IMPLICA ȚIILE JURISPRUDEN ȚEI CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ASUPRA DREPTULUI INTERN ÎN MATERIA PROPRIET ĂȚII -REZUMAT- COORDONATOR ȘTIINȚIFIC… [602745]

UNIVERSITATEA ,,NICOLAE TITULESCU” BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

IMPLICA ȚIILE JURISPRUDEN ȚEI CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
ASUPRA DREPTULUI INTERN ÎN MATERIA PROPRIET ĂȚII

-REZUMAT-

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV. DR. GABRIEL BOROI

DOCTORAND: [anonimizat]2011-

1I. IMPORTAN ȚA ABORD ĂRII TEMEI SUB ASPECT TEORETIC ȘI
PRACTIC

Datorită importan ței dreptului de proprietate atât pentru individ cât și pentru societate,
acesta a fost inclus în categoria drepturilor fundamentale protejate prin intermediul reglement ărilor interne și internaționale.
Lucrarea elaborat ă, realizeaz ă o abordare a dreptului de proprietate dintr-o dubl ă
perspectiv ă, aceea a dreptului na țional dar și din perspectiva jurispruden ței instanței de
contencios european, situa ție în care trebuie rezolvate eventualele interac țiuni sau chiar
conflicte ap ărute între normele de drept na țional și jurispruden ța izvorâtă din interpretarea
art.1 din Primul Protocol adi țional la CEDO.
Prin titlul ales, s-a urm ărit ca în cuprinsul unei singure lucr ări, proprietatea s ă fie
abordată ca o exprimare a unuia din drepturile fundamentale ale persoanei dar și ca o form ă
de restrângere a acestui drept, analizat ă din perspectiva doctrinei și jurispruden ței naționale,
împletită cu jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului.
Necesitatea abord ării temei , fost determinat ă de multitudinea cazurilor în care
România a fost condamnat ă la Curtea European ă a drepturilor omului de la Strasbourg,
pentru înc ălcarea dispozi ț
iilor înscrise în art.1 din Primul Protocol adi țional al CEDO si art.
6 parag.1 din CEDO.
Prin lucrarea elaborat ă, s-a urm ărit, ca studiul de cercetare realizat s ă abordeze
evoluția dreptului de proprietate din epoca roman ă în epoca contemporan ă, o analiz ă a
reformei legislative în materia propriet ății în dreptul intern, precum și o prezentare a
jurispruden ței naționale și a Curții Europene a drepturilor omului cu privire la dreptul de
proprietate. De asemenea, lucrarea abordeaz ă aspecte procesuale cu privire la solu ționarea
litigiilor de c ătre instan țele naționale având ca obiect raporturi juridice izvorâte din
protejarea sau înc ălcarea dreptului de proprietate, precum și procedura în fa ța Curții
Europene a drepturilor omului, considerat ă, de unii justi țiabili ca fiind ,,ultima speran ță
pentru o justi ție deplină”.
Prin studiul de cercetare realizat , s-a propus ca pornind de la un drept fundamental-
dreptul de proprietate, s ă se analizeze în cadrul acelea și lucrări atât elemente de drept
substanțial cât și de drept procesual, cu referire la dreptul na țional dar și cu privire la dreptul

2european al drepturilor omului, creat ca urmare a evolu ției jurispruden ței Curții de la
Strasbourg.

II. STRUCTURA LUCR ĂRII

1.Prezentarea general ă a structurii tezei realizate.

Lucrarea de cercetare științifică elaborată este structurata pe XIV capitole, fiecare
capitol având mai multe sec țiuni, cuprinde 471 de pagini și 770 de referin țe ( note de subsol).
Lucrarea elaborat ă se remarc ă printr-o analiz ă a institu ției juridice a dreptului de
proprietate din punct de vedere teoretic, a șa cum a fost analizat ă această instituție juridică în
literatura de specialitate, o prezentare a principalelor modific ări intervenite în cuprinsul
Noului Cod civil, privind institu ția juridică a dreptului de proprietate cu referire la modurile
de dobândire a dreptului de proprietate dar și la mijloacele de ap ărare a dreptului de
proprietate, o prezentare a viziunii instan ței de contencios european asupra protej ării dreptului
de proprietate și implicit asupra priv ării de acest drept.
De asemenea, lucrarea con ține o bogat ă jurispruden ță națională, dar și o privire de
ansamblu asupra deciziilor pronun țate împotriva României, de-a lungul timpului, de c ătre
Curtea European ă a drepturilor omului, aspect ce demonstreaz ă că unele dintre institu țiile
juridice, cum a fost cea a recursului în anulare, precum și practica judiciar ă națională
conturată în materia dreptului de proprietate nu au mai fost compatibile cu o societate
democratic ă, astfel c ă acestea au fost modificate în raport de jurispruden ța Curții de la
Strasbourg, care r ămâne un stimul important pentru cre șterea protec ției drepturilor la nivel
național.
Studiul realizat se bazeaz ă pe o bibliografie bogat ă, care cuprinde literatur ă juridică
națională inserată în studii, articole și monografii dar și literatur ă juridică străină,
jurispruden ță națională, respectiv jurispruden ța Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție, dar și a
Judecătoriei Târgu-Jiu, instan ță cu o cazuistic ă variată în materia litigiilor funciare, precum și
jurispruden ța instanței de contencios european, cu referire la cazurile de condamnare a statului
român pentru înc ălcarea dreptului de proprietate, protejat de art.1 din Primul Protocol
Adițional al CEDO, și uneori, chiar și a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art.6
parag.1 din CEDO.

3 Primele cinci capitole tratează instituția dreptului de proprietate în dreptul intern,
ocazie cu care au fost abordate aspecte teoretice si practice referitoare la evolu ția și structura
generala a dreptului de proprietate, la modurile de dobândire a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale, la mijloacele juridice de ap ărare a dreptului de proprietate, la regimul
juridic al dreptului de proprietate publica și al dreptului de proprietate privat ă.
Capitolul VI este destinat analizei no țiunii de privare de proprietate, ocazie cu care s-
a realizat o analiz ă comparativ ă din punct de vedere teoretic și practic a problematicii priv ării
de proprietate în dreptul na țional și din perspectiva jurispruden ței Curții Europene a
drepturilor omului.
Capitolul VII abordează probleme teoretice și practice privind solu ționarea litigiilor
funciare, și conține aspecte de drept material și procedural, dar și aspecte privind controlul
judecătoresc al actelor juridice n ăscute din aplicarea Legii fondului funciar, capitol în care sunt
prezentate cazuri de spe ță din jurispruden ța instanțelor naționale.
Capitolul VIII, este consacrat regimului juridic al desp ăgubirilor aferente imobilelor
preluate abuziv, capitol ce abordeaz ă procedura de acordare a desp ăgubirilor în temeiul Legii
10/2001 și al Legii fondului funciar, cu modific ările intervenite ulterior, dar și cazuri practice
din jurispruden ța Înaltei Cur ți de Casa ție ș
i Justiție, și jurispruden ța Curții de la Strasbourg,
cu referire la unele cazuri de condamnare a statului român, pentru înc ălcarea dreptului de
proprietate și a dreptului la un proces echitabil ( cauza Jujescu, cauza Tog ănel și Grădinaru,
cauza Cornelia Eufrosina Radu, cauza Faimblat cauza Katz, cauza Dene ș, cauza Elias).
Capitolul IX realizeaz ă o analiză a preeminen ței Conven ției Europene a drepturilor
omului în dreptul intern si abordeaz ă aspecte legate de ratificarea Conven ției Europene a
drepturilor omului de c ătre România, consecin țele aderării României la Conven ția European ă
pentru ap ărarea drepturilor și libertăților fundamentale, aspecte teoretice și practice privind
aplicarea jurispruden ței Curții de la Strasbourg, în materia propriet ății, de către judecătorul
național.
Capitolul X a fost destinat studiului privind for ța obligatorie a hot ărârilor Cur ții
Europene a drepturilor omului în materia propriet ății, cu referire la aspecte generale privind
hotărârile Cur ții Europene a drepturilor omului, la autoritatea și supravegherea hot ărârilor
Curții Europene a drepturilor omului, la hot ărârile pilot , precum si o analiza a caracterului
de titlu executoriu al hot ărârilor Cur ții Europene a drepturilor omului în dreptul na țional.
Capitolul XI analizeaz ă problema recursul individual, privit ca o modalitate de sesizare
a Curții de la Strasbourg, în cazul înc ălcării dreptului de proprietate de c ătre instan țele
naționale, iar in cuprinsul acestui capitol au fost abordate aspecte generale privind dreptul de

4recurs individual, obliga ția statului de-a nu împiedica exercitarea efectiv ă a dreptului la
recurs individual, titularii dreptului la recurs individual, no țiunea de victim ă în sensul
articolului 34 din Conven ție, categorii de victime în sensul art. 34 din Conven ție, încetarea
calității de victim ă, precum si aspecte legate de exercitarea dreptului la recurs individual.
Capitolul XII este destinat repara ției prejudiciului, în sistemul Conven ției Europene a
drepturilor omului, prejudiciu ce decurge din înc ălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional la
CEDO si abordeaz ă aspecte privind no țiunea de satisfac ție echitabil ă, condițiile acord ării
satisfacției echitabile, principiul restitutio in integrum, precum și jurispruden ța Curții
Europene a drepturilor omului, cu referire la cauzele Grosu, SC Pilot service SA Constan ța,
Draica, Cristian Ionescu, Te țu, Ciovică, contra României.
Capitolul XIII abordeaz ă aspecte teoretice și practice privind posibilitatea revizuirii
unei hotărâri judec ătorești pronun țată de instan țele naționale în materie civil ă, după
condamnarea statului român de c ătre Curtea European ă a drepturilor omului, cu referire la
jurispruden ța națională și la viziunea Cur ții de la Strasbourg asupra c ăilor extraordinare de
atac.
Capitolul XIV reprezint ă capitolul final, destinat concluziilor desprinse din con ținutul
lucrării elaborate dar si propunerilor de lege ferenda, apreciate ca fiind benefice pentru
îmbunătățirea implement ării jurispruden ței Curții Europene a drepturilor omului în sistemul
național de drept în materia propriet ății.

2. Analiza tezei pe capitole.

Capitolul I este intitulat ,,Evoluția și structura general ă a dreptului de proprietate” si
cuprinde trei sec țiuni.
În prima sec țiune sunt analizate no țiunile de proprietate și drept de proprietate. În
literatura juridic ă consacrat ă drepturilor reale, proprietatea este abordat ă ca fiind un concept
juridic complex, cu multiple semnifica ții de ordin istoric, sociologic și juridic, aflat într-o
permanent ă evoluție.
Institu ția propriet ății a suferit schimb ări calitative, în trecerea de la o forma țiune
socială la alta, iar conceptul juridic al dreptului de proprietate a dep ășit granița dreptului
civil, pătrunzând practic în toate ramurile dreptului.

5 În cuprinsul acestei sec țiuni a fost analizat ă noțiunea de proprietate în sens larg, în
sens restrâns, dar și din perspectiv ă economic ă și juridică, precum și o prezentare a defini ției
dreptului de proprietate a șa cum a fost analizat ă această noțiune de teoreticienii dreptului.
Codul civil român prezint ă la articolul 480 no țiunea proprietate, no țiune din care se
poate observa apartenen ța dreptului de proprietate privat ă la categoria drepturilor reale, dar,
totodată și diferența specific ă dintre acest drept și drepturile reale.
Definiția dată dreptului de proprietate de Codul Civil, în actuala reglementare, a fost
criticată din multe puncte de vedere de literatura de specialitate, îns ă, aceasta este imaginea
cea mai fidel ă a dreptului de proprietatea privat ă, fiind corespondentul art. 544 din Codul civil
francez.
Reglementarea propriet ății a fost ulterior consfin țită în dispozi țiile constitu ționale,
care, în func ție de interesele sociale și politice din perioada la care s-au aplicat au abordat
limitele dreptului de proprietate mai restrictiv sau permisiv.
Noul Cod Civil, define ște la articolul 555, proprietatea privat ă ca fiind dreptul
titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în
limitele determinate de lege.
Importanța dreptului de proprietate pentru indivizi și societate a determinat ca în
cuprinsul reglement ărilor interna ționale, să fie înscrise norme cu privire la protejarea
dreptului de proprietate privat ă. În acest sens, trebuie amintit ă Declarația Universal ă a
Drepturilor Omului, din 10 decembrie 1948 și art.1 din Primul Protocol adi țional al
Convenției Europene a drepturilor omului.
Secțiunea a II-a. este destinat ă analizei con ținutului și caracterelor dreptului de
proprietate, ocazie cu care s-a realizat o enumerare si prezentare a atributelor si caracterelor dreptului de proprietate, cu referire la caracterul absolut, exclusiv si perpetuu al dreptului de proprietate. În cadrul sec țiunii a III-a au fost analizate aspecte teoretice referitoare la
modalitățile juridice ale dreptului de proprietate cu referire la proprietatea rezolubil ă,
proprietatea anulabila, proprietatea comuna si proprietatea periodic ă, fiind analizate aspecte
teoretice privind modalit ățile dreptului de proprietate din perspectiva actualului Cod civil dar
si din perspectiva Noului Cod Civil.

Capitolul II este intitulat ,,Modurile de dobândire a dr eptului de proprietate și a
celorlalte drepturi reale” , fiind structurat în patru sec țiuni.
În prima sec țiune sunt dezb ătute considera ții generale cu privire la modurile de
dobândire a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale, dezmembr ăminte ale

6dreptului de proprietate. În cuprinsul acestei sec țiuni a fost definit ă sintagma ,,moduri de
dobândire a dreptului de proprietate” și au fost enumerate criteriile de clasificare a modurilor
de dobândire a propriet ății, așa cum au fost prezentate acestea de c ătre literatura de
specialitate.
Secțiunea a II-a este destinat ă analizei modurilor de dobândire a dreptului de
proprietate respectiv: legea, hot ărârea judec ătorească, tradițiunea și ocupațiunea, iar sec țiunea
a III-a analizeaz ă instituția juridic ă a uzucapiunii, ca mod de dobândire a dreptului de
proprietate.
Secțiunea a III-a, a capitolului II abordeaz ă instituția juridică a accesiunii, realizând o
prezentare general ă a acestui mod de dobândire a propriet ății, cu referire la accesiunea
imobiliară naturală și artificial ă. În cuprinsul acestei sec țiuni a fost inserat ă și reglementarea
acestei institu ții juridice din perspectiva Noului Cod civil, fiind analizat ă situația
constructorului de bun ă credință, aceea a constructorului de rea credin ță dar și situația
lucrărilor realizate par țial asupra imobilului autorului, element de noutate reglementat în
viitoarea reglementare a Codului civil, cu referire la situa ția lucrărilor cu caracter durabil și la
situația lucrărilor provizorii. În cadrul acestei sec țiuni a fost analizat regimul juridic aplicabil
constructorului de bun ă credință în antitez ă cu constructorul de rea credin ță, analiză care a pus
accentul pe tratamentul juridic diferit instituit de Noul Cod civil în raport de actuala
reglementare.
În cadrul celei de-a patra sec țiuni a capitolului II a fost analizat ă instituția juridică a
uzucapiunii, privit ă ca un mod de dobândire a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi
reale principale. Din aceast ă perspectiv ă au fost analizate uzucapiunea prescurtat ă și cea de
lungă durată, condițiile exercit ării acestui mod de dobândire a dreptului de proprietate,
noțiunea de jonc țiune a posesiilor, cazurile de întrerupere și suspendare a uzucapiunii, efectele
uzucapiunii, dar și analiza acestei institu ții juridice din perspectiva Noului Cod civil, cu
referire la uzucapiunea imobiliar ă tabulară și extratabular ă dar și la condi țiile de exercitare a
celor dou ă forme de uzucapiune. În finalul acestei sec țiuni au fost prezentate dou ă cazuri de
speță din jurispruden ța națională și un caz din jurispruden ța Curții de la Strasbourg, respectiv
cauza J.A.Pye (Oxford) Ltd. c. M ării Britanii.

Capitolul III este intitulat ,, Mijloacele juridice de ap ărare a dreptului de proprietate,
a altor drepturi reale și implicațiile acestora în jurispruden ța Curții Europene a drepturilor
omului” și este structurat pe cinci sec țiuni ce dezbat aspecte teoretice dar și practice.

7În cadrul primei sec țiuni sunt analizate considera ții generale cu privire la mijloacele de
apărare a dreptului de proprietate.
Secțiunea a II-a este r ezervată acțiunii în revendicare, considerat ă a fi cel mai eficient
mijloc de ap ărare a dreptului de proprietate, sec țiune în care sunt analizate condi țiile de
exercitare, titularii ac țiunii în revendicare, proba dreptului de proprietate și efectele acestei
acțiuni. În cadrul acestei sec țiuni a fost prezentat ă o analiză de caz, pronun țată de Curtea de la
Starsbourg, în cauza Lupa ș și alții contra României, din care se desprinde ideea c ă aplicarea
strictă a regulii unanimit ății a impus reclaman ților o sarcin ă dispropor ționată care i-a privat de
orice posibilitate clar ă și concretă ca tribunalele s ă decidă asupra cererilor de restituire a
terenurilor în litigiu, aducând astfel atingere substan ței însăși a dreptului lor de acces la un
tribunal.
Astfel instan ța european ă a considerat c ă o asemenea jurispruden ță națională este de
natură să încalce reclamantului dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO,
sub aspectul accesului la justi ție.
Hotărârea pronun țată în cauza Lupa ș și alții împotriva României aduce elemente care
să revoluționeze aplicabilitatea regulii unanimit ății în dreptul civil, astfel c ă practica judiciar ă,
după pronunțarea de către Curtea de la Strasbourg a hot ărârii în spe ța respectiv ă și-a schimbat
orientarea, în sensul c ă nu au mai fost respinse de plano , ca inadmisibile, ac țiunile în
revendicare, atunci când nu a fost respectat ă regula unanimit ății.
Legiuitorul, prin dispozi țiile înscrise în Noul Cod civil, respectiv art. 643 alin.1 a
venit în sprijinul practicii judiciare, în sensul ca aceasta s ă fie în concordan ță cu jurispruden ța
Curții de la Strasbourg, îns ă până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, instan țele de
judecată investite cu o ac țiune în revendicare, introdus ă doar de unul sau doar de o parte din
coproprietari, urmeaz ă să analizeze în raport de situa ția concret ă, din speța dedusă judecății,
dacă refuzul celorlal ți coproprietari de-a sta în judecat ă ca reclaman ți este determinat de faptul
că aceștia nu pot fi identifica ți, sau din contr ă, să verifice dac ă este vorba de un abuz de drept
al coproprietarilor care refuz ă să intenteze ac țiunea în revendicare.
De asemenea, în cadrul celei de-a doua sec țiuni a capitolului III au fost analizate
accepțiunile noțiunii de titlu în cadrul ac țiunii în revendicare, f ăcându-se referire expres ă la
forța probant ă a certificatului de mo ștenitor, a adeverin țelor provizorii de proprietate eliberate
în temeiul Legii fondului funciar și la certificatele de atestare a dreptului de proprietate
eliberate societ ăților comerciale în temeiul disp. art.5 din HG.834/1991.
În partea final ă a secțiunii a II-a au fost analizate efectele ac țiunii în revendicare, cu
referire la jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului, care a ar ătat că în situația în

8care reclamantul nu beneficiaz ă efectiv de restituirea bunului revendicat, ac țiunea în
revendicare este ineficient ă, iar hotărârea pronun țată de instan țele naționale, în loc s ă fie un
mijloc de ap ărare a dreptului de proprietate, încalc ă ea însăși un astfel de drept.
Curtea European ă a Drepturilor Omului a sanc ționat statul român pentru înc ălcarea
dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conven ție, datorit ă faptului c ă instanțele române au
admis acțiuni în revendicare împotriva statului în ipoteza constat ării preluării imobilelor f ără
temei legal, dar nu au dispus și restituirea bunului.
În cauza P ăduraru c. României, Curtea a constatat c ă, urmare a intent ării unei ac țiuni în
revendicare împotriva statului de c ătre reclamant, instan ța națională a constatat ilegalitatea
naționalizării bunului și a obligat statul la restituirea acestuia, îns ă la 6 zile dup ă data acestei
hotărâri, statul a vândut bunul în favoarea chiria șului. Curtea a considerat c ă, în speță nu este
vorba despre o simpl ă vânzare a bunului altuia, ci de o vânzare ce a intervenit prin
nesocotirea flagrant ă a unei decizii judiciare pronun țate în favoarea reclamantului. De
asemenea, ea a re ținut că reclamantul nu mai are la dispozi ție nicio posibilitate juridic ă spre a
obține restituirea în natur ă a imobilului, a șa cum s-a dispus prin hot ărârea judec ătorească internă
definitivă și irevocabil ă, el fiind astfel privat ilegal de bunul s ău, contrar prevederilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Conven ție.
Secțiunea a III-a a celui de-al treilea capitol a analizat implica țiile jurispruden ței Curții
Europene a drepturilor omului asupra restituirii bunurilor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ocazie cu care a fost prezentat ă optica instan țelor judec ătorești,
cristalizat ă în practica judiciar ă de după anul 1990, practic ă care a reliefat competen ța
instanțelor de a pronun ța soluții, în general, de admisibilitate a ac țiunilor în revendicare cu
privire la unele bunuri imobile trecute anterior anului 1990 în proprietatea statului.
Ulterior, s-a realizat o incursiune în practica Cur ții Supreme de Justi ție, ca urmare a
soluționării unui recurs în interesul legii, prin care s-a revenit asupra jurispruden ței cristalizate
de către instan țele naționale și s-a statuat c ă instanțele nu sunt competente s ă cenzureze
dispozițiile Decretului nr. 92/1950 și, implicit, a altor acte normative asem ănătoare, dep ășindu-
și astfel atribu țiile puterii judec ătorești.
De asemenea, în cadrul acestei sec țiuni s-a realizat o prezentare a corela ției dintre ac țiunea
în revendicare și procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prev ăzută
de Legea
18/1991, dar și a corelației dintre ac țiunea în revendicare și procedura special ă reglementat ă de
Legea 10/2001. Cu aceast ă ocazie au fost prezentate solu ții ale instan țelor naționale care au
considerat c ă după intrarea în vigoare a legii speciale nu mai sunt admisibile ac țiunile în
revendicare dar și opiniile unor instan țe care au considerat c ă acțiunea în revendicare este

9admisibilă chiar dup ă intrarea în vigoare a Legii 10/2001. De asemenea, a fost prezentat ă
decizia nr. XXXIII di n 09.06.2008, pronun țată de Înalta Curte de Casa ție și Justiție, care a
tranșat problema de practic ă neunitară apărută în activitatea instan țelor naționale, dar și critica
adusă acestei decizii de c ătre literatura de specialitate.
În cadrul acestei sec țiuni au fost analizate și implicațiile jurispruden ței Curții Europene a
drepturilor omului asupra restituirii bunurilor imobile preluate abuziv, ocazie cu care au fost
prezentate cauzele num ărului mare de condamn ări suferite de România la Curtea de la
Strasbourg, în care s-a constat înc ălcarea art 6 parag.1 din CEDO și art.1 din Primul Protocol
adițional la CEDO.
O mare parte a hot ărârilor de condamnare a statului român, s-au datorat legisla ției
aplicabile anterior anului 2005, când în temeiul disp. art. 330 pct.1 C.pr.civ., procurorul general putea exercita recurs în anulare împotriva unei hot ărâri judec ătorești definitive și irevocabile,
făcându-se în acest sens referire la cauza Brum ărescu c. României.
Astfel, ac țiunile în revendicare ale reclaman ților fuseser ă admise, iar procurorul general,
prin intermediul c ăii extraordinare de atac a recursului în anulare a atacat hot ărâri definitive și
irevocabile pronun
țate în materie de revendicare imobiliar ă, susținând faptul c ă acestea au fost
pronunțate cu gre șita aplicare a dispozi țiilor actelor normative, privitoare la trecerea unor
bunuri în proprietatea statului, iar instan țele judec ătorești au dep ășit atribuțiile puterii
judecătorești.
Ca efect al admiterii recursului în anulare, declarat de procurorul general, au fost
desființate numeroase hot ărâri judec ătorești, prin care anterior fuseser ă admise ac țiuni în
revendicare, astfel c ă imobilele au revenit în proprietatea statului, în a șteptarea unor m ăsuri
reparatorii, ce urmau s ă fie adoptate pe cale legislativ ă.
Persoanele din categoria celor care și au văzut desfiin țate hotărârile judec ătorești, ca efect
al admiterii recursului în anulare de c ătre procurorul general, s-au adresat Cur ții Europene a
drepturilor omului, invocând înc ălcarea de c ătre statul român a disp. art. 6 din CEDO, privind
dreptul la un proces echitabil și disp. art. 1 din Primul Protocol Adi țional al CEDO, privind
apărarea dreptului de proprietate.
Un alt motiv de condamnare a statului român la Strasbourg, s-a datorat num ărului mare
de cauze prin care instan țele naționale au respins ac țiunile foștilor proprietari prin care solicitau
constatarea nulit ății absolute a contractelor de vânzare-cump ărare, încheiate în temeiul Legii nr.
112/1995, formulate de persoanele deposedate împotriva cump ărătorilor, făcându-se referire în
acest sens la cauzele Str ăin, Păduraru, Radu, Tog ănel și Grădinaru, împotriva României.

10Lecturând jurispruden ța Curții de la Strasbourg, am apreciat c ă în cazul analizei
comparative a titlurilor, respectiv a titlului fostului proprietar deposedat, al c ărui imobil a fost
preluat abuziv de c ătre stat, anterior anului 1990 și persoanele care au dobândit imobilele de la
stat, ulterior prelu ării acestuia de la fostul proprietar, este preferabil titlul fostului proprietar,
deposedat abuziv de c ătre stat.
Secțiunea a IV-a a capitolului III, analizeaz ă alte mijloace de ap ărare a dreptului de
proprietate și a altor drepturi reale, cu referire la ac țiunea în gr ănițuire, acțiunea negatorie și
acțiunea confesorie, sec țiune în care au fost inserate și prezentate unele dispozi ții din Noul
Cod civil.
Ultima sec țiune a capitolului III este destinat ă prezentării jurispruden ței Secției civile a
Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiției, ocazie cu care au fost expuse cinci solu ții de speță având
ca obiect promovarea ac țiunilor în revendicare cu privire la bunurile imobile înstr ăinate
chiriașilor în temeiul Legii 112/1995. Solu țiile prezentate analizeaz ă principiul securit ății
reporturilor juridice, al bunei credin țe a chiriașilor cump ărători dar și analiza no țiunii de ,,bun
actual” așa cum este interpretat ă aceasta în jurispruden ța izvorâtă din interpretarea art.1 din
Primul Protocol adi țional la CEDO. De asemenea, cazurile de spe ță prezentate analizeaz ă
concursul dintre legea special ă și legea general ă cu privire la preluarea bunurilor imobile de
către stat, dar și condițiile de exerci țiu ale ac țiunii în revendicare cu referire la regula
unanimității.
Capitolul IV, este intitulat ,,Regimul juridic al dreptului de proprietate public ă”, fiind
structurat pe șase secțiuni, din care primele cinci sec țiuni trateaz ă aspecte teoretice iar sec țiunea
a șasea este destinat ă jurispruden ței, fiind prezentat un caz de spe ță înregistrat pe rolul
Judecătoriei Târgu-Jiu și unul pe rolul Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție – Secția contencios
administrativ și fiscal.
Secțiunea I a capitolului IV-a debuteaz ă cu unele considera ții generale, ocazie cu care a
fost analizat ă sorgintea no țiunii de domeniu public, a fost prezentat ă definiția dreptului de
proprietate public ă
, conform literaturii de specialitate dar și definiția acestui drept care se
desprinde din interpretarea disp. art. 858 din Noul Cod civil.
În cadrul acestei sec țiuni au fost prezentate criteriile de stabilire a apartenen ță a unui
bun proprietatea statului sau a unit ăților administrativ–teritoriale, la domeniul public,
respectiv: indicarea expres ă a legiuitorului și natura bunului, în sensul c ă acesta este de uz
public (bunul este afectat folosin ței publice directe) sau de interes public (bunul este afectat
unui serviciu public).

11Pentru ca un bun s ă fie în proprietate public ă trebuie ca acesta s ă fi intrat în
proprietatea statului cu respectarea dispozi țiilor legale privitoare la dobândirea bunului, în
vigoare, la data când a avut loc preluarea.
Secțiunea a II-a este destinat ă reglement ării, subiectelor și caracterelor juridice ale
dreptului de proprietate public ă, menționându-se faptul c ă reglement ările constitu ționale au
valoare de reguli generale, constituind cadrul general al propriet ății publice, iar dezvoltarea
cadrului general s-a realizat prin intermediul Legii 213/1998, privind proprietatea public ă și
regimul juridic al acesteia.
Cadrul legal general al propriet ății publice mai sus men ționat se completeaz ă cu
dispoziții speciale înscrise în Codul civil, Legea 215/2001, privind administra ția publică
locală, cu modific ările intervenite ulterior, Legea 18/1991 privind fondul funciar, Legea
33/1994 privind exproprierea pentru cauz ă de utilitate public ă.
De asemenea, au fost prezentate cele trei caractere specifice ale dreptului de
proprietate public ă, respectiv: inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea.
Secțiunea a III-a este destinat ă studiului exercit ării dreptului de proprietate public ă, cu
referire la dreptul de administrare, concesionarea bunurilor proprietate public ă, dreptul de
folosință gratuită, precum și cu privire la închirierea bunurilor proprietate public ă, secțiune în
care au fost prezentate aspecte teoretice, privind reglementarea drepturilor reale specifice
proprietății publice, caracterele acestor drepturi, titularii și condițiile de încetare a acestor
drepturi reale specifice.
În cadrul celei de-a IV-a sec țiuni au fost analizate modurile de dobândire și încetare a
dreptului de proprietate public ă, iar în cadrul sec țiunii a V-a s-a analizat modul de ap ărare a
dreptului de proprietate public ă și a drepturilor reale principale întemeiate pe acesta, f ăcându-
se referire la particularit ățile specifice ac țiunii în revendicare a unor bunuri imobile
proprietate public ă față de acțiunea în revendicarea bunurilor imobile proprietate privat ă,
particularit ăți ce decurg tocmai din caracterele juridice specifice dreptului de proprietate
publică, așa cum este definit acesta în Constitu ția României și Legea 213/1998.
În actuala legisla ție nu exist ă o denumire special ă pentru ac țiunea ce are ca obiect
apărarea drepturilor reale constituite pe temeiul dreptului de proprietate public ă, motiv pentru
care aceast ă acțiune este asem ănată în doctrin ă cu acțiunea în revendicare.
În Noul Cod civil, ac țiunea pentru ap ărarea drepturilor reale constituite pe temeiul
dreptului de proprietate public ă este reglementat ă prin trimitere la ac țiunea confesorie, iar nu
la acțiunea în revendicare, motiv pentru care, este preferabil, ca o astfel de ac țiune să fie
calificată ca fiind o ac țiune confesorie.

12Ultima sec țiune a capitolului IV realizeaz ă o prezentare a dou ă cazuri de spe ță. În primul
caz se face referire la o sentin ță pronunțată de Judec ătoria Târgu-Jiu, având ca obiect nulitatea
titlurilor de proprietate emise în procedura de reconstituire și constituire a dreptului de
proprietate privind suprafe țe de teren ce f ăceau parte din domeniul public al ora șului. Al doilea
caz de spe ță prezentat este din jurispruden ța Secției Contencios administrativ și fiscal a Înaltei
Curți de Casație și Justiție și se referă la nelegalitatea unei hot ărâri de guvern privind trecerea în
domeniul public a municipiului a unui teren aferent locuin ței cumpărate în temeiul Legii nr.
112/1995.

Capitolul V este intitulat ,,Dreptul de proprietate privat ă” și este structurat pe opt
secțiuni.
Prima sec țiune cuprinde no țiuni referitoare la defini ția, titularii și obiectul dreptului de
proprietate privat ă.
Secțiunea a II-a trateaz ă regimul juridic al construc țiilor proprietate privat ă ocazie cu
care au fost analizate modurile de dobândire a dreptului de proprietate asupra construc țiilor prin
acte juridice inter vivos sau mortis causa . De asemenea, în cadrul acestei sec țiuni au fost
prezentate aspecte teoretice și practice privind dobândirea de locuin țe sau alte spa ții de către
persoanele fizice în temeiul Decretul-lege nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992, Legii nr. 112/1995.
Construcțiile aflate în proprietate privat ă pot fi înstr ăinate prin conven ție, pot fi
dobândite prin accesiune, uzucapiune, hot ărâre judec ătorească, moștenire legal ă sau testamentar ă.
De asemenea, dreptul de proprietate asupra construc țiilor este compatibil cu instituirea
unor drepturi reale principale, dezmembr ăminte ale dreptului de proprietate, și anume: uzufruct,
uz, abitație servitute, precum și cu constituirea unor garan ții reale imobiliare, respectiv: ipoteca
sau privilegiul imobiliar.
Anterior anului 1990, construc țiile se aflau în circuitul civil general, îns ă transmiterea
dreptului de proprietate și constituirea de drepturi reale cu privire la acestea trebuia realizat ă prin
încheierea actelor în form ă autentică, nerespectarea acestei cerin țe legale fiind sanc ționată cu
nulitatea absolut ă a actului încheiat
După anul 1990 s-au abrogat acele prevederile legale care impuneau obliga ția
înstrăinării construc țiilor prin act autentic, astfel c ă s-a revenit la principiile consacrate de Codul
civil, respectiv principiul consensualismului, potrivit c ăruia vinderea este perfectat ă între părți iar
proprietatea se transmite de la vânz ător la cump ărător, dacă părțile s-au în țeles asupra lucrului
vândut și asupra pre țului.

13În perioada 1990-2008, construc țiile, au fost guvernate de principiul caracterului
translativ, consacrat de dispozi țiile art. 971 C.civ., astfel c ă acestea puteau fi înstr ăinate prin
simplul acord de voin ță al părților, nefiind impus ă, îndeplinirea vreunei condi ții de form ă a
actului de înstr ăinare.
Prin O.U.G. 210/2008, a fost modificat ă Legea locuin țelor nr. 114/1996, și s-a instituit
condiția formei autentice, pentru înstr ăinările de locuin țe și unități individuale, condi ția
respectivă, ad validitetem , fiind limitat ă doar actelor juridice inter vivos. Ulterior, prin art. II din
Legea nr. 170/16.07.2010, s-a modificat art. 101 din Legea 114/1996, men ționându-se faptul c ă
,,locuințele si unit ățile individuale pot fi înstr ăinate si dobândite prin acte juridice intre vii,
încheiate in forma autentica notariala, sub sanc țiunea nulit ății absolute”.
Așadar, în prezent categoriile de locuin țe mai sus men ționate pot fi dobândite doar prin
acte autentice notariale, sub sanc țiunea nulit ății absolute.
După anul 1990, s-a creat posibilitatea pentru persoanele fizice de-a dobândi în
proprietate personal ă locuințe construite din fondurile de stat, precum și din fondurile unit ăților
economice de stat sau bugetare. Cadrul legislativ care a permis acest lucru este reprezentat de: Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, Legea nr. 112/1995, Legea114/1996.
Legile mai sus men ționate au un puternic caracter de protec ție socială, acordând
destinatarilor facilit ăți în privin ța: prețului de vânzare, mult inferior celui de circula ție practicat pe
piață, posibilit ății cumpărării locuințelor în rate dar și acordarea unor credite cu dobând ă redusă.
În cadrul acestei sec țiuni s-au prezentat dou ă cazuri practice din jurispruden ța Secției
civile a ÎCCJ cu privire la m ăsurile reparatorii prin echivalent acordate persoanelor îndrept ățite în
temeiul Legii 10/2001, pentru imobilele înstr ăinate în temeiul Legii 112/1995, dar și pentru
imobile na ționalizate în baza Decretului nr. 92/1950. De asemenea, au fost prezentate patru cazuri
din jurispruden ța Curț
ii Europene a drepturilor omului, pronun țate împotriva României, pentru
încălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional la CEDO, cu referire la cauzele Elena și Nicolae
Ionescu c. României, Rusu și alții c. României, Șandor c. României, Dragne si al ții c. României.
Secțiunea a III-a a capitolului V realizeaz ă o incursiune în evolu ția reglement ărilor
legale privind circula ția juridică a terenurilor, ocazie cu care este prezentat ă o analiză a legislației
în materia circula ției juridice a terenurilor în perioada 1947-1989, cu referire la Legea 203/1947,
Decretul nr. 151/1950, Decretul nr. 221/1950, Decretul 144/1958, Legea 19/1968, Legea 58/1974,
Legea 59/1974, Decretul 223/1974 și Decretul 112/1984.
Sistemul de drept na țional a suferit modific ări semnificative cu privire la regimul
circulației juridice a terenurilor, aspect determinat de modific ările legislative intervenite în
decursul timpului.

14În perioada 1947-1989, au fost impuse anumite restric ții circulației juridice a terenurilor,
în sensul c ă, perioada respectiv ă poate fi caracterizat ă printr-o restric ționare progresiv ă a
dreptului de-a dispune de bunurile imobile-terenuri, culminând cu interdic ția înstrăinării
terenurilor prin acte juridice încheiate între vii. Aceea și perioadă, se caracterizeaz ă prin trecerea
terenurilor proprietate privat ă în proprietatea de stat socialist ă sau cooperatist ă, modalit ățile
folosite în acest sens fiind diverse, precum: exproprierea, trecerea în proprietatea statului a unor
bunuri considerate f ără stăpân, preluarea abuziv ă de către stat sau de c ătre cooperativele agricole
de produc ție a unor terenuri, trecerea în proprietatea statului a terenurilor aferente construc țiilor,
înstrăinate după intrarea în vigoare a legii 58/1974.
Restricția propriet ății private a atins punctul culminant prin adoptarea Legii 58/1974
privind sistematizarea teritoriului și a localit ăților urbane și rurale și a Legii 59/1974 privind
fondul funciar. Scopul celor dou ă acte normative mai sus men ționate a fost limitarea propriet ății
private și extinderea propriet ății funciare a statului, întrucât, toate terenurile proprietate privat ă a
persoanelor fizice au fost considerate ca fiind scoase din circuitul civil.
În perioada în care s-au aflat în vigoare cele dou ă acte normative mai sus men ționate,
doctrina și practica instan țelor judec ătorești au apreciat unanim c ă dreptul de proprietate asupra
terenurilor nu se poate dobândi prin uzucapiune. Dup ă abrogarea celor dou ă acte normative, s-a
pus problema dac ă pentru perioada 1974-1989 se mai putea considera c ă cele dou ă legi au avut
un efect întreruptiv al prescrip ției achizitive.
În practica instan țelor judec ătorești nu a existat un punct de vedere unitar în leg ătură cu
posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune, în cazul
posesiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea
teritoriului și localităților urbane și rurale, precum și a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar.
Înalta Curte de Casa ție și Justiție, constituit ă în Secții Unite, prin Decizia nr. IV din
16.01.2006 a admis recursul în interesul legii și a stabilit c ă în cazul posesiilor începute înainte
de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescrip ția achizitiv ă asupra terenurilor nu a fost
întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel c ă, după abrogarea lor prin Decretul-lege
nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instan țelor de
judecată să constate c ă ei au dobândit dreptul de proprietate privind acele terenuri. Decizia este
obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedur ă civilă.
De asemenea, în cadrul acestei sec țiuni a fost realizat ă și o analiză a legislației în materia
circulației juridice a terenurilor în perioada 1947-1989. Modific ările politice și sociale ap ărute în
societatea româneasc ă ulterior datei de 22 decembrie 1989, au determinat puterea legislativ ă din
România s ă adopte o serie de acte normative, prin care proprietatea privat ă să fie restituit ă în

15favoarea persoanelor ce au fost deposedate anterior. Aceste m ăsuri normative, au produs mai
multe consecin țe juridice, cu o deosebit ă importan ță pentru regimul juridic al terenurilor. Astfel,
terenurile proprietatea persoanelor fizice au reintrat în circuitul civil general, exista posibilitatea
înstrăinării atâta a dreptului de proprietate în ansamblul s ău cât și a dezmembr ămintelor acestuia,
iar accesiunea putea duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Regimul circula ției juridice a terenurilor prezint ă anumite caracteristici, dup ă cum
urmează: toate terenurile proprietate privat ă sunt în circuitul civil, iar pentru înstr ăinarea acestor
categorii de bunuri imobile este necesar ă doar forma autentic ă, fără a mai fi nevoie și de
autorizație administrativ ă emisă de organul competent.
Legea 18/1991, a stabilit procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea
persoanelor îndrept ățite, ce au de ținut teren în proprietate, precum și procedura constituirii
dreptului de proprietate în favoarea unor categorii de persoane, prin care se realizeaz ă practic o
împropriet ărire a acestora, cu toate c ă, persoanele în cauz ă nu au fost anterior proprietarele
terenurilor, pe care se realizeaz ă constituirea.
Succesibilii care nu au acceptat în termenul de op țiune succesoral ă moștenirea, dar care
au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în termenul legal, sunt repu și de
drept în termenul de acceptare a mo ștenirii, iar succesibilii care au renun țat expres la succesiune
sunt excepta ți de la beneficiul legii și implicit de la reconstituirea dreptului de proprietate cu
privire la terenurilor ce au apar ținut autorilor lor.
În cursul anului 1998, a fost adoptat ă o lege special ă ce reglementa circula ția juridică a
terenurilor, respectiv Legea 54/1998. Dispozi țiile noii legi au înlocuit capitolul V din Legea
18/991 ce reglementa circula ția juridică a terenurilor. Legea special ă a menținut unele dispozi ții
din legea 18/1991, referitoare la circula ția juridică a terenurilor, în sensul c ă toate terenurile
proprietate privat ă se află în circuitul civil, iar pentru înstr ăinare acestora prin acte juridice inter
vivos era necesar ă forma autentic ă, însă a introdus și unele dispozi ții speciale referitoare la
instituirea dreptului de preem țiune în cazul înstr ăinării prin vânzare-cump ărare a terenurilor
agricole situate în extravilan.
Legea 1/2000, se adreseaz ă proprietarilor deposeda ți, cetățeni români, indiferent dac ă
aceștia domiciliaz ă în țară sau în str ăinătate, precum și moștenitorilor legali și testamentari ai
foștilor proprietari, care au formulat în termen cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
În prezent, regimul juridic la circula ției terenurilor este reglementat de Titlul X din Legea
247/2005, privind reforma în domeniile propriet ății și justiției, care se completeaz ă cu
prevederile Codului civil , Codului silvic, Legii 33/1994 și ale Legii 312/2005.

16 Secțiunea a IV-a. a capitolului V realizeaz ă a enumerare a clasific ării terenurilor în
funcție de destina ția acestora iar sec țiunea a V-a trateaz ă particularit ățile regimului juridic al
circulației terenurilor, cu referire atât la terenurile agricole dar și la cele forestiere.
Circulația juridică a terenurilor, sub imperiul Codului civil și al Legii 247/2005 este
guvernată de unele principii privind libera circula ție a terenurilor precum și condiția formei ad
validitatem necesară pentru înstr ăinarea actelor juridice încheiate între vii.
Secțiunea a VI-a prezint ă situația incapacit ăților și restrângerilor speciale de-a dobândi
terenuri în România, interdic ție referitoare la modurile de dobândire a dreptului de proprietate,
atât prin actele juridice între vii cât și prin actele juridice pentru cauz ă de moarte.
Libera circula ție a bunurilor, principiu fundamental al spa țiului economic european,
cuprinde în sfera sa de aplicare și terenurile. Procesul de aderare a României la Uniunea
European ă a impus revizuirea textului constitu țional în ce prive ște formularea incapacit ății de a
dobândi terenuri de c ătre cetățenii străini și apatrizi.
Ca efect al Tratatului de aderare a României la Uniunea European ă a fost adoptat ă
Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privat ă asupra terenurilor de
către cetățenii străini și apatrizii, precum și de către persoanele juridice str ăine. În con ținutul
actului normativ, au fost defini ți termenii de: stat membru, ca fiind orice stat membru al
Uniunii Europene sau al Spa țiului Economic European și de stat ter ț ca fiind – orice alt stat
decât statele membre.
Secțiunea a VII-a este destinat ă analizei regimului juridic la terenurilor supuse Legii
fondului funciar, ocazie cu care a fost analizat modul de dobândire a dreptului de proprietate
asupra terenurilor în condi țiile Legii 18/1991 și al Legii 1/2000.
Adoptarea Legii 18/1991 a fost determinat ă de necesitatea realiz ării unor m ăsuri
reparatorii pentru persoanele care au pierdut proprietatea terenurilor anterior anului 1989, iar procedura de restituire a prev ăzut două modalități, respectiv: reconstituirea și constituirea
dreptului de proprietate.
Reconstituirea dreptului de proprietate este utilizat ă în acele cazuri în care persoana
îndreptățită a avut teren în proprietate și a pierdut proprietatea în condi țiile avute în vedere de
lege iar prin constituirea dreptului de proprietate s-a urm ărit o împropriet ărire, prin atribuirea de
terenuri unor categorii de persoane, din patrimoniul fostelor CAP sau din proprietatea privat ă a
statului.
Dispozițiile legii 18/1991, au creat în practic ă nemulțumiri, aspect ce a determinat
legiuitorul de-a ini ția o nouă lege privind restituirea terenurilor, care s ă răspundă solicitărilor de

17extindere a aplic ării măsurilor reparatorii și a stabilirii unor noi categorii de subiec ți de drept
cărora le este aplicabil ă noua reglementare juridic ă.
Datorită caracterului restrictiv al dispozi țiilor cuprinse în con ținutul Legii 18/1991, în
sensul că au fost excluse unele categorii de proprietari deposeda ți de la prevederile sale, precum
și stabilirea unor limite privind reconstituirea dreptului de proprietate, a fost necesar ă adoptarea
Legii 1/2000. Beneficiarii legii mai sus men ționate, sunt persoanele fizice, mo ștenitorii acestora
și persoanele juridice, îns ă solicitanții trebuie s ă fie cetățeni români indiferent dac ă domiciliaz ă
sau nu în țară.
Secțiunea a VIII-a trateaz ă considera ții privind aplicarea principiului restitutio in
integrum și implicațiile sale referitoare la privarea de proprietate.
Legile funciare de la adoptarea acestora și până în prezent au suferit numeroase
modificări determinate de încercarea de realizare a unui cadru legislativ intern care s ă
îndeplineasc ă condițiile impuse pentru aderarea României la Uniunea European ă. Apreciem
că legile fondului funciar, în forma lor ini țială, nu au reu șit să creeze cadrul legislativ intern,
conform cu jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului, în materia dreptului de
proprietate, izvorât ă din interpretarea art.1 din Primul Protocol adi țional la Conven ție.
Apreciem c ă, în sens larg, principiul restitutio in integrum presupune o restitu ție
integrală a propriet ății din punct de vedere al suprafe ței reconstituite dar, totodat ă și obligația
ca reconstituirea dreptului de proprietate s ă se realizeze pe vechiul amplasament ce a
aparținut autorului deposedat și nu pe un teren cu o categorie de folosin ță inferioar ă față de
cel ce a fost preluat anterior de c ătre regimul comunist.
Abordarea dreptului de proprietate, în materie funciar ă, în lumina noilor modific ări
legislative intervenite prin Legea 247/2005 încearc ă să realizeze o armonizare a legisla ției
interne cu jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului, îns ă, în opinia noastr ă fără a
pune semnul echivalen ței între principiul garant ării dreptului de proprietate și o restitu ție
integrală a propriet ății în favoarea fo știlor proprietari atât din punct de vedere al suprafe ței
preluate cât și din punct de vedere al amplasamentului avut anterior.
De lege ferenda, apreciem, c ă se impune o modificare a art.3 al. 21 al Legii
193/2007, în sensul ca reconstituirea dreptului de proprietate s ă nu fie limitat ă la suprafa ța
de 100 ha., pentru terenurile arabile, ci aceasta s ă se dispun ă pentru întreaga suprafa ță
preluată de la fostul proprietar, și a disp. art. 24 alin.2 din Legea 18/1991, în sensul c ă, în
situația în care nu mai este posibil ă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea
foștilor proprietari, pe vechiul amplasament, pentru terenurile situate în intravilanul
localităților, atribuite cooperatorilor sau altor persoane îndrept ățite, acestora s ă li se acorde

18despăgubiri în raport cu valoarea de circula ție a suprafe țelor de teren ce au reprezentat
vechiul lor amplasament.

Capitolul VI este intitulat ,, Privarea de proprietate în dreptul intern și din perspectiva
jurispruden ței Curții Europene a drepturilor omului” și este structurat pe șapte secțiuni care
abordează aspecte teoretice și practice referitoare la no țiunea de privare de proprietate.
Secțiunea I prezint ă considera ții generale cu privire la impunerea de c ătre legiuitor a
unor restric ții în exercitarea dreptului de proprietate, aspect ce nu echivaleaz ă cu înlăturarea
caracterului absolut al acestui drept, întrucât titularul dreptului de proprietate are posibilitatea
să efectueze toate actele materiale și juridice care nu-i sunt interzise.
În cadrul celei de-a doua sec țiuni sunt prezentate aspecte teoretice privind exproprierea
pentru cauz ă de utilitate public ă în dreptul intern, cu referire la reglementarea acestei institu ții
juridice, la procedura exproprierii, la efectele exproprierii, dar și opinia noastr ă cu privire la
două situații similare de spe ță în care s-au pronun țat soluții contradictorii.
De asemenea, a fost prezentat ă jurispruden ța Curții de la Strasbourg, izvorât ă din
interpretarea art.1 din Primul Protocol adi țional al CEDO, opinia Cur ții fiind aceea c ă privarea
de proprietate a unei persoane nu reprezint ă o încălcare a dreptului de proprietate dac ă sunt
îndeplinite urm ătoarele condi ții: privarea s ă fie prevăzută de lege, s ă fie impus ă de o cauz ă de
utilitate public ă, să fie conform ă cu principiile generale ale dreptului interna țional, să fie
asigurată îndemniza ția corespunz ătoare a titularului dreptului și să fie propor țională cu scopul
pentru care a fost realizat ă.
Secțiunea a III-a a capitolului VI este o continuare a sec țiunii a II-a, fiind prezentate
două decizii de spe ță pronunțate de Sec ția civilă a ICCJ, referitoare la restituirea în natur ă a
unor imobile expropriate.
În cadrul sec țiunii a IV-a este analizat ă măsura confisc ării, în dreptul intern, m ăsură
care alături de expropriere se înscrie printre cazurile de privare de proprietate, fiind analizate
și trăsăturile distincte ale celor dou ă forme privative de proprietate, ce presupun lipsirea
titularului de dreptul s ău asupra bunurilor ce intr ă sub inciden ța celor dou ă măsuri.
Secțiunea a V-a analizeaz ă privarea de proprietate din perspectiva jurispruden ței Curții
Europene a drepturilor omului, ocazie cu care au fost prezentate considera ții generale, s-a
conturat semnifica ția noțiunii de ,,bun” conform jurispruden ței Curții de la Strasbourg și s-au
analizat aspectele referitoare la privarea de proprietate din perspectiva jurispruden ței CEDO.
Practica judiciar ă a Curții de la Strasbourg a urm ărit o interpretare extinctiv ă a sensului
noțiunii de ,,bun”, astfel c ă protecția propriet ății prevăzută de art. 1 din Primul Protocol

19Adițional al Conven ției este mult mai larg ă, tinzând ca apropiere de accep țiunea din dreptul
internațional, unde este considerat ,,bun” și orice drept dobândit. În acest sens, în cuprinsul
acestei sec țiuni s-au f ăcut referiri la cauzele: Jasinskij contra Lituaniei, Sovtransavto Holding
împotriva Ucraniei, Sciortino împotriva Italiei, Burdov împotriva Rusiei, Frenandez-Molina Gonzales împotriva Spaniei, Smokovitis împotriva Greciei.
Jurispruden ța izvorâtă din interpretarea Conven ției Europene a drepturilor omului a
determinat dezvoltarea valen țelor conținutului art.1 din Primul Protocol adi țional.
Protecția oferită proprietății de disp. art. 1 din Primul Protocol adi țional, se întinde doar
asupra bunurilor deja dobândite, a bunurilor actuale, nu și asupra celor ce urmeaz ă a fi
dobândite pe cale de succesiune sau liberalit ăți.
Cu referire la drepturile reale, jurispruden ța Curții, a consacrat extinderea no țiunii de
bun atât cu privire la bunurile imobile cât și cu privire la bunurile mobile.
În soluțiile pronun țate de Curte, no țiunea de ,,bun” are un sens larg, astfel încât în
această categorie sunt inclu și: ,,banii de aur introdu și în țară prin contraband ă, banii de aur
confiscați de autorit ățile comuniste, rafin ării, mașini, case na ționalizate, dreptul de superficie
și de emfiteoz ă.
Dreptul de crean ță este considerat ,,bun” în sistemul european, putându-se avea asupra
lui un veritabil drept de proprietate în sensul art.1 din Primul Protocol adi
țional la CEDO. În
acest sens, crean ța trebuie s ă îndeplineasc ă toate condi țiile cerute de dreptul intern, respectiv:
să fie certă, lichidă și exigibilă. Se includ în aceast ă noți u n e ti tl u ri l e d e s t a t c u t e r m e n d e
răscumpărare, acțiunile, părțile sociale la o societate de persoane.
Jurispruden ța Curții a statuat c ă dreptul recunoscut printr-o hot ărâre judec ătorească
definitivă și irevocabil ă constituie ,,bun” în sensul Conven ției.
Practica Cur ții de la Strasbourg, a fost confruntat ă în special dup ă primirea în Consiliul
Europei a țărilor din Europa Central ă și Occidental ă, cu problema de-a se ști dacă dispozițiile
înscrise în art. 1 din Primul Protocol adi țional la CEDO, se aplic ă în privin ța restituirii unor
bunuri care trecuser ă pe diverse c ăi, de fapt sau de drept în st ăpânirea fostelor state totalitare.
Din analizarea jurispruden ței în materie, se poate trage concluzia c ă instanța de la
Strasbourg s-a orientat în activitatea sa de judecat ă după mai multe principii. Astfel, Curtea, a
statuat că dreptul unei persoane fizice sau juridice de-a dobândi un bun nu este garantat de
convenție.
De asemenea, a stabilit c ă protecția Conven ției se aplic ă numai cu privire la ,,bunurile
actuale” adic ă în privința bunurilor aflate în patrimoniul celui care pretinde c ă i-a fost înc ălcat
,,dreptul de proprietate” asupra lui.

20 Un al treilea principiu se refer ă la faptul c ă poate pretinde restituirea unor bunuri aflate
în stăpânirea statului cu privire la care cel ce formeaz ă o asemenea preten ție este titularul lor
actual, calitate ce i-a fost recunoscut ă fie printr-o hot ărâre judec ătorească definitiv ă fie pe
baza unor m ăsuri legislative de restituire adoptate de statul în cauz ă, sau acesta are cel pu țin
,,o speran ță legitimă” de redobândire a bunului în discu ție în materialitatea lui sau prin
,,echivalent rezonabil”.
De asemenea, Curtea a decis c ă aceasta nu poate s ă examineze o cauz ă decât în
măsura în care ea se raporteaz ă la evenimente care s-au produs dup ă intrarea în vigoare a
Convenției, pentru statul în cauz ă.
În jurispruden ța Curții de la Strasbourg privarea de proprietate reprezint ă preluarea
completă și definitiv ă a unui bun astfel c ă titularul dreptului acelui bun nu mai are
posibilitatea exercit ării atributelor conferite dreptului pe care-l avea în patrimoniul s ău.
De asemenea, jurispruden ța Curții de la Strasbourg a reliefat faptul c ă orice limitarea
trebuie să fie propor țională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei.
Privarea de proprietate este admisibil ă în accep țiunea Cur ții și nu determin ă o
încălcare a art.1 din Primul Protocol atunci când îndepline ște în mod cumulativ trei condi ții,
și anume legalitatea m ăsurii, justificarea m ăsurii pentru o cauz ă de utilitate public ă precum și
proporționalitatea care trebuie s ă existe între m ăsura luată și scopul vizat.
Curtea, a statuat c ă în absența unei îndemniza ții, art.1 din Primul Protocol adi țional la
CEDO n-ar asigura decât o protec ție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în total ă
contradicție cu dispozi țiile Conven ției.
O mențiune special ă se cuvine a fi f ăcută asupra hot ărârilor pronun țate de Curtea
European ă a drepturilor omului, în cauzele formulate împotriva statului român în care
reclamanții au invocat înc ălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1.
Majoritatea acestor cauze au decurs din situa ția imobilelor na ționalizate în timpul
regimului comunist și a retroced ării acestora dup ă anul 1990.
Începând cu hot ărârea din cauza Brum ărescu c. României (1999), Curtea a deschis o
jurispruden ță constant ă în sensul constat ării încălcării de către statul român a dreptului de
proprietate împreun ă cu dreptul la un proces echitabil, consecin ță a recursurilor în anulare,
declarate împotriva hot ărârilor de restituire a unor imobile și soluționate de c ătre Curtea
Supremă de Justiție.
Privarea de proprietate pe aceast ă cale nu a putut fi justificat ă de către statul român,
deoarece nu s-a putut invoca un interes public și nu a corespuns nici criteriului
proporționalității. În plus, anularea de c ătre instan ța suprem ă a unor hot ărâri definitive de

21restituire, deja executate, a fost considerat ă o violare a articolului 6 paragraf 1 prin înc ălcarea
principiului securit ății raporturilor juridice, generat ă de condițiile de intentare a recursurilor în
anulare, deoarece, în exercitarea acestor recursuri, procurorul general nu era ținut de niciun
termen, astfel încât hot ărârile judec ătorești puteau fi oricând puse în discu ție.
O a doua categorie de cauze este reprezentat ă de cauzele de tipul Str ăin și alții c.
României și Păduraru c. României.
În prima cauz ă, reclaman ții formulaser ă o acțiune în revendicare care a fost admis ă
printr-o hot ărâre judec ătorească, însă punerea lor în posesie cu privire la bunul imobil câ știgat
prin acțiunea în revendicare nu s-a putut realiza, deoarece statul vânduse chiria șilor imobilul
respectiv. Cererea reclaman ților având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cump ărare
ale chiriașilor, în favoarea c ărora fusese înstr ăinat imobilul câ știgat de reclaman ți în acțiunea
în revendicare, a fost respins ă, ca efect al re ținerii de c ătre instanță a existen ței bunei credin țe
a chiriașilor la achizi ționarea imobilului. Instan ța națională nu a acordat reclaman ților nici un
fel de desp ăgubire, cu toate c ă a recunoscut în favoarea reclaman ților dreptul de proprietate
asupra imobilului, câ știgat în ac țiunea în revendicare, aspect sanc ționat de Curtea european ă,
care a constat înc ălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional la CEDO.
O altă categorie de cauze o reprezint ă spețele care se înscriu în acela și tip cu cauza
Matache și alții contra României, în care Curtea european ă a analizat func ționarea efectiv ă a
Fondului Proprietatea, instrument de acordare a desp ăgubirilor ce deriv ă din aplicarea unor
legi speciale, printre care și Legea 10/2001. În aceast ă situație, Curtea a admis c ă procesul de
restituire a propriet ăților, în natur ă, sau prin echivalent, poate fi dificil, dar a constat c ă
reclamanții deși făcuseră toate demersurile prev ăzute de lege, nici dup ă 4 ani de la data
deciziei definitive a instan ței naționale nu au putut încasa sumele stabilite cu titlu de
despăgubiri, motiv pentru care a re ținut, în cauz ă încălcarea art. 1 din Primul Protocol
adițional la CEDO.
De asemenea, o alt ă categorie de cauze, printre care se înscriu cele asem ănătoare și
cauzei Sabin Popescu c. României, sunt cele în care s-a constatat de c ătre instanța european ă
încălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional la CEDO, precum și art. 6 din CEDO.
În cauza mai sus men ționată, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate,
printr-o hot ărâre definitiv ă cu privire la dou ă parcele de teren agricol, îns ă acesta nu a fost pus
în posesie, de și a inițiat diverse proceduri în acest sens, îns ă, în final autorit ățile
administrative i-au oferit dou ă parcele de teren situate pe un alt amplasament decât cel
menționat în hot ărârea definitiv ă. Instanța de la Strasbourg a re ținut că oferirea unui alt teren
echivalent, în schimbul celui pentru care reclamantul nu a fost pus în posesie, reconstituit

22printr-o hot ărâre judec ătorească definitiv ă, nu justific ă o asemenea ingerin ță în dreptul
reclamantului, constatând astfel c ă a fost înc ălcat art. 1 din Primul Protocol adi țional la
CEDO. Sec țiunea a VI-a. analizeaz ă soluțiile pronun țate de Curtea European ă a drepturilor
omului, cu privire la deciziile instan țelor române, în care se invoca de c ătre reclaman ți
încălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional al CEDO.
Curtea de la Strasbourg a fost sesizat ă cu o multitudine de cazuri formulate de diver și
cetățeni, împotriva României, prin care se invoca înc ălcarea disp.art.1 din Primul Protocol
adițional la CEDO. Avalan șa de cereri a fost determinat ă de legisla ția internă, adoptată de
România dup ă anul 1990, prin care se prevedea posibilitatea restituirii bunurilor imobile
preluate în timpul regimului comunist.
Astfel, unele instan țe au pronun țat soluții netemeinice și nelegale, deoarece nu au
analizat situa țiile concrete ale spe țelor, raportate la dispozi țiile adoptate de legislativ dup ă
anul 1990, prin care se prevedea posibilitatea acord ării unor m ăsuri reparatorii pentru
proprietarii ai c ăror bunuri imobile trecuser ă în proprietatea statului prin acte normative
speciale, adoptate anterior anului 1990.
În aceste cazuri, instan
țele naționale au analizat și după anul 1990, când erau sesizate cu
diferite cereri de restituire faptul c ă preluarea de c ătre stat a imobilelor a fost legal f ăcută în
baza actelor normative cum ar fi: Decretul 92/1950, Decretul 111/1951, Decretul 223/1974.
Considerând c ă spețele deduse judec ății trebuie analizate prin raportare la actele
normative respective, chiar dac ă unele dintre ele au fost abrogate expres între timp, unele
instanțe au respins ac țiunile reclaman ților.
În atare situa ții, reclaman ții după epuizarea c ăilor legale de atac, dar în termenul de 6
luni de la data r ămânerii irevocabile a ultimei hot ărâri pronun țate în cauz ă, s-au adresat cu
cereri, Cur ții Europene, în care au invocat înc ălcarea de c ătre statul român a disp .art. 1 din
Primul Protocol adi țional al CEDO. Cererile reclaman ților erau întemeiate pe refuzul
instanțelor naționale de-a le restituii bunuri na ționalizate, expropriate sau trecute în alt mod în
stăpânirea statului.
Toate cererile de acest gen în care instan țele naționale nu au recunoscut dreptul de
proprietate invocat de reclaman ți au fost declarate inadmisibile de Curte, în comitete de trei
judecători, cu motivarea c ă reclaman ții nu pot invoca de ținerea unui bun actual, iar Curtea nu
este competent ă, ratione temporis , să se pronun țe cu privire la compatibilitatea prelu ării
acelor bunuri de c ătre stat, pe temeiul diverselor acte normative, contrare cu dispozi țiile
Convenției.

23Au existat și situații, în care instan țele naționale au analizat aplicarea dispozi țiilor
actelor normative încriminate în cauzele deduse judec ății. Aceste instan țe au men ționat, în
hotărârile pronun țate că actele normative respective și-au produs efectele și că instanțele de
drept comun oricum nu sunt competente s ă examineze legalitatea na ționalizărilor, aceast ă
competen ță aparținând puterii legislative. De asemenea, au existat și instanțe care și-au
motivat hot ărârile pronun țate pe faptul c ă urmau a fi adoptate m ăsuri reparatorii pe baza unor
acte normative speciale.
În situațiile mai sus men ționate, reclaman ții, s-au adresat instan ței europene, invocând
încălcarea disp. art. 1 din Primul Protocol adi țional al CEDO, de c ătre instan țele naționale
care au refuzat s ă le restituie bunurile, ce le-au apar ținut.
Curtea de la Strasbourg a ajuns la concluzia c ă instanțele române nu au recunoscut
reclamanților dreptul de proprietate supra imobilelor revendicate, astfel c ă ei nu pot invoca un
drept asupra unui bun existent în patrimoniul lor. Astfel , Curtea a re ținut că reclaman ții nu au
putut invoca existen ța unui ,,bun actual” în patrimoniul lor și în consecin ță nerestituirea
bunurilor revendicate nu constituie o înc ălcare a dispozi țiilor art.1 din Primul Protocol
adițional, deoarece reclaman ții nu erau titularii unui drept existent în patrimoniul lor, ci
invocau imposibilitatea de a-l ob ține.
Cererile au fost respinse de Curtea European ă în cazuri cum ar fi: Smoleanu contra
României sau Lindner și Hammermazer contra României.
Au existat și instanțe care au admis ac țiunile în revendicare prin hot ărâri definitive și
irevocabile, ce au fost ulterior desfiin țate ca urmare a promov ării de către procurorul general
de pe lâng ă Curtea Suprem ă de Justiție a unor recursuri în anulare, care au fost admise de
instanța supremă.
În cazul acestor spe țe, Curtea European ă a constat existen ța unui bun în patrimoniul
reclamanților și implicit înc ălcarea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.
Ultima sec țiune a capitolului VI realizeaz ă o prezentare a jurispruden ței Curții de la
Starsbourg, în cauzele pronun țate împotriva României prin care s-a constatat înc ălcarea art.1
din Primul Protocol adi țional la CEDO, cu referire la cazurile Burghelea c. României,
Luminița-Antoaneta Marinescu c. României , Cârstea c. României, Silimon si Gross c.
României, Pu șcaș c. României,

Capitolul VII este intitulat ,,Aspecte teoretice și practice privind litigiile funciare” și
este alcătuit din patru sec țiuni în care sunt abordate no țiuni de drept material și procedural cu
privire la solu ționarea litigiilor funciare, inserate cu o bogat ă jurispruden ță din practica

24Judecătoriei Târgu-Jiu, instan ță cu o cazuistic ă complex ă în acest domeniu, dar și cu
jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului, cu referire la cauzele Hauler c. României
și Stancu c. României.
Secțiunea I debuteaz ă cu o prezentare a aspectelor de drept material și procedural
privind solu ționarea litigiilor funciare, ocazie cu care au fost prezentate no țiuni legate de
dovada dreptului de proprietate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, la
procedura de solu ționare a litigiilor funciare, ce con ține dispozi ții derogatorii de la Codul de
procedură civilă.
Titlul XIII al Legii 247/2005, con ține dispozi ții referitoare la procedura de solu ționare a
litigiilor funciare, inten ția legiuitorului având drept scop celeritatea solu ționării plângerilor,
contestațiilor si a altor litigii ap ărute in urma aplic ării Legii fondului funciar nr. 18/1991, ale
Legii 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere.
În cadrul acestei sec țiuni au fost anlizate modul de administrare a probelor în litigiile
funciare, precum și sancțiunile aplicabile p ărților litigante și altor participan ți la proces în
cazul nerespect ării normelor legale inserate în con ținutul Titlului X III al Legii 247/2005.
Secțiunea a II-a, se remarc ă prin prezentarea aspectelor legate de controlul judec ătoresc
al actelor juridice n ăscute din aplicarea legii fondului funciar, ocazie cu care s-a realizat o
prezentare a aspectelor teoretice referitoare la limitele controlului judec
ătoresc dar și o
prezentare a dou ă cazuri pronun țate de Curtea European ă a drepturilor omului împotriva
României, prin care s-a constatat modul defectuos de control judec ătoresc realizat de c ătre
instanțele naționale asupra actelor juridice emise în procedura de solu ționare a litigiilor
funciare, aspect ce a determinat condamnarea statului român de c ătre instan ța european ă
pentru înc ălcarea art.6 parag.1 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adi țional la CEDO, în
cauza Hauler c. României și pentru înc ălcarea art.6 parag.1 din CEDO în cauza Stancu c.
României.
Secțiunea a III-a abordeaz ă aspecte legate de calitatea procesual ă activă și pasivă în
litigiile având ca obiect modificarea anularea sau constatarea nulit ății titlului de proprietate
iar secțiunea a IV-a prezint ă aspecte legate de nulitatea absolut ă a actelor de constituire și
reconstituire a dreptului de proprietate, ocazie cu care au fost prezentate aspecte teoretice
dezbătute în literatura de specialitate dar și probleme ivite în practica judiciar ă în materie
funciară, ambele sec țiuni fiind inserate cu cazuri de spe ță înregistrate pe rolul Judec ătoriei
Târgu-Jiu, legate de aspectele teoretice dezb ătute în cele dou ă secțiuni.

25Capitolul VIII este intitulat ,, Regimul juridic al desp ăgubirilor aferente imobilelor
preluate abuziv, reglementat prin Titlul VII al Legii 247/2005” , fiind structurat pe trei sec țiuni.
Prima sec țiune debuteaz ă cu prezentarea unor considera ții generale, privind procedura de
acordare a desp ăgubirilor pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natur ă în favoarea
persoanelor îndrept ățite, fiind prezentat ă reglementarea legal ă a acestei proceduri, dar și o
prezentare succint ă a ,, Fondului Proprietatea”.
În luna iulie 2005, Guvernul si-a asumat r ăspunderea în fata Parlamentului asupra
pachetului de legi privind reforma în domeniile propriet ății si justi ției, în acest sens, fiind
adoptata Legea nr. 247/2005. Prin Titlul VII al legii 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției a fost reglementat în mod unitar regimul juridic al stabilirii și plății
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin Legea 247/2005, s-a urm ărit unificarea sub aceea și cupolă a tuturor reglement ărilor
care statueaz ă că reparația se face prin echivalent, deci prin acordarea de desp ăgubiri, și vizează
toate acele desp ăgubiri care nu au fost valorificate pân ă la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Sub inciden ța Legii 247/2005 din punct de vedere al acord ării despăgubirilor într ă
reparațiile în echivalent reglementate de Legea 18/ 1991 republicat ă, privind fondul funciar,
Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor
forestiere, Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apar ținut cultelor religioase din România, OUG 83/1999 privind restituirea unor
bunuri imobile care au apar ținut comunit ăților cetățenilor minorit ăților naționale din România.
Fondul Proprietatea a fost creat de statul roman ca instrument pentru desp ăgubirea
proprietarilor c ărora le-au fost confiscate imobilele, și funcționează sub forma unei societ ăți de
investiții, deținută inițial in întregime de statul roman, in calitate de ac ționar unic, pân ă la
transmiterea ac țiunilor din proprietatea statului c ătre persoanele fizice desp ăgubite potrivit
prezentei legi, sau de ținătoare de titluri de desp ăgubire, dup ă caz.
Apreciem c ă Fondul Proprietatea nu reprezint ă o soluție in favoarea fo știlor proprietari, ci
în folosul statului, deoarece fo știi proprietari înlocuiesc o crean ță certă, care provine din
drepturile pe care le aveau asupra unei propriet ăți revendicate, cu una incert ă, ce depinde de
cotația la Burs ă a acțiunilor de ținute la Fondul Proprietatea.
Secțiunea a II-a prezint ă procedura de acordare a desp ăgubirilor, pentru imobilele ce intr ă
sub inciden ț
a Legii 10/2001 și al imobilelor ce intr ă sun inciden ța Legii fondului funciar, iar
secțiunea a III-a este dedicat ă jurispruden ței naționale și jurispruden ței Curții Europene a
drepturilor omului, ocazie cu care au fost prezentate cazuri de condamnare a statului român de

26către Curtea de la Strasbourg, pentru înc ălcarea art.1 din Primul Protocol adi țional al CEDO și
art.6 parag. 1 din CEDO, legate de ineficien ța mecanismului de acordare efectiv ă a
despăgubirilor, cu referire la cauzele: Jujescu c. României, Togănel și Grădinaru, c. României,
Katz c. României, Dene ș și alții c. României Elias c. României.
Instanța de la Strasbourg s-a v ăzut sufocat ă de numărul foarte mare de plângeri
formulate de resortisan ții români, având ca obiect problema restituirii imobilelor preluate
abuziv de c ătre regimul comunist.
Procesul îndelungat și extrem de greoi de restituire a bunurilor confiscate de regimul
comunist a eviden țiat o aplicare neunitar ă a legii în cazuri similare de spe ță, dar și probleme
legate de rela ția dintre puterea judec ătorească și administra ție, în cazul în care aceasta din
urmă a refuzat s ă pună în aplicare decizii irevocabile pronun țate de instan țele naționale.
Multitudinea de hot ărâri pronun țate de către Curte, ulterior cauzei Brum ărescu, prin
care s-au punctat anumite deficien țe ale sistemului român de retrocedare a imobilelor
naționalizate, precum și sutele de plângeri pendinte pe rolul Cur ții vizând problema imobilelor
naționalizate, denot ă o problem ă de sistem cu care se confrunt ă s t a t u l r o m â n , a s t f e l c ă
sancțiunile aplicate României pentru nerespectarea dreptului la proprietate, au fost de obicei,
legate de eficien ța sistemelor judiciar și administrativ.

Capitolul IX este intitulat ,,Preeminen ța Conven ției Europene a drepturilor omului
în dreptul intern”, și este structurat pe patru sec țiuni ce abordeaz ă aspecte referitoare l a
ratificarea CEDO de c ătre România, la consecin țele aderării României la Conven ție, dar și
aspecte teoretice și practice privind aplicarea jurispruden ței Curții Europene a drepturilor
omului, în materia propriet ății de către judecătorul național.
Secțiunea I realizeaz ă o prezentare general ă privind ratificarea Conven ției și a
protocoalelor sale adi ționale de c ătre România, dar și scopul urm ărit de către statele membre
ale Consiliului Europei la data adopt ării Conven ției.
Începând cu data de 20.06.1994, România a ratificat Conven ția European ă pentru
apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și a recunoscut jurisdic ția Curții de la
Strasbourg, odat ă cu dreptul la un recurs individual al cet ățenilor împotriva hot ărârilor
instanțelor naționale.
Convenția european ă a drepturilor omului nu se substituie dreptului na țional, unica
obligație pentru state const ă în respectarea principiilor de drept conven țional în dreptul lor
pozitiv, fiind în țeles că acestea dispun întotdeauna de o marje de apreciere normativ ă și
procedural ă. Judecătorul național trebuie s ă interpreteze și să aplice dreptul intern, în virtutea

27Convenției. Se afirm ă că acesta trebuie s ă îl completeze, s ă îl adapteze și chiar să îl înlăture,
în funcție de circumstan țe.
Statele membre ale Consiliului Europei au urm ărit, la data adopt ării Conven ției
crearea unui instrument interna țional, care s ă stabileasc ă comportamentul acestora cu privire
la respectarea drepturilor omului. Interpretarea și aplicarea Conven ției și a Protocoalelor sale
adiționale au determinat crearea unei jurispruden țe, care în evolu ția sa a pus bazele unui drept
european al drepturilor omului.
Secțiunea a II-a prezint ă aspecte legate de ratificarea Conven ției Europene a
drepturilor omului de c ătre România.
România, în calitatea de stat membru al Consiliului Europei, prin Constitu ția adoptat ă
în anul 1991 a realizat primii pa și de integrare în procesul european de receptare a normelor
cuprinse în Conven ția European ă a drepturilor omului.
Aplicarea prioritar ă a normelor privind drepturile omului, cuprinse în tratatele
internaționale la care România este parte, î și găsește reglementarea în dispozi țiile articolelor
11 și 20 al. 2 din Constitu ție.
După ratificarea Conven ției europene a drepturilor omului de c ătre România, aceasta
devine parte integrant ă a sistemului de drept, putând fi invocat ă de orice subiect de drept în
fața instanțelor judec ătorești naționale.
După epuizarea c ăilor de atac interne, reclamantul care se pretinde v ătămat într-un drept
al său, consacrat de Conven ție și Protocoalele adi ționale, se poate adresa Cur ții de la
Strasbourg. Acest organism cu activitate jurisdic țională, nu constituie o instan ță superioar ă, o
a ,,patra instan ță” de apel împotriva deciziilor instan țelor naționale.
Se apreciaz ă, ca fiind o violare a Conven ției, doar acele m ăsuri prin care statele membre
au depășit sfera variantelor sau a op țiunilor permise, adic ă spera ,,marjei de apreciere”.
Jurispruden ța Curții Europene are o aplicabilitate direct ă în sistemul român de drept, are
forță constituțională și supralegislativ ă. Autoritățile statale române confruntate cu aplicarea
dispozițiilor Conven ției și a protocoalelor adi ționale, sunt obligate s ă aplice jurispruden ța
Curții de la Strasbourg, indiferent dac ă soluțiile pronun țate de Curte, privesc hot ărâri
pronunțate împotriva României sau cu privire la solu ții pronunțate împotriva altor state, p ărți
ale Conven ției.
Dacă judecătorul european nu are competen ța de a solu ționa o cerere îndreptat ă
împotriva unui particular, judec ătorul național poate aplica Conven ția în litigiile dintre
indivizi, deoarece Conven ția face parte din legalitatea pe care acesta trebuie s ă o respecte,

28efectul direct al drepturilor garantate fiind atât vertical (litigii de drept public) cât și orizontal
(litigii de drept privat).
Secțiunea a III-a reali zează o prezentare a consecin țelor ce decurg din aderarea
României la Conven ția European ă pentru ap ărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în caz de contrarietate între norma intern ă și o dispozi ție din Conven ție, partea
interesată poate să invoce acest aspect în fa ța instanțelor de judecat ă, în cadrul unui litigiu
aflat pe rol, iar dac ă instanța apreciaz ă că cererea p ărții este neîntemeiat ă în sensul c ă nu
există contrarietate între cele dou ă norme, exist ă posibilitatea ca partea interesat ă să invoce o
excepție de neconstitu ționalitate și să supună Curții Constitu ționale examinarea excep ției
invocate. În acest caz solu ția Curții constitu ționale se va impune instan ței de judecat ă și va
produce efecte erga omnes.
Convenția european ă a drepturilor omului, potrivit principiului neretroactivit ății
tratatelor și convențiilor interna ționale se aplic ă unui stat contractant decât cu privire la
faptele juridice care s-au produs dup ă intrarea ei în vigoare pentru acel stat. Acest aspect
prezintă importan ța pentru stabilirea competen ței ratione temporis , în situa ția în care
reclamantul pretinde înc ălcarea unui drept ap ărat de Conven ție sau Protocoalele adi ționale.
Orice cerere îndreptat ă împotriva statului român și care se refer ă la evenimente
anterioare datei de 20 iunie 1994 va fi respins ă ca inadmisibil ă pentru incompatibilitate
ratione temporis .
Secțiunea a IV-a realizeaz ă o prezentare a aspectelor teoretice și practice privind
aplicarea jurispruden ței Curții Europene a drepturilor omului, în materia propriet ății de către
judecătorul național, cu referire la rolul judec ătorului na țional în aplicarea jurispruden ței
Curții de la Strasbourg.
Conven ția are un caracter subsidiar în raport cu sistemele na ționale de garantare a
drepturilor omului, astfel c ă dispozițiile înscrise în Conven ție nu au drept scop înlocuirea
normelor din dreptul intern ci completarea acestora și eventual acoperirea lacunelor din
legislația națională.
Func ția judecătorului na țional se contureaz ă în a-l transpune pe acesta în ap ărătorul
drepturilor și libertăților recunoscute de instan ța de contencios european, dar totodat ă, creează
în sarcina acestuia și obligația de interpretare și aplicare a dreptului na țional în concordan ță cu
jurispruden ța izvorâtă din interpretarea Conven ției și a Protocoalelor sale adi ționale.
În partea final ă a acestei sec țiuni au fost prezentate aspecte practice privind aplicarea
prioritară de către judec ătorul național a dispozi țiilor Conven ției Europene a drepturilor

29omului, cu ocazia solu ționării cauzelor civile având ca obiect protejarea dreptului de
proprietate.

Capitolul X este intitulat ,,Forța obligatorie a hot ărârilor Cur ții Europene a
drepturilor omului în materia propriet ății” și este structurat în patru sec țiuni în care sunt
dezbătute aspecte legate de autoritatea și supravegherea hot ărârilor Cur ții Europene a
drepturilor omului, de procedura hot ărârilor pilot dar și de caracterul de titlu executoriu al
hotărârilor Cur ții Europene a drepturilor omului în dreptul na țional.
În cadrul primei sec țiuni sunt analizate aspecte generale privind hot ărârile Cur ții
Europene a drepturilor omului, astfel c ă statele prin organismele lor interne nu sunt obligate
doar la respectarea drepturilor prev ăzute de Conven ție și Protocoalele adi ționale, dar sunt
obligate totodat ă să asigure executarea hot ărârilor Cur ții de la Strasbourg.
Curtea a decis în mod constant, c ă hotărârile sale au caracter declarativ, în sensul c ă
statul în cauz ă este chemat s ă aleagă mijloacele juridice de natur ă să conducă la executarea a
ceea ce a decis instan ța european ă că reprezint ă ,,satisfacția echitabil ă”.
Hotărârea Cur ții este declaratorie, întrucât solu ționează numai chestiunea de a ști dacă,
într-un caz determinant, Conven ția a fost sau nu înc ălcată. Curtea îns ăși a indicat c ă efectele
hotărârilor sale pot s ă depășească limitele cazului de spe ță. Acest aspect se refer ă la
autoritatea de lucru interpretat, care este o no țiune important ă ce se poate defini ca fiind
calitatea în care se interpreteaz ă dispozițiile conven ției. Atunci când judec ătorii europeni
interpreteaz ă o noțiune deja interpretat ă, aceștia sunt aten ți, datorită unei preocup ări legitime
pentru coeren ță și securitate juridic ă, să reaminteasc ă în hotărâre, interpretarea dat ă înainte.
De asemenea, hot ărârea instan ței europene nu constituie prin ea îns ăși un titlu
executoriu pe teritoriul statului respectiv, dup ă cum rezult ă și din articolul 41 din Conven ție.
În sarcina statului pârât se impune o obliga ție de rezultat, în sensul c ă acesta este ținut să ia
toate măsurile pe care le consider ă necesare pentru a face s ă înceteze înc ălcarea constatat ă de
instanța european ă și pentru a înl ătura toate consecin țele ei.
Hotărârea instan ței europene de condamnare pentru înc ălcarea unui drept ap ărat de
Convenție și Protocoale adi ționale impune statului pârât obliga ția de-a lua dou ă categorii de
măsuri. În prima categorie, se înscriu m ăsurile individuale ce privesc în concret situa ția
reclamantului, iar în cea de-a doua categorie se înscriu m ăsurile cu caracter general, în senul
că autoritățile statului trebuie s ă înlăture aplicarea unor norme interne ce sunt incompatibile
cu prevederile Conven ției și a Protocoalelor adi ționale.

30Secțiunea a II-a abordeaz ă aspecte legate de autoritatea și supravegherea hot ărârilor
Curții Europene a drepturilor omului.
Nerespectarea jurispruden ței Curții de la Strasbourg de c ătre instan țele statelor
naționale conduce la pronun țarea a numeroase solu ții de condamnare, pentru nerespectarea
drepturilor și libertăților, garantate de Conven ție.
Conform disp. art. 46 parag. 2 din Conven ție, hotărârea definitiv ă a instanței europene
este transmis ă Comitetului Mini ștrilor al Consiliului Europei, organism investit cu prerogativa
supravegherii execut ării hotărârii.
Refuzul de executare al unei hot ărâri pronun țate de Curtea European ă, de către un stat,
poate constitui chiar o înc ălcare a art. 3 din Statutul Consiliului Europei, ceea ce poate
determina suspendarea dreptului de reprezentare al statului. Nu este recomandat ca un stat s ă
fie prea des condamnat de c ătre Curtea European ă, având în vedere c ă deciziile acestei
jurisdicții sunt destul de mult mediatizate, iar imaginea statului în cauz ă, pe plan intern, dar
mai ales pe scena interna țională riscă extrem de mult s ă se altereze. Prin urmare, statele
reacționează, și în ultimii ani, au intervenit numeroase modific ări legislative sau
jurispruden țiale.
În secțiunea a III-a capitolului X este prezentat ă procedura hot ărârilor pilot, procedur ă
extrem de important ă, care s-a aplicat de c ătre Curtea de la Strasbourg și împotriva statului
român, ca urmare a num ărului mare de hot ărâri de condamnare pentru înc ălcarea art.1 din
Primul Protocol adi țional la CEDO și art.6 parg. 1 din CEDO, condamn ări ce au fost generate
de ineficien ța mecanismului de acordare a desp ăgubirilor instituit de ,,Fondul Proprietatea”.
Confruntat ă cu indiferen ța statelor în anumite domenii de-a se conforma hot ărârilor
instanței europene dar și cu o multitudine de plângeri identice, exercitate de resortisan ții unui
stat, Curtea a uzitat de disp. art. 46 din Conven ție pentru a impune statelor s ă-și remedieze
deficiențele de pe plan legislativ, judec ătoresc sau administrativ, ce au determinat constatarea
încălcării unui drept garantat de Conven ție sau Protocoalele adi ționale.
Hotărârile pilot se pronun ță de Curte în contextul analiz ării unei plângeri individuale,
dar nu mai privesc situa ția reclamantului, ci impun statelor o obliga ție general ă de a lua
măsuri necesare pentru a rezolva probleme identice ce afecteaz ă un număr nedeterminat de
persoane din acela și stat, indiferent dac ă acestea au depus sau nu plângeri în fa ța Curții.
În situația în care Curtea calific ă o cauză ca fiind ,,pilot”, toate cererile similare
împotriva statului respectiv sunt suspendate, a șteptând să fie luate m ăsuri generale la nivel
național, destinate remedierii pentru toate persoanele interesate a problemei contrare
Convenției sau Protocoalelor adi ționale, constatat ă de Curte.

31 România, nu se înscrie printre țările, părți contractante, care s ă realizeze rapid
adaptarea legisla ției și a practicii judiciare cu jurispruden ța Curții Europene a drepturilor
omului, izvorât ă din interpretarea disp. art. 1 din Primul Protocol adi țional, la CEDO, ce
garanteaz ă dreptul de proprietate.
Deși, condamnarea statului român la Strasbourg, în materia înc ălcării art. 6 din
Convenție și art.1 din Primul Protocol adi țional, la CEDO, s-a constat, în cauza Brum ărescu c.
României la data de 28 octombrie 1999, când s-a pronun țat hotărârea cu privire la fondul
cauzei, statului român i-au trebuit aproximativ patru ani s ă dispună modificarea Codului de
procedură civilă în vederea abrog ării textelor de lege referitoare la institu ția recursului în
anulare.
Curtea European ă a drepturilor omului a constatat, in mai multe hot ărâri de
condamnare a statului roman, faptul c ă mecanismul de retrocedare a propriet ăților sau de
acordare a desp ăgubirilor pentru bunurile preluate in perioada comunist ă este extrem de lent si
nu funcționează in mod efectiv.
Curtea a constatat prin trei hot ărâri pronun țate în perioada 2008-2009, respectiv
cauzele Via șu, Faimblat și Katz, contra României, c ă sistemul de desp ăgubiri instituit prin
Fondul Proprietatea este ineficient, dar in ciuda acestui semnal de alarma tras de instan ța
europeana autorit ățile din România nu au realizat nici un demers pentru schimbarea acestei
stări de fapt.
Comunicatul de pres ă al Curții Europene a drepturilor omului din luna iunie 2010, a
anunțat utilizarea mecanismului hot ărârii pilot în alte dou ă cauze contra statului român,
respectiv Atanasiu și Poenaru c. Romaniei și Solon c. Romania, aspect ce demonstreaz ă încă
o dată modul defectuos de func ționare a mecanismul de acordare a desp ăgubirilor în favoarea
foștilor proprietari.
Procedura adopt ării hotărârilor pilot fa ță de România reprezint ă o sancțiune, care de și
se dorește a fi benefic ă în favoarea statului în sensul c ă prin adoptarea acestei proceduri
autoritățile statale s ă găsească măsuri eficiente de ordin general pentru remedierea
disfuncționalităților constatate de Curte, în realitate, luarea m ăsurii respective foarte
mediatizat ă riscă să creeze o imagine negativ ă a statului în cauz ă, pe plan intern, dar mai ales
pe scena interna țională, astfel că puterea legislativ ă, executiv ă și judecătorească trebuie s ă
acționeze rapid pentru remedierea deficien țelor constate.
Ultima sec țiune a capitolului X abordeaz ă aspecte referitoare la caracterul de titlu
executoriu al hot ărârilor Cur ții Europene a drepturilor omului în dreptul na țional.

32Caracterul de titlu executoriu al hot ărârilor Cur ții Europene în dreptul român este o
protecție acordat ă de legisla ția națională victimei unei viol ări a drepturilor sale, superioar ă
celei de care aceasta dispune în plan interna țional.
Neexecutarea sau executarea cu întârziere a hot ărârilor Cur ții Europene a Drepturilor
Omului, inclusiv sub aspectul pl ății indemniza ției de satisfac ție echitabil ă, atrage aplicarea
unor sanc țiuni interna ționale, sanc țiunii care nu sunt prev ăzute în textul Conven ției, ci în alte
surse ale dreptului interna țional, respectiv: Statutul Consiliului Europei (tratatul constitutiv al
acestei organiza ții interna ționale), actele interne adoptate de Adunarea Parlamentar ă a
Consiliului Europei și Regulamentul Cur ții Europene a drepturilor omului.
Astfel, în caz de neexecutare din partea statului român a obliga ției de plat ă a
indemniza ției de satisfac ție echitabil ă, la care a fost condamnat printr-o hot ărâre a Cur ții de
la Strasbourg, victima nu a șteaptă doar implicarea organului execu țional al Cur ții, Comitetul
Miniștrilor al Consiliului Europei, care poate aplica sanc țiuni interna ționale, ci dispune de un
mijloc extrem de eficient la nivel na țional, posibilitatea de a trece la executarea silit ă, pe baza
hotărârii care constituie titlu executoriu, cu privire la suma de bani acordat ă cu titlu de
satisfacție echitabil ă.
După obținerea unei hot ărâri definitive a Cur ții Europene a drepturilor omului, prin
care se acord ă o sumă de bani cu titlu de satisfac ție echitabil ă, partea interesat ă trebuie să se
adreseze Agentului guvernamental pentru Curtea European ă a drepturilor omului din cadrul
Ministerului Afacerilor externe cu o cerere de punere în executare a hot ărârii. Potrivit disp.
art. 10 alin.4 din OG 94/1999, plata se efectueaz ă în termenul prev ăzut de hot ărârea Cur ții
sau în conven ția de rezolvare pe cale amiabil ă, iar, în lipsa acestui termen, plata se efectueaz ă
în termen de 3 luni de la data comunic ării hotărârii Curții, respectiv de la data semn ării
convenției de rezolvare pe cale amiabil ă.

Capitolul XI este intitulat ,,Recursul individual, modalitate de sesizare a Cur ții de la
Strasbourg, în cazul înc ălcării dreptului de proprietate de c ătre instan țele naționale” este
structurat pe șapte secțiuni, care abordeaz ă aspecte legate de titularii dreptului la recurs
individual, no țiunea de victim ă în sensul articolului 34 din Conven ție, categorii de victime în
sensul art. 34 din Conven ție, încetarea calit ății de victim ă, exercitarea dreptului la recurs
individual.
Prima sec țiune realizeaz ă o prezentare a unor aspecte generale privind dreptul de
recurs individual, care constituie principala inova ție a Conven ției, și care este cauza
succesului imaginat de autorii Conven ției. Fără a fi recunoscut oric ărei persoane de drept

33privat posibilitatea de-a formula o cerere de recurs individual, Conven ția, s-ar fi al ăturat
celorlalte tratate și convenții internaționale în materia drepturilor fundamentale, care au r ămas
la stadiul de simple obiective sau declara ții asumate de state, f ără ca să existe posibilitatea
reală de-a verifica respectarea lor.
Recursul individual, ce a permis oric ărei persoane s ă ceară examinarea situa ției sale,
precum și succesul raportat de unele persoane care s-au adresat instan ței europene au condus
la creșterea treptat ă a rolului și importan ței Curții.
Recursul individual tinde la solu ționarea unui conflict între p ărți, de aceea el are un
caracter contencios și nu grațios. Numai un stat parte la Conven ție poate face obiectul unei
cereri în fa ța Curții Europene a drepturilor omului, astfel c ă este inadmisibil ă orice cerere
îndreptată împotriva unei persoane particulare, sau împotriva Uniunii Europene, ca atare,
întrucât, pân ă în prezent aceasta nu este semnatar ă a Conven ției.
Secțiunea a II-a trateaz ă aspecte legate de obliga ția statului de-a nu împiedica
exercitarea efectiv ă a dreptului la recurs individual, aspect ce decurge din partea final ă a
articolului 34 din Conven ție, care prevede c ă statele contractante ,,se angajeaz ă să nu
împiedice prin nici o m ăsură exercițiul eficace” al dreptului la recurs individual.
Secțiunile III, IV și V, în raport cu problematica pe care o dezbat realizeaz ă un tot
unitar, astfel c ă aspectele teoretice abordate în cadrul acestor sec țiuni se afl ă într-o strâns ă
legătură. În cuprinsul sec țiunilor mai sus men ționate sunt anlizate aspecte legate de titularii
dreptului la recurs individual, respectiv: persoanele fizice, organiza țiile neguvernamentale,
precum și orice grup de particulari. Pentru a se putea adresa Cur ții, categoriile de persoane
mai sus men ționate, în calitate de subiec ți de drept, trebuie s ă fie victime ale înc ălcării unui
drept garantat de Conven ție, sau dup ă cum s-a stabilit în jurispruden ța european ă, să fie
,,victime în sensul Conven ției”.
De asemenea, au fost dezb ătute aspecte privind no țiunea de victim ă în sensul
articolului 34 din Conven ție, astfel c ă recurentul individual trebuie s ă fi fost victima unei
violări a drepturilor garantate pentru a fi abilitat s ă exercite recursul individual. Pentru ca un
reclamant s ă se poate pretinde victim ă a unei viol ări a Conven ției, trebuie s ă existe o leg ătură
suficient de direct ă între reclamant și violarea suferit ă.
Sistemul recursului individual exclude posibilitatea introducerii unei cereri ,, actio
popularis ”, în sensul c ă nu autorizeaz ă o denunțare în abstracto a unei legi interne de c ătre o
persoană sau un grup de persoane pe considerentul c ă acestora li se pare c ă norma intern ă
încalcă prevederile Conven ției sau a Protocoalelor adi ționale.

34În cadrul sec țiunii a IV-a au fost analizate categorii de victime în sensul art. 34 din
Convenție, cu referire la victima poten țială și victima indirect ă, iar în cadrul sec țiunii a V-a a
fost analizat ă încetarea calit ății de victim ă.
Ultima sec țiune a capitolului XI abordeaz ă problematica exercit ării dreptului de
recurs individual, ocazie cu care sunt prezentate aspecte procedurale referitoare la procedura
în fața Curții de la Strasborg, considerat ă de mulți justițiabili ca fiind ,, ultima speran ță spre o
justiție deplină”, dar și aspectele legate de efectele introducerii cererii de recurs individual.
Procedura judiciar ă, în fața Curții europene a drepturilor omului de la Strasbourg nu
este reglementat ă într-un cod, îns ă există un regulament organizare și funcționare.
Înainte de-a se adresa Cur ții de la Strasbourg, reclamantul trebuie s ă fi epuizat c ăile
interne de atac. Calea de recurs intern trebuie urmat ă până la capăt, prin utilizarea tuturor
recursurilor ordinare aflate la dispozi ția persoanei în cauz ă.
Plângerea formulat ă de reclamant în fa ța Curții de la Strasbourg, urmeaz ă a fi respins ă
ca fiind inadmisibil ă, atunci când reclamantul a deschis o procedur ă internă cu același obiect
și aceasta nu a fost explorat ă în mod complet, adic ă nu s-au exercitat toate c ăile de atac
ordinare, sau atunci când plângerea adresat ă autorităților naționale a fost respins ă din cauza
unor vicii de procedur ă, precum prescrip ția sau nerespectarea actelor de procedur ă.
Examinarea unei cereri individuale, de c ătre instanța european ă, presupune dou ă faze,
respectiv: analiza admisibilit ății cererii, în care se verific ă îndeplinirea condi țiilor de
admisibilitate prev ăzute de articolul 35 din Conven ție și analiza fondului cererii.
Cu ocazia stabilirii condi țiilor de admisibilitatea a cererii, se verific ă dacă au fost
epuizate c ăile interne de atac și dacă s-a respectat termenul de șase luni în care trebuie
sesizată instanța european ă. De asemenea, la cererile individuale se verific ă dacă cererea nu
este anonim ă și dacă aceasta a mai fost examinat ă an teri or de c ătre Curte, dac ă n u conține
date noi, sau nu a fost supus ă unei alte instan țe internaționale de anchet ă sau de reglementare
a diferendelor.
Ca și în sistemul procedural na țional introducerea unei cereri în fa ța instanței europene
investește Curtea de la Strasbourg cu examinarea unui recurs individual, prin care
reclamantul, invoc ă încălcarea de c ătre autorit ățile naționale a unui drept ap ărat de Conven ție
sau de Protocoalele adi ționale.
Hotărârea intern ă, ce este pus ă în discu ție și analizat ă de instan ța european ă este
definitivă și irevocabil ă, producându- și efectele, iar introducerea cererii de recurs individual
nu are efect suspensiv de executare pe plan intern a hot ărârii atacate.

35Capitolul XII este intitulat ,,Principiul repara ției prejudiciului, în sistemul
Convenției Europene a drepturilor omului, ce decurge din înc ălcarea art.1 din Primul
Protocol adi țional la CEDO” este structurat în patru sec țiuni ce con țin aspecte teoretice și
practice cu referire la jurispruden ța Curții de la Strasbourg împotriva României, respectiv la
cauzele: Grosu c. României, SC Pilot Service SA. Constan ța c. României, Draica c. României,
Cristian Ionescu c. României, Ciovic ă c. României.
În prima sec țiune sunt abordate aspecte generale privind satisfac ția echitabil ă precum
și caracteristicile satisfac ției echitabile .
Pentru ca reclamantul s ă obțină o reparație echitabil ă conform art. 41 din Conven ție,
trebuie îndeplinite urm ătoarele condi ții în mod cumulativ, dup ă cum urmeaz ă: reclamantul s ă
fi formulat o cerere prin care s ă sesizeze Curtea cu acordarea unei satisfac ții echitabile, în care
să menționeze preten țiile sale; necesitatea formul ării cererii de satisfac ție echitabil ă în
termenul indicat de Curte; reclamantul s ă facă dovada preten țiilor solicitate cu titlu de
satisfacție echitabil ă, prin prezentarea unor înscrisuri justificative; Curtea s ă constate o
încălcare a drepturilor prev ăzute de Conven ție; să existe o leg ătură de cauzalitate între
daunele solicitate și violarea Conven ției constatat ă de Curte; precum și condiția, ca instan ța
europeană să aprecieze c ă este necesar ă acordarea satisfac ției echitabile.
Trebuie subliniat faptul c ă noțiunea de satisfac ție echitabil ă, în sensul art. 41 din
Convenție cuprinde pe lâng ă reparația morală și material ă acordată reclamantului ca urmare a
constatării încălcării unui drept protejat de Conven ție și Protocoalele adi ționale și acoperirea
cheltuielilor judiciare suportate de reclamant cu ocazia solu ționării litigiului na țional precum
și cele realizate în procesul european de la Strasbourg.
În primul rând, satisfac ția echitabil ă acordată reclamantului, în temeiul disp. art. 41
din Conven ție, se acord ă numai dac ă s-a constatat înc ălcarea unui drept garantat de Conven ție
și Protocoalele adi ționale. Jurisdic ția european ă acordă satisfacția echitabil ă fără a fi legat ă în
această materie de vreo norm ă națională. În al doilea rând satisfac ția echitabil ă nu este
acordată de Curte, decât dac ă sistemul de drept intern al statului contractant nu permite sau
permite numai o înl ăturare incomplet ă a consecin țelor încălcării. În al treilea rând instan ța
europeană este suveran ă în a aprecia c ă se impune acordarea unei satisfac ții echitabile
reclamantului. Aceast ă prerogativ ă a Curții este discre ționară, în practic ă, instanța european ă
făcând uz de ea în func ție de circumstan țele fiecărei cauze, solu ționate pe fond.
Secțiunea a II-a analizeaz ă noțiunea de satisfac ție echitabil ă din perspectiva
principiului restitutio in integrum .

36Încălcarea drepturilor garantate de Conven ție poate rezulta din hot ărâri judec ătorești,
acte administrative, acte normative sau fapte materiale, situa ție în care s-a pus în discu ție
faptul dac ă acordarea satisfac ției echitabile poate fi realizat ă prin restabilirea situa ției
anterioare producerii înc ălcării dreptului reclamantului, garantat de Conven ție.
Instanța european ă nu poate dispune anularea unor hot ărâri judec ătorești sau a unor
acte administrative. În schimb, Curtea poate dispune obligarea statului la anumite m ăsuri de
restitutio in integrum , prin obligarea statului pârât de a restitui bunul trecut în proprietatea sa
în condiții contrare prevederilor art.1 din Protocolul nr.1, alternativ cu obliga ția de plat ă a
valorii acestui bun.
Dacă Curtea declar ă că a avut loc o înc ălcare a dispozi țiilor înscrise în Conven ție sau
în Protocoalele adi ționale iar dreptul na țional al statului respectiv nu permite decât o
înlăturare incomplet ă a consecin țelor acestei înc ălcări, Curtea acord ă părții lezate, dac ă este
cazul o satisfac ție echitabil ă, care are în vedere repararea atât a prejudiciului material cât și a
celui moral.
Jurispruden ța Curții a statuat trei principii, cu privire la repara ția prejudiciului. Primul
principiu rezult ă din obliga ția statelor care s-au angajat s ă se conformeze deciziilor Cur ții în
litigiile în care ele sunt p ărți. Al doilea principiu rezult ă din dreptul statelor de-a opta pentru
mijloacele care vor fi utilizate pentru a se conforma hot ărârii Curții, prin care s-a constatat
încălcarea dreptului de proprietate de c ătre reclamant. Al treilea principiu deriv ă din faptul c ă
la acordarea desp ăgubirilor cu titlu de satisfac ție echitabil ă instanța european ă va ține seama
de natura licit ă sau ilicită a privării de proprietate pe care a contatat-o și de durata acesteia.
În materia priv ării de proprietate, judec ătorul european î și recunoa ște prerogativa
injocțiunii și pune statul în fa ța unei alternative: fie îi restituie reclamantului proprietatea într-
un anumit termen, fie îi pl ătește o despăgubire adecvat ă.
Curtea distinge, în materia priv ării de proprietate dou ă situații, respectiv: exproprierea
licită și deposedarea ilicit ă. Numai aceasta din urm ă impune o restitutio in integrum .
Exproprierea licit ă ,, căreia nu i-ar fi lipsit, pentru a fi legitim ă, decât plata unei desp ăgubiri
echitabile”, nu împiedic ă o restitutio in integrum, ci plata unei desp ăgubiri care trebuie s ă fie ,
într-un raport rezonabil cu valoarea bunului. O rambursare inferioar ă a valorii comerciale
totale a bunurilor poate fi justificat ă de obiective legitime ,, de utilitate public ă”, cum sunt
cele pe care le urm ăresc măsurile de reform ă economic ă sau justiție socială.
În cadrul celei de-a treia sec țiuni sunt analizate condi țiile acord ării satisfac ției
echitabile.

37Calitatea de victim ă a reclamantului oferit ă de disp. art. 34 din Conven ție îi permite s ă
se adreseze instan ței europene, fiind vorba de o condi ție de admisibilitate a cererii sale, iar
calitatea de victim ă ce deschide posibilitatea reclamantului s ă obțină o satisfac ție echitabil ă
conform disp. art. 41 din Conven ție, trebuie s ă fie stabilit ă de instan ța european ă după
examinarea cererii pe fond.
Cele mai multe cazuri înregistrate în jurispruden ța Curții cu privire la acordarea de
despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de reclamant se reg ăsesc în cererile prin care s-
a constatat înc ălcarea disp. art. 1 din Primul Protocol adi țional al CEDO.
În cazurile mai sus men ționat, se realizeaz ă de către Curte o distinc ție între privarea
licită de un bun, adic ă cea care î și găsește izvorul în normele legale existente în legisla ția
statului respectiv și deposedarea de fapt ilicit ă.
În situația în care statul a procedat la o deposedare ilicit ă a reclamantului, lipsit ă de
orice baz ă legală, se aplic ă cu prioritate principiul restabilirii situa ției anterioare, iar dac ă
acest lucru nu mai este posibil, Curtea acord ă de regulă despăgubiri, în raport cu valoarea de
circulație a bunului.
Ultima sec țiune a acestui capitol este dedicat ă jurispruden ței, ocazie cu care au fost
prezentate cauzele: Grosu c. României, SC Pilot Service SA. Constan ța c. României, Draica c.
României, Cristian Ionescu c. României, Ciovic ă c. României.
Capitolul XIII este intitulat ,, Aspecte teoretice și practice privind posibilitatea
revizuirii unei hot ărâri judec ătorești pronun țată de instan țele naționale în materie civil ă,
după condamnarea statului român de c ătre Curtea European ă a drepturilor omului” și este
structurat pe dou ă secțiuni.
În prima sec țiune sunt analizate aspecte teoretice referitoare la calea extraordinar ă de
atac a revizuirii în dreptul na țional dar și viziunea Cur ții Europene a drepturilor omului asupra
căilor extraordinare de atac.
Prin intermediul c ăii extraordinare de atac a revizuirii, se poate realiza o repunere în
discuție a unei hot ărârii judec ătorești pronun țate de instan ța națională, după pronunțarea de
că
tre Curtea de la Strasbourg a unei hot ărâri de condamnare. Reglementarea unei astfel de
proceduri este cuprins ă și în Recomandarea (2002)2 a Comitetului Mini ștrilor privind
reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel intern ca urmare a hot ărârilor CEDO.
Prin Rezolu ția nr. 1226 (2000) adoptat ă la data de 28.09.2000, privind executarea
hotărârilor Cur ții Europene a drepturilor omului, Adunarea Parlamentar ă a Consiliului
Europei a invitat statele p ărți la Conven ție să asigure redresarea situa ției individuale a

38reclamantului și să vegheze ca legisla ția națională să prevadă posibilitatea revizuirii cauzelor
în urma unei hot ărâri a Cur ții de la Strasbourg.
Introducerea disp. art. 322 pct. 9 C.pr.civ. și implicit abrogarea disp. art. 330 pct. 4
c.pr.civ. ( privind institu ția recursului în anulare), reprezint ă îndeplinirea de c ătre statul român
a unei obliga ții cu caracter general ce decurge din multitudinea hot ărârilor de condamnare a
statului român de c ătre Curtea European ă drepturilor omului de la Strasbourg.
Pentru a opera dispozi țiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. trebuie îndeplinite cumulativ mai
multe condi ții, după cum urmeaz ă: a) constatarea înc ălcării drepturilor sau libert ăților
fundamentale s ă fie făcută de către Curtea European ă a drepturilor omului, iar înc ălcarea să
se datoreze unei hot ărâri judec ătorești; b) încălcarea să fi produs consecin țe grave și acestea
să continue s ă se produc ă; c) consecin țele grave s ă nu poată să fie remediate prin alte mijloace
decât revizuirea hot ărârii pronun țate.
În cadrul acestei sec țiuni a fost prezentat ă și viziunea Cur ții Europene a drepturilor
omului asupra c ăilor extraordinare de atac, cu referire la principiul securit ății reporturilor
juridice. Astfel, unul din elementele fundamentale ale preeminen ței dreptului este principiul
securității reporturilor juridice care implic ă între altele ca solu ția dată în mod definitiv unui
litigiu de c ătre instanțe să nu mai fie pus ă în discuție.
Curtea, a considerat c ă dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu în toate contesta țiile în
materie civil ă dacă sistemul judiciar al unui stat contractant ar permite ca o hot ărâre
judecătorească ce a dobândit un caracter definitiv și executoriu s ă fie anulat ă de o instan ță
superioară pentru simplul motiv al unei aprecieri diferite de cea a instan țelor anterioare în
vederea realiz ării unei noi examin ări a cauzei.
În jurispruden ța Curții nu exist ă o definiție exactă a noțiunii de cale extraordinar ă de
atac, așa cum nu exist ă nici o definire exact ă a ceea ce ar putea fi hot ărâre definitiv ă, intrată
în puterea lucrului judecat. Procedurile civile difer ă destul de mult în spa țiul european, iar
noțiunile naționale nu se suprapun exact, nici m ăcar pe aspectul hot ărârilor ,,definitive”.
Având în vedere sensul pe care Curtea îl d ă principiului securit ății raporturilor juridice, care
protejează puterea lucrului judecat, s-a apreciat c ă indiferent de terminologia folosit ă într-un
stat sau altul, hot ărârea este ,,definitiv ă” în sensul jurispruden ței Curții, în momentul în care
trece în puterea lucrului judecat.
Pentru respectarea principiului securit ății raporturilor juridice, nu intereseaz ă dacă
hotărârea intrat ă în puterea lucrului judecat a fost desfiin țată total sau par țial, ci Curtea
analizează consecințele juridice pe care le-a avut admiterea unei c ăi extraordinare de atac.

39 În jurispruden ța Curții, sunt considerate defecte fundamentale de natur ă să ducă la
desființarea unei hot ărâri judec ătorești intrate în puterea lucrului judecat urm ătoarele cazuri
exemplificative dup ă cum urmeaz ă: neparticiparea la proces a ter țului ale c ărui drepturi sunt
afectate, neîndeplinirea procedurii de citare, dep ășirea competen țelor instan ței, circumstan țe
noi descoperite.
Cea de-a doua sec țiune a capitolului XIII este destinat ă prezentării aspectelor practice
privind posibilitatea revizuirii unei hot ărâri judec ătorești, ocazie cu care au fost prezentate
patru cazuri de spe ță, în care au fost invocate, de c ătre revizuen ți , î n f ața instanțelor
naționale, dispozi țiile art. 322 pct. 9 C.pr.civ. În aceast ă secțiune au fost prezentate trei cazuri
de speță înregistrate pe rolul Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție –Secția civilă și un caz
înregistrat pe rolul Judec ătoriei Târgu-Jiu.
Capitolul XIV este intitulat ,,Concluzii
și propuneri de lege ferenda” și este structurat
pe două secțiuni, sintetizând astfel aspectele teoretice și practice dezb ătute în con ținutul
lucrării elaborate, înserat ă cu jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului în materia
proprietății.
Lucrarea elaborat ă, inserată de jurispruden ță C E D O , p o a t e c r e a p e n t r u j u d e c ătorul
național o alt ă viziune de interpretare a normelor de drept intern în materia propriet ății, astfel
încât, actul de justi ție, încununat în hot ărârea judec ătorească pronunțată să aibă drept finalitate
protejarea dreptului de proprietate privat ă, ocrotit și garantat de legisla ția națională dar și de
norma înscris ă în Primul Protocol Adi țional la CEDO.
Jurispruden ța Curții de la Strasbourg conturat ă în cazurile de condamnare a statului
român în materia propriet ății, a creat o premis ă a modific ărilor legislative intervenite ulterior
pe plan intern, în materia restituirii propriet ăților preluate de regimul comunist, dar și un rol
esențial în îmbun ătățirea activit ății instanțelor de judecat ă, prin implementarea jurispruden ței
Curții Europene a drepturilor omului, la cazuri concrete de spe ță.
Concluzionând asupra aspectelor teoretice și practice dezb ătute în con ținutul lucr ării
elaborate, am apreciat c ă următoarele propuneri de lege ferenda ar fi benefice pentru
îmbunătățirea implement ării jurispruden ței Curții Europene a drepturilor omului, în sistemul
național de drept, în materia propriet ății.
Apreciem, de lege ferenda, c ă disp. art. 3307 alin. 4 C.pr.civ. ar trebui modificate în
sensul că ,,Dezlegarea dat ă problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instan țe de
la data public ării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, atunci când aceasta nu
vine în contradic ție cu jurispruden țe Curții Europene a drepturilor omului.”

40În activitatea de judecat ă, judecătorii investi ți cu soluționarea diverselor cazuri de spe ță
sunt obliga ți să respecte deciziile pronun țate cu ocazia solu ționării recursului în interesul legii,
publicate în Monitorul Oficial, îns ă, apreciem c ă aceste decizii la un anumit moment pot fi
desuete în raport cu jurispruden ța Curții europene, care se afl ă într-o continu ă dinamică.
De asemenea, apreciem, de lege ferenda, c ă se impune o modificare a art. 3 al. 21 din
Legea 193/2007, în sensul ca reconstituirea dreptului de proprietate s ă nu fie limitat ă la
suprafața de 100 ha., pentru terenurile arabile, ci aceasta s ă se dispun ă pentru întreaga
suprafață preluată de la fostul proprietar, și a disp. art. 24 alin.2 din Legea 18/1991, în sensul
că, în situa ția în care nu mai este posibil ă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea
foștilor proprietari pe vechiul amplasament pentru terenurile situate în intravilanul
localităților, atribuite cooperatorilor sau altor persoane îndrept ățite, acestora s ă li se acorde
despăgubiri în raport cu valoarea de circula ție a suprafe țelor de teren ce au reprezentat vechiul
lor amplasament.
O altă propunere de lege ferenda, pe care o apreciem ca fiind oportun ă, este legat ă de
introducerea unui nou alineat la articolul art. 14 alin.1 din OG.94/1999, privind participarea României la procedurile în fata Cur ții Europene a Drepturilor Omului, în sensul c ă agentul
guvernamental s ă aibă rol consultativ la proiectele de acte normative ce privesc drepturi și
libertăți fundamentale.
De asemenea, de lege ferenda, apreciem c ă se impune completarea art. 39 din Legea
303/2004 privind Statutul magistra ților, prin introducerea alin. 1
1 în care s ă se prevad ă ca și
criteriu de verificare a competen ței profesionale, evaluarea anual ă a cuno ștințelor
magistraților privind jurispruden ța Curții Europene a drepturilor omului, cu referire la
domeniul în care activeaz ă magistratul, de c ătre o comisie constituit ă prin hot ărârea
Consiliului Superior al Magistraturii, compus ă din formatori INM.

41 III. BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII.

Adam I., Regimul juridic al dobândirii și înstrăinării imobilelor – terenuri și construc ții,
Editura Europa Nova, Bucure ști, 1996.
Adam I., Proprietatea public ă și privată asupra imobilelor în România, Editura All Beck,
București, 2000.
Adam I., Drept civil, Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucure ști, 2005.
Albu I. , Dreptul familiei, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1975.
Alexandresco D., Explicațiunea teoretic ă și practică a dreptului civil român, Ed. a II-a,
Vol. III, Partea I, Atelierele Grafice Socec & Co., Bucure ști, 1909.
Alexandresco D., Explicațiunea teoretic ă și practică a dreptului civil român, Ed. a II-a,
Vol. XI, Tipografia ,, Cartea medical ă”, Bucure ști, 1926.
Beleiu Ghe., Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil,
Ed. a V-a, Casa de editur ă și presă ,,Șansa” SRL, Bucure ști,1998.
Bîrsan C., Regimul juridic al bunurilor imobile, Editura Știința și Enciclopedia,
București, 1983.
Bîrsan C. , Gai ță M., Pivniceru M.M., Drept civil, Drepturile reale, Institutul
European Ia și, 1997.
Bîrsan C ., Drept civil. Drepturile reale principale, Edi ția a III-a, rev ăzută și adăugită,
Editura Hamangiu, Bucure ști, 2008.
Bîrsan C ., Conven ția european ă a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. I,
Drepturi și libertăți, Editura All Beck, Bucure ști, 2005.
Bîrsan C ., Conven ția european ă a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. II,
Procedura în fa ța Curții. Executarea hot ărârilor, Editura All Beck, Bucure ști, 2006.
Bogdan D. Procesul civil echitabil în jurispruden ța CEDO, Vol. I Accesul la justi ție,
București, 2009.
Boroi G. , St ănciulescu L ., Drept civil Curs selectiv. Teste gril ă, Ediția a II-a,
Editura All Beck Bucure ști 2003.
Boroi G., Spineanu-Matei O ., Codul de procedur ă civilă adnotat, Edi ția a 2-a, Editura
Hamangiu, Bucure ști 2007.

42Boroi G., St ănciulescu L., Alm ășan A., Pădurariu I., Drept civil. Curs selectiv pentru
licență. Teste gril ă. Ediția a 4-a revizuit ă și actualizat ă. Editura Hamangiu, Bucure ști 2009.
Boroi G., Pivniceru M.M., R ădulescu T.V., Anghelescu C.A., Drept civil, Drepturile
reale principale. Note de curs, Jurispruden ță relevantă. Spețe. Teste gril ă, Editura Hamangiu,
2010.
Braibant, G ., La Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne, Paris, Editions
du Seuil, 2001.
Buergenthal, T., Weber, R., Dreptul interna țional al drepturilor omului, Editura All,
București,1996.
Buga, C., Regimul juridic al fondului funciar, Editura JUS R.B.A., Bucure ști, 1995.
Buga, C., P ăunescu, D., Marian, P., Regimul juridic al terenurilor în R.S.R., Editura
Ceres, Bucure ști, 1980.
Cantacuzino M. B., Curs de drept civil, Editura Ramuri, Craiova.
Carbonnier, J., Droit civil. Les biens. Monaie, immeubles, meubles, Ed. a 10-a, Paris,
1980, Presses Universitaires de France.
Cernea E., Molcu ț E., Istoria dreptului românesc, Editura Universul Juridic,
București 2003.
Chelaru E., Circulația juridică a terenurilor, Editura All, Bucure ști, 1999.
Chelaru E , Drept civil, Drepturile reale principale, Edi ția 2, Editura C.H. Beck,
București, 2000.
Chelaru E., Administrarea domeniului public și a domeniului privat, Editura All
Beck, Bucure ști, 2005.
Chirică D., Drept civil, Contracte speciale, Editura Lumina Lex, Bucure ști 1997.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni și testamente, Editura Rosetti, Bucure ști, 2003.
Chiri ță R., Convenția european ă a drepturilor omului Comentarii și explica ții,
Volumul I, Editura C.H. Beck, Bucure ști 2007.
Chiri ță R., Convenția european ă a drepturilor omului Comentarii și explica ții,
Volumul II, Editura C.H. Beck, Bucure ști 2007.
Ciobanu V.M. Boroi G. Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste gril ă Ediția 3,
Editura All Beck, Bucure ști 2005.
Charrier J.L ., Code de la Convention européenne des droits de l’homme, Litec 2000.
Costin M. N. , Marile institu ții ale Dreptului civil român, Editura Dacia, Cluj Napoca,
1982.
Cohen Jonathan G., La Convention Européenne des droits de l’homme, Economica,

43Presses Universitaires d’ Aix Marseille, Paris 1989.
Cohen-Jonathan G., Aspects européens des droits fondamentaux, Montchrestien, Paris,
2000.
Condorelli L., Premier Protocole additionnel, Article 1, ,,La Convention Européenne
des Droits de l’homme Commentaire article par article”, sub conducerea lui Louis Edmond
Pettiti, Emmanuel Decaux, Pierre- Henri Imbert, Editura Economic ă, Paris, 1995.
Cornu G ., Droit civil. Introduction. Les persones. Les biens, Ed. Mont-chrestien, Paris,
2005.
Crăciunean L-M ., Limitele dreptului de proprietate privat ă imobiliar ă, Editura
Wolters Kluwer, Bucure ști 2009.
Croitoru M.S. Retrocedarea terenurilor Legea 18/1991, Comentarii, practic ă judiciară,
jurispruden ță CEDO, Editura Hamangiu, Bucure ști 2010.
Croitoru M.S. Retrocedarea terenurilor Legea 1/2000, Legea 247/2005, Comentarii,
practică judiciară, jurispruden ță CEDO, Editura Hamangiu, Bucure ști 2010.
Deack Fr., Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucure ști, 1999.
Deack Fr., Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2002.
Deleanu I., Instituții și proceduri constitu ționale – în dreptul român și dreptul
comparat, Editura C. H. Beck, Bucure ști, 2006.
Delvaux H., Le particulariser victime d une violation de la Convention, Actes du
cinquième colloque sur la Convention européenne des droits de l homme, Paris 1982.
Dinc ă R., Cereri în fa ța CEDO. Condi ții de admisibilitate Editura All Beck, Bucure ști
2001.
Fekete Gh., Zinveliu I., Drept civil. Drepturi, reale, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1969.
Ferențiu G.C., Retrocedarea imobilelor preluate abuziv, Editura Hamangiu, Bucure ști
2007.
Filipescu I.P ., Dreptul civil, Dreptul de proprietate și alte drepturi reale, Edi ția
revăzută, Editura Actami, Bucure ști 1996.
Filipescu I.P., Filipescu A.I. , Drept civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale,
Editura Actami Bucure ști, 2000.
Fuerea A., Protecția interna țională a drepturilor omului, Editura Universit ății Titu
Maiorescu, Bucure ști 2006.
Gherasim D., Buna-credin ță în raporturile juridice civile, Editura Academiei,
București, 1981.

44 Gomien D ., Introducere în Conven ția European ă a Drepturilor Omului , București, Editura
All, 1993.
Hamangiu C., Georgean N., Codul civil adnotat, vol. I., Editura Libr ăriei
,,Universala” Alcatay &Co., Bucure ști 1925.
Hamangiu C., Rosetti-B ălănescu I., B ăicoianu Al ., Tratat de drept civil, Vol. I,
Editura Na țională S. Ciornei, Bucure ști, 1928.
Harris D.J., Boyle M. O., Warbrick C., The Law of the European Convention on
Human Rights, London, Butterworth, 1996.
Hatneanu D-O., St ăncescu-Cojocaru R. Cum să formulăm o cerere la CEDO,
Explicații, jurispruden ță, formulare și modele, Editura Hamangiu, Bucure ști 2009.
Ionașcu Tr., Br ădeanu S., Drepturile reale în RSR, Ed. Academiei, Bucure ști, 1978.
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, Vol. II, Editura Nemira, Bucure ști, 1996.
Luțescu G. N ., Teoria general ă a drepturilor reale. Teoria patrimoniului. Clasificarea
bunurilor. Drepturile reale principale, Bucure ști, 1947.
Micu D., Garantarea drepturilor omului, Editura All Beck, Bucure ști, 1998.
Molcuț E., Drept privat roman, Edi ție revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic,
București 2004.
Pop L., Teoria general ă a obligațiilor, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 1998.
Pop L., Dreptul de proprietate și dezmembr ămintele sale, Editura Lumina Lex,
București, 2001.
Pop L., Harosa L-M., Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Universul
Juridic, Bucure ști, 2006.
Popescu C-L. , Protecția interna țională a drepturilor omului-surse, institu ții proceduri,
Editura All Beck, Bucure ști, 2000.
Popescu C-L., Poziția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei fa ță de executarea
hotărârilor CEDO , Juridica, Editura Era, Bucure ști, 2001.
Renucci J-Fr., Droit européen des droits de l’homme, LGDJ Paris, 1999.
Renucci J-Fr., Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu,
București 2009.
Rizoiu R., Articolul 1 Din Protocolul nr.1-No țiunea de ,,bun” în sensul Conven ției
Europene a Drepturilor Omului, Jurispruden ța CEDO, Publicat de I.N.M., Bucure ști 2005.
Romoșan I.P. , Drept civil. Drepturi reale, Editura Imprimeriei de vest, Oradea, 1996.
Selejan-Gu țan B., Protecția european ă a drepturilor omului, Edi ția 3, Editura All
Beck, Bucure ști, 2008.

45Stătescu C., Bîrsan C ., Drept civil. Drepturile reale, Universitatea din Bucure ști,
1988.
Stoica V ., Drept civil, Drepturile reale principale, Vol. I. Editura Humanitas,
București, 2004.
Stoica V ., Drept civil, Drepturile reale principale, Vol. II. Editura Humanitas,
București, 2006.
Stoica V ., Drept civil, Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2009.
Sudre F. , Drept european și internațional al Drepturilor Omului, traducere de R.
Bercea, V. Adam. M. Roibu, F. Meclejan, A. Verte ș-Olteanu, Editura Polirom, 2006.
Tăbârcă M., Drept procesual civil, Edi ția a II-a rev ăzută și adăugită, Vol.I, Editura
Univesrul Juridic, Bucure ști, 2008;
Terzea V ., Legile fondului funciar, Comentarii și explicații, Ediția 2, Editura C.H.
Beck, Bucure ști, 2007.
Ungureanu O., Munteanu C. , Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale
principale, Editura Hamangiu, Bucure ști, 2008.
Urs I. R. , Drepturile reale, Prezentare teoretic ă, Prezentare practico-aplicativ ă,
Doctrină, Spețe, Întrebări și exerciții, Vocabular, teste gril ă. Editura Universitar ă, București,
2006.
Voicu M., Ultima speran ță pentru o justi ție deplină. Curtea European ă a Drepturilor
Omului. Organizare- Func ționare-Procedur ă-Jurispruden ță-Modele de cereri pentru sesizarea
Curții, Ediția I, Editura Juridic ă București 2001.
Voicu M., Protecția European ă a Drepturilor Omului. Teorie și jurispruden ță, Editura
Luminalex, 2001.

STUDII ȘI ARTICOLE

Baias Fl., Dumitrache B., Discuții pe marginea legii 33/1994 privind exproprierea
pentru cauz ă de utilitate public ă, în Revista Dreptul nr. 4/1995.
Bîrsan C. și Stoica V., Evoluția legislației privind circula ția imobilelor (II), în Revista
Dreptul, nr. 6/1990.
Bîrsan C., Condiții în care se pot adresa plângeri Cur ții europene a drepturilor omului
de la Strasbourg, în Revista Curierul Judiciar nr. 1/2002.
Bîrsan C ., Limitările dreptului de proprietate reglementate de Conven ția European ă a
drepturilor omului, în Revista Pandectele Române nr. 3/2003.

46 Bîrsan C., Dreptul de proprietate în CEDO aplica ții ale jurispruden ței, Revista de
Drept public nr.4/2004.
Căpățînă O., Coordonatele juridice ale privatiz ării, Revista de Drept comercial,
nr.4/1996.
Chelaru E., Impactul revizuirii Constitu ției asupra regimului juridic al propriet ății, în
Revista Dreptul nr. 2/2004.
Chirică D., Natura juridic ă și valorificarea drepturilor constructorului pe terenul unui
terț, în R.R.D. nr. 1/1987.
Chirică D., Posibilitatea exercit ării acțiunii în revendicare de c ătre un singur
coindivizar, în Revista Dreptul nr. 11/1998.
Dobrican Gh., Valoarea juridic ă a adeverin țelor de proprietate eliberate de comisiile
pentru aplicarea legii nr. 18/1991, în Revista Dreptul nr. 7/1994.
Guillarmod O. J Autonomie procédurale des Etats (articles 6,13,26 et 53 CEDH): de
l,apport possible de la Jurisprudence de Luxembourg a celle de Strasbourg” în Mélanges en
l’honneur du Président Rolv Ryssdal, 1999.
Humbert A ., Drept interna țional și drepturile omului în Constitu ția României, în
R.R.D.O.-APADOR-CH, Bucure ști 1997.
Nicolae M., Considera ții asupra Legii 213/1998 privind proprietate public ă și regimul
juridic al acesteia, în Revista Dreptul nr. 6/1999.
Nicolae M., Modific ările aduse Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere prin OUG nr. 102/2001, în Revista
Dreptul nr. 11/2001.
Perju P., Probleme privind ac țiunea în gr ănițuire, în Revista Dreptul nr. 6/1991.
Perju P. Sinteza teoretic ă a jurispruden ței instanțelor din circumscrip ția Curții de Apel
Suceava în materie civil ă, în Revista Dreptul nr. 5/1995.
Popescu C.L, Posibilitatea persoanelor fizice sau juridic care nu au cet ățenia, respectiv
naționalitatea român ă de-a fi titulare ale dreptului de proprietate asupra terenurilor în
România, în Revista Dreptul, nr. 8/1998.
Pivniceru M.M., Tudorache D.C., Modalitatea de solu ționare a litigiilor ivite în
procedura de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate a societ ăților
comerciale cu capital de stat, în Revista Dreptul nr. 9/1995.
Popescu C-L., Reexaminarea cauzelor la nivel na țional, în urma hot ărârilor Cur ții
europene a drepturilor omului, în Revista Juridica, nr. 3/2001.

47Romoșan I., Transformarea dreptului de folosin ță asupra terenurilor în drept de
proprietate, în situa țiile reglementate prin art. 36 alin.2 din Legea nr. 18/1991 a fondului
funciar, în Revista Dreptul nr. 3/1999.
Scheana M., Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin prescrip ția
achizitivă, în Revista Dreptul, nr. 5-6/1993.
Stoica V., Coproprietatea obi șnuită în lumina dispozi țiilor legale actuale și a celor din
Proiectul Codului civil. No țiune, principii și exercitare, în Revista Dreptul nr. 5/2005.
Turianu C., Efectul întreruptiv la prescrip ției achizitive a legilor nr. 58/1974 și
59/1974, în Revista Dreptul, nr.9/1992.
Turianu C., Discuții în legătură cu forța juridică a adeverin țelor de proprietate, în
Revista Dreptul nr. 8/1993.
Uscătescu C., Regimul juridic și valorificarea dreptului constructorului pe terenul unui
terț, în R.R.D. nr. 5/1985.
Văcăruș S., Titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere apar ținând
obștilor de mo șneni și de răzeși, composesoratelor și comunit ăților grănicerești de avere, în
Revista Dreptul nr. 6/2002.
Vurdea C. , Evoluția legisla ție privind circula ția imobilelor (I), în Revista Dreptul
1990, nr. 6.

CULEGERI DE JURISPRUDEN ȚĂ

Băldean D.L., Fren țiu G.C. Fond funciar. Culegere de jurispruden ță. Practică
judiciară naționalp Practic ă CEDO Decizii ele Cur ții Constitu ționale.
Berger, V ., Jurispruden ța CEDO, edi ția a IV-a, Institutul Român pentru drepturile
omului, Bucure ști, 2003;
Chiriță R., Curtea european ă a Drepturilor omului Culegere de hot ărâri 2005, Editura
C.H.Beck, Bucure ști 2007.
Costiniu F. Legea 10/2001, Jurispruden ța la zi a Înaltei cur ți de casație și Justiție în
materia imobilelor preluate abuziv, vol. I, Editura Hamangiu, Bucure ști 2006.
Costiniu F. Legea 10/2001, Jurispruden ța la zi a Înaltei cur ți de casație și Justiție în
materia imobilelor preluate abuziv, vol. II, Editura Hamangiu, Bucure ști 2006.
Înalta Curte de casa ție și Justiție, Jurispruden ța Secției civile pe anul 2005, Editura
Hamagiu, Bucure ști 2006.

48Înalta Curte de casa ție și Justiție, Jurispruden ța Secției civile și de proprietate
intelectual ă pe anul 2006, Recursuri în interesul legii în materie civil ă, Editura Hamagiu,
București 2007.
Macovei M., Hotărâri ale Cur ții Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectiv ă,
Editura Polirom, 2000.
Mihuță I., Repertoriu de practic ă judiciară în materie civil ă a Tribunalului Suprem și a
altor instan țe judecătorești pe anii 1952-1969, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București,
1970.
Mihuță I., Repertoriu de practic ă judiciară în materie civil ă a Tribunalului Suprem pe
anii 1975-1980, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1982.
Mihuță I., Repertoriu de practic ă judiciară în materie civil ă a Tribunalului Suprem și a
altor instan țe judecătorești pe anii 1980-1985, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București,
1986.
Mera L. Pena A., Recursuri în interesul legii. Decizii de admitere 1993-2008, Editura
C.H.beck, Bucure ști, 2008.
Pivniceru M-M, Protea G . Jurispruden ța în materia fondului funciar, Legea nr.
18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr.1/2000, Editura Hamangiu, Bucure ști 2008.
Rama șcanu B., Jurispruden ța CEDO în cauzele împotriva României. Culegere de
hotărâri pentru examenele de admitere și promovare în magistratur ă, Teste gril ă. Editura
Hamangiu, Bucure ști 2008.
Selejan-Gu țan B., Rusu H.A., Hotărârile CEDO împotriva României, 1998-2006,
Editura Hamangiu, Bucure ști 2006.

DICȚIONARE

Costin M., Mure șan M., Ursa V., Dicționar de drept civil, Editura Științifică și
Enciclopedic ă București, 1980.

SITE-URI WEB

Pentru hot ărârii ale Cur ții Europene a Drepturilor Omului în limba francez ă:
http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Case-Law/HUDOC/HUDOC+database
Pentru hot ărârii ale Cur ții Europene a Drepturilor Omului în limba român ă:

49http://www.scj.ro/decizii.strasbourg.asp
Pentru decizii ale Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție:
http://www.scj.ro sau http://www.iccj.ro
Pentru decizii ale Cur ții Constitu ționale:
http://www.ccr.ro
Portalul instan țelor de judecat ă:
http://portaj.just.ro.
Portalul Consiliului Superior al Magistraturii:
http://www.csm1909.ro/csm
Știri juridice:
http://www.juridice.ro
Programul informatic ECRIS al Judec ătoriei Târgu-Jiu.
Programul de legisla ție LEGIS ACTE OFICIALE.