MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ IMPACTUL ACȚIUNILOR MILITARE ASUPRA MEDIULUI. AVATARURILE CONTEMPORANEITĂȚII Coordonator… [602319]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE ȘI ISTORIE
CONTEMPORANĂ
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ

IMPACTUL ACȚIUNILOR MILITARE ASUPRA
MEDIULUI. AVATARURILE
CONTEMPORANEITĂȚII

Coordonator științific:
Lector Dr. Anda Ioana Curta
Absolvent: [anonimizat]
2017

Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Cadrul teoretic. Abordarea problematicii acțiunilor militare asupra
mediului din perspectiva securității
1.1. Noțiuni introductive și terminologie
1.2. Impactul acțiunilor militare asupra mediului
Capitolul 2. Cadrul juridic al protecției mediului. Instrumente și mecanisme
2.1. Tratatele și Protocoalele pentru protecția mediului în timpul conflictelor armate
2.2. Dreptul internațional cutumiar
2.3. Legile internaționale cutumiare de război
2.4. Principiile dreptului internațional umanitar
2.5. Protocolul I de la Geneva din 1977 ca parte a dreptului internațional cutumiar
Capitolul 3. Aplicabilitatea dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional
privind drepturile omului în conflictele armate. Răspunderea /responsabilitatea
internațio nală la problemele de mediu generate de conflict
3.1. Aplicabilitatea dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional privind
dreptur ile omului în conflictele armat
3.1.1.Domenii de aplicare
3.1.2. Persoane protejate
3.1.3. Drepturi protejate
3.1.4. Punerea în aplicare
3.2. Responsabilitatea de stat pentru violările dreptului internațional pri vind drepturilor
omului și a dreptului internațional umanitar
3.3. Distincții juridice referitoare la responsabilitatea statului
3.3.1. Responsabilitatea statului cu privire la încălcările drepturilor fundamentale

3.4. Conceptul de r ăspundere: Răspunderea strictă și absolută pentru calitatea mediului
3.4.1. Jurisprudența
3.4.2. Obligația de prevenire a daunelor: Principiul 21 al Declarației de la Stockholm
3.4.3 Aplicabilitatea dreptului internațional de mediu pe timp de război. Efectele
războiului asupra t ratatelor. Tratatele care nu sunt afectate de conflictele armate
3.4.4. Tratate suspendate de conflicte armate
3.4.5. Tratate încheiate de conflicte armate
3.4.6. Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului în război. Încălcarea legii
cutumiare de răzb oi
3.4.7. Efecte asupra sănătății umane și a mediului
3.4.8. Responsabilitatea de stat pentru repararea prejudiciului asupra mediului. Forme
de reparații
Concluzii
Bibliografie

4
Introducere
Prezenta lucrare va face obiectul studierii impactului acțiunilor militare asupra
mediului, a analizării existenței instrumentelor și mecanismelor de protecție în caz de conflict
armat cu accentul pus în special pe aplicabilitatea dreptului internațional umanitar și a
dreptului internațional privind drepturile omului și totodată răspunderea internațională la
problemele de mediu generate de conflict.
Legislația conflictelor armate referitoare la protecția mediului nu este atât de bin e dezvoltată
comparativ cu alte domenii ale dreptului internațional. Cauza acestui fapt este reprezentată de
inexistența unor instituții internaționale care să se ocupe de dezvoltarea și punerea în aplicare
a acestuia și totodată să monitorizeze respectare a acestuia. Restricțiile militare sunt de cele
mai multe ori teoretice și mai puțin reale, iar angajamentul pe care și -l iau statele de a pedepsi
daunele aduse mediului nu pare să cântărească foarte mult asupra acțiunilor comandanților
militari.
Războiul ș i activitățile militare pe care le desfășoară, cum ar fi mișcarea armelor și a trupelor,
minele de teren, distrugerea clădirilor sau folosirea forței militare în general, toate au efecte
dăunătoare asupra mediului. Lupta și distrugerea cauzate de conflicte le armate s -au extins
întotdeauna asupra mediului și, adesea, au depășit frontierele țărilor neprevăzute, amenințând
viața și mijloacele de existență ale oamenilor și animalelor chiar și după semnarea acordurilor
de pace.
O dificultate în privința protecț iei mediului poate fi observată din lipsa tratatelor și a legilor
cutumiare care guvernează conflictele armate non -internaționale, iar atunci când vine vorba
de obligația de a proteja mediul în timpul conflictelor armate non -internaționale aceasta este
mult mai mică decât cea din cazul conflictelor armate internaționale. Singura lege privind
tratatele majore care reglementează conflictele armate non -internaționale este cuprin să în art.
3 comun celor patru C onvenții de la Geneva și în Protocolul adițional II , ceea ce nu este
suficient.
Motivația alegerii temei este dată de actualitatea problemelor de mediu pe care le
traversează contemporaneitatea, dar care unele dintre ele reprezintă efecte ale acțiunilor
militare precum utilizarea armelor nucleare, biologi ce și bacteriologice care nu doar că au
afectat mediul și sănătatea umană la momentul utilizării lor, ci au efecte în timp. Un lucru

5
primordial este modul în care statele și organismele internaționale răspund la probleme de
mediu generate de conflict, iar asta voi încerca să descopăr în cele ce urmează.
Noutatea subiectului este reprezentată de faptul că lucrarea prezintă o combinație între
amenințări convenționale și neconvenț ionale la adresa sec urității, între agenda restrânsă
(securitatea militară) și c ea extinsă (securitatea mediului fi ind unul din tre sectoarele agendei
extinse conform Școlii de la Copenhaga ).

Întrebări de cercetare:
1. În ce măsură au determinat acțiunile militare apariția unor instrumente juridice
internaționale de protecție a mediului și implicit a drepturilor omului ?
2. Cât de extinsă este aplicabilitatea instrumentelor juridice internaționale existente
la momentul actual în cazul problemelor de mediu generate de conflict ?

În ceea ce privește metodologia utilizată în cadrul res pectivei lucrări aceasta va consta
în analiza de conținut a convențiilor, tratatelor și protocoalelor existente referitoare la
impactul acțiunilor militare asupra mediului. Utilizând această metodă, partea responsabilă cu
cercetarea va încerca să răspundă la întrebările tocmai enunțate.
Am ales această metodă de lucru în ideea în care îmi doresc ca lucrarea să răspundă
întrebărilor de cercetare și să genereze recomandări, dacă acestea se impun. Consider că
metoda de lucru aleasă este mai mult decât potrivi tă pentru acest subiect pentru a -mi da seama
cât de viabilă este legislația internațională în vigoare și ce anume se poate îmbunătăți.

6
Capitolul 1. Cadrul teoretic. Abordarea problematicii acțiunilor militare
asupra mediului din perspectiva securității
Interesul pentru mediu a început să fie tot mai pregnant în rândul societății
contemporane ca urmare a consecințelor distrugătoare a acțiunilor omului. Secolul XX a
debutat cu unele dintre cele mai devastatoare războaie ale căror consecințe nu au afectat doar
viețile omenești ci și mediul înconjurător. Acțiunile militare și mediul sunt două concepte care
prin definiție nu pot fi abordate din aceleași perspective deoarece au scopuri diferite.
Elementul care totuși reprezintă un punct comun în cazul acestor două concepte este
securitatea. Din perspectiva militară și a unui stat care se află în război cu un altul sau mai
multe, securitatea este un lucru esențial atunci când se ține cont de apărarea statului. În
privința apărării statului intervin mijloacele p rin care un stat se apără și contraatacă.
Contraatacul se realizează prin folosirea armelor de orice tip, iar acesta este cazul în care
consecințele conflictului se răsfrâng în mod deliberat sau nedeliberat asupra mediului.
În ceea ce privește mediul și m ijloacele de securitate în caz de conflict armat, în
ultimele decenii a avut loc o conștientizare a problemelor existente la nivel mondial pentru
sănătatea omenirii care depinde și de un mediu sănătos și nealterat în mod deliberat. Astfel au
luat naștere o rganismele internaționale pentru protejarea mediului, un lucru absolut necesar
prin prisma evenimentelor secolului trecut, dar pregnante și în contemporaneitate.
1.1. Noțiuni introductive și terminologie
Preocuparea asupra soartei mediului în război are o istorie îndelungată. Deuteronomul
a interzis distrugerea pomilor fructiferi în timpul ase diului unui oraș al inamicului. În Legea
războiului și a păcii , Hugo Grotius, într -un capitol despre ,, Moderarea în devastarea unei țări
și probleme similare” a dat c e avea mai bun pentru protejarea mediului înconjurător de acțiuni
ostile. El îl cheamă pe Filo, filos oful evreies c al secolului I, care a spus: ,,De ce să îți îndrepți
mânia asupra unor lucruri neînsuflețite, care sunt ele îns ele încântătoar e și dau roade?
Copacii, ca și oamenii care sunt dușmanii tăi, și prezintă semne de ostilitate p entru lucrurile
pe care le fac sau amenință să le facă, trebuie să fie dezrădăcinate? ”1.

1 Christopher D. Stone, The Environment in Wartime: An Overview în Jay E. Austin, Carl E. Bruch, The
Environmental Consequences of War. Legal, Economic, and Scientific Perspectives , CAMBRIDGE University
Press, United Kingdom, 2000, p. 16, apud Hugo Grotius, On the Law of War and Peace (L. S. Loomis trans.,
1949), p. 325 (quoting Philo, On the Constitution , p. 13).

7
Două evoluții au forțat au forțat teoreticienii să -și reconsidere poziția față de me diu în
timpul războiului. Primul este creșterea ecologismului. A doua jumătate a secolului XX a
înregistrat o alarmă accentuată asupra deteriorării mediului înconjurător din toate cauzele.
Cursu l dezvoltării umane, chiar și pe timp de pace, are efecte asup ra biosferei. Specii dispar,
pădurile se micșorează, oceanele sunt poluate și pescuite în exces, a tmosfera și stratul de ozon
sunt supuse unor solicitări ale căror implicații sunt, dacă nu incerte, cu siguranță
îngrijorătoare. Aceste pre ocupări au determin at o dezvoltare a legilor și activităților de mediu
la nivel local, regional și internațional2.
A doua dezvoltare implică progrese în domeniul tehnologiei militare. Noile arme amenință să
amplifice pericolele de mediu generate de dezvoltarea economică și c reșterea populației.
Spectrul cel mai dramatic est e „iarna nucleară”, iar mulți cercetători susțin că ar urma un
schimb nuclear intens3. Dar chiar și ostilitățile la o scară mai limit ată amenință să adauge
mediul pe listele de victime ale războiului modern . Al doilea război din Indochina a
demonstrat că, până în anii 1970, arsenalele țărilor avansate au inclus o astfel de modificare
de mediu a tehnicile de defoliere sau de producere a ploii4. Armele mult mai distructive s -ar fi
putut dezvolta de atunci ș i cu siguranță au fost prevăzute astfel de lucruri . Și, într -adevăr,
războiul din Golf din 1990 -1991 subliniază faptul că un stat beligerant nu are nevoie de acces
la tehnologii deosebit de înalte pentru a distruge mediul5.
Tot mai mulți teoreticieni au înce rcat să găsească o definiție completă asupra mediului,
însă niciuna nu este prezentată ca fiind unanim acceptată. Una dintre multitudinile de definiții
ale mediului este dată , printre altele, de dicționarul Merriam -Webster. ,,Mediul este un
complex de factori fizici, chimici și biotici (cum ar fi climatul, solul și tot ceea ce este viu )
care acționează asupra unui organism sau a unei comunități ecologice și determină, în cele din
urmă, forma sa și supraviețuirea . Totodată, mediul este caracterizat c a fiind ansamblul
condițiilor sociale și culturale care influențează viața unui individ sau a unei comunități ”6.

2 Ibidem, p. 17.
3 Ibidem, apud P. R. Ehrlich et al., „ Long -term Biol ogical Consequences of Nuclear War ”, Sci. 222 (1983),
1293; see also Carl Sagan, „ Nuclear War and Climactic Catastrophe: Some Policy Implications ”,
Foreign Aff. 62 (1983), 257. Vezi și Stanley L. Thomson și Stephen H. Schneider, „ Nuclear Winter
Reappraised ”, Foreign Aff. 64 (1987), 981 (sugerând exagerări în estimările anterioare).
4 Ibidem, p. 18, apud Arthur H. Westing, Ecological Consequences of the Second Indochina War (Stockholm:
Almqvist & Wiksell Int'l, 1976), p. 82.
5 Christopher D. Stone, The Environment in Wartime: An Overview în Jay E. Austin, Carl E. Bruch, The
Environmental Consequences of War. Legal, Economic, and Scientific Perspectives , CAMBRIDGE University
Press, United Kingdom, 2000, p. 18.
6 Merriam -Webster Dictionary, https://www.merriam -webster.com/dictionary/environment , accesat la data de
20.05.2017.

8
,,Securitatea ” este un concept relativ nou, creat în secolul al XVI -lea. La nivelul s ău
cel mai de bază, securitatea s e referă la menținerea status quo -ului”7. ,,În cea mai mare parte a
criticii literaturii relați ilor internaționale, securitatea este definită în term enii statului -națiune,
unde națiunile sunt împărțite uniform din punct de vedere social și teritorial , iar statul este
furnizorul de securitate. Cu toate acestea, odată cu ,,globalizarea economică și problemele din
ultimele decenii privind recunoașterea sporită a mediului transnațional, mulți cercetători au
remarcat erodarea constantă a suveranității naționale. Problemele de mediu pe scară largă nu
sunt legate de un mediu geopolitic convenabil ”8. ,,Jon Barnett constată că în general termenul
de ,,securitate derivă din ideea conform căreia o persoană este protejat ă de expunerea la
pericol. Un alt autor, Soroos, definește securitatea d rept ,,asigurarea că oamenii vor continua
să se bucure de acele lucruri care sunt cele mai impo rtante pentru supraviețuirea și bunăstarea
lor”. Conceptele mai recente ale s ecurității au încercat să includă preocupările entităților altele
decât națiunea , cum ar fi ,,securitatea umană” și ,,securitatea mediului”9.
,,Kofi Annan, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, a cerut comunității
internaționale să înțeleagă securitatea în termeni mai complecși decât termenii militari.
Securitatea umană, s pune acesta, ,, trebuie să cuprindă dezvoltarea economică, justiția socială,
protecția mediului, democratizarea, dezarmarea și respectarea drepturilor omului și a regulii
legii”10. ,,Într-o critică nuanțată a conceptului de securitate umană, Simon Dalby susț ine că
,,discuțiile securității globale sunt bazate pe premisa că ipotezele moderne conform cărora
statul este un furnizor de securitate, că sistemele juridice susțin drepturile individuale ale
omului, că acestea din urmă au fost universalizat e pentru a of eri un punct de referință pentru
conduita politică la nivel global și, implicit, pentru o mare parte din discursul de securitate
convențional, iar epoca modernă trebuie extins ă și părților mai puțin privilegiate a lumii în
scopul bunăstării tuturor”11.
„Securitatea umană” este un concept în evoluție ș i un proces dinamic. Începe cu
recunoașterea faptului că toate ființele umane sunt legate în inter dependență între ele și cu
mediul natural. Securitatea umană se bazează p e înțelegerile noastre asupra m ediul ui fizic –
paginile vieții în natură și asupra principiilor bunei guvernanțe , cum ar fi transparența,
responsabilitatea, drepturile omului, participarea în societatea civilă ș i stabilirea standardelor

7 Marisa Noel Mitchell, Linda Elizabeth Coco, War, Militarization and the Environment. An annotated
bibliography , Berkeley, Institute of International Studies, 2004, p. 11, apud. Lipshutz, 1995.
8 Ibidem, apud. Litfin, 1998.
9 Ibidem, apud. Jon Barnett, 2003, Soroos, 1997.
10 Ibidem, apud. Annan, 2001.
11 Ibidem, apud. Dalby, 2002.

9
internaționale și cooperarea – principii care susțin pa ginile vie ții în med iul uman. Pentru o
înțelegere mai ușoară a acestor concepte există Raportul Brundtland din 1987 , care a stabilit
conceptul de dezvoltare durab ilă și care a subliniat faptul că noțiunea de securitate național ă și
internațional ă trebuie s ă depășească dependența tradițională de puterea militară12.
Deteriorarea mediului fizic a dus la apariția unor pericole majore pentru securitatea umană.
Poluarea aerului și a apei, deșertificarea, defrișările , dispariția biodiversității sau schimbările
climatice cu precădere, au efecte puternice în rândul multor societăți de astăzi, iar acest lucru
nu face decât ca bunăstarea generațiilor viitoare să fie pusă în primejdie13.
În ceea ce privește c onflictul , acesta a fost și este un aspect tot mai prezent al
civilizației umane. Într -adevăr, manifestarea conflictului în lupta directă și angajamentele
militare a u afectat continuu lumea de -a lungul secolului al XX -lea, ducând la peste 100 de
milioane de decese umane pe parcursul unui număr de războaie atât majore cât și minore14.
Dincolo de efectele negative ale răzb oiului asupra populației umane15, războiul uman a fost de
asemenea documentat ca având o influență semnificativă asupra biosferei într-o gamă de scale
ecologice16. Gradul în care războiul poate avea un im pact asupra unui ecosistem și a
populațiilor sale constitutive se bazează în întregime pe natura perturbării, sensibilitatea
sistemului biologic (inclusiv rezis tența) și a timpului de impact17. Prin urmare, conflictul
uman are potențialul de a conferi o gam ă largă de e fecte asupra biodiversității, structurii și
funcției ecosistemului. Interesant, deși se poate presupune că toa te conflictele sunt covârșitor
„negative” într-un context ecologic, în realitate consecințele războiului generează o
continuitate de r ezultate variind de la extrem de pozitive la extrem de dăunătoare. În timp ce
se cuno aște un mare număr de informații despre consecințele războiului asupra dinamicii
ecologice a unei varietăți de sisteme biologice, nu a fost încă efectuată o evaluare
cupri nzătoare a acestor efecte. Recomandările actuale asupra subiectului includ adesea

12 David Hay -Edie, împreună cu Colin Archer, Bruce Abramson și Ben Cramer, The military’s impact on the
environment: a neglected aspect of the sustainable development debate , Geneva, 2002, pp. 2 -3.
13 Ibidem, p. 2.
14 Michael J. Lawrence, Holly L.J. Stemberger, Aaron J. Zolderdo, Daniel P. Struthers, and Steven J. Cooke, The
effects of modern war and military activities on biodiversity and the environment , ed. NRC Research Press,
Canada, 2015, p. 443, http://www.nrcresearchpress.com/doi/full/10.1139/er -2015 -0039 , accesat la data de
11.02.2017, apud Westing 1980, Pendersen 2002, Sarkees et al. Leitenberg 2006.
15 Ibidem, apud Pendersen 2002, Machlis și Hanson 2008.
16 Ibidem, apud Dudley și colab., 2002.
17 Ibidem, apud Westing 1971; Demarais et al. 1999, Dudley și colab., 2002, Warren și Büttner 2006, Warren și
colab., 2007.

10
modificări ecologice în contextul mai larg al factorilor socio -economici și al interacțiunilor
umane, adesea limitate la megafauna t erestră de mamifere18.
Un alt termen ce me rită a fi menționat prin prisma faptului că este parte integrantă a
domeniului militar este d octrina militară care definește mediul câmpului de luptă ca fiind
caracteristici sau activități specifice care necesită o analiză suplimentară, spațiul fizic în ca re
acestea există și modul în care aceste caracteristici pot influența cursurile de acțiune sau
deciziile comandanților19.

1.2. Impactul acțiunilor militare asupra mediului
Impactul războaielor asupra mediului sunt aproape invariabil negative, indiferent dacă
sunt cauzate de acțiuni militare directe sau de contra reacții strategice sau de daune colaterale
sau sunt rezultatul unor activități de sprijin militar înainte sau după război. Daunele totale
asupra mediului cauzate de un război specific sunt rezulta tul mai multor factori. Acestea
includ: tipul de război (convențional , biologic, chimic sau nuclear), t ipurile de arme și măsura
în care acestea sunt utilizate, d urata ș i intensitatea războiului, a mploarea și tipul terenului
peste care se desfășoară război ul, s trategiile u tilizate în timpul războiului ș i condițiile de
mediu prealabile. Acești factori afectează, de asemenea, durata impactului specific asupra
mediului. Se estimează că au avut loc aproximativ 200 de conflict e armate după cel de -al
doilea Războ i Mondial, în special în țările în curs de dezvoltare. Aceste războaie au ucis mai
mult de 20 de mil ioane de persoane și au strămutat mai multe milioane, provocând daune
grave mediului și economiei20.
Impactul războaielor asupra mediului este adesea multidi mensional. De asemenea, ele au
adesea repercusiuni chiar și în zonele îndepărtate de locul desfășurării războiului și de-a
lungul unor perioade prelungite de timp, mult după război. Câteva posibile efecte ale
războiulu i asupra mediului sunt prezentate în c ele ce urmează .

18 Ibidem, p. 444, apud Dudley et al., 2002, Machlis și Hanson 2008.
19 Brigadier General Joseph G. Garrett III, The A rmy and the Environment: Environmental Considerations
During Army Operations în Protection of the Environment During Armed Conflict , Richard J. Grunawalt, John
E. King & Ronald S. McClain, International Law Studies – vol. 69, p. 43.
20 Asit K. Biswas, Scien tif Assessment of the Long -Term Environmental Consequences of War în Jay E. Austin,
Carl E. Bruch, The Environmental Consequences of War. Legal, Economic, and Scientific Perspectives ,
CAMBRIDGE University Press, United Kingdom, 2000, p. 303, apud M. A. Tol ba și O. A. El -Kholy, The
World Environment 1972 -1992 (London and New York: Chapman and Hall on behalf of UNEP, 1992).

11
Efecte ale acțiunilor militare asupra mediului
Activitatea militară afect ează mediul fizic în mai multe moduri și anume21:
 prin poluarea aerului, a pământului și a apei în timp de pace
 efectele imediate și pe termen lung ale conflictelor armate
 militarizarea spațiului cosmic
 dezvoltarea și producția de arme nucleare
 utilizarea terenurilor

I. Poluarea aerului, a pământului și a apei în timp de pace22
Se vor lua în considerare următoarele aspecte:
Forțele militare ale lumii sunt responsabile pe ntru eliberarea a m ai mult de două treimi
de CFC -113 (Chlorofluorocarbon ) în stratul de ozon. În timpul R ăzboi ului R ece, forțele
armate ale Statelor Unite și ale sovieticilor au produs c antități enorme de deșeuri periculoase.
Ca urmare a accidentelor naval e, există cel puțin 50 de focoase nucleare și 11 reactoare
nucleare care pătrund pe fundul oceanului . Exi stă mai multe reactoare nucleare pe mare decât
pe uscat. Pentagonul generează de cinci ori mai multe toxine decât cele cinci m ari comp anii
chimice amer icane la un loc . Armata americană este cea mai mare și singura sursă din SUA
răspunză toare pentru poluarea mediului.
Din cauza legăturilor st rânse dintre industria armelor nucleare și generarea de energie
nucleară civilă , industria de arme nucleare este parțial responsabilă pentru contaminarea
mediul ui înconjurător cauzată de întregul lanț nuclear: de la exploatarea și măcinarea
uraniului; prin transportul „yellowcake”23, MOX (Mixed Oxide Fuel) și a altor material e
nuclear e (inclusiv riscurile i nerente trans portului rutier, feroviar și pe mare, precum și celor
asociate n avelor cu motor nuclear); f abricarea tijelor de combustibil; r eprocesoare și reactoare
rapide și problemele de depozitare a deșeurilor nucleare de -a lungul mileniilor. Situri ca
Chelyabinsk, La Hague, Yucca Mountain , Han ford, Sellafield și Murmansk ar putea fi

21 David Hay -Edie, împreună cu Colin Archer, Bruce Abramson și Ben Cramer, The military’s impact on the
environment: a neglected aspect of the sustainable development debate , Geneva, 2002, p. 3.
22 Ibidem, pp. 3 -4.
23 Yellowcake este produsul final al măcinării minereului de uraniu. Acesta conține aproximativ 80% oxid de
uraniu și este reprezentat de obicei prin formula U3O8. Yellowcake produs de cele mai moderne mori este de fapt
maro sau negru, nu galben; Numele provine de la culoarea și textura concentratelor produse de operațiunile
miniere precoce datorate impurităților din diuranat de amoniu (NH4) 2U2O7,
https://www.euronuclear.org/info/encyclopedia/y/yellow -cake.htm , accesat la data de 12.01.2017.

12
probabil condamnați fără rezerve din cauza cantităților uriașe de materiale nucle are pe care le
conțin. C ostul total de dezmembrare a armelor nucleare și a instalațiilor lor de produ cție nu
este ușor de calculat, tocmai din cauza unei strânse legături cu producția de energie nucleară.
În oric e caz, c u siguranță costurile generale trebuie să atingă niște costuri echivalente cu cele
de producție. Unele est imări ajung la suma de 3,5 trilioane USD nu mai pentru SUA . De
asemenea, armata trebuie să -și recunoască partea sa de responsabilitate pent ru schimbările
climatice – via emisiilor de gaze cu efect de seră, în special din utilizarea aeronave lor.
II. Impactul im ediat și pe termen lung al conflictelor armate24
Unele di ntre cele mai cunoscute efecte postbelice asupra mediului, combinate cu p ericole
grave pentru sigura nța și sănătatea umană, sunt:
 Radiații de la explozii nucleare (Hiroshima, Nagasaki)
 Degradarea agriculturii cauzată de minele terestre (multe țări africane și asiatice)
 „Rămășițele de război” neexplodate care împiedică agricultura, de exemplu bombe cu
dispersie (Kosovo, Afganistan)
 Agenți chimici și arderea puțurilor de petrol (Războiul din Golf)
O listă a impactului mai sever asupra mediului al conflictelor reale ar treb ui, de asemenea, să
includă următoarele:
 Tactici le pământului pârjolit . A fost o practică militară pe parcursul veacurilor pentru
retragere a armate lor și plasarea deșeurilor pe teritoriul inamic. Exemplele ist orice
includ retragerea lui Napoleon de la Moscova și a naziștilor în Uniunea Sovietică și în
nordul Norvegiei.
 Utilizarea „Agent Orange”25 și a altor defolianți în tim pul războiului din Vietnam care
a transformat aproxim ativ o treime din Vietnam într -un mediu pustiu. Peisajul agricol
vietnamez este deteriorat de 2,5 milioane de cratere. În toate războaiel e dintre 1945 și

24 David Hay -Edie, împreună cu Colin Archer, Bruce Abramson și Ben Cramer, The military’s impact on the
envir onment: a neglected aspect of the sustainable development debate , Geneva, 2002, pp. 4 -5.
25 Agent Orange a fost un amestec de erbicide folosit de militarii americani în timpul războiului din Vietnam. O
mare parte din acesta conține un contaminant chimic per iculos numit dioxină. Producția Agent Orange s -a
încheiat în anii 1970 și nu mai este utilizată. Totuși, contaminantul cu dioxină continuă să aibă un impact
dăunător astăzi. După cum știu mulți veterani din era veteranilor din Vietnam, dioxina este un polu ant organic
foarte toxic și persistent legat de cancere, diabet, defecte congenitale și alte dizabilități,
https://www.aspeninstitute.org/programs /agent -orange -in-vietnam -program/what -is-agent -orange/ , accesat la
data de 12.01.2017.

13
1982, Vietnam a pierdut peste 80% din ac operirea sa forestieră . Devasta rea ecologică
va avea ne voie de multe generații pentru a putea fi refăcută .
 Războiul din Golf a avut consecințe ecologice majore. Patru pân ă la opt milioane de
barili de p etrol a fost vărsat în mare. 460 mile de coastă au suferit daune masive din
cauza scurgerilor de petrol și a puțurilor de ardere. Uleiul brut poate avea efecte
cronice pe termen lung c are va duce în cele din urmă la moartea cor alului. Bombe cu
aer-combustibil utilizate pentru a curăța minele au p ulverizat solul vegetal și a u distrus
toată vegetația din apropiere. Utilizarea muniției cu uraniu sărăcit a dus la efecte de
radiație . Forțele de coaliție au lăsat cantități uriașe de deșeuri, materiale toxice și 45 –
54 milio ane de g aloane de canalizare în carierele de nisip. „Sindromul” Războiu lui din
Golf experimentat de trupele aliat e este considerat a fi parțial u n produs secundar de
materiale toxice.
 În timpul acțiunii militare a NATO în Kosovo și Republica Federală Iugoslavia , au
rezultat daune grave asupra mediului ca urmare a atacurilor aeriene. S-au scurs din
rafinăriile de petrol produse chi mice în fluviul Dunărea. Plantele au fost atacate chimic
răspândind substanțe extrem de periculoase în mediu l înconjură tor. Siturile de
biodiversitate au fost lovite în Iugoslavia. Niveluri crescute de radioactivitate au
rezultat din utilizarea muniției cu uraniu sărăcit. Conflictul din Koso vo a fost primul
caz în care United Nations Environment Programme (UNEP) a făcut o evaluare de
mediu post -conflict . Un grup operativ al UNEP a concluzionat că polu area la patru
localități din Serbia a fost gravă ș i a reprezentat o amenințare la adresa sănătății
umane.
 În Afganistan, sute de m ii de mine terestre îngrădesc câ mpurile ș i treceri le de munte.
Există dovezi că ut ilizarea muniției care conține uraniu sărăc it în conflict ul cu Al –
Qaeda ar fi putut, de asemenea, să fi dus la c ontaminarea mediului și la apariția
pericolele de sănătate pe termen lung.
Pericolele speciale ale armelor de distrugere în masă
Efectele radiațiilor bombei Hiroshima și N agasaki, t estele nucleare atmosferice
ulterior făcute și accidentul de la Cernobîl oferă o indicație a amplorii d aune lor asupra
mediului care ar rezulta chiar din utilizarea limitată a a rmelor nucleare. Daunele aduse
ecosistemul ui pământului ar fi grav e, iar impactu l economic și uman uriaș e. Dacă un atac
nuclear limitat sau o schimbare ar duce la un război nuclear general, viața pe pământ ar fi
pusă în pericol. În timp ce puține studii par să fi fost făc ute pentru a actualiza teza de „iarnă

14
nucleară” din anii 1980, care a prezis pierderi grave ale producției agrico le din cauza blocării
luminii soare lui pe o perioadă semnificativă , există puține motive să p resupunem că a devenit
invalid ă pur și simplu cu dispariția Războiului Rece și a unor reduceri ale arsenalului.
III. Militarizarea spațiului cosmic26
Spațiul cosmic este deja militarizat, sistemele de rachete depind de orientarea de la
sateliți. Programul ameri can de apărare anti -rachetă , în curs de desfășurare (cu Tratatul de
combatere a rachetelor balistice (ABM) din 1 972 care restrâng ABM -urile scufundate în iunie
1992 la insistența SUA) va intensifica acest proces. Aceasta este în căutarea unui „spectru
complet” al dominației militare americane. Pericolul contaminării spațiului prin explozii
convențion ale sau nucleare în război , dacă militarizarea spațiului continuă, va fi reală. Există
o nevoie urgentă de negociere a unui tratat privind prevenirea unei curse a armelor în spațiul
cosmic (PAROS). Statele Unite refuză totuși orice angajament prealabil față de un tratat î n
cadrul discuțiilor de la Con ferința de la Geneva din 2002 privind dezarmarea.
IV. Dezvoltarea și producția de arme nucleare27
Dezvoltarea , fabricarea, depozitarea , transportul, eliminarea de arme nucleare, toate
pun în pericol mediul și au impact asupra sănă tății umane. Retragerea radioactivă a testelor
nucleare atmosferi ce, la momentul actual interzise, este estimată de un ii cercetători că a
cauzat până la 86. 000 de malformații congenitale și 150.000 de decese premature și, în cele
din urmă, poate duce la pe ste două milioane de decese pe termen lung. Exploatarea uraniului,
efectuată în multe țări, es te cunoscută că duce la cazuri severe de contaminare și același lucru
este valabil pentru operațiunile de-a lungul întregului lanț de producție.
V. Utilizarea teren urilor28
Oamenii din întreag a lume sunt strămutați din locurile unde milit arii preiau terenuri (și
surse de apă) din care localnicii trebuie să trăiască și să se hrănească, pentru a fi utilizate ca
baze, magazine de arme, terenuri de pregătire etc. Exemple de acest fel sunt Thule în
Groenlanda u nde inuiții indigeni au fost mu tați pentru baza americană, bazele americane î n
Okinawa (Japonia), Guantanamo (Cuba) și Diego Garcia. Activitățile militare implică adesea
utilizarea de combustibili, explozivi, solvenț i și alte substanțe toxice. Când se manipulează

26 David Hay -Edie, împreună cu Colin Archer, Bruce Abramson și Ben Cramer, The military’s impact on the
environment: a neglected aspect of the sustainable development debate , Geneva, 2002, pp. 6 -7.
27 Ibidem, p. 7.
28 Ibidem, pp. 7 -8.

15
sau se depozitează în mod necorespunzător, aceștia se pot infiltra în mediul înconjurător și pot
afecta comunitățile din apropiere. Exercițiile militare dăunează adesea terenurilor agricole și
altor proprietă ți, deoarece vehiculele militare grele se deplasează pe drumuri și poduri mici. În
zonele din Innu (Canada) și în altă parte, poluarea sonoră din aeronavele militare cu zbor slab
s-a dovedit a fi o amenințare gravă, inclusiv pentru creșterea animalelor. Acest lucru a
determinat dezvoltarea unei ca mpanii viguroase a cetățenilor. Preocupările legate de mediu și
sănătate aproape întotdeauna sunt aduse în discuție după prerogativelor militare. Protestele
recente ale locuitorilor insulei Vieques din Caraibe, Puerto Rico reprezintă un alt exemplu
bun al stresului social și al mediului cauzat de bazele militare și nerespectarea de către
planificatorii armatei a populației locale.

16
Capitolul 2. Cadrul juridic al protecției mediului. Instrumente și
mecanisme

Pentru ca mediul să fie protejat și pentru ca populația globală să se poată bucura de un
mediu sănătos trebuie respectate anumite principii ce țin în primul rând de respectul pentru
ceilalți și în al doilea rând de o legislație națională în parti cular și internațională în general .
Nu a existat dintotdeauna o reglementare juridică a protecției mediului, aceasta
dezvoltându -se mai pregnant în sec. XX ca urmare a conștientizării statelor a faptului că
mediul necesită o atenție deosebită și odată cu aceasta și populația umană a necesitat de
drepturi în acest sens, populația fiind victimă colaterală a conflictelor de -a lungul secolelor.
Deși legislația în vigoare nu este suficient de bine dezvoltată, aceasta există și va face obiectul
acestui capitol î n cele ce urmează.

2.1. Tratatele și Protocoalele pentru protecția mediului în timpul
conflictelor armate

Din cauza faptului că marea majoritate a armelor folosite în războaie au un potențial
uriaș de alterare a mediului pe termen lung, limitarea dezvoltării și utilizării acestor arme ar
putea proteja mediul în timpul conflictelor armate, prin urmare, d ispozițiile următoarelor
tratate ale dreptului internațional umanitar au această sferă de autoritate.

 Convenția a II -a de la Haga (1899)
 Protocolul adițional I al Convențiile de la Geneva din 1949 (1977)
 Convenția ONU privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului
în domeniul militar sau în orice alt mod (1976)
 Convenția privind interzicerea sau restricționarea utilizării anumitor arme
conv enționale care pot fi considerate a fi excesiv de periculoase sau care au efecte
nediscriminatorii și Protocolul III privind interzicerea sau restricționarea utilizării
armelor incendiare (1980)
 Convenția a IV -a de la Haga (1907)

17
 Protocolul privind interzi cerea folosirii în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare
sau a altor gaze și a metodelor bacteriologice de luptă (1925)
 Convenția pr ivind interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor
bacteriologice și toxice și a distrugerii acestora (1972)
 Convenția privind interzicerea armelor chimice (1993)
 Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (1996)
 Tratatul de la Tlatelolco pentru interzicerea armelor nucleare în America Latină și
Caraibe (1967)
 Protocolul II și Protocolul V al Convenției p rivind anumite arme convenționale
(1980)
 Convenția privind munițiile cu dispersie (2008)
 Convenția a IV -a de la Geneva și Protocolul adițional I și II al Convențiile de la
Geneva (1949)

Protocolul adițional I al Convențiile de la Geneva din 1949 (1977)29
Acesta prevede că: „E ste interzisă utilizarea unor metode sau mijloace de război care
sunt sau pot fi de așteptat să provoace distrugeri pe termen lung ș i grav asupra mediului
natural” . Articolul 35 alineatul (3) din Protocolul adițional I al Convențiile d e la Geneva din
1949
Războiul din Vietnam a ridicat îngrijorări serioase cu privire la protecția populației civile,
precum și a mediului, prin urma re, Protocolul adițional I al Convențiile de la Geneva au avut
loc în lumina unor astfel de preocupări. Acest a abordează în mod direct preocupările
crescânde de angajare tactică a conflictelor armate din domeniul mediului și militar .
Art. 35 alin. (3) nu se aplică numai daunelor intenționate, ci și daunelor colaterale
preconizate, deoarece aspectul important al intențiilor s pecifice nu este necesar, iar art. 55
împărtășește interzicerea războiului care poate provoca „ daune pe scară largă, pe termen lung
și grave deopotrivă asupra mediului natural” în aceeași lum ină. Cu toate acestea, art. 55 se
referă în mod specific la protecția mediului în contextul protecției acordate obiectelor civile,
precum și la atacurile explicite asupra mediului prin repres alii.

29 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 17.

18
Cu toate acestea, protocolul nu prezintă o definiție precisă a termenilor „ daune pe
scară largă, pe ter men lung și grave deopotrivă” . Aceasta ar constitui la rândul său
incertitudinea față de pragul în ca re se poate aplica Protocolul și astfel re ducerea eficacității
art. 35 alin. (3) și a art. 55 privind aplica bilitatea conflictelor armate cât ș i reducerea eficienței
acestuia.
Convenția ONU privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului militare
sau de altă natură (1976)30
Convenția ENMOD (Environmental Modification Convention ) a fost stabilită ca o
reacție la „ războiul geofizic” folosit de tacticile militare. Deși nu permite folosirea tehnicilo r
care ar transforma mediul în „arme”, după cum prevede art. 1, „ fiecare stat parte la prezenta
convenție promite să nu se angajeze în utilizarea militară sau a vreunei alte utilizări ostile a
tehnicilor de modificare a mediului care au efecte pe scară largă, c a mijloc de distrugere,
degradare sau răn ire a oricărui alt stat parte”. Monito rizarea implementării și punerii în
aplicare nu a avut încă un rol metodic.
ENMOD a fost relativ reușit și eficient în comparație cu Protocolul adițional I, deoarece
necesită un pr ag mult mai mic de daune decât „Protocolul adițional I” care este de lungă
durată . ENMOD a definit în mod clar perioada de durabilitate , aceasta fiind de câteva luni sau
aproximativ un sezo n. Totuși, în conformitate cu Pr otocolul adițional I, termenul „pe termen
lung” este interpreta t ca o chestiune de durează de decenii .
Convenț ia privind interzicerea sau restricționarea folosirii anumitor arme convenționale
care pot fi considerate a fi excesiv de periculoase sau de a ave a efecte nediscriminatorii și
de Protocolul III privind interzicerea sau restricționarea folosirii armelor inc endiare
(1980)31
În urma modificării din 2001, CCW (Concealed Carry Weapons) se aplică, de
asemenea, conflictul ui armat non -internațional și „î ncercărilor de a limita efectul nociv al
minelor terestre, solicitând statelor să ia măsuri de protecție, cum ar fi înregistrarea locației
țintelor pentru a permite colectarea ulterioa ră a dispozitivelor neexplodate, f acilitând astfel o
restaurare substanțială a c ondițiilor de mediu anterioare” .

30 United Nations Office for Disa rmament Affairs, https://www.un.org/disarmament/geneva/enmod/ , accesat la
data de 20.03.2017.
31 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law, United
Nations Environment Programme , Kenya, 2009, p. 15.

19
Art. 2 alin. (4) din Protocolul III CCW interzice în mod explicit „ ca pă durile sau alte tipuri de
plante să facă obiectul unui atac al armelor incendiare, cu excepția cazului în care astfel de
elemente naturale sunt folosite pentru a acoperi, ascunde sau camufla combatanț ii sau alte
obiective militare; s unt ele însele obiectiv e militare” și „ este interzis să se utilizeze metode
sau mijloace de război care sunt sau pot fi de așteptat să provoace daune pe scară largă, pe
termen lung și grave asupra mediului natural” .
Convenția a IV -a de la Haga (1907)32
Convenția de la Haga moderează modalitățile de război și art. 22 prevede că „ dreptul
beligeranților de a adopta mijloace de rănire a inami cului nu este nelimitat”, acesta fiind
prevăzut în nucleul Convenției .
Protocolul privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixi ante, otrăvitoare sau a
altor gaze și a metodelor bacteriologice de luptă (1925)33
Folosirea armelor chimice și biologice poate provoca daune mediului și, prin urmare,
se poate considera că Protocolul oferă un anumit nivel de protecție a mediului în timpul
conflictelor armate.
Cu toate acestea, aceasta afectează numai utilizarea mijloacelor chimice și biologice de război
care exclud cercetarea și dezvoltarea, precum ș i posesia unor astfel de arme l imitând astfel
capacitatea sa de a servi ca un factor de des curajare.
Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor bacteriologice și
toxice și distr ugerea acestora (1972)34
BWC (Biological Weapons Conventions) interzice transferul de agenți biologici către
alte state, grupuri de state, organi zații internaționale sau orice „destinatar”, p recum și
limitarea dezvoltării, producției, stocării sau a oricărei alte posesiuni de agenți microbieni,
toxine și arme și echipamente sau mijloace de livrare destinate utilizării acestor agenți sau
toxine în scopuri ostil e sau în conflicte armate. Cu toate acestea, BWC nu interzice folosirea
efectivă a armelor biologice, întrucât autorii acordului au luat în considerare faptul că acest
aspect este regleme ntat de Protocolul din 1925 .

32 Ibidem, p. 14.
33 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law, United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 14.
34 Ibidem, p. 15.

20
Convenția privind int erzicerea armelor chimice (1993)35
Odată cu eliminarea armelor chimice de dezvoltare și producție, Convenția privind
armele chimice interzice, de asemenea, categoric orice utilizare a armelor chimice și cere
statelor să distrugă armele chimice existen te și instalațiile de producție. Fie ca fiind „ prima
utilizare” sau ca represalii, s tatele trebuie să se abțină de la a se angaja în pregătiri mi litare
care includ stocarea , precum și să ofere mijloace pentru a verifica dacă statele nu reiau
producțiile de arme chimice . Astfel, Convenția privind armele chimice are o influență
imediată asupra protecției mediului natural în timpul conflictului armat, deoarece substanțele
chimice pot a vea un impact deosebit de grav asupra mediului.

Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (1996)36
„Având în vedere și părerile exprimate, acest tratat ar putea contribui la protecția
mediului, afirmând scopul de a atrage aderarea tuturor statelor la acest tratat și obiectivul său
de a contribui în mod eficient la prevenirea proliferării armelor nucl eare în toate aspectele
sale, l a procesul de dezarmare nucleară și, prin urmare, la consolidarea păcii și securității
internaționale” . (Preambulul Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare )
CNTBT (Comprehensive Nuclear -Test-Ban Treaty ) a fost înființat pentru a pune capăt tuturor
testelor de arme nucleare, împreună cu alte forme de exploz ii nucleare. 150 de membri ai
Națiunilor Unite au sancționat tratatul, accentul CNTBT poate fi resimțit foarte mult în
susținerea restr ângerii la nivel mondial a testelor nucleare. Chiar dacă CNTBT are o influență
directă asupra protecției mediului, acesta nu a intrat încă în vigoare.
Tratatul de la Tlatelolco pentru interzicerea armelor nucleare în America Latină și Caraibe
(1967)37
Ratificată de toate cele 33 de state din America Latină și din Caraibe, tratatul a intrat
în vigoare în 1969 și a interzis testarea, utilizarea, posesia, fabricarea, producerea sau achiziția
prin orice mijloace a tuturor ar melor nucleare din regiuni .

35 Ibidem.
36 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, pp. 15 -16.
37 Ibidem, p. 16.

21
Protocolul II și Protocolul V al Convenției privind anumite arme convenționale (1980)38
Protocolul II limitează afectarea prelungită a minelor terestre, solicitând statelor să ia
măsuri de protecție, cum ar fi înregistrarea amplasării țintelor pentru a pe rmite colectarea
ulterioară a dispozitivelor neexplodate și, astfel, pentru a facilita restabilirea substanțială a
condițiilor de mediu anterioare, iar Protocolul V în cearcă să distrugă m inele terestre
neexplodate și muniția abandonată și oferă orientări s imilare care pot servi la protejarea
indirectă a mediului împotriva amenințărilor post -conflict .

Convenția privind munițiile cu dispersie (2008)39
Convenția privind munițiile cu dispersie interzice orice utilizare, stocare, producție și
transfer de muniții cu dispersie. Articolele separate din Convenție privesc asistența victimelor,
eliminarea zonelor contaminate și distrugerea stocurilor. Convenția a fost adoptată la Dublin
de 107 state la 30 mai 2008.
Deoarece munițiile cu dispersie prezintă, de as emenea, riscuri semnificative pentru mediul
înconjurăto r, indiferent dacă au fost explod ate sau neexplodate artile rii după un conflict
armat, art. 4 supu ne eliminarea resturilor de muniție . Cu toate acestea, multe națiuni î ncă se
opun prezentei convenții p rivind munițiile cu dispersie.

Convenția a IV -a de la Geneva și Protocolul adițional I și II al Convențiile de la Geneva
(1949)40
Adesea, resursele naturale în mediul înconjurător sunt considerate în mod colectiv
persoane particulare, iar distrugerea lo r ar putea fi considerată de natură a încălca art. 147 din
Convenția a IV -a de la Geneva s ub condiția ca necesitățile militare imperative să nu fie
justificate. Art. 147 prevedea că „ distrugerea și însuși rea imobiliară a bunurilor nu sunt
justificate de nece sitățile militare și efect uate în mod ilegal și fără voie” .

38 Ibidem, p. 15.
39 Ibidem, p. 16.
40 Protecting the environment during arm ed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, pp. 17 -18.

22
Art. 48 din Protocolul adițional I al Convențiile de la Geneva din 1949 prevede
protecț ia mediului prin stabilirea că „ pentru a asigura respectarea și protecția populației civile
și a obiectelor civile, părțile la conflict vor face în permanență deosebire în tre populația civilă
și combatanți și între obiectele civile și obiectivele militare și, în consecință, își vor îndrepta
operațiunile numai î mpotriva obiectivelor militare” . În plus, art. 54 alin. (2) din Protocolul
adițional I interzice atacuri le împotriva „o biecte lor indispensabile s upraviețuirii populației
civile” . În afirmația aceasta, unele obiecte de mediu au semnificație de importanță
fundamentală pentru mijloa cele de trai ale populației și, prin urmare, ar putea fi protejate.
Protocolul adițional II abordează conflictele non -internaționale și este mult mai substanțial
decât Prot ocolul adițional I. Dispoziția care abordează indirect p rotecția mediului este
stipulată în art. 14 privind obiectele civile care interzic atacurile asupra obiectelor
indispensabile populației civile, inclusiv a produselor alimentare, a terenurilor agricole, a
culturilor, a animalelor, a instalațiilor de apă potabilă și a lucrărilor de irigare.

2.2. Dreptul internațional cutumiar
Ușoara lipsă de claritate menționată mai sus în tratate sugerează obiectul suplimentar
al studiului și anume al dreptului internațional cutumiar. Tratatele se aplică numai statelor
care le -au ratificat. În consecință, se re strânge domeniul geografic de aplicare. Normele de
drept uzual sunt aplicabile tuturor părților în conflict, în ciuda naturii lor, sau dacă părțile au
ratificat sau nu anumite documente. Prin urmare, aceasta completează unele lacune în
reglementarea confli ctelor armate non -internaționale. Un studiu semnificativ al dreptului
internațional umanitar cutumiar realizat de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii
(ICRC) a adus o anumită claritate în ceea ce privește regulile care pot fi considerate ca făcând
parte din acesta. Studiul dreptului cutumiar per se nu impune obligații bazate pe dreptul
cutumiar. Cu toate acestea, ICRC fiind un organism destul de autoritar, a fost de acord cu
recunoașterea comunității internaționale41.
„Acțiunile irakienilor di n tim pul r ăzboiului din Golf din 1991 au fost atât șocante, cât
și fără precedent. Din cauza intensității prejudiciilor aduse mediului și pentru că nimeni nu a

41 Indrė Lechtimiakytė, Preservation of environment in times of non -international armed conflict. Legal
framework, its sufficiency and suggestions , 2013, p. 579.

23
fost considerat responsabil pentru daunele provocate de conflict, există îngrijorarea că,
probabil, legile internaționale de război nu sunt suficiente pentru a remedia astfel de daune
aduse mediului. Pentru a pedepsi felul terorismului de mediu practicat de forțele irakiene di n
timpul războiului din Golf , nu este însă necesar să se încheie noi acorduri i nternaționale. Într e
dreptul internațional cutumiar și convențiile de la Haga și Geneva, au fost instituite
mecanisme legale care ar permite oricărei națiuni să -i incrimineze oricând pe cei răspunzători
de crime de război împotriva mediului. Extinderea în continuare a acordurilor internaționale
care să includă interdicții împotriva daunelor aduse mediului, așa cum a propus Greenpeace,
nu este necesară pentru incriminarea combatanților pentru c rime de război sau pentru daune
intenționate asupra mediului.
În plus, modificările sau extinderile dreptului internațional, dacă nu sunt elaborate în mod
corespunzător, ar putea împiedica capacitatea unei națiuni avansate de a desfășura operațiuni
de război cu un număr minim de victime. În timpul implicării Statelor U nite în Războiul din
Golf, forțele de coaliție au putut profita de tehnologia superioară și au suferit doar câteva
pierderi în comparație cu forțele inamice. Ofensiva coaliției a fost devastatoare pentru inamic,
dar a fost și eficientă. Este imposibil să s e stabilească dacă alte tactici, poate mai puțin
dăunătoare mediului, ar fi fost la fel de eficiente în r educerea pierderilor”42.

2.3. Legile internaționale cutumiare de război
„Bazele dreptului internațional, în special legile războiului, se regăsesc în drep tul
internațional cutumiar. Acestea sunt principii nescrise care, în general, au fost urmate de
forțele militare ale lumii și acceptate de toate națiunile. În timp ce procesul de acord formal nu
a început până în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, nor mele specifice codificate n u au
înlăturat legea cutumiară43. Acordurile moderne au afirmat, în mod expres, semnificația
continuă a dreptului cutumiar. În Convenția de la Haga din 1907, numărul IV, de exemplu,
„Înaltele Părți Contractante” au fost de acord c ă, în cazurile neac operite de articole specifice,
„locuitorii și beligeranții rămân sub protecția și regula prin cipiilor dreptului națiunilor, a șa
cum rezultă din uzanțele stabilite între popoarele civilizate, de legile omenirii și de di ctatele

42 William A.Wilcox, Jr., The Modern Military and the Environment. The Laws of Peace and War , Maryland,
2007, ed. The Scarecrow Press, Inc., pp. 141 -142.
43 Ibidem, p. 142, apud ADAM ROBERTS AND RICHARD GUELFF, DOCUMEN TS ON THE LA WS OF
WAR, 2nd ed., 4 (1989).

24
conștiinței publice”44. În plus, un articol comun din fiecare din convențiile de la Geneva din
1949 folosește o terminologie similară pentru a reafirma dreptul internațional cutumiar45.

Regulile de drept umanitar cutumiar privind mediul
Regula 42 din studiul privind dreptul cutumiar conține o atenție specială atunci când
lansează un atac împotriva lucrărilor și a instalațiilor care conțin forțe periculoase. Potrivit
studiului, această normă este aplicabilă atât în conflictele armate internați onale, cât și în cele
externe. Aceasta nu impune o interdicție completă, însă obligația de îngrijire trebuie
întotdeauna luată în considerare înainte de atac.
Regula 43 interzice atacuri le asupra mediului natural din NIAC s (Northern Institute of
Applied Climate Science ), precum și din cadrul IAC, cu excepția cazului în care este
justificată de o necesitate militară sau de elemente de medi u care devin un obiect militar . În
mod normal, mediul natural este co nsiderat a fi un obiect civil. Ostilitățile pot, totuși, să își
schimbe sc opul sau destin ația și apoi să intre în folosi nță principiile generale ale dreptului
internațional umanitar . Studiu l dreptului cutumiar face, de asemenea, legătura dintre protecția
mediului și protecția proprietății în art. 50 . Această interdicție a distru gerii proprietății, care
nu este justificată de necesitatea militară, se aplică și în conflictele armate interne46.
Cu toate aceste a, în ceea ce privește regula 44 și regula 45, există o lipsă a practicii de
stat pentru a stabili o regulă incontestabilă a dreptului cutumiar, dar suficient de multă
practică de stat pentru a determina mișcarea în această direcție. Prima regulă reglementează
utilizarea mijloacelor și a metodelor de război. Aceasta din urmă interzice utilizarea și
mijloacele de arme destinate să provoace daune pe scară largă, pe termen lung și grav
mediului natural. Regula 44 se aplică în N IAC, fără îndoială, numai dacă „există efecte în alt
stat”. Aceasta este numai aplicarea post factum a regulii. Nu este menit ă să protejeze, ci să
stabileasc ă responsabilitatea.

44 William A.Wilcox, Jr., The Modern Military and the Environment. The Laws of Peace and War , Maryland,
2007, ed. The Scarecrow Press, Inc., p. 142, apud 1907 Hague Convention No. IV, Respecting the Laws and
Customs of War on L and, Oct. 18, 1907, Preamble, 36 Stat. 2277, 75 U.N.T.S. 287, reprinted in DEPARTMENT
OF THE ARMY, PAMPHLET NO. 27 -1, TREATIES GOVERNING LAND WARFARE 5 (1956).
45 Ibidem, apud ROBERTS AND GUELFF, DOCUMENTS, supra note 2, at 4 –5.
46 Indrė Lechtimiakytė, Prese rvation of environment in times of non -international armed conflict. Legal
framework, its sufficiency and suggestions , 2013, p. 579.

25
Alte reguli obișnuite, care asigură o protecție mai mare a mediului în cadrul INC, sunt
normele privind armele și interzicerea acestora. Deoarece convențiile privind armele l eagă
doar părțile, anumite norme ale convențiilor de arme s -au transformat în reguli cutumiare ,
aplicabile atât în cadrul IACs, cât și în NIACs. Conform regulilor 70 -76 ale studiului privind
dreptul cutumiar , ele impun obligații tuturor statelor, indiferent de calitatea lor de membru
într-o anumită convenție, cre scând astfel în mod indirect nivelul pr otecției mediului în cadrul
NIACs47.

2.4. Principiile dreptului internațional umanitar

Principiul distincției
„Principiul distincție i este o piatră de temelie a dreptului internațional umanitar și
primul test care trebuie aplicat în luptă: distinge între persoane militare și civile și obiecte și
interzice atacurile nediscriminatorii și ata curile directe asupra obiectelor civile. Art. 52 alin.
(2) din Protocolul adițional I definește obiectivele militare ca fi ind cele care „ prin natură,
locație, scop sau utilizare contribuie efectiv la acțiunea militară și a căror distrugere totală sau
parțială, capturare sau neutralizare, în condițiile date la acea dată, o feră un avantaj militar
definitiv” . Prin urmare, se poate argumenta c ă, având în vedere caracterul non militar al celor
mai importante situri și zone protejate din punct de vedere ecologic, direcționarea acestor
zone ar fi contrară principiului disti ncției și, ulterior, art. 52 alin. (2). Cu toate acestea,
aplicarea acestui principiu poate fi dificilă în practică, de exemplu atunci când se are în vedere
direcționarea unor instalații industriale, cum ar fi centralele electrice sau fabricile chimice,
care ar putea avea efecte importante asupra mediul ui, dar ar putea fi văzută ca o contribuție
directă la acțiunile militare în desfășurare. În astfel de circumstanțe, o întrebare relevantă cu
privire l a sensul Protocolului I ar fi: „C onstituie un avantaj militar suficient de clar
subminarea moralul ui și r ezistenței politice a unei țări ?” Întrebări similare apar, de exemplu,
atunci când o zonă protejată este afe ctată de exploatarea ilegală a r esurselor naturale d e mare
valoare (fie prin rebeli , fie prin trupe guvernamentale, fie prin forțe străine de ocupaț ie). În
acest scenariu, zona protejată ar fi considerată o țintă acceptabilă, având în vedere că
veniturile provenite din acest comerț ilegal au contribuit la efortul de război? Dificultățile de

47 Indrė Lechtimiakytė, Preservation of environment in times of non -international armed conflict. Legal
framework, its suffi ciency and suggestions , 2013 , p. 580.

26
interpre tare a dispozițiilor art. 52 alin. (2) evidențiază ne cesitatea unei definiții mai precise a
ceea ce constituie un avantaj m ilitar clar , spre deoseb ire de unul difuz ”48.

Principiul necesității militare
„Principiul necesității militare presupune că folosirea forței militare este justificată
doar în măsura în care este necesar să se atingă un obiectiv militar definit. În plus, principiul
necesității militare încearcă să interzică acțiunil e militare care nu servesc nici unui scop militar
evident. Principiul necesității militare este reflectat în Convenți a de la H aga din 1907, art. 23
(g) privind proprietatea inamicului, car e stipulează că este interzisă „ distrugerea sau
confiscarea proprietății inamicului, cu excepția cazului în care o astfel de distrugere sau
confiscare este ce rută imperativ de necesitățile de ră zboi” . Această dispoziție are o importanță
semnificativă din punc t de vedere ecologic, deoarece „proprietatea inamicului” ar putea
cuprinde zone protejate, bunuri de mediu și resurse naturale de valoare înaltă, toate acestea
putând beneficia de protecție i ndirectă ”49.

Principiul proporționalității
„Pe baza principiului proporționa lității, codificat la art. 57 din Protocolul adițional I,
atacurile disp roporționate sunt cele în care „daunele colaterale” ar fi considerate excesive în
raport cu avantajul milit ar direct anticipat dobândit. Distrugerea întregului sat sau arderea unei
păduri întregi pentru atingerea unei singure ținte minore, de exemplu, ar fi considerată o
strategie disproporționată în raport cu câștigul militar. Multe cazuri de daune asupra medi ului
ar putea fi văzute ca un răspuns „disproporționat” la o amenințare percepută și, prin urmare,
considerate ilegale. Aceasta a fost opinia comună a majorității experților în cazul poluării
masive rezultate din arderea câmpurilor petroliere și a milioane de galoane de petrol vărsate în
mod deliberat în Marea Golfului în timpul războiului din Golf din 1990 -1991 ”50.

48 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 13.
49 Ibidem.
50 Ibidem.

27
Principiul umanității
„Principiul umanității interzice provocarea de suferințe, răniri și dist rugeri inutile.
Astfel, o parte nu poate folosi foametea ca metodă de război sau de a ataca, distruge, îndepărta
sau face inutile astfel de obiecte indispensabile supraviețuirii populației civile. Potrivit acestui
principiu, otrăvirea fântânilor de apă și distrugerea terenurilor agricole și a resurselo r de lemn
care contribuie la susținerea populației, așa cum se vede în conflictul din Darfur, ar putea fi
considerate mijloace de război „inumane” . În acest sens, trebuie remarcat faptul că Clauza
Martens51 se referă, de asemenea, la „legile umanității”. Extinderea Clauzei pentru a include
considerațiile de mediu, așa cum a propus Uniunea Internațională pent ru Conservarea Naturii
(IUCN) , urmărește în mod clar construi rea pe principiul umanității și a „ conștiinței publice”
pentru a proteja mediul în absența unei legi specifice a tratatului ”52.

2.5. Protocolul I de la Geneva din 1977 ca parte a dreptului internațional
cutumiar
,,Unele dispoziții din Protocolul I de la Geneva din 197753 sunt declarate ca făcând
parte din d reptul internațional cutumiar , în timp ce altele, după cum a declarat guvernul
S.U.A.54, sunt noi evoluții. De exemplu, pa ragrafele 1 și 2 ale art. 35, adoptate într -o nouă

51 O clauză care a fost inclusă în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 de către delegatul rus Friedrich von
Martens (1845 -1909) și a fost inclusă de atunci în numeroase alte tratate. Aceasta afirmă că orice lucru care nu
este interzis de regulamentele tr atatului va fi supus dreptului internațional și, prin urmare, nu va fi neapărat
permis; Permite, de asemenea, ca reglementările tratatului să țină pasul cu consecințele evoluțiilor moderne în
război, http://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803100136747 , accesat la data de
17.03.2017.
52 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 13.
53 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 86, apud Un număr limitat de state au
ratificat acest protocol. S.U.A., Marea Britanie, Franța și Japonia nu fac parte din acest protocol. Lucrul care a
cauzat cele mai multe probleme pentru părți a fost art. 1.4. Acesta din urmă extinde conceptul la conflictele
armate internaționale purtate împotriva dominației coloniale, a ocupației extraterestre și a regimurilor rasiste.
Guvernul SUA a subliniat că acest articol nu reflectă dreptul internațional cutumiar. A se vedea Meron, Theodor
Mero n. Human Rights and Humanitarian Norms as Customary Law (Oxford: Clarendon Press, 1989) la 66;
Simonds, supra. nota 66 la pp. 176 -177.
54 Ibidem, p. 87, apud Metodologia S.U.A. folosită pentru a ajunge la această concluzie s -a bazat, printre altele,
pe exam inarea practicilor de luptă, reguli identice sau similare în manualele militare americane și în acorduri
internaționale.

28
limbă, reafirmă regulamentele stabilite din 1899 și 1907 de la Haga55, care au trecut î n dreptul
internațional cutumiar .
Unele părți din Pro tocolul I de la Geneva din 1977 au fost identificate și aspru criticate .
Statele Unite au recunoscut anumite d ispoziții ale Protocolului ca parte a drept ului
internațional cutumiar, dar a considerat că aceste articole, printre altele, 35 (3) și 55, care sunt
legate de protecția mediului, sunt inexistente și amb igue și, prin urmare, nu sunt adecvate în
dreptul internațional cutumiar .
Majoritatea prevederilor Pr otocolului de la Geneva din 1977 sunt considerate o interpretare
largă a principiilor Rezoluției Adunării Generale 2444 (XXIII). Rezoluția prevede
următoarele principii:
„a) că dreptul părților la un conflict de a adopta mijloace de rănire a inamicului nu este
nelimitat;
b) este interzisă lansarea de atacuri împotriva populației civile ca atare;
c) această distincție trebuie să se facă în fiecare an între persoanele care participă la ostilități
și membrii populației civile, astfel încât aceasta să f ie cruța tă cât mai mult posibil…”
Guvernul SUA a ac ceptat paragrafele (a) și (b) ) c a derivate ale dreptului internațional
cutumiar al confl ictului armat ”56.

55 Ibidem, apud Art. 22 al Regulamentului de la Haga din 1907 prevede: „Dreptul beligerantului de a adopta
mijloace de rănire a inamicul ui nu este nelimitat”.
56 Mansour Jabbari -Gharabagh , Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, pp. 86 -88.

29
Capitolul 3. Aplicabilitatea dreptului internațional umanitar și a dreptului
internațional privind drepturile omului în conflictele armate.
Răspunderea/responsabilitatea internațională la problemele de mediu
generate de conflict

Dreptul internațional privind drepturile omului și dreptul internațional umanitar
Dreptul internațional privind drepturile omului este definit ca fiind un sistem de
norme internaționale conceput în scopul protejării și promovării drepturilor tuturor
persoanelor. Indiferent de naționalitatea, locul de reședință, sexul, originea națională sau
etnică, religia, culoarea, limba sau orice alt statut al persoanelor, aceste drepturi sunt
interdependente și indivizibile. Aceste drepturi sunt garantate prin lege, prin tratate, drept
internațional cutumiar, principii generale sau soft law. În mod evident, drepturile omului
cuprind atât dr epturi cât și obligații57.
Dreptul internațional umanitar reprezintă un set de reguli al căror scop este limitarea
efectelor conflictelor armate. Printre acestea, protejează persoanele care nu mai participă la
ostilități și restricționează mijloacele și me todele de război. Dreptul internațion al umanitar
face parte din ius in bello (legea cu privire la modul în care poate fi util izată forța), fă cându -se
distincția față de ius ad bellum (legea priv ind legitimitatea utilizării forței ). Folosirea forței
este in terzisă în temeiul Cartei Națiunilor Unite . Cu toate acestea, dreptul internațional
umanitar trebuie aplicat în mod egal tuturor părților fiecărui conflict armat, indiferent dacă
este justificată cauza58.
Există totuși o diferență între cele două drepturi și anume că dreptul internațional
privind drepturile omului se aplică în timp de pace, iar dreptul internațional umanitar se aplică
în timpul desfășurrii conflictelor armate. Cu toate acestea și cu riscul ca aplicarea dreptului
internațional privind dreptu rile omului să nu fie tocmai un lucru de dorit, s -a ajuns la
concluzia că aplicabilitatea acestuia este posibilă și în situații de conflict armat, prin urmare
cele două sunt considerate a fi surse complementare de obligații în situații de conflict armat59.
Organismele juridice internaționale , cum ar fi Curtea Internațională de Justiție a declarat în

57 International Legal Protection of Human Rights in Armed Conflict, United Nations Publications , New York
and Geneva, 2011, p. 5.
58 Ibidem.
59 Ibidem, pp. 5 -6.

30
repetate rânduri că dreptul internațional privind drepturile omului continuă să se aplice în
situații de conflict. Prin urmare, a tunci când există divergențe între dreptul internațional
umanitar și dreptul internațional privind drepturile omului în situaț ii de conflict, primul îl
înlocuiește pe al doilea ca un cadru legal special conceput pentru conflictele armate60.
Principalele patru surse ale dreptului intern ațional umanitar sunt următoarele:
Legea tratat are în componența sa tratate internaționale, protocoale și instrumente care
au fost negociate și ratificate de către statele participante, inclusiv cele patru Convenții de la
Geneva din 1949 și Protocoalele adiționale I și II din 1977, Convenția ENMOD din 1976 de
interzicere a tehnicilor de modificare a mediului, precum și un număr a altor convenții și
protocoale specifice referitoare la diverse aspecte ale războiului, cum ar fi limitarea sau
interzicerea arm elor nucleare, biologice sau chimice.
Cutuma face referire la normele internaționale stabilite prin practica de stat pe scară
largă și în conformitate cu convingerea generală că anumite obligații leagă toate statele, în
contrast cu legea tratatului, care se aplică numai acelor state care și -au exprimat
consimțământul asupra respectivelor tratate. În acest context, dreptul cutumiar include norme
de jus cogens prin care nu este permisă nicio derogare și nici grave încălcări ale dreptului
internațional umanitar așa cum sunt definite în Convențiile de la Geneva și Protocolul
adițional I.
Soft Law prezintă normele care rezultă din acțiunile întreprinse de inter -organisme
naționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, inclusiv rezoluții, decizii, coduri de
conduită și orientări. Prin natura sa, legea soft, nu reprezintă un punct de vedere juridic, cu
toate acestea principiile articulate în Adunarea Generală a ONU sau rezoluțiile Consiliului de
Securitate pot fi recunoscute ca dreptul internațional cutumiar. În măsura în care acestea sunt
recunoscute ca atare, dispozițiile acestora sunt obligatorii pentru toate statele.
Jurisprudența prezintă deciziile luate d e organele judiciare la nivel național sau la
nivel internațional, care sunt utile pentru interpretarea tratatului sau ca dovadă a dreptului
cutumiar, precum și pentru evaluarea lacunelor existente în prevederile dreptului internațional
umanitar care regle mentează protecția mediului în timpul conflictului armat61.

60 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, K enya, 2009, p. 48.
61 Ibidem, p. 10.

31
Legea internațională în domeniul drepturilor omului
,,Dreptul internațional privind drepturile omului se reflectă, printre altele, în versiunea
universală a Declarației Drepturilor Omului, precum și într -un număr internațional al
tratatelor pentru drepturile omului și în dreptul inter național cutumiar. În special, t ratatele
universale fundamentale pr ivind drepturile omului sunt:
♦ Pactul i nternațional privind drepturile economice, sociale și cult urale și Protocolul său
opțional;
♦ Pactul i nternațional privind drepturile civile și politice și ce le două Protocoale opționale;
♦ Convenția i nternațională privind elimi narea tuturor formelor discriminării rasiale ;
♦ Convenția privind eliminarea tu turor formelor de discriminare împotriva femeilor și
Protocolul său opțional;
♦ Convenția împotr iva torturii și a altor tratamente crude, in umane sau degradante și
Protocolul său opțional;
♦ Convenția privind Drepturile Copilului ș i cele două Protocoale opțio nale;
♦ Convenția i nternațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și
membrilor familiilor acestora;
♦ Convenția i nternațională pentru protecția tuturor persoanelor dispărute forțat;
♦ Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap și Protocolul său opțional ”62.

,,Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948)
În primul rând ,,mediul” și ,,protecția mediului” nu sunt m enționat e explic it în
Declarația Universală a Drepturilor O mului. Cu toate ac estea, o lectură contemporană a
Declarației ar putea avea în ved ere câteva dispoziții r elevante pentru domeniul protecț iei
mediul ui. Acestea includ, de exemplu, Art. 3 privind ,,dreptul la viață” , Art. 25 privind
standardul adecvat de viață a unei persoane și Art. 30 care se referă la principiul ,,nu face
rău”. Declarația Unive rsală a Drepturilor Omului face parte din corpusul de soft law și nu este

62 International Legal Protection of Human Rights in Armed Conflict , United Nations Publications, New York
and Geneva, 2011, pp. 8 -9.

32
obligatorie din punct de vedere juridic, cu excepția cazului în care dispozițiile sale au fo st
acceptate ca făcând parte din d reptul internaț ional cutumiar63.
Pactul internațional privind drepturile civile și politice (1966)
Două articole din Pactul internațional priv ind drepturile civile și politice ar putea
contribui la prote jarea mediului în timpul unui conflict armat. Articolul 2764 care oferă
grupuri lor minorita re protecție pentru cultu ra și tradițiile lor , are o istorie îndelungată de
jurisprudență. Deciziile Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, care s upraveghează în
mod regulat conformitatea cu Pactul s prijină au todeterminar ea și consultarea cu privire la
accesul și ut ilizarea resurselor naturale65. Acest lucru i ndică faptul că în situați i de conflict,
statele ocupante ar putea fi obligate să lase grupurile locale să controleze resu rsele a tunci când
aceste resur se nu sunt considerate obiective militare legitime66.
Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (1966)
Pactul ONU privind drepturile economice, sociale și culturale au abordat, de
asemenea, rolul Dreptului internațional pentru drepturile omului în protejarea mediul ui. Art. 1
al Pactului prevede că ,,un popor nu poate fi privat în niciun caz de mijloacele proprii de
subzistență” . Deoarece atât de mulți oameni depind de resurse naturale și de medi u pentru
subzistență, art. 1 stabi lește o legătură clară între drepturi le omului și p rotecția resur selor
naturale esențiale pentru s upraviețuirea unui popo r. Comentariile generale emise de Comisia
pentru drepturile economice, sociale și culturale a u abordat rolul important pe care îl are
mediul înconjurător p entru locuințe și familie, prec um și pentru sănătate, afirmând că art. 11
și 12 asigură accesul la un ,,mediu înconjurător sănătos”67.
Alte instrume nte internaționale pentru drepturile omului
O serie de instrume nte suplimentare referito are la dreptul internațional pentru drepturile
omului pot fi m enționate în acest context:

63 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of intern ational law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 48.
64 Art. 27 arată că ,,În acele state în care există minorități etnice, religioase sau lingvistice, nu li se refuză
persoanelor aparținând unor astfel de minorități dreptul, în comun cu c eilalți membri ai grupului lor, de a se
bucura de cultura proprie, de a -și mărturisi și de a practica propria religie sau utilizarea limbii materne.
65 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 48, apud a se vedea Lubicon Band v. Canada 1994; Ilmari
Lansman et al. v. Finland 1992/1996; Apirana Mauika.
66 Ibidem, p. 48.
67 Ibidem, p. 49.

33
1. Comentariile generale ale ONU privind Convenția eliminării discriminării împotriva
femeilor (1979)68 și Convenția pentru drepturile copilului (1989)69 au descris
degrad area mediului ca fiind o încălcare a unor drepturi însemnate ale omului.
2. Rezoluția 55/2 a Națiunilor Unite prin Declarația Mileniului din 8 septembrie 2000
promovează ,,respectul pentru natură ” ca fiind o valoare fundamentală și dedică un
capitol complet , ,protejării mediului nostru comun” .
3. Declarația din 2 007 privind drepturile popoarelor indigene și Convenția din 1989
privind popoarele indigene și tribale, în art. 29 și 15 fac referire la protecția mediului.
4. Rezoluția XXIV a Adunării Generale a ONU 2542 Declarația privind dezvoltarea și
progresul social din 11 decembrie 1969 (î n articolele 9 și 25) și Declarația din 1986
cu privire la dreptul la dezvoltare , fac referire la suveranitatea poporului asupra
resurselor lor naturale .
5. Unele rezoluții ale Comi siei pentru drepturile omului (d e exemplu, Rezoluția 20 03/71
și Rezoluția 2004/119) încurajează cooperarea dintre UNEP (United Nations
Environment Programme) și Oficiul pentru Înaltul Co misar pentru Drepturile Omului
în activitățile de consolidare a capacități lor și în promovarea legăturilor dintre
drepturile omului și mediu l înconjură tor.
6. Raportul Secretarului General al ONU din 2005 privind Drepturile omului și Mediu ca
parte a dezvoltării durabile recunoaște că munca efectuată de către o rganele tratatelor
pentru dreptu rile omului și p rocedurile speciale ale Comisiei pentru drepturi le omului,
precum și mai multe MEAs (M ultilateral environmental agreements ) adoptate în
ultimii a ni, ofe ră câteva exemple de conexiune între protecția mediului și drepturi le
omului70.
Convenția regională
Pe lângă tratatele globale, acordurile regionale oferă deseori mai multe texte concr ete
care definesc și protejează drepturile omului. Ca u rmare, conflictele din America, Africa sau
Europ a pot avea un mediu suplimentar de protecție oferită de organele judiciare regionale care
supraveghează aceste instrumente regio nale privind drepturile omului.

68 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 49, apud Report on Romania (2000).
69 Ibidem, apud Convention of the Rights of the Child observations about Article 24 (2000).
70 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 49.

34
Sistemul Interamerican p entru Drepturile Omului, de e xemp lu, protejează în mod specific
,,dreptul la un mediu sănătos”71. Câteva cazuri și r apoarte au afirmat și reafirmat acest drept,
în special pentru p opulațiile indigene, inclusiv cazurile din Nicaragua (2001)72, Ecuador
(1997)73 și Brazilia (1985)74. Cu toate acestea, deși aceste drept uri au fost testate î mpotriva
intruziunii guve rnului, aces tea nu au fost încă t estate împotriva daunelor atribuibile actorilor
nonstatali (gherile sau organizații paramilitare).
Carta africană privind drepturile omului și popoarelor ia o abordare similară pen tru
continentul african. Art. 24 din Carta africană ga rantează ,,dreptul la un mediu în general
satisfăcător”. Cel mai important caz în ceea ce privește daunele aduse mediului până în
prezent, a fost înregistrat în 1996, privind degradarea cauzată de extracț ia de petrol și
conflict ul di n Ogonila nd, Nigeria. Comisia Afric ană pentru drepturile omului și drepturile
popoarelor a constatat , printre altele, încăl cări ale art. 24 .
În cele din urmă, Curtea Europe ană a Drepturilor Omului a emis m ai multe decizii
privind poluarea și prejudiciul cauzat locuințelor oamen ilor și vieții pri vate. Art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilo r Omului din 1950 intenționează să echilibreze nevoile
individului și n evoile publicului prin asigurarea protecției locuinței și vieții private , dar cu
avertismentul că pot fi î ncălcate pentru activități care sunt extrem de benefice pentru
comunitate. Nu au existat prea multe discuț ii cu privire la aplicabilitatea acestui subiect în
timpul conflictului75.
Legislația națională și punerea în aplicare
La nivel națion al, dreptul la un mediu s ănătos a fost recunoscut oficial î n majoritatea
constituțiile adoptate după 1 992 în Conferința de la Rio76. Acesta este cazul în care protecția
mediului este adesea declarată ca având cele mai înalte standarde și fiind un drept esențial al
omului. A plicarea și executarea acestor norme au crescut semnificativ în ultimii ani, așa cum,

71 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, K enya, 2009, p. 49, apud Additional Protocol to the American Convention on
Human Rights, Article 11.
72 Ibidem, apud Awas Tingni Indigneous Community v. Nicaragua 2001.
73 Ibidem, apud Inter -American Commission, Report on Situation of Human Rights in Ecuador, chapter 9, 1997.
74 Ibidem, apud Yanomami Indigenous Comm. v. Brazil 1985.
75 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 49.
76 Ibidem, apud Bruch et al. (2007).

35
spre exemplu, a fost Corpul jurisprudenței l a nivel național, lucru care ar putea i nspira
jurisdicțiile internaționale77.

3.1. Aplicabilitatea dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional
privind drepturile omului în conflictele armate
Dreptul internațional umanitar (IHL) s -a dezvoltat ca text de lege a conflictelor armate
internaționale și a fost, prin urmare, în mod necesar drept internațional în sensul tradi țional, o
ordine juridică obiectivă care guvernează relațiile dintre state. Obiectivul său principal a fost
întotdeauna să protejeze persoanele, dar această protecție nu a fost exprimată sub forma
drepturi lor subiective ale victimelor, ci m ai degrabă, a fo st o consecință a regulilor d e
comportament pentru state și, prin ele, ale indivizilor.
Drepturile omului au fost recent protejate de dreptul internațional și sunt văzute astăzi
ca fiind guvernate în pri ncipal de legislația națională, deși nu sunt de natură exclusiv internă.
Ele au fost întotdeauna văzute și formulate ca drepturi subiective ale individului (și, mai
recent, al grupurilor) în ceea ce privește statul – în principal propriul stat78.
Ambele ramuri ale dreptului internațional sunt astăzi codi ficate în mare parte. Cu toate
acestea, dreptul internațional umanitar este codificat într -un sistem internațional coerent al
unor instrumente universale obligatorii, dintre care cele mai recente sau specifice își clarifică
relația cu tratatele mai vechi s au mai generale. Dreptul internațional pentru drepturile omului,
dimpotrivă, este codificat într -un număr impresionant de instrumente – universal sau regional,
obligatoriu sau de îndemnare și privesc întregul subiect.
Datorită axiomei filosofice care stă l a baza acestuia , drepturile omului se aplică tuturor celor
de pretutindeni și, având în vedere toate aspectele vieții umane, au un impact mult mai mare
asupra opiniei publice și a po liticii internaționale decât dreptul internațional umanitar ,
aplicabil num ai în conflictele armate , care t rebuie să fie evitate. În conseci nță, dreptul

77 Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of international law , United
Nations Environment Programme, Kenya, 2009, p. 50.
78 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/ihl -and-human -rights , accesat la data
de 30.05.2017.

36
internațional umanitar este din ce în ce mai influențat de gândirea asemănătoare drepturilor
omului79.

3.1.1. Domenii de aplicare
Așa cum am men ționat anterior , dreptul internațional umanitar este aplicabil numai în
cazul conflictelor armate. Dreptul internațional privind drepturile omului este aplicabil în
toate situațiile. Cu toate acestea, cu excepția prevederilor care nu sunt derogatorii, ,,nucleul”
dreptului internaționale privind drepturilor omului poate înceta , în anumite condiții, în situații
care amenință viața națiunii. Întrucât acestea din urmă nu includ numai conflictele armate,
complementaritatea rămâne imperfectă, prin urmare, există un decalaj în si tuațiile de
perturbări și tensiuni interne.

3.1.2. Persoane protejate
Deși es te o regulă importantă a Dreptului internațional privind drepturilor o mului că
toate ființele umane beneficiază în mod egal de aceste dreptu ri, abordarea tradițională a
dreptul ui internațional umanitar , în conformitate cu dezvoltarea sa ca drept interstatal, este în
esență destinat protejării inamicilor. Prin urmare, dreptul internațional umanitar definește o
categorie de ,,persoane protejate” , constâ nd în principal din azilanți inamici, care se bucură de
întreaga sa protecție. Cu toate acestea, victimele conflictel or armate care nu sunt ,,persoane
protejate” nu dispun total de protecție. În conformitate cu dreptul internațional privind
drepturile omului și sub influența acestui a, acestea beneficiază de un număr din ce în ce mai
mare de norme de protecție, care însă nu oferă niciodată pro tecția totală prevăzută pentru
persoanele protejate80.

79 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/ihl -and-human -rights, accesat la data
de 30.05.2017.
80 Ibidem.

37
3.1.3. Drepturile protejate
În cazul în care normele de protecție ale dreptului internațional umanitar sunt
transpuse în drepturi și aceste drepturi sunt comparate cu c ele prevăzute de dreptul
internațional privind drepturi le omului, devine evident că dreptul internațional umanitar
protejează, în conflicte armate, doar anumite dreptur i ale omului, și anume cele care s unt
deosebit de pericl itate de conflictele armate și nu sunt, ca atare, incompatibile cu însăși natura
conflictelor armate.
Aceste puține drepturi sunt protejate de reglementările dreptului internațional umanitar mult
mai detaliate și care sunt mai bine adaptate problemelor specifice apărute în conflictele armate
decât garanț iile globale formulate în dreptul internațional privind drepturile omului. În plus,
dreptul internațional umanitar reglementează problemele d e importanță vitală pentru protecția
victimelor confli ctelor armate, dar pe care dreptul internațional privind drepturilor omului nu
le rezolvă.
Dreptul internațional umanitar (IHL) protejează drepturile civile și pol itice, drepturile
econ omice, sociale și culturale și dreptu rile colective sau de grup. Într-adevăr, de când a fost
codificat pentru prima dată, IHL nu a făcut niciodată distincția artificială între drepturile civile
și politice și drepturile economice, sociale și culturale sau între drepturi care impun o obligație
pozitivă statului și celor care impun statului să se abțină de la un anumit tip de comportament.
În ambele domenii, IHL prevede obligații legale. De exemplu, în conflictele armate nu există
o protecție semnificativă fără acordarea de asistență umanitară celor care au nevoie.
Dimpotrivă, nu poate exista asistență umanitară fără o preocupare simultană pentru protejarea
persoanelor asistate de abuz și împotriva violenței și a pericolului, care ar putea proveni chiar
din asistența acordat ă81.

3.1.4. Punerea în aplicare
Deși scopul IHL ș i al dreptului internațional privind drepturile omului este de a obține
respectul față de individ, fie care din aceste ramuri ale legilor are propriile sale mecanisme de
implementare adaptate situațiilor tipice pentru care au fost create. În mod obișnuit, pe câmpul
de luptă apar încălcări ale drepturilor omului. Ele pot fi abordate doar prin reacții imediate.

81 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/ihl -and-human -rights, accesat la data
de 30.05.2017.

38
Dreptul internațional privind d repturile omului este mai frecvent încălcat prin decizii
judiciare, administrative sau legislative sau inacțiune împotriva căreia procedurile de recurs și
revizuire sunt soluții adecvate și semnificative. În punerea în aplicare a IHL, redresarea
victimelor este esențială și, prin urmare, o abordare confidențială, cooperantă și pragmatică
este adesea mai potrivită. În schimb, victimele încălcărilor tradiționale ale dreptului
internațional al drepturilor omului doresc ca drepturile lor să fie reafirmate și, p rin urmare, să
caute condamnări publice imediat ce constată încălcări. În consecință, este necesară o
abordare mai juridică și dogmatică în aplicarea legii internați onale privind drepturile omului.
Într-adevăr, o astfel de abordare corespunde logicii drept urilor omului, care din punct de
vedere istoric reprezintă o provocare pentru ,,suveran” , în timp ce respectul pentru IHL poate
fi consi derat un tratament acceptat de ,,suveran”82.
S-a vehiculat în unele împrejurări că punerea în aplicare a IHL necesită men talitatea unui bun
samarite an, punerea în aplicare a dreptului internațional privind drepturile omului necesită
mentalitatea unui judecător. În practică, IHL a fost, în mod tradițional, pus în aplicare prin
control permanent, preventiv și corec tiv în domen iu, în timp ce dreptul internațional privind
drepturile omului a fost, în mod tradițional, pus în aplicare prin control a posteriori , la cerere,
printr -o procedură cvasi -judiciară.
Interesant este faptul că diferitele orga nisme care pun în aplicare dreptu l internațional
privind drepturile omului în situații de încălcare gravă și larg răspândită a drepturilor omului
în domeniu acționează într -un mod asemănător celui adoptat în mod tradițional de către
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) pentru pu nerea în aplicare a dreptului
internațional umanitar. Persoanele desemnate de ONU pentru monitorizarea respectării
drepturilor omului sunt plasate în regiunile critice și vizitează închisorile în mod similar
delegaților ICRC, iar raportorii speciali ai Con siliului ONU pentru Drepturile Omului
călătoresc în zone critice. Pe de altă parte, IHL este din ce în ce mai des pus în aplicare de
tribunalele internaționale, în mod necesar a posteriori și în cadrul unei proceduri judiciare83.
În practica internațională , discuțiile și rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, ale
Adunării Generale a ONU și ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului referitoare la
situațiile conflictelor armate menționează în general IHL și drepturile omului împreună.
Anumite conver gențe sunt, de asemenea, inerente instrumentelor internaționale privind

82 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/ihl -and-human -rights, accesat la data
de 02.06.2017.
83 Ibidem.

39
drepturile omului. Cele mai multe drepturi ale omului, cu excepția celor mai fundament ale
care fac parte din nucleul acestuia , pot fi derogate în situații de urgență, în măsura în ca re
exigenț ele situației o cer și dacă această derogare este compatibilă cu celelalt e obligații
internaționale care derogă de la stat. IHL conține unele dintre celelalte obligații internaționale.
Prin urmare, atunci când se confruntă în vremuri de conflict ar mat cu derogări admisibile ca
atare în cadrul instrumentelor privind drepturile omului, organismele de punere în aplic are a
dreptului internațional privind drepturilor omului trebuie să verifice dacă aceste măsuri sunt
compatibile cu IHL. Dacă nu, el e înca lcă și dreptul internațional privind drepturile omului84.

În mod similar, dreptul internațional privind drepturile o mului consideră dreptul la
viață ca nediscriminatoriu, chiar și în timp de conflict armat. Unele instrumente, totuși, au
stabilit o excepți e explicită – și o alta implicită pentru acte de război legale . IHL definește ce
este legal în război. Atunci când se confruntă cu crimele sponsorizate de stat în timpul
conflictului armat, instanțele pentru drepturile omului, comisiile sau ONG -urile trebuie să
verifice dacă aceste acțiuni sunt în concordanță cu IHL înai nte de a afla dacă încalcă dreptul
internațional privind drepturile omului.
În schimb, principalul organism internațional c are pune în aplicare IHL și anume ICRC s-a
implicat mult timp în acti vități ce privesc situații de violență internă similare cu cele pe care le
desfășoară în conflictele armate internaționale. În astfel de situații, IHL nu se aplică. În trecut,
în mod implicit și ast ăzi din ce în ce mai explicit, dar menținându -și abordarea pragmatică,
coopera ntă și orientată spre victime, I CRC trebuie să se refere l a instrumentele privind
drepturile omului pentru standardele internaționale aplicabile, de exemplu privind principiile
procedurale și garanțiile pentru internarea sau detenția administ rativă î n conflictele armate
non-internaționale85.
În sfârșit, în ceea c e privește predarea, formarea și diseminarea celor două ramuri,
soldații trebuie să cunoască Legea drepturilor omului. Într -adevăr, tot mai mulți soldați sunt
detașați în timp de pace pentru operațiunile poliției la care se aplică Legea drepturilor omului.
Forțele de poliție trebuie să fie familiarizate cu ambele ramuri și să cunoască relația dintre ele.
Elevii și studenții nu vor înțelege noile evoluții ale dreptului internațional umanitar, în speci al

84 Ibidem, accesat la data de 03.06.2017.
85 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/ihl -and-human -rights, accesat la data
de 04.06.2017.

40
normele importante privind drepturile omului, ale legii conflictelor armate non -internaționale,
dacă nu au înțeles mai întâi filos ofia și interpret ările dreptului internațional privind drepturilor
omului. Dimpotrivă, aceștia ar avea o imagine incompletă a protecției pe care dreptul
internațional le poate oferi individului dacă studiază doar Legea drepturilor omului fără a
înțelege principiile și punctul de plecare fundamental diferit al IHL, și anume normele care
prevăd protecția individului în cele mai peri culoase situații , în speță conflicte le armate86.

3.2. Responsabilitatea de stat pentru violările dreptului internațional privind
drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional

Responsabilitatea statului pentru încălcările drepturilor omului și a dreptului
internațional umanitar a constituit de mul tă vreme temelia dreptului internațional.
Responsabilitatea statului derivă din principiul pacta sunt servanda , ceea ce înseamnă că
fiecare tratat în vigoare est e obligatoriu pentru părțile ce au aderat la acesta și trebuie să fie
executat de că tre aceștia cu bună credință87. Chiar și dincolo de obligațiile care decurg din
tratat, este reamintit principiul general al dreptului internațional cum că încălcarea obligației
internaționale a unui stat constituie un act internațional ilicit care implică responsabil itatea
internațională a sta tului respectiv . În acest context, este util să reamintim că un stat este
responsabil pentru încălcările dre ptului internațional privind drepturilor omului și a dreptului
umanitar în contextul conflictului armat, dacă încălcările sunt imputabile acestuia, cum ar fi:
 încălcări comise de organele sale, inclusiv de forțele armate;
 încălcări comise de persoane sau entități împuternicite să exe rcite elemente ale
autorității guvernamentale;
 încălcările comise de persoane sau grupuri care acționează efectiv asupra unor
instrucțiuni sau sub îndrumarea sau controlul acestuia;
 încălcările comise de persoane sau grupuri private pe care le recunosc și le adoptă ca
făcând parte din propriul lor comportament88.

86 Ibidem.
87 International Legal Protection of Human Rights in Armed Conflict , Unit ed Nations Publications, New York
and Geneva, 2011, p. 72, apud Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, art. 26.
88 Ibidem, apud A se vedea Anuarul Comisiei de drept internațional, 2001, vol. II (Partea a doua), p. 26.

41
Un stat poate, de asemenea, să fie responsabil de lipsa de diligență dacă nu a reușit să
prevină sau să pedepsească încălcările drepturilor internaționale ale omului și ale dreptului
umanitar comi se de actorii privați. Atât jurisprudența internațională, cât și jurisprudența
regională au stabilit că , constatarea responsabilității statului pentru încălcările drepturilor
omului și a dreptului internațional umanitar ar trebui să conducă la adoptarea de către stat a
măsurilor de remediere a prejudiciilor pe care le -ar fi cauzat și de prevenire a viitoarelor
încălcări. Astfel de măsuri variază de la plata reparațiilor victimelor și familiilor ac estora și
asigurarea non-repetiției la adoptarea unor mecanis me legale de prevenire a abuzurilor
viitoare.
În timp ce obligația statului de a plăti despăgubiri pentru o încălcare a dreptului umanitar
internațional este de necontestat, dreptul fiecărei victime de a solicita o astfel de reparare pe
baza dreptului int ernațional umanitar a fost respins de mai multe instanțe interne. În Bosnia și
Herțegovina împotriva Serbiei și Muntenegrului, Curtea Internațională de Justiție a constatat
că Serbia și -a încălcat obligațiile de prevenire și urmărire a actelor de genocid. Curte a a decis
că Serbia trebuie să ,, ia măsuri eficiente pentru a asigura respectarea deplină a obligației sale
în temeiul Convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid […] și să transfere
persoane care sunt acuzate de genocid sau oricar e din aceste alte acte în judecată la Tribunalul
Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și să coopereze pe depl in cu tribunalul respectiv”89.
Curtea Inter -americană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului se
referă la normele int ernaționale obișnuite privind responsabilitatea statului de a dispune p lata
de despăgubiri victimelor pentru încălcărilor drepturilor omului90. Trebuie remarcat faptul că,
în conformitate cu dreptul internațional, faptul că o persoană se găsește vinovată de abuzuri
grave ale drepturilor internaționale ale omului și ale dreptului umanitar nu exonerează statul
de res ponsabilitatea internațională91 și invers92.

89 International Legal Protec tion of Human Rights in Armed Conflict , United Nations Publications, New York
and Geneva, 2011, p. 73, apud Aplicarea Convenției privind prevenirea și pedepsirea infracțiunii de genocid
(Bosnia și Herțegovina împotriva Serbiei și Muntenegrului), Judecată, I.C.J. Rapoarte 2007, p. 43.
90 Ibidem, apud De exemplu, potrivit Curții Inter -Americane pentru Drepturile Omului, ,,este un principiu al
dreptului internațional că orice încălcare a unei obligații internaționale care provoacă prejudiciul dă naștere unei
obligații de reparare adecvată. Obligația de a furniza despăgubiri este reglementată în orice privință de dreptul
internațional”. Cazul masacrului de la Rochela împotriva Columbiei, hotărârea din 11 mai 2007, seria C, nr. 226.
91 Ibidem, apud A se vedea, în a cest sens, articolul 25.4 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale,
care stabilește că ,,nicio dispoziție din prezentul statut referitoare la criminalitatea individuală nu va afecta
responsabilitatea statelor în temeiul dreptului internațion al.
92 International Legal Protection of Human Rights in Armed Conflict , United Nations Publications, New York
and Geneva, 2011, p. 73.

42
3.3. Distincții juridice referitoare la responsabilitatea statului
1. Distincția di ntre responsabilitatea sau răspunderea statului sau răspunderea
internațională a unui stat este foarte utilă. Aceasta conduce la o gamă mai largă de
măsuri destinat e prevenirii vătămării sau a reapariției acesteia și a măsurilor de
restituire, restaurare sau reparație. Astfel, răspunderea este o regulă principală, o
încălcare a acestei regul i de către un stat își va asuma responsabilitatea. Consecințele
responsabilit ății statului pot implica adoptarea sau acordarea de măsuri ex nunc93, ex
tunc94 și ex ante95. Dar nu există nicio încălcare a regulii primare în cazul în care
autorul infracțiunii sau, în cazul examinat, statul infracțional, s -a angajat să plătească,
sau mai bine, a procedat la repararea sau la plata compensației care îndeplinește
cerința dreptului internațional și/s au a dreptului intern al statului sau statelor în cauză.
Astfel, răspunderea ar putea fi anticipată sau anulată prin decizia statului de a plăti
despăgubiri96.

2. În cazul în care regula primară ar putea fi stabilită în ceea ce privește obligația de a nu
aduce atingere altora, atunci, în contextul dreptului internațional în materie de mediu,
chiar stimularea daunelor sau a efectelor nocive declanșează datoria de a compensa
sau de a repara. În acest stadiu, legea mediului încă nu recunoaște injuria sine
damno97. Trebuie să existe dovezi clare și convingătoare despre daune fizice pentru
mediu sau pentru o persoană sau o proprietate asupra căreia se poate baza un drept de
acțiune. Dacă nu există niciun drept de acțiune, nu există deci nicio răspundere, fără
daune efective, adică vătămări corporale sau efecte dăunătoare. Astfel, evaluarea este
esențială, iar evaluarea impactului trebuie făcută acum pentru fi ecare proiect
industrial. Această evaluare este făcută pentru a asigura luarea unor măsuri eficiente
de prevenire a efectelor nocive, în special în ceea ce privește activitățile sau

93 Pentru viitor, http://www.avocatura.com/d277 -ce-inseamna -ex-nunc.html , accesat la data de 02.06.2017.
94 Pentru trecut, http://www.avocatura.com/d278 -ce-inseamna -ex-tunc.html , accesat la data 02.06.2017.
95 Înainte de a se produce,
http://www.dexx.ro/index.php?a=term&d=Dictionar+de+termeni+internationali&t=EX -ANTE , accesat la data
de 02.06.2017.
96 Sompong Sucharitkul, Responsibility and L iability for Environmental Damage Under International Law ,
1996, http://digitalcommons.law.ggu.edu/pubs , accesat la data de 30.05.2017.
97 Vătămare fără daune, https://definitions.uslegal.com/d/damnum -sine-injuria/ , accesat la data de 02.06.2017.

43
substanțele ultra -periculoase. Legea tinde să presupună implicarea răspund erii ori de
câte ori apare o vătămare sau consecințe nocive98.
3. Răspunderea sau răspunderea internațională a statelor reprezintă o versiune prescurtată
a răspunderii internaționale pentru consecințele prejudiciabile care decurg din acte
care nu sunt interzise de dreptul internațional. Se întâmplă că cele mai multe cazuri de
daune internaționale asupra mediului implică răspunderea internațională a unui stat în
temeiul legilor internaționale și naționale. În ceea ce privește dreptul internațional,
încălcarea unei obligații primare de a nu face rău celorlalți angaje ază responsabilitatea
statului di n care provin efectele dăunătoare. Angajarea responsabilității statului
declanșează consecințele juridice impuse de seria regulilor secundare, în ceea ce
privește drepturile și obligațiile dintre statul vătămat și statul infracțional și, eventual,
și terții. În jurisdicțiile naționale, pot fi disponibile căi de atac l ocale pentru a remedia
efectele nocive, prin reparare, compensare, încetarea activităților dăunătoare sau
măsuri preventive pentru a evita daunele viitoare sau pentru a reduce prejudiciile
produse deja. Regimurile de răspundere pot fi aplicate într -un sist em sau sisteme
juridice naționale. Acestea pot fi create ca urmare a unei decizii luate la nivel
subregional sau regional, cum ar fi Consiliul Strâmtorilor Malacca sau Convenția
ASEAN (Association of Southeast Asian Nations ) sau un acord internațional la s cară
mondială, cum ar fi fondul de compensare pentr u poluarea cu hidrocarburi sau p entru
o arie geografică specială, cum ar fi Comisia de revendicări a Organizației Națiunilor
Unite de la Geneva cu privire la compensarea daunelor aduse mediului în Kuweit.
Regimurile de răspundere pot, de asemenea, să creeze reguli secundare, suplimentare
sau suprapunerii regulilor secundare mai generale, în conformitate cu legea
responsabilității statului. De exemplu, prejudiciul cauzat străinilor poate intra sub
incidența unui regim special în ceea ce privește prejudiciul economic sau pierderea
investițiilor, ceea ce ar putea declanșa arbitrajul, concilierea sau facilitățile
suplimentare pentru Centrul Internațional pentru soluționarea litigiilor în materie de
investiții ( ICSID) și ar putea fi, de asemenea, î n cadrul Agenției multilaterale de
garantare a investițiilor (MIGA)99.

98 Sompong Sucharitkul, Responsibility and Liability for Environmental Damage Under International Law ,
1996, http://digitalcommons.law.ggu.edu/pubs , accesat la data de 30.05.2017.
99 Ibidem.

44
4. Extinderea domeniului de aplicare geografic al legii este clar relevantă în ceea ce
privește natura și amploarea regimurilor de răspundere. Mai multe regimuri speciale
de răspundere internațională au fost create de tratate și, ca atare, sunt în mod necesar
limitate în domeniul lor de aplicare la părțile din tratate. Unele tratate și convenții sunt
regionale ș i, prin urmare, nu se aplică la modul genera l decât prin acordul special al
membrilor regionali sau fondatori100.

5. Desigur, conflictele de interese existente în materie de suveranitate, cultură sau
dezvoltare economică în termeni de probleme vor afecta într -o măsură mai mare sau
mai mică perspectiva u nui regim de răspundere negociat, precum și probabilitatea
succesului sau eșecului lor în viitor101.

3.3.1. Responsabilitatea statului cu privire la încălcările drepturilor fundamentale

În conformitate cu structura tradițională a dreptului internațional, încălcări le sunt
considerate a fi fost comise de către state, iar măsuri le pentru a le opri și a le reprima, prin
urmare, trebuie să fie îndreptate împotriva statului responsabil pentru încălcarea acestora .
Astfel de m ăsuri pot fi prevăzute în dreptul internațional umanitar însu și, în dreptul
internațional genera l, a responsabilității statului sau în conformitat e cu Carta ONU,
„constituția“ societății internaționale organizate102.
Înainte ca încălcări le să poată fi reprimate, ele trebuie, desigur, să fie verific ate.
Convențiile prevăd că o anchetă trebuie să fie instituit ă în presupusele încălcări dacă este
solicitat ă de către o parte la conflict. Cu toate acestea, procedura t rebuie convenit ă între părți.
Experiența arată că la un as tfel de acord este dificil de ajuns la o dată la care a avut loc
presupusa încălcare, în special între părțile aflate în tr-un conflict armat. Art . 90 din Protocolul
I, prin urmare, constituie un important pas înainte, în trucât instituie Comisia internațională

100 Ibidem, accesat la data de 01.06.2017
101 Ibidem.
102 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/state -responsibility , accesat la data
de 29.06.2017.

45
umanitară a faptelor și procedura acesteia. Comisia are competența de a investiga presupusele
încălcări ale unei părți, la cererea unei alte părți în cazul în care ambele părți convin asupra
competenței sale, fie pe o bază ad -hoc sau în virtut ea unei declaraț ii generale. Comisia și -a
declarat disponibilitatea de a acționa în conflictele armate non -internaționale, precum și, în
cazul în care părțile implicate sunt de acord. În conformitate cu abordarea tradițională a
dreptului internațional umanitar, ancheta se bazează pe un acord între părți, iar rezultatul va fi
făcut public numai cu acordul lor. Acest lucru poate fi unul d intre motivele pentru care nici o
cerere pentru o anchetă nu au fost vreodată adu se în fața Comisiei, deși 70 de state au făcut o
declarație generală care acceptă competența sa. Statele au preferat să impună anchete prin
intermediul sistemului ONU, care produce un raport publicat, sau de a stabili comisii ad -hoc
de anchetă, dar rezultatele nu au fost cu mult mai convingătoare103.

În cazul unui litigiu, toate mijloacele oferite de dreptul internațional pentru
soluționarea pașnică a diferendelor sunt disponibile. Se prevede o proced ură de conciliere care
implică p uterile protectoare, dar are nevoie de acordul părților. Problema generală, cu toate
acestea, este faptul că o soluționare pașnică a diferendelor referitoare la aspecte ale dreptului
umanitar internațional între părți care dovedesc prin participarea lor la un conflict armat care
nu au reușit să soluționeze litigiile cu privire la jus ad b ellum pe cale pașnic ă ar fi o apariție
uimito are și numai rareori reușită . Prin urmare, utilizarea unor măsuri coercitive care pot fi
luate numai prin sistemul ONU pare ma i promițătoare, dar riscă amestecare a jus ad bellum și
jus in bello. Un astfel de mix este natural pentru ONU, ca și rol ul său principal de a asigura
respectarea jus ad bellum, dar pune în pericol autonomia, neutralit atea și imparțialitatea
necesare pentru aplicarea dreptului internațional umanitar.
Atunci când o încălcare are loc, nu doar statul rănit, care este vict ima directă, dar în
conformitate cu art. 1 și regulile generale privind r esponsabilitatea statului, fiecare stat poate
și, într -adevăr trebuie să ia măsuri pentru a restabili respectul. Aceste măsuri trebuie să se
conformeze dr eptului internaț ional umanitar și Cartei ONU și trebuie să fie luate în cooperare
cu ONU ca embrionul fragil al unui sistem internațional cent ralizat de aplicare a legii.

103 Ibidem, accesat la data de 30.06.2017.

46
Cooperarea între toate statele, cu toate acestea, nu înseamnă că nu este posibilă nic io reacție la
încălcări în absența unui consens104.

În conformitate cu normele legii responsabilității statului, se reamintește obligația
generală dreptului internațional umanitar de a plăti despăgubiri. Conform unei majorități de
autori și decizii judecăt orești, acest lucru implică, în conformitate cu structura tradițională a
dreptului internațional, că stat ul responsabil pentru încălcare trebuie să compensez e statul
lezat. Aceasta nu conferă un drept de despă gubire victimelor individuale ale încălcări lor.
Această structură tradițională de punere în aplicare este în contradicție cu confli ctele armate
interne, în astfel de cazuri, victimele încălcărilor sunt adesea cetățeni ai statului în cauză.
Astfel, pentru un număr tot mai mare de încălcări, dreptul int ernațional pentru drepturile
omului cere ca statul să repare direct abuzurile beneficiarului .

Pentru restul, dreptul internațional umanitar prevede unele modificări la regulile
generale priv ind responsabilitatea statului, sau în mod clar unele dintre exc epțiile sale se
aplică în această ramură. Ace asta face statul strict responsabil pentru toate actele comise de
membrii forțelor sale armate, interzice represalii le împotriva persoanelor și bunurilor protejate
și populației civile, reciprocitate în aplicare a tratatelor dreptului internaț ional umanitar fiind
excluse de normele generale și clarifică faptul că, de vreme ce regulile dreptului internațional
umanitar sunt în mare parte jus cogens , statele nu pot conveni să renunțe la dr epturile
persoanelor proteja te, nici acest ea din urmă nu pot renunța la drepturile lor. În cele din urmă,
așa cum dreptul internaționsl umanitar este destinat utilizării în conflicte le armate, care sunt,
prin definiție situații de urgență și tot mai multe confli cte armate sunt purtat e în auto apărare,
în timp ce același drept internațional umanitar trebuie să se aplice ambelor părți, necesitatea și
autoapărare a nu sunt circumstanțe care să excludă nelegalitatea încălcărilor dreptului
internațional um anitar105.

104 International Committee of the Red Cross, https://casebook.icrc.org/law/state -responsibility, accesat la data
de 30.06.2017.
105 Ibidem.

47
3.4. Conceptul de r ăspundere: Răspunderea strictă și absolută pentru calitatea
mediului

O evoluție contemporană importantă în ceea ce privește responsabilitatea
internațională a statului a fost acceptarea principiului răspunderii pentr u riscul cauzat . În
contextul progrese lor științifice și tehnologice care au atras umanitatea față de noi activități,
statele tind să nu țină seama de ideea de vină ca un factor de bază al acțiunii greșite la nivel
internațional și nu caută să determine dacă faptel e lor sunt de fapt neglijente . Aceasta implică,
în împrejurările care au fost definite anterior de convențiile internaționale, că un stat care
dăunează altor state devine răspunzător pentru acțiunile sale. Nu este necesar să se
demonstreze că un act a f ost săvârșit cu intenție și/ sau cu neglijență culpabilă sau că este
contrar unei norme de drept internațional. Cu toate acestea, chiar dacă acțiunea care cauzează
daune nu este ilegală, victima nu trebuie să tolereze riscul de daune care rezultă din aceasta. O
responsabilitate socială es te impusă actorului106. Forma modernă de răspundere pentru
activități care nu sunt interzise de dreptul internațional a fost dezvoltată din cauza necesității
reconcilierii libertății statelor de a acționa cu temerea justificată că exercitarea nerestricționat ă
a puterii tehnologice și industriale ar putea distruge umanitatea.
Obligațiile int ernaționale impun cerințe statelor în moduri diferite. Nu se pune
întrebarea dacă dreptul internațional poate sau ar trebui să recunoască răspunderea pe ntru
daunele aduse mediului, ci în ce măsură recunoaște această răspundere. În acest sens, trebuie
să se stabilească dacă răspunderea statelor pentru încălcarea unei obligații internaționale este
strictă sau dacă au șansa de a se apăra. Dreptul de mediu, asemănător cu celel alte ramuri ale
dreptului, se caracterizează prin dre pturi și îndatoriri. Vina sau intenția sunt elemente care
sunt de obicei discutate în dre ptul internațional de mediu107 ca instrumente necesare pentru a
impune răspunderea statelor108.

106 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 222, apud Când vor bim de
responsabilitate obiectivă sau absolută, majoritatea scriitorilor se referă la răspundere și nu la acțiuni greșite. A
se vedea M.P. Mazzeschi, „Formele de responsabilitate internațională pentru daunele aduse mediului”, la F –
Francioni & T. Scovazzi, Responsabilitatea Internatională pentru daunele aduse mediului (Graham & Troanan,
1991) la 17.
107 Ibidem, apud A se vedea Kiss & Shelton, International Environmental Law (England: Transnational, 1991) la
350.
108 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 222.

48
3.4.1. Jurisprudența
Există doar câteva cazuri internaționale semnificative care pot fi luate în considerare
într-o discuție de răspundere strictă și absolută. Aceste cazuri oferă un sprijin redus pentru
răspunderea strictă. Dogger Bank Dispute (1904)109 este un exemplu de răspu ndere strictă în
dreptul internațional public. Comisarii au recunoscut în unanimitate că navele flotei rusești de
pescuit nu au comis niciun act ostil. Mai mult, majoritatea comisarilor au fost de părere că
deschiderea focului de către amiralul Rojdestvens ky nu a fost justificată. Prin urmare, ei s -au
bazat pe responsabilitatea internațională obiectivă.
Arbitrajul dintre Gut Dam și Canada este un alt exemplu clar care ilustrează responsabilitatea
statului. Tribunalul a adoptat un standard de răspundere s trictă atunci când a stabilit că statul
Canada a fost responsabil pentru toate daunele care au rezultat în urma inundării de către
barajul construit între Adams Island în teritoriul canadian și Les Galops în Statele Unite.
Tribunalul nu a fost interesat să discute vina, neglijența sau dacă Canada anticipase posibilele
daune care ar fi putut rezulta din inundarea barajului.
Alte cauze importante care indică apariția unei răspunderi stricte ca principiu al
dreptului internațional public, în opinia unor auto ri110, sunt: Trail Smelter (1911), cazul Corfu
Channel (1949), c azul Lac Lanoux (1957) , cazul navei Juliana, cazul Mura River și cazul
Cherry Point . Cazurile Trail Smelter și Corfu Channel sunt aproape identice în sensul că
respectă obligația fiecărui stat de a nu afecta mediul unui alt stat. Wilfred Jenks111 afirmă că,
de vreme ce tribunalul din cauza Trail Smelter a sugerat în mod clar că răspunderea a apărut
din natura inerent periculoasă a operațiunilor, acesta este ,, un caz real de răspundere pentru
activitățile extrem de periculoase fără dovada vinei sau a neglijenței. În cazul Canalului din
Corfu, s -ar putea argumenta că responsabilitatea Albaniei față de Marea Britanie a apărut,
printre alte motive, din cunoașterea unei situații periculoase. Răspundere a Albaniei s -a bazat
pe omisiunea sa ilegală. Curtea, examinând dacă guvernul albanez a fost conștient de pericol
și dacă ar fi putut avertiza convoiul britanic, a ridicat problema dacă Albania a provocat
daunele din cauza lipsei de diligență. Deciziile Cu rții în cauzele Canalul Corfu și Trail

109 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 225, în incidentul din Dogger Bank,
între Marea Britanie și Rusia (1904), Comisia de anchetă a mers pe regula că existența unei greșeli nu l -ar elibera
pe delincvent de răspundere.
110 A se vedea Schneider, pp. 616 -625.
111 A se vedea Jenks, C.W. Ultra -hazardous Liabilities vol. 117: I, Recueil des Cours, (Leyde; Pay -Bas: A.W.
Sijthoff, 1966) la p. 22.

49
Smelter ridică probleme diferite. În ciuda opiniei unor autori, ele nu pot fi considerate drept
dovadă a acceptării unei responsabilități obiective112.

Conferința ONU privind mediul uman
Decl arația de la Stockholm113, conține un ,,set de principii comune care să inspire și să
ghideze popoarele lumii în păstrarea și îmbunătățirea mediului uman ”. Nu este locul pe ntru a
întreprinde o analiză generală exhaustivă a Declarației de la Stockholm în cadrul unei
conferințe ONU, dar a fost necesar să fie prezentată o discuție a două principii -cheie din
Declarație care contribuie la dezvoltarea dreptului internațional de mediu prin care un stat este
responsabil pentru prejudiciile cauzate mediului.

3.4.2. Obligația de prevenire a daunelor: Principiul 21 al Declarației de la Stockholm
În timp ce Conferința ONU privind mediul uman nu a abordat direct problema
distrugerii mediului în război, Declarația conține două principii relevante pentru această
chestiune. Principiul 21 al deciziei prevede că:
,,În conformitate cu Carta Națiunilor Unite și cu principiile dreptului internațional, statele au
dreptul suveran de a -și exploata resursele proprii în conformitate cu propriile politici de mediu
și responsabilitatea de a se asigura că activitățile din sfera competenței sau controlul acestora
nu dăunează mediului altor state sau zonelor care depășesc limitele statelor naționale sau ale
zonelor care depășesc limitele jurisdicției naționale”114.
Principiul 21 menționează două concepte importante, ambele cu o pondere egală și
care ar trebui examinate. Unul es te suveranitatea statului, iar celălalt se referă la interzicerea
de a provoca daune mediului. Termenul ,,suveranitate” caracterizează independența unui stat,
înseamnă că un stat trebuie să poată exercita o autoritate deplină și exclusivă asupra
teritoriul ui său ca o condiție fizică pentru p ropria sa existență, acest drept fiind recunoscut în
mod explicit de mai multe rezoluții ale adunării generale . Este considerat de obicei o
prezumție legală pentru ca un stat să efectueze orice act pe teritoriul său, dar comunitatea

112 Mansour Jabbari -Gharabagh , Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 228.
113 Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți,
http://www.cdep.ro/proiecte/2004/200/60/0/conv260.pdf , accesat la data de 16.06.2017.
114 http://www.environmental -law.ro/dim/cuprinsdim.pdf , accesat la data de 16.06.2017.

50
internațională a ado ptat dictonul sic utere tuo ut alienum non laedas115 ceea ce obligă un stat
să nu intervină pe teritoriul altui stat116. Astfel, un stat poate fi tras la răspundere pentru orice
prejudiciu cauzat acestuia în mediul unui alt sta t. Principiul suveranității implică o datorie din
partea statelor de a se abține de la interferența în integritatea teritorială a altor state.
Intervenția inst igată pe teritoriul altor state este interzisă în general de dreptul internațional.
Carta Națiuni lor Unite susține ca principiu important restricția utilizării forței de către
membrii săi. Carta ONU prevede că membrii se vor abține în relațiile lor internaționale de
amenințarea sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independențe i politice a
oricărui stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite. Acest principiu
atrage atenția statelor asupra protecției mediului înconjurător.
În al doilea paragraf, Declarația îndeamnă statele să se asigure că nu vor afecta mediul
altor state. Principiul 21 consideră că fiecare stat are dreptul de a -și exploata resursele în
conformitate cu politica sa de medi u proprie. Totuși, rămâne întrebarea: În ce măsură îi este
permis unui stat să -și schimbe mediul? De exemplu, poate un stat să -și ruineze mediul doar
pentru a vinde mai mult lemn?117 Singura limitare a drepturilor de suveranitate este aceea că
statele nu pot cauza pagube altora, conform celei de -a doua părți a Principiului 21. Ar fi fost
mai bine dacă principiul ar fi fost extins pentru a include informații privind tehnicile
dăunătoare pentru mediu și dacă a avut o politică de mediu pentru generațiile viitoare.

3.4.3. Aplicabilitatea dreptului internațional de mediu pe timp de război. Efecte le
războiului asupra tratatelor. Tratatele care nu sunt afectate de conflictele armate
Hurst în articolul său despre efectele războiului asupra tratatelor a concluzionat că în
ansamblu pare sigur că declanșarea războiului nu invalidează tratatele multilaterale dintre
beligeranți la care statele neutre sunt de asemenea părți, deși executare a tratatului poate fi
dificilă î n timp ce ostilitățile durează118. Mai multe grupuri de tratate sunt considerate

115 Utilizează propr ia proprietate astfel încât să nu îi rănești pe ceilalți,
http://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803100504563 , accesat la data de 12.06.2017.
116 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 274, apud a se vedea J. Schneider,
World Public Order of the Environment (Toronto; Buffalo: University of Toronto Press, 1979).
117 Mansour Jabbari -Gharabagh , Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 276, apud Lester, când se vorbește de
poluare ca dreptul suveranității teritoriale, acesta subliniază că ,,exercitarea nelimitată a suveranității de către un
stat superior trebuie să limiteze suveranitatea regiunii inferioare”, a se vedea A. P. Lester, River Pollution in
International Law, 1963.
118 Ibidem, p. 286, a se vedea Hurst.

51
neafectate de izbucnirea războiului. În primul rând, izbucnirea războiului nu afectează relația
juridică dintre beligeranți și state neutre. Se pune întrebarea cu privi re la cine poate fi
considerat neutru într -un război. Termenul neutralitate înseamnă o poziție reglementată din
punct de vedere legal a unui stat care n u este parte la conflictul armat. Acest concept de lege
se bazează pe dorința de a fi siguri că mai întâi nu va exista nici un rău făcut de către un stat
neutru și, pe de altă parte, că va fi pe deplin neutru prin faptul că împied ică teritoriul său să
devină o bază de operațiuni pentru beligeranți119. Unui stat neutru îi este interzis să furnizeze
nave de război, muniție sau material de război de orice fel sau în orice mod unui stat
beligerant. Dacă un stat neutru nu împiedică chiar și o persoană fizică s ă exporte materiale de
război care sunt deja înarmate și pregătite de acțiune unui stat implicat într -un conflict militar,
aceasta constituie o încălcare a legilor neutralității.
Convenția de la Haga obligă un stat neutru să împiedice armarea oricărei na ve aflate în
jurisdicția sa pentru a fi utilizată în acțiuni ostile împotriva unui stat beligerant. Cazul
Alabama (1872) între Marea Britanie și Statele Unite ale Americii este un caz faimos în care
un stat neutru a fost considerat responsabil pentru că a permis ca expedierile să fie echipate în
jurisdicția sa pentru a efectua operațiuni militare împotriva unui alt stat. Constrângerile
inerente statutului de neutralitate au fost bine rezumate de T. Nilson, ministr ul suedez de
externe, în 1965: ,, Țara neutră trebuie să se străduiască în fiecare zi să construiască și să
prețuiască această încredere. Fermitatea și coerența trebuie dezvăluite de reprezentativitatea
politicii de neutralitate”120. Curtea Internațională de Justiție, în avizul său consultativ privind
legalitatea amenințării sau utilizării armelor nucleare în conflictele armat e a constatat că nu
există nici o îndoială că principiul neutralității era aplicabil întregului conflict armat
internațional, fie că au fost folosite arme convenționale sau nucleare . Curtea a afirmat că
,,principiul neutralității, în sensul său clasic, vizează împiedicarea invaziei forțelor beligerante
în a fi neutre ”. Curtea a subliniat că pe lângă obiectivul de a împiedica incursiunea forțelor
beligerante pe teritoriul neutru se ap lică și daune ilegale transfrontaliere cauzate unui stat
neutru prin utilizarea unei arme într -un stat beligerant. Prin urmare, tratatele dintre statele
beligerante și cele neutre rămân în vigoare în timpul războiul ui121.

119 Ibidem, a se vedea Y. Dinstein; Neutrality in Sea Warfare ; Encyclopedia of Public International Law, Vol. 4.
120 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 287, apud Legalitatea amenințării sau
utilizării armelor ucigașe, avizul consultativ, Curtea Internațională de Justiție, lista generală nr. 95 (8 iulie 1996),
la paragrafele 88 -89. Opinia a fost reprodusă împreună cu opiniile selectate la 35 ILM 809 (1996).
121 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed C onflict , Canada, 1997, p. 288.

52
Un comentator al art. 35 din Proiec tele de convenție de la Harvard afirmă că, în cazul
tratatelor multilaterale la care statele neutre sunt părți, începerea războiului nu pune capăt sau
chiar suspendă funcționarea unor a stfel de tratate între părțile beligerante și cele neutre.
Norma adopta tă de Institutul de Drept Internațional122 confirmă aceeași idee. Articolul IX din
regulamentul menționat prevede că : ,,convențiile colective rămân în vigoare în relațiile
fiecăre ia dintre statele beligerante cu cele trei state contractante ”123.

Multe principii, tratate și rezoluții internaționale privind mediu l nu se limitează la
aplicarea pe timp de pace. Convenția din 1972 pentru protecția lumii culturale și moștenirii
naturale obligă fiecare stat parte ,, să nu ia măsuri deliberate care ar putea dete riora direct
patrimoniul cultural și natural situat pe teritoriul altor state părți la prezenta convenție ”124.
Prezenta Convenție nu exclude cauzele militare ale pagubelor patrimoniului natural și se
poate aplica activităților din timpul războiului care dăun ează patrimoniului natural. Trebuie să
examinăm modul în care convențiile internaționale sunt compatibile cu războiul, pentru a
determina dacă acestea sunt aplicabile în timpul războiului. Simonds afirmă că reglementările
generale privind protecția mediulu i sunt compatibile cu războiul. Majoritatea convențiilor care
stabilesc reglementări pentru protejarea anumitor sectoare ale mediului, cum ar fi mările,
atmosfera și stratul de ozon, nu exclud din domeniul lor de aplicare cauzele militare ale
daunelor adus e mediului. În conformitate cu Convenția din 1972 pentr u prevenirea poluării
marine părțile se angajează să „ia toate măsurile posibile pentru a preve ni poluarea cu
substanțe care sunt susceptibile de a crea pericole pentru sănătatea umană, să dăuneze
resurselo r vii și a vieții marine, să deterioreze facilități sau să interfereze cu alte utilizări
legitime ale mă rii. Această convenție nu exclud e nave guvernamentale sau aeronave. Acest tip
de regim tratat ar fi compatibil cu război ul.

3.4.4. Tratate suspend ate de conflicte armate
Deoarece beligeranți i nu sunt în măsură să -și îndeplinească toate obligațiile care le
revin ca urmare a efectelor război ului, unele tratate internaționale pot fi suspendate de

122 Ibidem, apud Proiect al Institutului de Drept Internațional, adoptat la sesiunea sa de la Christiania, august
1912 (1913) 7: 1 AJIL 153 la 155.
123 Ibidem.
124 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 292, apud Convenția UNESCO.

53
izbucnirea războiului. Suspendarea unui tratat depinde de interpretarea dispozițiilor sale în
funcție de condițiile specifice politice și militare. Statele implicate în ostilități sunt de așteptat
să-și reia obligațiile după înc etarea războiului. În Gospel v. New -Haven125, Curtea Supremă a
Statelor Unite a decla rat că „tratate le care prevă d drepturile permanente și aranjamente le
generale și pretind să vizeze perpetuitate și să se ocupe de cazul războiului precum și a păcii,
nu încetează la apariția unui război, dar sunt, cel mult, doar suspendat e pe perioadă
nede terminată. V alabilitatea unui trata t poate fi afectată în situații cum ar fi izbucnirea
războiului. O serie de convenții de mediu conțin clauze care le împiedică aplicarea la „acele
nave și aeronave dreptul la imunitate suverană ”126. Aceste convenții impun c a părțile să se
asigure că aceste nave și aeronave acționează într -un mod compatibil cu obiectul și scopul
cerințelor tratatului. De exemplu, Convenț ia din 1969 și Intervenția UNCLOS (United
Nations Convention on the Law of the Sea) din 1982 nu se aplică n avelor de război sau
auxiliar e. În plus, preambulul UNCLOS se referă la interesul de a stabili prin ace astă
convenție, un drept al mărilor și oceanelor, care vor promova utilizările pașnice ale mărilor și
oceanelor. Convenția de i ntervenție din 1969 preved e că se iau măsuri în conformitate cu
prezenta Convenție împotriva navelor de război sau altor nave deținute sau exploatate de stat
și utilizate, pentru moment, numai în serviciul public necomercial. Ambele instrumente conțin
proceduri de notificare și de consultare. Simonds constată că instrumentele care necesită o
notificare prealabilă, consultarea și evalu ările de mediu înainte de orice acțiune care ar putea
afecta mediul înconjurător , sunt incompatibile cu cerințele privind secretul din timpul
războiulu i. Prin urmare, aceste convenții nu acoperă efectele activităților omului din timpul
războiului în ceea ce privește mediul înconjurător127.
3.4.5. Tratate încheiate de conflicte armate
Unele tratate, desigur, sunt încheiate prin proprii lor termeni odată ce un conflict armat
izbucnește sau sunt atât de evident e în contradicție cu ostilitățile așa cum este cazul cu
acordurile de ajutor militar. Problema este mai dificilă în cazul unor tratate politice sau cele
de natură politică, cum ar fi tratate de prieteni e, comerț, alianță sau neagresiune. Pot apărea
dificultăți î n a recunoaște dacă un anumit tratat a fost încheiat cu un obiect politic deoarece o
definiție exactă a ceea ce constituie un tratat politic nu poate fi stabilită. Aceste tipuri de

125 Ibidem, p. 293, apud Gospel in Foreign Parts v. the Town of New -Haven and William Wheeler, 21 U.S. 464,
12 marti e, 1823.
126 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 293.
127 Ibidem, p. 294.

54
tratate sunt co nsiderate a fi fie reziliat e fie suspendat e de izbucnirea războiului. Ele , de obicei,
nu conțin dispoziții exprese cu privire la intenția părților cu privire la aplicarea lor în timp de
război128.

3.4.6. Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului în război. Încălcarea legii
cutumiare de război
Responsabilitatea internațională apare, de obicei, dintr -o încălcare a une i obligații
internaționale, fie el un tratat sau un principiu obișnuit sau general de drept. Comunitatea
internațională a interzis purtare a războiului, în ciuda obligațiilor care decurg din tratate și alte
surse de drept internațional. Purtarea unui război împotriva unui alt stat, cu excepția auto –
apărării sau în conformitate cu Carta ONU este o crimă. Toate formele de război sunt nocive
pentru om ș i mediul său și toate războaiele pot fi percepute ca fiind o formă de război de
mediu. Falk a definit războiul de mediu ca fiind „inclusiv toate acele arme și tactici care fie
intenționează să d istrugă mediul în sine fie perturbă relațiile normale dintre om și natură pe o
bază solidă129.
Actele care încalcă legil e sau obiceiurile de război ( crime de război) au fost acoperite,
printre altele, prin dispoziții specific e ale reglementărilor anexate în 1907 la Convenția a IV -a
de la Haga, în 1949 la Convenția a IV -a de la Geneva , Tribunalul Nürnberg și hotărârea
tribunalului. Încălcarea legilor vamale de război includ, printre altele, distrugerea fără
opreliști de municipii, orașe sau sate și devastări nejusti ficate de necesitate militară.
Distrugerea mediului ca un instrument militar și atacurile asupra pădurilor sa u a altor tipuri de
vegetație prin arme incendiare a fost interzisă . Atât la Nürnberg cât și la Tokyo tribunalele au
descris crime le de război stricto sensu ca încălcări ale legile și obice iurile de război. Conform
ambelor surse , crime le de război semnifică încălcări ale oricăreia dintre regul ile de război,
inclusiv convenții interna ționale Principiile dreptului int ernațional cutumiar și anume
principiile de necesitate, umanitate, proporțion alitate, discriminare și suferințe inutile, oferă
linii directoare pentru orice alt act beligerant care nu este menționat în mod specific în
tratate130.

128 Ibidem, p. 295, a se vedea Delbruck.
129 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, pp. 313 -314.
130 Ibidem, pp. 314 -315.

55
3.4.7. Efecte asupra sănătății umane și a mediului
Această secțiune se referă la efectele condițiilor de mediu asupra sănătății umane și a
stării de sănătate a mediului, în general, este evident că într -un teatru de război, toate
componentele mediului sunt supuse abuzurilor grave, având în vede re chiar utilizarea
disciplinată a puterii tehnologice . Riscul d e război continuă chiar și cu venirea păcii. Astfel
de daune, în mod evident, nu se limitează în mod necesar la zona în care apar mai întâi și,
într-adevăr , este dificil să fie limitate . Mai mult d ecât atât, recuperarea naturală de la astfel de
daune, ch iar și cu eforturi umane intense pentru a ajuta această recuperare, poate fi măsurată
în ani sau chiar zeci de ani. De exemplu, arme le chimice și biologice pert urbă echilibrul de
mediu și au efecte nocive asupra populației umane, vegetație, apă, pământ și în tregul
ecosistem pentru o lungă perioadă de timp. Mine sau bombe pot face mediile terestre,
maritime și alte componente ale mediului nesigur e pentru oameni. Aceste cap cane și mine de
teren, care nu au explodat în timpul unui război au efecte simil are asupr a mediului și
populației131.
O astfel de deteriorare a vegetației nat urale și a culturilor agricole pentru alimente și fibre este
adesea de lungă durată. Prin urmare, odată ce războiul s -a terminat, efectele nocive ale
daunelor nu pot fi resimțite decât după ani sau zeci de ani după război . Efectele nocive ale
poluării aerului prezintă o altă problemă. Oc hiul liber nu este capabil să vadă niște poluanți
atmosferici cum ar fi monoxidul de carbon care dăunează plantelor, animalelor și oamenilor.
În ceea ce privește folosirea a rmelor nucleare, nu există nici o bază pentru a distinge între
protecția sănătății umane și protecția mediului. Folosirea armelor nucleare poate provoca
daune sănătății umane și a mediului în teritoriul statului car e folosește o armă nuc leară și pe
teritoriul statului țintă și a altor state. Radiații le nu respectă granițele naționa le și pot fi
transportate mii de kilometri și ori de câte ori vor fi depozitat e vor dăuna sănătății umane și a
mediului132.
Consecințele utilizării armelor nucl eare pot fi catastrofale, așa cum se vede în efectele
radiațiilor asupra sănătății umane și a mediului în accidentul de la Cernobâl din 26 aprilie
1986. Acesta a fost cel mai grav accident din istoria industriei nucleare. Cantități mari de
material radioac tiv au fost eliberate în mediul înc onjurător și au avut efecte imediate asupra
mediului. Numărul de victime fatale ale cancerului în rândul locuitorilor din teritoriile

131 Mansour Jabbari -Gharabagh , Legal Perspec tives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, pp. 315 -316.
132 Ibidem, p. 316.

56
contaminate și zonele de control strict din cauza accidentului a fost calculat pentru a se ajunge
în jurul valorii de 6.600 în următorii 85 de ani133. Consiliul Național pentru Protecția
împotriva Radiațiilor din Regatul Unit a estimat că, în țările est -europene 1.000 de oameni vor
muri și 3000 vor contracta cancer non -fatal, din cauza acciden tului. Raportul prevede: „doze
de radiații letale care au fost atinse în unele ecosisteme locale radiosensibile , în special pentru
conifere și pentru unele mamifere mici la 10 km de site -ul reactorului, în primele câteva
săptămâni după accident Prin toamna anului 1986, ratele de doză au scăzut cu un factor de
100. P osibilitatea efectelor genetice pe termen lung și semnific ația lor rămâne să fie
studiată134.

3.4.8. Responsabilitatea de stat pentru reparare a prejudiciului asupra mediului. Forme
de reparații

Este un principiu de drept internațional, care spune că despăgubirea sau compensația
este necesară în cazul în care exercitarea forței armate este ilegală. Dreptul internațional a
stabilit, de asemenea, că despăgu birea nu este necesară pentru daune acciden tale la utilizarea
legală a forțelor armate. Limbaj ul PCIJ (Permanent Court of International Justice) în cazul
fabricii Chorjow reprezintă un exemplu clar de recunoaștere a conținutului acestei taxe.
Acesta prevede:. „Este un p rincipiu de drept internațion al și chiar și o concepție generală de
drept, că orice încălcare a unui angajament implică obligația de a repara“135. Reparațiile pot fi
înțeles e ca referindu -se la toate măsuri le de restituire, de compensare și satisfacție pe care un
stat aflat în încălcare a obligațiilor sale ar putea să le ia136.
În septembrie 1918, principalele Puteri Aliate și A sociate (SUA, Imperiul britanic,
Franța, Italia și Japonia) a u acordat un Armistițiu Bulgariei, la cererea Guvernului R egal al
Bulgariei. Art. 121 din acest tratat prevede că „Bulgaria recunoaște că, prin aderarea la război
de agresiune, pe care G ermania și Austro -Ungaria l -au dus împotriva Puterilor Aliate, a cauzat

133 Ibidem, p. 317, apud Agenția Internațională pentru Energie Atomică, ,,O decadă după Cernobîl: Rezumând
consecințele accidentului”, Conferința Internațională, 8 -12 aprilie 1996 (Viena, Austria: Agenția Internațională
pentru Energie Atomică: 1996), co -spons orizată de Comisia Europeană, Agenția Internațională pentru Energie
Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la p. 5.
134 Ibidem.
135 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 325.
136 Ibidem.

57
celei din urmă pierderi și sacrificii de toate tipurile, pentru care ar fi treb uit să facă reparații
complet e. Prin Tratatul de Pace de la Versaill es, Germania și aliații săi, în plus față de
compensație au decis să res tituie în numerar orice „sumă de bani luată, confiscată sau
sechestrată“ și, de asemenea să retrocedeze „animale, ob iecte de orice natură și valori
mobiliare luat e, confiscate sau sechestrate”137.
O altă ilustrare remarcabilă a restituirii în scopul soluționării păcii este cel al Tratatului de
pace i talian din 1947. S e prevede că obligația de restituir e se aplică tuturor proprietăților
publice și private sco ase din teritoriul Puterilor Aliate. Compensarea este a doua formă de
reparație. Aceasta înseamnă plata de bani ca „evaluare“ a activului deterio rat din cauza actului
ilicit. În art. 3 din Convenția a IV -a de la Haga d in 1907 , obligația de a „plăti despăgubiri“, a
fost recunoscut ă în mod expres . În Tratatul de Pace de la Versailles, Germania și aliații ei și-
au acceptat responsabilitatea pentru toate pierderile și pagubele provocate de război. Ea s -a
angajat să „facă plata reparațiilor tuturor prejudiciilor realizate pentru populația civil ă din
Puterile Aliat e și propr ietății lor în timpul perioadei de beligeranță pentru fiecare agresiune pe
uscat, pe mare și din aer, și, în gene ral, toate daunele. Satisfacția ,, este a desea conectat ă la
non-daune economice. P oate lua diferite forme, cum ar fi scuze formal e, acceptarea
responsabilității sau o asigurare oficială în legătură cu nerepetarea viitoare. Hotărârea
declarativă a unei instanțe cu privire la nelegalitatea unui act poate fi, de asemenea,
considerată o măsură de satisfacție. Reparația pag ubelor ecologice ale statelor în război
suportă responsabilitatea internațională pentru actele lor ilegale comise în răz boi împotriva
statelor inamice și cetățenilor neutri acestora. Art. 3 din Convenția a IV-a de la Haga din 1907
prevede că: „O parte beligerantă care încalcă dispozițiile regulamentului menționat este
obligat ă să plătească despăgubiri“138.
Daunele aduse medi ului în timpul războiului constau , de obicei, într -o încălcar e a
teritoriului sau a unei acțiuni ostile din partea un ei stat beligerant. P entru a ilustra acest lucru,
am putea lua în considerare, de exemplu, un caz în care forțele militare ale statului A intră pe
teritoriul statului B și distruge mediul. Responsabil itatea pentru acest prejudiciu și, prin
urmare, restituire a, compensare a și satisfacția îi revin cu siguranță statul ui A. Dacă trupele
neautorizate , prin acțiunile sale, duc la deteriorarea mediului statului B, statul A poate fi
considerat responsabil pentru eșecul său de a acționa cu pr ecauție pentru a preveni daunele .

137 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed Conflict , Canada, 1997, p. 326, a se vedea art. 238 al Tratatului
de Pace de la Versailles.
138 Iidem, p. 328.

58
Deoarece dreptul internațional al mediului este într -un stad iu primitiv de dezvoltare, nu este
întotdeauna posibil să se facă distincția între diferitele tipuri de reparații, de restitu ire,
compensare sau de satisfacție, de a considera precedentele existente. Diferite elemente sunt
necesare și trebuie s ă fie rezolvate problemele de stabili re a despăgubirii victimelor. În primul
rând, natura atribuțiilor statelor în ceea ce privește prote cția mediului și modul de încălcare,
care au fost deja luate în considerare, poate determina abordarea problemei de compensare. În
al doilea rând, diferitele tipuri de daune aduse mediului rezultate din activitățile din timpul
războiului care afectează med iul face problema de compensare a acestora dificil ă în scopul
soluționării . Unele revendicări a u un caracter economic (de ex. d evastarea terenurilor agricole
într-o anu mită zonă), în timp ce „bucuria pierdută“ este cea mai importantă . Performanța
specifică de restituire sau de compensare poate fi, în anumite cazuri, imposibil ă. Daune le
ecologice, în special, sunt aproape imposibil de cuantificat din punct de vedere economic.
Daune le monetare pot fi plătite pentru daune non -materiale. Ar fi necesar totuși să se codifice
reguli generale de evaluare a cantității de daune ecologice139.

139 Mansour Jabbari -Gharabagh, Legal Perspectives for the Protection of the Environment Against the Effects of
Military Activities During International Armed C onflict , Canada, 1997, pp. 328 -329.

59
Concluzii

Cadrul le gislativ internațional actual privind protecția mediului deține protocoale și
legi ale tratatelor care se referă fie direct, fie indirect la daune asupra mediului și care
reglementează legitimitatea utilizării resurselor naturale în timpul conflictelor armate. Cu
toate acestea, punerea în aplicare a acestor dispoziții nu au fost eficiente în practică. Deși
articolele 35 ș i 55 din Protocolul adițional al Convențiile de la Geneva din 1949 protejează în
mod eficient mediul în timpul conflictelor armate, c erința tuturor celor trei co ndiții trebuie
stabilită pentru a dovedi o încălcare . Astfel, ar fi a proape imposibil de realizat în practică.
Principiile de distincție, proporționalitate, necesitate militară și umanitate consolidează
ordinea de zi a legilor internaționale umanitare și oferă protecție mediului în timpul
conflictelor armate. Ele prezintă frecvent su rse de legi și pot fi aplicate în majoritatea statelor
care luptă. Pe lângă principiile dreptului internațional umanitar, prevederile care guv ernează
protecția proprietăților c ivile ar putea, de asemenea, să ofere un temei juridic mai eficient
pentru protejarea mediului în timpul conflictului armat. Deși aceste princi pii sunt în general
acceptate, în dificultatea practică de stabili re a pragul ui acestor principii, care nu au sta ndarde
conveni te la nivel internațional, este mai ușo ară justificarea alterării mediului, dacă
necesitatea militară este considerată a fi suficient de mare.
Totodată, e xistă încă lacune imense în care protocoalele și legile tratatului privesc
aplicabilit atea conflictelor non -internaționale. Multe norme conținute în tratate nu sunt
universal aplicabile tuturor statelor, ceea ce duce la limitările majore ale relevanței practice și
eficacității lor, în special având în vedere fa ptul că multe state nu le-au ratificat. Punerea în
aplicare în special a acelor state care nu sunt parte la acestea este o necesitate dacă se dorește
stabilirea unui cadru internațional adecvat în domeniul protecției mediului. Prin urmare, ar fi
necesar ca toate statele să devină parte a tratatelor majore și să ratifice pentru a se asigura că
protecția mediului înconjurător pentru mediul internațio nal este reală și viabilă .
Așa cum am menționat și în introducere, lucrarea prezintă o combinație între
amenințări convenționale și neconven ționale la adresa securității, între agenda restrânsă
(securitatea militară) și cea extinsă (securitatea mediului fi ind unul din tre sectoarele agendei
extinse conform Ș colii de la Co penhaga). Așa cum bine știm, a menințările neconvenționale
sunt opuse ameni nțărilor militare convenționale ridicate de adversari. Obiectivul

60
amenințărilor și războaielor neconvenționale este de a realiza victoria militară prin
operațiunile clandestine și sub acoperire, în general, într -un conflict sau o problemă deja
existentă. În cazul de față, atunci când un stat nu se poate folosi decât de instrumente
convenționale de război în scopul atingerii obiectivelor fără a fi nevoit să -și asume
responsabilitatea pentru daunele produse celuilalt stat, va încerca să se folosească de
imper fecțiunile cadrelor legislative în domeniu, în speță de mediu, care, din nefericire încă
există.
Dacă până la apariția Școlii de la Copenhaga, conceptul de securitate era limitat doar la nivel
militar, teoreticienii acestei școli au extins conceptul la cin ci dimensiuni printre care și
dimensiunea ecologică, care a preocupat organizațiile acestui domeniu cu privire la viitoarele
amenințări la adresa mediului.
Așa cum am arătat în cadrul ace stui studiu, dreptul internațional privind drepturile
omului și drep tul internațional umanitar sunt organisme de drept în permanentă evoluție. De
vreme ce r ăzboiul este u n fenomen în continuă schimbare dreptul internațional privind
drepturile omului și dreptul internațional umanitar trebuie să se adapteze constant pentru a
evita lacunele în ceea ce privește protecția pe care o oferă.
În final, în urma analizei tratatelor pentru protecția mediului în conflictele armate, am
ajuns la concluzia că tratatele în vigoare sunt într -o oarecare măsură vagi și nu acoperă toate
problemele referitoare la subiectul în cauză. Totodată, consider că actualul cadru legislativ ar
trebui îmbunătățit și actualizat și de ce nu, ar trebui creat un nou cadru legislativ care să
confere siguranța îndeplinirii tuturor obiectivelor.

61
Bibliografie

Austin, Jay E., Carl E. Bruch. 2000. The Environmental Consequences of War. Legal,
Economic, and Scientific Perspectives . United Kingdom: CAMBRIDGE University Press
Brigadier General Garrett III, Joseph G. The Army and the Environment:
Environmental Considerations During Army Operations
David Hay -Edie, Colin Archer, Bruce Abramson și Ben Cramer. 2002. The military’s
impac t on the environment: a neglected aspect of the sustainable development debate . Geneva
Grunawalt, Richard J., John E. King & Ronald S. McClain. Protection of the
Environment During Armed Conflict . International Law Studies – vol. 69
International Legal P rotection of Human Rights in Armed Conflict . 2011. New York
and Geneva: United Nations Publications
Jabbari -Gharabagh, Mansour. 1997. Legal Perspectives for the Protection of the
Environment Against the Effects of Military Activities During International Armed Conflict .
Canada
Lawrence, Michael J., Holly L.J. Stemberger, Aaron J. Zolderdo, Daniel P. Struthers,
and Steven J. Cooke. 2015. The effects of modern war and military activities on biodiversity
and the environment . Canada: NRC Research Press
Lecht imiakytė, Indrė. 2013. Preservation of environment in times of non -international
armed conflict. Legal framework, its sufficiency and suggestions
Noel Mitchell, Marisa. Linda Elizabeth Coco. 2004. War, Militarization and the
Environment. An annotated bibliography . Berkeley: Institute of International Studies
Protecting the environment during armed conflict. An inventory and analysis of
international law . 2009. Kenya: United Nations Environment Programme
Stone, Christopher D. 2000. The Environment in Wartime: An Overview . United
Kingdom: CAMBRIDGE University Press

62
Sucharitkul, Sompong. 1996. Responsibility and Liability for Environmental Damage
Under International Law . http://digitalcommons.law.ggu.edu/pubs
Wilcox, William A. Jr. 2007. The Modern Mil itary and the Environment. The Laws of
Peace and War . Maryland: The Scarecrow Press, Inc.

Surse web:
International Committee of the Red Cross, https:// casebook.icrc.org
United Nations Office for Disarmament Affairs, https://www.un.org
Merriam -Webster D ictionary, https://www.merriam -webster.com
https://www.aspeninstitute.org
https://www.euronuclear.or
http://www.dexx.ro
https://definitions.uslegal.com
http://www.avocatura.com
http://www.cdep.ro
http://www.environmental -law.ro
http://www.oxfordreference.com