Predictori ai strategiilor de coping centrate pe problem ă [602467]

1

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializarea: Psihologie

Predictori ai strategiilor de coping centrate pe problem ă
utilizate de sportivi
– lucrare de licență –

Profesor coordonator: Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. Violeta Enea Roșca Nicoleta

2017

2
Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………………… .4
Partea I. Fundamente teoretice
Capitolul 1. Strategii de coping la sportivi
1. Particularități ale stresului în activitățile sportive………………………………………………….. 7
2. Factori de stres în antrenament și în competiție…………………….. ……………………………… 7
3. Definirea conceptului de coping………………………………………………………………………….. 8
4. Dimensiuni ș i categorii de coping existete î n literatura de specialitate……………..…. 9
5. Dimensiuni ale stilui de coping analizate în lucrarea de față………………………….. 10
6. Cercetări despre coping în psihologia sportivă ……………..………………………. …11
a. Diferențe de gen în ceea ce privește stilul de coping………………….…… ….. 12
Capitolul 2. Definirea succesului în sport
1. Conceptualizare…………………………………………………………………… ….. 14
2. Tipologii…………………………………………………………………………… …. 15
3. Cercetări despre definirea succesului…………………………………….. ……………………….. …..16
Capitolul 3 . Predictori ai copingului centrat pe problemă
1. Concepțiile despre natura abilităților atletice
1.1 Definirea conceptului………………………………………………… .. ……… .….17
1.2 Tipuri de concepții privind abilitățile atletice…….……………………………… ..17
1.3 Diferențe majore între tipurile de concepții………………………………………………………18
1.4 Cercetări despre concepțiilor privi nd natura abilităților atletice ………… …………… …21
a. Relația dintre concepția abilităților atletice și definirea succesului……… ……..22
2. Motivația
2.1 Definirea conceptului de motivație………………………….. …………………… 24
2.2 Motive pentru practicarea sportului……………………………… ………………… 25
2.3 Tipuri de motiva ție……………………………………………………………. ……………. ………….. 27
2.4 Cercetări despre motivație în d omeniul sp ortului…………………………………28
a. Relația dintre motivație și concepția despre abilități ……………………… . .29
b. Relația dint re coping și motivație………… ……………………………………………. … 29
c. Relația dintre motivație și definirea succesului……………………………………… …30

3
Partea a II – a. Partea practică
Capitolul 4. Cercetarea propriu -zisă
1. Obiectivele cercetă rii……………………………………………………………… 31
2. Ipotezele cercetă rii………………………………………………….…………..… 32
3. Variabilele studiul ui ……………………………..………………………………… 33
4. Metodă
4.1 Participa nți…………………………………………………………………. ….34
4.2 Proced ură…………………………………..……………..……………… ……35
4.3 Ins trumente…………………………………………………………… ………36
5. Rezultate…………………………………………… ………………… ……… …….38
5.1 Alte rezultate……………………………………………………………….. ……48
6. Discuții și concluzii………………. ……………………………………………. ….49
7. Limite și direcț ii viitoare de cercetare……..……………………………………. …54
Bibliografie ………………………………………..…………………… ……………… …..55
Anexe 1 Instrumentele cercetării………………………..…………..…………………… .. 60
– Conceptions of the Nature of Athletic Ability Questionnaire -2…….. …….. …. 60
– The sport motiv ation scale…………………………………………………… . .61
– Athletic Coping Skills Inventory……………………………………………… 62
– Task and Ego Orientation in Sport Questionnaire (TEOSQ) ………………… . 64
Anexa 2 – Coeficienții Alpha Cronba ch pentru instrumentele folosite …………………… 65
Anexa 3 – Prelucrări statistice Ipoteza 4.1… ………..………………………….…………… ..66
Anexa 4 – Prelucrări statist ice Ipoteza 4.2………….………………..……………………. 69
Anexa 5 – Prelucrări statistice Ipoteza 5………………………………………….. ………. 72
Anexa 6 – Alte rezultate……………………………………………………………………73

4
Introducere

După 1970 psihologia sportului a început să înflorească în America de Nord și să fie
acceptată în mai mare măsură ca o disciplină separată în cadrul științelor sportului. Dup ă anii
1990 se constată creșterea continuă a ceretării în psihologia sport ului și aplicarea cunoștințelor
în domeniul pregătirii în antrenament și în concurs.
Figura cea mai reprezentativă, sub aspectul preocupărilor teoretice și a interesului constant
pentru dezvoltarea științei psihologiei sportului la nivel universitar est e aceea a profesorului
Mihai Epuran. Psihologia sportului a devenit un domeniu interdisciplinar cu aplicații din ce în
ce mai diverse cu tendința de integrare a antrenamentului mintal în cadrul antrenamentului fizic
și tehnic.
Psihologia activita ții sportive studiază procesele intelectuale și educaționale ale omului
angajat în activitatea fizică și sportivă, comportamentul acestuia, precum și modalitatea de
manifestare motrică a sportivului în sporturile profesionale ale specialității. Psihologia
activității sportive se preocupă atat de factorii psihologici care influiențează participarea și
performanța în sport și exerciții fizice, cât și de consecințele derivate din acestea. Psihologia
aplicată a sportului se concentrează asupra identificării și înțelegerii teoriilor psihologice și a
tehnicilor ce pot fi aplicate în sport și în exerciții, în vederea îmbunătățirii performanței și a
cultivării capacităților celor implicați în activitatea fizică. Scopul antrenamentului psihologic
este să învețe să s e creeze consecvent tensiunea mentală ideală care impulsionează acele calități
fizice ce permit sportivilor să dea tot ce este mai bun.
Sportul este definit de Paul Popescu -Neveanu (1978, p.676) ca fiind constituit din
“complexe de exerciții și jocuri, practicate conform unor reguli precise sub formă de întrecere,
de luptă pentru obținerea victoriei, în concursuri sau sisteme competiționale”. În general
specvialiștii definesc soprtul ca fiind o activitate de întrecere constituită dintr -un ansambl u de
acțiuni preponderent motrice, diferențiate pe ramuri de sport, prin care se dorește
perfecționarea posibilităților morfo -funcționale și psihice, concretizate în performanțe precum
sunt recordurile, depășirea proprie sau a partenerului. Despre sportul de performanță putem
afirma că este activitatea de maximizare a capacității de performnață și valorificarea acesteia
în competiții de mare anvergură, ce se concretizează în recorduri, cucerirea de medalii și locuri
fruntașe în clasamentele oficiale. Prin p erformanța sportivă sunt desemnate atât procesul, câ t

5
și rezultatul acțiunii ce reprezintă atât factori endogeni (de exemplu, nivelul motivațional), cât
și de factori exogeni (de exemplu, condițiile materiale și de antrenament).
Scopul cercetărilor realizate în domeniul personalității sportivului este să găsească informații
corecte și credibile despre diferențele individuale în sport și implicațiile acestor diferențe în
performanța și comportamentul sportiv.
Consecințele expunertii la stres po t fi globale, afectând starea de sănătate în general, sau
pot fi particulare, atunci când sunt afectate doar anumite niveluri structurale și funcționale ale
organismului. La sportivi, stresul poate duce la o scădere a performanței, chiar și în condițiile
de antrenament ridicat. Pierderea formei sportive este văzută ca un eșec de adaptare a corpului
la stresul generat de antrenament.
În ultimii ani, cercetător ii au început să acorde o atenție empirică strategiilor folosite de
sportivi pentru a gest iona solicitările stresante întâlnite în activitățile sport ive. O strategie de
coping este un set deliberat, planificat rațional de activități concepute și implementate pentru a
face față cu succes situațiilor, persoanelor sau circumstanțelor nedorite. În domeniul sportului,
"există numeroase situații în care sportivii pot găsi provocări, amenințări sau dăunători",
inclusiv "evitarea sau recuperarea de la un prejudiciu, jocul important, atenț ia mass -media,
arbitrajul deficitar , condițiile meteorologice nef avorabile, adversarii pr ovocatori" (Ntoumanis
și colab. 1999).
Răspunsul pe care fiecare persoană îl dă la stres constituie rezultatul evaluării situațiilor
generatoare de stres, având la bază conștientizarea unui dezechilibru existent între această
situaț ie și include ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale mobilizate în scopul
gestionării tensiunilor externe și/ sau interne care depășesc resursele persoanei.
Cercetările despre modul în care este definit succesul în sport scot în e vidență importanța
acestei variabile care poate fi studiată în toate tipurile de activitate fizică. Sdudiile existente în
literatura de specialitate susțin ideea că oamenii definsec succesul diferit în funcție de
obiectivele pe care și le stabilesc . Unii îl definesc în termeni de orienare spre sarcină (învățare)
și alții definesc succesul în termeni de ego (performanțe).
Concepția particulară a abilității pe care oamenii o adoptă poate avea un impact
semnificativ asupra competențelor percepute sau asupra convingerilor de auto -eficacitate, care,
la randul său, mediază efectele concepțiilor de abilități asupra modelelor motivaționale și
asupra rezultatelor obținute (Dweck, 2002; Jourden și colab., 1991; Wood & Bandura, 1989).
Competența percepută joacă un rol central în motivația intrinsecă (Bandura, 1989 ; Deci și
Ryan, 1987). Motivația intrinsecă duce în general la angajarea intr -o activitate pentru plăcere

6
și bucurie sau ca scop în sine (Deci și Ryan, 1987). Există dovezi clare că motivația intr insecă
conduce la efecte cognitive, afective și comportamentale ada ptative (Vallerand, 1987).
Concepțiile despre propriile abilități de natură incrementală au fost asociate pozitiv cu
motivația intrinsecă în cadrul claselor de elevi care practicau educaț ie fizică și sport suținut
(Li & Lee, 2004; Wang & Biddle, 2001, 2003).
Principalul motivul care m -a determinat să studiez relațiile dintre motivație, concepțiile
despre abilități și descrierea succesului a fost descoperirea rezultatului unui stu diu realizat
Nicholls și colab. (1985) care a constatat, o relație consecventă între orientările obiectivelor și
convingerile legate de abilități în contextul academic. O orientare a ego -ului a fost legată de
convingerile că succesul este pr odusul capac ității superioare al colegilor performanți
(concepșie stabilă) . O orientare a sarcinilor a fost legată de convingerile că succesul este
produsul efortului, cooperării cu colegii de clasă și încercarea de a înțelege materialele din clasă
(concepție incremen tală). Recent, aceste argumente conceptuale s -au aplicat contextelor
sportive, iar cercetarea a demonstrat relevanța și pertinența realizării obiectivelor orientărilor
spre scopurile sportului și convingerile despre ca uzele succesului în sport ( Duda, 1992) .
În aceeași măsură, am fost determinată să aflu în ce măsură motivația și copncepțiile
incrementale despre abilități prezic copingul centrat pe problemă, deorece cercetările despre
motivație scot în evidență importanța acestei variabile care poate fi st udiată în toate tipurile de
activitate fizică. Sdudiile susțin ideea că motivația reprezintă o condiție de bază a practicării
sportului și mai ales, a obținerii de performanțe sportive.

7
Capitolul 1
Strategii de coping la sportivi

1. Particularități ale stresului în domeniul sportului
Atunci când sportivii merg la competiții, aceștia pot cunoaște o serie de potențiali stresori,
cum ar fi durerea, teama, lipsa de încredere, solicitările psihologice, stresul provocat de
antrenori ș i cerințele jocului practicat ( Dale, 2000 ; Nichollas et. al, 2005a). Incapacitatea de a
face față stresului este un factor semnificativ în eșecul sportivilor de a funcționa pe deplin în
multe tipuri de sport (Lazarus, 2000a).
Pentru a obține performan ță, sportivul intră într -un proces de antreament care este caracterizat
de acțiuni de rut ină, monotone, fără miză social ă și desfașurate în condiții de mediu s tabile, cu
personaje cunoscute ș i cu scheme funcționale știute. Aceste condiții de antrenament “solicită”
implicit, dezvoltă spontan, calități care sunt inoperante în raport cu scopul propus, care este
concursul cu eveniment social, cu implicaț ii sociale și financiare considerabile.
Paradoxul antreamentului sportiv constă tocmai în antagonismul activi tîților de rutină,
monotone, fără miză, fără publicitate, cu dorința realizării unei performanțe în condiții de mare
miză socială și materială, publicitate, ca eveniment uni c și irepetabil. ( Tüdös Ștefan, 2003 ).
2. Factori stresori în antrenament:
 Monotonia: Antrenamente lipsite de variație, un numar foarte mare de repetări
pentru fiecare exercițiu.
 Montajul subiectiv pentru procesul de antrenament: Conținutul, durata, intensitatea
antrenamentelor nu corespund cerințelor și particularitățil or individuale ale
sportivilor, sunt neraționale și provoacă “ protestul” sportivilor.
 Conținutul antrenamentelor : Elemente insuficient de concrete, prea rapide, prea
diferite, greu de executat.
 Lipsa de precizie a obiectivelor antrenamentului : Conținutul antrenam entelor nu
corespunde cu scopul.
 Condiții psiho -sociale : Relații negative în cadrul echipei : relații defectuoase
antrenor – sportiv.
 Codiții organizatorice : Timpul ales pentru antrenament este nepotrivit : insuficient
timp de odihnă ;

8
 Factori extrasp ortivi: Educația , profesia, familia.
Diferențele ditre antrenament și concurs pot fi generatori de stres și de destabilizare a
sportivilor :
ANTRENAMENT COMPETIȚIE
Efort de durată în extensie; Efort scurt, intens, complex;
Suprasolicitare prin acumulare (fizic); Eveiment rar, nerepetabil;
Suprasolicitare psihică prin lipsa de stimulare; Autonomie deplină, activism, inițiativă;
Efort psihic petru angajare în antreament; Efort psihic major se realizează în final în
condiții de risc;
Pasivitate în raport cu pregătirea proprie;

3. Definirea conceptului de coping
Literatura de specialitate cuprinde multe definiții și descrieri ale termenului de coping.
Lazarus și Folkman (1984) au definit copingul ca fiind un proces dinamic al încercărilor
cognitive și comportamentale de a face față cerințelor interne și exte rne, care depășesc resursele
personale. Astfel, copingul poate fi privit ca un răspuns activ care cuprinde atat eforturi
cognitive cât și comportamentale pentru a face față stresului.
Analiza acestei definiții pune în evidență o caracteristică esențială : copingul este ilustrarea
faptului că stresul emerge numai din relația dintre subiect și situație, fiind de neconceput în
afara triadei acțiune -cogniție -comportament dizaptativ.
În legătură cu natu ra copingului, acest aspect rămâ ne controversat în litera tură. Unii autori
(Miller, 1987, Carv er și colab., 1989, etc.) definesc copingul ca pe o predispoziție stabilă, sau
ca pe o trăsătură de personalitate. Alții (Lazarus și Folkman, 1984, Miclea, 1997, Băban, 1998)
îl văd ca pe un proces evolutiv , inclusiv în plan ontogenetic. Cea de -a 2-a variantă este cea care
câștigă vizibil teren astăzi, inclusiv pentru că susține mai bine flexibilitatea.
Lazarus (1999) și Lazăr și Folkman (1984) au identificat evaluarea primară și secundară drept
construcție crucială în r elația de evaluare a stresului și a strategiilor de coping. Evaluarea
primară are legătură cu ceea ce este perceput ca fiind relevant pentru angajamentele, valorile,
convingerile despre sine și intențiile situației. În sp ecial, angajamentul obiectivelor a fost privit

9
ca un factor crucial, deoarec e fără angajamentul obiectivelor "nu există nimic de importanță
adaptativă în j oc pentru a provoca o reacție la stres" (Lazarus, 1999, p. 76). Evaluarea
secundară este procesul cognitiv -evaluativ al opțiunilor d e coping disponibile persoanei.
Aprecierea secundară nu este o abordare reală, ci instanța în care individul decide cum va
proceda pentru a face față (Lazarus, 1999).
4. Dimensiuni și categorii de coping existete in literat ura de specialitate
Sportivii pot avea la dispoziție un numar mare de strategii de coping pentru a face față
situațiilor stresante. La nivel macro , cercetăto rii au identificat dimensiuni ale coping ului de
ordin superior care discriminează între diferitele strategii de coping pe baza funcției și a
intenției acestora ( Crocker, Kowalski, & Graham, 1998). Dimensiunile cele mai folosite au
fost a copingului centrat pe emoții și al cel ui centrat pe problemă . Strategiile de coping
orientate spre p robleme vizează modificarea situației stresante, în timp ce copingul axat pe
emoții se ocupă de distresul emoțional asociat cu situația ( Lazarus & Folkman, 1984).
Cu toate acestea, mai recent au fost propuse alte dimensiuni pentru coping la nivel macro.
Strategiile de coping include atât eforturile comportamentale (de exemplu, autoîndepărtarea de
situație), cât și eforturile psihologice (de pildă, distanțarea cognitivă) pentru a se decupla de la
o situație stresantă ( Krohne, 1998). Strategiile de coping implică confruntarea cu sursa
stresului și încercarea deliberată de a -l reduce ( strategiile includ luarea de măsuri directe,
creșterea efortului și planificarea) (Roth & Cohen,1986). Evaluarea orientată spre rezultate
implică reevaluarea unei situa ții pentru a reduce importanța acesteia și se referă la strategii cum
ar fi restructurarea situației (Cox & Ferguson, 1991). Aceste dimensiuni largi ale copingului
sunt utile în măsura în care oferă o caracterizare generală a răspunsurilor sportivilor la s tres.
Cu toate acestea, ele maschează eterogenitatea și complexitatea diferitelor subtipuri ale
răspunsurilor la coping ( Compas, Connor -Smith, Saltzman, Harding Thomsen și Wadsworth,
2001 ). Adică, la nivel micro , dimensiunile de ordin superior au fost cara cterizate prin mai multe
categorii specifice sau subtipuri de coping. Aceste categorii de coping au fost grupate în
subtipuri ale deminsiunilor mai largi ale copingului pe baza analizei factorilor sau a grupării
conceptuale a elementelor (Compas et al., 20 01). Se delimitează o clasificare clasic ă (Lazarus
și colab., 1984 ) în coping centrat pe proble mă și coping centrat pe emoție.
Copingul axat pe rezolvarea de probleme , este direcționat pe analiza, rezolvarea, sau, dacă nu
este posibi l, minimalizarea situației stre sante. Ar cuprinde , în principal, strategiile de acceptare
a confruntării cu agentul stre sor. În acest sens, include diverse subtipuri de coping, cum ar fi:
căutarea de informații, planificarea și stabilirea de obiective și confruntarea aser tivă.

10
Copingul centrat pe emoții , este orientat către persoană, pe cap acitatea ei de a face față
stresului, și cuprinde inclusiv m odalități paleative sau de autoî nșelare, prin care o confr untare
decisivă cu agentul stresor este adesea amânată, sau chiar nu are loc. Exemple de coping
orientat spre emoție include elemente, cum ar fi: căutarea unui sprijin emțional, relaxarea sau
meditație și dorință de a reflecta asupra lucrurilor.
5. Dimesniuni ale s trategiilor de coping analizate în acestră lucrare
De la începutul anilor 1990, au existat numeroase studii publicate care examinează
problema copingului în sport. Cercetătorii au constatat că stilul de copingul este un factor
extrem de importa nt pentru performanța și s atisfacția sportivilor , datorită faptului că cercetările
care vizeaz ă coping ul au potențialul de a co ntribui semnificativ în domeniul practic (Lazarus,
2000a). Prin urmare, este important ca atât cercetătorii, cât și antrenorii care lucrează cu
sportivii să aibă o mai bună înțelegere a copingului în sport.
Constatând necesitatea elaborării unor chestionare sportive și valide pentru evaluarea
aptitudinilor psihologice de bază care să reducă stresul , a fost creat inventarul Athletic Coping
Ability Skills -28 (ACSI -28, Smith, Schutz, Smoll și Ptacek, 1995). Acest inventar pornește de
la distincția făcută de Lazarus (1987): coping centrat de problemă și coping centrat pe emoții.
Inventarul este alcătuit din 28 de itemi, și are în componență 7 factori. Din cat egoria coping
centrat pe emoții fac parte următorii factori ai modelului: viteza sub presiune , motivația pentru
încredere și realizare , libertatea de îngrijorare . Din categoria coping centrat pe proiblemă fac
parte următorii factori: abordarea obstacolelor , căutarea de informații , concentrarea ,
planificare și pregătirea mentală . În aceastră lucare sunt analizați doar factori i copingului
centrat pe problemă . Analizele factoriale de confir mare au demonstrat validitatea ACSI -28,
deoarece cele șapte subscale se conformează bine structurii abilităților psihologice de a face
față stresului atât la atleții masculi, cât și la altleții de gen feminin . Dovezile cercetărilor au
oferit suport pentru fiabilitatea test-retest și concomitent pentru validit atea acestui instrument
(Smith & Christensen, 1995) .
În aceastră lucare sunt analizați doar factori i copingului centrat pe problemă , care sunt tratați
în tabelul urmator.

1. Abordarea obstacolelor
Această dimmensiune evaluează măsura în
care un altel rămâne pozitiv și entuziast chiar
și atunci când lucrurile nu merg bine. Acesta

11
rămane c alm, controlat și poate să treacă
repede peste greșeli și eșecuri .

2. Căutarea de informații
Măsoară dacă un atle t este deschis și învață
din instrucțiuni le antrenorului și acceptă
critici constructuive, fără a le considera
personale și fără a se supăra .

3. Concentrarea
Această dimensiune reflectă dacă un atlet
devine ușor distras . Evaluează dacă un
sportiv se poate concentra asupra sarcinii în
situații de antrena ment în situație de
competiție, cât și în situații neprevăzute.

4. Planificare a și pregătirea mentală
Evaluează dacă un atlet își stabilește
obiective specifice de performanță, planuri
de realizare a acesto ra și se pregătește mental
pentru joc. De asemenea măsoară dacă
sportivul are în mod clar un plan de joc
pentru a se descurca bine în competiție.

6. Cercetări despre coping în psihologia sportivă
In ultimii ani, câțiva cercetători au început să acorde o atenție empirică strategiilor folosite
de sportivi pentru a gestiona solicitările stresante întâlnite în activitatea sportivă. O prima linie
de cercetare a avut drept scop delimitarea acțiunilor de adaptare a sportivilor în diverse tipuri
de sport (Eklund et al., 1998). Odată cu furnizarea unor descrieri detaliate ale acțiunilor de
combatere a stresului în rândul sportivilor, aceste lucră ri au condus la identificarea
numeroaselor clustere de strateg ii de coping omogene și distincte. Pe baza modelelor sistemice
de coping s -a bazat și a doua linie de cercetare, care a examinat determinanții și rezultatele
copingului pentru a identifica startegiile specifice exigențelor interne și externe întâlnite în
obiectivele sportive. (Fi nch, 1994). Weinberg și Gould (2007) au remarcat că abilitățile

12
psihologice (de exemplu, pregătirea psihologică, abilitățile mentale, utilizarea rutinelor) sunt
importante pentru a face față în mod eficient solicitărilor și tră irilor stresante (de exemplu,
anxietatea, lipsa de concentrare, lipsa de încredere etc).
a. Diferențe de gen în ceea ce privește stilul de coping
O meta -analiză (Nicholls et. at., 2007) a examinat în mod explicit copingul în sport și
diferențele de gen în 11 studii. Studiile s -au desfășurat într -o varietate de sporturi și au folosit
analizați atleți de înaltă calificare. Rezultatele oferă suport empiric pentru convingerea că
bărbații și femeile manifestă comportamente diferite de adaptare la stres. Goyen și Anshel
(1998) au raportat că, deși sportivii de sex masculin și de sex feminin folosesc atât coping
centrat pe probleme, cât și pe emo ții, existat însă diferențe semnificative între adoptarea
strategiile de coping folosite de sportivii masculi și de sex feminin. Spre exemplu, sportivii de
sex masculin au fost înclinați să folosească strategii de coping centrate pe problemă la situațiil e
stresante, precum durerea, rănirea și critica. Pe de altă parte, femeile adoptă un stil de coping
centrat pe emoții ca răspuns la acești factori de stres (Anshel, Porter și Quek, 1998, Madden
și colab., 1989). În concordanță cu Goyen și Anshel (1998), Yoo (2001) a găsit, de asemenea,
dovezi care sugerează că bărbații folosesc mai multe strategii de coping orientate spre probleme
decât femeile.
Alte studii au găsit doar un sprijin parțial pentru diferențele de gen în coping. De exemplu,
Crocker și Graham (1995) și Kolt și colab. (1995) a raportat că nu există diferențe de gen în
utilizarea strategiilor de abordare a problemelor. Cu toate acestea, ambele studii au găsit dovezi
care sugerează că sportivii de sex feminin folosesc mai multe strategii de combatere a emoțiilor,
cum ar fi căutarea de sprijin social decât bărbații. În plus, orientarea obiectivelor de tip ego
(spre performanță) sa dovedit a avea o in fluență puternică de mediere la sportivii de sex feminin
de elită, dar nu și pe atleții de sex masculin de e lită. Prin urmare, femeile cu o înaltă orientare
spre ego sunt mai puțin predispuse să utilizeze copingul activ și planificarea și folosec mai mult
negare a (Pensgaard & Roberts, 2003). În cele din urmă, Bebetsos și Antoniou (2003) și
Pensgaard, Robe rts și Ursin (1999) nu au găsit diferențe de gen în abordarea ev enimentelor
stresante din sport.

13
***
În concluzie, cercetările despre copingul în sport scot în evidență importanța acestei
variabile care poate fi studiată în t oate tipurile de activitate fizică și sportivă. Copingul centrat
pe problemă implică eforturile depuse de sportiv pentru gestionarea sau reducerea problemei
ce induce stres, prin acțiuni precum culegerea de informații,stabilirea unor obiective,
argumentare a, alocarea de timp și evaluarea unor sol uții; este o strategie utilă at unci când
persoana deține controlul situaț iei. Sdudiile memen țioanete în acestă secțiune susțin ideea că
stilul de copingul este un factor extrem de important pentru performanța și satisfacția
sportivilor , datorită faptului că cercetările despre coping au potențialul de a co ntribui
semnificativ în domeniul practic (Lazarus, 2000a). Prin urmare, este important ca atât
cercetătorii, cât și antrenorii care lucrează cu sportivii să aibă o mai bună înțelegere a
copingului în sport.

14
Capitolul 2.
Definirea succesului în activitatea sportivă

1. Definirea succesului (conceptualizare)
Există două tipuri majore de obiective de realizare, și anume sarcina (învățarea) și ego
(performanța) (Dweck, 1999; Dweck & Leggett 1988; Nicholls, 1989). Stabilirea de obiective
a fost studiată de nenumărate ori în domeniul psihologiei sportive (Brobst & Ward, 2002;
Burton, 1989 ; Kingston & Hardy, 1997) . Locke și Latham (1990 ) au constatat că obiectivele
ar putea să consolideze concentrarea asupra unei sarcini, să sporească efortul, să încurajeze
persistența în momentul producerii eșecului și să sporeasc ă dezvoltarea strategiilor de rezolvare
a problemelor. Per ansamblu, setarea obiectivelor poate fi un instrument valoros în domeniul
sportului dacă este utilizat corect și eficient (Locke, 1996). Dintr -o perspectivă situațională,
Ames a sugerat că un climat care subliniază stăpânirea învățării și auto -îmbunătățirea tind să
favorizeze orientarea spre sarcini, în timp ce mediile care se concentrează pe compararea
socială și demonstrarea capacității superioare tind să își orienteze obiectivelor spre ego
(performanțe) (Ames (1992q, 1992b) .

Aceste doua obiective de realizare reflectă modul în care oamenii definsec succesul lor.
Astfel că p ersoana orientată spre sarcină are mai multe șanse să definească succesul sau
competența în ceea ce priv ește măiestria sau modul de realizare a sarcinilor. El sau ea tinde să
adopte un criteriu personal de evaluare. În schimb, o persoană orientată spre ego este mult mai
probabil să definească succesul sau competența în termeni normativi, adică prin câștigar ea sau
depășirea celorlalți.
Cele două orientări sunt teoretizate pentru a reflecta două moduri distincte în care succesul și
eșecul sunt definite subiectiv și căile în care un sport iv își demonstrează competența. Nicholls
(1984a, 1984b, 1989), afirmă că orientarea spre sarcini (învățare) funcționează atunci când
acțiunile individului sunt în primul rând motivate de îmbunătățirea personală, de stăpânirea
personală sau de realizarea personală a capacității superioare percepute. Succesul și eșecul sunt
definite subiectiv de percepția auto -referențială a performanței sale. Orientarea spre Ego se
caracterizează prin acțiuni care sunt în primul rând motivate pentru a demonstra competența
normativă. Succesul și eșecul sunt în general judecate prin comparație cu performanța
celorlalț i.

15
2. Tipologii
După cum este menționat și mai sus se disting două moduri de definire a succesul ui în
domeniul sportiv și numai. O modalita te este cea în care succesul este definit în termeni de
performanță (ego) și cea de a doua modalitate este cea în care succesul este definit în termni
de orientare spre obiective sau sarcini (învățare) .
a. O perspectivă cu orientatre spre ego (performanță) este asociată cu utilizarea
criteriilor de succes pentru care se face referire la norme, unde succesul este evaluat
prin comparații cu performanțele altora. Persoanele care sunt centrate pe ego își
stabiles c obiective precum cele de a fi superioari celorlalți atunci când intră în contexte
de realizare și se simt de succes numai atunci când stabilesc superioritate față de ceilalți
în performanță. Acești indivizi folosesc în mod obișnuit criterii normative pentru a -și
judeca succesul și ar fi mult mai probabil să afișeze modele de comportament
neadecvat e legate de realizări, cum ar fi retragerea efortului și persistența, exprimarea
unui afect negativ în fața dificultăților, evitarea sarcinilor difici le, atribuirea succesului
sau eș ecului capacității, și prezentarea deteriorării performanței, în special a tunci când
abilitatea percepută este scăzută (Ames, 1992a, 1992b; Dweck, 1999; Nicholls, 1984a,
1984b, 1989).
b. O perspectiv a cu orientare spre sarcină este determinată de criterii de autoreferință
pentru succes, unde învățarea sau stăpânirea unor abilită ți și îmbunătățir ea performanței
individuale reprezintă principalul obiectiv. Persoanele orientate spre sarcină își găsesc
satisfacției în autoi mprimarea, dobândirea cunoștințelor și îndeplinirea cu succes a unei
sarcini. Aceste persoane sunt mai predis puse să prezinte modele comportamentale
legate de realizările adaptive, inclusiv efortul și persistența, folosirea strategiilor de
învățare, exprimarea unui afect pozitiv atunci cand se confruntă cu sarcini dificile și
atribuirea succesului sau eș ecului ef ortului (Ames, 1992a, 1992b , Dweck, 1999,
Nicholls, 1984a, 1989).

Jagacinski & Nicholls, 1984; Nicholls, 1984a, 198 4b, 1989 susț in această disticnție defin irii
succesului afirmand că două concepții despre abilități sunt încorporate în două dimensiuni ale
definirii succesului . Unele persoane se concentrează în principal pe capacitatea și compararea
interpersonală pentru a stabili superio ritatea față de ceilalți. Aceste persoane orientae spre ego
vor avea o concepție stabilă despre abilități , deoarece aceștia tind să evalueze capacitatea lor
pe baza informați ilor menționate în norme. Alte persoane definesc su ccesul într -o manieră

16
diferită, deoarece rezultatele efortului și stăpânirea, auto -îmbunătățirea și învățarea su nt
obiectivele lor maj ore. Persoanele cu un scop orientat spre sarcini vor susține o concepție
incrementală a abilităților, deoarece ei cred că efortul și capacitatea covariază , iar efortul ridicat
presupune capacități înalte.
3. Cercetăr i despre definirea succesului în sport
Diferențele de gen în ceea ce privește definirea succesului au fost de seori investigată în
cercetare . Constatările au arătat, în general, că bărbații tind să definească succesul în termeni
de Ego și că femeile tind să definească succesul în termeni de orientate spre sarcină comparativ
cu bărbații (Duda, 1989; White & Duda, 1994).
Concluziile cercetării lui Duda ( 1995) susțin că persoanele cu o orientare înaltă în ego tind
să se retragă din sarcini sau să -și reducă efortul atunci când se confrun tă cu dificultăți sau
înfrângeri. Pentru că scopul lor este acela de a -și demonsta capacitatea superioa ră.
Circumstanțele în care nu pot depăși pe alții sau să obțină judecăți favorabile în ceea ce privește
abilitatea au fost legate de sentimente de incompetență, de o mai mică persistență și de o
intensitate scăzută a comportamentului (Duda et al., 1995).

***

În concluzie, cercetările despre modul în care este definit succesul în sport scot în
evidență importanța acestei variabile care poate fi studiată în toate tipurile de activitate fizică.
Sdudiile memen țioanete în acestă secțiune susțin ideea că oamenii definsec succesul diferit în
funcție de obiectivele pe care și le stabilesc . Unii îl definesc în termeni de orienare spre sarcină
(învățare) și alții definesc succesul în termeni de ego (performanțe). Prin urmare, este
important ca atât cercetătorii, cât și antrenorii care lucrează cu sportivii să aibă o mai bună
înțelegere asupra modului de stabil ire a obiectivelor de către sportivi și de a ști cum definesc
ei succesul.

17
Capitolul 3.
Predictori ai copingului centrat pe problemă

1. Concepțile despre natura abilități lor atletice
1.1 Definirea conceptului
Rolul concepțiilor despre abilități a fost punctul central al cercetării în diferite domenii care
vizează performanța și învățarea. Concepțiile despre abilități se referă la viziunea oamenilor
asupra naturii abilităților cheie. Concepția despre abili tăți este un construct important introdus
în domeniul sportului de către Biddle și colegii săi. Bandura (1986) și Dweck (2000) au sugerat
că aceste concepții despre abilități se bazează, în cea mai mare parte, pe faptul că un individ
poate întelege și diferenția între efortul depus într -o sarcină și abilitațile personale. Dweck
(2000) descrie concepția despre abilități ca moduri diferite de înțelegere și vizualizare a
abilităților personale. Concepțiile despre abilități sunt stru cturi de cunoaștere care includ
convingeri despre stabilitatea inerentă sau despre variabilitatea atributelor (Ross, 1989).
Bazându -se pe astfel de idei, Sarrazin et al., (1996) au propus o viziune multidimensională a
capacității atletice (sportive). În literatura de specialitat e, aptitudinile sunt relativ stabile,
determinate genetic și care nu sunt modificate prin practică. Schimidt (1982) sugerează că
“aptitudinile reprezintă colecția de ‘echipament’ pe care o are la dispoziție o persoană” ( p.
3950 ). Ca atare, aptitudinile limitează efectul învățării asupra performanței. Abilitățile sunt
văzute ca fiind modificabile prin practică și învățare și sunt mai specifice unei sarcini sau unui
grup de sarcini.
1.2 Tipuri de concepții despre abilități
În mod specific, noțiunea de aptitudine poate promova o viziune a ent ității (stabilă), în timp
ce noț iunea de abilitate poate conduce la o vedere incrementală ( Schimidt , 1982) . Bandura
(1986) definește concepțiile despre natura abilităților atletice fie ca o apreciere de natur ă
incrementală (în creștere), fie ca entități stabile. Un alt cercetător susține acest punct de vedere
și eticheteaz ă concepții despre abilități fie din punct de ved ere incremental sau ca entitate
(Dweck, 2006). Persoanele care au o concepție a abilității de natură increm entală își văd
propriile abilită ți de bază ca fiind schimbătoare prin efort și practică, în timp ce persoanele care
au o concepție a abilității ca entitate iși văd abilitățile de bază ca fiind înnăscute, limitate și
neschimbate prin efort in timp. Atunci cand se încurajează o concepție incrementală despre

18
propriile abilități, nu contează dacă copilul consideră abilitatea actuală ca fiind ridicată sau
scazută, deoarece modelul de comportament ales va fi mereu orientat spre stăpânirea de sine și
copiii vor căuta provocări care facilitează experiența de învățare ( Dweck & Luggett, 1988).
Aceste studii realizate arată o relație directă între concepția capacității și modul în care oamenii
de toate vârstele își stabilesc obiectivele și se străduiesc să le atingă.
Spre deosebire de Dweck ș i colegii, Sarrazin și colegii (1996) au sugerat că viziunea stabilă
și incrementală nu pot reprezenta puncte de vedere opuse ale unui continuum. Este posibil ca
persoanele să dețină opinii stabile și incrementale dacă consideră că atât aptitudinile, cât și
abilitățile contribuie la performanța în sport.
1.3 Diferențe majore între tipurile de concepții
Dweck (2006) descrie diferențele im portanete existente între concepților despre natura
abilităților atletice incrementale și cele ca stabile :
a. În special, diferențele în modul în
care indivizii se confruntă cu
provocări, obstacole.
Atunci când oamenii au o concepți e despre
abilități incremenală , ei se confruntă cu
obstacolele, continuă să persiste chir și
atunci când eșecurile sunt inevitabile ;
Comparativ cu persoanele cu o perspectivă a
entității asupra concepției despre abilități,
care tind să devină defensivi și să renunțe
ușor la sarcinile mai dificile ( Dweck, 2006).
b. Diferențe în ceea ce privește
implicarea în sarcină.
O peroană cu o concepție despre natura
abilităților atletice de tip incrementală
consideră că efortul este un pas important în
realizarea unei sarcini, spre deosebire de
cineva cu o concepție despre natura abilității
de tip entitate, care apreciază efor tul drept o
neputință și un indiciu că sunt mai puțin
calificați sau talentați (Dweck, 2006).

19
c. Diferențe în ceea ce privește tipul de
sarcină preferată.
Persoanele cu diferite tipuri de concepții
despre abilități abordează sau evită sarcinile
în funcție de viziunea personală a abilităților.
O persoană cu o concepție a abilităților
incrementală tinde să aleagă sarcini care sunt
provocatoare. Iar persoanele care își văd
abilitatea ca o entitate stabilă tind să aleagă o
sarcină foarte uș oară sau o sarcina e xtrem de
dificilă pentru a evita amenințările la adresa
conceptului lor de sine (Elliot & Dweck,
1988).
d. Diferențe în ceea ce privește
acceptarea feedback -ului.
Persoanele cu o viziune incrementală a
abilităților învață din greșeli și nu văd
criticile ca fiind un atac la persoană, în timp
ce indivizii cu o concepție a abilității ca
entitate ignoră de multe ori feedba ck-ul util,
deoarece nu doresc să aibă sentimentul de
insuficiență (Dweck, 2002).
a. În sfârșit, diferențe cu privire la
modul în care văd succesul altora.
Un individ cu o concepție incrementa lă a
propriilor abilități priveș te succesul altora ca
experiență de învățare. Dar o persoană cu o
concepție ca entitate a propriilor abilități se
simte de obicei amenințată de succesul altora
(Dweck, 2 002).

Dweck (2006) sintetizează aceste diferențe și afirmă că “un individ cu o concepție incrementală
despre propriile abilități este mai persistentă în diferite activități și își valorifică potențialul la
maximum. Dar, un individ cu o concepție ca entitate a abilităților va ajunge probabil la limitele
sale și va obține mai puțin succes”.
Abilit ățile se pot schimba în timp (Li & Lee, 2004) . Majoritatea cercetătorilor care au fost
interesați de concepția despre abilități au explorat formarea acestor capacității încă din perioada

20
copilăriei. Dweck (2002) a arătat că, atunci cand copiii au între 7 și 8 ani, ei încep să înteleagă
că abilitatea este o parte stabilă a cine sunt ei. Între vârsta de 10 și 12 ani, unii copii încep să –
și vadă abilitățile ca niște trăsături care se pot schimba, se pot îmbunătăți în timp (Dweck &
Leggett, 1988).
O cercetare realizată de Wood & Bandura (1989) a examinat modul în care concepția
abilităților influiențează procesul decizional complex într -o sarcină managerială stimulată. În
acest studiu, Wood și Bandura au manipulat concepția participanților cu privire la abilități,
prin intermediul unor instrucți uni pentru sarcină, fie declarând că abilitățile de luare a deciziilor
pot fi învățate de -a lungul timpului (incremental), fie că abilitățile de luare a deciziilor sunt
înnăscute și reprezintă o capacitate cognitivă generală a indivizilor (entitate). Const atările
sugerează că tipul concepției despre abilități are un impact mare asupra mecanismelor de auto –
reglare care influiențează performanța. Important de reținut din acest studiu este că, după
eșecurile inițiale din grupul căruia s -a manipulat concepț ia ca entitate, performanța s -a
diminuat dramatic. Acest lucru arată importanța a ceea ce se întâmplă atunci când cineva cu o
capacitate a abilități ca entitate se confruntă cu un eșec, performanța acestuia poate scădea.
Autorii au remarcat că, pentru ce i care au o concepție a abilității ca entitate pentru a depăși
această scădere a performanței, ei ar trebui să aibă o eficacitate personală robustă (Wood &
Bandura, 1989).
De aceea multe cercetări subliniază importanța promovării unei mentalități increm entale în
perioadele critice ale vieții unui copil, și unii cercetători susțin importanța continuării acestui
tip de mentalitate chiar în timpul întregii vieți (Dweck, 2006). În cartea “Mindset” de Carol
Dweck (2006), ea oferă exemple bogate de muzicieni, sportivi, oameni de afaceri, femei de
afaceri, și alți profesioniști care descriu cum și de ce au promovat fie o concepție incrementală,
fie una ca entitate a abilităților. În această carte este explicat temeinic importanța concepției
incrementale a abili tăților și a modului în care abordarea sarcinilor cu o concepție a capacității
ca entitate poate fi în detrimentul carierei individului.
Concepțiile despre abilități sunt un subiect vital pentru cercetări datorită legaturilor lor
cunoscute cu dezvo ltarea și învățarea în toate perioadele vieții. Următoarea secțiune se va
concentra pe motivul pentru care aceste concepții despre abilități sunt importanete intr -o
activitate fizică sau în domeniul sportului.

21
1.4 Cercetări despre concepția abilității în dome niul sportului
Pentru a măsura concepția despre abilități în sport Biddle, Wang, Chatzisarantis și Spray
(2003) au construit Conceptions of the Nature of Athletic Ability Questionnaire -2 (CNAAQ –
2). CNAAQ -2 este adaptat la conte xtul sportiv. Chestio narul conține 12 it emi care evaluează
dacă sportivii își văd abilitățile ca fiind stabile ori incrementale.
Cercetările din domeniul sportului arată că indivizii sunt conștienți de concepțiile lor
despre abilitățile atletice și că acest lucru le afectează în mod cert comportamentul. (Dweck &
Leggett, 1988). Cercetările realizate sugerează că ori de câte ori oamenii cred că abilitatea lor
nu poate fi schimbată prin efort în timp, seccesul unei calificări este important, în timp ce
persoanele cu o vedere incrementală a abilităților se centrează pe învățare, astfel că nereușita
unei calificări este o oport unitate de îmbunătățire prin antrenament (Dweck & Leggett, 1988).
Majoritatea cercetătorilor efectuate în domeniul sportului s -au axat pe aspectele fizice ale
dezvoltării competențelor sau pe aspecte mentale ale dezvoltării și achiziției de abilități
(Caudill, Weinberg, & Jackson, 1983 ; Feltz & Landers, 1983). Factori percum repeti ția mentală
(Feltz & Landers, 1983) și strategiile cognitive asociate cu tehnicile de psihoterapie (Caudill și
colab., 1983) s -au devedit a avea o influiență pozitivă asupra per formanței abilităților motorii.
De multe ori oamenii declară că cineva are “talent înnăscut” sau cineva este “înzestrat de la
natură”. Cu toate acestea, ei neglijează să menționeze mii de ore de prctică pe care un sportiv
le-a făcut să pară un talent înn ăscut. Capacitatea atletică are anumite dimensiuni fizice genetice
( de exemplu, înălțimea, tipul corpului și procentele fibrelor musculare rapide sau lente), dar
majoritatea sportivilor își dezvoltă abilitățile prin antrenament intens (Jourden et al., 19 91).
Jourden și colaboratorii săi (1991) au realizat un studiu în care au manipulat concepția despre
câteva abilități motorii, spunând participanților că o anumită abilitate era fie inerentă ( doar
anumiți oameni puteau învăța sarcina și se baza pe un tal ent înnăscut) sau dobândită (abilitatea
ar putea fi învățată prin practică și efort). Rezultatele studiului au arătat că indivizii care au
privit abilitatea ca fiind una care se poate dobandi, au învățat sarcina într -un ritm mult mai
rapid. Autorii au conc luzionat că aceste concepții despre abilități au o influiență asupra ratei și
nivelului de învățare a l abilităților.

22
a. Relația dintre concepția abilităților atletice și definirea succesului
Dweck și colegii săi (Dweck & Bempechat, 1983; Dweck & Elliot, 983; Elliot & Dweck,
1988) presupun, de asemenea, că modelele comportamentale ale persoanelor pot fi explicate
prin adoptarea unor perspective concrete pe realizare, ori pe capacitate.
Persoa nele care au o concepție stabilă despre propriile abilități au mai multe șanse să adopte
o perspectivă de definire a seccesului orientată spre ego, deoarece cred ca abilitatea este fixă și
nu poate fi schimbată prin efort. Ei se concentrează asupra concurenței interpersonale și
încearc ă să demonstreze superioritatea în capacitatea de a depăși pe alții. În plus, în activitățile
sportive, perso anele cu o concepție stabilă a concepțiilor au mai multe șanse să se c oncentreze
mai degrabă pe “aspectul atletic” decât pe îmbunătățirea competenț elor.
În contrast, persoanele care au concepții incrementale despre abilități vor fi înclinate să adopte
o perspectivă despre succes orientată spre sarcini, deoarece ei consideră că abilitatea este
maleabilă și poate fi schimbată prin efor t. Astfel, cei c are au concepții incrementale sunt mult
mai predispuși să sublinieze învățarea sau stăpânirea unei abilități și caută toate oportunitățile
de îmbunătățire a competențelor. Eșecul nu va afecta stima de sine, deoarece ei consideră că
eșecul este pasul neces ar în procesul de învățare.

Alți cercetători precum Dweck, 1999; Hong, Chiu și Dweck, 1995; Hong și alții, 1999;
Nicholls, 1989, susțin că o concepție incre menta lă sau nediferențiată a capacității este asociată
cu o perspectivă de succes orientată spre obiectiv, sau spre sacrină. Acești indivizi văd
capacitatea ca schimbătoare prin efort și cred că succesul este un rezultat al efortului depus.
Ele se concentrează asupra stăpânirii sarcinii și asupra auto -îmbunătățir ii. Pe de altă parte, o
perspect ivă stabilă a concepției despre abilitați este legată de o perspectivă de succes orientată
spre ego (performanță), în care indivizii își evaluează capacitatea pe baza informațiilor
menționate în norme și încearcă să demonstreze superioritatea capacității prin depăși rea altora
(de exemplu, Elliot ș i Dweck, 1988; Kavussanu & Roberts, 1996; Sarrazin, Biddle, Famose,
Cury, Fox și Durand, 1996).
Nicholls și colab. (1985) a constatat, de asemenea, o relație consecventă între orientările
obiectivelor și con vingerile legate de abilități în contextul academic. O orientare a ego -ului a
fost legată de convingerile că succesul este pr odusul capacității superioare al colegilor
performanți (concepșie stabilă) . O orientare a sarcinilor a fost legată de convingerile că
succesul este produsul efortului, cooperării cu colegii de clasă și încercarea de a înțelege
materialele din clasă (concepție incrementală) . Recent, aceste argumente conceptuale s -au

23
aplicat contextelor sportive, iar cercetarea a demonstrat relevanța ș i pertinența realizării
obiectivelor orientărilor spre scopurile sportului și convingerile despre ca uzele succesului în
sport ( Duda, 1992).
Potrivit lui Dweck si Leggett (1988), cei care au concepții stabile despre abilități au mai
multe șanse de a susține obiectivele de performanță/ ego, în timp ce persoanele care au o
concepție incrementală despre abilități s -au dovedit a susține obiective legate de învățare și de
realizare de sarcini. Obiectivele de performanță funcționează atunci când indivizii sunt
preocupați de obținerea de judecăți favorabile ale competenței lor față de ceilalti; Obiectivele
de învățare sunt esențilale atunci când indivizii sunt preocupați de autodeterminarea stăpânirii
sarcinilor și de sporirea competenț elor lor. Studiile ef ectuate de Dweck si Leggett au arătat că
cei care dețin o viziune asupra entității și care sunt orientați către obiectivele de performanță
(ego) sunt mai predispuși să aibă reacții negative atunci când se confruntă cu dificultăți de
realizare. Studii ante rioare în domeniul activităților fizice au susținut aceste legături între
convingerile despre abilitați și obiectivele de realizare (Biddle et al., 1999; Lintunen et al.,
1999; Ommundsen, 2001a, b; Cury și colab., 2002). Spre deosebire de abordarea lui Dwe ck,
aceștia au utilizat măsuri de orientare a obiectivelor care permit participanților să susțină
obiectivele de sarcină (de învățare proprie) și de ego (performanță normativă), mai degrabă
decât să -i forteze să indice o preferință pentru un tip de obiecti v. Dweck & Luggett (1988)
studiile realizate de ei arată o relație directă între concepția despre abilități și modul în care
oamenii de toate vârstele își stabilesc obiectivele și se străduiesc să le atingă. Ommundsen
(2002a), de exemplu, a constatat că vederile incrementale ale abilității prezic orientarea
sarcinilor în clasele de educație f izică în școală. Ommundsen (2002 b) a raportat legături
pozitive între convingerile incrementale, orientarea obiectivelor și satisfacția în eduucația
fizică.
***
În concluzie, cercetările despre concepția abilitățiilor scot în evidență importanța acestei
variabile care poate fi studiată în toate tipurile de activitate fizică și, care este direct legată de
performanța și satisfacția în sport. Concepțiile despre abilități sunt un subiect vital pentru
cercetări datorită legaturilor lor cunoscute cu dezvoltarea și învățarea în toate perioadele vieții.
Sdudiile memen țioanete în acestă secțiune susțin ideea că o concepție incrementală a abilității
poate duce l a o învățare mai rapidă și la o mai mare persistență in sarcini .

24
2. Motivația
Motivația este o variabilă foarte des întâlnită în domeniul sportului, deoarece se află în
centrul celor mai interesante probleme ale sportului, atât ca rezultat al dezvoltării mediilor
sociale, cum ar fi comportamentul concurenței, cât și ca o infl uiență asupra unor variabile
comportamentale, cum ar fi persistența, învățarea și performanța. Având în vedere importanța
acestor consecințe pentru sportivi, se poate înțelege interesul cercetătorilor pentru mativație.
2.1 Definirea conceptului de motiva ție
Este bine cunoscut faptul că domeniul motivației umane este unul complex, bogat în
paradigme explicative și în modelări empirice. Dicționarul de psihologie Larousse (1998,
p.202) oferă următoarea definiție a motivației: “Motivația este un ansamblu de facatori
dinamici care determină conduita unui individ”. Motivația este rezultatul, consecința
interacțiunii dintre individ, sarcina d e îndeplinit și mediul exterior (Preda, Marian, 2006,
p.106). Mihaela Vlăsceanu (2003, apud Constantin, Ticu, 2009, p.219) consideră că motivația
este un proces “decizional individual prin care oamenii opteză cu privire la tipul de
comportament pe care îl vor adopta în scopul îndeplinirii obiectivelor persoanle”. Conform
definiției generale oferite de Schunk si colab. (2008), motivația este procesul prin intermediul
căruia este inițiată și susținută activitatea orientataă spre scop.
Dar d efinițiile motivației au o diversitate mult mai mare, de la definiții care insistă pe
fundamentul tensiunilor interioare ( “act sau ansamblu, sistem de impulsuri, presiuni interne,
energizări sau activări, stări tensionale sau mobiluri ale acțiunilor și conduitei”; Popescu
Neveanu, 1994), la definiții cognitive (“motivația este un proces cognitiv guvernând alegerile
făcute de către subiect între tipuri alternative de activitate voluntară”, Vroom, 1964), definiții
comportamentale (“motivația apare atunci când are l oc o întărire adecvată, comportamentul
fiind dependent de consecințele sale”, Skinner, 1969) sau alte definiții realizate în termeni de
alegeri raționale (“un proces care implică două sisteme psihologice independente: alegerea
scopului și efortul pentru a tingerea scopului”, Rynes și alții, 2002).
O persoană motivată va obține și performanțe. Acest lucru nu depinde doare de capacitatea
intelectuală a omului, ci și de dorința sa de a se autodepăși. Reușita activității se obține numai
datorită unei stări inte rne care dinamizează individul pentru a -și realiza obiectivele propuse.

25
În lucrarea Tratat de psihologie organizațional m anagerială (Maier, 1970, apud M. Zlate,
2007) este specifică o formulă a reușitei profesionale:

Sportivii se confruntă cu multe pr ovocări pe calea ce duce la performanță în sport, de exemplu,
multe ore de antrenament, refacerea din cauza rănilor, stresul și anxietatea concurenței și agonia
înfrângerii. Depășirea acestor provocări necesită nu numai rezistență fizică și talent, ci și f orță
psihologică. Astfel, nu este surprinzător faptul că sportivii și antrenorii de elită subliniază
importanța motivației în sport (Gould, 1982).
2.2 Motive pentru practicarea sportului
Diversitatea motivelor pentru care tinerii practică sportul a fost deosebit de relevat de M.
Bouet. După cum se poate observa (în tabelul de mai jos), motivele practicării diferitelor
sporturi sunt complexe și așezate pe mai multe nivele, fiind strâns le gate de personalitatea
individului. Practicarea sportului se datorează unei multitudini de motive și structuri
motivaționale.
Prezentăm concluziile sale în tabelul următor:
1. Nevoi motorii Nevoia de a cheltui energie
Nevoia de mișcare
2.Afirmarea de sine Aspecte ale afirmării de sine
Condiții favorabile afirmării de sine
3.Cautarea compensației Complementară și echilibrare
Pentru surmontare
Pentru subs tituiri

26
4.Tendințe sociale Nevoia de afiliere
Dorința de integrare
5.Interesul pentru competiție Nevoia de succes
Nevoia de a se compara cu alții
Nevoia de a se opune altuia
Dorința de neprevăzut
Plăcerea trăirii tensiunii concursului
6.Dorința de a câștiga Dorința de posesiune
Dorința afirmării de sine
Patriotism
7.Aspirația de a deveni campion Exigență
Autoafirmare
Interese materiale
Influința altora
8.Agresivitate și combativitate Adversitate
Combativi tate
9.Dragostea de natură Lupta contra naturii
Contemplarea naturii
10.Gustul riscului Jocul cu viața
Nevoia de a simți situații periculoase
Dorința de a -și arăta curajul
11.Atracția către aventură Dorința de neprevăzut
Dorința de rezolvare a unor situ situații limită

27
2.3 Tipuri de motivație in psihologia sportivă
O perspectivă care s -a dovedit a fi utilă în acest domeniu presupune că sportivii pot fi
motivați în două moduri (Vallerand, 2013 ; Deci, & Ryan, 1987).
1. Motivație intrinsecă – determinată de factori interni ai individului : plăcerea produsă de
activi tate, nevoia de afirmare, compensații, distracție etc. Aceasta se referă la realizarea
unei activități pentru sine, pentru a experimenta plăcerea și satisfacția inerente
activității.
2. Motivație extrinsecă – determinată de factori externi individului : recun oaștere,
recompense, satisfacții de altă natură, și alte beneficii tangibile, curiozitate etc. Cu alte
cuvinte, aceasta se referă la o mare varietate de comportamente în care scopurile
acțiunii se extind dincolo de cele inerente activității în sine (Deci & Ryan, 1985).
In genneral, motivaț ia intrinsecă se referă la angajarea într -o activitatea pură pentru
plăcerea și satisfacția derivată din desfășurarea activității (Deci, 1975). Atunci cănd o persoană
este motivată intrinsec, el sau ea va efectua comportamentul în mod voluntar, în absența unor
recompense materiale sau constrângeri externe ( Deci & Ryan, 1985). Sportivii merg la
antrenamente deoarece consideră că este interesant ș i satisfăcător pentru a afla mai multe
despre sportul lor sau sportivii care își practică sportul pentru plăcerea de a încerca în mod
constant să se depășească, acestea sunt considerați în mod intrinsec motivați față de sportul
lor. Deci și Ryan consideră că motivașia intrinsecă provine din nevoile psihologice înnăscute
ale competenței și ale autodeterminării. Astfel, activitățile care permit indivizilor să
experimenteze sentimente de competență și de autodeterminare vor fi implicate în categoria
motivații intrinseci. Spre deosebire de cea intrinsecă, motivația extrinsecă se referă la o
varietate de comportamente care sunt angajate ca un mijloc pentru un anumit scop și nu pentru
propriul scop.
Evidențiem rolul esențial al motivației intrinseci pentru pract icarea sportului de performanță,
dar și asimilarea unor factori motivaționali extrinseci și transformarea lor în repere ale
motivației intrinseci (conștientizarea propriei capacități de a genera acțiuni valoroase).
În studierea motivației pentru sportul d e performanță remarcăm contribuția lui R.N. Singer în
elaborarea conceptului de optim motivațional. Există un nivel optim de motivație pentru fiecare
individ și pentru fiecare sarcină motrică. În analiza motivației pentru sport, susține Singer, este
necesa ră identificarea a trei factori :

28
a) specificul și caracteristicile ramurii de sport ;
b) sportivul cu aptitudinile și atitudinile sale ;
c) programul de pregătire sportivă.
Pentru realizar ea optimului motivaț ional, Singer elaboreaza teoria impulsului și teoria “U
inversat”. Teoria impulsului indică o relație liniară între stimularea motivațională și
performanță. Pentru actele motrice simple (mișcări ciclice -alergare, înot, ciclism etc.)
intervenția motivațională trebuie să fie ridicată și foarte ridicată. Teoria “U întors” se aplică
pentru ramurile sportive în care întâlnim acte motrice complexe și foarte complexe, care cer
coordonări fine, control amănunțit asupra corpului, reglarea forței sau puterii explozive. În
asemenea cazuri, acțiunile motivaționale ridicate vor afecta procesele de diferențiere din
scoarța cerebrală, perturbând precizia mișcărilor, astfel necesitând nivel moderat al motivației.

În concluzie, motivația reprezintă o condiție de bază a practicării sportului și mai ales, a
obținerii de performan țe sportive, deternimată atât de factorii motivaționali interni, cât și de cei
externi. Acești factori depind de modul în care sunt trăite trebuințele de bază ale ființei umane,
dar și de modul cum au acționat factorii externi, sociali si pedagogici.
2.4 Cercetări despre motivație în domeniul sportului
De-a lungul anilor, multe cercetare din psihologie au evaluat relația dintre motivație și
diferite consecințe. Val lerand (1997) a făcut distincți e între cel puțin trei tipuri de cons ecințe:
rezultate co gnitive, afective și comportamentale. Stările afective au fost deosebit de populare
și includ interesul, satisfacția, emoții pozitive, stare a de spirit , stresul și anxietate a. Memoria și
învățarea conceptuală, precum și concentrarea (sau atenția) sunt repr ezentative pentru

29
consecințele cognitive care au fost st udiate în literatura pentru motivația intrinsecă / extrinsecă.
În cele din urmă, persistența sarcinii, alegerea comportamentului, complexitatea, intensitatea,
intențiile comportamentale și performanța reprezintă exemple de consecințe comportamentale
care au fost studiate în această zonă (vezi Deci & Ryan, 1985 ; Vallerand, 1997 ).
a. Relația dintre motivație și concepția despre abilități
Concepția particulară a abilității pe care oamenii o adoptă poate avea un impact
semnificativ asupra competențelor percepute sau asupra convingerilor de auto -eficacitate, care,
la randul său, mediază efectele concepțiilor de abilități asupra modelelor motivaționale și
asupra rezultatelor obținute (Dweck, 2002; Jourden și colab., 1991; Wood & Bandura, 1989).
În contextul educațional, atunci când elevii se așteaptă să se descurce bine la o sarcină, ei sunt
adesea mai motivați să depună eforturi și să persiste. Astfel, competența percepută j oacă un rol
central în motivația intrinsecă (Bandura, 1989 ; Deci și Ryan, 1987). Motivația intrinsecă duce
în general la angajarea intr -o activitate pentru plăcere și bucurie sau ca scop în sine (Deci și
Ryan, 1987). Concepțiile despre propriile abili tăți de natură incrementală au fost asociate
pozitiv cu motivația intrinsecă în cadrul claselor de elevi care practicau educație fizică și sport
suținut (Li & Lee, 2004; Wang & Biddle, 2001, 2003). Dacă elevii consideră că abilitățile lor
se pot îmbunătă ți, probabil că se vor bucura mai mult de educația fizică, deoarece știu că dacă
vor face efort, vor reuși să -și îmbunătățească abilitățile și acest lucru va duce la satisfacție. Cu
toate acestea, dacă ei cred că avilitatea lor este stabilă și că, oricât d e mult vor încerca, ei nu
vor face niciun progres, se vor simți frustrați și amotivați, mai ales atunci când încercă să
compare capacitatea lor cu a celorlalți, și astfel nu ating rezultate satisfăcătore.
b. Relația dintre coping și motivație în sport
Există dovezi clare că motivația intrinsecă conduce la efecte cognitive, afective și
comportamental e adaptative (Vallerand, 1987). Strategiile de coping ale atleților au fost legate
de variabile precum controlul perceput (Anshel & Kaissidis, 1997), autoeficacitate (Ntoumains
& Biddle, 2000), orientarea obiectivelor (Kim & Duda, 1999), climatul motivațional perceput
și motivația în general (Ntoumains et al., 1999), afecte pozitive și negative, și discrepanța
obiectivelor de performanță (Ga udreau et al ., 2001). In aceeaș i accepțiune se pare că există o
serie de variabile de performanță și psihologice care influențează tipul de răspuns al copingului
utilizat de sportivi. Aceste variabile mediatoare includ stima de sine (Lane, Jones, & Stevens,
2002), or ientarea motivațională (Ntoumanis, Biddle, & Haddock, 1999; Pensgaard & Roberts,
2003).

30
c. Relația dintre motivația și definirea succesului în sport
Duda (1992) a examinat interdependența dintre obiectivele de realizare și
comportamentele legat e de motivație, dar această arie de cercetare a fost limitată, în esență, la
legăturile dintre orientările obiectivelor și ecuaț ia investită în sarcini fizice. Puținele c ercetăril e
realizate au conceptualizat intensitatea comportamentală în ceea ce priveș te implicarea activă
și investiția personală în utilizarea abilităților mentale și a strategiilor care sunt percepute a fi
asociate cu o încercare de succes. Premisa aici este că alegerea de a investi în formarea
competențelor mintale legate de realizări r eprezintă un comportament motivat care rămâne
trecut cu vederea și sub -cercetat dintr -o perspectivă de realizare a obiectivelor.

Teoria obiectivelor de realizare ar prevedea că, pentru intensitatea comportamentală,
sportivii care sunt orientați spre sarcină într -o mai mică măsură ar investi mai puțin timp și ar
fi mai puțin motivați să se implice în sarcini comparativ cu sportivii care au o înaltă orientare
în ceea ce privește sarcina și se concent rează pe maximizarea oportunităților lor de dezvoltare
și învățare . În ceea ce privește orientarea spre ego, u nii cercetători ar putea susține că atleții cu
o înaltă orientare spre ego ar investi mai puțin timp și s -ar încadra în formarea abilităților
ment ale, cum ar fi imaginile, pentru a -și consolida abilitățile înnăscute sup erioare, fără a avea
nevoie de pregătire suplimen tară ( Cumming și colab., (2002) .

***
In concluzie, cercetările despre motivație scot în evidență importanța acestei variabile
care poate fi studiată în toate tipurile de activitate fizică. Sdudiile memen țioanete în acestă
secțiune susțin ideea că motivația reprezintă o condiție de bază a practicării sportului și mai
ales, a obținerii de performanțe sportive. De asemene a, se pune accent pe rolul esențial al
motivației intrinseci pentru practicarea sportului de performanță, dar și asimilarea unor factori
motivaționali extrinseci și transformarea lor în repere ale motivației intrinseci (conștientizarea
propriei capacități de a genera acțiuni valoroase).

31
Capitolul 4 .
Partea practică
1. Obiectivele cercetării
Lucarearea de față are ca obiectiv principal investigarea relației dintre concepțiile despre
abilități, tipurile de motivație și strategiile de coping la sportivi. Studiile anterioare susțin că
motivația intrinsecă conduce la efecte cognitive, afective și comportamental e adaptative
(Vallerand, 1987). Strategiile de coping ale atleților au fost legate de variabile precum climatul
motivațional perceput și motivația în general (Ntoumains et al., 19 99. In aceeaș i accepțiune se
pare că există o serie de variabile de performanță și psihologice care influențează tipul de
răspuns al copingului utilizat de sportivi . Printre aceste variabile mediatoare se regăsește și
orientarea motivațională (Ntoumanis, Biddle, & Haddock, 1999; Pensgaard & Roberts, 2003).
Un al doilea obiectiv a fost acela de a observa dacă există o legătură între concepțiile
privind natura abilităților sportive și definirea succesului în sportul de performană. Studiile
anterioa re au investigat acest aspect, astfel ca Ommundsen (2001b) a raportat legături pozitive
între convingerile incrementale, orientarea obiectivelor și satisfacția în eduucația fizică. Alți
cercetători precum Dweck, 1999; Hong, Chiu și Dweck, 1995; Hong și alț ii, 1999; Nicholls,
1989, susțin că o concepție incrementală sau nediferențiată a capacității este asociată cu o
perspectivă de succes orientată spre obiectiv, sau spre sacrină. Pe de altă parte, o perspectivă
stabilă a concepției despre abilitați este legată de o perspectivă de succes orientată spre ego
(performanță), în care indivizii își evaluează capacitatea pe baza informațiilor menționate în
norme și încearcă să demonstreze superioritatea capacității prin depășirea altora (Elliot și
Dweck, 1988; Ka vussanu & Roberts, 1996; Sarrazin, Biddle, Famose, Cury, Fox și Durand,
1996).
Un alt scop al acestui st udiu a fost acela de a vedea dacă eș antionul actual de sportivi,
femei și bărbați diferă în ceea ce privește definirea succesului (sarcini și e go). Cercetarile
anterioare au indicat că, în general, bărbații tind să defineasc ă succesul în termeni de Ego într –
o mai mare măsură decât femeile. Iar femeile tind să definească succesul în termeni de
orientate spre sarcină mai mult decat bărbații ( Duda, 1989 ; White ș i colab., 1994)

Concepț iile despre abilități se bazează, în cea mai mare parte, pe faptul că un individ
poate întelege și diferenția între efortul depus într -o sarcină și abilitațile personale. Dweck
(2000) . Dweck (2006) eticheteaz ă concepții despre abilități fie din punct de vedere

32
incremental sau ca entitate stabilă. Persoanele care au o concepție a abilității de natură
incrementală își văd propriile abilități de bază ca fiind schimbătoare prin efort și practică, în
timp ce persoanele care au o concepție a abilității stabilă iși văd abilitățile de bază ca fiind
înnăscute, limitate și neschimbate prin efort in timp.
Motivația este un proces care implică două sisteme psihologice independente: alegerea
scopului și efortul pentru atingerea scopului ( Rynes și alții, 2002). Cercetările arată că sportivii
pot fi motivați in două moduri (Vallerand, 2013). Motivație extrinsecă – determinată de factori
externi individului : recunoaștere, recompense, satisfacții de altă natură, și alte beneficii
tangibile, curiozitate etc. Si motivație intrinsecă – determinată de factori interni ai individului :
plăcerea produsă de activitate, nevoia de afirmare, compensații, distracție etc.
Lazarus și Folkman (1984) au definit copingul ca fiind un proces dinamic al încercărilor
cognitive și comportamentale de a face față cerințelor interne și externe, care depășesc resursele
personale. Autorii fac distincț ie între c opingul axat pe rezolv area de probleme și cel axat pe
emoții. Din categoria coping axat pe problemă în domeniul sportului fac parte următoarele
subdimensiuni: abordarea obstacolelor, căutarea de informații, concentrarea, planificarea și
pregătirea mentală .
Obiective de realizare reflectă modul în care oamenii definsec succesul. Există două
modalități de descriere a succesului. O modalita te este cea în care succesul este definit în
termeni de performanță (ego) și cea de a doua modalitate este cea în care succesul est e definit
în termni de orientare spre obiective sau sarcini (învățare).
2. Ipotezele cercetării
Ipoteza 1 : Motivația intrinseca corelează semnificativ cu definirea succesului in termeni de
orientare spre sarcină.
Cumming (2002) afirmă că sportivii care sunt orientați spre sarcină într -o mai mare măsură ar
investi mai mult timp și ar fi mai mult motivați să se implice în sarcini. Aceștia se concentrează
pe maximizarea oportunităților lor de dezvoltare și învățare .
Ipoteza 2: Concepțiile i ncrementale despre abilități coreleaza semnificativ cu definirea
succesului in termeni de orientare spre sarcină.
Studiile anterioare susțin că persoanele care au concepții incrementale despre abilități vor fi
înclinate să adopte o perspectivă despre succes orientată spre sarcini și obiective , deoarece ei
consideră că abilitatea este maleabilă și poate fi schi mbată prin efort. Astfel, cei care au
concepții incrementale sunt mult mai predispuși să sublinieze învățarea sau stăpânirea unei

33
abilități și caută toate oportunitățile de îmbunătățire a competențelor. Eșecul nu va afecta stima
de sine, deoarece ei consideră că eșecul este pasul necesar în proc esul de învățare ( Dweck &
Bempechat, 1983; Dweck & Elliot, 983; Elliot & Dweck, 1988 ).
Ipoteza 3: Conc epțiile stabile despre abilități corelează semnificativ pozitiv cu definirea
succesului in termeni de ego.
Rezultatele cercetărilor realizate de Dwek și cilaboratorii săi indică faptul că sportivii care au
o concepție stabilă despre propriile abilități adoptă o perspectivă de definire a seccesului
orientată spre ego, deoarece cred ca abilitatea este fixă și nu poate fi schimbată prin efort. Ei
se concentrează asupra concurenței interpersonale și încearcă să demonstreze supe rioritatea în
capacitatea de a depăși pe alții ( Dweck & Bempechat, 1983; Dweck & Elliot, 1983; Elliot &
Dweck, 1988 ).
Ipoteza 4: Motiva ția intrinsecă, motivația extrinsecă și concepțiile incrementale prezic pozitiv
copingul prin abordarea obstacole lor si copingul prin planificare și pregătire mentală .
Studiile anterioare susțin că motivația intrinsecă conduce la efecte cognitive, afective și
comportamental e adaptative (Vallerand, 1987). Strategiile de coping ale atleților au fost legate
de variabile precum climatul motivațional perceput și motivația în general (Ntoumains et al.,
1999 . In aceeaș i accepțiune se pare că există o serie de variabile de performanță și psihologice
care influențează tipul de răspuns al copingului utilizat de sportivi . Print re aceste variabile
mediatoare se regăsește și orientarea motivațională (Ntoumanis, Biddle, & Haddock, 1999;
Pensgaard & Roberts, 2003).
Ipoteza 5: Există diferențe semnificative între sportivii de gen feminin si cei de gen masculuin
în ceea ce privește definirea succesului, în sensul că femeile vor defin i succesul in tremeni de
sarcin ă iar baieț ii in termeni de ego.
Duda (1989) și White ș i colab. (1994) au arătat că , în general, bărbații tind să defineasc ă
succesul în termeni de Ego într -o mai mare măsură decât femeile. Iar femeile tind să definească
succesul în termeni de or ientate spre sarcină mai mult decat bărbații.
3. Variabilele studiului
Variabile independente:
VI 1: Concep țiile despre natura abilităților atletice (dimensiuni: incrementală și stabilă )
VI 2: Tipul de motivație (dimensiuni: intrinsecă, extrinsecă).
Variabile dependente :
VD1: Strategii de coping (dimensiuni: abordarea obstacolelor, căutarea de informații,
conce ntrarea, plani ficare/pregătirea mentală).

34
VD2: Definirea succesului (dimensiuni: orientare spre ego, orientare spre sarcin ă).
4. Metod ă
4.1 Participanți
Lotul de subiecți a fost compus dintr -un număr de 150 de participanți cu vârste curprinse
între 18 și 30 de ani. D intre cei 150 de participanți la această cercetare, 84 au fost băieți iar 66
au fost fete. Toți acești subiecți practică un sport de performanță, iar marea majotitate au mers
la concursuri și competiții sportive. Toți practică un sport competitiv, fie de echipa fie
indvidual.
Sport competitiv de echipă. Procentajul subiecților care practică un sport de echipă este de
58,66%. O parte din sportivii de gen feminin prcatică jocuri de echipa, mai exact volei si
fotbal. La cercetare au luat parte fete din urmatoarele cluburi sportive : CS Navobi Iași,
Opimp ia Cluj, ACS Heniu Prundul Bârgăului, AC Bihor United, CSS Târgoviște. O parte din
băieți pracatică fotbalul, baschet, Rugby, și canotaj și fac parte din echipe precum: FC Rapid
Bucuresti, Dacia Unirea Brăila, FC Dinamo București.
Sport competitiv indvid ual. Procentajul subiecților care practică un sport individual este de
41,33%. Atât fete cât și băieți practică sporturi precum: atletism, înot, tenis, scrimă, judo. O
parte din aceștia studiază la Facultatea de Educație Fizică și Sport fie la Universitat ea Al. I.
Cuza din Iași fie la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Subiecții care practică karate, k –
1, kickbox, lupte libere, arte marțiale fac parte din Clubul sportiv Scorpios Iași.
Participanții la această cercetare practică sport încă din copil ărie, iar durata practicării variază
de la 1 an până la 19 ani. In ceea ce privește nivelul studiilor, pentru lotul cercetat, subiecții se
încadrează în următoarele categorii: 58,66 % au studii superioare, si 38 % au studii liceale , și
3,33 % au studii gen erale.
N 150
Genul Masculin
Feminin 56%
44%
Studii Generale
Liceale
Superioare 3,3%
38%
58,7%
Tip de sport De echipa
Individual 58,7%
41,3%
Tabel 1. Date demografice

35

4.2 Procedură

Subiecții au completat cele patru chestionare așezate într -o ordine aleatorie. Aceștia au fost
rugați să citească cu atenție consemnul fiecărui chestionar și să marcheze varianta de răspuns
care descrie cel mai bine măsura în care comportamentele sau atitudinile li se potrivesc. Metoda
de aplicarea a fost creion hârtie pentru o parte din participanți. Iar restul participanților au
răspun s la chestionare în varianta online, creată cu ajutorul Google Forms. Participanții nu au
întâmpinat dificultăți în realizarea sarcinii și de asemenea nu au avut neclarități în ceea ce
priveșete modalitatea de completare. După ce au ascultat cu atenție ind icațiile primite s -au
concentrat asupra sarcinii fără a se opri până la finalizarea acesteia. Subiecții au fost asigurați
de confidențialitatea răspunsurilor lor, subliniindu -se faptul că aceste rezultate vor fi utilizate
în interes științific. Chestionare le nu au avut un timp limită de completare, fiecare subiect având
libertarea de a răspunde la itemi în ritmul propriu. În medie, completarea chestionarelor a durat
aproximativ 10 minute. Subiecții au participat la cercetare în mod voluntar.

36
4.3 Instrumente folosite
Pentru testarea ipotezelor menționate mai sus au fost utilizate o serie de instrumente:
Concepția despre natura abi8lităților atletice a fost masurată cu Conceptions of the
Nature of Athletic Ability Questionnaire -2 (CNAAQ -2) creat de Biddle, Wang, Chatzisarantis
și Spray (2003). CNAAQ -2 este un chestionara ce conține 12 itemi care evaluează dacă
sportivii își văd abilitățile ca fiind stabile ori incrementale. Biddle et.at. (2003) descrie că
persoanele care au o concepție a a bilității de natură incrementală își văd propriile abilitîți de
bază ca fiind schimbătoare prin efort și practică, în timp ce persoanele care au o concepție a
abilității stabilă iși văd abilitățile de bază ca fiind înnăscute, limitate și neschimbate prin e fort
in timp. Un exemplu de vizualizare a concepției stabile din CNAAQ -2 a fi :” Aveți un nivel
de competență în sport și nu p uteți face prea multe pentru a schimba acest nivel” / “Oricât
încercați, nivelul la care ajungeți în sport se va schimba foarte puțin”. Un exemplu de evaluare
a unei viziuni incrementale a capacității atletice ar fi: ” Pentru a atinge un nivel înalt de
performanță în sport, trebuie să parcurgeți perioade de învățare și antrenament ” / “Pentru a
avea succes în domeniul sportului, tr ebuie să învățați tehnici și abilități pe care să le practicați
în mod regulat ”. Răspunsul la fiecare item a fost făcut pe o scală de 5 puncte, unde 1 = dezacord
total și 5 = acort t otal. Biddle și colab. (2003) a confirmat invarianța modelului de măsur are al
CNAAQ -2 în funcție de sex și vârstă, totuși, invarianța interculturală a acestui instrument nu a
fost încă determinată. Biddle și colab. (2003) au constatat că CNAAQ -2 are validitate
acceptabilă, convergentă și discriminatorie.
Tipul de morivație a fost masurat cu The Sport Motivation Scale (SMS) . Acestă scală
se bazează pe teoria autodeterminării și Ryan Deci (1985) și a fost dezvoltat pentru a evalua
motivația intrinsecă și extrinsecă contextuală dintr -o perspectivă multidime nsională, precum și
amotivarea. SMS -ul a fost cel mai des utilizat instrument pentru motivație în sport, fiind aplicat
pe o varietate de atleți (de la amatori până la elite ), grupuri de vârstă (adolescenți și adulți ) și
culturi (Canada, Statele Unite, Mar ea Britanie, Bulgaria, Australia , Spania și Noua Zeelandă).
De fapt, SMS -ul a fost tradus și validat în mai multe limbi (Pelletier & Sarrazin, 2007). La
începutul scalei, participanții sunt întrebați: "În general, de c e practicați sportul?" Itemii
reprezi ntă motivele percepute pentru angajarea în activitate, reflectând astfel diferitele tipuri
de motivație. Fiecare item este evaluat pe o scară Likert de 7 puncte care variază de la 1 – nu
corespund e deloc la 7 – corespunde exact .
Strategiile de copi ng au fost evaluate cu Athletic Coping Skills Inventory -28 (ACSI -28;
Smith, Schutz, Smoll, & Ptacek, 1995). Acest inventar pornește de la distincția făcută de
Lazarus (1987): coping centrat de problemă și coping centrat pe emoții. Inventarul este alcătuit

37
din 28 de itemi, și are în componență 7 factori. Din categoria coping centrat pe pro blemă fac
parte următorii factori: abordarea obstacolelor , căutarea de informații , concentrarea ,
planificare/ pregătirea mentală (și are în componen ță 16 ite mi- pe aceștia i -am folosit în
această cercetare). Analizele factoriale de confir mare au demonstrat validitatea ACSI -28,
deoarece cele șapte subscale se conformează bine structurii abilităților psihologice de a face
față stresului atât la atleții de gen masculin , cât și la sportivii de gen feminin . Dovezile
cercetărilor au oferit suport pentru fiabilitatea test-retest și concomitent pentru validitatea
acestui instrument (Smith & Christensen, 1995) .
Definirea succesului a fost măsurat cu Task and Ego Orientation in Sport Questionnaire
(TEOSQ) . Acest chestionar, a fost dezvoltat de Duda și Nicholls (1989), și măsoară diferențele
individuale în ceea ce priveș te definirea succcesului cu orientări spre sarcină sau spre ego în
contextul activităților sportive . La începutul chestionarului participanții sunt întrebați: " Când
fac sport , mă simt de succes atunci când …”. Atletul se gândește la o experiență sportivă de
succes și răspunde la 13 itemi care reflectă criteriile specificate pentr u succes în funcție de
orientare spre sarcini ori spre ego. Răsp unsurile la articolele "Când muncesc din greu" și
"Când sunt cel mai bun" sunt indicate pe o scară de 5 puncte Likert , unde 1 – sunt total de acord
si 5- dezacord total. Validitatea pentru TEOSQ a fost demonstrată anterior (Boyd, 1990; Duda,
1989b; Duda & Nicholls, 1989). În plus, cercetările realizate de Duda și de colegii ei (Duda &
Nicholls, 1989; Duda, Olson & Templin, 1991; White, Duda, & Sullivan, 1991) au raportat o
consistență inter nă validă pentru pentru scață (alfa = 0,81 până la 0,86 și respectiv 0,79 până
la 0,90). Pentru prezentul studiu a fost efectuată o analiză a principalelor componente .
Rezultatele au demonstrat stabilitatea structurii factorilor și au susținut rezultatele lui Duda.
Coeficienții alfa de Cronbach pen tru prezentul studiu au fost 0,811 pentru orientarea spre
sarcină și, respectiv, 0,798 pentru orientarea spre ego (performanță) .

Următorul tabel prezintă valorile coeficientului Alpha Cronb ach pentru fiecare dintre cele 4
instrumente folosite în această cercetare.

38
Instrumente Dimensiuni Coeficientul Alpha
de Crombach Număr de itemi
CNAAQ -2 Concepție stabilă
Concepție incrementală 0.764
0.647 6
2
SMS Motivație intrinsecă
Motivație extrinsecă 0.846
0.812 8
8
ACSI Abordarea obstacolelor
Căutarea de informații
Concentrarea
Planificarea/Pregătirea mentală 0.733
0.696
–
0.746 3
2
–
4
TEOSQ Orientarea spre Ego
Orientarea spre satcină 0.798
0.811 6
6
Tabel 2. Consistență internă a instr umentelor folo site (vezi Anexa 2 )

Notă: CNAAQ -2- Conceptions of the Nature of Athletic Ability Questionnaire -2; SMS –
The Sport Motivation Scale ; ACSI – Athletic Coping Skills Inventory ; TEOSQ – Task and Ego
Orientation in Sport Questionnaire .
5. Rezultate

Analiza statistică a datelor relevante din această cercetare a fost realizată în programul
SPSS Statistics versiunea 21.0. Pentru început, s -au realiza corelații pentru a identifica
eventualele legături între rezultat ele subiecților la aceste teste cu scopul de a verifica în ce
măsură motivația corelează cu definirea succesului.
Astfel prezint analiza datelor după cum urmează :
Ipoteza 1: Motivația intrinsecă corelează semnificativ cu definirea succesului î n termeni de
orientare spre sarcină .
Pentru a verifica aceasta ipotez ă am calculat coeficientul de corelaț ie Pearson. Între
variabila motivația intrinsecă și variabila definirea succesului in t ermnei de orientare spre
sarcină am obținut un coeficient de corelație r = -0.168, și un coeficient de semnificație p =
,040. Aceasta însemnă că există o corelație mică, semnificativă din punct de vedere statistic
între vareiabila motivația intrinsecă și variabila definirea succesului in t ermnei de orientare
spre sarcină , în sensul că sportivii care au fost evaluați ca având o motivație intrinsecă tind să
descri e succesul în termeni de orientare spre sarcin ă.

39

Orientare spre
obiective Motivatie
intrinseca
Orientare spre obiective Pearson Correlation 1 -.168*
Sig. (2 -tailed) .040
N 150 150
Motivatie intrinseca Pearson Correlation -.168* 1
Sig. (2 -tailed) .040
N 150 150
*. Correlation is significant at the 0.05 level (2 -tailed).
Tabel 1. Corelație între motivație și descrierea succes ului
(orientare spre sarcină)
Aceste rezultate sunt în acord cu studiile anterioare care susțin că sportivii care sunt orientați
spre sarcină ar investi mai mult timp și ar fi mai mult motivați să se implice în sarcini. Aceștia
se concentrează pe maximizarea oportunităților lor de dezvoltare și învățare ( Cumming, 2002) .

Ipoteza 2: Concepțiile incrementale despre abilități corelează semnificativ cu definirea
succesului î n termeni de orientare spre sarcină.
Pentru a verifica aceasta ipot eză am calculat coeficientul de corelaț ie Pearson î ntre
variabila concepția incrementală despre abilități și variabila definirea succesului în ter mnei de
orientare spre sarcin ă. Rezultatele indică un coeficient de corelație r = -0.207, și un coeficient
de semnificație p =,011 . Aceasta însemnă că există o corelație mică, și semnificativ ă la o marjă
de eroara de 0.05 î ntre variabila concepția incrementală despre abilități și variabila definirea
succesului în t ermnei de orientare spre sarcină . Persoanele care au fost evaluate ca având o
concepție incrementală despre abilități tind să descri e succesul în termeni de orientare spre
sarcină .
Orientare spre obiective Conceptie incrementala
Orientare spre obiective Pearson Correlation 1 -.207*
Sig. (2 -tailed) .011
N 150 150
Conceptie incrementala Pearson Correlation -.207* 1
Sig. (2 -tailed) .011
N 150 150
*. Correlation is significant at the 0.05 level (2 -tailed).
Tabel 2. Corelaț ie între concepție incrementală și descrierea succes ului
(orientare spre sarcină)

40
Aceste rezultate sunt în acord cu studiile anterioare care susțin că persoanele c are au concepții
incrementale despre abilități vor fi înclinate să adopte o perspectivă despre succes orientată
spre sarcini și obiective , deoarece ei consideră că abilitatea este maleabilă și poate fi schi mbată
prin efort. Astfel, cei care au concepții incrementale sunt mult mai predispuși să sublinieze
învățarea sau stăpânirea unei abilități și caută toate oportunitățile de îmbunătățire a
competențelor. Eșecul nu va afecta stima de sine, deoarece ei consideră că eșecul este pasul
necesar în proc esul de învățare ( Dweck & Bempechat, 1983; Dweck & Elliot, 983; Elliot &
Dweck, 1988 ).

Ipoteza 3: Concepțiile stabile despre abilități corelează semnificativ pozitiv cu definirea
succesului in termeni de ego.
În vederea măsurării acestui aspect am calculat coeficientul de corelaț ie Pearson î ntre
variabila “concepția stabilă despre abilităț i“ și variabila „ definirea succesului în termnei de
orientare spre ego ”. Rezultatele indică un coeficient de corelație r = -0.046 , și un coeficient
de semnificație p =,575 . Aceasta însemnă că nu există o corelație semnificativă la o marjă de
eroara de 5%.
Orientare spre Ego Conceptie stabila
Orientare spre Ego Pearson Correlation 1 -.046
Sig. (2 -tailed) .575
N 150 150
Conceptie stabila Pearson Correlation -.046 1
Sig. (2 -tailed) .575
N 150 150
Tabelul 3. Corelație între concepție stabilă și definirea succesului în termnei
de orientare spre ego
Aceste rezultate sunt în dezacord cu studiile din literatura de specialitate, care sustin că
persoa nele care au o concepție stabilă despre propriile abilități adoptă o perspectivă de
definire a seccesului orientată spre ego, deoarece cred ca abilitatea este fixă și n u poate fi
schimbată prin efort (Dweck & Bempechat, 1983; Dweck & Elliot, 983; Elliot & Dweck,
1988 ).

41
Ipoteza 4: Motiva ția intrinsecă, motivația extrinsecă și concepțiile incrementale prezic pozitiv
coping ul prin abordarea obstacolelor ș i copingul prin planificare și pregătire mentală.
Pentru a verifica aceste aspecte, am folosit tehnica de analiză statistică numită regresie
liniară multiplă pentru fiecare dintre ce le doua dimensiuni ale variabile i dependente,
strategii de coping centrate pe problemă (coping prin abordarea obstacolelor și coping prin
planificarea și pregătirea mentală).
1. Copingul prin abordarea obstacolelor
Analizand corelațiile dintre variabilele analizate rezultatele relevă faptul că există o legătură
:
1 2 3 4 5
1.Coping prin abordarea obstacolelor
2.Concepții stabile
3.Concepții incrementale
4.Motivație intrinsecă
5.Motivație extrinsecă
6. M
7.AS 1
-.08
.17*
.36*
.24*
8.53
1.96
1
.01
.01
.23*
18.20
4.90

1
.36*
.22*
9.60
0.95

1
.71*
48.46
6.84

1
44.02
8.02
Tabel 4. M atricea corelațional ă
– între concepțiile incrementale si copingul prin abordarea obstacolelor , unde am
obținut un coeficient de corelație r= 0.17 și un coeficient de semnificație p= ,014. Asta
însemnă că există o colelație pozitivă, mică și semnificativă între concepțiile
incrementale și copingul prin abordarea obstacolelor , în sensul că sportivii car e au fost
evaluați ca având o concepție incrementală ridicată fac față stresului intr -o mai mare
măsură prin abordarea directă a obstacolelor.
– între motivația intrinsecă și copin gul prin abordarea obstacolelor. Iar corelația este
medie (r=0.36) și coeficientul de semnificație este p < .001. Aceste valori indică exisța
unei corelații medii la un nivel de semnificație ridicat între cele două variabile analizate ,
în sensul că sportivii care au fost evaluați ca având un nivel ridicat de motivație intrisecă
sunt într -o mai mare măsură înclinați să adopte ca modalitate de a reduce stresul
abordarea directă a obstacolelor.

42
– între motivația ex trinsecă și copingul prin abordarea obstacolelor , unde am obținut un
coeficient de corelație de 0.24 la un pr agul de semnificație de .001. Asta ne indică o
legatura între variabile care este pozitivă, mică și semnificativă. Sportivii care au un
nivel ridicat de motivație extrinsecă sunt într -o mai mare măsură înclinați să adopte ca
modalitate de a reduce stresul abordarea directă a obstacolelor, care presupune să se
controleze, să rămână calmi chiar și în fața greutăților care le întampină la un moment
dat.
În continuare analizăm măsura în care tipurile de concepții despre abili tați și tipul de motivaț ie
sunt predictori relevanți ai copingului prin abordarea obstacole lor.
Criteriu

Predictori Coping prin abordarea
obstacole lor
B (SE) β Coping prin planificare și
pregătire mentală
B (SE) β
Modelul 1
1.Concepț ii stabile
2.Concepț ii incrementale
Total R²aj
-0.03 (0,03 ) -0.08
0.37 (0,16 ) 0.18*
0.026
-0.02 (0.04) -0.04
0.33 (0.21) 0.12

Modelul 2
1.Concepț ii stabile
2.Concepț ii incrementale
3. Motivație intrinsecă
4. Motivație extrinsecă
Total R²aj
-0.03 (0.03 ) -0.08
0.11 (0.17 ) 0.05
0.09 (0.03 ) 0.34*
0.00 (0.028) 0.008
0.122
-0.03 (0.04) -0.06
0.01 (0.21) 0.007
0.09 (0.04) 0.27 *
0.02 (0.03) 0.09
Tabel 5. C oeficienti nestandardizati si standardizati
Ecuația de predicție rezultată are următoarele elemente:
– R²aj este de 0,026 (tabelul 6) , ceea ce înseamnă că modelul 1 format din predictorii
concepții incrementale și stabile explică 2,6% din cazurile reale . Dar acest procent este
nesemnificativ din punct de vedere al varianței explicate (F(2 , 147) = 2.978 ;
p=.054)(Anexa 3).

43
– Introducerea în ecuație a predictorilor trei și patru ( motivație intrinsecă și motivație
extrinsecă ) îmbună tățesc semnificativ varianța modelului de peredicție ( R ch = 0,106
; F(2 , 145)= 9,012 ; p= .000) (tebelul 6). Astfel ca, modelul 2 este semnificativ si
explică în plus față de modelul anterior 10,6% din varaința variabilei coping prin
abordarea obst acolelor .
Model Summaryc
Model R R
Squar
e Adjusted
R Square Std. Error
of the
Estimate Change Statistics
R Square
Change F
Chan
ge df1 df2 Sig. F
Change
1 .197a .039 .026 1.93606 .039 2.978 2 147 .054
2 .381b .145 .122 1.83845 .106 9.012 2 145 .000
a. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila
b. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila, Motivatie extrinseca, Motivatie intrinseca
c. Dependent Variable: Abordarea obstacolelor
Tabelul 6. Impactul introducerii variabilelor în model
– In funcț ie de puterea de predicție ( tabelul 6 ) putem să realiz ăm o ierarhie a modelelor
semnificative din punct de vedere statistic. Conform datelor din tabelul de mai sus, cel
mai bun model de predicție este format din toți cei patru predictori (concepții
incrementale și stabile, motivație intrinsecă și extrinsecă). R²aj este de 0,122, ceea ce
însemnă că Modelul 2 este semnificativ ș i explică 12,2 % din cazurile reale. Acest
procent este unul semnificati v și din punct de vedere al varianț ei explicate (F(4 , 145)
= 6,157 ; p=.000)(Anexa 3).
– Daca ar fi necesar s ă preciz ăm care sunt acei predictori car e trebuie păstrați în vederea
form ării unui model de predic ție puternic, ar fi necesar să menționam c ă motiva ția
intrinsecă este cel mai semnificativ predictor (β=0.34, p=.004 ).
– Ecuația de regresie in note standard este compusă din :
Coping prin abordarea obstacolelor = 3.254 + (0.344 *) motivaț ie intrinsecă + (0.08 8)
concepții stabile + (0.053) concepții incrementale + (0.008) motivație extrinsecă (tabelul 5).
Această ecuație ne arată, prin coeficienții be ta standardizați, că predictorul motivatie intrinsecă
are o contribuție importantă în predicția copingului prin abordarea obstacolelor , urmată
îndeaproape de variabila concepții stabile, concepții incerementale și predictorul motivație
extrinsecă . Altfel spus, copingului prin abordarea obstacolelor depind e în mare măsură de

44
motivația intrinsecă și de concepț ia despre abilitați incrementală si stabilă , dar și de motivația
extrinsecă .

2. Ccopingul prin planificare și pregătire mantală
Analizand corelațiile dintre variabilele analizate rezultatele relevă faptul că există o legătură
:

1 2 3 4 5
1.Coping prin planificare si pregatire mentala
2.Conceptii stabile
3.Conceptii incrementale
4.Motivatie intrinseca
5.Motivatie extrinseca
6. M
7.AS 1
-.03
.12
.34*
.27*
12.20
2.47
1
.01
.01
.23*
18.20
4.90

1
.36*
.22*
9.60
0.95

1
.71*
48.46
6.84

1
44.02
8.02
Tabelul 7 . Matricea corelatională
– între motivația intrinsecă și copin gul prin planificarea și pregătire mentală, unde am
obținut un coeficient de corelația r=0.34 și coeficientul de semnificație este p < .001.

45
Aces te valori indică există unei corelații medii la un nivel de semnificație ridicat între
cele două variabile an alizate, în sensul că sportivii care au fost evaluați ca având un
nivel ridicat de motivație int risecă obișnuiesc să adopte intr -o mai mare măsură un stil
de coping orientat spre planificare și pregătire mentală, care să le permită sa își
stabilească obiective specifi ce de performanță și planu ri de realizare a acestora.
– între motivația extrinsecă și copingul prin planificarea și pregătire mentală , unde am
obținut un coeficient de corelație de 0.27, iar pragul de semnificație fiind egal cu .000.
Acesta înseamnă că există o corelație mică la un nivel de semnificație ridicat între cele
două variab ile analizate, în sensul că sportivii care au fost evaluați ca având un nivel
ridicat de motivație extrinsecă obișnuiesc să adopte intr -o mai mare măsură un stil de
coping orientat spre planificare și pregătire mentală, care să le permită sa își stabilea scă
obiective specifice de performanță și planuri de realizare a acestora.

În continuare analizăm măsura în care tipurile de concepții despre natura abilitați lor
atletice și tipul de motivație sunt predictori relevanți ai copingului prin planificare și pregătire
mentală.
Ecuația de predicție rezultată are următoarele elemente:
– R²aj este de 0,005 (tabelul 8) , ceea ce înseamnă că modelul 1 format din predictorii
concepții incrementale și stabile explică 0,5% din cazurile reale . Dar acest procent este
nesemnificativ din punct de vedere al varianței explicate (F(2 , 147) = 1.345 ; p=.264)
(Anexa 4).
– Introducerea în ecuație a predictorilor trei și patru ( motivație intrinsecă și motivație
extrinsecă ) îmbunătățesc semnificativ varianța model ului de peredicție ( R ch = 0,107
; F(2 , 14 5)= 8,839 ; p= .000) (tebelul 8 ). Astfel că, modelul 2 este semnificativ și
explică în plus față de modelul anterior 10,7% din varaința variabilei coping prin
planificare și pregătire mentală ..

46
Model Summaryc
Mo
del R R
Squar
e Adjusted
R Square Std. Error
of the
Estimate Change Statistics
R Square
Change F
Chang
e df1 df2 Sig. F
Change
1 .134a .018 .005 2.46832 .018 1.345 2 147 .264
2 .353b .125 .101 2.34636 .107 8.839 2 145 .000
a. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila
b. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila, Motivatie extrinseca, Motivatie intrinseca
c. Dependent Variable: Planificare si pregatire mentala
Tabelul 8 . Impactul introduceri i variabilelor în model

– In funcț ie de puterea de predicție putem sa realiz am o ierarhie a modelelor
semnificative din punct de vedere statistic. Conform datelor din tabelul de mai sus, cel
mai bun model de predicție este format din toti cei patru predictori (concepții
incrementale și stabile, motivație intrinsecă si extrinsecă). R²aj este de 0,101, ceea ce
însemnă ca Modelul 2 este valid si expli că 10,1 % din cazurile reale. Acest procent este
unul semnificativ din punct de vedere al varianței explicate (F(4 , 145) = 5,164 ; p=.001)
(Anexa 4).
– Daca ar fi necesa r să preciză m care sunt a cei predictori care trebuie păstrați în vederea
formării unui m odel de predicție puternic, ar trebui să menționăm că motivația
intrinsecă este cel mai semnificativ predictor (β=0.27 , p=.004 ).
– Ecuația de regresie in note standard este compusă din :
Coping prin planificare si pregatire mentală = (0.34 4) + motivație intrinsecă (0.27 *) +
motivatie extrinsecă (0.09) + concepț ii stabile (0.06) + concepț ii incrementale (0.007) .
Aceasta ecuație ne arată, prin coefici enții beta standardizați, că predictorul motivatie intrinsecă
are o contribuție importantă în predicți a copin gului prin planificare și pregătire mentală , urmat
îndeaproape de predictorul motivație extrinsecă , concepț ii stabile și variabila „ concepț ii
incrementale”.
Altfel spus, copingul prin pl anificarea și pregatirea mentală depinde în mare măsura de
motivația intrinsecă ș i extrinsecă și de concepția despre abilități incrementală și stabilă.

47

Ipoteza 5. Există diferențe semnificative între sportivii de gen feminin si cei de gen
masculuin în ceea ce privește definirea succesului, în sensul că femeile vor defini succesul
intr-o mai mare masura in tremeni de orientare spre sarcin ă comparativ cu b ărbații .
In vederea verifică rii acestei ipoteze am calculat Testul T pentru eșantioane independente.
Rezultatele indică faptul că nu există diferenț e semnificative intre baieți si fete in ceea ce
priveș te definirea succesului cu orie ntare spre sarcină (t(133)= 1,757 ; p=.081 ).
Independent Samples Test
Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differen
ce Std.
Error
Differen
ce
Orientare
spre Ego Equal variances
assumed .581 .447 1.300 148 .196 .97727 .75194
Equal variances not
assumed 1.330 147.6
70 .185 .97727 .73461
Orientare
spre
obiective Equal variances
assumed 6.532 .012 1.644 148 .102 1.09957 .66869
Equal variances not
assumed 1.757 132.8
66 .081 1.09957 .62591

48
De asemenea , nu au fost surprinse diferenț e intre baieț i și fete nici în ceea ce prive ște definirea
succesului cu orientare spre ego (t(148)= 1,30 ; p=.196).
Aceaste rezultate sunt în contradicție cu cercetările din literatura de specialitate. Duda
(1989) si White si c olab. (1994) au arătat că , în general, bărbații tind să defineasc ă succesul
în termeni de Ego. Iar femeile tind să definească succesul în termeni de or ientate spre sarcină
mai mult decat bărbații. Această ipoteză a fost infirmată. Rezultatul poate fi explicat prin faptul
că la aceasta cercetare au participat 84 (56%) de baiți si 66 (44%) de fete. Deci, cele două
grupe, de băiți, respectiv de fete nu sunt ecchivalente din punct de vedere al numărului de
membri.

5.1 Alte rezultate
De altfel, am observat faptul că motivația intrinsecă corelează pozitiv și semnificativ
cu concepțiile incremetale (tabelul 4 ). Coeficientul de corelație fiind de r= 0.36, ceea ce indică
o corelație medie. Astfel că sportivii care sunt puternic motivați intrinsec au o concepție
incrementală despre natura abilită ților atletice. Această legătură este în acord cu rezultatele
studiilor realizate de Dweck ( 2002), Jourden și colab. ( 1991 ), și Wood & Bandura ( 1989 ).
Concepțiile despre propriile abilități de natură incrementală au fost asociate pozitiv cu
motivația intrinsecă în cadrul claselor de elevi care practicau educație fizică și sport suținut
(Li & Lee, 2004; Wang & Biddle, 2001, 2003).
În ceea ce privește motivația extrinsecă , aceasta corelează pozitiv și mediu cu concepțiile
stabile despre abilități (r=0.23 ; p=.002) si cu concepțiile incrementale despre natura
abilităților sportive (r=0.22 ; p=.003).
Acest lucru susține, de asemenea, poziția lui Dweck și a lui Leggett (1988) că motivația va fi
îmbunătățită pentru cei care adoptă un punct de vedere al capacității incrementale decât "o
entitate" (stabilă).
De asemenea, s -a observat în urma unei calculat a Testului T pentru eșantioane
independe nte că există diferenț e semnificative între personele care practică un sport competitiv
indvidul și cei care practică un sport competitiv de echipă în ceea ce privește copingul prin
planificare și pregătire menală (t(148)= -2.283, p= .024) (Anexa 6). Astfel că indivizii care
practică un sport individual (media=12.74) tind să facă faț ă stresul ui prin planificare și
pregătire mentală mai mult decât persoane le care practică un sport de echipă (media= 11.81).
Aceste persoane își stabilește obie ctive specifice de performanță și planuri de realizare a

49
acestora și se pregătește mental pentru joc. De asemenea se poate spune că persoanele care
practică un sport individual au în mod clar un plan mental de joc pentru a se descurca bine în
competiție.

6. Discuții și concluzii
Studiul perezent are ca obiectiv investigarea relației dintre concepțiile despre abilități,
tipurile de motivație și strategiile de coping la sportivi . In aceeași măsură am dorit să observă m
dacă există o legătură între concepțiile privind natura abilităților sportive și definirea
succesului în sportul de performană. Astel, pe baza literaturii de specialitate am formulat
cateva ipoteze . În continuare, vom discuta rezultatele obținute, prin prisma studiilor anterioare
și a explicațiilor oferite de literatura de special itate.
Ipoteza 1: Motivația intrinsecă corelează semnificativ cu definirea succesului în termeni
de orientare spre sarcină.
Această ipoteză a fost confirmată. În primul rând, există o lipsă de cercetare în ceea ce privește
relația dintre motivație ș i orientarea criteriilor de definire a succesului în sport și activitatea
fizică , dar este important să înțelegem în continuare dinamica motivațională a tinerilor în
activitatea f izică (Biddle et al., 1998). Rezultatele obținute în acest studiu pot fi exp licate prin
faptul că indivizii care sunt motivați intrinsec sunt orientați spre sarcină în ceea ce privește
definirea succesului. Motivele intrinseci sunt asociate cu orientarea spre sarcini. Numeroși
teoreticieni motivaționali (de exemplu, Deci & Rya n, 1985) au arătat beneficiile adoptării unor
stiluri de motivație orientate intrinsec și, conform acestor date, aceasta susține promovarea unei
orientări spre sarcină. Motivele asociate cu dezvoltarea abilităților, în special, permit efortul și
îmbunătăți rea personală, calitățile legate de autodeterminare.
Ipoteza 2: Concepțiile incrementale despre abilități corelează semnificativ cu definirea
succesului în termeni de orientare spre sarcină.
Această ipoteză a fost confirmată. Rezultatele obținute se explică prin faptul că sunt în
concordanță cu cele evidențiate de alți cercetători în studiile anterioare. De exemplu, cercetatori
precum Dweck, 1999; Hong, Chiu și Dweck, 1995; Hong și alții, 1999; Nicholls, 1989, susțin
că o co ncepție incrementală sau nediferențiată a capacității este asociată cu o perspectivă de
succes orientată spre obiectiv, sau spre sacrină. Acești indivizi văd capacitatea ca
schimbătoare prin efort și cred că succesul este un rezultat al efortului depus. Ele se
concentrează asupra stăpânirii sarcinii și asupra auto -îmbunătățirii. Potrivit lui Dweck ș i

50
Leggett (1988), cei care au concepții incrementale despre abilități au mai multe șanse să susțină
obiective legate de învățare și de realizare de sarcini. Obiectivele de învățare sunt esențilale
atunci când indivizii sunt preocupați de autodeterminarea stăpânirii sarcinilor și de sporirea
competențelor lor. Studiile realizate de Dweck & Luggett (1988) arată o relație directă între
concepția despre abilități și modul în care oamenii de toate vârstele își stabilesc obiectivele și
se străduiesc să le atingă. Ommundsen (2002a), de exemplu, a constatat că vederile
incrementale ale abilității prezic orientarea sarcinilor în clasele de educație fizică în școală.
Ommundsen (2001b) a raportat legături pozitive între convingerile incrementale, orientarea
obiectivelor și satisfacția în educația fizică.

Ipoteza 3: Concepțiile stabile despre abilități corelează semnificativ pozitiv cu definirea
succesului in termeni de ego.
Această ipoteză a fost infirmată. În ciuda faptului că există studii care au surprins legatura
dintre aceste variabile și care au confirmat prezența unei legături semnificative ( Dweck, 1999;
Hong, Chiu și Dweck, 1995; Hong și alții, 1999; Nicholls, 1989), cercetarea de față nu a
surprin s această relație. Rezultatele se pot datora și faptului că unii subiecți poate au dat
raspunsuri dezirabile la unele întrebări ale chestionarelor, în special la cele ce vizau concepțiile
stabile despre abilități și la cele pentru definirea succesului în termeni de ego. Potrivit simțului
comun și al concluziilor unor autori (Dweck, 1999 ; Nicholls, 1989) persoanele care au o
concepție stabilă despre propriile abilități au mai multe șanse să adopte o perspectivă de
definire a seccesului orientată spre ego, deoarece cred ca abilitatea este fixă și nu poate fi
schimbată prin efort. Ei se concentrează asupra concurenței interpersonale și încearcă să
demonstreze superioritatea în capacitatea de a depăși pe alții. În plus, în activ itățile sportive,
persoanele care au o concepție stabilă despre abilități au mai multe ș anse să se concentreze mai
degrabă pe “aspectul atletic” decât pe îmbunătățirea competențelor.
Ipoteza 4: Motiva ția intrinsecă, motivația extrinsecă și concepțiile incrementale prezic
pozitiv coping ul prin abordarea obstacolelor ș i copingul prin planificare și pregătire mentală.
Au fost realizate foarte puț ine cerecet ari în domeniu care au studiat relația dintre mativație
si copingul la sportivii de performanță. Cercetarea de față contribuie la acumularea de
informații în acaestă direcție, î n sensul că a fost surprinsă o corelaț ie semnificativă între
motivație ( intrinsecă și extrinsecă) și copingul prin abordarea obstacolelor și cel prin
planificare și pregătire mentală , conforma datelor obț inute de Ntou manis, Biddle, & Haddock,
1999 ș i Pensgaard & Roberts, 2003. Introducerea î n ecuație a predictorilor trei ș i patru

51
(motivație intrinsecă și motivație extrinsecă ) au îmbunătățatit semnificativ varianța modelului
de peredicție. Astfel că , modelul care a inclus motivație intrinsecă și motivație extrinsecă este
semnificativ și explică în plus față de modelul anterior o proporți e semnificativă din varaința
variabilei coping prin abordarea obstacolelor și coping prin planificare și pregătire mentală .
Dacă ar fi necesar să preciză m care s unt a cei predictori care trebuie păstrați î n vederea f ormării
unui model de predicț ie puternic, ar trebui sa mentț onăm că motivaț ia intrinsecă este cel mai
semnificativ predictor atat pentru copingul prin abordarea obstacolelor cât și pentru copingul
prin planificare și pregatire mentală.
Aceste date pot fi explicate prin faptul că sportivii se confruntă cu multe provocări pe calea ce
duce la performanță în sport, de exemplu, multe ore de antrenament, refacerea din cauza rănilor,
stresul și anxietatea conc urenței și agonia înfrângerii. Depășirea acestor provocări necesită nu
numai rezistență fizică și talent, ci și forță psihologică. Astfel, nu este surprinzător faptul că
sportivii și antrenorii de elită subliniază importanța motivației în sport (Gould, 198 2). In
genneral, motivația intrinsecă se referă la angajarea într -o activitatea pură pentru plăcerea și
satisfacția derivată din desfășurarea activității (Deci, 1975). Atunci cănd o persoană este
motivată intrinsec, el sau ea va efectua comportamentul în mod voluntar, în absența unor
recompense materiale sau constrângeri externe ( Deci & Ryan, 1985). Sportivii merg la
antrenamente deoarece consideră că este interesant și satisfăcător pentru a afla mai multe
despre sportul lor sau sportivii care își practi că sportul pentru plăcerea de a încerca în mod
constant să se depășească, acestea sunt considerați în mod intrin sec motivați față de sportul pe
care îl practică . Deci și Ryan consideră că motivația intrinsecă provine din nevoile psihologice
înnăscute ale competenței și ale autodeterminării. Astfel, activitățile care permit indivizilor să
experimenteze sentimente de competență și de autodeterminare vor fi implicat e în categoria
motivații intrinseci. Conform lui Vallerand (1987), motivația intrinsecă conduce la efecte
cognitive, afective și comportamental e adaptative (Vallerand, 1987). Strategiile de coping ale
atleților au fost legate de variabile precum climatul motivațional perceput și motivația în
general (Ntoumains et al., 1999 ).
In ceea ce privesc concepțiile despre natura abilităț ilor atletice , de menț ionat este că nu
au fost realizate studii care să pună în relaț ie concepțiile despre natura abilită ților atletice și
stilul de coping centrat pe problemă (respectiv, coping prin abordarea obstacolelor și coping
prin planificare și pregătire mentală ). Dar c u toate acestea, studiul de față a surprins o legatură
între concepțiile incrementale si copingul prin abordarea obstacolelor, unde am obținut un
coeficient de corelație r= 0.17 și un coeficient de semnificație p= ,014. Asta însemnă că există

52
o colelație pozitivă, mică și semnificativă între concepțiile incrementale și copingul prin
abordar ea obstacolelor , în sensul c ă sportivii care au fost evaluaț i ca având o concepție
incrementală ridicată fac față stresului î ntr-o mai mare măsură prin abordarea directă a
obstacolelor. Coeficienții beta standardizați ne arată că dupa motivația intrinsecă , predictorul
concepțiile incrementale despre abilități are o contribuție importantă în predicția copingului
prin abordarea obstacolelor .
Aceste date pot fi explicate prin faptul că atunci când oamenii au o concepți e despre abilități
incremenală , ei se confruntă cu obstacolele, continuă să persiste chir și atunci când eșecurile
sunt inevitabile ( Dweck, 2006). Astfel de persoane consideră că efortul este un pas import ant
în realizarea unei sarcini. Wood & Bandura (1989) au constatat că tipul concepț iei despre
abilități are un impact mare asupra mecanismelor de auto -reglare care influiențează
performanța. De aceea multe cercetări subliniază importanța promovării unei mentalități
incrementale în perioadele critice ale vieții unui copil, și unii cercetă tori susțin importanța
continuării acestui tip de mentalitate chiar în timpul întregii vieți (Dweck, 2006). În cartea
“Mindset” de Carol Dweck (2006), ea oferă exemple bogate de muzicieni, sportivi, oameni de
afaceri, femei de afaceri, și alți profesioniș ti care descriu cum și de ce au promovat fie o
concepție incrementală, fie una ca entitate a abilităților. În această carte este explicat temeinic
importanța concepției incrementale a abilităților și a modului în care abordarea sarcinilor cu o
concepție a capacității ca entitate poate fi în detrimentul carierei individului.

Ipoteza 5. Există diferențe semnificative între sportivii de gen feminin si cei de gen
masculuin în ceea ce privește definirea succesului, în sensul că femeile vor defini succes ul
intr-o mai mare masura in tremeni de orientare spre sarcin ă comparativ cu b ărbații .
Această ipoteză a fost infirmată . Printre puținel e studii realizate s -a observat că , în general,
bărbații tind să definească succesul în termeni de Ego într -o mai mare măsură decât femeile,
iar femeile tind să definească succesul în termeni de orie ntate spre sarcină mai mult decâ t
bărbații (Duda, 1989 ; White și colab., 1994). Rezultatele studiului de fată au indicat faptul
că nu există diferențe semnificative intre baieți și fete î n ceea ce priveș te definirea succesului
cu orientare spre sarcină. De asemenea, nu au fost surprinse diferente intre baieți și fete nici in
ceea ce priveste definirea succesului cu orientare spre ego. Aceste r ezultate pot fi explicat e și
prin faptul că la această cercetare au participat 84 (56%) de baiți si 66 (44%) de fete. Deci,
cele două grupe, de băiț i, respectiv de fete nu sunt e chivalente din punct de vedere al numărului
de membri. Rezultatul obținut poate fi explicat prin fa ptul că nu există prea multe studii care

53
să fi analizat legătură dintre cele două variabile, deși conform simțului comun ne -am fi așteptat
ca ipoteza să se confirme, rezultatele nu dovedesc acest lucru.

În concluzie, de reț inut este că motivați a intrinsecă corelează semnifi cativ cu descrierea
succesului î n termeni de orientare spre sa rcină . In aceeași masură reprezintă un predictor foarte
important deoarece prezice pozitiv copingul prin abordarea obstacolelor și copingul prin
planificare și pregătire mentală, în sensul că sportivii care au fost evaluați ca având un nivel
ridicat de motivație intrisecă sunt într-o mai mare măsură înclinaț i să adopte drept modalitate
de a re duce stresul abordarea di rectă a obstaco lelor ș i planificar ea și pregatirea mentală .
Conceptiile incerementale despre abilități corelează semnificativ cu descrierea succesului în
termeni de orientare spre sarcină. Studiul de față a surprins o legătură între concepțiile
incrementale și copingul prin abordarea obstacolelor , în sensul c ă sportivii care au fost
evaluaț i ca având o concepție incremental ă ridicată fac față stresului î ntr-o mai mare măsură
prin abordarea directă a obstacolelor. Coeficienții beta standardizați ne arată că după motivația
intrinsecă, predictorul concepțiile incrementale despre abilități are o contribuție importantă în
predicția copingului prin abordarea obstacolelor .

In ceea ce privește utilitatea practica a studiului, r ezultatele pot fi folosite de catre
profesorii , antrenorii care lucreaza cu sportivii si copiii trebuie să promoveze forme de
motivare intrinseci și auto -determi nate, cum ar fi orientarea spre sarcini. Motivația reprezintă
o condiție de bază a practicării sportului și mai ales, a obținerii de performanțe sportive,
deternimată atât de factorii motivaționali interni, cât și de cei externi. Acest lucru ar putea
implica intervenții atât la nivel de grup, cât și la nivel individual. În primul rând, la nivel de
grup, profesorii și antrenorii trebuie să creeze un climat predominant de stăpânire. Acest lucru
se poate face prin accentuarea îmbunătățirii personale, a alegerii și a învățării. O meta -analiză
recentă a arătat eficacitatea unui climat de stăpânire pentru rezultate psihologice pozitive
(Ntoumanis & Biddle, 1999). În al doilea rând, la nivel individual, interacțiunile cu tinerii în
domeniul sportului și al educației fizice trebuie să permită alegerea personală . Aceste strategii
ar trebui să sporească autode terminarea în rândul tinerilor și, prin urmare, să creeze sentimentul
că "vreau să particip" mai degrabă decât "ar trebui să particip".

54
7. Limite si direcț ii viitoare de cercetare

Există o serie de factori ce se află în legătură directă cu instrumentele, participanții și
cercetătorul care să fi reprezentat variabilele parazite ce au influențat rezultatele obținute în
cadrul acestei cercetări.
Pentru început este important de specif icat faptul că instrumentele folosite în cadrul acestei
cercetări nu au fost validate pe populația românească însă, în urma operațiilor statistice
realizate, au obținut un coeficient de consistență internă foarte bun pentru majoritatea
instrumentelor. Deși , fidelitatea acestor instrumente a fost demonstrată este bine știut faptul că
un instrument fidel nu este în mod obligatoriu și valid.
Este posibil, de asemnea, ca anumite caracteristici ale lotului inclus în această cercetare să fi
condus la distorsiona re a rezultatelor obținute. Principala variabilă parazită ce ține de subiecți
este tendința de fațadă a acestora. Riscul ca sportivii să fi răspuns la unele întrebări ale
chestionarelor, în special la cele ce vizau motivele pentru care practică sport sau l a cele care
vizau identificarea naturii concepț iilor despre abilitatile atletice, într -o manieră care să -i pună
într-o lumină cât mai favorabilă este unul foarte mare. Numărul de subiecți poate reprezenta o
altă limită deoarece rezultatele obținute pe un eșantion reprezentativ de 150 de subiecți nu pot
fi generalizate decât la o populație cu aceleași caracteristici ca cele specifice eșantionului.
Nu în ultimul rând, trebuie să evidențiem factorii ce țin de cercetător. Anumite atribute bio –
sociale, precum v ârsta și genul, dar și unele atribute psihosociale, cum ar fi nivelul de anxietate,
ale cercetătorului care a aplicat chestionarele pot să fi influențat seriozitatea cu care sportivii
incluși în această cercetare au completat instrumentele de cercetare.
Cercetările viitoare ar trebui să folosească instrumente ce includ scale pentru
identificarea tendinței de fațadă a subiecților, în special în cazul chestionarelor ce măsoară
concepțiile despre natura abilităților atletice și a celor despre motive le practicării sportului. Un
studiu longitudinal ar clar ifica dacă într -adevăr o tendinț a a sportivilor de a pferera un coping
prin abordarea obst acolelor sau prin planificarea și pregatirea mentală ori alte tipuri . De
asemenea, definirea succesului ar putea fi studiată în legătură cu alte variabile de natură
psihologică, precum stima de sine sau auto -eficacitat ea. Consider că ar fi necesar ca în cercetări
viitoare să se folosească un lot de subiecți mult mai mare. Și în aceeați măsură, ar fi indicat să
existe un numar egal de fete și baieți, astfel existând posibilitatea de a se face comparații între
cele două categorii de subiecți.

55
Bibliografie

1. Adam R. Nicholls & Remco C. J. Polman (2007) Coping in sport: A systematic review,
Journal of Sports Sciences, 25:1, 11 -31
2. Ames, C. (1992). Classrooms: Goals, structures, and student motivation. Jour nal of
Educational Psychology, 84, 261 – 271
3. Bandura, A. (1977). Self -efficacy : Toward a unifying theory of behavioral change.
Psychological Review, 84, 191 -215.
4. Bandura, A. (1986). Social foundations of thought and action. A social cognitive theory.
Englewood Cliffs, N.J.: Prentice -Hall
5. Bebetsos, E., & Antoniu, P. (2003). Psychological skills of Greek badminton atletes.
Perceptual and Motor Skills, 97, 128 -1296.
6. Biddle, S., Soos, I. and Chatzisarantis, N. (1999). Predicting physical activity intentions
using a goal perspectives approach: a study of Hungarian youth. Scandinavian Journal
of Medicine and Science in Sports , 9, 353 –357.
7. Biddle , S. JH. , John W . CK. , Chatzisarantis , N. LD., & Spray , C. M. (2003) Motivation
for physical activity in young people: entity and incremental beliefs about athletic
ability , Journal of Sports Sciences, 21:12, 973 -989.
8. Caudill, D., Weinberg, R., & Jackson, A (1983). Psyching -up and track athletes: A
preliminary investigation. Journal of Sport Psychology, 5, 231 -235.
9. Cox, T., & Ferguson, E. (1991). Individual differences, stress and coping. In C. L.
Cooper & R. Payne (Eds.), Personality and stress: Individual differences in the stress
process (pp. 7 – 30). Chichester, UK: Wiley.
10. Crocker, P. R. E., & Graham, T. R. (1995). Coping by competitive athletes with
performance stress: Gender differ – ences and relationships with affect. The Sport
Psychologist, 9, 325 – 338.
11. Crocker, P. R. E., Kowalski, K. C., & Graham, T. R. (1998). Measurement of coping
strategies in sport. In J. L. Duda (Ed.), Advances in sport and exercise psychology
measurement (pp. 149 – 161). Morgantown, WV: Fitness Information Technology.
12. Cumming. , J. , Hall. C., Harwood, C., & Gammage, K. (2002) Motivational
orientations and imagery use: a goal profiling analysis, Journal of Sports Sciences, 20:2,
127-136.

56
13. Dale, G. A. (2000). Distractions and coping strategies of elite decathletes during their
most memorable per formances. The Sport Psychologist, 14, 17 – 41.
14. Deci, E.L., & Ryan. R.M. (1987). The support of autonomy and the control of behavior.
Journal of Personality and Social Psychology, 53, 1024 -1037.
15. Duda, J.L. (1992). Sport and exercise motivation: a goal pers pective analysis. In
Motivation in Sport and Exercise (edit by G. Roberts), pp. 57± 91. Champaign, IL:
Human Kinetics.
16. Dweck, C.S. (1999). Self -theories: Their role in motivation, personality and
development. Philadelphia: Taylor & Francis/ Psychology Pres s.
17. Dweck, C.S. (2000). Self -theories: Their role in motivation, personality, and
development. Philadelphia, PA: Taylor & Francis Group.
18. Dweck, C.S. (2002). The development of ability conceptions. In A. Wigflield & J. S.
Eccles (Eds), Development of achievement motivation (pp. 57 -88). New York :
Academic Press.
19. Dweck, C.S. (2006). Mindset: The new psychology of success. New York: Ballantine
Books.
20. Dweck, C.S. & Leggett, E.L. ( 1988). A social cognitive approach to motivation and
personality. Psychologi cal Review, 2, 256 -273.
21. Elliot, E.S. & Dweck, C.S. (1988). Goals : An approach to motivation and achievement.
22. Eklund, R. C., Grove, R.J., & Heard, P.N. (1998). The measurement of slump -related
coping: factorial validity of the COPE and the Modified -COPE inv entories. Journal of
Sport Exercise Psychology, 20, 157 -175.
23. Feltz, D.L. & Landers, D.L. (1983). The effects of mental practice on motor skill
learning and performance: A meta -analysis. Journal of Sport Psychology, 5, 25 -27.
24. Finch, L.M. (1994). The relatio nships among coping strategies, trait anxiety, and
performance in collegiate sofball players. Microfilm publication of the International for
Sport and Human Performance, University of Oregon.
25. Goald, D. (1982). Sport psychology in the 1980’ s direction and c hallenger in youth
sports research. Journal of Sport Psychology, 4, 203 -218.
26. Goyen, M. J., & Anshel, M. H. (1998). Sources of acute competitive stress and use of
coping strategies as a function of age and gender. Journal of Applied Developmental
Psychology , 19, 469 – 486.

57
27. Joulden, F.J., Bandura, A., & Banfield, J.T. (1991). The impact of conceptions of ability
on self -regulatory factors and motor skill acquisition. Journal of Sport and exercise
Psychology, 8, 213 -226.
28. Krohne, H. W., & Hindel, C. (1988). Tr ait anxiety, state anxiety,and coping behavior
as predictors of athletic performance. Anxiety Research, 1, 225 – 234.
29. Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal and coping. New York:
Springer.
30. Lazarus, R. S. (1999). Stress and emotion: A new synthesis. New York: Springer, p.76.
31. Lazarus, R. S. (2000a). How emotions influence performance in competitive sports.
The Sport Psychologist, 14, 229 – 252.
32. Li, W. & Lee, A. (2004). A review of conceptions of ability and related motivational
constructs in achievement motivation. Quest, 56, 439 -461.
33. Madden, C. C., Kirkby, R. J., & McDonald, D. (1989). Coping styles of competitive
middle distance runners. International Journal of Sport Psychology , 20, 287 – 296.
34. Manger, T. & Eikeland, O. J. (2004). Asbjornsen, Arve, Effects of Social -Cognitive
Training on Students’ Locus of Control. School Psychology International , (London,
Thousand Oaks, CA and New Delhi), 23(3), 342 –354.
35. Martin, R. A. & Lefcourt, H. M. (1983) . Sense of humour as a moderator of the relation
between stressors and moods. Journal of Personality and Social Psychology , 45, 1313 –
1324.
36. Miller, S. M. (1987). Monitoring and blunting: Validation of a questionnaire to assess
the styles of information seek ing under threat. Jo urnal of Personality and Social
Psychology, 52, 345 – 353.
37. Moritz,, S.E., Feltz, D.l., Fahrbach, K.R, & Mack, D.E. (2000). The relation of self –
efficacy measures to sport performance: A meta -analytic review. Research Quarterly
of Exercise and Sport, 71, 280 -294.
38. Nicholls , J., G. (1984). Achivement motivation: Conception of ability, subiective
experience, task choice and performance. Psychological Review, 91, 328 -346.
39. Nicholls, A. R., Holt, N. L., & Polman, R. C. J. (2005a). A pheno menological analysis
of coping effectiveness in golf. The Sport Psychologist, 19, 111 – 130.
40. Ntoumanis, N., Biddle, S. J. H., & Haddock, G. (1999). The mediating role of coping
strategies on the relationship between achievement motivation and affect in spo rt.
Anxiety, Stress and Coping, 12, 299 – 327.

58
41. Ntoumanis, N., Biddle, S. J. H., & Haddock, G. ( 2000). Relationship of intensity and
direction of competitive anxiety with coping strategies. The Sport Psychologist, 14,
360-371.
42. Ommundsen, Y. (2001a). Self -handicapping strategies in physical education classes:
the influence of implicit theories of the nature of ability and achievement goal
orientations. Psychology of Sport and Exercise , 2, 139 – 156.
43. Ommundsen, Y. (2001b). Pupils’ affective responses in physical education classes: the
association of implicit theories of the nature of ability and achievement goals. European
Physical Education Review , 7, 219 –242.
44. Pensgaard, A. M., Roberts, G. C., & Ursin , H. (1999). Motivational factors and coping
strategies of Norwegian Paralympic and Olympic winter sport at hletes. Adapted
Research Activity Quarterly, 16, 238 -250.
45. Pensgaard, A. M., Roberts, G. C. (2003). Achievement goal orientations and use of
coping st rategies among winter Olympians. Psychology ofSport and Exercise, 4, 101 –
116.
46. Popescu -Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Edit. Albatros , p.676 .
47. Roth, S., & Cohen, L. J. (1986). Approach, avoidance, and coping with stress.
American Psyc hologist, 41, 813 – 819.
48. Sarrazin, P., Biddle, S., Famose, J.P., Cury, F., Fox, K. and Durand, M. (1996). Goal
orientations and conceptions of the nature of sport ability in children: a social
cognitive approach. British Journal of Social Psychology , 35, 399–414.
49. Schmidt, R.A. (1982). Motor Control and Learning . Champaign, IL: Human Kinetics.
50. Smith, R. E., Schutz, R. W., Smoll, F. L., & Ptacek, J. T. (1995). Development and
validation of a multidimensional measure of sport -specific psychological skills: The
Athletic Coping Skills Inventory -28. Journal of Sport and Exercise Psychology, 17,
379 –398.
51. Tüdös Ștefan , Perspective actuale în psihologia sportului . Modele și soluții. București,
Editura S.P.E.R., Colecția “Alma Mater”, 2003
52. Vallerand, R.J. (1987). Antecedents of self -related affects in sport: Preliminary
evidence on the intuitive appraisal model. Journal of Sport Psychology, 9, 161 -182.
53. Wang, C.K.J., and Biddle, S.J.H. (2001). Young people’ s motivationala profiles in
psysical activity : Acluster anal ysis. Journal of Sport and Exercise Psychology 23, 1 -22.

59
54. Wang, C.K.J., and Biddle, S.J.H. (2003). Intrinsec motivation towards sports in
Singaporean students: The role of sport ability beliefs. Journal of Health Psychology 8,
515-523.
55. Weinberg, R.S., Gould , D., & Jackson, A. (1979). Expectations and performance: An
empirical test of Bandura’s self -efficacy theory. Journal of Sport Psychology, 1, 320 –
331.
56. Weinberg, R.S., Gould, D. (2007). Foundations of Sport and Exercise Psychology Web
Study Guide -6th Edition.
57. Wood, R.E., & Bandura, A. (1989). Impact of conceptions of ability on self -regulatory
mechanisms and complex decision -making. Journal of Personality and Social
Psychology, 56, 407 -415.
58. Yoo, J. (2001). Coping profile of Korean competitive athletes . International Journal of
Sport Psychology, 32, 290 – 303.

60
Anexa 1
Instrumente folosite

Nume (sau inițiale)………………………………… .…… ……. ….Vârstă…… ……. ………..

Ce tip de sport practici acum?……………………………………………………… ………………………. ………
De cât timp practici sport? …………………………………………………………………. ………………………..
Nivel de studii: liceale / superioare Genul: Masculin / Feminin

Conceptions of the Nature of Athletic Ability Questionnaire -2

Acest chestionar cuprinde întrebări referitoare la abilitățile necesare pentru a practica cu succes
sportul. Va trebui s ă raspundeți cu spontaneitate și sinceritate la întrebă rile chestionarului.
Pentru fiecare întrebare puteți alege unul din cele cinci răspunsuri. Dacă răspunsul pe care l -ați
ales este “1 ” trebuie doar să bifa ți un x în casuța 1. .

1-dezacord total , 2- dezacord parțial , 3- nici acord, nici dezacord , 4-acord parțial , 5- acord total .
1 2 3 4 5
1.Ai un anumit nivel de competență în domeniul sportului și tu nu poți cu
adevărat să faci multe pentru a schimba acest nivel .
2.Pentru a avea succes în domeniul sportului trebuie să înveți tehnici și abilități,
și sa le practici în mod regulat .
3.Chiar dacă încerci, nivelu l la care ajungi în sport se va schimba foarte puțin .
4.Trebuie să ai anumite “ înzestră ri” pentru a fi bun la sport.
5.Trebuie să înveți și să lucrezi din greu pentru a fi bun la sport .
6.În sport, dacă muncești din greu, vei ajunge mai bun .
7.Pentru a fi bun la sport, trebuie sa fii înn ăscut cu anumite calități de bază care
îți aduc succesul .
8.Pentru a atinge un nivel înalt de p erformanță în sport, trebuie să treci printr -o
perioada de învățare și de antrenament .
9.Oricat de bun ești la sport mereu se poate îmbunătăți prin antrenament.
10.Este dificil de a schimba cât de bun ești la sport .
11.Pentru a fi bun la sport trebuie să fii înzestrat de la natură .
12.Dacă ai depus suficient efort, vei obține întotdeauna rezultate mai bune în
sport .

61
The sport motivation scale
Va trebui să indicați în ce măsură fiecare dintre următorii itemi corespunde unuia dintre
motivele pentru care în prezent prac ticați sportul. Dacă răspunsul pe care l -ați ales este “1”
trebuie doar să -l scrieți în spațiul liber din dreapta.
Nu corespunde Corespunde Corespunde Corespunde Corespunde
de loc puțin moderat mult exact

1 2 3 4 5 6 7
De ce practicați sportul?

1.Pentru plăcere, simt că trăiesc experiențe interesante.
2.Pentru că, în opinia mea, este una dintre cele mai bune modalități de întâlni oameni/
persoane .
3.Pentru că simt o mare satisfacție personală în timp ce stăpânesc unele tehnici
dificile de antrenament.
4.Pentru că este absolut nec esar să faci sport dacă vrei să fii în formă.
5.Pentru ca este una dintre cele mai b une moduri de a dezvolta alte aspecte la mine .
6.Pentru plăcerea pe care o simt atunci cand îmbunătățesc câteva din punctele mele
slabe .
7.Pentru emoțiile pe care le simt când sunt într -adevăr implicat în antrenament .
8.Pentru că făcând sport mă simt bine .
9.Pentru satisfacția pe care o resimt atunci când îmi perfecționez aptitudinile mele .
10.Deoarece este o modalitate bună de a învăța o mulțime de lucruri care ar putea fi
de folos pentru mine și în alte domenii ale vieții mele .
11.Pentru emoțiile intense atunci cand simt că fac un sport care îmi place.
12.Pentru plăcerea pe care o simt atunci cand execut anumite mișcări dificile.
13.Pentru că m -aș simți rău dacă nu mi -aș face timp pentru a face acest lucru .
14.Pentru că este unul dintre cele mai bune moduri de a menține relații bune cu
prietenii mei.
15.Pentru că îmi place sentimentul de a fi co mplet scufundat în activitate.
16.Pentru că eu trebuie să fac sport în mod regulat

62

Athletic Coping Skills Inventory

Mai jos sunt a firmații pe care sportivii le -au folosit pentru a -și descrie experiențele. Citiți cu
atenție fie care declarație și apoi indicați cât de des vă confruntați cu aceleași lucruri. Nu
există răspunsuri corecte sau greș ite. Nu pierde prea mu lt timp pe o singură declarație.
1.
Aproapte
niciodată 2.
Câteodată 3.
Deseori 4.
Aproape
întotdeauna
1.Zilnic sau săptămânal, îmi stabilesc obiective foarte
specifice care să mă îndrume în ceea ce fac.
2.Atunci c ând un antrenor îmi spune cum să corectez
o greșeală pe care am făcut -o, am tendința să o iau
personal și să mă supăr .
3.Când fac sport, îmi pot concentra atenția și pot să
blochez distragerile dinafară.
4.Am ramas pozitiv si entuziasmat în timpul
competiției, indiferent cât d e rău au mers lucrurile.
5.Îmi fac griji destul de puțin despre ce cred ceilalți
despre performanța mea.
6.Am tendința de a face multe planuri despre cum
să-mi ating obiectivele.
7.Când un antrenor mă critică, devin mai degrabă
supărat decât să mă simt ajutat.
8.Imi este ușor să mențin departe gândurile care mă
distrag pentru ca ele să nu inter vină in ascultarea și
învățarea u nor informații.
9.Îmi fixez propriile scopuri/ținte de performanță
pentru fiecare practică/exercitiu.
10.Dacă un antrenor ma critică sau strigă la mine, imi
corectez greșeala fără să fiu supărat.
11.Pot face față foarte bine situațiilor neașteptate în
sportul pe care îl practic.

63
12.Am propriul plan de acțiune cu mult timp înainte
de începerea jocului.
13.Când mă simt prea tensionat, îmi pot relaxa rapid
corpul și mă pot liniști.
14.Îmi mențin controlul emoțional indiferent de cum
merg lucrurile pentru mine.
15.Este ușor să -mi îndrept atenția și să mă concentrez
asupra unui singur obiect sau a unei persoane.
16.Îmi îmbunătățesc abilitățile de sportiv ascultând
cu atenție sfaturile și instrucțiunile antrenorilor.

64

Task and Ego Orientation in Sport Questionnaire (TEOSQ) .
Ce înseamnă pentru tine succesul în sport? Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Vă rog să
bifați cifra care indică cel mai bine cum vă simțiți.

Când fac sport, mă simt de succes atunci când:
1.
Acord
total 2.
Acord
parțial 3.
Neutru 4.
Dezacord
parțial 5.
Dezacord
total
1. Înving pe alți oameni.
2. Sunt clar superior altora .
3. Sunt cel mai bun.
4. Muncesc din greu.
5. Am o îmbunătățire personală
vizibil ă.
6. Îmi depășesc adversarii.
7. Obțin/ ating un scop.
8. Depășesc dificultățile.
9. Îmi a ting obiectivele personale.
10. Atunci cand câștig.
11. Arăt altora că eu sunt cel mai bun.
12. Fac rezultate cât se poate de bu ne.

65
Anexa 2
Valoarea coeficientului de consistență internă
Conceptions of the Nature of Athletic Ability Questionnaire -2

1. Concepție stabilă 2. Concepție incrementală

The sport motivation scale
1. Motivație intrinsecă 2. Motivațe extrinsecă

Task and Ego Orientatio n in Sport Questionnaire

1. Orientare spre Ego 2. Orientare spre Sarcină

Athletic Coping Skills Inventory

1. Abordare obstacole 2. Cautare de informații 3. Planificare si pregatire
mental

66
Anexa 3
Ipoteza 4. Analiza de regresie.
1. Criteriul – coping prin abordarea obstacolelor
Descriptive Statistics
Mean Std. Deviation N
Abordarea obstacolelor 8.5333 1.96160 150
Conceptie stabila 18.2067 4.90760 150
Coceptie incrementala 9.6000 .95538 150
Motivatie intrinseca 48.4667 6.84112 150
Motivatie extrinseca 44.0267 8.02341 150

Correlations
Abordarea
obstacolelor Conceptie
stabila Coceptie
incrementala Motivatie
intrinseca Motivatie
extrinseca
Pearson
Correlation Abordarea
obstacolelor 1.000 -.081 .179 .368 .245
Conceptie stabila -.081 1.000 .013 .014 .233
Coceptie incrementala .179 .013 1.000 .364 .226
Motivatie intrinseca .368 .014 .364 1.000 .713
Motivatie extrinseca .245 .233 .226 .713 1.000
Sig. (1 -tailed) Abordarea
obstacolelor . .164 .014 .000 .001
Conceptie stabila .164 . .435 .431 .002
Coceptie incrementala .014 .435 . .000 .003
Motivatie intrinseca .000 .431 .000 . .000
Motivatie extrinseca .001 .002 .003 .000 .
N Abordarea
obstacolelor 150 150 150 150 150
Conceptie stabila 150 150 150 150 150
Coceptie incrementala 150 150 150 150 150
Motivatie intrinseca 150 150 150 150 150
Motivatie extrinseca 150 150 150 150 150

67
ANOVAa
Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 22.328 2 11.164 2.978 .054b
Residual 551.005 147 3.748
Total 573.333 149
2 Regression 83.247 4 20.812 6.157 .000c
Residual 490.087 145 3.380
Total 573.333 149
a. Dependent Variable: Abordarea obstacolelor
b. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila
c. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila, Motivatie extrinseca, Motivatie
intrinseca

Coefficientsa
Model Unstandardized
Coefficients Standar
dized
Coeffici
ents t Sig. 95.0% Confidence
Interval for B Correlations
B Std.
Error Beta Lower
Bound Upper
Bound Zero-
order Partial Part
1 (Constant) 5.586 1.699 3.288 .001 2.228 8.943
Conceptie
stabila -.033 .032 -.083 -1.026 .307 -.097 .031 -.081 -.084 -.083
Coceptie
incrementala .370 .166 .180 2.228 .027 .042 .698 .179 .181 .180
2 (Constant) 3.254 1.704 1.909 .058 -.114 6.623
Conceptie
stabila -.035 .032 -.088 -1.085 .280 -.099 .029 -.081 -.090 -.083
Coceptie
incrementala .110 .170 .053 .646 .519 -.225 .445 .179 .054 .050
Motivatie
intrinseca .099 .034 .344 2.928 .004 .032 .165 .368 .236 .225
Motivatie
extrinseca .002 .028 .008 .065 .948 -.054 .058 .245 .005 .005
a. Dependent Variable: Abordarea obstacolelor

68

Grafic. Cel mai bun predictor

69
Anexa 4

Ipoteza 4. Analiza de regresie.
2. Criteriul – coping prin planificare și pregatire mentală
Descriptive Statistics
Mean Std. Deviation N
Planificare si pregatire mentala 12.2000 2.47403 150
Conceptie stabila 18.2067 4.90760 150
Coceptie incrementala 9.6000 .95538 150
Motivatie intrinseca 48.4667 6.84112 150
Motivatie extrinseca 44.0267 8.02341 150

Correlations
Planificare si
pregatire
mentala Conceptie
stabila Coceptie
incrementala Motivatie
intrinseca Motivatie
extrinseca
Pearson
Correlation Planificare si pregatire
mentala 1.000 -.039 .128 .345 .278
Conceptie stabila -.039 1.000 .013 .014 .233
Coceptie incrementala .128 .013 1.000 .364 .226
Motivatie intrinseca .345 .014 .364 1.000 .713
Motivatie extrinseca .278 .233 .226 .713 1.000
Sig. (1 -tailed) Planificare si pregatire
mentala . .319 .060 .000 .000
Conceptie stabila .319 . .435 .431 .002
Coceptie incrementala .060 .435 . .000 .003
Motivatie intrinseca .000 .431 .000 . .000
Motivatie extrinseca .000 .002 .003 .000 .
N Planificare si pregatire
mentala 150 150 150 150 150
Conceptie stabila 150 150 150 150 150
Coceptie incrementala 150 150 150 150 150
Motivatie intrinseca 150 150 150 150 150
Motivatie extrinseca 150 150 150 150 150

70
ANOVAa
Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.
1 Regression 16.388 2 8.194 1.345 .264b
Residual 895.612 147 6.093
Total 912.000 149
2 Regression 113.717 4 28.429 5.164 .001c
Residual 798.283 145 5.505
Total 912.000 149
a. Dependent Variable: Planificare si pregatire mentala
b. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila
c. Predictors: (Constant), Coceptie incrementala, Conceptie stabila, Motivatie extrinseca, Motivatie
intrinseca

Coefficientsa
Model Unstandardized
Coefficients Standar
dized
Coefficie
nts t Sig. 95.0% Confidence
Interval for B Correlations
B Std.
Error Beta Lower
Bound Upper
Bound Zero-
order Partia
l Part
1 (Constant) 9.382 2.166 4.331 .000 5.101 13.663
Conceptie
stabila -.020 .041 -.041 -.496 .621 -.102 .061 -.039 -.041 -.041
Coceptie
incrementala .332 .212 .128 1.570 .119 -.086 .751 .128 .128 .128
2 (Constant) 6.505 2.175 2.991 .003 2.206 10.805
Conceptie
stabila -.033 .041 -.065 -.794 .428 -.115 .049 -.039 -.066 -.062
Coceptie
incrementala .019 .216 .007 .087 .931 -.409 .446 .128 .007 .007
Motivatie
intrinseca .099 .043 .275 2.308 .022 .014 .184 .345 .188 .179
Motivatie
extrinseca .029 .036 .096 .817 .416 -.042 .101 .278 .068 .063
a. Dependent Variable: Planificare si pregatire mentala

71

Grafic. Cel mai bun predictor

72
Anexa 5
Ipoteza 5. Testul T

Group Statistics
Gen_sub N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Orientare spre Ego Baieti 84 13.2500 4.93543 .53850
Fete 66 12.2727 4.05935 .49967
Orientare spre obiective Baieti 84 10.3571 4.89564 .53416
Fete 66 9.2576 2.65046 .32625

Independent Samples Test
Levene's
Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Orientare spre
Ego Equal variances
assumed .581 .447 1.300 148 .196 .97727 .75194 -.50865 2.46319
Equal variances
not assumed 1.330 147.670 .185 .97727 .73461 -.47443 2.42898
Orientare spre
obiective Equal variances
assumed 6.532 .012 1.644 148 .102 1.09957 .66869 -.22184 2.42098
Equal variances
not assumed 1.757 132.866 .081 1.09957 .62591 -.13847 2.33760

73
Anexa 6
Alte rezultate, Testul T

Group Statistics
Categ_sport N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Planificare si pregatire mentala Sport de echipa 88 11.8182 2.49388 .26585
Sport indvidual 62 12.7419 2.36044 .29978

Independent Samples Test
Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-
tailed) Mean
Differen
ce Std.
Error
Differe
nce 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Planificare si
pregatire
mentala Equal
variances
assumed .051 .822 -2.283 148 .024 -.92375 .40454 -1.72316 -.12434
Equal
variances not
assumed -2.305 135.
789 .023 -.92375 .40068 -1.71612 -.13138