Conf. univ. dr. ELENA SAB ĂU [602297]

Conf. univ. dr. ELENA SAB ĂU
Conf. univ. dr. DANIEL GHEORGHE

ATLETISM
Curs în tehnologie IFR

© Editura Funda ției România de Mâine , 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscut ă de Ministerul Educaț iei, Cercet ării, Tineretului
și Sportului prin Consiliul Na țional al Cercet ării Științifice
din Învățământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
ATLETISM/ Curs în tehnologie IFR, autori: Elena Sab ău, Daniel Gheorghe – Bucure ști, Editura
Fundației România de Mâine , 2012

ISBN 978-973-163-898-0

Reproducerea integral ă sau fragmentar ă, prin orice form ă
și prin orice mijloace tehnice,
este strict interzis ă și se pedepse ște conform legii.

Răspunderea pentru con ținutul și originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCA ȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

ELENA SAB ĂU
DANIEL GHEORGHE

ATLETISM
– Curs în tehnologie IFR –
Anul I

Realizatori curs în tehnologie IFR
Conf. univ. dr. ELENA SABĂ U
Conf. univ. dr. DANIEL GHEORGHE

EDITURA FUNDA ȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE
București, 2012

5CUPRINS

INTRODUCERE 7

Unitatea de înv ățare 1
ATLETISM – REPERE CONCEPTUALE ȘI ISTORICE

1.1. Introducere 11
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învăț are 11
1.3. Conț inutul unit ății de învăț are 12
1.3.1. Obiectul și problemele teoriei ș i metodicii atletismului 12
1.3.2. Exerci țiile atletice în epoca primitiv ă, Grecia antic ă și feudalism 13
1.3.4. Atletismul în epoca modernă și contemporan ă 16
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 23

Unitatea de înv ățare 2
ATLETISM – CARACTERISTICI ȘI CONȚINUT

2.1. Introducere 26
2.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 26
2.3. Conținutul unit ății de învăț are 27
2.3.1. Defini ția și particularit ățile atletismului 27
2.3. 2. Atletismul – sport formativ 28
2.3.3. Atletismul – sport competi țional 29
2.3. 4. Organizarea interna țională a atletismului 31
2.3. 5. Organizarea atletismului în România 32
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 34

Unitatea de înv ățare 3
SCHEMA TIP A ÎNV ĂȚĂRII ÎN ATLETISM

3.1. Introducere 36
3.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 36
3.3. Conținutul unit ății de învăț are 37
3.3.1 Tehnica probelor 37
3.3.2. Metode de instruire în atletism 37
3.3.2.1 Etapa I 38
3.3.2.2. Etapa a II-a 39
3.3.2.3. Etapa a III-a 41
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 41

Unitatea de înv ățare 4
ȘCOALA ALTLETISMULUI

4.1. Introducere 44
4.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 44
4.3. Conținutul unit ății de învăț are 45
4.3.1. Școala alerg ării 45
4.3.2. Școala să riturii 54

4.3.3.Școala arunc ării 60
4.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare 63

Unitatea de înv ățare 5
ALERGAREA DE SEMIFOND, FOND

5.1. Introducere 66
5.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 66
5.3. Conținutul unit ății de învăț are 67
5.3.1. Bazele tehnicii alerg ărilor 67
5.3.2. Tehnica de execu ție a alergărilor de rezisten ță 71
5.3 3. Metodica pred ării alergării de rezisten ță 73
5.3.4. Prevederile regulamentului de concurs 75
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 76

Unitatea de înv ățare 6
ALERGAREA DE VITEZ Ă

6.1. Introducere 78
6.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 78
6.3. Conținutul unit ății de învăț are 79
6.3.1. Tehnica alerg ării de vitez ă 79
6.3.2. Metodica pred ării alergării de vitez ă 82
6.3.3. Prevederile Regulamentului de concurs 86
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 87

Unitatea de înv ățare 7
EXERCIȚIILE DE ATLETISM ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

7.1. Introducere 89
7.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are 89
7.3. Conținutul unit ății de învăț are 90
7.3.1. Obiectivele cadru 90
7.3.2. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă 90
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 93

Unitatea de înv ățare 8
EXERCIȚIILE DE ATLETISM ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL

8.1. Introducere 95
8.2. Obiective și competen țele unității de învăț are 95
8.3. Conținutul unit ății de învăț are 96
8.3.1.Obiectivele cadru 96
8.3.2. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a V-a 96
8.3.3.Calităț ile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VI-a 98
8.3.4. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VII-a 99
8.3.5. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VIII-a 100
8.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare 101

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare 103

6

7INTRODUCERE

Studenții care se instruiesc la Facultatea de Educa ție Fizică și Sport, trebuie să cunoască faptul
că domeniul pe care îl studiaz ă este educa ția fizică și sportul . În cadrul acestui domeniu, studiile
universitare de licen ță se desfășoară la câteva programe (sau specializ ări), printre care și specializarea
(programul) Educație fizică și sportivă. În cadrul planurilor de înv ățământ se reg ăsesc discipline de
studiu cu caracter practic – sportiv și discipline cu component ă dominant teoretic ă. La Facultatea de
Educație Fizică și Sport, studiile sunt de natur ă vocațională, iar cunoș tințele studentului de la
specializarea Educa ție fizică și sportivă trebuie s ă acopere cele mai cunoscute și practicate ramuri
sportive. Printre acestea se afl ă și ATLETISMUL, disciplin ă sportivă ce acoper ă o plajă largă de
obiective formative și instructive și care, în acela și timp, se constituie în suport al preg ătirii fizice la
majoritatea ramurilor sportive. De ce atletismul? Pentru c ă atletismul este sportul cu cele mai naturale,
accesibile deprinderi motrice, care poate fi practicat în condi ții simple, în aer liber sau în spa ții închise
și care are efecte favorabile în planul s ănătății și motricității umane.
Suportul de studiu pentru studen ții de la specializarea Educa ție fizică și sportivă, de la
Învățământul cu frecven ță redusă (ÎFR), este realizat într-o form ă structurat ă pe unități de învățare; în
cadrul fiec ărei unității, cursantul este introdus în tematica de studiu, afl ă care sunt obiectivele de
instruire și competen țele pe care le dobânde ște după însușirea cunoștințelor, având în final mijloace de
autoevaluare a nivelului de asimilare al informa țiilor oferite de unitatea respectiv ă. De asemenea,
studentul are la îndemân ă sursele bibliografice pe care le poate consulta, pentru aprofundarea unit ății
de învățare.

Obiectivele cursului
Ținta principal ă a cursului de atletism, din anul I, este aceea de a oferi studen ților de la IFR,
suportul teoretic și metodic al disciplinei Atletism. Având informa ții teoretice fundamentale din
domeniul acestei discipline, studen ții devin capabili s ă le folosească în plan practic. Obiectivul de
însușire al cuno ștințelor de specialitate fiind atins, studentul poate valorifica acumul ările în scopul
unei mai eficiente aplica ții practice, respectiv a fi mai abil în execuț iile practice, dar și în ceea ce
înseamnă potențialul de transmitere a instruirii c ătre discipoli.
Ne propunem ca, dup ă parcurgerea acestui curs, absolven ții să cunoască începuturile și evoluția
atletismului, cu recunoa șterea valorilor sportive care au contri buit la dezvoltarea atletismului. De
asemenea, dorim s ă oferim studen ților instrumentele opera ționale cele mai accesibile și eficiente
pentru a pune în aplicare teoria însuș ită.

Competen țe conferite de curs

Studentul care parcurge acest curs de ține competen țe de ordin teoretic în ceea ce prive ște:
– realizarea de studii asupra unor evenimente sportiv e, derulate în diferite perioade ale evolu ției
atletismului pe plan interna țional ș i național;
– alcătuirea unor trasee metodice de instruire practic ă în scopul însu șirii unor deprinderi de atletism;
– aplicarea și asigurarea respect ării specifica țiilor curriculei în privin ța practicării exerciț iilor de
atletism în învăță mântul primar și gimnazial;
– aplicarea și asigurarea respectă rii prevederilor Regulamentului de desf ășurarea competi țiilor de atletism;

Resursele și mijloacele de lucru

Pentru instruirea eficient ă a studenților ÎFR, cursul de Atletism este sus ținut de o baz ă teoretică
și practică, ce se completeaz ă reciproc. Suportul teoretic este dat de manualul tehnoredactat,
materialul electronic postat pe site-ul facult ății, cărți specifice aflate în biblioteca fizic ă și virtuală.
Materializarea informa țiilor de ordin practico-metodic se desfășoar ă în baza sportiv ă, unde se
desfășoară lecțiile practice de atletism, prin care se înva ță, consolideaz ă și perfecționează deprinderile
practice de atletism.

8Structura cursului

Conținutul cursului este structurat în opt unit ăți de învățare:

Unitatea de înv ățare 1. Atletism – repere conceptuale și istorice – 2 ore
Unitatea de înv ățare 2. Atletism – caracteristici și conținut – 2 ore
Unitatea de înv ățare 3. Schema tip a înv ățării în atletism -2 ore
Unitatea de înv ățare 4. Ș coala atletismului – 4 ore
Unitatea de înv ățare 5. Alergarea de semifond, fond -1 ore
Unitatea de înv ățare 6. Alergarea de vitez ă 1 ore
Unitatea de înv ățare 7. Exerci țiile de atletism în înv ățământul primar 1 oră
Unitatea de înv ățare 8. Exerci țiile de atletism în înv ățământul gimnazial 1 oră

Teme de control (TC)

Fiind o disciplin ă practică, o pondere semnificativă a cursului au activitatea practic ă, respectiv,
lecțiile practice desfășurate în condiț ii specifice disciplinei. Studenț ii au activitate direct ă și
nemijlocit ă la lecțiile practice, unde depun efort sportiv în scopul însu șirii unor deprinderi de atletism.
După exersarea practic ă a unităților de înv ățare, aceștia sunt evalua ți în ceea ce prive ște atât
execuția tehnică, cât și traseul metodic utilizat pentru predarea unor exerci ții de atletism.
Temele specifice:
– Prezentați evoluț ia atletismului în România!
– Prezentați personalitatea și performan țele unui atlet român sau str ăin, de valoare
internațională!
– Prezentați argumentele pentru sus ținerea atletismului, ca sport formativ!
– Descrieți schema tip a înv ățării în atletism!
– Prezentați obiectivele și mijloacele ș colii alerg ării!
– Prezentați obiectivele și mijloacele ș colii săriturii!
– Prezentați obiectivele și mijloacele ș colii arunc ării!
– Alergarea de rezisten ță – descrierea execu ției tehnice și precizările regulamentului de concurs!
– Alergarea de vitez ă la proba de 100m – descrierea execu ției tehnice ș i precizările
regulamentului de concurs!
– Prezentați succesiunea metodic ă utilizată în predarea alerg ării de vitez ă!
– Prezentați și descrieți exerciț iile de atletism cuprinse în pr ograma pentru clasele primare!
– Specificați și descrieți exerciț iile de alerg ări/sărituri/arunc ări cuprinse în programa ciclului
gimnazial!

Bibliografie obligatorie

Gheorghe, D., Atletism. Tehnica probelor . Editura Alexandru 27, Bucure ști, 2002.
Kirițescu, C., Palestrica. Editura Sport-Turism, Bucure ști, 1977.
Nicu, A. și colab. Enciclopedia educa ției fizice și sportului din România, vol. IV, Editura
Aramis, Bucure ști, 2002, pag. 165, 206-207.
Nicu, A., Istoria exerci țiilor fizice, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2006.
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de
Mâine , București, 2007.
Regulamentul concursurilor de atletism , FRA, Bucure ști, 2002.
Rață, G. Atletism Tehnic ă, Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Sabău, E., Monea, G. Atletism. Tehnica și metodica probelor , Editura BREN, Bucure ști, 2007.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.

9Metoda de evaluare
La disciplina Atletism evaluarea se efectueaz ă prin presta țiile practice și examenul teoretic din
finalul semestrului de studiu. Evaluarea practic ă se efectuează asupra execu ției tehnice ș i practico-
metodice a unor exerci ții de atletism și are pondere în nota final ă. Temele și referatele se evalueaz ă cu
notă și au pondere în nota final ă.
Examenul teoretic se sus ține sub form ă clasică.
Nota finală este compus ă procentual din evaluarea practic ă și teoretică, conform cu prevederile
programei analitice ș i calendarului disciplinei Atletism .

10 10

Unitatea de înv ățare 1
ATLETISM – REPERE CONCEPTUALE ȘI ISTORICE

Cuprins: 1.1. Introducere
1.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
1.3. Conținutul unit ății de învăț are
1.3.1. Obiectul și problemele teoriei ș i metodicii atletismului
1.3.2. Exerci țiile atletice în epoca primitiv ă, Grecia antic ă și feudalism
1.3.4. Atletismul în epoca modern ă și contemporan ă
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

Atletismul este o activitate practic ă ce include cele mai
naturale și accesibile deprinderi motrice, prin presta ție simplă sau
stilizată. Aceste deprinderi au fost practicate diferit de-a lungul
istoriei. Pe parcursul acestei unit ăți de înv ățare se prezint ă
începuturile și evoluția exercițiilor de atletism, în lume și în
Romania.

1.2. Obiectivele și conținutul unităț ii de învățare

Obiectivele unit ății de învățare:
> cunoașterea obiectului ș i principalelor probleme ale
teoriei ș i metodicii atletismului;
> înțelegerea leg ăturii atletismului cu alte științe și
discipline;
> cunoașterea istoriei ș i evoluției atletismului.
Competen țele unității de învățare:
> elaborarea unor studii asupra evolu ției atletismului
internațional ș i românesc;
> alcătuirea palmaresului unor atle ți români sau str ăini;
> realizarea unor monografii istorice ale unor probe de
atletism.

11

Timpul alocat unit ății: 2 ore

1.3. Conț inutul unit ății de învățare

1.3.1. Obiectul ș i problemele teoriei și metodicii atletismului

Atletismul este o ramur ă a educației fizice și sportului ce
are ca obiect studiul ansamblului de acte și acțiuni motrice
privind alerg ările, săriturile și aruncările, executate cu scopul
dezvoltării fizice armonioase pe de o parte sau ob ținerii de
performan țe cât mai înalte pe de alt ă parte.
Încă de la început facem diferen țierea între atletismul școlar
și/sau de mas ă și atletismul de performanță , care deși utilizeaz ă
aproximativ acelea și metode și mijloace au finalit ăți diferite.
Indiferent de orientare se urm ărește învățarea și
perfecționarea deprinderilor motrice specifice:
– alergarea s ă se desfășoare într-un timp cât mai scurt pe
distanța cerută de fiecare prob ă în parte;
– săriturile să permită un drum cât mai lung al corpului
subiectului fie în lungime fie în înă lțime, func ție de prob ă;
– aruncările trebuie s ă trimită obiectul specific cât mai
departe.
Un rol însemnat în acest demers îl are regulamentul specific
fiecărei probe în parte. Acesta îngr ădește de obicei ac țiunile
subiectului, dar totodat ă permite egalitatea șanselor între
concurenți. Ca atare atletismul este un sport eminamente
individual ce presupune de asemenea o baz ă materială specifică.
Instrumentele cu care se m ăsoară performan țele sunt cronometrul
și ruleta, iar instrumentele de lucru sunt specifice fiec ărei probe.
Astfel, unit ățile fundamentale de m ăsură sunt secunda și metrul.
Efortul este ș i el diferenț iat și specific pe probe.
De aici rezult ă multitudinea de probleme pe care atletismul
le are de rezolvat. Încercând o clasificare a acestor probleme (f ără
a avea preten ția de a fi singur ă și exclusivist ă), vom partaja după
cum urmeaz ă:
¾ Studiul tehnicii probelor:
– tehnica în probele de alerg ări scurte și lungi;
– tehnica în probele de mar ș;
– tehnica în probele de alerg ări de ștafetă ;
– tehnica în probele de garduri și obstacole;
– tehnica în probele de s ărituri;
– tehnica în probele de arunc ări;
– tehnica în probele combinate.
12

13¾ Studii asupra metodicii pred ării în cadrul acelora și probe.
¾ Studii privind atletismul în școală.
¾ Studii privind antrenamentul atletic:
– scopul, sarcinile și părțile componente ale
antrenamentului;
– mijloacele de baz ă ale antrenamentului;
– cerințele metodice generale ale antrenamentului;
– pregătirea fizic ă;
– pregătirea tehnic ă și tactică;
– pregătirea teoretic ă și moral-volitiv ă;
– selecția copiilor și juniorilor;
– particularit ățile antrenamentului pe probe.
¾ Studii ș i interpretări reactualizate ale regulamentului pe probe.
¾ Cercetarea științifică pe diverse domenii.
Un accent deosebit se pune pe individualizarea specific ă în
cadrul fiec ărei probleme enumerat ă. Deși în practic ă se respect ă
regulamentul și ca atare și forma clasic ă a tehnicii în fiecare
probă fiecare subiect rezolvă sarcina respectiv ă într-un mod
original, specific fiecă ruia în parte.
De asemenea în preg ătire se folosesc metode și mijloace
individualizate de și se preg ătesc pentru aceea și probă, sau au
aceeași vârstă și sex. Individualizarea se mai refer ă și la nivelul
anatomic, biomecanic, biochimic, fiziologic, psihologic,
pedagogic, sociologic, istoric, etc.

1.3.2. Exerciț iile atletice în epoca primitiv ă,
Grecia antic ă și feudalism

Oamenii de știință (istorici, antropologi, etnografi,
sociologi) sunt de p ărere că exercițiile fizice îș i au originea din
cele mai vechi timpuri în munca și activitatea oamenilor.
Exercițiile de alergare, de s ăritură sau de aruncare (întâi la
ținta care era prada) au ap ărut și s-au dezvoltat în strâns ă legătură
cu condițiile vieții.
În Epoca Primitiv ă adulții își pregăteau copiii pentru ac țiuni
de vânătoare și de apărare, învățându-i să alerge mai repede, s ă
execute salturi asupra pr ăzii, să arunce cât mai precis cu piatra;
astfel, copiii imitând adulții, își perfecționau aceste deprinderi
necesare pentru procurarea hranei.
Cea mai important ă perfecțiune atins ă de om, a fost atunci
când el a aruncat obiectele la distan ță: “aruncarea a devenit
apanajul omului, exercițiu fizic specific doar omului”.
Gestul arunc ării a contribuit la evolu ția aparatului neuro-
muscular, aceast ă deprindere legându-se de cele mai diverse
acțiuni omene ști.
În timp, aceste ac țiuni utilitare s-au perfec ționat, devenind
exerciții fizice cu rol important în preg ătirea luptelor între triburi,
duse în scopul cuceririi sau ap ărării unor teritorii, care ofereau
condiții mai bune de hran ă și adăpost.
Este cert c ă toate categoriile de exerci ții atletice (alergă rile,
aruncările și săriturile) au avut rol determinant în dezvoltarea:
însușirilor fizice, intelectuale și psihice (curaj, voin ță,
perseveren ță, tenacitate) ale omului primitiv.

Aceste exerciț ii s-au folosit și în jocurile distractive ale
copiilor și adulților, organizate sub form ă de întreceri, pentru
demonstrarea și compararea unor însu șiri fizice, îndeosebi
iuțeala, îndemânarea, for ța și rezistența. După unii autori, aceste
jocuri erau și o parte (un punct) în programul serb ărilor mistico-
religioase și al unor întruniri organizate cu ocazia cinstirii unor
daruri ale naturii.
Datorită faptului c ă alergările, arunc ările și săriturile se
desfășurau și sub form ă de întrecere, putem afirma c ă încă din
epoca primitiv ă exercițiile atletice au avut și caracter
competiț ional-sportiv.
În Grecia antic ă existau sisteme de educa ție fizică,
argumentate filosofic, ceea ce presupune existenț a unei concep ții
avansate despre mi șcare. În paralel cu Grecia antic ă, poate înaintea
acesteia, în state precum India, Egipt, Persia, China, au existat
preocupări pentru educarea fizicului, mai ales prin exerci ții specifice
atletismului, precum: alerg ările, salturile, arunc ările.
De la grecii antici ne-au r ămas foarte multe documente:
scrieri și picturi pe vase, statui și basoreliefuri despre întrecerile
și serbările sportive, documente care în majoritatea lor redau
“scene” din probele atletice.
Alergările se practicau pe o pistă în linie dreapt ă (având în
compoziție un sol nisipos) lung ă de 1 stadiu (192.27 m) și lată de
30 m. Pista fiind în linie dreapt ă, întoarcerea concuren ților se
făcea prin ocolirea unui stâlp. Legenda spune că Heracle
(Hercule) pornind din Creta, cu 15 secole înainte de Cristos și
debarcând în Olimpia, îi puse la o întrecere de “fug ă” pe cei 4
frați ai săi, pe o distan ță stabilită de el, anume 600 de “picioare”
(tălpi) – ceea ce a reprezentat distanț a de 1 stadiu. De la stadiu
derivă și denumirea de stadion.
Probele de alergare aveau denumiri și distanțe precise:
– 1 stadiu (192,27 m) – curs ă de viteză denumită dromos ;
– 2 stadii – curs ă de viteză prelungit ă denumită diaulos ;
– 4 stadii – curs ă de semifond denumit ă hipichos ;
– 8-24 stadii – curse de fond denumite dolichos .
Linia de start se afla între dou ă statui a lui Hermes și era
marcată printr-un rând de pietre fixate în sol. Se alerga în perechi
stabilite prin tragere la sorț i, eliminându-se învinsul. Startul se
dădea prin tragerea bruscă a unei benzi, aflat ă în fața
concurenților, care erau alinia ți înapoia liniei de start, formată
dintr-un șir de pietre fixate pe sol.

Alergători în Grecia antic ă
14

15Aruncările practicate erau:
¾ Aruncarea discului , care era cea mai apreciat ă.
Discurile erau confec ționate din piatr ă sau bronz, având diametre
cuprinse între 17-30 cm și o greutate între 1,4 – 4,7 kg. Se arunca
fără elan de pe o platform ă numită balbis. “Discobolul” lui
Miron, celebra statuie este un model de art ă și de tehnic ă a
aruncării discului.

Discobolul lui Miron

¾ Aruncarea suliței este cea mai veche prob ă tehnica din
atletism, existând suli țe vechi de aproape 4000 de ani. La grecii
antici și la romani suli țele erau din lemn, lungi de 1,80 – 2,00m
având vârful de metal. Se organizau întreceri de arunc ări la țintă
și la distan ță, cu priză (ținere) la mijlocul suli ței sau sprijinită cu
o mână la mijloc, iar cu cealalt ă mână era “împins ă” de capătul
fără vârf (“priz ă la coadă”). Aruncarea suliț ei fă cea parte și din
faimosul pentatlon grecesc.
Dintre sărituri se practicau:
¾ Săritura în lungime cu elan , în cadrul pentatlonului.
¾ Săritura fără elan , ca exerciț iu pregătitor.
Exercițiile de atletism erau mijloacele principale de
pregătire militară a grecilor “liberi”, iar prin întreceri era
demonstrat ă superioritatea fizic ă a învingătorului.

Stadion în Grecia antic ă

16În Grecia Antic ă se organizau foarte multe competiț ii
sportive r ămase în istorie sub denumirea de “jocuri”. Dintre
acestea, cele mai importante de la care exist ă și dovezi au fost
următoarele:
– Jocurile Panatenaice organizate la Atena ș i considerate
ca primele competiț ii sportive;
– Jocurile Olimpice organizate la Olimpia;
– Jocurile Pitice organizate la Delfi;
– Jocurile Istmice organizate la Corint;
– Jocurile Nemeice organizate la Nemeia.
La toate aceste competiț ii fiecare stat (cetate) grec putea s ă-
și trimită reprezentan ți (concuren ți). Întrecerile se organizau la
toate cele 3 categorii de probe atletice: alergă ri, aruncări și
sărituri.
În Evul Mediu, activit ățile fizice erau îndreptate spre
vânătoare și pregătire pentru r ăzboi, fapt pentru care, seniorii și
cavalerii practicau unele exerci ții în scopul fortific ării corporale
și stimulării curajului. Ace știa erau preocupa ți mai ales de
aruncările cu lă nci grele ș i sporadic, de arunc ările cu buzduganul,
cu suliț a sau cu pietre, sub form ă de întrecere (în organizare
simplă); prin aceste manifest ări puterea vremii, î și etala în fa ța
celor de-o seam ă și a supușilor, forța fizică, superioritatea.
Alergările și săriturile nu prezentau interes, deoarece la
aceea vreme, întâietatea se confirma în condiț iile luptei duse
călare, cu purtarea unor armuri metalice foarte grele.
În aceast ă perioadă, când biserica dirija toate domeniile
vieții, practicarea activit ăților fizice era interzis ă în ș coli, fiind
cultivat ascetismul, astfel c ă și exerciț iile atletice, cu toată
naturalețea lor, și-au pierdut caracterul practic și sportiv, după
strălucirea pe care au avut-o în Grecia Antic ă.
În secolul al VIII-lea, britanicii au organizat, dup ă modelul
grecilor antici, Jocurile Teilteaniene, care desf ășurau și două
probe de atletism, respectiv, s ăritura în în ălțime și aruncarea
suliței. În secolul al XII-lea, tot britanicii au organizat Jocurile
atletice ale londonezilor, care aveau în program ș i probe de
alergări; în secolul urm ător, Biserica catolic ă a emis un act numit
„ludus permisus” („jocurile îng ăduite”), prin care li se permiteau
tinerilor „ a se întrece la alerg ări și aruncarea lancei”.
Totuși, feudalismul r ămâne ca perioad ă de stagnare și
regres a evolu ției exerciț iul fizic.

1.3.3. Atletismul în epoca modern ă și contemporan ă

Atletismul s-a ren ăscut și s-a reconstituit ca ramur ă a
sportului în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea. Englezi au
organizat întreceri pe lâng ă colegiile și universit ățile în care
studiau tinerii nobili. Primele înscrisuri despre întrecerile atletice sunt legate de Academia Militar ă Regală – Woolwich (din anul
194) și Colegiul Exeter – Oxford (din anul 1850). În anii'50
competiț iile de atletism au constituit activit ăți de mare interes
pentru universit ățile din Oxford și Cambridge, acestea având
prima confruntare abia în anul 1864.

Ca promotori ai atletismului, englezii au standardizat (în
sistemul englezesc de m ăsurare), unele dimensiuni ale terenurilor
și materialelor sportive, preciz ări care de fapt, au r ămas valabile
și azi.
Astfel s-au fixat:
– 4 picioare (1,22m) pentru l ățimea culoarului de alergare,
lungimea pragului de la s ărituri și a celui de la cercul de aruncare
a greutății, lungimea ciocanului (bila cu cablul și mânerul);
– 7 picioare (2,135m) pentru diametrul cercului din care se
aruncă greutatea și ciocanul;
– 15 yarzi (13,72m) pentru proba de 110m garduri ca
distanță de la linia de start pân ă la primul gard;
– 10 yarzi (9,14m) pentru distan ța dintre garduri;
– 15 yarzi și un picior (14,02m) pentru proba de 400 m
garduri (B) ca distan ță de la ultimul gard pân ă la linia de sosire;
– 1 yard (91,4cm) pentru înă lțimea gardului
În anul 1916 cea mai important ă competiț ie de nivel
mondial, Jocurile Olimpice, programate s ă se desf ășoare la
Berlin, au fost anulate, din cauza r ăzboiului. Între cele dou ă
războaie mondiale, suprema ția mondial ă în atletism s-a disputat
între atleții americani și europeni, dintre ultimii remarcându-se
“nordicii” (în mod deosebit finlandezii și suedezii) și britanicii.
Dintre marii atle ți din aceast ă perioadă, nu pot fi uita ți:
♦ Paavo Nurmi (Finlanda) sau „omul cronometru”
(deoarece alerga cu cronometrul în mân ă) a obținut 9 medalii de
aur la trei edi ții consecutive ale J.O. (1920, 1924, 1928) și a
realizat 20 de recorduri mondiale de la 1500-20000 m într-un interval de 10 ani (1920-1930). În cinstea acestui mare atlet,
finlandezii i-au ridicat statuie, chiar din timpul vie ții.

Paavo Nurmi
♦ Maty Jarvinen , un alt mare atlet finlandez, campion
olimpic în anul 1932 la aruncarea suli ței; a corectat de mai multe ori
recordul mondial, ducându-l până la 77,23m, performan ță
remarcabil ă pentru vremea aceea, mai ales c ă a fost realizat ă cu o
suliță din lemn. În cinstea acestui atlet, finlandezii au în ălțat în
incinta Stadionului Olimpic din Helsinki, un turn înalt de 77,23 m.
17

♦ Jesse Owens, considerat cel mai faimos sprinter și
săritor în lungime, din prima jum ătăte a secolului al XX-lea,
câștigător a 4 medalii de aur la J.O. din 1936 de la Berlin.
Owens era atlet american de culoare. În decurs de numai 2
ore, el a corectat 3 recorduri mondiale și a egalat unul în ziua de
25 mai 1935. Recordul s ău la săritura în lungime 8,13 m, a
rezistat 25 de ani.

Jesse Owens

Dintre cele mai remarcabile atlete, le amintim, pe:
♦ Francina Blankers Koen (Olanda) – „olandeza
zburătoare”, care în 1948 la Londra a ob ținut 3 titluri olimpice, ca
dovadă a valorii sale, fiind desemnat ă „atleta secoluluiXX”.
♦ Iolanda Bala ș-Soter (România) este cea mai celebr ă
săritoare în în ălțime a tuturor timpurilor. Mul ți speciali ști în
atletism, printre care și noi, o consider ăm cea mai valoroas ă atletă
din toate timpurile.
18

Iolanda Bala ș – Soter

Dublă campioan ă olimpică cu performan țele de 1,85m la
Roma (1960) ș i 1,90m la Tokio (1964), cu rezultate de excep ție
pe vremea aceea, a câș tigat cele 2 concursuri la mare diferen ță
față de următoarea clasat ă. În decursul carierei sale și-a înscris
numele de 14 ori în dreptul recordurilor mondiale, fiind și dublă
campioan ă european ă.
♦ Wilma Rudolph (S.U.A.) – tripl ă campioan ă olimpică
la Roma, „sprintera de abanos”, a impresionat prin execu ție
tehnică și frumuse țe fizică.
♦ Florence G. Joyner (S.U.A.) – triplă campioan ă
olimpică la Seoul (1988), de ține recordurile la 100m (10.49s) și
200m (21.34s) care și în 2012 r ămân neclintite și vor fi greu de
doborât.

Florence G. Joyer
Jocurile olimpice programate pentru anii 1940 la Tokio și
1944 la Roma, nu s-au desf ășurat, din cauza celui de Al Doilea
Război Mondial, dar ediț ia din anul 1948 de la Londra, s-a
disputat într-un entuziasm surprinz ător, dar necesar după o
perioadă dramatică pe plan mondial.
Ulterior, atletismul s-a dezvoltat semnificativ: s-a
perfecționat sistemul de organizare, s-au lansat studii și cercetă ri,
au a
părut subramuri distincte, precum: atletismul în educa ția
19

20fizică școlară, atletismul de performan ță și înaltă performan ță,
atletismul de mas ă, dezvoltându-se concomitent și baza materială ;
în toate sistemele de educa ție fizică din lume s-au introdus
exerciții și probe de atletism.
Privind atletismul ca sport de performan ță, s-au amplificat
metodele și mijloacele de antrenament, s-au diversificat
concursurile, cât și activitățile prin care se asigur ă creșterea
performan țelor. Treptat, a crescut num ărul competi țiilor de
atletism de mare amploare: astfel, s-au organizat campionate
mondiale pentru seniori (1983), campionate mondiale pentru
juniori (1986), campionate mondiale de sal ă (1985) ș i concursuri
de Grand Prix.
Performan țele au crescut în ritm neb ănuit de rapid,
depășind cele mai optimiste prognoze ale specialiș tilor sau ale
calculatoarelor.
Cu mii de ani în urm ă, oameni stabili ți în teritoriul carpato-
dună rean, ca și cei din alte zone ale globului, au fost nevoi ți să
alege, să sară și să arunce, pentru procurarea hranei sau în scop de
apărare. Unele date atest ă faptul, c ă acum 4000 de ani, oamenii
foloseau la vân ătoare, suli țe confecț ionate din lemn, cu vârful din
piatră.
Serbări și întreceri sportive s-au organizat și pe teritoriul
țării noastre, înc ă din perioada st ăpânirii romane; din aceste
întreceri, nu lipseau alerg ările și aruncarea suliț ei. Poetul latin
Publius Ovidius Naso, aflat în exil la Tomis (Constan ța), a asistat
la concursuri muzicale ș i la diferite întreceri atletice, fiind numit
“agonotet”, adic ă președinte al juriului concursurilor muzicale și
atletice.
Date din secolul al IV-lea î.e.n. atest ă faptul că pe teritoriul
tării noastre, se desf ășurau întreceri de atletism. Astfel, pe statuia
lui Ares (numele unui cet ățean din Tomis) se afl ă inscripția „..
jocurile au durat 6 zile atle ții au făcut exerciț ii în stadiu..”.
Tot din aceea și perioad ă datează și un basorelief care
înfățișează un sulițaș în poziție de aruncare. Din secolul al II-lea
se mai păstrează Monumentul din Tomis, dedicat unui alerg ător
renumit, din vremea sa.
În Evul Mediu, exerci ții de atletism sunt semnalate pe la
curțile nobililor, dar și țărănimea le practica, sub form ă
distractivă, prin unele alergă ri, sărituri și aruncări cu pietre și
bolovani, cu ocazia unor serb ări, pe la iarmaroace.
Într-o cronic ă din anul 1271 este men ționat un exerci țiu
denumit „ halcala”, care includea ș i aruncarea suliț ei. Există descrieri
din care reiese faptul c ă în anul 1591, la curtea domnitorului Aron
Vodă, existau „jocuri atletice”. În epoca feudalismului domina ția și
restricțiile bisericii în leg ătură cu practicarea exerci țiilor fizice, a fost
resimțită din plin și în România.
Despre atletismul adev ărat se poate vorbi abia spre sfâr șitul
secolului al XIX-lea. Evoluț ia a fost lent ă și a fost stimulat ă de
tinerii care studiau în stră inătate și se întorceau acas ă, cât și de
unii străini care veneau pentru demonstra ții atletice, în România.
Prima manifestare cu caracter atletic a avut loc în anul
1815, când austriaca Paukert Karolina a alergat, în schimbul unei
taxe, pe distan ța cuprinsă între Piața Victoriei și Calea Moș ilor.

21„Pionieratul” atletismului românesc a început cu adev ărat în
anul 1882, când s-a organizat la Bucure ști, primul concurs de
atletism cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei
Basarab; în program au figurat alerg ări pe plat și peste obstacole.
Tot în acest an, Louis Schmetau, farmacist cu studii la
Viena, a înfiin țat „Societatea român ă de alergări pe jos”, care a
rezistat, doar 3 ani. În anul 1893 s-au organizat în parcul
Cișmigiu, din Bucure ști, concursuri de alerg ări, iar în anul 1896,
pe Velodromul de la șosea, situat între Arcul de Triumf ș i Casa
Presei Libere, s-au desf ășurat concursuri de alerg ări, aruncări și
sărituri, cu participarea elevilor de la liceul Gh. Laz ăr.
Așadar, atletismul organizat a fost practicat ini țial de
elevi, în școli, primele probe fiind cele de alerg ări.
Tot în anul 1896 s-a organizat „cursa pedestr ă”, pe distan ța,
București – Pitești – Bucure ști; au luat startul 335 de concuren ți,
au terminat cursa 22 și a câștigat trompetistul militar, Gh. Ilie.
Între anii 1906-1912 consemn ăm întreceri atletice
organizate cu ocazia serb ărilor școlare în ora șele: Bucure ști,
Galați și Ploiești. Probele de concurs erau: alerg ări pe distan țe
între 100-2.000m, s ărituri în lungime, înă lțime, prăjină, triplusalt
și aruncarea greutăț ii „cu avânt” și „fără avânt”.
De semnalat c ă în aceast ă etapă adepții sistemului de
gimnastic ă suedez (Ling) nu încurajau și dezvoltarea altor ramuri
sportive în școli. Dar, Federa ția Societ ăților de Gimnastic ă
includea în programul s ău și probe atletice, între care s ăritura cu
prăjina, săriturile în lungime și în înălțime, cât și alergări de
„iuțeală”, la care comenzile erau: „B ăgați de seam ă!”, „Gata!”,
„Marș!”.
În anul 1912 s-a înfiin țat „Comisia de alerg ări pe jos și
concursuri”, care s-a transformat în „Comisiunea de Atletism”,
de fapt, Federa ția Român ă de Atletism (F.R.A.) de azi. Tot în
acest an s-a organizat și primul campionat școlar. Înfiin țarea
Comisiunii de Atletism, a însemnat o revigorare a concursurilor care, în etapa urm ătoare, s-au înmul țit, în ciuda regimului de
austeritate.
FRA a fost afiliată la IAAF, în anul 1923.
În anul 1914 au avut loc primele Campionate Na ționale ale
României pentru atle ții amatori, la numai 16 probe. Atletul
Seceleanu I. a câ știgat 3 probe, respectiv: 100m, 200m și 400 m.
La dezvoltarea atletismului a contribuit substan
țial existen ța
primul stadion cu pist ă de atletism, inaugurat în anul 1915, sub
denumirea de Stadionul Federa țiilor Societ ății Sportive din
România – azi Stadionul „Iolanda Bala ș”.
În România, din cauza r ăzboiului, în anii 1917, 1918, 1919
nu s-au organizat Campionatele na ționale. Totu și, în anul 1920
s-a elaborat primul Calendar competiț ional și un Regulament al
concursului de atletism. Primul Campionat na țional, recunoscut
oficial, a fost cel din anul 1921 organizat la Cluj, când atle ții din
Transilvania și Banat s-au dovedit a fi net superiori. Primele
Campionate Na ționale pentru femei și juniori au avut loc în anul
1924.
Prima participare a atle ților români, la cea mai important ă
competiție mondial ă, res pectiv la Jocurile Olim pice, a fost la

22ediția de la Amsterdam, din anul 1928, cu 10 atle ți și 2 atlete, a
căror prezen ță a fost simbolic ă și rezultatele modeste. Tot în acest
an se inaugurează prima edi ție a Campionatelor Universitare în
România.
Între cele dou ă războaie mondiale, ora șele cu cea mai
bogată activitate atletic ă au fost: Bucure ști, Brașov, Cluj, Arad,
Sibiu, Timi șoara și Petroșani.
După cel de al doilea ră zboi mondial, educa ția fizică și
sportul s-au dezvoltat în concordan ță cu ritmul impus de țările
europene cu tradiț ie în aceste domenii, atletismul p ăstrând pasul
cu această evoluție.
Potrivit concep țiilor moderne, atletismul a fost inclus în
toate programele de educa ție fizică școlare, universitare sau
militare. Formarea treptat ă a speciali știlor a permis înfiin țarea
multor sec ții de atletism la cluburi, precum și diversificarea
calendarului competi țional.
Astfel, s-au organizat concursuri la diferite nivele, finalizate
prin campionate na ționale, pentru seniori, tineret și juniori, cât și
campionate școlare, universitare.
Atlete din România, care au impresionat prin performan țele
obținute, în calitate de campioane olimpice, sunt:
♦ Iolanda Bala ș-Soter, campioan ă olimpică în anii 1960 și
1964, având și 2 titluri de campioan ă european ă. În cariera sa a
stabilit 14 recorduri mondiale.
♦ Mihaela Pene ș, medaliată cu aur în anul 1964 și argint în
1968, la aruncarea suliț ei, fiind la vârsta de 17 ani, cea mai tân ără
campioan ă olimpică, din istoria acestei probe.
♦ Lia Manoliu, participant ă la 6 edi ții ale Jocurile
Olimpice; campioan ă olimpică în 1968, la aruncarea discului; la
edițiile din 1960 și 1964 a ob ținut medalii de bronz.
♦ Viorica Viscopoleanu, campioan ă olimpică în anul 1964,
la săritura în lungime, cu performan ța de 6,82m, reprezentând un
nou record mondial.
♦ Anișoara Cușmir-Stanciu, campioan ă olimpică în anul
1984, la s ăritura în lungime, de ținătoarea recordul mondial în
anul 1983, cu performan ța de 7,43m.
♦ Doina Melinte, campioan ă olimpică în anul 1984, la
proba de 800 m și medalie de argint la 1500m.
♦ Maricica Puic ă, campioan ă olimpică în anul 1984, la
proba de 3000m și medalie de bronz la proba de 1500m.
♦ Paula Ivan, campioan ă olimpică în anul 1988 la proba de
1500m și medaliat ă cu argint la proba de 3.000m.
♦ Gabriela Szabo, campioan ă olimpică la proba de 5000m
în anul 2000.
♦ Constanța Diță , campioan ă olimpic ă la proba de
maraton în anul 2008, Beijing.
Din pă cate atleții nu au reuș it să cucereasc ă nicio medalie
olimpică de aur, cel mai bune rezultate ale acestora fiind, din
partea lui:
♦ Marian Oprea, medaliat cu argint în proba de triplusalt
la Atena, 2004.
♦ Gheorghe Megelea, medaliat cu bronz, la aruncarea
sulițe, Montreal, 1976.

Paula Ivan Gabi Szabo

Constantina Diță

1.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare 1
Atletismul este o activitate practic ă, ce are un fundament teoretic și o anumit ă succesiune a
predării învățării. În Antichitate, atletismul a fost mijloc al educa ției fizicului și spiritului. Feudalismul
nu a încurajat, în general, exerci țiul fizic ș i, implicit, nici atletismul. Anglia, prin studen țimea
progresist ă, a recunoscut din nou atletismul, ca disciplin ă demnă de a fi practicat ă În România,
atletismul competi țional a fost practicat iniț ial de către elevi, primele probe fiind cele de alerg ări.
România a cucerit, la Jocurile olimpice, 10 medalii de aur, prin 10 atlete.

Concepte și termeni de re ținut : istoric, exerciț iu, probele și grupele de probe de atletism.

23

24Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt problemele teoriei și metodicii atletismului?
2. Care erau exerci țiile fizice practicate în epoca primitiv ă?
3. Preciza ți trei competi ții cunoscute sub numele „jocuri”, care se desf ășurau în Grecia antic ă.
4. Preciza ți probele de atletism practicate în Grecia antic ă.
5. Care este contribuț ia englezilor la promovarea exerci țiilor de atletism?
6. Cine este campioana olimpic ă cu cele mai multe recorduri mondiale?

Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. În România, ini țial, exerci țiile de atletism au fost practicate sub form ă de întrecere oficială , de
tineri.
♦ Alegeți varianta corect ă!
2. Federația Română de Atletism a fost înființ ată în anul?
a) 1910
b) 1912
c) 1928
3. Primele probe de atletism practicate în școli au fost?
a) alergările
b) săriturile
c) aruncările
4. Paula Ivan a devenit campioan ă olimpică la proba de:
a) săritura în lungime
b) alergarea de maraton c) alergare 1.500 m
♦ Completa ți câmpul liber din urm ătorul enunț :

5. Alergările se practicau pe o pist ă în linie dreapt ă cu lungimea de …………m).

25

Bibliografie
Gheorghe, D., Atletism. Tehnica probelor , Editura Alexandru 27, Bucure ști, 2002.
Kirițescu, C., Palestrica, Editura Sport-Turism, Bucure ști, 1977.
Nicu, A. și colab. 2002, Enciclopedia educa ției fizice și sportului din România, vol. IV, Editura
Aramis, Bucure ști, pag. 165, 206-207.
Nicu, A., Istoria exerci țiilor fizice, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2006.
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
www.google.ro/imagini

Unitatea de înv ățare 2
ATLETISM –
CARACTERISTICI ȘI CONȚINUT

Cuprins:
2.1. Introducere 2.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
2.3. Conținutul unit ății de învăț are
2.3.1. Defini ția și particularit ățile atletismului
2.3.2. Atletismul – sport formativ
2.3.3. Atletismul – sport competi țional
2.3.4. Organizarea interna țională a atletismului
2.3.5. Organizarea atletismului în România
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere

Disciplină practică, cu caracter voca țional, atletismul este unul
dintre cele mai importante mijloace ale educa ției fizice și
sportului. Valenț ele acestuia sunt de ordin formativ ș i
competiț ional, atât în practic ă, la nivelul popula ției, cât și pentru
cei deveni ți atleți de performan ță. Organizarea competi țională este
manageriat ă de instituț ii internaționale ș i naționale.

2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea probelor atletice clasice și a celor
neclasice;
> clasificarea probelor atletice;
> descrierea organiz ării interne ș i interna ționale a
atletismului.
Competen țele unității de învățare
> ordonarea/clasificarea competi țiilor interna ționale de
atletism;
> argumentarea valen țelor formative ale atletismului;
> clasificarea competi țiilor de atletism, la nivel na țional
26

Timpul alocat unit ății: 2 ore

2.3. Conț inutul unit ății de învățare

2.3.1. Definiția și particularit ățile atletismului

Atletismul este o activitate practic ă în care exerci țiile
diferă prin modul de execu ție, dar și prin influen țele pe care le
produce asupra organismului uman, ca sistem bio-psiho-social
hipercomplex și dinamic.
Atletismul este o ramură a educației fizice și a
sportului care, prin num ărul mare și diferit de exerciț ii,
vizează dezvoltarea armonioas ă a organismului, dar și
întrecerea.
Scopul acestei activit ăți, care se desf ășoară în anumite
forme de organizare, dup ă reguli și prevederi exacte, este:
– adaptarea complex ă a organismului;
– realizarea unor performan țe sportive superioare.
În literatura de specialitate, termenul de atletism este
definit ca un „ sistem de exerci ții realizat sub forma
alergărilor, arunc ărilor și săriturilor naturale și stilizate, în
scopul dezvolt ării specifice a calit ăților fizice și obținerii unui
rezultat superior în practicarea lor”. La grecii antici, „atle ții”
erau acele persoane, care se preg ăteau special, cu scopul de a
câștiga un premiu, într-o întrecere.
Termenul utilizat în literatura de specialitate, pentru
atletism, este athletics (engleza britanic ă) și track and field
(engleza american ă), respectiv probe pe pistă (track – alerg ări)
și probe de teren (field – s ărituri ș i aruncări).
Concursurile de atletism cuprind grupe de probe și probe
care au caracteristici specifice, în func ție de cele 3 categorii
fundamentale de exerci ții, respectiv alerg ări, sărituri și
aruncări. Oricum ordon ăm aceste exerci ții, ele nu î și schimbă
sensul general și esențial motric, pe care îl exprim ă noțiunile
de alergare, s ăritură și aruncare.
– În probele de alerg ări și marș se urm ărește
parcurgerea în timp cât mai scurt a unei distan țe precizate.
– În probele de arunc ări se urmărește trimiterea unor
obiecte cu forme și dimensiuni s peciale, standardizate
27

28(greutatea, discul, suli ța, ciocanul) la o distan ță cât mai mare.
– În probele de să rituri se urmărește obț inerea unui zbor
cât mai lung (la s ăritura în lungime și la triplusalt) sau a unui zbor
cât mai înalt (la s ăritura în înă lțime și la săritura cu pr ăjina).
În toate probele este necesar ă respectarea unor preciz ări
speciale, impuse prin „Regulamentul concursurilor de
atletism”. Regulile sunt foarte exacte și stabilesc condi țiile
materiale și de desf ășurare a concursurilor, departajeaz ă clar
valoarea sportiv ă a fiecă rui atlet, în raport cu spa țiul și timpul,
cât și cu ceilal ți competitori.
Regulamentul prevede și criterii de stabilire a
clasamentelor, a situa țiilor de egalitate, a condi țiilor de
omologare a recordurilor; anexele acestui document aduc precizări în prevenirea ș i sancționarea utiliz ării dopajului în
activitatea de preg ătire, cât și cea competi țională a atleților.

2.3.2. Atletismul – sport formativ

Utilizarea ra țională a exercițiilor de atletism, prin alerg ări,
sărituri, și aruncări, contribuie la dezvoltarea armonioas ă a
organismului, la educarea fizicului, în mod special la tână ra
generație, efectul pozitiv fiind sesizat la toate vârstele.
Ca mijloc formativ al educa ției fizice și sportive,
atletismul țintește spre urm ătoarele obiective generale:
– optimizarea st ării de sănătate, prin ameliorarea condi ției
fizice, respectiv: cre șterea rezisten ței organismului la agen ții
patogeni, tonicitate troficitate și suplețe muscular ă, rezisten ță
cardio-respiratorie, greutate corporal ă optimă;
– favorizarea dezvoltă rii fizice armonioase cu ținută
corporală corectă și prevenirea/corectare deficien țelor fizice;
– ameliorarea motricităț ii generale și ridicarea nivelului
de practicare a unor probe de concurs;
– stimularea senzorio-motricit ății generale și a proceselor
psihice cognitive, afective, motiva ționale, volitive;
– activarea capacităț ii de rela ționare cu mediul fizic ș i
comunicare social ă.
Astfel, în școală în lecțiile de educa ție fizică, o serie de
alergări, sărituri și aruncări se exersează fără a avea caracter de
întrecere sau având caracter de întrecere. În cazul al doilea,
regulile sunt stabilite în func ție de poten țialul elevilor și de
condițiile materiale ale școlii.
La alerg ări, în lec țiile de educa ție fizică, predomină
ștafetele cu sau f ără transport de obiecte, cu sau f ără treceri
peste obstacole, distan țele fiind în func ție de mărimea spa țiului
sau a terenului ș colii. Dintre s ărituri, cel mai des, se practic ă
săriturile de pe loc sau s ăriturile cu elan, în lungime și în
înălțime, iar dintre arunc ări cele mai utilizate, sunt cu mingea
de oină la ț intă sau la distan ță, cât și aruncările cu mingea
medicinal ă cu ambele bra țe și cu un bra ț.
Adăugăm, la aceast ă succintă prezentare, și faptul c ă
exercițiile de atletism sunt valoroase și utile în dezvoltarea
calităților motrice de baz ă, precum: viteza, for ța, rezisten ța,
contribuind substanț ial la înt ărirea să nătății și la fortificarea
organismului.

În programele școlare, la toate clasele, cât și în activitatea
sportivă a studen ților și militarilor, atletismul este prezent în
lecțiile de educa ție fizică sau de antrenament sportiv.

2.3.3. Atletismul – sport competi țional
Atletismul, prin probele sale, este un sport individual
(excepție fac aleg ările de ștafetă ). Data la care s-au organizat
primele concursuri nu poate fi precizat ă. Cert este c ă atletismul
a fost prezent la toate ediț iile Jocurilor Olimpice antice și
moderne. Num ărul probelor și al concursurilor a crescut
treptat.
În decursul istoriei sale, atletismul s-a diversificat în
cadrul celor trei categorii de exerci ții (alergări, aruncări și
sărituri), formându-se probe distincte în cadrul fiec ărei
categorii.
Treptat, num ărul probelor a crescut, s-au precizat regulile
și condițiile organizatorice proprii pentru fiecare prob ă de
alergare, s ăritură, aruncare sau prob ă combinat ă (decatlon,
heptatlon).
În stabilirea clasamentelor, pe baza rezultatelor, la toate
probele de atletism, factorul subiectiv este exclus. Aparatura cu care se m ăsoară timpul sau spa țiul este atât de perfec ționată
încât nu se poate gre și (foarte precise au fost și mai sunt ruleta
și cronometrul).
Regulile de concurs ș i condițiile organizatorice sunt
concepute de a șa manieră, încât departajarea atle ților să se
realizeze în func ție de performan ța individual ă, în cadrul
aceleași probe. Fiecare probă din atletism are un sistem de
reguli ș i de organizare propriu.
Clasamentele pe echipe (între țări, cluburi, etc.) se
întocmesc pentru angrenarea unui num ăr mai mare de atle ți la
prestația echipei. În aceste cazuri, fiecare atlet se str ăduiește să
contribuie pe m ăsura valorii individuale, la clasarea echipei din
care face parte, pe un loc cât mai bun.
Clasamentele, în competi țiile pe echipe, se fac prin
atribuirea unor puncte, în func ție de locul ocupat de fiecare
component al echipei în proba sau probele la care a participat; la întrecerile de cros, câ știgă echipa care acumulează cele mai
puține puncte.

29

Probele atletice considerate a fi cele mai importante sunt
cunoscute sub denumirea de probe clasice. Acestea sunt
obligatorii în programul concursurilor de mare amploare,
precum: Campionatele Na ționale, Concursurile Regionale
(Jocurile Balcanice, Jocurile As iatice, Jocurile Mediteraniene,
Jocurile Commonwealth-ului, etc.), Campionatele Europene, Campionatele Mondiale, Jocurile Olimpice.

Există și concursuri în care nu sunt cuprinse toate probele
clasice, respectiv Campionate școlare, Campionate
universitare, Campionate de juniori și mai ales, Grand Prix –
urile.
În afara probelor clasice, atletismul mai cuprinde și alte
probe, care în ță rile anglo-saxone se organizeaz ă pe distan țe de
100 yarzi (1 yard = 91,439 cm), 200, 400, 800 yarzi, 1 mil ă
(1609,344 m), 2 mile, 120 yarzi garduri.
F.I.A.A. p ăstrează evidența rezultatelor și la aceste probe.
Tabloul probelor de atletism (Tabel 2.1.) se ordonează în
primul rând în grupe de probe, respectiv:
– grupa probelor de alerg ări: de vitez ă, de semifond, fond,
mare fond, garduri, obstacole, ștafetă ;
– grupa probelor de mar ș;
– grupa probelor de s ărituri;
– grupa probelor de arunc ări;
– grupa probelor combinate.

Tabel 2.1 Grupele de probe de atletism

GRUPA
DE PROBE PROBA LOCUL
DESFĂȘ URĂ RII MASC. FEM.

Alergări de vitez ă 100 m 200 m 400 m pista stadionului pista stadionului pista stadionului x x x x x x
Alergări de
semifond 800 m
1500 m pista stadionului pista stadionului x x x x
Alergări de fond 5000 m
10000 m pista stadionului pista stadionului x x x x
30

31Alergări de mare
fond Maraton
(42,195 km) șosea x x

Alergări de garduri 100mgd
110 m gd
400 m gd pista stadionului pista stadionului pista stadionului –
x x x – x
Alergări de
obstacole 3000 m obs pista stadionului x x

Alergări de ștafetă 4 x 100 m 4 x 400 m pista stadionului pista stadionului x x x x
Marș 20 km 50 km șosea
șosea x x x –

Sărituri Lungime
Înălțime
Triplusalt
Prăjină stadion stadion stadion stadion x x x x x x x x

Aruncări Suliță
Greutate
Disc
Ciocan stadion stadion
stadion
“ stadion x
x
x
x x x
x
x

Poliatloane
(probe combinate) Decatlon

9 Izi:100m,s ăr
lung,arunc gr, s ăr înăl.,
400m.
II zi:110m gd., disc,
prăjină, suliță, 1500m
Heptatlon
Izi:100mgd., arunc greut,
săr înălț, 200m,
II zi: săr lung., arunc
suliță , 800m
stadion

stadion x

x

2.3. 4. Organizarea interna țională a atletismului
Activitatea atletismului în plan interna țional este dirijat ă de
Federația Interna țională a Asociațiilor de Atletism (I.A.A.F.
International Association of Athletics Federations ), for înfiin țat
în anul 1912, la Stockholm și alcătuit din reprezentan ți ai unor
Federați Naționale. Num ărul țărilor afiliate la Federa ția
Internațională a Asocia țiilor de Atletism, a dep ășit în prezent
cifra de 200. Federa ția Interna țională a Asocia țiilor de Atletism
urmărește și coordoneaz ă dezvoltarea atletismului pe plan
mondial, promovând prietenia, respectul, fair-play -ul între țări și
atleți, cât și spiritul olimpismului.
Federația Interna țională a Asocia țiilor de Atletism este un
organism eligibil, care are organisme (comitete ș i comisii)
proprii care activeaz ă în direc ții metodice, financiare,
organizatorice, medicale (inclusiv antidoping), tehnice, etc. În
sistemul competiț ional interna țional sunt cuprinse foarte multe
competiț ii, dintre care le men ționăm pe cele mai importante, la
care particip ă și România:

32▪ Jocurile Olimpice care se organizeaz ă din 4 în 4 ani, în
anii pari, începând din anul 1896 (Jocurile Olimpice moderne).
Nu s-au desf ășurat 3 edi ții (în anii 1916, 1940, 1944), din cauza
războaielor mondiale.
▪ Campionatele Mondiale de Atletism, care se desf ășoară
din 2 în 2 ani, în anii impari; prima edi ție s-a desf ășurat în anul
1983, la Helsinki.
▪ Campionatele Mondiale de cros se desf ășoară anual.
▪ Cupa Mondială de marș se desfășoară în anii impari.
▪ Campionatele Europene de Atletism, care se organizeaz ă
începând din anul 2010 din 2 în 2 ani. Pân ă atunci se organiza,
din 2 în 2 ani, în anii pari, la mijlocul intervalului dintre dou ă
ediții ale Jocurilor olimpice.
▪ Jocurile Mondiale Universitare, au loc din 2 în 2 ani, în
anii impari.
▪ Cupa Mondial ă se organizeaz ă anual.
▪ Cupa Europei se desf ășoară în fiecare an.
▪ Campionatele Mondiale (începând din 1986) și
Campionatele Europene de juniori au loc din 2 în 2 ani.
▪ Jocurile Balcanice se organizeaz ă în fiecare an.
▪ Campionatele mondiale și europene pe teren acoperit
(indoor).
▪ Grand Prix-urile s unt concursuri cu num ăr redus de probe
la care pot participa atle ții clasați în primii 50, în topul mondial.
Aceste concursuri se organizează anual în peste 20 de întâlniri în
orașe și țări diferite. Concuren ții se calific ă (primii 8 pe probe și
primii 8 la general), luându-se în considerare punctajul realizat
în cele mai bune 5 concursuri, pent ru Finala Grand Prix-ului, pe
baza punctelor acumulate în concursurile la care participă . Se
alcătuiește și un clasament general. Premiile substanț iale
atribuite de F.I.A.A. ș i organizatori reprezint ă o serioas ă
motivație pentru participare.
▪ Finala Grand Prix se desf ășoară anual.

2.3.5. Organizarea atletismului în România

În țara noastr ă, atletismul este coordonat de Federația
Română de Atletism (F.R.A.), înfiin țată în anul 1912 și
alcătuită din speciali ști ai domeniului. Acest for î și desfășoar ă
activitatea în concordan ță cu prevederile Federa ției
Internaționale a Asocia țiilor de Atletism la care este afiliat ă.
Cele mai importante organisme ale sale sunt: Biroul Federal și
Biroul Executiv. Pre ședintele federa ției coordoneaz ă activitatea
secretarului general, a secretarilor federali și antrenorilor
federali.
La nivelul federa ției își desfășoar ă activitatea o serie de
comisii: Comisia de arbitrii, Comisia medical ă, Comisia de
disciplină, Comisia de juniori, Comisia de cenzori, Comisia de
cros, Comisia veteranilor, Comisia mass-media.
Federația Român ă de Atletism este organul reprezentativ al
tuturor sec țiilor de atletism din Cluburile și Asociațiile sportive
din România.

33Federația Român ă de Atletism este persoan ă juridică, care
își desfășoar ă activitatea în conformitate cu Statutul și
Regulamentele proprii. Ea urm ărește: organizarea, îndrumarea și
conducerea activităț ii de atletism din România, afilierea tuturor
secțiilor de atletism din Cluburi și Asocia ții sportive,
promovarea atletismului românesc în competi țiile interna ționale
sub egida Federa ției Interna ționale a Asocia țiilor de Atletism și
Asociația European ă de Atletism.
Federația Român ă de Atletism are atribu ții în strategia
participării atleților români la competi ții interna ționale oficiale
(Jocurile Olimpice, Campionate le mondiale, Campionatele
europene, etc), sprijin ă buna organizare și dezvoltare a Centrelor
olimpice, elaboreaz ă calendarele competi ționale și regulamentele
concursurilor na ționale, alc ătuiește loturile na ționale la toate
categoriile de vârst ă, îndrumă, controleaz ă și acordă sprijin metodic,
tehnic, organizatoric și material sec țiilor din Cluburi ș i Asociații
sportive, precum și Comisiilor jude țene de atletism.
De asemenea stabile ște și întreține relații cu Federa ții de
atletism din alte țări, cu Federa ția Interna țională a Asociațiilor de
Atletism și Asocia ția European ă de Atletism, Asocia ția
Balcanică de Atletism, particip ă la Conferin țe și Congrese
organizate de acestea.
Federația Român ă de Atletism cuprinde un front larg de
activitate, având în vedere faptul c ă atletismul se practic ă, în:
▪ cluburi sportive departamentale: Dinamo, Olimpia,
Rapid, Steaua;
▪ cluburi sportive școlare: C.S.S. 4 Bucure ști, C.S.S. 7
București, C.S.S. Roman, C.S.S. Dâmbovi ța etc;
▪ învățământul de specialitate la nivel preuniversitar și
universitar: clase speciale de atletism, cluburi universitare.
În secț iile cluburilor sportive de la toate nivelele, procesul
instructiv-educativ vizeaz ă performan ța sportiv ă, activitatea
fiind organizat ă pe grupe valorice și de vârstă:
– începători – sunt cuprin și copiii pân ă la 14 ani;
– avansați – sunt cuprin și juniori III ș i II;
– performan ță – sunt cuprin și juniori I și tineret;
– înalta performan ță – atleți care ating excelen ța sportivă.
Sistemul competiț ional intern cuprinde urm ătoarele
concursuri de atletism:
▪ Campionatele Na ționale de seniori și tineret anual.
▪ Campionatele Na ționale de juniori în fiecare an.
▪ Campionatele Na ționale Universitare în fiecare an.
▪ Campionatele Na ționale Ș colare în fiecare an.
▪ Campionatele Na ționale de copii, categoria I-a anual.
▪ Concursuri Na ționale „Grand Prix” pentru seniori,
tineret, juniori care se organizeaz ă anual pe etape.
▪ Concursuri Na ționale de sal ă pentru seniori, tineret, juniori și
copii, în fiecare an.

2.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare 2
– Atletismul este o disciplină sportivă practicată în scop formativ sau competi țional.
– Formativ, atletismul contribuie la consolidarea st ării de sănătate, consolidarea tehnicii
exercițiilor de atletism, cât și prin dezvoltarea calit ăților psihice.
– Toate probele de atletism sunt practicate de ambele genuri, cu unele mici deosebiri.

Concepte și termeni de re ținut: atletism, prob ă sportivă, organizare

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Traduce ți termenul de atletism, conform limbii engleze britanice și americane.
2. Numi ți documentul oficial care reglementeaz ă activitatea atletic ă pe plan mondial.
3. La ce fel de probe se refer ă conceptul de probe clasice.
4. Care este periodicitatea organiz ării Jocurilor Olimpice ?
5. Prezenta ții principalele concursuri de nivel na țional organizate de Federa ția Român ă de
Atletism.

Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți ca propozi ția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. Alergarea de maraton este prob ă strict masculin ă.
34

35♦ Completa ți câmpul liber din urm ătorul enunț
2. Atletismul este o ……………………… în care exerci țiile diferă prin modul de execu ție, dar
și prin influen țele pe care le produce asupra organismului uman, ca sistem bio-psiho-social
hipercomplex și dinamic.
♦ Alegeți varianta corect ă!
3. Competi țiile Grand prix se adreseaz ă?
a) atleților de performan ță
b) atleților încep ători
c) atleților special olympics
4. Termenul track and field provine din limba?
a) englez ă britanică
b) englez ă american ă
c) german ă

Bibliografie

Nicu, A. și colab., Enciclopedia educa ției fizice și sportului din România, Editura Aramis, Bucure ști,
2002.
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Rață, G., Atletism Tehnic ă. Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Sabău, E., Monea, G., Atletism.Tehnica și metodica probelor , Editura BREN, Bucure ști, 2007.
Regulamentul concursurilor de atletism, FRA, Bucure ști, 2002.

Unitatea de înv ățare 3
SCHEMA TIP A ÎNV ĂȚĂRII
ÎN ATLETISM

Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
3.3. Conținutul unit ății de învăț are
3.3.1 Tehnica probelor
3.3.2. Metode de instruire în atletism
3.3.2.1 Etapa I
3.3.2.2. Etapa II
3.3.2.3. Etapa III
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

Procesul de predare al con ținutului disciplinei se transmite
discipolilor în mod organizat, specializat, respectiv, urmând unele
etape și reguli. Pentru o eficient ă însușire a tehnicii exerci țiilor de
atletism, se urmeaz ă o metodologie, numit ă schema tip de înv ățare,
care introduce treptat și sigur discipolul în practicarea deprinderilor
atletice.

3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea principalelor caracteristici tehnico-metodice ale
probelor atletice;
> înțelegerea mecanismului de baz ă al fiecărei probe de
atletism;
> explicarea traseului general al instruirii în atletism.
Competen țele unității de învățare:
> Stabilirea structurii tehnice și a priorit ă
ților metodice pentru
crearea traseului metodic al pred ării;
> Comunicarea conform terminologiei specifice;
> Stabilirea etapelor și conținutului acestora specifice,
probelor de atletism.

36

Timpul alocat unit ății: 2ore

3.3. Conținutul unit ății de învățare

3.3.1. Tehnica probelor
Tehnica exerci țiilor fizice în general și ca atare a alerg ării de
viteză în mod special, nu trebuie apreciat ă numai din punct de vedere
cinetic (al succesiunii mi șcărilor pasului) ci, și mai ales, dup ă forțele
care intervin în desf ășurarea ei, adic ă după dinamica acestora. Ca
atare, evolu ția cinetic ă a mișcărilor, urmeaz ă doar o component ă a
tehnicii cu caracter spa țio-temporal, în timp ce exerci țiile de atletism
(alergarea de vitez ă, spre exemplu) se exprim ă mai ales pe baza unor
procese dinamice, procese integrate de altfel evolu ției cinetice. Se
poate deci afirma c ă, tehnica înseamn ă în esen ță, exploatarea
rațională și economic ă a posibilităț ilor cinetice ș i dinamice.
Când analiz ăm tehnica, luă m în considerare dou ă aspecte
importante care influen țează rezultatul final, în func ție de cât de bine
sunt stăpânite ș i anume: tehnica pasului și tehnica probei.

3.3.2. Metode de instruire în atletism

Metoda de baz ă a instruirii, în lec ția de educa ție fizică, cu teme
din atletism, este metoda practic ă (de acț iune), metoda exers ării.
Forma unitar ă, general aplicabil ă, conform c ăreia se desf ășoară
învățarea tehnicii exerci țiilor (probelor) de atletism, se nume ște:
schema tip de înv ățare a tehnicii.
Însușirea tehnicii unui exerci țiu de atletism, impune înț elegerea
de către subiecț ii, a ceea ce trebuie însu șit, prin prezentarea și
reprezentarea corect ă a execuției tehnice. Acest fapt, concretizat în
activitatea de predare (de că tre profesor) și activitatea de însu șire (de
către elev), presupune:
– un proces pedagogic de transmitere a informa țiilor de c ătre
profesor și însușire de către discipol;
– în care între profesor și discipol se stabilesc rela ții de
comunicare, conlucrare, cooperare, unde subiectul este direct angajat
la propria sa instruire;
– prin mijloace (exerciț ii) care la începutul activit ății de învățare
sunt ușoare (ș i de obicei cunoscute), dar se transform ă (complic ă)
treptat, pân ă la identificarea cu tehnica exerci țiului atletic propus spre
învățare.

37

38Exemplu: pentru înv ățarea „săriturii în lungime cu 1 ½ paș i în
zbor”, încep ătorii știu deja pasul s ăltat și pasul s ărit (exerciț ii
fundamentale din școala săriturii).
Schema tip de înv ățare urmează o succesiune format ă din 3
etape:
▪ Etapa I – Preg ătitoare are scopul de a ini ția, de a introduce
subiectul în tehnica exerciț iului și reprezint ă prima etap ă de formare a
deprinderii motrice speciale.
▪ Etapa a II-a – Fundamental ă are scopul de a înv ăța începătorul
execuția tehnică propriu-zis ă a exerciț iului de atletism.
▪ Etapa a III-a – Finală are scopul de a perfecț iona execu ția
tehnică a exerciț iului atletic.
– Între cele 3 etape exist ă unitate și interdependen ță, separarea
fiind de ordin metodic;
– În etapa I – rolul principal îl are profesorul, care transmite
informații, iar elevii recepț ionează (observă pe baza I ș i II sistem de
semnalizare);
– În etapele a II-a și a III-a – rolul principal, activ îl are
subiectul, care ac ționează, respectiv exerseaz ă.

3.3.2.1. Etapa I

Etapa este numit ă și pregătitoare sau de introducere în tehnica
exercițiului.
Obiective:
– crearea unei imagini, reprezent ări motrice, cât mai precise,
corecte, asupra tehnicii exerci țiului atletic propus spre înv ățare;
– indicarea planului de învăț are și a mijloacelor utilizate.
Conținut:
▪ enunțarea exercițiului → informare general:
– profesorul denume ște exact, corect exerci țiul, proba,
procedeul tehnic propus spre înv ățare:
Exemplu:
– aruncarea mingii de oină (NU azvârlirea mingii de oină );
– săritura în în ălțime cu ră sturnare dorsal ă (NU să ritura în
înălțime cu răsturnare pe spate);
– alergarea de (peste) garduri (NU s ărituri peste garduri).
– profesorul specific ă unele aspecte de baz ă din regulamentul
probei, necesare activit ății ulterioare;
– profesorul informeaz ă subiecții despre proba atletic ă de
concurs, în leg ătură cu rezultate (recorduri mondiale, na ționale, la
feminin, masculin, la juniori) și personalit ăți internaționale sau
naționale care s-au eviden țiat în proba respectiv ă.
▪ demonstrarea exerci țiului propus spre înv ățare → formarea
imaginii motrice:
– demonstra ția inițială (integrală) a exercițiului:
– demonstra ția este efectuat ă de profesor sau de o persoan ă care
execută foarte corect;
– demonstra ția respect ă integral viteza, ritmul și amplitudinea
mișcărilor; – demonstra ția se efectueaz ă în limitele vitezei unei execu ții
corecte.
– demonstra ții speciale:

39- exercițiul integral sau pă rți din el, care înt ăresc execu ția
tehnică;
– demonstra ție cu viteze reduse pentru observarea elementelor
de bază
– subiecț ii urmăresc demonstra țiile din unghiuri de observa ție
optime, stabilite de profesor.
Exemplu: la s ărituri, la alerg ări, elevii urm ăresc demonstra ția
dintr-o pozi ție perpendicular ă pe direcț ia elanului, mai aproape de
locul de b ătaie și zbor; la alergarea de garduri, profesorul
orientează atenția elevilor asupra ritmului pa șilor și a execuț iei
tehnice a pasului peste obstacol.
▪ explicarea, descrierea și ilustrarea exercițiului propus spre
învățare → întregesc, completeaz ă, imaginea execu ției motrice:
– profesorul precizeaz ă fazele exerci țiului, accentuându-le pe
cele determinante în eficien ța tehnică.
Exemplu: b ătaia la s ăritura în lungime; efortul final –
împingerea la aruncarea greutăț ii; „biciuirea” final ă la aruncarea
mingii de oin ă;
– profesorul explic ă și descrie exerciț iul sau faze ale
exercițiului, cu o exprimare corespunz ătoare nivelului de în țelegere al
subiecților (elevi/studen ți);
– profesorul folose ște cuvinte, termeni simpli, conci și, pentru
descrierea execu ției tehnice;
– profesorul poate folosi pentru întregirea imaginii motrice
materiale ilustrative: fotografii, desene, film.
→ La sfâr șitul etapei I, profesorul poate cere subiec ților să
reproducă exercițiul propus spre înv ățare (prin „execu ții de
încercare”, mai ales dac ă exercițiul nu este complicat), f ără nicio
tranziție.
– reproducerea de încercare este motivat ă de nevoia de activitate
a subiectului și de nevoia profesorului de a aprecia puterea de
înțelegere și redare a subiec ților;
– numărul execu țiilor de încercare este de 2-4, f ără intervenția
cu precizări sau corect ări a profesorului;
– „exerciț iile de încercare” se admit la probele mai simple, care
nu au și o component ă de periculozitate.

3.3.2.2. Etapa a II-a

Etapa este numit ă și fundamental ă sau de formare, de înv ățare a
tehnicii propriu-zise, respectiv de însuș ire a „profilului brut al
execuției tehnice”.
Obiective:
– însușirea mecanismului de baz ă (baza tehnicii);
– însușirea verigii principale;
– însușire altor verigi ale exerci țiului;
– însușirea întregului exerciț iu
Conținut:
– exercițiul executat global, dar simplu, cu accent asupra verigii
de bază, apoi asupra altor verigi;
– exercițiul executat global, dar complicând condi țiile de
execuție tehnică;
– exercițiul executat global, cu toate detaliile tehnice;

40- verificarea gradului de însu șire a profilului brut al tehnicii.
→ însușirea mecanismul de baz ă:
– „succesiunea obligatorie a unor miș cări cu structur ă definită”;
– „fazele exerci țiului, aflate în interdependen ță”
Exemplu: mecanism de baz ă:
– pentru alerg ări: succesiunea mi șcărilor ciclice, date de pa șii
de alergare, prin sprijin alternativ (de pe un picior pe cel ălalt);
– pentru alerg ările de garduri: succesiuni de „unit ăți ritmice”,
în care alternează alergarea cu trecerea peste un obstacol =
alergare cu ritm de 3 sau mai mul ți pași.
– pentru s ărituri în lungime/înă lțime: elan, b ătaie pe un picior,
zbor, aterizare;
– pentru s ăritura cu pr ăjina: elan, b ătaie pe un picior, zbor
peste ștachetă, prin sprijin indirect pe sol (prin pr ăjină), aterizare;
– pentru arunc ări: elan (de alergare, s ăltare, rotare), efort final
(de azvârlire, împingere sau lansare);
→ veriga de baz ă – „elementul tehnic de baz ă, determinant al
execuției celorlalte elemente și eficienței execuției exerciț iului”:

Exemplu: verigi de baz ă
– pentru alerg ări: impulsia activ ă sub un unghi ascu țit, în faza
de impulsie (perioada sprijin);
– pentru alerg ări de garduri: pasul peste gard;
– pentru s ăritura în lungime: b ătaia orientat ă în unghi
favorabil (unghiul de desprindere 20-24ș);
– pentru arunc ări: efortul final de tip azvârlire (prin trac țiune
liniară), de tip împingere (prin presiune ), de tip lansare (prin
tracțiune curbilinie);
→ metoda fundamental ă de instruire este metoda exersă rii –
globală și parțială (fragmentat ă);
▪ exersarea global ă – impune ca exerciț iul efectuat global s ă
fie simplu, fă ră detalii (urmând ca, ulterior, s ă-i fie adăugate detaliile
tehnice):
– Condiții de simplificare:
– reducerea amplitudinii miș cărilor, săritură în înălțime cu elan
3 pași, peste ștachetă joasă;
– efort redus: arunc ări cu elan, folosind o greutate mai u șoară
(decât cea de concurs);
– ușurarea unor condiț ii de execu ție: săritura în lungime cu 1 ½
pași în zbor, cu bă taie pe o cutie (lad ă);
– focalizarea aten ției asupra unor faze (sarcini par țiale) din
execuția globală: concentrarea execu ției asupra ateriz ării la săritura în
lungime.
– Condiții de mărire treptat ă a gradului de dificultate a
exercițiului:
– mărirea amplitudinii mi șcărilor și precizarea ritmului de
execuție;
– intensificarea vitezei de execu ție și a efortului depus;
– execuții în condi ții normale de exerci țiu – probă de atletism;
– introducerea cerin țelor de regulament, care m ăresc dificultatea
execuției;
– execuții de studiu – prin care se urm ărește ameliorarea
tehnicii.

3.3.2.3 Etapa a III-a

Etapa este numit ă etapa de perfec ționare a execu ției tehnice, de
realizare a (profilului cizelat al execu ției tehnice).
Obiective: – stabilirea c ăilor de perfec ționare a tehnicii;
– stabilirea particularit ăților individuale ale tehnicii.
Conținut:
– exercițiul executat în întregime, cu toate detaliile tehnice;
– execuție parțială a exerciț iului ș i exerciț ii suplimentare;
– aprecierea execu ției tehnice comparativ cu modelul tehnic;
– stabilirea sarcinilor în vederea realiz ării performan țelor
superioare la proba atletic ă de concurs;
→ elaborarea profilului cizelat al tehnicii:
– analiza gradului de st ăpânire a tehnicii;
– execuții globale cu toate detaliile tehnice;
– „execuții de studiu” – cu multe repet ări și focalizarea aten ției
asupra elementului tehnic care suport ă perfecționare.
Exemplu: repetarea arunc ării suliței, cu aten ția orientat ă spre
execuția pasului încruci șat, în cadrul celor 4 pa și specifici de
aruncare.
– execuții parțiale (fragmentate) ale unor elemente tehnice, care
suportă perfecționare;
– ameliorarea calit ăților motrice dominante în exerci țiul (proba)
de atletism, care influen țează clar execu ția tehnică și randamentul
sportiv;
Exemplu: dezvoltarea for ței explozive, a vitezei de execu ție, a
coordonă rii la probele de arunc ări.
– compararea tehnicii individuale cu modelele, prin studiu
comparativ al propriei execu ții.
– evaluarea capacităț ii de performan ță – prin probe de control
specifice și mai ales în concursuri.

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unităț ii de învățare 3

Metodologia pred ării deprinderilor specifice atletismului respect ă schema tip, care se
structureaz ă în trei etape, cu obiective și conținut specific, fiecare etap ă fiind în leg ătură sistemică cu
celelalte. Prima etapa este numit ă și pregătitoare sau de introducere în tehnica exerci țiului și are ca
obiectiv crearea unei imagini, reprezent ări motrice, cât mai precise, corecte, asupra tehnicii
exercițiului atletic propus spre înv ățare. A doua etap ă este numit ă și fundamental ă sau de formare, de
învățare a tehnicii propriu-zise, respectiv de însu șire a „profilul brut al execu ției tehnice” și are ca
obiective însu șirea bazei tehnici a probei. A treia etap ă este numit ă etapa de perfec ționare a execu ției
tehnice, de realizare a (profilului cizelat al execu ției tehnice), având ca obiective stabilirea c ăilor de
perfecționare a tehnicii și a particularit ăților individuale ale tehnicii.

41

42Concepte și termeni de re ținut: tehnică, metodă, schema tip a înv ățării

Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Care sunt obiectivele etapei I?
2. Care este rolul demonstra ției în etapa I?
3. Care sunt obiectivele etapei a II-a?
4. Care este mecanismul de baz ă la probele de alerg ări?
5. Care este mecanismul de baz ă la probele la s ărituri?
6. Prezenta ți conținutul etapei a II-a fundamentale.
7. Descrie ți conținutul etapei a III-a!

Teste de evaluare/autoevaluare
♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă)!
1. Schema tip de învăț are urmeaz ă o succesiune format ă din 3 etape.
♦ Alegeți varianta corect ă!
2. Unitatea de înv ățare propus ă spre predare este:
a) alergarea peste garduri
b) alergarea pe deasupra gardurilor c) săritura peste garduri
♦ Completa ți câmpul liber din urm ătorul enunț
3. Forma unitar ă, general aplicabil ă, conform c ăreia se desf ășoară învățarea tehnicii
exercițiilor (probelor) de atletism, se nume ște ……………….. de înv ățare a tehnicii.
4. Demonstra ția și enunț area exerci țiului fac parte din etapa:
a) etapa I
b) etapa a II-a
c) etapa a III-a

43

Bibliografie
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Rață, G., Atletism.Tehnic ă, Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Sabău, E., Monea, G., Atletism. Tehnica și metodica probelor , Editura BREN, Bucure ști, 2007.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.

Unitatea de înv ățare 4
ȘCOALA ATLETISMULUI

Cuprins
4.1. Introducere 4.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăță rii
4.3. Conținutul unit ății de învăț are
4.3.1. Școala alerg ării
4.3.2. Școala săriturii
4.3.3. Școala arunc ării
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
44

4.1. Introducere

Exercițiile de atletism sunt ordonate în func ție de deprinderile
motrice de baz ă, de alergare, s ăritură și aruncare, în școala alerg ării,
școala săriturii și școala arunc ării. Aceste ș coli reunite formeaz ă
școala atletismului. Unitatea de înv ățare prezint ă obiectivele ș i
mijloacele opera ționale pentru fiecare școală.

4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea obiectivelor ș colilor atletice;
> enumerarea elementelor școlilor atletice;
> utilizarea jocurilor de mi șcare cu con ținut din școlile
atletice.
Competen țele unității de învățare:
> valorificarea deprinderilor de alergare, s ăritură și aruncare;
> utilizarea exerci țiilor de atletism în scopul angren ării tuturor
grupelor musculare în efort;
> aplicații practice ale elementelor din școlile parcurse, prin
jocuri de mi șcare.

Timpul alocat unit ății: 4 ore

4.3. Conținutul unit ății de învățare

Școala atletismului reprezint ă perioada ini țierii în atletism, pe
parcursul c ăreia, încă din primii ani de școală copiii încep s ă deprindă
mecanismele de baz ă specifice probelor atletice. Acestea sunt
importante pentru influen ța pe care o au atât în dezvoltarea calit ăților
motrice de baz ă, dar ș i în dezvoltarea motricit ății generale a copilului
pentru activitatea cotidian ă, datorită caracterului natural pe care îl au
exercițiile atletice. Ca atare atletismul este una dintre disciplinele de
bază în educa ția fizică școlară. Aproape c ă nu exist ă disciplin ă
sportivă în a cărei structur ă tehnică să nu se reg ăsească cel puțin una
din mișcările specifice atletismului.
Pentru aceasta însu șirea corect ă a exerci țiilor și deprinderilor
din școala atletismului trebuie înv ățate cât mai corect, și ne referim
aici la alerg ări, sărituri și aruncări, sub toate tipurile lor de
manifestare.
Înainte de a înv ăța oricare dintre probele atletice este
obligatorie parcurgerea exerci țiilor cuprinse în sfera școlii
atletismului.
Exercițiile din școala atletismului sunt structurate conform celor
trei grupe specifice, astfel:
▪ Școala alerg ării
▪ Școala săriturii
▪ Școala arunc ării

4.3.1. Școala alerg ării
Alergarea este o deprindere care de și solicită, în principal,
membrele inferioare, pune în ac țiune și membrele superioare dar
implicit și, trunchiul. Deprinderea de alergare, ca și cea de mers, se
consolideaz ă de timpuriu, eficienț a mișcărilor îmbun ătățindu-se o
dată cu vârsta.
Alergarea este o deprindere motric ă naturală, elementar ă cu
multiple aplica ții în activitatea cotidiană ; alergarea este un mod de
locomoție, în care datorit ă extensiei succesive a picioarelor, corpul
omului este proiectat în zbor, revenind pe sol pe piciorul opus. Prin repetarea periodic ă a pașilor de alergare numi ți „unități ciclice”,
deprinderea de alergare devine ciclic ă. Astfel, alergarea se constituie
într-o „mi șcare complex ă, simetric ă, reciproc ă și automatizat ă, care
este determinat ă de forțele interne ale organismului în interacț iune cu
forța de gravita ție, cu reac ția sprijinului și cu rezisten ța aerului”
(Ifrim, M., Iliescu, A. 1978).
În alergare, contactul cu solul este întrerupt la fiecare pas: între
un sprijin (de exemplu, pe piciorul drept) și celă lalt (pe piciorul
stâng), apare faza de zbor; aceasta trebuie s ă fie cât mai scurt ă (ca
timp) și cu cât mai pu ține modific ări ale pozi ției segmentelor
corpului. Faza de zbor din alergare corespunde fazei de sprijin bilateral din mers (care nu are faz ă de zbor).

45

46Pasul de alergare se poate lua în considerare sub dou ă forme:
pasul simplu și pasul dublu.
– Pasul simplu este cuprins între dou ă sprijine succesive (deci
de pe un picior, se trece pe cel ălalt picior).
– Pasul dublu („unitatea biomecanic ă”) este dat de distan ța
desfășurată între doi pa și simpli.

Obiectivele școlii alerg ării:
– însușirea deprinderii de a alerga, corect și relaxat;
– ameliorarea coordon ării motorii a membrelor superioare ș i a
membrelor inferioare;
– formarea capacităț ii de control a respira ției în timpul alerg ării;
– formarea capacităț ii de a percepe corect viteza de deplasare;
– ameliorarea tonusului muscular;
– dezvoltarea capacităț ii generale de efort.

Mijloacele școlii alerg ării:
– alergare u șoară sau „alergare de coordonare”;
– alergare în tempo moderat uniform; – alergare în teren variat; – alergare cu joc de glezne; – alergare cu genunchii sus; – alergare cu pendularea gambelor înapoi și înainte;
– alergare accelerat ă;
– alergare ritmată („alergare cu ritm de 3 pa și, 5 pași … peste
obstacole joase”).
Alergarea, fiind un exerci țiu natural și cunoscut, pare a nu pune
probleme în înv ățarea tehnicii. Acest lucru este foarte adev ărat dacă
ne referim la copii. Problemele apar îns ă în perioadele de cre ștere și
mai târziu la cei care nu au o continuitate în instruire. Pierderea elasticității musculare și a tendoanelor, cauzate de cre șterea în
lungime a sistemului osos, conduc la o rigiditatea și implicit la o
eficiență scăzută a miș cărilor.
Un efect negativ asupra eficien ței tehnicii alergă rii o are deseori
efectuarea unui num ăr mare de repet ări a unor exerci ții de dificultate
scăzută, care favorizeaz ă instalarea unor automatisme gre șite din
punct de vedere tehnic.
Se poate spune c ă, pentru încep ători elementele necunoscute
din tehnica alerg ării sunt doar startul de jos și lansarea de la start.
Dintr-o sintez ă a materialelor de specialitate, putem stabili, în
funcție de dificultate, urm ătoarea ordine a exerci țiilor din școala
alergării și care au urm ătoarele sarcini:
Formarea deprinderii de alergare corectă în funcție de diferitele
sarcini și abordări ale acesteia. Prin alergare corect ă se înțelege
deprinderea de a alerga economic și relaxat.
Dezvoltarea calit ăților motrice necesare înv ățării și
perfecționării tehnicii exerci țiilor de alerg ări, a vitezei de deplasare, a
forței și rezistenței specifice alergă rii.
Din școala alerg ării cele mai folosite exerci ții sunt:
● Alergarea uș oară (a.u.) – „alergare de coordonare”- se
efectueaz ă prin alergare relaxat ă, cât mai natural ă, cu efort redus,
mișcări firești tempo-ul de deplasare fiind uș or și continuu. Tehnica
de alergare urm ărește stăpânirea unui pas cât mai suplu, relaxat,
tinzându-se spre o impulsie nefor țată și eliminarea mi șcărilor inutile
ale capului, trunchiului și brațelor.

– alergarea u șoară constituie prima etap ă în învățarea alerg ării;
– această variantă de alergare are sarcina de a asigura preg ătirea
organismului pentru efort, prin asigurarea adapt ării la efort a marilor
funcțiuni ale organismului și prin înc ălzirea musculaturii și
articulațiilor membrelor inferioare (Figura 4.1);
– alergarea u șoară este elastic ă, cu amortizarea șocului la
contactul piciorului cu solul;
– alergarea respect ă coordonarea corect ă a acțiunii membrelor
superioare ș i a membrelor inferioare;
– ținuta corect ă în timpul alerg ării păstrează trunchiul la
verticală, ușor înclinat spre înainte, capul în prelungirea trunchiului.
Se urmărește execuția corectă a alergării, prin contact elastic pe
sol cu toat ă talpa, coordonarea natural ă a mișcărilor de bra țe și
picioare, cu trunchiul în pozi ție verticală și privirea înainte spre
orizont. Bra țele îndoite u șor din cot și cu degetele flexate relaxat, se
penduleaz ă continuu înainte – înapoi. Piciorul pendulant se mi șcă
ușor, flexia coapsei pe gambă fiind redus ă și ridicarea coapsei în
pasul anterior fiind de asemenea redus ă.
Exersarea se efectueaz ă inițial prin alternarea alerg ării cu
mersul, urmând ca pe parcursul antrenă rii să se reduc ă până la
eliminare secven țele de mers. Antrenarea alerg ării ușoare se
efectueaz ă pe pista de alergare, pe iarb ă, nisip, evitându-se
suprafețele dure asfaltate.
Se alearg ă pe 100, 150, 200, 300, 400 m continuând lungimea
distanțelor, până la 800-1200 m.
Greșeli frecvente:
– contactul pe sol pe pingea sau pe c ălcâi ;
– impulsia slab ă în momentul desprinderii piciorului de pe sol;
– pendularea braț elor în plan frontal;
– ridicarea umerilor;
– lipsa coordon ării în rela ția de miș care membre superioare-
membre inferioare.

Figura 4.1. Alergare u șoară
● Alergarea cu joc de glezne (a.j.g.) se execut ă printr-un pas
scurt cu contact pe pingea, membrul inferior fiind în flexie din articulația gleznei, genunchiului și șoldului, urmat de extensia rapidă
a celor trei articula ții, simultan cu derularea piciorului de la vârf spre
călcâi. Trunchiul are poziț ie verticală , capul sus, cu privirea înainte,
iar brațele cu coatele îndoite la 90° execută pendulări înainte-înapoi,
coordonate cu mi șcarea picioarelor.
Talpa se aș ează paralel cu direc ția de alergare, iar derularea
acesteia urmeaz ă succesiunea vârf-talp ă-călcâi. Se insistă asupra
finalizării contactului cu presiune ferm ă pe călcâi și desprindere supl ă
și completă a pingelei de pe sol.
47

48Efectele exerci țiul se referă la:
– coordonarea simplă a membrelor;
– dezvoltarea elasticit ății musculaturii posterioare a membrelor
inferioare;
– dezvoltarea mobilit ății și flexibilit ății articula ției gleznei;
– dezvoltarea vitezei de execu ție (în tempo maxim) pe loc și în
deplasare;
Mișcările se înva ță în tempo lent, cu concentrarea aten ției spre
derularea t ălpii. Se repet ă:
– pe loc cu sprijin oblic înainte la perete;
– pe loc cu sprijin pe umerii unui partener;
– din deplasare pe diferite distanț e, traiectorii, tempo-uri,
combinații.
Distanța de exersare este conform vârstei și gradului de
pregătire sportiv ă și poate fi de 10, 20, 30, 40, 50m, cu num ăr de
repetă ri conform obiectivelor de urm ărit (învăț are sau condi ție
fizică).
Greșeli frecvente:
– derularea incomplet ă a tălpii;
– neîntreruperea contactului cu solul;
– lipsa coordon ării brațe-membre inferioare;
– deplasare cu pas prea lung. ● Alergarea cu genunchii sus (a.g.s.) se efectuează printr-o
succesiune de pa și, cu zboruri scurte, cu accent pe faza pasului
anterior, în care coapsa se ridic ă la orizontal ă, cu gamba
perpendicular ă pe sol. Trunchiul se afl ă la verticală , brațele execut ă
pendulări active, iar contactul cu solul se efectueaz ă pe pingea cu
rulare incomplet ă a tălpii. Brațele îndoite penduleaz ă activ înainte-
înapoi, coordonate cu lucru membrelor inferioare.
Efectele alerg ării cu genunchii sus:
– dezvoltarea for ței mușchilor ridic ători ai coapsei în plan
anterior;
– ameliorarea mobilit ății articula țiilor gleznelor și a
genunchilor;
– creșterea amplitudinii fazei anterioare a pasului alerg ător.
Această alergare se efectueaz ă:
– pe loc și din deplasare;
– cu sprijin oblic înainte la perete sau cu parteneri; – distanțele de parcurs: 10-50 m, cu repet ări de 2-4 ori, conform
distanței per repetare.
Greșeli frecvente:
– contact pe sol pe toat ă talpa;
– ridicarea insuficient ă sau exagerat ă a coapsei;
– înclinarea trunchiului înapoi. ● Alergarea cu pendularea gambelor înapoi (a.p.gb.înap.) se
efectueaz ă printr-o succesiune de pa și scurți, cu accent pe pasul
posterior, în care se realizează flexia complet ă a gambei pe coaps ă.
Contactul cu solul se reia pe partea anterioar ă a tălpii, pozi ția
trunchiului fiind u șor aplecat ă, brațele efectuând pendul ări ritmice
înainte-înapoi.
Exercițiul are efecte pozitive în îmbun ătățirea coordon ării
acțiunilor membrelor, for ței gleznelor și mobilit ății articula ției
genunchiului.

49- prelucreaz ă musculatura posterioar ă a membrelor inferioare;
– dezvoltă mobilitatea articula ției genunchiului;
– prelucreaz ă amplitudinea pendulului posterior al piciorului
pendulant.
Alergarea se efectueaz ă:
– pe loc și din deplasare;
– liber sau cu partener;
– pe distan țe 10-50 m.
Greșeli frecvente:
– aplecarea neadecvată a trunchiului;
– rotarea extern ă a gambelor la momentul flexiei;
– coordonarea neadecvat ă a membrelor superioare cu cele
inferioare.
● Alergarea cu pendularea gambelor înainte (a.p.gb.înai.) se
efectueaz ă sub forma unei alerg ării „înalte”, în care este accentuat ă
ridicarea coapsei piciorului pendulant, urmat ă de extensia gambei pe
coapsă. Această alergare accentueaz ă pasul anterior. Contactul pe sol
se efectuează pe pingea, trunchiul se înclin ă înapoi, cu capul r ămâne
în prelungirea sa. Bra țele imprim ă dinamism alerg ării, prin
pendularea lor energic ă și bine coordonat ă cu membrele inferioare.
Efectele alerg ării cu pendularea gambelor înapoi:
– dezvoltarea for ței flexorilor gambei pe coaps ă;
– dezvoltarea mobilit ății la nivelul genunchiului;
– creșterea tonusului muscular la nivelul mu șchilor ridic ători ai
coapsei;
– ameliorarea coordon ării segmentare.
Alergarea cu pendularea gambelor înainte se efectueaz ă:
– distanțe 10-25 m;
– alternate cu alte variante ale școlii alergă rii.
Greșelii frecvente:
– insuficienta ridicare a coapsei;
– extensia incomplet ă a gambei pe coaps ă;
– rigiditatea în contactul cu solul;
– coordonarea inadecvat ă a brațelor cu membrele inferioare.
● Alergarea cu pas adă ugat înainte (a.p.ad.înai.) se
efectueaz ă în deplasare înainte, prin apropierea și depărtarea
picioarelor, într-o mi șcare de impulsie, în care deplasarea piciorului
dinapoi nu depășe ște piciorul dinainte.
Se efectueaz ă:
– pe distan țe 10-30 m;
– liber ș i cu partener;
– traiectorii și tempo-uri diferite.
Greșelii frecvente:
– pas prea lung; – unghiul de impulsie prea mare; – contact p sol pe toat ă talpa.
● Alergarea în tempo uniform moderat (a.t.u.) – este o
alergate cu un tempo mai sc ăzut, care poate fi executat ă pe diferite
distanțe, pe care alerg ătorul trebuie s ă le parcurg ă în tempo uri
prestabilite.
Alergarea este natural ă, economic ă și păstrează tempo-ul
moderat pe parcursul desf ășurării. Se urm ărește formarea sim țul
tempoului concomitent cu însuș irea tehnicii de alegare.

Această variantă se constituie în principalul mijloc de
dezvoltare a rezisten ței de alergare și se realizeaz ă prin gradarea
timpului sau distan ței de alergare:
– în prima faz ă crește alternativ timpul sau distanț a păstrând
tempoul constant;
– în faza a doua scade distan ța, dar crește tempo-ul.
Se efectueaz ă:
– pe distan țe 40-80 m pentru controlul execu ției tehnice;
– pe distan țe 80-100 m în linie dreapt ă și în turnant ă (traiectorie
curbilinie);
– în grup, pe distan țe 200-400 m;
– cu evadare din grup/pluton.
Greșelii frecvente:
– lipsa coordon ării membrelor inferioare cu cele superioare;
– lungimea indecvat ă a pasului alerg ător;
– oscilații laterale evidente.
● Alergarea pe teren variat (a.t.v.) – este o variant ă a alergării
în tempo uniform ș i se realizeaz ă în afara stadionului, prin parcuri și
păduri (Figura 4.2).

Figura 4.2. Alergare pe teren variat
Datorită multitudinii de situa ții pe care le creeaz ă acest gen de
alergare este un exerci țiu foarte util, deoarece formeaz ă o serie de
deprinderi specifice alerg ării pe terenuri diferite ca structur ă și
consistență.
Ca probă de concurs, acest gen de alergare este întâlnit la
alergările de cros. Acest tip de alergare se înva ță după ce s-au însu șit
celelalte tehnici de alergare. Aceast ă alergare este un mijloc pentru
dezvoltarea rezisten ței generale: se începe cu alergă ri pe terenuri mai
puțin accidentate și pe distan țe mai scurte.
O dată cu obișnuirea cu acest gen de alergare se m ăresc
distanțele și se trece pe terenuri mai accidentate (poteci prin p ădure,
la deal, la vale, prin ar ătură, pe asfalt), crescând astfel dificultatea
alergării.
Adaptarea pasului alerg ător la terenul variat se realizeaz ă,
astfel:
– la urcușuri (Figura 4.3.) pasul este scurt, contactul cu solul se
efectueaz ă pe pingea, impulsia este incomplet ă, iar corpul se aplec ă
înainte mai mult sau mai pu țin în func ție de înclinarea pantei;
50

– la coborâre (Figura 4.3.) contactul cu solul se efectueaz ă pe
călcâie, pasul se lunge ște, trunchiul se înclin ă spre pant ă, alergătorul
lăsându-se „purtat” de viteza obț inută prin alergare la vale;

Figura 4.3 . Abordarea pasului de alergare la urcu ș și coborâre

– trecerea obstacolelor joase (Figura 4.4.) se execut ă după o
accelerare prealabil ă, pe distan țe cât mai reduse în raport cu
obstacolul; obstacolele se dep ășesc printr-un pas s ărit prelungit sau
prin călcare, procedeu mai economic și mai sigur.

Figura 4.4 . Abordarea obstacolelor joase
– în teren moale, nisipos (Figura 4.5.), trunchiul este vertical,
contactul cu solul se efectueaz ă pe toată talpa cu derulare completă și
impulsie u șoară.

Figura 4.5 . Alergare pe teren moale, nisipos
51

52● Alergarea accelerat ă – contribuie la formarea deprinderii de
a alerga cu vitez ă superioar ă, de a forma sim țul acceleră rii.
Obiectivul principal este de a ob ține viteză maximă, printr-o alergare
cu viteză crescută treptat și continuu, în baza frecven ței sau lungirii
pasului de alergare.
– alergări repetate pe distan țe scurte (20-30 m) cu cre șterea
gradată a vitezei de deplasare până la un anumit reper;
– același exerciț iu cu participan ții în forma ție pe linie;
– alergări accelerate în grup;
– accelerări din alerg ări în linie;
– scurtarea distan ței de accelerare și creșterea men ținerii
acesteia.
● Alergarea cu pas adă ugat lateral (a.p.ad.înap.) se
efectueaz ă în deplasare laterală (stânga sau dreapta), prin apropierea
și depărtarea picioarelor, într-o mi șcare de impulsie, în care piciorul
plasat în sensul înaint ării nu este dep ășit de celă lalt picior. Exerciț iul
amelioreaz ă coordonarea simpl ă și forța membrelor inferioare și
favorizeaz ă reducerea atitudinii cifotice prin lungirea musculaturii
anterioare a trunchiului.
● Alergarea lateral ă cu pas încruci șat, pas care poate fi
executat înainte, înapoi și alternat (a.p.încr.înai./înap./alt.) solicit ă
capacitatea de coordonare a membrelor inferioare, în care un picior
este depășit de celă lalt, printr-o mi șcare de avântare cu coapsa
aproape de nivelul orizontalei. Alergarea ameliorează mobilitatea
articulației coxo-femurale și tonific ă musculatura ridic ătorilor
coapsei.
● Alergarea peste obstacole joase este un exerciț iu cu un
puternic caracter formativ privind dezvoltarea sim țului ritmului, sim ț
implicat cel pu țin în alerg ările de garduri și în elanurile diferitelor
sărituri atletice. Alergă rile de garduri sunt mai dificile, prin
componenta tehnic ă, dar în iniț iere se folosesc alerg ările peste
obstacole joase. Alergarea peste obstacole joase implic ă însușirea
învățarea mecanismului de baz ă reprezentat de ritmul de trei pa și
între obstacole. In ceea ce priveș te alergarea peste garduri, aceasta se
completeaz ă cu etapa înv ățării verigii de baz ă, care cu timpul se va
apropia de ceea ce ar trebui s ă însemne pasul peste gard.
Exerciții folosite:
– alergarea peste obstacole joase aș ezate la distan țe egale,
favorizând trecerea peste obstacole cu un num ăr constant de pa și (3
sau 5 pași);
– alergare peste 3-5 obstacole joase, cu 3 sau 5 pa și sub form ă
de întrecere între 2 sau mai mul ți alergători.
– alergarea peste obstacole joase aș ezate la distan țe inegale,
trecând obstacolele cu un num ăr variabil de pa și;
– alergare cronometrat ă sau sub forma de întrecere, cu plecare la
comandă .
Obstacolele folosite pot fi:
– liniii trasate pe sol;
– zone de 20-30 cm marcate pe sol;
– bastoane, stinghii de garduri;
– banca de gimnastic ă;
– obstacole metalice joase;
– garduri poziț ionate la joas ă înălțime.

53 Greșeli frecvente:
– schimbarea piciorului care trece primul peste obstacol, pe
parcursul cursei;
– trecerea prea înaltă a obstacolelor;
– pierderea ritmului de alergare între obstacole;
– depășirea obstacolelor cu gamba în lateral sau spre interior.
Se impune ca trecerea obstacolelor s ă se efectueze cu acela și
picior (peste obstacol), dar ș i exersarea cu cel ălalt picior.
Pentru angrenare la lucru a executan ților este indicat ă montarea
mai multor trasee, cu diferite distan țe pentru a fi accesibile tuturor
executanților.

Notă : Toate variantele de alergare se pot executa:
– individual, în perechi, câte 3, 4, – liber, de mâini, de coate încruci șat, de umeri apucat; în fa ță-la
spate încruciș at apucat;
– pe traiectorie liniar ă dreaptă, frântă, curbilinie, circular ă;
– în deplasare cu fa ța, cu spatele sau lateral;
– cu diferite pozi ții simetrice sau asimetrice ale bra țelor: libere,
pe șolduri, la ceaf ă, pe cap, sus, înainte, lateral; întinse, îndoite.
– individual cu diferite ac țiuni simultane sau alternative ale
brațelor: mișcare obișnuită, pendulare, rotare, forfecare;
– cu acțiuni diferite ale membrelor inferioare: cu piciorul drept –
alergare cu genunchiul sus, cu piciorul stâng – alergare cu pendulare înapoi; cu piciorul drept pendulare înapoi-cu piciorul stâng pendulare înainte;
– prin structuri în care se intercalează unele variante de alergare:
alergare cu joc de glezne, intercalând la 3 sau 4 pa și un genunchi sus;
alergare cu genunchi sus, intercalând la 3 sau 4 pa și o pendulare
înainte;
– în tempo-uri diferite;
– prin structuri în care se leag ă diferite variante de alergare:
a.j.g. (20m)+a.g.s.(15m)+a.p.gb.înai(15m).

Școala alerg ării – Jocuri de mi șcare
Melcul
Formația: Copiii se deplaseaz ă în coloan ă câte 1, în forma ție de
cerc.
Desfășurarea : Jucătorii aflați în alergare uș oară în ș ir, descriu
„un melc”, un cerc, care se mic șorează spre centrul spa țiului de
alergare; în momentul în care deplasarea nu se mai poate desf ășura,
jucătorii execut ă o întoarcere 180 ° și schimbă sensul de alergare,
astfel încât cel care s-a aflat la coada șirului, devine capul șirului:
jocul continu ă până la “desfacerea” complet ă a melcului, pe marginea
spațiului de joc, după care, deplasarea se reia cu o nou ă întoarcere de
180° ; desfășurarea depinde de spa țiul și timpul consacrat destinat
jocului.

Găsește-ți un partener!
Formația: Copiii se află ordonați într-o forma ție de două
cercuri concentrice, dispuse fa ță în față, cercul interior având un copil
în plus.

54Desfășurarea: La semnalul conduc ătorului de joc, fiecare cerc,
începe alergarea u șoară, în sensuri opuse; la comanda “stai!”,
jucătorii se opresc, „cercurile” se întorc fa ță în față și în perechi se
apucă de mâini; juc ătorul care ră mâne fără partener, este penalizat cu
un punct. Jocul se reia cu schimbarea sensului de alergare; câ știgă
jucătorul fără penalizări sau cu cel mai mic num ăr de eșecuri în
gruparea pe perechi.
Variante:
– alergarea se poate desf ășura în acela și sens pentru toat ă
formația;
– se poate schimba atât sensul deplas ării, cât și varianta de
alergare: alergare cu joc de glezne, cu pendularea gambelor înapoi, cu
pas adăugat înainte sau lateral, cu pas încruci șat înainte sau înapoi.

Ocolirea razelor
Formația: 5 echipe sunt dispuse în form ă de raze de cerc,
respectiv șiruri cu juc ătorii aflați la distan ță de o lungime de bra ț, cu
fața spre interior.
Desfășurarea: La semnal, ultimii juc ători ai “razelor” având în
mână un obiect mic (minge de tenis, oin ă, cub), pornesc în alergare,
prin dreapta șirului, îl ocolesc, revin la locul de plecare și oferă
obiectul în mâna dreapt ă a jucătorului dinaintea lor. Ace știa execut ă
același traseu și transmit obiectul în acela și mod. Jocul se continu ă
până când și ultimii juc ători au alergat în jurul razei și s-au așezat la
locul lor, cu obiectul transmis în mâna dreaptă ridicată, semn că s-a
încheiat jocul echipei sale. Ordinea sosirii, determin ă numărul
punctelor acordate, echipa cu cel mai mic num ăr de puncte, fiind
declarată câștigătoare.
Variante: – alergarea se execut ă cu obiectul în mâna stâng ă;
– jucătorul prime ște obiectul într-o mân ă și îl trece imediat în
cealaltă mână;
– alergarea se poate face prin ocolirea întregii forma ții de raze.

4.3.2. Școala săriturii

Săriturile sunt deprinderi motrice, formate din ac țiuni
locomotorii aciclice, în care prin interac țiunea forțelor interne (date
de contrac ția muscular ă) și a forțelor externe (reprezentate de reac țiile
sprijinului), corpul este autoproiectat în zbor. Prin contrac ția bruscă,
voluntară a musculaturii membrelor inferioare, flectate în prealabil,
sub efectul reac ției reazemului, corpul, prin elementul de referință
centrul general de greutate (C.G.G.) este proiectat pe o traiectorie de
forma unei parabole, cât mai înalte sau cât mai lungi. S ăriturile sunt
comportamente motrice în care corpul este propulsat în zbor, dup ă o
desprindere uni sau bilaterală ; temporar, corpul este lipsit de contact
cu solul, ș i trece în faza de zbor prelungit, în care, prin mi șcări
compensatorii (rota ții compensatorii) se men ține echilibrul general al
corpului; ulterior el revine, „aterizâ nd” pe ambele picioare (sau pe un
picior). Scopul fundamental al s ăriturilor cu traiectorie orizontal ă este
de a realiza un zbor cât mai lung, iar scopul fundamental al s ăriturilor
cu traiectorie vertical ă este de a realiza un zbor cât mai înalt.
Eficiența să riturilor se îmbun ătățește o dat ă cu vârsta, prin
ameliorarea for ței și a coordon ării.

Prin exerci țiile din școala săriturii se depisteaz ă piciorul de
bătaie și se consolidează deprinderea de b ătaie unilateral ă (pe un
picior).

Obiectivele școlii săriturii:
– formarea deprinderii de a s ări cu bătaie unilateral ă (pe un
picior);
– învățarea ateriz ării amortizate, elastice și echilibrate;
– educarea echilibrului și a coordon ării dinamice în faza de
zbor;
– formarea sim țului elanului;
– dezvoltarea for ței și detentei.
Mijloacele școlii săriturii:
● Sărituri cu desprindere și aterizare pe ambele picioare
(Figura 4.6, Figura 4.7.);

Figura 4.6 . Sărituri pe ambele picioare cu accent pe în ălțimea
desprinderii

Prioritatea metodic ă în abordarea exerci țiilor din școala săriturii
este însu șirea exerci țiilor care contribuie la însu șirea ateriz ării
corecte. Se va insista pe repetarea exerciț iilor cu impulsie și aterizare
pe ambele picioare, printr-o gam ă extinsă de variante și repetări. Se
folosesc exerci ții cu desprindere de pe sol, cât și de pe suprafe țe
treptat înă lțate. Se insist ă pe execu ția corectă a aterizării, respectiv pe
ambele picioare concomitent, cu flexia articula țiilor membrelor
inferioare ș i păstrarea pozi ției aplecate u șor a trunchiul.

Figura 4.7. Sărituri pe ambele picioare cu accent pe lungimea
desprinderii

55

– sărituri în adâncime (Figura 4.8);

Figura 4.8. Săritură în adâncime de pe suprafa ță înălțată

– săritura în lungime cu desprindere de pe loc ș i aterizare pe
ambele picioare – la groapa cu nisip (Figura 4.9);

Figura 4.9. Săritura în lungime de pe loc

– sărituri cu bă taie și aterizare pe diferite obiecte (Figura 4.10):

Figura 4.10. Sărituri pe obiecte

– sărituri peste obstacole a șezate în serie ș i în „urcare", cu
înălțimi în progresie continu ă și cu obstacolele plasate astfel încât s ă
permită accesul de la unul la cel ălalt printr-un singur pas;
– sărituri de pe loc cu desprindere pe un singur picior;
– sărituri în în ălțime, la înă lțimi accesibile, cu elan
perpendicular pe ș tachetă, în ghemuit;
– sărituri în lungime de pe un picior, aterizând în groap ă pe
același picior, pe cel ălalt picior sau pe ambele picioare (Figura 4.11);

56

Figura 4.11 . Săritură cu desprindere de pe un picior

– sărituri cu desprindere și aterizare pe acela și picior – pas
săltat ( Figura 4.12). Această săritură consolideaz ă deprinderea de
bătaie pe un picior, în vederea desprinderii pe o traiectorie vertical ă,
precum cele de la s ăritura în înă lțime.
Impulsia efectuată pe piciorul de bă taie este simultan ă cu
ridicarea piciorului de avântare cu coapsa la orizontal ă și gamba
perpendicular pe sol. Bra țele se avânt ă spre înainte sus (în pozi ția braț
și picior opus) și completeaz ă efectele forț ei de avântare a corpului
spre înainte-sus.
Poziția astfel formată se păstrează cât mai ferm, urmând
pregătirea pentru desprinderea în urm ătorul pas s ăltat, prin aterizarea
pe același picior și reluarea ac țiunii amortizare-impulsie pe piciorul
respectiv.
Se pot efectua pa și săltați continuu pe acela și picior sau
alternativ pe fiecare picior. În cazul pasului s ăltat alternativ, dup ă
primul pas se efectuează aterizarea pe piciorul de avântare și se
continuă aceeași structură de mișcare.
Execuția se efectueaz ă pe distan țe sau prin num ăr de pași
precizați:
– execuții succesive pe acela și picior (stângul sau dreptul);
– execuții alternative;
– execuții cu diferite pozi ții sau mișcări ale brațelor;
– execuții pe diferite traiectorii de deplasare;
– execuții cu legări de anumit num ăr de pași.
Pasul săltat poate fi executat cu zbor peste diferite marcaje
trasate pe sol, respectiv linii, zone (dreptunghiuri înguste), sau obstacole joase, care s ă provoace executan ții la un zbor înalt.
Greșeli frecvente:
– impulsie incomplet ă la bătaie;
– ridicarea sub orizontal ă a piciorului de avântare;
– flexia gambei pe coaps ă;
– acțiunea braț și picior de aceea și parte;
– ridicarea exagerată a brațului de avântare.
57

Figura 4.11. Pas săltat

● Sărituri cu desprindere pe un picior și aterizare pe celă lalt:
pasul sărit. Această săritură consolideaz ă bătaie pe un picior și
pregătește desprinderea pe traiectorie orizontal ă, precum s ăriturile în
lungime. Impulsia se efectueaz ă concomitent cu avântarea piciorului
liber spre înainte. Bra țele se avânt ă natural spre înainte pentru a
echilibra corpul în zbor. Pozi ția se păstrează cât mai mult în timpul
zborului, urmând preg ătirea ateriz ării, pe piciorul de avântarea,
săritura derulându-se de pe un picior pe cel ălalt. Aterizarea de la
primul pas preg ătește impulsia pentru urm ătorul pas s ărit.
Execuția se efectueaz ă pe distan țe sau num ăr de pași precizați:
– execuții desprinderi continuu alternative;
– execuții cu deprindere numai pe acela și picior;
– execuții cu deprinderi pe acela și picior intercalate cu pa și de
alergare;
Greșeli frecvente:
– impulsia incomplet ă la desprindere;
– ridicarea – avântarea insuficient ă a coapsei;
– grăbirea coborârii piciorului de avântare;
– impulsie întârziată la aterizare, pentru execuț ia pasului
următor.
Pasul sărit poate fi repetat pentru stimularea zborului pe o
traiectorie lung ă, trecere peste zone marcate, cu b ătaie pe locuri
special marcate, peste diferite obs tacole joase. Acestea vor fi utilizate
după ce executan ții și-au însușit foarte bine tehnica în condi ții de
solicitare de efort minim ă.
O combina ție eficient ă în perfec ționarea exerci țiilor din școala
săriturii, o constituie combina ția de pa și săltați și pași săriți.
Structura solicit ă coordonarea motric ă, prin alternarea celor dou ă
sărituri, cât ți interesul pentru exerci ții, având în vedere provocarea
pe care o constituie solicitarea aten ției și a tenacităț ii.
O altă gamă de sărituri interesante și eficiente o constituie
legările de pa și săriți, în așa numitele, plurisalturi. Se efectueaz ă
legări de trei pa și săriți (triplusalt), cinci pa și săriți (pentasalt), zece
pași săriți (decasalt).
● Săritura în lungime (zbor în ghemuit) cu elan .
Această săritură este cea mai simplă și naturală săritură în
lungime cu elan. Face parte din gama de exerci ții din școala săriturii.
Săritura în lungime cu elan are ca mecanism de baz ă bătaia pe un
picior cu desprindere în lungime. Execuț ia acestei s ărituri impune
efectuarea:
– elan (desf ășurat prin alergare accelerat ă, și menținerea vitezei
pe ultimii pa șii de alergare);
58

59- bătaie scurtă și puternic ă pe piciorul puternic (devenit piciorul
de bătaie);
– zbor (gruparea corpului în pozi ția ghemuit și păstrarea pozi ției);
– aterizare în pozi ția deja pregă tită din zbor.
Săritura găsește executantul încep ător în poziț ia necesară fazei de
aterizare, ceea ce constituie un bun mijloc de însu șire a ateriz ării în
siguranță.
După însușirea acestei s ărituri, cu b ătaie pe piciorul puternic
(piciorul de bă taie) se continu ă cu aceeași săritură efectuată cu bătaie
pe celălalt picior. Acest fapt contribuie la dezvoltarea motricit ății,
coordonă rii copiilor sau încep ătorilor. De asemenea este important ă
solicitarea simetric ă a părților și segmentelor corpului, pentru
dezvoltarea fizic ă armonioas ă și solicitare echilibrat ă a traseelor
neuro-musculare.
Tot în beneficiul dezvolt ării coordonă rii se poate apela la
săritura în lungime cu elan liber, cu solicitarea efectu ării unor sarcini
suplimentare în zbor, cum ar fi: b ătaie din palme, întoarcere 90 ° spre
stânga sau dreapta, respectiv spre partea piciorului de b ătaie sau
partea opus ă piciorului de bă taie.
Greșeli frecvente:
– tendința de bătaie pe ambele picioare;
– lungirea ultimului pas de elan, înainte de b ătaie;
– aplecarea excesiv ă a trunchiului în zbor;
– aterizarea cu membrele inferioare insuficient flexate;
– aterizare desincronizată (alternativ pe un picior și altul).
● Săritura în înă lțime (zbor în ghemuit) cu elan liber
perpendicular se constituie de asemenea în mijloc al școlii săriturii.
Exercițiul solicit ă executantul la autopropulsare pe o traiectorie
înaltă, liberă sau impus ă de un reper obiectiv ( ștacheta).
Mecanismul de baz ă al săriturii în în ălțime se constituie din
bătaie (impulsie) pe un picior.
Săritura se compune din:
– elan sub form ă de alergare pe o traiectorie liniar ă
perpendicular ă;
– bătaie pe piciorul puternic (piciorul de b ătaie);
– zbor ghemuit ș i trecerea în aceast ă poziție peste ștachetă;
– aterizare în pozi ția ghemuit, pe ambele picioare.
Săritura poate fi executat ă în combina ție cu alte sarcini motrice,
precum:
– acțiuni ale bra țelor;
– întoarceri 90° spre partea piciorului de b ătaie;
– întoarceri 90° spre partea opus ă piciorului de bă taie;
– combina ți ale sarcinilor.
Greșeli frecvente:
– tendința de oprire înaintea ștachetei;
– bătaie prea aproape de ștachetă;
– întârzierea grup ării;
– insuficienta ridicare a trenului; – forță redusă la bă taie.
Săritura în lungime cu elan liber (procedeul ghemuit) și săritura în
înălțime cu elan (perpendicular pe ș tachetă) sunt mijloace ale școlii săriturii
și se constituie în baz ă a să riturilor fundamentale și derivate din atletism.
Săriturile figureaz ă și în curricula din înv ățământul preuniversitar.

60În programa școlară sunt prev ăzute din procedeele specifice
săriturii în lungime urm ătoarele:
– săritura în lungime întins ă pentru clasele a V-a și a VI-a;
– săritura în lungime cu 1 1/2 pa și în zbor, pentru clasele a VII-a
și a VIII-a.
În școală, în funcție de condi țiile diferite existente în teritoriu,
se folosește unul din procedeele: s ăritura în în ălțime cu p ășire și
răsturnare dorsală .
Exercițiile de sărituri sunt utilizate ca mijloace de baz ă în
lărgirea și aprofundarea deprinderilor motrice de baz ă și specifice ș i
dezvoltarea for ței membrelor inferioare.

Școala săriturii – Jocuri de mi șcare

Barza ș i broscuțele
Formația: Copiii sunt dispu și pe 4 linii, de-a lungul laturilor
unui pă trat cu latura de 4-5m, considerat „lacul”; imediat înapoia
fiecărei linii se află câte o banc ă de gimnastic ă.
Desfășurarea: La semnal to ți copiii, considera ți broscuțe, încep
să sară de pe sol pe banc ă și invers; în acest timp, un alt copil cu rolul
de „barză”, stă într-un picior într-un cerc de raz ă de 2m în centrul
lacului. Barza p ărăsește locul său și încearcă să prindă broscuțele care
sar în lac sau pe mal; cei prinș i în lac sunt adu și la cuibul berzei;
jocul continu ă până când barza reu șește să prindă mai multe broscu țe,
după care se schimb ă rolurile. Sunt eviden țiați copiii – broscu țe, care
nu au fost prinș i de nici o barz ă.

Doi pași înainte – unul înapoi
Formația: Copii sunt dispu și pe 2-4 șiruri, așezate înapoia liniei
de plecare.
Desfășurarea: La semnal primii, din fiecare șir, se deplaseaz ă
astfel: o s ăritură în lungime de pe loc înainte, una înapoi și apoi înc ă
o săritura înainte. Jocul continu ă până la linia marcat ă la 10m
depărtare, de cea de plecare. Ajuns aici, copilul ridic ă mâna dreapt ă,
semn al plec ării pentru urm ătorul. Jocul este câș tigat de echipa care
ajunge prima s ă se adune în ș ir pe partea opus ă plecării.

Zece salturi
Formația: Copiii sunt ordona ți într-o forma ție cu 4-6 șiruri de
jucători, aflați în poziția stând, înapoia liniei de plecare.
Desfășurarea: La semnal, primii copii, din capetele șirurilor
pornesc în pas s ărit; cel care ajunge cel mai departe din 10 pa și săriți
este calificat pentru întrecerea finală . Pentru urm ătorii, execu ția se
desfășoară la fel, reținându-se juc ătorii care la fiecare tur au reu șit cea
mai lungă distanță parcursă în pas să rit. Copiii cu cele 10 salturi cele
mai lungi vor s ări din nou. Cel care acoper ă cea mai mare distanță din
10 pași săriți este considerat câ știgător.

4.3.3. Școala arunc ării

Obiectivele școlii arunc ării
– însușirea deprinderii de a arunca obiecte la distan ță prin
azvârlire, împingere și lansare;

61- formarea capacităț ii de angrenare treptat ă în aruncare, a
întregului corp, prin ac țiunea membrelor inferioare, a trunchiului și a
brațelor;
– dezvoltarea capacităț ii de accelerare a ac țiunii de aruncare;
– formarea capacităț ii de a păstra controlul bilateral în timpul
efortului final;
– formarea capacităț ii de a dep ăși obiectul, avansând partea
inferioară a corpului în raport cu partea superioar ă;
– dezvoltarea for ței trunchiului și a membrelor superioare.

Mijloacele școlii arunc ării:
– aruncarea tip azvârlire;
– aruncarea tip împingere; – aruncarea tip lansare.
♦ Aruncarea tip azvârlire are ca scop formarea deprinderii de
aplicare a for țelor executantului, asupra obiectului de aruncat, într-o
tracțiune liniar ă, pe o traiectorie dinapoi-înainte , pe deasupra
umărului sau a capului. Aruncarea tip azvârlire este deprinderea cea
mai natural ă de aruncare, în bagajul motric uman.
Obiectul eliberat prin azvârlire în școala arunc ării este mingea
medicinal ă (cu ambele bra țe și cu un singur bra ț) și mingea de oin ă
(cu un singur bra ț). Exerciț iile pregătesc proba de aruncarea suliț ei.
– aruncări de pe loc cu mingea medicinal ă din: stând (dep ărtat,
cu un picior înainte (Figura 4.12), cu latura opus ă brațului de
aruncare), pe un genunchi ( Figura 4.13), pe genunchi, a șezat (Figura
4.14), culcat dorsal – cu ambele bra țe și cu un bra ț;

Figura 4.12 . Aruncări azvârlite cu ambele bra țe
Exercițiile tip azvârlire cu mingea medicinal ă se utilizează în
preinițierea arunc ătorilor de suli ță. Mișcarea bra țului arunc ător de
tracțțune și biciuire final ă se constituie în mecanism biomecanic
condițional în aruncarea suli ței. Etapa urm ătoare în preg ătirea
aruncătorilor de suli ță, este cea a exers ării aruncării cu mingea de
oină (execuție cu un singur bra ț).

Figura 4.13. Aruncare tip azvârlire, de pe un genunchi

– aruncări din deplasare cu 2 sau 3 pa și de mers/alergare cu
ambele bra țe și cu un bra ț;

Figura 4.14. Aruncare tip azvârlire, din aș ezat încruci șat

♦ Aruncarea tip împingere are ca scop formarea deprinderii
de – aplicare a for ței executantului, dinapoi spre înainte, de jos în sus,
prin presiune asupra obiectului.
– aruncări de pe loc, cu mingea medicinal ă, din diferite pozi ții,
cu ambele bra țe și cu un bra ț;
– aruncări cu ambele bra țe și cu un bra ț, efectuate din deplasare
cu 2 sau 3 pa și de mers/alergare
– împingeri cu un bra ț din stând lateral și cu spatele spre direc ția
de eliberare.
Exercițiile cu mingea medicinal ă, de tipul arunc ării prin
împingere preg ătesc din punct de vedere biomecanic și tehnic
aruncarea greut ății.
♦ Aruncarea tip lansare are ca scop formarea deprinderii de
aplicare a for țelor executantului, asupra obiectului de aruncat, într-o
tracțiune curbilinie, pe o traiectorie dinapoi-înainte, de jos în sus.
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu fa ța pe
direcția de lansare, prin trac țiune de jos, din lateral-înapoi (dreapta și
stânga);
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând lateral spre
direcția de lansare, cu ambele bra țe și cu un bra ț;
– aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu spatele
spre direc ția de lansare, prin trac țiune pe deasupra um ărului;
– aruncări cu piruetă simplă.
Exercițiile de aruncare de tip lansare preg ătesc organismul din
punct de vedere biomecanic și tehnic pentru aruncarea discului (cu un
braț) și aruncarea ciocanului (cu ambele bra țe).
Școala arunc ării – Jocuri de mi șcare
Ferește capul
Formația: Participan ții sunt dispu și pe șiruri egale ca num ăr,
depărtate la 2-3m; distanț a dintre juc ători este de o lungime de bra ț.
Înaintea fiecă rui șir, la 5-6m, se afl ă un jucător „căpitan”, care are o
minge ușoară.
Desfășurarea: La semnalul conduc ătorului de joc, c ăpitanul
azvârle mingea primului juc ător din capul șirului, care dup ă ce o
azvârle și el căpitanului, se ghemuie ște pe loc. Jocul continu ă în
același mod cu toț i copiii. Încheierea schimbului de arunc ări, între
căpitan și ceilalți copii, este marcat ă de ridicarea mingii deasupra
capului, de c ătre căpitan. Câștigă jocul echipa a că rui căpitan a ridicat
primul mingea.
62

Mingile în stea
Formația: Efectivul este împ ărțit în două părți egale, care
formează două cercuri concentrice, a șezate față în față. Numărul
jucătorilor, din fiecare cerc, este par, iar distan ța dintre cercuri este de
3-4m. În fiecare cerc, numerotarea se face din doi în doi, iar dispunerea pe cercuri se face astfel încât fiecare din ei s ă aibă un
jucător cu alt num ăr.
Desfășurarea: Doi juc ători alăturați, din cercul interior,
primesc câte o minge medicinal ă de 1-2kg și, la un semnal, ei le
aruncă coechipierului (copil cu acela și număr) din cercul exterior.
Aruncarea va fi prin împingere cu ambele mâini de la piept, dar în
sensuri opuse. Juc ătorii din cercul exterior, dup ă ce primesc mingea,
execută aruncarea tip împingere, spre coechipierii din cercul interior.
Câștigă echipa la care mingea a parcurs cel mai rapid traseu,
ajungând la copiii care au început și au ridicat-o deasupra capului.
Variante: Aruncările pot fi executate tip azvârlire, cu ambele
mâini:
• o echipă execută aruncări azvârlite, cealalt ă aruncări împinse,
urmând apoi s ă fie schimbat tipul;
• aruncări cu un bra ț, tip azvârlire.

Mingile respinse
Formația: Copiii sunt organiza ți în dou ă echipe, egale ca
efectiv, desp ărțiți în două terenuri printr-un fileu sau o „baricad ă” de
bănci de gimnastic ă.
Desfășurarea: La semnal, fiecare echip ă, care iniț ial are acela și
număr de mingi, încearc ă să expedieze repede, prin azvârlire cu o
mână, cât mai multe mingi în terenul advers. La semnalul declanș at,
prin surprindere, pentru încetarea jocului, se num ără mingile din
fiecare teren. Câ știgă echipa cu cel mai mic num ăr de mingi în
terenul său.
Variante:
• expedierea mingilor prin împingere cu ambele bra țe;
• expedierea din pozi ții joase, precum ghemuit, a șezat.

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare
Școala atletismului se constituie în principalul pachet de mijloace care se utilizeaz ă în instruirea
școlarilor și începătorilor în practica atletismului. Însu șirea exerci țiilor din școala alerg ării, săriturii și
aruncării se constituie în obiective principale ale motricit ății copiilor. Alergarea este o deprindere care
deși solicită, în principal, membrele inferioare, pune în ac țiune și membrele superioare dar implicit și,
trunchiul. Deprinderea de alergare, ca și cea de mers, se consolideaz ă de timpuriu, eficienț a mișcărilor
îmbunătățindu-se o dat ă cu vârsta.

63

64Alergarea este o deprindere motric ă naturală, elementar ă cu multiple aplica ții în activitatea
cotidiană. Săriturile sunt deprinderi motrice, formate din ac țiuni locomotorii aciclice, în care prin
interacțiunea for țelor interne (date de contrac ția muscular ă) și a forțelor externe (reprezentate de
reacțiile sprijinului), corpul este autoproiectat în zbor.
Aruncarea tip azvârlire are ca scop formarea deprinderii de aplicare a for țelor executantului,
asupra obiectului de aruncat, într-o trac țiune liniar ă, pe o traiectorie dinapoi-înainte , pe deasupra
umărului sau a capului. Aruncarea tip azvârlire este deprinderea cea mai natural ă de aruncare, în
bagajul motric uman. Aruncarea tip împingere are ca scop formarea deprinderii de – aplicare a for ței
executantului, dinapoi spre înainte, de jos în sus, prin presiune asupra obiectului. Aruncarea tip lansare
are ca scop formarea deprinderii de aplicare a for țelor executantului, asupra obiectului de aruncat,
într-o trac țiune curbilinie, pe o traiectorie dinapoi-înainte, de jos în sus. Toate exerci țiile din școala
atletismului se utilizeaz ă sub forma de jocuri de mi șcare, mai ales în etapa de ini țiere sportiv ă.

Concepte și termeni de re ținut: alergare, s ăritură, aruncare

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt obiectivele școlii alergă rii?
2. Preciza ți principalele mijloace ale școlii alerg ării!
3. Care sunt obiectivele școlii săriturii!
4. Enumera ți exerciț iile din școala săriturii!
5. Care sunt obiectivele școlii arunc ării!
6. Descrie ți execuția tehnică a pasului s ăltat!
7. Descrie ți execuția tehnică a aruncării tip împingere!
8. Descrie ți aruncarea tip lansare!
9. Care sunt obiectele care se elibereaz ă prin lansare!
10. Preciza ți pozițiile din care se efectueaz ă exerciț iile din școala arunc ării.

Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. Aruncarea tip azvârlire presupune o trac țiune liniar ă, dinapoi-înainte.
♦ Alegeți varianta corect ă!

652. Pasul s ăltat se efectueaz ă:
a) cu desprindere de pe un picior și aterizare pe acela și picior
b) cu desprindere de pe un picior și aterizare pe picior opus
c) cu desprindere de pe un picior și aterizare pe ambele picioare

♦ Completa ți câmpurile libere din urm ătorul enunț :
3. Alergarea cu pendularea gambelor înapoi se efectuează printr-o succesiune de pa și scurți, cu
accent pe pasul ……………, în care se realizeaz ă …..….. complet ă a gambei pe coaps ă.

Bibliografia

Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Rață, G., Atletism. Tehnic ă, Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Sabău, E., Monea, G., Atletism. Tehnica și metodica probelor , Editura BREN, Bucure ști, 2007.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.

Unitatea de înv ățare 5
ALERGAREA DE SEMIFOND, FOND

Cuprins 5.1. Introducere
5.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
5.3. Conținutul unit ății de învăț are
5.3.1. Bazele tehnicii alerg ărilor
5.3.2. Tehnica de execu ție a alergărilor de rezisten ță
5.3 3.. Metodica pred ării alergării de rezisten ță
5.3.4. Regulamentul în alerg ările de fond
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere

Unitatea de înv ățare trateaz ă tehnica, metodica și aspecte
de regulament în probe de alergare pe distan țe cuprinse între
800 și 10km. Distan țele de alergare de rezisten ță pentru
practicanții din învăță mântul preuniversitar sunt cuprinse între
600-800 și 1-2 km. În alergarea de rezisten ță efortul este
continuu și suficient de solicitant, dar la o intensitate medie spre
mică. Factorul limitativ în desf ășurarea alerg ării de rezisten ță
este oboseala, care se instalează diferențiat, în func ție de gradul
de antrenare al practican ților.

5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea mecanismelor tehnice ale alerg ării de
rezistență;
> judecarea, pe baza cunoș tințelor acumulate, comporta-
mentului atle ților în competi ție conform regulamentului de
competiț ie;
> utilizarea principalelor exerci ții de însu șire a tehnicii
specifice.

66

67Competen țele unității de învățare:
> alcătuirea traseului metodic al pred ării probei;
> practicarea probei de alergare de semifond, fond și
cros;
> arbitrarea probei de semifond, fond și cros.

Timpul alocat unit ății: 1 ora

5.3. Conț inutul unit ății de învățare

5.3.1. Bazele tehnicii alerg ărilor

Analiza tehnicii pasului alergă tor
Pregătirea tehnic ă a atletului se refer ă la formarea ș i
perfecționarea deprinderii motrice specialităț ii respective și la
consolidarea acestei deprinderi în aplicarea condi ționată de
cerințe concrete ale desfășur ării probei de concurs.
Alergarea este un mijloc de locomo ție, care se realizeaz ă
prin mișcări ciclice, de treceri succesive de pe un picior pe
celălalt, în așa fel încât s ă realizeze o faz ă de zbor între fiecare
contact cu solul.
Unitatea ciclic ă a alergării este pasul alerg ător.
În analiza tehnic ă, pasul alerg ător poate fi luat în
considerare în doua forme ș i anume:
– Pasul alerg ător simplu.
– Pasul alerg ător dublu.
– Pasul alerg ător simplu este reprezentat de succesiunea
tuturor fazelor realizate de membrele inferioare, între dou ă
contacte
– Pasul alerg ător dublu este reprezentat de succesiunea
tuturor fazelor realizate de membrele inferioare, între dou ă
momente identice ale aceluia și picior, considerat ciclu complet
(doi pași simpli). Analiza ia în considerare ambele faze realizate
de un picior, prin:
– perioada de sprijin;
– perioada de pendulare.
Parametrii pasului alerg ător
Pașii de alergare au caracteristici prezente la toate tipurile
de pași, dar prin care totu și se pot diferen ția, specifica:
– lungimea pasului simplu reprezint ă distanța (spațiul) ce
separă două sprijine succesive, pe direc ția deplasării;
-lungimea pasului depinde de lungimea traiectoriei de
zbor;

68-lungimea pasului cre ște datorită măririi vitezei de
deplasare: pasul lansat de semifond-fond are 1,30-2,20m; pasul
lansat de vitez ă are 2,30-2,60m; pasul de mers, la un adult cu
talie normal ă, are 0,70-0,80m;
-la aceeași valoare a for ței de impulsie, sunt avantaja ți (au
pasul mai lung) alerg ătorii cu segmente mai lungi.
– lărgimea pasului simplu determinată de spa țiul
(distanța) dintre suprafa ța de sprijin a t ălpii și linia de alergare
(în plan sagital). Personale care au axa șoldurilor mai mare, vor
avea un pas de alergare mai larg;
– unghiul pasului simplu are vârful în punctul de sprijin al
tălpii, laturile sale fiind determinate de axa longitudinal ă a
piciorului de sprijin și orizontala solului În practic ă pentru a
realiza o alergare cât mai eficient ă, în faza de amortizare
unghiul de contact trebuie s ă fie cât mai mare, pe când în faza
de impulsie acesta urmeaz ă să fie cât mai mic;
– tempo -ul pasului de alergare este determinat de num ărul
pașilor efectua ți în unitatea de timp; tempo-ul (caden ța) pașilor
de alergare este abordat în func ție de tipul de alergare și implicit
influențează valoarea vitezei de deplasare. În alergarea de vitez ă
tempo-ul deplas ării este mult mai ridicat, spre deosebire de
alergarea de fond sau mare fond.
Oscilaț iile corpului în alergare
Aceste mi șcări ale corpului apar în urma acț iunilor
segmentelor corpului în diferite planuri și anume: verticale,
laterale, transversale.
– Oscilațiile verticale se formează în plan sagital și sunt
datorate momentelor de amortizare și impulsie ale piciorului, în
perioada de sprijin ș i sunt mici la viteze mari și mai mari la
viteze mici. Diferen ța de nivel dintre aceste dou ă faze (înălțimea
zborului și momentul verticalei) indic ă amplitudinea oscila țiilor
care este acceptată până la 8 cm la alergarea de vitez ă și până la
12 cm în alergarea de semifond și fond. Cre șterea amplitudinii
oscilațiilor verticale determin ă o „alergare s ărită”, situație
nefavorabil ă deplasării rapide.
– Oscilațiile laterale se formează în plan frontal și sunt
produse de trecerea greut ății corpului de pe un picior pe altul; ele
se eviden țiază în alergare, în momentul verticalei, când latura
care pendulează este mai jos decât cea de sprijin; trohanterul
mare și genunchiul piciorului oscilant sunt mai coborâte decât
aceleași puncte ale piciorului opus. În practic ă, aceste oscila ții se
compenseaz ă prin înclinarea invers ă a axei umerilor (centurii
scapulare) Oscila țiile laterale sunt evidente dac ă în timpul
alergării picioarele sunt dep ărtate (pasul este larg), dac ă
alergătorii au bazin lat sau dac ă pasul se scurtează ; aceste
oscilații nefavorabile alergă rii se pot reduce prin efectuarea
contactului cu solul pe axa alerg ării sau prin rotarea bazinului
spre partea piciorului de sprijin.
– Oscilațiile transversale se formează în plan orizontal și
sunt datorate proiect ării înainte-sus a bazinului în faza de
impulsie, când partea oscilant ă a bazinului trece înaintea celei
corespunz ătoare piciorului de sprijin; ele au loc în plan
transversal și sunt considerate utile în aler gare, în anumite limite,

pentru că favorizeaz ă impulsia în pasul de alergare. Oscila țiile
transversale prea mari, cauzate de prelungirea impulsiei și
implicit a avânt ării piciorului pendulant, duc la sc ăderea
frecvenței miș cărilor membrelor inferioare în alergare și în
consecință, a vitezei. Echilibrarea acestor oscila ții este efectuat ă
de axa umerilor care ac ționează în sens opus (bra ț și picior
opus).
În timpul fiec ărei perioade, mi șcarea piciorului se
analizează în trei momente considerate a fi cele mai importante,
astfel:
Perioada de sprijin (Figura 5.1.) este analizat ă prin trei
faze sau momente. Analiza începe din momentul în care piciorul
atinge solul, moment în care proiec ția centrului general de
greutate este în punctul cel mai dep ărtat, spre înapoi, fa ță de
punctul de contact.
– Faza de amortizare sau aterizare începe o dat ă cu luarea
contactului cu solul pe pingea.
Segmentul inferior cedeaz ă, îndoindu-se în momentul
impactului, realizându-se amortizarea cu reducerea
corespunz ătoare a vitezei orizontale. Această amortizare trebuie
să se realizeze mai pu țin de articula ția gleznei și în principal de
articulația genunchiului și a bazinului, care nu trebuie s ă fie
blocate.

A B C

Figura 5.1. Forțele active
în perioada de sprijin și perioada de pendulare
În acest moment, for ța de reacț ie a reazemului R,
îndreptată în sus și înapoi, are o ac țiune negativă asupra vitezei
de alergare. A șadar, amortizarea constituie o faz ă care frânează
continuitatea alerg ării și care trebuie dep ășită prin măsuri de
execuție tehnică. Aceasta presupune contactul cu solul cât mai
aproape de proiecț ia pe sol a centrului de greutate, pentru a
reduce cât mai mult posibil ac țiunea negativ ă a forței de reac ție
tangențială.
– Momentul verticalei corespunde trecerii centrului de
greutate prin verticala ridicat ă din punctul de s prijin. În această
69

70fază, cele două forțe F ș i R acționează pe aceea și linie verticală ,
dar în sensuri contrare și este momentul în care au valoarea cea
mai mare. Tot în momentul verticalei viteza orizontal ă a
centrului de greutate, raportat ă la secven ța fiecă rui pas este cea
mai mică.
– Faza de impulsie începe când centrul de greutate
depășește verticala ș i se raportează la momentul în care piciorul
se pregătește să părăsească solul; aceast ă fază este pozitiv ă prin
aplicarea forț ei asupra solului și efectul acesteia determinat de
rezultanta reacț iei normale și a reacției tangen țiale, care este
forța de reacț ie. Efectul de accelera ție crește treptat odat ă cu
înaintarea corpului. Faza de impulsie este faza activ ă a alergării,
pe care o putem influen ța prin reducerea unghiul de impulsie
sau/și mărirea forței de impulsie (for ța membrelor inferioare).

Perioada de pendulare (Figura 5.1.) începe din
momentul în care piciorul p ărăsește solul, dup ă finalizarea
impulsiei. Ca și în cazul perioadei de sprijin se observ ă trei faze
sau momente de referință în analiza tehnic ă.
– Faza de pendulare posterioar ă începe prin ducerea
coapsei piciorului pendulant (care tocmai a terminat impulsia), cât mai rapid și economic spre înainte. Pentru a realiza aceast ă
acțiune, se îndoaie genunchiul piciorului pendulat, prin flexia
gambei pe coaps ă. În pendularea posterioar ă unghiul dintre
gambă și coapsă se închide, iar genunchiul penduleaz ă spre
piciorul de sprijin.
– Momentul verticalei se formează când piciorul pendulant
încrucișează piciorul de sprijin, flexia gambei pe coaps ă fiind
maximă. Pentru ca faza urm ătoare să fie eficient ă, în momentul
verticalei genunchiul piciorului pendulant trebuie s ă depășească
genunchiul piciorului de sprijin. Astfel, în faza urm ătoare,
avântarea genunchiului spre înainte, poate ajunge în punctul maxim în acela și timp cu finalizarea impulsiei executat ă de
piciorul de sprijin.
– Faza de pendulare anterioar ă începe din momentul în
care centrul general de greutate, și o dată cu el genunchiul
piciorului pendulant, dep ășesc în plan anterior genunchiul
piciorului de sprijin și se încheie o dată cu atingerea punctului
maxim al avânt ării genunchiului spre înainte. Unghiul dintre
coapsă și gambă începe să crească , în timp ce coapsa se ridic ă
energic spre înainte, acumulând o iner ție care se adaug ă forței de
impulsie a piciorului de sprijin.
La viteze mari, când piciorul pendulant finalizeaz ă
avântarea, și începe faza de zbor, coapsa ajunge aproape de
orizontală.
► Faza de zbor în alergare se desf ășoară între dou ă
perioade de sprijin, respectiv între sprijinul pe un picior și
sprijinul pe cel ălalt picior, când corpul alerg ătorului nu
realizează vreun contact cu solul. Zborul începe în momentul în
care piciorul de impulsie p ărăsește solul ș i membrele inferioare
se află în direcții opuse. Este un moment important al alerg ării,
care cere o foarte bun ă coordonare a mi șcărilor brațelor și
picioarelor.

71Piciorul care a terminat avântarea se deplasează spre
înapoi față de bazin, prin întinderea genunchiului într-o mi șcare
foarte activă de „călcare agățată” din înainte – înapoi, spre
următoarea faz ă de amortizare.
Pentru a avea ac țiune cât mai eficient ă a membrelor
inferioare, acestea trebuie s ă acționeze simultan folosind la
maximum, mi șcările compensatorii ale segmentelor unui corp
aflat în zbor (când unul urc ă, celă lalt coboar ă, când unul este dus
înainte, cel ălalt trece înapoi). La aceasta se adaug ă și mișcarea
voluntară și activă a membrelor superioare, pentru a întregi
eficacitatea mi șcării.

5.3.2. Tehnica de execu ție a alergă rilor de rezisten ță

În aceste alerg ări este necesar ă o dozare cât mai ra țională a
efortului, pentru a se reu și parcurgerea unor distan țe medii, mari
și foarte mari cu o vitez ă de regim apreciabil ă; pentru aceasta
este necesar ca mi șcările alergătorului să fie cât mai economice,
dar eficiente în acela și timp.
Tehnica de alergare urm ărește stăpânirea unui pas cât mai
suplu, relaxat, tinzându-se spre o impulsie nefor țată și eliminarea
mișcărilor inutile ale capului, trunchiului și brațelor. Un rol
decisiv în alerg ările care solicită efortul de rezisten ță, îl are
respirația, respectiv ritmul respirator.
La probele clasice din aceast ă grupă de alerg ări
participarea este masculin ă și feminin ă în următoarele curse:
800m și 1500m (semifond); 5000m și 10000m (fond); 42,195km
(mare fond-maraton).
Tehnica alerg ării de semifond-fond
Fazele sau structura alerg ărilor de semifond, fond sau mare
fond se ordoneaz ă tehnic în:
– startul și lansarea de la start;
– alergarea pe parcurs;
– finișul și sosirea.

– Startul ș i lansarea de la start
În aceste probe regulamentul de concurs oblig ă
participan ții la abordarea startului „de sus”; în aceast ă fază se
urmărește obț inerea unei viteze suficiente pentru a ocupa un loc
în pluton. La alergarea pe distan țele anterior enunț ate, comenzile
starterului sunt: „Pe locuri!” … „pocnetul pistolului!”
La comanda „Pe locuri!”, alerg ătorul așează piciorul mai
puternic lâng ă linia de start (cât mai aproape de aceasta), trecând
și cea mai mare parte din greutatea corpului pe acest picior;
celălalt picior se afl ă în urmă, cu 1-1,5 lungimi de talp ă sprijinit
pe pingea.
Trunchiul este aplecat înainte; bra țul opus piciorului
dinainte se afl ă în fața trunchiului, îndoit din cot, în a șa fel încât
palma cu degetele semiflexate s ă se afle deasupra genunchiului,
în dreptul coapsei; privirea este îndreptat ă la 2-3m, spre viitoarea
direcție de alergare. În aceast ă poziție, alergă torul așteaptă
pocnetul pistolului; plecarea este realizat ă de pendularea activ ă
și ener gică a piciorului dina poi și impulsia puternică a piciorului

dinainte. Ac țiunea picioarelor este secondat ă de cea a braț elor
care, penduleaz ă energic, sus ținând lansarea prin alergare
accelerată spre o pozi ție cât mai avantajoas ă încă de la debutul
cursei; cu cât parcursul cursei este mai lung cu atât spa țiul de
lansare este mai scurt (la 800m lansarea acoperă 100-120m; la
fond aceasta dureaz ă 30-50m).

– Alergarea pe parcurs
În această fază a alergării, deplasarea se realizează prin
„pasul lansat în tempo moderat”, caracterizat prin uniformitate și
constanță; alergătorul trebuie s ă economiseasc ă energia, ceea ce
impune amplitudine mic ă și uniform ă a mișcărilor, prin pas
scurtat, cu impulsie și pendulare mai pu țin energice.
Lungimea pasului este de 1,35-2,15m în func ție de
particularit ățile alergătorului. Contactul cu solul nu trebuie s ă fie
dur, aspect ce se poate realiz ă prin micșorarea for ței tangențiale,
respectiv prin a șezarea piciorului în faza de amortizare, cât mai
aproape de proiec ția verticală a centrului general de greutate a
corpului. A șezarea piciorului pe sol trebuie s ă permită o bună
amortizare; în acest scop, la alergarea pe 800m, cei mai mul ți
alergători iau contactul cu pista pe pingea; în proba de 1500m,
unii alerg ători așează piciorul pe pingea, alț ii pe marginea
externă a labei piciorului, urmând derularea întregii t ălpii; în
probele de fond și mare fond, contactul se ia pe c ălcâi, urmând
apoi derularea pe talpă .
În acest tip de alergare piciorul de impulsie nu se întinde
complet sau se extinde complet dar nu energic; coapsa piciorului pendulant se ridic ă sub orizontală , la 75ș, fiind avântat ă înainte,
gamba deplasându-se sub propria greutate.
În alergările de rezisten ță (Figura 5.2.), trunchiul este
păstrat la verticală (ușor înclinat uneori la alergarea pe 800m),
umerii sunt relaxa ți, iar brațele îndoite la 90ș și ușor depărtate de
corp, penduleaz ă înainte ș i înapoi degajate și cu amplitudine
redusă, ajutând deplasarea. Pozi ția trunchiului, a bra țelor și a
capului, care trebuie să se afle în prelungirea trunchiului
favorizeaz ă respirația; este de subliniat rolul respira ției care
trebuie să fie ritmic ă și profund ă, accentuându-se expira ția, care
va angrena automat ș i inspirația.

Figura 5.2. Alergare de rezistență

72

73- Finiș ul și sosirea
În această fază viteza de deplasare cre ște, apropiindu-se de
alergarea de vitez ă. Finișul se declan șează în func ție de
capacitatea de vitez ă a alergătorilor; cei cu performan țe mai
modeste la 100m și 200m încep fini șul cu 250-300m înainte de
sosire, iar cei care sunt și buni sprinteri î și valorific ă viteza pe
finalul cursei, la ie șirea din ultima turnant ă. Sosirea se
efectueaz ă, cu aceea și abordare tehnic ă de la alergarea de vitez ă,
respectiv „atacarea” firului de sosire, pe ultimii pa și, accentuând
aplecarea trunchiului spre planul vertical al liniei de sosire.

5.3.3. Metodica pred ării alergării de rezistență

Predarea tehnicii probelor de alerg ări care implic ă
rezistența de alergare respect ă următoarea succesiune metodic ă a
elementelor de însu șit:
– pasul lansat în tempo moderat uniform (alergarea în
tempo moderat), secondat ă de formarea ritmului respirator;
– startul de sus cu lansarea dup ă start;
– alergarea în pluton (tactic ă elementar ă);
– percepția spațio-temporal ă.

Pasul lansat în tempo moderat uniform (alergarea în
tempo moderat) – sistem de ac ționare:
Exerciții fundamentale :
– mers obi șnuit și mers cu pasul întins din ce în ce mai
rapid, urmat de trecere în alergare uș oară, alternă ri de mers
obișnuit și mers cu pasul întins, alergare u șoară și odihnă activă.
În timpul mersului cu pasul întins frecven ța crește, alternându-se
tempo-urile reduse cu cele maxime, după care se trece în
alergare. Exerci țiul se poate executa în cerc sau în linie dreapt ă
câte unul sau câte doi. Aten ția va fi îndreptat ă asupra atitudinii
drepte a trunchiului, asupra pozi ției brațelor (îndoite din coate la
unghi drept) și contactului elastic cu solul. Lungimea alergă rii
depășește cu mult pe aceea a mersului cu pasul întins, care
trebuie s ă dureze atâta timp până când cadenț a devine
insuportabil ă și trecerea în alergare apare ca o u șurare;
– alergare în tempo moderat pe distan ța de 100-150 m. Se
efectueaz ă pe grupe de 6-10 elevi, a șezați în coloan ă prin flanc
câte unul, pentru a putea fi observa ți cu mai mult ă ușurință.
Pasul trebuie s ă fie relaxat, pendularea gambei înapoi s ă se
execute nestingherit, iar contactul cu solul s ă se facă pe pingea
sau deodat ă pe toată talpa, fiind urmat de o derulare complet ă a
labei piciorului;
– aceleași exerciții ca mai sus, îns ă parcursul se prelunge ște la
150-300 m. Forma de executare este aceea și, adică grupe mici,
organizate prin flanc câte unul; se poate alege ș i alergarea individuală .
Exerciții suplimentare :
– alergare pe linia marcat ă a culoarului cu aten ția
îndreptată asupra punerii t ălpilor paralel cu axa alerg ării: în
cazul alergă rii cu pantofi cu cuie și pe o pistă de zgură, se vor
putea face aprecieri asupra lungimii pa șilor, importan ței
împingerii ș i a modului în care se efectueaz ă contact cu solul;

74- alergări cu ateriz ări diferite: pe c ălcâi, pe toată talpa, pe
pingea;
– alergări cu avântarea exagerat ă a gambelor înainte și
înapoi, apoi a coapselor (figura nr.3);
– alergări pe distan țe de 80, 100, 150m, cu executarea unui
număr minim de pa și (se va executa alergarea s ărită); același
exercițiu cu efectuarea unui num ăr maxim de pa și;
– alergare cu fixarea unei linii orizontale (linie de sosire)
care în cazul unei alerg ări corecte va ră mâne nemi șcată în
câmpul vizual;
– alergare cu atingerea unor semne marcate (linii
transversale pe pist ă), trasate la anumite distan țe.

Ritmul respirator – sistem de ac ționare:
– exersarea pe loc, din mers a ritmurilor de respira ție prin
numărare în gând: 3 pa și inspirație, 3 expira ție; 4 pași inspirație,
4 expirație, treptat expira ția va fi mai lung ă; 3 pași inspirație, 5
pași expirație și 4 inspira ție cu 6 expira ție și alte variante,
convenabile;
– aceleași exerciț ii de respira ție din alergare u șoară, din
alergare în temp moderat și în tempo de curs ă.
Startul de sus și lansarea după start – sistem de
acționare:
– stând depă rtat plecări prin dezechilibrare;
– același exerciț iu având un picior sprijinit înainte;
– așezarea în pozi ție a startului de sus și plecare liberă ;
– starturi la comand ă pe grupe mici (3-5 alergă tori) în linie
dreaptă, apoi în turnant ă.
Alergarea în pluton : sistem de ac ționare:
– alergare câte doi, apoi câte trei sau patru elevi „pas în
pas”. Elevii sunt a șezați prin flanc câte unul, la început, între ei
respectându-se un interval mai mare (2-3m), care va fi treptat micșorat în cursul aceleia și alergări, până când se va ajunge la
un interval atât de apropiat încât „c ălcăturile” să se efectueze
„pas în pas”;
– alergare pe linia dreapt ă, în pluton strâns, 6-10 alerg ători;
– același exerciț iu, pe distan ța de 150-200m, în turnantă (5-
6 alergători) încercând s ă alerge cât mai aproape de bordura
inferioară a pistei, interzicându-se „t ăierea” drumului sau
părăsirea pozi ției ocupate în pluton în momentul intr ării în
turnantă;
– alergare în grup pe linie dreapt ă cu încerc ări de evadare
din pluton. Ordinea de evadare din pluton este prestabilit ă și
anunț ată de profesor;
– alergare în pluton: un alerg ător ră mâne în urm ă la 10-
12m, apoi încearc ă să reintre în pluton, accelerând treptat
alergarea pentru a reintra în grup;
– alergare în pluton: după 300-400m se execută finișul,
prin fiecare alerg ător este liber s ă aprecieze momentul de
începere pentru câ știgarea alerg ării.

75Percepția spațio-temporal ă: sistem de ac ționare.
„Simțul tempoului” se dobândeș te printr-o practic ă
îndelungat ă, dificultățile fiind cauzate de apari ția, în măsuri
variate, a oboselii care altereaz ă (uneori în mod considerabil)
aprecierea duratei timpului sau a vitezei de alergare. Se pune
problema ini țierii încep ătorilor, dezvoltându-li-se capacitatea de
a parcurge o distan ță dată , într-un timp prestabilit și de a aprecia
la rândul lor, timpul întrebuinț at după parcurgerea unei distan țe
anumite:

Tabel 5.1. Distanțe și tempo-uri de alergare

Tempo/100m Tempo/200m Tempo/300m
18.00 s 36.00 s 54.00 s
17.00 s 34.00 s 51.00 s

Tempo/200m Tempo/300m Tempo/400m Tempo/500m
37.00 sec 60.00 sec 74.00 sec 1:50.00 sec

– alergare în coloan ă cu vitez ă uniform ă, pe distan țe
diferite și în timpi prestabili ți: tempoul în toate aceste alerg ări
este controlat cu ajutorul cronometrului, urmând ca tempoul s ă
fie menținut pe parcursul exers ării (Tabel 5.1.);
– alergare individual ă în tempo uniform, pe o distan ță
anumită; timpul este fixat în prealabil și anunț at celui care va
alerga și care se va str ădui să-l respecte. Tempoul poate fi
controlat și cel care aleargă avertizat: „prea încet”, „mai
repede” etc.;
– alergare individual ă în tempo uniform pe o distanță dată
(ca mai sus); la sfârș itul distan ței alergătorului va trebui s ă
spună timpul întrebuin țat pentru parcurgerea distan ței.

5.3.4. Prevederile Regulamentului de concurs

Alergările de fond și semifond se desf ășoară pe pista
stadionului.
Plecarea în toate probele din aceast ă grupă se efectuează
cu start din picioare, cu respectarea comenzii: „Pe locuri!”,
urmată de pocnetul pistolului starterului. Pocnetul pistolului
este lansat după ce starterul s-a asigurat de faptul că toți
concurenți sunt nemi șcați și în poziție corectă de plecare. La
start concuren ții sunt obliga ți să-și ocupe neîntârziat locurile
înapoia liniei de start; o singur ă plecare gre șită (înaintea
pocnetului pistolului) este tolerată fără descalificarea unuia sau
mai multor alergă tori, care au gre șit, dar repetarea gre șelii de
către orice atlet, va atrage descalificarea acestuia.
În proba de 800m plecarea se face pe culoare, iar
alergarea se p ăstrează astfel, doar pe parcursul primei turnante,
respectiv pân ă la linia de p ărăsire a culoarelor (linia lată de
5cm, ce traverseaz ă pista), dup ă care se trece în alergare în
pluton, la „coarda din stânga” (lâng ă bordură pe culoarul 1 și
2) .

La proba de 1500m plecarea se efectueaz ă în linie
dreaptă, pe când la probele de 5000m și 10000m, locul de start
este marcat de o linie curb ă, astfel încât fiecare concurent
pleacă la aceeași distanță de sosire. La aceste alergă ri plutonul
se formează la începutul cursei, prin lansarea de la start.
Orice alerg ător care îmbrânce ște un alt concurent, îi taie
calea sau îl obstruc ționează, în așa fel încât îi incomodeaz ă
înaintarea, este pasibil de descalificare din prob ă. În alergările
de semifond ș i fond, dep ășirea unui concurent se face de obicei
prin dreapta adversarului; când se întâmpl ă prin stânga
adversarului, trebuie s ă existe spa țiu suficient pentru a nu
îmbrânci sau jena alergă torul aflat în fa ță, fapt ce ar atrage
descalificarea.
Când inten ția de dep ășire este regulamentar ă (prin
dreapta), iar concurentul aflat în fa ță se opune alergând în
lateral (tăind calea) sau întrebuin țând alte mijloace care s ă-l
jeneze pe adversar în deplasare, va fi de asemenea descalificat.
În proba de 800 m, în scopul evit ării busculadelor de la
plecare, prima turnant ă este parcurs ă pe culoare. Ie șirea din
turnantă este marcat ă de o linie transversal ă după depășirea
căreia concuren ții vor putea ocupa orice loc pe pista de
alergări.

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unităț ii de învățare 5

Alergarea de semifond, fond este structurat ă tehnic în: startul ș i lansarea de la start, alergarea pe
parcurs, fini șul și sosirea. Metodic priorit ățile sunt: însu șirea pasului lansat de în tempo moderat
uniform, secondat ă de formarea ritmului respirator, startul de sus cu lansarea după start, alergarea în
pluton (tactic ă elementar ă) și percepția spațio-temporal ă.

Concepte și termeni de re ținut: rezistență, metodică, regulament

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt oscila țiile corpului ?
2. Care sunt fazele alerg ării de semifond ?
3. Care este specificul alerg ării pe parcurs în probele de fond ?
4. Care sunt principalele prevederi regulamentare în alergarea de rezisten ță?
5. Care sunt exerciț iile de însu șire a alerg ării în pluton ?

76

77

Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1.Oscilațiile verticale se formează în plan sagital și sunt datorate momentelor de amortizare și
impulsie ale piciorului, în perioada de sprijin, și sunt mici la viteze mari și mai mari la viteze mici.
♦ Alegeți varianta corect ă!
2. În proba de alergare 800m, se p ăstrează alergarea pe culoare?
a) prima turnantă
b) ambele turnante
c) nicio turnant ă

♦ Completa ți câmpurile libere din urm ătorul enunț :
3. La comanda ………… alerg ătorul așează piciorul …………. , trecând și cea mai mare parte
din greutatea corpului pe acest picior; cel ălalt picior se afl ă în urmă, cu 1-1,5 lungimi de talp ă sprijinit
pe pingea.

Bibliografie

Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Regulamentul concursurilor de atletism , FRA, Bucure ști, 2002.
Rață, G., Atletism. Tehnic ă, Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.

Unitatea de înv ățare 6
ALERGAREA DE VITEZ Ă

Cuprins: 6.1. Introducere
6.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
6.3. Conținutul unit ății de învăț are
6.3.1. Tehnica alerg ării de vitez ă
6.3.2. Metodica pred ării alergării de vitez ă
6.3.3. Prevederile regulamentului de concurs
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere

Alergarea de vitez ă este o deprindere motric ă, care trebuie
consolidat ă și perfecționată, deoarece, desfășurarea ei este mai
elaborată decât alergarea de semifond. Solicitarea este maxim ă, ca
intensitate, dar repet ările se efectueaz ă pe cele mai scurte distan țe:
10m, 20 m, 30m, 40m, 50m. Graficul de desf ășurare a unei curse de
viteză, indică o creștere continuă a vitezei de deplasare, urmat ă de
menținerea vitezei. În predarea alergă rii de viteze, se impune
stăpânirea foarte bine a mijloacelor din școala alerg ării

6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unităț ii de învățare:
> descrierea mecanismelor tehnice ale alerg ării de vitez ă;
> selectarea exerciț iilor pentru ini țierea și consolidarea
alergării de vitez ă;
> cunoașterea prevederilor regulamentare în probelor alergare
de viteză.
Competen țele unității de învățare:
> practicarea probei de alergare de vitez ă;
> elaborarea traseului metodic al pred ării probei de alergare
de viteză;
> arbitrarea probei de alergare de vitez ă.

78

Timpul alocat unit ății: 1oră

6.3. Conținutul unit ății de învățare

6.3.1. Tehnica alerg ării de vitez ă
Proba se desf ășoară în succesiune cronologic ă și tehnică în
următoarele faze:
– startul de jos ș i lansarea de la start;
– alergarea pe parcurs; – sosirea.
– Startul reprezint ă începutul alergă rii și este foarte important în
probele de vitez ă. În probele de vitez ă startul se execut ă obligatoriu
de jos, conform celor trei comenzi ale starterului: „Pe locuri!”….
„Gata!” …. pocnetul pistolului!
Pentru efectuarea startului de jos, se folosesc blocurile de start,
în care atletul fixeaz ă tălpile picioarelor distan țate, în așa fel încât s ă
asigure alerg ătorului pozi ția cea mai comod ă în momentul
pocnetului. În „varianta clasic ă”, primul bloc de start se a șează la o
distanță de aproximativ o lungime de gamb ă față de linia de plecare.
Cel de-al doilea bloc de start se a șază înapoia primului, la o
distanță de aproximativ o lungime de gamb ă sau ceva mai pu țin.

Figura 6.1. Poziția corespunz ătoare comenzii „Pe locuri!”
În poziția corespunz ătoare comenzii „Pe locuri!” (Figura 6.1.),
tălpile picioarelor sunt în contact cu blocurile de start, piciorul mei
puternic fiind a șezat în blocul dinapoi.
Genunchiul piciorului dinapoi atinge solul, undeva lâng ă
piciorul dinainte; trunchiul este aplecat înainte și se sprijin ă pe brațe;
brațele sunt paralele, cu mâinile a șezate la linie, dar f ără să o atingă;
proiecția umerilor pe sol variaz ă în funcție de individ, fiind înaintea
liniei, pe linie, sau înapoia ei.
Poziția corespunz ătoare comenzii „Gata!” (Figura 6.2.) este
premer gătoare pocnetului de pistol; atletul încearc ă să fixeze cor pul
79

într-o pozi ție care să-i permită realizarea unei mobiliz ări și echilibrări
cât mai bune a întregului corp. Aceasta se realizeaz ă prin modul de
repartizare egal ă, a greutății corpului, în puncte de sprijin.
Pentru aceasta, bazinul se ridic ă, genunchiul piciorului dinapoi
părăsește solul ș i se întinde u șor, până când planul orizontal al
bazinului dep ășește destul de mult planul orizontal al umerilor. Axa
umerilor se deplaseaz ă ușor înainte, astfel încât proiec ția pe sol s ă
cadă în fața liniei de plecare, asigurând un echilibru relativ stabil,
foarte important în momentul plec ării. Tot în această poziție, se
realizează unghiurile optime între coapse și gambe: aproximativ 90ș
pentru piciorul dinainte și între 120-140ș pentru piciorul dinapoi.
Între coapsa piciorului dinainte ș i trunchi, unghiul este de 60ș.

Figura 6.2. Poziția corespunz ătoare comenzii „Gata!”

– Lansarea de la start se realizeaz ă după pocnetul pistolului și
urmărește ca din prima mi șcare să se asigure impulsia în blocurile de
start. Lansarea se efectueaz ă cu pașii de alergare accelerat ă, în care
primii 2-3 sunt lipsi ți de amortizare. Pa șii de alergare se lungesc în
mod progresiv, iar dup ă 8-10, urmele lor, la început depă rtate, se
apropie de axa alerg ării. Viteza de deplasare cre ște treptat, atingând
valori aproape maxime, dup ă 25-30m, până la 50-60m înregistrându-
se creș teri mici, dup ă care se urm ărește menținerea alerg ării lansate și
implicit, a vitezei ob ținute.
– Alergarea pe parcurs urmărește câștigarea vitezei maxime,
ceea ce aduce atletului beneficii importante din punct de vedere
mecanic al randamentului de for ța, prin reducerea timpului de contact
cu solul, a timpului de zbor și implicit a îmbun ătățirii eficienț ei în
deplasare.
Specific acestei alerg ări este pasul lansat de vitez ă. Important
este ca viteza de alergare să fie cât mai constant ă, prin păstrarea
lungimii pa șilor. La alergă rile de vitez ă, contactul piciorului de
sprijin cu solul se face pe pingea și foarte aproape de proiecț ia
verticală a centrului de greutate, în scopul reducerii reac țiunii care
apare în momentul amortiz ării.
Pasul lansat de vitez ă are o lungime cuprins ă între 2,30m și
2,60m. În fiecare pas se urm ărește transferul bazinului cât mai rapid
peste punctul vertical de sprijin, fapt u șurat de piciorul pendulant,
care în faza de pendulare anterioar ă, antreneaz ă și bazinul,
proiectându-l spre înainte, determinând astfel o pozi ție ușor arcuită a
corpului din articula ția coxo-femural ă. Acest lucru oblig ă și trunchiul
la o pozi ție verticală , favorabil ă succesiunii contrac ției și relaxării
musculare.

80

81Extensia rapid ă în articula ția gleznei favorizeaz ă viteza de
alergare, lucru care se observă foarte bine la marii sprinteri; sc ăderea
lungimii pasului, mic șorează forța de impulsie, și viteza piciorului
pendulant.
Brațele se mișcă amplu, din articula ția umerilor, cu un unghi de
90ș când sunt pendulate înainte și circa 140ș când sunt pendulate
înapoi. Menț inerea vitezei , se identific ă cu scă derea gradat ă a vitezei,
cauzată de oboseala indus ă de efortul fizic.
– Sosirea sau fini șul (Figura 6.3.) constituie încheierea
alergării, atunci când sprinterul atinge cu pieptul (nu cu capul, gâtul,
mâinile sau picioarele) firul sau planul vertical dus prin marginea
interioară a liniei de sosire.

Figura 6.3. Trecerea liniei de sosire
Tehnica sosirii se realizează prin aplecarea energic ă a
trunchiului înainte, pe ultimul pas, cel mult pe ultimii doi pa și de
alergare, fapt care nu stânjene ște viteza de alergare. Reducerea
vitezei de deplasare se realizeaz ă prin scurtarea pasului alerg ător,
respectiv a șezarea pe sol a întregii t ălpii a piciorului, coborârea
centrului de greutate a corpului ș i prin ducerea trunchiului u șor
înapoi. Multe curse sunt pierdute din cauza lipsei de abordare tehnic ă
a finișului.

Particularit ățile alergării în turnantă
În probele de 200m și 400m, cheltuiala de energie este mai
mare pentru a învinge forț a centrifug ă. Pentru a contracara aceast ă
forță, care poate ajunge pân ă la 20 kg, la alerg ările pe 200m (la o
turnantă semicirculară , cu rază de 36,50m), alerg ătorul se înclin ă spre
interior cu 2-3m înaintea intr ării în turnant ă; în acela și timp se
intensifică acțiunea energic ă a braț ului și piciorului drept (Figura
6.4).
Cu 2-3m înainte de intrarea în linie dreapt ă începe îndreptarea
trunchiului. Având în vedere faptul c ă două probe de vitez ă au
parcursuri în turnant ă (o turnant ă la proba de 200m și două turnante
la 400m), a șezarea blocurile de plecare se adapteaz ă, în scopul
obținerii unei lans ării din start, pe o traiectorie tangent ă la linia curb ă
interioară a propriului culoar de alergare.

În aceste condi ții, blocurile de start se a șează spre marginea
laterală dreapta a culoarului, resp ectându-se avansul de turnant ă al
culoarelor începând de la cel de-al doilea.

Figura 6.4. Startul în turnant ă

6.3.2. Metodica pred ării alergării de vitez ă

În procesul pred ării tehnicii alergă rii de vitez ă, ca deprindere
specifică atletismului, se urm ărește corectitudinea ș i eficien ța
mișcărilor, concomitent cu dezvoltarea calit ăților motrice necesare
susținerii alergă rii. Important este ca predarea tehnicii alerg ării de
viteză să fie precedat ă de etapa însu șirii exerciț iilor din școala
alergării.
În predarea tehnicii alerg ării de vitez ă se va respecta
următoarea succesiune a instruirii:
– pasul alerg ător accelerat (alergarea accelerat ă);
– pasul alerg ător lansat de vitez ă (alergarea lansat ă de viteză);
– startul și lansarea de la start;
– sosirea.
Pasul alerg ător de accelerare (a lergarea accelerat ă)
Elementele asupra c ărora se va atrage aten ția elevilor, în cursul
demonstrării și explicării pasului alerg ător de accelerare, se refer ă la
caracteristicile cre șterii treptate a vitezei. Aceast ă creștere trebuie
realizată la început prin lungirea treptată a pașilor, iar apoi, când
aceasta a ajuns la valoarea ei normal ă (strâns legat ă de viteza atins ă
în acel moment), prin m ărirea – de asemenea treptată – a frecven ței.
Exercițiile folosite pentru înv ățarea tehnicii pasului alergă tor de
accelerare se bazeaz ă exclusiv pe alerg ări în care viteza de deplasare
reprezintă variații, uneori mai line, alteori mai bru ște.
Sisteme de ac ționare
Exerciții fundamentale
– alergare cu cre șterea treptată a vitezei; distan ța (30m) va fi
segmentat ă în trei por țiuni de câte 10m. Pe primii 10m se va aborda o
viteză redusă, de angrenare, în preajma a 25% din posibilit ăți; pe
următorii 10m se m ărește viteza la 50% din posibilit ăți; în finalul
ultimilor 10m viteza de alergare este în jur de 75% din posibilit ăți.

viteza 25% viteza 50% viteza 75%

10 m 10 m 10 m

82

– alergare cu cre șteri treptate, mai mari de vitez ă, pe acelea și
distanță, după următoarea schem ă;

viteza 50% viteza 75% viteza 100%

10 m 10 m 10 m

– alergare cu cre șterea treptat ă a vitezei, după aceeași schemă
pedistanța de 60m (segmente de 20m);
– alergare accelerat ă, fără marcaje, cu atingerea vitezei maxime
după 30-40-50-60m ;
– alergare accelerată în linie dreapt ă la început pe 20-30m, apoi
pe 40-60m. Viteza nu dep ășește la început 80-90% din posibilit ățile
maxime. Ulterior se poate ajunge la 95-100%. Se execut ă individual
dar și în perechi sau cu 4-6 elevi a șezați în linie. Cre șterea vitezei se
face lent ș i treptat;
– alergare accelerat ă în turnant ă. Distanțele de lucru 40-60m,
individual, apoi pe perechi. Se indic ă aplecarea trunchiului spre
interiorul turnantei și acțiunea amplă a brațului exterior;
– alergare accelerat ă în turnant ă, vizând intrarea și ieșirea din
turnantă.
– alergare în teren variat. Distan ța de alergare 100-150m. Se
mărește și se mic șorează viteza în tempo uri și pe distan țe
prestabilite, astfel se execut ă 5-6 schimbă ri de vitez ă ajungându-se și
la 90-95% din posibilit ățile maxime ale executan ților;
– starturi din picioare, în linie dreapt ă pornindu-se de la început
cu viteză maximă. Distanța repetărilor este de 20-30m; oprirea din
alergare (decelerarea) se efectueaz ă pe o distan ță mai mare, lucrându-
se individual, dar și pe grupe de 4-5 executan ți așezați în linie;
– același exerciț iu efectuat pe culoare, în turnant ă.
Exerciții suplimentare :
– trecere în alergare accelerată din alergare cu joc de glezne;
frecvența în jocul de glezne cre ște treptat, până la maximum, apoi se
trece în alergare accelerat ă cu pasul din ce în ce mai lung;
– accelerări bruște efectuate din pozi ții înalte, de pe loc, prin
dezechilibrarea brusc ă înainte; pentru a cre ște căderea înainte,
alergătorul este obligat s ă execute o alergare cu pa și scurtați și rapizi,
apoi din ce în ce mai lungi;
– alergare cu genunchii sus și trecere în alergare accelerat ă, în
același mod ca la jocul de glezne;
Pasul alerg ător lansat de vitez ă (alergarea lansat ă de viteză)
Însușirea unei tehnici corecte în alergarea de vitez ă se
realizează relativ u șor dacă elevii au preg ătire fizică suficient ă,
obținută pe baza jocurilor de alergare ș i a alergărilor sub form ă de
joc, care sunt grupate în școala alerg ării.
Exerciții fundamentale:
– alergare cu accelerare, în linie dreapt ă și cu atingerea vitezei
maxime la sfâr șitul acceler ării;
– alergare accelerat ă, în linie dreapt ă pe 20-30m, atingerea
vitezei maxime urmat ă de o alergare liber ă fără efort. Se execut ă
individual apoi pe grupe mici în linie;
– exercițiul de mai sus este repetat în continuare, f ără pauze,
accelerare, alergare liber ă, accelerare, etc.
– alergare cu accelerare pe 20-30m, în linie dreapt ă cu atingerea
vitezei indicate (după exersări repetate, viteză maximă) și menținerea
83

84ei pe o distan ță de 10-20m, urmat ă de încetinirea vitezei și de oprirea
alergării. Exerci țiul mai poartă denumirea de alergare cu start lansat
și treptat se va executa între repere (linii) bine precizate. Distan ța de
menținere a vitezei atinse în accelerare poate cre ște la 30, 40, 50m.
Se poate introduce și controlul vitezei de deplasare cu ajutorul
cronometrului;
– exceptând primul exerci țiu celelalte se vor executa și pe
turnantă, în vederea însu șirii particularit ăților tehnicii alerg ării pe
turnantă.
Exerciții suplimentare :
– alergări pe linia culoarului și examinarea urmelor;
– alergare cu genunchii sus la diferite în ălțimi;
– alergare cu fixarea unei pozi ții orizontale;
– alergare cu trunchiul, capul, bra țele în atitudini evident
greșite, în vederea aprecierii pozi ției corecte prin exagerarea acestor
atitudini;
– stând, executarea mi șcării corecte a bra țelor în ritmuri diferite;
– alergare la vale și la deal, pe pante foarte pu țin înclinate;
– alergare cu atingerea unor semne marcate (linii transversale pe
pistă), trasate la anumite distan țe. Se efectueaz ă în scopul
determinării celei mai potrivite lungimi a pasului. Deplasarea se
efectueaz ă cu vitez ă maximă și dacă este nevoie cronometreaz ă
alergarea.
Greșeli frecvente:
– alergare pe toat ă talpa;
– ridicarea insuficient ă a coapsei;
– ridicarea exagerată a coapsei;
– pendularea braț elor în plan frontal;
– ridicarea și păstrarea umerilor crispa ți.

Startul de jos
Ca punct de plecare în explica țiile privitoare la startul de jos se
va face apel la cuno ștințele pe care elevii le au deja despre startul din
picioare, menț ionându-se avantajele plecă rii de jos pentru cre șterea
rapidă a vitezei care este esen țială în sprint.
Exerciții introductive:
– plecări rapide, libere și la comand ă, din pozi ții inițiale diferite,
precum: stând și stând dep ărtat prin dezechilibrare înainte, ghemuit,
fandat, așezat, culcat facial și dorsal, cu spatele la direc ția de alergare
etc.
Exerciții fundamentale:
– așezare liber ă în poziția „pe locuri” (f ără blocuri de plecare),
trecere în poziț ia „gata”, cu revenire și reluare a comenzilor,
efectuând în acela și timp corect ările necesare; acela și exerciț iu cu
blocuri de start (Figura 6.5; Figura 6.6);
– starturi de jos la comand ă, în linie dreapt ă pe distan țe de
5-10m, apoi cu lansare pe 20-30m și atenția îndreptat ă asupra lans ării
de la start;
– starturi de jos, la comandă pe turnant ă, distanța de lansare
20-30m;
– starturi de jos cu vitez ă maximă cu alergare liberă la sfârșitul
distanței, ulterior cu men ținerea vitezei pe 10-20m;

Figura 6.5. Starturi libere – pozi ția „Pe locuri!”

Figura 6.6. Starturi libere – pozi ția „Gata!”

Exerciții suplimentare :
– starturi de jos pe sub o ștachetă sau un reper orizontal dispus
la înă lțimea de 1,5m la distanță de 6-8m, fa ță de linia de plecare;
– starturi de jos cu alergare pe semne trasate pe pist ă, în scopul
reglării sau lungirii pa șilor de lansare;
– starturi de jos la comand ă, cu pauze diferite între comanda
„gata” și comanda de plecare (pocnetul), pentru îmbun ătățirea, pe de
o parte a plec ării prompte, iar pe de alt ă parte, educarea a șteptării și
controlul reac ției de execu ție.
Greșeli frecvente:
– așezarea prea dep ărtată a brațelor la pozi ția Pe locuri!;
– greutatea inegal repartizat ă la pozița Pe locuri!
– proiecț ia umerilor înapoi liniei de plecare la pozi ția Gata!
– ridicarea inadecvat ă (prea sus sau insuficient) a bazinului la
comanda Gata!

Sosirea
În cursul exers ării este neap ărat necesar ca firul întins între cei
doi stâlpi s ă existe în mod concret, el orientând executan ți în alegerea
momentului în care debuteaz ă aplecarea trunchiului. Exerci țiile se
efectueaz ă la început individual, apoi pe serii, cu plecarea de la linie.
Sistemul de ac ționare:
– alergare cu start lansat și trecere liber ă peste linia de sosire;
– alergare cu pas lansat și cu aplecarea trunchiului peste linia de
sosire, efectuat ă pe ultimul pas de alergare; se va continua alergarea
în viteză, peste ș i după linia de sosire (5-6 m.).

85

866.3.3. Prevederile Regulamentului de concurs

Toate aleg ările de vitez ă, se desfășoară pe pista de atletism, mai
exact pe culoare. Pista de alergare (turul de pist ă), de form ă ovală, are
lungimea de 400m și este format ă din două porțiuni rectilinii și două
porțiuni curbilinii.
Pista de alerg ări este împ ărțită în culoare. În stadion, culoarul
are lățimea de 1,22 (4 picioare), iar în sal ă de atletism de 0,90-1,10m
fiind delimitat de linii late de 5cm; linia interioar ă (din stânga
alergătorului) nu face parte din lăț imea culoarului s ău. Culoarele se
numeroteaz ă de la interior spre exterior, culoarul 1, fiind primul de
lângă bordura pistei. Alergarea se efectueaz ă în sens invers mi șcărilor
acelor de ceasornic, respectiv cu um ărul stâng spre interiorul pistei.
În probele de alerg ări de vitez ă, plecarea se efectueaz ă cu start
de jos, fiecare alerg ător fiind obligat s ă-și păstreze culoarul pân ă la
sfârșitul cursei. Locul de plecare este diferit, în func ție de lungimea
cursei, dar sosirea pentru toate probele, se efectueaz ă în același loc,
respectiv la sfâr șitul liniei drepte, la linia de sosire.
Când alergarea se desf ășoară în linie dreapt ă și un concurent se
abate pe moment de la culoarul s ău, aceasta nu se consider ă o
infracțiune, mai ales dac ă concurentul în cauz ă, nu a jenat un altul;
dacă alergarea se desf ășoară în turnant ă, călcarea liniei din stânga a
culoarului se consider ă infracțiune și concurentul respectiv este
descalificat, apreciindu-se c ă prin aceasta și-a creat avantaj (a alergat
o distanță mai scurt ă decât ceilal ți participan ți).
Culoarele de alergare sunt atribuite în serii prin tragere la sor ți;
în etapele superioare culoarele sunt ocupate conform performan țelor
obținute în calific ări: primii patru performeri alearg ă pe culoarele 3,
4, 5 ș i 6.
La toate probele de vitez ă este obligatorie plecarea cu start de
jos, cu ambele picioare în contact cu blocurile.
Comenzile starterului sunt: „Pe locuri!”, „Gata!” și când toț i
concurenți sunt nemi șcați, starterul va declan șa focul de pistol sau
semnalul de plecare. Dac ă un concurent începe mi șcarea sa de
plecare, înainte de pocnetul pistolului, aceasta este considerat ă o
plecare gre șită; „o singur ă plecare gre șită este îng ăduită fără
descalificarea unuia sau mai multor atle ți, ce au f ăcut plecarea
greșită; ulterior, indiferent ce atlet face o plecare gre șită în alergare,
va fi descalificat, pentru acea alergare”.
Sosirea este marcat ă pe pista de alerg ări printr-o linie lat ă de
5cm, trasat ă perpendicular pe liniile culoarelor. Concuren ții vor fi
clasați în ordinea în care o parte a trunchiului, atinge planul vertical
al marginii interioare a liniei de sosire.

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare 6

Alergarea de vitez ă este structurat ă tehnic în: startul și lansarea de la start, alergarea pe parcurs,
sosirea. Priorităț ile metodice sunt: însu șire pasului alerg ător accelerat, a pasului lansat de vitez ă, a
startului de jos ș i a finișului.

Concepte și termeni de re ținut : alergare, pas alerg ător de accelerare, start, alergare lansată
de viteză

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Preciza ți care sunt comenzile la startul de jos!
2. Descrie ți poziția corpului la comanda „Gata”!
3. Descrie ți tehnica sosirii în alergarea de vitez ă!
4. Care este succesiunea în predarea tehnicii alergă rii de vitez ă?
5. Care sunt exerciț iile fundamentale utilizate pentru însuș irea alergării accelerate?
6. Care sunt exerciț iile fundamentale pentru înv ățarea pasului lansat de vitez ă?
7. Preciza ți care sunt exerciț iile utilizate pentru însu șirea tehnicii la sosire!
8. Ce dimensiune are l ățimea culoarului de alergare ?
9. Care este gre șeala pentru care un alergă tor este descalificat și părăsește competi ția?
10. Ce dimensiune are pista de alergare?

87

88Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. Culoarele de alergare se numeroteaz ă de la interior spre exterior, culoarul 1, fiind primul de
lângă bordura pistei.
♦ Alegeți varianta corect ă!
2. În pozi ția „Gata!”, genunchiul de pe sol:
a) se ridică de pe sol
b) nu se ridic ă de pe sol
c) nu conteaz ă

♦ Completa ți câmpurile libere din urm ătorul enunț .
3. În probele de alerg ări de vitez ă, plecarea se efectueaz ă cu start ……., fiecare alergă tor fiind
obligat să-și păstreze …………… pân ă la sfârșitul cursei

Bibliografie
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Regulamentul concursurilor de atletism , FRA, Bucure ști, 2002.
Rață, G., Atletism Tehnic ă. Metodic ă, Regulament , Editura Alma Mater, Bac ău, 2002.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.

Unitatea de înv ățare 7
EXERCIȚIILE DE ATLETISM ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Cuprins
7.1. Introducere 7.2. Obiectivele ș i competen țele unității de învăț are
7.3. Conținutul unit ății de învăț are
7.3.1. Obiectivele cadru din programa de educa ție fizică a învățământul primar
7.3.2. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă cuprinse în programa școlară din
învățământul primar
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7.1. Introducere

La vârsta școlarităț ii mici, respectiv în înv ățământul primar,
mișcarea este încă una dintre preocup ările copiilor. Astfel, una dintre
ramurile cele mai simple, atletismul, poate fi utilizat ca mijloc de
formare și inițiere sportiv ă. Exercițiile de atletism sunt simple și pot
fi folosite mai ales sub form ă de joc. Programa analitică impune
exerciții de atletism simple, la nivelul dezvolt ării fizice și psihice a
copilului.

7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea obiectivelor de instruire specifice de educa ției
fizice din ciclul primar;
> descrierea standardelor din programa de educa ție fizică din
ciclul primar;
> utilizarea mijloacelor celor mai eficiente pentru însu șirea
exercițiilor de atletism, specifice vârstei.
Competen țele unității de învățare:
> elaborarea planific ării pregătirii atletice cu mijloacelor
specifice la vârsta școlarităț ii mici;
> selectarea și dozarea exerci țiilor de atletism, specifice
claselor primare.

89

Timpul alocat unit ății de învățare: 1 oră

7.3. Conținutul unit ății de învățare

7.3.1. Obiectivele cadru

La clasele I-IV obiectivele cadru sunt: 1. Menținerea stării optime de s ănătate a elevilor și creșterea
capacităț ii de adaptare a acestora la factorii de mediu.
2. Armonizarea propriei dezvolt ării fizice și prevenirea
instalării posibilelor abateri.
3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de baz ă,
aplicativ-utilitare, sportive elementare ș i dezvoltarea calit ăților
motrice aferente.
4. Practicarea independent ă a exercițiilor fizice, a jocurilor și a
diferitelor sporturi.
5. Manifestarea spiritului de echipă și de întrecere, în func ție de
un sistem de reguli acceptate.

7.3.2. Calitățile și deprinderile motrice de baz ă

Clasa I: Calități motrice de baz ă
· Viteza (viteza de reac ție la stimuli vizuali, auditivi și tactili,
viteza de execu ție) singulare, viteza de deplasare pe direc ție
rectilinie).
· Îndemânarea (coordonarea ac țiunilor motrice realizate
individual).
· Forța (forța dinamica segmentar ă).
· Rezistenta (rezisten ța generală la eforturi aerobe).
· Mobilitate și stabilitate articular ă.
Deprinderi motrice de baz ă
· Mers si variante de mers (pe vârfuri, pe c ălcâie, ghemuit).
· Alergare și variante de alergare (alergare șerpuită, cu ocolire
pe, peste obstacole).
· Săritura (săritura pe loc ș i cu deplasare, cu desprindere de pe
ambele picioare).
· Aruncare ș i prindere de pe loc (arunc ări azvârlite, lansate, la
țintă, la partener, la distan ță; prinderi cu ambele mâini).

90

91Clasa a II-a
Calit ati motrice de baz a
· Viteza (viteza de reac ție la stimuli vizuali, auditivi si tactili,
viteza de execu ție în acțiuni motrice.
singulare, viteza de deplasare pe direc ție rectilinie).
· Îndemânarea (coordonarea ac țiunilor motrice realizate
individual).
· Forța (forța dinamica segmentar ă).
· Rezisten ța (rezisten ța generală la eforturi aerobe).
· Mobilitate și stabilitate articular ă.
Deprinderi motrice de baz ă
· Mers și variante de mers (mers pe vârfuri, pe c ălcâie, mers
ghemuit).
· Alergare și variante de alergare (alergare șerpuită, cu ocolire
de obstacole, peste obstacole).
· Săritura (sărituri pe loc și cu deplasare, cu desprindere de
ambele picioare, s ăritura la coard ă).
· Aruncare ș i prindere de pe loc (arunc ări lansate, azvârlite la
ținta, la partener, la distan ța, autoarunc ări și prinderi în sus, în podea,
la perete; prinderi cu dou ă mâini).

Clasa a III-a
Calități motrice de baz ă
• Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:
– de reac ție la stimuli vizuali, auditivi și tactili,
– de execu ție în acțiuni motrice variate,
– de deplasare pe distan țe și direcții variate.
• Exerciții pentru dezvoltarea îndemână rii:
– coordonarea segmentelor corpului în ac țiuni cu complexitate
crescândă,
– coordonarea ac țiunilor în rela ție cu un partener,
– manevr ări de obiecte.
• Exerciții pentru dezvoltarea for ței:
– dinamice segmentare, cu învingerea greut ății propriului corp;
– explozive .
• Exerciții pentru dezvoltarea rezisten ței:
– la eforturi aerobe, cu cre șterea progresiv ă a duratei
– musculare locale .
• Exerciții pentru dezvoltarea mobilităț ii și stabilit ății
articulare:
– mobilitatea articula țiilor coloanei vertebrale și a articula țiilor
coxo-femurale,
– stabilitatea articula țiilor umărului, cotului, genunchiului și
gleznei.
Deprinderi motrice de baz ă
• Mers și variante de mers (mers cu pas fandat, mers cu pas
adăugat, mers cu diferite pozi ții ale brațelor).
• Alergare și variante de alergare (alergare cu picioarele întinse
înainte, alergare cu paș i încrucișați, alergare cu schimbare de direc ție).
• Săritură (săritură cu desprindere de pe unul și de pe ambele
picioare, s ăritură cu trecere peste obstacole joase).
• Aruncare și prindere (arunc ări prin diferite procedee la țintă
fixă și la distan ță, de pe loc; prinderea cu dou ă mâini).

92Deprinderi sportive elementare din atletism
– alergarea de rezistență – pasul alerg ător de semifond,
– startul din picioare;
– alergarea de vitez ă – pasul alerg ător de accelerare, pasul
alergător lansat de vitez ă, startul din picioare;
– săritura în lungime cu elan – școala săriturii, fazele s ăriturii;
– săritura în înă lțime cu pășire;
– aruncarea mingii de oin ă de pe loc, la distan ță – exerci ții
introductive și fundamentale pentru înv ățarea tehnicii de aruncare.

Clasa a IV-a
Calități motrice de baz ă
• Viteza (vitez ă de reacție la stimuli vizuali, auditivi și tactili,
viteză de execu ție în acțiuni motrice complexe, vitez ă de deplasare pe
distanța de 30 metri).
• Îndemânarea (coordonarea ac țiunilor motrice în ac țiunile
segmentelor corpului; în manevrarea de obiecte; în rela ții motrice de
colaborare cu partenerii).
• Forța (forță dinamic ă segmentar ă și general ă, forță
explozivă).
• Rezistența (rezisten ță generală la eforturi aerobe; rezistență
musculară locală ).
• Mobilitate și stabilitate articular ă.

Deprinderi motrice de baz ă
• Mers și variante de mers (mers în caden ță, mers cu
schimbarea direc ției de deplasare, mers cu purtare de obiecte).
• Alergare și variante de alergare (alergare șerpuită, alergare
laterală cu pas ad ăugat, alergare cu diferite sarcini: opriri, ocoliri,
întoarceri, alergare cu accelerare, alergare cu transport de obiecte).
• Săritură (sărituri în adâncime de pe suprafe țe înălțate, cu
desprindere de pe ambele picioare, s ăritura la coard ă, săritura în
lungime de pe loc, pasul s ăltat).
Aruncare și prindere de pe loc și din deplasare (arunc ări lansate,
azvârlite, la țintă, la distan ță, la partener și prinderi în sus, în podea;
prinderi cu două mâini).

Deprinderi motrice sportive elementare din atletism:
– alergare de rezisten ță în tempo moderat cu start din picioare,
– alergare de vitez ă cu start de jos,
– săritura în lungime cu elan,
– aruncarea mingii de oin ă de pe loc, la distan ță,
– săritură în înălțime cu pășire.

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare 7

Deprinderile de atletism impuse spre a fi însu șite sunt simple și pot fi folosite ca mijloace de sine
stătătoare sau prin împuternicire. Exerciț iile de atletism pot fi utilizate și în scopul dezvolt ării
calităților motrice.
Concepte și termeni de re ținut: mijloace, calitate motric ă, deprindere

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt obiectivele cadru din ciclul primar ?
2. Care sunt calit ățile motrice de baz ă ce trebuie dezvoltate la clasa a II-a ?
3. Care sunt deprinderile motrice de baz ă ce trebuie însu șite la clasa a III-a ?
4. Care sunt deprinderile motrice de baz ă ce trebuie însu șite la clasa a IV-a ?
5. Care sunt deprinderile motrice sportive elementare ce trebuie însu șite la clasa a IV-a?

Teste de evaluare/autoevaluare

♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. Aruncările tip azvârlire la țintă, la partener, la distan ță nu sunt componente în curricula clasei
I.

93

94♦ Alegeți varianta corect ă!
2. Distanța de alergare de vitez ă l clasa a IV-a este de:
a) 30m
b) 40m
c) 50m

♦ Completa ți câmpul liber din enun țul:
2. Menținerea stării optime …………….. a elevilor și creșterea capacităț ii de adaptare a acestora
la factorii de mediu.

Bibliografia
Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism. Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.
www.edu.ro/programe

Unitatea de înv ățare 8
EXERCIȚIILE DE ATLETISM ÎN ÎNV ĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL

Cuprins 8.1. Introducere
8.2. Obiective ș i competen țele unității de învăț are
8.3. Conținutul unit ății de învăț are
8.3.1. Obiectivele cadru
8.3.2. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a V-a
8.3.3. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VI-a
8.3.4. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VII-a
8.3.5. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VIII-a
8.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

8.1. Introducere

Învățământul gimnazial continuă adăugarea unor deprinderi
motrice specifice atletismului.
Exercițiile de atletism sunt utilizate cu mai mult ă atenție pentru
educarea ținutei, dezvoltarea armonioas ă a corpului, deoarece elevii
traverseaz ă etapa pubertar ă, care poate aduce influen țe nefavorabile
în armonia structurilor fizice.

8.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare

Obiectivele unităț ii de învățare:
> cunoașterea obiectivelor de instruire în atletism, conform
programei de educa ție fizică din ciclul gimnazial;
> descrierea standardelor de preg ătire din programa de
educație fizică pentru ciclul gimnazial.
Competen țele unității de învățare:
> elaborarea planific ării pregătirii atletice cu mijloacelor
specifice la vârsta școlarităț ii mijlocii;
> selectarea și dozarea exerci țiilor de atletism, specifice
claselor gimnaziale.

95

Timpul alocat unit ății: 1 oră

8.3. Conținutul unit ății de învățare

8.3.1. Obiectivele cadru

La clasele V-VIII obiectivele cadru sunt:
1. Dezvoltarea capacităț ii motrice generale a elevilor, necesare
desfășurării activităților sportive
2. Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice
specifice practic ării diferitelor sporturi de c ătre elevi, în ș coală și în
afara acesteia
3. Dezvoltarea capacităț ii motrice generale a elevilor, necesare
desfășurării activităților sportive

8.3.2. Calit ățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a V-a

Calități motrice de baz ă
1. Viteza
− viteza de reac ție:
• la stimuli vizuali;
• la stimuli auditivi.
− viteza de execu ție:
• în acțiuni motrice singulare;
• în acțiuni motrice cu obiecte portative.
− viteza de deplasare:
• pe direcție rectilinie;
• cu schimb ări de direc ție.
1. Îndemânarea
− coordonarea segmentelor fa ță de corp;
2. Forța
− forță dinamică segmentar ă;
− forță segmentar ă în regim de rezisten ță.
3. Rezisten ța
− rezistență cardio-respiratorie la eforturi aerobe;
− rezistența muscular ă locală.

Deprinderi motrice de baz ă
1. Mersul
− pe vârfuri;
− pe călcâie;
96

97− pe părțile laterale ale labei piciorului;
− ghemuit;
− cu pas ad ăugat;
cu pas încruciș at.
2. Alergarea
− fazele alerg ării;
− pe direcții diferite;
− cu schimb ări de direc ții;
− cu ocoliri de obstacole;
− pe perechi.
3. Sărituri
− cu desprindere de pe unul și ambele picioare:
− în lungime;
− în înălțime;
− în adâncime;
− sărituri peste obstacole joase;
− sărituri de pe obstacole.
4. Aruncarea și prinderea
− aruncări azvârlite la țintă;
− aruncări lansate cu două mâini de jos, la distan ță;
prindere cu dou ă mâini de pe loc.

Deprinderi sportive din atletism
1. Alerg ări
− Elemente din „ școala alerg ării”:
• alergare cu joc de gleznă ;
• alergare cu genunchii sus;
• alergare cu pendularea gambei înapoi.
− Alergarea de vitez ă:
• pasul alerg ător de accelerare;
• pasul alerg ător lansat de vitez ă;
• startul de jos și lansarea din start.
− Alergarea de rezisten ță:
• pasul alerg ător lansat de semifond;
• startul de sus ș i lansarea din start.
2. Sărituri
− Elemente din „ școala săriturii”:
• pasul săltat;
• pasul sărit;
• sărituri succesive cu desprindere de pe unul sau ambele
picioare.
− Săritura în lungime cu elan, cu 1 1/2 pa și în aer:
• exerciții pregătitoare;
• fazele săriturii (elanul, bă taia-desprinderea, zborul și
aterizarea).
3. Arunc ări
− Elemente din “ școala arunc ării”;
Aruncarea mingii de oin ă de pe loc la distan ță.

988.3.3. Calitățile și depunderinderile motrice de baz ă – clasa a VI-a

Calități motrice de baz ă
1. Viteza
− viteza de reac ție:
• la stimuli vizuali;
• la stimuli auditivi;
• la stimuli tactili.
− viteza de execu ție:
• în acțiuni motrice singulare;
• în relație cu parteneri și adversari.
− viteza de deplasare:
• pe direcția rectilinie;
• cu ocoliri de obiecte;
• cu manevrarea unor obiecte.
2. Îndemânarea
− coordonarea ac țiunilor corpului în spa țiu și timp;
− coordonarea ac țiunilor cu obiecte ș i la aparate;
− coordonarea ac țiunilor cu partener și adversar.
3. Forța
− forță dinamică segmentar ă;
− forță segmentar ă în regim de rezistență .
− forță explozivă.
4. Rezisten ța
− rezistență cardio-respiratorie la eforturi aerobe;
− rezistența muscular ă locală ;
− rezistență cardio-respiratorie la eforturi variabile.

Deprinderi motrice de baz ă
1. Mersul
− mers cu variante;
− cu schimb ări de direc ții;
− în formații diferite;
− cu diferite pozi ții de brațe;
− cu purtare de obiecte.
2. Alergarea
− cu schimb ări de direc ție;
− pe perechi și în grup;
− cu purtări de obiecte;
− cu variații de ritm;
− precedată și urmată de alte deprinderi.
3. Sărituri
− sărituri succesive, pe loc și cu deplasare;
− sărituri peste obstacole;
− sărituri precedate și urmate de alte deprinderi.
4. Aruncarea și prinderea
− aruncări lansate cu dou ă mâini de jos, la distan ță și la
partener;
− prinderi cu două mâini de pe loc și din deplasare;
− aruncări și prinderi la perete sau cu partener, de pe loc și din
deplasare

99Deprinderi sportive din atletism

1. Alerg ări
− Elemente din „ școala alerg ării”:
• alergare cu pendularea gambei înapoi;
• alergare cu pendularea gambei înainte.
− Alergarea de vitez ă:
• pasul alerg ător de accelerare;
• pasul alerg ător lansat de vitez ă;
• startul de jos și lansarea din start.
− Alergarea de rezisten ță:
• pasul alerg ător lansat de semifond;
• startul din picioare și lansarea din start;
• alergare pe teren variat.

2. Sărituri
− Elemente din „ școala săriturii”:
• pasul săltat;
• pasul sărit;
• sărituri cu atingerea unui obiect suspendat;
• sărituri cu trecere peste obstacole joase.
− Săritura în lungime cu elan, cu 1 1/2 pa și în aer
− Săritura cu b ătaie în zon ă precizată
− Săritura în înă lțime prin p ășire

3. Arunc ări
− Elemente din „ școala arunc ării”
− Aruncarea mingii de oin ă de pe loc, la distan ță
− Aruncarea mingii de oin ă cu elan, la distan ță

8.3.4. Calitățile și deprinderile motrice de baz ă – clasa a VII-a
Calități motrice de baz ă
1. Viteza
– Viteza de reac ție:
¾ la stimuli vizuali;
¾ la stimuli tactili.
– Viteza de execu ție:
¾ în acte motrice singulare;
¾ în acte și acțiuni motrice cu obiecte portative;
¾ în relație cu parteneri și adversari.
– Viteza de deplasare:
¾ cu schimb ări de direc ție;
¾ cu manevrarea unor obiecte.
2. Îndemânarea
– coordonarea segmentelor fa ță de corp;
– coordonarea ac țiunilor corpului în spa țiu și timp;
– coordonarea ac țiunilor fa ță de obiect, aparat, parteneri,
adversari.

1003. Forța
– forț a exploziv ă;
– forț a în regim de rezisten ță.

4. Rezisten ța
– rezistența cardio-respiratorie la eforturi aerobe;
– rezistența muscular ă locală ;
– rezistența în regim de for ță.

Deprinderi sportive din atletism
1. Alergări
– Alergare de vitez ă:
¾ pasul alerg ător de accelerare;
¾ pasul alerg ător lansat de vitez ă;
¾ startul de jos.
– Alergare de rezistență :
¾ pasul alerg ător lansat de semifond;
¾ startul din picioare;
¾ alergare pe teren variat.

2. Să rituri
– Elemente din școala săriturii:
¾ sărituri cu trecere peste obstacole joase.
– Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ pa și în aer:
¾ sărituri cu bă taie în zonă precizată .
– Săritura în înă lțime.

3. Aruncări
– Aruncarea mingii de oin ă, cu elan, la distan ță.

8.3.5. Calitățile și deprinderile motrice – clasa a VIII-a
Calități motrice de baz ă
1. Viteza:
– viteza de reac ție și execuție în acțiuni motrice complexe;
– viteza de deplasare pe distan țe progresive;
– viteza de deplasare în condi ții variate;
– viteza de reac ție, execu ție și deplasare în regim de
îndemânare;
– viteza de deplasare în regim de rezisten ță.

2. Îndemânarea:
– orientarea corpului în spa țiu și coordonarea mi șcării
segmentelor;
– îndemânare specific ă probelor ș i ramurilor de sport predate;
– îndemânare în regim de vitez ă.

3. Forța:
– forț a dinamic ă segmentar ă;
– forț a exploziv ă;
– forț a segmentar ă în regim de rezistență ;
– forț a specific ă probelor ș i ramurilor de sport predate.

1014. Rezisten ța:
– rezistența cardio-respiratorie la eforturi aerobe;
– rezistența cardio-respiratorie la eforturi mixte;
– rezistența muscular ă locală ;
– rezistența specific ă probelor ș i ramurilor de sport predate.

Deprinderi sportive din atletism.
1. Alergări:
– Alergarea de vitez ă cu start de jos:
¾ startul de jos și lansarea din start;
¾ pasul alerg ător de accelerare;
¾ pasul lansat de vitez ă;
¾ alergarea în turnantă .
– Alergarea de rezisten ță:
¾ pasul alerg ător de semifond;
¾ alergarea în pluton;
¾ alergarea pe teren variat;
¾ concursuri.
– Alergarea peste obstacole:
¾ atacul obstacolului;
¾ ritmul pașilor între obstacole.

2. Să rituri:
– Elemente din „ școala săriturii”:
¾ plurisalt.
– Săritura în lungime cu elan 1 ½ pa și:
¾ etalonarea elanului;
¾ bătaia și desprinderea în zona precizat ă;
¾ structura pa șilor în aer și aterizarea.
– Săritura în înă lțime.
3. Aruncări:
– Elemente din “ școala arunc ării”:
¾ aruncări azvârlite și lansate cu o mân ă;
¾ aruncări lansate și împinse cu ambele bra țe.
– Aruncarea mingii de oin ă cu elan, la distan ță:
¾ elanul;
¾ blocarea;
¾ mișcarea brațului;
¾ traiectoria optim ă.

8.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităț ii de învățare 8

Exercițiile de atletism sunt prezente suficient în programa la gimnaziu, fiind una dintre
perioadele cele mai bune din dezvoltarea copiilo r, în care atletismul aduce beneficii de s ănătate și
motricitate evidente.

Concepte și termeni de re ținut: motricitate, vitez ă, forță

Întrebări de control și teme de dezbatere

1. Care sunt obiectivele cadru din ciclul gimnazial?
2. Care sunt deprinderile de atletis m ce trebuie dezvoltate la clasa a VI-a?
3. Care sunt deprinderile de atletism ce trebuie însuș ite la clasa a VII-a?
4. Care sunt deprinderile de atletism ce trebuie însuș ite la clasa a VIII-a?

Teste de evaluare/autoevaluare
♦ Răspundeți adevărat (dacă considera ți că propoziția este adev ărată) sau fals (dacă considera ți
ca propozi ția este fals ă).
1. Alergarea de vitez ă nu este cuprins ă în curricula claselor de gimnaziu
♦ Alegeți varianta corect ă!
2. Care dintre urm ătoarele sărituri nu se însu șește în gimnaziu?
a) săritura în lungime
b) triplusalt
c) plurisalt
♦ Completa ți câmpul liber din enun țul:
3. Aruncările folosite la clasele gimnaziale sunt cele de tip ………………..; …………………..;
……………… cu ambele mâini de jos, la distan ță.

Bibliografie

Petrescu, T., Gheorghe, D., Sabă u, E., Atletism. Curs de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București, 2007.
Tatu, T., Plocon, E., Atletism, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2003.
www.edu.ro/programe
102

103
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE /AUTOEVALUARE

Unitatea 1
1. Adevărat; 2. b; 3. a; 4. c; 5. 192,27m

Unitatea 2
1. Fals; 2. activ …..practic ă; 3.a; 4.b.

Unitatea 3
1. Adevărat; 2.a; 3. Schema tip; 4.a

Unitatea 4
1. Adevărat; 2.a; 3. ..posterior……….….. flexia

Unitatea 5
1. Adevărat; 2.a; 3. ..pe locuri …….. mai pu țin

Unitatea 6
1. Adevărat;2.a; 3. de jos ………………culoarul

Unitatea 7
1. Fals; 2. a; 3. de s ănătate

Unitatea 8
1. Fals; 2. b; 3. azvârlire, împingere, lansare

Editura Funda ției România de Mâine
Bulevardul Timi șoara nr.58, Bucure ști, Sector 6
Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro
104e-mail: editurafrm@yahoo.com