Sincretismul – provocare majoră la adresa misiunii ortodoxe REZUMAT Conducator de doctorat Prof.univ.dr. Istodor Gheorghe Student -doctora nd DIACONU… [602398]

1
UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA
SCOALA DOCTORALA DE TEOLOGIE

Sincretismul – provocare majoră la adresa misiunii
ortodoxe

REZUMAT

Conducator de doctorat
Prof.univ.dr. Istodor Gheorghe

Student -doctora nd
DIACONU TEODOR

2

Termenul sincretism este folosit pentru a desemna orice amestec de două sau mai multe
religii, cum ar fi, de exemplu, sincretismul elenistic, în care elementele din mai multe religii s e unesc
și se influențează reciproc. De asemenea, ar putea fi folosit pentru a se referi la cazurile în care
elemente dintr -o religie sunt acceptate în alte religii fără a schimba în mod fundamental caracterul
religiei receptoare (datorită cantității relat iv mici de elemente adoptate).
Lumea occidentală începe să se dezintegreze în ceea ce privește religiozitatea și
spiritualitatea. Nivelul de educație a crescut și educația a devenit una secularizată și emancipată de
autoritatea ecleziastică, urmarea fiind dezacralizarea conținutului prezentat de educație. Secularizarea
societății a subminat autoritatea bisericilor, slăbind conștiința colectivă religioasă și oferind spațiu
necredinței și dezacordurilor religioase interne, dar și o deschidere spre alte filoso fii religioase
acceptate în mod sincretist împreună cu învățătura creștină.
Mass -media a promovat viziuni, mesaje, idei și valori conflictuale în prin planul omului
contemporan iar, urmare a acestei realități, în societățile mono -religioase au apărut pe pi ața religioasă
mișcări sectare și noile mișcări religioase care, cele mai multe, au un caracter sincretist. Unii dintre
cercetători au introdus termenul de „bricolaj” în sociologia religiei, ca reprezentare a procesului de
combinare a credințelor și practi cilor religioase eterogene în timp ce alți cercetători, care
înregistrează aceleași fapte, au folosit termenii religie „a la carte”, „religie mozaic” și
„caleidoscopică” sau au făcut referire la aceasta, subliniind un proces de recompoziție.

I. Sincretism ul – pericol major pentru învățătura ortodoxă

Sincretismul este definit ca unire a unor credințe, idei, filosofii, ideologii diferite.
Sincretismul pseudo -religios reprezintă amestecul de idei pseudo -religioase provenite din diferite
religii cu învățătura creștină revelată. Nu este un mecanism funcțional util în tranziția către o nouă
ordine, reprezentând un nou compromis între puterile opuse. În schimb, fiind o contradicție, este o
expresie a intereselor conflictuale, inclusiv protestul împotriva puterii dominante, religioase și
seculare. Ca o sinteză, sincretismul pseudo -religios este interpretat ca un instrument al opresiunii,
creând o unitate falsă și ascunzând conflictele sociale. Sincretismul filosofic este un fenomen
precreștin care și -a făcut apariț ia la sfârșitul secolului I î.Hr. și începutul secolului I. d.Hr. În această
perioadă sistemele filozofice grecești împrumutau unele altora idei filosofice, transformându -se în
sisteme sincretiste, pe de o parte sau electice pe de altă parte. În perioada p rimară a bisericii creștine
și-a făcut apariția sincretismul de tip gnostic. Gnosticismul a preluat idei din diferite culte vechi, din
religia iudaică și din creștinism. În societatea contemporană un interes deosebit de mare pentru

3
practicile yoga, în ciud a faptului că nu există nicio legătură reală sau compatibilitate între
manifestările orientale și învățătura ortodoxă revelată. Cu privire la relația dintre știință și religie, se
poate vorbi de un tip de sincretism științifico -religios care afirmă că ambe le (știința și religia) sunt
două variante ale unei singure practici, respectiv căutarea adevărului.
Fenomenul secularizării a făcut pe om să iasă de sub tutela Bisericii și a învățăturilor ei
revelate și să se situeze în afara ei. Concomitent, s -a dorit ca Biserica să nu mai reprezinte o instituție
cu caracter divin în cadrul căreia să se obțină mântuirea sufletului, ci s -a încercat transformarea ei
într-una eminamente laică, umană în cadrul căreia să se presteze anumite servicii caracteristice
omului (nu ntă, înmormântare, etc.) Această depărtare a omului de instituția divino -mană întemeiată
de Mântuitorul Hristos prin jertfa Sa răscumpărătoare a făcut ca diferite idei, concepții sau doctrine
străine de Revelația divină să pătrundă în spațiul occidental și să fie considerate ca alternative sau
completări la adevărata credință. În acest fel putem să afirmăm faptul că secularizarea a reprezentat o
consecință a procesului de secularizare pe care l -a cunoscut societatea contemporană.
Secularizarea este un conce pt care și -a făcut apariția încă din perioada Modernă și a avut
legătură cu evoluția rolului sentimentului religios construit prin prisma raportului dintre modernizare
și rolul Bisericii în viața omului din acea perioadă. Un element fundamental al fenomenu lui
secularizării estre reprezentat de pluralizarea ofertei religioase și intrarea religiei într -o situație de
liberă concurență pe o piață lipsită de reguli. Este vorba de o încercare de uniformizare culturală, de
acceptare a învățăturilor aparținând mai multor religii precum creștinismul, hinduismul, budismul,
etc. Astfel, putem afirma ca secularizarea nu a dus la declinul sau dispariția religiei ci a făcut ca
sentimentul profund religios, bazat pe învățăturile revelate ale lui Dumnezeu să fie transformat într-
unul pseudo -religios care pune la dispoziția omului mai multe idei sau învățături, acesta alegându -și
după bunul său plac acele idei favorabile unui anumit context.
În contextul decreștinării asistăm și la trecerile de la creștinism ale unor creștini către diferite
grupări, unele de -a dreptul păgâne. Luate în sine, pentru fiecare grupare, pot părea nesemnificative
dar misiologic provocarea cunoaște două direcții. Pe de o parte pierderea însăși a creștinilor în
asemenea situație reprezintă un eșec misi onar și este urmarea a faptului că uneori sectele nu sunt
luate în serios și prezența lor este neglijată. Din păcate, uneori predica preotului nu se referă la
sectele care se regăsesc în parohia sa, sau, mai grav, lasă predica în seama sectarilor. Misiunea
pastorală în aceste situații trebuie să fie una serioasă, competentă, fără a intra în polemici inutile cu
reprezentanții sectelor însă cu co combatere dură și intransigentă. Strategia “politically correct” cu
siguranță nu va da roade deoarece prozelitismu l sectar este unul dus aproape de perfecțiune și foarte
bine învățat de sectari încât numai un tact pastoral bine practicat îi poate face față. A doua direcție
are în vedere faptul că părăsirea dreptei credințe de unii membri ai parohiei poate avea un efec t

4
pozitiv asupra credincioșilor apropiați de Biserică prin faptul că misiunea pastorală poate întări și
mai mult credința și loialitatea acestora, având ca exemplu negativ trădarea unora care până nu
demult făceau parte din aceeași comunitate creștină.
Decreștinarea este un act de transfer al religiosului către civil și termenul este aproape identic
cu cel de secularizare, în sens concret vorbim de supunerea preotului la statutul laic. Astăzi asistăm
la un proces de decreștinare petrecut în mod accelerat at ât prin ateizarea omului pe de o parte, cât și
prin îndepărtarea de la credința cea adevărată și acceptarea diverselor învățături pseudo -religioase de
multe ori antagonice, pe de altă parte. A fi religios a început să devină, din nefericire, ceva cu totul
original și absolut personal, fără vreo legătură cu viața comunității. În virtutea pluralizării și
individualizării ei, religia a devenit un monopol individual, o opțiune strict privată, intimă. Astfel, de
multe ori, în ceea ce se cheamă astăzi religie, nu -și mai găsesc locul niciun fel de tradiții, instituții
ecleziastice, reguli de viață și prescripții obligatorii. E vorba, pur și simplu, de o privatizare a
sentimentului religios, o „privatizare” care nu mai are nimic în comun cu Biserica sau cu religia
instituționalizată.
În același timp, în anumite țări, pluralismul religios pare să creeze condiții favorabile inclusiv
pentru sincretism . Atunci când tensiunile create de diferite religii afectează serios viața comunității,
se face apel la oameni de diferi te credințe și convingeri pentru a se uni și a se împărtăși reciproc
fiecare din credințele și tradițiile celuilalt. Revelația este esențială deoarece toate învățăturile sale
sunt fundamentate pe revelația supranaturală. La celălalt pol, se află atitudinea gânditorilor moderni
și postmoderni care nu recunosc în revelație ca fiind un act divin direcționat către creația sa. În acest
context, sincretismul propune o nivelare axiologic -religioasă în sensul în care acesta nu face o
diferență între învățăturile re velate care aparțin creștinismului și concepțiile nerevelate provenite din
alte religii. Elementele care compun neopăgânismul sunt expresia unui curent care crește și devine
puternic dacă slujitorii Bisericii rămân într -o atitudine de expectativă față de a lternativele spirituale
ale lumii contemporane, care se propagă de o manieră insidioasă. Așa cum păgânismul zilelor
noastre nu este reînvierea credințelor pre -creștine, tot așa nici formele prin care se manifestă,
panteism, politeism sau gnosticism nu sunt cu exactitate cele împotriva cărora au luptat Sfinții Părinți
în primele veacuri creștine.

II. Sincretismul pseudo -religios. Repere generale

În contemporaneitatea există mai multe mișcări cu caracter sincretist ce se doresc a fi
spirituale și chiar rel igioase și care iau forme organizate și instituționalizate, deși se auto -delimitează

5
de religiile tradiționale. Majoritatea acestor mișcări sunt reunite sub un singur nume: New -Age.
New -Age este o denumire generală pentru o serie de curente și idei foarte variate, care își au
rădăcinile în tradiții cu totul diferite, de multe ori chiar contrapuse, de unde și caracterul sincretist.
Totuși, toate converg într -un anumit punct, susținând că omenirea traversează astăzi o așa -numită
„perioadă de cotitură”, care p resupune o schimbare reală în toate domeniile, și anume în cel personal,
social, științific, pedagogic, terapeutic și religios. Această schimbare trebuie să se realizeze prin
„transformarea conștiinței”, și anume atât în plan individual și general uman, câ t și la nivelul
întregului cosmos.
Majoritatea exegeților mișcării găsesc bazele gândirii New Age în Societatea Teosofică
întemeiată de Helena Petrovna Blavatsky care anunță prima „revelație” cu privire la așa -numita
„nouă eră”. Cu toate acestea, pe drept cuvânt, cea mai importantă precursoare a ceea ce se cheamă
astăzi „spiritualitate New -Age” este Alice Bailey (1880 -1949), a treia președintă a Societății
Teosofice, care va publica, în peste douăzeci de volume, noi amănunte referitoare la „noua eră” și la
noua ordine mondială. Foarte importantă pentru istoria ocultă a new -age-ismului este fondarea, în
1922, de către A. Bailey a Companiei Editoriale Lucifer („Lucifer Publishing Company”),
care avea să stârnească multe controverse pe seama numel ui ei, motiv pentru care a și primit un nou
nume, Lucis Publishing Company, abreviat; după aceea (1924), în nordul Scoției, a fost fondat
așezământul Findhorn -Community, care se consideră „sat planetar”, un model pentru modul
„alternativ” de vi ață, propus de mișcarea New -Age. Aici se studiază lucrările cu caracter ocult ale
Alicei Bailey și se aplică o nouă pedagogie în educarea copiilor pentru „noua eră”. Este vorba de
pedagogia „Waldorf', aceeași care câștigă treptat teren și în România.
Doctrinarii filosofi ai „Noii Ere” profesează concepția că totul în univers se află în relație de
lăuntricitate. Unitatea lumii nu constă nici în materialitatea ei, nici în spiritualitatea ei. Nu există
două substanțe, ci există doar două sau mai multe aspec te de profunzime diferită a uneia și aceleiași
substanțe cosmice. Dizarmoniile pe care le observăm astăzi se datorează „dualismului” și mai ales
interesului utilitarist, fetișizat ca „rațiune”. Soluția ar consta în reînnoirea conștiinței, în revenirea la
viziunea holistă, în reașezarea gândirii pe temelia globalității. între obiectivele noului program, cele
mai importante sunt: integrarea științei și tehnologiei occidentale cu înțelepciunea orientală, cu
mitologia antică și cu sfera numită „ocultă”, re -încifrarea magică a lumii sau, altfel spus, „re –
vrăjirea” ei. În contemporaneitate se dezvoltă în Occidentul “creștin” o nouă viziune cu privire la
religie și la rolul și condiția acesteia în societate. Această nouă viziune este una eminamente seculară
și face parte din procesul de decreștinare care cuprinde din ce în ce mai mult Occidentul secularizat,
decreștinarea fiind de fapt o consecință a secularizării. Această viziunea post -modernă asupra religiei
nu are nimic în comun cu Revelația dumnezeiască fundamen tală pentru Ortodoxie și plasează religia

6
în spectrul alternativelor umane seculare la adresa acesteia și a confuziei generalizate ce generează
uniformizare și relativism în abordarea fenomenului religios.
Ezoterismul și științele oculte prezintă un viu i nteres pentru omul contemporan desacralizat și
pasionat de sincretismul pseudo -religios. Proliferarea sectelor cu caracter esoteric -ocult este facilitată
de literatura esotero -gnostică în cadrul cărora regăsim o creștere progresivă, în care compilațiile
laborioase apar alături de reeditările textelor sacre și de scrierile clasice despre Calea ascunsă.
Dezvoltarea personală în sens general, poate fi înțeles ca o formă a vindecării religioase, și acesta
este aspectul sub care se raportează Mișcarea New Age: s e afirmă că eliberarea de suferința și
slăbiciunea umană, poate fi atinsă prin dezvoltarea potențialului nostru uman, care duce în cele din
urmă la interacționarea cu divinitatea interioară. Având în vedere afinitatea generală dintre mântuire
și vindecare, legătura apropiată dintre dezvoltare personală și vindecare în cadrul doctrinelor
sincretiste New Age, nu este surprinzătoare deloc.
La baza Mișcării Potențialului Uman, se află pe scară largă nemulțumirea despre felul cum
mulți oamenii își trăiesc viața în societatea modernă. Foarte devreme în viața noastră învățăm cum să
ne acomodăm la cerințele mediului nostru social și, în acest proces, să suprimăm foarte mult din
potențialul nostru uman. Spontaneitatea face loc unui conformism inutil și cerințelor și expectanțelor
societății. Prețul pe care îl plătim pentru acceptarea acestor cerințe este împovărarea vieții noastre
interioare și reprimarea abilităților la care avem dreptul prin naștere. Societatea modernă produce în
ceea mai mare parte indivizi aliena ți și singuratici, care au pierdut contactul cu sinele lor și sunt pe
calea pierzării în aflarea unui sens mai semnificant a vieții lor.
Sincretismul delimitează religiozitatea autentică de pseudo -religiozitate, în cadrul
religiozității autentice nu există forme de sincretism. În schimb, pseudo -religiozitatea operează cu
formele de sincretism, pentru că în cadrul ei nu se face diferența între revelat și nerevelat, între
adevăr și fals. New -age-ul reprezintă cel mai complex și cel mai nociv cadru al manifest ării
sincretiste. Toate formele de sincretism se regăsesc și se îmbină în cadrul new -age-ului. Sincretismul
de tip New -Age implică domenii diferite ca arie de competență cum ar fi religia, filosofia,
psihologia, științele materiei sau cele ale vieții, nu d oar alternative false ale domeniilor cunoașterii
umane. Pseudo -religiozitatea orientală pre -creștină are un loc preponderent în cadrul sincretismului
New -Age, „corifeii”acestuia și -au fundamentat și construit sincretismul lor plecând de la conceptele
esote ric-oculte orientale.
III. Sincretismul filosofic. Repere generale

Sincretismul filosofic este formarea de noi idei religioase din mai multe surse distincte,
filosofiile împrumutate și învățăturile religioase fiind de foarte multe ori contradictorii. Foar te multe

7
dintre religiile (precum și filozofiile, sistemele de etică, normele culturale etc.) posedă un anumit
nivel de sincretism, deoarece ideile vin de la sine, exceptând creștinismul care este religia revelată de
însuși Fiul lui Dumnezeu. Gnoza „crești nă” de sorginte sincretistă a reprezentat pentru Biserica
primară, cu adevărat, prima mare încercare, deoarece rădăcinile sale și retențiile sale riscau să
compromită și să denatureze întreaga învățătură și viață ecclesială. Pretențiile acesteia de a se ra porta
la o cunoaștere misterioasă, esoterică, riscă să transforme creștinismul într -o „religie” de mistere și
să-i facă pe cei mai afectați de „slava deșartă” să se considere elite, aleși și chiar manifestări concrete
ale lui Dumnezeu. De la primele forme de gnosticism, Biserica primară a reacționat, începând cu
Sfântul Apostol Pavel (I Epistolă către Timotei). Însă primul scriitor anti -gnostic a fost Sf Iustin
Martirul și Filosoful, care în special îl combate pe Valentin.1 Apoi avem pe Teofil al Antiohiei care a
scris împotriva ereziei lui Marcion. De asemenea nu trebuie uitat Sfântul Irineu cu lucrarea Sa
„Împotriva ereziilor”, apoi Clement Alexandrinul care combate indirect gnosticismul în operele sale.
În Apus, cel mai timpuriu adversar al gnosticismului a fost Tertulian care a lăsat Bisericii cel puțin 7
lucrări de referință în acest sens, Ipolit cu a sa „Philosophonmena” și Sfântul Epifanie de Salamina
cu al său “Panarion”.
Rădăcinile gnozei erau în totalitate de proveniență păgână, astfel că avem de a face cu o
încercare de păgânizare a creștinismului. Una din cele mai mari provocări ale creștinismului
contemporan este actualizarea gnozei din perioada primară, într -o neo -gnoză modernă ca o nouă
paradigmă, în care sunt denunțate materialismul și idealism ul, iar creștinismul și orice religie sau
filosofie nu aduc decât reprezentări reducționiste ale lumii și vieții; pentru a înțelege cosmosul și
viața, e nevoie de integrarea tuturor religiilor, filosofiilor și științelor într -o nouă gnoză,
atotcuprinzătoar e. Sub acest imperativ, mari savanți ai lumii din mai multe domenii (matematică,
fizică, biologie, psihologie) au elaborat așa -zisa „gnoză de la Princeton”, negând apartenența la vreo
ideologie. Noii gnostici de la Princeton seamănă cu cei antici în măsura în care cred mai curând în
cunoaștere, în știință, și mai puțin în acțiune și în putere. Dar e evident că fizica și biologia moderne
sunt căutări de ordin tehnic și nu seamănă câtuși de puțin cu o iluminare -revelație. Acel logos
spermatikos stoic și gnost ic al cărui cult a prilejuit straniile, șocantele ritualuri ale barbelo –
gnosticilor și ale discipolilor lui Basilide2, rituri pe lângă care obscenitățile hippy cele mai scabroase
par curate – nu seamănă deloc cu logosul participabil cărora noilor gnostici le place să -l găsească

1 Erezia lui Valentin își are originea în doctrinele lui Pitagora și ale lui Platon. Acesta din urmă, în Timeos I -a urmat în
întregime lui Pitagora; pe de altă parte Timeos însuși este pentru Platon un obișnuit pitagorician. Așadar trebuie să
amintim câteva puncte fundamentale ale doctrinelor pitagoriciene și platoniciene înainte de a vorbi de sistemul lui
Valentin. (Hipolyte de Rome, Philosophumena, ou refutation de toutes les Heresies , I, premiere traduction francaise
avec une introduction et des notes par A. Siouville; Les Editions Rieder 7, place Saint –Sulpice, Paris 1928, p.35)
2 Ei interpretau spermatikos în sensul biologi c cel mai crud și se com portau în consecință. Basilide, unul dintre cei mai
celebri gnostici, a trăit la Alexandria între 120 -140 e.n. (Vezi H. Leisegang, La Gnose , Payot, Paris, 1951, cap. V)

8
îndărătul descoperirilor fizicii și biolo giei contemporane. Rămâne faptul că termenul de „gnostici” a
fost acceptat – vrând să denote că ei sunt în căutarea Cunoașterii celei adevărate, nesubordonate
utilității practice, cel puțin nu uti lității imediate, deoarece scopul final este tot o „existență reușită".
Când vorbim de Yoga și încercarea unora de a o apropia de creștinism în sincretismul numit
„yoga creștina” este necesar să ne aducem aminte de un mesaj clar exprimat de Mântuito rul nostru
Iisus Hristos cu scopul de a -i feri pe oameni de mirajul înșelător al slujirii falșilor dumnezei.
Afirmațiile așa numiților guru, ce se autointitulează profesori Yoga, că Yoga ar fi un sistem complet
în care se integrează concepțiile majorității religi ilor, inclusiv ale creștinismului, au menirea de a
produce confuzie în mintea oa menilor neavizați și neîntăriți în propria lor credință creștină. Acești
guru chiar în deamnă practicanții Yoga să meargă la biserică și să participe la slujbele relig ioase
pentru a capta energiile benefice emanate de prezența divinului. Îndemnurile la săvârșirea binelui și
la ferirea de rău, sau principiile morale, sunt echivalate de ei cu practicarea unei gândiri pozitive fără
a presupune și o implicare socială pentru aplicarea acestei gândiri “pozitive” prin faptă.
Filosofia reprezintă un domeniu al cunoașterii umane folositoare teologiei în măsura în care
rămâne în sfera culturii profane care trebuie asumată și transfigurată teologic prin procesul profund
al incultur ației. Filosofia poate să fie încreștinată după modelul încreștinării logosului heracliteean,
stoic sau neo -platonic de către logosul ioaneic, însă, dacă rămâne în sfera profană necreștină,
dezvoltă un pronunțat pericol sincretic. O astfel de filozofie o î ntâlnim ca provocare gnostic -păgână
în cadrul Bisericii primare. Această gnoză sincretistă încearcă să armonizeze revelația Evanghelică
cu datele unei filosofii ca stricată căutare a înțelepciunii lumești nedepline, de aceea ereziile gnostice
din primele s ecole au tulburat atât de mult Biserica.
Aceste gnoze sincretiste din păcate se actualizează în cadrul unei gnoze neo -păgâne
postmoderne, respectiv în cadrul „Gnozei de pe Princeton”, o gnoză care dă autoritate ideologiei care
ajunge să copleșească atât f ilosofia cât și știința. Apoi vechea înțelepciune omenească occidentală
este în sine mai mult o filozofie monistă, panteistă, panenteistă sau dualistă decât religie sau
religiozitate, iar elementul sincretist îl avem odată cu încercarea de a armoniza, de e xemplu, pe
fondul decreștinării și a pierderii identității creștine – Samkia Yoga cu isihasmul ortodox, efort nociv
și sincretist în totalitate.
Acest sincretism de tip yoga creștină îl întâlnim după Revoluție și în România sub forma
elucubrațiilor lui Va sile Andru, la care se adaugă și o dimensiune hedonistă, reprezentată de
Gregorian Bivolaru.

IV.Sincretismul științifico -religios. Repere generale

9

Ideologia reprezintă multitudinea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase, politice.
care reflectă într -o perspectivă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într -o anumită epocă.
De asemenea, când vorbim de ideologie ne referim la totalitatea ideilor și concepțiilor care formează
partea teoretică a unui curent sau a unui sistem. Scientismul reprezintă denatura rea științei prin
ideologizarea rezultate lor demersului științific. Această formă ideologizată a științei pretinde
autos uficiența rațiunii umane. Se crede că, prin știință, se poate explica și prevedea totul, în
impunerea unei concepții scientiste, un rol semnificativ l -au avut, în plan filo sofic, iluminismul și
pozitivismul. Deși cei mai mulți savanți onești nu erau opuși credinței, prin impunerea unei
mentalități scientiste s -a instaurat o falsă percepție, după care știința ar fi antagonică religiei.
Doctrina scientologică este un sincretism de idei preluate din diferite spații religioase și culturale și
urmărește un cont rol al membrilor mișcării, o controlare a amintirilor pentru a stăpâni subconștientul
și o ,,masă mentală” – engramele – pentru ca fiecare om să devină responsabil.
Doctrina scientologică s -a apropiat foarte mult de spiritualul și simbolismul hinduismului care
compară palierele succesive ale corpului uman, jaloanele evoluției individuale cu chakrele. Însuși
crucea scientologilor cu opt brațe evocă în viziunea lor cele opt dinamici ale existenței: a)
supraviețuirea; b) cuplul și procreația; c) grupul și com unicarea; d) umanitatea, extensia grupului la
umanitate; e) natura – ecologia; f) materia și energia în spațio -temporalitate, aspecte ale aceleași
realități; g) ființa supremă în sens deist.
Evoluționismului teist se ghidează după patru mari învățături 1. Evoluția speciilor este un fapt
real, dar ea nu s -a produs prin factori întâmplători, ci a fost condusă de Dumnezeu. 2. Adam este
primul om, dar el a avut părinți animali. 3. Lumea vie (inclusiv firea lui Adam) era de la început
stricăcioasă și muritoare. Animalele au murit, s -au descompus și s -au sedimentat, în zeci de milioane
de ani înainte de Adam. 4. Biblia nu se contrazice cu teoria evoluției, iar zilele creației sunt ere
geologice. Acceptarea evoluției odată cu rezolvarea (aparentă a) unei probleme (tensiunea dintre
rațiune și credință) naște o serie de alte probleme colaterale care nu pot fi trecute cu vederea. În final
sistemul ideologic al bisericii ajunge să fie erodat tocmai în părțile vitale. Și până la urmă de ce ar
folosi un Dumnezeu atotpute rnic evoluția ca instrument al creației? Evoluția teistă induce o
înțelegere defectuoasă a naturii lui Dumnezeu. Logic vorbind, Dumnezeul evoluției teiste nu poate fi
același cu cel al Bibliei în care este descris ca fiind atotputernic, sfânt și plin de dr agoste. În realitate,
Dumnezeul evoluționiștilor teiști nu este decât un Dumnezeu al golurilor care ulterior va fi eliminat
din scenă. Pe de altă parte, cum putem împăca doctrina păcatului originar cu teoria evoluției?
Evoluția demonstrează că suferința și moartea nu sunt consecințele căderii ci fac parte din lumea
noastră cu mult timp ca umanitatea să între în scenă. În schimb, teologii se încăpățânează să mai

10
citeze pe Sfântul Apostol Pavel3 care vede că originea răului și a morții se află în căderea lui Adam –
înțeles ca persoană singulară și nicidecum ca o alegorie a unui grup primordial de hominizi. Pentru o
consecvență ideologică, Biserica (oricare ar fi ea), prin acceptarea evoluției ar trebui să renunțe la
doctrina păcatului originar și implicit la î nvățătura cu privire la ispășire, la iertare și la valabilitatea
jertfei lui Hristos și implicit la Dumnezeu. La acest nivel trebuie să recunoaștem că evoluționistul
ateu este mult mai consecvent decât cel teist, fără a avea nici o garanție că această cons ecvență ar
implica și veridicitatea.
Creaționismul științific este o disciplină a creaționismului care încearcă să ofere suport
științific pentru descrierea apariției Universului din Cartea Genezei și care dezaprobă faptele, teoriile
și paradigmele științi fice general acceptate despre istoria Pământului, cosmologie, și evoluția
biologică. Încă din start putem observa faptul că avem de a face cu un real și periculos sincretism
între știință și teologia în ceea ce privește creația lumii și a omului implicit. Omul de știință onest ar
trebui să spună unde se oprește investigația științifică, fără a căuta nicicum să aducă argumente
științifice pentru ceea ce nu se plasează în domeniul de investigație al științei, și cu atât mai puțin să
impună saltul către revelaț ie. Un ateu se poate opri și el aici fără să fie obligat să accepte continuarea,
așteptând o eventuală soluție științifică mai bună. Însă creștinul ortodox trebuie să facă pasul
următor, pasul de la știință la credință, și să mărturisească pe Dumnezeu Crea torul. Un Creator care
nu se manifesta, cum greșit ar putea crede unii, doar acolo unde știința nu mai ajunge, ci și, cel puțin
din perspectiva ortodoxă, și în ceea ce știința a explicat corect ; însă lucrările lui Dumnezeu
transcend tot ceea ce poate fi c unoscut de om și firesc este să păstrăm permanent conștiința acestui
fapt, recunoscându -ne limitările și respectând taina. Din păcate, Occidentul îndepărtându -se de
gândirea Sfintilor Părinți și fiind influnțați de gândirea filosofică și scolastică a făcut posibil să apară
un fenomen care îl leagă pe Dumnezeu de creația Sa doar prin ideea de proiectant al unui proiect.
Știința reprezintă astăzi vocea autorizată și normativă a societății contemporane. Ea a devenit
ceea ce reprezenta teologia în Evul Mediu, f iind cea mai îndreptățită de a avea un discurs public,
teologia fiind restricționată mai ales în spațiul privat al vieții omului, iar filosofia fiind acceptată doar
în sfera științelor umaniste și nu ca un domeniu de sine stătător. Savantul și știința sunt astăzi
elementele care îl legitimează pe omul secular postmodern, religiozitatea omului fiind socotită mai
degrabă o manifestare a afectivității cvasi -raționale a omului contemporan.
Chiar dacă știința reprezintă reperul de viețuire elevată a omului de az i, totuși aceasta nu este
ferită de pericolele denaturării ei. Două sunt pericolele fundamentale la adresa științei în zilele

3 „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și, după cum toți mor în Adam, tot așa, toți
vor învia în Hristos.” (I Corinteni 15, 21 -22)

11
noastre: 1) pericolul ideologic și 2) pericolul sincretist. Pericolul ideologic la adresa științei se referă
la deturnarea cercetă rii științifice de către ideologiile ce parazitează știința începând cu modernitatea.
Cea mai importantă ideologie ce parazitează cercetarea științifică este scientismul care
absolutizează știința transformând -o într -un panaceu universal care rezolvă și explică totul.
Scientismul face ca știința să iasă din sfera de competență a ei, să răspundă la întrebări care nu sunt
specifice domeniului ei de competență și să pretindă anumite realizări care nu au nimic de a face cu
obiectivele științifice. Pe lângă sc ientism, mai avem și alte ideologii pe care nu le -am tratat în această
lucrare – este vorba de naturalism, materialism și ateism care deformează complet sensul și
semnificațiile cercetării științifice. Ideologia este opusul cercetării, iar știința ideologi zată devine
pericol pentru om și creație: de la exploatarea irațională a resurselor, până la poluare, de la
schimbările climatice până la radiații, de la pericolul extinției prin arme nucleare, la degenerarea
morală a omului prin acceptarea unui hedonism n ociv pentru om și pentru relația mântuitoare cu
Dumnezeu.

V. Sincretismul în viața cotidiană a creștinului ortodox

Omul contemporan caracterizat mai cu seamă de superficialitate este foarte vulnerabil în fața
tuturor provocărilor venite din sfera sincre tismului pseudo -religios, filosofic sau științifico -religios
prin prisma faptului că nu își alocă timpul necesar cercetării corectitudinii și caracteristica revelata a
diverselor concepții care îl asaltă zi de zi pe toate mijloacele de comunicare. Astăzi m ass media și
mai ales internetul sunt împânzite de tot felul de pseudo -alternative la religiozitatea trăită de
creștinismul revelat timp de trei mii de ani, pseudo -alternative care sunt deosebit de atrăgătoare și de
confortabile pentru omul postmodern. O r ugăciune scurtă primită pe facebook și pe care o citeste pe
telefonul mobil este considerată ca fiind înlocuitoarea trăirii duhovnicești reale, o simplă închinare în
fața bisericii sau intrarea în Sfânta biserică pentru a aprinde o lumânare reprezintă pent ru omul
cosmopolit o participare reală la cultul divin.
Mass -media este astăzi o forță în ceea ce privește comunicarea. O forță care ocupă un loc
central în viața noastră, invadând și globalizând toate aspectele acesteia. Această forță este foarte des
utilizată de către promotorii sincretismului pseudo -religios, filosofic și științifico -religios pentru a -și
propaga toate concepțiile străine de învățătura și spiritualitatea Bisericii. În aceeași măsură, această
forță poate fi folosită cu succes de Biserică î n misiunea Ei, atunci când se stăpânește bine fenomenul
de către cei responsabili. Însă, folosirea mass -media în Biserică poate fi și un răsunător eșec, atunci
când puterea ei nu este pe deplin înțeleasă și stăpânită; astfel că puterea mass -media ne apare ca o

12
sabie cu două tăișuri: ea poate ajuta zidirea duhovnicească a omului în drumul spre mântuire, dar îl și
poate abate pe acesta de la Calea Mântuirii.
Ocultismul care are un puternic caracter sincretist propune o provocare specială pentru
creștinism, p entru viața și spiritualitatea credincioșilor. Biserica în cadrul misiunii sale interne și
externe trebuie să aibă în vedere modul în care trebuie să se raporteze în fața ocultismului
contemporan deoarece, din nefericire, aceasta s -a aplecat mai mult spre propovăduirea cuvântului
Evangheliei celor care sunt străini de viața Bisericii. Multe dintre relatările cu privire la ocultism și la
satanism pot fi exage rate sau eronate, însă adevărul din spatele reputației de neinvidiat nu este mai
puțin dramatic din cauza răspândirii practicilor oculte cu tendințe profund sincretiste. Înțelegerea
corectă a pericolului temelor orientale este deosebit de importantă deoarece influențele orientale
sincretiste au găsit un teren fertil în Occidentul desacralizat și seculari zat și amenință totodată și
Răsăritul creștin.
În acest context, Occidentul a fost sedus de practicile și învățăturile ce provin din budism,
hinduism sau chiar islamism. Astăzi, mai mult ca niciodată, este necesar un demers bazat pe
învățătura și faptele Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră, în
combaterea practicilor și învățăturilor nocive ale învățăturilor orientale promovate de mass media și
pe internet. Pătrunderea filosofiilor orientale în Occident, a adus și o mu lțime de pseudo -vindecători
care nu mai vedeau în Dumnezeu o Persoană care iubește infinit omul, ci l -au transformat într -o
energie cosmică sau o forță vitală. Omul contemporan occidental, secularizat și desacralizat, se
confruntă cu problema seducției a O rientului prin faptul că a împrumutat în limbajul său religios
termerni aparținând spațiului religios oriental precum Buddha, Krishna, Nirvana, Satori, Yoga,
Karma. În acest sens s -a creat o tendință de înstrăinare fată de spiritualitatea și învățătura cre ștină
revelată și adoptarea unor învățături aparținând religiei hinduse, budiste sau chiar islamice,
generându -se un soi de sincretism puternic promovat de mass media și din ce în ce mai mult pe
internet. Prin acest lucru se ignoră specificul religiei cre știne care are la bază credința în Dumnezeu
Unul în ființă și întreit în Persoane care s -a revelat omului în vederea cunoașterii și ființări în adevăr
prin însuși Fiul, a doua persoană a Sfintei Trimi.
Mulți creștini ortodocși se află astăzi într -o căutare furibundă a vindecării. Acest lucru face ca
ei să își dorească vindecarea bolilor cu orice preț și să caute alinare oriunde, chiar și în metodele
alternative de vindecare sincretiste venite din Orient și care au un deosebit succes, atât în lumea
occidenta lă, cât și în țara noastră, mai ales în perioada postdecembristă.Pătrunderea filosofiilor
orientale în Occident, a adus și o mulțime de pseudo -vindecători care nu mai vedeau în Dumnezeu o
Persoană care iubește infinit omul, ci l -au transformat într -o energ ie cosmică sau o forță
vitală.Realitatea sincretismului în practicile terapeutice alternative prezentate succint în acest

13
subcapitol este dată de faptul că omul contemporan le împrumută din practica asiatică, în special cea
chineză. Pe lângă practicarea un ui soi de medicină care nu are nici un fundament științific și care este
de multe ori periculoasă pentru sănătatea omului, există pericolul împrumutărilor filosofiei orientale
care are un caracter panteist sau unor elemente aparținând acestor religii (Ener gia Qi, Meridianele,
energii, etc.).

VI.Metode și mijloace misionare pentru combaterea sincretismului

Cateheza reprezintă o soluție la îndemâna preotului prin care are oportunitatea de a explica
credincioșilor învățătura revelată de Mântuitorul Hristos care are în centrul ei pe Dumnezeu unul în
Ființă dar întreit în persoană, opusul învățăturilor și concepțiilor sincretiste. Este absolut necesar ca
preotul ca și catehet să aibă în vedere încadrarea tuturor credincioșilor în Trupul tainic al lui Hristos
– Biserica, împărtășindu -le învățătura duhovnicească și mântuitoare și explicând care este diferența
dintre aceasta și sincretismul pseudo -religios, filosofic sau științifico -religios atât de nociv pentru
omul contemporan. Sistemul educațional trebuie să fi e adoptat la situația reală a copiilor și tinerilor
și nu trebuie să devină temă de campanie electorală sau să se regăsească în sfera influențelor politice
și filosofice. Copiii trebuie să înțeleagă și să țină minte că printr -un comportament potrivit se
comportă ca un creștin, fiind astfel în dragostea lui Hristos. Doar un copil mândru că este creștin va
avea bucuria de a purta o cruce la gât, va spune o rugăciune înainte de a mânca, va respinge
blasfemia și gesturile de cruzime pe care le va întâlni la șco ală. Un astfel de copil nu se va rușina
niciodată că este creștin ortodox. Școala nu devine stăpâna copilului și nici nu are dreptul de a
impune familiei un mod de a -și crește copiii sau un anumit set standard de valori. Strategia
Patriarhiei Române cu pri vire la combaterea sincretismului pseudo -religios, filosofic sau științifico –
religios trebuie să plece în primul rând de la o comunicare corectă, coerentă și eficientă deoarece
limbajul în cadrul comunicare este deosebit de important deoarece dacă acesta este unul inteligibil,
curat și clar, eficacitatea lui este garantată. demersul misionar al Bisericii Ortodoxe Române trebuie
să cuprindă învățătura conform căreia Biserica nu este în fond, doar o comunitate cu un număr mare
de membri, ci chiar dacă există mai puțini credincioși, aceștia sunt cei în care sălășluiește mărturia
cea duhovnicească despre trăirea în viață și în suflet a vieții lui Iisus Hristos, cea autentică și nu toate
concepțiile și filosofiile promovate de sincretism. Misiunea Bisericii Orto doxe Române are ca țintă
în primul rând înmulțirea credincioșilor care cunosc și trăiesc învățătura mântuitoare care a fost
revelată de Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Concluzii

14

Sincretismul privit sub toate aspectele sale, pseudo -religios, filosofic și științ ifico-religios,
reprezintă un pericol real pentru viața, învățătura și spiritualitatea ortodoxă. În primul rând,
sincretismul pseudo -religios este o provocare pentru învățătura creștină deoarece în cadrul lui se
dorește ca pe un fundament creștin, să se ad auge idei, concepții sau învățături din alte religii care, de
cele mai multe ori, sunt antagonice creștinismului revelat. Pe fondul unei slabe educații religioase, se
încearcă un compromis nociv de acceptare a altor doctrine, o concepție a omului contempor an fiind
cea conform căreia toate religiile sunt bune, nefăcând o deosebire clară între revelat și nerevelat, între
autentic și fals, între învățătura dumnezeiască și cea umană. În al doilea rând, sincretismul filosofic,
în general, este mixajul de sisteme filosofice, întâlnit cu precădere în antichitatea precreștină, în
cadrul căreia filosofiile grecești împrumutau idei din alte filosofii dând naștere la anumite sisteme
sincretiste. În demersul nostru științific, am abordat anumite sisteme sau grupări cu c aracter pseudo –
creștin care au împrumutat diverse idei filosofice sau practici din filosofiile străine creștinismului;
vorbim aici de grupările gnostice din perioada primară, gnozele moderne – Gnoza de la Princeton sau
yoga practicată de creștini. Și în al treilea rând, sincretismul științifico -religios afirmă că știința și
religia sunt două domenii ale cunoașterii umane ce se pot uni într -o singură învățătură.
Sincretismul pseudo -religios s -a manifestat foarte agresiv în societatea contemporană și
reprezin tă un real pericol pentru învățătura creștină deoarece, prin asimilarea concepțiilor regăsite în
religiile nerevelate, în cadrul grupărilor sincretiste a fost denaturată învățătura revelată de însuși Fiul
lui Dumnezeu. Aceste mișcări cu caracter sincretist se doresc a fi spirituale, chiar religioase, și care
iau forme organizate și instituționalizate, deși se auto -delimitează de religiile tradiționale.
Majoritatea acestor mișcări sunt reunite sub denumirea de New -Age care reprezentând denumirea
generală pen tru o serie de curente și idei foarte variate, care își au rădăcinile în tradiții cu totul
diferite, de multe ori chiar contrapuse, de unde și caracterul sincretist. Aceste mișcări promovează și
propovăduiesc o schimbare reală în toate domeniile, respectiv cel personal, științific, pedagogic,
terapeutic, social și mai ales religios.
Sincretismul filosofic este formarea de noi idei, grupări sau secte pseudo -religioase din mai
multe surse distincte, filosofiile împrumutate și învățăturile religioase fiind de foarte multe ori
contradictorii. Foarte multe dintre religiile (precum și filozofiile, sistemele de etică, normele
culturale etc.) posedă un anumit nivel de sincretism, deoarece ideile vin de la sine, exceptând
creștinismul care este religia revelată de î nsuși Fiul lui Dumnezeu, Logosul întrupat.
Sincretismul științifico -religios are în vedere mixajul dintre unele idei și teorii științifice cu
religia, în special cu creștinismul. Scientismul este un as tfel de exemplu în cadrul căruia regăsim
denatura rea ș tiinței prin ideologizarea rezultate lor demersului științific. Această formă ideologizată a

15
științei susține autosuficiența rațiunii umane și faptul că prin știință se poate explica și prevedea totul.
Chiar dacă cei mai mulți savanți onești nu erau opuși credinței, prin impunerea unei mentalități
scientiste s -a instaurat o falsă percepție, după care știința ar fi antagonică religiei. Una din cele mai
puternice, influente și periculoase grupări scientiste a fost Scientologia a cărei doctrină s -a apropiat
foarte mult de spiritualul și simbolismul hinduismului care compară palierele succesive ale corpului
uman, jaloanele evoluției individuale cu chakrele.
Lupta cu provocarile venite din sfera sincretismului poate fi dusă de către Biserica Ortodoxă în
baza unui efort de catehizare prin care preotul are oportunitatea de a explica credincioșilor învățătura
revelată de Mântuitorul Hristos care are în centrul ei pe Dumnezeu unul în Ființă dar întreit în
persoană, opusul învățăturilor și concepțiilor sincretiste. De asemenea, sistemul educațional joacă un
rol fundamental în combaterea ideilor sincretiste deoarece orice educație religioasă corectă trebuie să
își aibă rădăcina încă din școală. Numai cu o educație religioasă temeinică, creștinul ortodox poate să
discearn ă între credința adevărată și eresurile contemporane, între ceea ce este revelat și ceea ce este
invenție omenească, între calea cea dreaptă ce duce spre mântuire și cea care duce spre pierzare. De
aceea, s trategia Patriarhiei Române cu privire la combater ea sincretismului pseudo -religios, filosofic
sau științifico -religios trebuie să plece în primul rând de la o comunicare corectă, coerentă și
eficientă a învățăturilor creștine revelate pentru ca toți creștinii pe care îi păstorește să poată avea
acces, s ă înțeleagă și să trăiască ceea ce Mântuitorul Hristos, Fiului lui Dumnezeu a transmis prin
Sfinții Săi Apostoli.