoluție personală”) , include activități și experiențe care au drept scop îmbunătățirea stării de
conștientizare, consolidarea identității de sine, dezvoltarea talent ului și abilităților personale,
ameliorarea calității vieții și realizarea idealurilor și do rințelor personale.

Dezvoltarea personală are loc pe parcursul întregii vieți, nu se limitează la „self -help”
(„ajutorul de sine ”) și implică activități formale și informale pentru dezvoltarea altora în roluri
precum : profesor, îndrumător, consilier, manager, coach sau mentor. Când are loc în instituții,
dezvoltarea personală se referă la metodele, programele, instrumentele, tehnicile și sistemele
de evaluare care susțin dezvoltarea individual ă în cadrul organizați ei respective .

Dezvoltarea personală presupune deschidere la experiențe noi, sentimentul valorizării
propriului potențial, capacitate de autoreflecție, percepția schimbări lor de sine pozitive,
autoeficiență, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocări, nonconformism, respingerea
rutinei.

Planificarea dezvoltării personale (PDP) este un proces de:
• reflecție asupra realizării personale;
• învățarea de a valorifica punctel e forte;
• identificarea și abordarea domeniilor de dezvoltare;
• stabilirea obiectivelor;
• identificarea abilităților;
• înregistrarea reflecției.

Implicarea studenților în PDP. Universitățile trebuie să le ofere studenților posibilitatea de a
se implic ă activ în planificarea dezvoltării personale (PDP). Unii studenți iau în considerare,
în mod firesc, conceptul de PDP , dar, c u toate acestea, experiența arată că mul tora dintre ei
trebuie să li se ofere un context și un impuls pentru a începe propria dezvo ltare.

Planificarea dezvoltării personale (PDP) este „un proces structurat și susținut de o
persoană pentru a reflecta asupra propriului său stil/ potențial de învățare, performanță și /
sau realizare și pentru planificarea dezvoltării personale, educațio nale și de carieră”
(Personal Development Planning). [5]. Angajarea în PDP ar trebui să le permită studenților să
devină mai încrezători în ei înșiși și să le ofere posibilitatea de a- și îndruma învățarea în
viitor, în scopul de a deveni cursanți independenți pe tot parcursul vieții .

Exprimată sub forma unui ciclu continuu de autoreflecție , înregistrare și acțiune,
scopul PDP este acela de a încuraja studenții să învețe să se dezvolte și să -și planifice viitorul,
devenind mai conștienți de ei înșiși, de capacitățile lor și de oportunit ăți. PDP poate fi aplicat
în diverse contexte, modificând modul în care studenții abordează modalitățile de învățare, fac
alegeri atât în viața academică, cât și în viața personală și își ating obiectivele propuse.

5

Ciclul planificării dezvoltării personale (PDP) la studenți

Există multe puncte din ciclul de viață a studenților , în care procesul PDP este deja
inclus. Prin implicare a pe deplin în proces, ca parte a curriculum -ului, studenții sunt conștienți
de beneficiile PDP, putând fi încurajați să -și continue practica dezvoltării personale și dincolo
de timpul petrecut la universitate.

Beneficiile PDP pentru studenți. Încurajarea studenților să se implice în PDP are avantaje
clare, ajutându -i:
 să fie mai motivați;
 să manifeste un interes mai mare pentru dezvoltarea lor;
 să devină mai buni cursanți;
 să devină mai conștienți de ei înșiși;
 să-și îmbunătățească posibilitatea/ capacitatea de angajare;
 să identifice și să- și realizeze potențialul personal.

3. IMPLICAȚIILE TEHNOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A
CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIO R

Dezvoltarea profesională face referire la o abordare cuprinzătoare, susținută și intensivă
pentru creșterea eficacității și eficienței cadrelor didactice și a managerilor , în scopul
îmbunătățirii rezultatelor studenților (Forward, 2010) . [6].

Unii autori, printre care Caffarella și Zinn (1999, in Surry & al l., 2011) . [4] susțin
existența unei continuități a dezvoltării profesionale a cadrelor didactice din învățământul
superior. Ei propun implementarea sistematică a unor factori ai dezvoltării profesionale, de
obicei direcționată administrativ, pentru a influența schimbările instituționale (la nivel de
facultăți sau universități). Acești factori se referă la: Unde trebuie să ajung?

Cum ajung acolo?

De ce sprijin am nevoie?
Ce am / nu am obținut?
Ce trebuie să fac?
Unde mă aflu acum?
Competențe academice și
experiență Abilități personale și
sociale și experiență

Experiență de muncă și
abilități de angajare

6

(a) experiențe de învățare autodirecționate, în care se „planifică, implement ează și
evalu ează” propriile experiențe de învățare;
(b) programe formale de dezvoltare profesională, cum ar fi cele oferite prin
intermediul unor organizații profesionale;
(c) programe de dezvoltare organizațională.

Alți autori, cum ar fi, Diaz et al. (2009, in Surry & all., 2011) . [4] consideră că
dezvoltarea profesională la nivel universitar , trebuie să țină cont de locul și modul în care se
desfășoară. Diaz sugerează că dezvoltarea profesională a facultăților are două direcții : un
serviciu centralizat și un serviciu distribuit. Ca serviciu centralizat, dezvoltarea profesională
este condusă de o unitate / centru la nivel de instituție, în raport cu specificul predării sau
dezvoltării facultăților; ca serviciu distribuit, dezvoltarea profesională este organizată și
susținută, în primul rând, la nivel de departame nte sau facultăți.
Referitor la cunoștințele pedagogice și de conținut tehnologice, cunoscute și sub
acronimul TPACK ( Technological Pedagogical and Content Knowledge ), s-a avansat ideea
că integrarea eficientă a tehnologiei este asociată cu abilități și cunoștințe profunde legate de :
tehnologie (de ex., programe software și hardware); pedagogie , conținut și conexiunil e dintre
aceste trei componente ale cunoașterii (Olofsson & all., 2012) . [7]. De exemplu, un cadru
didactic de la facultățile de inginerie, ar trebui să cunoască, în pri mul rând, conținutul pe care
îl va preda, apoi aspectele pedagogice care îi ajută cel mai bine pe studenți să învețe
respectivul conținut și, în final, tehnologiile care susțin cel mai bine atât conținutul, cât și
componenta pedagogică (Tomei, 200 8). [8].
Pentru a sprijini integrarea tehnologică prin intermediul obiectivului TPACK,
dezvoltarea profesională ar trebui să fie conectată atât la conținut, cât și la pedagogie și să
permită universităților/ facultăților , în funcție de specificul lor, să aprofundeze propriile
cunoș tințe despre tehnologie, pedagogie și conținut, dar și conexiunile dintre aceste trei
componente.

3.1. Componentele dezvoltării profesionale eficiente
Cercetările privind eficiența dezvoltării profesionale s- au dezvoltat de la mijlocul anilor 1990,
când au fost elaborate numeroase lucrări, în scopul de a promova informația cu privire la
modul în care cadrele didactice construiesc și susțin noile cunoștințele și aptitudini cu privire
la oportunitățile de învățare profesionale. În timp ce componentele dezvoltării profesionale diferă din punct de vedere semantic, de la o lucrare la alta, t oate listele elaborate empiric
consideră , în general, că dezvoltarea profesională ar trebui să includă:
 învățare activă, inclusiv instrucțiuni practice ;
 alinierea cu conținu tul curricular specific și concentrarea asupra aspectelor de
pedagogie ;
 colaborări, inclusiv planificarea comună, predarea în echipă, mentori, discuții și brainstorming, instituirea unor rețele între facultăți ;
 sprijin on- line/ on- site și învățare just-in-time;
 recompensarea, cum ar fi recunoașterea și remunerații le;
 oportunități de învățare susținute în timp.

Atunci când sunt asociate cu un efort considerabil, programele care includ factori i ce
condiționează dezvoltarea profesională au potențialul de a influența schimbările substanțiale
7

care vizează atât modul de predare al profesorilor, cât și pe cel de învățare al studenților.
Acești factori externi nu asigură angajarea în activități de dezvoltare profesională și nu pot
încuraja înv ățarea activă efectivă. Este important de subliniat că dezvoltarea profesională și
factorii care influențează integrarea tehnologică sunt inextricabil și indisolubil lega ți.
Au fost propuse patru componente pentru înțelegerea motivațiilor și preocupărilor
universităților pent ru dezvoltarea profesională:
1. mediul înconjurător, care cuprinde infrastructura necesar ă dezvoltării
profesionale, precum și cultura organizațională;
2. stimulente sau factori de descurajare, care sunt factorii extrinseci și care
funcționează ca un „sistem de recompensă și de pedeapsă”;
3. motivațiile, care reprezintă factorii intrinseci ce țin de convingerile și credințele personale, de sistemul de valori și de încredere; și
4. abilități, cunoștințe, competențe necesare pentru a integra cu succes tehnologi a, la
nivelul metodelor pedagogice pe care le adoptă un cadru didactic universitar.

Unele dintre aceste componente se suprapun cu factorii identificați de Caffarella și
Zinn (1999, in Surry et all., 2011) . [4], prezentați în rândurile anterioare, care cresc sau
împiedică dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învățământul superior de -a lungul
carierei universitare și sunt valabile , inclusiv pentru structurile instituționale.

Cercet ările privind componentele dezvoltării profesionale eficiente sublinia ză ideea
centr ării pe cursanți, în care facultăților li se permite să își asume responsabilitatea învățării,
să se concentreze asupra problemelor legate de conținutul pe care îl predau și să li se ofere oportunități de învățare susț inute în timp, care să urmărească dezvoltarea pe termen lung a
cunoștințelor și a competențelor. Din perspectivă organizațională, universitățile trebuie să dispună de un mecanism de evaluare a nevoilor și intereselor percepute de către facultate și de a pune la dispoziție o varietate de structuri (de exemplu, ateliere de lucru, sisteme de mentorat, resurse on- line, asistență la nivel de clasă) , pentru a sprijini cadrele didactice .

Una dintre metodele principale de de zvoltare profesională tehnologică este înființarea
unor centre de dezvoltare. Aceste centre amplasate în universități oferă adesea suport
instructiv, asigurând resurse umane prin specialiști, cum ar fi: instructori pentru design, graficieni, specialiști în biblioteco nomie, producători audio/ video, persoane numite
„dezvoltatori educaționali”, care constituie un fel de „ vehiculul ” al instituției, în scopul
îmbunătățirii predării și învățării.

Suportul de instruire tehnologică asigurat de centrele de dezvoltare poate include și
metode de proiectare a cursurilor, instruirea în vederea utiliz ării și aplic ării tehnologiilor
pentru învățământul la distanță, precum și a mijloacelor mass -media. După cum sugerează și
numele lor, aceste centre au ofer ă o locaț ie centralizată pentru dezvoltarea profesională. În
aproape toate cazurile, dezvoltarea profesională în universități/ facultăți se face voluntar, cu o
motivație extrinsecă redusă.

3.2. Bariere referitoare la integrarea tehnologiei în învățământul superior
O serie de cercetări efectuate la nivel academic au pus în evidență numeroase bariere care împiedică integrarea tehnologiei în învățământul superior. Astfel, s -a demonst rat că unii
8

profesori care nu a u abili tăți tehnologice specifice și nu integreaz ă ei înșiși tehnologia în
competențel e lor, prezi ntă dificultatea integrării eficiente a tehnologiei în cursurile predate.
Această dificultate se va mențin e până când propriile lor abilități tehnologice s e îmbunătă țesc.

Altă barieră în calea integrării tehnologice ține de structurile universitare referitoare la
libertatea academică și procedurile de angajare și promovare . În ceea ce privește libertatea
academică, aceasta viz ează opțiunea de a alege conținuturile predate, indiferent de implicațiile
tehnologice pe care le presupun, atâta timp cât se încadrează în limitele unor standarde
minimale. De pildă, dacă unii profesori aleg să nu integreze tehnologia în cursurile lor, cele
mai multe universități/ facultăți nu dispun de proceduri care să le solicite sau să- i oblige să
facă acest lucru. Integrarea tehnologiilor în predarea cursurilor este mai frecventă atunci când
profesorii dispun de burse, resurse d e finanța re prin granturi sau un interval mai mare de timp
pentru a realiza cursuri și programe de învățare specializate. În mod similar, angajarea în
învățământul superior se bazează pe activitatea de predare și de cercetare -dezvoltare a
cadrelor didactice. Accentul pe care îl pun în prezent standardele de promovare a cadrelor
didactice din învățământul superior pe activitățile de cercetare , face ca timpul alocat
activităților de predare să fie mai mic și, în consecință, oportunitățile de a învăța noi
tehnologii și de a le integra efic ient în cursuri, să fie limitate.

4. CONCLUZII

Integrarea tehnologică în învățământul superior presupune modificări ale unor structuri
sociale și organizaționale la nivelul universităților. Rezolvarea problemelor legate de planificarea și proiectarea de zvoltării personale și profesionale , în scopul f acilită rii integrării
tehnologice , poate fi circumscrisă răspunsurilor la o serie de întrebări călăuzitoare care trebuie
luate în considerare, și anume: 1. ce tipuri de suport didactic necesită universitatea/ facultatea?; 2. cum pot fi sprijinite abilitățile tehnologice prin dezvoltarea personală,
respectiv, dezvoltarea profesională? 3. dispun universit ățile de suficiente resurse pentru a
înființa centre de dezvoltare personală și profesională care să se concentreze exclusiv sau , în
primul rând , pe sprijinirea integrării tehnologice?; 4. există un mecanism (de ex., website,
blog, buletin informativ etc.) , pentru a comunica modalități inovatoare de utilizare a
tehnologiei în procesul de învățământ ?; 5. există cadre didactice care dețin competențe și
manifestă disponibilitatea de a- i informa pe studenți sau pe alți colegi cu privire la importanța
integrării tehnologiei în învățământul superior?

Dacă ar fi să punem în balanță ce este mai important pentru dezvoltarea profesională:
tehnologiile sau metodele pedagogice utilizate de cadrul didactic în scopul creșterii eficienței și eficacității în învățare, răspunsul ar fi că ambele sunt la fel de importante, iar punerea problemei în termeni: tehnologie versus pedagogie se dovedește din start falsă. Integrarea
tehnologică este mai eficientă atunci când învățarea se axează, în egală măsură, pe pedagogie
și pe tehnologie considerate ca un tot unitar, mai degrabă decât când se urmărește învățarea de
tehnologii izolate. O serie de studii au demonstr at că integrarea tehnologică este mai mare
când se înva ță despre tehnologii, concomitent cu un feedback suportiv, referitor la problemele
pedagogice (de exemplu, cum ar fi : „cum să înveți cu ajutorul tehnologiilor” ).

9

Ca o concluzie se poate afirma că la nivelul învățământului superior , valoarea maximă
a dezvoltării personale și profesionale este condiționată de promovarea și aplicarea unor
metode pedagogice adecvate integrării tehnologice.
BIBLIOGRAFIE:

[1]. Lloyd, L. (ed.) (2004). Best Technology Practices in Higher Education , Medfo rd &New
Jersey: Information Today, Inc.
[2]. https://www.edutopia.org/technology -integration-guide -description : Professional
Development for Technology Integration.
[3]. Laurillard, D. (2002). Rethinking University Teaching. A conversational framework for the
effective use of learning technologies , London and New York: Routlege.
[4]. Surry, D. W.; Stefurak, J. R. & Gray, Jr. R. M. (eds.) (2011). Technology integration in higher
education: social and organizational aspects , Hershey & New York: Information Science
Reference.
[5]. http://www.bath.ac.uk/learningandteaching/enhance -learning -experiences/personal –
development -planning.html : Personal Development Planning. A Guide for Staff.
[6]. https://learningforward.org/docs/pdf/why_pd_matters_web.pdf : Why Professional
Development Matters.
[7]. Olofsson , A. D. & Lindberg, J. O. (eds.) (2012). Informed design of educational technologies
in higher education: enhanced learning and teaching, Hershey & New York: Information
Science Reference.
[8]. Tomei, L. (2008). Adapting Information and Communication Technologies for Effective Education , Hershey & New York: Information Science Reference.

10