IZVOR DE LIMBĂ, CULTURĂ ȘI UNITATE ROMÂNEASCĂ 2013 3 Dedic această carte din tot sufletul părinților mei, Viorel și Ileana 4 „Dar în Biserică v reau… [602518]

Licență

IZVOR DE LIMBĂ, CULTURĂ ȘI UNITATE ROMÂNEASCĂ 2013 3 Dedic această carte din tot sufletul părinților mei, Viorel și Ileana 4 „Dar în Biserică v reau… [602518]

Byadmin ianuarie 1, 2024

ȚOP PAUL DAN

TRADUCERILE ROMÂNEȘTI
ALE SFINTEI SCRIPTURI
IZVOR DE LIMBĂ, CULTURĂ ȘI UNITATE
ROMÂNEASCĂ

2013

3

Dedic această carte din tot sufletul
părinților mei,
Viorel și Ileana

4

„Dar în Biserică v reau să grăiesc cinci cuvinte
cu mintea mea ca să învăț și pe alții, decât zece
mii de cuvinte într -o limbă străină .” (I Cor.
14,19)

5 PREFAȚĂ

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecția
cărților sfinte scrise sub insuflarea Sfântului
Duh, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, de
la anul 1400 î.Hr. pâ nă în anul 100 d.Hr. adică
de la Moise și până la autorul Apocalipsei.
Colecția cuprinde un număr de 66 de
cărți care după timpul câ nd au fo st scrise se
împart în 39 de cărți ale Vechiului Testament și
27 de cărți ale Noului Testament.
Biblia este singura carte, c are de -a lungul
timpului și -a păs trat această denumire, fără alt
adaos și pe care noi creștinii o socotim Cartea
cea mai presus de toate că rțile, Cartea cea mai
prețioasă, o socotim Cartea Cărților, pentru
cuprinsul și roadele ei î n sufletele oamenilor.
Sfânta Scriptură este cartea revelată de
Dumnezeu oamenilor și în ea se cuprinde toată
învăț ătura necesară pentru mântuirea suflete lor
noastre. Prin ea Dumnezeu vorbește oamenilor
și își face cunoscută voia Sa în lume. De aceea,
voia lui Dumneze u a fost ca fiecare popor
încreștinat să audă ș i să citească în limba sa
proprie ceea ce este de trebuinț ă pentru
cunoaș terea voii S ale, desco perită în Sfintele
Scripturi insuflate de Duhul Sfânt, pentru
dreapta povăț uire a pașilor noștri în viața

6 aceasta vremelnică ș i pen tru mântuirea
sufletului în viața cea veș nică.
Mântuitorul a dat poruncă Apostolilor săi
înainte de a se înălț a la cer, să v estească
Evanghelia tuturor popoarelor : „Drept aceea
mergând învățaț i toate neamu rile…”
(Mt.28,19) . Astfel , Sfinț ii Apostoli au
propovăduit Evanghelia fiecărui popor pe limba
lui, iar mărturie pentru acest fapt este ziua
Pogorârii Duhului Sfânt, cân d fiecare din cei ce
erau de faț ă au auzit vorbindu -se pe limba lui.
Din cele mai vechi timp uri Biblia, la
început doar părți din ea, a fost tradusă și în
limba română, ca toți cei ce aud să înț eleagă
după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „…în
Biserică v reau să grăiesc cinci cuvinte cu
mintea mea ca să învăț și pe alț ii, decât zece
mii de cuvinte într -o limbă străină”(I Cor.
14,19) . Cei ce au tradus -o au vrut ca ș i noi să
avem cuvântul lui Dumnezeu în limba noastră
spre a ni se fa ce cunoscută voia lui Dumne zeu
și spre a ne fi mângâiere și învăț ătură cuvintele
Mântuitorului Hristos.
Totodată , cei ce au tradus parț ial sau
integral Sfânta Scriptură au încercat să
foloseas că o limbă unitară spre a fi înțeleasă de
toți românii, astfel ei contribuind ș i la formar ea
limbii române literare .

7 Tema lucrării de faț ă este „Traducerile
românești ale Sfintei Scripturi – Izvor de limbă,
cultură și unitat e românească ”, structurată pe
trei capitole astfel: în primul capi tol am
prezenat traducerile parț iale ale Bibliei, în al
doilea capitol traducerile integrale, iar în al
treilea capitol rolul și importanț a traducerii
Sfintei Scripturi în limba română în pr ocesul de
dezvoltare al limbii și culturii române, totodată
și consolidarea unității de neam, credință ș i
limbă a poporul ui român.
Istoria literară , teologică ș i filozofică, îi
revend ică și îi apreciază pe traducătorii B ibliei,
ca pe oameni de înaltă ț inută artistică, educatori
și luptători pentru introducerea limbii ro mâne
ca limbă de cult în Biserică, pentru folosirea în
scris a lim bii române și pentru a avea Cărț ile
Sfinte alături de celelalte popoare î n limba
noastră, ca personalități de seamă, patrioți ș i
ocrotitori de neam, cultură, limbă și credinț ă,
care împodobesc istoria vremii lor.

Autorul

8 CAPITOLUL I
TRADUCERI ROMÂNEȘTI PARȚIALE
ALE SFINTEI SCRIPTURI ÎN SEC OLELE
al XVI-lea, al XVII -lea

A.PRIMELE TR ADUCERI ÎN LIMBA
ROMÂNĂ

În perioada feudală multe veacuri de -a
rândul statul românesc, Biserica și oam enii
învățați , scriitori i de cronici și pravile,
cancelariile de curte ale domnilor și ale m arilor
boieri, chiar cele orășe nești, s -au exprimat în
scris într -o limbă străină: limbă slavă
bisericească .1
Limba română , limbă romanică, nu era
folosită în scri s deși era vorbită de toate clasele
sociale ale poporului. Până către sfâr șitul
veacului al XV -lea, de altfel, limba românească
nici nu era constituită ca un instrument pentru
exprimarea în scris a operelor religioase și a
limbajului de cancelarie.
Însă pe la sfârșitul secolului al XV -lea,
urmând apoi în tot veacul al XVI -lea, apare
scrisul românesc înlocuind treptat limba
slavonă în toate rosturile ei.2

1 P.P.Panaitescu, Începuturile și biruința scrisului în limba
română , București 1965, p.5
2 Ibidem

9 Astfel , pe la începutul secolului al XVI –
lea sau chiar în ultimile decenii ale veacului
anterior, s -au făcut cele di ntâi traduceri pe texte
religioase, necesare serviciului bisericesc.
Dintre acestea n -i s-au păs trat doar trei:
Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Scheiană ș i
Psaltirea Hurmuzachi.3
Psaltirea Scheiană e un manuscris de 530
de pagini. A fost în tr-o vreme proprietatea lui
Gheorghe Asachi, de unde a trecut apoi în
biblioteca de la Sceia al lui Sturza Scheianu, un
mare bibliofil. Sturza Scheianu a dăruit -o în
1884 , împreună cu întrega sa bibliotecă ,
Academiei Române. Aici se păstreză în secția
manu scriptelor sub cota 449. După numele
donatorului a fost numită de Ion Bianu,
Psaltirea Scheiană.4
În afară de cei 150 de Psalmi, Psaltirea
aceasta mai cuprinde: Cântarea lui Moise (Exod
XV), a doua cântare a lui Moise (Deut.XXXII),
Cântarea Anei mama lui Samuel (I -Regi II),
Cântarea lui Avacum (Avacum III), Cântarea
lui Isaia (cap.XXVI, 9-20), Cântarea lui Iona
(cap II, 2 -10), Cântarea celor trei tineri,

3Lucian Drimba, Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I, Oradea,
1979, p. 54
4 Nicolae Cartojan , Istoria literaturii române vechi, București,
1980, p. 86

10 Cântarea Mariei (Lc.I, 46 -55) și Cântarea lui
Zaharia (Lc.I, 68 -79).5
A fost publicată de Ion Bianu în 1889 în
fotocopii și alături în traducere cu litere latine,
iar mai târziu studiată pe larg în legătură cu
celelalte Psaltiri din secolele XVI -XVII de
I.A.Candrea și publicată de acesta în Ediție
Critică în 1916.6
I.A.Candrea constată în Psaltirea
Scheia nă „Trei părți bine distinse, diferind
mult între ele, atât în ce privește scrisoarea cît
și din punct de vedere al limbii: primul copist
pe care -l vom nota cu A, se vede că a prescris
paginile 1 -19; alt copist B a continuat scrisul
până în josul paginii 1 96; al treilea copist C
scrie de aici înainte restul textului”.7
Toate încercările de datare a Psaltirii
Scheiene pe baza unei criptograme din text au
eșuat, întrucât partea din criptogramă care ar
putea cuprinde data , ca și restul criptogramei ,
de altfe l copiată sau scrisă de o mână nedibace ,
(mai multe litere ) fiind deformat ă. Data a fost
citată până acum în prezent în 5 variante (1482,

5 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Traduceri parțiale și in tegrale ale
Sfintei Scripturi în Transilvania, în vol. „Contribuții transilvănene
la Teologia Ortodoxă”, Sibiu, 1988, p.27
6 Lucian Drimba, op. cit . p. 55
7 I.A.Condrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri
din secolele XVI -XVII, București, 1 916, p. 6

11 1514, 1575, 1585) fără să se poată stabili cu
certitudine care dintre acestea este cea bună.8
Psaltirea Voronețeană – a fost găsită de
Simion Florea Marian în 1882, la Mănăstirea
Voroneț în Bucovina, cumpărată de Dimitrie
Sturza și dăruită Academiei Române, unde se
păstrează și astăzi sub cota numărul 693.9
Manuscrisul e fragmentar, deoarece s -au
pierdut pri mele 58 de de pagini. Ea ocupă î n
familia Psaltirilor rotacizante un loc important
fiindcă ne-a conservat împreună cu traducerea
românească și textul slavonesc. Scrisă cu o
aleasă î ngrijire, ea ne oferă întâi fraza
slavonească, după care urmează apoi traducerea
românea scă.10
Ea a fost descrisă și colecțion ată cu
Psaltirea Scheiană de Ovi diu Densusianu în
1898, apoi publicată și studiată minuțios și
complet de G. Gălușcă, în teza de doctorat
susținută în limba germană la Halle în 1913.11
Psaltirea Voronețe ană este și ea o
copie de pe un alt manuscris. Copia aceasta
pare a fi fost făcută de una și aceeași mână.
Nici una din numeroasele însemnări de pe

8 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române , vol.I, Editura
Academiei Române, București, 1964,p.298
9 Alexandru Piru, Istoria literaturii române , vol.I, București, 1970,
p. 56
10 Nicolae Cartojan, op. cit ., p. 86
11 Lucian Drimba, op. cit ., p. 55

12 diferitele pagini ale Psaltirii Voronețene nu ne
informează asupra locului sau timpului când s -a
copiat aces t manuscris.12
Psaltirea Hurmuzachi este numită astfel
după numele donatorului Eudoxiu Hurmuzachi,
inițiatorul cunoscutei colecții de documente a
Academiei Române.13 Această Psaltire
înfățițează o deosebită importanță, din două
puncte de vedere: întâi fii ndcă după concluziile
lui I.A.Candrea, ea „ nu este copia unui
manuscris anterior, ci însuși autograful
traducătorului din slavonește” și în al doilea
rând fiindcă ea reprezintă o traducere deosebită
ca text decât celelalte două psaltiri, despre care
am vor bit: Psaltirea Scheiană și Psaltirea
Voronețeană.14
Manuscri sul cuprinde traducerea în
român ește a Psalmilor lui David de la I la CL.
și o parte din titlul Psalmului CL 1.15
S-a încercat da tarea Psaltirii Hurmuzachi,
pe baza filigramului hârtiei acestui m anuscris,
fabricată la Veneția și care apare în
manuscrisele slave din țările românești între
1504 -1528. Nu avem însă nici o siguranță că
stocul de hârtie nu a fost întrebuințat și mai

12 I.A.Ca ndrea, op. cit ., p. 34
13 Nicolae Cartojan , op. cit ., p.87
14 ibidem
15 I.A.Ca ndrea, op. cit ., p. 36

13 târziu ca anul 1528, iar pe de altă parte,
filigramul hâriei manuscrisu lui Psaltirii
Hurmuzachi nu corespunde exact cu cel
comparat din Dicționarul lui C.M. Briqued .16
Lipsa oricărei însemnări în paginile
acestor manuscrise, care să permită datarea și
localizarea efectuării lor, ca și stabilirea
cauzelor și a împrejurărilor î n care s -au făcut
traducerile precum și imposibilitatea descifrării
corecte a criptogramei din Psaltirea Scheiană,
toate acestea au făcut să se stabilească numai
ipotetic locul, data și cauzele primelor
traduceri.17
Prezența rotacismului, fenomen atât de
caracteristic și păstrat pănă azi – izolat – în
Maramureș ca și prezența unor cuvinte de
origine maghiară, cu o circulație foarte
restrâns ă au determinat pe filologi să a firme că
locul unde s -au tradus aceste texte este
Maramureșul și nordul Ardealului în vecinat.18
Psaltirile acestea sunt cunoscute și s ub
denumirea generică de Texte R otacizante , după
fenomenul lingvistic ce le caracterizează
(Rotacismul), sau de texte maramureșene , după

16 Nicolae Iorga, op. cit ., p. 299
17 Lucian Drimba, op. cit ., p. 57
18 ibidem , pp. 57 -58

14 regiunea geografică unde se crede îndeobște că
au fost traduse.19
În c e privește datarea primelor texte
literare traduse, majoritatea celor ce s -au ocupat
de această problemă sunt de părere că ele
datează din secolul al XVI -lea. Întrucât , în
afara Psaltirii Hurmuzachi, care reprezintă
traducerea originală, celelalte două tex te sunt
copii ale unor traduceri pierdute și s -a susținut
în mod firesc că traducerile după care s -au
operat aceste copii trebuie să fi fost mai vechi.20
Dar cât de vechi ? Unii dintre cercetători
consideră că traducerile au fost făcute în
secolele X -XIII, alții le plaseză în secolele
XIV-XV, iar alții în secolul al XVI-lea și chiar
al XVII -lea.21
Datarea textelor la începutul secolului
XVI-lea ar corespunde după opinia lui P.P.
Panaitescu și cu dovezile furnizate de filigrama
Psaltirii Hurmuzachi (1501 -1515) și de
criptograma din Psaltirea Scheiană (1515).
Cum însă aceste texte sunt doar copii după
autografele pierdute, rezultă firesc că
traducerile s -au făcut puțin mai înainte.
Panaitescu consideră că începutul curentului de

19 ibidem, p. 54
20 ibidem, p. 59
21 ibidem , p. 59

15 traduceri trebuie fixat cel tâ rziu la sfârșitul
secolului al XV -lea.22
Tratatul academic de „Istorie a literaturii
române” arată că traducerile de texte religioase
amintite s -au făcut la începutul secolului al
XVI-lea.23
Soluțiile propuse și concluziile formulate
cu priviri la cauzele care au determinat
traducerile de texte religioase au fost extrem de
variate. Însă cu toată varietatea lor, ele se pot
reduce la două mari grupe: unii pun apariția
primelor texte în limba română pe seama unor
influențe , a unor impulsuri exterioare, iar alț ii
susțin drept cauze principale, sau chiar sigure,
condițiile și necesitățile interne.24
Părintele Rădulescu Corneliu susține că
traducerile de cărți bisericești din limba slavonă
și grecească în limba română au apărut din
nevoia internă, dintr -o necesita te acută simțită
de creștinii români de a participa și cu mintea și
cu sufletul la sfintele slujbe.25
Caligrafiate de mâ nă, în exemplare
puține și fragmentare, aceste prime traduceri
circulau și serveau credincioșilor datorită

22 ibidem , p. 59
23 ibidem, p. 60
24 ibidem , p. 60
25 Pr. Rădulescu Corneliu, Primele traduceri românești ale cărților
de ritual, secolele XVI -XVIII , în rev. Glasul Bisericii , nr. 9 -10,
1975

16 necesităților de cult, aceșt ia provocând
alcătuirea lor.26

26 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Sfânta Scriptură în limba română , în
rev. Mitropolia Olteniei , nr. 3 -4, 1957, p. 153

17 B. PSALTIRILE LUI CORESI

Odată cu descoperirea tiparului în secolul
XV, am ajuns și noi să ne îndulcim de o mai
largă putin ță de petrecere cu slova inspira tă de
Dumnezeu, tălmăcită pe limba noastră.27
Prima Psaltire tipă rită în limba română
păstrată pâ nă în zilele noastre este Psaltirea
Românească din 1570, tipărită de Coresi la
Brașov. Psaltirea se află în mai multe
exemplare. Unul a fost descoperit de către V.
Mangra în comuna Lazuri lângă Oradea. E l a
fost donat Academiei Române, unde se
păstrează până astăzi . Un alt exemplar se
găsește în Biblioteca Universității din Cluj –
Napoca, iar alte două exemplare sunt în
biblioteci particulare.28
Începută a se tipări în ziua de 6 februarie,
a fost terminată în 27 mai 1570. Cartea
formează un volum tipărit în 4 .0 , ea fiind
defectuoasă. Începutul lipsește, de alfel și
sfîrșitul. Se cunoaște numai textul de la pagina
9 încolo. Ea e tipărită în litere chirilice, în două
culori. Începutul psalmilor e tipărit în c uloare
roșie, iar inițialele sunt mari și ornate.29

27 Pr. Prof. Nicolae Neaga, art., cit ., p. 153
28 idem, Psaltirea românească din 1570 , în rev. Mitropolia
Ardealului , nr. 4 -5, 1970, p. 257
29 Ibidem , p. 258

18 Fiecare pagină conține câte 18 rânduri.
Tipărirea cu slove mari și rânduri puține se
înfățișează destul de frumos. Cartea are un total
de 204 foi. Hârtia are marc a fabricii din Brașov,
adică aceeași filig ramă și anume stema cu
coroană. În ce privește grafica, hârtia este fină,
de o tăietură deosebit de elegantă, așa cum sunt
toate cărțile ieșite din tipografia de la Brașov.30
În epilogul Psaltirii din 1570, diaconul
Coresi spune că: „…eu di acon Coresi, d acă
văzui că mai toate limbile au cuvântul lui
Dumnezeu în limba lor, numa noi rumânii n –
avăm…drept aceia, frații mei preoților, scrisu –
v-am aceste Psaltiri…de -am scos din Psaltirea
sârbească pe limba românească să fie de
înțelegătură și grămăticilor” .31
În Psaltirea din 1570 nu se mai
pomenește nici un nume de sprijinitor, ceea ce
ne arată că Psaltirea din Brașov era publicație
oficială a noii Biserici r omânești, încuviințată
de cârmuire pe cont propriu.
Izvoarele Psaltirii sunt: Psaltirea
Scheiană, Psa ltirea Voronețeană și Psa ltirea
Hurmuzachi. A utilizat foarte probabil și textul
grecesc al Septuagintei, pe cel latinesc al
Vulgatei și desigur și texte slavonești.32

30 ibidem
31 Nicolae Cartojan, op. cit ., p. 105
32 Pr. Prof. Nicola e Neaga, art. cit ., p. 259

19 Câțiva ani mai târziu tipărind Psaltirea
slavo -română în 1577, Coresi împlinește o altă
lacună , care se datora tot mai puțin cunoașterii
slavonei din partea preoților, ale căror cărți de
cult circulau mai ales în această limbă.33
Această Psaltire a fost considerată multă vreme
ca prima tipăritură românească. Multă vreme
nu s-a știut anul exac t al tipăririi, iar cât despre
locul unde s -a tipărit, lucrul nu este limpede
până astăzi.
Un exemplar al acestei Psaltiri, în care s –
a conservat ultima foaie cu epilogul și data
tipăririi, a fost descoperit de Alexandru
Odobescu în Mănăstirea Bistrița și se află la
cabinetul de manuscrise și cărți românești vechi
ale Bi bliotecii Academiei Române sub cota
CRV 19. Tiparul este executat în negru , cu
caractere mari, paginile apar sobre fără
ornamentații. Literele sunt mai înalte și mai
înguste decât în celela lte ediții.34 Cuvintele
sunt tipărite, de regulă fără spații între ele,
scriptio continua. Totuși uneori, față de distanța
obișnuită de 1 mm între litere, apar și distanțe
de 2-3 mm între cuvinte și chiar 5 -6 mm, când
se delimitează prin virgulă. Paginile au de

33 Coresi, Psaltirea slavo -română1577 , Ed. Academiei, București,
1976, p. 7
34 Ibidem , p. 7

20 obicei 18 rânduri, rar întâlnim pagini cu 17 sau
19 rânduri.35
În partea finală a Psaltirii slavo -română
din 1577, repetând epilogul Psaltirii din 1570,
Coresi subliniază pritr -un adaos la epilog,
scopul urmărit prin prezentarea bilingvă a
lucrării sale: „ Drept aceia frații mei preuților,
scrisu -v-am aceste Psăltiri cu atveat, de -am
scos din Psaltirea Sârbească pe limba
românească, să vă fie de învățătură și
grămăticilor ”.36
Același text biblic, cu acelaș i text slav,
dar într -o versiune românească de stul de
diferită pe alocuri de forma prezentată la 1577
de diaconul Coresi, este tipărită de fiul său
Șerban în 1589.

35 Ibidem , p. 8
36 Ibidem , p. 8

21 C. PALIA DE LA ORĂȘTIE

Un loc aparte și de se amă printre tex tele
românești din secolul al XVI -lea îl ocupă Palia
de la Orășt ie 1582 , adică Vechea Scriptură.
Palia este cea dintâi traducere parțială a
Vechiul ui Testament în românește. Titulatura ei
spune că -i vorba de Vechiul Teastament , adică
de Palia , cum îi zic grecii Vechiului Testament
și de la care au împrumutat titulatura și
moștenitorii din Orăștie.37
Tipărirea Paliei s -a început la 14
noiembrie 1581 și s -a terminat în iunie sau iulie
1582 tot în zi de 14, de către fiul diaconului
Coresi , Șerban și de tovarășul acestuia Mărian
diacul, și cuprinde de fapt numai primele dou ă
cărți: Facerea și Ie șirea sau cum spun
traducătorii în cuvinte slavone: Bitia și
Ishodul.38
Împrejurările în care apare t extul le aflăm
din prefață „Palia a fost tipărită cu știrea
mărie i lui Bato Sigmon, Voievod al Ardealului
și a Țărei Ungurești și cu știrea și cu voia a toți
domnitorii mari și sfetnici ai Ardealului pentru
întrămătur a Beseareci sfântă a românilor.
Cheltuiala a suportat -o un magnat ungur

37Pr. Prof. Nicolae Neaga, Palia de la Orăștie în rev. Telegraful
Român , nr. 7 -8, 1982, p. 6
38 Nicolae Cart ojan, op. cit , p. 109

22 Gestzi Ferencz, „domn de steag și vestit viteaz
alesu hatnagiu Ardealului și Țării
Ungurești” .39
Rod al propagandei calvine, care a avut
un puternic ecou în Transilvania, sprijinând în
parte activitatea diaconului Coresi, Pali a a fost
tradusă de cinci cărturari români: Mihail
Tordaș „episcopul reformat al românilor din
Ardeal”, Ștefan Herce „predicator din
Caransebeș”, Efrem Zacan „dascălul de
dăscălie a Sebeșului”, Moise Peștișel
„propovăduitorul Evangheliei în Lugoj” și
Archir ie „protopopul Hunedoarei”.40
Motivul care a determinat traducerea este
expus într -o formă asemănătoare cu aceea din
textele co resiene: „ noi traducătorii ” se spune în
prefață: „ ținu, într -una pentru jelanie Scri pturei
Sfintei, că vădzum cum toate limbile au și
înfloresc întru cuvântele slăvite a lui Dumnezeu
numai noi românii pre limbă nu avem, pentru
aceea cu mare muncă den limbă jidovească,
grecească și sârbească , pre limbă
românească ”.41
În continuare se arată c ă traducerea este
un dar făcut fraților români pe care îi asigură că

39 Viorica Pamfil, Palia de la Orăștie , Ed. Academieie, București,
1968, p. VI
40 ibidem
41 Lucian Drimba, op. cit ., p. 84

23 eventualele greșeli ce ar exista nu sunt
intenționate. Se cuvine să se rețină din aceste
rânduri ale prefeței nu numai conținutul
mărturisirilor făcute ci și faptul că prefațatorul
a avut conștiința unității po porului român din
moment c e se adresează fraților români .
Apoi este pentru prima dată când se
folosește termenul „român” și nu „rumân”
pentru a desemna prin el pe toți cei ce au limba
maternă română indiferent de locul unde
trăiesc.42
Nicolae Neaga afirmă: „colectivul de
traducători ai Paliei, alcătu it din preoți și
profesori, cuno scători de limbă străină au mers
la izvorul Sfint ei Scripturi, unde apa textelor
este mai curată, și mai limpede și nu s -au
mulțumit cu izvoare de a doua mână, și astfel ei
au dat caracter științific operei lor ”.43
Deși se spune în prefață că Palia a fost
tradusă „din limba jidovească, grecească și
sârbe ască, pre limba românească ”, marele
nostru istoric Nicolae Iorga afirma că ea a fost
tradusă după un izvor maghiar și anume după
Pentateuhul tipărit de Gaspar Heltai în 1551, la
Cluj. Totodată, el afirmă că s -a mai folosit și
traducerea latină a Vulgatei , într -o ediție

42 Ibidem , p. 85
43 Pr. Prof. Nicolae Neaga , Palia de la Orăștie , în rev. Telegraful
Român , nr. 7 -8, 1982, p. 6

24 corectată, asemănătoare cu aceea pe care a
publicat -o în 1573 Lucas Osiander la
Tubingen.44
Traducerea după textul maghiar s -a făcut
ad literam, păst rându -se întocmai întorsăturile
de frază și topica modelului. C ătre concluzia că
traducător ii au folosit în primul rând un text
maghiar ne conduc și alte elemente de limbă,
morfologie și sintaxă. La acestea se adaugă și
faptul că împărțirea în capitole, glosele
marginale și unele omisiuni corespund cu
acelea din Pentatehul lui Heltai Gaspar.45
Ipoteza că traducătorii Paliei s -au servit
și de un text latin al Bibliei este confirmată de
anumite concordanțe semantice, morfologice și
sintactice, între textul Paliei și al Vulgatei, care
reprezintă în același timp diferențe față de
textul lui Heltai.46
De asemenea , existența unui text slavon
al Bibliei este dovedită de o serie de c uvinte
slave specifice, utilizate mai rar (neutizate) în
limba română cum sunt : dver = perdea, pocrav
= covor, letnic = leneș. Mai presus de lipsa de
experiență și nepricepere a traducătorilor Paliei,
trebuie reținută strădania lor de a tălmăci

44 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române , Ed. Academiei
Române, vol I, București 1964, p. 315
45 Ibidem, p. 316
46 Ibidem , p. 316

25 uneori, cursiv, cu termeni proprii, dintr -o limbă
pe care nu toți o cunoșteau în egală măsură.47
Cât privește versiunea ebraică a
Vechiului Testament, Viorica Pamfil – fără a
aduce argume nte incontestabile – susține că
„aceasta nu a fost utilizată ”, iar „ dacă se
vorbește de așa ceva în predoslavie , este ca și
în alte cazuri sub influența lui Heltai, care în
prefața Pentateuhului, amintește că s -a folosit
de Biblia ebraică ”.48
Scriind despr e cuprinsul „Paliei ”, Viorica
Pamfil precizează că „Autorii specifică în
prefață că ei dau deocamdată la iveală numai
aceste două cărți „ să vă fie pârgă va și alalte
tipăriri și scoa te” lăsând să se înțeleagă că vor
apărea și altele. Tr aducerea întreagă , după
mărturisi rea autorilor Paliei , ar fi cuprins întreg
Pentateuhul, Cartea Regilor și „alți prooroci
câțiva”, dar cum rezultă din prefață, resursele
materiale și ajutorul lui Geszti nu au permis
tipărirea în întregime a acestor capitole din
Vechiul Testa ment. Nu putem ști dacă aceste
afirmații sunt reale, deoarece ne lipsesc
indicații precise.49

47 Ibidem , p. 316
48 Viorica Pamfil , op. cit., p. VI
49 Ibidem

26 Cipariu50 amintește că în Catalogul
Bibliotecii Mitropolitane din Alba Iulia se
găsește însemnat sub numărul 16 „cinci cărți
ale lui Moise, românește”, însă și el se îndoiește
de existența lor deoarece, căutându -le, nu a dat
de ele.
Sbierea51 crede că această notiță se poate
raporta dacă nu la o carte tipărită, probabil la un
manuscris, care s -a aflat acolo.
Credem însă că Mario Roq ues52 are
dreptate când susține că lucrarea menționată în
Catalogul din Alba Iulia nu e alta decât Palia de
la Orăștie, desigur , bibliotecarul ținând seama
de titlul cărții „aceasta e partea Paliei dintâi,
amu cinci cărți ale lui Moise proorocul”, a
catalogat -o astfel neținând seama de con ținut.
Pr. Prof. Nicolae Neaga, când vorbește
despre Palie, în Telegraful Român, la 400 de
ani de la apariția ei, ne relatează că se cunosc
numai cinci exemplare din Palie. Tot Pr. Prof.
Nicolae Neaga ne mai relatează cu ocazia
acestui eveniment, că exemp larul pe care l -a
utilizat este cel din Biblioteca Batyany din Alba
Iulia.
Exemplarul – spune Nicolae Neaga –
este legat în scoarțe de lemn, îm brăcate în piele.

50 Ibidem
51 Ibidem
52 Ibidem

27 Au formatul 18/28. Pe copertă este reprezentată
în relief Răstignirea. De -a dreapta crucii stă
Maica Domnului purtând inscripția Mither
Theon , de-a stânga crucii se află Apostolul
Ioan.53
De asemenea , Pr. Prof. N icolae Neaga ne
face cunoscut că un alt exemplar al Paliei se
găsește la Budapesta și se păstrează în Muzeul
Național Maghiar, secția căr ți vechi. Prof.
Neaga a consultat acest exemplar în mod
indirect , prin bunăvoința profesoarei Dr.
Leontina Onea Manheimm . În ce privește
grafica, literele sunt chirilice, cele în uz din
epoca aceea, t iparul este frum os și curat,
literele sunt mari, iar p rima literă a fiecărui
capitol este mare și înf lorată.54
În Introducere la „Palia de la Orăștie,
1581-1582”, (Ed. Academiei, București, 1968)
ediție îngrijită de Viorica Pamfil, ni se face
cunoscut că volulmul complet al Paliei
cuprinde 161 de foi (322 d e pagini). Grupate
într-o predoslovie de 6 foi și 20 de caiete, dintre
care „Bitia” cuprinde 11 caiete și „Ishodul” 9
caiete.55

53 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Palia de la Orăștie , în rev. Telegraful
Român , nr.7 -8, p. 7
54 Ibidem
55 Viorica Pamfil, op. cit ., p. VIII

28 Caietele 1 -10 și 12 -19 sunt formate din 8
foi (quternium) , iar caietul 11 în care se încheie
„Bitia” cuprinde 4 foi (dvernium), spre
deosebire de celelalte exemplare, ultimul caiet
din textul de care ne ocupăm cuprinde 7 foi,
dintre care 5 tipărite, iar ultimile două foi sunt
scrise cu mâna pe ambele părți, de posesorii
acestei cărți. Prima pagină care e lipită de o altă
foaie, e tipărită numai pe verso, sub un
ornament cu stema familiei Bathory, colțul de
jos din dreapta este puțin rupt, acolo, s -a
completat cu mâna anul apariției: 1582.56
Caietele sunt numerotate cu litere
chirilice, notate în mijlocul marginii de jos a
primelor 4 foi. Literele chirilice se repetă în
același loc, pe verso -ul ultimei pagini a
caietului. Indicațiile precum numărul foilor,
notat cu litere romane (I -III) pe marginea
paginilor 1 -4, sunt foarte regulate nelipsind
decât la caietele 11 -20, în care se înch eie
Geneza și Exodul.57
Cartea e tipărită într -o singură culoare, cu
21-29 rânduri pe pagină, cu caractere groase
care amintesc de tipăriturile lui Coresi.58
Pentru a se putea urmări influența
versiunii maghiare a Bibliei asupra traducerii

56 Ibidem
57 Ibidem
58 Ibidem , p. IX

29 românești, s -a tipărit și textul Pentateuhului lu i
Heltai Gaspar, i zvorul principal al autorilor
Paliei. Reproducerea fotografică a textului de
lângă controlul transcrierii interpretative, oferă
și posibilitatea păstrării tuturor parti cularităților
de grafie cu dispoziția literelor și a tuturor
semnelor din original.59
În partea stângă se află reproducerea
fotografică în chirilică, iar în dreapta
transcrierea în românește , fiecare pagină având
două coloane.

59 Ibidem, p. X

30 D. NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD
(1648 )

Noul Tes tament de la Bălgrad, tipărit în
1648, așa cum arată și titlul – la Bălgrad, de
către Simeon Ș tefan, Mitropolitul Ardealului,
sub patronajul spiritual al acestuia.
Traducerea Noului Testament – cea
dintâi tălmăcire integrală în limbă română a
acestei cărți a Bibli ei – se datorează politicii și
sprijinului calvinilor, de a -i atrage pe români la
calvism, politică prom ovată asiduu de
principele Gh. Rakoczy.60
Din predoslavia către cititori, nesemnată
și aparținând mai mult ca sigur tra ducătorilor,
aflăm că tra ducerea a fost începută datorită
îndemnurilor și cu cheltuiala lui Gh . Rakoczy
de către un oarecare ieromanah, Silvestru, și
continua tă după moartea acestuia de un altul.
Așa încât nu se poate accepta opinia că
traducătorul ar fi însuși Mitropolitul Ștefa n. El
este numai supraveghetorul acțiunii și autorul
celeilalte predoslovii semnate de el, și adresată
lui Gheorghe Rakoczy.61
Deci, Cartea are „Predoslov ii”. Prima
„Predoslovie că tre Mă ria Sa craiul Ardealului”,
este un cuvânt de laudă a dresat lui Gheorgh e

60 Lucian Drimba, op. cit ., p. 120
61 Ibidem, p. 120

31 Rakoczi I, ș i un pretext pentru comentarii de
ordin politic ș i teologic. Tot aici se indică din
ce limbi s -a tradus cartea și se menț ionează că
ea a fost tipărită în tip ografia din Bălgrad, cea
înființată chiar din iniț iativa lui Gheorghe
Rakoczi . Aceast ă prefaț ă, care se caracterizează
printr -o expunere su biectivă, în fraze greoaie,
cu mult e citate din Sfânta Scriptură și cu multe
comparații , este semnată: „Slugă mai mică ș i
plecată a mă rii tale, Simion Ștefan -Arhiepiscop
și Mitro polit al scaunului Bălgr adului și a
Vadului ș i a Maramureșului ș i a toat a Țara
Ardealului” .62
Predoslovia semnată de Simion Ștefan ș i
închinată lui Gheorghe Rakoczi constituie un
model de ab ilitate prin care mitropolitul ș tie să
se sustragă angajării într -o acț iune de convertire
a românilor ortodocși la calvinism ș i să-i aducă
laude principelui ardelean pentru inițiativa și
sprijinul în traducerea și tipărirea unor cărț i în
limba română.
„Că văzând mă ria ta, că noi rumânii
cari săntem în ț ara măriei tale nu avem neci
Testamentul cel Nou, neci cel Vechi, deplin
întru limba noastră, măria ta te -ai milostivit ca
un craiu milostiv ș i mi-ai por uncit să caut în
popii mei preuți cărturari și oameni înțelepți

62 Nicolae Iorga, Istoria Literaturii Române, Editura Acad emiei
Române, vol I, București 1964, p. 375

32 cari să ș tie izvodi Testamentul cel Nou(…) den
limba grecească și slavonească și latinească,
care văzând porunca măriei tale am ș i făcut” .63
Această primă traducere integrală a
Noului Testament în limba română la care au
colaborat „preuți, cărturari și oameni
înțelepț i”, s-a făcut cum se afirmă în titlul cărții
„cu mare socotință” după o versiune grecească
și una slavonească. Prefaț a adresată principelui
Ardealului completează informaț ia din titlu:
tălmăcirea s -a făcut din „limbile grcească și
slavonească ș i latinească”.64
În prefaț a către cititori, se pre cizează că ,
în timp ce Silv estru , inițiatorul traducerii,
folosise numai o sin gură versiune grecească,
ceilalț i autori au recurs la o serie de versiuni
grece ști, slavone ș i latine, dintre c are se
menționează versiunea latină a lui Ieronim,
traducerea din grecește ș i o versiune slavo nă,
tipărită la Moscova, traduse de asemenea din
greacă. Traducătorii s -au orientat mai cu seamă
după textul grecesc deoarece ei ș i-au dat seama
că versiunea grecească a fost „izvorul
celorlalte”.65

63 Lucian Drimba, op. cit., p. 121
64 Nicolae Iorga, Istoria Literaturii Române , Editura Academiei
Române, vol. I, București 1964, p. 376
65 Ibidem

33 Dovadă că s -a ținut de izvorul grecesc
sunt unele cuvinte fără core spondent în vremea
lui Simion Ș tefan, în limba rom ână ca
sinagonă, publican (cetăț ean), gangrenă, sau
nume de pietre scumpe de arbori, de veș minte,
pe care neputându -le traduce, le -a menț inut c a
în original. Este întâia soluț ie în problema
neolog ismelor.66
A doua problem ă care l -a preocupat pe
Simion Ștefan a fost aceia de a traduce într -o
limbă pe câ t posibil fără regionalisme, înțeleasă
de „toată sămânț ia românească” cum spunea
Varlaam.67
În Pre odoslo vie, mitropolitul Simion
Ștefan mărturisește că și -a dat silinț a să scrie
astfel încât să poată înț elege, vina nu -i a
traducătorilor ci a acelora care au î mpărțit
poporul în atâtea țări ș i sub atâtea stăpâniri de
nu mai grăiesc toate lucrurile într -un fel cu
aceleaș i cuvinte.68
„Aceasta încă vă ru găm să luaț i aminte
că rumânii, nu grăiesc în toate părț ile într-un
chip, încă nici într -o țară tot într -un chip,
pentru aceia cu nev oie poate să scrie cineva să
înțeleagă toț i, grăind un lucru unii într -un chip,

66 Alexandru Piru, op. cit., p. 111
67 Ibidem
68 Pr. Prof. G.T. Marcu, „Sfânta Scriptură în limba română” , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 3 -4, 1957, p. 155

34 alții în alt chip, au v eșminte, vase, au a ltele
multe pe care nu le numesc într -un chip ”.69
Urmează apoi acea cunoscută comparaț ie
a cuvintelor cu bani i pe care avea s -o reia
Hașdeu ș i s-o dezvolte în „Principiul
circulaț iunii cuvintelor”.70
„Cuvintele trebuie să fie ca banii, că
banii aceia sunt b uni, cari umblă în toate țările
și cuvintele, acelea sunt bune pe cari le înțeleg
toți. Noi drept aceia ne -am silit din câte am
putut, să ivodim așa, cum să înțeleagă toți, iar
dacă nu vor înțelege toț i nu-i din vina noastră,
ci e din vina aceluia c e a răs firat rumânii prin
alte țări, de ș i-au amestecat cuvintele cu alte
limbi, de nu grăiesc toț i într -un chip” .71
Fiecare pagină din Noul Testament de la
Bălgrad are rezervat un spaț iu pe care
traducătorii îl folosesc pen tru trimiteri la alte
capitole și verse te din Vechiul ș i Noul
Testament în ved erea explică rii unor termeni
străini (latinești, maghiari, slavoni) introduș i de
ei sau pentru explicarea unor cuvinte existente
în limbă prin sinonime care li se par mai
accesibile , în fine pentru diverse comple tări
necesare înț elegerii textului.72

69 Ibidem
70 Nicolae Cartojan, op. cit ., p. 184
71 Ibidem
72 Gabriel Țepelea, Studii de istorie și limbă literară , București
1970, p. 13

35 Fapt că părț i din această operă au trecut
în Biblia de la Bucureș ti din 1688 fără
modificări însemnate, este o dovadă că a folosit
o limbă unitară accesibilă tuturor românilor.
Semnif icativ este apoi că se foloseș te aici
pentru prima dată termenul de „român” în loc
de „rumân”.

36 E. PSALTIREA DIN 1651

Este semnificativ faptul că trei ani mai
târziu (1651) când se tipăreș te tot la B ălgrad
Psaltirea Mitropolitului Ștefan și oamenilor din
jurul său, insist ă din nou asupra îns emnătății,
importanța limbii naț ionale în biserică.73
Plecând de la textul din I C orinteni.
14,19 în care Sfântul Apostol Pavel spune că în
Biserică mai bine este a grăi cin ci cuvinte cu
înțeles învățând și pe alț ii, decât zece mi i de
cuvinte în limbă străină, t raducătorii Psaltirii
arată că Sfintele Taine precum Botezul, Cina
Domnului și celelalte ,,trebuiește să le slujim în
isprava și folosul lor, trebuiește să le spunem și
alte crânguri a credinț ei drepte, t rebuiește să le
răspundem cu înț elesuri , iar dacă le vom face
acelea în limbă străină în care nu înț eleg
ascultătorii, ei de acolo ce folos vor lua?
Pentru ac eea se arată luminat că rugăciunile și
cântările și alte slujbe Dumnezeiești numai ce -s
în deșert în limbă străină ș i înaint ea lui
Dum nezeu încă nu -s voite…ș i cu vină se vor
păgubii ceia ce slujesc slujba Dum nezeiască în
limbă străină neînțelegând -o cum fac papii, ș i
acei bărbați leneși ș i Patării ce se cheamă
părinți, cari nimic nu știu carte ș i încă c ântă

73 Pr. Prof. G.T. Marcu , Sfânta Scrip tură în limba română , în rev.
Mitropolia Ardealului , nr. 3 -4, 1957, p. 155

37 Tatăl Nostru și Av e Maria ș i Psalmi în li mbă
străină fără de toată știința că aceia -s ca
gaițele ș i ca pă sările cari le -s fără de toată
știința și încă și vor să grăiască ca ș i omul” .74
Se observă lesne , în textul reprodus aici ,
dubla tendinț ă a traducătorilor Psaltirii
Bălgrădene de a menaja succeptibilităț ile
calvinilor (Cina Domnului în loc de Sfâ nta
Cuminecătură ) fără însă a ș tirbi integrita tea
numerică a Sfintelor Taine ș i celelalte, iar pe de
altă parte as cuțimea criticii îndreptate î mpotriva
Bisericii papale care împ iedica in troducerea
limbii naț ionale în cultul divin.75
Tipăr ită sub patronajul lui Simion Ștefan ,
care după mai multe afirmaț ii deocamdată
neverificate cuprinse în carte, ea a fost tradusă
din limba ebra ică. Nu este lipsit de importanț ă
faptul că unele nu me de persoane -nume biblice –
au structura fonetică maghiară, iar într -un loc
din introducere se vorbeș te despre Sfântul
Avgustin.76

74 Pr. Prof. G.T. Mar cu, art. cit., p. 155
75 Ibidem
76 Nicolae Iorga, Istoria Literaturii Române , Editura Academiei
Române, vol. I, București 1964, p. 378

38 F. PSALTIREA ÎN VERSURI A
MITROPOLITULUI DOSOFTEI (1673 )

Opera cea mai de seamă a lui Dosoftei,
care i -a fixat un loc de cinste în istoria culturii
și literaturii române, este Psaltirea în versuri
sau Psaltirea preversuri tocmită și apărută la
Ừniev în Polonia în 1673. În această lucrare
Dosoftei a întocmit în vers uri românești toț i cei
150 de Psalmi care compun Cartea bi blică a
Psalmilor, cea mai populară ș i cunoscută s ub
numele de „Psaltiră”.77
Pentru a versifica în româneș te psalmii,
era mai întâi necesară o studiere aprofundată a
textului lor, pent ru a li se putea pătrunde
înțelesul cât mai bine. Această studiere
preal abilă a realizat -o Do softei pe cât i -a fost cu
putinț ă, citind c omentariile Părinților
Bisericeș ti, cu m singur mărturisește în titlul
ediției tipărite . Spre a înlesni pentru cititori
înțelegerea clară a psalmilor versificaț i,
Dosoftei aș ează note explicati ve pe marginea
paginilor.78
Se pare că Dosoftei nu a tradus Psaltirea
direct în versuri, ci mai întâi în proză ș i abia
apoi a versif icat-o, într -un timp de mai mulți

77 Ion Bianu, Psaltirea în v ersuri a lui Dosoftei , Editura
Academiei, București 1885, p. 15
78 Ion Bianu, op. cit., p. 16

39 ani, după cum el însuș i mărturiseș te în titlu:
„…în cinci ani foarte cu osârdie mare” (1660 –
1667), pe când el era episcop la Roma.79
Un caligraf a pr escris frumos întreaga
lucrare ș i a fost închinată , după vechiul obicei ,
lui Ioan Duca Vodă, care era atunci pentru
prima oară domn. Fără îndoială, cu gâ ndul de a
primi ajutor domnesc pentru a o tipări . Ioan
Duca Vodă a fost însă scos repede din scaunul
de domnie, din acest motiv tipărirea Psaltirii s -a
amânat până la anul 1673. Dosoftei ajunse se în
acest timp Mitropolit al ț ării, iar domn era
Ștefan Petru sau Petriceicu Vodă, din care
cauză s -a tipărit în numele acestui domn în
locul numelui lui Duca.80
Munca plină de răbdare ș i trudnică
aplicată transpunerii în versuri, desele reveniri
asupra textului pe ca re-l corectează mereu,
înbunătăț indu-l ca formă și expresie poet ică,
după cum dovedesc i ntervenț iile sale pe un text
manuscris al Psaltirii copiat anterior imprimării
sale din 1673 – toate justifică sinceritatea
propriei mărturisiri că, „precum a m putut mai
frumos am tălmăcit ș i-am scris” , toate acestea
probează cu elocvenț ă că Dos oftei avea
indubitabil conștiința actului artistic săvârș it.81

79 Ibidem, p. 35
80 Ibidem
81 Lucian Drimba, op. cit., p. 125

40 Oricum, transpunerea în versuri
româneș ti a fost realizată într -adevăr „foarte cu
osârdie mare” , ea a necesitat o muncă
îndelungată ș i grea mai ales pentru acea vreme
în care lipsea tradiț ia versificării românești și
aceasta cu atât mai mult cu cât Psaltirea e o
operă intimă, iar Psaltirea pre -versuri tocmită a
lui Dosoftei nu este o traducere a unei a numite
opere, nu e nici o imitaț ie, ci o operă de mare
întindere, o recreare a unui text dat.82
Ideea de a versifica Psalmii, a avut -o
pentru prima oară Jean Calvin. După el ,
Clement Marot pune în versuri 50 de Psalmi,
urmat de Theodor de Beze, care dă o traducere
în versuri integrală.
În Polonia catolică din vremea lui
Dosoftei, circula încă Psaltirea în ve rsuri
publicată cu aproape un secol înainte (1579) a
lui Jean Kochanowsck i.83
Aceasta poate să fie Psaltirea „Leșească”
la care face aluzie într -o notă autorul nostru,
pentru că schemele sale prozaice seamă nă cu
cele ale lui Jean Kochanowski. Totuș i,
ortodoxul Dosoftei nu se putea ț ine pr ea
aproape de un model catolic ș i alte analogii
sunt greu de stabilit.84

82 Ibidem, p. 125 -126
83 Alexandru Piru, op. cit., p. 185
84 Ibidem

41 Ion Bianu, publicând în 1887 Psaltirea lui
Dosoftei, a arătat că structura versurilor
Mitropolitului moldovean este i mitată după
țesătur a versurilor lui Kochanowski; gă sim la
Dosoftei ritmica utilizată de poetul polon,
lungimile de versuri ale modelului ș i succesi –
unea rimelor, versuri perechi (unu cu doi, trei
cu patru) alcătuite întotdeauna din câte două
silabe (rime feminine).85
Dosoftei a luat de l a Kochanowski numai
modelul formelor de verificaț ie în general , căci
în amănunte măsura versurilor lui corespunde
cu a lui Kochanowski. Fondul traduc erii a
rămas neatins de influenț a polonă.86
Iată un exemplu desprins chiar din
Psalmul I, în care Kochanows ki spune
traducând ad literam textul Psaltirii: „sunt ca
pleava care se murdărește pe pământ ș i pe care
vântul o aruncă unde vrea” . Dosoftei dezvoltă
imaginea în felul următor:

„Iată voi necuraț i ca pleava
De sârg ve -ți cunoaș te-vă isprava,
Când s -a vântu ra dintr -arie pravul
Vă ve -ți duce cum se duce sparvul
Și cu gândul nu -ți cădean făț are”.

85 Nicolae Cartojan, op. cit., p. 206
86 Ibidem

42 Cu toate enormele dificultăț i ce-i stăteau
în cale, Dosoftei s -a străduit să dea o tălmăcire
proprie, iar dacă n -a izbutit în întreg ime, de
foarte multe ori, a reuș it să mlădieze limba
română, unor moduri de exprimare, până atunci
neexp rimate de o necontenită frumuseț e.87
Așa, în elogiul ț inătorului de lege din
chiar primul Psalm:

„Ferice de omul ce na merge
În sfatul celor fară de lege,
Și cu răii nu va sta -n cărar e
Nici a ș edea -n scaun de pierzare
Ci voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș i-a petrece somnul.
De se va -nvăța de zâ, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate
Și va fi ca pomul l ângă apă.
Carele de roade nu se scapă,
Și frunza sa încă nu -și va pierd e
Ce pre toată vremea va sta verde.”

La sfâ rșitul Psaltirii se găsesc două
compuneri în versuri desp re care s -a crezut
multă vreme ș i continuă încă să se mai creadă
de către cei mai mulț i cerce tători, că ar aparține
în redacț ia lor românească lui Miron C ostin ,

87 Alexandru Piru, op. cit., p.185

43 una de spre începuturile neamului românesc,
cealaltă un Apostrof.88
Dar în ultimii ani N.A. Ursu a
demonstrat , cu argumente convingătoare, că
cele două compuneri sunt de fapt opera
mitropolitului Dosoftei. Cele 18 versuri despre
originea latină a rom ânilor reprezintă o
traducere după un original în limba polonă
probabil, a lui Miron Costin, iar cele 12 versuri
purtând titlul Apostrof, (alocuțiune, chemare,
apel), sunt creaț ii ale mitropolitului poet.89

88 Lucian Drimba, op. cit., p. 130
89 Ibidem

44 CAPITOLUL II
TRADUCERI LE INTEGR ALE
ROMÂNEȘ TI ALE SFINTEI SCRIPTURI

A. B IBLIA DE LA 1688

După epoca lui Matei Basarab ș i Vasile
Lupu – când nu s -a tipărit nimic în principate,
numai în Ardeal, Noul Testam ent de la Bălgrad
a lui Si mion Ștefan – până în epoca lui Ș erban
Cantacuzino, ex ceptând Psaltirea lui Dosoftei,
nu se mai tipăreș te nimi c din textele biblice în
toate țările româneș ti. La 1688 , în primele luni
de domnie ale lui Constantin Brâncoveanu , se
termină de tipărit Bib lia pusă la cale de Ș erban
Cantacuzino.90
Apariț ia pent ru p rima dată în 1688 la
Bucureș ti a trad ucerii integrale în limba română
a Sfintei Scripturi, reprezintă fără îndoia lă un
moment de maximă importanț ă, nu numai
pentru istoria bisericească ci ș i pentru istoria
culturii noastre în general.91
Observând că „până în ziua de astăzi…n –
au rămas nici un neam, nici o limbă , ca să nu
citească întru alor limbă Dumnezeiasca
Script ură”, domnitorul a hotărât ca Biblia să se
tălmăcească în întregime ș i în limba poporului

90 Nicolae Cartojan, op. cit., p. 391
91 Lucian Drimba, op. cit., p. 132

45 român; de subliniat e că opera este oferită
românil or din toate provinciile româ nești:
românilor, moldovenilor ș i ungro -vlahilor adică
transilvănenilor.92
Traducătorii Bibliei de la București s -au
nevoit – și nu fără de folos – să îmbrace
cuvântul lui Dumnezeu într -un grai cu putință
de înțeles de toț i rom ânii, fără considerare la
granițele nefirești, despărțitoare de frați, căci
zic ei „toți românii dintr -o fântână cură” ,
adică cu a ceiași obârș ie, „însă românii se
înțeleg nu numai aceș tia de aici adică din Țara
Românească ci și cei din Ardeal care încă ș i
mai neaoș i sunt” – spun traducătorii gân dindu –
se, ca și oarecând Simion Ș tefan , la întreg
poporul român.93
Ea s-a răspândit mult ș i în Ardeal, fiind
de un real folos înaintașilor noș tri, mai ales în
cursul luptelor de dezrobire religioase
bisericească di n veacul al XVIII -lea duse
împotr iva dezbinării de la 1698 -1700 ș i a
urzitorilor patronilor ei iezuito -habsburgici.94
Tipărirea ei s -a început în ultimul an de
domnie a lui Ș erban Cantacuzino, cu sprjinul
moral ș i material al acestuia – de aici ș i

92 Alexandru Piru, op. cit., p. 212 -213
93 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Sfânta Scriptură în limba română, în
rev. Mitropolia Olteniei , nr. 3 -4, 1957, p. 157
94 Ibidem

46 denumir ea ce i s-a dat de Biblia lui Șerban
Cantacuzino –, și s-a isprăvit în anul următor
sub domnia lui Constantin Brânco veanu, fiind
tipărită la București la 1688 de unde ș i
denumirea de Biblia de la Bucureș ti sau Biblia
de la 1688.95
Între Biblia lui Ș tefan și tipăriturile
amintite până acum se interpune însă o
traducere integrală a Bibliei, făcută de Nicolae
Milescu. Din nefericire manuscrisul lui M ilescu
care, ne -ar ajuta să dezlegăm o problemă
interesantă de istorie literară, s -a pierdut.96
Avem însă do uă mărturii prețioase în
aceată privință. Una este o notiț ă a
mitropolitului Gheorghe de Neamț scrisă pe o
carte referitoare la viaț a cuviosului Paisi e,
publicată la mănăstirea Neamț, și care
glăsuieș te astfel:
„În zilele lui Ș tefan Gheorghe voievod, s –
au în tâmpla t de au mers la mănăstirea
Neamțului ș i Nicolae Grămăticul fratele lui
Postolaghe Milescu căruia i -a tăiat nasul
Ștefaniță Vodă, care au tălmăcit ș i Biblia din
limba elenească pre limba românească, când
au fost în Constantinopol capuchehaia lui
Grigo re Voievod, domn ul Țării Româ nești, pre

95 Lucian Drimba, op, cit., p. 132
96 Nicolae Cartojan, op. cit., p. 391

47 care scriere o au dat -o și în tipar Ș tefan Vodă
Cantacuzino – Domnul Țării Românești ”.97
A doua mărturie este a lui Dimitrie
Procopiu din Moscopole într -o scriere publicată
la Hamburg în 1730. Întemeindu -se pe ace ste
mărturii, Hașdeu susț inea că Nicolae Milescu a
tradus Biblia pe timpul cât se afla la
Constantinopol ca agent diplomatic
(capuchehaie) al domnitorului Grigore Ghica în
prima sa domnie, în Muntenia: că manuscrisul a
intrat apoi în mâna prietenu lui său Ș erban
Cantacuzino ș i că acesta ajungând domn, a pus
pe mai mulți bărbați spre a o revizui ș i a tipărit –
o.98
Această părere a lui Hașdeu este
contrazisă de afirmaț ia Florentinului Anton
Maria del Chiaro – fost secretar de limbi
orientale la curtea lui Ș erban Cantacuzino ș i a
lui Constantin Brâncoveanu – del Chiaro întors
în Italia după trage dia lui Constantin
Brâncoveanu și a lui Ș erban Cantacuzino, la
începutul erei fanar iote a publicat o carte la
Veneț ia, în 1713 : „Istoria delle moderne
revoluzioni della Valachia” , în care trecând în
vedere cărțile tipărite pe timpul ș ederii sale la
curtea domnilor români, spune textual „între
alte lucrări tipărite până azi în Valach ia sunt și

97 Ibidem, pp. 391 -392
98 Ibidem, p. 392

48 următoarele: Vechiul ș i Noul Testament după
versi unea celor 70 tradusă în române ște de doi
frați boieri români din familia Greceanu” .99
Ținând co nt de mărturia lui del Chiaro și
de epilogul în care se încheie Biblia lui Ș erban,
Nicolae Iorga în „Istoria Liter aturii Religioase
a românilor” și în alte părți a susț inut că
traducătorii su nt fra ții Radu și Ș erban
Greceanu.100
Traducătorii Bibliei, reprezentanț ii cei
mai de seamă ai sc risului din cea epocă, sunt
frații Radu și Șerban Greceanu ajutaț i de
Gherman episcop de Nissa Capadochiei care se
afla la curtea Munteniei. Murind Gherman,
colaborato r devine Mitrofan episcop de Huș i.
Alt colaborator a fost stolnicul Constantin
Cantacuzino „ale căror lămuriri vor fi ajutați
ca și în alte împrejurări la lămurirea paginilor
dificile sau a termenilor tehnici” .101
Nicolae Iorga s usține că meritul principal
al acestei opere s -ar datora cronicarului
muntean stolnicul Constantin Cantacuzino, care
ar fi fost ajutat de pri mul director al Academiei
Grecești din Bucureș ti Sevastos Chimenites.
Nicolae Dobrescu e de părere că „între cei

99 Ibidem
100Ibidem
101 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Biblia de la București , în rev.
Mitropoli a Ardealului , nr. 1,2 1956 p. 37

49 mulți și învățaț i dascăli care au luat parte la
tipărirea Bibliei din 1688 a fost ș i Damaschin
Dascălul” ,102 toți aceștia au fost oameni
învățaț i.
Frații Greceanu cunoș teau bine limba
greacă, Gherman , episcop de Ni ssa, fiind
„director al Academiei greceș ti d in
Constantinopol ”. În București avea acelaș i rol
de conducător al Academiei înt emeiată de
Șerban Cantacuzino. Și, deasemenea , neobosiț i
cărturari au fost st olnicul Constantin
Cantacuzino ș i Sevas tos Chimenites „unul
dintre învățaț ii cei mai de seamă ai gr ecilor”.
Dam aschin, presupusul colaborator , a fost
episcop la Buzău până la 1708, apoi l a
Râmnicu Vâlcea din 1725, cunoș tea bi ne limba
latină, slavă, greacă ș i avea o bogată activitate
literară.103
Traducerea Bibliei din 1688 s -a făcut pe
baza textului grec esc al Septuagintei „al celor
70 de da scăli, cu vrerea lui o am săvârș it”.
Textul grecesc a fost o ediț ie din Frankfurt
retipărită în 1687 la Veneția. S -au mai
întrebuinț at Vulgata , Biblii slavone, Noul
Testament de la Bălgrad 1648, Psaltirea în
proză a lu i Dosoftei, paremiile lui Dosoftei.104

102 Pr. Prof. Nicolae Neaga, art. cit. p. 37
103 Ibidem
104 Ibidem

50 În ce priveș te grafica, literele sunt cele
chirilice , ca ale tuturor tipăriturilor din secolul
al XVII -lea. Numero tarea paginilor, a
capitolelor ș i a versetelor se face cu ajutorul
alfabetului, care îș i păstrează val oarea nume rică
la fel ca ș i în limbile gre acă ș i ebraică.
Traducătorii au pus în ea tot meșteș ugul în uz
atunci.105
Bibli a de la 1688 are lacune, lipseș te
rugăciune lui Manase, care de obicei form ează
o potrivită încheiere a cărț ilor Vechiului
Testament. În schimb , are un adaos IV Maca bei
care este scriere apocrifă și care în Biblia de la
Bucureș ti poartă numele: a lui Io sif Flaviu la
Macavei despre si ngur țiitorul gând. În ce
priveș te partea din afară , din punct de vedere
tipografic , Biblia este o realiza re superioară.
Lucrată în condiț ii tehnice superioare, ea este o
carte de mult gust „o splendidă ediț ie”, Nicolae
Iorga zice că ea are ceea ce se numeș te
„Eleganța cărț ii”.106
Formatul e impunător, hârtia de cali tate,
tiparul curat, literele in ițiale ale ca pitolelor sunt
mari și frumos meșteș ugite, adevărate broderii
artistice, cu figuri geometrice care diferă
totdeauna mult unele de altele, prin
ornamentele lor delicate. Deasupra titlului

105 Ibidem, p. 38
106 Ibidem, p. 40

51 fiecărei cărț i, e un ornament compus din
chena re lucrate simetric sau din ghiralde de
flori.107
Biblia a fost o frumoasă și serioasă
manifestare a unității noastre religioase ș i
culturale. Biblia de la 16 88 arată preocuparea și
stăruinț ă pentru a reda o operă unitară sub
aspectul limbii – vocabular și morfologie, dar și
în fonetică ș i sintaxă –, acțiune la care au
concurat traducăto ri și traduceri din diferite
părți locuite de români ș i perioad e diferite.
Examinând cu grijă și competenț a necesară
frazelor numeroaselor pagini, istoricul literar
Nicol ae Cartojan spunea: „Bibli a lui Ș erban
este sinteza tuturor sforț ărilor, îndeplinită de
cărturarii români în cele mai vitrege
împrejurări timp de trei secole, în toate țările
românești, pentru a înveș mânta cuvântul lui
Dumnezeu în haina limbii naț ionale” .108
Biblia de la Bucureș ti este o operă
colectivă, însumând e forturile unor cărturari
laici ș i ecleziastici, care s -au străduit la v remea
lor să folosească o limbă unitară ș i îngrijită
pentru redar ea cât mai exactă în limba român ă a
cărților componente ale Bibliei.109

107 Ibidem, p. 41
108 Ibidem
109 Lucian Drimba, op. cit., p. 133

52 Anul 1688 rămân e deschizător de epocă
deoarece Biblia aceasta a servit de ba ză pentru
toate edițiile româneș ti ale Sfintei S cripturi.
Dăruită tuturor, ea îș i luase elementele din
lucrările alcătuite în to ate părțile locuite de
români, și a ușurat , cum spunea Ș aguna , până
în zilele noastre osteneala celor ce se nevoiesc
să dea în dulcele grai al poporului nostru Sfânta
Scriptură .110
Importanț a culturală religioasă a acestui
impunător monument istoric al literaturii
noastre vechi a fost pe drept cuvânt asemănată
cu ceea ce a putut însemna în istoria l imbii ș i a
cultu rii germane textul Bibliei înfățiș at în
vestita traducere a lui Marti n Luther, cel ce a
avut inspiraț ia de a tipăr i această juxtapunere
de ordin literar – istoric . El însuș i, fost profesor
de Studiul Bi blic al Vec hiului Testamen t,
înțelegea s ă-și justifice afirmaț ia respectivă
compl etând -o prin următoarea comparaț ie de
necontestabilă plasticitate : „Biblia din anul
1688 este vârful Muntelui Ararat, în sfârșit
vizibil ș i cucerit după retragerea potopului” .111

110 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Biblia de la București , în rev.
Mitropolia A rdealului, nr. 1 -2, 1956, p. 41
111 Ibidem, p. 37

53 B. TRADUCERI ALE SFINTEI
SCRIPTURI ÎNTRE SECOLELE
AL XVIII -LEA ȘI AL XIX -LEA

După un veac de la apariția Bibliei de la
București , învăț atul călugăr Samuil Micu Clain
a tradus Sfânta Scriptură în limba română după
textul original grecesc. Această traducere a
apărut în anul 1795 la Blaj cu binecuvântarea
episcopului român unit a l Făgăraș ului, Ioan
Bob, care a înzestrat -o cu o precuvântare cu
locuri paralele – trimiteri – și cu titlu la fiecare
capitol. Episcopul I oan Bob a mers cu
amestecul său în cenzurarea m anuscrisului lui
Samuil Micu Clain mult mai dep arte decât îi
permitea competenț a sa aproximativă în
materie, motiv pentru care nu o dată i s -au făcut
imputări grele considerat fi ind ac est amestec ca
rezultat al s emeției personale.112
Aceasta este a doua tra ducere integrală a
Sfintei Scripturi . Ea este opera mai multor
învățaț i blăjeni. Începută de episcopul unit
Petru Pavel Aron , continuată de Samu il Micu
Clain ș i revizuit ă de Ioan Bob, episcopul
Făgărașului și alț i colaboratori.113

112 Pr. Prof. G.T. Marcu, Sfânta Scriptură în limba română , în
Mitropolia Ardealului, nr. 3 -4, 1957, p. 157 -158
113 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București 1985, p.

54 Samuil Micu Clain o ferise traducerea
spre tipărire episcopului Gherman Adamovici
din Sibiu care la 2 Decembrie 1790 cerea
guvernatorului Gheorg he Banfy din Cluj voia
să o publice , spunând că se găsesc oameni care
să plătească tiparul spre a se înlătura această
foarte mare lipsă a Sfintei Scripturi în graiul
românesc. Aflând însă episcopul Ioan Bob
despre pasul acesta al colegului său de la Sibiu,
a intervenit fără întârziere la 14 Decembrie
1790 pe lângă guvernatorul ar delean Ghe orghe
Banfy, rugându -l să dispună confiscarea
manusc risului ș i tipărirea lui la Blaj, f apt ce s -a
întâmplat, aș a cum afirmă patriarhul Miron
Cristea în Cuvânt Înainte la Biblia sinodală din
1936. 114
Din corespondenț a lui Samuil Micu Clain
cu episcopul Sa muil Vulcan, pe atunci canonic
și vicar general, a vem trei scrisori cu autografe
ale celui dintâi, scrise la Blaj, pe când era vice –
rector la Seminarul din Lemberg .115
În cea dintâi , din 9 Noiembrie 1787 îi
scrie că a terminat traducere a întregii Sfintei
Scripturi, după textu l grecesc al celor LXX
interpreți și nimic nu mai lipseș te decât să le

114 Pr. Prof. G.T.Marcu, art. cit., p. 158
115 Iacob Radu, „Doi luceferi rătăcitori.Contribuiri la viața și
opera lui Samuil Micu Clain și Gheorghe Șincai” , București 1924,
p. 6

55 dea la tipar spre folosul de obș te. Dar , fiind că la
aceasta se cer cheltuieli mari, s -a hotărât să
caute u n cumpărător care după ce va ieși carte a
de sub tipar să -și plătească preț ul unuia sau a
mai multor exemplare.116
Îl roagă pe Vulcan să întrebe pe elevii
români ai acelui institut dacă doresc și dânșii să
se aboneze și anume la câte exemplare și iarăș i
câte ar fi de lipsă pentru institutul însăș i.
Deoarece ar dori să dea la tipar p ână la Paș ti,
prețul unui exemplar nu ar trece de 10 cel mult
12 florini.117
Tot legat de Sfânta Scriptură îi scria un
altul (27 Martie 1788 ), la început ș i la capă t
latinește și la mijloc româneș te, cu litere
chirilice. La scrisoare spune că alătură ș i o
foaie „proforma”, care să trimită episcopului
Bucovinei, pe ca re îl roagă să prenumere cel
puțin 300 de exemplare, ca să nu fie silit a lăsa
la o parte toată afacerea, deoarece tipogr afia din
Blaj nu are spesele de lipsă fiindcă veniturile ei,
în urma ordonan țelor regeș ti, are să se verse la
Sibiu în fondul religiunii.118
Mai clar se intervine deci la episcopul
Bucovinei, scriindu -i că banii și -i va scoate din
dobândă, ș i va face mare pomană , și în prefaț ă

116 Ibidem
117 Ibidem
118 Ibidem

56 vom spune că a fo st făcăt or de bine ș i cât a
ajutat acest sfânt lucru.
Se observă însă că de la acest episcop nu
prea a avu t ajutor nici în forma aceasta ș i astfel
nu a putut tipări Sfânta Scriptură, care apoi s -a
tipărit în final ceva mai târziu în anul 1795, cu
cheltuia la episcopului Ioan Bob.119
Tipărirea ei a început în 1793, fiind gata
în 1795, căci în 1796 Samuil Micu Clain se
plângea că nu i s -a dat nici un exemplar din
Biblie, nici ba ni pentru osteneala traducerii ș i
tipărirea ei.120
Micu Clain traducea din nou Bibl ia, nu
numai pentru că cea de la Bucureș ti, publicată
cu peste un secol în u rmă, era de mult epuizată,
dar ș i pentru c ă găsise într -însa după cum
susține într -o prefață „o foarte întunecată și
încurcată așezare ș i întocmire a graiului
românesc” .121
„Deci ca stilul și așezarea graiului întru
aceiaș i Biblie, să nu fie osebit, punându -se
unele dintr -u acea tălmăcire, altele dintr -u a
altuia, s -a socotit că toată B iblia de unul cu
asemenea stil și aș ezare a graiului să se
tălmăcească. Deci având eu îndeletnicire , m-

119 Ibidem
120 Dr. Nicolae Mladin, Samuil Micu Clain -Teologul , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 1 -2, 1975, p. 57
121 Alexandru Piru, op. cit., vol.II, p. 47

57 am îndem nat s ă mă apuc de atâta lucru ș i să
îndrep tez graiul Bibliei cea mai dinainte
româneș te tipărită” .122
Cartea Facerii – prima carte a Bibliei –
Samuil Micu Clain a reviz uit-o a doua oară
după textul grecesc împreună cu Dimitrie
Eustat ievici, direc tor al Școalei moraliceș ti
neunite din Ardeal.123
În Biblia de la Blaj, a apărut ș i cartea a
IV-a a Macabeilor sau Tratatul despre „singur
țiitorul gând”, numi t mai modern „tratatul
despre raț iunea dominantă”, socotită prima
operă filosofică tradusă ș i publ icată în limba
română. Ea apare prima oară ti părită în Biblia
de la Bucureș ti din 1688. Ideea dominantă a
acestui tratat este afirmarea că raț iunea poate să
domine pasiunile. Pe lâng ă teoria filosofică a
rațiunii ș i alte idei, ca rtea mai transmite teoria
virtuților pietății ș i a eroismului.124
Biblia de la B laj se remarcă prin
frumusețea ș i cursivitatea limbii, care ajunsese
la un stadiu superior de artă, ca în următorul
fragment din Cartea Cântărilor:

122 Ibidem, p. 47
123 Dr. Nicolae Mladin, art. cit,. 57
124 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Traduceri parțiale și integrale ale
Sfintei Scripturi, în Transilvania”, în „Contribuții Transilvănene la
Teologia Ortodocsă”, Sibiu 1988, p. 32

58 „Până ce va înceta ziona, ș i vă vo r pleca
umbrele, în toarcete frăț iorul meu a te asemăna
căpriorulu i sau puiului de cerb din muncț ii
văilor” , sau:

„Frăț iorul meu s -a pogorât în grădina sa
la năstrapile mirosului să pască în grădină ș i
să culeagă crini” .125

Prin osârdia Societăț ii Biblice Ruse
întemeiată în 1813, a fost tipărită o nouă
traducere romănească a Sfintei Scripturi,
cunoscută ca Biblia de la Petrograd, 1819 (Noul
Testament apă ruse în 1817).
Ea a fost orientată după textul Bibliei de
la Blaj, din care au fost înlăturate adausurile
episcopului uni t Ioan Bob.126
Exarhul Gavriil Bănu lescu, atunci
mitropolit al Chișinău lui și Hotinului, ca ș i
Sfântu l Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au
vegheat la buna reuș ită a acestei lucrări
folositoare.127
Colaboratorii au fost: Mitropolitul
Gavriil Munteanu, Arhi ereul V. Cuza, unchiul

125 Lucian Drimba, op. cit., vol.II, P. 78
126 P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Scriptură în pom românesc , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11-12, 1958, p.793
127 Pr. Prof. Gr. T. Marcu, art. cit.

59 domnitoru lui Cuza, Principele Ipsilanti ș i
consilierul M. Krupenschi.
Pe lângă textele româneș ti, existe nte,
traducătorii s -au folosit și de textul slavon,
evreiesc ș i francez.128
Între anii 1854 -1856, episcopul Filotei a l
Buzăului a tipărit o nouă ediț ie a Sfintei
Scripturi – Biblia de la Buzău – în cinci
volume, ț inând seama la alcătuirea ei d e Biblia
de la București (1688) ș i Petrograd (1819).129
Ajuns la cârma Bisericii din Tr ansilva –
nia, Ș aguna fixează în programul lui de lucru,
ca punct principal , traducerea ș i tipărirea
Sfintei Scripturi.
Edițiile româneș ti de până atunci nu au
putut înd estula, pe de o parte acele ediț ii, nu s-
au publicat într -o formă mai a leasă spre a
mulțumi și simț ul din afară a cititorilor, pe de
altă parte au ajuns a fi rare și scumpe. Deș i în
zilele acelea existau multe tipografii, totuș i abia
se putea cump ăra o Biblie cu 70 de Florini.
Șaguna oferea Sfânta Scriptură pe o hârtie
foarte aleasă, împodobită cu icoane, într -un

128 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, „Studiul Vechiului
Testament” , București, 1985, p. 103
129P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Script ură în pom românesc , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11 -12, 1958, p.793

60 format im punător pe lângă minuscu lul preț de
20 de Florini.130
Biblia lui Ș aguna a văzut lumina zilei la
Rusaliile anului 1858. La alcătuirea textului,
Șaguna a folosit Septuaginta, ediț ia din Atena
1843, Noul Testament de la Bălgrad, Bi blia de
la București, Petersburg ș i Buzău.131
Tipărire a Bibliei lui Ș aguna a durat doi
ani. Lucrarea a fost începu tă în 1856 ș i a fost
terminată în 1858 de c ătre tipografia eparhială
înființ ată de marele ar hiereu în 1850. Tiparul a
fost executat într -o singură culoare cu litere
chirilice pe h ârtie rezistentă, de registre
(Bừchestoff) la dimensiuni in folio. Culegerea
este dispusă pe două coloane, fiecare coloan ă
având dimensiunea 27/9,5 (deci la pagină:
27/19 cm).132
Foaia de titlu, plasată într -un chenar
sobru, poartă următorul text:

130 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București, 1985, p. 103
131 Idem
132 P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Scriptură în pom românesc , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11 -12, 1958, p.796

61 BIBLIA
adică
DUMNEZE IASC A SCRIPTURĂ
a Legii cei Vechi ș i a cei Noua
după originalul celor ș aptezeci ș i doi tăbenitori
din
Alexandria, tipărită
în zilele Prea Înaltului Nostru împărat al
Austriei
Francisc Iosif I.
Subt priveghiarea ș i cu binecu vântarea
Excelenț ei Sale
Prea Lum inatul Domn
Andreiu, bar on de Ș aguna
Dreptcredinciosul Episcop al Bisericii greco –
răsăritene Ortodoxe în Marele
Principat al Ardealului , Komandor al
Ordinului Leopoldinu -Cesaro -Rej,
austriacu ș i sfetnic din lăuntru de Stat al
Maiestatei Sale Cesaro -Rej Apostolice
Sibiu
cu tiparul ș i cheltuiala Tipografiei de la
Episcopia
dreptcredincioasă răsăriteană din Ardeal, la
Anul Domnului
1856 -1858.133

133 Ibidem, p. 797

62
Bibia lui Ș aguna este ilustrată după
Gustave Dore (1833-1883) astfel: La Vechiul
Testament are 58 de reproduceri , iar la Noul
Testament 37 de reproduceri de diferite mărimi.
La începutul fiecărei din cele patru Sfint ei
Evanghelii, pe toată suprafaț a paginii, apare
icoana „sfântului autor”. Preocupări artistice în
genul vechilor noastre tipărituri bisericeș ti, nu
are.134
Sobrietatea execuției dovedeș te că
Șaguna a urmărit să editez e o carte pentru toți
credincioșii, ș i anume în toată graba, fără mari
cheltuieli.
Biblia lui Ș aguna începe cu un studiu
introductiv. Este un fel de isagogie în cărț ile
biblice, care echivaleaz ă cu o schiț ă istorică
asupra traducerilor Sfintei Scripturi, în toate
limbil e popoarelor creș tine.
Introducerea aceasta poate fi considerată
una din cele mai strălucite pagini de istorie
literară bisericească la noi.135
Autorul nu indică izvoarelor din c are a
cules materialul utilizat aici. Nici nu era
nevoie. Pentru un profesor de teologie, la
Facultatea de Teologie din Vârșeț, cunoștinț ele
de specialitate utilizate în acest studiu

134 Ibidem
135 Gh. Tulbure , Mitropolitul Andrei Șaguna , Sibiu, 1936, p. 34

63 introduc tiv sunt elementare, dealtfel, Ș aguna se
exprimă aic i ca un păst or și nu ca un om de
specialitate. Ceea ce spune el cu privire la
originea, autenticitatea, valoarea istorică a
cărților Sfintei Scripturi, l e înte meiază
aproximativ pe credință ș i nu pe rezultatele
studiului biblic. Introducerea poartă titlul:
Cunoștinț e folositoare despre Sfânta
Scriptură.136
Este vrednic de reținut modul în care
Șaguna justifică necesitatea traducerii Sfintei
Scripturi în limbile popoarelor creș tine: „Este
fără îndoială , cum că partea cea mai mare a
cărților din Legea Veche, s -au scris în limba
ebraică veche și foarte puț in în cea haldeiască
(aramaică sau d ialectul sirohalde -ică), iar
cărțile din Legea Nouă toate s-au scris în limba
elinească ș i fiindcă limbile acestea se pot numi
limbi moarte, căci nu se întrebuinț ează în
cuvântarea de to ate zilele, fără numai între c ei
învățați, aș a dară ca popoarele să poată citi
cărțile Sfintei Scripturi ș i să se poată folosi de
ea le era de trebuinț ă întoarcerea (traduce –
rea)”.137
După ce enumeră câteva din cele mai de
seamă traduceri ale Bibliei făcute din timpuri

136 P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Scriptură în pom românesc , în
„Mitr opolia Ardealului”, nr. 11 -12, 1958, p.797 -798
137 Ibidem, p.800

64 străvechi, începând cu Septuaginta (datat ă de el
pe la anul 230 î.H.r), Ș aguna trece la traducerile
Sfintei Scripturi în limba noastră, română . În
fruntea acestei secțiuni apare cunoscuta și
instructiva apreciere ș aguneană a ostenelilor
înaintaților săi „într u întoarcerea Bibliei pe
româneasca limbă” .138
Pentru cea dintâi traducere românească a
Bibliei, aduc e elogii mitropolitului Simion
Ștefan din Alba -Iulia, datorită căruia s -a tipărit
Nou Tes tament de la Bălgrad, în 1648, ș i
mitropolitul ui Te odosie din Bucureș ti în
vremea căruia în 1688 s -a tradus pentru întâia
oară Biblia întreagă, sub domnia lui Vodă
Șerban Cantacuzino.139
„Aceste două traduceri dară , – spune
Șaguna – sunt ușile pe care s -a învrednicit ș i
poporul român a intra în câmpul cel ceresc al
Dumne zeieștilor învăț ături, care în mijlocul
vijeliilor și valurilor ș i valurilor, rămân
neclintite , și adevărate din veac în veac, ele
sunt izvoarele care au izvorât întâia dată, apa
vieții veșnice, pentru neamul acesta în toate
țările prin care este răspândit” .140

138 Ibidem, p.801
139 Gh. Tulbure, Mitropolitul Andrei Șaguna , Sibiu, 1936, p. 35
140 P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Scriptură în pom românesc , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11 -12, 1958, p. 801

65 În afară de aceste vech i traduceri ale
Bibliei, amintește trei ediții româneș ti mai
recente. Biblia tipărit ă de Societatea Biblică
Româneasc ă la Petesburg în 1819, Noul
Testament tipărit la Smirna în anul 1838, Biblia
tipări tă la Buzău în 1854, beneficiind probabil
și de Biblia din 1795 apărută la Blaj.141
Șaguna arată apoi motivele care l -au
determinat să înceapă o nouă reeditare a Sfintei
Scripturi. Considerând că singura traducere din
Alexandria este recunoscu tă ca: „Autent ică ș i
canonică, o pera de îndreptare ș i traducere a
textelor biblice, înț elege să o facă cu cel mai
riguro s respect al traducerii celor șaptezeci ș i
doi, numită Septuaginta. Dar Ș aguna avea ș i
alte motive secundare, el găsea că vechile
traduceri conț in ex presii care n u corespund
textului original, ș i pericopele n u i se păreau
tocmai bine împărț ite.”142
Șaguna a văzut în Bibl ia românească
„rămânerea în viață a limbii naț ionale, a
popor ului de pretutindeni, fiindcă a dat aceea
limbă care să fie înțeleasă de t oți”.143
Colaboratori i la revizu irea Bibliei nu se
amintesc, deș i se crede că a fost secu ndat de

141 Gh. Tulbure, op. cit., p. 35
142 Idem
143 Dr. A. Plămădeală, Transilvania.Teologia și Teologie, în istorie
și azi, în „Contribuții Transilvănene la Teologia Ortodoxă”, Sibiu,
1988, p. 9

66 sprijinu l vreunuia dintre subalterni. Adevărat e
că oameni specialiș ti nu prea avea, abia el îi
formează. Totuș i „presupun – spune Nicolae
Neaga – că în cazul u nei colaborări i -a putut fi
de folos profesorul de teologie Dr. Grigori
Pantazi” , despre care Ș aguna spune că: „Era
un exemplar rar în veacul nostru atât în
privința năravurilor sale blânde și domoale,
cât și în privinț a talentului său.” Adevărat că
Pantaz i moare la vârsta de 30 de ani în 1855,
când Biblia nu era tipărită, dar pregătirile
pentru tipar vor fi început mai devreme.144
Un al doilea colaborator s -ar putea bănui
în persoana preotului S. P. Barcianu, paroh în
Rășinari și apoi profesor de teologie la Sibiu.145
Subliniind aspectul aristic al Bibliei de la
Sibiu, – spune Nicolae Neaga – aș zice că
mitropolitul Șaguna nu numai că a pus
meșteș ugul priceperii sale la împodobirea
Vechiului ș i Noul ui Testament, dar a
aprofundat ș i prin ilus trații cuprinsul umanist al
ei. Astfel , prin Cain se ilustre ază urâciunea
uciderii, privind chipul proroocului Ieremia,
care completează dărâmăturile Ierusalimu lui,
deducem urmările dezastruoase ale războaie –

144 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Traduceri parțiale și integrale ale
Sfintei S cripturi în Transilvania , în „Contribuții Transilvănene la
Teologia Ortodoxă”, Sibiu, 1988, p. 33
145 Idem

67 lor, Isaia a transfigurat de un optimism prop riu
cărțile sale, a cela că a veni o vreme când
popoarele „prefacevor săbiile în fiare de plug
și lăncile în secere… și vor mai învăț a a se
bate. (Isaia 2,4)” .146
Ilustraț iile, care împodobesc Biblia lui
Șaguna, se întovărăș esc cu textul pentru a
mărturisi că adevărul de cr edinț ă este un ul.
Legea românească este aceeaș i pent ru că
întruchipează toate virtuț ile, căci controver sele
teolog ice nu-i afectează pe credincioș ii români,
pentru că e vorba de princi pii care nu sunt
supuse fluctuaț iilor ca alcătuirile vremelnice ale
omul ui.147
Mitropolitul Ș aguna nu reve ndică pentru
traducerea sa nici un fel de originalitate . Acesta
ar fi contrazis concepț ia sa despre limba Bibliei
care „Numai odată se face, dacă s -a învins
piedica cea mare a traducerii credincioase ș i
înțelese, ș i dacă poporul a primit limba aceia
așa zicând în însăși ființ a sa atunci, următorii
n-au de -aface altceva, ci numai a reînoii ș i
îndrepta ața cum o ar fi reînnoit ș i îndreptat
traducătorul cel dintâi al Bibliei dacă ar fi trăit
până în veacurile lor”148

146 Ibidem
147 Ibidem, p. 34
148 P. Prof. Gr. T. Marcu „Sfânta Scriptură în pom românesc” , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11 -12, 1958, p. 805

68 În 1858, când era pe sfârșite traducerea
Bibliei lui Ș aguna, la Paris , Ion Heliade
Rădulescu începea să publice o traducere
proprie a Sfintei Scr ipturi, di n care au văz ut
lumina t iparului numai primele două cărț i ale
Pentateuhului: Facerea și Ieșirea, însoț ite de o
seamă de adnotări publicate în anexe sub titlul
„Biblicile sau Notiț e Istorice Philozofice
Religioase ș i Politice asupra Bibliei” (Paris,
1858).149
Cartea Facerii și o parte din adnotările ș i
comentariile sale, Ion Heliade Rădulescu le -a
trimis lui Ș aguna . Acesta citindu-le a fost
nemulțumit de ele ș i le-a supus unei critici
aprige în „Telegraf ul Român” , adu cându -i lui
Heliade Rădulescu o întreită acuză:
1. El, ca laic, nu era chemat ș i nu era nici
competent să săvârș ească o lucrare bisericească
atât de î nsemnată.
2. A interpretat fals învăț ăturile Sfintei
Scripturi.
3. A înlocuit în traducerea sa limba
curată a poporului și a cărț ilor sfinte străvech i,
cu o limbă povită, stricată ș i latini zată pe care
n-o înțelegea nimeni.150
Heliade Rădulescu răspunde î n Biblicele
sale, la care lucra în continuare , folosind un

149 Ibidem
150 Ibidem

69 limbaj violent și agresiv. Simțindu -se jignit,
mitropolitul Ș aguna revine asupra acestei
probleme într -o scrisoare pastorală, adresată
clerului cu data de 24 ma i 1858. „Acest mirean
– spunea Ș aguna – zicem că nu ș tie legea
românească, pentru că dacă o ar ș ti nu s -ar fi
apucat de lucru pe carele îl opreș te Legea.
Mirenii după canonul 64 al Soborului VI – de a
toată lumea , nu au voie să învețe pe alț ii în cele
Dumnezeiești și bisericeș ti, ci sunt dato ri a
asculta pe cei ce au primit darul
învăț ătărescului cuvânt” .151
Renumitul poet ș i luptător p entru
libertatea dincolo de munți, fusese inițial bine
intenț ionat în lucrarea pe care se an gajase să o
realizeze. În prefaț a traducerii sale , Ion Heliade
Rădule ascu vorbeș te despre însemnătatea
Sfintei Scripturi pen tru promovarea limbii
literare ș i prin aceasta pentru conservarea
unității naț ionale. Limba Bibliei i -a apărat pe
românii din Ardeal de primejdia influenț ei
protestante.152
Aceste considerente pe de o parte, iar pe
de altă parte nemulț umirea ce i-o pri cinuia
traducerile, pline de greș eli ale Bibliei editate
de propaganda diferitelor societăț i biblice aflate
în slujba unor interese sectare, l -au determinat

151 Ibidem, p. 806 -807
152 Ibidem, p. 808

70 pe Ion Heliade Răd ulescu să facă o nouă
traducer e a Sfintei Scripturi.
Prin ea, tindea să -și ducă la îndeplinire,
năzuința ce -l stăpânea ș i pentru care lupta din
tinereț e: Înfăptuirea unei limbi româneș ti
unitare. P ână aici nu era nimic nechibzuit.153
Detestând fățiș termenii grecești și
slavonești str ecuraț i în limba noastră de cult,
Heliade Rădulescu a pur ces la curățirea Bibliei
Româneș ti de aceste infiltrații străine ș i la
înlocuirea lor cu termeni latineș ti, sau la
nevoie , chiar italieni. În felul acesta, traducerea
sa era înveș mântată într -o limb ă artificială pe
care n -ar fi putut -o înțelege decât aderenții
literari ai așa numitei Ș coli Ardelene , în rândul
cărora se situează ș i Heliade Rădulescu.154
În această situație îl vedem pe Ș aguna,
făcându -se apărăt orul limbii populare românești
și acuzând grav pe aceia care vor să
schimonosească limba prin latinizarea
cuvintelor. Articolele pe care Ș aguna le publică
în „Telegraful Român”, sunt o dovadă că
mitro politul Șaguna se găsea în tranș eele
adevărului.155

153 Ibidem
154 Ibidem, p. 809
155 Pr. I. Beju, Biblia lui Șaguna în „Telegraful Român”, nr. 29,
1939, p. 1

71 Mitropolitul Ș aguna nu putea fi de acord
cu ace astă latinizare forț ată, e xcesivă a limbii
Bibliei româneș ti, pentru că ea nu putea fi
înțeleasă de poporul credincios. Unitatea
sufletească a neamului nos tru a fost menț inută
de-a lungul veacurilor de limba veche și
înțeleaptă a căr ților bisericești , de limba neaoș ă,
arhaica poporului156.
Ion Heliade Rădulescu a săvârș it o
greșeală de tact, în îm prejurarea aceasta el a
purces la lucrul pe care ș i-l propusese să -l
realizeze pe cont propriu, fără să ț ină seama de
declaraț iile ortodoxe ale unora sau ale altora .
Punctul de vedere susținut de Ș aguna a
triumfat. Părăsind preocupările biblice, Ion
Helide Rădulescu s -a întors la strunele sale de
poet și scriitor laic.157
Nu poat e fi trecută cu vederea imp ortanța
prefaț ei pe care mitropolitul Șaguna o aș ază în
fruntea Scripturii, mai ales în ce priveș te
aprecierile priv ind limba românească care –
zice Ș aguna – „Este pomul viu ce în toată
primăvara se schimbă , ramurile bătrâne și fără

156 P. Prof. Gr. T. Marcu , Sfânta Scriptură în pom românesc , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 11 -12, 19 58, p. 809
157 Ibidem

72 suc se usucă și cad, mlădițele tinere ies ș i
cresc” .158
Limba Sfintei Scripturi e frumo asă,
textul este bine redat, spre scopul acesta Ș aguna
a vegheat din carte în carte, din c ap în cap, din
cuvânt în cuvânt .159
În deceniile urm ătoare au apărut o serie
de ediții româneș ti ale Bibliei în editura
renumitei Soc ietăți Biblice pentru Britania ș i
străinătate, înființ ată în anul 1804 pe 7 martie,
iar locul tipăririi acestor ediții a fost
Bucureștiul, Iaș iul, Londra, Pesta.160
Astfel , Biblia întreagă a mai apărut la
1873 în Budapesta, editată de Societa tea
Biblică Britanică, fără cărț ile necanonice. D e
altfel , această Societate a răspândit numai într –
un singur an (1907) în România 11222
exemplare din Sfânta Scriptură.161
Aceasta S ocietate Britanică a scos o
ediție nouă și la Iaș i, revizuită după textele
orginale ș i apărută în 1874, fără introducere sau
cuvânt înainte, neavând cărț ile necanonice.

158 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București, 1985, p. 103
159 Ibidem
160 Pr. Prof. Gr.T.Marcu, Sfânta Scriptură în limba română în
Mitropolia Ardealului, nr. 3 -4, 1957, p. 158
161 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București, 1985, p. 103

73 Acea Societate a scos în t impurile din urmă mai
multe ediții având hărți biblice ș i istorice, cu
texte paralele, unele portative , ieftine și de toată
lauda și cu înfățiș are tehnică.162
Bibliile româneș ti edita te de Societatea
Biblică Brita nică lăsau de dorit în ce priveș te
exactitatea traducerii textelor originale. În
multe cazuri traducerile unor texte păr eau
anume făcute ca să dea apă la moară
interpretărilor eterodoxe. Din această cauză
autoritatea noastră b isericească nu le putea
privii cu ochi buni. Vina era se pare mai curând
a anumitor traducători c are profitau de
contractele încheiate cu Societatea Britanică
spre a -și servi în chip tendenț ios scopurilor lor
prozelitiste de tip neoprotestant.163
Fără să i a atitudine oficial împotriva
acestor traduceri, l ucrarea în sine pe care o
săvârș ea Societatea respectivă era socotită ca o
lucra re bună, în li psa alteia mai bune, căci un
lucru e sigur: e ditarea Bibliei în româneș te
niciodată nu a satisfăcu t cererile din partea
credincioș ilor a „Cărții Cărț ilor”.164
Larga răspândire d e care au avut parte
aceste ediții între credincioșii noștri – cărora li

162 Ibidem
163 Pr. Prof. Gr.T.Marcu, Sfânta Scriptură în l imba română în
Mitropolia Ardealului, nr. 3 -4, 1957, p. 158
164 Ibidem

74 se oferea în condiț ii superioare ș i din punct de
vedere economic, material ultra av antajos este
o realitate. În fața a cestei stări de fapt,
preoț imea noastră are datoria de a fi cu oc hii în
patru , vegh ind ca influenț a Bibliilor britanice să
nu ducă la al unecări de la dreapta învăț ătură a
Sfintei noastre Biserici.165

165 Ibidem, p. 159

75 C. TRADUCERI ALE BIBLIEI ÎN
SECOL ELE AL XX-LEA ȘI AL XXI-LEA

Abia în anul 1914 mitropolitul primat al
Bisericii Ort odoxe Române fiind Conor
Aramescu, s -a publicat întâia traducere oficială
a Bibliei editată de Sfântul Sinod. Textul unor
cărți mai ales cele poetice: Cântarea Cântărilor,
Psalmii, Proverbele, Eclesiastul, este destul de
greoi redat.166
Tipărită în timpul Majestăț ii Sale Carol I,
regele României, spre deosebire de ediț iile
britanice, această Biblie di n 1914 are și cărț ile
necanonice însă f ără hărți, fără no te marginale
și fără cu vânt înainte.
În 1936 iese la lumina z ilei Sfânta
Scriptură din îndemnul ș i cu purtarea de grijă a
Patriarhului Miron Cristea, ace asta se poate
numi ș i Biblia lui Miron Criste a. Deș i nu a fost
el traducător, se poate spune totuși că iniț iativa ,
sprijinul și îndrumarea sa au fost decisive
pentru realizarea acestui scop.167
În cuvântul introductiv la Noul
Testament din 1927 patriarhul scria: „ne
gândeam (împreună cu alți fruntaș i ai bisericii)

166 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București, 1985, p. 104
167 Pr. H. Roventa, Patriarhul Miron și Biblia în „Biserica
Ortodoxă Română”, nr. 11 -12, 1938, p. 665

76 cine ar putea fi teologul iscusit ș i cunoscător în
stare să apro fundeze textul original” .168 Pentru
această operă grea, patriarhul M iron a ales mai
întâi pe teologul ș i lite ratul Gala Galaction
(Grigore Piș culesc u), pe care la hirotonit preot
și i-a dăruit t ot sprijinul atât material cât ș i
moral pentru acest scop.
Acea stă Biblie are un lung cuvânt înainte
semnat de Miron Cristea, Patriarhul României.
Acest cuvânt înainte formează o admirabilă
expunere a istoricului taducerilor Sfintei
Scripturi în limba română într-o formă
presărată de florile unui stil ales. De aici se
vede că m unca traducerii a fost încredinț ată la
trei mari figuri bine cunoscute: Î. P. S.
Nicodim, f ost stareț al Mănăstirii Neamț ș i apoi
ajuns mitropolit al Moldovei, p ărintelui Gala
Galaction, profesor de Noul Testament la
Facultatea de Teologie din Ch ișinău ș i autorul
traducerii Noului Testament din 1927, părintele
Vasile Radu, profeso r de Vechiul Testament la
aceiaș i facultate , un specialist în limbă ebr aică
și în limbile orientale.169
Această Biblie reprezintă cel mai
progresat text pe care îl avem pâ nă la 1936.
Rugăciunea lui M anase a fost inte rcalată în
urma celor patru cărți ale împăraț ilor. Până în

168 Idem
169 Ibidem, p. 666

77 1936 această rugăciune for ma încheierea
revelației vechi ș i era puntea de trecere între
cele două Testamente. Trebuia să i se lase locul
bine justificat din punct de vedere religios ș i
istoric.170
Însărcin area traducătorilor a fost să dea o
traducere exactă, limp ede, fară cuvinte anevoie
de înțeles ș i într -o limbă cât mai îngrijită
păstrând nota arhaică atât de frumoasă a
vechilor Scripturi. Această Biblie a fost
aprobată de Sfântul Sinod „ca ediț ie de pro bă”,
Biserica nu are încă o ediție nouă ș i oficială,
dar oricum patriarhul nostru îș i îndeplinea
visul. Vedea împrăș tiindu -se în țara noastră
Cartea Sfântă, purtând pe copertă menț iunea că
apare „în vremea domniei Majestăț ii Sal e
Carol al II -lea din îndemnul ș i cu purtarea de
grijă a Î.P.S. Dr. Miron Cristea -Patriarhul
României.”171
În același an , 1936 , apare ș i Biblia
ilustrată la Măn ăstirea Neamț . Textul este
alcătuit de Mi tropolitul Nicodim, iar ilustraț iile
sunt rânduite de profesorul I.D. Ștefănescu;
avem cuvântul înainte, după c are vin apoi

170 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , Buc urești, 1985, p. 104

171 Pr. H. Roventa, Patriarhul Miron și Biblia în „Biserica
Ortodoxă Română”, nr. 11 -12, 1938, p. 666

78 lămuriri asupra Sfinte i Scripturi, miezul îl
alcătuieș te textul dar astfel în cât fiecare pagină
de text este l ămurită de o icoană care -l
însoțește. În partea ultimă se vorbeș te despre
arta creștină ș i se dau lămuriri asupra
ilustraț iilor.172
La 250 de a ni de la Biblia din 1688 a lui
Șerban Cantacuzino , ni se dă prin silinț ele
profesorilor Vasile Ra du ș i scriitorului Gala
Galaction traducerea Vechiului Testament după
textul ebraic a lui R.Kittel (1937). Este vorba
despre Biblia din 1938, ce s -a tipărit în 10.000
de exemplare având ca text grecesc folosit –
Septuaginta, editată de R. Rahef I,II, 1935; s -a
mai utilizat textul lui A.Merck publicat la
Roma în 1935, limba trad ucerii este frumoasă ș i
textul destul de bine redat. Scriptura este
precedată de o scurtă dar o substanțială prefaț ă
în care se arată menirea Sfint ei Cărți „de a
pătrunde ca o reț ea de ap ă vie, ogoarele inimii
și a literaturii române”.173
Un defect simț itor al Sfintei Scripturi din
1938 este lipsa locurilor paralele. Ea apare tot
în timpul M ajestăț ii Sale regele Carol al II -lea
la data de 10 noiembrie 1938.

172 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr.
Prof. Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testam ent, București, 1985, p. 104
173 Ibidem

79 În 1944 apare la Bucureș ti Sfânta
Scriptură tradusă de Î.P.S Nicodim – Patriahul
României – cu binec uvântarea Sfântului Sinod
și introducerea din frun tea Sfintei Scripturi este
cea d e la Biblia ilustrată de la Neamț din 1936 .
Textul este alcătuit pe baza S eptuagintei cu
ajutorul traducerilo r slave ș i franceze. E bine
tradusă, într -o limbă neaoș ă ro mâneas că,
inmiresmată de dulceaț a graiului bisericesc.174
Sub îndrumarea ș i purtarea de grijă a
Patiarhului Iustinian ș i cu aprobarea Sfântulu i
Sinod, în anul 1968 la Bucureș ti în cadrul
Institutulu i Biblic ș i de Misiune Or todoxă, se
tipărește o nouă ediț ie a Sfi ntei Scripturi în
limba română. Ediț ia este tipărită cu ocazia
împlinirii a 20 de ani de neobosite strădanii în
conducerea Bisericii Ortodoxe Române, a
Patriarhului Iustinian ca astfel să fie pusă la
îndemâna clerului și a credinci oșilor o nouă
ediție a Sfintei Scripturi.175
Această Biblie este în bună parte unul din
roadele legăturilor economice creștine, care au
luat ființă ș i s-au dezvoltat în secolul nostru. În
spiritul acesta al dragostei și al ecumenismului
creștin , Societăț ile Bi blice Unite cu sediul la
Londra s -au hotărât să trimită în dar hârtia
specială Bibeldruk pentru tipărirea unei noi

174 Ibidem, p. 105
175 Ibidem

80 Biblii în limba română în 100.000 de
exemplare.176
La Vechiul Testament , Biblia are la bază
textul din 1936, cu trimiterile revizuite din
Biblia din 1944. La Cartea Psalmilor tex tul este
reprodus dup ă Psaltirea din 1557 . Ediția
conține p entru Vechiul Testament: a. Căr țile
Canonice, b. Cărțile ș i fragmentele necanonice.
Spre deosebire de toate traducerile ro mâneș ti de
până ac um, această ediție ar e cinci cărț i care
vin în a jutorul cititorilor Sfintei Scripturi.177
În anul 1975 se retipăreș te traducerea
Sfintei Scriptur i din 1968, tot sub îndrumarea ș i
purtarea de grijă a Prea fericitului Iustin.
Această Biblie a fost retipărită tot în 100.000 de
exemplare ca ș i cea din 1968 cu unele
îmbunătăț iri ale textului , constând din rev izuiri
de traduceri pe alocuri ș i din îndreptări de
cuvinte pent ru o redare cât mai fidelă a
înțelesului textului original.178
Față de traduce rea din 1968 , noua ediție
prezintă l a sfârș it o listă cu unitățile de măsură
și moned ele menț ionate în Sf ânta Scriptură.
O nouă ediț ie a Sfintei Scripturi apa re în
anul 1982 sub îndrumarea ș i cu purtarea de

176 Cuvânt Înainte la Biblia din 1968, p. 6
177Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului
Testament , București, 1985 , p. 105
178 Cuvânt Înaite la Biblia din 1975, p. 3

81 grijă a Prea Feri citului Părinte Pariarh Iustin ș i
cu aprobarea Sfântului Sinod al B isericii
Ortodoxe Române. În această ediț ie a Sfintei
Scripturi se reproduce întocmai textu l
Vechiului Testament din ediț ia apărută în 1975
și textul Noului Testament din 1979. La
baza ultimelor trei ediț ii ale Sfintei Scripturi
inclusiv cea de faț ă, stă Biblia din 1936 tradusă
de Gala Galaction și Vasile Radu, ș i episcop ul
de atunci Nicodim Munteanul după textul
Septuagintei pentru Vechiul Testament
confruntat însă cu textul original.179
În anul 1988 apare o nouă ediț ie a Sfintei
Scripturi tipărită sub îndrumarea ș i cu purtarea
de grijă a Prea Fericit ului Părinte Patriarh
Teoctist ș i cu aprobarea Sfântului Sinod .
Această ediț ie apare în anul aniversării a 300 de
ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureș ti din
1688, cuprinsul acestei Sfinte Scripturii
reprod uce textul ediției din 1982 ș i se înscrie ca
un act de cinstire a momentului aniversar
închinat Bibliei de la 1688 , ca o componentă a
acestei mari sărbători a culturii noastre.180
Pe coperta acestei Biblii scrie cu litere
aurii: Biblia adică dumnezeiasca Sc riptură ,
Bucureș ti 1688 -1988.

179 Cuvânt Înainte la Biblia din 1982, p. 4
180 Cuvânt Înainte la Biblia din 1988, p. 8

82 Ediția aceasta aduce sub ochii cititorilor
de astăzi un t ext pe care cei 300 de ani scurși
nu l-au făcut de neînț eles. Editorii de acum au
păstrat întocmai par ticularitățile de limbă din
ediția din 1 688 ș i nu au intervenit î n text decât
acolo unde ortografia actuală uzează de
anumite notații convenționale. Această ediț ie
cuprinde textul atâ t în chirilică cât și în
româneș te.
De asemenea în 1988 s -a retipărit Noul
Testament de la Bălgrad din 1648 a l ui Simion
Ștefan. Pe cope rtă scrie Noul T estament Alba –
Iulia, 1648 -1988 ș i tot pe copertă este
imprimată Răstignirea Mântuitorului , iar de o
parte ș i de alta Sfintei C ruci se găsesc Sfânta
Fecioară ș i Sfântu l Apostol Ioan.
A mai apărut o ediț ie a Bibliei în anul
1994, sub îndruma rea ș i cu purtarea de grijă a
Prea Fericit ului Părinte Patriarh Teoctist ș i cu
aprobarea Sfântului Sinod, fiind o reproducere
a textului Bibliei din 1988.
Tot sub îndrumarea Prea Fericitului
Teoctist apare în anul 2001 o ediț ie nouă a
Sfintei Scripturi în limba română într -un form at
cu totul special în ce priveș te Noul Testament,
fiind rezultatul îndelungii strădanii a Î. P.S.
Bartolom eu Anania.
În anul 2008 apare o nouă ediț ie a Sfintei
Scripturi sub îndrumarea Prea Fericitului

83 Părinte Patriarh Daniel, actualul Patriarh al
României, o ediț ie jubiliară.

84 D. EDIȚ IILE MICII BIBLII

Cu toate că de la traducerea pentru prima
dată a Biblie i în limba română la anul 1688 ș i
până în secolul al XXI-lea Sfânta Scriptură s -a
tipărit de mai multe o ri și totuși se simț ea o
lipsă: editarea unei antologii de texte biblice
care să poat ă fi pusă la îndemâna credincioș ilor
ca un fel de abecedar pentru iniț ierea lor a supra
celor mai reprezentative ș i frumoase pagini din
bogata colecție de cărț i ce alcătuies c Sfânta
Scriptură a Vechiului ș i a Noului Testament.181
Astfel , Prea Fericitul Părinte Patriarh
Iustin a hotărât ca printre numeroasele
tipăriturii ale Ins titutului Biblic să se înscrie ș i
o astfel de antologie de texte biblice.182
O asemenea antologie numi tă pe scurt
Mica Biblie, a fost tipărită la noi pentru pri ma
dată în anul 1913 , de Asociaț iunea Biblică
alcătuită din Patriarhul N icodim, pe atunci
episcop al Huș ilor, Arhimandritul Iulius
Scriban, iconom Pavel Savin, dr.D. Boroianu,
iconom I. Grigoriu, Ga briel Pârvu, iconom I.
Gotcu, protos.F. Balamaci, iconom Ludovic
Cozma ș i I. Mihăilescu.183

181 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1977 p. 6
182 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1990 p. 5
183 Ibidem

85 Această lucrare d e început era
împodobită cu ilustraț ii alese după alb umele de
gravuri ale unor vestiț i autori occidentali
(Destunis, Dorre, Schnnor, Crampon,
Reggeh anck și Tleishmann), înzestrată din loc
în loc cu schițe ș i hărț i geografice ,
interes ectând isto ria sfântă și prevăzută la
sfârș it cu un sumar al cronologiei bib lice, cu un
indice al semnificațiilor numelor proprii ș i cu
titlul temelor biblice înscrise în programa
analitică a seminarii lor teologice dinainte de
Primul Război M ondial.184
Mica Bib lie din 1913 cuprinde în
proporții egale peste 700 de pericope alese din
Vechiul ș i Noul Testament, înche iată cu o mică
prezentare a vieții Maicii Domnului și Sfinț ilor
Apostoli, cu o descriere su mară a Palestinei de
odinioară ș i cu o scurtă tâlcuire a F ericirilor.185
Această ediț ie din 1913 s -a epuizat foarte
repede de aceea s-a retipărit de mai multe ori ș i
de fiec are dată aducându -i-se înbunătățiri ș i
adaosuri. În 19 44 apare nouă ediț ie îngrijită tot
de patriarhul Nicodim, la Bucureș ti.186
Sub îndrumarea ș i grija Patriar hului
Iustinian apare la București în 1972 o nouă
ediție la Mica Biblie, ce repr oduce pericopele

184 Cuvânt Înainte la Mica B iblie, 1976 p. 6
185 Ibidem
186 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1990 p. 6

86 din ultima ediț ie (1944) , doar Vechiul
Testament este după traducerea Bibliei din
1968.187
Tot sub îndrumarea Patriarhului Ius tinian
apare în 1977 o altă ediț ie. Pentru
uniformi zarea ilustrării acestei noi ediț ii a fost
folosită lucrarea: „Die bibel in bildern” , de
Iulius Schorrvon, Carosfeld, Leipzig 1860. A u
fost reviz uite totodată unele date ș i unii termeni
în legă tură cu Palestina de odinioară și s -a
adăugat la sfârșit hărț i folosite la Biblia din
1968.188
O nouă ediț ie a apărut în 1981 tot cu
purtarea de grijă a Prea Fericitului Iustin având
aceleaș i cara cteristici cu cele anterioare. În
1990 apare iarăși o ediț ie nouă însă sub
îndrumarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist ș i
în care sunt reprodus e în general pericopele din
ediția anterioară (1981) după textul Bibliei din
1975 pentru Vechiul Testament ș i pentru Noul
Testament cel din 1979.189
Mai avem o ediț ie în anul 1993 sub grija
Patriarhului Teo ctist, ce reproduce pericopele ș i
textel e biblice din ediț ia anterioară (1990) , iar
gruparea pericopelor es te atent selectată în

187 Pr. Prof. Vladimir Preliceanu, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof.
Gh. Barna și Pr. Prof. Mircea Chialda, „Studiul Vechiului
Testament” , București, 1985, p. 105
188 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1977 p. 7
189 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1990 p. 6

87 capitole ș i subcapitol e purtând t itluri
edificatoare ș i se recomandă această tipăritură
cu conț inut biblic t uturor celor dornici de a
cunoaș te evenimentele cele mai de seamă ale
istoriei sfinte.190

190 Cuvânt Înainte la Mica Biblie, 1993 p. 6

88 CAPITOLUL III
CONTRIBUȚ IA SFINTEI SCRIPTURI LA
DEZVOLTAREA LIMBII L ITERARE
ROMÂNE

A. ASPECTE GENERALE

Biruinț a scrisului în limba română este în
strânsă legătură cu formarea unei limbi literare,
un instrument nece sar pentru exprimarea idei lor
și faptelor într -o formă destinată să rămână.
Definind limba literară ca o fo rmă de exprimare
„definitivă ”, apariț ia ei în istoria culturii
româneș ti este o concluzie neaparat necesară
spre a se putea înlăt ura scrisul în limba slavonă.
Limba literară românească este deci la
începuturile sale aceea care a înlocuit limba
slavonă în r osturile sale oficiale, lite rare ș i
religioase.191
Limba literară este rezultatul unei
îndelungi lupte, au fost oameni care au luptat
pentru limba română și pentru aceasta au creat
ei înșiș i sau cu ajutorul unor cărturari aflaț i în
slujba lor , limba nouă a dâncită și îmbogăț ită.192
Primele traduceri în limba română –
Psalt irea Scheiană, Psaltirea Voroneț eană,

191 P.P.Panaitescu, Începuturile și biruința asupra scrisului în
limba română , București 1965, p. 213 -214
192 Ibidem, p. 214

89 Psaltirea Hur muzachi – numite texte
maramureș ene sau rotacizante , prezintă o mare
însemnătat e pentru istoria limbii române ș i
ocupă un loc im portant în istoria culturii
noastre vechi, constituind proble ma cea mai
importantă. În acelaș i timp, ele dețin un loc
important ș i în istoria generală a poporului
nostru , fiind un act cu valoare revoluț ionară.193
Textele maramureș ene, fiind primele
traduceri în române ște care ni se păstrează, ne
indică efor turile pe care le -au făcut modeș tii
cărturari din secolul al XVI -lea pentru a
transpune în română textele religioase slavone.
Ele constituie izvoare d e primă importanț ă
pentru st udierea limbii române deoarece
consemn ează cel mai vechi stadiu de limbă
scrisă din evoluț ia limbii române. Ele cuprind
câteva forme de limbă arhaică în care se poate
surprinde tranziț ia de la limba populară la
limba română literară, putând constitui un
argument în plus pentru susținerea și do vedirea
latinităț ii limbii noastre. Cuprind apoi
numeroase cuvinte de origine latină, unele
dispărute , iar altele foarte apropiate ca formă de
cuvintele de origine.194

193 Lucian Drimba Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I,
Oradea, 1979, p. 65
194 Ibidem, p. 66

90 Deși textele rotacizante sunt scrise într-o
limbă greoaie cu multe ele mente străine, cu
particularități arhaice ș i dialectale , totuș i ele
sunt pentru is toria literaturii de o importanț ă
deosebită de oarece constituie începuturile ș i
punctul de plecare al limbii noastre literare care
peste trei veacuri de frământare avea să ajungă
la starea de a zi, capabilă să expr ime în versuri
cu Eminescu cele mai înalte nua nțe ale
cugetării fiozofice.195
Prima fază a li mbii noastre literare a fost
astfel faza maramureș ană, un dialect nord –
vestic, care în s ecolul al XVI -lea într -o privinț ă
stagnase într -o formă conservatoare, iar în altă
privinț ă evoluase către forme –rotacismul de
exemplu – pe care nu le cunoș teau celelalte
dialecte, cu deosebire cele în care viața
românească se desfăș oară mai liber, în state
oarecum autonome. Era greu ca în l upta cu
celelalte d ialecte, graiul maramureș an să se
mențină biruitor pe tărâmul vieț ii literare. Un
alt dialec t era menit să -i ia locul.196
În final , textele maramureș ene au
contribuit la lupta pentru introducerea l imbii
române în Biserică ș i au stat la baza câtorv a din
prim ele tipărituri româneș ti re alizate de

195 Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi , București,
1980, p. 90
196 Ibidem

91 diaconul Coresi. Au pregătit calea pentru
biruinț a definitivă a limbii r omâne în locul
limbii slavone și în cultură deschizând totodată
drumul literaturii române scrise.197
Textele rotaciza nte au trecut din mână în
mână și prin copii s -au răspândit, din s at în sat,
și din ținut în ț inut, pănă ce în jumătatea
secolului al XVI -lea, în sudul Ardealului au
fost puse în tipar de către diaconul târgoviș tean
Coresi.198
Tipăriturile lui Coresi au jucat un rol
important în dezvol tarea limbii noastre, stând la
baza formării limbii literare româ ne. Coresi n -a
fost traducător ș i asupra acestui lucru nu mai e
nici o î ndoială. El a tipărit numai, a îndreptat
limba textelor româneș ti ce i se dăde au spr e
tipărire și a compus prefețe și epiloguri. Dar ș i
acestea sunt merite deosebit de importante ce
aveau să -i asigure un loc de frunte în cadrul
culturii noastr e vechi din secolul al XVI -lea și
totodată un loc de seamă în dezvoltarea limbii
române scrise.199
Textele care au stat la baza tipă riturilor
coresiene au fost textele traduse anterior în

197 Lucian Drimba Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I,
Oradea, 1979, p. 66
198 Nicolae Cartojan, Istori a literaturii române vechi , București,
1980, p. 90
199 Lucian Drimba Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I,
Oradea, 1979, p. 81

92 Maramureș , sudul Ard ealului sau în Moldova,
precum ș i traducei contemporane.
Prezentând particularităț i dialectale,
limba traducerilor ce urmau a fi tipărite, era
îndreptată de cele mai multe ori de Coresi, care
era preocupat ca tipăr iturile sale să conțină o
limbă înțeleasă de toț i, deci o limbă unit ară,
ceea ce constituie o condiț ie a limbii literare.200
Coresi a înlocuit particularitățile arhaice
și dialectale cu paticularităț ile graiului vorbit în
sud-estul Ardeal ului și în Ț ara Românească,
particularităț i care reprezintă o limbă mai
evoluată.201
Coresi are conștiinț a răspunderii sale în
munca de tipărire, pentru românii de
pretutindeni și conștiința însemnătății operei pe
care o înfăptuieș te.
Contribuind substanț ial la folosirea
cuvintelor cunoscute de toți, Coresi face primii
pași pe drumul unificării limbii literare care de
la el începe ș i pune astfel primele elemente la
temelia viitoarei limbii literare, care se va
dezv olta din limba pe care o folosește Coresi,
urmând să fie înțeleasă de toț i, având la ba ză

200 Ibidem, p. 82
201 Pr. Prof. Nicolae Neaga, Psaltirea românească din 1570 , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 4 -5, 1970, p. 260

93 graiul din sudul Ardealului ș i nordul
Munteniei.202
Limba textelor coresiene este m ult mai
cursivă, mai îngrijită și mai corectă ca formă ș i
gram atică, îndreptând particularităț ile pre a
regio nale sau arhaice, (ca: arină=nisip,
sfântutore, beserică, cirescu, etc ), iar lexicul e
mai ev oluat decât în textele maramureș ene.
Coresi a cont ribuit în măsură apreciabilă la
introducerea limbii române în biserică, ceea ce
însemna ridicarea limbii române l a rang de
limbă de cult ș i de cultu ră, fapt cu urmări
favorabile în procesul de dezvoltare a limbii
literare române, influe nțând limba textelor
traduse ce pretind claritate, preciziune ș i
îngrijire.203
Importanț a cult ural-religioasă a
Psaltir ilor lui Coresi a fost deosebită,
contribuind la unifi carea cugetului ș i graiului
nostru. Până la tipărirea Bibliei d e la București,
din 1688, evoluția limbii române se leagă și de
isprava săvârș ită de Coresi. Cele trei P saltiri
coresiene reprezintă momente importante în
trecutul nostru cultural; dacă prima se s ituează
printr e cele dintâi tipărituri româneș ti, cea de a
doua se înscrie prin tre cele bilingve ale cărț ilor

202 Lucian Drimba Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I,
Oradea, 1979, p. 82
203 Ibidem, p. 82 -83

94 de uz general, iar cea de a treia subliniaz ă
progresul realizat în limba română pe o
perioadă de două d ecenii.204
a. Ridicarea limbii române la rang de
limbă de cultură.
b. Prin reprezentarea concomitentă a
celor trei Psaltiri, deci a trei texte biblice, care
se pre supune că au avut la bază acelaș i text
după care s -au tradus, să se pună în evidenț ă
progres ul realizat în limbă pe o perioadă de 20
de ani.
c. Să pună la îndemâna celor interesaț i un
material capabil, care să ofere largi posibilităț i
de investigare în istoria limbii române.205
Se poate spune că , deși Coresi nu este
încep ătorul scrisului ro mânesc, totuș i biruinț a
limbii române nu a m putea -o înț elege fără de
el.
În cadrul activităț ii literare din secolul al
XVI-lea, un loc deosebit îl ocupă cartea
cunoscută în istoria literaturi i sub numele de
Palia de la Orăș tie, cea dintâi încercare de a
tălmăci în limba română Cartea Vechiul ui
Tesament. 206

204 Coresi, Psaltirea slavo -română 1577 , Editura Academiei,
București, 1968, p. 8
205 Ibidem
206 Viorica Pamfil, Palia de la Orăștie, Editura Academiei,
București, 19 68, p. V

95 Palia de la Orăș tie a apărut într-o regiune
căreia nu -i aparț ine nici un alt text din sec olul
al XVI -lea. Tradusă în părț ile Banat ului și ale
Ardealului de sud -vest, după u n text maghiar,
Palia de la Or ăștie p rezintă numeroase
particularităț i de limbă s pecifice graiului din
Banat ș i sud -vestu l Ardealului, precum și
influențe ale limbii maghiare în lexic și unele
construcț ii ce sunt uneori foarte servile
modelului.207
Cu toate acestea, limba Pa liei se dist inge
printr -o surprinzătoare claritate mai ales în
raport cu restul tipăriturilor din același secol, de
aceea ea poate fi considerată pe drept ca cel
mai de seamă moment de limbă românească din
secolul al XVI -lea.
Textul Paliei fiind preluat fără modifică ri
importante de unii traducători de mai târziu, în
frunte cu cei ai Bibliei de la Bucureș ti (1688), a
avut un rol neîndoielnic la fundamentarea
limbii literare române.208
Secolul al XVII-lea prezintă deaseme –
nea o deosebită importanță prin tipăriturile
religioase ș i prin contribuirea lor la dezvoltarea
limbii literare române. Simion Ș tefan,

207 Lucian Drimba Curs de Istoria Literaturii Române , vol.I,
Oradea, 1979, p. 85
208 Gavril Istrate, Palia de la Orăștie în „Telegraful Român”, nr.
43-44, 1982, p. 3

96 mitropolit al Ardealului, tipăreș te la Bălgrad
două lucrări reli gioase: Noul Testament în 1648
și Psaltirea în 1651.
Cele două cărț i prezintă un interes
deosebit pentru istoria culturii ș i anume pentru
limba literară și indirect prin aceasta pentru
literatura artistică.209
Cartea de căpetenie a lui Simion Ș tefan,
Noul Te stament, are o importanță excepț ională
pentru problemele de limbă literară pe care le
ridică în Prefaț ă către cititori , în al doilea rând
pentru însăș i limba folosită în traducerea
acestei voluminoase opere.
Conș tient de unitatea poporului român, în
ciuda f aptului că românii sunt răsfirați în mai
multe „țări”, ș i din acest m otiv prezintă
diferențe de grai (diferenț e dialectale), autorul
prefeț ei militează cu conving ere pentru
creearea unei limbi comune.210
Pentr u a cr ea o limbă comună, trebuie să
se folosească în vorbire cuv intele de cea mai
largă circulație, de aceea face acea comparație a
cuvintelor cu b anii: „Bine ș tim că, cuvintele
trebuie să fie ca banii, aceia sunt buni c are
umblă în toate țările, așa ș i cuvintele acelea
sunt bune, care sunt cunoscute de toț i”. În

209 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române , Editura Academiei,
București, 1964, vol I, p. 375
210 Ibidem, p. 375 -377

97 conformitate cu princi piul stabilit în elaborarea
cărții, traducătorii s -au sfătuit să s crie într -o
limbă cât mai accesibilă tuturor românilor.
O problemă spinoasă pe care traducă –
torii Noului Testament o rezo lvă practic , este
aceea a îmbogăț irii vocabularului limbii
române cu noi cuvinte, neologisme . Constatând
că limba română nu are termen i corespunzător i
pentru o serie întreagă de noț iuni noi, ei
împrumută termeni mai ales din originalul
grecesc după care traduc.211
Problemele fundamentale ale limbii
literare care se discută în Prefaț ă către cititorii
Noului Testament de la Bălgrad, ș i rezolvarea
lor pr actică în cursul traducerii cărț ii, conferă
colectivului de traducători un merit deosebit în
dezvoltrea limbii literare româneș ti. Este întâia
dată când în mod public, din partea unor
cărturari români, se acordă o atenț ie specială
probleme lor limbii literare.212
Tot în secolul al XVII -lea, o importanț ă
deosebită în dezvoltarea limbii române literare,
o are ș i Psaltirea în versuri din 1673, a
mitropolit ului Dosoftei. Dintre toate cărț ile lui
Dosoftei, aceasta este cea mai însemnată din
toate punctele de vedere. Este prima încercare
de versificare la noi.

211 Ibidem, p. 378
212 Ibidem

98 Profesorul Io n Bianu a rată importanț a
acestei opere: „Ea este în literatura noastră,
întâia încercare serioasă, în care limba
română a fost supusă regulilor vesificării,
Psaltirea lui este întâiul moment în istoria
poeziei române literare. ” Ea merită o atenț ie
deosebită din parte a istoricului literar, pentru că
autorul ei ca să ajungă la rezultatul modest la
care a aju ns, a trebuit să învingă greutăț i foarte
mari, având a supune discipline i versificaț iunii
o limbă care înainte de dâ nsul nu a fost supusă
decât reguli lor vagi ș i comode ale versificării
populare.213
Părintele Rădulescu spunea că: „Cel care
a contribuit mai mult decât orice scriitor
biserice sc (traducător), la pătrunde -rea ș i
stabilir ea definitivă a graiului strămo -șesc în
toate slujbel e și în toate Bisericile românești și
prin aceasta ș i la clarificarea ideii de unitate
națională dar ș i religioasă a noastră, a fost
mitropolitul Dosoftei” .214 Limba folosită în
cărțile de cult a ev oluat, îmbogăț indu-se,
devenind tot mai proprie, mai natu rală ș i mai
armonioasă.

213 Ion Bianu, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei , Editura
Academiei, București,1887, p. 83
214 Pr. Corneliu Rădulescu, Primele traduceri românești ale
cărților de ritual, sec.XVI -XVI în „Glasul Biseric ii”, nr. 9 -10,
1975, p. 1036 -1037

99 Apariț ia pentru prima dată a Sfintei
Scripturi, inte grală în limba română la
Bucureș ti în 1688, reprezintă fără îndoia lă un
moment de maximă importanț ă, nu numai
pentru istor ia bisericească, că ș i pentru istoria
culturii noastre în general.
Traducătorii Bibli ei de la București s -au
nevoit ș i nu fără de folos, să îmbrace cuvântul
lui Dumnezeu într -un grai cu putință înțeles de
toți românii, fără considerar e la hotarele
nefireș ti, despărț itoare de frați, căci zic ei: „toți
românii dintr -o fântână cură, adică cu aceeași
obârșie. Însă românii se înț eleg nu numai
aceștia de aici (adică Ț ara Românească), c i și
cei din Ardeal, care însă și mai neaoș i sunt” .215
Valoarea Sf intei Scriptu ri sub raportul
limbi i este integrală, lucru de altfel firesc, într -o
epocă d e formare a limbii. Prin calităț ile sale ,
prin amploarea tex tului, prin circulaț ia mare pe
care a avut -o cartea pe întreg teritoriul de limbă
românească ș i prin prestigiul de car e s-a
bucurat, Biblia de la Bucureș ti a contribuit la
impunerea graiului muntenesc ca bază a limbii
literare.
Prin Biblia de Bucureș ti se pune în
circulaț ie o limbă literară care reprezintă
sinteza eforturilor tuturor scriitorilor ecles iastici

215 Pr. Prof. Gr. T. Marcu, Sfânta Scriptură în limba română în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 3 -4, 1957, p. 157

100 români de până atunci ș i se deschide calea pe
care se va dezvolta limba română literară de
mai târziu.216
Biblia de la Bucureș ti este considerată de
Nico lae Iorga ca: „cel dintâi docume nt sigur de
limbă literară stabilită pe înț elesul tuturor
românilor.”217
Răspândind u-se Sfân ta Scriptură din
1688 în toate ț ările locuite de români, a
contribuit es ențial la unificarea cugetului ș i a
graiului, a conv ingerilor, credințelor și
aspiraț iilor poporului român dreptcredincios.
Servind ca temelie la dez voltarea limbii literare
româneș ti, în cursul secolelor următoare, a dat
tuturor credin cioșilor Bisericii străbune prilej
să-și însușească anumite cuvinte și locuț iuni din
cuprinsul ei, introducându -le în teza urul lexical
al graiului strămoș esc.218
Dacă până la cucerirea înaltul ui vârf al
Araratului – cum spunea Neaga – atins prin
Biblia de la Bucureș ti, limba românească a
trecut prin piscurile de la 1581, 1673, 1648,
îmbogățind -le și netezindu -le din generație în
generaț ie, dezvoltarea ei nu s -a oprit la 1688, ci

216 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române , Editura Academiei,
București, 1964, vol I, p. 453
217 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Române , vol I, București, 1928,
p. 402
218Pr. Prof. Nicolae Neaga, Biblia de la București , în „Mitropolia
Ardealului”, nr. 1 -2 1956 p. 33

101 a continuat cu pasu l lent, tradiț ional progresist,
totuș i după metoda prec onizată prin sfatul
străbun: festina lente (grăbeș te încet).
Limb a Bibliei intrată încet pe făgaș ul ei
literar, prin primele traduceri, nu a trebuit mai
departe decât îndrept ată de cei care au tălmăci t-
o, așa cum spunea Ș aguna: „Limba Bibliei
pentru un popor, numai odată se poate alcătui.
Dacă s -au bi ruit piedicile traducerii bune ș i
credincioase, dacă poporul a primit limba
traducerii în însăși ființ a sa, atunci următorii
nu au altceva să facă, decât să reînnoias că, să
îndrepte limba Bibliei aș a cum ar fi reînnoit -o
și-ar fi îndreptat -o cel dintâi traducător,
presupunând că ar fi tr ăit”.219
Profesorul universitar, Pr. Haralambie
Roventa, s -a ocupat înt r-o conferință ț inută la
Societatea Tinerimi i Română , în anul 1936 la
Bucureș ti, de rolul Sfintei Scripturi în cu ltura ș i
literatura popoarelor moderne. Biblia – spunea
dânsul – a fost la începutul creștinismului,
cartea prin excelenț ă de lectu ră pentru toate
neamurile încreștinate. Ca ș i la alte popoare,
Biblia este temelia limbii noastre literare. După
fragmentele de traduceri înainte de Coresi ș i pe
vremea lui, străduinț ele se continuă până la
traducerea Sfintei Scripturi a lui Ș erban Vodă

219 Gh. Tulbure Mitropolitul Andrei Șaguna, Sibiu, 1936, p. 34

102 Cantacuzino în 1688, de când limba română
devine capabilă să expri me în mod literar,
gândiri mai înalte.220
Trăsăturile dominante ale spiritului
românesc: unitatea de limbă , de neam ș i de
cultur ă, cărora li s -a adăugat în viaț a religioasă
și unitatea de credinț ă, au mers mână î n mână,
s-au alimentat reciproc ș i au alime ntat î n
decursul istoriei, tinderea permanentă a
românilor spre autonomie, independență ș i
suveranitate.
Cleri cii au emanat aceste trăsături ș i
tinderi pe tot întinsul pământului românesc, iar
toate acestea dovedesc profunda angajare a
Bisericii noastre î n societatea românească.221
Pentru poporul nostru, de -a lungul
înviforatelor sale pătrunderi prin vămile
existenț ei sale istorice, Biblia a fost făurar și
paznic al unităț ii noastre de limbă, de credință
și de năzuință spre luminare și eliberare
națională.222

220 Pr. Prof. Haralambie Roventa, Bibla și formarea limbii literare
în „Telegraful Român”, nr. 13, 1936, p. 3
221 Antonie Plămădeală, Clerici ortodocși. Ctitori de limbă și
cultură românească, București, 1977, p. 68 -69
222 P. Prof. Gr. T. Marcu, Sfânta Scriptură în pom românes , în
„Mitropolia Ard ealului”, nr. 11 -12, 1958, p. 811

103 B. ASPECTE CONCRETE

Problema stabilirii momentului când s -a
început a se scrie în limba română este o
problemă de istoria limbii, totuș i literatura
având la bază limba na țională chestiunea
interesează ș i isto ria literaturii. În mod normal
și logic s -a presupus, deci, că în vremea când
limba oficial ă în ț ara noastră er a slavona s -a
scris pe alocuri și în limba română, cel puț in
sporadic, din nevoi particulare.
Cauzele care au determinat scrisul în
româneș te au fost în principal de ordin intern și
țin de condiț iile dezvoltării societății românești
de la sfârșitul secolului al XV – lea ș i începutul
sec. al XVI -lea. Indife rent, primele texte în
limba naț ională au trebuit să fi e laice, constând
din scrisori ș i unele acte neoficiale. Specialiș tii
în mate rie nu au fixat încă niș te date foarte
precise referitor la apariț ia acestor texte, măcar
în legătur ă cu cele cinci despre care se ș tie că
sunt cele mai vechi: Codicele Voroneț ean,
Psalt irea Scheiană, Psaltirea Voroneț eană,
Psaltirea Hurmuzachi.
Credem că s-a tradus mai întâi, fiindcă s –
au găsit mai multe copii, Psaltirea, Imnurile
Sacre din Vechiul Testament atribuite r egelui
David. Un manuscris aparț inuse lui Gheorghe
Asachi, iar de la el a tre cut în proprietatea lui

104 Sturza S cheianul. Acesta din urmă l -a dăruit
Academiei în 1884, înregistrat sub numărul
449, purtând numele donatorului, Psaltirea
Scheiană, ș i este publicat pentru prima dată în
facsimile ș i transcriere latină de Ion Bianu în
1889.223
Un alt exemplar găsit de Sim. Fl. Mari an
în 1882 la mănăst irea Voroneț din Bucovina, a
căpătat numele de P saltirea Voronețeană ș i se
păstrează la Academie sub numă rul 693; acest
manuscris este important pentru că textul
românesc alternează cu textul originalului
slavon după care s -a făcut traducerea.
Alt text, Psaltirea Hurmuzachi, numită
așa după numele donatorului ei Academiei,
Eudocxiu Hurmuzachi, prezintă interes prin
faptul că textul nu este o copie , ci chiar
autograful traducătorului, această variantă
nefiind publicată până în prezent.224
Traducerea Psaltir ii are o imp ortanță
deosebită pentru istoria literaturii , deoarece
sunt poezii lirice indiferent de sco pul pentru
care au fost concepute de autorul lor.
Diaconu l Coresi a tipări t la Braș ov între
anii 1559 -1583 nouă cărți româneș ti de factură

223 Alexandru Piru Istoria Literaturii Române de la origini până la
1830 , Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977, p. 42 -44
224 Alexandru Piru Istoria Literaturii Române de la origini până la
1830 , Editura Științi fică și Enciclopedică, București 1977, p. 44 -47

105 religioasă.A activa t și la Târgoviște a tipărit
mai mult în slavonă între altele un triod –
penticostar. Importantă este o Psaltir e slavo –
română imprimată la Braș ov în 155 7, aici în
epilogul acestei cărț i se află una din
profesiunile de credinț ă ale tipografului diacon,
capitală întrucât priveș te istoria culturii
românești și a evoluț iei limbii române literare,
profesiune de credinț ă formulată printr -un cita t
biblic adus cu mare inteligenț ă din condei.
Așadar, de la reformați prin Coresi ș i
colaboratorii săi, românii au luat înd emnul de a
traduce textele sacre î n lim ba lor, nu ș i – s-au
aproape deloc – ideile protestante -luterane ca
atare, împrejurările istorice au fost de asemenea
natură încât tipograful târgoviș tean ne apare
astăzi ca un element de legătură cultural tr imis
de românii de dincoace de munț i, la cei din
Transilvani a în vederea consolidării unităț ii
spirituale a românilor prin intermediul
ortodoxismului. Dacă la mijloc a int ervenit o
colaborare cu reformaț ii, ea nu ne ap are deloc
ca un compromis ci dim potriv ă, scrisul în limba
română biruind definitiv prin intensa activitate
a diaconulu i Coresi, într -o mai adevărată ș i mai
adâncă regăsire de sine a spiritualităț ii noastre
etnice.225

225 Ion Rotaru Literatura Română Veche , Editura Didactică și
Pedagogică, București 1981, p. 67 -71

106 Dacă la Brașov impulsurile ș i modelele
veneau din partea luteranilor, în alte părți ale
Transilvaniei românii au primit exemplele
calvinilor, în procesul de traducere în limba
română a textelor bibli ce. Astfel , apare tipărit la
Orăș tie în 1582, Pal ia, cuprinzând primele două
cărți din Vechiul Testament: Facerea ș i Exodul,
unul dintr e primele monumente ale limbii
noastre literare surprinzăto r prin expresivitate și
frumuseț e pentru epoca respectivă.
Mai ales ritmul, accentele ș i sintaxa
românei scrise se recunosc a se fi d at mai cu
precizie întâi ș i întâ i în Palia de la Orăș tie. În
altă ordine de idei , nu putem fi totuș i de acord
cu afi rmații de felul celei ce se face în Istoria
Literaturii Române (tratatul academic, vol.I,
1964, p. 316) cum că numele de român apărut
în scris pentr u prima dată în Palia de la Orăș tie,
ar fi o reconstit uire a numelui poporului nostru
după rost irea latină clas ică propusă de cineva
dintre colabo ratorii la editar ea acestei cărți, de
pildă de că tre Ș erban, fiul diaconului Coresi și
diacul Marien .226
În chip aproape firesc , acești români
bănăț eni cunoscători ai limbii latine ș i dovedind
preocupări etimologice (fie ele c ât de
rudimentare) au întrebuinț at pentru întâia oară

226 Ibidem, p. 71 -73

107 forma latinizată pentru numele poporului
român. Palia de la Orăș tie, monument
important al li teraturii române din epoca
Renașterii, conț ine prima atestare a formei
„român”, într -o utilizare deloc întâmplătoare,
consecventă ș i elocventă pentru instalarea unor
convingeri.227
Rămâne clar acum că traducerile de cărți
religioase în românește au fost impulsionate ș i
favorizate de Reformă, înt r-o măsură
apreciabilă, de relaț iile strânse ale românilor
din T ransilvania cu saș ii lutera ni, în primul
rând. Nu e mai puț in adevărat – și împrejurările
în care își desfăș oară a ctivitatea Coresi stau
mărturie – aceste trad uceri fiind făcute din
necesităț i interne ale dezvoltării culturii
româneș ti, într -un moment când scrisul în
limba ro mână trebuia să se ivească ș i să se
impun ă neapă rat, ca urmare a dispariț iei
trepta te a cunoscătorilor de slavonă și a aparției
unor condiții sociale ș i politice care cer eau
imperios comunicarea în scris între românii din
cele trei provinc ii, din ce în ce mai conștienț i de
unitatea lor etnică, susținută ș i consolidată prin
limbă, dar în situația de atunci ș i prin B iserica
Ortodoxă, una și aceeași pentru toț i.228

227 X, „pentru o renaștere românească”, p. 119 -120
228 Ion Rotaru Literatura Română Veche , Edi tura Didactică și
Pedagogică, București 1981, p. 72 -75

108 Simion Ș tefan a intrat în istoria literaturii
prin cea dintâi traducere integrală a Noului
Testament, astfel dedicându -se operei de
tălmăcire a Noului Testament în lim ba română,
căci traducerile parț iale realizate cu aproape 80 –
90 de ani în urmă, nu mai corespundeau
nevoilor ac tuale.
Desigur, Noul T estament de la Alba Iulia
interesează în primul rând ca monument al
limbii române literare în sec. al XVII -lea, aș a
cum ea s -a configurat într -o carte apă rută în
Transilvania, cu tendinț e mai mult decâ t
vizibile în sensul unificării, ideea fiind
exprimată cu maximă claritate. Acestui
inteligent prelat revenindu -i sarcin a, înaintea
tuturor marilor noștri lingviști, de a defini
noțiunea de circulaț ie a cuvintelor. A ajuns l a
aceasta călăuzit de bunul simț de pe terenul
practicii, tot că utând cuvântul pe care să -l poată
înțelege românii de pretutindeni.229
La factorii generali, acț ionând de secole
se adaugă acum s trădania lui, salutară, mai cu
seamă întrucât priveș te limba română zisă
literară. Mitropolitul Simion descoperă o
caracteris tică asemănăt oare cumva cu firea
românului, ș i anume marea disponibilitate la

229 Ibidem, p. 119 -121

109 înnoiri, prin împrumuturi de cuvinte din alte
limbi.
Iată, pentru p rima dată în traducerile
româneș ti ale Noului Testament s -a adoptat
sistemul folosit mai în toate limbile de a
numerota versetele, „pentru să s â afle mai în –
degrabâ ce va vre să caute” , s-a rec urs deci la
sistemul introdus de traducerile umaniste
europene. De alt fel, pentru editarea
inconsecvenț elor, ei, în cazurile în care în limba
română nu existau cuvinte cores punzătoare , au
păstrat în traducerea românească formele di n
originalele grecești ș i ebraice.230
Dovadă că s -a ținut cont ș i de izvorul
grecesc sunt unele cuvinte fără cores pondent în
limba română, precu m: sinagogă, publican,
gangrenă sau nume de pietre scum pe, de arbori,
de veș minte, pe care neputând u-le traduce , le-a
menț inut ca în original, iată o primă soluț ie în
problema neologismelor. Simion Ștefan a fost
preocupat ș i de a traduce într -o limbă pe c ât
posibil fără regionalisme înțeleasă de toată
seminț ia românească.
Cerinț a unei limbi unitare pentru românii
din toate provinciile e ste o idee înaintată de
Simion Ș tefan, cu mult înaine ca limba română

230 Cornelia Papacostea -Danielopolu, Lidia Demeny, Carte și tipar
în societatea românească și sud -est europeană(sec.XVII -XIX) ,
Editura Eminescu, București 1985, p. 131 -133

110 să fie codificată printr -o gramatică, el vedea
necesitatea normei lingvistice supradia lectală.
Traducerea l ui Simion Ștefan e mai puț in
dialectală, mai corectă sintactic și mai exactă.231
În afară de Noul Testament s-au
împăcarea cu legea cea nouă , tipărit la Bălgrad
în 16 48, Simion Ștefan a mai tradus ș i o
Psaltire în 1651. Marele mitropolit a murit în
1656 du pă o păstorie de 13 ani.
Traducerea lui Dosoftei nu este chiar așa
liberă cu m s-a crezut, dimpotrivă el se ț ine
foarte aproape de original, toată arta lui
reducându -se în a-l exprima într -o altă ca dență
în versuri. Traducerea î n versuri a lui Dosoftei
respectă în linii mari imaginile ș i le comunică
într-un limb aj arhaic, bisericesc , de o ui mitoare
fluiditate. Dosoftei a ș tiut să găsea scă mai
întotdeauna corespondenț ele exacte, a înțeles
metaforele și le -a tălmăcit prin echivalenț e
fericite. Dacă n -a sporit poezia psalmistului
prin idei ș i imagini proprii, el e în orice caz un
interpret fid el. Adesea, tot fără a falsifica textul
biblic, Dosoftei in troduce cuvinte specific
româneș ti, localizând unele ve rsuri, precum
atunci când vorbeș te de „ocin e”, de
„descăl ecări” , de moșii ș i de „urice” , de

231 Alexandr u Piru Istoria Literaturii Române de la origini până la
1830, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977, p. 87 -89

111 „caftane” , de „boierie” , de ,,inorogi ”, de
,,zimbrii ”,de ,,bucium ”, de ,,cobuz ”, de
,,colaci ” și de ,,slănină ”.232
Adevărata creaț ie a lui Dosoftei rămâne
Psaltirea în versuri , iar cu ace astă remarcabilă
operă mitropolitul Moldovei contemporan cu
Miron Costin, a dat primul serios impuls
poeziei noastre cult e, îmbogățind totodată ș i
lirica anonimă, populară; folosirea f recventă a
noțiunilor de cuget ș i suflet fiind elocventă
pentru definirea unui spirit al secolului, care se
lamentează și veșnic nemulț umit de firea
oamenilor, de vitregia vremurilor. Psalt irea sa,
inspirată ș i completat ă în bună parte cu
realitățile românești, vorbeș te de virt ute,
dreptate, bunătate, păcat ș i înțelepciune, pune
problema voinței și a spiritului de iniț iativă.233
Traducerea integrală a Sfintei Scripturi s –
a făcut la noi după mai mu lt de un secol și
jumătate de sforțări, din inițiativa și cu
cheltuiala domitorului Ș erban Cantacuzino.
Manuscrisul a fost pus su b tipar în luna
noiembrie 1688 ș i a fost terminat de tipărit în
septembrie 1689, în domnia lui Constantin

232 Alexandru Piru Istoria Literaturii Române de la origini până la
1830 , Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977, p. 1 47-
158
233 Tudor Nedelcea Geneza ideilor social -politice și filosofice în
literatura română veche , Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1987, p.
118-122

112 Brâncoveanu. Observând că nu a rămas niciun
neam , nicio limbă ca să nu se citească întru a
lor limbă Sfânta Scriptură, domnitorul a hotărât
ca Bib lia să se traducă în întregime ș i în limba
poporului român, opera fiind oferită români lor
din toate provinciile româneș ti: rumânilo r,
moldovenilor ș i ungro -vlahilor, adică
transilvănenilor.234
Este drept că alte cărț i ale Bibliei, care se
citeau în bis erică, sunt mai bine tălmăcite ș i
prin ră spândire a lor au avut o influenț ă bună
asupra dezvoltării limbii române, contribuind la
fixarea unor norm e de exprimare înainte de
apariț ia gramaticilor cu mai mult de un sec ol.
Oricum, Biblia de la Bucureș ti rămâne un
monument de seamă al literaturii noastre vech i,
similar în literatura germană Bibliei tradusă de
Luther.
Înaintea tuturor marilor căr ți ale limbii
române, Biblia de la Bucureș ti ne apare ca un
produs al un or factori spirituali și de cultură
proveniți de pe întreg teritoriul naț ional,
întruniți armon ic într -un timp ș i într -un loc cu
deosebire propice edifică rii primului ei
monumet definitoriu.

234 Alexandru Piru Istoria Literaturii Române de la origini până la
1830 , Editura Științifică și Enciclopedică, Bu curești 1977, p. 173 –
176

113 Impresionantă rămâne însă pentru
timpul la care a fost compusă ș i în lumina
izvoarelor din care s -a constituit scrierea,
omogenitatea sistemului morfologic ș i
diversitatea în unitate a vocabularului, bazat pe
inserarea unui foarte mare număr de cuvinte
populare, cu o viz ibilă scădere a elementului
slav în favoarea celui latinesc. Aceasta datorită
faptului că traducătorii s -au condus permanent
după ideea că text ul trebuie să fie accesibil
tuturor românilor din toate cele trei provincii.
Cartea răspândită îndată după tipărire pe întreg
teritoriul locuit de români , s-a dovedit a avea o
mare influenț ă asupra progresului ulterior a
scrisului românesc, sensul formării unor norme
care odată cu Coresi puneau în centrul ate nției
graiul muntenesc. Astfel , și din acest punct de
vedere, Ț ara Român ească, cu capitala ei la
Bucureș ti, a putut deveni cu timpul locul de
unde „răsărea soarele românismului” , cum vor
spune ardelenii din secolul XIX -lea.235
Astfe l, anul 1688 este momentul apariției
celei mai importante cărț i din toate cele
realizate de tiparul românesc de până at unci,
este vorba de Biblia lui Ș erban Cantacuzino, cel
ce a patronat editarea cărț ii, o adevărată

235 Ion Rotaru Literatura Română Veche , Editura Didactică și
Pedagogică, București 1981, p. 170 -175

114 capodoperă a limbii româ ne, o operă de mare
înfăptuire ș i din punct de vedere al artei grafice.
Aceas tă impunătoare realizare ș i din punct de
vedere al artei grafice a deschis o nouă per ioadă
în istoria tiparului din Ț ara Românească ș i a
tiparului la români în gener al. Înzestrată cu
litere, xil ogravuri și unelte noi încă de Ș erban
Cantacuzino, tipografi a de la Bucureș ti a
devenit baza celorlalte tiparnițe înființ ate
ulterior în Țara Românescă cu sprijinul lui
Constantin Brâncoveanu, „un ctitor al
reînvierii arh itectu rii, un ocrotitor al
învăț ăturii” .236
Astfel , cumpărarea cărț ii pe seama
bisericii devine un eveniment no tabil în viața
comunității săteș ti, eveniment prin care se
manifestă o nouă atitudine, o nouă men talitate,
o expre sie a apartenenței la una și aceea și
comunitate de limbă și credinț ă.
Noul Testament din 1648, ca ș i Biblia de
la 1688, publicată patru decenii mai târz iu prin
contribuția celor trei țări româneș ti, constituie
un capitol important al istor iei limbii române
literare. În țările române a exista t, așadar, o
adevărată renaș tere culturală de care au
beneficiat popoarele vecine. Este o co ntribuție

236 Cornelia Papacostea -Danielopolu, Lidia Demeny, Carte și tipar
în societatea românească și sud -est europeană(sec.XVII -XIX) ,
Editur a Eminescu, București 1985, p. 99 -103

115 esenț ială a cu lturii rom âne la îmbogăț irea
tezaurului de valori univer sale, care
demonstrează existenț a rotocronismului
românesc, a faptului că pământ ul pe care s -au
format poporul ș i limba românească este unul
din ț inuturile europene cu cea mai mare
capacitate de absorție ș i iradiere culturală.237
Monumental, impunător cum nu fuse se
altă carte până acum, ireproșabil sub raportul
execuț iei tipogra fice, infol iul apărut la
Bucureș ti în 1688 reprezintă o piatră de hotar în
cultura româ nească tot atât de important ș i
poate mai trainic chiar, decât „Potlogii ,
Horezul și Palatul de la Mogoș oaia, opere
profund definitorii pentru epoca lui Constantin
Brâncoveanu.”238

237 Tudor Nedelcea Geneza ideilor social -politice și filosofice în
literatura română veche , Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1987, p.
168-172
238 Ion Rotaru Literatura Română Veche , Editura Didactică și
Pedagogică, București 1981, p. 175

116 CONCLUZII

Evocă rile aș ternute în aceste pagini, cu
mila ș i ajutorul lui Dumnrzeu, ne înlesnesc
câteva concluzii pe de -a-ntregul înălțătoare ș i
îmbucurătoare.
Traducerile româneș ti ale Sfintei
Scripturi au contribuit la formarea limbii
noastre l iterare, au hrănit c onștiința unității
noastre ca popor ș i au fost de un real folos în
lucrarea d e propovăduire a dreptei credinț e
orodoxe răsăritene în mijlocul obș tei
credincioase a Sfintei noastre Biserici.
Strămoșii noș tri, de-a lungul timpului au
fost obligaț i să folosească în cult cărțile
liturgice precum ș i textele Sfintei Scriptu ri, în
una din ce le două limbi așa zise sacre: slavona
și greaca.
Dorința statornică a clerului și a
credincioș ilor român i era să aibă tălmăcită în
limba înț eleasă de popo r, Sfânta Scriptură și
cărțile liturg ice, de altfel singura limbă
înțeleasă de ei.
Manuscrisele din pr ima jumătate a
secolului al XVI -lea: Psalt irea Scheiană,
Psaltirea Voroneț eană, Psaltirea Hurmuzachi,
dau mărturie despre vech imea unor astfel de
preocup ări ș i de setea cre dincioș ilor români
după Cuvântul lui Dumnezeu în limba lor.

117 Odată cu aparț ia tiparului, diaconul
Coresi este preocupat de tipărirea Cărț ilor
Sfinte în limba română, încercând să î ndrepte
limba textelor maramureșene ș i să dea o limbă
cât mai unitară pentru a fi înțeleasă de toți
românii. Argumentând ș i cu argumente
scripturistice folosirea limbii române „Dar în
Biserică vreau să grăiesc cinci cu vinte cu
mintea mea, ca să învăț și pe alț ii, decât zece
mii de cuvinte într -o limbă străină”(I
Cor.14,19) .
Toți marii ierarhi ai Bisericii au tăl măcit
pe cât le -a stat în putinț ă, textele sfinte, spre a fi
de folos tuturor românilor.
Toți aceștia aveau conștiința unităț ii de
neam a tuturor românilor, stră duindu -se să dea
românilor o limbă românea scă cât mai unitară,
de aceea învățatul mitropolit Simion Ș tefan
compară cuvintele cu banii: „Cuvintele sunt ca
banii – spunea el – aceia su nt buni care umblă
în toate părțile, la fel ș i cuvintele acel ea sunt
bune care le înțeleg toț i”.
Biblia de la Buc urești înmănunchează
ostenelile tuturor celor care în secolele
anter ioare au tălmăcit în română părț i sau
scrieri ale Sfintei Scripturi ș i au oferit tuturor
românilor din cele trei provincii pe care aceș tia
le locuiau, un text cuprinzând o limbă unitară,
rezultată din contopirea tuturor momentelor

118 anterioare ale limbii, provenind din t oate cele
trei provincii româneș ti.
Referindu -se la precurso rii ei, în
tălmăcirea pe românește a Bibliei, cultul ș i
înzestratul ierarh ardelean Andrei Ș aguna scria:
„Tălmăciril e acestea sunt ușile pe care s -a
învrednicit ș i poporul român a intra în câmpul
cel ceresc al dumnezeieș tilor învăț ături…; ele
sunt izvoarele care au izvorât întâiaș i dată, apa
vieții veș nice pen tru poporul acesta în toate
părțile prin care este răspândi t. Deș teptarea
poporului român, împrietenirea lui de ap roape
cu legea lui Dumnezeu, păș irea lui către
lumina cea blândă a ci vilizației și a culturii,
înfrăț irea neamului nostru românesc, pe care
mâna proniei l -a semă nat prin atâtea țări
deosebite ș i prin a tâtea nea muri străine,
rămânerea în viață a limbii sale naț ionale,
toate aceste binecuvân tări neasemănate, avem
a le mulț umi acestor tălmăciri vechi ale Sfintei
Scripturi, acestor momente nepieritoare ale
limbii, moralității și peste tot al vieții noastre
naționale și bisericeș ti”.
De aceea spune marele vlădică, „… nici
unul dintre conducătorii (bisericeș ti) d e mai
târziu, nu poate fi părtaș laudei ce se cuvine
acelora, care au altoit întâia oară cuvântul
Sfintei Sc ripturi, în pom românesc, ci toț i de
mai târziu au pre înnoit și îndreptat numai unde

119 și unde, ceea ce traducătorii cei dintâi, ca
nemernici de abia a unui veac , n-au putut să
îndrepte, fiind că pe vremu rile lor a fost bine și
desăvârșit aș a. Iar limba noastră e pomul viu:
ramurile bătrîne ș i făr ă suc se usucă și cad,
mlădiț ele tinere ies și cresc, frunza se veștejește
și se scutură, d ar alta nouă curând îl
împodobește, toate ale lui se fac ș i se prefac,
iar tulpina răm âne întotdea -una aceiaș i.”
În trecut, traducerile româneș ti ale Sfintei
Script uri afirmau și apărau unitatea limbii ș i a
poporului român.
Astăzi , pe lângă serv iciile de cult pe care
le săvârșeș te Sfânta no astră Biserică, edițiile
româneș ti ale Sfintei Sc ripturi sunt chemate să
afirme ș i să consolideze unitatea credinț ei
noastre ort odoxe, refăcută pri n actul unificării
bisericeș ti a românilor ardeleni din 21
octombrie 1948.

120 BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

1. Biblia sau Sfânta Scriptur ă, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1968 .
2. Biblia sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1975.
3. Biblia sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1982.
4. Biblia sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1988.
5. Biblia sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 2001.
6. Biblia sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 2005.
7. Bibl ie sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 2008.
8. Mica Biblie sau Sfânta S criptură, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1977.
9. Noul Testament c u Psalmi, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureș ti 1979.

LUCRĂRI

1. Bianu, Ion „ Psaltirea în versuri a lui Dosoftei ”,
Editura Ac adem iei, Bucureș ti 1887.
2. „Palia de la Orăș tie”, 1582 -1982, Studii și cercetări
de istorie a limbii și literaturii române, Editura
Eminescu, Bucureș ti 1984.
3. Cartojan, Nicolae „ Istoria Literaturii Române
Vechi ”, Bucureș ti 1980.

121 4. Candrea, A. Ion, „ Psaltirea S cheiană comparată cu
celelalte Psaltiri din sec. XVI-XVII ”, Editura
Critică, Bucureș ti 1916.
5. Coresi, „ Psaltirea slavo -română 1577 ”, Editura
Academiei, Bucureș ti 1968.
6. Dosoftei, „ Psaltirea în versuri 1673 ”, Iaș i 1974.
7. Drimba, Lucian, „ Curs de istoria litera turii române
vechi ”, vol. I, Oradea 1979.
8. Florescu, Nicolae, „ Istoriografia literaturii române
vechi ”, vol I, Editura Jurnalul Literar, 1996.
9. Iorga, Nicolae, „ Istoria Bisericii Române ”, vol. I,
Bucureș ti 1928.
10. Iorga, Nicolae, „ Istoria Literaturii Române ”, vol I,
Editura Academiei, Bucureș ti 1964.
11. Istrate, Gavril, „ Limba română literară ”, Editura
Minerva, 1970.
12. Mazilu, Dan, Horea, „ Vocaț ia europeană a
literaturii române vechi ”, Editura Minerva ,
Bucureș ti 1991.
13. Mihăilă, George, „ Între orient ș i occident ”, Editura
Roza Vânturilor, 1999.
14. Nedelcea, Tudor, „ Geneza idei lor social -politice ș i
filosofice în literatura română veche ”, Editura
Scrisul Românesc, Craiova 1987.
15. Pamfil, Viorica, „ Palia de la Orăș tie”, Editura
Academiei, Bucureș ti 1968.
16. Panaitescu, P.P, „Începuturile și biruinț a scrisului
în limba română ”, Bucur ești 1965.
17. Papacostea, Danielopolul, Cornelia, „ Carte ș i tipar
în societatea românească ș i sud -est europeană ”,
Edtura Eminescu, Bucureș ti 1985.
18. Păcurariu, Pr.Prof.Dr. Mircea, „ Istoria Bisericii
Ortodoxe Române ”, Editur a I.B.M.B.O.R., vol. II,
Bucureș ti 1992.

122 19. Păcurariu, Pr.Prof.Dr. Mircea, „ Istoria Bisericii
Ortodoxe Române ”, pentru Seminariile Teologice
Liceal e, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureș ti 2006.
20. Păcurariu, Pr.Prof.Dr. Mircea, „ Istoria Biser icii
Ortodoxe Române ”, Compendiu, Editura
Andreiana, Sibiu 2007.
21. Piru, Alexandru, „ Istoria literaturii române de la
origini pâna la 1830 ”, Editura Ș tiințifică și
Enciclopedică, Bucureș ti 1977.
22. Piru, Alexandru, „ Istoria literaturii române ”, vol.
I, Bucure ști 1970.
23. Plămădeală, Dr. Antonie, „ Clerici ortodocș i, ctit ori
de limbă ș i cultură românească ”, Bucureș ti 1977.
24. Radu, Iacob, „ Doi luceferi rătăcitori, contribuiri la
viața ș i oper a lui Samuil Micu Clain și Gh. Ș incai ”,
Bucureș ti 1924.
25. Rotaru, Ion, „ Literatură română veche ”, Editura
Didactică ș i Pedagogică, Bucur ești 1981.
26. Simonescu, Dan, „ Contribuț ii”, Editura Eminescu,
Bucureș ti 1984.
27. Tulbure, Gh., „ Mitropolitul Ș aguna ”, Sibiu 1936.
28. Tănase, Alexandru, „ Cultură ș i religie ”, Editura
Politică, Bucureș ti 1973.
29. Țepelea, Gabriel, „ Studii de istorie ș i limbă
literară ”, Bucureș ti 1970.
30. Zamfirescu, Dan, „ Contribuț ii la istoria literaturii
române vechi ”, Editura Ș tiințifică și Enciclopedică,
Bucureș ti 1981.

ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

1. Beju, P r. Ion, „ Biblia lui Ș aguna ”, în Telegraful
Român, nr. 29, 1938.

123 2. Istrate, Gavril, „ Palia de la Orăș tie”, în Telegraful
Român, nr. 43 -44, 1982.
3. Marcu, Pr. Prof. Grigorie, „ Sfânta Scriptură în
limba română ”, în Mitropolia Ardealului, nr. 34,
1957.
4. Marcu, Pr. Prof. Grigorie, „ Sfânta Scriptură în pom
românesc ”, în Mitropolia Ardealului, nr. 11 -12,
1958.
5. Mladin, Dr. Nicolae, „ Samuil Micu Clain
Teologul ”, în Mitropolia Ardealului, nr. 1 -2, 1957.
6. Neaga, Pr. Prof. Nicolae, „ Biblia de la Bucureș ti”,
în Mitropolia Ard ealului, nr. 1 -2, 1956.
7. Neaga, Pr. Pof. Nicolae, „Sfânta Scriptură în limba
română” în Mitropolia Olteniei, nr. 3 -4, 1957.
8. Neaga, Pr. Prof. Nicolae, „ Psaltirea românească
din 1570 ”, în Mitropolia Ardealului, nr. 4 -5, 1970.
9. Neaga, Pr. Prof. Nicolae, „ Palia de la Orăș tie”, în
Telegraful Român, nr. 7 -8, 1982.
10. Neaga, Pr. Prof. Nicolae, „ Biblia de la Bucureș ti”,
în Mitropolia Ardealului, nr. 1 -2, 1956.
11. Rovenț a, Pr. Prof. Haralambie, „ Patriarhul Miron ș i
Biblia ”, în B.O.R, nr. 11 -12, 1938.
12. Rădulescu, Pr. Corneli u, „ Primele traduceri
românești ale cărț ilor de ritual, sec. XVI -XVIII ”, în
Glasul Bisericii, nr. 9 -10, 1975.
13. Scorobeț , Traian, „ Biblia Regală ”, în Telegraful
Român, nr. 1/19, 1939.

124 CUPRINS

Introducere …….. ……………………….. ………………. ……….
Cap I Traduceri românești parț iale ale Sfintei Scripturi
în sec.XVI -XVII ………….. ………………………
I.A. Primele traduceri în limba română ………..
I.B. Psaltirile lui Coresi …………….. ………………
I.C. Pa lia de la Orăș tie 1582 …………. ……………
I.D.Noul Testament de la Bălgrad 1648 ………
I.F. Psaltir ea din 1651…………………….. ………..
I.F.Psaltirea în versuri a Mitropolitului
Dosoftei …………………………………… …………………..

Cap II Traducerile integrale româneș ti ale Sfintei
Scripturi ………………………… ………. ……… …………… …….
II.A Biblia de la București, 1688 ……… ………..
II.B.Traduceri ale Sfintei Scripturi în sec .
XVIII -XIX……………………………………. …………………
II.C. Traducer i ale Sfintei Scripturi în sec. XIX-
XXI……… ……… ………………. ………. ……………
II.D. Edițiile Micii B iblii………… ………….. ………….

Cap III Contribuț ia S fintei Scripturi la dezvoltarea
limbii literare române ……………. ……..
III.A. Aspecte generale …………… ……… ……….
III.B. Aspecte concrete ………. …………… ……….
Concluzii …………. ……… …………………. ……….. …………..
Bibliografie………….. …………………… …………… …………
Cuprins ……….. …………………………….. …………. …….. …..

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: IZVOR DE LIMBĂ, CULTURĂ ȘI UNITATE ROMÂNEASCĂ 2013 3 Dedic această carte din tot sufletul părinților mei, Viorel și Ileana 4 „Dar în Biserică v reau… [602518] (ID: 602518)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

IZVOR DE LIMBĂ, CULTURĂ ȘI UNITATE ROMÂNEASCĂ 2013 3 Dedic această carte din tot sufletul părinților mei, Viorel și Ileana 4 „Dar în Biserică v reau… [602518]

Copyright Notice

Following the discovery of potent insecticides and herbicides in the 19405 a euphoric attitude prevailed in which chemicals were seen as the panacea… [608358]

(semnătura în original) [307316]

Semnifica ția determinării anticorpilor specifici î n diagnosticul [614361]

MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor tradiționale lucrare de disertație MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor… [304636]

Asist. univ. dr. Stan Cornelia Goagea (Tistu) Ecaterina [630575]

Discobolul Physical Education, Sport and Kinetotherapy Journal [631675]

Copyright Notice

Similar Posts