1. ECHILIBRU L FINANCIAR LA NIVELUL COMPANIILOR 1.1 Echilibru financiar -definire și explicitare 1.2 Prezentarea principalelor forme de manifestare a… [602451]

CUPRINS

INTRODUCERE
1. ECHILIBRU L FINANCIAR LA NIVELUL COMPANIILOR
1.1 Echilibru financiar -definire și explicitare
1.2 Prezentarea principalelor forme de manifestare a echilibrului financiar
1.3 Noțiuni teoretice cu privire la principalele curente de a naliză a echilibrului
financiar în viziune anglo -saxonă
2. PRINCIPALII INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR
2.1 Analiza structurii activului și pasivul ui și influența acestuia asupra
echilibrului financiar
2.1.1 Structura financiară a pasivului
2.1.2 Structura financiară a activului
2.2 Principalii indicatori în echilibrul financiar
2.3 Analiza statică și dinamică a echilibrului financiar
2.3.1 Analiza statică a echilibrului financiar
2.3.2 Analiza dinamică a echilibrului financiar
3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C ARTEGO S.A
3.1 Prezentarea S.C ARTEGO S.A
3.2 Analiza în viziune statică la S.C ARTEGO S.A
3.3 Analiza dinamică a echilibrului financiar la S.C ARTEGO S.A
3.4 Posibilități de îmbunătățire a echilibrului financiar S.C ARTEGO S.A
CONCLUZII
BILBIO GRAFIE

INTRODUCERE

Economia în zilele noastre reprezintă rezultatul unui proces evolutiv și al
schimbului de activități de la forme inferioare la cele superioare. Întreprinderile își
dezvoltă activitatea în acest cadru, acestea având indiferent de profitul lor, probleme de
gestiune financiară. O metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza.
În România, în ultimii ani s -au perfecționat metodele de analiză financiară. O
analiză economică financiară este îndreptată către evaluarea î ntreprin derii de a genera
surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar.
Echilibrul financiar poa te fi definit prin capacitatea întreprinderii de a -și asigura
plata fără î ntreruperea datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente gene rate
de realizarea obiectului de activitate, sau de leg islația fiscală, din încasă rile sale, as tfel
încât întreprinderea să poată evita riscul de faliment. Menț inerea echilibr ului financiar
constituie condiția esențială a supraviețuirii î ntreprinderii.
Analiza echilibrului financiar se poate realiza pe baza bilanțului contabil . În
această lucrare sunt prezentate în primul capitol și al doilea aspectele teoretice privind
echilibrul financiar la nivelul companiilor și principalii indicatori de echilibru finan ciar.
La final se regăsește analiza echilibrului financiar la S.C ARTEGO S.A.
Obiectivul acestei lucrări este acela de a analiza echilibru financiar al
întreprinderii SC ARTEGO SA, respectiv de a de a prezenta cei mai importanți
indicatori ce se pot deter mina pe baza situațiilor financiare .
Prin analiza echilibrului financiar vom vedea în ce situație se află firma respectivă
prin prisma indicatorilor echilibrului financiar și a echilibrului financiar static și dinamic .

1. ECHILIBRU L FINANCIAR LA NIVEL UL COMPANIILOR
1.1 Echilibru financiar -definire și explicitare
Analiza fin anciară urmărește să scoată în evidență , în primul rând , mo dul de
concepere a echil ibrului financiar pe termen scurt și pe termen lung și în al doilea rând ,
modalitățile de rentabilitate ale activității întreprinderii . Bilanțul exprimă de fapt starea
întreprinderii într-un anumit moment , iar contul de rezultate prezintă exprimă fluxurile
economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire, pe o anumită perioadă .
„Echilibrul transmite concepția de armonie între anumite elemente ale sistemului ,
ceea ce în domeniul financiar înseamnă armonizarea resurselor cu nevoile. Resursele și
nevoile reflectate în bilanț fiind variate se pretează la diferite idei legate de echilibru. De
aseme nea, conceptul de echi libru financiar va fi prezentat după cele două concepții ale
bilanțului și anume: patrimonială și funcțională. ”1
Echilibrul de ansamblu, echilibrul financia r ocupă un loc important, echilibru l îl
definim ca fiind starea ce se caracte rizează printr -un flux permanent de fonduri bănești
de natură financiară prin sistem dar cu păstrarea integralității sistemului.
„Echilibrul financiar este în strânsă legătură cu fluxul trezoreriei, rezultat din
ciclul de exploatare, cu fluxul de trezore rie izvorât din ciclul de investiție, cu utilizările
generate de ciclul financiar, cu contractarea de datorii, cu folosirile și resursele
excepționale. ”2
Bilanțul și conceptul juridic al patrimoniului necesită prezentarea unor aspecte
cu privire la echili brul financiar în concepția dezvoltării patrimoniale.
1.2 Prezentarea principalelor forme de manifestare a echilibrului financiar
Literatura de specialitate este destul de bogată privind terminologia, modul de
exprimare a echilibrului financiar .
Principa lele forme de manifestare a echilibrului financiar sunt: solvabilitatea,
lichiditatea, exigibilitatea și capacitatea de plată , care sunt prezentate mai jos.

1 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii editura didactică și pedagogică R.A
București 2010
2 HORIA CRISTEA, NICOLAE ȘTEFĂNESCU – Gestiunea financiară a întreprinderii ed.Mirton
Timișoara 1996 pagina 288

Solvabilitatea reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor
sale în caz de lichiditate, ceea ce înseamnă încetarea exploatării și punerea în vânzare
a activelor sale.
În perioada de criză valoa rea de lichiditate este inferioară valorii contabile a
activelor, antrenând pierderi excepționale.
Solvabilitatea mai reprezintă și asigurarea unor fonduri bănești, a unor
disponibilități care pot să susțină continuitatea exploatării, să permită un flux normal
al fondurilor. Solvabilitatea exprimă gradul în care capitalul social asigură acoperirea
creditelor pe termen mediu și lung.
„Solvabilitatea patrimonială (SP) este egală cu: 3

S.P.=
„ Cac
Indicatorul solvabil ității patrimoniale, este pozitiv dacă cuprinde valori între 40 –
60%. Limita minimă este apreciată ca fiind de 30%.
A doua formă de manifestare a echilibrului financiar este lichiditatea
patrimonială .
Lichiditatea patrimonială reprezintă capacitatea unor active de a fi transformate
la un moment dat în bani.
Lichi ditatea poate fi o însușire ce permite efectuarea plăților și prin urmare
schimbul comercial de bunuri sau caract erul d e a dispune imediat ori într -un timp
scurt de mijloace bănești, respectiv de disponibil. În analiza și interpretarea lichidității
se folosește lich iditatea activelor, pasivelor și de bilanț.
Un activ financiar este lichid dacă poate fi transformat instantaneu în bani.
Lichiditatea reprezintă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperi,
prin elemente patrimoniale de mijloace circulante active, obligațiile de plată pe
termen scurt ca elemente de pasiv.
„Expresia lichidității patrimoniale (LP) este:4

3 HORIA CRISTEA, NICOLAE ȘTEFĂNESCU – Gestiunea financiară a întreprinderii ed. Mirton
Timișoara 1996 pagina 293
4 HORIA CRISTEA , NICOLAE ȘTEFĂNESCU – Gestiunea financiară a întreprinderii ed. Mirton
Timișoara 1996 pagina 295
100social capitalul lung si mediu termen pe Creditesocial Capitalx

LP=
”

Pentru stabilirea garanției creditelor în grupul elementelor p atrimoniale de activ
se regăsește și nive lul cheltuielilor de exploatare.
Elementele patrimoniale pasive cu scadență pe termen scurt cuprind creditele pe
termen scurt, f urnizori, creditori, decontări, alt e obligații, fonduri, rezerve etc .
Activele circulante fără utilizare, fără mișcare sau cu mișcare lentă, produse și
mărfuri fără desfacere, clienții neîncasați la termen nu intră în cadrul lichidității
patrimoniale.
Următoarea formă de manifestare este e xigibilitatea , care reprezintă capacitatea
rambursării rapide a datoriilor. Din acest punct de vedere fo ndurile aportate de
acționari s au creșterea de capital , ceea ce se lasă la dispoziția întrepri nderii adică
profitul pus în rezervă nu pot face parte din pasivul exigibil. Împrumuturile
rambursabile pe un interval mai mare de un an constituie un pasiv exigibil pe termen
mediu și lung.
Astfel ajung em la fondul de rulment și la lichiditatea bilanțieră . Prin acestea se
compară lichiditatea activului cu exigibi litatea pasivului. În acest caz este necesară o
ierarhizare a activelor în ordinea crescătoare a lichidității și a pasivelor în ordinea
crescătoare a exigibilității lor.
Exigibilitatea pasivul ui este cunoscută exact , în timp ce lichiditatea activ elor
circulante este aleatorie respectiv riscul vânzării în p ierdere, deprecierea stocurilor .
Ultima formă de manifestare a echilibrului financiar o reprezintă c apacitatea de
plată .
Capacitatea de plată este o rezultantă care exprimă o potență financiară ce
indică măsura în care o anumită întreprindere poate să satisfacă prompt o rice obligație
bănească față de terți. Aceasta c aracterizează modul în care întreprinderea își
îndeplinește la termen obligațiile de plată cu mij loacele bănești de care dispune. Ea
este dependentă de lichiditate. La rândul său capacitatea de plată influențează
echilibrul financiar și monetar.
100scurt termen pe scad.cu pasive patrim. elem. sumabăăneșt dispîn scurt termpe trans.fipot care soc. act.din im. eleme.patr sumax

Este necesar ca întreprinderea să dispună permanent de un volum de mijloace
bănești determinat, capabil s ă asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile.
Comparând disponibilitățile bănești cu obligațiile se obține o exprimare
absolută:
„Cp=D -O”5
Când Cp >0 și D>0 întreprinderea punctează o situație bună.
Pentru comparabilitate în timp și spațiu se c alculează coeficientul capacității de
plată:
„K=D/O ”6
Când K >1 întreprinderea se află într -o situație bună.
Apreciem că există o dependență notabilă între capacitatea de plată și punctul
de echilibru al întreprinderii.
1.3 Noțiuni teoretice cu privire la principalele curente de analiză a echilibrului
financiar în viziune anglo -saxonă
Între sistemul contabil european și cel din țările anglo -saxone există mai multe
diferențe .
În SUA, de exemplu regulile contabile utilizate pentru realizarea bilanțului și a
contului de exploatare sunt independente de regulile fiscale. Dreptul contabil în țările
anglo -saxone, își are sursa în directivele elaborate direct de către profesia contabilă.
„Aceasta este reprezentată de American Institute of Certificate Public Ac countente
(AICPA). AICPA a jucat un rol important în materie de normalizare până în decembrie
1973. De la această dată acest rol a fost încredințat către Financial Accounting Standard
Board (FASB). FASB, în colaborare cu Security and Exchange Commission (S EC) are
drept misiune publicarea de norme și precizarea cadrului conceptual (conceptual
framework) al contabilității. ”7
Întreprinderile americane nu sunt supuse unui plan contabil normalizat, ele
trebuie să respecte, în stabilirea și prezentarea stărilo r lor financiare, principiile general
admise sau Generallz Accepted Accounting Principles (GAAP).

5 HORIA CRISTEA, NICOLAE ȘTEFĂNESCU – Gestiunea financiară a întreprinderii ed. Mirton
Timișoara 1996 pagina 296
6 HORIA CRISTEA, NICOLAE ȘTEFĂNESCU – Gestiunea financiară a întreprinderii ed. Mirton
Timișoara 1996 pagina 296
7 Petru Berzeanu -Finanțe corporative volumul I editura C. H. Beck 2008 pagina 64

Stările financiare ale întreprinderilor americane cuprind următoarele documente:
1. un bilanț, balance sheet
2. un cont de rezultat, income statement
3. starea mișcăr ilor în conturile de rezervă și de rezultat reportat, statement of
change in retained earnings
4. un tablou de variație a capitalurilor propuse în afara conturilor de rezervă și a
rezultatului reportat, statement of change in stockholder`s equity
5. mai există și tabloul fluxurilor de trezorerie , statement of cash -flow
6. note anexe, footnote disclosures sau notes to financial statements
2. PRINCIPALII INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR
2.1 Analiza structurii activului și pasivului și influența acestuia asupra echilib rului
financiar
2.1.1 Structura financiară a pasivului
Structura fin anciară a pasivului rezultă din capitaluri proprii și îndatorare .
Pentru realizarea echilibrului financiar al întreprinderii trebuiesc respectate condițiile,
care sunt strâns legate de imp ortanța resurselor stabile în raport cu alocările stabile și cea
a capitalurilor proprii în raport cu capitalurile împrumutate. Ratele care vizează pasivul
exprimă fie autonomia pe care întreprinderea ajunge s -o menajeze, fie stabilitatea
finanțării.
8

Această primă rată (R), denumită de autonomie financiară, permite examinarea
structurii pasivului, pune în valoare gradul de dependență și independență a în treprinderii
vizavi de terți. Aceasta se numește uneori rată de fina nțare a solvabilității .
Un raport ridicat indică faptul că întreprinderea este puțin dependentă de
creditorii săi și că ea dispune de o importantă capacitate de îndatorare.
Un raport redus indică mai bine riscul de încetare a plăților în caz de încetinire
economică , de restricț ionare a creditului. Sistemul bancar avansează baremul următor:
R<33%: zonă de supra îndatorare

8 PETRE BERZEANU – Finanțe corporative volumul I editura C.H. Beck 2008 pagina 238
lung și mediu scurt, termen pe Datoriiproprii Capitaluri

33%≤R≤50%: zonă de vigilență sau de incertitudine
50%≤R<66%:zonă normală
R≥60%: zonă de expansiune.9
În ultimul caz respectiv zona de expansiune , întrepr inderea are posibilitatea de a
face apel de credit fără mari probleme, dar, totuși, raportul nu trebuie să fie foarte ridicat,
deoarece acesta ar putea exista o lipsă de investiții.
10

Cea de -a doua rată este denumită a capacității de îndatorare pe t ermen mediu și
lung sau de structură a resurselor permanente . Se consideră că dacă acest raport este mai
mic de 50% atunci posibilitățile de obținere a creditelor pe termen mediu și lung sunt
foarte dificile, cel puțin pentru că întreprinderea nu poate fu rniza importante garanții.
10

O altă rată, denumită a îndatorării pe terme n mediu și lung, este necesar să fie
mai mare de 1 an. Există o regulă a îndatorării maxime: v aloarea îndatorării pe termen
mediu nu trebuie să depășească valoarea fondurilor proprii. În practică s e utilizează
numai una dintre următoarele trei rate:
 Capitaluri proprii/Resurse permanente sau exclusiv
 Capital propriu(CP) / Datorii pe termen lung (DTL)
 DTL /Capacitatea de autofinanțare11
Această rată care va fi folosită este denumit ă a capacității de rambursare a
împrumuturilor pe termen lung. Rambursarea împrumuturilor pe termen mediu și lung se
efectuează cu surplusul monetar al întreprinderii.
Această rată răspunde la întrebarea următoare: câți ani trebuie pentru a se
elibera de datoriile sale pe termen mediu și lung pe baza unei autofinanțări constante?

9 PETRE BERZEANU -Finanțe cor porative volumul I editura C.H Beck 2008 pagina 40
10 PETRE BERZEANU -Finanțe corporative volumul I editura C.H Beck 2008 pagina 39
10 idem
11 idem
permanente Resurseproprii Capitaluri
lung și mediu termen pe Datoriiproprii Capitaluri

Această rată este semnificativă pentru o întreprindere mare, dar aceasta poate fi
calculată totuși, pentru o IMM care trebuie să ramburseze o mică pa rte a datoriilor
pe termen lung.
Această rată nu trebuie să fie mai mare de 4 ani , iar creditorii estimează că
peste 5 ani întreprinderea devine foarte îndatorată.
Rata de acoperire a capitalurilor investite: finanțare stabilă/capitaluri investite
trebuie să se apropie de 100%.
Rata datorii totale/capitaluri proprii nu ar trebui să fie mai mare decât 2, rata
datorii pe termen lung/capitaluri proprii nu trebuie să fie mai mare decât 1.
2.1.2 Structura financiară a activului
Examinarea mijloacelor de exploat are se poate efectua su b patru aspecte :
personal, utilaje de producție, investiții și componente ale NFR după următoarele rate:
Valori imobilizate/ Total activ sau
(Valori imobilizate + valori financiare)/ Total activ12
Această rată este a str ucturii financiare a activului și măsoară ponderea
elementelor durabile în patrimoniu, respectiv se vorbește de intensitatea capitalistică. Ea
este în general importantă (mai mult de 40%) în întreprinderile industriale și mult mai
redusă (de 20%) în întreprinderile comerciale.
Ea poate fi apreciată în termeni relativi prin rata de echipament pe salariat;
Imobilizări în oameni= echipament productiv/efectiv mediu
Următoarea rată importantă este:
Valori financiare/ Total activ13
Această rată este utilizată pentru a calcula dacă ponderea v alorilor financiare
este importantă.
Rata de învechire (depreciere) sau rata de amortizare marchează gradul de
învechire(deprecierea), productivitatea activului imobilizat. În principiu aceasta nu
trebuie să fie mai mare decât 0,5. O rată crescătoare de m ai mulți ani reprezintă
echipamente învechite.

12 MIHAI TOMA, FELICIA ALEXANDRU – Finanțe și gestiune financiară de întreprindere editura
Economică 2003pagina 37 0
13 PETRE BERZEANU -Finanțe corporative volumul I editura C.H Beck 2008 pagina 239

În schimb, o rată redusă poate uneori să evidențieze o supraechipare,
întreprinderea utilizând doar parțial capacitatea sa de producție.
„Rata investiții industriale/ dotații în contul amortismentelor (rata de înnoire a
capitalului) vizează evaluarea importanței cheltuielilor de investiții în imobilizări
corporale/necorporale, comparându -le pe acestea cu cheltuielile contabilizate cu titlul de
reînnoire a echipamentului. Aceasta arată o dezvoltare a utilajelo r de producție, dacă este
mai mare de 100% și o îmbătrânire dacă este mai mică de 100%. ”14
2.2 Principalii indicatori în echilibrul financiar
O parte din capitalurile permanente se realizează pentru acoperirea nevoilor cilice
numite și temporare. Stocurile și creanțele, care se reconstituie permanent, sunt nevoi
permanente, iar acestea necesită surse permanente pentru finanțare.
Acesta se poate realizea prin existența fondului de rulment, care cuprinde o parte
din capitalurile permanente care su nt în partea de sus denumită (HAUT) a bilanțului,
folosită pentru a acoperi nevoi de finanțare din partea de jos numită (BAS) .
Fondul de rulment are o valoare deosebită deoarece face legătura între partea de
sus și partea de jos a bilanțului, care este a preciat de analiștii financiari, adică acesta este
un indicator foarte important al echilibrului financiar . Acesta reprezintă rezultatul între
finanțarea pe termen scurt și lung.
Primul indicator este situația netă (SN), ce reprezintă drepturile pe care l e au
proprietarii asupra deciziilor întreprinderii și tot ce este legat de aceasta.
SITUAȚIA NETĂ (SN) =ACTIV TOTAL (AT) -DATORII TOTALE (DT)15
Situația netă este mai deosebită deoarece , exclude subvențiile pent ru investiții și
provizioanele „Situația netă = Capital propriu – Subvenții pentru investiții –
Provizioane ”.16
Situația netă pozitivă , care crește reprezintă o gestiune economică sănătoasă.
Creșterea situației nete înseamnă reinvestirea profitul ui net, dar doar o parte din acesta .
Aceasta mai reprezi ntă și atingerea obiectivului major a l gestiunii financiare, acela fiind
maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.

14 Petru Berzeanu -Finanțe corporative volumul I editura C. H. Beck 2008 pagina 240
15 Petru Berzeanu -Finanțe corporative volumul I editura C. H. Beck 2008 pagina 243
16 GEORGETA V INTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 1997 pagina 35

În schimb, v aloarea negativă a situației nete evidențiază o situație aproape de
faliment . De fapt în a cest caz reprezintă încheie rea cu pierderi a exercițiilor care au avut
deja loc .
Datoriile totale contractate de întreprindere au depășit valoarea activului real.
Un alt indicator este NFR, iar unii dintre analiști sunt de părere că nevoia de fond
de rulment este indicatorul cel mai important al echilibrului financiar, deoarece pune în
evidență nevoi le temporare reînnoibile tot timpul în ciclurile de exploatar e succesive ale
întreprinderii. Înseamnă de fapt capacitatea de a -și echilibra nevoile ciclice din surse de
capital.
Ce rămâne neacoperit , recomandat este să fie acea partea egală sau inferioară
fondului de rulment, iar dacă nu este egală sau inferioară produce un dezechilibru
financiar care cel mai mult probabil va afecta exercițiile fi nanciare viitoare sau care pune
în pericol integritatea capitalurilor proprii.
În condițiile în care există echilibru financiar, fondul de rulment este necesar să
fie egal cu nevoia de fond de rulment, iar aceasta înseamnă o trezorerie netă poz itivă,
adică să echilibreze partea inferioară a bilanțului respective (BAS) :

“FR = (ACR + DPB) – ( DEX + CRT)17 sau
FR = (ACR – DEX) + (DPB – CRT) ”

Din relațiile de mai sus rezultă că FR (fondul de rulment) este egal cu NFR +TN ,
fără să conteze dacă aceasta este pozitivă sau negativă.
FR = NFR + TN18
În concluzie , putem să afirmăm că nevoia de fond de rulment este principalul
indicator al echilibrului financi ar. Dacă nu există modificări importante în partea de sus a
bilanțului, atunci legatura dintre nevoia de fond de rulment cu cifra de afaceri are o
importanță, deoarece prezintă o foarte bună previziune a întreprinderii legată de echilibru
financiar .

17 ION STANCU – Finanțe,Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderilor,Analiza și gestiunea
financiară edituraEconomică1997 pagina455
18 GEORGET A VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 1997 pagina 37

Fondu l de rulment (FR) poate fi analizat, în funcție de structura capitalurilor
permanente respectiv: capital propriu (CPR) și datorii le financiare (DFN).
Cazul acesta pune în prim plan frecvența în care echilibr ul financiar se asigură
prin capit alurile proprii.
Gradul de autonomie, de libertate în luarea unor decizii de investiții privind
dezvoltarea întreprinderii, este fondul de rulment propriu, prescurat(FRP).
El se determină, astfel :
“FRP = CPR – IMO ”19
Vorbind despre nevo ia de fond de rulment (NFR,) trebuie luat în considerare ce
reprezintă aceasta și cum se determină, astfel necesitățile de finanțare ale ciclului de
exploatare și datoriile de exploatare exprimate ca diferență, este de fapt chiar nevoia de
fond de rulment. Aceasta realizează echilibrul financiar pe termen scurt și anume:
„NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR) =ALOCĂRI CICLICE (AC) –
SURSE CICLICE (SC)
=(Creanțe +Stocuri )- Datorii de exploatare ”20
Aceasta fiind pozitivă, semnifică sur plus de nevoi temporare (ciclice) în raport cu
sursele temporare(ciclice). Cazul aceasta înseamnă că s -au încetinit încasările, în timp ce
plățile dimpotrivă s -au urgentat.
În caz contrat când aceasta este negativă, ea reprezintă un surplus de surse
temporare(ciclice) în raport cu nevoil e, contrar cazului anterior .
Ultimul indicator al echilibrului financiar este t rezoreria netă .
Trezoreria netă apare atunci când fondul de rulment este mai mare decât nevoia
de fond de rulment.
„TREZORERIA NET Ă(TN) = FONDUL DE RULMENT (FR) – NEVOIA DE
FOND RULMENT (NFR) ”21
Aceasta exprimă calitatea echilibrului financiar pe termen scurt și pe termen
lung.

19 Ion Stancu -Finanțe Teoria piețelor financiare Finanțele întreprinderii Analiza și gestiunea financiară
editura Economică 1997 pag454
20 VICTOR DR AGOTĂ,ANAMARIA CIOBANU, LAURA OBREJA, MIHAELA DRAGOTĂ –
Management financiar volumul 1 ed. Economică 2003 pagina 135
21 VICTOR DRAGOTĂ,ANAMARIA CIOBANU, LAURA OBREJA, MIHAELA DRAGOTĂ –
Management financiar volumul 1 ed. Economică 2003 pagina 135

În cazul în care este pozitivă aceasta înseamnă că exercițiul financiar s -a încheiat
cu un surplus monetar, care este reprezentat în pasivul bilanțului sub forma de profir net .
Aceasta fiind negativă evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea
exercițiului financiar .
2.3 Analiza statică și dinamică a echilibrului financiar
2.3.1 Analiza statică a echilibrului financiar
„Abordarea statică a echilibrul ui financiar constituie componenta tradițională a
analizei financiare. În ciuda numeroaselor critici la care a fost supusă în ultimele decenii,
opinia dominantă este aceea că nu se poate renunța la acest tip de analiză.”22
Analiza statică a echilibrului fin anciar se realizează pe baza bilanțului financiar și
bilanțului funcțional, prezentate mai jos.
Astfel, pe baza bilanț ului financiar se prezintă prin lichiditate – exigibilitate, care
este numită și analiză patrimonială, care evidențiază riscul de insolva bilitate. Aceasta este
de fapt incapacitatea întreprinderii de a -și onora angajamentele față de terți.
Pentru determinarea riscului de insolvabilitate, anal iza patrimonială studiază
gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv și cel de lichiditate al elementelor de activ .
În cazul aceasta riscul de insolvabilitate reprezintă imposibilitatea întreprinderii de a face
față pasivului exigibil cu activul său disponibil.
Analiza lichiditate -exigibilitate se bazează pe analiza patrimonială a
întreprinderii .
Astfel, întreprinderea cuprinde un pat rimoniu, inventariat în activul și pasivul
bilanțului. Determinarea valorii patrimoniale se realizează la sfârșitul exercițiului prin
activul net contabil.
SN(SITUAȚIA NETĂ) =ACTIV TOTAL(AT) -DATORII TOTALE (DT)23
Cum am mai precizat, activ ul este structurat în funcție de lichiditate prima dată
din partea de sus a activului bilanțier. În activ se înscriu în primul rând cele mai puțin
lichide, adică imobilizările , respectiv nevoi sau întrebuințări temporare . Următoare le sunt

22 MIHAI TOMA, F ELICIA ALEXANDRU – Finanțe și gestiune financiară de întreprindere editura
Economică 2003pagina 388
23 ION STANCU – Finanțe:Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Investiții directe și finanțarea lor,
Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii editura Economică 2007 pagina 443

cele cu lichiditate a mai mare decât imobilizările, respectiv active circulante numite și
nevoi sau întrebuințări temporare.
Pasivele sunt analizate după exigibilitate . De aceea mai întâi sunt capitalurile
proprii, care sunt de la asociați , cât și d in reinvestiri ale acumulărilor anterioare , iar apoi
capitalurile din surse publice . Aceste resurse nu sunt exigibile și de aceea sunt numite
resurse permanente . Datoriile cu scadență mai mică de un an sunt de fapt datoriile pe
termen scurt respectiv resur sele temporare.
Bilanțul financiar pune în evidență două reguli principale ale finanțării, respectiv
nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoper ite din capitaluri
permanente, respectiv din capitaluri proprii, iar nevoile temporare vor fi finanțate din
resurse temporare.
Nerespectarea acestor reguli de finanțare va determina o situație de dezechilibru
financiar.
În partea de sus a bilanțului financiar sunt reflectate elementele de activ, care sunt
în strânsă legătură cu cele de pasiv, reflectând echilibrul financiar pe termen lung , partea
jos reflectând pe termen scurt relatate în figura 1.

„ACTIV=NEVOI PASIV=RESURSE ”24

24 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 37  Activ
imobilizat
net(AIN) >1
an  Capital
social (CS)
 Rezerve (Re)
 profit net
nerep.(PNN)
 provizioane
pentru cheltuieli
mai >1 an (PV)
 datorii (D) > 1 an

Figura 1.Bilanțul financiar25
Întreprinderea beneficiază de fondul de rulment a tunci când sursele permanente
sunt mai mari decât necesitățile permanente.
Acesta este cea mai veche noțiune utilizată în analiza financiară.
Acesta are mai multe denumiri , dar două dintre ele au semnificații importante și
trebuie ținute minte ca niște concepte esențiale ale analizei. Vorbim despre FRP – fondul
de rulment propriu și FRN – fondul de rulment net.
Mai există și fondul de rulment financiar(FRF), care este determinat pe baza
bilanțului financiar și este exprimat sub următoarele forme prezentate mai jos;
a) „FOND DE RULMENT FINANCIAR (FRF) =CAPITALURI PERMANENTE
(CP) – NEVOI PERMANENTE (NP) ”26
Incluzând și amortizările, provizioane
sau FOND DE RULMENT FINANCIAR (FRF) =Capitaluri permanente (Cp) –
Imobilizări nete (In)27
b) „FOND DE RULMENT FINANCIAR (FRF) = CAPITALURI
PERMANENTE (CP) – NEVOI PERMANENTE (NP) ”
În acest caz , acest fond despre care ne exprimăm este o parte a capita lurilor
permanente din partea superio ară al bilanțului folosit pentru a acoper ii nevoi le de
finanțare din partea de jo s a bilanțului.

25 Idem 24
26 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 38
27 Idem 27 Activ circulant net
(ACN) <1 an
Stocuri (St)
Creanțe clienți (CC)
Titluri de plasament
(TP)
Disponibilități
bănești (DB)  Datorii(D) <1 an
 Furnizori (F)
 Salariați (S)
 Stat

FOND DE RULMENT FINANCIAR (FRF) = ACTIV CIRCULANT
NET (ACN) – DATORII MAI MICI DE UN AN ȘI PASIVE DE TREZORERIE (DTS ȘI
PTREZ. )28
În cazul acesta , arată existența unui surplus al activelor circulante nete, sau mai
exact partea activelor circul ante nefinanțată de datoriile pe termen scurt.
Astfel, în urma celor spune anterior, vom depista mai multe situații ce au loc în
partea de sus respectiv partea de jos a bilanțului financiar în funcție de modul de calcul al
acestuia .
În funcție de mărimea celor două mase bilanțiere din partea de sus a bilanțului
financiar, pot fi puse trei situații la vedere :
a) Capitaluri le permanente mai mari decât activele imobilizat e nete rezultă: fondul
de rulment financiar mai mare ca zero .29
Aceas tă situație pune în evidență acest fond pentru realizarea echilibrul ui
financiar pe termen mai mare decât un an și contribuie la realizarea echilibrului financiar
pe termen mai mic de un an .
b) Capitaluri le permanente mai mici decât activele imobilizat e nete rezultă f ondul de
rulment financiar mai mic decât zero30
Deoarece FRF este nagativ acesta reflectă scăderea din resursele temporare
chiar dacă nu se potrivește cu principiu l de finanțare adică la nevoile permanente li se
înregistrează resurse permanente. Situația aceasta înseamnă existența dezechilibrului
financiar . Acesta este considerat o situație periculoasă, în cazul întreprinderilor cu
acitivitate industrială, fiind o situație permisă întreprinderilor cu activitate comercială,
pentru care datoriile față de furnizorii de mărf uri pot fi asimilate resurselor.
c) Capitaluri permanente egale cu activul imobilizat net rezultă fondul de rulment
financiar egal cu zero.31
Nu prea este întâlnită situația aceasta , deoarece trebuie să existe o armonizare a
resurse lor cu necesitățile.

28 idem
29 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogic ă R.A
București 2010 pagina 39
30 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 39
31 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 40

Întâlnim trei situații pe baza părții de jos bilanțului și anume :
a) Activ ul circulant net mai mare decât datorii le pe termen scurt
Rezultă fondul de rulment financiar mai mare decât zero .32
În acest caz este favorabil întreprinderii .
Activ circulant net mai mic decât datorii le pe termen scurt33
Rezultă fondul de rulment financiar mai mic decât zero.
În această situație, cei mai mulți clienți efectuează plățile la zi, adică oferă
posibilitatea de stingere a obligațiilor față de furnizori care sunt la termen .
c)Activul circulant net egal cu d atorii le pe termen scurt
Rezultă fondul de rulment financiar egal cu zero.
În această situație care este rar întâlnită , activele circulante acoperă strict
datoriile mai mici de un an .
FRF poate să fie utilizat după structura capitalurilor permanente, adică
evidențierea gradul ui în care echilibrul este asigurat prin capital propriu .
Astfel, al doilea tip de fond de rulment este fondul de rulment propriu :
FR propriu= Capitaluri proprii – imobilizări nete34
FR împrumutat= FRF (Fondul de rulment financiar) – FR(Fond de rulment)
propriu35
Dacă fondul acesta împrumutat este negativ , reflectă că întreprinderea se
îndatorează pe termen lung pentru a finanța nevoile pe termen scurt.
Bilanțul patrimonial sc oate în evidență și nevoia de fond de rulment după
următoarea expresie :
NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR) = NEVOI TEMPORARE (NT) –
RESURSE TEMPORARE (RT)36
Al doilea element scos în evidență este trezoreria netă, care se stabilește ca
diferență între FF și NFR, astfel :

32 Idem 31
33 idem
34 MIHAI TOMA, FELICIA ALEXANDRU – Finanțe și gestiune financiară editura Economică 1996
pagina 35
35 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 42
36 Ion Stancu -Finanțe volumul 3 Gestiunea financiară a întreprinderii editura Economică 2003 pagina446

TREZORERIA NETĂ (TN) =FOND UL DE RULMENT (FR) – NEVOIA DE
FOND DE RULMENT (NFR)37
Aceasta fiind pozitivă este concluzia întregului echili bru financiar al
întreprinderii .
Trezoreria netă negativă reprezintă dezechilibru financiar, la finele perioade i
exercițiului. Întreprinderea este dependentă de resurse financiare externe.
Cash -flow-ul reprezintă c reșterea trezoreriei nete pe o anumită perioadă și se
calculează pe baza relației :
Cash-Flow = TN1(Trezorerie netă în 1) -TN0(Trezorerie netă în 0)38
TN1(trezorerie netă 1) (TN0) (trezorerie netă în 0) reprezintă trezoreria netă la
sfârșitul respectiv începutul exercițiului financiar .
Echilibrul financiar patrimonial se fundamentează pe trei reguli principale e
evidențiate mai jos :
-regula echilibrului fin anciar minim
-regula îndatorării maxime
-regula finanțării maxime
a) Regula echilibrului financiar minim, sugearează ca resursele utilizate pentru
finanțarea activelor să rămână la dispoziția întreprinderii.
Fond de rulment lichiditate >0
b)Regula înda torării maxime
Îndatorarea la termen variază între două linii :
Prima linie : suma dotoriilor la termen nu trebuie să depășească suma
capitalurilor proprii.
A doua li nie : suma doriilor pe termen lung si mediu nu ar trebuie să depășească
autofinanțarea pe o perioadă de trei ani .
c) Regula maximă a îndatorării
“Întreprinderea care dorește să realizeze o investiție, nu trebuie să se îndatoreze
până depășește un procent din valoarea investiției respective. Procentul acesta poate fi
între 50 și 75% din v aloarea ei fără TVA. ”39

37 Idem 36
38 idem

Al doilea tip de analiză este cel pe baza bilanțului funcțional.
Analiza statică în viziune funcțională permite trecerea la o analiză dinamică.
Anali za fun cțională implică o nouă c oncepție a întreprinderii și un nou conținut
pentr u această analiză a echilibrului .
Metoda funcțională prezintă întreprinderea ca și o entitate economică și
financiară care asigură raportul cu avansarea sa și anumite funcții, cum ar fi:funcția
de producție, funcția de investire și dezinvestire, funcția d e finanțare.
„În cadrul acestei analize se prezintă ciclul de producție, de exploatare care
conține patru faze:
 Achiziționarea de materii prime și stocajul materiei prime,
 fabricarea;
 stocajul produselor finite și comercializarea produselor finite reali zate;
 încasările din produsele vândute .”40
Această analiză presupune o grupare a operații lor realizate de întreprindere în
raport cu natura, funcția și destinația lor , de unde provine și originea expresiei analiza
„funcțională”.
Funcția de investiție împarte imobilizările cunoscute deja, respectiv
necorporale, corporale și financiare pe cele două categorii și anume: de exploatare și
în afara exploatării, care nu ține cont de durata de viață .
Funcția aceasta se referă mai mult la reînnoire , respectiv reî nnoirea
echipamentelor, a opțiunilor de oportunitate ale dezvoltării, între investiții productive
și participați i financiare.
Imobilizările necorporale, corporale și financiare , împărțite prin funcția de
investiție, sunt nevoi le stabile , care sunt finanța te din resursele durabile care sunt
prezente în pasivul bilanțului .
Urnătoarea funcție este cea de finanțare , care grupează posturile cu privire la
capitalurile proprii, datoriile financiare necontând de scadența lor, ca și provizioanele
pentru riscuri ș i cheltuieli.

39 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 44
40 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 46

Funcției de exploatare îi revin fluxurile de aprov izionare, producție și vânzări ,
care se reînnoiesc cu o anumită regularitate.
„Cel care permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii, care este
reflectată de evoluția trezorerie i nete și de interdependența dintre structura financiară și
natura activității respective o reprezintă rolul funcțional al bilanțului.”41
Societatea este vulnerabilă dacă recurge în c ea mai mare parte la finanțări cu
credite bancare. Aspectul acesta este e vidențiat de studiul comparativ al variației (FRF)
fondului de rulment funcțional cu variația (NFR) nevoii de fond de rulment.
Pentru a se realiza echilibrul funcțional trebuie scos în evidență cele patru
niveluri ale bilanțului funcțional și acestea sunt : FR pentru exploatare (FRE ), nivelul
NFR pentru exploatare (NFRE), al NFR în afara exploatării (NFRAE) și nivelul valorii
TN.
Suma care este în plus la resursele durabile reprezintă surplusul în raport cu
valorile imobilizate reprezintă fondul de rulmen t net global(FRNG) care este pus la
dispoziția finanțării operațiilor de exploatare.
Relația fondului de rulment net global este următoarea :
FRNG (Fon de rulment net global)=(RD) RESURSE DURABILE -NEVOI
STABILE (NS)42
Sau Fondul de rulment net global=Cp -AInet
Nevoia de fond de rulment totală(NFRT sau NFR) se calculează ca și diferență
între nevoile de exploatare și cele din afara exploatării .
Nevoia de fond de rulment totală =(NEVOI CICLICE -RESURSE CICLICE)
NFR este de două tipuri : nevoia de fond de rulmen t pentru exploatare și nevoia
de fond de rulment în afara exploatării.
Nevoia de fond de rulment totală=Nevoia de fond de rulment pentru
exploatare+Nevoia de fon de rulment în afara exploatării

41 MIHAI TOMA, FELICIA ALEXANDRU – Fina nțe și gestiune financiară editura Economică 1996
pagina 35
42 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 1997pagina 60 -61

Capitalul investit de societate este scos în evidență de N FR și care se stabilește
cu ajutorul activelor circulante de exploatare și anume prin depășirea datoriilor de
exploatare .
„Capitalul economic (CE) = Imobilizări de exploatare (IE) +(NFRE ) Nevoia de
fon de rulment de exploatare
Capitalul investit (CI)= Im obilizări în afara exploatării (IAE) + CE
Capital angajat (CA) = CI + Nevoia de fond de rulment în afara exploatării +
Disponibil
Rezultă: NFRT + TN =FRNG ”43
În cazul bilanțul ui funcțional diferit de cel financiar , (TN) rezultă din diferența
activelor și pa sivelor de trezorerie .
Trezoreria netă =NEVOI DE TREZORERIE (NT) – RESURSE DE TREZORERIE
(RT)44
Dacă pasivele de trezorerie cresc , atunci situația financiară a întreprinderii este
foarte incertă.
Astfel, d egradarea echilibrului funcțional :
– „creșterea cifrei de afaceri
– cifra de afaceri care crește insuficient
– întârzierea investițiilor
– pierderile acumulate
– reducerea activității ”45
2.3.2 Analiza dinamică a echilibrului financiar
Cum s -a mai precizat analiza funcțională are în vedere în special activitatea
întreprinderii și rezultatele activității . Elementele utilizate în analiza dinamică pentru
realizarea obiectivelor sunt :
 tabloul solduri lor intermediare de gestiune
 tabloul de finanțare cu privire la echilibrul funcțional dinamic.

43 TATIANA GAVRILĂ – Econimia și gestiunea financiară ed Economică 2000 pagina 57
44 TATIANA GAVRILĂ – Econimia și gestiunea financiară ed Economică 2000 pagina 55
45 GEORGETA VINTILĂ – Gestiunea financiară a întreprinderii Editura didactică și pedagogică R.A
București 2010 pagina 68 -69

„Variația trezoreriei ne te care rezultă din relația variației fondului de rulment
net global cu variația nevoii de fond de rulment pentru exploatare și în afara exploatării
reprezintă de fapt tabloul de finanț are.”46
Acest tablou transmite informații legate de evoluția globală a trezoreriei, ca și
componentă a echilibrului financiar, fără a pune accentul pe aportul fluxurilor financiare
legate de finanțare sau de elemente excepționale.
Toate a ceste explicații sunt oferite de aceste tablouri , care are în vedere
trezoreria la nive l economic, nivel financiar și nivel excepțional, dar și de tabloul
explicativ al variației trezoreriei , care studiază fluxurile de trezorerie rezultate din
activitatea curentă, de finanțare .
Acest tablou de finanțare nevoi -resurse explică formarea fondul ui de rulment și
relația cu soldul de trezorerie, prin intermediul încasări lor și plăților la finele exercițiului .
În principal, se realizează pe baza a două bilanțuri succesive și explică
conexiunea între părțile bilanțului, prin fondul de rulment .
Partea întâi a tabloului de finanțare, caracterizează modul cum s -a realizat, în
dinamică, echilibrul între ele mentele stabile ale bilanțului
∆FRNG=∆RESURSE DURABILE –∆ÎNTREBUINȚĂRI STABILE 47
Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare este e xcedentul brut al
exploatării, evidențiat în contul de rezultate, reprezintă sursa potențială pentru capacitatea
de autofinanțare a întreprinderii .
Capacitatea de autofinanțare este ca o sursă stabilă care permite finanțarea
investițiilor, rambursarea împru muturilor financiare contractate în anii anteriori și plata
dividendelor către proprietarii întreprinderii. Plata dividendelor reprezintă, deci, o alocare
definitivă de fonduri în partea superioară a bilanțului, iar cele neplătibile se regăsesc în
fondul d e rulment, pentru finanțarea ciclului de exploatare.
Dacă autofinanțarea nu este suficientă pentru nevoile de finanțare stabile, atunci
întreprinderea va sol icita noi surse externe stabile cum ar fi: aport nou de capital,
împrumuturi financiare noi, ce siuni de active fixe.

46 Ion Stancu -Finanțe , Teoria piețelor financia re, Finanțele întreărinderilor Analiza și g estiunea financiară
a întreprinderii editura Economică 1997 pagina442
47 Ion Stancu -Finanțe, Teoria piețelor financiare, Finanțele întreărinderilor Analiza și gestiunea financiară
a întreprinderii editura Economică 1997 pagina445

Întreaga politică financiară, privind partea superioară a bilanțului, se va reflecta în
variația fondului de rulment, respectiv, în condițiile de finanțare a activității de exploatare
și, mai departe, se va reflecta în variația trezor eriei nete.
De fapt variația fondului de rulment nu reprezintă decât o influență probabilă
asupra trezoreriei nete. Aceasta din urmă este dependentă, în egală măsură, de variația
stocurilor și creanțelor pe termen scurt ale întreprinderii și de variația c reditelor de
trezorerie.
Un alt element important este fondul de rulment cu creștera sau scăderea acestuia.
Creșterea fondului de rulment este dovada îmbunătățirii structurii financiare a
întreprinderii, respectiv creșterea resurselor stabile, în rapor t cu nevoile permanente.
Această creștere arată capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități atât în
partea de sus, cât și în partea de jos a bilanțului și de a îmbunătăți situația trezoreriei.
În cazul scăderii fondului de rulment are loc dezec hilibru l financiar adică nevoi le
permanente , prescurtat (NP) sunt acoperite cu resurse pe termen scurt , mai mici de un an .
Situația aceasta conduce la un dezechilibru cronic al TN dacă NFR a crescut.
În continuare vom analiza modul în care s-a utilizat FR în echilibrul funcțional
între utilizări le și resursele ciclice și al echilibrului dintre încasări și plăți.
∆FRNG= ∆ACTIV CIRCULANT – ∆DATORII PE TERMEN SCURT
Ecuația fundamentală pe care o explică tabloul de finanțare este:
∆FRNG=∆NFR± ∆TN48
Cum am precizat și mai sus e xcedentul de trezorerie al exploatării are un rol
important în analiza dinamică.
Analiza financiară devine mai flexibilă , dacă despart fluxurile financiare pe
diferite activități: (de exploatare, de investi ții) și pe modalități de finanțare (autofinanțare
și îndatorare).
Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE) devine un indicator central în
analiza financiară . Acesta este surplusul de trezorerie, care aparține activității de
exploatare și măsoară c apacitatea întreprinderii de a face față nevoilor de autofinanțare a

48 Ion Stancu -Finanțe, Teoria piețelor financiare, Finanțele întreărinderilor Analiza și gestiunea financiară
a întreprinderii editura Economică 1997 pagina447

investițiilor, pri vind creșterea întreprinderii a nevoilor, a plăților pentru impozite și pentru
dividende.
Analiza financiară pornește de la rezultatul brut , care influențează în mod direct
trezoreria , de la veniturile de exploatare de încasat și de la cheltuielile de plătit .
Veniturile încasate în cursul exercițiului și veniturile î ncasate în cursul
exercițiului următor sunt de fapt veniturile încasabile . Tot astfel, cheltuielile pl ătibile
cuprind plățile de exploatare în cursul exercițiului și plățile de efectuat în exercițiul ce
urmează . În concluzie , EBE este determinat ca diferență între venituri și cheltuieli, astfel:

EBE = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile =

= (Venituri încasate în + Venituri de încasat în ) –
cursul exercițiului exercițiul următor
– ( Cheltuieli plătite în + Cheltuileli de plătit în ) =
cursul exercițiului exercițiul următor
= ( Venituri încasate – Cheltuieli plătite ) +
+ (Venituri de încasat – Cheltuieli de plătit)49

Trebuie să ținem cont de faptul că veniturile și cheltuielile realizabile în exercițiul
care va urma , sunt de fapt resursele temporare pentru, adică necesarului de active
circulante , care conduc la determinarea variației NFR .
Așadar, EBE reprezintă fluxul real de trezorerie al exploatării (ETE), rezultat
după acoperirea variației NFR :
Excedentul brut din exploatare= Excedentul de trezorerie al exploatării + NFR,
de unde

Excedentul de trezorerie al exploatării = Excedentul brut al exploatării – NFR
50

49 ION STANCU – Finanțe:Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Investiții dir ecte și finanțarea lor,
Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii editura Economică 2007 pagina 443
50 ION STANCU – Finanțe:Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Investiții directe și finanțarea lor,
Analiza și gestiunea financiară a întreprind erii editura Economică 2007 pagina 500

În continuare, d acă ETE este mai mare decât cheltuielile financiare, reprezentând
costul capitalurilor împrumutate, atunci el indică o situație de echilibru fianciar, în sensul
că întreprinderea face față îndatorării sale actuale. Invers, când ETE este mai mic decât
cheltuielile financiare, întreprinderea este nevoită să se împrumute, pentru a plăti costul
capitalurilor împrumutate. D ezechilibru acesta financiar indică începutul unei stări
falimentare.
ETOG reprezintă excedentul trezoreriei al operațiilor d e gestiune și se
determină conform relației:
ETOG=CAF -∆NFR – Producția imobilizată51
Această relație are o importanță mare deoarece, pune în evidență o informație
fundamentală și anume: capacitatea de autofinanțare nu poate fi asimilată excedent de
trezore rie, adică unei resurse disponibile de 100%, deoarece ETOG depinde de
capacitatea de autofinanțare și de variația nevoii de fond de rulment.
ETOIF reprezintă excedentul de trezorerie al operațiilor de investiții și finanțare
și se determină astfel:
ETOIF =Resurse durabile(altele decât CAF) – Întrebuințări stabile -CAF
ETOIF=∆FR – CAF
Următorul element al dinamicii este t ablourile fluxurilor financiare .
Există diferite tablouri prezentând fluxurile:
 fluxurile de trezorerie
 plurianual al fluxurilor
 variaț ia trezoreriei, detaliate mai jos.
Tabloul fluxurilor de trezorerie
Acest tablou se realizează după următoarele condiții:
 scoaterea în evidență a capacității întreprinderii de a genera trezorerie din
activitate;
 posibilitatea de a menține în totalitate sau doar parțial, această trezorerie.

51 ION STANCU – Finanțe:Piețe financiare și gestiunea portofoliului, Investiții directe și finanțarea lor,
Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii editura Economică 2007 pagina 500

 cunoașterea modului de utilizare a trezoreriei rămasă la dispoziția întreprinderii,
în special pentru finanțarea investițiilor.
Excedentul de trezorerie global(E.T.G) este evaluat pornind de la excedentul brut
global (E.B.G) și de variația nevoii de fond de rulment conform relației:
E.T.G= EBG – ∆ NFR
Fluxul de trezorerie disponibilă(FTD) apreciază gradul de stăpânire a fluxurilor de
trezorerie de către conducătorii întreprinderii, precum și coerența deciziilor financ iare.
Acest sold rezultă din excedentul de trezorerie global după acoperirea cheltuielilor
și rambu rsarea împrumuturilor financiare pe care întreprinderea nu le poate reporta în
timp.
Studiul ultimelor două părți ale tabloului, aporturile la resursele st abile și variația
trezoreriei reflectă modul în care întreprinderea acoperit nevoile de finanțare reziduale.
Tabloul plurianual al fluxurilor financiare (T.P.F.F)
Analiza dinamică a trezoreriei realizată în cadrul tabloului plurianual al
fluxurilor finan ciare permite aprecierea, într -o logică financiară și globală a eficienț ei și
coerenței deciziilor de gestiune în domeniul investițiilor și finanțării.
Pe planul coerenței deciziilor de investiții, confruntarea excedentului de
exploatare brut cu variația NFR pentru exploatare și cea a investițiilor, arată dacă
investițiile au fost suficient de rentabile pentru a asigura recuperarea capitalurilor
investite în achiziționarea imobilizărilor și acoperirea variației NFR .
Asupra planul ui politicii financiare, t abloul plurianual arată dacă echilibrul nu a
fost realizat la nivelul activității economice și măsura în care nu a fost, iar întreprinderea
trebuie să ia în calcul elementele financiare curente.
Acest tablou cuprinde trei părți :
Prima parte , regrupează fluxurile economice și face o paralelă între rezultatul
economic brut și investițiile necesare pentru crește rea activității .
În partea a doua a tabloului este pus în evidență aspectul financiar prin gruparea
operațiilor privind îndatorarea globală și a altor operații realizate cu asociați
„neindustriali”.
Cea de -a treia parte grupează celelalte fluxuri financiare care nu s -au evidențiat ,
venituri f inanciar, pierderi sau venituri excepționale .

Dacă are loc c reșterea pe termen mediu a întreprinderii însea mnă că aceasta este
echilibrată atunci când soldul economic este pozitiv.
Sold E= ETE – Investiții pentru exploatare52
Dacă soldul economic este în mod constant negativ înseamnă că întreprinderea
nu este suficient de rentabilă sau a investit prea mult .
Performanțele sunt evidențiate de soldul financiar (F) care compară variația netă
a datoriilor totale:
Sold F= Împrumuturi noi – Rambursări – Cheltuieli financiare – Impozit pe
profit –Dividende distribuite
Creșterea întreprinderii pe un interval med iu este echilibrată atunci când soldul
economic este ușor pozitiv, soldul financiar este ușor negativ iar soldul curent tinde către
zero:
Sold G= Sold E+ Sold F
Tabloul explicativ al variației trezoreriei este ultimul tablou de finanțare care a
fost recoma ndat, în anul 1989, de către Ordinul E xperților Contabili din Franța. Când
fluxurile re ale și cele monetare nu coincid, atunci aceasta se asigură prin plăți. Analiza
funcțională a acestui tablou de trezorerie evidențiază contribuția a trei funcții esențial e ale
gestiunii financiare la variația trezoreriei întreprinderii . Cele trei funcții explicative ale
trezoreriei sunt : exploatarea, investiția și finanțarea.

52 ION STANCU – Finanțe:Piețe f inanciare și gestiunea portofoliului, Investiții directe și finanțarea lor,
Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii editura Economică 2007 pagina 500